You are on page 1of 93

Sibiu

1) Revelaţie, Scripturã, Tradiţie şi Bisericã. Metoda teologicã a Pãrintelui Dumitru Stãniloae.

1

A vorbi despre revelaţie înseamnã a vorbi despre opera Cuvântului lui Dumnezeu. Pãrintele Bria vorbeşte despre faptul cã în revela ia sa! "o#osul revelator poate fi observat sub mai multe forme$ în seminţele ogosului %"o#osul spermatic & 'ustin! Apolo#ia ''! () care se #ãseşte în crea ie şi în natura umanã* în teo!aniile din +.,.! şi în cuvintele Profe ilor şi ale lui 'oan Botezãtorul* în cele din urmã! în c-ip deplin în Persoana lui "isus #ristos! descoperire despre care dau mãrturie Apostolii şi .van#-eliştii. / 0n fapt! putem vorbi despre 1evela ie naturalã şi 1evela ie supranaturalã despre care Sfântul 2a3im 2ãrturisitorul nu face o deosebire esen ialã. Afirma ia & spune Pãrintele Stãniloae & trebuie în eleasã mai mult în sensul cã cele douã 1evela ii nu sunt despãr ite$ 1evela ia Supranaturalã se desfãşoarã şi îşi produce roadele în cadrul celei naturale! punând doar într/o luminã mai clarã însãşi 1evela ia naturalã. Revelaţia naturalã. 4atura dã mãrturie despre opera lui Dumnezeu$ „Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi facerea mâinilor lui o vesteşte tãria..” (Ps. 18, 1), „ n!e voi fu"i !e la fa#a $a...” (Ps. 1%&, '(1)), apostolul Pavel scria 1omanilor$ 5De la facerea lumii, cele nevãzute ale *ui, puterea sa veşnicã şi !umnezeirea, se vã! +n fãpturi prin cu"etare.. (,om. -, .)). Potrivit credin ei noastre & spune Pãrintele Stãniloae & con inutul 1evela iei naturale este cosmosul şi omul! dotat cu ra iune! cu conştiin ã şi libertate! ultimul fiind nu numai obiect de cunoscut al acestei 1evela ii ci şi subiect al cunoaşterii ei. Cosmosul e or#anizat într/un mod corespunzãtor capacitã ii noastre de cunoaştere. Cosmosul şi natura umanã ca intim le#atã de cosmos sunt imprimate de o ra ionalitate! iar omul! creaturã a lui Dumnezeu! e dotat în plus cu o ra iune capabilã de cunoaştere conştientã a ra ionalitã ii cosmosului şi a propriei sale naturi. 1a ionalitatea cosmosului! spune Pr. Stãniloae! e o mãrturie a faptului cã e produsul unei fiin e ra ionale! şi totodatã! dacã nu ar fi ra iunea umanã sã/l cunoascã nu ar avea sens. Scopul lumii este realizarea omului şi nu invers. 6aptul cã lumea se lumineazã în om şi pentru om şi prin om! aratã cã lumea e pentru om! nu omul pentru lume! lumea e fãcutã pentru a fi umanizatã! nu omul pentru a fi asimilat lumii! naturii. Pierderea noastrã în naturã nu reprezintã nici un pro#res pentru naturã! pe când umanizarea continuã au eternã a naturii reprezintã un pro#res etern. 7nii Pãrin i Bisericeşti au spus cã omul e un microcosmos! o lume care rezumã în sine pe cea mare. Sfântul 2a3im 2ãrturisitorul a remarcat cã e mai drept sã se considere omul ca macrocosmos! pentru cã el e c-emat sã cuprindã în sine toatã lumea! un termen mai precis pentru e3primarea faptului cã omul e c-emat sã devinã o lume mai mare & spune Pr. Stãniloae / este acela de macro/ant-ropos! care e3primã faptul cã lumea e c-ematã sã se umanizeze întrea#ã! adicã sã primeasca pecetea umanului şi sã devinã un cosmos umanizat. 4oi suntem fãcu i pentru eternitate! spune Pr. Stãniloae! pentru cã aspirãm ca nişte înãbuşi i dupã infinitate! dupã absolut. ,indem spre infinit! pentru cã suntem persoane! iar toate aceste aspecte ale unei realitã i infinitenu le putem afla decât într/o Persoanã infinitã! mai bine zis într/o comuniune de Persoane infinite în fiin ã! în iubire! în frumuse e. Din comuniunea mereu sporitã cu .a! se proiecteazã în noi peste toate aspectele lumii! noi şi noi raze de realitate! de frumuse e! de noutate! se desc-id alte şi alte dimensiunişi orizonturi ale realitã ii. 8mul tinde spre o realitate personalã infinitã! superioarã lui! din care sã se poatã -rãni la infinit! fãrã sã poatã dispune de ea! date fiind posibilitã ile lui limitate! dar şi fãrã sã disparã apoi în ea. Sfântul 2a3im 2ãrturisitorul a remarcat faptul cã totul îşi atin#e împlinirea în om! iar acesta îşi realizeazã sensul sãu în unirea cu Persoana dumnezeiascã infinitã în via a .i spiritualã. Pr. Stãniloae spune cã fiin a noastrã nu/şi poate #ãsi împlinirea ca persoanã decât în comuniunea cu o fiin ã personalã superioarã! într/o rela ie în care omul însuşi! într/o

9

continuã noutate! îşi însuşeşte în mod liber şi conştient infinita bo#ã ie spiritualã a Persoanei supreme! persoana noastrã rãmânând liberã. +ia a omeneascã dacã se înc-eie definitiv prin moarte! atunci e plinã de nonsens şi de non/valoare. Cea mai cumplitã triste e a noastrã! spune Pr. Stãniloae! este lipsa de sens! adicã lipsa unui sens etern al vie ii şi al faptelor noastre! iar necesitatea acestui sens e intim le#atã de fiin a noastrã. Do#mele credin ei rãspund acestei necesitã ide sens a fiin ei noastre! prin aceasta ele afirmã ra ionalitatea completã a e3isten ei. Sensurile e3isten ei! oricât de evidente ar apãrea! nu se impun în mod ştiin ific! cum se impun fenomenele naturii prin faptul cã se repetã în mod uniform şi pot fi supuse e3perimentãrii. De aceea acceptarea lor fermã are caracterul unei credinţe. Domeniul acesta e un domeniu al sintezei între eviden ã şi credin ã! pentru cã este un domeniu al libertã ii şi al spiritului. S!$ntul "saac Sirul spune despre credin ã cã e 5mai sub ire decât cunoştin a lucrurilor sensibile: sau mai înaltã decât aceasta. Pe de altã parte! având în vedere cã credin a se îmbinã cu eviden a unui domeniu superior! tot el spune$ 5Cunoştin a se desãvârşeşte în credin ã şi primeşte putere sã în elea#ã şi sã simtã pe Cel ce e mai presus de orice senza ie şi sã vadã lumina cea necuprinsã de minte şi de cunoştin a creaturilor.: Credin a naturalã sau credin a bazatã pe 1evela ia naturalã are nevoie de completarea ei prin credin a ce ni se dãruieşte prin 1evela ia supranaturalã. Revelaţia supranaturalã 1evela ia supranaturalã & confirmare şi completare a credin ei naturale. Credin a naturalã! oricât ar pãrea de evidentã! este supusã %ndoielii! pe de o parte datoritã faptului cã suntem tenta i de a lua drept sin#urã realitate datã ordinea fenomenelor cunoscute prin sim uri! iar pe de altã parte se vede cã setei noastre pentru îndeplinirea e3isten ei noastre într/o desãvârşire eternã i se opune realitatea inevitabilã a mor ii* credin a naturalã nu pare a fi confirmatã de ini iativa unei astfel de Persoane. Prin 1evela ia supranaturalã! spune Pr. Stãniloae! Persoana infinitã şi eternã intrã din proprie ini iativã în comunicare cu omul! dând un fundament comuniunii noastre cu semenii! şi întãrind eviden a trãsãturilor credin ei naturale în care licãreşte un sens superior şi etern al e3isten ei. 1evela ia naturalã nu ni se lumineazã în sensul ei deplin decât prin 1evela ia supranaturalã! cãci prin aceasta peste naturã e proiectatã lumina 1evela iei supranaturale şi în acest sens trebuie privitã afirma ia Sf. 2a3im 2ãrturisitorul cum cã 1evela ia naturalã are aceaşi valoare ca şi 1evela ia supranaturalã. Dumnezeu se reveleazã obiectiv prin conştin ã şi prin naturã* dar subiectiv! dar din pricina pãcatului ei! promovat cu voia lor! cei mai mul i se împotrivesc eviden ei lui şi sensului adevãrat al vie ii lor. Apostolul Pavel vorbeşte atât despre faptul revelãrii naturale obiective a lui Dumnezeu în inimile omeneşti şi în naturã! cât şi despre refuzul subiectiv al multora de a accepta eviden a lui Dumnezeu astfel revelat$ 5'ar mânia lui Dumnezeu se descoperã din cer peste toatã fãrãdele#ea şi peste toatã nele#iuirea oamenilor care in adevãrul în robia nedrepta ii: %1om. 1! 1;). Pr. Stãniloae spune cã actele 1evela iei supranaturale nu suprimã natura umanã ca naturã personalã! ci o ridicã din starea în care se aflã! de slãbiciune şi corupere a inte#ritã ii ei! în planul eternizãrii în desãvârşirea spre care aspirã. ,ot Pr. Stãniloae vorbeşte despre conver#en a şi deosebirea celor douã revela ii! în sensul cã 1evela ia naturalã e nedespãr itã de 1evela ia supranaturalã prin faptul cã Dumnezeu se maifestã continuu în cazul celei dintâi! 1evela ia supranaturalã precizeazã inta revela iei naturale şi modalitã ile de realizare a ei. 0n lumina 1evela iei supranaturale creştinii vãd cum Dumnezeu conduce! prin împre<urãri! prin #lasul conştiin ei lor! la tot mai multã comuniune cu el.

=

4u e altul decât coborârea Sfântului Dupeste Bisericã:.estament* în +. Proorocirea nu e numai un criteriu e3tern prin care se dovedeşte un un fapt al 1evela iei supranaturale! ci face parte din esen a ei.1evela ia naturalã este precizatã şi completatã de 1evela ia supranaturalã care culmineazã în >ristos! şi amândouã duc spre Dumnezeu ca intã finalã şi eternã.. / actele 1evela iei supranaturale în +ec-iul şi 4oul .vdo@imov vede în dezvoltarea lucrãrii revelatoare o alternare a lucrãrilor A . se referã mai mult la naturã pentru a înc-e#a colectivitatea poporului lui 'srael! în persoana lui >ristos actele supranaturale îndreptate cãtre naturã se referã mai ales la natura umanã şi ele corespund cu înãl area spiritualã a acesteia în perspectiva pe care . Dumnezeu voieşte sã mântuiascã prin 1evela ia supranaturalã nu indivizi izola i! ci marea mul ime de credincioşi într/o responsabilitate reciprocã şi comunã fa ã de el. Se poate spune cã 1evela ia supranaturalã este ca o ieşire mai directã în eviden ã a lui Dumnezeu! prin trimiterea de or#ane speciale %profe i) ca sã comunice altora #ândurile şi planurile Sale cu ei. Cuvântul lui Dumnezeu! care prin 1evela ia +. 0mpreunã/lucrarea Cuvântului şi a Du-ului Sfânt se poate observa mai întâi în 1evela ie pânã la înc-eierea ei în >ristos! apoi prin Bisericã! prin Scripturã şi prin . Sfâtul Simeon 4oul .atãl şi Du-ul trimit pe 6iul! la fel! . Dumnezeu s/a fãcut om pentru ca omul sã se îndumnezeiascã.. / 0mplinirea planului de mântuire în >ristos* >ristos reprezintã ultima etapã a 1evela iei supranaturale şi împlinrea planului ei! în .radi ie. Dumnezeu a recurs la acte supranaturale e3traordinare! mai ales la început de perioade noi în istoria planului de mântuire %în timpul patriar-ilor! al lui 2oise! al lui 'sus 4avi! al lui 'lie! perioada cu adevãrat nouã este inau#uratã de actele supranaturale e3traordinare ale lui >ristos..atãl şi 6iul trimit pe Du-ul:* Paul . Stãniloae vorbeşte despre faptul cã pro#resul în istoria mântuirii! determinat de 1evela ie este un pro#res în cunoaşterea şi realizarea sensului e3isten ei noastre în Dumnezeu ca şi comuniune directã şi desãvârşitã cu Absolutul ca persoanã.eolo# considerã cã scopul între#ii opere a mântuirii noastre prin >ristos este sã primim pe Du-ul Sfânt! de asemenea 4icolae Cabasila spune$ 5 Care este efectul şi rezultatul actelor lui >ristos?.. Stãniloae vorbeşte despre o 1evela ie supranaturalã în acte care nu se produce continuu! cãci în acest caz ar putea apãrea asemãnãtoare fenomenelor naturale ce se repetã.l! se descoperã ca sens deplin al e3isten ei noastre.l se realizeazã unirea ma3imã a noastrã cu Dumnezeu şi prin aceasta desãvârşirea noastrã. / Actele supranaturale ale lui >ristos şi pro#resul 1evela iei* istoria mântuirii nu este fãcutã numai din acte supranaturale! însã e cãlãuzitã! luminatã şi întãritã în bine de 1evela ia dumnezeiascã. / Caracterul profetic al 1evela iei* 1evela ia naturalã are un dinamism profetic! însã mersul spre inta finalã nu ar fi posibil fãrã lumina şi a<utorul 1evela iei supranaturale..l prin credin ã. / actele supranaturale şi ridicarea spiritualã ma3imã a naturii umane în >ristos* se referã în primul rând la la 0nvierea Sa ca act de restabilire a firii umane şi a naturii în #eneral. "ucrarea Cuvântului lui Dumnezeu şi a Du-ului Sfânt în desfãşurarea 1evela iei dumnezeişti* Pr..l o desc-ide pentru to i cei ce se unesc cu . Sfântul Ambrozie spune cã$ 5. 0ntruparea lui >ristos reprezintã în acelaşi timp atât coborârea lui Dumnezeu la comuniunea deplinã cu umanitatea! cât şi înãl area ma3imã a acesteia. Pr. Cuvântul şi Du-ul Sfânt sunt cele douã Persoane care efectueazã împreunã şi actualizeazã în mod solidar toatã 1evela ia şi eficien a ei pânã la sfârşitul lumii. ne pre#ãteşte pentru primirea lui! apoi se întrupeazã! învie şi ne atra#e şi pe noi spre înviere! şi spre unirea veşnicã cu .

l! la noi to i.l.. .radi ie. Biserica este >ristos ca 1evela ie deplinã în continuarea eficien ei "ui. 1evela ia constã nu atât în descoperirea unei sume de cunoştin e teoretice despre un Dumnezeu înc-is în transcenden a Sa! ci în ac iunea de coborâre a "ui la om şi a înãl ãrii omului la . %Pr.l pânã la realizarea unirii ma3ime în >ristos! ca bazã pentru e3tinderea acestei uniri între dumnezeu şi to i oamenii care cred în .3istau totuşi şi persoane cu o sensibilitate sporitã! peste care iradia din Cuvânt şi Du-ul Sfânt %când 2oise a primit "e#ea de pe 2untele Sinai 5dupã ce a intrat în cort! s/a po#orât un stâlp de nor şi s/a oprit la intrarea cortului şi Dumnezeu #rãia cu 2oise: B'eş. Dar Cincizecimea restituie lumii prezen a interiorizatã a lui >ristos şi acum îl reveleazã nu în fa a! ci în interiorul uncenicilor. .l şi îndumnezeire! şi anume! prin spiritualizarea lor treptatã prin Du-ul Sfânt! folosind trei mi<loace concrete şi unite$ Biserica! Sfânta Scripturã şi Sfânta .radi ie! men ine în în elesul ei adevãrat 1evela ia în ac iune.l! cu iradia în c-ip ascuns şi din cuvântul +. ucrarea lui #ristos şi a Du&ului S!$nt. cuvântul lui Dumnezeu este încã un cuvânt cu reduse efecte du-ovniceşti şi prea pu in revelat în adâncurile spirituale ale omului! datoritã nivelului redus al sensibilitã ii spirituale al acestuia. . 1evela ia aceasta constã atât în Sfânta Scripturã cât şi în Sfânta .. . Pânã ce nu a înviat >ristos! Du-ul Sfânt iradia oarecum în c-ip ascuns din .. Stãniloae! Dumnezeu profe eşte prin 1evela ie aceastã intã finalã a crea iei nu printr/o ştiin ã care prevede în mod obiectiv şi pasiv dinainte unde va a<un#e crea ia prin ea însãşi! ci prin arãtarea cã va conduce . Dumnezeu nu vine mai aproape de om decât a fãcut/o în >ristos.l însuşi acolo crea ia! cu colaborarea ei liberã! prin toate actele de putere sãvârşite. Biserica este dialo#ul lui Dumnezeu cu credincioşii prin >ristos în Du-ul Sfânt. Deci! Biserica! prin Sfânta Scripturã şi prin Sfânta . Biserica nu e numai sin#ura care în ele#e Scriptura şi tradi ia ca e3primare vie şi dinamicã a puterii lui >ristos & inta noastrã finalã & ci şi sin#ura care pune în actualitate aceastã putere! sau cãldura ei! prin sensibilitatea interumanã produsã de Du-ul Sfânt. 1evela ia are şi un caracter profetic! es-atolo#ic! spune Pr.ot prin Du-ul Sfânt se men ine în eficien a ei continuã 1evela ia înc-eiatã! creându/se şi sus inându/se comunitatea superioarã şi universalã a Bisericii. Biserica are prin Du-ul Sfânt misiunea de a face eficientã 1evela ia împlinitã în >ristos. Stãniloae) 0n >ristos 1evela ia supranaturalã a<un#e la împlinire şi se înc-eie. 0nãl area suprimã vizibilitatea istoricã a lui >ristos. ==!CD). Dar aceasta nu înseamnã cã 1evela ia supranaturalã nu poate fi activã mai departe! deoarece >ristos începe lucrarea de e3tensie a stãrii realizate în .radi ie. de pãstrare a Revelaţiei %n e!icienţã. Din contrã! dupã Cincizecime! rela ia cu >ristos se efectueazã prin şi în Du-ul Sfânt. Ac iunea de e3tindere a acestui plan o face >ristostot prin Du-ul Sfânt$ prin Du-ul Sfânt a comunicat 1evela ia şi a creat şi sus inut comunitatea poporului 'srael în faza ei nedeplinã.vdo@imov observã cã Du-ul Sfânt şi Cuvântul sunt mereu împreunã! dar într/o perioadã Se aflã 7nul pe primul plan! iar în altã perioadã Celãlalt$ 50n timpul lucrãrii pãmânteşti a lui >ristos! rela ia oamenilor cu Du-ul Sfânt se efectueazã prin şi în >ristos. De la 0nviere Du-ul copleşeşte trupul lui >ristos! şi de la Cincizecime cei care cred în >ristos simt deplina putere a Du-ului iradiind din >ristos. E .: 0n +. >ristos cel revelat rãmâne şi lucreazã mai departe in crea ie! sau permanentizeazã 1evela ia deplinã în eficien a ei spre a conduce pe cei ce cred cãtre unirea cu .ot P.. prin S!$nta Scripturã şi S!$nta Tradiţie %n cadrul Bisericii.mareu mai vãdite ale Du-ului şi ale Cuvântului.

Scriptura nu este numai o carte în care pãstrãm în memorie ce a fãcut Dumnezeu prin pre#ãtirea întrupãrii şi prin 0ntruparea 6iului Sãu! ci şi o carte care ne spune ce face şi va face 6iul lui Dumnezeu cel întrupat şi înviat pânã la sfârşitul veacurilor pentru a ne conduce şi pe noi la înviere.A.! 9F). Cuvintele Scripturii sunt prile<ul inevitabil pentru ca sã intrãm în le#ãturã cu Persoana autenticã a lui >ristos deasupra lor! prin lucrarea Du-ului Sfânt! dar nu numai citite în forma lor! ci şi prin cunoaşterea lor în con inut.radi ie. . G!G=) şi 5cuvinte ale vie ii veşnice: %'n. Cuvintele lui >ristos trebuie crezute întrucât sunt cuvinte ale lui Dumnezeu %'n. . 6ãrã Sfânta Scripturã credi a ar slãbi şi con inutul ei s/ar sãrãci în timp si ar deveni nesi#ur în sânul Bisericii! dar fãrã Bisericã! Scriptura nu ar fi actualizatã în eficien a ei! cãci ar lipsi transmiterea Du-ului! de la cei ce cred! la cei ce primesc credin a. 1F! AA). 9. A! 9C)! cuvintele aceste se împluinesc în cei ce le ascultã! deoarece sunt 5du. Cuvântul Sfântei Scripturi are putere când e comunicat de un om credincios altuia! fie prin repetarea lui aşa cum se #ãseşte în Scripturã! fie e3plicat..şi via ã: %'n.atãl! atâta cât e cu putin ã! oamenilor:.im.Moduri de pãstrare a Revelaţiei supranaturale A) Sfânta Scripturã şi le#ãtura ei cu Biserica prin Sfânta .l e activ în Bisericã! Scriptura care/" descrie când e lucrãtoare e tot în Bisericã. 1! 9F/91).l! pe baza cuvintelor şi faptelor "ui %6. 54ici o proorocie a Scripturii nu se tâlcuieşte dupã socotin a fiecãruia.u sunt cu voi în toate zilele pânã la sfârşitul veacului: %2t. 4oi sim im prin cuvântul Scripturii cã >ristos continuã sã lucreze în noi prin Du-ul Sãu cel Sfânt$ 5'atã . 2a3im 2ãrturisitorul spune$ 5. =! =A)! la fel cele ale apostolilor despre .otuşi! ca mi<loc sau prile< inevitabil prin care se men ine şi întãreşte credin a în >ristos! dupã ce ea s/a constituit! 5toata Scriptura este de Dumnezeu insuflatã: %9 . =!1G) Biserica e plinã de >ristos în lucrarea lui mântuitoare! dar dacã .ste nevoie de în ele#ere du-ovnicescã pentru a trece dincolo de litera Scripturii şi pentru descoperirea adâncii bo#ã ii spirituale a ei. 0n oceanul de în elesuri ale Du-ului dincolo de literã! nu se poate vâsli decât în c-ip rãtacitor fãrã G . Sfânta Scripturã dã mãrturie despre lucrarea Du-ului care se sãvârşeşte în cei ce ascultã cuvintele lui >ristos! sau cele ale apostolilor despre >ristos pe baza cuvintelor şi faptelor lui! dupã înal area "ui la cer$ 52ul i din cei ce auziserã cuvântul au crezut: %6. Sf. A! A)* 50ncã pe când vorbea Petru aceste cuvinte! Du-ul Sfânt a venit peste to i cei care ascultau cuvântul: %6. nevoie de multã ştiin ã %du-ovniceascã) pentru ca! înlãturând mai cu #ri<ã vãlurile literelor care acoperã Cuvântul! sã putem privi cu mintea dezvãluitã pe Cuvântul însuşi! stând de sine şi arãtând în Sine limpede pe .A. Cãci în credin a dintre ei lucreazã Du-ul Sfânt. ci oamenii cei sfin i ai lui Dumnezeu au #rãit! purta i fiind de Du-ul Sfânt: %9 Pt.. Scriptura #aranteazã pãstrarea credin ei celei vii şi nealterate în Bisericã! deşi la rândul ei este valorificatã de Du-ul lui >ristos! de Du-ul credin ei! şi pãstratã în comunitatea Bisericii prin Du-ul de la întemeierea ei! dupã contactul intens al unor persoane cu >ristos.).radi ie Dialo#ul viu al Bisericii cu >ristos se poartã în mod principal prin Sfânta Scripturã şi prin Sfânta . Sfânta Scripturã este e3presia scrisã a 1evela iei împlinite în >ristos Scriptura prezintã pe prezintã pe >ristos în forma cuvântului "ui dinamic şi a cuvântului tot aşa de dinamic al Sfin ilor Apostoli despre faptele "ui mântuitoare! în eficien a permanentã a lor.A. G! G.

radi ie apostolicã.radi ie şi le#ãtura ei cu Biserica şi cu Scriptura .ransmiterea prin .radi iei este pe de o parte ceea ce cuprinde Scriptura! iar pe de alta este o punere în luminã a sensului bo#at şi unitar al 1evela iei consemnate în esen ã în Scripturã. B) Sfânta .radi ia are rolul de a pune şi de a ine #enera iile succesive de creştini în le#ãturã cu >ristos prin faptul cã ea este în esen ã atât invocarea Du-ului lui >ristos %epiclezã în sens lar#)! cât şi primirea Du-ului Sfânt. Dezvoltarea .radi ia are douã sensuri$ 1) totalitatea modalitã ilor de trecere a lui >ristos în via a umanã sub forma Bisericii şi a tuturor lucrãrilor "ui de sfin ire şi propovãduire şi 9) transmiterea acestor modalitã i de la #enera ie la #enera ie. 11! 9). . 50n re#ula credin ei & spune 8ri#en & aflãm lumina ascunsã a do#melor! cuprinse în cuvintele scripturii:. Concomitent cu pãstrarea ei autenticã! . Prin Bisericã se face în eleasã şi e3primarea adevãratã a cestei iubiri în Sfânta Scripturã %. H. 6lorovs@i zice$ 5Dar apostolii au predat! şi Biserica a primit prin succesorii lor! episcopii! nu numai o învã ãturã! ci şi -arul Sfântului Du-:.radi ia apostolicã e o partea 1evela iei! cãci aceasta nu putea rãmâne fãrã arãtarea modului prin care >ristos cel revelat Se comunicã oamenilor. Con inutul . Biserica. Dezvoltarea . . . 7n teolo# ortodo3 contemporan spune$ 5.radi ia este neîntreruperea vie ii dumnezeieşti! permanenta prezen ã a Sfântului Du-.radi ia efectueazã aceastã actualizare a dinamismului Scripturii prin calitatea ei de e3plicatoare adevãratã a Scripturii. . Scriptura are un dinamism intrinsec.radi ia se poate dezvolta prin forma scurtã a crezurilor! dar şi prin formã desfãşuratã a lucrurilor sfin itoare ale Bisericii! pe baza predicii inte#rale a apostolilor! care a rãmas ca . organul de pãstrare şi !ructi!icare a Revelaţiei ( . 0n esen ã! .radi ie a lui >ristos cel inte#ral! înfã işat esen ial în Scripturã! dã şi posibilitatea unei contiunui adânciri şi e3plicãri a con inutului Scripturii.radi ie %1 Cor. Con inutul ei se vrea cunoscut! aplicat şi trãit într/o tot mai mare adâmcime şi intensitate! pentru cã însuşi con inutul 1evela iei ! care este >ristos cel necuprins! se vrea cunoscut şi însuşit tot mai mult şi iubit tot mai intens.feseni =! 1F).radi ia nu se poate e3peria decât prin e3perien a concomitentã a iubirii între to i credincioşii! adicã în Bisericã! de aceea ea se face cunoscutã prin Bisericã.radi iei apostolice nu este decât con inutul Scripturii aplicat vie ii omeneşti sau trecut în acesta prin Bisericã.radi ia este o anamnezã pnevmaticã ce descoperã! dincolo de obiectivarea adeseori prea umanã ate3telor! unitatea şi sensul Scripturii! arãtând pe >ristos care le recapituleazã şi le împlineşte:.radi ia e permanentizare dialo#ului Bisericii cu >ristos! con inutul Scripturii primit prin credin a ce ni se transmite de la apostoli în comunitatea Bisericii. . . . Biserica ine deci Scriptura! aplicatã prin tradi ie! mereu nouã şi totuşi mereu aceaşi.radi ia actualizeazã acest dinamismal Scripturii fãrã sã/l altereze! fiind ea însãşi o aplicare şi o aprofundare continuã a con inutului ei.cãlãuzirea aceluiaşi Du-! Care transmite în ele#erea lor în Bisericã! de la #enera ie la #enera ie.radi iei! zice +incen iu de "erin! nu înseamnã sc-imbarea ei! ci 5o amplificare în ea însãşi:. Apostolul Pavel pentru în ele#erea epistolelor sale trimite la predica sa oralã! care se vede! cã a rãmas în comunitate ca tradi ie si prin .

,radi ia nu poate e3ista fãrã Bisericã. Credincioşii nu fac în mod izolat eforturi de a se pre#ãti printr/o via a moralã pentru cererea şi primirea Du-ului Sfânt şi pentru modelarea lor dupã c-ipul lui >ristos. ,oate acestea le fac şi le trãiesc în comunitate! care este Biserica! comunitate ce a luat fiin ã din vremea apostolilor. Scriptura se men ine vie si eficientã prin ,radi ie! iar ,radi ia e3ista prin practicarea ei de cãtre Bisericã! Biserica fiind mediul în care se imprimã con inutul Scripturii sau al 1evela iei prin ,radi ie. Biserica! Scriptura şi ,radi ia! sunt indisolubil unite. Scriptura e absorbitã în via a Bisericii prin ,radi ie! Scriptura se finalizeazã şi ia forma trãirii concrete în Bisericã prin tradi ie. Biserica e3plicã şi aplicã Scriptura în con inutul ei autentic prin ,radi ia apostolicã pãzitã de ea! ,radi ie care a dat adevãrata e3plicare şi aplicare a Scripturii. Scriptura e3istã şi e aplicatã prin Bisericã! fãrã Bisericã n/ar fi fost Scriptura. Canonul Scripturii se datoreazã Bisericii! deoarece Scriptura s/a scris în Bisericã! iar aceasta a dat mãrturie despre autenticitatea ei apostolicã. ,radi ia apostolicã apare odatã cu Biserica şi Biserica odatã cu ea! ca aplicare practicã a 1evela iei. Scriptura nu se naşte odatã cu Biserica! ci ulterior ei! în Bisericã. Biserica dã #aran ie de la început despre Scripturã ca parte autenticã a ,radi iei. Biserica apare odatã cu ,radi ia! pentru cã ,radi ia este 1evela ia încorporatã într/o comunitate de oameni credincioşi. Biserica însãşi ca 1evela ie încorporatã! trãitã de o comunitate umanã! este o parte a 1evela iei! şi anume! capãtul în care se finalizeazã şi începe sã rodeascã 1evela ia. 1evela ia dã naştere Bisericii! care e mediul concret şi continuu prin care se e3tinde umanitatea mântuitã în >ristos. 0n acest scop Biserica dã naştere or#anizãrii depline a structurilor ei esen iale! operã care s/a îndeplinit şi s/a practicat prin ,radi ia începãtoare! din care numai o parte s/a descris ulterior în Scriptura 4oului ,estament. Biserica pãstrând astfel ,radi ia apostolicã! a pãstrat şi inte#ritatea 1evela iei! c-iar dacã pe de altã parte este opera acesteia. Biserica rãmâne mediul în care se aplicã pâna la sfârşitul lumii 1evela ia şi prin care se dãruieşte puterea mântuitoare a lui >ristos! prin Du-ul Sfânt! ca mediu în care unii oameni cer şi primesc pe >ristos şi cresc în .l şi se conformeazã "ui ca model. 6ãrã Du-ul Sfânt nu s/ar fi nãscut şi n/ar continua Biserica! în calitate de mediu în care se prelun#eşte eficien a 1evela iei. Du-ul Sfânt este cel care a dus la înc-eierea 1evela iei! din punct de vedere al con inutului! dând fiin ã Bisericii cu structurile ei esen iale ca trup al lui >ristos . Du-ul Sfânt continuã în acest sens 1evela ia lui >ristos prin actul de aducere la e3isten ã a Bisericii şi prin or#anizarea practicã a structurilor ei sau prin practicarea ini ialã a lor! apoi men inând! tot .l! Biserica în calitate de mediu permanent al eficien ei 1evela iei. 1evela ia e eficientã în interiorul Bisericii şi Biserica e vie în interiorul 1evela iei. Biserica în ele#e în mod infailibil sensul 1evela iei! pentru cã ea însãşi este opera 1evela iei sau a Du-ului Sfânt. .a în ele#e sensul autentic şi practic con inutul 1evela iei! sau pe >ristos în deplinãtatea darurilor lui. Sf. 4ic-ifor 2ãrturisitorul spune$ 5Biserica e casa lui Dumnezeu! cum socoteşte apostolul Pavel scriind lui ,imotei! când zice cã trebuie sã ştim cum sã umblãm în casa Domnului! care este Biserica Dumnezeului celui viu.: %1 ,im. =! 1E). Metoda teologicã a Pãrintelui Dumitru Stãniloae %Pr. 'on Bria)

;

/ din anii 1C=F opera Pr. Stãniloae %1CF=/1CC=) a e3ercitat o influen ã continuã nu numai asupra teolo#iei ci şi aspra culturii române. Contribu ii fundamentale / a recompus identitatea do#maticii ortodo3e! în termeni omo#eni bazatã pe tradi ia patristicã cea mai autenticã$ Atanasie al Ale3andriei! C-iril al Ale3andriei! 2a3im 2ãrturisitorul! Simeon 4oul ,eolo#! Hri#orie Palama. / 0n Do"matica sa Pr. Stãniloae nu face niciodatã apel la /ãrturisirea !e cre!in#ã din 1GA9! deoarece a fãcut o triere a literaturii ortodo3e! scrise sub influen a scolasticismului şi ra ionalismului occidental. .l a realizat acea sintezã neo(patristicã de care a vorbit profesorul Heor#e 6lorovs@i la con#resul 6acultã ilor de ,eolo#ie de la Atena. "a Con#resul din 1C(G el a fost recunoscut în mod unanim ca restaurator şi inspirator al do#maticii contemporane. / sinteza realizatã de Pr. Stãniloae în luminã o 5do#maticã coerentãI în care Biserica e3primã doctrina ei biblicã în concepte şi doctrine fundamentale. Sinteza nu este altceva decât o de'voltare teologicã a doctrinei tradi ionale într/un stil contemporan şi personal. Pentru Pr. Stãniloae metoda apofaticã nu înseamnã o înfrân#ere a cunoaşterii teolo#ice cãci noi şi noi întrebãri de ivesc în fa a teolo#ului! de asemenea epectaza înaintarea în via a spiritualã este inseparabilã de înaintarea în cunoaştere. ,eolo#ia este o cãutare infinitã şi uneori nesi#urã %Sf. 2a3im 2arturisitorul). / Pr. Stãniloae aduce în actualitate temele creştine clasice. 4u a avut ezitãri în a scrie o carte cu titlul Dumnezeu este iu0ire, tema care stã la ori#inea creştinismului. A reluat marile subiecte evan#-elice şi patristice care constitue universul teolo#iei creştine raportându/le la e3perien a acualã! de unde provine astfel modernitatea e3plica iilor sale. / a reabilitat valoarea teolo#icã a crea iei! ra ionalitatea lumii şi a istoriei! dinamismul fiin ei umane. "umea este o revela ie! de aceea catafatismul devin e o propedeuticã pozitivã pentru apofatism. / Aceastã viziune pozitivã despre lume oferã o punte de dialo# nu nmai cu celelalte reli#ii şi filosofii! dar si cu ştiin ele umane şi sociale. .ste pentru prima data când 5tema lumii: este inte#ratã în istoria mântuirii. Pr. Stãniloae cere o re#ularizare! o alternare a raportului dintre teolo#ie şi filosofie! cãci filosfia are re#ula ei! adicã ea nu trebuie sã identifice lumea cu Dumnezeu! iar teolo#ia are mar#inea ei! adicã ea nu trebuie sã/l separe pe Dumnezeu de lume! de crea ia Sa. / teolo#ia are totuşi nevoie şi de termeni de teolo#ie afirmativã şi ne#ativã. Aceastã afirma ie este de o e3tremã importan ã pentru dialo#ul intelectual de azi. 5C-iar infinitatea îl aratã pe Dumnezeu ca neputând fiind cuprins cu mintea! ca fiind mister mai presusde cuprinderea noastrã. . o cunoştin ã în necunoaştere: spune Pr. Stãniloae. / nouã în teolo#ia Pr. Stãniloae este viziunea profnd personalistã în ce priveşte le#ãtura dintre Dumnezeu! crea ie şi persoanã. A scris pa#ini unice despre timp şi persoanã! spa iu şi persoanã! despre societate şi persoanã. / 51ã se !ea toatã aten#ia lui saeculum: este cea mai desc-isã declara ie pentru recunoaşterea consisten ei şi valorii crea iei! a lumii! a aportului acesteia la dezvoltarea umanului! în autenticitatea lui. Pr. Stãniloae aratã ce loc are omul în acest univers! cãci Dumnezeu este nu numai Creatorul lumii care poartã de #ri<ã unui ansamblu! ci şi Dumnezeul omului creat ca persoanã conştientã de sensul crea iei! un Dumnezeu care Se opreşte la fiecare în parte! în mod personal. / Pr. Stãniloae a scris pe#ini admirabile despre spiritualitatea româneascã artãtând marile ei calitã i şi valori. 8rtodo3ia are la români nu numai un rol istoric în pãstrarea coeziunii na ionale! ci şi rol simbolic! deoarece determina caracterul culturii române în raport cu alte culturi europene.

C

/ 56orma Bisericii: este o temã proprie Pr. Stãniloae! spune Pr. 4. 2oşoiu! cel care a fost nemul umit de lipsa de coeren ã între capitolele do#maticii şi între disciplinele teolo#ice. / e3presia 5sobornicitate desc-isãI a fost propusã de Pr. Stãniloae într/un moment în care Bisericile an#a<ate în mişcarea ecumenicã! erau prea ancorate în modele de unitate propuse în vederea apãrãrii identitã ii lor confesionale.%Pr. 4. 2oşoiu) 8bserva ii critice %aduse de Pr. 'on Bria) / e3istã la Pr. Stãniloae o lipsã de referiri la teolo#ia românã anterioarã! nu numai cã n/a citat din teolo#ii români mai vec-i şi contemporani! dar n/a dezvãluit ori#inea imediatã! auto-tonã a scrisului teolo#ic. / lipseşte din opera Pr. Stãniloae o prezentare a teolo#iei române în ansamblul ei! de la înfiin area Patriar-iei 1omâne %1C9E) întâlnim fi#uri reprezentative %'rineu 2i-ãlcescu! 'oan Savin! Petre +intilescu! 'oan Coman! etc.) / c-iar dacã în acest interval de timp nu se poate vorbi de şcoli! curente! de direc ii bine definite! au fost totuşi anumite accente specifice! unii în ele#eau teolo#ia ca 5-arismã:! al i au abordat/o ca disciplinã academicã. / avanta<ul Do"maticii Pr. Stãniloae este cã a unificat într/un fel tradi ia patristicã cu cea do#maticã! totuşi! o apropiere mai mare între reflec ia do#maticã şi e3e#eza biblicã ar fi putut pune în valoare autoritatea doctrinei. / decala<ul dintre studiile do#matice şi studiile biblice este evident în teolo#ia românã. Do"matica Pr. Stãniloae este viabilã în mãsura în care nu rãmâne un cap tãiat de celelalte discipline ce formeazã trupul teolo#iei$ e3e#ezã! patristicã! litur#icã! a#-io#rafie. Aceste discipline îşi vor pierde orizontul dacã se izoleazã de do#maticã. / la prima vedere! în studiile sale de simbolicã! Pr. Stãniloae! aratã o intransi#en ã do#maticã totalã! fapt ce îi încura<eazã pe unii sã alimenteze polemica antiecumenicã. ,otuşi atunci când introduce no iunea de 5sobornicitate desc-isã: şi admite 5ecleziolo#ia comuniunii: Pr. Stãniloae este departe de aceastã polemicã şi de orice altã criticã 5confesioalistã: a celorlalte Biserici creştine. / sinteza Pr. Stãniloae este viabilã în mãsura în care a sc-imbat metoda simbolicii ortodo3e actuale %plinã de truisme). Problema metodolo#iei în teolo#ia românã %Pr. 'on Bria) / teolo#ia românã & spune Pr. 'on Bria & trebuie sã a<ute Biserica sã recapete popularitatea şi eficacitatea ei. / punctul de plecare indispensabil pentru teolo#ia românã de azi şi de mâine ramâne vi'iunea creatoare a Pr. Stãniloae. / teolo#ii din #enera ia mai tânãrã nu pot sã se dezintereseze de sinteza creatoare a Pr. Stãniloae deoarece ea mediazã un element propriu identitã ii ortodo3e şi române. / sinteza Pr. Stãniloae are de<a şi va avea repercursiunide fond asupra spiritualitã ii ortodo3e române. ,rebuie sã se evite o rupturã între teolo#ia care este e3primatã în Do"maticã şi teolo#ia care este difuzatã în cate-isme! în predici! în manuale! în pastorale! în te3te şi în referate ecumenice.

Surse(

1F

3iziunea creatoare a Pr. 4. 2oşoiu! $aina prezen#ei lui Dumnezeu +n via#a umanã. 1tãniloae . )) *nvãţãtura despre #ar şi atri+utele lui Dmne'eu %n perspectiva intercon!esionalã. 1CCC. Pr. 1. vol. 'on Bria! $ratat !e $eolo"ie !o"maticã şi ecumenicã. Braşov! 9FFF. 11 . Pr. Buc. Stãniloae! $eolo"ia Do"maticã orto!o2ã.Pr.

l ne face cunoscut pe 6iul! astfel! Sf.sunt inseparabie$ >ristos creazã unitatea trupului Sãu mistic prin Sf. / -arul îl primim numai stând în le#ãturã cu >ristos cel 0nviat! în comuniune cu .l va lua din ceea ce este al 2eu şi vã va vesti vouã: %'oan 1A!1E).l desãvârşeşte via a noastrã spiritualã! . De aceea a spus 'isus$ 5. / actualizarea dumnezeirii împãrtãşite sau a -arului se aratã în ceea ce se numesc darurile S!$ntului Du&.atãl fãrã 6iul! nu se concepe 6iul fãrã Du-ul Sfânt! cãci e imposibil! de a a<un#e la . Sfântul +asile cel 2are spune cã 5Du-ul Sfânt este izvorul sfin irii! care nu seacã din pricina mul imii celor care se împãrtãşesc din . Du-.eolo#ia Bisericii de 1ãsãrit deosebeşte persoana Sfântului Du.*nvãţãtura despre #ar . +ladimir "oss@J spune cã 58pera lui >ristos şi opera Sf. Du.atãl fãrã a fi ridicat de 6iul şi e imposibil de a/" numi pe 'isus Domn! decât în Sf. >arul nu este decât comuniunea cu >ristos în Du-ul Sfânt.%n perspectiva intercon!esionalã +ladimir "oss@J spune cã . Hri#ore de 4Jssa spune 54u se cu#etã la . 0n #eneral! pentru tradi ia Bisericii de 1ãsãrit! -arul înseamnã toatã bo#ã ia firii dumnezeieşi! în mãsura în care se împãrtãşeşte oamenilor* este dumnezeirea care purcede în afara fiin ei Sale şi se dãruieşte & firea dumnezeiascã la care participãm în ener#ii. Acestã deosebire se întemeiazã pe cuvintele lui >ristos$ 5Acela pe 2ine 2ã va mãrturisi! pentru cã dintr/al 2eu va lua şi va vesti vouã! toate câte are . 19 .l.l este în între#ime prezent în fiecare şi peste tot! împãrtãşindu/Se! . .a le împãrtãşeşte oamenilor.ot +ladimir "oss@J spune cã lucrarea lui >ristos se îndreaptã spre firea umanã pe care o recapituleazã în ipostasul Sãu! în sc-imb lucrarea Du-ului Sfânt se îndreaptã spre persoane! adresându/se fiecãruia dintre ele.de darurile pe care . / Du-ul Sfânt nu ne dã ceva propriu "ui! ci dumnnezeirea comunã a celor trei Persoane! în ele#ând aici prin dumnezeire! în sens palamit! nu fiin a dumnezeiascã însãşi! ci ener#ia comunã a fiin ei. Cu toate acestea! . Sfântul Du.l vine mai intim în noi. / ca ener#ie necreatã! ce izvorãşte din fiin a divinã! dar nu se separã de ea! -arul e o lucrare a celor trei persoane divine şi deci o dovadã a prezen ei "or. Du.l:.sunt arãtate prin numele celor şapte du-uri care se #ãsesc într/un te3t din 'saia$ 5du-ul în elepciunii! du-ul în ele#erii! du-ul sfatului! du-ul puterii! du-ul cunoştin ei! du-ul bunei/credin e! du-ul temerii de Dumnezeu: %'saia! 11! 9/ =).l 2ã va slãvi pe 2ine! pentru cã .eolo#ia ortodo3ã & spune +l. .împãrtãşeşte ipostasurilor omeneşti în Bisericã plinãtatea dumnezeirii într/un c-ip unic! 5personal:! împropriatã de fiecare om ca persoanã creatã de dupã c-ipul lui Dumnezeu. "oss@J & nu face o distinc ie specialã între aceste daruri şi -arul îndumnezeitor.l nu suferã împãr ire. 4atura -arului & doctrina ortodo3ã / învã ãtura ortodo3ã nu concepe -arul ca pe un bun în sine detaşabil de Dumnezeu! pentru cã -arul nu este un a<utor creat! e3trinsec lui >ristos! dat nouã în sc-imbul meritelor lui >ristos! ca în concep ia catolicã! ci este ener#ia necreratã dumnezeiascã! revãrsatã de Du-ul Sfânt peste noi. Adesea! darurile Sfântului Du.se comunicã persoanelor umane prin >ristos. Biserica are mereu toate darurile! c-iar dacã nu totdeauna la fel de actualizate.otuşi! ca ener#ie sfin itoare şi desãvârşitoare! -arul e în mod deosebit al Du-ului Sfânt! cãci . sau du&uri. / prin 0nviere şi 0ndumnezeire! firea umanã a lui >ristos s/a umplut deplin de Du-ul Dumnezeiesc.atãl ale 2ele sunt! pentru aceasta am zis cã dintr/al 2eu va lua: %'oan! 1G! 1A/1E). . Du-! Sf.: / Du-ul Sfânt ne este comunicat prin 6iul! dar .

+asile cel 2are spune cã 5Du-ul Sfânt revarsã peste to i -arul total! de care se bucurã to i cei care se împãrtãşesc dupã mãsura propriilor capacitã i! cãci nu sunt mãsuri pentru posibilitã ile Du-ului. 0n 1ãsãrit! -arul! fiind ener#ia fiin ei divine! el e obiectiv neîmpãr it! cum neîmpãr itã a aceastã fiin ã. / pe de o parte catolicii considerã #ra ia ca mi<loc prin care ne unim cu Dumnezeu! ne îndumnezeim! participãm la natura divinã! devenim fii ai lui Dumnezeu! deiformi! iar pe de altã parte pun intre Dumnezeu şi noi realitatea creatã a #ra iei. 8mul trebuie sã simtã -arul ca pe ceva pornind din Dumnezeu. Ki toatã lupta lui pentru deofiin imea Du-ului cu . / peste tot învã ãtura catolicã despre #ra ie suferã de o contradic ie fundamentalã$ pe de o parte! #ra ia e de ordin divin! produce în noi o via ã deiformã! ne uneşte cu Dumnezeu! prezen a ei în noi este însãşi prezen a lui Dumnezeu! pe de altã parte Dumnezeu nu ne dã din însãşi via a Sa! din ener#ia Sa intrinsecã! ci produce în noi o calitate creatã. Dar atunci Dumnezeu trebie sã dea ceva din Sine 0nsusi în aceastã rela ie! nu ceva în afarã de sine! ceva creat. Dar unde sunt ele e semn cã omul s/a îndreptat! cã e pe calea de desãvârşire! cãci rãdãcina lor e -arul./ darurile nu dau propriu/zis îndreptarea omului! aceasta o dã -arul în #eneralitatea lui! de la început pânã nu s/a actualizat în daruri. Du-ul Sfânt este cauzatorul #ra iei divine propri/zise! a #ra iei create în suflet. / ener#ia necreatã a fiin ei divine! pe care o aduce Du-ul Sfânt în inima noastrã! ne şi uneşte cu în trupul cel unic al lui >ristos! în Bisericã! dar ne şi promoveazã ca persoane deosebite şi deosebit înzestrate. Dacã -arul e creat! cum zic catolicii! ce sens mai are învã ãtura despre dumnezeirea Du-ului Sfânt? Linem la dumnezeirea Du-ului pentru cã noi nu suntem pãrtaşi unui -ar 5neipostatic:! ci ai ener#iei Du-ului dumnezeiesc! care fiind c-ipul 6iului ne face şi pe noi în c-ipul 6iului. C-iril al Ale3andriei arãta cã fãrã un -ar necreat noi nu suntem readuşi la asemãnarea cu Dumnezeu! din care am cãzut. . Cum mai poate fi sim it într/o #ra ie creatã ceva din intimitatea lui Dumnezeu 0nsãşi ? / în ceea ce priveşte fiin a #ra iei! catolicii spun cã ea e un accident creat! o calitate infuzã! sau un -abitat inerent sufletului. Prin urmare Du-ul Sfânt se numeşte #ra ie numai întrucât este creatorul #ra iei. >arul înseamnã pentru tradi ia Bisericii 1ãsãritene! toatã bo#ã ia naturii divine! întrucât se comunicã oamenilor. 1= . / doctrina catolicã distin#e! în afarã de #ra ia creatã! pe cea necreatã! iar aceasta e însãşi Du-ul Sfânt. . / nu e3istã separa ie între -ar şi daruri! darurile reprezintã înflorirea variatã a bo#ã iei nesfârşite a -arului. Sf. Sufletul e aşadar! şi în lucrarea lui a<utat tot de #ra ie într/o lucrare e3clusiv creatã! net deosebitã de Dumnezeu. / întâmpinând cu veacuri înainte eroarea catolicã! Sf.le desãvârşesc pe omul îndreptat.: Doctrina catolicã despre #ra ie / teolo#ia catolicã deşi vorbeşte în termeni -iperbolici despre #ra ie %-ar)! în realitate o considerã o putere creatã. / noi ştim cã #ra ia este manifestarea iubirii lui Dumnezeu cãtre om! prin #ra ie! Dumnezeu intrã în rela ie iubitoare cu omul. / urmarea acestor învã ãturi catolice este cã sufletul lucrând prin aceastã #ra ie creatã! lucrarea de sintezã ce se naşte în suflet e o lucrare pur creatã.atãl şi cu 6iul era pentru ca sã poate deduce cã numai în cazul acesta -arul ce ni se dã nouã e necreat.i n/o socotesc substan ã! spunând cã dacã ar fi o substan ã adãu#atã lân#ã substan a sufletului! ar însemna cã sufletul n/a fost creat complet şi ar contrazice perfec iunea crea iunii dumnezeieşti. / în Apus! împãr irea obiectivã a #ra iei e posibilã şi fireascã! dat fiind cã este o putere creatã! deci Dumnezeu o poate crea dupã necesitã ile sufletului! cãruia i/o dã.

/ Paul Alt-auss spune cã prin Du-ul Sfânt nu vine în noi o putere dumnezeiascã! ci însuşi Du-ul ca persoanã $: 0n Du-ul Sãu Dumnezeu nu ne trimite numai o putere sau un adevãr dumnezeiesc! ci insuşi Dumnezeu ca persoanã se face stãpân! peste noi:. 0n catolicism între# Du-ul e transcendent! în protestantism între# Du-ul e imanent. / ce este mai #rav cã prin aceastã calitate creatã %#ra ie) sufletul nu e ridicat întru nimic din ordinea creatului! ci are doar o calitate creatã sau mai multe în plus. Concep ia protestantã despre -ar / se deosebeşte atât de concep ia catolicã cât şi de cea ortodo3ã! de cea catolicã se deosebeşte intrucât nu distin#e -arul de Dumnezeu! de concep ia ortodo3ã se distin#e întrucât nu face distinc ie între fiin a lui Dumnezeu şi ener#iile "ui. / peste tot catolicismnul a definit #ra ia ca ceva ce e imposibil de e3istat în realitate! fãcând abstrac ie de faptul cã acestã doctrinã desdumnezeieşte via a creştinilor! via a sfin ilor.: %'oan! 1E! A). 8pinia semipela#ianã conform 1A .eorii catolice despre raportul între naturã şi -ar / e3istã câteva principii comune e3primate atât de do#matiştii ortodocşi cât şi de cei catolici$ 1) -arul este absolut necesar pentru mântuire! omul nu se poate ridica şi nu poate intra prin puterile sale în comuniune cu Dumnezeu! c-iar şi ridicat în comuniune cu Dumnezeu are nevoie de -ar pentru perseverarea sa în acestã comuniune. Dar dacã aceastã a doua naturã n/are nimic necreat în ea! cum poate fi un principiu de asemãnare şi activitate divinã ? / în 8rtodo3ie se pune problema dacã prin intermediul #ra iei create mai putem avea e3perien a comuniunii cu Dumnezeu cel personal şi ca atare nesfârşit! suveran şi copleşitor în rela ia "ui cu omul.spune cã $ :-arul este revãrsarea Du-ului Sfânt:! de aceea protestantismul vorbeşte mai pu in de -ar şi mai mult de Du-ul Sfânt. / trebuie amintitã încercarea de împãcare a concep iei ortodo3e cu cea catolicã fãcutã la ortodocşi de teolo#ul #rec Heor#e Coresios în secolul M+''! care sus inea cã e3istã douã #ra ii$ una creatã şi una necreatã. / învã ãtura protestantã confundã pe Du-ul ca fiin ã transcendentã cu Du-ul ca lucrare revãrsatã în lume. / do#matistul catolic Sc-eeben a cãutat sã iasã din aceste dificultã i! concepând #ra ia aproape ca un fel de 5nouã naturã:! ca o p-Jsis! ca o 5supranaturã:! o e3isten ã recreatã! o 5îndumnezeire:! 5un principiu de asemãnare şi activitate divinã:. predestinaţie . Precum mlãdi a nu poate sã aducã roade de la sine! dacã nu rãmâne în vi ã! tot aşa nici voi dacã nu rãmâne i întru 2ine./ în replicã se poate spune cã dacã #ra ia e un accident creat al unei fiin e! atunci şi fiin a sau substan a însãşi trebuie sã fie creatã. 9) -arul se dã de Dumnezeu #ratuit! adicã e dar dumnezeiesc şi nu este ob inut de om ca rãsplatã pentru câteva fapte ale sale. / Narl Bart. Hra ia creatã! mãr#initã! a catolicismului desparte sufletul şi lumea de Dumnezeu ca sã/i dea doar capacitatea de a cu#eta la Dumnezeu într/un mod ce e drept! ceva mai elevat decât în starea naturalã. 0nsã #ra ia necreatã produce in noi daruri create. De aceea protestantismul şi/au însuşit pe 6ilioOue catolic. 51ãmâne i întru 2ine şi . / 4oi credem cã e3perien a lui Dumnezeu! 5vederea:! se face prin însãşi lucrarea dumnezeiascã adãu#atã în mãsurã tot mai mare la lucrarea creatã a sufletului. #ar şi li+ertate.u întru voi. :Ki sunte i îndrepta i în dar! cu -arul "ui! prin rãscumpãrarea cea întru 'isus >ristos: %1omani! =! 9A).

=) -arul este #eneral! dar nu for eazã pe numeni! nu este irezistibil.omismul face din noi simple instrumente! pe care le diri<eazã Dumnezeu! pentru cã . . Punctul de plecare al molinismului e acelaşi ca şi al tomismului! însã caracteristic îi este ştiin a medie a lui Dumnezeu prin care Dumnezeu vede actele pe care le/ar efectua fiin ele libere în cutare caz! vede înainte de orice decret! -otãrârile pe care le vom lua! de vom fi puşi în mediul cutare! sau de vom primi cutare ş cutare #ra ie.oma dIAOuino combate teoria semipela#ianã a celor 9 activitã i con<u#ate! sus inând cã Dumnezeu în calitate de cauzã transcendentã şi cauzã primã îşi subordoneazã Sieşi toatã activitatea noastrã.l este oferit tuturor oamenilor fãrã e3cep ie! c-emându/i pe to i la mântuire! pentru cã Dumnezeu 5voieşte ca to i oamenii sã se mântuiascã! şi la cunoştin a adevãrului sã vinã: %' . Pavel$ 5Ce ave i voi ce n/a i primit de la Dumnezeu?: %' Cor. 9!1=). Hra ia eficace se mai nmeşte şi premo iune fizicã! deoarece constã nu numai într/o influen ã moralã a lui Dumnezeu asupra noastrã! ci într/o veritabilã impulsiune fizicã. 7n e3emplu$ învã ãtorul mişcã în mod fizic mâna elevului! ca acesta sã poatã sã scrie! ş totuşi! elevul îşi pãstrezã libertatea! pentru cã acceptã în mod liber ca învã ãtorul sã/i conducã mâna şi sã scrie liber sub mişcarea lui. Dacã -arul face libertatea noastrã sã adere al -ar! cum mai suntem noi liberi? Dacã ne -otãrâm în mod absolut liber sã aderãm la -ar! ce parte mai are el în îndreptarea noastrã? 2ul i au numit aceastã problemã nodul nedezle#at al între#ii teolo#ii. 8mul contribuie la mântuirea sa! dar în calitate de cauzã secundã.cãreia omul începe opera mântuirii sale! iar -arul vine pe urmã pentru întãrirea puterilor sale naturale! este #reşitã. / protestan ii şi <anseniştii sus in cã nu e3istã o distinc ie între #ra ia suficientã şi cea eficace! deoarece e3istã doar o #ra ie eficace care este irezistibilã şi nu se dã tuturor ci doar acelora -otãrâ i mai înainte la mântuire! fãrã considerarea faptelor lor.omiştii zic$ Dumnezeu predestineazã mai întâi la #lorie pe cei aleşi! apoi le dã mi<loacele de a o ob ine fãrã #reşealã! moliniştii zic $ 1E . . Dacã numai unii se mântuiesc de fapt aceasta se datoreazã libertã ii omului care poate primi sau refuza mântuirea. A!() şi 5Dumnezeu lucreazã în noi şi ca sã vrem şi ca sã facem: %6ilip.im. . . Dacã sufletul se desc-ide! locul ei este luat de #ra ia a<utãtoare %sau cooperantã! eficace)! care a<utã pe om sã sãvârşeascã o faptã bunã sau sã reziste la o ispitã. / 9 sisteme au încercat sã rezolve c-estiunea aceasta tomismul şi molinismul sus inut de iezui i! dintre care cel mai celebru! Suarez! l/a atenuat pritr/un sistem numit con#ruism. 0nvã ãtura calvinã conform cãreia e3istã predestinare absolutã a unora spre osândã! iar a altora spre fericire! ca şi aceea cã -arul nu e universal! iar libertatea omului nu are putin a nici sã colaboreze cu el nici sã împiedice lucrarea lui ! a fost respinsã la sinodul din 'erusalim din 1G(9 când s/a condamnat 2ãrturisirea atribuitã lui C-iril "ucaris. b) molinismul atribuie un rol mai mare libertã ii umane. 9!A). Deosebiri între învã ãtura catolicã şi cea ortodo3ã / deosebirile se referã la modul cum se produce le#ãtura între -ar şi libertatea omului. a) tomismul sus ine cã deoarece Dumnezeu cunoaşte toate din veci în fiin ã! cunoaşte şi actele noastre! deoarece a decretat din veci toate actele noastre. / teolo#ia catolicã s/a frãmântat mult cu aceastã problemã şi a a<uns la aceste concluzii$ se face distinc ie între #ra ia e3citantã şi #ra ia a<utãtoare! #ra ia e3citantã %sau operantã! suficientã) stã mereu la uşa inimii noastre şi bate la ea! respectând libertatea noastrã şi nevrând sã intre fãrã voia noastrã. Cum se vede! tendin a tomismului e sã accentueze ac iunea lui Dumnezeu! sau a #ra iei în defavoarea libertã ii.l mişcã libertatea noastrã! folosindu/se în acest sens de citatele Ap.

eoria aceasta a fost construitã de Suarez şi +asOuez. >arul departe de a implica o pasivitate a noastrã! este izvorul activitã ii noastre şi nu stin#-ereşte libertatea* autorii filocalici spun la unison cã e imposibil ca inima sã se curã eascã de nãvala #ândurilor rele fãrã c-emarea în ru#ãciune a numelui lui 'isus. întrucât #ra ia ce o dã Dumnezeu celui ce preştie cã va colabora cu ea e o #ra ie con#runa! nu incon#runa! adicã are o calitate particularã care constã într/o coresponden ã cu dispozi ia concretã a celui ce o primeşte. / teolo#ia ortodo3ã considerã cã prin -ar se restabileşte întâi natura umanã! re#ãsindu/şi permeabilitatea pierdutã fa ã de divinitate! re#ãsindu/şi via a în Dumnezeu. Doctrina ortodo3ã despre starea primordialã a omului e deosebitã de cea catolicã! deoarece în învã ãtura rãsãriteanã se considerã cã în natura noastrã era imprimat elementul divin! care este incoruptibilitate/ nepãtimire! c-iar prin actul crea iunii! prin iubirea divinã ce/şi multiplicã razele slavei Sale.a înclinã însã spre teoria con#ruistã a lui Suarez! carfe într/un subtil compromis stabileşte ec-ilibrul între #ra ia oferitã! nu infailibilã! ci convenabilã şi voin a care consimte. . / spre deosebire de concep ia ortodo3ã 5în care natura şi supranatura se penetreazã reciproc! fãrã a se confunda niciodatã:! antropolo#ia au#ustinianã este foarte sãracã! deoarece nu #ãsim o conaturalitate între c-ip şi model! ci o sumã de privile#ii care nu se imprimã în profunzimile umanului.ste totuşi #reu de realizat împãcarea între cele douã concep ii care se contrazic cu totul. De abia restabilitã! porneşte liberã spre desãvârşire. 6orma aceasta de molinism se numeşte congruism.Dumnezeu vede în preştiin a Sa pe cei care ar uza bine de #ra ia Sa! apoi îi predestineazã la slavã. "ot/Borodine. Biserica catolicã a lãsat libertate tuturor acestor şcoli! deşi tomiştii sunt acuza i de calvenism şi <ansenism* au#ustinienii de <ansenism! iar aderen ii lui 2olina şi Suarez de pela#ianism. / în siner#ismul pãrin ilor! -arul este indisolubil le#at de libertate. c) moliniştii de astã'i sunt mai modera i! ei admit cã însuşi Dumnezeu dã o #ra ie eficace şi nu una simplu sufcientã! când ştie cã omul va colabara cu ea. 58mul are douã aripi$ -arul şi libertatea: spune 2a3im 2ãrturisitorul! iar 5omul nu e cu adevãrat liber decât când e ontolo#ic reconstituit: spune 2. Cele douã -aruri! sau mai bine zis cele douã lucrãri ale -arului! adicã cea a restabilirii c-ipului şi cea a înfierii! se unificã în adâncime. 2olinismul vrea sã apere libertatea de orice determinare a #ra iei. / revenirea -arului înseamnã o restaurare a naturii! inclusiv a libertã ii! prin care omul îşi poate relua eforturile în vederea desãvârşirii sale. / -arul e lucrare difuzã! a -ranã spiritualã! care elibereazã natura! transformându/o! puterea -aricã se îmbibã în voirea umanã! producând ca prim efect voin a spiritualã. Antecedent faptei! #ra ia lucreazã astfel ca voia omului sã poata adera liber! dar Dumnezeu a preştiut ca pe o necesitate împlinirea faptei prin voin ã. . 1G . Hra ia aceasta nici nu miscã voin a în mod fizic! ca #ra ia eficace a tomiştilor! dar nici nu atârnã de voin ã ca sã devinã eficace! ci între ea şi voin ã e o co#ruitate sau o potrivire perfectã. . Doctrina ortodo3ã despre raportul între naturã şi -ar / anta#onismul dintre Dumnezeu şi creaturã! sau separarea dintre -ar şi naturã este strãinã 1ãsãritului ortodo3! deoarece Pãrin ii rãsãriteni au considerat cã sufletul omului! creat dupã c-ipul lui Dumnezeu! era în mod natural deiform. / dacã Pãrin ii #reci vedeau 5caracterul înnãscut al c-ipului întrupat:! au#ustinianismul 5nu vede decât un dar #ratuit! supraadãu#at! care perfec ioneazã natura:! e3istând o tendin ã de a minimaliza c-ipul! accetuând insuficien a ori#inarã a creaturii! supraridicatã printr/un decret special. / ortodo3ia nu cautã sã sfâşie prin ra iune taina unitã ii dintre -ar şi libertate.

/ "ut-er a apãrat aceastã invã ãturã comparând pe om cu un fierãstrãu care trebuie sã se mişte pasiv in mâna meşterului! mai târziu l/a comparat pe omul cãzut cu un stâlp de sare! cu un buştean! cu un bolovan care nu poate conlucra cu Dumnezeu. "ot/Borodine spune cã primul mister al antropolo#iei teocentrice e cã -arul constitue libertatea noastrã! infuzându/se în ea. Stãniloae) 1( . / învã ãtura lui Calvin are şi consecin e absurde! deoarece face pe Dumnezeu autor al rãului! dacã Dumnezeu a decretat toate din veci! deci şi pãcatul strãmoşesc! atunci Adam n/a fãcut altceva decât sã împlineascã ceea ce a decretat Dumnezeu. / teolo#ul . Deci! dupã cum a fost crea cineva spre un sfârşit sau altul! îl numim predestinat spre via ã! sau spre moarte. Narl Bart. Dumnezeu le lasã acestora din urmã libertatea sã primeascã sau nu -arul. aşa zisa problemã a 5punctului de încopciere:. / teolo#ii protestan i sus in cã numai Dumnezeu lucreazã mântuirea omului! iar omul nu poate contribui cu nimic la mântuirea sa. / teolo#ii calvini mai noi! ca de pildã! Narl Bart-! nu mai vorbesc decât despre o predstinare spre mântuire! nu şi despre una spre pieire. Sin#ur Dumnezeu este activ! omul este pasiv! deoarece voin a omului e iremediabil pierdutã c-iar şi dupã rãscumpãrare. Pentru protestan i separa ia e aşa de totalã încât nu se mai poate stabili nici o colaborare între naturã şi -ar! în omul ce se mântuieşte. . 'nsã #ra ia este irezistibilã! omul nu are posibilitatea de a se opune acolo unde -arul voieşte.tri+utele lui Dumne'eu %Pr.mil Brunner socoteşte cã pãcatul n/a distrus întru totul c-ipul lui Dumnezeu în om! omul cãzut având o capacitate pentru revela ie. / se pune întrebarea$ dacã pun ile sunt iremediabil tãiate între divin şi uman prin ce canal a<un#e cuvântul dumnezeiesc în sufletul ermetic înc-is! cum aude el c-emarea! prin ce or#an primeşte el revela ia ? . / luteranii considerã cã pãcatul a distrus total c-ipul lui Dumnezeu în om! cãderea a fost abisalã. / învã ãtura reformatã e deosebitã în sensul cã su ine cã pãcatul stãmoşesc deşi a pustiit natura umanã in#rozitor! n/a stins puterea de credin ã şi de voin ã! deci admit o colaborare a omului cu Dumnezeu.radi iei sin#ure. / Calvin sus ine înmod cate#oric predestina ia$ 54umim predestina ie acel decret etern al lui Dumnezeu! prin care a -otãrât la Sine însuşi! ce trebuie sã devinã orice om! cãci nu spre aceaşi destina ie au fost crea i to i! ci unora li s/a -otãrât via a veşnicã! altora osânda veşnicã./ tot 2.contestã cã e3istã un punct de încopciere pentru #ra ie în natura umanã! lãsând totuşi problema nedezle#atã. Doctrina protestantã despre raportul dintre naturã şi -ar / catolicii fãceau separa ie între naturã şi -ar considerând cã e posibilã o perfectã func iune a naturii fãrã -ar. Aceasta e coinci!entia oppositorum care pare a fi le#ea interioritã ii şi a dependen ei reciproce a umanului şi a divinului în noi.: / Calvin a vrut sã înal e prin aceastã doctrinã! peste toate ma<estatea lui Dumnezeu! care -otãrãşte despre toate dupã cum voieşte. 8mul nu este un infirm! ci un cadavru în raport cu ordinea supranaturalã. / teolo#ia ortodo3ã nu are un sistem de defini ii precise pentru teolo#ia -arului! cum e3istã în 8ccident! de aceea misiunea istoricului este dificilã de a fi3a cu a<utorul unui corp de concepte fi3e firul drept dar si#ur al . 0nvã ãtura despre necolaborarea omului cu Dumnezeu se bazeazã pe teoria lui "ut-er şi 2elanc-ton despre absoluta pasivitate a spiritului creat! în raport cu Creatorul! deci are capremizã predestina ia absolutã.

/ temporalitatea umplutã de eternitate in >ristos şi le#ãtura "ui cu noi! în >ristos ne este accesibil pentru o deplinã comuniune 'postasul dunmnezeiesc însuşi la nivelul nostru 1. / c) . Aceasta introduce timpul. 8mul nu poate pãrãsi pasiunea infinitã ii nici când se înc-ide total în finit. Dacã in cursul vie ii temporale numai sfin ii a<un# pãrtãşi! în unele clipe! de eternitate! la sfârşitul acestei vie i! în planul es-atolo#ic! to î cei care au crezut se vor împãrtãşi de eternitate! pentru cã se vor împãrtãşi de comuniunea cu Dumnezeu cel necreat. / eternitatea lui Dumnezeu poartã posibilitatea timpului în ea! timpul nu e ceva contrar eternitã ii! o cãdere din eternitate dar nici o eternitate în desfãşurare. Prin dobândirea unitã ii sau simplitã ii în Dumnezeu! compozi ia creaturii învi#e for a descompunerii! a coruptibilitã ii. Dumnezeu cel etern se plaseazã într/o aşteptare în raport cu noi! aşteptând cu 5îndelun#ã rãbdare: întoarcerea noastrã la . Asa cum subiectul nostru este simplu în sine! dar din el rãsar la nesfârşit #ânduri! sentimente ş acte! într/un mod asemãnãtor! dar infinat mai înalt! este simplã în sine întreita şi comuna subiectivitate divinã! dar din abisul ei nesecat ies la nesfârşit acte prin care se face cunoscutã într/o mul ime de atribute. Dumnezeu este etern pentru cã nu e3istã la . Pãrin ii accentueazã cã odi-na în eternitatea dumnezeiasca e rezultatul efortului ridicãrii fiin ei umane spre iubirea culminantã a lui Dumnezeu. / numai depãşind timpul! nu evitându/l! a<un#em în eternitate! pentru cã numai depãşind intervalul real! ne unim cu Persoana supremã în iubire.l.ternitatea lui Dumnezeu şi timpul ca interval între el şi creaturã şi ca mediu de creştere a creaturii spre participarea cu ea. . Sensul infinitã ii adevãrate l/a lãmurit 2a3im 2ãrurisitorul declarând cã în ea nu e3istã interval pe care sã/l nãzuim sã/l parcur#em pentru a a<un#e la #rani a lui! dincolo de care sã înceapã alt interval. Dorul acestei infinitã i sus ine mişcarea noastrã în ordinea finitã. Atribute le#ate de supresen a lui Dumnezeu şi participarea creaturilor la ele / a) 'nfinitatea lui Dumnezeu se manifestã în nesfârşitele lucrãri ale lui Dumnezeu cu privire la crearea lumii! la sus inerea! conducerea şi desãvârşirea ei.ternitatea lui Dumnezeu se cuprinde în fântâna inepuizabilã a e3isten ie de Sine a "ui./ Dionisie Areopa#itul vede pe Dumnezeu mai presus de orice nume! şi in acelaşi timp indicat între# prin mai ulte nume. / timpul ca interval între c-emarea lui Dumnezeu şi rãspunsul nostru! noi suntem limita i ca creaturi ! dar în acelaşi timp suntem capabili de a ne depãşi şi tindem sã ne depãşim. Adevãrata eternitate e aceea Sfintei . +ia a dumnezeiascã nu este o încremenire fãrã început şi fãrã sfârşit! ci e o comunine vie între Subiectele supreme. / noi nu cunoaştem atributele lui Dumnezeu decât în dinamismul lor şi în mãsura în care ne împãrtãşim de ele. .atãl ca unic izvor al lor. / b) Simplitatea sau unitatea lui Dumnezeu! este unul dintre atributele pe care Dionisie Areopa#itul îl aşeazã la începutul e3punerii sale despre atributele divine. Persoanele divine sunt unite în . / timpul cãzut din raza eternitã ii divine este o imobilitate c-inuitoare! nu mai are nimic din caracterul timpului fiind o eternitate contrarã adevãratei eternitã i. 'nfinitatea e în <urul lui Dumnezeu! dar nu e Dumnezeu! ci e ambian a Sa prin care se face accesibil şi se comunicã fãpturilor.l o depãşire a comuniunii realizate! spre o alta mai deplinã. / creatura câşti#a eternitatea prin mişcarea ei spre Dumnezeu! în timp. Cel care a refãcut şi a desãvârşit unitatea în Sine! şi între toate şi Dumnezeu a fost >ristos! deoarece a fost şi Dumnezeu şi om. Dupã învã ãtura creştinã e o falsã eternitate atât aceea a unei substan e nesc-imbabile! cât şi aceea a unei deveniri continui %de tip parmenidian şi -e#elian).reimi! care este etern nesc-imbatã in iubirea Sa! dar iubirea este via a. Creatura nu poate deveni infinitã prin nici un adaos! însã poate participa la ea prin -ar.

l o oarecare putere.eolo# spunea cã atunci când i se aratã >ristos în luminã! nu mai ştie de are aceata în spa iu! sau in afarã de spa iu. 0n tradi ia rãsãriteanã! Dumnezeu e numit de preferin ã 5Atot iitor:! deoarece nu este vãzut ca manifestându/şi atotputernicia Sa în mod capricios. Speran a transcendentalã a învierii este totodatã orizontul în ele#erii e3perien ei credin ei privitoare la 0nvierea lui 'isus. Sfâtul Simeon 4oul . . Spa iul e o unitate purtatã de fiecare persoanã şi in comun de persoanele umane! dar spa iul este totuşi depãşit de ele! într/o unitate a lor dincolo de spa iu. / durata şi distan a se învin# prin spirit! timpul se învin#e numai rãmânând mult timp cu o altã persoanã! timpul şi spa iul ne sunt date ca drum inevitabil eternitatea şi infinitatea vie ii în Dumnezeu. 7rcuşul are etape multiple! iar Dumnezeu se coboarã la noi prin ener#iile Sale.sen a dumnezeiascã este esen ã spiritualã! atributele le#ate de spiritualitatea lui Dumnezeu sunt şi mai #reu de în eles! adicãşî mai apofatice decât cele le#ate de e3isten a "ui. 0n >ristos! Dumnezeu a acceptat şi spa ial o c-enozã.uman. . / spa iul ca mediu de comuniune a lui Dumnezeu cu noi! spa iul e forma comuniunii noastre în mişcarea spre inta comuniunii perfecte. / spa iul este distan a le#atã de durata temporalã şi amândouã se cer depãşite ca interval între apelul lui Dumnezeu la iubire şi rãspunsul nostru.reime! Dumnezeu e mai presus de spa iu! deoarece spa iul mãr#ineşte! dar in acelaşi timp e prezent în tot spa iul. . / d) Supraspa ialitatea lui Dumnezeu şi participarea creaturilor spa iale la ea. .l este mai presus de atotputernicie! dar se face atotputernic prin coborâre la rela ia cu toate cele care au prin împãrtãşire de . / puterea lui Dumnezeu arãtatã în mod culminant în 0nvierea lui >ristos! omul este fiin a care trãieşte în aşteptarea viitorului! care e desãvârşirea. / atotputernicia este puterea unei persoane de a face toate câte vrea.ternitatea este obârşia şi perspectiva timpului şi for a care mişcã timpul spre ea. 0n Bisericile din 8ccident termenul de 5Atotputernic: s/a men inut le#at de ideea cã Dumnezeu ar putea lucra şi contra lumii! dacã nu pentru nimicirea ei! cel pu in pentru continua limitare şi dominare a ei! pentru a sus ine în ea conştiin a nimicniciei ei.sus ine cã cunoaşterea lui Dumnezeu privitoare la creaturi este finitã deoarece şi creaturile sunt finite! in vreme ce cunoştin a 1C . / lumea! un sistem de ra iuni unificate în om şi mai ales în >ristos! omul e inelul de le#ãturã între pãr ile lumii şi ale spa iului.reimea nu/şi poate arãta c-ipul ei vizibil decât în persoanele create! aşezate într/un spa iu comun. / spa iul ca mediu al comuniunii cu baza în Sfânta . Narl Bart. Atributele lui Dumnezeu le#ate de spiritualitatea "ui şi participarea creaturii la ele / 5Dumnezeu este Du-: %'oan A!9A). .ternitatea este solodarã cu timpul! fãrã sã se confunde cu el. 6iind ontolo#ic mai presus de spa iu ! într/un anumit #rad noi trebuie sã/l depãşim prin voin a şi -ar. . Dinstan a între noi şi Dumnezeu e depãşitã în >ristos! nu numai prin coborârea "ui ci şi prin înãl area noastrã la Dumnezeu.l nu în ele#e ca noi! nu #ândeşte ca noi! nu cunoaşte ca noi! ci într/un mod mai presus de noi.impul ca duratã va înceta! dar spa iul nu va inceta ci va fi copleşit. / e) Atotputernicia lui Dumnezeu . / accentul pus în 1ãsãrit pe Dumnezeu ca atot iitor şi mai pu in ca atotputernic. Spiritualitatea este con inutul cel mai propriu persoanei. 2intea dumnezeiascã cuprinde toate printr/o cunoaştere ce depãşeşte toate! având de mai înainte în Sine cunoştin a tuturor. / a) atotştiin a şi în elepciunea lui Dumnezeu şi participarea creaturilor ra ionale la ele / Dumnezeu cunoaşte totul! dar ce este acest tot şi cum îl cunoaşte! nu ştim.

!9C etc.l e şi om! iar umanul cunoaşte pe Dumnezeu ca pe sine însuşi! cãci acelaşi e şi Dumnezeu. Scriptura vorbeşte adeseori de în elepciunea lui Dumnezeu %Pilde =!1=! 's.ransparen a care e un efect al copleşirii materiei de cãtre spirit şi culmineazã cu învierea nu e un fenomen fizic ci o comunicare e3isten ialã a iubirii. Sfin enia însãşi prezentã în lume e dovada e3isten ei unei ordini transcendente. / dacã în ordinea socialã nedreptatea se datoreazã altora! in cea spiritualã ea se învin#e prin lupta cu sine însuşi. / în elepciunea lui Dumnezeu. 9F . Simeon 4oul .) 0n elepciunea lui Dumnezeu descoperitã în 1evela ie iar în mod culminant în >ristos cel înviat nu contrazice esen a ordinii lumii ci o reface şi o completeazã.aine.l infinit. / c) sfin enia lui Dumnezeu şi participarea noastrã la ea.eolo#ia catolicã sus ine cã ambele cunoşteri sunt infinite. / b) dreptatea şi mila lui Dumnezeu! Dumnezeu nu este drept fãrã sã fie milostiv şi nu e milostiv fãrã sã fie drept. 9. / creştinismul a desfiin at virtual #rani a între sacru şi profan! desc-izând tuturor accesul la sfin enie! întrucât a a dat tuturor posibilitatea de a deveni sfin i.o i creştinii sunt numi i de Ap. . . / Dumnezeu cel drept în raporturile personale treimice nu poate sã nu fie drept şi în raport cu creaturile sale! deoarece Dumnezeu e drept ne cere şi nouã sã fim drep i. 'oan Damasc-in)! adicã Dumnezeu a inut seama de libertatea fãpturilor în preştiin a privitoare la ele. 9!C). (! 9=). .privitoare la Sine însuşi este infinitã! fiind şi . . Sf. 4oi nu suntem conştien i de noi decât în rela ie cu altul! şi în ultimã instan ã în fa a lui Dumnezeu. / cunoaşterea lui Dumnezeu de cãtre noi în >ristos! în >ristos Dumnezeu cunoşte umanul ca pe Sine însuşi! cãci . C-iar şi cei ce vor mer#e la osânda veşnicã! Dumnezeu îi vede în posibilitatea ce le este datã ini ial de a actualiza prin voin a lor unitatea ce o au poten ial prin crea ie. / sfin enia lui Dumnezeu se manifestã în lume prin ener#iile Sale necreate! dacã sfin enia nu ar fi transcendentã! nu ne/ar da puterea sã ne transcendem necontenit. / dreptatea desãvârşitã înfãptuitã in >ristos! pentru tot ce a suferit >ristos de la lume! pentru cã s/a men inut drept în fa a lui Dumnezeu! ' s/a dat slava veşnicã mai presus de to i şi de toate %6ilip. / cunoaşterea lui Dumnezeu prin unire presupune caracterul de persoanã al celui ce cunoaşte şi al lui Dumnezeu. Sfin ii pãrin i nu separã cunoştin a lui Dumnezeu de în elepciunea "ui. Pavel 5sfin i: dacã au conştiin a sãlãşluirii lui >ristos în ei de la Botez şi dacã luptã pentru curã ie cu a<utorul Sf. . Dacã ar fi numai drept Dumnezeu nu ar fi pe deplin liber! dacã ar fi numai milostiv nu ar ine seama de eforturile umane şi nu le/ar încura<a. / sfin enia e atributul transcenden ei ca persoanã! sfin enia ne umple de o sfialã de alt ordin decât orice sfialã lumeascã! de un fior nee3periat în raport cu realitã île din lume. / Dumnezeu le preştie pe toate! dar nu le predeterminã! inând seama de libertatea fãpturilor %Sf. / sfin enie şi transparen ã! lumina ce o iradiazã din ei sfin ii e tocmai aceastã transparen ã a comunicãrii cu Dumnezeu şi cu semenii! cel mai transparent e Dumnezeu.eolo# spune cã lumina sfin eniei din suflet face şi trupul transparent.3istã un abis de în elepciune în întruparea 6iului lui Dumnezeu pentru cã desc-ide perspectiva veşnicei vie i îndumnezeite. 2ântuitorul spune celor ce n/au fãcut voia "ui $ 5depãrta i/vã de la 2ine cei ce a/ i sãvârşit fãrãdele#ea: %2t. 'n >ristos e datã posibilitatea ca noi sã înaintãm spre treapta la care Dumnezeu cunoaşte pe om cum se cunoşte pe sine însuşi! şi omul cunoaşte pe Dumnezeu cum se cunoşte pe el însuşi. Dionisie Areopa#itul nu separa aceste 9 cunoaşteri! doarece cunoscându/Se pe Sine cunoaşte cauza tuturor.

/ sfin enia este realizarea deplinã a umanului! sfântul prin autodãruirea sa lui >ristos restaureazã în mod deplin umanitatea sa. Dumnezeu e o comunitate de persoane între care se manifestã iubirea! care implicã mişcarea de la o persoanã spre alta. / în delicate ea sfântului se simte puterea lui Dumnezeu! din sfânt iradiazã o imperturbabilã linişte şi pace! şi în acelaşi timp o participare pânã la lacrimi la durerea celorlal i.d." nu poate fi despãr itã de iubirea "ui fa ã de ele./ sfin enia este le#atã de <erfa şi are caracter interpersonal! Sf.ãsãrit. / d) bunãtatea şi iubirea lui Dumnezeu şi participarea noastrã la ele! Dionisie Areopa#itul socoteşte cã cea mai proprie numire ce se cuvine subzisten ei divine ! care o şi deosebeşte de toate ! este aceea de bunãtate! sau de bunãtate suprabunã. . Dumnezeu voieşte ca lmea sã se umple de sfin i şi sã se sfin eascã! deoarece sfin ii cunosc puterea "ui de desãvârşire a toatã fãptura. Din iubirea lui Dumnezeu fa ã de fãpturi rãsare iubirea lor fa ã de . 91 . vol.l şi deci iubirea lor fa . Pr. Clu< 4apoca. Buc. C-iril al Ale3andriei a le#at strâns sfin enia de <erfire! sfin enia vine astfel din predarea totalã a subiectului uman! Persoanei absolute / sfin enia vine de la Persoana absolutã! de la Dumnezeu! iar predarea cãtre aceasta persoanã este o auto<erfire sfin itoare. Petreu ã! $eolo"ia !o"maticã şi sim0olicã. Stãniloae! $eolo"ia Do"maticã orto!o2ã. C-i escu! 's. / sfin enia îşi are izvorul în tripersonalitatea lui Dumnezeu şi în >ristos! cel ce se dedicã cu fidelitate lui Dumnezeu se 5consacra: sau se 5sfin eşteI! iar aceasta se realizeazã prin primirea Du-ului Sfânt. 1. 'on Bria! $ratat !e $eolo"ie !o"maticã şi ecumenicã.udoran! '. +ladimir "oss@J! $eolo"ia /isticã a 4isericii !e . "a iubirea şi la unitatea desãvârşitã vom a<un#e în via a viitoare! dacã ne vom strãdui în viatã de aici. Surse( Pr. Buc. Anastasia 4. . 1CCC.

8) .reimea de persoane! nu mai poate fi împlinit & spune Pãrintele Stãniloae & citând în acest sens pe Sf.. Sfânta .reimii rãmânând la un sens lumesc al ei! ea ne devine în acest caz un idol! oprind mişcarea spiritului nostru spre misterul plenitudinii vie ii mai presus de în ele#ere. 1efle3e ale Sfintei . / teolo#ia apuseanã n/a reuşit sã vadã crea ia ca operã a unirii între libertatea şi iubirea lui Dumnezeu! datoritã despãr irii de tradi ia Pãrin ilor 1ãsãriteni.eolo#ia catolicã occidentalã e supusã pericolului panteizant %panteismul sus ine cã lumea şi Dumnezeu formaeazã un tot) nefãcând deosebirea între fiin a şi lucrãrile lui Dumnezeu & spune Pãrintele Stãniloae & în volumul C5ipul nemuritor al lui Dumnezeu (p.aina Sfintei . Cãci Du-ul se uneşte cu noi în ru#ãciune! iar aceasta & spune Pãrintele Stãniloae & nu înseamnã nimic altceva decât cã Acelaşi îşi aduce "ui însuşi ru#ãciunea şi înc-inarea.reime! baza mântuirii noastre / mântuirea şi îndumnezeirea ca operã de ridicare a oamenilor care cred în comuniunea intimã cu Dumnezeu! nu e decât e3tinderea rela iilor afectuase dintre Persoanele divine la creaturile conştiente! de aceea . 'ubirea din lume & spune Pãrintele Stãniloae & presupune ca ori#ine şi ca scop iubirea eternã şi desãvârşitã între mai multe Persoane divine. / 'ubirea desãvârşitã uneşte parado3al douã lucruri$ mai multe eu/ri care se iubesc! rãmânând neconfundate! şi o unitate ma3imã între ele.l sã se veseleascã de lucrurile Sale! vãzându/le pe ele veselindu/se fãrã sãturare de Cel de care nu se pot sãtura:. . Stãniloae spune în volumul 51fânta $reime sau la +nceput a fost iu0irea” cã Dumnezeu este iubirea! deci via a şi lumina prin Sine! pentru cã este suprema unitate neconfundatã a comuniunii tripersonale! despãr irea de Dumnezeu a dus la lipsa de iubire! de putere şi la întuneric. 'ubirea aceasta nu produce persoanele divine cum se afirmã în teolo#ia catolicã! ci le presupune.reimi în crea ie / Bunãtatea! sau e3isten a plenarã a lui Dumnezeu! ca . . 2a3im 2ãrturisitorul $ 5Dumnezeu cel supraplin n/a adus cele create la e3isten ã fiindcã avea nevoie de ceva! ci ca acestea sã se bucure împãrtaşindu/se pe mãsura şi pe potriva lor! iar .l ca nişte fii.reimi în #eneral. structura supremei iu+iri 0perspectivã intercon!esionalã) .reimea este bazã a mântuirii noastre se vede din faptul cã prin 6iul întrupat intrãm în comuniune filialã cu . / 0n sc-imb teolo#ia protestantã s/a zbãtut în a vedea crea ia! fie ca emana ie din fiin a lui Dumnezeu! fie ca produsul unui act creator! care nu are le baza lui decât o decizie 99 . Sfântul Hri#orie de 4azianz zice$ 50mpãca i/vã cu Dumnezeu şi Du-ul nu/" stin#e i! mai bine zis! >ristos sã se împace cu voi şi Du-ul sã vã lumineze! iar dacã voi persista i în vra<bã! noi ne pãstrãm ./) S!$nta Treime. Dacã Dumnezeu ar crea lumea din necesitate! ea n/ar fi creatã din bunãtate! pentru cã o bunãtate silitã & spune Pãrintele Stãniloae & nu mai este o bunãtate propriu/zisã. / faptul cã lumea este creatã ca mãr#initã în timp! din nimic e solidar cu faptul cã lumea nu vine la e3isten ã ca o împlinire a lui Dumnezeu! deoarece Dumnezeu! ca e3isten ã plenarã! prin fiin ã şi prin .reimea e baza mântuirii. / Pr. / nu trebuie sã ne înc-ipuim cã am în eles complet realitatea .reime nu/" sileşte sã creeze lumea. / formula do#maticã a Dumnezeirii unice în fiin ã şi întreite în Persoane este! ca orice formulã do#maticã! mãrturisirea credin ei într/o realitate care ne mântuieşte şi deci ne dã un minim pentru în ele#ere! dat fiind abisalul infinit al Dumnezeirii. / cã .reime:.atãlui! sau vorbim cu .reimea şi vom fi mântui i de .atãl! iar prin Du-ul ne ru#ãm .

