You are on page 1of 20

www.referat.

ro

15

Capitolul al doilea ASPECTELE PSIHO-SOCIALE ALE COMUNICĂRII INTERPERSONALE ŞI DE GRUP. Consecinţe în planul consilierii psihologice şi educaţionale INTRODUCERE O analiză atentă a raporturilor dintre tipologia comunicării şi modelele comunicaţionale specifice activităţilor de consiliere psihologică şi educaţională pune în evidenţă că, din punctul de vedere al numărului de participanţi, acestor activităţi le este proprie în cele mai multe cazuri comunicarea interpersonală şi, în unele activităţi de consiliere, comunicarea de grup. De aceea, abordările psiho-sociale ale comunicării vor urmări, în cele ce urmează, cu precădere mecanismele psihologice şi psiho-sociale ale comunicării interpersonale şi de grup. Literatura de specialitate distinge un model de analiză specific cercetării acestor mecanisme, cu ajutorul căruia se pun în evidenţă variabile-tip ale comunicării cum sunt cele psihologice, cele cognitive sau cele sociale, iar dintre cele psihologice, componenta atitudinală şi situaţională. Spre deosebire de abordările tehnice, abordarea psiho-socială concepe comunicarea în primul rând ca interacţiune, partenerii de comunicare fiind în acelaşi timp emiţători şi receptori. Opţiunea este spre modelul transacţional al comunicării. Potrivit acestui model, „comunicarea reprezintă ansamblul proceselor prin care se efectuează schimburi de informaţii şi de semnificaţii între persoane aflate într+o situaţie socială dată”. (J.C. Abric, 2002, p.14) Potrivit autorului acestei definiţii, „comunicarea nu poate fi concepută ca un simplu proces de transmitere; bazată pe interacţiune, ea constituie întotdeauna o tranzacţie între locutori: emiterea şi receptarea sunt simultane, emiţătorul fiind în acelaşi timp emiţător şi receptor şi nu întâi emiţător, apoi receptor (reciproca este şi ea valabilă)” (J.C.Abric, 2002, p. 15). Citându-l pe Watzlawick, J.C. Abric observă caracterul social, atotcuprinzător al comunicării, dominanţa acesteia asupra comportamentului uman: „Dacă admitem că, într-o interacţiune, orice comportament are valoarea unui mesaj, cu alte cuvinte este o comunicare, rezultă că nu poţi să nu comunici, indiferent că vrei sau nu” (Watzlawick, cf. J.C. Abric, 2002, p. 15).

www.referat.ro

16

1. Factorii determinanţi ai comunicării. Revenind la schema generală a comunicării, utilă întotdeauna pentru fixarea elementelor structurale ale acesteia, putem analiza factorii psihologici şi psihosociali ai comunicării pe două componente distincte: una care se adresează actorilor comunicării, numiţi de noi „locutori” şi una care se adresează codului şi canalului de comunicare. 1.1. Factori care influenţează rolul actorilor în comunicare Potrivit lui J.C. Abric, actorii comunicării (locutorii) sunt influenţaţi în comunicare de trei tipuri de variabile: psihologice, cognitive şi sociale. 1.1.1. Variabilele psihologice sunt acelea care provin din personalitatea, nevoile, motivaţiile şi interesele locutorilor; ele se manifestă explicit, implicit sau inconştient. Potrivit modelului propus de Lewin pentru explicarea comportamentului uman ( cf. J.C. Abric, 20002, p.16), comportamentul individului în câmpul social se concretizează în două direcţii: - reducerea tensiunilor exercitate asupra sa; - satisfacerea nevoilor create de forţele interne şi externe care-l influenţează. Forţe interne Câmp social Forţe externe nevoi tensiuni comportament

Comportamentul uman se diferenţiază în funcţie de caracterul favorabil sau nefavorabil (pozitiv sau negativ) al forţelor care acţionează asupra sa: • Forţele poztitive crează tensiuni pozitive, care induc un comportament de apropiere • Forţele negative crează tensiuni negative, care unduc un comportament de evitare Cele două tipuri de comportament declanşează, în procesul comunicării, mecanisme psihologice distincte, dintre cele mai rafinate. Prezentăm, în continuare, două categorii de asemenea mecanisme, aflate în opoziţie: a) Mecanisme proiective: - a asimila gânditrea celuilalt, a crede că gândeşte ca tine (nu se sesizează diferenţele şi astfel comunicarea este viciată) - a atribui celorlalţi atitudini care să justifice propriul comportament. b) Mecanisme de apărare: - socotomizarea: eliminarea informaţiei incomode (filtrarea); - memorizarea selectivă (memoria depinde de factori afectivi); - interpretarea defensivă (denaturarea realităţilor incomode); - negarea autorităţii sursei (devalorizarea sursei neconvenabile).

Partenerul interpretează. ci doar una din care sunt sublimate anumite caracteristici incomode.1. Dintre acestea. b) Sistemul de reprezentare. slăbiciunile).3. care reconstituie realul. un scenariu ipotetic (maximum ½ pagină A4) Sistemul de reprezentare se raportează la trei elemente specifice comunicării: sinele. p. Este o reprezentare a priori. defectele. în general nivelul intelectual al acestora. cognitiv şi social. informaţia în funcţie de propria reprezentare. prezentăm două sisteme proprii cogniţiei: a) Sistemul cognitiv.1. determinată de factorii enumeraţi mai sus. Informaţia suferă un proces de reconstrucţie după modelul propriu al fiecărul partener. atribuindu-i o semnificaţie proprie. de regulă. • Reprezentarea de sine are în vedere cele două laturi ale eu-lui: . nu este cu necesutate una mincinoasă. model influenţat de o serie de variabile social-culturale asimilate: religie.eul intim: imaginea pe care eul şi-o face despre sine şi pe care.2.C. Acestea cuprind: a) Rolurile şi statusurile sociale (poziţia socială) influenţează comunicarea în cel puţin două situaţii distincte: • Conflictul de rol: comportamentul diferit de rolul aşteptat . a conceptelor asimilate. obiceiuri. care cuprinde capacitatea locutorilor de generalizare şi abstractizare. din perspectiva sistemului de reprezentare.21) • Reprezentarea despre celălalt cuprinde imaginea celuilalt din punct de vedere psihologic.eul public: imaginea de sine pe care o oferim celorlalţi. Sarcină (2): Construiţi. rasă etc. celălalt şi conţinutul şi contextul comunicării. astfel. îl ţine ascuns (nimeni nu este dispus să-şi releve limitele.Analiza acesteia se va face la capitolul Bariere de comunicare • Reprezentarea despre sarcină şi despre context are în vedere atitudinea interlocutorului în comunicare funcţie de modul în care sarcina cuprinsă în mesaj sau contextul comunicării îi afectează interesele. nu-l dezvăluie. Individul va reacţiona întotdeauna în funcţie de ceea ce crede că este şi de ceea ce vrea să pară (J.ro 17 1. 2002. (vezi schema de la pagina anterioară) 1. Abric. adesea diferită de cea a interlocutorului asupra informaţiei. mentalităţi. Variabilele cognitive sunt acelea care influenţează comunicarea datorită modului de realizare a cogniţiei.referat. volumul informaţiilor. .www. cultură. nu-l exprimă. Variabilele sociale se referă la poziţia locutorilor comunicării în câmpul social.

de la o fază a cercetării la alta.A. în S. ambiţie şi bună dispoziţie. Astfel. că indivizii nu reacţionează la persoana ca atare. de poziţie financiară.www. respectivelor fotografii li se ataşează un nume şi un prenume: evreieşti.eliminarea ambiguităţilor în codificare. ci la persoana pe care şi-o reprezintă ei în funcţie de stereotipurile la care se raportează în mod inconştient şi 2. Aşa cum remarca B. judercăţile sunt foarte stabile.elaborarea codului în funcţie de caracteristicile psihice ale receptorului (de personalitate.” . cu atât mai mari sunt şansele de neînţelegere. Variabilele psihice sau obiective: . (Experiment făcut de Razran în 1951. irlandeze sau tipic americane. naţionale. Factori care influenţează codul şi canalul de comunicare Este de la sine înţeles că în comunicare adoptarea codului adecvat. „mai puţin simpatici” şi având „un caracter mai slab”. se observă schimbări substanţiale. 1.2. 1.1. “cu cât mai nesigură este semnificaţia termenilor. în ce constă deferenţa dintre prejudecăţi şi stereotipii. Studiile de psihologia comunicării pun în evidenţă influenţarea acestor condiţii de către variabile psihice şi psiho-sociale.) Sarcină (4): Explicaţi. de Jouvenel.ro 18 • Rigiditatea rolului: imobilitatea comportamentului în situaţii sociale noi. într-o frază. Exemplul citat ilustrează cât se poate de convingător:1. Negulescu afirma. religioase. ca şi alegerea canalului de comunicare sunt condiţii de cea mai mare importanţă în asigurarea unei comunicări eficiente. sociale) . în cazul celorlalte fotografii.U.” Fapt remarcat şi de B. de rasă etc. Experiment: Experimentatorul supune atenţiei subiecţilor un ansamblu de 30 fotografii tip act de identitate reprezentând figuri umane simpatice şi „neutre din punct de vedere etnic”. În privinţa fotografiilor însoţite de nume americane. inteligenţă. italieneşti. în acest sens. Spinoza care spunea că “cele mai multe certuri provin din faptul că oamenii nu-şi exprimă bine propriile gânduri şi le interpretează greşit pe ale altora.P.” P. cu singura diferenţă că.2. b) Prejudecăţi şi stereotipii: sociale. că prejudecăţile joacă fără îndoială un rol esenţial în natura relaţiei pe care individul o va stabili cu interlocutorul său. Daţi un exemplu de prejudecată şi unul de stereotipie. cognitive. judecăţile cu privire la fotografiile „de evrei” califică această categirie ca fiind „mai inteligenţi”. Dimpotrivă. Sarcina consta în formularea unor judecăţi cu privire la fiecare fotografie în parte. pornind de la aceleaşi criterii şi pe marginea aceloraşi fotografii. pe baza a 6 caracteristici: frumuseţe. de data aceasta. că “precizarea înţelesului termenilor e cea dintâi precauţie de luat în orice discuţie. Două luni mai târziu li se cere subiecţilor să emită o nouă judecată. Sarcină (3): Daţi câte 3 exemple de conflict de rol şi 3 exemple de rigiditatea rolului cu influenţe asupra comunicării. „mai ambiţioşi”.referat. forţă de caracter.

ro 19 Studiu de caz: La primărie soseşte o echipă de control. Că aşteaptă echipa de control. onoarea primarului. o conduce într-o sală a primăriei unde este o masă şi scaune. Primarul cheamă pe responsabilul cu relaţiile publice şi-i comunică următoarele: “Aştepţi echipa de control.2. Este important stilul discursului adoptat Un stil prea familiar poate produce interlocutorului sentimente de jenă sau desconsiderare. pentru lucru.” Ce poate înţelege responsabilul cu relaţiile publice? 1. indiferent de dorinţa primarului. • Ponderea cuvintelor: există unele cuvinte cu rol cheie în mesaj. fapt pentru care responsabilul cu relaţiile publice greşeşte. care dirijează şi califică întregul proces de comunicare. involuntar. după care se pune la dispoziţia acesteia. ducând la compromiterea primarului. istoria şi întâmplările fericite sau nefericite din viaţa interlocutorilor. la un restaurant. cu consecinţe diferite: 1.2. şi atunci responsabilul cu relaţiile publice procedează greşit. dacă aceasta se aştepta la un asemenea tratament. 1. dacă primarul nu era echivoc în trasarea sarcinii. Este posibil ca primarul să fi dorit. pe primar de situaţia unei tentative de corupţie. unde va servi masa (adică va mânca).referat. Această variantă se generalizează sub forma „primei impresii”. 2. Alegerea canalului de comunicare Comunicarea. dacă echipa de control nu se aşteaptă să fie tratată într-un asemenea mod. în funcţie de care se organizează percepţia.2. responsabilul cu relaţiile publice să fi procedat corect. a. dacă comisia de control ar fi fost înclinată spre o asemenea interpretare. într-adevăr. Că aşteaptă echipa de control. şi atunci responsabilul cu relaţiile publice salvează.3. 1. dacă echipa de control se aşteaptă să fie tratată într-un asemenea mod. • Ordinea cuvintelor: sunt receptate mai bine primele şi ultimele cuvinte ale unui mesaj (efectul de primaritate şi de recenţă). să ofere „o masă” echipei de control. Este posibil ca primarul să fi dorit să asigure echipei de control un loc de lucru. îi oferi o masă şi apoi te pui la dispoziţia acesteia. Este evident că cele două modalităţi de interpretare a sarcinii pot duce la acţiuni complet diferite. expresii-şoc asupra interlocutorului ca urmare a semnificaţiei lor simbolice pentru starea psihică. 1. 2. Este posibil ca. o invită la un restaurant.b. Variabilele psihosemantice Reprezintă influenţe asupra comunicării care vin din modul în care gândirea se raportează la semantica cuvintelor (sens şi semnificaţie): Principalele variabile sunt: • Efectul de hallo: influenţa unor cuvinte. pentru consilierea psihlogică şi educaţională este preponderent comunicarea orală. experienţa.b. 2. ferindu-l. Concluzia: toate aceste posibilităţi se reduceau la o soluţie unică. cu consecinţe neplăcute pentru imaginea primarului în ochii comisiei de control. Este posibil ca primarul să fi dorit să asigure echipei de control un loc de lucru. . după care se pune la dispoziţia acesteia.www. involuntar.a. după cum un stil prea academic îndepărtează interlocutorul.

olfactiv.) .1.3.3.3. surâsul exprimă dispreţul etc.referat.organizarea spaţială a comunicării: poziţia partenerilor. religie. 1. . distanţa etc. Contextul material şi temporal cuprinde: . . confort etc. 1. în analiza semnificaţiei culturale a surâsului: . În poziţia reciprocă de surse ale comunicării. . rezolvare de probleme.Pentru comunicarea specifică consilierii sunt importante şi alte aspecte ale mediului comunicării. religie.3. Rolul actorilor În comunicare este importantă stabilirea poziţiei reciproce a actorilor.microcultura partenerilor (obişnuinţe.în contextul cultural european. surâsul este expresia culturală a unei atitudini de ascultare şi de relaţionare pozitivă. .ro 20 incapabil să înţeleagă întreaga semnificaţie a mesajelor. cuprinde: . vizual etc. concurenţă.4. Ea se desfăşoară într-un spaţiu fizic. Contextul social cuprinde: • prezenţa sau absenţa unui public sau a unor observatori (coacţiunea) poate potenţa sau inhiba comunicarea. specificul cultural. stil de viaţă etc. lumini. .mijloace ajutătoare: amplificare. .aspecte temporale: ora.www. în funcţie de sarcina specifică actului comunicării: . el semnifică starea de încurcătură. mentalităţi. coduri simbolice etc. momentul zilei. . .mobilarea spaţiului comunicării: tip de mobilier. impregnat de un stil cultural.în contextul cultural japonez. Aceasta nu are loc într-un spaţiu cultural şi material steril.2.2.potenţarea sau inhibarea comunicării în prezenţa publicului este dependentă şi de aspecte ale educaţiei interlocutorilor: personalitate. 1.). în prezenţa explicită sau implicită a unor contexte sociale determinate care influenţează comportamentul actorilor în comunicare.la cafrii din Borneo. deschidere. imagini etc. ritmul etc. cum sunt: ambianţa.3. Contextul cultural şi ideologic.comunicarea este inhibată în cazul activităţilor de tip terapeutic. durata.comunicarea este potenţată în activităţile performative de tip învăţare. stimularea participării sincere. Dumas a ilustrat rolul contextului cultural încă din anul 1906.macrocultura mediului social (limba de comunicare. 1. de cele mai multe ori umanizat. Factorii de context şi de mediu Contextul. 1.) Caz: Potrivit lui Stoetzel (1963). fiecare partener se bucură de o anumită autoritate. arhitectural. Aceasta se supune exigenţelor logice şi psihologice ale autorităţii şi induce în conştiinţa interlocutorului încredere. mijloacele ajutătoare (fond muzical. confesional. precum şi mediul comunicării reprezintă factori de mare importanţă în comunicare. depline. fond muzical. stereotipii etc. stil.

Ferdinand de Saussure din perspectivă lingvistică. iar acest tip de relaţie depinde. precum şi consecinţele posibile asupra comunicării.1. pornind de la presupoziţia că a comunica în interacţiune înseamnă „a te exprima şi a fi înţeles”. Abric prezintă o tipologie inspirată din lucrările lui Porter. Întrebându-se „cum poate fi facilitată comunicarea între două persoane aflate în interacţiune?”. Atitudinea de interpretare • Definiţie: a formula. Ca urmare. ştiu eu ce te determină să susţii ceea ce susţii n. 2002. actualizaţi descrierea atitudinilor” 2. la rândul său. autorul formulează o definiţie. Umberto Eco din perspectivă semiotică. calitatea şi natura elementelor de conţinut al comunicării. vom privilegia comunicarea interpersonală ca principal tip de comunicare ăn consiliere. capitolul „Caracterul”.2. un tip de relaţie determinată.1. Tipologia atitudinilor interpersonale J. definind statutul fiecăruia. iar Jean Claude Abric din perspectivă psihologică.n. 35) Sarcină: Din cursul universitar „Fundamentele psihologiei”.C. Se crează o relaţie de dependenţă a interpretatului faţă de interpretant. Ajunge. de condiţiile de eficienţă a acesteia. 2. de „atitudinile dezvoltate de fiecare dintre actorii comunicării”.referat. influenţează decisiv calitatea relaţiei dintre actori. astfel. p.2. Samuel C. Comunicarea interpersonală şi atitudinile Revenind la aserţiunile anterioare.ro 21 2. Abric. Abric reformulează această întrebare. Interpretantul se prezintă ca deţinătorul unei presupuse cunoaşteri despre interpretat • Consecinţe posibile: . la întrebarea: „ce condiţii i-ar permite individului să se exprime în situaţia interindividuală în modul cel mai autentic cu putinţă?” Autorul ajunge la concluzia că eficienţa comunicării este dependentă de tipul de relaţie ce se stabileşte între parteneri. dincolo de mecanismele ei funcţionale (tehnologia comunicării). J.www.C. din perspective variate. Pentru fiecare tip de atitudine. a verbaliza pentru celălalt raţiuni ascunse care se află la originea spuselor sau faptelor sale (verbal: de fapt. interesul pentru acest tip de comunicare este justificat. Certo analizează eficienţa comunicării interpersonale din perspectivă managerială. (J. 2.) • Tipul de relaţie creată: . - Rolul atitudinilor în comunicarea interpersonală sunt un aspect determinant al climatului relaţional. influenţează în mod decisiv natura relaţiei sociale.C. Studiile de specialitate privind comunicarea interpersonală sunt interesate.

comunicarea se blochează datorită neînţelegerii celuilalt.ro 22 . Sarcină: (5) Formulaţi o situaţie problematică din domeniul consilierii.www. când este greşită.blocarea exprimării interpretatului.în particular.regula generală: nonevaluarea .canalizarea discursului celuilalt: dacă discursul continuă. partenerul declanşează mecanisme de apărare cu atât mai puternice. fie că interpretarea este corectă. partenerul încearcă să evite continuarea interpretării.2. ascunzând acele informaţii care-l demască. cu cât interpretarea este mai pertinentă. în conştiinţa pacientului a unei autointerpretări corecte. în care se justifică interpretarea şi enunţaţi o formulă de interpretare. care poate fi concretizată într-o atitudine agresivă. este o practică utilă.2.contradependenţa: refuzul de a accepta această situaţie. . ca mijloc de provocare. îndeosebi în consiliere. în cazul evaluării pozitive Concluzii: . interpretarea. Concluzii: . Atitudinea de evaluare • Definiţie: formularea unei judecăţi pozitive sau negative în legătură cu ceea ce spune celălalt • Tipul de relaţie creată: . Descoperit în intenţiile sale ascunse. . ca urmare a evaluării negative.blocarea comunicării sau agresivitatea. noninterpretarea. întrucât el produce blocajul maxim. 2. fie că este greşită. comunicarea se blochează. când este corectă. deoarece obiectivul comunicării este epuizat. . . Cazul interpretării corecte este unul particular. Evaluatorull se prezintă ca judecător al evaluatului în legătură cu spusele sale • Consecinţe posibile: . cu condiţia stăpânirii ei şi aplicării în momentul potrivit.în particular.referat. ca premisă a unor atitudini pertinente în consiliere. .în principiu.orientarea comunicării (manipularea). ca atitudine a consilierului. Se crează o relaţie de dependenţă a evaluatului faţă de evaluator. evaluările trebuie păstrate în intimitatea evaluatorului. Se produce fenomenul de manipulare.

Evitarea atitudinii de consiliere se referă. voi avea la îndemână mai multe elemente pertinente pentru a formula sfatul cel mai potrivit. ceea ce duce la agresivitate sau la blocaj.www.în domeniul consilierii psihologice şi educaţionale.C. Consilierul se prezintă ca deţinătorul unei presupuse soluţii la problemele expuse de consiliat. că orice ajutor sau sfat ar fi exclus. Punctul de vedere al lui J. la aceea că.3. Cu cât ne vom apropia mai mult de acest tip de relaţie. . Abric este o profesiune de credinţă. care neglijează experienţa trăită de celălalt. 44) . .ro 23 2. cu atât el va fi mai uşor de acceptat şi de aplicat” (J. ajutorul nostru trebuie să vizeze ca solicitantul să-şi poată exprima şi expune în mod optim problemele sau cererile. consilierea în comunicare este practicată.inducerea unei atitudini liniştitoare. p.regula generală: non-consilierea. atunci când ne propunem să ajutăm sau să consiliem. dar nu propunându-i soluţii.substituirea subiectului în rezolvarea propriilor probleme. fiind în realitate rezultatul acesteia. de fapt. L-am ajutat. să-şi expună sentimentele şi punctele de vedere. Atitudinea de ajutor şi de consiliere nu poate constitui baza unei comunicări autentice între persoane. Concluzie: . . ci asigurându-i condiţii pentru dezvoltarea internă şi externă a reflecţiei şi a expresiei. datorită atitudinii mele de ascultare. cu atât sfatul va fi mai pertinent. • Consecinţe posibile: . cu respectarea unor exigenţe specifice specialităţii. dacă el va putea. 2002.referat. Atitudinea de ajutor (consiliere) • Definiţie: a propune celuilalt soluţii pentru rezolvarea problemelor pe care le prezintă • Tipul de relaţie creată: . nu afirmăm că este interzis să ne ocupăm de ceilalţi. .induce superficialitate în discursul celuilalt. Se crează o relaţie de dependenţă a consiliatului faţă de consilier. echivalentă cu un catehism al consilierii: „Când spunem că atitudinea de consiliere ar trebui evitată în comunicare.C. Abric. fapt care va favoriza asumarea de către subiect a propriilor probleme. Dacă îi voi permite subiectului să se exprime.2.orientarea comunicării spre soluţiile date de consilier (manipulare).

prin modul de formulare a întrebărilor (afirmativ sau negativ.4. Inducţia prin formularea întrebării: utilizarea verbului „a interzice”. (acelaşi autor) Se pune întrebarea: Mergeţi la biserică duminica ? Cazul 1: Înaintea acestei întrebări se pune întrebarea: Sunteţi un credincios practicant ? Răspunsurile la întrebarea de bază sunt afirmative în proporţie de 60% Cazul 2: Nu se pune nicio întrebare înainte.induce superficialitate în discursul celuilalt. care obligă respondentul la o conduită conformă primului răspuns. Anchetatorul se prezintă ca stăpânul absolut al situaţiei de comunicare: „Aici eu pun întrebări” sau: „Limitează-te la răspunsuri” sau „Nu asta te-am întrebat” etc. Se crează o relaţie de dependenţă a celui chestionat faţă de cel care pune întrebări. Inducţia prin ordinea întrebărilor. prin ordinea întrebărilor (respondentul este înclinat să-şi orienteze răspunsul la o întrebare după răspunsul dat la întrebarea anterioară).referat. în locul verbului „a nu autoriza” (extras dintr-o anchetă făcută în SUA. Exemple: I. care se limitează la a răspunde la întrebări. . Prima formulare: „Sunteţi de părere că Statele unite ar trebui să autorizeze discursurile împotriva democraţiei ?” A doua formulare: „Credeţi că Statele Unite ar trebui să interzică discursurile publice împotriva democraţiei ?” Cazul 2 Răspunsuri: Cazul 1 Da: 21% Da: 46% Nu: 62% Nu: 39% Nonrăspuns: 15% Nonrăspuns: 17% Concluzii: Populaţia SUA preferă expresiile atenuate.2.www. citată de Dautriat).ro 24 2. expresia tare sau atenuată etc). faţă de al doilea (62% faţă de 46%) II.manipularea celui chestionat: prin selectarea întrebărilor(deliberată sau inconştientă). • Consecinţe posibile: . determinat de inducţia întrebării preliminare. în locul celor tari: refuzul discursurilor publice împotriva democraţiei este mai accentuat în primul caz. Atitudinea de chestionare (anchetă) • Definiţie: a pune celuilalt întrebări pentru a-i uşura exprimarea • Tipul de relaţie creată: . Răspunsurile afirmative la întrebarea de bază sunt în proporţie de 42% Concluzie: între cele două cazuri este o diferenţă semnificativă. .

În particular: chestionarea selectivă. Concluzie: .ro 25 Sarcină: (6) Formulaţi un caz de inducţie în chestionare în relaţia dintre consilier şi clientul său. Neutralitatea binevoitoare 3. în comunicarea interpersonală specifică consilierii psihologice şi educaţionale. Sarcină: Actualizaţi cunoştinţele despre empatie. Potrivit lui C. Se realizează prin reformulare (transmiterea. prin întrebări deschise. Întrebări deschise 5. Rogers. Concluzii: comprehensiunea este o condiţie a unei situaţii optime de comunicare. 2. Cel care expune este privilegiat. capitolul „Imaginaţia” . Non-chestionarea sistematică. Acceptarea necondiţionată a celuilalt 2. • Consecinţe posibile: . . Pe baza celor expuse se pot formula cele cinci condiţii ale unei situaţii optime de comunicare. Non-interpretarea 3. Rogers): 1.5. dacă se încarcă formularea unor opinii subiective care nu se bazează pe comprehensiune. . consultînd cursul de Fundamentele psihologiei. Autenticitatea 4.2.regula generală: non-chestionarea sistematică.există riscul de interpretare. Atitudinea de comprehensiune • Definiţie: a arăta celuilalt că te interesează şi asculţi ceea ce spune celălalt. către celălalt de semnale care indică interesul şi înţelegerea) • Tipul de relaţie creată: . . Empatia. în concepţia teoriilor nondirective (C.determină aprofundarea exprimării. Reformularea.climat favorabil comunicării. non-consilierea 4. puse în momentele de răcire a comunicării sau de abatere involuntară a interlocutorului de la subiectul comunicării. Se crează o relaţie de dependenţă a celui care reformulează faţă de cel care expune. Comprehensiunea. Non-evaluarea 2. climatul optim se bazează pe patru componente: 1. deci trebuie încurajată şi promovată.referat.www.

adesea tema se formulează singură. Interviul ghidat este o variantă a interviului nondirectiv. la intervenţia maximă în cazul interviului directiv. empatia. „Probleme în dragoste ?”. în realizarea climatului trebuie să se ia în considerare importanţa „primei impresii”. interviul ghidat şi interviul directiv. pornind de la problema clientului. Şi aici. drept pentru care se mai numeşte şi interviu clinic. în care fazele nondirective sunt alternate cu faze directive. climatul este hotărâtor. acestea fiind inducţii sau interpretări ale pacientului cu consecinţele cunoscute. una „de încălzire”. În comunicarea interpersonală distingem trei tipuri de tehnici de culegere a informaţiilor: interviul nondirectiv.referat. Rolul climatului în interviul nondirectiv În interviul nondirectiv. Tehnici de culegere a informaţiilor. De aceea. „Te-ai împotmolit ?”. de acomodare reciprocă. Culegerea informaţiilor în procesul de comunicare reprezintă unul dintre obiectivele cele mai importante ale comunicării. Interviul nondirectiv. însă. adesea. pe baza unui ghid de interviu. Interviul directiv. Se foloseşte mai ales în activităţile exploratorii de teren. Aceasta poate deschide comunicarea sau o poate bloca. 3. introducerea în temă aparţine consilierului. într-un interviu nondirectiv nu se vor obţine toate informaţiile sau cele mai importante informaţii dintr-o singură iteraţie. Întâmpinări de tipul: „Vrei (vreţi) să divorţezi (divorţaţi) ?”. care trebuie să aibă iniţiativa. de la intervenţia minimă. acesta este un ansamblu de explorări nondirective pe teme introduse directiv. numărul întrebărilor şi. îndeosebi în consilierea psihologică. Rogers: acceptarea necondiţionată a celuilalt. însă. Adesea imaginea consilierului asupra cazului este veridică după mai multe iteraţii. Aşa cum s-a mai precizat. iar acţiunea conştientă presupune informaţie. să „ghicească”. Cele trei tipuri corespund unei scale a nivelului de intervenţie în discursul celui intervievat. prima fiid. Chiar dacă subaspect tehnic se produc erori.Este interviul specific consilierii. Se foloseşte în cercetări statistice cu puternică tentă sociologică. „Nu ştii încotro s-o apuci ?” au toate şansele să facă imposibilă intrarea în comunicare.ro 26 3. să arate că ştie dinainte despre ce este vorba. în cazul interviului nondirectiv.1. conţinutul şi ordinea întrebărilor. Comunicăm pentru a acţiona. În consiliere. Formularea temei în interviul nondirectiv Prima condiţie în formularea temei este ca aceasta să fie cât mai generală cu putinţă. 3. a intensităţii. uneori. Interviul nondirectiv: este interviul în care se aplică cele patru dimensiuni ale orientării nondirective formulate de C. În fapt. chiar şi variantele de răspuns.www. 2. ritmului şi profunzimii abordărilor. Niciodată. Principalele caracteristici ale celor trei tipuri de interviuri sunt următoarele: 1. acestea pot fi sublimate în prezenţa unui climat favorabil. El nu trebuie. neutralitatea binevoitoare. 3.2. autenticitatea. de calibrare a reacţiilor. având ca variantă principală chestionarul este interviul în care totul este dinainte stabilit şi etalonat: Obiectivele. intrarea în situaţie de comunicare se .

Tehnica este una care cere o minimă abilitate şi experienţă şi nu în ultimul rând capacitatea de a reformula idei. către celălalt a ceea ce tocmai a spus. „Necazuri ?” etc. Reiterarea sistematică poate fi interpretată şi ca o boală. ca un tic de comunicare. Menţinerea la nivel de maximă generalitate este în continuare necesară. orice ar spune este folositor pentru declanşarea comunicării: Dacă îşi exprimă dificultatea de a aborda tema. încă de la analiza acestor recomandări am formulat unele excepţii. reformularea sentimentului poate duce la blocaj sau la agresiune. pe bază de bănuieli. Reiterând spusele acestuia şi formulând o judecată cu privire la starea lui psihică. aşa cum subliniază C. Intervenţiile ţin seama îndeosebi de starea de spirit a clientului. Se foloseşte mai ales când pacientul intră într-o încurcătură. În reformularea sentimentului se impun câteva reguli: . drept pentru care trebuie cu atât mai mult evitată. prezent la unele persoane. „Să vedem ce te frământă”. când subiectul intră într-o fundătură etc. reiterăm această dificultate şi pornim de la ea. fără a denatura sensul spuselor celuilalt. neobişnuit să vorbească poate aştepta să fie întrebat.1. „Vă ascult”.ro 27 poate face prin enunţuri de cea mai mare simplitate. atunci reiterăm problema şi îl ajutăm să o dezvolte. când discuţia „lâncezeşte”. răbdare şi disponibilitate de a ajuta la depăşirea acestei stări. Pentru aceasta este necesară capacitatea empatică a consilierului. nonintervenţia. Dacă pacientul spune ceva. Pentru acest lucru. . „cu alte cuvinte”. însă! Reiterarea sistematică devine supărătoare. Se pot folosi întrebări de tipul: „Hai să vedem care-i problema”. îi dovedeşte acestuia atenţia noastră şi îl ajută să dezvolte tema.2. complexat. 3. Reformularea sentimentului: este tot o reiterare.3. dacă sugerează problema. când se produc abateri de la temă. Atenţie. suportabili pentru celălalt.www. Reiterăm în funcţie de evoluţia discursului. folosim tehnicile de intervenţie. Nici de această dată nu trebuie să inducem o temă anume. Abric. să nu jignească.Rogers şi J.3. să nu coboare valoric sentimentele acestuia. Un pacient timid.să nu fie agresivă: să fie expusă în termeni acceptabili. Reiterarea centrează subiectul pe problemă.3. la care se adaugă o interpretare. când densitatea tematică scade. Este absolut necesar ca interpretarea să fie una pozitivă. blochează comunicarea sau induce agresiune. de tipul: „Ei ?”. „Deci ?”. 3.C. A doua condiţie în formularea temei este evitarea restrângerii sau limitării temei. prin care să declanşăm confesiunea. lăsând pacientului iniţiativa lansării temei. să o aprofundeze. pentru a încuraja vorbitorul. Reiterarea sau reflexul simplu: constă în retransmiterea. Fără empatie. „Să auzim !”. adesea una deteriorată. de capacitatea diminuată a acestuia de a se angaja într-un proces de comunicare optim. aplicabile mai ales în consiliere şi terapie psihologică.Tehnici de intervenţie Cu toate că în interviul nondirectiv este recomandată.referat. în momentele adecvate. îi dovedim înţelegere. Iată principalele tipuiri de intervenţie recomandate de specialişti: 3.

Tot arsenalul empatiei. pe care le redăm mai jos: • Fiţi pregătiţi să ascultaţi.4. care nu numai că nu distruge personalitatea clientului. În cea mai mare parte a timpului. un moment de schimbare problematică etc. acest tip de intervenţie îndeplineşte următoarele funcţii: o Funcţia de control: permite consilierului să verifice dacă înţelegerea de ansamblu a problemei a fost corectă şi clientului să intervină în caz de eroare. dar o potenţează. Rezultă din aceste funcţii cî intervenţia de sinteză este un fel de bornă de hotar în interviu.4. nonintervenţie. în interviul nondirectiv Niki Stanton formulează zece sfaturi pentru o bună ascultare. Susţinerea empatică: este o necesitate absolută. • Ascultaţi cu atenţie.4. Empatia sugerează prezenţa consilierului în comunicare. „Na. trebuie folosit. • Fiţi interesat. nuanţări. cunoscut din studiul creativităţii. ascultarea şi tăcerea calificate şi controlate reprezintă condiţii obligatorii pentru un bun consilier. Nu putem folosi expresii de tipul: „E prea complicat pentru tine !”.www.3. exigent controlate şi necesare pentru a menţine pe cel intervievat în iniţiativă. o Funcţia de retur: Permite clientului să revină cu precizări. o şedinţă. Ea marchează o etapă. o Funcţia de relansare: permite clientului să revină cu problemele importante care eventual au fost omise. nu a problemei. Ascultarea. 3. „Probabil vroiai să spui altceva !” etc 3.3.să se concentreze asupra persoanei. te-ai încurcat ?”. Prin urmare. • Ascultaţi critic. o face să se manifeste. coparticiparea la problemele clientului. • Urmăriţi ideile principale. Potrivit lui J.C.1. totodată. 3. 3. Ascultarea şi tăcerea în interviul nondirectiv. sunt inacceptabile în reformularea sentimentului . Intervenţiile sale sunt minime. informaţii suplimentare. • Arătaţi-vă interesul. susţinere energetică şi afectivă şi. Intervenţia de sinteză: Este o reformulare organizată a ansamblului discursului realizat de pacient. . este o absenţă activă. Din caracterizarea generală a interviului nondirectiv rezultă o poziţie specială a celui care aplică interviul. stimulatoare. • Păstraţi-vă mintea deschisă.ro 28 Expresii de tipul: „Ce ai. că nu te pricepi”. că nu mai ştii ce spui !”. „Lasă asta. Este justificat punctul de vedere potrivit căruia capacitatea empatică este criteriu eliminatoriu în alegerea profesiei de consilier.referat.3. Abric. acesta tace şi ascultă.

practicianul satisface nevoia subiectului de a fi ascultat. Referindu-se la calităţile unui bun ascultător. în sensul că întrerupe discursul nu numai ca verbalizare ci şi ca interiorizare. 2. această nevoie fiind preeminentă oricărei alteia. Nu numai tăcerea consilierului este importantă în interviul nondirectiv.referat. Repetarea.www. • Ajutaţi vorbitorul. Controlaţi-vă temperamentul. a primului principiu nu este o greşeală de redactare ci o exigenţă a autorului. • Nu întrerupeţi pe vorbitor.2.practicianul potenţează trăirile subiectului. 62-64 3. Arătaţi-i celui care vorbeşte că vreţi să-l ascultaţi. adică principiul fundamental pentru a fi un bun ascultător.practicianul renunţă la „plăcerea spunerii”. Dintre acestea. Polirom 2002. ci şi modul de raportare a acestuia la tăcerile subiectului În acest sens.practicianul renunţă la afirmarea de sine. trăind experienţa subiectului ca pe propria sa experienţă. . 3. . Jacobi. p. în final. autor J. în studiul său despre ascultare. 5. 9. Jean-Claude Abric menţionează. care precizează faptul că acesta este “primul şi ultimul principiu”. o Tăcerea plină: este momentul de întrerupere a verbalizării. Tăcerea în interviul nondirectiv. Lăsaţi-o mai uşor cu argumentele şi criticile. care se masterializează în bucuria de a fi ascultat . Nu faceţi lucruri care vă distrag atenţia. Uşuraţi sarcina celui care vorbeşte. Ed. precum şi exigenţele acesteia. dar de continuare a reflecţiilor intervievatului. Sarcină: Studiaţi punctul de vedere al lui B. 6. Certo formula şi el următoarele zece reguli: 1. acesta rămânând centrat . . Identificaţi-vă cu vorbitorul. 4.ro 29 • Luaţi notiţe.4. subliniem: . punctul de vedere al lui B. Samuel C.C. Abric vorbeşte de două tipuri de tăceri: o Tăcerea goală: este momentul în care intervievatul tace deplin. Puneţi întrebări. 8. 7. Fiţi răbdător. 10. epuizându-l. Gândurile lui se detaşează de subiectul discursului. J. Jacobi cu privire la ascultare evidenţiat în lucrarea Psihologia comunicării. Încetaţi să mai vorbiţi. Acesta este momentul intervenţiilor necesare ale consilierului.practicianul se privează de interacţiunea simetrică cu pacientul. Încetaţi să mai vorbiţi. Abric.C. Autorul citat surprinde cu deosebită fineţe valenţele ascultării active.

în acest sens. mai degrabă terapii de grup decât activităţi de consiliere. tehnicile de grup sunt. Perceperea unei anumite grupalităţi. Conştiinţa apartenenţei la grup 4. talentul şi capacitatea empatică a consilierului va permite distincţia între tăcerile pline şi cele goale. Este momentul când consilierul nu trebuie să intervină. Raţiune de a fi şi de a rămâne împreună 4. tehnici de ameliorare a coeziunii şi performanţei grupurilor pentru îndeplinirea unor sarcini. Punctul de vedere sociologic este mai simplificat. enervare. Consilierea familială nu este o tehnică de grup. Aspecte ale comunicării în tehnicile de grup Tehnicile de grup sunt mai puţin utilizate în consilierea psihologică şi educaţională. Numărul de persoane: de la 3-4 la 25 persoane 2. să proiecteze mental continuarea discursului. Posibilitatea formării unei percepţii şi a unei reprezentări a fiecăruia despre ceilalţi 6. Îndeplinirea unei sarcini comune. Posibilitatea unei interacţiuni şi a unei comunicări verbale şi nonverbale efective 8. Posibilitatea interacţiunilor reciproce între toţi membrii 3. care ia în consideraţie în mai mare măsură determinaţiile psihologice. lăsându-i celui intervievat posibilitatea să stingă tensiunile discursului. Potrivit sociologiei. mai degrabă. Din perspectivă psihosocială. să evalueze. agresiune. De Visscher propune următoarele caracteristici: 1. E¤xperienţa. la fel ca şi vorbirea. Durată suficientă pentru instituţionalizare. Celelalte caracteristici sugerate mai sus ţin de perspectiva psihosocială. pot induce frustrare. observată de membri sau de un observator extern 7. în sensul utilizat de psihologia socială şi de sociologie. deoarece familia nu este grup social.referat. Intervenţia în tăcerile pline pot întrerupe discursul. 4. Destin relativ comun 5. grupul mic se caracterizează prin: 1. Concluzie: tăcerile trebuie ascultate. îl pot abate de la cursul normal.ro 30 în subiect. 4. termenul consiliere presupune o activitate faţăn faţă.1. Comunitate spaţială şi temporală 2. Caracteristicile unui grup mic (restrâns) Studiile de psihologie socială şi de sociologie apreciază că un grup mic (restrâns) are un set de caracteristici standard. Unitate de timp şi de loc (proximitate şi distanţă interindividuală minimă 3. .www. Prin însăşi etimologia sa. S-au dezvoltat.

Lewin. ale cărui caracteristici sunt deja definite. Un asemenea grup se numeşte grup de diagnostic (T-grup. mize personale şi colective. A. Ne vom referi la cele două situaţii caracteristice de grup: situaţii de grup centrate pe grup şi situaţii de grup centrate pe sarcină. consilierul (psihologul şcolii. clasă de elevi. În cele ce urmează vom prezenta doar acele aspecte care ţin de caracterizarea comunicării în cadrul grupului. Comunicarea în situaţiile de grup centrate pe sarcină: Acest tip de situaţii presupune existenţa unui grup omogen. îndeosebi pentru acele grupuri în care apar probleme deosebite de disciplină. 4.pentru fiecare grup există un monitor (supraveghetor) . eliminându-şi limitele de comunicare şi convieţuire. Grup de bază) A. să devină fiinţă socială. respectând întrutotul exigenţele acestuia.grupul are coeziunea. Comunicarea în situaţiile de grup centrate pe grup Autorul acestui tip de situţie. La nivel de grup. să înveţe să comunice cu ceilalţi. de ex. Caracteristicile grupului: . Scop terapeutic: participând la activitatea grupului. adaptare. sportivă etc) . după voinţa proprie a membrilor lui.2. individul ajunge să se cunoască pe sine. ceea ce intervine nou în activitatea grupului fiind sarcina. Caracterizarea principalelor tehnici de grup Prezentarea detaliată a tehnicilor de grup este sarcina disciplinelor specializate în domeniul terapiei şi consilierii de grup. genuri şi profesii diferite .2.2. Sarcină (7): Imaginaţi un grup de diagnostic şi descrieţi activitatea consilierului pe timpul şedinţelor de consiliere 4. Conţinutul comunicării: comunicarea are loc între membrii grupului.grupul are al dispoziţie aproximativ 15 şedinţe de câte 2-3 ore B.1. structura şi celelalte caracteristici deja formate (norme morale. Caracteristicile grupului de diagnostic: . Rolul monitorului: monitorul se comportă ca un consilier în situaţie de interviu nondirectiv. reţeaua de relaţii formale şi informale) . reactualizaţi cunoştinţele despre caracteristicile grupului mic. propune ca subiectul comunicării în grup să fie problemele care intervin în funcţionarea grupului.ro 31 Sarcină: din cursul de psihologie socială.referat.numărul de 8-12 persoane de vârste.2. comunicare etc. echipă managerială. membrii grupului abordând şi problemele lor profesionale.) poate utiliza o asemenea tehnică pentru ameliorarea relaţiilor din interiorul grupurilor şcolare standard (clasele de elevi).www.numărul membrilor este predeterminat (grup de muncă. 4. aceştia căutând să descopere fenomenele de grup şi factorii care asigură funcţionarea eficientă a grupului C. D.persoanele nu se cunosc între ele (sau se cunosc foarte puţin) .

Sarcină (8): Imaginaţi un grup centrat pe sarcină şi descrieţi activitatea consilierului pe timpul şedinţelor de consiliere . . Este de mare importanţă capacitatea animatorului de a fi un bun ascultător şi de a provoca schimburi între membrii grupului. B. Psihologul şcolar îşi poate propune ca obiectiv ameliorarea activităţii grupurilor şcolare standard (clasele de elevi) în legătură cu sarcinile specifice ale şcolii. regulile specifice interviului: non-interpretarea.În situaţia întâlnirilor pentru rezolvarea de probleme. Rolul monitorului: . C. de către membrii grupului. Scop terapeutic: Situaţiile de grup centrat pe sarcină sunt utilizate mai ales în consilierea educaţională.în a treia şi a patra situaţie. pe cât posibil. consermne. comunicarea constă în schimbul de informaţii. grupuri de cadre didactice de la un nivel de studiu.În întrunirile de informare descendentă. comprehensiunea. non-evaluarea. succesul său depinde de priceperea în utilizarea tehnicilor de interviu nondirectiv.În situaţia întâlnirilor-discuţie.în a doua situaţie. problema monitorului este aceea a asimilării corecte în grup a mesajului. comisii didactice. animatorul are funcţia de facilitare a dialogului. . a unui sistem de norme.în prima situaţie. . comunicarea presupune culegerea de informaţii din interiorul grupului. comunicarea constă în transmiterea şi receptarea în grup a unei sarcini.ro 32 .animatorul grupului nu se identifică cu liderul informal al acestuia. În toate situaţiile. D. animatorul se transformă într-un operator de interviu de grup. dar şi a unor grupuri şcolare non-standard: grupuri de cadre didactice care predau la o clasă de elevi cu probleme. ghidat sau directiv. animatorul trebuie să respecte. caterdre etc. de reglare a discuţiei astfel încât să se asigure participarea tuturor celor cere au un cuvânt de spus şi orientarea spre tema discuţiei. non-consilierea.referat. asupra unei teme date între membrii grupului. chestionarea minimă.www. Conţinutul comunicării: depinde de tipurile de întruniri proiectate: . . a soluţiilor pentru rezolvarea unei probleme.În situaţiile de informare ascendentă. . reguli. comunicarea constă în căutarea împreună. el este doar observator.

o singură lume. LOHISSE. 24. 1999. 2002. Editura Fundaţiei “România de Mâine”. De la transmiterea mecanică la interacţiune. 1997. Iaşi. 1997. 4. STANTON. Curs de lingvistică generală. 2. 22. Comunicare şi acţiune. de SAUSSURE. Ghidul tipurilor psihologice. Editura Aramis.A. 1995. Ferdinand. 8. Bucureşti. 2002. Bucureşti. 2000. Marie Madeleine.S. Teoria comunicării. . Sven. 1999. Editura Politică. comunicare. 5. ANGHEL. Marin. RÜCKLE. 23. Sultana. 2003. McQUAIL. 11. teorie şi aspecte clinice. Patricia. Bucureşti. I.www. Dicţionar de filosofie. Mai multe voci. Vasile. Bucureşti. S. 20. Serge. 10. AIFTINCA. Valentin ş. Niki. Andrei. WINDAHL. Denis. Comunicarea. 1982. Cuza. 2001. Personalitate şi temperament. Bucureşti. Claude. Editura Polirom. Şerban. Bucureşti. Editura Polirom. Editura Polirom. Editura Polirom. 21. IONESCU.a. Bucureşti.referat. 12. Psihologia socială sau Maşina de fabricat zei. 7. 2003.R. 2002. Comunicarea. Petre. analiza tehnicilor de manipulare. Societatea Ştiinţă & Tehnică. *** Dicţionar explicativ al limbii române... Editura Artprint. McQUAIL. MUCCHIELLI.ro 33 BIBLIOGRAFIE 1. 2000. Jean. McBRIDE. Arta de a influenţa. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică.). Bucureşti. JULIA. ROTARU. BONCU. Bucureşti. Bucureşti. 1987. succes şi credibilitate.P. Ştefan. 9. argumentare. Modele ale comunicării. Limbajul corpului pentru manageri. Gheorghe (coord. 17. Polirom. Editura Comunicare. MARGA. TOMA. Editura Academiei R. Editura Dacia. Tehnici de comunicare. 1991. Comunicarea. Editura Humanitas. Stiluri şi metode de comunicare. 1996. ECO. Relaţii publice. Editura Univers Enciclopedic. 1982. Horst. 16. Bucureşti. Editura Polirom. 2000. 18. Raţionalitate. Criză şi dialog. Bucureşti. 6. 15.. Babilonul informaţiei. Nicolae. 13. 3. 1998. ro. Institutul European. 1997. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Cluj. ŞOITU. Tratat de semiotică generală. Umberto.Didier. STANCU.N. Psihologia influenţei sociale. 1975. Institutul European. Alex. Editura Universităţii Al. LHOTE.S. MOSCOVICI. Denis. HEDGES. JAQUET. CRAIA. MACOVICIUC. Laurenţiu. Filosofie. 2000. Mecanismele de apărare. 14. 19. Editura RAO. Bucureşti. Iaşi. Editura Tehnică. Sean.

Managementul modern. 1978.referat. Psihologia comunicării. Editura Polirom. 1995 . JIGĂU. Jean-Claude. Mihai. Samuel C. Consilierea carierei. Comunicarea. Iaşi. Stanton. ABRIC. 2002 27.ro 34 25. Comunicarea. Certo. Bucureşti. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Bucureşti. Societatea Ştiinţă & Tehnică. ***Mic dicţionar enciclopedic. 2002 30. 29. 26. 2001 28.www. Editura Teora. Niki. Editura Sigma. Niki Stanton.