Metoda Fenomenologică

scris de Adriana Mihaela Macsut

Status Quaestiones

1 Metoda ( în general)
Cuvântul metodă vine din grecescul − α τ ε µ ( σ ο δ ο τ ε µ către şi −σ ο δ ο η cale ) şi înseamnă urmărire, cercetare. În sensul uzual,
reprezintă un ansamblu de procedee sau direcţii urmate într – un domeniu determinat în vederea ajungerii la un obiectiv dat. Sensul filosofic reuneşte
un ansamblu de activităţi antrenate într – o muncă de cercetare şi investigaţie care constituie un program ordonat, având mijloace determinate şi
precise, care mai apoi sunt aplicate pentru descoperirea şi stabilirea adevărului sau altfel spus reprezintă căi de căutare a înţelepciunii pentru că
filosofia înseamnă iubire de înţelepciune ( fileo, ο ε λ ι φ – a iubi şi sophia , π ο σ xα ι – înţelepciune). În acest sens, scopul prezentei lucrări
îl constituie fundamentarea câmpului de studiu al metodei fenomenologice văzută ca metodă care permite stabilirea relaţiei originare ce vizează
esenţa fenomenelor.

I.2 Metodologia

Metodologia constituie însăşi teoria aplicativă a metodei adică reprezintă ştiinţa integrală a metodelor ca parte integrantă a logicii, căutând
determinarea celor mai bune moduri de elaborare a problemelor şi cercetarea directă a soluţiilor acestora. În sens restrâns, metodologia înseamnă
ansamblul metodelor de cercetare dintr- o anumită ştiinţă. Există tentaţia de a presupune ca ar exista o metodă de cercetare, garantată logic spre a
găsi adevărul. Sarcina metodologiei este însă mai modestă, în mod practic, având drept scop cercetarea şi sistematizarea unei anume metode iar în
cazul de faţă metoda fiind fenomenonologia se va avea în vedere sistematizarea câmpului de studiu fenomenologic.

3 Metoda fenomenologică
Metoda fenomenologică a fost aleasă ca studiu al metodei şi metodologiei deoarece rezintă un proiect filosofic ambiţios care îşi propune să
stabilească esenţa fenomenelor. Întemeietorul studiului fenomenologic este considerat Husserl care o defineşte ca o metodă ştiinţifică de gândire
transcendentală ce propune o înţelegere a lumii lisită de prejudecăţile naturaliste. Din cauza limitării lucării nu se poate realiza decât o
conceptualizare parţială a câmpului de studiu şi a metodei fenomenologice. Se poate evidenţia însă din această scurtă abordare metodică o motivaţie
a alegerii metodei fenomenologice, în sensul că este o metodă de studiu necesară într-o abordare ştiinţifică pentru că reprezintă o abordare cognitivă
a esenţei şi în acest sens descrierea fenomenologică devine o modalitate care vizeză ajungerea la ceea ce este ireductibil şi esenţial într- un domeniu.

I Definirea metodei fenomenologice

1 Etimologie şi geneză

Termenul de fenomenologie vine de la cuvintele greceşti: x ν ο ν ε µ ι α ceea ceea ce se arătă ( phaimenon ) - l = σ ο γ ο discurs, cuvânt,
ştiinţă iar atunci ar fi ştiinţa care studiază fenomenele ( logos) Este introdus în 1734 de către Jean Henri Lambert care îi dă sensul de doctrină a
aparenţei apoi, preluat de către Kant dar evidenţiat mai bine de către Hegel în lucrarea Fenomenologia Spiritului ( 1807) care prezintă istoria
progresivă a ştiinţei de la simpla senzaţie la raţiunea universală. Fenomenologia se naşte însă cu adevărat în accepţia lui Husserl dar nu ca o şcoala
ataşată unei doctrine sau sistem ci ca o mişcare a gândirii care are drept scop descrierea unei metode noi de cercetare filosofică: metoda
fenomenologică.

2 Miza fenomenologică

Fenomenologia, în accepţia lui Husserl, reprezintă o metodă ştiinţifică de gândire transcendentală care urmăreşte să ajungă la structurile universale
ale experienţei propunând o abordare lipsită de abordarea naturalistă a experienţei şi ajungând la întemeierea apodictică. Modulaţia fenomenologică
a lui Husserl nu se îndreaptă explicaţii naive ci spre filosofia istoriei dar nu apare ca o istorie propriu zisă şi ca un concept inserat în trecutul filosofiei
occidentale şi care începe cu o reflexie asupra unei experienţe din lume şi ajunge prin judecata evaluativă la experienţa esenţială - apodictică.

“Reţinem doar faptul că, în scopul întemeierii radicale a unei ştiinţe evidenţiate, provenită din expe-
rienţa obişnuită a lumii necesită ... o critică a valabilităţii ( Gultgkeit ) şi a importanţei sale; prin
urmare, nu putem considera această experienţă a fi in mod incontestabil apodictică.În consencinţă,
nu este sificient a nu acorda nicio valibilitate ştiinţelor care ne sunt date în realitate şi a le conside-
ra ca simple judecăţi( Vor- urteibe) innaceptabile pentru noi.
De asemenea, trebuie să privăm domeniul universal, cel al experienţei, de valabilitatea pe care i-o
acordă oamenii în mod naiv. Existenţa lumii bazată pe evidenţa experienţei naturale nu va mai fi
pentru noi un fapt ci doar un fenomen de valabiltate ( Geltungphanomen).1

Reflexia lui Husserl începe cu gândirea lui Descartes ( Cogito ergo sum) care este înscrisă în linia subiectivităţii transcendentale unei judecăţi

apodictice ( Seebterfuhrung) .2 Arată însă că meditaţia carteziană se opreşte înainte de a trece pragul porţii spre adevărata filosofie transcendentală.3
Husserl radicalizează experienţa fenomenologică prin reflectarea esenţei de manifestare a fenomenelor în opoziţie cu demersul metafizic care reduce
fenomenele la aparenţe. Astfel, Husserl întemeiază o ştiinţă a fenomenelor care este descriptivă ( şi nu deductivă) şi care urmăreşte să descrie

,,esenţele fără de care s- ar nărui realitatea.”4 Fenomenologia lui Husserl se constituie a fi o teorie a cunoaşterii care are drept scop reliefarea unei
ample analize atât a ceea ce este inclus în conştiinţă dar, mai ales, a modurilor în care se manifestă
conştiinţa: judecăţi, acte de valoare şi percepte devenind, în ultima instanţă o fenomenologie a percepţiei.

II Abordarea fenomenologică
1 Consacrarea filosofică a termenului
Aşa cum rezultă din punct de vedere etimologic, fenomenologia reprezintă ştiinta fenomenelor. În accepţie filosofică, reprezintă ştiinţa fenomenelor
de conştiinţă şi este consacrată ca primaphilosophia de către Husserl care o consideră metodă de cercetare a conştiinţei intenţionale( orientată spre
,,ceva”) care dezvăluie condiţiile fundamentale ale constituirii obiectelor cunoaşterii. Deşi Husserl este punctul esenţial al fenomenologiei există şi o
istorie proprie a concepţiei inserată în filosofia occidentală. În acepţia lui Kant, este ştiinţa care defineşte mişcarea şi repausul în raport cu relaţia lor
reprezentarea. Pentru Hegel, fenomenologia se constituie a fi însă înaintarea de la cunoaşterea nemijlocită la cunoaşterea absolută. Dar, Husserl nu se
referă la fenomenologia spiritului ci la o fenomenologie descriptivă a percepţiei care porneşte de la sensul relifat de către cercetarea lui Leibnitz,
Kant,Hegel, Hume dar se intersectează şi cu gândirea Şcolii Psihologice de la Munchen (A Pfander,Geiger) apoi ajunge la abordări filosofice
M.Sheller şi se în constituie proiectul vast al operei lui precum şi al conceptualizările post - Husserl.

,,Fenomonologia nu înseamnă doar Husserl, cu toate că el reprezentat, într -un fel punctul nodal. Fenomenologia are în primul rând o
istorie proprie care se inserează în trecutul filosofiei occidentale. Ea se revendică de la sensul leibnitzian şi kantian al fenomenului (cel de
Erscheihung şi nu de Schein); e adevărat că Hegel concepuse deja fenomenologia ca o pe o cercetare amplă a tuturor tipurilor de
experienţă umană ( nu numai epistemologică, ci şi etică, politică, religioasă, estetică şi cotidiană ). Cu toate acestea, nu la ea se va raporta
Husserl ... . De aceea, Husserl nu face o fenomenologie a spiritului. Fenomenul, după părerea lui, nu este apariţia unei fiinţe capabile să se
repereze la nivelul unei cunoaşteri absolute.
Raportarea lui Husserl la Kant se face nu doar prin interpretarea idealistă a metodei sale, ci prin interpretarea idealistă a metodei sale, ci
prin descrierile ... care continuă analiză Kant a simiţiri (Gemut). În sfârşit, fenomenologia se raportează, într -un mod şi mai radical la
Descartes, la îndoiala şi cogito - ul carteziene ... . Fenomenologia continuă transcendentul kantian, originalul lui Hume,îndoiala şi cogito-
ul cartezian; ea nu este o transformare bruscă a filosofiei. Mai mult, fenomenologia este un proiect care nu se limitează la o operă sau un
grup de lucrări ... cât şi o metodă ... din care Husserl îşi ia decât un număr mic de posibilităţi. …T rebuie căutată şi la psihologii Şcolii de
la Munchen - A Pfander, M Geiger la Max Sheler, la Heidegger, la Hartman , la Jaspers ... chiar dacă niciunul dintre aceşti gânditori nu au
crezut că fenomenologia ar fi fost philosophiaprima.5

Se poate spune atunci că fenomenologia devine un proiect complex adică există deja o metodă de studiu dar şi o şcoală care se revendică de la
fenomenologie şi care se ancorează pe linia gândirii din filosofia ocidentală şi al cărei bază este opera lui Edmund Husserl.

2 Conceptul fenomenologiei la Husserl

Cariera ştiinţifică a lui Edmund Husserl, fondatorul fenomenologiei îşi are punctul de plecare în matematică. Născut în Prossnitz, în Moravia,
studiază matematica la Berlin, îşi dă doctoratul cu Weierstrass apoi se dedică psihologiei la Viena sub coordonarea lui Franz Bretano, căruia îi
datorează convertirea lui filosofică. Teza de abilitare la doctorat este ,, Despre conceptul de număr” ( Philosophie der Aritmetik ). După publicarea
lucrării ,, Cercetări filosofice” este selecţionat ca asistent să predea la Gottingen ( 1906 ) apoi ajunge la Freiburg ( 1916 ) unde în anii “ 30, datorită
politicii de persecuţie naziste îi urmează elevul său Marin Heidegger. Rămâne la Freiburg până la şfârşitul vieţii ( 1938 ), fiind supus restricţilor
datorită originii sale iudaice. Din anii formării sale matematice datează ideile sale filosofice care se pot structura în patru concepteavând ca motto
atingerea miezului lucrurilor:
1-convingerea că filosofia trebuie sa fie o ştiinţă riguroasă,
2-afirmaţia potrvit căreia criteriul adevărului este evidenţa obiectivă,
3-noţiunea de intenţionalitate ( preluată de la profesorul său Bretano ),
5- afirmaţia că numai percepţia interioară poate reliefa existenţa obiectului.6
Activitatea lui ştiinţifică îşi are punctul de pornire în matematică şi este influenţată de către conceptul de intenţionalitate prezentat de către Bretano
( cum s-a evidenţiat anterior).
,,Încercarea unei investigaţii mai adânci a ceea ce se desemnează expresiile intenţie şi intenţionali-
tate în filosofia de astăzi nu mai necesită nicio jutificare specială în stadiul curent al filosofiei.
Bretano şi Husserl au descoperit rolul strategic al acestor fenomene în cadrul vieţii mentale .... .
Bretano a discutat numai despe obiectele întenţionale şi despre relaţii intenţionale. (... )
Huserl ... reprezintă caracterul unui act ( ... ) . Intenţia este precum firul principal ţesut în orice act,
fir care ţinteşte către obiectul care aparţine fiecărui act. “ 7
Rodul cercetarilor din această parte iniţială este filosofia aritmeticii. Zece ani mai târziu în binecunoscuta lucrare,, Cercetari filosofice”în care îşi

afirmă poziţia contrară tezei lui Bretano potrivit căreia obiectele ideale ar fi realităţi psihice.8 Husserl se opune astfel idei că legile logice nu

reprezintă decât o expresie a structurii omului ori a proiecţiei sale psihice. 9 Poziţia respectivă este datorată influenţei filosofului Bernhard Bolzano

care arată în cartea sa că logica s-ar datora ştiinţelor.10Logica lui Huserl este împărţită în două părţi:
1- o logică pură pe care o va numi mai târziu trancedentală euristică reprezentând o teorie,
2- o logică cunoaşterii care arată în ce condiţii adevărul poate fi cunoscut de către oameni ( logica formală ).
Filosoful consideră că adevărul, în sine, precum şi propoziţia în sine nu sunt obiecte reale şi ajunge la adevărul divin.11 Primul volum al ,,
Cercetarilor logice”, apărut în 1900, produce multă vâlvă în mediile filosofice ale vremii. Argumentele sale împotriva psihologismului sunt
îmbraţişate şi se constituie o şcoală filosofică unde Husserl este considerat mentor. Termenul de fenomenologie este utilizat spre a înlocui termenul
de psihologie descriptivă a lui Bretano. Se constituie două cercuri ale adepţilor fenomenologici:
a)-Cercul de la Gottingen ( din care face parte R. Ingarden ),
b)- Cercul de la Monaco ( îl include la M. Shheller ).
Este o perioada efervescentă în viaţa filosofului care durează până în 1911 şi este marcată de către:
a)- apariţia celor două volume ale lucrării ,, Cercetari Logice”,
b)- publicarea unui articol care va constitui nucleul pentru lucrarea sa esenţială ,, Idei pentru ofenomenologie pură şi filosofie fenomenologică”
( idealismul acestei lucrari marchează ruptura de cercurile de studiu de la Gottingen şi Monaco)
În 1916 se transferă la Freiburg- Baden iar aici se dedică unei cercetări minuţioase indreptate spre conceptelor de timp şi spaţiu. Anii “ 20 îi aduc
consacrarea pe plan internaţional, fiind invitat să ţină cursuri la Londra, Paris, Viena. Prelegerile sale sunt transpuse în lucrări:
1- Prima Philosophie ( Erste Philosophie),
2-Logica Formală şi transcendentală ( Formale und Transcedentale Logik),
3-Meditaţii carteziene ( Meditations Cartesiennes ).
Leitmotivul filosofic al lui Hussel este exemplificat îndeosebi în lucrarea “ Idei pentru o fenomenologie pură şi filosofie fenomenologică”. Un pas
esenţial este suspendarea sau punerea între paranteze a atitudinii naturale prin care oamenii devin conştienţi de lumea întinsă la nesfârşit în timp şi
spaţiu. Lucrurile există în lume indiferent dacă se ocupă sau nu de cineva de ele şi sunt ,, în parte înconjurate de un orizont obscur conştient de

realitate nedeterminată”12 Husserl defineşte zona determinării fără sfârşit arătând că se poate modifica la infinit unghiul de vedere în timp şi spaţiu.
,, Îmi pot modifica unghiul de vedere în timp şi spaţiu, pot privi într – o parte sau alta ... . Îmi pot
pot oferi mereu alte şi alte reprezentări, mai mult sau mai puţin clare si semnificative ... în care eu
pot privi într- o parte sau alta ... . Îmi pot oferi mereu alte reprezentări, mai mult sau mai putin
clare şi semnificative ... în care pot face accesibil şi intuiţiei mele tot ceea ce ar putea fi adevărat
ori poate fi presupus în ordinea stabilită a spaţiului şi timpului”.13
Lumea conceptului intenţionalităţii este prezentă în mod continuu pentru ego ( eul personal ) şi este o lume a valorilor care o compun şi care sunt
determinate de propria lor factualitate. Înseamnă că această lume este prezentată indiferent dacă eul se concentrează sau nu asupra ei şi astfel
filosoful ajunge la punctul de vedere aritmetic. Matematica devine în acest mod un punct de vedere natural, care este acum fundalul în cadrul căreia o

lume aritmetică îşi găseşte locul corespunzător.14 Husserl ajunge la ideea că trebuie să existe însă o înţelegere comună a lumii spaţio – temporale

obiective respectiv esenţa care este o desriere pură care precede fenomenul. Aplicând metoda reductivă ajunge la eul pur apodictic. 15 Poziţia unei
esenţe este înainte de toate deprinderea vizuală a acesteia şi nu implică, în mod minimal, poziţia unui oarecare individual, dat fiind că adevărurile
pure nu conţin minim o afirmaţie cu privire la daturi.
,, Orice gândire în jurul esenţelor e gândirea … care să nu amestece şi să nu innoade laolaltă daturi de fapt şi esenţe are nevoie propriul fundament
al al viziunii esenţiale.”16
Filosoful ajunge la concluzia la formularea principiului principiilor.

,, ... Fiecare viziune, în mod originar ofertantă, e de sorginte legitimă de cunoaştere, dat fiind că tot ce e dat, în mod original, prin intuţie
( pentru a zice altfel în carne şi oase ) e de asumat cum se dă. E clar că orice teorie poate atinge propriul său adevăr pornind de la laturile
sale de origine … .”17
Principiul fundamental este eul pur apodictic la care se ajunge prin procesul denumit epoche.18 Prin publicarea lucrărilor sale ,, Cercetări logice” şi
,, Idei pentru o fenomenologie pură şi filosofie fenomenologică “ , Husserl realizează o cotitură idealistă care constituie punctul dimensiunii
transcedentale a intenţionalităţii. Pe baza conceptului de intenţionalitate şi în strânsă legătura cu teoria seminificaţiei şi expresiei Husserl elaborează

întregul aparat conceptual al mişcării filosofice generate de către fenomenologie.19 Distincţia dintre semnificaţie şi intenţionaliate oferă temeiul
înţelegerii modului cum funcţionează metoda fenomenologică. Este o metodă ambiţioasă care urmăreşte întoarcerea la sursele originare. Nu este însă
o problemă care ţine de abstracţie şi este independentă de abordarile naturală şi empirică şi atunci se poate spune că, fiind o metodă bazată pe
conceptul intenţionaltăţii, are nevoie de un studiu specific şi riguros ştiinţific. În acest sens Husserl însuşi afirmă că fenomenologia este câmpul

nesfârşit al analizelor şi al descrierilor esenţei.20 Filosoful mai arată şi că termenul fenomenologie este o metodă inedită.
,, Desemnează o nouă metodă descriere, instuită la sfârşitul ultimului secol de filosofie, metodă susceptibilă de a furniza o ştiinţă a priorii în stare
să ofere un organum pentru o filosofie riguros ştiinţifică şi pentru revizuirea metodelor tuturor ştiinţelor.” 21
Se poate spune că dacă scrierea ,,Cercetari logice” au luat subiectivităţii adevărul logic, în schimb lucrarea ,, Idei pentru o filosofie pură şi filosofie
fenomenologică” a adus iar în atenţie subiectivitatea ,, dar , nu este aceiaşi subiectivitate cea pe care Husserl o combate în 1901 şi o exaltă în 1911

”22 De fapt, în 1913 la retipărirea tezei despre fenomenologie, însuşi Husserl arată că definirea iniţială a fenomenologiei că accepţia de psihologie

descriptivă nu este corectă şi că lucrarea ,, Cercetari logice” vine de fapt în sprijinul conceptului său fenomenologic. 23Opera ,, Idei pentru o
filosofie pură şi filosofie fenomenologică” evidenţiază ceea ce se numeşte metoda fenomenologică care este prezentată printr - un şir de reducţii sau
mai exact spus reducţiaenomenologică. În esenţă, se poate defini ca punerea între paranteze, scoaterea din circuit a naturii şi întoarcerea privirii
spre conştiinţa trancendentală. Aplicarea metodei începe cu cercetarea obiectului dat constiinţei şi continuă cu puneri în parateză succesive astfel
încât materia este pusă în afara discuţiei şi se înaintează spre degajarea prin abstracţie a formei. Se determină astfel o ridicare de la obiectul
determinat la conceptul despre obiect şi apoi mai departe ajunge la esenţa eidos prin sesizarea intentionalităţii de care este legată esenţa ( noema ) se
stabileşte precizarea actului intenţional donator de sens ( noesa ). Limita ridicării superioare prin metoda fenomenologică o reprezintă conştiinţa
însăşi şi mai precis acea parte a ei care se evidenţiază în mod eidetic pe planul imanenţei. Fenomenologia devine astfel o disciplină pur descriptivă

care descrie câmpul conştiinţei trancendentale în lumina intuiţiei pure.24 f Reducţia fenomenologică este o problemă căruia Husserl îi acordă mult
spaţiu cu ajutorul căreia vrea să depaşească dificultăţile trancendentale , să răstoarne revoluţia copernicană şi devine să ajungă astfel la o metodologie
reflexivă şi trancendentală. Recontrucţia filosofică începe cu punerea între paranteze ( epoche) şi în acest mod Husserl radicalizează programul
cartezian al metodei îndoielii. Reducţia fenomenologică suspendă atitudinea naivă faţă de lume şi fiind o reducţie transcendentală, îşi afectează
propria individualitate din punct de vedere psihic. Pentru obţinerea prin reducţie a fenomenelor psihicul pur trece prin două etape:
i - în prima se operează determinarea epoche sistematică şi radicală al fiecărei teze obiectivate într- o experienţă, operaraţie aplicată pentru obiecte
particulare şi atitudinea globală a spiritului,
ii -în etapa a doua se trece la recunoaşterea, înţelegerea şi descrierea apariţiilor care nu se mai referă la obiect şi la unităţi de sens şi astfel descrierea

fenomenologică se divizează în descrierea noesei ( vizatul subiectiv al experienţei ) şi descrierea noemei ( obiectul vizat de către experienţă).25
Reducţia fenomenologică evidenţiază raportul dintre conştiinţă şi obiectele intenţionale precum şi limitele atitudinii naturale. Reducţia însăşi devine
o metodă ( tipic fenomenologică) şi chiar o reflexie despre metoda însăşi. O componentă fundamentală a metodei fenomenologice este intuiuţia
eidetică care se întemeiază pe presupoziţia că fiecare obiect individual posedă o esenţă ( eidos) care poate fi descoperită prin intuiţie intelectuală,
începând de la exemple singulare, prezentate în mod concret şi în detaliu. Intuiţia eidetică se constituie a fi o modalitate de evidenţiere intuitivă a
fenomenelor ireductibile în care omul, prin intermediul actelor intenţionale aparţinând conştiinţei sale este implicat în urmărirea progresivă a
esenţelor care sunt, de fapt, semnificaţia ideală a fenomenelor. Presupoziţia care se află la baza aplicării metodei fenomenologice este că nimic nu
există în sine şi că totul este umplut de o conştiinţă donatoare. În lucrarea ,,Cercetari logice”, Husserl face distincţia între esenţa cognitivă şi esenţa
intenţională a judecăţii şi apoi în opera ,, Idei pentru o filosofie pură şi filosofie fenomenologică” se promovează distincţia dintre noema şi noesa
care de fapt, arată distinţia dintre componente trăirilor convenţionale şi corespondentele lor intenţionale făcută spre a asigura trecerea de la atitudinea
naturală la atitudinea fenomenologică. Rezultatul metodei fenomenologice devine astfel purificarea conştiinţei.
,, Rezultatul la care duce aplicare metodei fenomenologice este purificarea de orice determinaţie
a lumii exterioare., de orice trancendent şi aducerea ei la a sesiza ceea ce îi este imanent şi se impu-
ne ca eidetic. Cu alte cuvinte, este sfera egou- ului transcedental. Aceasta este treaptă ultimă ce se
obţine prin reducţie şi condiţionarea ultimă şi inevitabilă a oricărui proces al conştiinţei.”26

Întemeietorul fenomenologiei adică acel care este autorul conceptualizării metodei fenomenologice este Edmund Husserl ( 1859- 1938 ), unul dintre
cei mai de seamă gânditori ai secolului trecut, un adevărat spirit enciclopedic.

, Edmund Husserl ( 1859- 1938) este întemeietorul curentului filosofic al fenomenologic, considerat printre cele mai influente personalităţi
ale secolului. Termenul de fenomenologie exprimă exigenţa de a e abţine în filosofie de la orice interpretare a lumii făcute prematur sau de
a se orienta fără prejudecăţi după analiza a ceea ce îţi apare în conştiinţă.”27
Opera filosofică aparţinând lui Husserl este impresionantă prin profunzimea preocupărilor, amploarea abordărilor dar mai ales datorită
conceptualizărilor sale prospecrive care constituie de la începutul secolului până în prezent un şantier de confructări ideologice care merge dincolo
de limitele idealismului trascendental şi devine punct de reper în reconstrucţia contemporană a unor multiple ramuri filosofice ( cum ar fi logică,
axiologie, epistemologie). Lucrările sale filosofice principale sunt:
i - Filosofia aritmeticii ( 1891 ),
ii - Cercetări logice, două volume ( 1900, 1911);
iii - Idei pentru o fenomenologie pură şi filosofie fenomenologică ( 1922 );
iv - Fenomenologia, articol în Enciclopedia Britanică ( 1929);
v - Meditaţii carteziene ( 1931 );
vi - Criza ştiinţelor europene şi fenomenologia trancendentală ( 1936 ).
De precizat, că forma completă a scrierilor lui Edmund Husserl este reunită în 29 de volume care cuprind cărţile propriu – zise dar şă nenemărate
articole, studii şi manuscrise, aproximativ 50 000, iar cercetarea în acest sens reprezintă o preocupare dominantă a teorii metodologice

contemporane.28 Este dificil de prezentat pe larg, într- o lucrare limitată, metoda fenomenologică în accepţia lui Edmund Husserl precum şi
contribuţia ei la reconstrucţia filosofică dar se pot evidenţia cinci carac- ristici fundamentale care reprezintă o încercare de a reliefa proiectul
ambiţios al metodei şi al modelui fenomenologic:
i – filosoful concepe o metodă de lucru, operaţională care poate fi aplicată în procesul fundamentării teoretice a proceselor ştiinnţei,
ii - metoda fenomenologică având în centru conceperea conştiinţei şi a lumii în dimensiunea ei intenţională ( orientată direct spre obiect, orizont,
deschidere ) reprezintă o premisă pentru întemeierea filosofiei ca valoare teoretică în sine, autonomă care se află în contradicţie cu reducţionsmul
( suprasolicitarea factorilor exraraţionali din cunoaşterea ştiinţifică,
iii - modelul fenomenolgic duce spre o concepere unitară a subiectului şi a obiectului valorizând concepte oeraţionale în vederea punerii în valoare a
mecanismului concret al cunoaşterii, acţiunii şi creaţiei umane,
iv - prin analiza sa conceptuală metoda fenomenologică devine un model complementar adevat spiritului ştiinţific al lumii,
v – dialogul fenomenologic duce la evidenţierea de valori care fac posiblilă refundamentarea problematicii logicii, metodologiei, dialecticii şi

istoricismului.29
Pentru evidenţierea semnificaţiei istorice şi actualizarea metodei fenomenologice, Husserl situează metoda fenomenolgică în planul central al
reducţiei fenomenologice. Fenomenologia se conturează începând de la Husserl ca un domeniu filosofic distinct care este bazat pe teoria conştiinţei
intenţionale urmăriindu – se ajungerea la un fenomen pur prin:
i – reducţia fenomenologică sau altfel spus punerea în paranteze a lumi sensibile şi a tuturor cunoştiinţelor ştiinţifice ( filosofia epoche ) şi astfel
lumea încetează de a mai fi obiect al cunoaşterii,
ii - intuţia eidetică (Wesensschau) care dă la o parte procesul abstracţiei logice în vederea perceperii esenţelor pure.30

III Concluzii Fenomenologia, câmp complex de studiu

1 Conceptualizări şi dezvoltări istorice
Fenomenologia este studiul structurilor conştiinţei ca experienţă din punctul de vedere al persoanei întâi. Strutura sa esenţială este intenţionalitatea
adecvată, direcţionată către ceva, ca o experienţă îndreptată spre un obiect. Experienţa este orientată spre obiect în direcţia determinării conţinutului
sau sensului său împreună cu conjuncturile sale apropiate. Conceptul fenomenologic reprezintă o disciplină filosofică diferită în cadrul filosofiei,
precum ontologia, epistemologia, logica şi etica. Se pot găsi analize fenomenologice în diferite secole dar constituirea ei ca ştiinţă are loc la începutul
secolului XX prin lucrările lui Husserl apoi fiind fundamentată de către scrierile lui Heidegger, Sartre, Merleau- Ponty. Problemele fenomenologiei
referitoare la intenţionalitate, conştiinţă, calitate şi perspectiva primei persoane sunt puse în valoare recent de către filosofia minţii.
Fenomemologia poate fi înţeleasă în două moduri:
i - câmp disciplinar de studiu în filosofie,
ii - mişcare în istoria filosofiei.
Disciplina fenomenologică poate fi definită ca studiul expeienţei respectiv studiul fenomenului, apariţiile lucrurilor sau modurile în care sunt
experimentate lucrurile, sensurile pe care le au acestea în experienţă. Astfel, fenomenologia devine un câmp subiectiv de studiu pentru experienţa
conştiinţei ca fiind experimentată din punctul de vedere subiectiv al persoanei întâi. Rezultă atunci că acest câmp filosofic este distinct de alte
câmpuri filosofice:
i - ontologia ( studiul fiinţei sau ce este ),
ii - epistemologia ( studiul ştiinţei ),
iii - logic ( studiul validării motivaşiei ),
iv - etica ( studiul acţiunilor drepte sau rele ).
Momentul istoric al fenomenologiei este marcat la începutul secolului XX ( aşa cum s- a mai precizat ) prin lucrările filosofilor:
i - Edmund Husserl,
ii - Martin Heideger,
iii - Maurice Merleau Ponty,
iv - Jean Paul Sartre (evidenţiaţi anterior).
2 Dezvoltări filosofice
Disciplina fenomenologică este un fundament specific al filosofiei care este opus metafizicii. Metoda şi caracterizarea evidenţiată de către Husserl şi
succesorii săi dar continuă să fie dezbătută şi în prezent. În câmpul recent al filosofiei minţii termenul este adesea restrâns la caracterizarea calităţilor
senzoriale de a vedea, de a auzi adică de a percepe principalele senzaţii. Experienţa reuneşte însă mai multe date decât experienţa dată de către
senzaţii. În tradiţia fenomemologică, se pot evidenţia sensurile pe care lucrurile le au în experienţa personală adică semnificaţia pe care o au:
i - obiectele,
ii - evenimentele,
iii - persoana ( self ),
iv - curgerea timpului
urmărind apoi cum sunt experimentate în lumea – viaţă personală.31
Fenomenologia este o disciplină care aparţine câmpului tradiţiei continentale europene dar filosofia minţii este o conceptualizare aparţinând gândirii
austriaco- anglo -americane . Totuşi caracterul activităţii mentale are nevoie de ambele tradiţii filosofice. Principala problemă care caracterizează
cercetarea filosofică aparţinând contemporanităţii este evidenţierea tradiţiei istorice care a dus la conturarea specificului fenomenologic.
În esenţă fenomenologia se studiază începând de la:
i -percepţie,
ii - gândire,
iii - memorie,
iv - imaginaţie,
vi - dorinţă,
vii - voinţă,
vii - acţiune,
ix - perimetru socială,
x - activitate lingvistică.
Este tocmai structura formelor reunite de către Husserl în intenţionalitate.
,, În acord cu fenomenologia clasică, experienţa noastră este direcţionată spre reprezentări sau
intenţii ... dar ca şi concepte particulare gânduri , idei, imagini. Acestea determină sensul
experienţei date şi există în formă distinctă din lucrurile pe care le prezintă sau le unifică.”32
Baza intenţională a structurii conştiinţei reflectată în analiză implică diferite forme ale experienţei fenomenologice iar fenomenologia dezvoltă o
reuniune de comportamente temporale:
i - comportamente spaţiale remarcate în percepţie,
ii - comportamentul persoanei ( selful ),
iii - comportamentul kinestezic adică acţiunile dar şi scopul şi intenţia acţiunii,
iv - comportamentele altor persoane în relaţionare ( empatie, intersubiectiviate, colectivitate),
vi - comportamentul social ( interacţiunea socială ),
vii- comportamentul cotidian al supravieţuitorului în33 lumea vieţii.
Toate aceste dimensiuni arată că fenomnologia este concentrată pe condiţiile subiective, practice şi sociale ale experienţei. Filosofia recentă a minţii
continuă însă analiza şi se concentrează pe substratul neuronal al experienţei adică modul în care este reprezentat mentalul şi inteţionalul în
activitatea creierului..
Se poate conluziona că fenomenologia este un câmp complex de analiză filosofică reunind:
i - domeniu fenomenologic de studiu,
ii -metoda fenomenologică de studiu,
ii- aplicaţii ale şi rezultate ale studiului fenomenologic.
Fenomenologia este un studiu subiectiv al experienţei conştiente şi al condiţiilor relevante care duc la acestă experienţă iar punctul central al
experienşei fenomenologice îl reprezintă tocmai intenţionalitatea adică modul cum este contextul şi sensul perceperii unui obiect în lume.

Bibliografie
Cărţi

Almida, G.A., Cercetarea gnoseologică husserliană, Sin Und Inhalder GenetischenPhenomenology, Der Haag, 1972

Boboc, Alexandru, Filosofia contemporani, fenomenologie, hermeneutică şi ontologie ( de la Bretano şi Nietzche la Heidegger ), Editura Grinta,
Clug Napoca, 2006
Husserl, Edmund, Criza umanităţii şi filosofia, Editura Paideia, Bucureşti, 2003
Idem, Idei pentru o filosofie pură şi o filosofie fenomenologică, Editura Humanitas,
Bucureţi, 1997
Idem, Meditaţii carteziene, Editura Humanitas, Bucureşti, 1994
Marga, Andrei, Introducere în filosofia contemporană, Editura Polirom, Iaşi, 2002
Ricoeur, Paul, La şcoala fenomenologiei, Editura Humanitas, Bucureşti, 2007

Dicţionare şi antologii

Atlas de filosofie, Editura Rao, Bucureşti, 2004

Conceptul de intenţionalitate la Bretano, antologie de texte, Editura Polirom, Iaşi, 2002
Dicţionar enciclopedic de filosofie, Editura All Internalional, Bucureşti, 1999/ 2000
Dicţionar de filosofie, Editura Politică, Bucureşti, 1978
Storia dell Filosofia Contemporaneo, dall ottocento a nostri giorni, Editrice de la Scuola, 1980
Documente web
Husserlpage.com 15.06.2008
Stanford.enciclopedy.com 15.06.2008

_______________________

1Edmund Husserl, Meditaţii carteziene, Editura Hunamitas, Bucureşti, p 48.

2Ibidem 1, pp 48,52.

3Ibidem 1, p 55.

4Dicţionar enciclopedic de filosofie, Editura All Internaţional, 1999/2000, p 182

5Paul, Ricoeur, La şcoala fenomenologiei, Editura Humanitas, Bucureşti, 2007, pp.12,13.

6Storia della Filosofia Contemporanea dall ottocento ai nostri giorni, Editrice de la Scuoala, Brescia, 1980, p 480

7Conceptul de intenţionalitate la Bretano, antologie, Editura Paideia, Bucureşti, 2002, pp 59,94

8 Husserlpage.com 15.06.2008.

9Ibidem 6, p 412.

10Ibidem 6, p 414.

11Idem1, Idei Pentru o Fenomenologie pură şi o filosofie fenomenologică, Editura Humanitas, Bucureşti,1997,p 18.

12Ibidem 11, p 20.

13Ibidem 11, p 20.

14Ibidem 11, p 28.

15Ibidem 11, pp 68,69.

16Ibidem 11, p 69

17Ibidem 11, p 70.

18Ibidem 8.

19Al. Boboc, Filosofia contemporană, Editura Didcatică şi Pedagogică, 1980, p 190.

20Ibidem 8, articol Britanic Encliclopedy.

21Ibidem 21.

22Paul Ricoeur, Introduction du Traducteur, Gallimard, Edmund Huserl, Idee directrices pour phenomenology, Paris, 1950, XXXI.

23Edmund Husserl, Idee directrices pour phenomenology , p. 58.

24G.A. De Almeida, Cercetare a gnoseologiei husserliene, Sinn und Inhalt der genetischen Phenomenology E. Husserl, Marin Nijhoff, Den Haag,
1972, pp 65, 100, 101.

25Ibidem 20 , p. 193.
26Andrei Marga, Introducere ăn Filosofia Contemporană, Editura Polirom, 2002, p 115, intuţia eidetică este la Huusserl meoda de a varia la infinit
cinţinutul unei reprezentări pentru a ajunge la esenţa lucrului.

27Atlas de Filosofie, Editura Rao, Bucureşti, 2004, p. 195.

28Ibidem 20, p. 113.

29Ibidem 20, p 114.

30Dicţionar de Filosofie, Editura Politică, Bucureşti, 1978, p. 263.

31Stanford Enciclopedy.com, 15-06-2008.

32Ibidem 31

33Ibidem 31.

Cuprins

Status Quaestiones
1Metoda
2 Metodologie
.3 Metoda fenomenologiei
I Definirea metodei fenomenologice
1 Etimologie şi geneză
2 Miza fenomenologică
II Abordare fenomenologică
1 Consacrarea filosofică a termenului
.2 Conceptul fenomenologiei la Husserl
III Concluzii – Fenomenologia, câmp complex de studiu
1 Conceptualizări şi dezvoltări istorice
2 Dezvoltări filosofice
Note
Bibliografie

www.irregular.voxph.org