ISTORIA FLIRTULUI

Verbul englezesc to flirt înseamnă a flutura, a agita ceva repede încoace și încolo. Unul dintre cei mai spirituali scriitori englezi ai secolului al XVIII-lea, contele Chesterfield, povestește că a fost de față la nașterea noului sens al acestui cuvânt. Doamna care a folosit pentru prima oară cuvântul în înțelesul lui de astăzi, și al cărei merit a fost uitat cu totul de posteritatea nerecunoscătoare, se numea Frances Shirley. „Eram de față – scrie Chesterfield – când acest cuvânt plin de importanță și-a luat zborul de pe cele mai fermecătoare buze”. Încântătoarea Lady Frances ba își deschidea evantaiul, ba și-l închidea; ba își ascundea fața în dosul lui, ba doar ochii, iar când partenerul ei i-a reproșat în glumă provocarea plină de seducție, ea a răspuns cu nevinovăție că ceea ce face este un simplu flirtation, adică o fluturare de evantai. Așa s-a născut cuvântul, și atât doamnele englezoaice, cât și cele de pe continent sau străduit din răsputeri ca nou-născutul să nu rămână firav, ci să se dezvolte cum trebuie. Astfel, înțelesul

După elvețianul Forel. flirtul este . Nici azi flirtul nu are o definiție științifică. perechea care flirtează înțelegându-se și fără ele. Față de cochetărie. cochetăria are în vedere doar simțurile. fiindcă. însă fără niciun alt scop în afară de cel de a savura cucerirea – exact ca avarul care nu vrea să cumpere nimic cu galbenii săi. în acest caz. iar în locurile în care oamenii stau unul lângă altul acționează graiul genunchilor și al picioarelor. o mulțime de savanți și-au bătut capul cu definirea lui. Nu se poate nega existența și înflorirea sa. Finck face. flirtul este ruda spiritualizată a cochetăriei. În schimb.T.cuvântului „flirt” a luat proporții și s-a complicat. Iwan Bloch îl definește opunându-l cochetăriei. În acest caz vorbele devin inutile. După el. pentru că ochii destăinuie multe. adunându-i grămadă numai de dragul aurului. N-o spun cu ironie. Din zona simțului tactil fac parte: strângerea de mână și atingerea aparent întâmplătoare. Excelentul autor înșiruie aceste mijloace cu o grațioasă detaliere și stabilește cu temeinicie științifică cum că flirtul recurge la organele de simț vizuale și tactile. Femeia cochetă vrea să cucerească. lăsând cucerirea pe planul doi. să trezească iubirea. femeia cochetă vrea în primul rând să placă. femeia recurge mai ales la armele spiritului. încât acum se întrebuințează în diverse feluri. neluând în considerare partea spirituală a relației dintre bărbat și femeie. deosebire între cochetărie și flirt. Americanul H. prin mijloace variate. flirtul vrea. de asemenea. într-adevăr. deci trebuie încercată și explicarea lui științifică. În schimb. Și după el cochetăria (coquetry) înseamnă dorința de a plăcea. Cel mai important este limbajul ochilor.

era înconjurată de o stimă nemărginită: era respectată și ridicată pe un piedestal. autorul amintește și de tipurile de femei trufașe. coincide cu fenomenul observat de profesorul Forel în legătură cu flirtul. Urmărind acest șir de idei.. Definiția pare acceptabilă. .. Cât despre flirt. rigide și ipocrite. Acestea răspund cu un „nu” la întrebarea bărbatului chiar în cazul când gândesc „da”. ca mamă de familie. fiindcă dragostea nu este doar o întâlnire a inimilor. Pentru a scoate și mai mult în evidență caracterul flirtului. care preced adevăratul ospăț. pe când despre cealaltă se spune „cochetărie crudă”. Încă ceva pentru a elucida complet înțelesul flirtului: nu trebuie să-l confundăm cu un tip de preludiul al dragostei. Francezii au o vorbă excelentă pentru a desemna acest preludiu: îl numesc petite oie. Acesta.un joc mult mai de iertat – de altfel.). femeia cochetă. în schimb. învățatul nostru conchide dând o scurtă definiție a flirtului: „Flirtul este arta prin care femeia vrăjește și subjugă bărbatul. adică delicii mărunte.. se și spune „un flirt nevinovat”. Știm că lumea antică nu cunoștea dragostea în accepția de astăzi. chiar atunci când gândește „nu”. lăsându-l totodată în nesiguranță dacă-l iubește sau nu”. unde era lăsată să stea fără să se cațere nimeni după ea. ci câteodată și a genunchilor. Femeia. și nu pe gâscă. Tradus. cum este obiceiul în istoria culturii. câteodată. zâmbind. ea spune „poate”. răspunde cu „da”. sună cam aspru: potroace de gâscă.. Slujirea femeii în timpul cavalerismului De data aceasta nu încep cu antichitatea. când se va servi însăși friptura de gâscă (pentru a nu da loc la neînțelegeri: accentul comparației cade pe friptură.

