Tema 1.

SISTEMUL DE PLANIFICARE A ÎNTREPRINDERII
1.1. Caracteristica generală a sistemului e !lani"icare Clasi"icarea !lani"icării u!ă i"erite criterii
Planificarea efectuată la nivel ştiinţific corespunzător este considerată funcţia de bază a
managementului. Pentru a desfăşura o activitate eficientă, unitatea economică trebuie să aplice un anumit
sistem de planificare.
Prin planificare la nivelul întreprinderii se înţelege programarea, organizarea, coordonarea şi
conducerea pe bază de plan a activităţii economice.
Este imposibilă activitatea unei unităţi economice fără a avea la bază un plan bine elaborat sau fără a
desfăşura o anumită activitate de planificare.
Un plan bun, în opinia businessmanului canadian L.Dole, este una din condiţiile de bază ale
succesului oricărei firme. ! pătrunde pe piaţă cu producţia, fără a avea un plan de acţiune bine elaborat şi
calculat înseamnă un eşec garantat.
Presupunerea că piaţa e"clude planificarea nu este argumentată. Din contra, în lupta concurenţială,
pentru a e"clude pierderea clienţilor, piaţa impune producătorii să planifice foarte minuţios activitatea sa.
#ecanismul de piaţă acţionează mult mai dur dec$t repartizarea centralizată a resurselor, în care factorul
subiectiv %oacă un rol primordial. Despre aceasta ne vorbeşte e"perienţa firmelor străine.
Planificarea economică are un caracter comple", definirea ei sub diferitele sale aspecte necesit$nd o
clasificare după mai multe criterii.
I. Un prim criteriu de clasificare a sistemei de planificare este în raport cu #$iecti%ele e e&%#ltare.
&e evidenţiază.
a' planificare strategică( se realizează de obicei la nivelul conducerii de v$rf, pe un termen lung)
b' planificare tactică * acţiunile şi activităţile operative ce trebuie efectuate pe perioade mai scurte.
II. Du!ă #ri&#ntul e tim! la care se re"eră'
a' planificare de perspectivă. !u ca obiect elaborarea planului pe o perioada de mai mulţi ani
+,*-' şi cu repartizarea principalilor indicatori economici pe ani. Deoarece la elaborarea planului de
perspectivă nu pot fi cunoscute toate elementele te.nice şi economice şi deoarece în viaţa economică au loc
în mod continuu sc.imbări, se impun actualizarea indicatorilor cuprinşi în planul de perspectivă la realităţile
concrete. !ceasta se realizează practic prin planurile anuale a căror elaborare formează conţinutul
planificării curente.
b' planificarea curentă * precizează pentru perioade de un an indicatorii care rezultă din
planificarea de perspectivă a unităţii industriale.
c' planificare operativă * se elaborează pe un trimestru, o lună, decadă, săptăm$nă, sc.imb, oră.
III În ra!#rt cu ni%elul ierar(ic la care se e"ectuea&ă'
a' planificare de corporaţie. !re un caracter strategic, cuprinz$nd în obiectivele sale prevederi
pentru toate firmele pe care le grupează.
b) planificare la nivelul de unitate economică.
I). În ra!#rt cu m#ul e "#rmali&are'
a' planificare formală * atunci c$nd e"istă un sistem bine pus la punct cu compartimente specializate,
folosind metode şi te.nici bine determinate de indicatori economici.
b'planificare informală * nu are un caracter de continuitate, nu este obligatorie, folosiridu*se metode
ce pornesc de la competenţa celor ce lucrează. &e utilizează, de obicei, în întreprinderile mici şi mi%locii.
) În ra!#rt cu c#n*inutul acti%ită*ii e !lani"icare
a'planificare tehnico-economică sau agregată se referă la stabilirea principalilor indicatori cantitativi
şi calitativi ai activităţii unităţii industriale.
b' planificarea operativ-calendaristică. /eprezintă acea parte a planificării interne care se
ocupă cu elaborarea planului de activitate a diferitelor unităţi ale întreprinderii +secţii, ateliere, sectoare,
locuri de muncă' pe termene scurte + lună, decadă, zi, sc.imb, oră'. 0oncretizează şi asigură îndeplinirea
indicatorilor prevăzuţi în planul de dezvoltare economico*socială..
1.+. Planul e&%#ltării ec#n#mic#,s#cială a unită*ii ec#n#mice. -rinea ela$#rării
La nivelul unei unităţi economice, în cadrul unei planificări formale se poate elabora un plan de
dezvoltare economică socială, prin cuprinsul căruia se precizează indicatorii de bază cantitativi şi calitativi,
ce urmează să fie realizaţi, termenele de realizare, resursele ce vor fi utilizate, nivelul prevăzut al costurilor
şi al profiturilor.
0u c$t mai minuţios sunt elaborate toate compartimentele planului, cu at$t mai uşor e de realizat,
necesită resurse mai puţine, asigură o calitate înaltă.
1
Pentru elaborarea planului unităţii economice este necesară at$t informaţie e"ternă, cum ar fi cercetările de
mar2eting, prognozele, precum şi informaţia internă(
• mărimea şi structura capacităţii de producţie)
• numărul personalului, calificarea lui)
• starea financiară)
• necesarul de mi%loace circulante ş. a.
Lu$nd în consideraţie e"perienţa pozitivă a întreprinderilor ce folosesc planificarea formală, un plan
de dezvoltare economico*social poate avea următoarele secţiuni(
1. Producţia industrială( fabricarea şi realizarea)
3. 0apacitatea de producţie şi gradul de utilizare a acesteia)
1. #ăsuri în vederea introducerii progresului te.nico*ştiinţific)
,. îmbunătăţirea calităţii producţiei şi a produselor)
4. !provizionarea te.nico*materială şi desfacerea)
5. 6nvestiţii şi construcţii capitale,
7. Planul muncii şi al salarizării(
* asigurarea, pregătirea şi perfecţionarea forţei de muncă)
* productivitatea muncii)
* salarizarea)
8. !ctivitatea economică e"ternă)
9. 0osturi de producţie, beneficiul şi rentabilitatea)
1:.;rganizarea protecţiei mediului ambiant)
11.Dezvoltarea socială)
13.Planul financiar.
!ceste secţiuni au un caracter indicativ, put$nd fi e"tinse sau restr$nse în funcţie de politica de
folosire a planificării la nivelul întreprinderii.
Planul producţiei industriale reprezintă baza de la care porneşte elaborarea celorlalte compartimente ale
planului unităţii economice. <n practică, numărul compartimentelor planului şi denumirea lor diferă în
funcţie de mărimea întreprinderii, de apartenenţa ramurală şi tradiţiile e"istente, dar conţinutul activităţii de
planificare nu se sc.imbă.
Figura 1. Structura generală a planului întreprinderii
<n condiţiile unei economii de piaţă o parte a unităţilor economice nu au un portofoliu de comenzi
care să le permită o planificare riguroasă pe diferite perioade şi în funcţie de aceasta, să se poată întocmi şi
celelalte planuri.
<n aceste condiţii activitatea de planificare trebuie să aibă un caracter foarte fle"ibil.
Elementul de pornire în elaborarea planului îl constituie prognozele de v$nzări determinate pe baza
studierii cererii privind diferite produse.
<n funcţie de aceste prognoze se întocmesc calculele de capacitate, care determină capacitatea de
ansamblu a unităţii industriale de a putea e"ecuta producţia posibilă de realizat cu utila%ele e"istente, cu foita
de muncă disponibilă, ţin$nd seama de stocurile de materiale e"istente.
<n acest caz pot apărea situaţii, c$nd capacitatea resurselor depăşeşte necesarul sau, situaţie inversă,
c$nd necesarul de resurse depăşeşte capacitatea resurselor e"istente.
<n fiecare din aceste situaţii se adoptă decizii optime.
3
Tema 2. rogramul de producţie a întreprinderii
1. PROGRAMUL DE PRODUCŢIE: DEFINIRE, CERINŢE, ETAPE DE ELABORARE.
2. UNITĂŢILE DE MĂSURĂ ŞI INDICATORII VALORICI AI PRODUCŢIEI ÎNTREPRINDERII.
1. PROGRAMUL DE PRODUCŢIE: DEFINIRE, CERINŢE, ETAPE DE ELABORARE.
rogramul de producţie reprezintă un document scris în care se înscrie nomenclatura produselor,
cantitatea, calitatea şi termenele de producere şi realizare.
Planul de producţie poate să cuprindă următoarele elemente(
 Produsele, piesele sau subansamblurile, care corespund specializării întreprinderii şi răspund cerinţelor
pieţei)
 0omenzile primite de la diferite întreprinderi, e". ; întreprindere constructoare de maşini produc diferite
piese de rezervă pentru utila%e)
 Diverse activităţi cu caracter industrial către alte întreprinderi, e". E"istă secţia de constructori)
 &c.imbarea stocurilor de producţie industrială.
Pentru elaborarea unui plan de producţie se utilizează următoarele date iniţiale(
1. =omenclatura produselor de fabricat, cantitatea, valoarea producţiei, termenele de e"ecuţie, stabilite pe
baza studiilor de mar2eting şi a prognozei cererii.
Pe baza luării în consideraţie a acestor date se întocmeşte un proiect de plan de producţie(
=r.
crt.
Denumirea
produselor
U.m. Preţul unitar +în lei'
0antitatea
anuală
din care pe trimestre
6 66 666 6>
1 Produsul ! buc 5: 15:: 5:: 3:: 1:: -::
3
3. Datele cuprinse în programul de pregătire a fabricaţiei noilor produse(
,. Date cu privire la capacitatea de producţie +capacitatea introdusă, capacitatea scoasă din funcţiune'm
deoarece aceste date influenţează direct asupra cantităţii de produse fabricate, termenele de fabricare)
4. =ormativele duratei ciclului de producţie pentru produse şi semifabricate, necesare pentru stabilirea
termenelor calendaristice de fabricare a produselor)
5. Prevederile contratelor economice privind nomenclatura, cantitatea şi calitatea produselor. !ceasta va
permite fabricarea acelor produse care îşi are un consumator cunoscut)
7. Datele conţinute în programul de măsuri te.nico*organizatorice +reparaţii, modernizările, etc.'
Elaborarea de către întreprindere a unui plan presupune respectarea cerin*el#r(
1. !sigurarea fabricării acelor produse care au caracteristici calitative superioare si care satisfac
cerinţele consumatorilor pe diferite segmente de piaţă.
3. Diminuarea producţiei industriale trebuie sa ţină de cerinţele pieţei dar şi să asigure folosirea
raţionala a resurselor disponibile, mai ales a resurselor materiale. Este necesar de a înlocui materialele
costisitoare cu alte nedeficitare si mai ieftine.
,. !sigurarea specializării at$t la nivel de întreprindere cit si la nivel de subunităţi, secţii ce ar
permite fabricarea produselor sau e"ecutarea unei etape a proceselor te.nice.
Planul de producţie are ca principal obiectiv armonizarea prevederilor bugetului cu capacitatea de
producţie a întreprinderii. . 6n condiţiile satisfacerii cit mai complete a cererii de piaţă si a utilizării cit mai
complete a capacităţii de producţie. E"ista mai multe strategii de planificare a producţiei. ?oate pot fi
grupate in 3 +strategii pure'(
1. &trategia de urmărire a cererii
3. &trategia de prognozare a unei producţii trimestriale constante care sa fie egala cu cererea
trimestriala medie.
<n cazul primei strategii producţia trimestriala planificata este identica cu cererea estimata pentru
aceasta perioada.
1. Daca cererea @ ;ferta planificata muncitorii vor lucra supraplan. Daca 0ererea este mica A
muncitorii vor fi folosiţi neintegral.
3. <n cazul creşterii sau descreşterii cererii la întreprindere vor fi concediate sau anga%at personal.
!vanta%( lipsesc stocurile de producţie finita
&e acoperă cererea pe fiecare trimestru deoarece nu e"ista deficit sau surplus de producţie.
,
<n cazul a doua strategii se fac calcule din care rezulta cererea medie care este constanta.
1. 0ererea @ producţia fabricata in trimestru A avem un deficit)
3. 0ererea B producţia fabricata pe trimestru A stoc de produse.
Pentru a evita acesta situaţie A produsele din stoc se folosesc la acoperirea cererii nesatisfacerii
in alt trimestru.
!tapele elaborării planului de producţie.
1. &e precizează nomenclatura producţiei care urmează sa fie fabricata, se determina calitatea,
cantitatea, reieşind din contractele e"istente, cererea de pe piaţa, resursele disponibile.
3. Elaborarea planului de producţie in unităţi fizice pe an cu defalcarea lor calendaristica.
,. &e determina stocurile de producţie neterminată.
4. &e determina capacitatea de producţie, se compara producţia prevăzuta cu capacitatea disponibila.
5. Elaborarea masurilor te.nico*organizatorice care ar permite îndeplinirea planului de producţie.
7. Determinarea masurilor organizatorice si precizarea modului de efectuare a controlului asupra
îndeplinirii planului.
2. "#$T%&$'! (! )%S"*% +$ $#($,-T.*$$ /-'.*$,$ -$ *.(",&$!$
0#T*!*$#(!*$$
Unităţile de măsură folosite pentru dimensionarea producţiei întreprinderii sunt(
1. #aturale 1fi2ice)
2. ,onventional-naturale
3. /alorice
4. (e timp de munca
1. Unit. naturale A acelea unitati de masura ce corespund destinatiei şi însuşirilor naturale ale
produselor. !ceste unităţi de măsură servesc la elaborarea planului aprovizionare te.nico*materiale, la
întocmirea balanţelor materiale, la determinarea gradului de utilizare a resurselor. E"( m, m
3
, m
,
, 2g, tone,
bucătţ, etc.
3. Unit. conventional*naturale A care se folosesc pentru e"primarea volumului total al unei producţii
considerate omogene din punct de vedere al materiei prime, al procesului te.nic, sau al destinaţiei
produselor. ; unitate conv.*naturala A este A o unitate de măsură fizica al unui produs considerat etalon.
?ransformarea producţiei în unit. conv.*naturale C produsul cantităţii de produse e"primate în cantităţi fizice
cu coeficientul de transformare. !vanta%( el prezintă o sfera mai larga de aplicare pentru determinarea
volumului de producţie.
,. Unit. valorice A care sunt folosite obligatoriu pentru dimensionarea producţiei. 0u a%utorul lor se
poate determina volumul unei producţii neomogene, nivelul productivităţii muncii, volumul producţiei
realizate, rentabilitatea ş.a. E"primarea producţiei în unităţi valorice se face cu a%utorul preturilor de livrare.
6n activitatea de planificare se folosesc de regula preturile curente care caracterizează preturile e"istente in
perioada de planificare. Preturile date folosesc la determinarea costului producţiei fabricate, volumului ei,
rentabilităţii. Pentru a putea compara date din diferite perioade preturile curente se corectează cu anumiţi
indicatori de transformare obţin$ndu*se preturile comparabile. E"( lei, mii lei, mln. lei, mii U&D, mii Euro,
etc.
4. Unit. de timp de muncă A care e"prima volumul producţiei prin cantitatea de munca necesara
e"ecutării ei. ;m Dore, om*zile*normate. Pentru obţinerea volumului de munca necesar pentru realizarea
producţiei se înmulţeşte cantitatea producţiei pentru fiecare fel de produs în unităţi naturale cu norma de
timp pe unitate de produs.
Indi!"#$ii %!&#$ii !i '$#d()i*i +n"$*'$ind*$ii
Pr#uc*ia , mar"ă caracterizează volumul producţiei industriale care va fi finalizat intr*o
anumita perioada. 6n el sunt incluse(
P
,
A valoarea produselor finite destinate livrării)
P

A valoarea prelucrării materiei prime şi a materialelor primite de la clienţi)
S
*%
A valoarea semifabricatelor din producţia proprie destinate livrării)
L
i
A valoarea lucrărilor cu caracter industrial)
R A valoarea reparaţiilor capitale terminate, e"ecutate pentru utila%ele şi mi%loacele proprii)
P
-
A valoarea pieselor de sc.imb, e"ecutate de întreprinderea industrială, destinate a fi consumate
pentru reparaţii capitale.
,
- i *% ,
P R L S P P PM + + + + + =
4
)#lumul !lani"icat al !r#uc*iei A marfă în preţuri curente poate fi determinat prin
următoarea relaţie(

=
+ ⋅ =
n
i
i i
'
S P . PM
1
,
unde
. A volumul producţiei fabricate în unităţi naturale)
P
i
A costul unitar al produsului EiF)
n A numărul sortimentelor)
S A valoarea altor lucrări cu caracter industrial.
Pr#uc*ia gl#$ală'
( ) ( ),
" , i ,
N N S S PM PG − + − + =
unde
S
,
, S
i
A stocurile de semifabricate, respectiv la finele şi la începutul perioadei de gestiune)
N
,
, N
i
A stocurile de producţie neterminată, respectiv, la finele şi începutul perioadei de
gestiune.
Pr#uc*ia netă reprezintă valoarea nou*creată în activitatea de producţie. Poate fi calculată
prin 3 metode(
1. )etoda de producţie 1indirectă)5
,
/
C PG PN − =
unde
C
/
A valoarea c.eltuielilor materiale. <n cadrul c.eltuielilor materiale luate în consideraţie
pentru calculul producţiei netă intră valoarea următoarelor elemente(
 materii prime şi materiale)
 combustibil, energie, apă)
 servicii prestate de alte unităţi)
 amortizarea fondurilor fi"e)
 alte c.eltuieli materiale.
2. )etoda de repartiţie 1metoda directă)

+ = ,
%
C B PN
unde
,
% , $ $ %
A C I C R C + + + + =
unde
B A beneficiul net)
C
%
A suma c.eltuielilor cu munca vie)
R A retribuţiile)
C
$
A contribuţiile asupra retribuţiilor)
I
$
A impozitul pe fondul de retribuţie)
C
,
A contribuţii la fondul de cercetare ştiinţifică, dezvoltare te.nologică)
A
%
A alte elemente ale muncii vii.
Pr#uc*ia reali&ată e"primă valoarea producţiei livrate într*o perioadă de timp şi pentru care
s*au efectuat complet operaţiunile de decontare între producător şi beneficiar.
', + ' +
di d, *'i *',
S S N N PM PR − − − − =
unde
N
*',
, N
*'i
A producţia finită livrată beneficiarului, neplătită +adică nu s*a înc.eiat procesul de
decontare între beneficiar şi furnizor', respectiv la finele şi începutul anului)
S
d,
, S
di
A producţia finită ce nu a fost livrată şi se află la depozitul întreprinderii, respectiv la
finele şi începutul anului.
5
Tema 3. Capacitatea de producţie a întreprinderii
1. Conceptul de capacitate de producţie (CP)
2. Metodologia determinării CP
3. Căile de îmbunătăţire a folosirii CP
1. Conceptul de capacitate de producţie (CP)
Ca!acitatea e !r#uc*ie +0P' reprezintă producţia ma"imă , de o anumită structură şi calitate pe
care o poate realiza o unitatea de producţie într*o anumită perioadă de timp, în condiţiile te.nică*
organizatorice optime) folosind c$t mai deplin mi%loacele fi"e productive, cel mai potrivit regim de lucru şi
de organizare a producţiei şi muncii.
Pentru desemnarea 0P în practică se folosesc două tipuri de unităţi de măsură( naturale şi natural*
convenţionale.
Unităţile naturale se e"primă în unităţi fizice concrete, sau în unităţi de masă. De e"emplu, număr de
bucăţi fabricate, tone de semifabricate turnate etc.
<n cazul unităţilor natural*convenţionale se alege un produs de bază, celelalte produse fiind
e"primate, în funcţie de produsul de bază, cu a%utorul unor coeficienţi de corecţie. De e"emplu, 0P se poate
e"prima în număr de borcane convenţionale.
0unoaşterea 0P are o importanţă practică deosebită, deoarece serveşte la(
1. Elaborarea şi fundamentarea ştiinţifică a planului de producţie şi a planului de investiţii)
3. Dimensionarea corectă a unităţilor de producţie şi stabilirea , pe această bază, a necesarului de
utila%e)
,. !doptarea unor soluţii optime de concentrare, specializare sau combinare a producţiei,
4. Gundamentarea te.nico*economică a diferitelor variante de reconstrucţie, prezentare sau dezvoltare a
unităţilor economice)
5. 0ompararea şi aprecierea rezultatelor obţinute, în raport cu întreprinderi similare, ce activează pe
piaţa dată.
!supra mărimii 0P a unităţilor industriale influenţează următorii factori(
1. #ărimea suprafeţelor de producţie disponibile în cazul atelierelor de for%ă, turnătorie, asamblare)
3. #ărimea parcului de utila%e, cu cît unitatea industrială va avea suprafeţe de producţie mai mari şi un
parc de utila%e mai numeros, cu at$t 0P va fi mai mare)
,. =ormele te.nice de folosire a utila%ului şi a suprafeţelor de producţie.
!ceste norme pot fi de 3 feluri(
- norme te.nice de utilizare intensivă)
- norme te.nice de utilizare e"tensivă.
Prin norme te.nice de utilizare intensivă se înţelege producţia ma"imă ce poate fi realizată într*o
unitate de timp de un utila%, o maşină sau o instalaţie.
#ărimea normelor te.nice de utilizare intensivă depinde, în mare măsură, de(
- nivelul de calificare a personalului,
- te.nologia folosită,
- felul instrumentelor şi dispozitivelor utilizate,
- calitatea şi structura materiilor prime utilizate,
- modul de organizare a producţiei.
=orme te.nice de utilizare e"tensivă e"primă folosirea în timp a deferitor maşini, instalaţii, utila%e
sau a suprafeţelor de producţie. #ărimea acestor norme depinde de(
- numărul de zile lucrătoare,
- regimul de sc.imburi,
- numărul de ore de funcţionare în cadrul sc.imbului)
- durata întreruperilor pentru reparaţii etc.
0u c$t întreprinderea va lucra într*un număr mai mare de zile pe an, cu un regim de sc.imburi mai
mare pe zi, cu at$t va creşte numărul de ore de funcţionare a utila%ului şi respectiv va creşte 0P şi gardul de
folosire a acesteia.
&ub raportul regimului de lucru întreprinderile pot lucra într*un sc.imb, două sau trei cu o săptăm$nă
întreruptă sau cu un regim de funcţionare continuu.
7
&ortimentul producţiei * diverse produse necesită diferite norme de timp, determin$nd diferite 0P,
diferit grad de încărcare a utila%ului. 0p se determină ţin$nd cont de sortimentul prevăzut a se e"ecuta. Dacă
se modifică sortimentul producţiei se modifică şi 0P.
2. Metodologia determinării de capacităţii de producţie
Pentru calcularea 0P a unei întreprinderi se recomandă respectarea următoarelor principii(
1. 0P se determină numai pentru unităţile productive de bază. Unităţile de producţie au"iliare sau de servire
pot influenţa , de la caz la caz, doar asupra gradului de utilizare a 0P.
3. Determinarea 0P se face pe verigi productive, încep$nd cu efectuarea calculelor de la nivelul inferior,
locul de muncă, continu$nd cu calcularea 0P a sectoarelor, atelierelor, secţiilor şi după aceea a
întreprinderii luate în ansamblu.
,. &tabilirea 0P a fiecărei verigi superioare se face în funcţie de 0P a unităţilor componente.
4. La determinarea 0P se admite e"istenţa normală a resurselor umane şi materiale. Lipsa temporară a
acestor resurse nu poate influenţa mărimea 0P, aceasta av$nd o valoare constantă la un moment dat,
independent de gradul de folosirii ei.
#etodologia determinării 0P presupune următoarele etape de calcul(
- 0ulegerea, prelucrarea şi sistematizarea informaţiilor primare pentru calcul.
- 0alculul 0P la nivelul verigilor inferioare şi apoi a celor superioare,
- Elaborarea balanţei 0P , evidenţierea verigilor principale, a locurilor EîngusteF şi a e"cedentului de
capacitate)
- Elaborarea planului de măsuri te.nico*organizatorice pentru eliminarea locurilor înguste şi folosirea
disponibilităţilor de la verigile cu e"cedent de capacitate.
<n cazul întreprinderilor la care produsul finit se obţine ca urmare a prelucrării materiilor prime la o
grupă de maşini omogene, 0P se calculează ca suma capacităţilor de producţie a maşinilor, care e"ecută
produsul respectiv.
<n cazul c$nd produsul finit se obţine ca urmare a prelucrării materiilor prime în mod succesiv
la mai multe utila%e, mărimea 0P a întreprinderii se determină în funcţie de mărimea 0P a grupei de utila%, a
sectorului, secţiei în care se efectuează cele mai importante operaţii ale procesului te.nologic, denumită
Everiga conducătoareF, sau secţia conducătoare sau principală.
Pentru stabilirea verigii conducătoare se ia în consideraţie, în mod separat sau împreună, aşa criterii
ca(
1. unitatea de producţie cu ponderea cea mai mare de manoperă în manopera totală a întreprinderii)
3. unitatea de producţie cu ponderea valorică ce mai mare a capitalului fi" faţă de capitalul fi" total al
întreprinderii.
Pentru calcularea 0P a întreprinderii trebuie să se pornească de la calculul 0P a principalelor grupe
de utila%e.
0alculul 0P necesită determinarea(
- timpului disponibil de funcţionare a utila%ului)
- norma te.nică de producţie, care poate fi pe unitate de timp sau unitate de produs.
Pentru determinarea timpului disponibil de funcţionare utila%ele se grupează în utila%e cu funcţionare
continuă, cu funcţionare cu săptăm$na întreruptă şi cu lucru sezonier.
Ca!acitatea e !r#uc*ie pentru procese de fabricaţie c#ntinue, poate fi calculată cu a%utorul
următoarei relaţii(
'', + +
" $ d
T T T 0 T 0 CP + − = ⋅ =
unde
CP A capacitatea de producţie)
0 A producţia ma"imă a verigii de producţie pe unitate de timp)
T
d
A fondul de timp disponibil)
T

A fondul de timp calendaristic)
T
$
A întreruperi planificate pentru reparaţii)
T
"
A întreruperi planificate pentru opriri te.nologice.
Ca!acitatea e !r#uc*ie pentru procese de fabricaţie isc#ntinue, se determină conform
relaţiei(
,
1::
1::
'' + +
P
d n T T T T 0 CP
- - " $ &

⋅ ⋅ ⋅ + + − =
unde
T
&
A timpul liber, datorită sărbătorilor şi zilelor de odi.nă)
-
n
-
A numărul de sc.imburi în care se lucrează)
d
-
A durata unui sc.imb)
P A procentul planificat de întreruperi curente +H'.
$ndicatorii dinamici ai capacităţii de producţie 6i de utili2are a capacităţii.
.raul e "#l#sire a ca!acită*ii e !r#uc*ie'
H, 1:: ⋅ =
'/!
,'
C
P
G
unde
C
,'
A gradul de folosire a capacităţii de producţie)
P A producţia prevăzută sau efectivă.
&tabilirea corectă a gradului de folosire a capacităţii de producţie permite conducerii întreprinderii să
adopte decizii adecvate pentru suplimentarea încărcării cu noi comenzi.
De oarece în decursul unui an pot surveni modificări în mărimea 0P, fie datorită ieşirii 0P din
funcţiune, fie ca urmarea a mărimii 0P e"istente ca urmare a modernizării şi a punerii de noi 0P se
calculează ca!acitatea e !r#uc*ie meie anuală.
,
13 13
,
'i
/
'- ' '/!
T
C
T
C C C ⋅ + ⋅ − = unde
C
'/!
A capacitatea de producţie medie anuală)
C
'
A capacitatea de producţie e"istentă în funcţiune la începutul anului)
C
'-
A capacitatea de producţie scoasă din funcţiune)
C
'i
A capacitatea de producţie intrată în funcţiune)
T
n"
A timpul de nefuncţionare a capacităţii scoase din funcţiune, în luni)
T
,
A timpul de funcţionare a capacităţii intrate în funcţiune, în luni.
Un rol important în determinarea folosirii 0P îl are elaborarea balanţelor 0P, cu a%utorul cărora se
calculează gradul de încărcare a 0P. Ialanţele pot avea diferite forme, în dependenţă de ramură.
; folosire cu caracter general o au 3 tipuri de balanţe(
- balanţa 0p la începutul anului
- balanţa dinamici 0P.
Ialanţa 0P la începutul anului se întocmeşte pe întreprindere, cu a%utorul ei se stabileşte pentru
fiecare secţie în parte 0P în comparaţie cu 0P secţiei conducătoare şi se determină deficitul sau e"cedentul
de 0P.
Ialanţa dinamicii 0P are rolul de a lua în consideraţie toate modificările 0P în anul dat şi stabilirea
gradului de folosire a 0P.
B!&!n)! din!/iii CP
6ndicatorii balanţei dinamicii 0P <n anul de
bază
<n anul
curent
6. =ecesarul de 0P
66. 0pma
- 0P introdusă
- 0P scoasă
- 0P la sf$rşitul anului
666. Jfcp
3. Căile de îmbunătăţire a folosirii CP
Pentru îmbunătăţirea utilizării 0P pot fi utilizate , grupe de căi(
1. Îm$unătă*irea "#l#sirii su$ ra!#rt intensi% A creşterea volumului de producţie pe unitate de timp
şi pe unitate dimensională. 0alea dată prevede reducerea timpului de bază de prelucrare şi a celui au"iliar,
modernizarea utila%elor e"istente, folosirea te.nologiilor moderne. Dintre aceste căi fac parte(
* aplicarea proceselor şi procedeelor perfecţionate, de mare precizie şi cu un nivel mai înalt al
eficienţei economice)
* modernizarea maşinilor în funcţiune)
* ridicarea cunoştinţelor profesionale ale muncitorilor de bază)
* respectarea te.nologiilor stabilite şi lic.idarea rebuturilor, ş.a.
8
+. Îm$unătă*irea "#l#sirii su$ ra!#rt e/tensi% A prin mai buna folosire a timpului de funcţionare a
utila%elor, organizarea efectivă a reparării utila%elor, reducerea întreruperilor din cauza lipsei materiei prime,
lipsa muncitorilor sau a comenzilor, mărirea numărului de sc.imburi, prelungirea duratei de lucru zilnice sau
săptăm$nale etc.
Dintre aceste căi fac parte(
* ridicarea gradului de utilizare a timpului disponibil, prin aplicarea unor măsuri care să ducă la
reducerea pierderilor de timp legate de întreruperi accidentale, determinate de o întreţinere nesatisfăcătoare a
utila%elor)
* cercetarea pieţei interne şi e"terne pentru a asigura corelaţia dintre posibilităţile de producţie şi cele
de desfacere a întreprinderii)
* întărirea disciplinei de producţie şi de muncă.
0. Căile mi/te au un caracter comple", asigurînd o folosire mai bună atît din punct de vedere
intensiv, cît şi e"tensiv.
!ceste căi cuprind(
* perfecţionarea activităţii de deservire a locurilor de muncă)
* aplicarea unor loturi optime de fabricaţie)
* cointeresarea materială a muncitorilor pentru folosirea mai bună a utila%elor)
* aplicarea unor metode şi te.nici de management moderne)
* eliminarea locurilor înguste.
9
Tema 4. PLANUL MUNCII ŞI AL SALARIZĂRII
1. C#n*inutul !lanului muncii 1i al salari&ării
Desfăşurarea normală a producţiei presupune unitatea dialectică a factorului material cu factorul
uman.
Prin planul de muncă şi salarizare se planifică sarcina întreprinderii cu privire la creşterea
productivităţi muncii, se determină numărul personalului pe categorii, care va asigura îndeplinirea sarcinilor
planificate de producţie.
!cest plan cuprinde următoarele secţiuni(
1. /emunerarea muncii
3. 0reşterea productivităţii muncii pe baza factorilor te.nico*economici de bază
,. Ialanţa timpului de lucru pentru un muncitor
4. #anopera programului de producţie
5. =ecesarul de forţă de muncă şi sursele de acoperire
7. Eliberarea muncitorilor şi a slu%başilor
-. Pregătirea cadrelor şi perfecţionarea lor.
Planul muncii şi al salarizării trebuie să asigurare îndeplinirea anumitor sarcini, printre care(
K !sigurarea ritmurilor stabile şi înalte ale creşterii productivităţii muncii
K !sigurarea folosirii raţionale a resurselor de muncă
K Perfecţionarea metodelor de remunerare a muncii pornind de la cantitatea şi calitatea lucrului
efectuat.
+. Plani"icarea cre1terii !r#ucti%ită*ii muncii u!ă "act#rii te(nic#,ec#n#mici
=ivelul de pregătire şi modul de utilizare a lucrătorilor şi a timpului de lucru se manifestă în mod
nemi%locit în productivitatea muncii( Productivitatea muncii reprezintă eficienţa cu care se c.eltuieşte munca
vie şi se e"primă fie prin raportarea producţie obţinute +L' la c.eltuielile de timp de munca +?' efectuate
pentru obţinerea producţiei, prin relaţia
T
.
1 =
fie prin c.eltuielile legate de consumul de muncă pe unitate de produs.
<n funcţie de modul de e"primare a volumului producţiei, se disting mai multe metode de calcul al
productivităţii muncii(
în unităţi natural, natural*convenţionale unităţi de timp de muncă, unităţi valorice.
După modul de e"primare a timpului de lucru, se deosebesc productivitatea muncii orară, zilnică,
lunară.
!. Calculul ni%elului !r#ucti%ită*ii muncii 2n "unc*ie e m#ul e e/!rimare a %#lumului e
!r#uc*ie.
13 Pr#ucti%itatea muncii e/!rimată 2n unită*i naturale se calculează prin raportarea volumului
de producţie e"primat în unităţi naturale +L
n
' la c.eltuielile de muncă +?'.
T
.n
1 =
&e obţine în acest fel cantitatea de produse, e"primată în unităţi naturale +t, buc, 2g, m etc.' ce revine
unui lucrător sau în unitatea de timp de muncă. Poate fi utilizat acest indicator în ramurile industriale care
realizează producţie omogenă.
A%anta4ele acestui indicator.
1. E"primă precis nivelul productivităţii muncii
3. ;feră comparaţii în timp şi cu alte unităţi
,. Permit comparaţii pe plan internaţional.
De&a%anta4ul'Utilizarea acestui indicator are un domeniu limitat de aplicare datorită neomogenitătii
producţiei şi specificităţii e"primării în unităţi naturale.
+3. Pr#ucti%itatea muncii calculată 2n unită*i natural,c#n%en*i#nale
!cest indicator se calculează în cadrul întreprinderilor care realizează o mare varietate de produse
într*un număr mare de tipodimensiuni. ?ransformarea producţiei din unităţi naturale în unităţi natural*
convenţionale se realizează cu a%utorul unor coeficienţi de ec.ivalare stabiliţi pe baza raportului dintre
consumul de manoperă al diferitelor produse şi consumul de manoperă al produsului considerat etalon.
03. Plani"icarea 2n unită*i e tim! e muncă presupune e"primarea producţiei industriale în unităţi
de timp de muncă normat.
1:
Pentru determinarea nivelului productivităţii muncii se raportează volumul producţiei astfel calculat,
la timpul de muncă +?', e"primat pentru obţinerea producţiei respective, conform relaţiei(
T
" 0
1
n
i
i n i ∑
=

=
1
, în care(
0. * cantitatea de produse, pentru fiecare produs MiM
"
ni
* numărul de om*ore pe produs +norma de timp'
A%anta4ul acestei met#e'
1. Permite concordanţa deplină dintre volumul de muncă încorporat în valorile naturale şi c.eltuielile
de muncă efectuate pentru realizarea acestora.
De&a%anta4ul' Datorită volumului mare de muncă, modificărilor rapide a normelor de timp de
muncă, modului de organizare a evidenţei precum şi a altor cauze generale de cooperare şi combinare a
producţiei fac ca această variantă de calcul să aibă o sferă restr$nsă de aplicabilitate.
53. Pr#ucti%itatea muncii calculată 2n e/!resie %al#rică
/elaţia de calcul se e"primă,
T
' 0
1
n
i
i i ∑
=

=
1
în care(
0i * volumul fizic al producţiei
'i 2 preţul unitar
T * c.eltuielile de timp de muncă
!ceastă variantă are o largă arie de aplicabilitate.
!ceastă metodă are şi unele e&a%anta4e pe de o parte determinate de limitele şi inconvenientele
indicatorilor valorici, iar pe de altă parte de influenţa unor factori cum ar fi sortimentele, modificarea
volumului cooperării, sc.imbarea structurii organizatorice etc.
6. Calculul ni%elului !r#ucti%ită*ii muncii 2n "unc*ie e m#ul e e/!rimare a tim!ului e
lucru.
!l doilea element necesar pentru calculul nivelului productivităţii muncii îl reprezintă c.eltuielile de
timp de muncă +?'. Ele pot fi e"primate prin durata timpului. în acest fel se poate calcula nivelul
productivităţii muncii anuale, semestriale, trimestriale, lunare, zilnice sau orare.
=ivelul productivităţii muncii anuale se poate calcula prin raportarea volumului producţiei anuale
e"primat în una din unităţile de măsură prezentate anterior, la numărul scriptic al muncitorilor rezult$nd
producţia medie pe un muncitor şi pe an. în mod similar se poate calcula şi pe semestru, trimestru, luna sau
zi de lucru.
Plani"icarea cre1terii !r#ucti%ită*ii muncii se bazează, de obicei, pe economia de timp de muncă,
e"primată prin economia realizată de personal, realizate prin diferite măsuri te.nico*organizatorice şi include
c$teva etape.
6. &e calculează numărul de personal pornind de la volumul planificat de producţie +Lpl' şi
productivitatea muncii în anul de bază +N
b
', conform relaţiei(
13
.'&
P'& =
66. &e calculează economia relativă de personal în urma influenţei măsurilor prevăzute în anul de
plan(
a' datorită modernizării şi perfecţionării utila%ului +E
1
')
b' datorită unor măsuri de îmbunătăţire a folosirii fondului de timp
de lucru +E
3
', conform relaţiei(
N/
F"
F" F"
E
i
i d


=
3 , în care(
F"d, F"i * fondul de timp de muncă al unui lucrător, respectiv după şi înainte de introducerea
măsurilor de îmbunătăţire
N/ * numărul total de muncitori
c' economia de personal datorită reducerii rebuturilor 4E
5
6 conform relaţiei(
11
N/
$
P%
E • 







− =
H 1::
H 1::
1
,
, în care(
P%, $ * ponderea valorică a rebuturilor, în procente, în costul producţiei marfa, respectiv în perioada
de bază şi cea de plan.
d' datorită modificării structurii producţiei 4E
7
6 conform relaţiei(
' + 1
1
3
4
N/ N/
Tn
Tn
E
!
• •








− =
, în care(
Tn
2
, Tn
&
* timpul normat pentru un leu producţie*marfa după şi înainte de modificarea structurală a
producţiei
N/! * numărul muncitorilor ce lucrează în acord în condiţiile productivităţii anului de bază.
666. &e calculează economia totală de personal(
n
E E E E E E"#" + + + + + = .....
4 , 3 1
6>. &e determină numărul de personal în perioada de plan în condiţiile anului de plan
"#"
E P'& P − =
>. &e calculează productivitatea muncii planificată, conform relaţiei
P
.'&
1'& =
>6. &e calculează ritmul creşterii productivităţii muncii în anul de plan în procente faţă de anul de
bază
H 1:: • = ∆
13
1'&
1
De asemenea poate fi calculată creşterea productivităţii muncii ca urmare a economiei de personal,
conform relaţiei(
H 1:: •

= ∆
E"#" P
E"#"
1
0. Plani"icarea necesarului e !ers#nal
0olectivul de oameni ai muncii dintr*o întreprindere este format din toţi cei cu care unitatea
respectivă înc.eie contracte de muncă şi care sunt retribuiţi din fondul de retribuţie pentru munca depusă.
Jruparea forţei de muncă după locul şi rolul pe care îl are în procesul de producţie prezintă o
importanţă deosebită, pentru dimensionarea raţională a numărului de lucrători şi pentru determinarea
evoluţiei capacităţii de muncă a personalului muncitor.
În "unc*ie e m#ul e !artici!are la !r#cesul e !r#uc*ie, personalul unei întreprinderi
industriale se împarte în două mari categorii(
1) personalul din grupa industrial-productivă care desfăşoară lucrări legate de activitatea de bază a
întreprinderii)
2) personalul din grupa sectoarelor cu caracter neindustrial +de e"., personalul cantinei etc'.
Pers#nalul in gru!a inustrial,!r#ucti%ă, la r$ndul său, poate fi structurală în felul următor(
K muncitori direct productivi7 ce includ muncitorii care acţionează direct sau prin intermediul
mi%loacelor de muncă asupra obiectelor muncii în vederea modificării formei structurii, dimensiunilor sau
compoziţiei c.imice a acestora, în scopul obţinerii unor produse ce constituie profilul activităţi unităţii
respective.
K muncitori de deservire. 6nclude pe aceia care asigură întreţinerea clădirilor şi instalaţiilor
aferente întreţinerea ec.ipamentelor de birou, curăţenia spaţiilor de producţie, vestiarelor, servicii pe
ansamblu firmei, cum ar fi centrala telefonica, tele" etc.
K personalul tehnic productiv cuprinde( maiştri şi alt personal de specialitate care conduc
formaţii de lucru, personal te.nic şi de specialitate care asigură asistenţa te.nică, personal care asigură
control te.nic de calitate în secţii şi ateliere etc.
K personalul tehnic7 economic7 de altă specialitate7 administrativ7 include personalul de
conducere a firmei, personalul din compartimentele funcţionale +aprovizionare, desfacere etc', personalul de
specialitate informatică, personalul din activitatea de proiect şi cercetare ce lucrează în cadrul atelierelor,
laboratoarelor
K personalul de deservire generală este format din( curieri, liftieri, paznici, portari etc.
Pentru eterminarea numărului e !ers#nal se utili&ea&ă i%i&area l#r 2n i"erite categ#rii.
13
#odificările impuse de sc.imbarea în volumul şi structura activităţii unei organizaţii, pe de o parte,
precum şi necesitatea asigurării cu personal calificat şi comparativ, pe de altă parte, determină necesitatea
planificării pe diferite perioade de timp a necesarului de personal.
Pot fi evidenţiate trei etape necesare de a fi efectuate de către firmă(
1. previziunea necesarului de personal)
1. compararea necesarului estimat cu rezervele de potenţiali candidaţi din interiorul întreprinderii)
3. stabilirea pe această bază a unui plan de pregătire +pentru cei din unitate' şi, respectiv, recrutare
+din afară'.
Prognoza resurselor umane este influenţată de domeniul de activitate la care se referă, de sfera de
cuprindere şi de orizontul ales. Elaborarea prognozei necesarului de personal trebuie să asigure respectarea
unor cerinţe, cum ar fi cunoaşterea corectă a realităţii, e"istenţa unor date trecute, pe perioade suficient de
lungi) eliminarea din calcul a datelor cu caracter accidental, folosirea concomitentă a mai multor metode de
prognoză.
0alcularea necesarului de personal se efectuează în dependenţa de categoria de lucrător.
Plani"icarea necesarului e muncit#ri care e/ecută lucrări n#rmate
&e poate efectua după două metode(
a3 met#a calculului gru!at poate fi aplicat la întreprinderile cu o nomenclatură stabilă de
producţie. /elaţia de calcul(
1'&
.'&
N/ =
, în care(
N/ * numărul de muncitori care e"ecută lucrări normate)
.'& * valoarea producţiei marfa planificată sau volumul planificat al producţiei în unităţi fizice)
1'& * productivitatea muncii planificată pe muncitor în unităţi valorice sau fizice,
sau poate fi utilizată relaţia(
8in F"
F"
N/
'*$-

