Omul şi cei trei prieteni ai săi

Iată aici o istorisire a Avvei Varlaam: Un om avea trei prieteni. Pe doi dintre ei îi iubea sincer, dar pe al treilea îl evita cu indiferenţă. S-a întâmplat că împăratul acelui loc 1-a chemat la sine pe acest om, spre a-i cere socoteală de nişte datorii. El s-a îndreptat către prietenii săi spre a le cere ajutorul, mai întâi la primul, care 1a refuzat şi a plecat. Apoi la al doilea, care aşijderi 1-a lăsat fără nici un ajutor. Ruşinat, el s-a dus la sfârşit la al treilea, care 1-a primit cu bucurie şi care cu bucurie a mers împreună cu dânsul la rege, ca să-i apere cauza. Iată şi morala:  Primul prieten este bogăţia;  al doilea este familia, adică rudele de sânge; iar  al treilea prieten sunt faptele cele bune ale omului pe care le-a lucrat în această viaţă,  împăratul este Dumnezeu, care la ceasul morţii omului cheamă sufletul lui la sine, spre a-I da socoteală Lui, ca unui Dumnezeu şi Făcător. Omul care moare crede că află scăpare la averea lui, din care însă nu-i mai rămâne nici un folos, căci trece la altul.

Apoi la rude, dar nici acestea nu-i pot ajuta, căci el moare iar ele mai continuă să trăiască. Iar la urmă îşi aminteşte de faptele bune din viaţa lui, pe care le-a lucrat fără să pună vreun preţ pe ele, chiar cu indiferenţă, dar care cu toate acestea îl însoţesc cu bucurie pe drumul lui cel greu către împăratul şi Judecătorul. Cine are urechi de auzit, să audă: singurul însoţitor de încredere al omului pe drumul cel fără de întoarcere pe cealaltă lume sunt faptele omului, fie ele rele sau bune. Toate cele dulci pe care omul le-a iubit în viaţa lui, lipindu-se de ele, îl vor părăsi în ceasul morţii. Doar faptele lui, până şi cea mai neînsemnată dintre ele, îl vor însoţi după moarte. Cel care are pricepere, să priceapă. (Extras din Sfântul Nicolae Velimirovici - Proloagele de la Ohrida – Cugetare din 16 aprilie)

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful