UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE

METODOLOGIA CERCETĂRII PSIHOLOGICE
Vol I
Curs pentru învăţământ la distanţă

Conf.univ.dr Margareta Dincă

2003

METODOLOGIA CERCETĂRII PSIHOLOGICE

A.CALENDAR 2006-2007

DATA
Cursul este predat studentului la înscriere.
Tutoriale :
Evaluare
parţială :
- verificare pe parcurs
- lucrări de control
Evaluare finală :

B.INTRODUCERE

1.Coordonatorul cursului este conf.univ. dr. Margareta Dincă, profesor titular la Facultatea de
Psihologie a Universităţii Titu Maiorescu, autor a numeroase studii de specialitate.
2.Tutorele este asist.univ. Alexandru Iordan

2

C.CURSUL
1.Introducere
♦ PP2109 este un curs de un semestru, creditat cu un număr de 4 credite.
2.Prescriere
♦ Cursul constă în prezentarea conceptelor de bază cu care operează metodologia cercetării
psihologice, precum şi însuşirea modalităţilor de aplicare a acestora în practică.

3.Conţinut
♦ În acest curs vor fi studiate principiile metodologice de bază ale cercetării psihologice, precum
şi principalele metode de cercetare în psihologie, etapele cercetării, tehnici, instrumente
teoretice şi aplicative de lucru.
4.Obiectivele cursului
♦ Cursul de metodologia cercetării psihologice – aşa cum arată şi numele – are rosturi de iniţiere
în terminologia şi problematica cercetării în psihologie.
♦ Cerinţe :
1.aplicarea unor cunoştinţe generale problematicii dezbătute în curs şi specifice, dobândite şi prin
parcurgerea simultană a altor discipline (cum sunt cunoştinţele dobândite cu ajutorul cursurilor de
Introducere în psihologie, Sociologie etc.;
2.demonstrarea unor abilităţi de analiză, sinteză şi evaluare critică a informaţiei prin diferite
modalităţi de evaluare ;
3.participare la activităţile anunţate în calendarul disciplinei.
5.Organizarea cursului
Cursul de metodologia cercetării psihologice – învăţământ la distanţă – este structurat astfel :
I.GENERALITĂŢI PRIVIND CERCETAREA ÎN PSIHOLOGIE
II. NORME ETICE SPECIFICE CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE
ÎN PSIHOLOGIE. STRUCTURA RAPORTULUI DE CERCETARE
III. GENERAREA ŞI FORMULAREA PROBLEMELOR DE CERCETARE
IV. GENERAREA ŞI FORMULAREA IPOTEZELOR
V. METODE ŞI DESIGN-URI DE CERCETARE
VI. TIPURI DE DESIGN EXPERIMENTAL
VII. METODE DESCRIPTIVE I
VIII. MĂSURĂTORI INDIRECTE SAU ALTERNATIVE ALE COMPORTAMENTULUI UMAN

3

.PRELEGEREA I Generalităţi privind cercetarea în psihologie Introducere Această primă prelegere asigură o introducere generală în problematica cercetării în psihologie. .să coreleze dimensiunile teoretice cu cele practice ale psihologiei. 4 . .să îşi configureze mai eficace elementele esenţiale ale ştiinţei psihologiei. esenţială în studiul disciplinelor din planul de învăţământ.să dobândească abilitatea de a folosi din punct de vedere teoretic concepte şi raţionamente ce ţin de cercetarea în psihologie dar şi concepte de bază ale metodologiei . precum şi informaţii cu privire la câteva domenii de activitate în psihologie. principiile cercetării ştiinţifice şi conceptele de bază în metodologie. cantitativ şi calitativ în ştiinţele socio-umane.să aibă o înţelegere mai largă a diferitelor aspecte ale problematicii cercetării în psihologie . studentul va putea : . Obiective La sfârşitul acestei prelegeri. asigurând cunoştinţe cu privire la scurt istoric al cercetării în psihologie.

1995. utilizează observaţia participativă în studiul activităţilor din atelierele de lucru. a comunităţilor umane) nu este o invenţie a ştiinţelor moderne. caietul test ş.Conţinut şi tematizare Rezumat Din punct de vedere etimologic.     Socrates a cercetat caracteristicile structurale ale societăţii greceşti prin prisma filosofiei şi a ştiinţelor politice. a procedeelor şi a instrumentelor de cercetare.55) 1. în Marea Britanie. Tehnici similare au fost utilizate în Norvegia şi Danemarca. Le Play investighează condiţiile de muncă ale muncitorilor apelând la metoda monografiei. p. Comte descrie caracteristicile 5 . În 1848. care sunt „uneltele materiale (foaia de observaţie.a.) de care se slujeşte cercetătorul pentru cunoaşterea ştiinţifică a fenomenelor socioumane“ (Chelcea. Tehnicile de cercetare sunt subsumate metodelor şi reprezintă demersul operaţional al abordării fenomenelor studiate (chestionarul. interviul ş. metodologia are două scopuri: „analiza critică a activităţii de cercetare şi formularea unor propuneri pentru perfecţionarea acestei activităţi“ (Chelcea. întemeietorul sociologiei. Hipocrat. Metodele cercetării psihologice au un caracter specific care decurge logic din specificitatea domeniului (ancheta. Debuturile paradigmei pozitiviste şi implicit a analizei cantitative sunt legate de filosoful francez A. p. ghidul de interviu. Activitatea de cercetare presupune utilizarea metodelor. 1995. Scurt istoric al cercetării în psihologie Cercetarea socială (sau a societăţii umane. testul ş.56). un program după care se reglează acţiunile practice şi intelectuale în vederea atingerii unui scop“ (Popescu Neveanu. metodologie înseamnă: „ştiinţa metodelor“. 1978).). Studii empirice asupra socialului s-au semnalat anterior. Comte. Bootes.a. Procedeele reprezintă un mod de utilizare a instrumentelor de cercetare. Metoda este „o structură de ordine. În ştiinţele sociale. Aristotel pot fi consideraţi pionierii ştiinţelor sociale. Din scrierile lor se pot decupa fragmente care întrunesc calificativul de ştiinţific şi în care sunt utilizate metode descriptive şi comparative. Xenophon. Creşterea conflictelor sociale pe fundalul dezvoltării industriale au motivat cercetătorii să-şi intensifice eforturile în găsirea explicaţiilor reale ale problemelor şi soluţionarea lor. Aceste metode sunt preluate de cercetătorii europeni şi dezvoltate pentru ca în secolul XIX să asistăm la o explozie a ştiinţelor sociale. a tehnicilor. Anaximandres.a.). Thales.

experimentul. principiul unităţii dintre cantitativ şi calitativ. Departamentul de cercetare al Universităţii Columbia este orientat pe studii de psihologie socială. Se utilizează observaţia. Din acest motiv. metodă care predomină în ştiinţele sociale până la mijlocul secolului XX. A explica presupune a descoperi. iar în Franţa în cadrul etnologiei. Până în 1960 ştiinţele socio-umane pot fi caracterizate ca fiind pozitiviste atât din punctul de vedere al teoriei. Pozitivismul este adoptat de şcoala americană de psihologie. Debutul real al cercetărilor calitative (comprehensive) are loc în anii 1960 când în literatura anglo-saxonă se defineşte conceptul de analiză calitativă. cercetările calitative se dezvoltă în cadrul antropologiei sociale. iar datele obţinute astfel conferă valoare de adevăr intuiţiei teoretice. Chelcea (2001) enumeră o serie de principii metodologice printre care: principiul unităţii dintre teoretic şi empiric. 2. Debuturile analizei calitative sau a metodelor calitative în ştiinţele socio-umane sunt marcate de empirismul idealist al Şcolii de la Chicago (1920). a înţelege de ce apare şi se derulează într-un anume fel un fapt sau un comportament social nu este acelaşi lucru cu a-l explica. Principiul unităţii dintre cantitativ şi calitativ impune utilizarea convergentă a metodelor statistice (specific cantitative) şi a metodelor cazuistice (specific calitative). a demonstra şi a susţine cu argumente concrete cauzele care au condus la apariţia mişcărilor sociale. ca o modalitate de cercetare care-şi are originea în sociologia comprehensivă (Weber) şi în fenomenologie (Husserl). De exemplu. Aici cercetarea socială este instituţionalizată şi se dezvoltă în cadrul universităţilor. Cercetările efectuate de Thomas şi Znaniecki asupra caracteristicilor atitudinale ale emigranţilor polonezi din S. metodologie. Conform principiului unităţii dintre teoretic şi empiric în cercetarea ştiinţifică. obiectivitatea şi realismul concluziilor. nu pe simple intuiţii. Principiul unităţii dintre înţelegere (comprehensiune) şi explicaţie pune în discuţie relaţia dintre subiectul şi obiectul cunoaşterii ştiinţifice. metodă. reprezintă unul dintre primele studii de tip calitativ. cât şi al metodelor. filosofiei pozitiviste şi introduce metoda pozitivistă în cercetare. principiul unităţii dintre înţelegere (comprehensiune) şi explicaţie. Principiile cercetării ştiinţifice şi conceptul de metodologie 2. În Anglia. dar acest lucru nu garantează corectitudinea. putem înţelege intuitiv cauzele care conduc la apariţia unor mişcări sociale. înainte de a începe să descriem procedurile 6 . Paradigmă.2. tehnică Cercetările asupra fenomenelor sau evenimentelor sociale sunt procese complexe care presupun structuri teoretice bine definite. Cu alte cuvinte.1 Principiile cercetării ştiinţifice Succesul cercetării empirice a comportamentelor umane (la nivel individual sau de grup) depinde de respectarea unor principii fundamentale. 2. Concluzile se vor baza pe fapte concrete şi reale. institutul Gallup este recunoscut pentru studiile asupra opiniei publice.A.U. rezultatele sunt cuantificate şi aparatura statistică este foarte elaborată. cunoştinţele teoretice ghidează activitatea empirică (concretă de cercetare).

Alţi cercetători clasifică paradigmele în trei categorii: • paradigme pozitiviste.2. Aşadar. metodă şi tehnică. paradigme care stau la baza interpretării pozitiviste şi paradigme care stau la baza interpretării comprehensive. Paradigma. etnologia. O altă accepţiune consideră metodologia ca fiind construită în baza unor principii teoretice bine definite. 7 . dependente de paradigma care defineşte standardele şi principiile necesare pentru alegerea metodelor. etnografia. 1994). fiecare cercetător utilizează propria sa metodologie care diferă de la un studiu la altul. care stau la baza studiilor pozitiviste şi neopozitiviste.2. incluzând informaţiile teoretice adiacente temei cercetate şi metodele utilizate pentru verificarea ipotezelor propuse. Într-un sens. reprezintă un set de propoziţii care explică modul în care realitatea este percepută. ajungem cu uşurinţă la concluzia că: „există tot atâtea metodologii câte proiecte de cercetare există“. Utilizând această definiţie. feminism. Paradigma este o explicaţie sau o teorie foarte generală asupra lumii.2. metodologia este considerată identică cu modelul de cercetare utilizat într-un studiu particular. metodologie. hermeneutica.cercetării ştiinţifice. care subsumează o serie de teorii în ştiinţele sociale: fenomenologia. Acest set de informaţii presupune o descriere a socialului şi modalităţi de înţelegere a lui. 2. • paradigme interpretative. marxism. sunt necesare câteva precizări referitoare la conceptele de paradigmă. care se aplică în sociologie.1. sau teoria. paradigmele se pot clasifica în două categorii. 2. În acest caz ea oferă studiului o structură dependentă de tipul de paradigmă (teorie) la care aderă cercetătorul şi reprezintă un ghid al cercetării. psihanaliza. sociolingvistica. care poate sta atât la baza unor abordări de tip pozitivist (cantitativ – descriptiv) cât şi comprehensiv (calitativ). Metodele reprezintă totalitatea instrumentelor utilizate într-o cercetare pentru culegerea şi prelucrarea datelor. Ar fi mai corect să considerăm şi să denumim această accepţiune proiect de cercetare şi nu metodologie (Sarantakos.3. • paradigme critice. Aşadar. Metodologia se poate defini în cel puţin două sensuri. În acest sens fiecare cercetare are o metodologie distinctă. metodologia rezultă din paradigmă şi nu din modelul de cercetare.2. În conformitate cu această definiţie vom avea metodologii calitative şi cantitative. etnometodologia. 2.

Ceea ce înseamnă că informaţia care se obţine prin aplicarea unei probe este o informaţie neutră şi care nu se asociază cu calificative de tipul bun sau rău. insistând pe numărul de cazuri. simplă. cu atât certitudinea rezultatelor creşte. pozitivismul admite că există o realitate exterioară subiectului (o conduită externă „care reproduce“ ad integrum trăirile interne). Cu alte cuvinte. Este necesar să stabilim exact deosebirile între cele două tipuri de cercetări.1. susţin adepţii acestei abordări. Cantitativ şi calitativ în studiile socio-umane Cercetarea calitativă a fost aşa cum era de aşteptat deseori comparată cu cercetarea cantitativă.4. Cercetarea pozitivistă. cantitativă. iar chestionarul şi interviul sunt tehnici. O cercetare riguros ştiinţifică considerăm că în fapt obligă la împletirea celor două tipuri de metode. „Cantitativiştii“ pun mai puţin preţ pe detalii. Subiectivitatea. sarcina pihologilor şi sociologilor este să descopere legităţile care dirijează comportamentul uman. poate fi conform acestei perspective eliminată prin concordanţa observaţiilor (vezi principiul obiectivităţii din psihologia generală) şi verificarea experimentală. Prin urmare. faptele. Cu cât numărul cazurilor de analizat este mai mare. la fel cum lumea fizică este determinată de legi ferme. 3. care poate fi măsurată de cercetător absolut obiectiv. informaţiile care se obţin prin metode descriptive şi experimentale pot fi analizate într-un mod neutru şi obiectiv. Tehnica este un concept definit relativ ambiguu în literatura de specialitate. 3. utilizarea matematicii în cercetările sociale este unica modalitate de a asigura caracterul ştiinţific.Într-un anume sens metodele sunt a-teoretice şi a-metodologice. metoda observaţiei poate fi utilizată în amândouă tipurile de studii). Cercetările cantitative.1. pentru că putem utiliza aceleaşi metode indiferent de paradigma şi metodologia cărora li se supune cercetarea (spre exemplu. Din punct de vedere epistemologic. 2. prin caracterul ştiinţific riguros. sau posibilă eroare. • datele de cercetare nu trebuie interpretate prin prisma valorilor morale. Această opoziţie care pare a se creiona este doar relativă. 3. Vom considera tehnica un demers operaţional al cercetării. Principiile de bază în metodologia cantitativă sunt următoarele: • realitatea este obiectivă. metoda este ancheta. Dealtfel. • fiinţa umană este determinată de caracteristicile contextului social în care trăieşte.2. adică matematic al metodelor sale şi prin condiţiile ferme de selecţie a eşantioanelor de subiecţi permit controlul rezultatelor şi generalizarea lor. 8 .1. Spre exemplu. paradigma pozitivistă căreia i se supun cercetările cantitative consideră că evenimentele. • ştiinţele sociale şi cele naturale se conduc după aceeaşi logică şi au aceleaşi fundamente metodologice. identificată ca eroare.

Acestea sunt: • Principiul deschiderii. cu alte cuvinte mai puţine cazuri. Această metodă se aseamănă cu principiul obiectivităţii. Studiile calitative presupun întotdeauna directa participare a cercetătorului şi implicit comunicarea face-to-face între acesta şi participanţi. autorul propune validarea de semnificaţie ca moment obligatoriu al cercetărilor calitative.1. Ipotezele reprezintă un scop al cercetării.2. sau „o alternativă a acestora“.• • explicaţia unui fapt social trebuie să rezulte din cercetare. implicarea directă nu trebuie înţeleasă ca o dependenţă a acestuia de respondent. • Principiul comunicării. Participarea cercetătorului. În ceea ce priveşte construcţia teoriilor. validarea de semnificaţie este obţinută printr-o analiză obiectivă şi critică a datelor intermediare şi finale ale unei cercetări de către un grup neutru. propuse de pozitivişti) care obligă la implicarea directă. demersul logic al teoriilor este deducţia. obiectivitatea cercetătorului este o iluzie. atunci cercetarea este obiectivă. bine cunoscut în psihologia generală. nemediată. Datele de cercetare calitativă nu pot fi generalizate. Ca urmare. Principiile de bază ale metodologiei calitative Metodologia calitativă este considerată uneori a fi „tot ce nu este metodologie cantitativă“. prin utilizarea de concepte şi proceduri formale astfel încât rezultatele să poată fi verificate de alţi cercetători prin utilizarea unui aparat matematic comun. ea trebuie să urmeze o cale bine definită. 9 . Dacă raportul (intermediar sau final) este apreciat ca fiind inteligibil şi coerent. Conform acestei teorii.2. G. şi pe de altă parte neagă teza independenţei posibile între conduita de măsurat. prin ipoteze şi proceduri care să îi limiteze evoluţia. Pentru a îndrepta neajunsul propriei noastre condiţii umane (incapacitatea de a fi total obiectivi). Lamneck în 1988 formulează principiile metodologiei calitative. Ea ţinteşte la o analiză de profunzime a caracteristicilor unui segment al realităţii sociale. sau „un supliment al metodelor cantitative“. ci ca un travaliu comun pentru a obţine un maxim de informaţii despre realitate. Devereux precizează în 1980 că în ştiinţele socioumane trebuie să se ţină cont şi de cercetător. 3. şi anume. Chiar dacă aşa cum vom vedea ea nu este atât de diversă. Aceşti „alţii“ (în sensul utilizat de Pavelcu) pot fi cercetători sau specialişti în acelaşi domeniu. cercetătorul va trebui să apeleze la observaţia participativă (în locul observaţiei sistematice. Cercetarea comprehensivă şi calitativă. observat şi percepţia ei obiectivă. 3. Paradigma comprehensivă căreia i se supun cercetările calitative consideră pe de o parte că psihismul nu este integral prezent în comportamentul manifest. dar mai multe detalii. Considerăm punctul de vedere conform căruia metodologia calitativă este o alternativă la metodele tradiţionale a fi cel mai apropiat de adevăr cu precizarea că metodologia calitativă s-a structurat în timp şi presupune o serie de caracteristici proprii. nu o condiţie. dar nici nu îşi propun acest scop. iar trăsăturile acestuia ca individualitate umană sunt vrând-nevrând implicate în activitatea de cercetare şi pot influenţa rezultatele. de extinsă precum „adversara“ sa metodologia cantitativă. Cercetarea calitativă nu are o structură predeterminată.

explică şi interpretează realitatea. 3. căci societatea este evolutivă şi tocmai această evoluţie trebuie descrisă. care presupune abilitatea de adaptare la schimbările care intervin. fiecare simbol sau sens este considerat a fi reflexul contextului în care a luat naştere. • utilizează analiză contextuală.2. Principiul explicaţiei.• • • • Participanţii definesc. • obligă cercetătorul la neutralitate empatetică. Scopul cercetărilor este acela de a identifica modul de construire a pattern-urilor comportamentale (individuale sau sociale) şi de a defini sensul acţiunilor umane. (Patton. comun. descrieri de „amănunte sociale“. Metodologia calitativă este flexibilă din multe puncte de vedere (spre exemplu. ceea ce înseamnă plasarea fiecărui eveniment social într-un cadru istoric şi temporal bine definit. • orientată pe unicitate. care în totalitate are o semnificaţie diferită alta decât suma părţilor componente. 1993). definitoriu pentru faptul social. Principiul reflexivităţii şi analizei. iar designul se poate schimba pe parcursul cercetării în funcţie de cerinţele contextului. Se consideră că nu se poate lucra conform unui plan antestabilit. structurat. Cercetătorul explică în amănunt participanţilor la cercetare ce se aşteaptă de la ei şi care este procedura de lucru. presupune capacitatea de a rămâne neutru şi în acelaşi timp de a percepe empatic trăirile subiecţilor studiaţi. nu de experimente de laborator. Principiul flexibilităţii. ceea ce înseamnă că cercetătorul nu poate apela la operatori de interviu. care presupune selecţia datelor esenţiale dintr-un număr mare de elemente de amănunt. • utilizează analiza inductivă. ordonat şi „bătut în cuie“.2. presupune acceptarea de la debut a ideii că fiecare caz este unic şi ca urmare trebuie cercetat ca atare. Analiza acestora presupune o metodă flexibilă care să surprindă schimbările contextuale. în timp ce cercetătorul selectează ceeea ce este esenţial. • cercetarea calitativă are un design de cercetare flexibil. Trăsăturile caracteristice metodologiei calitative sunt următoarele: • se ocupă de cercetarea situaţiilor reale. în care cercetătorul să se poată mişca independent. • colecţionează date calitative. 10 . • se ocupă de cercetări holistice în sensul în care fenomenul social este înţeles şi analizat ca un sistem complex. Analiza datelor are scopul de a descrie şi teoretiza un proces social. detaliate. Principiul realităţii sociale ca proces. În cercetarea calitativă. în alegerea metodelor şi a procedeelor). • abordarea calitativă a socialului este o abordare dinamică a fenomenelor. • presupune participare personală şi raţionamente de tip insight.

11 . simplă. Fiecare domeniu presupune o serie de activităţi specifice. Activ. interpretativ. • interpretarea informaţiilor şi evaluarea lor. idiografic. care presupune activităţi cum ar fi : • definirea unor probleme de studiu (întrebări la care trebuie sa găsim un răspuns). abordări nomotetice Generalizări analitice sau conceptuale 4.3. • publicarea rezultatelor cercetării. • redactarea unui raport de cercetare care în cazul în care metodologia este de tip calitativ este urmat de o evaluare externă. Demersul logic Deductiv.1.a. Relaţia cauză – efect Raţionamente nomologice. 2. problematică. Modalităţi de generalizare Generalizări inductive. Considerarea realităţii psihologice Obiectivă. este implicat. nu se utilizează operatori de interviu 7. Rationamente non-deterministe. APA) 4. măsurabilă Subiectivă. Asociaţia Psihologilor Americani (APA) precizează în urma unor studii patru domenii principale de activitate în psihologie. analiză calitativă respectând principiul validării de semnificaţie 6. unică. • elaborarea unui proiect – program de cercetare (include şi metodologia). logica descoperirii. utilizarea statisticii „in extenso“ Calitative. Abordarea realităţii Negarea complexităţii Aprofundarea şi descrierea complexităţii 4. Asemănări şi deosebiri între metodologia cantitativă şi calitativă Metodologia cantitativă Metodologia calitativă 1. bazat pe reguli stricte verificabile Inductiv. holistică. nu este obligat să participe la cercetări putând utiliza operatori de interviu ş. interpretează informaţiile. matematice. cu mai puţin interes pentru statistică. 1. În anii ’80. • colectarea datelor (informaţiilor) necesare pentru a soluţiona problema. 5. Interesează cauzalitatea circulară şi simbolică 3. Metodele Cantitative. Un prim domeniu este cel de cercetare şi evaluare. un construct social. ia parte direct la cercetare. care permit stabilirea de relaţii cauzale şi corelaţionale.3. Rolul cercetătorului Poate fi pasiv. Domenii de activitate în psihologie (conform Asociaţiei Psihologilor Americani. nomotetic. fără utilizarea relaţiei cauză-efect în explicaţii.

2.Propuneri de posibile design-uri de cercetare şi de metode (exemple şi soluţii). • Antropologia cognitivă. 12 . ştiinţa care investighează relaţiile dintre indivizi şi mediul social pentru a identifica modalităţile de adaptare umană. • modificarea terapiei şi reorientarea pacientului dacă este necesar. Al doilea domeniu este cel al intervenţiei terapeutice. 3. 4.Ce bdiferenţă există între conceptele de teorie. • interpretarea rezultatelor. 3. • acordarea de asistenţă în modificarea programelor sau a sistemelor de lucru. ştiinţa care se ocupă de modalităţile de interacţiune verbale sau nonverbale.Propuneri de teme pentru proiectele de cercetare anuală (se lucrează cu microgrupuri de studenţi).2. • acceptarea supervizării. care implică o serie de activităţi cum ar fi: • planificarea strategiilor de intervenţie şi fixarea unor obiective realiste. Implică activităţi cum ar fi: • selecţia instrumentelor sau tehnicilor ce se vor utiliza.  Exerciţii 1. • Comunicarea (domeniul al etnografiei). validarea. Al treilea domeniu este cel al aplicaţiilor organizaţionale (organizaţie = orice grup care funcţionează cu un anumit scop). • obţinerea consimţământului de a participa la activităţile de cercetare. metodă şi metodologie ? Explicaţi. 1988): • Ecologia umană. • Ecopsihologia. ştiinţa care studiază indivizii din perspectiva schemelor şi categoriilor mintale interrelaţionate. • stabilirea unor relaţii de colaborare cu membrii organizaţiei respective. 2. ştiinţa care surprinde modul în care cultura influenţează dezvoltarea umană. 4. ştiinţa care se ocupă de descrierea pattern-urilor comportamentale cotidiene. • adaptarea lor (traducerea. Al patrulea domeniu este cel de diagnostic şi evaluare şi se referă la procedeuri de evaluare şi stabilire a caracteristicilor unei populaţii sau a unui individ. care implică o serie de activităţi cum ar fi : • evaluarea necesarului de resurse umane. • Etnografia. Domenii în care este utilizată predominant metodologia calitativă (conform Jacob. • validarea datelor de evaluare cu alte tipuri de informaţii obţinute despre populaţia sau persoana respectivă. • administrarea probelor respective. stabilirea de etaloane).

Editura Institutului Naţional de Informaţii Babbie. Belmont. G.. S. Bibliografie Chelcea. E. (1997) Understanding social research: perspectives on methodology and practice. J. (1992) The practice of Social Research (6th edition). Bucureşti. (1995) Cunoaşterea vieţii sociale... Woodsworth McKenzie. London. Fundamente metodologice. Powell. Falmer Press 13 . CA.

.să coreleze dimensiunile teoretice cu cele practice ale psihologiei.PRELEGERA II Norme etice specifice cercetării ştiinţifice în psihologie şi raportul de cercetare Introducere Această a doua prelegere permite înţelegerea standardelor etice specifice relaţiei dintre psiholog şi participant la cercetare. Conţinut şi tematizare 14 . esenţială în studiul disciplinelor din planul de învăţământ.să îşi configureze mai eficace elementele esenţiale ale metodologiei psihologiei.a celor specifice redactării raportului de cercetare. a standardelor etice specifice cercetărilor din zoopsihologie. studentul va putea : .să aibă o înţelegere mai largă a diferitelor aspecte ale problematicii normelor etice în cercetarea psihologică . a standardelor tice specifice cercetării calitative precum şi structura raportului de cercetare Obiective La sfârşitul acestei prelegeri. .

Sintetizând diferitele clasificări putem considera ca absolut necesare parcurgerea următoarelor etape de cercetare: stabilirea temei. Standarde etice specifice redactării raportului de cercetare În cercetarea psihologică. ca în orice altă activitate este necesar să se respecte o serie de norme de conduită morală. prelucrarea informaţiilor de teren şi analiza lor.) a formulat codul etic al profesiei de psiholog.Rezumat „Psihologii respectă demnitatea şi valoarea individului şi se străduiesc să păstreze şi să protejeze drepturile umane fundamentale.P. aplicaţii organizaţionale şi evaluare. parcurgerea unor etape distincte într-o succesiune logică. deci şi în psihologie au făcut obiectul mai multor clasificări şi regăsim în literatura de specialitate descrieri care indică patru faze. Orice studiu ştiinţific presupune o planificare. experimentale) de cele calitative. selecţia metodelor. Standarde etice specifice relaţiei dintre psiholog şi participant la cercetare.A. Asociaţia Psihologilor Americani (APA) a formulat codul etic cu scopul de a orienta şi preciza responsabilităţile psihologilor în cele patru domenii de activitate descrise în urma studiilor de cercetare a acestei profesii. cercetarea în psihologia umană. Aceste domenii sunt: cercetare şi evaluare. expunerile publice. Astfel se vor constata ordonări diferite ale fazelor cercetării cantitative (descriptive. intervenţie terapeutică. dar şi cercetările de zoopsihologie).A. stabilirea loturilor de subiecţi. 15 . Standarde etice specifice cercetărilor din zoopsihologie. reglementează: • activităţile de cercetare (cu subiecţi/participanţi umani.P. 1. dar şi 14. pretestare. cercetarea în psihologia animală. Etapele cercetării în ştiinţele socio-umane. În ceea ce priveşte cercetarea şi evaluarea. Acest cod cuprinde un corp de reguli comun tuturor psihologilor indiferent de domeniul în care activează şi o serie de reguli specifice fiecărui domeniu.“ (Standarde APA. bunăstarea clientului. competenţa. atît în cercetare cât şi în alte domenii de activitate. confidenţialitatea. standardele legale. relaţiile profesionale. Codul propune o serie de principii care privesc responsabilitatea. redactarea raportului de cercetare. Principiile generale ale codului precizează normele etice pe care trebuie să le respecte psihologul. tehnicile de măsurare. 1998). fixarea obiectivelor şi/ sau a ipotezelor. Asociaţia Psihologilor Americani (A. Succesiunea etapelor este diferită în funcţie de tipul de metode la care apelăm în cercetare. • condiţiile de publicare a raporturilor de cercetare. administrarea probelor şi culegerea de date. codul etic A.

În luarea acestei decizii. protecţia imediată a animalului depinde de conştiinţa personală a cercetătorului.1. acordând atenţie sporită legilor şi standardelor profesionale care guvernează conducerea cercetării cu participanţi umani. Un psiholog care coordonează un astfel de studiu are obligaţia de a asigura securitatea şi confortul animalelor şi este responsabil de activităţile desfăşurate de toată echipa de cercetare. luarea în considerare a consecinţelor studiului pentru societate. Cercetarea de zoopsihologie Principiul 10 se referă la grija şi utilizarea animalelor în cercetările de zoopsihologie şi precizează: „Un investigator al comportamentului animal se străduieşte să promoveze înţelegerea principiilor comportamentale de bază şi/sau să contribuie prin cercetările pe animale la îmbunătăţirea sănătăţii şi bunăstării umane. psihologii îşi desfăşoară cercetarea având obligaţia de a acţiona în aşa fel încât să nu supună participanţii la cercetare unor proceduri generatoare de frustrare.2. pe de altă parte. le provoacă dureri sau stres ele se vor utiliza doar dacă nu există o alternativă sau dacă rezultatele obţinute prin această cercetare sunt 16 . psihologii desfăşoară investigaţia cu respect şi preocupare pentru demnitatea şi bunăstarea persoanelor participante şi. În aceste condiţii. În baza acestor consideraţii. Cercetările cu animale presupun cunoştinţe şi abilităţi speciale. ca în oricare altă ştiinţă are responsabilitatea demersului ştiinţific.“ În general. Cerinţele metodologice ale studiului pot solicita utilizarea unor proceduri în care subiectul sau participantul la cercetare nu este avertizat anterior. În atingerea acestor scopuri. este obligatoriu ca înainte de a începe studiul. Demersul ştiinţific presupune coordonarea cercetării cu competenţă. Cu toate că există legi şi reglementări. cercetătorul în domeniul social. Cercetarea cu subiecţi umani Principiul 9 privind cercetarea cu subiecţi/participanţi umani precizează în preambul: „Decizia de a întreprinde cercetări se bazează pe judecata chibzuită a psihologului în legătură cu modul în care poate contribui cel mai bine la dezvoltarea ştiinţei psihologice fără să prejudicieze în vreun fel bunăstarea umană. raportarea corectă a rezultatelor. utilizarea surselor de informaţii onest. Dacă se impun proceduri care obligă. Hotărârea de a întreprinde o cercetare aparţine psihologului.“ Aşadar. psihologii iau în considerare direcţiile alternative şi resursele umane şi materiale care pot fi investite. Psihologii au obligaţia să depună toate eforturile pentru a minimiza disconfortul. acceptarea supervizării şi a expertizei ştiinţifice. cercetările cu animale nu sunt valoroase în sine. care analizează în ce măsură activitatea (informaţiile care se obţin) contribuie la dezvoltarea ştiinţei psihologice şi mai ales la asigurarea bunăstării umane. boala şi durerea animalelor. se impune o atentă evaluare a importanţei acestuia şi în ce măsură obţinerea unor rezultate ştiinţifice ar presupune nerespectarea parţială sau totală a unor norme de conduită etică. 1. În baza acestor consideraţii. ci reprezintă modalităţi prin care se poate contribui la asigurarea bunăstării umane. cercetătorul este obligat să asigure bunăstarea animalelor şi să le trateze cu atenţia cuvenită. În luarea deciziei privind conducerea cercetării.1. psihologul analizează diferitele alternative şi îşi fixează obiective şi ipoteze de cercetare în funcţie de resursele de care dispune şi de importanţa acestora pentru comunitatea umană. În planificarea unui studiu. să se stabilească dacă utilizarea unor astfel de demersuri este justificată de rezultatele ştiinţifice / aplicative ale studiului şi să se găsească proceduri alternative.

Orice preluare de informaţii la care nu se semnalează sursa sau orice preluare de informaţie ocazională fără nominalizarea autorului este considerată plagiat. autorii au obligaţia să semnaleze aceste erori prin erate. • respectarea unui model standard de redactare. sub forma unui articol / cărţi nu înseamnă doar a face publice rezultatele unui studiu.3. participativă la cercetare. proprietarul unor case naţionalizate nu poate fi cercetător al problemelor 17 . „Din ce motive participanţii la cercetare acceptă să ofere informaţiile necesare cercetării?“ ş. • dacă după publicarea articolului se constată erori. semnătura trebuie însoţită de precizarea poziţiei cercetătorului (psiholog / master în psihologie / cercetător). Este necesar să se evite astfel de imixtiuni ale trăirilor personale în datele de cercetare şi să se îndeplinească condiţiile de obiectivitate. Acestea privesc: • nivelul ştiinţific al informaţiilor. • originalitatea informaţiilor. • claritatea şi corectitudinea datelor de identificare a autorului / autorilor. socială sau politică poate „colora“ informaţia culeasă. Standarde etice specifice publicării raportului de cercetare Publicarea rezultatelor unei cercetări. Standarde etice specifice cercetării calitative Specificitatea normelor decurge din poziţia pe care o are cercetătorul în acest tip de cercetare şi anume implicarea directă. În acest tip de cercetări nu se poate apela la operatori de interviu. ci în acelaşi timp reprezintă o afirmare socială a cercetătorului şi a instituţiei din care acesta face parte. • Relaţia cercetător – informaţii care se obţin prin studiu. este necesar să se curme viaţa unui animal este obligatoriu ca acesta să se facă rapid şi fără durere. Orientarea personală. 1. 2. Tot în sfera plagiatului se înscrie şi semnarea unor articole care prezintă date de cercetare care nu sunt rezultate ale propriei activităţi. De exemplu. În mod obişnuit. Problemele etice pot fi analizate prin prisma relaţiilor care se stabilesc între cercetător şi participanţi la cercetare şi informaţiile obţinute. Atunci când se semnează un articol. mai exact de Comitetul ştiinţific al editurii respective. Se pot ridica întrebări de genul: „Ce compromisuri trebuie să facă cercetătorul pentru a obţine informaţiile necesare atingerii scopului fixat?“. Dacă pe parcursul cercetării. eventual prin neparticiparea la studii în care implicarea poate fi foarte puternică. • respectarea unei metodologii ştiinţifice care să acopere obiectul de cercetare.foarte importante prin aplicabilitatea lor în zona umană. publicarea unui raport trebuie să respecte condiţiile impuse de editor. corecţii etc. • recenzorii au obligaţia să respecte confidenţialitatea informaţiilor cuprinse în articolul respectiv. • corectitudinea rezultatelor.a.. de exemplu. • Relaţia cercetător – participanţi la cercetare priveşte caracteristicile morale ale activităţii din teren. analiza şi interpretarea datelor.

Ex. Titlul se va scrie pe o pagină separată. Structura raportului de cercetare Structura raportului de cercetare trebuie respectată cu rigurozitate. de tipul „variabila x determină variabila y“). Titlul trebuie să însumeze ideea principală a studiului în 10 – 12 cuvinte. dar important este ca deciziile luate să nu determine consecinţe negative.“ Cu cât o cercetare este mai bine făcută. se precizează motivul pentru care este importantă şi ce informaţii noi aduce prin raportare la studiile anterioare. Acesta trebuie să includă o scurtă descriere a problemei investigate. rezultate şi discuţii. • Introducerea. pe parcurs ele se focalizează pe tema studiată devenind 18 . inclusiv identitatea falsă.: Nu se fac cercetări în problemele cuplului.chiriaşilor din casele naţionalizate.a. Redactarea unui raport de cercetare presupune decizii ideologice. printre care putem enumerăm responsabilitatea personală a cercetătorului. Trebuie evitate citatele în rezumat. etice şi estetice: „Ce sens dau informaţiilor şi cum exprim aceste rezultate astfel încât să nu divulg subiecţii participanţi la ea. Introducerea debutează cu informaţii generale. • Modelul relativist apreciază că singurele principii şi norme în vigoare sunt cele care derivă din profesionalismul cercetătorului. căci riscul identificării participanţilor este mai mare. Este foarte important pentru că reprezintă un sumar al lucrării. cea mai bună formulă de titlu pentru a raporta rezultatele unui experiment este: „(Variabila Dependentă) ca o funcţie a (Variabilei Independente) sau efectul (Variabilei Independente) asupra (Variabilei Dependente)“ Şi în alte tipuri de cercetări trebuie incluse variabilele de interes în titlu (se formulează releţii de cauzalitate. 3. pagină care se numeşte: „pagină-titlu“. metodele folosite. Se pot integra una sau două propoziţii principale din capitolele de introducere. • Modelul potlogarului consideră că un cercetător are voie să apeleze la orice mijloace pentru a obţine datele. rezultatele şi implicaţiile lor. Privitor la format precizăm o serie de reguli. În prezentarea datelor se acordă o atenţie dosebită formatului prezentării. Principalul scop este comunicarea către cititori a motivului pentru care s-a efectuat cercetarea şi problematica urmărită. metode. Cele mai frecvente modele etice întâlnite în cercetarea calitativă sunt: • Modelul absolutist care precizează că cercetătorul nu are voie să depăşească în studiile sale limitele comportamentelor şi evenimentelor care aparţin domeniului public. Spre exemplu. Scopul acestuia este să furnizeze un sumar scurt (100 – 120 de cuvinte) şi cuprinzător al studiului. valorizarea trăirilor afective ş. cu atât problemele de etică sunt mai mari. • Modelul feminist propune un set de principii care să ghideze cercetarea ştiinţifică. • Alegerea titlului. empatia din relaţie cercetător – respondent. acesta asigurând corectitudinea unei comunicării coerente şi inteligibile a rezultatelor. • Modelul contextual relativizează codul moral considerând că orice cercetare presupune probleme de etică. • Rezumatul. bineînţeles fără se se minimalizeze importanţa conţinutului.

rasă. se clarifică legătura dintre studiile anterioare şi prezenta lucrare. După autor (autori) se precizează anul în care a apărut volumul citat (în 19 . Orice informaţie. Se începe cu un scurt rezumat. acest capitol este subdivizat în patru subcapitole: subiecţi/participanţi. Aceste subtitluri trebuie să aibă înţeles şi relevanţă pentru date şi trebuie să ajute la organizarea prezentării lor. Întrun design experimental. Se precizează de asemenea orice detaliu care este relevant pentru studiu (sex. design şi procedură. Se indică cine a participat la studiu. orice rezultat constatat este prezentat şi discutat. Subiecţi/Participanţi la cercetare. De exemplu. numărul lor şi criteriul de selecţie. etnie. Se continuă discutându-se implicaţiile rezultatelor. În continuare. evitând ca aceasta să fie exhaustivă. este necesar un capitol special dedicat designului. Dacă sunt mai mulţi autori. Cu alte cuvinte. ulterior se detailează informaţiile obţinute în cercetare. la început se prezintă şi se comentează rezultate de tipul mediilor şi/sau procente (cu trimitere la un tabel sau o figură). Cu alte cuvinte. Scopul acestui capitol este să descrie în detaliu cum s-a desfăşurat studiul. Design-ul Se descrie modelul studiului. adică trebuie să fie organizate după tipul de analiză implicată Discuţii. aparatură. Metode. greutate etc. se poate începe prin definirea termenilor relevanţi. Când sunt prezentate rezultatele testelor statistice. Numele autorilor se scrie în ordine alfabetică după numele de familie (nume de familie urmat de virgulă şi de iniţiala prenumelui). teoriile în domeniu recunoscute. vârstă. Oricine ar trebui să poată să refacă studiul bazându-se pe informaţiile furnizate în acest capitol. atunci nu trebuie să apară în acest capitol. dar într-un experiment psihologic sau într-o cercetare descriptivă. se enumeră toţi autorii în ordinea precizată în materialul de bază şi se separă numele autorilor cu virgulă. Orice autor citat în raportul de cercetare trebuie să fie prezent în acest capitol şi viceversa. Se începe cu o descriere generală. ceea ce presupune descrierea variabilelor şi a relaţiilor care ipotetic considerăm că se pot stabili între ele. Trimiteri bibliografice.• • • • • • din ce în ce mai specifice.). Se prezintă pe scurt principalele constatări. Rezultate. non-tehnic al rezultatelor. Uneori cercetătorii combină capitolele design şi procedură. Scopul acestui capitol este evaluarea şi interpretarea rezultatelor prin raporatare la problema iniţială a cercetării. Acest capitol ar trebui să conţină patru paragrafe: introducerea generală. se expun principalele constatări fără a se folosi terminologia statistică. În final se face un bilanţ rezumativ. Apoi. Dacă un autor nu este citat în text. Ulterior se discută şi se prezintă rezultatele testelor statistice. se prezintă calculele descriptive înaintea celor inferenţiale. De asemenea este importantă discutarea modului în care rezultatele se raportează la literatura de specialitate citată în introducere. În cazul prezentării unui material mai amplu acesta se va diviza în paragrafe cu subtitluri care să surprindă conţinutul (ca în capitolul introductiv). se expun teoriile de referinţă în ordine cronologică. Ordinea design – procedură este arbitrară. legătura studiului prezent cu literatura de referinţă şi o declaraţie explicită a scopului.

U. Trimiterea la un articol publicat într-un jurnal sau o revistă se va face diferit.. (1987) Psychology. J. New Jersey. Spre exemplu: Landy. 2/1993. and Hobbies. European Journal of Personality 15. F. New Jersey.Care este structura raportului de cercetare ?   Bibliografie Mitrofan. F.E.L. 297-311  Exerciţii 1. 3.paranteze şi urmat de punct). (1987) Psychology. Revista de Psihologie nr. A story Writing. N. Şase luni „Fulbright Scholar“ la Universitatea Lafayette. Pretz. Prentice Hall. Landy.Analiza comparativă a standardelor etice specifice cercetării cantitative şi calitative.L. 4/1992. (2001) Individual Differences în Creativity: Personality. spre exemplu: Wolfradt. Prentice Hall. The science of people.. 2. Principiile etice ale psihologiei americane. The science of people.Structura raportului de cercetare – exemplificări cu articole din reviste academice de specialitate din România şi din străinătate. 20 .

etapele cercetării cantitative. Obiective La sfârşitul acestei prelegeri. studentul va putea : .să aibă o înţelegere mai largă a diferitelor aspecte practice legate de cercetare . 21 . identificarea problemei de cercetare şi criteriile de alegere a metodelor. . comparaţie cu modelul cercetării calitative precum şi cunoştinţe referitoare la operaţionalizarea conceptelor.să coreleze dimensiunile teoretice cu cele practice ale psihologiei.PRELEGEREA III Generarea şi formularea problemelor de cercetare Introducere Această a treia prelegere permite înţelegerea problematicii legată de generarea şi formularea problemelor de cercetare.

Al doilea pas presupune stabilirea obiectivelor şi a ipotezelor. O cercetare corect realizată trebuie să răspundă la întrebarea formulată prin ipoteză. • Cercetările finalizate. Obiectivele şi ipotezele cercetării sunt „propoziţii interogative care statuează relaţiile dintre două variabile“ (Kerlinger. activitatea curentă. dificultăţile de relaţionare în organizaţii. evenimentele de viaţă cotidiană. De exemplu: integrarea profesională a emigranţilor. dar şi să genereze alte întrebări. de ea depinzînd opţiunea pentru un anume tip de metodologie. Determinarea cauzelor individuale care conduc la aceste evoluţii. 1.d. Ea se desfăşoară în trei etape: definirea conceptelor.a. Operaţionalizarea reprezintă procesul de convertire a conceptelor în caracteristici empirice cuantificabile. 22 . În psihologie. ca şi precizarea cauzelor sociale care determină anumite comportamente rerprezintă teme de cercetare. O altă operaţie specifică şi necesară în debutul oricărei cercetări în ştiinţele umane este „operaţionalizarea conceptelor“. efectul reclamelor asupra comportamentelor de cumpărare. există surse recunoscute de „inspiraţie“ pentru formularea unor noi teme de cercetare. dar ele pot reprezenta un punct de pornire pentru alte cercetări. ca dealtfel în toate ştiinţele există câteva surse uzual folosite şi anume: • Evenimentele de viaţă cotidiană. În psihologie. De exemplu: conflictele intergeneraţionale în perioade de incertitudine socială.Conţinut şi tematizare Rezumat Primul pas în cercetarea ştiinţifică presupune formularea sau precizarea temei de cercetare. reprezintă tot atâtea teme – problemă a căror explicaţie presupune o abordare sistematică. Relaţiile interumane oferă o sursă practic infinită de teme de cercetare.Identificarea problemei de cercetare şi criteriile de alegere a metodelor Întrebarea care sunt sursele de inspiraţie în fixarea unei probleme de cercetare este cât se poate de pertinentă. Cele mai frecvente surse sunt cercetările finalizate. absenteismul şi eşecul şcolar.m. ca dealtfel în orice altă ştiinţă. consumul de alcool în comunităţile de copii ai străzii ş. teoriile recunoscute în domeniu sau din domeniile conexe. cazuistica liminală sau personalităţile accentuate cu probleme de integrare ş. 1978). astfel ea devine şi sursă de idei pentru alte studii. selecţia şi orientarea profesională. Opţiunile profesionale nu au facut obiectul studiului respectiv. comenzile sociale. • Activitatea curentă. De exemplu: să considerăm că studiul structurilor de personalitate la adolescenţi a evidenţiat şi o serie de deosebiri din punctul de vedere al opţiunilor profesionale. Precizarea clară a problematicii de cercetare este foarte importantă. stabilirea indicatorilor şi stabilirea indicilor.a.

cu care se simt securizaţi şi cu care obţin cele mai bune performanţe. teoriile sunt cu atât mai bune cu cât permit preluarea şi dezvoltarea informaţiilor pe care le transmit. O teorie este o ţintă deoarece însumează şi integrează un volum de informaţii într-un domeniu şi este un ghid pentru că reuneşte o serie de informaţii care pot fi surse de idei pentru noi teme de cercetare. care metodă serveşte cel mai bine scopului cercetării. Berger et al. În această situaţie utilizarea unei metodologii calitative reprezintă o fază de explorare care poate fi urmată de o a doua fază. • să corespundă necesităţilor de prelucrare statistică a rezultatelor. alegerea metodei reprezintă un scop uzual al fiecărui debut de cercetare. Care sunt criteriile după care mă ghidez în selectarea unei metode sau a alteia? De fapt. de cercetare propriu-zisă în care să se apeleze la o metodologie cantitativă. Pentru alţii. sau timpul acordat pentru cercetare este prea scurt. Teoriile sunt în acelaşi timp o ţintă şi un ghid. dacă implică finanţe pe care nu le putem acoperi. ci care tip de metodologie. • dacă tema pe care am ales-o a mai fost studiată. informaţiile existente pot preciza mai clar metodele şi obiectivele studiului nostru. cât şi la una calitativă. Etapa următoare presupune estimarea posibilitaţilor de realizare a studiulu. Opţiunea pentru o metodologie calitativă este justificată în următoarele condiţii: • dacă informaţiile teoretice la care avem acces sunt insuficiente. • dacă este necesară o abordare din interior al fenomenului social (exemplu: integrarea socială a emigranţilor în comunităţile ţării de emigraţie). • să corespundă obiectivelor studiului propus. Odată formulată problema de cercetare urmează etapa de documentare sau de studiu al literaturii de specialitate corelate problemei stabilite. problema nu este dacă un tip de metodologie este mai bun şi altul mai puţin bun. O cercetare poate fi efectuată apelând atât la o metodologie cantitativă. 23 . Teoria este definită de M. sau dacă nu se pot respecta toate normele etice ale raportului cercetător-participant la cercetare. în loc să încep imediat să lucrez?“ Există câteva motive întemeiate pentru care trebuie să ştim ce alte cercetări similare au fost făcute: • pentru a nu risca să repetăm un demers de cercetare care nu poate aduce informaţii noi. Relativ frecvent cercetătorii folosesc metodele pe care le cunosc cel mai bine.Marx (1963) ca fiind „Un grup de reguli organizate logic“. În demersul cercetării un moment important este acela al alegerii metodologiei de cercetare. apelul la aceste metode ne permite să ne clarificăm noţiunile şi condiţiile necesare pentru cercetare. este de dorit să ne reorientăm spre o altă temă. dacă presupune un grad de experienţă pe care nu îl avem. Întrebarea care apare uzual este „De ce să pierd vremea studiind ce au făcut alţii. Ca şi cercetările finalizate.• Teoriile. implică acceptul participanţilor la cercetare şi nu în ultimul rând obligă la respectarea codului etic. (1989) enumeră o serie de condiţii care trebuie respectate în alegerea unei metode şi a unei metodologii: • să corespundă scopurilor teoretice ale cercetării. Întrebările care decurg logic sunt: Ce tip de metodologie este mai potrivită?. Dacă cercetarea pe care ne-o propunem presupune timp excesiv.H. Fiecare studiu trebuie să respecte anumite norme de timp. presupune costuri.

Etapele cercetării cantitative. Orice cercetare presupune o serie de decizii anterioare ca timp debutului propriu-zis şi anume: a. dacă cercetătorul doreşte să studieze realitatea psiho-socială aşa cum este fără modele preconcepute şi posibil limitatoare (Flick. Structura unui model de cercetare este descrisă de J. alegerea tipului de design (cantitativ sau calitativ. comparaţie cu modelul cercetării calitative Cercetarea evoluează într-o succesiune de secvenţe. cât şi al calităţii lor. 1991).• • • • dacă sunt necesare informaţii de fineţe. Beaugrand (1993) în lucrarea „ Fondements et étapes de la recherche scientifique en psychologie“. În studiile cantitative. care sunt interrelaţionate. experimental ş. c. Metodologia cantitativă oferă informaţii mult simplificate datorită obligaţiei de a lua în consideraţie modalităţile de prelucrare statistică a datelor. 2. realizarea unei secvenţe fiind dependentă de realizarea celei anterioare. stabilirea procedurii de eşantionare (numărul şi calităţile caracteristicile participanţilor la cercetare). 4. d.m. 5. 2. dacă informaţiile sau rezultatele studiului pot fi prezentate fără apel la cifre. sau paşi. • sa prevină erorile de lucru. 6. stabilirea echipei de cercetare (numărul de cercetători şi operatori inplicaţi. În cercetarea calitativă se admite modificarea caracteristicilor lotului de participanţi atât din punct de vedere numeric. descriptiv. caracteristicile loturilor şi numărul de participanţi se stabilesc anticipat şi nu se schimbă pe parcursul lor. Fiecare etapă presupune o serie de activităţi specifice. când şi cum putem măsura aceste calităţi) şi a modului de prelucrare şi analiză a datelor de cercetare. Reformularea enunţurilor teoretice. scopurile unui model de cercetare sunt următoarele: • să ofere un ghid care să dirijeze activităţile prin reducerea la maximum a posibilelor pierderi de timp şi a celor financiare. Modelul de cercetare sau design-ul diferă în funcţie de scopul cercetării şi de metodele utilizate. • să asigure ordinea operaţiilor astfel încât nici un aspect urmărit prin cercetare să nu fie omis şi să fie executat la momentul potrivit. alegerea metodelor de evaluare. Analiza şi interpretarea informaţiilor. Enunţarea problemei. 24 . Etapele cercetării cantitative sunt următoarele: 1. Culegerea de informaţii. dar şi posibilele distorsiuni de informaţie. dacă dorim să evaluăm un fenomen în evoluţie. Beaugrand precizează că acest ciclu de cercetare admite reîntoarcerea la o etapă anterioară. Publicarea raportului de cercetare. precizarea condiţiilor de evaluare (unde. Schiţarea unui model de cercetare presupune un sumar al elementelor principale care interesează.d. cu excepţia etapelor doi şi trei a căror ordine nu poate fi schimbată. Structurarea planului.a. Conform Berger (1989). Tot acum este de dorit să se obţină acceptul instituţiilor şi a participanţilor la cercetare). 3. specialităţile acestora). b.).

25 . iar din punct de vedere al calculelor statistice o simplă comparaţie de medii sau de procente. Toate aceste activităţi vor permite traducerea sau transformarea ipotezelor teoretice în ipoteze empirice (sau ipoteze de cercetare cf.1. Reformularea enunţurilor teoretice Este etapa în care se poate propune revizuirea unui model teoretic preexistent prin prisma noilor informaţii obţinute. cum ar fi analiza comparativă a performanţelor medii sau analiza rezultatelor testelor statistice care permit afirmaţii de tipul: „Rezultatele obţinute ilustrează efecte sistematice şi nu sunt obţinute la întâmplare. Structurarea planului de cercetare Aceasta etapă presupune transformarea în variabile empirice a conceptelor şi ipotezelor generale (trecerea de la teoretic la concret). În unele cazuri. Bineînţeles. Această etapă se finalizează în momentul în care se pot stabili ipotezele teoretice de cercetare (sau ipoteze de lucru cf. 2. relaţii care au fost propuse prin ipoteză. dar şi observaţia nestructurată. se stabileşte domeniul în care pot fi generalizate rezultatele obţinute. Analiza şi interpretarea informaţiilor În analiza şi interpretarea informaţiilor se poate opta pentru diferite niveluri. iar rezultatele sunt obţinute în urma unui studiu corelaţional (teste. ipoteza poate fi o simplă descriere a unor regularităţi. În cadrul activităţilor de documentare se include atît parcurgerea literaturii de specialitate. stabilirea eşantionului de cercetare şi a locului unde aceasta se va desfăşura. se stabilesc care au fost sursele de eroare. se precizează noi probleme de cercetare. se stabileşte în ce măsură metodele alese au corespuns ipotezei formulate. această revizuire va fi reluată şi validată prin alte cercetări. Sarantakos).Culegerea de informaţii se face cu ajutorul metodelor pentru care s-a optat în etapa anterioară. 5. pentru a descoperi în ce măsură rezultatele obţinute confirmă sau infirmă ipoteza respectivă. Această etapă se finalizează atunci când se pot face o serie de generalizări empirice. Este o metodă adecvată acestei etape deoarece nu presupune un plan grilă antestabilit dar poate preciza obiectivele prin confruntare cu realitatea. alegerea metodelor. Sarantakos). 4. se anulează informaţiile false. În acest moment se face evaluarea întregului studiu. Rezultatul acestei etape sunt datele de cercetare sau informaţiile de cercetare. Ca activităţi specifice ea presupune: operaţionalizarea conceptelor. ipoteza presupune o inferenţă (explicare a cauzalităţii unor fenomene). Interpretarea reprezintă confruntarea rezultatelor sau a relaţiilor dintre variabile. noi ipoteze. chestionare). Pentru a delimita obiectivele unei cercetări este necesar să se ştie ce informaţii există în domeniul în care se încadrează tema pentru care s-a optat. 3. Enunţarea problemei de cercetare O problemă este definită ca o lipsă de informaţii şi precizarea acestei necunoscute este primul pas într-o cercetare. Alteori.“ Prin teste statistice se înţelege calculul corelaţiei sau analiza factorială. Se integrează noile informaţii la nivelul teoriilor deja existente. în special când se utilizează metode ca observaţia. Analiza şi interpretarea datelor obligă la confruntarea lor cu o ipoteză stabilită iniţial în cercetare.

6. Publicarea rezultatelor înseamnă „supunerea“ judecăţii comunităţii ştiinţifice. Analiză comparativă a modelul cantitativ de cercetare cu modelul calitativ de cercetare Sarantakos a propus în 1994 această comparaţie. În abordarea calitativă – aplicarea probelor şi culegerea de informaţii se face doar de cercetător (nu se apelează niciodată la operatori de cercetare). Abordarea calitativă – utilizează analiza calitativă. În abordarea cantitativă – colectarea datelor poate fi făcută atât de cercetător. • Din punctul de vedere al etapei de colectare de date. Într-o abordarea calitativă – design-ul este planificat. dar şi de persoane instruite să aplice diferite probe. se respectă o serie de criterii de selecţie a participanţilor.statistică. dar criteriul de reprezentativitate nu este la fel de important. Publicarea raportului de cercetare Este etapa care încheie un ciclu de cercetare. de asemenea la începutul cercetării.).“ Se mai pot preciza o serie de deosebiri între cele două abordări. adică şi de operatori de cercetare. o ipoteză formulată ferm şi definitiv ca şi operaţionalizarea conceptelor utilizate în studiu.. se analizează şi pot deschide noi direcţii de cercetare. loturile de subiecţi sunt selectate conform unor criterii antestabilite.1. Într-o abordarea cantitativă – design-ul este planificat cu multă atenţie şi acurateţe din debut. ipotezele se pot formula şi pe parcursul cercetării. • Din punctul de vedere al interpretării.3. • Din punctul de vedere al analizei datelor. în cercetarea calitativă această etapă obligă la formularea unor obiective mai generale. dar nu este restrictiv (etapele nu sunt fixate într-o ordine riguroasă înainte de a debuta studiul). iar operaţionalizarea conceptelor este un proces care nu este necesar. atât a cercetătorului. Într-o abordare calitativă – interpretarea se realizează prin generalizare analitică. mai puţin structurate. care are loc simultan cu colectarea datelor sau pe măsură ce informaţiile se colectează. cât şi a rezultatelor studiului (fi. metoda de lucru se precizează de la debutul studiului. 26 . se precizează metodele de colectare a datelor şi corelativ tipul de analiză statistică. Într-o abordare cantitativă – interpretarea datelor se face prin generalizare inductivă. Abordarea cantitativă – utilizează analiza cantitativ. • Din punctul de vedere al design-ul de cercetare. spunând: „Dacă prima etapă (pregătirea) în cazul unei abordări cantitative presupune un obiectiv bine specificat.

Fixarea locului cercetării şi a grupului de participanţi. observaţie directă. metode corelative.model teorie – soluţie .1. J. Ipoteze noi CULEGEREA DE INFORMAÞII Prin experiment. BEAUGRAND (1993) „Fondements et étapes de la recherche scientifique en psychologie“ 27 .observaţie nestructurată . . verificarea oportunităţii utilizării lor. Selectarea informaţiilor prin confruntare cu alte informaţii de acelaşi tip. fenomen psihologic : .Figura 3. teste. Alegerea metodelor.documentare Ipoteze teoretice PUBLICARE PLANUL DE CERCETARE Operaţionalizarea conceptelor. Traducerea ipotezelor teoretice în ipoteze empirice REFORMULAREA ENUNÞURILOR TEORETICE Corelarea noilor informaţii cu teoriile existente.ETAPELE CERCETĂRII CANTITATIVE ENUNŢAREA PROBLEMEI DE CERCETARE Modalităţi de înţelegere a unui proces. Definirea de noi probleme de cercetare. fixarea metodelor de lucru. Informaţii ANALIZA ŞI INTERPRETAREA INFORMAÞIILOR Transformarea informaţiilor în cifre: verificarea ipotezelor Descrierea fenomenului psihic măsurat Generalizări empirice Conf.

conform căreia valorile numerice utilizate în cuantificarea indicatorilor şi variabilelor trebuie să respecte aceleaşi proceduri. analiza definiţiilor prezentate în literatura de specialitate. Spre exemplu: Cum se poate măsura anxietatea fără să existe o corectă definiţie a termenului şi fără să fie precizate comportamentele semnificative pentru prezenţa sa? Operaţionalizarea este definită ca fiind procesul de convertire a conceptelor în caracteristici empirice (indicatori. este inadecvată deoarece în realitate ea nu asigură relaţia abstract-concret. sau neclare şi obligă la traducerea lor în sinonime empirice. A. care permit definirea conceptelor prin apel la un grup de experţi. e.reţeta sa. b. Ca 28 . a valorilor numerice corespunzătoare). Acestea sunt: • Regula relevanţei empirice. conceptul fiind considerat o entitate în evoluţie. studiile exploratorii. Operaţionalizarea conceptelor În cercetarea cantitativă operaţionalizarea conceptelor este o etapă indispensabilă. este incompletă. • cuantificarea variabilelor (identificarea unui continuu numeric al valorii lor. Este utilizată în orice tip de studiu şi permite definirea cu acurateţe a variabilelor utilizate în studiu. b. ci o relaţie abstract – abstract. propria experienţă. operaţionalizarea este considerată inadecvată şi ca urmare ea nu este utilizată. stabilitate. sau vagi. constanţă atitudinală şi comportamentală. d. • cuantificarea indicatorilor (identificarea valorilor pe care aceştia îi pot lua şi stabilirea scorurilor. sau reprezentarea lor prin scoruri). Procedura de operaţionalizare a conceptelor presupune respectarea unor reguli. J. „evenimente observabile“) cuantificabile.. • Regula adecvării empirice. consideră inoperantă operaţionalizarea din următoarele motive: a. c. Bachrach (1962) defineşte operaţionalizarea metaforic: „Definiţia operaţională a unei mâncări este…. Spre exemplu: conceptul responsabilitate poate fi operaţionalizat prin următorii indicatori: conştiinciozitate. c.3. Sunt cunoscute mai multe căi de selecţie a indicatorilor: a. • Regula cuantificării. conform căreia indicatorii trebuie să aibă capacitatea de a măsura toate faţetele conceptului. cu alte cuvinte prin operaţionalizare conceptele sunt definite prin alte concepte. Lamneck. căci nu poate acoperi toate aspectele conceptului.74) Operaţionalizarea presupune trei paşi: • selecţia indicatorilor. fidelitate.“ (p. stabilirea unor echivalenţe numerice pentru indicatori şi implicit pentru concept nu este întotdeauna conformă cu realitatea. este o pierdere de timp. este subiectivă. conform căreia indicatorii trebuie să reflecte exact conceptul pe care îl măsoară sau indicatorii trebuie să fie sinonomi cu conceptul. determinarea indicatorilor fiind dependentă de ceea ce înţelege cercetătorul şi astfel se explică de ce pentru acelaşi concept există mai multe explicaţii. Operaţionalizarea se utilizează atunci când conceptele sunt abstracte. căci operaţionalizarea presupune definirea completă a conceptului înainte de a debuta o cercetare. În cercetarea calitativă. 1988. În acest context.

Editura Institutului Naţional de Informaţii Babbie. E. Woodsworth 29 . Bucureşti. (1995) Cunoaşterea vieţii sociale. dacă pentru cercetările cantitative operaţionalizarea este o etapă absolut necesară.. Belmont. S. pentru cercetarea calitativă ea nu este necesară. CA. în loc să putem îmbogăţi conceptul prin datele de cercetare vom fi obligaţi să ne limităm la indicatorii determinaţi la început. datorită caracteristicilor enumerate mai sus. Aşadar. (1992) The practice of Social Research (6th edition).  Exerciţii Definitivarea temelor proiectelor de cercetare Definirea cuvintelor cheie şi operaţionalizarea conceptelor pentru temele proiectelor (se lucrează cu microgrupuri de studenţi). crează probleme de validitate. f.  Bibliografie Chelcea..urmare. Fundamente metodologice.

să coreleze dimensiunile teoretice cu cele practice ale psihologiei. precum şi de etapele formulării ipotezelor. Obiective La sfârşitul acestei prelegeri. 30 .PRELEGEREA IV Generarea şi formularea ipotezelor Introducere Această a patra prelegere se ocupă de tematica generării şi a formulării ipotezelor.să aibă o înţelegere mai largă a diferitelor aspecte practice legate de generarea şi formularea ipotezelor . încercând să clarifice o serie de probleme referitoare la acestea. studentul va putea : . .

ipotezele se referă la verificarea unor relaţii care se stabilesc între două variabile. O ipoteză vagă. ipoteze care urmăresc să stabilească relaţii empirice. posibilă. Legătura presupusă între variabile şi propusă prin ipoteză nu este o legătură sigură. de cercetare şi statistice (Bandura. Un al doilea deziderat al formulării ipotezelor îl reprezintă precizarea locului pe care îl vor ocupa rezultatele cercetărilor propuse în contextul informaţiilor existente (se continuă o cercetare. În cele mai multe cazuri. Generarea şi formularea ipotezelor Formularea ipotezelor este o fază specifică abordărilor pozitiviste. se reface un demers de cercetare în alt context. prin datele obţinute. În general. Aceasta obligă la o bună cunoaştere a teoriilor ştiinţifice existente în domeniul în care se încadrează studiul. fiind un enunţ cu caracteristici de probabilitate despre sensul. aşadar ipoteza descrie o soluţie posibilă la problema aflată în studiu. care îşi propun să explice relaţiile dintre diferite fenomene psihice şi sunt direct testabile în cercetările empirice. În formularea ipotezelor se pot distinge trei grade de specificitate: ipoteze generale. Pentru a formula o ipoteză de cercetare corectă este necesar ca informaţiile cu privire la problematica aflată în studiu să fie corectă şi completă. de teren). sau se verifică o teorie prin utilizarea unei metodologii noi ş. ci una probabilă. cât şi în psihologie se face diferenţa între ipoteze teoretice (care propun interpretări noi ale faptelor şi fenomenelor psihice şi sunt indirect testabile în cercetările empirice) şi ipoteze de lucru (sau empirice. a cercetărilor cantitative. Enunţarea unei presupoziţii cu privire la evoluţia a două sau mai multe variabile psihologice obligă la o bună cunoaştere a conceptelor cu care se lucrează.a. intercondiţionarea şi 31 .). Kerlinger (1978) defineşte ipoteza ca fiind un enunţ conjunctural despre relaţia dintre două sau mai multe variabile. ipoteze care se referă la relaţiile dintre variabilele abstracte. ipoteza se constituie ca o explicaţie plauzibilă care urmează a fi verificată prin cercetare. să asigure un răspuns temporar la problema cercetată. În ştiinţele sociale. 1963).Conţinut şi tematizare Rezumat O ipoteză trebuie să îndeplinescă următoarele funcţii: să ghideze cercetarea. Respectarea acestor deziderate permite formularea adecvată şi precisă a ipotezelor şi integrarea cercetărilor pe care le orientează în corpul de cunoştinţe existente în domeniu. ipoteza este o reflectare într-o formă specifică a realităţii obiective. bazîndu-se pe informaţii fragmentare sau neselectate va fi inutilă în contextul evoluţiei ştiinţei. Atât în sociologie. 1. să faciliteze analiza datelor. Grawitz (1972) clasifică ipotezele de lucru în funcţie de nivelul de abstractizare: ipoteze care avansează supoziţia uniformităţii cazurilor.

5. „cu cât o mamă este mai protectivă şi pe o perioadă mai lungă de timp cu atât şansa copilului de a dezvolta disfuncţii afective la maturitate este mai mare“. 3. 32 . Condiţie care priveşte formularea enunţului ipotetic şi obligă la o formulare clară a acestuia. de analiză şi interpretare a lor. Ipotezele trebuie să fie testabile. O ipoteză trebuie să poată fi verificată (testată) prin cercetări empirice. Această formulare nu trebuie să permită interpretări diferite ale sensului său. Condiţia determinării se referă la gradul de corectitudine al enunţului. O ipoteză este cu atât mai corectă cu cât reflectă mai bine realitatea psihologică. 2. Ca urmare. de a ghida colectarea datelor. Condiţia testabilităţii. Rolul unui enunţ ipotetic este pe de o parte acela de a determina şi delimita domeniul de cercetare şi. În perspectiva cantitativistă interesează informaţiile care pot fi generalizabile deci valide pentru o populaţie numeric semnificativă. Se poate face astfel o clasificare în funcţie de numărul de variabile incluse în ipoteze (ipoteze de nivelul 1. să numească variabile şi să descrie relaţiile care se stabilesc între ele. cu două variabile. Explicaţie care asigură şi rolul de ghid al cercetării fiind un răspuns provizoriu la întrebarea la care trebuie să răspundă studiul. b. Condiţia predictibilităţii. „ipoteza este o tentativă de explicaţie la o problemă de cercetare“. Condiţia complexităţii. Acestea sunt: 1. 4. 6. Exemplul anterior este al unei ipoteze cu două variabile. de populaţia săracă“ permite interpretări şi este incorect. ipotezele trebuie astfel formulate încât relaţia dintre variabile să fie adevărată indiferent de condiţiile spaţiotemporale. Enunţurile ipotetice pot să privească relaţia dintre două sau mai multe variabile. Condiţia falsificabilităţii. ipoteze de nivelul 2. Dacă adăugăm criteriul sau variabila timp vom avea trei variabile. analiza şi interpretarea acestora. Se referă la condiţiile de validare a enunţului ipotetic. Condiţia generalităţii. specifice şi precise. 7. Dar o ipoteză de forma: „Relaţiile interpersonale depind de gradul de agresivitate al managerului“ este testabilă. Ipoteza fiind un răspuns temporar la problema aflată în studiu are rolul de ghid al cercetării. Pentru a îndeplini criteriul de validitate aceasta trebuie să respecte o serie de condiţii. Spre exemplu: „cu cât o mamă este mai protectivă cu atât şansa copilului de a dezvolta disfuncţii afective la maturitate este mai mare“. „ipoteza este enunţul unei relaţii cauzale într-o formă care permite verificarea ei empirică“. Complexitatea priveşte numărul de variabile incluse în enunţ.cauzalitatea evenimentelor şi comportamentelor socio-umane. pentru a fi corectă. Ea determină şi delimitează domeniul de cercetare ghidând procedurile de culegere a datelor. denumite de Galton (1967) dimensiuni. Caplow (1970) oferă două definiţii conceptului ipoteză: a. Exemplu: „Relaţiile interpersonale depind de influenţa planetară din galaxia noastră“ – nu este testabilă. Dar enunţul „Partidele de dreapta sunt votate de populaţia săracă“ este corect. să conţină formulări clare. cu trei variabile sau mai multe). Condiţia specificităţii priveşte claritatea cu care sunt definite variabilele prezentate în ipoteză ca şi numărul de valori pe care le poate avea fiecare variabilă. O ipoteză este corectă dacă descrie şi explică anticipativ evoluţia unor fenomene psihice. pe de altă parte. Spre exemplu enunţul „Partidele de dreapta sunt votate sau nu.

9. Întrebarea de la care a pornit Bandura în studiul său a fost: „Este adevărat că faptul de a-şi imagina sau de a percepe un comportament agresiv executat de altă persoană reduce autocontrolul. formularea ipotezelor de lucru (sau generale). Formularea unei ipoteze trebuie să fie inteligibilă. 10. 1994. Ipoteza de cercetare descrie un concept general utilizat în cercetare fără să facă referinţă la formele particulare pe care le poate avea la nivelul populaţiei cercetate. formularea ipotezelor statistice. de învăţare a lor. Formularea ipotezelor de lucru (sau generale). astfel încât să fie decodată identic de oricine o citeşte. Ele pot fi privite ca ipoteze de lucru. Bandura (1963) este autorul teoriei conform căreia perceperea unor comportamente determină un proces de achiziţie. p. prin confruntare cu realitatea se poate plasa pe un continuum de la validare până la invalidare. 1993). Vom descrie trăsăturile specifice fiecărei etape urmărind un studiu asupra agresivităţii efectuat de Alfred Bandura.121). să numească variabilele şi să descrie relaţiile care se stabilesc între ele. Condiţia utilităţii. dar în sensul opus celui presupus iniţial (Radu. A. Este de dorit ca o ipoteză să se valideze. în sensul în care acceptarea uneia presupune rejectarea celeilalte.8. C. este utilizată în contextul calculelor referitoare la ipoteza nulă şi ipoteza alterntivă. Condiţia comunicabilităţii. Ele sunt utilizate de cercetător în condiţiile verificării ipotezelor ştiinţifice. Ipoteza. O ipoteză trebuie să poată fi preluată şi verificată în cadrul altor cercetări. Ipoteza nulă şi ipoteza alternativă funcţionează împreună. să conţină formulări clare. ci ea are valoare de adevăr. În faza de debut a unei cercetări se pot formula mai multe ipoteze generale. Ele ghidează demersul de documentare şi permit alegerea unor ţeluri mai precise. Ipoteza de lucru (sau generală) este un enunţ preliminar care se formulează atunci când nu există suficiente informaţii despre studiul respectiv. Condiţia reproductibilităţii. 1. 2. dar o ipoteză neconfirmată nu este o ipoteză neutilizabilă. determinând apariţia unor comportamente agresive?“ Primă ipoteză cu un grad 33 . Etapele formulării ipotezelor Etapele formulării ipotezelor sunt: 1. 2. Ipoteza statistică este un enunţ corespunzător modelului care descrie distribuţia statistică probabilă a unor parametrii. În concluzie. 3. specifice şi precise. presupunând enunţuri de tipul: diferenţele identificate între cele două loturi se datorează procedurilor de eşantionare (Sarantakos. În literatura de specialitate se definesc mai multe tipuri de ipoteze. adică formulări preliminare a scopurilor cercetării atunci când nu există suficiente informaţii pentru o formulare precisă şi clară. formularea ipotezelor de cercetare. ipotezele trebuie să fie testabile. B.

În studiul lui Bandura. O ipoteză este operaţională dacă precizează activităţile. dar este corect să presupunem că vor evolua într-un sens pozitiv sau negativ. riguroase. s-a precizat că modelul de imitat va lua forma comportamentelor reale şi că se vor utiliza trei variante de lucru. Comportamentele percepute au influenţat comportamentele dezvoltate de subiecţi. Pentru a demonstra acest enunţ foarte general Bandura a recurs la metoda experiementală. 2. validabile.mare de generalitate a studiului a fost: „Reacţia la imaginea (percepţia sau reprezentarea) unui act agresiv determină mai degrabă o creştere a agresivităţii decât o scădere a ei“. Este mult mai concretă şi formularea respectă regulile logicii formale. Opţiunea pentru o strategie de verificare a enunţului general obligă la formularea unei ipoteze de cercetare. prin ipotezele de cercetare se precizează şi activităţile care se vor efectua. trei modele de imitat: personaje de spectacole. Enunţul ipotezei de cercetare merge în acelaşi sens cu ipoteza generală şi precizează o situaţie concretă de desfăşurare a studiului. iar băieţii imitau agresivitatea personajelor masculine. operaţiile. Ipoteza generală nu se poate verifica direct. al doilea grup a vizionat un film cu scene violente. filme şi desene animate. Rezultatele au evidenţiat că nivelul influenţei era dependent de cât de reale erau scenele agresive prezentate şi de asemenea s-a constatat o agresivitate „în oglindă“ – fetele imitau agresivitatea personajelor feminine. În etapa următoare. Un enunţ de tipul reacţia X va fi de trei ori mai mare în cazul Y faţă de cazul Z. Rezultatele au evidenţiat că există o influenţă clară a comportamentelor personajelor din piesă. este greşit.“ Alte ipoteze au făcut referire la dezvoltarea unor comportamente agresive generate de filme şi de desene animate violente (nu de spectacole). precum şi modul de evaluare al acestora. originale. s-a măsurat agresivitatea comportamentelor dezvoltate de subiecţi. A lucrat cu trei grupe de subiecţi. primul grup a vizionat o piesă de teatru foarte agresivă. O ipoteză este riguros ştiinţifică dacă nu face precizări de tip cantitativ cu privire la evoluţia unor variabile. trebuie să fie operaţionale. sau de 10 ori etc. De asemenea. Ipoteza formulată de Bandura nu a precizat dacă imitarea 34 . copiii vor dezvolta ulterior mai multe comportamente agresive comparativ cu cei care nu au fost confruntaţi cu acest model. este incorect să anticipăm intensitatea unei reacţii la un anume stimul. ci sunt necesare o serie de strategii sau cercetări particulare. concrete care trebuie efectuate pentru a determina dacă fenomenele psihice presupuse au loc. una dintre aceste ipoteze de cercetare a fost: „Confruntaţi cu un exemplu de model agresiv. Pentru a conduce la rezultate valide ipotezele de cercetare trebuie să întrunească câteva calităţi şi anume. iar al treilea grup a urmărit un film de desene animate în care personajele erau agresive. din film şi din desenul animat asupra comportamentelor prezente ulterior la copii. În studiul efectuat de Bandura. Precizăm că cercetarea efectuată de Bandura în 1963 a avut ca scop demonstrarea faptului că acei copii care asistă (trăiesc într-un mediu ostil şi violent) la comportamente agresive tind să manifeste la rândul lor comportamente agresive. Formularea ipotezelor de cercetare. Având în vedere unicitatea reacţiilor umane. s-a determinat tipul de agresivitate (imitativă sau nonimitativă). O ipoteză de cercetare reprezintă concretizarea ipotezei generale într-o cercetare bine delimitată.

O ipoteză este validabilă atunci când enunţul postulat este confirmat pe parcursul studiului. În mod obişnuit.. La majoritatea s-a constatat o scădere a controlului.Formularea obiectivelor şi a ipotezelor pentru proiectele de cercetare (se lucrează cu microgrupuri de studenţi). Nu a formulat un enunţ ferm de tipul „toţi copiii vor acţiona mai agresiv“. Pe parcursul unei cercetări ipotezele obţin un grad de precizie mai mare. S. Când a presupus că un model agresiv va determina un plus de agresivitate la copii. Iar ipotezele statistice sunt concomitente fazei de analiză şi interpretare a datelor. Quebec. Fundamente metodologice. (1995) Cunoaşterea vieţii sociale. dar au existat şi cazuri în care acest lucru nu s-a întâmplat. dar nu ne permite să aflăm dacă evaluările făcute corespund unor realităţi psihice şi dacă sunt tipice. I. Formularea ipotezelor statistice Odată formulată ipoteza de cercetare trebuie decis care este criteriul care permite validarea enunţului postulat. Bandura în studiul său a presupus că vizionarea unei imagini violente va determina o creştere a gradului de agresivitate al comportamentelor la copii. Edisem Radu. Ipotezele de cercetare sunt o concretizare a ipotezelor generale în cazul unui studiu particular. ceea ce ar fi fost greşit. iar ipotezele statistice stabilesc dacă ipotezele de cercetare fixate aprioric sunt verificate de datele cercetării. O ipoteză este originală în măsura în care informaţiile care se presupun reprezintă o achiziţie nouă şi corectă pentru ştiinţă. studiul debutează în momentul în care ipotezele de cercetare sunt fixate.. Enunţurile statistice trebuie să respecte aceste deziderate. (1993) Metodologie psihologică şi analiza datelor. Editura Sincro 35 . analiză comparativă şi exemplificări. dar nu a precizat că se vor dezvolta reacţii agresive de către toţi copii. Bucureşti.unei persoane agresive va genera comportamente de trei ori mai violente decât imitarea unui desen animat. Reacţiile comportamentale ale copiilor supuşi aceluiaşi stimul au fost diferite.Stabilirea diferenţei obiectiv – ipoteză de cercetare. 2. Editura Institutului Naţional de Informaţii Robert. Cluj. Bandura a vrut să îmbunătăţească „teoria învăţării prin imitaţie“ şi să pună sub îndoială „teoria katharsis-ului“. R. et al. (1988) Fondements et etapes de la recherche scientifique en psychologie. Aceste etape de formulare a ipotezelor nu sunt concomitente cu dezvoltarea cercetării propriu-zise. Statistica permite cuantificarea reacţiilor comportamentale şi stabilirea relaţiilor dintre stimul şi reacţie. ce tipuri de calcule statistice se vor utiliza. 3.  Exerciţii 1.  Bibliografie Chelcea..

Conţinut şi tematizare 36 .să coreleze dimensiunile teoretice cu cele practice ale psihologiei. . Obiective La sfârşitul acestei prelegeri. studentul va putea : . într-o clasificare a acestora din urmă în designuri descriptive şi experimentale.să aibă o înţelegere mai largă a diferitelor aspecte practice legate de metodele şi designurile de cercertare .PRELEGEREA V Metode şi design-uri de cercetare Introducere Această a cincea prelegere se ocupă de tematica metodelor şi a designurilor de cercetare.

monosubiect). În funcţie de tipul de relaţie care se stabileşte între cercetător şi subiect pot fi: 37 . sau poate avea un sens mai restrâns dacă ne referim la metoda observaţiei. caracteristicile intrinseci ale metodelor. c.). O serie de criterii privesc atât metoda cât şi design-ul. b.Rezumat Sunt cunoscute mai multe criterii de clasificare a metodelor şi implicit a cercetărilor. analiza raportului dintre metode şi tehnici de cercetare. în funcţie de locul ocupat în procesul cercetării.a. chestionarului etc. metode de prelucrare a informaţiilor (cantitative sau calitative). sistematizarea datelor obţinute în cercetarea empirică şi formalizarea raţionamentelor. metode de interpretare. metode de culegere a informaţiilor (observaţia. analiza conceptelor. experimentul etc. cu formularea unor propuneri pentru perfecţionarea acesteia. 1. Paul Lazarfeld (conform Chelcea. În ştiinţele socio-umane. multigrup. În funcţie de relaţia care se stabileşte între cercetător şi subiect se pot distinge între cercetări descriptive (fără intervenţa cercetătorului). (Chelcea. Toate aceste clasificări se utilizează simultan pentru a defini cât mai clar calităţile unui studiu. Pe de o parte. În 1959. şi ele pot fi: a. Uneori are un înţeles mai larg. 2002) considera că metodologia are şase obiective principale: delimitarea obiectului de studiu în cercetările empirice. numărul de subiecţi ş. longitudinal şi monosubiect. 1995). Metode şi design-uri de cercetare În ştiinţele sociale metodologia se ocupă pe de o parte cu analiza critică a activităţii de cercetare şi pe de altă parte. scopul cercetării sau numărul subiecţilor ş. Exemplu: putem spune despre un design că este descriptiv. Fiecare categorie la rândul ei permite o serie de alte clasificări în funcţie de diferite criterii cum ar fi timpul de desfăşurare a cercetării. analiza metodelor şi a tehnicilor de cercetare. În funcţie de caracterul cantitativ sau calitativ al modalităţilor de evaluare psihologică se diferenţiază metode calitative şi cantitative. dialectică. studii experimentale (cu intervenţia cercetătorului). acestea sunt: tipul de relaţie care se stabileşte între cercetător şi subiect. Un alt criteriu este numărul de subiecţi al căror comportament se analizează (monogrup. Design-urile de cercetare se pot clasifica în două categorii: descriptive şi experimentale. dacă ne referim la metoda statistică. Sunt cunoscute două variante de clasificare a metodelor.a. Obiectivele formulate astfel sunt mai degrabă etape ale cercetării empirice putând fi şi obiective individualizate ale ştiinţei metodelor sau metodologiei. termenul de metodă are diferite accepţiuni.

determinarea performanţelor medii tipice ale grupului. Se stabileşte o relaţie atunci când două măsurători diferite asupra aceluiaşi eveniment sau fenomen psihic au legătură între ele.). Astfel. În acest caz cercetătorul chestionează participanţii la studiu asupra unor evenimente sau trăiri psihologice. observaţia. Prin caracterul ştiinţific riguros matematic al metodelor sale şi prin condiţiile de eşantionare ferme acest tip de studii permit controlul rezultatelor şi generalizarea lor. lucrăm cu variabile corelate. Comportamentul tipic pentru grup nu se va regăsi identic la nivel individual. nu apelează la metode statisticomatematice de analiză a informaţiilor şi datele de cercetare nu pot fi generalizate.• cercetări experimentale. metodele specifice cercetărilor nomotetice sunt studiul corelaţional (ancheta.a. În experimentul psihologic cercetătorul intervine provocând apariţia unor reacţii şi metoda utilizată este experimentul de laborator. Cercetarea nomotetică nu neagă existenţa diferenţelor interindividuale. ele se dezvoltă specific particularizând individul. dar are ca scop determinarea asemănărilor dintre indivizi. chestionarul ş. • cercetări calitative. dar nu intervine pentru a provoca reacţii. Exemplu: Modul în care performanţele şcolare condiţionează performanţele universitare. În cadrul cercetărilor descriptive se pot descrie două abordări: nomotetică şi idiografică. Cele două abordări utilizează metode diferite. • cercetări corelaţionale care au ca scop predicţia apariţiei unor evenimente psihice. Focalizarea pe valorile medii ale grupului a generat multe discuţii referitoare la adecvarea acestei abordări în psihologie. În funcţie de scop vom avea: • cercetări descriptive care au ca scop descrierea evoluţiei unor evenimente psihice. Într-o abordare nomotetică scopul este definirea trăsăturilor specifice unei populaţii. Ca urmare.. studiul arhivelor şi a urmelor ş. studiile de acest tip obligă la analiza peformanţelor unui grup mare de persoane. Abordarea idiografică este focalizată pe individualitate şi presupune descrierea caracteristicilor specifice. Metode folosite sunt observaţia. Putem stabili o valoare calitativă prin nivelul şi tipul 38 . Când utilizăm valorile unei variabile (performanţa şcolară) pentru a face predicţii asupra evoluţiei altei variabile (performanţa universitară). individualizante ale persoanei. • cercetări cvasiexperimentale. În funcţie de caracteristicile intrinseci ale metodelor vom distinge între: • cercetări cantitative. Chiar dacă aceste comportamente se înscriu în limitele unor reguli general acceptate. • cercetări observaţionale În acest tip ce studii cercetătorul este necunoscut pentru cel care oferă informaţii. testul). Aceştia consideră că în psihologie importantă este persoana şi descrierea unor comportamente medii nu surprind realitatea. Au fost cercetători care au susţiunut că abordarea nomotetică este inadecvată cercetărilor psihologice deoarece individualitatea psihică nu poate fi evaluată astfel. iar cele specifice studiilor idiografice sunt studiul de caz. Metoda utilizată este ancheta (interviul.a. stabilirea modului în care unele caracteristici psihice vor evolua prin raportare la altele. Cercetările calitative ţintesc la o analiză de profunzime a caracteristicilor unui segment al realităţii sociale.

b) existenţa unei relaţii temporale şi cauzale între evenimente. sau mărimea eşantionului. explicarea unei evoluţii. Metoda la care apelăm în acest caz este metoda experimentală. Design-uri descriptive Diferenţele dintre un design descriptiv şi unul experimental nu sunt de neglijat. aşadar nu intervine pentru a declanşa anumite comportamente. Pentru a explica o cauzalitate. test. Corelaţia este o relaţie asociativă şi nu una de determinare. Design-urile descriptive se clasifică în funcţie de un criteriu temporal care departajează între cercetări transversale. monogrup şi complex. • cercetări cazuistice în care se analizează cât mai complet un număr mic de cazuri (biografia. vom avea: • cercetări statistice în care se studiază şi se analizează caracteristicile psihologice colecţionate de la un număr mare de participanţi (anchetele socio-demografice. presupune analiza unui eşantion de populaţie o singură dată. Acest tip de design. studiul de caz. anchetă. O cercetare care să evalueze cu maximă certitudine caracteristicile sau trăsăturile psihice presupune o abordare complexă cu metode descriptive şi experimentale. izolând-o din structura generală a personalităţii şi provocând evoluţia sa într-o situaţie artificială. al eşantioanelor succesive independente şi longitudinal. monografia). Este focalizat fie pe descrierea caracteristicilor unei populaţii. • Design-ul transversal este utilizat cel mai frecvent în cercetările psihologice. În funcţie de numărul participanţilor la cercetare. c) eliminarea pe cât posibil a variabilelor cauzale alternative. Ea măsoară caracteristicile unei populaţii aşa cum există ele în mod natural. Nivelul variaţiei arată cât de strânsă este această legătură dintre variabile (pragul de semnificaţie).relaţiei care se stabileşte între cele două variabile prin calculul coeficientului de corelaţie. Cercetarea experimentală utilizează metoda experimentală şi măsoară caracteristicile unui proces sau ale unei trăsături psihice. Cercetarea experimentală apelează la o serie de design-uri specifice cum sunt designul multigrup. iar tipul variaţiei indică direcţia pe care se stabileşte legătura respectivă (corelaţie pozitivă sau negativă). 2. sau model de cercetare. Cercetările transversale au ca scop determinarea relaţiilor dintre diferite aspecte ale fenomenelor şi proceselor socio39 . fie pe analiza caracteristicilor diferenţiatoare a două sau mai multe populaţii. complexă din punct de vedere metodologic. • cercetări explicative urmăresc să explice cauza apariţiei unor evenimente psihice. permite realizarea unei validări convergente a datelor. O astfel de abordare. Metodele corespund în acest caz cu denumirea studiului. sondajele de opinie). Utilizează modele specifice de cercetare şi anume design-ul transversal. trebuie să se respecte trei condiţii: a) existenţa unei covarianţe între două evenimente (sau variabile). al eşantioanelor succesive independente şi longitudinal. Metoda utilizată este ancheta. Cercetarea descriptiv-exploratorie utilizează metode de tipul observaţie.

dar şi dezavantaje. metoda biografică. În acest scop se aplică în fiecare an testul Torrance de gândire creativă tuturor studenţilor din eşantionul ţintă. Se lucrează cu acelaşi grup de participanţi şi în cea mai mare măsură probele rămân aceleaşi. în scopul stabilirii trăsăturilor sale specifice prin construcţia unei situaţii artificiale. este greu de evaluat apelând la o metodă descriptivă dacă o persoană care citeşte 40 . dacă scopul cercetării este determinarea evoluţiei caracteristicilor pshice la nivelul unei populaţii pe parcursul unui număr X de ani. Exemplu: se determină nivelul de performanţă al creativităţii pe parcursul a cinci ani la toţi studenţii din anul I Psihologie. studiul de caz. Printre avantaje enumerăm: posibilitatea de a determina schimbările care apar în structura personalităţii şi direcţia acestor schimbări. fie nu mai pot fi găsiţi). în perioada 1990 –2000. un studiu care a avut scopul de a determina atitudinea femeilor căsătorite faţă de alcool. În 1995 s-a constat o creştere „în salt“ a atitudinii negative faţă de alcool. Analiza evenimentelor sociale colaterale au arătat că în acelaşi timp cu dezvoltarea atitudinii pozitive anti-alcool la nivelul grupului studiat. care priveşte evaluarea caracteristicilor aceluiaşi grup de subiecţi pe parcursul unei perioade determinate. Exemplu. A nu se confunda cu design-ul longitudinal. Utilizând un instrumentar constant (identic) se fac măsurători pe loturi succesive de subiecţi. Design-ul eşantioanelor succesive independente prezintă o serie de dificultăţi. explicarea cauzelor apariţiei unui comportament. Design-ul eşantioanelor succesive independente trebuie înţeles ca o succesiune de evaluări transversale. probele prin aplicări pot fi memorate involuntar de subiecţi şi astfel devin inoperante. Exemplu: Nivelul creativităţii la studenţii din anul II la Psihologie. ancheta şi testul. 3. Design-uri experimentale În psihologie se utilizează metoda experimentală pentru a delimita un proces sau o caracteristică psihică. Campanie care s-a reflectat şi în rezultatele cercetării. Exemplu: Se testează acelaşi eşantion de subiecţi în 2000 şi peste 5. Altfel spus. Astfel există posibilitatea pierderii subiecţilor (fie nu mai sunt interesaţi. limitarea efectelor unor evenimente conjuncturale. Design-ul longitudinal presupune studiul evoluţiei fenomenelor psihologice şi evaluarea trăsăturilor aceluiaşi grup de subiecţi în momente diferite de timp.• • umane la un moment de timp bine precizat. cum ar fi păstrarea constantă şi identică a caracteristicilor populaţiilor care alcătuiesc loturile succesive. Metodele utilizate în acest tip de studii sunt observaţia. De exemplu. Dezavantajele sunt urmarea timpului mare necesar cercetării. a unei atitudini. Metodele utilizate cel mai frecvent sunt observaţia şi testele. 10. Acest tip de design este eficient dacă scopul cercetării este să se evalueze modificările psihice care apar la nivelul unei populaţii într-o perioadă precizată de timp. Acest design prezintă o serie de avantaje. Metodele utilizate cel mai frecvent sunt testele. la nivel social a avut loc o foarte incisivă campanie publicitară anti-alcool a Ministerului Sănătăţii. 15 ani cu testul Torrance de gândire creativă.

utilizează un limbaj complet interiorizat (articulare subvocală) sau semi-interiorizat (citeşte în
gând cu o uşoară mişcare a buzelor). Haber şi Haber (1982) au stabilit, apelând la o cercetare
experimentală, durate diferite de parcurgere a două texte în funcţie de nivelul de interiorizare a
limbajului şi de gradul de dificultate a textului. Experimentul a presupus două texte cu niveluri
diferite de dificultate, unul din cele două obliga la un control atent al pronunţiei şi s-a presupus
că timpul necesar parcurgerii sale în cazul persoanei care utilizează un limbaj semiinteriorizat va
fi mai mare decât pentru cel care utilizează limbajul complet interiorizat. Cercetătorii au
cronometrat timpul necesar în firecare din cele două situaţii. Ipoteza a fost confirmată,
persoanele care utilizează un sistem de citire semi-interiorizat parcurg textul într-un timp
semnificativ mai lung. De asemenea, s-a demonstrat că textul mai complicat a necesitat mai mult
timp comparativ cu textul simplu.
Caracteristicile unui experiment corect. Se utilizează metoda experimentală atunci când
psihologul doreşte să măsoare ceea ce se ascunde în spatele unei conduite şi / sau cauzele care o
generează. Experimentul este o metodă care permite precizarea relaţiilor cauzale şi care
presupune manipularea unuia sau a mai multor factori şi măsurarea efectelor acestei manipulări
asupra comportamentului. Factorii pe care cercetătorul îi controlează sau îi manipulează se
numesc variabile independente. Comportamentele sau procesele asupra cărora se acţionează
(utilizate pentru măsurarea efectului variabilelor independente) se numesc varibile dependente.
Patru caracteristici disting un experiment corect de unul incorect: validitatea internă, fidelitatea,
sensibilitatea şi validitatea externă. Un experiment dispune de validitate internă atunci când
orice factor care ar putea influenţa necontrolat rezultatele este îndepărtat, cauza şi efectul fiind
bine delimitate. Se consideră un experiment ca dipunând de fidelitate atunci când el este
replicabil. Cu alte cuvinte, dacă prin repetarea sa se obţin aceleaşi rezultate atunci se consideră
că primul experiment a avut un grad mare de fidelitate. Un experiment dispune de sensibilitate
atunci când se pot măsura efectele oricărei variabile independente oricât de mică intensitate ar
avea ea. Se consideră un experiment ca având validitate externă dacă rezultatele se pot
generaliza asupra altei populaţii.
În mod obişnuit, cele patru caracteristici nu se regăsesc în egală măsură simultan într-o cercetare.
Procedurile de creştere ale uneia le pot reduce pe celelalte, de exemplu procedurile de creştere a
sensibilităţii pot reduce validitatea externă.
Controlul situaţiei experimentale. Pentru a realiza un experiment corect, trei elemente trebuie
avute în vedere: a. Modalităţile de manipulare a variabilelor; b. Menţinerea condiţiilor
experimentale; c. Grupul de control.
Aceste trei elemente ale controlului urmăresc un obiectiv comun şi anume să asigure condiţiile
necesare obţinerii unor inferenţe cauzale (covarianţa, ordonarea temporară, eliminarea cauzelor
alternative posibile) şi a validităţii interne a experimentului.
Modalităţile de manipulare a variabilelor se referă la condiţiile de covarianţă, ordonare
temporară. Covarianţa presupune obţinerea unor modificări la nivelul variabilei dependente doar
atunci când se modifică variabila independentă. Ordonarea temporară se realizează implicit prin

41

realizarea condiţiei de covarianţă deoarece modificarea variabilei independente se produce
anterior modificării-răspuns a variabilei dependente.
Menţinerea condiţiilor experimentale presupune că orice factor ce ar putea influenţa evoluţia
variabilei dependente, altfel spus performanţa subiectului, trebuie eliminat pentru a putea decide
asupra influenţelor reale ale variabilei independente. Este important să recunoaştem că în fapt
noi controlăm doar acei factori despre care presupunem că vor influenţa comportamentul pe care
îl măsurăm. Este posibil să existe şi alţi factori care să determine modificări ale variabilei
dependente. Dacă pe parcursul studiului aceştia pot fi delimitaţi, este obligatoriu să îi eliminăm.
Dar varianta cea mai corectă în aceste situaţii este reluarea studiului de la început cu izolarea
influenţelor nou descoperite. Utilizarea unui grup de control este opţională în cercetările
experimentale. Dacă se optează pentru acesta este obligatoriu ca toate caracteristicile grupului
experimental să fie prezente şi la cel de control.
Tipuri de design experimental. Cele mai frecvente tipuri de design-uri utilizate în experimente
sunt design-ul multigrup şi monogrup. La rândul său design-ul multigrup poate fi: a) al
grupurilor independente ; b) corespondente; c) naturale.

Exerciţiu

Analiză comparativă cu exemplificări a principalelor tipuri de design descriptiv.

Bibliografie

Babbie, E., (1992), The practice of social research Balmont, CA, Woodsworth.
Shaughnessy, J.J., Zechmeister, E.B., (1990) Research Methods în Psychology, New York, Mc
Graw-Hill Publishing Company.
Chelcea, S., (1989) Experimentul în psihosociologie, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică.
Radu, I., (coord.) (1993) Metodologia psihologică şi analiza datelor, Cluj Napoca, Editura
Sincron
King, G., Keohane, R., Verba, S., (2000) Fundamentele cercetării sociale, Polirom, Iaşi.

42

PRELEGEREA VI
Tipuri de design experimental

Introducere
Această a şasea prelegere se ocupă de tematica tipurilor de design
experimental, analizându-le pe cele multigrup, monogrup şi
complexe.

Obiective
La sfârşitul acestei prelegeri, studentul va putea :
- să aibă o înţelegere mai largă a diferitelor aspecte practice legate de
designurile experimetnale ;
- să coreleze dimensiunile teoretice cu cele practice ale psihologiei;

Conţinut şi tematizare
43

iar al doilea o variantă romantică. Design-ul grupurilor independente Cel mai simplu experiment de acest tip presupune respectarea a două condiţii: a. randomizată şi contrabalansată. în consecinţă diferenţele obţinute la nivelul memoriei de scurtă durată a detaliilor s-au datorat variabilei independente şi anume a gradului de agresivitate a imaginilor. Experimentele cu o variabilă independentă pot fi: multigrup (grupuri corespondende. Experimentele de laborator pot fi la rândul lor cu una sau mai multe variabile independente. dacă se obţin reacţii diferite la aceeaşi stimuli. chiar dacă acţiunea lor a fost teoretic redusă la minimum. b. În design-ul multigrup fiecare grup reprezintă o condiţie de realizare a variabilei independente. Experimentele pot fi de laborator sau naturale. funcţii sau trăsături psihice pe care vor să le cerceteze. corespondente şi naturale). Cel mai frecvent model utilizat este cel al grupurilor independente. dacă cele două grupuri de subiecţi sunt comparabile din 44 . Izolarea. Ei au selectat două grupuri de subiecţi. dacă un grup are rezultate diferite de cel de-al doilea putem presupune că este efectul acţiunii unei variabile independente. Astfel. Selecţia grupurilor de subiecţi se face în baza presupunerii iniţiale a comparabilităţii lor. atunci putem afirma că diferenţa de comportament se datorează variabilei independente şi nu unor caracteristici intrinseci diferenţiatoare ale populaţiilor avute în studiu. Design-uri multigrup (al grupurilor independente. Experimentele cu mai multe variabile independente presupun un design complex de cercetare. grupuri independente. iar în aceste condiţii concluziile şi dezvoltările teoretice care urmează unui studiu experimental trebuie să ia în considerare existenţa unor factori (sau variabile) necontrolate care pot influenţa rezultatele. În practică se utilizează cel mai frecvent două de căi de selecţie a subiecţilor. Cele două grupuri au avut aceleaşi caracteristici. Loftus şi Burns (1982). au testat capacitatea de memorare a detaliilor imaginilor de film.Rezumat Psihologii apelează la metoda experimentală pentru a construi situaţii artificiale (în mod obişnuit în laborator) pentru a izola procese. 1. delimitarea fermă a unui proces sau a unei funcţii psihice este practic imposibilă. grupuri naturale) şi monogrup.1. Astfel. 1. variabila independentă se aplică de două ori cu nivele diferite de intensitate. Logica acestui experiment este simplă. Primul grup a reţinut mai multe detalii decât grupul al doilea. primul a vizionat o variantă violentă a unui film. diferenţele de reacţie sau evoluţia variabilei dependente reprezintă măsura efectului variabilei independente. în care grupurile sunt astfel selectate încât să dispună de aceleaşi caracteristici.

Într-o cercetare experimentală. Ele se mai numesc şi variabile confundate. Scopul acestui tip de cercetare fiind „să descrie“ o populaţie apelând la un segment al acesteia. fiind specifică celei descriptive. şi anume variabilele nerelevante şi caracteristicile grupului experimental. dacă experimentul se repetă şi rezultatele celor două studii sunt semnificativ comparabile atunci putem fi siguri de validitatea externă a acestora. Variabile nerelevante. 1993) care pot influenţa rezultatele unei cercetări deşi rămân mascate. De exemplu. Acest tip de eşantionare ar putea fi utilizată pentru stabilirea grupurilor echivalente. Aceasta presupune ca eşantionarea să asigure şanse egale oricărei persoane din populaţia ţintă să facă parte din unul din cele două grupuri. dar separarea lor nu este întotdeauna certă. Eşantionarea multistadială este un procedeu care presupune o selecţie secundară a persoanelor care formează eşantionul prin intermediul selecţiei grupurilor la care aceştia au aparţinut iniţial. Pentru a asigura validitatea internă este necesar să se controleze doi factori. Validitatea internă în design-ul grupurilor independente. Teoria eşantionării oferă certitudinea că la nivel mediu aceste grupuri sunt comparabile la începutul cercetării. Validitatea externă în design-ul grupurilor independente. Beneficiul acestui tip de eşantionare îl reprezintă asigurarea repartiţiei echilibrate a subiecţilor în grupurile experimentale. În acest tip de design grupurile comparabile sunt formate în funcţie de caracteristicile variabilei independente. Eşantionarea aleatoare presupune selecţia unuia sau a mai multor grupuri de subiecţi din aceeaşi populaţie. În mod obişnuit. comportamentele umane sunt relativ constante şi totodată reprezentative pentru grupuri similare cu cele care au fost testate. Pentru a realiza dezideratul comparabilităţii rezultatelor se utilizează două căi de selecţie a grupurilor şi anume eşantionarea aleatoare sau multistadială. atunci diferenţele de reacţie se datorează acesteia. b. Există „variabile contopite“ (Radu. dar este destul de rar întâlnită în psihologia experimentală. 1962. Putem considera rezultatele unui singur experiment ca fiind valide şi generalizabile în condiţiile în care selecţia grupurilor de subiecţi a fost corectă din cel puţin două motive: a. deoarece manifestările lor sunt sistematic legate de manifestările altei variabile care face obiectul experimentului. Kendall. dar utilizarea ei nu este suficientă pentru a asigura generalizarea rezultatelor obţinute într-un experiment asupra întregii populaţii.toate punctele de vedere la începutul testării şi dacă cele două grupuri sunt tratate identic cu excepţia tipului de variabilă independentă. ceea ce se realizează mai uşor apelând la al doilea tip de eşantionare şi anume cea multistadială. scopul este identificarea variabilei independente ca sursă a deosebirilor dintre grupuri. Eşantionarea este una din principalele modalităţi de control al variabilelor nerelevante. Eşantionarea aleatoare asigură validitatea internă a experimentului deoarece echilibrează diferenţele dintre subiecţi şi totodată creşte validitatea externă a rezultatelor asigurând reprezentativitatea grupurilor. generalizările de la un singur experiment se pot face doar la grupurile ce aparţin aceleiaşi comunităţi. a selectat trei grupuri de elevi omogene din punct de vedere al eşantionării şi a montat un experiment care a avut ca scop măsurarea eficienţei unor metode de învăţare a limbilor străine. 45 . Eşantionarea multistadială este specifică cercetărilor experimentale.

atunci rezultatele dispun de fidelitate şi validitate şi putem considera grupul eterogen. Se admite un număr de 30 – 50 ca fiind suficient. pornirea unei alarme de maşină. Acelaşi criteriu genetic s-a utilizat când s-au comparat caracteristicile psihologice ale gemenilor. În acest caz. care erau identice pentru toate clasele studiate (reprezentau variabila independentă controlată). Se pune problema alegerii probei cu care se face pretestarea. Design-ul grupurilor corespondente. intensităţi diferite ale curentului electric ş. De exemplu. Dacă se presupune prezenţa unei variabile confundate într-un experiment se apelează la planuri factoriale şi la experiment replică. 46 . Se pot „pierde“ subiecţii pe două căi: 1) Din cauza apariţiei unor factori care determină condiţii de testare diferite. Design-ul grupurilor independente este cel mai des utilizat în cercetarea experimentală. Dar pentru ca rezultatele să îndeplinească condiţia de validitate şi fidelitate numărul subiecţilor care alcătuiesc grupele de cercetare trebuie să fie suficient de mare pentru a avea garanţia că diferenţele individuale sunt fără importanţă şi se încadrează în media performanţelor grupului. în studiile de zoopsihologie criteriul de selecţie poate fi unul genetic şi în virtutea acestuia se poate presupune că rezultatele obţinute de două grupuri sunt comparabile. ci de aptitudinile didactice ale profesorilor care predau la cele trei clase (care au fost necontrolabile şi ca urmare au fost variabile confundate). caracteristici diferite ale subiecţilor ş. În selecţia grupurilor s-a apelat la tehnica similarităţii subiecţilor. 1. şi stabilirea diferenţelor de preformanţă. capacităţile.a. Performanţe diferite nu au fost generate de metodele de predare. Dacă abaterile standard ale performanţelor sunt mai mici decât mediile. dar cel mai bine este să ne ghidăm rezultatele primare obţinute. care permite ulterior alegerea persoanelor care au obţinut performanţe comparabile. la începutul şi la sfârşitul anului. dar în alegerea grupului care participă la cercetare se poate utiliza şi o alta tehnică de selecţie şi anume tehnica pretestării. Este mult mai simplu să se utilizeze criteriul corespondenţei (asemănării perechilor) în selecţia grupului experimental. grupurile de subiecţi sunt supuse unui examen preliminar. 2) Din cauza micilor neglijenţe ale experimentatorului (selecţia grupului fără acordul subiecţilor. cum ar fi cercetător care îşi pierde vocea. Caracteristicile grupului experimental. fie prin repetarea experimentului.Metoda a presupus evaluarea în două momente de timp a performanţelor.) Aceste tipuri de pierderi se numesc pierderile selective de subiecţi. abilităţile. Rezultatele au dovedit existenţa unor diferenţe semnificative de performanţe între cele trei grupuri. Pentru ca într-un experiment să se obţină rezultate cu validitate internă mare este necesar ca grupul de subiecţi să rămână constant pe parcursul cercetării. media şi abaterea standard. Aceste tipuri de pierderi se numesc pierderi mecanice şi pot fi compensate fie prin înlocuirea subiecţilor cu care se lucrează în momentul respectiv cu următorii selecţionaţi. Pentru ca cercetarea să îndeplinească condiţiile de validare trebuie ca grupul să fie alcătuit dintrun număr suficient de mare de subiecţi.2.a. Design-ul grupurilor corespondente permite selecţia subiecţilor fără să se apeleze la tehnici de eşantionare.

). Design-ul grupurilor naturale. Măsurile speciale de control necesare realizării unor experimente corecte privesc expectaţiile subiectului şi ale experimentatorului. Covariaţia a două variabile nu însemnă că prezenţa uneia implică obligatoriu prezenţa celeilalte. design-ul grupurilor corespondente este superior design-ului grupurilor independente doar atunci când numărul subiecţilor de care avem nevoie pentru cercetare este mic. • Pentru cazuri extreme. 1962. de obicei sunt în număr foarte mic şi grupul nu poate fi reprezentativ pentru întreaga populaţie. iar variabila subiect este gradul de introversie-extraversie. • O altă problemă este generată de faptul că grupurile de subiecţi sunt comparabile doar din punctul de vedere al dimensiunii pe care o testăm (de exemplu. 1963) poate conduce la următoarele două tipuri de aşteptări: cercetătorul consideră că performanţa va scădea în condiţiile ingestiei de alcool. studiul efectelor alcoolului asupra capacităţii de memorare (Orne. • Proba din pretestare este similară.Pentru a susţine inferenţe cauzale atunci când apelăm la un design natural este necesar să respectăm condiţia eliminării cauzelor alternative posible. Rosenthal. Design-ul grupurilor naturale este eficient în realizarea a două deziderate şi anume descrierea şi predicţia. variabila independentă este nivelul de cunoaştere a unei melodii. dar nu identică cu cea din experiment. În psihologia socială şi a personalităţii. 1. diferenţele individuale reprezintă mai mult decât o eroare de variaţie şi o sursă de eroare. Este de dorit ca subiecţii să fie comparabili din punctul de vedere al majorităţii caracteristicilor. proba din pretestare este esenţial diferită de cea din experiment. să fie similare din punctul de vedere al caracteristicilor psihice. Design-ul grupurilor naturale se bazează pe variabilele subiect pe care le consideră variabile independente (cercetări asupra efectelor traumatice ale unor intervenţii chirurgicale. • Dacă se găsesc persoane care să corespundă. Prin urmare. care reprezintă variabile necontrolabile.Sunt cunoscute trei variante: • Se utilizează în pretestare proba ce va fi utilizată în experimentul propriu-zis. cercetări asupra relaţiei dintre rata divorţurilor şi neurastenie etc.3. Rezultatele obţinute în cadrul unei cercetări de acest tip nu permit raţionamente de inferenţă. Demonstrarea unei relaţii de covarianţă nu indică nimic cu privire la direcţia unei relaţii cauzale. De exemplu. Se discută problema apariţiei unor rezultate invalide datorate diferenţelor individuale. Dificultăţi care pot apărea în utilizarea design-ul cu grupuri corespondente: • Pentru că presupune testarea fiecărui subiect de două ori este dificil de găsit persoane care să accepte acest demers. Logica acestei cerinţe este relativ simplă. Acest tip de cercetări se mai numesc şi cercetări corelaţionale pentru că presupun analiza corelaţiilor existente între caracteristicile subiectului şi performanţele sale. iar 47 . De exemplu. capacitatea de rezolvare a problemelor). prezenţa unei variabile independente poate influenţa rezultatele cercetării. Aceste diferenţe individuale sunt denumite variabile subiect şi sunt diferite de variabilele independente manipulate.

Într-unul din aceste experimente s-a măsurat timpul necesar identificării literelor în funcţie de modalitatea de scriere a lor. ceea ce conduce la oboseală şi învaţare. 48 . Având în vedere diferenţa minimă de timp realizată de cele două grupuri în citirea celor două tipuri de grupări de litere. Cercetările experimentale în care se utilizează un singur grup de subiecţi se încadrează în cercetările monogrup. minim două. căci timpul necesar pentru a face instructajele este mai mare. fără ca rezultatele să sufere. Cercetătorii au descoperit că citirea literelor scrise cu caractere diferite presupune un timp mai lung cu 80 de milisecunde. erorile comise le denumim „erori progresive“. la un singur grup de subiecţi. Posner (1973) – descrie o serie de experimente care au avut drept scop stabilirea proceselor cognitive implicate în identificarea literelor pe parcursul activităţii de citire. În aceste condiţii se poate apela. Aceste erori se numesc efecte ale practicii sau efecte ale etapelor de practică. Avantajele design-ului monogrup • Selecţia simplă a subiecţilor. Se descriu două tipuri de design monogrup: monogrup complet şi monogrup incomplet. Condiţia unei unice variabile cu două nivele de intensitate este specifică design-urilor experimenatle în care se utilizează mai multe grupuri de subiecţi. se aplică diferite nivelele ale variabilei independente într-o ordine aleatoare tuturor subiecţilor. cercetătorul va interpreta o serie de manifestări ca fiind datorate alcoolului. sau prin utilizarea calculatorului ca intermediar între subiect şi cercetător. la erori. • Nu poate fi utilizat pentru a cerceta variabile subiect (vezi design-ul grupurilor naturale). Efectele expectaţiilor pot fi eliminate. dar nu în totalitate. Dacă ne referim doar la performanţe. 2. Mai corect spus ele pot fi diminuate respectând procedurile tip de aplicare a probelor şi de prelucrare a rezultatelor. Sunt situaţii în care utilizarea grupurilor multiple este inutilă. deoarece se pot obţine rezultate valide lucrând cu un singur grup. • Economia de timp. Grupul experimental este mai uşor de format deoarece numărul de persoane care trebuie selectate este mai mic. Diferenţa dintre cele două tipuri constă în modul de anulare a erorilor progresive. În aceste condiţii. se reduce posibilitatea învăţării şi a apariţiei oboselii. Design-uri monogrup (complet şi incomplet) Într-un experiment se administrează uzual cel puţin două nivele de intensitate a unei variabile pentru a putea determina o influenţă diferenţiată la nivel comportamental. Limitele design-ului monogrup • Primă limită este generată de necesitatea de a aplica repetat acelaşi tip de probe. devine ineficient să utilizeze două grupuri de subiecţi. Se prezentau literele scrise cu aceleaşi caractere (majuscule – AA) sau cu caractere diferite (Aa). Erorile progresive pot fi evitate dacă în proiectarea designului experimental se respectă regulile de asigurare a validităţii interne. Astfel. În cadrul design-ului monogrup complet. Spre exemplu. iar subiectul poate să trăiască subiectiv o stare de relaxare mai puternică decât cea indusă de alcool.subiecţii cred că alcoolul le poate genera o stare de relaxare.

Utilizând acest model. admitem existenţa unor erori medii pe subgrupe de subiecţi care se echilibrează la nivelul întregului grup.iar rezultatele sunt neviciate. Design-uri complexe de cercetare.2 Design-ul monogrup incomplet Se lucrează cu un grup experimental şi cu o variabilă independentă cu mai multe nivele de intensitate. deoarece permite evaluarea simultană a două sau mai multe variabile. 3.1. pentru ca în a doua etapă ordinea să se schimbe (BA). • Design-ul monogrup complet cu repartiţie aleatoare Fiecare nivel al variabilei independente se aplică pe subgrupuri de subiecţi. Numărul subgrupurilor experimentale corespunde numărului de niveluri ale variabilei independente. Fiecare nivel de intensitate se aplică fiecărui subiect. Dacă denumim nivelele de intensitate ale variabilei independente A şi B pentru că se lucrează cu fiecare subiect cu cele două nivele în ordinea ABBA vom denumi acest tip design monogrup complet ABBA. Se mai numeşte şi contrabalansare ABBA deoarece permite evitarea erorilor progresive. În etapa următoare se analizează rezultatele parţiale la nivel de grup. Din punctul de vedere al experimentului. Ipoteza studiului a fost aceea că persoanele depresive memorează cu mai mare uşurinţă cuvintele prezentate într-o probă care 49 . Acest tip de design este cel mai frecvent utilizat în cercetarea psihologică. Johnson (1983) a studiat performanţele memoriei la persoane cu diagnostic de depresie şi la non-depresivi. se anulează erorile prin aplicarea unor diferite niveluri ale variabilei independente pe subiecţi diferiţi (nu se aplică toate nivelele variabilei independente la acelaşi subiect). Problema care poate apărea în acest tip de design este aceea a anticipării efectelor în condiţiile în care se aplică de mai multe ori aceeaşi succesiune de variabile AB BA. cu o variabilă independentă cu mai multe nivele de intensitate. Denumirea de „incomplet“ decurge din faptul că nu se aplică tuturor subiecţilor toate nivele variabilei independente. În cadrul design-ului monogrup incomplet. AB BA ş.a. 2. În cadrul design-ul complet monogrup se lucrează cu un singur grup. 2. • Transferul diferenţial este redus când se utilizează corect tehnicile de contrabalansare. Se definesc două tipuri de design monogrup în funcţie de modalităţile de aplicare a variabilei independente: • Design monogrup complet ABBA. Limite ale design-urilor monogrup • Nu permit cercetarea efectelor variabilelor subiect de tipul vârstă şi sex.. Se utilizează atunci când fiecare nivel al variabilei independente se poate aplica de minim două ori pentru fiecare subiect. contrabalansarea ABBA înseamnă aplicarea celor două niveluri ale variabilei independente succesiv într-o primă etapă (AB). Nu se aplică fiecare nivel de intensitate al variabilei fiecărui subiect.

). care se numeşte design 2×2. Zechmeister. Cluj Napoca.Exemple de cercetări în care s-au utilizat design-uri experimentale. este esenţial ca oricare altă variabilă independentă potenţială să fie controlată pentru a nu influenţa rezultatul. depresivi şi non-depresivi. 2. Woodsworth. CA. sarcinile pot fi mai multe (de exemplu. Cele 12 filme au fost 10 au fost întrerupte înainte de final şi două au rulat până la sfârşit. J. Shaughnessy. (1992). în timp ce non-depresivii si-au amintit preponderent filmele cu final. Mc Graw-Hill Publishing Company. New York. Bucureşti. Chelcea. (1990) Research Methods în Psychology. Avantajele design-ului complex de cercetare • Permite verificarea practică a unor enunţuri toretice. E. (coord.J. În prima etapă s-au prezentat 12 filme scurte celor două grupe de subiecţi. În etapa a doua s-a cerut tuturor participanţilor să povestească acţiunea filmelor.B. S. deoarece el presupune doar două gupe de subiecţi şi două probe. The practice of social research Balmont. Dacă pe parcursul experimentului se manipulează o singură variabilă independentă...) (1993) Metodologia psihologică şi analiza datelor. (1989) Experimentul în psihosociologie. 3×3 etc... Experimentul a avut următorul design.  Exerciţii 1..nu se finalizează.Analiză comparativă a tipurilor principale de design experimental (multigrup şi monogrup) . 2×3. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică.  Bibliografie Babbie. • Rezolvă problema variabilelor necontrolate. în timp ce persoanele non-depresive îşi vor aminti cu mai mare uşurinţă cuvintele prezentate într-o probă finalizată. I. Cel mai simplu design complex de cercetare este cel prezentat mai sus. Utilizând acest tip de design se pot măsura efectuele mai multor variabile asupra comportamentului. Ipoteza cercetării s-a confirmat. E. subiecţii depresivi şi-au amintit preponderent filmele fără final. Editura Sincron 50 . Într-un design complex putem avea mai multe categorii de subiecţi. Radu.

metoda interviului. metoda chestionarului. Obiective La sfârşitul acestei prelegeri. studentul va putea : . Conţinut şi tematizare 51 .să aibă o înţelegere mai largă a diferitelor aspecte practice legate de problematica metodelor descriptive . . ancheta.să coreleze dimensiunile teoretice cu cele practice ale psihologiei.PRELEGEREA VII Metode descriptive Introducere Această a şaptea prelegere se ocupă de problematica metodelor descriptive – observaţia şi eşantionarea.

ambiguă din punctul de vedere al conceptelor folosite. O altă diferenţă priveşte modalitatea de culegere a datelor. studiul de caz. Ea este utilzată cel mai frecvent în combinaţie cu alte tehnici de cercetare. absenţa înregistrării datelor conduce la modificarea lor în funcţie de noile informaţii. Astfel obezitatea moderată se asociază atât cu frecventarea cofetăriilor în grup cât şi cu comportamente de consum redus de alimente şi calorii. cum sunt interviul. studiul documentelor. 1. Se descriu mai multe tipuri de observaţii în funcţie de: gradul de implicare şi participare al cercetătorului în activitatea grupului de observat.a. Observaţia ştinţifică este empirică. observaţia are o serie de avantaje (procedură puţin costisitoare care permite culegerea de date direct de la sursă fără intermediari. În primul caz.) şi limite (nu poate fi utilizată pentru determinarea caracteristicilor de comportament la grupuri mari. sistematică. Informaţiile obţinute prin utilizarea acestei metode permit descrierea comportamentelor în contextul dezvoltării lor. nesistematică. O sarcină importantă a psihologului care utilizează această metodă este să descrie comportamentul într-un context natural şi să identifice relaţiile care se stabilesc între variabile. conceptele sunt clar definite şi operaţionalizate.a. Metoda observaţiei Observaţia este una dintre cele mai cunoscute metode de cercetare. permite culegerea de date când participanţii la cercetare nu sunt capabili să dea informaţii despre un comportament propriu ş. Marii obezi frecventează cofetăriile neînsoţiţi şi dezvoltă comportamente de consum crescut de calorii. studiul corelaţional etc. Utilizarea unor modalităţi sistematice de culegere şi de înregistrare a datelor asigură păstrarea caracterului obiectiv al informaţiilor într-o observaţie ştiinţifică. Krantz (1979) utilizând metoda observaţiei a descris relaţia dintre obezitate şi comportamentele sociale în cofetării. Exemplu. Observaţia neştiinţifică este intuitivă.Rezumat – Metoda observaţiei Observaţia este o metodă descriptivă de culegere a datelor care presupune accesul direct la obiectul cercetat. Ea este utilizată cel mai frecvent în combinaţie cu alte tehnici de cercetare cum sunt interviul. anamneza. Ceea ce diferenţiază între observaţia ştiinţifică şi cea neştinţifică este modalitatea de culegere a datelor. 52 .a. studiul documentelor ş.. analiza de caz. O sarcină importantă a psihologului care utilizează această metodă este să descrie comportamentul într-un context natural şi să identifice relaţiile care se stabilesc între variabile. modul de înregistrare al datelor. anamneza. nu oferă informaţii despre evenimente şi comportamente care au avut loc.). nu permite generalizarea rezultatelor ş. comportamentul de măsurat. 1994). Ca orice metodă. Ea se defineşte ca fiind o „metodă de culegere de date care presupune accesul direct la obiectul cercetat“ (Sarantakos.

În funcţie de nivelul de implicare al cercetătorului observaţia poate fi: neparticipativă (cercetătorul este „spectator“. Tipuri de observaţie. cu obiective bine definite de evaluat. Se cunosc mai multe tipuri de observaţie. implicarea cercetătorului. c. strict organizată. specifică studiilor calitative). Doar astfel este posibil să se determine caracteristicile grupului. nivelul de formalizare al protocolului. obligă la integrare în grupurile respective. În funcţie de nivelul de structurare observaţia poate fi: naivă (nestructurată şi uzuală interacţiunilor umane) versus ştiinţifică (planificată. dar nu poate fi utilizată decât pentru măsurarea prezentului. ca şi atitudinile specifice în interiorul grupului. iar prin observaţie indirectă conflictele din cuplurile de vârstă medie prin observarea comportamentelor copiilor proveniţi din cupluri confictuale. atitudinile faţă de restul comunităţii. Cel mai clasic exemplu de observaţie neparticipativă este observaţia de laborator. Sarantakos (1994) descrie mai multe tipuri în funcţie de următoarele criterii: nivelul de structurare. specifică studiilor cantitative) versus participativă (cercetătorul „co-părtaş“. unele mai cunoscute şi mai utilizate. a. În observaţia participativă este ideal ca identitatea cercetătorului să nu fie cunoscută de membrii grupului care este studiat. care este o soluţie de compromis între cele două tipuri descrise mai sus. Tot in funcţie nivelul de implicare al cercetătorului distingem între observaţia directă (scopul cercetării şi identitatea cercetătorului sunt cunoscute de către participanţii la studiu) versus „mascată“ (scopul cercetării şi identitatea cercetătorului nu sunt cunoscute). În aceeaşi categorie găsim şi observaţia semistructurată. comportamente şi caracteristici de relaţionare în grupurile de homosexuali. În funcţie de nivelul de formalizare al protocolului observaţia poate fi: structurată (utilizează o procedură formală. altele mai puţin cunoscute. Neimplicarea oferă celui de-al doilea tip un grad mai mare de obiectivitate şi neutralitate. cercetătorul se poziţionează exterior faţă de obiectul studiului şi ideal ar fi să fie cu totul în exterior. frecvent întâlnită în laboratoarele psihologice. Această metodă nu permite culegerea de informaţii asupra cauzelor şi consecinţelor unor fenomene sociale. informaţiile se culeg prin raportare la scopul urmărit. Şi mai putem distinge între observaţia directă (presupune o relaţie directă cu obiectul studiului) versus indirectă (nu presupune prezenţa obiectului de cercetat) Exemple: se poate studia prin observaţie directă conflictele în grupurile de şcolari.Observaţia poate fi utilizată cu succes în orice domeniu al ştiinţelor sociale. O altă clasificare distinge între observaţie activă (cercetătorul este implicat activ în activitatea pe care o urmăreşte) versus pasivă (cercetătorul este un simplu „înregistrator de fapte“). Studiile care urmăresc să măsoare condiţiile de muncă într-o uzină. 53 . În cazul observaţiei neparticipative. dar de multe ori se organizează ierarhic „post factum“). adică „spectator invizibil“. c. integrarea unui grup de emigranţi în comunitate. cum ar fi numărul de foi de indigo utilizate pe parcursul unei ore de curs de studentul X) versus nestructurată (nu presupune un protocol ferm antestabilit. organizată sistematic şi raportată la un anumit scop). locul în care se desfăşoară cercetarea.

echipe complexe de cercetare. În cazul abordărilor calitative. d. Alte mijloace de fixare a informaţiilor sunt înregistrările narative şi scalele de evaluare. dar trebuie să fie suficient de mare pentru a permite îndeplinirea obiectivelor studiului.4. a flexibilităţii şi adaptabilităţii. flexibilitate şi capacitate de adaptare. selectarea grupului de observatori (dacă este necesar). abilitate de a colabora cu alţii şi de a urma planul de cercetare în amănunt fără a fi influenţat de context sau de idei preconcepute. Colectarea datelor. Înregistrarea narativă este o descriere exhaustivă a evenimentelor. Dificultatea acestei etape este generată de relaţia directă a cercetătorului cu subiectul cercetării. lotul de subiecţi (sau unităţile de observaţie) se selectează prin respectarea procedurilor clasice de eşantionare. observaţia înseamnă mai mult o explorare a zonei de cercetare. În acest moment al studiului este foarte important să se asigure o relaţie corectă cu subiecţii observaţiei. cu scopul de a delimita categoriile de obsevaţie. Selectarea observatorilor.). culegerea datelor. 54 . analiza datelor şi raportul de cercetare. relaţii etc. camere de filmat. 1. lotul de subiecţi nu se selectează în funcţie de reguli statistice. Ca urmare. se fac exerciţii de dezvoltare a atenţiei distributive. De asemenea. Selectarea eşantionului şi accepte necesare desfăşurării activităţii de cercetare. selectarea eşantionului şi obţinerea aprobărilor necesare desfăşurării activităţii de cercetare. clasele care prezintă interes pentru studiu (comportamente. se descriu soluţii posibile la conflicte posibile. Aceste categorii se stabilesc de persoana care efectuează cercetarea în colaborare cu un grup de experţi din domeniul în care se înscrie tema studiului. În abordările calitative. 3. Înregistrarea comportamentelor faţă în faţă cu cel observat poate genera reacţii atipice. se fixează un model de lucru fără ca acesta să fie definit şi definitiv de la început. În funcţie de locul în care se desfăşoară cercetarea observaţia poate fi: naturală versus de laborator. se apelează la reportofoane. În acest caz. Observaţia este o metodă dificilă care nu poate fi utilizată decât de persoane care dispun de o serie de calităţi cum sunt: inteligenţă şi experienţă. categoriile şi faptele de observat nu sunt antefixate. obiectivitate. şi anume: selectarea şi formularea temei. 2. Design-ul cercetării care utilizează observaţia ca metodă principală presupune respectarea unor etape bine definite. În abordările cantitative topica este riguros fixată astfel încât de la început sunt precizate toate elementele care trebuie observate. Este important ca persoanele care lucrează cu metoda observaţiei să fie informaţi de la început asupra caracteristicile specifice populaţiei pe care se face studiul. Înainte de a incepe lucrul propriu-zis se poate monta un studiu pilot pe parcursul căruia se asigură familiarizarea cu unităţile de observaţie. Pentru a obţine o astfel de înregistrare. onestitate şi deschidere la ceilalţi. conformă cu scopurile studiului şi cu metoda aleasă. informaţii multiple şi corecte asupra temei. Selectarea şi formularea temei de cercetare presupune fixarea şi explicarea scopurilor. În cazul opţiunii pentru o abordare cantitativă. mai mult sau mai puţin mascate reprezintă cea mai bună cale de a creşte validitatea şi fidelitatea informaţiilor. Se definesc categoriile. ca şi a structurii activităţilor care urmează a se efectua. se specifică modalităţile de evitare a surselor de distorsiune a datelor. utilizarea reportofoanelor şi a camerelor video. în care se utilizează preponderent observaţia participativă.

• permite descrierea evenimentelor aşa cum au ele loc în realitate. fie când sunt implicaţi mai mulţi observatori care nu pot face observaţii uniform. 5. producând o distorsionare a realităţii. În continuare prezentăm o parte din acestea: • lipsa de abilitate. Dezavantajele utilizării acestei metode sunt: • nu poate fi folosită pentru determinarea comportamentelor unor grupuri mari. Observatorul ca sursă de erori. În acest scop ei au filmat diferite scene de agresivitate. fie din lipsa de abilitate a unui observator de a rămâne constant în atitudine pe parcursul cercetării. 1983) Avantajele utilizării metodei observaţiei sunt: • permite accesul la informaţii în situaţii în care alte metode nu sunt eficiente. 55 . fie sunt generate de trebuinţe de acumulare (recuperare de obiecte) şi atunci violenţa se focalizează pe obiecte. cum ar fi studiul relaţiilor de cuplu. • observatorul poate prezenta o sursă de eroare. Observatorii nu dispun de informaţii suficiente despre categoriile implicate în cercetare. scale ordinale (ordonează evenimentele prin acordarea de ranguri). fie calitative interpretative. • atitudinea observatorului. Apare în două moduri. Scalele de evaluare sunt de mai multe tipuri: scale nominale (cu două variante de răspuns: da sau nu). check-list-urile. Raportul are structura determinată de cerinţele beneficiarilor cercetării. Acestea se datorează fie unor frustrări relaţionale şi atunci agresivitatea este descărcată asupra unei alte persoane. scale de interval (acordă valoare comportamentelor prin precizarea distanţei). Faptele pot să nu fie înregistrate în acord cu realitatea şi analiza poate fi non-sistematică şi subiectivă. • procedura de selecţie a subiecţilor este simplă. • există anumite domenii în care nu poate fi utilizată. • nu pot fi culese informaţii despre trecut şi nu permite predicţii. • lipsa de cunoştinţe. • probleme în înregistrarea şi analiza datelor. Analiza datelor şi raportul de cercetare este etapa finală în care prelucrarea informaţiilor culese se face fie prin metode cantitativ statistice. • nu poate oferi date relevante despre frecvenţa unui comportament. O serie de caracteristici ale observatorului pot genera informaţie distorsionată. Analiza imaginilor le-a permis să formuleze două concluzii cu privire la factorii generatori ai comportamentelor agresive. • este relativ puţin costisitoare. Se referă la tendinţa observatorului de a percepe situaţii în acord cu ideologia personală. • rezultatele nu sunt generalizabile. Erorile pot apărea din lipsa de abilitate sau de interes în tratarea problemelor • inconsistenţa datelor de observaţie. sau falsă. Avantaje şi dezavantaje ale utilizării metodei observaţiei (Krueger. cum ar fi aceea în care subiecţii nu pot da sau nu vor să dea informaţii despre ei.Hartup şi Lorenz (1974) au utilizat metoda observaţiei pentru a determina comportamentele de acceptare şi cele agresive în relaţiile interumane.

capacitatea de concentrare a atenţiei ş. Respectarea câtorva reguli poate asigura un grad crescut de obiectivitate informaţiilor. cadru de eşantionare. dispun de abilităţile necesare (spirit de observaţie. Rezumat – Metoda „eşantionării” Tehnicile de eşantionare presupun definirea a patru concepte şi anume: populaţie generală. eşantion. element. soluţii concrete la situaţiile problematice. Un instructaj corect asigură informaţii complete asupra tuturor aspectelor proiectului. Element este un reprezentant al grupului selecţionat (un student z). Modalităţi de prevenire a erorilor Este necesar un efort susţinut al observatorului pentru a evita apariţia erorilor. 56 . Presupune identificarea erorilor care apar pe parcurs. aşteptările. şi anume: • respectarea design-ului de cercetare. (un eşantion alcătuit din 80% bărbaţi şi 20% femei este distorsionat dacă reprezintă un segment dintr-o populaţie în care avem 20% bărbaţi şi 80% femei).a. Informaţiile despre fenomenele sau procesele care fac obiectul cercetării sunt distorsionate de faptul că observatorul se implică şi devine subiectiv sau pentru că respondenţii trebuie să acţioneze într-o situaţie artificială. • supravegherea observatorilor. distorsionarea informaţiilor. Populaţia generală este reprezentată de toţi subiecţii care prezintă calitatea care ne interesează în studiu (toţi studenţii din facultatea Z). Cadrul de eşantionare este o modalitate de restrângere a populaţiei în funcţie de un criteriu stabilit (prezenţa într-o bibliotecă). Un eşantion distorsionat este acela în care distribuţia caracteristicilor subiecţilor este sistematic diferită de aceea existentă la întreaga populaţie ţintă. Cu această metodă se poate lucra doar de către cercetători care sunt interesaţi de tema.• • • lipsa de familiaritete cu grupul observat. ca sursă de eroare. Posibilitatea de a generaliza rezultatele obţinute pe un grup stabilit conform regulilor eşantionării depind de gradul de reprezentativitate. Aşteptările privitoare la mulţimea răspunsurilor şi direcţia lor conduce la erori de înregistrare. Observatorul poate să nu fie familiarizat suficient cu unităţile de cercetare. • selecţia riguroasă a operatorilor (a observatorilor). Eşantionul este o populaţie numeric selectată dintre acei care sunt incluşi în cadrul de eşantionare (primii zece studenţi din bibliotecă).). Eşantioanele sunt de două tipuri: probabilistice şi nonprobabilistice. • corectitudinea instructajului operatorilor. Ameninţarea majoră a reprezentativităţii eşantionului este dată de factorii de distorsiune („biais“).

sau o populaţie-ţintă. cum ar fi copii sau bătrâni. Un recensământ adună informaţii de la întreaga populaţie. 57 . indiferent dacă populaţia – ţintă este formată din toţi membrii unei comunităţi. a unei ipoteze care este o întrebare adresată unei zone precise din realitate“ (Francis Bacon). 1993). determinarea rolul disfuncţiilor sexuale în ruptura relaţiilor de cuplu. toţi studenţii Universităţii Titu Maiorescu. Definirea conceptului de „eşantionare“ Cercetările experimentale se constituie „în baza unei idei. Conceptele specifice care se utilizează în operaţia de selecţie a unui eşantion sunt următoarele: • Populaţia – este conceptul cu sfera cea mai largă şi denumeşte toate persoanele care prezintă (au) calitatea care interesează în studiu. pentru eficienţă. ţări. Determinarea acestui grup presupune selecţia unui eşantion de respondenţi. Tehnicile anchetei obligă la respectarea unor reguli identice privitoare la selecţia subiecţilor. eşantion de populaţie. Să presupunem că am optat pentru un tip de populaţie. Eşantionarea presupune o serie de tehnici care trebuie urmate intocmai pentru ca rezultatele studiului să fie valide. Ancheta se poate realiza prin oricare din cele două tehnici ale sale: chestionarul şi interviul. se va selecta un subset. Un al doilea scop al cercetărilor descriptive este identificarea relaţiilor care se stabilesc între diferitele variabile de comportament sau între aceste variabile şi mediul ca factor generator de schimbare. Metoda cea mai adecvată în predicţie este studiul corelaţional. Descriind aceste comportamente. de covarianţă a variabilelor. • Design-uri factoriale (multifactoriale) – presupun mai mulţi factori de variaţie (Radu. sau arhitecţi sau elevi cu care să lucrăm pentru a valida o serie de ipoteze. Selecţia subiecţilor sau a participanţilor la cercetare se numeşte eşantionare. eşantion reprezentativ pentru întreaga populaţie din care ei fac parte. Cel mai frecvent.1. se stabilesc bazele de date necesare pentru predicţie. De exemplu: toţi studenţii din România. Într-o anchetă. Cercetările descriptive au ca scop principal descrierea comportamentului în contextul în care se desfăşoară în mod obişnuit şi metoda cea mai adecvată este observaţia. întreprinderi etc. Acestv tip de studii permite evaluarea evoluţiei diferitelor variabile. În continuare trebuie să stabilim cu care persoane din acest grup mare lucrăm în cadrul studiului. Sunt cunoscute diferite design-uri de cercetare specifice acestei abordări: • Design-uri elementare (de bază) – presupun un singur factor de variaţie. care îndeplinesc o serie de calităţi care sunt importante pentru tema studiată. stabilirea validităţii şi fidelităţii datelor etc. Experimentul ca metodă specifică acestui tip de cercetare este un mod de analiză care permite miniaturizarea situaţiilor de viaţă. Rezultatul final al acestei operaţii este alcătuirea unui grup de persoane. evaluarea modalităţilor de asociere. Exemple: stabilirea relaţiei emotivitate – performanţă în examenele de preselecţie profesională. un grup care să fie reprezentativ pentru întreaga populaţie. Procedurile de selecţie ale unui eşantion sunt identice. În cazul acestor cercetări se pot identifica relaţii predictive prin măsurarea covarianţei existente în mod natural între variabile sau însuşiri. populaţia este un concept ipotetic. Metodele utilizate în aceste studii sunt testul şi ancheta.

Reţinem faptul că validitatea rezultatelor obţinute pe un eşantion comparativ cu caracteristicile generale ale populaţiei depind de corectitudinea aplicării tehnicilor de eşantionare. • Elementul – este o denumire dată fiecărui membru al populaţiei. Pentru a obţine informaţii cât mai corecte este de dorit să apelăm la o serie de criterii suplimentare. este o modalitate de restrângere a populaţiei în funcţie de un criteriu. Posibilitatea de a generaliza rezultatele obţinute pe un eşantion asupra întregii populaţii depinde de gradul de reprezentativitate a eşantionului. Spre exemplu: • Populaţia = toţi studenţii universităţii Titu Maiorescu (să considerăm numeric 1000 de persoane). Frecvenţa cu care ele sunt prezente la populaţie este relativă şi variabilă. Scopul unei cercetări este descrierea caracteristicilor populaţiei generale şi nu ale eşantionului pe care se face studiul. Există două surse de erori: • Erori de selecţie – apar atunci când procedurile utilizate pentru a obţine un eşantion conduc la o reprezentare disproporţionat de mare sau mică a unui segment din populaţie. Selectarea acestor elemente (persoane) reprezintă scopul tehnicilor de eşantionare. 58 . • Element = un student care citeşte cărţi în bibliotecă (numeric 1) Validitatea datelor obţinute prin analiza rezultatelor unui eşantion este dată de măsura în care aceste date (informaţii) reprezintă întreaga populaţie. Dacă de exemplu ne interesează atitudinea studenţilor faţă de serviciile oferite de bibliotecă.• Cadrul eşantionului – este o listă cu membrii populaţiei care au calitatea pe care urmează să o cercetăm. Un eşantion este reprezentativ atunci când repartiţia caracteristicilor lui corespunde repartiţiei caracteristicilor populaţiei. Listă care se obţine din registrul bibliotecii şi care reprezintă un cadru care limitează un eşantion din populaţia generală a universităţii. • Erori generate de întrebare – datorate construcţiei greşite a chestionarului. • Cadrul eşantionului = studenţii care frecventează biblioteca universităţii (să considerăm numeric 500 de persoane) • Eşantionul = o parte din studenţii înscrişi în lista cititorilor (să considerăm numeric 100 de persoane). Un pericol important al reprezentativităţii este eroarea de eşantionare. Caracteristicile elementelor (ale persoanelor) care alcătuiesc populaţia sunt distribuite diferit. Aceasta apare atunci când distribuţia caracteristicilor populaţiei este sistematic diferită faţă de populaţia-ţintă. • Eşantionul – este subsetul de populaţie limitat de un cadru. cadrul de eşantionare poate fi lista studenţilor care vizitează biblioteca. de asemenea. cum ar fi eliminarea studenţilor înscrişi recent.

Problema care se pune în acest tip de eşantionare este aceea a gradului de reprezentativitate. eşantionarea stratificat randomizată (populaţia este împărţită în „straturi“ şi pentru fiecare strat se realizează o eşantionare simplu randomizată. se consideră eşantionarea întîmplătoare ca fiind eronată atâta timp cât nu avem dovezi certe care să confirme rezultatele obţinute în studiu. persoanele selectate întrunesc o serie de calităţi care-i fac apţi de a face parte din eşantion (selecţia şi aprecierea prezenţei/ absenţei calităţilor aparţin unui grup de experţi. Aplicând aceste metode se poate discuta de un eşantion reprezentativ şi cercetătorul poate preciza pentru fiecare element al populaţiei probabilitatea de a fi inclus într-un eşantion. care presupune o selecţie indirectă prin selecţia grupurilor cărora subiecţii aparţin. numerotarea reală sau fictivă a acestor elemente şi selecţia elementelor de investigat sau aplicarea seriilor de numere aleatoare. eşantionarea multistadial randomizată (cluster). pe urmă din acest eşantion se selectează un altul mai mic pentru realizarea altor faze de cercetare cu caracter mai intensiv. Jurizarea presupune prezenţa unui grup de experţi care selectează elementele eşantionului. Participanţii la cercetare răspund criteriilor de disponibilitate şi voluntariat. Ca procedură presupune alegerea la întîmplare a unui grup dintr-o populaţie. • Eşantionare neprobabilistică jurizată. Se definesc trei tipuri de eşantionare de acest tip şi anume: eşantionarea simplu randomizată (prin tragere la sorţi). (1993). Radu (1993) menţionează şi eşantionarea randomizat multifazică. În acest tip de selecţie nu există o cale de estimare a probabilităţii pe care o are un element pentru a fi inclus în eşantion. care îndeplinesc statutul impus de cercetare). Nu există nici o garanţie că fiecare element are şansa de a fi inclus în eşantion. cum ar fi profesori. Eşantionarea probabilistică. Se impune să obţinem informaţii suplimentare despre populaţie pentru a putea aprecia dacă rezultatele obţinute sunt sau nu reprezentative. • Eşantionare neprobabilistică întâmplătoare. Eşantionarea neprobabilistă poate fi de două tipuri. (Pentru amănunte vezi I. Astfel. Avantajul principal al eşantionării neprobabilistice este timpul scurt de formare a grupului de subiecţi. 59 . Eşantionarea neprobabilistică. Tipuri de eşantionare.2. Metodologie psihologică şi analiza datelor). lideri de grup). întâmplătoare şi jurizată. Ca o regulă generală. În acest caz se selectează iniţial un eşantion de dimensiuni mari pe care se realizează unele faze ale cercetării extensive. Radu şi colaboratorii. Cele mai frecvente tipuri de eşantionare utilizate sunt cele neprobabilistică şi probabilistică. Toate tipurile probabilistice de eşantionare presupun existenţa unui cadru de eşantionare (o listă cu toate persoanele sau elementele. Pentru a avea certitudinea validităţii rezultatelor unei cercetări se apelează la o selecţie a subiecţilor cu metode probabiliste.

Aplicarea acestui tip de selecţie a participanţilor la cercetare asigură şanse egale tuturor persoanelor. Pentru a selecta un eşantion respectând această procedură un prim pas constă în divizarea (fictivă) a întregii populaţii în două. pg. 62-68). Cu siguranţă rezultatele obţinute pe un eşantion nu vor corespunde întru totul celor care s-ar obţine dacă am putea face un studiu pe întreaga populaţie. Această procedură este eficientă atunci când straturile sunt reprezentate de segmente omogene de populaţie. O altă problemă care se pune este gradul de corespondenţă a datelor obţinute pe un eşantion cu rezultatele care s-ar obţine pe întreaga populaţie. deoarece (cu cât acesta este mai mare cu atât eroarea este mai mică). În această etapă trebuie respectate două reguli şi anume: selectarea unui eşantion pentru fiecare strat şi dimensiunea populaţiei din strat să fie direct proporţională cu dimensiunea eşantionului. putem spune că în cazul în care ar exista o populaţie foarte omogenă. putem lucra cu 1-2 subiecţi. Septimiu Chelcea. 60 . de exemplu) nu sunt direct interpretabile. Ca urmare. Pasul următor constă în aplicarea procedurilor de randomizare simplă pentru fiecare strat în parte. Bucureşti 1975. Nu există un „număr de aur“. Ca principiu general. Tehnica presupune utilizarea tabelelor cu numere întâmplătoare. ar trebui să lucrăm cu întreaga populaţie.• • Eşantionarea simplu randomizată este o tehnica de bază a eşantionării probabilistice şi este utilizată în cadrul celorlalte tipuri. diferenţele absolute ale procentajelor (10% sau 12%. ci doar în funcţie de marja de eroare şi de valorile erorilor cauzate de proceduri. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. gradul de omogenitate al unei populaţii se plasează în zona medie. Numărul de subiecţi incluşi în eşantion nu este necesar să fie mult mai mare faţă de un eşantion randomizat simplu. Este utilizată când dorim să obţinem o reprezentativitate crescută a eşantionului prin verificarea rezultatelor obţinute pe subeşantioane. În realitate. trei sau mai multe subpopulaţii denumite straturi. în volumul „Chestionarul în investigaţia sociologică“. se calculează marja de eroare. în care fiecare individ este diferit total de ceilalţi. Eşantionarea stratificat randomizată. Eroarea estimărilor se reduce atunci când creşte numărul de persoane incluse în eşantion şi este dependentă şi de gradul de validitate şi fidelitate al probelor utilizate (sau de precizia măsurătorilor). (Procedura de selecţie este descrisă de prof. O problemă care apare frecvent se referă la numărul optim de subiecţi pentru ca eşantionul să fie reprezentativ. între rezultatele obţinute pe eşantion şi posibilele rezultate ale întregii populaţii. Marja de eroare este determinată de dimensiunea eşantionului. dimensiunea sau mărimea eşantionului depinde de omogenitatea/eterogenitatea populaţiei de bază. Reprezentativitatea procedurală este dată de dimensiunea eşantionului (unui eşantion mare îi corespunde o marjă de eroare mică) şi depinde şi de încrederea în precizia procedurilor şi măsurătorilor efectuate. Pentru o populaţie foarte eterogenă. Exagerând. căci populaţia se suprapune eşantionului.

Chestionarul este metoda cea mai comună de anchetă foarte utilizat deoarece prezintă o serie de avantaje. Pentru a obţine rezultate valide anterior debutului anchetei este necesar să se se precizeze design-ul de cercetare. Construcţia chestionarului presupune o serie de etape: pregătirea. nivelul de structurare al conţinutului (structurat.• Eşantionarea multistadial randomizată. dacă se efectuează un studiu privitor la preferinţele pentru ciocolată este obligatoriu să stabilim: care sunt caracteristicile participanţilor la cercetare şi care sunt criteriile de selecţie a lor. numărul de persoane intervievate (respondent unic. specific cercetărilor cantitative şi nestructurat. b. studiile în care se utilizează ancheta permit accesul la informaţii care pot explica evoluţia acestora. grup de respondenţi). Oppenheim (1992) clasifică anchetele în funcţie de modalităţile de obţinere a datelor: chestionarul. interviul prin telefon. fie împreună cu alte metode. ce tehnici sunt mai adecvate pentru populaţia studiată (chestionar sau interviu) . grupări de elemente. Singly (1998) diferenţiază între chestionar. specific cercetărilor calitative). Interviul poate fi considerat o variantă orală a chestionarului. În timp ce metafora corespunzătoare pentru anchetă este: „Dacă vrei să ştii ce gândesc oamenii. modificarea erorilor de construcţie. construcţia variantei primare. Mai există o serie de interviuri utilizate cu scopuri bine precizate cum ar fi interviuri analitice. Ancheta Ancheta este o metodă frecvent utilizată în ştiinţele sociale. revizuirea şi construcţia variantei finale. eşantionul obţinut nu este alcătuit din elemente individuale. fie ca unic instrument. Utilizând acest tip de selecţie. modalităţile de prelucrare a datelor. diagnostice. 61 . nivelul de standardizare al răspunsurilor (standardizat cu răspunsuri prestabilite. Dintre acestea reamintim: a. Metafora care exprimă demersul observaţional este: „Dacă vrei să ştii cum va reacţiona o persoană uită-te la ea!“. interviul comprehensiv. frecvenţa aplicărilor (interviuri unice şi panel). întreabă-i“. caracteristicile populaţiei cu care se va lucra. ci din agregate. 1. dintre care cel mai important este timpul relativ scurt de culegere a datelor. cum va decurge ancheta. Spre exemplu. c. pretestarea sau testarea pilot. Interviurile se clasifică în funcţie de mai multe criterii. interviul prin mail. d. Rezumat – ancheta. metoda chestionarului şi metoda interviului Ancheta este o metodă descriptivă de culegere a datelor. Dacă observaţia permite formularea de deducţii privitoare la comportamentele generate de un anumit context.a. analiza critică. doi respondenţi. interviul de producere a datelor şi interviul comprehensiv. Literatura de specialitate menţionează mai multe clasificări ale anchetelor. conform cadrului de eşantionare corespunzător. etnografice. nestandardizat cu răspunsuri deschise). clusteri. Delphi ş.

Formatul chestionarului se referă la modul de prezentare a întrebărilor. Ele cuprind principiile de bază ale cercetării.). cum evităm răspunsurile dezirabile social (Dezirabilitatea socială se referă la posibilitatea ca participanţii la o anchetă să răspundă aşa cum este de dorit din punct de vedere social şi nu aşa cum cred. că nu există răspunsuri bune sau greşite. fie prin poştă. Instrucţiunile de aplicare sunt cuprinse fie în scrisoarea introductivă. Indiferent de scop. Se utilizează formula ordonare „pâlnie“. localitate etc. 2. fiecare având un rol bine definit: scrisoarea introductivă. instrucţiunile de aplicare şi chestionarul propriu-zis. informaţii privitoare la sponsor. În mod obişnuit întrebările sunt listate de la cele mai simple la cele mai complexe într-o ordine logică. sex. Orice chestionar trebuie să cuprindă trei secvenţe. ancheta utilizează un set de întrebări (sau itemi) predeterminate care se aplică tuturor subiecţilor. garantarea confidenţialităţii răspunsurilor (în cazul în care acestea sunt anonime). ocupaţie. Se utilizează şi formula opusă „pâlnie întoarsă“. pe baza unor informaţii documentare. Metoda chestionarului Chestionarul este o metodă frecvent utilizată în ştiinţele sociale. în grup) . de la întrebări nespecifice la întrebări specifice. care este design-ul de cercetare (se lucrează individual. conţinutul şi structura întrebărilor sunt stabilite „în orb“. Principala calitate a chestionarului constă într-o mai mare obiectivitatea a rezultatelor. Chestionarul propriu-zis reprezintă totalitatea întrebărilor sau a itemilor la care trebuie să se răspundă. atunci când chestionarul începe cu întrebări simple şi gradul de dificultate creşte pe măsură ce ne apropiem de sfârşit. Pentru a fi eficient trebuie să se respecte regulile privitoare la format şi conţinut. Răspunsurile orale sau scrise sunt principalele rezultate ale acestui tip de cercetare. Scrisoarea introductivă cuprinde o serie de informaţii despre scopul şi semnificaţia socială a studiului. faptul că răspunsurile trebuie să corespundă opiniilor personale. dacă există o 62 . Structura chestionarului. fie ele reprezintă o secvenţă de sine stătătoare. În funcţie de necesităţile studiului se pot insera o serie de întrebări care să ofere informaţii privitoare la vărsta. Este o trecere treptată de la simplu la complex. inţeleg ei o anumită problemă. explicaţii cu privire la modalităţile de răspuns. Ca limită menţionăm posibilitatea construcţiei defectuoase a întrebărilor. că trebuie completat chestionarul în totalitate şi returnat la o anumită dată (dacă chestionarul se trimite prin poştă). ca şi a caracteristicilor design-ului de cercetare pentru ca rezultatele obţinute să fie valide şi fidele. în măsura în care răspunsurile primite teoretic nu sunt influenţate de operator. Pentru a evita acest viciu de procedură se apelază la un studiu – pilot în care se verifică nivelul de adecvare al întrebărilor. Este absolut necesar ca inainte de a debuta un studiu să existe răspunsuri clare referitoare la caracteristicile eşantionului şi a modalităţilor optime de eşantionare. de la întrebări impersonale sau neutre la întrebări personale. În mod obişnuit. De exemplu. ceea ce face posibil ca întrebările deduse astfel să nu fie adecvate populaţiei căreia i se adresează ancheta.ce alte metode se vor folosi. El poate fi administrat fie direct de operator.

relevanţa (conţinutul întrebărilor trebuie să fie corelate temei de cercetare). Această evaluare are un unic criteriu propriile comportamente ale respondentului (Câte ţigări credeţi că fumează pe zi un fumător ?). Becker (1996). primare. „Regula de aur“ este următoarea: se vor utiliza un număr cât mai mic de întrebări. Tipuri de întrebări. În funcţie de acesta avem întrebări directe (Câte ţigări fumaţi pe zi ?) şi întrebări indirecte (Câte ţigări credeţi că fumează un fumător „înrăit“ pe zi?). b. Dimensiunea sau numărul optim de întrebări într-un chestionar este o problemă frecvent întâlnită în construcţia acestora. O categorie aparte de întrebări sunt cele sugestive. chestionare cu întrebări deschise care urmăresc să obţină informaţii multiple din domenii multiple. Exemple sunt întrebările de contingenţă şi cele directe. limbajul (se utilizează expresii uzual folosite de populaţia căreia îi este adresat chestionarul). Întrebările secundare nu sunt direct corelate cu tema dar sunt folosite pentru a verifica consistenţa sau validitatea probei. nu în jargon şi fără academisme). fiecare se referă la un aspect al problemei. Astfel. Întrebările terţiare au mai degrabă rolul de a detensiona sau a crea momente de relaxare pe parcursul completării chestionarului. Se poate face o primă clasificare în funcţie de relaţia dintre conţinut şi tema studiului. (1984) sistematizează criteriile de care trebuie să se ţină cont în construcţia întrebărilor. Ele pot fi independente sau se pot completa unele pe altele. Un alt criteriu de clasificare priveşte adresabilitatea întrebării. şi prin urmare o semnificativă investiţie de timp. 63 . Acestea din urmă presupun evaluarea comportamentelor altora. apar frecvent răspunsuri nerelevante şi care nu pot fi interpretate. secundare şi terţiare. c. Acest tip de întrebare se foloseşte atunci când se presupune că subiecţii vor avea reţineri în a răspunde direct la problemele în discuţie. dar suficient de mare pentru a surprinde tema cercetată. dar există o serie de dificultăţi care apar: datorită numărul mare şi variat de răspunsuri care se obţin şi care presupun efort de prelucrare şi sistematizare. În funcţie de tipul de răspuns se pot descrie două tipuri de chestionare: întrebări cu răspunsuri fixe (antestabilite) sau întrebări cu răspunsuri deschise. d. De asemenea. Acest al doilea tip oferă un număr mare de informaţii. numărul cel mai mare de întrebări este prezent în chestionarele de opinie tip omnibus. Întrebările primare sunt direct corelate cu tema studiului. În funcţie de acest criteriu există trei tipuri de întrebări. claritatea şi simplitatea (întrebările trebuie formulate în limbaj uzual. În plus. este recomandabil să se utilizeze întrebările contingente sau pregătitoare (De exemplu: Cât de des citiţi Biblia ?) urmate de întrebări directe (De exemplu: De câte ori citiţi Biblia pe săptămână ?). Acestea sunt: a. Ele sunt frecvent utilizate şi sunt plasate de obicei înainte de o întrebare dificilă sau imediat după. Conţinutul întrebărilor. Astfel de întrebări se utilizează mai mult în sociologie şi doar în condiţii speciale sub un control strict. Vlahos.justificare logică a acestei prezentări. Reţinem că dimensiunile chestionarelor diferă în funcţie de scopul cercetării şi de metodologia utilizată. simetria (fiecare întrebare va face referinţă la un unic aspect al cercetării şi numai la unul). Ele sugerează prin modul de formulare răspunsul dorit.

acestea se vor face acum. Se utilizează diferite variante de răspunsuri cum ar fi: • scale cu răspunsuri numerice. Etapa analizei critice a chestionarului presupune analiza itemilor de către specialişti. În majoritatea cazurilor se consideră necesară o etapă de pretestare. În acest scop se aplică chestionarul pe un lot mic şi se analizează răspunsurile obţinute. • scale cu răspunsuri grafic numerice (combinaţie de simboluri grafice cu cifre). a unidimensionalităţii şi exhaustivităţii categoriilor. Această primă variantă se analizează şi se elimină întrebările neadecvate sau construite greşit. Exhaustivitatea se referă la faptul că răspunsurile propuse de autorul chestionarului trebuie să acopere toate variantele posibile de răspuns. • scale cu răspunsuri pe scale Likert. Etapa de construcţiei primei variante constă în construcţia unei colecţii de întrebări (sau itemi) mai multe decât estimăm că ar fi necesari. Etapa de revizuire a chestionarului. Chestionarele. • scale cu răspunsuri pe scale termometru. Unidimensionalitatea se referă la faptul că variantele alese trebuie să aparţină toate unui unic concept. dar trebuie respectată regula exclusivităţii. Foarte importantă în această etapă este revizuirea conţinutului itemilor. Etapa pretestării (sau testarea pilot). 64 . • scale de discriminare crescătoare. În această etapă este necesar să stabilim odată cu itemii şi modalităţile de prelucrare a răspunsurilor. Etapa de reexaminare şi modificare constă în analiza observaţiilor făcute de experţi şi. dar tot atât de importantă este prezentarea chestionarului din punctul de vedere al formatului. conţinutului şi tipurilor de răspuns. dacă sunt necesare schimbări în structura chestionarului. ca şi proiectele de interviu se construiesc după anumite reguli care trebuie respectate pentru ca rezultatele obţinute prin utilizarea acestora să fie valide. • scale cu răspunsuri verbale. Dacă după pretestare se constată erori majore atunci se revine la etapa întâia. • scale cu răspunsuri grafice. • răspunsuri pe scale cu ranguri. Posibilităţile de răspuns (ante-fixate) pot fi diverse. • scale cu răspunsuri figurale. Varianta „Altele“ adăugată la sfârşitul unei serii de răspunsuri are tocmai scopul de a acoperi variantele la care autorul poate nu s-a gândit. Etapele construcţiei chestionarului. dar şi informaţii mai puţin specifice (întrebările secundare şi terţiare). Etapa definitivării chestionarului. Exclusivitatea categoriilor cere ca itemii formulaţi să fie independenţi şi reciproc exclusivi pentru a nu crea dificultăţi de opţiune datorate suprapunerii sensurilor.Formularea răspunsurilor. adăugarea altora etc. corectitudinii instructajului etc. care surprind atât aspectele specifice cercetării. În etapa de pregătire se decide asupra tipului de chestionar. care pot interveni sugerând modificarea unora.

a. Metoda interviului Interviul poate fi definit prin raportare la chestionar ca fiind o variantă orală a chestionarului. • utilităţii fiecărei întrebări. interviul prezintă unele caracteristici specifice fiecărui tip de cercetare. • identitatea respondentului şi condiţiile în care a răspuns la chestionar nu se cunosc cu certitudine. răspunsurile dându-se în scris. Kidder. • limbajului utilizat în chestionar (corespunde nivelului intelectual al respondenţilor şi vocabularului acestora?). • formatului şi prezentării itemilor (caracterele literelor. • nu se pot determina cauzele unui anumit răspuns. În studiile calitative interviul este utilizat preponderent în 65 . Se descriu două etape ale desfăşurării interviului. • este o metodă stabilă. 1981. ordonarea în pagină. 3. 1982. Avantaje şi limite ale chestionarului. • formei chestionarului (se verifică dacă există spaţiu suficient alocat pentru răspuns. enumeră o serie de avantaje şi limite ale utilizării chestionarului în cercetare.În ultimele două etape se verifică chestionarul prin raportare la scopul studiului. în special în cazul întrebărilor deschise şi dacă răspunsurile pe care le propunem sunt uşor de înţeles. • informaţiilor care se cer (dacă sunt suficiente prin raportare la scopul cercetării). constante şi valide. • formulării şi a clarităţii conţinutului ca şi dacă întrebările prin conţinut respectă criteriile de etică ale relaţiei cercetător-cercetare-respondent. ca şi posibilitatea de a adăuga altele. 1979 ş. • permite colectarea unui număr mare de informaţii în timp scurt. • anulează sau reduce posibilitatea răspunsurilor false datorate prezenţei operatorului. prin urmare permite măsurători stabile. se selectează întrebările în funcţie de tema studiului şi se contactează persoanele care vor fi intervievate) şi etapa interviului propriu-zis. Folosit atât în studiile calitative cât şi în cele cantitative. exhaustive. unidimensionale şi exclusive). culoarea hârtiei şi a literelor). Limitele metodei sunt următoarele: • nu permite culegerea altor informaţii în plus faţă de cele cuprinse în chestionarul iniţial. • ariei de acoperire a itemilor (acoperă toate problemele ?). O etapă pregătitoare (în care se fixează scopurile. căci pot fi trimise subiecţilor prin poştă. Selltiz. Bailey. Moser & Kalton. gradul de sinceritate al respondenţilor este mai mare. • se poate păstra anonimatul respondenţilor. Avantajele metodei sunt următoarele: • pot fi aplicate cu uşurinţă acoperind zone mari. 1971. consistentă. care reprezintă o discuţie sistematică şi ordonată controlată de intervievator pentru a evita distorsionările informaţiei. ceea ce presupune verificarea: • dimensiunii chestionarului (este chestionarul prea mare sau prea mic?).

numărul de persoane intervievate. Tipuri de interviu Clasificarea interviurilor se face în funcţie de mai multe criterii. Sunt de fapt „chestionare citite“ de către operator şi construite de cercetător. interviurile pot fi: • interviurile structurate se caracterizează printr-o procedură strictă. intervievator şi respondent sau intervievat. frecvenţa aplicărilor. interviurile pot fi: • Interviuri cu o persoană. • Interviurile nestructurate nu presupun o procedură strictă de derulare. nivelul de standardizare a răspunsurilor. Opiniile de suprafaţă sunt cele mai accesibile şi de aceea aceste interviuri permit disimularea esenţialului (ex: rateuri de exprimare etc. Interviul direct (standardizat) vizează un nivel precis. 66 . la fel cum nu este absolut necesară respectarea unei ordonări stricte a acestora. iar operatorul este un „soi de robot“. Acest tip de interviu presupune întrebări cu răspunsuri deschise. • nestandardizate. Nu există restricţii în formularea întrebărilor. În funcţie de nivelul de standardizare a răspunsurilor. În funcţie de nivelul de structurare a conţinutului. • Interviuri de grup. Este utilizat frecvent în abordările calitative. cum ar fi o grupă de studenţi. În studiile cantitative se utilizează în special interviurile structurate.varianta nestandardizată (interviul intensiv. Intervievatorul dispune de o structură a întrebărilor în care se poate mişca liber. interviurile pot fi: • standardizate. Utilizarea acestui tip de interviu nu va permite obţinerea de informaţii suplimentare celor iniţial gândite. fie grup mai mare. iar analiza de continut se va reduce şi ea la un anumit nivel de suprafaţă. În funcţie de frecvenţa aplicărilor interviurile sunt: • Unice sunt cele în care se discută o singură dată cu persoana intervievată. A nu se confunda interviul în grup cu grupul de discuţie. răspunsurile se dau în scris. interviul focalizat). Fiecare întrebare are o serie de răspunsuri prestabilite dintre care persoana intervievată va alege pe cel care corespunde cel mai bine opţiunilor sale. interviul presupune doi participanţi. • Interviurile semi-structurate reprezintă o variantă intermediară între cele două descrise mai sus în alcătuirea ghidului de interviu fiind precizate o serie de întrebări obligatorii (eventual cu răspunsuri prestabilite) dar permite şi construirea pe parcurs a altor întrebări care să lămurescă diferite aspecte care apar pe parcurs.). Respondenţii formulează răspunsurile care vor fi notate de intervievator. cum sunt: nivelul de structurare a conţinutului. În funcţie de numărul de respondenţi. În acest al doilea caz. asupra carateristicilor căruia vom reveni. mamă-fiică). În cazul interviurilor în grup avem două situaţii : fie grup mic două persoane (soţ-soţie. presupun construirea şi respectarea unui ghid asemănător cu un chestionar şi sunt specifice cercetărilor cantitative. Fiecare participant la grup primeşte o foaie de hârtie pe care notează răspunsurile.

iar acest tip de interviu permite obţinerea unor informaţii specifice şi complexe. se lucrează cu informatori. Acest tip de interviu este specific psihologiei clinice. • Interviurile convergente Sunt interviuri nestructurate care se folosesc în terapiile de familie. 2. fie în combinaţie cu o serie de instrumente diagnostice. adică persoane care deţin informaţii corecte şi multiple asupra situaţiei care este subiect de cercetare. • Interviurile centrate (focalizate) presupun o discuţie semistructurate pe o temă bine precizată şi interviuri de grup. 67 .  Exerciţii 1. În continuare vom aminti o serie de interviuri care se deosebesc prin scopul urmărit şi implicit prin conţinut. Se lucrează cu experţi care oferă informaţii. În mod obişnuit presupun doi intervievatori (un bărbat şi o femeie). Permit descrierea caracteristicilor comportamentale. În mod obişnuit. emit judecăţi şi predicţii. Ele sunt tipice pentru studiile longitudinale şi studiile panel. El permite studiul structurilor culturale şi a comportamentelor arhetipale. Intervievatorul sau cercetătorul reuneşte aceste informaţii într-o structură logică explicativă. • Interviurile narative au apărut în 1937 şi au ca scop descrierea structurilor comunitare. Dezvoltat la început ca un instrument tipic al etnografiei şi antropologiei. Construcţia unui chestionar. a simbolurilor utilizate. • Interviurile analitice se bazează pe o teorie şi au ca scop analiza conceptelor specifice acesteia.Selectarea unui eşantion de populaţie folosind tehnicile de eşantionare probabilistică (se lucrează cu microgrupuri de studenţi).Construirea unui ghid observaţie (se lucrează cu microgrupuri de studenţi). Avantaje: intervievatorul este un modelator. Este o metodă calitativă întrutotul. • Interviurile etnografice. Se cere subiecţilor să descrie o serie de situaţii care exemplifică specificul relaţiilor dintre membrii comunităţii sau dintre aceştia şi liderii grupului. a relaţiilor sociale şi a evenimentelor prin prisma teoriei respective. Pe parcursul interviului se discută nodurile conflictuale semnalate de respondenţi. subiecţii au o libertate totală de răspuns. acest tip de interviu este preluat ulterior de psihologia socială şi sociologie. Abordările calitative utilizează doar interviurile unice. stabilirea relaţiilor dintre simboluri şi comportamente şi în general explicarea sensurilor comportamentelor tipice unei culturi. • Interviurile diagnostice sunt cunoscute şi sub numele de anamneze şi urmăresc să obţină descrierea evenimentelor majore de pe parcursul vieţii şi permit o diagnoză a individului fie utilizat independent. Discuţiile cu aceşti experţi permit obţinerea unei imagini valide a structurii sociale. • Inteviurile Delphi sunt o variantă a interviului etnografic aplicat într-un studiu multifazic.• Panel sunt cele în care intervievatorul revine odată sau de mai multe ori la aceeaşi persoană.

nr 3. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică.) (1993) Metodologia psihologică şi analiza datelor.. interviul de producere a datelor.  Bibliografie May. Editura Sincron. issues. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică.. Bucureşti. Editura Sincron Hambleton. interviul comprehensiv. May.) (1993) Metodologia psihologică şi analiza datelor. (coord. Cluj Napoca. (1993) Metodologie psihologică şi analiza datelor. 68 ... De Singly. pp 270-276. L. I. T.. (coord. issues. Open University Press Radu. Cluj. Bucureşti. T. (2 seminarii. 62-68). (1975) Chestionarul în investigaţia sociologică. (1975) „Chestionarul în investigaţia sociologică“. S. I. methods and process. London. (1982) Metodologia cercetării sociale. (coord. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică Chelcea. (1993) Social Research.. et al. Editura Polirom. Open University Press Radu. I. Bucureşti (pg.. Chelcea. methods and process. European Journal of Psychological Assessment. (1994) Field test of the ITC Guidelines for Adapting Educational and Psychological Tests. Cluj Napoca.. S. F. R. Editura Sincron Vlăsceanu. Iaşi.) (1998) Ancheta şi metodele ei: chestionarul.Construcţia unui ghid de interviu. London. (1993) Social Research.. Radu.. vol 15. se lucrează cu microgrupuri de studenţi).

Obiective La sfârşitul acestei prelegeri. studentul va putea : . 69 . analiza şi interpretarea urmelor şi a documentelor materiale precum şi analiza arhivelor.să aibă o înţelegere mai largă a diferitelor aspecte practice legate de problematica măsurătorilor indirecte sau alternative ale comportamentului uman . .PRELEGEREA VIII Măsurători indirecte sau alternative ale comportamentului uman Introducere Această a opta prelegere analizează măsurătorile indirecte sau alternative ale comportamentului uman.să coreleze dimensiunile teoretice cu cele practice ale psihologiei.

sunt informaţiile care se obţin prin intermediul anchetei (implică o relaţie directă între cercetător – subiect). descriptive (observaţia. ancheta) sau a metodelor experimentale pot genera această reacţie şi micşora validitatea rezultatelor. Urmele sau documentele materiale sunt importante în cercetarea psihologică pentru că ele reprezintă măsurători de comportamente neinfluenţate de reacţii de dezirabilitate. Spre deosebire de acestea. Tipuri de urme şi documente materiale Urmele sau documentele materiale sunt dovezi ale activităţii omului. iar distanţa dintre paşi poate indica atât înălţimea cât şi ritmul mersului. identitatea unei persoane ca şi despre situaţia în care un anume comportament s-a dezvoltat. Spre exemplu. Utilizarea oricărui tip de metode. Acestea sunt importante prin ele însele.Conţinut şi tematizare Rezumat Măsurătorile indirecte ale comportamentului reprezintă metode. Observaţia şi ancheta sunt metode specifice cercetărilor descriptive şi metodele indirecte ale comportamentului se utilizează tot în acest tip de cercetări. Analiza arhivelor permite descrierea activităţilor unei persoane. resturi de obiecte. Examinarea sau analiza urmelor ca şi a altor documente materiale pot oferi date importante relativ sigure despre caracteristicile fizice. Analiza şi interpretarea urmelor şi a documentelor materiale S-a demonstrat faptul că examinarea sau analiza urmelor ca şi a altor documente materiale pot oferi date importante relativ sigure despre caracteristicile fizice. dar sunt utilizate cel mai frecvent în scopul validării concluziilor obţinute cu alte mijloace de evaluare. prezente sub forma unor fragmente. urma paşilor pe nisip oferă informaţii asupra dimensiunilor şi vârstei. identitatea unei persoane ca şi despre situaţia în care un anume comportament s-a dezvoltat. 1. 70 . care se numesc informaţii provocate. sau produse intacte. a unei instituţii sau a oricărui grup social şi este o aplicaţie a analizei de conţinut. şi oarecum la polul opus. Aceste surse de informaţii (documente arhivate de atestare) pot fi utilizate şi în validarea experimentelor naturale. alternative şi / sau de completare a metodelor descriptive (observaţia şi ancheta). a produselor activităţii nu suferă influenţa reacţiei de dezirabilitate socială deoarece se face în absenţa persoanei generatoare de urme. Analiza urmelor materiale. În mod obişnuit aceste metode se utilizează în combinaţie cu alte metode. Webb în 1981 consideră că o abordare multidimensională în testarea unor ipoteze este recomanadată pentru a reduce numărul de artefacte datorate procesului de măsurare.

Analiza produselor activităţii oferă posibilitatea de a măsura caracteristici de personalitate. caracteristicle sticlăriei oferă informaţii despre obiceiurile alimentare ale populaţiei din perioada în care au fost produse. a. urmele pe sticla vitrinelor din expoziţii sunt un semnal pentru popularitatea exponatului şi vârsta publicului vizitator. Informaţiile din arhive sunt nereactive. Urmele pot rezulta fie prin acumulare (grafitti-ul. încuiate sau nu. construcţii păstrate intacte care ne permit. Ca măsuri ale comportamentului. Erorile de evaluare se pot datora unor factori fizici care conduc la degradarea unor obiecte şi transformarea lor în urme (funcţionarea intermitentă a curentului electric poate fi o cauză a nefuncţionării ceasurilor publice şi nu lipsa de interes a populaţiei pentru punctualitate) sau existenţa unor produse nu sunt întotdeauna reflexul unor atitudini ci pot fi impuse (spre exemplu: blocurile din satele romăneşti). cărţi. a instituţiilor şi a altor grupuri sociale. reflectă interesul pentru proprietate. praful pe cărţi neutilizate). analiza structurii cuiburilor permite descrierea comportamentului păsărilor. obiecte. gradul de deteriorare al cărţilor din bibliotecă indică interesele pentru diferite domenii. Indiferent de modalitatea de apariţie a lor. 2. stiluri de viaţă. uzura încălţămintei la copii (măsurată în două momente de timp) indică ritmul de activitate al acestora. ca şi în zoopsihologie. compoziţia gunoiului este un indicator al obiceiurilor alimentare şi al stilului de viaţă. În antropologie acest tip de produse sunt esenţiale. superstiţii. stilurile arhitecturale sunt reprezentări semnificative pentru un stil de viaţă şi pentru relaţiile sociale. urmele de pe piedestalele statuilor sau distrugerile cauzate acestora sunt indicii despre credinţe. culturale. împreună cu datele obţinute prin aplicarea unei tehnici de anchetă. datele din arhive pot fi utilizate pentru a demonstra sau infirma 71 . pattern-uri comportamentale. uzura treptelor şi a podelelor este indiciu de trafic. sunt de două tipuri: a) fragmente de obiecte sau obiecte nefuncţionale care atestă activitatea prezentă sau trecută a unei persoane. arhivele prezintă o parte din avantajele întâlnite în cazul documentelor materiale. urmelor li se pot asocia o serie de semnificaţii psihologice. Astfel sticlele de băutura din gunoaie sunt un indicator al consumului de alcool în gospodării. Ca şi măsurile de evidenţă fizică. Urmele ca şi produsele (sau obiectele intacte) oferă informaţii valide despre comportamentul uman. construcţii. atitudini politice. pe care le vom numi urme. trepte). Analiza arhivelor Arhivele sunt înregistrări sau documente care înregistrează activităţile indivizilor. o evaluare completă a comportamentelor şi trebuinţelor umane. uşile de la maşini. în funcţie de criteriul integrităţii. alimentele lipsă în galantare sunt un indiciu pentru preferinţele alimentare. care mai pot fi utilizate pe care le vom numi produse. obiective şi reprezintă o alternativă la informaţiile care se pot obţinute utilizând ancheta şi obsevaţia.Urmele sau documentele materiale. fie prin erodare (covoare. Produsele sunt obiecte. Validitatea acestor informaţii trebuie întotdeauna verificată prin apelul la alte surse. b) creaţii. b. Spre exemplu.

registrele agenţiilor guvernamentale pentru tendinţele de evoluţie a societăţii. 2. Informaţiile despre persoana născută includ de cele mai multe ori oraşul sau statul în care s-a născut. cărţi. O serie de acte şi date monitorizează permanent activităţile şi acţiunile indivizilor. Utilizarea acestei metode se poate face individual sau poate fi o metodă în cadrul unei metodologii complexe de cercetare. toate sunt surse de informaţie asupra stării unei societăţi într-un moment dat. registrele tribunalelor pentru evoluţia comportamentul antisocial. ele putând deveni obiect de analiză. salariile bugetarilor pentru suportul comunitar. La rândul lor aceste două categorii mai pot fi împărţite în funcţie de criteriul permeabilităţii şi transparenţei la public. cifre). Un criteriu ar fi acela care face distincţia dintre arhive continue în care informaţiile au fost/sunt mereu actualizate (fişierele referitoare la taxe şi datele referitoare la unele agenţii guvernamentale) şi arhive discontinue sau periodice (taxele anuale pentru locuinţe. Datorită naturii lor în continuă modificare. 1972). iar titlurile articolelor de ziar pentru tendinţele presei. cărţile de copii aflate spre vânzare sunt reprezentative pentru calitatea modelelor (eroi şi eroine). destinatarul (documente personale. data şi 72 . conţinuturi de media. produsul net brut. iar persoana nou născută este înregistrată ca cetăţean. La naşterea fiecărui om se eliberează o serie de acte. acte oficiale. La nivelul unei comunităţi. distribuţia populaţie sunt doar câteva exemple de informaţii înregistrate la nivel macro. Astfel. O alta sursă de arhive este massmedia. arhivele curente sunt foarte utile în cazul studiilor longitudinale. Arhivele în toate formele lor. emitentul (oficiale şi neoficiale). conţinutul informaţional (limbaj natural. 4. în timp ce altele cum ar fi registrele unor firme particulare sunt mai puţin accesibile publicului larg.. nivelul vânzărilor de bunuri de larg consum pentru eficienţa publicităţii. Tipuri de arhive Marea diversitate de informaţii şi mulţimea de surse fac din clasificarea arhivelor un lucru dificil. Distingem astfel între informaţii publice şi informaţii confidenţiale.validitatea datelor obţinute cu alte metode. cifrele asigurărilor de călătorie cu avionul pentru opinia publică înainte şi după un accident aerian (adaptare după Brandt. care permit analiza dezvoltării societăţii. natura documentelor (scrise. Chelcea (1993) reţine patru criterii: 1. Iluţ (1997) enumeră alte criterii de clasificare a arhivelor şi anume vechimea documentelor. vânzările şi documentele personale). Dintre arhivele continue fac parte informaţiile publice care sunt o sursă puternică de informaţii. cărţile de telefon sunt ilustrative pentru componenţa grupurilor etnice. audio). Se cunosc o serie de alte tipuri de înregistrări care pot servi ca sursă de arhive cum ar fi înregistrarea întârzierilor şi a absenţelor pentru obiceiuri de muncă şi responsabilitate. accesibilitatea. vânzarea de seminţe şi alune la un meci de fotbal ca indicatori pentru nivelul de tensiune şi de excitabilitate. 3. Spre exemplu. Surse de arhive. imagini. De cele mai multe ori arhivele care ţin de organizaţiile guvernamentale sunt publice. destinatarul. înregistrarea datelor privind produsul intern brut. grupurilor şi societăţilor. a unei ţări. documente publice). gradul de încredere. exporturile şi importurile majore.

culoare care era de cele mai multe ori era confundată de suporteri cu culoarea neagră. se ştie că în folclor culoarea neagră este asociată cu ideea de rău şi nenorocire. Analiza arhivelor a demonstrat că ea este validă: echipele îmbrăcate în negru au fost penalizate mai frecvent comparativ cu cele imbrăcate în alb sau alte culori. Ei au început prin a se întreba dacă o echipă îmbrăcată în negru este mai agresivă decât o alta îmbrăcată în alb. data şi ora la care a survenit moartea.momentul naşterii. pe de altă parte.a. „cei buni“ au pălării albe. Frank şi Gilovich's (1988) au utilizat analiza arhivelor într-un studiu asupra relaţiei dintre simbolistica culorilor (alb şi negru) pe de o parte şi reprezentarea conceptelor de fast şi nefast. listă neagră. numele părinţilor ca şi al nou născutului. inclusiv în cea românească. Ziarele nu se lasă nici ele mai prejos descriind succesele notabile sau eşecurile lamentabile ale diverselor persoane şi personalităţi locale sau internaţionale. a mutaţiilor (în cazul locuinţelor) sunt şi ele bine cunoscute. De asemenea. suflet negru. ciumă.d. Firmele la care lucrăm pot îndosaria numărul de absenţe şi numărul de întârzieri pe care le avem într-o perioadă de timp. negrul se asociază cu moartea. black death“/ şantaj. iar „ cei răi“ au pălăriile negre. Care procese psihologice pot fi răspunzătoare pentru acest efect? Cei doi sugerează că atât percepţia socială cât şi percepţia personală îşi pun amprenta asupra rezultatului. De asemenea. se mai înregistrează alte serii de informaţii despre ceea ce suntem noi. Între cele două momente extreme ale existenţei noastre. ciuma neagră. Controlul taxelor de către stat. Ei susţin că 73 . Detaliile raportului vor include. a registrelor financiare. al vânzărilor şi cumpărărilor sunt şi ele minuţios notate şi îndosariate. Atunci când un om moare există o altă serie de formalităţi şi înregistrări care certifică stingerea din viaţă a persoanei respective. cauza decesului. Au studiat arhivele Ligii Naţionale de fotbal american şi a celei de hochei pe gheaţă şi au evaluat agresivitatea luând ca indicator penalizările acordate pe parcursul meciurilor: numărul de infracţiuni menţionate pe parcursul unui meci de fotbal american şi numărul de minute totalizate pe banca eliminaţilor în cazul hocheiului pe gheaţă. moartea cea neagră. negru ca iadul. În limba engleză chiar şi în compunerea cuvintelor se poate constata că toate cuvintele care exprimă defecte şi neajunsuri sunt compuse dintr-un cuvânt de bază plus negru: „blackmail. Spre exemplu. Frank şi Gilovich au studiat modul în care aceste arhetipuri afectează modul de a gândi şi a se comporta al oamenilor. despre ceea ce devenim şi despre comportamentul nostru.m. Ipoteza studiului asocia culoarea neagră cu un număr mai mare de penalizări. Administraţiile locale ţin o evidenţă a căsătoriilor. liceu ş. Spitalele au condici speciale în care se înregistrează internările şi externările. Cei doi au pornit de la ideea că în filmele americane western poţi face întotdeauna diferenţa între personajul negativ şi cel pozitiv. o zi neagră. în multe culturi. existenţa evidenţelor contabile. în majoritatea cazurilor. de gimnaziu. psihologii la fel. Şi în limba română întâlnim cuvinte sau sintagme de tipul listă neagră. doctorii înregistrează vizitele pacienţilor. Excepţie a făcut o echipă al cărui echipament era albastru închis. blacklisted. Aceste informaţii nu sunt numai referinţe personale-individuale ci oferă o reprezentare completă a evoluţiei unei societăţi. Echipele care au totalizat numărul cel mai mare de infracţiuni erau cele al căror echipament era predominant negru. Pe de altă parte. precum şi vârsta persoanei în cauză. Şcolile au un sistem ordonat care înregistrează trecerea oamenilor prin clasele şi anii primari.

unul bazat pe date de arhivă şi celălalt bazat pe date experimentale a permis validarea ipotezei: simbolurile culturale influenţează comportamentul uman.  Exerciţii 1. Metoda utilizată în analiza arhivelor este analiza de conţinut. Principalul avantaj ale acestei metode este acela că informaţiile obţinute nu sunt influenţate de dezirabilitate socială. Rezultatele au demonstrat că echipa în negru a fost cotată în majoritatea cazurilor ca fiind mai agresivă. Compararea rezultatelor primelor două studii. De asemenea ea permite validarea externă a cercetărilor experimentale. La sfârşitul meciului studenţii au cotat echipele din punct de vedere al agresivităţii jocului. Campioana mondială a Australiei. E. New York. În continuare au fost rugaţi să se îmbrace cu echipamentele alese. În al doilea studiu li s-a cerut studenţilor să opteze între echipamente de diferite culori. Arhivele sunt documente care redau nu doar activităţi ale oamenilor.arbitrii. Cel mai bun exemplu de agresivitate este echipa „All blacks“ echipa de rugby a Noii Zeelande execută un dans ritual agresiv (Haka) la începutul partidelor şi sunt consideraţi cei mai duri jucători de rugby din lume. (obligatoriu!)  Bibliografie Shaughnessy. studenţi şi arbitri au urmărit un meci în care o echipă era îmbrăcată în negru şi cealaltă în alb. ca şi testarea ipotezelor în condiţii de experimente naturale. 2. S-a constatat că studenţii care optaseră pentru costume negre au ales un numar semnificativ mai mare de jocuri agresive comparativ cu cei care au preferat alte culori de îmbrăcăminte. au tendinţa de a percepe jucătorii îmbrăcaţi în negru mai agresivi comparativ ce cei îmbrăcaţi în alte culori.B.Măsurători indirecte ale comportamentului uman ca metode de completare sau alternative a informaţiilor obţinute prin observaţie şi anchetă –exemplificări. Mc Graw-Hill Publishing Company 74 . Completarea proiectului de cercetare cu utilizarea unei metode alternative. Zechmeister.. J. dar şi publicul. printre care şi negru. În primul dintre acestea.J. s-a impus prin tehnică şi nu prin agresivitate. Jucători la rândul lor dacă au costume negre tind să dezvolte un comportament mai agresiv. ca reacţie de apărare. Studiul a urmărit să verifice opţiunile pentru diferite jocuri mai mult sau mai putin agresive. instituţiilor sau a altor grupuri sociale ci permit şi o diagnoză corectă a trăsăturilor psihice generatoare de comportamente diferenţiate. Pentru a-şi susţine ipoteza cei doi au recurs la studii experimentale. (1990) Research Methods în Psychology.. al cărei echipament este de culoare verde deschis.

Bardin. Belmont. Prentice Hall 25. (1982)(1988) Observation directe du comportement. Caplow. Cattell. A. Y. B. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică 18.). Colecţia Ştiinţe sociale. în: Hum. Bandura. (1960) Leadership. Bucureşti. în Dicţionar de sociologie (coord. In M. Dinca. Journal of abnormal and social psychology 6. Paris.F. Piteşti: Universitatea din Piteşti 22. Chelcea. R. Festinger & D.) (1998) Ancheta şi metodele ei: chestionarul. (1975) Les Suicides. Bucureşti. (coord. MacMillan. Iaşi.U. Constantinescu (ed. Editura Polirom 24. Chelcea. (2002) Metodologia cercetării sociale. Paideia.K. S. J. 8. (1993) Analiza conţinutului.). S. Paris. Brandt.BIBLIOGRAFIE GENERALĂ 1. P. Revue de Psychologie. Anastasi. R. (1953)(1963) L'analyse du matériel qualitatif. Chelcea. Bachrach. Open University Press 7. M. CA. (1995) Cunoaşterea vieţii sociale. B. (1970) L'Enquête sociologique. Woodsworth 3. (1994) Qualitative methods in psychology – a research guide. Bucureşti. U. Paris. Rinehart and Winston. Berne. Englewood Cliffs.).M.Relat. nr. 2. J. Flick & al. 4 17. Bannister. Becker. (1992) The practice of Social Research (6th edition). S. Dreher.) Fondements et étapes de la recherche scientifique en psychologie. ed. (1972) Studying behavior in natural settings. (1989) The research act: a theoretical introduction to sociological methods. interviul comprehensiv. D. (2000). (1989) Experimentul în psihosociologie.U. In L. (eds. (1975) Chestionarul în investigaţia sociologică. London. Cambridge. Sociologie. Babel 21. Harper 9. P. (3rd ed. etică şi politica socială. Babbie. C. (1962) Psychological research: An introduction. Bucureşti. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică 19. 16. New York: Holt. NJ.2 26. Edisem 10. N. Editura Economică 23. Bass. E. A. Munich. Denzin. (1961) Transactional analysis in psychotherapy. G. Katz (eds. Psychologie Verlangs Union 75 . Bulai. De Singly. (1963) Imitation of film mediated aggressive models. Focus-grup. S. Robert (ed. F. L. Baechler. în C. Harvard University Press 11. Sheila. Fundamente metodologice. University Press of America 13. Hyacinthe.. St. Armand Colin 15. Chelcea. Calmann-Levy 5. Psychology and Organizational Behavior.M. New York: Random House Wadsworth Company 4. Bucureşti 14. (1982) Psychological Testing (5th ed. A. Grove Press New York 12. Paris. Cartwright. A.) Handbook Qualitative Sozialforschung. S. S. T. A. (1996) Accounting for tastes.P. Editura Institutului Naţional de Informaţii 20. E. interviul de producere a datelor.F. P.) Les méthodes de recherche dans les sciences sociales. J. Beaugrand. New York. Bucureşti. Zamfir şi L Vlăsceanu). Chelcea. (1991) Gruppendicussionverfahren. (1954) New Concepts for Measuring Leadership în Terms of Group Syntality. (1991) L'Analyse de contenu. M & Dreher. P. R. R. (1998) Échelle d’évaluation a ancrage comportemental de la créativité. (2001) Analiza secundară a cercetărilor sociologice. N. Chelcea. E.

Journal of abnormal Psychology.E. Haber. (1994) Critical requirements: A new approach to employee evaluation. p. Iluţ. Polirom 41. (1968) The mind of a mnemonist. Lippit. Paris. Citat după trad. issues. (1993) Social Research.K. Leavitt. C. P. Reading.. H. Columbus 38. M. vol 15. Prentice Hall 48. Vlăsceanu). Dunod. U. F. p. New York 52. Marx. T. Marx. Landy. 10.. În H. (1979) A naturistic study of social influences on meal size among moderately obese and no obese subjects. R. London. (1992) Les testes d'intelligence. Denzin si Y. Psychologie sociale „Textes fondamentaux”. Open University Press 76 . Holsti. London. Managementul resurselor umane. franceză „Structure du comportement agressif dans de climats sociaux crées experimentalement“ în K. P. Flick.N.Lévy. (1993) Monografia sociologică. PUF. 1959 50. în. Editura All. I. Kardorff. Marabout.. J.S. in Handbook of qualitative research.H. şi Haber. C. Frank. 293-316 49. methods and process. D. p. European Journal of Psychological Assessment.R. American Journal of Psychology 36. S. Klausnitzer. M. Conf. (1968) Some effects of certain communication patterns on group performance.27. V. (1997) Abordarea calitativă a socioumanului. A. Landy. 1968. Polirom.E. H. Memory & Cognition 51.271-299. Bucureşti 47. Sage 31. I.F. K. G. R. G. Keohane. D. Krantz. Paris. Keup. J. l. Iaşi 42. (ed.K. L.H. Grawitz.H.Lewin. Editura All. ed. Bucureşti. Hemphil. Mass. Iaşi. Trumbo. O. R. A. (1988) Focus groups. şi Gilovich. J. New York 53. Krauger. S. A. Polirom 40. Bucureşti 29. T. Luria. Pitariu.38-50. AddisonWesley 39. (1983) Local knowledge: further essays in interpretative antropology. Dalloz 35. „Personnel Psychology“. Sage 46. New Jersey. Flanagan. (1969) Content analysis's for the social sciences. (1994) The Psychology of work behavior. Lincoln). Rotariu. Ohio State University. Munich.L. R. Hambleton. (1994) Interviewing: The art of science. The science of people. London. M. Homewood. Iluţ. pp 270276 37. 34. Verba. (1939) Patterns of aggresive behavior in experimentally created social climates. New York. Golu. franceză: Quelques effets de divers canaux de communication sur la performance d’un groupe. (1963) The general nature of theory construction.R. Loftus. Iaşi 43. Editura Babel. citat după trad. Psychologie Verlangs Union 30. Iaşi. T. Bucureşti 28. Rosenstiel. Psychologie dynamique. R. (1950) Leader Behavior Description.. Macmillan. Pitariu. E. J.. (1997) Ancheta sociologică şi sondajul de opinie. (1974) Psihologia socială. King. F. (1982) Mental shock can produce retrograde amnesia. R.. Geertz. (1994) Field test of the ITC Guidelines for Adapting Educational and Psychological Tests. (1982) Does silent reading involve articulation? Evidence from tongue twisters. P. Paris. (eds) (1991) Handbuch Qualitative Sozialforschung. May. Psychosomatic Medicine 45. Journal of social Psychology. în l. In Theories in contemporary psychology. Lewin. von. (1972) Methodes des sciences sociales. & Wolf. Journal of personality and social psychology 32. în: A. Fontana. (1978) Validitatea şi fidelitatea în măsurare în ştiinţele sociale. C. Editura Didactică şi Pedagogică. T. Polirom. şi Burns. Basic Books 33. (2000) Fundamentele cercetării sociale.. S. M. N. Filipescu. J. Managementul resurselor umane. F. Basic Books. White. II: The Dorsey Press.. şi Frey. 46. Zamfir şi L.. (1988) The dark side of the self – and social perceptions: Black uniforms and aggression in professional sports. în Dicţionar de sociologie (coord. Kerlinger. (1987) Psychology. nr 3. Alleur 44. R. E..

I. Grove. J. J. Popescu Neveanu. London. interviul comprehensiv. A. E.U. Muchielli. H. Smith. Sechrest.. III. Paris. R. Iaşi. (1997) Understanding social research: perspectives on methodology and practice. London 76. Psychol. T. Zechmeister. Paris. Strauss. (1963) On the social psychology of the psychological experiment: The experimenter's hypothesis as unintended determinant of experimental results. Cluj-Napoca. (1966) Psyhotheraphie et relations humaines. (1994) L`analyse par théorisation. Bruce C. M. Pitariu. Scott. şi Corbin. (1983) Psihologia selecţiei şi formării profesionale. Foresman 71. P. G. interviul de producere a datelor. New York 78.S. A. Rotariu. Sincron 72. 2d ed. Ed. 57. Parsons. Denzin si Y. Bucureşti 68. J. N. (1981) Noncreative measures in the social sciences. Walker. The Macmillan Press Ltd. T. CA. P.. Straits. Interviewing and attitude measurement. Margaret M si McAllister. American Psychologist 62. E.A.U. (1970) Fondements de la Sociométrie.. 60. L. Houghton-Mifflin. London / New York. Rosenthal. 73. Radu. (1977) Curs de psihologie generală. and Kendall. ed. M. H. Posner. (1990) Reschearch methods in psychology. 4/1992 56. (1994) Social Research.B. Sage 66. D. (1954) La psychologie expérimentale des groupes: variables et dimensions majeurs. De l'Universite de Louvain.) (1998) Ancheta şi metodele ei: chestionarul. (1963) Retranslation of expectations: an approach to the construction of unambigous anchors for rating scales. American Scientist 74. Bucureşti 70. Revista de Psihologie nr. Journal of Applied Psychology. (1992) Questionnaire design. McKenzie.E. E. Newsbury Park. Editura Polirom 80.K. J. Falmer Press 55. L. A. E. Patton... şi Kingers. A. R. Popescu Neveanu. Glenview. L. New York. 2 81. P. CA: Sage 77.F. Orne. Paris. (1978) Dicţionar de Psihologie. Boston 77 . Facultatea de Filosofie. 1954. Straits.. B.T. Pagès. (1994) Les méthodes qualitatives. Editura All. Oppenheim. in Handbook of qualitative research (ed.J. De Singly.. Singleton.. Oxford University Press 79. New York. Sarantakos. Webb. (1993) Metodologie psihologică şi analiza datelor. C. P. S. Paris. Bucureşti 69. (1937) The structure of social action.Jr. (1956) Exploration de la personnalité. Pinter Publisher 61. (1993) Qualitative evaluation and Research Methods. Sage 82. Şase luni „Fulbright Scholar“ la Universitatea Lafayette.N. (1973) Cognition: an introduction. Cahiers de recherche sociologique 65. 7 ed. R. Campbell. H. G. (coord. Muchielli. P. J. nr. R.T. G.U. McGraw –Hill Publishing Company. Dacia 67. C. Free Press 83. P.F. (1994) Managementul resurselor umane. (1990) Basics of Qualitative Research: Grounded Theory Procedures and Techniques.54. (1988) Approaches to social research. Mitrofan. M. Stake. vol. Universitatea Babeş-Bolyai 75. Journal of anormal and social psychology 63. Lincoln) London. Osgood. Bull. (1996) Dictionnaire des méthodes qualitatives en sciences humaines et sociales. (1962) On the social psychology of the psychological experiment: With particular reference to demand characteristics and their implications. 2/1993. Newbury Park. F. Paille. (1991) Curs de metode şi tehnici de cercetare sociologică..F... N.7 64. Shaughnessy. II. I. (1959) Motivation and language behavior: a content analysis of suicide notes. ClujNapoca. Principiile etice ale psihologiei americane. Powell.. Pitariu. Editura Albatros..L. R. (1994) Case studies. M. Cluj-Napoca. 58. Armand Colin 59. Murray. şi colaboratorii. C. P. Moreno. Universitatea din Bucureşti. Rogers. M.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful