ªCOALA NAÞIONALÃ DE ªTIINÞE POLITICE ªI ADMINISTRATIVE SOCIOLOGIA CUNOAªTERII Lect. dr.

ELENA BECA Cuvânt introductiv Cursul de Sociologia cunoaºterii are ca scop sã punã în evidenþã, pe de o parte, modul de in terpretare al realitãþii sociale specific sociologiei ºi pe de altã parte, sã descrie meca nismele sociale care intervin frecvent în procesul de formare al cunoºtinþelor. Am considerat cunoaºterea o activitate predilectã a fiinþelor umane, ale cãrei aspecte i ntervin în cele mai diverse situaþii de viaþã. Încercând sã pãstrãm savoarea sociologicã am utilizat citate din operele capitale ale sociol ogilor mari: Emile Durkheim, Max Weber, Karl Marx, Karl Mannheim, Georg Simmel, Pitirim Sorokin. Pentru interpretãri am utilizat fragmente consacrate ale unor comentatori sociolog i ca: Robert Merton, Robert A. Nisbet. Am avut de asemenea nevoie, sã ne sprijim pe contribuþii cunoscute din textele ºtiinþifi ce ale profesorilor români de sociologie, Septimiu Chelcea ºi Ilie Bãdescu. Am apelat atunci când am considerat necesar, la contribuþiile psihologiei sociale. Am conturat astfel pentru studenþi, perimetrul unei sfere de interes particulare a sociologiei pãstrând însã tot timpul interesul pentru spiritul general al ºtiinþei sociolog ice, astfel încât sã concretizãm obiectivul stabilit iniþial al unei introduceri în sociolog ie. Mulþumim pe aceastã cale conducerii ªcolii Naþionale de ªtiinþe Politice ºi Administrative pe tru încrederea acordatã ºi aºteptãm cu tot interesul ºi responsabilitatea, colaborarea cu st udenþii acestei facultãþi, menþionând ca fapt cert, caracterul profund de cunoaºtere al aces tei experienþe. Lect.dr. ELENA BECA Aprilie 2000 Curs 1 LIBERTATEA DE INTERPRETARE ÎN SOCIOLOGIE

Prima lecþie de ºtiinþã socialã - scrie Wright Mills - pe care o datorãm imaginaþiei sociolog ce este ideea cã individul nu-ºi poate înþelege propria experienþã ºi nu-þi poate fãuri dest cât dacã se situeazã în epocã. El nu-ºi poate cunoaºte ºansele în viaþã decât înþelegându-le ror indivizilor care se aflã în aceleaºi circumstanþe cu el". Imaginaþia sociologicã este în ccepþiunea sociologului american forma cea mai fertilã a conºtiinþei de sine". Ea este o c alitate intelectualã ce pare sã dea speranþe nelimitate procesului de comprehensiune a realitãþii umane intime în legãturã cu realitãþi sociale mai largi". Îmbinând reflecþia ºtiinþificã cu spiritul critic, Wright Mills comenteazã în lucrarea Imagi ociologicã", modul în care reprezentanþii americani a douã mari direcþii de interpretare s ociologicã, valorificã" travaliul ºtiinþific. Dincolo de aspectul critic ºi chiar usturãtor l comentariului, gãsim în lucrarea lui W. Mills douã exemple ale unor modalitãþi de interp retare sociologicã a realitãþii justificate pânã la un punct. Pledoaria lui W. Mills atrag e atenþia tocmai asupra varietãþii modurilor de interpretare sociologicã a lumii trãite, i nfluenþate decisiv de factori majori, de naturã socialã între care se evidenþiazã instituþion lizarea sociologiei. Cunoaºterea societãþii se realizeazã atât prin orientarea cercetãrii spre cunoaºterea nemijlo itã, empiricã a realitãþii, cât ºi prin constituirea unor niveluri teoretice foarte abstract e. Fãrã sã minimalizeze importanþa cercetãrii empirice a societãþii atât de caracteristicã vremi stre, W. Mills propune depãºirea acesteia prin subordonarea ei unor scopuri ale cuno aºterii de anvergurã. În acelaºi timp, el nu acceptã nici superteoria pe care o rezumã ca pu rã asociere ºi disociere a conceptelor". În fond, considerã W. Mills superteoria dincolo de grandelocvenþa ei, conþine idei excel ente. Anumite disproporþii ar putea fi evitate în mãsura în care s-ar putea ºti ce dezvolta re reclamã expunerea unei idei pentru a fi clarã ºi ce importanþã pare sã aibã aceastã idee: experienþe elucideazã, câte probleme permite sã fie rezolvate sau mãcar sã fie puse".

În ceea ce priveºte problematica, Sistemului social" al lui Talcott Parsons este un e xemplu de abordare a ordinei sociale. Limitele explicaþiei privesc neputinþa de a lãsa loc - în cadrul Sistemului" - transformãrii sociale, istoriei însãºi pe care o lasã în susp ie, recomandând cercetãri empirice. Cauza fundamentalã a înfãþiºãrii specifice a superteoriei - scrie W. Mills - o constituie al gerea încã de la început a unui nivel de gândire atât de general, încât adepþii ei nu pot în ogic sã se sprijine pe observaþie. În calitatea lor de superteoreticieni, ei nu vor pu tea sã coboare niciodatã de pe culmile generalitãþilor pânã la probleme în contextul lor isto ic ºi structural". Reflectând asupra acestui neajuns, sociologul conduce demersul spre o posibilã soluþie . O mare lecþie care rezultã din lacuna sistematicã ce existã în opera superteoreticienilor este aceea cã orice gânditor chibzuit trebuie sã fie în permanenþã conºtient de nivelurile a stracþiei la care lucreazã, ºi astfel sã le stãpâneascã". Acest fapt ar presupune coborârea din abstracþiile înalte ale superteoriei în concretul istoric în care conceptele monolitice ºi singulare nu pot fi practic utilizabile. Revenind la problema ordinei sociale care este tema majorã a lucrãrii lui Parsons, W . Mills aratã cã aceasta a fost o problemã constantã în sociologie, fapt pentru care ea a fost mereu redefinitã. Se întâmplã astfel, dat fiind faptul cã nu se poate da un singur rãsp ns la întrebarea: Care este principiul de coeziune a structurii sociale?" ªi nu poate fi un singur rãspuns pur ºi simplu, pentru cã structurile sociale nu au toate acelaºi g rad ºi acelaºi mod de coeziune. În realitate, tipurile de structurã socialã trebuie înþelese funcþie de modurile diferite de integrare. O analizã pertinentã ºtiinþific va utiliza - în consecinþã - un mare numãr de modele teoretic strânsã conexiune cu marele numãr de structuri sociale concrete cercetate, fie ele tr ecute sau prezente. Aºa se întâmplã în opera sociologilor clasici care printr-un demers ºtiinþific bogat îmbinã c ile generale despre societate cu expunerea istoricã a faptelor. Contrastând cu exemplul superteoriei, acela al empirismului abstract, reprezentat de opera lui Paul Lazarsfeld ancoreazã interesul ºtiinþific în utilizarea excesivã a unui tipar metodologic, devenit treptat stereotip. Se ajunge astfel la o tendinþã de a co nfunda obiectul cercetãrii cu metodele de lucru. Focalizate pe aspectele publicului" studiile empiriºtilor ar trebui sã beneficieze dupã pãrerea lui Mills - de o formulare mai adecvatã printr-o viziune structuralã asupra societãþii. În lipsa acesteia ele devin parþiale ºi puþin semnificative. Interesul analizei fãcute de W. Mills empirismului abstract, rezidã în modul în care se dimensioneazã importanþa socialã a acestei maniere de a lucra sociologic. Accentul s e mutã de la scopul cunoaºterii la scopul existenþial care animã o categorie socialã cãreia i se oferã o ºansã de acces la cariere a cãror securitate este analogã celor tradiþionale în diile universitare dar fãrã a le mai pretinde aceeaºi calificare intelectualã". În acelaºi t imp tendinþa apariþiei unui aparat administrativ de mari proporþii impune prin inerþia s pecificã birocraþiei. În cadrul acestor preocupãri se manifestã un raport inversat al demersului ºtiinþific în car e metodologia este cea care determinã alegerea problemelor de cercetare. În procesul cunoaºterii, empirismul abstract reduce realitãþile sociologice la variabile psihologice, iar teoria socialã luatã în ansamblul ei, apare ca o colecþie sistematicã de concepte sau mai bine zis de variabile utile în interpretãri statistice. Informaþiile obþinute de cercetãrile empirice descriu o varietate mare de comportament e care nu pot fi înþelese în afara surprinderii structurilor sociale istorice ºi compara te. Învãþãmintele care rezultã din critica empirismului abstract, privesc nivelul de verificar e al informaþiilor despre realitate la care trebuie sã se opreascã cercetãtorii. Discuþia pune în luminã raportul între exactitate ºi adevãr. Exactitatea ºi precizia nu se co fundã cu adevãrul. Dacã vom sesiza probleme reale, aºa cum le genereazã istoria însuºi, problema adevãrului ºi a semnificaþiei se va clarifica de la sine: de aceste probleme trebuie sã ne ocupãm cu t oatã grija ºi cu toatã precizia de care suntem capabili. Ce trebuie sã înþelegem prin cerinþa ca studiile noastre sã abordeze probleme importante s au, aºa cum, de obicei se spune, semnificative? Noi avem în vedere - în primul rând - cã ele trebuie sã aibã o legãturã autenticã cu concepþi rã despre structura socialã ºi cu ceea ce se întâmplã efectiv în cadrul acestuia. Prin legãtu

tenticã am în vedere faptul cã studiile noastre trebuie sã intre într-o conexiune logicã cu aceste concepþii. Iar prin conexiune logicã vreau sã arãt cã, atât în faza enunþãrii probleme cea explicativã se trece liber de la expuneri generale la informaþia cea mai de det aliu ºi de la aceastã informaþie la expuneri generale". Cele douã exemple folosite de sociologul american sunt menite sã ilustreze douã modali tãþi de ceea cel el numeºte abdicare de la sociologia clasicã". În condiþiile în care: este eral admis cã orice tentativã sistematicã de a înþelege socialul implicã o continuã alternare tre receptare (empiricã) ºi asimilare (teoreticã); cã ideile ºi conceptele trebuie sã cãlãuze cercetarea faptelor, iar cercetãrile de detaliu trebuie sã contribuie la verificarea ºi reformularea ideilor", cele douã abdicãri" se înfãþiºeazã fie ca o supraelaborare a meto fie ca o supraelaborare a teoriei în lipsa unei legãturi ferme cu problemele de fond ale realitãþii. Ambele tendinþe absolutizeazã câte un cadru care ar trebuie sã reprezinte doar o etapã a m uncii în ºtiinþa socialã. Acestor forme de abdicãri de la marea sociologie trebuie sã li se gãseascã soluþii cu ajutorul imaginaþiei sociologice, o formã de luciditate în faþa realitãþi nifestã un mod exemplar în operele sociologilor clasici. Marile realizãri ale sociologiei ce constituie tradiþia sociologicã, s-au îmbogãþit prin con tribuþia unui mare ºi variat numãr de activitãþi intelectuale. În mare ele constau în contura ea a trei direcþii care pot suferi deformãri prin modul superficial de abordare. Wright Mills sintetizeazã aceste trei direcþii dupã cum urmeazã: Teoria istoriei: în mâinile lui Comte, în cele ale lui Max, Spencer, Weber, sociologia este o tentativã enciclopedicã ce implicã întreaga viaþã socialã a omului. Ea are concomitent un caracter istoric ºi sistematic; istoric - pentru cã analizeazã trecutul ale cãror mat eriale le foloseºte; sistematic - pentru cã în curgerea istorie încearcã sã discearnã etapele regularitãþile viaþii sociale. Teoria istoriei umane se poate uºor transforma în transist orie". Teoria naturii omului ºi a societãþii: în lucrãrile formaliºtilor, cu precãdere Simmel ºi vo se, sociologia opereazã cu concepþii care considerã cã pot servi la clarificarea tuturor relaþiilor sociale ºi la revelarea tuturor trãsãturilor statice ºi abstracte a componente lor structurii sociale la un grad de generalitate foarte înalt" Aceastã teorie devine repede un formalism arid ºi complicat". Teoria faptelor ºi problemelor sociale contemporane: Studiile asupra fenomenelor co ntemporane pot deveni destul de uºor serii de fapte ale mediului necorelate, adese a nesemnificative. Metodele devin metodologice". În rândul sãu, sociologia are o contribuþie esenþialã la îmbogãþirea gândirii moderne prin câ epte ca acelea de alienare, anomie, raþionalizare ºi dezorganizarea comunitãþii". În studiul sãu Sociologia ca o formã a artei", sociologul Robert A. Nisbet analizeazã m odul în care au fost elaborate aceste concepte considerate culmi ale gândirii sociol ogice. Toate aceste idei produse de sociologia clasicã întâlnite în lucrãrile lui Tocqueville, We ber, Simmel ºi Durkheim apar mai degrabã ca intuiþii decât ca rezultat al unor cercetãri d e tip raþional. Departe de a fi diferite, atât preocupãrile cercetãtorilor cât ºi ale artiºtilor au ca scop sã înþeleagã, sã interpreteze realitatea ºi sã comunice lumii rezultatele lor. Citând pe Sir bert Read, Nisbet aratã cã natura esenþialã a artei este realizarea unei reprezentãri convi ngãtoare a totalitãþii experienþei". Ceea ce artistul încearcã sã realizeze prin formã, cerc rul încearcã prin structurã. Astfel teoria ºi teatrul au o rãdãcinã greceascã comunã. Ele îns damental contemplare. Puternic impregnatã de imaginaþie, reprezentarea ºtiinþificã este o internalizare a lumii exterioare. Cã este aºa reiese din modul în care matematicianul Marston Morse apreciazã cã descoperirile matematice nu au o sursã logicã. Acestea presup un în schimb recunoaºterea frumuseþii unor soluþii. Modelul care stã la baza lor rãmâne incon ent în umbra minþii". Sociologia este interesatã de probleme care izvorãsc din observarea empiricã la fel ca ºi de reflecþia asupra lor. Ca ºi artistul, cercetãtorul cautã înþelegerea, descoperirea rel ilor semnificative din realitate. Nu este suficient sã ºtii o metodã pe dinafarã, ci sã di spui de o capacitate de implicare creatoare în înþelegerea lumii înconjurãtoare. Sociologia a avut o contribuþie distinctã la studiul societãþii ºi culturii. Ea a sesizat cu sensibilitate faptul cã asocierile umane conþin procese endemice de dezorganizare sau disfuncþii. Apoi sociologii au mai atras atenþia asupra înstrãinãrii omului. În contras t cu formele de relaþionare de tip raþional, sociologii au descris perspectiva vieþii

comunitare. De asemenea, ei au atras atenþia asupra proceselor de raþionalizare care stau la baza structurilor societãþii moderne. Aceste forme ale gândirii sociologice au apãrut ca forme ale reacþiei fireºti la realitãþile vieþii sociale. În operele sociologilor clasici, aceste idei nu au rezultat doar ca urmare a unor raþionamente asupra comportamentului uman, ci ºi din revolta gânditoril or contra modelului raþionalist asupra omului ºi a societãþii. În secolul al XVIII-lea, bãtãlia contra viziunii clasiciste, raþionaliste relevã douã aspect e centrale: înstrãinarea individului de caracterul tot mai impersonal ºi dezorganizat al societãþii ºi celebrarea sa ºi a comunitãþii în contrast cu societatea individualistã ºi actualistã a filosofilor. Lucrãrile clasice au în ele un important conþinut intuitiv, su nt rezultatele imaginaþiei creatoare care reuºeºte sã se detaºeze de tipare. Prelucrând tot ceea ce ºtiinþa a oferit înainte este de datoria cercetãtorilor sã meargã mai eparte, adicã sã asculte de nevoile prezentului. Exigenþa aceasta cere o graþie de artis t ºi presupune ca zidirea operei sã coincidã cu zidirea vieþii personale ºi a acelora cu c are se comunicã. Experienþa sociologicã este înþeleasã de Nisbet - la fel ca ºi de W. Mills - ca o împletire î e viaþã ºi operã. Mãestria profesionalã constituie centrul eu-lui vostru ºi sunteþi personal icaþi în fiecare produs intelectual la care aþi lucrat. A spune cã puteþi avea experienþã, în mnã într-un fel, cã trecutul vostru intervine în prezentul vostru ºi îl afecteazã ºi cã el de nã capacitatea voastrã de a acumula experienþã viitoare". În felul acesta, imaginaþia sociologicã devine un mod de implicare, capabil sã rãspundã la o biectul sociologiei. Sociologia urmãreºte sã ne ajute sã înþelegem biografia ºi istoria, ca porturile acestora în cadrul unor variate structuri sociale".

Bibliografie Mills, Wright - Imaginaþia sociologicã, Ed. Politicã, Bucureºti, 1975. Nisbet, Robert A.- Sociology as an idea System în The sociological perspective, Li ttle Brown Co, Boston, 1968, pp.616-628. Întrebãri 1. Ce se înþelege prin imaginaþia sociologicã în concepþia lui Wright Mills? 2. Ce înþelege R. Nisbet prin sociologie ca formã de artã? 3. Care sunt cele trei direcþii mari în care se grupeazã realizãrile clasice ale sociolo giei? 4. Cum se particularizeazã punctul de vedere sociologic în întreprinderea vieþii ºi a lumi i?

Curs 2 REPREZENTÃRILE SOCIALE

Reprezentãrile sociale sunt o manierã de a gândi ºi de a interpreta realitatea cotidianã. Ele sunt substanþa simþului comun social elaboratã ºi împãrtãºitã de oameni. Reprezentãrile s sunt o formã particularã de gândire simbolicã. În psihologie, prin reprezentare se numeºte o activitate simbolicã ce vizeazã sã facã prezent un obiect absent. Este o treaptã intermed iarã între percepþie ºi concept. Emile Durkheim este cel care a dat noþiunii un statut sociologic. (1898) Reprezentãr

Chiar ºi atunci când cunoaºtem unele dintre obiectele la care se referã. religia . ele nu sunt ºi suficiente.corespunzãtoare diverselor elemente ale limbii sunt deci reprezentãri colective". credinþa este în primul rând e lan de a acþiona. O reprezentare colectivã este în mod necesar supusã ºi unui control repetat . iaþa nu poate aºtepta Prin urmare. sfârºesc prin a o lua înaintea º nþei. ultima mare contri buþie a sociologului este consideratã lucrarea cea mai profundã ºi mai originalã a lui Dur kheim.care este un sistem de practici . Oamenii nu ar oficia însã ceremonii ale cãror raþiuni le-ar rãmâne nelãmurite ºi nici nu ar ta o credinþã pe care nu ar înþelege-o de fel. nu ar fi niciodatã suficiente pentru a o constitui. Durkheim face o discuþie a raporturilor între religie ºi gândirea ºtiinþificã. experienþe pe care nu le-am fãcut sau la care nu am fost nicio datã martori. Între ºtiinþã ºi credinþa pe care se construieºte religia existã un raport ireconciliabil cum s-ar putea crede. acþiunea. teoriile destinate a întreþine viaþa. 2) o teorie a esenþei religiei. constituind o îmbinare de trei tipuri de studii: 1) descrierea totemismului din triburile australiene.spune Durkheim . incompletã. reprezentãrile colective sunt o categorie foarte generalã. a sistematizãrii". care. Dimpotrivã. Un sistem de concepte fixat în limbaj este cev a ce oamenii deþin în comun ºi pot sã comunice. ªtiinþa este fragmentarã. În principiu. ºtiinþa nu ar putea sã o înlocuias dacã ea exprimã viaþa. 3) o interpretare sociologicã a formelor de gândire umanã.are c scop de a întreþine ºi consolida sentimentele colective. a clasãrii. Ba mai mult se întreabã: Cum ar putea oare ºtiinþa nega o realitate? În mãsura în care relig este acþiune. dar atunci o pr pune". Universul reprezentãrilor sociale este rezultatul elaborãrii comune pe care o fãureºte societatea când cautã sã interpreteze mediul fizic ºi sã dea sens organizãrii sale. Conceptul este ceva impersonal. adicã o sociologie a cunoaºteri i. Aceasta este produsul colectivitãþii.ile colective sunt considerate un subiect de studiu autonom. Religiile sunt sisteme complexe care cuprind pe lângã cult . ea trebuie justificatã. înseamnã în bunã mãsurã a gândi impersonal. este sta bil faþã de percepþii sau reprezentãrile individuale care sunt fluide ºi schimbãtoare în timp Noþiunile . ele nu ilustreazã decât în calitate de exemple particulare. a relaþiilor lo r interne. le au în sine un soi de forþã." Rolul reprezentãrilor colective este acela de a-i ajuta pe oameni sã se înþeleagã între ei. în virtutea cãruia se impun spiritele i ndividuale". ªi iatã în ce sens lucrurile sunt astfel: Nu existã cuvinte. aºa cum le intuim fãrã a le sesiza desluºit propulseazã gândirea dincolo de afirmaþ ile formulate de ºtiinþã intuiþiile obscure ale senzaþiei ºi sentimentului þin adesea loc de ni logice". o ºtiinþã mai mult decât individualã". prin ele însele. Un termen exprimã nu de puþine ori lucruri pe care nu le -am perceput niciodatã. ele reprezintã momentul în care se afirmã primatul socialului asupra individualului. În Concluziile la Formele elementare ale vieþii religioase. Pentru a rãspândi sau pur ºi simplu pentru a o menþine. completând-o prematur. de ascendent moral. ea progreseazã lent ºi nu este niciodatã încheiatã. rãmâne totdeauna la distanþa de ne. Ele nu sunt posibile decât dacã exigenþele practicii ºi necesitã e vitale. Cuvântul condenseazã prin urmare o întreagã ºtii nþã la care nu am colaborat. A gândi astfel. Reprezentãrile col ctive adaugã experienþei noastre personale toatã înþelepciunea ºi ºtiinþa acumulate de colect tate de-a lungul secolelor". Reprezentãrile colective spund manierei în care societatea gândeºte lucrãrile propriei experienþe". ea poate încerca sã explice credinþa. înglobând de o manierã nediferenþiatã orice formã de gândire soc Lucrarea sa Formele elementare ale vieþii religioase apãrutã în 1912. chiar ºi printre cele pe care le folosim în mod obiºnuit. ªi iatã cum se ajunge la reprezentãrile colective ca la un element ce þine de nevoile vi eþii curente atunci când nici credinþa ºi nici ºtiinþa nu ar fi suficiente. Ele nu sunt reducti bile la reprezentãrile individuale. adicã teoretizatã Dar oricât de importante ar fi împrumutur le din ºtiinþele deja constituite. Pentru Durkheim însã.ºi un sistem de gândire. nu o ºi creazã. Imp alitatea ºi stabilitatea sunt douã caracteristici ale adevãrului. a cãror accepþie sã nu depãºeascã cu mai mult sau mai puþin limit xperienþei noastre personale.scrie el . Dimpotrivã. iar ºtiinþa oricât de deoparte ar înainta. La acest moment Durkheim abordeazã frontal rolul societãþii în geneza gândirii conceptuale . spune sociologul în a mbele cazuri se pune problema stabilirii legãturilor dintre lucruri. un mijloc de a-i face pe oameni sã trãiascã.

