2.1.1.

Pompe cu piston
2.1.1.1. Clasificare

Pompele cu piston se clasifică din mai multe puncte de vedere[Îndrumar].
• După modul de acţionare pot fi:
o pompe cu acţionare indirectă în care pistonul este pus în mişcare prin intermediul unui
mecanism bielă-manivelă de la un motor electric ce antrenează pompa prin transmisie
reducătoare a turaţiei (roţi dinţate sau curea);
o pompe cu acţionare directă dacă se foloseşte un motor cu piston (cu abur sau cu aer
comprimat);
o pompe cu acţionare manuală.
• După tipul organului care dezlocuieşte lichidul se întâlnesc:
o cu piston disc folosite pentru debite mai mari şi presiuni mici şi mijlocii;
o cu piston plonjor (plunger) pentru debite mici şi presiuni mari;
o cu membrană sau cu diafragmă pentru pomparea lichidelor cu particule solide;
o cu burduf pentru lichide volatile.
• După numărul feţelor active ale unui piston:
o cu simplu efect;
o cu dublu efect;
o pompe diferenţiale.
• După numărul cilindrilor pompele pot fi:
o cu un cilindru (simplex);
o cu doi cilindri (duplex);
o cu trei (triplex) sau mai mulţi cilindri.
• După natura lichidului pompat:
o pompe pentru lichide obişnuite (de exemplu apă rece şi curată);
o pompe pentru lichide fierbinţi;
o pompe pentru acizi;
o pompe pentru lichide încărcate cu particule solide (pompe de beton, sau pentru foraj).
• După rapiditatea organului de lucru:
o pompe lente cu rot/min 80 ... 40 = n ;
o pompe cu rapiditate medie: rot/min 150 ... 80 = n ;
o pompe rapide: rot/min 350 ... 150 = n .

2.1.1.2. Variante constructive de pompe cu piston
2.1.1.2.1. Pompa cu piston cu simplu efect

Principial, pompa cu piston (fig. 2.9) este compusă dintr-un cilindru închis de o chiulasă
în care se mişcă liber două supape.
În cilindru alunecă un piston, eventual etanşat cu segmenţi sau garnitură şi antrenat prin
intermediul unui mecanism bielă-manivelă. Biela poate fi articulată direct printr-un bolţ în
piston, sau pistonul poate să aibă o tijă de care este articulată biela printr-un cap de cruce
ghidat de o glisieră.
Fiind o maşină volumică, prin construcţie se realizează incinte elementare închise între



Fig. 2.10. Pompa cu piston cu dublu efect, cu
antrenare directă
organul de lucru (piston) şi alte organe (cilindru, chiulasă cu supape) cu ajutorul cărora sunt
trecute volume elementare de lichid din zona de intrare cu presiunea scăzută în zona de ieşire
cu presiune ridicată.


Prin deplasarea pistonului din punctul mort interior spre punctul mort exterior, se
creează o depresiune în spaţiul dintre piston şi chiulasă, care face ca supapa de aspiraţie să se
deschidă. Astfel, se realizează o curgere a lichidului din conducta de aspiraţie spre spaţiul
interior al pompei. După umplerea acestui spaţiu, pistonul se deplasează din punctul mort
exterior spre punctul mort interior determinând o creştere a presiunii în acest spaţiu cu puţin
peste presiunea din conducta de refulare, ceea ce conduce la deschiderea supapei de refulare.
Lichidul curge spre conducta de refulare.

2.1.1.2.2. Pompa cu piston cu dublu efect, cu antrenare directă

O astfel de pompă (fig. 2.10) se caracterizează prin faptul că ambele feţe ale pistonului
sunt active fiind în contact cu fluidul. La deplasarea spre dreapta a pistonului, în
compartimentul având volumul V se produce o depresiune astfel încât se deschide supapa de
aspiraţie SA1 şi are loc aspiraţia
lichidului în acest compartiment.
Concomitent, în compartimentul de
volum V’ are loc comprimarea lichidului,
supapa de refulare SR2 este deschisă,
lichidul de lucru fiind refulat spre
conducta de refulare. La mişcarea
pistonului spre stânga, se deschide
supapa de refulare SR1 datorită creşterii
presiunii în compartimentul cu volumul
V, lichidul de lucru fiind refulat. În
acelaşi timp, în compartimentul din
dreapta luând naştere o depresiune, se


Fig. 2.9. Pompa cu piston cu simplu efect:
1 – cilindru; 2 – piston disc; 3 – supapă de refulare; 4 – supapă de aspiraţie; 5 –
tija pistonului; 6 – biela; 7 – manivela; 8 - conducta de aspiraţie; 9 – conducta de
refulare
deschide supapa de aspiraţie SA2, fiind aspirat lichidul de lucru prin conducta de aspiraţie.
Astfel se micşorează mult pulsaţiile de debit în comparaţie cu pompa cu simplu efect.
De remarcat că datorită volumului tijei pistonului, volumul de lichid refulat din
compartimentul din dreapta este ceva mai mic decât volumul refulat din compartimentul din
stânga, diferenţa fiind chiar volumul tijei pistonului.

2.1.1.2.3. Pompa cu acţiune diferenţială

Elementele componente ale pompei diferenţiale sunt prezentate în figura 2.11.
La deplasarea pistonului P spre dreapta ia naştere o depresiune în camera V1, supapa de
aspiraţie SA se deschide şi este aspirat lichid. Concomitent, volumul camerei V2 se
micşorează, determinând deschiderea supapei de refulare SR2 şi refularea lichidului prin
conducta de refulare CR. La deplasarea pistonului P spre stânga ia naştere o suprapresiune în
camera V1, supapa de admisie se închide, deschizându-se supapa de refulare SR1, lichidul
fiind refulat spre camera V2.


Volumul de lichid refulat prin poarta supapei SR1 depăşeşte valoarea s D D
t
⋅ − π ) (
2 2
,
astfel încât diferenţa în volum de lichid deschide prin suprapresiune supapa de refulare SR2,
fiind refulat prin conducta de refulare CR.
Pompa diferenţială poate fi considerată o pompă cu dublu efect la refulare şi cu simplu
efect la aspiraţie. Datorită dublei refulări debitul furnizat este mai uniform.

2.1.1.2.4. Pompa cu piston – disc de trecere

Figura 2.12 prezintă o schemă a pompei cu piston – disc de trecere.
Pistonul disc P are două sau mai multe supape de refulare SR dispuse pe una dintre feţe
(pe faţa superioară în figura 2.12).



Fig. 2.11. Pompa cu acţiune diferenţială



La deplasarea în sus a pistonului, datorită depresiunii care se formează, se deschide
supapa de aspiraţie SA şi lichidul pătrunde în camera inferioară a cilindrului. Când pistonul
coboară, datorită suprapresiunii formate se închide supapa de aspiraţie şi se deschid supapele
de refulare. Astfel lichidul trece în camera superioară a cilindrului. La cursa următoare de
ridicare a pistonului, lichidul de deasupra lui este pompat prin conducta de refulare CR.
Totodată are loc aspirarea unei noi cantităţi de lichid în camera inferioară a cilindrului.

2.1.1.2.5. Pompa cu piston plonjor

Pentru realizarea unor presiuni mari şi foarte mari necesare de exemplu în cazul preselor
hidraulice, se foloseşte pompa cu piston plonjor, (fig. 2.13).

Lungimea acestui piston este cu mult mai mare în comparaţie cu diametrul. Etanşarea
pistonului plonjor în cilindru se realizează cu garnituri de etanşare din azbest grafitat, uzura
acestuia fiind astfel redusă. În rest, funcţionarea este similară cu cea a pompei cu piston cu
simplu efect.

2.1.1.2.6. Pompa cu piston şi excentricitate reglabilă

Această pompă este o variantă a pompei cu piston plonjor clasică, fiind prezentată în
figura 2.14. Este destinată obţinerii unor presiuni ultraînalte (1000...3000 bar).
Pompa este acţionată de un reductor de joasă turaţie şi este prevăzută cu câte două
supape înseriate de refulare şi aspiraţie, necesare pentru asigurarea unei etanşări bune în



Fig. 2.12.

Fig. 2.13. Pompa cu piston plonjor


Fig. 2.15. Pompa cu piston şi camă:
1 – blocul pompei; 2 – piston plonjor;
3 – arbore de antrenare; 4 – camă; 5 – supapă
de refulare; 6 – supapă de aspiraţie

vederea obţinerii unor presiuni foarte mari..

Patina 2 poate fi deplasată în ghidajul volantului 6, reglându-se uşor excentricitatea e
(manivelă reglabilă). Se poate modifica astfel cursa pistonului plonjor, obţinâdu-se debite
diferite la turaţii constante ale motorului de antrenare.

2.1.1.2.7. Pompa cu piston şi camă

Tot pentru realizarea unor presiuni
înalte de ordinul a 500...1000 bar se
foloseşte pompa cu piston şi camă (fig.
2.15).
Cama 4 legată rigid de arborele 3
imprimă pistonului plonjor 2 o mişcare
alternativă realizând succesiv faza de
aspiraţie şi faza de refulare. Legătura
permanentă dintre camă şi piston este
asigurată de arcul spiral 7. La o rotaţie
completă a camei, pistonul plonjor
realizează o cursă dublă, având loc o
aspiraţie şi o refulare. Lungimea cursei
are valoarea e 2 (e fiind excentricitatea
axei camei de profil circular în raport cu
axa geometrică a arborelui de antrenare).
Atât supapa de admisie cât şi cea de
refulare este prevăzută cu arcuri spirale
care asigură o bună stabilitate şi elimină
jocurile, scăpările de lichid fiind astfel
reduse la minim. Ca urmare, randamentul


Fig. 2.14. Pompa cu piston plonjor şi excentricitate reglabilă:
1 – piston plonjor; 2 – patină; 3 – bielă;
4 – supape de refulare; 5 – supape de aspiraţie; 6 - volant
volumic al acestui tip de pompă este ridicat.

2.1.1.2.8. Pompa cu piston şi membrană

Acest tip de pompe se utilizează pentru pomparea lichidelor agresive (substanţe
chimice), murdare, apă curată sau alte lichide în industria alimentară, lichide vâscoase şi de
asemenea este folosită ca pompă pentru mortar.
După natura lichidului de lucru, membrana metalică (elastică) poate fi confecţionată din
alamă sau oţel inoxidabil. Astfel, lichidul de lucru nu intră în contact cu organele pompei.
Figura 2.16. prezintă schema unei pompe cu membrană.
Corpul 2 al pompei este format din două discuri concave opuse, care prind între ele
membrana metalică 1, care împarte corpul pompei în două camere.
Camera superioară este prevăzută cu o supapă de aspiraţie 4 şi o supapă de refulare, 5.
Pistonul 6, acţionat prin mecanismul clasic bielă-manivelă imprimă lichidului auxiliar 3, o
mişcare alternativă, provocând deplasarea elastică a membranei în sus şi în jos, efectuându-se
astfel succesiv aspiraţia şi refularea lichidului de lucru.
În partea stângă a rezervorului cu lichid auxiliar 10 este montată o pompă de
compensaţie 7, care face înlocuirea lichidului auxiliar (ulei mineral în majoritatea cazurilor)
scăpat din camera inferioară a corpului pompei 2. Pierderile de lichid apar datorită jocului
dintre pistonul 6 şi cilindrul pompei. La pomparea lichidelor fierbinţi, pompa de compensaţie
trebuie să asigure un debit suplimentar de lichid auxiliar, necesar pentru răcirea membranei
metalice. Supapa de aspiraţie 11 şi supapa de reţinere 9 asigură funcţionarea pompei de
compensaţie.


Pentru limitarea presiunii de refulare, pompa este prevăzută cu o supapă limitatoare de
presiune 8, care permite întoarcerea lichidului auxiliar din camera inferioară a corpului
pompei 2 în rezervorul cu lichid auxiliar 10, în cazul în care presiunea acestuia depăşeşte o
anumită valoare. Prin reglarea acestei supape poate fi reglat debitul şi presiunea lichidului de
lucru.

2.1.1.3. Caracteristicile principale ale pompelor cu piston

Pompele cu piston au următoarele caracteristici de bază:
• debitul este pulsator şi limitat uzual la 1L/s;
• sarcina mare, independentă de debit şi de turaţie;
• randament relativ bun pentru orice tip de lichid;
• reglarea bună prin scurtcircuitarea parţială a pompei;
• posibilitatea de a pompa lichide foarte vâscoase, calde sau agresive dacă se folosesc
materiale adecvate;
• se autoamorsează la pornire;
• este necesară regularizarea debitului prin folosirea unui hidrofor la aspiraţie şi a unuia la
refulare;


Fig. 2.16. Pompa cu piston şi membrană:
1 – membrană; 2 – corpul pompei; 3 – lichid auxiliar; 4 – supapă de aspiraţie; 5 –
supapă de refulare; 6 – piston; 7 – pompă de compensaţie; 8 – supapă limitatoare
de presiune; 9 – supapă de reţinere; 10 – rezervor pentru lichidul auxiliar; 11 –
supapa de aspiraţie a pompei de compensaţie


Fig. 2.17. Poziţionarea supapei de siguranţă
• este obligatorie folosirea unei supape de siguranţă (valvă maximală) pe circuitul de
refulare, aşa cum se observă în figura 2.17;
• turaţia este limitată de inerţia lichidului
deci sunt necesare dimensiuni mai mari
pentru a obţine debite acceptabile;
consecinţa este existenţa unor mase metalice
mai mari cu mişcare alternativă, ceea ce
implică şi costuri mai mari;
Debitul mediu teoretic al pompei cu
piston se poate calcula cu relaţia generală:
α
|
¹
|

\
|
=
60
n
iAs Q
t
, (2.11)
unde i este numărul de feţe active ale
pompei, s - cursa pistonului; min] rot [ n - turaţia arborelui cotit; ] m [
2
A - aria feţei
pistonului cilindric:
] m [
4
2
2
D
A
π
= (2.12)
şi α este un coeficient funcţie de numărul de feţe active ale pistonului:

¦
¹
¦
´
¦

= α
efect, dublu cu piston pentru
2
1
efect simplu cu piston pentru 1
2
2
D
D
t
(2.13)
în care
t
D este diametrul tijei pistonului.

2.1.1.4. Randamente

Disipaţiile de energie în pompele cu piston sunt cele generale cunoscute: volumice,
hidraulice şi mecanice.
Randamentul volumic este:

v v
t
v
Q
Q
' ' ' η ⋅ η = = η , (2.14)
în care
v
' η ţine seama de pierderile de lichid prin neetanşeităţile supapelor, presetupelor şi
segmenţilor, precum şi de întârzierea mişcării supapei de aspiraţie faţă de cea a pistonului, iar
v
" η ţine seama de umplerea incompletă cu lichid a cilindreei prin pătrunderea aerului în
corpul pompei sau apariţia fenomenului de cavitaţie.
Pierderile mecanice se produc datorită:
• frecărilor în lagărele arborelui cotit;
• frecarea capului bielei de maneton;
• frecarea ochiului bielei de bolţul pistonului sau capului de cruce;
• frecarea patinei de glisiera capului de cruce (dacă există);
• frecarea segmenţilor sau garniturii pistonului de cilindru;
• frecarea tijei pistonului disc sau a pistonului plonjor în garnitura de etanşare.
Randamentul mecanic al pompei este:
96 , 0 ... 85 , 0
,
=
ρ
= = η
a
t t
a
t h
m
P
H gQ
P
P
. (2.15)

Pierderile hidraulice se datoresc vâscozităţii lichidului pompat şi se produc la curgerea
lichidului prin porţile supapelor şi în corpul pompei. Randamentul hidraulic este dat de relaţia
generală cunoscută:

t
h
H
H
= η . (2.16)
Valorile recomandate sunt:
• 99 , 0 ... 95 , 0 = η
h
pentru pompe cu o bună ghidare interioară a lichidului;
• 95 , 0 ... 85 , 0 = η
h
pentru pompe cu canale înguste şi viteză mare de curgere pe lângă
supape.



a

b
Fig. 2.18. Curbele caracteristice ale unei pompe cu piston funcţionând la turaţii diferite:
a – debitul teoretic în funcţie de turaţie; b – sarcina în funcţie de debit la turaţii diferite
Debitul teoretic este direct proporţional cu turaţia, conform caracteristicii prezentate în
figura 2.18.a, dependent numai de turaţie. Figura 2.18.b prezintă curbele caracteristice sarcină
în funcţie de debitul volumic pentru aceeaşi pompă acţionată la turaţii diferite. Scăderea
debitului real la sarcini (presiuni) mari este datorată scăderii randamentului volumic. Sunt
evidenţiate punctele de funcţionare obţinute la intersecţia caracteristicilor pompei cu
caracteristica conductei. Trebuie remarcat faptul că pentru pompă, caracteristica este limitată
superior de presiunea reglată la supapa de siguranţă.

2.1.1.5. Recomandări privind utilizarea şi funcţionarea pompelor volumice alternative

Pompele volumice se recomandă în general la vehicularea unor debite reduse, cu
înălţimi de pompare mari şi foarte mari. Folosirea lor este larg răspândită la pomparea
lichidelor vâscoase, la acţionările hidraulice ale maşinilor unelte, la sistemele de ungere etc.
La pompele volumice alternative debitul pulsator nu poate fi întotdeauna acceptat
deoarece în conducte se produc oscilaţii ale presiunii lichidului cu consecinţe nefavorabile:
vibraţii şi instabilitate în sistemul hidraulic. Atenuarea pulsaţiilor de debit se realizează prin
mărirea numărului de pistoane sau/şi prin introducerea unor acumulatoare hidraulice. Acestea
au rolul de a prelua volumele în surplus şi a le ceda în instalaţie atunci când este nevoie. Din


Fig. 2.19. Amplasarea
hidrofoarelor la o pompă cu
piston
punct de vedere constructiv pot fi cu piston (acţionat de
greutăţi sau de resort) sau cu pernă de gaz (fără
separarea fluidelor, cu membrană de separare sau
cameră de gaz).
Acumulatoarele cu piston au dezavantajul unor
neetanşeităţi iar cele cu resorturi au o fiabilitate redusă şi
inerţie mare. Acumulatoarele hidropneumatice numite şi
hidrofoare se construiesc de obicei cu cameră de gaz
realizată din cauciuc, gazul fiind separat complet faţă de
lichid, astfel încât nu există pericolul dizolvării gazului
în lichid. Se montează atât pe conducta de aspiraţie cât
mai ales pe conducta de refulare. Datorită elasticităţii
pernelor de gaz, hidrofoarele preiau variaţiile de debit
prin oscilaţia nivelului, asigurând un debit aproape
constant în sistem. Pentru descrierea funcţionării lor se
presupune o transformare izotermă a gazului, deci se
foloseşte legea Boyle-Mariotte.
Figura 2.19 prezintă schema amplasării
hidrofoarelor la o pompă cu piston.


2.1.1.6. Exemple de calcul
2.1.1.6.1. Calculul global al unei pompe cu piston

O pompă duplex pentru apă rece (
3
m kg 1000 = ρ ) are diametrul pistonului
mm 20 = D , cursa mm 80 = s , presiunea de refulare bar 100 =
r
p , turaţia arborelui
cotit min rot 200 = n , randamentul volumic 95 , 0 = η
v
şi randamentul mecanohidraulic
85 , 0 = η
mh
. Să se calculeze debitul mediu teoretic, debitul mediu real şi puterea mecanică
pentru antrenare la arbore.
Debitul mediu teoretic este:
] s m [ 10 676 , 1 1
60
200
08 , 0
4
02 , 0
2
60
3 4
2

⋅ = ⋅
|
|
¹
|

\
|
⋅ ⋅
⋅ π
⋅ = α
|
¹
|

\
|
=
n
iAs Q
t
, (2.17)
deoarece numărul de feţe active ale pompei este 2 = i - pompă duplex deci cu doi cilindri şi
două pistoane cu feţele lor active.
Debitul mediu real:
| | s m 10 592 , 1
3 4 −
⋅ = η ⋅ =
v t
Q Q . (2.18)
Randamentul mecanohidraulic este:

a
t
t a
t t
t a
t h
h m mh
P
H gQ
H
H
P
H gQ
H
H
P
P
ρ
= ⋅
ρ
= ⋅ = η ⋅ η = η
,
. (2.19)
De aici se deduce puterea necesară pentru antrenare:
] kW [ 971 , 1 ] W [ 1971
85 , 0
10 100 10 6755 , 1
5 4
= =
⋅ ⋅ ⋅
=
η
ρ
ρ
=
η ⋅ η
ρ
=

mh
r
t
h m
t
a
g
p
gQ
H gQ
P .(2.20)

2.1.1.6.2. Încercarea unei pompe cu piston

O pompă cu piston simplex cu dublu efect, cu acţiune indirectă, are diametrul pistonului
disc: mm 120 = D ; diametrul tijei: mm 24 =
t
D ; cursa: mm 125 = s . La încercarea cu apă
rece se măsoară următoarele mărimi: turaţia arborelui de antrenare min rot/ 60 = n ; debitul
volumic: s l 7 , 2 = Q ; suprapresiunea indicată de manometrul montat pe rezervorul de
refulare:
2
cm kgf 8 , 3 ... 4 , 3 =
r
p ; depresiunea indicată de vacuummetrul montat pe
rezervorul de aspiraţie: ( )torr 120 ... 60 − =
a
p ; denivelarea între suprafeţele libere ale apei
în rezervoare: 1 = h m. Să se determine: randamentul volumic, sarcina şi puterea utilă a
pompei.
Randamentul volumic se obţine din relaţiile (2.5) şi (2.8):
974 , 0
60
60 125 , 0
12 , 0 2
024 , 0
1
4
12 , 0
2
10 7 , 2
60 2
1
4
2
2
2 2
3
2
2 2
=


|
|
¹
|

\
|

− ⋅
⋅ π


=


|
|
¹
|

\
|
− ⋅
π

= η

n s
D
D D
Q
t
v
.(2.21)
Suprapresiunea medie în rezervorul de refulare este:

( )
Pa 10 532 , 3
2
10 81 , 9 8 , 3 4 , 3
5
4
⋅ =
⋅ ⋅ +
=
r
p . (2.22)
Depresiunea medie în rezervorul de aspiraţie este:

( )
Pa 10 12 , 0
2
32 , 133 120 60
5
⋅ − =
⋅ +
− =
a
p . (2.23)
Ţinând seama şi de denivelarea dintre rezervoare se obţine sarcina:

( )
m 22 , 38 1
81 , 9 1000
10 12 , 0 10 532 , 3
5 5
= +

⋅ − − ⋅
= +
ρ

= h
g
p p
H
a r
. (2.24)
Se remarcă faptul că presiunea de refulare este mică, deci nu se poate neglija energia
potenţială specifică de poziţie (denivelarea dintre rezervoare) conform relaţiei (1.4). În cazul
de faţă eroarea ar fi de 2,6%.
Puterea utilă a pompei este:
W 1012 22 , 38 10 7 , 2 81 , 9 1000
3
= ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ = ρ =

gQH P
u
. (2.25)

2.1.2. Motoare hidrostatice liniare
2.1.2.1. Construcţie şi funcţionare

Motoarele hidrostatice liniare numite şi cilindri de forţă sunt elementele de execuţie
(actuatoarele) cel mai des utilizate în sistemele hidraulice de acţionare. Figura 2.15 prezintă
două variante de motoare hidrostatice liniare: motorul nediferenţial şi motorul diferenţial.
Construcţia cuprinde un cilindru, în care culisează un piston prevăzut cu una sau două
tije, un capac al cilindrului, sisteme de etanşare la tijă (tije) şi la piston şi sisteme de prindere
a tijei şi respectiv a cilindrului.
Se observă că la motorul nediferenţial, tija pistonului având diametrul
t
D străbate
ambele capace, cele două suprafeţe de lucru ale pistonului având aceleaşi valori ale ariei.
Astfel, la aceeaşi valoare a debitului, vitezele de lucru vor fi egale în ambele sensuri şi în plus,
dacă presiunile sunt egale şi forţele dezvoltate de motor vor fi aceleaşi în ambele sensuri.


În cazul motorului diferenţial, suprafeţele de lucru ale pistonului sunt diferite, având
ariile:

4
2
1
D
A
π
= ; (2.26)

( )
4
2 2
2
t
D D
A
− π
= . (2.27)
În acest caz, la aceleaşi valori ale debitului şi presiunii de alimentare, vitezele şi forţele
teoretice vor fi diferite în cele două sensuri:

1
, 1
A
Q
v
t
t
= ,
2
, 2
A
Q
v
t
t
= , deci
t t
v v
, 1 , 2
> ; (2.28)

1 1 1
A p F = ,
2 2 2
A p F = . deci
1 2
F F < . (2.29)
Cele două tipuri de motoare descrise mai sus pot realiza forţe în ambele sensuri. Dacă
pistonul este de tip plonjor, cursa de readucere nu se mai poate realiza hidraulic, ci printr-un
alt mijloc. Cel mai adesea se exercită o forţă (evident mai mică), contrară faţă de forţa utilă
care împinge uleiul direct spre rezervorul din care a fost pompat în timpul cursei utile. Ca
exemplu clasic se aminteşte cilindrul hidraulic al autobasculantelor pe şantierele de
construcţii. Trebuie menţionat faptul că aceşti cilindri de forţă pot fi realizaţi şi sub formă
telescopică: primul segment este un cilindru, ultimul este piston plunger, iar pistoanele
intermediare sunt tubulare şi îndeplinesc şi funcţia de cilindri.

2.1.2.2. Calculul hidraulic pentru alegerea motoarelor hidrostatice liniare

Se pune problema alegerii unui cilindru hidraulic care să realizeze o anumită acţionare
având parametrii cunoscuţi: forţa utilă de acţionare,
u
F şi viteza pistonului în cursa utilă,
p
v .
Randamentele se estimează.
Debitul teoretic de ulei se obţine din ecuaţia de continuitate.
Pentru un motor diferenţial, în cursa activă debitul teoretic necesar pentru deplasarea
pistonului este:
a b
Fig. 2.20. Motoare hidrostatice liniare (cilindri de forţă):
a – motor nediferenţial; b – motor diferenţial:
1 – cilindru; 2 – piston; 3 – tijă; 4 – capacul cilindrulu; 5 – sistem de etanşare la tijă;
6 – sistem de etanşare la piston; 7 – prinderea tijei; 8 – prinderea cilindrului

4
2
D
v Q
p t
π
⋅ = . (2.30)
Debitul real este:

v
t
Q
Q
η
= . (2.31)
Aceleaşi relaţii se folosesc şi pentru motorul cu piston plonjor.
Debitul teoretic de ulei pe conducta de retur conectată cu spaţiul din spatele pistonului
disc al motorului diferenţial este mai mic:
( )
2 2
,
4
t p r t
D D v Q − ⋅
π
⋅ = . (2.32)
Debitul real de retur este:
( )
|
|
¹
|

\
|

η
π
⋅ =
η
η −
⋅ + = η − ⋅ + =
2 2
, ,
1
4
1
1
t
v
p
v
v
t r t v r t r
D D v Q Q Q Q Q . (2.33)
În cazul motorului nediferenţial, debitul teoretic este:
( )
2 2
4
t p t
D D v Q − ⋅
π
⋅ = , (2.34)
iar debitul real cu relaţia (2.31).
Debitele teoretic şi real pe conducta de retur sunt identice cu cele pe conducta de
ducere.
Relaţiile (2.29) se folosesc pentru calculul presiunii de intrare în motoarele hidrostatice
liniare. Deoarece pierderile mecanice şi hidraulice nu se pot evidenţia individual cu
rigurozitate, produsul randamentelor mecanic şi hidraulic se consideră ca un singur
randament, denumit randament mecanohidraulic:

h m mh
η ⋅ η = η . (2.35)
Din echilibrul forţelor pe pistonul disc, ţinând seama de randamentul mecanohidraulic şi
de contrapresiunea din conducta de retur - regăsită la ieşirea uleiului din spaţiul aflat în
spatele pistonului, (
e
p ):
( )
u mh t e i
F D D p D p = η ⋅
(
¸
(

¸

− ⋅
π
⋅ −
π

2 2 2
4 4
. (2.36)
se obţine presiunea uleiului la intrarea în motorul diferenţial:

|
|
¹
|

\
|
− ⋅ +
η ⋅ π
=
2
2
2
1
4
D
D
p
D
F
p
t
e
mh
u
i
. (2.37)
Pentru motorul nediferenţial echilibrul forţelor este dat de relaţia:
( ) ( )
u mh t e i
F D D p p = η ⋅ −
π
⋅ −
2 2
4
, (2.38)
din care se obţine presiunea de intrare:

( )
e
mh t
u
i
p
D D
F
p +
η ⋅ − ⋅ π
=
2 2
4
. (2.39)

2.1.2.3. Exemplu de calcul

Un cilindru de forţă de tip diferenţial are diametrul mm 50 = D , diametrul tijei
mm 25 =
t
D , randamentul volumic 99 , 0 = η
v
şi randamentul mecanohidraulic 93 , 0 = η
mh
.
Se cere să se determine debitul şi presiunea de intrare pentru a realiza o acţionare cu forţa
utilă daN 1100 =
u
F şi viteza pistonului s cm 10 =
p
v . Se va considera contrapresiunea pe
faţa inactivă a pistonului bar 5 =
e
p .
Din relaţiile (2.30) şi (2.31) se obţine debitul real necesar pentru realizarea vitezei
pistonului:
| | s m 10 983 , 1
99 , 0
1
4
05 , 0
1 , 0
1
4
3 4
2 2

⋅ = ⋅
⋅ π
⋅ =
η

π
⋅ =
v
p
D
v Q , (2.40)
Presiunea de intrare se obţine din relaţia (2.37):
MPa] [ 52 , 6
05 , 0
025 , 0
1 10 5
93 , 0 05 , 0
11000 4
2
2
5
2
=
|
|
¹
|

\
|
− ⋅ ⋅ +
⋅ ⋅ π

=
i
p . (2.41)
În funcţie de aceste rezultate se alege cilindrul dintr-un catalog de firmă, la valori
acoperitoare superioare acestora.

2.1.3. Pompe cu angrenaje
2.1.3.1. Prezentare generală
Pompele cu angrenaje au o construcţie simplă şi compactă, fiabilitate ridicată şi durată
mare de funcţionare (chiar peste 5000 ore). Presiunea maximă este de obicei 100 bar şi mai
rar în jurul a 150...200 bar. Dacă presiunea este mică, debitul poate ajunge la min m 1
3
.
Turaţiile maxime sunt în jur de 3000 rot/min.

2.1.3.2. Pompa cu roţi dinţate

Pompele cu roţi dinţate au o largă răspândire în diverse domenii, datorită dimensiunilor
de gabarit reduse şi mai ales robusteţii şi fiabilităţii lor ridicate. În figura 2.21, pot fi urmărite
elementele componente ale unei astfel de pompe.
Presiunile realizate de aceste pompe ajung
până la 150 bari, debitele sunt cuprinse între 4 şi
600 l/min, iar turaţiile sunt cuprinse în general în
limitele 1000...3000 rot/min.
Modelul cel mai simplu de pompă cu roţi
dinţate, este prevăzut cu o pereche de roţi dinţate,
având acelaşi număr de dinţi. Una din roţi este
motoare, fiind antrenată prin intermediul unei
pene de către arborele de antrenare. Sensul de
rotaţie este dat de săgeata care merge de la
punctul de angrenare (în realitate linia de
angrenare) spre orificiul de aspiraţie. În
momentul când dinţii aflaţi în angrenare se
separă, ia naştere un volum suplimentar, egal cu
golul dintre dinţii ieşiţi din angrenare, ducând la
formarea unei depresiuni, care provoacă aspirarea
uleiului din conducta de aspiraţie. În situaţia în
care dinţii ating punctele A şi B, uleiul este


Fig. 2.21. Pompa cu roţi dinţate:
1 - carcasa pompei; 2 - roată dinţată
motoare; 3 - roată dinţată, liberă pe
ax; 4 - arbore antrenat; 5 - arbore
neantrenat; 6 - pană disc
obligat să rămână în spaţiile dintre flancurile dinţilor şi carcasa pompei (conform spaţiului
dublu haşurat pe desen), fiind condus către refulare, spre punctele C şi D. Rotaţia pinioanelor
continuând, la intrarea dinţilor în angrenare, este evacuat uleiul din golul dintre doi dinţi, ai
roţii pereche, formându-se o suprapresiune care realizează pomparea uleiului prin conducta de
refulare. Se poate face analogie între pompa cu piston şi pompa cu roţi dinţate. Astfel, fiecare
gol dintre doi dinţi consecutivi formează un „cilindru” în care dintele roţii pereche are rolul
„pistonului”.
Analizând figura 2.21 se observă că pot să apară scăpări de ulei prin spaţiul foarte mic
existent între vârful dinţilor şi carcasă, sau în zonele frontale ale roţilor dinţate. Ca urmare
toleranţele de execuţie trebuie să fie foarte strânse.


a b

Fig. 2.22. Pompe cu roţi dinţate:
a – cu dinţi înclinaţi;
b – cu dinţi în V

Fig. 2.23. Simbolizarea pompelor cu roţi dinţate:
a - pompă volumică cu debit constant, având un singur
sens de refulare; b - pompă volumică cu debit reglabil,
cu un singur sens de refulare; c - pompă cu debit
constant, reversibilă ca sens de refulare; d - pompă cu
debit reglabil, reversibilă ca sens de refulare

Pe lângă pompele cu roţi dinţate cu dinţi drepţi, se folosesc şi pompe cu roţi dinţate cu
dinţi înclinaţi sau în V (fig. 2.22), care asigură o funcţionare mai liniştită şi un debit mai
uniform. Când sunt necesare debite mari, se folosesc pompe cu mai multe roţi dinţate închise
în aceeaşi carcasă.
Pompele cu roţi dinţate sunt larg utilizate în construcţia maşinilor unelte, la
autovehicule, maşini agricole, aviaţie etc.
Figura 2.23 prezintă simbolizarea pompelor volumice în schemele hidraulice.
Construcţia pompei cu roţi dinţate fiind de obicei simetrică, permite schimbarea sensului de
refulare prin inversarea sensului de rotaţie al motorului de acţionare. Pentru modificarea
debitului se poate recurge la folosirea unui reductor de turaţie sau, cel mai adesea,
modificarea turaţiei motorului de antrenare. Aceste caracteristici le recomandă pentru a fi
folosite la maşinile unelte.
Debitul teoretic al unei pompe cu roţi dinţate având o singură pereche de roţi, poate fi
exprimat cu relaţia:

(
¸
(

¸
⋅ ⋅ ⋅
=
s
m
60
2
3
r d
t
n V z
Q , (2.42)
în care: z reprezintă numărul de dinţi corespunzător unei roţi;
d
V - volumul unui dinte, care se
consideră egal cu volumul golului dintre doi dinţi consecutivi;
r
n - turaţia, în rot/min.
Dacă se consideră că lichidul este refulat sub forma unei benzi continue, având
înălţimea m h ⋅ = ⋅ 2 2 ( h - înălţimea dintelui; m - modulul roţii dinţate) şi lăţimea b,
viteza benzii fiind R u ω = , unde R este raza carcasei pompei, iar ω - viteza unghiulară a
roţilor dinţate:

30
r
n ⋅ π
= ω . (2.43)
Atunci debitul teoretic al pompei se poate scrie:

(
¸
(

¸

⋅ ⋅ ⋅ ⋅ π
= ⋅ ⋅ ⋅
⋅ ⋅ π
=
s
m
15
2
30
3
m b n R
h b
R n
Q
r r
t
. (2.44)
Înlocuind raza în funcţie de modulul roţilor dinţate şi numărul de dinţi:

2 2
m z d
R

= = , (2.45)
Se obţine în final:

30
2
r
t
n b m z
Q
⋅ ⋅ ⋅ ⋅ π
= . (2.46)
Puterea de antrenare a pompei este:

( )
mh v
a r
a
Q p p
P
η ⋅ η
⋅ −
= , (2.47)
în care
r
p este presiunea de refulare şi
a
p - presiunea de aspiraţie.
Randamentul volumic are valorile 95 , 0 ... 7 , 0 = η
v
şi ţine seama de:
• neetanşeităţi:
o scăpările prin interstiţiile radiale dintre capetele dinţilor şi carcasă care sunt de
(0,03...0,05) din modulul roţilor dinţate;
o scăpările prin jocurile frontale dintre roţi şi carcasă (0,02..0,03 mm);
o neetanşeităţi în zona de angrenare;
• umplerea incompletă cu lichid a golurilor dintre dinţi în zona de aspiraţie, ceea ce impune:
o limitarea turaţiei la 4000 rot/min;
o presiunea absolută minimă să fie de 300...400 mmHg;
o diametrele nominale ale conductelor de aspiraţie şi refulare se iau astfel încât pentru
uleiuri cu viscozitatea de 10...20 cSt, viteza în conducta de aspiraţie să fie de cel mult 1,5...2
m/s, iar în conducta de refulare de 5...8 m/s;
o conducta de aspiraţie să fie cât mai scurtă.

2.1.3.3. Pompa cu angrenaj planetar

Sunt asemănătoare celor de mai sus, dar una dintre roţile dinţate este angrenată interior.
Este o construcţie mai compactă care se foloseşte de obicei pentru sistemele de ungere
ale unor utilaje mobile. Astfel, este des folosită pentru motoarele de automobil.
Aceste pompe se utilizează la presiuni de până la 70 bar şi turaţii de până la 5000
rot/min.
Figura 2.24 prezintă o primă variantă constructivă. Rotorul profilat are un lob mai puţin,
în raport cu numărul cavităţilor profilate practicate în carcasa mobilă. Arborele de antrenare
transmite mişcarea de rotaţie rotorului, iar acesta mai departe antrenează coroana mobilă. Axa
rotorului este dezaxată faţă de axa geometrică a coroanei mobile, respectiv a carcasei.


Prin contactul continuu dintre rotor şi coroana mobilă sunt izolate volume de lichid, care
datorită rotaţiei ajung de la partea de aspiraţie în partea de refulare. Atât canalul de aspiraţie
cât şi cel de refulare au o formă alungită, fiind practicate în peretele lateral al carcasei.
În realitate pompa este prevăzută cu două rotoare profilate montate pe acelaşi ax de
antrenare, respectiv cu două coroane mobile. Etanşarea frontală este asigurată de carcasa
pompei formată din două elemente separate. Se obţine astfel dublarea debitului.
O altă variantă constructivă este prezentată în figura 2.25.a în care ferestrele de aspiraţie
şi refulare sunt situate, de asemenea, în capacele frontale ale pompei, dar roata conducătoare
este cea exterioară cu angrenaj interior.


Există un element în formă de semilună, notat cu S în figură, cu rolul de a separa zona
de aspiraţie de cea de refulare. Este posibilă însă şi realizarea unor orificii radiale în roata
exterioară prin care se face comunicarea cu zonele de aspiraţie şi de refulare ale pompei (fig.
2.25 b şi 2.25. c). Prin rotirea cu 180
o
a elementului de separaţie S, se obţine o inversare a
sensului de antrenare, aşa cum se observă în figura 2.25.b şi 2.25.c. În aceste cazuri roata
interioară trebuie să aibă cu 2...3 dinţi mai puţin decât cea exterioară.

2.1.3.4. Pompe şi suflante cu angrenaje cicloide

Pompele de acest tip (fig. 2.26) folosesc angrenajele de tip cicloid în care dinţii sunt
înlocuiţi de lobi cu profil hiperboloid. Sunt denumite şi pompe Roots.
Ambele roţi trebuie să aibă acelaşi număr de lobi, adesea fiind doar doi. Debitul este

Fig. 2.24. Pompa cu angrenaj planetar şi roata interioară conducătoare:
1 – carcasa pompei; 2 - coroană mobilă cu cavităţi profilate; 3 – rotor profilat; 4 –
arbore de antrenare a rotorului; 5 – canal lateral de aspiraţie; 6 - canal lateral de
refulare


a b c
Fig. 2.25. Pompe cu angrenaje interioare şi roata exterioară conducătoare:
a – varianta clasică; b – sensul de antrenare orar; c – sensul de antrenare antiorar
mai mare decât al pompelor cu roţi dinţate.



Fig. 2.26. Pompa cu angrenaje
hiperboloidale:
1 – carcasa pompei; 2, 3 – rotoare profilate
de formă cicloidală



Fig. 2.27. Suflantă Roots

În exploatare acest tip de pompă prezintă o neuniformitate mare a debitului, fapt care îi
limitează utilizările practice. Aceste generatoare pot fi utilizate atât pentru pomparea
lichidelor cât şi a gazelor, caz în care funcţionează ca suflante (fig. 2.27). Astfel, se pot utiliza
pentru supraalimentarea motoarelor cu ardere internă.
Pe arborele fiecărui rotor este montată o roată dinţată cu acelaşi număr de dinţi, cele
două roţi dinţate fiind în angrenare.
Unul dintre cei doi arbori estre antrenat de la un motor, astfel încât cele două rotoare
cicloidale se vor roti în sens invers. Astfel este aspirat lichid sau gaz din partea de aspiraţie a
carcasei şi este refulat spre partea de refulare.
Debitul teoretic al pompei poate fi calculat cu relaţia:

15
n
b A Q
t
⋅ ⋅ = , (2.48)
unde: A reprezintă suprafaţa dublu haşurată în figura 2.26; b - dimensiunea axială a unui
rotor (grosimea); n - turaţia arborelui motor exprimată în min rot .
În cazul în care funcţionează ca suflantă se remarcă faptul că gazul nu se comprimă în
interiorul maşinii ci este împins către conducta de refulare în care presiunea este mai mare.
Se utilizează pentru debite de 80...5000 h m
3
şi presiuni de 1000...8000 mm H
2
O la
turaţii de 500...3000 min rot . Debitul volumic teoretic refulat, calculat la condiţiile de
aspiraţie se poate determina cu expresia echivalentă cu (2.47):

r l t
n b A
D
Q ⋅ ⋅
|
|
¹
|

\
|

π
⋅ =
4
2
2
, (2.49)
unde D este diametrul lobilor, iar
l
A este aria secţiunii unui lob.
Puterea absorbită de suflantă se calculează cu suficientă precizie cu relaţia:
( )
v m
a r a
Q p p P
η η
⋅ ⋅ − =
1
. (2.50)
Pentru lichide, randamentul volumic are valori cuprinse între 0,8 şi 0,9, iar pentru aer şi
gaze între 0,7 şi 0,8.

2.1.3.5. Exemplu de calcul: Debitul, puterea şi momentul rezistent al unei pompe cu
roţi dinţate

O pompă cu roţi dinţate cu angrenare exterioară are o turaţie min rot 1450 =
r
n şi
realizează o presiune de refulare bar 100 =
r
p . Parametrii constructivi sunt: modulul
mm 4 = m , lăţimea roţilor dinţate mm 24 = b şi numărul de dinţi 12 = z . Dacă se adoptă
randamentul volumic 9 , 0 = η
v
şi randamentul mecanohidraulic 87 , 0 = η
mh
se cere să se
determine debitul volumic, puterea şi momentul rezistent la arbore.
Debitul teoretic se poate determina cu formula (2.47):

(
¸
(

¸

⋅ =
⋅ ⋅ ⋅ ⋅ π
=

s
m
10 7
30
1450 024 , 0 004 , 0 12
3
4
2
t
Q . (2.51)
Rezultă debitul real:
| | s 63 , 0 s m 10 3 , 6
3 4
l Q = ⋅ =

. (2.52)
Puterea pompei este:
] kW [ 046 , 8 ] W [ 8046
87 , 0 9 , 0
10 3 , 6 10 100
4 5
= =

⋅ ⋅ ⋅
=

a
P . (2.53)
Momentul de antrenare la arbore este:

ω
=
a
P
M , (2.54)
unde ω este viteza unghiulară:

30
r
n ⋅ π
= ω . (2.55)
În final se obţine:
| | Nm 53
1450
30 8046
=
⋅ π

= M . (2.56)

2.1.4. Pompe cu şuruburi

Pompele de acest tip pot fi cu trei şuruburi, cu două şuruburi sau cu un şurub. Sunt
pompe ermetice.
Pompa cu trei şuruburi [Îndr.] este ermetică, fiind utilizată în sistemele hidraulice de
reglaj. Şurubul central este conducător, iar cele laterale sunt conduse. Rotaţia lor este realizată
de către lichidul împins de şurubul conducător. Unghiul de înclinare a flancurilor dinţilor faţă
de planul normal pe axe este de 30...45
o
. Profilul dinţilor este de tip cicloidal.

În funcţie de diametrul exterior al şuruburilor conduse, d , se recomandă următoarele
dimensiuni (fig. 2.28):
• diametrul şurubului conducător: 3 5 d D ⋅ = ;
• diametrul axului şurubului 3 d d
s
= ;
• pasul elicelor: 3 10 d t ⋅ = ;
• lungimea minimă: ( ) t L ⋅ = 3 , 1 ... 2 , 1
min
, dar pentru presiuni mari, de 150...200bar, aceasta
va fi mai mare: ( ) t L ⋅ = 8 .. 6
min
.
Debitul teoretic mediu al pompei cu trei şuruburi se calculează cu expresia (Îndr):

r t
n d Q ⋅ ⋅ =
3
1 , 4 , (2.48)
unde
r
n este turaţia arborelui de antrenare.
Randamentul volumic al acestor pompe este: 95 , 0 ... 90 , 0 = η
v
.
Pompa cu două şuruburi (fig. 2.29) se utilizează la debite relativ mici ( min 40 ... 20 l )
şi presiuni de până la 100 bar [Îndr].
Dinţii au profil dreptunghiular, ceea ce simplifică execuţia, dar în dauna ermeticităţii.
Acesta este motivul pentru care presiunile de refulare sunt mai mici decât la pompele cu trei
şuruburi. Antrenarea şurubului condus este realizată de la şurubul conducător prin două roţi
dinţate.



Fig. 2.28. Pompa cu trei şuruburi

Fig. 2.29. Pompa cu două şuruburi:
a – şurub conducător; b – şurub condus
Debitul teoretic mediu al pompei este dat de relaţia:

( )
4
2 2
r s
t
n t d D
Q
⋅ ⋅ − ⋅ π
= . (2.49)
în care D este diametrul exterior al şuruburilor,
s
d - diametrul axei şuruburilor, t - pasul
şuruburilor, iar
r
n - turaţia.

2.1.5. Pompe şi motoare cu pistoane radiale

Atât pompele cât şi motoarele cu pistoane radiale se utilizează în mod frecvent la
acţionările hidraulice, realizând presiuni ridicate de refulare atingând valori de 200 bar,
debitele fiind în general cuprinse între limitele min 700 ... 20 l .
Pompele de acest tip au avantajul că pe de o parte reduc volumul pe care îl ocupă
pompa cu piston clasică datorită mecanismului bielă-manivelă şi pe de altă parte atenuează
pulsaţiile de debit şi presiune în conducta de refulare.
Datorită forţei centrifuge care apare la rotirea rotorului, pistoanele rotitoare rămân în
contact permanent cu statorul, dispus excentric faţă de rotor cu excentricitarea e . Ca urmare a
dezaxării rotorului în raport cu statorul, pistoanele au o mişcare relativă rectilinie-alternativă,
în alezajele lor, luând naştere volume variabile.

Astfel, în partea stângă, a figurii 2.30, aceste volume cresc, realizându-se aspirarea
lichidului de lucru prin canalul de aspiraţie prin butucul fix, iar în partea dreaptă, aceleaşi
volume descresc, având loc creşterea presiunii şi refularea lichidului prin canalul de refulare.
Pentru a asigura contactul permanent dintre pistoane şi stator, la unele construcţii de
pompe se folosesc sisteme speciale de ghidare a acestora.
Cursa pistoanelor este egală cu dublul excentricităţii e , astfel încât pompa poate realiza
debit variabil, prin simpla modificare a excentricităţii carcasei în raport cu rotorul.
În vederea obţinerii unor debite mai mari, în acelaşi rotor pot fi montate două sau trei

Fig. 2.30. Pompa cu pistoane radiale:
1 – stator (carcasă cilindrică); 2 – rotor cu alezaje radiale;
3 - piston rotitor; 4 – butuc fix, prevăzut cu canale de aspiraţie şi refulare;
5 – canal de aspiraţie; 6 – canal de refulare
rânduri de pistoane radiale.
Debitul mediu teoretic refulat de pompă poate fi determinat cu relaţia:

60 2
2
r
t
n
e
d
i Q
π
= , (2.50)
unde d este diametrul alezajelor din rotor e – excentricitatea, i – numărul de pistoane
radiale;
r
n - turaţia [rot/min].
În scopul reducerii pulsaţiilor de debit se utilizează nu număr impar, cât mai mare, de
pistoane radiale.

2.1.6. Pompe şi motoare cu pistoane axiale

Acest tip de pompe pot atinge presiuni maxime de 300 bar şi debite cuprinse între
limitele 8 şi 500 l/min. Figura 2.31 prezintă o schemă pentru înţelegerea principiului de
funcţionare.

Blocul rotitor al cilindrilor are axa înclinată în raport cu discul de antrenare, care este tot
rotitor. Bielele leagă pistoanele de discul rotitor, fiind prevăzute cu la ambele capete cu
articulaţii sferice (rotule). Antrenarea blocului cilindrilor se face de la discul de antrenare cu
ajutorul unui arbore cardanic. Blocul cilindrilor se sprijină în distribuitorul fix, care este
solidar cu carcasa pompei.
Datorită înclinării blocului cilindrilor în raport cu arborele de antrenare, la rotirea
acestuia pistoanele efectuează o mişcare rectilinie alternativă în cilindri. Punctele A şi A’
rămân într-un plan paralel cu planul vertical ce conţine punctele B’ şi B. Astfel, fiecare piston,
la o rotaţie completă a blocului cilindrilor efectuează două curse s, de sensuri contrare.
Fiecare cilindru ajunge în legătură cu canalul de aspiraţie aproximativ pe o jumătate de
tură, iar pe cealaltă jumătate se realizează legătura cu canalul de refulare. Atât canalul de
aspiraţie cât şi cel de refulare se găsesc în distribuitorul fix.
Articulaţiile sferice ale pompei reclamă o tehnologie îngrijită. Alezajele cilindrilor,
pistoanele şi celelalte suprafeţe de frecare se prelucrează cu precizie ridicată.
Uleiul cu care lucrează pompa trebuie foarte bine filtrat pentru a se preveni uzurile
rapide sau griparea pompei.
La o cursă completă, un piston refulează volumul:

Fig. 2.31. Pompa cu pistoane axiale:
1 – distribuitor nerotitor (fix) solidar cu carcasa pompei; 2 – blocul cilindrilor care se
roteşte; 3 – pistoane, 4 – bielă; 5 – ax cardanic;
6 – disc de antrenare rotitor; 7 – arbore de antrenare a discului
α ⋅ ⋅
⋅ π
= ⋅
⋅ π
= sin
4 4
2 2
1
D
d
s
d
q , (2.51)
în care: d este diametrul pistonului; s - cursa; D - diametrul discului de antrenare rotitor;
α - unghiul dintre axul cardanic şi arborele de antrenare al discului rotitor.
Debitul mediu refulat de pompă poate fi exprimat cu relaţia:
α ⋅ ⋅ ⋅ ⋅
π
= sin
60 4
2
r
t
n
D z
d
Q , (2.52)
unde z este numărul de pistoane axiale şi | | min rot
r
n - turaţia.
Pulsaţiile de debit şi de presiune pot fi reduse dacă se foloseşte un număr cât mai mare,
impar, de pistoane.

2.1.7. Pompe şi motoare cu palete culisante

Această pompă se utilizează adesea în varianta cu patru palete şi cu sistem cinematic
plan. Schematic această pompă este prezentată în figura 2.32.
Rotorul este în acest caz, un cilindru scobit, în care sunt decupate fante radiale, unde
culisează paletele. Acest rotor este aşezat excentric în raport cu carcasa pompei, ceea ce face
ca în cursul rotirii rotorului, paletele să execute o mişcare alternativă rectilinie, în raport cu
acesta. Sub acţiunea forţelor centrifuge, capetele exterioare ale paletelor vin în contact
permanent cu suprafaţa internă a carcasei şi în acelaşi timp ele glisează cu capetele interioare,
pe un ax flotant. Forma paletelor este prezentată în figura 2.32.
Elementele geometrice caracteristice
reprezentate pe schemă sunt următoarele: R
- raza suprafeţei interne a carcasei; e -
excentricitatea (distanţa dintre centrul
carcasei şi centrul rotorului); z - numărul
de palete; b - lăţimea paletelor; δ -
grosimea paletelor.
Trebuie precizat că axa geometrică a
arborelui flotant, coincide cu axa geometrică
a carcasei.
Volumul maxim între două palete,
poate fi scris sub forma:

( )
(
¸
(

¸

δ −
− π
=
z
e R
eb V
2
2 . (2.61)
Rezultă debitul teoretic:
( ) | |
60
2 2
60
r r
t
n
z e R eb
n z V
Q δ − − π =
⋅ ⋅
= (2.62)

2.1.8. Pompa cu inel de lichid

Pompele cu inel de lichid au o răspândire destul de mare în special în industria chimică,
uşoară şi alimentară. De asemenea, se folosesc ca utilaje anexă la staţiile de pompare, pentru
amorsarea pompelor sau ca pompe de vid pentru menţinerea vidului în condensatoarele din
instalaţiile turbinelor cu abur energetice.
În figura 2.33 este schiţată pompa cu inel de lichid.


Fig. 2.32. Pompa cu palete culisante

În carcasa cilindrică limitată de pereţi laterali se roteşte un rotor cu palete radiale montat
excentric în raport cu axa carcasei. Deoarece carcasa este umplută parţial cu apă, această apă
este antrenată de paletele rotorului formând un inel de lichid (cilindric) care, sub influenţa
forţei centrifuge este de egală grosime în interiorul carcasei. Cele şase camere formate între
paletele rotorului sunt de mărime egală. Pe peretele (lateral) din spate, conform figurii, sunt
prevăzute canale laterale: unul de admisie, (a) şi celălalt de refulare (r). Datorită dispunerii
concentrice a inelului de lichid în raport cu carcasa, spaţiile libere dintre butuc, palete şi inelul
de apă vor creşte de la A la B în sensul de rotaţie şi vor descreşte de la B la A.
Creşterea progresivă a spaţiilor libere dintre palete, butuc şi inelul de apă de la A la B
conduce la formarea unei depresiuni şi în consecinţă aspiraţia aerului prin canalul lateral de
admisie.
În continuare de la B la A spaţiile amintite se vor micşora progresiv, aerul aspirat se va
comprima şi va fi refulat prin canalul lateral de refulare.
Dacă gura de aspiraţie (canalul de aspiraţie) a pompei este legată de un rezervor etanş,
aceasta poate fi folosită ca pompă de vid. În cazul în care gura de refulare (canalul de
refulare) este legată de un rezervor tampon de presiune, pompa poate fi utilizată drept
compresor de aer.
În timpul rotaţiei inelul de lichid se încălzeşte, aceasta conducând la micşorarea
depresiunii create de pompă. Pentru a elimina acest inconvenient şi pentru a se completa
micile cantităţi de apă din inelul de lichid care scapă prin canalul de refulare odată cu aerul
comprimat, pompa se alimentează cu apă printr-un racord suplimentar (lateral, în capacele
frontale ale pompei).
Vidul maxim realizat de pompa cu inel de lichid nu poate să scadă sub presiunea de
vaporizare a lichidului ce formează inelul.
În industria chimică atunci când se aspiră vapori de apă, inelul de lichid este format din
acizi sau soluţii de săruri cu punct ridicat de fierbere, obţinându-se prin aceasta un vid
înaintat. Ca execuţie, pompele cu inel de lichid pot fi cu unul sau cu mai multe etaje.
Printre avantajele acestor pompe se pot enumera:
• dimensiuni de gabarit reduse;
• au o exploatare simplă şi ieftină;
• dacă se utilizează la comprimarea aerului, aerul comprimat obţinut este curat, fără urme de
ulei, dar saturat cu vapori de apă.
Debitul de gaz aspirat se poate determina cu relaţia:


Fig. 2.33. Pompa cu inel de lichid:
1 – carcasă cilindrică; 2 – rotor cu palete; 3 – canal lateral de
aspiraţie; 4 – canal lateral de refulare; 5 – arbore de antrenare; 6 –
racord de refulare; 7 – racord de aspiuraţie; 8 – racord suplimentar
pentru alimentarea cu lichid rece
( ) ( )
60 4
2 2
r
b t
n
b a l z d a D Q ⋅ ⋅
)
`
¹
¹
´
¦
δ ⋅ − −
(
¸
(

¸

− − ⋅
π
= , (2.63)
în care: D este diametrul rotorului;
b
d - diametrul butucului rotorului; a - adâncimea
minimă de imersie a paletei (situată în partea de jos); l - lungimea paletelor măsurată în
direcţie radială, pornind de la butuc; δ - grosimea paletelor; b - lăţimea rotorului;
r
n -
turaţia în min rot .
Randamentul volumic al acestor pompe de vid este în jur de 0,7.
Puterea de antrenare a pompei de vid se poate determina considerând că aerul parcurge
o transformare izotermă, ipoteză perfect valabilă ţinând seama de diferenţa mare a
capacităţilor termice ale apei şi aerului:

a
r
a a
p
p
Q p P ln
1
⋅ ⋅
η
= , (2.64)
în care η este randamentul global al pompei:

m v
η ⋅ η = η , (2.65)
a
p - presiunea absolută la aspiraţie;
r
p - presiunea absolută la refulare; Q - debitul volumic
real în condiţiile de la aspiraţie:

v t
Q Q η ⋅ = . (2.66)
Randamentul global al pompei de vid se situează între 0,25 şi 0,4. Valorile destul de
scăzute se datorează disipaţiilor mecanice pentru realizarea inelului de apă. Aceste disipaţii le
regăsim în căldura primită de apă, ceea ce motivează necesitatea alimentării cu apă proaspătă.

2.1.9. Pompa peristaltică

Este compusă dintr-un tub flexibil (elastomer) în care se află un fluid împins prin
comprimarea tubului. Construcţia cea mai simplă este cea rotativă, fiind prezentată în figura
2. .Un rotor având două sau trei role periferice presează periodic tubul flexibil către corpul
pompei. Pe măsură ce rotorul se mişcă, partea tubului aflată sub compresie închide un anumit
volum de fluid care este forţat să avanseze. După ce tubul revine la forma sa normală, se
creează o depresiune prin care se realizează aspiraţia fluidului. Procesul este utilizat în multe
procese biologice (cum ar fi cele care se petrec în tubul digestiv) şi este denumit peristalsis.
Pompa poate fi realizată şi în forma liniară.
Avantajele cele mai importante sunt:
• construcţia nu are sisteme de etanşare (supape,
segmenţi, labirinţi etc), deci are un randament volumic
unitar;
• autoamorsare facilă;
• nu necesită lubrifiere şi răcire specială;
• o singură piesă supusă uzurii: tubul flexibil;
• este reversibilă, în funcţie de sensul de rotaţie;
• tubul flexibil fabricat din elastomer este foarte
rezistent la abraziuni în comparaţie cu suprafeţele
metalice ale altor tipuri de pompe, permiţând o
funcţionare cu utilizarea unor lichide care conţin
suspensii solide cu dimensiuni de până la 1/3 din
diametrul interior al furtunului.



Fig. 2.34. Schema pompei
peristaltice
Pompele peristaltice se utilizează pentru pomparea dozată a lichidelor datorită
randamentului volumic unitar, iar prin funcţionare nu deteriorează structura lichidului
pompat. Astfel, prin alegerea judicioasă a materialului pentru tubul flexibil se obţine atât
compatibilitatea cu lichidul cât şi o elasticitate foarte bună care să asigure o funcţionare
impecabilă.
Pompele peristaltice pot fi utilizate la pomparea diferitelor substanţe cu următoarele
caracteristici:
• lichide ce conţin suspensii solide;
• lichide cu viscozitate maximă de 40000 cP;
• substanţe cu temperatura de până la C 120° ;
• substanţe corosive.
Domeniile în care se pot folosi pompele peristaltice sunt de exemplu:
• epurarea apei (dozarea laptelui de var, transportul sedimentului bacteriologic etc);
• fabricarea celulozei şi hârtiei, pomparea soluţiilor extractoare, a soluţiei de bioxid de titan,
transportul apei şi nămolurilor;
• prelucrarea lemnului: pomparea adezivilor;
• construcţii: pomparea mortarului, pomparea nămolurilor de adâncime, transportul
cimentului, pomparea adezivilor şi emulsiilor;
• industria alimentară: pomparea pulpei de fructe sau legume, transportul sedimentelor
tehnologice, pomparea emulsiilor, dozarea ingredientelor;
• industria chimică şi farmaceutică: pomparea soluţiilor de cretă, transportul acizilor şi
bazelor, a uleiurilor, lubrifianţilor, agenţilor frigorifici, dozarea amestecurilor de curăţare şi
spălare.
Debitele uzuale sunt într-o paletă foarte largă, de la câţiva cm
3
/min la 1 m
3
/min.
Debitul volumic teoretic se poate determina cu relaţia:

60 4
2
r
t
n
D
d
Q ⋅ π ⋅
⋅ π
= , (2.67)
în care d este diametrul interior al tubului elastic; D - diametrul cercului mare care
defineşte carcasa semicilindrică, măsurat între axele tubului flexibil,
r
n - turaţia în min rot .
Randamentul volumic are valori mari şi în principal ţine seama de diminuarea
volumului util al tubului flexibil în zona de strivire care nu este punctuală.

2.1.10. Aplicaţii numerice
2.1.10.1. Debitul şi puterea de antrenare a unei pompe cu pistoane axiale

O pompă cu 7 = z pistoane axiale având fiecare diametrul mm 25 = d . Diametrul de
aşezare a axelor cilindrilor este mm 95 = D , iar unghiul de înclinare al discului faţă de
planul perpendicular pe axa blocului cilindrilor ° = α 20 . Creşterea presiunii uleiului este
bar 100 = ∆p , turaţia min rot 970 =
r
n , randamentul volumic 95 , 0 = η
v
şi
randamentul global 9 , 0 = η . Să se determine debitul mediu al pompei şi puterea de
antrenare.
Debitul teoretic mediu se obţine cu relaţia (2.52):
s m 10 805 , 1 20 sin
60
970
095 , 0 7
4
025 , 0
3 3
2

⋅ = ° ⋅ ⋅ ⋅ ⋅
⋅ π
=
t
Q . (2.68)
Debitul real este:
s m 10 715 , 1 95 , 0 10 805 , 1
3 3 3 − −
⋅ = ⋅ ⋅ = Q . (2.69)
Puterea de antrenare este:
kW 06 , 19 W 19060
9 , 0
10 715 , 1 10 100
3 5
= =
⋅ ⋅ ⋅
=
η
⋅ ∆
=

Q p
P
a
. (2.70)

2.1.10.2. Debitul şi puterea de antrenare a unei pompe cu palete culisante

O pompă cu 9 = z palete culisante având diametrul statorului mm 120 = D , lăţimea
paletelor mm 40 = b , grosimea paletelor mm 15 = δ , excentricitatea rotorului faţă de stator
mm 6 = e , şi turaţia min rot 1450 = n realizează o creştere a presiunii uleiului
bar 40 = ∆p . Se consideră un randament volumic 89 , 0 = η
v
şi un randament global
8 , 0 = η .
Să se determine debitul şi puterea de antrenare a pompei.
Debitul teoretic se determină cu relaţia (2.62):
| | s m 10 37 , 2
60
1450
015 , 0 9 006 , 0
2
12 , 0
2 04 , 0 006 , 0 2
3 3 −
⋅ = ⋅
(
¸
(

¸

⋅ −
|
¹
|

\
|
− π ⋅ ⋅ ⋅ =
t
Q .
(2.71)
Debitul real este:
| | s m 10 66 , 2 89 , 0 10 37 , 2
3 3 3 − −
⋅ = ⋅ ⋅ = Q .atentie!!!!!!!! (2.72)
Puterea de antrenare a pompei este:
| | | | kW 313 , 13 W 13313
8 , 0
10 66 , 2 10 40
3 3
= =
⋅ ⋅ ⋅
=
− −
a
P . (2.73)

2.1.10.3. Debitul şi puterea unui motor cu palete culisante

Maşina din problema precedentă este folosită ca motor hidrostatic rotativ. Considerând
aceleaşi randamente, un moment util m N 175 ⋅ =
u
M şi o turaţie a arborelui
min rot 1000 = n . Se cere să se determine debitul de ulei necesar şi suprapresiunea uleiului
necesară în racordul de intrare al motorului faţă de racordul de ieşire.
Cilindreea fiind funcţie de parametrii constructivi, este identică cu cea din problema
precedentă. Debitul fiind funcţie liniară de turaţie se poate folosi rezultatul din relaţia (2.71).
Debitul real este:
| | s m 10 836 , 1
89 , 0 1450
1000 10 37 , 2
3 3
3


⋅ =

⋅ ⋅
=
η
=
v
t
Q
Q . (2.74)
Puterea utilă este o putere mecanică:
| | W 18326
30
1000
175
30
=
⋅ π
⋅ =
⋅ π
⋅ = ω ⋅ =
n
M M P
u u
. (2.75)
Puterea absorbită este:
| | W 22908
8 , 0
18326
= =
η
=
u
a
P
P . (2.76)
Fiind o putere hidraulică, este definită şi prin relaţia:
Q p P
a
⋅ ∆ = , (2.77)
din care se obţine suprapresiunea necesară:
| | Pa 10 8 , 124
10 836 , 1
22908
5
3
⋅ =

= = ∆

Q
P
p
a
. (2.78)

2.2. Maşini pneumatice

Compresoarele sunt maşini generatoare care realizează creşterea presiunii gazelor şi
vaporilor, consumând în acest scop lucru mecanic.
Compresoarele volumice cu piston sunt cele la care comprimarea se face prin
micşorarea volumului de gaz, respectiv prin creşterea presiunii statice a gazului. Aceste
compresoare realizează presiuni foarte înalte, până la 1000 bar, dar la debite mai mici de
min m 450
3
N
.

2.2.1. Compresorul cu piston
2.2.1.1. Construcţie şi funcţionare

Figura 2.35. prezintă schematic un compresor cu piston compus din pistonul P, cilindrul
C, biela B, manivela M şi chiulasa C1. In chiulasă sunt montate supapele de aspiraţie (SA) şi
de refulare (SR). La deplasarea pistonului din punctul mort interior (P.M.I.) în punctul mort
exterior (P.M.E), datorită depresiunii ce se formează în cilindru, se deschide supapa de
aspiraţie (supapă automată cu arc ce se deschide datorită diferenţei de presiune dintre
interiorul cilindrului şi cea din conducta de aspiraţie), iar gazul pătrunde în cilindru. În cursa
de întoarcere a pistonului, ambele supape sunt închise, iar gazul din cilindru este comprimat
prin micşorarea volumului. La o anumită valoare a presiunii, numită presiune de refulare, are
loc deschiderea supapei de refulare (tot supapă automată cu arc), iar gazul este evacuat.


Distanţa între cele două puncte moarte se numeşte cursa pistonului s, iar volumul
descris de piston pe lungimea cursei se numeşte volumul cursei pistonului
s
V . Spaţiul care

Fig. 2.35. Schema constructivă a unui compresor cu piston
rămâne între capul pistonului şi chiulasă, când pistonul este în P.M.I. se numeşte spaţiu
vătămător, volumul său fiind notat cu
v
V .
Ciclurile teoretice ale compresoarelor provin din schematizarea ciclurilor reale cu
scopul de a calcula mărimile care intervin în exploatarea acestora. Deoarece compresoarele
sunt maşini generatoare se pune problema determinării următoarelor mărimi:
• lucrul mecanic consumat la parcurgerea unui ciclu, L;
• puterea teoretică consumată pentru antrenarea compresorului,
t
P ;
• căldura evacuată prin fluidul de răcire, Q.

Aceste mărimi se vor determina în funcţie de următorii parametri caracteristici:
• gradul de comprimare:

1
2
p
p
= β ; (2.79)
• gradul volumetric de compresie:

s
v
V
V
= ε
0
; (2.80)
• volumul spaţiului vătămător,
v
V ;
• volumul cursei pistonului,
s
V ;
• volumul aspirat de compresor,
a
V ;
• exponenţii politropei şi adiabatei, n , respectiv κ;
• turaţia compresorului,
r
n ;
• mărimile de stare ale gazului la intrare în compresor,
1
p şi
1
V .
În funcţie de ipotezele simplificatoare făcute se deosebesc două tipuri de cicluri
teoretice şi anume: ciclul compresorului ideal şi ciclul compresorului tehnic.
Compresorul ideal este acela în a cărui funcţionare se admit următoarele ipoteze
simplificatoare:
• agentul termic care efectuează ciclul este un gaz perfect;
• pistonul aflat în P.M.I. se lipeşte perfect de chiulasă, deci compresorul nu are spaţiu
vătămător;
• pistonul etanşează perfect, deci nu există pierderi de gaz între el şi cilindru (masa de gaz
aspirată este egală cu cea refulată).
Compresorul tehnic este acela care are
spaţiu vătămător ( 0 ≠
v
V ) menţinându-se
celelalte ipoteze simplificatoare.

2.2.1.2. Compresorul ideal

Figura 2.36 prezintă ciclul compresorului
teoretic cu piston în trei variante de comprimare:
izotermă, adiabată şi politropă.
Ciclul se compune din următoarele
transformări:
• 0-1 - aspiraţia izobară;

Fig. 2.36. Variante pentru comprimarea
unui gaz în compresorul teoretic

• 1-2 - comprimarea:
o 1-2iz - izotermă;
o 1-2pol - politropă;
o 1-2ad - adiabată;
• 2-3 - refulare izobară;
• 3-0 - egalizarea presiunii, izocoră.

În cazul compresorului ideal aspiraţia are loc pe toată lungimea cursei pistonului astfel
încât volumul aspirat:

s a
V V = . (2.81)
Însumând lucrurile mecanice ale transformărilor se obţin în final următoarele relaţii
pentru lucrul mecanic necesar comprimării:

s
iz
s iz
V
V
V p L
2
1
ln = ; (2.82)
( )
pol
V p V p
n
n
L
s pol 2 2 1
1


= ; (2.83)
( )
ad
V p V p L
s ad 2 2 1
1

− κ
κ
= . (2.84)
Varianta optimă de comprimare este cea izotermă la care se consumă, pe ciclu, cel mai
mic lucru mecanic, iar cea mai neeconomică este comprimarea adiabată. În practică,
comprimarea aerului se face politropic cu n ∈ (1, κ).
Totuşi, trebuie menţionat faptul că în cazul în care maşina compresoare este
componentă a unei instalaţii care funcţionează după un ciclu termodinamic (de exemplu
instalaţia de turbină cu gaze sau instalaţia frigorifică cu comprimare mecanică de vapori) ea
trebuie analizată în ansamblul instalaţiei. Din studiul ciclului ideal al acestor instalaţii rezultă
ca fiind optimă comprimarea adiabatică.
Având în vedere o altă formă a lucrului mecanic schimbat în transformarea politropică,
relaţia (2.83) poate fi scrisă şi sub forma:
) 1 (
1
1
1 ciclu
n
n
s
V p
n
n
L

β −

= . (2.85)
Deoarece un ciclu se efectuează la o rotaţie a arborelui cotit (două curse ale pistonului),
şi ţinând seama că turaţia n este dată în rotaţii pe minut, puterea teoretică consumată este:

60
ciclu
,
n L
P
t a

= . (2.86)
Ţinând seama de relaţia dintre schimbul de căldură şi lucrul mecanic într-o transformare
politropă se poate scrie:

pol pol
L
n
Q
2 1 2 1
1
− −
− κ
− κ
= , (2.87)
care devine:

n
L
n
Q
pol
pol
1
2 1
− κ
− κ
=

. (2.88)
Formula (2.88) se poate utiliza pentru calculul căldurii pentru răcirea cămăşilor
cilindrilor compresorului în cele trei variante de comprimare prin particularizarea
exponentului politropic n, astfel:
• izotermă (n = 1):

iz iz
L Q
2 1 2 1 − −
= ; (2.89)
• politropă ( ( ) κ ∈ , 1 n ):

n
L
n
Q
pol
pol
2 1
2 1
1



− κ
− κ
= ; (2.90)
• adiabată (n = κ)
0
2 1
=

ad
Q . (2.91)

Această cantitate de căldură trebuie evacuată cu ajutorul unui fluid de răcire: aer sau
apă. Este deci necesar un calcul pentru determinarea suprafeţei de transfer de căldură.
Procesul de comprimare este însoţit de pierderi de exergie corespunzătoare căldurii
cedate prin cămaşa cilindrului în timpul procesului de comprimare politropic ( q ) şi căldurii
cedate în răcitor (
r
q ). Figura 2.37 este o reprezentare în diagrama T-s a exergiilor şi
anergiilor specifice (pentru 1kg de gaz). Procesul 1-2pol este reprezentat pentru un indice al
politropei n ∈ (1, κ) [Serbanoiu, Muresan]. Prin reprezentarea în această diagramă se remarcă
o evidenţiere mai corectă a pierderilor exergetice corespunzătoare: triunghiul curbiliniu din
dreapta sus - exergia specifică
q
e şi triunghiul curbiliniu din stânga sus – exergia specifică
r
q
e . Anergiile corespunzătoare acestor procese apar ca dreptunghiuri cuprinse între
izotermna
1
T şi axa entropiei specifice.
2.2.1.3. Compresorul tehnic

Ipoteza că pistonul se lipeşte de chiulasa cilindrului făcută la compresorul teoretic, nu se
poate realiza constructiv, deoarece toleranţele de execuţie ale pieselor fac imposibilă din
punct de vedere tehnologic această construcţie. La compresorul tehnic există un spaţiu
vătămător datorită căruia refularea nu se mai face până la volumul zero iar egalizarea
presiunilor este o destindere politropă a gazelor rămase în spaţiul vătămător, după care începe
faza de aspiraţie.


Fig. 2.37. Studiul exergetic al procesului de comprimare în compresorul cu
piston
Succesiunea transformărilor termodinamice
care alcătuiesc ciclul unui compresor tehnic este
prezentată în figura 2.38:
• 4-1 - aspiraţie izobară;
• 1-2 - comprimare politropă;
• 2-3 - refulare izobară;
• 3-4 - egalizarea presiunilor, destindere
politropă.
Se obţine următoarea relaţie finală pentru
lucrul mecanic consumat:

|
|
¹
|

\
|
β − ⋅

=

n
n
a
V p
n
n
L
1
1
1
1
.
(2.92)
Existenţa spaţiului vătămător la compresorul
tehnic determină o micşorare a volumului aspirat,
aspiraţia având loc doar pe o porţiune din lungimea
cursei pistonului,
s a
V V < . Putem defini gradul de umplere, µ, al compresorului ca fiind:

s
a
V
V
= µ . (2.93)
Din acest motiv şi lucrul mecanic consumat de compresorul tehnic este mai mic decât
cel al compresorului teoretic care are acelaşi grad de comprimare şi acelaşi volum al cursei
pistonului.
Între mărimile caracteristice compresorului β, µ şi
0
ε există o relaţie de legătură care
se poate obţine ţinând seama de figura 2.38.
Astfel:
0
4
0
4
1 ε − ε + =
− +
= µ
v s
v s
V
V
V
V V V
. (2.94)
Exprimând raportul:

n
n
v
p
p
V
V
V
V
1
1
1
2
3
4 4
β =
|
|
¹
|

\
|
= = . (2.95)
se obţine:

|
|
¹
|

\
|
− β ε − = µ 1 1
1
0
n
. (2.96)
Într-un compresor cu o singură treaptă de
comprimare presiunea obţinută pentru gazul
comprimat este limitată. Astfel, prin mărirea
presiunii de refulare la p’
2
, p”
2
, ciclul de
funcţionare al compresorului tehnic se
modifică (fig. 2.39), volumul de gaz aspirat se
micşorează la valorile
a
V' ,
a
V" şi deci se
micşorează şi debitul compresorului.
Există o presiune maximă,
max
p

Fig. 2.38. Ciclul compresorului
tehnic cu piston

Fig. 2.39. Influenţa modificării
presiunii finale de comprimare
corespunzătoare stării max 2 , atunci când curba de compresie se confundă cu cea de
destindere, volumul aspirat devine egal cu zero, compresorul nu mai debitează, el comprimă
şi destinde continuu aceeaşi cantitate de gaz. Volumul de gaz aspirat, V
a
, este zero, condiţie
din care se poate determina presiunea de refulare teoretică maximă:

n
p p
|
|
¹
|

\
|
ε
+ =
0
1 max
1
1 . (2.97)
Puterea consumată se determină asemănător cu cea de la compresorul teoretic, folosind
formulele (2.85) şi (2.86).
Căldura produsă în timpul comprimării se calculează cu relaţia (2.88), de la compresorul
teoretic.

2.2.1.4. Compresorul în trepte
Obţinerea unor presiuni mai ridicate decât
max
p se face utilizând compresorul cu mai
multe trepte (cu două trepte în figura 2.40), în care gazul este supus unor comprimări
succesive, în mai mulţi cilindri, între ei
existând răcitoare intermediare, R, în care
gazul este răcit izobar până la temperatura
iniţială de aspiraţie.
Răcirea intermediară a fost necesară
deoarece prin comprimare temperatura
gazului ar creşte peste temperatura de
autoaprindere a uleiului de ungere
producând cocsificarea lui urmată de
uzura rapidă a pistonului şi cilindrului.
Gazul aspirat la presiunea
1
p în cilindrul
I este comprimat politropic până la o
presiune intermediară p
x
; după refularea
din prima treaptă, în răcitorul intermediar
R, gazul este răcit izobar, teoretic, până la
temperatura iniţială
1
T T
x
= .
Aspirat în cea de a doua treaptă
(cilindrul II) gazul este comprimat politropic până la presiunea de refulare p
2
şi apoi colectat
în rezervorul tampon RT. Se presupune că ambele trepte ale compresorului funcţionează după
ciclul compresorului teoretic. Deci succesiunea transformărilor termodinamice şi schimburile
de lucru mecanic pentru fiecare treaptă sunt aceleaşi ca şi când fiecare treaptă ar fi un
compresor independent (fig. 2.41).
Acelaşi ciclu este reprezentat şi în diagrama T-S (fig. 2.42) în care se poate observa o
comparaţie a pierderilor exergetice la comprimarea într-o singură treaptă faţă de cea în două
trepte.



Fig. 2.40. Compresorul în două trepte




Fig. 2.41. Reprezentarea în diagrama p-V a
ciclului compresorului teoretic în două
trepte
Fig. 2.42. Reprezentarea în diagrama T-S a
ciclului compresorului teoretic în două trepte
Presupunând că răcirea intermediară, izobara x’-x, se face până la temperatura iniţială,
T
x
= T
1
, adică stările x şi 1 se găsesc pe aceeaşi izotermă se obţine în final pentru lucrul
mecanic consumat:

(
(
(
¸
(

¸

|
|
¹
|

\
|

|
|
¹
|

\
|


=
− −
n
n
x
n
n
x
tr
p
p
p
p
V p
n
n
L
1
2
1
1
1 1 2
2
1
. (2.98)
Presupunând că răcirea intermediară, izobara x’-x, se face până la temperatura iniţială,
T
x
= T
1
, adică stările x şi 1 se găsesc pe aceeaşi izotermă se obţine în final pentru lucrul
mecanic consumat:

(
(
(
¸
(

¸

|
|
¹
|

\
|

|
|
¹
|

\
|


=
− −
n
n
x
n
n
x
tr
p
p
p
p
V p
n
n
L
1
2
1
1
1 1 2
2
1
. (2.99)
Există o presiune intermediară optimă
x
p pentru care lucrul mecanic consumat de
compresorul cu două trepte este minim. Din condiţia matematică de minim:
0
d
d
2
=
x
tr
p
L
, (2.100)
rezultă:

2 1
p p p
x
= , (2.101)
sau:

x
x
p
p
p
p
2
1
= , (2.102)
adică:
β
I
= β
II
, (2.103)
şi deci:

I
n
n
I sI tr
L V p
n
n
L 2 1
1
2
1
1 2
=
|
|
¹
|

\
|
β −

=

. (2.104)
Gradul de comprimare al întregului compresor:

1
2
p
p
= β (2.105)
devine:

2
I
β = β (2.106)
şi relaţia (2.104) se transformă în:

|
|
¹
|

\
|
β − ⋅

=

n
n
sI tr
V p
n
n
L
2
1
1 2
1
1
2 . (2.107)
Generalizând pentru compresorul cu z trepte se obţine lucrul mecanic al compresorului
cu z trepte optimizat:

|
|
¹
|

\
|
β −

=

zn
n
sI ztr
V p
n
n
z L
1
1
1
1
. (2.108)
Având în vedere relaţia obţinută la compresorul teoretic pentru compresorul cu z trepte
se poate scrie puterea consumată de compresor:

m
r I r ztr
a
n zL n L
P
η ⋅
= =
60 60
. (2.109)
unde
m
η este randamentul mecanic al compresorului.
Dacă se cunoaşte debitul volumic aspirat de compresor la parametrii de la aspiraţie,
1
V
&
,
puterea absorbită se poate determina cu relaţia:

m
zn
n
ztr a
V p
n
n
z P
η

|
|
¹
|

\
|
β − ⋅ ⋅ ⋅

⋅ =

1
1
1
1
1 1 ,
&
. (2.110)
Căldura evacuată cu ajutorul fluidului de răcire are două componente şi anume căldura
produsă în timpul proceselor de comprimare şi căldura cedată în răcitoarele intermediare.
Însumând cele două componente se obţine în final pentru compresorul cu z trepte de
comprimare:
( )
|
|
¹
|

\
|
β − −
− κ
κ
+
|
|
¹
|

\
|
− β ⋅
− κ


κ −
⋅ ⋅ =
− −
zn
n
sI
zn
n
sI
V p z
n
n
V p z Q
1
1
1
1
1 1
1
1
1
1
1
, (2.111)
sau:
( )
|
|
¹
|

\
|
− β ⋅
(
¸
(

¸

− κ
κ
⋅ − −
− κ


κ −
⋅ ⋅ =

1
1
1
1
1
1
1
1
zn
n
sI
z
n
n
z V p Q . (2.112)
Dacă se cunoaşte debitul volumic aspirat de compresor la parametrii de la aspiraţie,
1
V
&
,
fluxul de căldură se poate determina cu relaţia:
( )
|
|
¹
|

\
|
− β ⋅
(
¸
(

¸

− κ
κ
⋅ − −
− κ


κ −
⋅ ⋅ =

1
1
1
1
1
1
1
1 1
zn
n
z
n
n
z V p Q
& &
. (2.113)

2.2.2. Compresorul cu lamele

Mai poartă şi denumirea de rotocompresor cu palete alunecătoare. Este asemănător cu
pompa cu palete culisante. În rotorul montat excentric faţă de stator culisează mai multe
lamele poziţionate înclinate faţă de direcţia radială fiind în permanenţă în contact cu carcasa
datorită forţei centrifuge. Două palete succesive, butucul şi carcasa delimitează între ele o
cameră al cărei volum se micşorează sau creşte datorită excentricităţii e în timpul unei rotaţii
complete. Carcasa este răcită cu aer sau cu apă, la fel ca la compresorul cu piston.
Aceste compresoare se folosesc la presiuni de până la 4 bar, iar cele în două trepte la
maximum 8 bar. Debitele sunt însă mai mari decât la compresorul cu piston şi anume între
200 şi 5000 h m
3
. Turaţiile curent utilizate sunt de 1450...1485 min rot . Evident, debitul
teoretic este proporţional cu turaţia.
Figura 2.43 prezintă o secţiune printr-un compresor cu lamele şi reprezentarea ciclului
în diagrama p-V pentru o celulă cuprinsă între două lamele vecine:
4-1 – aspiraţia;
1-2 – comprimarea;
2-3 – evacuarea;
3-4 – destinderea gazului.

Debitul teoretic refulat, raportat la condiţiile de aspiraţie are expresia:
( )
60
2
r
n
z D eb V ⋅ δ − π =
&
, (2.114)
în care D este diametrul rotorului; e - excentricitatea rotorului faţă de stator; z - numărul
lamelelor; δ - grosimea unei lamele.
Debitul real se poate estima pe baza celui teoretic prin înmulţirea cu un coeficient de
umplere subunitar. Există şi pierderi volumice prin spaţiile laterale între rotor şi carcasă.
Dacă presiunea de refulare este constantă, reglarea debitului se poate face prin obturarea
treptată a conductei de aspiraţie.




Fig. 2.43. Compresorul cu lamele:
1 – piston rotitor (butuc); 2 – carcasă (cilindru srtator);
3 – palete; 4 – canale rotorice; 5 – camere de volum variabil;
6 – cameră de aspiraţie; 7 – cameră de refulare
2.2.3. Compresorul cu şurub

La cest tip de compresoare gazul este aspirat în compresor, izolat între aspiraţie şi
refulare, iar apoi debitat în conducta de refulare la presiunea necesară. Densitatea sau masa
molară nu au efect important asupra performanţelor compresorului, ca de altfel la toate
maşinile volumice.
Este din ce în ce mai mult folosit atât pentru comprimarea aerului cât şi în industria
gazieră.
Compresorul cu injecţie de ulei este format din două rotoare, unul conducător şi celălalt
condus cu dinţi în formă convexă şi respectiv concavă. În mecanismul de angrenare cele două
rotoare se întrepătrund formând o linie continuă de angrenare care porneşte de la partea de
aspiraţie şi se termină la partea de refulare. Spaţiile dintre dinţii rotoarelor devin din ce în ce
mai mici între aspiraţie şi refulare, realizând astfel procesul de comprimare a gazului.
Raportul de comprimare poate fi de 10...15, max. 20, compresorul fiind răcit prin injecţia de
ulei. Se obţine astfel un proces de comprimare mai apropiat de izotermă. Debitele uzuale se
situează în domeniul 3...750 min m
3
.
În varianta uscată, ambele şuruburi trebuie conduse, fiind necesar un mecanism de
angrenare. Deoarece răcirea este numai cea prin transfer de căldură către mediul ambiant, în
acest caz raportul de comprimare este de numai 3,5...4.

2.2.3.1. Concluzii

Studiul ciclurilor ideale ale compresorului cu piston (modelul teoretic şi modelul tehnic)
permite determinarea lucrului mecanic şi puterii consumate de compresor, rezultatele în cazul
compresorului tehnic fiind mai apropiate de realitate deoarece ciclul corespunde mai bine
ciclului real.
Dintre cele trei variante de comprimare avute în vedere la ciclul teoretic (aplicabile şi în
cazul compresorului tehnic) varianta optimă este cea izotermă care însă nu se poate realiza
practic, ea presupunând o astfel de răcire a cilindrului încât agentul de răcire să preia de la
gazul comprimat, în fiecare moment, o cantitate de căldură echivalentă lucrului mecanic
consumat în procesul de comprimare.
Posibilităţile compresorului cu o singură treaptă de comprimare sunt limitate putându-se
obţine cu el, teoretic, o presiune egală cu cel mult presiunea maximă (
max
p ). Apare de
asemenea dezavantajul supraîncălzirii uleiului care poate conduce la cocsificarea lui şi
griparea compresorului. Nu este de neglijat faptul că uleiul depus pe conductele de transport
poate da naştere la explozii dacă aerul comprimat are o temperatură prea ridicată. De altfel,
rezervorul plasat la refularea aerului din compresor are mai multe roluri:
• atenuarea pulsaţiilor aerului comprimat livrat;
• amortizarea vârfurilor de consum;
• răcirea aerului pentru îndepărtarea pericolului exploziei;
• separarea uleiului din aerul comprimat;
• separarea condensului (apei) din aerul comprimat.
Obţinerea unor presiuni mai mari se realizează cu ajutorul compresorului în trepte cu
răciri intermediare, care prezintă următoarele avantaje:
• există un grad de comprimare optim pe treaptă la care lucrurile mecanice pe fiecare treaptă
sunt minime şi egale între ele;
• faţă de comprimarea într-o singură treaptă, între aceleaşi presiuni, se face o economie de
lucru mecanic;
• curba reală de comprimare la compresorul în trepte se apropie de compresia optimă
izotermă, în cazul unui număr cât mai mare de trepte;
• temperatura gazului refulat la comprimarea în două trepte cu răcire intermediară, este mai
mică decât temperatura gazului comprimat, într-o singură treaptă.
În final trebuie menţionate unele tendinţe moderne în utilizarea unor tipuri performante
de compresoare şi anume compresoarele rotative cu palete alunecătoare pentru debite mari şi
presiuni modeste, compresoarele cu pistoane profilate cu doi sau trei lobi şi îndeosebi
compresoarele elicoidale. Acestea din urmă au avantajul unor rapoarte mari de comprimare
(până la 10) şi debite de min m 3
3
până la min m 750
3
. Se citează uneori dezavantajul
unor dificultăţi de prelucrare foarte riguroasă a suprafeţelor elicoidale (şurub), dar prin
procedeele, maşinile şi materialele moderne se obţine o calitate deosebită cu costuri moderate,
competitive cu ale compresoarelor clasice cu piston.
Problema fracţionării comprimării şi folosirea răcirii intermediare ca metodă de
economisire a energiei de comprimare şi scădere a temperaturii aerului livrat rămâne valabilă
în cazul tuturor tipurilor de compresoare volumice.
Compresoarele volumice sunt folosite şi în instalaţiile frigorifice cu comprimare
mecanică de vapori. În ciclul teoretic se presupune o comprimare adiabatică, deci concluziile
referitoare la comprimarea izotermă ca fiind cea mai bună pentru compresoarele de aer nu mai
este valabilă. Din analiza exergetică a ciclului cu comprimare mecanică de vapori într-un
compresor cu piston [Chiriac], se constată că cele mai mari pierderi exergetice se produc în
compresor, deci construcţia acestuia trebuie să fie cât mai îngrijită.
În ultima perioadă, datorită creşterii preciziei prelucrărilor mecanice compresoarele cu
şurub ating performanţe ridicate, ceea ce face ca ele să fie folosite din ce în ce mai mult.
În instalaţiile de pompe de căldură cu comprimare mecanică de vapori sunt de asemenea
utilizate compresoarele, iar comprimarea ideală este adiabatică. Temperatura de la sfârşitul
fazei de comprimare este cea maximă a ciclului şi totodată cea mai importantă pentru efectul
util al acestei instalaţii. Deci nici în acest caz nu este dorită răcirea compresorului.

2.2.4. Aplicaţii numerice
2.2.4.1. Calculul termodinamic al unui compresor

Un compresor realizează comprimarea politropică a aerului cu un indice 2 , 1 = n de la
presiunea atmosferică de 710 mm Hg până la o presiune manometrică bar 8 =
m
p .
Să se determine:
• lucrul mecanic teoretic consumat pentru comprimarea unui metru cub de aer aspirat, dacă
procesul se realizează într-o singură treaptă sau în două trepte;
• presiunea intermediară optimă la comprimarea în două trepte;
• cantitatea de apă de răcire pentru un metru cub de aer aspirat dacă se admite o creştere a
temperaturii apei K 5 = ∆
apa
t (pentru comprimarea într-o singură treaptă şi în două trepte).
În calcule se folosesc presiunile absolute:
| | Pa 10 947 , 0 32 , 133 710
5
1
⋅ = ⋅ = p (2.115)
şi
| | Pa 10 947 , 8 10 8 10 947 , 0
5 5 5
2
⋅ = ⋅ + ⋅ = p . (2.116)
În relaţiile (2.92) şi respectiv (2.104) se înlocuieşte volumul de 1 m
3
şi se obţin
succesiv:
aspirat aer m kJ 258
10 947 , 0
10 947 , 8
1
1 2 , 1
2 , 1
1 10 947 , 0
3
2 , 1
1 2 , 1
5
5
5
1
− =
(
(
(
¸
(

¸

|
|
¹
|

\
|




⋅ ⋅ ⋅ =

tr
L ,(2.117)
aspirat aer m kJ 234
10 947 , 0
10 947 , 8
1
1 2 , 1
2 , 1
1 10 947 , 0 2
3
2 , 1 2
1 2 , 1
5
5
5
2
− =
(
(
(
¸
(

¸

|
|
¹
|

\
|


− ⋅

⋅ ⋅ ⋅ ⋅ =


tr
L ;(2.118)
Raportul optim de presiuni este:
07 , 3
10 947 , 0
10 947 , 8
2
1
5
5
1
=
|
|
¹
|

\
|


=
p
p
x
. (2.119)
Presiunea intermediară absolută este:
Pa 10 907 , 2 10 947 , 0 07 , 3
5 5
⋅ = ⋅ ⋅ =
x
p . (2.120)
Presiunea intermediară manometrică (relativă):
| | bar 96 , 1 Pa 10 96 , 1 10 947 , 0 10 907 , 2
5 5 5
,
= ⋅ = ⋅ − ⋅ =
m x
p . (2.121
Căldura evacuată în cazul compresorului într-o singură treaptă este dată de relaţia (2.88)

( )
aspirat aer m J 5 , 107
2 , 1
258
1 4 , 1
2 , 1 4 , 1
1
3
1
1
− =




= ⋅
− κ
− κ
=
n
L n
Q
tr
tr
. (2.122
Cantitatea de apă se obţine din ecuaţia calorimetrică:
aspirat aer m kg 10 13 , 5
5 4187
5 , 107
3 3 1
1

⋅ =

=
∆ ⋅
=
apa apa
tr
tr
t c
Q
m . (2.123)
Căldura evacuată în cazul compresorului în două trepte este dată de relaţia (2.112):
( ) =
(
(
(
¸
(

¸


|
|
¹
|

\
|



(
¸
(

¸


⋅ − −




⋅ ⋅ ⋅ ⋅ =


1
10 947 , 0
10 947 , 8
1 4 , 1
4 , 1
1 2
1 4 , 1
1
1 2 , 1
4 , 1 2 , 1
2 1 10 947 , 0
2 , 1 2
1 2 , 1
5
5
5
Q

3
m J 7 , 165 − = (2.124)
Cantitatea de apă în acest caz este evident mai mare:
aspirat aer m kg 10 91 , 7
5 4187
7 , 165
3 3
2
2

⋅ =

=
∆ ⋅
=
apa apa
tr
tr
t c
Q
m . (2.125)

2.2.4.2. Calculul presiunii maxime teoretice folosind modelul compresorului tehnic

Să se determine presiunea maximă la care poate fi refulat aerul dintr-un compresor al
cărui spaţiu vătămător este de 0,06 din cilindree, aspiraţia făcându-se la 1 bar, iar
comprimarea fiind politropică cu 25 , 1 = n . Să se determine apoi şi temperatura
corespunzătoare, dacă temperatura iniţială este de 20
o
C.
Din relaţia (2.97) rezultă:
bar 2 , 36
06 , 0
1
1 1
25 , 1
max
= |
¹
|

\
|
+ ⋅ = p . (2.122)
K 9 , 600 2 , 36 15 , 293
25 , 1
1 25 , 1
1
max
1
2
1 max 2
= ⋅ =
|
|
¹
|

\
|
⋅ =


n
n
p
p
T T , .(2.123)
adică:
C 8 , 327
max 2
° = t . (2.124)

3. POMPE HIDRODIAMICE

3.1. Definiţii

Pompele hidrodinamice sunt maşini hidraulice de lucru la care transformarea energiei
mecanice în energie hidraulică se produce într-un rotor cu palete prin intermediul momentului
de reacţiune al paletelor asupra fluidului de lucru. Energia primită de fluid de la rotor este sub
formă de energie cinetică şi energie potenţială de presiune.

3.2. Clasificarea pompelor hidrodinamice

Clasificarea poate fi făcută după mai multe criterii prezentate în continuare.
3.2.1. Direcţia de curgere a lichidului în rotor
3.2.1.1. Pompe centrifuge

La aceste pompe, ca urmare a rotaţiei rotorului datorită forţelor centrifuge, lichidul
existent în canalele dintre paletele rotorului, este expulzat spre periferia rotorului şi mai
departe în carcasa pompei, deci direcţia de curgere a lichidului în rotor este preponderent
radială. Schematic, elementele pompei centrifuge radiale, pot fi urmărite în figura 3.1.





Fig. 3.1. Pompa centrifugă:
1 – rotor; 2 – racord de aspiraţie; 3 – aparat director, stator sau difuzor spiral; 4 –
racord de refulare; 5 – garnitură de etanşare (presetupă); 6 – arbore de antrenare
Pompele centrifuge se subîmpart la rândul lor în două categorii după forma rotorului.

3.2.1.1.1. Pompa centrifugă cu rotor radial – radial

Figura 3.2. prezintă o schiţă a semirotorului unei pompe de acest tip.

Se observă că muchiile de intrare şi ieşire sunt situate pe suprafeţe cilindrice şi de aici
provine denumirea rotorului: radial – radial. La astfel de rotoare atât intrarea cât şi ieşirea
lichidului în, respectiv din zona paletată, se face în direcţie radială.

3.2.1.1.2. Pompa centrifugă cu rotor semiaxial – radial

La aceste pompe, intrarea lichidului în zona paletată a rotorului, se face după o direcţie
semiaxială, iar ieşirea după direcţia radială. O secţiune printr-un astfel de semi-rotor, se poate
observa în figura 3.3.

La acest tip de pompe, muchiile de intrare ale paletelor se află pe o suprafaţă conică, iar
muchiile de ieşire pe o suprafaţă cilindrică.

3.2.1.2. Pompe diagonale

Pompa diagonală sau semiaxială, prezentată în figura 3.4, este o pompă hidrodinamică
prevăzută cu rotor semiaxial- semiaxial.
Figura 3.4.a prezintă o pompă diagonală cu cameră spirală de refulare, similară cu cea
de la pompa centrifugă.




Fig. 3.3. Semirotorul semiaxial-radial:
MI- muchia de intrare: ME – muchia de ieşire

Fig. 3.2. Semirotorul radial-radial:
MI- muchia de intrare: ME – muchia de ieşire

a.



b.
Fig. 3.4. Pompa diagonală:
a- pompa diagonală cu cameră spirală: 1 – rotor cu palete; 2 - cameră spirală;
b – pompa diagonală cu aparat director: 1 – aparat director prevăzut cu palete fixe;
2 – rotorul diagonal; 3 – arbore de antrenare

Construcţiile obişnuite de pompe diagonale nu sunt prevăzute cu cameră de refulare. În
această situaţie direcţionarea lichidului, la ieşirea din rotor, este făcută cu un aparat director
având palete fixe, solidar cu corpul pompei (fig.3.4.b). Pompele diagonale sunt folosite la
debite mai mari decât cele centrifugale, înălţimile de pompare fiind însă relativ mici.

3.2.1.3. Pompe axiale

În cazul pompelor axiale, atât intrarea cât şi ieşirea lichidului din zona paletată a
rotorului, se face după direcţie axială. Elementele principale ale unei astfel de pompe pot fi
urmărite în figura 3.5.




Fig. 3.5. Pompa axială:
1 – rotor cu palete; 2 – aparat director fix (face corp comun cu carcasa pompei, fiind şi
lagăr pentru arborele de antrenare); 3 – arbore de antrenare
Pompele axiale se utilizează la vehicularea unor debite mari, înălţimile de pompare fiind
în general mici. Se folosesc la irigaţii, desecări, amenajări hidroenergetice etc. Debitele
furnizate de aceste pompe se află în gama s 3000 ... 500 l Q = , iar sarcinile în gama
m 10 ... 2 = H . Prin construcţie, pompele axiale pot fi cu ax orizontal sau vertical. Pentru o
funcţionare corespunzătoare, condiţia de montaj este ca rotorul pompei să fie plasat sub
nivelul apei din bazinul de aspiraţie (montaj „înecat” al rotorului pompei).

3.2.2. umărul organelor de lucru legate în serie
3.2.2.1. Pompe monoetajate

Toate pompele prezentate anterior, sunt pompe monoetajate deoarece au un singur rotor.
Înălţimea de pompare a acestor pompe creşte cu turaţia, fiind limitată deoarece o turaţie foarte
mare dă naştere la forţe centrifuge care provoacă desprinderea paletelor.

3.2.2.2. Pompe multietajate

La aceste tipuri de pompe, se leagă mai multe organe de lucru în serie. Legarea în serie
a rotoarelor pompelor hidrodinamice se utilizează în vederea creşterii sarcinii.

După ce iese dintr-un rotor lichidul este condus prin nişte canale de întoarcere la
secţiune a de aspiraţie a rotorului următor. Astfel, sarcina totală se obţine din însumarea
sarcinilor treptelor. Figura 3.6 prezintă modul de cuplare a rotoarelor înseriate.
În astfel de situaţii se poate scrie sarcina pompei:

r s
H n H ⋅ = , (3.1)
în care
s
H este sarcina pompei cu rotoare înseriate,
1
H – sarcina realizată de un rotor şi n –
numărul de rotoare legate în serie.
Există unele tipuri de pompe realizate sub forma a trei tipuri de corpuri de pompă: unul
pentru aspiraţie care se montează ca prim corp, unul pentru refulare care se montează ca ultim
corp şi unul intermediar. Între primul şi ultimul corp se pot monta mai multe corpuri
intermediare în funcţie de sarcina necesară aplicaţiei. Montajul se realizează cu ajutorul unor
prezoane, iar între corpuri se folosesc garnituri de etanşare.

Fig. 3.6. Legarea în serie a rotoarelor pompelor centrifuge
3.2.3. umărul de fluxuri
3.2.3.1. Pompe cu simplu flux

Acestea sunt pompe cu aspiraţie simplă la care intrarea lichidului se face axial, într-un
singur sens. Toate pompele monoetajate sunt cu simplu flux.

3.2.3.2. Pompe cu dublu flux

Sunt denumite pompe cu aspiraţie dublă la care intrarea fluidului în rotor se face axial,
dar în sensuri contrare, pe ambele feţe ale rotorului (fig. 3.7). Se observă că rotorul este
realizat ca două rotoare aşezate spate în spate.

Se poate observa că debitul care parcurge rotoarele se însumează.
Relaţia specifică acestor pompe este:

1
Q n Q
p
⋅ = , (3.2)
unde
p
Q este debitul pompei;
r
Q – debitul unui rotor (de fapt, debitul unei jumătăţi de
rotor); n – numărul rotoarelor legate în paralel.

3.2.4. Tipul statorului

Toate pompele hidrodinamice au în compunere un rotor paletat care transformă energia
mecanică în energie hidraulică. La transferul energetic participă însă şi camera spirală (de
obicei cu secţiunea circulară) care are în primul rând rolul de a colecta lichidul ieşit la
periferia rotorului şi în al doilea rând de a recupera o parte din energia cinetică a lichidului,
transformând-o în energie potenţială de presiune. La pompele axiale şi la cele mai multe
dintre cele diagonale rolul camerei spirale este preluat de un aparat director constituit din
palete fixe.

3.2.5. Tipul rotorului

Rotoarele pompelor centrifuge şi diagonale sunt realizate dintr-o coroană circulară
(disc) şi un inel (scut) între care sunt dispuse paletele (fig. 3.8).

Fig. 3.7. Pompă centrifugă cu dublu flux
Rotorul de acest tip se numeşte închis (fig. 3.9.a).
În unele cazuri inelul poate lipsi, paletele fiind fixate pe coroană (de cele mai multe ori
chiar turnate împreună cu coroana). Rotorul de acest tip se numeşte rotor semideschis (fig.
3.9.b).
Dacă lipseşte atât inelul cât şi coroana, atunci paletele sunt fixate doar în butuc, iar
rotorul se numeşte deschis (fig. 3.9.c).
Rotorul pompei axiale este de tip deschis fiind alcătuit dintr-un butuc în care sunt prinse
palele rotorice (fig. 3.9.d). Folosind nişte mecanisme speciale, unghiul de înclinare al palelor
rotorice poate fi reglat.







a b c d
Fig. 3.9. Tipuri de rotoare:
a – rotor închis; b – rotor semideschis; c – rotor deschis; d – rotor de pompă
axială
a b c
Fig. 3.8. Construcţia rotorului pompei centrifuge:
a - vedere; b - secţiune în plan meridian: 1 – coroană (disc); 2 – inel (scut);
3 – meridianul suprafeţei de intrare; 4 – meridianul suprafeţei de ieşire;
5 – proiecţia în plan meridian a suprafeţei paletei; c - secţiune în planul rotorului:
1 – extradosul paletelor; 2- intradosul paletelor
3.3. Puteri, pierderi energetice şi randamente

Dacă printr-o pompă hidrodinamică trece o masă de lichid m, atunci energia transmisă
acestei mase pentru a fi ridicată la o anumită înălţime H , va fi:
H g m E
h
⋅ ⋅ = . (3.3)
în care
h
E este energia hidraulică transmisă lichidului în interiorul pompei, [J]; m– masa de
lichid vehiculată de pompă [kg]; g – acceleraţia gravitaţională [
2
s m ] şi H – sarcina
pompei, numită şi înălţime de pompare [m].
Dar masa de lichid vehiculată de pompă, poate fi exprimată şi altfel:
V m ⋅ ρ = , (3.4)
în care ρ este densitatea, iar V - volumul [
3
m ], deci:
H V g E
h
⋅ ⋅ ⋅ ρ = . (3.5)
Având exprimată energia hidraulică, se poate exprima puterea hidraulică prin raportul
dintre energia hidraulică şi timpul necesar vehiculării volumului de lichid V .
H Q g H
t
V
g
t
E
P
h
h
⋅ ⋅ ⋅ ρ = ⋅ ⋅ ⋅ ρ = = , (3.6)
unde Q este debitul volumetric al pompei.
Dacă în relaţia puterii hidraulice se introduce densitatea ρ în [
3
m kg ], acceleraţia
gravitaţiei g în
2
s m , debitul Q în [ s m
3
] şi sarcina pompei H în [m], se obţine puterea
hidraulică
h
P în [W]. În cazul în care se exprimă puterea hidraulică în [kW], se foloseşte
relaţia:

1000
H Q g
P
h
⋅ ⋅ ⋅ ρ
= . (3.7)
Aceasta este chiar puterea utilă a pompei:

u h
P P = . (3.8)
3.3.1. Pierderi mecanice şi randament mecanic

Pierderile mecanice se datorează momentelor de frecare de tip mecanic din lagărele
tuturor tipurilor de pompe şi din sistemele de etanşare (presetupe) pe de o parte şi frecărilor
vâscoase între coroană şi carcasa elicoidală la pompele centrifuge. De fapt şi frecările de tip
mecanic sunt tot frecări vâscoase în fluidul de ungere a lagărelor sau pesetupelor (vaselină sau
ulei). Dacă se notează cu
m
P ∆ puterea pierdută datorită momentelor de frecare şi cu
a
P
puterea absorbită de pompă (puterea de antrenare) se scrie bilanţul energetic sub forma:

m t h a
P P P ∆ + =
,
, (3.9)
unde
t h
P
,
este puterea hidraulică teoretică primită de rotor. De aici se poate obţine puterea
transmisă rotorului:

m a t h
P P P ∆ − =
,
. (3.10)
Randamentul mecanic se defineşte cu relaţia (1.32), care în acest caz se scrie sub forma:

a
m
a
m a
a
t h
m
P
P
P
P P
P
P

− =
∆ −
= = η 1
,
. (3.11)

3.3.2. Pierderi volumice şi randament volumic

Pentru faptul că între organele în mişcare şi piesele fixe ale pompei, există spaţii mici
datorate jocurilor, o parte din debitul de lichid ce trece prin rotor, va fi recirculat; iar o altă
parte foarte mică, se va pierde pe lângă etanşări (presetupe) în mediul exterior. În figura 3.10
pot fi observate pierderile prin jocurile existente între organele în mişcare şi piesele fixe ale
pompei. În multe cazuri, pentru a realiza o etanşare mai bună între rotor şi carcasă, în zonele
periferice ale rotorului sunt realizaţi labirinţi cu rolul de a creşte semnificativ pierderile de
sarcină pe traseul parcurs de fluidul având debitul
r p
Q
,
. Astfel, acest debit este mult
micşorat. Totuşi, aceşti labirinţi măresc complexitatea de execuţie şi montaj a pompei,
crescând costurile.



În această situaţie, pentru ca pompa să livreze debitul cerut (real) Q, rotorul trebuie
dimensionat pentru un debit mai mare, denumit debit teoretic:

p t
Q Q Q ∆ + = , (3.12)
în care
p
Q ∆ reprezintă pierderile volumetrice, rezultate din însumarea pierderilor prezentate
mai înainte:
∑ = ∆
i
i p p
Q Q
,
. (3.13)
Randamentul volumetric se defineşte prin relaţia:

t
v
Q
Q
= η . (3.14)
Ţinând seama de relaţia (3.12), randamentul volumic se mai poate scrie sub o formă
care să scoată în evidenţă pierderile volumice:

t
p
v
Q
Q ∆
− = η 1 . (3.15)

3.3.3. Pierderi hidraulice şi randament hidraulic

Datorită faptului că prin pompă circulă un lichid real, mişcarea acestuia se va face cu
pierderi de energie. Pentru a transmite lichidului o sarcină H, rotorul trebuie dimensionat
pentru sarcina:

p t
H H H ∆ + = , (3.16)

Fig. 3.10. Ilustrarea pierderilor volumice:
et p
Q
,
- pierderi prin etanşări;
r p
Q
,
- pierderi prin recirculări
în care
p
H ∆ reprezintă sarcina pierdută în interiorul pompei, iar
t
H – sarcina teoretică a
pompei.
Pierderea de sarcină în interiorul pompei reprezintă o însumare a mai multor pierderi:
∑ = ∆
i
i p p
H H
,
. (3.17)
Randamentul hidraulic poate fi definit în acest caz sub forma:

t
h
H
H
= η . (3.18)
Ţinând seama de relaţia (3.16), pentru a scoate în evidenţă pierderile hidraulice, acest
randament se mai poate scrie sub forma:

t
p
t
p t
h
H
H
H
H H ∆
− =
∆ −
= η 1 . (3.19)

3.3.4. Puterea consumată şi randamentul global

Se poate considera că puterea transmisă rotorului pompei, este egală cu puterea
hidraulică teoretică:

t t t h
H gQ P ρ =
,
. (3.20)
Anterior au fost definite cele trei randamente cu relaţiile: (3.11), (3.15) şi (3.19).
Din randamentul mecanic poate fi exprimată puterea pierdută datorită frecărilor:
( )
m a m
P P η − ⋅ = ∆ 1 . (3.21)
Înlocuind acestea în relaţia bilanţului energetic - relaţia (3.9) rezultă:
( )
m a t t a
P H gQ P η − ⋅ + ρ = 1 , (3.22)
din care rezultă puterea absorbită sub forma:

m
t t
a
H Q g
P
η
⋅ ⋅ ⋅ ρ
= . (3.23)
Din expresiile randamentelor volumetric (3.15) şi hidraulic (3.19) se obţin relaţiile:

v
t
Q
Q
η
= ; (3.24)

h
t
H
H
η
= . (3.25)
Înlocuind acestea în relaţia (3.23) se obţine:

m v h
a
H Q g
P
η ⋅ η ⋅ η
⋅ ⋅ ⋅ ρ
= . (3.26)
În cazul unei pompe randamentul global este:

a
u
P
P
= η , (3.27)
din care rezultă:

η
=
h
a
P
P . (3.28)
Din compararea relaţiei (3.26) cu relaţia (3.27) rezultă randamentul global al pompei:

m v h
η ⋅ η ⋅ η = η

. (3.29)
Deci pompa a fost modelată printr-o succesiune de transformări înseriate, produsul de
randamente semnificând aceasta.

3.4. Mărimi caracteristice pompelor hidrodinamice şi
instalaţiilor de pompare

Instalaţiile de pompare sunt ansambluri de conducte, pompe şi vane destinate
transferării unui lichid dintr-un rezervor de aspiraţie - având energie potenţială inferioară -
într-un rezervor de refulare – având energie potenţială superioară celuilalt. O instalaţie de
pompare (fig. 3.11) se compune în esenţă din: rezervorul de aspiraţie, conducta de aspiraţie,
conducta de refulare, rezervorul de refulare şi pompa.



Pompa centrifugă reprezentată în figura 3.12 are următoarele organe principale: rotorul,
camera spirală şi arborele de antrenare. Manometrele sunt necesare pentru determinarea
presiunii la aspiraţie (în principal interesează punctul i de la intrarea în pompă) şi a presiunii

Fig. 3.11. Instalaţie de pompare:
1 – rezervor de aspiraţie; 2 – conducta de aspiraţie; 3 – conducta de refulare;
4 – rezervor de refulare; 5 - pompă
de refulare (punctul e de la ieşirea din pompă).
În general, atât rezervorul de aspiraţie cât
şi cel de refulare sunt deschise, deci, în presiuni
relative se pote scrie:
0 = =
r a
p p .
(3.30)
Rezultă că înălţimea statică este chiar
înălţimea geodezică:

g st
H H = .
(3.31)






În
cazul acestor instalaţii de pompare, în funcţie de poziţia pompei faţă de suprafeţele libere ale
lichidului din cele două rezervoare se deosebesc următoarele tipuri:
• pompă cu aspiraţie, la care rotorul pompei se află deasupra suprafeţei libere a lichidului
din bazinul inferior (fig. 3.13 şi 3.15):
0 ; > >
gi a i
H z z ; (3.32)
• pompă cu contrapresiune (pompă înecată), la care rotorul este situat sub nivelul
suprafeţei libere din bazinul de aspiraţie (fig. 3.14):

i a
z z > ; 0 <
gi
H ; (3.33)


Fig. 3.13. Pompă cu aspiraţie şi refulare directă



Fig. 3.12. Schiţa unei pompe inclusă
într-o instalaţie de pompare:
1 – rotor; 2 - camera spirală; 3- arbore;
4 – manovacuummetru; 5 - manometru


• pompă cu refulare directă, la care rotorul este situat sub nivelul suprafeţei libere a
lichidului din rezervorul de refulare (fig. 3.13 şi 3.14):

i r
z z > ; 0 >
ge
H ; (3.34)
• pompă cu montaj în sifon, la care rotorul este situat deasupra suprafeţei libere a lichidului
din rezervorul de refulare, (şi de obicei şi din rezervorul de aspiraţie), (fig. 3.15):
0 <
ge
H ; 0 >
gi
H . (3.35)


Principalele mărimi caracteristice pompelor şi instalaţiilor de pompare sunt prezentate
în continuare.
• Înălţimea de pompare, ] m [ H , sau sarcina pompei, (
P
H ) este energia hidraulică
transmisă de pompă lichidului vehiculat, raportată la unitatea de greutate de lichid:
] m [
2
2 2
i e
i e i e
z z
g
c c
g
p p
H − +

+
ρ

= . (3.36)
• Înălţimea de pompare geometrică (geodezică), ] m [
g
H este diferenţa de înălţime dintre
suprafaţa liberă a rezervorului de refulare şi suprafaţa liberă a rezervorului de aspiraţie:


Fig. 3.15. Pompă cu montaj în sifon



Fig. 3.14. Pompă înecată cu refulare directă
] m [
a r g
z z H − = . (3.37)
• Înălţimea statică de pompare, m] [
st
H este diferenţa de energie potenţială (de poziţie şi
de presiune) dintre planul suprafeţei libere a rezervorului de refulare şi planul suprafeţei libere
a rezervorului de aspiraţie:
m] [
g
p p
z z H
a r
a r st
ρ

+ − = . (3.38)
• Înălţimea geometrică la intrarea în pompă (aspiraţia pompei), ] m [
gi
H este diferenţa de
nivel între secţiunea de intrare în pompă şi planul suprafeţei libere a rezervorului de aspiraţie:
m] [
a i gi
z z H − = . (3.39)
• Pierderea de sarcină pe conducta de aspiraţie şi în accesoriile ei (supapă de reţinere, filtru
etc.), m] [
pa
h :
m] [
2
2
g
v
d
l
h
a
a
a
a
a pa

|
|
¹
|

\
|
∑ζ + λ = . (3.40)
• Pierderea de sarcină pe conducta de refulare şi în accesoriile ei (vane, coturi etc.),
m] [
pr
h :
m] [
2
2
g
v
d
l
h
r
r
r
r
r pr

|
|
¹
|

\
|
∑ζ + λ = . (3.41)
• Pierderea de sarcină în instalaţie, ] m [
, r a p
h

:
m] [
, pr pa r a p
h h h + =

. (3.42)
• Debitul pompei, s] m [
3
Q este de bitul volumic de lichid care trece prin racordul de ieşire
al pompei în unitatea de timp.
• Turaţia pompei, s] rot [ ; min] rot [ n este numărul de rotaţii pe care le face arborele
pompei în unitatea de timp.
• Puterea de antrenare a pompei (puterea absorbită de pompă), kW] [ ], W [
a
P este puterea
mecanică necesară la arborele de antrenare al pompei:
] W [
30
n
M M P
a a a
⋅ π
⋅ = ω ⋅ = . (3.43)
• Puterea utilă, kW] [ ], W [
u
P este puterea hidraulică livrată de pompă:
W] [ H Q g P
u
⋅ ⋅ ⋅ ρ = . (3.44)

3.5. Ecuaţiile de bază ale pompelor centrifugale
3.5.1. Ecuaţia de bază pentru un rotor ideal
3.5.1.1. Prezentarea generală a problemei
3.5.1.2. Mişcarea absolută
3.5.1.3. Mişcarea relativă
3.5.1.4. Sarcina teoretică
În final se ajunge la forma:

g
w w
g
u u
g
c c
H
t
2 2 2
2
2
2
1
2
1
2
2
2
1
2
2
,

+

+

=

. (3.64)
Această relaţie reprezintă ecuaţia de bază a pompelor hidrodinamice, forma în viteze.
( )
1 1 1 2 2 2 ,
cos cos
1
α ⋅ − α ⋅ =

c u c u
g
H
t
. (3.67)

O altă formă a acestei relaţii poate fi
scrisă dacă se ia în considerare triunghiul de
viteze din figura 3.19.



( )
1 1 1 2 2 2 ,
cos cos
1
α ⋅ − α ⋅ =

c u c u
g
H
t
.
(3.67)
Această relaţie reprezintă ecuaţia de bază
a pompelor hidrodinamice, forma în viteze şi unghiuri.
Componenta tangenţială a vitezei absolute (proiecţia pe direcţia tangenţială a vitezei
absolute) se poate observa din figura 3.19:
α ⋅ = cos c c
u
. (3.68)
Folosind indicii corespunzători, ecuaţia de bază a pompelor hidrodinamice poate fi
scrisă sub forma finală:
( )
u u t
c u c u
g
H
1 1 2 2 ,
1
− =

. (3.69)
Valorile maxime ale acestei sarcini teoretice
se obţin dacă al doilea termen este zero. Viteza
tangenţială la intrarea în rotor nu poate fi nulă,
deoarece raza nu este nulă. Singură componenta
tangenţială a vitezei absolute poate fi nulă şi aceasta
în cazul ° = α 90
1
. Deci din proiectare rotorul
trebuie să fie cu intrare normală a lichidului în zona
paletată. Triunghiul de viteze în secţiunea S
1
pentru
un rotor cu intrare normală este prezentat în figura
3.20.
În final, ecuaţia de bază a pompelor

Fig. 3.19. Triunghiul de viteze într-un
punct oarecare


Fig. 3.20. Triunghiul de viteze
pentru intrarea ortogonală
hidrodinamice pentru un rotor cu intrare normală îmbracă forma:

g
c u
H
u
t
2 2
,

=

. (3.70)
3.5.2. Ecuaţia de bază pentru un rotor real
3.5.2.1. Influenţa grosimii finite a paletelor
3.5.2.2. Influenţa numărului finit de palete


a. b. c.
Fig. 3.25. Profilul vitezei în canalul rotoric
a – profilul vitezei în secţiunea mediană paletei; b - profilul vitezei pentru un număr infinit de
palete; c – curgerea giratorie (vârtejul) în canalul interpaletar
3.6. Curbele caracteristice ale pompelor centrifugale

Prin curbe caracteristice în cazul pompelor centrifugale se înţelege reprezentarea grafică
a funcţiilor:
• sarcina funcţie de debit:
( ) Q f H
1
= ; (3.92)
• putere absorbită funcţie de debit:
( ) Q f P
a 3
= ; (3.93)
• randament funcţie de debit:
( ) Q f
2
= η . (3.94)
Trebuie subliniat că aceste funcţii sunt ridicate la turaţie constantă, . const n =
3.6.1. Dependenţa sarcinii teoretice funcţie de debit pentru un număr infinit de palete
Înlocuind pe
u
c
2
se obţine:
Q
g b D
u
g
u
H
t

⋅ ⋅ ⋅ π
β ⋅
− =

2 2
2 2
2
2
,
ctg
. (3.101)

În această relaţie, dacă turaţia este constantă, se poate observa că sarcina
∞ , t
H variază
liniar cu debitul Q, ecuaţia sarcinii fiind de forma:
Q B A H
t
⋅ − =
∞ 1 1 ,
. (3.102)
3.6.2. Introducerea pierderilor de sarcină prin frecare şi şoc



3.6.3. Tipuri de caracteristici
3.6.3.1. Influenţa unghiului paletelor la ieşirea fluidului din rotor asupra
caracteristicii sarcină funcţie de debit



Schemele paralelogramelor de viteze corespunzătoare pentru valori constante ale
vitezelor
2
u şi
m
c
2
sunt reprezentate în figura 3.32.


Fig. 3.31. Sarcina teoretică a rotorului cu un număr infinit de palete în funcţie
de debit pentru diferite valori ale unghiului de aşezare a paletelor,
2
β

Fig. 3.30. Construcţia caracteristicii sarcină funcţie de debitul volumic

Se poate observa că în ceea ce priveşte sarcina teoretică
∞ , t
H , rezultatele cele mai bune
se obţin în cazul paletelor curbate înainte, adică atunci când ° > β 90
2
.
Pentru a vedea influenţa acestui unghi asupra formei paletei, se va reprezenta proiecţia
paletei pe un plan perpendicular pe axa de rotaţie (fig. 3.33).



Se consideră trei rotoare având aceeaşi proiecţie a paletei în planul meridian, cu acelaşi
unghi de intrare, acelaşi diametru şi prin care trece acelaşi debit. Rotoarele se învârtesc cu
aceeaşi viteză unghiulară ω, iar unghiurile la ieşire
2
β sunt: mai mic decât 90
o
în figura.
3.33.a, egal cu 90
o
în figura 3.37.b şi mai mare decât 90
o
în figura 3.33.c. Sub fiecare rotor


a. b. c.
Fig. 3.33. Forma paletelor pentru diferite valori ale unghiului de aşezare
2
β :
a - ° < β 90
2
; b - ° = β 90
2
; c - ° > β 90
2


Fig. 3.32. Paralelogramele vitezelor la ieşirea din rotor pentru diferite valori ale unghiului
de aşezare
2
β
este reprezentat triunghiul de viteze la ieşire.
Având acelaşi diametru şi aceeaşi turaţie, rezultă că vitezele tangenţiale sunt aceleaşi
în cele trei cazuri. De asemenea, funcţionând la acelaşi debit şi având aceeaşi secţiune
meridiană, componenta în plan meridian a vitezei absolute la ieşire
m
c
2
, are aceeaşi valoare.
Dar această componentă este tocmai înălţimea triunghiului de viteze. Comparând cele trei
triunghiuri de viteze, rezultă că odată cu mărirea lui
2
β viteza absolută la ieşire creşte. Deci
creşte şi ponderea energiei cinetice în energia totală transferată lichidului, micşorându-se
corespunzător creşterea de energie potenţială de presiune.
Deoarece pentru o pompă se cere obţinerea energiei în special sub formă de energie
potenţială de presiune şi nu sub formă de energie cinetică, rezultă că unghiul
2
β la ieşire este
raţional să fie sub 90
o
. Valorile uzuale ale unghiului
2
β

sunt în jur de 30
o
. Soluţiile
constructive cu
o
90
2
> β se utilizează în cazul în care se doreşte vehicularea unor mase mari
de fluid la diferenţă de presiune scăzută, ceea ce se întâlneşte frecvent la ventilatoare.
Rotorul cu
o
90
2
< β se numeşte rotor cu palete curbate înapoi, cel cu
o
90
2
= β se
numeşte rotor cu palete terminate radial, iar cel cu
o
90
2
> β - rotor cu palete curbate
înainte. De asemenea, se observă din figura 3.33.a că la rotorul cu palete curbate înapoi,
canalul interpaletar are o divergenţă redusă, ceea ce conduce la disipaţii energetice relativ
reduse datorită unei mişcări circulatorii reduse. Din fig. 3.33.c se observă că la rotorul cu
palete curbate înainte canalul interpaletar este scurt şi are o divergenţă mare, ceea ce conduce
la disipaţii importante.
În concluzie, paletele curbate înapoi sunt cele mai economice şi în consecinţă sunt
utilizate curent la pompele centrifuge. În cele mai multe cazuri se alege
2
β în jur de 30
0
. Se
mai folosesc de asemenea palete radiale (
0
2
90 = β ) care conduc la un randament mai scăzut,
dar rotoarele cu astfel de palete au un gabarit mai redus, sunt mai rezistente şi comportă o
tehnologie mai simplă (se folosesc adesea la rotoarele pompelor de apă din circuitul de răcire
al motoarelor de autovehicule, pompe de apă pentru maşini de uz casnic etc.).
Curba sarcinii reale diferă de curba sarcinii teoretice dată de ecuaţia lui Euler prin
pierderile de sarcină la curgerea fluidului prin maşină.
Pierderile de sarcină într-o maşină hidraulică variază cu debitul. Acestea sunt datorate în
primul rând rezistenţelor hidraulice la curgerea fluidului care variază cu pătratul vitezei medii
de curgere şi în al doilea rând schimbărilor de direcţie a vectorului viteză la intrarea fluidului
în canalul rotoric. Consecinţa acestora este o curbă de sarcină reală situată sub curba de
sarcină teoretică. În relaţie cu unghiul de ieşire al paletei
2
β şi de particularităţile de
proiectare, curba de performanţă funcţională poate avea două forme generale.


a.

b.
Fig. 3.34. Curba de sarcină reală pentru:
a - ° > β 90
2
; b - ° < β 90
2


Celălalt tip de caracteristică prezentat în figura 3.34.b este tipică pentru maşinile
centrifugale având unghiul ° < β 90
2
şi traseul de curgere al fluidului corect proiectat. În
acest caz relaţia ( ) Q f H = nu mai este ambiguă şi maşina are parametrii de funcţionare
stabili în orice condiţii.
3.6.3.2. Caracteristica de putere

Puterea teoretică a pompei centrifugale este de forma:
( )
2
,
Q d Q c g Q b a Q P
t
⋅ − ⋅ = ⋅ ⋅ − ⋅ ⋅ ρ =

. (3.129)


Această curbă (o parabolă) se poate reprezenta pentru aceleaşi valori constante ale
turaţiei, diametrului de ieşire şi lăţimii paletei constante ( ct. = n , ct.
2
= D , ct.
2
= b ).

Fig. 3.35. Puterea teoretică în funcţie de debitul volumic pentru diferite valori ale
unghiului de aşezare
2
β
În figura 3.35 s-au considerat valorile unghiului ° ° = β 90 , 20
2
şi ° 160 , la
min rot 1000 = n , m 5 , 0
2
= D şi m 03 , 0
2
= b .
Se observă că pentru ° = β 160
2
puterea teoretică creşte foarte mult cu debitul, în timp
ce sarcina teoretică creşte liniar. Este de aşteptat ca acest caz să nu fie cel mai bun din punct
de vedere energetic, ceea ce s-a arătat şi în subcapitolul precedent.
Caracteristica reală a puterii absorbite poate fi obţinută din caracteristica teoretică prin
scăderea pierderilor de putere la un debit dat. Relaţia rezultată a puterii rămâne în esenţă
aceeaşi: puterea reală a maşinii va creşte cu debitul. Astfel, efectul relativ diferit al pierderilor
asupra puterii totale rezultă în faptul că liniile vor avea o curbură mai lină (fig. 3.36). Puterea
teoretică la mersul în gol este nulă, dar puterea reală la 0 = Q (cu vana de refulare închisă)
este egală cu puterea de mers în gol,
0
P , egală cu pierderile de putere la mersul în gol.
Acestea sunt datorate curenţilor circulatori în interiorul maşinii, (în principal în canalele
rotorice), frecărilor lichidului cu discul şi frecărilor mecanice în lagărele şi etanşările maşinii.

3.6.3.3. Caracteristica de randament

Reprezentările curbelor sarcinii şi puterii de antrenare fac posibile obţinerea curbei de
randament a maşinii centrifugale. Din relaţia de definiţie a randamentului generatoarelor
rezultă:

a
P
H Q g ⋅ ⋅ ⋅ ρ
= η . (3.130)
Este evident că randamentul este egal cu zero la 0 = Q sau 0 = H , deoarece 0 ≠
a
P
în orice condiţii de funcţionare a maşinii. Randamentul poate fi reprezentat între 0 = Q şi
max
Q Q = .
Reprezentarea curbei de randament funcţie de debit, la turaţie constantă, se poate face
de pe aceeaşi diagramă cu caracteristica sarcinii, aşa cum se prezintă în figura 3.37.


Fig. 3.36. Puterea teoretică şi reală de antrenare a maşinii centrifugale


Este de dorit ca o pompă să funcţioneze în condiţii de randament maxim. În acest caz
puterea consumată de maşină pentru realizarea sarcinii şi debitului cerut este cel mai
economic. De obicei, dacă nu există alte specificaţii, sarcina, (presiunea), debitul şi puterea de
antrenare prezentate în cărţile tehnice ale pompelor sau pe placa de timbru se referă la punctul
de randament maxim, unde funcţionarea este cea mai economică.

3.6.3.4. Diverse forme de caracteristici

Caracteristicile unei pompe se pot obţine încă din faza de proiectare. Totuşi, pentru o
pompă dată, caracteristicile corecte se obţin pe cale experimentală folosind un stand de
încercări. Fabricile constructoare oferă totdeauna caracteristicile obţinute pe cale
experimentală.

Schema unei variante de stand este prezentată în figura 3.38.
Pompa 1 aspiră din rezervorul deschis 2 prin intermediul conductei 3 prevăzută cu o
vană 4. Apa ajunge apoi în rezervorul tampon 5 cu rolul de a crea condiţii hidrodinamice de
intrare corecte pentru tronsonul de conductă 6 legat la racordul de intrare al pompei. La
racordul de ieşire al pompei este legată conducta 7 prevăzută cu vana de reglaj 8. Pe conducta
de refulare este montat un sistem pentru măsurarea debitului. La intrarea şi ieşirea din pompă
sunt montate un vacuummetru şi respectiv un manometru pentru determinarea presiunilor.


Fig. 3.38. Schema unui stand pentru ridicarea caracteristicilor unei pompe


Fig. 3.37. Reprezentarea caracteristicii randament funcţie de debit
Pompa este antrenată cu ajutorul unui motor electric tarat 12 (se cunoaşte legătura dintre
puterea absorbită de la reţea şi puterea dezvoltată la arbore), puterea absorbită de acesta de la
reţea fiind măsurată cu ajutorul unei truse wattmetrice 13, iar turaţia cu ajutorul unui
tahometru 14.
Scopul încercărilor energetice este determinarea dependenţelor ( ) Q H , ( ) Q P
a
şi
( ) Q η având ca parametrii turaţia n şi diametrul caracteristic al rotorului
2
D . După
montarea pompei în standul de încercare, se deschide complet vana 4 şi se amorsează pompa.
Apoi se porneşte motorul electric de acţionare a pompei. Se fixează o poziţie a vanei 8 şi se
determină indicaţiile instrumentelor care determină debitul, puterea absorbită de la reţea,
turaţia şi presiunile la intrarea şi ieşirea din pompă. Pe baza acestora se poate calcula
înălţimea de pompare şi puterea absorbită de pompă, în funcţie de curba de tarare a motorului.
Se repetă aceste operaţii pentru alte poziţii ale vanei de reglaj 8.
Pe baza rezultatelor experimentale, se trasează grafic dependenţele ( ) Q H , ( ) Q P
a
şi
( ) Q η pentru o anumită turaţie. Curbele obţinute se trasează printre puncte, datorită erorilor
de măsură inerente care apar. Se pot folosi diverse funcţii de netezire. În urma trasării
dependenţelor menţionate se poate calcula şi trasa randamentul în funcţie de debit. Pentru alte
turaţii, se pot folosi relaţiile de similitudine prezentate în subcapitolul următor. Totuşi, pentru
acurateţea rezultatelor, se recomandă testarea la diferite turaţii. Aceasta se poate realiza numai
în cazul unui reglaj al turaţiei motorului de antrenare pentru care se folosesc dispozitive
electronice, unele dintre ele putând fi cuplate cu o largă paletă de tipuri de motoare electrice.
Caracteristicile H(Q) pot fi de mai multe feluri:
• caracteristica coborâtoare este aceea la care sarcina scade progresiv pe măsură ce debitul
creşte (curba a în figura 3.39);
• caracteristica urcătoare este aceea la care sarcina de debit zero este mai mică decât sarcina
corespunzătoare altor debite; această curbă are forma unei parabole cu vârful deplasat spre
dreapta axei sarcinii (curba b, în figura 3.39);
• caracteristica înclinată este aceea care are o înclinare mare (curba c, în figura 3.39);
• caracteristica plată este aceea care are o înclinaţie mică (curba d, în figura 3.39);
• caracteristica stabilă este aceea la care se poate obţine numai o singură valoare de debit
pentru oricare sarcină (curbele a,c şi d, în figura 3.39);
• caracteristica instabilă (curba b, în figura 3.39) este aceea care generează aceeaşi sarcină
pentru două sau mai multe valori de debite;
• caracteristica având o inflexiune (curba e, în figura 3.39); o astfel de caracteristică o pot
avea maşinile axiale.



Fig. 3.39. Diverse forme ale caracteristicii sarcină funcţie de debitul volumic


Caracteristicile putere absorbită funcţie de debitul volumic, P
a
(Q) pot fi de două feluri:
• caracteristica P(Q) cu suprasarcină este aceea la care puterea creşte sau scade continuu,
deci poate fi:
o urcătoare (puterea creşte continuu cu debitul în cazul general al maşinilor radiale –
curba f în figura 3.40), sau
o coborâtoare (puterea scade continuu cu debitul în cazul general al maşinilor axiale –
curba g în figura 3.40);
• caracteristica P(Q) fără suprasarcină este aceea la care puterea prezintă un maxim pentru
debitul nominal (corespunzător punctului de randament maxim) şi poate fi plată sau înclinată
(curba h în figura 3.40).



Deoarece domeniul de putere este determinat de domeniul real de debit, puterea
motorului de antrenare folosit pentru generatoarele hidrodinamice cu suprasarcină se alege
corespunzător cu puterea maximă absorbită înregistrată în acest domeniu. În cazul
turbogeneratoarelor fără suprasarcină, alegerea motorului de antrenare se face pentru debitul
nominal.




Fig. 3.40. Diverse forme ale caracteristicii putere de antrenare funcţie de debitul
volumetric

3.6.4. Gradul de reacţiune al pompelor centrifugale
3.6.4.1. Gradul de reacţiune la pompa ideală
3.6.4.2. Gradul de reacţiune la pompele centrifugale reale
3.7. Similitudinea pompelor centrifugale
3.7.1. Modificarea debitului, sarcinii şi puterii în funcţie de turaţie
3.7.1.1. Asemănarea geometrică
3.7.1.2. Asemănarea cinematică
3.7.1.3. Proporţionalitatea debitelor a două pompe hidrodinamice asemănătoare
Pentru două pompe asemenea raportul debitelor este:

3
*
2
2
* * * |
|
¹
|

\
|
⋅ ⋅
η
η
=
D
D
n
n
Q
Q
v
v
. (3.180)
Deci raportul debitelor volumetrice a două maşini centrifugale care funcţionează în
condiţii asemănătoare este proporţional cu cubul raportului diametrelor exterioare ale
rotoarelor şi cu raportul turaţiilor şi al randamentelor volumetrice.
Pentru aceeaşi pompă antrenată la turaţii diferite,
1
n şi
2
n se obţine relaţia de
proporţionalitate:

1
2
1
2
1
2
n
n
Q
Q
v
v

η
η
= (3.181)
şi presupunând că randamentul este constant se obţine în final:

1
2
1
2
n
n
Q
Q
= . (3.182)
Deci atunci când turaţia unei pompe centrifugale variază în condiţii asemănătoare de
funcţionare, debitul volumetric este proporţional cu puterea întâia a raportului turaţiilor.
Relaţia este valabilă pentru variaţii mici ale turaţiei. În caz contrar trebuie să se ia în
consideraţie variaţia randamentului.
3.7.1.4. Proporţionalitatea sarcinilor la două pompe hidrodinamice asemănătoare

2
*
2
2
2
* * * |
|
¹
|

\
|

|
¹
|

\
|

η
η
=
D
D
n
n
H
H
h
h
. (3.196)
Deci sarcina totală generată de maşinile centrifugale care funcţionează în condiţii
similare este proporţională cu pătratul raportului diametrelor exterioare ale rotoarelor, cu
pătratul raportului turaţiilor la puterea a doua şi cu raportul randamentelor hidraulice.
Pentru aceeaşi pompă antrenată la turaţii diferite
1
n şi
2
n se poate folosi relaţia:

1
2
2
1
2
1
2
h
h
n
n
H
H
η
η

|
|
¹
|

\
|
= (3.197)
Deci pentru aceeaşi pompă funcţionând la turaţii diferite sarcina este proporţională cu
pătratul raportului turaţiilor la puterea a doua şi cu raportul randamentelor hidraulice.
Dacă se neglijează variaţia randamentului se obţine:

2
1
2
1
2
|
|
¹
|

\
|
=
n
n
H
H
. (3.198)
Totuşi, la variaţii ale turaţiei mai mari decât 20% trebuie să se ţină seama de variaţia
randamentului hidraulic.
3.7.1.5. Proporţionalitatea presiunilor de refulare a două maşini hidraulice
asemănătoare
Relaţia între presiunile de refulare furnizate de două maşini asemenea se obţine prin
amplificarea raportului sarcinilor cu densităţile fluidelor folosite în cele două maşini
(acceleraţia gravitaţiei este aceeaşi):

*
2
*
2
2
2
* * * * *
ρ
ρ

|
|
¹
|

\
|

|
¹
|

\
|

η
η
=
⋅ ρ
⋅ ρ
=
D
D
n
n
H
H
p
p
h
h
. (3.199)
Deci presiunea de refulare generată de maşinile centrifugale care funcţionează în
condiţii similare este proporţională cu pătratul raportului diametrelor exterioare ale
rotoarelor, cu pătratul raportului turaţiilor la puterea a doua, cu raportul randamentelor
hidraulice şi cu raportul densităţilor fluidelor antrenate la puterea întâia.
Pentru o maşină dată al cărei rotor se învârteşte cu turaţii diferite se obţine relaţia:

1
2
2
1
2
1
2
1
2
ρ
ρ

|
|
¹
|

\
|

η
η
=
n
n
p
p
h
h
. (3.200)
Deci presiunea de refulare generată de o maşină centrifugală care funcţionează în
condiţii similare la turaţii diferite este proporţională cu pătratul raportului turaţiilor la
puterea a doua, cu raportul randamentelor hidraulice şi cu raportul densităţilor fluidelor
antrenate la puterea întâia.
3.7.1.6. Proporţionalitatea puterilor consumate la două maşini hidraulice
asemănătoare
Pentru determinarea proporţionalităţii puterilor consumate în cazul a două pompe
hidraulice asemănătoare, considerăm expresia puterii utile (hidraulică) a pompelor:
H Q g P
u
⋅ ⋅ ρ ⋅ = (3.201)
şi respectiv:

* * * *
H Q g P
u
⋅ ⋅ ρ ⋅ = . (3.202)
Raportul acestor puteri este:

* * * *
H
H
Q
Q
P
P
u
u
⋅ ⋅
ρ
ρ
= . (3.203)
Puterile de antrenare sunt legate de puterile utile prin randamentul global. Raportul
puterilor de antrenare este:

η
η
⋅ ⋅ ⋅
ρ
ρ
=
η
η
=
*
* * *
*
* *
H
H
Q
Q
P
P
P
P
u
u
a
a
. (3.204)
De asemenea, se folosesc relaţiile de proporţionalitate pentru sarcini şi pentru debite,
demonstrate anterior:

2
*
2
2
2
* * * |
|
¹
|

\
|

|
¹
|

\
|

η
η
=
D
D
n
n
H
H
h
h
(3.205)
şi

3
*
2
2
* * * |
|
¹
|

\
|
⋅ ⋅
η
η
=
D
D
n
n
Q
Q
v
v
. (3.206)
Înlocuind rapoartele debitelor şi sarcinilor se obţine:

* *
5
*
2
2
3
* * *
h
h
v
v
u
u
D
D
n
n
P
P
η
η

η
η

|
|
¹
|

\
|

|
¹
|

\
|

ρ
ρ
= . (3.207)
Se cunoaşte că puterea consumată de pompă este:

m v h
u u
a
P P
P
η ⋅ η ⋅ η
=
η
= . (3.208)
Atunci pentru cele două pompe asemănătoare avem:

m v h
u
a
P
P
η ⋅ η ⋅ η
= ; (3.209)
respectiv:

* * *
*
*
m v h
u
a
P
P
η ⋅ η ⋅ η
= (3.210)
Raportul acestor puteri de antrenare este:

m v h
m v h
u
u
a
a
P
P
P
P
η ⋅ η ⋅ η
η ⋅ η ⋅ η
⋅ =
* * *
* *
(3.211)
sau înlocuind raportul puterilor utile, se obţine raportul puterilor consumate în cazul a două
pompe hidraulice asemănătoare:

m
m
a
a
D
D
n
n
P
P
η
η

|
|
¹
|

\
|

|
¹
|

\
|

ρ
ρ
=
*
5
*
2
2
3
* * *
. (3.212)
Relaţia arată că maşinile centrifugale care funcţionează în condiţii asemănătoare au
puterea de antrenare la arbore direct proporţională cu puterea a cincia a raportului
diametrelor exterioare ale rotoarelor, cu raportul turaţiilor la puterea a treia, cu raportul
densităţilor fluidelor antrenate la puterea întâia şi invers proporţională cu raportul
randamentelor mecanice.
Pentru cazul când se consideră aceeaşi pompă antrenată la turaţii puţin diferite şi
funcţionând cu acelaşi lichid se poate lua în calcul egalitatea randamentelor, deci se foloseşte
relaţia de proporţionalitate:

3
1
2
1
2
|
|
¹
|

\
|
=
n
n
P
P
a
a
. (3.213)
3.7.1.7. Trasarea caracteristicilor H(Q) ale unei pompe la diferite turaţii

Din relaţiile de proporţionalitate pentru o pompă a cărei caracteristică ( ) Q H
1
la turaţia
1
n este cunoscută, fiind necesară trasarea caracteristicii pompei funcţionând la turaţia
2
n
rezultă:

2
2
2
1
1
2
Q
Q
H
H ⋅ = , (3.214)
adică două puncte aparţinând curbelor pentru turaţiile
1
n şi
2
n sunt puse în corespondenţă
prin intermediul unei parabole cu vârful în originea sistemului de coordonate care corespunde
regimurilor asemenea de funcţionare (fig. 3.46).


Astfel, pentru fiecare punct de pe caracteristica ( )
1 1
Q H corespunde un punct ( )
2 2
Q H
obţinut pe baza relaţiei de mai sus, adică punctele corespunzătoare sunt legate între ele printr-
o parabolă a regimurilor asemenea.

3.7.1.8. Trasarea caracteristicilor P
a
(Q) ale unei pompe la diferite turaţii

Se cunoaşte caracteristica ( ) Q P
1
a unei pompe la turaţia
1
n . Se cere să se traseze
caracteristica ( ) Q P
2
la turaţia
2
n .
Din relaţiile de proporţionalitate ale puterilor absorbite rezultă:

3
2
3
1
1
2
Q
Q
P
P ⋅ = , (3.215)
Deci punctele corespunzătoare funcţionării la două turaţii sunt legate între ele printr-o
parabolă cubică a regimurilor asemenea.


Fig. 3.46. Trasarea caracteristicii ( ) Q H la o turaţie diferită de cea nominală

Relaţia este valabilă pentru variaţii ale turaţiei de până la 20%. Pentru variaţia turaţiei
mai mare decât 20% se recomandă relaţia empirică:

1 , 0
1
2
2
1
1
1
|
|
¹
|

\
|
=
η −
η −
n
n
. (3.216)

3.7.1.9. Diagrama universală a pompelor

Se obişnuieşte să se reprezinte curbele de funcţionare ale unei pompe la diferite turaţii
sub forma unei diagrame universale. Aceasta reprezintă dependenţele ( ) Q H pentru diferite
turaţii, peste care s-au suprapus curbele de egal randament şi au ca parametru diametrul
rotorului.
Obţinerea grafică a unei curbe de egal randament este reprezentată în figura 3.48. Se
alege o valoare . const = η , iar punctele de intersecţie corespunzătoare între dreapta de
. const = η şi curbele ( ) Q η pentru diferite turaţii se proiectează pe curbele ( ) Q H de
aceeaşi turaţie. Unind punctele astfel obţinute, rezultă o curbă de egal randament.

În zona cuprinsă în interiorul curbei . const = η , randamentele au valori mai ridicate
decât valoarea dată de curbă. În mod analog se construiesc curbele de egal randament şi

Fig. 3.48. Obţinerea unei curbe de egal randament pe caracteristicile ( ) Q H trasate
pentru diferite turaţii

Fig. 3.47. Trasarea caracteristicii ( ) Q H la o turaţie diferită
pentru alte valori ale randamentului.
În fig. 3.49 este reprezentată diagrama universală pentru o pompă PCN 65-160 cu
diametrul rotorului de 160 mm.

Astfel, diagrama universală permite determinarea turaţiei optime de funcţionare a
pompei şi stabilirea parametrilor de funcţionare, ca şi a zonei optime de funcţionare la diferite
turaţii. În această zonă se recomandă să se situeze punctul de funcţionare.
În figura 3.50 se prezintă diagramele sarcină şi putere de antrenare funcţie de debitul
volumic ( ) (Q H şi ) (Q P ) pentru o pompă centrifugală la care se montează rotoare cu
diametre diferite.

Fig. 3.49. Diagrama universală a pompei PCN 65-160

3.7.2. Turaţia specifică şi turaţia caracteristică a maşinilor hidrodinamice
3.7.2.1. Definire
3.7.2.2. Clasificarea pompelor hidrodinamice din punct de vedere al rapidităţii
3.8. Pompe diagonale
3.8.1. Paleta şi rotorul pompei diagonale


Fig. 3.50. Diagramele sarcină şi putere de antrenare funcţie de debitul volumic ( ) (Q H şi
) (Q P ) ale pompei CERNA 200-150-315 cu n=1450 rot/min la trei valori ale diametrului
2
D

La debite mari şi înălţimi mici de
refulare, pompa diagonală este prevăzută
cu rotor fără perete exterior având palete
elicoidale, aşa cum este prezentat în figura
3.53.
Odată cu creşterea debitului în
continuare, în special la lichide cu corpuri
străine în suspensie, paletele rotorului se
scurtează lăsând spaţii mari de trecere. În
figura 3.54 este prezentat un rotor cu
secţiuni largi de trecere, iar în figura 3.55
este arătat un rotor diagonal cu palete de
egală grosime.


Tipuri de pompe diagonale
3.8.1.1. Pompa diagonală cu rotor simplu

O astfel de pompă este similară cu pompa
Brateş.
Elementele componente ale unei astfel de
pompe sunt prezentate în figura 3.56.





Fig. 3.52. Paleta rotorului diagonal


Fig. 3.53. Paletele elicoidale ale unui rotor
diagonal

a b
Fig. 3.54. Rotoare speciale pentru pompe
diagonale:
a – rotor cu secţiuni largi de trecere; b –
rotor cu palete de egală grosime


3.8.1.2. Pompa diagonală cu rotor fără scut având carcasă spirală cu perete
intermediar

Un astfel de tip de pompă are o carcasă spirală care realizează o ghidare avansată a
lichidului folosind un perete intermediar. Elementele componente ale unei astfel de pompe
sunt prezentate în figura 3.57.


Fig. 3.57. Pompa diagonală cu rotor fără scut:
1 - corpul pompei; 2 - rotorul diagonal; 3- difuzor spiral cu perete despărţitor; 4 -
gură de aspiraţie; 5 - capace cu presetupe; 6 - arbore de antrenare; 7 - piuliţă de
fixare a rotorului

Fig. 3.56. Pompa diagonală cu rotor simplu:
1 - gură de aspiraţie; 2 - rotor diagonal; 3 - carcasă (difuzor); 4 - gură de refulare; 5 -
arbore de antrenare; 6 - garnituri de etanşare (presetupe)
3.8.1.3. Pompa diagonală cu roată de conducere axială

O astfel de pompă se utilizează la turaţii specifice 100 >
s
n .
Această pompă este prezentată în figura 3.58. Trebuie remarcat faptul că la o astfel de
pompă componenta tangenţială a vitezei absolute de intrare în dispozitivul de conducere
u
c
3

are valoare mică, astfel încât secţiunile de curgere printr-o carcasă spirală ar trebui să fie
foarte mari.

În acest caz lichidul este aspirat axial, antrenat de rotorul diagonal şi apoi dirijat tot în
direcţie axială cu ajutorul unui dispozitiv de conducere cu palete fixe. După cum se poate
observa, rotorul pompei are şi perete exterior.
3.9. Pompe axiale
3.9.1. Reţele de palete
3.9.1.1. Definţii




Fig. 3.59. Profil aero-hidrodinamic:
A – bordul de atac (punctul de contact al profilului cu un cerc, având centrul în B); B –
bordul de fugă; τ - unghiul de fugă; AB – coarda profilului; l – profunzimea profilului
(lungimea corzii AB);
AMB – extradosul; AB – intradosul

Fig. 3.58. Pompa diagonală cu roată de conducere axială:
1 - corpul pompei; 2 - paletele statorului (dispozitivului de conducere);
3 - rotorul diagonal; 4 - roată de conducere fixă; 5 - gura de refulare;
6 arbore de antrenare; 7 - motor electric; 8 - gură de aspiraţie
3.9.1.2. Calculul forţei portante
3.9.2. Pompa axială
3.9.3. Rotorul axial
3.9.3.1. Rotorul axial de rapiditate medie
3.9.3.2. Rotorul axial de rapiditate mare

3.9.4. Tipuri de pompe axiale
3.9.4.1. Pompa axială cu arbore orizontal
Elementele componente ale pompei axiale cu arbore orizontal sunt prezentate în figura
3.69.


3.9.4.2. Pompa axială cu dispozitive de conducere la intrare şi ieşire
La pompele axiale, transmiterea energiei de la arbore la curentul de lichid, se face cu
ajutorul rotorului.

Fig. 3.69. Pompa axială cu arbore orizontal
1 - rotor; 2- dispozitiv de conducere; 3 - corpul pompei; 4 - piesă de refulare; 5
- garnituri de etanşare (presetupe); 6 - capac de strângere al presetupei; 7 -
rulment; 8 - piuliţă; 9 - capac; 10- arbore de antrenare; 11 - bucşa
dispozitivului de conducere; 12 - ţeavă de scurgere; 13 - gură de aspiraţie; 14
- gură de refulare



Rotorul în general este format dintr-un butuc, pe care sunt aşezate paletele în consolă. În
timpul rotaţiei rotorul rămâne în poziţie axială, iar paletele, fiind aşezate sub un unghi faţă de
planul de rotaţie, creează aspiraţia lichidului imprimându-i o mişcare de rotaţie şi de deplasare
în direcţie axială.
Pentru un anumit debit pompele axiale au dimensiunile cele mai reduse dintre toate
pompele, dar au sarcini mici (înălţimi de pompare reduse).
La turaţii mari, pompele axiale au randamentele cele mai ridicate, deoarece secţiunile
canalelor dintre palete sunt mari.
Puterea absorbită de pompele axiale creşte foarte mult odată cu scăderea debitului.
Astfel, la mers în gol (cu vana închisă), puterea poate depăşi de două ori sau chiar mai mult
puterea nominală.
Pompele axiale se utilizează în staţii de pompare pentru alimentări cu apă, irigaţii,
desecări şi în general acolo unde se cer debite mari şi înălţimi de pompare reduse (până la 25
m).


Fig. 3.70. Pompa axială verticală cu dispozitive de conducere la intrare şi ieşire:
1 - element de conducere la intrare (element fix), 2 - gură de aspiraţie,
3 – rotor, 4 - dispozitiv de conducere la ieşire, 5 - arbore de antrenare,
6 - gură de refulare, 7 - carcasă
După cum s-a arătat, pompele axiale pot fi orizontale, verticale sau în cazuri mai rare,
înclinate. La noi în ţară se execută pompe axiale de tip Dunărea. Ele se notează în felul
următor: o literă (D) de la iniţiala numelui Dunărea, urmată de o cifră care defineşte diametrul
gurii de aspiraţie în mm, iar în continuare litera V sau O, care indică tipul de construcţie
verticală sau orizontală a pompei.
Exemplu: D 750 V este o pompă de tip Dunărea cu diametrul gurii de aspiraţie 750 mm
având o construcţie verticală.

3.10. Cavitaţia la turbopompe

3.10.1. Sarcina geometrică la aspiraţie

O problemă de importanţă majoră care trebuie rezolvată când se proiectează o instalaţie
hidraulică este determinarea înălţimii maxime la care poate fi montată pompa deasupra
nivelului lichidului din rezervorul inferior.
Datorită fenomenului de vaporizare a lichidului care, la temperatura de lucru a lui, are
loc la o anumită presiune de vaporizare
v
p , este necesar să se studieze condiţiile în care acest
fenomen se poate produce în interiorul pompei. La o presiune egală cu presiunea de
vaporizare apare vaporizarea intensă a lichidului, inclusiv degajarea gazelor dizolvate în el.
Aceasta conduce la formarea de bule de vapori şi gaze (cavităţi) care pot provoca ruperea
vânei de lichid sau reducerea secţiunii de curgere, provocând o curgere neregulată a
curentului.
Aceste bule pot fi antrenate de curent şi transportate în compartimentele pompei sau ale
conductelor, unde crescând secţiunile de curgere, viteza este mai mică iar presiunea creşte,
devenind mai mare decât presiunea de vaporizare. În aceste zone are loc condensarea bruscă a
bulelor de vapori (într-un timp s 01 , 0 ≤ t ) însoţită de suprapresiuni punctuale care pot depăşi
1000 bar, astfel producându-se şocuri extrem de violente care deteriorează local suprafeţele
lovite. Fenomenul este însoţit de zgomote caracteristice, vibraţii şi scăderea drastică a
caracteristicilor maşinii în cazul cavitaţiei deplin dezvoltate.
În cazul apei, toate gazele - în particular oxigenul - care erau dizolvate înainte de
producerea fenomenului de vaporizare, trec în stare gazoasă, stare pe care şi-o menţin şi după
producerea condensării bulelor de vapori deoarece fenomenul de condensare are loc
instantaneu, pe când (re)dizolvarea gazelor se face lent. Rămas în stare gazoasă, oxigenul
activează procesul de coroziune. Acest fenomen se petrece de regulă pe spatele palei rotorice,
în apropierea muchiei de intrare a acesteia şi este cunoscut în literatura de specialitate sub
numele de cavitaţie.
Datorită şocurilor mecanice cauzate de implozia bulelor de vapori se produce uzura la
oboseală a materialelor. De asemenea, au loc efecte secundare: chimic, electrochimic (care
produc coroziunea) şi termodinamic (care produce o încălzire punctuală).
În ordinea descrescândă a stabilităţii faţă de distrugerea provocată de cavitaţie sunt
considerate materialele: stelitul (35...55 Co, 25...33 Cr, 10...25 W, 0...10 Fe), bronzul pe bază
de aluminiu, oţelul aliat cu crom şi nichel, (18 Cr, 8 Ni), oţelul aliat cu crom (13 Cr), oţelul
laminat, oţelul turnat, aluminiul, alama, fonta.
În cazul unei pompe aşezată deasupra rezervorului de aspiraţie, procesul de aspiraţie
deci de ridicare a lichidului din rezervorul de alimentare al pompei, are loc, în mod normal,
datorită depresiunii ce se formează în rotor în timpul funcţionării. Dacă se notează cu
a
p
presiunea absolută din rezervorul de aspiraţie şi admiţând că depresiunea din rotor ar atinge
vidul, înălţimea teoretică maximă de aspiraţie ar fi:

g
p
H
a
t asp
ρ
=
max, ,
. (3.332)
Este evident că o asemenea limită nu poate fi atinsă practic. Pentru o pompă de apă la
care rezervorul de aspiraţie se află la presiunea atmosferică de la nivelul mării ar rezulta:
m 333 , 10
81 . 9 1000
32 , 133 760
max, ,
=


=
t asp
H . (3.333)



În figura 3.71 se prezintă schema traseului de aspiraţie al unei pompe centrifuge. Se
consideră o linie de curent a-o-M, (a-a) fiind secţiunea definită de planul suprafeţei libere a
rezervorului inferior, (o-o) – secţiunea de intrare în pompă, iar M - punctul cu presiunea cea
mai scăzută din pompă plasat imediat după intrarea lichidului în rotor. Se observă că punctul
M este situat în punctul cel mai ridicat, aceasta fiind poziţia cea mai dezavantajoasă. Dacă se
scrie ecuaţia bilanţului energetic pentru mişcarea absolută între secţiunile (a-a) şi (o-o) se
obţine:
∑ + =
CA
p o a
h e e , (3.334)
în care
a
e este energia specifică a fluidului în secţiunea (a-a):

a
a a
a
z
g
p
g
v
e +
ρ
+ =
2
2
, (3.335)
în care
o
e este energia specifică a fluidului în secţiunea (o-o):

Fig. 3.71. Schema traseului de aspiraţie al unei pompe

ga
o o
o
H
g
p
g
c
e +
ρ
+ =
2
2
(3.336)
şi

CA
p
h este suma pierderilor de sarcină pe conducta de aspiraţie.
Se consideră ca plan de referinţă nivelul (a-a) şi se obţine:
0 =
a
z , (3.337)
iar presiunea absolută în rezervorul de aspiraţie este
a
p . De asemenea şi presiunea din
secţiunea (o-o)
o
p , este absolută.
După înlocuirea în ecuaţia bilanţului energetic pentru mişcarea absolută rezultă:


+ +

+
ρ

=
CA
p ga
a o a o
h H
g
v c
g
p p
2
0
2 2
. (3.338)
Se aplică şi ecuaţia bilanţului energetic la mişcarea relativă între secţiunea (o-o) şi
punctul M şi rezultă:


+ =
oM
p rM ro
h e e . (3.339)
unde
ro
e este energia specifică în mişcarea relativă a fluidului în secţiunea (o-o):

ga
o o o
ro
H
g
p
g
u w
e +
ρ
+

=
2
2 2
, (3.340)
rM
e - energia specifică în mişcarea relativă a fluidului în punctul M:
B H
g
p
g
u w
e
ga
M M M
rM
+ +
ρ
+

=
2
2 2
, (3.341)
iar

M
o
p
h - suma pierderilor de sarcină între secţiunea (o-o) şi punctul M.

Înlocuind în ecuaţia bilanţului energetic la mişcarea relativă se obţine:
∑ + +
ρ
+

=
ρ
+

oM
p
M M M o o o
h B
g
p
g
u w
g
p
g
u w
2 2
2 2 2 2
. (3.342)
Se notează căderea interioară de sarcină cu:

|
|
¹
|

\
|
∑ + +



= ∆
M
o
p
o o M M
i
h B
g
u w
g
u w
h
2 2
2 2 2 2
, (3.343)
iar ecuaţia bilanţului energetic la mişcarea relativă devine:

i
o M
h
g
p
g
p
∆ −
ρ
=
ρ
. (3.344)
Se scad membru cu membru ecuaţiile de bilanţ energetic în cele două variante, iar după
o altă ordonare a termenilor se obţine:

|
|
¹
|

\
|
∆ − − ∑ − − +
ρ
=
ρ
i
o
CA
p ga
a a M
h
g
c
h H
g
v
g
p
g
p
2 2
2 2
. (3.345)
Pentru a obţine sarcina geometrică maximă de aspiraţie trebuie să se considere valoarea
minimă a presiunii în M, adică presiunea de vaporizare
v
p a lichidului. Aceasta este o
presiune absolută a cărei valoare este funcţie de temperatură prin ceea ce poartă numele de
curba de vaporizare a substranţei.
Se scade înălţimea piezometrică echivalentă cu presiunea de vaporizare din fiecare
membru şi se obţine:

|
|
¹
|

\
|
∆ − −
|
|
¹
|

\
|
∑ − − +
ρ

=
ρ

i
o
CA
p ga
a v a v M
h
g
c
h H
g
v
g
p p
g
p p
2 2
2 2
. (3.346)
Se fac următoarele notaţii:
• înălţimea absolută netă la aspiraţie (et Positive Suction Head) - disponibilă, dependentă
de caracteristica şi configuraţia conductei de aspiraţie a pompei şi de poziţia pompei în raport
cu rezervorul de aspiraţie şi independentă de construcţia pompei:

|
|
¹
|

\
|
∑ − − +
ρ

=
CA
p ga
a v a
d
h H
g
v
g
p p
PSH
2
2
; (3.347)
• înălţimea totală absolută netă la aspiraţie (et Positive Suction Head) - necesară pompei,
deci cerută de la instalaţie, fiind dependentă de construcţia pompei şi independentă de
instalaţie:

|
|
¹
|

\
|
∆ − =
i
o
p
h
g
c
PSH
2
2
. (3.348)
Deoarece
d
PSH este dependentă de instalaţie, deci exterior pompei, în unele lucrări
este notată cu
e
PSH , iar
p
PSH fiind dependentă de caracteristicile constructive
interioare ale pompei este notată cu
i
PSH .
Folosind aceste notaţii se obţine relaţia:

p d
v M
PSH PSH
g
p p
− =
ρ

. (3.349)
La limită, fenomenul de cavitaţie se produce atunci când în punctul M se atinge
presiunea critică – presiunea de vaporizare la temperatura de lucru, adică:
0 =
ρ

g
p p
v M
, (3.350)
sau:
0 = −
p d
PSH PSH . (3.351)
Pentru a avea siguranţa că fenomenul de cavitaţie nu se produce este necesar ca:
0 ≥
ρ

g
p p
v M
, (3.352)
adică:
0 ≥ −
p d
PSH PSH . (3.353)
Se observă că ambele sunt dependente de viteza în diverse puncte, deci de debitul care
se scurge prin instalaţie. Caracteristica ) (Q f PSH
d
= , depinzând numai de conducta de
aspiraţie şi de poziţia pompei în raport cu rezervorul de aspiraţie se poate obţine de către
proiectant. Deoarece debitul intervine la puterea a doua şi numai în termenul pierderilor de
sarcină în conducta de aspiraţie care poartă semnul minus, înseamnă că în esenţă are forma
unei parabole cu vârful în sus, deci descrescătoare. Caracteristica ) (Q f PSH
p
= este
furnizată de constructorul pompei şi obţinută de acesta în mod experimental pe o instalaţie
special construită. Pentru o abordare teoretică (evident aproximativă) trebuie calculate căderea
interioară de sarcină
i
h ∆ şi termenul cinetic
g
c
o
2
2
.
Se introduce coeficientul de cavitaţie al lui D. Thoma (notat şi cu σ):

p
H
PSH
= Th , (3.354)
în care

H este sarcina pompei (înălţimea de pompare) în regimul nominal (optim).
Ca rezultat al unor numeroase cercetări pentru acest coeficient s-a propus o relaţie de
forma [D.Ionescu]:

3 4
Th
s
n a ⋅ = . (3.355)
Pentru coeficientul de proporţionalitate sunt propuse următoarele valori:
• Thoma:
4
10 29 , 2

⋅ = a ;
• Stepanoff:
4
10 2 , 2

⋅ = a ;
• Escher –Wyss:
4
10 16 , 2

⋅ = a .
Alte cercetări au arătat că şi coeficientul a depinde de turaţia specifică, iar expresia
coeficientului Thoma devine:

H C
Q n 10
Th
3 4

|
|
¹
|

\
|
= , (3.356)
unde min] rot [ n este turaţia pompei, ] s m [
3
Q - debitul de lucru, iar C - coeficientul de
cavitaţie al lui Rudnev care are valorile 800 ... 600 = C pentru 80 ... 50 =
s
n şi
1000 ... 800 = C pentru 150 ... 80 =
s
n .
De asemenea, K. Rütschi recomandă formula (cit. în [Îndr.]):

3 3 4 4
10 5 , 7 Th
h Q
n η ⋅ ⋅ ⋅ =

(3.357)
pentru pompe centrifuge şi diagonale monoetajate cu simplu flux cu 100 ≤
q
n .
Se mai recomandă formulele experimentale obţinute de Wislicenus, Watson şi Karassik
(cit. în [Îndr]):
• pentru pompe centrifuge cu simplu flux:

3 4 4
10 2 , 12 Th
Q
n ⋅ ⋅ =

; (3.358)
• pentru pompe centrifuge cu dublu flux:

3 4 4
10 7 , 7 Th
Q
n ⋅ ⋅ =

. (3.359)
Figura 3.72. prezintă alura curbelor care descriu dependenţa de Q a valorilor
d
PSH
şi
p
PSH .


Cavitaţia apare atunci când o pompă funcţionează la debite mari, deci la sarcini de
refulare reduse, aşa cum se prezintă în figura 3.73. Curba sarcină funcţie de debit şi de
asemenea curba randament funcţie de debit prezintă o cădere bruscă.


Detectarea apariţiei fenomenului de cavitaţie se poate face după următoarele indicii:
• la ascultarea cu stetoscopul se aud ciupituri caracteristice (ca şi cum apa antrenată prin
rotorul pompei ar conţine nisip);
• vibraţia puternică a pompei;
• scăderea bruscă a sarcinii pompei, a debitului, a puterii, respectiv a randamentului pompei;
• apariţia unei spume de cavitaţie pe suprafaţa liberă a rezervorului de refulare (spumă
formată din bule minuscule de gaze care nu au avut timp să se redizolve).
Dacă se cunoaşte debitul instalaţiei, din curba de cavitaţie a pompei se poate determina
p
PSH . Pentru evitarea apariţiei fenomenului de cavitaţie trebuie ca
d
PSH să fie mai
mare decât valoarea
p
PSH (este recomandabil cu aproximativ 0,5 m). Din relaţia de
definiţie a
d
PSH se obţine:

d
CA
p
a v a
ga
PSH h
g
v
g
p p
H − ∑ − +
ρ

=
2
2
. (3.360)
Ţinând seama de condiţia de evitare a cavitaţiei rezultă:

Fig. 3.73. Curbele de sarcină şi de randament funcţie de debit şi evidenţierea apariţiei
cavitaţiei


Fig. 3.72. Dependenţa de debit a valorilor
d
PSH şi
p
PSH

p
CA
p
a v a
ga
PSH h
g
v
g
p p
H − ∑ − +
ρ


2
2
. (3.361)
Dacă pentru înălţimea geometrică de aspiraţie rezultă o valoare negativă aceasta se
interpretează ca o poziţionare a pompei deasupra rezervorului de aspiraţie, adică aşa-numitul
montaj înecat al pompei. Dacă pompa aspiră apă la saturaţie (de exemplu rezervorul unui
degazor) atunci montajul înecat este obligatoriu.
De asemenea, trebuie menţionat faptul că la pompe diagonale rapide şi la pompele
axiale, montajul cu contrapresiune pe aspiraţie este întotdeauna necesar ( 0 <
ga
H ).
3.10.2. Evitarea cavitaţiei
3.10.2.1. Măsuri constructive
Pentru scăderea
p
PSH , constructorilor de pompe li se recomandă câteva măsuri
constructive prezentate în cele ce urmează.
• Pentru acoperirea unui debit mai mare se preferă folosirea unei pompe centrifuge cu dublu
flux în locul uneia axiale, ceea ce permite trecerea de la o contrapresiune (montaj înecat ,
0 <
ga
H ) la o înălţime geometrică pozitivă pe aspiraţie.
• La rotoarele diagonale fără scut de acoperire şi la cele axiale este necesar să se scadă la
minimum posibil jocurile dintre pale şi carcasă (camera rotorului) pentru diminuarea cavitaţiei
de interstiţiu cauzată de vârtejurile care iau naştere la vârful paletelor. Efectele acestei
cavitaţii pot fi coroziuni ale vârfului paletelor rotorice.
• Prin realizarea unor palete profilate având bordul de atac rotunjit liniile de curent urmăresc
mai bine profilul paletelor, evitându-se vârtejurile.
• Toate suprafeţele pompelor se prelucrează cât mai bine, realizându-se o rugozitate mică
deoarece asperităţile pereţilor favorizează cavitaţia şi amplifică efectele distructive ale ei.
• Rotoarele pompelor care lucrează în medii în care apariţia cavitaţiei este favorizată (de
exemplu pompele de condensat şi pompele de alimentare a cazanelor de abur) trebuie să aibă
secţiuni mari de trecere, palele să fie dublu curbate, iar muchia de intrare să fie apropiată cât
se poate de mult de gura de aspiraţie a rotorului şi înclinată faţă de axa de rotaţie.
• La pompele care lucrează la turaţii foarte mari şi la cele pentru lichide fierbinţi se foloseşte
un inducer care este un anterotor mic, axial sau diagonal, care creează o mică creştere de
presiune la intrarea în rotor, suficientă pentru a îndepărta pericolul cavitaţiei.
3.10.2.2. Măsuri de proiectare a instalaţiei
Observând relaţia de mai sus se pot obţine unele concluzii prin analiza fiecărui termen.
• În primul rând se recomandă folosirea unei conducte de aspiraţie cu rezistenţe hidraulice
minime astfel încât pierderile de sarcină pe aceasta să fie cât mai mici, deci modulul de
rezistenţă hidraulică să fie cât mai mic. Modulul de rezistenţă cât mai mic se obţine în cel mai
simplu mod prin adoptarea unei lungimi cât mai mici a conductei de aspiraţie, deci pe cât se
poate ea să urmeze un traseu rectiliniu şi scurt. Astfel, ca recomandare generală, se caută
plasarea pompei la o altitudine cât mai mică.
• Deoarece pierderile de sarcină în conducte sunt proporţionale cu viteza la puterea a doua,
se recomandă folosirea unui diametru mai mare al conductei de aspiraţie faţă de cea de
refulare. În acest fel conducta de aspiraţie fiind de cele mai multe ori mai scurtă decât cea de
refulare, chiar la un diametru mai mare conduce la o investiţie mai mică. De asemenea, este
interzisă montarea unui robinet de reglare a debitului şi este de evitat includerea coturilor
scurte, lărgirilor şi îngustărilor de secţiune pe conducta de aspiraţie.
• Pentru protecţia pompelor se folosesc uneori filtre şi supape unisens la debutul conductei
de aspiraţie. Trebuie ca acestea să aibă rezistenţe hidraulice minime, deci sorbul să aibă un
diametru mai mare. O rezistenţă hidraulică mică la intrarea lichidului în sorbul de aspiraţie se
poate obţine prin realizarea unui confuzor, în figura 3.74 fiind arătate valorile recomandate
pentru configurarea acestuia. La proiectarea instalaţiei, se adoptă o viteză de curgere a apei pe
conducta de aspiraţie s m 5 , 1 .... 1 = v . Valori mai mici decât s m 8 , 0 nu sunt indicate din
cauza pericolului de apariţie a depunerilor şi coroziunii conductei.
• Cavitaţia este favorizată de perturbaţiile curgerii în zona aspiraţiei, de exemplu prin
formarea vârtejurilor în rezervorul de aspiraţie. Din acest motiv este necesar ca acesta să fie
proiectat astfel încât să împiedice formarea vârtejurilor. Astfel, se va avea grijă ca nivelul apei
în rezervor să fie suficient de mare, iar distanţa între sorbul unei pompe şi pereţii laterali,
fundul rezervorului sau sorbul altei pompe să nu fie prea mică. Valori recomandate ale acestor
distanţe sunt prezentate în figura 3.74.
• La pompele axiale se recomandă ca pe fundul bazinului să se monteze un con cu un profil
care să urmărească liniile de curent din zona de aspiraţie. Conul va fi prevăzut cu cel puţin o
nervură axială (fig. 3.74).

De asemenea, acelaşi efect o are montarea unor nervuri în confuzorul de intrare al
pompei, aşa cum se prezintă în figura 3.75.

• Pentru evitarea pătrunderii aerului în interiorul conductei de aspiraţie aceasta trebuie bine

Fig. 3.75. Nervuri în cruce:
1 – butuc; 2 – rotor; 3 – nervuri în cruce

Fig. 3.74. Sorbul unei pompe:
1 – con; 2 – nervură
etanşată la îmbinări. Ca urmare, la conductele de aspiraţie pozate subteran se recomandă să nu
se folosească flanşe ci numai îmbinări filetate (mufe filetate etc.).
• Dacă se alege o conductă de aspiraţie cu diametrul mai mare decât al gurii de aspiraţie a
pompei este necesară o piesă de trecere de la o secţiune mai mare la una mai mică mică
(confuzor). Acesta introduce o rezistenţă hidraulică în plus şi este necesar să se verifice
oportunitatea adoptării unui diametru mai mare al conductei de aspiraţie faţă de cel al
racordului de aspiraţie al pompei. Confuzorul se va realiza nesimetric aşa cum se prezintă în
figura 3.76.a. În cazul unei pozări orizontale a conductei nu se recomandă utilizarea unei piese
de legătură simetrice (fig. 3.76.b), din cauza formării unei pungi de aer la partea superioară.
Aceasta strangulează secţiunea de intrare şi deci măreşte viteza şi în consecinţă pierderile de
sarcină, putând chiar provoca întreruperea coloanei lichide.

• Conducta de aspiraţie trebuie să fie verticală şi cât mai scurtă, evident pe măsura
posibilităţilor. Dacă există porţiuni orizontale, acestea se vor monta cu o înclinare de cel puţin
2% pentru a evita formarea pungilor de aer.
În figura 3.77 sunt redate exemple de montare corectă şi greşită a conductelor de
aspiraţie orizontale.


Realizarea unei configuraţii a conductei de aspiraţie în sifon aşa cum se prezintă în
figura 3.78.a este total greşită. Se va căuta ca traseul conductei de aspiraţie să fie scurt, direct
şi cât se poate de rectiliniu, aşa cum se prezintă în figura 3.78.b.


a b
Fig. 3.78. Traseul ascendent orizontal al conductei de aspiraţie:
a – greşit; b - corect

a b
Fig. 3.77: Configuraţia conductei de aspiraţie orizontală:
a – greşit; b - corect

a. b.
Fig. 3.76. Forma şi montarea confuzorului la aspiraţia unei pompe:
a – corect; b - greşit

• Dacă nu poate fi evitată trecerea conductei de aspiraţie peste un punct mai înalt, se
introduce în punctul cel mai de sus un robinet pentru evacuarea aerului, dar numai dacă
pompa este montată înecat (nivelul rezervorului de aspiraţie este deasupra axului pompei).
• În cazul existenţei unui tronson orizontal de aspiraţie format dintr-o conductă de diametru
mai mare şi un cot urmat de o reducţie, nu se va realiza reducerea bruscă a secţiunii la intrarea
în cot prin folosirea unor flanşe corespunzătoare, dar la care s-au sudat conducte de diametre
diferite. Figura 3.79 prezintă montajul corect la care s-a folosit un confuzor asimetric montat
după cotul care a avut diametrul corespunzător cu cel al conductei de aspiraţie (preferabil cot
cu rază mare) şi montajul greşit la care cotul de diametru mai mic a fost montat la conducta de
diametru mai mare.

• Dacă într-o instalaţie în care s-a instalat o anumită pompă, după un timp se constată că nu
mai este satisfăcut necesarul de debit şi sarcină atunci când s-au modificat puţin parametrii
tehnologici ai fluidului antrenat (de exemplu o mică creştere a temperaturii), înseamnă că a
apărut o cavitaţie cel puţin incipientă. În acest caz se recomandă ca în amonte de pompa
principală să se adauge o pompă de dimensiuni mai mici (pentru siguranţă chiar % 100 2× )
care să realizeze debitul corespunzător şi o presiune mică, suficientă pentru a înlătura
pericolul cavitaţiei.

3.10.2.3. Măsuri de exploatare

Măsurile de exploatare urmăresc în principal ca instalaţia să funcţioneze cât mai
apropiat de parametrii de proiectare.
• De exemplu, scăderea nivelului apei în rezervorul de alimentare conduce la creşterea
înălţimii geometrice la aspiraţie existând pericolul apariţiei cavitaţiei.
• Pierderi de sarcină mari pe conducta de aspiraţie se pot datora unei deschideri parţiale a
unei armături (ventil sau vană) sau înfundării sorbului.
• S-a arătat mai înainte că sorbul poate fi prevăzut cu un filtru sau cu nervuri în cruce. Se
constată că acestea au un rol foarte important pentru protejarea pompei însă cu condiţia ca ele
să fie curate. Deci trebuie curăţate periodic şi îndepărtate materialele solide antrenate şi
blocate în sorb.

3.11. Funcţionarea în comun a sistemului pompă-reţea

3.11.1. Curbele caracteristice de exploatare ale pompelor hidrodinamice

Pentru studiul comportării unei pompe hidrodinamice care funcţionează într-o reţea

Fig. 3.79. Montajul corect în cazul trecerii de la o secţiune mai mică la una mai mare prin
folosirea unui confuzor
trebuie să se cunoască dependenţa dintre parametrii funcţionali ai pompei: debitul Q, sarcina
H , puterea absorbită
a
P , turaţia n şi randamentul η:
0 ) , , , , ( = η n P H Q f
a
. (3.362)
Reprezentarea grafică a acestei funcţii este caracteristica generală a pompei
hidrodinamice. Aceasta se poate face într-un plan în mai multe perechi de coordonate
carteziene. Astfel, se aleg două dintre variabile care au cea mai mare importanţă în studiul
respectiv, iar celelalte se consideră parametrii. Se obţine o funcţie parametrică de două
variabile, denumită caracteristica pompei, iar reprezentarea ei grafică poartă numele de curbă
caracteristică.
Se poate demonstra că sarcina unei pompe hidrodinamice variază în funcţie de debit şi
turaţie după o relaţie de forma:

2
3 2
2
1
2 ) , ( Q K nQ K n K n Q H − + = , (3.363)
în care
1
K ,
2
K şi
3
K sunt constanţi pentru o anumită pompă.
Comportarea pompei poate fi determinată pentru întregul domeniu de utilizare prin
reprezentarea curbelor caracteristice sarcină în funcţie de debit pentru turaţii constante.

Curbele caracteristice de funcţionare ale unei pompe sunt: ) (Q H , ) (Q P
a
, ) (Q η şi
) (Q PSH pentru o turaţie constantă. Ele constituie curbele caracteristice de exploatare ale
unei pompe hidrodinamice.
La o pompă dată, zona cu randamente bune este totuşi relativ mică. Pentru lărgirea
acestei zone se obişnuieşte să se strunjească rotoarele pompelor la diverse diametre
2
D , cee
ce conduce la modificarea curbelor caracteristice. Din acest motiv se obişnuieşte să se

Fig. 3.80. Curbele caracteristice de exploatare ale pompei CERNA 200-150-315 la
min rot 1450 = n
prezinte pe aceeaşi diagramă curbele caracteristice pentru o turaţie constantă şi mai multe
valori ale diametrului
2
D (Fig. 3.80)

3.11.2. Punct de funcţionare

Pompa realizează o anumită sarcină H, la un anumit debit Q, pentru o turaţie n la care
este antrenată. Caracteristica ) (Q f H = , poartă numele de caracteristică interioară, iar
caracteristica ) (Q H
r
ψ = , se numeşte caracteristică exterioară. La intersecţia celor două
caracteristici, se obţine punctul de funcţionare în comun. În cazul unei exploatări raţionale,
punctul de funcţionare trebuie să se găsească în zona randamentelor mari. În figura 3.81 este
arătată schema bloc a sistemului pompă-reţea şi modul de obţinere a punctului de funcţionare
prin intersecţia caracteristicii pompei cu caracteristica reţelei.

3.11.3. Reglarea punctului de funcţionare

Alegerea optimă din punct de vedere economic a punctului de funcţionare F va avea loc
atunci când acesta se găseşte în zona de randament maxim al pompei. Aceasta se poate face în
primul rând prin alegerea corespunzătoare a pompei. Dacă aceasta nu este posibil, se impune
reglarea punctului de funcţionare, ceea ce se poate face prin mai multe procedee. În esenţă,
metodele de reglare a punctului de funcţionare se pot împărţi în intervenţii asupra
caracteristicii reţelei (caracteristica exterioară a sistemului) şi intervenţii asupra caracteristicii
pompei (caracteristica interioară a sistemului).

3.11.3.1. Modificarea caracteristicii exterioare
3.11.3.1.1. Armătură de reglaj pe conducta de refulare

Cel mai simplu procedeu pentru reglarea punctului de funcţionare este modificarea
caracteristicii reţelei prin introducerea unui organ de reglaj al cărui coeficient de
rezistenţă locală se schimbă.
În figura 3.82 se observă glisarea punctului de funcţionare în sensul dorit. Astfel, prin
închiderea robinetului, caracteristica reţelei devine mai abruptă, iar punctul de funcţionare se
deplasează în zona unei sarcini mai mari şi unui debit mai mic. Procedeul este foarte simplu şi
ieftin din punct de vedere al investiţiei, dar neeconomic deoarece poate conduce la pierderi
energetice mari în cazul unor debite mari. Se aplică în instalaţiile mici cu pompe centrifugale
cu debite mici.

Fig. 3.81. Obţinerea punctului de funcţionare
După cum se cunoaşte, caracteristica reţelei are expresia:

2
Q M H H
st r
⋅ + = , (3.364)
sau:

2
) , , , ( Q d l M H H
st r
⋅ ζ λ + = (3.365)


Se poate observa că modulul de rezistenţă M , care reprezintă constanta reţelei poate fi
modificat prin schimbarea valorii coeficientului ζ .
Aceasta se poate face dacă pe reţea se montează un element cu rezistenţă hidraulică
variabilă cum ar fi un robinet de reglare, aşa cum se prezintă în figura 3.83. În cazul unui
robinet cu taler, h reprezintă ridicarea talerului
robinetului de pe scaun, iar d reprezintă
diametrul de intrare al robinetului.

În aceeaşi figură, este reprezentată
variaţia coeficientului de pierdere locală de
sarcină în robinet în funcţie de deschiderea
relativă d h .
Prin reglarea robinetului se schimbă
valoarea coeficientului de pierdere locală de
sarcină şi prin aceasta se poate schimba panta
caracteristicii reţelei, deci se poate modifica
poziţia punctului de funcţionare. Se pot obţine
astfel succesiv diferite puncte de funcţionare în
comun.


3.11.3.1.2. Reglarea prin derivarea
curentului (conductă de întoarcere – by-pass)
Pentru început se studiază cazul funcţionării unei singure pompe cu două reţele.
Utilizarea unei pompe pentru satisfacerea a doi consumatori este des utilizată în alimentări cu
apă, încălzire centralizată sau irigaţii. Se consideră cazul unei pompe hidrodinamice care
alimentează două rezervoare aflate la înălţimi diferite, sarcina pompei fiind mai mare decât

Fig. 3.82. Reglarea punctului de funcţionare cu ajutorul unui robinet pe conducta de
refulare


Fig. 3.83. Robinet de reglare şi
caracteristica lui
înălţimea rezervorului superior. Schema bloc a unei astfel de situaţii este prezentată în figura
3.84.

Semnificaţia elementelor din figura 3.84 este următoarea: RI – rezervor inferior; RS
I

rezervorul superior al reţelei I; RS
II
– rezervorul superior al reţelei II; P – pompă; Q
FI

debitul corespunzător punctului de funcţionare pentru reţeaua I; Q
FII
– debitul corespunzător
punctului de funcţionare pentru reţeaua II; Q
Fre
– debitul corespunzător punctului de
funcţionare pentru reţeaua echivalentă.
Pentru obţinerea punctului de funcţionare trebuie trasată caracteristica reţelei
echivalente pornind de la caracteristicile individuale ale fiecărei reţele în parte. Caracteristica
reţelei echivalente ) (Q H
re
ψ = se construieşte respectând considerentele:

rII rI re
H H H = = ; (3.366)

rII rI re
Q Q Q + = . (3.367)
Sarcinile celor două reţele vor fi egale, fiind legate în paralel la aceeaşi pompă.
În figura 3.85 este prezentat modul de obţinere a caracteristicii reţelei echivalente prin
însumarea absciselor punctelor aflate la aceeaşi sarcină şi apoi a punctului de funcţionare. Pe
figură, caracteristica echivalentă a pompei s-a obţinut prin scăderea din caracteristica reală a
pompei a caracteristicii conductei de aspiraţie (pierderile de sarcină pe ea) deoarece aceasta
este comună celor două reţele.
Din ecuaţia de continuitate rezultă că debitul corespunzător punctului de funcţionare din
reţeaua echivalentă, este egal cu suma debitelor din cele două reţele.
Dacă presiunea în punctul de ramificaţie este mai mică decât sarcina statică
2 st
H
atunci pompa nu alimentează rezervorul superior, iar rezervorul inferior este alimentat atât de
pompă cât şi de rezervorul superior.


Procedeul de reglare a punctului de funcţionare prin derivarea curentului constă în

Fig. 3.85. Obţinerea caracteristicii echivalente a două conducte în paralel

Fig. 3.84. Schema instalaţiei cu o pompă cuplată pe două reţele
montarea pe conducta de refulare având caracteristica ( ) Q f H
c
= a unei conducte de
întoarcere prevăzută cu un robinet care conduce lichidul înapoi în rezervorul de aspiraţie (fig.
3.86).


Prin deschiderea robinetului se pun în paralel două conducte cuplate la aceeaşi pompă.
Conducta de întoarcere (by-pass) nu are sarcină statică, iar caracteristica ei este ( ) Q f H
b
=
pentru o anumită poziţie a robinetului. Procedura de obţinere a caracteristicii echivalente este
similară cu cea din problema anterioară. Punctul de funcţionare se mută din punctul F în
punctul F
1
pe caracteristica comună ( ) Q f H
b c
=
+
, debitul vehiculat de pompă fiind suma
celor două debite vehiculate prin conducte:

b c F
Q Q Q + =
1
. (3.368)
Deci prin conducta principală se obţine un debit mai scăzut:

F c
Q Q < . (3.369)
Acest procedeu de reglare este recomandat la pompele diagonale şi axiale la care
caracteristica de putere funcţie de debit este scăzătoare, iar creşterea debitului pompat nu
supraîncarcă motorul de antrenare.
Reglarea prin conducta de întoarcere se foloseşte în următoarele cazuri:
• la pompele hidrodinamice cu rapiditate mare ale căror caracteristici de sarcină prezintă un
maxim, în scopul evitării funcţionării instabile când aceste pompe funcţionează cu sarcina
statică mare şi debit mic (de exemplu prin creşterea nivelului lichidului în rezervorul de
refulare);
• la pompele hidrodinamice cu rapiditate mică (pompe centrifugale) cu scopul evitării
supraîncălzirii lichidului pompat atunci când debitul reţelei este foarte mic.

3.11.3.1.3. Reglarea prin compensarea debitului

Aceasta se obţine prin prin modificarea caracteristicii reţelei, modificând sarcina statică a
acesteia. Aceasta se obţine prin folosirea unui acumulator hidraulic şi funcţionarea cu
intermitenţă a pompei hidrodinamice. Acumulatorul, montat pe conducta de refulare, are rolul
de a compensa diferenţa dintre debitul cerut de reţea şi cel furnizat de turbopompă.

Fig. 3.86. Reglarea punctului de funcţionare prin derivarea curentului

Variaţia nivelului lichidului în rezervor înseamnă o modificare a sarcinii statice a reţelei.
Rezervorul de tip hidrofor conţine apă aflată sub presiunea unei perne de aer. La acest
rezervor sunt conectate atât pompa cât şi reţeaua care se alimentează. Dacă debitul cerut de
reţea este mai mic decât cel dat de pompă, o parte din apă se acumulează, conducând la
creşterea nivelului şi a presiunii pernei de aer şi ca o consecinţă, deplasarea punctului de
funcţionare spre F
d
. În momentul atingerii nivelului maxim, presiunea este maximă, iar
presostatul comandă declanşarea pompei. În continuare reţeaua consumă apa din rezervor
până când se atinge nivelul minim şi presiunea scade la
a
p , moment în care pompa este
reanclanşată. Durata dintre două anclanşări succesive este de fapt perioada de funcţionare a
instalaţiei.
În timpul funcţionării aerul aflat sub presiune se dizolvă în apă. Este deci necesar să se
injecteze aer cu ajutorul unui compresor. Pentru evitarea acestui fenomen se foloseşte o
membrană de cauciuc separatoare.
Pentru determinarea volumului rezervorului se consideră o transformare izotermă a
aerului din rezervor între momentele anclanşării şi declanşării:

d d a a
V p V p ⋅ = ⋅ , (3.370)
în care indicii a şi d reprezintă punctul de anclanşare şi respectiv declanşare. Volumul util al
hidroforului este:
( )
d
a d a
d
a
a d a u
p
p p V
p
p
V V V V
1
1 ⋅ − ⋅ =
|
|
¹
|

\
|
− ⋅ = − = . (3.371)
Dacă se foloseşte presiunea manometrică, folosind aceleaşi notaţii, se obţine:
( )
at d
a d a u
p p
p p V V
+
⋅ − ⋅ =
1
. (3.372)

Fig. 3.87. Reglarea pompelor hidrodinamice prin compensarea debitului


Volumul total al rezervorului trebuie să fie mai mare decât
1
V . Se recomandă ca voumul
minim de apă să fie de 30% din volumul total al rezervorului. Se obţine relaţia:

at d
a d
T u
p p
p p
V V
+

⋅ ⋅ = 7 , 0 , (3.373)
din care rezultă volumul total:

a d
at d
u T
p p
p p
V V

+
⋅ ⋅ = 429 , 1 . (3.374)
Volumul total este cu atât mai mare cu cât este mai mic jocul de presiuni şi cu cât este
mai mare presiunea de declanşare. Grosimea pereţilor hidroforului limitează aceste presiuni.
Cu ajutorul nomogramei din figura 3.88 se poate determina volumul total al unui
hidrofor.

3.11.3.2. Modificarea caracteristicii interioare
3.11.3.2.1. Modificarea diametrului

O altă categorie de procedee de reglare vizează reglarea caracteristicii pompei.
Procedeele practice de reglare pot fi grupate în două categorii: procedee de reglare
permanentă şi procedee de reglare temporară. Astfel, deşi pompele centrifuge se construiesc
în serie şi există numeroase tipuri constructive cu parametri de lucru destul de diversificaţi,
este posibil ca de multe ori să nu se găsească pentru o reţea tipul de pompă potrivit. În aceste
cazuri se pot corecta parametrii de lucru ai maşinii cu unul din procedeele de reglare
permanentă.
Astfel, un prim procedeu de reglare permanentă este modificarea diametrului rotorului.
Ecuaţiile de similitudine ale turbopompelor stabilesc modul de variaţie a debitului, sarcinii şi

Fig. 3.88. Nomogramă pentru determinarea volumului unui hidrofor
puterii în funcţie de diametrul discului D
2
. Totuşi, acest procedeu are dezavantajul de a
conduce la o oarecare micşorare a randamentului volumic al pompei deoarece prin strunjirea
rotorului creşte spaţiul dintre rotor şi carcasă.

3.11.3.2.2. Modificarea paletajului

Un procedeu de reglare temporară constă din modificarea paletajului. Astfel, la
pompele axiale se poate modifica unghiul de incidenţă al paletelor şi prin aceasta se schmbă
caracteristica maşinii. Procedeul este mai simplu de aplicat prin oprirea pompei, desfacerea
unor şuruburi, modificarea poziţiei paletelor, apoi strângerea şuruburilor. Totuşi, există soluţii
constructive de pompe axiale având paletele mobile şi reglabile în timpul funcţionării.
Procedeul acesta de reglare însă este mai scump şi scade fiabilitatea sistemului.

3.11.3.2.3. Reglarea turaţiei

Un procedeu de reglare foarte bun care se poate aplica cu uşurinţă în timpul funcţionării
este modificarea turaţiei pompei cu ajutorul unor convertoare electronice. Se pot folosi şi
reostate, dar procedeul este total neeconomic. Procedeul folosind instalaţii de convertoare s-a
aplicat pentru pompe de dimensiuni mari, în sisteme de irigaţii şi alimentări cu apă. Prin
scăderea permanentă a preţului dispozitivelor electronice, concomitent cu creşterea preţului
energiei, acest procedeu a devenit economic pentru debite şi puteri din ce în ce mai mici.
Această posibilitate de modificare a punctului de funcţionare este ilustrată în figura 44.

Prin creşterea turaţiei de la n
1
până la n
4
punctele de funcţionare se modifică de la F
1

până la F
4
, schimbându-se în mod corespunzător debitele.
Orice pompă este proiectată pentru regimul nominal, pentru care şi randamentul este
maxim. În acest caz unghiurile sub care intră fluidul în rotor şi iese din rotor sunt optime.
Triunghiurile de viteze la intrarea în rotor şi ieşirea din rotor au o anumită formă. Modificarea
turaţiei faţă de turaţia nominală conduce la modificarea valorii vitezelor absolute. Unghiul de
aşezare al paletelor pe rotor însă nu se modifică, ceea ce conduce la modificarea pierderilor
energetice de tipul celor locale datorate schimbării direcţiei de curgere. Astfel, la turaţii
diferite faţă de turaţia nominală randamentul va avea scăderi, uneori semnificative. Totuşi,
acest procedeu de reglare este cu mult mai economic decât procedeul de reglare cu robinet pe
conducta de refulare sau prin conductă de derivaţie. În comparaţie cu procedeele de reglare a

Fig. 3.89. Reglarea punctului de funcţionare prin modificarea turaţiei pompei
maşinii prezentate mai sus este considerat a fi superior prin costuri de exploatare mai reduse
şi, deloc neglijabil prin comoditatea de realizare a soluţiei constructive. Investiţia este în
general mai mare, dar se recuperează în toate cazurile în care sunt necesare modificări
frecvente ale debitului cerut de instalaţie.
3.11.3.3. Cuplarea pompelor centrifugale
3.11.3.3.1. Cuplarea pompelor în serie
Două pompe legate în serie, o singură reţea

În cazul în care caracteristica pompei nu intersectează caracteristica reţelei, neexistând
punct de funcţionare, pompa dată nu este capabilă să debiteze lichid în reţea. Această situaţie
este redată în figura 3.90, în care sarcina statică a reţelei este mai mare decât sarcina maximă
a pompei date.

Pentru rezolvarea problemei există două soluţii: alegerea unei late pompe mai mari (deci
investiţie mai mare) sau să recurgem la legarea a două pompe în serie.
Pentru cazul general, se prezintă legarea în serie a două pompe diferite.
Schema bloc a unui astfel de montaj, este prezentată în figura 3.91.
Semnificaţia elementelor din figură este următoarea: RI – rezervor inferior; RS –
rezervor superior; P
I
;P
II
– pompe legate în serie; Q
F
– debitul corespunzător punctului de
funcţionare.


Modul de obţinere al caracteristicii cuplajului serie, este redat în figura 3.92.
În vederea determinării punctului de funcţionare, se construieşte caracteristica
cuplajului în serie ) (Q f H
s
= pe baza caracteristicilor celor două pompe folosind relaţiile:
H
sc
= H
Ic
+ H
IIc
; (3.375)
Q
sc
= Q
Ic
= Q
IIc
= Q
c
. (3.376)

Pentru figura 3.92, semnificaţia notaţiilor este următoarea: H
I
– sarcina pompei I; H
II


Fig. 3.91. Schema montajului a două pompe în serie

Fig. 3.90. Ilustrarea situaţiei în care o pompă nu poate să debiteze lichid într-o reţea dată
sarcina pompei II; H
s
– sarcina cuplajului serie; H
Ic
– sarcina pompei I la un debit curent Q
c
;
H
Iic
– sarcina pompei II la un debit curent Q
c
; H
sc
– sarcina cuplajului serie la un debit curent
Q
c.

Pentru a obţine sarcina cuplajului în serie, pe ordonata corespunzătoare unui
anumit debit, se face însumarea sarcinilor celor două sau mai multe pompe.


Pentru a exista posibilitatea cuplării în serie a pompelor, acestea trebuie să
îndeplinească condiţia necesară de compatibilitate. În figura 3.93 este ilustrată sugestiv
condiţia de compatibilitate la legarea în serie a pompelor.

La legarea în serie a două pompe diferite, debitele celor două pompe la sarcină
zero, trebuie să fie egale sau apropiate.

2.6.3.1. Legarea în serie a două pompe identice
În toate cazurile când există posibilitatea, se recomandă legarea în serie a două sau mai
multe pompe identice. Acest lucru conduce la funcţionarea cu randament corespunzător a
ansamblului de pompe. O astfel de situaţie pentru două pompe este prezentată în figura 3.94.

Fig. 3.93. Ilustrarea condiţiei de compatibilitate a două pompe pentru a putea fi legate în
serie

Fig. 3.92. Obţinerea caracteristicii echivalente a sistemului de două pompe legate în serie

Semnificaţia notaţiilor din figura 3.94 este următoarea: H
r
– sarcina reţelei; H
s

sarcina cuplajului serie; H
I
;H
II
– sarcinile pompelor; H
Ic
– sarcina curentă a pompei I; H
IIc

sarcina curentă a pompei II; H
sc
– sarcina curentă a cuplajului serie; H
g
– sarcina geometrică a
reţelei; H
F
– sarcina corespunzătoare punctului de funcţionare; Q
sc
– debitul curent al
cuplajului serie; Q
Ic
;Q
IIc
– debitele curente ale celor două pompe; Q
F
– debitul corespunzător
punctului de funcţionare.
Caracteristica cuplajului serie se obţine pe baza relaţiilor:
H
sc
= H
Ic
+ H
IIc
; (3.377)
Q
sc
= Q
Ic
= Q
IIc
= Q
c
. (3.378)
Pentru obţinerea caracteristicii de sarcină a cuplajului serie se trasează linii ajutătoare
paralele cu ordonata, urmând ca pe aceste linii să se adune sarcinile celor două pompe.
După cum se poate observa, prin ambele pompe trece acelaşi debit.

3.11.3.3.2. Cuplarea pompelor în paralel

Dacă debitul de funcţionare Q
F
rezultat din intersecţia caracteristicilor ) (Q f H = şi
) (Q H
r
ψ = , este prea mic şi dacă panta caracteristicii reţelei este mică (caracteristică de
reţea lent crescătoare - plată), vom putea mări debitul prin reţea folosind cuplarea a două sau
mai multe pompe în paralel.
Schema bloc în cazul cuplării a două pompe în paralel este prezentată în figura 3.95.



Fig. 3.94. Caracteristica echivalentă a două pompe identice legate în serie

Fig. 3.95. Schema cuplării a două pompe în paralel
Semnificaţia notaţiilor din figura 3.95 este următoarea: RI – rezervor inferior; RS –
rezervor superior; P
I
;P
II
– pompe legate în paralel; Q
F
– debitul de funcţionare; Q
I
– debitul
prin pompa I; Q
II
- debitul prin pompa II.
Modul în care se determină caracteristica cuplajului la legarea în paralel a pompelor,
este prezentat în figura 3.96.

Pentru figura 3.96 semnificaţia notaţiilor este următoarea: H
p
– sarcina cuplajului în
paralel a pompelor, în funcţie de debit; H
I
- sarcina pompei I, în funcţie de debit; H
II
– sarcina
pompei II, în funcţie de debit; H
r
– sarcina reţelei în funcţie de debit; H
Ic
; H
IIc
– sarcinile
curente ale pompelor într-un punct curent C; H
pc
– sarcina cuplajului paralel într-un punct
curent C; Q
pc
- debitul cuplajului paralel într-un punct curent C; Q
Ic
; Q
IIc
– debitele curente ale
pompelor într-un punct curent C.
La o sarcină curentă H
c
se va însuma debitul curent al primei pompe Q
Ic
cu debitul
curent al celei de a doua pompe Q
IIc
rezultând debitul echivalent curent al cuplajului Q
pc
.
Relaţiile pentru obţinerea caracteristicii cuplajului paralel sunt:
H
pc
= H
Ic
= H
IIc
= H
c
; (3.379)
Q
pc
= Q
Ic
+ Q
IIc
. (3.380)
Punctul de funcţionare va fi dat de intersecţia dintre caracteristica reţelei H
r
= ψ(Q) şi
caracteristica echivalentă a cuplajului H
p
= f(Q).
La legarea în paralel a două pompe trebuie avută în vedere compatibilitatea la
funcţionarea în comun. În figura 3.97 poate fi urmărită compatibilitatea legării în paralel a
două pompe diferite.

La legarea în paralel a pompelor diferite, trebuie ca sarcinile pompelor la debit
zero să fie egale sau apropiate.




Fig. 3.97. Ilustrarea condiţiei de compatibilitate a două pompe pentru a putea fi legate în
paralel

Fig. 3.96. Obţinerea caracteristicii echivalente sistemului format din două pompe cuplate
în paralel
2.6.4.1. Legarea în paralel a două pompe identice

În toate situaţiile în care nu este îndeplinită condiţia de mai sus se recomandă legarea în
paralel a două sau mai multe pompe identice.
Schema bloc în cazul legării în paralel a două pompe identice poate fi urmărită în figura
3.98.


Semnificaţia elementelor din figura 3.98 este următoarea: RI – rezervor inferior; RS –
rezervor superior; P
I
; P
II
– pompe legate în paralel.
Modul de trasare a caracteristicii cuplajului paralel poate fi urmărit în figura 3.99.


Semnificaţia notaţiilor din figură este următoarea: H
p
– sarcina cuplajului paralel; H
I
;H
II
– caracteristicile de sarcină în funcţie de debit alepompelor; H
p
– sarcina cuplajului în paralel
a pompelor, în funcţie de debit; H
r
– sarcina reţelei în funcţie de debit; H
Ic
;H
IIc
– sarcinile
curente ale pompelor într-un punct curent C; H
pc
– sarcina cuplajului paralel într-un punct
curent C; H
F
– sarcina pompelor corespunzătoare puntului de funcţionare; Q
pc
- debitul
cuplajului paralel într-un punct curent C; Q
Ic
;Q
IIc
– debitele curente ale pompelor într-un
punct curent C; Q
F
– debitul de funcţionare al cuplajului.

Fig. 3.99. Obţinerea caracteristicii echivalente a sistemului format din două pompe
identice cuplate în paralel

Fig. 3.98. Schema bloc în cazul legării în paralel a două pompe identice
Caracteristica cuplajului paralel H
p
=f(Q) pentru două pompe identice se obţine practic
prin dublarea abscisei Q la aceeaşi ordonată H. Astfel, un punct curent C de pe caracteristica
cuplajului paralel se obţine utilizând relaţiile:
H
pc
= H
Ic
=H
IIc
=H
c
; (3.380)
Q
pc
= Q
Ic
+Q
IIc
. (3.381)
La intersecţia dintre caracteristica cuplajului paralel H
p
=f(Q) şi caracteristica reţelei H
r
= ψ(Q) se obţine punctul de funcţionare F, căruia îi corespunde o sarcină H
F
şi un debit Q
F
.
Fiecare pompă lucrează la o sarcină H
F
şi un debit
2
F
Q
Q = .

3.11.4. Aplicaţii
3.11.4.1. Punct de funcţionare al unei pompe cu o reţea
O pompă PCN 65-160 debitează pe o reţea formată dintr-o conductă de aspiraţie şi una
de refulare din material plastic, ambele având diametrele mm 65 = d , rugozitatea absolută
mm 05 , 0 = k şi lungimea totală = l 12m. Suma coeficienţilor de rezistenţă locală este

= ζ 15, cu robinetul de pe conducta de refulare complet deschis. Necesarul de debit este
de 30 m
3
/h. Rezervorul de aspiraţie este plasat cu 2m mai sus decât cel de refulare.
Se cere să se determine punctul de funcţionare al pompei care debitează pe această reţea
şi puterea de antrenare.

Rezolvare
Înălţimea statică a reţelei este m 2 − =
st
H
În primul rând este necesar să se determine modulul de rezistenţă hidraulică al reţelei.
Coeficientul pierderilor liniare de sarcină se determină în funcţie de regimul de curgere şi de
rugozitatea relativă:

4
10 8

⋅ ≅ =
d
k
k
r
. (3.382)
Pentru determinarea regimului de curgere se pot adopta valori aproximative pentru
viteză de s m 2 şi pentru viscozitatea cinematică a apei s m 10
2 6 −
= ν . Se obţine numărul
Reynolds:

5
10 3 , 1 Re ⋅ ≅
ν

=
d v
. (3.383)
Regimul de curgere este de tranziţie. Din diagrama Colebrook rezultă 0215 , 0 = λ .
Folosind formula lui Wood se obţin succesiv:
0191 , 0 53 , 0 094 , 0
225 , 0
= ⋅ + ⋅ =
r r
k k a ; (3.384)

Fig. 3.100. Schema instalaţiei
754 , 3 88
44 , 0
= ⋅ =
r
k b ; (3.385)
6199 , 0 62 , 1
134 , 0
= ⋅ =
r
k c ; (3.386)
0216 , 0 Re = ⋅ + = λ
−c
b a . (3.387)
Cu această valoare se poate calcula modulul de rezistenţă hidraulică:
4 2 4 2
065 , 0 81 , 9
8
7 , 15
065 , 0
10
0216 , 0
8
⋅ ⋅ π
⋅ |
¹
|

\
|
+ ⋅ =
⋅ ⋅ π

|
¹
|

\
|

ζ + ⋅ λ =
d g d
l
M . (3.388)
Se obţine:

2 5 3 2 5 4
h m 10 8 , 6 s m 10 805 , 8 ⋅ ⋅ = ⋅ ⋅ =
− − −
M . (3.389)
Caracteristica reţelei este:
m] [ 10 8 , 6 2
2 3
Q H
R
⋅ ⋅ + − =

. (3.390)
Dând mai multe valori debitului de obţin punctele prin care se va trasa caracteristica
reţelei:
] h m [
3
Q
20 25 30 35 40
R
H [m]
0,72 2,25 4,12 6,33 8,88
La cele trei valori ale turaţiei se obţin cele trei puncte de funcţionare:
1200 rot/min 1450 rot/min 1600 rot/min
] h m [
3
F
Q
28,5 33,5 37
F
H [m]
3,7 5,6 7,0
[%]
F
η
62 63,5 64
Puterea absorbită se obţine din relaţia:

η
⋅ ⋅ ⋅ ρ
=
F F
a
H Q g
P . (3.391)




Fig. 3.101. Diagramele caracteristice de exploatare ale pompei
PCN 65-160 la trei valori ale turaţiei şi obţinerea punctului de funcţionare când alimentează
reţeaua din problemă
Se obţin valorile:
1200 rot/min 1450 rot/min 1600 rot/min
] W [
a
P
464 805 1103

Valorile sunt foarte diferite. În timp ce debitul creşte cu 30%, puterea de antrenare
creşte cu 137%.
Pentru acoperirea debitului cerut de 30 m
3
/h se poate alege soluţia cu pompa antrenată
la 1450 rot/min şi manevrarea robinetului de pe conducta de refulare. Pentru un reglaj într-o
plajă mai mare a debitului este recomandată folosirea unui reglaj al debitului prin modificarea
turaţiei.

3.11.4.2. Studiul energetic şi cavitaţional al unei instalaţii de pompare

O pompă CERNA 200-150-315 cu n=1450 rot/min este montată într-o instalaţie formată
dintr-o conductă de aspiraţie şi una de refulare prin care se vehiculează apă cu temperatura de
20
o
C. Pompa poate fi dotată cu trei variante de rotoare având diametrele exterioare de 339
mm, 318 mm şi 308 mm. Caracteristicile de exploatare sunt prezentate în figura 3.103.
Modulul de rezistenţă al conductei de aspiraţie este
2 5 5
h m 10 ⋅ =
− −
a
M , iar cel al conductei
de refulare
2 5 5
h m 10 16 , 6 ⋅ ⋅ =
− −
r
M . Pompa este situată cu m 5 , 0
,
=
a g
H deasupra
planului suprafeţei libere a apei din rezervorul de aspiraţie, iar planul suprafeţei libere a apei
din rezervorul de refulare este cu m 7 = =
st g
H H deasupra aceluiaşi nivel de referinţă.
Presiunea atmosferică este mmHg 710 =
at
p .
Să se studieze din punct de vedere energetic şi cavitaţional acest montaj, ştiind că
accidental este posibil ca temperatura apei să crească la C 30° .



Rezolvare
Pentru început se determină caracteristica reţelei:

2
Q M H H
st R
⋅ + = . (3.392)
Conducta de aspiraţie fiind legată în serie cu cea de refulare, modulul de rezistenţă
hidraulică echivalent se obţine prin însumarea celor două module de rezistenţă hidraulică:

2 5 5
h m 10 16 , 7 ⋅ ⋅ = + =
− −
r a
M M M . (3.393)
Caracteristica reţelei devine:

Fig. 3.102. Schema instalaţiei
m] [ 10 16 , 6 7
2 5
Q H
R
⋅ ⋅ + =

. (3.394)
Dând valori debitului, se obţin punctele pentru trasarea, pe aceeaşi diagramă, a
caracteristicii reţelei:

] h m [
3
Q
300 350 400 450 500
R
H [m] 13,44 15,771 18,46 21,50 24,90

Rezultă următoarele mărimi energetice pentru cele trei puncte de funcţionare
corespunzătoare celor trei diametre:

Φ
[m]
F
H
] h m [
3
F
Q
] kW [
, F a
P
[%]
F
η ] m [
F
PSH
330 25 504 42,5 82,3 6,8
318 22,5 475 36,8 82,1 6,5
308 21,4 454 32,5 82 6,4

Din punct de vedere al randamentului, cele trei cazuri sunt foarte apropiate. Pompa cu
diametrul cel mai mare va avea un debit mai mare, dar şi o sarcină mai mare, ceea ce va
conduce la o putere absorbită semnificativ mai mare.
Presiunea atmosferică a locului este:
bar 0,94657 Pa 94657 32 , 133 710 = = ⋅ =
at
p . (3.395)
Presiunile de vaporizare şi densităţile se obţin cu ajutorul relaţiilor din anexe.
Rezultă:
] C [° t
] m kg [
3
ρ
[bar]
v
p
20 998,3 0,0233
30 995,7 0,0424

Înălţimea geometrică la aspiraţie trebuie să satisfacă următoarea inegalitate:

F F a
v at
ga
PSH Q M
g
p p
H − ⋅ −
⋅ ρ

≤ . (3.396)
Se obţin următoarele rezultate limită pentru înălţimea geometrică la aspiraţie în cele
două cazuri ale temperaturii apei:

2
D [mm] 330 318 308
20
o
C 0,0785 0,6625 0,9575
30
o
C -0,0836 0,50035 0,7954

Înălţimea geometrică la aspiraţie reală este m 5 , 0
,
=
a g
H . Se observă că pentru
regimul normal de funcţionare la 20
o
C numai pompele cu diametrele de 318 mm şi 308 mm
satisfac această condiţie.
În cazul în care temperatura creşte accidental la 30
o
C, pompa cu diametrul de 318 mm
conduce la o valoare limită a înălţimii geometrice la aspiraţie. În final, se constată că numai
pompa dotată cu diametrul exterior de 308 mm satisface condiţia de a nu exista riscul de
intrare în cavitaţie.


3.11.4.3. Calculul de proiectare a înălţimii geometrice la aspiraţie
Pompa din aplicaţia precedentă în varianta cu diametrul D
2
=330 mm, este folosită
pentru a ridica apa dintr-un bazin de aspiraţie într-unul de refulare, diferenţa de nivel între
planele suprafeţelor apei fiind de 15m. Presiunea atmosferică şi temperatura apei sunt
aceleaşi. Conductele au modulele de rezistenţă hidraulică:
2 5 5
h m 10 3 ⋅ ⋅ =
− −
a
M şi
2 5 5
h m 10 6 ⋅ ⋅ =
− −
r
M . Schema generală a instalaţiei este aceeaşi. Se cere să se
determine poziţia pompei faţă de suprafaţa liberă a apei din rezervorul de aspiraţie.
Rezolvare
Modulul de rezistenţă hidraulică al reţelei formată din cele două conducte legate în serie
se obţine prin însumarea celor două module:
2 -5 5
h m 10 9 ⋅ ⋅ =

M .
Caracteristica reţelei va trece prin următoarele puncte:

Fig. 3.103. Diagramele caracteristice de exploatare ale pompei
CERNA 200-150-315 cu n=1450 rot/min la trei valori ale diametrului
2
D şi punctele de
funcţionare corespunzătoare când alimentează reţeaua din problemă
] h m [
3
Q
200 250 300 350 400 450 500
R
H [m] 18,6 20,6 23,1 26,0 29,4 33,2 37,5

Obţinerea punctului de funcţionare este prezentată în figura 3.104.
Punctul de funcţionare este caracterizat prin următoarele mărimi:
h m 406
3
=
F
Q ; m 8 , 29 =
F
H ; m 6 , 5 =
p
PSH . (3.397)
Înălţimea geometrică la aspiraţie trebuie să satisfacă următoarea condiţie:

p a
v at
ga
PSH Q M
g
p p
H − ⋅ −
⋅ ρ


2
. (3.398)
Se obţine:

( )
m 13 , 1 6 , 5 406 10 3
81 , 9 3 , 998
10 0233 , 0 9457 , 0
2 5
5
− = − ⋅ ⋅ −

⋅ −


ga
H . (3.399)


Deci aspiraţia pompei va trebui plasată cu cel puţin 1,2 m sub nivelul suprafeţei libere a
apei din rezervorul de aspiraţie.
Figura 3.105 prezintă schema configuraţiei reale a reţelei.

Fig. 3.104. Obţinerea punctului de funcţionare, a puterii şi NPSH pentru instalaţia din
problemă

3.11.4.4. Presiunea minimă în rezervorul de aspirţie

O pompă TERMA 80-22 cu diametrul rotorului de 160 mm şi turaţia de 1480 rot/min
aspiră apa dintr-un rezervor, o vehiculează printr-o instalaţie, fiind reîntoarsă în rezervor.
Modulul de rezistenţă hidraulică al reţelei este
2 5 5
s m 10 4 ⋅ ⋅ =

M , iar al conductei de
aspiraţie
2 5 5
s m 10 ⋅ =

a
M . Se consideră că apa din rezervor are temperatura de 90
o
C, iar
presiunea atmosferică este de 710 mmHg. Să se determine:
a. caracteristica de randament a pompei în funcţie de debit;
b. presiunea absolută minimă astfel încât să se înlăture pericolul apariţiei cavitaţiei.
Caracteristicile pompei sunt următoarele:
] h m [
3
Q
0 2,5 5,0 7,5 10,0 12,5 15,0 17,5
m] [
P
H 7,8 7,83 7,65 7,4 6,9 6,3 5,5 4,5
] kW [
a
P 0,27 0,34 0,4 0,45 0,51 0,55 0,6 0,63
NPSH [m] 1,4 1,4 1,4 1,4 1,4 1,4 1,4 1,65

Rezolvare
a. Pentru determinarea caracteristicii de randament este nevoie să se calculeze mai întâi
puterea utilă cu relaţia:
] W [ H Q g P
u
⋅ ⋅ ⋅ ρ = , (3.400)
aplicată pentru fiecare punct din tabelul de mai sus. Densitatea apei la 90
o
C se determină
folosind polinomul de interpolare dat de relaţiile (7.3)...(7.6). Se obţine:
3
m kg 53 , 965 = ρ .
Randamentul se calculează cu relaţia de definiţie:

a
u
P
P
= η . (3.401)
Rezultatele sunt prezentate în tabelul următor.
] h m [
3
Q
0 2,5 5,0 7,5 10,0 12,5 15,0 17,5
] kW [
u
P 0 0,051 0,101 0,146 0,182 0,207 0,217 0,207

Fig. 3.105. Schema instalaţiei
[%] η 0 15,1 25,2 32,5 35,6 37,7 36,2 32,9

b. Pentru un obţinerea unui rezultat acoperitor în ceea ce priveşte riscul de apariţie a
cavitaţiei se consideră că temperatura pe conductele de tur şi retur este aceeaşi, de 90
o
C.
Deoarece aspiraţia şi refularea se fac din acelaşi rezervor, chiar dacă există o diferenţă
de nivel între aspiraţie şi refulare, se poate considera că înălţimea statică este nulă:
0 =
st
H . (3.402)


Caracteristica conductei are forma:

2 5 2
10 4 Q Q M H
c
⋅ ⋅ = ⋅ = . (3.403)
Se are în vedere că debitul dat în m
3
/h trebuie transformat în m
3
/s. Se obţin rezultatele:
] h m [
3
Q
0 2,5 5,0 7,5 10,0 12,5 15,0 17,5
m] [
C
H 0 0,193 0,77 1,74 3,09 4,82 6,94 9,45

Reprezentarea grafică pentru obţinerea punctului de funcţionare este prezentată în figura
3.107.


0.0
5.0
10.0
15.0
20.0
25.0
30.0
35.0
40.0
0.0 2.5 5.0 7.5 10.0 12.5 15.0 17.5
Q[m^3/h]
R
a
n
d
a
m
e
n
t
u
l

p
o
m
p
e
i

[
%
]

Fig. 3.106. Caracteristica de randament a pompei

Punctul de funcţionare este definit prin: s m 76 , 13
3
=
F
Q , m 9 , 5 =
F
H . Pentru
obţinerea NPSH în punctul de funcţionare nu mai este nevoie de o reprentare grafică,
rezultând din tabel m 4 , 1 =
F
PSH .
Înălţimea geometrică la aspiraţie trebuie să satisfacă inegalitatea:

F a
v at m
ga
PSH Q M
g
p p p
H − ⋅ −
⋅ ρ
− +

2
. (3.404)
Presiunea de vaporizare la temperatura de 90
o
C se determină cu ajutorul polinomului de
interpolare (7.1) rezultând: bar 7013 , 0 =
v
p .
Aşa cum s-a menţionat mai sus, înălţimea statică se consideră nulă. Din aceleaşi
considerente, se va aproxima şi 0 =
ga
H .
Din inegalitatea (3.404) rezultă:
( )
v at F F a m
p p PSH Q M g p + − + ⋅ ⋅ ⋅ ρ ≥
2
. (3.405)
Înlocuind, rezultă succesiv:

5
2
5
10 703 , 0 32 , 133 710 4 , 1
3600
76 , 13
10 81 , 9 5 , 965 ⋅ + ⋅ −
(
(
¸
(

¸

+
|
¹
|

\
|
⋅ ⋅ ⋅ ≥
m
p ; (3.406)
Pa 2571 ≥
m
p . (3.407)
Deci presiunea minimă a pernei de gaz din rezervor va trebui să fie mai mare de 0,026
bar.
Un efect echivalent se obţine prin montarea pompei la un nivel aflat cu cel puţin 3 m
sub nivelul suprafeţei libere a apei din rezervor.
3.11.4.5. Cuplarea pompelor în paralel
seminar
3.11.4.6. O pompă funcţionând pe o reţea formată din două conducte legate în paralel
Seminar
0.0
1.0
2.0
3.0
4.0
5.0
6.0
7.0
8.0
9.0
10.0
0.0 2.5 5.0 7.5 10.0 12.5 15.0 17.5
Q[m^3/h]
H
[
m
]
Hp(Q)
Hc


Fig. 3.107. Punctul de funcţionare al sistemului
3.12. Întreţinerea şi exploatarea pompelor

3.12.1. Pregătirea pentru pornire

• Verificarea sensului de rotaţie:
o cu pompa decuplată
o o pornire foarte scurta
Dacă sensul de rotaţie nu este cel corect, la motoarele de curent continuu se inversează
legăturile la bornele motorului de antrenare, iar la motoarele de curent alternativ trifazat se
inversează legăturile la două borne.
• Se roteşte cu mâna în ambele sensuri pentru a verifica un eventual blocaj
• Se verifică sistemul de ungere
• La pompele centrifuge se umple conducta de aspiraţie şi pompa.
o Dacă pe conducta de refulare se află un robinet închis trebuie să se aibă grijă să se
evacueze aerul folosind eventual buşonul de aerisire al pompei plasat în partea superioară a ei.
o Pompele multietajate se prevăd cu robinete de aerisire la fiecare etaj, acestea trebuind
să fie deschise pe rând până când nu mai ies bule de aer.
o În timpul umplerii este recomandat ca rotorul să fie rotit cu mâna pentru a evita
rămânerea unor bule de aer între palele având o formă curbată.
o În cazul în care conducta de refulare este sub presiune atunci pompa centrifugă se
porneşte cu vana de refulare închisă.
o În cazul în care conducta de refulare este plină, amorsarea se poate face cu lichidul din
aceasta. Deoarece clapeta de reţinere nu permite acest lucru, este necesară montarea unei
conducte de ocolire a acesteia, prevăzută cu un robinet şi conectată la flanşa de refulare a
pompei.

3.12.2. Punerea în funcţiune a pompelor

În general o pompă centrifugă începe să funcţioneze în regim normal numai după ce s-
au efectuat o serie de operaţii:
• închiderea robinetului (vanei) de pe conducta de refulare;
• amorsarea pompei, dacă aceasta este montată deasupra nivelului apei din rezervorul
inferior;
• punerea în funcţiune a motorului pompei şi realizarea în interiorul pompei a presiunii
maxime indicată de un manometru, montat în vecinătatea acesteia pe conducta de refulare;
• deschiderea treptată a robinetului de refulare (vanei de refulare), până la deschiderea totală.
Operaţia de amorsare reprezintă de fapt umplerea cu apă a interiorului pompei, inclusiv
a întregii conducte de aspiraţie.
La pompele mai mici, amorsarea se realizează prin turnarea apei într-o pâlnie prevăzută
cu o conductă, legată de conducta de aspiraţie a pompei, în imediata vecinătate a sorbului.
În cazul pompelor de dimensiuni mai mari, se recurge la scoaterea aerului din interior
cu ajutorul unei pompe de vid cu inel de apă. Sub acţiunea presiunii atmosferice în locul
aerului va urca apa prin conducta de aspiraţie până la umplerea totală cu apă a pompei.
Există şi construcţii de pompe autoamorsante, care evacuează aerul printr-un rotor
suplimentar montat pe acelaşi arbore cu rotorul principal. Trebuie menţionat că un asemenea
dispozitiv prezintă dezavantajul unui preţ mai ridicat.
Pompele axiale nu au nevoie de amorsări, rotorul acestor pompe fiind totdeauna înecat
prin montaj.
Schematic amorsarea pompelor mici, este redată în figura 88, în cazul în care pompa
este montată deasupra nivelului lichidului din rezervorul inferior. Succesiunea operaţiilor este
următoarea:
• se închide robinetul 4 şi se deschid robinetele 2 şi 3;
• se toarnă apă prin pâlnia 1 până aceasta va curge afară prin conducta scurtă 5;
• se închid robinetele 2 şi 3 şi se porneşte pompa, urmând să se deschidă treptat robinetul 4.
În această situaţie prezentată, conducta de aspiraţie este prevăzută la capătul dinspre
rezervorul inferior cu un sorb 6 având clapetă de reţinere (permite trecerea apei numai din
rezervor spre conducta de aspiraţie).



Fig. 88

În toate cazurile în care există posibilitatea, se recomandă montarea înecată a pompelor.
Adică pompa trebuie să se găsească sub nivelul suprafeţei libere a apei din rezervorul inferior,
aşa cum se prezintă în figura 89. Prin această soluţie de montaj, se elimină operaţia de
amorsare a pompei şi se evită funcţionarea în regim de cavitaţie. Pompa funcţionează în
această situaţie cu contrapresiune pe aspiraţie. La vehicularea apei calde această soluţie este
obligatorie în toate cazurile.
Pentru a se asigura posibilitatea intervenţiilor asupra pompei este necesară montarea
unui robinet pe conducta de aspiraţie.



Fig. 89.


Fig. 88.
Fig. 89
În situaţiile în care se exploatează pompe cu funcţionare intermitentă trebuie luate
măsuri speciale pentru evacuarea aerului din conducta de aspiraţie. Acestea se pot asigura
prin:
• umplerea conductei de aspiraţie dintr-un rezervor aşezat la o înălţime mai mare decât
pompa (legarea cu conducta de aspiraţie se face în imediata vecinătate a sorbului);
• adaptarea unei pompe de vid, montată special pentru amorsarea pompei centrifuge;
• montarea pompei sub nivelul liber al lichidului din rezervorul inferior (montarea
înecată a pompei), astfel încât aceasta să lucreze cu contrapresiune la aspiraţie.
În figura 90, este arătată schematic folosirea unei pompe de vid, pentru amorsarea unei
pompe centrifuge.
Dacă este necesară amorsarea pompei centrifuge 4, rezervorul 1 fiind golit de apă, se
procedează în felul următor: dacă există o supapă de reţinere 2 ( care permite ca apa sau aerul
să treacă numai în sensul săgeţii, în cazul când nu există se va închide în prealabil robinetul
6), se deschide robinetul 5 şi se porneşte pompa de vid 3, până apa se va ridica în rezervorul
1, între nivelul inferior NI şi nivelul superior NS al sticlei de nivel 7, ataşate rezervorului 1.
Se închide robinetul 5, se deschide robinetul 8, se face aerisirea, se închide din nou şi se
porneşte pompa centrifugă 4, apoi se deschide treptat robinetul 6.



Fig. 90

Ori de câte ori nivelul apei la sticla de nivel 7 scade sub valoarea nivelului inferior NI,
se va porni pompa de vid şi se va deschide robinetul 5. Când nivelul apei atinge nivelul
superior NS de pe sticla de nivel, se va închide robinetul 5 şi se va opri pompa de vid 3.
Capacitatea de autoaspiraţie este foarte necesară la pompele de incendiu, care trebuie să
fie gata de pornire în orice moment. În general pompele autoaspiratoare trebuie să combine o
durată scurtă de amorsare cu un randament destul de ridicat, aproximativ egal cu cel al unei
pompe centrifuge obişnuite.
Pompele autoaspiratoare pot fi utilizate ca pompe pentru aer şi apă, sau numai pentru
aer. Alternanţa evacuării apei sau aerului nu necesită operaţiuni suplimentare. Aceste pompe
nu pot fi utilizate la vehicularea lichidelor cu impurităţi, datorită uzurii rapide a rotorului şi


Fig. 90.
carcasei pompei. Unul din tipurile de pompe autoaspiratoare larg răspândite, este pompa cu
inel de lichid.
Pompele centrifuge, spre deosebire de cele volumice, pot funcţiona cu vana de refulare
închisă. Timpul de funcţionare este însă limitat de încălzirea lichidului.
De asemenea, pompele centrifuge nu trebuie să funcţioneze uscate deoarece pe de o
parte şi aerul se încălzeşte, iar pe de o altă parte garniturile de etanşare se uzează.
În cazul în care pompele antrenează lichide fierbinţi, este recomandat ca pompa să fie
încălzită treptat.

3.12.3. Pornirea pompelor hidrodinamice

Caracteristicile complete de pornire ale pompelor hidrodinamice sunt foarte importante
pentru a putea estima dacă motorul de antrenare poate realiza cuplul corespunzător. În caz
contrar este posibilă deteriorarea motorului.
În general, cuplul de pornire al pompelor centrifuge antrenate de motoare asincrone este
realizat cu uşurinţă. Totuşi, în multe cazuri se impune un mod de pornire bine determinat
pentru a permite motorului să atingă turaţia de regim.
La pornirea pompelor centrifuge lente sau normale ( 70 <
q
n ), puterea de antrenare la
debit nul este mai mică decât puterea nominală.
Caracteristica mecanică moment funcţie de turaţie, porneşte de la valoarea momentului
de frecare în lagăre şi presetupe la turaţie zero.
Momentul de frecare depinde de:
• tipul pompei;
• timpul cât pompa a fost oprită.
Totuşi, valoarea sa este destul de mică şi orice motor poate să furnizeze acest cuplu.
Astfel, la pompe hidrodinamice cu lagăre de rostogolire momentul de frecare este
n f
M M 1 , 0 = , iar la pompe cu lagăre de alunecare
n f
M M 15 , 0 = [indrumar], în care
n
M
este momentul nominal.
Dacă o pompă centrifugă este pornită cu vana de refulare deschisă variaţia momentului
cu turaţia depinde de caracteristica de sarcină a conductei ) (Q H
c
pe care funcţionează
pompa. În cazul conductelor lungi, masa de lichid conţinută în ele este foarte mare, iar pentru
accelerarea ei este nevoie de o putere care va creşte progresiv. Comportarea sistemului este
asemănătoare cu a celui având vana de refulare închisă.
Pompele centrifuge se pornesc cu vana de refulare închisă, iar deschiderea completă se
face treptat numai după atingerea turaţiei de regim a motorului.
În cazul pompelor axiale caracteristica ( ) Q P are valori mari la debit nul. Pentru a evita
folosirea unor motoare speciale se folosesc următoarele procedee:
• utilizarea unor clapete de reţinere după vana de refulare şi pornirea pompei cu vana
deschisă numai sub sarcină geometrică pură;
• utilizarea unei conducte de întoarcere (by-pass) în bazinul de alimentare care este deschisă
numai în perioada de pornire, apoi treptat este închisă;
• pornirea cu vana de refulare parţial deschisă admiţând o mică suprasarcină a motorului la
pornire;
• pornirea cu rotorul ridicat deasupra nivelului apei din bazinul de aspiraţie, apoi coborârea
treptată a lui;
• suflarea de aer comprimat în pompă.
În multe cazuri pompele axiale sunt folosite pentru ridicarea apei la un nivel superior
trecând peste o supraînălţare (dig, deal etc.), conducta fiind în sifon. Pentru amorsarea
sifonului este necesară o sarcină geometrică egală cu înălţimea maximă a supraînălţării.
Comportarea la pornire este asemănătoare cazului în care vana de refulare este închisă. Este
deci necesar ca pompa să fie dimensionată pentru o sarcină mai mare decât cea la care
funcţionează în mod normal. Astfel, după amorsarea sifonului sarcina scade. O altă variantă ar
fi amorsarea sifonului cu ajutorul unei pompe suplimentare urmată de deschiderea vanei şi
pornirea pompei.

3.12.4. Întreţinerea pompelor în timpul exploatării

În timpul funcţionării se verifică:
• inelele de ungere trebuie să se rotească liber împreună cu arborele;
• temperatura lagărelor să nu depăşească cu mai mult de C 50 ... 40 ° temperatura ambiantă în
cazul antrenări apei reci;
• nivelul uleiului în lagăre;
• după 800...1000 ore de funcţionare se înlocuieşte uleiul murdar din corpurile lagărelor;
• în cazul antrenării lichidelor fierbinţi trebuie controlată răcirea lagărelor
• apa să treacă permanent pe lângă garniturile de etanşare, pentru aceasta având grijă ca
presgarniturile să fie strânse moderat.

3.12.5. Oprirea pompei

Pentru oprirea pompelor centrifuge se efectuează următoarele operaţiuni:
• se închide progresiv vana de refulare;
• se închide robinetul vacuummetrului;
• se opreşte motorul electric de antrenare;
• se închide robinetul manometrului;
• se închid robinetele conductelor prin care se introduce apă de răcire.
Dacă pompa este oprită perioade mai lungi de timp în care apar temperaturi scăzute ale
mediului înconjurător, atât pompa cât şi conducta trebuie golite de apă.
Trebuie menţionat faptul că defecţiunile apărute în timpul funcţionării trebuie reparate
la timp, astfel încât la repornire să nu se extindă producând şi alte defecţiuni.

3.13. Alegerea pompelor hidrodinamice

La alegerea pompelor hidrodinamice se au în vedere următoarele cerinţe:
• performanţe energetice superioare ale sistemului;
• performanţe cavitaţionale;
• funcţionare liniştită fără şocuri şi vibraţii;
• securitate deplină.
Factorii care influenţează alegerea unei pompe sunt:
• în primul rând debitul
• sarcina corespunzătoare debitului
• natura fluidului
• condiţiile de aspiraţie
o nivelul în bazinul de aspiraţie faţă de nivelul poompei;
o temperatura lichidului aspirat
o presiunea barometrică (variaţii faţă de presiunea medie anuală)
• condiţii locale:
o altitudinea (detemină presiunea barometrică medie)
o natura sursei de apă – determină puritatea, temperatura, duritatea;
o distanţa de la sursă la pompă;
• natura energiei mecanice disponibile:
o motor de curent continuu;
o motor de curent alternativ trifazat (sincron sau asincron), sau monofazat;
o motor termic;
• condiţii speciale:
o limite de gabarit;
o limite de greutate;
o condiţii speciale de etanşeitate (interzicerea scăpărilor de fluid).
Practic, dacă se cunoaşte perechea ( H Q, ) se determină în primul rând turaţia
caracteristică:

4
3
2
1

⋅ ⋅ = H Q n n
q
. (3.)
Adăugând la aceasta tipul fluidului de lucru se determină tipul pompei, dimensiunile
orientative şi performanţele. Se recomandă adoptarea turaţiilor celor mai mari, dar
compatibile cu performanţele de rezistenţă a rotoprului şi cele cavitaţionale. Astfel se creează
posibilitatea alegerii unui reglaj al debitului prin variaţia turaţiei, acesta fiind eficient
energetic.
Pot interveni şi factori tehnico-economici. Adeseori, aceştia pot deveni prioritari, de
exemplu pentru restrângerea numărului de piese de schimb în cazul unui număr mai mare de
pompe.
Este necesar să se cunoscă domeniul de lucru al pompei alese. Pentru aceasta se
intersectează caracteristica ( ) Q H a pompei cu caracteristica reţelei ( ) Q H
R
, obţinându-se
domeniul în care se situează punctul de funcţionare. Se verifică apoi caracteristica de cavitaţie
( ) Q NPSH şi caracteristica de consum energetic prin curba ( ) Q η sau ( ) Q P , având grijă ca
domeniul de funcţionare să se afle în zona de randamant maxim.
Se poate adopta o scădere maximă de randament.
4. POMPE CU FLUID MOTOR
4.1. Generalităţi
4.2. Pompe gaz-lift
4.3. Ejectoare
5. VETILATOARE
5.1. Generalităţi
Ventilatoarele fac parte din categoria generatoarelor de energie aeraulică având rolul de
a transporta aerul sau diverse gaze neinflamabile dintr-un loc în altul. Acest transport este
însoţit şi de creşterea parametrilor gazului transportat (creşterea presiunii şi o uşoară creştere a
temperaturii).
Se deosebesc de compresoare prin faptul că această creştere de presiune ∆p este aşa de
mică încât se poate neglija compresibilitatea gazelor vehiculate. În cazul ventilatoarelor se iau
în consideraţie numai variaţiile de densitate care apar ca urmare a modificării temperaturii.
Se poate aprecia că în majoritatea cazurilor caracteristica interioară a unui ventilator
este asemănătoare cu caracteristica interioară a unei pompe (centrifugale sau axiale),
) (Q f H = , fapt observabil în figura 93.


Fig. 93
5.2. Clasificare, utilizări

În general ventilatoarele pot fi clasificate după mai multe criterii, cum ar fi: presiunea la
refulare, locul de amplasare, tipul paletelor, modul de antrenare, traseul curentului de aer etc.
• După traseul curentului de aer, se deosebesc ventilatoare:
o centrifugale;
o axiale.
• În funcţie de presiunea la refulare, ventilatoarele sunt:
o de joasă presiune: H=0…100 mm col.H2O;
o de presiune medie: H=100…300 mm col.H2O;
o de presiune înaltă: H=300…1000 mm col.H
2
O.
• După tipul paletelor rotorului, există ventilatoare având paletele:
o curbate înapoi;


Fig. 93.
o drepte;
o curbate înainte.
• Din punct de vedere constructiv şi funcţional, există:
o ventilatoare monoaspirante;
o ventilatoare dublu aspirante;
o ventilatoare axiale întubate;
o ventilatoare axiale de perete;
o ventilatoare axiale cu palete fixe;
o ventilatoare axiale cu palete reglabile.
• Antrenarea ventilatoarelor poate fi făcută în diverse moduri:
o direct de la axul motorului electric;
o prin cuplaj elastic, existent între axul motorului şi ventilator;
o prin şaibe de curea şi curele trapezoidale.
• Utilizările ventilatoarelor sunt multiple, cum ar fi:
o ventilarea halelor industriale;
o evacuarea gazelor toxice de la anumite instalaţii (în industria chimică);
o aspirarea aerului cu praf (în turnătorii);
o introducerea aerului în cubilouri sau în focarele cazanelor etc.
5.3. Ventilatoare centrifugale



Conform figurii 95 cele mai întâlnite forme ale gurilor de aspiraţie, pentru ventilatoarele
centrifugale sunt: cilindrică, conică, toroidală, sau combinaţii diferite între acestea.
Rotorul ventilatorului centrifugal, figura 96, este format în mod obişnuit din butuc,
discul butucului şi discul de acoperire, între care la distanţe egale cu un pas se găsesc paletele.
Uneori se utilizează şi rotoare de construcţie semiînchisă la care lipseşte discul de acoperire.




Fig. 95. Forme ale gurilor de aspiraţie:
a-cilindrică; b-conică; c- toroidală; d,e,f- combinaţii diferite între formele a,b,c.



Fig. 96

Mărimea rotorului este determinată de diametrul
2
D de la ieşirea din zona paletată. De
obicei discul butucului este plan, iar discul de acoperire poate fi sau plan sau conic, în funcţie
de dimensiunile canalelor dintre palete.
Secţiunea medie a rotorului este caracterizată de doi parametri: lăţimea paletei la
intrarea în zona paletată b
1
şi lăţimea la ieşirea din zona paletată b
2
.
Paletele rotorului au de regulă o formă cilindrică, fiind aşezate perpendicular pe planul
discului butucului. Muchiile de intrare ale paletelor, de obicei sunt paralele cu axa de rotaţie a
rotorului. Parametrii geometrici ai paletei se determină într-o secţiune perpendiculară pe axa
de rotaţie a rotorului. În această secţiune, figura 97, se dau unghiurile
1
β şi
2
β de aşezare ale
paletei şi de asemenea diametrele
1
D şi
2
D .



Fig. 97.



Fig. 97. Geometria paletei rotorice a ventilatorului centrifugal



Fig. 96. Elementele componente ale rotorului ventilatorului centrifugal:
1 - discul de acoperire; 2 - discul butucului; 3 - paletă; 4 - butucul rotorului

Pentru rotoarele având palete de formă circulară, în funcţie de diametrele
1
D şi
2
D
respectiv unghiurile
1
β şi
2
β , se poate determina raza paletei:

( )
1 1 2 2
2
1
2
2
cos cos 4 β − β

=
D D
D D
R
p
. (5.)
Raza cercului
c
R pe care se vor găsi centrele, din care se vor trasa paletele, cu raza
p
R ,
este:

1 1
2 2
1
cos 25 , 0 β − + = D R R D R
p p c
. (5.)
Lungimea unei palete în acest caz este:

0
180
p
R
L
⋅ α ⋅ π
= , (5.)
În care α este unghiul sub care se vede paleta din centrul din care a fost trasată cu raza
p
R , (fig. 97).
După forma lor, paletele ventilatoarelor centrifugale pot fi, conform figurii 98, de
următoarele tipuri: de egală grosime curbate înapoi (tip foaie), profilate, plane, deviate înapoi,
cu terminare radială, plane radiale, curbate înainte, de forma literei S.



Fig. 98

Difuzorul spiral serveşte la dirijarea aerului după ieşirea din rotor şi la transformarea
parţială a presiunii dinamice a curentului de aer în presiune statică.
Îmbinările paletelor ventilatoarelor, figura 99 , cu discul butucului şi cu discul de
acoperire pot fi prin nituire şi prin sudare.



Fig. 98. Diverse forme ale paletei rotorice a ventilatorului centrifugal:
a – palete de egală grosime curbate înapoi (tip foaie); b – palete profilate; c – palete
plane, deviate înapoi; d – palete cu terminare radială; e - palete plane radiale; f – palete
curbate înainte; g – palete de forma literei S


Fig. 99

Schematic, ordinea îmbinării subansamblurilor rotorului unui ventilator, figura 100,
este:
• butucul rotorului;
• discul butucului;
• palete;
• discul de acoperire.



Fig. 100

Detaliile acestor îmbinări pot fi urmărite în figura 99.
În funcţie de dimensiuni, îmbinările paletelor pot avea forme diferite:
• la lăţimi mari;
• la lăţimi mici;
• la ventilatoare de dimensiuni mari.
După variantele constructive, paletele ventilatoarelor pot fi conform figurii 101: palete
subţiri (de tablă); palete groase (profilate).


Fig. 100. Ordinea îmbinării paletelor cu discul:
1- butucul; 2 – discul rotorului; 3 – paletele; 4 – discul de acoperire


Fig. 99. Îmbinarea paletelor cu discul:
a, b – cu palete nituite; c - palete sudate



Fig. 101

Paletele groase (profilate) sunt de construcţie diferită în funcţie de diametrul
2
D , de
ieşire a aerului din zona paletată.
Tipurile constructive ale paletelor groase sunt prezentate în figura 102.


Fig.102
tip constructiv pentru palete având D
2
până la 1000 mm;
tip constructiv pentru palete cu D
2
peste 1000 mm.

5.4. Ventilatoare axiale

5.4.1. Construcţie

Ventilatoarele axiale se caracterizează prin debite mari de gaze vehiculate, dar cu
sarcini mici (presiuni de refulare scăzute).
După construcţia şi montajul lor pot exista mai multe tipuri:
• ventilator axial întubat;


Fig. 102. Variante constructive ale paletelor rotorice groase ale ventilatorului centrifugal:
a – paletele rotorului cu mm 1000
2
< D b – paletele rotorului cu mm 1000
2
> D



Fig. 101. Variante constructive ale paletelor rotorice ale ventilatorului centrifugal:
1- palete subţiri 2 – palete groase profilate
• ventilator axial de perete.
În figura 103 poate fi urmărit un ventilator axial întubat de construcţie obişnuită.


Fig. 103
Elementele componente principale ale unui ventilator axial întubat sunt următoarele:
rotorul cu palete, motorul electric de antrenare şi tubul de montaj.
Cele mai răspândite ventilatoare axiale sunt ventilatoarele axiale de perete, figura 104.


Fig. 104
Elementele componente ale ventilatorului axial de perete sunt similare cu elementele
ventilatorului axial întubat, cu specificaţia că tubul de montaj este înlocuit cu un inel de tablă,
având lăţimea peretelui şi care îmbracă rotorul ventilatorului.

5.4.2. Alegerea ventilatoarelor

Pentru alegerea unui ventilator ce urmează a fi montat într-o instalaţie, trebuie să fie
cunoscute, debitul ventilatorului Q în m
3
/s şi presiunea sau sarcina în mm col. H
2
O (kgf/m
2
).
Un ventilator poate să furnizeze într-o anumită reţea, debite diferite de aer, la diferite
presiuni (de asemenea variabile) în funcţie de turaţia rotorului.
Pe aceiaşi diagramă, figura 105, se obişnuieşte să se treacă în catalogul de ventilatoare
curbele de sarcină în funcţie de debit ( ) Q f H
1 1
= şi ( ) Q f H
2 2
= şi respectiv curbele de egal
randament
1
η şi
2
η , de asemenea curbele puterilor consumate
1 c
P şi
2 c
P .



Fig. 104. Ventilator axial de perete:
1 – rotor; 2 – motor electric de antrenare; 3 – carcasă


Fig. 103. Ventilator axial întubat:
1 – rotor; 2 – motor electric de antrenare; 3 – carcasă

Fig. 105
Dacă un ventilator furnizează la turaţia n debitul Q, la turaţia * n va furniza debitul
* Q , între acestea existând următoarea legătură care decurge din legile de proporţionalitate ale
maşinilor hidropneumatice:

3
*
2
2
* * * |
|
¹
|

\
|
⋅ ⋅
η
η
=
D
D
n
n
Q
Q
v
v
. (5.)
Pentru acelaşi ventilator randamentele volumetrice
*
v v
η = η şi diametrele la ieşirea din
zona paletată a rotorului
*
2 2
D D = . Atunci rezultă:

* *
n
n
Q
Q
= . (5.)
Din legea de proporţionalitate a sarcinilor se poate scrie:

2
*
2
2
2
* * * |
|
¹
|

\
|
|
¹
|

\
|
η
η
=
D
D
n
n
H
H
h
h
. (5.)

Dar în situaţia în care avem de-a face cu acelaşi ventilator se obţine:

2
* *
|
¹
|

\
|
=
n
n
H
H
. (5.)
Pentru puterile consumate de asemenea se poate scrie:

m
m
c
c
D
D
n
n
P
P
η
η
|
|
¹
|

\
|
|
¹
|

\
|
=
*
5
*
2
2
3
* *
(5.)
Pentru acelaşi ventilator
*
m m
η = η ;
*
2 2
D D = , atunci:

3
* *
|
¹
|

\
|
=
n
n
P
P
c
c
. (5.)
Determinarea sarcinii ventilatorului se face folosind relaţia:

∑ ∑
+ + =
CR
p
CA
p g
h h H H , (5.)


Fig.105.
în care:
g
H este sarcina geometrică a reţelei;

CA
p
h - suma pierderilor de sarcină pe traseul
de aspiraţie;

CR
p
h - suma pierderilor de sarcină pe traseul de refulare.
Sarcina statică este:

1 2
1 2
z z
g
p p
H
st
− +

= . (5.)
În majoritatea cazurilor se poate considera:

2 1
p p ≅ ;
2 1
z z ≅ . (5.)
Deci:
0 ≅
st
H . (5)
În aceste condiţii se poate scrie:

g
v
D
l
g
v
h
a
m a
a
ha
a
a
n a
a
a
a
CA
p
2 2
2
1 1
2
⋅ λ + ζ =
∑ ∑ ∑
=
=
=
=
, (5.)
respectiv

g
v
D
l
g
v
h
r
k r
r
hr
r
r
u r
r
r
r
CR
p
2 2
2
1 1
2
⋅ λ + ζ =
∑ ∑ ∑
=
=
=
=
, (5.)
în care:
r a
ζ ζ ; sunt coeficienţii de pierdere locală de sarcină pe tronsoanele de aspiraţie şi de
refulare, care au aceiaşi secţiune;
r a
λ λ ; - coeficienţii de pierdere liniară de sarcină pe
tronsoanele de aspiraţie şi de refulare, care au aceeaşi secţiune;
r a
l l ; - lungimile tronsoanelor
de aspiraţie sau refulare având aceeaşi secţiune;
hr ha
D D ; - diametrele hidraulice ale
tronsoanelor de aspiraţie sau refulare având aceeaşi secţiune;
r a
v v ; - vitezele pe tronsoanele
de aspiraţie sau refulare având aceeaşi secţiune.
Din ecuaţia de continuitate rezultă:

a
a
S
Q
v = şi
r
r
S
Q
v = , (5.)
unde Q este debitul ventilatorului în m
3
/s;
r a
S S ; - secţiunile tronsoanelor de aspiraţie sau de
refulare considerate.
Diametrele hidraulice care intră în relaţii se determină în funcţie de elementele
secţiunilor transversale ale tronsoanelor considerate. Conform figurii 106 se poate exprima
diametrul hidraulic sub forma:

P
S
D
h
4
= , (5.)



Fig. 106


Fig. 106. Diametrul hidraulic echivalent

relaţie în care S reprezintă aria secţiunii transversale considerate, iar P este perimetrul
„umezit” al aceleiaşi secţiuni. În cazul unei secţiuni dreptunghiulare (fig. 5.106), diametrul
hidraulic se exprimă sub forma:

( ) b a
ab
b a
ab
D
h
+
=
+
=
2
2
4
. (5.)
În continuare se stabileşte rugozitatea medie absolută k [mm] a peretelui tubului în
funcţie de natura materialului şi se determină cifra Reynolds Re a curgerii:

ν

=
h
D v
Re , (5.)
în care ν - reprezintă vâscozitatea cinematică a gazului vehiculat şi rugozitatea relativă:

h
r
D
k
k = . (5.)
Cu perechile de valori
r
k şi Re se poate determina coeficientul de pierdere liniară de
sarcină λ de exemplu din diagrama Colebrook.
Presiunea ce trebuie realizată de ventilator, se determină cu relaţia:
gH p ρ = , (5.)
în care ρ reprezintă densitatea gazului vehiculat determinată în condiţiile de presiune şi de
temperatură la care se lucrează; H - sarcina ventilatorului; g – acceleraţia gravitaţională.

5.5. Aplicaţii

5.5.1. Măsurarea presiunilor la un sistem ventilator - reţea

Schematic montajul şi modul de realizare al suprapresiunii la refulare, pot fi urmărite în
figura 92.



Fig. 92


Fig. 92.
Suprapresiunea gazului vehiculat de ventilator se poate măsura cu ajutorul unui
piezometru diferenţial montat în axa tubulaturii de refulare după lungimea de liniştire
conform figurii 92.

ref din tot
p p p ∆ + ∆ = ∆ , (5.)
în care suprapresiunea de refulare este:

st lp ref
h g p ∆ ⋅ ⋅ ρ = ∆ , (5.)
iar presiunea dinamică:

din lp din
h g p ∆ ⋅ ⋅ ρ = ∆ . (5.)
Considerând că lichidul piezometric are densitatea
lp
ρ se obţine:
( )
din st lp tot
h h g p ∆ + ∆ ⋅ ⋅ ρ = ∆ , (5.)
de unde rezultă:

din st
lp
tot
h h
p
∆ + ∆ =
γ

. (5.)
În general în cele mai multe situaţii
apă lp
ρ = ρ .
5.5.2. Funcţionarea în paralel a două ventilatoare centrifuge

5.5.3. Funcţionarea în serie a două ventilatoare centrifuge





6. TURBIE HIDRAULICE

7. AEXE
7.1. Proprietăţile unor substanţe
Pentru calcul înălţimii geometrice la aspiraţia pompelor este neceasar să se cunoască
presiunea de vaporizare a lichidului la temperatura de lucru.
Pentru apă, în domeniul de presiuni 0,02...110 bar pe curba de saturaţie se recomandă
pentru curba presiunii de vaporizare următoarea relaţie:
[bar] ln
1000
exp 10
1
1
2
(
(
¸
(

¸


⋅ +
|
¹
|

\
|
⋅ ⋅ =
− = i
i
i v
T a
T
a p , (7.1)
în care coeficienţii sunt prezentaţi în tabelul 7.1.
Densitatea apei la saturaţie în funcţie de temperatură se poate determina de asemenea
cu ajutorul unui polinom:

(
¸
(

¸

∑ |
¹
|

\
|

= ρ
=
3
6
0
m
kg
1000
1
i
i
i
T
b
, (7.2)
în care coeficienţii sunt prezentaţi în tabelul 7.2.

Tab. 7.1. Coeficienţii relaţiilor (7.1) şi (7.2)
i -1 0 1 2
a
i
-7,821541 82,86568 10,28003 -11,48776
b
i

-
3
10 712880 , 2


2
10 513410 , 2

⋅ −
1
10 590227 , 1


i 3 4 5 6
b
i

1
10 625152 , 5

⋅ −
162960 , 1 299779 , 1 −
1
10 110896 , 6



Pe curba de saturaţie proprietăţile etanolului sunt prezentate în tabelul 7.2.

Tab. 7.2. Densitatea lichidului pe curba de saturaţie şi presiunea de vaporizare în
funcţie de temperatură pentru etanol.
Temperatura
[
o
C]
Densitatea lichidului
[kg/m
3
]
Presiunea de vaporizare
[bar]
-30 825,0 0,01
-10 813,0 0,02
10 798,0 0,03
30 781,0 0,1
50 762,2 0,29
70 743,1 0,76
90 725,3 1,43
110 704,1 2,66
130 678,7 4,30

Pentru apă în stare lichidă (sub curba de saturaţie), în domeniul: C ) 320 ... 0 ( ° ∈ t şi
bar 500 < p , volumul specific se poate determina cu o relaţie în care să intre atât
temperatura cât şi presiunea:
( )
( )
( ),
5 , 0
5 , 1
9
3
3
2 1
2
3
4 6
3 2 1
12 4 3
3
2
0
Y c Y c c X
Y
b
Y b Y b b X Y X d Y Y a Y a v
i
i
i
⋅ + ⋅ + ⋅ +
+
(
¸
(

¸

+
+ ⋅ + ⋅ + ⋅ + ⋅ ⋅ + − ⋅ ⋅ + ∑ ⋅ =
=
(7.3)
în care:

100
t
Y = ; (7.4)

100
500 p
X

= . (7.5)
Temperatura este introdusă în
o
C, iar presiunea în bar.
Rezultă densitatea apei:
] m kg [
1
3
v
= ρ . (7.6)
Coeficienţii din relaţia (7.3) sunt prezentaţi în tabelul 7.3.

Tab. 7.3. Coeficienţii relaţiei (7.3)
i 0 1 2 3 4
a 9,771
.
10
-4
1,774
.
10
-5
2,52
.
10
-5
2,96
.
10
-6

4

b 3,225
.
10
-6
1,3436
.
10
-6
1,684
.
10
-8
1,432
.
10
-7

c 3,7
.
10
-8
3,588
.
10
-8
-4,05
.
10
-13

d 1,1766
.
10
-13