2ântuitorul spune $ 5Cine 2ã vede pe 2ine vede pe . "oss@J! 5 iar acest fapt nu poate fi dedus din nici un principiu! nici nu poate fi e3plicat prin vreo ra iune suficientã! doarece nu e3istã principii şi nici cauze anterioare .reime! taina perfectei unitã i a Persoanelor distincte / efortul spre în ele#erea constitu iei unitar/distincte a realitã ii ne a<utã sã ne înãl ãm spre parado3ul suprara ional al uniã ii perfecte al celor . / Sfin ii Pãrin i au combãtut în mod -otãrât ereziile arianã şi pnevmatoma-ã care ne#au dumnezeirea 6iului şi a Du-ului Sfânt! care cu prete3tul cã respin# un politeism! declarau pe 6iul şi pe Sfântul Du. / Apusul latin a adoptat o atitudine diferitã fa ã de teolo#ia trinitarã! iar contrastul l/ a e3primat bine .rinitate modalistã! deoarece termenul prosopon ! cu toate cã se folosea în mod obişnuit pentru a desemna 5persoana:! mai putea sã însemne şi 5mascã: sau 5arãtare:! pe de altã parte Pãrin ii Capadocieni voiau sã afirme totodatã cã Dumnezeu este unul şi trei! cã atât unitatea cât şi trinitatea Sa constituie realitã i desãvârşite.l s/a revelat & în istoria mântuirii & ca . / ipostasurile divine sunt total transparente 7nul Altuia şi în interioritatea iubirii desãvârşite.mana ionismul a fost propriu teolo#ie protestante din secolul M'M. Deofiin imea "or nu se men ine şi nu se dezvoltã prin firele sub iri care "e/ar uni ca purtãtoarele aceleaşi fiin e! cum e cazul la oameni spune Pr.reime %Pãrintele Stãniloae) / Sfin ii Pãrin i nu cu#etã fiin a separat de Persoanã! bunãtatea fiin ei se aratã în rela ia dintre Persoane.. Hri#orie de 4Jssa a fost obli#at sã dea la ivealã celebrul sãu tratat teolo#ic apolo#etic! dovedind cã 5nu sunt trei Dumnezei:.l e3istã! deaorece . / Pãrintele Po-n 2eJendorff încearcã sã contureze în $eolo"ia 0izantinã rezultatul marilor dispute teolo#ice din secolul '+! spunând cã se a<unsese ca Pãrin ii capadocieni sã fie acuza i de triteism! astfel încât Sf. 0n iubirea deplinã persoanele nu dãruiesc şi nu se acceptã numai reciproc! ci se şi afirmã reciproc şi personal se pun în e3isten ã prin dãruire şi primire! iubirea divinã este atoteficientã.rei Persoane dumnezeieşti. Caracterul discre ionar al actului creator! care a produs o lume care nu are nimic de la Dumnezeu! a fost îmbrã işat de unii teolo#i protestan i ca reac ie e3tremã la emana ionism.atãl şi . Dumnezeu este . / Pãrin ii au afirmat întotdeauna cã noi nu putem sã cunoaştem ce este Dumnezeu! ci dpar cã . / tot Pãrintele Po-n 2eJendorff sus ine cã învã ãtura despre cele trei ipostasuri! adoptatã de Pãrin ii capadocieni pentru a desemna cele trei Persoane Dumnezeieşti! includea asocieri -otãrât platoniciene şi ori#eniste. Sfânta .atãl întru 2ine %'oan 1A!C!11) 6iin ã şi Persoane în Sfânta . Stãniloae! ci fiecare poartã în mod comun cu Celelalte între#a fire.-Qodore de 1Q#non$ 56ilosofia latinã ia în considerare natura în sine mai întâi şi apoi trece la a#ent! filosofia #reacã ia seama mai întâi la a#ent şi apoi trece! prin el! lsã #ãseascã natura. 1ãmâne de discutat dacã a reuşit sã dovedeascã acest lucru şi din punct de vedere filosofic.reimii:. 9= . .creaturi! mai precis nişte prime creaturi.atã! 6iu şi Du-. / 6ormula$ 5o sin#urã fiin ã în trei persoane %prosopa):! n/a fost în stare sã e3cludã o .atãl.reime spune +l.u sunt întru .cu totul discre ionarã a lui Dumnezeu. Crede i/2ã cã . / Pãrin ii capadocieni spune Pãrintele Po-n 2eJendorff au adoptat urmãtoarea formulare! care avea sã rãmânã criteriul teolo#iei ortodo3e trinitare din 1ãsãrit$ Dumnezeu este o sin#urã fiin ã în trei ipostasuri.rei Persoane distincte! pe care o reprezintã unitatea de fiin ã a celor ..

atãl în numele 6iului %'oan 1A! 9G) şi de 6iul! pe care "/a uns ca 2esia istoric! ca sã dea mãrturie despre ..-eou) nevãzut %Col.".atãl! 6iul şi Du-ul Sfânt au aceaşi adorare şi slavã 5Ki întru Du-ul Sfânt .reimii! având drept scop adunarea umanitã ii şi crea iei la comuniunea cu însãşi via a lui Dumnezeu %Col.: spune Crezul.atãl e nenãscut şi naşte 6iul si purcede pe Du-ul Sfânt! 6iul nu naşte pe Du-ul. A!.atãl! 6iul şi Du-ul Sfânt nu sunt numai nişte simple nume %sau modalitã i) ale 6iin ei divine! ci sunt Persoane deosebite prin rela iile lor de ori#ine %Pr. cel ce împreunã cu ./ consubsan ialitatea . 1A! 9G) şi sã antreneze lumea şi sã devinã pãrtaşã la via a divinã! care strãluceşte tan#ibil în persoana Cuvântului întrupat.atal e revelat de 6iul$ 54imeni nu cunoaşte pe pe 6iul decât numai . Acesta se revarsã la Cincizecime peste toatã fãptura.reimea are o sin#urã fiin ã iar persoanele nu impart fiin a divinã.atãl este acela care/Ki împãrtãşeşte 6iin a Sa 6iului şi Du-ului Sfânt. / Du-ul Sfânt care purcede de la .le.atãl! iar Du-ul Sfânt purcede numai din . Crea ia! mântuirea şi sfin irea ei constituie opera comunã a Sfintei . Prin Du-ul Sfânt Biserica trãieşte atât în planul istoriei! cât si în cel al es-atolo#iei. 1! 9F).eolo#ia trinitarã sus ine cã! atât e3isten a ipostaticã a Persoanelor treimice! cât şi comuniunea interpersonalã în sânul .van#-elistul 'oan subliniazã rolul Acestuia de 5paraclet:! de mân#âietor şi apãrãtor.atãl! şi nici pe ..atãl! 5prin: 6iul! 5în: Du-ul Sfânt! asemenea şi Sfântul Hri#orie Palama.vrei 1!=) / Du-ul! care purcede etern din .le împãrtãşeşte celorlalte fiin e.reimi.. / .atãl şi între ele şi cu lumea. 1!1E)! strãlucirea slavei lui Dumnezeu! c-ipul fiin ei Sale %.) / din iubire . Cele trei Persoane sunt subiecte de e3isten ã şi de via ã! identice dupã fiin a lor perfectã şi eternã! dar distincte dupã rela iile "or de ori#ine cu . Bria). / .atãl %'oan 1E! 9G) este trimis de .cumenic %=9E) care foloseşte termenul de &omoousios.reimi sunt distincte! dar nu sunt separate în aşa fel ca sã nu e3iste comuniune strânsã între . 6iul a fost trimis în lume pentru a o introduce şi a o atra#e la modul de e3isten ã care se aflã în .atãlui sunt cu putin ã deoarece Dummnezeu este iubire %'n.reimii este afirmatã de Sinodul ' . .reime. / . Comuniunea "or provine din faptul cã! una din . . / po#orârea lui Dumnezeu în istorie se face tot din cauza iubirii şi tot în numele . 9A .atãl şi cu 6iul este înc-inat şi mãrit. . . / 6iin a divinã se comunicã de la o Persoanã la celelalte! pãstrând fiecare caracteristicile Sale! propriu/zis! .rinitarã! C-iril al Ale3andriei spune cã orice dar vine de sus 5de la: . / Dumnezeirea unicã subzistã în trei Persoane distincte$ Dumnezeu e 7nul! dar nu solitar.reime. / Sfin ii Pãrin i folosesc diferite formule pentru a e3prima lucrarea .atãl. / de la Cincizecime! Biserica este dependentã de Du-ul Sfânt! care o lea#ã de veacul es-atolo#ic.atãl nu/" cunoaşte nimeni decât numai 6iul: %2atei 11! 9()! 6iul sau Cuvântul Dumnezeu este c-ipul lui Dumnezeu %ima#o Dei! i@on tou .atãl e nenãscut şi fãrã început! fiindcã îşi are ori#inea în Sine însuşi! 6ul se naşte numai din .atãl! este trimis sã dezvãluie fiin a lui Dumnezeu ca via ã de comuniune %'n. / . Peri-orezã şi apropiere / Persoanele Sfintei .l îl naşte pe 6iul şi/" purcede pe Du-ul! ca ipostase libere! numai un Dumnezeu care este în Sine iubire supremã şi veşnicã subzistã ca ..

/ gnosticii. Prin ea se e3primã învã ãtura #reşitã a romano/catolicilor cã Du&ul S!$nt purcede din Tatãl şi din 4iul.reimi pentru a "e putea în ele#e într/o mãsurã cât mai mare.atãl în 6iul şi în Du-ul! fãrã ca sã se contra#ã! sã se confunde sau sã se amestece! spune Sf.atãl şi în 6iul! iar . se %ncon1oarã reciproc. Dar din faptul cã fiecare e desãvârşitã! nu urmeazã cã una ar fi alãturi sau în afarã de alta. / scopul aproprierilor este de a caracteriza cât mai clar pentru noi Persoanele Sfintei .) / aproprierea înseamnã atribuirea unei însuşiri sau unei lucrãri comune! uneia din Persoanele Sfintei . 9! 1F/11).3presia aceasta a fost intercalatã! cu timpul de Biserica 1omano/Catolicã! şi în Simbolul de credin ã şi odatã cu ea s/a încetã enit în Apus credin a nouã şi do#ma cã Du-ul Sfânt purcede nu numai de la . 'oan Damasc-in! dar acestea fãrã sã disparã personalitatea lor.reimi se %ntrepãtrund. / Sfin ii Pãrin i de asemenea accentuezã cã Persoanele Sfintei . 'oan Damasc-in încoace. / triteiştii admitea e3isten a a trei Persoane în Dumnezeu! . / sa+elienii învã au cã .le trebuie sã aibã aceaşi fiin ã. 'deea de peri-orezã a e3istat întotdeauna în Bisericã! dar cuvântul nu/l avem decât de la Sf. cã !iecare este %ntreagã %n celelalte douã Persoane. 'oan Damasc-in! Dionisie Areopa#itul! etc. Ceea ce i se atribuie unei Persoane! nu se atribuie cu e3cluderea celorlalte! de e3emplu$ dacã zicem cã . Atanasie cel 2are! Sf. % Sf. Aproprierea înseamnã a face ceva propriu din ceea ce este comun.atãl este puterea! 6iul în elepciunea! şi Du-ul Sfânt bunãtatea! nu trebuie în eles cã 6iul şi Du-ul Sfânt sunt e3cluşi de la putere. 56iul este în .reimi se întrepãtrund şi sunt una în alta! dar ca sã se întrepãtrundã! . credeau cã din Divinitatea superoarã emanau divinitã î inferioare! eoni! care însã cu cât erau mai departe de ori#ine! cu atât aveau mai pu inã realitate divinã! deci le lipsea deofiin imea. / acest mod de e3isten ã al Persoanelor divine se numeşte peri-orezã! iar la baza peri-orezei stã deo!iinţimea Persoanelor. / dimpotrivã! Persoanele Sfintei . locuiesc una in alta.rinitatea Dumnezeirii! unitatea prin aceea cã . / peri-oreza e mãrturisitã de Sfânta Scripturã prin cuvinte clare! 2ântuitorul îi zice lui 6ilip$ 54u crezi tu cã 2u %n Tatãl sunt şi Tatãl Meu este %n Mine 3 +orbele pe care vi le #rãiesc! nu le spun de la 2ne! ci Tatãl care sãlãşluieşte %ntru Mine !ace lucrãrile ui: %'oan 1A!1F).atãl! 6iul şi Du-ul Sfânt nu sunt decât trei moduri de manifestare a ale lui Dumnezeu în lume! ne#ând e3isten a a trei Persoane reale./ fiecare Persoanã divinã! cuprinde întrea#a fiin ã divinã! şi! pentru a fi desãvârşitã nu are nevoie sã fie completatã prin Alta.au aceaşi 6iin ã! cã 6iin a lor e identicã! iar trinitatea prin aceea cã unica 6iin ã divinã subzistã în trei Persoane.atãl! 6iul şi Sfântul Du.atãl! 6iul şi Du-ul Sfânt dar considerau ruptã orice punte de le#ãturã fiin ialã între ele.3isten a Persoanei a treia în primele douã ne/o mãrturiseşte şi apostolul Pavel când scrie$ 5Du-ul toate le cerceteazã! c-iar şi adâncurile lui Dumnezeu: %' Cor. Adaosul 6ilioOue / e3presia 4ilio5ue 0sau et 4ilio) înseamnã şi din 4iul. .atãl şi în Du-ul! Du-ul în . . / al i eretici! tetrateiştii considerau 6iin a divinã ca ceva aparte de cele trei Persoane! deci un principiu impersonal! care împreunã cu .atãl ci şi de la 6iul. / prin cuvântul peri-orezã se e3primã atât unitatea cât şi . 9E .atãl! 6iul şi Du-ul Sfânt alcãtuiau pãtrimea divinã.reimi.

atãl le are şi 6iul! deci dacã .l este pus de romano/catolici la temelia do#mei 6ilioOue.atãl şi 6iul sunt deofiin ã şi toate însuşirile pe care le are .: romano/catolicii spun cã aici ni se înfã işeazã purcederea Du-ului Sfânt şi de la 6iul! într/un c-ip vãzut %prin suflare)! 5prin ceremonia aceasta Domnul >ristos a vrut sã arate cã Spiritul Sfânt purcede şi de la Dânsul: spune un teolo# catolic.atãl.nu avea nevoie sã/şi ia ori#inea ! dacã purcederea "ui din .atãl şi 6iul desi#ur cã sunt una dupã fiin ã! dar sunt doi ca persoane..atãl este desãvârşitã! deci .atãl sunt ale 2ele! pentru aceea zisu/au cã iau din ce este al 2eu! ca sã vã vesteascã vouã. 9G .atãl! de ce ar mai fi nevoie sã purceadã şi de la 6iul! când e3isten a "ui de la .Sfânt! cãrora va i ierta pãcate! vor fi iertate. . Ci când va veni Acela! Du-ul Adevãrului! vã va învã a pe voi adevãrul* cãci nu va vorbi de la Sine! ci va vorbi ce ' s/a spus şi cele viitoare va vesti vouã.: / concluzia pe care o tra# apusenii din versetele de mai sus este incorectã! deoarece prin cuvintele citate 2ântuitorul nu vrea sã vorbeascã despre ori#inea Sfântului Du-! Sfântul Du.atãl purcede:! nu e3clud! ci dimpotrivã presupun purcederea Sfântului Du.oate câte are .şi de la 6iul! pentru cã .l pe mine mã va preamãri! cãci din ce este al 2eu va lua ca sã vã vesteascã vouã. .u îl voi trimite vouã de la .atãl are însuşirea de a purcede pe Du-ul Sfânt! aceastã însuşire o are şi 6iul.atãl! el îşi primeşte e3isten a de la ./ romano/catolicii %şi protestan ii) deşi recunosc cã în Scripturã se spune cã Du-ul Sfânt purcede din sau de la . / romano/catolicii se bazeazã pe urmãtoarele te3te scripturistice$ / 'oan 1E! 9G 5 Când va veni 2ân#âietorul! pe care . / 'oan 9F! 99/9= 5 Ki #rãind acestea a suflat şi le/a zis$ lua i Du. 8ri dacã purcederea "ui din .l pe 2ine mã va preamãri! cãci din ce este al 2eu va lua ca sã vã vesteascã vouã.atãl! Du-ul Adevãrului! 6are de la Tatãl purcede. 6iind una dupã fiin ã! . acela va mãrurisi pentru 2ine:. Parado3al! acest te3t este te3tul clasic ce stã la temelia do#mei ortodo3e despre purcederea Du-ului Sfânt de la .l o mai avea de<a & sau mai precis o are & din .l îşi are şi e3isten a şi esen a.atãl e desãvârşitã! de ce mai trebuia sã purceadã şi de la 6iul ? Dacã prin purcederea din .atãl este suficientã ? / noi mãrturisim cã Du-ul Sfânt trebuia sã/si ia de la 6iul nu ori#inea! ci învã ãtura! sprea a o continua în scopul sfin irii oamenilor.atãl. / 'oan 1G! 19/1E 2ântuitorul spune$ 50ncã multe am a vã zice vouã! dar acum nu pute i sã le purta i. Aşadar pe aceaşi temelie sunt clãdite douã do#me opuse! se poate aşa ceva ? Desi#ur cã nu R / teolo#ii romano/catolici sus in cã învã ãtura ortodo3ã nu este contrazisã prin aceastã do#mã ci numai completatã! deoarece cuvintele $ 5care de la .! dar fiind doi ca persoane! ei au şi proprietã i sau însuşiri personale! prin care se deosebesc unul de altul. / dacã e3plicarea apusenilor ar fi corectã şi dacã suflarea ar fi un indiciu al purcederii Du-ului Sfânt şi de la 6iul! atunci ar trebui sã spunem cã Du-ul Sfânt purcede şi de la Sfin ii Apostoli %ba c-iar şi de la episcopi şi preo i) pentru cã şi ei au împãrtãşit pe Du-ul Sfânt celor credincioşi! într/un mod vãzut %prin punerea mâinilor). ..: / teolo#ii romano/catolici interpreteazã e3presia $ 5din ce este al 2eu va lua: în sensul cã Du-ul Sfânt îşi ia ştiin a de 6iul şi prin urmare şi e3isten a deoarece 5în Dumnezeu nu este compozi ie din subiect şi acciden e! ci toate sunt una! prin urmare Spiritul Sfânt având ştiin a Sa de la 6iul! de la . .atãl! afirmã totuşi cã aceastã e3presie nu e3clude purcederea "ui şi din sau de la 6iul. 0nsuşirile personale nu le sunt comune! cãci dacã şi acestea le/ar fi comune! atunci persoanele "or s/ar confunda! ceea ce duce la sabelianism.i au atribute sau insuşiri comune! ca de e3emplu eternitatea! sfin enia! dreptatea! etc. / concluzia aceasta este #reşitã! . Domnul vorbeşte despre Du-ul Sfânt ca despre o Persoanã e3istentã.

. . Aceastã erezie a cunoscut mai multe variante$ monar-ianismul dinamic! monar-ianismul modalist %care identifica pe 6iul cu . / concluzia ce se desprinde din cele de mai sus este cã Sfânta Scripturã nu con ine nici o indica ie din care sã putem deduce învã ãtura despre 6ilioOue. / do#ma 6iloOue nu este întemeiatã nici din punct de vedere ra ional.cumenic care prevedea ca sabelienii sã fie reboteza i dacã se întorc la 8rtodo3ie.Sfânt ca referindu/se nu la Persoana a treia a Kfintei treimi! ci la darul sau puterea datã Sfin ilor Apostoli de a învã ã şi administra Sfintele .atãl şi 6iul şi -omeenii care sus ineau cã 6iul are o esen ã asemãnãtoare cu cea a .atãl! dar acest lucru a da naştere la alte controverse. / "ut-er! Calvin şi STin#li au adus cu ei! din Biserica Apuseanã şi au pãstrat credin a în 6ilioOue. Sabelie a fost condamnat de papa Calist şi de sinodul '' .C) şi Aac-en %.atãl ? Ce determinã distinc iile dintr cele trei Persoane? Aşa au apãrut primele tendin e antitrinitare$ / monar-ianismul! prin care se afirmã 5monar-ia: .atãlui. Discipolii lui Arie s/a separat în douã #rupuri$ eunomienii! care sus ineau cã nimc nu e comun între ./ ba c-iar şi despre sufletul omenesc s/ar putea zice cã se purcede din veci din . / Sfin ii Pãrin i în #eneral nu e3plicã acest citat în sensul lui 6ilioOue! iar unii comentatori în ele# e3presia de Du.oledo %E.atãl ) astfel cã episcopii din Spania au socotit cã dacã aratã cã . / modalismul a fost sus inut de Sabelie care credea cã .atãl ? 0n ce sens 6iul este divin! e#al cu .atãlui care este principiul unitã ii lui Dumnezeu! fãrã a se ne#a e3isten a ipostaselor şi . / subordina ianismul sus ine cã 6iul este inferior şi subordonat tatãlui ! promotorul acestei erezii este preotul Arie din şcoala lui 8ri#en! el c-iar sus inea cã 5a fost un timp când 6iul nu era:! fiind cea dintâi dintre creaturi. / macedonianismul este o formã de subordina ianism cu privire la persoana Du-ului Sfânt! 2acedonie episcop de Constantinopol %=G9) învã a cã Du-ul este o creaturã! 9( .atãl şi cu 6iul! Dumnezeu adevãrat şi veşnic.aine. "a fel şi An#licanii care mãrturisesc în articolul E de credin ã al Bisericii An#licane cã $ 5Du-ul Sfânt purcezând din .atãl şi 6iul purced pe Du-ul Sfât prin aceasta vor demonstrã cã 6iul este e#al cu .FC) au introdus practic do#ma 6ilioOue! şi asta pentru a atra#e pe vizi#o i care erau arieni %şi credeau cã 6iul e mai mic decât .atãl! întrucât a fost împãrtãşit lui Adam de Dumnezeu prin suflare! ceea ce ar fi fals. Controverse şi erezii cu privire la do#ma trinitarã / pânã în secolul '+ doctrina treimii a fost în centrul discu iilor teolo#ice! teolo#ia creştinã a fost confruntatã cu urmãtoarele probleme$ Ce proprietate îl dinstin#e pe 6iul de .atãl şi 6iul sunt douã aspecte sau modalitã i în care fiin a dumnezeiascã apare în e3terior! nu ca persoane distincte în unitatea Dumnezeirii.eza principalã a monar-ianismului este aceea cã divinitatea lui >ristos nu poate fi ec-ivalatã în nici o formã cu cea a .atãl)! iar cel care a sistematizat acastã erezie cunoscutã sub numele de monar-ianism a fost Paul de Samosata care ne#a subzisten a personalã a Cuvântului lui Dumnezeu.atãl şi din 6iul! este de aceaşi fiin ã! de aceaşi mãrire! şi de aceaşi slavã împreunã cu .rinitatea lui Dumnezeu.atãlui deoarece acest fapt ar disatru#e monar-ia! principiul unitã ii lui Dumnezeu.e3tele invocate de romano/catolici în acest scop se referã la altceva deacât la purcederea Du-ului Sfânt şi de la 6iul! cu toate acestea ei au cãutat sus inere pentru aceastã do#mã şi în tradi ie! ca de e3emplu în Simbolul aşa numit atanasian care în versiunea latinã are e3presia 5et 6ilio: dar nu şi în cea #reacã* / abia sinoadele de la .

rei e totul.atãl suprem şi numai . 0n Dumnezeu . 'ntersubiectivitatea şi afirmarea reciprocã face cã . Aceastã erezie a fost condamnatã de Sinodul '' .reime! fãrã ca în aceastã mişcare comunã a subiectivitã ii 7nuia în Altul sã se confunde modurile distincte ale trãirii împreunã a aceastei subiectivitã i.cumenic şi întãritã de Sinodul +' .atã. Dacã ar fi patru! ar rãmânea mereu un . 6iecare se vede numai în rela ie cu Celãlalt! sau priveşte la Celãlalt! sau se vede in Celãlalt. / termenul de intersu0iectivitate pune accentul pe comuniunea pozitivã ce are loc între Persoanele Sfintei .atã toatã subiectivitatea filialã a 6iului! subiectiviatea 6iului îi este interioarã ! dar ca unui . 4u se trece dincolode iubirea dintre . Dar . / totul e comun şi peri-oretic în .rulan care a afirmat consubstan ialitatea Du-ului Sfânt cu >ristos Dumnezeul nostru.atã al unui unic 6iu ni se descoperã în cea mai înaltã iubire! fãrã început şi fãrã sfârşit! iubirea aceasta se aratã desãvârşitã! e3istând tot din eternitate şi o altã Persoanã! cãtre care se îndreaptã iubirea dintre .l e3terior! s/ar vedea cã cineva rãmâne mereu pe dinafarã.partizanii lui 2acedonie se numeau 5pnevmatoma-i: & adversari ai Du-ului Sfânt. 'ntersubiectivitatea divinã / intersubiectivitatea treimicã! ca lipsã a oricãrei pasivitã i în Dumnezeu! Dumnezeu este subiect pur! sau .u poate aduce o notã de noutate! sporitã în iubirea dintre cele douã! primind într/o nouã eviden ã! importan a ei.u sã se afirme în fa a celuilalt .atãl! trãieşte ca .atãl şî 6iul prin Du-ul. . 0n douã Persoane! iarãşî s/ar vedea cã nu e totul! cã ceva lipseşte.atãlui.atãl şi 6iul şi care la rândul ei! se bucurã cu fiecare din .u/.u/l . Stãniloae) / dacã iubirea între .l. Sfânta . / Du-ul Sfânt reprezintã întoarcerea Dumnezeirii în Sine! aşa zicând readunarea .atãl nu se vede decât ca subiect al iubirii fa ã de 6iul. / dupã înãl area 6iului! când oamenii nu/" pot vedea nici în spa iu mãr#init! nici pretutindeni! aflându/se în Du-ul care poate fi prezent pretutindeni! poate fi şi >ristos prin .reimi! între actul naşterii şi purcederii.reime! iubirea desãvârşitã în Sine şi mântuitoarea noastrã %Pr. 0n cele trei e totul în rela ie directã! cãci Du-ul e mereu în . .reime de subiecte pure! iar comuniunea deplinã se realizeazã numai între persoanele care sunt şi se fac transparente ca subiecte pure. / la Dumnezeu nu e posibil ca un .u! ci îl socoteşte continuu pe Celãlalt ca înlocuitor al Sãu.: / în celel trei Persoane Dumnezeieşte este pluralitatea în unitate! sau iubirea deplinã! realizatã în amândouã formele! rela ie între Persane! dar trãitã în unitate deplinã.i pe planul modului de e3isten ã în comuniune personalã.i de celãlalt.l. 9. / simplul fapt cã e o altã Persoanã decât cele douã aflate în rela ia .atãl şi 6iul.atãlui nu se pierde prin aceasta ! cãci e afirmat de 6iul! care la rândul Sãu nu se ştie decât ca împlinind voia . Sfântul Hri#ori de 4azianz spune$ 5 . / Du-ul Sfânt îi întãreşte în unitate prin iubirea "ui şi ei se întãresc în unitate prin iubirea fa ã de .reime desãvârşitã! din trei desãvârşi i. Sau 6iul e vãzit în Du-ul! şi invers ca sã fie vãzut aşa dupã ce se va întrupa 6iul şi în noi.

udoran! '. Stãniloae! $eolo"ia Do"maticã orto!o2ã. %p.( %p. 1C.3clusivismul între doi face imposibil actul revãrsãrii #eneroase peste zidul înc-isorii în doi. Bucureşti! 1CC=. P. / Du-ul Sfânt este e3presia #enerozitã ii lui Dumnezeu! a uitãrii lui Dumnezeu de Sine! în 5ieşirea: "ui la creaturi. Stãniloae! C5ipul nemuritor al lui Dumnezeu. .l e bucuria lui Dumnezeu de ele şi a lor! de Dumnezeu. Surse( Pr. Petreu ã! $eolo"ia !o"maticã şi sim0olicã. 2eJendorff! $eolo"ia 0izantinã. 9A1/9EA) 9C . Clu< 4apoca. C-i escu! 's. Sfântul +asile cel 2are spune 5mãrturisim proprietatea deosebitã a 'postasurilor şi monar-ia! nerupând pe Dumnezeu într/o mul ime despãr itã:. . vol.ãsãrit.din . Bucureşti! 1CCG. Buc. (E/ CA) 4. Buc. +ladimir "oss@J! $eolo"ia /isticã a 4isericii !e . Pr. 1CCC.atãl şi rela ia "ui cu 6iul %Pr. 911/9(F) Pr.atãlui şi a 6iului se dovedeşte #eneroasã! capabilã sã se întindã la subiecte în afara "or. Stãniloae) / cele trei Subiecte sunt atât de interioare în unitatea "or de fiin ã nedisperstã! cã nu pot în nici un fel despãr ite! ca sã poatã fi numãrate ca trei entitã i cu o oarecare discontinuitate între ele. .d. / numele Du-uli Sfânt este asociat atât de mult cu iubirea! întrucât el e semnul iubirii depline în Dumnezeu! numai al treilea implicã eliberarea deplinã a iubiriide e#oism! prin Du-ul Sfânt iubirea treimii se dovedeşte cu adevãrat sfântã! şi numai pentru cã este un al treilea! cei doi pot deveni simultan unul! nu numai prin reciprocitatea iubirii ditre ei! ci prin uitarea comunã a ambilor în fa a celui de/al treilea. / numai prin Du-ul Sfânt iubirea . 'on Bria! $ratat !e $eolo"ie !o"maticã şi ecumenicã.Purcederea Sfântului Du. Stãniloae! 1fânta $reime sau la +nceput a fost iu0irea. Anastasia %p. 1. Pr. .

/ al ii au sus inut cã lumea este o eman ie din Dumnezeu! aşadar ea este substan ã divinã şi ca atare este identicã cu Dumnezeu! aceastã concep ie se numeşte panteism şi a fost profesatã de bra-mani şi de filosofii occidentali panteişi %Hiordano Bruno! BaruSpinoza! >e#el) . Sfântul 'oan Hurã de Aur scria cã $ 5Dumnezeu toate le întocmeşte! de toate poartã #ri<ã! cã noi suntem liberi! cã Dumnezeu întruna conlucreazã cu noi! iar pe altele numai le admite.l a încetat orice activitate asupra lumii! ci numai cã odatã cu crearea omului a încetat a mai crea alte fiin e noi pe pãmânt.7) umea vã'utã şi cea nevã'utã. Deismul / Dumnezeu dupã ce a creat lumea! nu a lãsat/o în pãrãsire! ci poartã #ri<ã de ea! atât pentru a nu se întoarce în neantul din care a fost adusã la e3isten ã! cât şi pentru a o spri<ini sã/şi a<un#ã scopul ce i s/a fi3at. Conservarea nu este o crea ie nouã şi nici numai o pazã a lumii ca ea sã nu fie nimicitã! ci constã într/o influen ã continuã a lui Dumnezeu asupra fãpturilor! dându/le puterea de e3isten ã. / purtarea de #ri<ã a lui Dumnezeu fa ã de lume şi de toate creaturile Sale se numeşte Provi!en#ã sau Pronie ! aceasta este manifestarea iubirii lui Dumnezeu fa ã de lume.l avem via ã! în . / conlucrarea sau cooperarea este ac iunea prin care Dumnezeu împãrtãşeşte creaturilor a<utorul Sãu! ca ele sã/şi poatã a<un#e scopul! ac iunea sau conlucrarea Sa cu creaturile e variatã. / în ideea de Providen ã deosebim trei acte! momente sau aspecte$ conservarea. 2ântuitorul spune la un moment dat cã Dumnezeu poartã de #ri<ã pãsãrilor cerului şi de crinii câmpului %2atei G!9G) şi cã le dã tuturora cele necesare! iar apostolul Pavel scria cã Dumnezeu este principiul e3isten ei tuturor fãpturilor şi cã 5în . .).u: %'oan E! 1(). Aceastã doctrinã a fost profesatã în trecut de adep ii reli#iei lui Soroastru %parsism)! dar si de marele filosof al antic-itã ii #receşti Platon! iar mai apoi de #nostici! etc. =F .l! iar Dumnezeu neavând atunci decât rolul unui ar-itect! aceastã concep ie se numeşte dualism! pentru cã presupune la ori#inea lumii douã principii$ Dumnezeu şi materia eternã. Cã .l ne mişcãm şi suntem: %6apte 1(!9. Cu toate acestea dacã omul vrea sã anuleze instinctul de conservare prin sinucidere! Dumnezeu nu/l conservã cu sila.l nu voieşte nici un rãu! cã nu numai prin voin a "ui se întâmplã toate! ci şi prin voin a noastrã şi totodatã şi prin conlucrarea lui Dumnezeu.atãl 2eu pânã acum lucreazã! lucrez şi . / conservarea este #ri<a ce o are Dumnezeu pentru pãstrarea creaturilor Sale* este acea lucrare în virtutea cãreia Dumnezeu men ine lumea şi fiecare fãpturã în parte! în forma lor ori#inalã.ste o activitate e3ternã! realã şi continuã a lui Dumnezeu! prin care se conservã şi se conduce lumea spre destinul ei. / unii sus ineau cã lumea e creatã de Dumnezeu dintr/o materie eternã ca şi . / materialiştii înva ã cã materia este veşnicã! iar lumea este rezultatul unei îndelun#i evolu ii şi al diferitelor combina ii ale atomilor Providen a Dumnezeiascã. creaţie a iu+irii destinatã indumne'eirii 0intercon!esional) / ori#inea lumii este o problemã ce a preocupat omenirea din totdeauna! acestei probleme i s/au dat atât în trecut! cât şi în prezent! diferite solu ii. / c-iar dacã citim în Scripturã cã Dumnezeu dupã ce a creat lumea s/a odi-nit în a şaptea zi %6acere 9!9)! nu trebuie sã în ele#em cã . Conlucrarea lui Dumnezeu cu lumea se vede din însãşi vorbele 2ântuitorului $ 5. conlucrarea şi guvernarea.

/ guvernarea sau c$rmuirea este conducerea creaturilorcãtre scopul e3isten ei lor! lumea fizicã e condusã de Dumnezeu! spre scopul ei! prin le#ile fizice ce i/au fost imprimate. / atât în trecut cât şi astãzi s/au adus o+iecţii contra providen ei dumnezeieşti şi anume cã $ / providen a nimiceşte liberatea! dacã Dumnezeu poartã de #ri<ã lumii şi o conduce! atunci omul nu mai are nici o libertate! el trebuie sã facã totul aşa cum -otãrãşte Dumnezeu. / dispropor ia între merit şi rãsplatã! dacã e3istã Providen ã! de ce lasã Dumnezeu pe cei buni sã fie! de multe ori! neferici i! iar pe cei rãi ferici i ? Cu problema suferin ei drep ilor se ocupã în special cartea lui 'ov! din care vedem cã suferin a în lumea aceasta nu este de multe ori o pedeapsã pentru pãcat şi cã ea are un anmit rost.rebuie în eles cã #uvernarea lumii de cãtre Dumnezeu nu este o fatalitate! deoarece #uvernarea lui Dumnezeu e un lucru în elept pe care îl face cu <udecatã! dar de la care omul are posibilitatea de a se sustra#e în anumite forme sau împre<urãri %de e3emplu$ poate pãcãtui). Sfântul 'oan Damasc-i spune în mod e3plicit cã $ 5Dumnezeu este în elept! şi poartã de #ri<ã de e3isten e în c-ipul cel mai bun:. care le cauzeazã multe suferin e. / e3isten a rãului în lume contrazice realitatea providen ei! se rãspunde prin urmãtoarele$ este evident cã rãul e3istã în lume dar nu Dumnezeu este cauza lui! Scriptura aratã cã rãul moral! pãcatul! a dat naştere suferin ei! adicã rãului fizic! iar de la pãcatul protopãrin ilor încoace pãcatul dã naştere mereu la necazuri şi suferin e.otuşi realitatea ne aratã cã cei bo#a i nu sunt întotdeuna ferici i %e3istã multe certuri! intri#i! mustrãri de conştiin ã! etc. =1 . . Aşa se e3plicã naşterea de rase noi! de plante şi animale. 'ar dacã 5bunãtatea lui Dumnezeu îndeamnã la pocãin ã: %1omani 9!A)! aceasta se întâmplã pentru cã Dumnezeu acordã bunuri celor rãi ca sã/i îndrepte şi sã/i facã sã se lepede de cele rele vãzând dra#ostea lui Dumnezeu. / Sfântul 'oan Damasc-in scria $ 5 Dumnezeu în#ãduie ca cel cuvios sã sufere cele rele! ca sã nu cadã din conştiin a lui cea dreaptã! sau ca sã nu alunece în mândrie! din pricina puterii şi a -arului dat lui! cum a fost cazul cu Pavel:. / Deismul este un sistem filosofic apãrut în secolul al M+'' & lea! dar idei deiste #ãsim şi în antic-itate la . Se poate rãspunde prin faptul cã dacã providen a ar desfiin a liberatea atunci ar fi ine3plicabile pãcatele oamenilor! deoarece nu se poate sus ine cã pãcatele ar fi voite de Dumnezeu. / deismul înva ã cã e3istã un Dumnezeu personal! care a creat lumea! cãruia i/a fi3at re#uli şi le#i! dupã care aceasta avea sã se conducã pentru totdeauna! Dumnezeu neav. . . 0n secolul M+'' deismul a fost dezvoltat în An#lia de >erbert of C-erburJ! de aici a trecut în 6ran a! unde a fost reprezentat îndeosebi de +oltaire şi 1ousseau.nd vreo altã influen ã asupra ei.ot în virtutea acestor le#i se poate conduce şi omul! fãrã a mai avea nevoie de Dumnezeu. Aceste le#i sunt de aşa naturã încât ele permit şi a<utã lumii sã evolueze. / nu se poate admite faptul cã Dumnezeu care este iubire! nu se în#ri<eşte de opera Sa! iar ne#area providen ei lui Dumnezeu înseamnã implicit ne#area e3isten ei lui Dumnezeu. 4oi considerãm ferici i pe cei ce au cele necesare traiului ! sau pe cei care ocupã posturi înalte! iar neferici i pe cei sãraci din punct de vedere material! sau suferinzi.picur şi "ucre iu! cel dintâi spunea cã zeii nu se pot ocupa de lume! deoarece aceasta le/ar tulbura fericirea. Dar tocmai aceastã evolu ie! dovedeşte cã e vorba de tendin a spre scop. De tendin a de a se a<un#e fiecare la ar-etipul fi3at de Dumnezeu.

abor a acoperit şi natura / spune Pãrintele Stãniloae! dar ea poate rãmânea ascunsã pentru oc-ii şi sim irea multora şi natura poate fi în<ositã şi afectatã de rãutatea unora dintre oameni. Slava lui >ristos pe . / o lume e3istentã din veci în forme evolutive! în esn ã identice cu cea actualã! ar fi ea însãşi absolutul! adicã sin#ura realitate! dar absolutul nu poate purta marca nonsensului şi limitãrilor! pe care o are în sine forma actualã a lumii. Crearea lumii din nimic! în timp / noi credem cã lumea şi omul au un început şi vor avea un sfârşit! în forma lor actualã! sau în cea în care pot evolua prin ei înşişi.6rearea lumii vã'ute Crerarea lumii vãzute şi solidaritatea omului cu semenii lui şi cu natura / planul lui Dumnezeu cu privire la lume constã în îndumnezeirea lumii create! care! în urma pãcatului! implicã şi mântuirea. Acest lucru ne fereşte şi el de patimi şi de cãutarea unei satisfaceri infinite în lume. / responsabilitatea noastrã fa ã de natura datã de Dumnezeu apare azi şi ca o datorie de a folosi resursele cu cru are şi de a nu o altera prin poluare. Sfântul +asile spune$ 5Deoarece începutul s/a pus înaintea celor de dupã el! în mod necesar! vorbind despre cele ce/şi au e3isten a în timp! a pus înaintea tuturor acest cuvânt zicând$ la început a fãcut:. / creştinismul din 8ccident a avut adeseori tendin a de a referi mântuirea la omul separat de naturã! dar Kcoala lui Bultmann care separã mântuirea omului de naturã este astãzi un fenomen destul de sin#ular / spune Pãrintele Stãniloae. 5"a început: / spune Pãrintele Stãniloae înseamnã atât începutul coborârii lui Dumnezeu la timp! cât si începutul timpului care ia fiin ã prin puterea creatoare a lui Dumnezeu. Prin 5deodatã: al voirii divine se pune ori#inea timpului în voirea divinã şi se aratã cã timpul nu e3istã decât prin rela ia "ui cu voirea lui Dumnezeu cea mai presus de timp. / 5la început: e prima clipã a dialo#ului lui Dumnezeu coborât la creaturã! cu creatura care începe drumul ei temporal. / lumea are un început pentru cã sensul ei se împlineşte în om! iar neamul omenesc are un început / spune Pãrintele Stãniloae pentru cã se mişcã spre un absolut şi duce şi lumea cu sine. =9 . / timpul ce urmeazã începutului! sau lumea ce se desfãşoara din poten a ei! nu dureazã prin sine! precum nici 5începutul: lor nu apare de la sine. / Dumnezeu creazã lumea şi timpul şi rãmâne în le#ãturã cu ea prin voin a "ui! pentru un dialo# cu fiin ele conştiente! pe care vrea sã le conducã la deplina comuniune cu Sine. ( e2presia 0i0licã „la +nceput” in!icã prima unire a lui Dumnezeu cu timpul! a veşniciei lui Dumnezeu cu timpul. / timpul nu e3istã de la sine! din eternitate! fãrã voia divinã! ci îşi are ori#inea în voirea divinã! într/un 5deodatã: al consim irii acestei voiri. 8mul nu este din veci ! pentru cã în acest caz nu s/ar mişca spre un absolut! el ar avea cu lumea absolutul în sine din eternitate şi ar rãmâne în etern. Aceasta a remarcat/o Sfântul +asile cel 2are şi Sfântul Hri#orie de 4Jssa! utilizând remarcabilele nota ii ale lui Platon asupra e3presiei 5deodatã: %apa3) în sensul cã 5deodatãI al lumii e 5deoadatã: al voirii divine ca lumea sã fie. 4umai dacã lumea este creatã din nimic prin voia lui Dumnezeu! ea poate fi ridicatã la un plan de perfec iune în Dumnezeu tot prin voia lui atotputernicã şi prin iubirea "ui! dupã o anumitã pre#ãtire a ei pentru aceasta. 2ântuirea şi îndumnezeirea vizeazã! fãrã îndoialã! în mod direct umanitatea! dar nu o umanitate desprinsã de naturã! ci unitã ontolo#ic cu natura. / natura întrea#ã e destinatã slavei de care se vor împãrtãşi oamenii în 0mpãrã ia cerurilorşi încã de pe acum ea se resimte de liniştea şi de lumina ce iradiazã din omul sfânt.

2a3im 2ãrturisitorul în Ambi#ua. 'deea crea iei e8 ni&ilo îşi #ãseşte cea dintâi e3presie a sa în Biblie %9 2acabei (!9.: 2otivul şi scopul crea iei / este #reşitã ideea cã Dumnezeu a creat lumea dintr/o necesitate internã! acest lucru duce la panteism.( $imp.)! când o mamã îndemnându/şi copilul sã rabde mucenicia pentru credin ã! spune$ 5priveşte cerul şi pãmântul ca vãzând toate cele care se #ãsesc în cer şi pe pãmânt! sã în ele#i cã Dumnezeu le/a creat din nimic:. eon.: / dacã pe toate le/a creat Dumnezeu ca sã se împãrtãşeascã de iubirea "ui & spune Pãrintele Stãniloae & scopul lor este sã a<un#ã la o participare deplinã la aceastã iubire! adicã la o comuniune deplinã cu Dumnezeu. . Cã nu e eternitate prin ea însãşi ci prin Dumnezeu. Cãi dacã nu este . == .l va fi considerat slab! incapabil sã lucreze ceva fãrã materie! aşa cum slab este şi tâmplarul care nu poate face nici un lucru necesar fãrã lemn. Cei ce vorbesc astfel nu/şi dau seama cã atribuie lui Dumnezeu o slãbiciune. "e#ile atemporale ale crea iei! ideile timpului! sunt astfel un eon. / crea#ia !in nimic. / acel 5deodatã: poten ial al primei zile devine un 5deodatã: plin al zilei a opta fãrã de sfârşit! ieşirea din eternitate prin crea ie sfârşeşte cu intrarea în eternitate prin înviere ! dupã mişcarea prin timp.a este o eternitate eonicã! nu eternitatea pur şi simplu a lui Dumnezeu! este eternitatea pentru lume care se cuprinde în Dumnezeu şi e datã poten ial în 5deodatã: şi se readunã în eternitatea es-atolo#icã trecând prin timp / eonul es-atolo#ic are în el e3perien a mişcãrii şi c-iar un fel de mişcare stabilã eternã în <urul lui Dumnezeu %cum au şi în#erii în viziunea lui Dionisie Areopa#itul)! pentru cã creatura a<unsã în Dumnezeuse adânceşte mereu în contemplarea şi în împãrtãşirea de infinitatea lui Dumnezeu! deşi e mereu scãldatã în ea. / via a în#erilor şi via a viitoare a oamenilor si a lumii în ea este un eon final! spune tot Sf. lumea nu e contrarã eternitã ii cum socotea 8ri#en! şi nu e nici o eternitate liniarã în sine! ea îşi are ori#inea în eternitate! e sus inutã de etrnitate şi destinatã sã se înveşniceascã într/un fel de eternitate! care nu e una cu Dumnezeu. . eternitate eonicã.l însuşi cauza materiei! ci formeaza lucrurile pornind de la o materie de bazã! . / te3tul dat din Sfântul Hri#orie de 4Jssa şi întrea#a concep ie a Sfântului 2a3im 2ãrturisitorul pun în relief faptul cã Dumnezeu a creat lumea pentru om şi a preconizat conducerea lumii spre scopul deplinei comuniuni cu .l! în mod special prin dialo#ul cu omul.3istã un eon final! în care se adunã tot timpul! precum e3istã un eon ini ial! care cuprinde în Dumnezeu posibilitã ile #ândite ale tuturor celor ce se vor dezvolta în timp. ( Sfântul 2a3im 2ãrturisitorul! deosebind 5eonul: %aion) de eternitate! îl socoteşte pe acesta eternitatea plinã de e3perien ele timpului! sau timpul umplut de eternitate. / este #rãitor cuvântul Sfântului Atanasie care spunea cã $ 57nii! printre care Platon! care e mare la #reci! asi#urã cã Dumnezeu a fãcut universul pleând de la o materie pree3istentã şi fãra ori#ine* cã Dumnezeu n/ar fi putut face nimic! dacã materia n/ar fi pree3istat! aşa cum trebuie sã e3iste lemnul ca sã poatã fi prelucrat de tâmplar. +ladimir "oss@J sus ine cã în sine! materia este! nefiin ã! o purã posibilitate de a fi! de a deveni ceva! ea este nefiin a! care nu este însã neantul absolut. / Pãrintele Stãniloae spune cã lumea e creatã din nimic! iar acest lucru se vede din faptul cã omul impreunã cu lumea se simt dependen i total de voia lui Dumnezeu! şi nu îşi au sursa într/o poten ã de sine eternã şi cã nu sunt nici din fiin a lui Dumnezeu. Sfântul Hri#orie de 4Jssa spune cã $ 5Dumnezeu a fost Creatorul naturii umane! nu împins de necesitate la crearea omului! ci în virtutea iubirii Sale pentru aceastã fiin ã a cãrei e3isten a a produs/o.

Peste lume şi peste via a noastrã stã asfel aşezatã crucea./ numai omul poate fi şi deveni tot mai mult 5martorul: slavei şi bunãtã ii lui Dumnezeu arãtatã prin lume! de aceea lumea ca naturã e creatã pentru subiectele umane având caracter antropocentric. Acesta ni se face transparent prin crucea fãrã voie. / dãruirea! sacrificiul! crucea şi conştiin a insuficien elor nu sunt numai o condi ie a creşterii spirituale pentru via a de veci! ci c-iar şi a convie uirii oamenilor pe acest pãmânt şi în aceastã lume. / lucrurile date nouã de cãtre Dumnezeu pot deveni darul nostru cãtre Dumnezeu! prin faptul cã suntem liberi în întoarcerea lucrurilor cãtre Dumnezeu. / acesta e sacrificiul omului! întrucât putând considera cã în lãcomia lui cã toate cele date de Dumnezeu îi sunt necesare! renun ã totuşi la unele dintre ele! prin aceasta aratã cã recunoaşte cã toate le are de la Dumnezeu ca dar! şi/i apar in "ui. / darul e lucrul la care renun ã persoana care l/a dãruit! de dra#ul persoanei cãreia i/l dãruieşte! când cineva nu în ele#e aceasta darul i se ia adeseori fãrã voia sa! pentru ca sã/şi dea seama cã Dãruitorul e mai mult decât darul. Când noi nu mai vedem pe Dumnezeu prin crucea de bunãvoie %ascezã! nevoin ã)! depãşind lumea şi via a noastrã în iubirea de Dumnezeu. "umea! opera ra ionalã a lui Dumnezeu! pe mãsura ra unii umane în pro#res continuu spre sensuri tot mai înalte ale ei / Sfin ii Pãrin i spun cã toate lucrurile îşi au ra iunile lor în "o#osul Dumnezeiesc! sau în 1a iunea supremã! însã ra ionalitatea lumii are virtualita i multiple! ea e maleabilã! contin#entã %nu e necesarã) şi omul e cel ce foloseşte şi scoate acest caracter al ei la ivealã. / ra#iunile lucrurilor şi ra#iunea umanã. Se poate spune cã omul are c-iar datoria fa a de Dumnezeu de a cunoaşte aceastã operã creatã la nivelul capacitã ii ra iunii umane de a o sesiza. . =A .ste cel mai mare dar pe care cineva poate sã/l facã lui Dumnezeu! dãruindu/i însãşi via a sa. / întorcând lui Dumnezeu darul naturii prelucrate prin asceza muncii noastre! prin imprimarea acestei cruci în ele ! le sfin im! le luãm caracterul de izvor uşor de plãceri şi ne sfin im pe noi înşine. potrivit credin ei noastre! Dumnezeu creând lucrurile ca plasticizãri şi sensibilizãri ale ra iunilor Sale a dat totodatã omului ra iunea ca or#an de cunoaştere a lor. ca mi6loc al !ialo"ului nostru cu Dumnezeu. "umea ca dar al lui Dumnezeu şi crucea pusã pe acest dar / via a este un dar al lui Dumnezeu! iar noi trebuie sã întoarcem lui Dumnezeu un dar! dar omul nu are ce sã dea lui Dumnezeu de la sine! însã Dumnezeu se bucurã dacã omul renuntã la unele din darurile primite! întorcându/le. Sfin ii Pãrin i vorbind despre ra iunile eterne ale lucrurilor cuprinse în 1a iunea divinã! în ele# prin ele şi aceste sensuri mai înalte! ascunse în ele şi socotesc cã ele sunt surprinse! cu a<utorul Cuvântului suprem! tot de ra iunea umanã care cuprinde ra iunile lucrurilor în sens strict. / sensurile tot mai înalte şi mai bo#ate şi sensul suprem al realitã ii totale şi al e3isten ei sale le aflã omul credincios în le#ãtura sa cu realitatea mai presus de lume şi de naturã! deci în mãsura în care cultivã acestã le#ãturã. / ra#iunile stricte ale lucrurilor şi sensurile lor. oamenii #ândesc şi e3primã lucrurile pentru cã Dumnezeu le/a #ândit mai întâi pe mãsura lor* #ândirea şi e3primarea lor de cãtre oameni! sunt mai bine zis! un rãspuns la #ândirea şi 5vorbirea: "ui! Care li se adreseazã prin ele. / ra#iunile lucrurilor şi cuvintele. 0n dãruirea vie ii noastre cãtre Dumnezeu voin a noastrã face un sacrificiu suprem! dat fiind cã ceea ce voieşte în esen ã natura umanã este sã se conserve.

/ ra#iunile lucrurilor şi sensul lor +n comuniunea noastrã cu Dumnezeu. / omul a!apteazã +n mo! li0er le"ile naturii la sensurile !in ce +n ce mai +nalte ale vie#ii. . sau ca a!ucere la e2isten#ã a lor! potrivit credin ei noastre! plasticizarea ca lume realã a ra ionalitã ii lumii #ândite se datoreşte unui act al crea iei din partea unui subiect suprem! acest act ec-ivaleazã cu crearea lumii din nimic. / trupul este o mare tainã şi trebuie respectat ca atare! el ne este într/un fel transcendent în ele#erii şi arbitrariului nostru! pentru cã nu e produs de noi! nici de pãrin i! nici simplu de naturã. 6actorii care actualizeazã virtualitã ile multiple şi alternative ale lumii / primul factor al acestei actualizãri7 unirea +ntre suflet şi trup.l trebuie înnobilat şi transfi#urat sau spiritualizat în sim irile lui! pentru ca prin el sã transfi#urãm lumea. le#ile au în ele o posibilitate elasticã sau contin#entã pusã la dispozi ia omului pentru a o actuliza în diferite moduri! conform trebuin elor şi con inutului de sensuri la care el a a<uns. / plasticizarea c5ipurilor ra#iunilor !ivine. +irtualitã ile alternative ale raportului omului cu lumea. / pro"resul spiritual uman şi al lumii prin raporturile lor +ntreolaltã. !e aceea se poate vor0i !e o non( o0iectivitate a trupului. trupul fiind interior spiritului ! participã prin aceasta la via a spiritului! depãşind planul biolo#ic şi fizico/c-imic. conform învã ãturii creştine & spune Pãrintele Stãniloae & dacã lumea are o structurã contin#entã! care permite interven ia libertã ii umane în ea şi poate fi condusã spre stãri tot mai înalte! înseamnã cã ea e opera unui creator liber. 1esponsabilitatea lui în a le actualiza pe cele mai folositoare pentru creşterea spiritualã a lui şi a semenilor lui / pentru Dumnezeu! lumea este conti#entã! adicã nu este necesarã! cu toate acestea din marea lui dra#oste a creat pe om pentru a/l aduce la îndumnezeire./ ra ionalitatea lumii este pentru om! şi culmineazã în om! nu omul este pentru ra ionalitatea lumii. =E . ca creare a lumii. / Sfântul 2a3im 2ãrturisitorul ne îndeamnã sã nu punem ceva pãtimaş în sensurile lucrurilor! ci sã ne strãduim pentru a pãstra sensurile lor curate! dumnezeieşti! deci desc-ise spre infinit! acesta este rostul purificãrii #ândurilor. / destina ia trupului este ca spiritul uman sã lucreze prin el la transfi#urarea sau spiritualizarea între#ului cosmos! a între#ii naturi. dupã concep ia creştinã! fãrã spirit! lumea ar fi înc-isã în repetarea automatã a unor cicluri monotone mai în#uste sau mai lun#i. / crearea sufletelor nu poate fi în eleasã ca o plasticizare a ra iunilor lor din Dumnezeu! ca lucrurile materiale! prin creare ele capãtã o fiin ã realã de alt ordin! trebuie men ionat faptul cã ra iunile lucrurilor primesc şi ele e3isten ã realã! deosebitã de #ândirea lor de cãtre Dumnezeu! când lucrurile sunt create ca plasticzãri ale ra iunilor lor. ( trupul este interior spiritului. pro#resul în umanitate este identic cu pro#resul în cunoaşterea sensului e3isten ei umane şi se face odatã cu pro#resul în cunoaşterea autenticã a ra ionalitã ii sau a sensului naturii ca obiect al ra ionalitã ii cunoscãtoare a omului. 4umai spiritul! prin libertatea lui! depãşeşte repeti ia! iar inserarea spiritului uman în trup este pâr#-ia care ridicã prin muncã lumea întrea#ã din calitatea ei de naturã supusã unei repeti ii automate. / lumea ca operã a li0ertã#ii !ivine. Pilda şi puterea pentru aceasta ne/o dã >ristos. potrivit credin ei noastre! omul începe sã descopere ra iunile lucrurilor prin descoperirea folosului lor material! dar concomitent cu aceasta şi prin cãutarea sensului lor cel mai înalt! prin e3plicare rostului lor.

/ Cum cunosc în#erii pe Dumnezeu! Pãrintele Stãniloae încearcã sã rãpundã la aceasta fãcând analo#ie cu puterea ra iunii umane! dacã oamenii pot cunoaşte nemi<locit principii ra ionale! şi altele mai înalte! de ce nu ar putea şi în#erii sã cunoascã ? Subiectul =G . 0n#erul e numai slu<itor! slu<itor al lai Dumnezeu şi al omului! pe când omul e şi stãpânitor %ar-on) / prin în#eri se întãreşte puterea spiritualã a omului asupra naturii! din punct de vedere moral! deşi în#erii nu au stãpânire directã asupra ei. 0nsuşi 6iul lui Dumnezeu Se face slu<itorul oamenilor! omul e slu<it de cele mai mici decât el şi de cele mai mari! de aceea intrã ultimul în crea ie.! (). / cu privire la momentul când a fost creatã lumea spiritelor! doar cartea lui 'ov ne dã o mãrturie despre faptul cã lumea spiritualã ar fi anterioarã lumii sensibile$ 5Când s/au fãcut stelele! lãudatu/2/au cu #las mare to i în#erii 2ei: %'ov =. umea du&urilor netrupeşti A) 0n#erii buni şi rolul lor în pro#resul spiritual al naturii umane / Solidaritatea lumii în#ereşti şi omeneşti! Dumnezeu! Cel nemãr#init în bo#ã ie! nu creazã cu z#ârcenie! crea ia este adusã la e3isten ã pentru a a/" revela şi pentru a participa la bo#ã ia fiin ei "ui! avându/şi solidaritatea în aceastã participare. Sfin ii Pãrin ii socotesc de asemenea cã în#erii au fost crea i înaintea lumii sensibile şi a omului! ei c-iar plaseazã lumea în#ereascã într/un fel de eon supratemporal! dar nu co/etern cu Dumnezeu. Dionisie Areopa#itul sus ine cã $ 5fiin ele cereşti sunt aşa de numeroase şi de desãvârşite! cã numai Cel ce sus ine rânduiala lor le poate şti:. / şi în#erii câşti#ã din le#ãtura lor cu oamenii întrucât aceştia comunicã oamenilor o e3periere nesensibilã a lui Dumnezeu! şi oamenii comunicã în#erilor o e3periere mai sensibilã a lui Dumnezeu! adicã revelarea lui Dumnezeu prin 5estetica spiritualã:. De asemenea Clement Ale3andrinul presupune cã cã 5în#erii sunt în numãr infinit:./ lumea e conti#entã! pentru cã e creatã de un spirit liber atotputernic! pentru un spirit liber dupã c-ipul "ui! ca un loc de întâlnire între libertatea "ui şi libertatea c-ipului lui! pentru activitatea liberã a creatorului cu omul în ea. / dacã Dumnezeu n/ar fi creat decât spirite întrupate! am fi socotit cã fiin a supremã nu poate fi cunoscutã decât prin forme sensibile! e3isten a spiritelor create dar netrupeşti ne aratã! putin a unei cunoaşteri directe a realitã ii spirituale! putin a unei comunicãri directe între spirit şi spirit. / Superioaritatea în#erilor şi misiunea specialã a oamenilor! superioritatea ce o au în#erii dintr/un anumit punct de vedere nu e contrazisã de misiunea lor de slu<itori ai omului în vederea mântuirii. / întrucât în#erii au misiunea de a a<uta pe oameni sã în elea#ã realitatea e3ternã a lui Dumnezeu de la începutul e3isten ei lor! ei trebuie sã e3iste când apare omul şi deci ş lumea sensibilã de care e le#at omul! ei sunt crea i în le#ãturã ontolo#icã cu lumea. 6rearea lumii nevã'ute. / infinitatea nu înseamnã lipsa oricãrei limite a numãrului lor! ci neputin a pentru oameni de a a<un#e vreodatã la capãt în numãrarea lor. / în ceea ce priveşte numãrul în#erilor! Sfântul Dionisie Areopa#itul spune cã sunt 5mii de mii %milionae) sau zeci de mii de zeci de mii %miliarde)! întorcând în cerc şi în mul imi cele mai mari numere pe care le avem şi prin aceasta arãtând clar ordinele! pentru noi de nenumãrat! ale fiin elelor cereşti:. / revela ia dumnezeiascã ne spune despre o lume a spiritelor netrupeşti! aflate într/o solidaritate cu oamenii şi cu lumea sensibilã. / Sfin ii 'oan Damasc-in şi Hri#orie Palama spun cã omului i s/a dat calitatea de stãpânitor asupra ordinii materiale! şi în aceastã calitate este mai mare decât în#erul şi pentru cã e dupã c-ipul lui Dumnezeu.

l. / Sfântul 'oan Damasc-in îşi însuşeşte ierar-ia lui Dionisie Areopa#itul! ca de altfel to i Sfin i Pãrin i de dupã Dionisie Areopa#itul! iar Biserica i/a dat consim ãmântul prin introducerea ierar-iei în pictura bisericeascã. / 'erar-ia în#ereascã! Dionisie Areopa#itul vede cetele în#ereşti în numãr de nouã! aşezate în câte trei #rupuri suprapuse$ Serafimii! >eruvimii! Scaune* Domnii! Puteri! Stãpânii* 0ncepãtorii! Ar-an#-eli! 0n#eri! toate sunt în mişcare! trecând prin$ purificare! iluminare! desavârşire.rembelas considera cã ierar-izarea în#erilor în cele nouã cete este o opinie personalã a lui Dionisie Areopa#itul! dat fiind cã al i pãrin i numesc mai pu ine cete şi nu le ierar-izeazãîn acest mod.i nu cunosc nici c-iar #ândurile nemanifestate ale oamenilor. / între urcuşul lumii în#ereşti şi al celei omeneşti! al celei sensibile în #eneral! e3istã o le#ãturã$ 5bucurie este înaintea în#erilor lui Dumnezeu pentru un pãcãtos care se pocãieşte: %"uca 1E!1F) ! urcuşul acesta este etern! ca într/un fel de 5coloanã a infinitului: B) 0n#erii cãzu i şi rolul lor în cãderea omului şi în sus inerea rãului în lume / 0nceputul rãului în crea ie! Scriptura ne spune cã lumea du-urilor rele a fãcut parte ini ial din lumea în#erilor buni! dar rãzvrãtindu/se aceştia au cãzut din cer. . 7rcuşul acesta se face în spiralã în <urul lui Dumnezeu! apropiindu/ se tot mai mult de . De semenea se poate presupune cã ei pot intra cu oamenii într/o comuniune lãuntricã atât de intimã încât pot vedea prin oc-ii oamenilor ca şi când ar fi ai lor! aşa cum şi oamenii îşi pot însuşi de la în#eri o vedere mai inteli#ibilã în ima#inile şi simbolurile lor. De unde e rãu diavolul ? Din aceaşi cauzã! având şi el via ã liberã şi prin libertatea lui având putin a sã rãmânã lân#ã el sau sã se înstrãineze de el. / unii Pãrin i şi autori bizantini vorbesc c-iar de un corp foarte sub ire al în#erilor! cum sunt de e3mplu Sfântul +asile cel 2are şi 2i-ail Psellos care se bazeazã pe Psalmul 1F=! E$ 5Cel ce face pe în#erii Sãi du-uri şi flãcãri slu<itoare:. Sobornicitatea Bisericii cuprinde şi pe în#eri. / Sfântul +asile cel 2are descriind cãderea Satanei! în opozi ie cu persisten a lui 2i-ail! vede cauza fiecãruia în persistarea sau despãr irea liberã de Dumnnezeu$ 5De unde e omul rãu ? Din propria lui libertate. / în #eneral! în#erii nu cunosc viitorul! deci slava la care e destinatã lumea n/au cunoscut/o decât dupã ce acesta s/a revelat ca fã#ãduin ã Bisericii. 0n special oamenii se împãrtãşesc de o revelare directã a lui Dumnezeu! începând de la întruparea 6iului lui Dumnezeu! iar aceastã revelare o cunosc şi în#erii prin oameni. / în Bisericã! se realizeazã nu numai o comuniune între membrii ei vãzu i! ci şi cu în#erii. / la spiritualizarea crea iei! în#erii lucreazã prin oameni credincioşi! în acest sens prin om se vede în#erul! şi prin în#erul din om! Dumnezeu! în ele#em cum ierar-ia în#ereascã nu înseamnã o despãr ire a omului de Dumnezeu. =( . / e3plica ia creştinã a rãului din libertate e sin#ura care nu lea#ã rãul de esen a realitã ii! a realitã ii eterne sau a celei create de Dumnezeu! luând totuşi rãul în serios. / .uman trãieşte presiunea unei autoritã i spirituale supreme! nu vedem de ce nu ar trãi acest lucru şi puterile netrupeşti. / Sfântul Hri#orie Palama accentueazã ideea unei reciprocitã i între în#eri şi oameni în ce priveşte cunoaşterea lui Dumnezeu.ransmiterea reciprocã a cunoaşterii în#ereşti şi omeneşti! Pãrintele Stãniloae spune cã e posibil ca în#erii sã aibe o 5sensibilitate: cu totul deosebitã pentru structurile ra ionale ale realitã ii materiale! încât sã simtã o presiune a acestora în spiritul lor. / teolo#ul #rec .

=.i voiau sã fie îndependen i de Dumnezeu! întocmai ca Dumnezeu / asta ne spune şi apostolul Pavel când recomandã sã nu se -irotoneasca întru episcop cineva de curând botezat %deci necrescut du-ovniceşte) 5ca nu cumva trufindu/se sã cadã în osânda diavolului:. . / Contribu ia demonilor la cãderea oamenilor şi rãzboiul continuu împotriva acestora! cartea 6acerii prezintã contribu ia Satanei la cãderea omului! printr/o ispitire a acestuia de a nu asculta de porunca lui Dumnezeu! iar aceastã lucrare de ispitire! Satana şi/o continuã neîncetat %6apte E!=). / "ucrarea du-urilor rele în lume! dacã în#erii buni pot ancora statornic în trupurile înfrânate! dar mai ales în sufletele bune! şi în min ile lor curate! du-urile rele sunt şi mai adânc ancorate în trupurile bântuite de porniri pasionale! înpãr ile inferioare ale lor & spune Pãrintele Stãniloae & dar şi în min ile lor care uneltesc #ânduri viclene./ rãul manifestã propor ii şi puteri care nu pot fi e3plicate & spune Pãrintele Stãniloae & numai din libertatea noastrã! dar pe de altã parte! omul poate ine în frâu rãul şi se poate izbãvi de el aproape în între#ime! ca subiect care îl sãvârşeşte! dar nu numai prin eforturile sale! ci prin eforturile sale a<utate de puterea lui Dumnezeu. %' . / 2otivul cãderii unei pãr i dintre în#eri! cauza cãderii unor în#eri este decizia lor de a se despãr i de Dumnezeu! dar motivul cãderii stã în mândrie. / faptul cã în#erilor rãi li s/a dat eternitatea contribuie şi aceasta la neobosita lor amã#ire! iar amã#irea este e3plicatã şi sporitã de faptul cã Dumnezeu şi/a ascuns mãre ia din fa a lor din cauza depãrtãrii lor spirituale de . / Puterea şi slãbiciunea rãului! sau a du-urilor care sus in rãul! rãul nu e numai un act al libertã ii lipsit de con inut! ci un act al cãrui con inut constã într/o folosire a puterilor naturale umane! dar contrar acestei naturi. / fiind apropia i de oameni cu diferite pasiuni şi sus inându/le pe acestea! demonii au în ei ceva înrudit cu aceste pasiuni! de aceea se deosebesc dupã cei stãpâni i de pasiuni diferite$ Sfântul 'oan Casian vorbeşte de de cele opt du-uri ale celor opt patimi %du-ul lãcomiei! pântecelui! desfrânãrii! al iubirii de avu ie! al mâniei! al triste ii! al trândãviei! al slavei deşarte! al mândriei. . . 4u e o lipsã totalã a e3isten ei! ci oştirbire! o slãbire esen ialã a ei! o lipsire de ceea ce constitue cu adevãrat suportul e3isten ei. Diavolul nu poate scãpa deloc! iar omul poate scãpa numai cu a<utorul -arului dumnezeiesc.l! încât c-iar e3isten a "ui le/a devenit aproape problematicã. . / parado3ul rãului stã pe de o parte în înverşunarea pasiunilor! iar pe de altã parte în slãbiciunea celui stãpânit de ele. / prezen a du-urilor rele în cei stãpâni i de ei se aratã şi în fe ele lor crispate! în râsusl nestãpânit! în vorbe necontrolate! obscene! in fapte nesocotite. Sfântul 2a3im 2ãrturisitorul zice $ 51ãul este abaterea lucrãrii puterilor sãdite în fire de la scopul lor! altceva nimic:. / lupta diavolului este împotriva omului care care se vrea realizat pe sine însuşi în Dumnezeu! şi c-iar pe oamenii pe care i/a câşti#at pentru pozi ia sa îi pune sã lupte împotriva semenilor lor care vor sã persiste realizând/se în Dumnezeu. / Sfin ii Pãrin i au spus cã rãul este o non/e3isten ã! sau o e3isten ã fãrã consisten ã. un amestec ciudat de slãbiciune şi de voin a de a rãmânea în ea.l ispiteşte c-iar pe >ristos %2atei A!1). / Dumnezeu face din aceastã luptã a diavolului un prile< pentru noi de a ne întãri în bine! cu a<utorul -arului dumnezeisc .im =!G).

. Buc. 1C.d. 99G/==() Pr. Bucureşti! 1CCG. / un pro#res real al nostru şi al rela iilor noastre cu semenii nu ne poate aduce decât lupta cu pasiunile! a<utatã de -arul lui >ristos! care se opune pricãrei cãderi a naturii Sale sub robia pasiunilor. 1(=/1.ãsãrit. Stãniloae! C5ipul nemuritor al lui Dumnezeu. Stãniloae! $eolo"ia Do"maticã orto!o2ã. %p. Petreu ã! $eolo"ia !o"maticã şi sim0olicã. Clu< 4apoca. Anastasia %p.l a fãcut sufletul purtãtor de dumnezeire şi prin aceasta a restabilitpuritatea trupului şi a sensibilitã ii lui şi rolul lumii de a fi un transpareant al lui Dumnezeu. 11C/ 1AF) =C .udoran! '. Surse( Pr. P. 1CCC. 'on Bria! $ratat !e $eolo"ie !o"maticã şi ecumenicã.A) +ladimir "oss@J! $eolo"ia /isticã a 4isericii !e . / dacã Satana a compromis trupul şi sensibilitatea lui umanã ş suprafa a sensibilã a lumii! >ristos a restabilit valoarea lui şi a lumii sensibile! . Pr. vol. Buc.( %p. 4. C-i escu! 's. 1./ lupta împotriva ispitelor du-urilor rele cere sub irime pentru a le surprinde de la început! dar şi un efort încordat şi o tenacitate neobositã! pentru a nu ne lãsa lua i în stãpânire de ele. . 2eJendorff! $eolo"ia 0izantinã.

/ aceastã teorie patristicã poate sã ne a<ute la determinarea a trei puncte antropolo#ice fundamentale$ constitu ia omului! destinul şi ori#inea omului. A! 1A). 1E! AC)! sã a<un#ã 5la mãsura vârstei deplinãtã ii lui >ristos: %.).fes. . / 8mul este constituit din suflet şi trup! pentru cã >ristos! este unire neîn eleasã! nedespãr itã a Dumnezeirii necreate şi a zidirii create. De asemenea e3i#en a dreptã ii şi pãcii se reveleazã ca refle3 şi efort nostal#ic ca umanitatea sã a<un#ã la modul minunat de e3isten ã al Ar-etipului ei .atãlui. Ki rãspunde$ 54u în asemãnarea lui cu lumea creatã! ci în faptul cã este fãcut dupa c-ipul naturii care l/a creat. / b) !estinul 5ristolo"ic al omului! fiind plãsmuit 5dupã c-ipul: lui Dumnezeu! omul este c-emat sã depãşeascã limitele mãr#inite ale crea iei şi sã se facã infinit. Din moment ce reprezintã un c-ip al atotîn elepciunii Creatorului! în elepciunea omului are putin a şi datoria de a se ridica şi ea la atotîn elepciune.ntropologia creştinã( omul c&ip al lui Dumne'eu destinat %ndumne'eirii. ma6oratul omului coinci!e cu 5ristificare lui.! acest lucru e valabil şi pentru domnia omului. 0n acelaşi mod putem spune cã omul e creator pentru cã e c-ipul CuvântuluiU1a iunii creatoare prin e3celen ã! stãpân pentru cã >ristos dupã al cãrui c-ip a fost zidit! este Domn şi 0mparat atoate iitor! liber pentru cã e c-ip al libertã ii absolute şi responsabil pentru crea ie! ca unul ce este recapitulare şi conştiin ã a între#ii crea ii! pentru cã Ar-etipul lui! >ristos! este 1ecapitularea şi 2ântuitorul a toate. / e3plicând de ce anume 5natura omului este at-eoretos:! adicã se sustra#e considera iei teoretice! Sfântul Hri#orie al 4Jssei scrie cã! din moment ce Dumnezeu este de necuprins! este cu neputin ã ca 5c-ipul: "ui din om sã nu fie şi el de necuprins. / Sfin ii Pãrin i au prelun#it linia de mai sus a lui Pavel! le#ând tema paulinicã 5>ristos & C-ip al lui Dumnezeu:! cu tema 6acerii 5omul/ duãp c-ipul lui Dumnezeu:.ste persoanã şi naturã! sau mai e3act persoanã care face concretã şi reveleazã natura! pentru cã este c-ip al 6iului care reprezintã un ipostas personal distinct al fiin ei unice şi indivizibile! comunã .reimic. 1! 1E/1.: Asta înseamnã cã mãre ia omului se aflã în !estimul lui. 1!1E)! dar şi termenul -ristolo#ic ioaneic de 5Cuvânt: %"o#os) al lui Dumnezeu! dupã cum se cunoşte! un con inut apropiat! dacã nu identic ca semnifica ie cu termenul paulin de 5C-ip %ei@on) al Dumnezeului celui nevãzut:. / punctul de plecare şi centrul teolo#iei 5c-ipului: este pentru Pãrin i învã ãtura Apostolului Pavel! pentru care 5c-ip al lui Dumnezeu: este >ristos %Col. / 50n ce constã mãre ia omului ?: întreabã Sfântul Hri#orie al 4Jssei. Starea primordialã şi cãderea 0intercon!esional) :mul . AF .9) . Acesta este motivul pentru care nu putem #ãsi la Pãrin ii Bisericii o formulare definitvã sau o defini ie clarã a 5c-ipului:.c&ip al c&ipului lui Dumne'eu< 0ei=on 2i=onos) & PanaJotis 4ellas / apostolul Pavel ne spune despre >ristos cã este 5C-ip %ei@on) al Dumnezeului celui nevãzut: %Col. Acelaşi apostol ne spune cã pentru a fi între# omul! trebuie sã poarte 5c-ipul: omului 5ceresc:! adicã cel al lui >ristos %' Cor.atãlui! 6iului şi Du-ului Sfânt. a) constitu#ia 5ristolo"icã a omului! omul este ra ionalUcuvântãtor pentru cã a fost zidit dupã C-ipul lui >ristos Care este 1a iuneaUCuvântul ipostatic al . De<a 'rineu! Clement! 8ri#en! Atanasie! Hri#orie al 4Jssei fac distinc ia clarã cã omul este c-ipul lui >ristos! adicã omul este c5ip al C5ipului. Pentru Pavel.

/ c) 80ârşia (arc5e) +n 9ristos a omului, esen a omlui nu se aflã în materia din care a fost creat! ci in Ar-etipul %modelul) pe baza cãruia a fost plãsmuit şi spre care tinde. / Sfântul 4icodim A#-ioritul! urmând pe Sfântul 'oan Damasc-in! şi pe Sfântul Hri#orie Palama! înva ã cã în Dumnezeu vedem trei moduri de unire şi comuniune$ dupã fiin ã! dupã ipostas! dupã lucrare. Dupa fiin ã sunt unite numai cele trei Persoane ale Sfintei treimi! unirea dupã ipostas a realizat/o Cuvântul lui Dumnezeu atunci când şi/a asumat trupul din 6ecioara 2aria* iar lucrurile pe care le/ am spus mai sus aratã cã unirea dupã lucrare %sau ener#ie) a fost dãruitã omului prin crea ia lui 5dupã c-ipullui Dumnezeu:. / Aceastã a treia unire nu este deplinã pentru cã ea nu desfiin eazã distan a între natura divinã şi cea umanã! ci putem spune cã ea aruncã doar o punte peste acesta. .r&etipul omului( ogosul %ntrupat & P. 4ellas / ar-etipul omului nu este deci pur şi simplu "o#osul! ci "o#osul întrupat! nu are importan ã faptul cã >ristos nu a e3istat istoric pe vremea crea iei lui Adam! deoarece >ristos este în realitatea supratemporalã a lui Dumnezeu 5mai întâi nãscut decât toatã zidirea: %Col. 1! 1E/1(). / 4icolae Cabasila scria cã omul 5a fost fãcut dintru început: spre >ristos! 5ca un canon şi o defini ie...: ca sã poatã primi pe Dumnezeu. Deraierea de la acest drum a constituit/o cãderea. / 5c-ipul lui Dumnezeu: în om reprezintã un dar şi în acelaşi timp un scop! o bo#ã ie! dar şi un destin! omul îşi #ãseşte con inutul ontolo#ic în Ar-etip. Acest adevãr fundamental are anumite dimensiuni care se cuvin a fi subliniate$ / >ristos nu este o întâmplare! un accident în istorie! iar 0ntruparea nu constituie o simplã consecin ã a biruin ei diavolului asupra omului! >ristos nu este efectul unei lucrãri a Satanei. / înainte de cãdere! omul e3ista pentru 9ristos! ceea ce înseamnã cã avea şi atunci! cu toate cã nu pãcãtuise! nevoie !e mântuire. / scopul primului om rãmâne totdeauna acelaşi! fiecare om creat 5dupã c-ipul lui Dumnezeu: este c-emat sã devinã 5c-ip: în >ristos. / con inutul antropolo#ic real al îndumnezeirii! este -ristificarea! iar 5via a în >ristos: de care vorbeşte apostolul Pavel! Pãrin ii Bisericii au numit/o îndumnezeire. / începând cu secolul M''! în 8ccident a dominat o concep ie diferitã! de cea mai sus a Pãrin ilor 1ãsãriteni! concep ie ce s/a impus şi în Hrecia începând cu secolul M'M. / când îl nea#ã pe Dumnezeu omul se nea#ã pe sine însuşi şi se autodistru#e! însa când vie uieşte teocentric! el se pune în valoare la infinit pe sine însuşi! se dezvoltã şi se între#eşte în veşnicie. 6rearea omului & Pãrintele Stãniloae / în trupul omenesc! ra ionalitatea plasticizatã îşi atin#e ma3ima comple3itate! dar odatã cu moartea ra ionalitatea plasticizatã înceteazã. ,rupul se deosebeşte de toatã natura materialã prin prezen a sufletului în el. / sufletul şi trupul încep sã e3iste deodatã! iar unirea între suflet şi trup e atât de deplinã ! cã ele formeazã o sin#urã fire! superioarã naturii.

A1

/ înserarea sufletului în trup nu poate fi decât opera unui Creator liber! Dumnezeu creeazã lumea în mod liber pentru a o spiritualiza! pentru a o face transparentã pentru Sine. / omul este creat printr/un act special al lui Dumnezeu! omul nu e opera naturii! ci Dumnezeu a alcãtuit trupul şi a suflat asupra lui suflare de via ã %6acere 9! ().. Sfântul 2acarie .#ipteanul considera cã 5între Dumnezeu şi om e3istã cea mai mare înrudire:. / omul ca c-ip al lui Dumnezeu tinde spre absolut! care e persoanã! pentru cã un absolut care e impersonal! nu e absolut cu adevãrat. / sporirea infinitã în comuniunea cu Dumnezeu este sporirea infinitã în cunoaşterea "ui şi participarea la .l. / c-ipul tinde spre asemanarea cu Dumnezeu sau spre îndumnezeire! pentru cã 5omul este o creaturã care a primit poruncã sã devinã dumnezeu: spune sfântul Hri#orie de 4azianz! împreunã cu +asile cel 2are. / c-ipul lui Dumnezeu în noi$ misterul ne#rãit al fiin ie noastre! trãit în comuniune şi le#at de Sfânta ,reime! Paul .vdo@imov spune cã în c-ipul nostru vedem$ 5reproducerea misterului trinitar ne#rãit! pânã la nivelul profunzimii unde omul devine o eni#mã pentru sine însuşi! cãci e mai uşor sã cunoşti cerul decât pe tine însuşi:. / Acest mister îl trãim ca persoanã! ca subiect! îl trãim în mod viu şi actualizat în rela ia cu misterul persoanei semenilor noştri şi odatã cu el. / persoanele, natura lor comunã şi 0aza lor +n 1fânta $reime. Sfin ii Pãrin i nu fac în #eneral nici o deosebire de con inut între persoanã şi naturã! persoana & spune Pãrintele Stãniloae & nu e decât natura în e3isten a realã şi in starea normalã toate persoanele cuprind în comun toatã natura! dându/şi/o şi primindu/o reciproc! ca în Sfânta ,reime. Starea primordialã / c-ipul dumnezeiesc constã în structura ontolo#icã a omului fãcutã sa tindã spre comuniunea cu comuniunea supremã! cea a Persoanelor divine! care sunt izvor al oricãrei comuniuni! şi cu persoanele umane! iar asemãnarea constã în activitatea acestei structuri. / vorbind de starea primordialã putem spune & coform învã ãturii orodo3e & cã omul a fost curat de pornirile rele şi cu tendin ã spre binele comuninii cu Dumnezeu şi cu semenii! dar nu întãrit în aceastã curã ie şi în acest bine. / omul era conştient şi liber! iar în conştiin ã şi libertate avea tendin ã spre cele bune! dar el nu realizase o conştiin ã pro#resatã a binelui şi a adevãrului! nici o libertate asi#uratã împotriva posibilitã ii de a fi robit de anumite pasiuni. / Dumnezeu cel personal ! creator şi proniator Se arãta cu o eviden ã de necontestat în o#linda netulburatã a sufletului şi toate bunele inten ii ale omului se întâlneau cu cele su#erate în interior de Dumnezeu. 4aturalul şi supranaturalul / spune Pãrintele Staniloae & nu formau douã nivele distincte! al vie ii şi al realita ii! ci erau îmbinate într/o sin#urã ordine de via ã clarã şi bunã în acelaşi timp. / în starea de la început omul vedea în toate lucrãrile! cum vede şi sfântul! darurile mereu oferite ale lui Dumnezeuşi cuvintele mereu adresate prin împre<urãri variate preoduse de .l. / dacã aceastã nevinovã ie s/ar fi consolidat prin fapte de stãruin ã în ea! for a spiritualã ar fi devenit aşa de mare încât le#ea corup iei n/ar fi putut sã/şi impunã stãpânirea nici în lume! nici întrup.

A9

/ poten a nemuririi! pe care o avea omul în sine prin spiritul sãu creat dupã c-ipul lui Dumnezeu! ar fi devenit o realitate. / Dumnezeu nu a creat pe om ca o piesã automatã / spune Pãrintele Staniloae & ci ca subiect liber! o încadrare mecanicã a omului în ordinea unei naturi mecanice ar fi fãcut fãrã rost atât crearea lumii ! cât şi crearea omului. / Sfântul +asile cel 2are rãspunzând întrebãrii$ 5de ce nu avem în constitu ia noastrã nepãcãtuirea ? rãspunde $ 5Pentru cã şi tu pe casnicii tai îi ai binevoitori când nu ii i le#a i! ci când îi vezi împlinind de bunãvoie datoriile lor. Deci şi Dumnezeu nu iubeşte ceea ce facem sili i! ci ceea ce facem din virtute. 'ar virtutea se sãvârşeşte din libera ale#ere! nu din silã şi depinde de noi! iar ceea ce depinde de noi este libertatea:. / parado8ul li+ertãţii, neurmând poruncii de a stãpâni asupra naturii! omul a renun at la libertate! prin libertate însuşi. Baza între#ii mãre ii a c-ipului dumnezeiesc al omului stã în libertatea lui. / +ladimir "oss@J spunea cã 5persoana umanã e cea mai înaltã crea ie numai pentru cã Dumnezeu pune în ea posibilitatea iubirii! cum şi a refuzãrii ei. Dumnezeu risca ruina eternã a celei mai înalte crea ii a Sa! ca sã poatã fi cea mai înaltã. Parado3ul este ireductibil! c-iar în mãre ia de a putea deveni dumnezeu! omul e capabil sã poatã cãdea:. / am+ivalenţa nestricãciunii şi a nemuririi primordiale! Sfin ii Pãrin i atribuie omului de dinainte de cãdere starea de incoruptibilitate %nestricãciune) şi de nemurire şi de strãlucire a lui! în lumina lui Dumnezeu. / nu se cerea omului decât persistarea prin voin ã în acea stare de nepãcãtuire! ca întãrindu/se spiritual! incoruptibilitatea şi nemurirea neasimilate încã deplin persoanei sale sã devinã nişte insuşiri definitiv asimilate prin virtute. / +ladimir "oss@J punându/şi întrebarea 5Se poate spune cã Adam! în condi ia paradisiacã! era cu adevãrat muritor ? 1ãspunde$ Dumnezeu n/a creat moartea! Adam nu era nici muritor în c-ip necesar! nici nemuritor în c-ip necesar! posibilitatea mor ii e3ista! dar e3ista pentru a fi fãcutã imposibilã... ,rebuie sã te -rãneşti din Dumnezeu pentru a atin#e în mod liber îndumnezeirea. Ki Adam nu a fãcut/o .: / Sfântul Simeon 4oul ,eolo# spune şi el cã 5 atâta timp cât omul va pãzi porunca şi va lucra potrivit cu ea! va rãmâne nemuritor şi se va întrece cu în#erii! împreunã cu ei va lãuda neîncetat cu Dumnezeu! va primi iluminãrile care vin de la .l! va vedea pe Dumnezeu în du- şi va auzi cuvintele "ui dumnezeieşti.: / omul putea deveni în mod actual 5inelul: de le#aturã a naturii între#i cu Dumnezeu! cum spune Sfântul 2a3im 2ãrturisitorul! contrar concep iilor panteiste! omul nu e destinat sã se 5dezindividualizeze:! sau sã se 5cosmicizeze: într/un tot impersonal! ci! dimpotrivã! sã personalizeze lumea. / tot +ladimir "oss@J spune cã 5omul nu se mântuieşte prin univers! dar universul se mântuieşte prin om:! iar Pãrintele Stãniloae completeazã cã numai prin om cosmosul! care e de la ori#ine o 5lo#osferã:! poate deveni o 5-ristoferã: şi o 5pnevmatosferã:. / trebuie men ionat pasa<ul din Ambi#ua Sfântului 2a3im 2ãrturisitorul care numeşte cinci polaritã i ce trebuiesc depãşite de om$ Dumnezeu şi crea ia! mintalul şi senzorialul! cerul şi pãmântul! raiul şi lumea! bãrbatul şi femeia. Aceste polari ã i s/au ascu it datoritã pãcatului! şi au devenit insurmontabile doar prin puterile omeneşti. 4umai 8mul 'isus & spune Pãrintele Po-n 2eJendorff & deoarece .l este şi Dumnezeu a reuşit spãşeascã. .l este noul Adam! iar în .l crea ia îşi re#ãseşte comuniunea cu Creatorul şi armonia înlãuntrul ei.

A=

Diviziunea aceasta este strãinã învã ãturii Sfintei Scripturi şi Sfintei . / prin urmare! starea dreptã ii ori#inare n/a fost nici curat naturalã! adicã rezultat firesc al puterilor sufleteşti şi trupeşti ale omului! cum sus in protestan ii! nici numai un efect al unui mãnunc-i de daruri supranaturale! adause firii omeneşti! ca un eta< suprapus! cum afirma romano/catolicii! ci adevãrul între# şi fãrã adaosuri se #ãseşte în ortodo3ie! care înva ã cã starea primodialã! în care se afla omul pânã la cãderea în pãcat! era o stare de perfec iune incipientã! rezultatã din conlucrarea -arului divin cu puterile naturale ale omului. Atât dupã romano/catolicii cât şi dupã protestan i starea ori#inarã a fost perfectã în toate privin ele! dreptatea ori#inarã era în formã desãvârşitã. 0n virtutea asemãnãrii cu Dumnezeu! totul de ce se bucura omul în rai inea de constitu ia lui normalã. / Deosebirea constã numai în aceea cã! dupã romano/catolici! perfec iunea dreptã ii or#inare a rezultat dintr/un adaos supranatural! dintr/o favoare divinã specialã! iar dupã protestan i ea apar inea firii omului natural! din momentul crea iei lui! nee3istând nici o deosebire între c-ipul şi asemãnarea lui Dumnezeu în om.radi ii! ea corespunde doar #ustului e3a#erat şi neînfrânat pentru împãr iri al teolo#iei scolastice. Aceastã supunere a puterilor inferioare fa ã de ra iune nu era naturalã! ci efect al -arului! a cãrei dispari ie prin pãcat a adus şi nesupunerea pãr ii inferioare fa ã de cea superioarã %a ra iunii).radi ii! a putut sã evite e3a#erãrile şi rãtãcirile în care au cãzut romano/catolicii şi protestan ii în învã ãtura lor despre starea primordialã a omului. / antropolo#ia ortodo3ã nu cunoaşte diviziunea stãrii primordiale a omului! o parte naturalã datã prin crea ie! şi alta supranaturalã suprapusã celei dintâi prin -ar! ca o -lamidã strãlucitoare! peste nea<unsurile firii umane.Deose+iri intercon!esionale asupra antropologiei 0starea originarã) / 8rtodo3ia stând neclintitã pe temeiul Sfintei Scripturi şi al Sfintei . / latura pozitivã a concep iei protestante consta in aceea cã stabileşte dreptatea ori#inarã în firea omului! nu in ceva suprapus lui! dar avanta<ul este ani-ilat prin latura ne#ativã a acestei concep ii! anume prin e3cluderea -arului divin din componen a dreptã ii ori#inare! omul find drept şi sfânt prin crea ie şi nemaiavând nevoie de -ar în starea paradisiacã. / protestantismul! cade în e3trema opusã catolicismului! când cautã sã determine starea primordialã a omului! fãcând sã rezulte întrea#a ei perfec iune numai din natura protopãrintelui! creat dupã c-ipul şi asemãnarea lui Dumnezeu. / protestantismul! nu mai este în stare sã distin#ã ceea ce este firesc de ceea ce este suprafiresc în Adam şi nici sã e3plice c-ipul in care a fost posibilã cãderea omului aflat în stare de perfec iune datoritã confuziei dintre c-ipul şi asemãnarea lui Dumnezeu în om! între care Scriptura face distinc ie ! accentuându/o c-iar %6acere 1! 9(). AA . / doctrina romano/catolicã implicã unele consecin e do#matice nebãnuite$ dacã dreptatea ori#inarã nu este decât un dar adãu#at ea nu apar ine propriu/zis omului! şi atunci pierderea ei nu mai poate fi consideratã drept cãdere! întrucât omul! e lipsit de altfel de ceea ce nu apar inea naturii sale. / doctrina romano/catolicã sus ine cã omul în starea primordialã beneficia de un dar supranatural care era ca un frâu de aur %frenum aureum) şi prin care partea superioarã %spiritul) supunea partea inferioarã %trupul ! sim irile! pasiunile).

/ cãderea oamenilor de la Dumezeu a constat formal într/un act de neascultare! rupându/se în interior de . Caracterul ambi#uu! contradictoriu şi amã#itor al stãrii cãzute a omului.6ãderea protopãrinţilor şi urmãrile ei / Pãrintele Stãniloae Cât a durat starea primordialã ? 4u ştim cât a durat starea primordialã ! însã omul nu a apucat sã se consolideze în ascultarea de Dumnezeu şi sã pro#reseze în cunoaşterea "ui. Cunoaşterea binelui prin practicarea lui în comuniune! / cãzut în mândria lui! Adam avrut sã decidã de la sine ce e bine şi ce e3istã! însã binele şi e3isten a adevaratã nu se cunosc şi nu se e3periazã deplin decât în rela iile iubitoare cu celelate subiecte. 0n elesul pomului cunoştin ei binelui şi rãului şi al pomului vie ii / Sf. / din implicarea reciprocã a stãrii de neascultare ca depãrtare de Dumnezeu şi a pornirilor pasionale! nãscutã din împletirea între sin ualitate şi aspectul sensibil al lumii! rezultã un în eles mai comple3 al acestei triste cunoaşteri a binelui şi a rãului! sau a cãderii omului. / omul nu va putea birui sin#ur asupra rãului introdus de el! dar nici rãul nu va desfiin a cu totul binele din el! omul va rãmâne într/o stare ambivalentã. / am putea deduce cã starea primordialã a durat foarte pu in! cãci în acestã stare aflatã la mi<loc între ascultare şi neascultare protopãrin ii trebuiau sã se manifeste de la început! fie ascultând! fie neascultând.l! ei n/au mai rãspuns lui Dumnezeu! crezând cã prin aceasta îşi aratã autonomia! de fapt acest act a fost începutul înc-iderii e#oiste a omului în sine. AE . Prin cãdere a devenit în mare parte opacã! retra#erea Du-ului dunnezeiesc din ea slãbindu/i însuşirea de mediu transparent între Dumnezeu şi oameni şi între aceştia înşişi. / în #eneral din interpretarea patristicã rezultã cã omul prin cãdere s/a ales cu cunoştin a rãului în sine! dar n/a fost cu totul copleşit de el! ci a pãstrat şi o opozi ie împotriva lui! fãrã sã reuşeascã însã sã ducã la capãtul biruitor aceastã luptã împotriva rãului. / Sfântul Hri#orie de 4Jssa în ele#e pomul cunoştin ei binelui şi rãului mai ales în aspectul sensibil al lumii! în sine nu e rãu aspectul sensibil al lumii! dar el poate deveni mai periculos pentru om datoritã simurilor care! înainte de o întãrire spiritualã a lor ! se pot aprinde uşor de frumuse ea sensibilã a lumii. / lumea a fost creatã de Dumnezeu cu calitã ile corespunzãtoare acestui scop. Pãrin i lasã sã se în elea#ã cã prin acesti doi pomi se percepe aceaşi lume$ privitã printr/o minte îndu-ovnicitã ea este pomul vie ii şi ne pune in le#ãturã cu Dumnezeu! iar privitã şi folositã printr/o sim ire dezle#atã de mintea îndu-ovnicitã! ea reprezintã pomul cunoştin ei binelui şi rãului şi desface pe om de Dumnezeu. / renun ând la comuniunea cu Dumnezeu şi cu semenii! omul a restrâns cunoaşterea sa la cunoşterea lumii ca obiect! slãbind în cunoaşterea Subiectului divin. /Sfântul +asile cel 2are vorbeşte de 5repeziciunea: cu care Adam s/a decis pentru nescultare şi c-iar despre o în#âmfare din sãturare! prea le avea omul pe toate de/a #ata! fãrã sã fi crescut du-ovniceşte prin eforturi pentru câşti#area lor.

totodatã 5-ainele de piele: nu reprezintã trupul :soma. AG . / ieşind într/o anumitã mãsurã din dialo#ul clar cu Dumnezeu! creatura conştientã a pierdut ocazia de a cunoaşte sensul de cuvânt al lui Dumnezeu pe care îl are lumea şi cuvintele "ui nesfârşite şi îndumnezeitoare în le#ãturã cu cuvântul de bazã al crea iei şi inflorirea de sensuri tot mai înalte pe urzeala de sensuri a lumii. / re inem din te3tul biblic cã 5-ainele de piele: au fost adãu#ate omului dupã cãdere şi cã astfel ele nu reprezintã un element constitutiv natural al lui. / Sfântul Hri#orie de 4Jssa vorbeşte despre acea 5-ainã moartã şi -idoasã aruncatã asupra noastrã alcãtuitã din pieile animalelor ira ionale:. / P. =! 91) ne spune cã dupã cãderea protopãrin ilor! ca ei sã poatã supravie ui Dumnezeu 5i/a îmbrãcat: prin milostivirea Sa 5în -aine de piele:. faptul cã omul a fost îmbrãcat cu ea coincide cu faptul cã a îmbrãcat natura ira ionalã! cã de acum el trãieşte via a ei şi se caracterizeazã prin însuşirile ei. / aceastã mortalitate este o caracteristicã a naturii ira#ionale. / binele se cunoaşte numai în dialo#ul iubitor cu celelalte persoane! în înfrânarea e#oismului şi mândriei! un bine care pe care l/aş impune altora conform ra iunii mele n/ar avea nici o for ã transformatoare. / astfel! Adam a dat mor ii întrea#a naturã umanã! 5Ki moartea trãieşte de atunci în tot acest interval de timp fãcân!u(ne pe noi mâncare ei +nsãşi.. slava de sus îi acoperea mai bine decât orice -ainã: spune Sf. / înainte de a fi îmbrãcat 5-ainele de piele:! omul purta un veşmânt 5 esut de Dumnezeu:! -aina lui psi-osomaticã era esutã din -arul! lumina şi slava lui Dumnezeu! cei dintâi oameni crea i 5erau îmbrãca i cu slava de sus . Hri#orie de 4Jssa! în vreme ce la 0nviere! când îşi va re#ãsi desãvârşitã natura lui dinainte de cãdere! 5va fi re esut:! 5subtil şi aerian:! va fi restaurat în 5frumuse ea lui cea mai bunã şi doritã:. #ainele de piele 0dermatinoi c&itones) / PanaJotis 4ellas / cartea 6acerii %6ac. / trupul a îmbrãcat 5-aine de piele:! a devenit 5dens şi solid: spune S6. Ki cu mai mare claritate precizeazã$ 5Cele pe care le/a luat BomulD de la pielea animalului ira ional sunt$ împreunarea se3ualã! concep ia! naşterea! întinãciunea! alãptarea la sân! -rana! scur#erea semin ei! creşterea de la mic la desãvârşit! floarea vârstei! bãtrâne ea! boala! moartea:! adicã ceea ce astazi numim via#ã 0iolo"icã. iar noi nu mai trãim niciodatã! fiind pururea devora i de ea prin stricãciune: spune Sfântul 2a3im 2ãrturisitorul. / nimeni nu reuşeşte sã impunã binele în rela ia sa cu al ii decât prin stãpânirea pornirilor inferioare din sine! care au un caracter violent e#oist../ un bine conceput numai ca profit individual de la naturã e un bine inferior! trupesc! e#oist! nu e un adevãrat bine nici c-iar pentru cel care/l concepe astfel! cãci nu dezvoltã pe ins spre omul personal. De timpuriu Pãrin ii Bisericii s/au vãzut nevoi i sã accentueze acest lucru pentru a suprima ereziile #nostice care valorizau ne#ativ trupul. Ceea ce e3istã în principal acum este moartea! via#a s(a sc5im0at +n supravie#uire %epibiose). omului. 'oan >risostom. 4ellas spune cã Sfin ii Pãrin i au formulat mai multe adevãruri privitoare la 5-ainele de piele: şi au fãcut variate aplicãri ale acestui termen$ / un prim sens al acestor alicãri este acelã cã 5-ainele de piele: e3primã mortalitatea biolo#icã Bne@rotesD! privitã de ei ca o a doua naturã a omului! nu este vorba de moarte %t-anatos) ci de mortalitate biolo#icã! de o nouã stare în care se #ãseşte omul de o via#ã +n moarte .

1CCC. 4.: / protestan ii socotesc cã omul cãzut este mort în fa a lui Dumnezeu! ca o piatrã sau ca un buştean! şi deci cu totul neputincios în ceea ce preiveşte mântuirea sa. Surse( Pr. 4ellas! 8mul.( %p. . Pãcatul nu distru#e numai fiintã spiritualã umana! ci şi cufundã pe om în rãu. Clu< 4apoca. %p. C-i escu! 's. 1.udoran! '. animal +n!umnezeit. / teolo#ia romano/catolicã considerã cã pãcatul este o tran#resiune a le#ii! ceea ce atra#e sanc iunea! cãderea este mai pu in un pãcat real moştenit! şi mai mult o vinã <uridicã şi o osândã pusã asupra oamenilor din cauza inrudirii lor cu strãmoşii. / confesiunea au#ustanã declarã $ 54oi învã ãm cã! dupã cãderea lui Adam! to i oamenii care sunt concepu i în c-ip natural se nasc în pãcat! anume$ fãrã frica de Dumnezeu! fãrã încrederea în . P. 4u se poate în ele#e cum omul! în stare primordialã poseda dreptatea ori#inarã! dar fãrã a fi pãrtaş la ea! ci rãmânându/i oarecum strãinã fiin ei sale! tot aşa este de neconceput ca pãcatul ! care nu apare şi nu sãlãşluieşte în afara omului! ci înlãuntrul lui! ca sã nu producã nici o stricãciune în natura acestuia! ci sã i se mãr#ineascã ac iunea numai la priva iunea omului de darurile supranaturale adãu#ate! ca şi cum acestea ar putea fi desprinse de om! fãrã a i se altera firea spiritualã şi moralã. C/91F) Pr. 1C. Pr. Din acest motiv! cãutând plãcerea! omul #ãseşte durerea! cãutând via a! #ãseşte moartea./ în<u#area omului cu aspectul e3terior al unui animal ira ional şi transformarea func iilor lui naturale în patimi! 5-ainele de piele:! constitue 5pedeapsa: pe care însãşi dreptatea crea iei o aduce asupra omului. 1. Buc. 'on Bria! $ratat !e $eolo"ie !o"maticã şi ecumenicã. A( .E/9F9) P. Bucureşti! 1CCG. Petreu ã! $eolo"ia !o"maticã şi sim0olicã. Sibiu! 1CCC. / protestan ii! la rândul lor! denatureazã fiin a pãcatului strãmoşesc şi/i e3a#ereazã urmãrile! prin aceea cã/l interpreteazã ca distru#ere totalã a c-ipului lui Dumnezeu în om! adicã nimicire a tuturor puterilor sufleteşti umane! în nãzuin a acestora spre Dumnezeu. Stãniloae! $eolo"ia Do"maticã orto!o2ã. Stãniloae! C5ipul nemuritor al lui Dumnezeu. / concep ia teolo#ilor romano/catolici este #reşitã atât în ceea ce priveşte punctul de plecare cât şi în ceea ce priveşte consecin ele. > teolo#ia romano/catolicã interpreteazã pãcatul strãmoşesc numai ca o priva iune a omului de darurile supranaturale ale dreptã ii ori#inare! cãreia îi urmeazã diz#ra ia şi pedeapsa divinã! înrãutã irea omului şi moartea. vol. Deose+iri intercon!esionale %n ceea ce priveşte cãderea omului şi pãcatul strãmoşesc. / pe de altã parte 5-ainele de piele: sunt rezultatul natural al pãcatului! reprezintã o întunecare a 5c-ipului lui Dumnezeu: în om! o cãdere din starea conformã naturii! constituind în acelaşi timp! o 5ofensã:! o 5ranã:! iar pe de altã parte ele reprezintã un 5leac: şi o binecuvântare! constitue o posi0ilitate nouã pe care o dã Dumnezeu oamenilorca sã poatã supravie ui în moarte! şi sã a<un#ã pe punctul de a re#ãsi mai deplinã via a şi forma mai frumoasã a naturii lor în >ristos.l! şi cu concupiscen a. 2eJendorff! $eolo"ia 0izantinã. 4imicindu/se c-ipul lui Dumnezeu în om! locul lui a fost luat de concupiscen ã! ea este semnul unei coruperi interioare profunde! transmisã din #enera ie în #enera ie! prn ereditate! tuturor oamenilor.

ars! .reime a pãtimit întrup:.eodoret de Cir! H-enadie al Constantinopolului)! subiectul pãtimirii este 'isus! fiul 2ariei! iar nu "o#osul. C-iril al Ale3andriei şi 4estorie Patriar-ul Constantinopolului! ca şi în discu iile ulterioare şi în -otãrârile sinodale. Dupã aceştia % . / diofizi ii ri#uroşi! erau calcedonienii care sus ineau încã ri#id -ristolo#ia antio-ianã şi care obiectau fa ã de unele propozi ii ale lui C-iril! ca formula teopashitã 5 7nul din . ei au dominat teolo#ia bizantinã din secolul +' şi au dobândit spri<inul împãratului Pustinian cel 2are. Atanasie l/a învins pe Arie şi anume! cel de 5îndumnezeire:! $ 5Dumnezeu S/a fãcut om pentru ca omul sã poatã deveni Dumnezeu. / dacã marii e3e#e i antio-ieni ca Diodor de . / rezultatul este cã -ristolo#ia a fost conceputã ca subiect în sine! clar deosebitã de pnevmatolo#ie şi antropolo#ie.?) Dogma &ristologicã de la 6alcedon( Persoana divino>umanã a lui "isus #ristos . / problema 5participãrii la via a lui Dumnezeu: şi a 5îndumnezeirii: se înfã işeazã ca un fundal necesar pentru ciocnirile dintre -ristolo#ia ale3andrinã şi cea antio-ianã din secolul al + & lea.atãlui ca <erfã suficientã şi desãvârşitã! pentru pãcatele lumii.eodoret de Cir accentueazã deplina omenitate a lui 'isus cel istoric! ei în ele# aceastã omenitate nu doar ca fiind separatã de Dumnezeire! ci ca 5autonomã:! şi 5personalizatã:. A. / cei din Ale3andria au contracarat cu ar#umentul cu care Sf. / interesul împãra ilor bizantini era de a restaura unitatea reli#ioasã a imperiului pentru a o putea men ine pe cea politicã! de aceea! în a doua <umãtatea secolului al + &lea! ei au întreprins mai mult încercãri nefericite de a vindeca sc-isma! prin evitarea problemei! este situa ia în special şi a împãratului Pustinian cel 2are %E9(/EGE). C-iril al Ale3andriei! capii monofizitismului ca Dioscor al Ale3andriei şi Sever de Antio-ia au respins Sinodul de la Calcedon %AE1) şi formula -ristolo#icã despre 5un sin#ur ipostas în douã firi:! deoarece C-iril nu a folosit/o niciodatã! şi pentru cã ei o interpretau ca o reîntoarcere la nestorianism.rebuie inut minte însã cã problema centralã din aceste dispute a fost soarta supremã a omului.c&ip evang&elic şi de!iniţie dogmaticã Pro+lema #ristologicã / Pr. / #ândirea -ristolo#icã apuseanã! începând din .eodor de 2opsuestia! 4estorie şi c-iar . . Po-n 2eJendorff / timp de un mileniu! între sinodul de la Calcedon şi cãderea Constantinopolului! #ândirea teolo#icã bizantinã a fost dominatã de problema -ristolo#icã ! aşa cum a fost definitã în disputa între Sf. Po-n 2eJendorff distin#e în aceastã perioadã în ceea ce priveşte acestã c-estiune patru mari atitudini teolo#ice$ / monofizi ii! ineau cu strãşnicie la teolo#ia şi terminolo#ia Sf. .a. / Pr.vul 2ediu! a fost dominatã de ideea anselmianã de rãscumpãrare prin 5satisfac ie:! ideea cã 'isus s/a oferit . Dar ne putem întreba! nu e3istã atunci în >ristos o dualitate de subiec i ? / calcedonienii c-irilieni! formau ma<oritatea şi nu au admis cã e3istã vreo contradic ie între C-iril şi Calcedon! atitudinea lor era deosebitã de cea diofizita ri#uroasã şi era simbolizatã prin acceptarea formulei teopas-ite c-iriliene.:. 50ndumnezeit:! 'isus nu ar mai putea sã fie om adevãrat & credeau antio-ienii. 1eprezentan ii acestei tendin e erau 5cãlu#ãrul scit: 'oan 2a3en iu! "eon iu de 'erusalim! Atenaşie al Antio-iei ş.

/ persoanele umane au fost c-emate de "o#osul divin la comuniunea cu Sine prin lumea lucrurilor create! numai ca persoanã "o#osul poate fi în eles ca 7nul! ca nevãzut! ca cel ce ni se face cunoscut între# prin orice ra iune plasticizatã sau prin orice cuvânt al Sãu şi prin toate la un loc. Prezen a şi lucrarea Cuvântului lui Dumnezeu în crea ie! / "o#osul sau Cuvântul lui Dumnezeu a fost în lume de la început ei pe de o parte prin ra iunile lucrurilor! care sunt c-ipuri create şi sus inute de ra iunile lui eterne! pe de alta! prin persoanele umane care în în ra ionalitatea lor vie sunt c-ipurile ipostasului "ui însuşi! create cu scopul ca sã #ândeascã ra iunile lucrurilor împreunã cu 1a iunea divinã personalã într/un dialo# cu . Persoana lui "isus #ristos A) 0nvã ãtura patristicã despre prezen a şi lucrarea Cuvântului lui Dumnezeu în crea ie şi în +ec-iul . / monoener#ismul şi monotelismul au întâmpinat o cruntã opozi ie din partea calcedonienilor în frunte cu Sofronie! patriar-ul 'erusalimului! şi de 2a3im 2ãrturisitorul! monotelismul a fost condamnat totuşi la Sinodul +' .l. 'oan Damasc-in! care desi#ur au respins conte3tul cripto/ori#enist în care no iunea a apãrut la început. / continuarea obiectivã a prezen ei Cuvântului dumnezeiesc în lume! dar şi întunericul care cuprinsese subiectiv inimile fiin elor umane sunt afirmate de AC .cumenic! din G. / subiectul uman e ra iunea personalã #ânditoare! creatã într/o coresponden ã cu lucrurile #ândite de "o#osul Dumnezeiesc dinainte de a le crea.va#rie Ponticul! conform cãreia 'isus nu este "o#osul! ci un intelect %noetos) nean#a<at în cãderea ori#inarã şi astfel! unit ipostatic şi fiin ial cu "o#osul. 2a3im 2ãrturisitorul şi Sf. / Cuvântul dumnezeiesc comunicã prin crea ie şi prin dezvoltarea ei! condusã de providen ã! în elesuri şi norme sau cuvinte mereu noi! dar în alt fel Se comunicã pe Sine 0nsuşi cu aten ia Sa iubitoare! pentru conducerea fiin elor umane spre o tot mai sporitã conformare şi comuniunea cu Sine.F! care a reiterat afirma ia calcedonianã cã în >ristos fiecare fire îşi pãstreazã inte#ritatea însuşirilor sale şi ! prin urmare! în >ristos sunt douã 5ener#ii: sau voin e! cea divinã şi cea umanã./ ori#eniştii an#a<a i în controverse violente! dar influen i la curtea militarã! ofereau propria lor solu ie! întemeiatã pe -ristolo#ia destul de ereticã a lui .i.estament. / prin or#oliu oamenii au cãzut de la vederea Persoanei creatoare şi proniatoare prin lucruri! ei n/au mai voit sã le considere ca c-ipuri ale ra iunilor Persoanei #ânditoare supreme şi drept cuvinte ale iubirii .a. Au început sã le cosidere ra iuni în ele însele! socotind cã astfel le pot în ele#e şi le pot manevra pânã la capãt într/un mod deplin autonom! devenind ca Dumnezeu! ieşind prin acesta din rela ia vie cu Cuvântul ca Persoanã. "o#osul nu creazã numai nişte obiecte #ândite! ci şi nişte subiecte aduse la e3isten ã dupa c-ipul Sãu ca subiect care sã le #ândescã într/un dialo# cu . 1. Scrierile lui "eon iu de Bizan ! principalul reprezentant al -ristolo#iei ori#eniste de la Constantinopol au fost totuşi incluse în arsenalul polemic pro/calcedonian! iar no iunea lui de enipostazã %en-Jpostaton) a fost adoptatã de Sf.) care a creat o formulã de unire! care prelua formula calcedoniana despre 5cele douã firi: cu specificarea cã ele s/au unit într/o sin#urã 5ener"ie” %lucrare) şi într/o sin#urã voin ã. / mai târziu! dupã Calcedon! datoritã rãzboaielor cu perşii ale împãratului >eraclie %G1F/GA1)! conducerea bizantinã a încercat sã/i împace pe monofizi i! în special pe armeni! prin patriar-ul Ser#-ie %G1F/G=.

%'oan 1!E) 9.l! şi pentru noi.l însuşi %2atei 9E). 'rineu spunea $ 5>ristos cel istoric a fost prototipul pe care l/a avut Dumnezeu în minte! când a creat pe primul om. / Sfin ii Pãrin i au formulat aceastã aşteptare inconştientã şi acestã împlinire a omului în >ristos în mod mai simplu! declarând cã acesta a fost fãcut pentru >ristos! sau cã c-ipul dumnezeiesc al omului se desãvârşeşte în >ristos. / Sf. 0n umbra anticipatã e proiectatã însã nu numai forma nedeplin desluşitã a ori#inalului! ci şi ceva din puterea lui. / speran#a +n viitor! omul sperã! plãnuieşte! dar în acelaşi timp este e3pus neprevãzutului viitor.estament ca pre#ãtire a venirii Sale în trup! Sf. Prin urmare Adam a fost creat dupã modelul Cuvântului! care avea sã asume în timp! ca >ristos! firea omeneascã şi sã se arate om desãvârşit pe pãmânt. 2a3im 2ãrturisitorul spune cã 5le#ea era umbrã! iar proorocii! preînc-ipuirea bunurilor dumnezeieşti şi du-ovniceşti din . / tot Sf.estament / Dumnezeu Cuvântul Ki/a fãcut prezen a şi ac iunea mai clar şi mai eficient în +ec-iul . / +n#ele"erea mor#ii +ntr(un sens pe care(l ve!e +mplinit +n moartea lui -isus.van#-elistul 'oan în cuvintele$ 5Ki lumina lumineazã întru întuneric! şi intunericul nu a cuprins/o:. EF . / despre prezen a şi lucrarea Cuvântului în +ec-iul .van#-elie.estament prin cuvinte directe şoptite în inimile proorocilor şi prin fapte care se distin#eau în c-ip mai vãdit ca fapte ale Sale decât evenimentele şi împre<urãrile naturale care puteau fi interpretate ca înfãptuindu/se fãrã un Dumnezeu personal / patriar-ii şi proorocii trãiesc! în cuvintele ce li se comunicã şi în faptele sãvârşite cu ei şi cu poporul 'srael! prezen a directã a Persoanei Cuvântului! deşi acesta încã nu intra ca persoanã în comuniunea persoanelor umane. =. / elementele în care vede el acestã 5>ristolo#ie transcendentalã: pot fi socotite ca forma specialã a prezen ei "o#osului în spiritul uman şi ca atare ele pot fi încadrate în prezen a #eneralã a "ui în lume! aceste elemente! dupã Narl 1a-ner sunt $ / nevoia omului !e iu0irea a0solutã! nevoie ce rãspunde poruncii 2ântuitorului de a vedea în aproapele pe . 2a3im 2ãrturisitorul spune cã 5înainte de venirea vãzutã şi în trup! Cuvântul lui Dumnezeu venea în mod spiritual la patriar-i şi prooroci! preînc-ipuind tainele venirii "ui: sau :Cuvintele le#ii şi ale proorocilor! fiind înainte/ mer#ãtoarele venirii "ui în trup! cãlãuzeau sufletele la >ristos:.. >ristos era omul deplin şi desãvârşit! care avea sã se arate pe pãmânt! iar 6ãcãtorul a vãzut de mai înainte şi a creat pe Adam potrivit cu acest prototip viitor. Prezen a şi lucrarea Cuvântului lui Dumnezeu în +ec-iul . 5>ristolo#ia transcendentalã: / prezen a acesta a "o#osului divin în lume c-iar în #radul slãbit de dupã cãdere ar putea forma o bazã mai lar#ã a ceea ce numeşte teolo#ul catolic Narl 1a-ner o 5>ristolo#ie transcendentalã:! adicã o trebuin ã dupã >ristos înscrisã în constitu ia spiritualã a omului. Aceastã împãcare e realizatã în >ristos! iar prin .

van#-elii nici o tendin ã de construire a unui c-ip al lui >ristos! cu a<utorul fanteziei! apoi nici o fantezie n/ar fi fost în stare sã costruiascã un c-ip atât de unitar! în acelaşi timp atât de neobişnuit şi totuşi atât de uman al lui >ristos. / Sfin ii Pãrin i vorbesc despre faptul cã ra iunile "o#osuluii divin pun în relief prezen a "o#osului în lume încã înainte de întrupare! ca o prezen ã a Persoanei "ui în rela ie cu persoanele umane.l n/ar fi înviat! adicã dacã ucenicii n/ar fi avut e3perien a 0nvierii şi a eficien ei lui reale dupã 0nviere! dumnezeirea lui ar fi rãmas pentru ei o realitate în mare mãsurã înc-isã! ascunsã! neluminatã. / c-ipul lui 'isus este un c-ip istoric! prin faptul cã se conciliazã în autenticitatea "ui profundã cu umanitatea adevãratã! dar şi prin faptul cã n/ar fi putut fi construit de vreo fantezie în acestã adevãratã desãvârşire a "ui. / numai 'isus >ristos ne/a dat puterea sã ieşim deplin din e#oismul pãcatului ! din înc-isoarea în limitele naturii ca sistem al proceselor de compunere şi descompunere! sau al coruptibilitã ii ce se înc-eie cu mortea. / 'isus a flãmânzit! a însetat! a a vut nevoie de somn! a suferit dureri fizice! s/a smerit mai mult decât to i! umblând cu vameşii! cu oprima ii! dar nu s/a lãsat abãtut de la iubirea desãvârşitã! nu a invidiat! nu a cârti! deşi a mustrat pe cei nedrep i! pe cei prefãcu i! pe cei vicleni! dar farã sã le înc-idã calea mântuirii! S/a ru#at pentru to i.B) C-ipul evan#-elic şi istoricitatea lui 'isus >ristos ca Dumnezeu şi om 1. / din punct de vedere formal nu se vede în . / e3perien a ucenicilor privitoare la >ristos primeşte abia prin e3perien a 0nvierii "ui deplinãtate ei ca e3perien ã despre >ristos cel 5istoric:! lân#ã care au petrecut mai mul i ani! dar pe care nu l/au în eles deplin înainte de înviere. C-ipul evan#-elic şi istoricitatea lui 'isus >ristos / 'isus >ristos a avut pânã astãzi şi are în continuare o mare influen ã în via a crea iei! aceastã influen ã se datoreazã unei lucrãri reale a lui >ristos! şi nu este produsul unei e3a#erãri subiective care s/ar fi perpetuat în istoria creştinismului. / >ristos e omul de vârf în care se împlineşte crea ia! întrucât este într/o comuniune deplinã cu Dumnezeu. / "o#osul! ca 1a iunea personalã! ca subiect al #ândirii iubitoare! ipostaziazã in Sine natura umanã! având ca urmare o realizare personalã umanã culminantã.i de/abia în urma învierii.atãl! atât ca om cât şi ca 6iu dumnezeiesc! ca om înal ã responsabilitatea Sa umanã la nivelul omenesc ma3im! dar aceasta pentru cã e ridicat ca om la acest nivel prin calitatea sa simultanã de 6iu al lui Dumnezeu! care are conştiin a cã e nu numai 6iul lui Dumnezeu! ci şi om. / 'isus este inta sau capãtul final al tuturor drumurilor lui Dumnezeu cãtre lume & spune un teolo# #erman & dar în el se împlineşte şi nãzuin a noastrã profundã dupã comuniunea cu Dumnezeu! dupã via a eternã întru fericire. / întrucât ne este şi cale şi intã! în aceasta se aratã istoricitatea şi supraistoricitatea lui >ristos. 'isus >ristos ca 6iul lui Dumnezeu cel întrupat! inta noastrã finalã / dacã >ristos se revelaeazã însãşi ca omul a<uns la împlinirea lui! întrucât e unit cu Dumnezeu! cum nu e şi cum nu va fi nici un om a<uns decât în parte prin unirea cu >ristos! . / pe de altã parte! Persoana însãşi a lui >ristos îşi desc-ide toate dimensiunile . C-iar dacã l/ar fi socotit pe >ristos! în mod neîntrerupt şi neclintit Dumnezeu întrupat! dacã ." trebuie sã fie şi calea şi a<utorul nostru spre acestã intã. 9. E1 . >ristos este în dialo# cu .

sensul ipostasului şi al !irii. în 'isus >ristos însã! natura umanã a primit e3isten a concretã nu ca un centru propriu! ci într/un centru pree3istent! în unitatea 'postasului divin al "o#osului. / c. / natura umanã nu poate e3ista concret niciodatã fãrã numai ca naturã! ca fond! ca 5obiect:! fãrã sã aibã şi calitatea de subiect! şi nici subiectul fãrã naturã. / sinodul al '+ & lea ecumenic dezvoltã acestã mãrturisire despre >ristos! declarând cã 'isus >ristos este$ 57nul şi Acelaşi Dumnezeu cu adevãrat şi om adevãrat! din suflet ra ional şi trup! de o fiin ã cu . / primul sinod ecumenic de la 4iceea şi al doilea sinod ecumenic de la Constantinopol! preluând mãrturisirea de credin ã de la Botez a Bisericii din 'erusalim! au stabilit te3tul ei definitiv referitor la >ristos! în forma sinodului niceo/ constantinopolitan care mãrturiseşte despre . > de o subzisten ã autonomã a naturii omeneşti în cadrul unitã ii superioare şi mai lar#i în care a luat e3isten ã! nu poate fi vorba. / ca atare persoana! care e modul de subzisten ã concretã a firii umane e un centru unitar al tuturor actelor şi rela iilor sale mereu noi fa ã de alte persoane umane! dar şi al rela iei cu Dumnezue cel personal.: / mãrturisirea nu spune cã 'isus >ristos ca persoanã S/a constituit de abia prin naşterea din 6ecioara 2aria! prin întâlnirea firii dumnezeieşti! care înainte de aceea n/ ar fi fost persoanã! cu firea omeneascã. 4ormula dogmaticã! sinoadele ecumenice au prins într/o formulare concisã înfa işarea evan#-elicã şi vie a Persoanei divino/umane a lui >ristos.atãl! dupã dumnezeire! iar în zilele de pe urmã din 6ecioara 2aria! 4ãscãtoare de Dumnezeu! dupã omenitate* cunoscut în douã firi în c-ip neamestecat! nesc-imbat! neîmpãr it! nedespãr it! deosebirea firilor nefiind desfiin atã nicidecum din cauza unirii! ci pãstrându/se mai de#rabã însuşirea fiecãrei firi şi concur#ând într/ o persoanã şi într/un ipostas. 'postasul sau persoana este starea de sine a unei firi spirituale! sau şi spirituale & spune "eon iu de Bizan & e una din uni ã ile unei astfel de firi! în strânsã corela ie cu celelalte unita i! iar în cazul persoanei umane! în rela ie şi cu Dumnezeu cel personal. a.atal! nãscut ma înaite de veci* pe de alta! cã s/a întrupat de la Du-ul Sfânt şi din 2aria 6ecioara şi s/a fãcut om.atãl dupã dumnezeire şi de o fiin ã cu noi dupã umanitate* întru toate asemenea nouã afarã de pãcat* înainte de veci nãscut din . 0ntruparea ca unire a firii dumnezeieşti şi firii omeneşti în 'postasul lui Dumnezeu/ Cuvântul! sau în Persoana unicã a lui 'isus >ristos. / "eon iu de Bizan a folosit termenul de 5enipostaziere: care e3primã faptul cã 'isus >ristos e Acelaşi ca persoanã cu 6iul lui Dumnezeu dinainte de întrupare! 'postasul Cuvântului dumnezeiesc nu s/a unit cu un alt ipostas omenesc! ci şi/a format prin întrupare o fire omeneascã! asumatã şi încadratã în 'postasul sãu cel veşnic! iar prin aceasta S/a fãcut şi 'postasul firii omeneşti. / +. / fiecare om e şi ipostas sau subiect! şi naturã! e subiect! ca naturã subzistentã! ca centru subzistent al actelor şi reac iilor sale.l pe de o parte cã e 6iul lui Dumnezeu! 7nul/4ãscut! de o fiin ã cu . E9 .C) Definirea do#maticã a Persoanei lui 'isus >ristos 1. 2niposta'ierea !irii omeneşti %n "postasul pree8istent al 6uv$ntului.

/ e. Reali'area ma8imalã a unirii lui Dumne'eu şi a omului in "isus #ristos. / deosebirea lui 'isus ca om! de ceilal i oameni! stã în faptul cã . / >ristos ca 'postas divin actualizeazã tendin ele firii umane favorabile nouã prin faptul cã! fiind în 'postasul divin! firea umanã a "ui nu e periclitatã sã fie strâmtoratã în manifestãrile ei de un ipostas autonom! care sã o poatã activa în sens individualist. / unirea deplinã a lui Dumnezeu cu noi nu se poate realiza decât în modul cel din urmã! unire care o face 6iul lui Dumnezeu! fãrã a anula firea omeneascã. . / !. Deplina actuali'are a !irii umane %n #ristos! de abia în >ristos natura umanã e acivatã în autenticitatea şi deplinãtatea ei. / dar faptul cã e unul 'postasul celor douã firi! iar ele nu se confundã! face ca 'postasul divin sã se cunoscã şi prin firea omeneascã! iar aceasta are ca efect umanizarea Cuvântului şi îndumnezeirea firii omeneşti. E= . / 4icodim A#-ioritul deosebeşte trei moduri ale unirii sau comuniunii$ cel dupã fiin ã! propriu persoanelor divine! dupa lucrare %ener#ie)! propriu unirii lui Dumnezeu cu oamenii înainte de întrupare! şi cel dupã ipostas! propriu naturii dumnezeieşti şi omeneşti în ipostasul lui >ristos. > unitatea neconfundatã a firilor în 'postasul cel unul este aşa de desãvârşitã cã ele nu pot fi despãr ite! ba nici mãcar distinse în realitate! ci numai prin cu#etare. omul credincios aspirã spre unitatea sau spre rela ia cu o presoanã în care are unitate cu to i > în >ristos se realizeazã de fapt acestã unitate! întâlnindu/se şi împlinindu/se voin a divinã de unificare cu noi cu setea omeneascã de unire cu to ii în centrul divin unificator al tutror./ aşa cum firea dumnezeiascã nu poate e3ista în concret decât în persoane deosebite! aşa şi firea omeneascã asumatã în 'postasul Cuvântului primeşte caracterele personale deosebite de ale celorlalte persoane umane! formând în acelaşi timp o persoanã unicã cu Cuvântul. / dar nu numai voia noastrã a restabilit/o >ristos în activarea ei! ci şi ra iunea noastrã! cãci Cuvântul lui Dumnezeu este şi dreapta 1a iune personalã supremã! dupã care afost creatã ra iunea personalã a fiecãrui om! ca sãândescã ra iunile lucrurilor ca c-ipuri ale ra iunilor "o#osului divin. @nitatea necon!undata a !irilor %n #ristos! cele douã firi! cea omeneascã şi cea dumnezeiascã! sunt unite în >ristos în mod neîmpãr it! nedespãr it! nesc-imbat! neamestecat! iar interpenetrarea şi imprimarea uneia în alta nu le sc-imbã esen a! nu le confundã.oatã natura omeneascã a Sa s/a centrat prin aceasta nu in afarã de Dumnezeu! ci în Dumnezeu/ Cuvântul. > d." ca om este nu un centru autonom de acte şi reac ii! ci centrul omenesc al acestora este în acelaşi timp şi centrul dumnezeiesc al lor şi al actelor Sale dumnezeieşti. > în >ristos voin a şi tendin ele naturii umane nu sunt strâmtorate şi strâmbate de un subiect autonom purtat de porniri individualiste! ci de 'postasul divin care la dã o actualizare favorabilã tuturor! dar şi conformã cu voia lui Dumnezeu.

Pãrin i spun cã în firea omeneascã asumatã! însuşirile firii dumnezeieşti se imprimã nu din necesitatea acestei firi! ci prin voin a 'postasului Cuvântului! sau prin iconomie. / dacã nu s/ar face aceastã comunicare! Dumnezeu nu s/ar fi umanizat! şi omul nu s/ar fi îndumnezeit! Dumnezeu n/ar fi coborât şi n/ar coborî în mod real la noi. Prin cuvintele omeneşti nu ar vorbi Dumnezeu/ Cuvântul* în faptele şi pãtimirile omeneşti nu s/ar manifesta nimic dumnezeiesc! iar în minunile lui >ristos umanitatea "ui nu ar avea decât rolul unui or#an e3terior şi pasiv. / în rezumat! comunicare însuşirilor pune şi mai vãdit în relief taina întrupãrii! sau faptul minunat cã 6iul lui Dumnezue ca persoanã a firii dumnezeieşti uneşte cu Sine şi prin Sine fire Sa dumnezeiascã cu firea Sa omeneascã. Prin aceasta . 'mplica iile unirii ipostatice sau consecin ele întrupãrii Cuvântului pentru mântuirea îndreptatã întâi spre firea omeneascã a lui >ristos şi apoi spre noi. 6omunicarea %nsuşirilor. / toatã acestã comunicare de însuşiri se relaizeazã prin unitatea Persoane! mai precis prin faptul cã acesta Persoanã este Dumnezeu/Cuvântul întrupat. / dacã nu s/ar face aceastã comunicare! 'postasul s/ar manifesta când ca pur omenesc! când ca pur dumnezeiesc. @rmãrile unirii celor douã !iri %n #ristos pentru noi! dupã 4icolae Cabasila! Dumnezeu/Cuvântul îşi însuşeşte în Sfintele . / unele dintre ele sunt mai mult implica ii ale unirii celor douã firi în Persoana Sa unicã! ca de pildã c-enoza ca bazã a întrupãrii! sau calitatea 4ãscãtoarei de Dumnezeu a Sfintei 6ecioare! cãci stau la baza unirii ipostatice a lui >ristos. > datoritã ipostasului comun se men ine aşadar atât nemodificarea esen ialã a celor douã firi! cât şi comunicarea lor realã! prin care se evitã separarea lor. / unitatea lui >ristos în cele douã firi are o serie de consecin e sau de implica ii în care nu numai cã ea se pune şi mai mult în luminã! ci se şi aratã mai e3plicit urmãrile mântuitoare ale întrupãrii Cuvântului îndreptate întâi spre firea omeneascã asumantã! apoi spre noi! prin rela ia intimã în care e pus omul cu Dumnezeu. > 6iul lui Dumnezeu se umanizeazã fãrã a înceta sã fie Dumnezeu! ci devenind ipostasul firii omeneşti. / altele! ca îndumnezeirea! sau c-enoza prin 0ntrupare! sau lipsa de pãcat! sunt mai mult consecin e! întrucât se actualizeazã de pe urma întrupãrii şi reprezintã pe >ristos în realizarea operei de mântuire în fundamentul ei.l îşi însuşeşte modurile noastre de #ândire şi de sensibilitate! pentru a le transfi#ura! sau umaniza pânã la capãt! sau a le îndumnezei. EA .i! redã astfel comunicarea însuşirilor celor douã firi$ 5 6iind cu adevãrat şi una şi alta! ca Dumnezeu mişca umanitatea! iar ca om descoperea dumnezeirea proprie. 9. Pãtimea !umnezeieşte ca sã zic aşa %.: / Sf. 0ntrucât >ristos! este ipostasul ambelor firi! şi întrucât în acest ipostas subzistã real şi sunt activate însuşirile şi puterile ambelor firi! prin acest ipostas se stabileşte o comunicare realã între însuşirile şi lucrãrile acestor douã firi. / Sfântul 2a3im 2ãrturisitorul! sco ând în relief rolul Persoanei celei una şi nedespãr irea firilor în unitatea . / a./ g.aine sim urile noastre şi le umple de lucrarea "ui! cum şi/a însuşit şi le/a umplut pe ale trupului Sãu.l le înoieşte! le presc-imbã! le reface ca func ii ale trupului Sãu propriu. .-ei@os to pasc-ein e-on)! cãci suferea de bunãvoie! deoarece nu era om simplu! şi sãvârşea minuni omeneşte cãci le sãvârşea prin trup! deoarece nu era Dumnezeu dezvãluit.

EE . > Apostolul Pavel spune cã dacã 6iul lui Dumnezeu cel bo#at nu s/ar fi fãcut sãrac pentru noi şi nu s/ar fi coborât la posibilitã ile noastre de primire a bo#ã iei "ui! nu ne/ar fi îmbo#ã it pe noi. Dar în ce constã aceastã împropriere e o mare tainã. / Sf.şi >ans 7rs von Balt-asar). / Sfântul C-iril al Ale3andriei spune cã 6iul lui Dumnezeu! asumând umanitatea noastrã! a rãmas totodata 6iul lui Dumnezeu! cãci dacã n/ar fi rãmas 6iul lui Dumnezeu cum ar fi putut birui pãtimirile suportate! sco ând afectele pãtimitoare din firea nostrã şi îndumnezeindu/o. %acelasi lucru îl sus in şi Narl Bart. 6&eno'a 4iului lui Dumne'eu prin *ntrupare şi 6ruce şi indumnne'eirea !irii Sale omeneşti./ +. / c. 4ecioara Maria. Pentru aceea! Dumnezeu "/a preînãl at! şi i/a dãruit "ui nume care este mai presus de orice nume. 2a3im spune cã de fapt c-enoza nu înseamnã o cãdere a lui Dumnezeu din dumnezeirea sa! ci o faptã a bunãtã ii sale. / c-enoza constã în faptul cã 6iul lui Dumnezeu Ki/a însuşit! Ki/a fãcut proprii firea omeneascã şi slãbiciunile ei! neimprimate de pãcat.: / c-enoza constã tocmai în împroprierea naturii noastre în toatã suportarea ei curatã a durerilor de cãtre Dumnezeu/Cuvântul. Ca 6iul lui lui Dumnezeu sã poatã umple firea omeneascã de 5slava: Sa! 5slavã ca a 7nuia nãscut din . 6ãrã aceasta 6iul lui Dumnezeunu S/ ar fi putut face om cu adevãrat.atãl! plin de -ar şi de adevãr: %'oan 1! 1A)! a trebuit 5sã/Ki facã proprie: acestã fire prin 0ntrupare! adicã sã se facã 'postasul ei. / în suportarea acestor pãtimiri 'isus se dovedeşte 5omul tare:! omul restabilit în tãria lui adevaratã! de aceea în pictura 1ãsãriteanã >ristos cel 1ãsti#nit nu e >ristos cel cãzut în ultima stare de slãbiciune! cãci în 1ãsãrit crucea a fost conceputã ca prile< de întãrire a firii! sau a spiritului în ea! nu ca simplã satisfac ie datã lui Dumnezeu pentru <i#nirea adusã lui de oameni. / Prin aceasta Sf. / ap. M'M! potrivit cãrora 6iul lui Dumnezeu întrupându/se a renun at pentru vremea vie ii pãmânteşti la atotputernicia! atotprezen a! cunoştin a şi conştiin a sa dumnezeiascã. Pavel vorbeşte douã etape în coborârea 6iului lui Dumnezeu$ una anterioarã întrupãrii! prin care 6iul acceptã sa se facã om! şi alta în continuare prin care 6iul ia pãtimirea noastrã asupra Sa$ 5Care în c-ipul lui Dumnezeu fiind! nu rãpire a socotit a fi întocmai cu Dumnezeu! ci s/a #olit pe Sine! c-ip de rob luând! fãcându/ se oamenilor asemenea! şi la înfã işare dovedindu/se ca un om! S/a smerit pe sine! ascultãtor fãcându/se pânã la moarte! şi încã moarte pe cruce. C-iril respin#e anticipat teoriile c-enotice protestante din sec. / coborârea "ui e condi ia întâlnirii cu noi la nivelul în care putem primi bo#ã ia "ui! coborârea "ui e condi ia îndumnezeirii noastre. 6el ce se naşte din 6ecioara ca om e Dumnzeu! Biserica a considerat totdeauna pa 6ecioara 2aria 4ascãtoare de Dumnezeu ca una ce a nãscut Persoana Cuvântului dumnezeiesc! care prin întrupare Se face şi persoana firii omenşti. Aãscãtoare de Dumne'eu. / acceptarea pãtimirilor a fost necesarã pentru vindecarea firii de ele! spune "eon iu de Bizan ! combãtând pe aftartodoc-e i! care afirmau cã trupul lui >ristos a fost nestricãcios şi fãrã putin a patimirii. Acestã 5împropriere: a firii omenşti reprezintã smerirea firii lui Dumnezeu! sau a aşa zisa 5c-enozã:! sai 5#olire: a lu de slava pe care a avut/o înainte de întrupare.

ca lui Dumne'eu ! pentru cã înc-inarea se adreseazã Persoanei! iar Persoana lui >ristos e una$ 6iul lui Dumnezeu cel întrupat. > >ristos nu numai cã n/a sãvârşit pãcate personale! sau acte contrare lui Dumnezeu şi semenilor! dar nu a venit în e3isten ã nici cu pãcatul strãmoşesc.reimii! nici nu a rupt unitatea Sa de fiin ã cu . / coborând ca ipostas . Du-ul poate copleşi astfel în ea deplin le#ea naturalã a naşterii.l şi/a asumat în felul acesta pãcatul nostru şi a suferit din cauza lui! fãrã sã/l fi sãvârşit . / d.> a respin#e calitatea aceasta 6ecioarei 2aria! înseamnã a respin#e întruparea 6iului lui Dumnezeu! a contesta cã 6iul lui Dumnezeu însuşi S/a facut om! a ne#a cã >ristos este însusi 6iul lui Dumnezeu cel întrupat pentru un dialo# etern cu noi! fãcându/se în acest scop şi persoanã omeneascã. / devenind om! 6iul lui Dumnezeu nu a îmul it 'postasurile .l însuşi. / Sf. ipsa de pãcat a M$ntuitorului.estament %9 Cor. / e. / >ristos nu e un ipostas dublu! ci acelaşi ipostas are o calitate dublã$ de Dumnezeu şi de om. 1=!1=). ui #ristos i se cuvine o singurã %nc&inare. / 2aica Domnului naşte pe 6iul lui Dumnezeu ca om! în c-ip feciorelnic! 2aica Domnului se dãruieşte deplin Cuvântului! nu numai prin cuvânt! ci prin punerea sa inte#ralã la dispozi ia lui. / >ristos îsi asumã firea urmaşilor lui Adam pentru a o înoi dinãuntru. Pãcatul e o înc-idere a omului fa ã de Dumnezeu ! în >ristos nu poate e3ista pãcatul pentru cã în .atãl şi cu Du-ul Sfânt. 2a3im socoteşte cã în >ristos n/a e3istat un liber arbitru uman! pentru cã nu a e3istat un subiect uman care sã decidã în mod deosebit de Dumnezeu! şi care ar fi putut ale#e pãcatul. De atuci îi acorda apelativul de Domn! corespunzãtor lui 'a-ve din +ec-iul .l nu e un ipostas uman care sã se poatã înc-ide fa ã de Dumnezeu cel personal. / Biserica îl includea pe 'isus >ristos în do3olo#iile sale împreunã cu . / trebuie men ionatã lucrarea Du-ului Sfânt în naşterea 6iului lui Dumnezeu ca om! care în cazul lui >ristos nu este numai o suflare de/via ã/fãcãtoare! ca la crea ia primului om! ci prin lucarea Du-ului Sfânt firea umanã se ipostaziazã în însuşi 6iul lui Dumnezeu.l însuşi în ea şi începând sã şi formeze trupul din ea! cu împreunã lucrarea Du-ului Sfânt între# ca persoanã! trupul ei! inut de ea în puritatea fecioriei pâna atunci! în puritatea totalei disponibilitã i pentru Dumnezeu! e curã ît şi de pãcatul strãmoşesc! pentru ca 'postasul dumnezeiesc sã nu ia trupul sãu dintr/un trup care se afla încã sub acest pãcat şi sub le#ea naturala a naşterii în voluptate.atãl şi cu Du-ul Sfânt încã din perioada apostolicã. / suferin a aceasta a "ui pentru pãcatul oamenilor trebuia sã mear#ã pânã la moartea trupului sãu pãmântesc! ca sã a<un#ã la învierea lui şi la transparen a lui deplinã pentru ei. > dacã i/am da lui >ristos douã feluri de înc-inãri l/am împãr i în douã Persoane. / . / >ristos ramâne şi într/o continuitate de naturã cu succesorii lui Adam! de aceea nu/şi creazã firea Sa omeneascã din nimic ca la începutul crea iei! ci din 6ecioara 2aria.l a suferit pãcatul nostru şi l/a învins ca şi când ar fi fost al lui! . EG .

( %p. C-i escu! 's.reimi! în comunitate de fiin ã cu . Buc.le! deşi intrã în comunitate de fiin ã şi cu noi! ca om.udoran! '. %p. Bucureşti! 1CCG. Stãniloae! $eolo"ia Do"maticã orto!o2ã. 4. . Clu< 4apoca. vol. 2eJendorff! $eolo"ia 0izantinã./ >ristos rãmâne şi dupã întrupare un 'postas din cele trei ale Sfintei . / fiind ontolo#ic tot aşa de unit cu noi dupã firea omeneascã! precum e cu .atãl şi cu Du-ul Sfânt dupã firea dumnezeiascã! . ''.atãl şi cu Du-ul Sfânt! deşi fa ã de . Surse( Pr. Craiova! 1CC= Pr.atãl are şi iubirea ascultãtoare ca om! iar fa ã de noi! şi iubirea ca lucrare de înãl are a naturii noastre.E/9F9) E( . 9(9/==() Pr. Stãniloae! -isus 9ristos sau restaurarea omului. Petreu ã! $eolo"ia !o"maticã şi sim0olicã. 1CCC. 1. 1C. P.l e şi în iubire tot aşa de unit cu noi! cum e cu . Stãniloae! C5ipul nemuritor al lui Dumnezeu. Pr. 'on Bria! $ratat !e $eolo"ie !o"maticã şi ecumenicã.

. / >ristos e cel ce propovãduieşte şi cel ce se propovãduieşte pe Sine. / lucrarea mântuitoare a lui >ristos mai poate fi privitã şi în cele trei aspecte principale ale ei. comunicau un adevar par ial despre Dumnezeu şi despre om! iar pe de altã parte nefiind identifica i cu adevãrul pe care îl comunicau! cu/l comunicau cu toatã puterea de transformare a altora! nu convin#eau despre el prin lucrarea culminantã a lui Dumnezeu în ei înşişi. / lucrarea mântuitoare a lui >ristos se îndreaptã spre firea Sa omeneascã! pe care o umple de dumnezeirea "ui şi o elibereazã de afectele! pãtimirile şi moartea de pe urma pãcatului strãmoşesc.l este şi se numeşte 52ântuitor:. 19! 1F). Actele "ui mântuitoare sunt o concretizare şi o manifestare mai vãditã a acestor implica ii.l e 0nvã ãtorul în sensul suprem prin însãşi Persoana Sa! pentru cã din însãşi Persoana Sa decur#e învã ãtura Sa! care aratã drumul adevãrat al omului spre eternitatea desãvârşitã a e3isten ei. 'isus >ristos este 0nvã ãtorul şi Proorocul suprem prin însãşi Persoana Sa ! nu e un învã ãtor ca oricare alt om! ba nici ca oricare alt întemeietor de reli#ie..l este sfârşitul le#ii. 'isus >ristos ca 0nvã ãtor/Prooroc a. . / aceste calitã i! slu<iri şi demnitã i nu pot fi despãr ite în mod real! cãci în fiecare sunt implicate şi celelalte douã. adevãrul şi proorocia %n Persoanã.. 4ici un alt întemeietor de reli#ie nu e şi nu se mai numeşte mântuitor ! ci le#iuitorul sau învã ãtorul acelei reli#ii. B) Cele trei direc ii ale lucrãrii mântuitoare ale lui >ristos şi cele trei slu<iri mântuitoare ale "ui.l Se identificã Subiectul învã ãturii cu 5obiectul: ei. De aceea . / proorocii din +.l şi intrã şi înainteazã în comuniune cu . 1.! ci prin Persoana lui 'isus >ristos %1om. Prezentându/se pe Sine ca Dumnezeu devenit om şi ca om care e în acelaşi timp în ma3imã apropiere de oameni! >ristos anun ã 0mpãrã ia lui Dumnezeu pe cale sã înceapã şi sã se dezvolte în mãsura în care oamenii cred în . . / . / >ristos este considerat de la începutul Bisericii ca Ar-iereu %. . / do#matica creştina nu/i un sistem de idei cu caracter de precepte ri#urose! în fa a cãrora omul se aflã sin#ur cu puterile sale! ci înfã işeazã lucrarea mântuitoare şi dãruitoare de via ã veşnicã a Persoanei dumnezeieşti a lui >ristos devenit om. 1F!A). E.B) :pera de m$ntuire o+iectivã reali'atã de "isus #ristos . +. *mplinirea Revelaţiei şi a Proorociei %n #ristos...l. / în creştinism nu se poate vorbi propriu/zis de o 5învã ãturã mântuitoare: şi nu ne mântuim printr/o le#e! nici mãcar prin le#ea +.l e ca atare 50nvã ãtorul: şi 5învã ãtura: în persoanã! dacã este 5lumina: în persoanã.#ristologia şi teopasc&ismul 0intercon!esional) A) "e#ãtura între Persoana lui 'isus >ristos şi lucrarea "ui mântuitoare / le#ãtura între Persoana lui 'isus >ristos şi lucrarea "ui mântuitoare se aratã încã în faptul cã în implica iile uniunii celor douã naturi în Persoana "ui unicã se aratã lucrarea "ui mântuitoare asupra firii sale omeneşti..vrei C! 11)! 0nv ãtor/Profet şi ca Stapânitor! sau Domn sau 0mpãrat %Apoc. 0n .a se împlineşte prin propria <erfã a trupului sãu! prin învã ãtura şi pilda de slu<ire datã oamenilor! şi prin puterea pe care o e3ercitã asupra naturii prin minuni. "isus.

6iul are pe Du-ul ca pe o razãi Sale! el e3tinde 5strãlucirea Du-ului:. / întrucât >ristos ne vorbeşte nu numai ca Dumnezeu! ci şi ca om realizat! ./ predica lui 'isus este şi c-emarea adresatã oamenilor! ca sã primescã aceastã împãrã ie ca unica şansã a vie ii lor adevãrate! veşnice si depline. cele trei direcţii ale slu1irii ar&iereşti a lui #ristos. a. Cuvântul lui Dumnezeu e lumina! dar din el iradiazã Du-ul.rupul lui >ristos! cuvintele "ui omeneşti! rãmân încã 5tipuri:! 5simboluri: ale dumnezeirii "ui! dar acum tipul nu e despãr it de Dumnezeu! ci Dumnezeu S/a fãcut .l ne comunicã nu numai cuvântul lui Dumnezeu cãtre noi! ci şi rãspunsul "ui ca model de om cãtre Dumnezeu. "isus #ristos. d. C-iril al Ale3andriei. / teolo#ia catolicã şi protestantã eliminând efectul slu<irii ar-iereşti a lui >ristos asupra firii omeneşti a "ui şi socotindu/o numai ca pe o lucrare de satsfacere a onoarei lui Dumnezeu în numele oamenilor care l/au <i#nit cu pãcatul lor! sau numai ca pe o ispãşire a vinei lor! a eliminat toatã preocuparea de restabilire a firii omeneşti prin <erfã! întâi în >ristos şi prin acesta şi în cei ce cred în . / toate cuvintele lui >ristos au acoperire deplinã în Persoana "ui & spune Pr. EC . / puterea care înso eşte c-iar cuvântul lui >ristos! în ca e prezent >ristos însuşi! e Du-ul Sfânt.i însãşi. c. Acesta înseamnã cã . 'isus >ristos! Ar-iereul şi Perfa supremã. Pe >ristos îl e3periem ca subiect dumnezeiesc prin Du-ul Sãu cel Sfânt! care ni se comunicã prin toate cuvintele şi actele şi înfã işãrile Sale.l! adicã tot efortul ascetic! sfin itor şi îndumnezeitor al <erfei şi în #eneral al mântuirii! reducându/o pe aceasta la o simplã opera ie <uridicã! e3terioara firii omeneşti. Cuvintele lui 'isus! e3primându/" pe . Stãniloae. / Du-ul e mintea lui >ristos! 5cãci fiind mintea lui >ristos! spune ucenicilor toate din >ristos! nu din cele ale Sale! aflate într/o voin ã şi lucrare a Sa: spune Sf. / Cuvântul lui Dumnezeu cel întrupat ni se comunicã nu numai prin cuvinte propri/zis! ci şi prin fapte de iubire! de <erfa şi de putere! care sunt şi ele cuvinte. Slu<irea de Ar-iereu prin care Se aduce ca <erfã pe Sine însuşi e îndreptatã spre .l însuşi 5tipul Sãu: sau 5simbolul: Sãu. A! G). / prin cuvintele Persoanei iradiazã! sau lumineazã Du-ul Persoanei! iar prin Du-ul! >ristos! lumineazã pe tot omul %9 Cor.atãl! împlicând totuşi şi o direc ie spre oameni! întrucât vrea sã încadreze si pe oameni. %nvãţãtor etern ca nes!$rşit 6uv$nt ipostatic. . / desi#ur Cuvântul lui Dumnezeu ca Dumnezeu! c-iar venit în >ristos în dialo# direct cu noi! nu e vãzut în mod descoperit. 9.aine! în care Persoana lui >ristos suflã mai deplin prin Du-ul lucrarea dumnezeiascã decât numai prin cuvinte. > c-iar persoana omeneascã este un Cuvânt ipostatic! pentru cã e întra#a aten ie şi tendin ã de autocomunicare! pentru cã e întrea#ã c-emare şi rãspuns la o le#ãturã neîncetatã în iubire. / Du-ul Sfânt ni se dã mai deplin din trupul înviat al lui >ristos! deci prin .l însuşi ca Persoanã este Cuvântul ca ipostas dumnezeiesc! devenit şi ipostas omenesc.l însuşi! sunt o iradiere directã a Persoanei Sale ca sursã a lor şi o autotãlmacire a . Puterea Du&ului S!$nt %n %nvãţatura lui #ristos.

/ psi-olo#ia lui 'isus a fost prea simplificatã! prea dezumanizatã în teolo#ia scolasticã! fiid redusã la un act de satisfac ie <uridicã sin#ularã. ./ în ele#erea cea mai cuprinzãtoare a <erfei lui >ristos este aceea cã vede atât direc ia ei îndreptatã spre Dumnezeu! cât şi direc ia ei îndreptatã spre firea omeneascã asumatã de >ristos! şi prin ea spre ceilal i oameni. / în >ristos durerea şi moartea şi/au sc-imbat pentru prima datã în mod deplin rostul de pedeapsã pentru pãcat! deşi pe de altã parte . Moartea lui #ristos ca 1er!a s!inţitã şi s!inţitoare şi ca mi1loc de +iruire a morţii.l. C-enoza 6iului lui Dumnezeu prin asumarea firii noastre şi prin acceptarea mor ii! e o ini iativã a "ui spre restabilirea comuniunii Sale! ca Dumnezeu cu noi! dar şi spre restabilirea comuniunii Sale ca om cu .vrei 1! =).l au încetat sã mai fie amestecate cu pãcatul. / eficacitatea mântuitoare a lui >ristos ca Ar-iereu o vede "eon iu de Bizan în faptul cã . Ca om aduce trupul Sãu <erfã! dar ca Dumnezeu îl aşeazã de/a dreapta .le s/ au curã it de fapt deplin de caracterul de pedepse pentru pãcat! cãci numai în .l comuniunea omului cu Dumnezeu este realizatã în mod culminant prin moarte. ca mi1loc de resta+ilire a comuniunii %ntre Dumne'eu şi oameni. Aici ne întâlnim cu un nou parado3. / între moarte şi înviere este a continuitate! intrând cu <erfa Sa în Sfânta Sfintelor de sus! rãmâne acolo în veci! fãcându/ne şi nouã parte de slava "ui %. . / noi nu trebuie sã murim ca >ristos în mod real! pentru cã aceasta ar însemna cã moartea noastrã nu s/a desfiin at în moartea "ui! dar noi totuşi murim la sfârşitul vie ii! însã nu de o moarte ca pedeapsã! cãci rostul acesta l/a desfiin at >ristos pentru cei ce se unesc cu .l! pe care o va realiza renun ând total la Sine.r&ieria şi 1er!a lui #ristos. >ristos însã rãmâne permanent în stare de <erfã în sensul dublu al predãrii ca om . Aceastã concep ie cuprinzãtoare este proprie Sfin ilor Pãrin i! fiind în acord şi cu cea a Sfintei Scripturi. / e trupul în actualitatea permanentã a stãrii de <erfã dar şi de ac iune îndumnezeitoare! sau dincolo de contradic ia aparentã dintre aceste stãri. . / moartea astfel acceptatã! fiind urmatã de 0nviere este totodatã o definitivare în aceastã stare de renun are la Sine! de sfin ire şi de comuniune cu .l. G! E)! noi murim omului vec-i! adicã pãcatului! rãmânând sã suportãm ca şi >ristos durerile care ne conduc la moarte! neamestecate cu pãcatul! deci nu ca pedepse pentru pãcat! ci GF .atãl! în . / prin aceasta trupul <erfit e preamãrit şi poate iradia din .l puterea îndumnezeitoare peste to i. >ristos învin#e în Sine moartea! pentru cã în . / noi murim unindu/ne cu >ristos într/o 5asemanare a mor ii "ui: %1om. / moartea lui >ristos nu trebuie în eleasã ca aducere a unei satisfac ii substitutive pentru onoarea <i#nitã a lui Dumnezeu în numele oamenilor! sau ca ispãşirea unei pedepse substitutive! în locul lor din acelaşi motiv! cum face teolo#ia catolicã şi protestantã.atãl.l e nu numai om ci şi Dumnezeu.l le/a asumat ca urmãri ale pãcatului! sau ca 5blestem: venit asupra între#ii omeniri de pe urma pãcatului.atãlui şi al compãtimirii pentru oameni.atãlui.atãl şi prin aceasta şi a noastrã cu . +.l îl va învia prin unirea deplinã cu . c. / >ristos acceptã ca om moartea din încrederea totalã în Dumnezeu! cã .rupul lui >ristos e <erfã în veci! infuzându/ne şi nouã du-ul de <erfã! dar în acelaşi timp e locul în care e sãlãşluitã toatã slava şi puterea dumnezeiascã destinatã nouã.

.ca mi<loace de depãşire a mor ii şi ca dureri ale efortului de renun are la e#oismul nostru plãcut şi pãcãtos. / >ristos pãtimeşte şi ca om fãrã sã fie într/o slãbire a le#ãturii cu Dumnezeu şi fãrã a fi amestecatã în ea vreo plãcere sau vreao patimã! in sens pãcãtos. / nestorienii din neîn ele#erea tainei Persoanei ca între#! spuneau cã nu a pãtimit Cuvântul pentru cã patimile sunt ale firii omeneşti! #reşeala lor consta cã identificau persoana cu firea / spune Pr.@nul din Treime a pãtimit cu trupul< 0pentru noi) > taina unitã ii Persoanei şi a pãtimirii lui Dumnezeu! Cuvântul cel întrupat e le#atã de faptul cã trupul omenesc nu e o materie de sine! ci materia or#anizatã de spirit şi mediu al lucrãrii lui! sau materie însufle itã! prin trup & zice Pr. Pãtimirea prin trup a fost dupã ei a Cuvântului întrupat! pentru cã trupul a fost 5propriu: Persoanei "ui! în sensul cel mai strict. Cãci dacã nu e al lui Dumnezeu! cum poate comunica oamenilor via a veşnicã ? / aceasta este formula teopashitã 5 7nul din .l primeşte de bunãvoie pãtimirea şi c-iar în aceasta se aratã o superioritate a lui asupra pãtimirii. / pãtimirea Cuvântului cu trupul! nu e o pãtimire e3plicatã din lipsa lui de putere! cãci . #reu de în eles aceastã unire care face Cuvântul cel nepãtimitor dupã fiin a dumnezeiascã! sã pãtimeascã totuşi. Astfel se poate spune cã pãtimirea Cuvântului cu trupul e mai de#rabã o lucrare un prile< de manifestare voluntarã a puterii! decât o pasivitate. / "eon iu de Bizan pune în relief douã idei în e3plicarea afirmãrii cã 5 Cuvântul a pãtimit cu trupul: $ a) unirea ma3imã a celor douã firi într/un ipostas! fãrã sã în ele#em aceasta în toatã adâncimea ei b) bunãtatea lui Dumnezeu! care a voit ca prin pãtimirea Cuvântului nepãtimitor dupã firea dumnezeiascã! dar pãtimitor dupã cea omeneascã! sã scape pe cea din urmã de pãtimire. / "eon iu de Bizan spunea ! împotriva monofizi ilor! cã nu cu dumnezeirea pãtimea Cuvântul întrupat! ceea ce ar transforma creştinsmul în panteism şi ar face dumnezeirea o esen ã supusã le#ilor sc-imbãtoare! ci cu trupul! pe care si "/a asumat de bunã voie! ca o altã fire pe lân#ã firea dumnezeiascã. G1 . / 2ântuitorul a asumat în Persoana "ui natura umanã inte#ralã! şi o îndumnezeieşte! dar şi ipostasul divin se înomeneşte ! aşa cum sufletul omenesc trãieşte cele ale trupului.reime a pãtimit întrup: pe care o sus ineau cãlu#ãrii sci i în disputele -ristolo#ice care au dominat secolele +/+'. +'! şi dupã el "eon iu de Bizan ! care a preluat toate ar#umentele celui dintâi. Stãniloae în 5C-ipul nemuritor al lui Dumnezeu: & îşi traieşte sufletul sim irile conştiente! trupul condi ioneazã cu#etarea şi sim irea conştientã! de aceea sufletul şi trupul formeazã o fire. Stãniloae & şi credeau cã nu poate e3ista un ipostas care sã uneascã în el douã firi. / contribu ii serioase a adus la în ele#erea pãtimirii celor omenşti de cãtre Dumnezeu/Cuvântul mona-ul daco/roman %unul din cãlu#ãrii sci i) 'oan 2a3en iu! la începutul sec. 4ormula teopas&itã . d. / e de remarcat afirma ia parado3alã$ 5pãtimeşte Cuvântul cel nepãtimitor! iar pãtimirea nu e numai o compãtimire! ca a unei persoane pentru alta! Cuvântul lui Dumnezeu pãtimeşte! nu compãtimeşte:. Acest trup zice 2a3en iu nu e al omului asumat! ci al lui Dumnezeu! al cãrui templu este.

+. *nvierea lui #ristos. / teolo#a catolicã nu e nici ea prea departe de aceastã concep ie! cãci şi dupã ea mântuirea ni se dãruieşte pentru <erfa lui >ristos! nu prin trupul <erfit! înviat şi îndumnezeit al lui >ristos. Domnuil însuşi recunoaşte în fa a lui Pil@at cã e 0mpãrat %2arcu 1E! 9)! propriu/zis! ea nu e despãr itã de slu<irea de 0nvã ãtor şi de cea de Ar-iereu.= ) 'isus >ristos ca 0mpãrat / >ristos n/a e3ercitat şi nu e3ercitã numai slu<irea de 0nvã ãtor/Prooroc şi de Ar-iereu/Perfã! ci şi pe cea de 0mpãrat. / un teolo# protestant B. Nlappert în acord cu ma<oritatea teolo#ilor protestan i socoteşte cã 0nvierea şi caracterul trupului înviat al lui >ristos nu pot fi cunoscute cu mi<loacele cercetãrii istorice! ci numai prin credin ã. Nlappert! a adunat aceste declara ii într/un volum $ / realitatea apari#iilor lui 9ristos cel +nviat! au fost e3periate de în mod real de un şir de membrii ai primei comunitã i creştine.! 9(). Protestantismul a redus foarte mult con inutul eficien ei lui >ristos cel înviat asupra istoriei. şi c-iar dacã în ele# în mod deosebit raportul lui >ristos cel înviat cu planul istoric şi importan a învierii lui pentru mântuire. printr(o lucrare creatoare sãvârşitã asupra trupului celui vec5i. De aceea >ans 7rs von Balt-asar zice$ 5 Prin actul Sãu %de G9 . / 0nvierea dupã Pavel nu este nici o simplã readucere în via ã a trupului vec-i! şi nici o creare a unui trup nou din nimic! ci o ra!icalã prefacere a trupului muritor. / noi credem cã se poate mer#e mai departe în recunoaşterea caracterului istoric al învierii. Nlappert se bazeazã pe indica ia datã de ap. . / demnitatea aceasta nu e numai cea pe care o are .. a. egãtura lui #ristos cel %nviat cu planul istoriei. c. / mult timp critica teolo#ie liberale a contestat învierea lui >ristos! socotindu/o produsul nãlucirilor unora dintre ucenicii "ui! sau ale unora dintre femeile din cercul apropiat lui. "radierea pnevmaticã şi e!icienţa trans!ormatoare a *nvierii lui #ristos %n lume. / când >ristos 5ceartã: vântul şi marea şi acestea se potolesc! oamenii mira i e3vlamã$ 5Cine este acesta cã şi vântul şi marea îl ascultã ?: %2atei .l ca Dumnezeu de la crearea lumii şi pe care a e3ercitat/o şi în timpul vie ii Sale în trup! ci e demnitate împarãtescã pe care a primit/o şi ca om. / corporalitatea lui 9ristos cel +nviat. realitatea %nvierii lui #ristos. Pavel la ' Corinteni! 1E! =/19! despre un numãr mare de martori ai acestor apari ii! indica ie pe care a primit/o de la unii din martorii acestor apari ii! când s/a întors de la Damasc la 'erusalim! la trei ani dupã convertire.l nu are verosimilitatea în analo#ie cu alte fenomene istorice! dar încolo raspunde dorin elor metodelor de verificare a nui fapt istoric. / astãzi aproape to i teolo#ii protestan i acceptã învierea lui >ristos! c-iar dacã se îndoiesc de unele locuri care vorbesc despre ea în 4. Dacã persoanele cãrora le(a apãrut 9ristos cel +nviat sunt persoane istorice prin ele s(a putut verifica dupã toate re#ulile metodei istorice! dacã nu modul învierii lui >ristos! şi caracterele trupului Sãu înviat! în orice caz faptul <nvierii. Hrass care sus ine trupul material a rãmas în mormânt! iar dupã înviere >ristos a avut un trup nematerial.. Sfin ii Pãrin i au e3plicat aceastã ascultare ca şi spaima de care au fost cuprinse sti-iile la moartea 2ântuitorului! prin referin a lor fa ã de Stãpânul creator şi sus inãtor al lor. aproape to i teolo#ii protestan i actuali recunosc cã >ristos a înviat cu trupul! împotriva lui >.

atãlui şi apoi Se aşeazã de/a dreapta "ui! dar <erfa "ui are o veşnicã putere sã curã eascã pe cei ce cred %. / mântuirea nu urmãreşte deci o refacere a naturii umane ci prin ea se restituie omului doar #ra ia pierdutã şi rela ia de pace cu Dumnezeu.atãlui ci a fost pre#ãtitã şi de aceastã unire a umanitã ii "ui cu dumnezeirea! prin 'postasul "ui dumnezeiesc care purta si natura omeneascã.oma dIAOuino! 5. / Sf.l ne/a devenit propriu împreunã cu sufletul si cu dumnezeirea din . / 0nvierea lui >ristos nu a fost deci numai rezultatul unui decret al .atãlui înseamã ridicarea "ui ca om la treapta de supremã eficacitate asupra celor ce cred. 1!=* 1F! 19).l. *nãlţarea la cer şi şederea de>a dreapta Tatãlui.înviere a lui >ristos)! Dumnezeu furnizeazã în acelaşi timp <ustificarea supremã a adevãrului Cuvântului Sãu şi adevãrul vie ii 6iului Sãu ascultãtor. / înstrânsã le#ãturã cu aceasta stã şi concep ia teolo#iei occidentale cã învierea lui >ristos nu e şi un act de putere al lui >ristos însuşi. Pãrin i spun cã >ristos a îndumnezeit trupul încã în cursul vie ii pãmânteşti! în timpul mor ii trupul nu s/a putut #oli de aceastã îndumnezeire! e o învã ãturã a Bisericii cã dumnezeirea nu s/a despãr it nici în timpul mor ii! nici de sufletul "ui! nici de trupul "ui. / noi credem cã 0nãl area la cer a lui >ristos e înãl area noastrã însãşi! înãl area din patimile noastre spre desãvârşire.a n/a mai variat dupã aceea deloc: recunosc c-iar teolo#ii catolici. / prin înviere prin faptul cã trupul "ui transparent! iradiant de iubire! ne penetrezã! însuşi .vr. 0n aceasta stã puterea şi slava supremã la care S/a urcat >ristos prin 0nãl area la cer. G= .vrei! >ristos Se înfã işeazã cu <erfa Sa în fa a . / doctrina Bisericii romano/catolice deşi afirmã în timpul mai nou cã mântuirea realizatã de >ristos nu trebuie privitã dintr/un sin#ur punct de vedere! în realitate ea re ine din în elesurile multiple doar pe cel al satisfac iunii substitutive! / teoria aceasta formulatã de Anselm de CanterburJ %11FC) a rãmas dominantã în doctrina Bisericii romano/catolice pânã astãzi! cu unele uşoare modificãri ce i le/au adus Boneventura şi . 4umai "uca spun aceşti teolo#i a pus o distan ã între 0nviere şi 0nãl are. / 0nãl area lui >ristos la cer şi şederea "ui de/a dreapta . Rãscumpãrarea %n teologia romano>catolicã / doctrina Bisericii romano/catolice despre rãscumpãrare este solidarã cu doctrina despre fiin a pãcatului strãmoşesc! care zice cã dupã cãderea în pãcat nu s/a ştirbit însãşi natura umanã! ci ea a pierdut doar #ra ia dumnezeiascã. / pentru 8ccidentul creştin >ristos a devenit prin 0nal are un Stapân! un Domn e3terior! care iartã în baza puterii de a ierta ob inutã prin <erfa "ui! asi#urându/ne o fericire în via a viitoare. / unii teolo#i catolici şi protestan i opineazã cã 0nvierea şi 0nãl area coincid! cãci apari iile pot fi ale lui >ristos cel înãl at dupã înviere. > dupã .pistola cãtre . 'ar noi! îndu-ovnicindu/ne am devenit proprii lui >ristos! întrucât ne/am dec-is lui prin credin ã.

/ aceastã rãbdare şi biruire a mâniei prezente a lui Dumnezeu este totodatã o biruire a puterilor! a pãcatului! a le#ii! a mor ii! a Satanei! de care mânia lui Dumnezeu se serveşte ca de nişte puteri nimicitoare şi despãr itoare deSine. / . / despre meritul lui >ristos! Prunel spune cã din cauza demnitã ii infinite a Persoanei 6iului lui Dumnezeu meritele lui >ristos sunt infinite.oma dIAOuino! dezvoltând aceastã teorie a îmbo#ã it/o cu ideea despre le#ãtura misticã a lui >ristos cu to i oamenii! şi cu cea despre satisfac iunea supraabundentã a lui >ristos. / "ut-er uneşte strâns mântuirea obiectivã cu însuşirea ei subiectivã prin credin ã! lupta în care a biruit >ristos se repetã prin credin ã necontenit. 2oartea nu e numai o loviturã ce vine din e3terior de la Dumnezeu şi putând fi înlãturatã dupa ce Dumnezeu va fi fost satisfãcut de <erfa substitutivã a lui >ristos. Rãscumpãrarea %n teologia protestantã / dacã în teoria lui Anselm mânia lui Dumnezeu apare ca ceva viitor! iar >ristos opreşte venirea ei printr/o presta ie de ini iativã proprie ! la "ut-er! >ristos e3periazã mânia lui Dumnezeu! se aşeazã sub mânia şi sub pedeapsa lui Dumnezeu care lovesc actual în omenire! le suportã pâna la 5iad:! adicã pânã la pãrãsirea din partea lui Dumnezeu! pe care o traieşte ca un lepãdat! şi le învin#e! întrucât le primeşte ca un fiu ce ramâne credincios . / rezumând acest tratat! ordinea lo#icã a ideilor principale sunt urmãtoarele$ Dumnezeu era obli#at fa ã de Sine însuşi sa salveze pe oameni! dar .a e solidarã cu doctrina Bisericii romano/catolice despre cãderea omului în pãcat! care n/a produs nici o scãdere în firea umanã! ci a privat/o doar de #ra ie.atãlui Sãu.atãl şi fa ã de oameni. "a rândul Sãu! Acesta! nu o putea satisface decât cu moartea Sa! cu care era dator. / în concep ia ortodo3ã cãderea din -ar sau cãderea din comuniunea lui Dumnezeu a avut drept urmare şi o slãbire a puterilor firii. Conform celei de/a doua idei! moartea lui >ristos e un sacrificiu de valoare infinitã! întâi pentru cã nu era numai om! ci Dumnezeu/om! şi al doilea pentru cã a suferit de bunã voie patimile şi moartea! dintr/o iubire nemãr#initã fa ã de . Surplusul acesta infinit se depoziteazã în tezaurul Biserii şi de aceea dupã cuvântul papei Clement +'! comorile Bisericii sunt inepuizabile. . Cum omul nu putea procura aceastã satisfac ie! era necesarã pentru ea întruparea 6iului lui Dumnezeu. / doctrina Bisericii romano/catolice afirmã cã 6iul lui Dumnezeu a devenit om numai pentru a împlini o formã cerutã de procedura <uridicã! pentru a reprezenta adicã le#al pe oameni în ascultarea şi moartea substitutivã şi pentru a primi ca merit #ra ia pe care apoi s/o punã la dispozi ia Bisericii pe seama oamenilor. GA . / Conform primei idei! >ristos în calitate de cap al omenirii! ne/a eliberat ca pe nişte membre ale Sale prin pre ul patimilor Sale." nu putea face aceasta decât cerând o satisfac ie adevãratã pentru pãcat. 4u 5obiectiv: ci numai în credin a în >ristos sunt biruite pentru fiecare puterile nimicitoare . / teoria satisfac iunii nu vede toatã #ravitatea stãrii omului dupã cãdere./ este important de men ionat teoria lui Anselm e3pusã în tratatul 5Cur Deus -omo:! tratat care dorea sã demonstreze pe calea deduc iilor lo#ice! cã fãrã >ristos mântuirea noastrã ar fi împosibilã.

9F=/99A) GE . ''.l suportã în locul oamenilor mânia care se revarsã peste to i oamenii de la Dumnezeu.atã)! e superior Dumnezeului le#ii %care ne prezintã pe Dumnezeu ca <udecãtor)* numai cel din urmã cere <erfã pentru iertare! dar acesta e un 5idol:! o falsificare a ideii creştine despre Dumnezeu* el e propriu unei trepte reli#ioase depãşite. Surse( Pr. 4. 1CCC.F) Pr. / #reşeala ambelor teorii %catolica şi protestantã)! care la face incapabile sã încadreze toate aspectele cuprinse în opera 2ântuitorului! rãmân unilaterale! este interpretarea e3clusiv <uridicã a <erfei le#ate de în ele#erea ca rela ie e3terioarã substituirii. 4u e3istã o mântuire obiectiva realizatã de >ristos în afara de noi! prin împacarea vreunui Dumnezeu personal care nu e3istã./91F* 9(9/=. Buc. 2eJendorff! $eolo"ia 0izantinã.udoran! '. Petreu ã! $eolo"ia !o"maticã şi sim0olicã.van#-eliei %care ne prezintã pe Dumnezeu ca . %p. / este interesant teolo#ul protestant Albrec-t 1itsc-l care spune ca ispãşirea nu e necesarã cãci Dumnezeul . / dupã protestan i! 'isus nu are ini iativa aducerii <erfei! ci . 6ie cã e consideratã ca o satisfac ie care anticipeazã pedeapsa! moartea lui 'isus are un caracter pur <uridic! împlinind prevederile dreptului <uridic medieval sau penal. Craiova! 1CC= Pr. P. Bucureşti! 1CCG. / insuficien ele acestea sunt împlinite de concep ia ortodo3ã care se prezintã ca o viziune inte#ralistã a operei de mântuire! fa ã de care teoriile catolice şi protestante apar ca nişte fâşii. 'ni iativa lui 'isus se aratã numai în aceea cã se aşeazã benevol în locul! în comunitatea oamenilor peste care cade mânia lui Dumnezeu. V/ acelaşi teolo# #erman spune cã >ristos produce doar o o înoire reli#ios moralã în noi. . C-i escu! 's. 'nfluen a lui Sc-leirmac-er s/a întins peste toatã teolo#ia protestanta din secolul al M'M & lea.( %pp. 'on Bria! $ratat !e $eolo"ie !o"maticã şi ecumenicã. Pr. Stãniloae! C5ipul nemuritor al lui Dumnezeu. 1C. Stãniloae! $eolo"ia Do"maticã orto!o2ã. vol. Stãniloae! -isus 9ristos sau restaurarea omului. 1=./ Sc-leirmac-er prin ideea sa despre un Dumnezeu impersonal la care nu mai poate fi vorba despre o mânie! ci prin conceptul sãu evolu ionist despre pãcat! nu mai ştie decât despre o 5împãcare subiectivã:. Clu< 4apoca.

rebuie sã intre întâi Dumnezeu în mod voluntar în raza de e3isten ã a omului! sã/Ki trimitã iubirea "ui spre acest om! ca acesta sa poatã lua putere de via ã nouã. / -arul tainei înseamnã în #eneral începutul lucrarii într/un om! sau începutul unui nou fel de lucrare! care se imprimã ca un nou fel de putere! bazatã însã pe lucrarea începutã la Botez. epecta'a 0intercon!esional) A ) "ucrarea Sfântului Du.sau -arul dumnezeiesc şi colaborarea libera a omului cu el 1 ) "ucrarea Du-ului Sfânt sau -arul dumnezeiesc. GG . ne este a+solut necesarã pentru m$ntuire. Sf.l.aina Botezului! însã c-iar şi el presupune o pre#ãtire din partea omului! sau cel pu in o nerefuzare! o desc-idere ca bazã a unei colaborãri viitoare a omului cu el. / Du-ul Sfânt coboarã la Cincizecime şi prin însãşi coborârea "ui dã e3isten ã realã Bisericii! a cãrei premisã a fost pusã de >ristos. / dacã orice ipostas uman se caracterizeazã prin dec-idere fa ã de alte ipostasuri! prin punerea în comunicare a naturii sale cu natura altor persoane umane! cu atât mai mult se caracterizeazã prin aceasta ipostasul Cuvântului care s/a fãcut ipstas al naturii noastre omeneşti. Scripturi şi a Sf. / Du-ul ine de Bsericã! aceasta e o altã caracteristicã a "ui! de asemenea nu se poate vorbi de Bisericã fãrã -ar! sau fãrã Du-ul Sfânt.atãl! cel care m/a trimis pe 2ine: %'oan G! AA).eolo# cere lui >ristos un -ar care sã fie împreunã cu el! care sã/l acopere! sã/l arate între# nesupus ruşinii! care sã/l îmbace! sã/l lumineze. . / despre necesitatea lui >ristos ne spune$ 54imeni nu poate veni la 2ine! de nu/l va tra#e pe el . De aici re'ultã cã &arul ni se dã gratuit. +. sau &arul. / Du-ul nu are alt rol decât acela sã ne facã proprii aceste ener#ii ale lui >ristos şi darurile care ne apropie de asemãnarea cu . Du-ul Sfânt rãmâne în Bisericã neîncetat! prin iradiere neîncetatã din >ristos! . / termenul #recesc 5ener#eia: se traduce în româneşte prin 5lucrare:! aceasta pune în eviden ã faptul cã în -ar ca lucrare e prezent însuşi subiectul dumnezeiesc care o sãvãvşeşte! cãci nu e3istã lucrare fãrã lucrãtor.C) M$ntuirea su+iectivã a omului %n Bisericã prin sinergie( participarea personalã la energiile divine necreate. / se poate vorbi şi de o stare de -ar! sau de -arul care îmbracã pe un om. ucrarea aceasta a Du&ului lui #ristos. / -arul care stã la începutul începutului este cel acordat prin . > deoarece pe Dumnezeu ca Persoanã nu/" putem obli#a sau for a prin nimic sã intre în rela ie cu noi! rezultã cã -arul ni se dã în mod #ratuit.l e ipostasul dumnezeiesc de temelie al între#ii umanitã i! deci ipostasul desc-is tuturor. Hri#orie Palama cum cã -arul este o ener#ie necreatã! izvorâtoare din fiin a dumnezeiascã a Celor trei ipostasurişi e nedespãr itã de ea.l este factorul prin care! Biserica odatã constituitã! e sus inutã în fiin ã. Simeon 4oul . / dupã învã atura Sf. a. / ieşind din le#ãtura cu Dumnezeu cel personal! sau din lucrarea lui în noi! cãdem din starea de mântuire şi din înaintarea noastrã în ea. Pãrin i -arul dumnezeiesc nu e un bun în sine! detaşabil de Dumnezeu! aceastã învã ãturã şi/a #ãsit formularea cea mai clarã în e3punerea Sf. / >ristos nu ne refuzã cominicarea vie ii Sale prin -ar! dat fiind cã . Sau $ 5De nu se va naşte cineva din apã şi din Du-! nu va intra în împãrã ia lui Dumnezeu: %'oan =! E).

/ Sf. / liberatae adevãratã e robia liber acceptatã a binelui! a iubirii altuia! a iubirii fa ã de altul! fa ã de Dumnezeu care ne cere sã slu<im binelui celorlal i şi binelui nostru adevãrat. . 'oan Hurã de Aur. / Du-ul împarte diferit darurile în Bisericã! şi e prezent în fiecare între#! ca factor de le#ãturã cu celelalte daruri. 9 ) Colaborarea liberã a omului cu -arul / lucrarea Du-ului ca persoanã în noi cere colaborarea noastrã liberã! arãtându/ se şi în aceasta importan a ce ne/o acordã Dumnezeu ca persoane. 2a3im 2ãrturisitorul spune cã nici Dumnezeu nu vrea sã altereze sau sã strântoreze firea omului aşa cum a creat/o! nici firea acestuia nu se altereazã în acordul ei cu Dumnezeu care a creat/o! ci de abia prn acest acord ea se realizeazã autentic. De asemenea ! Du-ul avea o cu#etare unicã cu cei ce au primit -arurile! aşa la sinodul de la 'erusalim când apostolii au putut spune $ 5pãrutu/s/a Du-ului Sfânt şi nouã:. / faptul cã nu se mântuiesc to i nu se datoreazã decât necolaborãrii unora dintre oameni cu -arul! nu unei predestinãri a unora spre mântuire şi a altora spre pierzare din partea lui Dumnezeu. 9! A* 9!G* 2t.c. / Scriptura afirmã clar atât oferirea -arului tuturor din partea lui Dumnezeu! cât şi putin a omului de a/l refuza! sau faptul cã -arul nu este irezistibil.! 9C).l însuşi e liber de toate pasiunile! şi deci şi de pasiunea de a stãpâni 57nde este Du-ul! acolo este libertatea: %'' Cor. / libertatea nu e un capriciu! nu e libertate pentru pãcate! care de fapt înseamnã robie! în#ustare în e#oism! în repeti ia aceloraşi patimi care trec peste libertatea noastrã* ea înseamnã o eliberare de robia cu aparen ã de libertate! de robia care se ascunde cu viclenie sub masca libertã ii. ucrarea Du&ului sau &arul lui #ristos nu !orţea'ã li+ertatea omului. / disputele teolo#ice din 8ccident au pornit de la o no iune foarte ec-ivocã a libertã ii $ de la pretinsul liber arbitru sau de la libertatea care ar fi absolut netruã şi pentru bine şi pentru rãu. / . / o liberate absolut neutrã nu e3ista însã! e3istã numai o libertate care serveşte în mare parte rãului! o falsã libertate! şi o liberate în bine. / Du-ul cere sã ne însuşim lucrarea "ui şi sã ne/o facem proprie printr/o voin ã şi printr/o lucrare a noastrã. / Scriptura admite numai o predestinare condi ionatã de preştiin a lui Dumnezeu! privitoare la colaborarea sau necolaborarea unora cu -arul "ui $ 5Pe care mai înainte i/a ştiut! pe aceia i/a şi rânduit sã fie asemenea c-ipului 6iului Sãu: %1om. G( . / la Cincizecime apostolii au putut vorbi în limbi pentru a/i întãri în credin ã pe cei necredincioşi! spune Sf. E!A). =! 1(). 99! 1A* 's.l! ca Dumnezeu! ne/a dat/o la crea ie. = ) Darurile ca lucrãri ale Du-ului! activate prin colaborarea celor ce au primit -arurile. / -arul nu lucreazã în mod irezistibil! silindu/l pe om sã/l primeascã şi sã/l mântuiascã cu sila! cu sau fãrã conlucrarea lui. Du-ul nu for eazã! adicã nu anuleazã voin a! pe care tot . %' .l nu o anuleazã pentru cã .im. / o predestinare numai a unora la mântuire contrazice iubirea lui Dumnezeu! manifestatã în întruparea şi în Crucea Domnului! şi sensul universal/ontolo#ic al asumãrii firii umane! cum şi valoarea universalã a Crucii "ui.

E! 9E)! casnici ai lui Dumnezeu %. *nţelesurile m$ntuirii.l %' Cor. Pavel %6ilip.. / rezumând$ >ristos S/a fãcut dreptatea noastã! dar nu o dreptate e3terioarã! ci una interioarã! cãci suntem întru . V/ când un dar sau altul a sporit considerabil! el devine 5arismã. G.eolo#! 4icolae Cabasila! Calist şi '#natie! şi de la al ii. / omul ob ine via a cea nouã ca o arvunã şi ca o #aran ie a vie ii de veci! dacã moare îndatã dupa Botez ! el mer#e la via a de veci! dacã trãieşte el trebuie sã dezvolte via a cea nouã sãditã în el de la Botez pe de o parte prin celelalte taine! iar pe de alta prin eforturile proprii. 1! =F). / Sf. Hri#orie de 4Jssa a stãruit asupra 5întinderii înainte: %epecta'elor) a creştinilor! despre care a vorbit ap. / creştinismul apusean a conceput starea de dreptate ca pe o rela ie de pace e3terioarã a omului cu Dumnezeu! Dumnezeu l/a scutit pe om de mânia lu! datoritã satisfacerii de cãtre -ristos a onoarei <i#nite a lui Dumnezeu de cãtre oameni prin neascultare./ Du-ul Sfânt este în Bisericã un fel de le#ãturã şi de izvor dinamic comunpentru toate darurile! un fel de apã de unde rãsar şi cresc darurile adevãrate ale tuturor membrilor ei! ca tot atâtea forme de manifestare ale vie ii dumnezeieşti unite cu via a lor omeneascã. / mântuirea omului n/a mai fost conceputã de cãtre protestan ii ca efectuându/ se printr/o continuã rela ia a omului cu >ristos! ci prin cotravaloarea plãtitã printr/un act trecut pentru pãcatele continue ale oamenilor. / Sfin ii Pãrin i au înfã işat în diferite moduri urcuşul du-uvnicesc al creştinilor în >ristos! avem asemenea descrieri de la Sfântul Hri#orie de 4Jssa! 2a3im 2ãrturisitorul! 'oan Scãrarul! Simenon 4oul .feseni 9! 1C) etc. =! 1A). . / în elesurile cuprinse în termenul de mântuire sunt redate în 4.. 1.l o are comunã cu ceilal i oameni. G! 1C) umblarea în Du-ul % Hal. 5Cãci unde nu are loc rãutatea! nu e nici o mar#ine a binelui:. printr/o mul ime de al i termeni $ via a întru 5sfin enie: %1om. / "oss@J spunea cã Du-ul Sfânt are o lucrare deosebitã de a lui >ristos şi ea constã în imprimarea unei note diferen iate în fiecare persoanã din Bisericã! pe când >ristos unificã pe to i în unitatea de mãsurã ! pe care . B ) 2ântuirea omului în Bisericã! în elesurile! etapele şi condi iile ei. / via a creştinilor e vãzutã de apostolul Pavel ca o aler#are cu rânduialã spre cununa vie ii veşnice şi nesfârşite în >ristos! iar aler#area este pe de o parte o stãpânire a patimilor! iar pe de alta o lucrare din iubirea lui >ristos %' Cor C! 9A/9(). / termenul principal folosit de Scripturã şi de tradi ia Bisericii pentru scopul şi rezultatul operei lui >ristos cu privire la om este acela de 5mântuire:. / pnevmatizarea omului este însã şi o problema de decizie şi de persistare a lui în cele bune şi capãtã o notã de specific personal. / protestantismul a voit sã scoatã în relief faptul cã creştinii se mântuiesc în func ie de >ristos ca persoanã! nu în func ie de o le#e împlinitã de om prin eforturii proprii! în mod individual. aceasta înseamã o pnevmatizare foarte accentuatã a unui om! o covârşire accentuatã a le#ilor naturii de cãtre spiritul uman umplut de Du-ul Sfânt.

0epecta'a) > Diado. / totul se petrece în Bisericã pentru cã >ristos fiind ipostasul divin al firii umane! este desc-is prin acesta tuturor ipostasurilor umane! uşurând încadrarea lor în . Du-! lipsind o foaie! tot -arul va cur#e prin spãrtura produsã în vas. Renaşterea omului %n #ristos. / învã ãtura protestantã sus ine cã pãcatul strãmoşesc nu se desfii eazã! pentru cã nici >ristos nu se sãlãşluieşte în om! ci se produce doar o iertare declarativã a omului de acest pãcat şi de toate pãcatele personale. / c-iar apostolii s/au pre#ãtit pentru primirea Sf. / acest eveniment se produce prin . / Sfântul 2arcu Ascetul vede pro#resul omului în via a cea nouã tocmai in întâlnirea personalã frecventã a celui botezat cu >ristos sãlãşluit în elşi prin aceasta în unirea tot mai mare cu >ristos. Pregãtirea renaşterii omuluisau a sãlãşluirii lui #ristos sau a &arului %n el. Simeon 4oul .l.eolo# este mai e3i#ent! el spune cã virtu ile sunt ca nişte foi de aur sau ar#int! care sudate de Du-ul Sfânt alcãtuiesc un vas în care e vãrsat -arul Sf. a. sau sãlãşluirea lui #ristos %n el.al 6oticeii spune cãînaite de renaşterea omului -arul lucrezã din afara sufletului asupra lui! iar dupã renaşterea omului prin Botez! -arul se sãlãşluieşte în el însuşi. c.al 6oticeii şi 2arcu Ascetul spun cã prin Botez la început >ristos se sãlãşluieşte în ascunsul fiin ei noastre! fãrã sã avem e3perien a conştiientã a acestui fapt. +. / pre#ãtirea aceasta are diferite forme! cei care au fost de fa ã în ziua Cincizecimii! auzind cuvântul ap. GC . 2tapele sau treptele m$ntuirii. Progresul omului %n viaţa cea nouã %n #ristos. / el constã în desfiin area pãcatului strãmoşesc şi a celorlalte pãcate sãvârşite din slãbiciunea între inutã de puterea pãcatului strãmoşesc! şi din sãlãşluirea lui >ristos sau a -arului "ui în suflet! care ec-ivaleazã cu începutul unei vie i noi în om. / pre#ãtire lui Saul a fost provocatã de de arãtarea nemi<locitã alui >ristos pe drumul Damascului şi a continuat prin ru#ãciune şi prin le#ãtura ce a luat/o cu Anania unul dintre ucenicii apostolilor. / de la >ristos sãlãşluit în noi de la Botez ne vine puterea desc-iderii spre Dumnezeu! spune 2arcu Ascetul 5atunci vei în ele#e ce s/a spus$ 0mpãrã ia cerurilor este în lãuntrul vostru: %"uca 1(! 91).). Du. / 0n sc-imb Sf. / imbolduriele spre #ânduri şi fapte curate ne vin de la >ristos! dar odatã concepute şi sãvârşite le întoarcem! tot lui >ristos. / aderen ii unor secte cred cã însãşi pre#ãtirea aceasta e totul şi nu mai primesc Botezul sau îl reduc la o simplã ceremonie! prin care fac cunoscutã 5convertirea: lor interioarã şi anterioarã. / 2arcu Ascetul socoteşte cã cei ce n/au împlinit decât par ial poruncile! deci n/au dobândit deplinãtatea virtu ilor! pot intra în 0mpãrã ia cerurilor. Petru! care/l propovãduia pe >ristos! au fost strãpunşi la inimã. / Diado.aina Botezuluişi el ec-ivaleazã cu intrarea omului în corpul tainic al lui >ristos sau în Bisericã.prin petrecerea vreme de trei ani lân#ã 'isus şi prin ru#ãciunea timp de zece zile în foişorul de susu din 'erusalim.

9! 1G! . / teolo#ia dialecticã protestantã priveazã timpul de orice valoare! dispre uind faptele! dispre uieşte putin a de creştere a persoanei însãşi sau valoarea ei în oc-ii lui Dumnezeu ca focar al nãzuin ei spre tot mai mare iubire a "ui.fes.l $ 5Cine are poruncile 2ele şi le pãzeşte! acela este care 2ã iubeste: %'oan 1A! 91).l presupune o continuã eliberare de patimi %5Nat-arsis:) o creştere spiritualã spre vârsta lui >ristos.l se aratã şi se întareşte prin împlinirea poruncilor "ui şi aceastã împlinire ne conduce la comuniunea mai deplinã cu . Pavel în ele#e 5dreptatea: de care se împãrtãşeşte omul în >ristos! ca o via ã nouã manifestatã în fapte bune ce pot duce pe om la statura spiritualã a lui >ristos. / protestan ii contestã necesitatea faptelor bune pentru mântuire! pe baza unor locuri din epistolelel Sf. Dar omul! zicea el! nu trebuie sã dea nimic ca sã/şi pãstreze credin a cã numai prin >ristos se mântuieşte. / credin a în >ristos înseamnã iubirea fa ã de >ristos şi însuşirea iubirii lui >ristos fa ã de oameni! altfel nu e adevãratã credin a. .! 11). ./ cele douã opini se pot concilia! în sensul cã fiecare om trebuie sã cultive toate virtu iile! cãci lipsa uneia dintre ele %blânde ea de e3. 9! . / este clar cã faptele bune! a cãror importan ã o contestã protestan ii! sunt faptele pe care omul le socoteşte cã/l fac drept fãrã unirea cu >ristos cel <erfit şi înviat.pectaza înseamnã pro#res în virtute şi în ac iune! deoarece creştinul nu trebuie sã renun e niciodatã la ceea ce a dobândit! ci trebuie sã continuie ceea ce a început $ 5Duce i pânã la capãt fapta: %'' Cor.). (F . / însuşi 2ântuitorul a spus cã iubirea fa ã de . / ) Aecesitatea credinţei şi a !aptelor +une %n %nsuşirea m$ntuirii.ratat despre desãvârşire în virtute:) vorbeşte despre epecta'ã potrivit cãreia sufletul fiind atras de Dumnezeu! este într/o continuã mişcare ascendentã spre treptele superioare ale plenitudinii -arului. Credin a adevãratã este ea însãşi începutul acestei desc-ideri şi încrederi în infinitatea iubiri lui >ristos. Pavel despre mântuirea prin credin ã fãra faptele le#ii %1om. / ap.! =F* 9!A !G* Hal.) le altereazã pe toate celelalte. Pavel respin#e într/adevãr faptele! dar numai pe cle ce nu izvorãsc din credin a în >ristos şi din iubirea fa ã de el! deci credin a e baza faptelor. / Sfântul Hri#orie de 4Jssa % în 5+ia a lui 2oise5 şi 5. / urcuşul acesta %5anabasis:) este elanul cãtre Dumnezeu pe care! dupã Dionisie Areopa#itul! erosul divin îl imprimã ca un element dinamic în fiin a omului.impul însuşi ne este dat în vederea creşterii du-ovniceşti a noastrã! noi creştem în timp! însã! sporind în apropierea de Dumnezeu prin faptele sãvârşite din iubirea fa ã de Dumnezeu ca rãspuns la iubirea "ui. / "ut-er a contestat importan a iubirii! pentru cã ea ar fi a omului şi deci omul s/ar mândri cu ea. / simbolul epectazei este 2oise 5care nu se opreşte deloc în urcuşul sãu:. / de altfel urcuşul în desãvârşire este nesfârşit şi nu se poate spune cã de nimeni cã a trecut dincolo de desãvârşire sa! încât ceea ce face pe deasupra nu se mai asimileazã persoanei sale! ci e un prisos pe care/l poate preda Bisericii pentru a/l pune la dispozi ia celor care n/au împlinit atâta cât erau datori. / . .otuşi Ap. / stin#erea elanului cãtre Dumnezeu înseamnã în acelşi timp! o reducere a ener#iilor persoanei umane. . =! 9F! 9.

/ atunci Dumnezeu nu ar mai fi .eolo#ia misticã a Bisericii de 1ãsãrit: cã natura dumnezeiascã trebuie sã fie numitã în acelaşi timp neparticipabilã şi într/un anume în eles! participabilã! noi a<un#em la împãrtãşirea de natura lui Dumnezeu! şi totuşi! ea rãmâne cu totul inaccesibilã. "oss@J) / +l. / Sfântul +asile cel 2are vorbeşte despre rolul revelator al ener#iilor care se deosebesc de fin a care rãmâne de necunoscut$ 5Afirmând cã îl cunoaştem pe Dumnezeul nostru în ener#iile Sale noi nu fã#ãduim deloc cã ne putem apropia de . .a este prima mişcare a sufletului cãtre Dumnezeu.reimea cea de o fiin ã Se face cunoscutã prin ener#iile Sale fireşti. .reime! ci un Dumnezeu cu mii şi mii de ipostasuri! cãci . / deosebirea dintre fire şi ener#ie! fundamentalã pentru învã ãtura ortodo3ã cu privire la -ar! în#ãduie sã pãstrãm sensul real al e3presiei Sf.rebuie sã afirmãm pe amândouã deodatã şi sã pãstrãm antinomia lor ca pe un criteriu al slavei.l c-iar în fiin a Sa.: / ener#iile infinite şi veşnice ale lui Dumnezeurãmân în fãpturi! fii e create din neant prin voin a lui Dumnezeu! mãr#inite şi sc-imbãtoare! fãcând sã strãluceascã în toate mãre ia lui Dumnezeu şi arãtându/se dincolo de toate ca luminã dumnezeiascã pe care lumea creatã nu o poate cuprinde. Deosebiri interconfesionale cu privire la condi iile subiective ale mântuirii. Deci Dumnezeu ne rãmâne inaccesibil în ceea ce priveşte fiin a "ui.reime ? Dacã la un moment dat am putea sã ne aflãm uni i c-iar cu fiin a lui Dumnezeu! sã participãm la ea! fie şi într/o foarte micã mãsurã! atunci în acel moment nu am mai fi ceea ce suntem! am fi Dumnezeu prin fire. / în ce privin ã putem noi sã intrãm în unire cu Sfânta . Credin a! în sens catolic! e cu mult mai lar#ã decât încrederea pe care o are omul cã Dumnezeu l/a iertat pe el personal pentru <erfa lui >ristos! sin#urul element la care reduc protestan ii credin a. Petru $ 5Pãrtaşi la dumnezeiasca fire: %'' Petru 1! A). / teolo#ia apuseanã face distinc ie clarã între "umina Slavei & create! "umina -arului & de asemenea creat! care sunt strãine tradi iei 1ãsãritene. / teolo#ia romano/catolicã socoteşte cã o credin ã în sensul luteran duce uşor la fideismul modern! în care credin a nu e decât un va# sentiment reli#ios (1 . / credi a acesta nu este o sim ire peronalã a milei lui Dumnezeu! ci adeziunea la adevãrurile revela iei. Participarea personalã la ener#iile divine necreate %+l. Sfântul Hri#orie Palama spune cã putem participa la natura dumnezeiascã! nu în Sine! ci în ener#iile Sale! rãmânând în limitele evlaviei. / şi totuşi fã#ãduin a dumnezeiascã nu poate sã fie o iluzie$ suntem c-ema i sã participãm la natura dumnezeiascã. Cãci dacã ener#iile Sale po#oarã pânã la noi! fiin a Sa rãmâne de neatins. / teolo#ia romano/catolicã sus ine cã prima dispozi ie nãscutã în om sub ac iunea #ra iei premer#ãtoare! dar şi prin concursul lui! este credin a. 4o iunea de merit şi indul#en ele. 0n crea ie! . "oss@J spune în 5./ într/un pasivism asemanãtor celui protestant se complac şi teozofia şi antropozofia! care nu dau e3isten ei actuale a omului toatã importan a! socotind cã vor e3ista şi alte vie i în care omul va face mai mult.l ar avea tot atâtea ipostasuri câte ar fi persoanele care s/ar împãrtãşi din firea Sa.

Ki deoarece omul nu e în stare de nimic bun dupã cãdere! credin a e creatã în el de cuvântul lui Dumnezeu./ credin a ce aprinde iubirea sus ine teolo#ia romano/catolicã este o credin ã practicã! spre deosebire de credin a #oalã a demonilor! doar credin a practicã este în stare sã împlineascã poruncile lui >ristos! şi nu o credin ã teoreticã. / concep ia teolo#iei romano/catolice despre meritul faptelor a dus şi la teoria meritelor prisositoare ale sfin ilor şi la cea în le#ãturã cu ea despre o prea cate#oricã separare între porunci şi sfaturile evan#-elice. / teolo#ia romano/catolicã fac apel pentru <ustificare indul#en elor la obiceiul Bisericii vec-i de a ierta pe cei cãzu i în idolatrie la cererea martirilor. / în 8rtodo3ie faptele au un rol ontolo#ic! de modificare a firii! efectul lor se întoarce asupra firii din care pornesc! şi nu au un rost <uridic e3terior firii. Surplusul acesta de merit şi de fericire ec-ivalentã poate fi trecut apoi altor oameni care au mai pu in. / învã ãtura cate#oricã a între#ului protestantism este cã rãul se îndrepteazã numai prin credin ã %sola fide)! fãrã fapte. / credin a! dupã "ut-er însufle eşte iubirea! şi nu cum spuneau teolo#ii romano/catolici cã iubirea însufle eşte credin a / credin a e socotitã de protestan i! ca mi<loc al unei <ustificãri care lasã pãcatul ori#inar neşters în omul <ustificat! deci nu are o putere transformatoare a sufletului omenesc. / aceste merite prisositoare se depozitezã în tezaurul Biericii %1omano/ Catolice)! şi stau la dispozi ia Papei! cel care are o putere nelimitatã în materie de indulgenţe.radi ia rãsãriteanã. Doctrina protestantã despre fapte. / primul care a socotit faptele necesare pentru mântuire a fost 2elanc-ton! în Confesiunea Au#ustanã şi in Apolo#ia ei! spusese numai cã faptele sunt necesare pentru întãrirea credin ei şi dacã credi a e necesarã pentru mântuire atunci sunt necesare şi faptele care men in şi întãresc credin a.eolo#ii din şcoala tomistã şi au#ustinianã evitând reproşul protestant! declarã cã ele nu sunt meritorii! pentru cã atunci #ra ia <ustificãrii ce urmeazã dupã ele n/ar mai fi #ratuitã! ci meritatã de aceste fapte. / trecerea meritelor de la >ristos şi de la sfin i prin intermediul indul#en elor papale la al i credincioşi sunt cu totul neîntemeiate! şi ele nu e3istã în . . (9 . 'ndul#en ele papale se pot aplica sufletelor din pur#atoriu! ale prela ilor inferiori nu se pot. 8biceiul acesta însã s/ar putea invoca în spri<inul indul#en elor numai când ele s/ar referi la via a prezentã! scurtând sau suspendând epitimiile impuse de Bisericã celor ce se cãiesc. / teolo#ia romano/catolicã trãdeazã o şovãialã în c-estiunea dacã faptele din faza premer#ãtoare sunt sau nu meritorii. / conform teoriei meritelor prisositoare! omul poate sã/şi câşti#e un drept asupra unor bunuri care întrec trebuin a lui de fericire veşnicã. Cardinalii! episcopii! vicarii şi prefec ii apostolici au ca puteri ordinare pe cele precizate în Codicele dreptului canonic. / teolo#ii iezui i însã recunosc acestor fapte un merit! deoarece acestea nu sunt numai o condi ie sine Oua non %fãrã de care nu se poate) pentru #ra ia <ustificãrii în sensul cã înlãturã din om piedica <ustificãrii! ci prin dispozi ia moralã pozitivã ce o creazã în vederea <ustificãrii! ele 5înclinã într/un anumit fel pe Dumnezeu sã ne acorde #ra ia şi deci comportã o veritabilã cauzalitate:.

. ed. vol. Petreu ã! $eolo"ia !o"maticã şi sim0olicã. C-i escu! 's. Surse( Pr.ãsãrit.( Pr. ''. +. 'on Bria! $ratat !e $eolo"ie !o"maticã şi ecumenicã. 4. Buc. Anastasia! Bucureşti. Bucureşti! 1CCG. Stãniloae! C5ipul nemuritor al lui Dumnezeu. 1C. Stãniloae! $eolo"ia Do"maticã orto!o2ã.udoran! './ protestan ii considerã faptele e3clusiv ca un pre de sc-imb oferit lui Dumnezeu! protestan ii au împrumutat în acestã privin ã concep ia catolicã. 1CCC. "oss@J! $eolo"ia misticã a 4isericii !e . (= . P. Pr. Clu< 4apoca. 2eJendorff! $eolo"ia 0izantinã.

ertulian pentru e3primarea Sfintei .reimi % na su0stantia. / vec-ea #ândire #reacã este esen ial 5a/personalã:! în varianta sa platonicã fiecare concept concret şi 5individual: e resorbit de ideea abstractã care constituie în cele din urmã fundamentul şi <ustificarea sa ultimã. a. / termenul de 5prosopon: era de<a folosit în 8ccident de . / pentru Aristotel! dimpotrivã conceptul de persoanã devine ontolo#ic imposibil deoarece sufletul este indisolubil le#at de concret! dar nu persistã decât pe durata alcãtuirii sale psi-o/somatice! moartea aboleşte concret şi definitv aceastã 5individualitate: datã. / ipostas însemna încã la acea epocã 5naturã: %fisis)! şi substan ã %ousia)! vor mai trece multe veacuri pânã ce #ândirea #reacã va a<un#e sã identifice 5ipostasu: cu 5persoana:. Persoana ca . / pentru ca Biserica sã poatã oferi acest mod de e3isten ã! ea însãşi trebuie sã fie un c-ip al modului în care Dumnezeu e3istã.D) 2clesiologia 0intercon!esional) 6iin a eclesialã %'oannis Sizioulas) / Biserica nu este doar o institu ie ci un 5mod de e3isten ã:! o manierã de a fi. (A . / pe de altã parte inând cont de identificare curentã între ipostas si substan ã s/ ar fi putut a<un#e la o interpretare 5triteistã:.mascã< a !iinţei. +. / #ândirea romanã mer#e pe urmele celei #receşti în privin a persoanei! termenul 5persoanã: desemneazã rolul <ucat fie la teatru fie în via a sovialã. tres personae)! n/a fost admis în 8rient tocmai pentru cã era lipsit !e con#inutul ontolo"ic şi conducea la sabelianism %Dumnezeu se manifestã în trei 5persona<e:). / identificarea între ipostas şi substan ã! atât de rãspânditã în #ândirea #reacã din primele secole creştine! a fost cauza dificultã ilor din timpul disputelor triadolo#ice ale secolului al '+ & lea. / în #ândirea platonicã! conceptul de persoanã este ontolo#ic imposibil! pentru cã sufletul care asi#urã durata! 5fiin a omului:! nu este în permanen ã le#at de omul concret! 5individualul:! el trãieşte etern dar se poate ataşa unui alt corp concret! poate constitui o altã individualitate! ca în cazul unei reîncarnãri! de e3emplu. Persoana ca . / 1ãsãritul utiliza pentru Sfânta . / de/a lun#ul perioadei patristice nu se face aproape deloc men iune de fiin a Bisericii! în vreme ce fiin a lui Dumnezeu este men ionatã adesea.reime termenul 5ipostas: încã din vremea lui 8ri#en! însã acest termen comporta unele riscuri din cauzã cã Plotin vorbise de<a de 5ipostasurile: divinului! şi se risca sã se a<un#ã la o interpretare neoplatonicã privind rela ia dintre Dumnezeu şi lume. . Biserica trebuie sã aibe o credin ã dreaptã ! o în ele#ere corectã a fiin ei lui Dumnezeu! cu privire la fiin a lui Dumnezeu! orto!o2ia nu este un lu3 pentru Bisericã şi pentru om! ci o necesitate e2isten#ialã.ipostas< al !iinţei. 4o iunea de persoanã şi ipostasul eclesial. / în vec-ea lume #recã masca %o altã conota ie a termenului #recesc de prosopon) avea un raport cu persoana! dar rela ia lor este tra#icã $ 5prosopon: %în în eles de mascã) desemneazã pentru om un element supraaãu#at entitã ii sale! şi nu fiin a sa adevãratã! 5ipostasul: sãu.aina Bisericii! c-iar în dimensiunea sa institu ionalã ! este profund le#atã de fiin a omului! de fiin a lumii! de însãşi fiin a lui Dumnezeu.

/ '. Persoana ca . (E . / e3isten a eclesialã a omului! faptul cã el este 5ipostaziat: dupã modelul eu-aristic constituie o #aran ie a biruin ei finale a omului asupra mor ii! şi aceasta va fi birui a persoanei! nu a naturii! va fi birun a omului! nu în atotsuficien a sa! ci în unirea sa ipostaticã cu Dumnezeu! şi în definitv! izbânda lui >ristos! care este omul -ristolo#iei patristice. ipostasului! care duce la dezinte#rare! adicã la moarte. / ipostasul e2isten#ei eclesiale se constituie cu prile<ul naşterii din nou a omului $ botezul. / aşa cum conceperea şi naşterea omului formeazã ipostasul sãu biolo#ic! botezul conduce la un nou mod de e3isten ã! la o renaştere %' Petru 1! =!9=) şi în consecin ã la un nou 5ipostas:. a separãii. / începând de la >ipolit se petrece un uriaş pas de identificare ai temenilor ipostas şi persoanã$ / persoana nu mai este un element 5suprapus:! ci devine însuşi ipostasul fiin ei! devine simultan enetitatea în sine! şi elementul constitutiv al fiin elor. Botezul ce re/naştere este cu si#uran ã un act constitutiv al ipostasului. Persoana ca . Constitu ia biolo#icã a omului suferã de douã pasiuni care nea#ã tocmai ceea ce constituie inta spre care tinde el$ persoana. / prima pasiune ar putea fi numitã necesitate ontolo"icã actul constitutiv al ipostasului este inevitabil le#at de instinctul natural! de impulsul dat. Sizioulas crede cã c-eia ar trebui cãutatã la >ipolit acest scriitor #reco/ occidental care foloseşte poate cel dintâi termenul #rec de 5prosopon: in teolo#ia sa trinitarã. / dacã ne întrebãm cum se realizeazã în istorie acest nou ipostas eclesial! rãspunsul este 5în şi prin Bisericã:. / a doua pasiune o putem numi pasiunea in!ivi!ualismului.ipostas eclesial<. / ipostasul e2isten#ei 0iolo"ice este constituit cu ocazia conceperii şi naşterii omului. d. c.ipostas +iologic< / teolo#ia patristicã considerã cã putem vorbi de douã moduri de e3isten ã! carea ar pute fi numite ipostasul e2isten#ei 0iolo"ice şi ipostasul e2isten#ei eclesiale. / e3act în acest punct diferã ipostasul ipostasul eu-aristic de persoana tra#icã a umanismului$ traind intens şi absolut starea tra#icã a ipostasului sãu biolo#ic & de unde asceza sa & ea nu îşi tra#e izvorul fiin ei din ceea ce este acum! ci îşi avântã ontolo#ic rãdãcinile în viitor! a cãrei #aran ie şi arvunã este 0nvierea lui >ristos.

vdo@imov spunea $ 5 în timpul lucrãrii pãmânteşti a lui >ristos rela ia între oameni şi Du-ul Sfânt nu se efectua decât prin şi în >ristos. / Biserica este actul cinci al aceste opere de mântuire! dacã 0ntruparea! 1ãsti#nirea! 0nvierea şi 0nãl area 6iului lui Dumnezeu! sunt primele patru acte. / în mod consecvent protestan ii au slãbit caracterul vãzut al Bisericii! catolicismul! nerupând în mod tranşant cu via a creştinã dinainte de scolasticã! a pãstrat Biserica! dar i/a dat mai mult un caracter institu ional! decât sfin itor şi îndumnezeitor! un rost asemãnãtor cu al celorlalte institu ii lumeşti. / faptul cã Du-ul apare în c-ip de limbi de foc peste to i apostolii aratã cã Du-ul Sfânt nu se aflã cu adevãrat decât în comuniunea Bisericii! sau unde este Biserica.)! iar Biserica 5trup al lui >ristos: %1om. Dimpotrivã dupã Cinccizecime! rela ia cu >ristos nu se efectueazã decât prin şi în Du-ul Sfânt:!! apoi zice iarãşi $ 5alãturi de domnia lui >ristos se instaureazã domnia Du-ului:. / prin 0ntruparea! via a de ascultare! 1ãsti#nirea! 0nvierea şi 0nãl area 6iului lui Dumnezeu ca om! s/a pus! în pâr#a firii noastre asumate de . Pavel spune cã 5>ristos este capul trupului Bisericii: %Col.Biserica! trupul tainic al Domnului în Du-ul Sfânt.atãl şi cu Du-ul! iar dupã firea omeneascã! cu noi. / >ristos a devenit capul Bisericii prin faptul cã 'postasul divin Ki/a asumat c-ipul uman! pâr#a firii noastre! luând ca om o pozi ie centralã între oameni.l! temelia mântuirii noastre." a fost cuprinsã şi recapitulatã toatã omenirea. / Biserica este trupul tainic al lui >ristos! >ristos este capul ei.). 1! 1. / Paul . +. 0n acest act to i cei ce cred primesc pe Cuvântul ca ipostas fundamental! prin trupul sãu e3tins în noi! prin aceasta se sãdeşte şi in ei sfin irea şi începutul învierii! aflate în trupul lui >ristos! sfin ire şi început de înviere care sunt dezvoltate prin colaborarea lor cu >ristos. 6onstituţia teandricã a Bisericii. / dupã teoria creştinismului apusean! dupã care mântuirea constã în rezolvarea <uridicã e3terioarã a diferendului dintre Dumnezeu şi oameni! Biserica nu mai are un rol absolut necesar. 19! A/. C-iril al Ale3andriei & a asumat trupul Bisericii! întrucât în firea omeneascã asumatã de . Ap. Stãniloae) a. / coborârea Du-ului Sfânt e cea care dã e3isten ã realã Bisericii! punând începutul sãlãşluirii trupului îndumnezeit al lui >ristos în celelalte fiin e umane şi cu aceasta începutul Bisericii. Biserica este un eu comunitar în >ristos! e imanentul care are în transcendentul! comunitatea trimicã de Persoane plinã de o nesfârşitã iubire fa ã de lume. % Pr. / Biserica are o constitu ie teandricã! con inutul ei constã din >ristos cel unit dupã firea dumnezeiascã cu . / Du-ul Sfânt s/a coborât dând fiin ã Bisericii şi rãmâne în ea men inându/o pentru cã firea noastrã a fost înãl atã pe tronul dumnezeiesc! sau total penetratã şi fãcutã transparentã de 'postasul "o#osului. / fundamentul Bisericii este 6iul lui Dumnezeu cel întrupat! încã prin 0ntrupare! >ristos luând 5pâr#a umanitã ii: / spune Sf. Pogor$rea Du&ului S!$nt şi %nceputul Bisercii. / >ristos e Pantocratorul Bisericii într/un sens special de cum este Pantocratorul crea iei! >ristos men ine Biserica în Sine ca pe un trup unitar! ca pe o (G .

vdo@imov spune cã 5dupa Sf.a are ca aspect principal pe cel es-atolo#ic.unitate! dar nu ca pe o unitate impersonalã! întru cât stã într/un dialo# nemi<locit cu fiecare mãdular al ei şi inând prin aceasta pe fiecare în le#ãturã cu celelalte. Dar în faptele noastre de renun are continuã la pãcate şi de sporire în virtu î! ca ieşiri din mãr#inrea e#oismului şi ca desc-ideri spre Dumnezeu se activeazã continuu voin a noastrã de a nu mai trãi nouã! deci unei vie i care ne duce la moarte ci lui Dumnezeu cel fãrã de moarte şi semenilor noştrii în Dumnezeu. / pnevmatizarea înseamnã în acelaşi timp eliberarea sau puterea eliberãrii de patimile înrobitoare şi de le#ea unei naturi care duce la coruperea definitvã a trupului. / Biserica e pelerinã spre cer pentru cã >ristos e cale spre cer! şi cel ce cãlãtoreşte cu ea şi în ea spre cer. / >ristos ca ipostas divin purtãtor al umanitã ii noastre <erfite şi înviate! nu rãmâne pasiv în Bisericã! ci in lucrarea sa de 0nvã ãtor! de Ar-iereu şi de 0mpãrat! în aceastã întreitã lucrare . / Biserica trãieşte dintr/o altã via ã decât cea a omenirii naturale! deşi aceasta nu e desfiin atã! ci imprimatã de Du-ul trupului îndumnezeit ala lui >ristos! mai bine zis dec-isã infinitã ii dumnezeieşti din acest trup şi pãraşã la ea. . / preo ia slu<itoare în Bisericã nu o are orice credincios! şi precum >ristos nu Ki/a luat preo ia de la Sine! aşa nu şi/o pot lua de la ele nici persoanele rânduite la aceastã preo ie slu<itoare! şi nu le/o poate da nici comunitatea %aşa cum fac protestan ii). 0ntreita slu<ire a lui >ristos în Bisericã! preo ia #eneralã personala şi preo ia slu<itoare a Bisericii.atãlui! dar odatã cu aceasta ne înfã işeazã şi pe noi ca <erfe benevole de bunã miresmã! prin puterea trupului sãu <erfit de care noi ne împãrtãşim. / preo ia lui >ristos în Bisericã este temeiul pentru preo ia #eneralã şi preo ia splu<itoare! Paul . / Biserica este imprimatã de <erfa lui >ristos! iar efotul naturii umane în >ristos face posibil efortul nostru în Bisericã şi este e3emplar pentru acesta. / Biserica este 5locul: în care se înainteazã spre înviere! e 5laboratorul: învierii. / prin slu<irea de Ar-iereu în Bisericã >ristos îşi înfã işeazã neîncetat trupul Sãu <erfit . / natura umanã în >ristos trebuia sã învin#ã prin ascultarea desãvârşitã şi iubitoare de voia "ui dumnezeiascã una cu voia . (( .l nu are Biserica drept obiect! ci i se adreseazã ca unei partenere libere! c-ematã la libertate şi la iubire netrecãtoare. Pãrin i omul este în acelaşi timp împãrat! prooroc! şi preot ca >ristos! împãrat în virtutea stãpânirii lui peste patimi! preot! din cauza auto<erfirii! prooroc! ca un ini iat în tainele împãrãteşti:. / Biserica este pnevmatizatã prin Du-ul lui >ristos cel înviat! propriu/zis Du-ul lui >ristos cel <erfit e una cu Du-ul lui >ristos cel înviat! de aceea Du-ul lui >ristos cel <erfit şi înviat conduce pe cei ce şi/l însuşesc la înviere.atãlui! sau prin conformare cu ea şi prin suportarea mor ii pe cruce! afectele înrobitoare intrate în firea noastrã prin pãcat ca tot atâtea slãbiciuni! şi moartea ca ultimã conseci ã a lor desc-izându/se astfel vederii neîmpiedicate a orizontului infinit al Dumnezeirii şi participãrii la el şi vie ii înel! stare care este ob inutã prin 0nviere. / noi nu trebuie sã murim de moarte sân#eroasã ca >ristos! cãci nu în noi se biruieşte! ca în pâr#a umanitã ii! moartea. Aceasta înseamnã cã membrii Bisericii înainteazã spre pnevmatizarea lor şi prin aceasta pe drumul spre învierea cu >ristos.

a. / Biserica a rânduit de la început trei trepte ale slu<iri preo eşti$ episcop! preot! diacon. / >ristos rânduieşte invizibil în mod direct şi vizibil prin episcopi! pe preo i şi pe diaconi din orice timp! comunicându/le pe Du-ul Sfânt. / Sfin ii Pãrin i vãd temelia unitã ii Bisericii în prezen a aceluiaşi trup <erfit şi înviat şi ca atare umplut de infinitatea iubirii dumnezeieşti! în toate mãdularele Bisericii./ respin#ând preo ia slu<itoare a Bisericii concep ia protestantã a respins necesitatea împãrtãşirii noastre de <erfa lui >ristos şi deci necesitatea prezentãrii ei în continuare în Bisericã! deci şi pe >ristos în acestã stare de <erfã. / teolo#ii catolici 5pro#resişti: %>ans NWn#) interpreteazã primatul papal! ca 5primat al slu<irii: şi papei îi convine aceastã înfrumuse are e3terioarã a fe ei primatului. '#natie din Antio-ia spne$ 57nul este trupul Domnului 'isus şi unul sân#ele "ui vãrsat pentru noi! una şi pâinea îmbiatã tuturor şi unul pa-arul împãr it tuturor! de aceea una e şi Biserica. / Cele trei trepte ale preo iei. .u-aristie. / unitatea ine de constitu ia Bisericii! ca trup e3tins al Cuvântului întrupat! unificarea aceasta a tuturor în Sine constituie însãşi esen a mântuirii. / conducerea ca pãstorire nu urmãreşte altceva decât mântuirea credincioşilor! dupã pilda 2ântuitorului! care n/a venit sã i se slu<eascã! ci ca sã/şi dea sufletul Sãu ca <erfã pentru mul i %2atei 9F! 9E/9. / unde este >ristos este unitate! cãci unde este >ristos este iubirea care vrea sã/ i îmbrã işeze pe to i în Sine şi sã/i înfã işeze . / unitatea în Bisericã se men ine şi se întãreşte continuu prin împãrtãşirea mãdularelor cu trupul şi sân#ele Domnului prin . *nsuşirile Bisericii > simbolul de credin ã niceo/constantinopolitan! înfã işeazã Biserica drept una! sfântã! soborniceascã şi apostoleascã. / sinodalitatea episcopatului şi condi ionarea ei de sobornicitatea Bisericii! conducerea ca pãstorire a sufletelor spre mântuire e totdeauna o slu<ire!ea are caracter du-ovnicesc! cãci e de la Du-ul Sfânt! împreunã cu -arul preo iei. / dacã preotul ine în unitate o comunitate litur#icã! adunând pe to i membrii ei! cu ru#ãciunile lor în <urul <erfei Domnului! episcopul men ine unitatea între preo ii unei Biserici locale reprezentând pe >ristos fa ã de oameni.: (. 0nsã >ristos n/a -ãrãzit vreun privile#iu nici unui dintre apostoli $ 5 Cine va vrea sã fie primul între voi! sã fie slu<itorul vostru: %2atei 9F! 9G). Apostolii! ca martori ai lui >ristos cel înviat au rânduit episcopi care au o succesiune neîntreruptã.). @nitatea Bisericii. / nici un episcop nu se sin#ularizeazã! nu devine substitut vãzut e3clusiv al unicului cap >ristos! de aceea >ristos a lãsat la conducerea vãzutã a Bisericii comuniunea apostolilor! şi dupã ei comuniunea episcopilor. Aceste însuşiri decur# din constitu ia teandricã a Bisericii! ca trup al lui >ristos! cel unul şi sfânt.atãlui. / fiecare episcop e urmaşul tuturor apostolilor! cãci fiecare apostol sa afla în comuniune cu to i ceilal i apostoli.). / Sf. Dar le/o comunicã prin ru#ãciunile celor dintâi apostoli! apoi ale episcopilor %6apte 9F! 9. 7nitatea de aceea nu se poate dobândi decât prin înrãdãcinarea in >ristos.

ãu 'isus: %6apte A! 9() sau 5Sfântul lui Dumnezeu: %2atei 1! 9A).feseni E! 9E/9() (C . / apostolul Pavel face o le#ãturã strânsã între iubirea lui Dumnezeuşi <erfa lui şi sfin irea Bisericii prin ea$ 5>ristos a iubit Biserica Sa şi S/a dat pe Sine pentru ea ca s/o sfin eascã pe ea! curã indu/o în baia apei prin cuvânt! ca s/a înfã işeze Sieşi Bisericã slãvitã neavând patã sau zbârciturã sau altceva din acestea! ci ca sã fie sfântã şi fãrã pri-anã:.l prin credin ã. S!inţenia Bisericii. / protestantismul nesatisfãcut cu o astfel de unitate nedu-ovniceascã şi mai mult e3terioarã Bisericii! a redus le#ãtura cu >ristos la o simplã le#ãturã a credinciosului cu .aine şi în învestirea ei cu o ierar-ie unitarã sãvârşitoare a tuturor tainelor! fãrã diferen ieri! şi propovãduitoare a aceleiaşi credin e do#matice. Ascultarea de papã a devent astfel mi<locul de men inere a unei unitã i mai mult <uridice sau institu ionale a Bisericii. / Dar #radul celei mai intime prezen e lucrãtoare a lui >ristos în sânul ei îl mãrturiseşte şi îl e3periazã Biserica 8rtodo3ã! care a pãstrat vie tradi ia de via ã a Bisericii primare.cumenicã tinde sã restabileascã unitatea Bisericii! ea trebuie sã tindã spre cea mai intimã prezen ã a lui >ristos între# în sânul credincioşilor.ainelor formeazã un tot. +.l! nu se afirmã nici sfin enia creaturii %protestantism). / teolo#ii ortodocşi precum Narmiris şi 2eJendorff! spun cã temelia unitã ii Bisericii în 8rtodo3ie nu e de <os! din acordul credincioşilor! ci de Sus! din >ristos. De aceea unde nu se afirmã participarea la . / >ristos cel <erfit este sursa sfin eniei Bisericii! iar cu cât este Biserica mai unitã cu >ristos! capul ei cel sfânt! cu atât e mai sfântã în calitate de trup tainic al "ui. Stãniloae considerã cã într/un fel Biserica cuprinde toate confesiunile despãr ite de ea! întrucât ele nu s/au putut despãr i deplin de . Aceastã slãbire a dus la ridicarea papei ca vicar! sau ca loc iitor al lui >ristos. / unitatea Bisericii se vede şi în unitatea de credin ã! de aceea putem vorbi de o unitate do#maticã! credin a do#maticã a Bisericii şi unitatea ei sunt e3presia trãirii prezente deplin mântuitoare a lui >ristos! aceste do#me nu pot fi fãcute obiect de tranzac ie! cum ar putea fi o credi ã socotitã simplã interpretare a lui >ristos aflat la distan ã. / >ristos este sfânt pentru cã este Dumnezeu! sfin enia este o însuşire a lui Dumnezeu! creatura nu are sfin enia decât prin participare./ Biserica 8rtodo3ã are ca temelie a ei pe 0nsuşi >ristos aflat cu trupul "ui <erfit şi înviat în adâncul ei! unitatea ei este o unitate ontolo#icã! sau mai bine zis! supraontolo#icã. / despre sfin irea lui 'isus se vorbeşte adeseori în Scripturã$ 5Sfânt 6iul . / sfin enia Bisericii! ca şi unitatea ei! îşi are izvorul ei în >ristos cel sfânt! prezent în ea. / în catolicism acest fel de unitate interioarã a slãbit datoritã faptului cã prin taine se primeşte numai o #ra ie creatã! nu -arul ca ener#ie necreatã în care este >ristos însuşi. / întrucât do#mele sunt e3presia e3perien ei puterii mântuitoare inte#rale a lui >ristos prezent în deplinãtatea lucrãrii "ui în Bisericã! unitatea Bisericii constã şi în unitatea ei în . / Pr.radi ia prezentã în ea! însã! Bisericã în sensul deplin al cuvântului este numai cea 8rtodo3ã. / dacã mişcarea . %. / credin a do#maticã deplinã şi totalitatea .

/ Biserica este între#imea! este totul! este plenitudinea pentru cã are pe >ristos care e totul în toate! e plenitudinea deocamdatã în oarecare stare virtualã! dar în mişcare spre actualizarea ei în es-atolo#ie. Biserica este un între# or#anic! un or#anism! sau un corp spiritual! o plenitudine care are totul. C-iril al 'erusalimului & ea are toatã desãvârşirea în poten ã. / toatã Biserica este un Sinod permanent! o comuniune! o conver#en ã! şi o lucrare permanentãa tuturor membrilor ei. / sfin enia are un caracter dinamic! nu este o însuşire staticã! credinciosul în >ristos este mort trecutului! el se îndrepteazã mereu înainte! şi nu trãieşte nici prezentului şi viitorului es-atolo#ic desãvârşit.feseni 9! 9F)! dar o temelie în func ie de temelia ultimã care este >ristos. So+ornicitatea generalã a Bisericii. prezintã pe Apostoli ca fiind 5temelia$ Bisericii %. / apostolii au fost prima #rupã de oameni care au crezut în >ristos! şi au dat mãrturie despre 0nvierea "ui! şi deci şi despre dumnezeirea "ui. / o redare directã a sensului termenului de 5catolicitate: ne/ar oferi/o termenul de 5între#ime: %olon)! sau de 5plenitudine:./ sfin enia devenitã prin participare însuşirea Bisericii şi a membrilor ei constã în primul rând in curã irea de pãcate şi în puterea men inerii în ea şi a înaintãrii într/o via ã de virtu i! care este e3presia curã irii şi a iubirii. / Biserica este laboratorul în care Du-ul lui >ristos ne face sfin i. . Se roa#ã cu mine nu numai Biserica celor de pe pãmânt! ci şi sfin ii şi în#erii şi 2aica Domnului. d. / de ce a avut >ristos mai mul i ucenici ? Pentru cã un sin#ur ucenic n/ar fi putut primi toatã profunzimea şi bo#ã ia Persoanei lui >ristos! a învã ãturii şi a faptelor Sale. / ap.postolicitatea Bisericii.vdo@imov zice cã Biserica nu este o societate de sfin i desãvârşi i! sau numai de aleşi şi de puri! taina este de a fi în acelaşi timp 5Biserica celor care se pocãiesc! dar şi mediul de comuniune între pãcãtoşi şi lucrurile sfinte:. / Du-ul Sfânt care însufle eşte ru#ãciunea Bisericii se roa#ã în mine şi odatã cu aceasta se roa#ã însãşi Biserica cu mine şi în mine e în Bisericã. / c-iar dacã unii membrii ai Bisericii sunt pãcãtoşi ! asta nu înseamnã cã este cumva pãtatã sfin enia Bisericii ! pentru cã prin >ristos Biserica este izvor nesfârşit de sfin enie. / Biserica are plinãtatea şi pentru cã vindecã în mod deplin tot felul de pãcate & spune Sf.F .feseni 9! 9F). c. / traducãtorii slavi ai Crezului niceo/constantinopolitan au redat termenul #rec 5cat-oli@i: prin 5sobornuiu:! din resentiment fa ã de Biserica Apuseanã! dar şi pentru cã sensul de 5universalã: care se atribuia Bisericii nu reda fidel în elesul termenului! din aceleaşi motive traducãtorii români au folosit termenii de 5Bisericã soborniceascã:... / Paul . / 4. . Pavel spune cã Biserica este ziditã pe 5temelia apostolilor şi a proorocilor! piatra cea din capul un#-iului fiind >ristos: %. / aşa precum prin toate celelalte trei însuşiri se vede >ristos ca ultimã temelie şi izvor al Bisericii! aşa se vede şi prin apostolicitate.

'erar-ia Bisericii în catolicism / doctrina Bisericii Catolice despre ierar-ie se deosebeşte în douã puncte de învã ãtura Bisericii 8rtodo3e$ primatul şi infaibilitatea papalã şi impunerea celibatului preo esc. / apostolicitatea înseamã le#area #enera iilor în tradi ia întrea#ã ce vine de la Apostoli! pentru cã ea este 1evela ia întrea#ã! dar şi în -arul şi spiritualitatea ce vin în mod neîntrerupt de la Du-ul lui >ristos prin ei. / Apostolicitatea e o însuşire care de abia se mai observã în fizionomia Bisericii catolice! care a sc-imbat mult învã ãtura revelatã primitã prin apostoli şi de#radeazã presti#iul celorlal i apostoli! subordonându/i lui Petru. / doctrina catolicã despre fiin a Bisericii se repercuteazã şi în felul dupã cum concepe însuşirile Bisericii $ / unitatea e consideratã nu atât ca o unitate simfonicã în du. / totuşi #enera iile succesive de credincioşi ai Bisericii n/au moştenit şi calitatea de apostoli! pentru cã n/au moştenit şi pozi ia lor de primii în credin a în >ristos şi de primii tãlmãcitori ai învã ãturii şi faptelor "ui.1 ./ Biserica este apostolicã în toate timpurile pentru cã are aceaşi credin ã ca apostolii şi stã pe temeiul con inutului şi formei înfã işãrii date de ei lui >ristos. Doctrina catolicã despre Bisericã. / Sfin enia e conceputã mai mult ca moralitate şi activism social şi mai pu in ca o participare la via a divinã! ca o arãtare strãvezie a lui >ristos prin om! deci o laicizare a no iunii. / primind cei dintâi pe Du-ul Sfânt şi anume fãra mi<locirea omeneascã vizibilã! ei sunt confirma i în calitatea apostolatului netransmisibil! care înseamnã şi calitatea lor de primi propovãduitori.la Cincizecime şi l/au primit fãrã nici o mi<locire omeneascã. / unitatea astfel conceputã nu se mai armonizeazã cu libertatea şi ori#inalitatea mãdularelor şi a #rupurilor de mãdulare! cum se întâmplã cu unitatea sus inutã de iubire ! ci e o unitate ri#idã! contrarã libertã ii şi ori#inalitã ii! fiind o putere impusã din afara! <uridicã. / Catolicitatea se interpreteazã spa ial! traducându/se cu universalitate! conform cu tendin a Bisericii apusene de a duce lupta ca o împãrã ie omenescã pentru e3tinderea ei în spa iu.! ci ca o uniformitate e3trerioarã! o autoritate monar-icã centralistã fi3eazã pânã în amãnunte aceleaşi le#i pentru comportarea e3terioarã a membrilor Bisericii din toate ãrile. / un fapt care îi face pe apostoli sã stea la temelia Bisericii este cã ei au fost cei dintâi care au primit pe Sfântul Du. / teolo#ia catolicã a început sã/şi dea seama de #rozava sãrãcie a acestei concep ii despre Bisericã şi a cãutat sã o spiritualizeze! impulsul l/a primit de la eclesiolo#ia teolo#ilor ortodocşi ruşi. . / catolicismul vede în Bisericã mai pu in adâncimile ei tainice! considerându/o în mod precumpãnitor o societate or#anizatã <uridic! în vederea luptei pentru rãspândirea credin ei în lume.

/ "ut-er a afirmat de la început cã sin#urã credin a produsã de Dumnezeu în suflet face pe cineva membru al Bisericii invizibile! iar confirmarea acestui fapt face prin concordan a e3perien ei sale cu mesa<ul . / "ut-er rãmâne la teza sa cã Biserica invizibilã e altceva decât Biserica vizibilã şi cã prezen a ei e indicatã de predica cuvântului evan#-elic.van#-eliei:! ci 5cuvântul .van#-eliei.9 . / papa e mai mult în Biserica Apuseanã decât între# sinodul episcopilor în Biserica 8rtodo3ã.van#-eliei se predicã corect acolo unde e Biserica adevãratã:. Dacã se recunoaşte între#ii #rupãri dreptul de a decide printr/ o anumitã infaibilitate! atunci toatã e Bisericã! cãci Biserica e vãzutã. / trebuie constatatã o contradic ie interesantã la protestan i$ dacã membri ai Bisericii adevãrate sunt numai aceea care sãvârşesc corect tainele şi unde se predicã drept cuvântul . Dar atunci lucrurile se inverseazã! nu se mai poate spune$ 5Biserica adevãratã e acolo unde se predicã corect cuvântul . Ceea ce se vede nu e Biserica adevãratã.rident se acorda papei puterea supremã în Biserica Catolicã devenind 5reprezentantul lui >ristos pe pãmânt: ! iar puterea se concentreazã în papã. / de asemenea infaibilitatea papalã împreunã cu cea a vicariatului papal nu se pot sus ine cu ar#umente scripturistice şi patristice serioase. . / Biserica 8rtodo3ã a respins întotdeauna prete ia catolicã ca papa sã de inã puterea supremã în Bisericã! aşa cum mai târziu au respins/o şi protestan ii.van#-elia şi se administreazã corect . / mai târziu 2elanc-ton elaboreazã o doctrinã a Bisericii vizibile! consideratã ca institu ie divinã! în anul 1EA= el respin#e no iunea unei Biserici invizibile! consideratã pânã acum ca o realitate pentru cã se compune din oamenii care trãiesc aici! <os. Biserica adevãratã & spune "ut-er & nu are nimic de a face cu institu ia.ainele:. / în ceea ce priveşte celibatul clericilor! începând în special cu papa Hri#orie +'' %1F(=) se poate observa o tendin ã de a ridica clerul deasupra mirenilor ca o clasã puternicã şi independentã! în Biserica 8rtodo3ã a rãmas la libera ale#ere a fiecãrui cleric dacã vrea sã fie cãsãtorit sau necãsãtorit %cu e3cep ia episcopilor). Doctrina protestantã despre Bisericã / teza principalã a protestan ilor %luterani şi calvini) care/i deosebeşte de ortodocşi şi de catolici! e cã Biserica adevãratã e nevãzutã.l! deci invizibilã! însã mai târziu pro#resa spre o concep ie mai bunã în sensul cã va spune cã Biserica este un mi<loc indispensabil $ 58ricine se desparte de Bisericã! renun ã la Dumnezeu şi la 'isus >ristos:! şi va numi Biserica 5paznica adevãrului: şi c-iar 5mireasa: lui 'isus >ristos.van#-eliei! se pune întrebarea cine decide asupra acestei corectitudini din moment ce nu este recunoscutã o autoritate obiectivã şi tradi ia! şi odatã ce sfin ii sunt cunoscu i numai de Dumnezeu ? / Scriptura nu poate decide! cãci ea e interpretatã în tot atâtea feluri câte confesiuni şi secte sunt./ încã sinodul de la . 4umai cei ce au suferit ac iunea eficace a cuvântului dumnezeiesc în suflet! cei ce cred cu adevãrat sunt membrii Bisericii. / Calvin a considerat şi el la început cã Biserica e totalitatea celor aleşi de Dumnezeu! cunoscu i numai de . / articolul ( al Confesiunii Au#ustane uneşte în c-ip contradictoriu Biserica invizibilã cu douã criterii vizibile $ 5Biserica este comunitatea sfin ilor în care se înva ã drept .

C-i escu! 's. ed. Pavel îi scria lui . Surse( Pr. 3iziunea creatoare a Pr.otuşi pentru a împãca cuvintele Sf. Buc. P. Clu< 4apoca.udoran! '. Braşov! 9FFF. Pr. . "umea protestantã din aceastã cauzã! devine asemãnãtoare creştinilor care! deşi sunt boteza i în numele 2ântuitorului 'isus! n/au primit Sfântul Du-! pe care mâinile apostolilor îl transmiteau de sus: %6apte 1C! 1). Scriputuri care vorbeşte episcopi! presbiteri şi diaconi! şi pentru a nu se #ãsi to i sã voiascã sã predice! reformatorii au formulat deosebirea între sacerdo ium şi ministerium. 4. vol. Pr. 4.it$ 5. / protestantismul renun ând la preo ia specialã! în cuprinsul lui nu s/a mai transmis prin succesiune apostolicã puterea sãvârşirii tainelor! cu e3cep ia Botezului. / S. . / reforma nãscându/se dintr/un protest împotriva ierar-iei Bisericii Catolice! era în spiritul ei sã refuze orice ierar-ie în cadrul comunitã ilor ei.imotei $ 54u fi nepãsãtor de darul ce este întru tine! care i s/a dat prin proorocie! prin punerea mâinilor preo iei: %' . Preo ia apar ine tuturor celor credincioşi <ure divino %pe baza preo iei universale)! iar slu<irea e încredin atã de comunitate unor persoane anume! <ure -umano. Sizioulas! =iin#a eclesialã. / la Calvin se produce o evolu ie mai accentuatã spre autoritarism! sus inând cã Dumnezeu a instituit în Biserica Sa apostoli! prooroci! evan#-elişti! pãstori şi doctori. Acum nu mai sunt decât ultimele douã cate#orii! pãstorii pot fi numi i episcopi! preo i sau pastori! ei adminstreazã tainele! doctorii sunt savan ii care interpreteazã Biblia. / teoria protestantã dupã care treptele ierar-ice nu se deosebesc printr/un -ar special! e contrazisã de Scripturã! 2ântuitorul dã special apostolilor şi deci urmaşilor lor puterea de a le#a şi dezle#a pãcatele.ainele şi cultul Bisericii prin ierar-ie! care a primit puterile ei de la apostoli şi de la urmaşii lor. Bul#a@ov spune cã 5acesta este elesul siuprimãrii ierar-iei de succesiunea apostolicã în protestantism! ea a deposedat lumea protestantã de darurile Cincizecimii! comunicate în .e îndemn sã ii aprins darul lui Dumnezeu! care este în tine prin punerea mâinilor mele: %.it! 1! G)! iar lui . 1CCC. Stãniloae! $eolo"ia Do"maticã orto!o2ã. . 2oşoiu! $aina prezen#ei lui Dumnezeu +n via#a umanã.'erar-ia dupã protestan i. %p.omotei A! 1A). / ap. 1tãniloae . 2eJendorff! $eolo"ia 0izantinã. 'on Bria! $ratat !e $eolo"ie !o"maticã şi ecumenicã. Petreu ã! $eolo"ia !o"maticã şi sim0olicã.= . Bucureşti! 1CCG. 1. ''.E/9F9) '. Bizantinã! Bucureşti! 1CCG.

l.1E) 2s&atologia particularã şi universalã 0intercon!esional) Sfârşitul vie ii pãmânteşti şi via a veşnicã.A .3isten a spre moarte: %1ein zum $o!e)! care caracterizeazã! dupã filosoful #erman 2. Pentru ea este toatã iconomia dumnezeiascã #ânditã dinainte de veci. / dacã omul ar fi constituit numai din elemente fizico/c-imice! moartea nu i/ar umple de o nelinişte aşa de nepotolitã şi în acelaşi timp de un fel de dor dupã o via ã plenarã! pe care o presimte dincolo de ea! moartea ne sperie dar ne şi atra#e! însã moartea dã sens crea iei numai pentru cã e punte spre o e3isten ã netrecãtoare. 0n aceastã teamã! creştinul are semnul viu al ori#inii mor ii în pãcatul protopãrin ilor! ale cãrui urmãri se pãstreazã pânã astãzi. >eide##er! e3isten a omeneascã! este! în >ristos! în acelaşi timp e3isten a spre plenitudinea vie ii %1ein zum *e0en). / nemurirea sufletului trebuie întemeiatã pe credin a cã Dumnezeu ine ca sufletul sã fie nemuritor! opinia cã sufletul este nemuritor în sine! bazatã pe ideea despre indestructibila lui substan ã spiritualã! simplã! este #reşitã. Creştinii cred cã însuşi sensul vie ii s/a împlinit în >ristos! întucât . / totuşi! spaima de moarte aratã cã ea nu e un fenomen cu totul natural! ci cã s/ a produs ca un fenomen contrar naturii! ca o slãbire a comuniunii cu Dumnezeu.l. / unii dintre teolo#ii protestan i mai noi sus in cã dupã moarte şi înainte de învierea cea de obşte nu mai e3istã o via ã a sufletului! cã sufletul se distru#e împreunã cu trupul! sau se scufundã în 5nefiin ã: din care va fi c-emat împreunã cu . / în creştinism moartea este luatã în serios! dar fãrã disperare! înainte de a se produce! pentru a ne pre#ãti sã trecem la plenitudinea comuniunii cu Dumnezeu* iar când moartea s/a produs! pentru ca prin ru#ãciuni sã se asi#ure şi mai mult celui decedat aceastã plenitudine. 5. 2s&atologia particularã A ) 2oartea ca trecere de la via a temporalã la via a eternã.l! ne duce la învierea cu . B ) 4emurirea sufletului. / pentru acestã fazã finalã şi eternã e toatã via a în >ristos pe pãmânt! pentru ea S/a întrupat! a murit pe cruce şi a înviat >ristos! ne/a c-emat şi a rãmas prin conlucrarea noatrã în comuniune cu noi. / dacã sufletul are o indestructibilitate! ea îşi are cauza în voin a lui Dumnezeu! cea creatoare şi conservatoare! care vrea ca o persoanã umanã sã fie! prin suflet! în mod neîntrerupt dependentã de .l a dat posibilitatea sã se a<un#ã la desãvârşirea finalã şi la via a de veci. / dacã numai es-atolo#ia dã sens vie ii pãmânteşti! atunci moartea se înscrie ca un moment necesar şi plin de sens pe traiectoria vie ii începute de la naştere! trecând în faza es-atolo#icã! acolo unde se reveleazã sensul deplin al e3isten ei pãmânteşti. / dacã n/ar e3ista aceastã fazã finalã! ar fi zadarnicã toatã via a noastrã pãmânteascã cu >ristos. / moartea în care şi spre care înainteazã creştinii care trãiesc în >ristos este o moarte cu >ristos şi de aceea este în acelaşi timp o înaintare în via ã! cãci >ristos în care înainteazã ei este >ristos care! prin moartea cu . / es-atolo#ia este partea finalã %ta es-ata X cele din urmã) a e3isten ei create! în sensul cã acestã etapã dureazã veşnic! nefiind urmatã de nici o altã etapã.

/ Dumnezeu vrea sã arate şi prin aceasta %cã sufletele sunt nemuritoare) cã iubirea "ui rãmâne în veci! c-iar şi fa ã de cei ce nu vor rãspunde în veci iubirii "ui. . / aceastã teorie e ultima concluzie a opiniei lui "ut-er despre somnul în care cad sufletele dupã moarte! cu e3cep ia unora! aşteptând <udecata din urmã.ternitatea va fi o succesiune indefinitã de e3isten e fericite sau nefericite pentru oameni! ei fiind etern liberi de a duce o via ã bunã sau rea. . / concluzia unor teolo#i protestan i despre distru#erea sufletelor prin moarte decur#e din doctrina protestantã despre nesãlãşluirea lui >ristos în cei credincioşi în cursul vie ii pãmânteşti! Alt-aus spune cã credin a în nemurirea sufletului ia mor ii caracterul de <udecatã a lui Dumnezeu.. 1 . / Sfânta Scripturã afirmã însã cate#oric e3isten a şi lucrarea sufletului dupã moarte.)$ 54oi avem buna încredere şi suntem bucuroşi sã nu locuim în trup! ci sã ne sãlãşluim la Domnul:! sau de la 6ilipeni %1!99) sau . De la "ut-er au luat aceste secte şi aceşti teolo#i ideea cã omul nu mai poate avea o via ã numai prin suflet! fãrã trup. "a sfârşitul lumii va fi o altã <udecatã! universalã. C ) Pudecata particularã şi consecin ele ei pentru starea sufletelor. >ecesitatea 6u!ecã#ii particulare. / în #eneral! atât luteranismul! cât şi calvinismul au pãstrat convin#erea #eneral creştinã cã moartea e numai o despãr ire a sufletului de trup! cã sufletul continuã sã e3iste şi dupã moarte.rebuie amintite te3tele de la '' Corinteni %E! G/. . / nemurirea sufletului nu se bazeazã pe indestructibilitatea sufletului privit ca substan ã! ci a persoanei! adicã a sufletului ca bazã a persoanei umane! adicã pe indestuctibilitatea rela iei dintre Dumnezeu şi om.E .oate cele trei mari confesiuni creştine înva ã în #eneral cã fiecare suflet! supravie uind dupã moarte! suportã dupã ea o <udecatã aparte! în urma cãreia este trimis la fericire sau la c-inuri! dupã cum e #ãsit la acea <udecatã. / o a doua formã! numitã universalism sus ine cã la sfârşit toate sufletele vor a<un#e la fel de fericite! cãci o fiin ã liberã oricând se poate cãi şi pânã la urmã se vor cãi toate. 4umai obiectele se deza#re#ã! persoanele rãmân indestructibile! deoarece o încetare a e3isten ei sufletelor între moarte şi <udecata universalã ar însemna o întrerupere a rela iei între Dumnezeu şi acele persoane. / în favoarea acestor teorii se aduc mai ales trei ar#umente$ via a pe care o trãim are un caracter nedecisiv pentru determinarea sor ii eterne a oamenilor! libertatea eternã a omului! imposibilitatea împãcãrii <udecã ii divine cu bunãtatea divinã.cclesiast %19!()$ 5 Ki pulberea sã se întoarcã în pãmânt! cum a fost! iar sufletul sã se întoarcã la Dumnezeu care l/a dat:! apoi pilda bo#atului şi sãracului "azãr! în care se vede cã aceştia vie uiesc şi dupã moarte şi înainte de învierea cea de obşte! a trupurilor! deci vie uiesc cu sufletul %"uca 1G! 1C). . 8 formã concretã a acestei doctrine este teoria reîncarnãrii sau a metempsi-ozei! sus inutã de antropozofi şi de spiritişti.trupul la înviarea cea de obşte! dacã a crezut în >ristos! este o opinie care a pãrãsit învã ãtura despre compozi ia dualistã a omului. / învã ãturii acesteia i se opune teoria despre o evolu ie fãrã sfârşit a sufletelor dupã moarte! ea are douã forme$ / prima formã ar fi cã voin a nu se întãreşte într/o direc ie sau alta în mod definitiv! deci nici în via a aceasta! ca sã se poate rosti o <udecatã asupra omului îndatã dupã moarte. 1ãul va sfârşi o datã! cãci orice rãu e medicinal! deci temporal.

Autorul <udecã ii particulare este acelaşi ca şi al <udecã ii universale$ >ristos. 'ar fiin area este un dar al lui Dumnezeu care îşi manifestã iubirea Sa oferind etern e3isten a celor din iad.: %'' Cor. Biserica ne înva ã cã cei ce se duc în iad dupã <udecata particularã cu o anumitã credin ã! deci fãrã o atitudine total contrarã comuniunii cu Dumnezeu! vor putea a<un#e în situa ia ca virtualitatea capacitã ii de comuniune prezentã în ei sã fie actualizatã. % . ?sen#a ia!ului şi posi0ilitatea unui ia! etern.l rosteşte sentin e arbitrare! sau conform unor le#i impersonale! ci în sensul cã din . . "ibertatea creştinã presupune un absolut pentru care omul sã lupte! sau pe care sã/l refuze. 'oan Damasc-in spune cã focul iadului constã din poftele care nu/şi #ãsesc materia pentru a se satisface! dar cei ce poftesc binele! adicã numai pe Dumnezeu! cel care e3istã pururea! se bucurã pe mãsura poftirii lor! pe mãsura cãreia se şi împãrtãşesc de Cel dorit. / autorul <udecã ii particulare este >ristos nu în sensul cã . .l! iar cei . / Sf. 5Pentru cã noi to i trebuie sã ne înfã işãm înaintea scaunului de <udecatã al lui >ristos! ca fiecare dupã faptele sale sãvârşite în trup! sã primeascã ori bine! ori rãu.G . / adep ii universalismului mântuirii socotesc cã un iad etern! întemeiat pe o <udecatã a lui Dumnezeu este incompatibil cu bunãtatea "ui. E! 1F). 2a3im 2ãrturisitorul şi 'oan Damasc-in nu vãd iadul sus inut de un act pozitiv de condamnare din partea lui Dumnezeu a celor ce/" refuzã pe . / în ceea ce priveşte al doilea ar#ument al libertã ii eterne %%pe care/l sus inea şi 8ri#en) se poate spune cã o libertate care duce toate sufletele la mântuire! sau le dã posibilitatea unei eterne treceri de la bine la rãu şi invers! nu mai e propriu/zis o libertate./ învã ãtura ortodo3ã aduce urmãtoarele ar#umente pentru a contracara cele de mai sus$ Scriptura aratã cã via a pãmântescã este arena în care omul îşi decide soarta pentru vecie! cã dupã moarte omul nu/şi mai poate sc-imba soarta.atãl nu <udecã pe nimeni! ci toatã <udecata a dat/o 6iului: %'oan E! 99). / dar taina libertã ii nu permite sã se poatã spune cã iadul va înceta pentru to i sã fie etern. Ki în veacul viitor oferã tuturor cele bune! cãci este izvorul celor bune! din care izvorãşte bunãtatea! dar fiecare participã la cele bune dupã cum s/ a fãcut pe sine capabil de ele. 'oan Damasc-in! în rãspunsul la întrebarea $ de ce nu distru#e mai bine Dumnezeu pe cei ce vor persista în c-inurile veşnice! decât sã/i lase sã se c-inuiascã astfel ? / a fi! oricum! e mai bine decât a nu fi deloc! este rãspunsul lui.: . / fãrã sã se poatã spune în mod si#ur pentru cine va fi etern şi pentru cine nu va fi etern! e3istã în principiu pentru unii dintre ei posibilitatea de a nu fi etern.l! ci tocmai de acest refuz al lor de/l iubi. / avem o situa ie parado3alã$ afirmarea persoanei este un bine! dar afirmarea ei e#oistã! în afara comuniunii cu Dumnezeu! Persoana Supremã! este un rãu. Sf.l! având în ei încã din via a aceasta toatã lumina şi bucuria comuniunii cu . 'oan Damasc-in spune cã 5Dumnezeu oferã şi diavolului pururea cele bune! dar acesta nu voieşte sã le primeascã. / desi#ur! <udecata lui Dumnezeu! cu efecte eterne ascunde un mare mister. 8 spune Sf.l însuşi a spus $ 5. @utorul şi criteriul 6u!ecã#ii particulare. Sf. Deci acest iad implicã douã posibilitã i $ posibilitatea de a fi etern pentru unii şi neetern pentru al ii.l se revarsã via a şi fericirea comuniunii depline peste cei ce au vie uit dupã pilda "ui şi s/au asemãnat cu . Cei din iad se aflã în acest parado3. Cei ce nu vor putea ieşi !in ia! pânã la 6u!ecata universalã nu vor putea ieşi +n veci !in ia!.

/ ru#ãciunile şi cântãrile ce se fac la îmormântare nu sunt lipsite de importan ã deoarece ele presupun o cãin ã a celui decedat mãcar în ultimele clipe ale vie ii lui %ca şi tâl-arul de pe cruce) cu nãde<dea cã va #ãsi rãspuns bun la înfricoşata <udecatã. / Primul martor este conştiin a omului <udecat! de aceea într/un fel conştiin a îl osândeşte pe omul pãcãtos nepocãit! iar starea în care se aflã este o stare de c-in. / criteriul dupã care se va definitiva soarta veşnicã va fi efortul sau lipsa efortului nostru de a ne apropia de . 2aica Domnului! sfin ii mucenicii sunt c-ema i în cântãrile înmormântãrii sã se roa#e lui >ristos ca sã se milostiveascã spre cel decedat şi sã se milostiveascã spre cel decedat şi sã/" izbãveascã de muncile sau de c-inurile veşnice. 1tarea sufletelor +ntre 6u!ecata particularã şi cea universalã .l! spre umanitatea desãvârşitã realizata de >ristos/omul. / demonii sunt nu atât martori! cât acuzatori amarnici! e3a#erând #reşelile fãcute de cel decedat! dacã ele nu sunt de tot mari şi simt cã acesta ar putea sã le scape. B . Criteriul acesta nu/" ia deci >ristos din afarã! ci .l însuşi este acest criteriu! mai mult . 'oan Hurã de Aur fericeşte pe episcopul 6ilo#onie! cã s/a mutat la 5via a netulburatã:! unde 5vasul: nu mai suferã naufra#iu! unde nu mai e întristare! nici durere! unde nu sunt 5boli şi patimi şi pricini de pãcate:! unde nu mai e 5al meu şi al tãu! acest cuvânt rece! care introduce în via ã toate relele şi a nãscut nenumãrate rãzboiae:! şi s/a mutat la 5sãrbãtoarea în#erilor: %. / <udecata lui >ristos nu constã numai dintr/o constatare pasivã a împãr irii sufletelor dupã calitatea lor intrinsecã! ci şi într/un act de putere de a ierta pãcatele. . / Sf.ce nu/" au urmat vor rãmâne într/o lipsire definitivã de bucuria acestei comuniuni cu . acuzatorii şi apãrãtorii !e la 6u!ecata particularã. >ristos are nevoie de martori la <udecata sufletului! nu pentru cã nu ar cunoaşte sin#ur tot adevãru în privin a lui! însã vrea sã nu fie nici un dubiu despre dreptatea <udecã ii sale. / nu numai în#erii buni primesc un rol la definirea sor ii unui suflet! ci şi to i sfin ii! în frunte cu 2aica Domnului! ca şi Biserica de pe pãmânt.l! Persoana/'zvor a toatã iubirea dumnezeiascã şi omeneascã. / 0n#erii buni apar în <urul sufletului care nu au fost cu totul ostili comuniunii cu >ristos şi refractar cãin ei! adicã dornic de a intra în comuniune cu . Demonii a!uc +n fa#ã faptele rele ale celui !ece!at. /artorii. / în ceea ce priveşte nefericirea de dupã <udecata particularã! ea e descrisã de unii teolo#i ortodocşi aproape numai ca o anticipare a c-inurilor cu mult mai mari de dupã <udecata din urmã.l! ei vin sã întãreascã acest suflet împotriva temerii pentru pãcatele sãvârşite în via ã! scoase la ivealã şi e3a#erate de du-urile rele. A .vrei 19! 99/9A). / Scrierile du-ovniceşti vorbesc mult despre prezen a demonilor şi a în#erilor în momentul <udecã ii sau înainte de sentin a ei.( . +n"erii pe cele 0une. Simeon 2etafrastul spune cã du-urile rele apar în fa a sufletului pãcãtos încã înainte de ieşirea din trup! iar <udecata lui Dumnezeu asupra lui se rosteşte încã de atunci! dacã nu vrea sã se pocãiascã. Sf. Dar ei sunt alun#a i repede! din <urul sufletului care îşi pune nãde<dea în >ristos! de cãtre în#erii buni care îi întãresc conştiin a şi îi dau cura<.l nu e numai criteriul şi Pudecãtorul! ci şi cunna cu care! ca Pudecãtor rãsplãteşte pe cei ce s/au silit sã se ridice spre nivelul "ui de om! împlinindu/i prin desãvârşirea umanitã ii Sale.

S/a spus cã icoanele sunt o Biblie a celor ce nu ştiu citi! a celor ce n/au timp sã citescã. Sufletele care la <udecata particularã au fost #ãsite capabile de comuniunea cu Dumnezeu nu sunt fi3ate într/o stare de contemplare imobilã şi individualã a esen ei dvine! ci într/o comuniune de iubire cu Sfânta . 0n +. Prin icoane urcãm la cinstea sfin ilor în care vedem rezultatul lucrãrii lui >ristos şi lucrarea lui prezentã. nu e3istau icoane ale ale lui Dumnezeu! ci numai simboluri $ mielul pascal! toia#ul lui Aaron! cortul sfânt! c-ivotul le#ii! etc. 7n temei pentru cinstirea moaştelor şi al credin ei ce iradiazã din elel ni/l dã Sf.le se men in aşa! deoarece puterea dumnezeiascã rãmâne încã în trupurile lor! c-iar dacã s/au despãr it de suflet.. Moaştele sfinţilor. . Sf. C-iar umbra Sf.. Pe baza acestor asi#urãri! Biserica este convinsã cã sfin ii pun aceastã îndrãznealã a lor în slu<ba iubirii fa ã de cei ce au nevoie de a<utor şi a mântuirii lor! cerând acest a<utor şi mântuirea acestora de la >ristos! cum a cerut Avraam %6acere 1.l. . anticiparea incoruptibilitãţii trupurilor înviate şi îndumnezeite. 6aptul men inerii moaştelor sfin ilor în stare de incoruptibilitate este o arvunã a viitoarei incoruptibilitã i a trupurilor între#i dupã înviere şi dupã deplina lor îndumnezeire. e. b. . Scripturã prin cazul învierii unui mort aruncat peste osemintele proorocului . . Petru avea putere sã vindece pe bolanvii peste care trecea %6apte E! 1E)! iar al i bolnavi se vindecau prin atin#erea de şter#arele care fuseserã folosite de apostolul Pavel %6apte 1C! 11/19). 'isus i/a declarat 5prietenii "ui: %'oan 1E! 1A) şi i/a asi#urat 5dacã rãmâne i întru 2ine şi cuvintele 2ele rãmân înreu voi! ve i cere orice vre i vrea şi se va împlini vouã: %'oan 1E! ().. Sfin ii sunt într/o le#ãturã cu icoanele lor! prin faptul cã ei sunt plini de >ristos! iar ener#iile Du-ului Sfânt de care sunt plini! prin aceasta se proiecteazã din ei şi asupra icoanelor lor.a.lisei %'+ 1e#i 1=! 91).eodor Studitul declara cã Yprototipul %cel care e reprezentat de icoanã) şi icoana îşi au e3isten a una în alta şi prin suprimarea uneia se suprimã şi cealaltã. d. Cei afla i în iad! dar nu lipsi i total de credin a în >ristos! pot fi muta i şi ei în raiul comuniunii cu >ristos pânã la <udecata din urmã! sau pot fi ridica i de la c-inuri mai #rele la unele mai uşoare! prin ru#ãciunile celor de pe pãmânt şi ale sfin ilor. 4umai 0ntruparea Cuvântului a fãcut sã se strãvadã prin fa a omeneascã taina şi lumina infintã a lui Dumnezeu. sporirea în comuniunea cu Dumnezeu a sufletelor celor decedaţi în credinţã.reime şi întreolaltã mult superioarã celei de pe pãmânt. din veacul viitor. rugãciunile Bisericii pentru cei rãposaţi şi starea sufletelor din iad.! 9=/==). 0ntre to i sfin ii! îi cerem 2aicii Domnului sã se roa#e îndeosebi! pe lân#ã 6iul Sãu %şi asta nu pentru cã ar fi co/mântuitoare cum cred catolicii) ci ca pe una ce a nãscut pe 2ântuitorul lumii! îi acordãm nu numai venerare! ci supravenerare %-Jperdoulia). c.. şi idolul interzis ? Spre deoasebire de simbol! idolul era o bucatã de naturã privitã în ea însãşi ca Dumnezeu! în sens panteist. comuniunea drepţilor întreolaltã şi a Bisericii de pe pãmânt cu ei. Sfin ii sunt aproape de >ristos! au 5îndrãznealã: la .. Care este însã deosebirea între simbolul admis în +. cinstirea sfintelor icoane. 2oaştele sunt astfel o anticipare a trupului pnevmatizat de dupã înviere. 'coana nu e un idol! nici simbol purtând o putere a lui Dumnezeu în sine! ci reprezentarea lui Dumnezeu care S/a fãcut om şi a fãcut din fa a omeneascã fa a 'postasului Sãu necreat.

%. De aceea şi sfşitul c-ipului actual al lumii! de care e le#atã <udecata din urmã! nu este aşteptatã numai de cei vii! cum se asteptã moartea obişnuitã! ci se aşteaptã şi de cei vii şi de cei mor i cu un interes suprem. / 6lorens@J spune cã precum via a viitoare este o via ã descoperitã în Du-ul Sfânt! aşa şi anticipãrile ei! în e3isten a pãmânteascã! sunt tot ridicãri în Du-! dar ridicãri care nu pot avea nici duratã şi nici deplinãtate cât ine via a pãmânteascã. . +aloarea unicã şi completã a vie ii umane în trup a pus/o în luminã 6iul lui Dumnezeu! care a asumat trupul omenesc şi l/a înviat pentru veşnicie. 0l aşteptã şi sufletele mor ilor! pentru a/şi primi întrea#a fericire sau întrea#a nefericire veşnicã. De fapt aceastã învã ãturã înseamnã o reluare a speran elor poporului iudeu care aştepta pe 2esia pentru a restabili împãrã ia Sa pãmânteascã distrusã de împãrã ia Babilonului. 0n învã ãtura ortodo3ã! spre deosebire de cea catolicã! <udecata universalã de la sfârşitul lumii îşi pãstreazã o însemnãtate proprie! aducând printr/un plus important între#imea fericirii sau nefericirii pentru sufletele trecute prin <udecata particularã.C . Sfârşitul istoriei înseamnã o trecere prin moarte! dar în vederea învierii! apune 4. > via a noastrã îşi #ãseşte un sens numai dacã trece prin moarte la plenitudinea unei vie i eterne. . ". Berdiaev. Componentele es-atolo#iei universale sunt acestea$ desãvşirea lumii trecute prin sfârşitul formei actuale a ei! a doua venire a lui >ristos! învierea #eneralã a mor ilor şi sc-imbarea trupurilor celor de pe pãmânt! <udecata universalã din urmã!via a veşnicã întru fericire sau nefericire. !nterpretãri ale sfârşitului lumii ca încheiere a istoriei în întregul ei. &on'ecturi despre condiţia lumii în momentul sfârşitului. A ) Sfârşitul actual al lumii şi desãvârşirea ei. 2ântuitorul a declarat cã nimeni nu ştie ziua şi ceasul în care va veni %2atei 9A! =G)! 5drept aceea prive#ea i şi vã ru#a i cã nu şti i ceasul în care va veni 6iul 8mului: %2atei 9E! 1=). / Doctrina ortodo3ã ne spune cã istoria este condusã de >ristos! spre împãrã ia lui Dumnezeu! prin pro#resele sociale şi reformele institu iilor ei! de aceea creştinii sunt obli#a i sã contribuie la aceste pro#rese şi reforme. / nimic din totalitatea vie ii omeneşti de pe pãmânt nu va rãmâne acoperit! nebã#at în seamã! nevalorificat! neapreciat sau neosândit! ci pentru toate vor rãspunde în sens bun sau rãu to i. 'storia nu va a<un#e la perfec iunea es-atolo#icã prin ea însãşi! şi nici la comuniunea desãvârşitã! de aceea creştinii sunt datori sã participe la toate ac iunile de îmbunãtã ire a rela iilor între oameni! dezvoltându/şi un sim al rãspunderii istorice. #.2s&atologia universalã. 7na dintre interpretãrile desfãşurãrii crea iei ca destinatã unui sfârşit ca între# vede realitatea esen ialã a ei în comuniunea subiectului personal cu alte subiecte. Alt-aus)! ca o fazã finalã a lumii! şi nu vãd caracterul transcendent al 0mpãrã iei Cerurilor! sau dualismul ireductibil dintre lumea aceasta şi 0mpãrã ia Cerurilor.eolo#ia protestantã înva ã cã în via a aceasta nu avem nimic din via a de -ar a lui >ristos! ci numai o fã#ãduin ã! totuşi! teolo#ul protestant 2oltmann nu mai tra#e din aceastã învã ãturã concluzia unei resemnãri în condi iile unei vie i supuse rãului! ci concluzia unei lupte cu structurile rãului din aceastã lume. . Pãrin ii şi . $eoria eshatologicului în cadrul istoriei.3istã teorii care vãd parusia lui >ristos ca un eveniment de la finea lumii! dar nu dincolo de ea %P. 2ai accentuatã e #reşeala acesta la -iliaşti care aşteptã o împãrã ie a lui >ristos de o mie de ai pe pãmânt! înainte de <udecata din urmã. !naintarea creaţiei spre sfârşit.

7nii Pãrin i vãd sfârsitul lumi ca venind prin Dumnezeu! atunci când lumea îşi va fi împlinit rostul conform planului lui Dumnezeu. 11! =) e) venirea lui Ani-rist %9 .es. 9A! () d) venirea lui . "umea înnoitã nu va cunoaşte triste ea mor ii! datoritã transfi#urãrii care o va imprima >ristos.a se descoperã în parte încã de pe acum ca frumoasã celor ce! folosind -arul primit prin tainele Bisericii! se îndu-ovnicesc şi/şi purificã şi vãd lucrurile şi persoanele în mod curat.no. / 2etodiu de 8limp a pus învierea trupurilor în solidaritate cu înnoirea lumii! pe baza ar#umentului cã Dumnezeu n/a creat nimic în zadar.eolo# spune cã pe de o parte lumea se va preface 5la un semn al lui Dumnezeu:! iar pe de altã parte se va preface 5arsã de focul dumnezeiesc:! deci nu de un foc material! natural.oate calculele care interpreteazã arbitrar te3tele din Daniel (!9* C! 9E* Apocalipsã 19! 1A* etc. Ap.venimentele cuprinse în acest titlu sunt învãluite în cel mai adânc mister! ele au un caracter apofatic/pevmatic! prin ele se transcende planul e3isten ei imanente. cauza prefacerii lumii şi a învierii morţilor. Simeon 4oul . *enirea lui +ristos. 1E! E9)! deci într/o clipZ va trebui sã se petreacã şi prefacerea lumii şi învierea mor ilor. Scripturi! deşi nu putem şti momentul si#ur al sfârşitului! e3istã totuşi câteva semne$ a) predicarea .esalonicului spune cã sfârşitul va veni 5când se va rãci dra#ostea! când se va îmul i rãutatea şi va pieri bunãtatea:. 6ãrã sã disparã material! lumea va fi atât de scãldatã în spiritualitate! încât nu spiritul va fi vãzut prin materie! ci materia prin spirit! cum zice Sf. #. Simeon 4oul . 9A! A)! rãzboiae! mari catestrofe în naturã %2t. B ) C-ipul înnoit al lumii şi modul trecerii c-ipului ei actual în cel înnoit. Când trupurile oamenilor se vor preface! în solidaritate cu ele se va preface şi c-ipul lumii.van#-eliei la toate popoarele %2atei 9A! 1A)! b) convertirea poporului iudeu la creştinism %1om. CF .eolo# spune cã 5nu e vorba de un pãmânt sensibil! ci de un pãmânt cu totul spiritual şi nematerial! pentru cã! având acum corpuri necorporale şi devenite mai presus de sim uri! vor avea o locuin ã potrivitã cu slava lor:. fi3ând date precise sunt #reşite. Simeon al . 8amenii nu vor fi întocmai ca în#erii! deoarece ei vor învia cu trupul! totuşi este #reu de determiat c-ipul lumii celei noi! şi mai #reu de determinat c-ipul trupurilor înviate. Pudecata se va face de<a prin însãşi punerea în luminã a celor ce s/au fãcut capabili de comuniune şi de lãsarea în întuneric a celor ce nu s/au fãcut capabili de ea. . . . &aracterul pnevmatizat al lumii înnoite şi transparenţa lui +ristos prin toate. (.rumuseţea şi incoruptibilitatea lumii înnoite. Sf. 9! =/11) care împreunã cu apostolii sãi mincinoşi va face toto felul de semne ca sã amã#ascã pe oameni! substituindu/se lui >ristos şi va pri#oni cu furie pe aleşi Domnului %2t. 11! 9E)! c) înmul irea fãrãdele#ii şi rãcirea dra#ostei între oameni %2atei 9A! 1F)! cãderea multora de la credin ã %2t. C ) 4atura trupurilor înviate.şi a lui 'lie %Apoc. )emnele sfârşitului şi motivul nevãzut al sfârşitului lumii. ". Hri#orie Palama. Pavel spune cã cei vii se vor preface într/o clipitã %' Cor.teolo#ii ortodocşi au prezentat şi ei momentul care ar putea provoca sfârşitul lumi! ca o stare caracteriJatã prin ambi#uitate. 9A! E) f) arãtarea pe cer a 5semnului 6iului 8mului: %2t 9A! =F)! adicã a crucii. . Sf. Sf. . Conform Sf. "umea! devenitã un mediu desãvârşit! un or#anism transparent al dumnezeirii! îşi va descoperi în acelaşi timp frumuse ile ei nebãnuite.

"oss@J vorbeşte despre 5un trup unversal:! deoarece încetând pãcatul va înceta şi starea de incoruptibilitate a lor a<un#ându/se la o penetra ie recprocã a trupurilor înviate! însã şi aceastã ipotezã nu lãmureşte lucrurile! şi trebuie sã ne mul umim doar cu declara ii #enerale. . %Daniel (! C/1F) şi din 4. 2isterul trupului înviat şi al universului restaurat e misterul materiei îndu-ovnicite. Cãci sfânt este trupul Domnului prin a cãrei primire se sfin esc şi trupurile noastre. Hri#orie de 4Jssa spune cã trupul înviat! va lepãda unele func ii actuale! necesare vie ii pãmânteşti! şi va primi unele du-ovniceşti! fãrã a putea preciza care.. 7nii teolo#i contestã cã 8ri#en ar fi avut asemenea idei. (! 1F)! de care Simeon 2etafrastul spune cã va consuma pe to i cei fãrã de le#e. 2etodiu de 8limp atribuia lui 8ri#en teoria conform cãreia numirea de 5trup du-ovnicesc: trebuie în eleasã în sensul unui trup care nu mai are decât 5forma: %morfe) din via a aceasta! nu şi substan a. ". Se poate spune cã to i vor învia datoritã unita ii naturii lor umane cu a lui >ristos! dar nu to i vor învia spre fericire! întrucât fericirea este o problemã de decizie personalã a fiecãruia pentru comuniunea cu >ristos. Pãrin i vorbesc despre o <udecatã care o va face >ristos dupã a doua venire a Sa şi dupã învierea mor ilor! într/o atmosferã de mare solemnitate. Diferite teorii insuficiente despre trupurilor înviate. / criteriul <udecã ii va fi practicarea sau nepracticarea iubirii de oameni! care îşi are temelia fermã în vederea lui Dumnezeu prin om. / Sf. %. Conform unor te3te din +. Scripturã şi Sf. #. Sf. 4imeni nu poate sã descrie taina şi func iile trupului îndu-ovnicit. Spre aceastã stare de sfin enie! de îndu-ovncire! se ridicã întrucâtva încã în via a aceasta ascetul! sfântul. 1ealizarea iubirii desãvârşite şi e#ale cu to i! prin comunicarea deplinã cu to i! prin cunoaşterea deplinã a tainelor tuturor! prin dispari ia tuturor bãnuielilor şi a <udecã ilor ascunse! aceasta e 0mparã ia Cerurilor. Bul#a@ov afirmã cã nu va dispãrea nici c-ipul bãrbãtesc! nici cel femeiesc al naturii umane! dar va dispãrea pofta trupescã dintre ele. .otuşi în fa a unor asemenea teorii! pe baza afirma iilor Pãrin ilor! trebuie sã se afirme cã trupurile înviate vor avea şi un con inut material. !ntregimea personalã a trupurilor înviate şi unirea dintre ele... C1 . D ) Pudecata universalã. (.. Misterul materiei înduhovnicite. Bogãţia de viaţã şi sfinţenia ei de caracter diferenţiat personal în trupul înviat. >ristos nu are în Sine toate persoanele umane! ci toatã natura umanã.rupurile înviate rãmân nesc-imbate dupã fiin ã! dar vor fi îndu-ovnicite. Profetul Daniel vorbeşte de 5un râu de foc ce cur#e ieşind înaintea Pudecãtorului: %Dan. Creştinismul crede într/o veşnicie a materiei nestin#-erit transfi#uratã de puterea şi de bo#ã ia infinitã a vie ii spirituale si de ener#iile divine. . %2atei 9E! =1/ AG! Apoc. $rupurile înviate ale pãcãtoşilor. Dar membrii ei totodatã se simt şi se ştiu ca fiind 5mul i:. 9F! 11) >ristos va face <udecata şezând pe tron. 7nii teolo#i catolici! cred cã acestea nu se vor înãl a în vãzdu-! ci vor rãmâne pe pãmânt! în semn de dispre ! însa e #reu e crezut cã Dumnezeu foloseşte crea ia Sa ca mi<loc de c-inuire veşnicã. Pe de o parte! trupurile trebuie sã fie atât de unite între ele! înât fiecare ins sã poatã e3peria le#ãtura cu to i! sã se bucure de via a! cunoştin a! fericirea tuturor.. Creştinismul admite un fel de materialism mistic! şi cunoaşte o sfântã materie. 6iecare trup înviat este o unitate specificã! o subzsten ã unitarã! deşi pe de altã parte nu sunt cu totul <u3tapuse şi separate ca trupurile pãmânteşti.ste o tainã neîn eleasã faptul cã! pe de o parte trupurile pãcãtoşilor se resimt şi ele de învierea lui >ristos! înviind şi ele! pe de alta! nu se împãrtãşesc de slava trupului înviat al Domnului.

/ al doilea aspect al acestei eliberari este unificarea trecutului şi viitorului! adicã a amintirii şi a speran ei ! înainte conştiin a temporalã era mereu sfâşiatã prin dorin ã! pe de o parte! şi prin re#ret pe de altã parte. / în iad nu mai e timp! pentru cã nu se e3periazã nimic nou în el! pentru cã unde nu mai e dialo# şi speran ã! nu mai este istorie. / spre deosebire! romano/catolicii accentueazã aşa de mult <udecata particularã! încât cea universalã e aproape de prisos. / primul aspect al eliberãrii dupa Sf. . / faptul cã >ristos <udecã lumea ca om e o nouã cinste în care se aratã omul! dar şi o nouã îndumnezeire a omului. / c-iar şi pentru în#eri <udecata universalã va însemna o descoperire a planului dumnezeiesc cu privire la lume! aşteptatã cu fricã şi cutremur. ) +ia a de veci. / protestan ii au cãzut într/o e3tremã admi ând numai <udecata universalã şi nerecunoscând vreo <udecatã particularã. Pãrin i! care înva ã cã drep ii vor primi rãsplata deplinã la <udecata cea din urmã. Scripturi! care spune cã la <udecata universalã! Dumnzeu va rãsplãti fiecãruia dupã faptele lui %2atei 9E! =A)! şi în contrazicere cu învã ãtura Sf. / Sf. Hri#orie de 4Jssa a numit întinderea necontenitã a sufletelor de la unirea cu Dumnezeu! la mai multã unire! epectazã. / taina c-inurilor veşnice ec-ivaleazã cu taina îmbolnãvirii iremediabile! mai bine zis a mor ii veşnice a celor ce a<un# în ele. Hri#orie de 4Jssa este acela cã se înlãturã divizarea dintre suflet si trup! sufletul purificat strabate un trup devenit uşor şi liber! nesupus trebuin elor şi afectelor. / eternitatea din iad este un c-in nesfârşit! e eternitatea tra#icului fãrã ieşire! a întunericului! a disperãrii! a nesfârşite împletiri de non sensuri! labirint fãrã ieşire şi fãrã noutate. Sin#ura deosebire în aceastã fericire e cã acum sufletul e lipsit de corp! iar la <udecata universalã! va fi întrupat şi atunci se va bucura şi trupul de fericire. / sfârşitul sau via a de veci nu este o simpla revenire la început! o revenire la un punct de unde se poate reâncepe ciclul temporal! ci înaintare în acelaşi infinit. "ibertatea deplinã la care vom a<un#e va fi desc-iderea nestrâmtoratã spre infinit! care se opune e3perien ei rãului. Aceia care înva ã cã sufletul moare deodata cu trupul şi învie la învierea #eneralã se numesc tritopsic5i#i dintre aceştia! fotinenii! anabaptiştii! studen ii în Biblie! etc. / credin a cã sufletele dorm pânã la învierea #eneralã e profesatã de +i#ilan iu! nestorieni! armeni! socinieni! to i aceştia pot fi numi i psi5opanic5i#i. Dupã ei! sufletele sfin ilor se bucurã de fericirea completã şi definitivã! îndatã dupã <udecata particularã.! aceastã pãrere a fost combãtutã încã din antic-itate de 8ri#en. C9 ./ Sf. / învã ãtura aceasta este însã potrivnicã Sf. Pãrin i stãruie mult asupra descoperirii complete a tuturor faptelor şi a #ândurilor fiecãruia la acea <udecatã! în fa a tuturor oamenilor şi a în#erilor. Di!erenţe intercon!esionale. taina învârtoşãrii e3treme a fapturii în trãsãturile rãului! în urma practicãrii lui. .

. '''. 2eJendorff! $eolo"ia 0izantinã.FFF de ani! la sfârşitul acestei perioade vor învia ceilal i mor i şi va fi <udecata universalã. C-i escu! 's.: %'oan E! 9. Petreu ã! $eolo"ia !o"maticã şi sim0olicã. 4. 1CCC. / milenariştii înva ã cã >ristos va reveni pe pãmânt înainte cu 1. Stãniloae! $eolo"ia Do"maticã orto!o2ã. / romano/catolicii sus in cã pur#atoriul e o stare de purificare moralã! în care sufletele care nu sunt complet curate! fie din cauzã cã n/au satisfãcut pentru pãcatele iertate! fie cã au murit cu pãcate uşoare! se purificã prin pedepse si astfel devin apte pentru a intra în Cer. C= .FFF de ani una de alta! aceasta este în contradic ie cu spusele 2ântuitorului! care a zis cã 5vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi #lasul lui şi vor ieşi! cei care au !ãcut !apte +une./EC* ' Cor. / milenarismul sus ine cã vor fi douã învieri ale mor ilor! la o distan ã de 1. / se mai numeşte şi -iliasm %o mie) şi îşi are izvorul în falsa credin ã iudaicã care aşteptau un 2esia pãmântesc care va împãra ie lumeascã. spre învierea vie ii! iar cei care au !ãcut !apte rele spre învierea osândirii.FFF de ani. P.udoran! '. vol. Pr. Cum >ristos le/a spus cã împãrã ia "ui nu este din lumea aceasta ei au fost dezamã#i i. 19! E. 'on Bria! $ratat !e $eolo"ie !o"maticã şi ecumenicã.cumenic %=. / ei aduc în spri<in te3te de la "c. =! 11/1E* etc însã învã ãtura despre pur#atoriu nu are suport revela ional concret si contrazice învã ãtura despre mântuirea omenirii! care s/a fãcut prin Perfa 6iului lui Dumnezeu! aşa cã noua nu ni se mai cere nici o satisfac ie! noi dobândim mântuirea colaborând cu -arul! prin credin ã şi fapte bune. Bucureşti! 1CCG.FFF de ani de <udecata universalã! va nimici pe diavol! va învia pe drep i! va întemeia o împãrã ie nouã şi va domni cu drep ii 1. 7n a<utor deosebit îl primesc aceste suflete prin indul#en e & spun teolo#ii romano/catolici & care stau în tezaurul Bisericii la dispozi ia totalã a papei. 2ilenarismul şi combaterea lui. Buc. / men ionãm cã ru#ãciunile celor vii nu sunt atât de nacesare pentru cei din pur#atoriu! ele pot #rãbi ieşirea sufletelor din pur#atoriu! dar sufletele ies de acolo şi fãrã aceste ru#ãciuni! când şi/au împlinit pedeapsa.Pur#atoriul / Biserica romano/catolicã sus ine cã în afarã de rai şi iad mai e3istã şi pur#atoriu! aceastã învã ãturã este o do#ma şi e unul dintre punctele importante prin care se deosebeşte de Biserica 8rtodo3ã. Clu< 4apoca./9C) Surse( Pr.1) când a fost condamnat apolinarismul! tot atunci a fost introdus în Simbolul de credin ã invã ãtura cã >ristos 5va veni sã <udece vii si mor ii! a cãrei împãrã ie nu va avea sfârşit:! şi deci nu va avea 1. / Biserica a condamnat milenarismul la Sinodul '' .