=
în care(
F" * fondul total de timp de muncă necesar îndeplinirii sarcinilor de producţie planificate în ore*om(
8in * coeficientul planificat de îndeplinire a normelor)
F"'*$- * fondul de timp de muncă efectiv pe o persoană +ore*omDan'
b'. met#a calculului etaliat
!ceastă metodă necesită cunoaşterea volumului planificat al producţiei fizice, precum şi timpul
normat pe fiecare produs în parte.
8in B"&
N" .'&
N/


=
, în care(
.'& 2 volumul producţiei planificate în unităţi fizice)
N" * norma de timp pentru o unitate de produs)
8in * procentul planificat de îndeplinire a normelor)
B"& * balanţa timpului de muncă planificat pe o persoană.
6alan*a timpului de muncă planificat pe o persoană se prezintă în felul următor.
Ta$elul. 6alan*a tim!ului e muncă !e au muncit#r
N$.
$"
Inicat#rii
Uni"9)i d*
/9-($9
P&!ni,i!"
1 F#nd(& d* "i/' !&*nd!$i-"i 2ile 5:;
2. <i&* n*&($9"#!$* 1=>
- 2ile de odihnă 1=7
- sărbători ;
5. N(/9$(& d* ?i&* /!@i/ di-'#ni3i&* 41 A 26 2;:
7. N(/9$(& d* ?i&* n*("i&i?!"*, "#"!& 2:
din care5
- concedii 8
- concediu de boală 19
- absenţa aprobată prin lege 1studiile7 căsătoria7 etc.) 19
;. N(/9$(& d* ?i&* .&($9"#!$* '* !n 45 A 76 25=
:. (urata medie a 2ilei de lucru ore B
C. F#nd(& *,*"i% d* /(n9 4; @ :6 ore 1B7=
1,
Plani"icarea necesarului e muncit#ri care e/ecută acti%ită*i nen#rmate
&tabilirea necesarului de muncitori care e"ecută această categorie de lucrători se face pornind de la
normele de servire sau de personal.
8"& Nd
n N#3
N/
-


= , în care(
N/ 2 numărul muncitorilor care e"ecută activităţi nenormate)
N#3 * numărul obiectelor servite)
n- * numărul de sc.imburi lucrătoare)
Nd * norma de servire)
8"& * coeficientul de folosire a timpului de lucru.
0oeficientul de folosire a timpului de lucru se calculează raport$nd timpul efectiv de lucru anual al
unui muncitor din categoria respectivă, la timpul nominal de lucru(
Tn
B"&
8"& =
Tn : ?impul nominal reprezintă numărul de zile ma"im disponibile din perioadă.
Plani"icarea necesarului e !ers#nal te(nic7 ec#n#mic7 e altă s!ecialitate7 aministrati%
8TESA3
=ecesarul de personal din această categorie se stabileşte diferenţiat pentru funcţii de conducere şi
pentru funcţii de e"ecuţie pe baza normativelor de personal.
Se "#l#sesc #uă met#e'
a' )etoda indicator sau a coeficienţilor. Este mai puţin ştiinţifică, are un caracter statistic, stabilind
necesarul pe diferite categorii de personal cu a%utorul unor coeficienţi care e"primă raportul dintre fiecare
categorie de personal şi un element luat ca bază +de e"., numărul de muncitori, gradul de înzestrare te.nică
ş.a'.
b' )etoda analitică a statelor de funcţiuni sau a schemelor stabileşte necesarul şi categoriile de
locuri de muncă pentru îndeplinirea sarcinilor, analiz$ndu*se gradul de încărcare cu a%utorul balanţei
timpului de muncă, nivelul necesar de pregătire şi specializare, conform relaţiei(
F"
" .
N
TESA

=
, în care(
N
TESA
2 necesarul de personal ?E&!)
" * timpul normat pentru e"ecutarea unei anumite lucrări)
. * volumul de lucrări ce trebuie efectuate în perioada de plan, e"primat în unităţi de lucrări)
F" * fondul de timp efectiv al unui lucrător în perioada de plan.
După calcularea necesarului de personal, se compară rezultatele obţinute cu numărul personalului de
la întreprindere, pe categorii şi se elaborează planul pentru recrutarea sau perfecţionarea personalului. De
asemenea se are în vedere şi fluctuaţia personalului.
/ecrutarea personalului presupune găsirea şi atragerea în întreprindere a potenţialilor solicitanţi.
#odalităţile de recrutare şi acoperire a necesarului de personal muncitor diferă în funcţie de sursa de
acoperire. în general, s*au conturat trei modalităţi de recrutare a forţei de muncă(
1' Recrutarea irectă a "#r*ei e muncă e către unită*ile ec#n#mice.
!ceastă modalitate de recrutare poate fi utilizată în cazul în care sursa de acoperire o reprezintă
populaţia neocupată +forţa de muncă necalificată în vederea calificării sau prestării unor munci necalificate'
sau populaţia ocupată în alte ramuri ale economiei naţionale +de obicei, forţa de muncă calificată'.
<n acest sens, întreprinderea organizează campanii de recrutare prin afişe în unităţi, anunţuri în presă,
microfilme publicitare etc, iar încadrarea se face direct pe baza cererii persoanelor interesate, în conformitate
cu prevederile 0odului #uncii.
3' Recrutarea "#r*ei e muncă !rin intermeiul #rganel#r e stat s!eciali&ate şi anume
Direcţia pentru probleme de muncă şi şoma%.
!ceastă modalitate este utilizată atunci c$nd surse de acoperire o reprezintă populaţia activă
neocupată +şomeri' care doreşte un loc de muncă.
<ntreprinderile păstrează o legătură permanentă cu aceste organisme care ţin o evidenţă strictă a
acestor categorii de persoane şi în urma confruntării listei posturilor vacante are loc plasarea şi încadrarea
acelor solicitanţi care corespund din punct de vedere al pregătirii, al calificării sau competenţei postului
respectiv.
14
,' Recrutarea "#r*ei e muncă "#rmată !e $a&ă e c#ntract cu i%er1i agen*i ec#n#mici.
!ceastă formă este specifică populaţiei care este susţinută în procesul de pregătire cu o anumită firmă cu
care s*a procedat la înc.eierea unui contract în care se stipulează şi obligaţia absolventului de a lucra în
firma respectivă, cel puţin un anumit număr de ani convenit de părţi.
0a urmare a introducerii progresului te.nic, numărul de profesiuni a crescut, iar condiţiile de muncă
sunt într*o continuă sc.imbare. De aceea activitatea economică impune preocuparea constantă şi intensă
pentru pregătirea şi perfecţionarea cadrelor.
Pregătirea !r#"esi#nală este activitatea desfăşurată în scopul însuşirii de cunoştinţe teoretice şi
deprinderi practice, de un anumit gen şi nivel, în măsură să asigure îndeplinirea calificată de către lucrători a
sarcinilor ce le revin în e"ercitarea, în procesul muncii, a unei profesiuni sau meserii.
1
Pregătirea 1i !er"ec*i#narea carel#r au ca scop creşterea capacităţii anga%atului de a contribui la
eficienţa organizaţiei. Pregătirea este legată direct de calificarea profesională, iar perfecţionarea are în vedere
e"tinderea gradului de pregătire în alte domenii şi activităţi în vederea promovării său atribuirii unor
responsabilităţii suplimentare.
E"istă variate metode şi te.nici de pregătire. !cestea pot fi din afara organizaţiei asigurate de unităţi
specialitate, şi interne, în cadrul organizaţiei se recomandă instruirea în afara organizaţiei c$nd este vorba de
elemente de noutăţi cu înaltă specializare. Principala formă de instruire internă este instruirea la locul de
muncă.
Perfecţionarea care înseamnă pregătirea anga%aţilor pentru viitor, se desfăşoară de regulă, în afară, cu
profesionişti.
Perfecţionarea asigură anga%aţilor pregătirea necesară ocupării unor poziţii superioare în organizaţie.
)etodele de pregătire 6i perfecţionare a personalului ce pot fi utili2ate sunt5
1'. metode interne(
"ără sc#aterea in !r#uc*ie'
* instruirea la locul de muncă
* participarea în colectivele de muncă
* participarea la cursuri şi seminarii
* rotirea în mai multe posturi ş.a
K cu sc#aterea in !r#uc*ie'
* participarea la cursuri
* efectuarea de vizite de studii
* efectuarea de stagii de specializare
3'. metode e"terne(
K "ără sc#aterea in !r#uc*ie'
* studiul individual
* participarea la cursuri
* învăţăm$ntul seral sau fără frecvenţă
* doctoratul
K cu sc#aterea in !r#uc*ie'
* participarea la cursuri
* efectuare de vizite de studiu
* efectuarea de stagii de specializare.
Programele de perfecţionare bine conduse şi administrate înseamnă un beneficiu at$t pentru individ,
c$t şi pentru organizaţie.
5. PLANIFICAREA F-NDULUI DE REMUNERARE A MUNCII
La nivelul întreprinderilor industriale fondul de remunerare reprezintă totalitatea sumelor necesare
pentru acordarea drepturilor băneşti personalului în măsura în care fiecare a contribuit sub aspect calitativ şi
cantitativ, la realizarea sarcinilor întreprinderii.
Pentru necesităţile interne, întreprinderile calculează (
K fondul de remunerare direct
K fondul de remunerare orar
K fondul de remunerare zilnic
K fondul de remunerare lunar.
Gondul de remunerare irect include sumele necesare pentru remunerarea muncitorilor în funcţie de
timpul efectiv lucrat şi pentru remunerarea muncitorilor în acord, în funcţie de realizările efective.
15
Gondul de remunerare #rar * cuprinde în afara elementelor fondului direct şi sporurile pentru condiţii
deosebite de muncă.
Gondul de remunerare &ilnic * include fondul orar, precum şi sumele necesare pentru plata
întreruperilor ce nu depăşesc durata sc.imbului, care, conform legislaţiei muncii se asimilează timpului
lucrat +sarcini obşteşti, etc'.
Gondul de remunerare lunar * cuprinde fondul zilnic, la care se adaugă sumele necesare pentru plata
întreruperilor de zile întregi, care sunt retribuite +concediu de odi.nă ş.a'.
în practica întreprinderilor industriale se aplică următoarele metode de planificare a fondului
remunerării muncii.
Met#a retri$u*iei meii
!ceastă metodă porneşte de la retribuţia medie realizată în perioada de bază şi corectată în funcţie de
modificarea categoriei medii de încadrare a lucrătorilor, a lucrărilor, de creştere planificată a retribuţiei
'& '& '&
n& R&(n N' FR'& • • =
, în care
F*pl * fondul de retribuire planificat pe perioadă)
#p
pl
* numărul mediu de personal planificat)
*lun
pl
* retribuţia medie lunară planificată)
nl
pl
2 numărul lunilor din perioada de plan.
Met#a etaliată !e categ#rii e !ers#nal
<n cazurile c$nd în perioada de plan au loc modificări importante în ce priveşte nomenclatorul de
producţie, nivelul de calificare şi încadrare a personalului, se aplică metoda detaliată de calcul pentru fiecare
categorie pe personal.
a3 Pentru muncitorii care lucrează 2n ac#r7 fondul de retribuire se determină în felul următor(
S ", . FR/!
n
i
i i
+ • =

=1
, în care(
;i 2 cantităţile planificate din fiecare sortiment)
tfi * tariful de acord pe bucată.
S A sporurile necuprinse în retribuţia pe bucată +condiţii deosebite de muncă, sc.imburi de noapte,
etc'.
&istemul de retribuire în acord are drept caracteristică plata unui salariu pe bucată, anga%atul fiind
plătit după numărul de bucăţi pe care le realizează în timpul unei zile de lucru.
Pentru a fi eficient acest sistem este indicat în special pentru lucrările e"ecutate în serie şi el cere(
K determinarea cu precizie a timpului necesar, corespunzător unui randament normal
K controlul calităţii produselor realizate pentru a se evita sacrificarea calităţii pentru o cantitate
mai mare.
!cest fond de retribuire se concretizează prin adăugarea sporurilor necuprinse în retribuţia pe bucată
+vec.ime neîntreruptă, condiţii deosebite de muncă, munca în sc.imbul de noapte', 6ndemnizaţiile de
conducere a formaţiilor, indemnizaţiile pentru concedii de odi.nă.
$3. !cest fond de retribuire poate fi calculat de asemenea şi !e $a&a retri$u*iei meii #rare
ponderate. !ceastă metodă se aplică la întreprinderile cu o nomenclatură mare de sortimente, conform
relaţiei(
H 1::
8-'
R" V/! FR/! • • =
, în care(
/ma 2 volumul de muncă în acord)
*t * retribuţia tarifară orară medie de încadrare a lucrărilor, e"primată în lei)
<s' 2 coeficientul ce ţine seama de creşterea ponderii sporurilor, indemnizaţiilor etc, care nu sunt
cuprinse în retribuţia tarifară orară, H
c3 !entru muncit#rii care lucrea&ă 2n regie +sistema de salarizare pe unitate de timp'.
!cest sistem nu favorizarea creşterea randamentului anga%aţilor. Ea este aplicabilă în cazurile(
K efectuării operaţiilor în care valoarea atinsă de obiectul prelucrat este foarte mare, dorinţa de a
c$ştiga timp fiind incomparabilă cu consecinţele unui rebut
K activităţilor periculoase
K activităţilor în care îndem$narea şi gri%ă sunt mai importante dec$t timpul lucrat.
.La nivelul unei secţii se poate folosi drept model pentru culegerea şi prelucrarea datelor următorul
tabel(
Ta$el 9 m#el
17
0ategoria de
calificare a
muncitorilor
=umărul
muncitorilor,
oameni
/etribuţia
medie tarifară,
leiDoră
Gondul efectiv de lucru Gondul de
retribuire, mii
lei
Pe un muncitor <n total
1 3 , 4 5 7
La fondul de retribuire rezultat din coloana 7 se adaugă toate formele aferente diferitelor categorii de
sporuri.
3 !entru !ers#nalul TESA
Gondul de retribuire a personalului ?E&! se determină şi planifică pe baza statelor de funcţiuni, prin
însumarea retribuţiilor tarifare şi ponderea cu numărul de luni din perioada de plan, la care se adaugă
indemnizaţiile de conducere, sporurile, premiile, precum şi sumele prevăzute pentru acordarea de gradaţii.
&e calculează pentru trei categorii de personal(
K personal ?E&! din secţiile de producţie, inclusiv personalul te.nic*productiv)
K personalul de conducere, administrativ şi funcţionari)
K personalul de pază.
1-
Tema :. Planul a!r#%i&i#nării te(nic#,materiale.
1. Sisteme de organi2are a compartimentelor de aprovi2ionare.
2. rogramul de aprovi2ionare tehnico-materială
3. )etode de calcul a necesarului de aprovi2ionat.
4. Tipologia stocurilor
1. Sisteme de organi2are a compartimentelor de aprovi2ionare.
-provi2ionarea tehnico-materială reprezintă activitatea prin care se asigură elementele materiale şi
te.nice necesare producţiei, în volumul şi structura care să permită realizarea obiectivelor generale ale
întreprinderii, în condiţiile unor costuri minime şi ale unui profit c$t mai mare.
Derularea normală a procesului de aprovizionare depinde de organizarea în cadrul structurii de
conducere a unităţii economice a unui compartiment de specialitate sub formă de departament, servicii,
birouri în funcţie de volumul şi profilul de activitate, forma de organizare şi mărimea firmei. E"perienţa
practică şi teoria economică ne oferă mai multe sisteme de organizare a aprovizionării în cadrul firmei. 0ele
mai răsp$ndite sunt(
&istemul "unc*i#nal. 0onform acestui sistem toate activităţile sunt grupate pe următoarele sectoare(
a' sectorul de !r#gramare. &e ocupă de întocmirea propriu*zisă a programului de aprovizionare, de
stabilirea graficelor de alimentare a secţiilor, locurilor de muncă cu resurse materiale şi organizează evidenţa
aprovizionării.
b' sectorul de materiale. !re ca scop activitatea operativă de aprovizionare propriu*zisă a secţiilor A
locurilor de muncă, ţin$nd cont de graficele date, de sectorul de programare şi se organizează în funcţie de
nomenclatură.
c' sectorul e!#&ite asigură primirea * recepţia loturilor de materiale sosite în firma beneficiară,
depozitarea şi păstrarea integrităţii proprietăţilor resurselor în funcţie de natura şi condiţiile specifice de
păstrare, evidenţa şi securitatea lor, pregătirea şi eliberarea în consum sau pe destinaţiile de utilizare a
acestora. <ntre toate sectoarele compartimentului de aprovizionare e"istă relaţii de colaborare. 0onducerea şi
controlul, în ansamblu, se asigură la nivelul şefului de compartiment. &c.ematic sistemul funcţional de
aprovizionare se prezintă în figura 1.
Fig. 1. Sistemul "unc*i#nal e #rgani&are a a!r#%i&i#nării
3' &istemul de #rgani&are !e gru!e e materiale. <n cadrul acestui sistem se constituie sectoare de
aprovizionare*depozitare, fiecare răspunz$nd de asigurarea structurii materiale pentru care se formează de la
fundamentarea necesităţilor, contractarea resurselor şi p$nă la aducerea, gestionarea şi controlul utilizării
acestora, precum şi asigurarea depozitării materialelor.
&c.ematic acest sistem se prezintă în figura 3.
Fig. +. Sistemul e #rgani&are a ATM !e gru!e e materiale
Drept avanta% al acestui sistem poate fi menţionată simplificarea şi specializarea activităţii
lucrătorilor, ca urmare a numărului redus de materiale şi implicit de furnizori pe o grupă.
0a dezavanta% se prezintă faptul că în cazul unui număr mai mare de subdiviziuni consumatoare pot
apare condiţii care să conducă la necorelarea aprovizionării cu producţia, la complicarea procesului de
urmărire*control a modului de utilizare a resurselor materiale în consum.
18
Oeful compartimentului de aprovizionare
&ectorul de
programare
&ectorul
materiale
&ectorul
depozite
Oeful compartimentului de aprovizionare
sector aprovizionare*
depozitare materiale
te"tile
sector aprovizionare*
depozitare materiale
c.imice
sector aprovizionare*
depozitare
materiale ......
,' &istemul de #rgani&are 2n "unc*ie e estina*ia c#nsum. <n acest caz, se constituie sectoare de
aprovizionare*depozitare, în funcţie de beneficiarul materialelor, adică de secţiile consumatoare.
&c.ematic organizarea compartimentului de aprovizionare conform sistemului de organizare, în
funcţie de destinaţia de consum se prezintă în fig. ,.
Fig. 0. Sistemul e #rgani&are a a!r#%i&i#nării 2n "unc*ie e estina*ia e c#nsum
!vanta%ul acestui sistem se prezintă în asigurarea cunoaşterii detaliate la nivelul fiecărei grupe, a
necesităţilor de resurse materiale specifice secţiei pe care o alimentează, creează condiţii pentru un control
permanent şi eficient a destinaţiei de consum a materialelor.
Dezavanta%ul constă în aceea, că deseori, nomenclatura materialelor pentru o secţie este foarte largă
şi numărul de furnizori de asemenea este mare, din care cauză creşte gradul de comple"itate în coordonarea,
desfăşurarea operativă şi urmărirea eficientă a procesului de aprovizionare la nivelul grupei constituite.
4' &istemul mi/t de organizare a aprovizionării presupune ca pentru unele resurse materiale, în
special pentru materialele au"iliare, să se constituie sectoare speciale de aprovizionare*depozitare conform
grupelor respective de materiale, iar la alte materiale, mai ales la cele de bază, să se organizeze sectoare care
să se ocupe cu aprovizionarea şi depozitarea pentru fiecare secţie în parte.
&c.ematic organizarea acestui sistem este prezentată în figura 4.
Fig. 5. Sistemul mi/t e #rgani&are a a!r#%i&i#nării
&istemul asigură îmbinarea avanta%elor variantelor menţionate şi eliminarea în mare măsură a
dezavanta%elor care le sunt specifice.
2. rogramul de aprovi2ionare
<n activitatea de elaborare a planului de aprovizionare se evidenţiază două etape(
1' etapa de pregătire a întocmirii programului de aprovizionare)
3' etapa de elaborare propriu*zisă a planului)
<n cadrul primei etape se culeg şi se prelucrează toate datele necesare pentru întocmirea planului, se
precizează nomenclatura de materiale şi se definitivează normele de consum de materii prime şi materiale
pentru toate produsele prevăzute în plan. Pentru fiecare categorie de resursă materială urmează a se
determina norma de consum.
N#rma e c#nsum reprezintă cantitatea ma"imă dintr*un anumit material prevăzută pentru consum
în scopul obţinerii unei unităţi de produs sau e"ecutării unei unităţi de lucrări, în anumite condiţii te.nico*
organizatorice specifice unităţii economice.
=orma de consum de aprovizionare se formează din , elemente(
 consumul net sau util +0u', care reprezintă cantitatea de materiale ce poate fi regăsită în produsul
finit sau a participat efectiv la realizarea lui)
 pierderile te.nologice +Pt' sunt partea de materială ce se pierde în mod firesc ca urmare a desfăşurării
procesului te.nologic)
 pierderile nete.nologice +Pnt' sunt cele provocate de cauze te.nico*organizatorice
D*i, #c= ,u>t>ntD
<n normarea consumurilor de materiale se determină următorii indicatori(
19
Oeful compartimentului de aprovizionare
sector aprovizionare*
depozitare pentru
secţia !
sector aprovizionare*
depozitare pentru
secţia I
sector aprovizionare*
depozitare pentru
secţia 0
Oeful compartimentului de aprovizionare
sector aprovizionare*
depozitare materiale
au"iliare
sector aprovizionare*
depozitare materiale de
bază pentru secţia !
sector aprovizionare*
depozitare materiale de
bază pentru secţia I
a' coeficientul de utilizare a materialelor +Pu' caracterizează proporţia în care materialul consumat se
regăseşte în produsul finit.
N
C(
8( =
b' coeficientul de consum de materiale +Pc' indică cu c$t se consumă mai mult material faţă de
consumul util al produsului.
C(
N
8 =
c' coeficientul de croire a materialului +Pcr' arată măsura în care cantitatea din materialul croit se
regăseşte în produs şi se determină lu$nd în consideraţie suprafaţa utilizată efectiv +&n' şi suprafaţa
materialului de croit +&m', în cazul materialului cu grosime uniformă sau volumele respective, în cazul unor
grosimi diferite ale materialului(
V/
V(
S/
Sn
8$ = =
2n care)
>u * volumul materialului util.
>m * volumul materialului de croit.
Pentru determinarea mărimii normelor de consum de materiale se pot folosi o serie de metode,
dintre care cele mai utilizate sunt(
1. #etoda analitică , permite elaborarea unor norme fundamentate ştiinţific, baz$ndu*se pe
caicule privind fiecare element component al consumului, cu luarea în consideraţie a condiţiilor în care
au loc aceste consumuri. La baza elaborării normelor prin această metodă se află o serie de metodologii
aprobate şi o serie de indicatori normativi.
3. #etoda e/!erimentală se utilizează atunci c$nd lipsesc normativele necesitate de folosirea
metodei analitice de calcul. <n acest caz se recurge la cuantificarea consumului util şi a pierderilor lu$nd în
consideraţie e"perienţa acumulată.
,. #etoda statistică se bazează pe datele statistice e"istente referitoare la consumuri asemănătoare
efectiv realizate în perioadele precedente.
rogramul de aprovi2ionare cuprinde două părţi5
1' necesarul de resurse materiale.
3' sursele de acoperire a necesarului de resurse materiale 0onţinutul şi structura planului de
aprovizionare materială a unităţii economice se prezintă în tabelul 1.
Ta$elul 1
C#n*inutul 1i structura !lanului e a!r#%i&i#nare
=ecesităţile de resurse materiale pentru consum
&ursele pentru acoperirea necesităţilor de consum
+pe surse de provenienţă' * resurse
1. =ecesar pentru realizarea planului şi programelor
de producţie, desfăşurarea activităţii de ansamblu a
unităţii economice A #p
1. &urse interne +proprii' ale unităţii economice(
a' &tocul preliminar de resurse materiale pentru
începutul perioadei de gestiune A Si,
b' !lte resurse A *i.
3. =ecesar pentru formarea stocului de resurse
materiale la sf$rşitul perioadei de gestiune A Sf
3. &urse din afara unităţii economice
a' =ecesar de aprovizionat cu resurse materiale de
pe piaţa internă şi internaţională de materii prime
şi produse A #a
?;?!L =E0E&6?QR6 de resurse materiale şi
energetice pentru desfăşurarea activităţii de
ansamblu a unităţii economice
?;?!L /E&U/&E materiale şi energetice de
acoperire a necesităţilor de consum ale unităţii
economice
#tp = Si > *i > #a ? #p > Sf = Si > *i > #aS Na ; N! <S" 9 Si , Ri.
+relaţia fundamentală a aprovizionării'
Pentru ca activitatea generală a firmei să se desfăşoare în bune condiţii este necesară asigurarea unui
ec.ilibru perfect şi stabil între necesităţi şi resurse pe întreaga perioadă de gestiune.
;rice abatere de la această egalitate determină, fie imobilizări de resurse materiale sub forma
stocurilor peste limitele normale prestabilite, fie apariţia la un moment dat a lipsei de materiale.
3:
3. )etode de calcul a necesarului de aprovi2ionat.
=ecesarul de resurse materiale destinate realizării activităţii de bază poate fi determinat prin
diverse metode. #etodologia concretă de calcul este influenţată de specificul ramurii, subramuri,
grupelor de produse, precum şi de natura resurselor materiale, de sursa de provenienţă etc. #etodele
cele mai aplicabile sunt(
1. Met#a e calcul irect7 care presupune determinarea necesarului propriu*zis, cu a%utorul
următoarei relaţii(

=
⋅ =
n
i
i
N .i N!
1
, în care(
N! * necesarul dintr*un anumit timp de materiale)
.i * cantitatea de produse programată din produsul de tip TiE)
N
i
* norma de consum specific de aprovizionare la materialul ce se consumă dintr*un produs de tip
FiED
iG1...n * reprezintă tipuri de produse ce folosesc materialul respectiv.
!ceastă metodă duce la determinarea mărimii reale pentru indicatorul calculat.
+ Met#a calculului !rin anal#gie , se utilizează atunci c$nd nu se cunosc normele de consum de
materiale la produsele respective, din acest motiv utiliz$ndu*se normele de consum specific de la alte
produse asemănătoare, analoge conform următoarei relaţii.
8 N! . N! ⋅ ⋅ =
7 în care(
. * reprezintă volumul de producţie programat dintr*un anumit tip de produs
8 * coeficientul de corecţie ce reflectă deosebirile e"istente între cele două tipuri de produse
N! * norma de consum de aprovizionare pentru materialul respectiv la produsul analog.
!ceastă metodă conduce la determinarea unor necesităţi de materiale mai mari sau mai mici dec$t
cele reale. Din această cauză metoda respectivă se aplică foarte rar.
0 Met#a e calcul !e $a&a s#rtimentului ti!. Este utilizată în cazurile în care în programul de
producţie este prevăzut un număr mare de sortiment din acelaşi produs. Este folosită aceasta metodă în
unităţile din industria te"tilă, a confecţiilor, din industria alimentară, care înregistrează variaţii mari de
structură a producţie pentru fiecare produs, ca urmare a influenţelor determinate de modă de anotimp,
comenzi neprevăzute. &e determină mai înt$i sortimentul tip, adică acel sortiment, a cărui normă de consum
este cea mai apropiată de norma de consum medie ponderată, calculat pentru întreaga gamă de sortimente.
=ecesarul propriu*zis de material se determină astfel(

=
⋅ =
n
i
N-" .i N!
1
, în care(
.i * reprezintă volumul de producţie din sortimentul de tipul i +iG1...n, sortimente')
N-" * norma de consum la sortimentul tip.
5 Met#a c#e"icien*il#r inamici. !re un pronunţat caracter statistic şi presupune e"trapolarea
datelor privind consumul de materiale din perioada de bază şi pentru anul următor, folosind relaţia(
H 1::
H 1::
1
'$
8 C3 N!

