Portretul lui Catilina Alexandru Popp, Colegiul Tehnic „Traian”, Bucureşti În literatura latină a secolului I î.Hr.

există un personaj despre care s-au scris unele dintre cele mai reuşite şi mai imitate bucăţi de proză. Acesta este Lucius Sergiu Catilina, personaj principal al Catilinarelor lui Cicero şi al Conjuraţiei lui Catilina de Sallustius. Este uimitor că, din atât de puţine opere care au supravieţuit din antichitate până la noi, tradiţia manuscrisă ne-a păstrat atât de mult despre un singur om, care nu a ajuns niciodată cu adevărat în prim-planul vieţii politice romane. E foarte posibil ca această situaţie să se datoreze mai mult valorii literare a operelor citate, dar şi interacţiunii sale cu Cicero, personalitate copleşitoare a istoriei şi literaturii romane. Totuşi, faptul că figura lui Catilina continuă să apară în literatura de mai târziu atât de limbă greacă, cât şi de limbă latină, chiar şi, de pildă, la un scriitor ca Eutropius care nu uită să-i menţioneze numele în istoria sa prescurtată scrisă în secolul al IV-lea d.Hr., m-a făcut să încerc să recompun figura lui Catilina din portretele antice care ni s-au păstrat. Dincolo de operele principale pe care le-am menţionat mai sus, o întreagă literatură atinge episodul conjuraţiei lui Catilina. Cicero însuşi se referă de mai multe ori la evenimente şi la persoane implicate, atât în discursuri (Pro Sulla, Pro Murena, Pro Caelio, In toga candida), cât şi în scrisori (foarte interesantă este Ad Atticum I,2). Sallustius reia cu surprinzător de multă acurateţe cele mai multe dintre afirmaţiile lui Cicero, turnându-le însă în stilul său anticlasic. Portretul pe care îl schiţează Sallustius lui Catilina în capitolul al V -lea (v. anexa) din Conjuraţia lui Catilina este binecunoscut şi a fost reluat în parte de toţi autorii ulteriori care au abordat acest subiect. În acest portret, Sallustius nu face altceva decât să rezume ceea ce va descrie pe larg în lucrarea sa, lucruri care apar în cea mai mare parte şi la Cicero. Antiteza de la început, între tăria corporală şi sufletească a lui Catilina şi firea sa malefică (ingenio malo pravoque – Eutropius spune augmentând ingenii pravissimi) apare atât în Catilinare, cât mai ales în Pro Caelio (v. anexa). În acest din urmă discurs portretul personajului este conturat pe larg, dar tonul folosit este mai potolit, însoţit de reflecţia filosofului care examinează cauze ale evenimentelor şi caractere umane, situându-se la distanţă de pasiuni – lucru posibil dacă ne gândim că discursul a fost rostit în 56 î.Hr., la aproape şapte ani de consulatul lui Cicero. Habuit enim ille, sicuti meminisse vos arbitror, permulta maximarum non expressa signa sed adumbrata virtutum. – „Căci acela a avut, după cum cred că vă amintiţi, foarte multe semne ale virtuţilor, nu exprimate, ci umbrite.”, zice Cicero. Cu câteva rânduri mai departe conchide: Neque umquam ex illo delendi huius imperi tam consceleratus
impetus exstitisset, nisi tot vitiorum tanta immanitas quibusdam facilitatis et patientiae radicibus niteretur. – „Şi nici nu ar fi existat vreodată din partea aceluia încercarea atât de criminală de a distruge această putere, dacă atât de marea sălbăticie a atâtor vicii nu s -ar fi sprijinit pe o bază de bunătate şi de răbdare.”

Sallustius îşi urmează descrierea lui Catilina cu tinereţea acestuia, în care, în calitate de partizan al lui Sulla, a profitat din plin de proscripţii. Sallustius nu aduce în prim-plan faptele, ci doar face aluzie la cele întâmplate în acele vremuri tulburi. Cicero, la rândul său, aminteşte aceste fapte ale lui Catilina în discursul In toga candida, ţinut în senat în anul 64 î.Hr. (v. anexa): Quem enim aut amicum habere potest is qui tot civis trucidavit [...]? – „Sau, într-adevăr, ce prieten poate avea acesta care a măcelărit atâţia cetăţeni [...]?”. Discursul este păstrat fragmentar la Quintus Asconius Pedianus, gramatic din secolul I d.Hr., în opera sa Orationum Ciceronis quinque enarratio. Comentariul lui Asconius care urmează citatului de mai sus, adaugă că, mai departe, Cicero nu se mărgineşte la o aluzie, ci citează şi victimele lui Catilina: Q. Caecilius, M. Volumnius, L. Tanusius şi, mai ales, M. Gratidianus, al cărui

sui profusus.cap acesta i-l aduce lui Sulla: Quod caput etiam tum plenum animae et spiritus ad Sullam usque ab Ianiculo ad aedem Apollinis manibus ipse suis detulit. anexa): Habes. Urmează. propter quod biberunt. împotriva patriei. frigoris. de asemenea. calităţile de soldat ale lui Catilina: „un corp răbdător la nemâncare. parcă izvorâtă din acelaşi filon dramatic: Neque ego umquam fuisse tale monstrum in terris ullum puto. cine mai risipitor în dărnicie?”. ἄλλας τε πίστεις ἔδοσαν ἀλλήλοις καὶ καταθύσαντες ἄνθρωπον ἐγεύσαντο τῶν σαρκῶν. consilio autem neque manus neque lingua deerat.. relatează astfel: Τοῦτον οὖν προστάτην οἱ πονηροὶ λαβόντες. sanguis humanus.” Cât despre lipsa de înţelepciune. sunt de acord cu un fapt pe care Sallustius îl crede neadevărat: Catilina consfinţeşte jurământul conjuraţilor cu sângele unui sclav sacrificat. lipsa oricărui lucru. VII) – „Gândul îi era potrivit pentru crimă. vei simţi că ai fost lovit. scrie în rezumatul său de istorie romană făcut după Titus Livius următoarele: Additum est pignus coniurationis. Nu e de mirare că Plutarh.Hr. . în scurt timp. ardens in cupiditatibus – „poftind la lucrul străin. Florus. quibus te brevi tempore confectum esse senties. dacă nu ar fi fost mai mare lucrul pentru care au băut. quis in laboribus patientior? quis in rapacitate avarior. ni amplius esset. cine mai răbdător în eforturi? cine era mai lacom în rapacitate. este comună aşadar lui Sallustius şi lui Cicero. veghe”. Cassius Dio şi Florus. III. în nebunia sa (de remarcat că furor este sinonimul latinesc al grecescului μανία). – „Vei avea unde săţi etalezi acea foarte vestită răbdare la foame. în Viaţa lui Cicero. autor din prima jumătate a secolului al II-lea d. risipitor cu al său. Sallustius vorbeşte apoi despre elocvenţa lui Catilina opusă lipsei sale de înţelepciune. ubi ostentes tuam illam praeclaram patientiam famis. este contrabalansată de amănuntele care se rânduiesc în echilibratul şi bogatul discurs ciceronian.” Tema unui Catilina monstruos. de care. „în stare să imite şi să ascundă orice lucru”. incredibile. Portretul se întregeşte cu esenţa histrionică a lui Catilina. Să ne amintim numai de primul discurs din serie: Quamdiu etiam furor iste tuus nos eludet?. Cicero îi recunoaşte şi el capacităţile oratorice: Erat ei consilium ad facinus aptum. în enumerarea lui Sallustius. – „Într-adevăr. – „Şi nu cred că vreodată a existat pe pământ vreo astfel de arătare alcătuită într-o asemenea măsură din preocupări naturale şi dorinţe contrare şi diverse şi în conflict unele cu altele. măreţia sufletului lui Catilina. frig. Cicero aminteşte de mai multe ori în Catilinare pretenţiile lui Catilina în această privinţă şi îşi bate joc de ele în capitolul X din primul discurs (v. quis taetrior hostis huic civitati? – „Cine era în acelaşi timp mai plăcut bărbaţilor străluciţi. Îndeosebi în Catilinare întâlnim imaginea acestuia ca un personaj la limita umanului. tam ex contrariis diversisque <atque> inter se pugnantibus naturae studiis cupiditatibusque conflatum. operă scrisă între anii 100-110 d. Aceeaşi imagine apare astfel în Pro Caelio: Quis clarioribus viris quodam tempore iucundior. arzând în dorinţe”. care surprinde cu acuitate trăsăturile de caracter. ce duşman mai îngrozitor pentru această cetate?” Textele merg mai departe în paralel. care se ridică. cei răi luându-l pe acesta ca şef. quis turpioribus coniunctior? quis civis meliorum partium aliquando. pe care. apăsat de hybris. crimă oribilă în opinia anticilor. ba chiar nebunia lui Catilina. preocupările militare erau puternice”.Hr. nici limba. quem circumlatum pateris bibere: summum nefas. cine mai legat de cei mai josnici? Ce cetăţean era de partea mai bună la un moment dat. Concizia salustiană. – „S-a adăugat ca zălog al conjuraţiei sânge uman. l-au băut: o crimă foarte mare. Sallustius continuă: alieni adpetens.„Cât timp nebunia asta a ta îşi va bate joc de noi?” Ceea ce urmează.” În Pro Caelio este mai scurt şi nu apelează la ironie: vigebant etiam studia rei militaris – „şi.” Plutarh. quis in largitione effusior? – „cine era mai murdar în plăceri. există nenumărate pasaje în Catilinare. care aspira ca un personaj de tragedie aflat sub semnul hybris-ului „la lucruri nemăsurate. iar gândului nu-i lipseau nici mâna. inopiae rerum omnium. purtat de jur împrejur în cupe. prea înalte” îi corespunde o frază din Pro Caelio. iar Cicero spune: quis in voluptatibus inquinatior. (In Catilinam. frig.

” De altfel episodul este reluat mai târziu şi de Appian (v. care scrie la începutul seclului al III-lea d. în această cetate. cât şi unul fizic.VI: Quid vero? nuper cum morte superioris uxoris novis nuptiis domum vacuefecisses. Interesantă este însă deducţia lui Sallustius: din pricina conştiinţei încărcate. nonne etiam alio incredibili scelere hoc scelus cumulasti? quod ego praetermitto et facile patior sileri. atât de isteţ. nu îşi găseşte liniştea şi este precipitat spre a acţiona malefic." Acelaşi portret îl vedem şi la Cicero. luptând. aproape în aceeaşi formă cu Sallustius. . – „Într-adevăr.. dacă nu l-aş fi împins eu de la capcanele de acasă spre tâlhăria de pe câmpul de luptă (ca să zic . în acord cu condiţia şi cu rangul său: Catilina postquam fusas copias seque cum paucis relictum videt. abia mai respirând şi păstrând în ochi cruzimea sufletului. ne in hac civitate tanti facinoris immanitas aut extitisse aut non vindicata esse videatur. lucru neobişnuit în literatura istorică: Igitur color ei exsanguis. . Această tărie de carcter pe care o vădeşte în ultimele clipe corespunde celor spuse de Cicero în In Catilinam. scriitor din prima jumătate a secolului II d. sufletul este răscolit. ochi tulburi.deşi şi-au dat alte asigurări între ei. – „Catilina. oculi sceleris.” Trebuie. Portretul este anunţat de relatarea unei crime atroce pe care ar fi comis-o acesta: şi-a omorât fiul pentru a se putea căsători cu Aurelia Orestilla. citus modo. povesteşte: παῖ δα γάρ τινα καταθύςασ. aproape confirmat (pro certo creditur). când încet. dar mărturiile acestea. desigur. în Pro Murena: Vultus erat ipsius plenus furoris. III.” Paralela cu portretul de mai sus este evidentă. amintindu-şi neamul şi vechea sa demnitate. foedi oculi. quod sentio. să-i dăm mai degrabă crezare lui Sallustius. tam paratum.„Însă ce să mai spun? îndată după ce ai golit casa pentru o nouă nuntă prin moartea soţiei de mai înainte. Catilina a fost găsit departe de ai săi între cadavrele duşmanilor.– „Pe acest om atât de îndârjit. tam in scelere vigilantem.. un mers când rapid. oare nu ai adăugat această crimă chiar altei crimei incredibile? Pe aceasta eu o las la o parte şi îngădui cu uşurinţă să fie trecută sub tăcere. – „căci jertfind un sclav şi făcând jurămintele pe măruntaiele acestuia. i-au şi mâncat carnea. În continuare ne vom îndrepta atenţia spre al doilea portret al lui Catilina realizat de Sallustius care apare în capitolul al XV-lea al Conjuraţiei. Acuzaţia o formulase voalat şi Cicero în In Catilinam. le -a mâncat apoi împreună cu ceilalţi. – „Privirile îi erau acestuia pline de nebunie. sermo adrogantiae.Hr. modo tardus incessus: prorsus in facie vultuque vecordia inerat. ἔπειτ´ ἐςπλάγχνευςεν αὐτὰ μετὰ τῶ ν ἄλλων. ca martor mai apropiat şi autor mult mai puţin dispus să facă vreo concesie faptelor senzaţionale. ca şi cum pentru el consulatul părea încercat şi pus bine acasă. dă năvală către rândurile cele mai strânse ale duşamnilor şi acolo.” Portretul lui Catilina pe moarte corespunde trăsăturilor fizice din timpul vieţii: Catilina vero longe a suis inter hostium cadavera repertus est. Cassius Dio. atât de treaz în ticăloşie. Quirites). atât de atent în lucrurile de pierzanie. quam habuerat vivus. καὶ ἐπὶ τῶ ν ςπλάγχνων αὐτοῦ τὰ ὅρκια ποιήςασ. non facile hanc tantam molem mali a cervicibus vestris depulissem. paululum etiam spirans ferociamque animi.” La rândul lui. I. vorbirea de aroganţă. este rănit de moarte. dau seamă de imaginea monstruoasă pe care Cicero însuşi o construise pentru rivalul său politic şi care putea să cuprindă fără îndoială şi astfel de exagerări. îndepărtate în timp. monstruozitatea unei atât de mari vini să nu pară că a existat sau că nu a fost răzbunată. anexa). tam callidum. pe scurt pe faţă şi în priviri arăta ca ieşit din minţi. ca.„Aşadar avea o culoare lividă. Sallustius prezintă acest lucru ca pe un fapt credibil. pe care o avusese viu. Starea de spirit i se citeşte pe faţă într-un portret care este atât unul moral. in vultu retinens. sacrificând un om. tam in perditis rebus diligentem nisi ex domesticis insidiis in castrense latrocinium compulissem (dicam id.Hr. sic ut ei iam exploratus et domi conditus consulatus videretur. după ce vede trupele împrăştiate şi pe sine rămas cu puţini. VII: Hunc ego hominem tam acrem. privirea (vultus) fiind elementul de unire. memor generis atque pristinae suae dignitatis in confertissumos hostis incurrit ibique pugnans confoditur.” Sfârşitul cărţii lui Sallustius ne arată un Catilina care decide să moară vitejeşte. ochii de ticăloşie. atât de îndrăzneţ. tam audacem.

sin aliter acciderit.” Plutarh aduce în sprijinul tăriei de caracter a lui Catilina şi amănuntul prodigios. Dion Cassius. De altfel era. Sper că. – „Pe mine însumi. 1850 4.” Având în minte acest portret controversat al lui Catilina. coniunctiorem illum nobis fore in ratione petitionis. Cicero ne apare ca încă zguduit de acţiunea şi personalitatea competitorului său la consulat. Catilina a rămas pentru multă vreme un om onorabil. dar odată prieten. si absolutus erit. at aliquando amico. a fost susţinătorul. dacă nu se va întâmpla altfel. competitorul nostru. în care Cicero mărturiseşte că are intenţia să se alieze pentru a obţine consulatul cu Catilina însuşi: Hoc tempore Catilinam. ticăloşiile acestuia eu le-am perceput cu ochii înaintea opiniei. competitorem nostrum. poate îndrăzneţ. Brăila. Existau indicii adevărate de la oameni. neo spune Sallustius în De coniuratione Catilinae. suntem surprinşi de ceea ce declară Cicero despre relaţia sa personală cu acesta în Pro Caelio: Me ipsum. pare că divinitatea a prevestit cele viitoare prin cutremure şi prin trăznete şi prin apariţii. cum et civis mihi bonus et optimi cuiusque cupidus et firmus amicus ac fidelis videretur. Breviarium ab Urbe condita.” Ştim deja că în ochii multor persoane de bine. Istros. 1848 3. Atticus. de neînţeles. ne amintim. nici de cele omeneşti: Ἐδόκει δὲ καὶ τὸ δαιμόνιον προσημαίνειν τὰ πρασσόμενα σεισμοῖς καὶ κεραυνοῖς καὶ φάσμασιν. 1808 2. Paris. dacă va fi absolvit. care a zguduit profund pe contemporani şi care încă mai fascinează pe cei care se apleacă asupra textelor antice. un adevărat monstrum.„De altfel. quondam paene ille decepit. Freres Mame. dar rugător. Avem judecătorii pe care îi vrem prin cea mai mare bunăvoinţă a acuzatorului. consul reo de pecuniis repetundis Catilinae fuit advocatus.” În lumina acestei scrisori. Firmin Didot. ne gândim să-l apărăm pe Catilina. 1997 . către prietenul său.Hr. at supplici.Flavius Eutropius. nu aş fi înlăturat cu uşurinţă această atât de mare povară a răului de pe umerii voştri. Cicero. Torquatus.Ciceron. Paris. om neonest. III. Iudices habemus. încercând parcă să se desprindă de figura daimonică a celui care a fost Catilina. pe mine. pe când era consul.Appien d’Alexandrie. pe când mi se părea şi un bun cetăţean şi dornic de toate lucrurile bune şi un prieten statornic şi credincios. me. Histoire Romaine. humaniter feremus. – „De fapt chiar tatăl tău. V. cu mâinile înaintea suspiciunii.” Totuşi clarificarea acestei mărturisiri vine dintr-o scrisoare din anul 64 î. Spero. inquam. Dubochet. improbo homini. Histoires des guerres civiles de la Republique Romaine. II-III. cuius ego facinora oculis prius quam opinione. quos volumus. o arătare supranaturală. acela va fi mai apropiat de noi în privinţa candidaturii. pasajul din Pro Caelio pare să fie mai mult decât o mărturisire personală şi o încercare de a-l dezvinovăţi pe Caelius pentru atracţia pe care a manifestat-o pentru Catilina. ni-l arată în stare să atragă de partea sa un consul în funcţie: Quin etiam parens tuus. Bibliografie: 1. „în stare să imite şi să ascundă orice lucru”. o vom susţine prieteneşte. – „În timpul acesta. dar în nici un fel nu au fost probe suficiente pentru un bărbat ilustru şi putând multe precum Catilina. odinioară aproape că m-a înşelat. Αἱ δ’ ἀπ’ ἀνθρώπων μηνύσεις ἀληθεῖς μὲν ἦσαν. Paris. în discursul Pro Sulla din anul 62 î. cetăţeni). fortasse audaci. Acesta nu se teme nici de avertismentele supranaturale. zic. Oeuvres completes. cum îl numeşte de atâtea ori în discursurile sale. οὔπω δ’ εἰς ἔλεγχον ἀποχρῶσαι κατ’ ἀνδρὸς ἐνδόξου καὶ δυναμένου μέγα τοῦ Κατιλίνα· .chiar ce simt. ca apărător în procesul de extrocare de fonduri al lui Catilina. summa accusatoris voluntate. defendere cogitamus. manibus ante quam suspicione deprendi.Hr. Torquate. Ne-o spune Cicero cu câteva rânduri mai sus în Pro Caelio.

tufts.Salluste.5. II-IV. 1994 12. Epitome of Roman history. Charpentier. Paris. 1929 7. 1853 (Sylla. Belles Lettres. Orationum Ciceronis quinque enarratio (attalus.Gaston Boissier.Plutarque. Guerre de Jugurtha. Lucius Annaeus.edu) . Roma. La congiura di Catilina. London: William Heinemann.Quintus Tullius Cicero. Paris. Cicero) 8.Lucius Annaeus Florus. Divus Iulius (perseus. 1905 6.tufts. Conjuration de Catilina. Vie des hommes illustre. Commentariolum petitionis.P. Caesar. Hachette. La Conjuration de Catilina.Sallustio. Edward Seymour Forster.edu) 10. 1902 (perseus.Suetonius. Florus. Newton.Quintus Asconius Pedianus. New York: G. Putnam's Sons. 1924 11. Paris.org) 9.