You are on page 1of 3

Bisericile naționale si ereziile din secolul al XIV-lea si secolul al XVI-lea Lunga criză care zguduie papalitatea

în secolele XIV-XV, nu rămîne fără consecinţe în organizarea şi funcţionarea Bisericii . Cu atît mai mult cu cît naşterea statelor naţionale în Europa de vest şi aspiraţiile naţionale în Europa centrală se repercutează asupra vieţii religioase.Astfel, influenţa francezilor asupra Bisericii în perioada papalităţii de la Avignon provoacă opoziţia clerului din celelalte ţări din Europa, ca Germania sau Anglia. De asemenea, schisma este provocată în mare parte de înfruntarea cardinalilor francezi cu cei italieni. Autoritatea roma nă este discreditată pentru că ani de-a rîndul, în sînul Bisericii nu mai există o autoritate centrală, dar două sau trei autorităţi rivale, care vor toate să profite de alegerea divină şi de puterea suverană de reprezentantă a lui Dumnezeu pe pămînt. Fie care Biserică încearcă atunci să-şi rezolve problemele fără să recurgă la o administraţie romană, şovăielnică şi lipsită de acum înainte de autoritate morală. Această aspiraţie a Bisericilor se alătură celei a suveranilor europeni, dornici, după exemplul lui Filip cel Frumos în Franţa, să fie "stăpîni în regatul lor". Slăbirea legăturilor cu Roma încurajează monarhiile naţionale să preia controlul asupra clerului pentru a-şi spori autoritatea, influenţa şi puterea financiară, dispunînd de numirea funcţiilor ecleziastice şi percepînd impozite de Ia cler. Astfel ia naştere în Franţa teoria drepturilor Bisericii franceze, galicanismul care se va răspîndi în toată Europa. Aceasta este sprijinită de juriştii laici şi de universitari. Primii sînt dornici să-şi extindă atribuţiile judiciare asupra cauzelor ecleziastice, în timp ce ceilalţi sînt pătrunşi de criticile intelectualilor împotriva decăderii monarhice şi administrative a Sfintului Scaun. În Franţa, "Visul din ·livadă" scris în un consilier al lui Carol al V-lea susţine că regele "este vicarul temporar al lui Dumnezeu", adică reprezentantul său pentru toate problemele care nu ţin de domeniul spiritual. Cît despre Universitatea din Paris, aceasta preconizează "sustragerea de la ascultare" faţă de Roma şi cere transformarea Bisericii din Franţa în biserică naţională, supusă autorităţii regelui. Aceste tendinţe galicane vor susţine, cum e şi firesc, preponderenta sinodurilor. La Constanz, Părinţii sinodali, organizaţi pe "naţiuni", consideră că, într-adevăr, viaţa Bisericii în fiecare ţară se bazează pe datini, obiceiuri şi tradiţii care trebuie să constituie obiectul unui acord, a unui concordat între papalitate şi guvernul statului respectiv. Astfel de tratate sînt încheiate cu Franţa, Anglia, Spania şi Imperiu, tratate care fixează drepturile papalităţii şi ale Statului în administraţia şi viaţa cotidiană a Bisericilor naţionale. Acestea reprezintă recunoaşterea juridică a noii suveranităţi a statelor şi marchează renunţarea papalităţii la pretenţia de a-şi juca rolul de unificator al creştinătăţii, dat fiind că papa nu mai este considerat un suveran obişnuit. Practicarea concordatelor provoacă un lung conflict între papă şi regele Franţei. Semnat într -un moment de şubrezire a puterii regale, concordatul din 1418 este repus în discuţie de regele Carol al VII-lea, după ce acesta şi-a restabilit autoritatea. O adunare de clerici, convocată la Bourges în 1438 , dă un ansamblu de decrete, cunoscut sub numele de "Ordonanţa de la Bourges" ("Pragmatique Sanction de Bourges"). Aceste decrete îi

La mij locul secolului al XV -lea. în 1381 . husiţii obţin totuşi în 1436. există un curent evanghelic şi de reformare a Bisericii.de a consfinţi pe ales. Wyclif pierde acest sprijin cînd. papalitatea a trebuit să renunţe la intenţia de a reuni sub autoritatea sa întreaga lume creştină. El preconizează comuniunea cu pîine şi vin. tind spre constituirea unor veritabile Biserici independente. John Wyclif. el susţine revolta ţăranilor condusăde Wat Tyler. Scrierile sfinte sînt singura sursă de credinţă şi fiecare om poate să le înţeleagă prin propria sa gîndire. Acesta este semnalul unei puternice revolte naţionale a poporului ceh împotriva Romei. Modelîndu-se după noua formă a statelor monarhice centralizate. In ciuda acestei reprimări şi a condamnării ideilor lui Wyclif. universitar în acest oraş. se sprijină pe mesajul evanghelic. Cu toate acestea. care aspiră la o viaţă în sărăcie. ţine predici pentru o reformă a Bisericii şi pentru o întoarcere la mesajul strict al Evangheliei. a sfinţilor. condamnate de un sinod englez ( 1382) pătrund în conştiinţele oamenilor. pe lîngă Universitatea din Praga. sfintele taine şi propăvăduiesc o Biserică naţională. critică cu violenţă Biserica. desprinsă de Roma şi fondată numai pe mesajul evanghelic rămîne profund prezentă în Anglia. mesa. recunoaşterea comuniunii sub ambele specii. guvernată de un stat. care. ereziile par învinse şi unitatea Bisericii pare restabilită în jurul Romei. sînt arşi de vii în 1427. dar şi împotriva nemţilor care au pus mîna pe o parte a teritoriului ceh şi a comerţului şi care sînt alungaţi din Universitatea din Praga ! Pînă la urmă înfrînţi de cruciadele germane. în cursul diferitelor negocieri financiare dintre regele Angliei şi Sfintul Scaun. Condamnat de papa Ioan al XXIII-lea. cultul Sfintei Fecioare. Cea mai gravă dintre aceste erezii apare în Anglia. Ideile sale. Jan Hus. Regresul autorităţii pămînteşti a Sfintului Scaun în faţaputerii crescînde a statelor este dublat de repunerea în discuţie a autorităţii sale spirituale. el este condamnat şi ars de viu în iulie 1415 . Biblia trebuie tradusă în cehă.iau papei dreptul de a răspunde de funcţiile ecleziastice. de a percepe anumite impozite şi reduc posibilităţile de a cere ajutor Romei. Acolo. urmAăriţi fără milă de episcopi şi de rege. de la sinodul din Bâle. în jurul unui universitar de la Oxford. Acestea sînt răspîndite de absolvenţii de la Oxford şi stimulează o mişcare a ţăranilor şi meseriaşilor. Ideile lui Wyclif cunosc o mare audienţă în Boemia. aspiraţia către o biserică naţională. iar intervenţia Bisericii nu este de nici un ajutor. Principalii şefi ai acestei mişcări eretice. La început. Ereziile. Preconizînd o Biserică fără papă. în timpul crizei. să recunoască existenţa statelor şi să cadă la învoială cu noua guvernare a acestora. independentă faţă de Roma. numai el poate salva sau distruge oamenii. Conflictul durează pînă în 1472. pelerinajele sînt forme de pietate inutile şi condamnabile. John Wyclif exprimă idei pe care Reforma le va valorifica în secolul al XV -lea: omul nu trebuie să se prevaleze de nici un merit. de nici un drept în faţa măreţiei absolute a lui Dumnezeu. Jan Hus acceptă să fie supus judecăţii sinodului de la Constanz. din 1378 şi pînă la moartea sa. a susţinut drepturile regelui. ea nu a ştiut . numiţi Lollards. protejat de justiţia ecleziastică prin bunăvoinţa regală. aşa numita comuniune sub ambele specii. În ciuda permisului de liberă trecere care i-a fost acordat de împăratul Sigismund. fondate pe criticarea comportării pontifilor.

Secole de criză profundă a Bisericii şi a valorilor spirituale. . secolele XIV şi XV sînt totodată şi cadrul unei grave crize a gîndirii şi sensibilităţii.totuşi să înfăptuiască reforma spirituală pe care cerinţele epocii o făceau necesară şi care se va realiza pe alte căi.