Macroeconomie – note de curs

Capitolul 6 PIAŢA MONETARĂ ŞI INFLAŢIA
6.1.Piaţa monetară
6.1.1. Banii şi funcţiile lor. Masa monetară şi agregatele monetare.
Apariţia banilor a constituit probabil una dintre cele mai mari binefaceri ale umanităţii. Avantajele utilizării banilor în comparaţie cu trocul sunt enorme. Evoluţia banilor a înregistrat progrese prin apariţia şi extinderea banilor de cont (moneda scripturală). Desfăşurarea activităţii economice în condiţiile economiei de piaţă necesită folosirea permanentă a banilor sub diferite forme, componente şi mecanisme specifice. Acestea se corelează în timp şi spaţiu cu instrumentele financiare, într-un ansamblu de relaţii ce se formează între agenţii economici. Geneza, evoluţia şi funcţiile pieţei monetar-financiare se explică în corelaţie cu dezvoltarea schimbului şi cu exercitarea funcţiilor banilor. Banii reprezintă un instrument special (monedă metalică, bancnote, moneda scripturală şi alte instrumente) având forme şi denumiri specifice de la o ţară la alta, care sunt general acceptate ca mijloc pentru schimburi şi plăţi întrun spaţiu economic dat. Rolul economic al banilor este pus în evidenţă prin intermediul funcţiilor pe care le îndeplinesc: a. funcţia de măsură a valorii: valoarea bunurilor se exprimă în bani, prin preţ. Moneda naţională a fiecărei ţări este etalonul de măsură a valorii. b. funcţia de mijloc de schimb: bunurile şi serviciile sunt schimbate contra bani prin actul denumit vânzare şi cu ajutorul banilor se intră în posesia altor bunuri şi servicii prin actul denumit cumpărare. Trocul nu a dispărut încă din economiile contemporane, el este întâlnit cu precădere în economiile afectate de inflaţie puternică. c. funcţia de mijloc de plată: banii servesc ca instrument pentru cuantificarea şi stingerea unei obligaţii de plată. 1

implică utilizarea masei monetare formată din bani şi alte instrumente cu funcţii similare. concomitent cu apariţia unor deficite sau nevoi suplimentare. Masa monetară reprezintă totalitatea mijloacelor băneşti aflate în circulaţie într-o anumită perioadă de timp. ele fiind utilizate în scopul controlului masei monetare şi 2 . pe termen scurt. în primul rând eterogenitatea componentelor sale: numerarul (compus din bancnote.2. obiectul cererii şi ofertei de monedă este reprezentat de masa monetară. Piaţa monetară este o piaţă cu concurenţă imperfectă pe care se întâlnesc cererea şi oferta de monedă. al căror conţinut diferă de la o ţară la alta în funcţie de scopul pentru care sunt utilizaţi precum şi de gradul de dezvoltare economică. în cadrul economiei de piaţă. funcţia de rezervă de valoare: vânzarea şi cumpărarea pot fi despărţite ca acte ce se desfăşoară în timp dar valoarea bunurilor rămâne cuantificată sub formă de bani o anumită perioadă de timp. Structura masei monetare pune în evidenţă. Economia de piaţă funcţionează ca un sistem de pieţe care se condiţionează reciproc. se pot suplini şi se transformă una în cealaltă. Agenţii economici participanţi pe această piaţă sunt purtătorii cererii şi ofertei de monedă şi intermediarii. în cadrul căreia se efectuează tranzacţii cu bani. Cererea şi oferta de monedă. Agregatele monetare sunt mărimi al căror conţinut este definit de autorităţile monetare. existente la diferiţi agenţi economici. având rolul de a compensa excedentul cu deficit ul de disponibilităţi băneşti. monedă metalică) şi bani scripturali (care în ţările dezvoltate sunt în pondere de 75-90%). 6. la alţii. De aceea existenţa în circulaţie a banilor cere existenţa unei rezerve monetare. Echilibrul pe piaţa monetară Activitatea economică. Cele două componente ale masei monetare au acelaşi rol. Această piaţă apare şi funcţionează în strânsă legătură cu: existenţa şi folosirea banilor. se efectuează la un preţ specific denumit rata dobânzii. cu formarea la unii agenţi economici a unor excedente temporare de monedă. Una dintre aceste pieţe este piaţa monetară. Pe piaţa monetară. Obiectivul pieţei monetare îl reprezintă asigurarea masei monetare şi a schimbului de lichidităţi. pe piaţa monetară.1. cu caracter temporar. gata să apară pe piaţă atunci când este nevoie.Macroeconomie – note de curs d. Tranzacţiile. Componentele masei monetare pot fi evidenţiate cu ajutorul unor indicatori denumiţi agregate monetare.

cum ar fi. iar lichidităţile terţiare sunt acele mijloace de plată care la transformarea lor în lichidităţi primare au asociat riscul pierderii de valoare. L = conţine în plus faţă de M3 economisirea contractuală depusă pe termen şi alte titluri ale pieţei monetare emise de agenţii nonbancari. implicit masa monetară necesară. mărimi cu care nevoia de bani şi.formate din depozitele în devize străine. nu pierd din valoare. depunerile de valoare şi pe termen. depozitele de economisire. a mijloacelor de plată care o compun. M2 = reprezintă masa monetară în sens larg şi conţine în plus faţă de M1 masa semimonetară. numerarul. Astfel agregatele monetare nu au acelaşi grad de lichiditate (capacitatea de a fi utilizate în efectuarea plăţilor). depunerile pe termen scurt la bănci. Mărimea masei monetare este determinată de nevoia de bani pentru efectuarea tranzacţiilor şi stingerea plăţilor.Macroeconomie – note de curs a structurii acesteia. bonurile de tezaur şi certificatele pentru împrumuturile de stat. neoperabile prin cecuri la purtător. prin transformare în lichidităţi primare. cât de comportamentul celui care le deţine: foloseşte activele monetare sub formă temporară ca mijloace de plată sau realizează un plasament al unei economisiri durabile. depunerile pe termen nelimitat şi bonurile de economii. adică numerarul deţinut în afara sistemului bancar. Clasificarea activelor depinde nu atât de natura agentului care le emite. Ele nu au acelaşi grad de lichiditate (capacitatea de a fi utilizate în efectuarea plăţilor). este în relaţie direct proporţională şi. depozitele la vedere şi conturile bancare operabile prin cecuri la purtător. depunerile la casele de economii. depozitele la termen în valută precum şi alte valori aducătoare de dobândă. La rândul său. Lichiditatea secundară este atribuită acelor mijloace de plată care. adică: plasamentele la vedere remunerate. M3= conţine în plus faţă de M2 plasamentele lichide pe termen scurt care nu pot fi încadrate în masa semimonetară. ca de exemplu. nevoia de bani în economie este influenţată de * volumul bunurilor economice supuse tranzacţiilor şi de *nivelul preţurilor şi tarifelor. viteza de circulaţie a banilor cu care este invers proporţională: M = [Y*P] / V 3 . Lichiditate primară au acele mijloace cu ajutorul cărora se pot stinge imediat obligaţiile de plată. bonurile negociabile. În funcţie de sfera de cuprindere se definesc patru agregate ale masei monetare: M1 = reprezintă masa monetară în sens restrâns şi regrupează toate mijloacele de plată utilizabile pe termen scurt fără termen de tranzacţie: bilete de bancă şi monedă metalică. de exemplu.

trezoreria sau tezaurul (pentru finanţarea deficitului bugetar). V = viteza de circulaţie a monedei. în condiţii normale. populaţia pentru finanţarea diferitelor proiecte. pentru oricare din nivelurile cererii: C0. Cu cât acest nivel este mai ridicat. populaţie. trezorerie. este evident că. Purtătorii cererii de monedă sunt: întreprinderile (pentru finanţarea activităţii economice). Dacă se are în vedere relaţia dintre nevoia de bani şi preţul acestora. 4 . C1 sau C2. Nu trebuie omis nici motivul precauţiei ca determinant al cererii de bani. Cererea de monedă reprezintă nevoia de bani generată de operaţiunile de achiziţionare de bunuri şi servicii. cererea de bani este guvernată de legea cererii. Ea este mai ridicată când rata dobânzii este mică şi invers. ca elemente definitorii ale pieţei monetare. Cererea de monedă provine de la: firme. care sunt dispuşi să utilizeze resursele băbeşti ce depăşesc posibilităţile proprii de finanţare. Deci cererea de monedă este o funcţie crescătoare de venit. Cererea speculativă de monedă este direct legată de rata dobânzii practicată în economie.Macroeconomie – note de curs Viteza de circulaţie a monedei reprezintă numărul de tranzacţii şi plăţi pe care le mijloceşte o unitate monetară. de nivelul veniturilor. băncile şi alte instituţii financiare care au nevoie de credite. Cererea de monedă pentru tranzacţii. de aceea. P = nivelul general al preţurilor pentru o economie dată. potrivit căreia cantitatea cerută de monedă este în relaţie negativă cu preţul acesteia. de nevoia de stingere a obligaţiilor de plată. cu atât volumul tranzacţiilor de bunuri şi servicii este mai mare şi deci cantitatea de monedă necesară efectuării lor creşte. În cadrul tradiţional al teoriei cantitative a monedei se susţin două concepţii cu privire la viteza de circulaţie a m onedei: *stabilitatea în raport cu tranzacţiile şi *stabilitatea în raport cu venitul. ca şi de cele speculative. relaţia care exprimă mărimea masei monetare devine: M*V= P*Y unde: M = masa monetară. este influenţată de nivelul producţiei de bunuri supuse tranzacţiilor şi deci. trebuie să facă împrumuturi. Cererea de monedă provine de la agenţii economici care prin natura activităţii lor sunt în situaţia de a cheltui mai mult decât resursele de care dispun şi. Modificarea mărimii şi structurii masei monetare existentă în circulaţie se află în strânsă legătură cu cererea şi oferta de monedă. Y = volumul global al tranzacţiilor sau volumul de bunuri şi servicii aduse pe piaţa spre vânzare . Admiţând stabilitatea vitezei de circulaţie a monedei. bănci. exprimat prin rata dobânzii.

ea exprimă o cerere mai mare de bani. rata dobânzii scade (de la d2I la d0I) şi invers.1. atunci când cantitatea de monedă oferită va creşte (de M2 la M0).2. se observă relaţia directă dintre cererea de monedă şi rata dobânzii.2. Cu cât curba este mai îndepărtată de origine. cantitatea de monedă cerută la noul preţ va fi mai mică. 6. în mod indirect. Astfel. Din figura 6. Din reprezentarea grafică se observă că cererea de monedă este reprezentată de o curbă descrescătoare de la stânga spre dreapta. Astfel.1 . Asigurarea volumului şi structurii ofertei de monedă este determinată de funcţionarea mecanismelor creaţie monetară precum şi de operaţiunilor specifice ale agenţilor economici. Din punct de vedere grafic oferta de monedă şi modificările acesteia sunt prezentate în fig. dacă rata dobânzii creşte (de la dI la d0I) atunci cantitatea de monedă cerută va creşte (de M1 la M0) şi invers.Macroeconomie – note de curs Din punct de vedere grafic cererea de monedă şi efectul modificărilor acesteia sunt prezentate în fig. dacă rata dobânzii creşte pentru aceeaşi cerere reprezentată de curba C0. cantitatea de monedă cerută va creşte. Daca rata dobânzii scade. Oferta de monedă reprezintă cantitatea de monedă pusă la dispoziţia utilizatorilor prin intermediul sistemului bancar şi este formată din numerar şi depozite bancare. 6. de nivelul cantităţii de monedă oferită şi de rata dobânzii. Astfel. Rata dobânzii (%I) d2I d0I d1I C0 C1 M1 M0 M2 C2 M Fig. 5 . se observă că oferta de monedă depinde.1.Cererea de monedă Din figura 6.6.

Oferta de monedă M Oferta de monedă provine de la agenţii economici care dispun de resurse monetare temporar disponibile. unde. trezoreria sau tezaurul (în situaţia în care are excedente). casele de economii şi de pensii. Posibilitatea creşterii ofertei monetare depinde direct de dimensiunile bazei monetare. 6 .2 . fie pentru a asigura solvabilitatea băncilor comerciale. societăţile de asigurare alte instituţii financiare. Banca Centrală (sau de emisiune) pentru refinanţarea băncilor care solicită credite şi pentru acoperirea deficitului bugetului de stat. Astfel. fie pentru a regla masa monetară. la nivelul căruia se colectează veniturile şi prin care se realizează cheltuielile publice. Banca Centrală impune un nivel minim al acestor rezerve. În acelaşi timp. populaţia. pe lângă purtătorii cererii şi cei ai ofertei sunt prezenţi şi intermediarii. Responsabilitatea creării de monedă revine băncii centrale care exercită monopolul emiterii biletelor de bancă. În procesul creării de monedă este implicată şi trezoreria publică. 6.Macroeconomie – note de curs Rata dobânzii O2 O0 O1 (%) ) d2I d0I d1I M2 M0 M1 Fig. Purtătorii ofertei de monedă sunt: băncile. în calitatea sa de agent financiar al statului. Principalii ofertanţi de monedă sunt băncile comerciale şi banca centrală sau de emisiune. Cererea şi oferta de monedă se întâlnesc pe piaţa monetară. băncile comerciale sunt obligate să deţină la banca centrală rezerve de monedă ce sunt utilizate pentru reglarea soldurilor interbancare.

se observă că echilibrul pe piaţa monetară depinde de nivelul cererii şi ofertei de monedă. Agenţii sistemului financiar sunt împărţiţi în: . Instituţiile financiare sunt intermediari financiari. prin coordonatele sale indică 7 . Din punct de vedere grafic echilibrul pe piaţa monetară şi modificările acestuia sunt prezentate în fig. Din figura 6. Punctul de echilibru. ca preţ de echilibru. etc). . Prin confruntarea cererii cu oferta de monedă se determină echilibrul pieţei monetare şi se stabileşte un anumit nivel al ratei dobânzii. societăţile de asigurări.Macroeconomie – note de curs întâlnirea cererii cu oferta de monedă este indirectă. Băncile comerciale utilizează depozitele participanţilor la tranzacţii cu surplusuri de fonduri pentru a acorda credite participanţilor la tranzacţii cu deficite de fonduri. Fondurile de investiţii utilizează disponibilităţile băneşti atrase prin diferite mijloace. Sistemul financiar reprezintă ansamblul instituţiilor care îndeplinesc funcţia de intermediere financiară.alte instituţii financiare (fondurile de investiţii. instituţiile de credit mutual. iar deficitele de fonduri sunt finanţate pe seama instrumentelor financiare din portofoliul fondului de investiţii. celor care au nevoie de bani. după caz. . asigură o intermediere financiară directă între participanţii la tranzacţii care înregistrează surplusuri de fonduri şi participanţii la tranzacţii care înregistrează deficite de fonduri. iar deficitele de fonduri sunt finanţate prin credite bancare. Orice variaţie a cererii şi ofertei de bani influenţează cantitatea de bani la care se realizează echilibrul lor şi nivelul ratei de echilibru a dobânzii. Surplusurile de fonduri sunt plasate în depozite bancare. dacă cererea de monedă rămâne constantă la nivelul C0 atunci se realizează un echilibru (E0) al pieţei monetare pentru o ofertă de monedă O0.agenţi nonfinanciari (purtători. Echilibrul cererii şi ofertei de pe piaţa monetară arată cantitatea de bani care poate fi obţinută la rata de echilibru a dobânzii.trezoreria (casierul statului).sistemul bancar (format din Banca Centrală şi băncile comerciale). Agenţii economici cu rol de intermediar colectează disponibilităţile băneşti din economie şi le acordă sub formă de credite. Dificultatea întâlnirii directe între purtătorii cererii şi ofertei este eliminată de intermediari. Astfel.3. .3. În centrul sistemului financiar se află Banca Centrală (banca de emisiune). Unele instituţii financiare cum ar fi băncile comerciale sau fondurile de investiţii. ai nevoii sau ai capacităţii de finanţare). împrumuturi. Condiţia de echilibru pe piaţa monetară este ca cererea de monedă să fie egală cu oferta de monedă. 6. Sistemul financiar cuprinde instituţii financiare diverse.

Mai mult. viteza de rotaţie a banilor şi creşterea preţurilor etc.3 – Echilibrul pieţe monetare În concluzie. costul de oportunitate al deţinerii banilor lichizi în raport cu plasamentul acestora contra unei anumite dobânzi.Macroeconomie – note de curs masa monetară şi nivelul de echilibru al ratei dobânzii. oferta se modifică în funcţie de nivelul rezervelor obligatoriii şi de politica de creditare a autorităţii monetare. ca preţ la care cererea şi oferta de monedă se egalizează. la niveluri diferite ale masei monetare sau ale ratei dobânzii. tocmai datorită particularităţilor pieţei monetare. iar la o cerere constantă de bani. o creştere a ofertei de monedă duce la scăderea ratei dobânzii. echilibrul pieţei monetare este complex şi dinamic. Din acest motiv. La o ofertă constantă de monedă. Echilibrul pieţei monetare se restabileşte ori de câte ori se modifică cererea sau oferta de monedă. cererea de bani evoluează în sens opus cu rata dobânzii. 8 . ceea ce antrenează o creştere a cheltuielilor de investiţii şi invers. Echilibrul pe piaţa monetară depinde atât de procesele din economie cât şi de caracteristicile politicii monetare. 6. Rata dobânzii (dI) d2I d0I d1I O2 O0 E2 E0 E1 2 O1 C0 M2 M0 M1 M (Masa monetară ) Fig. relaţia dintre stocul de monedă . în aprecierea echilibrului pe piaţa monetară se vor avea în vedere următoarele aspecte: interesele agenţilor economici de a poseda monedă şi de a o utiliza în tranzacţiile protejate de risc.

în raport cu nevoia de monedă din economie. a bunurilor de producţie şi a tarifelor serviciilor cu consecinţe negative asupra întregului sistem economic şi al nivelului de trai al populaţiei. Inflaţia: concept.2. un dezechilibru macroeconomic. . situaţia economică ce este caracterizată prin creşterea generalizată a preţurilor şi scăderea puterii de cumpărare a banilor. Sensul cuvântului de inflaţie precizează. posibilităţi de măsurare Fenomen macroeconomic cu o îndelungată istorie. realmonetar. de exemplu. în esenţă.dubla devalorizare sau demonetizare a banilor. având drept cauză principală un excedent de masă monetară în circulaţie. dar inegală pe categorii de mărfuri.2. creşterea generalizată a preţurilor se pune în evidenţă cu ajutorul indicelui general al preţurilor care exprimă o creştere generală a preţurilor.inflaţia se manifestă ca un sistem de dezechilibre între fluxuri reale şi monetare. Inflaţia are o serie de trăsături specifice: . Inflaţia-dezechilibru economic 6. care constă într-un excedent de masă monetară în circulaţie. în raport cu nevoia de bani în economie.1. scăderea puterii de cumpărare a banilor. pornind de la cuvântul originar inflatio sau inflare.Macroeconomie – note de curs 6. Acest lucru se poate datora. Formele de manifestare a inflaţiei sunt: creşterea generalizată a preţurilor.creşterea generală şi auto întreţinută a preţurilor bunurilor de consum şi a unor factori de producţie. În perioada postbelică inflaţia a devenit un însoţitor permanent al dinamicii economico-sociale cu tendinţe de manifestare la nivel mondial. . inflaţia a cunoscut intensităţi diferite. . Inflaţia reprezintă.supraîncărcarea canalelor circulaţiei cu bani. Acest dezechilibru se manifestă prin deprecierea monedei naţionale şi creşterea generalizată şi de durată a preţurilor bunurilor de consum. cu accente deosebite în momente de mari confruntări socialpolitice şi militare. Astfel. Aprecierea inflaţiei poate fi făcută pornind de la formele ei de manifestare. reducerii volumului producţiei supus tranzacţiilor sau a vitezei de circulaţie a mărfurilor. 9 .

În mărime absolută. Raportul dintre masa monetară şi nivelul preţurilor exprimă formal relaţia dintre cele variabile.Macroeconomie – note de curs Indicele preţurilor pentru un bun sau un serviciu se determină ca raport procentual între preţul actual şi cel anterior. 10 . Relaţia de calcul: IP= ( P1/P0)* 100 unde: P1 = preţul actual al bunului sau serviciului P0 = preţul de bază al bunului sau serviciului IP = indicele preţurilor Nu orice creştere a preţurilor are un caracter inflaţionist. definind o mărime abstractă. pentru majoritatea bunurilor şi serviciilor cu o pondere mare în consum şi care antrenează noi creşteri şi efecte propagate în lanţ. potrivit căreia puterea de cumpărare este în relaţie pozitivă cu masa monetară şi în relaţie negativă cu nivelul preţurilor. mărimea inflaţiei poate fi exprimată cu ajutorul volumului semnelor monetare care nu au acoperire în mărfuri necesare. ci doar o creştere cumulativă. Prin indicele puterii de cumpărare. relaţia dintre cele trei variabile devine operaţională şi se poate scrie astfel: IPCB = (IM/IP)*100 unde: IM = indicele masei monetare IP = indicele preţurilor IPCB = indicele puterii de cumpărare a banilor. inflaţia poate fi apreciată prin diferenţa dintre cererea globală nominală şi oferta reală de mărfuri supuse tranzacţiilor de către agenţii economici. simultan cu creşterea generalizată a preţurilor are loc şi o scădere a puterii de cumpărare a banilor. Se ştie că există un consens în a considera că dezechilibrul inflaţioni st înseamnă un excedent de masă monetară de care dispun agenţii economici şi care nu este satisfăcut printr-o ofertă reală corespunzătoare. de durată. Rezultă că modificarea puterii de cumpărare este direct proporţională cu modificarea masei monetare şi invers proporţională cu modificarea preţurilor. Astfel. Manifestarea inflaţiei se caracterizează prin aceea că. Puterea de cumpărare a banilor arată volumul de bunuri şi servicii care se poate cumpăra cu cantitatea de bani existentă în economie la un nivel dat al preţurilor.

Declanşarea inflaţiei are loc numai atunci când în cadrul economiei se regăsesc condiţii favorizante. Aceasta este exprimată prin rata modificării nivelului general al preţurilor şi se determină după relaţia: Ri = IP (%) – 100% unde: Ri = rata inflaţiei iar IP (%) = indicele general de preţuri 6.Macroeconomie – note de curs Ca mărime relativă. Factorul decisiv în instalarea inflaţiei este reprezentat de elasticitatea ofertei în raport cu disponibilităţile băneşti din economie. Bunurile importate şi preţurile acestora intră în calculul indicelui preţurilor ţării importatoare: consumul în 11 . scăderea puterii de cumpărare a banilor.2. . Mecanismul inflaţiei. Evoluţia dezechilibrului poate fi stopată prin adaptarea ofertei la nivelul şi structura cererii.inflaţiei importate. având ca efect amplificarea inflaţiei.dezechilibru între rata consumului şi rata investiţiilor. fie de domeniul volumului de bunuri şi servicii.existenţa şi lansarea continuă pe piaţă a unei cantităţi mari de bani. . Forme ale inflaţiei Prin mecanismele inflaţiei se înţelege acţiunea conjugată cauzelor care o generează şi pârghiile care favorizează transmiterea ei în economie. . fie unei eficienţe reduse a factorilor de producţie. În caz contrar. Astfel. dacă volumul de bunuri şi servicii continuă să rămână în urma volumului masei monetare datorită fie insuficienţei factorilor de producţie. Mecanismele inflaţiei importate interferează cu mecanismele inflaţiei interne. fie de ambele domenii. atunci efectele se vor concretiza în creşterea preţurilor.inflaţiei interne. fie de domeniul masei monetare (volumul masei monetare depăşeşte volumul de bunuri şi servicii supus tranzacţiilor).interdependenţele economiei naţionale cu economia mondială etc Mecanismele de declanşare şi de desfăşurare ale inflaţiei pot fi mecanisme ale: .dezechilibrul cererii agregate în raport cu oferta agregată. . Efectele acestei adaptări se resimt în restabilirea echilibrului şi diminuarea inflaţiei. inflaţia se măsoară cu ajutorul ratei inflaţiei. Mecanismele inflaţiei interne au ca punct de pornire un dezechilibru determinat de cauze ce ţin.2. precum: . realizată într-un timp cât mai scurt. cererea de bunuri şi servicii nesatisfăcută va determina o creştere a preţurilor. accentuarea inflaţiei.

în continuare. inflaţia prin costuri. inflaţia prin cerere. totalul veniturilor disponibile pentru cumpărarea de bunuri şi servicii creşte mai repede decât volumul producţiei. inflaţia rapidă. Tipologia inflaţiei poate fi exprimată după mai multe criterii: 1. Inflaţia prin monedă sau inflaţia monetară este explicată de teoria cantitativă a banilor. La un moment dat cauzele care au generat-o îşi pot încetini acţiunea datorită măsurilor adoptate de organismele abilitate. Din punct de vedere al originii cauzelor care o alimentează. Conform acestei teorii. Inflaţia prin cerere este evidentă atunci când asistăm la o presiune a cererii asupra ofertei de bunuri. la creşterea preţurilor astfel încât valoarea totală a tranzacţiilor să fie egală cu cea a noii cantităţi de bani aflată în circulaţie. inflaţia importată.Macroeconomie – note de curs economie al unor bunuri de import cu preţ mai mare ca în trecut conduce la creşterea costurilor şi preţurilor (agenţii economici nu acceptă să -şi reducă profitul). Odată declanşată şi instalată. prin credite excesive pentru investiţii şi cheltuielile statului pentru acoperirea deficitelor bugetare şi balanţelor de plăţi externe. inflaţia prin salarii. inflaţia prin buget. Din punct de vedere al intensităţii şi duratei ei în timp se identifică următoarele forme ale inflaţiei: inflaţia târâtoare. Din punct de vedere al aşteptărilor privind dinamica inflaţiei se identifică: inflaţie anticipată ( aşteptată). în condiţiile menţinerii cauzelor generatoare. care creşte prin satisfacerea revendicărilor salariale. Se manifestă printr-o disproporţie dintre mărimea cererii solvabile. Inflaţia internă este amplificată de inflaţia importată dacă ponderea bunurilor importate creşte. în condiţiile unei viteze de rotaţii constante. 2. astfel 12 . procedează şi ei la creşterea preţurilor. inflaţia se manifestă prin următoarele forme: inflaţia prin monedă. inflaţia galopantă. 4. inflaţia prin credit. În această situaţie inflaţia se propagă. pe de o parte şi capacitatea economiei de a satisface simultan aceste cereri. neutralizând sau ţinând sub control consecinţele n egative ale inflaţiei. originea inflaţiei se află în sporirea cantităţii de bani aflată în circulaţie peste nevoile curente ale circulaţiei băneşti. Concret. dacă agenţii economici ce folosesc bunurile ale căror preţuri au crescut. Amplitudinea acestui fenomen diferă de la o ţară la alta. orice creştere a cantităţii de bani superioară creşterii producţiei reale duce. inflaţia moderată. megainflaţia. inflaţia structurală. inflaţia se manifestă cu intensităţi diferite în timp şi bineînţeles. inflaţie neanticipată. hiperinflaţia. Din punct de vedere al mecanismului de funcţionare a pieţei identificăm: inflaţie deschisă. inflaţie reprimată. 3. Deci.

care însă. fie prin creşterea volumului producţiei oferite. Aceasta a generat şi generează un fenomen inflaţionist puternic pentru că determină o amplificare a circulaţiei băneşti şi un dezechilibru între masa totală de bani şi oferta globală de bunuri din economie. ce se manifestă prin reducerea nivelului preţurilor şi creşterea valorii banilor. statul pune în circulaţie bani. care antrenează o creştere a preţurilor. Inflaţia prin costuri este rezultatul creşterii continue a preţurilor factorilor de producţie. Ea pune în evidenţă. nu poate fi realizată imediat. deflaţia. atunci când rata de creştere a preţurilor trece de la 15% la 3% pe an într o ţară atunci există dezinflaţie). 13 . care generează datoria publică. În condiţiile stagflaţiei producţia stagnează fără ca masa monetară să se reducă. Stagflaţia reprezintă acea situaţie a economiilor ţărilor care se caracterizează prin inflaţie rapidă şi prin lipsa de creştere notabilă a economiei. Creşterea valorii banilor sau revalorizarea presupune revenirea monedei naţionale. Astfel. Dezinflaţia este procesul care se manifestă printr-o încetinire durabilă. Studiul inflaţiei şi al echilibrului pieţei monetare presupune lămurirea semnificaţiei unor concepte specifice. inflaţia este deschisă. de cele mai multe ori o creştere economică de tip zero. Acest dezechilibru poate fi depăşit. care să permită recuperarea cheltuielile de producţie mai mari.Macroeconomie – note de curs o parte a cererii rămâne nesatisfăcută. Inflaţia prin buget se datorează existenţei deficitului bugetar şi modului de acoperire a acestuia. controlată şi autoîntreţinută a ratei de creştere a nivelului general de preţuri ( de exemplu. pe de o parte şi o scădere a producţiei naţionale pe de altă parte. Ea reprezintă o modalitate de aprecierea intensităţii şi sensului inflaţiei prin corelarea acesteia cu dinamica indicatorilor macroeconomici de rezultate (producţia stagnează. ceea ce duce la adâncirea dezechilibrului între economia monetară (simbolică) şi cea reală. dintr-un an prosper. a restricţiilor ce apar în aprovizionarea cu unii factori de producţie. Cauza inflaţiei prin cerere rezultă din accentuarea înclinaţiei medii şi marginale spre consum reducerea înclinaţiei medii şi marginale spre economisire. fie prin împrumuturi externe sau interne. adică a puterii de cumpărare a acestora. Şlumpflaţia evidenţiază o inflaţie rapidă sau chiar galopantă. reprezintă fenomenul invers inflaţiei. sporind oferta de monedă. Astfel. şomajul este ridicat). fie prin creşterea inflaţionistă a preţurilor. Ea se datorează unei creşteri mai rapide a salariilor decât creşterea producţiei şi a productivităţii muncii. la un curs mai mare. fie prin emisiune monetară neînsoţită de un spor al producţiei reale. Inflaţia prin credit se datorează expansiunii creditului pentru consum (vânzări în rate).

3. reducerea cheltuielilor bugetare. vor câştiga din diferenţa dintre rata inflaţiei interne (mai mare) şi cea a monedei străine (mai mică).Macroeconomie – note de curs 6. creşterea rezervelor 14 . Consecinţele economice ale inflaţiei afectează întreaga societate. subvenţionarea preţurilor la unele produse pentru a diminua creşterea lor sau a le stabiliza. care trebuie să plătească preţuri mai mari pentru bunurile achiziţionate. Măsurile clasice de reducere a cererii pe baza scăderii masei monetare se realizează prin: majorarea taxelor şi impozitelor (guvernele cresc gradul de fiscalitate). Cei mai afectaţi sunt cumpărătorii cu venituri mici şi/sau fixe. După obiectivele imediate se disting: a. limitarea creditelor de consum şi creşterea ratei dobânzii. Consecinţele pozitive ale inflaţiei se resimt de debitori deoarece restituirea sumelor împrumutate se face în condiţiile unei puteri de cumpărare mai mică a banilor. 1. echilibrarea bugetului de stat şi a balanţei de plăţi externe. Scăzând puterea de cumpărare a veniturilor. În acest scop sunt adoptate politicile antiinflaţioniste. politici de îngheţare a preţurilor şi a salariilor. scad şi economisirile agenţilor economici. Măsuri de reducere ale inflaţiei. b. creşterea ratei dobânzilor plătite de bănci pentru depunerile în cont. Strategii antiinflaţioniste ce au ca scop reducerea şi controlul inflaţiei Aceste strategii se reflectă în măsurile clasice de reducere a cererii pe baza scăderii masei monetare sau creşterea ofertei pe baza sporirii bunurilor şi serviciilor. Aceste consecinţe pot fi atât negative cât şi pozitive. acordarea unor compensaţii. Pornind de la dimensiunile diferite ale inflaţiei. ca o măsură de protecţie socială împotriva scăderii puterii de cumpărare a banilor. Obiectivul final al luptei contra inflaţiei urmăreşte în primul rând încetinirea ritmului de creştere a preţurilor şi apoi înlăturarea cauzelor care au declanşat acest proces. Consecinţele negative ale inflaţiei sunt resimţite de către cumpărători. căile de reducere a acesteia şi politicile antiinflaţioniste sunt diferite de la ţară la ţară şi pot fi abordate din mai multe unghiuri de vedere. menită să atenueze scăderea puterii de cumpărare a depozitelor.2. Măsuri de protecţie a agenţilor economici şi a populaţiei împotriva efectelor inflaţiei. Agenţii economici care îşi convertesc disponibilităţile băneşti în monede mai stabile ale altor ţări şi le transformă după un timp în monedă naţională. Din această categorie se detaşează ca importanţă: indexarea totală sau parţială a salariilor şi a altor categorii de venituri.

ceea ce înseamnă consolidarea economiei reale. politica bugetară antiinflaţionistă. Creşterea ofertei pe baza sporirii bunurilor şi serviciilor se poate face prin: încurajarea producţiei şi înnoirea structurii acesteia pentru adaptarea la cerinţele pieţei. 3. însoţită de majorarea producţiei şi ofertei pe cale intensivă. singura soluţie constă în obţinerea unei dinamici a productivităţii factorilor de producţie care să devanseze potenţialul de creştere a costurilor. 15 . După intensitatea şi sensul procesului putem distinge: politici de luptă cu criza inflaţionistă (respectiv cu hiperinflaţia şi efectele ei).Macroeconomie – note de curs obligatorii ale băncilor pentru a diminua numerarul. În concluzie. esenţiale sunt acele măsuri şi pârghii care stimulează creşterea productivităţilor factorilor de producţie şi reducerea costurilor. puternic racordate la schimburile internaţionale şi pentru care inflaţia importată ar genera creşterea costurilor de producţie şi deci a preţurilor. În economiile moderne. După instrumentele folosite putem distinge: politica monetară antiinflaţionistă. corelarea salariilor cu productivitatea muncii. printr-o creştere a ofertei şi îmbunătăţirea ei calitativă şi structurală. politici de prevenire a hiperinflaţiei şi de menţinere a inflaţiei moderate (normale) sub controlul factorilor responsabili. politici structurale antiinflaţioniste. controlul preţurilor. 2.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful