1

Religia grecilor
Numeroase povestiri întocmite de grecii antici îi descriu pe zeii în care credeau. Pentru a-I venera, grecii se adunau în sanctuare vaste unde organizau mari sărbători. Începând cu anul 600 î.Hr., Grecia este constituită din cetăţi independente şi rivale: Atena, Sparta, etc. În ciuda certurilor care le învrăjbesc, diferitele cetăţi împărtăşesc aceleaşi credinţe. Acestea constau dintr-un ansamblu de povestiri miraculoase, miturile, care explică originea lumii şi a oamenilor şi narează aventurile zeilor şi ale zeiţelor.

Miturile şi textele
La origine, miturile nu sunt scrise. Nişte povestitori, aezii, învaţă aceste povestiri pe de rost, apoi le cântă în faţa publicului, acompaniindu-se la ţiteră. Se consideră că poetul Homer, prin sec. IX sau VIII î.Hr, ar fi fost primul care a aşternut în scris legendele străvechi. Lui îi sunt atribuite două texte celebre: Iliada şi Odiseea, care ne furnizează informaţii bogate despre credinţele grecilor. Iliada povesteşte războiul în care grecii se înfruntă cu oraşul Troia(se crede că acesta este situat în Turcia actuală). În timpul acestui război, unii zei iau partea grecilor, iar alţii iau partea troienilor. Ei se ceartă astfel prin intermediul oamenilor, iar soarta acestora depinde de voinţa lor. Odiseea povesteşte întoarcerea eroului grec Ulise în patria sa,după războiul troian. Persecutat de unii zei, protejat de zeiţa Atena, lui Ulise îi trebuiesc 10 ani pentru a ajunge acasă, după numeroase peripeţii, în timpul cărora îl întâlneşte pe ciclopul Polifem, pe vrăjitoarea Circe, sirenele, nimfa Calipso, frumoasa Nausica.

Crearea lumii
Grecii explică naşterea lumii prin acţiunea zeilor. La origine, Haosul dă viaţă Geei, Pământul, din care se nasc munţii şi cerul, Uranos. Apoi Geea se uneşte cu Uranos şi dă naştere primilor uriaşi, titanii, care sunt primii stăpâni ai universului. Unul dintre ei, Cronos, işi înghite toţi copiii, în afară de ultimul, Zeus, salvat de mama sa. Ajuns adult, Zeus se răzvrăteşte împotriva tatălui său, îl obligă să-I dea afară pe fraţii şi surorile sale şi împreună luptă toţi împotriva titanilor. Ies învingătoari, iar Zeus devine regele zeilor. Potrivit unui alt mit, se consideră ca un titan, Prometeu, ar fi creat omul din lut şi apă.

Zeii din Olimp
Cei 12 zei principali locuiesc în Olimp, cel mai înalt munte din Grecia. Ei locuiesc în familie, sub autoritatea lui Zeus, stăpânul cerului. Alături de el trăiesc soţia sa, Hera, zeiţa căsătoriei, şi numeroşii lor copii:

2

Atena, zeiţa Înţelepciunii, a Artelor şi a Ştiinţelor, care a ieşit gata înarmată din fruntea lui Zeus; Apollo, zeul Soarelui; Afrodita, zeiţa Dragostei; Ares, zeul războiului; Artemis, zeiţa vânătorii; Hermes, mesagerul zeilor. Mai sunt şi alţi zei în Olimp: fraţii şi surorile lui Zeus, precum Hefaistos, zeul focului şi făurar divin, Poseidon, zeul Oceanului, care locuieşte în adâncul mărilor; Hades, zeul infernului şi al morţii, care trăieşte sub pământ. Grecii cred că zeii au o înfăţişare omenească. Ei venerează statuile lor. Le atribuie totodată pasiunile, calităţile şi defectele fiinţelor umane. Zeii se ceartă adesea, dar fac şi mari banchete în timpul cărora beau ambrozie şi nectar, licori care îi fac nemuritori. Într-adevăr, spre deosebire de oameni, zeii sunt nemuritori şi atotputernici. Ei intervin permanent în viaţa oamenilor.

Eroii
Eroii sunt adesea fii ai unui zeu şi ai unei fiinţe omeneştişi săvârşesc fapte vitejeşti extraordinare cu ajutorul zeilor. Cel mai faimos erou este Heracles(Hercule), fiul lui Zeus şi al unei muritoare, care are o forţă supraomenească şi săvârşeşte 12 fapte vitejeşti (cele 12 munci), în principiu imposibil de realizat. Grecia antică – Lumea greacă este mai întinsă decât Grecia propriuzisă: cuprinde cetăţile din Asia Mică şi numeroasele colonii întemeiate în jurul Mediteranei, începând cu sec. VIII î. Hr.

Marile sanctuare şi sărbătorile
Religia grecilor constă din practici şi ritualuri care însoţesc toate faptele importante din viaţa publică şi din viaţa privată. Rugăciunile, ofrandele, libaţiile, jertfele de animale, procesiunile, întrecerile artistice sau sportive sunt pentru greci multiple modalităţi de a obţine ajutorul zeilorşi de a le mulţumi pentru protecţia lor.

Cult public, cult privat
Fiecare cetate îşi onorează zeul protector căruia îi este închinat un templu: este ceea ce se numeşte cultul public. Nişte cetăţeni aleşi sau traşi la sorţi îndeplinesc funcţia de preot. Orice cetăţean poate fi preot, nefiind necesară nici un fel de pregătire specială. Preotul care răspunde de cultul public organizează sărbătorile şi ceremoiile. Acestea din urmă se desfăşoară întotdeauna în exterior, în jurul templului. Acolo, preotul jertfeşte boi, purceluşi sau iezi împodobiţi cu coarne, arzând o parte din carnea animalelor pe altar. Cultul privat se practică în interiorul fiecărei case, pe un mic altar unde focul sacru nu trebuie să se stingă niciodată. În fiecare dimineaţă, tatăl familei face libaţii: recitând rugăciuni, el varsă pe jos câteva picături de vin, de lapte sau de miere. La începutul fiecărei mese, oferă pâine, fructe, legume

3

sau prăjituri Hestiei, zeiţa casei. Ea este cea căreia soţul îi prezintă soţia cu care s-a însurat, pe orice nou născut sau sclav.

Marile sanctuare
La origine, sanctuarele sunt nişte mici temple pe care grecii le înalţă pe locurile pe care le consideră sacre. Poate fi vorba despre un izvor în care se scaldă o zeiţă, de o pădure unde se odihneşte un zeu. De-a lungul timpului, graţie ofrandelor aduse de credincioşi, edificiul se măreşte, noi temple sunt construite în apropiere. Uneori, ca la Epidaur, se clădeşte un teatru, unde se dau spectacole în cinstea zeilor; grecii sunt cei care au inventat reprezentaţiile teatrale: tragediile şi comediile. Acestea sunt finanţate de cetăţenii bogaţi. În sanctuare, se desfăşoară sărbători la date fixe, iar grecii din diferite cetăţi se adună aici. Ei vin din toate regiunile în Olimpia, pentru a-l cinsti pe Zeus, la Delfi pentru a-l celebra pe Apollo, sau la Epidaur pentru a se ruga zeului tămăduitor Asclepios, fiul lui Apollo. În timpul sărbătorilor, au loc concursuri cu cântece şi poezie, ca la Delphi, precum şi întreceri sportive.

Jocurile Olimpice
La Olimpia, din 776 î.Hr., la fiecare patru ani, timp de 7 zile, se desfăşoară, în cinstea lui Zeus şi a soţiei lui, Hera, un fel de concursuri sportive, care cuprind şi concursuri muzicale şi literare. Femeile nu aveau dreptul să asiste sau să participe la aceste jocuri. Cu o lună înainte de începerea jocurilor, se proclama armistiţiu olimpic, în timpul căruia domnea pacea între cetăţi. Astfel, atleţii puteau merge la olimpiadă fără nici unfel de risc. Stadionul găzduia o mulţime imensă, evaluată la 20 000 spectatori. Întrecerile sportive erau în număr de 10 pentru adulţi (alergări, lupte, pugilat, adică luptă cu pumii goi, pentatlon, curse de care, etc) şi în număr de trei pentru copii: alergări, lupte şi pugilat. Învingătorii erau recompensaţi printro coroană de ramuri de măslin şi erau întâmpinaţi cu multe onoruri la întoarcerea în cetate.

Panateneele
Zeiţa protectoare a Atenei este Atena, cea care a dat numele oraşului şi a cărei statuie se înalţă în cel mai mare templu din cetate, Partenonul, situat pe Acropole (o colină unde sunt situate toate templele). În fiecare an, în iulie, şi, în mod mai solemn, din 4 în 4 ani, toată populaţia o celebrează pe Atena cu ocazia Panateneelor. Cu aceste prilej, nişte fetiţe cu vârste cuprinse între 7 şi 12 ani ţes timp de 9 luni o tunică (peplosul), pentru a îmbrăca statuia Atenei. Apoi, Peplosul este purtat într-o procesiune din cetate în cetate până în vârful Acropolei, unde se află templul zeiţei. În fruntea cortegiului păşesc magistraţii şi preoţii, apoi bătrânii ţiând ramuri de măslin.

4

Femeile vin în urmă, ducând coşuri cu ofrande. Marşul este încheiat de cavalerie. Sărbătoare se termină printr-o mare jertfă de animale. Pitia din Delphi Grecii se duc la Delphi pentru a-l celebrape zeul Apollo şi pentru a-I cere sfatul. Răspunsul său, oarcolul, este dat de o femeie, Pitia. Aşezată pe un trepied, aceasta răspunde întrebărilor consultanţilor, scoţând ţipete sau rostind cuvinte lipsite de sens. Preoţii înterpretează răspunsul Pitiei. Jertfirea unui porc Jertfa este actul care îi leagă pe oameni de zei. Ofrana constă din carne de abator, care în Grecia este rară. O parte din carne, arsă complet, seveşte drept hrană zeilor, cealaltă, friptă, este pentru credincioşi. Cursă de atleţi La palestră, loc public întâlnit în toate cetăţile greceşti, cetăţenii se antrenează la exerciţiile sportive practicate în cinstea zeilor. Ei sunt îmbrăcaţi foarte sumar: “gimnastică” vine din cuvântul grecesc Gymnos, care înseamnă gol. Dicţionar Acropolă – partea cea mai înaltă a cetăţilor din Grecia antică. Celebră între toate este acropola din Atena, pe care au fost construite temple splendide, în sec Vi î.Hr. Altar – masă, suprafaţă pe care se depun ofrandele zeilor şi se fac sacrificiile. Cetate – mic stat independent alcătuit dintr-un oraş şi din ţinutul înconjurător. Fiecare cetate avea propriile sale legi. Erou – personaj mitologic căruia I se atribuie fapte spectaculoase. Libaţie – ofrandă adusă unei divinităţi, sub forma unui lichid care era vărsat pe jos sau pe un altar. Pentatlon – ansamblu de cinci probe sportive. Sanctuar – edificiu consacrat ceremoniilor religioase; loc sfânt.

     