mergea la hetaire [n. (Frauendienst). iar pe de altă parte. de fapt. trebuie să fim la curent cu esența dragostei din perioada cavalerismului. începând să vadă în femeie și altceva decât material de prăsilă sau hetairă. unde chiar că nu căuta principalul element al dragostei – înțelegerea sufletească. pe de o parte. Aceasta a fost. spune: „Perioada cavalerismului a creat instituția slujirii femeilor. Mai greu s-ar accepta îndrăzneața afirmație că. „Femeia germană în Evul Mediu”. Spre a nu fi învinuit că o deformez potrivit ipotezei mele. În primul rând. 1882. ochii bărbatului au fost deschiși și de cultul Mariei. Viața ordinului cavaleresc era dirijată de reguli diferite de cele . Viena. deoarece în nord femeia se bucura de o libertate mai mare. tot atunci s-a născut și flirtul. un rezultat al influenței germanice. care în opera sa capitală. Dragostea care corespunde înțelesului de astăzi s-a dezvoltat în perioada cavalerismului. Când capul familiei voia să se distreze.În căsnicie se vorbea foarte puțin despre dragoste. voi da cuvântul lui Karl Weinhold. Lucrul acesta a fost recunoscut și stabilit demult de istoria culturală.: curtezanele Greciei Antice].n. Voi încerca să demonstrez și aceasta.

. iar ca semn al înțelegerii lor. s-a ajuns. Acest serviciu s-a transformat într-un veritabil obicei convențional. Cavalerul își alegea o Frouwe (doamnă) căreia își oferea serviciile. ca serviciile cavalerului să fie închinate unei singure femei. Cu apărarea femeii și cu slujirea ei. doamna nu avea dreptul să mai primească și serviciile unui alt cavaler. Cavalerul avea o concepție aparte despre onoare. fie prinsă de vârful lăncii. scopul vieții lui constând în a-și dovedi bărbăția și curajul prin fapte cutezătoare. Totodată. un văl sau o cunună.ale vieții civile. deoarece acestea aveau un rol de frunte în societatea ‘distinsă’. în cele din urmă. Acest scop a generat legea de bază a dorinței de aventuri: să apere pe cei slabi. în special femeile. ea îi dăruia o panglică. Serviciul cavaleresc viza femeile măritate. Dacă doamna îi primea angajamentul. toate acțiunile lui erau întreprinse în numele ei. pentru ca amintirea doamnei să fie mereu prezentă la faptele sale vitejești și să-l stimuleze la acțiuni eroice”. Scopul era doar jocul spiritual și simțirea amoroasă. Am putea spune că pentru el era o necesitate vitală să aibă o doamnă la care să se poată angaja drept Ritter (cavaler). pe care acesta o purta fie pe coif. deseori lipsit de pasiune și luând aspectul unei formalități.

Când încă își purta simțămintele ascunse în inimă. depunând cu mâinile împreunate jurământul de credință. pe care doamna îl primea ținându-i mâna în mâinile sale. Din operele trubadurilor provensali care ne-au parvenit. trebuia să treacă printr-o perioadă de probă. devenea ascultat. cavalerul era acceptat de doamnă ca vasal. fără a îndrăzni săși mărturisească tainica dragoste. care uneori putea să se tărăgăneze chiar și 5 ani. ci în mod public. și consemnând apoi. cavalerul se situa pe prima treaptă. Acum.Voi aduce vorba mai târziu despre atitudinea uimitor de indiferentă a soțului. Ceremonia decurgea cu aceleași formalități uzitate între suzeran și vasal! Doamna ședea într-un fotoliu. aflăm că serviciul cavaleresc avea mai multe trepte. dar nu numai așa. Când doamna îi accepta serviciile. Dacă făcea doamnei declarații. voi adăuga câteva date despre obiceiurile cavalerești ale francezilor. iar în fața ei. în cadrul unei ceremonii. cavalerul îngenunchea. între patru ochi. ci de suzeran!) . După trecerea cu succes a acestei perioade. Până să ajungă la această treaptă. drept urmare a unei șușoteli intime. urca pe cea de-a doua. printr-un sărut (nu de dragoste. care se cuvenea solicitanților.

Cu privire la ce se întâmpla după depunerea jurământului. și faptele mele săvârșite pentru tine nu merită răsplată? Fii liniștit. Unde sunt faptele? Adevărata dragoste este numai aceea pentru care bărbatul e în stare să-și părăsească patria și să plece între străini. vedeți cum mă gonește dragostea din patria mea. menestrel din secolul al XII-lea. Când Hartmann von Aue a pornit la luptă împotriva sarazinilor. . distinsă doamnă? Gloria-ți în creștere și înălțătoarea stare sufletească îți sunt îndeajuns răsplată”. îți vei primi răsplata și vei fi fericit! Care-mi este premiul. răspunde femeia.. nu se obligă la nimic.»”. el cânta astfel: «Să nu întrebe nimeni de ce merg la luptă. într-unul din cântece. deși sultanul Saladin. Era considerată răsplată dacă. în urma slujirii femeii. Răsplata era de multe feluri.pecetluirea contractului. îi cere o recompensă doamnei sale: „Oare cântecele mele. fiindcă spun singur că o fac la porunca dragostei. Albrecht von Johannsdorf. îi voi da cuvântul din nou lui Weinhold: „Tot ce făcea cavalerul – participarea la un turnir ori la o cruciadă – se îndeplinea în numele doamnei sale sau la porunca ei. promisiunea și jurământul nu se pot călca! Mulți se laudă că fac cutare sau cutare lucru din dragoste. dar toate acestea nu sunt decât vorbe. Acest lucru-i de neclintit. ajungând într-o stare sufletească înălțătoare. iar femeia. Iată. o. cu toată armia lui. Toate faptele cavalerului erau făcute în speranța că va fi răsplătit.. făcute pentru tine. cavalerul se ridica deasupra cotidianului. n-ar fi putut să mă momească din Franconia. Nu-i așa că încep să se limpezească contururile acestei nebunii medievale? Bărbatul se angajează ca servitor.

dintre Siegfried și Krimhilda. neoferind nimic în schimb. el mă bătu. face față încercărilor. Părinții n-o prea întrebau pe fată ce părere are. Mai mult. asemenea cazuri întâlnim deseori în cronici. Din partea femeii. Soțiile domnitorilor nu puteau fi sigure că nu vor fi pălmuite de soții lor.De obicei. ei îi alegeau soțul. E știut că în acea epocă. ci interesele familiale.. Nici nu se poate închipui o dragoste mai nobilă decât aceea. participă la cruciade. de fapt. Iată câteva date interesante despre felul în care se comporta. Astfel de casnicii îi ofereau femeii liniște și comoditate. nu și-a dat seama că starea sufletească înălțătoare este. ce altceva este aceasta decât un flirt? Femeia avea nevoie de flirt ca să dea puțină strălucire vieții ei cenușii. o dragoste unilaterală. astfel de păruieli nu țineau de domeniul rarităților. descrisă în Cântecul Nibelungilor. Totuși. la baza căsniciei nu stătea dragostea. învinețindu-mi trupul”. tulburând astfel pacea Curții de la Worms? Însăși Krimhilda îi povestește lui Hagen ce i-a făcut Siegfried: . în felul acesta a fost păcălit cavalerul cu mintea risipită prin zale și. iar femeia primește totul plină de bunăvoință. ce se întâmplă după cunoscutul episod în care Krimhilda o jignește pe Brunhilda. timp de secole. În jurnalul său . Bărbatul depune jurământ. Istoria burgheză a culturii germane numește această legătură unilaterală dragoste romantică și nu contenește să se minuneze de gingașul și nevinovatul sentiment. face pelerinaj la sfântul mormânt.Drept pedeapsă. În sânul familiei. dar o plictiseau de moarte. nici liniștea nu era totdeauna sigură. Dar se ignoră că floarea romantismului înflorește doar de partea bărbatului. în cercul restrâns al familiei. soțul medieval.

