You are on page 1of 24

CAPITOLUL I. INTRODUCERE ÎN PROBLEMATICA EDUCAŢIEI ECOLOGICE I. 1. Clarificări conceptuale. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .03 I. 2. Finalităţi ale educaţiei ecologice în învăţământul preşcolar.

………………………05 CAPITOLUL II. PARTICULARITĂŢI ALE PROCESULUI INSTRUCTIVEDUCATIV ÎN ACTIVITĂŢILE DE EDUCAŢIE ECOLOGICĂ DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREŞCOLAR II. 1. Particularităţi ale dezvoltării psihice la copilul preşcolar. . . . . . . . . . . . . . ………..08 II. 2. Metode didactice în educaţia ecologică a preşcolarilor . . . . . . . . . . . . . . 18 II. 3. Mijloace de învăţământ utilizate în activităţile de educaţie ecologică ……………..24 II4 . Forme de organizare a activităţilor de educaţie ecologică . . . . . . . . . . . . ..25 CAPITOLUL III PROIECTUL EDUCAŢIONAL III.1 Proiectul educaţional ………………………………………………………………27 CONCLUZII ……………………………………………………………………………..42 BIBLIOGRAFIE …………………………………………………………………………44 ANEXE……………………………………………………………………………………46

1

“A înţelege natura înseamnă a înţelege viitorul, iar a face ceva pentru salvarea naturii, atât de ameninţată astăzi, înseamnă să contribui la fericirea omenirii” ( Eugen Pora) ÎNTRODUCERE Societatea modernă, prin modul în care şi-a asigurat în ultimii ani, rezervele de hrană, apă potabilă, petrol, lemn a dus la o reală secătuire a resurselor, dar şi la degradarea mediului înconjurător. Terra suferă . Şi noi oamenii suferim, sau vom suferi implicit. Grav e,că modul în care natura strigă după ajutor, nu constituie un semnal de alarmă pentru noi toţi, sau dacă auzim acest glas, ne considerăm neputincioşi în faţa răzvrătirilor naturii, indiferent de forma pe care o îmbracă acestea: cutremure, tornade, topirea gheţarilor, avalanşe, prăbuşiri, alunecări de teren,etc. Însă e timpul pentru o schimbare, e timpul să luăm atitudine, să ne convertim felul de a gândi şi de a acţiona, pentru că o facem tot pentru noi şi pentru generaţiile ce vor urma. E timpul ca omul să fie sensibil la problemele mediului, să adopte un comportament adecvat faţă de natură, să protejeze mediul înconjurător. Pregătirea în sprijinul ocrotirii naturii trebuie făcută începând de la vârsta copilăriei. Copilul învaţă să exploreze lumea înconjurătoare, să analizeze, să pună întrebări în legătură cu aspectele întâlnite, să-şi exprime stări sufleteşti, să iniţieze acţiuni, formându-şi comportamente ecologice durabile. E bine ca omul de mâine să ştie ce e bine şi ce e rău în raport cu mama-natură pentru ca mai târziu tânărul, iar mai târziu adultul să acţioneze în consecinţă. Acum în întreaga lume, ecologia începe să însemne o ştiinţă de bază, omenirea devenind conştientă de greşelile care s-au făcut până acum. Şi aşa cum ne ocupăm de educaţia morală, intelectuală şi estetică, de dezvoltarea aptitudinilor şi sentimentelor, de educaţia voinţei este momentul să ne ocupăm şi de educaţia ecologică, prin care să-i învăţăm pe copii de ce şi cum trebuie protejată natura. Dacă reuşim să sensibilizăm copilul la atingerea unei flori cu miros deosebit sau putem picura puţină dragoste în sufletele lor pentru un animal sau dacă îl vedem că adună din proprie iniţiativă o hârtie de jos atunci suntem pe drumul cel bun.

2

toate materiile organice şi anorganice şi fiinţele vii. toate straturile atmosferice. Pentru a defini conceptul de educaţie pentru protecţia mediului trebuie să explicăm două noţiuni: mediul si deteriorarea mediului. atmosferei şi solului. dar nu este totul.Mediul înconjurător în viaţa omenirii contemporane. şi între aceste fiinţe vii şi mediul lor. -obiectivul fundamental prevede: bunăstarea. [Valeriu Dinu . Mediul – este ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale Terrei: apa. cauzate în principal de poluarea apei. pe de o parte. gospodărirea şi valorificarea lor deficitară ca şi prin amenajarea necorespunzătoare a teritoriului. Deteriorarea mediului o constituie alterarea caracteristicilor dinamice fizico-chimice şi structurale ale comportamentelor naturale ale mediului. ecologia poate fi considerată ca o ştiinţă a habitatului (a spaţiului de locuit). pagina 21] Să urmărim locul şi rolul aspectelor educaţionale în Concepţia Strategiei Naţionale pentru Dezvoltare Durabilă a Republicii Moldova. este o parte importantă a educaţiei pentru mediu.Bucureşti. -unul dintre cele zece principii stipulate este: ecologizarea cunoştinţelor. sisteme naturale în interacţiunile cuprinzând elementele enumerate anterior. utilizând cuvintele greceşti oikos = casă şi logos = ştiinţă. 1. Educaţia pentru mediu nu se limitează la ecologie sau studiul ştiinţelor naturii. afectarea echilibrului ecologic şi a calităţii vieţii. supra exploatarea resurselor. cultural.Editura Ceres. 3 . pe de altă parte”. adoptată în 2000 în rezultatul semnării Planului Global Agenda XXI (Rio-de-Janeiro. Deseori ”educaţia pentru mediu” este confundată cu ecologia. aerul. precum şi cu garanţiile pentru generaţiile viitoare.CAPITOLUL I ÎNTRODUCERE ÎN PROBLEMATICA EDUCAŢIEI ECOLOGICE I. vorbire. ştiinţific şi tehnologic spre noi valori intelectuale şi spirituale. habitatul lor şi felul în care interacţionează unele cu altele şi cu mediul în care trăiesc. remodelarea mentalităţilor. reducerea diversităţii şi productivităţii biologice a ecosistemelor naturale şi antropizate. Clarificări conceptuale Termenul ecologie a fost introdus pentru prima dată de biologul german Ernest Haeckel în anul 1866. reorientarea sistemului educaţional. 1979. etico-moral. Deci. inclusiv valorile materiale şi spirituale. 1992). sănătatea şi educaţia societăţii în corelare cu cerinţele de conservare şi regenerare a resurselor naturale. Ecologia defineşte astăzi ”ştiinţa care studiază condiţiile existenţei fiinţelor vii şi interacţiunile de orice natură care există între aceste fiinţe vii. solul şi subsolul. A învăţa despre organismele vii.

abia începe să se încetăţenească. totuşi. Atunci cînd se planifică un nou produs. şi tipul ecocentric. Analiza izvoarelor filosofice. Tipul antropocentric al conştiinţei ecologice Viziunea ierarhică asupra lumii: omul prezintă valoare supremă. Deşi în ultimii ani societatea face eforturi substanţiale de a trece de la conştiinţa ecologică antropocentrică la cea ecocentrică. în centrul atenţiei se plasează factorul utilităţii pentru om. Perceperea omului şi naturii ca parteneri echitabili în interacţiune. În mare parte. 2010]. dezvoltarea ştiinţei şi a talentelor astfel încât toţi 4 . ce este educaţia pentru protecţia mediului? Acest tip de educaţie este ceva mai mult decât a învăţa despre mediu. nici pe departe. iar noua paradigmă a educaţiei pentru mediu. Dar. satisfăcătoare. Echilibrul interacţiunilor pragmatice şi nepragmatice cu natura. rezultatele. a valorilor. Chişinău. informaţionale şi morale din domeniul În contextul prevederilor stipulate. [Ludmila URSU (coordonator) Sinteze Eco Educaţionale. iar impactul asupra calităţii mediului natural în rezultatul apariţiei produsului nu este luat în calcul. nu sînt. bazată pe valorile dezvoltării durabile. tehnologice. profund ancorat în realitatea actuală. Perceperea naturii ca obiect al acţiunii unilaterale a omului. formarea capitalului uman în corespundere cu exigenţele ştiinţifice. pertinenţa tipului antropocentric al conştiinţei ecologice se datorează faptului că paradigmă antropocentrică a constituit suportul sistemului de educaţie a generaţiilor active de astăzi. Educaţia pentru protecţia mediului presupune abordarea holistică a mediului şi are legătură în principal cu oamenii. se relevă cu deosebită pregnanţă necesitatea formării/educării conştiinţei ecologice.-unul dintre cele şase obiective principale preconizează: protecţiei mediului. în proces de statornicire. care reprezintă simbioza conştiinţei individuale şi a celei sociale de a percepe natura ca parte componentă a existenţei. În acest tip de educaţie se pune accentul pe explorarea atitudinilor. pedagogice şi sociologice referitoare la conştiinţa ecologică permite evidenţierea a două tipuri de bază: tipul antropocentric. Tipul ecocentric al conştiinţei ecologice Viziunea ecologică asupra lumii: valoarea supremă o reprezintă dezvoltarea armonioasă a omului şi a naturii. Caracterul pragmatic al motivelor şi scopurilor interacţiunii cu natura. iar natura este un bun al lui.

membrii societăţii să înveţe că ei pot lua parte activ la luarea deciziilor în comunitatea în care trăiesc. dar educaţia pentru mediu are grijă să nu promoveze atitudini de apatie şi fatalism în rândul tinerilor. se poate obţine susţinere din partea publicului şi o promovare a dezvoltării prin îmbunătăţirea gradului de cunoaştere şi înţelegere a problemelor de mediu. Realitatea privind situaţia prezentă a mediului în lume este negativă şi deprimantă. ci şi societatea. Astfel educaţia pentru mediu: • Trezeşte şi dezvoltă sentimente de dragoste faţa de natură. Cele mai multe probleme de mediu sunt complexe. Astfel. care are drept scop îmbunătăţirea calităţii mediului. În documentele oficiale care se referă la forma învăţământului din Republica Moldova apar o multitudine de aspecte dintre care două se detaşează: idealurile şi finalităţile învăţământului : învăţământul urmăreşte realizarea idealului educaţional întemeiat pe 5 . • Oferă informaţii despre mediu.o atitudine favorabilă naturii. Orice prezentare a problemelor de mediu trebuie să înceapă cu cauzele fenomenului şi să se încheie cu alternative pozitive şi căi posibile de soluţionare a sa. reciclarea hârtiei şi a altor materiale. • să menţină şi să îmbunătăţească calitatea mediului înconjurător. cât şi a turiştilor. I. Cu alte cuvinte ”mediu” ca subiect al educaţiei pentru mediu. cultură şi mediul înconjurător. 2. Educaţia de mediu reprezintă procesul care serveşte la recunoaşterea valorilor mediului înconjurător şi la clarificarea conceptelor privind mediul înconjurător. pentru dezvoltarea activităţii conştiente şi responsabile. Ţintele educaţiei pentru protecţia mediului sunt: • să prevină acţiunile de deteriorare a mediului.economisirea apei şi a electricităţii. economia şi politica. Educaţia şi activitatea de conştientizare a publicului pentru luarea deciziilor sunt componente cheie ale oricărei strategii de conservare a naturii. cumpărarea hranei produse natural şi chiar producerea uneori a acesteia . cultura. prin comportament . atât în rândul populaţiei. Scopul său este de a promova formarea aptitudinilor şi atitudinilor necesare pentru a înţelege inter-relaţiile dintre oameni. • Încurajează atitudinea civică activă prin implicarea personală în protecţia mediului. Finalităţi ale educaţiei ecologice în învăţământul preşcolar. include nu doar natura. • Practică prin politica şcolară şi prin implicarea familiei.

temporale. igiena respiraţiei. păsări. 6 . adică activitatea de toate zilele care asigură menţinerea şi întărirea sănătăţii (regimul zilei. educatorii trebuie să încurajeze la copii capacităţile de ocrotire şi protejare a mediului şi respectul faţă de activitatea gospodărească a adulţilor. “Educaţia prin muncă”. Autorii variantelor de alternativă propun educatorilor aprofundarea atât a cunoştinţelor prin informaţii despre plante şi formele de viaţă (arbori. arbuşti. lărgirea orizontului informativ al copiilor în ce priveşte schimbările adaptive ale vieţuitoarelor la mediile variate de viaţă.variantă alternativă. În cazul primei discipline copiii. insecte). Copiilor li se oferă posibilitatea să înţeleagă unele aspecte din mediul înconjurător ce ridică în mintea lor multe întrebări. Curriculumul preşcolar. reproducerea umană etc. se creează anumite posibilităţi de a continua ştiinţific corect educaţia ecologică prin diverse discipline ca: „Mediul ambiant”. în vederea educării unei atitudini pozitive faţă de acesta. călirea organismului. cât şi a cerinţelor faţă de factorii mediului. Prezintă interes disciplina „Educaţia pentru sănătate a preşcolarilor ” cu obiectivele şi plan-programul care trebuie să lărgească orizontul copilului în vârstă de 5-7 ani în ceia ce priveşte modul sănătos de viaţă. timp de 2 ani.) Curriculumul preşcolar poate fi considerat totuşi supraîncărcat prin volumul de cunoştinţe şi timpul eliberat pentru activităţi-2 ani a câte 16-19 activităţi săptămânal (plan cadru). • Utilizarea unui limbaj adecvat în prezentarea unor fenomene din natură şi din mediul înconjurător. „Educaţia pentru sănătate a preşcolarilor”. precum şi stimularea curiozităţii pentru investigarea acestuia. educaţia şi instruirea copiilor de 5-7 ani.tradiţiile umaniste. peşti. capătă noţiuni generale atât despre diversitatea plantelor după mediul de viaţă cât şi cerinţele lor faţă de factorii ecologici abiotici. „Familiarizarea copiilor cu natura”. particularităţile de reproducere etc. La copii. • Formarea şi exersarea unor deprinderi de îngrijire şi ocrotire a mediulu înconjurător. • Dezvoltarea capacităţii de observare şi stabilire de relaţii cauzale. pe valorile democraţiei şi pe aspiraţiile societăţii şi contribuie la păstrarea identităţii naţionale. spaţiale. regimul alimentar. animale şi diversitatea lor după nivelul evolutiv (mamifere. ierburi). Pe parcurs. Pornind de la obiectivele cadru in ”domeniul ştiinţe” din cadrul ”Programei activităţilor instructiv-educative în grădiniţă” se stabilesc următoarele obiective cu grad înalt de generalitate şi complexitate: • Dezvoltarea capacităţii de cunoaştere şi înţelegere a mediului înconjurător. în timpul ocupaţiei şi după.

cultivarea capacităţii de a ocroti. în general. • Formarea unor deprinderi de conservare a naturii. în educaţia realizată în grădiniţă trebuie să pornim de la interesul firesc al copiilor pentru plante şi animale.cultivarea dragostei pentru planeta Pământ cu tot ce intră în componenţa acesteia: apă. instinctive. dar şi opţiunile fiecăruia. comportamentele şi convingerile formate copiilor la o vârstă cât mai fragedă sunt cele care se păstrează cel mai bine toată viaţa. . la majoritatea copiilor. plante. iar fiecare acţiune negativă a noastră. Semnalele de alarmă lansate de specialişti. De aceea. Obiectivele urmărite pentru realizarea unei educaţii ecologice sunt: • Conştientizarea şi sensibilizarea comunităţii locale. aer. De aceea. dar pentru implicarea şi acţiunea eficientă de formare în sens ecologic se ajunge prin sensibilizare şi prin antrenarea componentelor afective şi volitive ale copiilor. • Crearea în grădiniţă şi în împrejurimi a unui mediu ambient plăcut. civic. • Formarea unui comportament etic. oricât de insignificantă ar fi. Scopul principal al educaţiei privind mediul înconjurător este acela de a oferi fiecărui individ posibilitatea de a manifesta o atitudine personală. explicaţiile şi statisticile întocmite de aceştia au un rol incontestabil. a copiilor şi a părinţilor faţă de problemele mediului. În plus. trebuie respectate câteva obiective importante ale educaţiei ecologice: .Pentru a satisface aceste cerinţe ale copiilor. şi să-şi însuşească. ale fiecăruia dintre noi. Interesul şi dragostea pentru natură sunt. de protejarea mediului înconjurător. poate să afecteze în mod distructiv natura. Educaţia ecologică are semnificaţia deprinderii unui anumit mod de a înţelege relaţia dintre om şi mediul de viaţă. proteja şi respecta natura. responsabilă faţă de mediul în care trăieşte. pentru ceea ce reprezintă. ci şi al plantelor şi animalelor. animale. care nu este numai al său.să recunoască fiinţe şi fenomene din mediul înconjurător şi caracteristicile acestora. • Implicarea copiilor în colectarea materialelor reciclabile – hârtie şi pet-uri. natura pentru ei. . prin amenajarea şi întreţinerea spaţiilor verzi. Orice copil poate deveni un prieten al naturii. activităţile de educaţie ecologică se desfăşoară într-o manieră relaxantă. să respecte normele şi regulile de prevenire şi combatere a efectelor nedorite cauzate de unele fenomene naturale. cu condiţia să respecte natura. Scopul final al educaţiei ecologice este acela de a-l face pe copil să cunoască. unde interesul şi comunicarea să încurajeze iniţiativele. de menţinerea 7 . Preşcolarii trebuie să realizeze că problemele mediului înconjurător sunt ale lumii întregi.

factori materiali. sociali etc. ceea ce contribuie la dezvoltarea capacităţii copiilor de a gândi logic şi de a interpreta corect aspectele din jurul lor. Programa actuală pentru învăţământul preşcolar cuprinde la categoria activităţilor opţionale şi educaţia ecologică. Curiozitatea copiilor conduce la acumularea de cunoştinţe despre mediul înconjurător. despre protecţia lui. 8 . materialele didactice necesare. Aceasta presupune că. în pofida importanţei sale. programul de educaţie ecologică se aplică în funcţie de diverşi factori: resursa umană competentă şi cu disponibilitatea pentru acest tip de studiu.sănătăţii individuale şi colective şi să înţeleagă necesitatea cultivării comportamentelor şi atitudinilor de protecţie şi autoprotecţie în raport cu natura.

CAPITOLUL II PARTICULARITĂŢI ALE PROCESULUI INSTRUCTIV-EDUCATIV ÎN ACTIVITĂŢILE DE EDUCAŢIE ECOLOGICĂ DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREŞCOLAR II. Astfel. ca şi a drepturilor sale este ideea fundamentală de la care porneşte orice alternativă pedagogică. care îi cere copilului pe lângă o mare rezistenţă fizică şi un efort intelectual considerabil. sunt restrânse şi atunci psihicul este axat pe achiziţii de experienţă din aria de trăire a copilului. Particularităţi ale dezvoltării psihice la copilul preşcolar. în acelaşi timp. Dezvoltarea proceselor senzoriale la vârsta preşcolară. Acum întreg planul perceptiv se subordonează acţiunilor de decodificare a semnificaţiilor care se conştientizează tot mai mult. planul senzorio-perceptiv cunoaşte o dezvoltare spectaculoasă. reacţiile afective. care este implicată în toate formele de învăţare. acum copilul asimilează modele de viaţă care-i permit şi determină integrarea sa în condiţia umană. Mediul preşcolar în care copilul de 3 ani este primit. Grija pentru ocrotirea şi educarea copilului. modelarea personalităţii. Perioada preşcolară este considerată perioada celei mai intensive receptivităţi. 1. această perioadă se desfăşoară intre 3-6/7 ani şi intră ca notificaţie în „cei 7 ani de-acasă”. Copilul preşcolar traversează etapa cunoaşterii prin lărgirea contactului său cu mediul social şi cultural formându-şi toate conduitele de bază. începutul activităţii de învăţare. cu condiţia respectării particularităţilor individuale. mobilităţi şi posibilităţi psihice. Dificultatea adaptării este generată şi de faptul că preşcolarul mic prezintă încă instabilitate motorie şi greutăţi de exprimare şi de înţelegerea clară a celor comunicate de adult. percepţia devine observaţie perceptivă. iar percepţiile tactile permit mari acumulări ale experienţei personale cu lucrurile. integrarea sa se face cu oarecare dificultate datorită dependenţei mari a copilului de mama sa şi de ambianţa familială. Mulţi psihologi consideră această perioadă ca fiind dominatoare pentru întreaga viaţă psihică ulterioară. caracteristicile comportamentale de bază. formarea capacităţii lui de adaptare pentru a se integra uşor în mediul social. constituie o perioadă de progrese remarcabile în toate planurile. Acum se constituie structurile intelectuale şi creative mai importante inclusiv sociabilitatea. În asemenea condiţii. în această perioadă. copilul pipăie tot ce vede. deoarece dezvoltarea inteligenţei şi conştiinţei copilului. 9 . Practic. Începutul vieţii de preşcolar este. este complet diferit de cel familial. tactul devine un simţ de control şi susţinere a văzului şi auzului. În perioada preşcolară. În succesiunea vârstelor umane.

lupul cu câinele ş. b) sunt foarte vii. copilul trebuie plasat în situaţii reale caracteristice activităţilor libere. Ca urmare. c) transferurile mai uşoare de la tact şi auz la văz facilitează într-o mare măsură explorarea perceptivă. dar pot să apară uneori anumite performanţe discriminative surprinzătoare pentru cei din jurul său. Creţu consideră că. care se subordonează conceptului de educaţie senzorială. dar uneori transferurile sunt deformate (ex: confundă paharul cu cilindrul. în domenii variate. fără de care educaţia perceptivă s-ar reduce la o suită de reţete intuitive. la grupa mică educarea simţurilor trebuie să păstreze o formă cât mai apropiată de forma pe care o iau în mod spontan exerciţiile şi jocurile copiilor până la 3 ani. Dezvoltarea acestor procese psihice necesită organizarea şi desfăşurarea unor activităţi complexe şi diversificate. În asemenea condiţii. d) percepţia preşcolarului rămâne globală şi îndeosebi percepţia structurilor verbale. forma exerciţiilor senzoriale trebuie să varieze în conformitate cu nivelul de dezvoltare mintală a copiilor.T. ). de la obiecte concrete. În acest scop. pentru a ajunge treptat la analiza senzorială. f) percepţia preşcolarului poate fi dirijată verbal de către adult şi îndeosebi de către educatoare. subiectiv. ca să realizeze cele două obiective esenţiale. întrucât sunt saturate emoţional. copilul trebuie pus să facă exerciţii pentru a percepe şi a simţi. educatoarea trebuie să urmărească realizarea unui echilibru dinamic între educaţia senzaţiilor şi cea a percepţiilor. De aceea. Cât priveşte reprezentările. exerciţiul senzorial va constitui o veritabilă experienţă de viaţă. pe ansamblu. Ca atare. educatoarea trebuie să pornească întotdeauna de la percepţii sincretice. Astfel. Aşadar senzaţiile şi percepţiile copilului nu se dezvoltă doar prin simplul proces de creştere şi maturizare şi nici ca urmare a repetării acţiunii stimulilor externi asupra organelor sale de simţ. a. cuvântul acţionând în mod eficient şi asupra restructurării reprezentărilor. În general. percepţiile preşcolarului prezintă câteva caracteristici definitorii: a) ele sunt stimulate şi susţinute de curiozitatea foarte mare a copilului. iar la preşcolar reprezentările devin componente de bază ale planului intern. sala şi celelalte locuri de desfăşurare a activităţilor trebuie amenajate astfel încât să permită realizarea unor experienţe multiple. iar educaţia senzaţiilor la exerciţii de vocabular abstracte. e) percepţia preşcolarului poate beneficia de experienţa sa anterioară. În 10 . Un efect pozitiv asupra structurării reprezentărilor îl are şi limbajul. prin tot ceea ce face în planul educaţiei senzoriale. ele apar ca fapte psihice la ante-preşcolar.

