ISTORIA FLIRTULUI

Verbul englezesc to flirt înseamnă a flutura, a agita ceva repede încoace și încolo. Unul dintre cei mai spirituali scriitori englezi ai secolului al XVIII-lea, contele Chesterfield, povestește că a fost de față la nașterea noului sens al acestui cuvânt. Doamna care a folosit pentru prima oară cuvântul în înțelesul lui de astăzi, și al cărei merit a fost uitat cu totul de posteritatea nerecunoscătoare, se numea Frances Shirley. „Eram de față – scrie Chesterfield – când acest cuvânt plin de importanță și-a luat zborul de pe cele mai fermecătoare buze”. Încântătoarea Lady Frances ba își deschidea evantaiul, ba și-l închidea; ba își ascundea fața în dosul lui, ba doar ochii, iar când partenerul ei i-a reproșat în glumă provocarea plină de seducție, ea a răspuns cu nevinovăție că ceea ce face este un simplu flirtation, adică o fluturare de evantai. Așa s-a născut cuvântul, și atât doamnele englezoaice, cât și cele de pe continent sau străduit din răsputeri ca nou-născutul să nu rămână firav, ci să se dezvolte cum trebuie. Astfel, înțelesul

În acest caz vorbele devin inutile. flirtul vrea. cochetăria are în vedere doar simțurile. Față de cochetărie. După el. Cel mai important este limbajul ochilor. Din zona simțului tactil fac parte: strângerea de mână și atingerea aparent întâmplătoare.cuvântului „flirt” a luat proporții și s-a complicat. flirtul este . încât acum se întrebuințează în diverse feluri. Nici azi flirtul nu are o definiție științifică. Americanul H. însă fără niciun alt scop în afară de cel de a savura cucerirea – exact ca avarul care nu vrea să cumpere nimic cu galbenii săi. Iwan Bloch îl definește opunându-l cochetăriei. lăsând cucerirea pe planul doi. de asemenea. în acest caz. să trezească iubirea. N-o spun cu ironie. femeia recurge mai ales la armele spiritului. adunându-i grămadă numai de dragul aurului. Excelentul autor înșiruie aceste mijloace cu o grațioasă detaliere și stabilește cu temeinicie științifică cum că flirtul recurge la organele de simț vizuale și tactile. Nu se poate nega existența și înflorirea sa. deosebire între cochetărie și flirt. neluând în considerare partea spirituală a relației dintre bărbat și femeie. pentru că ochii destăinuie multe. În schimb. prin mijloace variate. În schimb. o mulțime de savanți și-au bătut capul cu definirea lui. flirtul este ruda spiritualizată a cochetăriei. Femeia cochetă vrea să cucerească. Și după el cochetăria (coquetry) înseamnă dorința de a plăcea.T. femeia cochetă vrea în primul rând să placă. După elvețianul Forel. într-adevăr. Finck face. deci trebuie încercată și explicarea lui științifică. perechea care flirtează înțelegându-se și fără ele. fiindcă. iar în locurile în care oamenii stau unul lângă altul acționează graiul genunchilor și al picioarelor.

în schimb. rigide și ipocrite.. cum este obiceiul în istoria culturii. Tradus. ci câteodată și a genunchilor. ea spune „poate”. coincide cu fenomenul observat de profesorul Forel în legătură cu flirtul. când se va servi însăși friptura de gâscă (pentru a nu da loc la neînțelegeri: accentul comparației cade pe friptură. și nu pe gâscă. Slujirea femeii în timpul cavalerismului De data aceasta nu încep cu antichitatea. unde era lăsată să stea fără să se cațere nimeni după ea. care preced adevăratul ospăț. se și spune „un flirt nevinovat”. ca mamă de familie.un joc mult mai de iertat – de altfel. Pentru a scoate și mai mult în evidență caracterul flirtului. femeia cochetă. Urmărind acest șir de idei. răspunde cu „da”. Francezii au o vorbă excelentă pentru a desemna acest preludiu: îl numesc petite oie. câteodată. . Definiția pare acceptabilă. chiar atunci când gândește „nu”.). Femeia. lăsându-l totodată în nesiguranță dacă-l iubește sau nu”. Încă ceva pentru a elucida complet înțelesul flirtului: nu trebuie să-l confundăm cu un tip de preludiul al dragostei. Cât despre flirt. Acesta.. fiindcă dragostea nu este doar o întâlnire a inimilor. pe când despre cealaltă se spune „cochetărie crudă”. Acestea răspund cu un „nu” la întrebarea bărbatului chiar în cazul când gândesc „da”. adică delicii mărunte.. învățatul nostru conchide dând o scurtă definiție a flirtului: „Flirtul este arta prin care femeia vrăjește și subjugă bărbatul. autorul amintește și de tipurile de femei trufașe. Știm că lumea antică nu cunoștea dragostea în accepția de astăzi. zâmbind. era înconjurată de o stimă nemărginită: era respectată și ridicată pe un piedestal. sună cam aspru: potroace de gâscă..

Când capul familiei voia să se distreze. Voi încerca să demonstrez și aceasta. Viața ordinului cavaleresc era dirijată de reguli diferite de cele . unde chiar că nu căuta principalul element al dragostei – înțelegerea sufletească. ochii bărbatului au fost deschiși și de cultul Mariei. 1882. voi da cuvântul lui Karl Weinhold.În căsnicie se vorbea foarte puțin despre dragoste. Aceasta a fost. de fapt. iar pe de altă parte. (Frauendienst). trebuie să fim la curent cu esența dragostei din perioada cavalerismului. Spre a nu fi învinuit că o deformez potrivit ipotezei mele. Viena. Dragostea care corespunde înțelesului de astăzi s-a dezvoltat în perioada cavalerismului. „Femeia germană în Evul Mediu”.n. spune: „Perioada cavalerismului a creat instituția slujirii femeilor. începând să vadă în femeie și altceva decât material de prăsilă sau hetairă. pe de o parte. deoarece în nord femeia se bucura de o libertate mai mare. În primul rând. un rezultat al influenței germanice.: curtezanele Greciei Antice]. tot atunci s-a născut și flirtul. mergea la hetaire [n. Lucrul acesta a fost recunoscut și stabilit demult de istoria culturală. care în opera sa capitală. Mai greu s-ar accepta îndrăzneața afirmație că.

deseori lipsit de pasiune și luând aspectul unei formalități. Cavalerul avea o concepție aparte despre onoare. Cu apărarea femeii și cu slujirea ei. Scopul era doar jocul spiritual și simțirea amoroasă. un văl sau o cunună.ale vieții civile. în cele din urmă. deoarece acestea aveau un rol de frunte în societatea ‘distinsă’. doamna nu avea dreptul să mai primească și serviciile unui alt cavaler. iar ca semn al înțelegerii lor. Totodată. în special femeile. Am putea spune că pentru el era o necesitate vitală să aibă o doamnă la care să se poată angaja drept Ritter (cavaler). Acest scop a generat legea de bază a dorinței de aventuri: să apere pe cei slabi. fie prinsă de vârful lăncii. ca serviciile cavalerului să fie închinate unei singure femei. Serviciul cavaleresc viza femeile măritate. Cavalerul își alegea o Frouwe (doamnă) căreia își oferea serviciile. s-a ajuns. pe care acesta o purta fie pe coif. ea îi dăruia o panglică. Acest serviciu s-a transformat într-un veritabil obicei convențional. scopul vieții lui constând în a-și dovedi bărbăția și curajul prin fapte cutezătoare. . Dacă doamna îi primea angajamentul. pentru ca amintirea doamnei să fie mereu prezentă la faptele sale vitejești și să-l stimuleze la acțiuni eroice”. toate acțiunile lui erau întreprinse în numele ei.

Acum. iar în fața ei. devenea ascultat. voi adăuga câteva date despre obiceiurile cavalerești ale francezilor. și consemnând apoi. ci în mod public. drept urmare a unei șușoteli intime. Ceremonia decurgea cu aceleași formalități uzitate între suzeran și vasal! Doamna ședea într-un fotoliu. Când doamna îi accepta serviciile. depunând cu mâinile împreunate jurământul de credință. cavalerul se situa pe prima treaptă. aflăm că serviciul cavaleresc avea mai multe trepte. Până să ajungă la această treaptă. trebuia să treacă printr-o perioadă de probă. care uneori putea să se tărăgăneze chiar și 5 ani. După trecerea cu succes a acestei perioade. Din operele trubadurilor provensali care ne-au parvenit. Când încă își purta simțămintele ascunse în inimă.Voi aduce vorba mai târziu despre atitudinea uimitor de indiferentă a soțului. în cadrul unei ceremonii. Dacă făcea doamnei declarații. care se cuvenea solicitanților. ci de suzeran!) . dar nu numai așa. urca pe cea de-a doua. fără a îndrăzni săși mărturisească tainica dragoste. cavalerul era acceptat de doamnă ca vasal. cavalerul îngenunchea. printr-un sărut (nu de dragoste. între patru ochi. pe care doamna îl primea ținându-i mâna în mâinile sale.

o. deși sultanul Saladin. vedeți cum mă gonește dragostea din patria mea. Albrecht von Johannsdorf. îi cere o recompensă doamnei sale: „Oare cântecele mele.pecetluirea contractului.»”. Nu-i așa că încep să se limpezească contururile acestei nebunii medievale? Bărbatul se angajează ca servitor. Acest lucru-i de neclintit. promisiunea și jurământul nu se pot călca! Mulți se laudă că fac cutare sau cutare lucru din dragoste. Răsplata era de multe feluri. ajungând într-o stare sufletească înălțătoare. făcute pentru tine. în urma slujirii femeii. n-ar fi putut să mă momească din Franconia. Unde sunt faptele? Adevărata dragoste este numai aceea pentru care bărbatul e în stare să-și părăsească patria și să plece între străini. el cânta astfel: «Să nu întrebe nimeni de ce merg la luptă. nu se obligă la nimic.. Iată. Cu privire la ce se întâmpla după depunerea jurământului. menestrel din secolul al XII-lea. și faptele mele săvârșite pentru tine nu merită răsplată? Fii liniștit. cu toată armia lui. Era considerată răsplată dacă.. răspunde femeia. . dar toate acestea nu sunt decât vorbe. cavalerul se ridica deasupra cotidianului. într-unul din cântece. îi voi da cuvântul din nou lui Weinhold: „Tot ce făcea cavalerul – participarea la un turnir ori la o cruciadă – se îndeplinea în numele doamnei sale sau la porunca ei. distinsă doamnă? Gloria-ți în creștere și înălțătoarea stare sufletească îți sunt îndeajuns răsplată”. Când Hartmann von Aue a pornit la luptă împotriva sarazinilor. îți vei primi răsplata și vei fi fericit! Care-mi este premiul. iar femeia. fiindcă spun singur că o fac la porunca dragostei. Toate faptele cavalerului erau făcute în speranța că va fi răsplătit.

Astfel de casnicii îi ofereau femeii liniște și comoditate. Nici nu se poate închipui o dragoste mai nobilă decât aceea.Drept pedeapsă. Părinții n-o prea întrebau pe fată ce părere are. Istoria burgheză a culturii germane numește această legătură unilaterală dragoste romantică și nu contenește să se minuneze de gingașul și nevinovatul sentiment. ce altceva este aceasta decât un flirt? Femeia avea nevoie de flirt ca să dea puțină strălucire vieții ei cenușii. descrisă în Cântecul Nibelungilor. el mă bătu. tulburând astfel pacea Curții de la Worms? Însăși Krimhilda îi povestește lui Hagen ce i-a făcut Siegfried: . de fapt. dar o plictiseau de moarte. nici liniștea nu era totdeauna sigură. astfel de păruieli nu țineau de domeniul rarităților. asemenea cazuri întâlnim deseori în cronici. Totuși. la baza căsniciei nu stătea dragostea. timp de secole. face pelerinaj la sfântul mormânt. Iată câteva date interesante despre felul în care se comporta. nu și-a dat seama că starea sufletească înălțătoare este. iar femeia primește totul plină de bunăvoință. Din partea femeii. E știut că în acea epocă. ci interesele familiale. Bărbatul depune jurământ.. neoferind nimic în schimb. o dragoste unilaterală. Mai mult. participă la cruciade. ei îi alegeau soțul. ce se întâmplă după cunoscutul episod în care Krimhilda o jignește pe Brunhilda. În sânul familiei. soțul medieval. învinețindu-mi trupul”. Dar se ignoră că floarea romantismului înflorește doar de partea bărbatului.De obicei. Soțiile domnitorilor nu puteau fi sigure că nu vor fi pălmuite de soții lor. În jurnalul său . face față încercărilor. în cercul restrâns al familiei. în felul acesta a fost păcălit cavalerul cu mintea risipită prin zale și. dintre Siegfried și Krimhilda.

Trebuie să fi fost o palmă serioasă și bine dirijată. După multe scuze. Din cauza aceasta. dar eu i-am închis repede ușa în față. după lungi tratative de pace și după stabilirea unor condiții. în poemul didactic adresat fetelor sale? Autorul acestei opere din secolul al XIV-lea. Din cele ce au urmat. nu-i o scârbă».. rămasă în . Dar ce importanță a avut această superficială atingere princiară față de acea bătaie despre care amintește cavalerul La Tour-Landry. alteța sa prințesa a răbufnit că ea nu vrea să stea lângă o scârbă ca doamna K. dorește ca prințesa să vină numaidecât la masă. „fără să ia în considerare – precizează cavalerul Schweinichen – că de la palmă i se umflase un ochi”. alteța sa serenisimă s-a supărat și pe mine. a refuzat să participe la ospăț. relatează regretabila întrevedere: „Alteța sa prințul a binevoit s-o certe aspru pe prințesă. spunând că bărbatul face ce vrea cu soția lui”. Cavalerul Schweinichen. cavalerul Schweinichen povestește o scenă semnificativă. șambelanul prințului.nemaipomenit de savuros. La care alteța sa serenisimă s-a supărat rău și. pe care prințesa n-o putea suferi. desfășurată între perechea princiară de Liegnitz. prințul s-a mâniat grozav și s-a dus personal în apartamentele prințesei s-o ia la rost. și de aceea. i-a spus: «Află că doamna K. începând s-o tutuiască pe prințesă. După care i-a tras prințesei o palmă atât de tare. spunând că. încât femeia a amețit pe loc și a trebuit s-o prind eu în brațe. deoarece alteța sa serenisimă a invitat o mulțime de nobili. Prințul a dat un banchet la care a fost invitată și o anume doamnă K. Alteța sa serenisimă a vrut s-o pălmuiască și mai tare pe prințesă. ajunge doar să pomenim că. Auzind aceasta. prințesa a fost de acord să-l ierte și să participe la ospăț.

își instruiește fetele de-a lungul a 98 de capitole. pentru că bărbatului îi este hărăzit să comande. bărbatul s-a înfuriat. în schimb.manuscris. adică un. a răsturnat-o cu un pumn și. Femeia. înlănțuită de soțul brutal.. populariza cu plăcere această deosebită instituție care. care duhnea a băutură. când aceasta zăcea la pământ. femeia spaniolă trăia sub povara unei paze de harem. pentru ea. dar și bărbatul. Dar atunci o apăsa monotonia ucigătoare a vieții izolate de la castel. Era mai bine să fi fost supusă și să fi stat liniștită. inofensivul cavalerism (Frauendienst) îi prindea bine. iar pe femeie o onorează dacă îi dă supusă ascultare”. Mereu le atrage atenția să fie supuse. la curte ori la război. a fost desfigurată pe viață. O legătură de dragoste ar fi însemnat un pericol de moarte. condimentându-și spusele cu pilde și mici întâmplări. turbat de gelozie. Până la urmă. și astfel. fiindcă putea aduce prejudicii soțului sub raportul averii dotale. avea grijă să facă . preabunul cavaler. nu era altceva decât un joc de-a dragostea. Purtării soțului. i-a tras un picior în față de i-a rupt nasul. povestindu-le întâmplarea unei femei care-și contrazicea mereu soțul. el le sfătuiește să aibă o purtare bună și cuviincioasă. Cavalerul oficial spaniol Ca urmare a multisecularei influențe maure. nu răsufla decât atunci când acesta pleca la vânătoare. Morala întâmplării este prezentată de autor în felul următor: „Și astfel. flirt. Nu numai opinia publică îi interzicea societatea bărbaților străini.. din pricina urâtului ei caracter. femeia. Poate că atât va fi de ajuns pentru a caracteriza căminul femeii din perioada cavalerismului. nu-i găsește niciun cusur.

