POEZIA

Concepte operaționale Este creația literară care exprimă ori sugerează o idee,o emoție,un sentiment,o stare sufletească, apelând la imagini artistice,la cuvinte cu sens conotativ,având - din punct de vedere formal - armonie,eufonie și ritm.Poezia poate aparține genului epic,dacă are fir narativ și exprimă ideile naratorului indirect,prin interediul personajelor,sau genului liric dacă exprimă în mod direct sentimentele, stările, ideile, atitudinile, concepțiile scriitorulu,modul de expunere fiind descrierea. Lirismul se definește prin exprimare directă a sentimentelor prin intermediul eului liric,ce ia forma unei descrieri(confesiuni) create cu ajutorul figurilor de stil și a procedeelor artistice fiind totodată un transmițător al unor sentimente de o încărcătură emoțională aflate în armonie și care se definitivează prin intermediul procedeelor artistice ce denotă subiectivism.Liricul este o formă artistică,prin care „poetul se comunică”,așa cum definea Tudor Vianu limbajul poetic al ideilor și sentimentelor exprimate direct. Comunicarea în textul poetic este ddefinită atât de eul liric,cât și de raportul dintre autor și eul liric:Poezi modernă impersonalizează comunicarea ,introducând un nou concept,eul liric sau eul poetic. Eul liric nu trebuie confundat cu eul empiric,adică biografic și nici cu eul psihologic,care aparține simțirii personale a autorului.Eul poetic este vocea interioară a creatorului de poezie,detașat de lume și de realitatea înconjurătoare.Cea mai plastică definiție a eului liric a dat-o poetul francez Rimbaud „Eu este un altul”. În studiul intitulat sugestiv „Poetica”,Aristotel diferenția pentru prima oară,discursul oratoric de evocarea imaginară,care se bazează pe imitația realului,adică mimesis.Poetica tratează așadar, aspectele genarale ,legate de natura și de funcțiile textului literar,atât pentru creațiile în versuri,cât și pentru cele în proză.Principiul mimesisului a generat sistemul de norme specifice operelor literare,prozodia,procedeele stilistice,reperele estetice și filosofice care se regăsesc într-un text literar. În studiul intitulat „Atitudinea și formele eului în lirica lui Eminescu,în afară de eul poetic”,Tudor Vianu a definit încă două ipostaze lirice: Lirica măștilor se manifestă în poezia în care eul liric își exprimă ideile,sentimentele,concepțiile sub o mască străină,așa cum se întâmplă în poemul Luceafărul,Eminescu ilustând ideile sub masca astrului sau a Demiurgului.În cazul liricii măștilor,se manifestă un eu mai îndrăzneț,mai viu colorat,mai radical în judecățile și simțirile sale. Lirica rolurilor în care eul liric se identifică,se contopește cu un personaj,așa cum face întotdeauna creatorul de caractere dramatice și epice,respectivul personaj nu reflectă,în totalitate sentimentele poetului,deși acesta nu le respinge ,ba chiar le susține și pe acestea,dar pe care le-a remarcat manifestându-se în jurul său și le relevă în poezie.Această lirică reliefează un eu care se joacă și care experimentează posibilități dintre cele mai îndepărtate ale sale.” Înger și demon” Eminescu. George Călinescu în „O istorie a literaturii române de la origini și până în prezent”,remarcă o particularitate inedită a poeziei lui G.Coșbuc și anume lirismul obiectiv.Prin această nouă tehincă lirică se realizează o poezie obiectivă,în afara conștiinței poetului și independent de ea,cu alte cuvinte comunicarea stărilor,sentimentelor,ideilor acestuia ,se face prin intermediul altor personaje,dar atitudinea creatorului rămâne lirică. Tipuri de lirism Lirismul subiectiv presupune prezemța eului liric în textul poetic.Mărcile lexico-gramaticale ale eului poetic sunt pronumele și verbele la persoana I, dativul etic,adresarea directă prin verbe la persoana a II-a și substantive în vocativ. Lirismul obiectiv se definește prin detașarea eului liric prin intermediul unor maști lirice/personaje.Mărcile lexico-gramaticale ale lirismului obiectiv,care marchează distanțarea eului liric în textul poetic,sunt reprezentate de pronume și verbe la persoana a III-a,de înlocuirea eului liric printr-un personaj.