⋅ ⋅ =
, în care(
C3 * consumul total efectiv de materiale înregistrat în perioada de bază
8
1
* coeficientul care e"primă modificarea volumului de producţie în perioada următoare +.'&' faţă
de cea de bază +.$#'
0oeficientul P se calculează cu a%utorul relaţiei(
.$#
.'&
8 =
1 , unde(
'$ * procentul estimat de reducerea consumului de materiale pe fiecare tip de produs ca urmare a
măsurilor te.nice, te.nologice şi organizatorice prevăzute pentru aplicare în perioada următoare.
!ceastă metodă poate fi utilizată numai cu condiţia respectării următoarelor cerinţe(
1. menţinerea în perioada următoare a unei structuri constante a producţiei în raport cu cea fabricată
în anul de bază.
3. creşterea în ritm şi proporţii relativ egale a fiecărui tip de produs din nomenclatorul de fabricaţie a
unităţii economice.
,. determinarea procentului reducerii în etapa următoare a consumului pentru fiecare material şi
produs pe baza analizei dinamicii consumurilor efective înregistrate pe anii anteriori, a influenţei generate de
noile condiţii de producţie prevăzute pentru asigurare în perioada respectivă.
31
Drept instrument de fundamentare a utilizării resurselor materiale de control şi urmărire a
gospodăririi raţionale a materiilor prime şi materialelor constituie Mbilanţurile materialeM. Ele cuprind
cantităţile de materii prime şi materiale care se prevăd a fi introduse în procesele de producţii, pe cele care se
regăsesc în produsele finite, precum şi cantităţile, pe structură, a resurselor materiale refolosibile şi a
eventualelor pierderi.
4. Tipologia stocurilor
Stocurile se definesc ca cantităţi de resurse materiale care se acumulează în depozitele şi magaziile
unităţilor economice, într*un anumit volum şi o anumită structură, pe o perioadă de timp, cu un anumit scop.
Pentru gestionarea ştiinţifică a stocurilor apare necesitatea unei grupări a stocurilor. Giecare grupare
are de %ucat un anumit rol în organizarea şi analiza activităţii de producere.
1. 0n funcţie de gradul lor de prelucrare5
a) )ateriile prime A reprezintă bunurile din primul stadiu de prelucrare a procesului de producţie.
!cestea, la r$ndul său, pot fi şi ele de diferite tipuri în dependenţă de domeniul de activitate a firmei.
b) Semifabricatele A reprezintă materii prime sau materiale care au parcurs unele stadii ale
procesului de producţie, însă nu şi*au terminat în întregime procesul de prelucrare.
c) rodusele finite A reprezintă bunurile, produse de către unitatea economică, disponibile pentru
v$nzare consumatorului sau utilizatorului final.
2. 0n funcţie de abordarea lor temporală stocurile se clasifică5
a) stocuri iniţiale
b) stocuri finale
!ceste două categorii menţionate indică nivelul pe care*l are stocul la începutul şi sf$rşitul unui
interval de timp +zi, săptăm$nă, lună, trimestru, semestru, an'.
0ompararea dimensiunii cantitative şi D sau valorice +în preţuri comparabile' a celor două categorii de
stocuri permite să apreciem că în intervalul analizat(
 producerea şi aprovizionarea au fost egale, adică stocul iniţial este egal cu cel final
 a avut loc o mobilizare a stocurilor, o acoperire a procesului de producţie prin apelarea la stocuri,
dacă stocul final este mai mic dec$t cel iniţial.
 cantitatea aprovizionării a depăşit nivelul producerii, dacă stocul final are o dimensiune
superioară celei a stocului iniţial. 0auzele sunt diferite.
3. (in punct de vedere al motivaţiei constituirii stocurile se grupea2ă în5
a) stocuri se2oniere * se formează datorită caracterului sezonier şi poate fi definit drept cantitatea de
materiale care se acumulează în depozitele unităţilor în scopul alimentării continue a consumului pe perioada
de întrerupere a e"ploatării şi +sau transportului unor resurse, ca urmare a condiţiilor naturale şi de climă'.
&tocul sezonier se calculează după următoarea relaţie(
i
" C/? S-*? ⋅ =
, în care(
S-*? * reprezintă mărimea stocului sezonier la un anumit material.
C/? * consumul mediu zilnic din respectivul material.
"i * timpul de întreruperi, în zile calendaristice, în aprovizionarea cu materialul respectiv.
b) stocurile curente reprezintă cantitatea de material necesară pentru asigurarea continuităţii
procesului de producţie între două aprovizionări succesive cu materialul respectiv de la furnizori, în condiţii
normale de funcţionare. 0onstituie stocul care se formează în mod obişnuit în întreprinderi pentru
alimentarea consumului. Este o mărime dinamică, care pe parcursul formării şi utilizării lui, înregistrează
diferite nivele, diferite mărimi.
#ărimea stocului curent se calculează cu a%utorul următoarei relaţii( I C/? S ⋅ =
I * intervalul mediu de timp, în zile, între două livrări succesive, care este prevăzut în contractele de
aprovizionare înc.eiate cu furnizorii.
0onsumul de stoc poate fi ritmic sau neritmic7 continuu sau periodic, constant, uniform în timp sau
variabil. Gormarea lui se poate produce, de asemenea, periodic sau continuu, în cantităţi fi"e sau variabile.
La r$ndul său, stocul curent, înt$lneşte mai multe dimensiuni, cum sunt(
 stoc minim reprezintă cantitatea cea mai mică, e"clusiv zero, înt$lnită de*a lungul evoluţiei
dimensiunii stocului)
 stocul ma@im7 are mai multe accepţiuni(
• cantitatea de mărfuri e"istente după efectuarea aprovizionării
• nivelul cel mai ridicat al stocurilor)
33
• cantitatea de mărfuri rezultată din însemnarea mărimii stocului minim cu mărimea lotului optim de
aprovizionat)
Giecare accepţiune cuprinde anumite situaţii şi se confruntă cu diverse limite.
 stocul de alertă +alarmă'. /olul acestui stoc constă în avertizarea firmei asupra
declanşării operaţiunilor specifice procesului de aprovizionare.
 stocul mediu este, în esenţă, un indicator, rezultat din diverse calcule statistico*
matematice. Dimensiunea lui totdeauna se referă la un interval, la o perioadă de timp(
#ărimea stocului mediu se poate face în unităţi cantitative, valorice şi temporale.
c) stocul de siguranţă reprezintă acea cantitate de materiale ce trebuie să e"iste în unitate pentru a se
folosi în producţie atunci c$nd se epuizează stocul curent, iar materialele comandate nu sosesc la termenele
prevăzute de la furnizori.
&tocul de siguranţă se determină(
' +
, 3 1
" " " C/? S-iH + + ⋅ =
"
1
* timpul necesar stabilirii legăturii cu furnizorii şi pregătirii de către ei a unui lot de. livrare)
"
2
* timpul necesar transportului materialelor de la furnizor la beneficiar)
"
5
* timpul pentru descărcarea, recepţionarea şi înmagazinarea materialului.
Gormarea stocului de siguranţă înseamnă o acumulare suplimentară de resurse materiale în stoc şi o
imobilizare mai mare de fonduri financiare antrenate în cumpărarea acestora. De aceea un asemenea stoc se.
prevede la materiile prime de bază, a căror lipsă condiţionează direct continuitatea activităţii de producere a
întreprinderii, iar furnizorul se află la o distanţă relativ mare.
d) stocul de recepţie * depinde de durata recepţiei şi are o mărime determinată de cantitatea
materiilor ce urmează a fi recepţionate şi a celor care sunt în procesul de recepţie.
e) stocul de condiţionare +pregătire' este necesar la acele unităţi economice unde materiile prime să
fie supuse unei pregătiri prealabile întăririi procesului de producţie.
#ărimea stocului de condiţionare +pregătire' se determină cu a%utorul următoarei relaţii(
'$
" C/? S'$ ⋅ =
, în care
S'$ * reprezintă stocul de pregătire la un anumit material,
"
'$
* timpul de pregătire +condiţionare' pentru acel material.
!cest stoc +de pregătire' este caracteristic, de e"emplu, pentru uscarea lemnului pentru mobilă sau
pentru alte prelucrări industriale, pentru care sunt prevăzute condiţii anumite de umiditate ma"imă +şi care
trebuie să stea la uscat', l$na pieptănată pentru asigurarea condiţiilor de umiditate şi descărcare electrică',
bumbacul balotat +pentru odi.nă şi condiţionare', varul +pentru stins' etc.
De obicei, operaţiile de condiţionare se e"ecută la producători*furnizofi, aceştia fiind obligaţi să
livreze marfa la parametrii calitativi prevăzuţi în standarde. E"istă însă situaţii c$nd condiţionarea trebuie
făcută de beneficiar sau c$nd, deşi efectuată la furnizor, pe procesul transportului, parametrii fizico*c.imici
nu pot fi menţinuţi. După condiţionare materialele se trec în stoc curent şi inclusiv de siguranţă.
4. 0n funcţie de participarea la procesul de producţie se evidenţiază(
a) stoc activ, e"primat prin cantitatea de materiale MconsumatăM în procesul de producţie.
b) stoc pasiv * este reprezentat de cantitatea rămasă după producere.
=atura este formală. &tocul se reînnoieşte în permanenţă. #aterialele pasive devin active în
următorul proces.
3,
Tema 8. '-#"' ,.ST"*$'.* (! *.(",&$! - "#!$ 0#T*!*$#(!*$
1. C#stul e !r#uc*ie' n#*iune7 criterii e clasi"icare
+. .ru!area c(eltuielil#r !e elemente ec#n#mice 1i artic#le e calcula*ie
0. Planul c(eltuielil#r generale e !r#ucere
5. Planul =C(eltuieli generale g#s!#ăre1ti>
:. Planul c#stului unitar al !r#usului
?. Reucerea c#sturil#r e !r#uc*ie' necesitatea7 căile7 inicat#rii e $a&ă7 !lani"icarea
?.1. C#stul e !r#uc*ie' n#*iune7 criterii e clasi"icare
La sf$rşitul unui an de afaceri, adesea mulţi proprietari de întreprinderi constată că, în pofida unei
activităţi intensive, nu înregistrează profit sau înc.eie anul cu pierderi. De foarte multe ori acest fapt se
datorează necunoaşterii c.eltuielilor reale ce sunt legate de activitatea desfăşurată.
0.eltuielile unităţilor industriale, ocazionate de fabricarea şi realizarea bunurilor materiale se
numesc cost de producţie.
Un calcul corect al costurilor este de o importanţă vitală pentru orice întreprindere, deoarece preţul de
piaţă nu se orientează după c.eltuieli. De aceea fiecare întreprinzător este cointeresat să aibă un control
permanent asupra evoluţiei c.eltuielilor şi să ia toate măsurile posibile pentru reducerea acestora. în preţul
care se doreşte a fi realizat, se includ nu numai c.eltuieli totale legate de prestarea muncii respective, ci şi un
profit corespunzător, destinat dezvoltării întreprinderii.
<n activitatea de planificare şi analiză este necesar de a cunoaşte structura costului de producţie,
adică elementele componente ale c.eltuielilor de producţie şi ponderea fiecărui element în parte în totalul
c.eltuielilor ce compun costul respectiv. E"istă ramuri industriale la care ponderea c.eltuielilor materiale
este mare +industria alimentară, uşoară ş.a.', iar ponderea c.eltuielilor cu retribuţia şi amortizarea fondurilor
fi"e, relativ mici. 6n ramurile e"tractive, din contra, ponderea c.eltuielilor cu materii prime şi materiale este
mică, iar cea a c.eltuielilor cu retribuţia şi amortizarea foarte mari.
!m putea sistematiza trăsăturile esenţiale ale consumurilor şi c.eltuielilor în următorul tabel(
Tabelul 11 Trăsături esen*iale ale c#nsumuril#r 1i c(eltuielil#r
C#nsumurile C(eltuielile
1. &unt legate nemi%locit de procesul de
producţie
1 . =u sunt legate nemi%locit de procesul de
producţie, ci de procesul de desfacere a
produselor finite şi altor active curente,
precum şi de gestiunea întreprinderii şi alte
activităţi neoperaţionale
3. &e include costul stocurilor +produse finite,
producţie în curs de e"ecuţie'
3. &e scad din venituri la determinarea
rezultatului financiar la sf$rşitul perioadei de
gestiune
,. &e reflectă în compartimentul 66, T!ctive
curenteF, al bilanţului contabil
,. &e reflectă în raportul privind
rezultatele financiare şi în bilanţul contabil.
&c.ematic, zona c.eltuielilor şi a costurilor poate fi redată astfel(
Figura. @#na c(eltuielil#r 1i a c#sturil#r
C#stul e !r#uc*ie constă din totalitatea consumurilor efectuate şiDsau care urmează să fie făcute,
toate în e"presie bănească, de către întreprindere pentru producerea şi desfacerea de bunuri.
Func*iile c#sturil#r'
34
1. 6ndicator al consumurilor de resurse determinate de desfăşurarea activităţilor.
3. Gundamentare a preţurilor * se manifestă, îndeosebi, în economiile centralizate, unde preţurile şi
tarifele se stabilesc de către stat. 6n economia de piaţă, preţul de piaţă nu se formează în funcţie de
cost, în mod direct, ci în funcţie de posibilitatea de ec.ilibru, la un anumit nivel al său, al celor două
componente ale pieţei, cererea şi oferta, relaţia preţ*cost dezvăluindu*şi caracteristica dominantă de
legătură indirectă, deoarece costul influenţează indirect asupra preţului format la piaţă, prin
intermediul costului de ofertă, în preţul fundamentat şi propus de către producător pentru negocierea
lui cu cumpărătorii.
=ivelul costului de producţie constituie, în e"clusivitate problema producătorului) cunoaşterea
caracteristicilor de legătură indirectă între cost şi preţ determină preocupări constante ale producătorilor de
a*şi optimiza costul, acţion$nd asupra reducerii lui, pentru a*şi asigura profitul c$t mai ridicat. 0oncurenţa
directă, prin preţ, antrenează, indirect, o concurenţă prin cost, la acelaşi nivel de preţ, c$ştig$nd acei
producători al căror cost este mai scăzut.
,. #i%loc de creare a veniturilor +sau indicator al destinaţiilor veniturilor'.
4. 6nstrument de cointeresare materială a întreprinderii şi salariaţilor.
Ti!#l#gia c#sturil#r
#ulţimea c.eltuielilor determină necesitatea unei clasificări în funcţie de diferite criterii(
1. 2n ra!#rt cu "elul c(eltuielil#r se evidenţiază(
* elemente economice
* articole de calculaţie
3. 2n ra!#rt cu m#mentul e"ectuării.
a' costul de producţie antecalculat +planificat'
b' costul de producţie postcalculat +efectiv'
,. 2n ra!#rt cu sc(im$area %#lumului e !r#uc*ie'
* c.eltuieli fi"e, care nu se sc.imbă o dată cu modificarea volumului de producţie şi
apar pentru ca să se poată produce
* c.eltuieli variabile, care se sc.imbă o dată cu modificarea volumului de producţie şi
ele apar datorită faptului că se produce.
4. 2n ra!#rt cu #$iectul la care se re"eră'
a' pe un produs
b' pe un ansamblu de produse
c' pe întreaga producţie
5. 2n ra!#rt cu eta!ele "#rmării c(eltuielil#r e !r#uc*ie'
a' costul de secţie
b' costul de uzină
c' costul complet
7. 2n "unc*ie e m#ul e re!arti&are !e unitate e !r#us'
a' c.eltuieli directe
b' c.eltuieli indirecte.
?.+. .ru!area c(eltuielil#r !e elemente ec#n#mice 1i artic#le e calcula*ie
0.eltuielile ocazionate de fabricarea şi realizarea producţiei se grupează în două grupe mari( pe
elemente economice şi pe articole de calculaţie, fiecare din ele av$nd o destinaţie bine determinată.
Prima grupă de clasificare menţionată include următoarele elemente economice(
1. C(eltuieli materiale7 care includ(
* materii prime şi materiale ac.iziţionate)
* semifabricatele, care vor fi supuse prelucrării)
* combustibilul ac.iziţionat pentru scopuri te.nologice, producerea energiei
electrice)
* energia de toate felurile * folosită în scopuri te.nologice ca forţă motrice şa.
>aloarea materiilor prime şi materialelor de bază poate fi determinată conform următoarelor două
variante(
a' evaluată la preţul de listă a furnizorului, caz în care rabatul oferit de diferiţi furnizori
se foloseşte la acoperirea c.eltuielilor generale.
b' evaluată la preţul de ac.iziţie, caz în care se calculează un adaos în scopul acoperirii
c.eltuielilor generale.
35
/abatul acordat sau adosul calculat trebuie să acopere cel puţin c.eltuielile materiale generale, care
cuprind toate aceste c.eltuieli care se datorează ac.iziţionării, controlului de calitate a materialelor,
transportului de materiale, depozitării şi administrării stocurilor, adosurile, comisioanele plătite
organizaţiilor de aprovizionare, serviciile prezentate de către bursele de mărfuri, inclusiv serviciile de
bro2er, ta"ele vamale, se includ de asemenea c.eltuielile legate de fabricarea tarei şi ambala%ului.
<n calcule se iau în consideraţie şi e1eurile recu!era$ile7 , valoarea lor fiind scăzută din costul
materiilor prime şi a materialelor.
Deşeurile recuperabile reprezintă stocul de materii prime, materiale, care se formează în procesul de
producţie şi care şi*au a pierdut complet sau parţial calitatea utilă a materialelor iniţiale +proprietăţile fizice
sau c.imice' şi în legătură cu aceasta pot fi folosite după destinaţie cu c.eltuieli sporite +procentul de ieşire e
mai mic' sau nu pot fi folosite după destinaţia directă.
3. C(eltuieli !entru remunerarea muncii
/eflectă c.eltuielile pentru remunerarea muncii a personalului productiv al firmei, inclusiv primele
muncitorilor şi funcţionarilor pentru rezultatele de producţie.
0.eltuielile cu remunerarea muncii includ(
o plata pentru lucrul efectuat
o costul producţiei care se dă lucrătorilor sub formă de plată în natură
o primele
o plata legată de regimul de lucru al întreprinderii
o plata pentru lucrul în timpul nopţii, în zilele de odi.nă, pentru lucru în condiţii nocive
o plata pentru staţionările în timpul sc.imbului, necauzate de muncitori
o K plata pentru concediu, pentru orele nelucrate de adolescenţi şi mamele cu copii mici etc.
o K plata lucrătorilor*donatori în zilele c$nd dau s$nge şi în zilele de odi.nă
o K alte c.eltuieli
=u se includ în c.eltuieli pentru remunerarea muncii(
K a%utorul material
K plata pentru concediu adăugător +mamelor cu mai mulţi copii şa.'
K adosul la pensii
K plata transportului pentru a a%unge p$nă la locul de lucru
K plata pentru foile de odi.nă.
,. De"alcări !entru necesită*i s#ciale * reflectă defalcările în fondurile sociale e"trabugetare +de
pensii, de asigurări sociale, ocupări în c$mpul de muncă, asigurarea medicală obligatorie A total 3-,5H'.
5. Am#rti&area "#nuril#r "i/e. /eflectă suma cotei de amortizare pentru restabilirea fondurilor fi"e
+inclusiv cele procurate pe contract de leasing', calculate pornind de la costul de balanţă al fondurilor fi"e,
lu$nd în consideraţie inde"area lor.
<ntreprinderile de arendă reflectă în acest element cotele de amortizare pentru restabilirea fondurilor
at$t proprii, c$t şi a celor arendate.
5. !lte c(eltuieli. în acest element se includ un şir de c.eltuieli, printre care(
K impozite,
K prime pentru raţionalizare)
K rambursarea creditelor obţinute pentru mi%loacele circulante)
K plata lucrărilor pentru certificarea producţiei, efectuarea declaraţiilor vamale)
K c.eltuieli pentru deplasări în limita normativelor stabilite)
K plata pentru arenda fondurilor fi"e)
K c.eltuieli pentru întreţinerea organizaţiilor de conducere +prevăzute de lege')
K defalcări în fondul sindicatelor în sumă de :
,
15H din c.eltuielile pentru remunerarea muncii ş.a.
Jruparea c.eltuielilor pe artic#le e calcula*ie7 include următoarele articole(
1. >aloarea materiilor prime şi materialelor de bază +se scad deşeurile recuperabile')
3. >aloarea semifabricatelor ac.iziţionate)
,. >aloarea materialelor au"iliare)
4. >aloarea combustibilului şi energiei pentru scopuri te.nologice)
5. /emunerarea de bază şi au"iliară a muncitorilor productivi)
7. Defalcări pentru necesităţi sociale)
-. 0.eltuieli pentru asimilarea produselor)
8. 0.eltuieli de producere generale, care includ c.eltuielile cu întreţinerea şi repararea
37
fondurilor fi"e şi c.eltuielile generale de secţie)
9. 0.eltuieli generale gospodăreşti)
1:. Pierderi din rebut. &e iau în consideraţie pentru calculul costului efectiv)
11. 0.eltuieli comerciale, ocazionate de realizarea produselor fabricate.
#ai detaliat articolele de calculaţie se concretizează pentru fiecare ramură în funcţie de caracterul şi
structura producţiei.
0are este necesitatea acestor grupări şi care este diferenţa între eleU
0lasificarea c.eltuielilor după elemente economice permite fiecărei unităţi economice de a calcula
c.eltuielile materiale, c.eltuielile cu remunerarea muncii, diferite defalcări, suma amortizării fondurilor fi"e,
pentru întreg volumul de producţie. însă aceste elemente nu arată unde au apărut aceste c.eltuieli( în secţiile
de bază sau în cele au"iliare, la depozit sau la secţiile administrative.
D* *@*/'&(, în elementul V/emunerarea munciiW sunt incluse şi salariul muncitorilor şi cel al
directorului.
=ecesitatea grupării c.eltuielilor după elemente economice se manifestă în calcularea cantităţilor
necesare întreprinderii în felurite materiale. De asemenea este necesară această grupare pentru coordonarea
planului V0ostul de producţieW cu alte compartimente ale planului întreprinderii. Pe baza acestei grupări se
determină mărimea venitului naţional.
0u totul alte scopuri are clasificarea după articole de calculaţie. în acest caz, are loc gruparea
c.eltuielilor, în funcţie de locul unde au apărut şi în funcţie de destinaţia lor. !şa, de e"emplu, în articolul
remunerarea muncii se ia în consideraţie remunerarea numai a muncitorilor productivi. /emunerarea
specialiştilor şi a funcţionarilor se include în elementele V0.eltuieli generale de producereW şi V0.eltuieli
generale gospodăreştiW.
!ceastă grupare permite calcularea c.eltuielilor pe secţii în parte şi pe produse.
?.0. Planul c(eltuielil#r generale e !r#ucere
Elaborarea planului c.eltuielilor generale de producere are ca scop dimensionarea c$t mai %udicioasă
a c.eltuielilor necesitate de activitatea secţiilor de producţie. în cadrul acestui plan c.eltuielile se grupează
pe patru categorii mari(
6. 0.eltuieli cu întreţinerea şi funcţionarea, utila%ului
66. 0.eltuieli generale ale secţiei
666. 0.eltuieli administrativ*gospodăreşti
6> 0.eltuieli neproductive
0uprinsul acestui plan este prezentat în tabelul 1.
0.eltuielile generale de producere trebuie fundamentate economic şi %ustificate din punct de vedere
al necesităţii. Prin urmărirea dinamicii acestor c.eltuieli pe mai mulţi ani +prin crearea unei baze de date
corecte', se pot determina măsuri eficiente de reducere a acestora. #etoda cea mai corectă de planificare, a
c.eltuielilor generale ar fi cea de tip analitic, pe baza căreia consumurile planificate raţional se evaluează la
preţuri planificate. !ceastă metodă are avanta%ul prevenirii preluării unor c.eltuieli neeconomice din anii
precedenţi şi de asemenea, pierderile, eşecurile care apar în perioada de plan pot fi depistate printr*o
comparaţie între planificat şi realizat.
3-
Ta$elul 1.
Planul c(eltuielil#r generale e !r#ucere
=r.
crt.
Denumirea c.eltuielilor !nul
precedent
!nul
de
plan
din care
tr.6 tr.66 tr.666 tr.6>
1. 3. ,. 4. 5. 7. -. 8
A C(eltuieli cu 2ntre*inerea 1i "unc*i#narea utila4ului7 t#tal'
1. 0.eltuieli cu reviziile te.nice, reparaţiile curente şi întreţinerea
utila%elor şi mi%loacelor de transport ale secţiei.
3. 0.eltuieli cu reparaţiile capitale la utila%ele de transport e"ecutate
cu foiţe proprii.
,. 0.eltuieli cu reparaţiile capitale la utila%ele şi mi%loacele de
transport e"ecutate prin terţi.
4. !mortizarea utila%elor şi mi%loacelor de transport ale secţiei.
5. Uzura, reparaţia şi întreţinerea sculelor, dispozitivelor şi
verificatoarelor cu destinaţie specială.
7. Energie, combustibil si alte materiale pentru scopuri
6 Salariile !ers#nalului e c#nucere7 te(nic7 ec#n#mic7 e altă
s!ecialitate7 aministrati% 1i e eser%ire al sec*iei 1i
e"alcările !entru asigurări s#ciale.
-. !mortizarea clădirilor şi a celorlalte mi%loace fi"e ale secţiei +cu
e"cepţia utila%elor şi a mi%loacelor de transport'.
8. 0.eltuieli pentru cercetări, încercări, e"perienţe, standardizări
privind activitatea secţiei.
9. 0.eltuieli cu protecţia muncii în secţie.
1:. 0.eltuieli pentru protecţia mediului încon%urător.
11. !lte c.eltuieli generale ale secţiei i
, C(eltuieli aministrati% g#s!#ăre1ti
13. Gurnituri de birou
1,. 0.eltuieli de deplasare.
14. !lte c.eltuieli administrativ*gospodăreşti
DC(eltuieli ne!r#ucti%e7 t#tal
15. Pierderi din întreruperi din cauze interne
17. Lipsuri la inventar la mi%loacele circulante ale secţiei peste
normele legale de perisabilitate.
1-. !lte c.eltuieli neproductive ale secţiei
ET#tal c(eltuieli 8A<6<C<D33
?.5. Planul =C(eltuieli generale g#s!#ăre1ti>
!cest plan cuprinde toate c.eltuielile pentru conducerea şi asigurarea condiţiilor generale pentru
desfăşurarea neîntreruptă a procesului de producţie.
Pentru dimensionarea c.eltuielilor generale gospodăreşti, c.eltuieli se împart în trei grupe(
6. 0.eltuieli de interes general
66. 0.eltuieli administrativ*gospodăreşti
6>. 0.eltuieli neproductive
0onţinutul planului pe c.eltuieli este prezentat în tabelul 2.
38
Ta$elul +.
Planul c(eltuielil#r generale g#s!#ăre1ti
=r.
crt
Denumirea c.eltuielilor !nul
precedent
!nul
de
plan
din care
tr.
6
tr.66 tr.666 tr.6>
A C(eltuieli e interes general7 t#tal
6. &alariile personalului de conducere te.nic, economic, de altă
specialitate, administrativ, de deservire şi pază al firmei, defalcările
pentru asigurările sociale ale acestui personal.
3 0ota de c.eltuieli generale pentru organizaţia superioară +corporaţie,
.olding, etc'.
,. !mortizarea mi%loacelor fi"e de interes general.
4. 0.eltuieli pentru cercetări, încercări, e"perienţe, invenţii şi inovaţii de
interes general.
5. 0.eltuieli cu protecţia muncii cu caracter general.
7. Dob$nzi bancare.
-. 0.eltuieli cu publicitatea în limita normelor stabilite
8. !lte c.eltuieli generale ale întreprinderii.
6 C(eltuieli aministrati% g#s!#ăre1ti7 t#tal
9. Gurnituri de birou
1:. 0ărţi, reviste, publicaţii şi abonamente.
11. 0.eltuieli pentru poştă, telefon, telegraf
13. Deplasări în ţară şi peste .otare în limita normativelor
stabilite.
1,. #ateriale pentru întreţinerea şi curăţenia clădirilor si a
altor mi%loace fi"e.
14.. #ateriale şi piese de sc.imb pentru reparaţii curente
la clădiri şi alte mi%loace fi"e.
15. /eparaţii curente la clădiri şi alte mi%loace fi"e.
17. /eparaţii capitale la clădiri.
1-. Uzura, întreţinerea şi repararea obiectelor de inventar de
mică valoare sau scurtă durată cu caracter
administrativ gospodăresc.
18. 0.eltuieli pentru încălzire.
19. Energie electrică pentru iluminat şi forţă motrice în scopuri
administrativ gospodăreşti.
3:. !lte c.eltuieli.
C. C(eltuieli ne!r#ucti%e
31. Pierderi din întreruperi din cauze e"terne.
33. Lipsuri la inventar la mi%loacele circulante din magaziile unităţii
peste normele legale ale perisabilităţii.
3,. !lte c.eltuieli neproductive.
D T#tal c(eltuieli generale g#s!#ăre1ti A<6<C
<n continuare se prezintă mai detaliat unele componente ale c.eltuielilor generale, incluse în
structura de mai sus.
C(eltuieli !entru re!ara*ii la clăiri.
E"perienţa arată că activitatea de reparaţii nu intervine în mod regulat. în primul r$nd, în cazul
reparaţiei clădirilor, refacerea acoperişului, înlocuirea ferestrelor sau revizuirea generală a instalaţiei de
încălzire pot cauza creşterea suplimentară a c.eltuielilor într*un anumit an, în timp ce în anii următori nu
intervin dec$t c.eltuieli generale curente de întreţinere.
La calculul c.eltuielilor trebuie ţinut cont, pe de o parte, de aceste c.eltuieli generale curente, şi pe
de altă parte, de cota anuală a c.eltuielilor speciale destinate reparaţiilor capitale. 0.eltuielile legate de
aceste reparaţii trebuie repartizate pe restul duratei previzibile de folosire a instalaţiei reparate.
C(eltuieli !entru !u$licitate.
39
0alculul depinde de programul publicitar planificat. Pentru activitatea de publicitate, este importantă
at$t alocarea de fonduri la începutul anului, c$t şi urmărirea c.eltuielilor pe parcursul anului, cu scopul de a
determina măsura în care s*a epuizat acest buget şi eficienţa programului publicitar. însă după alocarea
fondurilor trebuie urmărită cu atenţie alcătuirea programului publicitar( cărui segment de piaţă trebuie să i se
adreseze reclamaU Prin programul prevăzut pot fi obţinute rezultatele dorite.
D#$An&i $ancare. !ici se tratează dob$nzile bancare şi alte împrumuturi pentru perioada de plan.
?rebuie luate în consideraţie şi dob$nzile preferenţiale.
0.eltuielile din planul c.eltuielilor generale gospodăreşti se determină după diferite metode, în
raport cu felul lor, pe baza salariilor personalului de conducere, a planului de reparaţii, de amortizare, de
deplasări etc. şi a normativelor în vigoare referitoare la diferitele consumuri administrativ*gospodăreşti.
?.:. Planul c#stului unitar al !r#usului
Planul costului unitar al produsului se elaborează pentru fiecare fel de produs cuprins în
nomenclatorul de fabricaţie al întreprinderii, folosind gruparea c.eltuielilor pe articole de calculaţie.
0uprinsul acestui plan este următorul(
1. #aterii prime şi materiale +inclusiv c.eltuielile de transport*aprovizionare'.
3. Deşeuri recuperabile +se scad'.
,. /etribuţii directe.
4. 0ontribuţii la asigurări sociale.
5a. 0.eltuielile cu întreţinerea şi funcţionarea utila%ului.
5b. 0.eltuieli generale ale secţiei.
7. 0ostul secţiei +1X3X,X4X5'.
-. 0.eltuieli generale gospodăreşti.
8. 0ost pe uzină +7X-'.
9. 0.eltuieli de desfacere.
1:. 0ost complet +8X9'.
0.eltuielile care compun costul unitar al produsului se împart în două mari grupe de c.eltuieli(
K c.eltuieli directe,
K c.eltuieli indirecte.
0.eltuielile directe sunt cele care pot fi atribuite direct unei mărimi de referinţa, se repartizează
direct pe unitate de produs. Din aceasta grupă de c.eltuieli directe fac parte(
K materiile prime şi materialele +inclusiv c.eltuielile de transport*aprovizionare')
K deşeurile recuperabile +se scad')
K retribuţiile directe)
K contribuţiile la asigurări sociale.
0.eltuielile indirecte sunt cele care nu pot fi calculate direct pe unitate a de produs sau acest calcul ar
fi dificil de efectuat. Din r$ndul acestora fac parte(
K c.eltuielile cu întreţinerea şi funcţionarea utila%ului secţiei)
K c.eltuielile generale ale secţiei)
K c.eltuielile generale gospodăreşti)
K c.eltuielile comerciale.
6n planul costului unitar al produsului se calculează de asemenea c#stul sec*iei ca suma c.eltuielilor
directe şi a c.eltuielilor generale de producere)
C#stul !e u&ină se obţine adăug$nd la costul secţiei c.eltuielile generale gospodăreşti.
C#stul c#m!let se determină prin însumarea costului pe uzina cu c.eltuielile de desfacere.
/epartizarea c.eltuielilor pe unitate de produs se efectuează în funcţie de apartenenţa c.eltuielilor
la una din cele două grupări e"puse mai sus.
0.eltuielile directe se repartizează pe unitatea de produs în funcţie de normele progresive de
consum ale fiecărui element şi ale preţurilor şi tarifelor stabilite pentru acestea. Iazele de date pentru
calculul acestor articole se găsesc în planul de aprovizionare te.nico*materială şi în planul de muncă şi
salarii.
<n mod practic, determinarea fiecărui articol de calculaţie în parte se efectuează înmulţind norma
de consum de aprovizionare cu preţul unitar al acestor materiale, în cazul c.eltuielilor materiale şi
înmulţind normele de timp cu retribuţia orară aferentă pentru fiecare operaţie în parte.
0.eltuielile indirecte se calculează pe unitatea de produs cu a%utorul unor c.ei de repartiţie, ţin$nd
seama de specificul procesului te.nologic. 6n practică, pentru repartizarea c.eltuielilor cu întreţinerea şi
,:
funcţionarea utila%ului şi a c.eltuielilor generale ale secţiei, care formează împreună c.eltuielile generale
de producere se poate folosi drept c.eie de repartiţie raportul procentual între c.eltuielile enumerate şi
fondul de salarizare, aferent muncitorilor direct productivi din secţia respectivă.
0.eia de repartiţie obişnuită arată c$ţi lei c.eltuieli cu întreţinerea şi funcţionarea utila%ului sau
c.eltuieli ale secţiei revin la 1:: lei c.eltuieli cu retribuţie directă.
Pentru a afla partea de c.eltuieli menţionată ce revine pe o unitate de produs se înmulţesc
c.eltuielile cu retribuţia pe unitate de produs cu coeficientul calculat.
0.eltuielile generale gospodăreşti pe unitate de produs se repartizează folosind drept c.eie de
repartiţie raportul procentual în care se află volumul total al c.eltuielilor generale gospodăreşti, determinate
pe baza planului menţionat anterior, la costul de secţie al întregii producţii marfa prevăzut pentru perioada
considerată. 0unosc$nd costul de secţie al fiecărui produs determinat pe baza calculaţiei de plan şi c.eia de
repartiţie a c.eltuielilor generale gospodăreşti, se determină mărimea acestor c.eltuieli pe unitate de produs
sau cu a%utorul următoarei relaţii(
1::
PH
C- CHH ⋅ =
, în care(
CHH 2 reprezintă cota de c.eltuieli generale pe unitatea de produs
C-2 costul unitar de secţie
PH 2 procentul de c.eltuieli generale potrivit c.eii de repartiţie stabilite.
0.eltuielile de desfacere pe unitate de produs se calculează prin aplicarea unui procent stabilit din
timp asupra costului de uzină unitar.
?.?. Reucerea c#sturil#r e !r#uc*ie' necesitatea7 căile7 inicat#rii e $a&ă7 !lani"icarea
Prin reducerea costurilor de producţie, fiecare firmă * dacă celelalte condiţii nu se modifică, îşi
sporeşte veniturile şi gradul de rentabilitate.
6n acelaşi timp prin reducerea costurilor se asigură o creştere a volumului de producţie, prin
folosirea aceloraşi resurse materiale şi de muncă, se înregistrează at$t la nivel de firmă, c$t şi la nivel de
societate o economisire a resurselor care au un caracter limitat, realiz$ndu*se o folosire raţională a acestora.
6n condiţiile în care costurile reprezintă un factor de seamă în stabilirea preţurilor, reducerea lor
creează premisele necesare micşorării preţului de livrare a produselor.
0ăile şi mi%loacele de reducere a costurilor diferă de la firmă, la firmă în funcţie de particularităţile
specifice ale fiecărei firme, pornind cu procesul de producţie şi termin$nd cu modul de conducere. ?otuşi
indiferent de aceste particularităţi se evidenţiază o serie de căi de acţiune în direcţia reducerii costurilor care
au un caracter general.
$. rima grupă de căi se referă la reucerea c(eltuielil#r materiale. !re o importanţă deosebită în
acele ramuri în care ponderea c.eltuielilor materiale în costul complet este ridicată. !cest lucru vizează
reducerea consumurilor specifice de materii prime, materiale, energie, aprovizionarea cu materii prime şi
materiale de calitate şi în mod ritmic, corespunzător necesităţilor productive, folosirea înlocuitorilor de
materiale, introducerea unor noi te.nologii sau îmbunătăţirea celor e"istente, care să asigure o reducere a
normelor de consum, reducerea pierderilor din rebuturi, utilizarea deşeurilor etc.
Determinarea influenţei reducerii c.eltuielilor materiale asupra reducerii costului pe produs se face
pe fiecare fel de măsură în parte, utiliz$nd următoarea relaţie de calcul.
8/
CI/
CI/ CI/
R'
/
⋅ ⋅

= 1::
:
:
, în care(
R'
/
2 reprezintă reducerea procentuală a costului produsului ca urmare a reducerii c.eltuielilor
pentru un anumit produs)
CI/# , CI/ 2 c.eltuieli corespunzătoare unui anumit fel de materie primă sau material înainte şi
după aplicarea măsurii pe produs)
8/ 2 coeficientul care e"primă ponderea c.eltuielilor materialului considerat inclus în costul
produsului.
D* *@*/'&(, dacă prin aplicarea unei măsuri te.nico*organizatorice costul unui material pe un produs
se reduce de la -5 la -: lei, ponderea c.eltuielilor cu acest material în costul produsului fiind de :,8,
reducerea costului produsului ca urmare a aplicării măsurii respective se calculează în felul următor(
H , , 5 8 , : 1::
-5
-: -5
= ⋅ ⋅

=
/
R'
$$. ,ăile de reducere a cheltuielilor #ca&i#nate e "act#rul e muncă. &e are în vedere o normare
,1
ştiinţifică a muncii) stabilirea e"actă a necesarului de salariaţi pe categorii de pregătire, creşterea
productivităţii muncii.
&porirea productivităţii muncii influenţează reducerea costului de producţie sub mai multe aspecte.
6n primul r$nd, prin sporirea cantităţii de produse create în aceeaşi unitate de timp. /etribuţia, precum şi
celelalte c.eltuieli se vor repartiza la o cantitate mai mare de produse, reduc$ndu*se c.eltuielile de muncă pe
unitatea de produs.
în al doilea r$nd, o dată cu creşterea productivităţii muncii se reduc c.eltuielile fi"e repartizate pe
unitatea de produs.
Pentru a calcula influenţa creşterii productivităţii muncii asupra reducerii costurilor de producţie, se
poate folosi următoarea relaţie(
1::
1::
1::
1 ⋅ ⋅








+
+
− = 8$
P'/
$
R'
, în care(
R' 2 reprezintă reducerea procentuală a costurilor de producţie sub influenţa reducerii c.eltuielilor
cu retribuţia, ca urmare a creşterii productivităţii muncii)
$ 2 procentul de creştere a retribuţiei medii)
P'/ 2 procentul de creştere a productivităţii muncii)
8$ 2 coeficient care e"primă ponderea fondului de retribuire în costul de producţie planificat.
$$$. ,ăile de reducere a c(eltuielil#r aministrati%e7 ce au în vedere raţionalizarea activităţii de
conducere în cadrul firmei, reducerea unor c.eltuieli generale de deficienţe în conducere +amenzi,
penalizări', raţionalizarea c.eltuielilor legate de pază şi securitatea firmei, poştă, telefon, telegraf etc.
/educerea unor asemenea c.eltuieli se poate asigura prin înfăptuirea unor măsuri economico*
organizatorice(
K realizarea proporţiilor optime între personalul productiv şi cel neproductiv)
K mecanizarea lucrărilor de calcul, de evidenţă, statistică şi planificare)
K respectarea cu stricteţe a normelor şi normativelor c.eltuielilor administrativ*gospodăreşti ş.a.
$/.,ăile de reducere a costului de producţie prin 2m$unătă*irea "#l#sirii ca!acită*ii e !r#uc*ie.
0a rezultat creşte volumul producţiei, ceea ce duce la reducerea pe unitatea de produs a c.eltuielilor
convenţional*constante, în special a celor referitoare la amortizarea, repararea şi întreţinerea utila%ului.
!cestea însă sunt căi generale care se particularizează în acţiuni concrete în cadrul fiecărei firme,
corespunzător condiţiilor specifice ale acestora. La aceste căi pot fi adăugate acelea care sunt particulare, la
un moment dat, fiecărei firme.
Inicat#rii reucerii c#stului e !r#uc*ie
Planificarea reducerii costurilor de producţie pentru întreaga producţie marfă presupune stabilirea
următorilor indicatori(
1. C(eltuieli la un leu !r#uc*ie,mar"ă.
!cest indicator se calculează pentru perioada de dare de seamă şi pentru perioada de plan, conform
următoarei relaţii(




=
Pi3 0i3
C'i3 0i3
CI3
sau




=
Pi' 0i'
C'i' 0i'
CI'
, în care(
CI3, CI' * reprezintă c.eltuielile la un leu producţie marfă în perioada de bază şi respectiv de plan)
0i3, 0i' 2 cantitatea de producţie pentru un produs MiM în perioada de bază şi respectiv de plan)
Pi3, Pi' 2 preţul unitar pentru produsul MiM pentru perioada de bază şi respectiv de plan.
3. Reucerea 2n e/!resie a$s#lută a c(eltuielil#r la 1 leu !r#uc*ie,mar"ă în perioada de plan,
faţă de perioada de bază +/ac.'
CI3 CI'* R!I − =
,. Reucerea !r#centuală a c(eltuielil#r la un leu !r#uc*ie,mar"ă în perioada de plan faţă de
perioada de bază +/po'
H 1:: ⋅ =
CI3
R!I
R'
sau
H 1:: ⋅

=
CI3
CI3 CI'*
R'
4. <n ramurile, în care c.eltuielile materiale deţin o pondere mare în cadrul costului de producţie se
calculează c(eltuielile materiale la un leu !r#uc*ie,mar"ă7 potrivit următoarei relaţii(




=
Pi3 0i3
C/i3 0i3
CI/3
sau




=
Pi' 0i'
C/i' 0i'
CI/'
, în care(
CI/3, CI/' * reprezintă c.eltuielile materiale la un leu producţie*marfa în perioada de bază şi
respectiv perioada de plan)
C/i3 , C/i' * c.eltuieli materiale pe unitatea de produs în perioada de bază şi respectiv perioada de
plan)
,3
Pi3 ,Pi' * costul de producţie unitar pentru un produs MiM în perioada de bază, şi respectiv în perioada
de plan.
5./educerea în e"presie absolută a c.eltuielilor materiale la 1 leu producţie marfa în perioada de
plan, faţă de perioada de bază +R!/6
R!/ C CI/'2CI/3
7./educerea procentuală a c.eltuielilor la un leu producţie*marfa. în perioada de plan faţă de cea de
bază 4R'/6
H 1:: ⋅ =
CI/3
R!/
R'/
-!(
H 1:: ⋅

=
CI/3
CI/3 CI/'
R'/
Plani"icarea reucerii c#sturil#r e !r#uc*ie !entru !r#uc*ia,mar"ă
c#m!ara$ilă
Planificarea reducerii costurilor de producţie după factorii te.nico*economici se efectuează în c$teva
etape(
1. &e determină costul de producţie al producţiei marfa comparabilă în anul de plan pornind de la
c.eltuielile la un leu producţie marfă în anul de bază, conform relaţiei de mai %os(
'& 3 #
P/ CI CP ⋅ =
în care(
CI3 * c.eltuielile la un leu producţie*marfa în anul de bază
P/'& * valoarea producţiei marfa, reieşind din volumul planificat, în unităţi fizice şi preţurile anului
de bază.
0u alte cuvinte CP# reflectă costul producţiei*marfa reieşind din volumul fizic planificat, însă din
condiţiile anului de bază şi preţurile tot ale anului de bază. !dică se presupune că în anul viitor firma va
activa ca şi în anul precedent, diferind numai volumul fizic al producţiei.
3. &e calculează economia costului de producţie în anul de plan condiţionată de influenţa factorilor
te.nico*economici.
Planificarea reducerii c.eltuielilor de producţie, pentru a avea un caracter realist trebuie să aibă la
bază elaborarea unui ansamblu de măsuri te.nico*organizatorice, a căror aplicare să contribuie în mod direct
la reducerea diferitelor elemente de c.eltuieli.
Pot fi numite careva măsuri posibile de aplicat şi care trebuie să fie însoţite de calculele economiilor
de c.eltuieli(
K /educerea normelor de consum la materii prime, materiale)
K !plicarea programului de măsuri privind îmbunătăţirea utilizării combustibililor şi energiei)
K 6ntroducerea de noi te.nologii şi îmbunătăţirea te.nologiilor e"istente)
K /educerea c.eltuielilor legate de aprovizionarea te.nico*materială şi desfacerea producţiei)
K Golosirea deplină a capacităţilor de producţie)
K Diminuarea c.eltuielilor de muncă vie pe seama creşterii productivităţii muncii)
K /aţionalizarea c.eltuielilor administrativ*gospodăreşti)
K 6nfluenţa din sc.imbarea structurii sortimentale a producţiei.
Efectele obţinute prin aplicarea acestor măsuri, concretizate în economii, se determină prin folosirea
unei metode de calcul adecvate. 0alcularea sumei acestor economii reflectă esenţa acestei etape 4E6.
,. &e determină costul de producţie a producţiei*marf$ în preţurile anului de bază şi condiţiile anului
de plan 4CP
PM
6
E CP CP
PM
− =
:
<n această etapă, costul producţiei se eliberează de influenţa condiţiilor anului de bază, dar mai
răm$n sub influenţa preţurilor anului de bază.
4. &e determină nivelul c.eltuielilor de producţie la 1 leu producţie*marfa în anul de plan, pornind de
la preţurile anului de bază, conform relaţiei
'&
P/
CP'/
CI' =
5. &e calculează reducerea c.eltuielilor la 1 leu producţie marfă +în H', faţă de nivelul anului de baza,
conform relaţiei
H 1:: ⋅

= ∆
3
'& 3
CI
CI CI
CI
,,
7. &e e"clude acţiunea preţurilor asupra volumului producţiei*marf$ şi se calculează costul producţiei
în preţurile anului de plan.
' +
P
PM
CP
6nfluenţa modificării preţurilor de producţie poate fi calculată conform relaţiei(









=
: 1
1 1
1 1
1 1
P 0
C 0
P 0
C 0
J'
, în care(
J
'
2 influenţa modificării preţului asupra sc.imbării nivelului c.eltuielilor de producţie la 1 leu
producţi*marfă)
0
1
* cantitatea din perioada de plan)
C
1
* costul unitar al produsului din perioada de plan)
P
1
, P
#
2 preţul unitar din perioada de plan şi respectiv din perioada de bază.
-. &e determină c.eltuielile la 1 leu producţie*marfa în preţuri comparabile, conform relaţiei(
PM
CP
CI
P
PM P
P
= , în care(
PM2 reprezintă volumul producţiei marfa în preţurile anului de plan.
8. &e determină reducerea relativă a c.eltuielilor la 1 leu producţie*marfă în preţurile anului de plan(
H 1:: ⋅

