P. 1
Puterea rugaciunii - E.G. White

Puterea rugaciunii - E.G. White

|Views: 1,181|Likes:
Puterea rugaciunii - E.G. White
Puterea rugaciunii - E.G. White

More info:

Published by: Ciprian-Florin Barsan on Oct 26, 2009
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

06/17/2013

pdf

text

original

Sections

Puterea rugăciunii Introducere Ce este mai important în această viaţă, decât rugăciunea?

Rugăciunea este legătura noastră cu Dumnezeu, tăria noastră, podul nostru către cer! Atunci când "oamenii au început să cheme Numele Domnului", L-au găsit. (Gen. 4:26) Ni se spune că El "ascultă rugăciunile" (Ps. 65:2). Ce făgăduinţă minunată! În timp ce noi ne rugăm, Însuşi Duhul Sfânt se uneşte cu noi pentru a prezenta cererile noastre şi "mijloceşte pentru noi" (Rom. 8:26,27). În lupta vieţii noastre, nu suntem singuri: tot cerul este de partea noastră. Cât de multe făgăduinţe ne sunt date pentru a stărui! "Căutaţi pe Domnul şi sprijinul Lui, căutaţi necurmat faţa Lui!" (1 Cronici 16:11). "Vegheaţi şi rugaţi-vă ca să nu cădeţi în ispită." (Matei 26:41). "Până acum n-aţi cerut nimic în Numele Meu. Cereţi şi veţi căpăta, pentru ca bucuria voastră să fie deplină." (Ioan 16:24). "Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide." (Matei 7:7). "Şi Domnull a zis: "Îţi ascult rugăciunea şi cererea pe care mi-ai făcut-o ..." 1 Împăraţi 9:3. "...rugăciunea ta a fost ascultată". Luca 1:13. "Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: "Am auzit rugăciunea pe care mi-ai făcut-o..." 2 Împăraţi 19:20. Mai sunt şi alte făgăduinţe! "Când Mă va chema, îi voi răspunde; voi fi cu el în strâmtoare, îl voi izbăvi şi-l voi proslăvi." Psalmi 91:15. "Atunci tu vei chema şi Domnul va răspunde, vei sriga şi El va zice: "Iată-Mă!" Isaia 58:9. "Înainte ca să isprăvească vorba, îi voi asculta! Isaia 65:24. "Ei vor chema Numele Meu şi Eu îi voi asculta. Eu voi zice: "Acesta este poporul Meu!". Şi ei vor zice: "Domnul este Dumnezeul meu". Zaharia 13:9. Rugaţi-vă în taină, dar când aveţi ocazia rugaţi-vă împreună. "... şi-au ridicat glasul toţi împreună către Dumnezeu... " Fapte 4:24. "Toţi aceştia stăruiau cu un cuget în rugăciune ..." Fapte 1:14. "... mulţi erau adunaţi laolaltă şi se rugau." Fapte 12:12. "Am îngenunchiat pe mal şi ne-am rugat." Fapte 21:5. Acum, mai mult ca niciodată, este nevoie de rugăciune stăruitoare. Rugaţi-vă aşa cum s-a rugat Ilie, Iacov şi Isus. "... el s-a rugat cu stăruinţă ... ". Iacov 5:17. "Nu Te voi lăsa să pleci până nu mă vei binecuvânta." Geneza 32:26. "A ajuns într-un chin de moarte şi a început să Se roage şi mai fierbinte." Luca 22:44. Minunatul Tată Ceresc, va asculta şi va trimite ajutorul. Fie ca această broşură să vă încurajeze zilnic spre idealul creştinului stăruitor şi credincios. (Luca 18:1, Efeseni 6:18, 1 Tesaloniceni 5:17.) Da, într-adevăr, "cereţi ţi veţi primi, pentru ca bucuria voastră să fie deplină." Ioan 16:24. În timp ce vă rugaţi, cu deplina încredere că veţi primi răspuns, amintiţi-vă de condiţiile menţionate în 2 Cronici 7:14, Ieremia 29:13, Marcu 11:24, Iacov 5:16, şi 1 Ioan 3:22. 1. Privilegiul rugăciunii Arătarea slavei. "Nimeni nu poate vedea descoperirea slavei lui Dumnezeu, şi să trăiască; dar lui Moise i se dădu asigurarea că va vedea din slava dumnezeiască atât cât va putea suporta, în starea sa muritoare. Mâna care a creat lumea, care păstreză munţii la locurile lor, a luat pe acest om din pulbere, pe acest bărbat cu credinţă puternică - şi cu multă duioşie l-a ascuns în crăpătura unei stânci, în timp ce slava lui Dumnezeu şi toată bunătatea Sa a trecut pe dinaintea lui. Ne mai putem mira oare că "slava peste măsura" a celui Atotputernic se reflecte pe faţa lui Moise cu atâta strălucire, încât poporul nu putea privi la el? Slava lui Dumnezeu era întipărită pe faţă lui, aşa încât înfăţişarea lui părea a fi a unui înger strălucitor de la tronul ceresc." "Această experienţă, mai presus de orice altă asigurare că Dumnezeu îi va asculta rugăciunea, şi că prezenţa divină îl va însoţi, era de mai mare valoare pentru Moise, în calitate de conducător, decât învăţătura sa din Egipt, sau decât

toate realizările sale din ştiinţa militară. Nici o putere, nici o dibăcie, nici o învăţătură pământească nu poate înlocui prezenţa directă a lui Dumnezeu. În istoria lui Moise, putem vedea că omului i s-a dat privilegiul de a se bucura de o strânsă comuniune cu Dumnezeu. Pentru un călcător de lege, este ceva înfricoşător a cădea în mâinile Dumnezeului Celui Viu; dar lui Moise nu-i era frică să stea singur cu Autorul Legii care fusese rostită cu atâta solemnitate pe muntele Sinai, căci sufletul său era în armonie cu voinţa Creatorului său." " Rugăciunea este deschiderea inimii înaintea lui Dumnezeu, ca unui prieten. Prin credinţă putem vedea pe Dumnezeu foarte aproape; iar prin rugăciune, putem dobândi dovezi preţioase ale dragostei şi grijii sale." Mărturii, vol. 4, p. 533. Minunatul privilegiu. " Până atunci, ucenicii nu cunoscuseră puterea şi posibilităţile nemărginite ale mântuitorului lor. El le-a spus:" Până acum n-aţi cerut nimic în Numele Meu." Ioan 16, 24. El le-a explicat că secretul succesului lor va depinde de cererea puterii şi a harului în Numele Său. El urma să fie prezent înaintea Tatălui, pentru a face cereri în numele lor. Rugăciunea închinătorului umil, va fi prezentată de El ca fiind propria Sa rugăciune, în beneficiul acelei fiinţe. Orice rugăciune sinceră se aude la cer. Poate că nu este exprimată curgător; dar dacă inima este în ea, ruga se va înălţa spre Sanctuarul în care slujeşte Hristos şi El o va înfăţişa Tatălui fără nici un cuvânt stângăci, bâlbâit, ci înfrumuseţată şi plăcută prin parfumul propriei Sale desăvârşiri." " Cărarea sincerităţii şi a cinstei nu este lipsită de piedici; dar în fiecare greutate noi trebuie să vedem o chemare la rugăciune. Nu există suflet care să aibă putere fără să o fi primit de la Dumnezeu, iar izvorul de unde vine ea este deschis şi pentru cea mai slabă fiinţă omenească. " Orice veţi cere în Numele Meu" a zis Isus, " voi face pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul.. Dacă veţi cere ceva în Numele Meu, voi face." " În Numele Meu", i-a îndemnat Isus pe ucenici să se roage. În Numele lui Isus vor sta urmaşii Lui în faţa lui Dumnezeu. Datorită valorii jertfei adusă pentru ei, au şi ei valoare în faţa Domnului. Pentru că li s-a atribuit dreptatea lui Hristos, sunt priviţi ca având preţ. Pentru Numele lui Hristos, Domnul iartă pe aceeia care se tem de El. El nu vede în ei ticăloşia păcatului. El recunoaşte în ei asemănarea cu Fiul Său în care cred." Hristos Lumina Lumii p. 667. Încrezători în viitor. "Ucenicii nu aveau nici o îndoială cu privire la viitor. Ei ştiau că Isus este în cer şi că El continuă să-i iubească. Ei ştiau că au un prieten la tronul lui Dumnezeu şi erau nerăbdători, să prezinte Tatălui cererile lor în Numele lui Isus. În temere sfântă şi-au plecat capetele în rugăciune, repetând asigurarea: "Orice veţi cere de la Tatăl în Numele Meu, vă va da. Până acum naţi cerut nimic în Numele Meu; cereţi şi veţi căpăta pentru ca bucuria voastră să fie deplină." Ioan 16, 23. 24. Ei înălţară mâna credinţei mai sus şi tot mai sus, cu argumentul puternic:" Ba mai mult, El a şi înviat, şi stă la dreapta lui Dumnezeu şi mijloceşte pentru noi." Romani 8, 24. - Hristos Lumina Lumii p. 833. Să mergem la Isus. "Nu sunt decât puţini care preţuiesc sau folosesc cum se cuvine înaltul privilegiu al rugăciunii. Noi trebuie să mergem la Isus şi să-I spunem toate nevoile noastre. Noi putem să-I aducem micile noastre griji şi greutăţi cum şi necazurile noastre mai mari. Dacă simţim că avem nevoie de prezenţa lui Hristos la orice pas, Satana va avea puţine ocazii ca să ne ispitească. Străduinţa sa bine chibzuită este de a ne ţine departe de cei mai buni prieteni ai noştri, care simpaţizează cu noi. Să nu ne facem pe nimeni altul duhovnicul nostru, decât pe Isus. În faţa lui ne pşutem despovăra sufletul nostru." Mărturii vol 5 p. 200, 201. Asemenea cu Hristos. "Aşezaţi-vă în totul în mâinile lui Isus. Contemplaţi marea Sa iubire şi în timp ce meditaţi asupra sacrificiului Său de Sine- a sacrificiului Său infinit făcut în favoarea noastră pentru ca noi să putem crede în El- inima voastră va fi plină de o bucurie sfântă, de pace, linişte şi de o iubire indescriptibilă. În timp ce vorbim cu Isus, când Îl chemăm la rugăciune, încrederea oastră că El este Mântuitorul nostru personal, iubitor, ne va întări şi caracterul Său va fi mai plăcut şi tot mai plăcut... Noi ne putem bucura de o masă bogată a iubirii şi când

credem pe deplin că suntem ai Lui prin adopţiune, putem avea o pregustare a cerului. Aşteptaţi pe Domnul în credinţă. Domnul atrage sufletul în rugăciune şi ne face să simţim preţioasa Lui iubire. Atunci suntem mai aproape de El şi putem avea o dulce comuniune cu El. Obţinem asfel o înţelegere deosebită a bunătăţii şi milei Sale şi inimile noastre se frâng şi se topesc în contemplarea iubirii ce ne este dată. Simţim în adevăr că Isus trăieşte în suflet ... Pacea noastră este ca un râu, val după val de slavă se rostogoleşte în inimă şi în adevăr cinăm cu Isus şi El cu noi. Noi avem un sentiment al înţelegerii iubirii lui Dumnezeu şi ne odihnim în dragostea Lui. Nici o limbă nu o poate descrie, ea este mai presus de cunoaşterea noastră. Noi suntem una cu Hristos, iar viaţa noastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Avem asigurarea că atunci când Acele care este viaţa noastră va apărea, vom apărea şi noi cu El în slavă. Cu o puternică încredere, putem numi pe Dumnezeu, Tatăl nostru. Fie că trăim, fie că murim, noi suntem ai Domnului. Spiritul Său ne face asemenea lui Hristos în temperament, dispoziţie şi reprezentăm atunci pe Isus altora. Când Hristos locuieşte în suflet, acest lucru nu poate fi ascuns; căci El este ca un izvor de apă curgând în viaţă veşnică. Noi nu putem decât să reprezentăm asemănarea cu Hristos, iar cuvintele şi caracterul nostru produc în alţii o iubire profundă, statornică, mereu crescândă faţă de Mântuitor. Noi mărturisim că suntem asemenea chipului Lui." Fii şi fiice ale lui Dumnezeu, p. 311. 2. Sinceritatea în rugăciune Deschizând inima înaintea lui Dumnezeu. "Rugăciunea este deschiderea inimii noastre lui Dumnezeu, ca unui prieten. Aceasta nu pentru că este necesar să informăm pe Dumnezeu cu privire la persoana noastră, cine suntem noi, ci pentru ca noi să putem fi capabili să-L primim. Rugăciunea nu coboară pe Dumnezeu la noi, ci ne înalţă pe noi la El." Calea către Hristos p. 93. Rugăciunea, cheia în mâna credinţei. "Întunericul celui rău învăluie pe aceia care neglijează rugăciunea: şoaptele ispititoare ale vrăjmaşului îi amăgesc la păcat. Şi toate acestea pentru că ei nu folosesc privilegiile rugăciunii pe care Dumnezeu li le-a dat în această rânduială divină. De ce oare fiii şi fiicele lui Dumnezeu să fie atât de leneşi la rugăciune, ştiind că rugăciunea este cheia în mâna credinţei care deschide tezaurul cerului, unde se găsesc depozitate resursele inepuizabile ale Celui Atotputernic? Fără rugăciuni stăruitoare şi continuă veghere, noi suntem în primejdia de a deveni din ce în ce mai nepăsători şi de a devia de la calea dreaptă." Calea către Hristos p. 94, 95. Sufletul religiei. "Nu neglijaţi rugăciunea , pentru că ea este sufletul religiei. Cu rugăciune serioasă, fierbinte stăruiţi pentru curăţia sufletului. Rugaţi-vă serios şi cu ardoare ca şi când viaţa voastră muritoare ar fi în joc. Rămâneţi înaintea lui Dumnezeu până ce un dor nespus după mântuire s-a născut în sufletul vostru, până când aţi obţinut dovada că vi s-a iertat păcatul." Mărturii vol. 1 p. 163. Secretul puterii spirituale. "Rugăciunea este respiraţia sufletului. Este secretul puterii spirituale. Rugăciunea aduce inima noastră într-o strânsă legătură cu Izvorul Vieţii, şi întăreşte muşchii experienţei religioase. Dacă vom neglija exerciţiul rugăciunii, angajându-ne în rugăciune în mod dezordonat, numai atunci când ne convine, vom pierde legătura cu Dumnezeu." Lucrătorii Evangheliei p. 254, 255. * 3. Rugăciunea zilnică - o necesitate. O pregătire necesară. "De mai multe ori pe zi, clipe de aur preţioase, ar trebui consacrate rugăciunii şi studiului Scripturilor, căci numai încredinţând memoriei mereu câte un text, poate exista în suflet viaţă spirituală. Diferitele interese ale lucrării, ne alimentează cu hrană pentru cugetare şi inspiraţie pentru rugăciune; numai prin rugăciune putem obţine înţelepciunea şi judecata sănătoasă, atât de necesare în îndeplinirea fiecărei datorii."

"Tăria câştigată prin rugăciunea către Dumnezeu, unită cu eforturile personale de a ne deprinde mintea cu meditaţia şi purtarea de grijă, ne pregăteşte pentru datoriile zilnice şi ne ţine spiritul în pace, în orice împrejurare, oricât de critică ar fi ea. Ispitele la care suntem expuşi zilnic, fac rugăciunea o necesitate. Pentru a rămâne în Dumnezeu prin puterea Lui, prin credinţă, dorinţele sufletului trebuie să se înalţe neîncetat în rugăciune tăcută pentru ajutor, pentru luimină, pentru tărie şi cunoştinţă. Dar meditaţia şi rugăciunea nu pot lua locul folosirii serioase şi credincioase a timpului. Lucrarea şi rugăciunea sunt în egală măsură necesare, oentru desăvârşirea unui caracter creştin. " "Noi trebuie să ducem o dublă vieţuire, o viaţă de gândire şi înfăptuire, de rugăciune tăcută şi lucrare serioasă. Toţi aceeia care au primit lumina adevărului, trebuie să simtă ca o datorie a lor de a revărsa raze de lumină pe cărarea celui nepocăit. Ei trebuie să fie martori pentru Hristos atât la lucru cât şi în comunitate. Dumnezeu cere de la noi să fim epistole vii, cunoscute şi citite de toţi oamenii. Sufletul care se îndreaptă către Dumnezeu pentru tărie, pentru sprijin şi călăuzire, prin rugăciune zilnică, stăruitoare, va avea idealuri nobile şi o înţelegere limpede a adevărului şi a datoriei; va avea planuri de acţiune înalte şi o continuă foame şi sete după dreptate. Prin păstrarea unei legături neîncetate cu Dumnezeu, noi vom fi făcuţi destoinici să transmitem şi altora lumina, pacea şi seninătatea care domnesc în inimile noastre, şi să punem înaintea lor un exemplu de credincioşie nestrămutată faţă de interesele lucrării în care suntem angajaţi." Mărturii vol.4 p. 459, 460. În legătură cu cerul. "Aceia care îmbracă toată armătura lui Dumnezeu, şi consacră timp în fiecare zi pentru meditaţie şi rugăciune şi pentru studiul Sfintei Scripturi, vor fi în legătură cu cerul şi vor avea o influenţă salvatoare, transformatoare asupra celor din jur. Ei vor avea cugetări înalte, ţinte nobile şi o înţelegere lămurită a adevărului şi a datoriei faţă de Dumnezeu. Ei vor înseta după curăţie, după lumină, după dragoste şi toate darurile naşterii de sus. Rugăciunile lor serioase, vor pătrunde prin întuneric. Această clasă de credincioşi, va avea o îndrăzneală sfântă de a veni în prezenţa Celui Nemărginit. Ei vor simţi că lumina şi strălucirea cerului este a lor şi vor fi curăţiţi, înălţaţi, înnobilaţi prin cunoştinţa părtăşiei cu Dumnezeu. Acesta este privilegiul adevăraţilor creştini." "O meditaţie abstractă nu este de ajuns; o activitate susţinută nu este de ajuns; ci amândouă sunt necesare pentru formarea unui caracter creştin. Tăria câştigată prin rugăciune tainică şi stăruitoate, ne pregăteşte să rezistăm ademenirilor societăţii. Şi totuşi, noi nu trebuie să ne izolăm cu totul de lume, pentru că experienţa noastră creştină trebuie să fie lumina lumii. Întovărăşirea cu necredincioşii, nu ne va face nici un rău, dacă suntem destul de tari să ne împotrivim influenţei lor şi dacă dorim să-i aducem în legătură cu Dumnezeu." "Hristos a venit în lume ca s-o mântuiască, să unească oamenii căzuţi cu Dumnezeul Nemărginit. Urmaşii lui Hristos trebuie să fie canale de lumină. Prin comuniune cu Dumnezeu, ei trebuie să transmită celor ce sunt în întuneric şi rătăcire, binecuvântările alese pe care ei le-au primit din cer. Enoh nu s-a murdărit cu nelegiuirile care existau pe vremea lui; noi, astăzi de ce ne-am murdări?" Mărturii, vol. 5, p. 112,113. 4. Rugăciunea de dimineaţă. Începeţi fiecare zi cu rugăciune. "Fiecare zi să înceapă cu rugăciune; lucraţi ca în prezenţa Domnului." Mărturii, vol 4, p. 588. În genunchi lângă pat. "Este privilegiul nostru acela de a ne deschide inimile şi de a lăsa ca lumina soarelui prezenţei Domnului Hristos să pătrundă înăuntru. Fratele şi sora mea, întâmpinaţi lumina! Veniţi în contact real, personal cu Hristos, pentru ca să puteţi exercita o influenţă înălţătoare şi reînviorătoare.

Credinţa voastră să fie puternică, statornică, curată. Fie ca mulţumuirea faţă de Dumnezeu să umple inimile voastre. Când vă sculaţi dimineaţa, îngenunchiaţi lângă patul vostru şi cereţi lui Dumnezeu să vă dea tărie, pentru a vă aduce la îndeplinire obligaţiile zilei şi pentru a face faţă ispitelor ei. Cereti-I să vă ajute, ca să aduceţi în lucrarea voastră farmecul caracterului Domnului Isus. Cereti-I să vă ajute ca să rostiţi cuvinte, care să inspire pe cei din jurul vostru cu speranţă, curaj şi să vă atragă tot mai aproape de Mântuitorul." Fii şi fiice ale lui Dumnezeu, p. 199. Prima lucrare. Consacră-te lui Dumnezeu în fiecare dimineaţă; aceasta să fie prima ta lucrare! Rugăciunea ta să fie: "O, Doamne, primeşte-mă ca să fiu cu totul al tău. Aşez toate planurile mele la picioarele Tale. Rămâi cu mine şi lasă ca tot ceea ce fac să fie făcut prin puterea Ta". Aceasta este o lucrare ce trebuie săvârşită zilnic. Consacră-te în fiecare dimineaţă lui Dumnezeu, pentru ziua ce urmează! Spune-I toate planurile tale, ca ele să fie aduse la îndeplinire sau abandonate după cum va hotărâ El, în providenţa Sa. În acest fel, zi de zi să-ţi încredinţezi viaţa în mâinile lui Dumnezeu şi astfel viaţa ta va fi din ce în ce mai mult modelată după viaţă Domnului Hristos. O viaţă trăită în Hristos, este o viaţă de pace lăuntrică. Nu va fi extaz sentimental, ci o încredere statornică, plină de pace." Calea Către Hristos, p. 70. "În fiecare dimineaţă luaţi-vă timp pentru a începe lucrul vostru cu rugăciune. Nu consideraţi aceasta un timp pierdut; este un timp care va dăinui în veacurile veşnice. În acest fel vor fi câştigate succesul şi victoria. Binecuântarea lui Dumnezeu este vrednică de cerut, iar lucrul nu poate fi săvârşit bine, decât dacă începutul este bun." Mărturii, vol 7, p. 194. " Dacă voi nu vă simţiţi în primejdie şi nu înălţaţi nici o rugăciune pentru ajutor şi tărie de a rezista ispitelor, atunci vă veţi rătăci cu siguranţă; neglijarea datoriei voastre va fi notată în cartea lui Dumnezeu din cer, iar voi veţi fi găsiţi prea uşori în ziua cercetării." Mărturii, vol. 3, p. 363,364. 5. Rugăciunea stăruitoare "Dumnezeu nu spune: "Cereţi o dată şi vi se va da." El ne invită să cerem. Să stăruim neobosit în rugăciune. Cererea stăruitoare aduce pe cel ce cere, într-o atitudine mult mai serioasă, mai plină de zel, şi face să crească dorinţa de a primi lucrurile pentru care se roagă. Dar mulţi nu au o credinţă vie. De aceea ei nu primesc o măsură mai mare din puterea lui Dumnezeu... Fac planuri şi proiecte, dar se roagă puţin şi au în adevăr puţină încredere în Dumnezeu. Ei gândesc că au credinţă, dar ceea ce au nu este decât un impuls momentan. Dând greş în a-şi da seama de propriile lipsuri sau de bunăvoinţa lui Dumnezeu de a da, ei nu stăruiesc în a-şi menţine cererile înaintea lui Dumnezeu." Parabolele Domnului Hristos, p. 145,146. Rugăciune serioasă, stăruitoare. "Dacă Mântuitorul omului, Fiul lui Dumnezeu, a simţit nevoia de a se ruga, cu cât mai mult fiinţele decăzute şi păcătoase ar trebui să simtă necesitatea rugăciunii serioase, stăruitoare." Dacă Mântuitorul lumii, Fiul lui Dumnezeu, a simţit nevoia rugăciunii, cu mult mai mult fiinţele muritoare, slabe şi păcătoase trebuie să simtă nevoia de rugăciune continuă şi stăruitoare." "Tatăl nostru ceresc aşteaptă să-Şi reverse asupra noastră plinătatea binecuvântărilor Sale. Este privilegiul nostru acela de a bea cu îndestulare din izvorul Iubirii nemărginite. Cu toate acestea este de mirare că ne rugăm prea puţin. Dumnezeu este binevoitor şi gata să asculte rugăciunea pornită din sinceritatea inimii celui mai umil dintre copiii Săi." "De ce oare fiii şi fiicele lui Dumnezeu să fie atât de leneşi la rugăciune, ştiind

că rugăciunea este cheia în mâna credinţei care deschide tezaurul cerului, unde se găsesc depozitate resursele inepuizabile ale Celui Atotputernic?" Calea Către Hristos p. 94,95. 6. Rugăciunea credinţei Rugându-ne cu credinţă. "Rugăciunea este mijlocul rânduit de cer pentru a avea izbândă în lupta cu păcatul şi pentru dezvoltarea caracterului creştin.Influenţa divină care vine ca răspuns la rugăciunea credinţei, va împlini în sufletul celui ce se roagă tot ce a cerut el. Noi putem cere: iertare, Duhul Sfânt, o fire asemenea lui Hristos, Înţelepciune şi tărie pentru a face lucrarea Sa; precum şi orice dar pe care El l-a promis. Făgăduinţă este: "Veţi primi." Faptele Apostolilor, p. 563. 564. Braţul care lucrează. "Prin rugăciunea stăruitoare a credinţei, puteţi mişca Braţul care susţine Universul." Căminul Creştin, p. 264. * Parte din planul lui Dumnezeu. Marea Luptă, p. 525. Marea putere a creştinului. "Rugăciunea credinţei este cea mai mare putere a creştinului, care va birui cu siguranţă pe Satana. Acesta este motivul pentru care el ne şopteşte că nu am avea nevoie de rugăciune. Numele lui Isus, Mântuitorul nostru, îl umple de groază; şi când strigăm către El, oştile lui Satana sunt alarmate. Când noi neglijăm rugăciunea planurile lui diabolice vor reuşi, iar minunile lui mincinoase sunt primite mai uşor." Mărturii, vol 1, p. 294. Rugăciunea nu este pierdută. "Rugăciunea credinţei nu este niciodată pierdută. Dar este o încumetare să pretindem primirea unui răspuns, la timpul şi în felul dorit de noi." Mărturii, vol 1, p. 231. Duhul Sfânt ne este trimis ca răspuns. "Oricând şi în orice loc, în toate întristările şi în toate necazurile, când împrejurările sunt întunecoase şi viitorul plin de tulburări, iar noi ne simţim fără putere şi singuri, Mângâietorul va fi trimis ca răspuns la rugăciunea credinţei. Împrejurările ne pot despărţi de orice prieten pământesc; dar nici împrejurarea, nici depărtarea nu ne pot despărţi de Mângâietorul ceresc. Oriunde am fi, oriunde am merge, El se află totdeauna la dreapta noastră ca să ne sprijine, să ne ajute, să ne ridice, să ne îmbărbăteze." Hristos Lumina Lumii, p. 669. 670. Ajutorul va veni. "Putere de la Dumnezeu, va veni asupra omului, ca răspuns la rugăciunea credinţei." Mărturii, vol. 4, p. 402. 7. Ştiinţa rugăciunii Aceasta este ştiinţa rugăciunii. "Mila pe care Dumnezeu o manifestă faţă de noi, El ne îndeamnă să o manifestăm şi noi faţă de alţii. Cel impulsiv, cel îngâmfat, cel răzbunător să privească la Cel blând şi umil, care dus ca un miel la junghiere nu murmură, la fel ca şi oaia mută înaintea celui ce o tunde. Să privească la Acela pe care L-au străpuns păcatele noastre şi pe care L-au împovărat tristeţile noastre şi atunci vor învăţa să sufere, să rabde şi să ierte." "Prin credinţa în Hristos, orice lipsă a caracterului poate fi îndreptată, orice mânjitură curăţită, orice greşeală îndreptată, orice însuşire bună dezvoltată." "Voi aveţi totul deplin în El... ." Coloseni 2:10. "Rugăciunea şi credinţa sunt strâns unite şi de aceea ele trebuie studiate împreună. În rugăciunea prin credinţă este o ştiinţă dumnezeiască; o ştiinţă pe care trebuie să o înţeleagă oricine vrea să-şi ducă la bun succes cariera vieţii sale. Hristos spune: "Orice lucru veţi cere când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea." El ne arată clar, că cererile noastre trebuie să fie potrivit cu voinţa lui Dumnezeu; noi trebuie să cerem lucrurile făgăduite de El, şi orice primim trebuie folosit în vederea împlinirii voinţei Lui. Dacă sunt împlinite

condiţiile, făgăduinţa este categorică." "Nu ar trebui să căutăm dovezi exterioare ale binecuvântărilor lui Dumnezeu. Darul este în făgăduinţă, iar noi putem merge la lucrul nostru deplin încredinţaţi , că ceea ce Dumnezeu a făgăduit, El este în stare să şi împlinească, şi că darul pe care deja îl avem se va realiza atunci când vom avea cea mai mare nevoie de el." "A trăi în felul acesta după Cuvântul lui Dunnezeu, înseamnă a preda Lui întreagă noastră viaţă. Atunci va exista un continuu simţământ al nevoilor şi dependenţei noastre, o continuă atragere a inimii spre Dumnezeu. Rugăciunea este o necesitate, căci ea este viaţă sufletului." "În acele ore când se ruga singur, departe, a primit Isus, în viaţa Sa pământească putere şi înţelepciune. Tinerii să urmeze exemplul Său, găsindu-şi în zorii zilei şi în amurg de seară câte o clipă liniştită, pentru comuniune cu Tatăl lor din ceruri." Educaţie, p.257, 258, 259. Ştiinţă divină în rugăciune. "Învăţătura Domnului Hristos cu privire la rugăciune, ar trebui foarte serios luată în consideraţie. Există în rugăciune o ştiinţă divină şi parabola Sa evidenţiază principii pe care toţi au nevoie să le înţeleagă. El arată care este adevăratul spirit al rugăciunii, învăţându-ne că este necesară stăruinţa în prezentarea cererilor noastre lui Dumnezeu, şi asigurândune de bunăvoinţa Sa de a asculta şi răspunde răspunde rugăciunilor noastre." Parabolele Domnului Hristos, p. 142. 8. Când este nevoie de mai multă rugăciune Rugăciune pentru progres în sfinţirea vieţii. Noi trebuie să stăruim mult în rugăciune, dacă dorim să propăşim în sfinţirea vieţii. Atunci când solia adevărului a fost rostită pentru prima dată, cât de mult ne rugam noi! De obicei, noi petreceam ore întregi în rugăciuni serioase, câte doi sau trei laolaltă, cerând împlinirea făgăduinţei; adesea se auzea şi plânset, glasuri de mulţumire şi cântare de laudă. Acum ziua lui Dumnezeu este mai aproape decât atunci când am crezut întâi; noi ar trebui să fim mai serioşi, mai zeloşi, mai fierbinţi decât în anii de la începutul soliei. Acum primejdiile sunt mai mari decât artunci. Sufletele sunt mai împietrite. Avem nevoiie de călăuzirea spiritului lui Hristos şi trebuie să nu ne odihnim până nu-l primim." Mărturii, vol. 5, p. 161, 162. Rugăciune pentru înalte biruinţe creştine. Pavel ştia că biruinţele creştine cele mai înalte pot fi ajunse numai prin multă rugăciune şi continuă veghere. Dar el mai ştia, de asemenea, că în Hristos i se punea la îndemână o putere îndestulătoare spre a converti sufletul şi putere dumnezeiască potrivită pentru a-l face în stare să ţină piept oricărei ispitiri la rău. Având credinţa lui Dumnezeu drept scut şi Cuvântul Său drept armă de luptă, el avea să fie îndestulat cu o putere lăuntrică, care să-l facă în stare să respingă atacurile lui Satana." Faptele apostolilor, p. 307. Rugăciune pentru studierea Bibliei. "Studiaţi Biblia cu multă rugăciune. Nu încercaţi să-i umiliţi pe alţii, ci umiliţi-vă pe voi înşivă înaintea lui Dumnezeu şi purtaţi-vă blând unul cu celălalt." Mesaje selectate, vol. 2, p. 328.* Pregătire pentru lucrarea care trebuie făcută. Este nevoie de multă rugăciune şi de cele mai riguroase exerciţii ale minţii, dacă voim să facem lucrarea pe care Dumnezeu ne-a încredinţat-o. Mulţi nu ajung niciodată la poziţia pe care ar trebui s-o ocupe, pentru că aşteaptă ca Dumnezeu să lucreze în locul lor. Toţi aceia ce pot fi de folos, trebuie educaţi prin cea mai severă disciplină mintală şi morală. Atunci Dumnezeu le va ajuta să unească puterea dumnezeiască cu eforturile omeneşti." Mărturii, vol. 4, p. 611. "Trebuie să lucraţi pentru suflete, cu multă rugăciune, pentru că aceasta este singura cale de a ajunde la inimile oamenilor. Aceasta nu este lucrarea voastră, ci a lui Hristos care este de partea voastră, şi mişcă inimile." Evanghelism, p. 342.* Grijă pentru lucrarea lui Dumnezeu. "Este o tendindinţă de a ne rugă tot