alteța sa prințesa a răbufnit că ea nu vrea să stea lângă o scârbă ca doamna K. ajunge doar să pomenim că.nemaipomenit de savuros. șambelanul prințului. spunând că. desfășurată între perechea princiară de Liegnitz. rămasă în . După multe scuze. relatează regretabila întrevedere: „Alteța sa prințul a binevoit s-o certe aspru pe prințesă. dorește ca prințesa să vină numaidecât la masă. După care i-a tras prințesei o palmă atât de tare. Dar ce importanță a avut această superficială atingere princiară față de acea bătaie despre care amintește cavalerul La Tour-Landry. Trebuie să fi fost o palmă serioasă și bine dirijată. dar eu i-am închis repede ușa în față. prințul s-a mâniat grozav și s-a dus personal în apartamentele prințesei s-o ia la rost. i-a spus: «Află că doamna K. și de aceea. Prințul a dat un banchet la care a fost invitată și o anume doamnă K. Cavalerul Schweinichen. alteța sa serenisimă s-a supărat și pe mine. a refuzat să participe la ospăț. deoarece alteța sa serenisimă a invitat o mulțime de nobili. nu-i o scârbă». Din cele ce au urmat. începând s-o tutuiască pe prințesă. „fără să ia în considerare – precizează cavalerul Schweinichen – că de la palmă i se umflase un ochi”. prințesa a fost de acord să-l ierte și să participe la ospăț. după lungi tratative de pace și după stabilirea unor condiții. cavalerul Schweinichen povestește o scenă semnificativă. Alteța sa serenisimă a vrut s-o pălmuiască și mai tare pe prințesă. în poemul didactic adresat fetelor sale? Autorul acestei opere din secolul al XIV-lea. Din cauza aceasta. La care alteța sa serenisimă s-a supărat rău și. Auzind aceasta. încât femeia a amețit pe loc și a trebuit s-o prind eu în brațe. pe care prințesa n-o putea suferi.. spunând că bărbatul face ce vrea cu soția lui”.

. Mereu le atrage atenția să fie supuse. turbat de gelozie. în schimb. nu răsufla decât atunci când acesta pleca la vânătoare. Morala întâmplării este prezentată de autor în felul următor: „Și astfel. Era mai bine să fi fost supusă și să fi stat liniștită. femeia spaniolă trăia sub povara unei paze de harem. femeia. populariza cu plăcere această deosebită instituție care. din pricina urâtului ei caracter. Poate că atât va fi de ajuns pentru a caracteriza căminul femeii din perioada cavalerismului. adică un. și astfel. Cavalerul oficial spaniol Ca urmare a multisecularei influențe maure. el le sfătuiește să aibă o purtare bună și cuviincioasă. își instruiește fetele de-a lungul a 98 de capitole. flirt.manuscris.. la curte ori la război. pentru că bărbatului îi este hărăzit să comande. Purtării soțului. iar pe femeie o onorează dacă îi dă supusă ascultare”. Nu numai opinia publică îi interzicea societatea bărbaților străini. condimentându-și spusele cu pilde și mici întâmplări. avea grijă să facă . a răsturnat-o cu un pumn și. Femeia. dar și bărbatul. Până la urmă. O legătură de dragoste ar fi însemnat un pericol de moarte. pentru ea. inofensivul cavalerism (Frauendienst) îi prindea bine. Dar atunci o apăsa monotonia ucigătoare a vieții izolate de la castel. povestindu-le întâmplarea unei femei care-și contrazicea mereu soțul. preabunul cavaler. fiindcă putea aduce prejudicii soțului sub raportul averii dotale. a fost desfigurată pe viață. înlănțuită de soțul brutal. care duhnea a băutură. i-a tras un picior în față de i-a rupt nasul. bărbatul s-a înfuriat. când aceasta zăcea la pământ. nu-i găsește niciun cusur. nu era altceva decât un joc de-a dragostea.

Când ceva îl împiedica să-și exercite personal supravegherea. a pălmuit-o cu toată puterea pe amândoi obrajii. pentru că regina era amuzată de pălăvrăgeala prostească a papagalilor săi. Viața mondenă a curții spaniole a fost încremenită de una dintre cele mai curioase invenții ale spiritului uman: eticheta spaniolă. putea să-și facă de cap nepedepsită și n-a pățit-o decât o singură dată. Camerara mayor era o domnișoară bătrână și se numea prințesa Terranova. suna avertismentul când tânăra soție a suveranului izbucnea în râs la glumele bufonului. „Mi s-a . era îndeplinit de o doamnă în vârstă. „Regina spaniolă n-are voie sa râdă”. de secol XVII. În această țară ne întâlnim cu varianta blândă. tinerei mame trebuia să i se îngăduie orice poftește. iar funcția ei consta în a fi. care își păzea prizoniera cu un ochi de Argus. camerara mayor a sucit cu propria-i mâna gâtul bietelor păsări. Rolul de camerara mayor.imposibilă orice apropiere suspectă. pe urmele reginei. când urâta zgripțuroaică s-a prezentat în fața ei pentru obișnuitul sărut de mână. „Regina spaniolă n-are voie să privească pe geam”. și este știut că zeii nu râd. păzind cu strășnicie ca regulile etichetei să fie respectate. a flirtului cavaleresc. Regina a făcut uz de acest privilegiu și. deși geamul se deschidea spre grădina pustie a unei mânăstiri. de dimineața până seara. și o găsim acolo unde ne-am aștepta mai puțin: la curtea regală. În numele etichetei. conform obiceiului spaniol. În primele luni sacre ale maternității. când regina era însărcinată. adică de prim-maestră de ceremonii pe lângă regină. Veselia și râsul fuseseră surghiunite de la curte (despre Filip al IV-lea s-a consemnat că de-a lungul vieții sale a râs de trei ori). Cu altă ocazie. el era înlocuit de dueña. Aceasta preamărea persoana regelui și a reginei de parcă ar fi fost zei pământeni.

Ei puteau fi. s-a scuzat ea candidă. pentru că nu putea fi vorba de vreo recompensă amoroasă concretă. era totuna. doamnele de la curte se ofileau de plictiseală. iar onorabila domnișoară n-a mai avut ce să spună. care veghea asupra moravurilor lor. Pentru ca viața să le fie mai suportabilă. eticheta de la curte îngăduia doamnelor să-și țină pe lângă ele unul sau mai mulți adoratori oficiali.făcut poftă”. după preferință. unde ochii și urechile lor se puteau reconforta la vederea vâlvătăilor rugurilor și la auzul . În această atmosferă. mai ales că și supravegherea lor se concentra în mâinile unei doamne în vârstă. tineri. cavalerului nu-i reveneau decât vreo câteva zile în care se putea bucura de apropierea adoratei. la recepții și eventual la vreun ritual public. Aceștia erau denumiți galanteos de palacio. guarda dama. cavaleri de palat. Doamnele de la palat se arătau în public numai la ocazii excepționale: la marile serbări de la curte. Femeia căsătorită nu putea îndeplini vreo funcție la curte (numai fecioarele și văduvele aveau acest drept) și trebuia să locuiască la palat. bătrâni sau însurați. la parăzi. Din tot anul.

În celelalte zile ale anului. Cicisbeul Cicisbeul era curtezanul unei femei măritate. cavalerul mituia chirurgul care lua sânge doamnelor de la palat să-i aducă o basma sau un pansament îmbibat cu sângele doamnei adorate. cel pe care cădeau sorții își copleșea doamna cu daruri alese: contesa d'Aulnoy povestește că atunci când a fost în Spania a văzut o mulțime de galanteos ruinați de această manie. eventual. el putea să facă cu ajutorul semnelor declarații de dragoste care. încât. topit de dragoste. Acest serviciu cavaleresc oficial era considerat drept o mare favoare. încât putea fi auzit de departe. după obiceiul spaniol. din cauza prezenței iubitei. galanteo navea decât să se învârtească în jurul palatului. Dacă avea această fericire. doamna o să apară pentru o clipă la geam. dacă și-ar scoate pălăria. care o însoțea pretutindeni. un astfel de galanteo. Dreptul cavalerului de a-și păstra pălăria pe cap în prezența regelui dădea curtării un aer oficial. decurgeau astfel: respectivul îndrăgostit își ducea batista la gură. gemea și ofta atât de zgomotos. Se spunea că eticheta de la curte le acorda această favoare deoarece se presupunea că.țipetelor vrăjitoarelor care se prăjeau în flăcări. Cu aceste ocazii. bineînțeles în limitele bunei-cuviințe și ale moralei. în Genova. Ea . cavalerul amețește atât de tare. Conform memoriilor contesei d'Aulnoy. De bucurie. Această splendidă instituție a apărut la începutul secolului al XVIII-lea. apoi la frunte și în sfârșit se atingea cu ea în dreptul inimii. Ca să aibă totuși parte și de plăceri fizice. cavalerul oficial putea să stea lângă doamna lui și o putea curta. pândind momentul în care. ar scăpa-o din mână.

Și aici situația soțului era asemănătoare cu cea din Frauendienst-ul medieval: soțul se angaja pe post de cicisbeu în altă parte. Tocmai de aceea. soțului nici nu-i prea păsa de veșnicul alai. el era nevoit să accepte ca soția lui să-și angajeze. al cincilea se îngrijea de mesele ei. aceștia își împărțeau între ei sarcinile. Doar unde funcționa numai un singur cicisbeu se puteau ivi unele neplăceri. . deoarece cicisbeii erau mai geloși unul pe altul decât era soțul pe ei. Unul o ajuta dimineața la îmbrăcat. Dacă avea mai mulți. ci mai mulți cavaleri însărcinați cu slujirea persoanei sale. în timp ce servantul din perioada cavalerească își întâlnea rar adorata. Dar. al șaselea îi orânduia treburile pecuniare. În ceea ce-l privește pe soț. al patrulea o întovărășea când era în societate. Aceste obligații erau privite de către cavaleri ca niște îndeletniciri plăcute. un al treilea o însoțea la plimbări.consta în aceea că distinsa nobilă genoveză putea să țină în preajma ei nu unul. și astfel adoratorii se transformau în paznici de încredere. în cadru festiv. dar în nicio epocă nu s-a găsit vreun mijloc de apărare împotriva flirtului care rupe zăgazurile. un adorator. cicisbeul se ținea de dimineața până seara de fustele ei. altul o conducea la biserică.

cicisbeatul îi împiedica pe tinerii nobili de la alte distracții. mai urâte. nici nevasta lui să nu aibă dreptul să-și țină un cicisbeu și nici el să nu se angajeze într-un astfel de rol pe lângă vreo altă femeie. încât a inclus în contractul de căsătorie un alineat în care a pus condiția ca în decursul căsătoriei lor. Ed. Cum însă această perioadă nu s-a încheiat încă. tendința de dezvoltare. în contractele de căsătorie exista o clauză care stipula câți cicisbei are dreptul să-și țină tânăra soție! A nesocoti acest obicei legalizat era la fel de revoltător cum ar fi fost. Scriitorii italieni au constatat răspândirea flagelului și nu i-au găsit altă scuză decât aceea că. Sursa: Rath-Vegh Istvan .Cicisbeatul se deosebea de flirt (care era mai puțin public și mai puțin acceptat). sarcina de a investiga. Garamond. marchizul Spinola. Din Genova. cu ajutorul mijloacelor științifice. care-și iubea logodnica într-un mod atât de asemănător oamenilor de rând. Cronica nu consemnează decât numele unui singur bărbat curajos. ca o femeie să se plimbe pe stradă în rochie scurtă. în perioada rochiilor cu trenă. Aici se termină epoca eroică a istoriei flirtului. prin faptul că era organizat instituțional. moda a fost preluată și de alte orașe italiene.Istoria culturală a prostiei omenești. apogeul și declinul flirtului modern revine cronicarilor timpului ce va să vină. Astfel. 2003 . în fond.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful