You are on page 1of 3

Particularitile de construcie a unui personaj ntr-o nuvel studiat: Alexandru Lpuneanul de Costache Negruzzi

Ca specie a genului epic, nuvela are dimensiuni medii, cu o acune riguros construit n conflict puternic, punnd n eviden personaje complexe bine individualizate. Spre deosebire de povestire, cu care se confund adeseori, nuvela are urmtoarele trsturi definitorii: construcia subiectului este riguroas, personajele sunt deja caractere formate, accentul este pus pe construcia personajelor, nu pe aciune, iar timpul i spaiul sunt clar delimitate. n literatura romn nuvela a aprut n perioada paoptist, prima i cea mai important fiind nuvela istoric Alexandru Lpuneanul a lui Costache Negruzzi. Aceasta este istoric prin tem i din perspectiva formulei estetice cu elemente clasice. Titlul nuvelei face referire la personajul principal, anticipnd conflictul i importana personajului n oper. Opera este mparit n patru capitole, fiecare avnd cte un moto semnificativ care accentueaz conflictul dominant. n centrul nuvelei, scriitorul l aaz pe Alexandru Lpuneanu , domnul Moldovei, aciunile prezentate ct i celelalte personaje avnd rolul de a reliefa caracterul personajului principal. Alexandru Lpuneanu, dup nfrngerea sa n dou rnduri de otile Despotului, fugind la Constantinopol, izbutise a lua oti turceti i se ntorcea acum s izgoneasc pre rpitorul Toma i s-i ia scaunul pe care nu l-ar fi pierdut de n-ar fi fost vndut de boieri. Astfel, Lpuneanu intrase n Moldavia, ntovrit de apte mii de spahii i de vreo trei mii oaste de strnsur. Alexandru Lpuneanu este un erou romantic prin caliti de excepie i defecte extreme, caracter realizat pe baza antitezei romantice. Cu alte cuvinte, Lpuneanu este un personaj excepional pus n situaii excepionale. Spre deosebire de Letopiseul rii Moldovei de Grigore Ureche) din care s-a inspirat Negruzzi), n care este prezentat domnitorul Lpuneanu, n nuvela lui Negruzzi este prezentat personajul cu acelai nume. Autorul pstreaz date istorice, cum ar fi anumite scene i replici (scena ospaului, piramida). Abaterile de la documentele istorice sunt intenionate i au rol n construirea personajului) boierul Mooc murise nainte de ntoarcerea in ar a lui Lpuneanu, Spancioc i Stroici fugiser din ar n Polonia, uciderea lui Mooc e inspirat din moartea unui domnitor grec linat de popor). Dialogul constituie n opera lui Negruzzi o soluie artistic folosit cu scopul de a pune n eviden evoluia psihologic a personajului. Domnitorul este caracterizat direct de catre narator (Lpuneanu, a creia ochi scnteiar ca un fulger, mediteaz vreo nou moarte) i celelalte personajue, i indirect, prin intermediul dialogului, monologului, gestualitii i comportamentului. Faptele domnitorului, ajuns pentru a doua oar pe tronul Molodvei (omorrea boierilor, leacul de fric oferit Domnitei Ruxanda, aruncarea lui Mooc in minile mulimii), pun n eviden tiania domnitorului care acioneaz pentru ntrirea autoritii domneti i slbirea puterii boierilor. nc din primul capitol putem observa, prin intermediul dialogului, anumite gesturi care dezvluie evoluia psihologic a viitoului tiran. Dialogul din scena n care Lpuneanu ntlnete solia format din Mooc, Veveriei, Spancioc i Stroici, contureaz foate bine conflictul puternic dintre domn i boierii trdtori. Acest conflict evideniaz trstura fundamental a lui Lpuneanu, i anume, voina de a avea putere deplin asupra Moldovei, impunndu-i ferm autoritatea. Lpuneanu i primete pe boieri rezervat, silindu-se a zmbi. Atitudinea boierilor, la nceput, este una oarecum detaat, deoarece se nclinar pn la pmnt, fr a-i sruta poala dup obicei. Schimbul de replici reflect sigurana de sine i atitudinea provocatoare a domnului, care-i determin pe boieri s-i dezvluie ostilitatea i adevratele intenii: Am auzit, urm Alexandru, de bntuielile rii i am venit s o mntui; tiu c ara m ateapt cu bucurie. Ultima parte a acestui dialog dezvluie furia i ura abia stpnit a lui Lpuneanu, ca rspuns la vicleniile lui Mooc. Prin aceste replici tioase sunt evideniate impulsivitatea, lipsa de scrupule i violena domnitorului n nfruntarea cu boierii: Dac voi nu m vrei eu v vreu [...] i dac voi nu m iubii, eu v iubesc pre voi i voi merge i cu voia, ori fr voia voastr. Observaiile asupra fizionomiei personajului, fcute de Negruzzi, reflect tririle

