3. BOALA CA IMPAS EXISTENŢIAL Boala generează o stare de discomfort, atât la nivel somatic, cât şi la nivel psihic.

La nivel somatic, vorbim despre simptome specifice unei anumite boli, care induc de cele mai multe ori subiectului un stres major, dar şi de tulburări somatopsihice nespecifice, cum ar fi insomnia, anxietatea, astenia psihică, iritabilitatea, care sunt, pe de o parte, efect al stresului psihic generat de boală, iar pe de altă parte, ele devin agravante pentru boală, accentuând stresul psihic. Boala se dovedeşte pentru subiect o situaţie de real impas existenţial, atrăgând după sine o serie de limitări: a) Limitarea capacităţilor fizice şi psihice în activitatea normală (uzuală sau profesională). Ea afectează: - îndeplinirea unor acte motorii simple; - activităţile fiziologice (alimentare, sexuale); - exercitarea unor deprinderi cu caracter intelectual sau legate de exercitarea atribuţiilor profesionale; - activităţile extraprofesionale care implică efort fizic. b) Schimbări de ordin ambiental şi relaţional, cu impact major în sfera afectivă  schimbări de ordin ambiental: - mediul spitalicesc; - pierderea ambianţei familiare, a locului de muncă, a unor repere „intime”. - pentru cei rămaşi acasă, mediul familial, perceput înainte de îmbolnăvire ca plăcut, cald, asigurator, devine strâmt şi apăsător, la şedere prelungită.  schimbări de ordin relaţional: - amplitudine maximă la bolnavii internaţi, ducând la reducerea contactelor cu lumea familială, modificări ale atitudinii familiei, prietenilor etc.; - limitează contactul cu prietenii, cu care avea activităţi comune; - creează premise psihofizice pentru dereglarea raporturilor conjugale. c) Anticiparea de către bolnav a unor pericole vizând integritatea sa psihofizică şi inserţia lui socială, ca urmare a bolii şi consecinţelor ei:  ameninţări privind evoluţia bolii: - stres psihic generat de boală (ce ştie şi ce nu ştie despre boală); - stres psihic generat de compararea cu alţi bolnavi cu prognostic similar;
1

2 . vor trăi stări de panică. Boala se însoţeşte de o serie de modificări de comportament induse de boală: a) Regresia. . . .teama pentru pierderea capacităţii de muncă.reducerea intereselor – bolnavul nu trăieşte decât în prezent şi în viitorul apropiat. de aici.  ameninţări privind inserţia familială şi profesională a bolnavului .predominarea unor procese emoţionale de tipul afectelor. neimaginându-şi că şi ceilalţi pot fi bolnavi sau obosiţi. în caz de agresiune sau de suferinţă.agresivitatea (latentă/manifestă).un mod de gândire magic.anxietate. Orice rană. amplificate de ezitările medicului în prescrierea de medicamente. . . . regresia se caracterizează. dincolo de retragerea pe sine. şi deci a mijloacelor de trai. bolnavul comportându-se ca un copil care caută o „mamă bună”. .dependenţa de medic şi de anturaj. . a medicamentelor sau a bolii. ilogic. nesuportând nici o minimă stare de frustrare . cu: .egocentrism – bolnavul nu mai judecă lumea decât prin raportare la el însuşi. reacţie naturală de repliere pe sine a oricărui organism.teama de efectele secundare ale medicamentelor şi interferarea lor cu alte organe bolnave. întoarcerea la satisfacţii arhaice: somn sau căutarea unor satisfacţii orale care pot favoriza alcoolismul sau consumul excesiv de medicamente. . La om. nesuportând starea de aşteptare.bolnavii cu antecedente de reacţii alergice la medicamente (care trebuie să-şi trateze o nouă boală).teama de recidive/complicaţii. pe care orice membru al personalului de îngrijire trebuie să-l cunoască şi să-l înţeleagă în diversele sale implicaţii. la această dependenţă. îngrijit. stres psihic şi „reacţii parazitare” neurovegetative.în cazul infirmităţilor. care este un mecanism inevitabil. jena faţă de anturaj şi teama de o sporire a dependenţei de anturaj. . universal. orice boală implică o reacţie de protecţie.teama de a deveni o povară pentru cei din jur. cu credinţa în atotputernicia medicului. se adaugă o hipersensibilitate la reacţiile celor din jur. de la care aşteaptă să fie hrănit. prin emergenţa unui comportament infantil..

3 . Acest lucru este mai ales specific personalităţilor nevrotice. abandonarea pacientului într-o conduită regresivă. Refuzul regresării reflectă adesea teama de a regresa. ea fiind. imagini periculoase şi acaparante. sub pretextul suprimării bolii ca beneficiu. gesturi stereotipe şi balansări la copii. de regulă. Acest refuz nu face altceva decât să accentueze regresia. Ea îşi poate depăşi scopul şi îl izolează pe bolnav într-o conduită care se autoîntreţine.Regresia are şi efecte pozitive. chiar dăunător. consecinţe grave. prin refuzul oricărui răspuns la nivel afectiv. bolnavul poate trece brusc la un nivel crescut de dezorganizare. bolnavul se condamnă la o supraadaptare foarte costisitoare pentru sănătatea sa. Absenţa regresiei poate avea. în aceste cazuri. Pericolul cel mai mare ar fi. în acest caz. Răspunsul are loc la un nivel somatic mai profund şi mai grav. Regresia poate avea şi efecte negative. Aparatul psihic şi stările psihologice care acompaniază regresia nu-şi pot juca rolul de tampon protector. De la această supraadaptare. Ea Înseamnă abandonarea tuturor grijilor şi exigenţelor cotidiene şi recentrarea forţelor pe sine. Acceptarea ajutorului şi a susţinerii din partea anturajului şi absenţa opoziţiei la bunul mers al tratamentului prin iniţiative intempestive şi un activism inutil. Refuzând să fie îngrijit de către anturaj şi. foarte utilă şi chiar necesară. eliberat de tensiunile sale excesive. Aceste forţe vor fi esenţiale în lupta împotriva bolii şi în evitarea vulnerabilizării bolnavului. care găsesc prin regresie posibilitatea de a-şi exprima revendicările afective. lipsa de interes la nivel afectiv obligându-l pe pacient să se replieze mai adânc pe sine şi să recurgă la conduite autoerotice: suprainvestirea anumitor zone ale corpului. astfel. care traduce teama de o pasivitate excesivă sau de apropierea de imaginile materne introiectate.