= ∆
3
P
P 3 P
P
CI
CI CI
CI
,4
TEMA 7. PROFITUL Şl RENTABILITATEA ACTIVITĂŢII ÎNTREPRINDERII
1. Pr#"itul' ti!uri7 "unc*ii
?ermen de origine latin, profitul provine de la verbul TproficereF, care înseamnă Ta progresaF, Ta da
rezultateF, apoi dob$ndind semnificaţia de Ta daM, sau Ta aduce profitM. !cest fapt e"plică de ce profitul este
considerat venit sau formă de venit. 6ntenţia de a da profitului doar sensul pozitiv a făcut ca, adesea, el să se
identifice cu noţiunea de TbeneficiuM. /elaţia dintre profit şi beneficiu este destul de generală şi diferă ca
sferă de cuprindere.
<n conformitate cu unele lucrări, în ţările cu economie de piaţă, se foloseşte termenul TprofitF. ?otuşi, în
aceeaşi lucrare, se face observaţia că Granţa utilizează termenul benefice, iar 6talia * beneficio. Pentru o
omogenizare a terminologiei folosite, în continuare, vom denumi această categorie economică !r#"it.
Putem vorbi de profit atunci c$nd veniturile totale ale activităţii unei firme depăşesc c.eltuielile totale.
Dar tocmai faptul că obţinerea profitului constituie scopul comun al tuturor agenţilor economici, viabilitatea
scopului depinde de capacitatea acestora de a previziona c$t mai corect alternativele posibile de evoluţie a
activităţii lor economice. !şadar, Tprofitul este o consecinţă a risculuiF, o recompensă pe care o poate primi
agentul economic pentru riscarea capitalului său.
0ele mai des ve.iculate surse de obţinere a profitului( incertitudinea şi inovaţia. !mbele au ca punct
comun prezenţa spiritului antreprenorial.
însă, profitul nu este proporţional cu riscul şi nici nu îl compensează în întregime. !ctivităţile riscante
atrag profituri mari, în caz de reuşită, dar, de multe ori, se înc.eie cu pierderi mari.
Profitul, în concepţia modernă, este considerat, mai înt$i, un c$ştig ce remunerează factorii de bază
clasici ai producţiei( capitalul, păm$ntul şi munca) el concretiz$ndu*se în profitul propriu*zis, profitul din
inovaţii, profitul din incertitudine şi risc şi profitul ne%ustificat din punct de vedere etic.
Pr#"itul este, în cel mai restr$ns sens, venitul pe care îl obţin agenţii economici, ca produs al utilizării
capitalului, în sensul cel mai larg, profitul este c$ştigul pe care*l obţin agenţii economici, ca surplus peste
costul de producţie.
De aici, rezultă că profitul este avanta%ul realizat în formă bănească dintr*o acţiune, operaţie sau
activitate economică. Prin urmare, orice agent economic nu poate progresa, nu se poate dezvolta, dacă nu
obţine profit.
Privit ca diferenţă între preţul de v$nzare şi costul de producţie, profitul, mai precis profitul total, are
două componente( profitul normal şi profitul supranormal sau economic.
Profitul reprezintă un indicator de bază al aprecierii eficienţei economice, permite identificarea
disponibilităţilor şi posibilităţilor de dezvoltare ale firmei. &e determină ca diferenţa dintre suma veniturilor
şi suma c.eltuielilor efectuate pentru desfăşurarea activităţii.
Profitul reflectă rezultatul întregii activităţi a întreprinderii şi, în plan, se determină în trei direcţii(
* profitul de la activitatea de producţie de bază)
* profitul de la realizarea producţiei şi serviciilor de la secţiile au"iliare, ce nu sunt incluse în
volumul producţiei realizate +de e"., producţia secţiilor ane"e')
* profitul de la operaţiile ce nu ţin de realizarea producţiei.
Pe baza acestor indicatori, se determină profitul t#tal7 ce acumulează toate varietăţile profitului.
!lte tipuri de profituri, ce pot fi calculate la întreprindere, sunt(
 profitul im!#&a$il. 0onstituie baza de calcul al impozitelor, &e obţine prin scăderea profitului total
al facilităţilor fiscale prevăzute de lege)
 profitul n#rmal reprezintă acea parte a profitului pe care o realizează şi însuşeşte întreprinzătorul
+agentul economic' în calitatea sa de proprietar al factorilor de producţie. 0a venit al proprietarului, care este
şi întreprinzător, profitul normal nu se include în costul de producţie. !cesta corespunde venitului care ar
reveni întreprinzătorului, dacă el ar înc.iria capitalul său altui întreprinzător, sau dacă ar lucra ca salariat la
acesta. Prin urmare, profitul normal reprezintă minimum de profit pe care o firmă trebuie să*l obţină pentru a
funcţiona în continuare. <n acest caz, nivelul venitului total încasat se identifică cu cel al costurilor de
oportunitate, ceea ce înseamnă că pe baza încasărilor se poate asigura continuarea activităţilor la aceiaşi
parametrii funcţionali.
Partea de profit ce se obţine ca venit peste costul de producţie, indiferent dacă acest venit constituie
produsul unor factori de producţie înc.iriaţi sau ca urmare a %ocului concurenţei pe piaţă, reprezintă profitul
supranormal sau economic, în timp ce profitul contabil reprezintă e"cedentul de venit net peste costul
contabil, profitul economic reprezintă diferenţa dintre venitul total al firmei şi costurile de oportunitate ale
,5
tuturor intrărilor +factorilor' utilizate de aceasta într*o perioadă de timp. !desea, teoria generală a profitului
are în vedere acest tip de profit.
* profitul su!limentar. /eprezintă profitul utilizat de acei întreprinzător care produc cu costuri
individuale mai reduse dec$t cele considerate normale. &e determină ca diferenţa dintre profitul net şi
cel normal)
* i%ienele. 0onstituie o formă specială de profit, care reprezintă sumele încasate de acţionar din
profitul net, realizat de societăţile pe acţiuni.
6ndiferent de forma pe care o îmbracă, profitul îndeplineşte anumite funcţii pentru agenţii economici,
proprietari, întreprinzători, populaţie, societate în general(
a' Guncţia de motivare a firmelor, luate în ansamblu ca entităţi economice, a întreprinzătorilor şi
proprietarilor firmelor respective. Profitul stimulează iniţiativa economică a acestora, el determină
acceptarea riscurilor de către întreprinzători şi, prin aceasta, contribuie la stimularea producţiei de
bunuri.
b' Guncţia de creştere, ce pune în evidenţă faptul că profitul stă la baza creşterii producţiei, a dezvoltării
firmelor, a apariţiei de noi întreprinderi etc. El reprezintă sursa principală a acumulărilor pe baza
cărora se constituie investiţiile, sursă de bază a creşterii economice.
c' Guncţia de control asupra activităţii firmelor. =ivelul şi dinamica profitului însuşi constituie un
adevărat barometru al calităţii activităţii agenţilor economici. 0u c$t profitul este mai mare şi cu c$t
perioada în care se însuşeşte el este mai îndelungată, cu at$t mai mult se verifică în practică, calităţile
şi abilitatea agentului economic în r$ndul oamenilor de afaceri.
d' Profitul îndeplineşte o importantă funcţie socială, constituind baza procurării resurselor necesare
pentru finanţarea acţiunilor social*culturale.
e' Este indicator sintetic de apreciere a eficienţei activităţilor întreprinderii.
; cale principală de creştere a profitului constă în reducerea costurilor de producţie ce se poate obţine
prin numeroase măsuri şi acţiuni, între care(
o reducerea costurilor specifice ale rebuturilor şi deşeurilor)
o reducerea c.eltuielilor neproductive)
o creşterea productivităţii muncii)
o rete.nologizarea producţiei)
o organizarea raţională a muncii şi producţiei.
+. F#rmarea 1i re!arti&area !r#"itului net
>iaţa întreprinderii reprezintă o înlănţuire continuă de operaţiuni +ac.iziţii, v$nzări, plăţi etc.' care
influenţează contul de rezultate. Giecare dintre aceste operaţiuni dega%ă un surplus financiar, surplus care va
fi reinvestit în alte operaţiuni pentru a obţine un rezultat net.
Jestionarea şi repartizarea profitului net obţinut de întreprindere se află în competenţa acesteia, însă
care trebuie să ţină cont şi de legislaţia în vigoare.
#odul de calcul al profitului net, destinat repartizării +conform &=0', este următorul(
Tabel 1. Formarea profitului net
Nr. crt. Inicat#rii M#ul e calcul
1. >$nzări nete +lei'
3. 0ostul v$nzărilor
,. Profitul brut +pierdere globală' r.l * r.3
4. !lte venituri operaţionale
5. 0.eltuieli comerciale
7. 0.eltuieli generale şi administrative
-. !lte c.eltuieli operaţionale
8. /ezultatul din activitatea operaţională( profit +pierdere' r., X r.4 * r.5 *r.7*r.-
9. >enituri din activitatea de investiţii
1:. 0.eltuieli ale activităţii de investiţii
11. /ezultatul din activitatea de investiţii( profit +pierdere' r.9*r.1:
13. >enituri din activitatea financiară
1,. 0.eltuieli ale activităţii financiare
14. /ezultatul activităţii financiare( profit +pierdere' r.13*r.1,
,7
15. /ezultatul din activitatea economico*fînanciară r.8 X r.11 X r. 14
17. >enituri e"cepţionale
1-. Pierderi e"cepţionale r.17*r.1-
18. /ezultatul e"cepţional( profit +pierdere'
19. Profitul +pierdere' perioadei de gestiune p$nă la impozitare r.15 X r.18
3:. 0.eltuieli +economii' privind impozitul pe venit
31. Profit net +pierdere netă' r 19 * r 3:
!stfel, principalele direcţii de repartizare ? profitului net pot fi(
1) crearea capitalului 1fondurilor) de re2ervăA
2) plata venitului proprietarilor întreprinderii)
3) acoperirea pierderilor din anii precedenţi.
1. C#nstituirea ca!italului e re&er%ă al întreprinderii este tratat ca o măsură de precauţie rezonabilă
pentru înlăturarea riscurilor desfăşurării normale a activităţii financiare şi de producţie.
<n ansamblu, capitalul de rezervă al întreprinderii se divizează în trei categorii +conform &=0'(
a' rezerve stabilite de legislaţie)
b' rezerve prevăzute de statut)
c' alte rezerve.
Din prima categorie, fac parte rezervele a căror formare este prescrisă de lege, ca, de e"emplu(
* societăţile pe acţiuni sunt obligate să creeze capitalul de rezervă, ce trebuie să constituie cel puţin
15H din capitalul statutar. 0apitalul de rezervă se formează din defalcări anuale din profitul net p$nă
la atingerea mărimii prevăzute de statut. >olumul defalcărilor se stabileşte de !dunarea Jenerală a
acţionarilor şi va constitui nu mai puţin de 5H din profitul net al societăţii) fondurile de investiţii şi
companiile de trust sunt obligate să formeze pe seama c.eltuielilor activităţii economico*financiare
un fond special de asigurare a investiţiilor în proporţie de ,:H din capitalul statutar iniţial)
* companiile de asigurare sunt obligate să creeze rezerve pentru recuperarea pierderilor eventuale.
+. 0ategoria a doua cuprinde re&er%ele a căror creare, scop şi mărime sunt !re%ă&ute e statutul
2ntre!rinerii. De e"emplu, întreprinderea poate să formeze, pe seama profitului net, rezerve destinate
pentru dezvoltarea socială +fond de consum' şi pentru dezvoltarea producţiei întreprinderii +fondul de
acumulare'.
?otodată, formarea rezervelor prevăzute de statut, formele şi mărimea acestora diferă de la o
întreprindere la alta şi, de regulă, au ca scop(
* remunerarea muncitorilor, acordarea diferitelor premii)
* plata foilor de odi.nă şi tratament, a%utorul material)
* construirea de locuinţe şi a altor obiecte de menire social*culturală)
* investirea în vederea dezvoltării producţiei)
* finanţarea c.eltuielilor de reutilare te.nică, reconstrucţie)
* introducerea şi asimilarea te.nicii noi)
* finanţarea c.eltuielilor de cercetare ştiinţifică, proiectare.
Din categoria alt#r re&er%e7 fac parte rezervele a căror creare nu este prevăzută în statut, dar este
efectuată conform deciziei !dunării Jenerale a proprietarilor întreprinderii +acţionarilor, asociaţilor' sau a
altui organ de administrare +0onsiliul Directorilor, 0omitetul de 0onducere'.
; altă direcţie principală de utilizare a profitului net este !lata %enitului !r#!rietaril#r 2ntre!rinerii.
>enitul pe capitalul depus în circuitul întreprinderii capătă forme de i%iene în societăţile pe acţiuni şi
%enituri in !artici!a*i , în societăţile economice, comerciale.
Di%ienele 8%enitul in !artici!a*ii3 reprezintă o parte din profitul net al societăţii repartizată între
acţionari +asociaţi' proporţional cotei*părţi a acestora în capitalul statutar al întreprinderii.
0onform legislaţiei în vigoare, societatea pe acţiuni este în drept să plătească +dar nu şi să garanteze'
dividende intermediare +în avans' şi anuale pentru acţiunile care se află în circulaţie. <n acest caz, decizia
privind plata dividendelor intermediare +trimestrial, semestrial' este luată de 0onsiliul &ocietăţii, iar decizia
privind plata sumelor definitive ale dividendelor +conform rezultatelor anului' este anunţată de !dunarea
Jenerală a !cţionarilor.
?otodată, profitul net constituie sursa de bază e ac#!erire a !iereril#r in anii !receen*i7
acumulate de întreprindere pe parcursul activităţii sale.
,-
!stfel, în concluzie, putem spune că profitul, mărimea acestuia prezintă un interes primordial pentru
proprietarii întreprinderii, deoarece acesta constituie sursa principală de calculare a dividendelor +veniturilor
din cotele de participare'. 0onform deciziei proprietarilor, ea poate fi, de asemenea, repartizată pentru
formarea capitalului de rezervă, ac.itarea pierderilor din anii trecuţi sau alte scopuri. 0u a%utorul
indicatorului profitului net, se determină nivelul rentabilităţii capitalului propriu în procesul analizei situaţiei
financiare a întreprinderii.
0omponentele profitului net le putem reprezenta prin tabelul următor.
Ta$el +. C#m!#nentele !r#"itului net
Inicat#ri !ar*iali ai
re&ultatului
M#ul e calcul Semni"ica*ie
Profitul brut +pierdere
globală'
>$nzări nete * costul v$nzărilor
/ezultatul din activitatea
operaţională
Profitul brut K alte venituri operaţionale *
c.eltuieli comerciale * c.eltuieli generale şi
administrative * alte c.eltuieli operaţionale
/ezultatul din activitatea
de investiţii
>enituri din activitatea de investiţii *
c.eltuieli ale activităţii de investiţii
/ezultatul activităţii financiare >enituri din activitatea financiară *
c.eltuieli ale activităţii financiare
E"primă contribuţia +pozitivă
sau negativă' a operaţiunilor
financiare la rezultatul global
/ezultatul din activitatea
economico*financiară
/ezultatul activităţii operaţionale X
rezultatul activităţii de investiţii X rezultatul
activităţii financiare
/ezultatul e"cepţional >enituri e"cepţionale A pierderi
e"cepţionale
E"primă incidenţa
evenimentelor e"cepţionale
asupra rezultatului global
/ezultatul perioadei de
gestiune
/ezultatul activităţii economico*
financiară X rezultatul e"cepţional
Profitul net /ezultatul perioadei de gestiune *
c.eltuieli privind impozitul pe venit
0. Plani"icarea !r#"itului
Plani"icarea profitului se poate realiza prin două metode(
1' metoda directă
3' metoda analitică
Planificarea profitului conform metodei directe se efectuează, parcurg$nd următoarele etape(
6. &e calculează volumul de plan al producţiei realizate, conform următoarei relaţii(
*=)>#*i-#*s>)î-)s, în care)
* 2 volumul de plan al producţiei realizate)
#*i7 #*s * producţia finită la depozitul întreprinderii la începutul şi sf$rşitul anului de plan)
)î7 )s 2 marfa descărcată, dar neplătită la începutul şi sf$rşitul anului)
) * volumul producţiei*marfa în anul de plan)
66. &e determină costul de producţia al producţiei realizate în perioada de plan, conform relaţiei(
,pr=,pm>,#*î-,#*s>,mî-,ms7 în care
,pr * preţul de cost al producţiei realizate în anul de plan)
,pm 2 costul producţiei*marfa pentru anul de plan
,#*îA ,#*s * costul producţiei finite ce se află la depozitul Y întreprinderii, respectiv, la începutul şi
sf$rşitul anului)
,)î7 ,)s * costul mărfii descărcate, dar neplătită, respectiv pentru începutul şi sf$rşitul anului)
666. &e determină profitul de plan de la realizarea producţiei)
P!r;PR,CPR
De obicei, profitul de la realizarea producţiei ocupă 95*9-H din profitul brut.
6>. &e determină profitul de la operaţiile ce nu ţin de realizarea producţiei( o
<n componenţa profitului de la operaţiile ce nu ţin de la realizarea producţiei se includ(
,8
K profitul obţinut din participarea prin cote la activitatea altor întreprinderi)
K profitul obţinut din arendarea bunurilor)
K profitul obţinut din operaţiunile care nu sunt legate de fabricarea şi desfacerea producţiei, inclusiv sumele
primite şi plătite sub formă de sancţiuni şi de compensare a pierderilor.
>. &e determină profitul brut( b=pr>o
)etoda analitică de calcul presupune planificarea profitului în următoarele etape(
6. &e determină profitul anului de plan, reieşind din volumul planificat al producţiei comparabile şi
nivelul rentabilităţii în anul de bază.
H 1::
Pr
R3 V'/
3

= , în care
/pm * volumul planificat al producţiei*marfa)
*b * rentabilitatea anului de bază, în H.
66. &e determină profitul obţinut suplimentar în urma influenţei factorilor te.nico*economici
+micşorarea c.eltuielilor, sc.imbarea sortimentului, îmbunătăţirea calităţii ş.a'.
sup.
666. &e determină profitul suplimentar, obţinut în urma sc.imbării producţiei nerealizate(
PL-('
6>. &e determină profitul planificat de la realizarea producţiei*marfa comparabilă, conform relaţiei(
Pc!m;Pr$<Psu!<PBsu!
>. &e determină profitul planificat de la realizarea producţiei*marfă necomparabilă
H 1::
RP NPM
PNPM

=
#) * volumul producţiei marfa necomparabilă)
* 2 rentabilitatea proiectată, în H
>6. &e determină profitul de la realizarea producţiei în anul de plan.
P!r;Pc!m<PNPM
>66. &e determină profitul de la operaţiunile ce nu ţin de realizarea producţiei
o.
>666. &e determină mărimea profitului brut în anul planificat, conform relaţiei(
PbCPprXPo
5. Renta$ilitatea , inicat#rul e $a&ă al e"icien*ei unită*ii ec#n#mice
Lumea contemporană devine, tot mai mult, o realitate de neconceput fără preocuparea pentru
performanţă, reuşită şi succes. !ceste elemente au devenit motivaţia oricărei întreprinderi, care încearcă să
se înscrie în e"igenţele economiei de piaţă şi în competiţia mondială. !naliza performanţelor economico*
financiare ale întreprinderii se concentrează şi asupra formării rezultatului întreprinderii, respectiv pe
evidenţierea structurii lui, ţin$nd seama de interdependenţele dintre elementele constitutive şi factorii care
influenţează nivelul acestor performanţe. &tudierea rentabilităţii unei operaţii, a unei activităţi sau a unei
întreprinderi este, totdeauna, asociată cu satisfacţia înregistrată ca răsplată a efortului. Elie 0o.en prezintă
rentabilitatea ca o abordare te.nică a performanţei, definiţie prin care sunt prezentate at$t punctele
comune, dar şi distincţia dintre cele două concepte prezentate. /ezultatul şi, implicit, rentabilitatea este o
mărime absolută, în timp ce performanţa este un concept relativ care se bazează pe obiective şi pe norme.
/ezultatul este o performanţă bine definita sau, mai bine zis, o latura $ performanţei, cu caracter e"act.
/entabilitatea poate fi definită drept capacitatea unei întreprinderi de a obţine profit prin utilizarea
factorilor de producţie şi a capitalurilor, indiferent de provenienţa acestora. Putem vorbi despre profit
atunci c$nd are loc devansarea c.eltuielilor de către venituri) profitul este doar o componentă a
rentabilităţii.
<ntr*o economie desc.isă şi comercială, urmărirea permanentă a rentabilităţii constituie o regulă.
0apacitatea întreprinderii de a dega%a un e"cedent financiar din activităţile desfăşurate prezintă condiţia
supravieţuirii şi dezvoltării întreprinderii, în acelaşi timp, calculul unor valori absolute nu este suficient.
/entabilitatea este o noţiune relativă( profiturile nu pot fi apreciate permanent dec$t( în raport cu mi%loacele
investite pentru obţinerea lor +active totale, capital propriu etc.'.
!stfel, rentabilitatea prefigurează o noţiune cu multiple faţete, fiecare e"prim$nd o latură a eficienţei
întreprinderii.
,9
! analiza rentabilitatea înseamnă a compara rezultatele cu mi%loacele utilizate pentru a le obţine.
/entabilitatea constituie o noţiune generală care măsoară raportul dintre rezultate şi mi%loace. Un anumit
nivel de rentabilitate este necesar pentru menţinerea şi creşterea potenţialului economic al firmei,
cointeresarea acţionarilor sau asociaţilor, anga%aţilor, creditorilor. ; activitate este rentabilă, dacă raportul
venituriDc.eltuieli este mai mare dec$t unitatea. 0$nd acest raport este egal cu unu, activitatea nu va produce
profit, dar nici pierderi. ; activitate poate genera pierderi, c$nd c.eltuielile sunt mai mari dec$t veniturile.
/entabilitatea este o formă sintetică de e"primare a eficienţei activităţii economico*financiare a
întreprinderii, respectiv a tuturor mi%loacelor de producţie utilizate şi a forţei de muncă, din toate stadiile
circuitului economic( aprovizionare, producţie şi desfacere. Zavier /ic.et, în TEconomia întreprinderiiF,
arată că rentabilitatea cuprinde un ansamblu de indicatori sintetici care permit aprecierea măsurii în care
întreprinderea valorifică factorii de producţie utilizaţi. Pentru toate categoriile de activităţi economice şi de
resurse avansate sau consumate, efectele economice se concretizează) în ultimă instanţă, în profitul obţinut
de o întreprindere.
!naliza profitului poate oferi informaţii cu privire la rentabilitatea absolută a întreprinderii. !t$t pentru
diagnosticul intern, c$t şi pentru utilizatorii e"terni ai informaţiei privind întreprinderea, cunoaşterea
capacităţii de a produce profit absolut nu este suficient de reprezentativă. Drept urmare, se impune
compararea masei profitului cu alte mărimi, în special cu mărimile care e"primă efortul depus pentru
obţinerea masei profitului, dega%$ndu*se astfel rate ale rentabilităţii care, din punct de vedere al analizei, au o
mai mare capacitate informaţională.
?ermenul de rată provine de la latinescul TratioF, care înseamnă un raport între două mărimi derivate, cu
mare valoare informaţională. Dar interpretarea în procesul conducerii nu trebuie să fie rigidă, să nu se facă
izolat, ci în conte"tul ei infrastructural. Prin rate se e"aminează stări şi ec.ilibre ale unei dezvoltări, se
supraveg.ează parametrii de funcţionare a sistemului.
E"primarea rentabilităţii relative se realizează printr*un sistem de rate ce e"primă capacitatea
întreprinderii de a asigura, cu a%utorul resurselor de care dispune, remunerarea capitalurilor investite. !cest
sistem de rate se determină ca raport între efectele economice şi financiare obţinute de întreprindere şi
eforturile depuse pentru obţinerea lor.
$mportanţa cunoa6terii ratelor de rentabilitate derivă din următoarele acţiuni(
 Gavorizează orientarea structurii producţiei pe produse, ramuri şi subramuri, în sensul găsirii celor
care oferă cel mai mare avanta%. Glu"urile economice se redirecţionează permanent, imprim$nd
activităţilor economice o dezvoltare inegală)
 &timulează gestiunea prin utilizarea raţională a resurselor)
 0ontribuie la întărirea interesului întreprinzătorului pentru diferenţierea produselor av$nd în centrul
acesteia modernizarea conceptului de calitate)
 Gavorizează segmentarea pieţei şi diferenţierea strategiilor comerciale.
<n analiza economico*financiară a rezultatelor întreprinderii, ratele de rentabilitate permit efectuarea de
comparaţii între grupuri de întreprinderi, comparaţii temporale pentru aceeaşi întreprindere, comparaţii în
raport cu standardele elaborate. 6ndiscutabil este locul şi rolul ratelor de rentabilitate în caracterizarea
performanţelor întreprinderii, dar, în acelaşi timp, nu trebuie să omitem limitele şi dezavanta%ele
informaţiilor pe care le furnizează. 0alculul ratelor de rentabilitate se bazează pe valori preluate din situaţiile
financiare anuale care, de la un e"erciţiu la altul, nu e"primă realitatea economică, dacă nu se foloseşte
aceeaşi metodă de evaluare. Oi, în plus, nu trebuie negli%at impactul inflaţiei asupra elementelor patrimoniale
şi rezultatelor întreprinderii.
<n funcţie de elementele luate în calcul pentru determinarea lor, teoria şi practica economică operează cu
mai multe tipuri de rate ale renta$ilită*ii'
C *ate ale cheltuielilor faţă de venituri
Denumirea acestei rate redă însuşi modul de calcul( raportarea c.eltuielilor la venituri, în situaţia
menţionată, se recurge la caracterizarea rentabilităţii prin cone"iunea c.eltuieliDvenituri. !ceasta nu
înseamnă că toate c.eltuielile au veniturile ca efect opozabil. !stfel, de e"emplu, c.eltuielile financiare nu
sunt în relaţie de determinare cu veniturile financiare +în cea mai mare parte, se poate face cone"iunea cu
veniturile din e"ploatare', după cum nici efectul c.eltuielilor e"traordinare nu este regăsit în veniturile
e"traordinare.
C *ate ale rentabilităţii comerciale +rate de profitabilitate'
!naliza eficienţei politicii comerciale +aprovizionare, stocare v$nzare', a politicii de preţuri practicate) se
realizează cu a%utorul ratei rentabilităţii comerciale. Prin raportarea unui indicator al rentabilităţii în mărimi
4:
absolute la volumul v$nzărilor, se evaluează capacitatea întreprinderii de a genera un profit pentru o mărime
dată a cifrei de afaceri.
C *ate ale rentabilităţii resurselor consumate
/ata rentabilităţii resurselor consumate se calculează prin raportarea unui indicator al rezultatelor la
consumul de resurse implicat în obţinerea lui, e"prim$nd, în acest fel, eficienţa efortului materializat în
costuri. Dimensiunea ratei rentabilităţii resurselor consumate este dată, în principal, de variaţia structurii
v$nzărilor, a costului unitar şi a preţurilor de v$nzare. !supra ratei rentabilităţii resurselor consumate, se
remarcă influenţa costului în sensuri diferite, at$t prin numărătorul, cit şi prin numitorul raportului( creşterea
costului antrenează at$t scăderea numărătorului +a profitului', c$t şi creşterea numărului +a c.eltuielilor
aferente cifrei de afaceri'. Din acest punct de vedere impactul costului asupra ratei rentabilităţii resurselor
consumate este mult mai puternic, comparativ cu alte rate.
C *ate ale rentabilităţii economice +numite şi rate de randament'
Eficienta capitalului investit, a tuturor resurselor materiale, financiare implicate în activitatea
întreprinderii sunt prezentate prin rata rentabilităţii economice, în formula de calcul al ratei rentabilităţii
economice, folosirea la numărat cor a ratatului e"ploatării sau a rezultatului brut din e"ploatare este dictată
de interesele în luarea în considerare sau nu a politicii de amortizare sau aprovizionare a întreprinderii, în
componenţa capitalului investit sunt incluse valoarea brută a activelor fi"e, nevoia de fond de rulment şi
disponibilităţile întreprinderii. De altfel, problema utilizării activelor totale sau a capitalului investiţia
determinarea ratei rentabilităţii economice este destul de controversată în literatura de specialitate.
6ndiferent de modalitatea de calcul utilizată, rata de rentabilitate economică este independentă de
mecanismul de finanţare, de impactul activităţii e"traordinare, c$t şi de politica fiscală.
/entabilitatea economică surprinde eficienţa mi%loacelor materiale şi financiare alocate pentru
desfăşurarea activităţii unei întreprinderi. 0apitalurile anga%ate de o întreprindere în cursul unui e"erciţiu
financiar sunt reprezentate de capitalurile proprii şi capitalurile împrumutate. /emunerarea capitalurilor sub
forma dividendelor sau a dob$nzilor se realizează după ce sunt acoperite investiţiile strategice +active fi"e',
investiţiile de e"ploatare +nevoia de fond de rulment' şi investiţiile de ec.ilibru +pentru asigurarea
disponibilităţilor băneşti'. /entabilitatea economică a capitalurilor investite nu ia în considerare modalitatea
de procurare a capitalurilor.
/ata rentabilităţii economice e"primă, pe de o parte, gradul de remunerare a capitalurilor anga%ate în
activitatea întreprinderii, iar pe de altă parte, modalitatea de remunerare a riscurilor asumate de acţionari sau
asociaţi pentru capitalul investit în întreprindere. Dimensiunea ratei rentabilităţii economice %oacă un rol
.otăr$tor în stabilirea modalităţii de finanţare pe termen lung şi scurt. ?ot capitalul avansat în activitatea
întreprinderii trebuie remunerat, dar, spre deosebire de capitalul propriu +remunerat în măsura obţinerii de
profit', capitalul împrumutat trebuie remunerat indiferent de rezultatele întreprinderii.
C *ate ale rentabilităţii financiare +numite şi rate ale rentabilităţii globale'.
/ata rentabilităţii financiare constituie un indicator semnificativ în aprecierea performanţelor economico*
financiare ale întreprinderii at$t în cadrul diagnosticului intern, c$t şi în analizele solicitate de partenerii
e"terni. Dacă rata rentabilităţii economice e"primă remunerarea capitalului investit făc$nd referire numai la
activitatea de e"ploatare, rata rentabilităţii financiare cuantifică remunerarea capitalului propriu prin prisma
tuturor celor trei tipuri de activităţi( e"ploatare, financiară şi e"traordinară.
/ata rentabilităţii financiare are în vedere provenienţa capitalurilor, fiind sensibilă la structura
financiară a întreprinderii şi, în mare maură, influenţată de gradul de îndatorare al întreprinderii.
>om menţiona, de asemenea, următoarele rate ale rentabilităţii calculate în cadrul întreprinderii(
1. *entabilitatea producţiei realizate se determină ca raportul procentual dintre profitul de la realizarea
producţiei 4P'$6 şi costul producţiei realizate 4C'$6, conform relaţiei(
0oeficientul dat arată cota*parte a fiecărui leu c$ştigat folosit pentru a acoperi c.eltuielile. De obicei,
acest indicator se analizează în dinamică, compar$ndu*se cu valoarea medie pe ramură.
+. *entabilitatea generală se determină ca raportul procentual între suma profitului brut 4P"6 şi
mărimea mi%loacelor fi"e 4M,6 şi mi%loacele circulante, 4Mi$6 conform relaţiei(
!cest indicator se mai numeşte rata rentabilităţii fondurilor avansate şi arată c$t trebuie să investească
întreprinderea pentru obţinerea unui leu profit.
41
0. *entabilitatea pe unitatea de produs se determină ca raportul procentual între profitul obţinut pe
unitatea de produs şi costul unitar complet al produsului(
!cest indicator se mai numeşte rata rentabilităţii pe produs.
; importanţă deosebită o are şi calcularea !ragului e renta$ilitate. Pragul de rentabilitate separă
domeniul în care realizările +prin veniturile obţinute' conduc la profituri, de domeniul în care se înregistrează
pierderi +costurile depăşind veniturile'. 0u alte cuvinte, pragul de rentabilitate determină limita volumului de
activităţi, pe care trebuie să o realizeze întreprinderea într*o anumită perioadă, pentru a nu lucra în pierdere,
Dincolo de această limită, după ce se acoperă pe baza profitului realizat, c.eltuielile totale respective,
activitatea specifică a unităţii devine rentabilă, în cazul întreprinderii industriale, pragul de rentabilitate se
determină prin raportul costurilor fi"e +f' la diferenţa dintre preţul de livrare unitar +p' şi costurile variabile
+v' pe unitate de produs, conform relaţiei(
Pragul de rentabilitate este variabil în timp, principalii factori de influenţă fiind următorii(
o modificarea costurilor unitare variabile, prin modificarea preţurilor la resursele de intrare,
acţiuni de promovare a produselor, modificarea structurii producţiei)
o variaţia c.eltuielilor convenţional constante)
o variaţia preţului produselor.
Jraficul pragului de rentabilitate se prezintă astfel(
Figura Pragul e renta$ilitate
C e"primă costurile convenţional constante +ce nu depind de modificarea volumului de
producţie')
C" * costurile totale)
C% * costurile variabile.
43
Tema D. Planul e&%#ltării s#ciale a c#lecti%ului 2ntre!rinerii
D.1. Plani"icarea s#cială' necesitatea7 irec*iile e $a&ă
D.+. Eta!ele ela$#rării !lanului e&%#ltării s#ciale. Structura !lanului
D.0. C#ntr#lul asu!ra 2ne!linirii măsuril#r !lanului s#cial
D.1. Plani"icarea s#cială' necesitatea7 irec*iile e $a&ă
Planificarea dezvoltării sociale a colectivului este unul din compartimentele planului de dezvoltare
economică şi socială a întreprinderii. /olul acestui compartiment creşte în condiţiile de tranziţie la economia
de piaţă. ; dată cu liberalizarea preţurilor, cu apariţia şoma%ului s*au acutizat problemele at$t din sfera
economică, c$t şi din cea socială. De aceea scopul de bază al planificării sociale în condiţiile actuale constă
în oferirea posibilităţii lucrătorilor de se a confrunta cu mai puţine pierderi morale şi materiale în această
perioadă.
(irecţiile principale ale activităţii întreprinderii în acest sens sunt(
1. reducerea, iar în perspectivă lic.idarea deplină a muncii fizice grele, monotone şi necalificate)
automatizarea, mecanizarea producţiei)
3. implementarea în procesul de producţie a te.nologiilor nepericuloase pentru lucrători, care să
corespundă normelor sanitare respective şi securităţii te.nice)
,. ridicarea calificării profesionale a lucrătorilor, însuşirea de noi profesii)
4. dezvoltarea reţelei de servicii cu plată, care să satisfacă pe deplin cerinţele muncitorilor şi
folosirea timpului lor liber)
5. organizarea alimentaţiei publice, deservirii medicale a lucrătorilor, implementarea măsurilor
de profila"ie a bolilor profesionale. +!stfel, la asociaţia de bumbac şi celuloză din ?iraspol o atenţie
deosebită se acordă culturii fizice şi asistenţei medicale, ţin$ndu*se cont de specificul muncii ţesătoarelor,
bolile profesionale de bază fiind * îmbolnăvirea venelor şi deformarea coloanei vertebrale')
7. asigurarea lucrătorilor cu locuinţe, construite cu mi%loace proprii, cooperatiste sau particulare şi cu
spri%inul întreprinderii)
-. dezvoltarea reţelei de instituţii pentru copii, bazelor de odi.nă etc.
Drept inicat#ri de bază, care caracterizează ni%elul e&%#ltării s#ciale la întreprindere pot servi(
1. onderea fondurilor fi@e neproductive în suma lor totală.
2. Fluctuaţia cadrelor. Pe parcursul multor ani era considerat +iar în unele cazuri şi astăzi se mai
consideră' că trebuie să fie minimizată fluctuaţia cadrelor. Dar de fapt savanţii au determinat că în fiecare
ramură e"istă un nivel optim al acestui indicator şi micşorarea sub acest nivel caracterizează negativ
întreprinderea. !cest nivel optim este mai %os în ramurile mai conservatoare +de e"., de panificaţie' şi mai
ridicat în acele ramuri, care sunt deosebit de receptive la progresul te.nico*ştiinţific +P?&'.
<n &U! a apărut aşa*numita industrie mobilă, care corespunde at$t cerinţelor dezvoltării sociale, c$t
şi a P?O. 0ei care au sc.imbat mai multe locuri de muncă +dacă nu e"istă caracteristici negative' au mai
multe şanse de a fi anga%aţi în o altă firmă. Un astfel de lucrător cu o mai mare probabilitate se va adapta la
inovările te.nice, organizatorice, ştiinţifice care vor fi implementate de întreprindere sau le va iniţia singur.
0.iar şi în [aponia, unde imobilitatea lucrătorilor este considerată drept element indispensabil al
tradiţiilor naţionale, au fost recunoscute avanta%ele mobilităţii faţă de stabilizarea cadrelor
3. (isciplina de muncă. Pentru a caracteriza acest fenomen se utilizează diferiţi indicatori, ce
caracterizează încălcarea acestei disciplini( înt$rzieri, plecări înainte de timp, staţionări din cauza
lucrătorilor, rebuturi de producţie, lipsa nemotivată de la locul de muncă etc. <nsă dezvoltarea în continuare a
disciplinei de muncă presupune renunţarea la pedepsele respective, care ar aduce lucrătorilor traume
psi.ologice.
Practica mondială ne oferă un şir de metode practice de întărire a disciplinei de muncă, cum ar fi
programul de lucru "le/i$il +metoda elaborată în Jermania şi acceptată în lumea întreagă'.
8.3. Etapele elaborării planului dezvoltării sociale. &tructura planului
Planificarea tradiţională a acestui compartiment, aplicată în unităţile industriale din republică, are
puţine şanse de a fi realizată, deoarece porneşte de la diferite doleanţe, uneori ireale.
<n vederea elaborării unui plan adecvat, în opinia noastră, trebuie urmate următoarele etape(
1. (iagno2a problemelor de2voltării sociale7 adică, determinarea scopurilor strategice ale
dezvoltării sociale a colectivului. De felul c$t de corect au fost determinate aceste scopuri depinde şi faptul(
vor fi îndeplinite sau nu măsurile planificate.
Problema care apare în acest sens este evidenţierea problemelor false şi a celor adevărate. Pentru
4,
confirmarea acestui fapt vom prezenta c$teva e"emple, care arată cum se determină problemele adevărate
şi care este efectul formulării adecvate.
Un e"emplu clasic, prezentat în manualele de sociologie este acela în care într*o companie americană
au apărut şi creşteau pl$ngerile referitoare la lucrul insuficient al ascensoarelor. Dimineaţa, înainte de a
începe ziua de muncă, la parter se adunau o mulţime de oameni, care erau iritaţi, nerăbdători, av$nd teama că
înt$rzie la lucru. !dministraţia a cercetat aceste pl$ngeri, e"perţii au propus variante de soluţionare a acestui
conflict(
K de mărit viteza lifturilor e"istente,
K de introdus noi lifturi.
!mbele variante erau costisitoare, trebuia aleasă varianta optimă. P$nă să se facă acest lucru,
psi.ologul companiei a propus o altă soluţie, practic, fară a fi atrase surse adăugătoare( să se pună l$ngă
lifturi oglinzi. !ceastă măsură s*a dovedit foarte eficientă, pl$ngerile au dispărut.
E"perţii firmei au greşit cu formularea problemei. Ei n*au luat în consideraţie dorinţa oamenilor de a
veni la serviciu în acelaşi timp. Este evident ca oric$te lifturi ar e"ista, ele nu pot să*i deplaseze pe toţi la
eta%ul necesar. Oi c.iar dacă acest lucru era asigurat c.eltuielile nu erau %ustificate, deoarece în celelalte ore
lifturile staţionau. Psi.ologul a putut depista cauzele care au dus la apariţia pl$ngerilor. ;mul nu se simte
bine, atunci c$nd trebuie să aştepte av$nd frică că va înt$rzia la serviciu. Utilizatorii de lift sunt mult mai
calmi, atunci c$nd este desc.is un c.ioşc cu ziare, put$nd să procure presa) iar apoi s*o citească. în e"emplul
prezentat, oglinzile le sustrăgeau atenţia at$t doamnelor, care se priveau în oglindă corect$ndu*şi coafura,
mac.ia%ul, c$t şi bărbaţilor, care urmăreau această procedură.
<n aşa fel, formularea falsă a problemei nu putea da rezultatele aşteptate, pe c$nd cea adevărată a
rezolvat problema şi cu c.eltuieli mult mai mici. !cest e"emplu +dar e"emple de acest fel pot fi prezentate
foarte multe' ne demonstrează c$t e de important de a formula diagnoza corectă a problemei, precum şi
argumentează necesitatea serviciului sociologic la întreprindere.
Gormularea corectă a problemelor se bazează pe analiza retrospectivă a dezvoltării sociale a
întreprinderii, precum şi pe determinarea necesităţilor curente ale membrilor colectivului.
2. Studierea e@perienţei mondiale 6i republicane în ce prive6te de2voltarea socială a colectivelor.
3. (eterminarea direcţiilor 6i volumului cercetărilor sociologice7 e@ecutarea lor7 prelucrarea 6i
anali2a. Un rol deosebit în organizarea dezvoltării sociale a unui colectiv de muncă revine cercetărilor
sociologice. 0.estionarea opiniei publice, realizată de un sociolog calificat, permite scoaterea în evidenţă a
opiniei fiecărui membru al colectivului despre perspectivele de dezvoltare a întreprinderii, care nu
întotdeauna pot fi e"primate la o şedinţă.
Prelucrarea informaţiei obţinute permite obţinerea de date veritabile ale opiniei publice în problemele
actuale. #etodele sociologice sunt deosebit de importante pentru studierea profundă a cauzelor ce determină
fluctuaţia cadrelor, aprecierii calităţilor personale şi profesionale ale specialiştilor.
4. (eterminarea structurii planului. Elaborarea acestei etape depinde în mare măsură de aran%area
priorităţilor ce stau în faţa colectivului. Ea depinde în mare măsură de teritoriul pe care este amplasată
întreprinderea şi de necesităţile colectivului. <nsă pentru colectivele de pe teritoriul /epublicii #oldova,
considerăm pentru perioada actuală, următoarea aran%are a acestor priorităţi(
 Păstrarea locurilor de muncă, prevenirea şoma%ului.
 Prote%area de inflaţie a veniturilor populaţiei.
 ;ferirea lucrătorilor posibilităţii de a procura mărfuri prin intermediul magazinelor de
comanda şi la un preţ acceptabil.
 &c.imbări în conţinutul şi condiţiile de muncă şi de trai.
 Determinarea pe fiecare compartiment a responsabilului, a termenului de realizare, a
sursei de finanţare.
Pornind de la cele e"puse mai sus considerăm acceptabilă următoarea structură a planului
de2voltării sociale a colectivului5
I. Estimarea !#si$ilită*il#r c#ncuren*iale ale 2ntre!rinerii7 din punct de vedere al dezvoltării
sociale +ca indicator generalizator poate fi folosită fluctuaţia cadrelor * cea optimală şi cea reală'.
II. 6a&a "inanciară a e&%#ltării s#ciale7 inclusiv fondul planificat şi direcţiile de utilizare.
III. Enumerarea !r#gramel#r s#ciale concrete şi a măsurilor în conformitate cu priorităţile
determinate şi cu fondul financiar e"istent. !ceste măsuri pot ţine de(
a' garanţia ocupării în c$mpul de lucru şi sc.imbarea structurii colectivului
b' condiţiile de muncă şi sc.imbările în organizarea producţiei
44
c' asigurarea socială, pensionară şi medicală
d' asigurarea condiţiilor de trai etc.
Finan*area * include fondul de consum +dotaţii pentru m$ncare, ac.itarea diferenţei de preţ la
produsele agroalimentare, reducerea preţurilor în cantine etc.'
* fondul de acumulare
* credite bancare
Met#ele utilizate în vederea planificării dezvoltării sociale a colectivului(
K statistică
K analiza documentaţiei
K sonda%ul oral
K sonda%ul în scris
K observărilor
K e"perimentală
K utilizarea documentelor, ce caracterizează personalitatea
D.0. C#ntr#lul asu!ra 2ne!linirii măsuril#r !lanului s#cial
0ontrolul asupra îndeplinirii măsurilor planului social este necesar pentru a supraveg.ea termenul
îndeplinirii şi e"actitatea lui. Pe parcurs pot apărea diferite situaţii care împiedică realizarea acestor măsuri.
De aceea scopul de bază al controlului este de a actualiza în caz de necesitate, măsurile prevăzute.
0ontrolul poate %uca un rol important nu numai atunci, c$nd planul dezvoltării sociale este orientat
spre realizarea unor scopuri reale, dar şi atunci c$nd el este elaborat neadecvat. 0u alte cuvinte, controlul
trebuie să orienteze planificarea socială în albia cuvenită.
E"istă c$teva principii de organizare adecvată a c#ntr#lului.
1. C#m!le/itatea. !cest principiu porneşte de la faptul că fiecare unitate economică reprezintă un
sistem comple" compus din mai multe elemente, care interacţionează şi cu mediul ambiant. 0u alte cuvinte,
este imposibil de a planifica şi a realiza o oarecare măsură fără a modifica mediul intern şi e"tern.
Dacă se presupune că planul elaborat este ec.ilibrat şi coordonat, atunci orice sc.imbare apărută
pe parcursul realizării planului trebuie luată în consideraţie şi pentru alte compartimente ale planului.
+. C#ntinuitatea şi succesi%itatea controlului. &uccesivitatea presupune că unele planuri trebuie
organic să pornească de la cele anterioare. 0ontinuitatea presupune că controlul să fie efectuat la diferite
etape ale realizării măsurilor planificate.
0 -$ligati%itatea 2ne!linirii. Deseori măsurile prevăzute nu pot fi realizate din cauze Me"terneM,
care, s*ar părea nu depind nemi%locit de activitatea întreprinderii. #ai des se înt$lnesc aşa cazuri c$nd
resursele care trebuiau alocate pentru realizarea diferitelor măsuri cu caracter social sunt îndreptate în alte
direcţii. Oi aici controlul trebuie să fie destul de dur, pentru a nu permite aceste abateri.
5. C#m!eten*a. Presupune nu numai faptul că participanţii la control trebuie să posede cunoştinţe
ale obiectului de controlat, a metodelor şi mi%loacelor de realizare, dar şi faptul că ei trebuie să fie
cointeresaţi în realizarea măsurilor ce le controlează.
0ontrolorii trebuie să posede capacităţii analitice, să poată sintetiza diferite variante, să aibă
cunoştinţe în domeniul psi.ologiei, sociologiei.
:. Funamentarea 1tiin*i"ică este legată de principiul competenţei. 0ontrolul se efectuează în
corespundere cu ultimele elaborări ştiinţifice în domeniu, utiliz$nd e"perienţa acumulată.
!cest principiu constă în aceea că nici o abatere c$t de mică nu trebuie lăsată neobservată, neţin$nd
cont că controlul se efectuează selectiv. &e determină acele domenii care au o importanţă primordială şi se
controlează at$t ele, c$t şi acele consecinţe care rezultă. &e ia în consideraţie că interacţiunea între
fenomenele sociale nu sunt simple.
0ontrolul organizat pe baze ştiinţifice permite de a atinge rezultatele trasate cu minimum de
c.eltuieli, emoţii, resurse.
?. Claritatea. ; importanţă deosebită în vederea realizării controlului o are aducerea la cunoştinţă
pentru toţi a acelor metode şi mi%loace care vor fi utilizate în vederea efectuării controlului.
; întrebare deosebită este determinarea acelor persoane care vor e"ecuta controlul. De acest fapt
depinde în mare măsură şi succesul realizării. ; cerinţă de bază este includerea în această comisie a
persoanelor care au elaborat planul.
De asemenea trebuie să fie incluşi e"perţi neutri +de dorit din e"terior'.
0omponenţa controlorilor nu este permanentă. E"istă un anumit sc.elet în frunte cu conducătorul,
care răm$n permanenţi, ceilalţi se sc.imbă.
45
47