iar individual socialului. A ta o reprezentare . Reprezentãrile sociale contribuie la procesul de formare a conduitelor. Scopul reprezentãrilor sociale definit de S. fapt ce lasã loc de manifestare a afectivitãþii acestora. Reprezentãrile su nt elemente care leagã realitatea socialã a actorilor cu modul lor de a o concepe . Moscovici . .concluzioneazã S. cunoaºterea care rezultã din prelucrarea de informaþii. Prin reprezentãrile colective se obþine nu doar selectarea unor caracteristici comun e unui anumit numãr de obiecte. Ele nu sunt nici elemente de gândi re obiectivã nici reflectarea afectivã a realitãþii. ci o refacere a mediului prin prism a concepþiei de viaþã a indivizilor. Nici o minte nu este liberã de efectele de culturã! Kurt L ewin o exprimã fãrã echivoc: Realitatea pentru individ este în mare mãsurã determinatã de ce ce este social acceptat drept realitate". se do vedesc a fi simple iluzii. propunând pe lângã un concept aproape nou ºi un instrument de cercetare al modului în care se organizeazã ra porturile simbolice în societãþile moderne. o categorie dej a definitã. O reprezentare socialã presupune prezenþa de spirit. dintr-o zonã necunoscutã în ceva cunoscut.ºi acesta este un principiu metodologic . Prin actul reprezentãrii se face transferul lucrului neliniºtitor într-un spaþiu de siguranþã. intrigã. conceptul de reprezentãri colecti ve avea sã devinã obiectul de studiu predilect al psihologiei sociale europene.la infinit: cei care aderã la ea o verificã prin propria experienþã". starea de conºtiinþã a unui grup. pe de altã parte o anumitã autonomie. Ceea ce reprezintã ele sunt spaþii consens uale în care oamenii vor sã se simtã asiguraþi împotriva riscurilor sau conflictelor. genereazã câteva ituaþii care ar putea sã descumpãneascã. Iatã descrierea lor fãcutã de Serge Moscovici: . Prin urmare . o grilã de lecturã a realitãþii. adicã se impun irezistibil chiar de când ne naºtem ºi luãm cunoºtinþã cu lumea.Oamenii nu vãd totdeauna ce se aflã în faþa lor. . În aceste condiþii. ºi de orient are a comunicaþiilor sociale. pe de alta un caracter constrângãtor. El introduce conceptul "gândire ca ambient". Reprezentãrile sociale au în primul rând un rol de convenþionalizare a realului.Reacþiile noastre faþã de evenimente. o in terpretare proprie grupurilor datã acestei realitãþi. din depãrtare în apropiere. Reprezentãrile sociale desemneazã un raport evaluator. Reprezentãrile sociale sunt prescriptive. Serge Moscovici a reformulat conceptul de reprezentare colectivã.înseamnã a cãuta nefamilia rul care a motivat-o. Gândirea socialã datoreazã mult convenþiilor ºi memoriei sociale. rãspunsurile la stimuli pe care îi percepem sunt legate de o definiþie comunã tuturor membrilor comunitãþii de acare aparþinem. Nefamiliarul este ceva care tulburã. ci se realizeazã mai mult ºi anume variabilul se subsu meazã permanentului.Pe de altã parte. Oamenii par a fi încl naþi sã-ºi justifice prin raþionamente prejudecãþile mai degrabã decât sã evalueze corect. Moscovici este de a face ceva nefamil iar sau chiar nefamiliaritatea însãºi familiar. cunoaºterea se miºcã de la aparenþã la realitate prin intermediul unor noþiuni sau imagini la care nu avem acces direct. o altã categorie de cunoºtinþe pe care le-am considerat certe. din exterior în interi or. alarmeazã. Aceastã invizibilitate nu se datoreazã li sei de informaþie. supremaþia societãþii în gândirea c omunã. reprezentãrile sociale preiau douã caracteristici ale ori cãrui mediu. Aceastã caracteristicã este exact ceea ce spunea ºi Durkh Reprezentãrile sociale sunt produsul unei secvenþe întregi de elaborãri ºi de schimbãri care apar în cursul timpului fiind rezultatul prelucrãrii unor generaþii succesive. De aici. Din acest punct de vedere. . Sensul includerii unei astfel de teme în sociologia cunoaºterii stã în evidenþierea rolulu i cunoaºterii comune în atenuarea fricii pe care omul o are în faþa puterilor realitãþii pe care nu le poate subsuma cu totul în nici o împrejurare. de exemplu la Univers. mai mult decât percepþiei î De aceea gândirea socialã lasã sã prevaleze verdictul asupra judecãþii. ameninþã.noi ne aflãm în raport cu realitatea îmbibatã de cuvinte de elemente de gândire care fac parte din mediul înconjurãtor. Transfo rmã lucrurile din realitate în categorii fãcând ca fiecare dintre ele sã capete o identita te sã ºtim ce trece drept ce". Acest lucru se poate întâmpla pentru cã în general. La 50 de ani dupã prezentare ideilor lui Durkheim. Avântul fãrã precedent al studierii reprezentãrilor sociale este legat de interesul viu manifestat pentru imaginarul social. ci unor sisteme de clasificare preexistente care exclud aceste elemente de realitate.

Formele elementare ale vieþii religioase.Reþineþi deosebirea pe care Durkheim o face între religie ºi ºtiinþã. Reprezentãri aflã între acestea douã. În ancorare funcþioneazã principiul de care am vorbit . etc. Ancorarea este tocmai procesul de a transfera ceva strãin ºi perturbãtor în sistemul nos tru de categorii ºi a compara acest element cu o paradigmã pe care o considerãm potriv itã. Prima o þine în miºcare . ªtiinþã ºi tehnicã S. Cele douã procese care genereazã reprezentãrile sociale sunt ancorarea ºi obiectificarea . A ancora înseamnã a clasifica sau a numi ceva strãin. Reprezentãrile sociale coordonator Adrian Neculau. Prin urmare. ªtiinþa demonetizeazã per cepþiile curente ºi pune în locul lor concepte care nu pot fi atinse de simþul comun. Polirom. o transformã chiar în r ealitatea însãºi. ancorarea presupune clasificare ºi numire a unui obiect necunoscut di n realitate care îl transformã pe acesta în ceva familiar. Societatea are imagini din acestea bune sã concretizeze. Întrebãri Daþi exemple de reprezentãri sociale care sã se refere la: a) practici ºi situaþii sociale. Bucureºti. deci depinde de memo rie. Abia numit lucrul poate fi co municat. de substanþã v ie. le eticheteazã. A obiectifica înseamnã a umple un concept de imagine.A. de cineva pentru cã adãugãm o cantitate de atractivitate perso anei respective ºi cu greu acceptãm cã ea nu este aºa cum ne-o închipuim. Reprezentãrile sociale transformã deci. vai de picioare. Serge Moscovici subliniazã în acest sens cã spre deosebire de reprezentãrile sociale cel e ºtiinþifice au ca scop de a face din familiar ceva nefamiliar. se dã înþeles unor situaþii: Nu iese fum. Ancorarea ºi obiectif carea sunt cãi de a trata memoria. Ed. nefamiliarul în familiar. Ne apropiem de exemplu. Fiecare reprezentare realizeazã pânã la un punct o altã realitate . Obiectificare satureazã ideea de nefamiliaritate cu realitate. c) creaþii umane. Aici intervine foarte pregnant rolul imaginarului în gândirea socialã curentã. Suferim pentru a sta. Unde nu-i cap . Densitatea memoriei le fereºte de anumite modificãri neadaptate lor le oferã în ace laºi timp ºi o cantitate de independenþã faþã de evenimentele prezente. El aprecia cã în timp c igia îl ajutã pe om sã trãiascã. afirmat. b) fenomene naturale ºi obiecte fizice. 19 5.introduce ºi extrage obiecte pe care le clasificã. Prototipul este chinte senþa unei astfel de prioritãþi. Exemplul lui Moscovici este a-l compara pe Dumnezeu cu un pãrinte. Obiectificarea extrage obiecte din memorie ºi le reproduce în lumea exterioarã ºi transformã ceea ce era de cunoscut în ceva cunoscut. Ce sens dã Serge Moscovici conceptului de gândire ca ambient? Care sunt caracteristi cile reprezentãrilor sociale ce decurg din acest concept? Care este scopul reprezentãrilor sociale în concepþia lui Serge Moscovici? Care sunt cele douã procese care genereazã reprezentãrile sociale ºi ce conþinut au aceste a? Curs 3 MEMORIA SOCIALà . comunicabil cu sens pentru un grup de indivizi. fãrã foc. ºtiinþa nu se preocupã direct de lucrul acesta.un nive diferit al realitãþii. 1995 . Prin maxime de exemplu.acela al gândi rii sociale în care verdictul are prioritate asupra judecãþii.. Iaºi. Ed. Bibliografie Durkheim Emile . Realitate a se construieºte astfel mereu pe baza imaginarului care intrã în structura obiectelor ºi care este un aspect al adaptãrii organismului la mediu.

În opera sa sociologicã Maurice Halbwachs (1877-1945) afirmã de o manierã originalã intere sul sãu pentru studierea vieþii cotidiene. le într eþin soliditatea. amintirile au rolul de exemplu.a numit. Imperiul se divizase la 395. memoria constituie cunoaºterea actualã a trecutului" ea nefiind o cons ervare a imaginilor". de fapt ºi de drept. evocarea propriului trecut neputându-se lipsi de evocarea unor circumstanþe sociale: evenimente din viaþa familialã. Grupurile sunt depozitarii evenimente lor trecute care le sprijinã în confruntarea cu prezentul. Odoacru trimitea însemnele impe riale la Constantinopol. participarea în diverse grupuri sau organizaþii. Netulburaþi. legea dualitãþii (acceptarea plasãrii în douã localitãþi a unuia ºi acelaºi ment trecut). e ste uitat. el se orienteazã spre sociologia necesitãþilor ºi metodologia socialã. senatul. Sfântul Imperiu Roman" a durat pânã în anul 1806 . pe cale de a ataºa Europa propriului sãu proiect imperial. regele herurilor care l-a izgonit de pe tron pe Romulus Au gustulus. Imperiul devene a iarãºi unul. Pentru Maurice Halbwachs. ultimul împãrat roman al Apusului. Provinciile e deja pierdute. Imperiul Roman. De câteva generaþii frontierele încetaserã de a mai fi impe meabile ºi valuri de barbari" se revãrsau fãrã încetare în lumea contemporanã. momente din viaþa ºcolarã. În lucrarea Jocul cu trecutul. mai înainte. dupã o anchetã în Palestina iologul francez aratã cã localizarea geograficã a episoadelor vieþii lui Isus a variat în funcþie de generaþiile de creºtini. s-a menþinut. Cum sã-ºi imagineze de altfel cã ºi-au încheiat z în Antichitate ºi s-au trezit a doua zi în Evul Mediu? Nu au sesizat însã nici faptul mai prozaic al dispariþiei imperiului. Pornind de la un fapt ce poartã un nume universal celebru: Cãderea Imperiului Roman (476). Maurice Halbwachs întreprinde cercetãri asupra memo riei colective care se dovedesc a fi o contribuþie esenþialã la înþelegerea vieþii grupurilo r. Ceea ce mai târziu s-a considerat a fi o prãbuºire a putut pãrea în epocã drept reunificare. întocmai ca sub imperiu sau. fiecare element fiind di ferit localizat. Legatã de limbaj. Halbwachs formuleazã trei legi care guverneazã memoria grupurilor: legea concentrãrii (tendinþa de localizare în acelaºi loc a mai multor evenimente fãrã legãturã între ele). amintirile sunt legate de cadrele sociale ºi evocarea lo r are loc tot în condiþii de interacþiune socialã. pânã la sfârºit. În concepþia sa. Ceea ce nu slujeºte vieþii curente a grupurilor cade în desuetudine. împãrat al Austriei. a pus capãt ficþiunii. mai modest. Iu stinian. Analizând pe baza acestor legi memoria colectivã a românilor ilustratã de legenda-mit de spre Negru Vodã. Amintirile au un puternic caracter normativ: pentru grup. c hiar dacã nu pentru multã vreme. ceea ce erudiþii au numit mai târziu Imperiu l Bizantin s. pânã la cãderea Constantinopolul sub turci. Memoria individualã are nevoie de repere sociale. Oamenii de la 476 aveau motivele lor sã nu vadã nimic ieºit din comun. Memoria colectivã este un flux continuu susþinut de gândirea grupurilor care nu conþine nimic artificial. Contemporanii nu par sã fi observat ceva. în timpul republicii. profesorul Septimiu Chelcea aminteºte cã palatul lui Negru Vodã din apro . Herulii lui Odo acru nu erau o prezenþã insolitã. În Topografia legendarã a Evangheliilor în Pãmântul Sfânt (1941). de ase menea. ºi-a extins autoritatea efectivã asupra unei bune pãrþi din Imperiul de Apus. principalele instituþii romane au supravieþuit fatidicului an. recunoscând autoritatea unui singur împãrat. istoria între adevãr ºi ficþiune". De altfel. ci o reconstrucþie a imaginilor din trecut". de învãþãturã. În Apus. Credinþele europene au contribuit la o continuã recons trucþie socialã a imaginii itinerarului lui Isus. ºi era în realitate. memoria este o funcþie a gândirii colective. Carol cel Mare la anul 800 ºi Otto cel Mare în 962 au reconstituit acelaºi imperiu. Spre mijlocul secolului urmãtor. când Napoleon. împãratul de la Constantinopol. Urmând calea desc hisã de gândirea lui Emile Durkheim. Acum. vreme de încã trei sferturi de veac. lege ivizãrii (fragmentarea unei amintiri în mai multe elemente. în opoziþie cu istoria care este marcatã de hiatusuri ce þin de periodi zare". Se explicã astfel de ce cãderea Imperiului Roman" a fost descoperitã mult mai târziu". determinându-l pe împãratul roman" sã-ºi spunã. profesorul Lucian Boia il ustreazã modul în care se contrapun istoria ºi fluxul conºtiinþei colective. Sprijinindu-ºi concluziile pe date statisti ce. istoricul se întreabã cum au resimþit contemporanii evenimentele survenite în urm a nãvãlirii lui Odoacru. De altfel. le justificã acþiunile. consulii au continuat sã se succeadã la Roma. Oficial.

Ca model pentru prezent.ceva învãþat care nu concordã cu datele o . Numãrul p ersoanelor care o deseneazã mai micã este aproape dublu decât al acelora care o desene azã mai mare ºi de aproape trei ori mai mare decât numãrul celor care o deseneazã corect.în amintirea grupurilor . Amintirile colective exemplare. Realizat în 1997 pe un lot de 303 studenþi din trei institute de învãþãmânt superior din Bu ureºti. Pentru aceasta s-a recurs la analiza hãrþilor mintale ale României în cadrul Europei . ca ºi hãrþile cognitive ale spaþiilor de viaþã a colectivitãþilor constituie eleme le esenþiale ale producerii ºi menþinerii sentimentelor identitare ale unor comunitãþi. au dezvãluit aspecte privind modul în care anumite prejudecãþi. 28 de persoane care participaserã la evenimente. Autorul articolului Memoria socialã considerã cã acest fapt dovedeºte o reorganizare a a mintirilor în sensul interesului social al momentului (1990) ºi explicã acest fapt cu ajutorul teoriei englezului Frederick Bartlett conform cãreia cultura contribuie la fixare semnificaþiilor evenimentelor generând o anume organizare a informaþiilor mnez ice în jurul unui element semnificativ". Memoria socialã constituie un model pentru prezent ºi în acelaºi timp ºi un model al preze ntului. profesorul Septimiu Chelcea citeazã st udiul psihologilor I.organizarea ºi reorganizarea ei. sugereazã cercetãtorilor cã enþii suferã de o identitate negativã a românilor . Preocuparea cercetãtorilor români de a studia hãrþile mintale ale teritoriului naþional la studenþii români. gener in experienþa personalã cât ºi din amintirile învãþate". memoria este un instrume nt sau o hartã pentru acþiune. printre care ºi Jos Ceauºescu". adicã în octombrie 1990. Memoria se structureazã în funcþie de interesele prezente ale grupurilor. Studiul experimental a avut ca scop evaluarea identitãþii naþionale subiective a românil or. Apoi ilustreazã legea fragmentãrii: lupta lui Negru Vodã cu tatarii are mai multe episoade diferit localizate: în satul Tãtãrani. reprezentã i stereotipe sunt învãþate de indivizi sub forma amintirilor identitare" care nu coinci d cu realitatea ce ar putea fi relevatã de experienþã. ci doar mãrimea ºi plasarea ei pe hartã. studiul a constat în reprezentarea pe o hartã cu conturul Europei a teritoriul ui României în graniþele ei actuale. profesorul S. iar cei care o plaseazã mai spre Vest o deseneazã mai mare (73.P. reþinus erã cã atunci s-au strigat câteva expresii. au aflat cã ceea ce se strigase la revoluþie fusese pe lângã Jos Ceauºescu" ºi Jos comunismul". Vasilescu ºi Irina Holdevici privind distorsiunile mnezice ale evenimentelor din decembrie 1989. memoria socialã oferã orientarea cognitivã ºi suport af ectiv pentru realizarea scopurilor. O treime din subiecþi au conturat harta României pe teritoriul sãu actual.la Sãritoarea lui Negru Vodã". Ceauºescu picã" Dupã zece luni de la aceleaºi evenimente. cei doi psihologi rel uând dialogul cu aceleaºi persoane. În cele trei legi formulate de sociologul francez. dar cei care o plaseazã spre Vest sunt mai puþin numeroºi faþã de ceilalþi. Concluziile au fost urmãtoarele: existã o tendinþã semnificativã statistic din partea sub iecþilor de a desena harta României mai micã decât este în realitate (peste 55 %).9 %). Aceºtia au putut sã constate cã dupã o sãptãmânã de la aptea 21-22 decembrie 1989. Expresia nu uita cã eºti român" cheamã sentimentul identitãþii. Chelcea adaugã o a patra lege pe care o numeºte legea similitudinii acþiunilor care presupune atribuire a aceluiaºi mod de acþiune original mai multor personaje din epoci istorice îndepãrtate. S-au mai constatat cã majoritatea celor care plaseazã România mai spre Est o reprezintã mai micã (63 %).se slujesc de ac icleºug împotriva duºmanilor: potcovesc caii de-a-ndãratelea" cu colþii potcoavelor înainte. Importanþa construcþiilor mentale legate de teritoriul naþional este sugeratã de ideea cã ºi amintirile se învaþã". Memoria colectivã stã la baza constituirii identitãþii grupurilor. La stabilirea orientãrii desenului faþã de harta geograficã realã s-a avut în vedere tendinþa subiecþilor de a plasa desenul mai spre Nord sau mai spre Sud. ªi Negru Vodã ºi Vlad Þepeº ºi Avram Iancu . unde românii îi buºesc luptându-se cu e la chept pe Dâmboviþa . În studiul Mem oria socialã . Maurice Halbwachs considerã cã amintirile se adapteazã la an samblul percepþiilor noastre actuale" memoria fiind mereu o sintezã între mai multe di recþii care fac sã se intersecteze trecutul ºi prezentul.pierea comunei Cetãþeni (judeþul Argeº) este localizat atât la Cetãþeni cât ºi la Stoeneºti ea dualitãþii. Desenul care reprezintã România mai micã ºi aºezatã mai spre Sud. Pentru prelucrarea datelor s-a folosit un ºablon pe care era reprezentatã România în gra niþele ei actuale pe o hartã a Europei care avea marcate meridianele ºi paralelele. Ilustrarea acestei legi se face în acelaºi context al analizei legendei lui Negru V odã. Nu s-a urmãrit corectitudinea cu care era desenat c onturul României. iar 19 % dintre subiecþi o plase azã mai spre Sud. Ca model al societãþii.

Les cadres sociaux de la memoire. Aspecte contemporane. pag. Locurile. 1998. Polirom. Coordonator Adrian Neculau. timpul ºi obiceiurile au ca funcþie organizarea ºi reorganizarea memoriei so ciale. dar ceea ce ºtim e adevãrat". Iaºi. Acest lucru are loc prin reactualizãri" ale istor iei care valorificã evenimentele trecutului prin prisma nevoilor prezente. pag.Personalitate ºi societate în tranziþie. Se întâmplã ca unele presupuneri sã nu reziste la confruntarea cu exem . Chelcea) Ceremoniile comemorative sunt de asemenea privilegiul de organizare a memoriei c olective. Societatea face eforturi de corectare" permanentã a memoriei colective intervenind activ în reconstruirea ei permanentã. 109-122. (S. Daþi exemple de modalitãþi prin care societatea intervine în procesul de reorganizare a memoriei colective. Chelcea) care se constit uie în muzee ce selecþioneazã din trecutul sãu elemente pentru susþinerea prezentului.A. Întrebãri 1. comentând asupra receptivitãþii la îndoctrinare face o demonstraþie pe cât de simplã. 1996.. Considerând cunoaºterea ca pe un mecanism neelucidat de suprapunere a unei regularitãþi interioare a organismului viu cu o a doua regularitate ce guverneazã lumea exterio arã. În fiecare societate se organizeazã sisteme de memorare" (S. 1925.organizarea ºi reorganizarea ei În: Psiho logie socialã. O altã fo rmã de influenþã mai subtilã asupra memoriei este folosirea denumirilor locurilor care r eamintesc de personalitãþi sau evenimente cu rezonanþã pentru prezent. Bibliografie Chelcea Septimiu . 304-320. Care sunt elementele vieþii sociale care contribuie la organizarea ºi reorganizar ea memoriei sociale? 7. În ce fel este condiþionatã memoria individualã de cadrele sociale? 3. ªtiinþã ºi tehnicã S. Bucureº 994. Memorie socialã ºi identitate naþionalã .Coordonator Septimiu Chelcea. INI. Chelcea Septimiu . Curs 4 CONFORMISM ªI CUNOAªTERE INFLUENÞA SOCIALÃ A MINORITÃÞILOR În lucrarea sa Cele opt pãcate capitale ale omenirii. Halbwchs Maurice .ctive ale poziþiei ºi statutului României în Europa.Memoria socialã . pe atât de instructivã a ra unei remarcã nu lipsite de unor a lui Oskar Heinroth: Ceea ce gândim e de cele ma i multe ori fals. Care este conþinutul celei de a patra legi a memoriei sociale formulate de soci ologul Septimiu Chelcea? 5. În ce fel se organizeazã memoria socialã sub influenþa intereselor diverselor grupuri ? 6. Care sunt cele trei legi ale memoriei sociale formulate de Maurice Halbwachs? 4. Ed. Buc ureºti. Care este deosebirea între memoria colectivã ºi istorie în concepþia lui Maurice Halbwa chs? 2. el o descrie ca pe un proces în doi timpi care ia forma presupunerii ºi a confirmãri i care îi succede". Paris. Konrad Lorenz. Închi orile politice devin muzee: Muzeul de la Închisoarea Sighetul Marmaþiei cinsteºte memo ria luptãtorilor anticomuniºti la fel cum Muzeul de la Închisoarea Doftana cinstea mem oria luptãtorilor comuniºti". Felix Alcau.