În numele etichetei. suna avertismentul când tânăra soție a suveranului izbucnea în râs la glumele bufonului. a flirtului cavaleresc. Camerara mayor era o domnișoară bătrână și se numea prințesa Terranova. Cu altă ocazie. de secol XVII. putea să-și facă de cap nepedepsită și n-a pățit-o decât o singură dată. iar funcția ei consta în a fi. camerara mayor a sucit cu propria-i mâna gâtul bietelor păsări. era îndeplinit de o doamnă în vârstă. conform obiceiului spaniol. adică de prim-maestră de ceremonii pe lângă regină. „Regina spaniolă n-are voie să privească pe geam”. și este știut că zeii nu râd. Rolul de camerara mayor. Veselia și râsul fuseseră surghiunite de la curte (despre Filip al IV-lea s-a consemnat că de-a lungul vieții sale a râs de trei ori). pe urmele reginei. când regina era însărcinată. de dimineața până seara. „Mi s-a . În primele luni sacre ale maternității. păzind cu strășnicie ca regulile etichetei să fie respectate. el era înlocuit de dueña. Regina a făcut uz de acest privilegiu și. Aceasta preamărea persoana regelui și a reginei de parcă ar fi fost zei pământeni. și o găsim acolo unde ne-am aștepta mai puțin: la curtea regală. Viața mondenă a curții spaniole a fost încremenită de una dintre cele mai curioase invenții ale spiritului uman: eticheta spaniolă. „Regina spaniolă n-are voie sa râdă”. când urâta zgripțuroaică s-a prezentat în fața ei pentru obișnuitul sărut de mână. care își păzea prizoniera cu un ochi de Argus. tinerei mame trebuia să i se îngăduie orice poftește. a pălmuit-o cu toată puterea pe amândoi obrajii.imposibilă orice apropiere suspectă. Când ceva îl împiedica să-și exercite personal supravegherea. pentru că regina era amuzată de pălăvrăgeala prostească a papagalilor săi. În această țară ne întâlnim cu varianta blândă. deși geamul se deschidea spre grădina pustie a unei mânăstiri.

Femeia căsătorită nu putea îndeplini vreo funcție la curte (numai fecioarele și văduvele aveau acest drept) și trebuia să locuiască la palat. doamnele de la curte se ofileau de plictiseală. eticheta de la curte îngăduia doamnelor să-și țină pe lângă ele unul sau mai mulți adoratori oficiali. după preferință. Doamnele de la palat se arătau în public numai la ocazii excepționale: la marile serbări de la curte. guarda dama. s-a scuzat ea candidă. era totuna. care veghea asupra moravurilor lor. Pentru ca viața să le fie mai suportabilă. iar onorabila domnișoară n-a mai avut ce să spună. mai ales că și supravegherea lor se concentra în mâinile unei doamne în vârstă. tineri. pentru că nu putea fi vorba de vreo recompensă amoroasă concretă. Din tot anul. Aceștia erau denumiți galanteos de palacio. la recepții și eventual la vreun ritual public. Ei puteau fi. bătrâni sau însurați. În această atmosferă. cavalerului nu-i reveneau decât vreo câteva zile în care se putea bucura de apropierea adoratei.făcut poftă”. unde ochii și urechile lor se puteau reconforta la vederea vâlvătăilor rugurilor și la auzul . cavaleri de palat. la parăzi.

Această splendidă instituție a apărut la începutul secolului al XVIII-lea. el putea să facă cu ajutorul semnelor declarații de dragoste care. din cauza prezenței iubitei.țipetelor vrăjitoarelor care se prăjeau în flăcări. apoi la frunte și în sfârșit se atingea cu ea în dreptul inimii. gemea și ofta atât de zgomotos. Ca să aibă totuși parte și de plăceri fizice. încât putea fi auzit de departe. eventual. Dacă avea această fericire. un astfel de galanteo. decurgeau astfel: respectivul îndrăgostit își ducea batista la gură. Acest serviciu cavaleresc oficial era considerat drept o mare favoare. doamna o să apară pentru o clipă la geam. după obiceiul spaniol. cavalerul oficial putea să stea lângă doamna lui și o putea curta. În celelalte zile ale anului. Conform memoriilor contesei d'Aulnoy. pândind momentul în care. Se spunea că eticheta de la curte le acorda această favoare deoarece se presupunea că. Ea . dacă și-ar scoate pălăria. topit de dragoste. cavalerul mituia chirurgul care lua sânge doamnelor de la palat să-i aducă o basma sau un pansament îmbibat cu sângele doamnei adorate. cavalerul amețește atât de tare. galanteo navea decât să se învârtească în jurul palatului. încât. bineînțeles în limitele bunei-cuviințe și ale moralei. Dreptul cavalerului de a-și păstra pălăria pe cap în prezența regelui dădea curtării un aer oficial. De bucurie. cel pe care cădeau sorții își copleșea doamna cu daruri alese: contesa d'Aulnoy povestește că atunci când a fost în Spania a văzut o mulțime de galanteos ruinați de această manie. în Genova. Cicisbeul Cicisbeul era curtezanul unei femei măritate. Cu aceste ocazii. ar scăpa-o din mână. care o însoțea pretutindeni.

un al treilea o însoțea la plimbări. În ceea ce-l privește pe soț. deoarece cicisbeii erau mai geloși unul pe altul decât era soțul pe ei. cicisbeul se ținea de dimineața până seara de fustele ei. dar în nicio epocă nu s-a găsit vreun mijloc de apărare împotriva flirtului care rupe zăgazurile. Și aici situația soțului era asemănătoare cu cea din Frauendienst-ul medieval: soțul se angaja pe post de cicisbeu în altă parte. al patrulea o întovărășea când era în societate. și astfel adoratorii se transformau în paznici de încredere. Dar. al cincilea se îngrijea de mesele ei. al șaselea îi orânduia treburile pecuniare. în cadru festiv. în timp ce servantul din perioada cavalerească își întâlnea rar adorata. ci mai mulți cavaleri însărcinați cu slujirea persoanei sale. un adorator. aceștia își împărțeau între ei sarcinile. Dacă avea mai mulți. Doar unde funcționa numai un singur cicisbeu se puteau ivi unele neplăceri. Unul o ajuta dimineața la îmbrăcat. . Tocmai de aceea. altul o conducea la biserică. Aceste obligații erau privite de către cavaleri ca niște îndeletniciri plăcute.consta în aceea că distinsa nobilă genoveză putea să țină în preajma ei nu unul. el era nevoit să accepte ca soția lui să-și angajeze. soțului nici nu-i prea păsa de veșnicul alai.

sarcina de a investiga. Cronica nu consemnează decât numele unui singur bărbat curajos. cu ajutorul mijloacelor științifice. Din Genova. apogeul și declinul flirtului modern revine cronicarilor timpului ce va să vină. în contractele de căsătorie exista o clauză care stipula câți cicisbei are dreptul să-și țină tânăra soție! A nesocoti acest obicei legalizat era la fel de revoltător cum ar fi fost. care-și iubea logodnica într-un mod atât de asemănător oamenilor de rând. Scriitorii italieni au constatat răspândirea flagelului și nu i-au găsit altă scuză decât aceea că. Astfel. mai urâte.Istoria culturală a prostiei omenești. Ed. Garamond. nici nevasta lui să nu aibă dreptul să-și țină un cicisbeu și nici el să nu se angajeze într-un astfel de rol pe lângă vreo altă femeie. Aici se termină epoca eroică a istoriei flirtului. ca o femeie să se plimbe pe stradă în rochie scurtă. în perioada rochiilor cu trenă. încât a inclus în contractul de căsătorie un alineat în care a pus condiția ca în decursul căsătoriei lor. Cum însă această perioadă nu s-a încheiat încă. 2003 . tendința de dezvoltare.Cicisbeatul se deosebea de flirt (care era mai puțin public și mai puțin acceptat). marchizul Spinola. Sursa: Rath-Vegh Istvan . cicisbeatul îi împiedica pe tinerii nobili de la alte distracții. moda a fost preluată și de alte orașe italiene. în fond. prin faptul că era organizat instituțional.