mai puţin, de a avea tot mai puţină credinţă. Ca şi ucenicii suntem în pericol să pierdem din vedere, dependenţa noastră de Dumnezeu. avem nevoie să privim întruna spre Isus, să înţelegem că numai prin puterea de sus putem face lucrarea Sa. Trebuie să lucrăm cu sârguinţă pentru salvarea celor pierduţi, să ne luăm timp pentru meditaţie, rugăciune şi studiul Cuvântului lui Dumnezeu. Numai lucrarea însoţită de multă rugăciune, sfinţită prin meritele lui Isus, va fi o puternică mărturie pentru adevăr." Hristos Lumina Lumii, p. 362. 9. Rugăciune pentru redeşteptare spirituală. O redeşteptare a adevăratei evlavii. "O redeşteptare a adevăratei evlavii, este lucrarea cea mai mare şi mai urgentă de care avem nevoie. Aceasta ar trebui să fie prima noastră lucrare. Trebuie să depunem eforturi stăruitoare ca să primim binecuvântarea Domnului, nu pentru că Dumnezeu nu vrea să-şi reverse darurile asupra noastră, ci pentru că noi nu suntem gata să le primim. Tatăl nostru Ceresc este mult mai doritor să ne dea Duhul Său cel Sfânt, decât sunt părinţii să dea daruri bune copiilor lor. Prin credinţă, umilinţă, pocăinţă şi rugăciune stăruitoare noi trebuie să împlinim condiţiile în urma cărora Dumnezeu ne va da binecuvântarea Sa. Putem aştepta o reînviorare spirituală, numai ca răspuns la rugăciune." Mesaje selectate, vol.1, p. 121.* Ca răspuns la rugăciune. "Duhul Sfânt este dat numai acelora care caută în umilinţă pe Dumnezeu, care urmează călăuzirea şi harul Său. Puterea lui Dumnezeu aşteaptă să fie cerută şi primită. Această binecuvântare făgăduită, dacă este cerută prin credinţă, aduce cu sine toate celelalte binecuvântări." Hristos Lumina Lumii, p.672. Revărsarea Duhului Sfânt. "Duhul Sfânt a venit cu o aşa plinătate asupra ucenicilor care aşteptau şi se rugau, încât a cuprins fiecare inimă. Cel infinit s-a manifestat cu putere în biserica Sa. Era ca şi cum de veacuri această putere fusese zăvorâtă şi acum Cerul se bucura putând să reverse asupra bisericii, bogăţiile harului Duhului Sfânt. Cerul întreg s-a coborât să privească şi să adore înţelepciunea fără egal şi de necuprins a iubirii. Cuprinşi de uimire, apostolii au exclamat: "Iată, aceasta este iubire". Ei au devenit conştienţi de darul ce le-a fost dat. Şi care a fost urmarea? Sabia Duhului, proaspăt ascuţită şi scăldată în fulgerele cerului şi-a croit drum prin necredinţă. Mii au fost convertiţi într-o zi." Faptele apostolilor, p. 38. 10. Putere în rugăciune Putere nepreţuită. "Noi nu preţuim puterea şi virtutea rugăciunii aşa cum ar trebui. Rugăciunea şi credinţa vor face ceea ce nici o putere de pe pământ nu poate împlini. Rareori ajungem să fim puşi, în toate privinţele, de două ori în aceeaşi situaţie. Fără încetare ne vin în faţă scene noi şi încercări noi prin care avem de trecut, în care experienţele vechi nu sunt îndestulătoare pentru a ne călăuzi. Trebuie să avem fără încetare lumină care vine de la Dumnezeu." Divina vindecare, p. 509. Puterea rugăciunii însoţită de laudă. "Rugaţi-vă, rugaţi-vă cu toată seriozitatea şi fără încetare, dar să nu uitaţi lauda. Se cuvine ca fiecare copil al lui Dumnezeu să îndreptăţească caracterul Tatălui său. Voi puteţi înălţa pe Domnul, puteţi arăta puterea susţinătoare a harului Său." Mărturii, vol. 5, p.317. Îndreptaţi-vă spre tronul milei. "Fără rugăciuni stăruitoare şi continuă veghere, noi suntem în primejdia de a deveni din ce în ce mai nepăsători şi de a devia de la calea dreaptă. Vrăjmaşul mântuirii noastre caută mereu să pună piedici în calea spre tronul milei, pentru ca noi să nu putem obţine - prin rugăciuni stăruitoare şi credinţă - harul şi puterea de a rezista ispitei." Calea către Hristos, p. 95.

Putere la dispoziţia noastră "M-am rugat " zise el, "Dumnezeului Cerurilor". În rugăciunea aceea scurtă, Neemia a intrat în prezenţa Împăratului Împăraţilor şi a căpătat de partea lui o putere care poate abate inimile aşa cum sunt abătute râurile de apă. "A se ruga aşa cum s-a rugat Neemia în acel ceas de nevoie, este o posibilitate la îndemâna creştinului, în împrejurări în care alte forme de rugăciune nu pot fi cu putinţă." Profeţi şi Regi, p. 631. Adevărata putere. "Slava aşezată asupra lui Hristos, este o chezăşie a iubirii lui Dumnezeu faţă de noi. Ea ne vorbeşte despre puterea rugăciunii- cum poate ajunge glasul omenesc la urechea lui Dumnezeu şi cum găsesc primire cererile noastre în curţile cereşti... . . Lumina care prin porţile deschise ale cerului a venit asupra Mântuitorului nostru, va veni şi asupra noastră când ne rugăm pentru ajutor de a ne împotrivi ispitei. Glasul care a vorbit lui Isus zice oricărei fiinţe credincioase: "Acesta este Fiul Meu prea iubit în care Îmi găsesc plăcerea." Hristos Lumina Lumii, p.113. Inima reformaţiunii din sec. al XVI lea. Marea luptă, p. 210.

11. Ploaia timpurie şi târzie. Mai întâi ploaia timpurie. "Putem fi siguri, că atunci când Duhul Sfânt se va revărsa, aceeia care nu au apreciat şi nu au primit ploaia timpurie, nu vor vedea, nici înţelege valoarea ploii târzii." Mărturii pentru predicatori, p. 399.* "Aşa cum roua şi ploaia sunt date seminţei pentru a încolţi şi a se dezvolta spre maturitate, aşa este dat Duhul Sfânt pentru a continua procesul creşterii spirituale, treaptă cu treaptă." Mărturii pentru predicatori, p. 506.* "Dacă nu progresăm, dacă nu dobândim o atitudine prin care putem să primim atât ploaia timpurie cât şi cea târzie, ne vom pierde sufletele şi responsabilitatea va fi aşezată asupra noastră." Mărturii pentru predicatori, p. 508.* Putere şi viaţă. "Puterea creatoare care a chemat lumea la existenţă, este cuprinsă în Cuvântul lui Dumnezeu. Aceste Cuvânt împarte putere, dă viaţă. Fiecare poruncă este o făgăduinţă; dacă este admisă de voinţă şi primită în suflet, ea aduce cu sine viaţa Celui Nemărginit. Ea schimbă firea şi reface sufletul după Chipul lui Dumnezeu." Educaţie, p. 126. Rugaţi-vă pentru aceasta. "Noi ar trebui să ne rugăm pentru revărsarea Duhului Sfânt cu aceeaşi seriozitate cu care se rugau ucenicii pe vremea Rusaliilor. Dacă ei au avut nevoie de El în acel timp, cu cât mai mult avem nevoie noi astăzi." Mărturii, vol. 5, p. 158.

12. Căutând pe Dumnezeu în rugăciune. Un privilegiu minunat. "Domnul ne dă privilegiul de a-L căuta prin rugăciune stăruitoare, de a ne despovăra sufletele înaintea Lui, fără să-I ascundem nimic. El ne invită: "Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi vă voi da odihnă." O, cât de recunoscători ar trebui să fim faţă de Isus, care poate şi doreşte să ia asupra Lui toate nedesăvârşirile noastre.El ne întăreşte, ne vindecă toate bolile noastre, dacă aceasta este spre binele nostru şi spre slava Sa." Slujitorul medical, p. 16, 17. Satana va răpune pe cei care nu caută pe Dumnezeu. "Toţi aceia care nu studiază cu seriozitate Scripturile, nu supun orice dorinţă şi intenţie a vieţii acestei conduite nerătăcitoare, toţi aceia care nu caută pe Dumnezeu ca să cunoască voinţa Sa, se vor abate cu siguranţă de la calea cea dreaptă şi vor cădea sub amăgirea lui Satana." Mărturii, vol. 5, p. 192.

Umblaţi în lumină. "Umblaţi fără încetare în lumina lui Dumnezeu. Cugetaţi ziua şi noaptea la caracterul Lui. Atunci veţi vedea frumuseţea Lui şi vă veţi bucura de bunătatea Lui. Inima voastră va fi încălzită de simţirea iubirii Lui. Veţi fi înălţaţi, ca şi cum aţi fi purtaţi pe braţe veşnice. Cu puterea şi lumina date de Dumnezeu, puteţi înţelege mai mult şi veţi putea săvârşi mai mult decât aţi crezut vreodată că este cu putinţă." Divina Vindecare p. 513,514. 13. Rugăciune şi încredere. O viaţă de încredere. "O viaţă trăită în Hristos este o viaţă de pace lăuntrică. Nu va fi extaz sentimental, ci o încredere statornică, plină de pace. Speranţa ta nu se află în tine însuţi; ea este în Hristos. Slăbiciunea ta se uneşte cu puterea Lui, neştiinţa ta cu înţelepciunea Lui, nesiguranţa ta cu puterea Lui dăinuitoare. Astfel, tu nu trebuie să te bizui pe tine însuţi, nu trebuie să îngădui minţii să se ocupe de eul tău, ci să te încrezi în Hristos. Mintea ta să se ocupe de iubirea Lui, de frumuseţea şi desăvârşirea caracterului Său. Hristos în lepădarea Sa de sine, Hristos în umilinţa Sa, Hristos în toată curăţia şi sfinţenia Sa, Hristos în nespus de marea Sa iubire - iată care trebuie să fie subiectul contemplării tale. Numai iubindu-L, imitându-L şi depinzând în totul de El vei putea fi transformat după chipul şi asemănarea Sa." Calea către Hristos, p. 70,71. Încredeţi-vă în El. "În inima lui Hristos, în care domnea o desăvârşită armonie cu Dumnezeu, era o pace deplină. El nu era niciodată măgulit de laude şi nici zdrobit de acuzaţii şi dezamăgiri. Chiar în timpul celei mai mari împotriviri şi celei mai crude purtări faţă de El, avea încă inima plină de curaj. Dar mulţi din cei ce se numesc urmaşi ai Lui, au inima plină de griji şi nelinişti, deoarece se tem să se încreadă cu totul lui Dumnezeu." Hristos Lumina Lumii, p. 330. Dumnezeu va ajuta pe aceia care se încred în El. "Dumnezeu vrea să facă lucruri mari pentru aceia care se încred în El. Cauza pentru care poporul Lui nu are o mai mare putere, este faptul că se încrede prea mult în propria înţelepciune şi nu-I dă prilej Domnului să-Şi desfăşoare puterea în favoarea lui. Dumnezeu îi va ajuta în orice nevoie pe copiii Săi credincioşi, dacă aceştia îşi vor pune deplina încredere în El şi-L vor asculta cu credincioşie." Patriarhi şi profeţi, p.493. 14. Rugăciune şi respect. Un simţământ al prezenţei măririi Sale. "Adevăratul respect faţă de Dumnezeu, este inspirat de un simţământ al măririi Lui infinite şi de conştientizarea prezenţei Sale. Acest sentiment faţă de Cel nevăzut, trebuie să impresioneze inima fiecărui copil al Său." Educaţie, p. 242. Ascultarea vine din inimă. "Orice ascultare adevărată, vine din inimă. Hristos a lucrat în felul acesta. Dacă noi consimţim, El se va identifica cu gândurile şi cu ţintele noastre, în aşa fel încât va lega inima şi mintea noastră cu voinţa Sa; astfel atunci când ascultăm de El, ascultăm propriile noastre îndemnuri. Voinţa înobilată şi sfinţită, îşi va găsi cea mai mare plăcere în slujirea Lui. Dacă-L cunoaştem pe Dumnezeu aşa cum avem privilegiul să-L cunoaştem, viaţa noastră este o viaţă de continuă ascultare." Hristos Lumina Lumii, p. 668. "Mai presus de orice, copiii să fie învăţaţi că adevăratul respect se arată prin ascultare." Educaţie, p. 244. Respect şi umilinţă. "Umilinţa şi respectul ar trebui să caracterizeze purtarea tuturor acelora care vin în prezenţa lui Dumnezeu. În Numele lui Isus, noi putem veni înaintea Sa cu încredere, dar nu trebuie să ne apropiem de El cu îndrăzneală şi încumetare ca şi când El ar fi pe aceeaşi treaptă cu noi. Sunt unii oameni care se adresează Marelui , Atotputernicului şi Sfântului Dumnezeu care locuieşte într-o lumină de care nu te poţi apropia - ca şi când s-ar adresa cuiva care este deopotrivă cu ei sau chiar mai prejos decât ei... . Aceştia să-şi aducă aminte, că se află în faţa Aceluia pe care îl adoră serafimii şi în prezenţa căruia, îngerii îşi acoperă feţele." Patriarhi şi Profeţi, p. 252.

Respect faţă de Numele Său. "Respectul trebuie arătat şi faţă de Numele lui Dumnezeu. Niciodată nu ar trebui rostit acest nume în mod uşuratic sau necugetat." Educaţie, p. 243. 15. Rugăciune şi sârguinţă. Dinăuntru spre afară. Adevăratul caracter nu este ceva care se realizează în afara noastră şi care ne acoperă, ci el radiază dinăuntru. Dacă dorim să-i conducem pe alţii pe calea neprihănirii, principiile ei trebuie să se găsească mai întâi în inimile noastre. Hristos Lumina Lumii, p. 307. Un argument de necontestat. Influenţa noastră asupra altora, depinde nu atât de mult de ceea ce spunem, cât şi de ceea ce suntem. Oamenii pot să combată şi să desconsidere logica noastră, se pot împotrivi şi apelurilor noastre, dar o viaţă plină de iubire dezinteresată este un argument căruia nu i se pot împotrivi. O viaţă în care faptele se potrivesc cu vorbele, caracterizată de umilinţa lui Hristos, este o putere în lumea aceasta. Învăţătura lui Hristos este exprimarea unei convingeri trăite în viaţă şi cei ce învaţă de la El vor deveni învăţători după modelul dumnezeiesc.Cuvântul lui Dumnezeu, vorbit de cel care a fost personal sfinţit prin el, are o putere dătătoare de viaţă care-l face atrăgător pentru ascultători şi-i convinge că aceasta este o realitate vie. Când cineva a primit adevărul din iubire, va da pe faţă aceasta prin puterea de convingere a comportamentului său şi prin tonul vocii." Hristos Lumina Lumii, p. 142. Mărturia unei vieţi credincioase. "Caracterul este putere. Mărturia tăcută a unei vieţi credincioase, neegoiste şi evlavioase, are în sine o influenţă irezistibilă. Manifestând în viaţa noastră caracterul Domnului Hristos, noi conlucrăm cu El în lucrarea de salvare de suflete. Numai prin manifestarea în viaţa noastră a caracterului Său, noi putem coopera cu El." Parabolele Domnului Hristos, p. 340. 16. Rugăciune şi laudă. Lauda, atmosfera cerului. "Melodiile de laudă sunt ca atmosfera cerului şi când cerul vine în legătură cu pământul, atunci e numai muzică şi cântec - "mulţumiri şi cântări de laudă." Educaţie, p. 161. Isus întâmpina ispita cântând. "Isus, în viaţa Sa pământească, întâmpina ispita cu cântece. Adesea, când erau rostite cuvinte tăioase, jignitoare sau când atmosfera înconjurătoare era umplută de nelinişte, nemulţumire, neîncredere sau teamă asupritoare glasul Său putea fi auzit în cântări de credinţă şi bucurie sfântă." Educaţie, p. 166. Folosiţi cântarea împotriva descurajării. "Cântarea este o armă pe care o putem folosi oricând împotriva descurajării. Deschizând astfel inima ca să primim în noi lumina prezenţei Domnului, vom avea sănătate şi toate binecuvântările sale." Divina vindecare, p. 254. Mulţumirea ajută sănătăţii. "Nimic nu ajută mai mult la sănătarea corpului şi a sufletului, ca păstrarea unui spirit de mulţumire şi de laudă faţă de Dumnezeu. Suntem hotărât datori să ne împotrivim melancoliei şi să izgonim cugetele şi simţămintele de nemulţumire - aşa cum suntem datori să ne rugăm mereu. Dacă păstrăm legătura cu cerul, atunci cum am putea merge spre casa Tatălui ceresc trişti, oftând şi tot plângându-ne pe cale?" Divina vindecare, p. 251. Cântând pe cale. "După cum copiii lui Israel, în timpul călătoriei lor prin pustiu, îşi înveseleau calea înălţând imnuri sfinte, tot astfel şi azi, Dumnezeu îndeamnă pe fiii Săi, ca în acelaşi fel să-şi facă plăcută viaţa lor de pelerin... . Cântecul are o putere uimitoare." Educaţie, p. 167. Ecouri ale corurilor cereşti. "Când Mântuitorul ne duce în pragul veşniciei,

îmbrăcându-ne cu gloria lui Dumnezeu, să fim gata a prinde cuvintele de slavă şi mulţumire ale corului ceresc din jurul tronului; şi când ecoul cântecului îngeresc a început să se audă în căminul nostru de pe pământ, inima se va apropia cât mai mult de cântăreţii cereşti. Comuniunea cerească începe pe pământ. Aici învăţăm gama cântării de laudă." Educaţie, p. 168. 17. Tăria rugăciunii. Izvorul puterii lui Hristos. "Tăria Domnului Hristos era în rugăciune... . El se retrăgea în dumbrăvi sau în munţi iar lumea şi orice altceva era zăvorâtă în afara Lui. El era singur cu Tatăl Său. Cu un zel intens, El îşi revărsa cererile Sale şi folosea toată puterea sufletului Său pentru a prinde mâna Celui infinit. Când încercări noi şi mari erau înaintea Lui, El se retrăgea fără zgomot în singurătatea munţilor şi petrecea toată noaptea în rugăciune către Tatăl Său ceresc. Cum Domnul Hristos este exemplulnostru în toate lucrurile, dacă noi imităm exemplul Său în rugăciuni arzătoare şi insistentă adresată lui Dumnezeu, ca să putem avea tărie în Numele Său - care niciodată nu S-a supus ispitei lui Satana, a rezistat şiretlicurilor celui mai viclean vrăjmaş - nici noi nu vom fi biruiţi de el." Fii şi fiice ale lui Dumnezeu, p. 136. Tărie şi har. "În rugăciune pot fi găsite tăria şi harul. Dragostea sinceră va fi principiul călăuzitor al inimii." Mărturii, vol. 2, p. 476. * Pentru biruinţă asupra ispitelor zilnice. "Puterea obţinută prin rugăciunea către Dumnezeu, ne va pregăti pentru a face faţă datoriilor zilnice. Rugăciunea este absolut necesară pentru a întâmpina cu succes ispitele zilnice. Pentru a păstra tăria lui Dumnezeu, prin credinţă, trebuie să înălţăm minţile noastre în rugăciune tăcută şi stăruitoare către El." Solii pentru tineret, p. 248. Nu neglijaţi rugăciunea. "Trebuie să vegheaţi, ca nu cumva ocupaţiile de afaceri ale vieţii să vă facă să neglijaţi rugăciunea, când aveţi cea mai mare trebuinţă de tăria pe care o dă ea. Evlavia este în primejdie de a fi îndepărtată din suflet, prin devoţiune peste măsură în afaceri. Este un mare rău a răpi sufletului tăria şi înţelepciunea cerească, care vă stă la îndemână." Mărturii, vol. 5, p. 560. Pregătire pentru încercări. "Slujitorii lui Hristos nu trebuiau să pregătească discursuri pe care să le rostească atunci când erau aduşi la judecată. Pregătirea lor trebuia să se facă în fiecare zi, adunând adevărurile preţioase din Cuvântul lui Dumnezeu şi întărindu-şi credinţa prin rugăciune. Când erau aduşi la judecată, Duhul Sfânt urma să le reamintească exact adevărurile de care aveau nevoie. O stăruinţă zilnică, plină de râvnă, de a cunoaşte pe Dumnezeu şi pe Isus Hristos pe care L-a trimis El, avea să aducă puterea şi priceperea pentru suflet. Cunoştinţa câştigată prin cercetarea zeloasă a Scripturilor, va veni în minte ca un fulger la timpul potrivit. Dar dacă unii au neglijat să cunoască cuvintele lui Hristos, dacă nu au pus la probă puterea harului Său în încercare, nu se pot aştaptă ca Duhul Sfânt să le reamintească cuvintele Lui. Ei trebuie să servească lui Dumnezeu în fiecare zi cu o iubire neîmpărţită şi apoi să se încreadă în El." Hristos Lumina Lumii, p. 355. Hristos exemplul nostru. "Însuşi Domnul Hristos, în timp ce Se afla printre oameni, Se ruga foarte des. Mântuitorul nostru S-a identificat cu nevoile şi slăbiciunile noastre şi, făcând astfel, El a devenit un rugător, un petiţionar zelos ce căuta să primească de la Tatăl Său energii noi pentru împlinirea datoriei şi pentru a face faţă încercărilor. În toate lucrurile El este exemplul nostru." Calea către Hristos, p. 93 18. Rugaţi-vă şi lucraţi. Rugaţi-vă şi lucraţi. "Va trebui să treceţi prin grele încercări, să purtaţi poveri, să daţi sfaturi, să plănuiţi şi să înfăptuiţi; pentru toate acestea căutaţi cu regularitate pe Dumnezeu în rugăciune. Rugaţi-vă şi lucraţi, lucraţi şi rugaţi-vă; ca nişte ucenici în şcoala lui Hristos, învăţăţi de la El." Mărturii pentru

predicatori, p. 498, 499. * "Nu trebuie să aşteptăm nepăsători ca încercările şi persecuţia să vină asupra noastră. Nu putem sta cu mâinile încrucişate şi să nu facem nimic pentru a preveni răul. Strigătele noastre să se audă ca unul singur, până la cer. Rugaţi-vă şi lucraţi, lucraţi şi rugaţi-vă. Nimeni să nu fie nesocotit. Învăţăţi ca niciodată până acum, umilinţa şi blândeţea inimii." Meseje selectate, vol. 2, p. 370, 371. * Rugaţi-vă, lucraţi, credeţi. "Trebuie să ne rugăm, să lucrăm, să credem. Dumnezeu este biruinţa noastră." Evanghelism, P. 438.

19. Rugăciunea care se înalţă. El aude rugăciunea sinceră. "Tatăl nostru ceresc aşteaptă să-Şi reverse asupra noastră plinătatea binecuvântărilor Sale. Este privilegiul nostru acela de a bea cu îndestulare din izvorul Iubirii nemărginite. Cu toate acestea este de mirare că ne rugăm prea puţin. Dumnezeu este binevoitor şi gata să asculte rugăciunea pornită din sinceritatea inimii celui mai umil dintre copiii Săi." Calea către Hristos, p. 94. Rugăciunea ca un miros plăcut. "Rugăciunea pornită dintr-o inimă sinceră, se înalţă ca un parfum frumos mirositor, înaintea lui Dumnezeu." Comentarii biblice, vol. 6, p. 1059. Îngerii înregistrează rugăciunea. "Trebuie să facem acum cunoştinţă cu Dumnezeu punând la încercare făgăduinţele Sale. Îngerii înregistrează orice rugăciune serioasă şi sinceră. Trebuie mai degrabă să ne lipsim de satisfacţii egoiste decât să neglijăm comuniunea cu Dumnezeu. Cea mai adâncă sărăcie, cea mai mare lepădare de sine, cu aprobarea Sa, sunt mai bune decât bogăţii, onoruri, confort şi mulţi prieteni, dar fără ea. Trebuie să ne luăm timp să ne rugăm. Dacă îngăduim ca minţile noastre să fie absorbite de interese lumeşti, Domnul poate să ne dea timp luându-ne idolii pe care ni i-am făcut din aur, case sau pământuri fertile." Tragedia veacurilor, p. 622. Dumnezeu Însuşi răspunde. "Biblia ne arată pe Dumnezeu în locul Lui înalt şi sfânt, nu într-o stare de inactivitate, nu în tăcere şi singurătate, ci înconjurat de zece mii de ori zece mii şi mii de fiinţe înteligente şi sfinte, toate aşteptând să facă voia Lui. Pe căi pe care noi nu le putem pricepe, El este în legătură vie cu fiecare parte a stăpânirii Sale. Dar tocmai în această parte a lumii, în oamenii pentru care L-a dat pe unicul Său Fiu spre a-i mântui, este concentrat interesul Lui şi al întregului cer. Dumnezeu se apleacă de pe tronul Său pentru a asculta strigătele celor apăsaţi. La fiecare rugăciune sinceră El răspunde: "Iată-Mă !" El înalţă pe cei obosiţi şi întristaţi. În toate durerile noastre, El simte durerea împreună cu noi. În fiecare ispită şi în fiecare încercare, îngerul feţei Sale, este aproape pentru a adecu eliberare." Hristos Lumina Lumii, p. 356. În legătură cu El. "Dar putem să venim la Dumnezeu, dându-ne seama de neputinţa şi dependenţa noastră de El, aşa cum suntem în adevăr, şi în credinţă plină de umilinţă şi încredere să facem cunoscut lui Dumnezeu dorinţele nostre. Şi El, a cărui cunoaştere este fără margini, care vede toate în creaţiunea Sa şi care conduce totul prin voinţa şi cuvântul Său, poate şi va asculta strigătele noastre şi va face ca lumina să lumineze în inimile noastre. Prin rugăciuni sincere, suntem aduşi în legătură cu inima Celui Atotputernic. Poate că nu vom avea - în momentul acela - dovada clară că faţa Mântuitorului nostru este aplecată asupra noastră în nespusă milă şi dragoste. Totuşi lucrurile aşa stau. Poate că nu simţim atingerea Sa vizibilă, dar mâna dragostei Sale este asupra noastră plină de bunătate." Calea către Hristos, p. 97. Născuţi din Duhul Sfânt. "Religia care vine de la Dumnezeu, este singura religie care duce la Dumnezeu. Pentru a-L sluji corect, trebuie să fim născuţi din Duhul Sfânt. Aceasta va curăţi inima şi va înnoi mintea, dându-ne o nouă putere de a ne cunoaşte şi a iubi pe Dumnezeu. Aceasta ne va face să ascultăm de bunăvoie de toate cerinţele Lui. Aceasta este adevărata închinare. Ea este

fructul Duhului Sfânt. Toate rugăciunile sincere sunt inspirate de Duhul şi asemenea rugăciuni sunt plăcute lui Dumnezeu. Oriunde un suflet caută pe Dumnezeu se dă pe faţă lucrarea Duhului şi Dumnezeu se descoperă acelui suflet. Deoarece asemenea închinători caută El, aşteaptă să-i primească şi să facă din ei fiii şi fiicele Lui." Hristos Lumina Lumii, p. 189.

20. Rugăciunea sinceră. O caracteristică specială. "Avem obligaţia să scoatem cu îmbelşugare din tezaurul ştiinţei divine. Dumnezeu doreşte să primim mult pentru ca să putem oferi mult. El doreşte ca noi să fim canale prin care El să poată distribui lumii, harul Său din plin. Stăruiţi cu sinceritate şi credinţa să caracterizeze rugăciunile voastre. Domnul vrea să facă pentru noi " nespus mai mult decât credem sau gândim noi". Efeseni 3, 20. Vorbiţi despre aceasta, rugaţi-vă pentru aceasta. Nu exprimaţi necredinţă. Nu ne putem îngădui a face pe Satana să vadă că are putere să ne întunece faţa şi să ne întristeze viaţa. Mărturii, vol. 7, p. 273. Nu neglijaţi datoria. "Acei care au avut o dragoste firească pentru lume, şi au fost neglijenţi în datoria lor, îşi pot vedea defrectele lor, specificate în cazurile altora care au fost mustraţi. Dumnezeu a hotărât să încerce credinţa tuturor acelora care pretind a fi urmaşii lui Hristos. El va pune la încercare sinceritatea rugăciunilor acelora care doresc cu seriozitate să-şi cunoască datoria. El le va lămuri datoria. Le va da la toţi o ocazie destul de largă spre a da pe faţă tot ce află în inimile lor. Lupta va fi aprigă între eul lor şi harul lui Dumnezeu. Eul se va lupta pentru întâietate şi va fi împotriva lucrării de a duce viaţa şi cugetele, voinţa şi dragostea, în supunere faţă de voinţa lui Hristos. Tăgăduirea de sine şi crucea se află de-alungul caii spre viaţa veşnică." Mărturii, vol. 2, p. 687, 688. Sinceritate dovedită prin ascultare. "Sinceritatea rugăciunii voastre, va fi dovedită numai prin eforturi stăruitoare de a asculta de poruncile lui Dumnezeu. Prin credinţa în Isus, inima noastră va fi renăscută prin puterea Duhului Sfânt şi vom putea să lucrăm cu pricepere şi la fiecare pas să renunţăm la obiceiuri şi întovărăşiri rele, crezând că Domnul va schimba inima noastră prin puterea Spiritului Său. Nu vă scuzaţi defectele de caracter, ci biruiţi-le prin harul lui Hristos." Viaţa mea astăzi, p. 104. 21. Scopul rugăciunii. Duhul Sfânt în inimile şi casele noastre. "Pentru a fi curaţi şi pentru a rămâne curaţi, Adventiştii de Ziua a Şaptea, trebuie să aibă spiritul Sfânt în inimile lor şi în căminurile lor." Mărturii, vol. 9, p. 164. "Dacă a fost vreodată un timp când am avut nevoie de lucrarea spiritului lui Dumnezeu, asupra inimii şi vieţii noastre, acum este acel timp. Să ne însuşim dar, puterea aceasta pentru a avea tărie să trăim o viaţă de sfinţenie şi de lepădare de sine." Mărturii, vol. 9, p. 166. Sub călăuzirea Sa. "În timp ce lucrăm în legătură cu Marele Învăţător, facultăţile mintale sunt dezvoltate. Conştiinţa este sub călăuzire divină. Isus ia sub controlul Său întreaga noastră fiinţă... . ne sunt date gânduri noi şi înalte, lumină intelectului, hotărâre voinţei şi curăţie gândirii." Mărturii, vol. 6, p. 476, 477. * Creşteţi în asemănarea cu El. "Privind spre Isus, vom căpăta înţelepciune şi o cunoaştere deplină a lui Dumnezeu. Privind suntem schimbaţi. Bunătatea, dragostea pentru aproapele nostru, vor deveni impulsuri naturale ale fiinţei noastre. Crescând în asemănarea cu Hristos, capacităţile noastre spirituale vor fi dezvoltate şi vom avea o cunoaştere deplină a lui Dumnezeu. " Parabolele

Domnului Hristos, p. 355. Prin studiul Scripturii. "Sfânta Scriptură este dreptarul desăvârşit al adevărului şi ca atare trebuie să i se dea primul loc în educaţie. Pentru a dobândi o educaţie vrednică de acest nume, trebuie să ajungem a cunoaşte pe Dumnezeu, creatorul, şi pe Isus Hristos, Mântuitorul, aşa cum sunt descoperiţi în cuvântul Sfintei Scripturi. "Orice fiinţă omenească creată după chipul lui Dumnezeu este înzestrată cu o putere asemenea acelei a Creatorului şi este astfel o personalitate distinctă, cu facultatea de a cugeta şi a lucra." Educaţie, p. 17. "Stăruind a privi desăvârşirea caracterului lui Dumnezeu, mintea omului se înnoieşte şi sufletul său se preschimbă după chipul lui Dumnezeu. Idealul lui Dumnezeu cu privire la copiii Săi este mai înalt decât ar putea ajunge cea mai înaltă cugetare omenească.A ajunge divin, a ajunge asemenea lui Dumnezeu iată ţinta de atins." Educaţie, p. 18. O cunoştinţă care transformă. "Cunoştinţa de Dumnezeu, aşa cum se descoperă în Domnul Hristos, este o cunoştinţă pe care trebuie să o aibă, toţi aceia care sunt mântuiţi. E cunoştinţa care dă naştere la transformarea caracterului. Cunoştinţa aceasta, acceptată, va crea din nou sufletul după chipul lui Dumnezeu, va da întregii fiinţe o putere spirituală dumnezeiască." Divina vindecare, p. 425. "Dumnezeu doreşte ca urmaşii Săi să fie la fel cu Domnul Isus când a fost în corp omenesc. Prin puterea Lui, noi trebuie să ducem o viaţă curată şi nobilă ca a Mântuitorului." Divina vindecare, p. 426. Cuvântul care dă viaţă. "Puterea creatoare, care a chemat lumea la existenţă, este cuprinsă în cuvântul lui Dumnezeu. Acest cuvânt împarte puter, dă viaţă. Fiecare poruncă este o făgăduinţă, dacă este admisă de voinţă şi primită în suflet, ea aduce cu sine viaţa Celui Nemărginit. Ea schimbă firea şi re- crează sufletul după chipul lui Dumnezeu." Educaţie, p. 126. 22. Îngenunchind în rugăciune I. Umilinţa lui Solomon. "Umilinţa lui Solomon la vremea când a început să ducă poverile statului, atunci când a recunoscut înaintea lui Dumnezeu: "Eu sunt doar un tânăr neîncercat." (1 Împăraţi 3,7), dragostea lui adâncă faţă de Dumnezeu, respectul lui profund pentru lucrurile sfinte, neîncrederea în sine, precum şi faptul că înălţa cu adevărtat pe Creatorul infinit - toate aceste trăsături de caracter, demne de urmărit s-au dat pe faţă în lucrările legate de dedicarea templului, când în timpul rugăciunii sale de consacrare a îngenuncheat în poziţia umilă a unuia care cere." Profeţi şi regi, p. 47, 48. Rugăciunea lui Solomon. "Apoi Solomon a îngenuncheat pe platformă şi în auzul întregului popor a înălţat rugăciunea de consacrare. Ridicându-şi mâinile către cer, în timp ce adunarea era plecată cu faţa la pământ, împăratul s-a rugat: "Doamne, Dumnezeul lui Israel, nu este un Dumnezeu ca Tine în ceruri, nici pe pământ, care să-şi ţină legământul şi să arate milă faţă de robii Tăi care umblă înaintea Ta cu toată inima lor." Profeţi şi Regi, p. 39, 40. Exemplul pastorilor. "După lumina care mi-a fost dată, este plăcut înaintea lui Dumnezeu ca predicatorii să-şi plece genunchii, imediat ce se urcă la amvon şi să ceară în mod solemn, ajutor de la Dumnezeu. Ce impresie va face aceasta? Poporul va fi stăpânit de o solemnitate şi sfială sfântă ... Predicatorii trebuie să caute pe Dumnezeu. Acesta este primul lucru pe care trebuie să-l facă când se urcă la amvon; în felul acesta ei spun tuturor că Dumnezeu este izvorul tăriei lor." Mărturii, vol. 2, p. 613. Orice genunchi trebuie să se plece. "Când adunarea se deschide cu rugăciune, orice genunchi să se plece înaintea Celui Sfânt şi orice inimă să se înalţe către Dumnezeu în devoţiune sfântă. Rugăciunile sufletelor credincioase vor fi ascultate, iar predicarea cuvântului va avea succes... . Întreg serviciul divin să fie condus cu solemnitate şi respect sfânt ca şi când am fi în prezenţa vizibilă a stăpânului adunării." Mărturii, vol. 5, p. 492, 493.

Rugăciunea lui Iacov. "Singur şi fără apărare, Iacov s-a plecat în disperarea sa până la pământ. Era miezul nopţii. Tot ceea ce făcuse ca viaţa sa să fie scumpă pentru el, era acum departe, expus primejdiei şi morţii. Dar cel mai amar dintre toate era gândul că păcatul său a fost acela care a adus această primejdie asupra celor nevinovaţi.Cu strigăt de disperare şi lacrimi, el şi-a înălţat rugăciunea înaintea lui Dumnezeu." Patriarhi şi profeţi, p. 196, 197. Prosternat în rugăciune. "Întorcându-se, Domnul Hristos S-a îndreptat iarăşi către locul Său retras şi a căzut cu faţa la pământ copleşit de groaza unui mare întuneric. Natura omenească a Fiului lui Dumnezeu tremura în ceasul acela al încercării.Acum El se ruga, nu pentru ucenicii Săi, pentru ca să nu se piardă credinţa lor, ci pentru sufletul Său ispitit şi chinuit. Momentul teribil sosise momentul care avea să decidă soarta omenirii." Hristos Lumina Lumii, p. 687. Genunchiul tău să se plece. "Mintea ţi-a fost dată ca să poţi înţelege cum să lucrezi. Ochii ţi-au fost daţi ca să poţi vedea bine ocaziile oferite de Dumnezeu. Urechile ţi-au fost date ca să asculţi de poruncile lui Dumnezeu. Genunchii tăi să se plece de trei ori pe zi în rugăciunea pornită din inimă. Picioarele tale să alerge pe calea poruncilor lui Dumnezeu. Gândirea, străduinţa şi talentul trebuie să fie puse la lucru, ca să te poţi pregăti să treci în şcoala de sus şi să auzi pe Acela care a biruit pentru noi toate ispitele, rostind cuvintele: "Celui ce va birui, îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie." Mărturii, vol. 6, p. 298.

23. Îngenunchind în rugăciune. II Exemplul lui Petru. "Pe când privea la tristeţea lor, inima apostolului a fost cuprinsă de milă. Apoi, după ce a cerut ca prietenii care plângeau să fie scoşi afară din cameră, el a îngenuncheat şi s-a rugat fierbinte lui Dumnezeu ca să readucă la viaţă şi sănătate pe Dorca. Întorcându-se spre trupul ei, el a zis: "Tabita scoală-te!" Ea a deschis ochii şi când a văzut pe Petru, a stat în capul oaselor. Dorca fusese de mare ajutor bisericii ; şi Dumnezeu a socotit potrivit să o aducă înapoi din ţara vrăjmaşului pentru ca priceperea şi puterea ei să poată fi mai departe o binecuvântare pentru alţii şi pentru ca prin această manifestare a puterii Sale, lucrarea lui Hristos să fie întărită." Faptele Apostolilor, p. 132. Exemplul lui Ezra. "Apoi, în clipa jertfei de seară, m-am sculat din smerirea mea, cu hainele şi mantaua sfâşiate, am căzut în genunchi, am întins mâinile spre Domnul Dumnezeul meu, şi am zis: "Dumnezeule, sunt uluit şi mi-e ruşine să-mi ridic faţa spre Tine. Căci fărădelegile noastre s-au înmulţit şi greşelile noastre au ajuns până la ceruri." Ezra 9,5.6. Exemplul lui Pavel. "După ce a vorbit asfel, a îngenuncheat şi s-a rugat împreună cu ei toţi. Şi ei au izbucnit cu toţii în lacrimi, au căzut pe grumazul lui Pavel şi l-au sărutat." Faptele Apostolilor 20, 36.37. "Iată de ce, zic, îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Hristos ..." Efeseni 3,14. Exemplul lui Daniel. "Când a aflat Daniel că s-a iscălit porunca, a intrat în casa lui, unde ferestrele odăii de sus erau deschise spre Ierusalim, şi de trei ori pe zi îngenunchea, se ruga şi lăuda pe Dumnezeul lui, cum făcea şi mai înainte." Daniel 6, 10. Exemplul lui Ştefan. "Şi aruncau cu pietre în Ştefan care se ruga şi zicea: "Doamne Isuse, primeşte duhul meu!" Apoi a îngenuncheat, şi a strigat cu glas tare: "Doamne, nu le ţine în seamă păcatul acesta!"Şi după aceste vorbe a adormit." Faptele Apostolilor 7, 59. 60. Exemplul lui Isus. "Apoi S-a depărtat de ei ca la o aruncătură de piatră, a îngenuncheat şi a început să se roage." Luca 22,41. Fariseul şi vameşul. "Fariseul sta în picioare şi a început să se roage în sine astfel: "Dumnezeule îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, curvari sau chiar ca vameşul acesta. Eu postesc de două ori pe

săptămână, dau zeciuială din toate veniturile mele." "Vameşul sta departe şi nu îndrăznea nici ochii să şi-i ridice spre cer; şi se bătea cu pumnul în piept şi zicea: "Dumnezeule, ai milă de mine păcătosul !" Luca 18, 11-13. Cei trei tineri evrei. "Când ne rugăm, cea mai potrivită atitudine este de a ne pleca pe genunchi. Acest act de închinare, a fost cerut celor trei tineri evrei, aflaţi ca robi în Babilon... O astfel de închinare, este un omagiu care trebuie adus numai lui Dumnezeu - Stăpânul lumii, Creatorul universului. Aceşti trei tineri au refuzat să onoreze astfel vreun idol, chiar dacă era făcut din aur curat. De fapt, astfel ei ar fi îngenuncheat înaintea regelui Babilonului. Refuzând să asculte porunca împăratului, ei au suferit pedeapsa, şi au fost aruncaţi în cuptorul de foc. Dar Hristos a venit în persoană, şi a umblat alături de ei prin cuptorul încins, iar ei nu au fost atinşi."* "Ar trebui să ne plecăm genunchii , când ne prezentăm cererile înaintea lui Dumnezeu, atât în rugăciunea tainică, cât şi în rugăciunea publică. Acest act arată dependenţa noastră de Dumnezeu." Mesaje selectate, vol. 2, p. 311, 312.*

24. Când nu trebuie să îngenunchem. Calea mereu deschisă. "Calea către tronul lui Dumnezeu este mereu deschisă. Nu putem sta totdeauna pe genunchi în rugăciune, dar cererile noastre tăcute se pot înălţa continuu spre Dumnezeu, pentru putere şi călăuzire." Sfaturi pentru sănătate, p.362.* După voia Sa. "Rugaţi-vă deci; cereţi şi veţi primi. Rugaţi-vă pentru umilinţă înţelepciune şi curaj; pentru o credinţă mereu crescândă. Fiecare rugăciune sinceră va primi răspuns. Poate nu în felul şi la momentul aşteptat de noi. Dumnezeu va răspunde rugăciunii la timpul cel mai potrivit şi pe calea cea mai bună pentru nevoile noastre. Când suntem în încercări, singuri, descurajaţi şi ne rugăm, Dumnezeu nu va răspunde întotdeauna potrivit cu aşteptările noastre, dar totdeauna spre binele nostru." Lucrătorii Evangheliei, p. 258.* Roagă-te adesea. "Roagă-te în cămăruţa ta şi, mergând la lucrul tău zilnic, lasă ca inima să fie mereu înălţată la Dumnezeu. Astfel a umblat Enoh cu Dumnezeu. Aceste rugăciuni în taină se înalţă la tronul harului asemenea mirosului preţios al jertfei de tămâie. Satana nu poate să înfrângă pe acela a cărui inimă se sprijină astfel pe Dumnezeu." Calea către Hristos, p. 98, 99. Intenţiile bune nu sunt de ajuns. "Toate planurile şi intenţiile voastre bune nu vor fi în stare să reziste la proba ispitei. Voi trebuie să fiţi bărbaţi de rugăciune. Cererile voastre nu trebuie să fie fără viaţă, ocazionale, la întâmplare; ci serioase, stăruitoare şi neîntrerupte. Nu e nevoie să fi singur, sau să fi pe genunchi pentru a te ruga; ci chiar în mijlocul lucrului sufletele voastre se pot înălţa adesea către Dumnezeu. Atunci veţi fi bărbaţi cu ţinte înalte şi sfinte, bărbaţi de o statornicie nobilă, care nu se vor abate de la adevăr şi de la dreptate din nici o consideraţie. Satana caută mereu să influenţeze şi să stăpânească mintea, şi nici unul dintre noi nu este sigur, decât numai dacă suntem neîncetat într-o strânsă legătură cu Dumnezeu. Noi trebuie să primim ajutor ceresc în orice clipă; şi dacă vrem să fim păziţi prin puterea lui Dumnezeu, trebuie să ascultăm de toate poruncile Sale." Mărturii, vol. 4, p. 542, 543. Credincioşi ca Daniel. "Nu putem îngenunchea întotdeauna pentru rugăciune ... Chiar în mijlocul activităţilor şi preocupărilor zilnice, noi putem cere ajutor; şi avem făgăduinţa dată de Unul care nu ne va înşela: "Veţi primi". Creştinul poate şi trebuie să-şi găsească timp pentru rugăciune. Daniel, era un om de stat asupra căruia erau puse responsabilităţi importante; totuşi de trei ori pe zi se întâlnea cu Dumnezeu şi Domnul îi dădea Spiritul Sfânt. La fel şi astăzi oamenii pot intra "în locul prea sfânt" al Celui prea Înalt ca să simtă şi să

primească asigurarea făgăduinţei Sale. Toţi aceia care doresc cu adevărat să se roage, pot găsi un loc unde să vorbească cu Dumnezeu, unde nici o ureche nu poate auzi; ci unde strigătele de ajutor ale celui neajutorat, zdrobit şi nevoiaş pot fi auzite de Unul care are grijă chiar de mica vrăbiuţă. El zice: "Voi sunteţi mai de preţ decât multe vrăbii." Matei 10, 31" Sfaturi pentru sănătate, p. 423, 424.* Oriunde am fi. "Trebuie să ne rugăm neîncetat. Cu voinţa supusă , cu un spirit de umilinţă şi smerenie. Nu trebuie să aşteptăm ocazia de a îngenunchea înaintea lui Dumnezeu. Putem să ne rugăm şi să vorbim Domnului, oriunde neam afla." Mesaje Selectate, vol. 3, p. 266.* S-a rugat Solomon stând în picioare? "În timpul rugăciunii de consacrare a templului, Solomon s-a rugat stând în picioare? Dacă da, atunci aceasta este singura închinare publică de acest fel, menţionată în Biblie. 1Împăraţi 8, 22 nu descrie tot evenimentul. Mai întâi, Solomon a stat în picioare - şi toată adunarea împreună cu el - şi a binecuvântat poporul (1 Împăraţi 8, 14.) Apoi a îngenuncheat să se roage - în timp ce tot poporul şi-a plecat feţele - şi a înălţat acea rugăciune publică de consacrare. Când a terminat, el împreună cu tot poporul, s-a ridicat în picioare, a binecuvântat încă odată adunarea şi i-a încurajat să se supună lui Dumnezeu." * 25. Făgăduinţa, rugăciunii. Scopul făgăduinţelor lui Dumnezeu. "Dumnezeu a aşezat făgăduinţe în cuvântul Său, pentru ca noi să avem credinţă în El. În aceste făgăduinţe, El ne descoperă eternitatea, dăruindu-ne o străfulgerare a minunatei comori de slavă, ce aşteaptă pe biruitor." Viaţa mea astăzi, p. 338. * Răspunsul va veni. "Rugăciunile simple, dacă vor fi dictate de Duhul Sfânt se vor urca la porţile întredeschise, prin acea uşă despre care Hristos declară că El a deschis-o şi nimeni n-o poate închide. Aceste rugăciuni combinate cu mireasma desăvârşirii lui Hristos, se vor înălţa ca un miros plăcut până la Tatăl, care ne va trimite răspunsul." Mărturii, vol. 6, p. 467. Este ajutor din belşug. "Faptul că aţi fost botezaţi în Numele Tatălui, şi al Fiului şi al Duhului Sfânt, este o asigurare că, dacă veţi cere ajutorul lor, aceste puteri vă vor ajuta în orice timp de nevoie. Domnul va auzi şi răspunde la rugăciunile urmaşilor Săi, care poartă jugul lui Hristos şi învaţă blândeţea şi umilinţa în şcoala Sa." Mărturii, vol. 6, p. 99 Ajutor la vreme de necaz. "Truditorii în mersul împovărat al vieţii, aglomeraţi şi aproape copleşiţi de încurcături, pot înălţa la Dumnezeu o rugăciune pentru călăuzire divină. Călătorii pe mare şi pe uscat când sunt ameninţaţi de vreo mare primejdie, se pot preda în felul acesta protecţiei cerului. În vremuri de primejdie sau greutăţi neaşteptate, inima îşi poate înălţa strigătul după ajutor, Aceluia care s-a angajat să vină în sprijinul celor credincioşi, oricând Îl vor chema. În orice împrejurare, în orice stare, sufletul împovărat cu amărăciune şi grijă, asaltat crunt de ispită, poate găsi asigurare, sprijin şi ajutor în dragostea şi puterea inepuizabilă a unui Dumnezeu care-Şi păstrează legământul." Profeţi şi Regi, p. 631.

27. Rugăciunea tainică. Rugăciunea tainică este deosebită. "Toţi trebuie să simtă ca o datorie a lor, de creştini, de a se ruga scurt. Spuneţi Domnului tocmai ceea ce vă lipseşte, fără să colindaţi prin toată lumea. În rugăciunea tainică, toţi au privilegiul de a se ruga cât de mult le place. Ei se pot ruga pentru toate rudele şi prietenii lor. Cămăruţa este locul unde pot spune Domnului, toate greutăţile, toate necazurile şi încercările lor personale. O adunare obişnuită de rugăciune, nu este locul unde

credinciosul să-şi desfăşoare secretele inimii sale." Mărturii, vol. 2, p. 578. O mare însemnătate. "Rugăciunea tainică, rugăciunea în familie, rugaciunea în adunările publice pentru adorarea lui Dumnezeu - toate sunt de cea mai mare însemnătate. Iar noi trebuie să trăim ceea ce ne rugăm. Noi trebuie să conlucrăm cu Domnul Hristos în lucrarea Lui." Mărturii, vol 7, p. 239. Ucigaşii adunărilor de rugăciune. "Mă tem însă, că unii, care nu-şi aduc necazurile lor înaintea lui Dumnezeu în rugăciune personală, le păstrează pentru ora adunării de rugăciune, şi acolo ei îşi desfăşoară rugăciunea pentru mai multe zile. Unii ca aceştia pot fi numiţi: ucigaşi ai adunărilor de rugăciune. Ei nu emit nici o lumină, nu îmbărbătează pe nimeni. Rugăciunile lor sunt reci, îngheţate şi lungi, şi mărturisirile lor apostaziate aruncă o umbră. Toţi răsuflă bucuroşi că ei au terminat şi este aproape cu neputinţă să mai îndepărtezi atmosfera rece şi întunecoasă, adusă în adunare de rugăciunile şi îndemnurile lor. După lumina pe care am primit-o, adunările noastre trebuie să fie sociale, spirituale şi nu prea lungi. Rezervele, mândria, vanitatea şi teama de oameni să fie lăsate acasă. Micile deosebiri şi prejudecăţi, nu trebuie luate cu noi la aceste adunări. Ca şi într-o familie unită, simplitatea, blândeţea, încrederea şi dragostea trebuie să existe în inimile fraţilor şi surorilor care se adună spre a fi înviorare şi îmbărbătare prin aducerea luminii laolaltă." Mărturii, vol 2, p. 578, 579. Intră în cămăruţa ta. "Când te rogi, intră în cămăruţa ta." Să aveţi un loc tainic pentru rugăciune. Isus avea locuri speciale unde se întâlnea cu Tatal Său; astfel de locuri ar trebui să avem şi noi. Avem nevoie, uneori, să ne retragem puţin într-un loc simplu, unde să fim singuri cu Dumnezeu." * "În Numele lui Isus, noi putem veni în prezenţa lui Dumnezeu, cu încrederea unui copil . Nimeni nu trebuie să fie mijlocitor. Prin Isus, ne putem deschide inimile înaintea lui Dumnezeu, care ne cunoaşte şi ne iubeşte." * "În locul tainic al rugăciunii, unde nimeni nu poate vedea, dar Dumnzeu vede; unde nimeni nu poate auzi, dar Dumnzeu aude, putem prezenta cele mai ascunse dorinţe şi doruri înaintea Tatălui milostiv. În tăcerea şi liniştea sufletului, vocea care niciodată nu a încetat să răspundă strigătului nevoilor omeneşti, va vorbi inimilor noastre." Cuvântări de pe Muntele Fericirilor, p. 83, 84. * 27. Biblia - Siguranţa pentru viitor. Aşa vorbeşte Domnul. "Când Satana insistă cu sugestiile sale asupra cugetelor noastre, dacă nutrim un "Aşa vorbeşte Domnul", ne vom simţi îndemnaţi a merge în sala de audienţă secretă a Celui Prea Înalt." Mărturii, vol. 6, p. 393. Cunoştinţa adevărului - un scut. " Aceia care caută cu seriozitate cunoaşterea adevărului şi se străduiesc să-şi curăţească sufletele prin ascultare, făcând astfel tot ce pot pentru a se pregăti de luptă, vor găsi în Dumnezeul adevărului o apărare sigură. “Fiindcă ai păzit Cuvântul răbdării Mele, te voi păzi şi Eu” (vers. 10), este făgăduinţa Mântuitorului. El va trimite mai degrabă pe toţi îngerii din cer să păzească pe poporul Său, decât să lase un singur suflet, care se încrede în El, să fie biruit de Satana." Tragedia Veacurilor, p.560. Scripturile, pavăză împotriva rătăcirii. "Poporul lui Dumnezeu este îndrumat către Scripturi ca apărare contra influenţei învăţătorilor falşi şi puterii amăgitoare a duhurilor întunericului. Satana foloseşte toate mijloacele posibile pentru a împiedica pe oameni să cunoască Biblia, deoarece declaraţiile ei clare îi descoperă amăgirile. Ori de câte ori are loc o redeşteptare a lucrării lui Dumnezeu, prinţul răului se trezeşte la o activitate mai intensă; în prezent, el depune toate eforturile pentru bătălia finală împotriva lui Hristos şi a urmaşilor Lui. Ultima mare amăgire se va desfăşura curând în faţa noastră. Antihrist îşi va prezenta lucrările miraculoase înaintea ochilor noştri. Contrafacerea se va asemăna atât de mult cu adevărul, încât va fi imposibil să se facă deosebirea între ele, decât numai cu ajutorul Sfintelor Scripturi. Orice afirmaţie şi orice minune trebuie verificate pe baza mărturiei Bibliei." Tragedia Veacurilor, p. 593,

594. Un fulger la timpul potrivit. "O stăruinţă zilnică plină de râvnă de a cunoaşte pe Dumnezeu şi pe Isus Hristos pe care L-a trimis El, avea să aducă puterea şi priceperea pentru suflet. Cunoştinţa câştigată prin cercetarea zeloasă a Scripturilor, va veni în minte ca un fulger la timpul potrivit. Dar dacă unii au neglijat să cunoască cuvintele lui Hristos, dacă nu au pus la probă puterea harului Său în încercare, nu se pot aştepta ca Duhul Sfânt să le amintească cuvintele Lui. Ei trebuie să servească lui Dumnezeu în fiecare zi cu o iubire neîmpărţită şi apoi să se încreadă în El." Hristos Lumina Lumii, p. 355. Stă scris. "Poporul lui Dumnezeu încercat şi verificat... . trebuie să-şi întemeieze poziţia, pe Cuvântul Viu: "Stă scris". Mărturii, vol.9, p. 16. 28. Stăruiţi în rugăciune tainică. Isus, este viţa. "Ar trebui să stăruim în rugăciune tainică. Isus este viţa, noi suntem mlădiţele. Pentru a creşte şi a ajunge la maturitate, trebuie să ne hrănim zilnic cu sevă din Viţa Vie. Despărţiţi de Viţă, nu putem face nimic." Experienţe şi viziuni, p. 73. Ce preţioasă este rugăciunea în taină. "Numai rugăciunea în familie sau în public nu este de ajuns. Rugăciunea în taină este foarte necesară; în singurătate, sufletul este înfăţişat gol înaintea ochiului cercetător al lui Dumnezeu şi orice cuget este cercetat. Rugăciunea în taină ! Cât de preţioasă este ea ! Sufletul este în comuniune cu Dumnezeu! Rugăciunea în taină trebuie auzită numai de Dumnezeu. Nici o ureche curioasă nu trebuie să fie împovărată cu auzirea unor astfel de cereri ascunse. În rugăciunea făcută în taină, sufletul este liber de influenţele înconjurătoare, liber de orice tulburare. Liniştit, dar cu evlavie, el se va înălţa către Dumnezeu. Rugăciunea în taină este adesea pervertită şi mirosul ei dulce este pierdut, prin rugăciunea cu voce tare. În loc ca sufletul să se încreadă calm şi liniştit în Dumnezeu cu o credinţă deplină, el se exprimă în cuvinte josnice şi umilite, ridicându-şi glasul în strigăte plângătoare şi agitate; în acest fel, rugăciunea în taină îşi pierde influenţa ei duioasă şi sfântă. Rugăciunea în taină, adusă aşa cum trebuie este de un mare folos. Dar rugăciunea făcută în public, în mijlocul familiei sau a vecinilor, nu este o rugăciune în taină chiar dacă se crede aşa, şi din ea nu se poate primi tărie dumnezeiască." Mărturii, vol. 2, p. 189, 190. Începutul răului. "Răul a început cu neglijarea vegherii şi a rugăciunii în taină, apoi a urmat şi neglijarea altor datorii religioase, şi în felul acesta s-a deschis calea pentru toate păcatele următoare... . Oricare ar fi fost experienţa noastră, oricât de înaltă ar fi situaţia noastră, noi avem nevoie neîncetat de veghere şi rugăciune. Noi trebuie să fim zilnic stăpâniţi de spiritul luim Dumnezeu pentru că altfel vom fi stăpâniţi de duhul lui Satana." Mărturii, vol. 5, p. 102. Rugăciunea în taină neglijată. "Altarul familial este neglijat, rugăciunea în taină este uitată. Mulţi susţin că procedează drept cu aproapele lor şi se pare că au sentimentul că făcând astfel, rezolvă totul în privinţa datoriei lor. Dar nu este suficient să păstrezi ultimele şase porunci ale Decalogului. Noi trebuie să iubim pe Domnul Dumnezeul nostru cu toată inima noastră. Nimic altceva nu poate satisface cerinţele Legii lui Dumnezeu, decât ascultarea de fiecare precept al ei." Fii şi Fiice ale lui Dumnezeu, p. 57. Rugăciunea în taină este putere. "Tăria câştigată prin rugăciune tainică, stăruitoare, ne pregăteşte să rezistăm ademenirilor societăţii." Mărturii, vol. 5 , p. 113. Mai întâi, rugăciunea în taină. "Să primim lumină şi binecuvântare, pentru ca să avem ceva de împărtăşit. Este privilegiul fiecărui lucrător de a vorbi mai întâi cu Dumnezeu în locul retras al rugăciunii, şi apoi să vorbim oamenilor ca vocea lui Dumnezeu. Bărbaţii şi femeile care comnuică cu Dumnezeu, care au pe Hristos în inimă, sfinţesc chiar atmosfera, pentru că ei conlucrează cu îngerii cei

sfinţi. De o astfel de mărturie avem nevoie în acest timp. Avem nevoie de puterea transformatoare a lui Dumnezeu, de puterea care ne conduce la Hristos." Mărturii, vol. 6, p. 52. Clarviziune prin rugăciunea tainică. "Domnul spune: "Intră în camera ta, şi acolo în ascuns vorbeşte cu inima ta; ascultă de glasul adevărului, de vocea conştiinţei." Nimic nu va da o vedere mai limpede despre sine însuşi, ca rugăciunea în ascuns. Acela care vede în ascuns şi ştie toate lucrurile, va lumina priceperea noastră şi va răspunde la cererile noastre. Datoriile simple şi lămurite care nu trebuie neglijate, vor fi descoperite în faţa noastră. Faceţi un legământ cu Dumnezeu de a vă preda pe voi înşivă şi toată puterea voastră în serviciul Lui." Mărturii, vol. 5, p. 163. Legătura cu Dumnezeu înaintea legăturii cu oamenii. "Efortul personal pentru binele altora trebuie să fie precedat de multă rugăciune în taină, pentru că el cere o mare înţelepciune spre a înţelege ştiinţa mântuirii sufletelor. Mai înainte de a avea legătură cu oamenii, trebuie să avem comuniune cu Domnul Hristos. La tronul harului ceresc, noi putem obţine pregătirea necesară pentru a sluji oamenilor. Să lăsăm inima să tânjească de dorinţa pe care o are pentru Dumnezeu, pentru Viul Dumnezeu. Viaţa Domnului Hristos a arătat ce poate face omul atunci când ajunge părtaş naturii divine. Atunci, să cerem şi vom primi. Cu credinţa stăruitoare a lui iacov, cu insistenţa neşovăielnică a lui Ilie, să cerem pentru noi tot ceea ce Dumnezeu ne-a făgăduit." Parabolele Domnului Hristos, p. 149. Isus priveşte la noi. "Ca şi Natanael, avem nevoie să studiem Cuvântul lui Dumnezeu pentru noi înşine şi să ne rugăm pentru iluminarea Duhului Sfânt. Acela care a văzut pe Natanael sub smochin, ne va vedea şi pe noi în locul tainic al rugăciunii. Îngerii porniţi din lumea de lumină sunt aproape de aceia care plini de umilinţă, caută călăuzirea divină." Hristos Lumina Lumii, p. 141. 29. Prin rugăciune. Rugaţi-vă neîncetat. "Fără rugăciuni stăruitoare şi continuă veghere, noi suntem în primejdia de a deveni din ce în ce mai nepăsători şi de a devia de la calea dreaptă. Vrăjmaşul mântuirii noastre caută mereu să pună piedici în calea spre tronul milei, pentru ca noi să nu putem obţine - prin rugăciuni stăruitoare şi credinţă - harul şi puterea de a rezista ispitei." Calea către Hristos, p. 95. Nimic să nu vă amăgească. "Sfinţenia nu este extaz, răpire sufletească; ea este o deplină predare a voinţei lui Dumnezeu; ea înseamnă a trăi prin orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu; înseamnă a face voia Tatălui nostru Ceresc; înseamnă încredere în Dumnezeu în vreme de încercare, în timp de întuneric ca şi în vreme luminoasă; înseamnă a umbla prin credinţă, a sluji pe Dumnezeu cu încredere neclintită, a rămâne în iubirea Sa." Faptele Apostolilor, p. 51. Încredere puternică. "Rugăciunea care porneşte dintr-o inimă serioasă şi credincioasă, este cu adevărat o rugăciune făcută cu ardoare, care are o mare putere. Dumnezeu nu răspunde întotdeauna la rugăciunile noastre aşa cum ne aşteptăm noi, căci noi poate nu cerem ceea ce este spre binele nostru cel mai mare; dar în dragostea şi înţelepciunea Sa, El ne va da acele lucruri de care avem cea mai mare trebuinţă." Mărturii, vol. 5, p. 531. Plini de dragostea divină. "Inima ucenicilor era supraîncărcată cu o generozitate atât de deplină, atât de adâncă, atât de larg cuprinzătoare, încât îi constrângea să meargă până la marginile pământului, mărturisind: "Să ne ferească Dumnezeu să ne lăudăm cu altceva, decât cu crucea Domnului Isus Hristos." Prin rugăciune călduroasă şi stăruitoare, ei au fost înzestraţi cu Duhul Sfânt şi apoi au pornit apăsaţi de povara salvării de suflete, umpluţi de râvna de a extinde biruinţa crucii.

Ceea ce a făcut Domnul pentru poporul Său atunci, este tot atât de necesar poate chiar mai necesar - ca El să facă pentru poporul Său azi. Nu urmează ca Duhul lui Dumnezeu să vină astăzi ca să umple pe oameni de putere?" Mărturii, vol. 7, p. 31, 33. 30. Pretutindeni în rugăciune tainică. Oricând şi oriunde. "Nu există timp sau loc care să fie nepotrivit a înălţa rugăciuni lui Dumnezeu. Nu există nimic care să ne poată împiedica a înălţă inimile noastre în rugăciuni stăruitoare. În învălmăşeala străzii, în mijlocul ocupaţiilor zilnice, noi putem aduce cererile noastre înaintea lui Dumnezeu pentru ca Acesta să ne acorde călăuzirea divină, aşa cum a făcut Neemia atunci când a adresat cererea sa împăratului Artaxerxe. Un loc retras pentru rugăciune poate fi găsit oriunde ne-am afla. Trebuie să avem totdeauna uşa inimii deschisă, adresând mereu invitaţia ca Domnul Hristos să vină şi să locuiască în inima noastră ca un oaspete ceresc." Calea către Hristos, p. 99. Mergând pe cale. "Toţi aceia care sunt în suferinţă sau nedreptăţiţi, să strige la Dumnezeu. Îndepărtaţi-vă de aceia ale căror inimi sunt ca oţelul şi aduceţi cererile voastre la cunoştinţa Creatorului. Nici unul dintre cei ce vin la El cu inima zdrobită, nu va fi respins. Nici o rugăciune sinceră nu se pierde. În mijlocul osanalelor înălţate de corurile cereşti, Dumnezeu aude strigătele chiar şi ale celei mai slabe fiinţe omeneşti. Noi, putem prezenta dorinţa şi povara inimii în cămăruţa noastră, putem înălţa o rugăciune mergând pe drumul nostru, şi cuvintele noastre ajung la tronul Stăpânului Universului. Ele poate că nu sunt auzite de vreo ureche omenească, dar ele nu se pot pierde neauzite, nici nu se rătăcesc în învălmăşeala preocupărilor zilnice. Nimic şi nimeni nu poate înăbuşi rugăciunea sufletului. Ea se ridică mai presus de zgomotul străzii, mai presus de tumultul mulţimii şi ajunge în curţile cerului. Noi vorbim cu Dumnezeu şi de aceea rugăciunile noastre sunt ascultate." Parabolele Domnului Hristos, p. 174. Fiecare respiraţie, o rugăciune. "Cultivaţi deprinderea de a vorbi cu Mântuitorul când sunteţi singuri, când sunteţi pe cale, când sunteţi ocupaţi cu treburile zilnice. Inima să fie fără încetare înălţată fără încetare la ceruri, fără glas, după ajutor, după lumină, după putere şi cunoştinţă. Fiecare respiraţie să fie o rugăciune." Divina Vindecare, p. 511. Rugăciune şi lucrare. "Trebuie să trăim o îndoită viaţă - o viaţă de cugetare şi de acţiune, de rugă tăcută şi de lucrare plină de râvnă. Tăria câşticată prin comuniunea cu Dumnezeu unită cu efortul plin de râvnă de a educa mintea să fie cugetătoare şi atentă la griji, pregăteşte pe om pentru datoriile zilnice şi păstrează spiritul în pace în împrejurări oricât de grele." Divina Vindecare, p. 512.

31. Rugăciune şi meditaţie. Meditaţi asupra iubirii Sale. "Dumnezeu ne invită să ne umplem inima cu cugetări înalte, cu gânduri curate. El doreşte ca noi să medităm la iubirea şi mila Sa, să studiem lucrarea Sa minunată, în marele Plan al Mântuirii. Atunci, înţelegerea noastră cu privire la adevăr va fi din ce în ce mai clara, iar dorinţa noastră după curăţia inimii şi limpezimea gândurilor va fi tot mai înaltă şi tot mai sfântă. Atunci, cel credincios trăind în atmosfera cea curată a cugetelor sfinte,

va fi transformat prin comuniunea cu Dumnezeu şi prin studiul Sfintelor Scripturi." Parabolele Domnului hristos, p. 60. Meditaţie şi studiul Scripturii. "Isus a făgăduit ucenicilor Săi: “Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl, în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile, şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu”. (Ioan 14:26). Învăţăturile lui Hristos trebuie să fi fost deja depozitate în minte pentru ca Duhul lui Dumnezeu să ni le aducă aminte în timp de primejdie." Tragedia Veacurilor, p. 599, 600. Ascultă şi cere. "O adevărată cunoaştere a Bibliei, nu poate fi câştigată numai prin ajutorul Spiritului prin care a fost dat Cuvântul.Pentru a dobândi această cunoştinţă noi trebuie să o trăim. Tot ce porunceşte Cuvântul lui Dumnezeu, trebuie să facem.Tot ce făgăduieşte, trebuie să cerem." Educaţie, p. 189. Sinceritatea scopului. "Înţelegerea adevărului biblic nu depinde atât de mult de capacitatea intelectuală a celui care studiază, cât de sinceritatea scopului, de dorinţa serioasă după neprihănire." Tragedia Veacurilor, p. 599 Umblaţi în lumină. "Umblaţi fără încetare în lumina lui Dumnezeu. Cugetaţi ziua şi noaptea la caracterul Lui. Atunci veţi vedea frumuseţea Lui şi vă veţi bucura de bunătatea Lui. Inima voastră va fi încălzită de simţirea iubirii Lui. veţi fi înălţaţi, ca şi cum aţi fi purtaţi pe braţe veşnice. Cu puterea şi lumina date de Dumnezeu, puteţi înţelege mai mult şi veţi putea săvârşi mai mult decât aţi crezut vreodată că ar fi cu putinţă." Divina Vindecare, p. 514. Meditaţi la desăvârşirea Mântuitorului. "În timp ce cugetăm la desăvârşirea Mântuitorului nostru, vom dori să fim cu totul transformaţi şi reînnoiţi după chipul Său curat. Sufletul nostru va înseta şi va flămânzi atunci după asemănarea cu Cel pe care-L adorăm. Cu cât cugetele noastre se vor ocupa mai mult de Domnul Hristos, cu atât mai mult vom vorbi şi altora despre El şi-L vom reprezenta în lume prin viaţa noastră." Calea către Hristos, p. 89. Trăind în timpul sfârsitului. "Trăim în cea mai solemnă perioadă a istoriei acestei lumi. Destinul mulţimilor care populează pământul este gata să se hotărască. Binele nostru viitor şi mântuirea altor suflete depind de calea pe care o alegem acum. Avem nevoie să fim călăuziţi de Duhul adevărului. Orice urmaş al lui Hristos trebuie să întrebe cu seriozitate: “Doamne, ce vrei să fac?” Trebuie să ne umilim înaintea Domnului, cu post şi rugăciune şi să cugetăm mult la Cuvântul Său, îndeosebi la scenele judecăţii. Trebuie să căutăm să avem acum o experienţă vie şi profundă în lucrurile lui Dumnezeu. Nu avem nici o clipă de pierdut. Evenimente de importanţă vitală au loc în jurul nostru; ne găsim pe terenul fermecat al Satanei. Nu dormiţi, sentinele ale lui Dumnezeu; dacă deveniţi nepăsătoare şi somnolente, vrăjmaşul vă pândeşte de aproape şi este gata în orice moment să sară asupra voastră şi să vă facă prada lui." Tragedia veacurilor, p. 601. 32. Îngerii şi rugăciunea. În ajutorul celor suferinzi. "Când neglijaţi rugăciunea pentru cei bolnavi, voi îi lipsiţi de o mare binecuvântare; pentru că îngerii lui Dumnezeu aşteaptă să slujească acestor suflete ca răspuns la rugăciunile voastre." Divina Vindecare, p. 195. Ei aud rugăciunile. "Dacă oamenii ar putea să vadă cu ochi cereşti, ar observa grupuri de îngeri care excelează în putere stând în jurul acelora care au păzit cuvântul răbdării lui Hristos. Cu o dragoste plină de simpatie aceşti îngeri au fost martorii chinului lor şi le-au auzit rugăciunile. Ei aşteaptă cuvântul Comandantului lor ca să-i smulgă din primejdie." Tragedia veacurilor, p. 630. Îngeri raportori. "Fie ca îngerii raportori să scrie istoria sfântă a luptelor şi conflictelor poporului lui Dumnezeu. Fie ca ei să noteze rugăciunile şi lacrimile lor." Faptele Apostolilor, p. 561. Gata să răspundă. "Fiinţele cereşti sunt gata să răspundă rugăciunilor

acelora care lucrează fără egoism pentru interesele cauzei lui Dumnezeu. Îngerii prea sfinţi din curţile cereşti sunt gata să slujească în urma rugăciunilor înălţate la Dumnezeu pentru înaintarea lucrării Sale. Fiecare înger are rolul şi datoria lui şi nu îi este permis să părăsească postul său pentru a merge în alt loc." Comentarii Biblice, p. 1173. * Trimişi ca să răspundă. "Îngerii slujitori aşteaptă lângă tronul lui Dumnezeu, ca să se supună imediat mandatului lui Isus, de a răspunde la fiecare rugăciune, care este înălţată prin credinţă şi stăruinţă." Mesaje Selectate, vol. 2, p. 377. * În ajutorul nostru. "Prin credinţă vie şi rugăciune stăruitoare, noi putem aduce de partea noastră o suită de îngeri cereşti, care ne vor păzi de orice influenţă negativă." Chemarea noastră înaltă, p. 23. Purtători ai binecuvântării. "Îngerii aduc neîncetat binecuvântăre şi speranţă, curaj şi ajutor fiilor oamenilor." Faptele Apostolilor, p. 153. "Puterea şi harul au fost date prin Domnul Hristos spre a fi duse de îngerii slujitori fiecărui suflet credincios." Calea către Hristos, p. 53. De ce ne rugăm atât de puţin? "Ce vor gândi îngerii cerului despre noi, sărmanele şi neajutoratele fiinţe omeneşti, care suntem supuşi ispitei, şi care totuşi ne rugăm aşa de puţin şi avem atât de puţină credinţă, în timp ce inima iubirii infinite a lui Dumnezeu se pleacă spre noi gata să ne dea mai mult decât cerem sau gândim noi? Îngerii găsesc o mare plăcere să se plece înaintea lui Dumnezeu şi să stea lângă El. Ei consideră comuniunea cu Dumnezeu ca fiind cea mai mare bucurie a lor; totuşi, fiii acestui pământ, care au aşa de multă nevoie de ajutorul pe care numai Dumnezeu îl poate da, se simt parcă mulţumiţi să umble în afara luminii Duhului Său şi fară însoţirea prezenţei Sale." Calea către Hristos, p. 94.

33. Pentru ce ne rugăm dacă Dumnezeu ştie tot? Cerem pentru că Dumnezeu spune, "Cereţi şi veţi primi". Noi nu ne rugăm pentru a-L informa pe Dumnezeu cu privire la ceva ce El nu ştie. Domnul cunoaşte toate secretele fiecărui suflet." Solii Către Tineret, p. 247. * "Chiar înainte ca rugăciunea să fie înălţată, sau pornirea inimii să fie manifestată, harul Domnului Hristos iese în întâmpinarea harului care lucrează asupra sufletului omenesc." Parabolele Domnului Hristos, p. 206. O mulţime de binecuvântări pentru cei care cer. "Dumnezeu are un cer plin de binecuvântări, pe care El doreşte să le reverse asupra acelora care caută cu ardoare, ajutorul pe care numai singur Dumnezeu îl poate da." Fii şi Fiice ale lui Dumnezeu, p. 123. "Când vă rugaţi pentru lucruri necesare bunăstării sufletului vostru, credeţi că le-aţi primit şi le veţi avea." Viaţa mea astăzi, p. 16. Rugăciunea nu schimbă gândurile lui Dumnezeu, ea influenţează acţiunile Sale. "Prin rugăciunile noastre insistente, noi demonstrăm încrederea noastră puternică în Dumnezeu. Simţământul lipsei noastre, ne determină să ne rugăm în mod stăruitor, iar Tatăl nostru ceresc este mişcat de rugăciunile noastre fierbinţi." Parabolele Domnului Hristos, p. 172. 34. Dumnezeu aude rugăciunile noastre. El aude şi răspunde. "Dumnezeu ascultă într-adevăr rugăciunea. Domnul a zis: "Dacă veţi cere ceva în Numele Meu, voi face." Şi iarăşi zice: "Dacă Îmi slujeşte cineva, Tatăl îl va cinsti". (Ioan 14, 14; 12, 26) Dacă trăim după Cuvântul

Său, atunci fiecare făgăduinţă preţioasă dată de El, se va împlini cu noi. Noi nu merităm mila Lui, dar dacă ne predăm Lui, atunci El ne primeşte. El va lucra pentru cei ce urmează Lui." Divina Vindecare, p. 226, 227. "Domnul aude şi va răspunde cu siguranţă copiilor Săi, dacă ei îl vor căuta pentru sfătuire şi călăuzire." Evanghelism, p. 399. * El aude şi poartă de grijă. "Dumnezeu locuieşte în fiecare cămin. El aude fiecare cuvânt care este rostit, ascultă fiecare rugăciune înălţată, înţelege suferinţa şi dezamăgirea fiecărui suflet... . El se preocupă de nevoile noastre şi dragostea, mila şi harul Său se revarsă continuu pentru a împlini toate nevoile noastre." Cuvântări de pe Muntele Fericirilor, p. 105.* "Dumnzeu ascultă rugăciunile tuturor acelora care îl caută în adevăr. El are puterea de care noi toţi avem nevoie. El umple inima cu bucurie, pace şi sfinţenie. Caracterul se dezvoltă continuu. Nu ne putem îngădui să cheltuim timp, lucrând împotriva planurilor lui Dumnezeu." Mărturii, vol. 9, p. 169. Partea noastră. "Sentimentul vostru de dependenţă vă va mâna la rugăciune şi simţul datoriei vă va îndemna la lucru. Rugăciunea şi sârguinţa va fi ocupaţia vieţii voastre. Voi trebuie să vă rugaţi ca şi când reuşita şi lauda s-ar datora numai lui Dumnezeu, şi să lucraţi ca şi când datoria ar fi totul pentru voi. Dacă vă trebuie putere, o veţi putea căpăta. Ea aşteaptă ca s-o atrageţi la voi. Credeţi doar în Dumnezeu, contaţi pe Cuvântul Său, lucraţi prin credinţă şi binecuvântarea va veni... . Numai pe cei umiliţi, încrezători şi cu inima zdrobită, Dumnezeu îi primeşte şi ascultă rugăciunile lor." Mărturii, vol. 4, p. 538, 539.

35. Nu depinde de sentimente. Sentimentele nu sunt o măsură de conduită. "Mulţi fac o greşeală gravă în viaţa lor religioasă, fixându-şi atenţia asupra simţurilor lor şi în funcţie de ele ei judecă propăşirea sau declinul lor. Simţurile nu sunt o măsură de conduită sigură. Nu trebuie să căutăm în sentimente dovada acceptării noastre de către Dumnezeu. În ele nu vom găsi decât ceva care ne va duce la descurajare. Singura noastră speranţă este să: "privim la Isus, începătorul şi desăvârşitorul credinţei noastre." Mărturii, vol. 5, p. 199, 200. Sentimentele ne pot dezamăgi. "Simţurile sunt adesea înşelătoare; emoţiile nu sunt o ocrotire sigură, pentru că ele sunt schimbătoare şi supuse influenţelor din afară. Mulţi sunt amăgiţi a se sprijini pe impresiile lorsenzaţionale. Proba este: Ce faceţi voi pentru Hristos? Ce biruinţe câştigaţi voi? Ce jertfe faceţi voi? A birui un spirit egoist, a rezista ispitei de a neglija datoria, a supune patimile şi a da ascultare voioasă şi veselă voinţei lui Hristos, este o dovadă mult mai mare că sunteţi copiii ai lui Dumnezeu, decât o evlavie şi o religie emoţională şi spasmodică." Mărturii, vol. 4, p. 188. Principiile sunt mai importante decât sentimentele. "Am văzut că, creştinii nu trebuie să preţuiască prea mult, sau să depindă prea mult de un elan trecător al sentimentelor. Aceste sentimente nu sunt întotdeauna o bună călăuză. Scopul fiecărui creştin trebuie să fie de a servi lui Dumnezeu din principiu şi de a nu fi condus de sentiment. Făcând astfel, credinţa va fi pusă în practică şi va creşte. Am văzut că dacă creştinii duc o viaţă de umilinţă jertfitoare, atunci pacea şi bucuria în Domnul va fi rezultatul. Dar cea mai mare fericire va fi simţită în a face bine altora, în a-i face fericiţi. O astfel de fericire, va fi durabilă." Mărturii, vol. 1, p. 161.

36. Când şi cum va răspunde Dumnezeu la rugăciune? Răspunsul poate întârzia. "Noi trebuie să ne sprijinim pe Domnul şi să-L

aşteptăm cu răbdare. Poate că răspunsul la rugăciunile noastre nu va veni aşa de repede cum am dori noi şi poate nu va fi exact ceea ce am cerut noi; dar Acela care ştie ceea ce este spre cel mai mare bine pentru copiii Săi, va da o şi mai mare binecuvântare, un mai mare bine decât acela pe care l-am cerut, dacă nu devenim necredincioşi şi descurajaţi." Fii şi Fiice ale lui Dumnezeu, p. 92. Când şi cum. "Am văzut că servii lui Dumnezeu şi biserica se descurajează prea uşor. Când ei cer de la Tatăl lor ceresc lucruri despre care ei cred că au trebuinţă şi acestea nu vin imediat, atunci credinţa lor se clatină şi curajul lor dispare şi sentimentele de murmurare pun stăpânire asupra lor. Am văzut că aceasta displace lui Dumnezeu. Fiecare credincios care vine înaintea lui Dumnezeu, cu inimă neprefăcută şi îşi înalţă către El cererile sale sincere, în credinţă, va primi răspuns la rugăciunile sale. Credinţa ta în făgăduinţele lui Dumnezeu nu trebuie să slăbească, chiar dacă nu vezi sau nu simţi răspunsul imediat la rugăciunile tale. Nu te teme a te încrede în Dumnezeu... . Dumnezeu ne dă binecuvântări; şi dacă noi am putea pătrunde cu privirea în planurile Sale, am vedea în mod clar că El ştie mai bine ce este spre binele nostru, şi răspunde astfel la rugăciunile noastre. Nimic vătămător nu ni se va da, ci numai binecuvântarea de care avem nevoie, în locul a ceea ce am cerut, dar care nu este spre binele nostru, ci spre rău. Am văzut că dacă nu primim imediat răspuns la rugăciunile noastre, noi trebuie să fim tari în credinţă şi să nu îngăduim neîncrederii a pătrunde în inimile noastre, căci aceasta ne desparte de Dumnezeu. Dacă credinţa noastră se clatină, nu vom primi nimic de la Dumnezeu. Încrederea noastră în Dumnezeu să fie tare şi când vom fi în cea mai mare nevoie, binecuvântarea va veni asupra noastră asemenea unei ploi de vară. Când servii lui Dumnezeu se roagă pentru Spiritul Sfânt şi binecuvântare, răspunsul vine uneori imediat, dar nu întotdeauna vine şi dă binecuvântarea . În astfel de timpuri să nu pierdeţi nădejdea. Credinţa voastră să se prindă tare de fagăduinţa care va veni. Încrederea voastră în Dumnezeu să fie deplină, căci binecuvântarea cerută va veni atunci când aveţi cea mai mare nevoie de ea. Am văzut că orice rugăciune, care este înălţată în credinţă şi dintr-o inimă sinceră, este primită de Dumnezeu; acela care îşi înalţă cerea, va primi răspuns, va primi binecuvântarea cerută, tocmai cânad va avea cea mai mare trebuinţă de ea şi adesea va întrece aşteptările. Nici o rugăciune a unui sfânt care este înălţată în credinţă, nu este pierdută." Mărturii, vol. 1, p. 120,121. În credinţă, lucraţi şi rugaţi-vă. "Puneţi-vă încrederea în Dumnezeu. Rugaţi-vă mult şi credeţi. Îmcrezându-vă, nădăjduind, crezând, ţinând tare mâna puterii Nemărginite, voi veţi fi mai mult decât biruitori. Adevăraţii lucrători umblă şi lucrează prin credinţă. Uneori ei obosesc urmărind înceata înaintare a lucrării, când lupta se dă cu putere între forţele binelui şi răului. Dar dacă refuză să se dea bătuţi, sau să fie descurajaţi, vor vedea cum norii se dau la o parte şi cum se împlineşte făgăduinţa eliberării. Prin ceaţa cu care i-a înconjurat Satana, ei vor vedea strălucirea razelor vii ale Soarelui Neprihănirii. Lucraţi în credinţă şi lăsaţi rezultatele pe seama lui Dumnezeu. Rugaţi-vă în credinţă şi misterul providenţei Sale va aduce răspunsul ei. Uneori vi se va părea că nu aveţi succes. Dar lucraţi şi credeţi, punând în eforturile voastre credinţă, nădejde şi curaj. După ce aţi făcut tot ce aţi putut, aşteptaţi pe Domnul, mărturisind Cuvântul Său. Aşteptaţi nu cu nelinişte iritată, ci cu credinţă neclintită, cu încredere nezguduită." Mărturii, vol. 7, p. 245. Pe cea mai bună cale, la cel mai potrivit moment. "Asigurarea aceasta este cuprinzătoare şi nelimitată, şi Cel care a dat-o este credincios în îndeplinirea ei. Dacă nu primim lucrurile pe care le-am cerut chiar atunci când ne-am rugat, trebuie totuşi să credem că Dumnezeu aude şi că El va răspunde rugăciunilor noastre. Noi suntem aşa de greşiţi şi înguşti la vedere, încât uneori cerem lucruri ce n-ar fi o binecuvântare pentru noi; dar Tatăl nostru ceresc, pentru că ne iubeşte, răspunde rugăciunilor noastre dându-ne acele lucruri care sunt în adevăr spre binele nostru şi pe care noi înşine am dori să le avem dacă

ochii noştri, luminaţi fiind de Duhul Sfânt, ar putea vedea lucrurile aşa cum sunt în realitate. Când ni se pare că nu primim răspuns la rugăciunile noastre, trebuie totuşi să ne prindem tare de făgăduinţele care ne sunt date, căci timpul răspunsului va veni cu siguranţă, şi vom primi binecuvântarea de care avem cea mai mare nevoie. Dar a pretinde ca rugăciunea să fie totdeauna împlinită chiar în felul dorit de noi, ar fi o îndrăzneală necuvenită din partea noastră. Dumnezeu este prea înţelept ca să poată greşi şi prea bun ca să reţină vreun bine de la cei ce umblă în neprihănire. Deci nu trebuie să ne temem a ne încrede în El, chiar dacă nu vedem imediat un răspuns la rugăciunile noastre. Să ne bizuim pe făgăduinţa Lui, care este sigură: “Cereţi şi vi se va da”." Calea către Hristos, p.96. 37. Vom primi răspunsul? El poate să ajute. "Trebuie să primim tărie de la Dumnezeu. El ne poate ajuta, el ne poate da har şi înţelepciune cerească. Dacă tu vei cere aceasta în credinţă, vei primi; dar trebuie să veghezi în rugăciune. Veghează, roagă-te şi lucrează! Aceasta trebuie să fie deviza ta." Mărturii, vol. 2, p. 427. Răspunsuri la cereri şi mulţumiri. "Să nu ne mai pierdem timpul în a ne plânge de micimea resurselor noastre vizibile, ci să dăm cea mai bună întrebuinţare la cât avem. Deşi înfăţişarea aparentă poate fi nepromiţătoare, toruşi sârguinţa şi încrederea în Dumnezeu, vor aduce resursele necesare. Să trimitem dar jertfele noastre cu mulţumire şi rugăciunea ca Domnul să binecuvânteze darurile şi să le înmulţească, cum a înmulţiti hrana dată celor cinci mii de oameni. Lucrătorii pentru Hristos, nu trebuie să gândească niciodată şi cu atât mai puţin să vorbească despre neizbutire în lucrarea lor. Domnul Isus, este îndestularea noastră în toate lucrurile. Spiritul Său trebuie să ne inspire şi dacă ne vom preda pe noi înşine în mâinile Sale, spre a fi canale de lumină, mijloacele noastre de a face bine nu se vor epuiza niociodată." Mărturii, vol. 6, p. 467. Răspunsul poate întârzia. "După terminarea rugăciunii, dacă răspunsul n-a venit imediat, nu obosiţi în aşteptare şi nu vă neliniştiţi. Nu vă clătinaţi. Prindeţivă de făgăduinţă! Ca şi văduva nenorocită, înfăţişaţi Domnului cazul vostru, cu o intenţie statornică. Aveţi o problemă însemnată, cu consecinţe grave? Dacă este aşa, atunci nu vă clătinaţi; credinţa voastră poate fi pusă la încercare. Dacă lucrul pe care-l doriţi este de preţ, atunci merită o străduinţă puternică şi serioasă. Vă este dată făgăduinţa, de aceea vegheaţi şi rugaţi-vă. Fiţi statornici şi răspunsul la rugăciune va veni." Mărturii, vol. 2, p. 131. Dumnezeu e prea înţelept. "Noi toţi dorim răspuns direct şi imediat la rugăciunile noastre şi suntem ispitiţi să ne descurajăm, dacă răspunsul întârzie sau vine sub altă formă. Dar Dumnezeu e prea înţelept şi prea bun ca să răspundă la rugăciunile noastre exact la timpul şi-n felul dorit de noi. El va face mult mai mult şi mai bine pentru noi decât dorim noi înşine. Trebuie să ne încredem în înţelepciunea şi bunătatea Lui şi să nu stăruim ca El să facă după voinţa noastră; ci mai degrabă noi să înţelegem voinţa Lui şi s-o împlinim. Aceste experienţe, care ne pun credinţa la încercare, sunt spre folosul nostru. Din ele se poate vedea, dacă credinţa noastră este adevărată şi sinceră, întemeindu-se numai pe Cuvântul lui Dumnezeu, sau dacă ea este nesigură şi schimbătoare sau legată de împrejurări. Credinţa se întăreşte prin exercitare. Trebuie să lăsăm ca şi răbdarea să-şi facă lucrarea ei desăvârşită, amintindu-ne că Scriptura are mari făgăduinţe pentru aceia care aşteaptă cu răbdare ajutorul Domnului." Divina Vindecare, p. 230, 231. El ştie ce este cel mai bine. "Mântuitorul vrea să ne dea binecuvântări mai mari decât acelea pe care le cerem. El întârzie cu răspunsul, ca să ne poată arăta răutatea din inimă şi nevoia cea mare pe care o avem de harul Său. El vrea să renunţăm la egoismul care ne face să-L căutăm. Când mărturisim starea noastră rea şi lipsa noastră de putere, trebuie să ne încredem cu totul în iubirea Lui.

Omul de neam bun voia să vadă împlinirea rugăciunii sale înainte de a crede; dar el a trebuit să primească cuvântul lui Isus că rugăciunea lui era ascultată şi binecuvântarea dată. Şi noi trebuie să învăţăm aceeaşi lecţie. Trebuie să credem nu pentru că vedem sau simţim că Dumnezeu ne ascultă. Trebuie să ne încredem în făgăduinţele Lui." Hristos Lumina Lumii, p. 200. Asigurarea iertării păcatului. "Slava lui Dumnezeu se dă pe faţă prin cuprinderea în braţeledragostei Sale a fiinţelor omeneşti păcătoase care se pocăiesc, prin legarea rănilor lor, prin curăţirea de păcat şi prin îmbrăcarea lor cu veşmintele mântuirii." Profeţi şi Regi, p. 668

38. Ascultarea şi credinţa, condiţii ale rugăciunii Nevoia după ajutor. "Un alt element al rugăciunii cu succes este credinţa. “Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută” (Evrei 11,6). Domnul Hristos a spus ucenicilor Săi: “…orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea” (Marcu 11,24). Credem noi oare pe Dumnezeu pe cuvânt?" Calea către Hristos, p. 95. O consacrare deplină. "Toţi aceia care predau sufletul, trupul şi spiritul lui Dumnezeu, vor primi fără încetare noi valuri de puteri mintale şi corporale. Depozitele inepuizabile ale cerului ne stau la dispoziţie. Hristos ne insuflă puterea Duhului Sfânt, viaţă din viaţa Sa. Duhul Sfânt scoate la iveală puterilke Lui cele mai de seamă pentru a lucra asupra inimii şi a minţii. Harul lui Dumnezu sporeşte şi înmulţeşte însuşirile lor şi orice desăvârşire a naturii dumnezeieşti vine în ajutorul lor în lucrarea de salvare de suflete. Prin conlucrarea cu Hristos, ei sunt desăvârşiţi în El şi în starea lor omenească, sunt făcuţi în stare să împşlinească faptele Atotputerniciei."Hristos Lumina Lumii, p. 827 Supunerea este necesară. "Rugăciunea nu poate lua niciodată locul datoriei... . Aceia care prezintă cererile lor lui Dumnezeu dorind împlinirea făgăduinţelor Lui, în timp ce ei nu îndeplinesc condiţiile, insultă pe Iehova. Ei aduc numele Domnului Hristos ca o autoritate, o garanţie a împlinirii făgăduinţelor, în timp ce nu fac acele lucruri care ar fi o manifestare a credinţei în Hristos şi a iubirii faţă de El." "Ca dătător al tuturor binecuvântărilor, Dumnezeu pretinde o anumită parte din tot ce avem noi. Acesta este planul Său pentru susţinerea lucrării de predicare a Evangheliei.Întorcând lui Dumnezeu această parte, noi arătăm preţuirea noastră pentru darurile Lui. Dacă reţinem şi nu-I dăm ce este al Lui, cum mai putem noi oare cere binecuvântările Sale? Dacă suntem servi necinstiţi în cele pământeşti, cum mai putem avea pretenţia ca El să ne încredinţeze lucrurile cereşti? S-ar putea ca tocmai aici să fie secretul faptului că, la multe rugăciuni nu primim răspuns." Parabolele Domnului Hristos, p. 143, 144.

39. Mărturisire şi iertare. Primirea harului depinde de noi. "Când venim să cerem mila şi binecuvântarea lui Dumnezeu, trebuie să avem un spirit iubitor şi iertător în inimile noastre. Cum ne putem oare ruga: “şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”, şi totuşi să nutrim un spirit neiertător? (Matei 6,12). Dacă dorim ca rugăciunile noastre să fie ascultate, atunci noi trebuie să iertăm pe alţii în acelaşi fel şi în aceeaşi măsură în care sperăm să fim şi noi iertaţi." Calea către Hristos, p. 97. Ce să facem dacă am greşit împotriva cuiva? "Dacă ai jignit, ai făcut vreun rău prietenului sau aproapelui tău, trebuie să-ţi recunoşti greşeala, iar

datoria lui este să te ierte. Apoi trebuie să ceri iertare de la Dumnezeu, pentru că fratele pe care l-ai rănit este proprietatea lui Dumnezeu şi, rănindu-l, ai păcătuit împotriva Creatorului şi Răscumpărătorului său." Calea către Hristos, p 37. Adevărata mărturisire este deosebită. "Adevărata mărturisire are totdeauna un caracter deosebit, şi recunoaşte păcatul pe nume. Păcatele pot fi de o aşa natură încât trebuiesc mărturisite numai lui Dumnezeu; pot fi din cele ce trebuie să fie mărturisite celor cărora le-am adus vătămare, sau pot avea un caracter public şi deci va trebui să fie mărturisite public. Dar oricum ar fi mărturisirea, ea trebuie să fie categorică, bine definită şi la subiect, recunoscând pe nume păcatele de care cel greşit s-a făcut vinovat." Calea către Hristos, p. 38. "Ce mare deosebire este între a recunoaşte faptele după ce totul a fost descoperit şi a mărturisi păcatul care este cunoscut numai de noi şi Dumnezeu!" Patriarhi şi profeţi, p. 498. "Sunt printre noi unii care, asemenea lui Acan, îşi vor mărturisi păcatele prea târziu pentru a mai fi salvaţi." Mărturii, vol 3, p. 272. 40. Rugăciune şi vindecare. Isus, Marele Vindecător. "Domnul Hristos veni pe lume, ca să arate că, primind putere de sus, omul poate trăi o viaţă nepătată. Cu neobosită răbdare şi prin iubitoare ajutorare, El întâmpina pe oameni în nevoile lor. Prin gingaşă atingere a harului Săy, El gonea din suflet neliniştea şi îndoiala, prefăcând duşmănia în iubire şi necredinţa în încredere." Divina Vindecare, p. 23. "Domnul este scăparea noastră în timp de boală, ca şi atunci când suntem sănătoşi. " Cum se îndură un tată de copiii lui, Aşa se îndură Domnul de cei ce se tem de El ... A trimis Cuvântul Său şi i-a tămăduit, Şi i-a scăpat de groapă." "Dumnezeu este tot atât de voios astăzi să dea sănătate bolnavilor, ca şi atunci când Spiritul Său vorbea Cuvintele de mai sus prin Psalmistul. Domnul Hristos este şi astăzi, acelaşi Medic milos, ca şi atunci când era pe pământ. În El e balsam de vindecare pentru orice boală, şi putere de vindecare pentru orice slăbiciune." Divina Vindecare, p. 225,226. Izvorul vindecării. "Dorinţa lui Dumnezeu despre fiecare om, este arătată în cuvintele: "Prea iubitule, doresc ca toate lucrurile tale să-ţi meargă bine, şi sănătatea ta să sporească tot aşa cum sporeşte sufletul tău." El este cel care: "... îţi vindecă toate bolile tale; El îţi izbăveşte viaţa din groapă; El te încununează cu bunătate şi îndurare." Divina Vindecare, p. 113. Când ne rugăm pentru cei bolnavi. "Dumnezeu cunoaşte sfârsitul de la început. El cunoaşte inimile oamenilor.El citeşte toate tainele sufletului. El ştie dacă cei pentru care ne rugăm, vor putea sau nu să rabde până la urmă încercările ce vor veni asupra lor, dacă vor mai trăi. El ştie dacă viaţa lor după aceea va fi spre binecuvântare sau spre blestem, pentru ei şi pentru lume. Acesta este unul din motivele pentru care venind cu rugăciunile noastre serioase înaintea Domnului, trebuie să zicem: "Totuşi, facă-se nu voia mea, ci voia Ta." Însuşi Domnul Isus adăugă aceste cuvinte când se rugă în grădina Ghetsemani. Dacă cuvintele acestea erau potrivite pentru Fiul lui Dumnezeu, cu cât mai mult se potrivesc ele pentru noi, sărmani muritori mărginiţi şi supuşi greşelii." "Calea cea mai bună pe care trebuie să o urmăm noi, este de a încredinţa dorinţele noastre Atotputernicului nostru Tată ceresc şi apoi cu desăvârşită încredere să lăsăm totul pe seama Lui. Ştim că Dumnezeu ne ascultă dacă cerem ceva după voia Lui. Dar ca să dăm năvală şi să presăm pe Domnul cu cererile noastre, fără a dovedi supunere faţă de voinţa Sa, aceasta nu este drept. Cererile noastre nu trebuie să fie nişte porunci, ci nişte rugăminţi." Divina vindecare, p. 230 O lecţie importantă. "Dar nu toţi înţeleg regulile acestea . Mulţi dintre cei care cer puterea de vindecare a Domnului, cred că trebuie să şi fie vindecaţi, iar

dacă nu, atunci credinţa lor nu e deplină. De aceea cei slăbiţi de boală au nevoie de sfaturi înţelepte, ca să se poarte cu înţelepciune. Ei trebuie să se gândească la datoriile către prietenii care rămân în viaţă şi să nu neglijeze întrebuinţarea mijloacelor naturale, pentru refacerea sănătăţii." Divina Vindecare, p. 231. Rugăciune şi mijloace de vindecare. "Cei care caută vindecarea prin rugăciune, nu trebuie să neglijeze a folosi mijloacele de vindecare pe care le au la îndemână. Aceasta nu este o tăgăduire a credinţei, dacă folosim mijloacele lăsate de Dumnezeu spre uşurarea durerilor, sau spre a ajuta natura în lucrarea ei de vindecare. Nu este o tăgăduire a credinţei de a conlucra cu Dumnezeu şi de a-i pune în cea mai favorabilă condiţie de însănătoşire. Dumnezeu ne-a dat minte ca să dobândim cunoştinţe despre legile vieţii. Aceste cunoştinţe ne-au fost descoperite ca să le folosim. Noi trebuie să folosim orice mijloc care ar înlesni refacerea sănătăţii, întrebuinţând tot ce ar putea lucra potrivit cu legile naturii. Când ne-am rugat pentru însănătoşirea bolnavului, putem lucra apoi cu toată energia, mulţumind Domnului că ne-a dat ocazia să conlucrăm cu El şi cerând binecuvântarea Sa asupra mijloacelor rânduite de El" "Dacă ne-am rugat pentru vindecarea unui bolnav, atunci oricare ar fi rezultatul, noi să nu ne pierdem încrederea în Dumnezeu. Chiar dacă ar fi să suferim întristare şi doliu, să primim cupa cea amară gândindu-ne că mâna Tatălui din cer o ţine la gura noastră. Dar dacă vine însănătoşirea, atunci să nu se uite, că primitorul binefacerii vindecării are noi obligaţii faţă de Bunul Creator." Divina Vindecare, p. 231, 232.

41. Rugăciune în vreme de necaz. "Ajunge zilei necazul ei". "Noi trebuie să urmăm pe Hristos în fiecare zi. Dumnezeu nu dă ajutor pentru ziuna de mâine. El nu dă fiilor Săi îndrumările pentru călătoria vieţii toate de odată, ca ei să nu-şi piardă cumpătul. El le spune numai cât pot ei să ţină în minte şi să facă. Puterea şi înţelepciunea sunt date pentru nevoile actuale." Hristos Lumina Lumii, p. 313. Totul lucrează împrună spre binele nostru. "Toate suferinţele şi amărăciunile noastre, toate ispitele şi încercările noastre, toate întristările şi durerile noastre, toate persecuţiile şi lipsurile noastre, pe scurt, totul lucrează spre binele nostru. Toate experienţele şi împrejurările, sunt unelte ale lui Dumnezeu prin care ne face bine." Divina Vindecare, p. 488, 489. Odihniţi-vă în dragostea lui Hristos. "Adesea poate că mintea vă este înnourată din cauza suferinţei. Atunci nu mai încercaţi să cugetaţi. Doar ştiţi că Isus vă iubeşte. El înţelege slăbiciunile voastre. Voi puteţi face voia Lui odihnindu-vă pur şi simplu în braţele Sale." Divina Vindecare, p. 251. "Când vin asupră-ne ispite, când griji, greutăţi şiîntuneric, împresoară sufletul nostru, atunci să privim spre Domnul care este lumina noastră. Odihniţi-vă în dragostea lui Hristos şi în ocrotirea Sa purtătoare de grijă." Divina Vindecare, p. 250.

42. Când mintea rătăceşte. Eforturi susţinute. "Încingeţi-vă coapsele minţii, spune apostolul, nepermiţându-le să zboare. Gândurile pot fi supravegheate şi controlate prin propriile noastre eforturi susţinute. Gândeşte lucruri drepte şi vei realiza acţiuni drepte." Căminul Creştin, p. 54. Rugăciune pentru ajutor. "De aceea, oricât de mare ar fi lumina spirituală, oricât ne-am bucura de graţia şi binecuvântarea divină, trebuie să umblăm totdeauna smeriţi înainte Domnului, rugându-L în credinţă pe Dumnezeu să călăuzească fiecare gând şi să controleze fiecare impuls al inimii." Patriarhi şi

profeţi, p. 421. "Numai singur Isus, poate îndrepta gândurile noastre în direcţia cea bună." Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 323. Vegheaţi totdeauna. "Dumnezeu doreşte ca să te încrezi în iubirea Lui, să-ţi păzeşti continuu sufletul curat, încuind poarta gândurilor tale, astfel încât să nu le scapi de sub control." Fii şi Fiice ale lui Dumnezeu, p. 298. Ascultaţi vocea lui Dumnezeu. "Fiecare trebuie să-L audă pe Dumnezeu vorbindu-i la inimă. Când orice glas amuţeşte şi aşteptăm în linişte înaintea Lui, tăcerea sufletului face şi mai clar glasul lui Dumnezeu. El ne îndeamnă: "Fiţi liniştiţi şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu." (Ps. 46, 10), Hristos Lumina Lumii, p. 363.

43. Când rugăciunea este cea mai mare nevoie. Trudiţi şi împovăraţi. "Invitaţi pe toţi cei nemulţumiţi cu starea lor să se pregătească pentru venirea lui Hristos şi toţi cei ce sunt împovăraţi şi greu apăsaţi să treacă deoparte. Rugaţi-vă cu şi pentru ei. Stăruiţi mai mult timp în rugăciune şi în cercetarea de aproape a Cuvântului. Faceţi pe toţi să primească dovezile reale ale credinţei în sufletele lor prin credinţa că spiritul Sfânt le va fi dăruit, pentru ca au flămânzit şi însetat după dreptate. Învăţaţi-i cum să se supună lui Dumnezeu, cum să creadă, cum să pretindă făgăduinţele Sale. Daţi pe faţă dragostea către Dumnezeu prin cuvinte de îmbărbătare şi mijlocire. Luptaţi-vă mai mult în rugăciune către Dumnezeu pentru mântuirea sufletelor. Lucraţi în mod dezinteresat şi hotărât, cu un spirit care nu se lasă niciodată. Faceţi să se vadă mai multă rugăciune, mai multă credinţă şi primire, mai multă conlucrare cu Dumnezeu." Mărturii, vol. 6, p. 65, 66. " Rugăciunile serioase ale celor credincioşi, nu vor fi în zadar. Când Domnul va ieşi ca răzbunător, El va ieşi în acelaşi timp şi ca ocrotitor al tuturor acelora care au păstrat credinţa în curăţia ei şi s-au păzit pe ei înşişi neîntinaţi de lume. Acesta este timpul în care dumnezeu a făgăduit că va răzbuna pe aleşii Săi care strigă către El ziua şi noaptea - deşi rabdă îndelung pentru ei." mărturii, vol. 5, p. 209, 210. Rugăciunea în întruniri şi comitete. "Când aceste comitete se întrunesc, se rosteşte doar o scurtă rugăciune, dar inimile celor de faţă nu sunt aduse în armonie cu Dumnezeu prin rugăciune serioasă şi stăruitoare, în credinţă vie, cu un spirit umilit şi zdrobit. Dacă lucrătorii se despart de Dumnezeu înţelepciunii şi puterii, ei nu mai pot să păstreze acea întegritate înălţătoare de suflet, în umblarea cu semenii lor, pe care o cere Dumnezeu. Fără înţelepciune divină, spiritul lor va fi întreţesut cu hotărârile pe care ei le iau. Dacă aceşti oameni nu sunt în comuniune cu Dumnezeu, atunci Satana va face parte cu siguranţă din comitetele lor, şi va trage foloase din starea lor neconsacrată." Mărturii, vol. 5, p. 560. O mare răspundere. "O mare răspundere este pusă asupra bărbaţilor şi femeilor de rugăciune din toată ţara, de a înălţa cereri catre Dumnezeu, ca să respingă întunecimea celui rău şi să mai îngăduie încă câţiva ani de har, în care să lucrăm pentru Stăpânul nostru. Să strigăm către Dumnezeu ca îngerii să ţină cele patru vânturi până ce misionarii vor fi trimişi în toate părţile lumii şi vor vesti solia de avertizare împotriva neascultării de legea lui Iehova." Mărturii, vol. 5, p. 717. Ca să amăgească poporul lui Dumnezeu. "Satana face pe mulţi să creadă că rugăciunea către Dumnezeu este nefolositoare şi că ar fi doare o formă. El ştie bine cât de necesară este meditaţia şi rugăciunea pentru a ţine pe urmaşii lui Hristos treji, spre a rezista vicleniilor şi amăgirilor lui." Mărturii, vol. 1, p. 295.

44. Când rugăciunea este o încumetare. Definiţia încumetării. "Încumetarea este o credinţă contrafăcută de Satana. Credinţa cere cu stăruinţă împlinirea făgăduinţelor lui Dumnezeu şi aduce roade în ascultare. Încumetarea se întemeiază şi ea pe făgăduinţe, dar le foloseşte ca şi Satana pentru a scuza nelegiuirea. Credinţa ar fi făcut pe primii noştri părinţi să se încreadă în iubirea lui Dumnezeu şi să asculte poruncile Lui. Încumetarea ia făcut să calce legea Lui." Hristos Lumina Lumii, p. 126. "Acea, aşa-numită credinţă în Hristos care învaţă că păcătosul este scutit de obligaţia de a asculta de Dumnezeu nu este credinţă, ci încumetare." Calea către Hristos, p. 61 O ispită obişnuită. "Încumetarea este o ispită obişnuită şi când Satana atacă pe oameni cu aceasta, el capătă biruinţa aproape în nouă cazuri din zece. Aceia care nărturisesc a fi urmăşii lui Hristos şi care susţin, prin credinţa lor, a fi înrolaţi în lupta împotriva a tot răul din firea lor, se lasă adesea atraşi şi încurcaţi în ispite, din care numai o minune i-ar mai putea scoate nepătaţi... . Noi nu trebuie a ne grăbi să pretindem împlinirea făgăduinţelor lui Dumnezeu, în timp ce alergăm cu îndărătnicie în primejdie, violând legile naturii şi nesocotind prevederea şi judecata cu care Dumnezeu ne-a înzestrat. Aceasta este cea mai îndrăzneaţă încumetare." Mărturii, vol. 4, p. 44, 45. Încumetarea în rugăciune. "Dar a pretinde ca rugăciunea să fie totdeauna împlinită chiar în felul dorit de noi, ar fi o îndrăzneală necuvenită din partea noastră." Calea către Hristos, p. 96. Încumetarea lui Balaam. "Balaam, nu umbla după ascultarea de Dumnezeu, ci mergea pe calea aleasă de el şi se străduia să obţină aprobarea lui Dumnezeu. Sunt şi astăzi mii de oameni care merg pe aceeaşi cale. Dacă datoria s-ar potrivi cu înclinaţiile inimii lor, nu le-ar fi greu s-o recunoască, ea le este lăămurit arătată în Bibli sau le este clar arătată de împrejurări şi raţiune. Dar pentru ca dovezile acestea sunt potrivnice dorinţelor şi înclinaţiilor lor, adesea ei dau la o parte aceste dovezi şi se încumetă să vină la Dumnezeu ca să afle de la El ce au de făcut." Patriarhi şi profeţi, p. 440, 441.

45. Rugăciunea şi închinarea publică. În prezenţa Sa. "Ar trebui să fie o inteligentă cunoaştere despre felul în care putem veni în prezenţa lui Dumnezeu, cu respect şi evlavie sfântă, cu dragoste deplină." Mesaje Selectate, vol. 2, p. 315.* Pe genunchi. "Este datoria noastră să îngenunchem atât la rugăciunea tainică, cât şi în public, pentru a prezenta cererile noastre lui Dumnezeu. Acest act demonstrează dependenţa noastră de El." Mesaje Selectate, p. 312.* Un limbaj simplu. "Un limbaj elevat nu este potrivit când rugăciunea este înălţată de la amvon, când ne rugăm în mijlocul familiei sau în taină. Mai ales în rugăciunile publice, ar trebui să folosim un limbaj simplu, astfel încât ceilalţi să poată înţelege, să simtă şi să se unească cu noi în rugăciune." Lucrătorii Evangheliei, p. 177. * În casa lui Dumnezeu. "Noi nu trebuie să venim în casa lui Dumnezeu spre a ne ruga pentru familiile noastre, dacă nu ne conduce un sentiment adânc al Spiritului lui Dumnezeu. În general, locul cel mai potrivit spre a ne ruga pentru familiile noastre, este altarul familial... . Când suntem în casa lui Dumnezeu, trebuie să ne rugăm pentru o binecuvântare prezentă şi trebuie să aşteptăm ca Dumnezeu să asculte iar El va răspunde rugăciunilor noastre." Mărturii, vol. 1, p. 145. Rugăciuni scurte. "Rugăciunile înălţate în public, trebuie să fie scurte şi la subiect... . Unul sau două minute sunt îndeajuns pentru o rugăciune publică

obişnuită." Lucrătorii Evangheliei, p. 175.

46. Închinarea în familie. Timpul rugăciunii. "În orice cămin creştin , Dumnezeu trebuie onorat prin jertfele de dimineaţă şi de seară ale rugăciunii şi slavei. Copiii trebuie învăţăţi să respecte şi să preţuiască acest timp al rugăciunii. Este datoria părinţilor creştini ca dimineaţa şi seara prin rugăciune sinceră şi credinţă perseverentă să facă un cerc în jurul copiilor lor. Va trece Domnul Cerului pe lângă aceste cămine fără să-şi lase binecuvântarea acolo? Categoric, nu! Îngerii slujitori vor veghea asupra copiilor care sunt astfel consacraţi lui Dumnezeu. Ei aud jertfa laudei şi rugăciunea credinţei şi susţin cererile înaintea Celui care slujeşte în Sanctuar pentru copiii Săi, oferindu-Şi meriitele în favoarea lor." Sfaturi pentru părinţi educatori şi elevi, p. 110. Tragedia unui cămin fără rugăciune. "Nu ştiu nimic altceva ce poate să-mi provoace o aşa de mare mâhnire, ca un cămin fără rugăciune. Nu mă simt în siguranţă într-o asemenea casă nici măcar pentru o noapte. Şi dacă n-ar fi pentru speranţa de a-i ajuta pe părinţi să realizeze nevoia lor şi trista lor neglijenţă, n-aş rămâne acolo. Copiii arată rezultatele acestei neglijenţe, căci frica Domnului nu este înaintea lor." Îndrumarea copilului, p. 518. Faceţi timpul de închinare interesant. "Tatăl să aleagă o secţiune din Scriptură, înteresantă şi uşor de înţeles. Câteva versete vor fi suficiente pentru a furniza o lecţie ce poate fi studiată şi practicată în timpul zilei. Pot fi puse întrebări şi pot fi făcute câteva remarci interesante sau poate fi prezentată pe scurt, o întâmplare, ca exemplu. Pot fi cântate cel puţin câteva strofe dintr-o cântare vioaie, iar rugăciunea făcută trebuie să fie scurtă şi la subiect. Cel ce conduce în rugăciune nu trebuie să se roage pentru orice, ci să-şi exprime nevoia în cuvinte simple şi să-L laude pe dumnezeu cu recunoştinţă." Îndrumarea Copilului, p. 520, 521. 47. Rugăciunea de dimineaţă şi de seară. Timpul închinării. "În fiecare familie trebuie să existe un timp fixat pentru altarul de dimineaţă şi de seară. Cât de potrivit este ca părinţii să-şi adune copiii în jurul lor înainte ca masa de dimineaţă să fie servită, să-I mulţumească Tatălui ceresc pentru protecţia Lui din timpul nopţii şi să-I ceară ajutorul, protecţia şi călăuzirea în timpul zilei! Cât de potrivit este, de asemenea ca părinţii şi copiii să se mai adune odată înaintea Lui, când se lasă seara, ca să-I mulţumească pentru binecuvântările zilei care a trecut." Îndrumarea copilului, p. 520. Exemplu pentru rugăciunea de dimineaţă şi seară. "Când preoţii intrau în locul sfânt dimineaţa şi seara, când se aducea tămâia pe altar, jertfa zilnică era gata să fie adusă pe altarul din curtea de afară. Acesta era un timp de mare însemnătate pentru închinătorii care se adunau la Tabernacul. Înainte de a intra în prezenţa lui Dumnezeu prin slujirea preotului, ei trebuia să-şi ia timp să-şi cerceteze în mod stăruitor inima şi să-şi mărturisească păcatele... . În practica aceasta, creştinii au un exemplu pentru rugăciunea de dimineaţă şi de seară. În timp ce condamnă un simplu şir de ceremonii, lipsite de spiritul închinării, Dumnezeu priveşte cu multă plăcere asupra acelora care-L iubesc şi se pleacă dimineaţa şi seara în rugăciune pentru a căuta iertare pentru păcatele făptuite şi pentru a-I prezenta cererile lor pentru binecuvântarea de care au nevoie." Patriarhi şi Profeţi, p. 353, 354. Urmând exemplul lui Hristos. "Urmând lui Hristos, privind la Acela care este Începătorul şi Desăvârşitorul credinţei voastre, veţi simţi că voi lucraţi sub ochiul Său, că sunteţi influenţaţi de prezenţa Sa, că El cunoaşte motivele voastre. La

fiecare pas veţi întreba în umilinţă: "Va plăcea aceasta lui Isus? Va preamări ea pe Dumnezeu?" Dimineaţa şi seara, rugăciunile voastre serioase, trebuie să se înalţe către Dumnezeu pentru a primi binecuvântarea şi călăuzirea Sa. Rugăciunea se prinde de braţul Atotputerniciei, şi ne dă biruinţa. Numai pe genunchi primeşte creştinul tăria de a rezista ispitei." Mărturii, vol. 4, p. 615, 616. Dovada că suntem creştini. "Mi-a fost arătat, că numai respectarea Sabatului şi a rugăciunii de dimineaţă şi seară nu sunt o dovadă evidentă că suntem creştini. Aceste forme exterioare pot fi toate respectate cu stricteţe şi totuşi adevărata evlavie să lipsească. Toţi aceia care mărturisesc a fi urmaşi ai lui Hristos, trebuie să fie stăpâni pe spiritul lor propriu, nepermiţându-şi a vorbi în mod supărăcios şi nerăbdător." Mărturii, vol. 1, p. 305, 306. 48. Întâlnirea de rugăciune de la mijlocul săptămânii. Credincioşi datoriei. "Caută să foloseşti orice ocazie de rugăciune, oriunde ţi s-ar oferi ea. Aceia care caută cu adevărat comuniunea cu Dumnezeu vor fi văzuţi în adunările de rugăciune, îndeplinindu-şi cu credincioşie datoria, fiind plini de zel şi dornici să culeagă toate binecuvântările care le sunt oferite. Ei vor folosi orice ocazie pe care o au pentru a se aşeza în acel loc în care pot primi razele luminii cereşti." Calea către Hristos, p. 98. "Dar nu numai orele de rugăciune trebuie frecventate cu credincioşie, ci odată pe săptămână trebuie să fie ţinută şi o oră de laudă în care să se stăruiască şi asupra bunătăţii şi mulţimii îndurărilor lui Dumnezeu. Dacă noi am fi tot aşa de dispuşi a ne exprima mulţumirile noastre pentru darurile peimite, după cum suntem spre a vorbi despre supărări, îndoieli şi necredinţă, atunci am putea aduce bucurie în inimile altora în loc să aducem descurajare şi întunecime asupra lor." Mărturii, vol. 4, p. 461. Învaţă-ţi mintea să iubească ora rugăciunii. "Pregăteşte-te pentru veşnicie cu un astfel de zel cum nu l-ai dat pe faţă până acum. Deprindeţi mintea să iubeşti Biblia, să iubeşti adunările de rugăciune, să iubeşti ora de meditaţie şi mai presus de toate să iubeşti ora când sufletul tău comunică cu Dumnezeu. Formează-ţi un simţ ceresc, dacă vrei să te uneşti cu corul îngeresc în căminurile cereşti." Mărturii, vol. 2, p. 268. Scopul întâlnirii de rugăciune. "Care este scopul adunării laolaltă? Este poate de a informa pe Dumnezeu, sau de a-I povesti în rugăciune toate câte noi ştim? Noi ne adunăm împreună, ca să ne îmbărbătăm unii pe alţii, prin schimbarea reciprocă a cugetelor şi simţurilor noastre, să adunăm tărie, lumină şi curaj, împărtăşindu-ne unii altora speranţele şi aspiraţiile noastre. Şi prin rugăciunile noastre serioase şi fierbinţi, aduse în credinţă, noi primim vigoare şi înviorare de la Izvorul tăriei noastre." Mărturii, vol. 2, p. 578.

49. Rugaţi-vă din toată inima. Spiritul rugăciunii luptătoare. "Este nevoie de rugăciuni, de cele mai serioase, de cele mai fierbinţi, de cele mai stăruitoare rugăciuni, de astfel de rugăciuni cum înălţa David când zicea: "Cum doreşte un cerb izvoarele de apă, aşa te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule!" (Ps. 42, 1); "Doresc după învăţăturile Tale; am dorit după mânturiea Ta". "Sufletul meu suspină şi tânjeşte de dor după curţile Domnului, inima şi carnea mea strigă după Dumnezeul cel Viu!" (Ps. 84, 3) Acesta este spiritul rugăciunii luptătoare pe care îl avea regele psalmist." Mărturii, vol. 4, p. 534.

Trebuie să învăţăm ce înseamnă rugăciunea stăruitoare. "Când cu căldură şi stăruinţă înălţăm o rugăciune în numele lui Hristos, în chiar această stăruinţă se află garanţia din partea lui Dumnezeu, că El este gata să răspundă la rugăciunea noastră dăruindu-ne "nespus mai mult decât cerem sau gândim noi." Parabolele Domnului Hristos, p. 147. Câştigând biruinţa cea mare. "Cele mai mari biruinţe ale bisericii lui Hristos, sau ale creştinului nu sunt acelea care se obţin prin talent şi educaţie, prin avere sau favoarea oamenilor. Ci sunt acele biruinţe care sunt câştigate în camera de audienţă cu Dumnezeu, când credinţa stăruitoare, până la agonie se prinde strâns de braţul cel tare al puterii." Patriarhi şi profeţi, p. 203. Pentru criza care urmează. "Timpul de suferinţă şi chin din faţa noastră va cere o credinţă care să suporte oboseala, amânarea şi foamea – o credinţă care nu va slăbi, deşi va fi aspru încercată. Timpul de har este acordat tuturor ca să se pregătească pentru timpul strâmtorării. Iacob a biruit pentru că a fost stăruitor şi hotărât. Biruinţa lui este o dovadă a puterii rugăciunii stăruitoare. Toţi cei care se vor prinde de făgăduinţele lui Dumnezeu, cum s-a prins el şi vor fi serioşi şi stăruitori cum a fost el, vor reuşi aşa cum a reuşit el. Aceia care nu sunt dispuşi să se lepede de sine, să se lupte în rugăciune cu Dumnezeu, să implore mult şi stăruitor binecuvântarea Sa, nu o vor dobândi. A te lupta cu Dumnezeu – cât de puţini ştiu ce înseamnă aceasta! Cât de puţini şi-au îndreptat sufletele către Dumnezeu cu o dorinţă atât de intensă, încât toate puterile să le fie încordate. Când valurile disperării, pe care nici o limbă nu o poate exprima, se revarsă peste cel care se roagă, cât de puţini se prind cu credinţă statornică de făgăduinţele lui Dumnezeu." Tragedia veacurilor, p. 621.

50. Privegheaţi în rugăciune. Lecţia lui David. "Dumnezeu vrea ca istoria căderii lui David să servească drept avertizare, ca nici chiar aceia pe care El i-a binecuvântat şi favorizat foarte mult să nu se simtă în siguranţă şi să neglijeze rugăciunea şi vegherea... . Căderea lui David, om atât de mult onorat de Dumnezeu, a trezit în ei neîncredere faţă de eul personal. Ei şi-au dat seama că numai Dumnezeu poate să-i susţină prin puterea Lui, prin credinţă. Ştiind că în El este puterea şi siguranţa lor, s-au temut să facă chiar numai un singur pas." Patriarhi şi profeţi, p. 724. Lecţia lui Solomon. "Ce lecţie pentru toţi aceia care doresc să-şi salveze sufletele priveghind şi rugându-se neîncetat!" Comentarii Biblice, vol. 2, p. 1032 * Fără rugăciune şi veghere. "Ei nu văd importanţa cunoaşterii şi stăpânirii de sine. Ei nu veghează şi nu se roagă pentru a nu fi duşi în ispită. Dacă ar veghe atunci ar ajunge să-şi cunoască punctele lor slabe, unde sunt mai uşor biruiţi de ispite. Prin veghere şi rugăciune, punctele lor cele mai slabe pot fi păzite astfel încât ele pot deveni cele mai tari puncte din caracterul lor, şi să poată suporta ispita ieşind biruitori." Mărturii, vol. 2, p. 511. "Trebuie să vegheaţi, ca nu cumva preocupările zilnice ale vieţii să vă facă să neglijaţi rugăciunea, când aveţi cea mai mare nevoie de puterea care vine prin ea." Mărturii, vol. 5, p. 560. Odihnă divină. "Mulţi ajung să fie neliniştiţi atunci când nu pot şti exact cum vor decurge lucrurile. Nu pot să sufere nesiguranţa şi în nerăbdarea lor, refuză să aştepte pentru a vedea mântuirea lui Dumnezeu. Relele pe care şi le închipuie venind, îi fac să-şi piardă firea. Ei dau frâu liber sentimentelor de răzvrătire şi se zbat în chinuri pătimaşe, căutând să priceapă ce n-a fost descoperit. Dacă s-ar încrede numai în Dumnezeu şi ar priveghea în vederea rugăciunii, ar găsi mângâiere divină. Duhul lor ar fi liniştit prin comunicarea cu Dumnezeu. Cei obosiţi şi împovăraţi ar afla odihnă pentru sufletele lor dacă ar merge numai la Isus." Patriarhi şi Profeţi, p. 687.

51. Vegheaţi şi rugaţi-vă! Timpul este scurt. "Marele conflict pe care Satana l-a creat în curţile cereşti, urmează să fie deschis, în curând, foarte curând... Acum, ca niciodată mai înainte, Satana îşi exercită puterea înşelătoare pentru a rătăci şi nimici orice suflet neatent." Mărturii, vol 7, p. 141. Metoda lui Satana. "Când el reuşeşte să biruie într-un punct, atunci el ia noi poziţii şi întrebuinţează altă tactică, încercând iarăşi să facă minuni, ca să amăgească şi să piardă pe fiii oamenilor. Tinerii trebuie să fie avertizaţi cu grijă faţă de puterea lui şi să fie povăţuiţi cu răbdare şi rugăciune cum să suporte cercările, care vin cu siguranţă peste ei în această viaţă." Mărturii, vol. 4, p. 212. Îngerii răi sunt la lucru. "Satana are legiuni de îngeri răi, pe care îi trimite în orice punct, unde lumina din cer străluceşte asupra poporului. Aici el îşi întinde lanţurile sale, ca să prindă pe orice bărbat, femeie, copil neprevăzător şi să-i facă slugile lui." Mărturii, vol 4, p. 210. Mereu în gardă. "Fiecare suflet să aiba grijă. Vrăjmaşul e pe urmele noastre. Fiţi vigilenţi, veghind sârguincios, ca nu cumva vreo cursă ascunsă cu grijă şi meşteşugită, să vă ia pe neaşteptate. Cei fără de grijă şi nepăsători, să fie atenţi ca nu cumva ziua Domnului să vină peste ei ca un hoţ noaptea." Mărturii, vol. 8, p. 99,100. "Rugăciunea credinţei este cea mai mare putere a creştinului prin care va birui cu siguranţă pe Satana." Mărturii, vol. 1, p. 296. Credinţă fiecăruia va fi probată. "Satana este la lucru, depunând cele mai puternice eforturi... în ultimul mare conflict... Credinţa fiecărui membru al bisericii, va fi probată individual, că şi cum n-ar mai exista nici o altă persoană pe faţa pământului." Comentarii biblice, vol 7, p. 983.* 52. Privegheaţi, deci. Vegheaţi neîncetat. "Mi-a fost prezentată, în viziune o ceată... Ei aşteptau şi vegheau. Ochii lor erau îndreptaţi spre cer şi cuvintele Învăţătorului lor erau pe buzele lor: "Ce zic vouă, zic tuturor: Vegheaţi!" " Am văzut că era cu neputinţă a avea dorinţele şi interesele îndreptate spre grijile acestei lumi şi spre adunarea de averi pământeşti, şi să ocupi în acelaşi timp o poziţie de aşteptare şi veghere, aşa cum ne-a poruncit Mântuitorul." Mărturii, vol. 2, p. 192,193. Cel dintâi simptom al adormirii spirituale. "Fraţilor, vegheaţi la prima licărire a luminii voastre, la cea dintâi neglijare a rugăciunii, la cel dintâi simptom al adormirii spirituale." Mărturii, vol. 4, p. 124. Fiţi gata pentru revenirea lui Hristos. "Să veghem, să lucrăm şi să ne rugăm astăzi, că şi când aceasta ar fi ultima zi din viaţa noastră, care ne mai este acordată. Atunci, câtă seriozitate am da pe faţă în viaţa noastră? Cât de aproape am urma noi lui Isus în toate cuvintele şi faptele noastre!" "Rugaţi-vă neincetat - aceasta înseamnă a fi mereu într-un spirit de rugăciune, atunci veţi fi gata pentru venirea Domnului nostru." Mărturii, vol 5, p. 235. Ştiinţa ostenelilor voastre. "Vreau să spun fiecărui lucrător: mergeţi înainte în credinţă umilă şi Domnul va merge cu voi. Dar vegheaţi în vederea rugăciunii. Aceasta este ştiinţa ostenelilor voastre. Lucraţi în dependenţă de El, amintindu-vă că sunteţi împreună lucrători cu El. El este sprijinitorul vostru. Tăria voastră e de la El. El va fi înţelepciunea voastră, dreptatea voastră, sfinţenia şi răscumpărarea voastră. Purtaţi jugul lui Hristos, învăţând de la El, blândeţea şi umilinţa; iar El va fi mângâierea şi odihna voastră." Mărturii, vol 7, p. 272.

Privegheaţi, privegheaţi, privegheaţi. "Privegheaţi şi rugaţi-vă ca să nu cădeţi în ispită". Marcu 14, 38. Privegheaţi împotriva apropierii pe furiş a vrăjmaşului, privegheaţi împotriva vechilor obiceiuri şi a pornirilor fireşti, ca nu cumva să ajungă să vă stăpânească; siliţi-le să dea înapoi şi vegheaţi. Supravegheaţi gândurile şi planurile, ca nu cumva să fie concentrate asupra eului personal. Vegheaţi asupra sufletelor pe care Isus le-a răscumpărat prin sângele Său. Privegheaţi pentruma prinde ocaziile de a le face bine." Mărturii, vol. 6, p. 410 53. Prin rugăciune în luptă cu Dumnezeu Trebuie să luptăm în rugăciune. "Solii credincioşi ai lui Dumnezeu, trebuie să depună eforturi pentru înaintarea lucrării Domnului, prin mijloacele rânduite de El. Ei trebuie să se găsească într-o strânsă legătura cu Marele Învăţător, ca să poată fi zilnic sfătuiţi de El. Ei trebuie să se lupte cu Dumnezeu în rugăciune pentru botezul Duhului Sfânt, pentru a putea întâmpina nevoile lumii care piere în păcat." Mărturii pentru predicatori, p. 459, 460. Suntem gata? Vom contribui la înaintarea lucrării lui Dumnezeu? Suntem doritori să fim călăuziţi de El? Ne vom lupta cu Dumnezeu în rugăciune? Vom primi botezul Duhului Sfânt? Iată nevoile cele mai mari ale acestui timp." "Prin toate comunităţile noastre ar trebui să aibă loc o reconvertire şi o reconsacrare în slujbă. Să nu fim noi în adunările noastre viitoare pe care le ţinem , o inimă şi un gând? Să nu ne luptăm noi cu Dumnezeu în rugăciune, cerând ca Duhul Sfânt să vină peste fiecare inimă? " Mărturii, vol 8, p. 46. Lupta - o problemă a bisericii. "Ei trebuie să se lupte cu toate puterile lor în rugăciune, până ce Domnul îi va binecuvânta. Dacă dragostea lui Dumnezeu arde pe altarul inimii lor, atunci ei nu vor predica pentru a-şo arăta iscusinţa lor, ci pentru a înfăţişa pe Hristos care ridică păcatele lumii." Mărturii, vol. 5, p. 166. 54. Grupele de rugăciune. Grupe mici de rugăciune. "Mici grupe să se adune seara, la prânz sau dimineaţa devreme, pentru a studia Biblia. Ei să aibă un timp de rugăciune pentru ca să poată fi întăriţi, luminaţi şi sfinţiţi de Duhul Sfânt. Dumnezeu doreşte să vadă această lucrare realizată în inima fiecărui credincios. Dacă voi înşivă veţi deschide uşa pentru a o primi, o mare binecuvântare va veni asupra voastră. Îngeri de la Dumnezeu vor veni în adunarea voastră. Voi vă veţi hrăni cu frunzele pomului vieţii. Ce mărturie veţi putea da, cu privire la cunoştinţa plină de iubire pe care aţi avut-o cu conlucrătorii voştri, la aceste scumpe ocazii, în care aţi căutat binecuvântarea lui Dumnezeu. Fiecare să-şi spună experienţa în cuvinte simple." Mărturii, vol 7, p. 195. Rugăciune pentru botezul Duhului Sfânt. "De ce nu însetăm şi nu flămânzim după darul Duhului; întrucât acesta este mijlocul prin care urmează să primim puterea? De ce nu vorbim despre El? Domnul e mai binevoitor să dea Duhul Sfânt, decât sunt părinţii să dea daruri bune copiilor lor. Fiecare lucrător ar trebui să se roage stăruitor lui Dumnezeu pentru botezul cu Duhul sfânt. Ar trebuisă se adune grupe mici, care să ceară ajutor special, înţelepciune cerească, pentru a şti cum să plănuiască şi cum să înfăptuiască cu înţelepciune. Să se roage ca Dumnezeu să boteze pe misionarii Săi cu Duhul Sfânt." Mărturii, vol 8, p. 22. Stăruind laolaltă în rugă. " Noi trebuie să stăruim mult în rugăciune dacă dorim să propăşim în sfinţirea vieţii. Atunci când solia adevărului a fost rostită pentru prima dată, cât de mult ne rugam noi!... De obicei, noi petrecem ore întregi în rugăciune, câte doi, sau trei laolaltă, cerând împlinirea făgăduinţei." Mărturii, vol 5, p. 161,162

55. Căutând călăuzirea lui Dumnezeu. Rugăciune pentru călăuzire. "Cunoaşterea adevărului nu depinde atât de mult de puterea intelectului, cât de curăţia scopului şi simplitatea unei credinţe pline de zel, consacrate Domnului. Îngerii Domnului se alătură aceloră care cu o inimă plină de umilinţă caută călăuzirea divină. Duhul Sfânt le este dat ca să le deschidă bogăţia comorilor adevărului." Parabolele Domnului Hristos, p. 59. "Trebuie să înveţi să vezi cu ochii şi cu mintea ta. Tu trebuie să-ţi educi astfel judecata, încât ea să nu fie slabă şi ineficientă. Trebuie să te rogi pentru călăuzire şi să-ţi încredinţezi calea lui Dumnezeu. Trebuie să-ţi închizi inima în faţa oricărei nechibzuinţe şi oricărui păcat; şi s-o deschizi în faţa oricărei influenţe cereşti. Trebuie să foloseşti majoritatea timpului şi a ocaziilor tale pentru a dezvolta un caracter simetric." Fii şi fiice ale lui Dumnezeu, p. 283. Cuvântul lui Dumnezeu călăuza noastră. "Cuvântul Dumnezeului etern este călăuza noastră. Prin acest Cuvânt noi ne-am făcut înţelepţi spre mântuire. Cuvântul acesta trebuie să fie mereu în inimile noastre şi pe buzele noastre, "Stă sris!", trebuie să fie ancora noastră. Aceia care fac din Cuvântul lui Dumnezeu, sfetnicul lor, înţeleg slăbiciunile inimii omeneşti şi putera harului lui Dumnezeu de a supune orice pornire rea şi nesfinţită. Inimile lor sunt neîncetat stăpânite de spiritul rugăciunii şi sunt ocrotiţi de îngerii cei sfinţi." Mărturii., vol 6, p. 160, 161. Călăuze nesigure. "Impresiile şi simţurile nu sunt o dovadă sigură că o persoană este condusă de Dumnezeu. Satana insuflă simţuri şi impresii, dacă nu este suspectat. Acestea nu sunt călăuze sigure. Fiecare trebuie să cunoască personal dovezile credinţei noastre şi ţinta cercetării lor să fie:Cum să poată înfrumuseţa mărturisirea lor, aducând rod spre mărirea lui Dumnezeu." Mărturii, vol 1, p. 392. Isus era călăuzit de voinţa Tatălui. "Înainte ca El să vină pe pământ, s-a aflat în faţa Lui planul desăvârşit în toate amănuntele. Dar în timp ce trăia printre oameni, El era călăuzit pas cu pas de voinţa Tatălui. El nu s-a dat înapoi de a lucra la timpul hotărât. Cu aceeaşi supunere, El a aşteptat până la venirea timpului." Hristos Lumina Lumii, p. 147. Rugaţi-vă pentru călăuzire divină. "În învălmăşeala străzii, în mijlocul ocupaţiilor zilnice, noi putem aduce cererile noastre înaintea lui Dumnezeu pentru ca Acesta să ne acorde călăuzirea divină."Calea către Hristos, p. 99 Trei căi prin care Dumnezeu se descoperă. "Sunt trei căi prin care Dumnezeu îşi descoperă voinţa Sa faţă de noi, ca să ne conducă şi să ne facă destoinici a conduce şi noi pe alţii. Cum putem deosebi glasul Lui , de glasul unui păstor fals? Dumnezeu Îşi descoperă voinţa Sa către noi în Cuvântul Său, Sfânta Scriptură. Glasul Său mai este descoperit şi prin faptele providenţei Sale; şi el va fi recunoscut, dacă nu ne despărţim sifletul de El, umblând pe căile noastre proprii şi făcându-ne voile noastre, urmând după pornirile unei inimi nesfinţite, până ce simţurile devin atât de confuze, încât lucrurile veşnice nu pot fi întrezărite, şi glasul lui Satana - atât de prefăcut - este primit ca glas al lui Dumnezeu. Glasul lui Dumnezeu mai este auzit şi prin apelurile Duhului Sfânt, care se imprimă în sufletul nostru şi se dă la iveală în caracter. Dacă eşti la îndoială cu privire la vreun punct oarecare, trebuie să întrebi mai întâi Sfânta Scriptură. Dacă ai început, cu adevărat, să duci o viaţă de credinţă, atunci te-ai predat Domnului, spre a fi al Său în totul; şi El te-a primit ca să te formeze, ca să te modeleze conform scopului Său, ca să devi un vas de cinste." Mărturii, vol 5, p. 512. 56. Pentru ce să ne rugăm.

Pentru nevoile voastre. "Fiecare suflet are privilegiul de a spune Domnului propriile lui nevoi speciale; şi să ofere mulţumirea sa individuală, pentru binecuvântările pe care le primeşte zilnic." Mărturii, vol 9, p. 278. Pentru cauza lui Dumnezeu. "Diferitele interese ale lucrării, ne alimentează cu hrană pentru cugetare şi inspiraţie pentru rugăciune." Mărturii, vol 4, p. 459. Pentru putere şi înţelepciune. "Când rugaţi pe Domnul să vă ajute, onoraţi pe Mântuitorul, crezând că primiţi binecuvântarea lui. Toată puterea, toată înţelepciunea ne stau la dispoziţie. Nu avem decât să cerem." Vivina Vindecare, p. 514. "Trebuie să căutăm înţelepciunea de sus, pentru a putea rămâne credincioşi, în aceste zile de rătăcire şi dezamăgiri."Experienţe şi viziuni, p. 88,89.* Pentru înţelegerea Cuvântului lui Dumnezeu. "Nici un om nu este sigur nici măcar o zi sau o oră fără rugăciune. Trebuie să rugăm pe Domnul îndeosebi pentru înţelepciune, ca să înţelegem Cuvântul Său. Aici sunt descoperite vicleşugurile ispititorului precum şi mijloacele prin care putem să ne împotrivim lui cu succes. Satana este expert în citarea Scripturii, dând propria lui interpretare pasajelor prin care speră să ne facă să ne poticnim. Trebuie să studiem Biblia cu inimă umilită şi să nu pierdem niciodată din vedere dependenţa noastră de Dumnezeu. În timp ce trebuie să ne păzim permanent de uneltirile Satanei, să ne rugăm continuu cu credinţă: “Şi nu ne duce în ispită”." Tragedia Veacurilor, p. 530. Pentru înviorare prin Duhul Sfânt. "Aceia care la ziua Cinzecimii, au fost înzestraţi cu putere de sus, n-au fost scutiţi mai departe de ispite şi încercări. În timp ce dădeau mărturie despre adevăr şi neprihănire, în repetate rânduri au fost asaltaţi de vrăjmaşul a tot adevărul, care căuta să-i jefuiască deexperienţa lor creştină. Ei erau nevoiţi să se lupte, cu toate puterile date de Dumnezeu, pentru a ajunge la măsura de bărbaţi şi femei în Hristos. Ei se rugau zilnic pentru noi şi proaspete ajutoare ale harului, pentru a putea ajunge mai sus, şi tot mai sus spre desăvârşire. Sub lucrarea Duhului Sfânt, chiar şi cei mai slabi, experimentând credinţa în Dumnezeu, învăţau să-şi dezvolte puterile ce le-au fost încredinţate şi să devină sfinţi, curaţi şi înobilaţi. În umilinţă, ei se supuneau influenţei modelatoare a Duhului Sfânt, primeau plinătatea dumnezeirii, şi erau modelaţi, făcuţi asemenea dumnezeirii." Faptele Apostolilor, p. 49,50. 57. Atitudinea rugăciunii. În prezenţa lui Dumnezeu. "Oriunde ar fi înălţată rugăciunea, în public, la altarul familiei sau în cămăruţă, aduce pe om în prezenţa lui Dumnezeu." Viaţa mea astăzi, p. 18 Momente speciale pentru rugăciune. "Şi noi trebuie să ne rânduim timpuri anumite pentru rugăciune şi pentru a primi înviorare spirituală. Noi nu preţuim puterea şi virtutea rugăciunii, aşa cum ar trebui. Rugăciunea şi credinţa pot face, ceea ce nici o putere de pe pământ nu poate împlini." Divina Vindecare, p. 509. Studiaţi Biblia şi rugaţi-vă la subiectul respectiv. "Rugăciunea - ah, cât de mult este neglijat acest privilegiu preţios! Citirea Cuvântului lui Dumnezeu, pregăteşte sufletul pentru rugăciune... Rugăciunea este tăria creştinului. Chiar când pare a fi singur, el nu este singur. El simte prezenţa Aceluia care a spus: "Iată, Eu sunt cu tine în orice vreme." Mărturii, vol 1, p. 504. Puterea cântării. "Să aducem laude şi mulţumiri Domnului, prin cântările noastre. Când suntem ispitiţi, când trecem prin greutăţi şi prin neplăceri, în loc să dăm pe faţă sentimentele noastre, mai bine să înălţăm în credinţă cântări de laudă bunului Dumnezeu." "Cântarea este o armă, pe care o putem folosi oricând împotriva descurajării." Divina Vindecare, p. 254. Mulţumire şi laudă lui Dumnezeu. "Dacă ne-am gândi la Dumnezeu ori de

câte ori vedem dovezile grijii Sale pentru noi, L-am păstra totdeauna în cugetele noastre şi am simţi o plăcere deosebită să-I vorbim şi să-I aducem laudă." Calea către Hristos, p. 102. 58. Rugaţi-vă pentru alţii. Lucrarea începe în familie. "Aceia care doresc să lucreze pentru Dumnezeu, să înceapă în familie, printre membrii propriilor lor gospodării, în vecinătatea lor şi printre prietenii lor. Aici ei vor găsi un câmp misionar favorabil. Această lucrare misionară în familie este o încercare, care dă pe faţă destoinicia sau nedestoinicia lor pentru servire într0un câmp mai larg." Mărturii, vol 6, p. 428. "În rugăciunea particulară, toţi au privilegiul de a se ruga cât de mult le place. Ei se pot ruga, pentru toate rudele şi prietenii lor." Mărturii, vol 2, p. 578. Rugaţi-vă şi vorbiţi semenilor. "Sunt mulţi aceia care nu mai au nădejde. Aduceţi-le din nou razele soarelui. Mulţi si-au pierdut curajul. Adresaţi-le cuvinte de încurajare." Parabolele Domnului hristos, p. 418 Rugaţi-vă, rugaţi-vă. "Să nu ne rugăm doar pentru noi înşine. Să ne rugăm şi pentru aceia care ne-au făcut rău şi continuă să ne facă rău. Rugaţi-vă, rugaţivă mai ales în sufletul vostru! Nu daţi daţi Domnului odihnă, pentru că urechile Lui sunt gata să asculte rugăciunea sinceră şi spontană, când sufletul este umilit înaintea lui." Comentarii biblice, p. 1141. Rugaţi-vă pentru cei pe care îi vizitaţi. "Duioşia lui Hristos trebuie să umple inima lucrătorului. dacă aveţi dragoste pentru suflete, veţi căuta să le faceţi o imvitaţie duioasă. Veţi înălţa rugăciuni din imimă, umilite şi serioase, pentru aceia pe care îi vizitaţi. Mirosul cel plăcut al dragostei lui Hristos, se va manifesta în lucrarea voastră. Acela care şi-a dat propria Sa viaţă, pentru viaţa lumii, va lucra împreună cu slujitorii neegoişti, ca să influenţeze inimile oamenilor." Mărturii, vol 6, p. 70. Rezultate minunate vor apărea mai târziu. "Isus invită pe credincioşii Săi cu o dragoste de nespus la bucuria Domnului lor. Bucuria Mântuitorului este să vadă în Împărăţia slavei, sufletele care au fost salvate prin agonia şi umilirea Sa. Cei răscumpăraţi vor fi părtaşi ai bucuriei Sale, când vor vedea printre cei fericiţi pe aceia care au fost câştigaţi pentru Hristos prin rugăciunile, eforturile şi sacrificiul lor iubitor. Când se vor aduna în jurul marelui tron alb, o bucurie de nespus va umple inimile lor, văzând pe aceia pe care ei i-au câştigat pentru Hristos şi văzând că aceştia au câştigat pe alţii, iar aceştia la rândul lor pe alţii, toţi aduşi la limanul odihnei, să-şi depună coroanele la picioarele lui Isus şi să-L laude în erele nesfârşite ale veşniciei." Tragedia Veacurilor, p. 647. 59. Vocea lui Dumnezeu către om. Ascultă glasul Său. "Domnul Hristos trimite totdeauna solii, acelora care ascultă glasul Său." Divina Vindecare, p. 509. Când orice glas amuţeşte. "Fiecare trebuie să-L audă vorbindu-i la inimă. Când orice glas amuţeşte şi aşteptăm în linişte înaintea Lui, tăcerea sufletului face şi mai clar glasul lui Dumnezeu." Hristos Lumina Lumii, p. 363. Biblia, vocea lui Dumnezeu. "Biblia este glasul lui Dumnezeu care vorbeşte către noi, tot aşa de sigur ca şi când l-am putea auzi cu urechile noastre." Mărturii, vol 6, p. 393. Datoria, vocea lui Dumnezeu. "Nu este nici un ajutor pentru bărbatul, femeia sau copilul, care nu ascultă şi nu se supune vocii datoriei; pentru că vocea datoriei este vocea lui Dumnezeu." Mărturii pentru predicatori, p. 402. "Conştiinţa este vocea lui Dumnezeu." Mărturii, vol 5, p 120. Glasul lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt. "Glasul lui Dumnezeu mai este auzit şi

prin apelurile Duhului Sfânt, care se imprimă în sufletul nostru şi se dau la iveală în caracter." Mărturii, vol 5, p 512. 60. Rugându-ne în Numele lui Isus. Mai mult decât rostirea Numelui Său. "A te ruga în Numele Domnului Hristos înseamnă a te ruga în spiritul şi puterea lui Hristos, ca unii care credem în făgăduinţele Sale, ne bizuim pe harul Său şi înfăptuim lucrările Sale." Calea către Hristos, p. 100, 101. Totul în Numele Său. "Ucenicii aveau să ducă mai departe lucrarea lor în Numele lui Hristos. Fiecare cuvânt şi faptă a lor, trebuia să îndrepte atenţia asupra Numelui Său, care are acea putere vitală, prin care credincioşii pot fi mântuiţi... În Numele Său, ei trebuia să-şi înalţe la Tatăl cererile şi să primească răspuns. Ei trebuia să boteze, în Numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt.Numele lui hristos trebuia să constituie parola, cuvântul lor de ordine, semnul prin care să fie deosebiţi, legătura unirii lor, autoritatea activităţii lor, cum şi izvorul succesului lor. Nimic nu avea să fie recunoscut în Împărăţia Sa, dacă nu purta Numele Său şi semnătura sa." Faptele Apostolilor, p. 28. Dumnezeu va onora acest Nume. "Să înălţăm deci cu stăruinţă cererile noastre Tatălui, în Numele Domnului Hristos. Dumnezeu va onora acest Nume." Parabolele Domnului Hristos, p. 148. Secretul succesului."Până în clipa aceea, ucenicii nu cunoscuseră puterea şi posibilităţile nemărginite ale Mântuitorului lor. El le-a spus: "Până acum, n-aţi cerut nimic în Numele Meu!" Ioan 16,24. El le-a explicat, că secretul succesului lor, va depinde de cererea puterii şi harului în Numele Său. Nu există suflet, care să aibă putere fără să o fi primit de la Dumnezeu, iar izvorul de unde vine ea, este deschis şi pentru cea mai slabă fiimţă omenească. "Orice veţi care în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie prodlăvit în Fiul. dacă veţi cere ceva în Numele Meu, voi face." Hristos Lumina Lumii, p. 667. Dumnezeu răspunde cu plăcere. "Noi nu trebuie să ne rugăm numai în Numele lui Isus, ci şi prin inspiraţia Duhului Sfânt. Aceasta explică ceea ce trebuie să înţelegem când ne spune că Duhul, "mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite". Lui Dumnezeu îi place să răspundă la asemenea rugăciuni." Parabolele Domnului Isus, p. 148. 61. Rugăciunea se înalţă către Marele Preot din Sanctuarul ceresc. Ridicaţi-vă ochii. "Nu vă plecaţi capetele şi nu vă acoperiţi faţa, ca şi cum aţi avea ceva de ascuns, ci ridicaţi-vă ochii spre Sanctuarul ceresc, în care hristos Mijlocitorul nostru stă înaintea Tatălui pentru a-I prezenta rugăciunile voastre, împletite cu meritele Sale şi neprihănirea Sa, ca un miros de tămâie." Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 241. Fiecare rugăciune sinceră, pătrunde în Sanctuar. "Orice rugăciune sinceră se aude în cer. Poate că nu este exprimată curgător, dar dacă inima este în ea, ruga se va înălţa spre Sanctuarul în care slujeşte Hristos şi El o va înfăţişa Tatălui fără nici un cuvânt stângaci, bâlbâit, ci înfrumuseţată şi plăcută prin parfumul propriei Sala desăvârşiri." Hristos Lumina Lumii, p. 667. Îngerul Legământului. "Rugaţi-vă, dar rugaţi-vă cu credinţă şi încredere nezguduită. Îngerul Legământului, chiar Domnul Isus Hristos este Mijlocitorul care asigură primirea rugăciunilor celor credincioşi." Mărturii, vol 8, p. 179. Isus, Mijlocitorul nostru. "Ca Mijlocitor al nostru, lucrarea slijbei Domnului Hristos este aceea de a ne prezenta lui Dumnezeu, ca fii şi fiice ale Sale. Domnul Hristor S-a angajat să fie Înlocuitorul şi Garantul nostru şi nu va trece cu vederea pe nimeni... În timp ce rugăciunile sincere şi umile ale celor păcătoşi

se înalţă la tronul lui Dumnezeu, Domnul Hristos amestecă împreună cu ele meritele propriei Sale vieţi de o desăvârşită ascultare. Rugăciunile noastre sunt înmiresmate de această tămâie. Domnul Hristos S-a angajat să mijlocească în favoarea noastră, iar Tatăl ascultă totdeauna pe Fiul." Fii şi fiice ale lui Dumnezeu, p. 22. Inelul de legătură. "În Numele lui Hristos cererile noastre se înalţă la Tatăl. El mijloceşte în favoarea noastră, iar Tatăl descoperă comorile Harului Său, ca noi să ne bucurăm de ele şi să împărtăşim şi altora... Hristos este inelul de legătură între Dumnezeu şi om. El a făgăduit mijlocirea LUI personală. El pune întreaga valoare a dreptăţii Sale de partea persoanei care se roagă. El pledează pentru om; iar omul având nevoie de ajutor dumnezeiesc, pledează pentru sine înaintea lui Dumnezeu, folosind influenţa Aceluia care Şi-a dat viaţa pentru viaţa lumii. Atunci când recunoaştem înaintea lui Dumnezeu aprecierea pe care o avem faţă de meritele lui Hristos, rugăciunile noastre primesc parfum. Atunci când ne apropiem de Dumnezeu în virtutea meritelor Mântuitorului, Hristos ne aşează lângă Sine, cuprinzându-ne cu braţul Său omenesc, în timp ce cu braţul Său divin, apucă tronul Celui veşnic... Hristos a devenit mijlocitorul rugăciunilor dintre om şi Dumnezeu. El a devenit şi mijlocitorul binecuvântării între Dumnezeu şi om. El a unit cele dumnezeieşti cu cele omeneşti. Oamenii trebuie să conlucreze cu El pentru mântuirea propriului lor Suflet, apoi să facă eforturi puternice pentru a salva pe aceia care sunt gata să piară." Mărturii vol 8, p. 178. Ca un parfum plăcut mirositor. "Ca şi patriarhii din vechime, aceia care mărturisesc că-L iubesc pe Dumnezeu ar trebui să ridice un altar Domnului oriunde îşi înalţă cortul. Dacă a fost vreodată un timp în care fiecare casă ar trebui să fie o casă de rugăciune, atunci timpul acela este acum. Taţii şi mamele ar trebui să-şi înalţe adesea inimile la dumnezeu în cereri umile pentru ei şi pentru copiii lor... Din fiecare cămin creştin ar trebui să străluceasă o iubire sfântă. Iubirea ar trebui să se dea pe faţă în activitate. Ea trebuie să se reverse în toate câte au loc în familie, arătându-se într-o bunătate profundă şi o comportare duioasă neegoistă. Sunt familii în care acest principiu este trăit. Din aceste căminuri, rugăciunea de dimineaţă şi de seară se înalţă la Dumnezeu că un parfum plăcut mirositor, iar mila şi binecuvântările Lui se revarsă ca roua asupra celor plecaţi în rugăciune." Patriarhi şi profeţi, p. 144.

62. Rugăciunea se înalţă către Marele Preot din Sanctuarul ceresc Lucrarea sângelui lui Hristos. "Aşa cum marele preot stropea cu sângele cald scaunul milei, în timp ce norul de tămâie frumos mirositor se înălţa înaintea lui Dumnezeu, la fel şi noi, în timp ce ne mărturisim păcatele şi invocăm lucrarea sângelui ispăşitor, rugăciunile noastre se înalţă la cer înmiresmate de meritele caracterului Mântuitorului." Mărturii pentru predicatori, p. 92, 93 Studiaţi lucrarea Lui de mijlocire. "Apostolului Ioan, pe insula Patmos i-au fost descoperite lucruri pe care Dumnezeu a dorit să le arate poporului Său. Studiaţi aceste descoperiri... Priviţi viaţa şi caracterul lui Hristos şi studiaţi lucrarea lui de mijlocire. Aici se află înţelepciune nemărginită, îndurare nemărginită, dragoste nemărginită şi dreptate nemărginită." Mărturii, vol 6, p. 59. "Slava aşezată asupra lui Hristos, este o chezăşie a iubirii lui Dumnezeu faţă de noi. Ea ne vorbeşte despre puterea rugăciunii - cum poate ajunge glasul omenesc la urechile lui Dumnezeu şi cum găsesc primire cererile noastre în curţile cereşti. Prin păcat, pământul a fost despărţit de cer şi înstrăinat de legăturile cu el.; dar Isus l-a legat din nou de tronul slavei. Iubirea lui a înconjurat pe om şi a ajuns în curţile prea înalte. Lumina care prin porţile deschise ale

cerului a venit asupra Mântuitorului, va veni şi asupra noastră, când ne rugăm pentru ajutor de a ne împotrivi ispitei." Hristos Lumina Lumii, p. 113. Mijlocirea lui Isus şi planul de mântuire. "Mijlocirea lui Hristos din Sanctuarul de sus, în favoarea omului, este tot atât de importantă pentru Planul de Mântuire ca şi moartea Sa pe cruce. El a început această lucrare la moartea Sa şi după înviere S-a înălţat să o termine în ceruri. Trebuie să intrăm, prin credinţă, dincolo de perdea, “unde Isus a intrat pentru noi ca Înainte-mergător”. (Evrei 6:20). Acolo se reflectă lumina de la crucea de pe Calvar. Acolo obţinem o înţelegere mai clară a tainelor răscumpărării. Mântuirea omului a fost realizată cu un preţ infinit pentru cer; sacrificiul făcut satisface cele mai mari exigenţe ale Legii lui Dumnezeu călcate de om. Isus a deschis calea către tronul Tatălui şi prin mijlocirea Sa pot să fie prezentate înaintea lui Dumnezeu dorinţele sincere ale tuturor acelora care vin la El prin credinţă." Tragedia Veacurilor, p. 489.

63. Rugăciunea biruie pe Satana. Atacurile lui Satana sunt respinse. "Rugăciunea aduce pe Domnul Isus alături de noi şi dă celui ce stă să cadă, celui apăsat, noi puteri spre a birui lumea, firea şi pe cel rău. Rugăciunea îndepărtează atacurile lui Satana." Parabolele Domnului Hristos, p. 250. Armura lui Dumnezeu. "Trebuie să îmbrăcăm toată armătura lui Dumnezeu şi să fim gata în orice clipă, pentru bătălia cu puterile întunericului. Când ispite şi încercări se abat asupra noastră, să mergem la Dumnezeu şi să luptăm cu el în rugăciune. El nu ne va trimite înapoi fără ajutor, ci ne va da putere şi har pentru a birui şi sfărâma puterile vrăjmaşului." Experienţe şi viziuni, p. 64.* Pentru toată viaţa împotriva lui Satana. "În faţa noastră avem un război, o bătălie pentru toată viaţa împotriva lui Satana şi a ispitelor lui amăgitoare. Vrăjmaşul va folosi orice argument, orice dezamăgire pentru a prinde în mrejele sale sfletul nostru. Pentru a câştiga cununa vieţii, noi trebuie să depunem continuu eforturi stăruitoare." Solii către tineret, p. 104.* Cea mai mare putere a creştinului. "Rugăciunea credinţei este cea mai mare putere a creştinului, care va birui cu siguranţă pe Satana. Acesta este motivul pentru care el ne şopteşte că n-am avea nevoie de rugăciune. Numele lui Isus, Mijlocitorul nostru, îl umple de groază; şi când strigăm către El după ajutor, oştile lui Satana sunt alarmate." Mărturii, vol 1, p. 296.

64. Este timpul să ne rugăm. Nevoia de rugăciune. "Dacă Mântuitorul lumii, Fiul lui Dumnezeu, a simţit nevoia rugăciunii, cu mult mai mult fiinţele muritoare, slabe şi păcătoase trebuie să simtă nevoia de rugăciune continuă şi stăruitoare. Tatăl nostru ceresc aşteaptă să-Şi reverse asupra noastră plinătatea binecuvântărilor Sale. Este privilegiul nostru acela de a bea cu îndestulare din izvorul Iubirii nemărginite. Cu toate acestea este de mirare că ne rugăm prea puţin. Dumnezeu este binevoitor şi gata să asculte rugăciunea pornită din sinceritatea inimii celui mai umil dintre copiii Săi; cu toate acestea, se dă pe faţă o mare lipsă de tragere de inimă din partea noastră de a face cunoscut lui Dumnezeu nevoile noastre." Calea către Hristos, p. 94. Nu vă rugaţi şi nu credeţi nici pe jumătate. "Priviţi la Isus în simplitate şi credinţă... Nu ne rugăm şi nu credem nici pe jumătate. Rugaţi-vă, credeţi, întăriţi-vă unul pe altul. Rugaţi-vă cum nu v-aţi rugat niciodată mai înainte, ca Domnul să-şi aşeze mâna peste voi, pentru ca apoi să fiţi în stare să cunoaşteţi

iubirea lui Hristos care întrece orice cunoştinţă, pentru ca să puteţi fi umpluţi cu toată plinătatea lui Dumnezeu." Mărturii, vol 7, p. 214. Ingerii sunt uimiţi. " Ce vor gândi îngerii cerului despre noi, sărmanele şi neajutoratele fiinţe omeneşti, care suntem supuşi ispitei, şi care totuşi ne rugăm aşa de puţin şi avem atât de puţină credinţă, în timp ce inima iubirii infinite a lui Dumnezeu se pleacă spre noi gata să ne dea mai mult decât cerem sau gândim noi? Îngerii găsesc o mare plăcere să se plece înaintea lui Dumnezeu şi să stea lângă El. Ei consideră comuniunea cu Dumnezeu ca fiind cea mai mare bucurie a lor; totuşi, fiii acestui pământ, care au aşa de multă nevoie de ajutorul pe care numai Dumnezeu îl poate da, se simt parcă mulţumiţi să umble în afara luminii Duhului Său şi fară însoţirea prezenţei Sale." Calea către Hristos, p. 94. Ca şi când ar fi ultima zi. "Noi trebuie să lăudăm şi să cinstim astăzi pe Dumnezeu. Prin exercitarea unei credinţe vii, astăzi noi trebuie să biruim pe vrăjmaş. Astăzi trebuie să căutăm pe Dumnezeu şi să nu ne mulţumim fără prezenţa Sa. Să veghe, să lucrăm, să ne rugăm astăzi, ca şi când aceasta ar fi ultima zi din viaţă care ne mai este acordată." Mărturii, vol 5, p. 200 Să ne încredem în El totdeauna. "Noi trebuie să ne încredem în Isus în fiecare zi, în fiecare ceas. El ne-a făgăduit că tăria noastră va fi după cum sunt zilele noastre. Prin harul Său noi vom putea duce toate poverile din prezent şi ne vom îndeplini toate datoriile. Dar mulţi sunt copleşiţi de teama necazurilor di viitor. Ei caută neîncetat să ducă astăzi poverile de mâine. Astfel, o mare parte dintre necazurile lor, sunt închipuite. Pentru acestea Isus nu a luat nici o măsură. El a făgăduit har numai pentru câte o singură zi. El ne porunceşte să nu ne împovărăm astăzi, cu necazurile de mâine: ajunge zilei necazul ei." Mărturii, vol 5, p. 200. Rugaţi-vă în credinţă. "Rugaţi-vă în credinţă. Stăruiţi în a aduce viaţa voastră în armonie cu cererile voastre, pentru ca să puteţi primi binecuvântarea pentru care vă rugaţi. Nu lăsaţi să vi se slăbească credinţa, deoarece binecuvântările primite sunt proporţionale cu credinţa exercitată. (Matei 9, 29; 21, 22.) Rugaţi-vă, credeţi, bucuraţi-vă. Cântaţi laude lui Dumnezeu pentru că a răspuns la rugăciunile voastre. Credeţi-L pe cuvânt!" mărturii, vol 7, p. 274. Roagă-te când inima ţi-e frântă. "În treburile tale, în prieteniile pentru clipele de recreaţie şi în tovărăşiile de-o viaţă, toate legăturile pe care le faci să fie începute cu rugăciune. Vei dovedi că onorezi pe Dumnezeu, şi El te va onora pe tine. Roagă-te când inima ţi-e frântă. Când eşti deznădăjduit închide gura faţă de oameni; nu umbri cărarea altora; ci spune totul Domnului Isus. Ridică-ţi mâinile şi cere ajutor.În slăbiciunea ta, agaţă-te de puterea nesfârşită. Cere umilinţă, înţelepciune, curaj, spor de credinţă, pentru ca să poţi vedea lumină din lumina lui Dumnezeu şi ca să te bucuri de iubirea Lui." Vivina Vindecare, p. 513. Mai mult decât rugăciunea. "Dumnezeu nu doreşte ca vreunul dintre noi să se facă pustnic sau călugăr şi să se retragă din lume pentru a face numai rugăciuni. Viaţa noastră trebuie să se asemene vieţii Domnului Hristos, şi anume pe munte în rugăciune şi apoi în mijlocul mulţimii. Cel care nu va face altceva decât să se roage, va înceta curând să se mai roage, sau rugăciunile lui vor deveni o simplă formă. Când oamenii se retrag din viaţa socială, departe de sfera îndatoririlor creştine şi de purtarea crucii, când încetează să mai lucreze cu zel pentru Domnul, care a lucrat cu zel pentru ei, atunci nu mai au pentru ce să se roage şi pierd simţământul nevoii de rugăciune. Rugăciunile lor devin personale şi egoiste. Ei nu se pot ruga pentru nevoile omenirii sau pentru înălţarea edificiului Împărăţiei lui Dumnezeu, cerând putere pentru această lucrare." Calea către Hristos, p. 101.

65. Rugăciune pentru copiii noştri.

O îndatorire solemnă. "Dumnezeu vede toate posibilităţile în acest pui de om. El vede, că educat în mod complet, copilul va deveni o putere spre bine în lume. El priveşte cu interes să vadă dacă părinţii vor împlini planul Său, sau dacă printr-o bunătate greşită vor distruge scopul Său lăsându-şi copiii să fie purtaţi de iluzii, spre ruina prezentă şi cea veşnică. Să transformi această făptură neajutorată - aparent lipsită de importanţă - într-o binecuvântare pentru lume şi onoare pentru Dumnezeu, este o lucrare mare, grandioasă. Părinţii n-ar trebui să lase nimic să stea între ei şi obligaţia pe care o au faţă de copiii lor." Căminul crestin, p.264. Educaţi copiii în spiritul rugăciunii. "În orice cămin creştin, Dumnezeu trebuie onorat prin jertfele de dimineaţă şi seară, ale rugăciunii şi slavei. Copiii trebuie învăţaţi să respecte şi să preţuiască acest timp al rugăciunii. Este datoria părinţilor creştini, ca dimineaţa şi seara, prin rugăciune sinceră şi crdinţă stăruitoare, să facă un cerc în jurul copiilor lor." "În biserica de acasă, copiii trebuie să înveţe să se roage şi să se încreadă în Dumnezeu... Veniţi în umilinţă, cu o inimă plină de blândeţe, conştienţi de pericolele şi ispitele care stau în faţa voastră şi a copiilor voştri. Prin credinţă apropiaţii de altar, cerând pentru ei ocrotirea Domnului. Învăţaţi-vă copiii să aducă ofranda cuvintelor simple ale rugăciunii lor. Spuneţi-le că Dumnezeu se bucură auzindu-i cum apelează la El." Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elvi, p. 110. El aude şi ajută. "Părinţii au posibilitatea să înţeleagă faptul că, dacă urmează directivele lui Dumnezeu în educaţia copiilor lor, vor primi ajutor de sus. Ei primesc multe binecuvântări, căci învăţând pe alţii, învaţă pe ei înşişi. Copiii lor vor obţine biruinţe prin cunoştinţele pe care le-au primit păstrând calea Domnului. Ei sunt capabili să depăşească tendinţele naturale şi moştenite spre rău. "Părinţi, lucraţi cu energie neobosită pentru salvarea copiilor voştri? Dumnezeul cerului notează solicitudinea voastră, munca voastră neobosită, vegherea voastră constantă. El aude rugăciunile voastre. Cu răbdare şi gingăşie îndreptaţi-vă copiii spre Domnul. Tot cerul este interesat de lucrarea voastră. Dumnezeu se va uni cu voi, încununând cu succes eforturile voastre." Căminul creştin, p. 205, 206. Părinţii să se roage permanent. "Cu răbdare, cu dragoste, ca administratori credincioşi ai feluritelor daruri ale lui Hristos, părinţii trebuie să-şi facă lucrarea încredinţată lor. Totul trebuie făcut în credinţă. Permanent ei să se roage, ca Dumnezeu să-şi împartă darurile Sale copiilor lor. Niciodată să nu devină plictisiţi, nerăbdători, indispuşi in lucrarea lor; ei trebuie să se lipească strâns de copiii lor şi de Dumnezeu. Dacă părinţii lucrează cu răbdare şi dragoste, străduindu-se în mod serios să-şi ajute copiii să atingă cel mai înalt standard de puritate şi modestie, vor reuşi." Căminul Creştin, p. 208.

66. Rugăciunea mamei. O lucrare pentu Dumnezeu şi pentru ţară. "Mari răspunderi stau asupra voastră, mamelor. Deşi poate nu sunteţi în consilii naţionale... puteţi face o mare lucrare pentru Dumnezeu şi pentru ţară. Puteţi să vă educaţi copiii. Îi puteţi ajuta să dezvolte caractere care să nu fie stăpânite sau influenţate spre rău, ci care să exercite o influenţă spre bine asupra celorlalţi. Prin rugăciunile voastre fierbinţi, înălţate în credinţă, puteţi mişca braţul care susţine lumea." Căminul creştin, p. 264. Mamele să caute ajutor divin. "Dacă ar realiza importanţa misiunii lor, mamele s-ar ruga mai mult în cămăruţa lor, prezentându-şi copiii înaintea lui Isus, implorând binecuvântarea Sa asupra lor şi rugându-se pentru înţelepciuniea

de a-şi împlini bine sacrele lor datorii. Mamele să valorifice orice ocazie de a modela şi şlefui mentalitatea copiilor lor... . Ea să facă din propria-i viaţă un exemplu curat şi nobil pentru preţioasele fiinţe încredinţate ei." "Mama ar trebui să înceapă lucrarea ei cu curaj şi energie, bizuindu-se în mod constant pe ajutorul divin în toate eforturile sale. Ea nu trebuie să se odihnească mulţumită până nu vede în copiii ei o elevare gradată a caracterului, până când ei nu în viaţă un obiectiv mai înalt decât propria lor plăcere." Căminul Creştin, p. 265. Influenţa sănătoasă a unei mame răbdătoare. "Adesea răbdarea mamei este împovărată de acele mici şi numeroase încercări cărora abia merită să le dai atenţie. Mâini poznaşe şi picioare fără astâmpăr, crează o mare cantitate de muncă şi încurcătură mamei. Ea trebuie imediat să se autocontroleze, pentru că altfel cuvinte nervoase îi vor ieşi de pe buze. Este aproape gata să uite de propriul ei timp, dar o rugă tăcută către milosul ei răscumpărător îi calmează nervii şi este în stare să se stăpânească cu o demnitate liniştită." Căminul Creştin, p. 242 Un privilegiu preţios. "În zilele lui Hristos, mamele şi-au adus copiii la El... Aceasta este o lecţie de încurajare pentru toate mamele. După ce au făcut tot ce era posibil pentru binele copiilor lor, îi pot aduce la Isus. Chiar pruncii din braţele mamelor sunt preţioşi în faţa Sa. Şi dacă inima mamei suspină după ajutorul pe care ea nu-l poate da, după harul pe care nu-l poate acorda şi se predă ca şi copiii ei în braţele pline de îndurare ale lui Hristos, El îi va primi şi binecuvânta. El va da mamei şi copiilor pace, speranţă şi fericire. Acesta este un privilegiu preţios pe care Isus îl acordă tuturor mamelor." Căminul Creştin, p. 274. O influenţă pentru veşnicie. "Influenţa unei mame temătoare de Dumnezeu, a unei mame care se roagă stăruitor, va dăinui în veşnicie. Ea poate muri, dar lucrarea ei va rămâne de-alungul veacurilor." Mărturii, vol. 4, p. 500 * 67. Feriţi-vă de amăgiri. În timpul marilor reînviorări spirituale Satana caută să amăgească. "Cu tot declinul general al credinţei şi evlaviei, în aceste biserici sunt şi urmaşi adevăraţi ai lui Hristos. Înainte de revărsarea finală a judecăţilor lui Dumnezeu asupra pământului, în mijlocul poporului lui Dumnezeu se va manifesta o asemenea redeşteptare a adevăratei evlavii cum nu s-a mai văzut din timpurile apostolice. Duhul şi puterea lui Dumnezeu vor fi revărsate peste copiii Săi. În acel timp mulţi se vor despărţi de acele biserici în care iubirea pentru lumea aceasta a luat locul iubirii pentru Dumnezeu şi Cuvântul Său. Mulţi, atât pastori, cât şi laici, vor accepta cu bucurie marile adevăruri pe care Dumnezeu le-a rânduit să fie proclamate în acel timp pentru a pregăti un popor pentru a doua venire a Domnului. Vrăjmaşul sufletelor doreşte să împiedice această lucrare şi înainte ca să vină timpul pentru o asemenea mişcare, el va încerca să o împiedice introducând o contrafacere. În acele biserici pe care va reuşi să le aducă sub puterea lui amăgitoare, va face să pară că s-a revărsat o binecuvântare deosebită de la Dumnezeu; se va manifesta, ceea ce va fi considerat, un mare interes religios. Mulţimile vor jubila că Dumnezeu lucrează în mod minunat pentru ele când, de fapt, aceasta este lucrarea altui spirit. Sub o mască religioasă, Satana va căuta să-şi extindă influenţa asupra lumii creştine. " Tragedia veacurilor, p. 464. Satana amăgeşte pe cei care se roagă nedorind să asculte de Dumnezeu. "În faţa celor mai hotărâte porunci ale lui Dumnezeu, bărbaţii şi femeile vor urma propriile lor înclinaţii, apoi cutează să se roage ca Dumnezeu să le îngăduie să umble împotriva voinţei Sale arătată în mod clar. Lui Dumnezeu nu-i plac asemenea rugăciuni. Satana se apropie de asemenea persoane aşa cum s-a apropiat de Eva în Eden, şi le influenţează mintea astfel încât aceşti oameni povestesc despre aceasta ca fiind cea mai minunată experienţă pe care le-ar fi dat-o Domnul. O adevărată

experienţă va fi în armonie deplină cu legea naturii şi cu legile lui Dumnezeu." Mărturii, vol. 3, p. 72, 73. "Avem nevoie să obţinem prin iluminare divină un discernământ pătrunzător, prin care să cunoaştem spiritul care vune de la Dumnezeu ... . Dacă nu vom veghe neîncetat vom fi biruiţi de vrăjmaş." Mesaje Selectate, vol. 2, p. 14, 15. * "... dacă ne zidim pe noi înşine în credinţă, vom fi siguri sub ocrotirea Celui Atotputernic." Mărturii, vol. 5, p. 297.

68. Credinţa, cheia răspunsului la rugăciune. Datoria noastră : Rugăciunea şi credinţa. "Parte noastră este să ne rugăm şi să credem. Să veghem şi să ne rugăm. Să veghem şi să conlucrăm cu Dumnezeu care ascultă rugăciunile noastre. Să nu uităm că suntem " împreună lucrători cu Dumnezeu". 1 Corinteni 3,9. Să vorbim şi să lucrăm în armonie cu rugăciunile noastre. Căci nu este un lucru de mică importanţă pentru noi, dacă încercările vor dovedi credinţa noastră ca fiind sigură, sau vor arăta că rugăciunile noastre nu sunt decât o formă. Când vin încercări şi suntem confruntaţi cu greutăţi, să nu privim la oameni pentru ajutor. Să ne încredem cu totul în Dumnezeu. Obiceiul de a spune altora greutăţile noastre, ne face mai slabi şi nici pe ei nu-i întăreşte. Prin aceasta aşezăm asupra lor povara infirmităţilor noastre spirituale, de care ei nu pot scăpa. Noi căutăm putere la om care este mărginit şi supus greşelii, pe când am putea primi puterea de la Dumnezeul cel Nemărginit şi nesupus greşelii. ... Noi trebuie să avem mai puţină încredere în ceea ce poate face omul, şi mai multă încredere în ceea ce poate face Dumnezeu pentru fiecare suflet credincios. El doreşte ca să-L căutăm prin credinţă." Parabolele Domnului Hristos, p. 146. Ceea ce nici o putere de pe pământ nu poate face. "De asemenea, trebuie să ne rânduim timpuri anumite pentru meditaţie şi rugăciune şi pentru a primi înviorare spirituală. Noi nu preţuim puterea şi virtutea rugăciunii aşa cum ar trebui. Rugăciunea şi credinţa vor face ceea ce nici o putere de pe pământ nu poate împlini." Divina Vindecare, p. 509. Mâna spirituală. "Credinţa este mâna sufletului care atinge veşnicia." Mărturii, vol. 6, p. 467. Credinţa nu mântuieşte. "Prin credinţă primim harul lui Dumnezeu. Dar credinţa nu este mântuitorul nostru. Ea nu ne dă nici un câştig. Ea este numai mâna prin care primim pe Hristos şi ne însuşim meritele Lui, care înseamnă vindecare de păcat." Hristos Lumina Lumii, p. 175. "Dumnezeu apucă mâna credinţei noastre şi o ajută să ţină strâns dumnezeirea lui Hristos, pentru ca noi să putem ajunge le desăvârşirea caracterului." Hristos Lumina Lumii, p. 123. Prin credinţă vedem pe Isus. "Prin credinţă vedem pe Isus, stând ca Mijlocitor la dreapta lui Dumnezeu." Lucrătorii Evangheliei, p. 259. * Definiţia rugăciunii. "Rugăciunea care vine dintr-o inimă stăruitoare, în care dorinţele simple ale sufletului nostru sunt exprimate ca şi atunci când ne-am adresa pentru ajutor unui prieten pământesc, aşteptând să fie împlinită - aceasta este rugăciunea credinţei." Viaţa mea astăzi, p. 19. Plinătatea binecuvântării. "Noi nu ne putem bucura de plinătatea binecuvântării pe care a pregătit-o Dumnezeu pentru noi, pentru că nu o cerem în credinţă. Dacă am da pe faţă credinţa în Cuvântul viului Dumnezeu, am primi cele mai bogate binecuvântări. Noi dezonorăm pe dumnezeu prin lipsa noastră de credinţă; de aceea nu pitem împărţi altora viaţă, printr-o mărturie vie şi înălţătoare. Nu putem dărui altora ce nu avem." Mărturii, vol. 6, p. 63. Pentru cei descurajaţi. "Pentru toţi cei care sunt descurajaţi există un singur remediu: credinţă, rugăciune şi lucrare." Mărturii, vol. 6, p. 438. Credinţa în făgăduinţele lui Dumnezeu. "Credinţa ta în făgăduinţele lui

Dumnezeu, nu trebuie să slăbească, chiar dacă nu vezi sau nu simţi răspunsul imediat la rugăciunile tale. Nu te teme a te încrede în Dumnezeu. Puneţi nădejdea în făgăduinţa Sa sigură care zice : "Cereţi şi vi se va da". Dumnezeu este prea înţelept pentru a face vreo greşeală sau pentru a opri ceva bun de la sfinţii Săi, care umblă în dreptate." Mărturii, vol. 1, p. 120. "Nu confundaţi credinţa cu sentimentul. Ele sunt distincte. Credinţa trebuie să fie exercitată. Credeţi, credeţi! Credinţa voastră să apuce binecuvântarea şi ea este a voastră. Sentimentele voastre n-au nimic de a feca cu credinţa." Mărturii, vol. 1, p. 167.

69. Dumnezeu te invită: Vino! O invitaţie specială. "Noi venim la Dumnezeu printr-o invitaţie specială şi El aşteaptă să ne primească în camera Sa de audienţă... . Aceia care doresc binecuvântarea lui Dumnezeu să bată în uşa harului şi să aştepte cu încredere asigurarea care zice: "Bate şi ţi se va deschide". Cuvântări de pe Muntele Fericirilor, p. 131. Binecuvântări pământeşti şi spirituale. "El doreşte ca noi să aşteptăm lucruri mari de la El.. El mai doreşte de asemenea să ne dea pricepere în lucrurile pământeşti ca şi în cele spirituale. El poate ascuţi mintea noastră. El ne poate da tact şi îndemânare. Să punem la lucru talentele noastre, să cerem de la Dumnezeu înţelepciunea şi ea ne va fi dată." Parabolele Domnului Hristos, p. 146. "Veniţi la Mine", este chemarea Lui. Oricare ar fi grijile şi încercările, înfăţişează cazul tău înaintea Domnului. Inima ta va fi întărită ca să poată rezista." Hristos Lumina Lumii, p. 329. Cu deplină încredere. "Cerul este deschis cererilor noastre, şi suntem invitaţi să venim "cu deplină încredere la scaunul harului, ca să căpătăm har şi să fim ajutaţi la vreme de nevoie". Putem veni în credinţă, cu certitudinea că vom primi lucrurile pentru care ne rugăm lui Dumnezeu." Comentarii Biblice, vol. 5, p. 1078.

70. Rugăciunea lui Enoh. Rugăciune neîntreruptă. "Doresc să întipăresc în mintea fiecărui lucrător din lucrarea lui Dumnezeu marea necesitate a unei rugăciuni continue şi serioase. Eu nu pot fi mereu pe genunchii lor, dar îşi pot înălţa inimile către Dumnezeu. Aceasta este calea pe care Enoh a umblat cu Dumnezeu." Mărturii, vol. 5, p. 588. "Umblarea lui Enoh cu Dumnezeu, n-a fost în transă sau în viziune, ci în toate îndatoririle zilnice ale vieţii sale. El n-a deveniot un pustnic, izolându-se complet de lume, căci el avea de făcut o lucrare pentru Dumnezeu în această lume. În familie şi în legăturile sale cu oamenii, ca soţ şi tată, ca prieten şi cetăţean, el a fost slujitorul dârz şi neclintit al lui Dumnezeu. " Patriarhi şi Profeţi, p. 85. Asemenea lui Enoh. "Caracterul sfânt al acestui profet reprezintă starea de sfinţenie ce trebuie să fie atinsă de cei care vor fi răscumpăraţi de pe pământ la revenirea lui Isus Hristos... . Dar, asemenea lui Enoh, poporul lui Dumnezeu va căuta curăţia inimii şi conformarea faţă de voia Sa, până când ei vor reflecta chipul lui Hristos. Asemenea lui Hristos, ei vor avertiza lumea despre venirea Sa şi despre judecata ce va veni asupra celor nelegiuiţi; şi prin exemplul lor sfânt, ei vor condamna păcatele celor fărădelege. După cum Enoh a fost luat la cer mai înainte de nimicirea pământului prin apă, tot astfel cei neprihăniţi vor fi luaţi la cer de pe pământ mai înainte de distrugerea lui prin foc." Patriarhi şi Profeţi, p.

88. "Timp de trei sute de ani, Enoh căutase curăţia de inimă pentru ca să poată fi în armonie cu cerul. Timp de trei secole el umblase cu Dumnezeu. Zi de zi el dorise cu înfocare după o mai strânsă unire. Tot mai strânsă devenise comuniunea până când Dumnezeu îl trecu pragul lumii veşnice... La o astfel de comuniune cheamă Dumnezeu. Asemenea sfinţeniei lui Enoh, trebuie să fie şi sfinţenia caracterului celor care vor fi răscumpăraţi dintre oameni la a doua venire a Domnului." Mărturii, vol. 8, p. 330, 331.

71. Rugăciunea lui Moise. Mijlocind pentru popor. "În timp ce Moise mijlocea pentru Israel, timiditatea sa dispăru spre a face loc unui interes profund şi iubirii pentru aceia pentru care, în mâinile lui Dumnezeu, fusese unealta prin care făcuse atât de mult. Domnul a ascultat cererile lui şi a împlinit rugăciunea lui neegoistă. Dumnezeu îl pusese la încercare pe slujitorul Său; pusese la probă credincioşia şi iubirea lui pentru acest popor plin de greşeli şi nerecunoştinţă, iar Moise a trecut în mod nobil această încercare." Patriarhi şi Profeţi, p. 320. El trebuia să aibă ajutorul lui Dumnezeu. "Moise cunoştea foarte bine perversitatea şi orbirea acelora care se aflau sub conducerea lui; el ştia dificultăţile cu care trebuia să fie confruntat. Dar el învăţăse, că pentru a o scoate la capăt cu poporul, trebuia să fie ajutat de Dumnezeu. A cerut o mai clară descoperire a voinţei lui Dumnezeu, precum şi asigurarea prezenţei Sale : "Acum dacă am căpătat trecere înaintea Ta, arată-mi căile Tale; atunci te voi cunoaşte şi voi avea trecere înaintea Ta. Şi gândeşte-te că neamul acesta este poporul Tău." Răspunsul a fost: "Voi merge Eu Însumi cu tine şi-ţi voi da odihnă." "Şi Domnul a zis: "Voi face şi ceea ce-Mi ceri acum, căci ai căpătat trecere înaintea Mea şi te cunosc pe nume". Dar profetul n-a încetat ruga. Fiecare rugăciune înălţată căpătase răspuns, dar el înseta după o dovadă mai puternică a bunăvoinţei lui Dumnezeu. El adresează acum o cerere pe care nici o fiinţă omemească n-o făcuse vreodată până atunci. "Arată-mi slava Ta." Patriarhi şi Profeţi, p. 327, 328. Rugăciunea de mijlocire pentru răzvrătiţi. "Inima lui Moise s-a întristat. El mijlocise ca Israel să nu fie nimicit, chiar dacă urmaşii săi ar fi putut ajunge asfel o mare naţiune. În iubirea sa pentru ei el se rugase ca mai bine să fie şters numele său din cartea vieţii decât să fie lăsat să piară. Pentru ei riscase totul şi acum acesta era răspunsul. Toate necazurile lor, chiar şi suferinţele lor imaginare, le puneau pe seama lui; iar cârtirile lor ticăloase îi făceau îndoit de grea povara grijii şi a răspunderii sub care se clătina." Patriarhi şi Profeţi, p. 379. "Moise s-a sculat şi a intrat în sfântul locaş. Domnul i-a spus: "Îi voi lovi cu ciumă şi îi voi nimici, dar pe tine te voi face un neam mare". Dar Moise se rugă din nou pentru poporul său. Nu se putea învoi ca ei să fie nimiciţi, iar el să ajungă un neam mare." Patriarhi şi Profeţi, p. 390. În mijlocul răzvrătirii. "Moise nu se aşteptase la acest complot adânc înrădăcinat, şi atunci când a înţeles îngrozitoarea lui semnificaţie, a căzut cu faţa la pământ într-o rugăciune tăcută înaintea lui Dumnezeu. Apoi s-a sculat plin de întristare dar calm şi puternic. Călăuzirea divină îi fusese asigurată." Patriarhi şi Profeţi, p. 398. Moartea lui Moise. "Când au privit la bărbatul acesta înaintat în vârstă, care în foarte scurtă vreme urma să fie luat de la ei, israeliţii şi-au amintit cu toţii cu o nouă şi mai adâncă preţuire a iubirii părinteşti, de sfaturile lui înţelepte, de munca lui ce nu cunoştea oboseala. De atâtea ori, când păcatele lor atrăgeau cuvenita răsplătire de la Dumnezeu, rugăciunile lui Moise pentru cruţarea lor, biruiseră. Durerea lor a crescut din cauza remuşcărilor. Cu amară căinţă şi-au amintit că stricăciunea lor îl dusese pe Moise la păcat şi din această cauză el trebuia să moară." Patriarhi şi profeţi, p. 470.

72. Rugăciunea lui Ilie. În mijlocul apostaziei. "Când Ilie a văzut pe Israel afundându-se din ce în ce mai mult în idolatrie, sufletul i-a fost îndurerat şi indignarea l-a cuprins... Necredinţa despărţea cu repeziciune poporul ales de Izvorul puterii lui. Văzând din locuinţa lui retrasă de la munte , această apostazie, Ilie a fost copleşit de amărăciune. Cu groază în suflet el a implorat pe Dumnezeu să oprească poporul favorizat de odinioară de pe calea lui păcătoasă, să-i trimeată judecăţi dacă este nevoie ca să poată fi determinat să vadă în adevărata lumină îndepărtarea lor de cer. El dorea să-i vadă aduşi la pocăinţă înainte ca ei să meargă atât de departe în nelegiuirea lor, încât să provoace pe Dumnezeul lor să-i distrugă cu totul. Rugăciunea lui Ilie a fost ascultată. Apelurile repetate, mustrările şi avertizările nu aduseseră pe Israel la pocăinţă. Venise timpul când Dumnezeu trebuia să vorbească prin judecăţi." Profeţi şi Regi, p. 119, 120. Rugăciune stăruitoare. "În anii lungi de secetă şi foamete, Ilie s-a rugat stăruitor ca inimile lui Israel să se întoarcă de la idolatrie la slujirea lui Dumnezeu. Cu răbdare, proorocul a aşteptat, în timp ce mâna Domnului apăsa cu putere peste ţara lovită. Când a văzut dovezile suferinţei şi lipsei înmulţinduse în toate părţile, inima i-a fost copleşită de durere şi tânjea după puterea care să aducă cât mai grabnic reforma. Dar Însuşi Dumnezeu Îşi aducea la îndeplinire planul şi tot ce putea să facă slujitorul Său, era să se roage în credinţă şi să aştepte timpul pentru o acţiune hotărâta." Profeţi şi Regi, p. 133. Pe muntele Carmel. "Reamintind poporului îndelunga apostazie care stârnise mânia lui Iehova, Ilie îi somă să-şi umilească inimile şi să se întoarcă la Dumnezeul părinţilor lor, pentru ca blestemul să fie îndepărtat din ţară. Apoi, plecându-se cu respect înaintea Dumnezeului nevăzut, îşi înălţă mâinile către cer şi rosti o rugăciune simplă. Preoţii lui Baal săriseră, ţipaseră, făcuseră spume, dis de dimineaţă, până târziu după amiaza, dar când Ilie se rugă, nici un ţipăt fără rost nu răsună pe înălţimea Carmelului. El se ruga ca şi când ştia că Iehova este acolo, martor la scenă, şi ascultă cererea lui. Proorocii lui Baal s-au rugat prosteşte fără nici un înţeles. Ilie se rugă simplu şi cu căldură; cerând lui Dumnezeu să-şi arate superioritatea asupra lui Baal, pentru ca Israel să poată fi determinat să se întoarcă la El." "Nici nu s-a sfârşit rugăciunea lui Ilie, că flăcări de foc, cu fulgere strălucitoare de lumină au coborât din cer peste altarul înălţat, mistuind jertfa, secând apa din şanţ şi mistuind chiar şi pietrele altarului." Patriarhi şi Profeţi, p. 152, 153. Cu faţa între genunchi. "Într-o atitudine de umilinţă ,"cu faţa între genunchi" el mijlocea înaintea lui Dumnezeu în favoarea Israelului pocăit." "În timp ce se ruga, mâna credinţei sale a prins făgăduinţele cerului şi a stăruit în rugăciune până când cererile sale au fost ascultate. El nu a aşteptat o dovadă deplină că Dumnezeu l-a ascultat, ci a fost gata să se avânte riscând totul la cel mai slab semn al bunăvoinţei divine. Şi totuşi, ceea ce el a fost în stare să facă prin puterea lui Dumnezeu, toţi pot să facă în domeniile lor de activitate, în slujba lui Dumnezeu." Patriarhi şi Profeţi, p. 155, 156. 73. Rugăciunea lui Ezechia Înaintea Domnului. "Când împăratul lui Iuda a primit scrisoarea batjocoritoare, a luat-o la Templu şi a întins-o înaintea Domnului; s-a rugat cu o credinţă puternică pentru ajutor din cer, ca popoarele pământului să ştie că Dumnezeul evreilor încă trăieşte şi domneşte. Era în joc onoarea lui Iehova şi numai El putea să aducă eliberarea." "Rugăciunile lui Ezechia în favoarea lui Iuda, a onoarei Conducătorului lor

suprem, erau în armonie cu planul lui Dumnezeu. Solomon, în binecuvântarea rostită la consacrarea Templului, se rugase Domnului: "să facă tot timpul dreptate robului Său şi poporului Său Israel, pentru ca toate popoarele pământului să poată cunoaşte că Domnul este Dumnezeu şi că nu este alt Dumnezeu afară de El." (1 Împăraţi 8, 59. 60) Domnul avea să-şi arate favoarea în deosebi atunci când în vreme de război sau de înfrângere de către o oştire, conducătorii lui Israel aveau să între în casa de rugăciune şi să se roage pentru izbăvire." "Ezechia n-a fost lăsat fără nădejde. Isaia a trimis la el să i se spună: "Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: "Am auzit rugăciunea pe care mi-ai făcuto cu privire la Sanherib, împăratul Asiriei." "Rugăciunile lor stăruitoare pentru izbăvire fuseseră împletite cu mărturisirea păcatului şi cu multe lacrimi. În nevoia lor cea mare se încrezuseră cu totul în puterea lui Dumnezeu de a salva , şi El nu-i părăsise." Profeţi şi Regi, p. 353-366. 74. Rugăciunea lui Neemia. Rugăciunea inspiră curaj. "Prin mesageri din Iudeea, Neemia a aflat că peste Ierusalim, cetatea aleasă veniseră zile grele. Robii întorşi sufereau dispreţ şi necaz. Templul şi părţi din cetate fuseseră rezidite, dar lucrarea de restatornicire era stânjenită, slujbele Templului erau tulburate iar poporul ţinut într-o alarmă continuă de faptul că zidurile cetăţii erau încă într-o mare măsură în ruină. Copleşit de amărăciune, Neemia nu putea nici să mănânce, nici să bea. "Am plâns şi m-am jelit multe zile, şi am postit." În durerea lui s-a îndreptat către ajutorul divin. "M-am rugat", zicea el "înaintea Dumnezeului cerurilor. Cu credincioşie a mărturisit păcatele lui şi ale poporului lui. El a stăruit ca Dumnezeu să susţină cauza lui Israel, să le redea curajul şi puterea şi să-i ajute să clădească locurile pustii ale lui Iuda. Pe măsură ce se ruga, credinţa şi curajul lui creşteau. Gura i-a fost umplută de argumente sfinte. El a arătata către dezonoarea care urma să fie aruncată asupra lui Dumnezeu dacă poporul Său, acum când se întorsese către el avea să fie lăsat în slăbiciune şi apăsare... . " "A se ruga aşa cum s-a rugat Neemia în acel ceas de nevoie este o posibilitate la îndemâna creştinului, în împrejurări când alte forme de rugăciune nu pot fi cu putinţă. Truditorii în mersul împovărat al vieţii, aglomeraţi şi aproape copleşiti de încurcături, pot înălţa la Dumnezeu o rugăciune pentru călăuzire divină. Călătorii pe mare şi pe uscat, când sunt ameninţaţi de vreo primejdie, se pot preda în felul acesta protecţieie cerului. În vremuri de primejdie sau încercări neaşteptate, inima îşi poate înălţa sufletul după ajutor Aceluia care s-a angajat să vină în sprijinul celor credincioşi ai Săi, oricând Îl vor chema." Profeţi şi Regi, p. 628, 633. Rugăciunile se înalţă neîncetat. "Nu există timp sau loc care să fie nepotrivit a înălţa rugăciuni lui Dumnezeu. Nu există nimic care să ne poată împiedica a înălţă inimile noastre în rugăciuni stăruitoare. În învălmăşeala străzii, în mijlocul ocupaţiilor zilnice, noi putem aduce cererile noastre înaintea lui Dumnezeu pentru ca Acesta să ne acorde călăuzirea divină, aşa cum a făcut Neemia atunci când a adresat cererea sa împăratului Artaxerxe. Un loc retras pentru rugăciune poate fi găsit oriunde ne-am afla. Trebuie să avem totdeauna uşa inimii deschisă, adresând mereu invitaţia ca Domnul Hristos să vină şi să locuiască în inima noastră ca un oaspete ceresc." Calea către Hristos, p. 99 75. Rugăciunea lui Ioan Botezătorul.

Experienţa noastră. "Experienţa lui Enoh şi experienţa lui Ioan Botezătorul reprezintă ceea ce ar trebui să fie experienţa noastră. Avem nevoie să studiem viaţa acestor oameni mai mult decât o facem; să studiem viaţa aceluia care înainte de prima venire a fost chemat să pregătească calea Domnului şi să îndrepte cărările Lui." Hristos era studiul lui. "În viaţa sa retrasă, Ioan Botezătorul a fost învăţăt de Dumnezeu. El studia descoperirile lui Dumnezeu în natură . Sub călăuzirea spiritului divin, el studia sulurile profeţilor, ziua şi noaptea. Hristos era studiul lui, obiectul lui de meditaţie, până ce mintea şi inima au fost umplute de minunata viziune." "În veacul acesta, premergător revenirii lui Hristos pe norii cerului, trebuie să aibă loc o lucrare asemănătoare cu cea a lui Ioan." Umilinţa lui Ioan. "Privind prin credinţă la Mântuitorul, Ioan se ridicase la înălţimea lepădării de sine. El nu căuta să atragă pe oameni la sine, ci să le înalţe privirile mai sus şi tot mai sus, până ce vor fi privit la Mielul lui Dumnezeu. El însuşi nu fusese decât un glas, un strigăt în pustie. Şi acum el primi cu bucurie retragerea şi micşorarea lui , pentru ca privirile tuturor să poată fi îndreptate către Lumina Vieţii." "Inima profetului golită de eul personal, a fost umplută cu lumina divinităţii." Mărturii, vol. 8, p. 329 - 333.

76. Rugăciunea lui Martin Luther. Mărturia lui Martin Luther. "A doua zi trebuia să apară pentru a da răspunsul final. Pentru moment şi-a pierdut curajul când şi-a dat seama de forţele care se uniseră împotriva adevărului. Credinţa i -a şovăit; teama şi tremurul l-au cuprins şi l-a copleşit groaza. Pericolele se înmulţeau în faţa lui; duşmanii păreau să triumfe şi puterile întunericului să învingă. Norii se adunau în jurul lui şi păreau că-l despart de Dumnezeu. Tânjea după asigurarea că Domnul oştirilor va fi cu el. În chinul sufletului său s-a aruncat cu faţa la pământ şi a scos acele strigăte întrerupte, sfâşietoare de inimă pe care nimeni nu poate să le înţeleagă pe deplin, decât Dumnezeu. “O, Dumnezeule, Atotputernic şi veşnic, se ruga el, cât de teribilă este lumea aceasta! Iată, îşi deschide gura să mă înghită şi eu am atât de puţină încredere în Tine... Dacă ar trebui să-mi pun încrederea numai în puterea lumii acesteia, totul s-a sfârşit… Ultimul meu ceas a venit, condamnarea mea a fost pronunţată... O, Dumnezeule, ajută-mă împotriva întregii înţelepciuni a lumii. Fă aceasta,... Numai Tu;... Căci aceasta nu este lucrarea mea, ci a Ta. Eu nu am nimic de făcut aici, nimic pentru care să mă lupt cu aceşti oameni mari ai lumii... Dar cauza este a Ta,… şi este o cauză dreaptă şi veşnică. O, Doamne, ajută-mă! Dumnezeule credincios şi neschimbător, nu-mi pun încrederea în nici un om... Tot ce este omenesc este nesigur; tot ce vine de la om dă greş… Tu m-ai ales pentru această lucrare... Stai lângă mine, pentru numele Prea iubitului Tău Fiu Isus Hristos care este apărarea mea, scutul şi turnul meu cel tare.” (Idem, b. 7, ch. 8). Providenţa Atotînţeleaptă a îngăduit lui Luther să-şi dea seama de pericol, ca să nu se încreadă în puterea lui proprie şi să se avânte cu îngâmfare în primejdie. Totuşi nu teama de suferinţe personale, spaima de tortură sau de moarte care păreau iminente, îl copleşeau de groază. Ajunsese în criză şi nu se simţea capabil s-o înfrunte. Prin slăbiciunea lui, cauza adevărului ar fi putut să fie păgubită. Luther s-a luptat cu Dumnezeu, nu pentru propria lui siguranţă, ci pentru triumful Evangheliei. Chinul şi frământarea sufletului său erau ca ale lui Israel în acea noapte când s-a luptat lângă pârâul singuratic. Ca şi Israel, a biruit

cu Dumnezeu. În neajutorarea lui extremă, credinţa lui s-a prins de Hristos, puternicul Eliberator. A fost întărit de asigurarea că nu se va înfăţişa singur înaintea conciliului. Pacea s-a reîntors în sufletul lui şi s-a bucurat pentru că i s-a îngăduit să înalţe Cuvântul lui Dumnezeu înaintea conducătorilor naţiunilor." Tragedia Veacurilor, p. 156 - 158. Puterea care a zguduit lumea. "Puterea care a zguduit lumea în marea Reformaţiune a venit din locul tainic al rugăciunii. Acolo, slujitorii lui Dumnezeu şi-au sprijinit picioarele cu calm sfânt pe stânca făgăduinţelor Sale. În timpul luptei de la Augsburg, Luther “nu a lăsat să treacă nici o zi fără să consacre cel puţin trei ore pentru rugăciune şi alegea orele cele mai favorabile pentru studiu”. În cămăruţa lui retrasă era auzit revărsându-şi sufletul înaintea lui Dumnezeu în cuvinte “pline de adorare, teamă şi speranţă, ca atunci când cineva vorbeşte unui prieten”. “Ştiu că Tu eşti Tatăl nostru şi Dumnezeul nostru, spunea el, şi că vei risipi pe persecutorii copiilor Tăi; căci Tu Însuţi eşti expus împreună cu noi. Toată această problemă este a Ta şi numai pentru că Tu ne-ai constrâns am pus noi umărul la ea. Apără-ne, O, Tată!" Tragedia Veacurilor, p. 209, 210.

77. Rugăciunea lui Isus

I

A trăit pentru alţii. "El a trăit, a gândit şi s-a rugat nu pentru Sine, ci pentru alţii. Dimineaţă după dimineaţă, din ceasurile petrecute cu Dumnezeu, El venea ca să aducă oamenilor lumina cerului. El primea zilnic un nou botez cu Duhul Sfânt. În zorii fiecărei zile noi, Domnul se deştepta din somnul Său, iar sufletul şi buzele Sale erau unse cu har pe care să-l poată împărţi şi altora. Ucenicii Domnului au fost foarte mişcaţi de rugăciunile Lui şi de obiceiul Său de a avea o strânsă comuniune cu Dumnezeu. Într-o zi, după o scurtă absenţă de lângă Domnul lor, ei l-au găsit cufundat în rugăciune. Ca şi când n-ar fi observat prezenţa lor, El a continuat să se roage cu voce tare. Inimile ucenicilor au fost profund mişcate. Când Domnul a încetat să se roage, ei i-au spus: "Doamne, învaţă-ne să ne rugăm." Parabolele Domnului Hristos, p. 139, 140. Întărit pentru împlinirea datoriei. "Când El a luat asupra Sa omenescul, a simţit nevoie de tărie de la Tatăl Său. El îşi alegea anumite locuri retrase pentru rugăciune. Lui îi plăcea să aibă o permanentă legătură cu Tatăl Său, în singurătatea munţilor. În acest exerciţiu, sufletul Său omenesc şi sfânt se întărea pentru datoriile şi încercările zilnice... El este modelul nostru în toate lucrurile. Stăruitor în rugăciune. "Hristos nu s-a jertfit pentru omenire nhmai pe cruce. Întrucât El "mergea încolo şi încoace facând bine", fiecare minut al vieţii Sale era un sacrificiu. Dar o viaţă ca aceasta nu putea fi dusă decât într-un singur fel. Isus trăia într-o continuă dependenţă şi comuniune cu Dumnezeu... Viaţa lui Isus era o viaţă de continuă încredere, întreţinută prin comuniune continuă, iar serviciul Său către cer şi către oameni era desăvârşit." "Ca om, nu încetă să se roage la tronul lui Dumnezeu, până ce fiinţa Sa omenească nu era umplută de o divinitate care unea cele pământeşti cu cele cereşti. El primea viaţă de la Dumnezeu şi o împărţea oamenilor." Educaţie, p. 78, 79. Puţini urmează exemplul Său. "Puţini sunt voioşi a imita lipsurile Sale uimitoare, a suporta prigonirile şi suferinţele Sale, şi a depune aceeşi muncă obositoare pentru a aduce pe alţii la lumină. Dar puţini vor urma exemplul Său , de a se ruga cu seriozitate şi ardoare către Dumnezeu, pentru a căpăta tărie să suporte încercările acestei vieţi şi să-şi îndeplinească îndatoririle zilnice. Hristos este Eroul mântuirii noastre şi prin propriile Săle suferinţe şi jertfă, a dat un exemplu tuturor urmaşilor Lui. El arată că e nevoie de rugăciune şi veghere, de sfoeţări stăruitoare, dacă vor să reprezinte corect dragostea Sa pentru neamul omenesc." Mărturii, vol 2, p. 664.

78. Rugăciunea lui Isus II. O necesitate. "Însuşi Domnul Hristos, în timp ce Se afla printre oameni, Se ruga foarte des. Mântuitorul nostru S-a identificat cu nevoile şi slăbiciunile noastre şi, făcând astfel, El a devenit un rugător, un petiţionar zelos ce căuta să primească de la Tatăl Său energii noi pentru împlinirea datoriei şi pentru a face faţă încercărilor. În toate lucrurile El este exemplul nostru. În necazurile noastre El este asemenea unui frate “care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi”; dar, fiind fără păcat, fiinţa Sa se dădea înapoi cu dezgust de la tot ceea ce era rău. Într-o lume plină de păcat, El a trecut prin lupte şi chinuri sufleteşti. Natura Sa omenească făcea ca rugăciunea să devină o necesitate şi un privilegiu. El găsea mângâiere şi bucurie în comuniunea cu Tatăl Său. Dacă Mântuitorul lumii, Fiul lui Dumnezeu, a simţit nevoia rugăciunii, cu mult mai mult fiinţele muritoare, slabe şi păcătoase trebuie să simtă nevoia de rugăciune continuă şi stăruitoare." Calea către Hristos pag. 93, 94. Plecat în rugăciune. "Domnul Hristos nu a slujit în chip cruţător. El nu şi-a măsurat slujirea în numărul de ore. Timpul Său, inima Sa, sufletul şi puterea Sale, erau dedicate lucrării a da ajutor omenirii. El a muncit din greu în zile obositoare, iar în cursul nopţilor lungi S-a plecat în rugăciune, cerând har şi putere pentru a putea face o lucrare mai mare. Cu strigăte mari şi cu lacrimi, El înălţa cererile Sale la cer, pentru ca făptura Lui omenească să fie întărită, pentru ca El să fie pregătit să poată da piept cu vrăjmaşul viclean în toate lucrările lui înşelătoare; şi să fie împuternicit să-Şi împlinească misiunea de a înălţa omenirea." Divina Vindecare, p. 500 Secretul puterii. "Viaţa de pe pământ a Mântuitorului a fost o viată de comuniune cu Dumnezeu. În această comuniune este descoperit secretul puterii." Divina Vindecare, p. 51 Experienţa Lui, trebuie să fie experienţa noastră. "Într-o viaţă cu totul devotată pentru binele altora, Mântuitorul a găsit necesar, să se retragă din oboselile călătoriei şi din mijlocul gloatei care-L urma în fiecare zi. El trebuia să se retragă dintr-o viaţă de neîncetată activitate şi din contactul cu nevoile omeneşti, pentru a căuta un loc liniştit şi o strânsă legătură cu Tatăl Său. Fiind una cu noi, părtaş la nevoile şi slăbiciunile noastre, El era cu totul dependent de Dumnezeu şi în locul tainic al rugăciunii, căuta putere divină ca să poată merge mai departe înarmat pentru a-Şi îndeplini datoria şi pentru a înfrunta încercările. Într-o lume de păcat, Isus a avut de suportat lupte şi chinuri sufleteşti. În comuniunea cu Dumnezeu El a putut să se despovereze de întristările care-L zdrobeau. Aici, El găsea mângâiere şi bucurie. În Hristos, strigătul omenirii ajungea la Părintele milei nemărginite. Ca om, făcea cereri la tronul lui Dumnezeu până când natura Sa omenească era încărcată cu vigoare cerească, care să lege natura omenească de cea dumnezească. Prin continua comuniune, El a primit viaţă de la Dumnezeu, ca s-o poată oferi lumii. Experienţa Lui, trebuie să ajungă experienţa noastră." Hristos Lumina Lumii, p. 362, 363. Cu strigăte mari şi cu lacrimi. "Îndepărtându-se puţin de ei, Omul întristării a început să-Şi reverse cererile cu strigăte mari şi cu lacrimi. El se ruga pentru putere, ca să reziste încercării, pentru binele omenirii. El însuşi avea nevoie de o nouă legătură cu Atotputernicia, deoarece numai în felul acesta putea privi viitorul." Hristos Lumina Lumii, p. 419, 420. Credinţă puternică, prin rugăciune. "Lucrătorul consacrat are o minunată mângâiere, ştiind că până şi Domnul Hristos, în timpul vieţii Sale pe pământ a căutat zilnic pe Tatăl Său, pentru a primi noi şi proaspete măsuri de har, de care avea nevoie. În urma acestor comuniuni, El mergea să întărească şi să binecuvânteze pe alţii. Iată pe Fiul lui Dumnezeu plecat în rugăciune înaintea Tatălui Său. Deşi El este Fiul lui Dumnezeu. El Îşi întărea credinţa prin rugăciune

şi prin comuniune cu cerul. El Îşi aduna puterea spre a rezista celui rău şi a sluji nevoilor oamenilori... Exemplul Său este o asigurare că cererile stăruitoare şi fierbinţi înălţate către Dumnezeu în credinţă - credinţă care duce la o deplină dependenţă de Dumnezeu şi o consacrare fără rezerve în lucrarea Sa - vor fi de folos să aducă oamenilor ajutorul Duhului Sfînt în lupta contra păcatului." Faptele apostolilor, p. 55. Suferinţa lui Isus în Ghetsemani. "Priviţi-L cântărind preţul ce trebuia plătit pentru mântuirea celor păcătoşi. În agonia Sa, El Se prindea de pământul rece, ca şi când ar fi vrut să împiedice despărţirea, îndepărtarea de Tatăl Său. Roua cea rece a nopţii, a căzut pe trupul Său întis la pământ, dar El nu-i dădu atenţie. De pe buzele Sale palide veni strigătul amar: "Tată, dacă este cu putinţă, depărtează de la mine paharul acesta". Dar chiar în aceste împrejurări, El a adăugat: "Totuşi, nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu". Creştinul trebuie să se roage cu stăruinţă şi sinceritate. "Fiţi serioşi, fiţi sinceri. Rugăciune fierbinte foloseşte mult. Luptă-te în rugăciune asemenea lui Iacov. Isus în grădină, a transpirat mari picături de sânge. Trebuie să faceţi şi voi un efort. Nu părăsiţi cămăruţa voatră de rugăciune, până ce nu vă veţi simţi întăriţi de Dumnezeu. Mărturii vol. 1, 158.

79. Iosua şi îngerul Mărturia lui Iosua. "Pe când Iosua se ruga pentru împlinirea făgăduinţelor lui Dumnezeu, Satana s-a ridicat cu îndârjire împotriva lui. El a arătat către nelegiuirile lui Israel ca un motiv pentru care ei n-ar trebui să fie primiţi în graţia lui Dumnezeu. El îi pretindea ca o pradă a lui şi cerea să fie daţi în mâinile sale spre a fi distruşi. Marele preot nu putea să se apere pe sine sau pe poporul său faţă de învinuirile lui Satana. El nu susţine că Israel ar fi fără greşeală. Îmbrăcat în hainele sale murdare, care simbolizau păcatele poporului pe care el le purta ca reprezentat al lor, el sta înaintea Îngerului mărturisind vina lor; dar arătând la pocăinţa şi umilinţa lor, sprijinindu-se pe mila Mântuitorului iertător de păcate şi pretinzând în credinţă împlinirea făgăduinţelor lui Dumnezeu. Atunci Îngerul, care era Hristos Însuşi, Mântuitorul păcătoşilor, a oprit pe învinuitorul poporului Său declarând: "Domnul să te mustre, Satano! Domnul să te mustre. El care a ales Ierusalimul! Nu este acesta un tăciune scos din foc?" Mărturii vol. 5, p. 467.

Stâmtorarea lui Iacov. Lupta lui Iacov. "Singur şi fără apărare, Iacov s-a plecat în disperarea sa până la pământ. Era miezul nopţii. Tot ceea ce făcuse ca viaţa sa să fie scumpă pentru el, era acum departe, expus primejdiei şi morţii. Dar cel mai amar dintre toate era gândul că păcatul său a fost acela care a adus această primejdie asupra celor nevinovaţi. Cu strigăte de disperare şi lacrimi el şi-a înălţat rugăciunea înainte lui Dumnezeu. Patriarhi şi Profeţi, p. 195. "Noaptea de chin sufletesc a lui Iacob, când s-a luptat în rugăciune pentru a fi eliberat din mâna lui Esau (Gen. 32:24-30), reprezintă experienţa poporului lui Dumnezeu din timpul strâmtorării. Din cauza înşelăciunii folosite pentru a obţine binecuvântarea, pe care tatăl său intenţiona să o dea lui Esau, Iacob fugise ca să-şi scape viaţa, înspăimântat de ameninţările cu moartea din partea fratelui său. După ce a stat mulţi ani în exil, la porunca lui Dumnezeu, a pornit cu soţiile şi copiii, cu turmele şi cirezile, spre ţara lui natală. Ajungând la hotarele ţării, s-a umplut de spaimă la vestea apropierii lui Esau în fruntea unei cete de războinici, hotărât fără îndoială să se răzbune. Ceata lui Iacob, neînarmată şi fără apărare, părea expusă să cadă victimă

neputincioasă violenţei şi măcelului. La povara neliniştii şi temerii se adăuga greutatea zdrobitoare a remuşcării că propriul lui păcat îl adusese în această primejdie. Singura lui speranţă era în harul lui Dumnezeu; singura lui apărare trebuia să fie rugăciunea. Cu toate acestea, n-a lăsat nimic nefăcut din partea lui pentru a ispăşi răul făcut fratelui lui şi a îndepărta primejdia care -l ameninţa. Tot astfel şi urmaşii lui Hristos, când se apropie de timpul strâmtorării, depun toate eforturile pentru a se înfăţişa în adevărata lumină înaintea oamenilor, pentru a dezarma prejudecata şi pentru a îndepărta primejdia care ameninţă libertatea de conştiinţă. Trimiţându-şi familia mai departe, ca să nu fie martoră suferinţei lui, Iacob a rămas singur pentru a stărui în rugăciune la Dumnezeu. El şi-a mărturisit păcatul şi a recunoscut îndurarea lui Dumnezeu faţă de el, în timp ce, cu umilinţă adâncă, a invocat legământul făcut de Dumnezeu cu părinţii lui şi făgăduinţele date lui în viziunea din noaptea de la Betel şi în ţara exilului său. Criza din viaţa lui sosise; totul era în joc. El a continuat să se roage şi să se umilească înaintea lui Dumnezeu, în singurătate şi întuneric. Deodată o mână i s-a aşezat pe umăr. Crezând că un vrăjmaş caută să-i ia viaţa, s-a luptat cu toată energia disperării cu agresorul lui. Când s-a crăpat de ziuă, străinul şi-a dovedit puterea supraomenească; la atingerea lui, vigurosul bărbat a rămas ca paralizat şi a căzut neputincios şi plângând pe umărul misteriosului său adversar. Iacob ştia acum că se luptase cu Îngerul legământului. Deşi infirm şi suferind durerile cele mai vii, el nu a renunţat la scopul lui. Timp îndelungat suferise frământări, remuşcări şi necazuri pentru păcatul lui; acum trebuia să primească asigurarea că este iertat. Vizitatorul divin părea gata să plece; dar Iacob s-a agăţat de El, implorând binecuvântarea. Îngerul a insistat: “Lasă-mă să plec, căci se revarsă zorile”; dar patriarhul a exclamat: “Nu Te voi lăsa să pleci până nu mă vei binecuvânta”. Câtă încredere, câtă fermitate şi perseverenţă sunt manifestate aici! Dacă aceasta ar fi fost o cerere arogantă şi îngâmfată, Iacob ar fi fost nimicit imediat; dar el a primit asigurarea, care se dă celui care-şi mărturiseşte slăbiciunea şi nevrednicia şi se încrede în îndurarea unui Dumnezeu care-Şi ţine legământul.. El “s-a luptat cu îngerul şi a fost biruitor”. (Osea 12:4). Prin umilinţă, pocăinţă şi predare de sine, acest muritor păcătos şi greşit a biruit pe Maiestatea cerului. El s-a prins cu putere tremurândă de făgăduinţele lui Dumnezeu şi inima Iubirii infinite n-a putut să refuzeze cererea păcătosului. Ca dovadă a biruinţei lui şi ca încurajare pentru alţii, ca să-i urmeze exemplul, numele i-a fost schimbat din unul care-i amintea de păcatul său în altul care comemora biruinţa sa. Faptul că Iacob a biruit în lupta cu Dumnezeu era o asigurare că va birui şi în lupta cu oamenii. El nu s-a mai temut să întâmpine mânia fratelui său, pentru că Domnul era apărarea lui." Tragedia veacurilor, p. 619.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->