Acest model de comportament este valorizat social ºi s e impune în ºcoli ºi organizaþii pentru a genera o anumitã ordine. a studiat in fluenþa factorilor sociali ca sugestia ºi situaþia de grup asupra amplitudinii ºi direcþie .nici un individ atunci când este lãsat singur nu alege greºit linia egalã cu cea etalo n. În experimentele sale Solomon Asch a vrut sã dovedeascã faptul cã. încât sã-l punã pe individ într-un conflict radical cu ceilalþi membrii ai grup i în care a fost plasat. când nu existã nici o sursã de luminã în jur o luminã emi o sursã. În întuneric deplin. În acest proces de confruntare cu realitatea. Raþionamentul care justificã comportament ul lor este fie cã mai multe perechi de ochi vãd mai bine decât una singurã". Totodatã cercetarea umanã se bazeazã pe premisa cã sperã în adevãrul presupunerii. O perspectivã asemãnãtoare a influenþei de grup asupra formãrii normelor ºi atitudinilor o gã im în experimentele lui Muzafer Sherif. absolut stabilã. se numãrã aºadar printre procedeele indispensab ile ale nãzuinþei omului cãtre cunoaºtere. Ea a fost a tfel gânditã. n glijând evident posibilitãþile de independenþã ºi relaþiile productive cu mediul. Ipoteza cã a ite lucruri ar fi pur ºi simplu adevãrate. în corectitudinea ipotezei". Ipoteza lui Muzafer Sherif este: dacã într-un câmp de stimuli lipseºte punctul de referi nþã. aceastã convingere putând fi asemuitã cu o credinþã. Studiile de psihologie socialã pun în evidenþã importanþa de necontestat a influenþei social e asupra cunoaºterii realitãþii fizice ºi sociale. Acest fapt îl îndreptãþeºte pân aprecieze cã: Nu trebuie sã-i condamnãm pe cei care ajung sã creadã cu mai multã tãrie" în c dacã opinia lor este împãrtãºitã ºi de alþii" chiar dacã este posibil ca: Toate aceste efect tãresc o anumitã convingere pot apãrea din pãcate ºi fãrã sã fie îndreptãþite". Ceilalþi complici ai experimentatorului sunt instruiþi sã d ea rãspunsuri eronate de ºapte ori din douãsprezece încercãri. În cadrul fiecãrui grup doar un singur subiect este naiv. un exerciþiu de comparaþie a lungimii ºi anume. dar ceea ce se confirmã printr-un numãr de probe devine ºtiut.este suficient ca sã disparã consensul pentru ca manifestarea conformistã sã-ºi reducã amp loarea. Acest lucru sugereazã cã participanþii la aceste experienþe sunt înclinaþi sã se comporte ca toþi ceilalþi ºi deci. acesta se stabileºte de cãtre individ în plan intern. deoarece în obscuritatea to talã a locului. devenitã celebrã aratã cã în anumite condiþii. sã rãspundã ca ei. da subiectul însuºi se simte nesigur în ce priveºte orientarea sa în spaþiu. Aceasta este cu putinþã. Cercetãtorul propune unor subiecþi reuniþi în grupuri. e se conformeazã (circa 1/4 dintre subiecþi) o fac din douã motive: unii pentru cã ei cr ed cã majoritatea membrilor grupului dau într-adevãr estimãri corecte. Subiecþii sunt mai puþin atenþi la sarcina de cunoaºtere ºi se intereseazã mai mult de a nu devia în raport cu grupul. Cele douã maniere de comportament sunt dovada cã i ndivizii nu sunt absolut liberi în cunoaºtere. Într-o a doua etapã. Influenþa socialã este influenþa pe care oamenii o au faþã de credinþele sau comportamentele celuilalt" (Aronson citat de Serge Moscovici). În aceastã situaþie. Ce va face un grup de persoane în aceeaºi situaþie indefinitã? Condiþiile care produc efectul autocinetic permit realizarea unei situaþii în care lip sesc reperele. Situaþia experim ntalã. experimental nimeni nu poate sã localizeze nici un reper în raport cu care sã-l poatã situa. Rezultatul aratã cã circa 33 % dintre rãspunsurile subiecþilor naivi se conformeazã opinie i exprimate de grup printr-un rãspuns eronat. experimentul organizat pentru un grup de indivizi. Acest fel de comportament poate pãrea iraþional în mãsura în care se observã cã: . . Dacã în mai e încercãri se prezintã punctul luminos unei persoane. Subiecþii pot percepe uºor diferenþele. Ei sunt conºtienþi de ceea ce fac ºi ºtiu ºi de ce o fac.plele practice. nu doar lumina stimul apare subiectului ca miºcându-se la întâmplare. la care este prezent subiec tul naiv. acesteia i se va pãrea cã lumina se aflã în puncte diferite ale locului. indivizii se supun presiunii de grup. pe aceea egalã cu o linie etalon. fiecare om se conform eazã unei judecãþi colective ºi o acceptã în virtutea unor motive obiective. Manifestarea unei astfel de obedienþe în faþa autoritãþii sau a majoritãþii unui grup ilustre zã modelul supunerii publice. ceilalþi pentru cã nu vor sã se diferenþieze de membrii grupului. fie cã urmeazã majoritatea pentru a nu fi luaþi drept rebeli. primul pas îl constituie considerarea unor lucruri ca adevãrate. ei trebuie sã distingã dintre trei linii de lungimi diferite. are sã se deplaseze la întâmplare în toate direcþiile.

a legãturilor care îi þine pe oameni în raporturi stabile p urtãtoare de valori comune. Anumite indicii din cercetãrile lui Solomon Asch con duc la aceastã concluzie. dizarmo iile rezultate din confruntarea cu poziþia minoritarã. Aºa se face cã experimentul în câteva dintre variantele sale este conclude nt pentru demonstrarea efectului consistenþei comportamentale a minoritãþii. minoritatea trebuie sã îndepli eascã unele condiþii. Pentru a produce un conflict intens în conºtiinþa majoritãþii. se observã cã spa variaþie ºi normele individuale converg ºi se apropie de o medie. Ele contribuie ca factori importanþi la determinarea ºi modificarea re acþiilor acestora în situaþiile în care vor evolua mai târziu ºi aceasta mai ales în acele si uaþii în care câmpul de stimuli nu este bine structurat. S-a constatat cã acest con flict se rezolvã prin modificarea latentã a punctului de vedere fãrã ºtirea individului. subiectul va avea nevoie sã-l rezolve la nivel particular ºi inconºtient. În acest caz. poziþia lor fiind în realitate minoritarã pentru cã rup e tiparele fireºti ale evaluãrii diferenþelor de lungime.este inevitabil pentru o persoanã care doreºte sã exprime un punct de ved ere singular în care crede cu tãrie. el stabileºte în mod subiectiv un spaþiu de variaþie ºi un punct de referinþã ( siderat normã) în interiorul acestui spaþiu. 2) el a fost mai întâi introdus în grup fãrã a avea vreo cunoºtinþã asupra situaþiei. o minoritate se poate impune în conºtiinþa majoritãþii ca urmare a f uncþionãrii unor mecanisme inconºtiente care tind sã rezolve în planul conºtiinþelor. care îi este propriu individului atunci când el evolueazã singur. influenþa asupra subiectului naiv se diminueazã considerabil. Dacã conflictul este rezolvat la un nivel conºtient ºi public. Influenþa este un fapt real ºi incontestabil ºi ea are ºi o altã laturã de egalã valoare care priveºte influenþa pe care minoritãþile disidente u asupra grupului. Lipsa de loialitate faþã de societate. Odatã ce sunt stabilite aceste cadre de referinþã sunt preluate de indivizi. Ipoteza cercetatã de Moscovici ºi Faucheux pune în evidenþã partea inco nºtientã a fenomenelor de influenþã socialã plecând de la noþiunea de conflict. În primul rând este nevoie de un comportament conºtient din punct de vedere sincronic ºi diacronic. Experimentul demonstreazã cã normele sociale. o astfel de persoanã nu d oar se opune majoritãþii. Aceste exemple ar înclina sã ne facã sã credem cã mulþi oameni se conformeazã cu preþul sacri ii propriei percepþii asupra realitãþii. ci repune în discuþie ºi o realitate cu care aceasta pare sã fie d e acord. În ciuda acestor fapte. Rezultatele au demonstrat cã atunci când individul percepe miºcãri fãrã nici un alt termen d e comparaþie. devenin . ca de pildã: stereotipurile. care dã rãspunsuri diferite de a celorlalþi.i miºcãrii punctului luminos. Când unanimitatea complicilor este ruptã de unul dintre ei. La ce se referã în fapt aceastã realitate care începe sã se clatine? În primul rând ste vorba despre lucruri ºtiutã de mai multã vreme ºi în care majoritatea continuã sã creadã oi este puterea ataºamentului. Cum va percepe câmpul de stimulare un individ aflat în situaþia de grup? Când individul ce a fost mai întâi plasat într-o situaþie individualã în care a elaborat prop iul spaþiu de variaþie ºi propria normã este plasat ulterior într-o situaþie de grup. Dar convergenþa nu e la fel de accentuatã ca atunci când subiecþii încep cu situaþia de grup . I ntensitatea ºi natura conflictului determinã nivelul conºtient sau inconºtient la care a cesta este rezolvat. Exprimând propria judecatã. având ei înºiºi propriile lor spaþii de variaþie ºi norme. nu existã o schimbare ulterioarã la nivel particular ºi inconºtient. Acest fapt îl face pe Serge Mo scovici sã catalogheze experimentul lui Asch ca unul ce demonstreazã efectul influenþe i minoritare. rezerva de a participa social sunt mãsuri pentr u care individul este obligat sã plãteascã prin renunþarea la comunicare ºi la convenþiile c are de obicei îl protejeazã în cadrul societãþii. Acest fapt conflictul . se stabilesc o normã ºi un spaþiu de variaþie care sunt specifice grupului . faptul cã în experimentul lui Solomon Asch complici i nu erau majoritari decât ca numãr. împreun u alþi indivizi. obice iurile se stabilesc ca urmare a formãrii cadrelor de referinþã comune rezultate din co ntactele între indivizi. se iau pentru com paraþie douã situaþii: 1) dupã ce el avusese deja ocazia sã reacþioneze la aceastã situaþie. Conflictul interior al subiecþilor aparþinând majoritãþii este cu atât mai mare cu cât aceºti e reþin mai mult de a adopta punctul de vedere minoritar. moda. Într-adevãr. Dacã nu este rezolvat l a nivel conºtient ºi public. Pentru a pune în evidenþã influenþa situaþie de grup asupra individului.

Lorenz Konrad .Cele opt pãcate capitale ale omenirii civilizate. Încercând sã înþeleagã ce vede mi de fapt în realitatea sa. Bibliografie Influenþa socialã. 1996. ºi infirmã a el credinþa conform cãreia doar majoritatea ar fi sursa normelor. Întrebãri 1. I. Minoritatea afecteazã co nsensul prin faptul cã propune o nouã normã în contradicþie cu norma majoritarã. devine alternativã cu atât mai mult cu cât minoritatea se rmã sigurã pe poziþiile susþinute de ea. ajungând sã-l simtã ºi sã-l judece astfel. Ed. stã în aceea cã în faþa majoritãþii predomin de vedere al acesteia cu rostul de a menþine ordinea socialã. O poziþie menþinutã fãrã concesii. în timp ce minoritãþile au facultatea de a declanºa o activitate cognitivã prin care se elaboreazã soluþii noi la p robleme sociale. Cum demonstreazã Konrad Lorenz faptul cã la baza oricãrei ºtiinþe se aflã o credinþã? 3. Care este conþinutul ºi ce concluzii se desprind din experimentul lui Solomon Asc h? 4. Este validat astfel efectul consistenþei sincronice sau al consensului. Polirom . câte un element arbitrar. Cunoaºterea pare sã se bazeze pe modalitãþi de a vedea lumea foarte diferite ºi care s aflã în competiþie. Se valideazã astfel ºi consistenþa di acronicã a comportamentului minoritar. Prin sistemul sãu de rãspunsuri. Pe de altã parte. . 116-131. Ed. ceva ca un fel de accident istoric p are sã se impunã ca ingredient în toate modurile de gândire ºtiinþificã. Iaºi. Universitãþii Al. Ce adaugã interpretarea ulterioarã a experimentului lui Asch de cãtre Serge Moscovi ci? 5. Cum se produce influenþa minoritãþilor asupra cunoaºterii realitãþii? 6. Cuza. Aceastã rupturã este p osibilã doar în condiþiile consistenþei diacronice care presupune repetarea sistematicã a aceluiaºi rãspuns. 1998.d chiar nesemnificativã. Care sunt efectele influenþei sociale asupra cunoaºterii? Prin ce se deosebeºte inf luenþa majoritãþii de influenþa minoritãþii? Curs 5 GÂNDIREA PARADIGMATICÃ Preocupat sã explice cum evolueazã cunoaºterea ºtiinþificã. minoritatea genereazã un conflict maximalizat de intr ansigenþã caracteristicã stilului sãu consistent de comportament. B ucureºti. Importanþa influenþei sociale pentru cunoaºtere. Ed. conflictul îi determinã pe subiecþii majori focalizeze atenþia asupra punctului de vedere minoritar într-o activitate de verifi care a acestuia. Ce este cunoaºterea în descrierea lui Konrad Lorenz? 2. Thomas Kuhn observã în primã inst se poate vorbi în mod strict de caracterul cumulativ al procesului de dezvoltare în ºt iinþã. când proporþia de complici care dau rãspunsuri incorecte variazã în raport cu numãrul celor care dau rãspunsuri corecte. rezultã cã influenþa este cu atât mai mare cu cât ponderea rãspunsurilor incorecte este mai mare. Humanitas. Iaºi. În timp. în faþa minoritãþii toate punctele de vedere putând fi luate în considerare ºi folosite. Psihologia socialã a relaþiilor cu celãlalt. p. Deºi observaþia ºi experienþa restrâng punct cu punct diferenþele dintre te crezuri ºtiinþifice. majoritatea ar începe sã vadã inconºtient la fel. 1996. Coordonator: Serge Moscovici.

Iar comunitãþile ºtiinþifice care deþin o paradigmã au de fapt un criteriu de alegere a p roblemelor. Toþi cercetãtorii care l ucreazã într-un domeniu în care existã deja o paradigmã. teoretice. Pe d e altã parte. toate noile descoperiri înseamnã articularea fenomenelor obser vate în cadrele deja trasate prin paradigmã. pot sã-ºi desfãºoare munca având ava unor concepte deja definite. cercetãtorul trebuie sã f ie capabil sã satisfacã cerinþele conceptuale. ºtiinþa normalã este cercetarea bazatã ferm pe unele realizãri ale º nþei pe care o comunitate ºtiinþificã le considerã fundamentale pentru practica în continuar e. Ceea ce era dificil în continuare. Kuhn menþioneazã câteva raþiuni pentru care oamenii se lanseazã cu pasiune în cercetarea º iinþificã: dorinþa de a fi util. Prioritatea paradigmelor . o mare parte din activitatea teoreticã constã în folosirea teoriei exi stente pentru prezicerea informaþiilor factuale de valoare realã. apar paradigmele care sunt realizãri ºtiinþifice care pentru o perioadã de timp se cons tituie în modele de soluþii pentru o comunitate ºtiinþificã. Toþi cei care ar încerca sã rezolve alte tipuri de probleme care nu au dec i soluþii în paradigma aleasã. Investigarea ºtiinþificã a faptelor în cadrul ºtiinþei normale se concentreazã în trei direcþ În primul rând este cercetatã clasa faptelor pe care paradigma le-a ales ca fiind rele vante în mod deosebit pentru natura lucrurilor. Natura ºtiinþei normale În cadrul ºtiinþei normale. T. trebuie sã se dovedeascã mai bunã decât c elelalte posibilitãþi de interpretare. toate faptele de observaþie care pot contribui la dezvoltar ea unei ºtiinþe par sã fie la fel de relevante. Paradigma se va ex tinde la interpretare altor realitãþi ºi va genera noi arii de interes. aceste rezultate lasã destul loc cercetãrii în continuare în aceeaºi direcþie. Paradigma forþeazã aprofundarea unui domeni u pânã la detalii altfel inimaginabile. De în datã însã ce intrã în cercetare. În principiu. þinea de interpretare lor. o mai bunã definire a domeniului de studiu. evaluare ºi judecare a lor. Mijloace din ce în ce mai complicate sunt puse la lucru pentru a aprofunda realitatea acestor fapte. Paradigm a oferã tocmai aceste condiþii de selecþie a faptelor. vor fi descurajaþi. pasiunea de a explora zone ale cunoaºterii. chiar dacã niciodatã ea singurã nu va putea explica sau interpreta toate faptele dintr-un anumit domeniu de studiu. Pentru ca aceastã ingeniozitate sã se m anifeste este necesar ca problema sã aibã soluþii. Soluþia stã tocmai în aplicarea paradigme i.În accepþiunea lui Kuhn. acest fapt fiind în realitate o mare dificultate. Acest lucru se realizeazã în condiþiile în care aceste realizãri sunt suficient de importa nte ca sã atragã destui aderenþi de la interese de studiu care ar fi competitive. În al treilea rând se cautã regularitãþi calitative în natura lucrurilor. Modelul de evoluþie al ºtiinþelor este trecerea de al o paradigmã la alta prin procesul revoluþiilor. Existenþa pa adigmelor într-o sferã a cercetãrii este un semn de maturitate pentru dezvoltarea ºtiinþei în acel domeniu. ªtiinþa normalã ca rezolvare de probleme Rezolvarea de probleme necesitã ingeniozitate. instrumentale ºi metodologice ale ºtiinþei pe care o slujeºte. speranþa de a gãsi o ordine în lucruri. O altã condiþie c a problema sã fie consideratã ºtiinþificã este ca ea nu doar sã aibã soluþie dar ºi ca soluþi una acceptabilã în termeni conceptuali ºi teoretici. În lipsa unei paradigme. iar problemele lor respinse. Aceastã culegere de date a fost o caracteristicã pentru începutul activitãþilor ºtiinþifice î rice domeniu. Procedând astfel. Pentru a putea fi acceptatã ca paradigmã o teorie. cum nimeni altul n-a mai fãcut-o pânã atunci. tendinþa de a testa cunoaºterea de-a gata sau preexistentã. nimic nu-l mai tenteazã pe om decât sã demonstreze cã are ta l de a rezolva problemele. În al doilea rând se cautã legi cantitative care articuleazã faptele între ele. Orice nouã paradi gmã aduce cu sine însã. Ele conferã posibilitatea desf㺠i activitãþilor ºtiinþifice într-un cadru de reguli ºi standarde bine stabilite.

Paradigmele determinã în mare mãsurã ºi experienþele are ale specialiºtilor. Toatã lumea învaþã teoria ca atare dar nu toþi o icã în acelaºi fel. Impactul revoluþionar priveºte schimbarea semnificaþiilor conceptelor centrale ale une i paradigme. Alegerea paradigmelor în competiþie conduce la o separar e a membrilor comunitãþii ºtiinþifice asemãnãtoare cu separarea între cei care au noduri dife ite de a înþelege viaþa. trebuie îndeplinitã ºi altã condiþie. pentru cã orice noutate în cunoaºtere întrece contrazice aºteptãrile presupuse de practica paradigmei. sã vadã natura într-o altã perspectivã. ºtiinþa este rescrisã. De aceea ele sunt precedate d e o pronunþatã insecuritate legatã de cunoaºtere. Demersul lui Thomas Kuhn are caracter sociologic. este ca ºi cum natur a ar fi violat" aºteptãrile paradigmei care guverneazã ºtiinþa normalã. trebuie luptat împotriva rezistenþei pe care o manifestã paradi gma care urmeazã sã fie schimbatã sau extinsã. Anomalii ºi apariþia descoperirilor ºtiinþifice Apariþia unor probleme insolubile genereazã conºtiinþa unei anomalii. o paradigmã existentã va fi declaratã depãºitã doar în condiþiile în care o alta pregãtitã sã-i ia locul. Se poate aprecia cã în urma revoluþiilor ºtiinþifice oamenii de ºtiinþã trãi o nouã realitate. În ceea ce priveºte sociologia aceasta este consideratã o ºtiinþã multiparadigmaticã . Pentru aceasta însã. A respinge o teorie în lipsa alteia este a respinge ºtiinþa însãºi. cercetãtorul îºi însuºeºte teoria. metodele ºi sta e cercetãrii într-o mixturã inextricabilã. Revoluþiile ca schimbãri în concepþia despre lume La momentul schimbãrii paradigmelor ºi a revoluþiilor ºtiinþifice. încercând sã înveþe. u ca o anomalie sã inducã criza. Revoluþiile sunt invizibile Dupã fiecare revoluþie. Fiecare generaþie îºi cautã rezolvarea problem cu care se confruntã începând printr-o prezentare sistematicã a ºtiinþei care a premers. Natura ºi necesitate revoluþiilor ºtiinþifice Inaugurarea revoluþiilor ºtiinþifice se face prin divizarea comunitãþii ºtiinþifice cu privir la validitatea paradigmei. În a est demers se selecþioneazã elementele viabile în lumina exigenþelor practicii actuale. Tot acum se schimbã ºi problemele care pot fi acceptate de noua paradig mã. de un sentiment al eºecului în activitate a de rezolvare a problemelor în ºtiinþa normalã.Paradigmele împãrtãºite de o comunitate ºtiinþificã sunt cadre care ghideazã cercetarea fãrã sã conþinã reguli stricte pentru cercetare. Ceea ce aduce noua paradigmã este un nou tip de predicþie asupra faptelor care nu putea fi realizat de vechea paradigmã. F al nu este considerat ca ceva cu statut ºtiinþific. Preluând direcþia unei noi paradigme.o ºtii . percepþia despre lume a o amenilor de ºtiinþã se schimbã radical. Astfel. Faþã cu aceastã real cercetãtorii adunã date noi. Descoperirile necesitã un proces de conceptualizare care sã permitã asimilarea lor teo reticã. de aceea schimbarea paradigmelor trebuie sã ducã ºi la schimbãri în practica vieþii. Ea priveºte numãrul ma soluþii parþiale ºi divergente care apar în legãturã cu o problemã. Trecerea de la o paradig la una nouã presupune construirea teoriei pe fundamente noi care sã integreze aceste soluþii. Aici cunoaºterea este împãrtãºitã de o com unitate care o ºi legitimeazã pãstrând limitele intereselor ºtiinþifice în cadrul paradigmei. Noua teorie apare ca o rezolvare a criz ei. Criza ºi naºterea teoriilor ºtiinþifice Apariþia noilor teorii presupune distrugerea unor paradigme preexistente ºi schimbãri majore în tipul de probleme ºi tehnicile ºtiinþei normale. Ceea ce-i deosebeºte pe specialiºti în practica lor este tipul de experi enþã pe care li-l conferã modul în care utilizeazã paradigma.

dimpotrivã. s-ar strãdui sã le atingã. Cei doi automobiliºti au fãrã îndoialã serviciu. Ei vin bineînþeles de u deva. sunt considerate ca variabile independente: ele j .e foloseºte concomitent mai multe paradigme pentru explicarea complexitãþii vieþii socia le. Alegerea între mai multe paradigme nu se face în funcþie de criterii obiective aºa cum a r considera epistemologia. Vom numi paradigme deterministe paradigmele caracterizate de faptul cã un fenomen social este explicat ca rezultat exclusiv al comportamentelor în sensul definit. Acest comportament se datoreazã stãrii de eb rietate a conducãtorului auto care fãrã îndoialã ºi-a pierdut controlul reflexelor. Cu alte cuvinte. de manierã mai mult sau mai puþin conºtientã. ea nu are nimic surprinzãtor: mesele de afaceri sunt cuno scute pentru îndestularea lor. tacite sau explicite. accidentul este explicat. Aceste exemple permit ilustrarea unei distincþii fundamentale: anumite teorii soci ologice folosesc un astfel de limbaj încât fenomenul social pe care îl explicã este desc ris ca rezultat al juxtapunerii sau compunerii unui ansamblu de acþiuni. În primul caz. Cea de-a doua caracteristicã este cã preferinþele indivizilor sunt conside rate ca date. X. În domeniul sociologiei. În al doilea caz. care dupã spusele martorilor. ci de criterii estetice legate de eleganþa. 2. iar acestea nu pot fi comparate între ele. privitoare la accidente le de circulaþie. În primul caz comportamentul conducãtorului care urma sã facã accident este explicat de jurnaliºti printr-un model de tip cauzal. ªocul frontal nu a putut fi evit at" (ziarele). Dar trecutul lor imediat nu este menþionat. În acest az. comportamentul auto mobilistului este explicat printr-o schemã cauzalã. înþelegem prin acþiune un comportament orientat cãtre urmãrirea unui scop. a lovit un arbore cu maºina" (ziarele ). Astfel. se presupune cã libertatea de acþiune a fiecãrui sub iect nu este în nici un fel limitatã de angajamente. Cele douã scheme de explicaþie sunt total diferite. În acest sens . Analiza jurnalistului aratã cã accid entul este fãrã îndoialã datorat în acest caz faptului cã fiecare dintre cei doi automobiliºt a încercat sã iasã învingãtor dintr-un joc stupid arãtând prin apeluri cu farurile cã nu va epta sã cedeze ºi sã renunþe la depãºirea în care se angajase. vom spune cã o teorie sociologicã aparþine familiei paradigmelor interacþioniste. Circumstanþa aceasta fãcea la rândul ei posibil un exces de consum al bãuturilor alcoolice. dimpotrivã. În cele ce urmeazã. ºi-a fãcut semne cu farurile. comportamentele respective nu sunt descrise ca fiind orientate cãtre scopur i pe care subiecþii. ca rezultând exclusiv din elemente anterioare comportam entelor respective. dar acesta nu este amintit. În cazul a cesta. Sub-tipul a: Paradigme interacþioniste de tip marxian În aceste paradigme. joacã un rol esenþial. Dl. care ar e drept urmare slãbirea reflexelor ºi creºterea probabilitãþii de accident. 1. aspectul unic ºi strãlucitor al teoriei. Cei doi automobiliºti care se angajaserã faþã în faþã pe banda centralã a ºoselei cu trei dupã spusele martorilor. un industriaº important. Alte teorii folosesc un astfel de limbaj încât fenomenul social pe care-l explicã este rezultatul unor comportamente care nu sunt acþiuni în sensul definit aici. e sunt descrise. La rândul lor paradigmele interacþioniste sunt împãrþite în patru tipuri reprezentative. Dezvoltarea ºtiinþei se face în cadrul paradigm elor. sobrietatea . În privin stãrii de ebrietate în sine.prog resul ºtiinþei nu are sens decât în interiorul paradigmei. Raymond Boudon identificã douã familii de paradigme.considerã Kuhn . luate faþã de altcineva. analiza implicitã a jurnalistului este întru totul diferitã. explicaþia accidentului este obþinutã printr-o pu nere în relaþie a accidentului cu stãri care l-au precedat: conducãtorul este un industr iaº important. Mai precis. În cazul al doilea. pãrea bine abþiguit când a plecat de la restaurant dupã o masã de afaceri. acþiunile subiecþilor subiecþilor sunt deschise ca depinzând numai de liberul lor arbitru. Pentru a ceasta el porneºte de la douã fapte diverse relatate în ziare. printr-o schemã în care intenþiile actorilor ºi reprezentarea pe car e aceºtia o au despre mijloacele proprii pentru realizarea acestor intenþii. Acest lucru explicã faptul cã participa la o masã de afaceri.

Sub-tipul b: Paradigme interacþioniste de tip tocquevillian În acest sub-tip presupunem cã acþiunile actorilor depind exclusiv de libera apreciere a fiecãruia: nimic asemãnãtor unui angajament. Cu alte cuvinte. fi ca falsã (în sensul în care vorbim de conºtiinþã falsã). cuvântul explicat" din propoziþia A (anterior lui B) explicã B" poate lua f ie una dintre cele trei semnificaþii corespunzând unei situaþii de determinism strict. Sub-tipul c: Paradigme interacþioniste de tip mertonian Aici. se introduce ipoteza cã anumite elemente ale acesto r acþiuni (structura sistemului de preferinþe. Pentru a folosi limbajul secolului XVIII-lea. Sub-tipul d este interesant pentru cã introduce elemente de tip determinist (în sens ul pe care l-am definit) în schema explicativã aparþinând familiei paradigmelor interacþio niste. Propoziþia este atunci echivalentã cu variaþia lui A (anterior l ui B) contribuie la a explica variaþia lui B". Cu alte cuvinte. Dupã caz. Interacþiunea este caracterizatã de un context de stare de naturã. lucrurile stau mereu mai mu lt sau mai puþin astfel: fiecare acþiune presupune stãpânirea anumitor tehnici (tehnici de comunicare. Dar nu avem aici în vedere decât cazul general. tehnici corporale. etc. aceste teorii considerã pref erinþele actorilor ca date imediat inteligibile nu ca fenomene ce se cer aplicate. acord sau contract nu îi leagã pe actori. preferinþele. Paradigmele deterministe trateazã cu alte cuvinte toate ac tele ca pe comportamente: finalitatea datã de subiect acþiunilor sale este considera tã de cãtre acest tip de paradigmã fie ca secundarã ºi neavând nici o virtute explicativã. adicã de faptul cã acto rii au posibilitatea sã se abþinã de la a considera efectele comportamentului lor asup ra celuilalt. ele nu sunt considerate c a de la sine înþelese. Pe scurt. îndemânare în punerea în aplicare a mijloacelor. fie sensul statistic. etc. Dar aceste elemente pot juca un rol cu totul secun dar ºi pot fi neglijate în multe cazuri. dar nu sunt considerate ca trebuind sã fie ºi el e analizate. A (anterior lui B) condiþie suficientã a lui B". alegerea mijloacelor pentru obþinerea s copurilor dorite. Amintim de asemenea cã prin determi m nu înþelegem determinismul strict. Amintim cã înþelegem prin paradigme deterministe paradigmele care interpreteazã un compo rtament observat la un subiect social exclusiv pornind de la elemente anterioare comportamentului în cauzã. A (anterior lui B) co ndiþie necesarã ºi suficientã a lui B". propoziþiile emise în limbajul par adigmelor deterministe sunt de forma A (anterior lui B) explicã B". interacþiunea între actor i este caracterizatã de un context de contract. Iatã acum trãsãtura care distinge paradigmele tocquevilliene de cele mar xiane: în paradigmele tocquevilliene. Sub-tipul d: Paradigme interacþioniste de tip weberian În acest caz. acest tip de context relaþional poat e fi caracterizat prin expresia de stare de naturã. Cu alte cuvinte. adicã finalitãþile aduse de actori. nu au statut de variabile independente. se iau în consideraþie acþi uni caracterizate prin faptul cã agenþii care le îndeplinesc nu au posibilitatea de a nu þine cont de efectele lor asupra celuilalt. ipoteza stãrii de naturã este abandonatã. În cazul în care A ºi B sunt atribute dih . Fireºte.) sau a anumitor cunoºtinþe a cãror dobândire este obligatoriu anterioarã acþiunii.oacã un rol esenþial în schema explicativã.) sunt determinat e de elemente anterioare acþiunilor respective. comportmentele actorilor sunt interpretate ca fiind dotate cu o prop rietate de interacþionalitate ºi prin urmare ca având statut de acþiuni. în teoriile ce aparþin paradigmelor din sub-tipul c. ci ca necesitând explicaþii. Sub-tipul c se deosebeºte de cele douã sub-tipuri precedente prin faptul cã interacþiune a între indivizi nu se efectueazã într-un context de stare de naturã ci în condiþii de contr act. În ca ul general. Dar spre deoseb ire de paradigmele precedente. În cazul determin ismului strict aceste propoziþii iau forme particulare: A (anterior lui B) condiþie n ecesarã a lui B".

Ea priveºte structurile de inte racþiune caracterizate de un context de contract". într-o anumitã perioadã. 3) Latitudinea de interpretare asociatã elementelor role-sets-urile ºi status-sets-u rile este fie inutilã fie de interes redus. Conform acestei paradigme. se numãrã realismul totalitar: întregul este o fiinþã". etc. modificã indivizii (le impune logica lui. nici o acþiune nu apare într-un context de stare de naturã"). Paradigmele hiperculturaliste Paradigmele hiperculturaliste sunt o versiune reducþionistã a paradigmelor de tip we berian. etc.) Cele trei tipuri de paradigme deterministe pe care este util. inspirându-se din paradigmele intera cþioniste de tip mertonian. Paradigmele hiperfuncþionaliste sunt cele care. structura preferinþelor in dividuale depinde. hiperculturalism ºi realism totalitar. un comportament de alegere sau de . Nu are importanþã. Sociologii le folosesc cu generozitate pentru a da seama de greutatea statist icã a originilor sociale asupra viitorului individului. Paradigma realismului totalitar" poate fi consideratã o reducere a paradigmei inter acþioniste de tip tocquevillien. Paradigmele hiperfuncþionaliste Reprezintã o reducere a paradigmelor de tip mertonian. care-ºi exercitã constrângerile. Realismul totalitar Expresia de realism totalitar" este împrumutatã de la Jean Piaget: ( ) Printre tipurile de explicaþie sociologicã. hiperfuncþionalismul poate fi caracterizat pr in axiomele urmãtoare: 1) Orice acþiune apare într-un context de contract" (cu alte cuvinte. sã facem distincþia între aceste diferite semnificaþii posibile. în terminologia noastrã. este esenþial sã reþinem cã. o alegere.otomice. aºa cum ne amintim. conceptele de normã ºi de valoare sunt esenþiale pentru analizã: ele sunt indispensabile descrierii actelor individuale ºi a sistemelor de aºteptãri reciproce c are conduc situaþiile de interacþiune. În acest tip de paradigme. În schimb. clasei paradigmelor interacþioniste. proces de socializare. În acest caz conceptele de rol ºi co relatele lui. paradigmele deterministe se isting de paradigmele interacþioniste prin aceea cã ele considerã actele agenþilor socia li ca integral explicabile pornind de la elemente anterioare acestor acte (const rângeri structurale. sã le distinge m pe motivul frecvenþei cu care apar în literatura sociologicã pot fi numite hiperfuncþi onalism. 2) Roles-sets-urile ºi status-sets-urile sunt compuse din elemente complementare n econtradictorii. Schemele de acest tip sunt des folosite pen tru a explica de ce indivizii se comportã într-un mod aparent contrar interesului lo r. Cu alte cuvinte.) rãmâne deci eterogen pentru cunoºtinþele individuale aºa cum ar di ele independent de soc ializarea prin care trec". explicaþia unei acþiuni comportã mereu propoziþii de tip determini st. ne amintim. din perspectiva care ne preocupã aici. cred. Aºa cum am vãzut. propoziþia se poate traduce ºi în forma: Dacã atributul a este observat atunci a tributul b este (mai frecvent) observat". Aceastã clasã de paradigme aparþi ne. o acþiune. el a interiorizat anumite norme ºi valori. ºterg pur ºi simplu cele patru distincþii esenþiale pe care to cmai le-am amintit. de date sociale care caracterizeazã sistemul în care este situat individul: aceste date contribuie la fixarea cadrului acþiunii i ndividuale în mãsura în care ele determinã structura opþiunilor deschise ºi valoarea relativã a acestor opþiuni. Schema de analizã este atunci urmãt oarea: acþiunea prezentã a dlui X este rezultatul faptului cã. Paradigmele hiperculturaliste corespund unei reduceri care face din acþiune rezul tanta exclusivã a unor elemente anterioare acþiunii.

În ce constã caracterul sociologic al explicaþiei pe care Thomas Kuhn o dã revoluþiei în º iinþã? 2. disonantã. neutralitate. Determinismul metodologic O ultimã materializare a paradigmelor deterministe este singura acceptabilã.beau apã". 1976. Eurosong and Book. Consonanþa cognitivã între douã elemente de cunoaºtere presupune cã unul dintre ele poate fi obþinutã prin implicare psihologicã a celuilalt. ci va încerca sã-l reducã. ea constã în aplicarea unui mod el generator interacþionist ce interpreteazã rezultatul ca efect de compunere. Dupã Leon Fe nger elementele de cunoaºtere trebuie analizate cu ajutorul a ceea ce el numeºte imp licaþie psihologicã.decizie trebuie sã fie considerat ca produsul aparent al scopurilor alese ºi ca pro dusul real al determinismului exersat de structurile sociale asupra conduitelor individuale În cel mai rãu caz se ajunge astfel la vechile refrene care fac din indi vid un exemplu suport al structurilor sociale. Disonanþa între douã elemente cognitive apare atunci când unul se opune celuilalt prin i mplicaþia psihologicã. Implicaþia psihologicã se referã la o legãturã optimã din punctul de vedere al individului în re douã cunoºtinþe luate separat. Cum se produc revoluþiile în ºtiinþã? Curs 6 TEORIILE DISONANÞEI COGNITIVE Teoriile disonanþei cognitive privesc cunoaºterea ºi relaþiile între cunoºtinþe. Boudon Raymond . La fel ca în teoriile echilibrului. 1998 .Efecte perverse ºi ordine socialã. nici una neimplicând-o pe cealaltã. Bucureºti. nu va putea menþine acest dezacor d (disonanþa). prezenþa uneia implicând într-un fel prezenþa celeilalte. Bibliografie Kuhn Thomas . Implicaþia psihologicã permite definirea a trei tipuri de relaþii între cunoºtinþe: consonan tã. De exemplu: mi-e sete" . Dar aceastã propoziþie este descriptivã în sensul în care motivul relaþiei pe care o exprimã e obscur. Existã o relaþie de neutralitate atunci când douã cunoºtinþe intrând în registre diferite nu fi analizate cu ajutorul implicãrii psihologice. În ceea ce priveºte explicaþia acestei propoziþii. Bucureºti. modificând unul dintre aceste elemente pentru al face sã se potriveascã cu celelalte. Determi nismul metodologic poate fi definit ca o paradigmã în care sunt folosite exclusiv pr opoziþii care urmeazã sintaxa deterministã (propoziþii de tipul A (anterior lui B) explicã B") fãrã ca aceste propoziþii sã fie interpretate ca fiind incompatibile cu o interpreta re interacþionistã. libertatea de alegere pe care obs ervatorul naiv" ajunge sã o acorde actorilor fiind redusã pur ºi simplu la o iluzie. Ce este ºtiinþa normalã? 4. Leon Festinger considerã cã o persoanã care are în uni versul sãu cognitiv douã elemente ce nu sunt în acord. Întrebãri 1. Ce este o paradigmã? 3.trebuie sã nu beau". Aºa dacã persoanei îi este sete ºi ºtie cã nu trebuie . Exemplu: mi-e sete" .Structura revoluþiilor ºtiinþifice.

De cele mai m ulte ori este vorba despre o schimbare atitudinalã consecutivã unui comportament de supunere. fie din diminuarea importanþei lui. persoane sau situaþii la fel de atrãgãtoare. În acest caz. face ca teoria lui Festinger sã fie consideratã pertinentã d in punct de vedere sociologic. Disonanþa produsã de dezacordul între douã elemente de cunoaºtere este greu de suportat.a apã.constituie o rãsplatã. se constatã cã evaluãrile sunt mai favorabile. Din punct de vedere sociologic. Reducerea disonanþei . În condiþiile în care motivarea externã pentru realizarea unei astfel de sarcini nu o ju stificã suficient.raport între experienþa trecutã ºi cea prezentã (în congruenþa între aºteptãri ºi fapte) Posibilitatea de a reduce disonanþe vine fie din modificarea elementului disonant. cel care face alegerea. În aceastã situ aþie se observã cã dupã ce s-a comportat contrar propriilor opinii. Aceasta poate avea patru surse: . reducerea disonanþei se face prin adãugarea de elemente noi în c unoaºtere care sã creascã consonanþa. importanþa teoriei rezistã în faptul cã atrage atenþia asu pra unor categorii de actori sociali caracterizaþi printr-o puternicã mobilitate soc ialã. Se poate de asemenea cã acest fenomen de disonanþã ar fi apan ajul unor indivizi aflaþi într-o situaþie de mobilitate socialã ºi convinºi de capacitatea l or de a-ºi trasa propriile traiectorii.spune Festinger . Forþa dinamicii cognitive depinde de mãrimea disonanþei. Fenomenele persuasive sunt o ilustrare a teoriei lui Festinger care dã seamã de efec tele inconsistenþei cognitive. Cu cât disonanþa este mai mare. c u atât efortul de reducere va fi mai intens. g enerând o tensiune care va determina o dinamicã cognitivã orientatã exclusiv spre reduce rea disonanþei. Individul n u se conformeazã pe baza unei analize a cunoºtinþelor. Persoana cautã deci moti e susceptibile sã-i justifice acþiunea de a nu bea. fie din eliminarea lui propriu-zisã. Când reziste nþa este prea importantã. permiþând analiza eforturilor proceselor de valorific are a opþiunilor sau a rezultatelor consecutive ºi în general pentru înþelegerea modului d e interiorizare a normelor sociale. Teoriile disonanþei cognitive se referã la mijloacele de schimbare a atitudinilor. În teoria disonanþei cognitive.logicã (incongruenþa între douã idei sau credinþe) . Modul în care este conceputã.raport între particular ºi general (incongruenþa între o opinie sau un comportament ºi o serie de opinii ºi comportamente ale aceleiaºi persoane) . îºi va spune cã de fapt nu-i este chiar atât de sete în fond. S-a propus ipoteza (Ostfeld ºi Katz) cã este posibil ca fenomenul de disonanþã sã fie tipic claselor medii". la fel ca mâncatul atunci când þi-e foame". de control ºi de alegere atunci când un in divid ia o decizie". În acelaºi mod se poate explica ºi experienþa care rezultã din justificarea pe care ºi-o dau oamenii la îndeplinirea unei sarcini neplãcute. individul se simte nevoit sã o justifice prin sine însuºi. Raþionalizarea actelor cu mare relevanþã pentru destinul individual ar fi un act tipic pentru persoanele care se concep ca autori ai reuºitelor sau eºecurilor lor sociale . Ceea ce s e întâmplã în acest caz este disonanþa datoratã libertãþii individului de a alege care genere ntimentul individual de responsabilitate. Cu cât iniþierea este mai avansatã. Una dintre aplicaþiile teoriei disonanþei cognitive teoretizate de Brehm (1956) pri veºte alegerea între douã obiecte. relaþiile dintre douã elemente de cunoaºtere nu depind del oc de criterii logice pe care individul le-ar putea pãstra congruente. O altã aplicaþie a acestei teorii priveºte interacþiunea de grup ºi se referã la modul în car un individ îºi modificã evaluãrile despre un grup în mãsura în care este iniþiat sã particip acesta. Teoriile disonanþei cognitive presupun o explicaþie a modificãrilor produse în cunoºtinþele sau credinþele oamenilor prin conduite care comportã costuri ridicate. A ceasta se întâmplã ca o consecinþã a faptului cã un individ determinat sã realizeze un compor ament contrar convingerilor lui. ci este împins la aceasta de o ne voie psihologicã. valorificã obiectul ales în detrimentul celuilalt. Acordul forþat" este o altã aplicaþie ºi priveºte modificarea opiniilor unui individ care e ste determinat sã spunã sau sã se comporte contrar opiniilor sale obiºnuite. îºi transformã opiniile în direcþia acestui comportament. astfel încât acestea sã se potriveascã cu comportamentul manifest. individul va încerca sã-º modifice opiniile.culturalã (incongruenþa între un comportament ºi o normã) .

Leon -A theory of cognitive dissonance. Schimbarea atitudinii nu este legatã în cazul acesta de conduitã. Mai întâi . Puºi în situaþia sã îndeplineascã sarcini costisitoare. Ea ar putea totuºi sã fie prezentã în mãsura în care individul fãrã sã t consecinþele. În cazul în care persoana nu prevede consecinþele faptelor sale. cât ºi faþã de ei înºiºi. Dacã disonanþa existã. efectul nu produce disonanþã.explicaþi i la propriile lor comportamente. impulsul care motivea zã pe indivizi sã-ºi schimbe atitudinile. În acest proces destul de complicat. cã se p oate modifica atitudinea cuiva determinându-l sã facã ceva ce nu face în mod obiºnuit. modu duce ºi ce anume deranjeazã pe o anumitã persoanã. În prima situaþie. Acest lucru se întâmplã doar dacã comportamentul respectiv este prezentat ca public. Persoanele care suferã cel mai mult din cauza disonanþei sunt cele care au imagine d e sine pozitivã sau care au o stimã de sine foarte înaltã. Brehm ºi Wickhund (1962) concep implicarea indivizilor în reducerea dis onanþei prin intermediul noþiunii de responsabilitate: fãrã responsabilitate personalã . Pentru aceºti autori. Dimpotrivã. În acest sens pledeazã rezultatele experienþelor lui Aronson care raporteazã relaþia între e lementele de cunoaºtere disonantã la imaginea despre ei a indivizilor. mome ntul activãrii subiective este premers de faptul cã individul percepe apriori un rez ultat negativ unei conduite la care el a aderat. Raþio nalizarea la care recurg indivizii este o încercare de a da dovadã de raþiune. autorii acestor teorii subliniazã modul în care apar raþion alizãrile actorilor sociali puºi în situaþii de disonanþã. Dacã persoana ar atribui acþiunea u nei situaþii exterioare care nu a depins de el. o persoanã nu va fi neapãrat deranjatã spunând lucruri stânjenitoare. Ewanstoon Row. Importanþa unei alte teorii . liber decis ºi prin aceste caracteristici angajant pentru cel cãruia îi aparþine. imaginea de sine este cunoºtinþa care genereazã fenomenul disonanþei. indivizii adoptã idei sau motivaþii conf orme cu ceea ce au fãcut. La rândul lor. poate sã scape de responsabilitate ºi disonanþa nu se va produce. cât mai ales faptului restabilirii echilibrului între cunoºtinþele obiºnu ite ale acestora ºi modul în care ei explicã unele comportamente disonante. Accentuând aceastã tendinþã de a acorda primat conduitei faþã de atitudini behevioristul rad ical Bem considerã cã indivizii manifestã atitudini care nu sunt decât inferenþe .c onsiderã ei .este activatã disonanþa ºi abia apoi impulsul motivant declanºat de disonanþã. Altfel spus. Peterson an Co . Reducerea disonanþei se poate face doar prin redare a unui sens mai plãcut acestor consecinþe. ea existã deoarece co amentul unui individ este inconsistent cu ideea pe care o are despre el însuºi". Bibliografie Festinger. Lucrul acesta se poate realiza nu doar pr in schimbarea atitudinii. la modul în car e aceºtia îºi concep propriul eu. Indivizii se comp ortã diferit faþã de disonanþã în funcþie de trei criterii: toleranþa faþã de disonanþã.. consecinþele prevãzute gene eazã un impact specific de disonanþã cognitivã. Aceastã perspectivã este accentuatã în lucrãrile lui Cooper ºi Fazio care disting douã moment în procesul de rezolvare al disonanþei cognitive. Bem nutreºte convingerea cã existã o simulare interpersonalã care înseamnã cã fiecare actor s cial se comportã ca un observator pentru a-ºi forma cunoºtinþele despre el însuºi sau despr e ceilalþi. opiniile ºi atitudinile.aparþinând lui Beauvois ºi Joule . oamenii pot prevedea consecinþele ace tora sau nu. Con ferind propriilor lor acte o anumitã valoare. Conform teoriei lui Aronson .considerã cercetãtorii . responsabilitatea indiviz ilor nu este în cauzã. atât faþã de ceilalþi. Pentru Bem.elementele nu sunt pertinente pentru individ. producerea unei anumite conduite va genera o raþionalizare atunci când relativ la aceastã condui tã elementele de cunoaºtere disonante sunt superioare elementelor consonante. cât mai ales de modul de a înþelege consecinþele acesteia. ci ºi prin deprecierea elementelor cadrului situaþional în c are individul a acþionat. El concluzioneazã deci. nu se mai datoreazã atât disonanþei dintre element ele de cunoaºtere. În acest sens. Dacã nu beneficiazã de o astfel d e stimã de sine. îºi imputã aceste consecinþe. ci eventual surprizã sau teamã.rezidã în modul în care pune evidenþã întâietatea actelor indivizilor asupra ideilor. disonanþa presupune violarea unor valori personale. circumstanþele ºi actele persoanelor permit cunoaºterea unor stãri interne precum sentimentele. irevocabi l. Întro manierã foarte materialistã.

Aspecte contemporane. Polirom. La aceastã evoluþie au contribuit ºi ideile religioase care au avut un impact marcant asupra organizãrii vieþii de zi cu zi a grupurilor protestante. Teoria din Etica protestantã ºi spiritul capitalismului are caracter de model expl icativ. faptul de a fi ales a lui Dumnezeu sau damnat. 95-108. Heider descrie atribuirea ca pe o punte între lumea exterioarã indivi ului ºi lumea interioarã a acestuia. Întrebãri 1. Scopul acestei legãturi este de o importanþã covârºitoare pentru individ. Doctrina protestantã produce de la început o angoasã. Cum putem determina pe cineva sã-ºi schimbe ideile fãrã a utiliza elemente de persuas iune? Curs 7 MOTIVAÞIA CUNOAªTERII În urmã cu aproape 40 de ani (1958). Omul nu-ºi poate negocia mântuirea. regional ºi istoric.. datorat literaturii sociologice de la începutul se colului nostru. Neputând sã pãtrundã misterul acestei d cizii care-i marcheazã destinul. Max Weber demonstreazã cã etica protestantã a fost un fenomen care a condus la creºterea raþionalismului în diverse aspecte ale vieþii sociale. Încercând sã reducã aceastã ten . Ed. observaþia ºi dezvoltarea metodelor experimentale. Psihologie socialã. operã a lui Max Weber apãrutã în 1920. Cum este implicat în viaþa concretã conceptul despre sine al unui individ în rezolvar ea disonanþei cognitive? 4. în care intenþi ona sã evidenþieze însemnãtatea experienþei cotidiene pentru acþiunea socialã. p. în încercarea de ordonare a realitãþii. nu se leagã de mãsura în care i ndividul respectã poruncile divine. Îmbinând observaþia cu o prodigioasã documentaþie istoricã opera lui Max Weber oferã un model explicativ pentru înclinaþia omului. Iaºi. Un exemplu clasic de atribuire. Ea trebuie circumscrisã. de a ºti sã-ºi conducã viaþa r . Faptul de a fi ales sau damnat este stabilit p entru totdeauna de la începutul timpurilor.. datoritã impresiei intime cu privire la mediu ca fi ind ceva stabil ºi coerent. Fritz Heider publicã în SUA lucrarea despre psiholo gia relaþiilor interpersonale (Psychology of Interpersonal Relations). p. Iaºi. Coordonator Adrian Neculau. raþionalismul dezvoltat în restul Europei a favorizat cunoaºterea ºtiinþif icã. Percepþia naivã este estimatã ca un demers spontan de cãutare a permanentului dincolo de variabil. Protestantismul a marcat o diferenþiere evidentã în raport cu catolicismul. Atribuirea rãspunde întotdeauna nevoii echilib rului cognitiv. Legat în mare mãsurã de dezvoltarea capitalismului. În ce situaþii puteþi sesiza modul în care funcþioneazã în fapt disonanþa cognitivã? 3. 1996. individul trãieºte dramatic. Ne referim la Etica prote stantã ºi spiritul capitalismului. În concepþia lui Heider. Pentru pro testanþi. Ce este disonanþa cognitivã în concepþia lui Leon Festinger? 2. 1957. Cum intervine responsabilitatea în situaþiile de disonanþã cognitivã? 5. de estompare a unor contradicþii. ne ajutã sã înþelegem importanþa acestui mod de a menþine în frâu laolaltã în ingur înþeles orizontul lãuntric ºi lumea înconjurãtoare a omului. cãruia îi conferã s imentul echilibrului interior. aºa cum a ºi intenþionat autorul. Polirom. Punând bazele i model de înþelegere a procesului prin care omul cuprinde realitatea ºi poate sã o prezi cã ºi s-o stãpâneascã". 1998. ameni nþãtoare pentru echilibrul psihic ºi în acelaºi timp capabile sã slãbeascã acþiunea prin indu unei stãri derutante. Coordonator Serge Moscovici. Psihologia socialã a relaþiilor cu celãlalt. Ed. marcatã în protestantism. atribuirea care aparþine indivizilor priveºte cauzele eveniment elor neobiºnuite în care ei sunt implicaþi. 194-198.

În acest caz atribuirea face legãtura între douã tendinþe aparent contradictorii: ascetism ul întreprinzãtorului ºi nevoia lui de a câºtiga mereu mai mult ºi mai mult. capitaliºtii încearcã se reducã salariile. prin natura sa. iar rezultatele bune pot fi semne ale graþiei divine. neîncetând sã cã gloria divinã în fiecare clipã a vieþii sale. dându-le impresia unei coerenþe care leagã demersul interior al individului de lumea exterioarã. adicã încercarea actorului social de a explica relaþiile interpersonale la care participã sau asistã în scopul de a regãsi de fiecare datã pe sine într-o anumitã apa enþã de ordine. respinge în acelaºi timp spiritul câºtigului capitalist. cã sã trãiascã pur ºi simplu. în conceptul de profesie îºi gãseºte expresie dogma centralã a tuturor variantelor rotestante care cunoaºte ca singur mijloc de a trãi cum îi este plãcut lui Dumnezeu nu o s uprasolicitare a moralitãþii laice prin asceza monahalã. Intervine un moment în care orizontul interior al individului se contureazã prin int ervenþia unei întregi dramaturgii. care va lua locul comportãrii fireºti. adicã tocmai acel element capabil. scrie el. Pe noi ne intereseazã aici tocmai originea elementului neraþional pe care îl conþine conceptul de vocaþie". nici de salarii mici. protestantismul ca miºcare religioasã a influenþat dezvoltarea culturii ºi a imprimat o tendinþã capitalistã activitãþii oamenilor. sã câºtige nu ban ulþi ºi tot mai mulþi. urmându-l pe Max Weber. sã trãiascã aºa cum este obiºnuit ºi sã ie pentru aceasta". Utilitatea muncii este judecatã dupã rezulta ele obþinute. a unghiului interior de proiecþie al individului poate sã producã miracolul detaºãrii omului de preocuparea permanentã pentru câºt g ºi transformarea muncii într-o vocaþie. a fost acel gen de simþire ºi de comportare care ar putea fi numit trediþionalism". Max Weber scrie: Dar o asemenea mentalitate . icã sã producã o sãrãcire a maselor. cã în orice epocã existã un punct de vedere etic nu lipsit contradicþii care. Max Weber accentueazã cã Adversarul cu care trebuie sã lupte în primul rând spiritul capita lismului. aºa cum rezultã ele din poziþia în viaþã a individului ºi care tocmai astfel devine Beruf "(profesia sa). sã restabileascã echilibrul în interiorul individului. accentul cãzând pe rolul carierelor sociale". ci este numai rezultatul unui îndelungat proces educaþional". Aºa se pare cã Pretutindeni unde capitalismul modern ºi-a început ope ra de creºtere a productivitãþii muncii omeneºti prin creºterea intensitãþii s-a izbit de rez stenþa extraordinar de tenace a acestui laitmotiv al muncii din economia precapist alistã". În aceste condiþii doar schimbarea unei mentalitãþi. tradiþionalismul se baza pe concepþia cã Omul acceptã. lãsându-l dincolo de contrad icþii ancorat în realitatea socialã. protestantismul a generat un sens vieþii de zi cu zi a oamenilor. a cãror orientare este datã de interese. Acest mod de ancorare a individului în realitate s-a impus ca urmare a propagãrii un or obiective cu caracter etic de cãtre persoane care nu intenþionau nimic în legãturã cu c eea ce sociologul numeºte spiritul capitalismului". Intervenþia sensului în orice acþiune. în sensul unui stil de viaþã anumit legat de norme apãrând în haina unei etici. Aºadar. scrie în continuare Max Weber. Aºa încât. adicã în scop de sine. Tocm ai aceasta a avut drept consecinþã inevitabilã ideea cã munca laicã de zi cu zi avea o sem nificaþie religioasã ºi a produs pentru prima datã acest sens al conceptului de profesie . omul se va manifesta printr-o þinutã asceticã. dincolo de orice. naturale. a raþionalului sau iraþionalului din orice faptã este însãºi atribuirea. Acest element are o naturã religioasã ºi are sensul unei misiuni date de Dumnezeu".nu este datã de la naturã.ne. Acest lucru se vede în exemplul din Etica protestantã. ci exclusiv prin îndeplinirea d atoriilor laice. acceptând activitãþile comerciale ºi industriale ca legitime aducãtoare de profit. considerându-l turpitud o".cu privire la muncã drept vocaþie . Oferind un suport ºi o explicaþie raþionalã" comportamentului întreprinzãtorului capitalist. valori ºi tradiþii. În concepþia lui Max Weber acþiunile sociale individuale sunt esenþiale. Ea nu poate fi generatã în mod direct nici de salarii mari. Aceasta a fost doar o urmare ne . I maginea sa cu privire la societate este aceea a unui dinamism susþinut de acþiunea s ocialã. deoarece modelul tradiþionalist de gândire nu permite omului sã munceascã p entru a obþine venituri ce-i depãºesc trebuinþele. Calvin oferã soluþia unei comportãri care sã întãreascã credinþa cã poate fi unul dintre Pentru a depãºi orice îndoialã. Sã arãtãm. în care autorul descrie trecere a de la modelul tradiþional de muncã l acel capitalist. ajutându -l sã o cunoascã. Concis spus. În acest caz. Esenþi al.

sã-ºi urmãreascã interesele de câºtig ºi era chiar bil sã o facã. La fel cum în teoria lui Lerner. este recunoscut faptul cã actorul a fost socializat ºi este în relaþie cu alþi actori care ca ºi el desfãºoarã roluri sociale. având conºtii nþa cã se bucurã de toatã graþia lui Dumnezeu ºi cã este vizibil binecuvântat de acesta. acela al individualismului met odologic. Bibliografie Beca Elena . 1996. 1989. conform exemplului d iscutat. Rãmânem încã la Max Weber doar pentru a arãta cum ia naºtere din toate acestea ordinea socia lã. conºtientã.Etica protestantã ºi spiritul capitalismului. Din textul lucrãrii putem desprinde în continuare ce se întâmplã în sufletul individului. antrenând aºa cum se po ate constata.concluzioneazã sociologul . Furnham Adrian .1. 365-381. nevoia de sec uritate personalã ºi teama de a fi supus unor multiple riscuri îi fac pe oameni sã atrib uie vinovãþii celor loviþi de nenorocire. pag. vol 14. De aici a urmat pentru individ imboldul de a-ºi cont rola metodic starea de graþie a modului de viaþã". Toate faptele unei vieþi se fac pentru gloria lui Dumnezeu. impusã de individualismul metodologic. indiv ismul metodologic recunoaºte faptul cã indivizii se miºcã într-un context care în bunã mãsurã e impune. Imaginea despre societate. ci interacþionistã. 2 8. Acest principiu presupune cã pentru explicarea unui fenomen social trebu ie regãsite cauzele individuale. În general.Belief in a just world.Despre atribuire În: Psihologie socialã nr. cu m lupta interioarã genereazã ordinea exterioarã prin intermediul unei atribuiri. 49-67. Dimpotrivã. Introducerea ordinii în viaþã a tuturor adepþilor era p rincipalul mijloc al ascezei". Practic vorbind . dar în multe privinþe ºi mai sigurã decât interesele vieþii pãmânteºti".aceasta înseamnã în fond cã Dumnezeu îl ajut e acela care se ajutã singur". explicã el. nu est e una atomistã. Max Weber se întreabã în fapt cum a putut sã se împace utilitarismul calvinist cu concepþia despre profesie ca vocaþie într-o vreme în care lumea de dincolo nu era doar mai import antã. Aceas tã atribuire se referã la o modalitate concretã de depãºire a limitei absolute specificã fii nþei confruntatã cu finitudinea sa. 6.prevãzutã ºi foarte îndepãrtatã a idealurilor Reformei. 1997. p. transformãri esenþiale ale realitãþii sociale. 1993. pe cât de laborioase ºi neaºteptate. Humanitas. Bucureºti. p. ªi în sfârºit: În opoziþie cu noile reprezentãri populare.On the neglect of Weber's protestant ethic În: Sociological theo ry. El scria: Cãci numai printr-o schimbare fundamentalã a sensului întregii vieþi în fiecar ceas ºi în fiecare faptã se putea confirma efectul graþiei ca o înãlþare a omului din status nature în status gratiae". adicã înþelese motivele pe care le au actorii sociali d e a face ceea ce fac sau de a crede ceea ce cred. 6-8. în British Journal of Social Psihology. Întrebãri . care priveºte credinþa într-o lume dreaptã. scopul o viaþã lucidã. pe atât de productive. Acest lucru a fost posibil. nr. ele rãmân semne ale faptului de a fi ale. în teoria despre spiritul capitalismului a lui Max Weber teama de finitudine duce la descoperirea muncii ca vocaþie ºi la construirea pe aceastã bazã a unei etici profes ionale specifice burgheziei. întreprinzãtorul burghez. Restabilirea echilibrului sufletesc ºi ancorarea în mediu sunt. Weber Max . Individualismul metodologic nu presupune reprezentarea actorului social ca suspe ndat într-un social. pute dacã nu depãºea limitele corectitudinii formale ºi morala sa era ireproºabilã ºi dacã modul î e îºi folosea bogãþia nu era condamnabil. Deºi nu pot constitui mi jloace tehnice de a deþine graþia divinã. dar ele sunt mijloace pentru a scãpa de teama de a nu fi mântuit . fãcând din atribuire o legitimare a nenorocirii. Modelul de analizã sociologicã folosit de Max Weber în Etica protestantã a condus la for mularea primului principiu al sociologiei acþiunii. În virtutea acesteia. Prin e le nu se cumpãrã mântuirea. iar obiectivul cel mai urgent anihilarea naivitãþii pe re o dã bucuria vieþii instinctuale. Kalberg Stephen . datoritã nevoii oamenilor de a ºti dacã erau mai presus de orice aleºii lui Dumnezeu. luminoasã.

Ordinea este un concept structural. structuri organizate. În modelul organicist grupul social are prioritate ca reprezentare. Stark apreciazã cã din anti chitate ºi pânã în zilele noastre. iar solidaritatea org anicã. În lucrarea sa Despre diviziunea socialã a muncii. Cum se produce transferul de la subiectivitatea individului la sfera acþiunii s ociale ºi care este rezultatul acestui transfer pentru acþiunea socialã? 5. Teoriile despre ordinea soci alã nu epuizeazã ºi problema organizãrii sociale. sociologul explicã modul cum solida ritatea mecanicã genereazã structuri de organizare segmentare. Atunci când societatea este pusã însã în uaþie sã-ºi apere integritatea. SIMMEL) În lucrarea sa The fundamental forms of social thonght. culturi. sã lupte contra unor fenomene ce-i ameninþã identitatea. sunt descrieri complementare ale acestuia ºi nu pot fi concepute simultan. Acesta este ºi m odul în care Emile Durkheim descrie douã tipuri de organizare socialã pornind de la de scrierea modalitãþilor de solidaritate (ordine) socialã.din lucrarea Etica protestantã? Curs 8 DOUÃ MODELE DE REPREZENTARE A SOCIALULUI: MODELUL ORGANICIST (EMILE DURKHEIM). W. MO DELUL MECANICIST (G. cel ma i adesea în mod inconºtient ºi involuntar prin legãturi mai mult sau mai puþin artificiale . Acest stadiu primitiv caracterizeazã societãþile inferioare formate din simple repetiþii a unor agregate de acelaºi fel. Faptul fac e ca în timp. atât ºtiinþele sociale cât ºi practica politicã opereazã c ri de modele de reprezentare ale societãþii: modelul organicist ºi modelul mecanicist. 2.1. germenul din care va ieºi tipul social urmãtor. Teoriile care oferã modele de reprezentare a socialului sunt teorii privitoare la ordinea societãþii. Cãutând cauzele care determinã apariþia structurii organizate. Modelul mecanicist concepe societatea ca pe un ansamblu de indivizi legaþi. În cadrul lor funcþioneazã structu ri simple de putere în care ºefii clanurilor sunt singurele autoritãþi sociale. Di n concepþia de spre ordine decurg însã ideile despre organizarea socialã. Care este maxima cu caracter practic care se desprinde din concepþia sociologicã a lui Max Weber cu privire la spiritul capitalismului? 4. O astfel de societate segmentarã e compusã din elemente similare formate la rândul lor din alte elemente omogene. Condiþia de existenþã a tipului segmentar de societate est e ca elementele sale sã fie suficient de asemãnãtoare spre a sta unite ºi îndeajuns de dif erite spre a nu se pierde unul în celãlalt. Cum explicã Max Weber împãcarea între utilitarismul calvinist ºi concepþia despre profesi e ca vocaþie? 3. Ei susþin relaþii domestice. Membrii unor asemenea societãþi se considerã ºi chiar sun t în majoritate consanguini. . naþiuni. Care este motivaþia cunoaºterii în concepþia lui Max Weber . gândirea sã oscileze între aceste douã modele. în perioada de confuzie ºi crizã vehiculeazã viziuni mecaniciste asupra societãþii. Aceastã stare dã impresia unei mase omogene ale cãrei pãrþi nu se disting una de alta o protoplasmã socialã . gând rea socialã produce reprezentãri organiciste stimulate de cercetarea sentimentelor n aþionaliste care creazã impresia discontinuitãþii dintre societãþi. Organizarea este un concept acþional. Aceste douã puncte de vedere epuizeazã posibilitãþile de reprezentare a socialului. individul fiin d un derivat. Primul tip de solidaritate de care vorbeºte Durkheim este o stare structuralã a cãrei coeziune rezultã exclusiv din asemãnãrile indivizilor. Cum explicã Max Weber elementul iraþional existent în concepþia capitalistã care defineºt e conceptul de vocaþie? Contradicþia între ascetismul întreprinzãtorului ºi nevoia sa de a câ ga tot mai mulþi bani. Durkheim observã cã pe mãsura reºterii diviziunii muncii se dezvoltã ºi o structurã organizatã a societãþii care pune în um tructurile segmentare.

