Ceea ce învăţaţii nu i-au putut da, i-a fost dăruit prin atingerea delicată a unui sfânt

Un student ateu în vizită la Muntele Athos Cu câţiva ani în urmă am fost abordat de un student. Foarte şovăielnic, dar cu intensitatea unui căutător înflăcărat, mi-a spus că e ateu, dar cu toate acestea ar vrea să creadă, însă nu putea. De mulţi ani încerca şi căuta răspunsuri, însă fără rost. A vorbit cu profesori şi cu oameni instruiţi, dar setea sa pentru ceva concret a rămas nepotolită. A auzit de mine şi s-a decis să-mi împărtăşească nevoia sa existenţială. Mi-a cerut dovezi ştiinţifice pentru existenţa lui Dumnezeu. - Ştii integrale sau ecuaţii diferenţiale? l-am întrebat. - Din păcate nu, a răspuns el, sunt filozof. - Păcat! Pentru că ştiam o astfel de dovadă, i-am spus eu, desigur glumind. S-a simţit stingherit şi a tăcut pentru câteva clipe.

- Uite – i-am spus – îmi pare rău că te-am rănit puţin. Dar Dumnezeu nu este o ecuaţie sau o demonstraţie matematică. Dacă era aşa, toţi cei şcoliţi ar fi crezu t în El. Trebuie să ştii că sunt şi alte căi de a-L cunoaşte pe Dumnezeu. Ai fost vreodată în Muntele Athos? Sau ai întâlnit vreun ascet până acum? - Nu, părinte, mă gândesc să merg, am auzit atât de multe. Dacă îmi spuneţi, plec şi mâine într-acolo. Cunoaşteţi pe cineva învăţat la care să merg şi să-l întâlnesc? - Ce preferi? Pe cineva şcolit, care să te ameţească şi mai mult, sau un sfânt care să te trezească? l-am întrebat. - Îi prefer pe cei şcoliţi. Mi-e frică de sfinţi. - Credinţa este ceva ce ţine de inimă. De ce să nu încerci un sfânt? Cum te numeşti? - Gabriel, a răspuns. L-am trimis la un ascet. I-am descris cum poate să ajungă la el şi i-am dat instrucţiunile necesare. Chiar i-am şi schiţat o hartă. - Vei merge, i-am spus, şi-l vei întreba acelaşi lucru. „Sunt ateu, îi vei spune, dar vreau să cred. Vreau o dovadă a existenţei lui Dumnezeu“. - Mi-e frică, mi-e ruşine, mi-a spus. - De ce ţi-e frică şi ruşine de un sfânt şi nu-ţi este frică şi ruşine de mine? – l-am întrebat. După câteva zile a mers şi l-a găsit pe pustnic vorbind cu un tânăr în grădina sa. În cealaltă parte, alţi patru tineri stăteau şi aşteptau. Printre ei, Gabriel a găsit un loc unde să se aşeze. Nu mai mult de zece minute mai târziu, Bătrânul a terminat discuţia cu tânărul acela. - Ce mai faceţi, băieţi?, a întrebat el. Aţi servit o bucată de rahat? Aţi băut apă? - Vă mulţumim, Părinte, au răspuns ei cu o politeţe convenţională. - Vino aici, a zis bătrânul către Gabriel, luându -l deoparte. Eu o să iau apa, iar tu ia cutia cu rahat şi vino aproape ca să-ţi pot spune un secret: Este în regulă ca cineva

să fie ateu; dar să aibă numele unui înger şi să fie şi ateu? E prima dată când întâlnesc aşa ceva. Prietenul nostru aproape că a suferit un atac de cord după această d escoperire surprinzătoare. Cum de îi ştia numele? Cine îi spuse despre problema lui? Ce vroia de fapt Bătrânul să-i spună? - Părinte, pot să vorbesc puţin cu dumneavoastră? a întrebat, abia putând să murmure. - Uite ce e, se întunecă. Ia cutia cu rahat, bea nişte apă şi mergi la cea mai apropiată mănăstire să rămâi peste noapte. - Părintele meu, vreau să vă vorbesc, nu se poate? - Ce vrei să-mi spui, băiatul meu? De ce ai venit? „Când m-a întrebat asta, am simţit respiraţia deschizându-mi-se imediat“, mi-a povestit mai târziu. „Inima mi-a fost inundată cu credinţă. Lumea mea interioară a fost încălzită. Îndoielile mele au fost soluţionate fără nici un argument logic, fără nici o discuţie, fără existenţa unui răspuns clar. Toate acele «dacă», «de ce» sau «dar» au fost măturate automat şi tot ce a rămas a fost «cum» şi «ce va fi de -acum încolo»“. Ceea ce învăţaţii nu i-au putut da, i-a fost dăruit prin atingerea delicată a unui sfânt, ce absolvise doar patru clase primare. Sfinţii au un foarte mare discernământ. Fac o operaţie asupra ta, iar tu nu simţi nici o durere. Îţi fac un transplant fără să -ţi deschidă abdomenul. Te ridică pe acele culmi inaccesibile fără scări sau fără vreo logică lumească. Plantează credinţa în inima ta fără să-ţi obosească mintea. (Mitropolitul Nicolae de Mesogaias şi Lavreotiki - Traducere din engleză, după John Sanidopoulos - Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 69 – noiembrie 2012)

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful