GRIGORE URECHE Letopisețul Țării Moldoveirelatează evenimente petrecute între anii 1359 și 1594 (istoria Moldovei de la începuturi până

la a doua domnie a lui Aron Vodă). Est e redactat între 1642-1647, lucrarea sa fiind continuată de către Miron Costin și Ion Neculce. Primul scop al acestei lucrări este acela de a prezenta adevărul despre originea românilor, arătând că românii din Ardeal, din Maramureș și Moldova reprezintă același popor, căci „toți de la Râm se trag”. Astfel, Grigore Ureche susține originea latină a poporului român și a limbii române și arată că ardelenii, muntenii, maramureșenii și moldovenii sunt de fapt același neam. Astfel, el militează pentru unitatea românilor de pretutindeni. Ca aspect de literaturitate, în cronica lui Ureche apare tehnica portretului în basorelief. Portretele și prezentările din letopiseț vor fi punct de plecare pentru dezvoltarea ulterioară a unor opere literare precum Alexandru Lăpușneanulde Costache Negruzzi, Frații Jderi de Mihail Sadoveanu sau Apus de soare de Barbu Ștefănescu Delavrancea. Stilul cronicii lui Ureche este unul destul de arid, prezentând pe o singură pagină două sau chiar trei domnii. Informația este obiectivă și foarte concisă, Ureche folosindu-se de izvoare autohtone și de cronici poloneze în redactarea ei. Particularități de limbă veche sau care fac textul greu de lecturat: Prezența regionalismelor și arhaismelor (logofăt, îndirepteze); Prezența vocalei u la sfârșit de cuvânt, vocală elidată astăzi (sântu, fostu, întâiu); Prezența parantezelor nepotrivite și a frazelor foarte lungi; Prezența unor termeni de origine slavonă (nacazaniesilnâm – carte pentru învățătură și certarea celor puternici);

Aspecte pozitive: Acuratețea informațiilor; Cronica este prima carte scrisă în română cu caractere c hirilice; Conturează topica limbii române – arată o bună cunoaștere a limbii în ciuda faptului că Ureche și-a petrecut copilăria în Polonia; Portretele domnitorilor sunt clare, concise, verosimile – prezintă și aspecte pozitive și negative ale fiecărei domnii.

MIRON COSTIN Continuă în Letopisețul Țării Moldovei de la Aron vodă încoace consemnarea istorică începută de Ureche, până la domnia lui Dabije vodă. Are o atitudine critică față de operele precedente, restabilind adevărul istoric, denaturat de notele lui Simion Dascălul, Misail Călugărul și Axinte Uricariul făcute pe baza cronicii lui Ureche. În Predoslavie, Costin stabilește caracterul îndrumător, de ghid al cronicii, de formare a tânărului cititor (elemente de bildungsroman). În letopiseț se găsesc multe pasaje lirice și subiective , în care sunt surprinse stările, emoțiile, utilizându-se persoana I (noi să ne întoarcem la ale noastre), la el apărând și tehnica detaliului în textul descriptiv (episodul invaziei lăcustelor). Stilul cronicii îl formează pe Costin ca un reporter obiectiv, care înregistrează, comentează și pune în scenă. Totuși, în poemul său filozofic Viiața lumii, scopul său principal este acela de a împodobi limba română ca cu niște peitri scumpe și flori neveștenite. Acest poem surprinde teme precum timpul ireversibil (panta rei), fortunalabilis (soarta este schimbătoare), vanitasvanitatum (deșertăciunea deșertăciunilor), ubi sunt (unde sunt?), viața ca vis. Viiața lumii și letopisețul beneficiază de mai multe figuri de stil,în special epitete, comparații și personificării, iar savoarea cronicii este dată de oralitate, prin proverbe și zicători sau de ironie. Spiritul clasic se relevă prin forma frazei, adică prin topica latină ce punea frecvent a djectivele înaintea celorlalte cuvinte, plasând predicatul la final. Alt element clasic este tendința moralizatoare. ION NECULCE Continuatorul cronicii lui Miron Costin este Ion Neculce, care cuprinde în opera sa Letopisețul Țării Moldovei evenimente petrecute între anii 1661 și 1743, o etapă dramatică a istoriei moldovenești, marcată de războaie, intrigi, decădere și începuturile domniilor fanariote. Caracterul memorialistic al cronicii se dovedește prin faptul că Neculce apelează la foarte puține izvoare autohtone și străi ne, bazându-se pe tradiția orală. Astfel, el spune că își scrie cronica din audzitele celor bătrâni boieri. Implicarea afectivă a cronicarului, precum și efortul intelectual depus sunt corespondente și echilibrate, întrucât el spune că faptele au fost scrise dintru a sa știință și au fost scrisă în inima sa. Neculce captează atenția cititorilor prin adresarea directă către ei: deci vă poftescu, cetitorilor. Începutul de tip captaiobenevolentiae, adresarea directă, caracterul memorialistic sunt argumente incontestabile pentru subiectivitatea cronicii lui Neculce. Totodată, precum operele predecesorilor săi, cronica lui Neculce are și rolul de a educa. Se poate spune că există elemente de ficțiune în cronica lui tocmai pentru că aceasta este una subiectivă, interpretată de însăși autor, inspirată din bârfe, intrigi, povestiri, surse care ajută la formarea unor portrete savuroase dar nu neapărat și veros imile. În plus, cronica lui Neculce este precedată de culegerea de legende numită O samă de cuvinte , dovadă a faptului că Neculce face clar diferența între realitate și ficțiune, între textul cu caracter istoric și cel cu caracter literar. Cronicile moldovenești sunt importante atât dpdv istoric, cât și dpdv literar: Insistă pe ideea romanității poporului și a limbii române; Tind către obiectivitate și imparțialitate; Exprimă responsabilitatea pe care și-o asumă în fața poporului și a istoriei; Evidențiază caracterul educativ și moralizator al istoriei; Contribuie la formarea limbii române literare unitare; Prezintă primele aspecte de literaruritate.