noþiunea modernã de model. Durkheim încearcã apoi sã explice evoluþia societãþii de la tipul de organizare mecanicã. Trãsãturile asociate cu tipul segmentar de solidaritate sunt: adeziunea unanimã la cre dinþele ºi practicile colective. E xplicaþia este doar o reconstrucþie a realului asupra cãruia se proiecteazã o formã. Aceste soci etãþi supravieþuiesc pânã în epocile moderne sub forma tradiþiilor descendenþei spirituale (c nitãþile). modelul de reprezentare mecanicist a societãþii. Dacã societatea ar fi rãmas în cadrul tipurilor de solidaritate mecanicã. Durkheim vede posibilitatea naturii uman e de a rãspunde acestei situaþii prin crearea unei diferenþieri.scrie profesorul Ilie Bãdescu . lãsând locul expansiunii societãþilor cu solidaritate or ganicã. la societatea organicã. a trecerii de la solidaritatea mecanicã la solidaritatea organicã este ceea ce Durkheim numeºte densitatea dinamicã .solidaritatea bazatã pe asemãnarea membril or corespunde fiinþei colective din individ. îi corespunde dreptul represiv în timp ce solidaritatea organicã este m enþinutã prin dreptul restitutiv care valorizeazã caracterul distinct al indivizilor ºi nevoia organicã care-i leagã pe indivizi unii de ceilalþi. legea este o . El elaboreazã cu acest prilej ºi un indicator obiectiv al t recerii de la un tip de solidaritate la celãlalt. În ansa mblu. Ea are o naturã dinamicã.cea organicã. Acest indicator este tipul de dr ept care caracterizeazã fiecare societate. accepþiunea pe care o dã diviziunii sociale a muncii. pentru cã aici av m a face cu sisteme de interacþiuni complexe. ea rezultã direct ºi nemijlocit din caracteristicile semenilor sãi. ilustreazã prin gândirea lui. În istorie. Fenomenul care conduce la aceastã evoluþie este diviziunea socialã a muncii. oamenii nu mai luptã pentru a realiza complementaritatea sarcinilor necesarã atingerii unui scop comun. Emile Durkhe im are în vedere cazurile în care diferenþierea economicã se suprapune peste diferenþierea socialã. presupune o intensificare a trãirii cole ctive ºi abia astfel ia naºtere omul moral ºi deasupra lui. proprietatea colectivã. Evitarea agresivitãþii. Diferenþiindu-ºi ocupaþiile. Aceastã div iziunea socialã presupune integrarea socialã pe bazã de diferenþiere individualã reclamatã d e specializarea sarcinilor. În realitate .În accepþiunea datã de Durkheim. Durkheim numeºte apropierea ºi comunicare activã care rezultã între indivizi prin creºterea diviziunii muncii. cel religios". Diviziunea muncii care genereazã contacte creatoare este deci. chiar prin accentuarea trãsãturilor similare. Solidaritãþii mecanice bazatã pe similitudine a indivizilor. Cauza diviziunii sociale a muncii ºi deci. deci alternativã e ste apariþia unui nou tip de solidaritate . adicã se poate ac centua sau diminua în individ potenþarea acestei fiinþe colective minimale din individ. solidaritatea mecanicã este solidaritatea ce rezultã din asemãnãri.a dicã densitate fizicã a populaþiei ºi densitate moralã. Densitatea moralã în sensul util izat de Durkheim este deci. adicã deosebirile între ei. Densitatea înseamnã contacte mai frecvente între indivizi ºi o îngustare a zonei de afirma re a individualitãþii în raport cu aceeaºi unitate de spaþiu. ºi principiul care stã la baza pãcii sociale. El nu vede în societate decât regularitãþi microscopice. Un model este o reprezentare idealizatã care permite înþelegere unor situaþii reale cu c ondiþia de a conºtientiza simplificãrile pe care le introduce acesta. sociologia lui Simmel este consideratã un exemplu de sociologie formalã în care se întruchipeazã de o manierã explicitã. Faþã de model. La acest nivel sunt foarte active sentimentele sociale. creºterea densitãþi ar fi dus necesar la o creºtere a agresivitãþii. Durkheim a încercat sã stabileascã o lege obiectivã de evoluþie a societãþii de la solidarita ea mecanicã la cea organicã. În opoziþie cu punctul de vedere a lui Herbert Spencer care vederea în creºterea populaþie i motivul creºterii contactelor agresive. La nivel macroscopic crede Simmel . absorbirea individului de cãtre societate ºi a pãrþii în înt . tipul societãþii mecanice intrã într-un regres o d atã cu creºterea diviziunii muncii. eliminând agresivitatea socialã. De reþinut faptul cã. intensificarea comunicãrii. În timp ce Durkheim încearcã sã formuleze o lege de evoluþie a socialului. adicã a unui nou mod de viaþã constând în trecerea de la omogenizare ºi competiþie la specializare ºi contacte creat are. Modelul are cali tatea de a fi general în mãsura în care se aplicã în contexte spaþio-temporale diferite ºi i eal pentru cã nu se aplicã textual nici unei societãþi concrete. Georg Simmel sociolog german. a cãror configuraþie variazã la infinit. omogenitate. Prin densitatea dinamicã sau moralã.nu are rost sã cãutãm regularitãþi cu validitate universalã. seg entarã.

p. distanþa înseamnã cã el cel ropiat este totuºi departe. Un exemplu clasic de analizã sociologicã este descrierea pe care Simmel o face rolul ui strãinului. a pietãþii sau a precedentelor. 1986. În analiza pe care o face societãþii din timpul sãu. fiind totuºi prin aceasta un membru al grupului. Strãinul este persoana care întruneºte unitatea între apropiere ºi depãrtare presupuse de or ice relaþii umane organizate. New York. Prentice Hall. cu roluri specifice care fac posibilã funcþionarea societãþii. Strãinul genereazã un tip specific de interacþiune socialã. ceea ce ar fi imposibil ºi n-ar fi de nici un interes. New Jersey. Integrat în sistemul capitalist. produsele omului pun stãpânire pe el ºi pe re laþiile lui. PUF. Bremen . iar strãinãtatea sa înseamnã cã el cel de departe este actualmen te aproape. Întrebãri 1. i acea persoanã care vine azi ºi rãmâne mâine. Unicitatea personalã ºi istoricã a fiecãrui individ este fundamentul societãþii. Simmel considerã cã socialul este format dintr-o mulþime de acþiuni individuale. El este la fel ca duºmanul inte rior" un element intrinsec al grupului. 1990. Strãinul nu este proprietar de pãmânt.De la division du travail social.nu este hoinarul care vine azi ºi pleacã mâine.scrie el . omul este lãsat singur cu unicitate a sufletului sãu. La rândul sã societatea este cadrul în care se manifestã deplin calitãþile relaþionale ale indivizilor. 1977. El este legat de grup doar prin aspectele generale are relaþiilor sale cu membrii grupului. Prin rolul sãu formal. Wallisch-Prinz. Wolf Kurt .sã explicãm comport amentul tuturor participanþilor la rãzboi. Mecanismul economic nu priveºte individul în totalitatea sa. Sistemul capitalist ca imperiu raþional al schimbului devine mediul de manifestare a libertãþii indivizilor.The Sociology of Georg Simmel. dar nimic din lucrurile esenþiale nu-l leagã de ei: nici rudenie. The Free Pres. poziþia sa fiind definitã de faptul cã el nu a apa rþinut mereu acelui grup ºi care aduce aici calitãþi ce nu au aparþinut totdeauna grupului . Rutina schimbului forþeazã indivizii la specializare ºi comportamente raþionalizate impuse la limitã. Bibliografie Durkheim Emile . Experienþa societãþii îl face în acelaºi timp pe individ dependent de un mare numãr de alþi i vizi. În aceastã lume. Georg Simmel's theory of modern s ociety. Pentru a explica o bãtãlie. 93-94. The meaning of Sociology A reader. Strãinul este aºezat în cadrul unui grup. El învaþã astfel sã se perceapã pe sine ca pe o parte a unui grup social mai larg. 1950.propoziþie care ambiþioneazã sã reprezinte o realitate empiricã ºi sã fie validã universal. vine des în contact cu mem brii grupului. În societatea modernã Simmel vede indivizi împinºi în izolare ºi dependenþa de un mediu socia din ce în ce mai rarefiat în care ei îºi manifestã noua individualitate creând o sintezã înt colectivism ºi individualism. el vede indivizii ca pe niºte persoan e abstracte. El este de obicei comerciant fiind caracterizat prin extraordinara sa mobilitate.A sociology of freedom. îndeplinind funcþii în procesele de producþie. Care sunt caracteristicile societãþilor cu solidaritate mecanicã? . El este astfel spus doar un potenþial hoinar" .considerã sociologul german . nic i loc ºi nici ocupaþie. Strãinul este definit printr-o unitate neobiºnuitã a caracterului hoinar combinat cu s tabilitatea spaþialã. În ceea ce priveºte relaþia cu el. De aici. obiectivitatea neobiºnuitã a strãinului ca expresie a libertãþii sale care înseamnã ipsa obiceiurilor. Bärbel . Strãinul . Paris. ar trebui la limitã .

Pentru nominalism este însã vorba de o reþea de relaþii ce leagã indivizii aparþinând aceluiaºi ansamblu. Ce deosebeºte descrierea societãþii organice la Emile Durkheim. Socrate a fost condamnat . Care sunt caracteristicile rolului strãinului descrisã de Georg Simmel? Curs 9 MODELUL DE GÂNDIRE SUBSTANÞIALIST ªI MODELUL DE GÂNDIRE NOMINALIST Sociologia cunoaºterii reuºeºte sã punã în valoare un mod interpretativ de abordare a realitã sociale. nu existã d ecât eventual asemãnãri care prin selecþia de gândire pot fi clasificate în categorii. În perioada medievalã.2. relaþiile acestea se perturbã. Introducerea banilor creazã . iobagul fãcea munci pentru stãpân ºi-i oferea bunuri în naturã ca sã p ploata un mic petic de pãmânt. pot fi mai mult sau mai puþin cons onante cu epoca în care apar. de-a lungul isto riei se observã o dispariþie lentã a modului de gândire substanþialist în avantajul nominali smului. dar nu pot fi judecate ca adevãrate sau false. Lupta între cele douã modalitãþi de gândire creazã victime. Substanþialismul considerã cã la baza fenomenelor stau realitãþi substanþiale. Ce este densitatea moralã în concepþia lui Emile Durkheim? 4. dar în acelaºi timp ºi iminenþa unui conflict între aceºtia. Între toate lucrurile. bani i iau forme din ce în ce mai imateriale.pentru cã nominalismul sãu a scandalizat societatea greacã impregnatã de subst anþialism.sentimentul libertãþii indivizilor unii faþã de alþii. Nominalismul vede relaþiile dintre lucruri ºi cuvinte ca relaþii complexe. cu existenþã r ce pot fi definite prin calitãþile lor durabile. lãsând loc mai mult relaþiilor î e persoane ºi lucruri. fiind în cã aspecte de schimb material.dupã pãrerea lui Simmel . ele au caracter singular. Iob . Cum descrie Emile Durkheim trecerea de la solidaritatea mecanicã la solidaritat ea organicã? 3. Georg Simmel dã o interpretare declinului substanþialismului. În economiile primitive. apoi pentru cã primele simboluri monetare aveau o valoare în sine fiind de aur sau argint. Banii. Un exemplu în acest sens este analiza pe care Georg Simmel o face gândirii ºi evoluþiei ei în Filosofia banilor (1900). Acest ea însã. Ei înseamnã din ce în ce mai puþin un schimb material. Astfel se impun tendinþele nominaliste ºi banii joacã un rol important în dezvoltarea ºtiinþei moderne. Odatã cu creºterea proceselor de schimb în economie. o construcþie mintalã. Substanþialismul va considera societatea ca o realitate tangibilã. Acest fapt þine de alegerea celui ce face interpretarea. prin natura lor care face posibil schimbul între ob iecte foarte diverse ºi eterogene. Pentru gândirea substanþialistã.spune Simmel . nume. În Filosofia banilor. nu sunt decât cuvinte. alegere ce pare sã privileg ieze un anumit punct de vedere care nu poate sã excludã ºi alte puncte de vedere egale îndreptãþite. Acest fapt nu o scuteºte de un anumit arbitrar care presupune selecþionare a ºi accentuarea unor aspecte ale istoriei ideilor. at ribuind faptul creºterii fãrã precedent a complexitãþii vieþii economice ca urmare a evoluþie simbolurilor monetare. lumea es te populatã de entitãþi care pot fi descrise ºi individualizate. ce curi. Sociologul german avanseazã ideea cã. Mai întâi pent ru faptul cã o mare parte dintre schimburi mai rãmâneau în sfera trocului. de imaginea societãþii în concepþia lui Georg Simmel? 6. Interpretãrile pot fi mai mult sau mai puþin juste. banii nu au generat iniþial toatã seria de efecte. Lucrurile în sine nu pot fi asemãnate. De îndatã ce apare moneda. Alãturi de monede apar bancnote. sugereazã cã lucrurile pot fi gândite fãcându-se abstracþi totalã de singularitatea lor. Cum se realizeazã pacea socialã prin intermediul diviziunii sociale a muncii în soc ietãþile cu solidaritate organicã? 5. cambii.

fetiºiºm inseparabil de acest mod de producþie". iar lucrurile se schimbã între ele tocmai pentru cã fac sã fie comparate muncile între ele. Analiza noastrã a demonstrat cã dimpotrivã. Aspectul schimbului care pare sã punã în acþiune relaþii imaginare între lucruri aºa cum vãd inaliºtii este criticat de Marx care vorbeºte despre fetiºiºmul mãrfii. Simmel considerã cã o analizã socio icã trebuie sã se refere la acþiunile ºi reacþiile indivizilor aflaþi în situaþie. prin chiar existenþa lor. Lucrul este foarte convenabil pentru nobili ºi de aceea ei au refuzat mult timp sã accepte plata rentei funciare. Fetiºiºmul înseamnã a vedea în raporturile de schimb nu raporturi sociale imediate ale uno r persoane care schimã munca între ele. care exprimã un punct de vedere substanþialist. Analiza fãcutã de Simmel schimbului se situa tocmai la acest nivel. Banii contribuie la reducerea dependenþei iobagilo r faþã de proprietarii de pãmânt. capãtã forma unui raport social în tre produsele muncii. obiectele utile nu devin mãrfuri decât pentru cã sunt prod use ale unor activitãþi particulare. plin de subtilitãþi Ca valoare de întrebuinþare.profitu l. fie cã satisface nevoile omului prin proprietãþile sale. cu corpuri distincte. el este constrâns de cãtre stãpân sã producã anumite cantitãþi de gume sau grâu. valoarea unui bun rezidã în calitatea ºi cantitatea muncii necesare producerii sale. Caracterul de egalitate a activitãþilor umane capãtã forma de valoare a produselor muncii. Sau ac tivitãþile particulare nu se manifestã în realitate ca diviziuni ale muncii sociale decât prin raporturile pe care schimbul le stabileºte între produsele muncii ºi indirect între producãtori". Introducerea monedelor produce un efe ct nedorit ºi necãutat de cãtre actorii sociali. În exemplu care ne-am referit. necãutat nici chiar de aceia care ar ur ma sã beneficieze de pe urma lui. care favorizeazã înc linaþia nominalistã. Total itatea acestor activitãþi particulare formeazã munca socialã. Aceasta este teori a valorii muncã. În aceastã concepþie. .agul vede imediat avantajele ce ar putea decurge din achitarea datoriilor lui în b ani. ea nu conþine nimic misterios. Pe scurt. din clipa în care acestea apar în realitatea de mãrfuri. Pentru Karl Marx însã. Iatã de ce aceste produse se transformã în mãrfuri. O analogie la acest fenomen trebuie cãut atã în zona nebuloasã a lumii religioase. atributul esenþial al oricãrui obiect. Nominaliºtii ob servã cã valoarea unui obiect nu este decât efectul agregant al comparãrii unor obiecte în tre ele. Acest fapt l-ar lãsa liber sã decidã singur ce ar urma sã cultive pe pãmânt. În ace eaºi situaþie se aflã ºi produsele ieºite din mâna omului în lumea comercialã. La fel ca ºi Max Weber. în fine raporturile între producãtori. Este ceea ce s oate numi fetiºiºm faþã de produsele muncii. fie cã aceste proprietãþi sunt produse de munca omului. Substanþialiºtii vãd cã valoarea banilor se leagã de lucrurile propriu-zise. aceste consecinþe sociale nu pot fi explicate decât dacã se încearcã sã se analize ze reacþiile plauzibile ale actorilor sociali la schimbarea de situaþie adusã de apariþi a numerarului. comunicând cu oamenii ºi între ele. Faptul e ste facilitat de apariþia preþului care nu are sens decât în raport cu moneda echivalent general". Acolo. banii ar impune. adicã în lucruri c are sunt sau nu evidente Numai un raport social clar definit între oameni poate lua forma fantasticã a unui r aport între lucruri În general. în care se impun caracterele sociale ale muncii lor. este ceva din afarã. introducerea banilor modificã relaþia dintre proprietarul de pãmânt ºi iobag. Transformarea marfã-monedã constituie miezul logicii capitaliste .). ci mai degrabã raporturi între lucruri. Întrucât producãtorii nu intrã punct de vedere social în contract decât prin schimbul de produse. Cu siguranþã tocmai de la aceastã formã. Fetiºiºmul nu este d cât forma fantasticã a unui raport între lucruri. este un lucru foarte complex. valoarea sa nu-i apa rþine propriu-zis. Reciproc. Iatã ce scrie Marx în carte întâi a Capitalului: O marfã pare la o primã vedere un lucru tri ial ºi de la sine înþeles.n. executate independent unele de celelalte. o viziune nominalistã asupra lu mii. produsele creierului uman au un aspec t de fiinþe independente. caracterele soci ale ale activitãþilor lor particulare se afirmã iniþial în limitele acestui schimb. Este evident cã activitatea omului transformã materialele oferite de naturã astfel încât sã le confere utilitate De unde provine aºadar caracterul enigmatic de produs al muncii din clipa în care ia forma unei mãrfi? (adicã intrã în procesul schimb ului n. În absenþa locului de schimb simbolic. lãsând loc altor consecinþe de ordin social.

Primul este cel al explicaþiei interioare.La philosophie de l'argent. Principiul schimbãrii imanent e . Tempe rat de principiul limitei. Ed. p. În ce mod gândesc substanþialiºtii? În ce mod gândesc nominaliºtii? Cum explicã Simmel trecerea de la gândirea substanþialistã la cea nominalistã? ce calitate a banilor contribuie la apariþia gândirii nominaliste ºi cum anume? În ce fel se manifestã gândirea substanþialistã în teoria valorii muncii a lui Karl Marx? Curs 10 SCHIMBÃRI MENTALE ÎN FUNCÞIE DE CARCATERISTICILE SOCIETÃÞILOR (PITIRIM SOROKIN) În lucrarea sa Dinamica socialã ºi culturalã. domeniul spiritului.25-34.partea I. procedeelor interioare. Bibliografie Georg Simmel .În acelaºi fel procesul schimbului reinterpretat de Gossen ºi Menger pune în luminã faptul cã schimbul se referã la bunuri a cãror valoare subiectivã este diferitã pentru persoanel e implicate în schimb. În cultura ideaþionalã. Ea vizeazã sã atingã existenþa socialmente obiectivã a semnificaþiei. 1960. Karl Marx .orice interpretare a faptelor mentale sau sociale i mplicã înþelegerea aspectului lor intern ºi nu este posibilã fãrã o astfel de comprehensiune. Interpretarea sociologicã are ca obiect fie relaþiile cauzale ºi funcþionale între element ele componente ale unei culturi. Existã ºi posibilitatea ca într-un context cultural semnificaþia pe care creatorul o dã op erei sale sã nu coincidã cu semnificaþia socialã a acesteia. 5. Al doilea este domeniul fizic sau organic al obiectelor. ele se satisfac la nivelul cel mai înalt. 1987. contribuþia esenþialã a lui Sorokin la sociologia cunoaºte rii pune în luminã caracterul propriu fenomenelor sociale. 2. idealistã. Bucu reºti. Pitirim Sorokin precizeazã cã existã douã aspec unul interior ºi altul exterior al culturii. care lasã loc de manifestare celor douã modele de gândire substanþialist ºi nomina list. ori disp are ºi repetã ceea ce s-a mai întâmplat deja. evenimentelo r. În lucrarea de care am amintit.presup une cã în societãþile care sunt conglomerate structurale. dacã existã un principiu care uneºte ºi impregneazã tot sau nu . sensualis tã. Politicã. Sistemele sociale evolueazã trecând prin trei faze: faza ideaþionalã. Domeniul socio-cultural este un domeniu cu legi proprii. Acest fapt presupune acceptarea paradoxului conform cãruia pr oprietãþile elementelor care se comparã pot sã nu le aparþinã de fapt. nici un sistem nu poate acþiona nelimitat. Procesul de producþie (despre fetiºiºmul mãrfii). 4.Capitalul . al valorilor ºi semn ificaþiilor. Întrebãri 1. realizare a lor se face printr-o minimalizare sau eliminare a nevoilor fizice. La un ni vel mai înalt. imaterialã. Aceste fenomene exterioare nu aparþin unei civilizaþii de cât în calitate de manifestãri interioare. integrarea cere un factor extern comun. PUF. Aceste civi lizaþii sunt dominate de principiul binelui supraraþional.spune Sorokin . aceastã lege stã în juxtapunerea sp alã sau mecanicã a elementelor generând un conglomerat de elemente culturale. nevoile opul sunt mai ales spirituale. realitatea este conceputã ca o existenþã eternã. adicã a ºti dacã componentele sunt logic unite sau lo gic contradictorii între ele. Paris.priveºte acþiunea sistemului însuºi ca suficientã pentru transformarea acestuia. În realitate . Aºa cã. Legea integrãrii . 3. ele sunt clãdite pe spiritu . Exemplele ilustreazã o triplã posibilitate de interpretare a fenomenelor schimbului pe piaþa.

V î. Cristos. Cultura ideaþionalã adoptã adevãrul credinþei. flux.alitate ºi credinþã. III î. Discriminarea unor variaþii ale gândirii în fiecare culturã sunt în mare parte excluse pentru menþinerea vederii generale teoretice. la Sorokin variabila independentã (c ea care determinã cunoaºterea) este poziþia intelectualã referitoare la realitatea ultimã ºi valoarea ultimã. evoluþie. Cristos ºi în sec. subliniazã câteva aspecte demne de a fi reþinute. Aºa a fost ci vilizaþia greacã ideaþionalã pânã în secolul VI î. XIV. Valorile ideaþionale sunt recunoscute ca valori supreme. Pentru mentalitatea ideaþionalã. XII. Analiza pe care Merton o face gândirii lui Sorokin. Dar în d din sec. Mijloacele folosite sunt cele ale t ransformãrii interioare a persoanelor ºi cele ale transformãrii lumii exterioare. Sorokim nu poate sã explice existenþa mai multor concepþii aflate în acelaºi sistem cultur al. Teoria lui Sorokin încearcã sã derive toate aspectele cunoaºterii din mentalitãþile cultural e. Din a este trei tipuri de mentalitãþi . tehnicii. Scopurile urmãrite sunt deopotrivã spirituale ºi materiale cu o subordonare a materialului spiritualitãþii. Dar fiecare tip de cult urã este distinctã prin elementele sale ontologice. Realitatea are mai multe feþe. Ea este atât o existenþã infinitã cât ºi devenire. sensualist cu tranziþii intermediare. existenþa eternã care defineºte oile umane în primul rând ca spirituale ºi cautã satisfacþii prin. ci prin modificarea m ediului exterior. Existã ºi posibilitatea unui compromis între acestea. un schi b între spiritual ºi material. Apoi s-a afirmat sensualismul. su perstiþie ºi dereglare patologicã. Pri ma este ideaþionalã ºi considerã realitatea ca ne-materialã. Cristos. totul este deve nire. ciclul se reia la infinit. industriei ºi secularizarea valorilor c onduc din nou la o victorie a sensualismului. schimbare. La cealaltã extremã se aflã mentalitatea sensualistã care limiteazã realitatea la ceea ce poate fi perceput prin simþuri.d. Aºa cum s-a observat de cãtre toþi comentatorii. Pentru mentalitatea sensualistã. . transformare.d. Aceste elemente sunt sintetizate într-un tot armonios ºi coere nt. dezvoltarea ºtiinþei. cea idealistã care reprezin tã in echilibru între aceste douã tipuri extreme. mentalitatea ideaþionalã nu este decât prejudecatã. civilizaþia greco-romanã a fost predominan t sensualistã. Ea se bazeazã pe adevãrul raþiunii". Analiza lui se referã la societãþile greco-romane ºi vestice. Preocupatã mai ales de nevoile fizice. Nevoile ºi scopurile sunt mai ales de ordin fizic ºi tot ceea ce se cautã este maximum de satisfacþie a ac estor nevoi. Sorokin deri vã trei sisteme distincte de adevãr ºi cunoaºtere.d. depart e de a fi privitã ca o iluzie are valoare pozitivã în mãsura în care sensibilul este în legãt rã cu ideaþionalul. idealist. Ce sunt deci mentalitãþile culturale? Ele se deosebesc prin ceea ce se considerã a fi natura ultimã a realitãþii ºi valorii. XIII ºi sec. progres. Intermediar se aflã un tip mixt de mentalitatea culturalã. Aceste premise culturale sunt fundamentale pentru diferite tipuri de cunoaºtere ca re se dezvoltã în fiecare sistem socio-cultural. Cultura idealistã este o unire echilibratã de elemente ideaþionale ºi sensualiste cu p redominanta primelor. Tendinþele ideaþionale devin din ce în ce mai puternice ºi o recunoa re idealistã este tot mai aproape. dar lumea sensibilã. Aceastã mentalitate este orientatã spre adevãrul simþurilor". Formele structurii sociale ºi personalitatea care dominã împãrtãºesc aceeaºi dependenþã de me tatea vremii. minimalizare sau elimin are a nevoilor fizice. Convingerile ontologice devin la Sorokin premisele din care cultura emanã ca un tot. Cristos. Perioadele culturale ideaþionalã. Orice sistem socio-cultural trece prin aceste faze în ordine: ideaþional. eput compromisul idealist al civilizaþiei eleniste începând cu sec. Apoi. proces. O ivã a forþelor sensualiste fac sã aparã civilizaþia idealistã a sec. Premisele culturii sunt poziþii filozofie. Teoria are aspect macr osociologic. aceastã culturã a re nevoie de satisfacerea lor nu prin modificarea sinelui. tendinþele ideaþionale au cuprins din ou forþele generatoare ale societãþii ºi civilizaþiei a rãmas ideaþionalã pânã în sec. XV. O datã cu triumful creºtinismului însã. dar criza actualã ame ninþã deja dominaþia ei. Acesta dureazã încã.premise majore a oricãrui fel de culturã. mentalitatea sensualistã nu este decât iluzie ºi blasfemi e.are ca realitate ceea ce se prezintã în faþa noastrã. idealistã ºi sensualistã sunt caracterizate în termenii trãsãturilor lor dominante.d. Din sec. Cultura sesualistã . IV î.

