P. 1
47007614-5-Optimizarea-structurilor

47007614-5-Optimizarea-structurilor

|Views: 0|Likes:
Published by Greta Cimpaneza

More info:

Published by: Greta Cimpaneza on Feb 26, 2014
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

02/26/2014

pdf

text

original

5

NOŢIUNI FUNDAMENTALE
PRIVIND OPTIMIZAREA
STRUCTURILOR
5.1. Analiza şi sinteza !"ie#t$!ii in%ine!eşti
Ingineria este definită ca ştiinţa de a aplica în practică descoperirile
ştiinţelor „pure" ca matematica, fizica, chimia, biologia etc.
Deşi largă, această definiţie sugerează faptul că scopul ingineriei
este acela de a sintetiza şi utiliza sistemele, prin aplicarea metodelor puse la
dispoziţie de ştiinţele „pure". Înţelesul termenului de „aplicare din definiţie
poate fi interpretat ca optim. Într!ade"ăr, scopul proiectării inginereşti este
de a obţine „cel mai bun sistem posibil pentru scopurile practice,
corespunzător cu resursele alocate la faza respecti"ă de dez"oltare.
#altul calitati" în analiza şi sinteza proiectării sistemelor inginereşti
a fost realizat prin construirea unor sisteme de calcul capabile să rezol"e
problemele puse. Deoarece calculatoarele pot opera cu o mare cantitate de
date şi pot efectua rapid operaţii algebrice şi logice, este important de a
analiza rolul lor în proiectare.
$odul uzual de proiectare constă în a concepe un sistem „candidat,
pe baza unor date iniţiale şi de a studia cum se comportă acesta în condiţiile
impuse prin temă.
De e%emplu, proiectarea unei structuri de rezistenţă presupune
alegerea configuraţiei sale geometrice, alegerea materialelor şi a formei
geometrice ale elementelor componente şi dimensionarea acestora. După
parcurgerea acestor etape se testează structura prin analizarea răspunsului ei
la solicitările date. Dacă răspunsul structurii nu este de natură să satisfacă
toate criteriile de eficienţă impuse &rezistenţă, rigiditate, economicitate, etc.',
atunci se operează modificări în structură şi aceasta este reanalizată. (rocesul
continuă pînă c)nd sunt satisfăcute toate criteriile de eficienţă impuse
structurii respecti"e. *ceastă modalitate de lucru este mult uşurată la ora
actuală, prin utilizarea calculatorului.
În general, însă, proiectantul trebuie să se asigure că a ales sistemul
optim din analiza tuturor celor candidate.
+alculatoarele au permis inginerului efectuarea unei analize cantita!
ti"e a comportării sistemelor care p)nă atunci fuseseră e%aminate numai din
punct de "edere calitati". ,tiinţele mecanice au beneficiat şi ele de acest
mare progres. *naliza stărilor de tensiuni şi de deformaţii din elementele
structurilor de rezistenţă, analiza mecanismelor, analiza transferului de
căldură, pentru a nu numi doar c)te"a domenii, au făcut progrese spec!
taculare. În general, atenţia cercetării inginereşti este a%ată asupra dez"oltă!
rii capacităţii de analiză.
În această perioadă, de accentuare a studiilor de analiză, o
insuficientă atenţie este acordată dez"oltării sintezei, sau proiectării capabile
să folosească eficient noile metode dez"oltate de analiză. În unele domenii
mecanice această problemă a de"enit acută. Dacă ne referim la domeniul
mecanicii structurilor, s!a a-uns în situaţia în care este posibilă analiza unei
structuri date, aflată sub acţiunea unei solicitări date, pentru a se obţine
"alorile e%acte ale tensiunilor, deformaţiilor şi frec"enţelor naturale. .u este
însă e"ident cum structura poate fi configurată geometric şi proporţionată
pentru a ne asigura că ea este cea mai eficientă în satisfacerea cerinţelor de
rezistenţă impuse.
/ problemă mult mai dificilă este configurarea geometrică şi
proporţionarea structurii pentru ca ea să de"ină eficientă în satisfacerea unor
cerinţe impuse deplasărilor, asupra domeniului de stabilitate şi mărimii
frec"enţelor proprii de "ibraţie. 0"ident, rezol"area unor astfel de probleme,
impune folosirea sistemelor de calcul computerizate.
De asemenea, apare necesar studiul problemei de optim. Ideea de
„cel mai bun intră foarte natural în eforturile de proiectare inginereşti. În
industrie ca şi în laboratoare, obiecti"ul este de a ma%imiza anumite funcţiile
de beneficiu sau profit, cu satisfacerea de restricţii ca, de e%emplu, alocarea
resurselor, cerinţe de performanţe şi limite umane. De îndată ce funcţiile
beneficiu sau de măsură a costului sunt determinate şi restricţiile identificate,
proiectantul de sistem a")nd la îndem)nă o metodologie de proiectare
optimală este capabil să determine „cel mai bun sistem.
1rebuie accentuat că această cercetare nu se poate face cu o tehnică
generală, de optimizare automată. $ai cur)nd, este necesară o metodologie
de proiectare optimă ce poate a-uta inginerul la implementarea concepţiilor
sale şi a!2 ghida în direcţia, în care, dacă "a continua nedefinit, "a obţine
optimul matematic.
5.&. Siste'e in%ine!eşti
*naliz)nd acti"itatea inginerească în conte%tul în care ne!am
localizat, se constată că în ultimul timp s!a dat o atenţie sporită proiectării
sistemelor. $ai mult, această tendinţă se "a menţine şi se "a accentua în
"iitor.
/ trăsătură caracteristică a sistemelor inginereşti este compunerea de
scheme logice cu includerea aspectelor particulare de proiectare. *ltă
trăsătură importantă a sistemelor inginereşti este descrierea lor cantitati"ă şi
comportarea. Ideea de bază în ingineria sistemelor este de a începe studiul cu
stările sistemului, cerinţele, obiecti"ele şi organizarea lui în scopul obţinerii
optimului. / schemă logică este prezentată în fig. 3.2.
#copul prezentului capitol nu este de a da detalii asupra ingineriei
sistemelor ci de a prezenta aspecte ale teoriei proiectării cu a-utorul calcula!
toarelor, cu accent asupra proiectării optime. $odelul simplificat de desfă!
şurare a procesului prezentat în fig. 3.2 arată că proiectarea optimă este o
parte componentă a proiectării unui sistem ingineresc. 1otodată, acest model
arată interacţiunea între proiectarea optimă şi celelalte faze esenţiale prin
care se trece la proiectarea unui sistem ingineresc.
(roiectarea unui sistem ingineresc începe cu identificarea necesită!
ţilor potenţiale ale beneficiarului pentru ca sistemul să fie dez"oltat, etapă
identificată prin numele e(a'ina!e şi #"'leta!e int!$!i. De regulă, pro!
iectantul cunoaşte care sunt necesităţile sistemului, însă are dificultăţi în a le
stabili din punct de "edere cantitati". În această fază inter"ine responsabilita!
tea proiectantului de sistem şi a beneficiarului de a stabili obiecti"ele siste!
mului pentru ca acesta să poată fi dez"oltat.
/dată ce aceste necesităţile şi obiecti"ele sistemului au fost deter!
minate, este necesar să se definească funcţiile ce trebuie să fie satisfăcute de
sistem şi de orice subsistem al acestuia.
(rocesul de definire a funcţiilor ce trebuie satisfăcute de sistem şi de
subsistenmele sale se numeşte analiza )*n#+i"nal$ a siste'*l*i. #copul ur!
mărit de proiectant în cadrul acestui proces este acela de a alege funcţiile sau
Fi%. 5.1
operaţiile ce trebuie satisfăcute, precum şi ordinea lor, astfel înc)t să fie sa!
tisfăcute obiecti"ele sistemului. *ceste funcţii de"in, la rîndul lor, obiecti"e
pentru dez"oltarea subsistemelor. (entru început, identificarea funcţiilor se
face din punct de "edere calitati". Însă, odată ce o funcţie sau operaţie este
identificată, ea trebuie să fie descrisă în termeni cantitati"i. De e%emplu,
dacă o funcţie trebuie să descrie rapiditatea unui fenomen, atunci perioada
de timp în care se desfăşoară fenomenul şi "iteza de "ariaţie a acestuia
trebuie să fie specificate.
(asul următor din schema logică prezentată în fig. 3.2 este unul
dintre cele mai dificile în procesul proiectării unui sistem ingineresc, atît din
punct de "edere analitic cît şi din punct de "edere funcţional. P!"ie#ta!ea
#"n#et*al$ implică identificarea configuraţiei de bază a sistemului cu
ansamblul obiecti"elor. În această fază este de dorit să nu eliminăm
sistemele candidate ce pot de"eni eficiente.
0ste important, de asemenea, să se identifice domeniile de "ariaţie
ale "alorilor parametrilor ce descriu sistemul, astfel încît pentru orice
parametru cu "alori din domeniul corespunzător, sistemul să satisfacă
funcţiile identificate în pasul precedent. (rin urmare, se identifică mulţimea
parametrilor ce descriu di"erse sisteme admisibile. 0%perienţa proiectantului
este deosebit de importantă şi poate fi e%trem de "aloroasă la stabilirea
tehnologiilor implicate în dez"oltarea sistemului.
P!"ie#ta!ea "ti'$ are ca obiecti" alegerea parametrilor rămaşi
nedeterminaţi în pasul precedent. *ceşti parametri trebuie să aibă "alori în
domeniile definite de restricţiile tehnologice şi de funcţiile sistemului.
+riteriul pentru alegerea parametrilor sistemului este, de cele mai
multe ori, minimizarea costului, a greutăţii, a consumului anumitor materiale
deficitare etc.
$etodele pentru alegerea parametrilor sistemului pot, însă, a"ea
proprietatea ca, dacă un optim e%istă, trebuie consumat un timp destul de
lung pentru a fi atins printr!un proces de trecere la limită.
4ltima etapă, ,es#!ie!ea siste'*l*i, este în realitate numai un pas
intermediar. +hiar dacă proiectarea sistemului s!a făcut corect, cu
parcurgerea tuturor etapelor enumerate mai sus, este posibil ca acesta să nu
satisfacă beneficiarul sau chiar pe pe proiectantul însuşi. *stfel, este posibil
ca beneficiarul să!şi amintească de unele restricţii nespecificate şi care nu
sunt satisfăcute de sistemul proiectat, sau ca proiectantul să!şi re"izuiască
unele dintre concepţiile iniţiale sau chiar e%ecutantul să reintroducă alte
restricţii de natură tehnologică. *par astfel, probleme de reoptimizare
&postoptimizare'.
În sf)rşit, mai trebuie specificat că proiectarea unui sistem
ingineresc, este un proces caracterizat de faptul că parcurgerea etapelor sale
poate declanşa reacţii in"ersă &proces cu legături „feedbac5'. *sta înseamnă
că după parcurgerea unei etape este posibil să nu se treacă la etapa
următoare, ci să se reia procesul de proiectare de la o anumită etapă
anterioară, sau chiar de la început, de at)tea ori p)nă c)nd sunt îndeplinite
anumite restricţii, impuse în etapa curentă.
*cest proces iterati" de proiectare se opreşte c)nd se consideră că
sistemul ingineresc este apt pentru a fi aplicat în realitate. #e subliniază că
această ultimă decizie este mai mult de natură umană decît de programare
matematică.
5.-. P!"ie#ta!e "ti'$
(articularităţile proiectării mecanice sunt opuse acelora ale
sistemelor clasice de control. $ecanismul de lucru folosit în proiectarea
sistemelor mecanice optime este diferit de cel utilizat în teoria controlului
optimal.
*stfel, teoria controlului optimal studiază sisteme ce au parametri de
control cu reacţie in"ersă &feedbac5', cu elemente acti"e ce sesizează erorile
parametrilor monitorizaţi la ieşire, datorate fluctuaţiilor la intrare şi
corectează intrările astfel încît să e%tremizeze una sau mai multe funcţii ce
descriu performaţa sistemului.
(roiectarea mecanică optimă este o problemă de alegere a
parametrilor elementelor ce descriu sistemul, fi%aţi pentru toată "iaţa
elementelor, astfel încît sistemul este optim într!un anumit sens. În teoria
controlului, acest tip de sistem este numit sistem de control cu buclă
deschisă.
4nul din sistemele studiate în teoria controlului este sistemul
sec"enţial, sistem ale cărui etape se succed unele după altele &sec"enţial' şi
sunt într!o ordine prestabilită. +ele mai multe dintre problemele de
proiectare mecanică optimă sunt de alt gen.
De e%emplu, în proiectarea unei structuri de rezistenţă trebuie să se
determine tensiunile datorate solicitărilor aplicate, tensiuni interpretate ca
mărimi ce determină şi caracterizează, totodată, starea structurii. 0le sunt
determinate din probleme cu "alori pe contur ce nu sunt procese sec"enţiale,
fiind probleme cu "alori iniţiale.
În unele probleme de proiectare mecanică este posibil să se
definească "ariabile au%iliare, astfel încît ecuaţiile fenomenului să formeze o
problemă cu "alori iniţiale ce are restricţii adiţionale. *cest procedeu
generează, însă, complicaţii inutile pentru problemă.
În final, este important de semnalat faptul că analiza inginerească şi
proiectarea optimă inginerească sunt fundamental diferite.
*stfel, în analiză, se asigură că soluţia e%istă iar metodele numerice
sunt, în general, stabile. În proiectarea optimă, e%istenţa unei proiectări
nominale ce satisface toate obiecti"ele nu este asigurată şi deci, cu atît mai
mult, nu este asigurată e%istenţa unei proiectări optimale.
$ai mult, chiar c)nd optimul e%istă, metodele numerice de rezol"are
sunt, adesea, foarte sensibile la estimările iniţiale şi reclamă operatorului
multă intuiţie, chiar să manifeste o ade"ărată artă de calcul pentru asigurarea
con"ergenţa procesului. 1rebuie, totuşi, subliniat că o abordare pur intuiti"ă
poate conduce însă la rezultate eronate.
5... C!ite!ii #antitati/e ent!* ,ete!'ina!ea
)"!'ei ele'entel"! şi siste'el"!
#"nst!*#ti/e
5...1. Sa+i*l şi s*0sa+i*l ,e !"ie#ta!e
În cele ce urmează ne "om referi strict la cazul structurilor de
rezistenţă.
(rin con"enţie, se consideră structura ca fiind un punct într!un spaţiu
de proiectare abstract. În acest spaţiu, coordonatele punctului corespunzător
structurii sunt dimensiunile geometrice ale acesteia şi constantele de
materialul.
*ceste coordonate care "or fi denumite parametrii structurii, pot fi
numere reale, funcţii sau "ectori &mulţimi total ordonate de numere reale'.
(entru o înţelegere mai profundă a spaţiului figurati" de proiectare, se pre!
zintă, mai -os, parametrii ce sunt utilizaţi de proiectant pentru a specifica o
structură.
Pa!a'et!i %e"'et!i#i6
• geometria secţiunii trans"ersale a elementelor structurale unidi!
mensionale7
• forma a%ei longitudinale a elementelor structurale unidimensio!
nale7
• forma geometrică a suprafeţei mediane a plăcii sau membranei7
• legea de "ariaţie a grosimii plăcii7
• forma conturului plăcii sau mambranei7
• poziţia spaţialăa nodurilor unei grinzi cu zăbrele sau unui cadru7
• loalizarea spaţială a elementelor componente ale structurii.
C"nstante ,e 'ate!ial*l6
• modulul de elasticitate7
• densitatea 7
• coeficientul de conducti"itate şi de dilatare termică7
• coeficienţii legilor constituti"e cere stabilesc legătura dintre ten!
siuni şi deformaţiile elsatice, elasto!plastice, "îsco!elastice, etc.7
• tensiunile de cedare ale materialului la di"erse solicitări7
• constantele de oboseală ale materialului7
• constantele de anizotropie ale materialului.
#tarea de pretensionare a unei structuri poate, de asemenea, fi
considerată ca un parametru de calcul.
0"ident, această trecere în re"istă a parametrilor structurii nu este
completă, însă include parametrii cei mai frec"ent utilizaţi în proiectare.
/ problemă particulară generată de optimizarea structurii este aşa!
numitul subspaţiu de proiectare.
(entru a clarifica acest concept, să presupunem situaţia concretă în
care se doreşte proiectarea unei grinzi. (entru început, proiectantul decide
dinainte dacă grinda "a fi o grindă cu secţiune I, sau grindă cu zăbrele. *!
ceastă alegere implică restricţii asupra parametrilor de proiectare ca, de
e%emplu, înălţimea ma%imă a grinzii I. Deasemenea, deşi nu este strict ne!
cesar, proiectantul îşi alege dinainte materialul folosit, adăugîndu!se astfel
noi restricţii.
+onstantele materialului pot fi introduse printre "ariabilele de
proiectare ce "or fi determinate în procesul de optimizare, însă trebuie
subliniat că puţini autori au abordat acest aspect, e%istînd, e"ident puţine
lucrări dedicate acestei probleme.
5...&. S*0sa+i*l a,'isi0il
#ubspaţiul de proiectare ce conţine structura satisface un număr de
cerinţe, necesar pentru acceptabilitatea funcţională a structurii, aflată sub
acţiunea solicitărilor ce decurg din îndeplinirea rolului funcţional. În general,
condiţiile impuse asupra rezistenţei, rigidităţii, duratei de "iaţă, etc.,
limitează răspunsul structurii la solicitarea dată.
*cestea condiţii pot fi, însă, concepute ca restricţii ce împart
subspaţiul de proiectare într!un subspaţiu admisibil şi un subspaţiu
neadmisibil.
(rintre restricţiile cele mai utilizate sunt6
• tensiuni ma%ime 7
• deformaţie ma%imă 7
• coeficient de siguranţă ma%im la pierderea stabilităţii, sau la
rupere7
• minimum de senziti"itate la imperfecţiuni de e%ecuţie, de monta-,
etc.7
• minimumul frec"enţei fundamentale de oscilaţie proprie7
• ma%imul "itezei de deformare în curgerea plastică staţionară7
• ma%imul duratei de "iaţă sub solicitări ciclice7
• greutate sau "olum minim 7
• rigiditate ma%imă la di"erse solicitări &înco"oiere, torsiune etc.'7
• moment de inerţie ma%im7
• solicitări de stabilitate ma%imă 7
• ductilitate ma%imă la solicitări dinamice.
Diferite teorii de rupere sunt luate în consideraţie, în concordanţă şi
pe baza unor indicatori de material, solicitare, etc., prin restricţii adec"ate
din subspaţiul de proiectare.
8estricţiile sunt e%primate ca limite de funcţionale definite pe
subspaţiul de proiectare, acest subspaţiu fiind delimitat numai implicit.
Dificultăţi de calcul apar atunci c)nd solicitările sunt aleatoare sau
dinamice, în cazul unor tipuri de solicitări diferite, restricţiile fiind diferite
pentru fiecare dintre acestea. *cesta este, în mod obişnuit, cazul c)nd se
consideră diferite suprasarcini, în condiţii de e%ploatare.
+el mai adesea, restricţiile asupra limitelor răspunsului nu sunt de
natură fizică ci rezultă din reglementări sau standarde. +)nd este cazul, o
problemă de proiectare optimă este cea a senziti"ităţii soluţiei optime la mici
modificări în aceste standarde. (ri"ind lucrurile şi prin prisma acestui ultim
aspect menţionat, se pune problema şi a optimizării standardelor sau a
reglementărilor. În formularea matematică a problemei, restricţiile apar în
mod obişnuit sub formă de inegalităţi.
Drept restricţii se pot considera6 ecuaţiile de echilibru şi de compa!
tibilitate, &ecuaţii diferenţiale cu deri"ate parţiale sau ecuaţii diferenţiale or!
dinare', inegalităţi algebrice de tip unilateral sau bilateral &suprafeţe, dimen!
siuni, momente de inerţie etc', tensiuni normale, tangenţiale, principale,
echi"alente, critice la stabilitate elastică, în regim static sau dinamic, defor!
maţii locale sau generale, "iteza critică de deformare plastică etc., sau de tip
izoparametric cum ar fi6 "olum constant, deformare constantă, potenţial elas!
tic constant etc.
5...-. C!ite!ii #antitati/e ent!* ,ete!'ina!ea
)"!'ei
+riteriile cantitati"e pentru determinarea formei au fost formulate în
29:; de <. =rz>s, $. ?>cz5o@s5i şi e%tinse în 29A; de către <. =olar, <. B.
(oteraşu.
+lasificarea din punctul de "edere al dimensionării şi al determinării
formei are multe aspecte comune cu clasificarea din teoria "ibraţiilor a
diferitelor sisteme în funcţie de numărul gradelor lor de libertate. *stfel,
determinarea funcţiei care depinde de un parametru corespunde unui sistem
cu un singur grad de libertate, iar determinarea uneia cu mai mulţi parametri
corespunde unui sistem cu mai multe grade de libertate. Determinarea formei
în sensul real corespunde unui sistem cu un număr infinit de grade de
libertate.
Din punct de "edere al calităţii mai pot fi introduse condiţiile de
rezemare &simplu rezemat, încastrat parţial sau total, articulat, etc.'.
În cazul structurilor alcătuite din plăci sau membrane a")nd ner"uri
de rigidizare, se poate pune problema distribuirii optime a ner"urilor în
concordanţă cu e%tremizarea funcţiilor obiecti" ce definesc optimul formulat
pentru structura proiectată.
În cazul obţinerii unei caracteristici de anizotropie impuse &aceasta
fiind, în fond, anizotropia optimă', se pune problema dispunerii optime a
materialelor &problema orientării optime a a%elor de anizotropie'.
/ altă problemă deosebită este aceea generată de alegerea optimă a
materialelor atunci c)nd secţiunea este neomogenă &betonul armat,
materialele plastice armate cu fibre de sticlă sau fibre de carbon, etc'.
5.5. F"!'*la!ea 'ate'ati#$ a !"0le'el"!
,e "ti' şi 'et",e ,e "ti'iza!e
5.5.1. F"!'*la!ea 'ate'ati#$ a !"0le'el"! ,e
"ti'iza!e 'e#ani#$
După ce "ariabilele de proiectare au fost alese, problema de
proiectare optimă poate fi formulată astfel6
#ă se proiecteze S înc)t6
¹
¹
¹
'
¹
· ≤
· ·
F(S) min
,...,n 2 , 1 , j 0 (S) h
,...,m 2 , 1 , 0 (S) !
j

&3.2'
unde S este un punct în spaţiul de proiectare, caracterizat de "ariabilele
alese. În multe probleme e%istă condiţiile impuse funcţionalelor

! şi j
h
,
datorită restricţiilor impuse răspunsului structurii la solicitări, însă unele din!
tre acestea pot să fi e%primate prin delimitări ale subspaţiului de proiectare.
Buncţionala obiecti" este notată cu F .
0%istenţa soluţiei şi a unicităţii acesteia, c)nd e%istă, pentru
problema definită, la modul general, prin &3.2', este o chestiune deschisă la
care numai în rare cazuri se poate răspunde pe baza intuiţiei. Din &3.2'
rezultă că, dacă S este optim, pentru mici "ariaţii S δ în domeniul subspa!
ţiului de proiectare, e%istă relaţiile6
¹
¹
¹
'
¹

· ≤
· ·
0 "F(S)
0 (S) a care h indici j l , pt. 0 (S) "h
,...,m 2 , 1 , 0 (S) "!
j j

&3.C'
*ceastă formulare "ariaţională dă condiţia necesară pentru e%istenţa
unei soluţii optime.
+ondiţiile din formularea "ariaţională &3.C' pot fi e%primate printr!o
altă formă mult mai folosită. #e presupune că "ariabilele de proiectare sunt
p
numere reale, astfel încît spaţiul de proiectare poate fi interpretat ca un
spaţiu euclidian
p
!dimensional.
Bie S o soluţie admisibilă şi S δ o "ariaţie arbitrară în domeniul
subspaţiului de proiectare. +um 0 ) S ( !

≤ , "ariaţia S δ este normală la
toţi "ectorii ) S ( !

∇ &
m ,..., 2 , 1 ·
'. În mod similar, restricţiile
descrise prin inegalităţile
0 ) S ( h
j

sugerează că S δ nu are componentă
în direcţia poziti"ă a lui
) S ( h
j

. (rin urmare, se poate deduce că pentru
orice numere reale

λ şi orice
0
j
≥ γ
, proiecţia lui S δ pe "ectorul
∑ ∑
· ·
∇ + ∇
n
1 j
j j
#
m
1

) S ( h ) S ( ! γ λ
&3.;'
este nepoziti"ă. În rel &3.;', simbolul ∑
·
n
1 j
#
indică faptul că sumarea este
restricţionată la acele "alori ale indicelui
j
"alorile lui j pentru care
0 ) S ( h
j
·
.
+u alte cu"inte, orice "ector care are o componentă poziti"ă pe
direcţia "ectorului dat de rel. &3.;' se găseşte în subspaţiul neadmisibil.
În scopul descreşterii funcţionalei obiecti" F , este necesar să se
producă o mişcare din sens poziti" în sensul negati" al direcţiei F ∇ .
Dacă această direcţie &! F ∇ ' este direcţia "ectorului dat de rel
&3.;', o deplasare în subspaţiul admisibil "a descreşte funcţionala obiecti".
(rin urmare, la punctul de optim, ! F ∇ are direcţia identică cu direcţia
"ectorului &3.;'. 4tiliz)nd acest fapt, se deduce că dacă S este soluţie
optimală, atunci e%istă o mulţime de numere reale

λ
şi de numere
nenegati"e
0
j
≥ γ
, astfel, înc)t are loc ecuaţia6
∑ ∑
· ·
∇ + ∇ · ∇ −
n
1 j
j j
#
m
1

) S ( h ) S ( ! ) S ( γ λ Φ
&3.D'
8elaţia &3.D' este cunoscută sub numele de condiţia $uhn%&ucer. #e
obser"ă că, dacă nu e%istă restricţiile inegalităţi,

λ poate fi interpretat ca
multiplicator Eagrange.
(entru o problemă fără restricţii, condiţia &3.D' se reduce la
0 · ∇Φ . +a toate soluţiile staţionare, însă, condiţiile &3.C' şi &3.D' nu pot
asigura optimul global.
4tilizarea unor teste adiţionale asigură însă optimul global. În parti!
cular, dacă spaţiul de proiectare admisibil este con"e% şi dacă funcţionala
obiecti" este fie con"e%ă, fie conca"ă, atunci unele teoreme ale programării
neliniare pot da informaţii importante despre optimul global şiFsau poziţiile
soluţiilor posibile.
(ot e%ista probleme care din punct de "edere matematic sunt total
diferite de cea formulată prin relaţiile &3.2', dar care e%primă acelaşi model
fizic. În acest conte%t, de e%emplu, problema determinării celui mai înalt
st)lp posibil, de material şi "olum dat &consider)nd şi flamba-ul sub greuta!
tea proprie', este, din punct de "edere principial, identică cu problema deter!
minării "olumului minim al st)lpului, de material şi înălţime date. Deşi pro!
blemele sunt, în fond, identice, formularea lor cu a-utorul relaţiilor &3.2' este
diferită. *cest lucru nu este banal, deci prezintă un interes deosebit, deoare!
ce, ine"itabil, una din formulări conduce la o soluţie mai uşor de obţinut.
(entru unele modele speciale de structuri &ca de e%emplu o grindă
elastică pentru care rigiditatea la înco"oiere este proporţională cu masa', cu
una sau mai multe restricţii ce sunt caracterizate prin principiile de e%trem
ale teoriei structurilor &principiul lui 8a>leigh şi principiul minimului energi!
ei potenţiale', condiţiile necesare obţinute prin metode "ariaţionale pot fi su!
plimentate cu condiţii suficiente. În dependenţă de principiul de minim al
structurii cu caracter global sau local, condiţia rezultată este, de asemenea,
suficientă pentru un optim global sau local.
(rincipiul ma%imului al lui (ontriaghin, metoda programării dinamice
sau teoria controlului au progresat mult în aplicaţiile lor în proiectarea
optimă din mecanica structurilor şi corpurilor deformabile, aceste metode
oferind în multe cazuri optimul global.
5.5.&. Met",e ,e !ez"l/a!e
Baptul că formularea directă, dată de rel. &3.2' şi formularea "ariaţio!
nală, dată de rel. &3.C' a problemei de proiectare optimă sunt esenţial diferite,
afectează alegerea metodelor folosite la rezol"area problemei.
Din punct de "edere principal, problemele formulate prin rel. &3.2'
sunt rezol"ate, prin utilizarea unor procedee iterati"e în care, la fiecare itera!
ţie se obţine o soluţie „mai bună dec)t cea obţinută la iteraţia anterioară.
(roblemele formulate "ariaţional conduc, pe de altă parte, la sisteme
de ecuaţii diferenţiale cu condiţii pe contur. .umai în cazuri cu totul e%cep!
ţionale &de regulă, c)nd problema prezintă suficiente simetrii', o soluţie este
dată sub formă analitică cunoscută. De regulă, se aplică algoritmi pentru ob!
ţinerea de soluţii numerice.
Datorită faptului că ecuaţiile diferenţiale sunt adesea neliniare şi nu
au soluţii regulate &adesea apar singularităţi pe contur', aceste probleme
prezintă un grad sporit de dificultate.
În consecinţă, e%istă o diferenţă importantă între formularea
"ariaţională &3.C' şi formularea mai generală &3.2'. Bormularea "ariaţională
poate da o soluţie &presupun)nd că ea e%istă' optimală &sau mai curînd,
staţionară', funcţionalele &3.2' fiind aplicate la orice proiectare admisibilă.
*ceastă diferenţă de"ine pregnantă atunci c)nd soluţia este singulară sau nu
e%istă. În sens larg, aceasta înseamnă că o soluţie bazată pe formularea &3.2'
poate conduce la o proiectare „mai bună, chiar dacă nu la „cea mai bună.
(rocedeele iterati"e menţionate mai sus sunt metodele programării
matematice şi cele formulate de 8.E. Bo%.
1răsătura lor comună este generarea unui şir de puncte în subspaţiul
de proiectare
,... S ,..., S , S
' 2 1 &3.3'
încep)nd cu un punct arbitrar
1
S
.
(asul '
S ∆
din ' ' 1 '
S S S ∆ + ·
+ este determinat folosind gradienţii
funcţionalelor restricţii

! ∇
, j
h ∇
şi funcţionala obiecti" Φ ∇ în
punctul '
S
. Diferenţa între diferitele metode constă în relaţia dintre
gradienţi şi pasul '
S ∆
.
În cel mai simplu caz, problemele cu restricţii liniare şi funcţionala
obiecti" liniară pot fi rezol"ate prin metodele ale programării liniare. (entru
restricţii liniare şi anumite tipuri de funcţionale obiecti" neliniare e%istă
metodele programării pătratice.
+azurile mult mai generale de probleme neliniare pot fi rezol"ate fie
cu metode directe, fie cu metode indirecte.
$etodele directe sunt6
• metoda gradientului proiectat, formulată de G.H. 8osen şi 0. G.
Iaug -r.7
• metoda direcţiilor posibile formulată de J. ?outendi-57
• metoda #E(, care întrebuinţează o succesiune de programe
liniare cu limite mobile, formulată de 8.0. Jrifith şi 8.*. #te@art.
În metoda gradientului proiectat, punctul iniţial
1
S este ales pe
conturul subspaţiului posibil. +alea urmată este determinată prin proiectarea
lui Φ ∇ pe contur &desigur, proiectarea optimală nu poate fi realizată dacă
1
S
este un punct interior'. +)nd funcţionala obiecti" este neliniară iar
restricţiile liniare, această metodă este foarte eficientă.
În metoda direcţiilor posibile
1
S
se poate lua fie în interior, fie pe
conturul subspaţiului posibil. (asul '
S ∆
este determinat prin relaţia6
' ' '
( S α ∆ ·
&3.:'
unde '
(
este o direcţie „optimală posibilă pe o distanţă finită, iar '
α

este un pas de lungime „optimală.
#imilar, metoda S)* admite accesul în subspaţiul admisibil, însă,
succesiunea programelor liniare determină direct '
S ∆
„optimal, '
α
şi
'
(
.
(roblemele formulate prin &3.2' pot fi rezo"ate a"anta-os, uneori,
indirect, prin utilizarea unei succesiuni de tehnici de minimi+are !ără
restricţii. *cesată tehnică de lucru este cunoscută sub numele de metoda
#4$1 şi a fost formulată de *. Biacco şi J. $c. +ormic5. Ideea de bază a
metodei este aceea de a înlocui restricţiile inegalităţi cu egalităţi obţinute
prin adăugarea de termeni suplimentari la funcţionala obiecti". #uma
obţinută se numeşte !uncţie de penalitate şi se noteză cu Ψ . Dacă se
consideră o succesiune de proiectări admisibile, o formă cunoscută este
numită funcţie de penalitate interioară.
[ ]


− ·
j
1
j p p
) S ( h r ) S ( F ) S ( Ψ
&3.A'
cu numărul poziti" arbitrar
0 r
p
>
. (entru un
p
dat, problema
constă în minimizarea funcţiei p
Ψ
pe subspaţiul de proiectare.
În pasul următor, p
r
este înlocuit printr!un număr poziti"
p 1 p
r r 0 < <
+
şi procedeul este repetat încep)nd cu S care minimizează
funcţia precedentă de penalitate.
1otuşi, restricţiile date prin egalităţile
0 !

·
nu sunt uşor de luat
în considerare şi 8.E. Bo% arată că „problema restricţiilor de tip egalitate
repre+intă un domeniu nede+,oltat.
Funcţia de penalitate e-terioară conduce la con"ergenţă pentru
domenii neadmisibile. / formulare cunoscută este următoarea6
[ ]

+ ·
j
2
j p p
) S ( h r ) S ( F ) S ( Ψ
&3.K'
cu constantele
0 r r
p 1 p
> >
+ , unde suma este restricţionată la
"alorile lui
j
pentru care
0 ) S ( h
j
>
.
+)nd funcţia de penalitate este aleasă, se poate decide asupra
procedeului de minimizare a acestei funcţii prin consultarea restricţiilor.
Bormulările ce folosesc funcţiile de penalitate pot conduce la
anumite dificultăţi. În primul r)nd, funcţiile generate pot fi dificil de
minimizat, iar în al doilea r)nd, minimul local prezent în problema de bază
nu este zero şi poate fi creat un minimum adiţional.
În general, o echi"alenţă strictă între problema iniţială şi cea
transformată nu poate fi garantată.
$ai trebuie menţionat că metodele tratate mai sus au ca alternati"e
procedee care sunt de natură diferită. *cestea sunt programarea geometrică,
formulată de 8.G. Duffin, 0.E. (eterson şi +$. ?ener şi programarea
dinamică, formulată de 8. Hellman şi .. Distefano.
5.1. OPTIMIZAREA ELEMENTELOR LA
ACŢIUNI STATICE
5.1.1. Ase#te %ene!ale
(roblemele de optimizare ale elementelor acţionate static au fost
studiate încă de Jalilei.
$a-oritatea lucrărilor apărute utilizează metodele calculului "ariaţio!
nal &problema Holza generalizată', teoria controlului optimal, principiul ma!
%imului (ontriaghin şi metoda lui L. (rager, 8.1. #hield.
$etodele de calcul numeric utilizate sunt6 metoda diferenţelor finite,
metoda gradientului sub di"erse forme şi metoda elementelor finite. În a!
ceastă prezentare ne limităm doar la studiul elementelor liniar elastice.
Dintre problemele noi abordate se menţionează problemele tratate
de6 .. <. Hanichu5, care cercetează problemele de optimizare ale grinzilor
&greutate minimă, rigiditate ma%imă' sub acţiunea solicitărilor statice şi mo!
bile, specificate sau nu, studiate ca probleme minima%, de -ocuri diferenţiale
contra naturii.
Deasemenea, ?. $roz, *. Jarstec5i prezintă distribuţia optimă a
încărcării pe o structură, pentru minimul conformării elastice sau ma%imul
coeficientului de siguranţă.
#e deduc criteriile de optim pentru distribuţie şi poziţie nespecificate
ale încărcării, în maniera metodei lui L. (rager, 8.1. #hield. 0%tinderea
acestor criterii de optim la domeniul plastic se realizează cu uşurinţă.
?. $roz, J.I... 8oz"an> studiază proiectarea optimă a grinzilor ale
căror reazeme rigide sau elastice au poziţii nespecificate şi prin urmare şi
acestea sunt incluse ca parametri în problemele de optimizare a elementelor.
+ostul reazemelor este considerat o funcţie de reacţiune şi de poziţia ei.
<, H. Jrine", *. (. Bilippo", E. *rmand aplică sistematic principiul
ma%imului pentru optimizarea grinzilor de rigiditate ma%imă sau greutate
minimă, supuse la diferite restricţii.
/ptimizarea st)lpilor ţin)nd cont de forţa critică de flamba- a fost
studiată de .. /lhoff, #. I. 8asmussen care, cu a-utorul calculului "aria!
ţional, plec)nd de la raportul 8a>leigh determină forma optimă a st)lpilor
comprimaţi, de lungime şi "olum dat.
*ici se consideră modul fundamental de flamba- şi două moduri de
flamba- ca şi în lucrarea lui G. =iusalaas.
/ptimizarea arcelor circulare şi parabolice este considerată în
lucrările lui I. 1ad-ba5hsh, $. Barshad, 1. M. .a, J. $. =ura-ian pentru
forţa critică de pierdere a stabilităţii. (roblema este rezol"ată cu a-utorul
calculului "ariaţional clasic.
(lăcile plane de diferite forme6 dreptunghiulare, circulare, eliptice au
fost optimizate pentru rigiditate ma%imă şi încărcări specificate sau nu, de ..
<. Hanichu5, <. $. =art"eliş"ili, *.*. $irono", .. <. Hanichu5.
$etoda de rezol"are utilizată este calculul "ariaţional clasic, combi!
nat cu metoda gradientului. $. <. *risto", <. *. 1roiţ5ii optimizează plăcile
circulare cu a-utorul principiului ma%imului şi metoda gradientului. Din
problematica optimizării p)nzelor subţiri se menţionează lucrările lui $.
?>cz5o@s5i, G. =ruselec5i, care optimizează la greutatea minimă, p)nze
cilindrice subţiri închise solicitate la înco"oierea pură cu a-utorul calculului
"ariaţional, E.<. *ndree", <.I. $osa5o"s5ii, .. I. /bodan, care optimizează
p)nze cilindrice supuse la presiune neuniformă, cu principiul ma%imului, G.
$. Hoisserie, 8. Jlo@ins5i care optimizează p)nzele subţiri a%ial simetrice
la eforturi unitare minime, iar <. .. #olodo"ni5o" la pierderea stabilităţii.
/ptimizarea elementelor plane şi spaţiale cu a-utorul metodei ele!
mentelor finite este studiată de J.*. Iegemier. I.1. 1ang, G. /da, I. Iaeri,
$. Eemaire, G.+. +ubaud, G.+. Iornbuc5le, J.0. .e"ill, L. I. Ho>5in .
(robleme ale optimizării continuului elastic
(roiectarea optimă a structurilor continui sau continui pe porţiuni se
poate studia pe două căi. (e de o parte structura &sistemul' continuu se poate
discretiza şi prin rafinarea subdomeniilor se obţine soluţia apro%imati"ă op!
timă. (e de altă parte, pentru continuu se pot determina criterii directe de
optim.
*ceste două căi diferă din punct de "edere matematic. *stfel, în
primul caz, "ariabilele de control şi starea structurii continue se prezintă prin
"ectori într!un spaţiu "ectorial finit!dimensional şi deci se pot dez"olta pro!
cedeele programării matematice pentru proiectarea optimă. Din contră, în al
doilea caz, "ariabilele de control şi starea structurii continui se definesc prin
puncte în spaţiul funcţional sau prin "ectori de dimensiuni infinite. În acest
caz criteriile de optim implică, în general, operatori neliniari şi problemele
comple%e matematice rezultate necesită tratare numerică.
Din punct de "edere al aplicaţiilor practice este util a se aborda pro!
iectarea optimă a sistemelor continui cu metoda elementulor finite.
/ptimizarea continuului reprezintă un domeniu relati" puţin cercetat
şi prin urmare în dez"oltare. *stfel, de dată recentă sunt lucrările lui J.*.
Iegemier, I.1. 1ang, I. Iaeri, $. Eemaire, G. +. +ubaud şi G. /da care
rezol"ă unele probleme de optimizare a continuului folosind metoda
elementelor finite.
(entru probleme a")nd o singură "ariabilă independentă &grinzi,
plăci circulare', proiectarea optimă a continuului constă în optimizarea unei
funcţionale de cost supusă la restricţii sub formă de ecuaţii diferenţiale
ordinare, condiţii de contur, restricţii, inegalităţi şi egalităţi algebrice. Ea
rezol"area acestor probleme poate fi aplicat calculul "ariaţional, principiul
ma%imului (ontriaghin şi programarea dinamică Hellman. (rimele două me!
tode au fost e%tensi" folosite în teoria controlului optimal şi numai puţin
e%emple au fost prezentate în problemele de proiectare optimă a structurilor,
J. #zefer, .. Distefano, D.$angeron, $. .. /guztoreli, <. B. (oteraşu. În
acest conte%t, este de menţionat folosirea intensă a calculului "ariaţional, sub
forma problemei Holza generalizată, cu restricţii inegalităţi.
(entru probleme cu mai multe "ariabile independente &plăci, p)nze'
principiul ma%imului şi metoda programării dinamice sunt actualmente pro!
hibiti"e pentru calculul numeric.
Deficienţele calculului "ariaţional fiind cunoscute, în cele mai multe
cazuri au fost obţinute numai condiţii necesare pentru minimul sau ma%imul
funcţionalei obiecti", comple%itatea matematică făc)nd de multe ori tratarea
analitică imposibilă.
În unele cazuri abordarea "ariaţională a fost suplimentată cu pro!
cedee care dau condiţii suficiente pentru minimul sau optimul global, 8. 1.
#hield, L. (rager. *ceste probleme includ proiectarea la greutatea minimă
pentru adaptare statică elastică, adaptare elastică dinamică, adaptare în defor!
marea plastică staţionară, forţă de flamba- elastică, frec"enţă fundamentală şi
capacitate portantă la încărcare, în domeniul plastic.
1ehnica utilizată în aceste probleme corespunde numai dacă sunt
satisfăcute anumite condiţii de con"e%itate şi restricţii asupra unei mărimi ce
caracterizează un principiu de minim sau ma%im global.
$ulte probleme practice nu pot însă să fie optimizate astfel. 4nul
din aceste cazuri este proiectarea la greutatea minimă a structurilor elastice
cu restricţii asupra deplasărilor într!un punct sau mai multe puncte ale struc!
turii. 8. 1. #hield, L. (rager au dat o formulare mai generală, principiului
energiei potenţiale reciproce, iar ..+. Iuang principiului energiei comple!
mentare reciproce pentru rezol"area problemei de mai sus.
5.1.&. 2!inzi ,e %!e*tate 'ini'$ sa* !i%i,itate
'a(i'$
#e consideră o grindă înco"oiată, de lungime l &fig. 3.C', realizată
dintr!un material elastic, omogen şi izotrop cu densitatea
ρ
şi modulul de
elasticitate longitudinală . . Borţele aplicate se găsesc în planul de simetrie
Fi%. 5.&
al grinzii.
0cuaţia diferenţiala a a%ei deformate a grinzii, încărcate cu o forţă
distribuită este6
( ) 0 - '
d-
/ d
.0
d-
d
1
2
2
2
· −
1
]
1

¸

&3.9'
#istemul de a%e este reprezentat în fig. 3.C.
0cuaţia diferenţială &3.9' se scrie sub forma următorului sistem de
ecuaţii diferenţiale de ordinul înt)i6
'
d-
d&
, &
d-
d1
,
0
1
d-
d
,
d-
d/
− · · − · ·
ϕ
ϕ &3.2N'
*ici ( )
( )
.
- '
- ' '
1
· · . Jrinda are următoarele condiţii de contur6
( ) ( ) ( ) ( )
( ) ( ) ( ) ( ) 0 l 1 b l a , 0 l ' b l / a
0 0 1 b 0 a , 0 0 & b 0 / a
2 2 3 3
2 2 1 1
· + · +
· + · +
ϕ
ϕ
&3.22'
#uprafaţa secţiunii trans"ersale ( ) - 4 satisface dubla inegalitate sau
restricţie6
( ) ( ) ( ) - 4 - 4 - 4
2 1
≤ ≤ &3.2C'
$omentul de inerţie al secţiunii trans"ersale a grinzii are forma6
n
0
4 0 γ · &3.2;'
unde
0
γ
, este o constantă ce depinde numai de forma secţiunii trans"ersale
iar
n
este un număr poziti".
De e%emplu, pentru cazul unei secţiuni trans"ersale dreptunghiulare
cu lăţimea b şi înălţimea h situată în planul de simetrie al grinzii în care
se află încărcarea6
Dacă b "ariază6
1 n , 4
12
h
0
2
· · &3.2D'
Dacă h "ariază6
3 n , 4
b 12
1
0
3
2
· · &3.23'
În cazul unei secţiuni trans"ersale circulare6
2 n , 4
2
1
0
2
· ·
π
&3.2:'
#e consideră următoarea funcţională criteriu6
( )

·
l
0
d- 4 , & , 1 , , / ! F ϕ
&3.2A'
8ezol"area problemei de optimizare constă în determinarea legii de
"ariaţie a ariei secţiunii trans"ersale,
( ) - 4
, care este cuprinsă între limitele
fi%ate de inegalitatea &3.2C.' şi face minimă sau ma%imă funcţionala &3.2A.'.
#e formulează pentru problema pusă condiţiile necesare de optim. #e
introduce notaţia
( ) 4 , & , 1 , , / !
d-
d/
0
ϕ · &3.2K'
care împreună cu condiţia de contur ( ) 0 0 /
0
· transformă problema
Eagrange într!o problemă echi"alentă, $a>er.
Iamiltonianul, are forma6
! ' &
1
5
0 & 1 /
λ λ λ
λ
ϕ λ
ϕ
+ − + − · &3.29'
#istemul de ecuaţii diferenţiale ad-unct se poate scrie sub forma6
0
/
5
d-
d
,
&
! 5
d-
d
,
1
!
0 1
5
d-
d
,
! 5
d-
d
,
/
!
/
5
d-
d
0
0
0 1 0
1
0 / 0
/
·


− ·


− − ·


− ·


− ·


− ·


− − ·


− ·


− ·


− ·
λ
λ λ
ϕ
λ
λ
λ
λ
ϕ
λ λ
ϕ
λ
λ
λ
ϕ ϕ
ϕ
+ondiţiile de contur pentru sistemul de ecuaţii diferenţiale ad-unct se
deduc din relaţia de trans"ersalitate, scrisă pentru e%tremităţile inter"alului
[ ] l , 0 6
( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ( )
( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ( )
( ) ( ) [ ] 0 0 / l /
0 & 0 l & l 0 1 0 l 1 l
0 0 l l 0 / 0 l / l l /
0 0 0
& & 1 1
/ / 0
· − +
+ − + − +
+ − + − +
δ δ λ
δ λ δ λ δ λ δ λ
δϕ λ δϕ λ δ λ δ λ δ
ϕ ϕ
Din relaţia de trans"ersalitate, folosindu!se condiţiile de contur
pentru sistemul de ecuaţii diferenţiale iniţial şi "ariaţiile "ariabilelor de stare
la e%tremităţile inter"alului, rezultă condiţiile de contur pentru ecuaţiile
sistemului ad-unct6
( ) ( ) ( ) ( )
( ) ( ) ( ) ( ) 1 , 0 l b l a , 0 l b l a
, 0 0 b 0 a , 0 0 b 0 a
0 2 1 2 / 3 & 3
2 1 2 / 1 & 1
− · · − · −
· − · −
λ λ λ λ λ
λ λ λ λ
ϕ
ϕ
#e efectuează următoarele schimbări de "ariabile6
ϕ λ λ λ λ
ϕ
− · · · − ·
1 & /
, / , 1 , &
Introducîndu!se aceste noi "ariabile în sistemul de ecuaţii
diferenţiale ad-unct, acesta de"ine6
d/
d!
d-
& d
,
d&
d!
&
d-
1 d
,
d1
d!
0
1
d-
d
,
d&
d!
d-
/ d
· + · − − · + ·
ϕ
ϕ
&3.CN'
cu condiţiile de contur6
( ) ( ) ( ) ( )
( ) ( ) ( ) ( ) 0 l 1 b l a , 0 l & b l / a
0 0 1 b 0 / a , 0 0 & b 0 / a
2 2 3 3
2 2 1 1
· + · +
· + · +
ϕ
&3.C2'
(roblema cu "alori pe contur, ad-unctă, descrie grinda iniţială al
cărei mod de încărcare depinde de forma funcţionalei criteriu. #ub o astfel de
formă, "ariabilele ad-uncte apar drept soluţii ale unei probleme de contur
omogenă, liniară, antoad-unctă a grinzii.
(entru rezol"area problemei de optimizare se utilizează principiul
ma%imului.
#e introduc noile "ariabile în e%presia hamiltonianului &3.29' şi se
obţine6
( ) 4 , & , 1 , , / !
0
1 1
5 ϕ − − · &3.CC'
*stfel, condiţia necesară de optim este dată de sistemele de ecuaţii
diferenţiale iniţial &3.2N' şi ad-unct &3.CN', în care ( ) - 4 se determină din
condiţia de ma%im al hamiltonianului &3.CC'.
#e introduce studiul funcţionalei6
( )

1
1
]
1

¸

·
l
0
0
d- 4 , & , 1 , , / !
0
1 1
S ϕ
#istemele de ecuaţii diferenţiale, iniţial &3.2N' şi ad-unct &3.CN' se pot
deduce din condiţiile de staţionaritate a funcţionalelor6
, d- /' 2
d-
/ d
.0
2
1
S
l
0
1
2
2
2

1
1
]
1

¸

,
_

¸
¸
·

1
1
]
1

¸

,
_

¸
¸


+


+


+


,
_

¸
¸
·
l
0
1
2
2
2
d- /' &
&
!
1
1
! !
/
/
!
. 2
d-
/ d
.0
2
1
S ϕ
ϕ
ce reprezintă suma energiilor potenţiale de deformaţie a grinzii, respecti" a
încărcării e%terioare a sistemului iniţial, respecti" ad-unct. În funcţionala S ,
e%istă e%presia6

·
l
0
, d-
0
1 1
6
ce reprezintă energia potenţială de deformaţie. *ceastă e%presie depinde,
simetric, de "ariabilele de stare iniţiale şi ad-uncte. Buncţionalele
0
S , S şi
S se corelează în cadrul condiţiilor necesare de optimizare în următoarea
formă6 pentru un
( ) - 4
dat, din condiţia de staţionarite a lui
S
se
determină "ariabilele de stare
( ) ( ) - & ,..., - /
7 pentru cunoscutele
( ) - 4
,
( ) - /
,...,
( ) - &
, din condiţia de staţionare a lui S se determină "ariabilele
de stare ad-uncte ( ) - / ,..., ( ) - & 7 pentru "ariabilele de stare iniţiale şi
ad-uncte cunoscute
( ) - /
,...,
( ) - &
, ( ) - / ,..., ( ) - & "aloarea optimă a lui
( ) - 4
se determină din condiţia de ma%im a lui
0
S
. În cazul problemelor
mai comple%e se introduce restricţia suplimentară de conser"are a "olumului
grinzii

· ·
l
0
. const 4d- 7
(entru determinarea optimului, în acest caz, se
introduce în funcţionala &3.2A' sub integrală, funcţia6
( ) ( ) 4 4 , & , 1 , , / ! 4 , & , 1 , , / !
1
+ · ϕ ϕ
$odificarea funcţionalei criteriu nu influenţează sistemul ad-unct de
ecuaţii diferenţiale ci numai hamiltonianul care de"ine6
( ) 4 4 , & , 1 , , / !
0
1 1
5 − − − · ϕ
În afară de forţele distribuite, asupra grinzilor mai pot acţiona forţe şi
momente concentrate.
/ funcţională criteriu generală pentru astfel de situaţii depinde de "alorile
"ariabilelor de stare în punctele
( ) l , 0 -∈
.
#e consideră o grindă, acţionată în punctul
( ) l , 0 -∈
cu o forţă concentrată
1
8
şi un moment concentrat
1
1
. #tarea de deformaţie a grinzii este
descrisă în acest caz de următorul sistem de ecuaţii diferenţiale6
0
d-
d&
, &
d-
d1
,
0
1
d-
d
,
d-
d/
· · − · ·
ϕ
ϕ
cu condiţiile de contur &3.22' şi condiţiile asociate din punctul
0
-
6
( ) ( ) ( ) ( )
( ) ( ) ( ) ( )
+ − + −
+ − + −
· + · −
· ·
0 0 0 0
0 0 0 0
- 1 1 - 1 , - & 8 - &
, - - , - / - / ϕ ϕ
&3.C;'
unde6
.
1
1 ,
.
8
8
1 1
· · .
#e consideră pentru optimizarea grinzii, următoarea funcţională
criteriu6
( ) ( ) ( ) ( ) ( ) [ ]
+ − − + −
·
0 0 0 0 0
- & , - & ,..., - , - / , - / ! F ϕ
#istemul ad-unct de ecuaţii diferenţiale are forma6
0
d-
& d
, &
d-
1 d
,
0
1
d-
d
,
d-
/ d
· · − · ·
ϕ
ϕ
în noile "ariabile ad-uncte.
+ondiţiile de contur şi de legătură în punctul
0
-
, pentru "ariabilele
ad-uncte se obţin din relaţia de trans"ersalitate la e%tremităţile grinzii şi în
punctul de aplicare a acţiunilor concentrate6
( )
( )
( )
( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ( )
( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ( )
( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ( ) [ ]
( ) ( ) ( ) [ ] 0 0 / - / -
- / l / - 0 & 0 - & -
... 0 / 0 - / - - & - l & l ...
- / - l / l l / - &
- &
!
... - /
- /
!
0 0 0 0 0
0 0 0 0 0 & 0 0 &
/ 0 0 / 0 0 & &
0 0 / / 0 0
0
0
0
· − +
+ − + − +
+ + − + − + +
+ − + +


+ +


− +
+ + − −
− − + +
+ + +
+


δ δ λ
δ δ λ δ λ δ λ
δ λ δ λ δ λ δ λ
δ λ δ λ δ δ δ
Bolosindu!se condiţiile de contur şi condiţiile de legătură în punctul
0
- pentru sistemul de ecuaţii diferenţiale iniţiale, se obţine rezultatul con!
form căruia condiţiile de contur pentru "ariabilele de stare ad-uncte coincid
cu cele iniţiale &3.22', iar condiţiile de legătură în punctul
0
- au forma6
( )
( ) ( )
( )
( )
( ) ( )
( )
( )
( ) ( )
( )
( )
( ) ( )
( )
( ) ( )
¹
¹
¹
¹
¹
¹
¹
¹
¹
¹
¹
¹
¹
'
¹
·
·
1
]
1

¸



+



·
1
]
1

¸



+


+
·
1
]
1

¸



+



·
1
]
1

¸



+


+
+ −
+
+ −

+
+ −

+
+ −

+
+ −

0 0 0 0
0
0 0
0
0
0 0
0
0
0 0
0
0
0 0
0
- -
- &
- /
!
- /
!
- &
- 1
-
!
-
!
- 1
-
- 1
!
- 1
!
-
-
- &
!
- &
!
- /
λ λ
ϕ ϕ
ϕ ϕ
ϕ
&3.CD'
5.1.-. 2!inzi ,e !i%i,itate 'a(i'$
În acest caz e%istă un tip particular de funcţională criteriu, fiind
cazul în care problema de contur iniţială coincide cu cea ad-unctă. Din
structura sistemelor de ecuaţii, iniţial şi ad-unct urmează că pentru aceasta
trebuie să fie satisfăcute condiţiile 6 0
&
!
·


7 0
1
!
·


7
0
!
·


ϕ
7
'
/
!
·


. În consecinţă, e%presia de sub integrala funcţionalei criteriu
&3.2A' are forma
( ) ( ) 4 '/ 4 , & , 1 , , / ! Φ ϕ + ·
,
( ) 4 Φ
fiind o funcţie
oarecare de "ariabilă 4.
Buncţionala criteriu sau indicile de performanţă

·
l
0
'/d- F
&3.C3'
caracterizează rigiditatea grinzii în raport cu forţa distribuită.
$ulte probleme de optimizare a grinzilor, pentru acţiuni statice se
pot formula ca probleme $a>er sau Holza. *stfel ar fi funcţionala criteriu
următoare6
( ) l / F ·
&3.C:'
Drept e%emplu, se cere să se determine
( ) - 4 , corespunzătoare
"alorii minime a deplasării e%tremităţii grinzii în consolă.
+ondiţia de conser"are a "olumului modifică funcţionala criteriu
( ) ( )

+ ·
l
0
d- - 4 l / F
&3.CA'
rezult)nd o problemă Holza. #e introduce noua "ariabilă
0
/
descrisă de
ecuaţia diferenţială 4
d-
d/
0
· , cu condiţia de contur ( ) 0 0 /
0
· . *tunci
funcţionala criteriu &3.CA' are următoarea formă echi"alentă6
( ) ( ) l / l / F
0
+ ·
&3.CK'
(roblema s!a transformat în forma $a>er. Iamiltonianul are în acest
caz forma6
4 ' &
/
1
5
0 & 1 /
λ λ λ
λ
ϕ λ
ϕ
+ − − − ·
&3.C9'
#istemul de ecuaţii diferenţiale ad-unct este următorul6
0
d-
d
,
d-
d
,
0 d-
d
,
d-
d
, 0
d-
d
0
1
& & 1
/
/
· − · · − · ·
λ
λ
λ λ λ
λ
λ λ
ϕ
&3.;N'
+ondiţiile de contur pentru sistemul dat se determină din condiţia de
trans"ersalitate la capetele grinzii6
( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ( )
( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ( )
( ) ( ) ( ) ( ) [ ] 0 0 / l / 0 & 0
l & l 0 1 0 l 1 l 0 0
l l 0 / 0 l / l l / l / l / sgn
0 0 0 &
& 1 1
/ 0
· − + −
− + − + −
− + − + +
δ δ λ δ λ
δ λ δ λ δ λ δϕ λ
δϕ λ δ λ δ λ δ
ϕ
ϕ ϕ
&3.;2'
Din &3.;2' rezultă condiţiile de contur pentru sistemul &3.;N'6
( ) ( ) ( ) ( )
( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ( ) , 0 l b l a , 0 l / sgn b l b l a
, 0 0 b 0 a , 0 0 b 0 a
0 2 1 2 3 / 3 & 3
2 1 2 / 1 & 1
− · · − · − −
· − · −
λ λ λ λ λ
λ λ λ λ
ϕ
ϕ
Băc)nd transformarea 6
ϕ λ λ λ λ
ϕ
− · · · − ·
1 & /
, / , 1 , &
, sistemul de ecuaţii ad-unct
&3.;2' poate fi scris sub forma6
0
d-
& d
, &
d-
1 d
,
0
1
d-
d
,
d-
/ d
· · − · ·
ϕ
ϕ &3.;C'
cu condiţiile de contur6
( ) ( ) ( ) ( )
( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ( ) 0 l 1 b l a , l / sgn b l & b l / a
0 0 1 b 0 / a , 0 0 & b 0 / a
2 2 3 3 3
2 2 1 1
· + · +
· + · +
ϕ
&3.;;'
Iamiltonianul, după schimbarea de "ariabile menţionată, are forma6
4
0
1 1
5 − − · &3.;D'
#e consideră grinda o consolă încastrată în secţiunea 0 - · şi liberă
pentru l - · , iar încărcarea
( ) . const ' - ' · ·
Din sistemele de ecuaţii
iniţial şi ad-unct rezultă următoarele e%presii pentru 1 şi 1 6
( ) ( )
2
- l
2
'
- 1 − − · 7 ( ) ( ) - l ' sgn - 1 − − · .
$omentul de inerţie al grinzii se poate scrie sub forma &3.2;'.
După ma%imizarea hamiltonianului &3.;D.', rezultă, pentru un "olum
fi%at al grinzii, configuraţia optimă * &%', sub una din formele6
( ) [ ]
[ ] ¹
¹
¹
'
¹

∈ −
·
+
l , - - 9 4
- , 0 - 9 - l
c
1
4
2 1
2
1 n
3
&3.;3'
[ ]
( ) [ ]
[ ]
¹
¹
¹
¹
¹
'
¹

∈ −

·
+
l , - - 9 4
- , - - 9 - l
c
1
- , 0 - 9 4
4
2 1
2 1
1 n
3
1 2
&3.;:'
unde
1 n
1
0
' n
2
c
+

,
_

¸
¸
·
γ
.
(unctele de comutare
1
-
şi
2
-
se pot determina pe baza
condiţiilor6 ( )
1 1
4 - 4 · , ( )
2 2
4 - 4 · cu relaţiile6
( )
3
1 n
2 1
c4 l -
+
− ·
7
( )
3
1 n
1 2
c4 l -
+
− ·
&3.;A'
+ondiţia 0 -
1
· corespunde "olumului
1
1
1
]
1

¸

,
_

¸
¸
+
+
+
+
·
+
+
3
1 n
2
1
#
4
4
2 n
3
2 n
1 n
7 7
&3.;K'
(entru
#
7 7 7 ≤ ≤

, configuraţia optimă a grinzii "ariază conform
cu &3.;3', unde
c
este dat de relaţia6
2 n
1 n
3
2 n
3
1 n
l
2 n
1 n
c
1
4
2 n
3
c 7
+
+ + +

+
+
⋅ +
+
· &3.;9'
(entru
+
≤ ≤ 7 7 7
#
, configuraţia optimă a grinzii are forma &3.;:',
unde c este dat de6
1 n
3
3
2 n
1
3
2 n
2
4 4
2 n
3
7 7
c
+
+ +
− +
1
1
1
1
1
]
1

¸

,
_

¸
¸

+

· &3.DN'
+a şi în cazul încărcării uniform distribuite şi în cazul grinzii
solicitate de o forţă concentrată
1
8 şi un moment concentrat
1
1 în
punctul ( ) l , 0 -
0
∈ , se poate găsi o funcţională criteriu pentru care problema
de contur iniţială şi ad-unctă coincid6
( ) ( )
0 0
- 8/ - 1 F + · ϕ 7 & . 1 1 , . 8 8
1 1
· · ' &3.D2'
$inimizarea funcţionalei &3.D2' înseamnă minimizarea fle%ibilităţii
sau ma%imizarea rigidităţii grinzii în raport cu sistemul dat de încărcări.
#e face obser"aţia că înţelesul fizic al funcţionalei criteriu &3.D2', în
cazul încărcărilor concentrate, este acelaşi ca şi în cazul încărcării distribuite.
De aceea se poate formula similar condiţia necesară de optimizare sub formă
de staţionaritate a energiei mecanice a grinzii &suma energiei potenţiale de
deformaţie şi a încărcării e%terioare'.
#e consideră pentru simplificare, că grinda este încărcată numai cu o
forţă concentrată şi se studiază problema de optimizare cu funcţionala
criteriu6
( ) ( ) l / - 8/ F
0 0
+ ·
Din condiţia de ma%im al hamiltonianului &3.;D', e%primat în cazul
coincidenţei problemei de contur iniţiale şi problemei ad-uncte şi ţin)nd cont
de &3.2;', cu 0 ≥ , rezultă configuraţia
( ) - 4 optimă6
¹
¹
¹
¹
¹
'
¹

< <

,
_

¸
¸

·
+
1 1
2 1
1 n
1
0
2
2 2
4 4 9 4
4 4 4 9

n1
4 4 9 4
4
γ
&3.DC'
#e consideră grinda simplu rezemată, deci cu următoarele condiţii de
contur6
( ) 0 0 / ·
,
( ) 0 0 1 ·
,
( ) 0 l / ·
şi "ariaţia configuraţiei
( ) - 4

între mărimi constante cunoscute pe lungimea grinzii.
Din sistemul de ecuaţii diferenţiale se găseşte6
( )
[ ]
( ) [ ]
¹
¹
¹
'
¹
∈ − −



·
l , - - , - l 8
l
-
- , 0 - , 8-
l
- l
1
0
0
0
În dependenţă de mărimea "olumului fi%at, configuraţia optimă se
determină cu una din e%presiile6
[ ]
( ) [ ] [ ]
( ) [ ] [ ]
[ ] ¹
¹
¹
¹
¹
¹
¹
'
¹

∈ −
∈ −

·
+
+
l , - - , 4
- , - - , - - l
c
1
- , - - , - - l
c
1
- , 0 - , 4
4
2 1
2 0
1 n
2
0 0
0 1
1 n
2
0
1 1
&3.D;'
[ ]
( ) [ ] [ ]
[ ]
( ) [ ] [ ]
[ ]
¹
¹
¹
¹
¹
¹
¹
'
¹

∈ −

∈ −

·
+
+
l , - - , 4
- , - - , - - l
c
1
- , - - , 4
- , - - , - - l
c
1
- , 0 - , 4
4
2 2
2 3
1 n
2
0 0
3 2 2
2 1
1 n
2
0
1 1
&3.DD'
unde
1 n
1
2
2
0
n8
l
c
+

,
_

¸
¸
·
γ
.
(unctele de comutare se află din condiţiile ( )
1 1
4 - 4 · ,
( )
2 2
4 - 4 · , ( )
2 3
4 - 4 · , şi ( )
1 2
4 - 4 · , argumentele fiind date de6
( )
2
1 n
1
0
1
c4
- l
1
-
+

·
,
( )
2
1 n
2
0
2
c4
- l
1
-
+

·
,
( )
2
1 n
2
0
3
c4
-
1
l -
+
− ·
şi
( )
2
1 n
1
0
2
c4
-
1
l -
+
− ·
.
(entru configuraţia optimă cu două puncte de comutare &3.D;', din
condiţia de conser"are a "olumului6
( ) [ ] ( ) [ ] ( )
1 0
-
-
1 n
2
0 0
-
-
1 n
2
0 1 1
4 - l d- - - l
c
1
d- - - l
c
1
4 - 7
2
1
0
1
− + − + − + ·
∫ ∫
+ +
se deduce ecuaţia relati"ă la parametrul c 6
( )
( ) [ ]
1 n
2
0 0
2
3 n
1
2
1 n
0 0
- l - l
3 n
1 n
c
1
4 c
- l -
l
3 n
2
7
+
+ +
− ⋅ ⋅
+
+
⋅ + ⋅ ⋅


+
·
&3.D3'
*tunci c)nd configuraţia optimă are patru puncte de comutare &"ezi
relaţia 3.DD', din condiţia de conser"are a "olumului rezultă6
( ) [ ] ( ) ( ) [ ] ( )
2 0
-
-
1 n
2
0 0 2 2 3
-
-
1 n
2
0 1 1
4 - l d- - - l
c
1
4 - - d- - - l
c
1
4 - 7
2
3
2
1
− + − + − + − + ·
∫ ∫
+ +
de unde rezultă6
( )

,
_

¸
¸



+

·
+ +
+
2
3 n
1
2
3 n
2
0 0
4 4
- l -
l
3 n
2
7 7
c
&3.D:'
+ondiţia
0 2
- - ·
corespunde mărimii "olumului dată de e%presia6
1
1
1
]
1

¸

,
_

¸
¸
+
+
+
+
·
+
+
2
3 n
2
1
#
4
4
3 n
2
3 n
1 n
7 7
4rmează că pentru
#
7 7 7 ≤ ≤

, configuraţia optimă se determină
din e%presia &3.D;', unde
c
rezultă din &3.D3'. (entru
+
≤ ≤ 7 7 7
#
confi!
guraţia optimă a grinzii are forma &3.DD', cu c dat de relaţia &3.D:'.
În lucrarea 4n :ptimum (esign *roblem !or the ;onlinear .lastics,
I. 1ad-ba5hsh prezintă e%emplul unei bare în consolă, a")nd deplasări mari,
pentru care se cere minimul deplasării ma%ime. +onsola este încărcată cu o
forţă concentrată la capătul liber şi perfect încastrată în celălalt capăt. #ingu!
ra restricţie considerată este cea de "olum constant.
+oncluziile formulate de autor arată că deplasarea ma%imă a grinzii
este cu ;: O mai mică decît cea a grinzii uniforme cu aceeaşi încărcare,
lungime, "olum şi condiţii de contur. (rocenta-ul de reducere a deplasării
este ma%im la mici deformaţii şi descreşte cu creşterea deplasării. Deaseme!
nea, suprafaţa secţiunii trans"ersale a grinzii optime "ariază foarte puţin cu
mărimea forţei aplicate.
În lucrarea &he :ptimal .uler%<ernoulli +antile"er, autorii J.G.
#imitses şi 1. =otras prezintă minimizarea deplasării într!un punct oarecare
al consolei cu restricţii de "olum constant, suprafaţă a secţiunii trans"ersale &
( ) . const 4 - 4
0
· ≥ ' şi tensiune de înco"oiere & ( ) . const -
2
0
2
· ≤σ σ '.
5.1... 2!inzi ,e %!e*tate 'ini'$
În această situaţie funcţionala obiecti" are forma6
( )d- - 4 'l F
l
0

·
8ezol"ările cele mai generale s!au făcut cu principiul ma%imului,
metoda Holza generalizată, sau teoria -ocurilor. #oluţionări e%acte ale pro!
blemei sunt posibile numai pentru elemente structurale simple. În general, se
utilizează metodele numerice de calcul &cum ar fi metoda elementelor finite'
pentru a determina configuraţia optimă şi punctele singulare impuse de
acţiunile concentrate sau de restricţii.
#e consideră o grindă în consolă de lungime l , din material
omogen, elastic, izotrop cu densitatea
ρ
şi modulul de elasticitate
longitudinală . . Dintre toate grinzile ce au suprafaţa secţiunii trans"ersale
cu "ariaţie continuă, şi deformaţia în capătul liber impusă, se cere să se
determine cea de masă minimă. Jrinda este acţionată de o forţă concentrată
în capătul liber.
(rin urmare, problema este pusă sub forma6
#ă se minimizeze masa totală a grinzii cu restricţiile
( ) ( )
( ) 8
d-
/ d
.0
d-
d
, 0 l 1
d-
/ d
.0
/ l / , 0
d-
d/
, 0 0 / , 0
d-
/ d
.0
d-
d
l -
2
2
2
2
l -
2
2
0
0 -
2
2
2
2
− ·

,
_

¸
¸
· ·
· · · ·

,
_

¸
¸
·
·
·
&3.DA'
Dintre toate grinzile cu proprietatea cerută, de un interes particular
este cea cu suprafaţa secţiunii trans"ersale constantă
0
4
&cu momentul
principal de inerţie constant,
0
0 '. Biind date
0
/ şi
8
,
0
0 rezultă din
relaţia cunoscută din 8ezistenţa materialelor6
0
3
0
.0 3
8l
/ ·
&3.DK'
+onsiderîndu!se grinda uniformă ca referinţă, problema poate fi
pusă sub formă adimensională astfel6
( )

·
1
0
d a F ξ ξ
&3.D9'
cu restricţiile6
( ) 0 i ·

′ ′ η &3.3N'
( ) ( ) ( ) ( ) 3 i , 0 i , 1 1 , 0 0 , 0 0
1
1
− ·

′ ′ · ′ ′ · · ′ ·
·
·
ξ
ξ
η η η η η
&3.3NP'
unde
l - · ξ
,
0
/ / · η
,
0
4 4 a ·
şi
0
0 0 i ·
sunt mărimi
adimensionale, iar ( )

η indică deri"area în raport cu
ξ
. 0ste "alabilă şi în
acest caz relaţia &3.2;', rezult)nd de aici că între i şi a e%istă relaţia de
legătură6
n
a i · &3.32'
8estricţiile &3.3N' şi &3.3NP' se pot înlocui prin6
( ) ξ η − · ′ ′ 1 3 i
&3.3C'
( ) ( ) ( ) 1 1 , 0 0 , 0 0 · · ′ · η η η &3.3CP'
#e introduce "ariabila de stare6
( )
i
1 3
,
ξ
ϕ ϕ η

· ′ · ′
&3.3;'
( ) ( ) ( ) 1 1 , 0 0 , 0 0 · · · η ϕ η
&3.3;P'
#e introduc multiplicatorii Eagrange /
λ
,
ϕ
λ
şi se defineşte
hamiltonianul &problema fiind rezol"ată cu principiul ma%imului'6
( )
i
1 3
a 5
/
ξ
λ ϕ λ
ϕ

+ + · &3.3D'
+ondiţiile necesare sunt6
( )
0
a
1 n 3
1
1 n
·


+
ϕ
λ ξ
&condiţia de optim' &3.33'
şi sistemul de ecuaţii diferenţiale ad-unct6
/ /
, 0 λ λ λ
ϕ
− ·

·

&3.3:'
cu
( ) 0 1 ·
ϕ
λ
&3.3:P'
Din &3.3:' şi &3.3:Q', rezultă6
( ) ξ λ
ϕ
− · 1 =
&3.3A'
unde = este o constantă ce "a fi determinată în continuare.
Din relaţia &3.33' rezultă6
( ) [ ]
1 n
1
2
1 =n 2 a
+
− · ξ
&3.3K'
0%presia lui a este folosită pentru a determina
η
din relaţiile
&3.3;' şi &3.3;Q' prin integrare6
( )
1
]
1

¸

− −
+
+
+
·
+
+
1 1
2
1 n
2
3 n
1 n
3 n
ξ ξ η &3.39'
+onstanta = are e%presia
( )
n
1 n
3 n
1 n 3
n 3
1
=
+
1
]
1

¸

+
+
⋅ ·
şi suprafaţa
secţiunii trans"ersale sau configuraţia optimă este6
( )
( ) 1 n
2 n
1
1
3 n
1 n 3
a + −
1
]
1

¸

+
+
· ξ
&3.:N'
$asa optimă corespunzătoare este6
n
1
1
n
1
1
3 n
1 n
3 F
+

,
_

¸
¸
+
+
·
&3.:2'
+ondiţia de optim &3.33' se poate scrie sub forma6
( )
n
1 n
2 1 n
1 n 3
3 n
n
=
3
na
+

1
]
1

¸

+
+
· · ′ ′ ρ η
&3.:C'
4ltima relaţie este de fapt aşa!numitul criteriu de optim ce e%primă
conser"area densităţii de energie de deformaţie
( )
2
da
a di
η ′ ′
pe lungimea
grinzii.
+riteriul de optim de această formă apare într!o clasă largă de
probleme şi nu se mărgineşte la cazul particular prezentat. *stfel de criterii
au fost studiate şi de L. (rager şi G.0. 1a>lor în (roblems of /ptimal
#tructural Design, 8. 1. #hield şi L. (rager în /ptimal #tructural Design
!or gi,en de!lection, 8. I. (laut în Su!!icient :ptimalit/ =onditions !or
some Structural (esign *roblems.
#e poate demonstra că &3.:C' este deasemenea condiţie suficientă şi
că e%tremul obţinut este minim pentru o clasă generală de probleme din care
face parte şi problema prezentată.
#oluţia &3.:N' este prin urmare unică pentru problema de optimizare.
+azul 1 n · corespunde la o grindă omogenă cu lăţimea "ariabilă
sau la o grindă sand!@ich cu grosimea feţelor "ariabilă şi prezintă un interes
practic deosebit prin faptul că aria optimă are o repartiţie liniară.
( ) ξ − · 1
2
3
a
+ondiţia de optim se reduce în acest caz la6
2 /
2
· ′ ′
care este similară cu cea din lucrarea (roblems of /ptimal #tructural Design
a autorilor L. (rager şi G. 0. 1a>lor, publicată în G. *ppl. $ech. În 29:K.
În cele ce urmează se consideră aceeaşi problemă, căreia i se adaugă
restricţia
0
#
4 4 ≥ . #ub formă adimensională, această restricţie poate fi
scrisă sub forma 0 a a
#
≥ − , unde
0
# #
4 > 4 a · . În aceste condiţii,
hamiltonianul este definit de6
( )
( )
#
n /
a a
a
1 3
a 5 − +

+ + · µ
ξ
λ ϕ λ
ϕ
&3.:;'
$ultiplicatorii Eagrange sunt
( ) -
/
λ
,
( ) -
ϕ
λ
şi
( ) - µ
, ultimul
satisfăc)nd condiţiile6
( )
( )
#
#
a a daca 0 -
a a daca 0 -
> ·
· ≤
µ
µ
&3.:D'
+ondiţiile de e%trem necesare sunt e%primate de sistemul de ecuaţii6
( )
0
a
1 n 3
% 1 , , 0
1 n / /
· +

− ·

·

+
µ
ξ
λ λ λ λ
ϕ ϕ
&3.:3'
cu condiţia de contur
( ) 0 1 ·
ϕ
λ
, la care se adaugă ecuaţiile &3.3;' şi
condiţiile de contur &3.3;Q'.
Din primele două ecuaţii &3.:3' şi condiţia de contur
( ) 0 1 ·
ϕ
λ
,
rezultă6
( ) ξ λ
ϕ
− · 1 =
&3.::'
= fiind o constantă ce "a fi determinată mai -os.
8egiunea 26
0 , a a
#
· > µ
.
Din soluţia obţinută anterior fără considerare restricţiei suprafeţei
trans"ersale, rezultă ad priori, că această situaţie corespunde inter"alului
1 0
1
< ≤ ≤ ξ ξ
, din grindă. +ondiţia de optim de"ine6
( ) [ ]
1 n
1
2
1 =n 3 a
+
− · ξ
&3.:A'
#e defineşte α 6
( )
1 n
n
=n 2
3
+
· α
&3.:K'
şi se găseşte6
( )
1
]
1

¸

− −
+
·
+1 n
2
1 1
2
1 n
ξ α η ,
( )
¹
)
¹
¹
'
¹
1
]
1

¸

− −
+
+
+
+
·
+
+
1 1
3 n
1 n
2
1 n
/
3 n
1 n
ξ ξ α &3.:9'
8egiunea C6
0 , a a
#
≤ · µ
.
Din integrarea ecuaţiilor &3.3;' rezultă6
( )
( )
( )

,
_

¸
¸
− − + + + − ·

,
_

¸
¸
+ + − ·
1
n
#
1
2 3
n
#
1
2
n
#
=
3
1
3
a
=
2 ?
a
3
=
2
a
3
ξ
ξ ξ
η
ξ
ξ
ϕ
&3.AN'
1
=
fiind o constantă de integrare.
*bscisa
1
ξ a punctului de tranziţie unde aceste două regiuni se
intersectează, la fel ca şi cele două constante α şi
1
=
, se determină
pun)nd condiţia ca
a
,
ϕ
şi
/
să fie continue în acest punct. *ceastă
condiţie de continuitate duce la următoarea ecuaţie, pentru
1 2
1 ξ ξ − · 6
( ) ( ) ( ) 0 a 3 n n 2 1 n 3
n
# 3
2
1 n
n 2
2
· + − − +
+
ξ ξ
&3.A2'
8epartiţia suprafeţei trans"ersale optime este6
#
1
1 n
2
1
#
1
a a @ 1
1
1
a a @ 0
· ≤ ≤

,
_

¸
¸


· ≤ ≤
+
ξ ξ
ξ
ξ
ξ ξ
&3.AC'
şi masa adimensională6
( ) ( )
1
]
1

¸


+
+ −
+
·
+
+

3 n
2 n
1
#
1 1
1
2
1 n
1 a 1
3 n
2
F ξ ξ &3.A;'
$ulte probleme de construcţii constau în determinarea configuraţiei
optime a grinzilor de greutate minimă ce satisfac condiţii impuse de rezis!
tenţă şi rigiditate. 4zual, optimizarea este in"estigată într!o abordare deter!
ministă, at)t tipul de încărcare aplicată cît şi proprietăţile materialul grinzii
fiind date. Însă, chiar pentru uşoare "ariaţii ale condiţiilor de contur, soluţia
optimă nu mai satisface cerinţele de rezistenţă şi restricţiile geometrice. <a!
riaţia poziţiei încărcării poate, de asemenea, modifica comportarea grinzii
proiectată anterior, la acţiunea încărcărilor fi%e. Datorită fie acestui fapt, fie
lipsei unei informaţii complete asupra încărcărilor aplicate sau succesiunii
diferitelor încărcări este necesar un studiu mai general al problemelor de
optimizare.
#tudiul poate fi realizat şi cu metodele calculului "ariaţional. / altă
abordare posibilă este cea folosind metoda minima%. (roblemele în care în!
cărcarea nu are informaţie completă fac parte din aşa!numitele -ocuri contra
naturii.
5.1.5. 2!inzi ,e !i%i,itate 'a(i'$ s*0 a#+i*nea
*nei )"!+e #"n#ent!ate '"0ile
#e studiază cazul înco"oierii unei grinzi drepte elastice, simplu
rezemată la capetele 0 - · şi l - · . În punctul
( ) l 0 - < < · ξ ξ

acţionează o forţă concentrată
( ) ξ δ − · - 8 '
, unde δ este funcţia lui
Dirac. Borţa
8
se deplasează de!a lungul grinzii în regim c"asistatic.
(entru fiecare poziţie a forţei, deformaţia grinzii este dată de
( ) - / / ·
, din ecuaţia diferenţială6
, '
d-
/ d
0
d-
d
.
2
2
2
2
·

,
_

¸
¸
&3.AD'
cu condiţiile de contur6
( ) ( ) 0
d-
/ d
0 l /
d-
/ d
0 0 /
l -
2
2
0 -
2
2
·

,
_

¸
¸
· ·

,
_

¸
¸
·
· ·
&3.A3'
Eungimea grinzii şi "olumul ei 7 sunt date.
Buncţia
( ) - 4
, configuraţia &suprafaţa secţiunii trans"ersale' grinzii
intră prin urmare în condiţia izoparametrică6
( )d- - 4 7
l
0

·
&3.A:'
8elaţia între 0 şi 4 poate fi dată fie sub forma &C.3', fie sub forma
mai generală, formă ce include toate cazurile &3.2D', &3.23', &3.2:'6
( ) ( ) 1,2,3 n , - 4 - 0
n
n
· ·γ &3.AA'
unde prin
n
γ
s!a notat coeficientul care depinde de tipul de grindă.
(entru o funcţie dată
( ) - 4
, se determină funcţionala criteriu F ,
care reprezintă deformaţia ma%imă a grinzii pentru toate poziţiile posibile ale
forţei
'
.
-
/ ma- ma- F
ξ
·
&3.AK'
$a%imul interior pentru
-
din &C.3' se calculează pentru inter"alul
l - 0 ≤ ≤ , iar ma%imul e%terior, pentru
ξ
din inter"alul
l 0 ≤ ≤ξ
.
(roblema de optimizare se formulează astfel6 dintre toate funcţiile
( ) - 4 4 ·
, care determină forma grinzii şi satisfac condiţia &3.AK', să se
determine aceea pentru care F este minimă6
-
4 4
#
/ ma- ma- min F min F
ξ
· ·
&3.A9'
+u alte cu"inte trebuie să se determine forma grinzii optime pentru
care deformaţia ma%imă este minimă. +u a-utorul metodei minima% se
determină forma optimă.
(entru rezol"area problemei este necesar să se determine deformaţia
/
a grinzii sub acţiunea forţei concentrate
( ) ξ δ − · - 8 '
. Din integrarea
ecuaţiei diferenţiale &3.AD' cu condiţiile &3.A3' rezultă6
( ) ( ) ( ) ( )
( )
( )
( )
( )
( )
( )

∫ ∫

+
+

,
_

¸
¸
− +
,
_

¸
¸

,
_

¸
¸
− ·
≤ < · ≤ < ·
l
-
2
-
0
2
t 0
dt l t 1
.
-

t 0
dt l t 1 t
l
1
. t 0
dt t
l
1
l
-
1
.
1
- , u
l - , - , 8u / 9 - 0 , - , 8u /
ξ
ξ ξ ξ
ξ
ξ ξ ξ ξ
ξ
ξ
&3.KN'
8ezol"area problemei &3.AD' ! &3.A9' constă din următoarele etape 6
se determină iniţial funcţia ( ) - 4
0
pentru care deplasarea
/
în punctul
2 l - ·
este minimă. $ărimea determinată se notează cu
0
/
.
#e poate demonstra că pentru aceeaşi funcţie ( ) - 4 4
0
· , prin
aplicarea forţei
8
într!un punct oarecare
ξ
din inter"alul
l 0 < <ξ
,
deplasarea
/
satisface inegalitatea
0
/ / ≤ . (e baza proprietăţii obser"ate a
funcţiei ( ) - 4
0
se poate arăta că aceasta este soluţie a problemei iniţiale,
#
0
F F · . #e presupune în etapa următoare e%istenţa unei alte soluţii
( ) - 4
1
, pentru care 0
/ F <
. *tunci pentru funcţia
( ) - 4
1 , deplasarea
/

"a satisface inegalitatea
0
/ F / < ≤ .
Determinarea funcţiei ( ) - 4
0
care con"ine problemei se obţine prin
rezol"area problemei "ariaţionale izoperimetrice, minimul după 4 a
deplasării
/
, cu condiţia &3.A:'. *plic)d metoda multiplicatorilor lui
Eagrange, după transformări elementare, se obţine soluţia optimă6
( )
( )
1 n
2
0
1 n
1
2 0
3 n
1 n
7
l
.4 1?
78l
/ ,
l
- 1?
l
7
1 n
3 n
- 4
+
+

,
_

¸
¸
+
+
⋅ ⋅ ·
1
]
1

¸

⋅ ⋅
+
+
·
Φ
&3.K2'
unde prin
( ) - Φ
se notează funcţia determinată cu relaţia6
( ) ( )
( )
l -
2
l
,
2
- l l
- 9
2
l
- 0 ,
2
-
-
2
≤ <

· ≤ ≤ · Φ Φ

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->