dintre care mai importante sunt cele ale memoriei şi cele ale imaginaţiei. Copiii din grupa mijlocie (4-5 ani) sunt suficient de dezvoltaţi pentru ca activitatea perceptivă a lor să devină „o sursă de descentrări. educaţia senzorială este practicată. se organizează şi devine mai riguroasă.E. este strâns legată de percepţii. pe cât posibil.P. greutăţi. animale. De asemenea. În concluzie. exerciţiile propuse trebuie să fie cât mai apropiate de trăirile de viaţă zilnică.acelaşi timp. jocuri educative de memorie şi atenţie vizuală. din mediul înconjurător apropiat. Materialul utilizat în cadrul exerciţiilor senzoriale poate fi de natură mai abstractă. B. de comparaţii. Însuşirile perceptive sunt considerate ca abstracte. La grupa mare. întrucât experienţa senzorială este întotdeauna personală. în general. În general.1965] Acum.Bucureşti. de transformări. fapt la care contribuie şi pregătirea pentru şcoală odată cu antrenarea lui într-o serie de activităţi de solicitare a planului senzorio-perceptiv. Materialul cel mai indicat este cel ce prezintă o bogată semnificaţie afectivă: jucării. dar nu trebuie să fie abundent. jocuri logice. [Stugren. de regulă. Ecologia generală . Dezvoltarea reprezentărilor este o condiţie de bază a desfăşurării activităţilor copilului preşcolar şi mai ales a jocului. iar procesul concret de exersare a simţurilor nu trebuie desprins de viaţa grupei în ansamblul ei. Verificarea cunoştinţelor însuşite pe aceste căi poate fi făcută prin intermediul desenului după observare şi de asemenea. reprezentările devin mai clare şi cu conţinut mai complex. jocuri de alăturări şi de construcţie. de imagine. în sensul că observarea lucrurilor din mediul înconjurător constituie un mijloc de revizuire şi de sintetizare a rezultatelor analizelor făcute cu ajutorul simţurilor. de analiză mai mobilă care tinde către reversibilitate” La fel ca şi la grupa mică. diverse obiecte şi accesorii de menaj etc. prin intermediul lucrului manual. ca ”scop în sine“. poziţii etc. sensibilitatea copilului capătă noi valenţe. materialul necesar efectuării exerciţiilor senzoriale trebuie luat. dezvoltându-se şi alte forme ale reprezentărilor. păpuşi. cu copiii din grupa mare pot fi organizate cu succes.D. rămâne tributară caracteristicilor concrete. rolul educaţiei senzoriale constă în antrenarea preşcolarilor pentru a percepe diverse raporturi între mărimi. distanţe. senzoriale. De asemenea. întrucât copii de această vârstă nu pot să stabilească raporturi sau nu pot să efectueze comparaţii. de transpuneri de anticipări şi. nu sunt puse în relaţie unele cu altele. 11 . Gândirea are un caracter intuitiv. volume. exerciţiile senzoriale organizate în grădiniţă trebuie să aibă un caracter individual. Dezvoltarea gândirii la copilul preşcolar. spre sfârşitul vârstei preşcolare.

raţionamentul lui are încă un curs aderent la sensul unic al percepţiei şi nu o organizare de ansamblu. „De ce-urile” copilului arată existenţa pre-cauzalităţii intermediare între cauza eficientă şi cauza finală. Piaget consideră că este perioada preoperatorie a gândirii. bază pentru apariţia noţiunilor empirice. imprimă dinamism şi ordine la nivelul întregii activităţi psihice. preşcolarul crezându-se centrul universului. pre-cauzalitatea nu se mai asimilează cu acţiunile proprii. este conturarea primelor operaţii şi organizarea structurilor operative ale gândirii. copilul întreabă ”De ce ?“. realizează noi achiziţii odată cu îmbogăţirea experienţelor sale de viaţă şi îşi dezvoltă capacitatea de manifestare a gândurilor şi sentimentelor. ca dimensiune substanţială a gândirii. substituiri. pe baza intensificării intereselor de cunoaştere. în perioada preşcolară. procesele fizice sunt asimilate la acţiuni proprii. Gândirea pre-conceptuală şi intuitivă este o gândire egocentrică şi magică. Toate aceste caracteristici ale comportamentului mental al copilului reprezintă încercări ale sale de a-şi oferi răspunsuri la nenumăratele întrebări care apar în confruntarea din ce în ce mai frecventă cu lumea. Dar în timp. generează egocentrismul.Copilul gândeşte ceea ce vede. obiectelor. iar cu ajutorul cuvântului. el îşi lărgeşte contactul cu cei din jur. Prin intermediul limbajului. Limbajul la vârsta preşcolară. mai ales la începutul pre-şcolarităţii şi sunt posibile omisiuni. Confuzia dintre Eu şi lume duce la caracterul animist al gândirii. numărul erorilor scade treptat şi îşi însuşeşte morfologia şi sintaxa în practica vorbirii. Treptat. copilul întreba ”Ce este acesta?“. nereuşind să facă distincţie între realitatea obiectivă şi cea personală. prin atribuirea de calităţi umane. 12 . atunci când relaţia cauzală începe să devină un raport logic. J. ci cu operaţiile. O altă caracteristică la fel de importantă. Limbajul constituie un element semnificativ pentru organizarea funcţionalităţii psihocomportamentale a copilului preşcolar. Dacă în perioada antepreşcolară. inversiuni de sunete. pentru identificarea obiectelor şi însuşirilor acestora. Marea frecvenţă a întrebării ”De ce?” maschează momentul constituirii gândirii cauzale. de asemenea dificultăţi în ceea ce priveşte aprecierea ordinii directe şi inverse. acestea fiind coordonări generale ale acţiunilor. Preşcolarul întâmpină. caută o relaţie. Limbajul preşcolarului se deosebeşte de cel al adultului printr-o pronunţare imperfectă.

De regulă.Copiii preşcolari manifestă o deosebită plăcere să-şi însuşească cuvinte noi şi să se mândrească pentru că le ştiu. Pe baza acestei forme de limbaj. rezolvă contradicţia dintre dorinţele şi posibilităţile copilului. în pre-şcolaritate. care tind să se stabilizeze în comunicarea lor verbală. Asemenea memoriei. de concentrare şi percepere. Ei sunt atenţi la vorbirea celor mari şi preiau de la aceştia unele modalităţi de exprimare. imagini. cuvinte. Conţinuturile ei sunt reprezentate de experienţa personală de viaţă. a limbajului interior. constituind una dintre cele mai importante condiţii ale fixării şi păstrării experienţei personale. întrucât acum se pun bazele acestei experienţe şi se constituie primele amintiri. 107] 13 . Dacă la vârsta ante-preşcolară. memoria preşcolarului este verbală. alături de memoria mecanică se dezvoltă memoria logică. întrucât ea contribuie la formarea trebuinţei de cunoaştere. Memoria este strâns legată de interesele copilului. Conţinutul memoriei este foarte bogat: mişcări. fiind permanent susţinută de marea curiozitate a copilului preşcolar. aşa-numitele clişee verbale. idei. Imaginaţia îndeplineşte la copil un rol de echilibrare sufletească. Plăcerea şi bucuria îl fac pe copil să-şi amplifice imaginativ aşteptările. ceea ce duce la condiţia de bază pentru activitatea de învăţare. La vârsta preşcolară predomină atenţia involuntară.2000. copilul preşcolar are posibilitatea „de a-şi urmări mental acţiunile pe care le desfăşoară. Editura ProHumanitate . Aceasta din urmă se dezvoltă mai ales atunci când informaţiile au semnificaţie pentru copil şi sunt în strânsă legătură cu sarcinile de joc. memoria are un caracter spontan. stări afective. focalizare şi concentrare asupra obiectelor şi fenomenelor în vederea reflectării lor adecvate. Este semnificativă creşterea intervalului de timp în care devine posibilă recunoaşterea unui material după o singură percepţie. [E. sub influenţa gândirii şi a limbajului. datorită dezvoltării gândirii şi. pag.Verza. nesistematizată.Florin Verza . de a introduce ajustări şi de a-şi regla conduitele în funcţie de scopurile propuse şi de situaţiile ivite”) Dezvoltarea memoriei şi a imaginaţiei la vârsta preşcolară. alături de cea neintenţionată apare cea intenţionată. În pre-şcolaritate începe. incoerentă. Atenţia este capacitatea de orientare. De o mare importanţă pentru organizarea activităţii psihice şi psihocomportamentale a preşcolarului mic este apariţia limbajului interior. Totuşi memoria copilului rămâne difuză. a deprinderilor de orientare şi investigaţie. Psihologia vârstelor. la vârsta preşcolară şi imaginaţia cunoaşte o mare dezvoltare. mai ales. Dezvoltarea atenţiei la vârsta preşcolară. deoarece el verbalizează tot ceea ce vede şi ce face.

îi oferă acestuia prilejul unor exerciţii de concentrare a atenţiei fiind presărat cu momente afective. cărţile ilustrate. Creţu în lucrarea sa. antrenantă în activităţi cu caracter intelectual. pe măsură ce se dezvoltă funcţiile reglatoare ale limbajului.Atenţia involuntară este deosebit de activă atât în contactul direct al copilului cu ceea ce îl înconjoară. . în perioada preşcolară se organizează şi se dezvoltă atenţia complexă. 173) prezintă aceste particularităţi astfel: 14 . iar la 4-5 ani identificarea devine mai avansată. Jocul fiind activitatea de bază a copilului. Dezvoltarea activităţii in perioada preşcolară trebuie raportată la procesul identificării care în accepţiunea specialiştilor trece prin mai multe faze. gesturi şi atribute din ceea ce spun alţii că seamănă cu modelul. Viaţa afectivă la vârsta preşcolară prezintă câteva particularităţi semnificative în raport cu perioada ante-preşcolară. c) adaptarea de conduite. ochii). La preşcolarul de vârstă mijlocie şi mare. Pe ansamblu. după care manifestă o reţinere vinovată. d) însuşirea de conduite. De asemenea. atenţia se manifestă şi în condiţiile de combinare spontană între rolul personal şi rolul partenerilor de joc. Astfel la 3 aniidentificarea se manifestă prin creşterea stărilor afective difuze. T. atribute şi gesturi ale modelelor. este alimentată de dorinţele şi intenţiile copilului de a finaliza activitatea. filmele. Atenţia voluntară se instalează treptat. pe lângă faptul că răspund la comenzile exterioare. iar apoi în toate celelalte activităţi. adeseori întârziind la alte solicitări până nu-şi ating scopul respectiv. cum ar fi: diapozitivele. acum identificarea si conştiinţa morală se realizează în relaţie cu modelele umane cele mai apropiate în patru etape: a) perceperea unor similitudini de înfăţişare cu modele parentale (părul. Psihologia vârstelor’’ (pag. având un evident rol antrenant. Acest lucru are loc mai întâi în cadrul jocului. povestirile etc. Astfel la preşcolarul mijlociu şi cel mare. îşi pot fixa un scop şi se pot autoregla în vederea atingerii acestuia. cât şi faţă de alte surse care îi satisfac curiozitatea. b) perceperea unor similitudini de caracteristici psihice(este tot aşa de inteligent ca tata sau tot atât de frumoasă ca mama). ce face ca efortul legat de concentrarea şi persistenţa atenţiei să nu pară dificil. Afectivitatea la vârsta preşcolară. in care copilul plânge cu lacrimi şi râde în hohote. Cea mai importantă schimbare produsă în perioada preşcolară o reprezintă însă apariţia atenţiei voluntare. ceea ce duce la dezvoltarea mobilităţii atenţiei şi a distributivităţii acesteia. respectarea regulilor jocului îl obligă pe copilul preşcolar la concentrarea atenţiei.

o condiţie favorizantă dezvoltării psihice de ansamblu. îl roagă să nu mai plângă şi este posibil să înceapă şi el să plângă. care-i permit preşcolarului să se echilibreze mai bine cu ambianţa. trăirile afective ale copilului încep să fie influenţate şi de o anumită memorie afectivă prin care se depăşeşte prezentul şi se anticipează faptele. La sfârşitul perioadei preşcolare copilul îşi stăpâneşte propria sa reacţie şi amplifică acţiunile consolatoare. • Vibraţia afectivă sau rezonanţa emoţională imediată şi intensă la solicitări şi evenimente. La vârsta de 3 ani copilul poate fi puţin impresionat de faptul că alt copil plânge lângă el. Intrarea lui în grădiniţă constituie o nouă sursă de trăiri afective variate şi tot acum in viaţa lui intră un alt adult semnificativ şi anume educatoarea. Această caracteristică a afectivităţii preşcolarului se instalează treptat de-a lungul preşcolarităţii. Copilul. apoi cu modele. Acest lucru este determinat de depăşirea crizei afective şi de creşterea capacităţilor adaptative. 15 . Viaţa afectivă a preşcolarului fiind situativă. • De asemenea copilul preşcolar face numeroase investiţii afective noi în relaţiile cu ceilalţi copii şi cu adulţii din grădiniţă. de obligaţii şi a copilăriei’’. Acum bucuriile şi satisfacţiile sunt mai frecvente. Acceptarea reciprocă şi plăcerea întâlnirii cu educatoarea reprezintă o condiţie esenţială a adaptării copilului la mediul din grădiniţă. În acelaşi timp. adică ea este generată de împrejurări concrete. Astfel la 3 ani apare un fel de trăire a vinovăţiei generată de încălcarea cerinţelor adultului. Complexitatea vieţii afective rezultă din îmbogăţirea raporturilor sale cu ambianţa. care la începutul vieţii a intrat în relaţie doar cu părinţii. copilul devenind mai tolerant şi mai stăpân pe reacţiile sale. • Viaţa afectivă a preşcolarului este în mare măsură situativă. iar la vârsta de 6 ani apare trăirea crizei de prestigiu. copilul trăieşte mândria prin implicarea. • Creşterea complexităţii afectivităţii preşcolarului. împrejurări care se derulează aici şi acum. “eu-lui’’ în reuşita unei activităţi sau în obţinerea unei recompense. şi care se modelează pe parcurgerea acestora şi pe gradul de concordanţă cu trebuinţele lui. • Pozitivarea progresivă şi mai amplă a vieţii afective a copilului preşcolar. apare acea notă de seninătate specifică vârstei preşcolare. La vârsta de 5 ani preşcolarul manifestă compasiune vrând să-i aline durerea. puţin legată de ceea ce va urma. precum şi din interacţiunile afectivităţii cu celelalte procese şi funcţii psihice. care este. provocată de mustrarea în public. în acelaşi timp.• Viaţa afectivă a preşcolarului este mult mai bogată şi diversificată. la 4 ani. acum el intră în relaţie directă cu aceste persoane fără a mai fi nevoie de medierea lor de către mamă. Acest lucru duce la diminuarea egocentrismului moştenit din perioada anterioară şi care nu mai este încă alimentat de familie. apoi cu ceilalţi membrii din familie. îl mângâie.

Diferenţele dintre sexe. La acest proces contribuie în primul rând relaţiile familiale. Cu timpul graţia începe să devină tot mai palidă. în cazul în care ei continuă să acorde atenţie zonelor respective. Dezvoltarea motricităţii şi voinţei la vârsta preşcolară. sau poate să-şi intensifice mângâierile şi drăgălăşeniile când vrea să obţină ceva. generată de relaţii de durată şi de generalizarea emoţiilor trăite la întâlnirea cu obiectul acestora. locul ei fiind luat de rigoare. Pe prim plan trece încărcătura psihologică a mişcării. 16 . uneori nu-i plac nici formele de alintare cu care i se adresează părinţii. Prin învăţarea afectivă se îmbogăţeşte şi nuanţează conduita emoţional expresivă a copilului şi se descoperă efectele ei asupra celor din jur. să fie admirat şi lăudat. Aceste achiziţii diferenţiază clar preşcolarul de ante-preşcolar. ). de precizie. imagini. constanţa atitudinilor cu frecvenţa şi calitatea lor. El învaţă să reacţioneze adecvat în împrejurări cu semnificaţie pozitivă (Exemplu: sărbătorirea unor evenimente familiale. prin asimilarea unor cerinţe şi norme. prin imitare. pot fi surse de anxietate. prin interdicţia de a pune întrebări sau prin ameninţări. acestea devenind principalele caracteristici ale maturităţii copilului. revederea unei persoane dragi etc. Preşcolarul învaţă mai întâi ce pericole pot să existe în spaţiul în care se află şi cum să le evite. ceea ce face să le şi intensifice atunci când copilul va urmări satisfacerea unei dorinţe. Majoritatea specialiştilor în psihologia infantilă consideră că procesul de cristalizare a sentimentelor reprezintă cel mai important eveniment din viaţa afectivă a preşcolarului. consistente şi de durată. intenţii.• Apariţia învăţării afective la copilul preşcolar. • Cristalizarea sentimentelor. Începe să evite mângâierile mamei în prezenţa copiilor de la grădiniţă şi. mimică şi pantomimică. Preşcolarul simte o adevărată plăcere să imite adulţii. Ataşamentele afective ale copilului mic se transformă în relaţii afective stabile. raportarea ei la obiecte. plânsul atunci când s-a lovit. De-a lungul pre-şcolarităţii motricitatea se caracterizează printr-o intensă dezvoltare. ea contribuind la creşterea posibilităţilor copilului de a lua contact direct cu lumea înconjurătoare şi de a facilita exercitarea unor comportamente practic-acţionare. prin observarea conduitelor celorlalţi. Mişcările bruşte necoordonate de la 3 ani sunt treptat înlocuite de mişcări tot mai bine armonizate. în anumite limite. Graţia se dezvoltă şi pentru că preşcolarului îi place să fie în centrul atenţiei. Preşcolarul mare devine capabil să-şi stăpânească. • Structurarea primelor mecanisme de reglare a conduitelor emoţionale. pe care copiii preşcolari le descoperă. să-şi exprime trăirile emoţionale prin gestică.

Ioan Nicola defineşte strategia didactică: “un ansamblu de procedee prin care se realizează conlucrarea dintre profesor şi elevi în vederea predării şi învăţării unui volum de informaţii. trăită prin executarea mişcărilor.Este perioada în care prin stereo-tipizare.etc. 2. la îmbogăţirea conduitelor. întrucât acesta face accesibilă înţelegerea de către copil a legăturii dintre motiv. ale schimbărilor de atitudini şi de conduite în contextele didactice diverse. Constantin Cucoş cataloghează strategiile didactice ca: “demersuri acţionale şi operaţionale flexibile (ce se pot modifica. În “Tratatul de pedagogie şcolară”. a formării unor priceperi şi deprinderi. stă la baza dezvoltării psihice. percepţia se formează în cursul acţiunii cu obiectele. să se orienteze în spaţiul mic al suprafeţei de lucru . cu accent pe creşterea şi dezvoltarea motricităţii. ea fiind puţin întârziată faţă de funcţia de comunicare şi de cea cognitivă. Obiectivele educaţiei ecologice vizează în egală măsură cunoştinţele. care se produce pe la vârsta de 4-5 ani. sprijină nu numai îmbogăţirea planului cognitiv. a dezvoltării personalităţii umane” . ci şi dezvoltarea personalităţii. Motricitatea este terenul de bază pe care se manifestă primele reglaje voluntare ale copilului preşcolar. Dezvoltarea voinţei este legată de dezvoltarea funcţiei reglatoare a cuvântului. Odată cu dezvoltarea funcţiei reglatoare şi cu apariţia voinţei. dar nu poate executa o acţiune pe baza unor simple indicaţii verbale. copilul achiziţionează elementele unor jocuri. clarificarea valorilor şi demersurilor practice. se verifică numai astfel. mărimi spaţiale. se recomandă lărgirea posibilităţilor de acţiune cu obiectele. să discrimineze forme. Metode didactice utilizate în activitatea de educaţie ecologică din învăţământul preşcolar. schimba). particulare”. dovedind că înţelege regulile acestuia şi ale unei competiţii. II. Nevoia de acţiune. De aceea. coordonate şi racordate la obiective şi situaţii prin care se creează condiţiile predării şi generării învăţării. precum şi asigurarea dezvoltării psihice armonioase. Obiectivele psihomotorii urmăresc întărirea sănătăţii copilului şi creşterea capacităţii sale de efort. Astfel. achiziţia de atitudini. întrucât el are nevoie de modelele executive. ceea ce dă sens fiecărei mişcări. fiecărei mobilităţi şi încordări. datorită faptului că scopurile atinse prin acţiuni reale sunt cele mai accesibile acestuia. mişcările duc la formarea deprinderilor. ea se concretizează. Prin urmare copilul poate înţelege ceea ce i se cere. să execute cu deplin control mişcări simple sau complexe. scop şi mijloace. Cu alte cuvinte strategia didactică este un concept complex care presupune 17 . copilul poate folosi indicaţiile verbale şi în acelaşi timp poate să-şi propună scopuri pe care se străduieşte să le atingă. Cadrul în care se constituie mecanismele voluntare este jocul. reforma.

Limitele de performanţă ale explicaţiei sunt restrânse la preşcolar. sau în încheierea activităţilor. deoarece gândirea lui este preconcepută. [C. aplicaţiile posibile”.441] În practica preşcolară.2003.îmbinarea armonioasă a metodelor. anume raţionamentul transductiv. 2. prin care se trece de la particular la general.)la această vârstă nu se poate folosi raţionamentele instructiv-deductive sau ipotetico-deductive ci doar un raţionament apropiat de cel analogic. “ Formele pe care le poate îmbrăca explicaţia sunt multiple: descrierea. o situaţie şi numai după aceia analizează exemplele sau argumentele . conversaţia.Editura Aramis. În acest sens educatoarea „enunţă mai întâi cu claritate o definiţie . sincretică. Tratat de pedagogie şcolară . Povestirea este folosită în prezentarea conţinutului unor texte literare cu scopulde a trezi interesul copiilor pentru ceea ce va urma. să fie expresivă. exerciţiul. jocul didactic etc.P. adică premisele . concretă. rapidă şi eficientă de transmitere a unor cunoştinţe. diferenţiată. pe baza unei argumentări deductive a unor date noi.. etc. 282 Nicola. naraţiunea.1995. insuficient(…. 18 . Specificul activităţilor de Educaţie ecologică precum şi particularităţile psihice ale copiilor preşcolari impun utilizarea mai largă a metodelor: observaţia. “Metoda”: (termenul derivă etimologic din cuvintele greceşti metha (către. Semnifică un mod de cunoaştere şi acţiune utilizat de educator şi educat. metoda se defineşte drept o cale de urmat în vederea atingerii unor obiective instructiv-educative dinainte stabilite. o cale de transmitere şi însuşiri a unor cunoştinţe de formare a unor priceperi şi deprinderi. mijloacelor şi formelor de organizare a învăţării.D. modelarea. preoperatorie. este calea parcursă de profesor pentru a le înlesni elevilor descoperirea unor instrumente de lucru proprii. drum).78]. să fie la obiect şi să nu fie încărcată de amănunte. procedee şi operaţii constituite ca instrument al cunoaşterii. Cu toate ca explicaţia este o cale uşoară. Cucoş. tehnici. Povestirea trebuie să aibă o formă accesibilă preşcolarilor. nu pe baza unor proprietăţi esenţiale ci prin asemănări întâmplătoare” [Didactica-manual pentru clasa a X-a şcolii normale.Pedagogie. EdituraPolirom. menit să sporească eficienţa acestora. experimentul. Explicaţia este o metoda de comunicare orală .Bucureşti. să emoţioneze puternic copiii. nu trebuie să se abuzeze de utilitatea ei întrucât preşcolarii ajung mai târziu la stadiul explicării.pag.Bucureşti. spre) şi odos (cale. interpretările. situativă. cauzele. A. o expresie. demonstraţia. caracterizarea. 1999. un ansamblu de principii. o metodă expozitivă întrucât constă în dezvăluirea . reguli. E.pag. Metodele de comunicare 1. I . relaţiile.pag.

Daca întrebările adultului sunt prea simple . Bucuresti. între copii sau între educatoare şi întreaga grupă de copii. conversaţia poate fi: -conversaţia de reactualizare –pentru reactualizarea cunoştinţelor şi introducerea în tema noua -conversaţia de predare (euristică). În funcţie de obiectivele instructiv educative urmărite. 4. criterii de apreciere comună precum şi socializarea limbajului. Problematizarea se bazează pe crearea unor stări conflictuale contradictorii ce pot să rezulte din trăirea simultană a două realităţi de cunoaştere diferite: pe de o parte experienţa anterioară de 19 . insuficient înţeleasă de copil şi al cărei soluţionare adultul o cunoaşte. pag. care trebuie sa fie clare si accesibile. pentru particularizare.48 IBIDEM.P. Conversaţia constă în dialogul dintre educatoare şi copii în scopul stimulării şi dirijării activităţii de învăţare a acestora. dirijează strict răspunsurile atunci efortul de înţelegere este redus..3. adultul îl conduce prin întrebări. 5.1995. E. cum?. pentru ce?) [Pedagogie preşcolară. dar si variate pentru a solicita gândirea copilului şi de a-l pune în situaţia de a descoperi (de ce?.53] În funcţie de participanţii la dialog conversaţia se poate desfăşura între educatoare şi un singur copil .conversaţia de fixare – în scopul sistematizării şi consolidării cunoştinţelor şi convingerilor morale sau ştiinţifice însuşite -conversaţia de verificare (evaluare). pe când cu ceilalţi copii preşcolarul poate coopera în activitatea sa obişnuita şi poate dialoga ca parteneri egali. Pentru că rezolvarea nu poate fi sesizată dintr-o data de copilul. obiect. Aşadar succesul conversaţiei depinde de măiestria educatoarei de a adresa întrebările. găsirea în comun a unor modalităţi de depăşire a dificultăţilor. pag.D.în scopul verificării orale ale cunoştinţelor şi pentru evaluarea acestora Cea mai importantă şi întrebuinţată formă este conversaţia euristică. deci înţelegerea utilizării schimbului de idei. prin trăsături pregnante. iar contribuţia conversaţiei la descoperirea cunoştinţelor este redusă” . fenomen. Conform concluziilor lui Jean Piaget „adultul e mai mult sursa de cunoştinţe. îi atrage atenţia asupra unor elemente care îl ajută să sesizeze noi relaţii.în scopul însuşirii noilor cunoştinţe .didactica-manual pentru şcoli normale clasa a XI –a. Descrierea reprezintă prezentarea caracteristicilor unui individ. să contureze probleme mai restrânse a căror rezolvare simplifică explicaţia integrală. pe fondul cunoaşterii însuşirilor generale şi esenţiale. acesta având d rept consecinţă socializarea inteligenţei . „Se porneşte de la o situaţie problematică. eforturi de exprimare într-o maniera comprehensibilă de către ceilalţi”. fiind o modalitate aparte de învăţare prin descoperire.

Un mobil important al activităţii conştiente de învăţare este cultivarea intereselor preşcolarilor pentru mediu. Observaţia în natură şi în activitatea economică a oamenilor. 1. elementul de noutate şi de surpriză. Copilul resimte o stare de curiozitate. ulterior. reprezentative. în faţa căruia datele vechi se dovedesc cu totul insuficiente pentru a se ajunge la explicaţie sau realizarea dorită. coparticiparea la evenimentele vieţii cotidiene. Experimentul se impune încă de la venirea copilului în grădiniţă să fie ajutat să cunoască formele de viaţă existente în mediul înconjurător şi să înveţe să le ocrotească. ce să vadă şi ce să înţeleagă din variantele manifestării din jurul său pentru ca. înarmarea cu unele deprinderi de observare corectă şi sistematică a realităţii înconjurătoare. Metodele de explorare a realităţii. A observa înseamnă a percepe fenomenele şi obiectele în condiţii naturale. studiul de caz. nemijlocit şi organizat cu obiecte şi fenomene din mediul apropiat de viaţă pentru ca această bază să se realizeze progresiv cunoaşterea mediului mai îndepărtat şi a fenomenelor generale.Observaţia este urmărire atentă a unor obiecte şi fenomene de către preşcolari. experimentarea conduce la căutarea şi explicarea mecanismelor acestor lucruri. în scopul depistării unor noi aspecte ale realităţii şi al întregirii unor informaţii. desene) . B. Educatoarea trebuie să-l îndrume pe copil ca să observe şi cum să observe. descrierea şi interpretarea unor fenomene din perspectiva unor sarcini concrete de învăţare. Principalul mijloc prin care se poate asigura accesibilitatea cunoştinţelor despre natură este contactul direct. 2. ceea ce incită la căutări. Observaţiile pot fi de scurtă durată sau de lungă durată. se urmăresc explicarea. de uimire şi dorinţa de a ieşi din încurcătură. la enunţarea unor ipoteze. să facă singur acest lucru în celelalte momente ale zilei sau chiar acasă. le trezeşte interesul pentru a cerceta orice noutate care apare în calea lor. tabele. pe de altă parte. Prin observaţii.care dispune copilul. ale căror trăsături sunt cercetate profund. din mai multe puncte de vedere un caz poate servi atât 20 şi indirectă a realităţii pe baza de substitute ale obiectelor şi fenomenelor . la investigaţii. Îndrumarea sistematică a copiilor duce la formarea spiritului de observaţie. Mijlocul principal de a satisface dorinţa de cunoaştere. 3 Studiul de caz constă în etalarea unor situaţii tipice. expeimentul. soluţii sau răspunderi posibile. în scop de a descoperi legăturile lor interne. Metodele de explorare se divid în metoda de explorare directă (învăţarea prin cercetare. de necunoscut. semnificative. dezvoltarea spiritului de observaţie. constituie unul dintre principalele izvoare de cunoaştere. observaţia sistematica) reale. exprimarea şi explicitarea rezultatelor observaţiilor cu ajutorul unor suporturi material (referate. fie sub îndrumarea cadrului didactic fie în mod autonom.

Acesta contribuie la: . Dramatizarea este folosită pentru interpretarea unor roluri ce reprezintă animale. care va facilita cunoaşterea unor aspecte ale realităţii sau reproducerea unor acţiuni ce stau la baza unor comportamente de ordin practic. machete). Prin aplicarea exerciţiului la preşcolari se formează primele priceperi şi deprinderi de muncă independentă. lucrări practice. substitute ale realităţii în scopul asigurării unui suport concret-senzorial. examinarea acestuia din mai multe perspective.asigurarea formării şi dezvoltării aptitudinilor şi abilităţilor creatoare cultivând în acelaşi timp şi unele calităţi moral-civice. demonstraţia figurativă (cu ajutorul desenului). povestiri. demonstraţia iconografică (planşe. Exerciţiul presupune efectuarea conştientă şi repetată a unor operaţii sau acţiuni mintale sau motrice. În cadrul studiului de caz . selectarea celor mai potrivite metode pentru analiză.dezvoltarea operaţiilor intelectuale. cât şi pentru cunoaşterea deductivă . Copiii trăiesc altfel. tablouri. Astfel Ioan Cerghit (1980) identifică: demonstraţia pe viu a unor obiecte şi fenomene. didactica-manual pentru şcoli normale clasa a XI –a. deci la clarificarea şi dezvoltarea noţiunilor. Demonstraţia constă în prezentarea unor obiecte. Studiul de caz are mai multe etape: sesizarea sau descoperirea cazului. atât pentru a-şi însuşi sau consolida cunoştinţele cât şi pentru a le aplica în practică Metode de acţiune simulată sau fictivă : jocuri didactice. etc…în funcţie de materialul intuitiv se pot defini mai multe tipuri de demonstraţii. . stabilirea unor concluzii. demonstraţia audio-vizuală (discuri. mai viu şi mai intens ceea ce învaţă. evoluţia acestuia comparativ cu fapte şi evenimente similare. lucrări de laborator.. prelucrarea cazului respectiv din punct de vedere pedagogic. 21 . prin particularizări şi concretizări ale unor aspecte generale.P. casete audio-vizuale). 4. 53]. Bucureşti. Metode bazate pe acţiune. C. activităţi creative. 1995. legilor dobândite anterior. fragmente literare.D.pentru cunoaşterea inductivă în sensul că de la premise particulare se trece la concluzii generale . joc de rol. Metode de acţiune real: exerciţiul. în vederea achiziţionării sau consolidării unor cunoştinţe şi abilităţi.E. regulilor. reţin mai bine unele cunoştinţe. se urmăreşte identificarea cauzelor ce au determinat declanşarea fenomenului respectiv. dramatizări. personaje din poveşti. pag. fenomene. diafilme. [“Pedagogie preşcolară”.

ceea ce previne apariţia monotoniei şi a plictiselii” . II 3.Editura Grigore Tăbăcaru.P. regulile. cd-uri.21 Didactica –manual pentru clasa a X-a şcoli normale.etc.vizuale:mijloace multimedia. ci o metodă de acţiune fictivă (bazată pe simulare).P. ştampile. etape de dezvoltare a plantelor) . hărţi ilustrate.mijloace de exersare şi formare: materiale de laborator(truse. sarcina didactică. .Bucureşti. diapozitive. Se clasifica în funcţie de conţinut şi de materialul folosit.mijloace audio. Introduse în activitatea didactica „elementele de joc imprimă acesteia un caracter mai viu şi mai atrăgător…. vase de laborator) unelte de grădinărit.etc. măşti. scanere.Liviu-Didactica activităţilor de educaţie a limbajului în învăţământul preşcolar-ghid metodic.241] 22 . Aceste mijloace pot fi de mai multe tipuri: Mijloace specifice : -mijloace informativ-demonstrative –intuitiv-obiectuale şi imagistice: insectare.tehnica informatică şi de calcul:calculatoare.este o acţiune urmărită prin ea însăşi fără utilitate imediată. etc.. costume etc.D. precizează şi verifică cunoştinţele predate copiilor.. siluete. jocul reclamă „o armonie naturală între cerinţele situaţiei de joc şi aptitudinile celor ce se joacă”. albume. imprimante. generatoare de distracţie şi recomfortare. dvd-uri.D. machete. jetoane. Jocul didactic este un”tip de joc prin care educatorul consolidează. [Chiscop. Elementele structurale ale jocului didactic sunt: conţinutul. copiii având o gândire concret-intuitivă e necesar ca educatoarea să utilizeze în desfăşurarea activităţilor diferite mijloace de învăţământ.2001.Jocul didactic conform clasificării propuse de Ioan Cerghit este tot o metodă de acţiune dar nu o metoda de acţiune reală (autentică) precum exerciţiul .1995. E. Sprijinindu-se pe această spontaneitate.64 Dicţionar pedagogic. Mijloace associate: . de sentimente. fotografii. pag.1979.Bacău.logico-raţionale: planşe cu scheme pentru nivelul lor de înţelegere(circuitul apei în natură.pag. ecusoane etc… . planşe.Mijloace folosite în educaţia ecologică a preşcolarilor La vârsta preşcolară . jocul este spontaneitate „originală”. calendarul naturii. colecţii de frunze. procedeele de joc. le îmbogăţeşte sfera de cunoştinţe”.pag. E. de plăcere şi de bucurie. -mijloace pentru raţionalizarea timpului didactic: şabloane.Bucureşti. Ivit din trebuinţele interne ale copilului.

analiza elemente ale mediului înconjurător (parcuri. şi mai ales pe efectele pe care le pot avea în timp. a resurselor de apă. Vizează . localităţii sau naţionale/internaţionale 23 . Convorbirile sunt dirijate de educatoare în aşa fel încât să-i conducă pe copii la înţelegerea rolului protector dar şi distructiv pe care îl are omul . de energie. dar şi al unor oameni care agresează mediul. Lecturi după imagini.). Jocurile didactice pun accentul pe consolidarea şi verificarea cunoştinţelor. Proiecte educaţionale la nivelul grupe. elementele folosite în construirea traseelor trebuie să fie elemente din natură . FORMELE DE ORGANIZARE A ACTIVITĂŢILOR DE EDUCAŢIE ECOLOGICĂ LA VÂRSTA PREŞCOLARĂ Activităţi comune în cadrul opţionalului. iar prin parcurgerea traseelor. copii învaţă cum să folosească darurile naturii. nu distructivă asupra mediului. Jocuri de rol. Observări desfăşurate în cadrul activităţilor de educaţie ecologica . observările vizează cunoaşterea vieţuitoarelor în mediul lor de viaţă. livezi. Întotdeauna mesajul jocului este unul de protecţie şi de intervenţie pozitivă. gradina botanică. etc. Activităţi de îngrijirea plantelor şi animalelor se pot desfăşura la colţul verde al grupei. copii vor învăţa indirect cum să protejeze natura. Desen /pictură/modelaj redarea elementelor din natură în mod real respectând adevărul ştiinţific. grădina zoologică. evidenţiind rolul vieţuitoarelor în ecosistemul din care provin şi urmările pe care le pot avea dispariţia speciei respective. legăturile indestructibile care se stabilesc între vieţuitoarele în cadrul unui ecosistem şi urmările pentru ecosistem dacă se rupe lanţul trofic prin dispariţia unei specii. de a se înţelege care este rolul fiecărui element din natură pentru existenţa întregului sistem de a combate atitudinea unor oameni de distrugerea naturii. copii vor interpreta rolul unor ecologişti. plimbări. Activităţi practice-gospodăreşti. punându-se accentul pe prevenirea şi combaterea acţiunilor distructive .II 4 . şi nu separate de acesta. Memorizării. fără elemente specifice poveştii sau desenului animat. în cadrul activităţilor. Trasee applicative. Construcţii cu materiale din natură refolosibile . confecţionând diferite jucării. pădure. al unor animale. copiii sunt antrenaţi în activităţi de protejare şi de conservare a unor plante şi animale. la economisirea hârtiei. excursii se realizează cu scopul de a observa . Vizite. dar şi utilizarea materialelor refolosibile pentru a proteja mediul. grădiniţei. în mod special . conţinutul poeziilor trebuie să corespundă cerinţei ecologice de a se privi elementele naturii în ansamblul lor . în ecosistemul din care fac parte . Materialul didactic folosit trebuie să cuprindă imagini care să respecte realitatea.

amenajarea spaţiilor verzi. realizare de „fluturaşi”cu mesaje ecologice. concursuri tematice. expoziţii cu produse confecţionate din materiale reciclabile. picture. răsaduri. manifestări artistice dedicate unor evenimente internaţionale de mediu confecţionare de costume ecologice din materiale recuperabile. spectacole cu mesaj ecologist. plantarea de puieţi. expoziţii de desene. 24 .