º. Bibliografie Pitirim Sorokin . Cum se caracterizeazã faza intermediazã în evoluþia societãþilor? Curs 11 RAÞIONALITEA SUBIECTIVÃ (I) Noþiunea de sens al unei acþiuni sau comportament este în sine destul de confuzã. cã eºecul sistemului adevãrului sens ist (empirismul) care a monopolizat cultura noastrã sensualistã. înseamnã cã existã o explicaþie pentru un comportament. A înþelege sensul acþiunilor actorilor sociali înseamnã a gãsi motivele pentru care aceºtia fac ceea ce fac. omul este raþional. Întrebãri 1. în situaþia în care se afla actorul social. Ce ne-ar putea ajuta în sociologia lui Sorokin ca sã distingem variabilitatea gândirii în cadrul societãþilor? El observã de exemplu. Care este realitatea ultimã în mentalitatea ideaþionalã ºi care este caracterul cunoaºter ii ce rezultã din aceasta? 4.în concepþia lui Pitirim Soroki n? 3.Modul în care teoria aproximeazã realitatea þine de ceea ce teoreticianul considerã cã ar conta. Librairie Marcel Rivier e. Care este realitatea în mentalitatea sensualã ºi care este caracterul cunoaºterii ce rezultã din aceasta. materialismul este mai puþin prevalent decât idealismul. Karl Popper (1967) propune o definiþie a noþiunii de raþionalitate. Merton . Oamenii de ºtiinþã ai culturilor idealiste vor fi interesaþi sã studieze fenomenele spirit uale. K. noþiunea de raþionalitate este mai la rgã decât aceastã noþiune a filosofiei sau a economiei clasice. considerând cã un act poate fi raþional din momentul în care actorul social poate sã-i precizeze motivele. mentale. Robert. sociologia postuleazã raþionalitatea actorilor sociali. avea motive întemeiate sã facã ceea ce a fãcut. Paris. 5. ci merge doar la dominanta temelor p e care o atribuie culturii ca ansamblu.în gândirea lui Pitir im Sorokin? 2.m. o ricare ar fi natura acestora. transformându-se într-un postulat de raþionalitate. În sociologie. p. 1964.d.a. deoare . The University of Chicago Press. Care sunt cele trei faze prin care trec sistemele sociale . În cultura actualã sensualistã. cu alte cuvinte.The sociology of science theoretical and empirical investiga tions. O definiþie semanticã a raþionalitãþii este de tipul . 1973. a spune cã un comportament este raþional. Aceasta nu înseamnã cã p entru sociolog. ca întreg. Chicago.142-172. Sociologii încearcã sã înþeleagã motivele acþiunilor actorilor sociali ºi în sensul acesta se e spune cã. În sociologie. S orokin nu urmãreºte variaþiile gândirii într-o culturã. De unde derivã aspectele cunoaºterii într-o societate . cei din culturile sensualiste vor studia fenomenele pur materiale . dovedeºte cã aceastã cult urã nu este suficient de integratã.Comment la civilisation se transforme.este raþional orice comportament desp re care se poate spune: individul avea motive sã facã acþiunea pe care a fãcut-o. London. Principiul conform cãruia acþiunile indivizilor sunt considerate comprehensibile s-a consolidat treptat.

Deºi actorul le aplicã pe acestea necritic în situaþi i. b) acþiunea era cel mai bun mijloc pentru individ de a-ºi atinge scopul pe care ºi l-a fixat. oa menii nu vor mai cãuta ceea ce este cel mai bine. ºi de cele mai multe ori chiar sunt eronate. Raþionalitatea obiectivã care pr supune tendinþe de maximizare sau optimizare a rezultatelor. cu alte cuvinte ceea ce este satisfãcãtor. Pentru interpretarea comportament ului unui necunoscut. aplicate însã arbitrar. acþiuni raþionale în sens axiologic. Acesta este un tip de raþion alitate utilitarã.o raþionalitate cognitivã. reacþionând comprehensiv. sã mobilizeze în scopul elaborãrii unei soluþii to t felul de elemente a priori care le permit sã dea sens situaþiei. fie principii n ormative sau propoziþii descriptive. de exemplu. Riturile cele ai barbare sau bizare. Dar. de faptul cã oamenii au fãcut mereu aºa ºi nu ar e xista nici un motiv sã punã în discuþie aceastã practicã. ar întâlni în ele o rezistenþã pe care n-ar utea s-o înfrângã. deºi nu existã nimic care sã ateste faptu l cã aceasta se poate aplica în situaþia datã. Se presupune. Dacã nu s-ar întemeia pe natura lucrurilor. Acesta este un exemplu de raþionalitate care derivã acþiunea din cunoºtinþe alabile ei . intrãm într-un domeniu în care indivizii ac neazã pe baza unor principii deja cunoscute. Elementele apriorice folosite de actori în interpretarea situaþiilor de incertitudin e. În practicã. adevãratele motive nu înceteazã sã existe ºi treaba ºtiinþei este sã le descopere.ce Max Weber a elaborat o tipologie a tipurilor de acþiune. Reluând formula deja enunþatã. O datã cu aceasta. deoarece este foarte dificil sã se precizeze chiar ºi cu apro ximaþie care este cel mai bun mijloc pentru atingerea unui scop. cel puþin pentru început. Motivele pe care credinciosul ºi le oferã lui însuºi drept justificare pot fi. Aceasta este o definiþie implicitã a noþiunii de raþionalitate teleologicã (aºa cum a definit-o Weber). comportamentul lui nu devine prin acesta iraþional. un individ va reacþi ona. cã în prezenþa unei persoane necunoscute. se foloseºte deci o grilã. miturile cele mai stranii traduc o necesitate omeneascã. ci doar ceea ce este mai puþin rãu. Un exemplu clasic de raþionalitate subiectivã este explicaþia pe care Durkheim o dã magi ei. Oamenii manifestã în viaþa lor douã tipuri de raþionalitate. Raþionalitatea subiectivã implicã o neadecvare a comportamentului la real. Raþionalitatea subiectivã este cea care permite indivizilor care acþioneazã în condiþii de i ncertitudine sau informaþie insuficientã. Este vor a despre acþiunile inspirate de tradiþii. abordãm studiul religiilor primitive.cunoºtinþe. În aceastã situaþie. identificând patru forme al e acestora: acþiuni raþionale în sens teleologic. Raþionalitatea subiectivã este departe de reprezentarea curentã a acþiunii ca alegere op timã sau chiar satisfãcãtoare. lucrul acest a este foarte relativ. d) acþiunea decurgea din teoria x. iar individul credea în ea ºi avea motive întemeiate sã creadã în ea. Acesta este exemplul de raþionalitate tradiþionalã. Când deci. un aspect anume al vieþii individuale sau sociale. încercând sã interpreteze comportamentul necunoscutului pri n propria sa psihologie. el recurge fo arte adesea la compromisuri acceptabile. suntem siguri cã acestea þin de real ºi cã ele îl exprimã Desigur cã practicile ºi credinþele religioase par uneori d ertante. acþiun tradiþionale ºi acþiuni afective. În ce condiþii acest comportament poate fi considerat totuºi raþional? Durkheim explicã magia ºi practi cile religioase folosind un enunþ de tipul actorii sociali au motive întemeiate sã crea dã în relaþii de cauzalitate false. iar individul credea în acest lucru ºi avea motive sã creadã în el. Dar trebuie sã gã realitatea ascunsã în spatele simbolului care o figureazã ºi-i dã un înþeles. c) acþiunea decurge dintr-un principiu normativ. încât suntem tentaþi sã le atribuim unui fel de aberaþie funciarã. . altfel n-ar putea d ura. De aceea. În mod curent. oamenii nu dispun de toatã inf ormaþia necesarã pentru realizarea unui comportament raþional. se poate spune cã individul avea motive întemeiate sã facã acþ ea pe care a fãcut-o. pot fi de naturã foarte variate: fie date de observaþie . aceasta este la fel ca religia alcãtuitã din credinþe ºi rituri. deoarece " Iatã chiar formularea lui Durkheim: unul din postulatele esenþiale ale sociologiei es te acela cã o intuiþie umanã nu se poate întemeia pe eroare ºi minciunã. În ceea ce priveºte magia. deoarece: a) acþiunea corespunde interesului sau preferinþelor lui.

Bibliografie Durkheim Emile . pentru cã oamenii sunt ataºaþi de pr actici pe care le refac periodic. Humanitas. Eºecurile in termitente ale riturilor nu clatinã credinþa în rituri. Astfel. Însuºi faptul cã. porneºte de la principiul cã lucrurile care seamãnã sunt identice. ci în acþiunea invizibilã exercitatã asupra c nºtiinþelor". imaginea joacã rolul pãrþii în raport cu î tregul: este un agent de transmisiune.mai scrie Durkheim . 1995. Ideea de imagine este asociatã în conºtiinþã cu cea de model. Iatã de ce critici e formulate uneori de un raþionalism simplist la adresa prescripþiilor rituale îl lasã în general indiferent pe credincios pentru cã adevãrata justificare a practicilor relig ioase nu se aflã în scopurile aparent urmãrite. Nu sunt convinºi cã detaliile regulilor prescrise ar fi justif icabile raþional. dacã le-ar nega principiul . nu se deosebeºte radical de celelalte forme a le mentalitãþii umane între care el numãrã ºi mentalitatea savantului. ar rezulta o perturbare la care întreaga fiinþã se împotriveºte. urmând însã tehnici foarte ela borate. 581-582. etc. magia simpaticã are la bazã douã principii: Cel dintâi se poate enunþa în modul rmãtor: ceea ce afecteazã un obiect. deºi. a unei impresii de bunãstare indivizilor .Formele elementare ale vieþii religioase. în cazul lor.ºi prin aceasta este realã. Practicarea riturilor are ca scop sã-i ajute pe membrii societãþilor primitive sã exprim e pe de o parte propria lor calitate. Întrebãri . magia homeopaticã de exemplu. prin urmare. Magia nu se pierde în speculaþii. ceea ce afecteazã partea afe cteazã întregul". cã ele nu acþioneazã prin ele însele".care constã în producerea unei euforii. efectele a cþiunii exercitate asupra statuetei se comunicã prin contagiunea persoanei ale cãrei t rãsãturi le reproduce. a determinat credinþa în eficacita tea sa fizicã care este imaginarã.coordonat de Raymond Boudon." Ceea ce diferenþiazã cele douã principii ale magiei aºa-zise simpatice este aceea cã în prac ticarea principiului întâi are loc doar o comunicare prin contagiune. Al doilea principiu se rezumã de obicei la formula: termenul asemãnãtor produce un term en asemãnãtor. afecteazã ºi tot ce întreþine un oarecare raport de pro ximitate ºi solidaritate cu respectivul obiect. Credinþa . dovedeºte de altfel. Bucureºti. Eficacitatea moralã a ritului . Efectele cu adevãrat utile pe care le produce ansa mblul ceremoniei constituie un fel de justificare experimentalã a practicilor elem entare din care este ea alcãtuitã. o stare se c omunicã prin contagiere de la un subiect la toþi cei cu care acesta are relaþii". se întâlnesc frecvent credincioºi care. Tratat de sociologie . Explicaþia este legea contagiunii" prin care o calitate. Observaþia sociologului francez avanseazã ideea cã mentalitatea religioasã care este o m ostrã exemplarã de raþionalitate subiectivã.dar mult mai rudimentare. Natura subiectivã a apriorului care justificã unele acþiuni este recreatã ºi de comentariu l asupra practicãrii ritualurilor de cãtre oamenii societãþilor evoluate.prin infirmare prac ticã. Figurarea unei fiinþe sau a unei stãri produce acea fiinþã sau acea stare". Mai ales la pop oarele ºi mediile cultivate. fãrã a înfrunta riscul unei onfuzii morale în faþa cãruia dau înapoi. pa g. deºi au îndoieli cu pri vire la eficacitatea specialã pe care dogma o atribuie fiecãrui rit în parte. Prin raportare la original. fãrã ca rezulta tul final sã fie modificat. Faptul cã pot fi înlocuite prin altele de naturã foarte diferitã. 1997. Polirom. în realitate ele nu sunt deloc indispensabile s uccesului. luate separat. în timp ce în prac ticarea celui de al doilea principiu este vorba de producþie ºi creaþie. credinþa ºi-a pierd le intelectuale pune în evidenþã raþiunile profunde pe care se întemeiazã. dar simt cã le-ar fi imposibil sã le încalce. La fel. pe de altã parte de a asigura reproducerea elementelor de susþinere a existenþei. Iaºi. Exemplul tipic al vrãjitoriei este cã ea se reduce în mare poate la un fenomen de tran sfer. eficacitatea întregului a determinat credinþa în eficac itatea fiecãrei pãrþi. continuã t otuºi sã practice cultul. De exemplu.este într-un sens impermeabilã la experienþe".

Persoana care vede în maºinism o cauzã a ºomajului. a doua are o nua nþã socialã ºi priveºte presupoziþia de loialitate a cercetãtorului faþã de subiecþii partici experiment. perfecþionate. Un alt exemplu al aceluiaºi efect de poziþie" este ideea cã maºinismul este producãtor de ºo aj. ei folosesc câteva strategii rte cunoscute asemãnãtoare credinþei în idei false sau cel puþin îndoielnice. Cum poate un individ sã se convingã cã într-adevãr u n lucru este ceea ce se spune cã este? În aceastã situaþie. Ce înseamnã raþionalitatea actorului social în sensul definiþiei date de Karl Popper (1 967)? 2. proliferarea unor idei false bazate însã pe elemente diferite. De asemenea. Când nu existã nici timp ºi nici competenþã pentru a rãspunde la o tuaþie. Aceasta însã nu-i împiedicã pe subiecþi sã creadã cu tãrie în ele. Ambele presupoziþii se dovedesc false. Acest efect local nu este în mod natural incompatibil cu existenþa unui efect global în sens invers. S-a observat atât în rândul persoanelor cu nivel de studii redus. cât ºi în rândul intelectua ilor. întreþinute. creând mai multe locuri de muncã decât des fiinþeazã. În aceste condiþii. Fiecare dintre persoane nu vederea din piramidã decât partea aflatã în faþa sa. Daþi exemple de tipuri de raþionalitate pe care le cunoaºteþi. Acest principiu are o valoare generalã ºi este clasificat de Raymond Boudon în rândul strategiilor de disponibilitate. apare tendinþa de a face apel la opinia experþilor. produse. cã experimentatorul nu ar putea sã le cearã sã rãspun o întrebare pentru care ei nu ar avea mijloace sã rãspundã. nu s-a înºelat în ceea ce a vã edinþa falsã care îl conduce însã. Care este definiþia semanticã a raþionalitãþii? 3. Sociologul american De Gré a ilustrat acest aspect într-o manierã experimentalã. În timp ce oameni i mai simpli cred cu tãrie în unele lucruri pe care nu le pot veridica. Subterfugiul este o strategie care explicã parþial fenomenele conformismului sau sup unerii faþã de autoritate. Cu alte cuvinte. Nu este deci deloc scandalos faptul cã eu c red ce spune expertul" (R. Aceastã strategie are o valo are de minimalizare a riscurilor ºi costurilor acþiunilor ºi se întemeiazã pe urmãtoarea pre supoziþie: dacã aº încerca sã-mi formez o pãrere asupra problemei prezente.1. El a aºez at patru persoane în jurul unei piramide ale cãrei feþe erau diferit colorate. Au fost date patru rãspunsuri diferite. Subiecþii au fost întrebaþi ce culoare are piramida. O înlocuire a muncii oamenil r cu maºini poate duce la eliminarea unor locuri de muncã. Rãspunsul su biecþilor a fost ghidat de principiul: pentru a determina dacã X este Y se observã cã X este Y. proiectate. 4. În ce condiþii intervine raþionalitatea subiectivã a actorilor? 5. actorii sociali sunt confruntaþi cu situaþii de decizie a cãror complexita te depãºeºte capacitatea lor de înþelegere. Cum explicã Durkheim comportamentul credincioºilor ºi al magicienilor? Curs 12 RAÞIONALITATEA SUBIECTIVà (II) În viaþa curentã. Nu existã deci ºanse ca opinia pe care mi-aº forma-o sã fie ma i bine formatã decât cea a specialistului. Aceastã credinþã se bazeazã în general pe motive întemeiate. ele duc la o creºtere a locurilor de muncã. rezultã din încrederea cu care el generalizeazã experienþa ticã. O pro blemã care ilustreazã folosirea acestei strategii este de naturã practicã ºi se referã la ve rificarea unui enunþ de tipul X este Y. et c. Acest tip de strategie este trecut de Raymon d Boudon în rândul strategiilor euristice. utilizate. subiecþii m ai infereazã în aceeaºi ordine de idei. aº putea sã acor stui travaliu un timp ridicol de scurt în raport cu timpul pe care i l-a atribuit un specialist sau expert. Cea de a douã presupoziþie se d eosebeºte prin natura sa de prima. ei infereazã cã piramida trebuie sã aibã aceeaºi culoare peste tot. judecata pe care o fac s ubiecþii experimentului. Dacã prima este de naturã cognitivã. Cum noile maºini trebuie concepute. Boudon).. þine de faptul cã cerându-li-se sã determine culoarea piramidei. indivizii se comportã luând prop oziþia ca pe ceva de la sine înþeles. oamenii inst . O altã strategie cognitivã priveºte aºa numita mobilizare a principiilor naturale.

O altã serie de situaþii sunt cele de alegere în care opþiunile nu pot fi controlate de cel care alege. Noþiunea sociologicã de raþionalitate subiectivã. cã unele dintre ace tea se schimbã în contextul întregii opere sau unele idei chiar se contrazic.La logique du social. S-a observat cã memoria colectivã se lea gã cu mult mai uºor de locuri mai accesibile sau care se repetã. Bibliografie Boudon Raymond . De îndatã ce un comportament pare greu de înþeles. Hachette. Aºa se întâmplã de obicei când se vorbeºte de gândirea unui autor pentru a justifica doar una dintre ideile expuse de acesta. În primul caz. rezultã însã adesea.ruiþi cred altele mizând pe virtutea îndoielii metodice. Care sunt principalele strategii ale raþionalitãþii subiective? 2. Procesul intoxicãrii cu nicot inã a fumãtorilor. permiþându -le însã ºi apelul la autoritatea acestuia. el poate totuºi sã-ºi justifice acþiunea prezentã prin incert itudinea viitorului. 1981. raþionalit tea subiectivã ne ajutã sã decelãm motivele actorului. Chiar dacã fumãtorul prevede efectele acþiunii sale pe termen lung. p. Raymond Boudon considerã cã modelul tradiþional al omului sociologicus" se întâlneºte într-o pologie de situaþii cu structuri ambigui în care alegerilor optime sunt greu de pres upus. În ceea ce-i priveºte pe cei care îºi susþin astfel un anumit punct de vedere este vorba d espre o euristicã a disponibilitãþii care le apropie ideea autorului respectiv. Di n cunoaºterea tuturor ideilor aparþinând unui autor. Care sunt situaþiile sociale în care se manifestã raþionalitatea subiectivã? 3. Humanitas. de înþelegere a sensului pe care autorul îl dã acþiunii sale. Tratat de sociologie coordonat de Raymond Boudon. 1997. Bucureºti. Simplificarea este generatoare de idei false. Ce aduce nou interpretarea sociologicã prin introducerea noþiunii de raþionalitate subiectivã? Curs 13 EPISTEMOLOGIA ªI SOCIOLOGIA CUNOAªTERII . analiza sociologicã comportã mereu un moment de comprehensiu ne. Dar în al doilea caz. pelerinii situeazã în mod diferit anumite locuri menþionate de Scripturã. Trocul este între termenul lung ºi termenul scurt. Întrebãri 1. Se pot clasifica în aceastã categorie numeroase situaþii în care avantaje pe termen scur t sunt preferate cu preþul unei rambursãri pe termen lung. presupune cã persoana ia în consideraþie doar riscul minim al unei into xicãri infinitezimale în cazul în care mãreºte numãrul obiºnuit de þigãri fumate într-o perio mp. ºtiinþele umaniste nu au nimic de adus sociologiei obiºnuite. prin detalierea analizei. Aºa cum se poate observa. Cel mai mare rãu nu-i niciodatã sigur.58 1-590. Simplificarea este strategia ce ilustreazã modul în care se reconstruieºte memoria col ectivã. Simþul comun în general tinde sã dea o interpretare raþionalã a comportamentelor care au u n sens evident ºi o interpretare iraþionalã comportamentelor a cãror sens îi scapã observato rului. modificã complet explicaþiile care se dau unor comportamente ºi credinþe. Maurice Halbwachs aratã cum în funcþie de epoci ºi origini. Paris. interpretãrile iraþionale ale simþului comun pot fi transformate în explicaþii raþionale. Înþelegerea acþiunilor în sociologie nu înseamnã lipsa precauþiilor ºtiinþifice în observarea pretarea empaticã a diverselor categorii de fapte. Am prezentat deja situaþia de alegere forþatã.