sentimentelor din alte timpuri(adolescență.stări poetice corespunzătoare unei singure idei.stări incerte de nesiguranță și provizorat.indicând sugestiv conținutul creației.prin selectarea unui lexic adecvat treansmiterii de stări emoționale cititorului. Relațiile de opoziție constituie un raport între elementele lirice antitetice.pentreu a scoate în evidență ideea poetocă sau semnificațiile acelor cuvinte/sintagme/secvanțe poetice. Imperativul reprezintă o chemare afectivă. făra finalizarea stării/sentimentului.) Viitorul proiecteză acțiunea într-un timp nedefinit. arhaisme.care coexistă opunându-se ori excluzânduse.identitatea sensului intrinsec al cuvântului.care este o figură de stil bazată pe echivocul rezultat din alăturarea/substituirea a două cuvinte asemănătoare sonor(omofone).Timpurile/modurile verbelor au expresivitate în creația lirică.ironie sau repetiție. O poezie poate avea mai multe idei literare structurate în tot atâtea secvențe poetice.imagini.fiind așezate într-o îmbinare armonioasă și având rolul de a accentua ideea poetică și efect eufonic.integrându-se uneori refrenului. Infinitivul este esența semantică a verbului.cu o anumită relevanță estetică. Perfectul compus redă a acțiune finalizată deja într-un trecut îndepărtat.Omonimie.Se definește printr-un joc de cuvinte asemănător calamburului. (Banul este un nume rar=nunerar M. ambiguitate și sugestie. Ambiguitatea în stilistică este un procedeu bazat pe echivocul lexical/gramatical rezultat din posibilitatea de a interpreta diferit.fără să se intrevadă o finalizare.ambiguitatea este un procedeu alegoric.Elementele de compoziție Titlu este un cuvânt /sintagmă care se așază în fruntea unei cărți.definește acțiunea în sine.proprie construcției exterioare a acesteia.din punct de vedere semantic.fără a se întrevedea finalizarea acestora. Limbajul și expresivitatea se definesc prin caracteristici specifice stilului artistic.nostalgia stării .în scopul obținerii unui efect emoțional/comic. Relațiile de opoziție și de simetrie sunt elemente de compoziție în textul poetic.originalitatea. Incipitul este formula introductivă dintr-o operă litarară.regionalisma care alcătuiec registrul stilistic al limbajului.un cunânt sau o construcție.adesa un fior lăuntric provocat de nerăbdare/așteptare a persoanei căreia i se adresează.tânjirea pentru împlinirea unui sentiment/ideal care se permanentizează la nesfârșit. Formă de manifestare a funcției ludice a limbajului .Kogălniceanu). concentrând problematica tratată.fără speranța unei împliniri a ideii/sentimentelor lirice.prin sens conotativ.o dorință propulsată într-un viitor incert.neidentificat.inovația și unicitatea expresiei precumși printo bogăție lexicașă de neologisme. Expresivitatea poetică presupune exprimarea plastică a ideilor într-un stil particularizat prin noutate și inventiviate a imaginarului poetic.Funcția estetică a limbajului artistic se realizează prin expresivitate. Conjunctivul și condițional-optativul redau dorința.prin sensul conotativ al cuvintelor.polisemie și paronimie .Laitmotivul este motivul literar(cuvântul cheie/sintagma/simbolul) care se repetă în cursul operei și are rolul de a accentua imaginea artistică/ideatică.care determină în context alcătuirea unei întregi serii figurative și care se realizează în principal prin: .iubire etc. Elementele de recurență sunt motive centrale cu semnificații profunde și fumcție de liant al imaginilor artistice din structura unei creații literare. Relațiile de simetrie se realizează prin dispunerea într-un mod concordant a unor cuvinte/sintagme/secvențe poetice identice în discursul liric. Perfectul simplu prezintă o acțiune/stare de dată recentă finalizată de curând. Secvența poetică este o serie de evenimente. Prezentul etern/gnomic și gerunzial determină permanentizarea acțiunii/stării/sentimentului eului liric.tinerețe.năzuința.dar având sensuri diferite.a unui capitol.a unei poezii. Imperfectul prezintă acțiunea începută și neterminată.

Împletirea registrelor stilistice și a stilulilor funcționale.prin funcția expresivă și estetică a cuvântului.diferențiindu-se după numărul de versuri care o compun:monovers.neaccentuată-neaccentuată-accentuată - .în care se manifestă toate regulile de prozodie.vers.oximoronul. rimă și ritm.care se ocupă cu studiul tehnicii versificației.catren.Unele creții lirice nu sunt structurate pe strofe.Procedeele artistice/figurile de stil (tropii) se structurează dipă criterii lingvistice în trei categorii: .accentuată-neaccentuată-accentuată . .Mixtă sau variată .lungi și scurte. Imaginarel poetic transfigurează realitatea concretă într-o viziune artistică specifică și particularizată prin care eul liric își exprimă concepția asupra existenței.așezat în ccombinații surprinzătare . cromatice.măsură metrică.Monorimă aaaa .referindu-se deci la metrică și versificație.Feminină -accentul cade pe penultima/antepenultima silabă .Tropi: metonimia. un adevărat ansamblu estetic realizat prin îmbinarea imaginilor vizuale cu cele motorii.neaccentuată-accentuată .Versul sau stihul este un rând dintr-o poezie.Încrucișată abab . Sugestia textului liric este ilustrată prin figurile de stil(tropi) care compun un tablou unic prin frumusețe.Îmbrățișată abba .din a căror îmbinare rezultă piciorul metric sau măsura versului.Figuri sintactice și de construcție enumerația repetiția.repetișia cu implicașii semantice.Fuguri de sunet aliterația și asonanța. distih.Împerecheată aabb .În funcție de silabele care o alcătuiesc rima poate fi: .în special cele ararținând literaturii populare.Înlănțuită aba .Semirima xaya .Masculină -accentul cade pe ultima silabă După succesiunea în poezie rima poate fi: .sunetelor și culorilor.sinestezia. provocănd o emoție puternică de admirație și încântare asupra cititorului.vers alb.având în vedere sistemul de pronunțare a silabelor-accentuate și neaccentuate.simbolul .Ritmul afibrahic –trei silabe. antiteza.accentuată-neaccentuată .invocația retorică .cvinarie.Ritmul iambic –două silabe. Rima este tehnica versificației referitoare la potrivirea sunetelor la final de vers și conferă poeziei muzicalitate.exclamașia retorică.Ritmul anapest –trei silabe .Ritmul dactilic –trei silabe -accentuată-neaccentuată-neaccentuată . Prozodia este o ramură a poeticii.sextină/senarie și polimorfă (7-12 versuri).În poezia Sara pe deal ambiguitatea stilistică se distinge prin repetiția epitetului Țvechi.refrenul. Elementele de versificație structurează forma poeziei și se referă la strofă.Figuri semantice epitetul comparația. terțet.metafora. olfactive.Așadar imaginarul poetic implică interpretarea și reflectarea sensibilă a lumii înconjurătoare.paralelismul sintactic.Vers alb fară rimă.interogația retorică. Strofa este subdiviziunea unei poezii.refrenul simetria. Ritmul este succesiunea silabelor accentuate și neaccentuate dintr-un vers.Ritmul trohaic –două silabe.auditive.