pg. 1

interioare ale eroului : rspunse Lpuneanu, a cruia ochi scnteiar ca un fulger. Fiind un bun cunosctor al firii umane, Lpuneanu l cru pe Mooc pentru ncercarea de a-l nela din nou, deoarece avea nevoie de acesta ca s mai uureze blstemurile norodului. Aceast scen reflect duritatea, luciditatea i ironia necrutoare a domnului. Partea a III-a a nuvelei (Capul lui Mooc vrem) este cea mai dramatic i ncepe printr-o linite i o atmosfer de srbatoare, unde domnul i boierii se adunaser la biseric. Scena este prezentat minuios, pregtindu-se antiteza romantic i contrastul din scena uciderii celor 47 de boieri. Dismularea i ipocrizia, precum i ateismul sunt trsturi specifice personajului romantic i sunt foarte bine evideniate n aceast scen: mpotriva obiceiului su, Lpuneanul, n ziua aceea era mbrcat cu toat pompa domneasc, Dar dup ce a ascultat Sfnta Slujb, s-a cobort din stran, s-a nchinat pe la icoane, i, apropiindu-se de racla Sfntului Ioan cel Nou, s-a aplecat cu mare smerenie i a srutat moatele sfntului, Spun c n minutul acela, el era foarte galben la fa, i ca racla sfntului ar fi tresrit. n episodul uciderii celor 47 de boieri, se poate observa antiteza dintre cinismul lui Lpuneanu (El rdea) i groaza lui Mooc care se silea a rde ca s plac stpnului, simind prul zburlindu-i-se pe cap i dinii si clnnind. n scena final a bolii i a otrvirii sale, personajul principal triete cu intensitate att umilina, ct i revolta mpotriva celor ce l-au clugrit, dup care urmeaz groaza n faa morii. Dei naratorul este obiectiv, apar scurte intervenii subiective prin care naratorul i trdeaz atitudinea fa de personaj: aceast denat cuvntare, era groaz a privi aceast scen sngeroas. n realizarea operei sale, Negruzzi interpreteaz cronicile lui Grigore Ureche i Miron Costin, schimbnd destinul unor personaje. Astfel, creeaz o oper de ficiune care se ndeprteaz de spiritul cronicilor, o nuvel care ar fi putut sta alturi de Hamlet dac ar fi avut prestigiul unei limbi internaionale. (G. Clinescu)

Ghita Moara cu noroc


Nuvela solida, cu subiect de roman (G. Calinescu), Moara cu noroc ilustreaza epic si estetic conceptia etica a lui Ioan Slavici, iar personajele cu destin tragic din nuvela sunt victime ale incalcarii invataturilor stravechi. Scriitorul este adeptul unui realism poporal, in conformitate cu care idea de om sarac, dar fericit, predomina in nuvelele sale. Tema, efectele nefaste ale dorintei de inavutire, dezvaluie o problematica etica si psihologica, iar subiectul plaseaza in centrul atentiei un personaj complex, a carui evolutie este urmarita pe tot parcursul actiunii. Ghita, personajul nuvelei se abate de la norma morala enuntata la inceputul nuvelei (omul sa fie multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, bogatia ci linistea colibei tale te face fericit) si de aceea va evolua inevitabil spre un deznodamant tragic. Personajul identifica saracia cu lipsa demnitatii si prin urmare se hotaraste sa abandoneze linistea colibei din sat si sa ia in arenda carciuma de la Moara cu Noroc, unde se va muta cu intreaga familie. Fostul cizmar parcurge un drum simbolic, lasa in urma sate si locuri bune si se indreapta spre locurile rele; drumul semnifica o coborare in infern ( descensum ad Inferos), intr-un univers malefic, al patimilor care-l agreseaza continuu pe Ghita, depersonalizandu-l. Afacerile carciumarului incep sa prospere si acesta incepe sa guste satisfactia castigului cu multa usurinta a banilor, precum si bucuria ca a scapat de saracie. Dar chiar acum, la carciuma apare un personaj ciudat, Lica Samadaul, stapanul ilegal al locurilor, fire rece, insensibila, stapanita, un om rau si primejdios, asa cum bine intuieste Ana. Ghita insa desi a inteles ca aici la Moara cu noroc, nu putea sa ramana nimeni fara voia lui Lica, nu poate parasi locul pentru ca-i mergea bine. Prin urmare, cei doi vor fi prezentati in ipostaze antitetice: personajul stapanitor (Lica) si cel stapanit de autoritatea invincibila a primului (Ghita). Acesta din urma se simte amenintat de Samadau, de atitudinea sa de stapan necontestat al locurilor: Ori imi vei face pe plac, ori imi fac rand de alt om la Moara cu noroc.

pg. 2

Evolutia lui Ghita este dramatica, el traieste o drama psihologica, ce se naste din conflictul interior al personajului dorinta de a ramane cinstit este la fel de puternica precum aceea de a se imbogati. Omul bun, bland, harnic, de la inceputul nuvelei, se transforma intr-o fire ciudata, neizbutind sa-si puna in acord esenta cu aparenta existentiala decat cu pretul vietii. (George Munteanu). Monologul interior ilustreaza gandurile si framantarile personajului (autocaracterizare): Ei! Ce sa-mi fac?Asa m-a lasat Dumnezeu!Ce sa-mi fac daca e in mine ceva mai tare decat vointa mea? Ghita se dezumanizeaza, devine fricos, las, fuge de eul sau real, cauta un alt eu, iluzoriu, ce-l va conduce spre moarte mai mult, incepa sa se supuna (chiar daca nu asta isi doreste) lui Lica , simtind ca are nevoie de bunavointa acestuia. De fapt, personajul simuleaza alianta cu Lica, dar si cu Pintea, iar fata de propriai familie joaca rolul onorabilitatii . Stralucirea din ochii fostului cizmar, bucuria vietii se sting; Ghita nu mai zambea ca mai inainte, ci radea cu hohot, incat iti venea sa te sperii de el , devine de tot ursuz (caracterizare directa). Pe Ana o impinge incet incet spre Lica, fara sa anticipeze ca nu ar putea suporta sa isi vada sotia in bratele Samadaului, iar pe sine se inpinge pe fagasul unei tot mai depline si tot mai urate ambiguitati de comportare (George Munteanu) Carciumarul isi dezvaluie trasaturile in deosebi in momentele de maxima incordare si in relatia cu celelalte personaje (caracterizare indirecta) cand naratorul consemneaza cu atentie gesturile, gandurile si framantarile personajului. Asadar imaginea lui Ghita de om onest, bland si cumsecade se destrama ireversibil; acesta devine, fara voie, complice in jefuirea arendasului si in uciderea unei femei, la process jura stramb, devine complicele Samadaului prin implicarea voluntara sau involuntara in afacerile oneroase si in crimele porcarului. Carciumarul isi constientizeaza drama, are remuscari: Iarta-ma, Ano! [] dar nu este capabil sa opteze durabil. Ghita aluneca definitiv pe panta dezumanizarii, se indeparteaza de familie, o pierde definitive pe Ana, care nu-l mai considera om carciumarul nu e decat o muiere imbracata in haine barbatesti. Finalul sta sub semnul catliarsismului, focul purificand acest spatiu al deriziunii morale (carciuma), in care crima este unica optiune durabila: Ghita o ucide pe Ana pierzand astfel ultima iluzie despre sine, dupa care, carciumarul va fi omorat iar Lica se va sinucide. Ghita este un personaj rotund, complex, ce traieste o drama psihologica, consecinta nefasta a instinctului exacerbat al avaritiei, a nerespectarii moralei satului arhaic, in care este puternic ancorata batrana mama a Anei, si potrivit careia banii nu contribuie la umanizarea lumii, ci constituie sursa ei de pierzanie.

pg. 3