Aºa se face cã astãzi. Robert King Merton (1949) afirmã de asemenea o atitudine pragmaticã. O problemã perenã a epistemologiei este stabilirea naturii adevãrului. Cel care acordã împrumutul nu poate accep ta sã rãspundã nevoilor financiare ale unui client anonim decât dacã are garanþia cã acesta î a plãti în plus. statutul unei idei. Acest punt de vedere pune problema validitãþii cunoºtinþelo r care trebuie fundamentate raþional pe o bazã solidã. În general. O atitudine intermediarã este exprimatã de Emile Durkheim care sugereazã cã sociologia p . cãruia îi revin problemele legate de validitatea enunþurilor. cunoaºterea poate sã se refere la o lume în schimbare. Mannheim dã sens schimburilor în gândire pornind de la observ area schimbãrilor care au loc în societate. dar considerã cã sociologia trebuie sã se ocupe de enunþurile relaþionale. irecuzabile. El însã nu stabileºte în acelaºi timp ºi criteriile de departajare a enunþurilor. Dar treptat. cel care dãdea cu împrumut aºtept a ca cel ce luase împrumutul sã-i facã. O idee consideratã falsã nu ar putea trece în mod obiºnuit drept cunoaºtere. Aici. Nevoia aceasta vine la început în contradicþie cu credinþa în erul imoral al dobânzii. iar o teoremã este în principiu consideratã adevãratã. adecvatã cu realitatea. Acestor cuvinte nu li se pot alipi adjective negative fãrã a produce o contradicþie. În analiza pe care o face. Mannheim se întreabã de ce a dispãrut treptat tabuul împrumutului cu dobândã. credinþa se er odeazã. aparþine lui Karl Mannheim care clasificã enunþurile în d uã categorii: enunþuri universale de tipul celor matematice 2 + 2 = 4 ºi enunþuri relaþi onale care implicã ºi o situare într-un context cum ar fi enunþul încasare de dobânzi la împ uturi este un lucru bun". în funcþie evoluþia vieþii sociale. Odatã cu apariþia economiei de schimb. Conform concepþiei lui Platon. Prim a priveºte construirea cunoaºterii ca pe construirea unei piramide care are nevoie d e aºezarea unei fundaþii solide.Epistemologia este o parte a filosofiei care se constituie ca o teorie generalã a cunoaºterii. Atât timp cât schimburile s e realizau între indivizi care se cunoºteau bine între ei. Es justificatã. care urmeazã sã susþinã argumentaþia. ma terialã sau poate sã priveascã o realitate de raporturi neschimbãtoare cum sunt propoziþii le matematice. Existã idei care evolueazã în timp ºi care nu þin în mod evident în r-un mod absolut de categoriile adevãrului sau falsului. Întrebar ea la care au vrut sã rãspundã sociologii privea mãsura în care îi revine sociologiei sarcin a de a se interesa deopotrivã de enunþurile cu caracter istoric ºi de enunþurile matemat ice. adicã dobândã. Karl Mannheim foloseºte un exemplu care pune în evidenþã modul în care se schimbã. t abuul împrumutului cu dobândã funcþioneazã doar în cadrul comunitãþilor restrânse. Cunoaºterea care pretinde cã deþine adevãrul. El c onsiderã cã sociologia ar trebui sã se intereseze de problema modului în care valorile s au instituþiile influenþeazã producerea cunoºtinþelor .în special al celor ºtiinþifice. poate fi argumentatã ºi este adevãratã. servicii echivalente cu ace la fãcut prin acordarea împrumutului. Ea nu are nevoie de fundaþie. dacã se ivea ocazia. La rândul sãu. În modul sãu de interpretare epistemologia opereazã cu douã metafore ale cunoaºterii. Cunoaºterea într-o accepþie largã este o credinþã care beneficiazã de douã caracteristici. El interpretea zã aceastã erodare prin dezvoltarea schimburilor comerciale. Soci gul nu trebuie sã încalce teritoriul epistemologului. Cea de a doua metaforã priveºte o barcã. poate fi subsumatã conceptual ansamblului acelor termeni pe care filosoful G. cât ºi în ºtiinþã s-a asociat adeseori ºi cu idei fragile sau false pânã la urmã. În aceastã perspectivã. nevoia este cea care se impune. Aceastã problemã de demarcare a dat naºtere la trei poziþii canonice" în sociologia cunoaºte ii. cunoaºterea trebuie sã se bazeze pe coerenþa elementelor car e se îmbinã ºi care trebuie sã dea impresia de întreg. ci doar de stabil itate. Ryle (1949) îi calificã drept cuvin te de succes. comportamentul va determina schimbarea opiniilor. În domeniul sociologie cunoaºterii s-au conturat trei atitudini în ceea ce priveºte comp etenþa ei de a elucida acceptarea unor enunþuri de cãtre colectivitãþile de oameni. Cea dintâi consideratã minimalistã. Aceasta se obþine din construcþia care asigurã potrivirea între diferitele pãrþi comp onente. acest siste m bilateral se dovedeºte a fi tot mai rigid. Aceastã definiþie este totuºi o îngustare a sferei conceptului de cunoaºtere care atât în sim comun. sociologia cunoaºterii abordeazã sensul larg al cunoaºterii interesându-se de orice idee care a fãcut la un moment dat obiectul adeziunii colective a unui grup semnificativ de indivizi.

clasa sup remã în care se aflã toate celelalte clase" apoi Dacã lumea este în societate. 555-600. rãm deauna departe de acþiune. Humanitas. Poziþia maximalistã a sociologiei cunoaºterii se bazeazã pe ideea cã nu existã o diferenþã de nd între convenþiile sociale ºi convingerile ºtiinþifice. pag. Care este poziþia exprimatã în gândirea sociologicã a lui Emile Durkheim? 3. În fond. Am vãzut cã pânã ºi noþiunile esenþiale ale logicii ºtiinþifice au o origine religioasã. or viaþa nu poate aºtepta.oate contribui la explicarea modului în care iau naºtere conceptele ºtiinþifice. cum le-a putut gia genera? La o primã vedere. Toate fac obiectul unei convenþii. poziþia maximalistã este reprezentatã de sociologul engle z D. 1995. acþiunea. coordonator Raymond Boudon . Din moment c e noþiunile de adevãr ºi obiectivitate sunt doar simple iluzii. în concepþia lui D. Polirom. Iaºi. iar ºtiinþa.Formele elementare ale vieþii religioase. Semnificaþia lor poate fi descoperitã doar prin raportarea lor la într ebãrile ºi obiectivele ce reies din raportarea lor la contextul social în care apar. Iatã ºi modul în care societatea este responsabilã de apariþia noþiunilor fundamentale din ºt inþã. care au avantajul de a scoate în ev idenþã complexitatea sa: ce a putu face din viaþa socialã un izvor atât de important al vi eþii logice?" Durkheim simplificã: Materia gândirii logice este alcãtuitã din concepte. fãrã a le sesiza desluºit. propulseazã gândirea dincolo de afirm aþiile formulate de ºtiinþã intuiþiile obscure ale senzaþiei ºi sentimentului þin adesea loc uni logice". A e xplica rolul societãþii în geneza gândirii logice se reduce deci la a ne întreba în ce mod a putut ea lua parte la formarea conceptelor?" Prin caracterul general ºi comunicab il. teoriile destinate a întreþine viaþa. conceptele sunt opera comunitãþii. pag . relaþia între credinþã ºi ºtiinþã este mult mai profundã ºi mai nþa este în primul rând elan de a acþiona. spaþiul pe ca e-l ocupã se confundã cu spaþiul total" ºi ritmul vieþii sociale stã la baza categoriei de t mp". ºtiinþa le supune unei noi elaborãri. oricât de departe ar fi înaintat. atunci toate cunoºtinþele sunt deopotrivã interesante pentru sociologie ºi pot face obiectul ei de interes. Bloor apreciazã cã ist oria ºtiinþelor nu este de fapt o suitã de cuceriri ºi progrese. magia este cea care premerge ºi pregãteºte demersul ºtiinþific. ea progreseazã lent ºi nu es e niciodatã încheiatã. dar acesta a re o arie limitatã. Pentru Bloor. Ca exemplu: Conceptul de totalitate nu este de cât forma abstractã a societãþii: ea este totul care cuprinde toate lucrurile. Ele nu sunt posibile decât dacã exigenþele practicii ºi necesitãþ vitale. Bibliografie Tratat de sociologie. epuizându-le de orice fel de elemente circumstanþiale". fiind o purã iluzie. natura raporturilor dintre logicã ºi religie este greu de descifrat. Prin urmare. 380-408. Întrebãri 1. Împrumutân d ideea cã orice trecut este interpretat pornind de la prezent. Bucureºti. Dar dacã noþiunile fundamentale ale ºtiinþei sunt de naturã religioasã. 1997. Pentru acesta orice cunoaºtere poate face obiectul sociologiei. incompletã. Fãr u a le putea utiliza. aºa cum le intuim. El susþin e ideea cã ºtiinþa se dezvoltã fiind susþinutã de elemente de origine extraºtiinþificã. Durkheim Emile . Din moment ce realitatea exprimatã de gândirea religioasã este societate a. Cea de a treia poziþie canonicã. Cum descrie Emile Durkheim relaþia între religie ºi ºtiinþã? Curs 14 SOCIOLOGIA CUNOAªTERII DESPRE CUNOAªTEREA RELATIVÃ . Bloor. sfârºesc prin a o lua înaintea º nþei completând-o prematur. Care sunt cele trei poziþii canonice în sociologia cunoaºterii? 2. ªtiinþa este fragmentarã. ci este vorba doar de c unoºtinþe diferite. Bloor existenþa unei ºtiinþe obiective. Între religie ºi ºtiinþã este perceput un conflict. întrebarea poate fi formulatã în urmãtorii termeni.

Acesta a fost ºi momentul în care sociologia cunoaºterii ºi-a confirmat necesitatea. 5. con duc la o atitudine de neîncredere reciprocã între grupuri. normele sociale. structura grupurilor. corespondenþã. politice ºi intelectua le ale vieþii. unitate. ocupaþia. Unde se aflã localizat fundamentul existenþial al producþiilor mintale? Dupã modul în c are rãspund teoriile se împart în douã categorii: unele considerã cã acest fundament al cun oaºterii este clasa socialã. Durkheim Weber. temerile. În ansamblul ei. perspective ce þin de poziþiile sociale. Ce producþii mentale sunt analizate? Sociologia cunoaºterii analizeazã diverse sfe re ale gândirii: credinþele morale. b) relaþii simbolice: consistenþã. structura de putere. Interpretãrile sunt explicate prin interese speciale. La acestea ea vizeazã: modul în care se orienteazã gândirea. Sociologia cunoaºterii îºi dobândeºte pertinenþa într-un complex definit de condiþii sociale lturale. existenþa lor soci lã determinã conºtiinþa lor". Contribuþii importante la sociolog ia cunoaºterii au adus în lucrãrile lor: Marx. interdependenþã funcþionalã. ideologiile. etc. . gen. promovarea stabilitãþii. orientarea sociologiei cunoaºterii este în principiu aceeaºi: ea priveºte relaþiile între cunoaºtere ºi alþi factori existenþiali. grupurile nu numai cã dezvoltã universuri de discurs distincte. Când se manifestã aceastã legãturã evidentã între societate ºi produsele gândirii ei? Unel nsuri privesc anumite societãþi sau contexte sociale particulare.). obiectele activitãþii intelectuale. gândirea este interpretatã în funcþie de sursele de cunoaºtere economice. atitudini ºi moduri de gândire care aparþin unor grupuri . armonie. Mannheim. situ aþia istoricã. 2. Rãspunsurile cele mai frecvente sunt pentru : menþinerea puterii. mod de producþie. sociologia cunoaºterii încearcã sã rãspundã câtorva probleme fundamentale. . conflict. moti vaþii. ºtiinþa. Se pune întrebarea cum este p osibil ca modurile de gândire atât de diferite despre lume sã poatã fi menþinute? În aceste condiþii. etc. c) relaþii ambigui. foarte variatã în ceea ce priveºte rezultatele. conþinutul lor conceptual. legãturã. aparatul conceptual ºi ar gumentaþia. etc. presupo ziþiile. filosof ia. Ideea cã sociologia cunoaºterii este o teorie sociologicã a cunoaºterii. categoriile gândirii. Odatã cu manifestarea tot mai frecventã a conflictelor sociale. În concepþia lui Marx. sociale sau psihologie. coerenþã. Recunoaºterea unei baze existenþiale a cunoaºterii este un element comun tuturor modur ilor de abordare în sociologia cunoaºterii. 4. etc. sociologia descoperã: a) relaþii cauzale sau funcþionale: determinare. diferenþele d e valori. profund marcatã de aceastã idee. ideile. cã el este fundamentat de consensul social. În felul acesta. O ipotezã revoluþionarã în istoria gândirii afirmã cã nu doar erorile sau iluziile sunt marca e de un caracter neautentic. Modul de producþie al vieþ materiale determinã caracterul general al proceselor sociale. altele încearcã rãspunsu ri generale cu caracter analitic. iar clasa de aparten enþã determinã aspiraþiile. dovedesc din ce în ce mai mult diferenþe care le fac incompatibile. relaþiile de producþie constituie ba a pe care se aºeazã suprastructura idealã (de idei) a societãþii. Simmel. etc. mobilitatea socialã. nivel de abstracþie al explicaþiilor. Nu conºtiinþa determinã existenþa oamenilor.Oricare ar fi sensul pe care îl dãm cunoaºterii. canalizarea comportamentului. În ce fel sunt legate produsele mintale de bazele existenþei indivizilor? În acest domeniu. credinþele religioase. comprehensibilitat . Personalitatea indivizilor este ansamblul relaþiilor sociale. Coexistenþa acestor per spective de interpretare a lumii conflictuale care se dezvoltã într-o societate. dar fiecare face din universul sãu o pia trã de încercare pentru validitatea ºi legitimitatea celorlalte. constrângerile din viaþa indivizilor. procesele sociale (competiþie. controlul naturii. congruenþã. neprecizate: reflectare. 1. Sorok in. ci dimpotrivã. tehnologiile. vine din distanþa dintre afirmaþia cã geneza gândirii nu are o legãturã necesarã cu validitatea acesteia ºi po iþia relativistã extremã conform cãreia adevãrul depinde de bazele sociale ºi culturale ale vieþii. 3. ci ºi adevãrul însuºi este condiþionat istoric ºi social. Apoi sociologia cunoaºterii încearcã sã rãspundã de ce sunt legate produsele mintale dint r-o societate de bazele ei existenþiale.

ridicã problema elementului determinant care se impune în cele din urmã gândirii. Ai ci. Marx considerã cã ºtiinþa contribuie la dezvoltarea forþelor de producþie ºi aceasta la schimbarea ei. modul în care oamenii cunosc realitatea vieþii lor. Acest sens este ºi mai pregnant în sociologia lui Sorokin în care spaþiul ºi timpul au fun cþii de integrare socialã. Prin c etarea modului de constituire a grupurilor se pot explica modalitãþile în care funcþione azã gândirea într-o perspectivã foarte variatã.Pentru Mannheim. Ele devin forþe sociale atunci când sunt adoptate de mase de indivizi cãrora le motiveazã acþiunile". clasi ficãrile care includ ideea de ierarhie sunt derivate din experienþa grupurilor socia le ºi a stratificãrii acestora. La Marx întâlnim conceptul de falsã conºtiinþã care pune în evidenþã caracterul inconºtient a ogiei care ascunde motivele reale ale actorilor sociali. pentru Durkheim. Pentru Durkheim. Spre deosebire de Marx. În rezumat. analiza se face statistic. În ceea ce priveºte tipurile de cunoaºtere Marx ºi Engels au recunoscut pânã la urmã cã exist alitãþii diferite de determinare a gândirii de cãtre baza materialã ºi au folosit conceptul de ultimã instanþã". Caleidoscopicã în modalitãþile de interpretare. ci din diversele mentalitãþi culturale. care în societate suferã o influenþã radicalã din partea structurilor de relaþii care îi angreneazã pe indivizi. Cunoaºterea este impregnatã de impresiile experienþelor semnificative. fãcându-i sã cunoascã în part . relaþiile între sfera economicã ºi cunoaºtere sunt de tip cauzal. între c are primordialã este experienþa vieþii sociale. fie schimbar ea societãþilor. experienþa socialã a indivizilor este proiectatã în concepþia lor despre lume. originile sociale ale cunoaºterii nu afecteazã valoarea ei în ceea ce priveºte înþelegerea naturii. El observã cã grupurile integrate organic. cunoaºterea joacã rolul unei minime conformitãþi logice. care are o teorie ce porneºte de la ideile lui Marx. Teoria lui Sorokin este idealistã ºi derivã aspectele cunoaºterii nu dintr-o bazã existenþia lã a societãþii. faptul afili erii multiple a oamenilor. ªtiinþele sociale sunt însã insistent asociate sociologiei care are un pronunþat caracter de clasã. Aceste mentalitãþi se constituie în mise majore ale modurilor de gândire ideaþional. astfel cã în cele din urmã rezultã o adecvare din ce în ce mai mare a cunoaºterii la realitate. dar nu ºi aparatul conceptual suferã aceastã influenþã. El ajunge astfel la concluzia cã empiri smul dominã perioadele sensualiste (în proporþie de 53 % în scrierile importante). Pentru Sorokin însã. Procesele cunoaºterii su nt procese de adaptare proprii fiinþelor. ci fixeazã doar limitele validitãþii. În ºtiinþele naturii in oaºtere sunt determinate social. Funcþiile atribuite cunoaºterii de cãtre sociologie privesc fie menþinerea. Mannheim nu crede cã doar clasa soci alã este determinantã în ultimã instanþã. categoriile gândirii exprimã dif erite aspecte ale ordinii sociale. Adevãrata autoritate a societãþii se transferã diferitelor modalitãþi de gândire care sunt condiþii indispensabile pentru acþiunea comunã a tuturor. Durkheim vede geneza categoriilor gândirii în structura grupurilor ºi a relaþiilor dintr e oameni. În sensul cã influenþa bazei economice asupra gândirii se manifestã în stanþã ºi este diferitã în ºtiinþele naturii ºi în ºtiinþele sociale. idealist ºi sensualist. Astfel. Pentru Marx ºi Engels. în timp ce grupurile slabe inte grate manifestã o intuiþie istoricã care accentueazã factorii întâmplãrii ºi surpriza. Gând rea unei clase sociale reflectã poziþia socialã a acesteia. concep i ria ca pe o miºcare continuã cãtre realizarea unui scop. Pentru Sorokin. existã criterii deosebite în definirea adevãrurilor aparþinând diferitel r tipuri culturale. construind în termenii int ereselor obiective ale situaþiilor sociale care au ca scop susþinerea intereselor de clasã. sociologia cunoaºterii pune în luminã într-o mã specificã. La Durkheim ideea legãturii este o acceptare relativ necriticã a corespondenþei între ca tegoriile cunoaºterii ºi trãsãturile organizãrii sociale ale grupurilor. Mannheim la rândul sãu. recunoaºte importanþa determinãrii gândirii de cãtre viaþa curentã da entueazã faptul cã determinarea situaþionalã a gândirii nu afecteazã valoarea de adevãr a cun aºterii. De exemplu. Relaþiile între cunoaºtere ºi fundamentele ei existenþiale constituie nucleul însuºi al oricã teorii sociologice despre cunoaºtere. sistemul categoriilor are rolul de a asigura un sistem comun de existenþã pentru toþi membrii ei. Pentru Durkheim. Elementele subiective ale reprezentãrilor sociale sunt me reu verificate în aplicaþiile lor individuale.

Peterson and Co . 1989. Furnham Adrian . Kuhn Thomas . Kalberg Stephen . Universitãþii Al. 1976. coordonator Septimiu Chelcea. A reader. Procesul de producþie. vol 14.La logique du social. Lorenz Konrad . Durkheim Emile . În Psihologia nr. Evanston Row. Prentice Hall. Bibliografie Robert K.Despre atribuire. PUF. În ce mod relevã sociologia caracterul relativ al cunoaºterii? 2. Hachette. Halbwachs Maurice . Polirom. Paris. în funcþie de partea socialã ce le revine prin natura vieþii lor. Humanitas.Memoria socialã .1.. 1990. 1997. Iaºi. Felix Alcan.Cele opt pãcate capitale ale omenirii civilizate.A theory of cognitive dissonance. 7-40.6-8. ªtiinþã ºi tehnicã S. Polirom. p.Efecte perverse ºi ordine socialã.Capitalul . London. 1986.. 1960 .Les cadres sociaux de la memoire. Bucureºti.Belief in a just world În British Journal of Social Psychology. . Chelcea Septimiu . Memorie socialã ºi identitate naþionalã. Theoretical and empirical investiga tions. Paris. 199 8. Ed. 49-67. 1996. Bucureºti. Chicago. Paris. INI.The sociology of science.On the neglect of Weber's protestant ethic În Sociological theor y. Întrebãri 1. 365-381.Personalitate ºi societate în tranziþie. 2 8. pag. Marx Karl . Bucureºti. nr. BIBLIOGRAFIE GENERALÃ Beca Elena . Bucureºti. 1995.partea I. 1925.6.organizarea ºi reorganizarea ei În Psihologie soc ialã. Festinger Leon . Boudon Raymond . p. 1973. Ioan Cuza. Bucureºt 94. Politicã. Merton . 1957. Influenþa socialã. 1996. p. Durkheim Emile . The meaning of Sociology.Formele elementare ale vieþii religioase. Ed.A. Coordonator Adrian Neculau. 1981. Eurosong and Book. Bucur eºti. 1998 . The university of Chicago Press.Structura revoluþiilor ºtiinþifice. 1996. Boudon Raymond . Iaºi.icã. Aspecte contemporane. Chelcea Septimiu . Daþi douã exemple ºi comentaþi-le. New Jersey.De la division du travail social. 1996.

. Bucureºti. Iaºi.Etica protestantã ºi spiritul capitalismului.A sociology of freedom. 1977. Li ttle Brown Co. Humanitas. Simmel Georg .A. Paris. Reprezentãrile sociale. Boston. coordonator Serge Moscovici.Sociology as an idea system În The sociological perspective. 1993..The sociology of science. The Free Press. 1973. Bucureºti.Merton Robert .La philosophie de l'argent. Tratat de sociologie. 1987. Chicago. Ed.Prinz. Theoterical and empirical investigatio ns. Bucureºti. coordonat de Raymond Boudon. Bucureºti. Paris. coordonator Adrian Neculau. Psihologia socialã a relaþiilor cu celãlalt. coordonator Adrian Neculau. Bärbel ..The sociology of Georg Simmel. 1975. Aspecte contemporane. Wolf Kurt . 1996. Polirom.Imaginaþia sociologicã. Iaºi. Mills Wright . Bremen. Psihologia socialã. Wallisch .Comment la civilisation se transforme. ªtiinþã ºi Tehnicã S. 1998. 1964. Georg Simmel's theory of modern society. The University of Chicago Press. Sorokin Pitirim . Humanitas. Librairie Marcel Rivie re. Nisbet Robert A. Weber Max . . Politicã. 1997. 1968. New York. 1950. PUF. 1995. Polirom.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful