Religia romanilor Religia tradiţională a romanilor se centrează iniţial pe familie şi cultul strămoşilor.

Însă, în contact cu popoarele cucerite, îndeosebi cu grecii, credinţele romanilor se transformă şi se îmbogăţesc. În sec. VIII î.Hr., când a fost creată, Roma nu era decât un sat. apoi, ea devine un oraş puternic care, între sec. II-I î.Hr., cucereşte Grecia, Asia Mică, Iudeea, Spania, Gallia. Roma devine atunci un imens imperiu care dăinuie până la năvălirile barbarilor din sec.V d. Hr. Religia romană se răspândeşte în rândul popoarelor cucerite, însă totodată împrumută mult de la ele. Cultul domestic Primii zei veneraţi de către romani au fost zeii familiei. Astfel, fiecare familie cinsteşte zeităţile casei şi săvârşeşte alături de tatăl familiei, considerat drept preot, numeroase ritualuri în faţa altarului domestic numit larariu. Zilnic sunt depuse pe altar ofrande aduse divinităţii protectoare a casei, numită lar: un pic de vin, pâine şi câteva fructe. În ajunul căsătoriei, fetele îi oferă păpuşile, în semn că acum copilăria lor a lut sfârşit. Penaţii veghează asupra mobilierului şi a cămării, în timp ce un geniu îl ocroteşte pe tatăl familiei, ale cărui rugăciuni şi ofrande sunt menite să alunge hoţii şi ghinioanele. Manii, reprezentând spiritele strămoşilor, fac şi ei obiectul unui cult. Zeii romani şi zeii greci Ajunşi stăpâni ai Greciei, romanii stabilesc corespondenţe între zeii lor şi cei ai grecilor, schimbându-le numele şi modificându-le, uneori funcţiile. Principalii zei romani sunt: Jupiter ( Zeus), Junona (Hera), Neptun (Poseidon), Venus (Afrodita), Minerva (Atena), Mercur (Hermes), Vulcan (Hefaistos), Ceres (Demeter), Bacchus (Dionysos), Apollo (Apollo), Marte (Ares), Diana (Artemis). Cultul imperial În sec I î.Hr., o dată cu împăratul Augustus, persoana împăratului devine sacră, fiindu-I adus un cult în tot Imperiul Roman. Luna august (Augustus) îi este închinată, iar în prima zi a acestei luni se desfăşoară mari sărbători. Împăratul este celebrat înălţându-se temple şi sculptându-se statui care-l reprezentau. La moartea sa, Senatul, care răspudea de legi, îi deifică. De acum înainte, numele împăratului era asociat cu cel al lui Jupiter. Începând din a doua jumătate a sec.I d.Hr., împaraţii urmăresc să fie cosideraţi zei încă din viaţă: Nero se identifică cu Apollo, Commodus cu Hercule. În tot Imperiul Roman sunt

înălţate statui cu “Roma şi Augustus”, iar toţi cetăţenii sunt obligaţi să practice cultul imperial. Preoţii Toţi preoţii se află sub ordinul Marelui Pontif, titlu rezervat împăratului, începând cu Augustus. Desemnat pe viaţă, acesta fixează calendarul sărbătorilor în timpul cărora au loc curse de care şi lupte de gladiatori. El stabileşte zilele faste, în care este permis să se lucreze, şi zilele nefaste, în timpul cărora zeii interzic orice activitate. Unele femei joacă un rol important: acestea sunt vestalele. La Roma, într-un templu închinat zeiţei Vesta, păzitoare a focului sacru, vestalele au sarcina de a menţine focul aprins. Recrutate de la vârsta de 10 ani, ele trebuie săşi îndeplinească funcţiile vreme de 30 ani şi nu au voie să se mărite. Înainte de a întreprinde orice acţiune importantă, romanii încearcă să afle voinţa zeilor. În acest scop, ghicitorii, numiţi Haruspicii, cercetează măruntaiele anumalelor jertfite. Anumiţi preoţi, augurii, studiază zborul păsărilor pe cer, forma norilor sau apetitul puilor sacri: tot atâtea pieze pe care au sarcina să le tălmăcească. Etruscii stăpâneau Italia centrală înainte de romani. Au transmis acestora arta de a ghici voinţa zeilor. Pentru ei, morţii contiună să ducă o viaţă liniştită şi tihnită. Soţii sunt înmormântaţi uneori împreună. În sec. III î.Hr., Imperiul Roman se întindea înjurul Mediteranei. Dicţionar Augur – preot care tălmăceşte piezele, cum ar fi zborul păsărilor sau apetitul puilor sacri, pentru a cunoaşte voinţa zeilor. A deifica – a considera drept zeu. Ghicitor – persoană care pretinde că este capabilă să desluşească viitorul, să facă divinaţie. Geniu – divinitate protectoare proprie fiecărui individ. Haruspiciu – preot care cercetează măruntaiele animalelor, îndeosebi ficatul, pentru a afla voinţa zeilor. Larariu – altar care se afla în casă şi era închinat cultului larilor. Lar – zeu protector al casei şi al familiei. Există şi lari ocrotitori ai răscrucilor de drumuri. Penaţi – divinităţi protectoare al casei, mai ales a mobilierului şi cămării. Mani – sufletele celor morţi, considerate ca divinităţi. Piază – semn prevestitor despre care se crede că anunţă voiţa zeilor sau viitorul.

         