Aplică la Closer2Oxford meets Diwanieh şi vizitează Iordania

Closer to Oxford te încurajează să îţi dezvolţi abilităţile de argumentare şi gândire critică. Dacă ai acest obiectiv, dar şi curiozitatea să descoperi o frântura din lumea arabă, înscrie-te la Closer2Oxford meets Diwanieh - un proiect de dezbateri în limba engleză, care presupune seminarii de argumentare şi dezbateri în Bucureşti şi o rundă de debate online. Cei mai buni 8 participanţi vor beneficia de un program de exchange în Iordania, unde vor fi implicaţi în experienţa Diwanieh: o dezbatere într-un loc public din Amman! ELIGIBILITATE * eşti cetăţean sau rezident permanent al României * eşti înscris într-o formă de învăţământ superior * esti interesat de argumentare şi ai obişnuinţa să te informezi asupra chestiunilor de interes public * eşti începător în dezbateri (sub un an de activitate şi/sau nu ai participat la competiţii internaţionale de debate) * eşti cunoscător al limbii engleze - citit, scris, vorbit * eşti capabil să lucrezi în echipe mixte * eşti disponibil să călătoreşti în Iordania în mai 2014 CUM APLICI [1] Completează acest formular de înscriere [2] Trimite CV-ul tau la office@closer2oxford.ro. Scrie un email în care te prezinţi, oferă detalii de contact (preferabil număr de telefon) Te încurajăm să parcurgi pe website etapele proiectului şi să trimiţi aplicaţia doar dacă ai disponibilitatea să participi activ în toate activităţile. Termenul limită de aplicare este 12 februarie. Observaţie: participanţii din România care sunt selectaţi pentru exchange-ul din Iordania trebuie să contribuie la costul transportului cu aproximativ 30% (120-150 Eur). Restul de costuri de proiect (aprox.1000 Eur/persoana) - cazare, masa, traininguri/materiale educaţionale sunt acoperite de finanţator. Acest proiect este o colaborare între Closer2Oxford (ARDOR) şi Diwanieh (Leaders of Tomorrow). Finanţatorul Closer2Oxford meets Diwanieh este Fundaţia Anna Lindh.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful