You are on page 1of 16

ANUL II NR.

11

POEZIE

cuprins
Sorin Gherguț ................... 3

POEZiE

Sorin GHERGUȚ
neurohoră
cu neuronii ăştia 2 flămînzi, murdari, străini şi goi am rezolvat multe probleme şi locale, şi globale complicate, triviale ludice, cât şi globale colective, personale dezvelită, hârjoana pe o arie din ce în ce mai extinsă. *qua neuroni

Robert Șerban Sacii de rafie şi praful de pe urmele literare .........................4

COOLTURA

Carmen Mușat-Coman Vrei să fim prieteni pe facebook? ............................. 6

ALTFEL

*

*

*

Dan-Liviu Boeriu Concert la patru mâini ...... 6 ................................................. 8
ACCENTE
tel. 0726 239 082 revistaaccente@yahoo.com ciprian.macesaru@revaccente.ro www.revistaaccente.com

SEMNAL

cu capu la sol, cu picioarele-n aer ţeasta-mi plezneşte şi iată-vă,

3

CONCURSURI pe www.revistaaccente.com

Ciprian Măceșaru Variațiuni pe o temă de VaterPuccini ................................. 4

CARTE

pompierii au plecat acasă, spitalele s-au închis, ca să vezi ce pot comite poliția a întors armele doi axoni, paişpe dendrite și până și ospătarii și-au luat lumea-n cap 2 neuroni şi un stomac de oţel suntem pe cont propriu și nu e 2 neuroni şi un infinit de celule he- încă nici ora 9 patice 2 neuroni şi 2 testicule, 4 testicule, 16 testicule – vă-nalţ un imn! * * * vă supun atenţiei această situaţie: cu privarea de somn am încercat, am aproape 40jde ani şi numai pe mai tre să-mi aplic tehnica simuvoi vă am lării înecului neuronii mei* da nu scot nimic de la mine, ori că cântărind fiecare probabil o miime sunt realmente nevinovat de miligram ori că sunt foarte tare şi totuşi mai grei ori că nu știu. decât toată planeta, decât tot siste- now, that’s a limerick. mu solar câteodată decât întreaga materie-ntunecată.

cooLtURA

Sacii de rafie şi praful de pe urmele literare
Robert ȘERBAN
De cinci ori m-am mutat până acum. Anul ăsta, a cincea oară. Habar n-am dacă e mult sau puţin, dar sunt aproape sigur, fir-ar să fie, că nu e ultima... mişcare pe care o voi face. Şi de fiecare dată a fost tot mai anevoios. Nu mobilele m-au stors de energie şi nervi, nu amărâtul de aragaz ori ursul ăla de frigider, nu hainele sau încălţările au atârnat greu, ci cărţile. Dragile şi iubitele cărţi. Au fost zeci, apoi sute, apoi s-au adunat mii. Iar acum sunt multe mii. Şi nu ca să mă bat cu biblioteca-n piept scriu asta, ci ca să numi uit consternarea pe care o am când mă uit – chiar acum! – la ele. În rafturi stau pe trei rânduri, până-n tavan, iar între ele nu intră nici măcar praf. N-are loc! Nu mai am unde să-mi pun cărţile, nu mă mai pot bucura de foarte multe, nu le mai văd. Nu mai ştiu pe ce rând am pus un op sau altul, nu am chef să caut un titlu, căci trebuie să dizloc două braţe de cărţi ca să dau de el. Asta dacă îmi funcţionează memoria ori intuiţia şi… bănuiesc cam pe unde ar putea fi. Sute de cărţi au rămas în sacii de rafie în care leam pus la penultima mutare. Alte sute sunt în podul casei în care stau acum. Tot în rafie! N-am avut încotro, fiindcă n-am putut să le mai fac şi lor loc în bibliotecă. Dar nici nu ştiu ce m-a apucat să mă plâng de chestia asta, fiindcă e simplu de

rezolvat. Poate nu simplu, dar nu e un capăt de lume. Altele sunt… durerile reale ale mutatului dintr-un loc în altul: maldărele de ziare, reviste şi hârtii în care îmi apare numele. Saci, plase, pungi, sacoşe, dosare, plicuri, mape şi cutii pline cu aceste semne ale trecerii… literare prin lume. De la tata am moştenit obiceiul să păstrez cronicile şi recenziile la cărţile pe care le-am publicat, să nu arunc revistele în care am dat câteun interviu sau am răspuns la vreo anchetă literară, să pun deoparte paginile cu poezii, proze ori… texte ce-mi poartă semnătura, apărute prin diverse publicaţii, să nu rătăcesc nimic din ce dă seama că am trecut printr-un loc sau altul. Mai toţi scriitorii – mai ales în tinereţe – fac asta: îşi salvează urmele pe care le-au lăsat. Ori pe cele lăsate de alţii despre ei. Ne ambalăm orgoliul în hârtie de ziar. Sau, poate, încercăm

CONCURSURI pe www.revistaaccente.com

să păstrăm amintirea celor care am fost. Şi, la un moment dat (la senectute?), să ne dăm întâlnire cu propria viaţă literară. Doar că “urmele” mi-au devenit o povară. Le-am tot târât după mine dintr-o cameră de student într-o boxă, de acolo întrun garaj, apoi într-o debara, într-un apartament, de acolo într-o casă şi într-un pod. În fiecare an mi-am propus să le scutur de praf, să fac ordine printre ele, să le aranjez cât de cât. Dar niciodată nu mi-am găsit vreme. Or, dacă eu n-am timp să fac asta, cine naiba îl va avea? Dacă pe mine nu mă interesează foarte tare să îmi pun ordine în propriile “evenimente”, pe cine va interesa? Cine va fi calm, meticulos, dotat cu foarfece, lipici şi scoci, cu dosare, cu… candoare? Poate vreunul dintre copiii mei. Poate femeia care mă iubeşte. Sau poate nimeni.

4

ALTFEL

Vrei să fim prieteni pe facebook?
Carmen MUȘAT-COMAN
„Suntem prietene pe facebook!” îmi spune ea zâmbindu-mi cu gura până la urechi și se preface că nu observă privirea-mi descumpănită. Și pe bună dreptate sunt mirată. Zău dacă am mai văzut până acum un nufăr cu picioare. Cum mi-a scăpat în lista cu „prieteni” o persoană care și-a pus la profil o fotografie cu o floare? Nu, nu sunt eu de vină, ci sistemul care cred că mă fentează – căci constat că mi-am legat viața de nume de care nu am auzit. Din când în când văd, pe pagina mea, că musiu cutare mi-a acceptat cererea netrimisă. Să nu fiu înțeleasă greșit: sunt o susținătoare fanatică a facebook-ului, a prieteniei între popoare. Mi se pare de-a dreptul fantastic că atâția oameni trăiesc numai și numai ca să posteze fotografii din vacanță pe facebook: „Stai așa, să facem o fotografie pentru FB”. Valul, marea, soarele, apusul, răsăritul… vin și pleacă de sub ochii lor, dar ei nu le văd. Precum japonezii ce traversează muzeul grăbiți, flesh-uind cu aparatele lor ce stochează viața, așa și facebook-iștii. Mă scuzați, termenul vine de la bouquin-iști. Numai că facebook-iștii sunt voyeuriști. Se uită în baia colegilor, urcă în patul prietenilor, se strecoară între îndrăgostiți, admiră kilogramele pierdute de pe coapsele doamnelor de 50 de ani, participă la cununii la

foto: allthingsd.com

care nu au fost invitați, țin în brațe prunci ce nu au fost botezați. Mănâncă, beau, dorm, se trezesc în calculator, își beau cafeaua, se uită tâmp la fotografia bebelușului nepoatei, la brățara nouă, la telefonul cel scump, fac politică, scriu fără cratimă, își fac unghiile de la picioare, repetă o rugăciune, șeruiesc un concurs la care nu e nici un câștigător, spun noapte bună, urează la mulți ani, răspund urărilor de la mulți ani. Sunt voyeur-iști, dar au devenit și exhibiționiști: Dear friends, iată somnul de frumusețe al pisicii mele! Dacă e început de weekend mi se recomandă o ținută veselă și o prietenă îmi arată colierul ei original. Un prieten îmi spune bancuri și un altul îmi trimite la semnat un protest pentru salvarea lumii. Un prieten a găsit cea mai bună măcelărie din oraș, iar un grup de prietene a descoperit cea mai delicioasă înghețată din mall. Mi-am schimbat fusta, am ars mâncarea, am fost la tanti Lizeta și am mâncat ciorbă de curcan, buună,

bună, am scris o carte și o dedic tuturor fanilor și prietenilor mei, fără număr, fără număr. Am fost și la teatru, fotografia din fața scenei din timpul actului II e caldă, șeruiți, vă rog, și dați like de vă place. Trăiască prietenii mei, eu am 3456, tu câți ai? Suntem prieteni pe facebook. Trăim online, fericiți, extaziați, excitați de numărul din ce în ce mai mare de „prieteni”. În timp ce lumea reală e din ce în ce mai goală de adevărații prieteni. Am dat cu toții în mintea copiilor, dar un copil e simpatic când se îndreaptă, în parc, spre un altul, întrebându-l: „Vrei să fii prietenul meu? Hai să ne jucăm”. El are scuza vârstei și a confuziei sentimentelor când se întoarce cu spatele apoi la „prietenul” său de-o clipă, în parc. Eu însă, om matur, cu capul pe umeri, părintele copilului din parc, de ce nu întorc spatele miilor de „prieteni” de pe facebook? De ce îmi pierd slujba, familia, timpul, viața întrebând calculatorul: Vrei să fim prieteni?

CONCURSURI pe www.revistaaccente.com

6

ANUL II NR. 11

Invitaţi: Neagu Djuvara şi Gabriel Liiceanu Lectura: Dan Rădulescu şi Radu Iacoban

LiBRăRiA HUMANiTAS de la CişMiGiU 12 SEPTEMBRiE ora 19.00

dANS

der|die|dans Dimensiunea Internațională a Dansului Contemporan
Gina ȘERBăNESCU
În perioada 1-3 octombrie 2013, Forumul Cultural Austriac organizează, pentru a doua oară în Romania, în parteneriat cu Teatrul Odeon și Club Control, evenimentul der|die|dans Austrian Dance Days II. Acesta va reuni trei spectaole importante pentru contextul performativ austriac și european: Come Back (coregrafia Doris Uhlich), We (coregrafia Daniel Zimmerman și Amanda Pina) și Kein Applaus fur Scheisse (de Vincent Riebeek și Florentina Holzinger). Premergător evenimentului, a avut loc, pe 9 septembrie vernisajul expoziției dorner|dani|dans, ce reunește creațiile fotografilor Willi Dorner/ bodies in urban spaces și Dani Ioniță/ dancing Bucharest – human playful bodies, prin care se prilejuiește o întâlnire între arta fortografică și arta coregrafică, întrun context în care fotografiile vor constitui mediul în care au dansat artiștii Ioana Marchidan, Andrea Gavriliu, Ștefan Lupu și Istvan Teglas. Spectacolele prezentate în festival au fost recunoscute internațional, fiind creațiile unor artiști care nu lipsesc din cele mai importante manifestări de gen: Doris Uhlich, una dintre cele mai importante prezențe în peisajul artistic austriac și internațional va prezenta publicului o reconsiderare a funcției corpului în dans. Come back readuce pe scenă cinci dansatori de balet clasic retrași din activitate, cu vârsta cuprinsă între 56 și 70 de ani şi le oferă șansa de a recupera timpul pierdut și de a fi niște tineri rebeli, cel puțin pe scenă. Spectacolul creat de Daniel Zimmerman și Amanda Pina ne va prilejui posibilitatea de a gândi condiția de spectator în raport cu statutul performerilor - un spectacol despre regândirea identității celor care iau parte la actul artistic, fie că se află în poziția de actanți, fie că sunt privitori. Spectacolul devine mediul prin care funcția tradițională a rolurilor din spectacol este așezată sub lupa interogației și turnată într-o nouă formă. Vincent Riebeek și Florentina Holzinger (câștigătoare a Premiului Jardin D’Europe) propun o nouă viziune asupra statutului spectacolului contemporan, asupra a ceea ce înseamnă ideea de mainstream, dar și semnificația actului de a aplauda în condițiile în care valorile artei contemporane sunt în schimbare. Categoric nerecomandat spiritelor sensibile. Controversă cu profunzime! Evenimentul der|die|dans va lua sfârșit anul acesta cu închiderea expoziției dorner|dani|dans în cadrul căreia va fi prezentat oneman-showul Dance a Playful Body, creat de coregrafa Andreea Novac și interpretat de Istvan Teglas, un demers despre posibilitățile corpului de a depăși formele de reprezentare cu care suntem obișnuiți. Având în vedere dimensiunea internațională a dansului contemporan pe care o promovează, der|die|dans - Austrian Dance Days II, are o misiune importantă în spațiul cultural românesc, motiv pentru care sperăm să devină o constantă în contextul manifestărilor artistice din România.

www.facebook.com/derdiedans www.austriacult-bucuresti.ro

CARTE

Ciprian MĂCEŞARU
Petrescu, Răzvan Petrescu lovește din nou. Magicianul prozei scurte românești are de data asta o carte în care stă la taclale - cu diverși indivizi dubioși (printre care cu mândrie mă număr) - despre el, despre literatura sa și a altora, despre ce înseamnă să fii scriitor, despre discreție, frică, foame, eros, moarte, viciu, Dumnezeu, diavol și despre multe altele, toate spuse în stilul răzvanpetrescian inconfundabil, adicătelea cu umor, mai tăios sau mai blând, întotdeauna savuros, cu sclipiri și mascate (sau nu) zvârcoliri interioare, cu ironie și autoironie, dar și cu o frustrare vizibilă față de cei aflați în bătaia reflectoarelor, chiar dacă autorul caută să o ascundă sub covorul unei false nepăsări. Alteori face afirmații șocante: “Thomas Mann, un mare cititor complet lipsit de talent literar” (p. 52). Casa Buddenbrook, pentru a da numai un exemplu, este opera unui individ total lipsit de talent literar?! În fine, îi putem îngădui lui RP astfel de ciudățenii, fiindcă e, așa cum am spus, un mare scriitor. Variațiuni pe o temă de VaterPuccini (Ed. Curtea Veche) este o carte de interviuri în care citim, de fapt, foarte multă proză bună (ultima bucată din volum, Teatrul exterminator, este o povestire în toată regula). Unele răspunsuri sunt

Variațiuni pe o temă de Vater-Puccini
în întregime literatură, așa cum e, de exemplu, răspunsul (de cinci pagini și ceva) dat la o întrebare a lui Daniel Cristea-Enache. Avem și un dialog (de aproape 80 de pagini!) între Valeria Sitaru și autor, dialog care ar fi putut forma o carte de sine stătătoare. Trec la fapte, stil telegrafic, pagina-i prea mică. Carevasăzică, iertați împachetarea, admirați conținutul. Vorbele lui RP. Sunt teribile, citiți cartea. Oriunde o deschizi dai peste chestii cu fitil. Și ce să vezi, fitilul arde! Țineți-vă bine! “Nu numai artiștii vor să intre-n posteritate, ci și milioanele, curând miliardele de hominizi care descriu apusuri de soare pe feisbuc” (p. 10); “Nu mă pot mișca fără autoironie, altfel aș scrie ca Mihaela Rădulescu dând din mâini în sens giratoriu” (p. 15); ”Din păcate l-am făcut personaj pe tata, l-am bătut sarcastic la mașină și cred că deasta a și murit, deși în povestirea cu pricina nu era tata. De soție nu mă ating, e foarte puternică” (p. 19); “Când eram copil n-aveam nici urmă de nevroză, eram cuminte, tăcut, îndesam pisici în sobă. Tulburările psihotice mi s-au accentuat de când nu mai am sobă” (p. 40); “Nu-mi mai e teamă de extincție pentru c-am devenit mai degrabă curios, așadar aștept cu oarece nerăbdare să văd cum e” (p. 43); “Sunt un misogin afemeiat” (p. 43); “Trecerea timpului ține de mecanica cuantică, nu mă pricep, dar înțeleg totuși câte ceva atunci când îmi cad dinții” (p. 44); “Oricât ar părea de nefiresc, am și eu tub digestiv” (p. 44); “Aș fi putut deveni muzician, știam destul de bine să cânt la chitară pe la 18 ani, pe urmă n-am mai avut timp s-o fac deoarece trebuia să disec cadavre, nu se mai terminau, nu s-au terminat nici acum” (p. 45); “N-am răbdare pentru marile construcții, cu arabescuri, pivnițe și turnulețe, bine că nu-s arhitect. N-aș proiecta decât colibe” (p. 49) etc.

CONCURSURI pe www.revistaaccente.com

4

CARTE

Dan-Liviu BOERIU
O carte cu două personaje. El: galant, impunător, seducător, exersând o foarte subtilă artă a captării atenţiei. Curtenitor, sagace, sentimental, răsfăţat şi nostalgic. Vorbeşte cu egală admiraţie despre profesorii săi (între care Nicolae Manolescu ocupă un rol important) şi despre viaţa alături de soţia sa, Domniţa, o frumoasă descendentă a unei familii din vechea protipendadă a Ploieştiului. Are umor, vervă şi un neobosit simţ al ironiei. E gata oricând să sacrifice viaţa personală pentru idealurile naive şi acaparatoare ale literaturii. Scrie critică şi istorie literară nu pentru a face paradă de erudiţie, ci pentru a-l apropia pe eventualul cititor de misterele cărţii. Calităţile lui pot fi foarte uşor convertite în defecte: i se reproşează, profesional, refuzul unor rigidităţi „academice”, deşi nu o vinovată carenţă culturală îl determină să procedeze în acest fel, ci dorinţa omenească – şi de un altruism de necombătut – de a face istoria literară accesibilă tuturor. E exuberant când laudă şi duios când critică. E nemilos cu impostura, cu incorectitudinea, cu nonconformismul inept al vremurilor. E, cum s-ar spune, politicos şi de modă veche atunci când vine vorba despre normele sociale şi, în acelaşi timp, cuprins de o frenezie a libertăţii când se aşază la masa de scris. E

Concert la patru mâini
spumos în replici, senin la ceasul rememorării şi atent la fiecare detaliu al trecutului. Reţine esenţa oricărei întâmplări, schiţează portrete memorabile şi se complace în dulcea ispită a exilului la umbra livezii lui de la ţară. Ea: tânără, locvace şi insistentă. Îşi însoţeşte micile indiscreţii cu un surâs căruia el nu-i poate rezista. Are darul de a provoca, de a intriga, dându-ţi senzaţia că a făcut-o respectând convenţiile prestabilite ale unui joc copilăresc. Se alintă, se strecoară pe sub piele, reuşeşte să smulgă confesiuni tabu. Are talentul iscoditor al unui spion american şi inocenţa proverbială a unei fete educate de maici. Deturnează fulminant cursul unei discuţii, folosind arma redutabilă a unei veritabile dresoare de lei. Îl conduce pe el prin hăţişul primelor amintiri cu părinţii, îi smulge, delicat, promisiunea unor spovedanii şi mai adânci, îl trage discret de mânecă şi-l readuce în matca problemei pe care o vrea desluşită cu orice preţ. E hotărâtă şi ravisantă, empatică şi drăgăstoasă, curioasă şi aplicată. Cadrul acţiunii: copilăria de la Lugoj, tinereţile zbuciumate ale băiatului pornit să ia totul în răspăr, admiterea la Litere, anii de facultate, căsătoria, atemporalitatatea mitică a satului Caşvana, atmosfera electrizantă a redacţiei României literare, despărţirea de maestru, cugetările despre moarte. Ce-a ieşit: un dialog pasionant, cu doi protagonişti din generaţii diferite, pe care îi unesc însă pasiunile comune, dragostea pentru literatură şi admiraţia reciprocă. Un volum care se citeşte dintr-un singur foc. O combustie spontană şi o revărsare corelativă de umor, inteligenţă, talent literar, laolaltă cu o doză consistentă şi molipsitoare de joie de vivre.

Ioana Revnic, Convorbiri cu Alex. Ştefănescu, Ed. Allfa, 2013

6

CONCURSURI pe www.revistaaccente.com

SemNAL
încheie cel mai important proiect al operei sale. În decursul anchetei, descoperă mulți potențiali asasini și multe semne de întrebare în biografia victimei. Toți cei din jurul său sunt suspecți. Niciunul vinovat. Scriitorul a fost totuși ucis. Pentru că știa prea multe și voia să facă puRomanul Sete de iubire a fost ecra- blic ce știa? Cazul este clasat. Lista nizat în 1967, în regia lui Koreyoshi potențialilor criminali e prea lungă. Kurahara, cu Ruriko Asaoka în rolul Amprenta principal. omului Sub masca imperturbabilă a chipuSebastian Faulks lui delicat, Etsuko este un personaj Editura Litera tragic, fascinant. Se avântă orbeşte Colecția: spre Saburō, fără să-i pese că nesoPremium coteşte tabuul social (ea e o văduvă de familie bună, el – un grădinar de la ţară), tabuul vârstei (Saburō e mai tânăr decât ea), tabuul specific În anii 1870, Jacques Rebiere şi japonez al exhibării sentimentelor Thomas Midwinter, doi tineri am(Etsuko face gesturi necugetate, biţioşi, studenţi la medicină, descare o trădează). Asemenea Medeei, coperă că au aceeaşi fascinaţie de a ea distruge totul pentru o iubire care înţelege cum funcţionează mintea nu îi poate aduce decât suferinţă şi omenească. Cercetările lor în noul dezonoare. Admirabil în redarea domeniu al psihiatriei îi poartă senzaţiilor şi intens în construirea dintr-un ospiciu englezesc de la suspansului psihologic, romanul ţară în câmpiile Africii, din sălile este un triumf al erotismului, spai- de conferinţă ale Parisului în Alpii austrieci şi în California. Îi însomei şi compasiunii. ţesc în această călătorie iniţiaticaă Sonia, sora devotată a lui Thomas, Caz închis şi Katharina, o fostă pacientă, a Stelian Țurlea cărei sosire în sanatoriul lor de boli Ed. Cartea nervoase dezvăluie pentru prima Românească dată direcţiile diferite ale cercetării Colecția: lor. Impresionant şi provocator în Proză acelaşi timp, romanul lui Sebastian Faulks caută răspuns la întrebarea Sinucidere? Asasinat? Moarte ce fel de fiinţe suntem noi, oamenaturală? Un polițist, hârșit și cu nii, şi dacă nu cumva nebunia este „pete” la dosar, refuză să creadă că preţul pe care îl plătim pentru a fi un scriitor celebru, în plină glorie, umani. își poate pune capăt zilelor, când tocmai a anunțat că e pe cale să Sete de iubire Yukio Mishima Ed. Humanitas Fiction Colecția: Raftul Denisei Naraţiunea de a fi Robert Şerban în dialog cu Şerban Foarţă Ed. Humanitas Colecția: Portrete în dialog

CONCURSURI pe www.revistaaccente.com

Amândoi sunt severineni, amândoi trăiesc în Timişoara, amândoi sunt poeţi. Însă acum, ca la un semn, cadrul şi convenţia se schimbă. Unul aranjează platoul, verifică luminile, se uită în cameră şi se asigură că totul merge bine. Celălalt îşi râde în barbă şi aşteaptă semnalul de începere a spectacolului. Un regizor şi un artist. Robert Şerban şi Şerban Foarţă. Mai pe scurt, Robert Şerban Foarţă. O piesă în opt acte, cu decor şi calendar variabil. Un recital în care iscoditorul admirativ îl cheamă la rampă pe fachir. Iar fachirul vine şi aruncă peste public o perdea de poezie, vorbe de duh, jocuri de cuvinte, amintiri, înduioşări, nedumeriri şi ironii. Pus în valoare de Robert Şerban, Şerban Foarţă desfăşoară un prelung ritual de seducţie pe care ţi l-ai dori fără sfârşit. Din dialogul celor doi poeţi răsar nu de puţine ori cristale şi diamante. Răsare preţuire pentru cuvânt şi idee. Răsare frumuseţe. Răsare iubire.

8

SEMNAL
Între Orient şi Occident Ţările române la începutul epocii moderne (1800–1848) Neagu Djuvara Ed. Humanitas Colecția: Seria de autor Neagu Djuvara Cartea lui Neagu Djuvara este povestea miracolului petrecut cu două provincii de la marginea împărăţiei turceşti, Ţara Românească şi Moldova. Călătorii străini remarcau că la Bucureşti şi la Iaşi treburile publice şi viaţa privată aveau acelaşi ritm ca la Constantinopol. Puţini bănuiau că în atmosfera letargică a unui sfârşit de imperiu aristocraţia fanariot-bizantină va trece de la caftan, anteriu şi giubea la frac şi mănuşi albe şi îşi va însuşi ideile şi moravurile occidentale în doar câteva decenii. Chiar înainte de ei, domniţele, de parcă nu ar fi purtat niciodată şalvari, fermenele, cepchene şi iminei, îşi etalaseră la balurile de la curte rochiile croite ca la Paris sau la Viena. Nimic din vechea societate – sat şi oraş, negoţ, meşteşuguri, armată, învăţământ şi biserică – nu a rămas pe loc. Universul spectaculos şi pestriţ – în parte oriental, în parte occidental – de acum aproape două veacuri e şi mai bine înfăţişat în această ediţie ilustrată: sunt zeci de pagini cu imaginile oamenilor de atunci şi ale minunatelor lor podoabe, straie şi arme. Vieți de tinichea Paul Harding Editura Litera Colecția: Premium Te uiți la mine fără să mă vezi, Privirile ți-s reci ca două șine Pe care nici un biet marfar nu vine, Priviri de melancolic huhurez.

Stai beată lângă geamul care-ți duce Chipul de jad în noaptea resemnată Țintuit în patul său de bolnav, în- Și-ți faci doar la răstimpuri câte-o conjurat de familie - soție, soră, cruce. copii, nepoți - gata să-l hrănească, să-l spele, să-i citească, George, un Bilet nu ai, nici bani, frumoasă fată, fost ceasornicar, simte că timpul se Dar parc-ai fi nevasta unui duce scurge și că lumea lui se închide. În În lumea proletară eșuată.” haosul acestei agonii, îl năpădesc Oameni amintirile, mai ales cele despre tatăl de porumb său, Howard, un vânzător ambulant Miguel Ángel care bătea drumurile unui colț de Asturias țară din Noua Anglie cu căruța pliEditura Univers nă de tot felul de fleacuri. ÎndrăgosColecția: tit de natură, acesta se rătăcea adeRomanul sea, oprindu-se ore întregi la malul secolului XX unui râu, pe un câmp sau la marginea unei păduri... ascunzându-și acolo crizele de epilepsie, rușinosul Oameni de porumb este romanul secret al familiei sale. La rândul său, cel mai cunoscut şi în acelaşi timp Haword își amintește de propriul cel mai ermetic al lui Miguel Ángel tată, predicator, un om "ciudat și Asturias, în care cititorul pendulează necontenit între real şi magic, blând". fascinat de sunete, de descrieri, de Fată frumoasă simboluri şi de metafore. Poeme Realismul magic, care îşi va găsi de dragoste mai târziu consacrarea prin autori şi de amor ca Juan Rulfo şi Gabriel García Ediţia a III - a Márquez, se desăvârşeşte la Asturias adăugită într-un limbaj suprarealist, încărcat Cristian Bădiliță de imagini memorabile. Editura Vremea Colecția: Poesis “Fată frumoasă din vagonul doi, De ești vreo navetistă, nu se cade, Ai ochii migdalați și păr vâlvoi, Miroși a cer albastru din Ciclade.

9