Mitropolia Chişinăului şi a întregii Moldove

Universitatea de Teologie Ortodoxă din Moldova
Catedra istorică
Curs la disciplina

„Istoria Bisericească Universală”
Chişinău-2006
Către studenţi,
În această primă variantă a cursului la disciplina Istoria Bisericească Universală am adunat principalele teme din
istoria bimilenară a creştinismului. O mai mare atenţie am reuşit să atragem primelor trei perioade. Desigur, cursul în lipsa
unor studii poate servi studenţilor întru însuşirea materiei la această disciplină. Însă recomandăm studierea materiei după
volumele editate atât în omânia, cât şi în usia.
!a"oritatea temelor sunt con#orm programei analitice, lipsind doar câteva din perioada modernă şi contemporană.
$om depune tot e#ortul ca într%un nou an universitar să desăvârşim acest modest curs, #iind mai aran"at, corectat şi
completat cu noi aspecte din viaţa creştinismului de%a lungul secolelor.
De asemenea, ne vom strădui să e&punem toate temele de seminar.
'
$rem să #im alături de studenţi în această perioadă deloc uşoară, când sunt insu#iciente cărţile la acest obiect sau
studenţii nu au posibilitatea să le cumpere.
(ursul se găseşte la biblioteca Universităţii de )eologie Ortodo&ă din !oldova în două e&emplare, iar în #ormat
electronic la şe#ul de catedră.
În ca* că apar diverse întrebări, inclarităţi ş.a. vă rugăm să le adresaţi în cadrul orelor catedrei, potrivit orarului
care va #i stabilit.
Octavian MOŞIN,
preot, lector superior, doctorand

Introducere
)recutul l%a interesat întotdeauna pe om. +entru creştini, cunoaşterea evenimentelor care s%au succedat de la
întemeierea creştinismului are o importanţă mare, întrucât viaţa creştină presupune nu numai o trăire materială, biologică,
ci mai ales una spirituală.
Disciplina care studia*ă ştiinţi#ic şi sistematic acest domeniu al e&istenţei creştine se numeşte Istoria Bisericească
Universală ,IBU-.
Obiectul .oţiunea istorie este de origine grecească, verbul historeo însemnând a căuta, a cerceta, a povesti. /e
disting două sensuri ale cuvântului istorie0
Obiectiv % trecutul şi viaţa Bisericii (reştine1 totalitatea #aptelor întâmplate, deci istoria de #apt.
/ubiectiv % studiul vieţii creştine ,cercetarea şi e&punerea ştiinţi#ică- de la începuturi până în vremea noastră.
Obiectul IBU este Biserica (reştină, în înţelesul de comunitate religios%morală, în#iinţată de Iisus 2ristos pentru
mântuirea oamenilor. Biserica este un aşe*ământ dumne*eiesc şi omenesc ,instituţie divino%umană- în acelaşi timp. +rin
originea, doctrina, spiritul, scopul şi puterile ei, ea are caracter supranatural. +rin membrii care o constituie, prin #ormele pe
care le%a luat, prin mani#estările membrilor ei, ea are caracter omenesc.
3
(a disciplină ştiinţi#ică, IBU se ocupă cu studiul întemeierii primei comunităţi creştine, cristali*area mani#estărilor
ei cultice, de#initivarea doctrinei, răspândirea creştinismului, evenimentele care au generat anumite modi#icări în e&istenţa
ei, relaţiile cu alte credinţe, literatura şi arta creştină etc.
!e"ini#ia IBU este disciplina care cercetează critic şi expune sistematic viaţa Bisericii Creştine, ntemeiată de
M!ntuitorul Iisus "ristos, n #eneral de$a lun#ul timpului şi relaţiile ei cu lumea necreştină%
$copul disciplinei este cunoaşterea şi înţelegerea des#ăşurării vieţii creştine în toate laturile ei, de la început şi
până acum, în toată lumea. Iar scopul #inal al studiului IBU este cunoaşterea şi înţelegerea situaţiei actuale a
creştinismului.
%&portan#a studierii IBU derivă din rolul însemnat pe care Biserica (reştină l%a avut şi îl are în continuare în
viaţa lumii întregi. 4iind instituţie divino%umană, Biserica (reştină asigură bunul cel mai de preţ al omului % mântuirea. De
aceea, de studierea şi cunoaşterea ei depind toate celelalte disciplini teologice, precum şi istoria popoarelor creştine.
De mare însemnătate sunt rolurile sale0 religios, moral, cultural, social etc. pe care l%a "ucat de%a lungul a două mii
de ani, sc5imbând practic destinul omenirii.
'eriodi(area IBU este o necesitate metodică utili*ată în special pentru a #ace mai accesibilă disciplina celor
cointeresaţi. Împărţirea este de două #eluri0 după conţinut ,logică sau reală- şi după timp ,cronologică-. După conţinut, IBU
este privită în răspândirea creştinismului, în raporturile cu lumea, în #ormularea învăţăturii lui, în organi*aţie, cult, viaţa
morală, literatură, artă.
După timp, IBU este împărţită în perioade de timp mai mari sau mai mici. De #apt, aceste două împărţiri se
#olosesc împreună. Orice împărţire este relativă, subiectivă, convenţională şi di#erită pentru Orient şi Occident. 6a este
totuşi necesară. Distingem0
&erioada I, de la începutul creştinismului până la 3'7, de când (onstantin cel !are domneşte singur peste tot
Imperiul oman, ca perioadă de con#runtare a Bisericii cu lumea antică.
&erioada a II$a, 3'7%898, perioada /inoadelor 6cumenice şi a +ărinţilor Bisericeşti, când s%a reali*at biruinţa
Ortodo&iei asupra ere*iilor.
&erioada a III$a, 898%:;<7, epoca de cristali*are a catolicităţii sau universalităţii Bisericii.
&erioada a I'$a, :;<7 % s#. sec. al =$%lea, perioada con#runtării dintre Ortodo&ie şi omano % (atolicism, mari
con#licte dintre papalitate şi suverani în >pus în cadrul #eudalismului dominator, cruciade, scolastică şi cucerirea
Imperiului Bi*antin de către turci.
&erioada a '$a, sec. =$I % sec. =$III, perioada marilor #rământări aduse de e#orma +rotestantă în sânul Bisericii
omano % (atolice şi a marilor nemulţumiri social%politice.
&erioada a 'I$a sau contemporană, e&aminea*ă IBU din sec. =I= până la etapa actuală. 6ste epoca critică a
divi*ării creştinismului1 se constituie mai multe Biserici naţionale autoce#ale şi se vrea re#acerea unităţii Bisericii (reştine.
%(voarele %)U +rin i*voare istorice se înţelege materialul documentar de tot #elul c are poate servi la cunoaşterea
#aptelor. 6le pot #i originale şi derivate1 o#iciale şi particulare1 scrise, orale şi monumentale1 divine şi omeneşti1 creştine sau
necreştine. >ceste i*voare au un rol #oarte însemnat în studiul Istoriei în general. 6le sunt mărturii materiale şi spirituale
despre e&istenţa, acţiunea, rolul şi importanţa oamenilor, instituţiilor, ideilor care au #ăcut Istoria. Istoria nu se poate
cunoaşte şi scrie #ără studiul lor critic.
*tiin#ele auxiliare IBU a"ută toate celelalte discipline teologice şi se a"ută la rândul ei cu unele dintre ele. !ai
apropiate şi mai necesare îi sunt0 /tudiul .oului )estament, +atrologia, Istoria Dogmelor, >r5eologia (reştină, (ronologia,
?iturgica, Dreptul Bisericesc, /imbolica, Dogmatica, Bi*antinologia etc.
$itua#ia politică şi religioasă a lu&ii la apari#ia creştinis&ului
Importantul eveniment al Întrupării şi .aşterii lui Iisus 2ristos din 4ecioara !aria a #ost precedat de pregătirea
lumii în mi"locul căreia avea să%şi des#ăşoare activitatea pământească !ântuitorul. +entru a înţelege condiţiile în care s%a
întemeiat Biserica şi s%a răspândit creştinismul, trebuie să cunoaştem starea generală a lumii antice la .aşterea lui Iisus
2ristos.
$itua#ia politico-religioasă în +ara $",ntă +alestina, leagănul creştinismului, #ăcea parte din Imperiul oman.
>cest Imperiu era un stat universal. 6l cuprindea toată lumea din "urul !ării !editerane şi se întindea pe trei continente, de
la Oceanul >tlantic şi !area .ordului până la graniţa >rmeniei, >rabiei şi !area oşie, din Bretania, de la in şi Dunăre
până la marginea /a5arei şi a 6tiopiei.
În anul @3 î. 2r., pro#itând de unele de*binări din interiorul statului iudeu, generalul roman +ompei cucereşte
regatul Iudeea, care devine ţinut clientelar al Imperiului oman. >ceastă stăpânire a #ost suportată #oarte greu de iudei, mai
ales după ce romanii îl vor numi rege al Iudeii pe Irod cel !are ,38% 7 î. 2r.-, care va nemulţumi prin comportamentul său
despotic şi prin indi#erenţa #aţă de religia poporului peste care domnea. 6l este regele în timpul căruia s%a născut
!ântuitorul.
După moartea sa, regatul s%a împărţit între #ii săi0 >r5elau, >ntipa, 4ilip.
7
/ub raport religios, poporul evreu aştepta cu în#rigurare venirea lui !esia. >ceastă aşteptare a #ost apoi stăruitor
cultivată de unii pro#eţi, până la /#ântul Ioan Bote*ătorul.
Două partide erau in#luente în +alestina în prea"ma naşterii !ântuitorului0 (ariseii şi saducheii%
4ariseii ţineau legea lui !oise pe care adesea o îngrădeau cu datini omeneşti sau uneori c5iar o călcau în #avoarea
datinilor. !ulţi dintre ei dovedeau #ariseism, interes şi ipocri*ie în respectarea ?egii. +entru că erau ostili stăpânirii romane
şi proveneau în general din straturi sociale umile, se bucurau de o oarecare trecere în rândul poporului.
/aduc5eii repre*entau aristocraţia sacerdotală care ocupau în /inedriu #uncţiile cele mai importante. (a doctrină,
tăgăduiau învierea morţilor, nemurirea su#letului şi e&istenţa îngerilor. Între saduc5ei şi #arisei era o rivalitate permanentă.
+entru prietenia lor cu romanii, erau urâţi de popor.
!ai e&istau în +alestina şi samarineni, locuitorii unei regiuni din nord%vestul !ării !oarte care repre*entau un
amestec de iudei şi alte neamuri.
)abloul con#esional al Aării /#inte cuprindea şi o serie de secte, precum esenienii, care practicau un rigorism
religios, terapeuţii, grupaţi îndeosebi în >le&andria şi care se ocupau cu citirea $ec5iului )estament pe care%l interpretau
alegoric, zeloţii, e&trema #anatică a #ariseilor.
)oate aceste partide şi grupări, prin preocupările lor religioase, au #avori*at pătrunderea creştinismului. )otodată,
comunităţile iudaice din a#ara graniţelor +alestinei, care #ormau diaspora, au contribuit, prin mediul religios pe care îl
cultivau, la răspândirea 6vang5eliei. (oloniile evreieşti din "urul !editeranei numărau o populaţie cu mult mai mare decât
cea a +alestinei.
)rebuie de asemenea, să avem în vedere că monoteismul evreilor care s%a păstrat îndeosebi după întoarcerea din
robia babilonică, aşteptarea unui !esia pre*is de pro#eţi şi conştiinţa păcătuirii subliniată îndeosebi de cele *ece porunci au
#ost #actori importanţi, care au permis acceptarea (reştinismului de către o parte însemnată din poporul ales. /inagoga
evreiască a devenit lăcaşul unde s%a predicat cu mult succes ,în prima parte a misiunii >postolilor- 6vang5elia lui 2ristos.
$tarea lu&ii greco-ro&ane /tatul roman se găsea la apogeu ca întindere, putere, organi*aţie şi cultură. Împăratul
>ugust ,3:î.2r % :7 d. 2r.- a creat sistemul politic numit BprincipatulC. >cesta a durat până la împăratul Diocleţian ,'97 %
3;<-, care a inaugurat un nou sistem politic numit BdominatC.
(i#ra populaţiei Imperiului istoricii o aprecia*ă cu probabilitate între @;%:'; milioane. Oraşe mai însemnate0
oma, >le&andria, >ntio5ia, (orint, 6#es, )esalonic, (artagina.
/tatul era condus de împărat şi de /enat ,diar5ie- şi era împărţit în provincii. În interiorul Imperiului erau
des#iinţate graniţele dintre statele cucerite, ceea ce #avori*a circulaţia neîngrădită.
(omunicaţia pe mare şi pe uscat era relativ uşoară şi intensă, ceea ce era un mare avanta" pentru misionarii
(reştinismului. >rmata, #uncţionarii şi legile asigurau ordinea şi liniştea. /tăpânirea romană era energică şi c5ib*uită.
+acea, cultura, siguranţa erau garantate. +opoarele supuse erau mulţumite că se pusese capăt ră*boaielor.
(a mi"loc de înţelegere era #olosită mai mult limba greacă în dialectul propriu%*is comun, în care s%au scris şi
cărţile .oului )estament.
Din oraşe eleni*area şi romani*area se întindeau în provincii. Uni#icarea culturală nu era totuşi generală0 unele
popoare păstrau încă speci#icul culturii lor, altele aveau culturi amestecate, iar populaţiile barbare se adaptau mai puţin
culturii greco%romane.
$tarea religioasă (u e&cepţia iudeilor, popoarele vec5i erau politeiste şi idolatre. (ultele erau numeroase, #iecare
popor avea religia sa. /tatul roman le tolera pe toate, a#ară de unele socotite periculoase ,dru*ii din Dalia, unele culte
siriene şi egiptene, apoi creştinismul-. eligia romană, cea de stat, era în decadenţă. 6a era un cult #ormalist, #ără dogme,
#ără istorie, cu multe ritualuri.
eligia greacă de asemenea, era în decadenţă. !ai importante erau misterele. +rin caracterul lor mistic, ele aveau
mare in#luenţă, mai ales unele culte orientale. >cestea aveau unele idei religioase deosebite ca0 ideea de păcat, de
renaştere, de curăţire, de nemurire1 rituri şi ospeţe sacrale, erau entu*iaste şi pro*elitiste, tindeau spre monoteism şi
universalism. Datorită cultelor orientale, au pătruns în Imperiul oman, misterele, magia, astrologia şi unele practici
religioase noi.
>mestecul de popoare şi de culte a adus în Imperiul roman sincretismul religios, numit şi t5eocrasie, adică
amestec de *ei, curent puternic, #avori*at de situaţia Imperiului şi c5iar de unii împăraţi în sec. al III%lea. /incretismul
tindea la #ormarea unei religii universale cu idei luate din mai multe culte, înlăturând pe cele ale unor popoare locale.
eligia era în general discreditată. Unitatea religioasă o asigura în Imperiu cultul împăratului. Împăratul >ugust
era socotit un salvator al lumii şi a #ost divini*at după moarte. >lţii au #ost divini*aţi încă în timpul vieţii. (ultul
împăratului era de origine orientală şi însemna conservarea religioasă a cuceririi şi a stăpânirii romane. e#u*ul creştinilor
de a adopta acest cult a adus asupra lor persecuţii grele.
eligiile păgâne nu învăţau morala, ca religia mo*aică sau creştinismul. 6le aveau unele idei morale, dar nu dau
nici e&emple, nu aveau nici sancţiuni. Dimpotrivă, *eii erau pilde de imoralitate, iar în unele culte orientale des#râul avea
caracter religios, cultic.
$itua#ia socială era de asemenea de#ectuoasă. Bogaţii constituiau clasa privilegiată. 6i stăpâneau domenii întinse
şi aveau sute şi mii de sclavi. (eilalţi oameni liberi duceau viaţă grea şi umilită. /clavii, care #ormau o mare parte din
populaţia Imperiului, erau lipsiţi de drepturi şi de demnitatea de oameni.
(ri*a socială era mare. În oraşe se îngrămădeau capitaluri însemnate, mi*eria creştea în rândurile poporului.
Impo*itele erau grele, cei care le adunau erau adesea arbitrari şi abu*ivi.
4ilo*o#ia timpului era repre*entată de trei sisteme mai însemnate0
% epicureismul, care avea ca principiu moral plăcerea, nega +rovidenţa, învăţa indi#erenţa religioasă1
<
% scepticismul, pro#esat de noua >cademie a lui (arneade, care era totodată şi imoral1
% stoicismul, care învăţa panteismul, socotea că lumea este condusă de necesitate ,destin-, admitea că c5iar răul
este necesar, recomanda în morală apatia.
În general, aşa cum religia era sincretistă, #ilo*o#ia era eclectică0 culegea idei din mai multe sisteme. Într%o
oarecare măsură, #ilo*o#ia pregătea calea pentru propovăduirea ideilor creştine, dar ea a constituit şi unul din obstacolele
puse în calea creştinismului. >cesta a găsit între #ilo*o#i ca (els, +ro#iriu, Ierocles, Iulian >postatul, mari adversari.
>şa cum se pre*enta lumea antică, la apariţia creştinismului, situaţia era #avorabilă răspândirii lui, ceea ce e&plică
întinderea lui rapidă. 6&ista un stat universal, pace, ordine, căi şi mi"loace de comunicaţie, amestec şi apropiere de popoare
şi de idei, uni#icare culturală, o limbă înţeleasă mai peste tot. ăspândirea creştinismului mai era #avori*ată de insu#icienţa
religioasă şi morală a politeismului greco%roman, de propaganda cultelor orientale şi a #ilo*o#ilor, de situaţia socială a lumii
vec5i. +e de altă parte, însă, situaţia era de#avorabilă, ceea ce e&plică re*istenţa păgânismului, polemica anticreştină şi
persecuţiile îndurate de creştini în timpul împăraţilor romani până la publicarea 6dictului de la !ilan de către (onstantin
cel !are, în ianuarie 3:3.
%isus -ristos şi învă#ătura $a
(reştinismul îşi datorea*ă apariţia Domnului nostru Iisus 2ristos, Dumne*eu adevărat şi Om adevărat, (are ca 4iu
al lui Dumne*eu, este născut mai înainte de veci, dar ca Om s%a întrupat în timp, din 4ecioara !aria, devenind persoană
istorică. >stă*i, atât creştinii, necreştinii, cât şi unii din adversarii creştinismului recunosc în Iisus 2ristos o personalitate
unică, #ără egal în istoria omenirii. +entru creştini, Iisus 2ristos este o persoană divino%umană, este 4iul lui Dumne*eu.
Iisus 2ristos n%a scris nimic. 6l s%a adresat iudeilor pe cale orală, prin cuvântări şi parabole, de aceea învăţătura sa
este orală sau predicatorială. 6vang5eliile lăsate de /#inţii !atei, !arcu, ?uca şi Ioan, 6pistolele /#. >p. +avel şi cele
lăsate de /#inţii >postoli Iacob, +etru, Ioan, Iuda )adeul şi 4aptele >postolilor sunt singurele noastre documente.
Istorisirea evang5elică nu este o încercare de biogra#ie, ci ea urmăreşte să transmită o învăţătură dogmatică şi morală.
Iisus 2ristos s%a născut în *ilele procuratorului roman +onţiu +ilat, în timpul împăratului >ugust. Deşi este cel mai
important eveniment din istoria omenirii, data lui nu se cunoaşte cu preci*ie. Ei%a început misiunea la vârsta de 3; de ani pe
malurile Iordanului, printre ucenicii lui Ioan Bote*ătorul. +rimii săi discipoli au #ost discipolii /#. Ioan Bote*ătorul % Ioan şi
>ndrei. /e retrage apoi în pustie 7; de *ile, pregătindu%se pentru misiunea ce%i stătea în #aţă.
După aceasta a locuit în (apernaum de unde îşi începe activitatea publică. Îşi recrutea*ă apoi ucenici din mulţimea
ce%? însoţea, creând un grup din :' apostoli şi alţi 8; de ucenici. >ctivitatea lui pământească, după avi*ul unor istorici, a
durat până la vârsta de 3<%3@ ani, când este arestat şi "udecat de procuratorul roman +onţiu +ilat, #iind condamnat la moarte
prin răstignire. Iisus moare pe cruce sub regele Irod >ntipa, este îngropat, dar a treia *i a Înviat. )imp de 7; de *ile /e
arată, de cel puţin :: ori, ucenicilor, #emeilor mironosiţe şi altor adepţi, după care /%a înălţat la cer. Fece *ile mai târ*iu,
potrivit #ăgăduinţei din timpul vieţii pe pământ, peste apostoli este trimis Du5ul /#ânt şi misiune de propovăduire a
6vang5eliei în lume este preluată de aceştia.
.nvă#ătura. Iisus 2ristos a vorbit şi a lucrat în numele, cu autoritatea şi puterea lui Dumne*eu, a mărturisit
dumne*eirea /a şi a arătat misiunea ?ui mesianică în #aţa >postolilor şi a oamenilor, a avut o viaţă morală de o curăţie şi o
înălţime su#letească unică. /#. >p. +etru mărturiseşte în acest sens0 B6l n%a săvârşit nici un păcat, nici s%a a#lat vicleşug în
gura ?uiC ,I +etru ', ''-. !ântuitorul a dat învăţături în cuvinte, parabole şi imagini de o simplitate, sinceritate, adâncime,
#rumuseţe şi înţelepciune supraomenească. Învăţătura ?ui n%a #ost şi nici nu poate #i depăşită de nici una din religiile
naturale ale lumii, ea #iind de origine dumne*eiască.
/vanghelia0 adică vestea cea bună, propovăduită de Iisus 2ristos, a #ost un mesa" religios şi moral, nu social sau
politic. +rin doctrina /a, se urmăreşte mântuirea omului, care înseamnă eliberarea de păcate, restructurarea #irii umane,
reînnoirea şi îndumne*eirea omului.
Ideea centrală a propovăduirii !ântuitorului este BÎmpărăţia lui Dumne*euC. +rin îndemnul0 B+ocăiţi%vă că s%a
apropiat Împărăţia cerurilorC îşi începe 6l misiunea sa mântuitoare. Deşi !ântuitorul predica iudeilor, învăţătura lui este
destinată întregii lumi. >cest universalism religios era o nouă concepţie ca şi toate marile adevăruri predicate de 6l. (u tot
cu sincretismul religios şi pro*elitismul iudaic, învăţătura !ântuitorului a #ost înţeleasă cu greutate de unii şi alţii, obişnuiţi
cu propriile lor religii.
!ântuitorul a pornit de la ideile religios%morale ale $ec5iului )estament, dar Ba plinit ?egeaC ,!atei <, :8-,
mergând mult mai departe de ea. 6l a înnoit conţinutul noţiunilor religios%morale vec5i şi contemporane şi a creat o nouă
religie şi morală. În noua religie, ideea e&istenţei unui singur Dumne*eu spiritual, nevă*ut, ine#abil este esenţială. 6&istă un
singur Dumne*eu adevărat în trei ipostasuri sau persoane0 )atăl, 4iul şi Du5ul /#ânt, care #ormea*ă una, s#ântă, de o #iinţă
şi nedespărţită )reime.
Iisus 2ristos şi%a a#irmat Dumne*eirea /a nu numai prin cuvintele şi învăţătura /a, ci mai ales prin #aptele,
minunile şi proorociile /ale. !inunea cea mai mare, care a con#irmat că este 4iul lui Dumne*eu, este Învierea /a din morţi.
De asemenea, propriile /ale pro#eţii con#irmă divinitatea /a.
În teologia creştină este implicată şi antropologia. După doctrina creştină, antropologia, stă în strânsă legătură cu
concepţia despre Dumne*eu. Iisus a adus în lume o nouă concepţie despre om. 6a di#eră de cea a religiilor naturale.
Doctrina creştină învaţă că omul a #ost creat de Dumne*eu, Bdupă c5ipul şi asemănarea /aC, ca împlinire şi desăvârşire a
întregii creaţii. În om se unesc în c5ip minunat lumea materială şi lumea spirituală, omul #iind #ormat din trup şi su#let.
@
În morală, 6vang5elia lui Iisus 2ristos aduce o înnoire şi un progres tot atât de mare. 6a ne descoperă şi pe
semenul nostru, de a cărui mântuire suntem responsabili, căci 6l este #ratele nostru. +rincipiul şi temeiul raporturilor dintre
oameni este iubirea. Iubirea este cea mai mare poruncă dată de Iisus 2ristos şi cea mai mare reali*are a vieţii creştine.
BDragostea este de la Dumne*euG (ăci Dumne*eu este iubireC ne mărturiseşte /#. >p. Ioan.
Iisus 2ristos a unit strâns credinţa şi #apta, religia şi morala. 6l a ridicat considerabil sensul şi valoarea religiei şi a
lărgit ori*ontul ei într%un mod cu totul deosebit.
I*voarele istorice ale vieţii lui Iisus 2ristos sunt scrierile vec5i creştine, în #runte cu scrierile .oului )estament.
Deşi 6vang5eliile nu s%au scris pentru a #ace o biogra#ie completă şi datată riguros, ele sunt pentru noi un document
su#letesc de o valoare incontestabilă. !ai e&istă şi ştiri din surse necreştine despre Iisus 2ristos. >cestea sunt puţine la
număr. /%au păstrat o )pistolă a unui sirian, Mara, către (iul său *erapion, *crisoare unui re#e al )desei, +cta &ilati etc%
Întemeierea Bisericii
1ctivitatea $"in#ilor 1postoli şi a ucenicilor lor
?a Înălţarea !ântuitorului, credincioşii ?ui #ormau două grupuri mai cunoscute0 unul în Dalileea, altul la
Ierusalim, trăind în rugăciune, în aşteptarea !ângâietorului promis şi a bote*ului cu Du5ul /#ânt. După :; *ile de la
Înălţare, #ăgăduinţa #ăcută de Iisus s%a împlinit, prin +ogorârea /#ântului Du5, care a întărit pe >postoli cu puteri şi daruri
supranaturale pentru misiunea lor în lume.
?a originea Bisericii (reştine, întemeiată de /#inţii >postoli după învăţătura şi puterea !ântuitorului, stă acest
#apt e&traordinar din *iua pra*nicului (inci*ecimii. 6#ectul +ogorârii /#ântului Du5 a #ost imediat şi revelator. Drăind în
limbile mulţimii de iudei şi de pro*eliţi adunaţi la Ierusalim pentru pra*nic, >postolii au convertit din prima *i Bca la trei
mii de su#leteC.
+rima comunitate creştină era ast#el #ormată. /e trăia o viaţă nouă, Bstăruind în învăţătura >postolilor, în
comuniune, în #rângerea pâinii şi în rugăciuniC. >ceşti trei mii de primi creştini, iudei şi pro*eliţi, dovedesc succesul
prodigios al predicii apostolice şi caracterul supranatural al evenimentului care stă la începutul Bisericii.
>ceşti primi creştini mergeau la templu, pentru rugăciune, şi constituiau o comunitate proprie, având un cult
special, (r!n#erea p!inii şi un nou mod de viaţă. .umărul lor creştea *ilnic. >postolii încredinţau cu mărturia lor Învierea
lui 2ristos, pe care se întemeia predica lor, iar acest #apt tulbura şi mânia pe iudeii care%l condamnaseră la moarte. (uvântul
cald şi puternic al >postolilor era cre*ut, încât numărul credincioşilor a crescut în curând ca la cinci mii de bărbaţi ,4apte 7,
7-. (redincioşii din Ierusalim au reali*at benevol şi parţial comunitatea bunurilor0 cei care aveau case sau ţarini le vindeau
şi aduceau preţul Bla picioarele >postolilorC, pentru a"utorarea tuturor, dându%se #iecăruia Bdupă trebuinţăC.
(u toată împotrivirea /inedriului, >postolii continuă să predice cu succes. $in la ei şi bolnavi ca să%i vindece prin
minuni. >postolii respectiv, sunt arestaţi, ameninţaţi cu moartea. +rigoana se întinde asupra întregii comunităţi.
(redincioşii se răspândesc în provincie, >postolii rămân în Ierusalim. /aul prigoneşte cu patimă pe creştini, căutându%i prin
case şi târându%i la "udecată. (redincioşii împrăştiaţi propovăduiesc credinţa lor prin /amaria, a"ung în 4enicia, în (ipru, la
>ntio5ia.
>ntio5ia, perla Orientului, era reşedinţa imperială şi cel mai mare oraş al Imperiului oman, după >le&andria.
>colo au predicat creştinismul mai întâi iudeo%creştinii din diasporă, care s%au dovedit a #i misionari *eloşi, aducând pe
mulţi la creştinism. >ici, la >ntio5ia, pe teren păgân, creştinismul se răspândeşte într%un mediu nou şi cu un nume nou, cel
de creştin. .umele de creştin este şi o idee nouă. (reştinii, care în mediul iudaic se numeau ucenici, credincioşi, #raţi s#inţi,
se vor numi de acum înainte cu numele lui 2ristos.
>ltă comunitate creştină însemnată s%a #ormat în /iria.
?a Ierusalim, domnia lui Irod >gripa ,7:%77- aduse tulburare creştinilor. Deşi, prigoniţi, nu toţi >postolii au
părăsit Ierusalimul. +re*enţa lor se constată peste câţiva ani, cu prile"ul aşa%numitului /inod >postolic ţinut în anul <;, care
a re*olvat problema privitoare la situaţia creştinilor dintre păgâni, pusă la >ntio5ia.
După uciderea lui Iacob al lui Fevedeu şi după plecarea lui +etru din Ierusalim, urma >postolilor se pierde în
4aptele >postolilor. +e scena istoriei cunoscute, rămâne dominată, mai mult de ' decenii, #igura uriaşă a /#ântului >postol
+avel. >ctivitatea celorlalţi >postoli este mai puţin cunoscută, iar a unora nicidecum.
>postolii şi ucenicii s%au împrăştiat în toată lumea şi au predicat creştinismul. /e ştie că0
% ,oma a predicat la parţi, apoi şi în +ersia şi India1
% +ndrei în >sia !ică, Dalatia, (apadocia, +ont, Bitinia, )racia, /ciţia !ică1
% Ioan în >sia1
% &etru în Dalatia, Bitinia, (apadocia şi >sia +roconsulară1
% Bartolomeu în India, >rabia /udică, după o tradiţie orientală şi în >rmenia1
% Matei printre iudei, apoi la alte neamuri, c5iar şi în 6tiopia1
% ,adeu în +alestina şi +ersia1
% -ilip în 4rigia1
% Matia în Iudeea şi 6tiopia.
8
>postolii au avut şi numeroşi ucenici şi colaboratori. (ei 8; ,8'- de ucenici ai Domnului 2ristos mergeau
predicând doi câte doi, alţii însoţeau pe >postoli sau lucrau în legătură cu ei.
$",ntul 1postol 'avel +ersoana şi activitatea /#. >postol +avel sunt mai bine cunoscute decât ale celorlalţi
>postoli. (ronologia vieţii lui se poate stabili, cu apro&imaţie, pe ba*a câtorva date cunoscute cu probabilitate, în "urul
cărora gravitea*ă viaţa >postolului.
+avel e cunoscut cu numele său iudaic de /aul ,cel dorit-. /%a născut în oraşul )ars în primii ani ai erei creştine.
+ărinţii lui erau iudei, cu o oarecare bunăstare. 6l a primit în #amilie şi în şcoală de la sinagogă o bună educaţie şi
instrucţiune religioasă, după tradiţia riguroasă a iudaismului.
Oraşul )ars avea şi scoli eline vestite, pentru care era comparat cu >le&andria şi >tena. )răind în mediu de limbă
şi cultură greacă, /aul le%a cunoscut în c5ip #iresc şi le%a însuşit într%o măsură în care nu le poseda nici unul din ceilalţi
>postoli. +e lângă cultura elenistă, el avea din #amilie dreptul de cetăţean roman. >mbele calităţi au avut mare importanţă
în activitatea lui misionară. De #oarte tânăr /aul a mers la Ierusalim, la şcoala rabinică a învăţatului Damaliel, vestit atunci
în toată lumea iudaică.
+rin calităţile lui su#leteşti, /aul era un om superior, rar, un geniu religios. Dânditor adânc şi vorbitor îndemânatic,
un #oarte bun psi5olog cu un sentiment religios e&cepţional de cald şi puternic, cu un simţ moral #oarte #in1 personalitate
puternică, bogată şi comple&ă.
/aul nu a cunoscut direct pe Iisus 2ristos. +e vremea activităţii publice a !ântuitorului, el terminase studiile la
Damaliel şi trăia în oraşul său natal, unde era rabin. În istorie el apare ca un persecutor #anatic şi cu o violenţă sângeroasă
aparte, #iind su#letul acestei prime persecuţii din Ierusalim.
(onvertirea lui /aul este un #apt de o importanţă e&cepţională în viaţa şi istoria Bisericii. +entru a%i nega caracterul
supranatural, istoricii raţionalişti au căutat s%o e&plice pa calea naturală, considerând%o e#ectul unei obsesii, 5alucinaţii,
presiuni psi5ologice, boli, insolaţii sau a oboselii drumului. Însă, mărturia pe care o dă însuşi /#. +avel înlătură aceste
e&plicaţii. (onvertirea sa a #ost e#ectul apariţiei reale, obiective, a lui Iisus 2ristos. 2otărârea lui de a mărturisi de acum
înainte pe 2ristos, cu riscul vieţii sale, dovedeşte caracterul miraculos şi ire*istibil al c5emării lui la apostolat. (onvertirea
/#ântului +avel a însemnat de*armarea celui mai periculos adversar al creştinismului şi trans#ormarea lui în cel mai mare
>postol.
(a renegat al ?egii iudaice, cum era socotit, /aul a #ost continuu bănuit, urmărit şi ameninţat de iudei. Deşi el a
păstrat toată viaţa dorinţa de a converti neamul său şi a su#erit mult pentru aceasta, a trebuit să #acă misiune îndeosebi
printre neamuri, adică printre păgâni. În misiune, el se adresa de regulă comunităţilor iudaice şi pro*eliţilor, apoi pătrundea
în lumea greco%romană, pre#erând oraşele mai însemnate, unde interesul pentru ideile noi era mai mare.
>ctivitatea /#. >p. +avel de răspândire a 6vang5eliei s%a des#ăşurat în trei călătorii misionare, întreprinse în
perioada anilor 7< % <9. +unctul de plecare de #iecare dată era >ntio5ia.
În prima călătorie ,7<%79- principalele repere geogra#ice ale misiunii /#. +avel, care era însoţit de Barnaba, sunt
(ipru, provinciile +am#ilia, +isidia şi ?icaonia.
Întorşi la >ntio5ia /iriei, +avel şi Barnaba continuară activitatea lor misionară. În sânul comunităţii din >ntio5ia
s%a produs o tulburare din cau*a unor iudei%creştini, veniţi din Iudeea, care învăţau că păgânii convertiţi la creştinism
trebuie să observe şi ?egea mo*aică, primind circumci*iunea. >st#el, s%a născut disputa despre valabilitatea ?egii mo*aice.
În anul 7H, +avel şi Barnaba, însoţiţi de )it merg ca delegaţi ai Bisericii din >ntio5ia la Ierusalim ca să spună c5estiunea
celorlalţi >postoli. > #ost un moment critic şi important pentru misiunea creştină.
În anul <;, /inodul >postolilor, presbiterilor şi credincioşilor din Ierusalim, în #runte cu +etru şi Iacob, au ascultat
cele cerute de comunitatea din >ntio5ia şi au 5otărât, în numele /#ântului Du5, să nu se impună creştinilor dintre neamuri
B"ugulC ?egii mo*aice, ci ei să se #erească Bde cele "ert#ite idolilor, de sânge, de animale sugrumate şi de des#rânareC.
>ceastă 5otărâre înţeleaptă a produs mare bucurie în Biserica >ntio5iei şi a uşurat mult misiunea creştină între neamuri.
(ea de%a doua călătorie misionară ,<:%<7- este mai #ructuoasă, e&tin*ându%se către nord%vestul >ntio5iei. /#.
+avel vi*itea*ă şi întăreşte Bisericile (reştine întemeiate anterior, în#iinţea*ă noi comunităţi.
> treia călătorie ,<7%<9- misionară a avut în itinerar vi*itarea comunităţilor creştine din Dalatia şi 4rigia, cu un
popas de doi ani şi "umătate la 6#es. În anul <8 pleacă în !acedonia şi Iliria, rămânând la (orint unde scrie 6pistola către
omani. În !ilet se întâlneşte cu pre*biterii din 6#es, plecând apoi pe mare la (e*areea +alestinei şi la Ierusalim. 6ste
arestat în templu de către iudei şi ţinut în înc5isoare doi ani de procuratorul 4eli&.
Între anii @3%@7 #ace o călătorie misionară în /pania, vi*itea*ă Bisericile din >sia !ică, !acedonia şi >5aia şi
revine în Italia. 6ste înc5is pentru a doua oară în vara anului @@, iar la 'H iunie @8 su#eră moarte martirică.
!eritele /#ântului >postol +avel sunt considerate pentru răspândirea creştinismului. >ctivitatea lui misionară a
#ost mai însemnată ca a celorlalţi >postoli, prin calităţile lui personale, ca şi prin întinderea şi re*ultatele ei. +rin misiunea
lui printre neamuri, el a înrădăcinat mai ales creştinismul în lumea greco%romană, şi l%a întărit la oma în centrul
Imperiului. 6l a eliberat mai ales creştinismul de servitutea ?egii iudaice şi a asigurat universalismul lui. 6l este cel mai
însemnat ca scriitor şi gânditor între >postoli, urmat de /#ântul Ioan. +rin epistolele sale, /#. +avel a #ăcut începutul
teologiei creştine, a scos, din viaţa şi învăţătura !ântuitorului, învăţături de o neasemuită #rumuseţe, a lăsat Bisericii
Universale o nepreţuită e&perienţă în misiune, organi*are şi viaţă creştină.
În timpurile mai noi, unii autori raţionalişti au apreciat cu vădită e&agerare rolul şi meritele /#. +avel, alţii le%au
contestat cu patimă. După unii, el ar #i adevăratul întemeietor al creştinismului, trans#ormând în doctrină şi instituţie ceea
ce la Iisus 2ristos era doar o idee, o aspiraţie1 după alţii, el a denaturat creştinismul, trans#ormând învăţătura !ântuitorului
într%un sistem teologic îngust. >mbele păreri păcătuiesc grav, ignorând, cu sau #ără ştiinţă, #aptul că /#. >p. +avel a #ost cel
mai credincios şi mai mare interpret şi instrument al 6vang5eliei lui 2ristos.
9
Organi(area )isericii pri&are 2aportul cu iudais&ul
Căderea %erusali&ului
(omunitatea creştină în#iinţată de /#inţii >postoli se numeşte încă de la început Biserică, Biserica lui .umnezeu,
Biserica lui "ristos% 6a are sensul nu de simplă adunare, pe care%l avea cuvântul până atunci, ci pe cel de asociaţie, de
#răţie, de societate creştină. /#. Ignaţiu al >ntio5iei #oloseşte pentru prima dată în istoria creştinismului e&presia de
BBiserică UniversalăC, despre care spune că se a#lă acolo unde este 2ristos.
În în#ăţişarea sa e&terioară Biserica (reştină are unele asemănări cu alte comunităţi religioase, în esenţă, însă este
un #enomen şi un organism cu totul nou. aţionalismul protestant a vă*ut în Biserică nu o instituţie voită de Iisus 2ristos, ci
o creaţie apostolică, necorespun*ătoare gândului ?ui, o imitaţie după modelul altor instituţii religioase % iudaice sau păgâne.
În iposta*a de comunitate creştină şi de aşe*ământ al mântuirii, Biserica trebuia să e&iste, să aibă membri,
conducere, norme şi viaţă proprie.
Organi(area )isericii (omunitatea de la Ierusalim era grupată în "urul >postolilor şi condusă de ei, având #orma
şi norma ei de viaţă nouă. Ei celelalte erau organi*ate ast#el.
În 4aptele >postolilor se vorbeşte şi despre BpresbiteriC. B+resbiteriC e primul nume întrebuinţat pentru ceilalţi
slu"itori ai comunităţilor, prin care se înţeleg la început şi preotul şi episcopul . /#. >p. +avel a 5irotonit presbiteri la
Bisericile în#iinţate în prima călătorie misionară. ?or li se cereau calităţi morale deosebite, având rol şi cinste de păstori şi
învăţători.
6piscopul era presbiterul cel mai de seamă din #runtea comunităţii. Din 6pistolele +astorale, scrise de /#. >p.
+avel spre s#ârşitul vieţii sale, a#lăm că episcopatul este o demnitate mai mare decât cea preoţească. )imotei şi )it sunt în
acest sens episcopi. 6l le porunceşte în calitatea lor de episcopi să pună presbiteri%preoţi în oraşe, ceea ce demonstrea*ă că
încă la s#ârşitul epocii apostolice, numele de preot şi de episcop primesc sensul în care sunt cunoscute mai târ*iu.
Ucenicul apostolic Ignaţiu, episcop de >ntio5ia, arată că cele trei categorii de slu"itori erau bine di#erenţiate ca
nume, ca atribuţii şi ca cinste. 6l a#irmă Bepiscopul ţine locul lui Dumne*eu, preoţii ţin locul adunării >postolilor, iar
diaconii au #ost încredinţaţi servirii lui Iisus 2ristosC. espectiv creştinii trebuie să se supună episcopului şi preoţilor ca lui
Iisus 2ristos şi >postolilor.
/#ântul (lement omanul aminteşte cele trei trepte ale ierar5iei creştine în comparaţie cu ar5iereii, preoţii şi leviţii
din $ec5iul )estament. >ceată di#erenţiere arăta limpede că episcopii, preoţii şi diaconii #ormau un corp conducător în
Bisericile creştine, erau aleşi şi 5irotoniţi şi se bucurau de cinste deosebită din partea credincioşilor.
Din scrierile .oului )estament re*ultă că episcopii, preoţii şi diaconii aveau în gri"ă săvârşirea cultului, predicarea
cuvântului, administrarea comunităţii, opera carităţii, supraveg5erea vieţii morale şi impunerea disciplinei creştine. +e
lângă aceşti slu"itori ai Bisericii e&ista la început o altă categorie de slu"itori doar ai cuvântului, al căror rol a #ost însemnat
în Biserica apostolică0 5arismaticii.
2arismaticii sau pnevmaticii erau unii creştini în*estraţi de Dumne*eu cu di#erite daruri şi puteri cu caracter
prodigios numite 5arisme, ei nu erau aleşi de comunitate, nici aşe*aţi prin 5irotonie dar se bucurau de mare cinste pentru
5arul lor, având drept la daruri din partea creştinilor. Dintre ei sunt mai însemnaţi >postolii, după aceştia proorocii, apoi
învăţătorii. >postolii posedau mai multe şi mai mari daruri, putând să înveţe şi să #acă minuni, alături de ei se enumeră şi
evang5eliştii, pro#eţii. (5iar #emei, ca #iicele Bevang5elistuluiC 4ilip ,diaconul- puteau să aibă 5arisma proorociei. Dascălii
erau învăţătorii comunităţilor, ei instruiau pe credincioşi asupra învăţăturii şi moralei creştine. 2arisme e&cepţionale aveau
uneori şi unii dintre laici.
+rin urmare, 5arismele au #ost un dar supranatural special #ăcut Bisericii începătoare, pentru creşterea şi
consolidarea ei. 6le #ăceau mare impresie asupra credincioşilor şi c5iar a necreştinilor, atrăgeau la Biserică şi întăreau pe
creştini în credinţa lor.
2aporturile cu iudais&ul sunt una din cele mai importante probleme în istoria Bisericii primare. Dreutăţile
întâmpinate de /#ântul >postol +avel din partea iudeilor, sinodul apostolic, discuţia dintre +avel şi +etru la >ntio5ia,
caracteri*ea*ă aceste raporturi şi ilustrea*ă o stare de spirit vrednică de cunoscut.
(reştinismul era o religie spirituală, liberă şi universală, dar el #usese pregătit de $ec5iul )estament, apăruse în
Iudeea şi era predicat întâi iudeilor. În comunitatea de la Ierusalim, centrul religios al iudaismului, el era legat cu
mo*aismul, prin mergerea creştinilor la templu şi prin observarea prescripţiilor ?egii. Iudai*anţii cereau ca şi creştinii
recrutaţi dintre pro*eliţi şi păgâni să respecte ?egea mo*aică. >ceastă pretenţie îngreuia mult convertirea păgânilor şi
denatura sensul creştinismului, aservindu%l iudaismului. (5iar şi după sinodul apostolic din <;, presiunea iudai*anţilor
producea încă unele neînţelegeri şi nemulţumiri.
6venimentele istorice au contribuit la lămurirea situaţiei, separând tot mai mult creştinismul de iudaism.
Căderea %erusali&ului 6poca apostolică se consideră înc5eiată cu căderea Ierusalimului şi distrugerea templului
în urma ră*boiului iudaic ,@@%8;-. +urtarea procuratorilor romani şi pre*enţa armatei romane la Ierusalim producea
nemulţumiri între iudeii din +alestina, care suportau greu stăpânirea romană şi încercau mişcări de eliberare. /ub împăratul
.ero, la @<%@@, i*bucneşte în +alestina o răscoală care se trans#ormă într%un ră*boi greu. Între timp iudeii, se întăriseră mult
în Ierusalim. Oraşul a #ost asediat timp de < luni. ?uptele au #ost grele pentru ambele părţi. Iudeii totuşi s%au apărat cu o
tenacitate uimitoare. Oraşul a #ost cucerit şi în mare parte distrus, iar templul ars. Distrugerea templului de la Ierusalim,
despre care Iisus a spus0 Bnu va rămânea piatră pe piatrăC este un eveniment religios şi istoric important. (u aceasta se
H
împlinea o pro#eţie a !ântuitorului şi se întărea credinţa lor. +entru iudaism, pierderea templului şi a Ierusalimului a avut o
importanţă epocală. (ultul mo*aic cu sacri#icii sângeroase devenea imposibil, sinedriul se des#iinţa, #uncţiunea de mare
preot de asemenea.
Ei sub împăraţii )raian, pe la ::@ şi >drian, între :3'%:3<, se produc noi revolte iudaice sângeroase, care sunt
înăbuşite cu #orţa. (ând iudeii reuşesc să recucerească provi*oriu Ierusalimul, sub >drian, BregeleC mesianic Bar% (oc5ba,
persecută pe creştini. Oraşul e reluat de romani şi reconstruit sub numele de >elia (apitolina. Iudeea devine în parte
domeniu imperial, în parte este coloni*ată. ?a Ierusalim se ridică temple păgâne şi se inter*ice sub pedeapsă de moarte
stabilirea iudeilor.
Cultul şi via#a creştină în epoca apostolică
?a Ierusalim comunitatea creştină în#iinţată de /#inţii >postoli, în *iua (inci*ecimii, continua să trăiască în sânul
poporului iudeu şi să meargă la templu, dar şi%a stabilit de la început un cult şi o viaţă proprie, prin care se deosebea de
restul poporului. (ultul creştinilor consta în B#rângerea pâiniiC, #ăcută în adunări ţinute în case particulare. B4rângerea
pâiniiC era săvârşită de /#inţii >postoli după porunca !ântuitorului, în amintirea cinei ?ui şi se nume B(ina domneascăC.
(ă această cină avea un caracter sacru de taină creştină şi nu era un ospăţ sau o masă obişnuită, o dovedesc cu prisosinţă
cuvintele /#. >p. +avel, care o numeşte BîmpărtăşanieC cu sângele şi cu trupul lui 2ristos. 4rângerea pâinii mai era însoţită
de învăţătura >postolilor şi de rugăciuni. >dunarea creştinilor se #ăcea în casă, nu la templu sau la sinagogă. (reştinii se
adunau Bîn toate *ileleC, aşa cum mergeau şi la templu. >dunarea se #ăcea seara, când credincioşii erau liberi de ocupaţiile
lor *ilnice şi când de alt#el erau şi mai #eriţi de oc5ii iscoditori ai prigonitorilor.
În a#ară de Ierusalim creştinii erau de*legaţi de practicile cultului iudaic şi cultul lor era organi*at prin analogie cu
cel al sinagogii. +e când la Ierusalim iudeo%creştinii puteau să meargă la templu, atât cât era linişte, în diaspora, creştinii
erau alungaţi din sinagogi şi nevoiţi să se organi*e*e în comunităţi aparte, care nu mai aveau nici o legătură cu sinagoga.
6i o#iciau ast#el numai cultul lor creştin, pe care%l săvârşeau credincioşii de la Ierusalim în case şi cu care, #ără
îndoială, aveau asemănare. În general, cultul creştin a păstrat unele #orme din cultul sinagogii. În sinagogă se citea din
$ec5iul )estament, se cântau psalmi, se rosteau rugăciuni şi cuvântări. >dunarea era pre*idată de un apostol, dacă era
pre*ent, sau de întâistătătorul comunităţii, episcopul.
(e #el de rugăciuni rosteau la început creştinii în adunarea lor, nu ştim. De regulă, ele erau improvi*ate şi potrivite
cu momentul şi scopul lor0 unele erau rugăciuni eu5aristice, care probabil s%au #i&at de timpuriu, altele rugăciuni
oca*ionale, de cereri sau de mulţumire lui Dumne*eu, în legătură cu nevoile şi cu bucuriile credincioşilor sau ale
>postolilor.
ugăciunea comună şi obişnuită era cea domnească, )atăl .ostru, care trebuia #i rostită de trei ori pe *i.
(ultul creştin era însoţit uneori, în epoca apostolică, da mani#estări cu caracter 5arismatic. 6le sunt adeverite
pentru Biserica din (orint.
)ote(ul În comunitatea creştină se intra, după mărturisirea credinţei în Iisus 2ristos şi a păcatelor, prin )aina
/#ântului Bote*. De regulă, pregătirea era scurtă şi se reducea la ascultarea unei predici. Bote*ul creştin se deosebea de cel
iudaic, el era mai mult decât un rit sau un simbol0 el avea caracter de )aină, prin care se iertau păcatele şi se comunica 5arul
dumne*eiesc. /#ântul >postol +avel îl numeşte Bbaia naşterii din nou prin înnoirea Du5ului /#ântC ,)it 3, <-, o condiţie
pentru a intra în împărăţia lui Dumne*eu. Bote*ul putea #i săvârşit şi de diaconi.
Încă înainte de s#ârşitul sec. I, găsim bote*ul precedat de o pregătire mai îndelungată a celor ce aveau să%l
primească. BÎnvăţătura celor doispre*ece >postoliC este de drept socotită în prima ei parte un cate5ism ce cuprindea
învăţăturile morale pe care trebuia să le cunoască şi practice creştinii. (on#orm aceluiaşi document, a#lăm că cel ce dorea să
i se administre*e Bote*ul, trebuia să postească o *i sau două. +osteau de asemenea şi cei care săvârşeau Bote*ul. /e
săvârşea bote*ul în apă curgătoare, dar şi în oricare altă apă. Dacă nu era destulă pentru cu#undare, se putea #ace Bote*ul
prin vărsare de apă pe capul celui ce se bote*a.
Bote*ul se săvârşea în numele /#intei )reimi. +unerea mâinilor urma bote*ului şi%l completa. ?a început ea era
săvârşită numai de >postoli şi era unită cu rugăciunea pentru primirea /#ântului Du5 de către cei bote*aţi. Uneori ea era
urmată de mani#estarea 5arismelor.
-irotonia slu"itorilor Bisericii se #ăcea prin rugăciuni şi punerea mâinilor de către /#inţii >postoli, precedată de
postire. 6ste un act s#ânt prin care se comunică 5arul lui Dumne*eu. După /#inţii >postoli, 5irotoniile au #ost #ăcute de
episcopii puşi de ei, asigurându%se ast#el succesiunea apostolică până a*i.
'ostul este şi el constatat, în practica vieţii creştine, încă de pe vremea /#inţilor >postoli. În a#ară de
împre"urimile despre care s%a vorbit mai sus, se postea înainte de s#ârşitul secolului I, miercuri şi vineri ,iudeii posteau luni
şi "oi-. +oate că în *ilele de post, creştinii se adunau şi pentru cult, obicei pe care%l găsim mai târ*iu ,sec.III- în unele
Biserici, de e&emplu în Biserica >#ricii.
$ărbători Fiua întâi a săptămânii iudaice era *i de adunare şi de cult creştin, numită B*iua domneascăC. Învăţătura
celor doispre*ece >postoli cere creştinilor să se adune şi să săvârşească /#ânta 6u5aristie în această *i, caracteristica
principală a vieţii religioase creştine. /#ântul Ignaţiu o numeşte *iua în care a răsărit viaţa noastră, adică a înviat 2ristos.
Iudeo-creştinii vor #i ţinut la început şi sărbătorile iudaice. +e cele două sărbători mai mari, +aştile şi
(inci*ecimea, cu care coincideau marile evenimente creştine, le%au ţinut de timpuriu şi creştinii, cu noua lor semni#icaţie0
Învierea Domnului şi +ogorârea /#ântului Du5. +robabil în sec. III, se serba în Orient, la @ ianuarie 6pi#ania numită şi
:;
)5eo#ania, o sărbătoare comună pentru întruparea Domnului şi arătarea ?ui, în amintirea naşterii şi bote*ului !ântuitorului
şi a descoperirii /ale dumne*eieşti unită cu evenimentul bote*ării în râul Iordanului, sărbătoare care a trecut apoi şi în
Biserica omei. /ărbătoarea este menţionată, la începutul secolului al I$%lea, în actul martiric al episcopului 4ilip de
2eracllea, ca o *i s#ântă, dar ea nu era generală.
+entru prima dată, s%a despărţit sărbătoarea .aşterii Domnului de cea Bote*ului, serbându%se la '< decembrie, în
Biserica de >ntio5ia, în "urul anului 388, apoi la (onstantinipol, în anul 38H, când /#ântul Drigorie de .a*ian* a ţinut
celebra sa predică #estivă0 B2ristos se naşte, slăviţi%? I 2ristos din ceruri, întâmpinaţi%? IC .
$iaţa creştină stă în strânsă legătură cu credinţa şi cu cultul, care era centrul şi mani#estarea ei cea mai #rumoasă şi
mai edi#icatoare. (reştinii trăiau o viaţă nouă, curată, superioară moral şi iudaismului şi păgânismului. /pre deosebire de
legalismul iudaic, creştinismul punea preţ pe curăţia su#letească, pe iubire, pe bunătate, pe sinceritate, pe răbdare, pe milă,
pe caritate şi evită orice plăcere unită cu păcat. >şteptarea revenirii Domnului întărea mult 5otărârea primilor creştini, de a
#i găsiţi pregătiţi pentru primirea ?ui.
(u preceptele ce învăţau şi cu e&emplele ce aveau , creştinii reali*au o viaţă morală de o #rumuseţe necunoscută
până atunci. 6i trăiau în dragoste, pace, în cumpătare, se îndemnau şi se a"utau la cele bune.
>dunarea adesea pentru cult şi învăţătură, cunoaşterea creştinilor între ei, supraveg5erea conducătorilor
comunităţii, citirea cărţilor s#inte, conştiinţa demnităţii creştine, simţul răspunderii morale, ridicau mult nivelul vieţii
creştine #aţă de al lumii celeilalte. (aritatea devine o #uncţiune morală normală a Bisericii. +entru neînţelegerile lor,
creştinii erau îndemnaţi stăruitor să se "udece între ei şi să nu meargă la "udecata păgână.
(reştinismul cinstea şi recomanda tuturor munca, pe care /#ântul >postol +avel o învăţa şi cu pilda mâinilor sale.
6l dă s#aturi morale tuturor categoriilor şi vârstelor. /%a ridicat mult nivelul moral al vieţii #amiliale, prin cinstirea soţiei ca
mădular al Bisericii şi soră a lui 2ristos, prin cinstirea şi gri"a de copii, ca Bs#inţiC şi curaţi prin Bote*.
4ireşte, unele umbre e&istau şi în această societate nouă, cu viaţa morală atât de #rumoasă. !ustrările pe care /#.
>p. +avel le adresea*ă uneori credincioşilor, s#aturile insistente, arată că unii cădeau în păcate şi slăbiciuni. 6le ţineau de
#irea oamenilor. Interesant e că Biserica intervenea pentru cercetarea şi îndreptarea păcătoşilor şi e&cludea din sânul ei pe
cei vinovaţi de păcate grele. O disciplină bisericească s%a impus dintru început şi ea a servit pentru menţinerea nivelului
moral al comunităţilor. /pre deosebire, însă de sinagogă, Biserica nu aplica pedepse corporale, ci spirituale, cu caracter
moral.
Persecuţiile
Cau(ele generale
+ropagarea creştinismului a întâmpinat de la început unele piedici şi greutăţi. ?a Ierusalim, >postolii au avut de
su#erit arestări, ameninţări, înc5isoare. (omunitatea creştină a avut ca martiri pentru început0 pe diaconul Ete#an, pe
apostolul Iacob al lui Fevedeu şi pe creştinii cei prigoniţi Bpână la moarteC de /aul.
(reştinismul a cunoscut opo*iţia multor iudei care porneau prigoană contra lor. /#. >p. +avel a avut mult de
su#erit din partea lor şi a #ost de câteva ori în pericol de moarte. Ideii denunţau uneori pe >postoli mulţimii sau autorităţilor
romane, ca să%i pedepsească. Îndepărtarea creştinilor de sinagogă, în diaspora, despărţirea lor de iudeii anga"aţi în ră*boiul
iudaic au #ăcut să crească şi mai mult ura contra lor. >ceastă ură s%a mani#estat #ie prin persecuţii sângeroase ,ca uciderea
lui Iacob B#ratele DomnuluiC-, #ie prin calomnii şi bat"ocuri la adresa lui Iisus 2ristos, #ie prin blesteme, #ie prin acu*aţii
împotriva creştinilor, motiv pentru care )ertulian numeşte mai târ*iu sinagogile B#ontes persecutionumC.
+ersecuţiile propriu%*ise, cele îndurate de creştini din partea mulţimii păgâne şi a autorităţilor romane, au #ost mult
mai grele, de lungă durată şi au pus uneori Biserica în grea cumpănă. +ersecuţiile sângeroase au început sub .ero ,<7%@9-
şi au durat până la începutul secolului al I$%lea. +rin edictul de la !ilan din ianuarie 3:3, (onstantin cel !are ,3;@%338-
pune capăt persecuţiilor în Imperiul roman. >cestea nu au #ost continui, dar au ţinut ceva mai mult de "umătate din timpul
de la @7 la 3:3.
De obicei, persecuţiile sunt numite după împăraţi. ?actanţiu socoteşte şase, /ulpiciu /ever% nouă, >ugustin şi +aul
Orosiu *ece. După caracterul şi gravitatea lor, persecuţiile se pot împărţi în ' sau 3 perioade. Înainte de împăratul Deciu
,'7H%'<:-, persecuţiile au #ost incidentale şi locale. Începând cu împăratul Deciu, ele au devenit sistematice şi #enerale,
adică se aplicau printr%un edict imperial în tot Imperiul roman. De la .ero şi până la Domiţian ,9:%H@-, creştinii au #ost
socotiţi o sectă iudaică şi con#undaţi cu iudeii. De la Domiţian înainte, ei sunt deosebiţi de iudei şi persecutaţi ca religie
nouă şi nepermisă.
Din alt punct de vedere, domnia lui /eptimiu /ever ,:H3%'::- se poate socoti de asemenea ca un moment nou în
istoria persecuţiilor, prin inter*icerea pro*elitismului creştin. De la împăratul Deciu, persecuţiile sunt de*lănţuite de
autorităţile romane şi dobândesc un caracter general, până atunci creştinii #iind urmăriţi din iniţiativa mulţimii păgâne.
În sec. I, legislaţia persecutoare e nesigură şi necunoscută. De la )raian ,H9%::8- se aplică de regulă la "udecarea
creştinilor rescripte imperiale. escriptul este o dispo*iţie o#icială, provi*orie şi limitată, care se aplica într%o cetate sau o
provincie, nu în întregul imperiu.
De la Deciu, creştinii sunt urmăriţi pe ba*e de edicte speciale. 6dictul era o adevărată lege de stat, cu aplicare
generală şi obligatorie.
+ersecuţiile au #ost de mai multe #eluri0
::
Cauze reli#ioase% (reştinismul era o lege nouă, monoteistă, morală, absolută, pe când păgânismul era o religie
vec5e, politeistă, idolatră, decă*ută. (ontrastul era evident şi esenţial. +ăgânii nu înţelegeau o religie #ără temple, #ără
repre*entări plastice, #ără *ei şi "ert#e. omanii deşi tolerau celelalte religii, c5iar şi iudaismul, în creştinism vedeau Bo
superstiţie nouă şi rău#ăcătoareC, o religie suspectă. (redinţa creştină era socotită nelegiuire, ateism. .ecunoaşterea şi
neînţelegerea învăţăturii creştine, mai ales întruparea lui Dumne*eu, în vierea morţilor şi a cultului, ducea la răstălmăciri şi
la acu*aţii grave care #ăceau din creştinism un cult secret şi periculos, magie, #armece, o caricatură religioasă. Orice
calamitate naturală abătută asupra Imperiului roman era atribuită creştinilor, care prin dispreţul lor #aşă de *ei, #aşă de
religia strămoşilor mânie *eii şi trimit aceste nenorociri asupra oamenilor.
Cauze politice% ?egătura dintre religie, stat şi viaţa publică scotea şi mai mult în evidenţă contrastul dintre
creştinism şi păgânism, ea trans#orma combaterea politeismului şi a idolatriei de către creştini în atitudine duşmănoasă #aţă
de stat şi societate. +oliteismul era amestecat în toate mani#estările vieţii publice şi de stat. Obligaţiile religioase erau
adevărate datorii civice. Ei poporul, şi conducătorii, şi preoţii, şi #ilo*o#ii timpului vedeau în creştinism o religie #unestă
pentru stat, pentru societate şi cultură. Ideea păgânilor că statul este prote"at de *ei, că lor li se datorea*ă puterea şi gloria
Imperiului roman şi că nenorocirile vin din cau*a creştinilor, care "ignesc şi supără pe *ei, #ăcea ca păgânii să vadă în
creştini duşmani ai statului.
(ultul împăratului a #ost una din cau*ele cele mai de seamă. 6l constituia o adevărată religie de stat şi era o
obligaţie cetăţenească. e#u*ul creştinilor de a participa la cultul împăratului era socotit ca un act de o#ensă a ma"estăţii
imperiale, o crimă de o#ensă a religiei şi divinităţii.
Cauze moral$sociale% +re"udecăţile şi ura păgânilor se mani#estau la început în aprecierile asupra vieţii morale a
creştinilor. >ceştia căutau să%i compromită pe creştini, ca să%i #acă odioşi societăţii. (reştinii erau acu*aţi că ucid copii la
cultul lor şi se 5rănesc cu sângele şi carnea lor, neînţelegând ei )aina /#intei Împărtăşanii, în care pâinea şi vinul sunt
pre#ăcute prin 5arul /#ântului Du5 în )rupul şi /ângele Domnului 2ristos. 6i mai erau socotiţi imorali, #iind acu*aţi de
des#râu, incesturi. (ei de sus vedeau în creştini elemente vulgare şi%i dispreţuiau, pentru că se recrutau mai mult din clasele
modeste. +rin urmare, creştinismul era considerat drept o religie de sclavi, de ignoranţi, de oameni in#eriori. +rin viaţa lor
retrasă, prin abţinerea lor de la anumite meserii, prin critica pe care o #ăceau păgânilor, prin re#u*ul unora de a se supune
serviciului militar, creştinii păreau păgânilor inutili societăţii, buni de nimic. +entru toate aceste motive, creştinii erau urâţi
de păgâni, socotiţi periculoşi, mi*antropi, îndărătnici, nebuni, subversivi, conspiratori, trădători iar creştinismul o religie
odioasă. !ai mult c5iar decât atât, unii împăraţi şi guvernatori, care nu vedeau nici un pericol din partea creştinilor în
vederea păstrării ordinii morale şi de stat, cedau presiunii mulţimii şi persecutau pe creştini.
3egisla#ia şi procedura de 4udecată
(a să poată #i tolerate, cultele străine trebuiau de regulă să #ie îngăduite prin lege. +ână la (onstantin cel !are,
creştinismul a #ost o religie nepermisă şi ţinută în a#ara legii. 6l putea #i urmărit pe ba*a unor decrete şi legi e&istente, cu
aplicare generală sau specială la religii.
/e#ea celor 01 ta2le inter*icea cultele străine şi pedepsea magia. Un decret al senatului şi o lege a lui )raian
contra asociaţiilor nele#ale inter*iceau adunările nocturne% /ex 3ulia de maiestate pedepsea mani#estările duşmănoase #aşă
de poporul roman. (reştinii puteau #i acu*aţi şi urmăriţi în ba*a acestor legi şi decrete, pentru un motiv sau altul.
În "udecarea creştinilor, se putea urma #ie procedura regulată a procesului de crimă, cu pedepse capitale, prevă*ute
de legi, pentru cetăţenii romani, #ie procedura reprimării delictelor, ba*ată pe dreptul poliţienesc şi "udecătoresc al
#uncţionarilor romani superiori de a păşi din o#iciu contra necetăţenilor suspecţi sau vinovaţi de tulburarea ordinii publice.
În aprecierea vinei şi a pedepsei ei se con duceau de regulă de normele procesului de crimă, dar aveau libertatea de a
aprecia şi deseori se proceda arbitrar şi abu*iv, in#luenţaşi #iind de mulţime sau de patimă. Unii istorici cred că împotriva
creştinilor s%a procedat în primele două secole, nu pe ba*ă de legi speciale sau de legi penale de drept comun, ci pe ba*ă de
măsuri administrative şi poliţieneşti. >lţii însă, cred că la "udecarea creştinilor se aplicau legile penale de drept comun 0
adică creştinii erau acu*aţi şi condamnaţi, pentru crime şi pedepsiţi de legile în vigoare J magie, sacrilegiu, asociaţii
nepermise. (ert însă este un lucru J la creştini se căutau şi se condamnau nu anumite crime, ci mai degrabă numele lor de
creştin.
+edepsele variau, în general după situaţia generală a creştinilor. +rincipiul condamnării era0 cei nobili să #ie
deportaţi, cei de "os decapita%i, în ambele ca*uri, însă creştinilor li se con#iscau averile. +edepsele capitale erau0 pierderea
libertăţii, a drepturilor civile, moartea. >ceasta putea #i provocată prin decapitare, prin ardere, răstignire, aruncare la #iare
sau în luptele de gladiatori. +edepse pe viaţă erau e&ilul sau deportarea în locuri nesănătoase şi sub pa*ă, condamnarea la
munci în mine şi în cariere, în grele condiţii de trai, creştinii #iind ţinuţi în lanţuri ca şi sclavii1 pentru #emei şi #ecioare se
aplica de cele mai multe ori vinderea la case de toleranţă. Kudecarea creştinilor era însoţită de torturi, pentru a%i sili să se
lepede de credinţă. >cestea erau #oarte grele şi de multe #eluri0 #lagelarea, bătaia cu vergi, lapidarea, s#âşierea corpului cu
ung5ii sau g5eare de #ier sau cu cioburi ascuţite, arderea cu #ier înroşit sau cu torţe, turnarea de plumb topit pe spate,
întinderea membrelor sau a corpului prin di#erite mi"loace, legarea de cai #ugăriţi , s#ărâmarea picioarelor, spân*urarea cu
capul în "os, înecarea, tăierea limbii, a nasului, a urec5ilor, scoaterea oc5ilor şi multele altele.
:'
'ersecu#iile p,nă la î&păratul Co&od 5anii 67 - 892:
+rimul împărat persecutor e socotit ;ero ,<7%@9-. .ero, #oarte tânăr, era un împărat vicios şi vanitos. Domnia lui a
#ost o continuă cri*ă politică şi un spectacol revoltător, nemulţumirea contra lui creştea şi i*bucnea în comploturi, pe care el
le înăbuşea cu sânge. (ea mai mare nemulţumire s%a produs în anul @7, când oma a #ost mai mult de "umătate distrusă de
un incendiu, i*bucnit la :H iulie, care a îngro*it şi revoltat populaţia. Deşi cau*a incendiului nu este cunoscută, totuşi opinia
publică socotea vinovat pe .ero, care ar #i voit să admire un spectacol unic şi să construiască o capitală nouă şi măreaţă. (a
să potolească #uria mulţimii, .ero a abătut acu*aţia asupra creştinilor, contra cărora a început o violentă prigoană. (reştinii
au #ost condamnaţi ca duşmani publici şi oameni periculoşi. +ersecuţia a #ost de%a dreptul înspăimântătoare. Unii creştini au
#ost îmbrăcaţi în piei de animale sălbatice şi s#âşiaţi de câini, alţii răstigniţi, alţii unşi cu răşină şi arşi pe rug de vi, luminând
noaptea grădinile lui .ero, care da spectacole de curse. Din vec5ea tradiţie bisericească se ştie că au murit sub .ero, la
oma /#inţii >postoli +etru şi +avel, #oarte probabil în anul @8. se crede că persecuţia s%a limitat la creştinii din oma, dar
o dată începută, ea e&punea pretutindeni pe creştini la prigonire din partea păgânilor.
!o&i#ian ,9:%H@- era un om ambiţios, egoist, gelos, ră*bunător şi răutăcios. 6ste cel dintâi împărat roman care s%
a autodivini*at. 6l a tins să centrali*e*e administraţia Imperiului şi să%l #acă monar5ie absolută. > prigonit pe iudei, pe
creştini, pe #ilo*o#i şi matematicieni.
(au*ele persecuţiei lui contra creştinilor par a #i mai multe. Una a #ost re#u*ul creştinilor de a plăti impo*itul
perceput de la iudei, după dărâmarea templului din Ierusalim. +rin acest re#u*, creştinii se arătau a nu #i iudei şi deci
pierdeau dreptul de toleranţă. +ersecuţia a atins şi persoane nobile, între care şi pe unele rude ale împăratului, toţi pe care
Domiţian îi ura sau îi bănuia de opo*iţie. angul lor social îi #ăcea suspecţi împăratului, care îşi temea tronul, mai ales de
creştini. După o ştire luată de 6usebiu de la 2egesip, Domiţian, au*ind despre împărăţia aşteptată de creştini, a c5emat din
+alestina pe nepoţii lui Iuda, *is B#ratele DomnuluiC ,#rate cu Iacob cel !ic-, ca urmaşi ai lui David şi rude ale lui Iisus
2ristos, şi i%a întrebat despre ocupaţia şi averea lor. (onvingându%se din în#ăţişarea lor, că sunt oameni muncitori şi liniştiţi,
i%a lăsat liberi. După tradiţie, a su#erit şi /#ântul 6vang5elist Ioan, #iind e&ilat în anul H@ în insula +atmos. Etirea că a #ost
dus întâi la oma şi aruncat într%un vas cu ulei #ierbinte nu e adevărată.
+ersecuţia lui Domiţian a #ost un de capriciu de scurtă durată, la s#ârşitul domniei lui ,H<%H@-. 6l a #ost ucis în
urma unui complot. .oul împărat ;erva ,H@%H9- a graţiat pe cei condamnaţi de Domiţian şi n%a luat în consideraţie
acu*aţiile aduse creştinilor.
Traian ,H9%::8-, urmaşul lui .erva, avea calităţi rare şi bucura de mare încredere şi cinste. 6ra un bun soldat şi
administrator, cura"os, inteligent muncitor, 5otărât, conştiincios şi drept, preocupat de ordine şi de binele obştesc. Deşi bun
şi drept, )raian a #ost un împărat persecutor. 6l a reînnoit legea contra eteriilor şi a dat cel dintâi rescript care se păstrea*ă,
privitor la procedura #aţă de creştini. ?a scrisoarea guvernatorului Bitiniei şi +ontului, +liniu cel )ânăr, asupra situaţiei din
provincia sa, în care creştinii erau numeroşi ,păgânii se plângeau că din cau*a lor templele se goleau, nu se mai vindeau
animale pentru sacri#icii-, )raian răspunde la rândul său printr%o scrisoare cu caracter de rescript, care a #ost considerată
prima reglementare cunoscută a "udecării creştinilor. În re*umat această "urisprudenţă include următoarele principii0
- creştinii nu trebuie să #ie căutaţi din o#iciu
- pedeapsă celor care re#u*ă sacri#iciul *eilor
- iertare pentru creştinii care aposta*ia*ă de la 2ristos
- respingerea denunţurilor anonime.
>cest rescript al lui )raian către +liniu nu sc5imbă situaţia creştinilor, din contra, stabilea legal penalitatea lor, nu
pentru crime de drept comun, ci pentru nume. Din punct de vedere "uridic, situaţia creştinilor rămânea nesigură şi ec5ivocă,
deşi nu trebuiau urmăriţi din o#iciu, puteau #i pedepsiţi dacă erau denunţaţi şi dovediţi. >st#el, acest rescript era B o
"umătate de măsură C. el voia probabil să procede*e cu blândeţe, dar rescriptul era în #ond aspru şi contradictoriu.
/ub 1drian ,::8%:39-, s%a menţinut situaţia creată de )raian. >drian era un împărat sceptic şi rece, totuşi cu spirit
destul de larg, iubitor de ordine şi de cultură. > #ost şi el autorul unui rescript ca cel de #elul lui )raian. >drian doreşte ca
oamenii să nu #ie tulburaţi de răutatea calomniatorilor, dar dacă denunţătorii creştinilor pot dovedi acu*aţiile lor înaintea
tribunalului, sunt liberi să o #acă. Împăratul opreşte tumultul contra creştinilor. Ei sub >drian au #ost martiri. ?ui i s%au
adresat primele >pologii creştine.
În timpul lui >drian , iudeii s%au răsculat între anii :3'%:3<, sub conducerea unui #als !esia numit Bar%(oc5ba
,4iul /telei-, care începuse să persecute pe creştinii din Ierusalim şi +alestina. omanii au recucerit Ierusalimul, au nimicit
oraşul şi pe ruinile lui au ridicat un oraş păgân cu numele de >elia (apitolina, în care, cu timpul, a luat #iinţă o mică
biserică creştină.
1ntonin 'iosul ,:39%:@:-, urmaşul lui >drian, a #ost un împărat paşnic, înţelept, onest şi ponderat. )otuşi creştinii
au avut de su#erit persecuţii din cau*a unor guvernatori din provincie şi din cau*a poporului, care mani#esta *gomotos
împotriva creştinilor, nerespectând rescriptul lui >drian.
!ai cunoscută este persecuţia de la /mirna, unde au murit :: creştini şi a #ost eliberat un apostat. ?a cererea
mulţimii a #ost căutat, arestat, "udecat şi condamnat şi bătrânul episcop al /mirnei +olicarp, străpuns pe rug cu un pumnal şi
ars în circul din /mirna.
?ui >ntonin i%a adresat Iustin !artirul prima sa >pologie, la s#ârşitul căreia reproduce rescriptul lui >drian către
!inucius 4undanus.
:3
Marcu 1ureliu ,:@:%:9;-, numit !arcus >nnius $erus era un împărat #oarte cult şi #ilo*o#, un om bun meditativ,
cu predilecţie pentru "ustiţie şi învăţământ. +olitica lui religioasă a #ost in#luenţată de ideile #ilo*o#iei stoice, pentru raţiuni
de stat şi pentru că stoicismul nu era acceptat de creştini, !arcu >ureliu nu iubea creştinismul. 6l a pornit persecuţia contra
creştinilor, servindu%se de legea de e&cepţie., atribuită lui .ero0 non licet esse vos L nu este permisă e&istenţa voastră.
?a oma, a su#erit pentru 2ristos o tânără #ecioară romană, de neam nobil, (ecilia, care a #ost condamnată la
moarte, pentru că a re#u*at să aducă "ert#ă *eilor. )ot la oma a su#erit şi #ilo*o#ul creştin, apologetul Iustin !artirul, urât
de rivalii săi păgâni şi condamnat cu alţi @ creştini la moarte.
)otuşi lui !arcu >ureliu i se atribuie un edict de toleranţă pentru creştini. 6l e pus în legătură cu câştigarea unui
ră*boi împotriva Mua*ilor şi marcomanilor, succes atribuit de creştini şi rugăciunilor soldaţilor creştini din armata romană.
Co&od ,:9;%:H'-, #iul lui !arcu >ureliu. 6l era vulgar, despotic, crud, orgolios şi vicios, ducând o viaţă
scandaloasă, amintind de nebunia şi capriciile lui .ero.
/ub (omod continuat politica religioasă a tatălui său. Însă, după câţiva ani de persecuţie, (omod a lăsat pe
creştini în pace. 4ie lipsa lui de interes pentru treburile publice, #ie in#luenţa soţiei sale !arcia, numită BconcubinaC, pentru
că era de rang social in#erior lui, care avea simpatie pentru creştini, #ie alte in#luenţe creştine, au #ăcut ca împăratul să
permită eliberarea creştinilor condamnaţi. ?ista lor o ceruse !arcia, probabil episcopului omei, printr%un preot creştin
cunoscut de ea.
(u înlăturarea lui (omod prin asasinare, s%a sc5imbat situaţia generală a Imperiului roman, venind pe tron
împăraţi neromani, din provincii, desc5i*ându%se ast#el o lungă cri*ă politică, care a durat tot secolul al III%lea.
'ersecu#iile de la $epti&iu $ever p,nă la 1urelian 589<-2=6:
$itua#ia generală Cu &oartea lui Co&od0 începe o perioadă de grea cri(ă în istoria %&periului ro&an>
- tronul este disputat de mai mulţi pretendenţi puterea armatei se macină în revolte şi lupte interne
- apărarea graniţelor ameninţate de barbari e slăbită c5eltuielile cerute de ră*boaie, construcţii, lucrări de
apărare sleiesc te*aurul statului.
În general, cri*a este nu numai politică şi militară, ci şi #inanciară, economică, socială, culturală, religioasă c5iar.
(urentul sincretist devine mai puternic, in#luenţa cultelor orientale creşte tot mai mult. 4aţă de creştinism se arată
ori mai multă atenţie, ori mai mare duşmănie. Iniţiativa persecuţiilor o iau şi guvernatorii provinciilor. +ersecutorii caută să
lovească nu doar pe creştini ca indivi*i, ci Biserica ca instituţie organi*ată.
!inastia $everilor $epti&iu $ever ,:H3%'::-, urmaşul lui (omod, era a#rican romani*at, militar capabil,
energic, aspru, bun administrator. +rin căsătoria cu Iulia Domna, #iica unui bogat preot păgân de la 6mesa ,/iria-, /eptimiu
/ever a în#iinţat o dinastie nouă, în istoria căreia #emeile şi cultele orientale au "ucat un mare rol.
4ii săi, care l%au succedat la tron, (aracalla şi Deta, brutali şi cru*i, care se urau de moarte. Caracalla ,'::%':8- l%
a înlăturat pe #ratele său, asasinându%l c5iar în braţele mamei sale. 6l a acordat dreptul de cetăţenie romană tuturor
cetăţenilor liberi ai Imperiului, cu unele e&cepţii. >ceastă măsură des#iinţa deosebirea între romani şi provinciali, aducea
egalitate de drepturi şi contribuia la nivelarea populaţiei.
Înlăturat şi acesta prin asasinat, (aracalla este urmat la domnie de Macrin ,':8%':9-, nepotul Iuliei Domna, un
a#rican, primul împărat care nu era de rang senatorial. +rintr%o mişcare militară, însă, !acrin a #ost înlăturat de principesele
siriene. 6le l%au adus la tron pe unul din #iii acesteia -eliogabal ,':9%'''-, de numai :7 ani, care a #ost o ruşine pentru
Imperiu şi un mare pericol pentru creştinism. 6l a introdus în Imperiu cultul *eului sirian, ridicându%i temple şi voind să%l
#acă general şi o#icial. După el la tron vine vărul său, 1lexandru $ever ,'''%'3<-, în vârstă de :3 ani, dar instruit şi bine
crescut, generos şi moral. În timpul lui s%a organi*at în +ersia un stat uni#icat şi puternic, sub dinastia sasanidă, stat
periculos de acum pentru Imperiul roman. O revoltă militară a înlăturat, prin asasinat, pe >le&andru /ever, urmându%i
Maxi&in Tracul ,'3<%'39-, cu care se agravea*ă cri*a militară.
'olitica religioasă a î&păra#ilor $everi. ?a începutul domniei lui /eptimiu /ever, creştinii s%au bucurat de pace,
căci împăratul era ocupat în lupte pentru tron cu rivalii săi şi nu mani#esta ostilitate #aţă de creştini. După câţiva ani de
pace, însă persecuţia a i*bucnit violent în >#rica ,:H8-. Împăratul însuşi devine persecutor. +rintr%un edict, dat din Orient la
';; sau ';:, în urma unor mişcări din +alestina, /eptimiu /ever, a oprit prozelitismul iudaic% Dar imediat după aceasta, în
urma unei vi*ite #ăcute în 6gipt, a (ost interzis şi prozelitismul creştin%
/eptimiu /ever a practicat combaterea creştinismului prin inter*icerea propagandei. (reştinii erau loviţi nu
individual şi pe ba*ă de denunţ, ci era oprită Biserica în creşterea ei. Din #ericire persecuţia nu a #ost generală. 6a a #ăcut
victime mai ales în >le&andria, în 6gipt şi în >#rica.
?a >le&andria au murit ca martiri ?eonida, tatăl lui Origen şi alţi creştini.
+ersecuţia a #ăcut martiri în >#rica, unde au su#erit moartea, la (artagina, un grup de creştini, în #runte cu o nobilă
romană de '; de ani. 6a a #ăcut victime în (apodocia, în 4rigia, unde montanismul, prin valul său de neopro#etism,
în#ierbânta spiritele creştine.
/ub Caracalla ,'::%':8- a i*bucnit din nou persecuţia violentă în >#rica şi s%a întins în provinciile vecine la
>pus, .umidia şi !auretania. $iolenţa ei este cunoscută din scrierile lui )ertulian.
Domnia lui !acrin a #ost scurtă şi #ără pericol pentru creştini.
+olitica religioasă a lui 2eliogabalum avea să re*erve creştinilor grele încercări. .%a avut timp, însă, să o ducă
până la capăt. /oţia lui, /everina, era prietenă creştinilor şi purta corespondenţă epistolară cu scriitorul creştin Ipolit.
:7
/ub 1lexandru $ever ,'''%'3<-, se menţine in#luenţa siriană şi orientală asupra politicii religioase a Imperiului.
eligia casei imperiale este sincretismul. Împăratul a pus să #ie cinstiţi împreună, într%o sală de rugăciuni înc5inată *eilor
lari pe Or#eu, >poloniu de )Nana, >vraam şi 2ristos, alături de >le&andru cel !are. 6ra un #el de cult al eroilor.
6l a acordat unele privilegii atât creştinilor, cât şi iudeilor. >ceasta a #ăcut pe unii să vadă în el un creştin.
Maxi&in Tracul ,'3<%'39-, ridicat de trupe contra dinastiei /everilor, a dus o politică religioasă opusă lor. (5iar
de la începutul domniei sale, el a dat un edict, în care poruncea uciderea Bconducătorilor Bisericii, vinovaţi de învăţătura
cea după 6vang5elieC. În aplicarea ei, măsura aceasta s%a întins şi la preoţi şi diaconi. +ersecuţia se întemeia pe motive
politice, nu religioase, şi era poate mai mult o ameninţare #aţă de creştini, care aveau simpatie pentru >le&andru /ever.
După ea, creştinii avură între '39 şi '7H unspre*ece ani de linişte.
?ilip 1rabul ,'39%'7H- a #ost tolerant şi binevoitor cu creştinii, ca şi >le&andru /ever. Împreună cu soţia sa,
întreţinea c5iar o corespondenţă cu marele teolog ale&andrin Origen. 6ste cali#icat de unii istorici drept primul împărat
creştin. 6usebiu crede că împăratul însuşi era creştin. În timpul domniei lui a i*bucnit totuşi, în 6gipt, o prigoană împotriva
creştinilor, la instigaţia unui mag şi poet păgân. +ersecuţia a #ost #oarte violentă. /erbarea mileniului omei ,'79-, sub un
împărat oriental, #avorabil creştinilor provoacă i*bucnirea #anatismului roman păgân.
!eciu ,'7H%'<:- era un ilirian brav, activ, energic, iubit de trupe. > domnit într%un timp de pericol pentru
Imperiu, care era ameninţat de barbari ,goţi-. Dorind să restaure*e şi să consolide*e Imperiul, el a întreprins o re#ormă
internă, pentru înlăturarea abu*urilor şi a dus lupte contra invadatorilor. +entru a supraveg5ea moravurile societăţii, el
numeşte un cen*or. Din dorinţa lui de re#ormă, a ieşit ideea lui Deciu de a distruge creştinismul.
Biserica se întărise şi mai mult în anii de pace, păgânii patrioţi se nelinişteau. Însuşi, Origen avea presimţirea
pericolului. Deciu voia de #apt, să înlăture creştinismul, prin urmare, el de*lănţuie o persecuţie generală, organi*ată prin
lege de stat. >plicând măsuri severe, Deciu credea că va reuşi să de*rădăcine*e pe creştini.
Deciu, începe a treia perioadă a persecuţiilor contra creştinilor, care s%au e&ecutat prin edicte aplicate pe tot
cuprinsul Imperiului roman.
Împăratul a dat edictul de persecuţie în toamna anului '7H. (on#orm acestuia, toţi creştinii, de orice stare şi vârstă
şi c5iar doar cei bănuiţi a #i creştini, erau obligaţi să se pre*inte înaintea unei comisii de stat şi să #acă acte de ade*iune la
păgânism0 sacri#icii, libaţiuni, participare la ospeţele sacre. (reştinii au #ost c5emaţi nominal, după liste întocmite de
autorităţi şi invitaţi să sacri#ice *eilor, într%un anumit termen. (elor de #ăceau aceasta li se eliberau certi#icate, #ugarilor li se
con#isca averea, iar la întoarcere erau ucişi. (ei care nu veneau singuri, erau aduşi cu #orţa, iar #uncţionarii indulgenţi erau
ameninţaţi cu grave pedepse. !ărturisitorii credinţei creştine erau aruncaţi în înc5isori şi torturaţi. Unii erau c5iar ucişi,
spre a #i intimidaţi ceilalţi creştini. >utoritatea romană urmărea nu numai pedepsirea creştinilor, ci mai ales apostasierea lor
de la credinţa creştină, negarea lui 2ristos.
6dictul lui Deciu a provocat numeroase aposta*ii. !ulţi creştini au dovedit o slăbiciune deplorabilă, unii se
o#ereau singuri să sacri#ice *eilor, pe alţii îi biruiau torturile. ?epădarea multora era doar de #ormă, ei dorind şi cre*ând că
vor rămâne creştini, dar ea era tare dureroasă pentru Biserică.
>postaţii au #ost, de #apt, o grea problemă pentru Biserică. Ainând cont de gravitatea actului de aposta*ie, au #ost
patru categorii de că*uţi0
- sacri#icati, adică cei ce au sacri#icat *eilor1
- t5uri#icati, cei ce au adus sacri#iciu numai arderea de tămâie1
- libellatici, cei ce au obţinut un certi#icat din partea autorităţilor că au sacri#icat1
- acta #acientes, cei ce au declarat la interogatoriu că nu sunt creştini.
Biserica i%a obligat pe toţi la penitenţă, potrivit gravităţii vinei lor. .ici o persecuţie nu tulburase atât de mult
Biserica, mai ales că ea venea după o perioadă de linişte şi era o surpri*ă.
În multe părţi, episcopii% şi alţi creştini au reuşit să se re#ugie*e, îndemnaţi şi a"utaţi de credincioşi0 (iprian al
(artaginei, Dionisie al >le&andriei, Drigore al .eoce*areei. >st#el organi*aţia Bisericii s%a dovedit a #i puternică, cura*ul
creştinilor creştea iarăşi. În noiembrie '<:, Deciu cădea, luptând contra goţilor, în Dobrogea, #iind primul împărat roman
care cădea pe câmpul de luptă pentru apărarea Imperiului. /ub urmaşul lui Deciu, )rebonius Dallus ,'<:%'<3-, se reia
persecuţia, #iind aplicată #ie prin edictul lui Deciu, #ie prin altul. Inva*ii barbare, ciuma, #oametea au provocat probabil
#anatismul păgân contra creştinilor.
@alerian ,'<3%'@;- era un om bun şi onest, dar slab, in#luenţabil şi nestatornic. >nume el #usese pe timpul lui
Deciu cen*or al moravurilor. +reia conducerea în timpul unei mari cri*e economice. ?a începutul domniei sale, el îi tolera
pe creştini, care erau #oarte numeroşi, c5iar în serviciul palatului. Însă la îndemnul unui mare demnitar, păgân #anatic,
!acrian, împăratul a de*lănţuit persecuţia. /e credea că Biserica dispunea de mari averi, iar statul era atunci sărac, în mare
cri*ă #inanciară.
+rin edictul său din august '<8, $alerian anunţă un ră*boi neîndurat împotriva Bisericii. (reştinii erau iarăşi
obligaţi la sacri#icii, mai ales clericii, adunările erau inter*ise sub pedeapsă de moarte, bunurile Bisericii con#iscate.
(redincioşii erau înc5işi, condamnaţi la mine sau e&ilaţi. Urmările acestui edict nu au #ost, încă îngro*itoare. În anul
următor, se elaborea*ă un nou edict, care agravea*ă măsurile celui dintâi, pedepsind cu e&ilul, degradarea, con#iscarea
averii şi moartea. 6dictul lovea mai ales creştinii cu rang, care erau spri"inul Bisericii. >şteptările persecutorilor, însă au
#ost înşelate. Biserica avea puţine averi mobiliare, iar cele imobiliare nu #oloseau statului, căci se vindeau greu.
În '@;, $alerian a #ost luat pri*onier în ră*boiul cu perşii şi a murit în captivitate. În anar5ia militară care ameninţa
cu ruperea unităţii Imperiului, Dallienus ,'@;%'@9-, #iul şi urmaşul lui $alerian acordă pace creştinilor. 6l a dat un rescript
:<
de toleranţă, comunicat prin scrisori şi episcopilor. 6ra primul împărat care #ăcea aceasta. (on#orm rescriptului, creştinii
erau liberi să se adune pentru cult, iar Biserica primea bunurile con#iscate.
Începea pentru creştini o mai lungă perioadă de pace., pe care, până la persecuţia lui Diocleţian, a ameninţat%o să o
tulbure doar 1urelian ,'8;%'8<-. >cesta a adoptat cultul soarelui, #ăcând din el religia împăraţilor, până la victoria
creştinismului0 este monoteismul solar, pe care a încercat mai târ*iu să%l reînvie Iulian >postatul. !it5ra a devenit *eul
principal al Imperiului roman. Deşi în prima perioadă de domnie s%a arătat tolerant #aţă de creştini, la s#ârşitul domniei sale,
în '87 a dat un edict de persecuţie contra creştinilor. (u toate că >urelian a #ost un bun militar, a #ost asasinat la
(aenop5rurium, în apropierea Bi*anţului, de un grup de o#iţeri g5idat de un secretar veros şi ră*bunător, autorul unor grave
#raude băneşti car aştepta să #ie pedepsit.
/ub urmaşii lui >urelian, Imperiul a #ost grav *druncinat de ră*boaie interne şi de năvăliri barbare, până la venirea
unui nou împărat energic şi capabil, care va #i şi el un persecutor al Bisericii, Diocleţian ,'97 % 3;<-.
'ersecu#iile sub !iocle#ian0 sub coregen#ii şi ur&aşii lui $",rşitul persecu#iilor
!iocle#ian ,'97O'9< % 3;<- este cel mai însemnat dintre împăraţii ilirieni. (a şi alţii, a a"uns la tron prin ucidere.
)emperament de militar, energic, rece, capabil, cu vederi largi, el a #ost un adevărat reorgani*ator al Imperiului roman,
*guduit de un secol de atâtea cri*e. e#orma pe care a început%o el şi a desăvârşit%o (onstantin cel !are, a dat Imperiului
un caracter de stat monar5ic absolut. (u el, începe o nouă perioadă în istoria Imperiului roman. /istemul politic al
principatului, inaugurat de >ugust, s%a trans#ormat în dominat,împăratul deţinea singur puterea supremă în stat-.
+entru o mai uşoară conducere, Diocleţian a împărţit puterea cu un vec5i camarad de arme, !a&imian, bun
general, dar ca conducător mai in#erior lui Diocleţian, numindu%l întâi Bce*arC, apoi BaugustC. Diocleţian a luat conducerea
Orientului, !a&imian a primit pe a Occidentului. Imperiul, însă, era socotit unitar, iar legile se dădeau în numele ambilor
auguşti.
În 'H', cei doi împăraţi şi%au luat a"utor câte un ce*ar % Diocleţian, pe ginerele său Daleriu, iar !a&imian, pe
(onstantinus (5lorus, care s%a înrudit de asemenea, prin căsătorie, cu augustul său, trebuind să se despartă de soţia sa
6lena, de la care a avut un #iu, (onstantin cel !are. (ei doi ce*ari primeau spre conducere câte o parte din Imperiu. În ca*
de moarte sau retragere a auguştilor, ce*arii deveneau auguşti, în locul lor ei numeau alţi ce*ari. >cest sistem trebuia să
asigure succesiunea la tron, pentru a se pune capăt revoluţiilor militare şi loviturilor de stat. +rin urmare, puterea imperială
a luat un caracter monar5ic absolut. !ai mult decât atât, cei care doreau să se apropie de Diocleţian, trebuiau să se
prosterne înaintea lui, să%i sărute marginea mantiei, să%l adore, ca pe un adevărat *eu. 6l a dat un adevărat caracter divin
puterii imperiale. >dministraţia Imperiului era centrali*ată şi strict ierar5i*ată. O nouă împărţire, imperiul a primit%o în 'H',
în patru pre#ecturi J a Orientului, Iliricului, Italiei şi Daliilor, :' diece*e, H@ provincii.
+rin convingere personală şi raţiune de stat, Diocleţian era un păgân în#ocat. 6ra, însă, tolerant cu creştinii. În
sc5imb, ce*arul Daleriu era #anatic şi intolerant, incult, brutal şi superstiţios. In#luenţat de mama sa, a persecutat mulţi
creştini.
Ei !a&imian 2erculius imita în >pus politica lui Daleriu contra creştinilor. In#luenţat de acesta, Diocleţian a
ordonat persecuţia. 6l a emis decrete de persecuţie sub lo*inca % B.umele creştinilor să #ie nimicitC.
+rimul edict s%a emis la '7 #ebruarie 3;3 şi prevedea dărâmarea locaşurilor de cult, inter*icerea adunărilor, arderea
cărţilor /#inte, #ără să se #acă victime. (reştinii care re#u*au să se aposta*ie*e erau pedepsiţi, cei mai de seamă pierdeau
drepturile şi privilegiile, erau torturaţi, cei de "os erau #ăcuţi sclavi. De #apt, persecutorii urmăreau descreştinarea şi
des#iinţarea Bisericii. Ei în >pus, şi în ăsărit, edictul a #ost e&ecutat riguros.
În aprilie 3;3, s%a dat un al II%lea edict, mai aspru decât cel dintâi, care lovea mai ales clerul. În urma acestuia,
episcopii, preoţii, diaconii, lectorii şi e&orciştii, dacă nu aposta*ia*ă de la credinţa creştină, urmau să #ie puşi la înc5isoare.
(ei ce re#u*au să aducă sacri#icii *eilor erau ucişi.
În toamna anului 3;3, s%au sărbătorit '; de ani de domnie ai lui Diocleţian. (u această oca*ie, împăraţii au acordat
o amnistie, care nu s%a răs#rânt, însă şi asupra creştinilor. Dimpotrivă, s%a publicat al III%lea edict de persecuţie, care
poruncea ca cei ce aduc sacri#icii *eilor să #ie puşi în libertate, iar cei care re#u*ă să #ie pedepsiţi cu moartea.
În primăvara lui 3;7 apare al I$%lea edict de persecuţie, cel mai grav dat până acum de împăraţii romani, prin care
se declara ră*boi creştinismului. >u avut loc numeroase e&ecuţii. !artirii au #ost numeroşi, mai ales În Orient, Italia,
>#rica, provinciile sud%dunărene.
?a : mai 3;<, împlinindu%se '; de ani de domnie comună, cei doi auguşti s%au retras de la tron. În locul lor au
devenit auguşti Daleriu, pentru Orient şi (onstanţiu (5lor pentru Occident. aceştia dau un nou edict în 3;< şi continuă
persecuţia în ăsărit. 6ra o obligaţie generală de a sacri#ica. +edepsele erau groa*nice.
În primăvara anului 3::, greu bolnav, Daleriu emite un edict de toleranţă pentru creştini ,3; aprilie 3::-, care
permitea e&istenţa creştinilor% B/ă e&iste din nou creştini şi să se poată ţine adunările lorC. 6dictul era surprin*ător şi
caracteristic pentru starea su#letească a lui Daleriu. >cesta era grav bolnav. 6l învinuieşte creştinii că în nebunia lor nu s%au
întors la religia strămoşilor, constată *ădărnicia persecuţiilor contrar lor, apoi le acordă libertatea de cult, cu condiţia să se
roage lui Dumne*eu pentru el şi pentru stat, şi să nu tulbure ordinea publică. Daleriu a murit la < mai 3::.
+ersecuţiile a încetat deocamdată. În Orient !a&imin Daia a reînceput persecuţiile. Oraşele cereau alungarea
creştinilor1 circulau pam#lete şi a#işe anti%creştine, se ţineau con#erinţe contra creştinilor. !a&imin Daia să reorgani*e*e
păgânismul dându%i o ierar5ie aşa cum avea creştinii. /unt cunoscuţi în această perioadă ca martiri cinci episcopi egipteni
:@
dintre care +etru al >le&andriei. În 3::, Daia a pornit un ră*boi şi contra regelui >rmeniei, devenit creştin, #iind
nemulţumit să urmărească pe creştini în Imperiul oman. ă*boiul nu înc5eiat #avorabil pentru romani.
.eînţelegeri politice au adus în con#lict pe Daia cu ?iciniu. >cesta din urmă, căutând spri"in, a #ăcut apel la
(onstantin, iar Daia la !a&enţiu, #apt ce a adus pe (onstantin în ră*boi cu !a&enţiu. În urma luptei decisive de lângă
)ibru, armata lui !a&enţiu a #ost învinsă deşi era mai numeroasă, iar (onstantin intră trium#ător în oma. Istoricii
istorisesc că împăratul atribuie victoria sa a"utorul lui Dumne*eu. În urma vederii unei cruci luminoase pe cer , încon"urară
de cuvintele Bîntru aceasta vei învingeC şi a unui vis, în care 2ristos l%a îndemnat să pună pe steaguri semnul crucii,
(onstantin capătă deplină încredere în victorie şi câştigă bătălia. Din acest moment împăratul se alătură cu totul creştinilor
şi #oarte curând săvârşeşte actul 5otărâtor pentru creştinism, acordându%i de#initivă libertate.
>cest act a #ost 6dictul de la !ilan ,3:3-. >ceasta are o importanţă epocală. (ei doi împăraţi aliaţi J (onstantin şi
?iciniu J mărturiseau interesul lor pentru c5estiunea religioasă şi proclamau dreptul tuturor la libertatea credinţei şi a
cultului. >u anulat toate 5otărârile anterioare date contra creştinismului şi declarau libera trecere la creştinism. De
asemenea bunurile luate bisericilor urmau să #ie restituite. >cest act de toleranţă asigură creştinilor interesul şi spri"inul
împăraţilor, bisericii i se recunoaşte o#icial calitatea de instituţie religioasă organi*ată, creştinismul devine religie permisă
în Imperiul roman.
>ctul s%a transmis şi lui Daia, contra căruia ?iciniu a trebuit să continue ră*boiul. )iranul, în#rânt la >drianopol şi
vă*ându%se strâmtorat, a consimţit de nevoie şi cu întâr*iere, verbal, ca guvernatorii să dea pace creştinilor. 6l a #ost
urmărit de ?iciniu până în (ilicia, unde l%a a"uns moartea pe "umătate pocăit, după ce întrecuse în răutate şi patimă pe toţi
ceilalţi persecutori.
Din ne#ericire, con#lictul avea să i*bucnească după aceea, din interese politice, între (onstantin şi cumnatul său
?iciniu. Învins în 3:7 de (onstantin, ?iciniu îi cedea*ă Iliria, dar continuă să%l duşmănească. Împotriva lui (onstantin, care
prote"a pe creştini, şi a actului de toleranţă de la !ilan, pe care%l semnase împreună cu el, ?iciniu a început să persecute pe
creştini, între anii 3';%3'7. au su#erit în acest timp cei 7; de mucenici, care au îng5eţat noaptea, în lacul /evastia şi alţii.
(ultul creştin a #ost din nou tulburat şi sting5erit, adunările creştinilor au #ost împiedicate1 unii creştini au aposta*iat.
Din 3'7, (onstantin a rămas singurul împărat al întregului Imperiu roman, până la moartea sa în 338. (reştinismul
s%a bucurat de pace în tot Imperiul. (reştinismul devine după 3:3 c5iar religie #avori*ată. .umai Iulian >postatul ,3@:%
3@3- a încercat după aceea să restaure*e pentru scurt timp păgânismul, dar încercarea lui a eşuat.
/volu#ia raporturilor creştinis&ului cu păg,nis&ul Cultul &artirilor 1cte &artirice
2aporturile cu păg,nis&ul. În epoca primară a creştinismului, păgânismul însuşi simţea nevoia unei re#orme.
>ceastă nevoie creştea pe măsură ce creştinismul se pre*enta ca o religie revelată, spirituală, monoteistă şi morală. /pre
re#ormă tindeau şi unele măsuri imperiale ,>ugust, >le&andru /ever, >urelian, Diocleţian, !a&imin Daia-, cultele
orientale şi misterele, mai ales #ilo*o#ia.
(ornelius 4ronton, pro#esor, ura şi critica pe creştini. /atiricul ?ucian /amosata, un epicureu de mare talent,
ironi*a şi ridiculi*a credinţa în nemurirea su#letului, în răsplata viitoare, dispreţul creştinilor #aţă de moarte, dorinţa lui #aţă
de martiriu, credulitatea, iubirea lor #răţească. 6l a criticat superstiţiile, ipocri*ia şi so#istica #ilo*o#ilor.
(el mai însemnat adversar păgân, înainte de neoplatonici, a #ost (els,, #ilo*o# stoic sau ecletic, autorul lucrării
critice contra creştinismului B(uvânt adevăratC, lucrare combătută de către Origen prin alta intitulată B(ontra lui
(elsC,'79-. (els se re#eră la întreaga religie creştină pe care voia s%o discredite*e. 6l a combătut minunile, dogma întrupării
şi învierii !ântuitorului cu argumente #oarte iscusite.
.eoplatonismul a #ost un curent #ilo*o#ic religios, care a căutat să re#acă păgânismul într%un sistem nou şi măreţ.
/istemul neoplatonic era panteist. (ontemplarea şi e&ta*ul "ucau un mare rol aici. Înrudit cu platonismul, neoplatonismul a
avut idei şi termeni prin care a in#luenţat pe unii teologi, ca Origen, Dionisie >reopagitul. ÎnaMintemergător al
neoplatonismului e considerat +lutar5, iar întemeietor >mmonius /accas, l%a consolidat+lotin, elevul lui /accas. $iolent au
atacat creştinismul şi +ro#iriu din )ir, 2ierocles, Kamblic, împăratul Iulian >postatul, retori şi so#işti.
+rin caracterul său #ilo*o#ico%religios, neoplatonismul a #ăcut o serioasă concurenţă creştinilor.
Din epoca persecuţiilor, Biserica a moştenit cultul &artirilor. >cesta a ieşit ca o mani#estare #irească din
vrednicia martirilor şi din credinţa creştină. !artirul dobândeşte merite deosebite înaintea lui Dumne*eu şi a creştinilor.
!urind pentru 2ristos, martirul este considerat /#ânt. Iar sângele lui şterge toate păcatele, el este un bote*.
Istorisirea celor îndurate de martiri s%au păstrat în diverse #ragmente în actele &artirice
(ura"ul martirilor a #ăcut pe mulţi păgâni să treacă la creştinism0 B/ângele creştinilor este o sămânţăC, scria
)ertulian. !artirii luptă şi su#eră pentru 2ristos, deoarece şi 2ristos a su#erit moartea pe cruce pentru mântuirea noastră.
Kudecarea martirilor creştini de către autorităţile romane, istorisirea c5inurilor lor îngro*itoare, mai presus de #ire,
Bau #ost transmise şi în scris urmaşilor, ca #iind vrednice cu adevărat de o amintire nepieritoareC, cum se e&primă istoricul
bisericesc 6usebiu de (e*areea ,P 37;-.
6le au nu numai o valoare istorică, ci şi una doctrinară şi morală, căci cunoaşterea şi istorisirea pătimirilor
martirilor este *iditoare de su#let. !artirii ne arată modul de a ne conduce în viaţă după poruncile Domnului Iisus 2ristos,
4iul lui Dumne*eu.
Istorisirea c5inurilor îndurate de martiri şi de mărturisitori şi #elurile di#erite ale morţii lor în di#eritele provincii şi
oraşe ale vastului Imperiu roman, adică torturile, pedepsele inumane, înc5isoarea şi tot #elul de c5inuri născocite de #uria
:8
unei mulţimi #anati*ate de ura contra creştinilor, se păstrea*ă până a*i, pentru o parte din ei an >ctele martirice, care sunt
autentice.
6le sunt de mai multe #eluri0
- (opii de pe procesele verbale de "udecată, obţinute de creştini cu greutate de la tribunalele romane. >cestea
se numesc propriu%*is >cta şi sunt de mare valoare istorică. >ctele martirice originale au #ost numeroase, dar
multe din ele au #ost distruse în timpul persecuţiei împăraţilor Diocleţian şi Daleriu care au ordonat distrugerea
ar5ivelor creştine între anii 3;3%3;<.
- Istorisiri scrise de clericii sau de creştinii contemporani, martori oculari ai c5inurilor martirilor, sau pe ba*a
mărturiilor unor contemporani, care au povestit su#erinţele acestora din cele au*ite. >ceste istorisiri #ie că le%au
scris martirii înşişi, #ie că le%au scris alţi creştini. 6le se citeau la cultul creştin, pentru îmbărbătarea şi edi#icarea
credincioşilor şi se citesc până a*i.
>ctele martirice na arată de asemenea cum au luat naştere cultul /#inţilor şi al /#intelor moaşte. 6l s%a practicat
c5iar de la începutul creştinismului. !artirii au #ost îngropaţi cu deosebită cinste. )rupurile , resturile sau osemintele lor au
#ost îngropate de creştini cu mare gri"ă, dragoste şi pietate. +e mormintele martirilor sau în apropierea acestora, s%au
ridicat primele locaşuri creştine de cult, numite BmartNriaC. ?a mormintele lor, creştinii se adunau şi săvârşeau cultul,
îndeosebi /#ânta 6u5aristie, în *iua aniversării morţii lor, pe care o numeau B*iua naşteriiC, căci au trecut din moarte la
viaţă. )ertulian aminteşte că creştinii #ăceau rugăciuni în #iecare an pentru cei morţi, cu oca*ia aniversării naşterii lor
spirituale. Din însemnările ce s%au păstrat, s%au #ormat martirologiile şi calendarul creştin.
În cinstea martirilor şi /#inţilor s%au ridicat lăcaşuri de cult, iar numele lor a început să se dea şi se dă până a*i ca
nume de bote*.
Martiriul $",ntului 'olicarp0 episcopul $&irnei
/#ântul +olicarp a su#erit martiriul pentru 2ristos la '3 #ebruarie :<<, în timpul împăratului >ntonin +ius,:39%
:@:-. >ctul său martiric păstrat sub #ormă de scrisoare a Bisericii din /mirna către Biserica lui Dumne*eu care se a#lă în
+5ilomaelium şi către toate comunităţile din tot locul ale Bisericii universale, pre*intă un interes istoric e&cepţional,
deoarece este primul act martiric care ni s%a păstrat în limba greacă, în #orma lui originală, care a creat genul literar creştin
al >ctelor martirice.
+olicarp era episcop la /mirna din anul :;@.
În anul :<7, /#. +olicarp #ace o vi*ită la oma, pentru a a"unge cu papa >nicet la o înţelegere cu privire la data
serbării +aştelui. (reştinii din +alestina, /iria, !esopotamia, (ilicia urmând, tradiţia /#ântului Ioan, sărbătoreau B+aştele
(ruciiC la :7 nisan, odată cu iudeii, #apt pentru care erau numiţi BMuartodecimaniC, tradiţie pe care o păstra şi /#ântul
+olicarp, iar cei de la oma, din >le&andria şi din provinciile apusene ale Imperiului roman sărbătoreau +aştile în
duminica imediată după $inerea +atimilor, numit B+aştile ÎnvieriiC. Înţelegerea nu s%a putut reali*a, dar cei doi conducători
ai Bisericii s%au despărţit în pace.
?a câtva timp după sosirea sa de la oma, /#ântul +olicarp a su#erit martiriul, #iind ars pe rug în circul din /mirna,
la '3 #ebruarie :<<. ecoul acestor evenimente tragice a început să se răspândească în provinciile şi oraşele din "ur, iar
Biserica din +5ilomaelium, din 4rigia , au cerut in#ormaţii. (reştinii de aici doreau oo istorisire a martiriului /#. +olicarp pe
care s%o citească în Biserica lor şi s%o #acă cunoscută apoi şi altor Biserici din lume.
Din !artiriul /#. +olicarp, a#lăm unele in#ormaţii istorice interesante. >u su#erit martiriul în acest timp, în oraşele
4iladel#ia şi /mirna, din >sia proconsulară :' martiri, dar unul singur, un #rigian numit Quintus, a avut slăbiciunea să
aposte*e de la credinţă, denunţându%se de bună voie. Un altul, Dermanicus, a re*istat cu tărie, #iind dat #iarelor sălbatice.
/entimentele mulţimii #aţă de creştini erau împărţite. Unii spectatori simţeau compătimire pentru creştini,
socotindu%i oameni nevinovaţi, iar alţii, cei mai mulţi, în#uriaţi de cura"ul creştinilor, strigau 0 B?a moarte cu ateiiIC creştinii
erau numiţi de păgâni BateiC , pentru că ei adorau un Dumne*eu nevă*ut şi spiritual şi nu se înc5inau ca păgânii statuilor
vă*ute ale *eilor, în care cei de rând credeau că locuieşte puterea lor.
Ideea centrală a !artiriului /#ântului +olicarp este o paralelă între martiriul său şi su#erinţele lui 2ristos pe cruce
pentru mântuirea neamului omenesc.
e#eritor la autorul !artiriului, 2. Dele5aNe a#irmă că Biserica din /mirna, pentru a răspunde dorinţei Bisericii
din +5ilomaelium de a cunoaşte mai amănunţit cele întâmplate cu /#ântul +olicarp, a îndemnat pe creştinul !arcianus să
compună istorisirea sub #orma unei /crisori, pe care a trimis%o Bisericii din +5ilomaelium, cu rugămintea de a o trimite şi
altor Biserici, scrisoare copiată apoi de 6varestos.
Biserica Ortodo&ă sărbătoreşte pe /#ântul +olicarp la '3 #ebruarie, data martiriului său, iar Biserica omano%
(atolică îl sărbătoreşte la '@ ianuarie.
Martiriul $"in#ilor Mucenici %ustin0 -ariton0 -arit0 /velpist0 -ierax0 'eon şi 3iberian 5A iunie 866:
/#ântul Iustin !artirul şi 4iloso#ul s%a născut la începutul secolului al II%lea, în 4lavia .eapolis, nu departe de
vec5iul /ic5em, a*i .ablus, în provincia /amaria din +alestina.
În tinereţe a învăţat #iloso#ia stoică, peripatetică, pitagoreică şi platonică. Îndemnat de un bătrân a trecut la
creştinism, care a devenit pentru el singura şi adevărata #ilo*o#ie. $iaţa morală a creştinilor şi su#erinţele acestora pentru
credinţa în 2ristos, 4iul lui Dumne*eu, l%au impresionat mult. > venit la oma în două rânduri, unde, după :<;, se
stabileşte până la moartea sa martirică din iunie :@<. din >ctul său martiric, a#lăm cp /#. Iustin a locuit la oma în casa
:9
unuia numit !artin, lângă băile lui )imotei. >ici a desc5is o şcoală de cate5e*ă creştină. Unul dintre elevii lui a #ost )aţian
>sirianul.
/#ântul Iustin a scris în apărarea credinţei creştine mai multe lucrări, dintre care mai importante sunt0 >pologia I,
adresată către :<<, împăratului >ntonin +ius şi /enatului oman, scriere de mare valoare, care ne o#eră o mărturie
autentică despre credinţa şi viaţa creştină şi despre ?iturg5ia creştină primară, la "umătatea secolului al II%lea1 Dialogul cu
Iudeul )ri#on, scris între :<; şi :<<1 >pologia a II%a scrisă după :@:, adresată /enatului roman, şi multe altele, din care ni
s%au păstrat doar unele #ragmente sau numai titlurile lor.
?a oma, datorită activităţii sale #iloso#ice şi cate5etice, a intrat în con#lict cu #iloso#ul cinic (rescens, care, din
invidie şi ură personală, l%a denunţat autorităţii romane că este creştin.
/#ântul Iustin !artirul şi 4iloso#ul a su#erit martiriul pentru 2ristos la oma, în timpul domniei împăratului !arcu
>ureliu ,:@:%:9;-, în iunie :@<, #iind "udecat şi condamnat la moarte împreună cu alţi crştini, şi anume0 2ariton, 2arit,
6velpist, 2iera&. +eon şi ?iberian, numit şi $alerian.
)e&tul >ctului martiric al /#ântului Iustin şi al celor @ martiri care au su#erit împreună cu el, ni s%a păstart în trei
versiuni0 versiunea scurtă >, ba*ată pe (ode& +arisinus Draecus :78;, din 9H;, versiunea mi"locie B, care este cea mai
cunoscută şi #olosită, întemeiată pe cel mai vec5i manuscris din sec al $III%lea, care reproduce de #apt #orma originală a
procesului verbal de "udecată al martrilor, luat de creştini la tribunalul din oma, ce pre*intă cea mai mare valoare istorică,
şi versiunea lungă (, mai prelucrată şi literară, păstartă de un manuscris al Bibliotecii /#ântului !ormânt, din sec. al =II%
lea, alcătuită pentru *idirea moral%spirituală a credincioşilor.
Interesant este de asemenea #aptul, din punct de vedere istoric, că creştinismul pătrunsese c5iar printre sclavii casei
imperiale. /#. Iustin împreună cu cei @ creştini, au #ost condamnaţi de pre#ectul Iunius usticus la moarte prin decapitare,
iar sentinţa s%a e&ecutat imediat. (redincioşii au luat în ascuns trupurile lor şi le%au pus la un loc potrivit, #ără să #ie
cunoscut autorităţilor romane.
>ctul martiric al /#ântului Iustin şi al celor dimpreună cu el este autentic, #iind aproape în întregime procesul lor
verbal de "udecată, scris în timpul interogatoriului lor la oma. De aceea el are o mare valoare istorică, pentru că
autenticitatea lui n%a putut şi nu poate #i contestată.
+omenirea /#. Iustin se #ace la : iunie.
Martirii de la 3Bon 5A august 8==:
Un grup numeros de 79 de creştini au su#erit martiriul pentru 2ristos la ?ugdunum ,?Non-, în Dalia la începutul
lui august :88, în timpul împăratului !arcu >ureliu.
>#lăm cu această oca*ie că e&istau în Dalia două comunităţi creştine în#loritoare, întemeiate de creştinii care
veniseră sau aveau strânse legături cu cei din >sia proconsulară.
+ersecuţia şi su#erinţele îndurate de creştinii de pe valea onului din Dalia ne sunt cunoscute dintr%o lungă
/crisoare a Bisericilor din ?Non şi $ienna către Bisericile din >sia şi 4rigia, păstartă aproapr în întregime de istoricul
6usebiu de (e*areea, care este singurul nostru i*vor.
+ersecuţia a i*bucnit la : august :88, cu prile"ul unor sărbători păgâne date la ?Non unde se întruneau în con#erinţă
administrativă anuală delegaţii celor trei Dalii. 6a a pornit mai întâi din partea unor creştini păgâni, după care guvernatorul
a permis şi a ordonat arestarea creştinilor. >u #ost puşi la torturi, cum era obiceiul inuman al romanilor. (reştinii, bărbaţi şi
#emei, tineri şi bătrâni au su#erit c5inuri îngro*itoare, pentru a #i siliţi să aposta*ie*e de la credinţă. Unii creştini într%adevăr,
la început s%au lepădat de credinţă, dar apoi şi%au revenit şi au su#erit martiriul împreună cu ceilalţi. !artirii, cei mai mulţi
de origine orientală, din >sia proconsulară şi 4rigia, proveneau din clase sociale di#erite. .umele unora ni s%au păstrat în
/crisoarea inserată de 6usebiu în Istoria sa, ca0 diaconul /anctus din $iena, medicul >le&andru, originar din 4rigia,
$ivliada, care la început a renegat, apoi a mărturisit pe 2ristos, Blandina şi #ratele ei, +onticus, copilandri încă, de :< şi :@
ani, care erau sclavi. > su#erit, de asemenea, moarte martirică, după grele torturi, bătrânul episcop +otin, de peste 9; de ani.
.u se cunoaşte cine este autorul /crisorii Bisericilor din ?Non şi $ienna. !artirii din ?Non îşi istorisesc ei înşişi
su#erinţele şi c5inurile îndurate, pentru care merită toată aprecierea şi admiraţia tuturor creştinilor.
Martiriul $"in#ilor $cilitani 58= iulie 8C0:
?a :8 iulie :9;, au su#erit mucenicia pentru 2ristos la (artagina, în >#rica sub împăratul (omod ,:9;%:H'- cei :'
martiri scilitani, numiţi aşa după cetatea /cilli din .umidia proconsulară, de unde erau originari, #iind "udecaţi şi
condamnaţi la moarte prin decapitare de proconsolul +. $igellius /aturninus. >ceşti doispre*ece creştini au #ost primii
martiri în >#rica. >ctul martiric a păstrat numele lor0 /peratus, .art*alus, (ittinus, Donata, /ecunda, $estia, $eturius,
4eli&, >Muilinus, ?aetantius, Kanuaria şi Denerosa.
>ctul martirilor scilitani este cel mai vec5i document de limbă latină creştină. 6l păstrea*ă în întregime #orma
primară a procesului verbal de "udecată, copiate de creştini de la tribunalul din (artagina, în >#rica. De aceea autenticitatea
lui, n%a #ost contestată până a*i de nici un istoric, oricât de e&igent ar #i #ost. În acelaşi timp el are şi o mare valoare
#ilologică şi literară, #iind cel dintâi monument cde limbă latină creştină.
+omenirea /#inţilor !ucenici /cilitani se #ace la :8 iulie.
Martiriul $",ntului 1pollonius 5A 28 aprilie 8C7D:
?a ': aprilie :97, a #ost martiri*at la roma, în timpul domniei împăratului (omod ,:9;%:H'-, /#. >pollonius,
bărbat de #amilie nobilă, denunţat că este creştin de sclavul său, /everus. >ctul martiric al /#ântului >pollonius în
versiunea greacă a #ost cunoscut de 6usebiu şi pus în colecţia lui de >cte martirice, care apoi s%a pierdut. 6l era o traducere
:H
al actului martiric original al /#ântului >pollonius din limba latină, adaptat în #orma lui actuală, pentru a #i citit în biserici
la *iua aniversării /#ântului.
/ecole de%a rândul, >ctul martiric al s#ântului >pollonius a rămas necunoscut. >bia la s#. sec. al =I=%lea, el a #ost
descoperit şi editat în :987, într%o culegere armeană de >cte martirice publicată la $eneţia de către +ărinţii mec5itanişti.
$ersiunea armeană datea*ă din sec. al $%lea. 6ste sigur, însă, că nici versiunea armeană, care pre*intă unele omisiuni, nici
versiunea greacă, în care au #ost introduse unele adaosuri, nu redau actul martiric în #orma lui originală din limba latină.
Oricum, actul martiric al /#ântului >pollonius rămâne a #i un act autentic, necătând la unele di#icultăţi.
)e&tul actului martiric ne indică două interogatorii ale /#ântului >pollonius, primul, mai scurt, cap. '%H, iar după
un interval de trei *ile, unul mai lung, cap. :7%77, în care el #ace apologia creştinismului, religie revelată de dumne*eul (el
atotputernic, incomparabil superioară păgânismului, religie absurdă şi inutilă. După cum se constată, >ctul martiric al
/#ântului >pollonius are o mare valoare istorică. 6l ne în#ăţişea*ă sub #orma unui proces verbal luat la interogatoriul său la
roma, modul în care a #ost "udecat un creştin aristocrat şi instruit, în #aţa unui public select de senatori şi bărbaţi culţi, în
timpul împăratului (omod, care personal nu se interesa de creştinism, de către pre#ectul pretoriului )igidius +erennis, care
i%a arătat mult respect în timpul audierii şi s%a declarat adânc mâ5nit că trebuie totuşi să aplice porunca senatului şi a
împăratului, condamnându%l la moarte prin decapitare.
>mintirea /#ântului >pollonius este la ': aprilie.
Martiriul $"intelor 'erpetua şi ?elicitas 5= &artie 20<:
>ctul martiric al /#intelor perpetua şi 4elicitas, care au pătimit pentru 2ristos la 8 martie ';3, la (artagina,
împreună cu alţi patru tineri creştini, în timpul împăratului /eptimiu /ever ,:H:%'::-, este unul din cele mai complete şi
mai pretenţioase dintre actele martirice pe care ni le%a transmis antic5itatea creştină, în #orma lui originală, în limba latină,
redactat de un martor ocular în ';3, după istorisirea autentică lăsată de /#ânta +erpetua şi după vi*iunea martirului /aturus,
care a pătimit împreună cu ea.
/#ânta +erpetua este una dintre cele mai #rumoase şi mai interesante #iguri din istoria creştinismului, iar istorisirea
c5inurilor şi patimilor ei pentru 2ristos, scrise c5iar de ea însăşi până în *iua martiriului său, emoţionea*ă până a*i şi va
emoţiona totdeauna inimile celor ce cred în Dumne*eu. Întregul document este o mărturie vie, *guduitoare şi autentică
despre vigoarea şi puterea tinerei Biserici din provincia >#rica a Imperiului roman, la înc. sec. al III%lea. Documentul e scris
în spiritul cărţii >pocalipsa din .oul testament şi al scrierii +ăstorul lui 2erma, iar în unele capitole se simte înrâurirea
montanismului. >utenticitatea acestui document nu a #ost pus niciodată la îndoială.
În a#ară de +erpetua care a scris cea mai mare parte a >ctului, se consemnea*ă şi un autor necunoscut, despre care
unii istorici cred că a #ost )ertulian, care a compus o interesantă introducere, cap. : şi ' şi partea #inală pentru *idirea
morală a credincioşilor. /e scoate în relie#, în introducere, lucrarea s#inţitoare a /#ântului Du5, (are din Fiua (inci*ecimii
Ei%a revărsat bogăţia 5arului /ău în lume şi lucrea*ă permanent la curăţirea, înnoirea şi s#inţirea lumii.
)e&tul martiriului /#intelor +erpetua şi 4elicitas şi al martirilor dimpreună cu ele, #iind compus de un martor
ocular după istorisirea autentică a /#intei perpetua, are cea mai mare valoare istorică şi literară. !artiriul lor, istorisit în
cuvinte simple şi sincere. 4ără nici un #el de arti#icii şi e&agerări, rămâne cel mai preţios act martiric din epoca persecuţiei
creştinilor de către împăraţi romani, în primele trei secole, şi totodată cea mai #rumoasă şi mai emoţionată operă literară pe
care ne%a transmis%o vec5ea literatură creştină, care va mişca li emoţiona până la lacrimi inimile creştinilor din toate
timpurile.
Biserica Ortodo&ă sărbătoreşte pe /#intele +erpetua şi 4elicitas în #iecare an la : #ebruarie.
Martiriul $",ntului 'ioniu0 preotul0 şi al celor di&preună cu el 5A82 &artie:
/#ântul +ioniu, preot al Bisericii Universale din /mirna, în >sia proconsulară, a su#erit martiriul pentru 2ristos la
:' martie '<;, în timpul grelei persecuţii pornite de împăratul Deciu ,'7H%'<:- contra creştinilor. 6l a #ost arestat de
autorităţile din /mirna în *iua pomenirii #ericitului martir +olicarp, la '3 #ebruarie '<;, împreună cu /abina
!ărturisitoarea care, în timpul procesului, a primit şi numele de )eodota, cu >sclepiade, !acedonia şi ?imn, de asemenea
preot al bisericii Universale din /mirna.
>utorul necunoscut al martiriului /#ântului +ioniu şi al celor dimpreună cu el a utili*at la compunerea te&tului mai
multe piese autentice şi anume0
- scriere autobiogra#ică, lăsată de preotul +ioniu, care a #ost integrată în te&tul martiriului1
- două procese verbale din partea autorităţilor romane din /mirna1
- lungă cuvântare a /#ântului +ioniu ţinută în înc5isoare în #aţa creştinilor care au venit să%l vi*ite*e1
- introducere, legătura părţilor componente ale te&tului martiriului şi istorisirea scenei #inale a arderii pe rug a
/#ântului +ioniu, care aparţin autorului anonim.
+reotul +ioniu din /mirna era un bărbat cult, care cunoştea #oarte bine $ec5iul şi .oul )estament. După arestare
el şi ceilalţi martiri au #ost duşi înlănţuiţi în piaţa din /mirna să se apere în #aţa unei mari mulţimi. În lunga sa cuvântare,
preotul mustră pe iudei cu asprime pentru că nu înţeleg că Iisus este !esia, (el pre*is de prooroci.
Din te&tul martiriului putem cunoaşte şi sentimentele şi atitudinea păgânilor #aţă de creştini, care evoluaseră mult.
>utorităţile romane şi populaţia păgână doreau reîntoarcerea preotului +ioniu şi a celorlalţi martiri la credinţa greco%
romană, decât osândirea lor la moarte.
';
+. Orgels, urmând indicaţiile lui 6usebiu, #i&ea*ă data martiriului /#ântului +ioniu şi al celor dimpreună cu el la :'
martie :9;. aceasta, însă, este o datare eronată, deoarece la s#ârşitul te&tului martiriului /#. +ioniu este indicată data e&actă0
patru *ile înainte de idele lunii martie, în al doilea consulat al împăratului Deciu, adică :' martie '<;.
Martiriul $"in#ilor Carp0 'apil şi 1gatonica 5&artiri(a#i la 8< octo&brie 260:
Istoricul 6usebiu de (e*areea vorbeşte despre trei martiri din +ergam, în >sia proconsulară, (arp, +apil şi
>gatonica, martiri*aţi, după părerea sa, imediat după /#. +olicarp şi preotul +ioniu, în timpul domniei împăratului !arcu
>ureliu. !ai mulţi istorici cu renume au susţinut opinia lui 6usebiu. >lţii, însă, , spri"inindu%se pe #aptul că 4lavius
Optimus era proconsulul >siei proconsulare între '<;%'<:, sub împăratul Deciu, pun cu mai mare temei data martiriului lui
(arp, +apil şi >gatonica la :3 octombrie, dată acceptabilă şi pentru noi.
>ctul martiric s%a păstrat şi din el reiese că proconsolul 4lavius Optimus a obligat mai întâi pe (arp să sacri#ice
*eilor, după porunca împăraţilor, dar el a re#u*at, a#irmând cu mult cura" că *eii, #iind #ăcuţi din materie pământească vor
pieri cu timpul. !ânios, proconsolul a poruncit ca /#. (arp să #ie întins pe lemn şi stru"it şi c5inuit cu g5iare de #ier. >poi a
#ost interogat /#ântul +apil, creştin din copilărie, care, de asemenea, n%a voit să aducă "ert#ă *eilor. +roconsolul a poruncit
să #ie arşi de vii ambii. $ă*ând cura"ul acestora, o #emee creştină, >gatonica, a mărturisit că şi ea este creştină şi veselă, s%a
întins singură pe lemnul rugului spre a #i arsă de vie.
>ctul martiric al /#inţilor (arp, +apil şi >gatonica păstrea*ă aproape în întregime ordinea "udecării şi condamnării
lor după procesul verbal de "udecată al tribunalului roman din +ergam, în >sia +roconsulară.
1ctele proconsulare ale $",ntului Ciprian0 episcopul Cartaginei 5&artiri(at la 87 septe&brie 26C:
/#ântul (iprian, episcopul (artaginei între anii '7H%'<9, a #ost unul dintre cei mai mari şi mai renumiţi episcopi ai
Bisericii universale. $iaţa şi activitatea sa ne%a #ost descrisă în amănunt de diaconul şi prietenul său +ontius, dar cele mai
bune ştiri despre martiriul şi s#ârşitul vieţii sale ni le dau >cta proconsularia din '<8 şi '<9 şi scrisorile sale.
/#. (iprian s%a născut la (artagina din părinţi păgâni de bună condiţie socială, dar el se converti la creştinism către
'7@. În '7H este ales episcop al Bisericii din (artagina. În timpul grelei persecuţii a împăratului Deciu, el s%a retras în
împre"urimi de unde conducea şi încura"a Biserica sa. Întors la (artagina în '<:, el reglementă, cu mult tact, de acord cu
Biserica omei, situaţia celor că*uţi% a lapsilor, pre*idă /inodul din (artagina din '<: şi reorgani*ă Biserica provinciei
>#rica, activând cu succes în toate domeniile0 ierar5ic, moral%disciplinar, liturgic, biblic şi în orânduirea cultului martirilor.
(a orator şi teolog, el a lăsat o operă preţuită de întreaga Biserică.
În urma edictului din '<9 dat de împăratul $alerian, /#ântul (iprian revine la (artagina din (urubis şi locuieşte în
grădinile sale, unde aştepta în #iecare *i să #ie arestat. ?a :7 septembrie începe interogatoriul în #aţa unei mari mulţimi. ?a
îndemnul proconsolului de a sacri#ica *eilor, /#. (iprian a re#u*at. /%a dat atunci ordin ca acesta să #ie ucis imediat cu
sabia.
În cinstea /#ântului (iprian la (artagina s%au ridicat trei mari basilici creştine.
>supra martiriului /#ântului (iprian e&istă două relatări0 >cta proconsularia, propriu%*ise, care de #apt sunt cele
două procese verbale luate de creştini de la gre#a tribunalului din (artagina, şi o scurtă istorisire a unui martor ocular care a
consemnat ultimele momente din viaţa /#ântului, înainte de a i se tăia capul. >vem ast#el documentul autentic cel mai
celebru din literatura martiriologică.
/tilul >ctelor e simplu şi lapidar, căci nu s%a adăugat nimic la cele consemnate de gre#ierul tribunalului din
(artagina în cele două procese verbale. În ciuda stilului simplu şi al unei uscăciuni aparente, >ctele proconsulare repre*intă
în istoria creştinismului un document viu, autentic, de mare valoare, pentru că ne redau realitatea şi grăiesc adevărul.
Martirul $",ntului Montanus0 presviterul din $ingidunu&0 un preot daco-ro&an 5A 26 &artie <07:
În decursul anului 3;3, împăratul Diocleţian a dat trei edicte de persecutare a creştinilor. +ână la urmă se urmărea
convertirea clericilor creştini la păgânismul greco%roman. +revederile edictelor s%au aplicat şi în cetatea /ingidunum ,a*i
Belgrad-, în provincia +annonia In#erior locuită de daco%romani. >st#el, la '@ martie 3;7, a pătimit pentru credinţa sa în
domnul 2ristos preotul daco%roman !ontanus şi soţia sa, presvitera !a&ima.
+robus, guvernatorul provinciei a #ost cel care l%a interogat. Interogatoriul a #ost înregistrat într%un proces%verbal la
gre#a tribunalului, după care s%au păstrat unele in#ormaţii corecte în di#erite martirologii. +robus a poruncit lui !ontanus să
aducă "ert#ă *eilor, dar acesta a re#u*at, prin urmare a #ost pus la c5inuri, în #aţa soţiei sale !a&ima, cre*ând că ea se va
înduioşa de c5inurile soţului şi%l va îndemna să "ert#ească *eilor. Dar spre uimirea guvernatorului, ma&ima a cerut să #ie
pusă şi ea la munci.
În cele din urmă vă*ând statornicia lor în credinţă, guvernatorul a poruncit ca preotul împreună cu soţia lui să #ie
aruncaţi în râul /avaîn *iua de '@ martie3;7. trupurile lor au #ost găsite apoi de creştini şi îngropate cu mare cinste.
!artirologiul Ieronimian pune pomenirea lor la '@ martie şi '@ aprilie.
Martiriul $"intelor 1gapi0 %rina şi -iona din Tesalonic 58 aprilie <07:
În urma edictelor de persecuţie contra creştinilor, date de împăraţii romani, au #ost arestate la )esalonic, (apitala
provinciei romane !acedonia, pentru că n%au voit să mănânce din "ert#ele idolilor, un grup de şase tinere creştine0 >gapi,
Irina, 2iona, (asia1 4ilipa şi 6uti5ia, împreună cu tânărul >gaton şi duse la tribunalul roman din tesalonic, spre a #i
"udecate de guvernatorul Dulcitius. Dintre aceste @ tinere, se distingeau, pentru credinţa şi viaţa lor curată, cele trei surori,
>gapi, Irina şi 2iona.
':
In#ormaţiile autentice despre c5inurile şi martiriul lor ni le dă actul lor martiric, compus de un martor ocular după
cele trei procese verbale înserate în te&t, două mai lungi şi unul mai scurt, pe care autorul le%a procurat de la tribunalul
roman din )esalonic. /e cuprinde în ele o re#erinţă evidentă la primul edict de persecuţie, promulgat la '7 #ebruarie 3;3,
prin care se ordona arderea cărţilor şi ar5ivelor creştine.
/%a poruncit ca >gapi şi 2iona să #ie arse pe rug, iar celelalte să #ie duse la înc5isoare pentru un timp. >ceste
in#ormaţii s%au păstrat în primul proces verbal. >l doilea relatea*ă despre "udecarea Irinei. 6a a #ost ameninţată că va #i arsă
apoi a #ost dusă într%o casă de des#râu, însă Bprin 5arul /#ântului Du5, (are a ocrotit%o, nimeni nu a îndră*nit să se atingă de
eaC. >l treilea proces verbal anunţă sentinţa de#initivă0 Irina să #ie arsă de vie.
>ctul martiric al /#intelor >gapi, Irina şi 2iona nu ne spune ce s%a întâmplat cu celelalte trei tinere. 6ste posibil că
şi ele au #ost condamnate la moarte. Istoria nu a păstrat nici o ştire cu s#ârşitul lor.
>ctul martiric al /#intelor este unul dintre cele mai interesante documente istorice din timpul grelei persecuţii a
creştinilor sub împăraţii Diocleţian şi Daleriu.
Martiriul $",ntului %rineu0 episcop de $ir&iu& 5A6 aprilie <07:
6piscopul Irineu a murit ca martir la @ aprilie 3;7, în persecuţia de*lănţuită contra creştinilor de împăratul
Diocleţian. >ctul martiric al /#ântului Irineu ni s%a transmis în limba latină în #orma lui originală aproape cuvânt cu cuvânt,
după procesul său verbal de "udecată de la gre#a tribunalului roman din /mirmium, #ăcută de guvernatorul provinciei
+annonia In#erior. Doar introducerea şi înc5eierea sunt adăugate de un autor creştin necunoscut, martor ocular al martiriului
/#ântului Irineu. >ctul martiric al /#ântului Irineu Beste unul dintre cele mai sobre şi mai bune pe care le posedămC. >cest
act martiric are o mare valoare istorică, atât pentru istoria pătrunderii creştinismului în provinciile dunărene ale Imperiului
roman, cât şi pentru limba latină creştină vorbită şi #olosită în aceste provincii. 6ste primul model de limbă latină creştină în
provinciile dunărene, deci şi la nord de Dunăre, în Dacia (arpatică.
Din actul martiric al /#ântului Irineu a#lăm că el era episcopul Bisericii de /irmium, că era căsătorit şi tată de copii
în vârstă #ragedă. +entru credinţa sa el #usese arestat şi "udecat la tribunal. (u toate c5inurile îndurate, el a re#u*at să
tămâie*e statuile împăraţilor romani Diocleţian şi Daleriu şi să aducă sacri#icii *eilor. În cele din urmă s%a dat sentinţa să i
se taie capul cu sabia, iar după aceea trupul său să #ie aruncat în râul /ava. >st#el, /#. Irineu a pătimit mucenicia pentru
2ristos în *iua a opta înaintea ideilor lui aprilie, adică la @ aprilie 3;7. martiriul lui este cel mai vec5i act martiric în limba
latină din provinciile dunărene ale Imperiului roman şi de aceea valoarea lui istorică şi #ilologică e #oarte mare pentru
cunoaşterea simbio*ei daco%geto%romane de la sudul şi nordul Dunării.
1ctele $"ăntului /uplus 5A82 august <07:
/#ântul 6uplus, diacon al Bisericii din oraşul (atania din /icilia, a pătimit ca martir pentru Domnul 2ristos în
această localitate, la :' august 3;7. actele martirice ale /#ântului ni s%au păstrat în #orma lui originală, în două versiuni, una
în limba greacă, mai sobră şi scurtă, iar alta în limba latină, cu amănunte mai multe despre arestarea, "udecarea şi
condamnarea sa. (ele două versiuni se completea*ă una pe alta, de aceea, ag5iogra#ii le%au publicat pe amândouă, ele
dându%ne o imagine precisă şi adevărată despre martiriul /#ântului 6uplus. >ctele reproduc aproape e&act cele două
procese verbale de "udecată. Doar că cele din limba greacă datea*ă cu 'H aprilie 3;7, în versiunea latină datea*ă cu :'
august 3;7. >ceste acte sunt autentice. (redincioşii le citeau în biserici, în #iecare an, la aniversarea martirului, în #orma lor
originală, pentru *idirea morală şi spirituală a credincioşilor. $aloarea lor istorică este mare, pentru că ne in#ormea*ă precis
şi real despre modul în care s%au aplicat prevederile celor 7 edicte de persecuţie.
Martiriul $",ntului !asius 5A 20 noie&brie <07:
?a '; noiembrie 3;7 a #ost martiri*at soldatul roman Dasius. !otivul arestării şi condamnării la moarte a
/#ântului Dasius este următorul0 în urma tragerii la sorţi, după cum e&ista obiceiul, Dasius trebuia să însoţească cortegiul de
soldaţi la /ărbătoarea /aturnaliilor. >ceasta presupunea ca cel din #runtea cortegiului să se dedea la tot #elul de petreceri,
e&cese şi des#râuri. 6l, însă s%a opus cu tărie să îndeplinească acest nelegiuit obicei, încât între el şi camara*ii săi a i*bucnit
con#lictul. În urma mărturisirii că este creştin, camara*ii l%au adus pe /#ântul Dasius la înc5isoare, apoi în #aţa legatului
Bassus spre a #i "udecat. >cesta l%a îndemnat pe Dasius să adore c5ipurile re#u*aţilor. 6l, însă a re#u*at. $ă*ând tăria
credinţei lui, Bassus după ce l%a supus la mai multe c5inuri, a dat sentinţa să i se taie capul.
)e&tul !artiriului /#ântului Dasius, nume de origine ilirică ridică unele probleme serioase. 6&istă în acest sens
mai multe îndoieli cu privire la cetatea în care a #ost martiri*at /#ântul. 4ran* (umont, primul editor al te&tului grec al
!artiriului, acceptă autenticitatea lui, alţii însă e&primă serioase îndoieli asupra lui. >cest document a #ost scris între 3'< şi
39; în latineşte, după care un altul necunoscut l%a redactat în greceşte. 6ste posibil ca actuala versiune a te&tului grecesc să
#ie nu numai o simplă traducere, ci şi o prelucrare sau o ampli#icare a lui, ceea ce ar e&plica unele stângăcii de stil şi de
vocabular ale te&tului grec. >cest document are o mare valoare, în primul rând pentru că conţine in#ormaţii preţioase despre
cultul Feului (ronos sau /aturn şi despre practicile sărbătoririi lor, despre răspândirea creştinismului la populaţia greco%
daco%romană auto5tonă la începutul secolului al I$%lea, de la sudul şi nordul Dunării.
Martirul $",ntului 1lexandru 2o&anul 58< &ai 29=-<06:
!artiriul /#ântului >le&andru omanul, se cuprinde în codicele grecesc +arisinus, redactat în sec. =II şi tipărit de
D. Dimitrov. !artiri*area /#ântului a #ost cunoscută de timpuriu şi în limba latină, dar te&tul a #ost tradus după alt original
grecesc. După cum reiese din te&tul !artiriului, interesea*ă mai puţin originea mucenicului şi amănuntele c5inuirii sale, în
''
sc5imb de mare importanţă sunt pre*enţa numeroşilor creştini care%l întâmpină prin toate oraşele şi satele. ?a #el de
importante sunt datele topogra#ice itinerariului, care interesea*ă nu doar pe ar5eologi.
Martiriul $"in#ilor şi slăvi#ilor patru(eci de &artiri ai lui -ristos care s-au săv,rşit în $evastia 1r&eniei 59
&artie <20:
>ceşti mucenici au su#erit martiriul în timpul persecuţiei împăratului roman ?iciniu, la H martie 3';. 6i erau
soldaţi creştini din ?egio =II 4ulminata. +entru că au re#u*at să aducă sacri#icii *eilor şi să venere*e statuiele împăraţilor
romani, au #ost condamnaţi la moarte, #iind lăsaţi să îng5eţe în noaptea geroasă din H martie 3';, în locul /evastia. /%a
păstrat în limba greacă )estamentul lor, care #orma un adaos la >ctele lor martirice, #iind unul dintre cele mai
impresionante şi emoţionante documente din epoca persecuţiilor creştinilor din primele patru secole, unic în #elul său în
literatura ag5iogra#ică.
/implitatea te&tului, unele detalii locale, sinceritatea şi cura"ul martirilor în #aţa morţii care%i aşteaptă, in#ormaţiile
lor despre părinţii şi rudele lor, menţiune unor oraşe din >rmenia, constituie criterii interne care pledea*ă în #avoarea
autenticităţii acestui important document istoric.
Martiriul $",ntului Mucenic /&ilian din !urostor 5A8C iulie <62:
>cest mucenic, soldat din armata romană de la Dunăre, a pătimit pentru credinţa sa în 2ristos la :9 iulie 3@', în
timpul lui Iulian >postatul, în cetatea Durostor.
Unele scurte in#ormaţii pentru a cunoaşte martiriul lui ne%au păstrat 4ericitul Ieronim, +rosper de >Muitania,
)eodoret de (ir, )eo#an, (ronica >le&andrină şi .ic5i#or (alist.
În a#ară de aceste i*voare istorice ni s%a păstrat >ctul său martiric în limbile greacă şi latină semnate de un autor
necunoscut. .u se cunoaşte vec5imea actului martiric original, redactat mai întâi în limba latină, după care s%a #ăcut
traducerea grecească, dar e posibil ca el să #i #ost alcătuit la #inele secolului al I$%lea, la scurt timp după arderea pe rug a
/#ântului 6milian, deci după 3@', sau la începutul secolului $.
>ctul martiric se înc5eie cu preci*area că mucenicia /#ântului 6milian s%a întâmplat în luna septembrie, *iua a
treia, #ără să indice anul.
În redactarea !artiriului /#ântului 6milian, care a a"uns până la noi în limbile greacă şi latină, autorul necunoscut
s%a servit de un i*vor comun de o istorisire sau o relatare mai vec5e în limba latină, probabil contemporană cu martiriul
/#ântului, pe care nu o mai avem astă*i, dar sc5eletul ei îl putem recunoaşte din in#ormaţiile date de scriitorii bisericeşti, de
ag5iogra#i şi de >ctul martiric însuşi.
!artiriul /#ântului 6milian este un document istoric important pentru cunoaşterea procesului de creştinare a
populaţiei auto5tone geto%daco%romane de la sudul şi nordul Dunării în a doua "umătate a secolului I$.
Martiriul $",ntului $ava Eotul 5 A82 aprilie <=2:
/#ântul /ava Dotul a su#erit martiriul pentru 2ristos în răsăritul Daciei (arpatice, #iind înecat în râul Bu*ău, la :'
aprilie 38' din ordinul lui >t5arid, conducătorul goţilor păgâni.
In#ormaţii despre viaţa şi pătimirea sa pe pământul patriei noastre ni s%au păstrat în actul său martiric, compus sub
#orma unei /crisori trimisă de Biserica Doţiei din Dacia nord%dunăreană către Biserica din (apodocia, la rugămintea şi
intervenţia /#ântului $asile cel !are ,P 38H-.
În drumul lor spre îndepărtata (apodociei, moaştele /#. /ava Dotul erau însoţite de această lungă scrisoare în
limba greacă, unul dintre cele mai interesante şi importante documente istorice re#eritoare la răspândirea creştinismului în
Dacia (arpatică la populaţia auto5tonă geto%daco%romană şi la goţi, în a doua "umătate a sec. I$%lea.
Din te&tul !artiriului /#ântului /ava a#lăm că el era de neam got şi trăia în Dot5ia, că era creştin ortodo&, de mic
cânta psalmi în biserică, era paşnic, cumpătat, în#rânat, ,blând şi smerit, trăind în #eciorie şi petrecând tot timpul în
rugăciune şi post.
/ina&arul Bisericii de (onstantinopol menţionea*ă martiriul /#. /ava Dotul la :8 aprilie, #iind ars în această *i pe
acoperişul unei case în timpul persecuţiei lui >t5anaric, conducătorul goţilor păgâni.
e#eritor la autorul !artiriului /#. /ava Dotul unii cercetători români şi străini susţin că el a #ost compus de
episcopul Bretanio de )omis, când moaştele /#ântului în trecerea lor spre (apodocia ar #i stat un timp la )omis, unde%şi
avea reşedinţa Iunius /oranus, guvernatorul /cNt5iei !inor.
!artiriul /#. /ava Dotul este un document autentic şi unic pentru cunoaşterea răspândirii creştinismului în Dacia
(arpatică printre geto%daco%romani şi goţi în secolul al I$%lea. .u e vorba numai de e&istenţa unor misionari şi creştini
sporadici, i*olaţi, ci e&ista c5iar o Biserică organi*ată în sate şi oraşe, cu episcopi, preoţi şi credincioşi.
>cest preţios document menţionea*ă e&istenţa a două comunităţi creştine în partea de răsărit a Daciei nord%
dunărene. >cestea aparţineau populaţiei auto5tone. Istoricul grec /o*omen ne relatea*ă că goţii nord%dunăreni aveau un
cler organi*at, iar când triburile se deplasau în alte locuri, preoţii îi însoţeau. >ceste interesante in#ormaţii sunt con#irmate
de 4ericitul Ieronim în într%una din scrisorile sale.
/piscopi la To&is F Constan#a în secolele %%%-%@
'3
(reştinismul s%a răspândit în /cNt5ia !inor sau Dacia +ontică ,Dobrogea- pentru prima oară după tradişia
creştină, consemnată de istoricul 6usebiu de (e*areea ,P37;- de către /#ântul >postul >ndrei, B(el dintâi c5ematC la
apostolie de Iisus 2ristos.
Despre misiunea apostolică a /#ântului >postol >ndrei în /cNt5ia minor, istoricul 6usebiu de (e*areea relatea*ă
către 3'7, după in#ormaţiile mai vec5i cu un secol ale lui Origen ,P'<7-.
$iaţa creştină din Dacia +ontică ,Dobrogea- s%a de*voltat repede, încât, la s#ârşitul secolului al III%lea, e&ista o
episcopie la )omis, metropola politică şi bisericească a /cNt5iei !inor.
În $iaţa /#inţilor 6pictet şi >stion, care au su#erit martiriul pentru 2ristos pe la 'H;, în timpul împăratului
Diocleţian, sărbătoriţi în #iecare an la 9 iulie, se #ace menţiunea despre primul episcop de )omis, 6vang5elicus, care a venit
la 2almiris, în a :7%a *i după moartea martirilor amintiţi. În acest document, se spune precis că Bprea #ericitul 6vang5elicus
era episcopul şi întâistătătorul s#intelor lui Dumne*eu biserici în această provincieC.
6l a păstorit la )omis între anii 'H;%3;;, dar nu cunoaştem dacă s%a încoronat cu moarte martirică. Istoricii
socotesc reală e&istenţa episcopului 6vang5elicus de )omis şi începe cu el şirul episcopiilor din această cetate.
În timpul grelei persecuţii a împăraţilor Diocleţian şi a ginerului său, Daleriu au murit ca martiri numeroşi creştini,
în cetăţile /cNt5iei !inor, dar nu ni s%au păstrat actele lor martirice, ci numai simple însemnări în sina&arele şi
martirologiile creştine.
?a 'H septembrie :H8:, ar5eologul $ictor 2einric5 Baumann a descoperit trupurile a 7 martiri, FotiRos, >ttalos,
Samasis şi +5ilippos, în cripta basilicii din .iculiţel, care au su#erit martiriul pentru 5ristos, #ie între 3;3%3;<, în timpul
persecuţiei lui Diocleţian şi Daleriu, #ie în timpul persecuţiei împăratului ?iciniu ,3;9%3'7-, dintre anii 3';%3'7 la
.oviodunum ,Isaccea-, i iar de acolo trupurile lor au #ost aduse şi îngropate la o dată care nu se poate preci*a în cripta
basilicii din .iculiţel. În pre*ent moaştele lor se a#lă depuse în Biserica mănăstirii (ocoş, ,"ud. )ulcea-.
În :H87, ar5eologul Ioan Barnea a descoperit la )omis o inscripţie creştină în limba greacă prin care se con#irmă
e&istenţa unui episcop martir la )omis, după toată probabilitatea între 3';%3'7, în timpul persecuţiei împăratului ?iciniu
,3;9%3'7- care după părerea sa, ar putea #i )itus sau +5ilus. +ână în pre*ent însă nu s%a putut dovedi cu mărturii istorice
temeinice e&istenţa unui episcop tomitan cu numele de +5ilius sau )itus.
Istoricul bisericesc 6usebiu de (e*areea ne procură ştirea importantă că la /inodul i 6cumenic de la .iceea, din
3'<, a participat şi un episcop BscitC, #ără să%i spună numele, scriind că Bnici scitul nu lipsea din ceatăC, adică nu lipsea din
numărul episcopilor pre*enţi la /inod. >cesta era de #apt, repre*entantul Bisericii de )omis%(onsrtanţa din /cNt5ia !inor
sau Dacia +ontică şi nu poate #i con#undat cu repre*entantul Bisericii din /cNt5ia !aior de la nordul !ării .egre, care, de
asemenea, era pre*ent la /inodul I 6cumenic din 3'<. pre*enţa acestuia la /inod poate #i acceptată ca reală. +rin urmare,
acest episcop al cărui nume nu este cunoscut poate #i trecut în şirul episcopilor de )omis. 6l n%ar #i murit ca martir, ci şi%a
s#ârşit viaţa prin moarte naturală după 3'<.
6piscopii de )omis%(onstanţa au contribuit în cea mai mare măsură la răspândirea credinţei creştine, atât printre
grecii care locuiau în cetăţile +ontului stâng, cât şi la populaţia auto5tonă geto%daco%romană din Dacia +ontică, iar unii
dintre ei s%au încununat cu moarte martirică. .u s%au păstrat, însă, actele lor martirice, ci doar însemnări în martirologiile
creştine.
$",ntul )retanio0 episcop de To&is 5<67D - A26 ianuarie <C8:
După >cta /anctorum Kanuarii, se sărbătorea în #iecare an la )omis, la '< ianuarie, aniversarea /#ântului Bretanio,
episcopul cetăţii )omis. 6l este cel de%al patrulea episcop, cunoscut din documente şi inscripţii. După toată probabilitatea el
era originar din provincia (apadocia, din >sia !ică, aparţinând unei #amilii creştine. .u se cunosc amănunte despre viaţa
sa şi împre"urările în care a a"uns episcop. În tot ca*ul el păstorea la )omis cu câţiva ani înainte de anul 3@H, când împăratul
$alens,3@7%389- a vi*itat catedrala din )omis şi a înc5eiat pacea la .oviodunum ,Isaccea- cu goţii de la nordul Dunării. În
timpul acestei vi*ite, $alens a intrat în catedrală şi a încercat să impună episcopului şi credincioşilor de aici doctrina eretică
a arienilor. Dar episcopul Bretanio renumit prin virtuţile şi curăţenia sa, s%a arătat un apărător dâr* şi cura"os al credinţei
niceene şi a părăsit îndată catedrala împreună cu credincioşii, lăsând pe împărat în biserică. Istoricul /o*omen ne relatea*ă
cu amănunte întâlnirea aceasta, pentru a ilustra tăria şi statornicia în credinţă a /#ântului Bretanio.
Unii istorici şi patrologi, din dorinţa de a pune mai mult relie# în persoana episcopului Bretanio, au încercat să
argumente*e că /#. $asile cel !are i%a adresat două scrisori de mulţumire, pentru transportarea moaştelor /#. /ava Dotul
din Dot5ia nord%dunăreană în (apodocia. În realitate, însă această opinie nu este viabilă. !ai mulţi istorici susţin temeinic
că destinatarul celor ' scrisori este ar5iepiscopul >sc5olius al )esalonicului.
(5iar dacă nu i se poate atribui /#. Bretanio de )omis paternitatea !artiriului /#ântului /ava Dotul şi nici nu se
poate susţine cu argumente viabile că lui i%au #ost adresate cele două scrisori de mulţumire, cert este că episcopul Bretanio
de )omis a #ost în timpul său o #igură de #runte a Bisericii din )omis, unde a predicat şi a apărat cu îndră*neală şi cura"
credinţa ortodo&ă, ruşinând c5iar pe împăratul arian $alens al Imperiului roman de ăsărit.
+entru virtuţile, ostenelile şi viaţa lui curată, el este trecut în rândul s#inţilor, cum a#lăm din martirologiile creştine,
iar amintirea sa se pomeneşte în #iecare an la '< ianuarie. (a succesor l%a avut pe episcopul Derontius sau )erentius.
$",ntul Teoti&0 episcop de To&is 5<90D-70=D:
6piscopul )eotim a păstorit la )omis, metropola civilă şi bisericească a /cNt5iei !inor sau Daciei +ontice, către
#inele sec. al I$%lea şi înc. sec. al $%lea. +entru viaţa sa curată şi aleasă el a #ost trecut în rândul s#inţilor.
>niversarea sa se sărbătorea în #iecare an la )omis, la '; aprilie, după cum se spune şi în >cta /anctorum. .u se
cunoaşte nici când, nici unde s%a născut, nici când a început păstoria lui la )omis, nici când a încetat din viaţă, nici dacă era
'7
de origine grec, got sau auto5ton, geto%daco%roman. Însă luând în consideraţie mărturiile istoricilor /o*omen şi .ic5i#or
(allist putem presupune că era un auto5ton geto%daco%roman de la )omis.
+ăstoria /#ântului )eotim de )omis a început înainte de 3H' căci, la această dată, 4ericitul Ieronim în lucrarea sa
.e 'iris illustri2us, ne in#ormea*ă despre el precum că a publicat sub #ormă de dialog, în stilul vec5ii elocinţe, lucrări
scurte şi comatice, adică lucrări cu conţinut moral. Istoricul /o*omen ne dă în Istoria sa bisericească in#ormaţii bogate şi
interesante, din care desprindem activitatea pastorală şi misionară a episcopului şi mai ales pro#ilul său moral şi minunile
sale, care au impresionat şi pe 5unii barbari. ?a rândul său istoricul /ocrate scrie cu admiraţie despre /#. )eotim, numindu%l
Bbărbat #oarte strălucit prin cucernicia şi s#inţenia vieţii saleC. ?a mulţi istorici el apare ca un veritabil #iloso#. După unii
cercetători, adevărata #ilo*o#ie în care s%a cultivat şi e&ercitat /#ântul )eotim, nu era altceva decât învăţătura şi viaţa
du5ovnicească mona5ală, în care se e&ercita, în căutarea adevărului, binelui şi #rumosului, numită (ilocalie, adică iubire de
#rumos. De asemenea găsim la /#. )eotim idei #rumoase despre liniştea su#letească, pentru că, spune el, aceasta contribuie
în mare măsură la desăvârşirea su#letului.
!erită să atenţionăm că episcopul a dus şi o #rumoasă activitate misionară în /cNt5ia !inor. +e timpul său, după
cum ne in#ormea*ă istoricul bi*antin Iordanes, au năvălit la Dunărea de Kos neamul 5unilor. Oricât de sălbatici s%au arătat
ei, /#. )eotim, a reuşit să se impună în #aţa acestor cru*i năvălitori, prin blândeţe, prin #aptele sale de milostenie, încât
barbarii înşişi l%au numit BDumne*eul romanilorC. În activitatea sa misionară, episcopul a avut un considerabil a"utor din
partea /#ântului Ioan Dură de >ur, patriar5ul (onstantinopolului, care a trimis în "urul anului 3HH misionari din Bi*anţ cu
siguranţă la îndemnul episcopului )eotim.
.u se ştie când a trecut în veşnicie /#. )eotim, după toată probabilitatea el a murit înainte de 7;8, când a încetat
din viaţă marele şi ilustrul său prieten /#ântul Ioan Dură de >ur. +rin /#ântul )eotim, Biserica de )omis se mândreşte în
#aţa istoriei şi a întregii creştinătăţi. +entru curăţia şi s#inţenia vieţii sale, pentru virtuţile şi calităţile sale literare teologice,
pentru activitatea şi ostenelile sale misionare, episcopul )eotim de )omis se bucură de cinstire deosebită, #iind trecut în
rândurile s#inţilor, iar amintirea sa se #ace în #iecare an la '; aprilie.

%nscrip#ia lui 1bercius
Inscripţia episcopului >bercius de 2ierapolis, în 4rigia, compusă din '' versuri 5e&ametrice, este după părerea
savantului belgian 2enri Dregoire, Bregina inscripţiilor creştineC.
/#ântul >bericus de 2ierapolis a trăit între :7;%':@ în timpul împăraţilor romani >ntoniu +iul ,:39%:@:-, !arcu
>ureliu ,:@:%:9;-, (omod ,:9;%:H'-, +ertina& ,:H3-, /eptimiu /ever ,:H3%'::-, #iind episcop al Bisericii din 2ierapolis,
la s#. sec. al II%lea înc. sec. al III%lea. 6l este sărbătorit ca s#ânt în #iecare an la '' octombrie.
$iaţa sa scrisă după alte $ieţi de /#inţi mai vec5i de /imeon !eta#rastul ,sec.=-, deşi cuprinde multe elemente
legendare, după gustul bi*antinilor, pre*intă totuşi unele ştiri istorice din care putem reconstitui activitatea sa ca episcop la
2ierapolis, cetate situată pe râul ?Ncus şi misionar în ţările din Orientul >propiat.
?a moarte a #ost înmormântat în oraşul său natal 2ierapolis, într%un monument construit sub #orma unui altar, pe
care şi%a gravat pe o piatră patrată, încă din viaţă, înainte de ':@, epita#ul său în limba greacă, care constituie una din cele
mai interesante inscripţii creştine de la s#ârşitul secolului al II%lea. Inscripţia a #ost inserată la s#ârşitul $ieţii /#ântului
>bercius între 3@<%39<. inscripţia lui >bercius e plină de simbolisme şi sensuri ascunse, pe care le cunoşteau numai
creştinii iniţiaţi în învăţătura şi tainele Bisericii. Din cau*a simbolismului şi sensului ascuns al inscripţiei mult timp s%a
păstrat re*ervă #aţă de veridicitatea şi autenticitatea ei. Însă, două noi descoperiri ar5eologice au con#irmat realitatea şi
istoricitatea ei.
După descoperirea inscripţiei lui >bercius, în :993, s%a constatat de toţi istoricii şi ar5eologii că inscripţia lui
>bercius , inserată în $iaţa sa redactată de /imion !eta#rastul în sec. al =%lea, după unele $ieţi de /#inţi mai vec5i, merită
toată încrederea şi ne o#eră te&tul ei integral. Odată descoperită şi reconstituită integral, în '' versuri 5e&ametrice, inscripţia
lui >bercius, care, de #apt, este epita#ul lui, a dat naştere unei lungi controverse între savanţii care nu se îndoiesc de
caracterul ei creştin, iar aceştia constituie ma"oritatea, şi cei care, puţini la număr, o atribuie, în genere, sincretismului
religios păgân.
$om încerca să e&punem interpretarea creştină a celor '' de versuri 5e&ametrice ale acestei celebre inscripţii.
În versurile :%', /#. >bercius spune că #iind cetăţean al unei cetăţi alese, Bşi%a #ăcut acest mormânt, încă din viaţă
pentru a avea în vedere un loc spre a depune aici trupul său.C
(u versurile 3%< şi până la versul :8 apare simbolismul inscripţiei, care a dat naştere la cele mai aprinse discuţii. În
versurile 8%H aminteşte de vi*ita sa la oma, unde a contemplat împărăţia şi Ba vă*ut pe împărăteasa cea cu veşmânt şi
încălţăminte de aurC. >ici te&tul devine prin simbolismul său, destul de obscur.
$ersurile :;%:' nu pre*intă di#icultăţi. /#. >bercius spune că a vi*itat toate oraşele /iriei, trecând dincolo de
6u#rat, a vi*itat cetatea .isibi, Bîntâlnind pretutindeni oameni de aceeaşi credinţă, având pe +avel însoţitor de drumC.
$ersurile :3%:@, #oarte importante, ne descriu (ina 6u5aristică, la care /#. >bercius a #ost invitat pretutindeni pe
unde a umblat. 6l spune că i se dădea ca B5ranăC% Bpeştele din i*vor, #oarte mare şi curatC% Bpe care l%a pescuit o #ecioară
curatăC% la care Bse adaugă vin curat, amestecat cu apă şi pâineC. )ermenul B5ranăC din versetul :3 se re#eră, #ără îndoială,
la /#ânta 6u5aristie. +eştele este Iisus 2ristos, simbolul creştinilor din primele trei secole, care are aici una din cele mai
vec5i re#erinţe.
+rin termenul B#ecioară curatăC se înţelege +reacurata 4ecioară !aria, care a născut după trup pe (uvântul (el
întrupat, Iisus 2ristos, 4iul lui Dumne*eu şi constituie o mărturie că c5iar de la început creştinii au socotit%o Bpururi
4ecioarăC, 4ecioară preacurată.
În versurile :8%:9, >bercius ne spune că a dictat acestea, încă #iind în viaţă, la vârsta de 8' de ani.
'<
În versul :H, el imploră pe Bcel ce va înţelege acestea şi crede la #el cu el%adică de este creştin, să se roage pentru
elC.
În versurile ';%'', ultimele, el roagă pe cei din viaţă să nu pună vre%un altul în mormântul său, iar de%o va #ace
cineva, acela să plătească ';;; piese de aur te*aurului roman şi :;;; piese de aur, scumpei sale patrii, 2ierapolis.
%nscrip#ia lui 'ectorios din 1utun
Inscripţia lui +ectorius, în limba greacă, a #ost descoperită de cardinalul K. B. +itra, la '7 iunie :93H, în cimitirul
oraşului >utun, la nord%vest de ?Non, în centrul Dalliei. 6a se compune din :: versuri greceşti, gravate pe o tăbliţă de
marmură de ;,<' pe ;,<7 cm şi a #ost reconstituită din 8 #ragmente găsite cu oca*ia unor săpături în vec5iul cimitir al
oraşului >utum din epoca galo%romană, datând cu înc. sec. II înc. sec. III.
Inscripţia a #ost pusă încă din viaţă de +ectorius, bărbat necunoscut, de origine orientală, pe mormântul mamei
sale, al tatălui şi al #raţilor săi, cu prile"ul morţii mamei sale. eiese din versurile 8%:: ale inscripţiei că întâi a murit tatăl,
apoi #raţii săi şi la urmă mama sa, după moartea căreia a pus inscripţia în memoria ei. >lţi ar5eologi, însă, susţin că
inscripţia a #ost pusă de cineva dintre rudeniile lui +ectorius, după moartea sa.
/e disting în inscripţie două părţi. +rima parte este compusă din trei disti5uri elegiace, deci @ versuri, şi constituie
un #el de mărturisire de credinţă1 partea a doua care are un caracter #unebru şi se re#eră direct la mama, tatăl şi #raţii lui
+ectorius, constă în < 5e&ametri. Inscripţia poartă în stânga acrosti5ul J +eşte, #ormat din prima literă a #iecăruia dintre cele
< versuri elegiace.
+rimele trei disti5uri sunt dedicate în termeni simbolici creştinilor şi lui Iisus 2ristos. (reştinii sunt numiţi în
inscripţie Bneam dumne*eiescC% Bal peştelui cel cerescC. (reştinii sunt îndemnaţi să trăiască în s#inţenie, de aceea ei sunt
numiţi Bneam dumne*eiescC.
$ersurile <%@ se re#eră direct la )aina /#intei 6u5aristii, care este numită B5rana cea dulce ca miereaG a
!ântuitorului /#inţilorC.
$ersul 8 este e&primarea dorinţei personale a lui +ectorius, care se roagă #ierbinte în aceşti termeni0 BDoresc să mă
satur de +eşte, /tăpâne, !ântuitoruleC.
Ultimele 7 versuri constituie o inscripţie #unerară şi se re#eră la membrii decedaţi ai #amiliei lui +ectorius
Inscripţia lui +ectorius din >utum este de cea mai mare importanţă pentru istoria creştinismului primar din
secolele I%III, pentru că ne vorbeşte în termeni simbolici despre )aina Bote*ului şi )aina /#intei 6u5aristii.
Ur&ările persecu#iilor
Întreaga perioadă a persecuţiilor a #ost un e&amen greu pentru (reştinism. !ulţi creştini au plătit tribut dureros
pentru convingerile lor religioase. /pecialiştii estimea*ă la câteva sute de mii numărul celor martiri*aţi. Desigur
persecuţiile au avut urmări negative, dar s%au înregistrat şi urmări po*itive. Din rândul celor negative consemnăm0 creştinii
au îndurat su#erinţe de neînc5ipuit, au #ost distruse bunuri şi valori materiale, care repre*entau mărturii ale vieţii creştine
timpurii, s%au pierdut multe scrieri s#inte din veacurile primare a #ost împiedicată răspândirea creştinismului, martiri*are,
înc5iderea sau e&ilarea unor personalităţi ale creştinismului au slăbit stabilitatea şi unitatea comunităţilor creştine.
(u toate acestea, însă, persecuţiile au avut şi urmări po*itive. (ura"ul unora a devenit un e&emplu statornic de
credinţă în 2ristos pentru cei din "ur, comportamentul lor răbdător, lipsa dorinţei de ră*bunare sunt dovadă că mărturisitorii
au urmat întru totul pilda "ert#ei lui 2ristos, a luat naştere cultul s#inţilor martiri, numele martirilor au #ost trecute în
sina&are şi calendare, s%au alcătuit slu"be, s%au #i&at *ile de pră*nuire anuală, au #ost compuse primele scrieri ag5iogra#ice
cu care s%a îmbogăţit literatura Bisericii, perioada aceasta a #avori*at apariţia scrierilor apologetice,
Biserica a stabilit reguli în legătură cu atitudinea sa #aţă de cei care au abdicat la credinţă,
/%au preci*at raporturile dintre Biserică şi /tat.
Constantin cel Mare şi Creştinis&ul
+ărerile istorice despre (onstantin cel !are ,3;@%338- varia*ă mult. +e când Biserica Ortodo&ă îl cinsteşte ca
/#ânt, iar cea omano%(atolică recunoaşte că e BmareC, protestanţii şi unii cercetători pro#ani văd în el doar un însemnat
om politic, condus de interese personale şi de stat, care a servit Biserica pentru a şi%o aservi. Unii socotesc c5iar ne#astă
pentru creştinism politica lui religioasă. (ercetătorii mai obiectivi recunosc că aceste aprecieri sunt unilaterale şi e&agerate.
6ste interesant că cei care au criticat mai mult pe (onstantin cel !are au #ost ostili creştinismului şi au scris despre el cu
patimă şi idei preconcepute. .umeroşi istorici dintre cei mai severi şi mai obiectivi, însă, aprecia*ă #avorabil pe (onstantin
cel !are, ca om de convingere religioasă.
(ât priveşte realitatea şi sinceritatea convertirii lui la creştinism, ea este evidentă, #iind mărturisită de el însuşi şi
de contemporanii săi, şi con#irmată în general de politica lui religioasă. 6ste sigur că înainte de toamna anului 3:', când s%a
produs sc5imbarea lui (onstantin, religia lui era păgână0 era cultul sincretist al soarelui, introdus de împăratul >urelian,
poate cu unele in#luenţe neoplatonice. +ână la 3:', (onstantin la sigur nu se iniţiase în creştinism. >celaşi lucru poate #i
spus şi de mama sa 6lena.
'@
?a 3:', în timpul ră*boiului cu !a&enţiu, sc5imbarea lui (onstantin este mare şi incontestabilă. După istoricii
creştini 6usebiu de (e*areea şi ?actanţiu, în a"unul luptei, *iua în amia*a mare, (onstantin a vă*ut pe cer o (ruce
luminoasă deasupra soarelui. .oaptea, în somn i s%a arătat Iisus 2ristos cu semnul crucii pe care a vă*ut%o *iua, cerându%i
să%l pună pe steagurile soldaţilor ca să le servească drept semn protector în lupte. $ictoria a #ost de partea lui (onstantin,
consemnea*ă ?actanţiu.
După câteva luni de la victorie, (onstantin acordă libertate de cult generală, cu pre#erinţă şi stăruinţă pentru
creştinism, singura religie netolerată până atunci în Imperiul roman. >ctul din ianuarie 3:3, de la !ilan, este nu numai un
act de dreptate, ci şi de prote"are şi #avori*are a creştinilor. (onstantin a apărat şi a susţinut în continuu creştinismul,
declarându%l religio licita în Imperiul roman.
>titudinea aceasta îngăduitoare #aţă de creştini nu poate #i doar re*ultatul unui calcul politic, cum au încercat să
demonstre*e unii istorici. (eea ce aprecia el la creştini era valoarea lor morală şi mai ales aceasta a câştigat interesul şi
simpatia lui #aţă de creştinism. (ert este că sc5imbarea 5otărâtoare a lui (onstantin s%a produs în momentul psi5ologic din
3:', în a"unul luptei cu !a&enţiu. (onvertirea lui a #ost reală şi bine#ăcătoare pentru creştinism.
+olitica lui religioasă este caracteri*ată mai ales de câteva #apte de importanţă ma"oră0 actul de libertate religioasă
de la !ilan, în#rângerea lui ?iciniu, alegerea unei noi reşedinţe imperiale, convocarea /inodului I 6cumenic de la .iceea
din 3'<. prin edictul de la !ilan, (onstantin asigura nu numai libertatea, ci şi victoria creştinismului în imperiu. (5iar de la
început (onstantin scuteşte clericii creştini de obligaţia costisitoare a #uncţiunilor municipale, #avoare de care se bucurau
preoţii păgâni. 6l acordă subvenţii importante pentru întreţinerea clerului.
(onstantin cel !are a început să înlăture din legile penale dispo*iţii şi pedepse contrare spiritului creştinismului0
răstignire, *drobirea picioarelor, stigmati*area ,arderea cu #ierul roşu-. /%a îmbunătăţit tratamentul în înc5isori, s%a uşurat
situaţia sclavilor, s%au luat măsuri de protecţie şi a"utor pentru săraci, or#ani, văduve şi bolnavi, s%a modi#icat în spirit
creştin legislaţia re#eritoare la căsătorie, la celibatari, la părinţii #ără de copii, s%a îngreuiat divorţul, s%au pedepsit adulterul
şi siluirea, s%a inter*is aruncarea copiilor şi vinderea lor.
De asemenea, (onstantin a generali*at, ca *i de repaus în Imperiu, în 3':, Duminica, sărbătoarea săptămânală a
creştinilor, în care se permitea doar lucrul la câmp, ţăranii #iind încă mai mult păgâni. În această *i soldaţii asistau la slu"be.
Încă din 3:8, împăratul a început să bată şi monede cu monogramul creştin. În #uncţiuni înalte el numea pe creştini.
4uncţionarilor păgâni li s%a inter*is aducerea de sacri#icii.
(ât priveşte cultul păgân, (onstantin l%a tolerat, restrângându%l însă prin anumite măsuri. (ultul împăratului a
pierdut sensul lui religios, păstrând mai mult semni#icaţia lui politică.
Împăratul şi membrii #amiliei sale % mama sa 6lena, soţia sa 4austa, sora sa >nastasia, #iica (onstantina% dădeau
episcopilor îndemnuri şi mi"loace materiale ca să repare bisericile sau să ridice altele mai mari.
$oinţa lui (onstantin cel !are de a susţine creştinismul s%a vă*ut şi în alegerea unei noi capitale, în caracterul
religios ce s%a dat acestui #apt şi în *idirea de biserici şi monumente în oraş. Împăratul s%a 5otărât să părăsească de#initiv
oma păgână şi să ridice un alt oraş de reşedinţă. >cesta a #ost Bi*anţul, pe Bos#or, care a primit numele de
(onstantinopol, inaugurat la :: mai 33;. (onstantin #ace din Bi*anţ o capitală de Imperiu creştin, care trebuia să arate
aceasta prin bisericile, monumentele, atmos#era sa. Desigur 5otărârea împăratului a avut şi alte motive decât cel religios ca0
interese strategice, economice, dar dorinţa de a #ace din Bi*anţ un oraş creştin este dovedită prin numeroase construcţii cu
caracter religios. !utarea capitalei a avut consecinţe importante în istoria imperiului şi a Bisericii. /e ridica un oraş cu unn
mare viitor politic care punea în umbră vec5ea omă şi avea să provoace nemulţămirea multora.
(onvocarea /inodului I ecumenic de la .iceea din 3'< pe lângă alte măsuri de interes bisericesc, dovedeşte de
asemenea dorinţa lui (onstantin cel !are de a a"uta Biserica, de a asigura unitatea creştinismului. +oRlitica lui religioasă,
urmată în general de #iii lui şi de succesorii acestora, cu e&cepţia lui iulian >postatul ,3@:%3@3-, a #ăcut din creştinism,
înainte de secolul al I$%lea, sub )eodosie cel !are ,38H%3H<-, religie de stat, iar din Ortodo&ie, con#esiunea o#icială a
Imperiului. Din timpul lui )eodosie cel !are, Imperiul roman devine un imperiu creştin.
6ste adevărat că politica religioasă a lui (onstantin a avut şi unele urmări de#avorabile Bisericii. Împăraţii s%au
amestecat în c5estiunile religioase, şi%au impus c5iar uneori voinţa1 unii au susţinut arianismul, mono#i*ismul,
monotelismul, au persecutat episcopi ortodocşi, au înlăturat de pe scaune ierar5i merituoşi. >u pătruns în creştinism oameni
cu superstiţii păgâne şi cu moravuri lumeşti, nivelul general al vieţii morale a scă*ut. În sc5imb a luat mare avânt
mona5ismul, a cărui importanţă creşte considerabil în Biserică. !eritele creştine ale lui (onstantin cel !are sunt totuşi
mari. >cordând libertate, a"utor şi privilegii creştinismului, el a #ăcut din Biserica creştină, dispreţuită şi persecutată,
instituţia cea mai însemnată din imperiul roman. 4ără spri"inul lui (onstantin, Biserica avea să su#ere încă mult timp.
6re*iile 5ristologice, apărute c5iar în timpul său, ar #i destrămat biserica, păgânismul cu a"utorul statului ar #i re*istat încă
mult, ma5omedanismul ar #i găsit creştinismul #ără protecţia unui stat mare şi puternic. (u a"utorul împăratului, Biserica
creştină a intrat într%un Bsecol de aurC.
Împăratul însă, domnea într%o situaţie grea, în care, #ără energie şi #ără măsuri de apărare, tronul lui şi unitatea
statului erau ameninţate. Dreşelile politicii lui bisericeşti se datorea*ă mai mult ierar5ilor care l%au in#luenţat. 6l a pus
asprime în unele din actele sale de suveran, a pedepsit sângeros, pentru motive de in#idelitate politică şi pentru acte de
trădare de stat, a e*itat în unele c5estiuni bisericeşti, şi%a amânat bote*ul până aproape de moarte. >cestea însă nu pot #ace
să se uite meritele lui.
(onstantin a #ost bote*at în vila sa de la >ncNrona, la marginile .icomidiei, de episcopul semiarian 6usebiu de
.icomidia şi alţi clerici, cu câteva *ile înainte de usalii, în luna mai, 338. 6l a murit curând după aceea, la '' mai, acelaşi
an, în Duminica usaliilor şi a #ost îngropat în Biserica /#inţii >postoli din (onstantinopol, ctitoria sa. +entru meritele sale
'8
şi mai ales pentru marile servicii aduse creştinismului, Biserica l%a cinstit în c5ip deosebit, trecându%l în rândul /#inţilor şi
numindu%l B(el întocmai cu >postoliiC.
?a tron au urmat cei trei #ii ai săi, (onstantin II ,338%37;-, (onstanţiu ,338%3@:-, (onstans ,338%3<;-. Din 3<;,
(onstanţiu a domnit singur ca împărat până în 3@:, când i%a urmat Iulian >postatul ,3@:%3@3-, care a încercat *adarnic să
#acă din nou din religia greco%romană, o religie #avori*ată a Imperiului.
2ăsp,ndirea creştinis&ului p,nă la începutul secolului %@
(u toate persecuţiile din primele trei secole, creştinismul s%a răspândit în Imperiul roman şi a trecut în unele părţi
peste graniţa lui, ca singura religie cu scop de BcatolicitateC, după /#ântul Ignaţiu.
Istoria persecuţiilor a e&plicat în parte răspândirea lui. !artiriul însuşi #ăcea propagandă pentru creştinism,
dovedea nevinovăţia, puterea de credinţă şi de viaţă a creştinismului.
Unii s%au convertit citind /#ânta /criptură, în căutarea adevărului, creştinismul aducea idei noi, cuceritoare pentru
oamenii persecutaţi, iar abnegaţia şi moralitatea creştinilor atrăgea continuu noi aderenţi Bisericii. (u tot #anatismul
vec5ilor religii, care cerea persecutarea creştinilor în primele două secole de prigoană, poporul a început să simtă şi să
mani#este simpatie pentru cei prigoniţi. (ând împăraţii, începând cu Deciu, au vrut să distrugă Biserica prin persecuţie
generală şi sistematică, era prea târ*iu ca să mai poată reuşi. (reştinismul intrase adânc în lume şi se organi*ase solid.
4ăsp!ndirea creştinismului. Ucenicii /#inţilor >postoli au continuat opera acestora după metodele lor. 6usebiu
relatea*ă că mulţi dintre ucenici îşi împărţeau averea şi plecau departe, în misiune creştină. Unii mergeau de la popor la
popor, în#iinţau comunităţi, puneau preoţi. 6usebiu citea*ă doar câteva nume, ale celor care au lăsat şi scrieri0 (lement
omanul, Ignaţiu, +apia şi +olicarp, deci +ărinţii *işi BapostoliciC.
ăspândirea creştinismului s%a #ăcut şi pe alte căi. +e de o parte, #iecare comunitate creştină creştea în "urul său,
prin acţiunea şi in#luenţa ei în localitate şi în Imperiu1 pe de alta #iecare creştin era un misionar în cercul său de viaţă şi de
lucru. În timp ce misionarii mergeau din loc în loc, #iecare comunitate organi*a misiunea în sânul său, atrăgând le
creştinism pe laici. Uneori se cerea Bisericilor mai însemnate să trimită în alte locuri persoane cu cunoştinţe biblice şi
teologice, care să întărească în credinţă pe cei de acolo. Ecolile cate5etice au "ucat un mare rol în acest sens. 6le au e&istat
în >le&andria, >ntio5ia, (e*areea +alestinei. Origen a #ost pro#esor şi cel care le%a întreţinut )rebuie de menţionat că
şcolile şi scriitorii ridicau nivelul intelectual al creştinismului şi%l impuneau atenţiei oamenilor culţi.
Mediul misiunii. ?a început creştinii proveneau mai ales din clasele de "os şi de mi"loc. >u #ost totuşi atraşi la
credinţa lor şi oameni de rang social înalt, cu proconsolul /ergius +aulus în (ipru şi areopagitul Dionisie la >tena. Încă
din sec I, creştinismul reuşeşte să pătrundă în rândurile aristocraţiei romane. Din ei se recrutea*ă scriitori şi teologi,
episcopi, martiri de seamă0 Iustin !artirul, )aţian1 >tenagora, >pollonius, (iprian ş.a.
(reştinii, numiţi şi BgalileeniC sau Bna*arineniC de către necreştini şi de iudei, se deosebeau de aceştia printr%o
terminologie specială. Dar şi creştinii îi denumeau pe necreştini, de variate origini şi provinienţe, BeliniC în ăsărit, şi
BpăgâniC în >pus, sau ca e&presie apostolică BneamuriC.
Încă de la s#. sec. II, creştinii aveau conştiinţa numărului lor.
5ntinderea #eo#ra(ică. +entru începutul răspândirii creştinismului în unele provincii ale Imperiului roman lipsesc
cu totul ştiri, iar pentru altele e&istă doar tradiţii nesigure sau legende. +e ba*a tuturor mărturiilor cunoscute şi a
conclu*iilor posibile, >dol# 2arnacR a întocmit o interesantă 5artă a răspândirii creştinismului până la începutul secolului al
I$%lea, într%o lucrare istorică indispensabilă pentru studiul răspândirii creştinismului în primele trei secole.
+alestina, vatra creştinismului, a pierdut importanţa misionară după ră*boaiele iudaice ,@@%8;, :3'%:3<- şi ruinarea
Ierusalimului, reconstruit de romani ca oraş nou, păgân. >ici s%a #ormat o nouă comunitate creştină, dintre păgâni. !ai
importantă era cea din (e*areea, metropola provinciei, care a cunoscut o mare în#lorire în sec. III prin şcoala în#iinţată
acolo de Origen şi prin biblioteca în#iinţată de învăţătorul preot +am#il. +rin Origen şi +am#il, (e*areea devine un
important centru creştin, cu in#luenţă în provincie şi în a#ară. >ici a comandat (onstantin cel mare <; e&emplare Bde lu&C
ale /#intei /cripturi, pentru nevoile altor biserici. >ici va păstori şi cunoscutul şi învăţatul istoric 6usebiu. ?a înc. sec. I$
erau scaune episcopale la Ierusalim, Da*a, 6maus ,.icopolis-.
În 4enicia s%au #ormat biserici la )Nr, /idon, +tolemaida, Berit, Biblos, )ripolis.
În >rabia creştinismul a pătruns din palestina şi din /iria în acelaşi timp, în regiunea învecinată. Biserica mai
importantă se a#la la Bostra, cunoscută prin episcopul beril, întors de la eroarea antitrinitară de Origen, care a participat
acolo la sinoade, în '77.
/iria a #ost de la început una din cele mai importante provincii creştine şi a crescut continuu în importanţă.
(apitala ei, >ntio5ia a rămas importantă c5iar şi după ce >le&andria a început în sec. III s%o întreacă. +rimii ei episcopi au
#ost ucenici ai >postolilor. Din a doua "umătate a sec. III, >ntio5ia avea o şcoală e&egetică importantă, care a întins
in#luenţa ei şi în a#ară. Între comunităţile creştine mai cunoscute sunt cele de la Damasc, /eleucia, Bereea, >pameea,
(Nrus, /amosata. Din /iria creştinismul s%a întins de timpuriu în provinciile vecine la ăsărit, peste 6u#rat, în parte numite
/iria orientală, la un loc numite !esopotamia. (entrul creştin cel mai important al regiunii era 6desa, care a cunoscut
creştinismul de timpuriu. +rin !esopotamia creştinismul s%a întins spre est în +ersia şi spre sud%est în regiunea caldeiană.
În provinciile >siei !ici, creştinismul era de"a răspândit la încep. sec. I$. ?a încep. sec. II, creştinismul se
întinsese c5iar la sate, sting5erind religiile neamurilor prin întinderea lui. +rovinciile sudice şi cele interioare aveau
comunităţi numeroase. Biserici mai cunoscute erau la .eoce*areea şi (omana.
'9
Din (apodocia şi +ont, creştinismul a pătruns în >rmenia romană, unde au murit la /evastia cei 7; de mucenici.
>rmenia a primit creştinismul în secolul III din provinciile vecine. În a II "umătate a sec. III, când s%a eliberat de perşi,
>rmenia a #ăcut mari progrese sub regele )iridat III ,'@:%3:8-. >postolul >rmeniei a #ost Drigore ?uminătorul, din neamul
regal al >r*aci*ilor. Biserica armeană avea strânse legături cu cea din (apodocia. >rmenii au introdus limba naţională în
predică şi cult.
În insulele (ipru şi (reta, creştinismul era cunoscut, organi*ându%se încă din epoca apostolică.
În 6gipt începuturile creştinismului sunt ca şi necunoscute, ceea ce este surprin*ător pentru o provincie aşa de
importantă şi aproape de +alestina. 4ără îndoială, creştinismul a pătruns din secolul I. !arele număr de iudei din 6gipt,
pre*enţa multora la Ierusalim în *iua +ogorârii /#ântului Du5, legăturile cu +alestina şi /iria, #ac sigură răspândirea
creştinismului dintru început şi e pusă în legătură cu evang5elistul Ioan !arcu. În secolul II el este în#loritor. Ecoala din
>le&andria, numărul martirilor de la /eptimiu /ever, episcopi de mare însemnătate arată în#lorirea Bisericii 6giptene.
Din 6gipt creştinismul a putut pătrunde în 6tiopia, deşi nu sunt ştiri despre o activitate misionară în această ţară
până în sec. I$. 6l a a"uns de timpuriu în India, prin care se înţelegea şi >rabia /udică. +rin legături comerciale şi prin
misionari, creştinismul a a"uns până în India propriu%*isă, căci tradiţia aminteşte de plecarea >postolului )oma spre aceste
regiuni.
În )racia erau în sec. III comunităţi la Iraclia, >nc5ialos, Debeltum, BN*antion, 4ilipopole.
În !acedonia, creştinismul s%a întins de la )esalonic spre nord şi vest, pe drumurile care îl legau cu interiorul. În
interiorul acestor provincii creştinismul a pătruns treptat. În restul +eninsulei Balcanice, el a înaintat dinspre coaste spre
centru. În coloniile greceşti e&istente în porturile !oesiei in#erioare şi ale /ciţiei !ici, creştinismul a putut #i cunoscut din
secolul I, prin legăturile comerciale cu provinciile greceşti.
Doţii aşe*aţi în Dacia au cunoscut creştinismul prin contactul lor cu populaţia indigenă de coastă şi prin
pri*onierii luaţi din provinciile Imperiului.
Italia a îndeplinit mare rol în istoria misiunii creştine prin roma şi prin legăturile ei cu toate provinciile. În '<:, în
cadrul unui sinod la oma, sunt atestaţi @; de episcopi italici. În /icilia, !alta, poate şi /ardinia e&istau la #el multe
episcopii. Din Italia şi IlNria, creştinismul a pătruns în +anonia, în ţinutul de la sudul Dunării superioare.
În >#rica proconsulară, creştinismul este cunoscut abia spre s#. sec. II prin Bmartirii scilitaniC, în :9;, sub (omod,
dar este mai vec5i. ?a (artagina a a"uns de timpuriu, în mare parte datorită legăturilor cu oma şi cu Orientul. Biserica
metropolei a#ricane este în#loritoare pe vremea lui /eptimiu ,)ertulian-. +e la ''; se ţineau în >#rica sinoade cu 8; de
episcopi. /ub (iprian, Biserica >#ricii era #oarte însemnată. (artagina a dat şi martiri la ';'%';3 ,grupul +erpetuei-.
.umidia şi !auretania aveau biserici în secolul III0 /icca, (irta1 ?ambese, usicade, )ipasa. +opulaţiei indigene i
se predica în limba ei, celorlalţi în limba greacă şi latină.
În /pania creştinismul s%a întins în regiunea vecină cu coasta de sud, în sec. II, apoi în sec. III spre nord. .ord%est
şi interior. ?a 6lvira s%a ţinut pe la anul 3;; un sinod important.
În Dallia, creştinismul este cunoscut abia în persecuţia lui !arcu >ureliu ,:88%:89-, #iind în#loritor atunci la $iena
şi ?Non, unde era episcop /#ântul Irineu, grec de neam. !ulte oraşe aveau comunităţi creştine. (a şi în /pania, Dalia a
legat originile sale creştine, prin legende, de epoca apostolică.
În Britania creştinismul a pătruns pe urma stăpânirii romane. 6ra cunoscut la începutul secolului III, când
)ertulian scrie Blocurile britanilor, inaccesibile romanilor, s%au supus lui 2ristosC . britania a trimis episcopi la sinodul de la
>relate ,3:7H.
În general, creştinismul era răspândit mai mult în orient, decât în Occident, mai mult în provinciile de coastă decât
în interior, mai intens în regiunile romani*ate şi elini*ate decât în celelalte şi mai mult la oraşe decât la sate.
Dacă ţinem cont de tot ce se ştie despre răspândirea creştinismului, despre organi*area Bisericii, despre numărul
episcopilor şi al altor clerici, despre sinoade, şcoli, persecuţii, martiri, se poate admite că proporţia creştinilor în Imperiu la
3:3 era mai mare de :O :;, mai apropiată de #racţi :O<, cel puţin pentru Orient. Istoricul Sarl Bi5lmeNer admite 3%7
milioane la începutul secolului al I$%lea.
%erarhia bisericească
Organi*aţia Bisericii a avut o importanţă 5otărâtoare în viaţa şi activitatea ei. Deşi lovită mai ales în cler, Biserica
a re*istat în persecuţii, şi%a menţinut şi consolidat organismul şi disciplina, a des#ăşurat activitate misionară şi viaţă morală,
datorită constituţiei ierar5ice şi organelor de conducere.
Deosebirea dintre conducători şi credincioşi, care e&ista de la început, s%a accentuat cu timpul. După moartea
>postolilor puterea şi atribuţiile clerului au crescut, numele şi #uncţia treptelor ierar5ice s%au preci*at, importanţa şi
răspunderea lor au sporit.
Ierar5ia bisericească este de origine divină de la !ântuitorul, care a şi indicat întreita #ormă a ierar5iei în0 apostoli,
prooroci şi învăţători1 apoi >postolii le%au denumit pentru u*ul bisericesc0 episcopi, presviteri şi diaconi. >st#el, aceste trei
trepte ierar5ice apar în generaţia următoare, a +ărinţilor >postolici, bine deosebite şi caracteri*ate, încât nu poate #i îndoială
asupra rolului şi autorităţii lor în Biserică.
O oarecare sc5imbare s%a produs totuşi, crescând mai mult autoritatea episcopilor, generali*ându%se cele trei trepte
ale clerului în toată Biserica şi concentrându%se asupra clerului, slu"iri din care unele aparţineau 5arismaticilor. )oate
'H
#ormele şi organele vieţii bisericeşti au evoluat, de*voltându%se şi înmulţindu%se, pe treptele ierar5ice, indicate de /#inţii
>postoli, în direcţia şi spiritul dat de ei.
6piscopul poartă în secolele II%III di#erite nume care arată rangul şi o#iciul lui în Biserică0 supraveg5etor,
inspector, întâistătător, liturg5isitor sau preot al lui Dumne*eu sau al lui 2ristos, părinte, bărbat apostolic. 6piscopul
comunităţii era conducătorul şi organul unităţii ei, păstorul şi părintele ei su#letesc, repre*entantul ei, el păstra legăturile cu
celelalte Biserici. 4iecare episcop avea competenţă numai în biserica sa, dar rangul şi cinstea lui de episcop erau
recunoscute pretutindeni. >st#el, deşi episcopi erau mulţi, episcopatul era unic în Biserică.
)ot episcopul pre*ida adunarea cultică, săvârşea /#ânta 6u5aristie şi celelalte taine, predica. 6l 5irotonea preoţi şi
diaconi, administra bunurile Bisericii, aplica disciplina bisericească, participa la sinoadele provinciei. 6piscopul se alegea
de regulă de clerul şi credincioşii comunităţii tot din rândurile clericilor, mai ales presbiterii, pre#erându%se cei care
trecuseră prin clerul in#erior. +utea #i ales şi un diacon, iar în c5ip e&cepţional cineva din clerul in#erior sau c5iar un laic,
iar uneori un cleric din altă localitate. ?a alegere se ţine cont de calităţile celui ales. 6piscopul trebuia să #ie în general un
om de încredere, ortodo&, cu calităţi intelectuale şi morale, liniştit, bun c5ivernisitor. 6rau pre#eraţi #ilantropii, oamenii
virtuoşi, cunoscători ai /#intei /cripturi şi a învăţăturii creştine. Deşi nu era stabilită o anumită vârstă, se alegeau de obicei
oameni maturi, uneori se alegeau însă şi tineri. 6piscopii puteau #i căsătoriţi. Dar de timpuriu au început să #ie pre#eraţi
totuşi clericii celibatari.
+reoţii erau de regulă mai mulţi într%o comunitate şi #ormau s#atul episcopului. 6i slu"eau #ie împreună cu ei, #ie
separat, serviciile încredinţate de el. preoţii puteau să predice şi să cate5i*e*e.
(a şi pentru episcopat se cereau pentru preoţie calităţi morale, bun nume, stima şi încrederea credincioşilor şi
totodată a episcopului. )radiţia Bisericii şi sinoadele au stabilit impedimente la 5irotonie. (a vârstă, sinodul de la
.eoce*areea ,3:7%3'<- prin can. :: cere vârsta de 3; de ani. .umărul preoţilor creşte odată cu numărul comunităţilor.,
Diaconii, a"utau pe episcopi la cult şi în administrarea bunurilor comunităţii. Importanţa lor cu timpul creşte mult.
6i menţineau ordinea la cult, primeau o#randele credincioşilor, citeau din /#ânta /criptură la cult când nu erau lectori,
duceau /#ânta Împărtăşanie celor absenţi de la adunare, anunţau adunările viitoare. Diaconii, în general erau persoane de
încredere şi de legătură între episcopi şi credincioşi. 6i erau rânduiţi de episcopi. 6i erau de regulă tineri. În amintirea
primilor diaconi, numărul lor era limitat de obicei la şapte, c5iar în Biserici mari.
(lerul in#erior s%a ivit treptat şi n%au #ost toate de la început în clerul in#erior.
Ipodiaconii săvârşeau unele din serviciile diaconilor, erau a"utătorii lor. Uneori #ăceau serviciul de curieri ai
episcopului.
?ectorii sau citeţii sunt prima treaptă a clerului in#erior după e&orcişti, care în sec. I erau 5arismatici. 6i #ăceau
citiri din /#ânta /criptură la cult şi aveau în gri"ă păstrarea ei. 6i trebuiau să cunoască bine te&tul şi scrierea, să aibă
îndemânare la citire.
+salţii erau cântăreţi. ?a început se cânta de către credincioşi din psalmii $ec5iului )estament, cu timpul s%au
compus şi cântări creştine. În unele biserici se cânta anti#onic, de către doi psalţi sau două coruri.
>coluţii erau însoţitori ai episcopilor. 6i a"utau la cult, purtând luminile la ceremoniile bisericeşti. .umărul lor
varia.
6&orciştii au avut la început caracter 5arismatic. /lu"ba lor era vindecarea celor posedaţi de du5uri necurate sau a
celor ce su#ereau de boli su#leteşti. 6i a"utau şi la bote*ul cate5umenilor.
Uşierii aveau în gri"ă pa*a uşilor şi a porţilor, ca să nu intre în biserică necreştini. În epoca persecuţiilor,
însărcinarea lor era necesară şi importantă.
Droparii sunt cunoscuţi încă de pe timpul când se mai săpau catacombe, de pe timpul persecuţiilor.
2oriepiscopii. Întinderea creştinismului a#ară de oraşe a #ăcut necesară crearea unor slu"itori speciali pentru
comunităţile depărtate de oraşe. 6i mai sunt cunoscuţi sub numele de episcopi de ţară. Unii aveau 5irotonie de episcopi,
alţii erau doar preoţi. 6i au a"uns a #i un #el de vicari. 2oriepiscopii puteau săvârşi cultul şi #ace misiune, dar nu 5irotoneau.
(u timpul ei au #ost înlocuiţi cu periodevţi, preoţi vi*itatori, sau de preoţi de ţară.
Diaconesele îndeplineau servicii au&iliare, asistau la bote*ul #emeilor, la împărţirea a"utoarelor pentru #emei, la
vi*itarea bolnavilor, la agape. 6le se alegeau dintre #ecioarele vârstnice, care #ăceau vot de castitate, sau dintre văduvele
căsătorite o singură dată, evlavioase şi virtuoase.
(lericii nu se pregăteau la început în anumite şcoli. După în#iinţarea şcolilor creştine, cei trecuţi prin ele erau
pre#eraţi la episcopat. !i"locul obişnuit de pregătire a clerului, însă era trăirea şi slu"irea pe lângă episcop. De regulă ei
treceau mai întâi prin clerul in#erior.
(ondiţiile cerute pentru intrarea în cler erau mai ales morale. Biserica a stabilit să nu 5irotonească pe cei ce au
unele de#ecte trupeşti, pe bigami, pe neo#iţi, pe clinici, pe energumeni, pe sc5ismaticii c5iar reveniţi în Biserică, pe cei
căsătoriţi cu rude apropiate, pe cei cu soţii adultere, pe #uncţionari, pe militari, pe sclavii #ără învoirea stăpânului.
>semenea condiţii au început să intre în 5otărârile sinoadelor.
(lerul se întreţinea în primele trei secole din darurile şi contribuţia credincioşilor. (reştinii duceau o#rande din mai
toate produsele muncii lor. +e lângă daruri în natură, ei o#ereau şi bani pentru a"utorarea săracilor şi întreţinerea clerului.
(lericii primeau a"utor potrivit cu rangul şi cu situaţia lor materială. (um contribuţia credincioşilor nu a"ungea, clericii se
întreţineau şi prin munca lor, cultivând câmpul, grădina sau e&ercitând o meserie. Unii #ăceau c5iar comerţ1 /#ântul (iprian
şi sinoadele au oprit aceasta.
/istemul mitropolitan. Din oraşe creştinismul s%a întins în "urul lor. .oile comunităţi de pe teritoriul vecin ţineau
de episcopul oraşului. (u numărul comunităţilor din oraş a crescut şi numărul episcopilor. (omunităţile conduse de ei se
3;
numeau paro5ii. 2oriepiscopii a"utau la satis#acerea nevoilor cultice şi misionare în târguri şi sate. Din Biserica oraşului şi
a teritoriului învecinat, s%a #ormat dioce*a sau epar5ia #iecărui episcop.
Diece*ele episcopale s%au grupat pe provincii, în "urul episcopului capitalei, recunoscând întâietatea şi autoritatea
lui. 6piscopul capitalei devine ast#el mitropolit, adică episcopul%şe# al provinciei. 6l asigura unitatea ei bisericească.
+ână la /inodul I ecumenic ,3'<-, sistemul mitropolitan se constituie, dar sinodul a ţinut seama de el, luându%l ca
ba*ă a organi*aţiei bisericeşti următoare.
+entru c5estiuni mai importante sau de interes general, episcopii provinciei se adunau în sinod, care era convocat
şi pre*idat de mitropolit. /inoadele se ţineau de regulă în capitala provinciei. +uteau să asiste şi preoţi sau diaconi, ca
însoţitori sau repre*entanţi ai episcopilor. >sistau c5iar şi laici. Drept de vot aveau numai episcopii, iar drept de cuvânt
aveau şi preoţii şi diaconii.
/e întocmeau procese verbale şi 5otărârile lor se comunicau celor interesaţi şi erau obligatorii în toată provincia.
/inoadele erau mi"loace de a#irmare a unităţii bisericeşti, de apărare a credinţei, de impunere a disciplinei bisericeşti.
+rimele despre care se menţionea*ă sunt cele de la +alermo în /icilia, apoi cele din 4rigia şi >n5ialos din )racia, în :<;.
apoi au #ost cele de la (artagina sub /#ântul (iprian, cele de la >ntio5ia, cel de la 6lvira, de la >relate, de la >ncNra şi
.eoce*areea.
Ereziile
(uvântul erezie, înseamnă alegere, părere separată, eroare, sectă. 6re*iile sunt tot aşa de vec5i ca şi creştinismul.
(reştinismul era la început numit de iudei la început BeresC, ca #iind deosebit de religia lor. /#. >p. +avel socoteşte ere*iile
ca ceva #iresc. 6le însă au tulburat adesea Biserica şi au #ost dintru început un pericol grav pentru învăţătura ei.
+rimele ere*ii sunt cele iudai*ante, numite ast#el din motivul că încercau să iudai*e*e creştinismul prin obligaţia
de a observa $ec5iul )estament şi legea mo*aică. >ceste ere*ii atribuiau $ec5iului )estament valoare permanentă şi
cereau aplicarea lor integrală, în creştinism, deşi /inodul >postolilor de la Ierusalim, din primăvara anului <;, a 5otărât că
legea mo*aică nu este obligatorie pentru creştinii din neamuri ,4apte :<, :H şi '9-. 6le erau produsul naţionalismului,
particularismului şi #ormalismului iudaic.
Iudeo%creştinii moderaţi au rămas în Biserică, iudai*anţii s%au organi*at în secte. 6reticii iudai*anţi erau de mai
multe nuanţe, dintre care sunt cunoscute două. Unii însă, atestă mai multe nuanţe0
Nazareii erau iudai*anţi moderaţi, rămaşi i*olaţi în retragerea lor peste Iordan şi staţionari în ideile lor religioase.
6i serveau ?egea mo*aică, dar nu ţineau ca ea să #ie impusă şi creştinilor dintre neamuri. 6i cunoşteau .aşterea
supranaturală a !ântuitorului, !oartea şi Învierea ?ui. 6i vedeau în el, 4iul lui Dumne*eu, pe !esia, ca şi creştinii.
4oloseau 6vang5elia după !atei, în #orma ei originală, în limba aramaică.
Ebioniţii erau iudai*anţi rigorişti. .umele lor vine după /#ântul Irineu, de la un oarecare 6bion, sau de la un rabin
Iaba sau >bun, după alţii de la aba, un veşmânt sărăcăcios, de cerşetor. După Origen şi )eodoret erau două #eluri de
ebioniţi. Unii recunoşteau .aşterea miraculoasă a lui Iisus 2ristos, alţii îl socoteau #iul lui Iosi# şi al !ariei, şi unii şi alţii,
însă negau divinitatea ?ui. >mbele categorii respectau ?egea mo*aică, 6vang5elia după !atei în limba aramaică, şi
re#u*au scrisul /#. +avel, considerat ca apostat. 6bioniţii s%au apropiat mai târ*iu de rabinism şi de talmudism.
În unele scrieri ale .oului )estament se constată e&istenţa unor eretici deosebiţi de iudai*anţii propriu%*işi. 6i
aveau şi alte idei decât cele iudaice. .u propagau numai observarea ?egii mo*aice, deosebirea alimentelor, sărbători,
ţinerea sabatului, ci şi practicarea asce*ei, socotind corpul ca o înc5isoare a su#letului. 6i aveau de asemenea un cult al
îngerilor, pe care%i socoteau intermediari către Dumne*eu. /e cunoaşte e&istenţa unor iudai*anţi cu idei gnostice, străine de
iudaism. 6i opreau căsătoria şi unele alimente, aveau Bbasme şi nes#ârşite înşirări de neamuriC, mituri şi genealogii.
Din epistolele lui +etru şi a lui Iuda se cunosc eretici dedaţi plăcerilor. /ub prete&tul libertăţii, ei dispreţuiau legea.
.egau a doua venire a lui 2ristos. 6retici asemănători erau nicolaiţii de la 6#es şi +ergam, cunoscuţi din >pocalipsă.
>ceştia c5iar aprobau cultul idolatric, mâncau din carnea "ert#ită idolilor şi învăţau că #emeile pot #i comune bărbaţilor.
Unii din aceşti eretici învăţau şi practicau imoralitatea, la alţii, în general se găseau idei străine de cele ale
iudai*anţilor.
%udeo-gnosticii
Iudeo%gnosticii erau eretici care păstrau în parte legea iudaică şi împrumutau idei străine, din gnosticismul antic,
precum şi unele idei creştine denaturate.
Cerint era un iudeu ale&andrin, in#luienţat de ideile lui 4ilon. Deşi unii scriitori creştini ,Ipolit, 6pi#aniu- îl
socotesc doar iudai*ant, e&istă mărturii că (erint avea şi idei gnostice. 6l era dualist, admitea e&istenţa unui Dumne*eu
ascuns, invi*ibil şi a materiei eterne. ?umea a #ost creată de un înger, Demiurg. Un altul a creat ?egea mo*aică. Iisus a #ost
un om natural, dar mai bun şi mai drept decât ceilalţi oameni. >supra ?ui s%a coborât la Bote* 2ristos, spiritul lui
Dumne*eu, care a #ăcut prin 6l minuni, dar ?%a părăsit la moarte. +rin urmare, (erint era deci şi doc5et, neadmiţând
realitatea întrupării lui 2ristos.
Doc5etismul şi ideile iudai*ante sunt denunţate şi combătute de /#ântul Ignaţiu al >ntio5iei în epistolele sale.
6reticii cunoscuţi de el îmbinau idei iudaice, creştine şi străine şi învăţau practici de abstinenţă.
Elchesaismul. Un curios amestec de iudaism, păgânism şi de idei creştine găsim în ere*ia elc5esaită. 6lc5esaiţii
sunt cunoscuţi din sec. al II%lea. În elc5esaism se întâlnesc idei religioase di#erite0 naturalism păgân, in#luenţe parsiste,
astrologice, magice, #ataliste, eseniene. 6lc5esaiţii socoteau legea mo*aică obligatorie, dar nu ţineau sacri#iciile. 6i
3:
practicau un #el de bote* şi spălări dese, ca mi"loc de curăţire şi vindecare. Opreau mâncarea de carne şi vinul, permiteau
căsătoria, săvârşeau un #el de împărtăşire cu pâine şi sare.
Despre 2ristos spuneau că este un eon sau un înger superior, de proporţii uriaşe1 alături de el sta ca principiu
#eminin /#ântul Du5. 6lc5esaiţii pretindeau de asemenea că învăţătura lor este revelată, printr%o scrisoare secretă, că*ută
din cer şi adusă Bpro#etuluiC lor 6lc5esai de către 4iul lui Dumne*eu. 6re*ia elc5esaiţilor s%a menţinut mult timp.
Iudeo$#nosticismul se constată şi în ideile scrierilor apocri#e cunoscute sub numele de +seudo%(lementine, ba*ate
pe tradiţii şi pe legende de pe la anul ';;, în realitate însă, compuse mai târ*iu. >dam, !oise şi 2ristos sunt pro#eţi, care au
descoperit di nou vec5ea revelaţie de la crearea lumii, întunecată de păcatele oamenilor. !o*aismul adevărat, nu cel
#alsi#icat, este identic cu creştinismul. /crierile pseudo%clementine recomandă sărăcie, abţinere de la carne, căsătorie
timpurie. 6le văd de asemenea în /#. ap. +etru pe repre*entantul creştinismului adevărat. 6le sunt un adevărat roman de
călătorie al lui +etru şi (lement omanul, plecaţi în urmărirea ereticului /imon !agul, până la oma şi pretind a reda
învăţătura lui +etru. În realitate, însă aceste scrieri conţin idei iudaice, eretice şi antice, admit panteismul stoic, veşnicia
materiei, emanaţia, dualismul. 6le combat învăţătura /#. ap. +avel, credinţa în /#ânta )reime şi politeismul mitologic. +e
Ioan Bote*ătorul îl socotesc opus lui 2ristos, iar pe /imion !agul lui +etru.
$i&on Magul
Cronolo#ic, *imon Ma#ul este primul eretic% 6l este cunoscut din 4aptele >postolilor, unde se vorbeşte despre
aparenta lui convertire la creştinism, în urma predicii în /amaria a diaconului 4ilip. Despre el se ştie că era vestit în
/amaria prin magie, că se socotea Ba #i cineva mareC şi că era numit de toţi Bputerea cea mare a lui Dumne*euC. Doctrina
lui e puţin şi nu limpede cunoscută. /e presupune că ar #i #ost ucenicul ereticului Dositei. Din unele scrieri a#lăm că el
admitea o ierar5ie de eoni, în #runtea cărora era cugetarea. >ceasta a produs pe îngeri, pe ar5ang5eli şi pe Demiurg, care
este Dumne*eul iudeilor . dumne*eul suprem, *icea ereticul, s%a mani#estat iudeilor ca #iu în Iisus, păgânilor ca /#ânt Du5,
iar samarinenilor ca )ată în /imon. /imon !agul avea ideea că este o întrupare divină. +e Iisus îl socotea că este una din
#ormele aparente ale puterii supreme.
?egea mo*aică era considerată de /imon operă a spiritelor in#erioare şi un instrument de sclavie. 6reticul învăţa
mântuirea prin credinţa în el şi în 6lena, o #emeie de moravuri uşoare ce%l însoţea. 4aptele bune sunt inutile, nu e&istă nici
vicii, nici virtuţi. +rin urmare, /imon este antinomist şi învaţă imoralitatea. +arti*anii lui erau corupţi şi practicau magia,
e&orcismele, #armecele. /imon !agul este socotit de /#ântul Irineu Cpărintele ereticilorC.
Enosticis&ul sirian şi alexandrin 1lte siste&e Maniheis&ul
Dnosticismul este cunoscut mai mult din scrierile creştinilor care l%au combătut J Irineu, Ipolit, )ertulian,
>damantius, 6pi#aniu, 4ilastriu de Brescia )eodoret de (Nr, (lement >le&andrinul, Origen. Bogata literatură gnostică s%a
pierdut aproape toată, din ea se păstrea*ă doar #ragmente. (unoaşterea gnosticismului este deci relativă.
Dnosticismul repre*intă un sistem de ere*ii, complicat şi straniu, în mulţimea şi variaţia ideilor şi termenilor săi.
+rin unele idei, el a #ost un pericol pentru creştinism, mai ales prin propaganda, prin scrierile şi pretinsa sa ştiinţă în
B+roblema creaţiuniiC.
Originea sistemului au vă*ut%o vec5ii scriitori creştini în #ilo*o#ia antică, mai ales cea platonică, lucru adevărat
mai ales pentru gnosticismul ale&andrin. Dnosticismul este un #enomen religios cu caracter sincretist, cu idei din di#erite
culte vec5i şi c5iar unele din iudaism şi creştinism. 6l este anterior creştinismului şi re*ultatul unui puternic curent
sincretist. .umele gnosticismului vine de la cunoaştere, pe care gnosticii credeau că o posedă. Dno*a este deci o BştiinţăC,
pe care n%o aveau toţi oamenii . 6a pretindea că se ba*ea*ă pe tradiţii secrete, cunoscute numai de iniţiaţi.
Dnosticismul credea că de*leagă marile întrebări care preocupă spiritul omenesc0 de unde vine răul şi de ceT De
unde vine omul şi cumT (e am #ost şi ce am devenitT Unde am #ost şi unde am a"unsT Unde mergem şi unde vom #i
mântuiţiT (are sunt raporturile între Dumne*eu şi lumeT
Dnosticii voiau să dea o idee #oarte înaltă despre divinitate. +entru a o arăta cât mai pură şi mai înaltă, mai presus
de tot ce este omenesc şi material, o numeau tăcere. +entru a o arăta cât mai departe de lume o numeau abis. >ceastă
concepţie J o tăcere eternă în pro#un*imile unui abis in#init J era, după gnostici, cea mai demnă divinitate. .oţiunea de
divinitate era cât se poate de abstractă. 6a nu putea #i de#inită sau numită. 6a este i*vorul primar înc5is în sine al tuturor
per#ecţiunilor.
!ateria la gnostici se găseşte din veci în opo*iţie absolută cu spiritul divin. 6a este socotită sediul răului sau este
identi#icată cu răul. Ideea aceasta venea din parsism.
6onii erau #iguri din vec5ea mitologie sau personi#icarea unor noţiuni #ilo*o#ice. 6i provin din principiul divin
prin emanaţie. 6onii, numiţi şi îngeri , #ormea*ă laolaltă deplinătatea, împărăţia binelui şi a luminii, a principiului divin şi
bun.
!ântuirea este concepută de gnostici ca un proces cosmic. 6a însemnea*ă scăpare, eliberare de materie0 este
di*olvarea lumii materiale, sen*uale, prin separarea elementelor şi reîntoarcerea absolutului în sine însuşi. ?a aceasta se
a"unge prin gno*ă. )rebuie să menţionăm de asemenea că sistemele gnostice sun şi doc5etiste, învăţând, că 2ristos n%a luat
trup real, adică material, ci unul aparent sau eteric, ceresc, sau asupra omului Iisus s%a coborât eonul 2ristos. /#intele )aine,
lucrând ca materie, nu a"ută la mântuire.
!orala gnosticilor era #ie ascetică, e&cesiv de severă, pentru distrugerea materiei, care este corpul, #ie libertinistă,
antinomistă, din ideea că nu #aptele bune sunt necesare pentru mântuire, ci gno*a. (ei care posedau gno*a, se mântuiau
doar prin ea. >sce*a gnostică inter*icea căsătoria, carnea, vinul, plăcerile sen*uale. +e oameni , gnosticii îi împărţeau în '
sau 3 categorii. Unele sisteme deosebeau pnevmaticii şi ilici. +nevmaticii sunt cei care posedă scântei din divinitate1 numai
ei se mântuiesc1 ilicii adică materialii se pierd. >lţii includeau aici şi psi5icii sau su#letişii, cei care sunt simpli credincioşi
şi cărora gno*a le rămâne înc5isă.
3'
/#ânta /criptură este #ie interpretată alegoric, #ie aruncată. Dnosticii aveau cărţile lor pretinse sacre şi o revelaţie
socotită secretă şi cunoscută prin iniţiere. Dnosticismul este atrăgător prin pretenţia lui de a poseda cunoştinţa misterelor,
prin cultul lui #astuos şi bogat, în care #olosea arta, prin literatura lui teologică şi tendenţioasă, prin îndră*neala speculaţiei
şi a imaginaţiei lui.
În sec. I, gnosticismul era în curs de #ormare, în sec. II se de*voltă şi în#loreşte, apoi decade. /pre s#. sec I$,
vec5ile sisteme dispar. /e menţine însă mani5eismul.
Dnosticii s%au organi*at în di#erite #orme şi nume, ca biserici, secte, colegii, adunări, diatribe, şcoli J #ormând
comunităţi, asociaţii ascetice, culte misterice. În sectele lor se intra după o iniţiere prin di#erite rituri şi cu depunere de
"urământ că nu vor descoperi altora misterele încredinţate lor.
/istemele gnostice mai însemnate sunt cel sirian şi cel ale&andrin. (el sirian este un sistem religios oriental,
caracteri*at prin dualism riguros, prin doc5etism şi anti%iudaism e&agerat. (el mai însemnat repre*entant este aici /atornil.
>cesta considera căsătoria instituită de diavol, împărţea pe oameni în două categorii, pe Dumne*eul iudeilor îl socotea
creatorul lumii şi incapabil s%o mântuiască.
Dnosticismul ale&andrin este mult mai însemnat. epre*entantul de seamă este Basilide. /istemul lui este mult
mai prelucrat decât al lui /atornil1 el este o ampli#icare şi o e&punere gnostică mai sistematică. 6l apare ca o evoluţie de "os
în sus în procesul cosmic.
>lte sisteme gnostice sunt înrudite #ie cu cel sirian oriental #ie cu cel ale&andrin%#ilo*o#ic. În Bo#ismC "oacă mare
rol şarpele, mi"locitor al gno*ei, al cunoştinţei către oameni. O#ismul era anti% iudaic şi dualist riguros.
/irianul Bardesane, care trăia la 6desa şi #iul lui 2armonius, repre*intă un sistem gnostic mai apropiat de
creştinism. 6l combate unele erori ale ereticilor, dar are idei gnostice, deşi pe altele nu le admite.
>pologetul )aţian >sirianul, discipol al lui Iustin !artirul a adoptat o doctrină cu aparenţe gnostice şi o morală
ascetică. >depţii lui săvârşeau eu5aristia cu apă, de aceea erau numiţi BaMuariC sau B5NdroparastaţiC. Unii istorici, însă nu%i
socotesc eretici.
2ermogen, uin sirian stabilit în >#rica, la s#. sec. al II%lea avea un sistem apropiat de al lui !arcian şi era
in#luenţat de platonism. 6l admitea şi creaţia biblică şi teoria emanaţilor. 2ermogen a #ost combătut de )ertulian.
(arpocrat repre*intă o gno*ă anti%iudaică, păgână, panteistă. +e aceeaşi linie cu 2ristos punea (arpocrat pe
#ilo*o#i, ale căror c5ipuri le aşe*a în locaşurile de cult ale sectei. Dno*a lui (arpocrat este caracteri*ată prin corupţia ei
morală. Bine şi rău, după el, nu e&istă de la natură, ci numai în înc5ipuirea omului.
Maniheismul repre*intă o nouă #a*ă a gnosticismului, el este un produs gnostic sincretist, un amestec de parsism,
budism, de vec5e teoso#ie babilonian%5aldeică şi de idei creştine. /istemul are un caracter mai oriental decât celelalte
sisteme gnostice şi oarecare asemănare cu elc5esaismul, cu gno*a siriană. 6l pretindea să #ie nu doar un sistem pentru
iniţiaţi, ci o adevărată biserică, o nouă religie universală. Întemeietorul sistemului este considerat !ani, persan de origine.
/istemul lui este cel mai bine #ormat şi mai consecvent dintre cele gnostice, deşi cu idei împrumutate, el este conceput mai
original. ?a el, cele două împărăţii, cea a luminii şi întunericului, se găsesc în cea mai mare opo*iţie. 6le sunt personi#icate,
vii, veşnice, necreate.
6liberarea se #ace prin învăţătura lui Iisus 2ristos, care a coborât din soare pe pământ, în trup omenesc aparent şi a
murit tot în aparenţă. Învăţătura lui a #ost #alsi#icată de >postoli. !ani pretindea că o restabileşte el.
În organi*area sectei sale, !ani a imitat creştinismul. 6l şi%a ales :' apostoli şi 8' de preoţi%episcopi, diaconi şi
evang5elişti. !ani5eii imitau Bote*ul şi 6u5aristia, având rituri asemănătoare. /ărbătoarea principală era *iua morţii lui
!ani. !orala sectei era severă, pentru cei aleşi, nu şi pentru ceilalţi. >leşii se abţineau de la carne, ouă, lapte şi vin, de la
lucrul manual, de la plăceri. 6i erau vegetarieni. /ecta s%ai întins în Imperiul roman, unde a #ost persecutată de unii împăraţi
păgâni sau creştini.
+rin pericolul pe care%l pre*enta pentru creştinism, gnosticismul a #ost pentru Biserică şi un stimul. (ert este că
teologii ortodocşi au trebuit, combătând gnosticismul, să lămurească şi să #i&e*e doctrina Bisericii.
Marcionis&ul Montanis&ul -ilias&ul 1logii
!arcionismul este o ere*ie care are o oarecare asemănare cu gnosticismul. !arcion, şe#ul sectei a #ost #iul unui
episcop creştin. După ce a #ost re#u*at să intre în comunitatea creştină, şi%a în#iinţat o sectă proprie.
6re*ia lui provine mai ales dintr%o greşită înţelegere a /#intei /cripturi şi îndeosebi a raportului dintre cele două
)estamente. !arcion credea că între ele sunt deosebiri radicale, nepotriviri, de*acord, ele nu sunt opera unuia şi aceluiaşi
Dumne*eu şi deci e&istă doi Dumne*ei. Dumne*eul $ec5iului )estament, creatorul lumii, nu este atotştiutor, nici
atotputernic1 Dumne*eul .oului )estament ştie şi poate totul. De asemenea !arcion nu admitea a doua venire a lui Iisus
2ristos pentru "udecarea lumii. !arcion mai era şi deoc5etist. .ici Întruparea, nici moartea lui Iisus n%a #ost reală. 6l
credea că urmea*ă /#ântului >postol +avel pe care în realitate nu%l înţelegea bine. 6l nu păstar nici măcar .oul )estament
întreg, ci%l mutila admiţând numai 6vang5elia după ?uca, #ără primele capitole.
În morală, !arcion era rigorist, învăţa asce*a severă., condamna căsătoria, oprea de la carne şi de la vin, pe care le
socoteşte ale Dumne*eului%demiurg, care a #ăcut lumea.
!arcion a #ăcut propagandă cu succes. 6l nu a în#iinţat o şcoală ca gnosticii, ci o biserică #ormată din comunităţi
proprii, cu cler, cu locaşuri de cult, cu imne. !arcionismul a dat şi martiri în persecuţii. 6l păstra )ainele Bisericii, dar le
săvârşea în #elul său. 6l permitea al doilea, al treilea bote* pentru iertarea păcatelor. !acion a vrut să #ie un re#ormator al
Bisericii. +ărinţii şi scriitorii bisericeşti la%u combătut ca pe un eretic mai rău decât alţii. Dar protestanţii l%au elogiat,
socotindu%l un geniu religios, un adevărat re#ormator.
!ontanismul a #ost o sectă apărută în 4rigia, în a doua "um. a sec. II. !ontanismul tulbură Biserica prin ideile sale
apocaliptice, 5iliaste, rigoriste. /pre deosebire de gnostici care doreau să cuprindă creştinismul într%o reliogie universală,
33
montaniştii concepeau un creştinism îngust, sectar, e&clusivist. !ontan, şe#ul sectei voia să #ie şi el re#ormator. 6l credea
că Biserica a decă*ut pentru că era in#luenţată de lume, că morala şi disciplina ei a slăbit. >st#el, montanismul apare ca o
reacţie contra acestei stări.
!ontan era un vi*ionar care dorea să pregătească lumea pentru marele eveniment religios anunţat de el. din
speranţa venirii apropiate a lui Iisus 2ristos, speranţa care mângâiase pe primii creştini, !ontan #ăcea un motiv de tre*ire
e&cepţională a sentimentului religios, producând o surescitare bolnăvicioasă.
În creştinism, !ontan era un neo#it, el #usese sacerdot al *eiţei (Nbele. 6l însă se considera +aracletul
,!ângâietorul- anunţat de Iisus 2ristos. !ontan pretindea că revelaţia .oului )estamnet nu este desăvârşită, ci se
desăvârşeşte prin el, ca +araclet. 6l nu sc5imba credinţa Bisericii, dar voia să aducă o viaţă religios%morală nouă, în spirit
es5atologic, voia întărirea disciplinei, o renaştere morală.
În morală, montanismul era mai rigorist decât Biserica. > doua căsătorie era inter*isă, socotită adulter1 cei
căsătoriţi a doua oară erau e&cluşi de comunitate. 4ecioria era socotită necesară pentru a primi revelaţii. +ostul lor era mai
lung şi mai sever decât cel al Bisericii. Distracţiile şi podoabele erau socotite păcate, iar pentru păcate grele e&cludeau din
comunitate.
!ontanismul a #ăcut aderenţi numeroşi. 6i se numeau pe sine privilegiaţi ai /#ântului Du5. Din 4rigia secta s%a
e&tins şi în alte localităţi. 6a s%a organi*at, având evang5elişti, pro#eţi, episcopi, mai târ*iu un #el de patriar5i. (5iar şi
#emeile puteau să intre în clerul montanist. După o oarecare e*itare, Biserica s%a pronunţat contra lor1 primele sinoade
cunoscute în acest sens, sunt cele împotriva montanismului. espinşi de Biserică, montaniştii s%au organi*at separat, ca o
comunitate de s#inţi.
!ontanismul a #ost combătut şi în scris de (laudiu >polunare, !iltiade, odon, !iliton de /ardes şi alţii. (u
timpul montaniştii s%au de*binat în mai multe secte. /ecta s%a menţinut câteva secole şi a #ost condamnată prin legi şi
canoane.
2iliasmul sau milenarismul este învăţătura con#orm căreia înainte de Kudecata de apoi, Iisus 2ristos va veni şi va
în #iinţa o împărăţie de o mie de ani, în care vor intra numai drepţii. +uterea lui /atan va #i distrusă, iar drepţii vor domni cu
Iisus peste cealaltă lume.
>tât ideea es5atologică, cât şi cea milenaristă aveau temeiuri scripturistice, dar aceste te&te nu pot #i interpretate în
legătură cu o împărăţie pământească. 2iliasmul are rădăcini mai vec5i decât creştinismul, ba*ându%se pe pro#eţiile vec5i
testamentare despre o împărăţie viitoare, cea a lui !esia. Ideea a #ost preluată apoi în creştinism. Deşi /#inţii >postoli au
preci*at că +arusia este un eveniment iminent, simbolismul >pocalipsei a întreţinut această idee care a #ost ampli#icată în
perioada persecuţiilor. 6a este întâlnită la unii scriitori bisericeşti cum ar #i +ăstorul lui 2erman, +apias sau în Învăţătura
celor doispre*ece apostoli.
2iliasmul a #ost trans#ormat în mişcare eretică odată cu apariţia montanismului, #iind în tâlnit în scrierile unor
autori creştini, c5iar în secolele al III%lea şi al I$%lea.
6l a #ost combătut nu numai de Biserică, ci şi de unele mişcări eretice de #actură gnostică. Ecoala ale&andrină, prin
interpretarea alegorică dată >pocalipsei, a combătut ve5ement moilenarismul, iar în >pus 4ericitul >ugustin a contribuit la
stoparea acestei ere*ii. (u toate acestea, idei milenariste sunt întâlnite şi îăn 6vul !ediu şi c5iar la unele secte de astă*i.
>logii au #ost io sectă puţin cunoscută. 6i apărut în >sia !ică, ca adversari ai montanismului în secolul II. >logoii
contestau autenticitatea scrierilor /#ântului 6vang5elist Ioan. 6i le considerau scrieri ale lui (erint.
1ntitrinitaris&ul
Învăţătura despre /#ânta )reime i%a preocupat pe teologii şi #iloso#ii creştini încă din primele secole ale e&istenţei
Bisericii. 6&istenţa /#intei )reimi #iind o taină, mintea omenească oricât de pătrun*ătoare ar #i, tot nu ar putea a"unge la
de*legarea ei, şi omul trebuie să primească acest adevăr prin credinţa care i%a #ost descoperită lui de Dumne*eu. >pelându%
sa la unele analogii s%a a"uns ca dogma /#intei )reimi să #ie mărturisită corect. > #ost de*voltate însă adeseori învăţături
greşite care au dus la apariţia ere*iilor antitrinitare.
>ntitrinitarismul este prin urmare o învăţătură greşită privind dogma /#intei )reimi. În istoria creştinismului au
#ost cunoscute două direcţii antitrinitare0 antitrinitarismul dinamic, care aşea*ă persoanele dumne*eieşti în subordonare
verticală şi mărturiseşte o deosebire clară între )atăl şi 4iul, a"ungându%se uneori la diteism, şi antitrinitarismul modalist,
care păstarea*ă unitatea dumne*eiască a /#intei )reimi, însă nu mărturiseşte persoanele treimice cu însuşirile lor proprii.
+rima direcţie încerca să e&plice dumne*eirea 4iului în raport cu )atăl, în timp ce a doua încerca să e&plice monoteismul
creştin, însă ambele au a"uns în #inal la negarea dogmei /#intei )reimi.
Împotriva antitrinitarismului Biserica a a#irmat unitatea #iinţei dumne*eieşti şi personalitatea 4iului ca iposta*ă
divină, ca ?ogosul întrupat, mărturisindu%se şi dumne*eirea şi umanitatea ?ui. +entru a mărturisi deosebirea dintre )atăl şi
4iul unii teologi ca Iustin !artirul, Irineu, Ipolit, )ertulian, Origen şi alţii au pre#erat un subordinaţionism învăţând despre
e&istenţa preomenească a !ântuitorului pornind de la te&tul biblic0 B)atăl este mai mare decât mineC. >ceastă învăţătură a
#ost cu atât mai simplu de aplicat la persoana /#ântului Du5, unde te&tele scripturistice erau mai puţin clare şi precise.
:. Antitrinitarismul dinamic. (a #ondator al acestei ere*ii este considerat )eodot (urelarul originar din Bi*anţ. +e
la anul :H;, )eodot a declarat că nu l%a tăgăduit pe Dumne*eu, ci pe un singur om, înţelegând că Iisus este numai om, nu şi
Dumne*eu.
Deşi învaţă că Dumne*eu este creatorul lumii, )eodot in#luenţat de ideile gnosticismului, îl considera pe Iisus
simplu om, născut din 4ecioara !aria prin voinţa )atălui, care a trăit ca toţi oamenii, #iind însă #oarte evlavios. ?a Bote* în
37
Iordan s%a coborât asupra lui 2ristos Du5ul /#ânt în c5ip de porumbel. >st#el 6l a primit putere dumne*eiască, dar nici
acum el nu poate #i numit Dumne*eu, cel mult după învierea din morţi.
Învăţătura sa şi%o argumentea*ă cu te&te biblice care vorbesc despre umanitatea lui Iisus. Deşi a #ost e&comunicat
de episcopul $ictor al omei, )eodot a reuşit să%şi atragă un grup de adepţi, #ormând c5iar o şcoală sectară antitrinitară cu
tendinţe raţionaliste şi cu interpretare gramatica%literară.
În ăsărit ere*ia a cunoscut o perioadă de revigorare în a doua "umătate a sec. III prin +avel de /amosata,
episcopul >ntio5iei ,'@;%'@H-. /inodul convocat la >ntio5ia din '@9 a 5otărât depunerea lui din treapta episcopală, deşi nu
se ştie e&act dacă acest lucru s%a petrecut datorită rătăcirilor 5ristologice sau datorită indignării episcopatului sirian #aţă de
moralitatea lui. +avel învăţa că Dumne*eu este o singură persoană, iar ?ogosul, numit raţiune sau înţelepciune
dumne*eiască, locuieşte în 6l nu ca persoană, ci ca atribut. ?ogosul nu este o persoană sau o iposta*ă proprie, ci este
impersonal ca şi raţiunea în om.
Iisus este omul născut în mod supranatural din 4ecioara !aria. 6l nu este 4iu% persoană, ci ?ogosul lui Dumne*eu
locuind în omul Iisus. Dumne*eu%)atăl este unul, iar 4iul ?ui este ca raţiunea în om. Înţelegând #iinţa sinonimă cu persoana
sau iposta*a el a#irma că ?ogosul nu este deosebit ipostatic de )atăl, ci este de o #iinţă cu )atăl.
?ogosul este numit #ie înţelepciunea lui Dumne*eu, #ie Du5ul /#ânt. 6l /%a născut din 4ecioara !aria ca om
asemenea nouă, dar este mai bun decât toţi oamenii, pentru că este de la Du5ul /#ânt. >semenea pro#eţilor, în 6l a locuit
?ogosul dumne*eiesc, dar într%un grad mult mai înalt. ?egătura dintre ?ogosul divin şi Iisus 2ristos constă într%o unire
morală şi nu #iinţială, ?ogosul locuind în 2ristos ca într%un templu.
Uns de Du5ul /#ânt la Bote*, 6l a atins per#ecţiunea morală, dar nu deţine dumne*eirea după #iinţă, căci ?ogosul
este deosebit #iinţial de Iisus. Iubirea ?ui #aţă de Dumne*eu, voinţa ?ui lipsită de păcat îi con#eră superioritatea şi rămâne
nedespărţit de Dumne*eu şi prin puterea lui Dumne*eu ne mântuieşte pe noi. +rin urmare, Iisus 2ristos nu este Dumne*eu
după #iinţă, ci prin virtutea /a. +entru că este în*estrat cu putere dumne*eiască îl numim Dumne*eu.
! Antitrinitarismul modalist numit şi monar5ianism sau patripasianism, considera ?ogosul divin ca ceva alegoric,
nereal, Iisus 2ristos #iind Dumne*eu, )atăl Însuşi care /%a întrupat. 6re*ia a apărut în Orient, după care s%a mani#estat şi la
oma. epre*entanţi mai cunoscuţi sunt0 .oet, +ra&eas şi /abeliu.
.oet din /mirna învăţa că unul Dumne*eu este (reatorul tuturor şi ori de câte ori vrea, 6l se descoperă în lume. 6l
este nevă*ut când nu /e descoperă şi vă*ut când /e arată, este nepătruns când vrea să #ie nepătruns şi când vrea 6l /e lasă
pătruns de mintea umană, este nemuritor, dar şi muritor.
4iul şi )atăl este unul şi acelaşi Dumne*eu, care /%au întrupat din 4ecioara !aria şi /%a descoperit celor cărora a
vrut 6l. 6l este (el răstignit murind pe cruce 6l, (el nemuritor, împuns cu suliţa, pus în mormânt şi înviat a treia *i din
morţi. Dacă 4iul Iisus 2ristos nu este )atăl Însuşi, atunci 6l nu este Dumne*eu.
După ce a #ost e&comunicat în /mirna pentru ere*ia luii, .oet a plecat la oma unde învăţătura lui era de"a
cunoscută.
+ra&ias, originar din >sia !ică a activat ca e&ponent al antitrinitarismului modalist, mai întâi la oma, apoi în
>#rica. Despre învăţătura lui +ra&ias ne in#ormea*ă )ertulian. )atăl, creatorul tuturor /%a sălăşluit în 4ecioara !aria din
care /%a născut ca 4iu şi a pătimit. Dacă Iisus 2ristos nu ar #i )atăl întrupat, atunci nu ar avea sens întreita ispitire a lui
2ristos de către diavol, căci diavolul este în con#lict cu Dumne*eu şi nu cu omul.
)atăl a pătimit împreună cu 2ristos, căci omul Iisus este corpul, iar su#letul este Dumne*eu. +rin urmare,
!ântuitorul a murit nu după #iinţa /a dumne*eiască, ci după cea omenească.
/abeliu, originar din (irenaica, a răspândit antitrinitarismul în ?ibia şi om ala s#. sec.al II%lea. > #ost cel mai
repre*entativ promotor al antitrinitarismului modalist numit şi sabelianism, sistemul lui doctrinar #iind mult mai de*voltat
şi mai complicat, decât la ceilalţi.
6l concepea unitate lui Dumne*eu ca trei numiri într%o singură iposta*ă )atăl, 4iul şi Du5ul /#ânt #iind nume
di#erite date aceleiaşi persoane sau ipostase dumne*eieşti. >celaşi Dumne*eu /e descoperă în #orme şi etape, după #iecare
mani#estare, întorcându%se în /ine. evelaţia este concepută ca o dilatare sau e&tindere şi ca o contracţie şi revenire în /ine.
(a Dumne*eu )atăl s%a descoperit la creaţie, ca Dumne*eu 4iul la mântuire, iar ca Du5ul /#ânt la desăvârşirea, s#inţirea şi
conducerea Bisericii. >ceste trei #orme de mani#estare sunt înţelese ca trei #eţe, dar nu ca trei persoane sau ipostase ale
unicului Dumne*eu, pentru a nu se cădea în politeism.
/abeliu învăţa despre revelarea lui Dumne*eu ca )ată, 4iu şi Du5 /#ânt, însă considera ipostasele nu ca proprii,
personale, şi ca moduri di#erite de mani#estare al iposatasului unic a monadei.
6re*ia sabeliană a #ost tolerată de unii episcopi, dar şi combătută cu ve5emenţă de Ipolit, Origen, )ertulian şi
.ovaţian. (ombaterea antitrinitarismului a determinat pe unii părinţi şi scriitori bisericeşti să adopte subordinaţianismul în
/#ânta )reime pentru a arăta că 4iul este deosebit de )atăl, deosebirea #iind personală şi nu ca #ormă şi mod de mani#estare.
Deoarece problema raporturilor dintre persoanele /#intei )reimi nu #usese elucidată, subordiţianismul apare în operele lui
Iustin !artirul, Irineu, Origen şi Ipolit, care au constituit ba*a disputelor trinitare din secolul al I$%lea.
Controverse şi schis&e
!isputele pascale
>ria e&tinsă de răspândire a creştinismului, multitudinea popoarelor care au primit în parte creştinismul,
diversitatea tradiţiilor locale care se inter#erau cu învăţătura şi practica liturgică a Bisericii, au creat condiţii #avorabile
3<
#ormării unor tradiţii creştine locale care au dus cu timpul la discuţii şi neînţelegeri mai ales de ordin practic cu privire la
cult şi disciplina bisericească.
+rima dispută cunoscută în Biserică a avut ca obiect serbarea +aştilor cu re#erire la *iua şi #elul sărbătoririi acestui
eveniment #undamental pentru creştinism. Disputa sau controversa pascală a cunoscut trei #a*e până la soluţionarea
de#initivă dată la /inodul I 6cumenic, la .iceea în anul 3'<.
:. În timpul domniei împăratului >ntonin +iosul ,:39%:@:-, episcopul +olicarp al /mirnei a avut o
întrevedere cu episcopul >nicet al omei pentru a elucida unele mici neînţelegeri în legătură cu serbarea +aştilor.
>mbii episcopi, ba*ându%se pe tradiţia vec5e apostolică, n%au renunţat la tradiţia pascală locală, însă au consimţit
de comun acord ca din această cau*ă să nu se rupă comuniunea bisericească, >nicet permiţându%i /#ântului
+olicarp să săvârşească /#ânta ?iturg5ie la oma. De aici putem deduce care erau cau*ele divergenţelor pascale.
'. ?a începuturile creştinismului elementul iudaic era preponderent în comunităţile creştine în special în
ăsărit. De unde şi tradiţia iudeo%cretină de a serba în continuare +asc5a iudaică. +entru ceilalţi creştini
semni#icaţia +aştilor era legată de Învierea Domnului. Deoarece +atimile, !oartea şi Învierea Domnului au
corespuns ca timp +aştilor iudaice, creştinii s%au orientat în stabilirea datei +aştilor creştine după calendarul iudaic,
respectiv la :7 .isan ăstignirea sau +aştile Învierii indi#erent în ce *i a săptămânii cădeau aceste date. +e de altă
parte e&ista a doua categorie de creştini care punând accent pe Învierea Domnului, petrecută Duminica, serba
+aştile în Duminica după :7 .isan.
Din acest motiv s%a iscat o discuţie între Bisericile din >sia pe la anii :@8%:8;. în această dispută au intervenit
episcopii !eliton de /ardes şi >polinarie de Ieropolis. /e pare că ei n%au că*ut de acord asupra aspectului că dacă
la :7 .isan se serbea*ă +as5a iudaică pe care a serbat%o şi !ântuitorul "ert#ind mielul pascal, sau dacă atunci /%a
"ert#it 2ristos Însuşi pentru păcatele lumii. /e încerca prin urmare să se stabilească o cronologie a evenimentelor
legate de viaţa !ântuitorului punându%se în concordanţă re#eratele evang5elice.
3. > treia #a*ă a disputelor pascale este mult mai clară. În "urul anului :H;, preotul eretic Blastus predica la
oma sărbătoarea +aştilor după tradiţia iudaică. Deoarece la oma e&istau divergenţe pascale, episcopul $ictor I
al omei a scris celor mai importanţi episcopi din >sia printre care şi lui +olicrat al 6#esului, cerându%le în numele
episcopatului italic să convoace un sinod la care să adopte practica pascală romană. +entru a #i mai convingător i%a
ameninţat cu e&comunicarea, dacă nu vor accepta acest lucru. +olicrat a convocat sinodul, însă sinodalii au re#u*at
să accepte sc5imbarea tradiţiei lor pascale motivând că practica lor este moştenită de la apostoli. 6piscopul $ictor
a e&comunicat Bisericile din >sia, dar această gravă atitudine nu a plăcut nici unuia dintre episcopi. /#ântul Irineu
i%a scris în numele episcopatului galic că nu este corect şi l%a îndemnat ca şi alţi episcopi să nu Be&comunice toate
Bisericile lui Dumne*eu care ţin după tradiţie un obicei vec5iC. (u această oca*ie a#lăm că se punea în discuţie şi
durat postului premergător sărbătoririi +aştelui. Disputele pascale au #ost soluţionate la începutul sec. al I$%lea.
/inodul de la >relate ,3:7- a 5otărât ca toţi creştinii să serbe*e +aştile Bîn aceeaşi *i şi la aceeaşi dată în toată
lumeaC, iar la /inodul I 6cumenic s%a stabilit ca +aştile să se serbe*e în prima duminică cu lună plină după
ec5inocţiul de primăvară ,': martie-, amânându%se cu o săptămână dacă vor coincide cu +asc5a iudaică.
!isputa baptis&ală
>pariţia re*iilor în Biserică şi re*olvarea problemei reprimirii apostaţilor din timpul persecuţiilor în comuniunea
Bisericii au dat naştere la noi dispute, una dintre cele mai importante #iind cea legată de /#. )aină a Bote*ului.
Disputa s%a purtat între Biserica din oma şi cea din (artagina, respectiv între episcopii Ete#an al omei şi (iprian
al (artaginei. ?a oma se recunoştea bote*ul ereticilor şi nu se impunea rebote*area celor care reveneau în comuniunea
Bisericii pe când în >#rica ereticii erau bote*aţi pentru a #i primiţi în Biserică.
Deoarece la oma, în 6gipt şi +alestina, ereticii erau primiţi în Biserică numai prin punerea mâinilor episcopului,
episcopul Ete#an dorea să impună practica romană şi în >#rica, dar s%a lovit de re*istenţa /#. (iprian. 6l a ameninţat cu
e&comunicarea pentru rebote*area ereticilor.
Două sinoade ţinute la (artagina în anii '<< şi '<@ sub preşedenţia /#. (iprian s%au pronunţat din nou pentru
rebote*area ereticilor şi sc5ismaticilor, motivând că bote*ul este valid numai în Biserică. 6reticii şi sc5ismaticii #iind rupţi
de Biserică nu pot săvârşi taine valide pentru că nu au 5ar. (ei doi episcopi, au rămas #ermi pe po*iţiile lor #ără a rupe, însă
comuniunea bisericească. !urind amândoi în timpul persecuţiilor lui $alerian, în '<9, se pare că s%a înc5eiat ast#el disputa
baptismală, /inodul de la >relate ,3:7- şi /inodul I 6cumenic de la .iceea ,3'<- au 5otărât că se recunoaşte bote*ul
ereticilor dacă a #ost #ăcut în numele /#intei )reimi având în vedere că taina este validă nu prin săvârşitorul ei, ci prin ea
însăşi ca taină a lui Dumne*eu.
$chis&e
%polit !oartea episcopului Fe#irin al omei ,':8- şi polemica antitrinitaristă au scindat într%o oarecare măsură
comunitatea din oma întrucât s%a a"uns la alegerea a doi episcopi, (alist şi Ipolit.
Ipolit, un remarcabil teolog şi un scriitor talentat, indignat probabil de alegerea contracandidatului său, a desc5is
polemica, acu*ându%l pe (alist de antitrinitarism, de abateri disciplinare şi de toleranţă în c5estiuni bisericeşti.
/c5isma provocată în Biserica omei a continuat şi sub urmaşii lui (alist.
;ovat şi ;ova#ian. ?a mi"locul sec. al III%lea atât Biserica omei cât şi cea din (artagina s%au con#runtat cu
dispute care au generat apariţia unor sc5isme.
3@
?a oma murind ca martir episcopul 4abian al omei, alegerea noului episcop au generat mari dispute, deoarece
.ovaţian, un preot învăţat, a pierdut în #aţa lui (orneliu ,'<;%'<3-. În momentul în care (orneliu s%a arătat de acord cu
impunerea unei penitenţe pentru lapsi ,cei care au aposta*iat în persecuţii-, dar în aplicarea acestei reguli s%a comportat cu
indulgenţă, a #ost atacat de .ovaţian, care între timp reuşise să #ie ales şi 5irotonit ca episcop, organi*ând o grupare
separată considerată de el adevărata Biserică. .e#iind recunoscut de episcopatul italian şi cel din a#ară, .ovaţian
e&comunicat de un sinod ţinut la oma, a dat sectei un caracter rigorist. 6a a dăinuit sute de ani.
+aralel cu această sc5ismă, în (artagina s%a derulat sc5isma dintre (iprian şi .ovat. Deşi /#. (iprian se retrăsese
din #aţa persecuţiei lui Deciu, conducând Biserica prin scrisori şi curieri, a pretins ca reprimarea lapsilor în comuniunea
Bisericii să #ie precedată de penitenţă. În #runtea opo*iţiei #aţă de această măsură s%a situat preotul .ovat care agita pe cei
nemulţumiţi de intransigenţa episcopului lor. evenind în scaunul episcopal din (artagina în '<:, /#. (iprian a pus capăt
de*ordinei, impunând prin mai multe sinoade penitenţă pentru lapsi, deci*ie acceptată şi la oma.
Meletie 6#ectele persecuţiilor s%au răs#rânt şi asupra Bisericii din 6gipt. Ainând cont de nemiloasa persecuţie
declanşată de Diocleţian la începutul sec. al I$%lea şi dorind să #acilite*e reprimarea lapsilor în Biserică, episcopul +etru I
al >le&andriei ,3;;%3::- s%a arătat mai indulgent. >cest lucru a #ost de*aprobat de episcopul !eletie, al doilea după rang în
episcopatul egiptean. +etru #iind arestat, !eletie a preluat conducerea Bisericii 6giptilui. >ceasta a atras nemulţumirea
multor clerici şi credincioşi şi ast#el s%a produs o sc5ismă în Biserica 6giptului. După moartea martirică a episcopului +etru,
!elitie vine în >le&andria unde organi*ea*ă Biserica sc5ismatică numită BBiserica martirilorC.
.nceputurile învă#ă&,ntului creştin
*colile din 1lexandria0 Ce(areea 'alestinei0 1ntiohia şi /desa
În epoca apostolică, învăţământul creştin era 5arismatic0 >postolii, pro#eţii, didascălii învăţau pe credincioşi
învăţătura cea nouă.
Didascălii aveau anume această misiune a învăţăturii. 6a se #ăcea la început după primirea bote*ului, în sânul
comunităţii. Încă înainte de s#ârşitul secolului I, învăţătura creştină începe să preceadă bote*ului, #apt mărturisit în scrierea
BÎnvăţătura celor doispre*ece >postoliC, care este un #el de cate5ism şi cuprinde pe scurt ceea ce învăţau cei care voiau să
primească bote*ul. +rin urmare, obiect de învăţătură îl constituie de la început 6vang5elia !ântuitorului, apoi era
>postolul, sau colecţia de epistole apostolice, care circulau de la o comunitate la alta. /%au asociat mai apoi şi elemente
BapostoliceC, în ânduiala apostolică, în tradiţia celor :' >postoli şi altele1 din timpul persecuţiilor au #ost introduse şi
martirologiile şi s%au asociat în latura populară şi apocri#ele care lămureau unele momente din viaţa Bisericii, neînregistrate
în scrisul canonic. De mare autoritate s%au bucurat apoi îndrumările din scrisul +ărinţilor >postolici, ca /#ântul (lement
omanul, /#ântul Ignaţiu al >ntio5iei, +apia din Ierapole, /#ântul +olicarp al /mirnei şi altele. De #apt, pregătirea pentru
/#ântul Bote* a constituit un prile" pentru îndrumări organi*ate în creştinism, care au produs cursuri şi c5iar şcoli Bpentru
cate5umeniC.
Din sec. II această activitate era în gri"a Bisericii şi a unor didascali laici, credincioşi cu mai multă cultură. 6i se
găsesc printre creştinii cu învăţătură, cum erau apologeţii. (el mai cunoscut în acest sens este Iustin !artirul ,P:@<-, care
învăţa pe alţii adevărul creştin ca #iind #ilo*o#ia cea adevărată. >cest #u arestat în persecuţia lui !arcu >ureliu.
Învăţătura !ântuitorului a venit şi cu probleme noi, care au determinat şi o terminologie speci#ică, #ie prin
adoptarea unor cuvinte vec5i la sensuri noi, #ie necesitând #ormularea de termeni noi, speci#ici.
+rima şcoală creştină publică a #ost "coala din Ale#andria, cunoscută spre s#ârşitul sec. II, în plină în#lorire.
Istoricul 6usebiu scrie că ea e&ista de demult. Ecoala ale&andrină are di#erite nume0 Ecoala cuvintelor sau învăţăturilor
sacre, şcoala cate5i*ării, adunarea ,pentru învăţătură- a credincioşilor sau doar şcoala din >le&andria.
+rin aşe*area, mărimea şi importanţa sa ca oraş, prin mişcarea de idei şi de popoare, >le&andria era unul din cele
dintâi şi mai căutate centre culturale ale lumii vec5i, adăpostind vestita bibliotecă a +tolomeilor. Drecii, iudeii, gnosticii şi
alţii aveau acolo şcoli însemnate. >colo trăise 4ilon, creatorul unei #ilo*o#ii religioase şi al unei atmos#ere în care au trăit şi
de care au #ost in#luenţaţi şi teologii ale&andrini, acolo se învăţa neoplatonismul în secolul III.
(reştinismul care a prins rădăcini în >le&andria din epoca apostolică, în legătură cu evang5elistul !arcu, a avut ca
urmare #aptul că au #ost continuu învăţători creştini acolo, după Ieronim.
>pologetul >tenagora este socotit de istoricul bisericesc 4ilip de /ide, primul pro#esor al şcolii ale&andrine, ceea
ce nu pare probabil. +anten, care este primul cunoscut pe la anul :9;, şi%a continuat activitatea şi în timpul lui /eptimiu
/ever şi (aracalla. Urmaşul lui +anten, (lement >le&andrinul, conducea şcoala, când a i*bucnit persecuţia de la ';'%';3
şi când a părăsit oraşul. Eirul conducătorilor şcolii este cunoscut după el pentru tot sec. III şi o parte din sec. I$0 Origen,
Iraclas, >le&andru, Dionisie, +ieriu, )eognost, +etru, !acarie, mai târ*iu Didim cel Orb. Ultimul conducător cunoscut a
#ost odon, urmaşul lui Didim.
/pre deosebire de şcoala /#. Iustin şi a altor pro#esori particulari, #recventată de un număr mic de auditori, #ără
însemnată in#luenţă asupra Bisericii, şcoala din >le&andria devine o instituţie bine întemeiată, cu un şir continuu de
conducători iluştri, cu numeroşi auditori, cu un program de cursuri, cu mare #aimă şi in#luenţă asupra teologiei creştine. (u
însemnăt*atea ce i%a dat (lement >le&andrinul şi mai ales Origen, şcoala creştină se putea măsura cu orice şcoală
#ilo*o#ică, ca adevărată şcoală de BteologieC.
38
6a pare să #i început din iniţiativă particulară, nu ca instituţie a Bisericii. Origen a luat conducerea ei, în timpul
persecuţiei lui /eptimiu /ever, la cererea unor elini şi creştini dornici de învăţătură. Ecoala nu era întreţinută de Biserică.
Origen pentru a putea trăi, vindea manuscrise ale operelor scriitorilor pro#ani pe care le poseda. >poi el a #ost a"utat de un
creştin bogat, >mbro*ie, un #ost gnostic , convertit de Origen. Din sec. I$ şcoala a primit a"utor de la stat. +ână la un timp
ea nu avea local propriu.
Învăţământul predat în această şcoală cate5etică era urmat nu numai de creştini, ci şi de cate5umeni şi c5iar de
unii elini, dornici să cunoască religia creştină şi poate să o îmbrăţişe*e. >udiau probabil şi iudei şi eretici, atraşi de #aima
pro#esorilor creştini, îndeosebi a lui Origen. (5iar creştini dornici de învăţătură #ilo*o#ică şi teologică mergeau în căutarea
de pro#esori acolo unde erau aceştia. >st#el se poate spune că învăţământul creştin s%a în#iripat şi de*voltat ca o necesitate
teologică şi culturală a creştinismului, în concurenţă şi prin analogie cu învăţământul elen, iudaic sau c5iar eretic.
(um anume s%a organi*at învăţământul creştin nu se ştie mai de aproape. (e şi cum se preda se poate deduce, însă,
din scrierile lui (lement >le&andrinul şi ale lui Origen şi mai ales din Cuv!ntul de mulţumire către Ori#en al lui Drigore
)aumaturgul, care l%a avut pro#esor la (e*areea +alestinei. Origen predase probabil la >le&andria ceea ce preda la
(e*areea, un întreg ciclu ştiinţi#ic0 logică, dialectică, #i*ică. >ceste discipline serveau ca pregătire pentru ciclul următor0
morala şi teologia. În studiul teologiei, care încorona învăţământul predat de Origen, se #ăcea interpretarea /#intei /cripturi,
care era ba*a învăţământului creştin. +ro#esorul discuta însă şi ideile meta#i*ice ale #ilo*o#ilor şi poeţilor clasici, cu
e&cepţia celor care nu admiteau e&istenţa lui Dumne*eu şi providenţa.
Învăţământul creştin se ba*a pe interpretarea /#intei /cripturi şi era concentrat în "urul ei. >ceasta a avut mare
importanţă pentru de*voltarea lui şi a teologiei creştine. Dândirea teologică s%a întemeiat pe învăţământul şi pe e&ege*a
şcolilor creştine. ?a >le&andria, metoda de interpretare era de pre#erinţă alegorică, la >ntio5ia era istorico%gramaticală sau
literală. 4aptul acesta a #ost 5otărâtor pentru evoluţia teologiei creştine în epoca marilor controverse 5ristologice.
Ecoala cate5etică ale&andrină are o mare importanţă în viaţa Bisericii vec5i. 6a a dat Bisericii un învăţământ
teologic, o e&ege*ă teologică, o dogmatică.
"coala de la Cezareea Palestinei a #ost în#iinţată şi condusă de Origen, după plecarea din >le&andria ,la '3:%'3'-,
în urma 5irotonirii lui de către episcopii de Ierusalim şi (e*areea +alestinei, care%l stimau mult pentru ştiinţa lui.
(ondamnat pentru aceasta de către episcopul său Dimitrie, Origen s%a stabilit la (e*areea, unde a continuat activitatea
didactică şi a terminat operele începute la >le&andria.
?a (e*areea, Origen a avut discipoli deosebiţi, între care pe cei doi #raţi din .eoce*areea +ontului, )eodor şi
>tenodor. .u se ştie dacă la (e*areea, Origen a avut urmaşi imediaţi ca la >le&andria. 6l a creat însă, ca şi acolo o
atmos#eră teologică, în care au lucrat şi alţii. ?a începutul sec. I$ este cunoscut ca pro#esor la (e*areea +alestinei +am#il,
un distins preot, originar din Berit. 6l #ăcuse studii la >le&andria. >udiind pe +ieriu, supranumit BOrigen cel )ânărC şi a
avut printre elevii săi şi apoi colaborator pe 6usebiu, marele istoric bisericesc. +am#il a în#iinţat pentru învăţământul creştin
o bibliotecă însemnată. 6l era un admirator a lui Origen, căruia, împreună cu 6usebiu i%a consacrat o parte din studii şi din
activitatea literară. (e*areea a avut apoi în 6usebiu pe cel mai învăţat episcop al său şi unul din cei mai de seamă creştini
vec5i, de la care cunoaştem multe din istoria învăţământului şi a creştinismului în general, în primele secole, şi mai ales
cunoaştem pe Origen şi şcoala ale&andrină.
"coala din Antiohia. ?a >ntio5ia /iriei s%a #ormat o altă şcoală creştină, cunoscută din sec.III prin unii din cei
care au predat învăţământul acolo. (el dintâi cunoscut este preotul !alc5ion, conducătorul unei şcoli retorice BelineC.
!alc5ion era un om învăţat şi în ale teologiei. 6ste cunoscut din disputa cu episcopul +avel de /amosata, pe care l%a
dovedit eretic,antitrinitar- într%un sinod ţinut la >ntio5ia, după ce episcopul reuşise până atunci să%şi acopere ere*ia. .u se
ştie în ce consta învăţământul lui !alc5ion, dacă preda şi învăţătura creştină, nici dacă a avut vreun rol în începuturile
şcolii creştine din >ntio5ia.
Începuturile şcolii este legat însă de ?ucian, *is de /amosata, *is şi de >ntio5ia. Ecoala a #ost continuată de alţii şi
a luat mare avânt în secolul al I$%lea prin studiile ei de e&ege*ă biblică.
După unele ştiri, ?ucian a #ost parti*an al episcopului compatriot +avel de /amosata şi de aceea a #ost scos din
Biserică sub următorii trei episcopi de >ntio5ia, până la 3;3, când ar #i renunţat la ere*ie. Deşi este socotit ca i*vor al
arianismului prin e&ege*a şi teologia sa, ?ucian este cinstit totuşi ca martir, mort în sânul Bisericii, în persecuţia lui
!a&imin Daia ,3:'-.
?ucian este însemnat mai ales ca recen*ent al /#intei /cripturi. 6l a #ăcut o revi*uire a traducerii /eptuagintei, în
care se pare că a introdus corecturi după te&tul ebraic şi după traducerea liui )eodotion, sau după alte locuri paralele. De
asemenea, se pare că el a încercat să corecte*e cuvinte pe care nu le socotea potrivite.
(a şi Origen , ?ucian e&plica /#ânta /criptură, dar mai mult în scop e&egetic, decât teologic%apologetic.
Interpretarea lui se deosebea de a ale&andrinilor, #iind literală. >lături de ?ucian este amintit un alt preot antio5ian învăţat,
Dorotei, care se ocupa cu mult *el de studiul /#intei /cripturi, îndeosebi de studiul $ec5iului )estament pe care%l citea în
limba ebraică. 6l cunoştea bine şi cultura elină, era un om cunoscut şi apreciat c5iar de împărat.
.u se ştie dacă şcoala antio5iană a avut un şir de pro#esori ca şcoala ale&andrină. 6a a devenit mai însemnată în a
doua "umătate a secolului I$, cu Diodor de )ars, de la care s%a accentuat deosebirea e&egetică%teologică între cele două
şcoli. (ea ale&andrină a înclinat în #ilo*o#ie spre platonism, neoplatonism şi eclectism, cea antio5iană spre aristotelism.
Ecoala antio5iană n%a avut idealismul şi elanul mistic al şcolii ale&andrine, dar a dat teologiei creştine pe cei mai de seamă
e&egeţi între care şi pe /#ântul Ioan Dură de >ur.
Despre $coala din Edesa ştim că ea pare să #ie mai vec5e decât cea din >ntio5ia şi la ea a studiat ?ucian. 6a va
"uca un loc mai important în perioada următoare.
39
+e lângă aceste şcoli organi*ate, au mai e&istat şi altele, legate mai mult de personalitatea vreunui /#ânt +ărinte
bisericesc, sau teolog de #runte. >st#el se poate accepta o şcoală legată /eptimiu, )ertulian de la (artagina şi urmaşul
acestuia, /#ântul (iprian1 o altă şcoală în Dalia era legată de/#ântul Irineu al ?ugudunului, care promova e&ege*a
ale&andrină1 apoi şcoala romană cu un şir de teologi, care scria mai mult în greceşte, ca Ipolit şi (aius, şi latineşte ca
!iniuciu 4eli& şi .ovaţian, #ără a putea însă crea un învăţământ adevărat.
Cultul0 disciplina şi via#a creştină
Cultul a îndeplinit în viaţa creştină în primele trei secole, un rol #oarte însemnat. 6l a menţinut unitatea şi
solidaritatea comunităţii creştine şi a apropiat pe credincioşi între ei.
+ăgânii înşişi au înţeles importanţa cultului în Biserică şi l%au lovit prin măsuri de persecuţie, inter*icând adunările
creştine, con#iscând sau distrugând locaşurile, ar*ând cărţile.
(ultul epocii apostolice s%a menţinut şi s%a de*voltat în epoca următoare pe ba*a ?iturg5iei /#ântului Iacob.
(entrul lui a rămas /#ânta 6u5aristie, pe care o găsim cu acest nume, pe lângă cele cu care era cunoscută mai înainte%
#rângerea pâinii, cina domnească. Încă înainte de s#ârşitul secolului I, 6u5aristia se săvârşea duminica şi probabil
dimineaţa, aşa cum mărturiseşte +liniu cel )ânăr la începutul secolului II. /ăvârşindu%se duminica dimineaţa, s%a introdus
obiceiul ca să se primească pe nemâncate.
?a (artagina, poate şi în alte locuri ,oma, /pania-, ea încă se mai săvârşea *ilnic. În alte locuri se săvârşea
miercuri şi vineri ,în 6gipt-. /e săvârşea de asemenea la bote*ul cate5umenilor şi în *ilele de comemorare a martirilor.
+entru cunoaşterea cultului creştin din primele trei secole, nu avem un #ormular liturgic, ci unele descrieri. !ai
importante decât acestea sunt B(onstituţiile bisericeştiC care cuprind indicaţii şi #ormule liturgice, ştiri şi reguli privitoare la
cler. /unt trei scrieri intitulate, una B(onstituţiile bisericeşti egipteneC, #oarte însemnată pentru istoria cultului creştin, alta
BDidascalia >postolilorC, alta B(onstituţia bisericească apostolicăC, precum şi cartea a $III%a din scrierea B(onstituţiile
>postoliceC, cea mai completă scriere liturgică vec5e.
(ultul eu5aristic consta din două părţi0
- didactică J se citea din cărţile .oului şi $ec5iului )estament, o omilie asupra celor citite, rugăciuni comune1
- liturgică J se punea pe altar pâine, vin şi apă, episcopul sau preotul liturg5isitor #ăcea rugăciuni şi aducea
Beu5aristiiC ,mulţumiri- celor de #aţă, clerici şi credincioşi.
Diaconii duceau /#ânta 6u5aristie şi celor absenţi ,bolnavi, neputincioşi, celor înc5işi-
ugăciunile erau parte improvi*ate, pentru nevoile comunităţii, parte stabilite, pentru /#ânta 6u5aristie. >titudinea
obişnuită era cea de BorantesC0 în picioare, cu braţele întinse, cu oc5ii ridicaţi spre cer. /e #ăceau şi cântări. !u*ica
instrumentală nu era admisă în cult.
După o anumită rugăciune, înainte de /#ânta 6u5aristie, creştinii îşi dădeau şi sărutarea s#ântă, semn al comuniunii
lor în credinţă şi în dragoste, al împăcării lor, pentru împărtăşirea ce urma să primească. ?a prima parte a ?iturg5iei puteau
asista şi cate5umenii, penitenţii sau c5iar necreştinii. După aceea diaconii îi invitau să părăsească locaşul. /e înc5ideau
uşile, se #ăcea tăcere solemnă, se săvârşea /#ânta 6u5aristie.
B+âinea eu5aristicăC era dospită1 a*ima s%a introdus în >pus mult mai târ*iu. $inul era curat, culoarea lui nu era
stabilită, însă de obicei era roşu. În vin se adăuga şi apă. >cest amestec era u*ual şi obligatoriu. +entru vin se întrebuinţa un
potir, la început din lemn, apoi de sticlă sau de metal.
Împărtăşirea se #ăcea începând cu clericii, apoi ceilalţi. În /#ânta 6u5aristie, creştinii primeau trupul şi sângele
Domnului. e#u*ul de a primii pe unii creştini la /#ânta 6u5aristie era o grea pedeapsă. (ei că*uţi în păcate grele primeau
/#ânta 6u5aristie doar după o lungă penitenţă. +rimirea ei cu nevrednicie era socotită un mare păcat. Împărtăşirea era
precedată de mărturisirea păcatelor.
+e lângă o#rande eu5aristice J pâine şi vin J credincioşii aduceau la cult daruri în alimente, bani, pâine, veşminte,
încălţăminte, pentru a"utorarea săracilor şi pentru întreţinerea clerului.
(ultul era şi un e&celent mi"loc de educaţie şi de bine#acere totodată, el era un continuu control şi stimulent al
vieţii morale. 4recventarea cultului era obligatorie şi regulată. /inoadele 6lvira ,3;;-, >relate ,3:7-, prevăd anumite măsuri
pentru lipsă ne"usti#icată la mai mult de trei duminici.
$ărbătorile creştine Duminica a devenit sărbătoarea săptămânală a creştinilor încă din epoca apostolică şi are
destinaţia de *i de adunare şi de cult. Duminica era serbată ca *i a Învierii Domnului, *i de bucurie, în care creştinii se
rugau #ără a posti şi a îngenunc5ea.
>#ară de duminică se ţineau în cinste *ilele de post % miercuri şi vineri. În aceste *ile se #ăceau şi adunări cu cult.
6rau *ile de tristeţe în care creştinii se rugau în genunc5i.
+aştele era sărbătoarea anuală a Învierii Domnului, aşa cum duminica era cea săptămânală. +aştile era sărbătoare
creştină generală. /inodul de la >ncira ,3:7- o numeşte B*iua cea mareC. Fiua era sărbătorită cu mare evlavie, bucurie şi
solemnitate, ea era precedată de post şi de nopţi de priveg5ere. Deosebirile cu privire la data ei au #ost motivul
controverselor pascale din secolul II. În legătură cu Învierea Domnului era comemorată şi ăstignirea.
/tabilirea datei +aştelui a #ăcut necesare studii astrologice. (alculul se #ăcea şi se anunţa de la >le&andria prin
epistole pascale sau #estive. /%au #ăcut de timpuriu încercări de stabilire a unui ciclu sau canon pascal, în care să se prevadă
revenirea periodică regulată a datei +aştilor în aceeaşi *i, după un şir de ani. Dionisie al >le&andriei a întocmit un ciclu
pascal de 9 ani, episcopul ?aodiceei, >natolie, un ciclu de :H ani.
3H
(inci*ecimea era sărbătoarea +ogorârii /#ântului Du5. 6a este, după +aşti, cea mai mare şi cea mai vec5e
sărbătoare creştină. /e numea (inci*ecime şi tot timpul de la +aşti până la +ogorârea /#ântului Du5 ,<; de *ile-, era timp
de bucurie, în care creştinii nu posteau şi nu îngenunc5eau la rugăciune.
1lte sărbători creştine +robabil din sec. al III%lea se serba în Orient 6pi#ania, adică arătarea Domnului, în
amintirea Bote*ului !ântuitorului şi a descoperirii dumne*eirii /ale. /e pare că sărbătoarea nu era generală. În 6gipt,
(lement >le&andrinul spune că o asemenea sărbătoare ţineau gnosticii, iar Origen nu o aminteşte. 6a este menţionată într%
un act martiric, ca o B*i s#ântăC În secolul al I$%lea, se #ăcea amintire în această *i de .aşterea !ântuitorului, de c5emarea
neamurilor şi de .unta din (ana Dalileei, ca prima minune a Domnului. În acest secol, sărbătoarea 6pi#aniei era generală
în Orient.
În Occident se ţinea ca sărbătoare corespun*ătoare .aşterii Domnului *iua de '< decembrie, pentru a o opune
sărbătorii păgâne a solstiţiului de iarnă. /imbolismul creştin uşura această coincidenţă, prin care Biserica înlocuia pentru
credincioşii ei o sărbătoare vec5e cu una creştină. (reştinii orientali au introdus sărbătoarea .aşterii Domnului în a doua
"umătatea a secolului I$%lea. +entru prima dată s%a despărţit sărbătoarea .aşterii Domnului de cea a Bote*ului, serbându%se
la '< decembrie, în Biserica din >ntio5ia, în "urul anului 388, apoi s%a introdus în Biserica de (onstantinopol în 38H. (ei
din >pus au introdus în sc5imb 6pi#ania la @ ianuarie.
/ărbătorile martirilor sunt cele mai vec5i. Fiua morţii martirului numită B*iua naşteriiC era serbată de creştini cu
adunare şi cult. În unele ca*uri se serba *iua mutării moaştelor martirilor.
.u se cunosc în primele trei secole sărbători ale /#intei 4ecioare, deşi se bucura de mare cinste în rândul
creştinilor. >ugustin considera vec5e sărbătoarea /#ântului Ioan Bote*ătorul.
'ostul În a#ară de *ilele de miercuri şi vineri, când se a"una de obicei până la orele :<.;;, creştinii mai posteau în
*ilele dinaintea +aştilor. >cest post era general, dar durata lui varia. +e alocuri se postea o *i, în altele două, în unele
patru*eci de ore. În sec. III, postul s%a lungit la @ *ile. , în care creştinii mâncau o dată în *i pâine, sare şi apă, la ora a noua.
+ostul s%a lungit apoi la 7; de *ile, iar în perioadele următoare c5iar mai mult.
Din BÎnvăţătura celor doispre*ece >postoliC se ştie că se mai postea cu prile"ul bote*ului de către primitorul lui, de
către săvârşitor şi de cei care mai voiau.
1gapele Obiceiul apostolic de a se lua o masă comună în adunarea creştină s%a menţinut. 6le erau de regulă mese
cumpătate, probabil cu pâine, peşte, vin şi aveau un rol important în viaţa creştinilor, prin a"utorul ce se da celor săraci şi
prin spiritul de comunitate în dragoste, pe care îl întreţineau. .ecunoscând caracterul lor, anticii le bat"ocoreau cu scopuri
calomnioase, ca prile"uri de des#râu.
+liniu cel )ânăr le numeşte o Bmasă cuviincioasăC. 6l ştie că se lua dimineaţa, după adunarea eu5aristică
duminicală. /e constată ast#el separarea timpurie a agapei de cultul propriu%*is. 6le începeau şi se terminau cu rugăciuni şi
erau însoţite de cântări de psalmi.
>gapele se petreceau #ie la biserică, #ie în case particulare, la creştinii înstăriţi. /ăracilor li se da alimente şi acasă.
Din mese comune, agapele au a"uns mese de sărbătoare. >semenea mese se organi*au cu prile"ul înmormântărilor,
bote*ului, nunţilor sau la di#erite sărbători.
3ocaşul de cult Ilegalitatea creştinismului, numărul mic şi lipsa de mi"loace nu au îngăduit e&istenţa locaşurilor
de cult până la un timp. (reştinii se adunau în case particulare mai încăpătoare, în cimitire sau catacombe, în locurile #erite
de oc5ii păgânilor. Odată cu creşterea numărului creştinilor, aceştia a trebuit să%şi ridice locaşuri de cult, ei nu mai
încăpeau într%o casă, iar clerici nu mai a"ungeau pentru a slu"i în mai multe. +entru a ridica locaşuri se pro#ita de anii de
pace, de toleranţa unor împăraţi ,ca >le&andru /ever, 4ilip >rabul-.
6&istenţa unor asemenea locaşuri proprii se constată de la s#ârşitul sec. II, mai ales după '9;. ?ocaşul creştin se
numeşte Bcasa lui Dumne*euC, locul Bde rugăciuneC, casa rugăciunii. De la începutul secolului I$ se numea BbasilicaC,
nume rămas în limba noastră ,biserica%casa împărătească-. >cest nume arată că locaşul creştin avea asemănare cu locaşul
Domnului din $ec5iul )estament. Basilicele aveau trei părţi0 un atrium sau portic, care era un spaţiu în #ormă pătrată,
mărginit de coloane, având la mi"loc un ba*in sau o #ântână1 cate5umenii şi unii penitenţi asistau la cult în atrium, numit
mai târ*iu pronaos1 partea de mi"loc, naos, #ormată la rându%i din trei spaţii dreptung5iulare paralele, despărţite prin
coloane, spaţiul din mi"loc era mai larg şi mai înalt, aici şedeau credincioşii, o absidă în #und ,semicerc-, unde sta clerul şi
care era despărţită de restul clădirii printr%o perdea ce se trăgea. 6a nu avea o masă #i&ă pentru săvârşirea /#intei 6u5aristii,
ci una mobilă de lemn, ce se lua şi se aducea după trebuinţă. În #aţa absidei, în naos, era un amvon sau două, cam de
înălţimea unui om, de pe care se #ăceau citirile.
+robabil au #ost ridicate locaşuri şi de alte #orme. Basilica era îndreptată de obicei de la răsărit la apus. .evoia de a
se ruga creştinii cu #aţa spre ăsărit a #ăcut să se obişnuiască aşe*area intrării la apus şi a altarului spre răsărit.
Bisericile aveau şi clădiri ane&e0 baptisterii, locuinţă pentru episcop, camere pentru păstrarea darurilor aduse de
creştini, unele c5iar săli destinate agapelor. >veau de asemenea cărţi şi obiecte de cult. De timpuriu s%a luat obiceiul de a
pune moaşte sub /#ânta !asă J când a a"uns #i&ă % şi de a se ridica locaşuri pe mormintele martirilor.
Ci&itirele este numele creştin simbolic dat locurilor de îngropare ca loc de odi5nă, în aşteptarea învierii. (reştinii
au luat obiceiul de a se îngropa în cimitire comune, pe proprietatea unuia din ei sau a Bisericii. (ei săraci erau îngropaţi de
comunitate.
7;
>#ară de cimitirele obişnuite, ca locuri de înmormântare, erau #olosite catacombele. >cestea erau galerii săpate în
pământ, adânci şi uneori suprapuse, lungi şi înguste. (ele mai multe catacombe se găseau la oma, unde episcopii aveau
una specială, numită cimitirul lui (ali&t. (atacombele mai serveau ca loc de re#ugiu şi de cult pe timpul persecuţiilor. De
regulă ele se găseau în apropierea bisericilor. /pre a nu #i pro#anate de păgâni, intrările lor au #ost astupate, mai ales în
timpul persecuţiilor de la începutul secolului al I$%lea.
1rta creştină a #ost la început simplă şi simbolică, în strânsă legătură cu concepţia creştină despre viaţă, moarte şi
mântuire. (reştinii au #olosit%o ci unele re*erve, ca mi"loc de mani#estare a credinţei şi năde"dilor lor. /emni#icaţia #igurilor
creştine este mult mai importantă decât valoarea lor artistică.
/pre deosebire de arta antică, care era liberă în mani#estările ei imorale de cele mai multe ori, arta creştină era
sobră, serioasă, castă, edi#icatoare, utilă credinţei şi moralei evang5elice.
>rta creştină a început ca artă decorativă, artă de interior subteran. +e lângă motive decorative obişnuite, creştinii
repre*entau c5ipuri şi scene biblice sau simbolice, peştele, mielul, porumbelul, ancora, ramura de măslin, sălciile. >#ară de
acestea se mai repre*entau J animale, păsări, plante sau obiecte J simboli*ând idei religioase sau acte creştine, virtuţi sau
#iguri evang5elice. !ântuitorul este repre*entat de obicei #oarte tânăr şi, la început #ără barbă. >postolii sunt repre*entaţi
adesea în grup cu !ântuitorul.
/culptura a #ost întrebuinţată mai ales în repre*entarea de scene pe sarco#age, în basorelie#uri. 6ra mai mult o artă
#unerară. /tatuile nu erau acceptate, #iind u* antic şi mitologic.
În ar5itectură, creştinii au urmat #ără îndoială arta şi te5nica pro#ană, adaptând%o scopului clădirilor.
Catehu&enatul0 )ote(ul Celelalte Taine
Catehu&enatul era pregătirea pe care o primeau înainte de bote* cei care doreau să îmbrăţişe*e creştinismul.
4oarte sumară la început, ea s%a organi*at şi a precedat încă de timpuriu bote*ul, ca un stagiu de învăţătură creştină.
Din secolul al II%lea, cate5umenatul este organi*at. (ele spuse de Iustin !artirul despre bote* şi mai ales de
)ertulian con#irmă acestea. )ertulian întrebuinţea*ă primul numele de Bcate5umeniC, el consideră cate5umenatul
Bnoviciatul vieţii creştineC. >cesta a #ost o necesitate a vieţii creştine, era un mi"loc de cunoaştere, de întărire a moralului
celor care aveau să #ie credincioşii ei. >dmiterea în cate5umenta o aprecia şi o admitea episcopul. În general erau primiţi
oameni care puteau să dispună liber de ei înşişi, cu pro#esiune, sau meserie onorabilă, cu viaţă morală. De regulă,
cate5umenii erau încredinţaţi unui cate5et, de obicei preot, sau c5iar unui creştin laic, capabil să%i înveţe. Durata
cate5umenatului varia. /inodul de la 6lvira vorbeşte de '%3 ani, dar aceasta putea #i prescurtată la aprecierea episcopului
sau prelungi la dorinţa cate5umenului.
(ate5umenatul a #ost o instituţie de mare importanţă pentru Biserică, asigurând alegerea şi pregătirea viitorilor
creştini.
$"intele Taine Instituite de !ântuitorul Iisus 2ristos, ci#ra lor de şapte a #ost con#irmată apoi în >pocalipsa
/#ântului >postol şi evang5elist Ioan.
)ote(ul era actul de credinţă şi de cult, prin care se intra în sânul Bisericii. 6l avea caracter sacramental, de taină0
ştergea păcatele şi acorda darul /#ântului Du5. Bote*ul era numit baie sau spălare, renaştere, baia renaşterii, luminare,
pecete, pecetea credinţei, 5ar desăvârşit.
itul Bote*ului s%a de*voltat odată cu cate5umenatul, îmbogăţindu%se mult din sec. II. De regulă era săvârşit de
către episcopi. (u învoirea lui putea #i săvârşit şi de preoţi, şi c5iar de diaconi, iar la mare nevoie de laicii credincioşi.
Biserica a continuat să #acă Bote*ul în ape curgătoare sau stătătoare, ca şi /#inţii >postoli.
Odată cu organi*area cate5umenatului, bote*ul se săvârşea de obicei în grup, ceea ce îi con#erea un caracter mai
solemn şi mai important. Deşi ele puteau #i săvârşite în #iecare timp al anului, practica Bisericii a stabilit ca *ile speciale
+aştile şi (inci*ecimea. În Orient se #ăcea şi la 6pi#anie.
Bote*ul se săvârşea #ie prin scu#undare, #ie prin vărsare de apă pe cap sau prin stropire, după cum arată unele
picturi apusene. /e pare că la bote* adulţii sc5imbau numele lor vec5i cu unul creştin. /e pre#erau nume biblice de martiri.
Ungerea cu untdelemn urma îndată după bote*, ca rit cu caracter sacramental, înlocuind punerea mânilor, pe care o
săvârşea /#inţii >postoli. !irungerea era însoţită de #ormula0 Bte ung cu untdelemn s#inţit în numele lui Iisus 2ristosC, sau
alta asemănătoare.ca şi bote*ul ungerea cu ulei s#inţit nu se repeta. După ungere, cel bote*at se îmbrăca în veşminte albe, pe
care le purta opt *ile. Bote*at şi uns, noul credincios era introdus în biserică, asista la toată ?iturg5ia, aducea prima lui
o#randă, se împărtăşea prima dată. În >pus s%a introdus obiceiul de a da celor bote*aţi să guste lapte şi miere, ca alimente
simbolice, precum şi un mic grăunte de sare.
Mărturisirea păcatelor a #ost unită de la început cu celelalte două )aine, Bote*ul şi 6u5aristia. 6a se întemeia pe
puterea dată /#inţilor >postoli şi urmaşilor lor de a ierta păcatele. +e lângă caracterul ei de taină, !ărturisirea avea şi un rol
morali*ator #oarte important în viaţa credincioşilor.
În primele trei secole mărturisirea putea #i0
- secretă, #ăcută în #aţa episcopului sau preotului1
- semipublică, #ăcută în #aţa clerului întreg1
- publică, #ăcută în #aţa clerului şi a credincioşilor.
!ărturisirea păcatelor era urmată de îndeplinirea #aptelor de îndreptare,epitimie- indicate de du5ovnic.
7:
-irotonia este între cele dintâi taine săvârşite şi cunoscute în Biserică. După /#inţii >postoli au 5irotonit
episcopii.
2irotonia în episcop se #ăcea în sobor de episcopi şi de preoţi, în cadrul /#intei ?iturg5ii. 6piscopii slu"itori
puneau mâinile pe noul ales, preoţii asistau stând în picioare. )oţi se rugau în tăcere implorând coborârea /#ântului Du5
peste cel 2irotonit. Unul din episcopii slu"itori rostea o rugăciune specială. >poi noul episcop era salutate de toţi.
2irotonia în preot%presviter se săvârşea de episcop #ie cu aceleaşi #ormule de rugăciune ca 5irotonia episcopului,
#ie cu unele asemănătoare. 2irotonia de diacon avea #ormule potrivite cu slu"irrea lui.
(lerul in#erior era rânduit prin rugăciune de binecuvântare şi prin înmânarea unui obiect, care era simbolul slu"bei
respective.
2irotoniei i se atribuia şi e#ectul iertării păcatelor, a#ară de cele trupeşti cunoscute după 5irotonie.
Căsătoria a #ost ridicată de la început la rangul şi importanţa de instituţie s#ântă şi de legătură indisolubilă.
(reştinii înc5eiau cununia cu binecuvântarea Bisericii. Înainte de a se binecuvânta căsătoria, clericii se in#ormau despre
tineri prin diaconi şi diaconese.
(u ce #orme rituale se săvârşea cununia nu ştim. 6ra unită însă cu săvârşirea /#intei 6u5aristii. !irii se uneau în
#aţa /#ântului >ltar, în pre*enţa comunităţii, cu rugăciunile ei şi ale slu"itorilor. 6i aduceau o#rande şi se împărtăşeau.
Biserica oprea des#acerea căsătoriei, a#ară de ca* de adulter, oprea c5iar des#acerea logodnei. Dacă un soţ părăsea
#ără de motiv pe celălalt şi se căsătorea cu altă persoană, era e&clus pentru totdeauna din comunitatea creştină. +rin
asemenea măsuri, Biserica da #amiliei creştine o ba*ă religios%morală sacră şi solidă cu consecinţe sociale şi "uridice #oarte
importante.
Maslul. De la început Biserica a săvârşit rugăciuni pentru cei bolnavi şi ungerea cu untdelemn, în numele
Domnului, cum recomandase /#ântul Iacob. Îngri"irea şi vindecarea bolnavilor a #ost una din gri"ile şi datoriile morale ale
Bisericii. $indecările au avut în primele trei secole mai mult caracter ritual şi 5arismatic. 6le #ăceau obiectul rugăciunilor
preoţilor, ale celor în*estraţi cu 5arul tămăduitor sau c5iar al e&orciştilor.
+ractica aceasta este ba*ată pe concepţia că de multe ori boala se dătoreşte păcatului, iar uneori este cau*ată de
du5uri rele. 6a devine ast#el, obiectul unui tratament moral du5ovnicesc.
@ia#a &orală a creştinilor !isciplina
În general, viaţa morală a creştinilor era un adevăr de un nivel superior celei a păgânilor. 6a însăşi a #ost admirată
de păgâni. (onvertirea la creştinism era un act #oarte serios, c5ib*uit, pregătit, supraveg5eat. Disciplina Bisericii era severă,
contrastul cu viaţa BpăgânăC era un stimulent pentru creştini.
+ericolele pentru viaţa lor, însă erau multe. +retutindeni, creştinul găsea motive de scandal, ispite, prile" de păcat.
+racticile antice pătrunsese în toate laturile vieţii.
@ia#a de "a&ilie 4amilia în societatea antică era în decădere. (ăsătoria era descreditată, divorţul se pronunţa uşor,
adulterul şi concubina"ul erau tolerate legal pentru bărbaţi. (opii puteau #i aruncaţi. /oţii nu erau egali în #aţa legii.
(elibatarii se înmulţeau, natalitatea scădea. (ăsătoria între soţi de clase sociale di#erite nu era legală.
(reştinismul a #ăcut din căsătorie o )aină, s#inţind%o cu binecuvântarea lui Dumne*eu. >st#el, ea capătă un
caracter sacru, inviolabil, indisolubil. /oţii erau egali ca membri ai Bisericii. 6i erau #rate şi soră de credinţă, de năde"de, de
viaţă şi de su#erinţă creştină. 6i aveau aceleaşi drepturi morale.
Deşi era mult cinstită #ecioria, starea civilă obişnuită era căsătoria. .u se admiteau legături în a#ara căsătoriei. >
doua căsătorie era permisă în ca* de văduvie prin deces, dar era socotită de mai puţină cinste.
(ăsătoria se lega de regulă între soţii creştini care nu erau rude în grade oprite de Biserică. Biserica recunoaşte
căsătoriile mi&te, dar recomanda evitarea lor1 ea permitea, însă des#acerea căsătoriei, dacă era periclitată mântuirea
su#letului creştin.
@ia#a publică În viaţa publică, morala creştină întâmpina mai multe ispite şi greutăţi decât în cea de #amilie. În
societate, raporturile şi obligaţiile erau multiple şi de altă natură1 ele erau uneori periculoase, creştinii riscau să cadă în
păcat sau să #ie condamnaţi.
De obicei, creştinii evitau spectacolele şi erau recunoscuţi după aceasta. >strologia, magia, băile mi&te, lu&ul,
podoabele, par#umurile, coc5etăria în general, erau condamnate de creştini. 6i iubeau simplitatea, modestia, cumpătarea în
toate.
(reştinii, de regulă, îşi păstrau meseria dacă ea nu%i punea în contact cu păgânismul, în ca* contrar erau nevoiţi să
renunţe la ea. !ai periculoase erau considerate pro#esoratul, sculptura, pictura, argintăria, acestea slu"ind cultului
mitologic. >cestea erau cu totul incompatibile creştinismului.
În comunităţile creştine au intrat şi oameni bogaţi. Bogăţiei i s%a dat un scop religios%moral, ea trebuind să
servească pentru #acerea de bine, în numele lui 2ristos. +roprietatea asupra bogăţiei aparţine lui Dumne*eu, omul este doar
bene#iciarul şi c5ivernisitorul ei. Unii episcopi şi creştini bogaţi au dăruit averea lor Bisericii, pentru #apte de caritate şi
pentru nevoile comunităţii.
(aritatea creştină este unul din meritele morale ale Bisericii din primele trei secole. +rin spiritul şi e#ectele ei, ea
este o cunoscută operă #ilantropică. Biserica a căutat să cunoască pe toţi cei a#laţi în lipsă şi neputinţă, întocmind liste prin
diaconi şi diaconese, care cercetau pe creştini acasă. De regulă, mi"loacele de a"utorare se colectau între credincioşi la cult.
Bolnavii erau cercetaţi şi îngri"iţi acasă. Unii clerici învăţau pentru aceasta c5iar medicina.
7'
Biserica n%a e&clus în recrutarea credincioşilor ei nici un neam, nici o clasă socială, nici o categorie de oameni.
(riteriile de alegere erau numai de ordin moral. Deşi la creştinism au venit mai mult clasele de "os, Biserica a avut de #oarte
timpuriu în rândurile sale oameni de rang. Biserica nu a acordat, însă privilegii celor bogaţi, puternici sau culţi. (reştinii de
orice rang #ormau o comunitate de credinţă şi de dragoste. 6i se rugau împreună, participau la mese comune, se a"utau şi se
respectau reciproc ca #raţi în 2ristos.
/clavia era cea mai grea problemă socială ce se punea Bisericii. În condiţiile economice ale societăţii antice, ea nu
putea s%o des#iinţe*e. (reştinismul a acordat însă sclavilor creştinaţi demnitatea de oameni. În spiritul creştinismului,
(onstantin cel !are şi urmaşii lui, au luat măsuri legale pentru uşurarea vieţii şi liberării sclavilor. /tăpânii creştini şi%au
eliberat sclavii sau i%au tratat omeneşte, clerul a obţinut dreptul de a #ace liberări de sclavi în adunarea credincioşilor.
!isciplina 5peniten#a: Biserica a procedat dintru început cu multă severitate contra păcatelor grave. (u e&cepţia
celor împotriva /#ântului Du5, care se puteau ierta numai printr%o grea penitenţă, a cărei disciplină Biserica a stabilit%o în
primele trei secole. /%au socotit păcate grave0 apostasia, uciderea şi adulterul. /%au adăugat apoi şi altele. >semenea păcate
aduceau e&cluderea din Biserică, pe care o pronunţa episcopul.
Biserica a instituit penitenţa, numită şi Bbote* laboriosC, adică iertare obţinută cu greutate. +enitentul era obligat
să mărturisească păcatele public, să petreacă în post, rugăciuni, priveg5eri, în acte de pocăinţă şi de milostenie, să poarte un
costum de penitent. +enitenţa de regulă, dura mulţi ani, iar pentru păcatele mai grele, ea dura până la s#ârşitul vieţii. În ca*
de boală penitenţa se scurta, dar se completa după însănătoşire. Dacă penitentul murea martir, era socotit iertat şi împăcat
cu Biserica.
După înc5eierea timpului penitenţei, dacă dovedeşte îndreptare, penitentul este reprimit în Biserică de către
episcop. (a şi bote*ul, penitenţa se #ăcea o singură dată.
După persecuţia lui Deciu, au e&istat preoţi însărcinaţi anume cu supraveg5erea penitenţei, numiţi penitenţiari.
(lerul era supus penitenţei ca şi laicii şi ca şi cate5umenii.
+roblema penitenţei a provocat primele sc5isme în Biserică prin opo*iţia a două curente0 unul rigorist şi altul mai
indulgent.
Biserica %n e&oca 'inoadelor Ecumenice
'olitica religioasă a î&păra#ilor după Constantin cel Mare
(onstantin cel !are, #iind convins că pilonul esenţial al Imperiului îl #ormea*ă tronul, a numit BcaesaresC pe #ii săi
(onstantin II, (onstanţiu şi (onstans. Între aceştia a început o luptă disperată. (onstantin II a primit pre#ectura Dalia,
Britania şi /pania cu !auretania, având reşedinţa în >ugusta, nordul Dalileei1 (onstanţiu, diece*ele 6gipt, Orient, >sia şi
+ont, cu reşedinţa la (onstantinopol1 iar (onstans, Itali, >#rica, +anonia, )racia, cu reşedinţa la /irmium. Deşi şi
(onstanţiu ,338%3@:- şi (onstans au căutat să urme*e politica tatălui lor, nici unul nu a putut să se ridice până la gloria
acestuia.
>titudinea celor doi #aţă de păgânism a #ost cu totul di#erită de cea a tatălui lor. 4iind crescuţi şi educaţi în spiritul
6vang5eliei, au cre*ut că trebuie să #acă tot posibilul ca să trium#e creştinismul. >st#el (onstanţiu a emis la 37:, o lege
drastică împotriva celor ce "ert#eau *eilor. >ceastă 5otărâre a #ost adoptată şi de (onstans. (u e&cepţia templelor de la
peri#erie, mai toate celelalte locaşuri de înc5inare ale păgânilor au #ost distruse. (ultul *eilor însă era practicat şi în case
particulare.
(onstanţiu, amestecându%se în treburile Bisericii într%o măsură mai mare decât părintele său, a"utând la răspândirea
ere*iei lui >rie din >le&andria, şi%a atras atât ura ortodocşilor, cât şi dispreţul păgânilor.
Din 3<;, (onstanţiu, după moartea #ratelui său (onstans, şi%a stabilit reşedinţa la /irmium, care deveni pentru mai
mulţi ani centru politic al Imperiului roman şi în acelaşi timp, centru bisericesc al lumii creştine. 6l a condus treburile
publice ale Imperiului roman Bcu o incompetenţă notorie, prea bănuitor pentru a #i #ericit, prea crud pentru a #i iubit, prea
în#umurat pentru a #i mareC.
(ei trei #ii ai lui (onstantin cel !are nu au avut moştenitori de linie bărbătească, prin urmare, tronul a revenit
nepoţilor săi Dallus şi Iulian. Dallus, #iind acu*at de crimă de înaltă trădare, a #ost e&ecutat în 3<7. 4ratele său, Iulian,
numit >postatul ,3@:%3@3-, nu a #ost educat pentru tron, #iind sortit să slu"ească altarului. (u toate că a #ost 5irotesit citeţ
în biserică, este trimis de unc5iul său în Dalia să lupte contra germanilor, dând dovadă de calităţi militare superioare şi de
desăvârşit gospodar şi administrator. +roclamat imperator la +aris, la s#ârşitul lui ianuarie 3@;, Iulian a a"uns la tronul
imperial. Din acest moment o pro#undă sc5imbare s%a produs în inima tânărului. !otivele ce l%au determinat pe Iulian să se
lepede de creştinism au #ost urmările educaţiei primite din partea unor pro#esori păgâni, împre"urările de viaţă în care a trăit
sub continuă nesiguranţă şi ameninţare cu moartea, precum şi a caracterului său.
?a începutul domniei, Iulian n%a persecutat pe creştini, tratându%i în mare parte cu indi#erenţă. Însă curând după
înscăunare, Iulian s%a arătat ostil creştinilor, dar nu pe #aţă. 6l se gândea să #olosească îndeosebi ura teologică dintre
partidele creştine, acordând în acelaşi timp libertate religioasă tuturor ere*iilor, pentru ca nimicindu%se reciproc, să distrugă
simultan #orţa şi unitatea creştinismului.
73
Iulian a căutat să re#orme*e păgânismul, aşe*ându%l pe o temelie neo%platonică, amestecate cu elemente luate din
creştinism. > preluat de asemenea, suprema demnitate de mai marele preoţimii păgâne din Întreg Imperiul roman şi a adus
re#orme păgânismului.
(ontra creştinilor, Iulian nu a întrebuinţat #orţa brutală, ci mai curând per#idia. 6l a anulat privilegiile şi drepturile
de imunitate. )oate bunurile seculari*ate ale templelor păgâne au trebuit să #ie restituite. În 3@', a reînnoit împotriva
creştinilor vec5ea per#idie a împăratului !a&imian Daia, lăsând, ca toate alimentele din pieţele publice să #ie stropite cu
apă de la "ert#ele idolilor şi i%a oprit de a studia literatura greacă. +ublică la :8 iulie 3@' B?egea contra pro#esorilor
creştiniC, prin care li se inter*ice să pro#ese*e în învăţământ pe motiv că ei nu cred în *ei.
/cadenţa celor #ăcute creştinilor se apropia de s#ârşit. În noapte de '@ spre '8 iunie 3@3, în cursul campaniei contra
perşilor a #ost rănit grav de o săgeată care i%a pătruns un #icat. >tât creştinii, cât şi păgânii au vă*ut în această moarte
timpurie o "udecată cerească. Odată cu el s%a stins şi şirul descendenţilor #amiliei împăratului (onstantin cel !are. .imeni
nu dorea să preia scaunul imperial. În cele din urmă, din voinţa ostaşilor, Iulian a căpătat un urmaş în persoana blândului şi
înţeleptului Kovian , 3@3%3@7-.
Deşi acesta a #ost creştin ortodo&, adept al /inodului de la .iceea din 3'<, păgânismul a continuat să trăiască. 6l a
#ost #oarte îngăduitor cu păgânii şi s%a mulţumit doar cu inter*icerea vră"itoriei şi citirea viitorului din intestinele animalelor
sacri#icate *eilor. Înalţii demnitari păgâni care au participat activ la distrugerea bisericilor, au #ost siliţi să suporte
c5eltuielile de re#acere a lor. Kovian, neţinând în secret sentimentele sale nobile #aţă de creştini, i%a repus pe aceştia în toate
drepturile câştigate prin edictul de la !ilan din 3:3, dar pierdute în timpul domniei >postatului. Bucuria creştinilor nu a
durat însă mult, pentru că la :8 #ebruarie 3@7, Kovian a murit.
În locul lui, repre*entanţii armatei şi #uncţionarii au ales ca împărat un alt distins general, pe $alentinian I ,3@7%
38<-. O lună mai târ*iu după proclamarea sa ca împărat acesta împarte conducerea Imperiului cu #ratele său mai mic $alens
,3@7%389-. >st#el >pusul i%a revenit lui $alentinian I, iar ăsăritul #ratelui său. ?umea Imperiului roman s%a divi*at de
bună voie în două "umătăţi.
$alentinian I deşi a #ost un bon ortodo&, a continuat şi el politica tolerantă #aţă de păgâni, asigurând libertate
deplină celor două credinţe ale Imperiului. 6l nu a vrut să devină "udecătorul episcopilor creştini, dar nici prigonitorul
păgânilor. $alens, #ratele său şi%a însuşit şi el acest punct de vedere, a"utând însă cau*a greşită a arianismului, al cărei
protector a #ost. (el mai neplăcut pentru păgâni a #ost ca toate averile retrocedate de Iulian templelor să treacă în
proprietatea statului precum şi inter*icerea sub pedeapsa morţii ritualurile nocturne din domeniul magiei şi al manticii. (ei
care au avut mai mult de su#erit, au #ost #iloso#ii neoplatonici, so#iştii, preoţii păgâni şi înalţii #uncţionari de stat păgâni.
+ersecutarea păgânilor odată începută, cei doi împăraţi au inter*is toate practicile păgâne, cu e&cepţia sacri#iciului
tămâierii. În urma acestor dispo*iţiuni, rândurile păgânilor s%au tot rărit.
?a moartea lui $alentinian I, tronul a revenit #iului său Draţian ,38<%393-. Draţian, elevul poetului creştin
>usoniu, a #ost un bărbat vitea*, blând şi bun, stând sub in#luenţa marelui ierar5 /#ântul >mbro*ie al !ilanului ,P3H8-.
>lături de Draţian, din voinţa luptătorilor, a #ost proclamat #ratele său vitreg $alentinian II ,38<%3H'-, un copil de 7 ani,
#aţă de care el s%a purtat ca un tată. (ând, la 389, $alens, împăratul "umătăţii orientale a Imperiului, a că*ut în luptă cu
goţii, Draţian a numit, în 38H, august al ăsăritului, pe vitea*ul general )eodosie. >cesta poate #i considerat creatorul
Imperiului roman creştin.
?a 39:, printr%un edict, )eodosie a oprit toate manticile. Un an mai târ*iu, Draţian, împăratul >pusului, a dispus ca
o parte din preoţimea păgână să nu mai bene#icie*e de nici un #el de subvenţii din partea statului. De asemenea, au #ost
seculari*ate toate bunurile religiei păgâne. După aceasta a venit şi rândul #ecioarelor vestale, care au #ost înlăturate.
?ovitura cea mai crudă, însă, a primit%o religia romană în 39', prin înlăturarea statuii $ictoria, care #usese aşe*ată de
Octavian >ugust, în localul (uriei /enatului de pe (apitoliu.
)eodosie cel !are a dat lovitura de graţie păgânismului, prin edictul de la ' mai 39:, el a poruncit ca toţi care s%au
lepădat de adevărata credinţă creştină şi au trecut din nou la cultul *eilor, să #ie lipsiţi de dreptul de moştenire, de dreptul de
a testa cuiva averea sau de a bene#icia de aceste drepturi. Kert#ele şi g5icirea viitorului au #ost inter*ise.
În 39@, din ordinul împăratului )eodosie, toate templele din >sia şi 6gipt au #ost înc5ise, iar în #ebruarie 3H: şi
noiembrie 3H', o ordonanţă imperială a inter*is cercetarea templelor şi a altor locaşuri păgâne, precum şi aducerea oricărui
sacri#iciu.
)eodosie cel !are, un în#ocat ortodo&, a luptat atât împotriva păgânismului cât şi contra sectelor. /ub )eodosie
cel !are, s%a ţinut în 39: /inodul al II%lea ecumenic de la (onstantinopol, care a combătut ere*ia pnevmatomahilor şi a
5otărât să se adauge la /imbolul niceean din 3'<, ultimele cinci articole re#eritoare la /#ântul Du5, Biserica şi viaţa
viitoare, primind numele de /imbolul niceo$constantinopolitan% Ortodo&ia niceeană recunoscută religie de stat, a obţinut
po*iţie specială #aţă de toate celelalte cre*uri şi con#esiuni din Imperiul roman şi a spulberat de#initiv ilu*ia păgânilor, mai
ales a #ilo*o#ilor şi a retorilor, că religia lor ar putea să mai reînvie.
+e patul de moarte, )eodosie a dispus ca marea lui moştenire să treacă pe seama #iilor săi, >rcadiu ,3H<%7;9-, care
a primit ăsăritul, şi 2onoriu ,3H<%7'3-, care a primit >pusul.
>rcadie şi după el #iul său, )eodosie II ,7;9%7<;- au dus la bun s#ârşit toate dispo*iţiile lăsate de )eodosie cel
!are.
?ui )eodosie II i%a urmat vitea*ul general !arcian ,7<;%7<8-. >cesta a #ost primul împărat care a primit coroana
din mâna patriar5ului de (onstantinopol. Încoronarea împăraţilor de către patriar5ul de (onstantinopol, începând cu anul
7<;, s%a păstrat de%a lungul întregii e&istenţe a Imperiului bi*antin, până la căderea (onstantinopolului sub turci, în :7<3.
/ub !arcian, s%a ţinut în 7<: /inodul al I$%lea ecumenic de la (alcedon, care a combătut mono#i*ismul şi a
de#init raportul celor două #iri, divină şi umană, din persoana !ântuitorului.
77
> urmat mai apoi ?eon )racul ,7<8%787- şi după el cei doi gineri ai săi, Fenon Isaurul ,787%78<-, înlăturat peste
un an de u*urpatorul BasilisRos şi >nastasie I ,7H:%<:9-. În timpul împăratului Fenon, s%a publicat la '7 octombrie 79'
"enoticonul, un act de împăcare între ortodocşi şi ereticii mono#i*iţi, dar acesta a contribuit la prima sc5ismă dintre oma
şi (onstantinopol, numită sc5isma acac5iană.
/ub domnia împăratului Kustin I ,<:9%<'8-, s%au reluat raporturile bisericeşti #răţeşti dintre (onstantinopol şi
oma. Domnia împăratului Kustin, a #ost paşnică şi lipsită de evenimente mai însemnate. (um înaintaşul său >nastasie I
spri"inise mono#i*ismul, Kustin a devenit un aprig prigonitorul acestuia. +asiunile în c5estiunile bisericeşti erau mai mari,
oamenii intoleranţi şi în căutarea alianţelor, gata la compromisuri #ormale, pentru a putea lovi şi mai bine duşmanul.
(u urcarea pe tron a împăratului Kustinian I ,<'8%<@<-, nepotul lui Kustin I, Imperiul de ăsărit a cunoscut o mare
întindere şi în#lorire. ?a începutul domniei sale, el a publicat cele mai severe edicte contra ereticilor, iar în <'H ordonă
înc5iderea şcolii de #ilo*o#ie la >tena, ultimul re#ugiu al păgânismului. Biserica Ortodo&ă a găsit în persoana acestuia un
mare ocrotitor, dar în acelaşi timp şi un stăpân. Împăratul a emis mai multe edicte re#eritoare la credinţă, a condus
adunările bisericeşti, a compus tratate teologice şi c5iar cântări bisericeşti.
În >pus, situaţia, însă era alta. Împăratul 2onoriu ,3H<%7'3- s%a arătat destul de indulgent #aţă de păgâni,
mulţumindu%se doar cu dărâmarea templelor de la ţară. Urmaşul său, $alentinian III ,7'3%7<<- a trebuit să se mulţumească
cu legile emise contra cultului idolilor, neluând nici o măsură în vederea dărâmării templelor. Datorită acestui #apt urme de
păgânism s%au menţinut timp îndelungat.
În 78@, ultimul împărat roman, omulus >ugustulus a #ost detronat de Odoacru, regele tribului german al
5erulilor, încât Imperiul roman de >pus şi%a încetat e&istenţa.
(ea mai importantă problemă bisericească%politică, a #ost în secolele $ şi $I, în răsărit, mono#i*ismul. Implicaţiile
politice şi bisericeşti. ?egate de această di#icilă problemă, au #ost mărite de amestecul împărătesei )eodora, soţia lui
Kustinian I, care prote"a în secret pe mono#i*iţi.
(ompromisul la care a recurs împăratul Kustinian I, convocând /inodul $ ecumenic de la (onstantinopol în <<3,
pentru condamnarea B(elor trei (apitoleC, a avut drept consecinţă producerea unor noi certuri şi disensiuni, care au
contribuit la separarea bisericilor necalcedoniene sau vec5i%orientale de Biserica Ortodo&ă.
+rin urcarea la tronul (onstantinopolului a împăraţilor din dinastia Isauriană, a început pentru Biserica ăsăritului
o nouă dramă0 apariţia iconoclasmului.
2ăsp,ndirea creştinis&ului în 2ăsărit
De bună seamă BcreştinareaC lui (onstantin cel !are nu a însemnat imediat şi creştinarea Imperiului său. (5iar
dacă unele provincii orientale ca 6giptul, +alestina, /iria sau >sia !ică erau intens creştinate până şi în regiuni rurale,
totuşi încă în veacurile I$, $, $I mai e&istau încă şi prin aceste locuri mulţi oameni încă neconvertiţi la creştinism.
!ărturii su#iciente ne dau nu numai actele /inoadelor ecumenice şi locale, cât mai ales decretele imperiale şi scrierile
marilor +ărinţi şi scriitori bisericeşti.
?inia urmată de (onstantin nu mai putea #i părăsită, mai ales după ce sc5imbarea moravurilor şi a credinţei
adusese şi în Imperiu o singură şi o prosperitate economică mult deosebite de cri*ele din secolul al III%lea. Dacă ne
gândim că la 78@, Imperiul roman de >pus va sucomba, iar cel de ăsărit încet%încet se va greci*a J atunci vom înţelege că
dacă n%ar păstra orientarea creştină, care%i dădea elan şi ascendenţă de ordin cultural asupra tuturor supuşilor şi mai ales
asupra popoarelor din "ur, Imperiul de ăsărit nu ar #i avut şansa de a dura încă :;;; de ani după încetarea celui de >pus. 6
drept că acest lucru va #i cuţit cu două tăişuri0 #ăcându%şi din Biserică o aliată, unii din împăraţi au căutat să #acă din ea nu
numai BBiserică de statC, ci şi mi"loc de dominare ce*aro%papistă. >u #ost momente când această colaborare a a"utat şi
statului şi Bisericii, dar au #ost multe oca*ii când ea a stricat şi unuia şi celeilalte.
4iind de la început patria creştinismului, provinciile răsăritene au cunoscut din primele veacuri o largă autonomie
şi apoi şi autoce#alie. Biserica /iriană îşi avea încă în veacul II /criptura tradusă în limbă proprie, iar mai târ*iu şi cântări şi
slu"be respective. >celaşi lucru se va întâmpla în secolele I$%$I cu Bisericile armeană, coptică, arabă, georgiană,
abisiniană etc. .u%i de mirare că şi poporul BbarbarC al goţilor şi%au primit traducerea Bibliei tot din ăsărit. >cest lucru în
>pus nu a #ost posibil.
> #ost o mare #ericire că, înainte de a se greci*a şi deci înainte de a se îngusta ung5iul de vedere al creştinilor
răsăriteni, popoarele din vestul >siei şi din sud%estul 6uropei au trăit de"a o e&perienţă de libertate, au respirat du5
ecumenic, au cântat şi s%au rugat în limba lor, iar atunci când J din pricini de ordin e&tern, dar şi din pricina unei intoleranţe
crescânde a Bisericii BgreceştiC #aţă de celelalte J nu s%au ştiut mena"a interesele locale şi speci#icul spiritual al acestor
popoare, s%a a"uns la grele su#erinţe şi c5iar la de*binări dintre Biserica%mamă şi Bisericile nestoriană şi mono#i*ite,
de*binare care durea*ă până a*i. +opoarele şi Bisericile >pusului au avut şi ele în primul mileniu liturg5ii şi tradiţii de rugă
proprii1 păcat că acestea au #ost strivite, încât abia le%a mai rămas amintirea.
Dintre popoarele răsăritene creştinate în perioada aceasta amintim pe armeni, georgieni, perşi, indieni, arabi, copţii
egipteni şi etiopeni, nubieni etc.
În >rmenia vom avea prima biserică naţională înainte c5iar ca în Imperiul roman creştinismul să a"ungă religie de
stat. Deşi ţinutul muntos al Aării i%a a"utat pe armeni să%şi apere mai uşor independenţa, totuşi cele două mari puteri +ersia
şi Bi*anţul se vor amesteca deseori în viaţa ei, ane&ând teritorii sau c5iar supunând%o îndeosebi pentru po*iţia ei startegică.
eligia dualismului persan renăscută cu #anatism de regatul sasani*ilor n%a putut atrage pe armenii dornici după
independenţă, dar mai ales #amiliari*aţi cu credinţa creştină. În >rmenia s%a introdus, după modelul preoţiei leviţilor,
7<
principiul ereditar. Încă Drigorie #olosise în locul limbii siriene limba armeană în predică. Un altul, >ristage va pre*enta
Biserica armeană la /inodul I ecumenic din .iceea. Un altul, .erses cel !are ,3<3%38H-, a întemeiat mănăstiri şi
aşe*ăminte de bine#acere, lucru care nu a #ost înţeles de regele +ap, care l%a otrăvit pe motiv că ar imita pe greci. De atunci
biserica armeană se declară autoce#ală, iar conducătorul ei BcatolicosC , însă nu pe mult timp. +e la 39<, >rmenia e ane&ată
la perşi o parte, şi restul la bi*antini. /alvarea a venit tot prin Biserică, pentru că la 7'9 regatul armean încetea*ă, dar rolul
de conducător al poporului îl ia acum catolicosul, cu adunarea clerului şi poporului. (el mai mare ierar5 a #ost atunci /a5ac
,Isac- cel !are ,3H;%77;-, ultimul descendent al /#ântului Drigorie ?uminătorul.
Din >rmenia creştinismul s%a răspândit şi în Deorgia sau Iviria. +rin anii 3'; o credincioasă armeană .ina sau
nunia, a"unsă acolo ca roabă de ră*boi, a îngri"it pe un copil bolnav atât de bine, încât acesta s%a vindecat în mod
neaşteptat. $estea a #ăcut vâlvă atât de mare, încât .unia a #ost c5emată şi la regină, căreia i%a insu#lat încredere în
Dumne*eul creştinilor şi prin rugăciune, bolnava s%a vindecat. egele !irian n%a dat atenţie prea mare #aptului, dar odată
când a a"uns într%un impas într%o pădure, şi%a adus aminte de rugăciunile creştinilor şi a invocat şi el pe Dumne*eu. Drept
mulţumită pentru a"utorul dat, regele a trimis în anul 3'@ soli la împăratul (onstantin cel mare să%i trimită misionari.
(onstantin trimite pe patriar5ul 6ustaţiu al >ntio5iei, care botea*ă pe rege şi poporul său, aşe*ând ca prim episcop pe Ioan
ca su#ragan al său. (a şi în >rmenia, amestecul perşilor şi bi*antinilor le%a stat de multe ori în cale în drumul spre
independenţă. /ub regele $a5tang ,77@%7HH- se aminteşte de primul catolicos georgian, ceea ce înseamnă J ca şi în
>rmenia J că Biserica georgiană, de acum bine organi*ată în două epar5ii, s%a declarat autoce#ală, că "urisdicţia scaunului
antio5ian va #i încetat de acum. Între 3H; J <<; s%au tradus Biblia şi principalele cărţi de slu"bă în limba georgiană. .u e
sigur dacă /inodul )rulan din @H' recunoaşte autoce#alia Bisericii georgiene, patriar5ului de >ntio5ia revenindu%i doar
dreptul de a%l 5irotoni pe catolicos ori a trimite un e&ar5 în ca* de vacanţă sau de tulburări eretice. (a şi armenii, georgienii
nu au participat la /inodul I$ ecumenic de la (alcedon şi s%au declarat mono#i*iţi.
/e ştie că de la georgieni în secolul $I s%a e&tins creştinismul şi spre nord la populaţiile vecine0 alani, ţani, la*i,
abasgi, de pe ţărmurile !ării .egre şi (aspicei.
/pre mia*ă*i de >rmenia se înregistrea*ă în perioada a doua progrese mari printre mesapotamieni, între tigru şi
6u#rat. (el mai important centru a #ost .isibi, după ce şcoala de la 6desa a #ost înc5isă. Iacob cel !are a ilustrat vestita
şcoală siriană prin predicile lui morale. 6poca de aur a literaturii siriene a atins culmea de*voltării sale pe vremea /#ântului
6#rem /irul, supranumit Blira Du5ului /#ântC pentru măiestria imnelor şi rugăciunilor lui pline de evlavie.
În +ersia de sub dinastia sasani*ilor ,''@%@3@-, cu toate că era dominată politic de cercurile #anatice ale preoţilor
ma*deeni şi dualişti, creştinii s%au înmulţit încă înainte de anii 3;;, cum s%a vă*ut şi din istoria mani5eismului. /e ştie că
perşii au #ost mereu în luptă nu numai cu bi*antinii, ci şi cu alte popoare din sud şi din nord, până ce la @'9 i%a *drobit
împăratul bi*antin 2eraclie, iar peste *ece ani cad sub arabi. În tot acest răstimp teatrul de luptă se sc5imba, când în
#avoarea unuia, când în #avoarea altuia. ?a începutul secolului I$ din două centre au radiat spre +ersia misiunile creştine.
?a anul 373 începe o epocă de 3< de ani de crudă persecuţie a creştinilor de către regele persan /apor II, instigat de magi şi
de evrei0 se vorbeşte de :@.;;; martiri. După "umătatea veacului $, politica statului persan a #ost deosebit de #avorabilă #aţă
de nestorienii alungaţi de bi*antini, care vor cunoaşte acum o în#lorire e&cepţională.
+rintre triburile arabe de la 5otarul sud%estic al imperiului roman, creştinismul a apărut datorită apostolatului
eremiţilor din pustiul arabic. +e atunci pentru arabii din "urul muntelui /inai s%a creat un episcopat su#ragan +atriar5iei de
>le&andria. (u toate că părţile nordice ale >rabiei au #ost cercetate de numeroşi misionari creştini nu se poate vorbi de o
Biserică unitară şi naţională arabă.
În ţinutul apusean al /iriei, în cetatea >ntio5iei, primul oraş al Orientului, creştinismul a"unge dominant în
decursul secolului I$. În cercul retorilor şi al #ilo*o#ilor, elenismul mai avea încă #orţă vitală, #ăcând ca păgânismul să%şi
continuie e&istenţa până prin secolul $. (u cea mai mare tenacitate, păgânismul s%a menţinut în ga*a din 4ilisteea. În
ţinutul 4eniciei, ar5iepiscopul de mai târ*iu al (onstantinopolului, Ioan Dură de >ur, cu spri"inul împăratului, a putut
distruge, cu a"utorul călugărilor, bastioanele păgâne unul după altul. În +alestina atât împăratul (onstantin cel !are cât şi
mama sa, împărăteasa 6lena au ridicat biserici monumentale pentru consolidarea creştinismului.
În 6gipt, centrul creştinismului era >le&andria, dar şi aici păgânismul s%a menţinut mult timp. În întreg 6giptul,
Biserica îşi avea organi*area ei proprie, numărând aproape :;; de epar5ii, dependente de scaunul >le&andriei. Biserica
egipteană nu a #ost câştigată de propaganda arienilor, iar misionarii melitienilor mai curând au întărit decât au slăbit
unitatea avântului mona5ismului ortodo&. Un alt #actor care a a"utat cau*a creştină a #ost împre"urarea că începând cu sec.
I$, limba maternă a #ost întrebuinţatăde oamenii Bisericii în scopuri misionare. În secolul I$ aproape întreg 6giptul a #ost
împân*it cu biserici creştine.
În >bisinia, sau în regatul a*umitic etiopian, creştinismul a pătruns graţie a doi tineri din )ir, 4rumenţiu şi 6desiu,
nepoţii #ilo*o#ului !eropiu. !eritul lor constă şi în crearea unei literaturi naţionale etiopene, a cărei de*voltare a mers
mână în mână cu creştinarea lor, de asemenea 4rumneţiu a introdus şi vocalele în scrisul etiopian. Încetul cu încetul a luat
naştere o literatură etiopiană creştină.
(a şi în 6gipt şi în vestul >rabiei, un rol deosebit a avut în de*voltarea creştinismului din 6tiopia mona5ismul.
.ubienii şi blemienii au acceptat şi ei creştinismul sub #ormă de mono#i*ism în timpul domniei împăratului
Kustinian ,<'8%<@<-. +rintre ei a activat preotul Iulian din >le&andria, un mono#i*it în#lăcărat, bucurându%se de spri"inul
împărătesei )eodora.
7@
2ăsp,ndirea creştinis&ului în 1pus
?a începutul secolului I$, graniţele nordice ale Imperiului roman a"unseseră până la văile Dunării şi inului.
Desigur nu toate populaţiile cuprinse în aceste imense teritorii erau creştine, dar în cele mai multe părţi lumea părăsiseră
vec5ile credinţe. +rimele comunităţi ştim că au #ost în oraşe, în porturi, pe liniile mai circulate. (eea ce este interesant de
constatat pentru peninsulele Italică şi Iberică este că terminologia creştină indicând elementele de ba*ă ale cre*ului şi
organi*ării vieţii creştine au un caracter mai abstract şi mai intelectualist decât în ăsărit. 6ra şi #iresc acest lucru, pentru că
în Italia până la anii 3;;, de e&emplu, limba în care se săvârşea ?iturg5ia era greaca. >bia scriitori mari din secolele I$ şi
$ ca şi sinoadele respective au generali*at terminologia creştină.
În orice ca*, în această perioadă tot ce s%a adâncit şi lărgit în materie de răspândire a creştinismului se leagă de
temeliile puse anterior. >ceasta cu atât mai mult cu cât emigraţia continuă a popoarelor numai pe această cale s%a putut
di*olva în BomaniaC, în moştenirea romană, c5iar dacă ei vor sc5imba aproape total aspectul lumii apusene.
+entru a înţelege mai bine speci#icul vieţii bisericeşti apusene este necesar să amintim câteva lucruri proprii numai
Occidentului.
Descentrali*area administrativă a Imperiului adusă de Diocleţian nu%i putuse asigura acestuia liniştea1 regresiunea
economică, cri*a religioasă şi asaltul tot mai înteţit al BbarbarilorC vor sc5imba în curând totul.
Un Imperiu nu se putea conduce de unul singur, cu un aparat administrativ incapabil şi corupt. Un Imperiu de
u*ură şi de de*gust, #ără iniţiative industriale şi comerciale, #ără un ideal propriu, un Imperiu în care între anii 3;;%7<;
toată armata era condusă numai de BbarbariC, un ast#el de Imperiu nu putea să nu cadă. (eea ce este însă interesant, e
#aptul că nu barbarii au distrus Imperiul, ci el s%a prăbuşit din pricina decăderii sale sub toate aspectele.
Barbarii au venit pe teritoriul roman ca aliaţi, ei niciodată nu se vor gândi la tronul imperial pentru ei, nici măcar
să sc5imbe limba latina pe care o imitau copilăreşte. Doţii din Balcani, ostrogoţii din Italia, burgun*ii din 4ranţa, vi*igoţii
din /pania şi c5iar vandalii din >#rica şi atunci când vor crea organi*aţii statale, vor gândi că salvea*ă Imperiul. Dar în
scurtă vreme statele lor s%au prăbuşit.
(a un parado& viaţa creştinilor se simţea mai în siguranţă tocmai pe teritoriul barbar. (u alte cuvinte, cu mici
e&cepţii ,acolo unde a intervenit şi #olosirea #orţei- cele mai multe popoare germanice au #raterni*at cu creştinismul în mod
voluntar.
?a începutul secolului III, goţii au năvălit în Dacia, a"ungând până la Dunăre şi atacând Imperiul roman. De la
captivii că*uţi în sclavie şi de la creştinii găsiţi în Dacia şi (rimeea, goţii au luat cunoştinţă de misterele religiei creştine.
!eritul cel mai mare pentru convertirea goţilor îi revine lui Ul#ila sau Uul#ila, strănepotul unor creştini originari din
(apodocia, care la '@7 au #ost luaţi în captivitate de goţi.
(oncomitent cu răspândirea creştinismului printre goţii lui Ul#ila, s%a început şi acţiunea de creştinare a unor goţi
ce locuiau în Dacia, acţiune brusc întreruptă de persecuţia pornită între anii 3@9%38' împotriva creştinilor. +oate că
persecuţia ar #i luat proporţii dacă nu s%ar #i pus în mişcare 5unii, un popor nomad originar din >sia. Ostrogoţii şi vi*igoţii,
neputând ţine piept 5unilor, au trecut Dunărea, cerând voie împăratului $alens ,3@7%389- să se stabilească pe pământul
Imperiului. $alens le%a satis#ăcut cererea, indicându%le ca loc de adăpost )racia. O altă condiţie pusă de $alens a #ost
îmbrăţişarea creştinismului sub #ormă ariană. >st#el ma"oritatea vi*igoţilor au devenit arieni în "urul anului 38<.
)rataţi rău de guvernatorii imperiali de la Dunăre, goţii se răscoală în mai multe rânduri. În anul 389 însuşi
împăratul $alens e bătut la >drianopol şi ucis de ei. Orice încercare de a%i readuce la Ortodo&ie va #i *adarnică.
?a '7 august 7:;, vi*igoţii "e#uiesc oma, de unde vor pleca curând, în sudul 4ranţei, la )oulouse şi apoi în
/pania. >bia peste :9; de ani direcţia ariană din /pania e înlocuită cu una ortodo&ă, care a şi creat o tradiţie de stat şi
Biserică autoce#ală0 regele convoca sinoadele, numea episcopii, ?iturg5ia păstra un străvec5i caracter ecumenic. /tatul
vi*igot din /pania se destramă în 8::, când vin arabii.
În Italia numai Biserica mai stătea în picioare. Ultimul împărat roman omulus >ugustulus ,78@- se dovedeşte
neputincios, #iind detronat de Odoacru, regele tribului german al 5erulilor. Din 78@, imperiul roman de >pus şi%a încetat
e&istenţa.
De la ostrogoţi şi vi*igoţi arianismul a trecut şi la alte triburi germanice învecinate sau înrudite.
?ongobar*ii lui >lboin care au venit pe la <@9 în Italia din +anonia, unde au locuit un timp, erau parte păgâni,
parte creştini arieni.
Burgun*ii, care la începutul secolului $ locuiau parte între râul !ain şi .ecRar, parte pe malul stâng al inului,
au #ost arieni, îmbrăţişând această ere*ie de la vi*igoţi.
$andalii au #ăcut cunoştinţă cu vandalii în +anonia. (ând la 7'H s%au mutat în >#rica, întemeindu%şi un nou regat,
au #ost tot arieni, persecutând pe ortodocşi.
4rancii au #ăcut cunoştinţă cu 6vang5elia în urma #aptului că s%au aşe*at într%o ţară în care creştinismul era
împământenit de mult. (onvertirea #rancilor a #ost un eveniment de o însemnătate capitală. prin încreştinarea acestui popor,
e&pansiunea ere*iei lui >rie era oprită. În decursul secolului $I burgun*ii, vi*igoţii şi suevii s%au lepădat de arianism.
Bavare*ii, vecinii de la răsărit ai almanilor, s%au aşe*at încă de la începutul secolului al şaselea într%un ţinut în
care, în parte, era aruncată sămânţa 6vang5eliei. (reştinismul a pătruns şi în acelaşi timp în )uringia, populaţie a#lată sub
ascultarea #rancilor şi printre #ri*i. !eritul cel mai mare pentru răspândirea creştinismului printre neamurile germane îl are
anglo%sa&onul Uin#rid ,Boni#aciu-, evidenţiindu%se ca misionar, re#ormator şi organi*ator.
+rintre britani şi briţi, creştinismul a prins rădăcini încă în perioada anterioară. 6vang5elia a #ost acceptată de toţi
locuitorii, pătrun*ând în nord până aproape de /coţia.
78
!e(voltarea organi(ării bisericeşti 'atriarhatele
)emeiul organi*aţiei bisericeşti a rămas să #ie epar5ia cu circumscripţiile administative romane. Deşi prin canoane
s%a stabilit ca sediul unui episcop să #ie numai într%un oraş, această prescripţie nu a #ost îndeplinită nici în >pus, nici în
ăsărit. 6piscopii aveau sedii şi în alte localităţi. Dacă un episcop avea o epar5ie prea întinsă , cu consimţământul sinodului
provincial, putea să o împartă cu un alt episcop, sau mitropolitul avea dreptul să în#iinţe*e noi epar5ii. Obiceiul ca
episcopul să #ie ales de cei învecinaţi s%a păstrat. Dacă nu puteau participa toţi episcopii, se cerea ca cel puţin trei să #ie
pre*enţi, iar ceilalţi să%şi dea opinia în scris.
Drepturile speciale ale episcopului erau0 răspândirea învăţăturii creştine prin predică1 5irotonirea preoţilor şi a
diaconilor, 5irotesia subdiaconilor, lectorilor, egumenilor, proropresbiterilor, protodiaconilor şi a altor demnitari bisericeşti1
vi*ite canonice1 pregătirea şi s#inţirea /#ântului !ir1 s#inţirea antimiselor şi a cimitirelor1 administrarea penitenţei1 primirea
şi e&ercitarea puterii legislative, "udecătoreşti şi administrative asupra tuturor persoanelor bisericeşti. 6piscopul era obligat0
să re*ide*e în oraşul de reşedinţă a epar5iei sale, pe care nu%l putea părăsi, decât din motive bine întemeiate.1 să se
îngri"ească de instruirea religioasă a clericilor şi a credincioşilor1 să #ie milostiv cu clericii şi să nu stoarcă bani din ei1 să
veg5e*e averile bisericeşti şi mănăstireşti1 să participe la sinodul episcopal1 să in#orme*e sinodul despre vi*itele canonice.
Între demnitarii epar5iilor, locul de #runte îl deţinea ar5idiaconul. 6l avea datoria să supraveg5e*e clerul in#erior.
Începând cu secolul I$, cel mai vec5i preot a căpătat numele de protopop al bisericii catedrale şi stătea în timpul ?iturg5iei
la stânga episcopului. +utea să%i ţină locul acestuia.
(urând episcopii nu mai puteau să supraveg5e*e toţi clericii de la ţară şi şi%au ales repre*entanţi care să #acă acest
lucru. >ceştia erau numiţi episcopi de ţară sau 5orepiscopi. Dar cu timpul ei au început să dispară, locul lor #iind ocupat de
aşa numiţii periodeuţi.
.umărul crescând al credincioşilor a adus cu sine înmulţirea #uncţiunilor bisericeşti, în special în Biserica
ăsăritului. De multe ori aceşti #uncţionari erau laici. >st#el la curtea imperială se găseau sing5eli, care la început erau doar
martori ai vieţii du5ovniceşti a episcopului. Dar curând ei devin consilierii şi s#etnicii lui intimi, câştigându%şi o mare va*ă
şi autoritate. +entru ca episcopii să nu #ie învinuiţi că nu administrea*ă corect bunul obştesc, el a numit un iconom, recrutat
de cele mai multe ori din rândul preoţilor.
De când Biserica a obţinut privilegiul ca prin persoana episcopului să%şi e&ercite dreptul de protectoare a
văduvelor, or#anilor şi săracilor în #aţa instanţelor civile s%a simţit necesitatea să se numească de#ensori, adică avocaţi ai
Bisericii. >pocrisiarii erau trimişii sau solii episcopilor pe lângă autorităţile politice, îndeosebi pe lângă curtea imperială
din Bi*anţ.
+entru lucrul de cancelarie episcopii aveau notari sau e&ceptori. În ăsărit această #uncţie era încredinţată
îndeosebi diaconilor. /upraveg5erea notarilor o avea ar5idiaconul, numit primicerul notarilor. +e lângă notari mai activau şi
ar5ivarii care păstrau actele cele mai însemnate.
+entru e&ecutarea serviciilor in#erioare, cum sunt îngri"irea bolnavilor, îngroparea morţilor, erau numiţi
parabolanii şi groparii.
+entru buna îngri"ire a bisericilor erau aşa%numiţii paramonari.
/istemul mitropolitan a luat o de*voltare deosebită, a crescut şi s%a centrali*at. În urma #aptului că mai multe
provincii #ormau din punct de vedere politic%administrativ, o diece*ă, iar mai multe diece*e #ormau o pre#ectură, episcopul
ce%şi avea reşedinţa în capitala provinciei, în metropolă, a devenit căpetenia şi protosul episcopilor din provincia lui, adică
mitropolitul lor. 6l avea dreptul să convoace sinoadele provinciale, e&ecutând 5otărârile lor, de a conduce alegerea
episcopilor, de a 5irotoni pe cei aleşi. 6l se îngri"ea de administrarea episcopiilor vacante, primea plângerile contra
episcopilor.
!itropoliţii de #runte sau superiori erau în Biserica vec5e patru0 cei din oma, (onstantinopol, >le&andria şi
>ntio5ia.
Începând cu secolul al $I%lea, patriar5ul de (onstantinopol poartă titlul de patiar5 ecumenic. >ceastă denumire s%a
dat pentru prima dată de împăratul Kustinian cel !are, în aprilie <33, patriar5ului 6pi#anie al (onstantinopolului,<';%<3<-.
/inodul local întrunit în capitala Imperiului la anul <99 a 5otărât ca începând cu titularul de atunci, Ioan $I +ostitorul
,<9'%<H<-, toţi întâistătătorii Bisericii de (onstantinopol să poarte titlul de Bpatriar5 ecumenicC, #ără ca să se micşore*e
autoritatea sau "urisdicţia celorlalţi patriar5i răsăriteni ai scaunelor apostolice din >le&andria, >ntio5ia şi Ierusalim.
Începând cu /inodul al I$%lea ecumenic s%a #i&at mai bine şi "urisdicţia pe care o avea #iecare patriar5 în parte.
+atriar5ia de (onstantinopol avea sub conducerea ei 3H mitropoliţi şi aproape 7;; de episcopi1 cea din >le&andria
:7 mitropoliţi şi vreo ::7 episcopi1 cea din >ntio5ia :3 mitropoliţi şi :7; de episcopi şi cea din Ierusalim 3 mitropoliţi şi
vreo 3; episcopi. oma avea mai mulţi mitropoliţi şi episcopi decât celelalte patriar5ii. Drepturile patriar5ale erau
asemănătoare cu drepturile mitropoliţilor #aţă de episcopii epar5iali şi de mitropoliile lor. >#ară de aceasta el mai avea
dreptul0 a canoni*a, adică a trece în rândul s#inţilor pe cei răposaţi1
79
$inoadele /cu&enice
%ntroducere +e când predica între oameni 6vang5elia /a, Domnul nostru Iisus 2ristos a averti*at pe cei ce%?
ascultau că va veni vremea când vor apărea şi alte învăţături, #alşii pro#eţi căutând să atragă de la adevăr pe cât mai mulţi
,!atei '7, '71 !arcu :3,''-. (ând unii creştini au încercat să pătrundă cu mintea şi să%şi e&plice raţional adevărurile de
credinţă%multe din ele taine ale lui Dumne*eu s%au pierdut în speculaţii intelectuale, care au îmbrăcat 5aina unor învăţături
periculoase, întrucât denaturau sensul actului răscumpărător al întrupării şi Kert#ei lui 2ristos, îndepărtând pe om de la
posibilitatea mântuirii. Inspiraţi de Du5ul /#ânt, ierar5ii, ceilalţi membri ai clerului şi teologii au con"ugat adesea
adâncimea cunoştinţelor lor teologice cu trăirea autentică a vieţii creştine, opunând ereticilor i*vorul cel clar al adevărurilor
de credinţă.
.u de puţine ori, neadmiţând compromisuri ori soluţii diplomatice de aplanare a con#lictelor%propuse îndeosebi de
puterea seculară, care se amesteca din interese politice sau economice în c5estiunile doctrinare % apărălorii Ortodo&iei şi%au
riscat viaţa1 unii c5iar şi%au dat%o pentru cau*a dreaptă ce o apărau. .enumăraţi sunt aleşii lui Dumne*eu care s%au opus în
sinoade, prin scrieri Bcuvântări, convorbiri etc, eresurilor. (ontribuţia lor la de#inirea dogmelor, în epocile care i%au avut
contemporanii, a #ost esenţială.
Caracteristicile şi nu&ărul $inoadelor /cu&enice
Denumirea de sinod ecumenic vine din greceşte şi înseamnă adunarea episcopiilor care repre*intă întreaga
Biserică, pentru a se pronunţa în materie de doctrină şi disciplină bisericească. Întrucât sinoadele recunoscute de Biserica
Ortodo&ă drept ecumenice s%au des#ăşurat până în :;<7, data !arii /c5isme, se înţelege că sinodul ecumenic desemna
adunarea episcopiilor din întreg imperiul. )oate cele şapte sinoade ecumenice s%au ţinut în ăsărit1 nici unui dintre episcopii
omei n%a participat personal la acestea, ci prin delegaţi ,episcopi sau preoţi-.
/inoadele ecumenice creau convocate de împărat, uneori el însuşi era pre*ent, îndeosebi cu oca*ia desc5iderii şi
înc5iderii lucrărilor şi semna documentele înc5eiate, dar nu se amesteca în de*baterile teologice. (ancelaria imperială
e&pedia apoi 5otărârile sinodale tuturor bisericilor, iar împăratul, prin aparatul său administrativ, veg5ea la respectarea lor.
)ot împăratul aplica şi sancţiunile ereticilor condamnaţi de sinoade.
/inoadele ecumenice erau pre*idate, de regulă, de episcopul (onstantinopolului, ca ierar5 al capitalei imperiului, sau
de un alt ierar5 delegat în acest sens. ?a întruniri puteau lua parte, pe lângă ierar5i şi preoţi, diaconi, mona5i sau c5iar teologi
laici. Biserica Ortodo&ă recunoaşte şapte sinoade ecumenice, des#ăşurate în intervalul anilor 3'<%898. ?ista celor şapte
sinoade ecumenice este următoarea0
/inodul întâi 6cumenic întrunit la .iceea ,mai%august 3'<- care a condamnat ere*ia lui >rie re#eritoare la Iisus
2ristos.
/inodul al doilea 6cumenic întrunit la (onstantinopol ,mai%iulie 39:- care a condamnat ere*ia lui !acedonie
despre Du5ul /#ânt şi a lui >polinarie despre pre*enţa su#letului raţional în 2ristos.
/inodul al treilea 6cumenic întrunit la 6#es ,iunie%iulie 73:- contra ere*iei lui .estorie despre .ăscătoarea de
Dumne*eu.
/inodul al patrulea 6cumenic întrunii la (alcedon ,octombrie%noiembrie 7<:- care a condamnat pe 6uti5ie şi
mono#i*ismul, ere*ie care susţinea e&istenţa unei #iri în 2ristos.
/inodul al cincilea 6cumenic întrunii la (onstantinopol ,mai%iunie <<3- care a condamnat (ele Vtrei capitoleV, de
#apt scene mono#i*ite, cum vom vedea mai departe.
/inodul al şaselea 6cumenic întrunit la (onstantinopol ,noiembrie @9; % septembrie @9:- care a condamnat
monotelismul ere*ia despre o singură voinţă în 2ristos. > doua sesiune a acestui sinod, cunoscută sub numele de /inodul al
doilea )rulan sau Quinise&t ,al cinci%şaselea- s%a întrunii la (onstantinopol în octombrie sau noiembrie @H:.
/inodul al şaptelea 6cumenic întrunit la .iceea ,septembrie%octombrie 898- care a condamnat iconoclasmul, ere*ia
despre necinstirea s#intelor icoane.
1rianis&ul0 $inodul % /cu&enic
.&pre4urările apari#iei arianis&ului Un preot originar din ?ibia şi stabilit ulterior în >le&andria ,6gipt- numit
>rie ,'<@%33@-, rob al interpretării personale a unor te&te din Biblie, a răspândit o învăţătură eretică, potrivit căreia cea dea
două +ersoană a /#intei )reimi J 4iul n%ar #i de aceeaşi lire cu )atăl, dar deosebit de celelalte creaturi. 6re*ia s%a numit
arianism, după numele celui ce a născut%o.
?a /inodul local de la >le&andria ,anul 3'; sau 3':-, episcopul >le&andru al >le&andriei convoacă acest /inod
local, unde se stabileşte că 4iul lui Dumne*eu este de o #iinţă cu )atăl şi veşnic, şi%: e&comunică pe ereticul >rie împreună
cu alţi câţiva susţinători ai săi. +rincipalele învăţături ale lui >rie0
:. Dumne*eu n%a #ost pururea )ată, ci a #ost cândva Dumne*eu era singur şi nu era încă )ată.
'. +ornind de la a#irmaţia !ântuitorului V)atăl este mai mare decât mineV ,Ioan :7, '9-. pe care o înţelegea literar
,deşi aici 2ristos se re#eră la natura /a umană şi nu la cea divină-. >rie conc5ide că numai Dumne*eu )atăl este necreat şi
nenăscut, deci #ără de început.
3. 4iul este prima creatură din nimic a )atălui, *ămislit în timp, din voinţa, nu din #iinţa )atălui. >rie *icea că Va
#ost odată când 4iul nu era V. Deci 4iul are început spre deosebire de )atăl.
7H
7. Întrucât este creat, 4iul nu poale #i din aceeaşi substanţă a lui Dumne*eu J )atăl, în conclu*ie 4iul ne este Vde o
#iinţă cu V)atălV.
<. (ând ?%a creat. )atăl i%a dat 4iului puterea şi slava /a creatoare, #ăcând%u% ? prin 5arul dumne*eiesc. 4iu
adoptiv al )atălui. De aceea, deşi 2ristos nu este Dumne*eu adevărat, ci 6I, ca şi toţi alţii se numeşte Dumne*eu prin
participare.
@. (a şi ereticii gnostici de dinaintea lui, >rie considera Vmateria rea în sine BDumne*eu J)atălC susţinea el%
datorită purităţii şi imaterialităţii /ale, nu putea veni în contact cu materia .+entru a crea universul, avea nevoie de o #iinţă
intermediară, de aceea ?%a creat pe 4iul, prin care a #ăcut lumea.
8. Deoarece 2ristos este o creatură a lui )atăl, are toate atributele unei 4iinţe create 0 sc5imbător. mărginit, capabil
de a păcătui, lipsit de puterea de a înţelege şi cunoaşte în desăvârşit pe )atăl, într%un cuvânt%imper#ect.
9. >rie mai susţinea şi că 2ristos ar #i luat asupra /a un trup neînsu#leţit şi #ără "udecată. +ericolul acestor idei
consta în aceea că se des#iinţa învăţătura despre /#ânta )reime, de aceea arianismul #ace parte din categoria ere*iilor
antitrinitare şi considerându%se că 2ristos nu este Dumne*eul adevărat se punea sub semnul întrebării mântuirea prin "ert#a
/a pe cruce.
$inodul înt,i /cu&enic. )ulburările provocate ele ereseul arian :%au determinai pe împăratul (onstantin, să ia
măsuri. !ai întâi la trimis la >le&andria pe (uviosul Osie, învăţatul episcop de (ordoba care se alia pe atunci la curtea
imperială, să aplane*e con#lictul, dar acesta n%a reuşii sa liniştească lucrurile. >tunci ba*ileul a 5otărât să convoace pe toţi
episcopii din imperiu pentru a se pronunţa cu privire la dreapta credinţă şi pentru a contracara ere*ia lui >rie. /inodul s%a
întrunit la .iceea ,>sia !ică- între '; mai % '< august 3'<. (on#orm tradiţiei, au luat parte 3:9 +ărinţi, dintre care '3'
ar5ierei şi 9@ de preoţi, diaconi şi călugări, con#orm /ina&arului din Duminica a şaptea după +aşti.
Din cau*a vârstei înaintate papa /ilvestru al omei n%a putut participa trimiţând doi preoţi ca repre*entanţi, însuşi
împăratul (onstantin a asistat la şedinţa desc5iderii o#iciale a sinodului şi la cea de înc5eiere a lucrărilor.
Eedinţele au #ost pre*idate de episcopii 6ustaţiu de >ntio5ia şi >le&andru al >le&andriei. >rie încon"urat de o
serie de adepţi şi%a susţinut cu tărie ideile. 6re*iile lui >rie, anali*ate minuţios în con#ormitate cu /criptura şi cu literatura
teologică, au #ost combătute. > #ost alcătuit (re*ul Bisericii Ortodo&e, întregit la următorul /inod 6cumenic din 39: .În
urma /inodului se a#irma credinţa în /#ânta )reime. Despre 4iu se a#irma că s%a născut din )atăl mai înainte de veci şi că
este Dumne*eu adevărat din Dumne*eu adevărat, născut, nu #ăcut, că este de o #iinţă cu )atăl, prin care toate s%au #ăcut la
#el 2ristos este şi om adevărat.
>rie şi doi susţinători ai săi ,)eonas şi /ecund- sunt e&ilaţi în Iliric.
1lte hotăr,ri sinodale
% >u #ost condamnate /c5ismele lui .ovat şi !eletie şi ere*ia lui +avel de /amosata, 5otărând totodată
rebote*area ereticilor antitrinatari care se întorc la Biserică.
% /%a 5otărât ca, în întreaga lume creştină, +aştile să se serbe*e în întâia duminică după lună plină, care urmea*ă
ec5inocţiului de primăvară.
% /%au emis '; de canoane re#eritoare la organi*area administrativă şi disciplina în Biserică.
.ncheierea sinodului şi ur&ările arianis&ului
?a '< august 3'< a avut loc şedinţa #estivă de înc5idere a lucrărilor sinodului. /pre s#ârşitul domniei sale
împăratul (onstantin cel !are îi permite lui >rie să se reîntoarcă în (onstantinopol dar înainte de a intra în biserică a murit
în c5ip groa*nic. Urmaşii /#ântului (onstantin, (onstant ,3<3%3@'- şi $alens ,3@7%389-, au #ost arieni.
'nev&ato&ahii $inodul al doilea /cu&enic
Cadrul şi cau(ele apari#iei pnev&ato&ahilor
6re*ia lui >rie şi #rământările din Biserică provocate de urmaşii lui au condus la apariţia, către mi"locul veacului
al patrulea, a unei alte ere*ii prin care era vi*ată cea de%a treia +ersoană a /#intei )reimi% /#ântul Du5.
6piscopul semiarian !acedonie din (onstantinopol şi urmaşii săi învăţau că /#ântul Du5 nu este consubstanţial şi
egal cu )atăl şi cu 4iul, ci este pur şi simplu du5 sau spirit, superior îngerilor, dar creat. Un sinod ţinut la (onstantinopol, la
începutul anului 3@;, îl depune pe !acedonie ca eretic. >depţii ere*iei s%au numit pnevmatoma5i, macedonieni şi
maratonieni ,de la numele lui !aratonie, alt lider care i%a succedat lui !acedonie-.
!octrina pnev&ato&ahilor
l. /#ântul Du5 este o creatură a )atălui, subordonată atât >cestuia cât şi 4iului.
'. Întrucât este creatură, Du5ul /#ânt nu este deo#inţă cu )atăl şi cu 4iul deci nu este Dumne*eu. +nevmatoma5ii
aduceau în spri"inul acestei a#irmaţii #ormula do&ologică a#lată în u*ul Bisericii la acea vreme 0V!ărire )atălui prin 4iul în
/#ântul Du5V.
3. )atăl este in#init în #iinţă şi putere, 4iul in#init numai în putere, iar Du5ul /#ânt mărginit şi în #iinţă şi în putere.
+otrivit acestui enunţ, )atăl este (reator, 4iul colaborator, iar Du5ul /#ânt slu"itor.
$inodul al doilea /cu&enic
+rin edictul imperial de la )esalonic, )eodosie cel !are ,38H%3H<- declară, în #ebruarie 39;, în "umătatea orientală
a imperiului, Ortodo&ia drept religie o#icială de stat, inter*icând arianismul. )ulburările provocate de pnevmatoma5i îl
determină însă să convoace un sinod, în primăvara anului 39:, prin care dorea să re*olve şi alte probleme bisericeşti,
precum con#irmarea alegerii lui Drigorie de .a*ian* ca episcop al (onstantinopolului şi să se reîntărească 5otărârile
primului sinod ţinut cu peste cinci*eci de ani în urmă.
<;
?ucrările sinodului s%au desc5is la (onstantinopol, la l mai 39:, sub preşedenţia episcopului !eletie al >ntio5iei,
care însă a încetat din viaţă la s#ârşitul lunii mai. De*baterile sinodale s%au înc5eiat la H iulie acelaşi an.
>u luat parte la sinod :<; de episcopi din răsăritul imperiului şi din !acedonia, ale căror semnături s%au păstrat la
s#ârşitul celor 8 canoane emise de sinod. (elelalte acte sinodale s%au pierdut. În #runtea apărătorilor credinţei ortodo&e s%a
situat /#ântul Drigorie de .a*ian*, supranumit )eologul, între alţi ierar5i care s%au remarcat la sinod au #ost /#ântul
>m#ilo5ie, episcopul Iconiei, Otrie. episcopul !elitiniei ,>rmenia-, >s5olius al )esalonicuiui şi alţii.
?a sinod au participat şi 3@ de episcopi pnevmatoma5i, care au re#u*at să%şi retracte*e ere*ia. +apa Damasus întâi
,3@@%397- n%a participat şi nici n%a trimis delegaţi, dar şi%a însuşit ulterior 5otărârile sinodului.
După moartea lui !eletie preşedenţia sinodului a revenit lui Drigorie de .a*ian*. Dar episcopii egipteni, în #runte
cu )imotei al >le&andriei ,39;%39<-, care avuseseră propriul candidat pentru scaunul constantinopolitan, erau ostili lui
Drigorie, provocând derută în rândul sinodarilor.
+entru a nu periclita lucrările sinodului, Drigorie demisionea*ă din calităţile de episcop al (onstantinopolului şi de
preşedinte al sinodului, retrăgându%se în (apadocia, în locul său este ales ca episcop .ectarie care, #iind doar cate5umen, a
#ost bote*at şi trecut apoi prin toate treptele preoţiei, pînă la cea de episcop.
/inodul îşi reia lucrările în iulie şi condamnă ere*ia pnevmatoma5ă. con#irmând 5otărârile /inodului întâi de la
.iceea.
>st#el, a#lăm că sinodalii constantinopolitani, pe lîngă pnevmatoma5i, au mai condamnat şi alte două ere*ii şi
anume sabelianismul şi apolinarismul. >polinarismul a #ost combătut de /inodul al doilea 6cumenic, precum şi de alte
sinoade locale.
Biserica Ortodo&ă #ace pomenirea /inodului al doilea 6cumenic la '' mai.
;estorianis&ul $inodul al treilea /cu&enic
.estorie a #ost patriar5 al (onstantinopolului între ,7'9%73:-, orator de mare clasă. 6ste descendent al Ecolii
)eologice din >ntio5ia care îşi avea propria părere despre unirea celor două #iri%divină şi umană % în 2ristos, în sensul că
această unire era considerată doar morală sau relativă. .estorie a declanşat un puternic atac tuturor ere*iilor. 6re*ia s%a
numit nestorianism, după numele principalului ei susţinător şi dioprosopism, de la cuvintele greceşti dio prosopa ceea ce ar
însemna două persoane în 2ristos.
!octrina nestoriană +rincipalele idei eretice nestoriene sunt0
l. !aria a născut omul în care /%a întrupat (uvântul, întrucât (uvântul a luat trup într%un om muritor deci, /#ânta
4ecioară a născut doar instrumentul mântuirii omului, şi nu pe mântuitorul. V(arnea nu poate să nască decât carne susţinea %
.estorie % iar Dumne*eu care este spirit pur n%a putut #i născut de o #emeie, căci creatura n%a putut să nască pe (reatorul V.
'. Datorită acestui lucru. !aria nu poate #i numită .ăscătoare de Dumne*eu, ci .ăscătoare de om sau cel mult
.ăscătoare de 2ristos.
3. Din cau*a unirii omului născut din !aria cu 4iul lui Dumne*eu, Iisus poate #i numit 4iul lui Dumne*eu.
7. 2ristos n%a su#erit pe cruce şi n%a murit ca Dumne*eu, ci doar trupul cu care 6l era unit.
<. 2ristos a adus "ert#a şi pentru /ine însuşi, ca unul ce a locuit în trupul omenesc ca într%un vas sau ca într%un
veşmânt.
@. În 2ristos e&istă două persoane % +ersoana divină a 4iului lui Dumne*eu, născut din veşnicie din )atăl şi
persoana umană sau istorică, născută în timp din 4ecioara !aria.
)eologii au sesi*at că patriar5ul constantinopolitan a a"uns la ere*ie din cau*a con#u*iei pe care o #ăcea între
natură şi persoană.
/courile ere(iei
.estorie a dorit să%şi răspândească ideile sale printre călugării din 6gipt, mi*ând pe mulţimea lor, care i%ar #i adus un
important suport şi credibilitate. !ona5ii însă au #ost scandali*aţi de blas#emiile lui .estorie la adresa !aicii Domnului.
/#ântul (5iril, episcopul >le&andriei i%a liniştit printr%o scrisoare prin care combate erorile nestoriene. /#ântul (5iril
convoacă un sinod la >le&andria în noiembrie 73;, în care se alcătuieşte o scrisoare sinodală destinată lui .estorie, însoţită
de :' puncte conţinând erorile dogmatice pe care .estorie era invitat să le anatemi*e*e, .estorie răspunde prin :'
contraanatametisme şi câştigă de partea ideilor sale pe patriar5ul >ntio5iei % Ioan, pe episcopul )eodoret al (irului şi pe
alţii.
$inodul al treilea /cu&enic
Împăratul )eodosie al doilea dorind aplanarea con#lictului care luase proporţii ameninţând cu scindarea creştinilor,
provoacă cel de al treilea /inod 6cumenic, ale cărui lucrări s%au des#ăşurat la 6#es, între '' iunie şi 3: iulie 73:.
>u participat :H9 de părinţi din ăsărit. Între sinodali s%a numărat şi episcopul )imotei al )omisului care a semnat
al şaptespre*ecelea 5otărârile sinodale.
/inodul s%a desc5is de către /#. (5iril, la ''iunie 73:, în (atedrala !aicii Domnului din 6#es.
.estorie a re#u*at să ia parte, aşteptând să a"ungă la 6#es Ioan, patriar5 de >ntio5ia care%i era #avorabil. >cesta
însă anunţase iniţial că nu va participa la lucrări. /inodul pe ba*a celor :' anatematisme şi a altor scrieri a stabilit care este
învăţătura corectă a Bisericii.
2otărârea părinţilor participanţi la sinod poate #i sinteti*ată ast#el0 în Iisus 2ristos sunt două #iri ,una divină şi una
umană- însă o singură +ersoană % cea divină a 4iului lui Dumne*eu. Unirea celor două #iri este ipostatică şi nu morală.
2ristos este de o #iinţă cu )atăl, după dumne*eire şi deo#iinţă cu oamenii după #irea umană pe care a primit%o din 4ecioara
!aria. De aceea /#ânta 4ecioară se numeşte .ăscătoare de Dumne*eu.
<:
(ei :H9 de sinodali au semnat orosul sau 5otărârea dogmatică a sinodului, şi au destituit şi e&comunicat pe
.estorie.
(inci *ile mai târ*iu Ioan al >ntio5iei însoţit de unii episcopi din >sia, a"unge la 6#es şi a#lând de 5otărârile din ''
iunie, ţin şi ei cu .estorie un sinod, condamnând pe /#ântul (5iril şi pe episcopul !emnon al 6#esului, pe care îi acu*ă de
apolinarism.
2otărârile celor două sinoade sunt trimise la împăratul )eodosie, care dă câştig de cau*ă nestorienilor.
?a începutul lunii iulie a"ung la 6#es şi trei delegaţi ,doi episcopi şi un preot- ai (uviosului (elestin ,9 aprilie-,
papă al omei. /inodul se reuneşte sub preşedenţia /#. (5iril şi la :: iulie aprobă toate 5otărârile luate la '' iunie,
e&comunicând pe nestorieni.
/inodul se înc5eie la 3: iulie, iar împăratul, de data aceasta, trimite în e&il pe .estorie.
1lte hotăr,ri sinodale
+ărinţii au luat în de*batere şi rătăcirile eretice ale călugărului ascet +elagius care între anii 7;;%7:: propovăduia
la oma că omul se poate mântui prin propriile e#orturi şi capacităţi morale, neavând nevoie neapărată de 5arul lui
Dumne*eu. 6re*ia pelagiană a #ost condamnată de câteva sinoade locale şi de 4ericitul >ugustin.
/inodul a emis şi H canoane în ultima *i a lucrărilor ,3: iulie 73:-.
.estorianismul s%a răspândit în 6dessa, în +ersia şi pînă la >rabia, India şi vestul (5inei.
Biserica Ortodo&ă pră*nuieşte pe părinţii de la /inodul al treilea 6cumenic, la H septembrie.
Mono"i(is&ul $inodul al patrulea /cu&enic
+ledând cu în#ocare împotriva nestorianismului care a#irma două persoane în 2ristos, ar5imandritul
constantinopolitan 6uti5ie , către 7<7-, e&ponent ai Ecolii )eologice din >le&andria, a a"uns să susţină că 2ristos a avut
numai o singură #ire % cea dumne*eiască. 6re*ia s%a numit mono(izism ,de la cuvintele greceşti monos (isis adică o singură
#ire- şi eutihianism, după numele întemeietorului ei.
!octrina &ono"i(ită )eodoret episcopul (irului ,7<9- se numără printre primii care au condamnat euti5ianismul.
Iată succint ideile lui 6uti5ie0
l. ?a întruparea din 4ecioara !aria, #irea omenească a !ântuitorului a #ost absorbită complet de #irea
dumne*eiască, aşa cum se pierde o picătură în imensitatea mării.
'. >vînd numai o singură #ire, în 2ristos e&ista doar o singură +ersoană % cea divină, )rupul /ău #iind
dumne*eiesc, nu şi omenesc. +rin aceasta, mono#i*iţii se apropiau periculos de ere*ia doc5etistă care susţinea că 2ristos a
avut un trup aparent şi nu real.
/volu#ia eveni&entelor şi G$inodul t,lharilorG de la /"es
eacţia ortodocşilor #aţă de ere*ia mono#i*ită n%a întâr*iat să apară. 6piscopii )eodoret al (irului, 6usebiu de
DorNlaeon ,4rigia- şi patriar5ul >ntio5iei, Domnus, :%au determinat pe /#. 4lavian, patriar5ul (onstantinopolului, să ia
atitudine o#icială, în acelaşi timp a #ost in#ormat şi papa ?eon cel !are asupra ere*iei.
?a sinodul din 779 6uti5ie nu renunţă la ideile sale, pentru care sinodul :%a anatemi*at.
6re*iar5ul apelea*ă atunci la patriar5ul Dioscur al >le&andriei, care%i împărtăşea ideile. ?a stăruinţele acestuia,
împăratul )eodosie al doilea ,7;9%7<;- convoacă un sinod la 6#es, în august 77H.
/inodul s%a înc5eiat la '' august şi a proclamat mono#i*ismul ca învăţătură de credinţă ortodo&ă şi a depus pe
acu*atorii lui 6uti5ie.
+atriar5ul 4lavian în urma brutali*ării din cadrul sinodului a murit trei *ile după înc5eierea lui. )eodosie a aprobat
5otărârile sinodului. +apa a numit această adunare 0V/inoduI tâl5arilorV.
>cceptarea ere*iei ca dogmă a îngroşat şi mai mult tensiunea în sînul Bisericii.
$inodul al patrulea /cu&enic
După moartea lui )eodosie pe tronul Bi*anţului urcă împăratul !arcian ,7<;%7<8- căsătorit eu +ulc5eria, sora lui
)eodosie care era o ortodo&ă convinsă. 6a a condamnat ere*ia euti5iană şi a mi"locit la reaşe*area păcii în Biserica lui
2ristos.
>u luat parte la sinod cca <'; de părinţi, îndeosebi din ăsărit. +apa ?eon a trimis trei episcopi şi doi preoţi.
?ucrările s%au des#ăşurat între 9 şi '< octombrie. 6re*ia a #ost condamnată. /inodul s%a înc5eiat la '< octombrie, în mod
solemn în pre*enţa împăraţilor !arcian şi +ulc5eria /inodul cuprindea următoarele0
Iisus 2ristos este desăvârşit în dumne*eire şi desăvârşit în umanitate, Dumne*eu adevărat şi om adevărat, avînd
su#let raţional şi trup, deo#iinţă cu )atăl, după dumne*eire şi deo#iinţă cu noi, după umanitate, #iind întru toate asemenea
nouă, în a#ară de păcat.
(ă Dumne*eu /%a născut mai înainte de toţi vecii din )atăl, după dumne*eire, iar ca om /%a născut în *ilele cele
de pe urmă pentru noi şi pentru mântuirea noastră din 4ecioara !aria, .ăscătoarea de Dumne*eu.
2ristos este cunoscut în două #iri, în mod neamestecat şi în mod nesc5imbat, neâmpărţit şi nedespărţit, deosebirea
#irilor ne#iind nicidecum distrusă prin unire. /ub raport doctrinar şi teologic, 5otărârea dogmatică a acestui sinod, are pentru
Biserica creştină o însemnătate capitală.
/inodul a emis şi 3; de canoane care reglementea*ă di#erite aspecte ale lucrării şi disciplinei clerului de mir şi
mona5ilor. (el mai important este canonul '9 care întărea 5otărârile /inodului al doilea 6cumenic, privind acordarea
<'
egalităţii scaunului de (onstantinopol cu cel al omei, +atriar5ia din capitala Bi*anţului #iind a doua după oma. +apa
?eon a acceptat toate 5otărârile şi canoanele /inodului de la (alcedon.
Ur&ările sinodului. 2otărârile sinodului au întâmpinat împotriviri din partea unor Biserici îndeosebi din 6gipt.
!ono#i*ismul a dăinuit în #orma sa iniţiată până către secolul al şaselea, producând puternice convulsii şi determinând
separarea de Biserica constantinopolitană a unor comunităţi locale.
Bisericile desprinse de Biserica cea mare, după /inodul calcedonian, s%au numit necalcedoniene sau vec5i orientale, care
dăinuie pînă astă*i. 6le sunt0 Biserica (optă din 6gipt, Biserica /iro $ iacobită şi Biserica >rmeană%gregoriană.
Ur&ările $inodului al patrulea /cu&enic )isericile @echi - Orientale pînă în secolul al unspre(ecelea
/inodul de la (alcedon a dat răspuns prompt pentru curmarea con#lictului dintre nestorieni şi mono#i*iţii euti5ieni.
(u toate acestea anumite nuanţe teologice care i*vorau îndeosebi dintr%o traducere de#ectuoasă a termenilor, ca şi opo*iţia
#aţă de Imperiul Bi*antin au determinat separarea de Biserica ăsăritului a câtorva comunităţi orientale, de tendinţă
mono#i*ită. Bisericile acestea sunt cunoscute sub denumirea de Biserici Ortodo&e orientale. Biserici precalcedoniene sau
Biserici vec5i % orientale. 6le păstrea*ă învăţătura de ba*ă a Bisericii una de pînă la /inodul din 7<:, neînţelegerea dintre
ortodocşi şi vec5i % orientali ne#iind una de #ond ci una de termeni.
)iserica Coptă. După /inodul de la (alcedon copţii sub patriar5ul mono#i*it Dioscur I, s%au distanţat de melRiţi
,denumire dată parti*anilor împăratului bi*antin- devenind, îndeosebi după cucerirea arabă din secolul al şaptelea, Biserică
autonomă, în anul <'; se încearcă o reuni#icare a copţilor, sub patriar5ul mono#i*it /ever din >ntio5ia care practica un
mono#i*ism moderat. +este un secol ,@33-, sub împăratul 2eraclie ,@:;%@7:- o ramură a copţilor şi anume mono#i*iţii
severieni s%au unit cu Ortodo&ia, dar această unire n%a #ost de lungă durată.
Începând cu anul <7' copţii se reorgani*ea*ă autonom. În secolul al şaptelea, Biserica (optă din 6gipt avea :;; de
episcopii şi aproape şase milioane de credincioşi. După cucerirea arabă din @7' şi stăpânirea acestora care a durat pînă în
:<:8, copţii sunt supuşi la grele umilinţe şi c5iar la islami*ări #orţate.
In secolul al =l%lea, patriar5ul 2ristodul a #ost silit să%şi mute reşedinţa la (airo. (opţii erau supuşi +atriar5iei de
>le&andria.
)iserica $iriană. O minoritate de nuanţă mono#i*ită moderată grupată în "urul +atriar5iei de >ntio5ia, mărturisea
#ormula /#ântului (5iril al >le&andriei 0 VO singură #ire întrupată a lui Dumne*eu (uvântul V. +atriar5ul antio5ian +etru
Dra#evs pînă la e&ilarea în 6gipt ,<:9- va întreprinde o misiune de succes mono#i*ită între sirieni. Biserica se mai numeşte
/iro $ iacobită, întrucât episcopul de 6dessa , Iacob Baradai sau Aanţal a des#ăşurat între anii <73%<88 o intensă şi susţinută
activitate de predicare a mono#i*ismului moderat, 5irotonind episcopi, preoţi şi diaconi, reorgani*ând ast#el Biserica
mono#i*ită din >sia !ică, /iria şi 6gipt. Biserica /iro%iacobită s%a răspîndit pînă la Vcreştinii /#ântului )oma V din !alabar
,pe coasta apuseană a Indiei -. (ând în @33 arabii cuceresc >ntio5ia, sediul Bisericii /iriene se mută la !ardin ,)urcia- şi
apoi la 2oms ,/iria-.
)iserica 1r&eană apostolică. În căutarea adevărului, ierar5ii şi teologii armeni au optat, în cele din urmă pentru
severianism ,mono#i*ismul moderat al patriar5ului /ever de >ntio5ia -. >rabii cuceresc capitala armeană Dvin în
octombrie @7;. /ediul Bisericii >rmene care se mai numeşte armeano%gregoriană ,în cinstea /#ântului Drigore
?uminătorul, considerat >postolul armenilor- este de la începuturile e&istenţei sale 6dcimiad*in, iar conducătorul suprem
bisericesc se numeşte catolicos%
)iserica ;estoriană. +rigoniţi de puterea imperială, adepţii lui .estorte, după condamnarea acestuia de către
/inodul al treilea 6cumenic s%au re#ugiat în +ersia, unde au găsit înţelegere şi protecţie. ă*boaiele bi*antino%persane au
dus la ruperea dintre catolicosatul nestorian ,de la .isibi, a*i .usaNbin, în )urcia-, şi +atriar5ia 6cumenică, între secolele
sase şi opt, Biserica .estoriană a des#ăşurat în >rabia, India şi (5ina una din cele mai puternice activităţi misionare
cunoscute în istorie.
/ediul Bisericii .estoriene s%a mutat datorită ocupaţiei arabe de la (tesi#on la Bagdad în 8@' şi apoi după 89' la
!osul, în nordul !esopotamiei.
!isputa Origenistă0 GCele trei capitoleG şi $inodul al cincilea /cu&enic
Unul dintre cei mai #ecun*i, dar şi cei mai contraversaţi scriitori din perioada patristică a #ost Origen ,l9<%'<7-, a
cărui operă a stârnit acerbe pasiuni între secolele cinci şi şapte, în toiul con#runtărilor mono#i*ite. +ersonalitatea marelui
teolog ale&andrin şi erorile din unele scrieri ale sale, sau mai degrabă scăpări, au împărţit părerile /#inţilor +ărinţi.
Învăţăturile lui Origen incriminate de unii părinţi erau următoarele0
:. subordinaţionismul trinitar1
'. ideea pree&istenţei su#letului1
3. pree&istenţa su#letului uman în #iinţa lui 2ristos1
7. apocatasta*a ,restabilirea #inală a tuturor, inclusiv a demonilor-0
<. concepţia despre însu#leţirea astrelor1
@. interpretarea, cu precădere alegorică a Bibliei.
Un /inod local ţinut la (onstantinopol în anul <73 a condamnat unele te*e din scrierile lui Origen, pe ba*a unui
tratat teologic scris de împăratul Kustinian ,<'8%<@<-, aşe*ând numele marelui scriitor între eretici, socotit a #i părintele
mono#i*ismului.
/ubliniem ca un #apt important, că Origen n%a #ost condamnat de /inodul al cincilea 6cumenic.
<3
)otuşi, condamnarea lui Origen ca i*vor al mono#i*ismului a nemulţumit pro#und pe mono#i*iţi care erau
susţinuţi, în secret de împărăteasa )eodora. +entru a linişti spiritele şi a salva unitatea imperiului, ameninţată cu scindarea
de mono#i*iţi, împăratul le #ace o serie de concesii.
?a presiunile împăratului, papa $irgiliu publică în <79 un document teologic adresat patriar5ului ecumenic !ina
şi intitulat 3udicatum , prin care se condamnau cele trei capitole%
>cest lucru a determinat o serie de proteste în vestul şi centrul imperiului.
$inodul al cincilea /cu&enic
+entru a pune capăt neînţelegerilor şi tulburărilor provocate de cearta dintre mono#i*iţi şi ortodocşi, Kustinian
convoacă un nou /inod 6cumenic. /inodul şi%a desc5is lucrările la < mai <<3, într%o sală a Bisericii /#ânta /o#ia, sub
preşedenţia +atriar5ului 6cumenic 6uti5ie ,<<'%<<@-. >u #ost pre*enţi :@< de episcopi, dintre care 9 erau sub "urisdicţia
omei. +apa $irgiliu deşi se a#la în (onstantinopol, prete&tând că este bolnav n%a participat la lucrări, dar a trimis
sinodului un memoriu prin care declara drept ortodo&e cele trei capitole, şi ameninţa cu anatemi*area celor care ar îndră*ni
să le condamne.
+ărinţii întruniţi la sinod au ignorat însă părerile papei şi la ' iunie, ultima *i a lucrărilor, au condamnat cele trei
capitole, reînnoind anatema asupra ereticilor de mai înainte. În cele din urmă papa recunoaşte 5otărârile sinodului.
Monotelis&ulH $inodul al şaselea /cu&enic $inodul %% Trulan 5Iuinisext:
Cadrul istoric al apari#iei &onotelis&ului.
În prima "umătate a veacului al şaptelea, pe tronul Bi*anţului se va aşe*a unul din cei mai mari ba*ilei% 2eraclie
,@:;%@7:- % a cărui domnie a #ost însă *buciumată pe plan e&tern de con#lictele cu perşii, iar pe plan religios intern de
e&pansiunea şi întărirea mono#i*iţilor, care vor provoca o nouă ere*ie % monotelismul.
(5osroe II, regele perşilor, moare în @'9 şi 2eraclie înc5eie pace cu noul suveran persan şi recuperea*ă /#ânta
(ruce pe care o reinstalea*ă în Ierusalim ,@3;-. Ba*ileul avea nevoie de unitate în imperiu pentru a%şi asigura e#ectivele
militare necesare campaniilor sale armate.
!ono#i*iţii, care nu acceptaseră 5otărârile /inodului de la (alcedon, puteau să%i boicote*e e&pediţiile şi să%i re#u*e
spri"inul militar, de aceea în timpul campaniei persane, unii lideri mono#i*iţi i%au propus împăratului o #ormulă teologică ce
părea că poate aduce pacea între mono#i*iţi şi ortodocşi. /e propunea concepţia monotelită şi monoenergistă , con#orm
căreia în 2ristos sunt două naturi, dar o singură voinţă şi o singură energie.
/#ântul /o#ronie, patriar5ul Ierusalimului ,@37%@39-, a sesi*at că învăţătura monotelistă era o deg5i*are a
mono#i*ismului.
+apa 2onoriu I ,@'<%@39- se alătură şi el #ormulei monotelite.
$inodul al şaselea /cu&enic
Dornic de a pune capăt neînţelegerilor teologice, împăratul (onstantin al patrulea +ogonatul ,adică bărbosul, @@9%
@9<-, după o serie de sinoade locale pregătitoare, convoacă cel de%al şaselea /inod 6cumenic la (onstantinopol, care a avut
loc între 8 noiembrie @9; şi :@ septembrie @9:. /inodul mai este cunoscut şi ca /inodul I )rulan, întrucât s%a ţinut în sala
boltită ,în greceşte trullos- din palatul imperial.
>u luat parte la lucrări :87 de părinţi din ăsărit şi >pus. +apa >gaton ,@89%@9:- a trimis mai mulţi delegaţi,
însuşi împăratul a luat parte la mai multe şedinţe sinodale.
/inodul a 5otărât1V că n "ristos există, aşa cum ne$au nvăţat *(inţii &ărinţi, două voinţe şi două lucrări care sunt
unite ntre ele n chip neamestecat şi neschim2at, ne!mpărţit şi nedespărţit% Cele două voinţe ale sale nu sunt opuse ntre
ele, aşa cum pretind n mod neevlavios ereticii, dar voinţa *a omenească, (ără să se opună, se supune voinţei dumnezeieşti
atotputernice67%
/inodul a anatemi*at pe susţinătorii ere*iei monotelite şi anume0 )eodor, episcop de 4aran, /erg5ie, +ir, +etru şi
+avel, #oşti patriar5i de (onstantinopol între ,@39%@@@-, papa 2onorie, (irus, patriar5ul >le&andriei, !acarie, patriar5ul
>ntio5iei, cu ucenicul său Ete#an şi preotul +oli5ronie. După semnarea 5otărârilor de către ierar5ii participanţi, împăratul
le%a declarat obligatorii pentru toţi creştinii.
Bisericile necalcedoniene n%au acceptat înc5eierile /inodului al şaselea 6cumenic.
!onotelismul a devenit doctrina Bisericii !aronite. >ceastă Biserică s%a unit cu oma, după /inodul de la
4errara%4lorenţa în :77<. (reştinii maroniţi trăiesc atât în ?iban, cât şi în >merica.
Biserica Ortodo&ă #ace amintire /inodului al şaselea 6cumenic, la '3 ianuarie şi la :7 septembrie.
$inodul %% Trulan. +entru a pune rânduială în viaţa bisericească împăratul Kustinian ,@9<%@H< prima domnie-
convoacă un sinod la (onstantinopol, care s%a ţinut în sala boltită a +alatului imperial. De aceea el s%a numit /inodul al
doilea )rulan, iar pentru că a completat 5otărârile sinoadelor ecumenice cinci şi şase, în materie de disciplină canonică, s%a
mai numit /inodul Quinise&t, adică al cinci%şaselea ecumenic.
?ucrările s%au des#ăşurat în octombrie sau noiembrie @H:, cu participarea a '7; de părinţi. /%au emis :;' canoane,
care reglementea*ă viaţa bisericească, con#irmând 5otărârile şi canoanele sinoadelor ecumenice de până atunci, precum şi
ale altor sinoade locale. Între alte 5otărâri canonice menţionăm0 s%a oprit 5irotonia după căsătorie ,canonul @-, s%a inter*is
celibatul preoţilor şi diaconilor ,canonul :3-. /%a 5otărât săvârşirea ?iturg5iei Darurilor mai înainte s#inţite în anumite *ile
din +ostul !are ,canonul <'-,s%au combătut practicile romanilor şi armenilor ,canoanele <<%<@, adică obiceiul de a mânca
brân*ă şi ouă în sâmbetele +ostului !are-.
Deşi papa >drian I ,88'%8H<- a recunoscut canoanele /inodului Quinise&t, mai târ*iu ,secolul I=-, Biserica
>pusului a revenit şi n%a mai socotit acest sinod ca ecumenic.
<7
%conoclas&ul $inodul al şaptelea /cu&enic %&portan#a $inoadelor /cu&enice
Cau(ele şi cadrul istoric ale iconoclas&ului. În secolele opt şi nouă, sub in#luenţa evreilor, a islamiştilor şi a
unor secte mono#i*ite, unii împăraţi bi*antini au declanşat sistematice acţiuni de înlăturare a cultului s#intelor icoane din
biserici şi de prigonire a creştinilor care le cinsteau.
6vreii considerau *ugrăvirea şi cinstirea icoanelor drept o călcare impardonabilă a poruncii a doua din Decalog.
Interdicţia iconogra#iei era însă o măsură pedagogică, până la venirea lui 2ristos, apărând poporul evreu de ispita căderii în
cinstirea idolilor popoarelor cu care veniseră în contact de%a lungul istoriei.
!ono#i*iţii % care negau #irea omenească a lui 2ristos % considerau şi ei, datorită acestui #apt, că nu poate #i
permisă pictarea c5ipului lui Dumne*eu.
Unele icoane erau luate drept naşi de bote* şi de călugărie1 unii preoţi o#iciau /#. 6u5aristie având o icoană drept
altar.
O altă motivaţie a declanşării luptei de înlăturare a icoanelor o repre*intă interesele materiale şi politice ale
ba*ileilor iconoclaşti. Unii aveau nevoie de bogăţiile Bisericii, îndeosebi de cele ale mănăstirilor, care deţineau imense
lati#undii1 alţii, din raţiuni politice, doreau pacea în imperiu cu anumite mase in#luente ale populaţiei care re#u*au cultul
icoanelor sau alianţe pentru reuşita campaniilor militare.
Ter&enii utili(a#i şi aprecieri generale. )oţi cei care s%au anga"at în campaniile de înlăturare a cinstirii icoanelor
sunt denumiţi iconomahi 8 din greceşte % luptători contra icoanelor- sau iconoclaşti 89 spărgători de icoane-. De aici şi
denumirea acestei ere*ii%iconoclasm% >părătorii s#intelor icoane s%au numit iconoduli ,L cinstitori ai icoanei-. Începutul
acţiunii de inter*icere a cultului s#intelor icoane l%a #ăcut împăratul ?eon al III%lea Isaurul, în anul 8'@, perioada domniei
sale #iind una a terorii şi a muceniciei. 6piscopii ortodocşi erau e&ilaţi, creştinii torturaţi şi ucişi. +ersecuţia au continuat%o
ba*ileii (onstantin (opronim, ?eon al cincilea >rmeanul şi )eo#il. Îndeosebi călugării care apărau cu mult cura" icoanele
erau vânaţi de persecutori. (u toate acestea iconodulii, n%au pregetat să apere cinstirea imaginilor s#inte cu propria lor viaţă.
+este opt sinoade locale, în intervalul anilor 8<7%973, s%au ocupat de problema icoanelor.
.nceputurile persecu#iei iconoclaste. ?eon al III%lea Isaurul ,8:8%87;- reali*ea*ă în perioada domniei sale o serie
de re#orme sociale, politice, legislative, administrative şi religioase.
+e plan religios, el a considerat necesară o curăţire a creştinismului de elementele păgâne pe care credea că le
conţine. ?eon al III%lea inaugurea*ă una dintre cele mai grele persecuţii pe care le%a îndurat Biserica % iconoclasmul.
În anul 8'@ el dă un edict potrivit căruia icoanele trebuiau scoase din biserici şi distruse.
>plicarea edictului a produs însă reacţia ve5ementă a poporului credincios.
În ianuarie 83;, împăratul convoacă o adunare la palat, în cadrul căreia senatorii şi demnitarii, precum şi o parte
din episcopi au acceptat propunerile ba*ileului de a înlătura icoanele.
Cultura teologică în 2ăsărit în secolele %@-J%
+erioada de după +ărinţii apostolici şi apologeţi, inaugurată de libertatea acordată creştinilor prin măsurile
re#ormatoare ale /#ântului împărat (onstantin cel !are şi declinul păgânismului, este considerată, pe plan cultural%creştin,
drept cea mai #ecundă şi, totodată, generatoare a celei mai pro#unde literaturi teologice.
În con#runtările cu ideile şi scrierile eretice, Biserica, după cum am vă*ut în capitolul dedicat sinoadelor
ecumenice, a #ost nevoită să ia atitudine apologetică şi să%şi preci*e*e învăţătura. >cest conte&t a #avori*at alcătuirea unei
cantităţi apreciabile de scrieri care, în marea lor ma"oritate, sunt capodopere ale literaturii teologice, la care şi astă*i
creştinii #ac re#erinţă.
În cele ce urmea*ă vom #ace scurte pre*entări ale celor mai repre*entativi părinţi bisericeşti.
$",ntul 1tanasie cel Mare ,'H<%383, pră*nuit la :9 ianuarie- se distinge ca teolog de seamă, personalitate
e&emplară şi ierar5 strălucit, a cărui contribuţie teologică la menţinerea Ortodo&iei atacate de arianism a #ost covârşitoare.
/%a născut în >le&andria ,6gipt- şi a primit aleasă educaţie clasică şi creştină. În calitate de diacon şi secretar al patriar5ului
>le&andru al >le&andriei, l%a însoţit pe acesta la /inodul I 6cumenic ,.iceea, 3'<-, unde a combătut ere*ia ariană,
distingându%se prin cunoştinţele sale pro#unde. Din anul 3'9 până la moartea sa ,' mai 383-, a păstorit vreme de 7< de ani
ca patriar5 al >le&andriei. Datorită împăraţilor bi*antini arieni sau semiarieni, /#ântul >tanasie a petrecut, cu intermitenţe,
aproape '; de ani din acest timp în e&il, dar şi acolo a des#ăşurat o rodnică lucrare misionară şi de apărare a Ortodo&iei.
/#. >tanasie se numără printre primii ierar5i cărora li s%a acordat un cult public, #ără să #ie martiri*aţi.
Opera scrisă a /#. >tanasie cel !are nu s%a păstrat în întregime. 6l a scris lucrări apologetice, dogmatico%
polemice, istorice, e&egetice, ascetice. Intre acestea se pot aminti0 Cuv!nt despre ntruparea /o#osului, Cuvinte contra
arienilor ,cea mai mare şi mai importantă operă dogmatică a sa-, +polo#ie contra arienilor, 'iaţa *(!ntului +ntonie ,una
din celebrele scrieri ale literaturii ag5iogra#ice universale-.
Din scrierile epistolare, mai importantă este *crisoarea a :;$a (estală ,pascală- alcătuită în anul 3@8, în care
enumera cărţile canonice ale /#intei /cripturi.
$",ntul /"re& $irul ,3;@%383, pră*nuit la '9 ianuarie- este cel mai de seamă părinte şi scriitor al Bisericii /iriene.
/%a născut la .isibi ,a*i .usaNbin, în )urcia- şi a studiat în oraşul natal cu renumitul episcop Iacob şi%şi de#initivea*ă
studiile la 6dessa. Bote*ându%se în anul 3'7, se dedică mona5ismului în 3@3 în 6dessa. >ici îşi alcătuieşte el opera,
respectiv comentarii şi e&ege*e biblice, rugăciuni, imnuri care au pătruns în cult, omilii etc. în anul 38;, l%a vi*itat pe
<<
/#ântul $asile cel !are la (e*areea (apadociei. Una dintre cele mai cunoscute rugăciuni pe care a alcătuit%o este BDoamne
şi /tăpânul vieţii mele...V care se rosteşte în perioada +ostului !are.
$",ntul @asile cel Mare ,33;%38H, pră*nuit la l ianuarie-, este părinte bisericesc capadocian, a cărui personalitate
domină veacul al I$%lea. /%a născut în (e*areea (apadociei ,a*i SaNseri, în )urcia--, credinţa creştină #iindu%i insu#lată de
evlavioasa sa mamă 6milia şi de bunica sa, !acrina. > studiat la (e*areea (apadociei, (onstantinopol şi >tena, însuşindu%
şi cultura clasică a vremii. ?a >tena, între alţii, a #ost coleg cu viitorul împărat Iulian >postatul ,3@:%@3@- şi cu Drigorie,
viitor episcop de .a*ian*, de acesta din urmă legându%l o prietenie statornică. (a studenţi, /#inţii $asile şi Drigorie
cunoşteau doar două drumuri0 unul la Biserică şi altul la şcoală.
După şase ani de slu"ire ca preot ,3@7%38;-, în anul 38; devine ar5iepiscop al (e*areei (apadociei, unde
păstoreşte până la moartea sa ,l ianuarie 38H-.
/#ântul $asile cel !are va milita pentru combaterea ere*iilor, îndeosebi a arianismului şi păstrarea, şi a#irmarea
credinţei ortodo&e. ?ucrările sale sunt, după continui, dogmatice, ascetice, liturgice, canonice, omiletice. Dintre acestea
consemnăm0 Contra lui )unomiu, în trei cărţi ,3@7-, combătând ere*ia anomeilor ,un arianism e&tremist-1 .espre *(!ntul
.uh, dedicată /#. >m#ilo5ie de Iconium1 Omilii la "exaimeron ,o interpretare literală, de mare talent, a primelor cinci *ile
ale creaţiei-1 Omilii la psalmi ,cu e&plicarea doar a câţiva psalmi-1 Către tineri ,în care îi îndeamnă pe tinerii studenţi să ia
din studiile autorilor pro#ani doar ceea ce este de #olos pentru su#let, aşa cum culege albina nectarul din #lori-, &ane#irice
precum la Cei <= de martiri din *evasta%
De la /#ântul $asile ne%au rămas în colecţiile canonice H' de canoane care îmbrăţişea*ă di#erite aspecte ale vieţii
şi disciplinei bisericeşti. )ot /#ântul $asile cel !are este şi autorul /itur#hiei care%i poartă numele şi care se săvârşeşte de
:; ori pe an şi al rugăciunilor de alungare a demonilor, cunoscute sub numele B!olit#ele !ari ale /#ântului $asileV.
$",ntul Erigorie de ;a(ian( ,supranumit )eologul, 3'9%39H, pră*nuit la '< ianuarie- s%a născut în cetatea >rian*,
lângă (e*areea (apadociei. )atăl său, tot >ri#orie, a #ost episcop de .a*ian*, iar mama sa % Nona, a #ost o #emeie
credincioasă şi cu multă înţelepciune. > studiat în oraşul natal, la (e*areea +alestinei, la >le&andria şi >tena, în capitala
Dreciei va lega, cum am amintit mai înainte, o trainică prietenie cu /#ântul $asile cel !are. împotriva voinţei sale % întrucât
se considera nevrednic % este 5irotonit preot în anul 3@: şi #uge apoi în +ont. (ând în anul 3@' revine la .a*ian*, rosteşte
un Cuv!nt de apărare pentru (u#a n &ont, cunoscut în literatura de specialitate, ca un veritabil tratat .espre preoţie, alături
de cel al /#. 6#rem /irul şi mai ales celebrul tratat scris de /#. Ioan Dură de >ur.
/#ântul $asile cel !are îl 5irotoneşte episcop pentru 6par5ia de *asima, unde se pare că nu s%a dus niciodată,
stând pe lângă tatăl său.
> trecut în lumea drepţilor în anul 39H sau 3H;, la >rian*, unde se născuse, după ce o perioadă scurtă s%a ocupat de
6par5ia de .a*ian*.
/#ântul Drigorie a dovedit un e&cepţional talent oratoric şi literar şi o rară pro#un*ime teologică. Opera sa, scrisă în
pro*ă şi versuri, constă în cuvântări, poeme, scrisori.
Cinci cuv!ntări teolo#ice sunt o dovadă a înaltelor idei teologice cu care opera /#ântului Drigorie tratea*ă
învăţătura despre /#ânta )reime ,care este dogmă şi ca atare asupra ei nu se poate #iloso#a- şi combate pe arieni.
Cuv!ntări la săr2ători mari ,.aşterea, Bote*ul şi învierea Domnului, la usalii- ale căror te&te au #ost incluse de
imnogra#ii de mai târ*iu în cultul Bisericii.
> scris o impresionantă operă poetică ,apro&imativ :9.;;; de versuri-, între care şi un poem .espre viaţa sa% De
asemenea, a alcătuit şi diverse alte cuvântări şi panegirice ,acela la moartea /#ântului $asile cel !are, prietenul său- ş.a.
/#ântul Drigorie )eologul este considerat % dintr%o anume perspectivă % cel mai mare teolog al veacului al I$%lea,
opera sa in#luenţând enorm teologia contemporană şi de după el. > e&celat în domeniul elocinţei şi este considerat, pe
drept, un mare poet al Bisericii creştine.
$",ntul Erigorie de ;Bssa ,33< % 3H7, pră*nuit la :; ianuarie- s%a născut în (e*areea (apadociei, #iind #rate mai
mic al /#ântului $asile cel !are, pe care îl numeşte, de alt#el, Btatăl şi învăţătorul săuV.
După înc5eierea studiilor la şcolile vestite de atunci, s%a căsătorit şi a devenit pro#esor de retorică. !oartea soţiei
sale )eosebia :%a determinat să se retragă pentru vreme de :; ani la mănăstirea din +ont a #ratelui său, după care, în anul
38:, /#ânul $asile îl 5irotoneşte episcop de .Nssa în răsăritul (apadociei.
I*gonit de arieni, se întoarce trium#ător după moartea împăratului $alens ,389-, devine e&ponentul cel mai
autori*at al apărării Ortodo&iei în >sia !ică şi este ales mitropolit de /evastia ,a*i /ivas, în )urcia- în >rmenia. ?a
/inodul al II%lea 6cumenic ,(onstantinopol, 39:- este proclamat Bstâlp al Ortodo&ieiV. > #ost unul din cei mai mari oratori
ai Bisericii şi ne%a lăsat o bogata operă. Dintre lucrările sale amintim0 .espre crearea omului, scrisă în 38H, pentru a
completa 2e&aimeron%ul /#. $asile cel !are, care se oprise la *iua a cincea a creaţiei1 .espre viaţa lui Moise ,cu subtitlul
Despre desăvârşirea prin virtute-1 .emonstraţia ntrupării divine după asemănarea omului, cea mai importantă dintre
scrierile contra lui >polinarie ereticul1 ,!lcuire amănunţită la C!ntarea c!ntărilor? .espre (ericiri? .espre 4u#ăciunea
domnească? Marele cuv!nt catehetic? .ialo#ul despre su(let şi nviere şi multe altele.
$",ntul %oan Eură de 1ur ,3<7 % 7;8, pră*nuit la :3 ianuarie-. (el mai repre*entativ e&ponent al culturii
teologice din veacul al I$%lea a #ost /#ântul Ioan, supranumit pentru calităţile sale oratorice e&cepţionale % Dură de >ur
8"risostom, în greceşte, @lataust, în slavonă-. /%a născut în >ntio5ia, în anul 3<7.
După ce în perioada anilor 3@9 % 38' s%a bote*at, dascăl în cunoaşterea /cripturii i%a #ost Diodor din )ars ,3H3-, iar
coleg, în asAeterion$ul lui Diodor şi (arterie, i%a #ost )eodor, viitorul episcop,de !opsuestia. între anii 38'%389, când
arienii persecutau violent pe ortodocşi, /#ântul Ioan s%a retras, ca ascet, în grotele de pe !untele /ilpios din >ntio5ia.
>ceastă retragere ascetică s%a datorat tentativei de a #i 5irotonit, #uga sa #iind motivată mai târ*iu în lucrarea ,ratat despre
<@
preoţie, o capodoperă a literaturii teologice, în care preaslăveşte sublimitatea slu"irii sacerdotale, îmbolnăvindu%se de
rinic5i, se întoarce în capitala /iriei şi este 5irotonit diacon, iar după şase ani ,în 39@- preot.
+rin intervenţia ministrului 6utropiu, /#ântul Ioan este numit +atriar5 al (onstantinopolului, #iind 5irotonit
ar5iereu la '@ #ebruarie 3H9. (a patriar5 a iniţiat o serie de re#orme şi măsuri pentru curmarea abu*urilor, a lu&ului şi a
corupţiei în rândul clerului. 6l însuşi a adoptat viaţa simplă, călugărească în +alatul patriar5al, a #i&at reguli de vieţuire în
rândul călugărilor, mona5iilor şi văduvelor şi s%a îngri"it de e&tinderea activităţii #ilantropice în rândul celor săraci şi
nea"utoraţi.
(ătre s#ârşitul anului 7;3, se inaugurea*ă o statuie a împărătesei 6udo&ia aproape de biserica în care slu"ea /#ântul
Ioan, producându%se grave neorânduieli. +atriar5ul critică această stare de lucruri, iar 6udo&ia, în colaborare cu )eo#il al
>le&andriei, pune la cale îndepărtarea din nou a s#ântului, în prea"ma +aştilor din anul 7;7, /#ântul Ioan este arestat în
secret şi după usalii e&ilat la (ucu* ,>rmenia !ică- şi trei ani mai târ*iu deportat la +itNus ,pe malul răsăritean al !ării
.egre-. !oare însă pe drum, în localitatea Comana din +ont, la :7 septembrie 7;8, ultimele sale cuvinte #iind B *lavă lui
.umnezeu pentru toateB 7%
Între alte lucrări, mai importante sunt0 .espre preoţie, capodopera literară şi teologică a /#ântului Ioan, scrisă între
39:%39@, pe când era diacon, Cuv!ntări pane#irice, &redici la săr2ătorile mari ale M!ntuitorului etc.
(orespondenţa sa cuprinde '3@ de scrisori care s%au păstrat, după cum am amintit de"a.
/#ântul Ioan este şi autorul /itur#hiei care%i poartă numele şi care se săvârşeşte cel mai des în Biserica Ortodo&ă.
De asemenea, este şi autorul mai multor rugăciuni intrate în cultul Bisericii ,!olit#ele, rugăciuni în (anonul pentru /#ânta
împărtăşanie etc.-.
>lesul părinte capadocian, care a primit în secolul al $l%lea meritatul cognomen de BDură de >urV, este cel mai
mare orator creştin al tuturor timpurilor şi unul din cei mai mari patriar5i ai Bisericii Ortodo&e.
$",ntul %oan Casian ,3H; %73<, pră*nuit la 'H #ebruarie-. !arele părinte s%a născut în /cNt5ia !inor ,Dobrogea-,
de unde pleacă, împreună cu prietenul său, /#ântul D5erman, la Betleem, unde intră în mona5ism, apoi călătoreşte în 6gipt
şi poartă convorbiri cu părinţii mona5i de acolo, aşe*ându%se sub in#luenţa învăţăturilor lui 6vagrie +onticul ,3HH-.
>"ungând la (onstantinopol, este 5irotonit diacon de /#ântul Ioan Dură de >ur, căruia îi ia apărarea la oma, în 7;7%7;<.
După anul 7:;, părăseşte oma şi se stabileşte la !assalia ,a*i !arsilia, în sudul 4ranţei- unde, în 7:<, întemeia*ă
două mănăstiri0 una de călugări şi alta de călugăriţe, dându%le primele 4e#uli monahale în >pus. +rin activitatea sa, este
considerat or#anizatorul vieţii monahale n +pus% > murit prin 733%73<, s#intele sale moaşte #iind în5umate în biserica
B/#ântul $ictorV din !arsilia, pe ţărmul !editeranei, unde se a#lă şi în pre*ent.
Dintre lucrările sale amintim0
Despre aşe*ămintele cenobiţilor şi despre vindecările celor opt păcate principale, în :' cărţi1
Convor2iri cu părinţii, în '7 de cărţi, rod al cercetării mona5ilor din Orient, lucrarea #iind capodopera /#. Ioan
(asian.
.espre ntruparea .omnului, contra lui .estorie, scrisă la îndemnul diaconului ?eon, viitorul +apă ?eon cel !are
,77;%7@:-.
/#ântul Ioan (asian a combătut teoria predestinaţiei lansată de 4ericitul >ugustin, dar a alunecat în
semipelagianism, a#irmând că primii paşi pe calea mântuirii aparţin voinţei umane, după care vine a"utorul 2arului divin.
$" Chirii al 1lexandriei ,38;%777, pră*nuit la :9 ianuarie-, patriar5 al >le&andriei ,7:'%777-, autor de lucrări
e&egetice, dogmatice, apologetice, din care mai importante sunt cele 01 anatematisme re#eritoare la ere*ia lui .estorie.
!ionisie 1reopagitul ,sec. $I-, unul din cei mai disputaţi teologi originar, se pare, din /iria, a alcătuit mai multe
scrieri, între care cele mai valoroase sunt0 .espre Numele divine, Ierarhia cerească% Ierarhia 2isericească, ,eolo#ia
mistică, )pistole ş.a.
$" Maxi& Mărturisitorul ,<9;%@@', pră*nuit la ': ianuarie-, teologul universal şi adversarul cel mai de temut al
ere*iilor mono#i*ite şi monotelite, care adânceşte ideile dogmatice şi ridică teologia la unul dintre cele mai înalte piscuri de
cunoaştere şi e&primare. /crierile sale, precum +m2i#ua la /#. Drigorie )eologul ,comentarii asupra te&telor biblice şi
patristice di#icile-, Mista#o#ia, 4ăspunsuri către ,alasie repre*intă şi astă*i un i*vor nesecat de inspiraţie pentru teologi şi
o instanţă de apel în problemele di#icile de înţelegere a dogmelor Bisericii.
$" %oan !a&aschin ,@<;%87H, pră*nuit la 7 decembrie-, unul dintre marii teologi bi*antini, a cărui imensă operă
cuprinde lucrări cu caracter dogmatic, polemic, ag5iogra#ic, omiletic şi poetic. 6l este considerat ultimul părinte 2isericesc%
> "ucat un important rol în perioada disputelor iconoclaste, scrierile sale dedicate acestei c5estiuni, intitulate ,rei tratate
contra celor care atacă s(intele icoane, rămânând cele mai bune lucrări teologice în acest sens. O altă lucrare #oarte
cunoscută şi apreciată a /#. loan Damasc5in este sinte*a dogmatică Izvorul cunoaşterii, publicată sub titlul .o#matica%
> alcătuit, de asemenea, cea mai mare parte a cântărilor Octoihului% >ceastă laborioasă activitate i%a atras numele
de, ,David al .oului )estamentV.
$",ntul $i&eon - ;oul Teolog ,H7H%:;'', pră*nuit la :' martie şi :' octombrie-, vieţuitor şi stareţ la !ănăstirea
/tudion ,(onstantinopol-, iar mai apoi la o mănăstire pe malul răsăritean al Bos#orului. (ele mai cunoscute şi mai
importante lucrări ale sale sunt Cuv!ntări 8.iscursuriC teolo#ice şi etice 11D capete teolo#ice şi practice ,publicate în
româneşte în voi. $I al 4ilocaliei- şi Imnele dra#ostei dumnezeieşti ,<9 de imne de o remarcabilă #rumuseţe poetică şi de
mare adâncime teologică-.
$criitori bisericeşti >m avut prile"ul, în capitolul dedicat învăţământului religios, să ne re#erim la câteva
repre*entative nume ale scriitorilor bisericeşti, pe care Biserica, din motive temeinice, n%a putut să%i treacă în rândul
s#inţilor.
<8
(el mai important şi mai #ecund scriitor bisericesc este Ori#en , '<7-. Din vasta lui operă putem menţiona0
/ucrări exe#etice la 'echiul şi Noul ,estament, .espre ru#ăciune, .espre nceputuri, Contra lui Celsus, -ilocalia% >lţi
scriitori bisericeşti importanţi sunt0
Clement +lexandrinul ,cea ':<-, conducător al Ecolii (ate5etice din >le&andria, de la care, între altele, ne%au
rămas lucrările0 Care 2o#at se va m!ntuiE, Cuv!nt de ndemn către elini, &eda#o#ul, *tromate, )use2iu de Cezareea ,37;-,
supranumit Bpărintele istoriei bisericeştiW a cărui lucrare, în *ece cărţi, acoperă intervalul de la .aşterea lui 2ristos până la
anul 3'7.
Cultura teologică în 1pus în secolele %@-J%
Biserica din >pus a de*voltat începând cu secolul al I$%lea, până la !area /c5ismă din :;<7, o cultură teologică
proprie, având însă corespondenţe cu literatura similară din ăsărit. De alt#el, unii din teologii apuseni ai acestei perioade
au trăit şi s%au #ormat în Orient, aducând cu ei tradiţia şi su#lul cultural al Bisericilor răsăritene. .u este mai puţin adevărat
că unele opere ale scriitorilor bisericeşti din >pus au #ost traduse şi #olosite în ăsărit, cele două culturi teologice
bene#iciind ast#el de pe urma acestor #ericite inter#erenţe.
>pusul şi%a avut, pe plan teologic, repre*entanţii săi marcanţi, pe care îi vom pre*enta succint în continuare.
$",ntul 1&bro(ie0 /piscopul Milanului ,33H%3H8, pră*nuit la 8 decembrie-. Originar din )reveri ,4ranţa-,
a"unge la oma cu #amilia, după moartea tatălui. +e la 38;, după ce a primit o aleasă educaţie, devine guvernator al
provinciilor ?iguria şi 6milia, cu reşedinţa la !ediolanum ,a*i !ilano, în nordul Italiei-.
(ând ortodocşii şi ereticii arieni se certau pentru alegerea noului episcop, >mbro*ie, în calitatea sa administrativă
de guvernator, a venit în biserica unde se a#lau cele două grupări să menţină ordinea. >tunci, un copil a strigat B>mbro*ie
episcopV şi cei pre*enţi, considerând aceasta drept un semn divin, :%au ales pe >mbro*ie în scaunul de ierar5 al
!ediolanului, deşi era doar cate5umen.
/#ântul >mbro*ie a murit la 7 aprilie 3H8, #iind înmormântat în biserica din !ilano ce%i poartă numele.
Din bogata operă a /#ântului >mbro*ie, amintim0 Omilii la mai multe cărţi ale $ec5iului )estament ,între care se
disting cele H omilii la 2e&aimeron, după modelul /#. $asile cel !are-, Comentarii la 01psalmi, Comentariu la)van#helia
după /uca ,în :; cărţi-, Contra arianismului, .espre .uhul *(!nt, .espre *(intele ,aine ,cate5e*ă mistagogică la Bote*,
!irungere şi 6u5aristie-, imne 2isericeşti, scrisori%
?ericitul %eroni& ,378% 7';, pră*nuit la :< iunie-. .ăscut în localitatea /trido, în Dalmaţia ,pe teritoriul #ostei
Iugoslavii-, a studiat gramatica, retorica, #ilo*o#ia şi pe clasicii latini la oma, unde s%a bote*at în anul 3@<. (onsacrându%se
vieţii mona5ale, împreună cu prietenul său u#in ,7::-, vi*itea*ă ?ocurile /#inte şi este 5irotonit preot în >ntio5ia. +leacă
apoi la (onstantinopol unde ascultă predicile /#anţului Drigorie de .a*ian* şi se împrieteneşte cu /#ântul Drigorie de
.Nssa. )ot acum opera 4ericitului leronim cuprinde traduceri şi lucrări originale. (ea mai importantă traducere este cea a
Bibliei în limba latină vorbită de popor, reali*ată între 3H;%7;<. >ceastă versiune a /cripturii a #ost numită în secolul al
=lII%lea 'ul#ata% > tradus, de asemenea, omilii şi comentarii la cărţile biblice scrise de Origen, precum şi lucrări semnate
de 6usebiu, Didim cel Orb, +a5omie, 6pi#anie ş.a.
Una dintre cele mai importante lucrări originale este .espre oamenii iluştri 8.e viris illustri2usC, prima lucrare de
istorie a literaturii creştine.
?ericitul 1ugustin ,3<7%73;, pră*nuit la :< iunie-. B4igură gigantică a literaturii creştineV, cum l%a numit inspirat
patrologul român loan D. (oman, 4ericitul >ugustin s%a născut la )agaste, în .umidia ,a*i /ouM >5ras, în >lgeria-. !ama
sa, !onica, era o creştină deosebită, dar >ugustin a rămas mulţi ani numai cate5umen, #ără să #ie bote*at. Ei%a de#initivat
studiile la (artagina şi devine pro#esor aici. 6ste perioada vieţii celei mai decă*ute moral, întrucât întreţine o relaţie
amoroasă din care i se va naşte un #iu, decedat puţin după ce a primit bote*ul ,3H;- şi împărtăşeşte vreme de H ani ere*ia
mani5eilor, considerând religia ortodo&ă a mamei sale drept o superstiţie. !onica, în încercarea de a%şi redobândi #iul
pentru dreapta credinţă şi pentru vieţuirea morală, cere s#at unui episcop. >vând unele nelămuriri, >ugustin apelea*ă la cel
mai învăţat episcop al mani5eilor, dar dialogul cu acesta :%a decepţionat şi drept urmare, se depărtea*ă încet de mani5eism.
Deşi mama sa se opune, el pleacă la oma în 393 şi întemeia*ă o şcoală, apoi obţine catedra de retorică la !ilan ,în 397-.
6ste momentul când îl audia*ă pe /#ântul >mbro*ie, >r5iepiscopul !ilanului, care încânta auditoriul cu predicile sale şi
când lectura 6pistolelor pauline şi a vieţii /#ântului >ntonie cel !are îl conving de valoarea vieţii creştine autentice. O
întâmplare, pe care el o va considera providenţială, pune capăt îndoielilor. >#lat în grădina casei în care locuia, în 39@, un
glas de copil dintr%o locuinţă vecină *icea cântând şi repetând des BIa şi citeşte, ia şi citeşteV ,toile, lege % în latină-.
> murit la '9 august 73;, în vârstă de 8@ de ani, în timp ce oraşul era asediat de vandali, în secolul al $III%lea,
osemintele sale au #ost aşe*ate într%o biserică din +avia ,Italia-.
Din imensa operă a 4ericitului >ugustin ,care nu este depăşită cantitativ decât de scrierile lui Origen- menţionăm0
Mărturisiri ,(on#essiones-, în :3 cărţi, lucrare scrisă între anii 3H8%7;;. 6a inaugurea*ă genul literar al
autobiogra#iei autocritice. >dresându%se lui Dumne*eu, 4ericitul >ugustin îşi istoriseşte periplul şi neîmplinirile vieţii sale,
până când îl descoperă adevărat pe (reator şi devine un creştin autentic. 6ste una din cele mai citite cărţi în lumea creştină.
.espre cetatea lui .umnezeu ,De civitate Dei-, în '' de cărţi, la care a lucrat :7 ani şi a cărei scriere a #ost
provocată de cucerirea omei de către vi*igoţii conduşi de >laric, în 7:;. aportul sau lupta dintre cetatea omenească ,ai
cărei locuitori sunt răi şi nedrepţi- şi cetatea lui Dumne*eu ,ai cărei locuitori sunt buni şi drepţi- va înceta la Kudecata de
<9
>poi. .espre cetatea iui .umnezeu este o apolo#ie a creştinismului, prima ncercare de (ilozo(ie a istoriei, operă care a
in#luenţat pro#und gândirea creştină până în vremea noastră.
.espre *(!nta ,reime ,De )rinitate-, în :< cărţi, este principala operă dogmatică a 4ericitului >ugustin, în care
strecoară însă şi învăţătura greşită despre 4ilioMue.
Opera retorică numără 9;; de omilii, iar corespondenţa sa cuprinde '8; de scrisori.
4ericitul >ugustin Ba #ost unul dintre cei mai #ecun*i şi mai pro#un*i scriitori şi gânditori ai creştinismului
patristicV ,pr. pro# dr. loan D5. (oman-.
$" 'aulin de ;ola ,3<3%73:, pră*nuit la '3 ianuarie şi '' iunie-. Originar din Bordeau& ,4ranţa-, provenind dintr%
o #amilie #oarte bogată, a #ost căsătorit, a avut un #iu ,care a murit în copilărie- şi a trăit o vreme în /pania. Devenind
creştin este 5irotonit preot, în 3H7, apoi şi%a vândut averea şi s%a stabilit la .ola, în (ampania ,în sud%vestul Italiei, lângă
(apua-, unde a construit o casă pentru pelerinii săraci, o biserică şi un apeduct, între 7;H%73: conduce 6par5ia de .ola şi
moare la '' iunie 73:, #iind înmormântat în propria biserică.
> purtat corespondenţă cu /#. >mbro*ie, 4ericitul leronim, 4ericitul >ugustin, episcopul daco%roman .iceta de
emesiana ş.a.
/%au păstrat de la el <: de scrisori şi 3< de poeme, în /crisoarea a 3:%a aminteşte despre a#larea /#intei (ruci de
către /#ânta 6lena.
Deşi nu este un scriitor de geniu, /#ântul +aulin dă mărturie despre viaţa creştină şi legăturile dintre ierar5i în
prima "umătate a secolului al $%lea.
)oe#iu ,79;%<'7-, originar din oma, a studiat la >tena şi apoi a devenit s#etnic al regelui ostrogot )eodoric.
?uând apărarea unui senator care #usese arestat sub acu*aţia ca a complotat împotriva regelui, Boeţiu este, la rându%i, înc5is
şi e&ecutat în înc5isoare. Biserica omano%(atolică îl consideră martir. > #ost înmormântat într%o biserică din +avia
,Italia-.
Dintre lucrările sale, sunt de menţionat0 tratatele Contra iui )utihie si Nestone şi .espre unitatea *(intei ,reimi
di#erite lucrări de logică, aritmetică şi #ilo*o#ie. (ea mai valoroasă lucrare a sa este M!n#!ierile ,sau ConsolareaC
(ilozo(iei, scrisă în înc5isoare, în cinci cărţi ,pro*ă şi versuri-, tradusă în numeroase limbi încă din vec5ime şi prin care şi%a
înscris numele alături de iluştrii e&ponenţi ai literaturii #ilo*o#ice creştine.
Casiodor ,7H;%<93- şi el #ost s#etnic al lui )eodoric, după anul <7; se consacră mona5ismului şi întemeia*ă o
mănăstire la (alabria ,coasta de sud%est a Italiei-, numită 'ivarium ,după 5eleşteiele pe care le construise pe când era
pre#ect al pretoriului-, precum şi o academie şi o mare bibliotecă.
(asiodor ne%a lăsat mai multe scrieri, între care cea mai importantă este Istoria 2isericească tripartită, în :' cărţi,
care conţine #aptele din anii 3'7%73H, preluând ştiri de la istoricii de dinaintea sa ,/ocrate, /o*omen şi )eodorei-.
$",ntul Erigorie cel Mare ,<7;%@;7, pră*nuit la :' martie-. (unoscut sub numele de Drigorie I, a #ost +apă al
omei între <H;%@;7 şi este plasat de istorie la răscrucea dintre >ntic5itate şi 6vul !ediu. (ălugăr la !ănăstirea B/#ântul
>ndreiV din oma, a #ost trimis între <8H%<9< ca apocrisiar ,legat papal, sol sau diplomat bisericesc- la (onstantinopol.
După ce revine la oma, în <H; este ales papă, dovedindu%se un #oarte bun administrator.
(ând /#ântul Ioan &ostitorul ,sau >"unătorul- şi%a luat în anul <99 titlul de B+atriar5 ecumenicV, în replică, /#ântul
Drigorie s%a numit, în <H<, B/ervus servorum DeiV ,adică B/lu"itorul slu"itorilor lui Dumne*euV-.
> trimis misionari pentru creştinare în >nglia ,<H@- şi la longobar*i. > re#ormat ritualul şi cântarea liturgică,
numită BgregorianăV, după numele său.
Dintre lucrările pe care le%a alcătuit, se pot aminti0 Carte de conducere pastorală, în 7 cărţi1 Moralia sau
Comentariu la Iov, în 3< de cărţi1 .ialo#uri despre viaţa şi minunile părinţilor italieni, în 7 cărţi, conţinând o istorie a
s#inţilor din Italia ,de aici i%a venit /#ântului Drigorie supranumele de VDialogulV-. )ot el este, după tradiţie, şi autorul
/itur#hiei .arurilor mai nainte s(inţite care se săvârşeşte în +ostul !are.
$",ntul %sidor de $evilla ,<@;%@3@, pră*nuit la 7 aprilie-. De loc din (artagina /paniei, s%a stabiiit la /evilla ,sud%
vestul /paniei-, unde devine ar5iepiscop. 6ste ultimul părinte bisericesc cu care se înc5eie perioada a IlI%a patristică latină.
Opera sa este impresionantă ca volum, dar nu este originală ci mai mult compilată, având #actură şi valoare
enciclopedică. Dintre lucrările teologice, putem aminti0 .espre numere ,tratând semni#icaţia mistică a numerelor-, .espre
naşterea şi moartea părinţilor ,biogra#ii de personalităţi biblice-, .espre datoriile 2isericeşti etc%
)eda @enerabilul ,@83%83<- este considerat principalul repre*entant al culturii apusene în 6vul !ediu timpuriu.
> vieţuit într%o mănăstire din KaroX ,>nglia- şi s%a distins ca teolog şi primul istoric engle*. >u rămas de la el lucrări de o
mare varietate, cele mai importante din categoria scrierilor bisericeşti #iind Comentarii la *criptură, în '< de cărţi, 'ieţile
a2aţilor şi Istoria 2isericească a poporului en#lez, terminată în 83:, considerată capodopera sa şi un document important
pentru istoria creştinismului. Biserica romană îl pră*nuieşte ca s#ânt, la '< mai.
1lcuin ,83<%9;7-, pe numele său >lbinus 4laccus, a #ost un erudit teolog care a activat la curtea regelui (arol cel
!are. Una din importantele sale lucrări este revizuirea textului latin al Bi2liei%
Organi(area şi via#a )isericii în $ecolele %@-J%
>proape toate sinoadele ecumenice au emis canoane care vi*au diverse aspecte ale vieţii bisericeşti, în #uncţie de condiţiile
sociale şi *onele în care trăiau membrii comunităţilor creştine. >ceste prescripţii au #ost completate de 5otărârile unor
sinoade locale, acceptate de întreaga Biserică.
/piscopul >utoritate spirituală şi administrativă supremă în Biserică, episcopul s%a a#lat în atenţia permanentă a
legiuitorilor, o serie de canoane re#erindu%se la activitatea sa, limitele competenţei şi sancţionarea abaterilor.
<H
6piscopul nu poate #i 5irotonit decât de trei episcopi ,canonul :3, /inodul din (artagina, 7:H-. /inodul Quinise&t
,@H:- a5otarât ca episcopii să nu #ie căsătoriţi ,(anonul :'-. /inodul, de #apt, a generali*at o mai vec5e 5otărâre luată în
<7@ de împăratul Kustinian privind celibatul episcopilor. Ierar5ul avea putere asupra călugărilor şi mănăstirilor din epar5ia
sa ,canonul 7 al /inodului I$ 6cumenic, 7<:-, putea "udeca pe clericii din epar5ia sa ,(anonul H al /inodului I$
6cumenic-, putea mări sau micşora pedepsele bisericeşti ori c5iar graţia de penitenţă pe cei ce se căiau sincer ,(anonul :'
al /inodului I 6cumenic, 3'<-. 6l avea îndatorirea să 5irotonească clerici pentru toate treptele bisericeşti ,(anonul '
>postolic- dându%le acestora gramate de 5irotonie ,canonul 9H al /inodului din (artagina, 7:H-, să nu condamne pe nimeni
#ără dove*i su#iciente ,(anonul :33 al /inodului din (artagina, 7:H-, să poarte gri"ă de averea bisericească, pe care să o
administre*e printr%un econom ,(anonul '@ al /inodului I$ 6cumenic, 7<:-, să înveţe pe toţi păstoriţii săi credinţa
ortodo&ă, mai ales în duminici şi sărbători ,(anonul :H al /inodului $I 6cumenic-.
'atriarhul Din secolul al I$%lea, scaunele episcopale de la (onstantinopol, >le&andria, >ntio5ia şi Ierusalim au
#ost socotite patriarhale, cel mai înalt titlu bisericesc pe care%l poate avea o instituţie bisericească.
+atriar5ul omei, numit papă, avea cea mai întinsă "urisdicţie ,întreg >pusul-. +atriar5ul de (onstantinopol îşi
e&ercita "urisdicţia asupra provinciilor )racia, +ont şi >sia proconsulară, având 3H de mitropolii şi aproape 7;; de
episcopii.
/inodul local de la (onstantinopol din <99 a 5otărât ca toţi patriar5ii (onstantinopolului să poarte titlul de
Bpatriar5i ecumeniciV. (a un protest #aţă de această 5otărâre, papa Drigorie cel !are se va numi pe sine Bservus servorum
DeiV. Drepturile speciale ale patriar5ilor erau0 dreptul de canonizare ,de a trece în rândul s#inţilor pe unii creştini-, dreptul
de stavropi#hie ,aşe*area sub "urisdicţia directă a patriar5ului a unei mănăstiri dintr%o epar5ie, pentru care trimitea o cruce-,
dreptul de a con(irma pe mitropoliţi etc.
Clerul O serie de canoane se re#eră la drepturile, îndatoririle şi sancţiunile preoţilor şi diaconilor% >st#el, pentru a
#i 5irotonit, candidatul trebuia să îndeplinească mai multe condiţii, precum0 să #ie căsătorit o singură dată, să nu #i #ost
bote*at de curând1 să nu #ie surd sau orb etc. (lericii nu se puteau muta într%o altă epar5ie decât în ba*a cărţii canonice
eliberate de episcop ,(anonul :8 al /inodului Quinise&t, @H:-, erau datori să se supună episcopului lor ,(anonul 9 al
/inodului I$ 6cumenic- şi să%: pomenească la slu"be etc.-.
?unc#ionarii bisericeşti Ierar5ii de toate rangurile s%au #olosit în e&ercitarea atribuţiilor lor de di#erite persoane cărora le
încredinţau anumite însărcinări, de regulă, administrative. >st#el, în ăsărit, pe lângă patriar5 #uncţiona un consiliu de
archonţi, constituiţi mpentade ,grupuri de câte cinci s#etnici-1 în >pus consiliul era #ormat din cardinali% >lţi #uncţionari
bisericeşti erau0 ecdicul ,avocat bisericesc-, apocrisiarhul ,sol sau ambasador între epar5ii-, economul ,administratorul
bunurilor bisericeşti-, schevo(ilaxul ,păstrător al obiectelor de cult-, harto(ilaxul ,responsabil al corespondenţei şi al
ar5ivei-.
$inoade locale În a#ară de /inoadele 6cumenice ,8 recunoscute de Biserica Ortodo&ă, ': considerate de Biserica
omano%(atolică-, s%au ţinut nenumărate sinoade locale. Unele dintre acestea au emis canoane cu valoare normativă pentru
întreaga Biserică, precum0
/inodul de la >ncira ,anul 3:7- J a emis '< de canoane1
/inodul de la .eoce*areea ,anul 3:<- J a emis :< canoane1
/inodul de la Dangra ,anul 37;- J a emis ': de canoane1
/inodul de la >ntio5ia ,anul 37:- J a emis '< de canoane1
/inodul de la ?aodiceea ,anul 373- J a emis @; de canoane1
/inodul de la /ardica ,anul 373- J a emis ': de canoane1
/inodul de la (artagina ,anul 7:H- J a emis :33 de canoane1
/inodul de la (onstantinopol ,numit şi /inodul I%II, anul 9@:- J a emis 8 canoane.
@ia#a creştină şi disciplina bisericească în secolele %@-J%
6venimentele politice, sociale şi bisericeşti, precum şi unele personalităţi ale Bisericii au înrâurit, uneori decisiv, viaţa
creştinilor. (u cât s%a mărit numărul celor ce erau primiţi în Biserică, cu atât a început să scadă şi calitatea vieţuirii. De
acum, s%a ivit necesitatea de a lua unele măsuri pentru corectarea devierilor, redresarea vieţii comunităţilor şi supraveg5erea
mai atentă a mani#estărilor şi acţiunilor clerului şi credincioşilor.
@ia#a creştină O serie de #actori e&terni şi interni au condus la scăderea pietăţii şi a moralităţii creştinilor, între
aceştia pot #i amintiţi0
a- +ractica convertirii în masă a unor popoare ,ca, de e&emplu, #rancii, în 7H@, bulgarii, în 9@7, ruşii, în H99-, #ără
o pregătire, pentru unii #ără convingere, iar pentru alţii din constrângere. +ână a"ungeau să trăiască potrivit 6vang5eliei,
noii convertiţi îşi păstrau vec5ile deprinderi de vieţuire. >ceastă situaţie a introdus în creştinism şi o serie de superstiţii.
b- Disputele şi controversele teologice împărţeau clerul şi poporul în tabere, care se străduiau să%şi impună
opiniile. .u de puţine ori în toiul con#runtărilor se a"ungea la violenţe şi agresiuni ,să ne amintim de B/inodul tâl5arilorV
din 77H-, uitându%se porunca iubirii ,disputa iconoclastă a #ăcut, de e&emplu, sute de victime în rândul iubitorilor s#intelor
icoane-. Intervenţia în #orţă şi abu*urile împăraţilor şi demnitarilor in#luenţi asupra unor ierar5i sau clerici socotiţi
inde*irabili, #ie prin înc5iderea lor, #ie prin e&ilare, creau parti*anate care ripostau dur. >st#el, slăbea vi*ibil calitatea vieţii
creştine, o#erind adesea lumii o contramărturie păguboasă. ?a acestea se pot adăuga persecuţiile religioase, inva*iile
migratorilor, super#icialitatea trăirii creştine, lipsa unor îndrumători du5ovniceşti permanenţi, tentaţiile lumii a#late în plin
progres etc.
$iaţa mona5ală care a în#lorit în 6gipt şi +alestina, răspândindu%se apoi în întreaga lume, a contribuit, într%o mare
măsură, prin e&emplu, la ridicarea nivelului trăirii multor creştini. ?a acestea se adăugau pelerina"ele la locurile s#inte sau
@;
la marile mănăstiri, convorbirile cu părinţii îmbunătăţiţi, precum şi scrierile du5ovniceşti care circulau începând cu veacul
al $%lea în multe medii creştine.
!isciplina în Biserică a #ost reglementată, cum am amintit, prin cele 9< de (anoane >postolice ,apusenii recunosc
numai <; din acestea-, canoanele sinoadelor ecumenice, ale sinoadelor locale şi ale unor s#inţi părinţi. ?a acestea s%au
adăugat colecţiile de legi, dintre care cele mai cunoscute sunt cele emise de împăraţii )eodosie al II%lea, în 73< 8Codex
,heodosianusC şi Kustinian, în <'H 8Codex 3utinianensC şi <33 8.i#estae sau &andectaeC, care conţineau şi prevederi
re#eritoare la viaţa religioasă.
>nterior 5otărârilor /inodului I 6cumenic din anul 3'< care permitea ca preoţii şi diaconii să #ie căsătoriţi, într%un
sinod ţinut la 6lvira ,/pania-, în anul 3;;, în >pus s%a impus celibatul preoţilor şi diaconilor, măsură con#irmată în anul
39< şi valabilă şi astă*i în Biserica omană. După cum am amintit, în ăsărit, /inodul Quinise&t ,@H:- statuase celibatul
episcopilor. Biserica >pusului a introdus începând cu secolul al =%lea practica indulgenţelor, careva stârni, datorită
abu*urilor, reacţia re#ormatorilor din veacul al =$I%lea.
O serie de măsuri canonice au #ost luate pentru sancţionarea credincioşilor. >st#el, Biserica a u*at de a(urisire ,sau
e&comunicare-, prin care cei vinovaţi de abateri grave erau opriţi de la împărtăşire sau erau înlăturaţi din obşte. 6rau supuşi
a#urisirii, de e&emplu, cei care săvârşeau ucideri ,(anonul @< >postolic-, care se rugau împreună cu cei e&comunicaţi
,(anonul ' al /inodului de la >ntio5ia-, cei ce #ăceau comerţ în curtea bisericii ,(anonul 8@ al /inodului II )rulan- etc.
(ea mai grea pedeapsă era anatema, prin care ruperea de Biserică era totală. /ub pedeapsa anatemei se aşe*au
ereticii şi sc5ismaticii, creştinii care sub prete&tul asce*ei negli"au creşterea copiilor ,(anonul :< al /inodului din Dangra-
sau a părinţilor ,(anonul :@ al aceluiaşi sinod- etc.
+entru credincioşii care arătau pocăinţă, după ce se spovedeau, reprimirea în Biserică se #ăcea în etape, care durau
uneori mai mulţi ani, în #uncţie de gravitatea #aptei. )reptele canonisirilor erau0 pl!n#erea ,penitenţii stăteau a#ară de
biserică-, ascultarea ,penitenţii ascultau prima parte a ?iturg5iei în tinda Bisericii, după care ieşeau o dată cu cate5umenii-,
n#enuncherea ,penitenţii ascultau slu"ba în genunc5i- şi starea mpreună ,penitenţii puteau să stea în naos, împreună cu
ceilalţi credincioşi-.
Marea 'chismă dintre (ăsărit $i A&us
>nul :;<7 este o dată dureroasă în Istoria Bisericii (reştine, an în care are loc !area /c5ismă în sânul Bisericii,
despărţindu%se partea apuseană de cea răsăriteană. Ei abia după sute de ani urmaşii au simţit consecinţele acestui
eveniment.
/c5isma din :;<7 a #ost începută de apuseni. 6voluţia sc5ismei, în general, se datorea*ă deosebirii mentalităţilor
e&istente, celei răsăritene şi apusene. >pusenii căutau să prospere în plan administrativ, în timp ce răsăritenii puneau mare
accent pe partea mistică a învăţăturii evang5elice. Despre aceasta ne mărturisesc scrierile patristice ortodo&e.
(5iar dacă au #ost, mai târ*iu, încercări de a uni#ica #răţeşte Bisericile de*binate, vedem că intenţia apusenilor era
cea de a%şi impune primatul, ceea ce le era străin răsăritenilor.
Istoria Bisericii (reştine ne arată clar că motivele acestei dispersări , ce a *guduit în cele din urmă întreaga lume
creştină, se a#lă ascunse adânc.
Cau(ele schis&ei .u se vindecaseră de#initiv rănile cau*ate Bisericii de cri*a iconoclastă, când, în a doua
"umătate a sec. I=%lea s%a petrecut un #apt nou cu antecedente mult mai vec5i, cu urmări ne#aste pentru unitatea Bisericii lui
2ristos.
După porunca !ântuitorului, învăţătura creştină trebuie propovăduită tuturor neamurilor deopotrivă, #ără
sc5imbări sau adăugiri. Orice inovaţie unilaterală în credinţă, cult şi practica Bisericii, #ără ştirea şi aprobarea întregii
Biserici, a #ost totdeauna suspectată ca ere*ie sau sc5ismă şi înlăturată prin 5otărârile /inoadelor ecumenice sau locale .
Începând din a doua "umătate a secolelor al I=%lea, s%a a"uns, însă, la unele neînţelegeri dogmatice, cultice şi
canonice între Bisericile ăsăritului şi Biserica >pusului. 6le erau mai vec5i şi au #ost semnalate încă de la /inodul II
trulan sau Muinise&t de la (onstantinopol, din @H:%@H', care a dat pentru înlăturarea lor :;' canoane. Urmarea acestor
neînţelegeri a #ost regretabila ruptura dintre Biserica >pusului şi Biserica ăsăritului, numită Bsc5ismăC.
+rima #a*ă a sc5ismei a început în secolul al I=%lea, iar a doua ei #a*ă s%a consumat la :@ iulie :;<7, când
cardinalul 2umbert a aruncat pe altarul catedralei /#ânta /o#ia din (onstantinopol actul de anatemi*are asupra patriar5ului
!i5ail (erularie şi a Bisericii Ortodo&e a ăsăritului.
$inovaţi de sc5ismă sunt deopotrivă şi grecii, şi latinii. Drecii o atribuie inovaţiilor latine, iar latinii o atribuie
separatismului şi orgoliului grecesc. Despărţirea bisericii din sec. I= şi =I n%a #ost, însă, opera unor patriar5i de
(onstantinopol, 4otie sau !i5ail (erularie, nici e#ectul urii grecilor #aţă de latini, nici simplele prete&te de polemică şi de
de*binare con#esională. /c5isma dintre cele două Biserici are o cau*alitate mult mai complicată. (au*ele ei sunt de ordin
politico$reli#ios şi se pot urmări încă din sec. al III%lea.
(au*e politice. /c5isma se poate constata şi urmări, încă de când împăratul Diocleţian ,'97%3;<-a împărţit
Imperiul în două, în anul '9@0 cel de ăsărit şi cel de >pus. +rin acest act, el înţelegea că e&istă o lume orientală cu
concepţiile şi mentalitatea ei, deosebită de cea occidentală. >celaşi lucru l%a determinat şi pe (onstantin cel !are , 3;@%
338- să mute capitala, la :: mai 33;, de la oma la Bi*anţ. +rin urmare oma a rămas pe al doilea plan, pradă năvălirii
popoarelor migratoare.
Împărţirea Imperiului de )eodosie cel !are în 3H< între #iii săi >rcadiu, care primeşte Orientul şi 2onoriu, care ia
Occidentul % este încă o cau*ă politică a sc5ismei.
@:
Deşi Imperiul s%a reuni#icat în parte, sub împăratul Iustinian cel !are, această reuni#icare nu a putut dura. oma
rămâne mai departe e&pusă năvalei popoarelor migratoare, în special ale longobar*ilor, care din <@9 reuşesc să răpească o
mare parte din Italia, #ormând un regat puternic. (onsecinţa a #ost că episcopii omei au început să%şi îndrepte oc5ii către
popoarele din >pus, îndeosebi către #ranci, cerându%le a"utorul. +rin acest #apt, însă se produce o sc5ismă politică. În
această situaţie, papa Ete#an al II%lea ,8<'%8<8- solicită a"utor militar regelui #ranc +ipin cel /curt care a distrus între 8<7%
8<@ regatul longbar*ilor din Italia (entrală. >ceste teritorii cucerite de #ranci au #ost dăruite papei Ete#an al II%lea ca
B+atrimonium /ancti +etriC, punându%se ast#el ba*ele statului papal numit Bespublica omanorumC care a durat până în
:98;. Ba*at pe două documente neautentice0 Donatio (onstantini şi Decretele pseudo%isidoriene, statul papal, al cărui
suveran era papa, putea #ace concurenţă Imperiului Bi*antin.
Iconoclasmul a condiţionat de asemenea, sc5isma prin #aptul că o mulţime de călugări din ăsărit, persecutaţi de
împăraţii iconoclaşti din Bi*anţ pentru cultul icoanelor, s%au re#ugiat în secolul $III la oma, unde sunt bine primiţi şi
trataţi de papă.
După toate acestea, în 9;;, s%a produs un eveniment de răsunet european, care a concreti*at sc5isma politică dintre
ăsărit şi >pus, este vorbe despre încoronarea regelui #ranc (arol cel !are ,8@9% 9:7- ca Bîmpărat roman al >pusuluiC, de
către papa ?eon al III%lea, ştirbind ast#el strălucirea de care s%a bucurat până atunci Imperiul bi*antin.
6ste ştiut de asemenea, că începând cu sec. al $II%lea Imperiul roman de răsărit se eleni*ea*ă tot mai mult,
devenind BImperiul bi*antinC, în timp ce Occidentul se latini*ea*ă tot mai mult, limba latină e&tin*ându%se ca limbă
o#icială. (ele două popoare, grecii şi romanii, cu predispo*iţii şi înclinaţii di#erite, deosebiţi prin limbă, cultură şi
civili*aţie, a"ung în sec. al I=%lea să nu se mai înţeleagă, să se privească c5iar cu răceală şi resentimente. Drecii,
moştenitorii unei strălucite culturi şi civili*aţii dispreţuiau pe latini, numindu%i barbari, iar latinii urau pe greci pentru
mândria şi dispreţul lor.
(au*ele religioase. /ub aspect religios, sc5isma de la :;<7 a #ost motivată de atitudinea di#erită a grecilor şi
latinilor #aţă de înţelegerea şi transpunerea în practică a adevărului de credinţă creştină. /piritul practic latin #ăcea ca în
>pus să se acorde mai multă importanţă problemelor de cult şi aspectului moral% disciplinar, pe când grecii, înclinaţi spre
#iloso#ie şi meta#i*ică, anali*au doctrina creştină în pro#un*ime, ceea ce de multe ori a dat naştere la ere*ii. >nume din
acest motiv ei erau acu*aţi de latini ca născocitori de ere*ii şi c5iar eretici.
(5iar înainte de declanşarea disputelor #inali*ate cu marea sc5ismă, e&istau între ăsărit şi >pus concepte
contradictorii, ca0
a- )ertulian susţinea că Biserica lui 2ristos trebuie privită ca o instituţie administrativ% pământească.
b- +redestinaţia 5arului, concepţia 4ericitului >ugustin.
c- +rimatul papal, concepţia 4ericitului >ugustin, con#orm căreia papa deţine pe pământ cele două sceptre Bcel al
ce*aruluiC şi Bcel a lui Dumne*euC.
d- +urgatoriul, te*ă introdusă de papa Drigore cel !are.
e- >cceptarea pascaliei romane în locul celei stabilite de /inodul I 6cumenic ,3'<-.
#-Introducerea în cultul Bisericii a misei romane.
>poi apusenii nu puteau să #ie de acord că patriar5ul Ioan I$ +ostitorul ,<9'%<H<- şi%a luat titlul de Bpatriar5
ecumenicC. /ă menţionăm că B/c5isma acac5iană C produsă din cau*a 2oniticonului, ce era pentru împăcarea
mono#i*iţilor cu Ortodo&ia, a #ost prima sc5ismă o#icială dintre oma şi (onstantinopol, la nivel religios. 6a a durat doar
3< de ani, dar a descoperit adevărata perspectivă a lucrurilor. +utem c5iar spune că sc5isma a e&istat tot timpul, iar în :;<7
s%au nimerit oameni potriviţi pentru a o aduce la un Bs#ârşit solemnC. Dreşiţi sunt atât grecii cât şi latinii. (u adevărat,
politica nu are nimic comun cu 2ristos.
+e lângă acestea apusenii erau acu*aţi de greci de unele practici condamnate de /inodul II trulan din @H:%@H' ca0
celibatul clericilor, consumarea de animale sugrumate şi de sânge, postul de sâmbăta, mâncarea de ouă şi brân*ă în
sâmbetele şi duminicile +ăresimilor, pictarea !ântuitorului sub c5ipul unui miel.
?a acestea s%au mai adăugat altele, pe care le a#lăm din 6nciclica patriar5ului 4otie către scaunele ar5iereşti din
ăsărit, din anul 9@8, dintre care cea mai importantă este învăţătura greşită că /#ântul Du5 purcede Bde la )atăl şi de la
4iulC% 4ilioMue% pe care latinii l%au adăugat la /imbolul .iceeo%constantinopolitan, cu toate că la /inodul II ecumenic de la
(onstantinopol din 39:, /#inţii +ărinţi au stabilit că /#ântul Du5 purcede numai de la )atăl.
Învăţătura 4ilioMue a apărut prima dată la începutul secolului $I în /pania, ca urmare a luptei Bisericii din /pania
cu ereticii arieni.
>ltă deviere a dogmaticii Bisericii omano%(atolice este învăţătura despre păcatul primordial. Învăţătura
Ortodo&ă spune că Dumne*eu l%a #ăcut pe om #ără păcat după #ire şi liber după voinţă. >dică era menit pentru o viaţă
curată şi desăvârşită într%o permanentă comuniune cu Dumne*eu, dar #aptul că omul a păcătuit a depins nu de #irea, ci de
voinţa lui. ătăcindu%se omul a acceptat păcatul, ceea ce era şi este împotriva #irii lui. +rin păcat omul s%a depărtat de
Dumne*eu şi a început să moară. (atolicii însă au #ăcut din om, prin învăţătura lor, o #iinţă BbolnavăC de la bun început,
adică spunând că el a #ost aşa creat. Învăţătura lor susţine că omul este o creatură din două părţi opuse după însuşiri una
alteia, din trup şi su#let. +ână la cădere aceste două substanţe se a#lau în armonie datorită 5arului divin, iar după căderea în
păcat, omul pier*ând relaţia 5arică cu Dumne*eu Ba rămas golC şi supus morţii. +rin urmare, catolicii neînţelegând acestea,
învinuiesc nu libera voinţă a omului ci pe însuşi Dumne*eu.
)eologii apuseni au îndră*nit să introducă unele sc5imbări şi în învăţătura !ariologică, adică despre /#ânta
4ecioara !aria. /pre deosebire de ortodocşi, ei susţin că 4ecioara !aria înainte de a lua în pântece pe Iisus a #ost curăţită
de păcatul primordial, adică a #ost readusă la starea #eciorelnică #aţă de păcat, în care se a#la 6va în ai. )eologia (atolică
@'
merge c5iar mai departe, spunând că !aria nici n%a cunoscut păcatul, de la naşterea sa şi până la moarte. >lt#el spus,
4ecioara !aria nu s%a a#lat niciodată sub in#luenţa păcatului primordial ca alţi oameni.
)rebuie să recunoaştem în acest sens, că învăţătura catolicilor este destul de stranie pe alocuri.
>tât la apuseni cât şi la răsăriteni, punctul culminant al cultului a #ost şi a rămas ?iturg5ia. +reoţii apuseni însă,
spre deosebire de cei răsăriteni, îşi permiteau să slu"ească ?iturg5ia de mai multe ori pe *i. Iar începând cu secolul $II, în
u*ul cultic al Bisericii apusene a intrat obiceiul de a o#icia ?iturg5ia, #ără participarea credincioşilor.
+utem observa cum în cultul bisericesc, atât în >pus cât şi%n ăsărit se introduceau sc5imbări care s%au păstrat
până în *ilele noastre. >st#el, încă în secolul I=, în >pus s%a obţinut ca pâinea eu5aristică să #ie nedospită. >ceasta pentru
apuseni avea un e#ect miraculos.
Dacă în ăsărit, începând cu a doua "umătate a secolului $III, s%au generali*at ?iturg5iile /#. Ioan Dură de >ur şi
a lui $asile cel !are, atunci în >pus vec5ile ?iturg5ii galicană şi mo*arabică au #ost înlocuite cu ?iturg5ia romană. În
acest conte&t trebuie să menţionăm de asemenea, că papii >drian II ,9@8%98'- şi ?eon $III ,98'%99'- au îngăduit ca în
bisericile slavilor din >pus, supuse "urisdicţiei romane, să #ie întrebuinţată B?iturg5ia /lavăC% traducere în slavonă a
?iturg5iei /#. Ioan Dură de >ur. Însă papii care au urmat după ei au inter*is%o, înlocuind%o cu misa romană.
+opularitatea misei a contribuit la răspândirea cântării bisericeşti romane, care s%a de*voltat mai ales prin
mănăstiri. În ăsărit a #ost compusă o colecţie de cântări, numită Octoi5 sau Bcântarea celor 9 glasuriC. +erioada pro%
sc5ismatică s%a mai evidenţiat şi prin de*voltarea imnogra#iei bisericeşti. Imnul este o specie a cântecului cultic cu o #ormă
#i&ă şi un rol bine preci*at. În genere #orma imno%gra#ică a cântecului o observăm şi la alte religii procreştine ,la asiro%
babilonieni şi la indieni, în $ede-.
>tât în răsărit cât şi%n >pus şi%a găsit o de*voltare deosebită cultul clopotelor, cu a"utorul căruia se semnala
începutul serviciului divin, precum şi actele cele mai importante din cult.
>rta, la #el ca şi celelalte domenii a bisericesc, a că*ut sub in#luenţa de*binării >pusului de ăsărit. ?a rândul lor,
grecii erau acu*aţi, cum reiese din actul de e&comunicare aruncat de cardinalul 2umbert la :@ iulie :;<7, pe masa altarului
catedralei /#ânta /o#ia din (onstantinopol
- că vând, ca simonienii, darul lui Dumne*eu1
- că #ac eunuci, ca vale*ii şi%i ridică nu numai la demnităţi preoţeşti, ci şi la episcopat1
- că rebotea*ă, ca arienii, pe cei bote*aţi în numele /#intei )reimi şi mai ales pa latini1
- că "ură, ca donatiştii, că în Biserică, în a#ară de Biserica grecilor, a pierit din toată lumea şi Biserica lui
2ristos, şi "ert#a cea adevărată, şi bote*ul1
- că admit, ca nicolaiţii, căsătoria trupească şi o apără pentru slu"itorii /#ântului >ltar1
- că spun, ca severienii, că ?egea lui !oise este blestemată1
- ca şi pnevmatoma5ii şi teoma5ii au tăiat din /imbolul (redinţei purcederea /#ântului Du5 % B4ilioMueC.
Din cele arătate se vede că #onul aşa numitei înstrăinări dintre cele două
Biserici, care a dus în cel din urmă la marea sc5ismă din :;<7, era mult mai grav.
/volu#ia schis&ei
+rimul con#lict care a #ăcut începutul sc5ismei din :;<7, a #ost cel dintre +atriar5ul 4otie ,9<9%9@81 988%99@- şi
papa .icolae I ,9<9%9@8-. 4otie înainte de a deveni +atriar5 era un om laic, prim secretar imperial, şe#ul găr*ii imperiale,
pro#esor la Universitatea din Bi*anţ, un mare erudit, om de mare distincţie şi curăţie morală, mare teolog şi neîntrecut
politician şi diplomat. (ătre mi"locul secolului I= în Bi*anţ s%a creat o stare #oarte critică. 6ste vorba despre divi*area în
două partide0 partida ignaţiană conservatoare , sub preşedinţia +atriar5ului Ignaţie ,978%9<91 9@8%988- şi partida liberală,
care era în legătură cu curta imperială. Ignaţienii se împotriveau adepţilor liberalişti care neţinând seama de canoanele
Bisericii, #ăceau ceea ce le era comod politicii statale ,călugăria #orţată a împărătesei )eodora şi a #iicelor ei-. 4otie însă
avea legături prieteneşti cu membrii ambelor partide, căci era distins printr%o mare ingenio*itate. Devenind patriar5, 4otie
vrând să pună capăt disputelor, convoacă în 9<H un sinod, care s%a ţinut în două sesiuni. ?ucrările sinodale s%au des#ăşurat
în lipsa #ostului +atriar5 Ignaţie. /pre nemulţumirea ignaţienilor, care voiau să%l înainte*e pe !itropolitul !itro#an al
/mirnei, 4otie a #ost recunoscut ca patriar5 canonic. Despre alegerea sa 4otie îl înştiinţea*ă pe papa .icolae I. >cesta însă,
la cererea ignaţienilor şi mai ales pentru a%şi impune BautoritateaC, îl recunoaşte de patriar5 canonic pa Ignaţie. Într%adevăr
4otie a #ost ridicat pe scaunul patriar5al, #ără să mai #ie 5irotonit diacon, preot etc. +entru potolirea neînţelegerilor,
împăratul solidar cu 4otie a convocat la (onstantinopol un sinod general invitându%i pe patriar5ii răsăriteni şi pe papa. De
#apt acest sinod a avut loc ca o prelungire a celui convocat der 4otie în 9<H. ca de obicei, papa a #ost pre*entat de episcopi.
?a sinod au #ost adoptate 8 canoane. ?a rândul său, papa .icolae I a convocat un alt sinod în 9@3, la ?uteran, unde a
mustrat purtarea pasivă a episcopilor romani participanţi la sinodul din (onstantinopol şi l%a e&comunicat pe patriar5ul
4otie împreună cu clerul său, anulând totodată 5otărârile sinodului din 9@:.
+rin urmare constatăm că primul pas spre sc5ismă l%a #ăcut papa .icolae I prin sinodul de la oma din 9@3 şi prin
scrisorile trimise ulterior patriar5ului 4otie şi patriar5ilor din ăsărit.
(earta dintre cele două Biserici evolua cu o progresie nemaipomenită. !otivul principal era e&tinderea puterii.
+atriar5ul 4otie a des#ăşurat o nemaipomenită campanie de evang5eli*are a popoarelor slave. $ă*ând aceasta, papa .icolae
I s%a grăbit să%i obţină pe bulgari de partea omei. +rincipele bulgar Boris%!i5ail I ,9<3%99H- se temea ca prin ascultarea şi
supunerea către patriar5ia (onstantinopolului să nu a"ungă la dependenţa politică #aţă de Bi*anţ. (a urmare, el a cerut de la
papa .icolae I preoţi latini şi să%i răspundă totodată la cele :;@ întrebări re#eritoare la credinţa creştină. Odată cu venirea
preoţilor şi episcopilor latini, în Bulgaria a #ost instaurat ritul latin, iar preoţii greci alungaţi.
@3
+atriar5ul 4otie, ca răspuns, a scris o 6nciclică şi a trimis%o tuturor patriar5ilor răsăriteni. În 6nciclică el combate
învăţătura mişelească a catolicilor, numindu%i Blupi mişeliC care au risipit truda misionarilor ortodocşi. 6nciclica mai
conţinea o invitaţie la /inod.
În vara anului 9@8, în pre*enţa celor doi împăraţi, a membrilor /enatului, a repre*entanţilor celor patru patriar5i
din ăsărit şi a o mulţime de episcopi, preoţi şi călugări, patriar5ul 4otie a convocat /inodul. ?a sinod au #ost pre*enţi trei
delegaţi ai omei, anume ar5iepiscopii de avena )rier şi (olonia ,Soln-. (on#orm 5otărârii sinodale, papa .icolae I a
#ost e&comunicat, pentru provocarea sc5ismei dintre cele două Biserici şi pentru #aptele săvârşite de trimişii săi în
Bulgaria. 2otărârile sinodului au #ost semnate de cei doi împăraţi, de senatori şi de aproape o mie de episcopi şi clerici.
În >pus, 5otărârile sinodului din 9@8 n%au avut, însă, e#ectul aşteptat. +apa .icolae I i%a pus în #uncţie pe mona5ii
#ranci, care în vremea aceea aveau slava celor mai învăţaţi teologi din >pus. 6i au alcătuit scrieri politice, căutând să
răstălmăcească învinuirile aduse Bisericii lor, învinuindu%i pe greci de eterodo&ii intolerabile.
?a :3 noiembrie 9@8, papa .icolae I şi%a înc5eiat viaţa pământească. Iar la (onstantinopol a #ost restaurat pe
scaunul patriar5al #ostul Ignaţie, la '3 noiembrie 9@8. 4otie a #ost înlăturat din cau*a opunerii sale noului împărat $asile I
!acedoneanul ,9@8%99@-, care l%a înlăturat pe !i5ail III prin complot, asasinându%l. Ignatie la :; iunie 9@9 convoacă la
(onstantinopol un sinod, la care îl condamnă pe 4otie, învinuindu%l de Bu*urpareaC scaunului patriar5al. Iar succesorul lui
.icolae I, papa >drian II ,9@8%98'- anulea*ă parţial deci*iile sinoadelor anterioare. $rând să%şi întărească po*iţia pe
scaunul patriar5al, Ignaţie convoacă un sinod general la 8 octombrie 9@H la (onstantinopol. ?a sinod au participat delegaţii
împăratului #ranc şi al papei >drian II, aceştia având misiunea să impună întâietatea scaunului de la oma. +rin 5otărârea
sinodală, patriar5ul 4otie a #ost anatemi*at. Despre devierile comise de teologii latini la sinod nu s%a vorbit, în sc5imb, între
canoanele emise de sinod, :7 sunt recunoscute de greci şi '8 de latini. În canonul ':, se spune limpede că BDumne*eu a
pus în Biserică cinci patriar5i egali între eiC, aşa că primatul papal era înţeles numai în sens onori#ic.
Între timp, bulgarii, cre*ând că vor primi de la oma autonomie bisericească, s%au înşelat groa*nic. +apa a re#u*at
să le acorde statut de autonomie şi mai ales să le 5irotonească ar5iepiscop şi episcopi de naţiune bulgară. De această
sc5imbare în politica bulgarilor s%a grăbit să se #olosească împăratul bi*antin $asile I şi%l împuterniceşte pe patriar5ul
Ignaţie să satis#acă nevoinţele bulgarilor. +rin urmare, a #ost 5irotonit pe seama bulgarilor un ar5iepiscop ,Iosi#- şi *ece
episcopi. Biserica bulgară, la rândul ei, a recunoscut dreptul de "urisdicţie a +atriar5iei de (onstantinopol, bucurându%se de
o oarecare autonomie.
Între timp, 4otie se găsea în e&il pe insula /tenos. 6l întreţinea o corespondenţă activă cu prietenii săi Bdin mirC,
care%l in#ormau despre starea politică internă şi e&ternă a imperiului. De repetate ori, c5iar împăratul i s%a adresat, cerându%i
s#at. (âştigând încrederea împăratului, acesta a dispus în 98< ca 4otie să se întoarcă în capitală, încredinţându%i instruirea
celor doi #ii ai săi.
?a '3 octombrie 988 patriar5ul Ignaţie a murit, eliberând scaunul patriar5al pe care ulterior a #ost aşe*at din nou
4otie spre bucuria întregii Biserici răsăritene.
+atriar5ul 4otie iarăşi a convocat un sinod general, care trebuia să revi*uiască anatemi*area sa. ?a sinod au
participat 393 de episcopi. +apa ?eon $III, succesorul lui >drian II a trimis la sinod delegaţii săi, recunoscându%l pe 4otie
ca patriar5 cu condiţia că acesta va cere iertare ponti#ului roman şi%i va întoarce dreptul de ponti# asupra Bisericii bulgare.
?a sinod s%a mai 5otărât că cele două scaune, cel de la oma şi cel de la (onstantinopol, sunt egale în drepturi.
4oarte clar se observă #aptul că bi*antinii niciodată nu tindeau spre supremitate în Biserică, spre deosebire de
catolici. 6i mereu menţionau, că cele două scaune Bsânt egale C în drepturi. (5iar dacă Bi*anţul tindea să%şi e&tindă cumva
in#luenţa asupra altor popoare, aceasta niciodată nu se #ăcea ca la latini, care vădit doreau sub"ugarea popoarelor
Bîncreştinate C de ei.
+atriar5ul 4otie n%a recunoscut autoritatea papei, iar în ceea ce priveşte Biserica bulgară, #oarte tacticos a trans#erat
răspunderea pe seama împăratului bi*antin, care a stabilit relaţii amicale cu Bulgaria. >#ară de aceasta, sinodul nici nu ar #i
putut 5otărî ceva în problema Bisericii bulgare, din cau*a că bulgarii, încă din 98;, au alungat pe episcopii şi preoţii latini
din ţara lor.
>#lând despre re#u*ul lui 4otie, papa a vrut să%l anatemi*e*e, dar n%a #ăcut%o. +apii ce au urmat după Ioan $III au
considerat sinodul din 98H%99; un sinod #als.
În acelaşi conte&t, menţionăm că #oarte clar se observă relaţiile dintre oma şi (onstantinopol la acel timp. .ici
unii şi nici alţii nu vroiau să cede*e . la mi"loc era, de #apt, nedorinţa de a re*olva totul pe cale sinodală. >pusenii
întotdeauna au insistat asupra primatului papal, respingând legătura egală şi #răţească dintre cele cinci patriar5ii creştine.
(atolicii erau posedaţi de gândul că Biserica este o organi*aţie BadministrativăC,)ertulian-, măsurând%o cu măsura
Bce*aruluiC. /c5isma propriu%*isă s%a produs la :@ iulie :;<7, la (onstantinopol, când cardinalul 2umbert, delegatul papei
?eon I= ,:;79%:;<7- a aruncat, la începutul ?iturg5iei, pe altarul (atedralei /#intei /o#ia actul de anatemi*are a
patriar5ului !i5ail (erularie ,:;73%:;<9- şi a întregului cler al Bisericii Ortodo&e. Însuşi #aptul cum a #ost înaintată
anatemi*area, este de*gustător şi 5ulitor împotriva lui Dumne*eu. Îndră*neala cardinalului 2umbert pare a #i o rătăcire
diavolească, decât un eroism. >runcând actul de de*bin, de mărturie a mândriei pe pristol, unde se aduce Kert#a #ără de
sânge a Împăratului 2ristos, latinii au dat dovadă că urmăreau mai mult scopuri lumeşti şi pier*ătoare, decât creştineşti.
În 9H3 ţarul bulgar /imion ,9H3%H'8- părăsind Biserica Ortodo&ă a aderat din nou la latini sub "urisdicţia omei.
6piscopii şi preoţii au #ost din nou alungaţi în ţara sa. /uccesorul lui /imion, ţarul +etru ,H'8%H@H-, iarăşi a restaurat
relaţiile #avorabile cu Bi*anţul, încât s%a căsătorit cu o principesă bi*antină !aria ?eRapena. /%a observat, cât de
stricăcioase deveneau relaţiile omei cu (onstantinopolul din cau*a teritoriului bulgar. În general, de%a lungul istoriei
Bisericii niciodată n%a #ost un acord total dintre oma învăluită de eu#oria măreţiei deşarte şi (onstantinopolul, oraş de
re#ugiu. (eea ce a distrus Dumne*eu, omul niciodată nu va putea restaura. >pare aici întrebarea cum atunci să numim
@7
intenţia catolicilor de a restaura slava deşartă a oraşului des#rânat. Însuşi practicismul şi materialismul roman păgân nu are
nimic comun cu mistica şi dragostea lui 2ristos.
(on#lictul dintre papa ?eon I= şi patriar5ul !i5ail (erularie a luat naştere din cau*a acţiunii nesocotite a papei,
care, în urma 5otărârilor sinoadelor catolice de la /iponto din :;<; şi :;<3, des#iinţea*ă ar5iepiscopatul grec din sudul
Italiei, încadrându%l în >r5iepiscopia latină de Benevent. 6ste vădită intenţia papei de a cuceri sudul Italiei, trans#ormându%l
într%un patrimoniu papal. (a răspuns, patriar5ul !i5ail (erularie îl îndeamnă pe învăţatul ar5iepiscop ?eon de Or5ida să
compună o scrisoare polemică combătătoare a erorilor latine. /crisoarea a #ost trimisă episcopului latin Ioan de )rani, în
>pulia. >"ungând până la urmă în mâna cardinalului 2umbert, acesta o trans#eră papei ?eon I=. +apa la rândul său,
compune nişte scrisori e&trapolemice, răspun*ând ast#el patriar5ului !i5ail (erularie. B (ând cineva se desparte de
Biserica omană, a#irmă papa ?eon I=, acela nu mai #ormea*ă Biserica, ci e conciliabil de eretici, o adunare de
sc5ismatici, o sinagogă a satanei. /ă ştie patriar5ul că #ără aprobarea papei, nici nu are drept să e&isteG .u trebuie să #ie
lipsită de respect Biserica de ăsărit, ea care a #ost moleşită de plăceri şi de îndelungată odi5nă, în timp ce papa a apărat%o
de atâtea ere*ii. >postolul +etru şi urmaşii lui ,papii- pot "udeca toată Biserica, dar pe ei nu%i "udecă nimeni. Împăratul
însuşi trebuie să #ie ca un #iu ce se întoarce umilit la maica saCG. Oare aşa vorbea 2ristosT Oare nu cel ce vrea să #ie mai
mare, trebuie să le #ie slugă #raţilor săiT Urmărind istoria Bisericii, putem constata, că catolicii au acomodat şi c5iar au
presc5imbat unele principii evang5elice con#orm cerinţelor Bacestui veacC. $olens%nolens apare aici întrebarea, ce%ar #i mai
bine, să%? coborâm pe Dumne*eu Bla mentalitatea noastră a#ectată de stricăciunea Bveacului acestuiaC sau să ne înălţăm noi
minţile a#ectate la opera mântuitoare a Dumne*eirii T (atolicii l%au pre#ăcut pe 2ristos într%un împărat sau mai bine *is într%
un Bce*arC, pe când 6l a venit să salve*e Boile pierduteC.
Împăratul (onstantin I= !onoma5ul ,:;7'%:;<7-, din consideraţii politice a căutat să împace lucrurile, 5otărând
convocarea unui sinod la (onstantinopol, la care să se discute BinovaţiileC imputate apusenilor de către răsăriteni. +apa
?eon I=, acceptând propunerea, a trimis la începutul lui ianuarie :;<7 o delegaţie papală, în #runte cu cardinalul 2umbert
de /ilva (andida. 2umbert era un om mândru şi nu su#erea absolut pe greci. >#lându%se la (onstantinopol, 2umbert scrie
din numele papei ?eon I= un act de e&comunicare a patriar5ului !i5ail (erularie, a ar5iepiscopului ?eon de O5rida, a
călugărului .ic5ita +ectoratus ,stareţ la mănăstirea /tudion-, şi a tuturor celor ce se vor asocia lor. (u acest act el s%a
strecurat în *iua de sâmbătă ,:@ iunie :;<7- în (atedrala /#intei /o#ii, unde clerul şi poporul venise să asiste la /#ânta
?iturg5ie şi l%a pus pe /#ântul >ltar. Înainte de a părăsi (atedrala, şi%a scuturat pra#ul de pe încălţăminte, strigând0
BDumne*eu să vadă şi să "udeceC. >ctul sus numit cuprindea şapte acu*aţii împotriva Bisericii Ortodo&e ,despre care am
vorbit anterior-.
)oate aceste învinuiri şi multe alte aduse ortodo&iei sunt nişte vorbe a înşelăciunii, dacă luăm în consideraţie că,
simonia şi nepotismul papilor şi ierar5ilor catolici este la nivelul înalt, în Biserica primară nu numai presbiterii, ci şi
episcopii erau căsătoriţi, B4ilioMueC este o născocire a călugărilor spanioli şi multe alte dove*i. +utem să ne permitem să
#acem conclu*ia că cardinalul 2umbert absolut nu cunoştea Ortodo&ia şi se ba*a pe presupunerile teologilor latini.
Delegaţia papală a venit la (onstantinopol nu pentru a re*olva problema de*binului, ci pentru a săvârşi de*binul.
+apalitatea şi până astă*i pretinde la supremaţia universală în Biserică. >cesta era scopul ei de la bun început.
?a '7 iulie :;<7 patriar5ul !i5ail (erularie convoacă la (onstantinopol sinodul permanent, compus din :'
mitropoliţi şi ' ar5iepiscopi. /inodul i%a anatemi*at pe cardinalul 2umbert şi delegaţii romani, arătând că răspunderea în
de*bin, cade asupra delegaţilor latini, care au plecat #ără să accepte tratativele pentru care au #ost c5emaţi.
+atriar5ul !i5ail (erularie a ordonat răspândirea 6nciclicei cu te&tul anatemei împotriva latinilor. 6a cuprindea
acu*aţiile din 6nciclica patriar5ului 4otie ,9@8-, acu*aţiile aduse de ar5iepiscopul ?eon de O5rida şi alte acu*aţii noi0
raderea bărbii, bote*ul printr%o singură cu#undare, postirea cu lapte şi altele.
Împotriva #aptei săvârşite de 2umbert s%au ridicat toţi patriar5ii şi ar5iereii răsăriteni. De #apt toţi se aşteptau la o
ast#el de #aptă, numai că nu ştiau cine va #i primul care va îndră*ni să declare Bsc5ismaC. >u #ăcut%o cei care o doreau cel
mai tare. >pusul niciodată nu se va uni cu ăsăritul pentru că aici persistă două intenţii di#erite. ?atinii vor să predomine,
iar grecii nu pot accepta aceasta căci este o invenţie a Bce*aruluiC şi nu con#orm spiritului evang5elic.
Imediat după ce s%a produs !area /c5ismă, mulţi mitropoliţi c5ieveni s%au grăbit să se pronunţe asupra
evenimentului, editând lucrări cu un vădit caracter critic. >st#el în :;83, mitropolitul D5eorg5e a scris la această temă un
întreg tratat, iar mitropolitul .ic5i#or I în scrisoarea sa către $ladimir !onama5 în mod special a criticat vestitul adaos
4ilioMue. )ot despre aceste momente a consemnat şi /#. 4eodosie de la +ecersR.
Între timp în Italia tot mai acută devenea situaţia socială. )ot mai mult popor se nemulţumea de nenumăratele
privilegii pe care le avea Biserica şi de luptele dintre #eudali. +oporul tot mai tare era asuprit şi su#erea. 4oarte mulţi îşi
pierdeau credinţa în 2ristos şi apucau armele în mână, vrând să se ră*bune pe asupritori. .emulţumirile tot mai tare
pătrundeau în mănăstiri, unde călugării su#ereau material şi moral din partea BsimoniştilorC ,celor ce au cumpărat cele
/#inte-. !ulţi dintre călugări se adunau în "urul lui +etru Damiani ,:;;8%:;8'-, pustnic din 4ontevellan ,Italia-. Damiani
era un înrăit duşman a simoniei. 6l îşi punea năde"dea în puterea papală, căci nu vroia să se încreadă #eudalilor, ce aveau în
mâinile lor o bună parte a patrimoniului bisericesc. 6l era unul dintre mulţi care glori#ica legătura dintre Btron şi altarC, care
spunea despre necesitatea ca puterea bisericească să Bs#inţeascăC puterea aristocrată. În curând Damiani a devenit
conducător al unui grup de călugări BnemulţumiţiC. >cestui grup s%a alipit cel al călugărilor din ?otaringia, sub preşedenţia
lui 2umbert din !uaenmutie ,HH'%:;@:-. (ălugării BnemulţumiţiC nu se ruşinau să acu*e c5iar puterea regală ,pe împăratul
2enric III-. 2umbert era împotriva împăraţilor care instituiau episcopii, socotindu%i simonişti. 6l era împotriva relaţiei
dintre putere imperială şi cea du5ovnicească, numai papa trebuie să conducă Biserica, #ără amestecul aristocraţiei. !işcarea
călugărilor a dus la declanşarea unei puternice mişcări populare în !ilan, unde clericii erau e&trasimoniaci şi%şi petreceau
timpul în plăceri trupeşti. (a urmare au #ost "e#uiţi #oarte mulţi membri ai ierar5iei bisericeşti, au #ost înc5ise o mulţime de
@<
biserici şi alungat ar5iepiscopul împreună cu apropiaţii lui. epre*entanţii poporului răsculaţi s%au adresat la papa cu
plângeri împotriva simoniştilor. Iar clericii "e#uiţi, au venit la papa cu plângeri împotriva BnemulţumiţilorC. >tunci papa
Ete#an = a 5otărât să #olosească această mişcare pentru întărirea autorităţii sale. (a urmare, 2umbert a #ost numit cardinal
şi şe# al cancelariei papale. În ţară s%a des#ăşurat o adevărată campanie împotriva simoniei. De #rică să%şi piardă bogăţiile,
aristocraţia a început să se împotrivească politicii papale Bde puri#icare a BisericiiC. În martie :;<9 moare papa Ete#an = şi
în locul lui este ales papa Benedict =, înaintat şi susţinut de sionişti. >ceştia au cerut de la el încetarea Bmişcării
puri#icatoareC şi condamnarea celor răsculaţi.
)rebuie să menţionăm şi #aptul că papalitatea a simţit că va putea lupta împotriva imperatorului, dacă va avea de
partea sa mănăstirile. !ănăstirile aveau privilegii #oarte mari, din punct de vedere economic, de aceea aveau întotdeauna ca
oponenţi pe #eudalii invidioşi. (u timpul şi împăratul a început să B "e#uiascăC mănăstirile. >st#el toate centrele monastice
erau de partea papei. !ănăstirile cereau de la papa, autonomie #aţă de episcopi şi mitropoliţi, ca răsplată pentru participarea
la lupta împotriva împăratului. !ona5ii voiau să se supună numai papei direct. >sta înseamnă că papa va avea sub
stăpânirea reală întreaga 6uropă de $est, unde către mi"locul secolului =I erau 3;;; de mănăstiri. Dacă papa va câştiga în
această luptă politică, atunci va sta în #runtea adevăratei Bbiserici autonomeC, care nu va #i supusă nimănui.
?upta a avut caracter aprig mai ales în timpul papei Drigore $II ,:;83%:;9<-. 6l era #erm convins că papalitatea
va putea #i cu adevărat puternică numai având o ba*ă economică bună. 6l întreţinea o armată de mercenari, spunând că
statul papal trebuie să aibă o armată puternică pentru a se elibera de sub Btirania diavolească a tiranilor C, de care este plină
Italia. Drigore $II era de părerea că trebuie re#ormată întreaga sistemă bisericească, care a admis ca patrimoniul bisericesc
să se a#le în mâinile #eudalilor 5apsâni. +atrimoniul bisericesc este Baverea lui Dumne*euC. Drigore $II vedea în Bputerea
laicăC cau*a decăderii autorităţii scaunului papal. >ceastă luptă pentru supremaţie nu vine de la călugări, ci de la
repre*entanţii #eudali. (u orice preţ papa voia să supună puterea laică celei papale. 6l pretindea că puterea papală este
unica #orţă supremă ce trebuie să e&iste pe pământ.
)endinţa papei Drigore $II de a centrali*a în mâinile sale atât puterea bisericească cât şi cea politică a dus o
evaluare #oarte rapidă a sc5ismei dintre Biserica ăsăritului şi cea a >pusului. Despre o oarecare egalitate dintre patriar5ii
răsăriteni şi apuseni nici nu putea #i vorba.
>pogeul de*binării, însă, a avut loc în timpul cruciadelor.
)iserica în sec J% F J@ 58067 - 8600:
$itua#ia generală a )isericii în această perioadă 2ăsp,ndirea creştinis&ului în 2ăsărit şi în 1pus
În primul mileniu de viaţă creştină, /inoadele 6cumenice şi strădaniile unor împăraţi bi*antini, întăriseră în
oameni credinţa că #ac parte cu toţii dintr%o singură Biserică. În mileniul următor această conştiinţă a unităţii va #i pusă la
grele încercări. De #apt urmările actului ne#ericit de la :@ iulie :;<7 n%au apărut imediat. Însă această înstrăinare dintre
>pus şi răsărit va duce, nu peste mult timp, la acţiuni de adevărată Brăcirea dragostei dintre munţiC. (ucerirea şi devastarea
capitalei bi*antine în :';7 de către cruciaţi, precum şi mentalitatea de asalt, misionar cu care apusul catolic privea spre
răsăritul ortodo&, ameninţat tot mai mult de turci, sânt destul de concludente în această privinţă. Între #actorii care vor
domina veacurile =I%=$ trebuie să socotim relaţiile #eudale cu toate urmările lor, inclusiv cruciadele, iar ca evenimente
epocale J ultimile incursiuni ale popoarelor asiatice0 pecenegii, cumanii, turcii şi tătarii. 4eudalitatea va domina mai cu
putere în >pus, unde va in#luenţa într%un anumit #el şi de*voltarea papalităţii, pe când în răsărit viaţa Bisericii va #i cu mult
mai deosebită, ca urmare a luptelor din partea popoarelor migratoare asiatice.
4eudalismul a însemnat pe de o parte, cotropirea, iar pe de alta, #ărâmiţarea de bunuri materiale, c5iar şi atunci
când acestea se #ăceau sub #orma unui contract sau a unei învoieli între su*erani şi vasali, la care consimţea şi Biserica. /e
clădea o societate inegală, ierar5i*ată în domni şi în supuşi, domnii investind pe vasalii lor cu bene#icii, iar vasalii
obligându%se să asculte de domni, acordându%le a"utor militar şi o parte din venituri. $asalii respectiv îşi aveau şi ei
slu"itorii şi supuşii lor, ţărani şi robi, care depindeau de stăpânii lor. .umărul ţăranilor liberi s%a împuţinat pe măsură ce se
întindea puterea nobilor.
>u e&istat şi în Bi*anţ relaţii #eudale, dar nu de*voltate ca în >pus. Dăruirile de moşii, deveniseră şi aici
supărătoare încă de pe vremea (omnenilor ,:;9:%::9<-, iar sub +aleologi ,:'@:%:7<3-, ele vor genera c5iar mişcări
revoluţionare. )otuşi raporturile dintre clase nu era atât de vădit constituite ca în >pus. Încă şi înainte, dar şi în timpul
cruciadelor, negustorii şi meseriaşii apuseni au reuşit prin lupte grele să%şi câştige drepturi şi libertăţi municipale,
asociindu%se în bresle şi punând ba*ele burg5e*iei moderne. +ână şi ţăranii reuşiseră să%şi îmbunătăţească situaţia.
De#rişarea pădurilor, asanarea mlaştinilor în ţinuturile sterpe, la care erau puşi de seniori, le%a dat acestora, posibilitatea de
a%şi plăti impo*itul în bani, în loc de produse.
Biserica >puseană a intrat şi ea în ierar5ia #eudală. >baţiile sau marile mănăstiri au a"uns, împreună cu episcopiile,
să se comporte ca adevăraţi seniori #eudali. În 4ranţa, în Dermania, mai târ*iu în /pania, Ungaria şi +olonia, unii din prelaţi
aveau calitate de duci, de prinţi electori, de mari lati#undiari. (u toate că introducerea celibatului nu îngăduia clerului
catolic să transmită averile prin moştenire, totuşi abu*urile erau atât de multe şi de mari încât Bsinoadele re#ormatoareC de
la începutul secolului al =I$%lea nu vor reuşi să remedie*e lucrurile. .u%i de mirare nici #aptul că în şirul lung al
răscoalelor populare medievale, între cei care apar ca asupritori, adeseori întâlnim ca mari #eudali pe episcopii latini. .u%i
deloc întâmplător #aptul, că aproape toate mişcările eretice şi re#ormatoare, care se vor ivi în această perioadă în >pus, vor
avea în primul rând cau*e sociale şi economice de care nu era străină nici Biserica. )otodată, mulţi episcopi şi prelaţi
imitau viaţa uşoară a seniorilor #eudali.
@@
Întâlnim şi în ăsărit, atât în Imperiul Bi*antin, cât şi în statele #eudale sârbeşti, bulgăreşti, româneşti şi ruseşti,
mănăstiri cu moravuri decă*ute şi cu domenii întinse, pe care se a#lau c5iar şi robi. !işcările populare înregistrate în
(onstantinopol, în /alonic, în >drianopol ori în .ovgorodul rusesc vi*au, şi în ăsărit, pe bogătaşii corupţi şi lu&oşi, dar
aici clerul era mai apropiat de popor şi nu era implicat în sistemul de conducere al societăţii #eudale, ca în >pus. În general,
instituţiile bisericeşti vor #i mai puţin amestecate aici în treburile civile.
?a început, incursiunile popoarelor de stepă% pecenegi, u*i şi cumani% au neliniştit, vreme de aproape trei veacuri
,=% =III-, Bi*anţul şi ţinuturile din sud%estul 6uropei, distrugând c5iar şi întăriturile bi*antine de la Dunăre.
>nul :;8: a adus pentru 6uropa de sud%est şi pentru >sia apuseană lovituri grele. În acel an statul de curând
în#iinţat al norman*ilor din sudul Italiei ocupă cetatea bi*antină Bari şi va presa apoi ameninţător, vreme de peste două
veacuri, să ocupe 6pirul, !acedonia şi c5iar Bi*anţul. Dar cea mai *drobitoare pierdere o aduce în#rângerea de la
!an*iRiert în >rmenia din '@ august :;8:, în urma căreia turcii selgiuci*i întemeia*ă sultanatul lui Iconium care s%a
menţinut până în :3;8, când a #ost înlocuit cu sultanatul osmanic.
În secolul al =II%lea, împăraţii din dinastia (omnenilor, >le&ios I (omnen şi #iul său Ioan al II%lea (omnen au
reuşit să recucerească o parte din teritoriile pierdute în >sia !ică. În urma în#rângerii su#erite de împăratul !anuel I
(omnen în lupta da la :8 septembrie ::8@, în 4rigia, din partea turcilor, bi*antinii au pierdut într%o singură *i tot ce
câştigaseră mai înainte. În această situaţie turcii n%au mai putut #i scoşi din centrul >siei !ici.
În partea de nord au cunoscut o puternică a#irmare politică sârbii, care au obţinut independenţa regatului
încoronând pe "upanul Ete#an al II%lea .emania ,::H@%:''9- ca rege Bcel întâi încoronatC, în anul :':8. cu a"utorul #ratelui
său, /#. /ava ,::8@%:'3@- de la mănăstirea sârbească din >t5os, 2ilandar, regele Ete#an a obţinut în anul :':H şi
autoce#alia Bisericii /ârbe, cu rang de ar5iepiscopie.
)ot în această perioadă au cunoscut o nouă emancipare politică şi religioasă bulgarii. >ceştia sub conducerea
#raţilor vla5i +etru şi >san, s%au răsculat în ::9< împotriva împăratului bi*antin Isac al II%lea >ng5elos ,::9<%::H<-, care
impusese impo*ite #oarte mari. /%a în#iinţat ast#el, Imperiul $la5o%Bulgar cu capitala la )ârnovo, pe versantul nordic al
munţilor Balcani. Imperiul a cunoscut o puternică de*voltare în timpul lui Ioniţă, supranumit (aloian ,::H8% :';8-. După
ce l%a în#rânt pe împăratul latin al (onstantinopolului, Balduin de 4landra, la :< aprilie :';< la >drianopol, luându%l
pri*onier a cucerit )racia şi nordul !acedoniei. +entru a%şi obţine titlul de împărat ,ţar- iar pentru Biserica Bulgară
independenţa, Ioniţă s%a adresat prin scrisori papei Inocenţiu al II%lea. >cesta a trimis pe cardinalul ?eon, care la 8
noiembrie:';7 a s#inţit la )ârnovo pe ar5iepiscopul $asile ca primat al Bisericii $la5o%Bulgare, iar la 9 noiembrie a
încoronat pe Ioniţă ca rege, cu coroana trimisă de papă. Aaratul a cunoscut o şi mai mare în#lorire în timpul ţarului Ioan al
II%lea ,:':9%:'7:- înglobând în graniţele sale teritoriul dintre Dunăre şi Balcani, estul /erbiei cu oraşele Belgrad, .is şi
/cop"e, !acedonia, )racia şi >lbania, slăbind ast#el puterea economică şi politică a Imperiului Bi*antin.
Imperiul Bi*antin a su#erit o mare lovitură şi din partea latinilor. În urma cruciadei a I$%a, la :3 aprilie :';7,
(onstantinopolul a #ost ocupat şi "e#uit de soldaţii regelui Balduin de 4landra. Imperiul a #ost împărţit în mai multe
#ormaţiuni politice0 ducatul >tenei, regatul )esalonicului, despotatul >5aiei, despotatul !oreei cu reşedinţa la !istra
,/parta-. Bi*antinii s%au retras în >sia !ică, stabilind capitala la .iceea. În anul :';9 şi%a stabilit reşedinţa la .iceea şi
+atriar5ia ecumenică. Bi*antinii mai deţineau două teritorii, despotatul de 6pir în Balcani şi ţinutul )rebi*onda, în >sia
!ică. După această #ărâmiţare a imperiului, bi*antinii nu şi%au mai putut reveni, ceea ce a determinat cucerirea treptată a
teritoriilor locuite de greci de către turci, culminând cu căderea (onstantinopolului la 'H mai :7<3.
Imperiul latin de (onstantinopol a durat <8 de ani. ?a :< august :'@:, împăratul !i5ail al $II%lea +aleologul şi%a
#ăcut intrarea trium#ală în (onstantinopol, cucerit de la latini în *orii *ilei de '< iulie :'@: de generalul >le&ios
/tratigopoulos.
Imperiul bi*antin restaurat n%a mai putut avea strălucirea din trecut, #iind continuu ameninţat de duşmani agresivi.
/ârbii, vla5o%bulgarii, veneţienii, turcii, regele .eapolului, aventurierul (arol de >n"ou, papii de la oma ameninţau
continuu Imperiul bi*antin. >şa se întâmplă, că pentru a scăpa de pretenţiile papei Drigorie al =%lea şi de ameninţările lui
(arol de >n"ou, împăratul !i5ail al $III%lea +aleologul a trebuit să recunoască în conciliul unionist de la ?Non, din @ iulie
:'87, BunireaC dintre Biserica de ăsărit şi Biserica de >pus şi supremaţia scaunului papal. >ceastă BunireC de la ?Non a
#ost denunţată de împăratul bi*antin >ndronic al II%lea +aleologul, #iul şi urmaşul lui !i5ail al $III%lea, spulberându%se
ast#el pretenţiile papei Drigorie al =%lea la supremaţia universală în Biserică.
În ăsărit, însă, cel mai mare pericol pentru Imperiul bi*antin erau în continuare turcii. În :3<7, turcii trec pentru
prima dată în 6uropa, în mare măsură şi din greşeala politică a bi*antinilor şi stabilesc la Dalipoli. +este *ece ani, sultanul
!urad I ,:3<H%:39H- şi%a mutat capitala, în :3@<, la >drianopol, cu scopul de a cuceri popoarele din +eninsula Balcanică.
În urma luptei de la (ossovopol"e, din :< iunie :39H, armata otomană, sub conducerea sultanului !urad I, a
în#rânt oastea sârbă, la care au participat şi ostaşi români trimişi de domnul Aării omâneşti, !ircea cel Bătrân. /udul
/erbiei a că*ut sub dominaţia turcilor.
(uceririle turcilor în balcani continuară. ?a :8 iulie :3H3 a că*ut şi ţaratul bulgar de la )ârnovo al lui Ioan Eişman
,:38:%:3H3- sub sultanul Baia*id I Ilderim% 4ulgerul. )ot Baia*id a ieşit învingător în urma con#runtării armate de la
.icopole, din '< septembrie :3H@, dintre turci şi armata creştină. În acest an a că*ut şi ţaratul bulgar de la $idin, aşa încât
Bulgaria a rămas sub stăpânire turcească până în anii :988%:989.
O clipă de linişte pentru bi*antini a #ost creată de în#rângerea turcilor de către mongolii lui )amerlan sau
)imurlenR, la '9 iulie :7;', la >ncNra ,>nRara-, unde că*u pri*onier c5iar sultanul Baia*id I. În anul :7': sultanul !urad
II ,:7':%:7<:- a reluat o#ensiva cucerind în :73; )esalonicul, cumpărat de veneţieni de la greci în anul :7'3.
.ici cruciada creştină de la $arna ,:777-, condusă de Iancu 2unedoara, cu soldaţi unguri, români şi polone*i nu a
putut da speranţe bi*antinilor, deoarece a #ost învinsă la :; noiembrie :777 de turcii lui !urad al II%lea. >şa stând lucrurile,
@8
la 'H mai :7<3 a #ost cucerit şi (onstantinopolul de sultanul !a5omed al II%lea ,:7<:%:79'-, punându%se ast#el capăt
Imperiului Bi*antin milenar.
>nul :@93 repre*intă punctul culminant al e&pansiunii turceşti, când aceştia au asediat $iena pe care nu au reuşit
să o cucerească datorită lui Kan /obiesRi. ?a slăbirea puterii turceşti au contribuit şi românii. După pacea de la (arlovit*
,:@HH- începe declinul puterii turceşti.
>şadar, marea ma"oritate a teritoriilor Bisericii ăsăritene a"unge sub stăpânirea populaţiilor neocreştine. /ingurii
ortodocşi în a#ara acestei in#luenţe sunt ruşii. usia se împărţea în trei principate mari0 usia Sieveană ,Siev-, usia !ică
sau >lbă ,/molensR- şi usia !are ,!oscova-. )oate aceste principate au a"uns în urma în#rângerii de pe râul (alca din
:''3, sub stăpânire tătară, a aşa numitei B 5oarde de aur C a lui Batu şi Dingis%5an ,)emugin-. >bia în anul :79;, cnea*ul
!oscovei, Ivan al III%lea cel !are ,:7@'%:<;<- a *drobit puterea tătarilor.
În :'7: mongolii au distrus şi regatul Ungariei. +olonia, deşi devenise un puternic stat catolic cu capitala la
(racovia, a #ost de*membrată prin alipirea de către usia a ruşilor şi rutenilor conduşi de ca*aci.
4ranţa şi >nglia au cunoscut, de asemenea, o puternică de*voltare în sec. =I%=$. >nglia a cucerit teritorii din
Irlanda, /coţia şi 4ranţa devenind un regat puternic. 4ranţa şi%a putut redobândi integritatea teritorială abia în :73:, când a
avut loc ră*boiul condus de tânăra Keanne dY>rc, arsă pe rug de engle*i la 3; mai :73:.
+ortugalia a #ost eliberată de sub dominaţia maurilor în anul ::78, cunoscând ast#el o puternică de*voltare în
special în secolul al =$%lea, având posibilitatea de a ăntreprinde mari e&pediţii pe mare. (elebrul navigator Bartolomeo
Dia* a reuşit să încon"oare >#rica pe la (apul Bunei /peranţe în anul :79;.
În :3H8 s%a reali*at sub patrona"ul reginei !argareta ,:3<3%:7:'- unirea celor trei ţări nordice0 Danemarca,
.orvegia şi /uedia. +rin centrele episcopale din aceste ţări a #ost coordonată viaţa bisericească şi misionară în ţinuturile
!ării Baltice, în Islanda şi Droenlanda.
Imperiul omano%Derman, întemeiat de Otto I cel !are ,H3@%H83-, care avea su*eranitate şi asupra statului papal,
a "ucat când rolul de aliat, când de adversar al Imperiului Bi*antin.
În ce priveşte opera misionară des#ăşurată în această perioadă, trebuie să menţionăm că re*ultatele sunt #oarte
modeste. Una din cau*ele obiective sunt inva*iile popoarelor turanice, în urma cărora oraşe şi sate întregi din /iria şi >sia
!ică au trecut la Islamism.
În general, supremaţia culturală era aceea care ducea la creştinare. >sanarea unor terenuri mlăştinoase, în Deorgia,
de#rişarea de către călugării ruşi a terenurilor nordice împădurite şi apoi crearea unor adevărate colonii sau Bslobo*iiC de
ţărani şi c5iar de negustori, care vor comerciali*a apoi sarea la !area >lbă, sunt numai două din modurile cunoscute în
care se des#ăşura activitatea misionară în spaţiul popoarelor ortodo&e.
Cruciadele
(ruciadele sunt un #enomen comple&, tipic epocii #eudale a 6vului !ediu. >cestea sunt nişte campanii cu caracter
#oarte speci#ic. 6le sunt purtate sub semnul şi în numele /#intei (ruci şi au avut drept scop declarat eliberarea locurilor
s#inte din mâinile păgânilor.
>u #ost numite cruciade şi alte campanii militare0 ale lui 2eraclius ,@:;%@7:- împotriva perşilor, ale împăraţilor
isaurieni împotriva arabilor, cele de la .icopole şi $arna ,:3H@ şi :777-.
(ruciadele, pornite din >pusul 6uropei şi având ca scop iniţial eliberarea ?ocurilor /#inte de sub ocupaţia arabă
,Ierusalimul cucerit în :;9;, iar >ntio5ia în :;9<- s%au des#ăşurat între anii :;H@%:'8;. numărul acestor e&pediţii militare a
depăşit ci#ra :;, dar de cea mai mare importanţă se recunosc şapte cruciade.
(ruciadele au antrenat variate straturi sociale. >u #ost anga"aţi în primul rând cavaleri #eudali, dornici de #apte
măreţe şi de aventură, mai ales dintre cei #ără domenii #eudale, urmărind dobândirea unor mari teritorii şi averi sau crearea
de state de tip #eudal în Orient, care să constituie pe viitor surse de mari venituri. !ase întregi de oameni săraci au #ost
tentaţi să pornească în cruciade datorită uşurărilor promise pentru participanţi. Începând cu secolul =I, Occidentul cunoaşte
o e&plo*ie demogra#ică. Un e#ect al acestui #apt a #ost şi lărgirea terenurilor.
>şadar, cau*ele care au provocat aceste cruciade sunt următoarele0
- religioase
- evlavia creştină tipică 6vului !ediu.
- economice şi sociale
!ase întregi de oameni au #ost tentaţi să pornească în cruciadă datorită uşurărilor promise pentru participanţi1
Începând din sec. =I, Occidentul cunoaşte o e&plo*ie demogra#ică. (ruciadele în acest sens, sunt considerate ca un
debuşeu al acestui surplus de populaţie.
- politice
În Occident era #oarte bine preci*at cavalerismul. (avalerii erau un #el de mercenari care îşi o#ereau serviciile
celor ce plăteau. Unele puteri occidentale urmăreau să%şi e&tindă supremaţia1
Interesul pentru noi teritorii, noi produse, noi pieţe.
Iar peste toate aceste cau*e se adaugă dorinţa papei de supremaţie. ?ocurile s#inte erau ocupate de păgâni cu mult
timp înainte. /ub sârbi, ele nu puteau #i vi*itate de creştini. +elerina"ul nu mai era aşa de intens ca în primele secole. 4aptul
că în :;;; nu s%a întâmplat nimic aşa cum se aştepta, a #ăcut să se intensi#ice pelerina"ul şi activitatea spirituală. În sec. =I%
@9
=II pelerina"ul ia amploare la locurile s#inte. )urcii selgiuci*i care ocupau acum aceste teritorii au început să împiedice
pelerina"ul.
(ruciadele au #ost organi*ate de papalitate.
Cruciada % 58096-8099:
În :;H<, papa Urban II ,:;99%:;HH- a organi*at la (lermont un sinod la care au participat mulţi episcopi, clerici,
mireni. /%a discutat situaţia din ăsărit. +apa a ţinut o cuvântare în care a e&pus su#erinţele creştinilor la locurile s#inte. ?a
sinod s%a 5otărât să se predice cruciada. >u #ost trimişi mesageri speciali în toate părţile Occidentului să c5eme pe toţi în
numele papei la cruciadă. Data plecării în cruciadă a #ost #i&ată la :< august :;H@. (ei care plecau şi%au pus pe 5ainele lor
semnul crucii, de la care ei au primit numele de BcruciaţiC. Oamenilor li s%au promis tot #elul de avanta"e, scutiri de dări,
suspendări de condamnări. 4amiliile celor ce porneau în cruciadă rămâneau în gri"a Bisericii şi a seniorilor locali.
+apa a inter*is orice #el de con#lict local în Occident ,armistiţiul lui Dumne*eu-. Unul dintre cei mai mari
predicatori ai cruciadei a #ost +etru 6remitul.
(ruciada I s%a consumat în două mari #a*e, distincte una de alta.
+rima #a*ă, numită şi Bcruciada săracilorC a #ost o acţiune de*organi*ată la care au participat mase largi de săraci
plecaţi din Dermania şi 4ranţa. >st#el cai*erul german Ualter 2abenic5t şi +etru 6remitul au condus în primăvara anului
:;H@, o armată nedesciplinată de bărabaţi, #emei, copii., care, trecând prin Ungaria, /erbia şi Bulgaria, au a"uns la
(onstantinopol. 6i nu aveau nici un mi"loc de luptă , de drum. În urma lor au devastat totul. Bi*antinii i%au trecut pe malul
asiatic, la Sivotos, în >sia !ică. 6i ar #i trebuit să #ie ţinuţi în #râu, să aştepte cavalerii propriu%*işi, însă au pornit spre
.iceea, ocupată de turcii selgiuci*i. În apropierea .iceii au #ost măcelăriţi de turci.
> doua #a*ă este cea a nobililor, cruciada propriu%*isă. 6a a #ost alcătuită din patru mari grupe de cavaleri0
- cavalerii lotaringieni, #laman*i şi germani, conduşi de ducele Dode#roN de Bouillon.
- cavalerii norman*i din sudul Italiei, conduşi de #iul lui obert Duisard.
- cavalerii provensali, conduşi de contele aNmond al I$%lea de )oulouse.
- cavalerii #rance*i, bretoni şi engle*i, conduşi de obert de (ourte5euse.
(u toţii #ormau apro&imativ ';;.;;; luptători. 6i au pornit din di#erite puncte ale 6uropei şi şi%au dat întâlnire la
(onstantinopol. De acolo urmau să a"ungă la locurile s#inte. ?a (onstantinopol erau aşteptaţi pe la s#ârşitul anului :;H@. au
#ost #oarte bine primiţi de către >le&ice I (omneanul şi li s%a cerut "urământul de vasalitate #aţă de împăratul bi*antin.
)eritoriile pe care le%ar #i cucerit urmau să #ie redate stăpânului de drept.
În primăvara lui :;H8, cruciaţii au pornit în #runte cu >le&ios I (omneanul la .iceea, pe care au asediat%o şi au
cucerit%o #ără mari di#icultăţi. Odată cucerită, ea intră pe drept în mâinile Imperiului Bi*antin. $ictoria i%a entu*iasmat pe
cruciaţi.
După ce au trecut prin (ilicia, unde a luat #iinţă >rmenia !ică, cruciaţii s%au împărţit în două grupe0 una a pornit
spre ăsărit, spre cetatea 6desa, unde a #ost c5emată să o elibere*e. 6i o eliberea*ă şi #ormea*ă acolo primul stat latin în
ăsărit, (omitatul 6desei. (ealaltă grupă, grosul armatei s%a îndreptat spre >ntio5ia /iriei pe care au asediat%o timp de 8
luni. ?a 3 iulie :;H9 cetatea >ntio5ia a că*ut. După multe neînţelegeri, norman*ii din sudul Italiei au rămas stăpâni în
>ntio5ia. aNmond de )oulouse cu armata a plecat spre Ierusalim. !ai rămăseseră :'.<;; de luptători. >sediul
Ierusalimului a durat cinci săptămâni. ?a :< iulie :;HH cruciaţii au ocupat cetatea s#ântă, dar au trecut prin #oc şi sabie toată
cetatea.
(ruciada şi%a atins scopul propus. În #runtea cetăţii s#inte, a #ost pus ca împărat Dode#roN de Bouillon. 6l a re#u*at
însă să poarte coroana de aur a monar5ului.
>şadar, în ăsărit au luat #iinţă noi state latine0 >ntio5ia, 6desa, )ripolie. >ceastă primă cruciadă a avut cel mai
mare succes. >cest #apt a creat un precedent şi a 5rănit speranţele următoarelor cruciade.
Cruciada a %%-a 5887=-8879:
În timpul acestei cruciade, papă la oma era 6ugeniu al III%lea ,::7<%::<3-.
!otivul cruciadei a #ost cucerirea 6desei de către FenRi şi .ureddin, emiri de !osul. +apa a adresat regelui
4ranţei şi împăratului Dermaniei rugămintea organi*ării unei cruciade. (ei doi monar5i au pornit separat, tot pe uscat.
Sonrad, împăratul Dermaniei, a pornit pe Dunăre, armatele trecând prin Ungaria, +eninsula Balcanică, până la
(onstantinopol, de unde au trecut în >sia !ică. ?a DorNlaeum, în ::78, au su#erit o în#rângere din partea turcilor.
6&pansiunea pe uscat a #ost oprită, dar a continuat cea pe mare. Din >sia !ică au trecut în >Ron, vrând să atace Damascul,
însă n%au reuşit. /ingurele acţiuni po*itive au #ost că au acordat unele a"utoare noilor state latine din ăsărit. $ă*ându%şi
insuccesul, s%au întors acasă.
?a întoarcere s%a întâmplat alt #apt care trebuie menţionat. Sonrad era înrudit cu !anuil I (omneanul, împăratul
bi*antin, prin soţia împăratului. ?udovic al $II%lea a #ost însoţit de soţia sa, regina 4ranţei care a #ost răpită. (re*ând că
răpitorii sunt bi*antinii, ?udovic "ignit, împreună cu norman*ii, a vrut să pornească împotriva (onstantinopolului. > vrut
să%l atragă în complot şi pe Sonrad, însă acesta i%a de"ucat planurile. ăpirea #usese #ăcută de latini, nu de bi*antini. > doua
cruciadă a #ost o adevărată catastro#ă.
Cruciada a %%%-a 588C9-8892:
În timpul celei de%a treia cruciade pe scaunul papal au #ost doi papi0 (lement III ,::98%::H:- şi (elestin III ,::H:%
::H9-. >ceastă cruciadă nu a #ost iniţiată de papă, ci de monar5ii care au participat la ea. 6ste vorba de 4rederic5 I
Barbarosa al Dermaniei, regele engle* ic5ard Inimă de ?eu şi 4ilip II >ugust al 4ranţei.
!otivul cruciadei a #ost căderea Ierusalimului sub turci, în ::98.
@H
4rederic5 a trecut pe uscat până în >sia !ică, până în (ilicia, unde în vara anului ::H;, încercând să treacă râul
/ele#, a murit. >rmata a #ost condusă mai departe de #iul său, dar nu a avut nici un succes.
egele engle* şi cel #rance* au plecat pe apă din Denua şi respectiv !arsilia. În ::H; s%a întâlnit la !essina ,între
/icilia şi Italia-, unde s%au născut con#licte între cruciaţii celor două grupe.
De aici pleacă spre >RRon, pe care%l ocupă în ::H:, cetate devastată şi punct strategic #oarte important, de unde se
putea asigura un culoar spre Ierusalim, însă Ierusalimul nu a putut #i cucerit.
(eea ce a reali*at a treia cruciadă a #ost obţinerea unor teritorii spre Ka##a şi >RRon şi permisiunea de a putea #i
vi*itat Ierusalimul şi /#ântul !ormânt
Cruciada a %@-a 58202-8207:
+apă era celebrul Inocenţiu al III%lea ,::H9%:':@-
!otivul cruciadei a #ost acela că a treia cruciadă nu şi%a atins scopul iar locurile s#inte rămâneau tot ocupate.
Inocenţiu trimite apeluri şi predicatori să predice cruciadele. (el mai însemnat a #ost 4ulco de .euillN.
(avalerii erau convocaţi să se întâlnească pe coastele 4ranţei sau Italiei şi să plece pa mare, cu a"utorul corăbiilor
veneţiene. În timpul pregătirilor a"unge în >pus prinţul bi*antin >le&ios >ng5elos, #iul lui Isac II. Dar Isac II #usese
detronat şi orbit de >le&ios III care u*urpase tronul. În această situaţie, >le&ios pleacă în >pus ca să ceară a"utor împotriva
lui >le&ios III.
În $eneţia se #ace legătura între >le&ios şi cruciaţi. >ceştia pornesc de aici cu corăbiile spre răsărit. (onducătorul
cruciadei era ducele $eneţiei 6nnrico Dandolo.
De la $eneţia cruciaţii a"ung spre coasta Dalmaţiei, apoi la (onstantinopol. În :';3 atacă oraşul. /ub presiunea
lor, >le&ios III #uge. Isac II este scos din înc5isoare şi aşe*at pe tron împreună cu #iul său, >le&ios I$, susţinut de către
cruciaţi. 6l trebuia să plătească cruciaţilor suma de :;;.;;; de mărci, dar nu a avut de unde să le dea aceşti bani. (ruciaţii
au aşteptat aproape un an să li se plătească aceşti bani. Devenind nerăbdători, pre*enţa lor devenea incomodă pentru
(onstantinopol. În această stare de tensiune, în rândul situaţiei bi*antine s%a stârnit nemulţumire şi s%a ridicat o partidă care
l%a înlăturat pe >le&ios I$. În locul lui a #ost aşe*at >le&ios $, ginerele lui >le&ios III.
$ă*ând că au #ost înşelaţi, în aprilie :';7, cruciaţii au ocupat (onstantinopolul. )rei *ile şi trei nopţi au "e#uit
cetatea. 6ste pentru prima dată, când (onstantinopolul este mutilat în asemenea mod. !ulte opere de artă au #ost distruse
sau luate, iar multe moaşte au #ost duse în >pus.
Oraşul a #ost împărţit între cruciaţi. (ea mai mare parte a revenit $eneţiei. )ot ea şi%a re*ervat dreptul de a ocupa
scaunul patriar5al pe care a #ost pus )omaso !orosini. Dinastia >ng5elilor a #ost înlocuită, iar Imperiul s%a re#ăcut la
.iceea.
Inocenţiu III a #ost nemulţumit la început de această acţiune a cruciaţilor dar, apoi, a con#irmat pe patriar5ul latin
de (onstantinopol.
(onstantinopolul a #ost ocupat între :';7%:'@:, dar latinii repre*entau numai suprastructura. +atriar5ul latin a
încercat să impună ?iturg5ia latină dar nu a reuşit.
În :'@: (onstantinopolul este recucerit de bi*antini, sub dinastia +aleologilor, cea mai întinsă şi ultima dintre
dinastiile Imperiului Bi*antin.
(ruciada nu şi%a atins scopul propus. De acum a început să se ve5icule*e ideea că cruciadele nu au reuşit pentru că
la ele au participat oameni plini de păcate. Deci, ar #i trebuit să participe oameni nevinovaţi, copiii.
(ruciada copiilor.
În :':', doi copii, Ete#an şi .icolae, cre*ându%se aleşi ai lui Dumne*eu, au pornit din 4ranţa şi respectiv
Dermania, să conducă cruciaţi la locurile s#inte. 6i au pornit spre portul !arsilia, mergând din sat în sat şi predicând
cruciada. egele 4ranţei a încercat să oprească această acţiune, însă nu a reuşit. (opiii au #ost îmbarcaţi, minţiţi, că vor #i
duşi la locurile s#inte, dar au #ost duşi pe pieţele Orientului şi vânduţi ca sclavi.
Cruciada a @-a 5822C-82229:
>ceastă cruciadă a avut loc în două etape, pe timpul papei Drigore I=.
+rima e&pediţie militară a #ost cea a lui >ndrei II al Ungariei şi al ducelui ?eopold al >ustriei, în "urul Iordanului.
(ruciada propriu%*isă a #ost susţinută de împăratul german 4rederic5 II. >cesta şi%a început domnia sub regenţa
papei Inocenţiu III,, iar după moartea lui şi%a mutat reşedinţa în Italia, intrând în con#lict grav cu papa, în special cu
Drigorie. 6l se a#la în con#lict cu acesta, când în :''9 porneşte cruciada pe cont propriu. +apa îl condamnă ca pe un păgân
şi prin urmare el este anatemati*at.
Împăratul a reuşit să ocupe Ierusalimul. 6l intră în tratat cu sultanul din 6gipt şi ocupă Ierusalimul, Betleemul şi
.a*aretul. În consecinţă, patriar5ul latin de (onstantinopol, loveşte oraşul cu interdict şi anatemă.
Cruciada a @%-a 5827C-8267:
>re loc în timpul ponti#icatului papei Inocenţiu I$. ?a ea a participat vestitul rege al 6vului !ediu, ?udovic I=
cel /#ânt al 4ranţei. 6l a avut intenţia să ocupe Ierusalimul. (u a"utorul corăbiilor, din !arsilia a"unge în (ipru. Iarna o
petrece aici, după care porneşte spre 6gipt, direct spre (airo. >rmata latină este încercuită şi c5iar regele este luat ca
pri*onier. 6l se va răscumpăra cu o sumă mare de bani şi cedea*ă şi cetatea Demietta. egele rămâne în Orient până în
:'<7 pentru întărirea cetăţilor maritime ocupate de latini.
Cruciada a @%%-a 582=0:
/caunul papal era vacant. (ruciada a #ost susţinută tot de ?udovic I= al 4ranţei. 6l porneşte din /ardinia spre
)unis, unde a"unge în :'8;. De aici porneşte o campanie lungă, dar erau supuşi căldurii şi epidemiilor. egele moare în
această cruciadă.
8;
După moartea lui, #iul său, 4ilip III, continuă acţiunea #ără prea mari succese. Înc5eie tratative cu turcii şi obţine
pentru creştinii de la locurile s#inte dreptul de a ţine slu"be, de pelerina", etc.
În :'8; când se consumă ultima cruciadă, e&istau câteva state latine de ăsărit0 )ripolis, >RRon, Berit ş.a. În :'9H
turcii saracini ocupă toate aceste locuri. ?atinii au #ost aruncaţi în mare. 6i au mai rămas pentru o perioadă în (ipru.
(ruciadele au început în :;H@ şi s%au s#ârşit în :'9H. 6le au implicat teritorii mari din 6uropa şi au avut re*ultate
atât po*itive, cât şi negative.
+o*itiv a #ost #aptul că, din punct de vedere politic, economic, maritim şi cultural, Occidentul a avut mult de
câştigat. $eneţia a pro#itat cel mai mult de pe urma cruciadelor. Din Orient au #ost aduse tot #elul de bunuri. /e a"unge la
sc5imburi dintre >pus şi ăsărit pe plan religios, >pusul a #ost BinvadatC de moaşte şi locuri s#inte.
/ub aspect negativ, cruciadele au #ost, din punct de vedere religios, o e&perienţă amară pentru răsăriteni. >ceşti
creştini cruciaţi, veniţi în numele crucii, au #ost uneori mai cru*i decât turcii. (ontactul direct, în loc să constituie prile" de
apropiere, a săpat tot mai mult prăpastia între greci şi latini.
.ncercări de unire a )isericilor 5sec J%-J@:
/c5isma Bisericii de la :;<7 a #ost considerată o de*binare de scurtă durată, cum a #ost în timpul împăraţilor
iconoclaşti şi se spera într%o apropiată re#acere a unităţii bisericeşti. De aceea, ori de câte ori se ivea prile"ul, se discuta
această problemă, numai că papalitatea urmărea prin unire e&tinderea puterii ei şi asupra Bisericii din ăsărit, iar Bi*anţul
obţinerea a"utorului militar şi #inanciar pentru respingerea atacurilor turcilor selgiuci*i din >sia !ică. Datorită acestor
interese e&tra%religioase nu s%a putut a"unge la reali*area acestui ideal, iar în decursul veacurilor cele două Biserici s%au
distanţat tot mai mult.
Încercările încep din vremea papei Drigorie $II ,:;83%:;93-. )ratativele încep după un anumit tipar0 după bătălia
de la !ant*iRert ,:;8:-, când oman I$ a #ost în#rânt,, bi*antinii au simţit mai acut pericolul turcesc. 6i s%au adresat papei
pentru a"utor şi în sc5imbul a"utorului solicitat bi*antinii promiteau unirea, ceea ce însemna supunerea Bisericii bi*antine
papei. +apalitatea la #el era interesată să poartă tratative pentru a%şi lărgi "urisdicţia peste ortodocşi. Datorită con#lictului cu
norman*ii în sudul Italiei şi cu împăratul privind Bcearta pentru investiturăC, a"utorul promis nu a #ost trimis şi, deci,
re#acerea unităţii bisericeşti a eşuat.
> doua încercare s%a #ăcut în timpul împăratului >le&ios I (omneanul ,:;9:%:::9- şi al papei Urban al II%lea
,:;99%:;HH-. /e urmărea cel puţin unirea grecilor din sudul Italiei cu oma, #apt pentru care s%a convocat un sinod la Bari
,:;H9- cu participare latină şi greacă. Discuţiile s%au a&at pe problema adaosului B4ilioMueC. .u s%a a"uns ,însă, la nici un
re*ultat. )otuşi datorită situaţiei politice grele, grecii sau unit cu oma, unire care nu implică, însă întreaga Ortodo&ie. ?a
#el şi alte încercări ale împăratului >le&ios I (omneanul s%au soldat cu eşec. Incursiunile militare ale latinilor în teritoriile
bi*antine au provocat o şi mai mare ură între latini şi greci, bi*antinii #iind consideraţi eretici şi o piedică în calea eliberării
?ocurilor /#inte.
)ot >le&ios I (omneanul a mai purtat tratative cu papa privind unirea Bisericilor şi în :::3, urmărind de #apt
obţinerea coroanei imperiale a Imperiului Derman pentru #iul său Ioan.
.ici tratativele dintre împăratul Ioan al II%lea (omneanul ,:::9%::73- şi papii (alist II, 2onoriu al II%lea şi
Inocenţiu al II%lea nu au avut re*ultate po*itive. ?a #el şi tratativele legate de reali*area unei alianţe bi*antino%germane
contra o#ensivei normando%papale, însoţite de discuţii teologice asupra a*imelor, primatului papal şi adaosului B4ilioMueC
des#ăşurate la (onstantinopol între >nselm 2avelberg şi .ic5ita al .icomidiei, s%au soldat cu eşec.
În secolul =II importante sunt tratativele dintre !anuil I (omnenul ,::73%::9;- şi papa >drian al I$%lea. >ceste
tratative sunt importante pentru că au pornit din iniţiativa papei, celelalte #iind din partea Bi*anţului. +apa a intrat în
con#lict cu 4rederic5 I Barbarosa care a încercat să întărească puterea imperială din Italia, lovindu%se de interesele papei.
+apii au #ăcut apel către !anuil, care avea legături directe cu >pusul, să acorde spri"in papalităţii, promiţându%i coroana de
împărat al >pusului. .u s%a a"uns la re*ultate concrete, însă, pentru că papa s%a împăcat cu 4rederic5. /c5imbările politice
ulterioare ,masacrul latinilor la (onstantinopol în ::9' şi ocuparea )esalonicului de norman*i în ::9<- au distanţat şi mai
mult cele două lumi creştine.
În secolul =III apare Imperiul ?atin de ăsărit. )ratative au purtat patriar5ul D5ermanos II ,:'':%:'7;- cu trimişii
papei Drigorie I=. /e pune problema statutului creştinilor ortodocşi cuprinşi în Imperiul ?atin de ăsărit. .u s%a a"uns la
unire, dar s%a uşurat situaţia ortodocşilor de sub stăpânirea latină. În :'@: (onstantinopolul a #ost eliberat.
!i5ail III +aleologul ,:'@:%:'9'- s%a instalat la (onstantinopol şi începe tratative intense de unire cu latinii. 6l
era interesat pentru că latinii alungaţi din (onstantinopol voiau să recâştige Imperiul de ăsărit. !i5ail ţine legăturile cu
papalitatea pentru a%şi asigura spri"inul împotriva casei de >n"ou, care îşi dorea cel mai mult alungarea lui !i5ail şi
re#acerea Imperiului ?atin. 6l a dus tratative cu Urban I$, (lement I$ şi Drigore =. În intenţia sa , împăratul s%a lovit de
re*istenţa Bisericii Bi*antine.
Un oponent de seamă al unirii a #ost patriar5ul Iosi# ,:'@8%:'8<-. În calitate de colaborator l%a avut pe Ioan
$eRRos, cel mai mare teolog al vremii. Împăratul trebuia să obţină acordul Bisericii Bi*antine. $eRRos a #ost arestat şi
determinat să devină unul din cei mai mari aderenţi ai unirii. /%a convenit asupra unui sinod, convocat apoi de papa Drigore
= în :'87 şi des#ăşurat la ?Non. ?a acest B/inod UnionistC au #ost invitaţi o serie de mari teologi în #runte cu )oma
dZ>Muino. În drum spre sinod, însă acesta moare.
8:
+ână la urmă nu a #ost un sinod propriu%*is. Din partea Bisericii greceşti au participat mai mulţi delegaţi în #runte
cu #ostul patriar5 D5ermanos III şi Ioan $eRRos. Bi*antinii au adresat scrisoare şi papei, şi sinodului. În ele era speci#icat
că Biserica greacă se supune autorităţii papale, dar totodată se rugau să nu le impună B4ilioMueC şi nici să nu le sc5imbe
practicile bisericeşti. Împăratul ştia că aceste lucruri ar crea multe resentimente printre ortodocşi
?a sinod nu s%au #ăcut anali*e, nu s%a discutat, în sc5imb latinii şi%au impus punctul de vedere0 au declarat reali*ată
unirea, #ără să ţină seama de doleanţele grecilor. ?a biserica din ?Non, grecii au #ost obligaţi să rostească (re*ul cu adaosul
4ilioMue şi au repetat de trei ori că unirea a #ost reali*ată.
În :'8< a #ost declarată o#icial unirea şi a #ost numit patriar5 la (onstantinopol Ioan $eRRos ,:'8<%:'9'-.
Bi*antinii s%au opus de #apt unirii, ea #iind susţinută doar de împărat pentru a%şi atinge scopurile politice.
+apalitatea a simţit că la (onstantinopol unirea nu e recunoscută. Drept urmare, papa l%a e&comunicat pe !i5ail şi
l%a numit sc5ismatic şi viclean. În :'9' acesta moare. Urmaşul lui, >ndronic al II%lea +aleologul ,:'9'%:3'9- a respins
complet unirea de la ?Non, înlocuindu%l pe patriar5ul Ioan $eRRos cu Drigore al III%lea, un antiunionist. >cest lucru a
satis#ăcut şi populaţia indignată de unirea cu oma.
Încercări de unire s%au #ăcut şi mai târ*iu. În :33H, >ndronic al III%lea +aleologul ,:3'9%:37:- a trimis la >vignon,
în 4ranţa, pe călugărul $arlaam de (alabria să ducă tratative cu papa Benedict al =II%lea ,:337%:37'-. +apa a cerut mai
întâi supunerea totală a Bisericii de ăsărit #aţă de scaunul papal. $arlaam s%a întors la (onstantinopol #ără vreun re*ultat
sau promisiune de a"utor militar.
/inodul isi5ast de la (onstantinopol din :37: a atacat catolicismul. $arlaam a scris împotriva grecilor, când a
a"uns episcop de Derace, iar /inodul de la (onstantinopol din :3<: l%a e&comunicat, deşi murise în :3<;.
+ericolul turcesc creştea tot mai mult. Împăratul Ioan al $I%lea (antacu*ino a #ăcut c5iar compromisul de a%şi
căsători #iica, )eodora, cu sultanul OrRan. )urcii pătrund în 6uropa, stabilind capitala la >drianopol în :3@<.
Împăratul Ioan al $%lea +aleologul, #iul lui >ndronic al III%lea şi al >nei de /avoNa, a continuat tratativele de unire
cu oma. +romitea să trimită c5iar ostatic la >vignon pe #iul său !anuil. ?a ': octombrie :3@H, întreaga #amilie imperială
trecea la catolicism, în (atedrala B/#ântul +etruC, în #aţa papei Urban al $%lea ,:3@'%:38;-. >cest lucru a îngri"orat
+atriar5ia 6cumenică, iar patriar5ul 4ilotei (oRRinos ,:3<3%:3<71 :3@7%:38@- a condamnat acest act de trădare. >ceastă
convertire a #ost, însă, strict personală, #ără a implica Ortodo&ia.
După Ioan $ urmea*ă !i5ail II +aleologul ,:3H:%:7'<-. 6l tot a întreprins o serie de călătorii după a"utoare.
)urcii sunt într%un moment de mare e&pansiune dar, din #ericire pentru Bi*anţ, ei sunt atacaţi din spate de mongoli. !anuil
trimite o delegaţie la /inodul de la (onstanţa, din :7:7%:7:@, patronat de împăratul /igismund I. /inodul avea trei
obiective0
- înlăturarea sc5ismei din Biserica >puseană1
- re#ormarea Bisericii1
- unirea celor două Biserici.
În :7:9 a"unge la sinod şi delegaţia lui !anuil +aleologul, în #runte cu Drigore )ambalac, mitropolitul Sievului.
Dar delegaţia ortodo&ă a a"uns prea târ*iu şi ast#el la sinod nu s%a mai discutat problema unirii.
+enultimul împărat, Ioan $III +aleologul ,:7'<%:779-, a încercat să reia tratativele cu apusenii. 6l ia legătura cu
papa 6ugeniu al I$%lea şi%i propune unirea. 6ugeniu a avut sarcina să ducă la bun s#ârşit /inodul pregătit de !artin $ şi
desc5is la Basel în :73:. aici sinodalii nu s%au înţeles. /inodul avea ca scop un program de re#ormă. )ensionat, sinodul s%a
împotmolit. În momentul când papa era în con#lict cu sinodalii, el strămută sinodul în Italia şi%l trans#ormă în sinod
unionist. )ot el s%a anga"at să suporte toate c5eltuielile legate de participarea grecilor la unire. >st#el s%a convocat sinodul
de la 4errara% 4lorenţa ,:779%:77H-.
/inodul se desc5ide o#icial la 3 aprilie :739. latinii erau #oarte puţini. Discuţiile erau #oarte lâncede. 6le erau
purtate de unii greci şi unii latini. În cadrul lor părţile şi%au adus învinuiri, înveninând atmos#era. ?a 9 octombrie se a"unge
la tratative. Drecii erau porniţi să nu renunţe în #aţa latinilor. >st#el, la s#ârşitul anului :739, sinodalii au început să #ie
nerăbdători. +apa şi împăratul au 5otărât să mute sinodul în alt loc, din cau*a tratamentului rău al sinodalilor şi pericolul ca
aceştia să #ugă pe mare. 4lorenţa s%a anga"at să suporte c5eltuielile. +entru liniştire s%a motivat i*bucnirea unei molime de
ciumă.
În ianuarie :73H, sinodul a #ost trans#erat la 4lorenţa. /%au ţinut aici '@ de şedinţe o#iciale, ca în iulie :73H, în
catedrala din 4lorenţa să #ie declarată o#ical unirea dintre greci şi latini, de către Iuliano (e*arini şi $isarion al .iceei. +rin
acest act grecii se anga"au să recunoască 0
- primatul papal
- 4ilioMue
- a*imele
- purgatoriul
>ceste puncte au #ost numite mai târ*iu Bcele patru puncte #lorentineC.
După declararea acestei uniri, care #ormal s%a #ăcut, urma să #ie receptată. >cest lucru nu s%a #ăcut însă. !ai mult
ca atât, 5otărârile nu au #ost în con#ormitate cu /#ânta /criptură şi /#ânta )radiţie. !itropoliţii care au susţinut unirea au
avut de su#erit în ăsărit. De e&emplu,, Isidor al Sievului a #ost alungat din !oscova şi mai apoi a #ugit în >pus şi a a"uns
cardinal.
/inodul s%a trans#erat la oma şi a continuat până în :77<.
8'
În :7<3 (onstantinopolul cade sub turci. După căderea lui nu mai e&istau interese răsăritene pentru a mai duce
tratative cu latinii. +retinsa unire de la 4lorenţa n%a #ost nici reali*ată şi nici măcar cunoscută printre masele de credincioşi
ortodocşi.
)iserica Ortodoxă în secolele J%-J%@
@echile 'atriarhii Ortodoxe
În#rângerea armatei bi*antine de către turcii selgiuci*i la !ant*iRert, a determinat retragerea graniţelor imperiului
mult spre vest, ceea ce a #ăcut şi "urisdicţia vec5ilor patriar5ii răsăritene care pierdeau multe teritorii locuite de creştini, în
care cu timpul s%au instalat islamicii.
+entru unele Biserici Ortodo&e este o perioadă #oarte grea. Datorită inva*iilor şi e&pansiunii necreştinilor, unele
Biserici sunt împiedicate în activitatea lor.
&atriarhia )cumenică din Constantinopol
4ace parte din imperiul Bi*antin şi se bucură de ocrotirea basileilor. elaţiile dintre Biserică şi împăraţi sunt uşor
sc5imbate. +atriar5ia 6cumenică are "urisdicţie #oarte redusă. !ulte teritorii au #ost ocupate de păgâni. +este tot apare
interesul unionist al împăraţilor. De aceea unii împăraţi au recurs la măsuri de #orţă #aţă de patriar5i, pentru primirea unirii.
Împăraţii, #iind în situaţie de a apăra Imperiul, au întins mâna şi la averea Bisericii, pentru a%şi acoperi c5eltuielile lor.
>cest lucru contribuie şi mai mult la creşterea tensiunii între +atriar5ie şi Imperiu.
(ruciadele au #ăcut ca şi Biserica suporte e&ilul la .iceea, cu împăraţii. )otuşi relaţiile sunt po*itive. Dintre
patriar5ii mai însemnaţi amintim0 .icolae II Dramaticul, ?uca 2rNsoverg5eas, Ioan I (amateros, D5ermanos II, >rsenie,
Ioan $eRRos, 4ilotei SoRinos, Iosi# II.
+atriar5ia 6cumenică a continuat să%şi menţină prioritatea onori#ică în cadrul Bisericii Ortodo&e, e&tin*ându%şi
"urisdicţia din >sia !ică până%n usia, din ţinuturile omâneşti şi /ârbeşti până%n Drecia şi sudul Italiei. Dinastia
(omnenilor a e&tins graniţele imperiului şi ast#el a crescut şi prestigiul +atriar5iei 6cumenice.
?a mi"locul secolului =II%lea +atriar5ia 6cumenică numără @@7 de episcopi şi @< de mitropolii, iar misionarii
bi*antini erau menţionaţi în !ongolia şi (5ina încă din secolul al =III%lea. În (onstantinopol se găseau 79< de biserici şi
9'< de mănăstiri.
&atriarhia +lexandriei
+atriar5ia a su#erit mult sub stăpânirea islamică din 6gipt. >tât patriar5ul ortodo&, cât şi cel copt au trebuit să%şi
mute reşedinţa la (airo, capitala sultanului. După cucerirea Ierusalimului de sultanul /aladin în ::98, +atriar5ia de
>le&andria a împărtăşit aceleaşi neca*uri cu Ortodo&ia din Ierusalim şi +alestina.
&atriarhia +ntiohiei
În anul :;9< , +atriar5ia a că*ut sub turcii selciuci*i, iar când a #ost ocupată de cruciaţi, patriar5ul ortodo& a #ost
alungat. eşedinţă vremelnică avea prin regiunea (ilicia, .iceea sau (onstantinopol, iar în >ntio5ia era doar oaspete,
titular #iind patriar5ul latin.
?a s#ârşitul secolului =II%lea , patriar5ia >ntio5iei avea :7 mitropolii, :' ar5iepiscopii şi :'8 de episcopii. În anul
:''9 islamicii au cucerit oraşul >ntio5ia şi teritoriile din "urul lui. /ediul +atriar5iei a trebuit să se mute la Damasc, în
/iria. Însă în :'<7 /iria a #ost cucerită de mamelucii islamici.
&atriarhia Ierusalimului
>ceasta #iind ameninţată de turcii selgiuci*i, şi%a restrâns activitatea din anul :;8: la prote"area ?ocurilor /#inte
din +alestina, +rin în#iinţarea #răţiei /#ântului !ormânt. În perioada :;HH%:'7< +alestina în mare parte era cucerită de
cruciaţi. +atriar5ul ortodo& a #ost înlocuit cu unul latin, iar +alestina #ărâmiţată #eudal. Ierusalimul a că*ut sub stăpânire
islamică în ::98, iar apoi în :'7< pentru patru secole de%a rândul. >vea patru mitropolii iar +atriar5ul Ortodo& a putut să
revină în Ierusalim, abia după încetarea dominaţiei cruciate la s#ârşitul secolului al =III%lea.
)isericile necalcedonene
Biserica Nestoriană
În secolele =I%=III cunoaşte o puternică în#lorire, care s%a mani#estat printr%o activitate misionară proeminentă. 6a
a a"uns până%n +ersia şi (5ina. Însă inva*ia mongolă%tatară a distrus toată această operă. Începând cu secolul =III Biserica
.estoriană are de su#erit pentru că trebuie să%si mute sediul care a #ost întâi la (tesi#on, apoi s%a mutat la Bagdad. !ai
târ*iu s%a mutat în nord.
+entru că în sec. =$ s%au iscat tulburări cu privire la alegerea de patriar5, în :7<; s%a 5otărât ca demnitatea de
B(at5olicusC să #ie ereditară, din unc5i în nepot.
(a şi Biserica Ortodo&ă, au #ost e&pusă politicii unioniste a omei. /inodul de la 4lorenţa, în :77< la oma, a
semnat şi o unire a nestorienilor din (ipru, insula a#lată sub stăpânirea latinilor, cu Biserica omei.
Biserica Coptă 8Mono(izităC din )#ipt
Îşi are reşedinţa la >le&andria. (ucerirea 6giptului de către mameluci, în :'<7 a adus su#erinţe şi acestei Biserici.
6ste e&pusă presiunilor de unire cu oma. În decursul vremii, BabunaC sau căpetenia Bisericii din >bsinia s%a despărţit de
83
Biserica%!amă din 6gipt, luându%şi şi el reşedinţă separată în >le&andria. +atriar5ul copţilor egipteni a delegat pe
egumenul mănăstirii /#ântul >ntonie ca, la 7 #ebruarie :77', să semne*e la oma unirea unei părţi dintre copţi cu Biserica
omei. )ot atunci au semnat unirea şi mono#i*iţii din +alestina şi din >bsinia. În realitate, aceste uniri n%au avut nici pe
departe e#ectele scontate. ?a această perioadă Biserica (optă încorporea*ă şi Biserica 6tiopeană.
Biserica Iaco2ită din *iria
>vea în #runte un patriar5 de >ntio5ia cu reşedinţa la .ardin, nu în >ntio5ia. /unt atestate aici mai multe
nea"unsuri mai ales pentru că au e&istat mai mulţi pretendenţi pentru scaunul patriar5al. +atriar5ul catolicos al sirienilor
poartă şi numele de Ignatie. În sec. =I$ s%au scindat în trei grupe, în :777 o grupă s%a unit cu oma. !itropolitul >bdala
din 6dessa s%a declarat unit cu oma pentru a deveni patriar5.
Biserica +rmeană
(ei mai numeroşi credincioşi mono#i*iţi din >sia erau armenii. Biserica >rmeană a avut o soartă deosebit de
tragică de%a lungul istoriei. O parte a >rmeniei era ocupată de perşi, alta de turci. În >sia !ică se #ormea*ă regatul
>rmenia !ică. În acest regat s%a mutat şi scaunul patriar5al dar, după un timp, s%a întors la 6ncimiad*in. > mai apărut o
patriar5ie la Ierusalim şi alta la (onstantinopol. >st#el, au avut patru centre religioase0 6ncimiad*in, /iş, (onstantinopol şi
Ierusalim. O parte dintre armeni au #ost uniţi cu oma.
Biserica Moroniţilor
!oroniţii sunt cei care au continuat să mărturisească monoteismul. 6i repre*intă singura Biserică ce s%a unit în
totalitate cu oma.
)isericile Ortodoxe 3ocale
Biserica Bul#ară
Bulgarii nu erau slavi propriu%*işi. >ceastă populaţie ră*boinică a pătruns în secolul I= în +eninsula Balcanică.
>ici au dat de o populaţie slavă care i%a asimilat. espectiv de la bulgari a rămas doar numele.
După cucerirea Bulgariei de către împăratul $asile al II%lea Bulgaroctonul ,H8@%:;'<-, bulgarii au #ost înglobaţi
din punct de vedere bisericesc în >r5iepiscopia O5ridei, a#irmându%şi o oarecare autonomie bisericească.
/e vorbeşte despre o primă patriar5ie a Bisericii Bulgare în secolul =. În urma e&ploatării nemiloase a împăratului
Isac II >ng5elos ,::9<%::H<- s%a declanşat revolta bulgarilor condusă de #raţii vla5i +etru şi >san, #ormându%se Imperiul
vla5o%bulgar în ::9<, cu capitala la )ârnovo. După moartea lor, conducerea acestuia a trecut în mâinile #ratelui lor mai mic,
Ioniţă (aloian ,::H8% :';8-. 6l a organi*at Imperiul într%un stat puternic, numindu%se ţar în #runtea lui. (redincioşilor
vla5o%bulgari dorea să le o#ere o patriar5ie independentă, cerere care a #ost re#u*ată de +atriar5ia 6cumenică. +apalitatea îşi
dorea să%i atragă de partea lor, de aceea a trimis o scrisoare ţarului Ioniţă, amintindu%i de rudenia de sânge cu romanii.
În urma tratativelor, vla5o% bulgarii au înc5eiat în :';7 o unire cu oma. >st#el, la 8 noiembrie :';7, legatul
papal, cardinalul ?eo, a uns în (atedrala din )ârnovo pe ar5iepiscopul $asile, ca primat al vla5o%bulgarilor, adică ca
patriar5.
După o#ensiva împăratului latin din (onstantinopol, Balduin de 4landra, asupra ţarului bulgar, Ioniţă, în #runtea
unei armate de vla5i, bulgari, cumani şi români din nordul Dunării, a obţinut o strălucită victorie la >drianopol. Balduin a
#ost luat pri*onier, apoi moare.
Imperiul vla5o%bulgar a cunoscut o şi mai mare în#lorire în timpul ţarului Ioan >san al II%lea ,:':9%:'7:-. După
mai multe tratative cu împăratul de la .iceea, lui Ioan >san al II%lea i se recunoaşte titlul de ţar, iar prin /inodul de la
?ampsaR din primăvara aceluiaşi an ,:'3<-, undde au participat şi patriar5ii >le&andriei, >ntio5iei şi Ierusalimului,
numeroşi ierar5i greci şi bulgari, patriar5ul ecumenic D5erman al II%lea ,:'''%:'7;- a recunoscut statutul de patriar5ie
Bisericii vla5o%bulgare cu reşedinţa la )ârnovo. >ceastă +atriar5ie a des#ăşurat o intensă activitate culturală şi misionară.
>u #ost traduse numeroase cărţi. Însă în secolele următoare Biserica Bulgară a cunoscut o con#runtare cu secta
bogomililor. (âteva sinoade au condamnat desigur această ere*ie.
+atriar5ia vla5o%bulgară de )ârnovo a durat până în anul :3H3, când oraşul a #ost cucerit de turci. După :3H3,
Biserica Bulgară este reincorporată +atriar5iei 6cumenice.
Biserica Ortodoxă *!r2ă%
/tatul sârb s%a consolidat în timpul regelui Ete#an al II%lea .emania ,::H@%:''9-, încoronat ca rege în :':8. 6ste
vorba de secolul =II. .emania este cel care a contribuit la în#iinţarea unei ar5iepiscopii autoce#ale sârbeşti. !ai târ*iu
/#ântul /ava, călugăr atonit de la !ănăstirea 2ilandar, a obţinut de la patriar5ul ecumenic D5erman al II%lea recunoaşterea
acestei ar5iepiscopii.
În secolul =I$, Ete#an Duşan ,:33:%:3<<- a consolidat şi a e&tins graniţele regatului, #ăcând din el cel mai
puternic stat din Balcani, mai ales după ce statul bulgar se divi*ase şi slăbise în secolul =III. Dar în#lorirea statului sârb a
#ost brusc #rântă de e&pansiunea turcă. În :37@ Ete#an Duşan se declară împărat.
În :37@, /inodul de la /cop"e a ridicat Biserica /ârbă la rang de +atriar5ie cu consimţământul patriar5ului de la
)ârnovo. În :3 <' +atriar5ia 6cumenică a pronunţat anatema asupra acestei Biserici. /ituaţia creată a durat până în :38<,
când o delegaţie din care #ăcea parte şi cuviosul .icodim de la )ismana, obţine împăcarea celor două Biserici. +atriar5ia
6cumenică recunoaşte +atriar5ia /ârbă. În :39H statul este des#iinţat, sudul /erbiei #iind ane&at Imperiului Otoman. În
:7<H este des#iinţată şi +atriar5ia /ârbă, întreaga /erbie a #ost trans#ormată în paşalâc turcesc.
(a şi bulgarii, sârbii s%au con#runtat cu secta bogomililor.
87
Biserica Ortodoxă 4usă%
Încreştinarea ruşilor s%a #ăcut la Siev, în anii H99%H9H sub principele $ladimir cel !are ,H9;%:;:<-. +restigiul
mitropolitului Sievului a cresut tot mai mult, încât înainte de inva*ia mongolă, mitropolia avea :< episcopii su#ragane.
!itropoliţii erau #ie greci trimişi de la (onstantinopol, #ie ruşi. Următorul centru spiritual al ruşilor a #ost oraşul $ladimir,
în cne*atul /u*dal, unde în urma /inodului din :'87 condus de mitropolitul Siril ,:'<;%:'9;- a adoptat monocanonul slav
Sormciaia Sniga completat cu timpul cu alte rânduieli canonice.
În perioada :'7:% :79; Biserica usă s%a a#lat sub stăpânirea tătară a 2oardei de >ur sau a Imperiului SipciaR cu
capitala în oraşul /arai pe $olga.
Din :3'< !itropolia Sievului avea reşedinţă la !oscova, mitropolitul purtând titlul de Bmitropolit de Siev şi
!oscovaC.
În :39@ Sievul a #ost cucerit de lituanieni. În urma #ormării statului catolic ?ituania, când ?ituania cu +olonia s%au
unit, mitropolia Sievului a avut de su#erit din cau*a propagandei catolice.
Odată cu victoria marelui principe Dimitrie Ivanovici DonsRoi asupra tătarilor, puterea !oscovei a crescut. În
:3H< 2oarda de >ur a su#erit o nouă lovitură din partea mongolilor lui )imurlenR, aceasta însemnând destrămarea
Imperiului )ătar. Ba*ele puternicului stat rus s%au pus în timpul prinţului Ivan al III%lea, cel care a pornit în anul :79;
luptele de Badunare a pământurilor ruseştiC.
După ce a #ost semnat actul de unire la 4lorenţa ,:73H-, mitropolitul Isidor al Sievului şi al !oscovei, dorind să
impună unirea şi în Biserica usă a #ost întemniţat de principele $asile al II%lea Orbul. >legerea unui mitropolit rus în
persoana lui Iona a însemnat desprinderea mitropoliei ruse de +atriar5ia de (onstantinopol.
Datorită #aptului că la :' decembrie :7<' se proclamă în (onstantinopol unirea cu oma, alegerea mitropolitului
de neam rus în :779, corespundea cu declararea Bisericii use ca biserică autoce#ală. ?a :<9H patriar5ul Ieremia al II%lea a
ridicat mitropolia rusă la rang de patriar5ie recunoscută de celelalte şi din #ebruarie :<H3 con#erindu%i%se locul al $%lea în
ordinea onori#ică.
După căderea (onstantinopolului, principele Ivan al III%lea al !oscovei, a #avori*at naşterea ideii de Ba treia
omăC, care a stat la ba*a Imperiului Aarist.
!itropolia 2aliciului a #ost în#iinţată mai întâi ca episcopie pentru ortodocşii ucraineni, la începutul sec. al =II%lea
şi pusă sub "urisdicţia !itropoliei Sievului, pentru ca mai apoi în timpul împăratului >ndronic al II%lea +aleologul ,:'9'%
:3'9-, să #ie ridicată la rangul de mitropolie cu cinci episcopii su#ragane0 $ladimir, +eremisl, ?uţe, )urov şi 2elm. După
:3'9, însă revine din nou ca episcopie su#ragană !itropoliei Sievului.
În anul :37H regele +oloniei, (a*imir cel !are ,:333%:38;- a alipit +oloniei cne*atele ruseşti de 2alici şi ?XoX.
După ce în :3<' graniţele +oloniei a"ungeau până aproape !oldova de .ord, pentru a împiedica pe ducii ?ituaniei şi cne*ii
ruşi să revendice aceste ceritorii, (a*imir a cerut patriar5ului ecumenic 4ilotei să ridice iarăşi 2aliciul la rang de
mitropolie, #apt ce s%a produs în :38:.
În :779 Biserica usă se declară autoce#ală. De regulă, mitropoliţii ruşi sunt aleşi dintre ruşi. Din :<78 prinţul
Ivan I$ îşi ia titlul de BţarC. /ub 4eodor I, Biserica usă obţine, în :<9H, rangul de patriar5ie a #ost Iov.
Biserica Ortodoxă 4om!nă
?a români ca şi la alte popoare răsăritene, viaţa bisericească a #ost în strânsă legătură cu de*voltarea politică a
statului. În această perioadă ea se bucură de o tot mai pronunţată autonomie. Biserica trece într%o nouă #a*ă de de*voltare, o
reorgani*are bisericească ce a avut menirea să adapte*e Biserica la noile structuri sociale din Aările omâne. >u #ost
întemeiate !itropoliile Aării omâneşti în :3<H şi cea a !oldovei în :7;:.
În )ransilvania sunt atestaţi episcopi încă din secolul =III, în Bula papei Drigorie I=, de la :'37. în sudul Dunării
e&ista o numeroasă populaţie vala5ă, sub conducerea #raţilor >săneşti. +entru aceşti vla5i a #ost în#iinţată o episcopie
specială.
Biserica omână este pre*entă la /inodul de la (onstanţa şi de la 4errara%4lorenţa în #runte cu Damian al
!oldovei.
%sihas&ul Controverse0 ere(ii şi schis&e în 2ăsărit
Monahis&ul în 2ăsărit în secolele J%-J@ %sihas&ul
Deşi popoarele ortodo&e din 6gipt, +alestina, /iria, >sia !ică şi +eninsula Balcanică au trecut prin grele încercări
şi su#erinţe din cau*a #anatismului arabilor şi turcilor, mona5ismul în secolele =I% =I$ s%a menţinut. Din contra, a cunoscut
c5iar o mare în#lorire la !untele >t5os, în Bulgaria, /erbia, Aara omânească, !oldova, )ransilvania şi usia. !a"oritatea
mănăstirilor au păstrat organi*area mona5ală dată de /#. $asile cel !are în egulele mari şi mici. (entrul vieţii mona5ale
pentru Biserica Ortodo&ă a #ost /#ântul !unte >t5os, numit BDrădina !aicii DomnuluiC. Încă din sec. al =%lea, el
cunoaşte o mare de*voltare.
/#ântul >tanasie >t5onitul a *idit în >t5os !area ?avră, cu biserica principală numită BSat5oliconC. /%au ridicat
apoi alte mari mănăstiri. În "urul anului :;;; s%au *idit mănăstirile B$atopedC, BFogra#ulC pentru călugării bulgari, BIvirC
pentru călugării bulgari, B/#. +antelimonC numită BusiRonC pentru călugării ruşi. În ::H8 a #ost *idită mănăstirea 2ilandar
care a #ost dăruită printr%un 5risov călugărilor sârbi. În sec. I$ s%a pus temelia mănăstirii (utlumuş care a devenit !area
?avră a Aării omâneşti. +ână la :38< pe !untele >t5os s%au clădit :8 mănăstiri mari, apoi numărul lor a crescut până la
';. >st#el, !untele >t5os a a"uns cel mai vestit centru de viaţă du5ovnicească şi cultural%artistică.
8<
omânii au #ost cei mai mari bine#ăcători ai >t5osului, căci ei au #ăcut mănăstirilor cele mai mari danii decât toate
popoarele ortodo&e luate la un loc. dărnicia românilor #aţă de !untele >t5os a #ost mult apreciată de învăţatul ar5imandrit
rus +ro#irie UspensRi, unul dintre cei mai buni cunoscători ai istoriei !untelui >t5os. Dar cu toate acestea, românii nici
până a*i nu mai au o mănăstire mare din cele ';, cum au sârbii, bulgarii şi ruşii. >bia în :9<@, +atriar5ia 6cumenică a
aprobat pentru români sc5itul +rodromul, dependent de mănăstirea $atoped. !ai au şi sc5itul ?acu, în#iinţat în :8<7 de
călugării moldoveni, supus mănăstirii /#. +avel.
+entru a se menţine unitatea şi disciplina mona5ală, toate mănăstirile din >t5os se a#lă sub ascultarea unui protos,
cu reşedinţa la Saries, care este centrul lor administrativ. Independent de mănăstirile mari, s%au construit în !unte di#erite
sc5ituri în care vieţuiau câte 7%< mona5i, apoi c5ilii şi si5ăstrii independente cu viaţă mai aspră. /c5iturile mai mari sau mai
mici se a#lă sub ascultarea uneia din mănăstirile mari.
/i5ăstriile nu sunt altceva decât locuinţe #oarte modeste, uneori săpate în peşteri şi stânci. În acestea se nevoiesc
unii asceţi, care duc o viaţă #oarte aspră. O altă categorie de locuinţe pentru mona5ii mai bătrâni o #ormea*ă cat5ismele,
care nu sunt decât nişte colibe modeste cu câte un pat şi un scaun. $ieţuitorii lor trebuie să participe la slu"bele divine în
biserica mănăstirii celei mai apropiate. 4elul de viaţă al celor mai multe mănăstiri atonite era cel c5inovial sau de obşte.
!ona5ii lucrau, se rugau, meseau în comun.
Începând cu secolul al =I$%lea, isi5asmul care cerea o mai mare apropiere de Dumne*eu prin rugăciune, asce*ă şi
contemplaţie, a introdus un stil de viaţă mai aspru decât în mănăstirile cu viaţă de obşte sau c5inovială. +e la :';; s%a
îngăduit mona5ilor din !untele >t5os şi stilul de viaţă idioritmic, cu c5ilii separate, având permisiunea să posede şi bunuri
materiale.
În mănăstirile idioritmice e&istau reuniuni de câte 8%9 membri, care #ormau o #amilie mona5ală, în #runtea căreia
se a#la un proestos.
!ănăstirile din !untele >t5os au #ost şi centre de cultură teologică. ?a ei s%au conservat peste :3.;;; de
manuscrise în limbile greacă, română şi slavonă, iar bisericile sunt adevărate monumente de artă creştină. În sec. =I$ era
celebră în tot ăsăritul şcoala de pictură din >t5os a lui !anuil +anselin.
/upunându%se de bună voie turcilor, înainte de căderea (onstantinopolului în :7<3, sultanul !urad al II%lea acordă
!untelui unele privilegii0 să nu se stabilească ma5omedani acolo, să nu aibă acces #emeile.
>lte renumite mănăstiri ortodo&e au e&istat la Ierusalim şi în +alestina.
În ceea ce priveşte isi5asmul, menţionăm că este o controversă legată de practica ascetică care se trans#ormă într%o
controversă dogmatică. /e de*voltă în special sub in#luenţa teologiei scolastice din >pus, pentru că în urma contactelor
dintre >pus şi ăsărit, s%a a"uns la unele in#luenţe. O serie de teologi bi*antini au cunoscut teologia scolastică, iar începând
cu sec. =III putem întâlni teologi ortodocşi în gândirea cărora se sesi*ea*ă in#luenţe scolastice.
După secolul =I$ putem vorbi de teologi simpati*anţi ai latinilor, latino#oni ca de e&emplu $arlaam de (alabria.
De aici şi se naşte controversa în "urul isi5asmului. Isi5asmul este o practică pe care o cultivau mona5ii, în special. .umele
vine de la Bisi5iaC% linişte. 6a se re#eră la anumite e&erciţii du5ovniceşti pe care le practicau mona5ii în linişte, spre a
a"unge la o mai adâncă cunoaştere a tainelor lui Dumne*eu. Din punct de vedere teologic, $arlaam susţinea că lumina pe
care au vă*ut%o >postolii pe muntele )aborului este creată, căci dacă ar #i necreată ar #i identică cu Dumne*eu. Dacă ar #i
identică cu Divinitatea, ar #i şi ea invi*ibilă ca Dumne*eu.
+ractica aceasta este #oarte vec5e şi a e&istat şi în epoca patristică, la !a&im !ărturisitorul, /imeon .oul )eolog.
+ractica isi5astului consta în0 un mona5 se retrage, se aşea*ă într%o anumită po*iţie, privind spre abdomen, sustrăgându%se
complet de la cele materiale. .u înc5ideau oc5ii pentru că erau încredinţaţi că pot vedea cu oc5ii #i*ici lumina )aborului.
espiraţia era controlată. În această po*iţie se concentra, rostind rugăciunea lăuntrică.
În "urul isi5asmului se anga"ea*ă o adevărată luptă politică, începând cu anul :37:. în acest an domnea >ndronic
al III%lea ,:3'9%:37:-. )ot în acest an are loc la (onstantinopol un sinod. +ersonalitatea cea mai importantă a #ost aici Ioan
(antacu*ino care se bucura de multă trecere. 6l a #ost un spri"initor de seamă al isi5asmului. /inodul se pronunţă în
#avoarea isi5asmului, cons#inţind învăţătura /#. Drigorie de +alama ca adevărată. Drigorie de +alama este cel care
#ormulea*ă învăţătura ortodo&ă cu privire la energiile divine. În :37: moare >ndronic III +aleologul.
?a tron urmea*ă #iul lui, Ioan $ +aleologul, un copil. >na de /avoNa vede în Ioan (antacu*ino un pericol, de
aceea ea se plasea*ă în partida împotriva isi5asmului. În :37<, iarăşi este convocat un sinod, unde isi5asmul este
condamnat, iar /#. Drigorie +alama condamnat şi anatemi*at. >cesta este punctul de cri*ă.
În :378 are loc din nou un sinod, dar abia la cel din :3<: este aprobat de#initiv isi5asmul şi condamnaţi cei care au
luptat împotriva lui.
În :3<H Drigore +alama moare. În :3@9, patriar5ul 4ilotei SoRinos l%a canoni*at. +rin 4ilotei, isi5asmul devine o
învăţătură a întregii Biserici Ortodo&e, nu numai în sânul Bisericii Bi*antine. Dintre susţinătorii lui amintim pe .il
(abasila, .icolae (abasila, /#. /imeon al )esalonicului, iar la noi +aisie $elicicovsc5i. Dintre adversari% .ic5i#or
Dregoras, >c5indin, (onstantin >rmenopoulos.
)ogo&ilis&ul
>ceastă ere*ie s%a mani#estat mai ales în +eninsula Balcanică în secolele =%=I$. 6a a apărut în Bulgaria în timpul
ţarului +etru I ,H'8%H@8-, propagată de preotul Ieremia. >cesta şi%a luat numele de )eo#il ,iubitor de Dumne*eu-, care în
slavă se traduce Bogomil, de unde şi numele sectei. 6&istă însă, încă două ipote*e re#eritor la provenirea denumirii0
e&presia BBogo%miluiC, utili*ată anume aşa în rugăciune sau BbogomiliC, adică rugători, deoarece secta consideră
rugăciunea #recventă, mi"loc de mântuire.
8@
6re*ia a luat amploare în timpul împăratului >le&ios I (omnenul, datorită misiunii medicului $asile, care a #ost
ars pe rug din porunca împăratului în anul :::: împreună cu aşa%numiţii Bapostoli ai bogomilismului.C .
?a /inodul de la (onstantinopol din ::7; sunt condamnate scrierile lui (onstantin (5rNsomalas, deoarece
conţineau idei bogomile. În ::73 doi episcopi capadocieni au #ost depuşi din scaun pentru că au aderat la bogomilism.
În secolele =III%=I$, două sinoade ţinute la )ârnovo, în :':: şi :3<; condamnau bogomilismul. >bia după
ocupaţia turceascp, el a dispărut complet, adepţii sectei trecând la ma5omedanism.
Doctrina bogomililor o cunoaştem din lucrarea +anoplia dogmatică a lui 6utimie Figabenul. 6a repre*intă
in#luenţe gnostice, mani5eice şi pavliciene. Doctrina lor este simplă. Dumne*eu este conceput antropomor#ic, iar
persoanele treimice emană pe rând şi se întorc în )atăl. ?umea a #ost creată de /atanael, #iul lui Dumne*eu,. ă*vrătindu%
se, el a #ost alungat din cer, creând pământul şi pe >dam din lut şi apă. .eputând să%i dea viaţă a cerut%o lui Dumne*eu,
care%l însu#leţeşte pe >dam. Din urmaşii lui Dumne*eu urmărea să complete*e numărul îngerilor că*uţi, iar /atanael să%şi
mărească cetele. +entru că oamenii au #ost atraşi mai mult spre rău, după <;;; de ani a #ost trimis ?ogosul, 2ristos, care
emană din )atăl. >ceasta a săvârşit mântuirea şi a emanat pe Du5ul /#ânt pentru ca să desăvârşească opera /a.
$iaţa omului se *bate între bine şi rău. ?a originea răului stă (ain, #iul 6vei şi al lui /atanael.
Bogomilii negau /#intele )aine, admiţând Bote*ul #ără apă la vârsta ma"oratului, prin care se alungau demonii şi
se primea /#ântul Du5.ei practicau o mărturisire publică, de*legarea dând%o comunitatea şi se împărtăşeau numai cu pâine.
(ondamnau cultul icoanelor, moaştelor şi nu aveau biserici. /#ânta /criptură este redusă la +salmi, şase pro#eţi şi .oul
)estament interpretat alegoric. 6i negau sensul căsătoriei, perpetuarea umană #iind opera lui /atan şi inter*iceau căsătoria
celor per#ecţi. ecomandau sărăcia absolută şi condamnau ră*boiul. 6rau vegetarieni şi nu recunoşteau autoritatea statului
si structurile sociale.
$trigolnici
/ub in#luenţa bogomilă a apărut în usia, În sec. al =I%lea, propagată de către un călugăr >drian, o ere*ie care
condamna cultul icoanelor şi ierar5ia. !ai târ*iu au #ost suspectaţi de bogomilism Dimitrie şi un călugăr armean !artin,
care s%au ră*vrătit împotriva Bisericii. În sec. al =I$%lea a #ost cunoscută şi o mişcare antimona5ală.
(ea mai puternică mişcare sectară, însă, a #ost cea a strigolnicilor. /trigolnic este traducerea rusească a termenului
BbărbierC. Iniţiatorul mişcării a #ost un oarecare (arp a"uatat şi de diaconul .ic5ita. !işcarea era îndreptată contra clerului,
acu*ându%l de simonie şi pierderea 5arului datorită păcatelor. (a atare ei contestau 5arul şi implicit caracterul sacramental
al /#. )aine. După părerea lor tainele puteau #i administrate de oricine. (ei ce se spovedeau la preot, erau consideraţi ca
blas#emiatori, şi propovăduiau spovedania înaintea pământului, mama lor. Doctrina se asemăna mult cu cea bogomilă şi cu
o #ormă ar5aică a mani5eismului.
În anul :38< iniţiatorii sectei au #ost e&comunicaţi de mitropolitul .ovgorodului şi înnecaţi de popor. )otuşi secta
a continuat să e&iste căci în :39' era combătută de ar5iepiscopul /u*dalului, iar în :3H7 de către trimisul +atriar5iei
6cumenice la .ovgorod, >r5iepiscopul !i5ail de Betleem.
Unii adepţi ai sectei au continuat să e&iste până în sec. al =$II%lea, când au aderat la gruparea rascolnicilor.
(e)orma Protestantă
6venimentul cel mai important din prima "umătate a secolului al =$I%lea, în viaţa Bisericii creştine, a #ost, #ără
îndoială, e#orma, care a sc5imbat cursul istoriei şi a in#luenţat viaţa religioasă până în vremea noastră.
+ornit din interiorul Bisericii omano % (atolice, curentul re#ormator a avut ca primă cau*ă o motivaţie religioasă.
In acelaşi timp, situaţia socio%politică din 6uropa veacurilor =$%=$I a o#erit şi motivaţii e&trareligioase ,de ordin politic,
economic şi social-.
uptura de Biserica omano % (atolică n%a #ost denumită de la început re(ormă. Denumirea de e#ormă a apărut
mai târ*iu şi s%a încetăţenit, de#inind apariţia &rotestantismului, a treia mare con#esiune a (reştinismului ,după Ortodo&ie şi
omano % (atolicism-.
Cau(ele 2e"or&ei (ercetătorii s%au străduit să scoată în relie# motivaţiile şi împre"urările istorice care au #avori*at
apariţia e#ormei. Între cau*ele acestui important #enomen putem identi#ica pe cele de ordin religios, politic, social,
economic, cultural etc.
Cau(e religioase +rea desele #rământări, dispute, neînţelegeri şi sc5imbări din sânul conducerii Bisericii omano %
(atolice ,în secolul al =$%lea, de e&emplu, pe scaunul ponti#ical s%au succedat nu mai puţin de :8 papi- au slăbit mult autoritatea
papei care cumula #uncţiile de monar5 ,rege pământesc- şi conducător suprem al Bisericii, încercările de a reali*a o înnoire a
vieţii spirituale au eşuat, îndeosebi în a doua "umătate a secolului al =$%lea, papii au promovat lu&ul, nepotismul, simonia
şi au tolerat abu*urile, imoralitatea şi corupţia.
$iaţa libertină a unor cardinali, episcopi, preoţi şi abaţi ,stareţi ai mănăstirilor- scandali*a pe credinciosul de rând
care, într%un conte&t economico%social ne#avorabil, critica ve5ement abaterea clerului de Ia preceptele creştinismului. După
declanşarea e#ormei, papa >drian al $l%lea ,:<''%:<'3- recunoştea decadenţa Bisericii sale, citându%: pe celebrul abate
cistercian Bernard de (lairvau&0 F+t!t de mult au crescut păcatele 4omei, nc!t cei ntinaţi nici măcar nu le mai simt mirosul
V. )ot el scria, autoacu*ator, în :<''0 F%%% Corupţia s$a răsp!ndit de sus p!nă Gos, de la cap p!nă la mem2re? cu toţii am
#reşit? nu există nimeni care să (i procedat 2ine, nici o sin#ură persoană măcar7%
+ersecuţiile Inc5i*iţiei, care au #ăcut mii de victime, au contribuit şi ele, prin super#icialitatea acu*aţiilor şi
e&ecuţiile ne"usti#icate, la atitudinea de repulsie, ură şi îndepărtare #aţă de instituţia bisericească.
88
$iaţa mona5ală nu #ăcea e&cepţie de la această stare degradantă. >verile şi veniturile mănăstirilor nu erau #olosite
în acţiunile #ilantropice, călugării adoptaseră o viaţă mondenă, cultura teologică era negli"ată, regulile ordinelor călugăreşti nu
mai erau respectate, e&istau dese litigii între abaţii mănăstirilor, ca şi între călugări şi preoţi. >bu*ul practicii indulgenţelor a
#avori*at, de asemenea, o reacţie de adversitate #aţă de ierar5ia care administra acest mod de, răscumpărare a păcatelorV.
?a aceste cau*e se pot adăuga şi cele de natură pietistă. >st#el e&istau grupări creştine, precum spiritualii % aripa
radicală a Ordinului 4ranciscan, care practicau sărăcia şi predicau venirea unei Biserici de noi oameni spirituali, care vor umbla
desculţi, se vor opune ierar5iei #alse a Bisericii şi vor pregăti calea mileniului sau valdenzii, supranumiţi Bsăracii din ?NonV,
promotori ai anticlericalismului şi care renunţaseră la post, cinstirea s#inţilor şi a moaştelor lor, la pelerina"e, indulgenţe şi credinţa în
purgatoriu, socotindu%le drept inovaţii ale Bisericii o#iciale şi dăunătoare su#letului. +rin ast#el de credinţe, privite #avorabil de unii
credincioşi catolici, s%a desc5is uşa e#ormei.
Cau(e politice ?a mi"locul secolului al $lII % lea, papa Şte(an al II$lea ,8<'%8<8-, cu a"utorul regelui #ranc,
întemeia*ă statul papal, numit 4espu2lica 4omanorum% Devenind şi şe# de stat, papa a #ost suspectat, pe drept, că nu se mai
poate ocupa e&clusiv de problemele spirituale1 acum, el trebuie să se îngri"ească de treburile civile şi de conducerea unor
ră*boaie, #apt care a scandali*at pe supuşii săi.
În anul H@', regele Otto I este încoronat la oma împărat al /#ântului Imperiu oman. (on#lictul armat dintre #uel(i
,susţinătorii papei- şi #i2elini ,parti*anii împăratului- pentru cucerirea de noi teritorii a generat puternice proteste ale
credincioşilor germani. În Dermania se mani#estau însă resentimente #aţă de papalitate şi instituţia Bisericii în general, pentru #aptul
că Biserica era controlată de străini ,papa, cardinalii, episcopii aleşi, de regulă, dintre italieni-, iar din Dermania plecau în
Italia, prin intermediul Bisericii, apreciabile sume de bani şi bunuri. +e lângă acestea, apariţia statelor naţionale şi emanciparea
împăraţilor de sub tutela unei Biserici universale au creat cadrul declanşării curentului re#ormator din secolele =$%=$I. 4aptul
că ierar5ia şi clerul a#laţi pe teritoriul statelor naţionale nu puteau #i "udecaţi în tribunalele civile ale acestora, ci în #orurile de
"udecată bisericeşti, iar apelurile se #ăceau la tribunalul papal şi nu la cel regal, se considera o imi&tiune în sistemul politic statal,
pe care regii nu mai erau dispuşi s%o accepte.
Cau(e social-econo&ice /ituaţia socială şi economică a ţărănimii germane în secolul al =$%lea şi începutul celui
următor a cunoscut un accelerat declin. ă*boaiele dese şi devastatoare, anii de secetă care aduceau #oametea, epidemiile
#recvente ,între :7HH%:<;', de e&emplu, ciuma a semănat moartea în unele regiuni până la "umătate din populaţie-,
îmbogăţirea înalţilor prelaţi şi a mănăstirilor pe seama maselor sunt câteva din motivele care au determinat îmbrăţişarea e#ormei.
+entru a ilustra această realitate, arătăm că la începutul secolului al =$I%lea, deci în prea"ma declanşării e#ormei, Fdomeniile
episcopiilor şi ale mănăstirilor #ermane reprezentau o treime din supra(aţa imperiului
H
%
4iscalitatea e&cesivă a repre*entanţilor Bisericii omane care, #aţă de ceilalţi cetăţeni, erau scutiţi de plata
impo*itelor ,se pretindeau ta&e #oarte mari pentru dispense, pentru întreţinerea mănăstirilor, episcopiilor şi /#anţului /caun şi
e&ploatarea pământurilor acestora- apăsa greu pe umerii preoţilor şi ai credincioşilor şi aşa destul de săraci, #apt care va declanşa,
îndeosebi în Dermania şi >nglia, revolte populare violente.
Cau(e culturale /ecolele =I$%=$I au #avori*at apariţia Umanismului şi a 4enaşterii% Din ce în ce mai mult erau
scoase în evidenţă #orţele creatoare de valori ale omului, se punea accentul pe posibilităţile umane, se e&altau şi reactuali*au reali*ările
culturale şi artistice ale antic5ităţii greco%romane, negli"ându%se Biserica.
(ărturarii umanişti ai vremii au contribuit prin scrierile lor la o nouă vi*iune şi atitudine #aţă de imper#ecţiunile
(atolicismului medieval. !ani#estând o predilectă întoarcere la sursele trecutului, umaniştii creştini au studiat manuscrisele vec5i
ale Bibliei, #acându%şi o imagine despre di#erenţa dintre Biserică aşa cum reieşea din lectura .oului )estament şi Biserica
omano % (atolică medievală.
(u toate că până la s#ârşitul vieţii s%a declarat catolic, celebrul umanist )rasmus din 4otterdam, specialist în studiul
.oului )estament, ridiculi*a de#ectele oamenilor Bisericii în lucrările sale, )lo#iul ne2uniei şi Colocvii, pledând pentru un
creştinism simplu, lipsit de #orme organi*ate bisericeşte. (ontemporanii au vă*ut în el % deşi se pare nu tocmai întemeiat $ un
precursor al lui ?ut5er, cu care, de alt#el, umanistul a polemi*at. În >nglia, cancelarul ,homas Morus , :<3<-, în lucrarea sa
Utopia, elaborea*ă un set de re#orme care vi*au statul engle*, dar care aveau în vedere şi Biserica ,pe unii dintre e&ponenţii
acesteia, umanistul engle* categorisindu%i drept para*iţi-.
Descoperirea tiparului, revoluţie te5nico%culturală atribuită lui Dutenberg ,:7@9-, va o#eri oamenilor de cultură
posibilitatea răspândirii operelor cultural%ştiinţi#ice, dar şi a numeroaselor satire şi pam#lete la adresa Bisericii şi a slu"itorilor ei.
(ărţile de pietate populară, cu accente apocaliptice, au avut darul de a menţine în credincioşi o anume e&pectativă a
sc5imbării stării de lucruri din viaţa religioasă.
Dincolo de toate aceste cau*e, e#orma a #ost, la origini, o mişcare teolo#ică pentru reevaluarea doctrinei şi a vieţii
creştine%
2e"or&a în Eer&ania
Martin 3uther ,:793%:<7@-. +ersonalitate uriaşă, nu lipsită de contradicţii şi pentru aceasta controversată uneori, cu
un temperament dinamic, !artin ?ut5er domină secolul al =$I%lea şi este, #ără îndoială, omul care a sc5imbat cursul Istoriei
universale. >titudinea, activitatea şi lucrările sale :%au propulsat ca promotor al e#ormei şi părinte al celei de%a treia mari con#esiuni
creştine % &rotestantismul%
4iu al unei #amilii de mineri, !artin ?ut5er s%a născut în anul:793, în orăşelul german 6isleben ,Ia vest de ?eip*ig-,
important centru minier cupri#er. > trăit într%un mediu catolic auster, presărat cu anumite superstiţii. /tudiile şi le%a #ăcut în
89
orăşelele germane !agdeburg şi 6isenac5, iar între :<;:%:<;< urmea*ă cursurile de #ilo*o#ie, teologie şi litere ale Universităţii
din 6r#urt, obţinând titlul de licenţiat.
/pre de*amăgirea părinţilor săi, care doreau să%l oriente*e spre studierea dreptului, ?ut5er intră în vara anului
:<;< într%o mănăstire a Ordinului >ugustinilor din 6r#urt. $reme de :< ani va practica o asce*ă severă în această mănăstire1 aceştia
vor #i şi cei mai c5inuitori ani ai vieţii sale.
Din :<:' predă cursuri biblice Ia Universitatea din Uittemberg ,nordul Dermaniei-. >cum se conturea*ă în #iinţa sa
elementele noii credinţe al cărei e&ponent va deveni. .eputându%şi e&plica nemulţumirea şi nesiguranţa ce le încerca privind
mântuirea personală, în ciuda postului, a #aptelor bune, ?ut5er a"unge încet, încet la conclu*ia că omul nu poate altceva decât să
creadă. Omul este declarat drept în #aţa lui Dumne*eu, #ără să aibă vreo iniţiativă sau merit. ?ibertatea omului şi #aptele sale nu au
nici o valoare. +rin căderea în păcatul originar, su#letul omului s%a pervertit într%atât, încât singur nu mai poate săvârşi nimic
bun. Omul se mântuieşte numai prin credinţă ,în latină sola (ideC, iar singura autoritate spirituală este Biblia 8sola
*cripturaC% ?ut5er considera că, în privinţa teologiei soteriologice ,re#eritoare la mântuire-, Biserica omano%(atolică îi îndrumă
greşit pe credincioşi.
?ut5er nu numai că nu renunţă la învăţăturile sale, dar la l; decembrie :<'; arde ostentativ în public bula papală.
+apa îl e&comunică la 3 ianuarie :<':. (5emat de împăratul Dermaniei, (arol Quintul, la o împăcare cu catolicii, în cadrul Dietei de la
Uorms ,:8%:H aprilie :<':-, ?ut5er se menţine pe po*iţie. Dieta îl declară eretic şi 5otărăşte să #ie alungat din ţară. 6dictul Dietei
n%a #ost însă luat în considerare. ?ut5er va bene#icia de protecţia prinţului elector al /a&oniei, care%: adăposteşte în castelul său din
Uartburg. >ici traduce el .oul )estament, între timp se căsătoreşte cu o călugăriţă, declarând că intrarea în mona5ism s%a
datorat #ricii de moarte.
În :<';, ?ut5er adresea*ă poporului german trei scrieri ,broşuri-0 Către no2ilimea #ermană, în care atacă
papalitatea, ierar5ia catolică şi a#irmă preoţia universală1 .espre captivitatea 2a2iloniană a Bisericii, prin care contesta )ainele
Bisericii admiţând doar Botezul, )uharistia şi &ocăinţa, iar papa era declarat >nti5rist1 .espre li2ertatea creştinului, prin
care atacă teologia romano%catolică, a#irmând că toţi credincioşii sunt preoţi. In aceste lucrări%program, ?ut5er mai susţinea0
li2ertatea tuturor de a citi şi explica *criptura, dreptul poporului de a decide n adunări asupra vieţii Bisericii, des(iinţarea
celi2atului preoţilor, ncetarea pelerinaGelor la 4oma, ndepărtarea scolasticii din teolo#ie%
+ână în :<37, ?ut5er va traduce în limba germană, din original, întreaga Biblie, care se tipăreşte şi a"unge ast#el la
popor.
)ot în perioada domiciliului #orţat de la castelul Uartburg, scrie şi lucrarea .espre Gurămintele monastice, prin
care îndemna pe călugări şi călugăriţe să părăsească mănăstirea şi să se căsătorească.
?ut5er a murit la :9 #ebruarie :<7@ şi a #ost înmormântat în catedrala din Uittenberg, pe uşa căreia în urmă cu
aproape 3; de ani îşi a#işase cele H< de te*e. 6I a scris o operă vastă, lăsând urmaşilor peste opt sute de titluri, două mii de
predici şi aproape patru mii de scrisori. Deşi dorise să re#orme*e în interior Biserica omano%(atolică, împre"urările :%au împins către
o re#ormă împotriva acesteia.
(ând în l<'H, în cadrul Dietei a Il%a de la /pira ,a*i /peNer, la sud de !an5eim-, împăratul (arol Quintul a cerut
luteranilor să respecte Biserica omano%(atolică, şase principi şi :7 oraşe au protestat ve5ement. Din această cauză, luteranii au
#ost numiţi protestanţi, nume pe care%I poartă şi astă*i.
Teologia 2e"or&ei luterane ?ut5er şi ceilalţi protestanţi de după el, considerând că Biserica omano%(atolică a
de#ormat doctrina primară a Bisericii creştine, şi%au propus o re#acere a acesteia, o re#ormare.
+rincipalele învăţături care deosebesc +rotestantismul de teologia Bisericilor Ortodo&ă şi omano % (atolică sunt
următoarele0 Biblia ,/#ânta /criptură- este unicul i*vor al credinţei 8sola *cripturaC prin care Dumne*eu vorbeşte numai celor ce cred. )ot
ce nu are o ba*ă clară în /criptură trebuie înlăturat. )radiţia nu are nici o valoare. (unoaşterea Iui Dumne*eu se reali*ea*ă din e&terior, prin
lectura Bibliei, iar din interior, prin Du5ul /#anţ )oţi laicii au dreptul să citească şi să interprete*e Biblia. !ântuirea se obţine numai prin
5arul lui Dumne*eu 8sola #ratiaC şi numai prin credinţă 8sola (ideC% (redinciosul este BîndreptatV ,iertat- nu prin #aptele sale, ci
e&clusiv datorită "ert#ei lui 2ristos, iar credinţa înseamnă acceptarea acestui dar al iertării. ?a această concepţie despre inutilitatea
#aptelor bune a a"uns datorită acceptării ideii despre căderea iremediabilă a primilor oameni în păcatul strămoşesc. Omul este atât de
că*ut, încât devine incapabil să #acă ceva pentru mântuirea personală. 4aptele omului sunt doar o dovadă a îndreptării, şi nu o condiţie pentru
mântuire. De aceea, +rotestantismul nu admite mi"locirea !aicii Domnului, a s#inţilor, nici purgatoriul, nici spovedania individuală,
nici rugăciunile pentru morţi.
)iserica nevă(ută este cunoscută nu&ai de !u&ne(eu
(on#essio >ugustana o de#ineşte ast#el0 Biserica este societatea s(inţilor n care se predică )van#helia drept şi se
administrează re#ulat ,ainele% .u e&istă preoţie sacramentală, ci doar preoţie universală ,toţi credincioşii sunt preoţi-.
>ceastă învăţătură este considerată de protestanţi cea mai mare contribuţie adusă de ?ut5er propriei ecle*iologii. Doar două
)aine % Botezul şi )uharistia $ sunt acceptate ca instituite de 2ristos, pe care le poate săvârşi însă orice credincios. )ainele
nu au însă e#ect prin #aptul că sunt o#iciate, ci prin #aptul că sunt cre*ute. Dar ele nu transmit 5arul oricui ex opere operato, adică
în virtutea #aptului că sunt administrate, ci numai celor ce cred, le primesc şi le însuşesc personal. Botezul, a#irma ?ut5er în Micul
catehism, Blucrea*ă la iertarea păcatelor, nu eliberea*ă de diavol şi de moarte şi dă mântuire veşnică tuturor celor care cred
acest lucruV. )uharistia este săvârşită cu a*imă. 6lementele materiale ,pâinea şi vinul- nu se pre#ac ,trans#ormă- în )rupul şi /ângele
lui 2ristos. !ântuitorul este pre*ent în acestea real, dar invi*ibil, prin ceea ce el numeşte consu2stanţiere ,in pane, cum pane et sub
pane1 in vino, cum vino et sub vino-. >ceastă vi*iune eu5aristică s%a numit impanaţie% +reoţia sacramentală şi celibatul
preoţilor nu au nici o ba*ă în /criptură, ci sunt invenţii ale Bisericii.
!ărturisirile de credinţă ale Bisericii primare şi dogmele #ormulate de sinoadele ecumenice sunt doar #orme istorice
ale credinţei şi se pot #olosi la interpretarea biblică numai dacă conţin doctrina evang5elică. Deşi #ace parte din )radiţie, pe care o înlătură,
8H
protestanţii au admis /imbolul de credinţă niceo%constantinopolitan, cu adaosul B4ilioMueV1 !elanc5ton şi (alvin acceptă şi dogmele
primelor patru sinoade ecumenice.
După ?ut5er, omul nu are li2ertatea de la Dumne*eu de a lucra sau nu pentru mântuirea proprie. 6l este predestinat de (reator
către o direcţie sau alta. F/ăsaţi$/ pe .umnezeu să (ie .umnezeu7 a#irma ?ut5er. Declarând că Bnu poate e&ista li2er ar2itru nici la
om, nici la înger, nici la vreo altă creaturăV, +rotestantismul desc5ide periculos calea către acţiunile iresponsabile ale omului, ceea ce
duce implicit la ideea că Dumne*eu este (el ce creea*ă cadrul unei ast#el de comportări umane.
+rotestanţii au redus riturile la nişte simple ceremonii, au pus în centrul ritualului lor predica, au îndepărtat
veşmintele, picturile din locaşurile de cult, păstrând cântările corale şi instrumentale. +otrivit convingerilor lor, numai
doctrina este obligatorie, ceremoniile sunt Badiap5oraV ,#acultative-.
?ut5er, părintele e#ormei, este creatorul limbii germane moderne. 6l a desc5is o nouă epocă în Biserică, dar şi
calea #ărâmiţării con#esionale.
2ăsp,ndirea 2e"or&ei protestante
În anul :<3;, în Dieta de la >ugsburg ,la vest de !iinc5en-, ?ut5er îşi pre*intă din nou doctrina, iar 4ilip
!elanc5ton redactea*ă Con(essio +u#ustana sau (on#esiunea de la >ugsburg care va #i semnată de mai mulţi prinţi
germani. 6a devine cartea simbolică a Bisericii ?uterane.
.emulţumiţi de #aptul că împăratul nu le%a dat câştig de cau*ă la >ugsburg, în :<3:, protestanţii #ormea*ă /i#a
*malAaldică? aceasta va consolida protestantismul şi va #avori*a răspândirea lui. +rin &acea de la +u#s2ur# ,:<<<-, luteranii au
obţinut recunoaşterea e&ercitării libere a cultului, potrivit principiului FcuGus re#io eGus reli#io7 ,cui îi aparţine regiunea îi
aparţine religia-.
e#orma are trei direcţii principale0 luteranismul, în Dermania, Aările /candinave, Boemia, /lovacia, /lovenia ş.a.1
calvinismul în 6lveţia, 4ranţa, Olanda şi /coţia1 an#licanismul în >nglia. In *uedia, luteranismul este introdus sub
principele protestant Dustav I Uas*a ,:<'3%:<@;-, iar în .anemarca, Norve#ia şi Islanda, sub regele (5ristian al III%lea ,l
<37%:<<H-. In statele 2altice ,6stonia, ?etonia, ?ituania-, care aparţineau Ordinului )eutonilor, luteranismul pătrunde începând
cu anul :<'<, iar în -inlanda, la mi"locul veacului al =$I%lea.
+rin practicarea cultului şi a predicii în limba poporului ,naţională sau vernaculară-, spre deosebire de limba latină în
care slu"eau catolicii şi pe care credincioşii n%o înţelegeau, e#orma a pătruns uşor în popor.
În *ilele noastre sunt cca <9,9 milioane de luterani în întreaga lume, dintre care0 :7,9 milioane în Dermania, 8,@ milioane în
/uedia, @,< milioane în /.U.>.
2e"or&a în /lve#ia> -uldreich KLingli şi Mean Calvin
Ideile re#ormatoare ale Iui ?ut5er au pătruns #oarte repede în 6lveţia, dar nu şi%au păstrat integral structura,
datorită intervenţiei a doua mari personalităţi0 preotul @Iin#li la Furic5 ,oraş locuit de populaţie germană- şi Calvin la Deneva ,locuită
de populaţie #rance*ă-. (ei doi sunt e&ponenţii celei de%a doua etape a e#ormei, cu toate că au #ost contemporani cu ?ut5er, iar
învăţătura lor va avea o puternică înrâurire în ţări ca0 6lveţia, 4ranţa, Olanda, /coţia, însă nu vor atinge nici dimensiunile şi nici adâncimile
luteranismului.
2e"or&atorul elve#ian -uldreich KLingli ,:797%:<3:-.
FXingli s%a născut într%o #amilie ţărănească, la l ianuarie :797, în satul )oggenburg ,cantonul /t. Dali din .$ 6lveţiei-,
la poalele !unţilor >lpi. Dotat cu o mare capacitate intelectuală, a studiat teologia şi #ilo*o#ia Ia Basel, Berna şi $iena. ?a vârsta
de '' de ani ,în :<;@- este 5irotonit preot paro5 în orăşelul Dlarus ,a*i Dlaris, în estul 6lveţiei- şi capelan al trupelor de aici. în
:<:H devine preot al catedralei din Drossmunster, dar atacând indulgenţele papale, i se retrage recunoaşterea1 este ales însă preot la
catedrala din Furic5, în acelaşi an.
>ici va începe predicarea re#ormei sale, spri"init şi de #aptul că devenise membru al (onsiliului care conducea oraşul şi ai
cărui componenţi simpati*au cu ideile lui.
În :<'' demisionea*ă din slu"ba de preot şi este anga"at ca predicator al oraşului.
uptura cu oma se produce în anul :<'<. FXingli, cu acordul (onsiliului, aboleşte !esa şi o înlocuieşte cu un ritual
simplu, alcătuit din predică, împărtăşire şi câteva cântări. /tatuile şi icoanele ,cu e&cepţia vitraliilor- şi orgile au #ost scoase
din biserici, iar tragerea clopotelor oprită. +reoţii au #ost încura"aţi să se căsătorească. +ostul a #ost abandonat, cinstirea /#intei
4ecioare, a s#inţilor, a moaştelor a #ost oprită, mănăstirile au #ost înc5ise, trans#ormate în spitale sau a*iluri, iar veniturile lor s%au
#olosit în scopuri caritabile. FXingli însuşi se căsătoreşte în :<'7. (onsiliul îşi ia rolul de ultim arbitru în problemele religioase.
>depţii lui FXingli erau obligaţi să ia parte regulat la slu"bele religioase şi să citească din Biblie. Un tribunal în#iinţat în
:<'@ veg5ea la respectarea acestor îndatoriri şi lua măsuri severe #aţă de călcarea moralităţii.
Întâlnindu%se cu ?ut5er, în octombrie :<'H, în !argburg ,Dermania-, cei doi au că*ut de acord asupra învăţăturilor
comune, cu e&cepţia naturii pre*enţei lui 2ristos în 6u5aristie.
În :<3:, FXingli ia parte la ră*boiul dintre cantoanele elveţiene catolice şi cele care adoptaseră re#orma, #iind grav
rănit. )rupele catolice învingătoare îl identi#ică şi%: condamnă la moarte, ca eretic. )rupul i%a #ost ars şi cenuşa împrăştiată.
!octrina (Lingliană (atalogat încă din viaţă drept ucenic şi adept al Iui ?ut5er ,iar de către catolici Beretic luteranV-,
FXingli s%a apărat adesea, încercând să dovedească #aptul că el a a"uns la aceleaşi precepte în mod independent şi, în parte, lucrul
acesta este adevărat. B6u am nceput să predic $ declara el % nainte să (i auzit numele lui /uther7, iar re#eritor la momentul sosirii
sale la Furic5 scria0 B.imeni aici nu ştia despre ?ut5er, în a#ară de #aptul că #usese publicat ceva de el despre indulgenţeV.
)eologia lui FXingli nu di#eră decât în câteva puncte #aţă de cea a lui ?ut5er. 6a este e&pusă în principalele opere
ale re#ormatorului elveţian şi anume0 Şaizeci şi şapte de articole, Interpretarea cuv!ntării (inale, .espre adevărata şi (alsa
reli#ie, .espre providenţa lui .umnezeu, )xpunerea credinţei creştine%
9;
După FXingli % ca şi în ca*ul lui ?ut5er % numai Biblia repre*intă autoritatea supremă. )oată învăţătura re#ormatoare a
lui era centrată e&clusiv pe temeiul /cripturii.
&ăcatul ori#inar $ susţinea FXingli % a #ost voit de Dumne*eu care, pedepsindu%:, îşi mani#estă ast#el maiestatea divină.
Biserica este alcătuită numai din cei predestinaţi, iar clerul şi laicii din interiorul ei sunt egali. (lerul nu are însă o
preoţie 5arică1 el ţine mai mult de organi*area Bisericii pusă sub conducerea păstorilor, aceştia având mai multe denumiri0
pastor ,sau predicator-, pro#et, preot, evang5elist. +rincipala misiune a pastorului era predicarea (uvântului lui Dumne*eu.
>semenea lui ?ut5er, FXingli a păstrat doar două )aine $ Botezul şi )uharistia, cărora nu le acorda valoare 5arică,
socotindu%le simple semne e&terioare.
e#eritor la 6u5aristie, FXingli s%a detaşat net de trans$su2stanţierea admisă de Biserica omano%(atolică,
precum şi de teoria consu2stanţierii sau a impanaţiei promovată de ?ut5er. +âinea şi vinul % susţinea FXingli % nu se
trans#ormă în )rupul şi /ângele Domnului. După el, cuvintele lui 2ristos +cesta este (iul Meu ,!atei '@,'@ şi te&tele
paralele- trebuie interpretate +ceasta sim2olizează sau semni(ică ,rupul Meu%
În disputa dintre FXingli şi ?ut5er pe tema 6u5aristiei, primul susţinea că vorbirea lui 2ristos, la (ina cea de )aină,
avea un caracter #igurat şi argumenta0 când 2ristos a spus B6u sunt viţaV ,Ioan :<, :-, nimeni nu şi%a imaginat că
!ântuitorul este o viţă adevărată. )ot ast#el când /#. +avel a#irma ,I (or. :;,7- că Bstânca era 2ristosV, toţi au înţeles nu că
Domnul este o piatră, ci că era simboli*at de o stâncă.
?a rându%i, ?ut5er replica0 BDacă iau un tranda#ir de lemn sau le argint şi întreb0 ce este acestaT îmi răspun*i0 este un
tranda#ir. Deşi nu am întrebat despre semni#icaţia lui, ci despre e&istenţa lui, mi%ai răspuns ce este, nu ce semni#ică... (um
poate semni#ica, dacă nu e&istă mai întâiT V. în toiul disputelor, vă*ând dâr*enia cu care FXingli îşi apăra opiniile, ?ut5er i%a
spus0 FUn alt duh locuieşte n tine7
0
%
FXingli susţinea că, în 6u5aristie, 2ristos este pre*ent numai spiritual, neputând #i, după umanitate, în acelaşi timp în
două locuri di#erite. Dreşeala raţionamentului lui FXingli consta în #aptul că el nu ţinea cont de comunicarea nsuşirilor celor
două #iri, unite în ipostasul unic al lui 2ristos. Drept urmare, 2ristos poate #i în acelaşi timp pre*ent, în mod real ,nu simbolic- şi
de%a dreapta )atălui, şi în 6u5aristie.
/ă mai semnalăm şi o altă particularitate a doctrinei lui FXingli % m!ntuirea pă#!nilor evlavioşi% (on#orm acestei păreri,
deşi n%au au*it niciodată 6vang5elia, unii păgâni precum 2eracle, )e*eu, /ocrate etc. Bvor #i vecinii noştri în cerV.
e#orma lui FXingli s%a răspândit doar în unele cantoane ale 6lveţiei, celelalte rămânând catolice.
În "urul anului :<';, a apărut Ia Furic5 o grupare re#ormată radicală, ai cărei membri au #ost numiţi ana2aptişti
,rebote*ători, pentru #aptul că nu admiteau pedobaptismul şi repetau Bote*ul- care considerau re#orma lui FXingli şi ?ut5er
prea blândă şi amestecau în teologia lor o serie de învăţături e&centrice ,mulţi e&cludeau Biblia, comportamentul omului nu
conta, predicau mile%narismul, re#u*au supunerea #aţă de orice altă autoritate decât Dumne*eu etc.-. FXingli i%a persecutat pe
anabaptişti, mergând până la e&ecutarea unora dintre ei.
Calvinis&ul
+ersonalitatea dominantă a celei de%a doua etape a e#ormei, care va înrâuri un spaţiu geogra#ic mult mai amplu
decât re#orma *Xingliană, este 3ean Chauvin ,:<;H%:<@7-, mai cunoscut după numele latini*at Calvin%
+ărintele calvinismului s%a născut Ia :; iulie :<;H, în orăşelul NoJon ,la nord de +aris-. )atăl său, care era secretar
episcopal, l%a a"utat să studie*e teologia #ilo*o#ia şi dreptul la +aris, Orleans şi în alte centre universitare #rance*e.
În "urul anului :<33 se converteşte la protestantism. 4rance*ii îl declară eretic şi îl urmăresc1 de aceea, el se re#ugia*ă
în 6lveţia stabilindu%se, în cele din urmă, la Deneva. În martie :<3@ îşi tipăreşte aici tratatul de teologie dogmatică, în limba
latină, Instituţia 8doctrinaC credinţei creştine, opera #undamentală a lui (alvin şi a protestantismului #rance*. )raducerea
#rance*ă a acestei opere s%a #ăcut într%o elegantă limbă #rance*ă. 6a a cunoscut mai multe ediţii.
După doi ani de re#ugiu la /trasbourg ,4ranţa-, se întoarce în Deneva în :<7; şi va începe opera sa re#ormatoare,
rămânând în acest oraş până la s#ârşitul vieţii ,'8 mai :<@7-. (alvin a dorit şi a reuşit ,ca oarecând /avonarola la 4lorenţa-
să #acă din Deneva un oraş s#anţ. 6l alcătuieşte un proiect de statut ecle*iastic ce va #i acceptat şi aplicat apoi de
Consistoriu, autoritatea supremă care avea dreptul să e&comunice şi să "udece problemele matrimoniale. Oraşul va #i
condus prin Ordonanţe 2isericeşti% !embrii acestui (onsistoriu ,pastori protestanţi şi laici- controlau permanent viaţa
particulară a credincioşilor şi luau masuri severe, până la pedeapsa capitală. +re*enţa la slu"be şi la orele de cate5i*are era
obligatorie ,cine absenta era amendat-1 pentru adulter se aplica e&ecuţia1 dansul, lu&ul, beţia, "ocurile de noroc erau
sancţionate cu mustrare publică sau c5iar cu pedepse mai grele. (alvin a îmbrăţişat practicile Inc5i*iţiei pentru a pedepsi pe
BereticiV şi blas#emiatori. >u avut loc *eci de e&ecuţii, #apt care a nemulţumit şi revoltat poporul.
4anatismului şi intoleranţei lui (alvin i%au că*ut pradă şi unele personalităţi ale vremii, precum medicul şi teologul
spaniol Mi#uel Şervet ,descoperitorul circulaţiei pulmonare a sângelui-, acu*at de ere*ie şi ars pe rug ,:<<3-, călugărul
carmelit Ieronim Balsen ş.a. Istoricii recunosc însă lui (alvin şi unele reali*ări po*itive, precum0 încura"area
instrucţiei, promovarea comerţului şi agriculturii, care au #avori*at apariţia capitalismului.
(alvin a lăsat şi alte scrieri, în a#ară de tratatul de dogmatică. >st#el s%au păstrat Comentariile 2i2lice, Necesitatea re(or$
mării Bisericii, ,ratat despre veşnica predestinaţie a lui Dumne*eu, sute de predici, scrieri liturgice şi cate5etice, psalmi
versi#icaţi etc.
Teologia calvină
(alvin a preluat în teologia sa multe din ideile re#ormatoare ale lui ?ut5er, pe unele din acestea radicali*ându%le la
ma&imum.
/ingura sursă cu valoare normativă pentru credinţă este /criptura. (unoaşterea lui Dumne*eu se reali*ea*ă prin cuvântul
Bibliei ne#iind nevoie de mi"locirea ierar5iei, care nu este in#ailibilă. >ceastă cunoaştere % posibilă numai prin 2ristos % conduce, după (alvin, la
conclu*ia că în persoana 4iului lui Dumne*eu ni /%a dăruit divinitatea în întregime.
9:
/pre deosebire de ceilalţi re#ormatori, (alvin admite $ cum spuneam la începutul capitolului dedicat e#ormei %
5otărârile dogmatice ale primelor patru sinoade ecumenice, considerate ca o e&ege*ă biblică. )radiţia, ca şi cale a
evelaţiei, este respinsă de (alvin. +ăcatul originar a adus concupiscenţa, aviditatea şi alte patimi, nimicind atât c5ipul, cât şi
asemănarea omului cu Dumne*eu. Omul nu dispune de libertate, ci numai de voinţă. !ântuirea este posibilă numai prin graţia
divină. Omul este neînsemnat şi păcătos, iar relaţia lui cu Dumne*eu este ca aceea dintre stăpân şi sclav. BealitateaV aceasta
este cu atât mai dureroasă, cu cât (alvin are convingerea ca .umnezeu nu este iu2itor%
(alvinismul a dus la e&trem învăţătura despre predestinaţie, susţinând predestinaţia a2solută% (5iar >dam şi 6va
au #ost predestinaţi din veci de Dumne*eu % susţine (alvin % să cadă în păcatul originar. Omul nu poate să%şi in#luenţe*e
destinul sub nici un #el1 de vreme ce Dumne*eu a 5otărât totul încă de la crearea lumii, nu se mai poate sc5imba nimic. >dmite
totuşi că, numai după moarte, omul ştie cine va #i mântuit şi cine osândit.
!ulţi dintre contemporanii lui (alvin se întrebau cum poate el predica un Dumne*eu care a creat păcatul şi%i
pedepseşte pe oameni pentru #aptele pe care 6l le%a 5otărât a se petrece înainte de e&istenţa lorT
>ceastă radicali*are :%a încurcat pe (alvin care n%a putut o#eri un răspuns satis#ăcător la întrebarea0 Dacă oamenii sunt
predestinaţi, din veci, la rai sau la iad, ce rost au mai avut întruparea şi Kert#a lui 2ristosT
(a şi ?ut5er, admite că adevărata Biserică este Biserica invizi2ilă, în componenţa căreia intră cei aleşi, adică
cei predestinaţi ,vii şi morţi-, de#ăimând%o drept Fcomuniunea s(inţilor şi adunarea celor aleşi7, dar recunoaşte şi Biserica
vizi2ilă, alcătuită din enoriaşii aceleiaşi comunităţi paro5iale. (onducerea Bisericii este încredinţată de Du5ul *(!nt pastorilor,
doctorilor Bisericii, 2ătr!nilor şi diaconilor% 4iecare din aceste categorii avea îndatoriri speciale.
Unitatea Bisericii este asigurată de predică şi de doar două /#inte )aine0 Botezul şi )uharistia% (alvin de#ineşte )ainele
drept Fun semn prin care .umnezeu ne ntăreşte convin#erea că )l Şi$a ntors (aţa către noi, pentru a ne ntări credinţa... &rin
acest semn, .umnezeu ne arată care este voinţa /ui%
(alvinismul admite Bote*ul pruncilor. (ât priveşte )uharistia, (alvin respinge transsu2stanţierea catolicilor şi
impanaţia luterană, apropiindu%se mai mult de FXingli. (el predestinat la viaţă veşnică primeşte, prin împărtăşire, pe 2ristos real, în
c5ip spiritual. (el predestinat la pieire primeşte doar pâine şi vin. (alvin consideră că re#eritor la 6u5aristie nu răm!ne dec!t
să ne nchinăm n (aţa acestei ,aine, pe care nici mintea n$o ncape, nici #raiul n$o poate exprima%
Deşi (alvin a insistat pentru necesitatea împărtăşirii mai dese, adepţii săi au practicat obiceiul cuminecării o dată la, trei luni
sau în *ilele marilor pra*nice. (ultul a #ost simpli#icat #oarte mult, păstrând doar predica, rugăciunea şi cântarea psalmilor, iar
obiectele de cult au #ost înlăturate complet.
2ăsp,ndirea calvinis&ului
e#orma calvină s%a răspândit mai întâi în 6lveţia, îndeosebi printre adepţii lui FXingli. euşita acestei misiuni s%a
datorat publicării unor catehisme, îndeosebi a Catehismului de Ia "eidel2er# ,:<@3- şi a mărturisirii de credinţă Con(esiunea
helvetică ,:<@@-, scrisă de 2. Bullinger, succesorul lui (alvin la Furic5, în care s%a proclamat principiul *criptura *cripturae
interpres, adică /criptura este interpretul /cripturii, şi nu Biserica. In slu"ba răspândirii calvinismului s%a anga"at şi +cademia
,eolo#ica din >eneva, cel mai de seamă repre*entant al ei #iind ucenicul lui (alvin, ,heodor Beza%
(alvinismul s%a răspândit în 4ranţa, Dermania, Olanda, /coţia, Ungaria, )ransilvania ,printre mag5iari-.
Bisericile calviniste din 6lveţia, 4ranţa, Ungaria şi Olanda se numesc re(ormate, iar cele din ţările anglo%sa&one poartă
denumirea deprez2iteriene% e#orma pătrunde în 4ranţa încă din :<<<, adepţii primind numele de hu#henoţi ,de la denumirea
B6idgenossenV L con"uraţi, pe care o purtau luptătorii elveţieni-.
Între catolicii şi calvinii din 4ranţa s%a a"uns, în a doua "umătate a secolului al =$I%lea, la con#licte armate. (ea
mai ne#ericita şi sângeroasă con#runtare s%a petrecut la '3O'7 august :<8', când catolicii au ucis la +aris şi în alte :' oraşe
#rance*e mii de calvini şi pe căpeteniile lor, în #runte cu amiralul (olignN. /e desc5ide ast#el calea unui ră*boi civil şi con#esional.
In :<9H, tronul 4ranţei este ocupat de 2enric al I$%lea, care era 5ug5enot. ?epădându%se #ormal de calvinism, pentru a
obţine conducerea, el a e&clamat0 ,+arisul valorea*ă o liturg5ie-. ?a :3 aprilie, prin )dictul de la Nantes, el a acordat libertate
calvinilor, dar aproape un secol mai târ*iu ,:@9<-, regele ?udovic al =l$%lea ,:@73%:8:<- revocă edictul şi reia persecuţia contra
calvinilor. !ulţi calvini au pierit, alţii s%au re#ugiat în ţările din "ur.
In Olanda, e#orma a"unge încă din :<'3, în *coţia, între :<<H%:<@;, prin intermediul predicatorului Ko5n Sno& ,t
:<8'-, iar în Un#aria, calvinismul devine religie o#icială în :<@8. (alvinismul s%a mai răspândit într%o proporţie mai mică în
>nglia, +olonia, la 4raţii moravi din Boemia şi (e5ia şi la mag5iarii din )ransilvania, unde sub Ioan /igismund, calvinismul
devine în :<@7 religie o#icială de stat.
2e"or&a în 1nglia
>nglia a cunoscut creştinismul încă din secolul al III%lea, însă a #ost creştinată masiv prin misionarii trimişi după <H@
de către papa Drigorie I ,/#ântul Drigorie Dialogul, <H;%@;7- şi a rămas catolică până la mi"locul secolului al =$I%lea.
După cum am subliniat în capitolul dedicat premergătorilor e#ormei, încă din secolul al =l$%lea, în >nglia s%a
#ăcut au*ită vocea de contestare a Bisericii (atolice şi s%a încercat aşe*area Bisericii engle*e sub autoritatea statului.
!işcarea anticlericală a lui Ko5n UNcli## şi a lollar*ilor urmată de ample revolte sociale au pregătit calea ruperii de oma.
Intre :7<<%:79< are loc con#runtarea dintre #amiliile nobiliare ?ancaster şi [orR, cunoscută sub denumirea de Bă*boiul celor
două ro*eV, urmat de instaurarea absolutismului dinastiei )udorilor ,:79<%:@;3-.
În această perioadă se declanşea*ă e#orma care în >nglia, spre deosebire de mişcările re#ormatoare de pe
continent, s%a petrecut în condiţii di#erite şi va perturba multă vreme liniştea insularilor britanici, prin susţinerea alternativă a
catolicismului sau protestantismului de către suveranii engle*i.
9'
e#orma în >nglia a #ost impusă de rege şi de +arlament, care au constituit o Biserică naţională de stat $ Biserica
+n#licană%
.nceputurile 2e"or&ei -enric al @l%%-lea
În primii ani de domnie, regele 2enric al $III%lea ,:<;H%:<78-, în colaborare cu ,homas KolseJ, cardinalul >ngliei
şi cancelar al regatului, curmă unele abateri disciplinare ale clerului şi înc5ide câteva mănăstiri a#late în grave nereguli, din
veniturile lor în#iinţându%se unele din cele mai #aimoase colegii din O&#ord. 2enric era catolic convins1 când ?ut5er
este condamnat, el ia atitudine în scris împotriva BereticuluiV, oca*ie cu care papa ?eon al =%lea îi acordă titlul de
.e(ensor (idei ,>părător al credinţei-. (urând însă, capriciile matrimoniale ale regelui engle* vor determina sc5imbarea de
atitudine a papei şi vor aduce ruptura între >nglia şi oma.
În :<'8, 2enric al $lII%lea îndrăgostindu%se de >na BoleNn, o #rumoasă domnişoară din suita reginei, cere papei să%i
anule*e căsătoria cu regina (aterina de >ragon. +apa (lement al $II%lea, după o lungă perioadă de e*itare, re#u*ă să încuviinţe*e
regelui divorţul, rămânând celebre cuvintele sale Fnon possumus7 ,nu putem-.
(a să%şi atingă scopul, 2enric trece la măsuri dure. +entru că ar5iepiscopul şi lordul cancelar, UolseN, este de acord cu
deci*ia papei, 2enric îl acu*ă de înaltă trădare, îl deposedea*ă de bunuri şi îl înlocuieşte, în :<3;, cu )5omas (romXell, iar pe
protestantul ,homas Cranmer numeşte ar5iepiscop de (anterburN. (u a"utorul lui (romXell, regele obţine opiniile #avorabile a
opt universităţi in#luente din >nglia, iar din partea +arlamentului şi a clerului recunoaşterea sa ca şi cap al Bisericii Batât cât
permite legea lui 2ristosV,:<3:-.
>r5iepiscopul )5omas (ranmer anulea*ă căsătoria regelui cu (aterina de >ragon, iar 2enric se căsătoreşte cu >na BoleNn,
pe care o încoronea*ă regină a >ngliei la l iunie :<33. +apa îl e&comunică pe 2enric, dar acesta prin +ctul de
supremaţie ,:: ianuarie :<37- produce separarea de Biserica omei, regele devenind, în termenii actului, sin#urul cap
suprem al Bisericii +n#liei pe păm!nt% (lericii sunt siliţi să "ure credinţă regelui şi să respingă autoritatea papei. (ei care au re#u*at au
#ost condamnaţi. )ot acum, sute de mănăstiri sunt înc5ise, iar veniturile şi posesiunile lor revin regelui, care va vinde o parte din
ele unor demnitari loiali lui. Opunându%se măsurilor anticatolice ale regelui, savantul umanist şi cancelar regal ,homas Morus ,:789%
:<3<-, precum şi cardinalul 3ohn -ischer, mare biblio#il, sunt decapitaţi.
/ub raport doctrinar, 2enric a #ăcut în :<3@ unele concesii e#ormei, adoptând unele idei luterane şi calvine.
/unt recunoscute trei )aine0 Botezul, &ocăinţa şi )uharistia ,aceasta administrându%se doar sub o singură #ormă % a*ima-1
cinstirea s#inţilor este permisă, dar neagă mi"locirea lor1 limba engle*ă este #olosită în cult, iar icoanele sunt îndepărtate din
biserici.
În anul :<3H, +arlamentul votea*ă +ctul pentru nlăturarea diversităţii părerilor, conţinând @ articole de credinţă,
obligatorii pentru toţi engle*ii0 transsu2stanţierea, mpărtăşirea su2 o sin#ură (ormă ,nu şi din potir-, celi2atul clerului voturile
castităţii clerului, missa 8litur#hiaC particulară pentru su(letele din pur#atoriu, mărturisirea auriculară ,secretă-. +rotestanţii
vor numi cele şase articole Bbiciul cu şase coardeV, întrucât menţineau învăţăturile de credinţă contestate de e#ormă.
2enric a găsit de cuviinţă să apere aceste puncte, e&ecutând pe oricine nu le accepta, #ăcând ast#el multe victime, care
i%au scandali*at pe contemporani.
epulsia #aţă de suveranul engle* s%a accentuat şi datorită nestatorniciei sale în căsnicie, întrucât, după ce a acu*at%o pe
>na BoleNn de adulter şi a trimis%o la eşa#od, s%a mai căsătorit de încă şase ori.
În :<3H se publică o versiune revi*uită a Bibliei, pre#aţată de ar5iepiscopul (ranmer, cunoscută sub numele de ,Biblia
înlănţuităV, întrucât în unele biserici era legată cu un lanţ de suportul pe care stătea.
e#orma lui 2enric a avut mai mult caracter politic şi administrativ. !ăsurile lui au adus însă o nouă sc5imbare în
istoria Bisericii creştine0 din anul 0D:<, Biserica +n#liei se desparte de 4oma, devenind Biserică naţională de stat, su2
denumirea de Biserica +n#licană%
2e"or&a sub ur&aşii lui -enric
2enric al $2I%lea a murit în :<78, lăsând pe tron pe #iul său, )duard I, care însă era minor. egenţa o preia unc5iul
său, ducele de /omerset, care simpati*a cu protestanţii. (u a"utorul ar5iepiscopului (ranmer, adept al luteranismului şi simpati*ant
al lui (alvin ,cu care întreţinea corespondenţă-, e#orma se consolidea*ă în >nglia. +arlamentul abrogă în :<78 cele @ articole de
credinţă, permite laicilor împărtăşirea din potir, legali*ea*ă căsătoria preoţilor, 5otărând şi alte măsuri.
Doi ani mai târ*iu ,:<7H-, ar5iepiscopul )5omas (ranmer publică pentru u*ul Bisericii >nglicane Cartea de
ru#ăciuni comune şi pentru administrarea ,ainelor şi alte ritualuri şi ceremonii, care devine din timpul domniei reginei
6lisabeta I ,:<<9%:@;3- cartea de ritual normativă a Bisericii >ngliei, până astă*i. >celaşi ar5iepiscop, cu spri"inul unor
teologi protestanţi, alcătuieşte o mărturisire de credinţă constând din <1 de articole, declarate în :<<3 (re*ul Bisericii
>nglicane. In cele mai multe din aceste articole, ideile protestante au luat locul învăţăturilor catolice.
În timpul celor cinci ani cât a condus >nglia, regina Măria ,udor ,:<<3%:<<9-, catolică, #iica lui 2enric al $III%lea
şi a primei sale soţii % (aterina de >ragon, s%a străduit, prin măsuri drastice, să reintroducă în >nglia catolicismul. >ceasta
#orţea*ă +arlamentul să abroge legile prore#ormatoare ale lui 6duard I şi introduce inc5i*iţia, ar*ând pe rug aproape trei sute
de protestanţi ,inclusiv pe ar5iepiscopul (ranmer-. /ute de clerici care re#u*au sc5imbările promovate de regină au #ost nevoiţi
să%şi părăsească paro5iile şi să se re#ugie*e pe continent. În ciuda acestor măsuri represive, protestantismul s%a întărit.
După moartea reginei !aria, supranumită Bcea sângeroasăV, tronul >ngliei este ocupat de 6lisabeta I, care va
bene#icia de o lungă domnie ,7< de ani-. Iniţial, regina, care era protestantă, a adoptat o atitudine moderată #aţă de ambele
credinţe. +arlamentul elaborea*ă, în :<<H, +ctul de supremaţie prin care regina era declarată Bsingurul conducător suprem pe acest
tărâmV, restabilind anglicanismul. In acelaşi an se votea*ă şi +ctul de uni(ormitate, impunându%se generali*area cărţii de ru#ăciuni
publicate de ar5iepiscopul (ranmer cu *ece ani în urmă.
(ele <1 de articole de credinţă, aprobate în :<<3, sunt revi*uite şi reduse la 3H de articole. (u unele modi#icări,
operate în :<8:, acestea vor rămâne, până astă*i, Crezul Bisericii +n#licane%
93
!octrina anglicană
>nglicanismul % sub aspect doctrinar şi organi*atoric % repre*intă un compromis între e#orma de pe continent şi
(atolicism. (el mai important element al acestei Biserici care şi%a însuşit re#orma este păstrarea succesiunii apostolice, prin
episcopat. Ierar5ia bisericească a conservat cele trei trepte0 episcop, preot si diacon% Biserica este condusă de o #ederaţie de episcopi,
ar5iepiscopul de (antenburN, primatul Bisericii, #iind recunoscut doar ca primat onori#ic, nu "uridic.
.e la protestanţi au preluat0 m!ntuirea numai prin credinţa ,sola #ide-, dar n%au admis predestinaţia, sola *criptura, înlăturând
/#ânta )radiţie, /itur#hia ,însă cu unele elemente din missa catolică-, doar două )aine % Botezul şi )uharistia ,respingând
transsubstanţierea-. >u înlăturat cultul s#inţilor, cinstirea icoanelor % şi învăţătura despre purgatoriu.
.e la catolici au păstrat, ntre alteleL /imbolul credinţei, cu adaosul B4ilioMueV, ierar5ia cu cele trei trepte, sărbătorile
principale, veşmintele liturgice, semnul /#intei (ruci, orga, naşii la Bote*, di#erite alte ceremonii şi ritualuri.
Ur&ările 2e"or&ei anglicane
În timpul domniei reginei 6lisabeta I, au apărut două direcţii religioase0
&uritanii ,care doreau să Bpuri#iceV Biserica >nglicană de rămăşiţele învăţăturii catolice-, numiţi şi prez2iterieni ,pentru
#aptul că au înlocuit conducerea papală cu sinoade alcătuite din bătrâni % Bpre*biteriV-1
Con#re#aţionaliştii sau independenţii%
+rimii doreau o re#ormă radicală în #avoarea protestantismului, iar ceilalţi o accentuare a dogmelor şi a elementului
sacramental.
epre*entanţii celor două curente re#ormatoare au #ost alungaţi sub regele (arol al II%lea, în :@@;, dar începând cu domnia
lui Kilhelm de Orania ,:@9H%:8;'- sunt toleraţi. In *coţia, care se va uni din :8;8 cu >nglia, #ormând egatul !arii Britanii,
re#orma a #ost propagată de calvinistul 3ohn Mnox, care întemeia*ă aici o Biserică &rez2iteriană%
În Irlanda, e#orma n%a #ost primită rămânând catolică. +arte din puritanii persecutaţi se vor re#ugia din >nglia în
Olanda, întemeind aici o puternică comunitate re#ormată. Bel#ia rămâne catolică.

.ncercări de atragere a ortodocşilor la protestantis&
'atriarhul Chiril 3ucaris
e#orma a adâncit şi accentuat cri*a şi deruta religioasă din Biserica >pusului. Deşi ar #i #ost pre#erabilă şi, poate,
salutabilă orientarea luteranilor, calvinilor şi anglicanilor către Ortodo&ie, la acea vreme a#lată sub dominaţia politică a
turcilor, totuşi evenimentul nu s%a produs. /labele încercări 5usite din :7<:, :<8< şi :878 de unire vor rămâne #ără e#ect.
?uteranii au #ost ceva mai insistenţi şi mai sistematici. (5iar ?ut5er, în argumentarea sa contra denaturărilor
catolice, amintea şi Biserica ăsăriteană ca una care nici ea nu admitea primarul papal, purgatoriu, indulgenţele, 4ilioMue şi
a*ima la /#ânta 6u5aristie.
+rin intermediul unui diacon, delegat al +atriar5iei de (onstantinopol, !elanc5ton trimite la :<<H o scrisoare,
însoţită de traducerea în greceşte a Con(esiunii de la +u#s2ur#, sondând opinia patriar5ului ortodo&.
.u se cunoaşte motivul pentru care patriar5ul n%a răspuns, în anul :<8', ministrul Şte(an >erlach sosit la
(onstantinopol înmânea*ă patriar5ului Ieremia II două scrisori şi o cuvântare din partea teologilor luterani de la
Universitatea din )ubingen, prin care se a#irmă că Biserica ?uterană nu este eretică. +este câteva luni, patriar5ul primeşte
de la aceeaşi universitate o nouă traducere grecească a (on#esiunii augustine şi este rugat să se pronunţe.
+atriar5ul va răspunde în câteva scrisori luteranilor, vădind rătăcirile eretice ale acestora, în de*acord cu doctrina
Bisericii lui 2ristos, preci*ată în /inoadele 6cumenice.
Învăţăturile luterane despre Bsola #ideV, caracterul invi*ibil al Bisericii, numărul )ainelor ş.a. /crisorile lui Ieremia
sunt importante întrucât se constituie într%o primă atitudine o#icială a Bisericii Ortodo&e #aţă de inovaţiile doctrinare
luterane, i*vorâte din raţionalismul individualist. Ie*uiţii polone*i au speculat această situaţie publicând, în câteva rânduri,
scrisorile patriar5ului grec, prin care se combăteau totodată şi tendinţele pro*elitiste ale luteranilor.
O nouă încercare de unire s%a consumat în anul :<HH, sub patriar5ul Meletie &i#as, #ără re*ultate.
În relaţiile timpurii dintre protestanţi şi ortodocşi, ne reţine atenţia personalitatea lui Chiril /ucaris 80D01$0N:OC,
patriar5 de >le&andria ,:@;'%:@';- şi de (onstantinopol ,:@';%:@39-, având importante legături şi cu ţările noastre,
!oldova şi !untenia. +atriar5ul ale&andrin !eletie +igas l%a trimis în +olonia ,l <H7%:@;;-, pentru a întări pe ortodocşii
ameninţaţi cu uniaţia. ?a întoarcerea din misiune ,:@;:-, s%a oprit la curtea domnitorului moldovean Ieremia !ovilă.
$a vi*ita, în calitate de patriar5 al >le&andriei, Aara omânească, domnitorul 4adu Mihnea ,:@::%:@:@1I @';%
:@'3- #iindu%i coleg de studii la $eneţia şi +adova.
> păstorit scaunul patriar5al de (onstantinopol în condiţii dramatice, #iind înlăturat, prin uneltirile ie*uiţilor, de
cinci ori.
>#lându%se în mi"locul con#runtărilor dintre ambasadele catolicilor şi calvinilor, la (onstantinopol, (5iril s%a raliat
acestora din urmă, care :%au a"utat şi material şi erau mai puţin incisivi în relaţiile con#esionale. /e pare că unii dintre
calvini vor abu*a însă de simpatia procalvină a lui (iril şi%: vor compromite în #aţa ortodocşilor.
>st#el, în :@'H apare la Deneva, în limba latină, B!ărturisirea Bisericii Ortodo&eV,, pusă pe seama lui (iril
?ucaris. >ceeaşi lucrare s%a publicat în greceşte, patru ani mai târ*iu. !ărturisirea, care în #ond era calvină, a provocat un
adevărat scandal. >tât ortodocşii, cât şi catolicii au luat atitudine ve5ementă #aţă de aceasta.
(5iril a negat categoric paternitatea mărturisirii, dar n%a putut evita condamnarea. +rin uneltirile ie*uiţilor,
nemulţumiţi de opo*iţia patriar5ului la încercările pro*elitiste romano%catolice, (5iril este sugrumat, din ordinul sultanului,
97
la 'H iunie :@3 9 şi aruncat în Bos#or. (âteva sinoade ,(onstantinopol :@39, :@7' şi :@H:, Iaşi :@7', Ierusalim :@8'- vor
condamna atât mărturisirea calvină, iar unele c5iar şi persoana patriar5ului (5iril ?ucaris.
Mărturisiri de credin#ă >şa cum am amintit, publicarea în cele două redactări ,latină şi greacă- a mărturisirii de
credinţă a lui (iril ?ucaris a răscolit practic întreaga creştinătate. (atolicii au considerat că a sosit momentul potrivit de a
#ace o nouă încercare de oblăduire a Bisericii Ortodo&e sub mantia omei, iar protestanţii credeau ca reală orientarea
Bisericii Ortodo&e către calvinism.
Ortodocşii au purces la luarea unor atitudini ca să potolească elanul pro*elitist al celor două ramuri con#esionale
creştine.
?a '7 septembrie :@39, un sinod la (onstantinopol, sub preşedinţia patriar5ului Ciril Contaris, condamnă atât
mărturisirea calvină, cât şi pe (5iril ?ucaris. (alvinii şi ie*uiţii nu cedea*ă însă. ?a :@7; se pune în circulaţie în >rdeal un
(ate5ism calvinesc.
.oul patriar5 +artenie convoacă şi el un sinod la (onstantinopol, în mai :@7', în cadrul căruia se condamnă, punct
cu punct, a#irmaţiile calvine ale mărturisirii puse pe seama lui (iril ?ucaris. În această acţiune s%a remarcat marele cărturar
şi predicator !eletie /irigos. ?a sinod au luat parte şi cinci delegaţi români.
+rin bunăvoinţa şi ospitalitatea domnitorului moldovean $asile ?upu, sensibil la solicitarea mitropolitului Rievean
+etru !ovilă, în toamna anului :@7' are loc o întrunire la Iaşi ,sinod- având ca obiect studierea şi aprobarea !ărturisirii de
credinţă a lui +etru !ovilă. >u #ost pre*enţi doi egumeni ruşi, Iosi# Sononovici, rectorul >cademiei din Siev, mitropolitul
+or#irie al .iceii şi !eletie
/irigos, marele teolog grec al veacului. !ărturisirea lui +etru !ovilă va #i acceptată, tradusă în greceşte de
!eletie /irigos şi, prin acceptarea sa de /inodul +atriar5iei 6cumenice, devine Mărturisire de credinţă o(icială a Bisericii
ăsăritului. Deşi !eletie /irigos ar #i dorit, persoana patriar5ului (iril ?ucaris nu a #ost condamnată.
În :@8' ,ianuarie-, patriar5ii orientali ţin un nou sinod la Ierusalim şi 5otărârea lor, concreti*ată într%o mărturisire
intitulată F&avăza Ortodoxiei7, se trimite ruşilor şi anglicanilor. Ei tot în acest an ,martie-, la Ierusalim este adoptată o
mărturisire de credinţă alcătuită de patriar5ul .ositei al Ierusalimului, îndreptată cu precădere către calvinii din 4ranţa. 6a
cuprinde :9 articole şi 7 întrebări.
?a :@H:, când se ţine un ultim sinod la (onstantinopol, de condamnare a mărturisirii lucariene, se tipăreşte în
româneşte, la )ipogra#ia din Bu*ău, Mărturisirea de credinţă a lui +etru !ovilă.
O altă mărturisire de credinţă o datorea*ă Biserica Ortodo&ă lui Mitro(an Mritopoulos, patriar5 al >le&andriei,
alcătuită la cererea teologilor protestanţi din 2elmstadt ,l@'<-. >ceasta este scrisă în :9 articole şi 7 întrebări, în du5 irenic,
mai puţin polemică şi oarecum concesivă #aţă de protestanţi ,îndeosebi, în legătură cu unele /#. )aine-. Dincolo de aceste
nuanţe, mărturisirea este #oarte clară şi combate temeinic rătăcirile protestante şi catolice.
>probată de mai multe sinoade, lucrarea lui !itro#an Sritopulos, alcătuită în #ormă de cate5ism cu :@: de
întrebări şi răspunsuri, a devenit aproape normativă în Biserica Ortodo&ă.
'rotestantis&ul în secolele J@%-JJ
e#orma, prin lipsa unei structuri de unitate, atât la nivelul credinţei, cât şi al organi*ării bisericeşti, a stimulat
întemeierea unor grupuri independente. !ai multe mişcări ,puritană, baptistă, metodistă- apar în >nglia, Dermania, 6lveţia.
+na2aptiştii, consideraţi e&tremişti ai e#ormei şi numiţi ast#el întrucât condamnau bote*ul copiilor, admiţând
doar pe cel al adulţilor, au re#u*at orice autoritate civilă sau religioasă, dorind să instaure*e o nouă societate evang5elică
destinată a pregăti apropiata revenire a lui 2ristos. (ei mai importanţi lideri au #ost )5omas !un*er ,P :<'<- şi !ic5ael
/attler ,P l<'8-. Din anabaptism s%a desprins o altă ramură re#ormatoare radicală % menoniţii $ #ondată de preotul catolic
olande* !enno /imon ,P :<@:-, care au emigrat în /tatele Unite şi (anada.
După :<'7, 5usiţii devin calvinişti. Ungaria se va împărţi între luterani şi calvini. Aările /candinave acceptă
(on#esiunea de la >ugsburg ,:<H3-.
În )ransilvania, propaganda calvină se intensi#ică prin e#orturile principilor Dabriel Bet5len şi D5eorg5e aRoc*N
I ,:@3;%:@79-.
'ietis&ul
?a #inele secolului al =$II%lea, în sânul protestantismului german apare o mişcare de întoarcere către vieţuirea
creştină a comunităţilor din primele secole, numită pietism. 4ilip Iacob /pener ,P :8;<-, considerat #ondator al pietismului,
îşi e&primă opiniile sale în lucrarea &ia desideria ,Dorinţe pioase-, considerând că dogmatismul şi #ilo*o#area seacă trebuie
să #ie secundare, pe primul loc în viaţa creştinului situându%se iubirea, evlavia ,pietatea- şi pocăinţa. +unând pe prim%plan
e&perienţa religioasă personală şi încura"ând operele de caritate, pietismul a dat un nou avânt, în secolul al =$III%lea,
luteranismului. Un alt important lider al pietismului a #ost >uguste 4rancRe ,P :8'8-.
Oraşul german 2alle devine centrul curentului pietist, care a avut răsunet în 6lveţia şi în >merica. !işcarea
pietistă decade însă la s#ârşitul secolului al =$III%lea.
Teologi protestan#i în secolele J@%-J@%%%
>ceastă perioadă s%a înscris ca una a răspândirii protestantismului, bene#iciind de misionari valoroşi care, în
acelaşi timp, au #ost şi teologii re#ormei, precum0 lutheranul -ilip Melanchton, calvinul ,heodor Beza, predicatorul scoţian
3ohn Mnox, anglicanul ,homas Cranmer, pro#esorul italo%croat şi polemistul Matthias -lacius ,P :<8<-. ?e%au urmat alţi
teologi, precum vi*ionarul 3aAo2 Boehme ,P :@'7- sau pastorul german 3ohan "erder ,P:9;3-, teolog, critic literar şi
#ilo*o# al istoriei.
Teologii secolelor J%J-JJ
9<
În secolele imediat următoare, protestantismul se e&primă prin mari sisteme teologice, precum liberalismul,
iluminismul, raţionalismul. (el mai mare ideolog al liberalismului protestant, -riedrich .aniel )rnest *chleirmacher
,:8@9%:937-, susţine că esenţa religiei este e&perienţa, iar aceasta constă în sentimentul dependenţei absolute de Dumne*eu.
4ilo*o#ul dane* *oren MierAe#aard ,:9:3%:9<<- respinge argumentele raţionale şi consideră credinţa o deci*ie
personală care BriscăV. )eologi şi #ilo*o#i idealişti degenerea*ă în idei şi a#irmaţii, adesea, curioase. >st#el, după >eor#
K%-% "e#el ,l88;%:93:-, 2ristos este suprema mani#estare a spiritului divin, iar -riedrich Nietzsche ,l 977%:H;;-, urmat de
alţi #ilo*o#i moderni, declară că BDumne*eu este mortV, proclamând spiritul autonom al omului eliberat de religie şi morală
pe calea ştiinţei şi propune BsupraomulV.
>lţi teologi protestanţi sunt0 +l2ert 4itschl ,:9''%:99H-, +l2ert *chIeitzer ,l 98<%:H@<-, care a des#ăşurat o
remarcabilă activitate misionară şi socială în Dabon şi care în plan teologic aduce în discuţie conceptul de Bîmpărăţia lui
Dumne*euV şi +dol( von "arnacA 8lOD:%:H3;-, autorul importantei lucrări B6senţa creştinismuluiV, teolog luteran potrivit
căruia creştinul este liber să critice dogma, care nu repre*intă altceva decât e&presia intelectuală ,raţională- a 6vang5eliei.
Marl Barth ,:99@%:H@9-, teolog calvinist elveţian şi unul din cei mai importanţi gânditori moderni, ia atitudine
împotriva liberalismului, întemeind Bteologia dialecticăV, în lucrările sale B(omentariu la omaniV şi BDogmaticaV ,7
volume-. >lţi teologi0 )mil runner ,:99H%:H@@-, 4udol( Bultmann ,l 997%:H8@-, care a promovat ideea Bdemitologi*ăriiV
Bibliei ,considerând 6vang5elia interpolată de produsele mitice ale comunităţii creştine primare-, &aul ,illich ,l 99@%:H@<-,
#ilo*o#ai religiilor şi e&ponent al teologiei dialectice, autorul lucrărilor BDinamismul credinţeiV şi B)eologie sistematicăV, în
care abordea*ă relaţia dintre cultură, religie şi #ilo*o#ie, întregesc imaginea teologiei protestante contemporane.
Misiuni protestante ?uteranii şi calvinii s%au străduit să de*volte mai multe misiuni în ţările preponderent
catolice sau ortodo&e, dar au trimis misionari şi în lumea păgână, îndeosebi a coloniilor >ngliei şi în >merici. În paralel s%
au constituit societăţi biblice de editare şi răspândire a /cripturii în limbile indigene.
(ea mai importantă este *ocietatea Bi2lică Britanică, întemeiată la ?ondra, în :9;7, cu mai multe #iliale în 6uropa
şi >merica.
+racticând metoda misionarismului individual, re#ormaţii şi calviniştii au predicat în Bra*ilia, Droenlanda,
>merica de .ord, India, Indone*ia, (oreea, Oceania etc.
;eoprotestan#ii Începând cu secolul al =$II%lea, din ramurile protestante % re#ormată şi calvină % au luat naştere
o serie de con#esiuni numite neoprotestante, care au #ărâmiţat Biserica ieşită din e#ormă, producând şi mai multă con#u*ie
în sânul creştinismului. +rincipalele con#esiuni neoprotestante sunt0
a- PuaAerii ,tremurătorii- cunoscuţi şi sub numele de /ocietatea +rietenilor, în#iinţată în "urul anului :@7H, în
>nglia, de >eor#e -ox% +ersecutaţi în >nglia de (arol al II%lea, au emigrat masiv în >merica unde, în :@9:, au creat sub
egida lui Uilliam +enn ,:@77%:8:9- colonia +ennsNlvania. QuaRerii cereau magistraţilor care%i anc5etau să se cutremure
în #aţa lui Dumne*eu ,de aici şi numele de tremurători-.
>depţii unei vieţi simple, MuaRerii re#u*ă serviciul militar, ră*boiul, petrecerile mondene şi des#ăşoară intense
acţiuni caritabile. >u militat pentru încetarea comerţului cu sclavi şi de*robirea negrilor. Un alt repre*entant însemnat al
/ocietăţii +rietenilor a #ost obert BarclaN ,:@79%:@H;-.
b- Metodiştii% (on#esiune pietistă în#iinţată în >nglia, în :8'H, de #raţii (5arles şi Ko5n UesleN, propovăduind o
nouă metodă de viaţă ,de unde şi denumirea de metodişti-, ba*ată pe o moralitate austeră. /ub raport doctrinar sunt
calvini, iar în privita organi*ării congregaţionalişti.
emarcându%se prin întâlnirile lor în aer liber, prin care atrăgeau mulţi adepţi, metodiştii s%au răspândit în /tatele
Unite, (anada, >ustralia, .oua Feelandă şi Irlanda.
În :H3', metodiştii s%au unit #ormând Biserica !etodistă din !area Britanic.
c- Cultul creştin 2aptist% (a Biserică a apărut în secolul al =$II%Iea, în Olanda şi >nglia, principala caracteristică a
baptismului #iind re#u*ul pedobaptismului şi întoarcerea Ia Bote*ul prin a#undare. B+ărinţiiV baptismului sunt 3ohn *mith
şi ,homas "olIJs% Divi*aţi la început, baptiştii s%au reunit în :8H:, dar în secolul al =l=%lea, problema sclaviei a adus
noi sci*iuni, care s%au soldat cu #ormarea, în >merica, a (onvenţiilor baptiste de .ord şi de /ud.
În pre*ent, în lume sunt în"ur de <: de milioane de baptişti.
d- +dventiştii de ziua a şaptea, denominaţiune creştină ale cărei ba*e au #ost puse de #ermierul american Killiam
Miller ,l89'%:97H- şi de*voltată de "elene >ould Khite ,l9'@%:H:<-. +rincipala preocupare a #ondatorilor a #ost
calcularea datei e&acte a venirii a doua a lui 2ristos ,în limba latină adventusC, pe ba*a pro#eţiei lui Daniel şi a
>pocalipsei. începând cu anul :973, au #ost propuse numeroase date ca sigure ale venirii lui 2ristos. Biserica >dventistă
de *iua a şaptea a #ost creată în :9<<, răspândindu%se apoi în 6uropa şi >ustralia.
+retin*ând că lucrările sale ,între care se detaşea*ă ,ra#edia veacurilor sunt inspirate şi că Dumne*eu i%a revelat
mai multe învăţături, 2elene U5ite a reuşit, prin misionari, să dobândească un mare număr de adepţi.
>dventiştii de *iua a şaptea se detaşea*ă între cultele neoprotestante prin serbarea sabatului iudaic. >stă*i sunt pe
glob apro&imativ 8 milioane de adventişti.
e- Creştinii după )van#helie, cult a cărui origine se a#lă în 6lveţia, în secolul al =I=%lea. Doctrina Bevang5eliştilorV
se pre*intă ca un amestec de învăţături *Xingliene şi baptiste.
#- Martorii lui Iehova constituie o mişcare milenaristă întemeiată în >merica, în secolul al =l=%Iea, de Charles
,aze 4ussel şi de*voltată de succesorul său, 3oseph -ranAlin 4uther(ord, având sediul la BrooRlNn ,.eX [orR-.
Doctrina martorilor este în bună parte anticreştină, iar în practica vieţii se constată accente antisociale.
.u cred în /#ânta )reime, Iisus % după ie5ovişti % nu este 4iul lui Dumne*eu, ci un martor al lui Ie5ova, ca şi
>postolii, su#letul moare o dată cu trupul, cred într%o împărăţie pământească, nu admit trans#u*ia de sânge, transplantul de
9@
organe etc. +rincipala publicaţie B)umul de veg5ereV este tribuna prin care îşi răspândesc învăţătura. In lume sunt astă*i
cea 8 milioane de membri.
g- Mormonii $ o mişcare neoprotestantă #ondată de Kosep5 /mit5 ,l 9;<%:977- în :9';, în >merica, avându%şi sediul
actual în /alt ?aRe (itN ,statul Uta5 % >merica-, îşi mai *ic VBiserica lui Iisus 2ristos a /#inţilor din timpurile din urmăV.
Doctrina este de orientare milenaristă, adepţii punând mai mare preţ pe Cartea lui Mormon decât pe Biblie, considerând%o
Vun alt )estament al lui Iisus 2ristosV. În pre*ent numără, în întreaga lume, cca @ milioane de adepţi.
5- &enticostalii consideră că primesc Bote*ul Du5ului /#ânt, ca oarecând >postolii la (inci*ecime.
Întemeietorul este pastorul baptist Carol &erham în >merica, în secolul ==, mişcarea penticostală cunoscând o
rapidă şi largă răspândire pe glob.
+e #ondul liberalismului protestant au luat naştere diverse alte mişcări şi curente religioase, cu unele accente
oculte. >mintim aici ,eozo(ia, #ondată în /tatele Unite de colonelul 2./. Olcott ,P :H;8- şi de mediumul de origine ruso%
germană 2elena +etrovna BlavatsRN ,P :9H:- şi +ntropozo(ia, născută în 6lveţia, părintele ei #iind udol# /teiner,P lH'<-.
Co&unită#i Necu&eniceG
+e la mi"locul secolului al =I=%lea, în di#erite ţări din apusul 6uropei, pe #ondul propovăduirii unor doctrine ale
tre*irii spirituale, apar comunităţi protestante care împrumută elemente catolice şi ortodo&e, adoptă un ritual BecumenicV
#ără accente con#esionale şi încearcă să o#ere lumii seculari*ate un anumit model de viaţă religioasă. >st#el s%au #ormat0
(omunitatea B/urorilor !ărieiV în Dormstadt ,Dermania-, îndeosebi după :H7<, BDiaconeseleV din euillN ,4ranţa-,
în#iinţată în :H7:, (omunitatea /urorii Denevieve !ic5eli ,# :H@7-, de Ia Drandc5amp ,6lveţia-, întemeiată în :H3 @,
(omunitatea de la )ai*e ,sudul 4ranţei- în#iinţată de oger /c5ult*, în :H7; şi altele.
Bisericile *rtodo#e la eta&a modernă $i contem&orană
'atriarhia /cu&enică sub stăp,nire turcească0 în secolele J@-J@%%%. 6voluţia raporturilor politice în Balcani şi
îndeosebi în estul 6uropei, pe care a impus%o puternicul Imperiu Otoman, a #ăcut ca situaţia Bisericii Ortodo&e să #ie mult
mai di#icilă decât a Bisericii >pusene, în veacurile =$%=$2?
Bulgaria ,:3H3-, /erbia şi Bosnia ,:7<H-, >lbania ,:7@9-, Belgradul ,:@':- cad pe rând sub stăpânire turcească.
+rincipatele omâne devin şi ele vasale turcilor0 Aara omânească ,:7;'-, !oldova ,:<:7-, )ransilvania ,:<@9-.
usia va reuşi pe vremea lui +etru cel !are ,după :@9'- să se elibere*e de turci, după ce alungase în :79; pe tătari.
/ultanii /elim I şi /oliman !agni#icul ,:<';%:<@@- vor desăvârşi opera cuceritoare a lui !a5omed II şi vor aduce Imperiul )urc în
culmea puterii.
După aceştia începe declinul marelui şi neomogenului imperiu. )urcii sunt bătuţi de austrieci ,?epante, :<8:- şi ruşi ,Siev,
:@9:- şi vor asedia #ără re*ultat $iena ,:@93%:@9@-.
O dată cu venirea la tron a lui +etru cel !are ,:@9'%:8'<-, usia va intra în etapa moderni*ării şi a re#ormelor
economice, sociale şi religioase, devenind, treptat, puterea protectoare principală a creştinătăţii ortodo&e.
+rivind retrospectiv situaţia Bisericii Ortodo&e, în conte&tul politic şi social de care am vorbit, putem reţine următoarele0
+rivilegiile şi înlesnirile #ăcute creştinătăţii bi*antine de !a5omed II, la numirea ca patriar5 a lui D5enadie
/c5olarul, după cucerirea (onstantinopolului, au început repede să #ie uitate, însuşi D5enadie nu re*istă decât 7 ani în scaun.
Urmaşul lui, Iosa#at, este bat"ocorit de sultan, pentru neaprobarea unui divorţ anticanonic.
6&istau şi de*binări serioase c5iar în sânul creştinilor ,mai ales după :7@: când prin căderea )rebi*ondei, sultanul
#ace coloni*ări masive în (onstantinopol-.
Începe nedreapta şi păgubitoarea emulaţie pentru impunerea propriului patriar5. +artida de )rebi*onda şi cea băştinaşă
o#eră peşc5eşuri pentru a obţine con#irmarea ca patriar5 a propriului candidat. /istemul simoniac s%a e&tins şi la alegerea şi
numirea mitropoliţilor şi episcopilor în provincie.
/ituaţia #inanciară a +atriar5iei 6cumenice era #oarte precară şi de aceea apela mai de #iecare dată la a"utorarea
Bisericilor Ortodo&e din ţările vasale turcilor sau tributare lor.
+atriar5ii s%au sc5imbat #oarte des ,între :7<3%:9;;, :<; de sc5imbări şi succesiunea a 8; de patriar5i, ceea ce
înseamnă că, în 378 de ani, #iecare ar #i păstorit în medie numai câte cinci ani-.
)urcii nu s%au s#iit să%i ucidă pe unii dintre ei, cum au #ăcut%o cu (5iril ?ucaris % :@39, Drigorie şi :' mitropoliţi
,:9':-, dar şi cu alţi ierar5i ,sa ne amintim de /#ântul >ntim Ivireanul care şi%a s#ârşit la #el viaţa, în :8:@-.
(reştinii au plătit şi înspăimântătoarea Bdare a sângeluiV, prin copiii care erau răpiţi din căminele lor, islami*aţi şi
#ormaţi în disciplina militară severă a corpului ienicerilor.
Biserica Ortodo&ă va avea în acest răstimp şi personalităţile, şi eroii săi. (onsemnăm pe patriar5ul Meletie &i#as din
>le&andria ,sec. =$I-, Macarie în >ntio5ia ,:@79%:@8'-, a cărui relaţie de călătorie şi prin Aările omâne ne%a lăsat%o
ar5idiaconul +aul de >lep, Nectarie, .ositei şi "risant ,între :@@;%:8:3- la Ierusalim, luptători împotriva ie*uiţilor.
+atriar5ii constantinopolitani, mai importanţi, după D5enadie, au #ost0 Ni(on al II$lea ,:73<O7;%:<;9-, de #apt, /#.
.i#on, care a activat şi în Aara omânească, dar a intrat în con#lict cu domnitorul adu cel !are1 Ioasa( al II$lea ,:<<<%:<@<- care a
ridicat sediul +atriar5iei1 Chiril /ucaris, remarcat în lupta antiie*uită în +olonia şi +rincipatele Unite, *amuil "an#eris ,sec.
=$III-, care a întocmit un nou regulament de organi*are şi #uncţionare a +atriar5iei, instituind conducerea sinodală.
98
)isericile Ortodoxe @echile 'atriarhii
$iaţa creştină a di#eritelor comunităţi a avut nevoie de la început de #orme organi*ate ale des#ăşurării ei. Bisericile
locale au păstrat şi păstrea*ă până astă*i aceeaşi învăţătură de credinţă #ormulată în cadrul sinoadelor ecumenice şi #olosesc ritul
liturgic bi*antin.
Unele Biserici sunt autonome, adică a#late sub "urisdicţia unei Biserici autoce#ale sau a unei +atriar5ii1 altele sunt autoce(ale,
adică au conducere proprie1 altele sunt înălţate la rangul de patriarhie%În pre*ent, în cuprinsul Bisericii Ortodo&e sunt H patriar5ii şi
9 biserici autoce#ale. În cele ce urmea*ă vom pre*enta #iecare din Bisericile Ortodo&e, cu istoria lor pe scurt.
'atriarhia /cu&enică de Constantinopol> în istoria şi viaţa Bisericii ăsăritului, +atriar5ia de (onstantinopol,
după anul 33;, a "ucat un rol deosebit de important !isionarii coordonaţi de la Bi*anţ au convertit la creştinism pe goţi ,strămoşii
germanilor-, popoarele slave din 6uropa de ăsărit, precum şi unele popoare din >sia apuseană şi >#rica de .ord. +atriar5ii de
(onstantinopol s%au străduit apoi, după căderea sub turci a capitalei bi*antine ,:7<3-, să ţină nestinsă #lacăra Ortodo&iei.
Deşi solicitată insistent, de mai multe ori de%a lungul veacurilor, Biserica >pusului n%a întins mână de a"utor +atriar5iei
6cumenice. Bisericile Ortodo&e din ăsărit vor #i cele care, după :7<3, vor a"uta Bi*anţul să supravieţuiască. Istoria +atriar5iei
6cumenice cunoaşte cinci etape mai însemnate0 de la 33; d. 2r., #ondarea (onstantinopolului de /#ântul (onstantin, până la
s#ârşitul perioadei iconoclaste, aşa%numita BBiruinţă a Ortodo&ieiV, în 9731 de la 973 s#ârşind cu căderea (onstantinopolului sub
latini în cea de%a patra B(ruciadăV în :';7, urmată de ocupaţie de o "umătate de secol1 de la :'@:, când este recuperat
(onstantinopolul de sub ocupaţia latină, de împăratul bi*antin !i5ail al $III%lea +aleologul, până la căderea de#initivă sub turcii
otomani, în :7<31 aşa%*isa BturcocraţieV, de la începutul ocupaţiei turceşti în :7<3, până la declararea independenţei Dreciei, în
:9':, sau mai curând :933, când Biserica Dreciei şi%a declarat autonomia #aţă de +atriar5ie ca Biserică autoce#ală1 perioada
modernă, de la :933 până în pre*ent. (onstantinopolul a #ost considerat B.oua omăV şi a dobândit un primat de onoare, după oma,
prin canonul 3 al /inodului al II%lea 6cumenic, 5otărâre întărită de canonul '9 al /inodului al III%lea 6cumenic de la 6#es ,73:-, când
scaunului de (onstantinopol i se atribuie epar5iile )racici, >siei !ici şi +ontului.
)rei din cele şapte sinoade ecumenice s%au ţinut la (onstantinopol ,al II%lea, al $%lea şi al $l%lea-, în perioada 3'<%
898, precum şi #oarte multe sinoade locale.
+ână în secolul al =l%lea, personalităţi de prim%rang ale trăirii creştine şi ale culturii au ocupat scaunul spiritual de
(onstantinopol, precum0 /#ântul >ri#orie de Nazianz sau ,eolo#ul ,38H%39:-, /#ântul Ioan >ură de +ur ,3H9%7;7-, /#ântul
Ioan I' &ostitorul ,<9'%<H<-, /#ântul ,arasie ,897%9;@-, -otie ,9<9%9@81 988%99@-. /%au succedat însă şi păstoriri ale unor
patriar5i care, din ne#ericire, au alunecat în ere*ii, precum0 Macedonie ,37'%37@1 3<:%3@;-, Nestorie ,7'9%73:-, *er#hie
,@:;%@39- ş.a.
În anul <99, patriar5ul constantinopolitan Ioan $I +ostitorul îşi ia titlul de Bpatriar5 ecumenicV.
După sc5isma de la :;<7, +atriar5ia 6cumenică va cunoaşte în secolul al =I%lea apogeul "urisdicţiei sale, prin
e&ercitarea protecţiei canonice asupra creştinilor din nordul >#ricii, Italia de /ud şi /icilia, >sia !ică, +eninsula Balcanică, usia,
>rmenia şi Aările omâne, numărând cea @;; de scaune episcopale.
Ocuparea (onstantinopolului de către cruciaţi în :';7 determină +atriar5ia 6cumenică să%şi mute sediul la .iceea,
unde rămâne până în :'8'.
După cucerirea (onstantinopolului de către turcii otomani ,'H mai :7<3-, +atriar5ia 6cumenică îşi restrânge considerabil
"urisdicţia şi va păstra un primat de onoare în cadrul Bisericilor Ortodo&e naţionale, patriar5ul ecumenic #iind Bprimul între egaliV.
)urcii au e&ercitat neîncetat constrângeri asupra +atriar5iei.
e#orme patriar5ale. După :7<3, libertatea de acţiune a patriar5ului constantinopolitan a #ost permanent îngrădită.
+roblemele bisericeşti mai importante erau re*olvate de către *inodul )ndemic ,de la grecescul endemos 9 care se a#lă într%un loc-, la
care luau parte ierar5ii care se a#lau oca*ional în (onstantinopol. Bună parte din aceşti ierar5i repre*entau scaunele episcopale ale
patriar5iilor >le&andria, >ntio5ia şi Ierusalim, că*ute sub turci, care apelau la tronul ecumenic pentru diverse probleme, întrucât numai
patriar5ul de (onstantinopol putea intermedia pe creştini la sultan, în aceste împre"urări, şi /#ântul şi !arele !ir era trimis celorlalte
Biserici tot de către patriar5ul ecumenic.
În secolul al =$III%lea, patriar5ul *amuil I ,:8@3%:8@91 :883 %:887- re#ormea*ă administraţia patriar5ală,
în#iinţea*ă *inodul &ermanent ,l8@7-, care preia atribuţiile /inodului 6ndemic. +rimii patru mitropoliţi, din cei :' care alcătuiau
sinodul, re*idau permanent la (onstantinopol. /igiliul patriar5al era împărţit în patru, #iecare din aceştia având câte o parte din el,
pecetluirea unei 5otărâri importante neputându%se reali*a decât prin consensul lor. Intre atribuţii, sinodul număra şi pe cea de alegere
a patriar5ului ecumenic.
>utorităţile turceşti au boicotat însă şi au nesocotit de cele mai multe ori re#ormele patriar5ale, care priveau
respectarea intereselor Bisericii.
+atriar5ul /amuil I, la presiunea turcilor, a des#iinţat, în :8@@, +atriar5ia /ârbă de +ec, iar în :8@8, >r5iepiscopia greco%
bulgară de O5rida, pe motivul că într%un singur stat % Imperiul Otoman J nu poate e&ista decât o patriar5ie % cea ecumenică. În
timpul ultimei perioade de păstorire a patriar5ului ecumenic Drigorie al $%lea ,:9:9%:9':-, s%a 5otărât ca cei :' mitropoliţi ai
/inodului +ermanent să se sc5imbe din doi în doi ani, adăugânduli%se şi un Consiliu mixt ,3 mitropoliţi şi 9 mireni- care
gestiona aspectele economice şi civile ale +atriar5iei. +atriar5ul ecumenic se alegea de Con#resul )lectoral ,alcătuit din
mitropoliţi şi mireni- care propunea sultanului 3 candidaţi, iar acesta desemna pe unul din ei.
/ituaţia politică de constrângere şi condiţiile economice precare ale patriar5iilor a#late sub stăpânire turcească le
vor determina, secole de%a rândul, să solicite a"utoare din Aările omâne şi usia, care, practic, au susţinut Orientul creştin,
începând cu secolul al =$III%lea, e&agerarea valorilor naţionale greceşti, adică (iletismul ,iubirea de neam-, va conduce la ingerinţe în
Bisericile Ortodo&e naţionale şi va provoca nemulţumiri în rândul acestora.
99
În timpul evoluţiei din :9':, turcii au e&ecutat pe patriar5ul ecumenic Drigorie ,l; aprilie :9':-, împreună cu :'
mitropoliţi şi cu un număr mare de clerici şi credincioşi.
?a mi"locul veacului al =l=%lea, sultanul >bdul !edgid, sub presiunea !arilor +uteri din 6uropa, va garanta
libertatea creştinilor. )otuşi, evenimentele politice ulterioare vor Iovi integritatea "urisdicţională a +atriar5iei.
În :H'9, epar5iile greceşti din !acedonia, nordul Dreciei şi vestul )urciei intră sub "urisdicţia Bisericii Dreciei, în
:H:3, cele '; de mănăstiri din !untele >t5os intră în "urisdicţia +atriar5iei 6cumenice. După :H7<, Aările Baltice vor intra sub
"urisdicţia +atriar5iei !oscovei, în :H@8, Biserica din (reta dobândeşte autonomia, ieşind de sub "urisdicţia +atriar5iei
6cumenice.
În :H'3, patriar5ului ecumenic i s%au luat prerogativele politice şi "uridice, ca etnarh al creştinilor din #ostul Imperiu )urc,
acordate de sultanul !a5omed al II%lea în :7<3, rămânând numai cu cele religioase. In :H37, preşedintele )urciei, Sernal >taturR, a
inter*is ierar5ilor şi preoţilor din )urcia purtarea costumului preoţesc. .umai patriar5ul ecumenic are îngăduinţa să poarte costumul,
tuturor celorlalţi mitropoliţi, episcopi, preoţi etc., inter*icându%le acest lucru pe teritoriul )urciei.
În pre*ent, +atriar5ia 6cumenică are în "urisdicţie în )urcia < mitropolii, cu un număr total de ';.;;; de credincioşi, în
a#ara graniţelor )urciei îşi e&ercită "urisdicţia asupra celor '; de mănăstiri din !untele >t5os şi insulele Dodecane* ,cca
7<;.;;; de credincioşi-. Diaspora +atriar5iei 6cumenice numără peste < milioane de credincioşi în 6uropa Occidentală, >merica
de .ord şi de /ud, >ustralia şi .oua Feelandă.
Dintre patriar5ii ecumenici cei mai repre*entativi ai secolului ==, se disting +thena#ora ,:H7H%:H8'- şi actualul
patriar5, Bartolomeul ,din ' noiembrie :HH:-. )itulatura întâistătătorului acestei Biserici este Bar5iepiscop de (onstantinopol %
.oua omă şi patriar5 ecumenicC.
/ediul +atriar5iei 6cumenice se a#lă la biserica B/#ântul D5eorg5eV din cartierul 4anar al Istanbulului.
'atriarhia 1lexandriei +ână la întemeierea (onstantino%polului, +atriar5ia de >le&andria, cel mai vec5i scaun
patriar5al, ocupa locul al II%lea după oma. (ontroversa mono#i*ită de la mi"locul secolului al $%lea a dus la scindarea
+atriar5iei ale&andrine în două grupuri0 melAiţii care au recunoscut 5otărârile /inodului al I$%lea 6cumenic de la (alcedon ,7<:- şi
copţii, constituiţi într%o nouă Biserică ,Biserica 6gipteană (optă-.
După cucerirea 6giptului de către arabi ,secolul $II-, Biserica a #ost greu încercată, clerul şi credincioşii #iind
persecutaţi de islamişti1 s%au înregistrat treceri #orţate Ia islamism, s%au dărâmat biserici, au #ost ucişi slu"itori şi creştini.
+ână spre secolele =I%=III, +atriar5ia >le&andriei, care repre*enta pe creştinii melRiţi, a #olosit ritul copt, după care a
revenit la ritul bi*antin. Datorită numărului scă*ut de credincioşi, în secolele = $I%=$III, patriar5ul ortodo& al >le&andriei a re*idat
mai mult la (onstantinopol decât în 6gipt.
Din secolul al $%lea, #uncţionea*ă în 6gipt două patriar5ii0 &atriarhatul Ortodox Copt, în #runtea căruia se a#lă în
pre*ent /anctitatea /a Şenuda al III$lea, cu reşedinţa la (airo şi &atriarhatul >rec $ Ortodox condus de &etru al 'II$lea,
+atriar5 al >le&andriei şi +apă al întregii >#rici întroni*at la H martie :HH8. >ceastă a doua patriar5ie, care are în "urisdicţie :7
mitropolii în >#rica, a iniţiat o amplă misiune la a#ricanii din D5ana, (amerun, Fair şi SenNa. 4ostul patriar5 +artenie al III%lea
,:H98%:HH@-, care a vi*itat şi Biserica Ortodo&ă omână, a decedat Ia '3 iulie :HH@.
În pre*ent, "urisdicţia +atriar5iei >le&andriei se întinde asupra 6giptului, /udanului, )unisiei, (ongo%ului, Seniei,
(amerunului şi >#ricii de /ud, numărând cea 8;.;;; de credincioşi. /ediul +atriar5iei este în >le&andria ,6gipt-.
'atriarhia 1ntiohiei. Biserica din >ntio5ia % cel mai important oraş din provincia romană a /iriei % datea*ă din timpul
/#inţilor >postoli. >ici, ucenicii lui 2ristos s%au numit pentru întâia dată creştini ,4apte ::, '@-. .icolae, unul din cei şapte
diaconi, era pro*elit din >ntio5ia ,4apte @, <-. în timpul persecuţiei de după uciderea /#ântului >r5idiacon Ete#an, membrii
comunităţii din Ierusalim s%au re#ugiat la >ntio5ia1 în anul 37, /#ântul >postol +etru slu"ea aici, iar oraşul devine centrul de unde va pleca
în călătoriile sale misionare /#ântul >postol +avel.
+atriar5ia antio5iană numără între personalităţile spirituale marcante pe /#ântul I#natie ,eo(orul ,P:;8-, al doilea
episcop al >ntio5iei, /#ântul Ioan Dură de >ur care a slu"it în >ntio5ia până la numirea sa pe scaunul de la (onstantinopol,
/#ântul +ndrei Criteanull, /#ântul loan .amaschin ş.a. eamintim puternica in#luenţă a Ecolii (ate5etice din >ntio5ia,
întemeiată în secolul al III%lea.
(anonul @ al /inodului I 6cumenic ,3'<- 5otărăşte ca Bisericii din >ntio5ia să i se păstre*e privilegiile, 5otărâre
întărită prin canonul ' al /inodului al II%lea 6cumenic ,39:-.
+atriar5ia >ntio5iei va cunoaşte şi ea scindările provocate de ere*ia mono#i*ită şi va trece succesiv sub stăpânire
persană ,sec. $II-, arabă ,sec. $II%=-, bi*antină etc.
În :;H9, >ntio5ia este cucerită de cavalerii primei (ruciade, ierar5ii ortodocşi #iind constrânşi să cede*e locul latinilor şi să
se re#ugie*e. eîntoarcerea ortodocşilor în >ntio5ia s%a putut petrece după :'@9, când oraşul este cucerit de arabi.
În :3@@, reşedinţa patriar5ului se mută la Damasc, unde se a#lă şi astă*i. După o perioadă în care a #ost condusă de
patriar5i greci ,:8'7%:9HH-, +atriar5ia >ntio5iei a impus pe scaunul patriar5al ierar5i de origine arabă. +e timpul a#lării
/iriei sub protectorat #rance* ,:H';%:H73-, sirienii au #ost supuşi unor presante misiuni catolice şi protestante.
+atriar5ia >ntio5iei are @ mitropolii în /iria, ?iban şi H epar5ii în diasporă ,IraR, /tatele Unite ale >mericii,
>ustralia, .oua Feelandă, Bra*ilia şi >rgentina- totali*ând cca 9;;.;;; de credincioşi ,dintre care, <;;.;;; în Orientul
!i"lociu-. /inodul +atriar5iei numără 33 de ierar5i. +atriar5ia are o >cademie )eologică încorporată din :H99 în
Universitatea de la Balamand ,?iban-. >ctualul patriar5 este Ignatie al I$%lea ,2a*im-, întroni*at la ' iulie :H8H, a cărui titulatură
o#icială este B+atriar5 ortodo& grec al >ntio5iei şi întregului OrientV,
'atriarhia %erusali&ului /inodul I 6cumenic ,3'<-, prin canonul 8, pe ba*a Bobiceiului şi a vec5ii predaniiV 5otăra să
se continue cinstirea onori#ică deasupra tuturor celorlalte scaune ierar5ice a celui din Ierusalim. In #apt însă, 6par5ia
Ierusalimului, #ondată în prima "umătate a secolului I, după cucerirea şi distrugerea oraşului ,anul 8;- este subordonată
9H
!itropoliei din (e*areea +alestinei. (anonul 3@ al /inodului II )rulan va întări 5otărârile anterioare, +atriar5ia Ierusalimului #iind
ultima în ordinea +entar5iei.
Inva*iile persane, arabe şi cruciate vor conduce la diminuarea însemnătăţii +atriar5iei de Ierusalim.
În :<73 ia #iinţă -răţia *(!ntului Morm!nt, organi*aţie alcătuită din ierar5i şi călugări greci, care administrea*ă
mai multe mănăstiri şi biserici.
După :H79, Ierusalimul se găseşte pe teritoriul /tatului Israel, iar "urisdicţia sa se întinde asupra epar5iilor din +alestina
şi Iordania şi din :9@8 şi asupra !ănăstirii /#ânta 6caterina ,*idită în <'8- din !untele /inai, având apro&imativ @;.;;; de
credincioşi. Din :H8: #uncţionea*ă la )antura ,între Ierusalim şi Betleem- un institut ecumenic de cercetări biblice.
+atriar5ul Ierusalimului, Diodor ,din :H9:-, a decedat în decembrie ';;;.
)isericile ortodoxe ;oile patriarhate
'atriarhia Moscovei şi a toată 2usia uşii, cel mai însemnat dintre popoarele slave, au #ost creştinaţi o#icial în
anul H99. înainte de această dată, contactele cu Bi*anţul au #avori*at pătrunderea elementelor creştine în statul Rievean ast#el,
încât Olga, văduva cnea*ului Igor, se botea*ă în H<7.
(el care avea să determine creştinarea în masă a ruşilor a #ost cnea*ul 'ladimir cel Mare ,H9;%:;:<, cinstit de pravoslavnici
ca s#ânt cu apelativul Bcel întocmai cu >postoliiV, :< iulie-.
Delegaţii /#ântului $ladimir, cu misiunea de a cerceta mai multe credinţe pentru a o îmbrăţişa pe cea mai bună, când au
a"uns la (onstantinopol şi au luat parte la slu"ba din biserica /#ânta /o#ia % consemnea*ă Cronica lui Nestor $ lucrare din
secolele =I%=II, au raportat la întoarcere cnea*ului0 FŞi ne$am dus la #reci%%%şi ne$au condus acolo unde ei se nchină la
.umnezeul lor ,adică biserica /#ânta /o#ia- şi nu mai ştiam dacă ne #ăseam n cer ori pe păm!nt%%% .ar un lucru ştim ca acolo
.umnezeu locuieşte n miGlocul oamenilor? şi sluG2a lor este mai minunată dec!t n oricare altă tară7%
(erând în căsătorie pe >na, sora împăratului bi*antin $asile al II%lea Bulgaroctonul ,adică Bmâncătorul de bulgariV, pentru
că i%a în#rânt în :;:9-, $ladimir se botea*ă în H99, urmat de o parte din curteni şi apoi de popor.
În#iinţea*ă apoi !itropolia de Siev şi mai multe episcopii ,ostov, .ovgorod, (ernigov etc.-.
Urmaşul lui $ladimir, cneazul Iaroslav cel nţelept ,:;:H%:;<7-, ctitorul catedralei B/#ânta /o#iaV din Siev, aşea*ă Biserica
usă sub "urisdicţia +atriar5iei 6cumenice. )ot acum ,către :;<:-, (uviosul >ntonie ,:; iulie-, care trăise în !untele >t5os,
în#iinţea*ă celebra !ănăstire +ecersRa ,a +eşterilor- din Siev, care avea să devină centrul vieţii religioase din vec5ea usie. O altă
importantă mănăstire este #ondată ulterior ,cca :337- de /#ântul *er#hie de 4adoneG ,'< septembrie şi < iulie-, cu 5ramul
B/#ânta )reimeV, unde Cuviosul +ndrei 4u2liov ,cca:38;%:73;, pră*nuit la 7 iulie- şi%a de*voltat talentul său de pictor de
icoane.
Din :'7;, când este cucerit de mongoli, Sievul va rămâne sub stăpânirea acestora până după căderea
(onstantinopolului. (ând în :@<7 Ucraina se uneşte cu usia, !itropolia Sievului intră sub "urisdicţia Bisericii use.
În secolul al =lII%lea, centrul politic mutându%se la !oscova, !itropolia Sievului şi%a stabilit şi ea ,l 3'<- reşedinţa în
capitala rusă.
?a /inodul de la 4errara % 4lorenţa ,:739%:73H-, !itropolitul Isidor de Siev şi !oscova militea*ă activ pentru
unire. ?a întoarcerea în usia este înc5is de principele $asile al II%lea Orbul, dar evadea*ă şi, a"uns la oma, îşi reneagă
credinţa ortodo&ă şi este ridicat la rangul de cardinal. In această calitate este delegat în anul :7<', la (onstantinopol, pentru
proclamarea unei noi uniri între greci şi latini.
Din :779, Biserica usă, ca un protest contra unirii cu oma a bi*antinilor la 4errara % 4lorenţa, s%a considerat
autoce#ală, întâistătătorul ei numindu%se !itropolit al !oscovei şi al întregii usii.
?a '@ ianuarie :< 9H, Biserica usiei este ridicată la rangul de +atriar5ie şi în :<H3, /inodul patriar5ilor orientali
ţinut la (onstantinopol acordă +atriar5iei use locul al cincilea în ordinea patriar5iilor răsăritene.
O importantă contribuţie la de*voltarea Bisericii use a adus%o patriar5ul .icon ,:@<'%:@<9- al !oscovei, care în
cadrul unui sinod ţinut la !oscova ,:@<<%:@<@- a adoptat unele măsuri re#ormatoare şi pentru diortosirea ,corectarea
şi adaptarea- cărţilor de cult care conţineau greşeli. Fece ani mai târ*iu, patriar5ul .icon este condamnat pe ba*a unor acu*aţii
nedrepte, de către aripa conservatoare a Bisericii, dar re#ormele lui au #ost validate.
Opo*anţii re#ormei lui .icon au provocat o mare sc5ismă, numită rascol, condamnată de două sinoade locale
ruse. ascolnicii s%au împărţit n popovţi ,cu preoţi- şi 2ezpopovţi ,#ără preoţi-. +ersecutaţi de stat, s%au re#ugiat în Bucovina
şi nordul Dobrogei.
În :H8:, +atriar5ul%locotenent +imen al !oscovei a ridicat anatema contra vec5ilor BcredincioşiV ,starovierţî-.
?ipovenii, cum se mai numesc, au o mitropolie mondială de rit vec5i, cu sediul în oraşul Brăila ,omânia-.
?a '< ianuarie :8':, ţarul +etru cel !are ,:@9'%:8'<-, care aplică o serie de re#orme în usia, des#iinţea*ă
demnitatea de patriar5, lăsând conducerea Bisericii use unui *inod .iri#ent, care ţinea legătura cu ţarul printr%un
procurator suprem laic, numit O2er$procuror% /ediul Bisericii use se mută de la !oscova la +etersburg.
Începând cu secolul al =$III%lea, Biserica usiei va de*volta o #ructuoasă misiune creştină în ?iberia, (5ina, (oreea,
Kaponia.
În :H:8, Biserica este separată de stat, dar se reîn#iinţea*ă demnitatea de +atriar5.
Ucrainenii, care în anii :<H@ ,la Brest%?itovsR- şi între :@7H%:@H: se uniseră cu oma, revin la Biserica
Ortodo&ă în anii :H7@ şi :H7H. După :H9H, o mică parte din #oştii uniţi vor reveni la relaţiile cu Biserica omei.
+roblemele "urisdicţionale legate de diaspora ortodo&ă ucraineană şi Biserica Ortodo&ă din 6stonia vor
tensiona relaţiile dintre +atriar5ia 6cumenică şi +atriar5ia !oscovei, di#erendul #iind depăşit în anul :HH@.
H;
egimul bolşevic a promovat o politică distructivă a Bisericii use şi a clerului, încă din :H:8. Feci de episcopi, mii
de clerici, călugări şi călugăriţe, precum şi credincioşi laici au #ost supuşi represiunilor sau au #ost ucişi cu brutalitate. !ii de preoţi au #ost
siliţi să%şi sc5imbe identitatea, iar bisericile au #ost înc5ise şi trans#ormate în depo*ite, săli de sport sau mu*ee, în cel mai #ericit ca*.
O altă persecuţie şi constrângere se vor petrece în timpul aşa%numitului B>rmistiţiu al lui 2ruşciovV ,.iRita 2ruşciov,
preşedinte al (onsiliului de !iniştri între :H<9 %:H@7-, când mii de biserici de pe teritoriul Uniunii /ovietice au #ost înc5ise Bdin motive
ideologiceV.
În pre*ent, +atriar5ia !oscovei are un /inod alcătuit din peste :<; de ierar5i, peste :H.7;; de paro5ii, cca :<.;;; de
preoţi şi <7< de mănăstiri ,';;;- şi dispune de o puternică şi în#loritoare diasporă. Biserica Ortodo&ă usă a acordat, în :H8;,
autoce#alia Bisericii Ortodo&e use din >merica cu sediul la .eX [orR, intitulată Biserica Ortodoxă +mericană% >cest act n%a
#ost însă recunoscut de celelalte Biserici Ortodo&e. 6ste Biserica Ortodo&ă cu cel mai mare număr de credincioşi ,cca 8; de
milioane-.
>ctualul patriar5 este >le&ei II ,întroni*at în :HH;, având titulatura de B+atriar5 al !oscovei şi al întregii usiiV.
/ediul +atriar5iei este la !oscova.
'atriarhia $erbiei În secolul al $II%lea, populaţia sârbă care locuia în nordul Boemiei se stabileşte, la c5emarea
împăratului bi*antin 2eraclie ,@:;%@7:-, în centrul +eninsulei Balcanice.
(ontactul cu localnicii, care primiseră creştinismul din primele secole, îndeosebi prin /#ântul >postol +avel şi
ucenicii săi, a contribuit la creştinarea sârbilor. În secolul al II%lea sunt menţionaţi mai mulţi martiri în teritoriile sârbeşti, ca,
de e&emplu, /#inţii !ucenici -ior şi /avru ,pră*nuiţi la :9 august- martiri*aţi în Ulpiana ,lângă +ristina % provincia Sosovo-.
(onstantin +or#irogenetul ,H:3%H<;- menţionea*ă că prima bote*are masivă a sârbilor a avut loc pe la anul @3;, papa
2onoriu I trimiţând clerici misionari, la solicitarea ba*ileului 2eraclie.
4raţii misionari (onstantin % (5iril şi !etodiu trec în 9@3 prin nord%estul ţinutului locuit de sârbi, propovăduind
6vang5elia. (âţiva ani mai târ*iu ,9@9-, la cererea cnea*ului !utimir ,9@; % 9H:-, patriar5ul Ignatie I al (onstantinopolului
trimite în /erbia preoţi şi episcopi greci, care vor bote*a în masă pe sârbi, în#iinţând episcopii. ?a rândul său, împăratul
$asile !acedoneanul trimite împreună cu misionarii greci un delegat imperial, prin care su*eranitatea Bi*anţului asupra
sârbilor este recunoscută.
>ctivitatea misionară a /#inţilor Clement şi Naum care iradia din mănăstirea întemeiată de ei la O5rida ,sudul Bulgariei,
lângă graniţa cu /erbia- a consolidat creştinismul în /erbia, în#lorind acum literatura slavă, prin intermediul al#abetului
c5irilic, pe care aceştia îl răspândesc printre sârbi, alături de ?iturg5ia în limba slavă.
În regiunile centrale sârbeşti s%a întemeiat 6piscopia de asca, iar în regiunea de coastă cea de la DuRlia, numită mai târ*iu Feta,
după râul omonim.
După des#iinţarea +atriar5iei Bulgariei şi crearea >r5iepiscopiei autoce#ale a O5ridei ,H97-, teritoriile din sudul
/erbiei intră sub "urisdicţia acestei ar5iepiscopii, care se subordona +atriar5iei de (onstantinopol.
/#ântul /ava, #iul prinţului Ete#an .emania ,::H@%:';'1 :';3%cca :''9-, călugăr la !ănăstirea atonită 2ilandar,
este 5irotonit în :':H ar5iepiscop al /erbiei, organi*ând Biserica ce avea statut de autoce#ală. (el mai însemnat suveran al
/erbiei medievale, Ete#an Duşan ,:33:%:3<<-, ridică Biserica /erbiei Ia rang de +atriar5ie în :37@, cu scaunul la +ec, situaţie care se
menţine până în :7<9, când turcii o des#iinţea*ă, intrând din nou în "urisdicţia >r5iepiscopiei de O5rida ,Bulgaria-.
+rimul patriar5 sârb, Ioanichie ,:37@%:3<<-, îl încoronea*ă pe Ete#an Duşan rege în :37@. $reme de '' de ani
,:3<3%:38<-, Biserica /erbiei s%a a#lat sub anatema pronunţată de patriar5ul ecumenic (alist I, pentru că ţarul a alungat pe
episcopii greci din teritoriile cucerite de el. în delegaţia sârbă, care a intervenit la patriar5ul ecumenic +ilotei SoRRinos pentru
ridicarea anatemei ,:38<-, s%aa#lat şi /#ântul.icodim,reorgani*atorul vieţii mona5ale din Aara omânească ,P :7;@-.
eîn#iinţată în :<<8 de patriar5ul sârb Macarie 80DD0 $:<83-, +atriar5ia este din nou des#iinţată la :: septembrie :8@@,
Biserica /erbiei intrând de această dată sub "urisdicţia +atriar5iei de (onstantinopol.
/ub presiunea ta&elor impuse de autorităţile turceşti, mulţi sârbi se convertesc acum la islamism, iar episcopii auto5toni
sunt înlocuiţi cu ierar5i greci.
Biserica /erbiei îşi redobândeşte autoce#alia în '; octombrie :98H, permiţându%se sârbilor după :9H: să aibă
episcopii proprii.
În secolele =$II%=$III, romano%catolicii au încercat uniaţia #orţată în unele *one ale /erbiei, precum în vest, pe
teritoriul 6piscopiei de Sarlovac sau în Dalmaţia.
Biserica Ortodo&ă /ârbă se uni#ică în :H';, redobândind rangul de +atriar5ie, situaţie recunoscută de
+atriar5ia 6cumenică la H martie :H''. Bisericile care s%au grupat #ormând +atriar5ia /erbiei au #ost0 Biserica Muntene#rului,
&atriarhia Carlovitzului ,în#iinţată în :979 pentru sârbii ortodocşi din Ungaria-, Mitropolia Cernăuţiului ,cu "urisdicţia
asupra ortodocşilor din Imperiul >ustriac-, Biserica 4e#atului *er2iei ,autonomă din :93' şi autoce#ală din :98H- şi
Biserica Bosniei $ "erţe#ovinei ,constituită în :989 pentru provinciile ane&ate de >ustro%Ungaria-.
ă*boiul al doilea !ondial va supune Biserica /ârbă unui adevărat martiriu. +atriar5ul Davriil ,:H38%:H<;- şi
episcopul .icolae $elimirovici ,l 99;%:H<@- au #ost înc5işi în lagărul Dac5au din Dermania, iar ierar5i % precum +laton de Ban"a
?uRa, /ava de Sarlovac, /era#im din Sosovo % vor #i ucişi împreună cu sute de clerici şi aproape 8;;.;;; de credincioşi. De
asemenea, *eci de mănăstiri şi sute de biserici sunt distruse1 au #ost #urate odoare s#inte, ar5ive, biblioteci. )ragedia se va repeta în
ă*boiul din :HH: %:HH<, când peste ';; de biserici şi mănăstiri au #ost distruse şi aproape 7;; avariate.
În :H<H, din Biserica /erbiei s%a desprins Biserica autonomă a Macedoniei, cu sediul la /Ropl"e, conducătorul ei purtând
titlul de >r5iepiscop de O5rida. În anul :H@8 şi%a declarat unilateral autoce#alia, dar Bisericile Ortodo&e n%au recunoscut canonicitatea
acestei Biserici, care deţine @;\ din populaţia ţării ,cca :,H milioane de creştini ortodocşi-. Biserica /erbiei avea până la
ă*boiul din :HH: %:HH< patru seminarii teologice ,dintre care cel de la +ri*ren în#iinţat în :98:- şi o 4acultate de )eologie la Belgrad.
H:
>ctualul patriar5 al /erbiei este /anctitatea /a &avle ,întroni*at în :HH;-, Biserica numărând cca H milioane de
credincioşi. /ediul +atriar5iei se a#lă la Belgrad.
'atriarhia 2o&,nă $iaţa creştină pe teritoriul omâniei a continuat şi după inva*iile avarilor şi slavilor din secolul al
$II%lea. Descoperirile ar5eologice atestă neîndoielnic această realitate. >st#el, avem bisericuţele săpate în masivul calcaros de la
Basarabi, "udeţul (onstanţa, datând din secolele =%=Î, crucile relicvar din aceeaşi perioadă descoperite la >d"ud, "udeţul $rancea şi
Dodeşti, "udeţul $aslui, precum şi o cădelniţă la Odor5eiul /ecuiesc, în )ransilvania, biserica /#anţul >tanasie de la .iculiţel, "udeţul
)ulcea, din secolul al =III%Iea ş.a.
În secolele =%=I, doi episcopi % +etru şi >nicet % se pare că re*idau la Dinogeţia ,Darvăn, "udeţul )ulcea-1 în :';<
este menţionată într%o scrisoare a papei Inocenţiu al III%lea ,::H9%:':@- o episcopie ortodo&ă în părţile 2unedoarei. În #ine, în secolele
=III%=I$ a #uncţionat !itropolia $icinei ,amplasată, după ultimele cercetări, pe Dunăre, în sudul Dobrogei, la +ăcuiul lui
/oare-, în anul :3<H ia #iinţă !itropolia Ungrovla5iei, prin strămutarea mitropolitului Iac5int de la $icina la (urtea de >rgeş,
iar în :7;: se în#iinţea*ă şi !itropolia !oldovei, cu sediul la /uceava, primul mitropolit #iind Iosi# !uşat. >mbele
mitropolii se a#lau sub "urisdicţia +atriar5iei de (onstantinopol.
Biserica din )ransilvania a depins până în :8;:, când s%a produs unirea #orţată cu oma, de !itropolia Ungrovla5iei.
/ub mitropolitul >ndrei Eaguna ,:979%:983-, se reîn#iinţea*ă !itropolia )ransilvaniei în :9@7.
După unirea, în :9<H, a +rincipatelor !oldova şi Aara omânească, la '< aprilie :99<, +atriar5ia 6cumenică
recunoaşte +utoce(alia Bisericii Ortodoxe 4om!ne%
?a 3; iulie :H'<, Biserica Ortodo&ă omână a #ost ridicată la rangul de +atriar5ie, primul patriar5 #iind Miron
Cristea ,:H'<%:H3H-.
+erioada conducerii comuniste ,:H7<%:H9H- a însemnat pentru Biserica Ortodo&ă omână una din marile sale
încercări. Unii ierar5i au #ost întemniţaţi sau pensionaţi #orţat, *eci de preoţi au murit în înc5isori sau în colonii de muncă #orţată,
multe biserici au #ost demolate, nu s%a permis ridicarea altor locaşuri.
În :H79, clerul şi credincioşii uniţi cu oma au revenit în sânul Bisericii Ortodo&e.
>u #ost des#iinţate abu*iv unele epar5ii, s%au înc5is seminarii teologice şi #acultăţi de teologie, a #ost instituită cen*ura
publicaţiilor bisericeşti, în :H<H s%au înc5is sute de mănăstiri şi călugării au #ost #orţaţi sa intre în viaţa civilă.
După :H9H, viaţa bisericească având libertate deplină de mani#estare a luat avânt, /%au în#iinţat mai multe şcoli
teologice medii şi de nivel universitar, s%au ridicat biserici noi, au #ost redesc5ise mănăstirile abandonate în :H<H, s%au
în#iinţat noi epar5ii, religia a #ost introdusă în şcolile statului, au #ost reînviate asociaţiile #ilantropice bisericeşti, literatura religioasă
s%a îmbogăţit substanţial prin editarea unor valoroase opere teologice, istorice şi de spiritualitate.
+arte din clericii şi credincioşii adepţi ai uniaţiei, după :H9H, s%a desprins de Biserica Ortodo&ă #ormând comunităţi
distincte, creându%se apoi episcopii unite la Baia !are, (lu", ?ugo" şi Oradea, toate sub "urisdicţia !itropoliei de Ia Bla".
/ediul +atriar5iei omâne este la Bucureşti, patriar5ul actual, +rea 4ericitul ,eoctist, #iind întroni*at la H noiembrie
:H9@.
/#ântul /inod al Bisericii Ortodo&e omâne are 38 de membri1 +atriar5ia omână este alcătuită din < mitropolii, ': de
epar5ii cu :;.'3; paro5ii şi 3.;7H #iliale, cu H.73@ preoţi şi ::< diaconi totali*ând apro&imativ :9 milioane de credincioşi
,la începutul anului ';;;-.
'atriarhia )ulgariei +opulaţia de origine turanică ce avea să dea naştere bulgarilor s%a aşe*at mai întâi, în
secolul al II%lea, între $olga mi"locie si Don. )riburile protobulgare au pornit către s#ârşitul veacului al $II%lea din regiunile
$olgăi şi, în @9:, sub conducerea lui >sparu5 pătrund în nordul +eninsulei Balcanice, ocupând un teritoriu ce aparţinea
Imperiului Bi*antin, în "urul $arnei ,la sudul Dunării-. Drecii au numit această populaţie BvulgariV ,adică originari de pe $olga-. În
contact cu auto5tonii traci şi cu triburile slave care a"unseseră în aceste locuri în secolele $I%$II şi care erau populaţii creştine,
bulgarii s%au slavi*at şi au primit creştinismul. Bulgarii consideră drept primii lor apostoli pe #raţii misionari (5iril şi !etodiu care, în
drum spre !oravia ,9@3-, au trecut prin oraşele 4ilipopole ,a*i +lovdiv- şi /o#ia.
(reştinarea o#icială a bulgarilor are loc în anul 9@7, când ţarul Boris I ,9<'%99H- este bote*at având ca naş pe împăratul
Bi*anţului, !i5ail al III%lea, de la care conducătorul bulgar şi%a luat şi numele de !i5ail. !ulţi bulgari ,îndeosebi colaboratori ai
ţarului- au #ost constrânşi să%i urme*e e&emplul, ucigând c5iar pe unii care s%au împotrivit.
!are succes în răspândirea creştinismului printre bulgari a înregistrat /#ântul Clement ,P'8 iulie H:@- care, în a doua
"umătate a secolului al I=%lea, în#iinţea*ă o mănăstire la O5rida şi o episcopie în apropiere, la $elica. Urmaşul său în scaunul
episcopal a #ost .aum, ucenic al /#inţilor (5irii şi !etodiu.
)emându%se de o prea mare dependenţă de Bi*anţ, în încercarea sa de a da Bisericii Bulgare rangul de patriar5ie,
iar pentru sine de a obţine recunoaşterea ca ţar, Boris%!i5ail cere în 9@@ papei .icolae I ,9<9%9@8- un ar5iepiscop
pentru organi*area Bisericii şi%i adresea*ă 0=N ntre2ări re(eritoare la credinţă% +apa a trimis epicopi şi preoţi şi a răspuns
la întrebările bulgarilor 84esponsa adconsulta 2ul#arorumC, dar Boris n%a #ost mulţumit şi, în cele din urmă, se va reorienta
către Bi*anţ.
>mestecul omei a creat un con#lict cu +atriar5ia de (onstantinopol, păstorită de marele patriar5 4otie ,9<9%9@81
988%99@-, con#lict care s%a stins însă în 98;, în cadrul unui sinod pre*idat de patriar5ul ecumenic Ignatie ,9@8%988-, cu participarea
delegaţilor papei >drian al II%lea ,9@8%98'-. După înc5eierea sinodului, o delegaţie a lui Boris%!i5ail a"unsă la (onstantinopol
a cerut protecţia "urisdicţională a Bisericii ăsăritului. +atriar5ia 6cumenică va trimite un ar5iepiscop în Bulgaria.
În toamna anului H'8, +etru, conducătorul bulgarilor, înc5eie pace cu bi*antinii, cu care se a#lau în ră*boi de :3 ani.
Ba*ileul oman ?ecapenos îi recunoaşte acestuia titlul de ţar ,limitat la teritoriul bulgar-, iar senatul acordă lui Damian de
Durostor ,/ilistra- titlul de patriar5. +atriar5ia 6cumenică nu recunoaşte însă această titulatură.
Bulgaria de răsărit este încadrată în anul H8: în Imperiul Bi*antin, împărţită în două t5eme ,unităţi administrative-0
Bul#aria propriu%*isă şi &aristrion sau &aradunavon, care includea şi Dobrogea. Bulgaria apuseană este ane&ată, la rându%i,
H'
Imperiului Bi*antin de $asile al II%lea numit pentru aceasta Bulgaroctonul ,omorâtorul de bulgari-, la începutul secolului
al =I%lea.
O5rida care devenise din H97 centrul religios al bulgarilor, cu rang de patriar5ie este redusă în :;:HO:;'; la rangul
de ar5iepiscopie, sub "urisdicţia +atriar5iei de (onstantinopol.
?a începutul secolului al =III%lea, Imperiul $la5o%Bulgar creat în urma revoluţiei #raţilor vla5i ,adică români- &etru şi
+san contra bi*antinilor este curtat din nou de oma, reuşindu%se, în anul :';7, ca vla5o%bulgarii să se unească cu latinii. Unirea a
#ost e#emeră, spulberându%se imediat după cea de%a patra (ruciadă ,:';<-.
În urma tratativelor cu împăratul grec de .iceea, Ioan Duca $atat*e* ,(onstantinopolul era ocupat de latini-, Ioan
>san al II%lea este recunoscut drept ţar al bulgarilor, iar Biserica Bulgariei este recunoscută de /inodul de la ?ampsac ,:'3<-
drept patriarhie, cu reşedinţa la )ârnovo. 6par5iile .urostomlui şi 'idinului au #ost trecute sub "urisdicţia acestei patriar5ii.
După ce cetatea )ârnovo este cucerită de către turci ,:3H3-, +atriar5ia Bulgară îşi încetea*ă activitatea. Ultimul
patriar5 de )ârnovo, /#ântul 6#timie ,:38< %:3H3-, pră*nuit la '; ianuarie, vla5 de origine, a murit în e&il ,P :7;;-. 6l a purtat
corespondenţă cu /#ântul .icodim, organi*atorul vieţii mona5ale din Aara omânească ,# :7;@- şi cu mitropolitul >ntim al
Ungrovla5iei ,# :7;:- şi a scris viaţa /#intei !uceniţe 4ilo#teia ,8 decembrie-. !oaştele acesteia au #ost mutate de la )âmovo la
$idin şi de aici, în :3H@, la Biserica Domnească din (urtea de >rgeş.
În perioada ocupaţiei otomane ,:3H3%:989-, +atriar5ia (onstantinopolului de care depindea Biserica Bulgariei a
încercat să înlocuiască liturg5ia în limba slavă.
Bulgarii obţin, la :' martie :98;, recunoaşterea /ublimei +orţi pentru crearea unui exarhat% >ceastă emancipare de sub "urisdicţia
(onstantinopolului a determinat pe patriar5ul ecumenic >ntim al $l%lea ,:98:%:983, ultima păstorire- să convoace un sinod la
(onstantinopol, la '< mai :98', prin care Biserica Bulgariei este declarată sc5ismatică. >ceastă ruptură încetea*ă în '' #ebruarie
:H7<, când patriar5ul ecumenic $eniamin I recunoaşte autoce#alia Bisericii Bulgare.
?a l; mai :H<3, Biserica Ortodo&ă Bulgară a #ost ridicată la rangul de patriar5ie, act con#irmat de +atriar5ia 6cumenică în :H@:.
Din :H8<, +atriar5ia Bulgară a adoptat (alendarul îndreptat. 6a păstrea*ă în cult limba slavonă vec5e.
După :H9H, Biserica Bulgară s%a scindat, o parte din ierar5ii sinodului considerându%se singurii îndreptăţiţi să repre*inte
Biserica, ceilalţi #iind acu*aţi de pacti*are cu #ostul regim comunist. (a urmare, în :HH', mai mulţi ierar5i bulgari au #ost depuşi din
treaptă. (ri*a Bisericii Bulgare este re*olvată în :HH@ ,prin repunerea în treaptă a unora din cei depuşi-, iar în :HHH se restabileşte
unitatea sinodului.
eşedinţa +atriar5iei Bulgariei este Ia /o#ia, Biserica având cca @ milioane de credincioşi. >ctualul întâistătător este +rea
4ericitul +atriar5 Maxim%
'atriarhia Eeorgiei (reştinismul a pătruns în Iviria ,vec5ea denumire a Deorgiei, situată între !area .eagră şi
!unţii (auca*- în secolul al I$%lea, prin /#ânta .ina ,:7 ianuarie-, considerată Bluminătoarea DeorgieiV.
+ână în anul <<@ când a dobândit autoce#alia, Biserica Deorgiei s%a a#lat sub "urisdicţia +atriar5iei de >ntio5ia. O
scurtă perioadă de timp, creştinii georgieni au îmbrăţişat mono#i*ismul, dar sub împăratul 2eraclie ,@:;%@7:- au revenit la
ortodo&ie, însă Biserica intră din nou sub "urisdicţia >ntio5iei. în timpul domniei regelui gru*in Bagrat I$ ,:;'8%:;8'-, Biserica îşi
redobândeşte autoce#alia ,l;<3-.
+erioada secolelor =I%=$III este caracteri*ată de mari privaţiuni pentru creştinii georgieni a#laţi sub ocupaţie
turcească. )otuşi, sub domnia regelui .avid, supranumit Constructorul 8:;9H%::'<-, care a unit Deorgia de est şi de vest,
Biserica Deorgiei a în#lorit egele a #ondat Mănăstirea şi +cademia >elati ,lângă Sutaisi-, recunoscută în lumea ortodo&ă ca
unul din cele mai importante centre de teologie, educaţie şi cultură.
După intrarea Deorgiei, în :893, sub su*eranitatea usiei, în :9;:, statutul autoce#aliei Bisericii Ortodo&e a Deorgiei este
abolit, Biserica #iind trecută sub autoritatea unui e&ar5 rus ,din :9:8-, membru al /#anţului /inod al +atriar5iei use.
Deşi la :' martie :H:8, Biserica Ortodo&ă a Deorgiei şi%a proclamat din nou autoce#alia, între :H39%:H77 va #i
condusă din nou de un e&ar5 rus.
De%abia în :H77 îi este recunoscut Bisericii Deorgiei statutul de patriar5ie, pe care îl păstrea*ă până astă*i.
În :HH:, prin destrămarea U.././., Deorgia obţine independenţa statală, întărindu%se şi po*iţia Bisericii Ortodo&e de
aici. +reşedintele Deorgiei % 6dXard Eevarnad*e % se botea*ă şi viaţa bisericească ia avânt. +atriar5ia 6cumenică a recunoscut, la
'' ianuarie :HH;, autoce#alia Bisericii Deorgiene.
Biserica Deorgiei are cca ' milioane de credincioşi, 7 mitropolii, :< ar5iepiscopii, 9 episcopii, 9; de paro5ii şi tot
atâţia preoţi, ' academii teologice, 7 seminarii teologice şi peste '; de mănăstiri.
eşedinţa +atriar5iei este la )bilisi, întâistătătorul acestei Biserici #iind /anctitatea /a Ilia al II%lea ,din '< decembrie :H88-,
cu titlul de &atriarh catolicos a toată >eor#ia%
H3
1lte )iserici Ortodoxe 1utoce"ale şi 1utono&e de a(i
+e lângă Bisericile naţionale cu rang de patriar5ie, Ortodo&ia numără şi alte Biserici autoce#ale sau autonome, pe care
le vom enumera în continuare.
1 )iserici autoce"ale
)iserica Ortodoxă a Ciprului (ipru este a treia insulă ca mărime ,după /icilia şi /ardinia- din !area !editerană,
având H.'<: Rm' şi o populaţie de apro&imativ 8:;.;;; de locuitori ,l HH<-.
(reştinismul a #ost adus în (ipru de /#inţii >postoli +avel şi Barnaba ,acesta din urmă #iind originar din (ipru-, care
au convertit pe proconsulul insulei, /ergiu%+aul ,4apte ::, :H1 :3, 7%:'-. După tradiţie, /#ântul şi Dreptul /azăr, pe care !ântuitorul
îl înviase din morţi, s%a re#ugiat de teama iudeilor în (ipru, #iind 5irotonit episcop al Sitiului ,a*i ?amaca-.
Biserica (iprului este cea mai veche Biserică autoce(ală din 4ăsărit, deţinând autoce#alia prin canonul 9 al
/inodului al III%lea 6cumenic de la 6#es.
Insula s%a a#lat în decursul vremii sub mai multe ocupaţii1 arabă, bi*antină, cruciată latină, turcă, engle*ă. >r5iepiscopul !acarie
,:H<;%:H88- a deţinut şi #uncţia de preşedinte al ţării.
+rimul episcop al Bu*ăului, :<93%:@;', apoi mitropolit al Aării omâneşti, a #ost /uca, originar din (ipru.
În pre*ent, Biserica Ortodo&ă a (iprului are cca <<;.;;; de credincioşi, @ mitropolii, 7@H de paro5ii, <@9 de preoţi şi
diaconi şi '' de mănăstiri.
Întâistătătorul Bisericii autoce#ale (ipriote este +rea 4ericitul >r5iepiscop "risostom, întroni*at la :3 noiembrie :H88,
care poartă titlul de B>r5iepiscop de .ova Kustiniana şi al întregului (ipruV, având sediul la .icosia.
)iserica Ortodoxă Ereacă De la începuturile e&istenţei sale s%a a#lat sub "urisdicţia +atriar5iei 6cumenice. +rin )ratatul de la
>drianopol ,l9'H-, Drecia îşi dobândeşte independenţa şi în :93', devine regat, îndată după aceasta ,l933-, Biserica Dreciei
se declară autoce#ală, dar +atriar5ia 6cumenică nu va recunoaşte autoce#alia decât în iunie :9<;. Biserica Ortodo&ă Dreacă este
singura Biserică de stat din întreaga Ortodo&ie, având rang de ar5iepiscopie. 6a numără 9 milioane de credincioşi şi are 9; de epar5ii,
toate cu rangul de mitropolie,
În Drecia, teologii laici au un rol important în viaţa Bisericii. De asemenea, viaţa religioasă în Drecia modernă cunoaşte mai multe
organi*aţii de misiune internă, dintre care cele mai importante sunt @oi ,L viaţă-, întemeiată în :H;8 şi *otir ,L mântuire-, #ondată în
:H<9, care militea*ă pentru o renaştere spirituală, deşi nu le lipsesc acestor misiuni tendinţe de separare de Biserică.
>ctualul întâistătător al acestei Biserici este +rea 4ericitul "ristodoulos, >r5iepiscopul >tenei şi al întregii Drecii, întroni*at la H
mai :HH9. /ediul >r5iepiscopiei este la >tena,
)iserica Ortodoxă 'olonă s%a în#iinţat după +rimul ă*boi !ondial. ?a :3 noiembrie :H'7, +atriar5ia 6cumenică îi acordă
autoce#alia, act reînnoit de Biserica Ortodo&ă usă la '' iunie :H79. Biserica numără <8;.;;; de credincioşi ,:HHH-, având 8
epar5ii în +olonia şi @ în diaspora. >ctualmente este condusă de +rea 4ericitul *ava, mitropolit primat ,instalat la 3: mai :HH9-. /ediul
Bisericii se a#lă la $arşovia.
)iserica Ortodoxă din Cehia şi $lovacia0 în anul 93; ia #iinţă !arele (ne*at al !oraviei, care se întindea între
Boemia şi )isa. ?a solicitarea cnea*ului ostislav ,97@%98;-, patriar5ul ecumenic 4otie trimite în !oravia !are, la anul 9@3, ca
misionari, pe #raţii greci Constantin Q Chiril ,9'@%9@H- şi Metodiu ,9:8%99<-.
(ei doi călugări, deosebit de învăţaţi, s%au pregătit în !ănăstirea &olihnion din !untele Olimp ,Bitinia- pentru
misiunea printre moravi. $reme de patru ani, activitatea misionarilor bi*antini a înregistrat succese răsunătoare, #olosindu%se
de al#abetul #la#olitic, alcătuit de aceştia după modelul literelor mici greceşti ,numite glagoliţa-, în care au tradus cărţi biblice şi de
cult.
!etodiu, după ce a #ost 5irotonit la oma ca ar5iepiscop pentru !area !oravie şi +anonia, şi%a continuat lucrarea sa misionară
până la moarte ,@ aprilie 99<-.
După 99@, ortodocşii sunt alungaţi din !oravia, ritul ortodo& #iind înlocuit cu cel latin. Biserica omano%(atolică devine treptat
dominantă, gratie sc5imbărilor politice care intervin în istoria (e5iei, !oraviei, Boemiei şi /lovaciei. !işcările re#ormatoare
iniţiate de Kan 2us ,P :7:<- vor aduce importante modi#icări în peisa"ul con#esional al ţării.
Drupuri de ortodocşi s%au păstrat pe teritoriul (e5oslovaciei până în secolul al ==%lea, când se întemeia*ă şi se recunoaşte, de
către +atriar5ia 6cumenică, >r5iepiscopia (e5oslovaciei ,martie :H'3-.
Biserica Ortodo&ă usă, care a reorgani*at Biserica (e5oslovaciei, îi acordă la '3 noiembrie :H<: autoce#alia. +atriar5ia
6cumenică i%a acordat însă numai autonomia, în :HH:.
?a s#ârşitul anului :HH', statul ce5oslovac se desparte în epublica (e5ia şi epublica /lovacia, #ormând #iecare câte un stat.
/e #ormea*ă două consilii mitropolitane cu câte două epar5ii ,de +raga şi Olomona1 de +resov şi !i5alovace-, având însă un singur
sinod. Biserica Ortodo&ă a (e5oslovaciei are peste ';;.;;; de credincioşi. /ediul este la +raga. >ctualul conducător al Bisericii,
după moartea mitropolitului Dorotei, cu titlul de >r5iepiscop de +resov şi !itropolit al (e5iei şi al întregii /lovacii ,3; decembrie
:HHH-, este înalt +rea /#inţia /a Nicolae, cu sediul la +resov ,/lovacia-.
)iserica Ortodoxă a 1lbaniei a dobândit autoce#alia prin tomosul +atriar5iei 6cumenice din :' aprilie :H38. >tunci avea 7
epar5ii, :H protopopiate, 3<; de paro5ii şi '8 de mănăstiri.
În :H@8, Duvernul comunist a început persecuţiile împotriva credinţelor religioase. ?a 3; noiembrie :H@H, >lbania
este proclamată Fprimul stat ateu de su2 soare7% Eapte ani mai târ*iu ,:H8@-, (onstituţia albane*ă din decembrie a inter*is cu
desăvârşire orice mani#estare religioasă, publică sau particulară. epresaliile au #ost crunte1 au #ost persecutaţi clerici şi
credincioşi, au #ost des#iinţate toate instituţiile bisericeşti şi s%a con#iscat întregul patrimoniu al Bisericii. ?a acea dată număra
'<;.;;; de credincioşi.
H7
După :H9H se a#lă într%o perioadă de re#acere, tulburată însă de ă*boiul din :HH:%:HH<. (onducătorul spiritual al
Bisericii Ortodo&e >lbane*e, cu sediul la )irana, este +rea 4ericirea /a +nastasios, instalat la ' august :HH', cu titlul de
B>r5iepiscop al )iranei şi al întregii >lbaniiV.
1rhiepiscopia Ortodoxă din Muntele $inai are în "urisdicţia sa numai !ănăstirea /#ânta 6caterina, întemeiata în secolul al $l%lea de
împăratul Kustinian I, la poalele !untelui /inai. +ână în anul :<8<, când şi%a dobândit autoce#alia, a aparţinut de +atriar5ia
Ierusalimului. /tareţul mănăstirii, .amian, are rang de ar5iepiscop.
) )iserici autono&e
)iserica Ortodoxă din ?inlanda, în anul :H:9, creştinii ortodocşi din Sarelia ,în nord%vestul 4ederaţiei use- s%au
constituit într%o Biserică independentă de +atriar5ia !oscovei. +rin tomosul din iulie :H'3, +atriar5ia 6cumenică recunoaşte întemeierea
>r5iepiscopiei Ortodo&e din 4inlanda, dar Biserica usiei se va pronunţa în acest sens de%abia în :H<9. +atriar5ia 6cumenică îi
acordă în :HH: acestei Biserici autonomia.
Biserica Ortodo&ă din 4inlanda are <8.;;; de credincioşi ,l ,1R din populaţie-, cu <; de biserici şi ' mănăstiri ,'alamo $ unde a
vieţuit şi /#ântul român >ntipa de la (alapodeşti%Bacău şi /intulaC% (onducătorul Bisericii este >r5iepiscopul Ioan al Sareliei şi
a toată 4inlanda ,întroni*at la '7 ianuarie :H99-. /ediul administrativ se a#la în oraşul Muopio ,centrul 4inlandei-.
)iserica Ortodoxă din /stonia ,.. 6uropei, cu ieşire Ia !area Baltică- s%a întemeiat ca mitropolie, prin tomosul
+atriar5iei 6cumenice din iulie :H'3, #iindu%i recunoscută autonomia în :HH:. Întâistătătorul acestei Biserici este mitropolitul Şte(an
de Nazianz ,întroni*at la ': martie :HHH-, având sediul la )allin.
)iserica Ortodoxă din Maponia Ortodo&ia a pătruns la niponi în :9@:, prin ieromona5ul, apoi episcopul rus .icolai
SassatRin ,P :H:3-, canoni*at în :H8;. 6l a reuşit să bote*e aproape ';.;;; de "apone*i, ridicând şi o biserică în )oRNo. )ot în Kaponia
a activat ca misionar, un timp, ieromona5ul basarabean >natolie )i5ai. În :H8;, Biserica Ortodo&ă din Kaponia şi%a dobândit autonomia.
În pre*ent are cca 3;.;;; de credincioşi, :<; de paro5ii deservite de 3< de clerici, 3 episcopii ,)oRNo, SNoto şi /endai-,
precum şi un seminar teologic. >ctualul primat al Bisericii Ortodo&e din Kaponia este mitropolitul &etru, întroni*at la :7 mai
';;;, având sediul la )oRNo.
)iserica Ortodoxă din 1ustralia În prima "umătate a secolului al =I=%lea, e&pediţionarii ruşi şi greci au adus pe
continentul australian creştinismul ortodo&. +rima biserică ortodo&ă greacă a #ost desc5isă în mai :9H9, lângă /NdneN ,/%6 >ustraliei-. În :H'7,
+atriar5ia 6cumenică a întemeiat >r5iepiscopia Ortodo&ă Dreacă din >ustralia şi .oua Feelandă. +rimatul Bisericii
Ortodo&e Dreceşti din >ustralia este ar5iepiscopul *telian ,din :H8<-, cu reşedinţa în /NdneN, având în "urisdicţie 7 episcopii şi un seminar
teologic.
În >ustralia trăiesc, de asemenea, comunităţi ortodo&e de sârbi, sirieni ,antio5ieni-, ruşi, români, bulgari, polone*i. 6&istă în
>ustralia şi o Biserică Ortodo&ă Dreacă autoce#ală, dar nu are statut canonic.
)iserica Ortodoxă din China Ortodocşii necalcedonieni plecaţi din /iria au a"uns în secolele $II%$III în !ongolia
şi /umatra ,Indone*ia-, începând cu secolul al I=%lea, dar cu precădere în timpul dinastiei !ing ,:3@9%:@77-, creştinii sunt
persecutaţi şi nu sunt toleraţi. (reştinismul a #ost propovăduit apoi în (5ina de misionarii trimişi de +atriar5ia usiei. +rima
biserică ortodo&ă în (5ina s%a amena"at în :@H9, la +eRin, de către misionarul rus !a&im ?eontiev ,# :8:'-, prin
trans#ormarea unui templu budist, comunitatea ortodo&ă #iind alcătuită din ca*aci ruşi.
Începând cu anul :8:<, misiunea creştină între c5ine*i s%a intensi#icat, cei mai cunoscuţi misionari #iind ar5im.
Iac5int Biciurin şi Inoc5entie 4igurovsRi.
ăscoala populaţiei c5ine*e împotriva europenilor şi a creştinilor din :H;;, cunoscută sub numele de Băscoala
Bo&erilorV, a adus mari pre"udicii Ortodo&iei din (5ina, mulţi creştini pierind şi distrugându%se bisericile şi aşe*ămintele.
După :H:9, cu spri"inul Bisericii use, misiunea ortodo&ă se intensi#ică, 5irotonindu%se noi ierar5i.
/uccesele misiunii ortodo&e ruse în intervalul :9<9%:H7H, culminând cu întemeierea Universităţii Ortodo&e V/#.
$ladimirV la 2arbin, se vor reduce în :H7H, o dată cu instalarea la putere a regimului comunist al lui !ao )*e Doung. +entru
ortodocşii c5ine*i, +atriar5ia 6cumenică a numit de curând la 2ong%Song pe tânărul mitropolit .iRita. În Indone*ia
#uncţionea*ă câteva paro5ii ortodo&e în insulele Kava, Băii şi /umatra, îndeosebi după răsturnarea, în :HH9, a dictaturii lui
/oc5arto.
)iserica Ortodoxă din %ndia, în secolele =I$%=$I, nestorienii ortodocşi sunt convertiţi la catolicism, creştinii în
India umărând astă*i cea '9 de milioane de romano%catolici şi trei milioane de catolici uniţi.
Biserica Ortodo&ă se constituie în :H<< în mod provi*oriu în Biserică autoce#ală, la acea dată numărând cca <;;.;;;
de credincioşi, apro&imativ @<; de preoţi şi ': de dioce*e.
Disputele între +atriar5atul sirian şi Biserica Ortodo&ă a Indiei vor provoca, în :H8;, o disensiune în comunitatea
ortodo&ă de aici.
)iserica Ortodoxă din 1&erica ?a s#ârşitul secolului al =$III%lea, călugări ruşi de la !ănăstirea $alaam au #ăcut
misiune ortodo&ă printre esc5imoşii din >lasRa, cel mai repre*entativ dintre misionari #iind episcopul Ioan $eniaminov. În
:9<9 s%a în#iinţat o episcopie au&iliară care cuprindea SamceatRa, >lasRa şi Insulele Surile şi >leutine. După ce, în :9@9,
>lasRa a #ost vândută de către usia /tatelor Unite ale >mericii, 6piscopia denumită acum Ba Insulelor >leutine şi a >lasRăiV
a #ost ridicată la rangul de 6piscopie misionară independentă. /caunul episcopal s%a mutat, în :98', la /an 4rancisco, iar în
:H;<, la .eX [orR.
$alurile de emigranţi pe care i%a primit continentul american începând cu ultimii ani ai secolului al =I=%lea au creat
şi mai multe epar5ii BnaţionaleV ,bulgari, greci, arabi, sârbi, albane*i, români, ucraineni etc,-. !ulte din comunităţile
ortodo&e respective s%au grupat în /(OB> ,(on#erinţa +ermanentă a 6piscopilor (anonici Ortodocşi din >merica- şi #ac
presiuni pentru obţinerea autonomiei.
H<
Ortodocşii numără în >merica cca patru milioane de creştini. Două seminarii teologice ,la .eX [orR şi Boston-
asigură pregătirea slu"itorilor.
O altă Biserică Ortodo&ă este >r5iepiscopia din Insula (reta, autonomă din '9 #ebruarie :H@8.
)iserica Ortodoxă din Ucraina. Ortodo&ia din Ucraina se a#lă, la s#ârşitul mileniului al doilea, scindată în trei
Biserici0
a- Biserica Ortodo&ă >utonomă care a obţinut, la '9 octombrie :HH;, tomosul de recunoaştere a autonomiei din
partea +atriar5iei !oscovei. +rimat o#icial al acestei Biserici este mitropolitul $ladimir /aboclau ,ales la ': mai :HH'-.
b- Biserica Ortodo&ă >utoce#ală datea*ă din anii :H:H%:H';, #iind reorgani*ată în :H73, sub ocupaţie germană.
După înc5eierea ă*boiului al II%lea !ondial, această Biserică a reintrat sub "urisdicţia Bisericii use.
+rimat al Bisericii Ortodo&e >utoce#ale a Ucrainei a #ost ales de /inodul acestei Biserici la Siev ,8 septembrie HH3-
preotul Dimitri [arema, care a reactivat Biserica după :H9H. .u este recunoscută canonic de nici una dintre Bisericile
Ortodo&e, dar i se îngăduie să active*e. >re în"ur de 9;; de paro5ii.
c- Biserica Ortodo&ă >utoce#ală B+atriar5ia SievuluiV. 6ste întemeiată în anul :HH' de #ostul mitropolit al Sievului,
4ilaret DenisenRo ,coborât la treapta de laic de către /inodul ucrainean din '8 mai :HH'- şi de unii parti*ani ai săi, precum şi
de autorităţile ucrainene. Bisericile Ortodo&e n%au recunoscut această Biserică.
)iserica Ortodoxă din Macedonia. >ceastă Biserică se consideră continuatoarea vec5iului scaun al >r5iepiscopiei
de O5rida, des#iinţată în :8@8. În perioada anilor :;:9%:8@8, ar5iepiscopia a avut o autonomie limitată.
În prima "umătate a secolului al ==%lea, statul macedonean a #ost împărţit între Drecia, /erbia şi Bulgaria. (a
urmare, în aprilie :H7<, o >dunare Bisericească şi .aţională a proclamat Biserica Ortodo&ă >utoce#ală !acedoneană.
Bisericile Ortodo&e n%au recunoscut însă această biserică, încercări ulterioare în anii :H@8 şi :HH' n%au reuşit să aducă
recunoaşterea acestei biserici, ci doar restabilirea unităţii de slu"ire cu +atriar5ia /ârbă, ce #usese întreruptă în :H@8.
ă*boiul din Bosnia%2erţegovina a determinat o nouă scindare a relaţiilor sârbo%macedonene.
În pre*ent, Biserica !acedoniei numără peste l .@;;.;;; de credincioşi ,dintre care apro&imativ @;;.;;; în diasporă-
având şapte epar5ii în !acedonia, două în /.U.> şi una în 6uropa Occidentală.
Cultura teologică în 2ăsărit în secolele J@%-JJ
După căderea (onstantinopolului şi lărgirea Imperiului Otoman, ţările neocupate de turci, precum !oldova, Aara
omânească, Ucraina şi usia, au devenit loc de re#ugiu al unor teologi şi spaţiu al continuării activităţilor teologice şi
culturale. /%au în#iinţat o serie de şcoli şi academii, precum Şcoala >reacă din $eneţia ,sec, =$I-, +cademia Movileană de
la Siev, întemeiată în :@3: de +etru !ovilă, viitor mitropolit al Ucrainei, cea mai vec5e instituţie de învăţământ superior la
slavii ortodocşi, în care au studiat şi multe personalităţi ale vieţii bisericeşti, precum (uviosul +aisie cel !are şi episcopul
!elc5isedec Eteianescu, Cole#iul Umanist >reco$/alin ,/c5uola Draeca et ?atina- din Aara omânească ,:@7@-, sub !atei
Basarab, +cademia .omnească de la !ănăstirea /#. /ava % Bucureşti, întemeiată de (onstantin Brâncoveanu ,:@H7-,
+cademia de la !ănăstirea /#. )rei Ierar5i % Iaşi, în#iinţată de $asile ?upu ,l@7;, reorgani*ată în :8:7-, +cademia din
!oscova ,:@7H- etc.
În secolele =I=%==, Bisericile Ortodo&e şi%au în#iinţat seminarii teologice şi #acultăţi de teologie care au contribuit
la promovarea valorilor teologice şi culturale tradiţionale ale popoarelor pe care le%au deservit.
Teologi şi scriitori bisericeşti >pariţia tiparului a revoluţionat viaţa culturală, #avori*ând răspândirea literaturii
teologice şi du5ovniceşti în rândul maselor.
(ele mai repre*entative #iguri ale scrisului bisericesc ortodo&, în acest interval, sunt0
+atriar5ul ecumenic Ieremia al II$lea ,:<8'%:<H<, cu întreruperi- a redactat 4ăspunsurile către teolo#ii luterani din
,u2in#en, în care vădeşte ere*iile protestanţilor. După el, se impune personalitatea patriar5ului ecumenic Chiril /uAaris
,P:@39- care a militat pentru Ortodo&ie, dar s%a i*bit de diplomaţia catolică şi de contra#acerile protestante, asupra cărora ne%
am pronunţat de"a într%un capitol precedent.
+atriar5ul >le&andriei, Mitro(an Mritopoulos ,:@3@%:@3H-, înmormântat la )ârgovişte, este autorul unei importante
Mărturisiri de credinţă ortodoxă, scrisă în :@'<.
6&cepţională este activitatea cărturărească a patriar5ului .ositei II Nottara al Ierusalimului ,:@@H%:8;8-, cu spri"inul
căruia se în#iinţea*ă la !ănăstirea (etăţuia % Iaşi o tipogra#ie, între :@9;%:@9'. 6l este autorul mai multor lucrări, între care
&avăza Ortodoxiei, mărturisire de credinţă aprobată în :@8' de un sinod ţinut la Ierusalim, prin care se combat erorile
doctrinare catolice şi protestante, ,omul dra#ostei ,Iaşi, :@H9-, o antologie de scrieri care vi*ea*ă combaterea primatului
papal şi a interpolării 4ilioMue ş.a.
!itropolitul Sievului, &etru Movilă ,l@39%:@7@-, a alcătuit, la rându%i, Mărturisirea de credinţă aprobată de /inodul
de la Iaşi în :@7' şi lucrarea intitulată /ithos ,adică +iatra- în :@77, care este cunoscuta drept principala sa operă de polemică
religioasă. )ot el a în#iinţat tipogra#ii Ia Siev şi ?vov, unde a tipărit o serie de cărţi de cult şi teologice.
O remarcabilă activitate cărturărească a de*voltat în Aara omânească diaconul Coresi, care a tipărit o serie de cărţi
în limba română, între care mai importantă este )van#helia cu nvăţătură sau Cazania, :<9:.
!itropolitul 'arlaam al !oldovei ,:@3'%:@<3- s%a distins prin tipărirea între alte lucrări a unei Cazanii, în :@73
8Carte rom!nească de nvăţătură la dumenecele de preste an şi la praznice mpărăteşti şi la sv!nţi mariC, iar mitropolitul
.oso(tei ,:@8:%:@871 :@8<%:@9@- a pu2licat &saltirea n versuri ,Uniev, :@83- şi 'iaţa şi petrecerea s(inţilor ,Iaşi, :@9'%
:@9@, în 7 volume-.
H@
)ot în !oldova s%a remarcat, în secolul al =$III%lea, lucrarea cărturărească şi du5ovnicească de e&cepţie a
(uviosului &aisie cel Mare ,P :8H7-, stareţul !ănăstirii .eamţ, traducătorul -ilocaliei în limba slavonă ,Dobrotoliubie- şi al
mai multor lucrări patristice în limba română, activitate preluată şi continuată în usia de /#. )i5on de FadosR ,P :893-,
episcopul Ignatie Briancianinov ,P :9@8-, preotul Ioan din Sronstadt ,P :H;9- ş.a.
În Aara omânească s%a remarcat /#ântul !itropolit +ntim Ivireanul 80S=O$:8:@-, care a scos din teascurile
tipogra#ice de la )ârgovişte şi Bucureşti mai multe lucrări, parte din ele scrise de el însuşi.
(uviosul Nicodim +#hioritul 8:879%:9;H- este unul dintre cei mai #ecun*i scriitori bisericeşti din secolul al =$III%
lea. +rincipalele sale lucrări traduse aproape în toate ţările ortodo&e sunt0 -ilocalia ,' volume-, &idalionul ,o colecţie de
canoane comentate-, Carte (oarte (olositoare de su(let ,6&omolig5itarul, :8H7- care este unul din cele mai importante tratate
de du5ovnicie, scrierea morală "ristoitia, 4ăz2oiul nevăzut etc.
>lţi teologi şi scriitori bisericeşti sunt )v#henie 'ul#aris ,P :9;@-, întemeietorul unei >cademii la >t5os şi membru
al >cademiei din +etrograd, predicatorul Ilie Miniat ,P :8:7-, autor de &redici sau .idahii, ar5iepiscopul Nichi(or ,eotoAis
,P :9;:-, care ne%a lăsat MJriacodromionul ,(a*ania cuprin*ând predici la duminici şi sărbătorile de peste an-. ?a ruşi,
mitropolitul -ilaret .rozdov ,l9';%:9@8-, autorul unui Catehism care a devenit cartea simbolică a usiei ortodo&e,
ar5iepiscopul (ernigovului, -ilaret >umilevsAi ,P :9@@-, autor al unor valoroase lucrări de istorie, ag5iogra#ie şi dogmatică
şi iniţiatorul traducerii /#inţilor +ărinţi în limba rusă, dogmatistul *ilvestru, episcop de Sanev, teologul laic +lexei "omiaAov
,P :9@;-, istoricul şi dogmatistul Macarie Bul#aAov ,:9:'%:99'-, mitropolit al !oscovei ş.a.
)eologii secolului ==. +atriar5alele ortodo&e, precum şi celelalte Biserici autoce#ale sunt repre*entate pe tărâmul
culturii teologice de o serie de scriitori marcanţi, care au îmbogăţit literatura teologică cu importante scrieri şi au readus în
atenţie opera patristică a primelor veacuri creştine prin ediţii critice0
a: Teologi de cultură greacă !itropolitul &ilotei BrJennios ,P :H:9- al .icomidiei descoperă şi tipăreşte .idahia
,învăţătura celor :' >postoli- şi două epistole ale /#ântului (lement ,H:%:;;-, episcopul omei, iar pro#esorul .imitrie *%
Balanos ,P :H<H- a publicat un valoros manual de &atrolo#ie ,>tena, :H3;-.
Istoria bisericească universală a bene#iciat de contribuţiile ar5iepiscopului "risostom &apadopoulos ,:H''%:H39- al
>tenei şi ale ar5imandritului pro#esor '%*te(anidis ,P :H<9-.
Christos +ndroutsos ,:9@H%:H3<- a elaborat manuale de dogmatică, morală şi simbolică traduse şi în româneşte,
urmat de dogmatiştii &%N% ,rem2elas ,l99@%:H88- şi Ioan Marmiris% >lţi teologi valoroşi, unii des#ăşurând o importantă
activitate ecumenică, sunt NiAos Nissiotis 80;1<$l;ONC,&anaJotis Nellas ,:H3@%:H9@-, pro#esorul de teologie dogmatică de la
)esalonic, NiAos MatsouAas ,n. :H37-, episcopul Mallistos Kare de DioRleia ,n. :H37-, mitropolitul Ioan @iziulas de +ergam
,n. :H3;-, pro#esorii *avvas +#ouridis ,n. :H':- şi Christos Tanaras ,n. :H3<-, #ilo*o# religios ortodo&.
b: Teologi ruşi (ei mai importanţi teologi ruşi ai secolului al ==%lea au activat în comunităţile diasporei ruse din
apusul 6uropei. 6&ponenţii teologiei ruse din acest secol sunt0 'ladimir /ossAJ ,:H;3%:H<9- care, între altele, a scris
,eolo#ia mistică
a Bisericii de 4ăsărit şi 'ederea lui .umnezeu, traduse şi în româneşte, preotul &avel -lorensAi ,l 99'%:H38-, autor, între
altele, al lucrării Iconostasul, tradusă şi în româneşte, protoiereul *er#hei Bul#aAov ,:98;%:H77-, autor al unei lucrări de
.o#matică, tradusă, de asemenea, în româneşte, &aul )vdoAimov ,:H;:%:H8;- cu lucrări dogmatice, >% -lorovsAJ ,:9H3%
:H8H-, /eonid UspensAJ ,:H;'%:H98- ş.a.
c: Teologi s,rbi. Nicodim Milaş este autorul unuia din cele mai importante manuale de Drept canonic ortodo&.
Istoricul Şte(an .imitrievici editea*ă începând cu :H'@ revista BBogoslov"eV. >r5imandritul Kustin &opovici ,:9H7%:H8H-,
mare dogmatist şi du5ovnic ,între altele, a scris .o#matica Bisericii Ortodoxe, în 3
vol., :H3'%:H39-, este e&ponent de seamă al direcţiei neopatristice în teologia ortodo&ă contemporană.
d: Teologi ro&,ni Din mulţimea #igurilor repre*entative ale teologiei româneşti, reţinem câteva nume,
cadrul unei ast#el de lucrări neîngăduind spaţii mai largi de pre*entare.
În domeniul istoriei ecle*iastice s%au remarcat pro#. ,eodor M% &opescu ,:9H3%:H83-, coautor al unui manual de
Istorie bisericească universală ,Bucureşti, :H<@-, pr. pro#. Ioan 4ămureanu ,:H:;%:H99-, autor de manuale de Istorie
bisericească universală pentru seminarul teologic şi #acultatea de teologie, pr. pro#. dr. Mircea &ăcurariu ,n. :H3'-, cel mai
#ecund şi mai valoros istoric al Bisericii Ortodo&e omâne, autor de manuale, lucrări şi studii care acoperă toată istoria
creştinismului la români, mitropolitul Nestor 'ornicescu ,:H'8%';;;- al Olteniei, Î.+./. mitropolit +ntonie &lămădeală ,n.
:H'@- al >rdealului ş.a.
Domeniul patrolo#iei este ilustrat de pr. pro#. .umitru -ecioru ,:H;<%:H99-, care a tradus o serie de opere ale
/#inţilor +ărinţi, pr. pro# Ioan >% Coman 8:H;'%:H98-, cel mai important patrolog român, autor de manuale şi tratate de
patrologie, şi Î.+. /. Nicolae Corneanu ,n. :H'3-, mitropolitul Banatului, care a scris valoroase lucrări şi studii patristice.
,eolo#ia do#matică este repre*entată de mitropolitul Irineu Mihălcescu al !oldovei ,:987%:H79-, pr. pro#. sidor
,odoran ,:H;@%:H9<-, dar mai ales de pr. pro#. acad. .umitru *tăniloae ,l H;3%rHH3-, care a o#erit teologiei româneşti cele
mai importante tratate şi studii de dogmatică, între care ,eolo#ia do#matică ortodoxă, în 3 volume ,Bucureşti, :H89-, şi a
editat -ilocalia în limba română, parte din opera sa #undamentală #iind tradusă şi în alte limbi.
(ei mai importanţi autori de lucrări liturgice sunt0 pr. pro#. &etre 'intilescu ,:998%:H87-, autor al volumelor
*povedania şi duhovnicia ,Bucureşti, :H3H- şi /itur#hierul explicat ,Bucureşti, :H8'-, pr. pro#. )ne Branişte ,:H:3%:H97-,
care a alcătuit lucrări #undamentale, precum0 /itur#ica teoretică ,Bucureşti, :H89-, /itur#ica specială ,Bucureşti, 0;O=C şi
/itur#ica #enerală ,Bucureşti, :H9<- şi pr. pro#. dr. Nicolae .% Necula ,n. :H77- care a abordat o serie de particularităţi
liturgice şi pastorale vi*ând uni#ormitatea cultului, în lucrările ,radiţie şi nnoire n sluGirea litur#ică ,vol. I, Dalaţi, :HH@1
vol. II, Dalaţi, ';;:-,.
H8
(ei mai importanţi specialişti în drept canonic au #ost pr. pro#. 'alerian Şesan 8:989%:H7;- şi pr, pro#. /iviu *tan
,:H:;%:H83-, acesta din urmă având o contribuţie substanţială la reali*area /tatutului şi egulamentelor Bisericii Ortodo&e
omâne, după :H79.
În studiile biblice s%au remarcat pro#. dr. 'asile >heor#hiu ,:98'%:H39-, pr. >ri#orie &işculescu ,Dala Dalaction,
:98H%:H@:-, diac. Nicolae Nicolaescu ,:H:;%:H88-, pr. >ri#ore Marcu 80;00$0;OSC%
e: 1l#i teologi. În domeniul scrisului teologic ortodo&, mai putem aminti pe Olivier Clement ,n. :H':- de la
Institutul /aint /erge din +aris, autor al unor valoroase lucrări de teologie, traduse şi în româneşte, preotul 3ohn MeJendor((
80;1N$0;;1U de la >cademia )eologică B/#. $ladimirV din .eX [orR, canonistul şi dogmatistul bulgar pr. Şte(an VanAov ,P
:H@<-, liturgistul +lexander *chemann ,:H'3%:H93- ş.a.
)oate Bisericile Ortodo&e editea*ă periodice în care sunt preluate importante studii de istorie bisericească şi din
categoria celorlalte discipline teologice.
*coli teologice După cum am amintit la începutul acestui capitol, în secolele =I=%==, toate Bisericile Ortodo&e îşi
în#iinţea*ă şcoli medii şi superioare de teologie pentru pregătirea clerului şi răspândirea culturii teologice. În perioada
conducerii comuniste, ţările ortodo&e din 6uropa au #ost constrânse să%şi înc5idă unele şcoli de teologie, dar, după căderea
B(ortinei de #ierV din anul :H9H, învăţământul teologic a luat un avânt #ără precedent.
Din mulţimea şcolilor naţionale de teologie, vom #ace o succintă trecere în revistă a câtorva mai repre*entative.
+cademia ,eolo#ică din insula 2alRi ,!area !armara- a #uncţionat între :H:3%:H83, pregătind generaţii de teologi,
unii mari ierar5i ai Bisericii Ortodo&e.
?a !ănăstirea 'latadon ,lângă )esalonic-, patriar5ul ecumenic >t5enagora I în#iinţea*ă Institutul &atriarhal de
*tudii &atristice ,:H@9-, iar în :H@8, la (5ambesN ,lângă Deneva, în 6lveţia-, un Centru de *tudii &atriarhal$)cumenic%
+atriar5ia >le&andriei desc5ide, în :H<', în oraşul de reşedinţa, Institutul de *tudii Orientale, iar +atriar5ia >ntio5iei, în
:H8;, un Institut de ,eolo#ie în !ănăstirea Balamand din ?iban.
.ouă (acultăţi de teolo#ie #uncţionea*ă în Drecia0 una la >tena ,din :938- şi alta la )esalonic ,din :H7:-. în usia
#uncţionea*ă astă*i mai multe #acultăţi de teologie, dintre care cele mai importante sunt cele de la @a#orsA ,lângă !oscova-
şi &eters2ur#%
Biserica Ortodo&ă omână a avut seminarii teologice de la începutul secolului al =l=%lea. (ele mai importante au
#ost cele de #a !ănăstirea /ocola % Iaşi ,l9;3-, Bucureşti ,/eminarul (entral, :93@-, Bu*ău ,:938-, Dalaţi ,:H;9-. în pre*ent,
în +atriar5ia omână #uncţionea*ă peste 7; de seminarii teologice.
+entru învăţământul teologic superior, cel mai mult au #uncţionat două institute teologice de grad universitar0 la
Bucureşti, din :99: şi la /ibiu, din :H':. în vremea noastră, pregătirea superioară a viitorilor clerici se des#ăşoară în :7
#acultăţi de teologie desc5ise în diverse oraşe mari ale ţării.
întreg învăţământul teologic din omânia este încadrat în învăţământul de stat, sub directa supraveg5ere a Bisericii.
4acultăţi de teologie sunt în #uncţiune şi la *o(ia ,Bulgaria, din :H'3-, 'arşovia ,+olonia-, &resov ,/lovacia-, ,irana
,>lbania-, precum şi în >merica, 4ranţa, (anada şi în alte ţări.
H9
C,teva te&e de se&inar>
%&portan#a coresponden#ei %ui 'liniu cel T,năr cu
î&păratul Traian pentru istoria bisericească
(ali#icativul de optimus princeps, dat de +liniu cel )ânăr împăratului )raian ,H@%::8- în lucrarea Traiani
'anegBricus a avut, #ără îndoială, un caracter encomiastic, dar în ca*ul acestui împărat a #ost con#irmat din plin de
"udecata istoriei, care a constatat #aptul că perioada lui de domnie Fnre#istrează semnele apo#eului societăţii şi
civilizaţiei antice, n po(ida persistenţei disparităţilor inerente or!nduirii sclava#iste% Imperiul şi realizează maxima
expansiune, civilizaţia materială şi atin#e nivelul cel mai nalt n dezvoltare, cultura cunoaşte n(lorirea, sa cea mai
strălucită, n toate domeniile, mai ales ntr$o arhitectură (oarte dinamică, de mare valoare, dar şi ntr$o literatură
de calitate excepţională, ilustrată de talente (ascinante%%%66 împăratul însuşi se anga"ea*ă în câmpul literaturii, alcătuind
mai multe poeme în greceşte şi latineşte, precum şi opera istorică !acica
Denial între aceste talente este socotit )acitus, dar nu mai puţin strălucitori au #ost şi alţi colegi de generaţie ai
acestuia, ucenici ai lui Quintilian, între care s%a numărat şi +liniu cel )ânăr. Originar din .ovum (omum ,(omo de astă*i-,
+liniu a crescut la oma, unde a devenit avocat, încă în vremea lui Domiţian el a intrat în viaţa politică, lucru pe care :%
a continuat şi desăvârşit sub )raian, al cărui prieten a #ost. !ai cunoscută decât cariera politică este activitatea sa culturala,
el #iind conducătorul unui cerc cultural%politic, din care #ăceau parte apro&imativ cinci*eci de +ersoane, între care cel mai
cunoscut, alături de +liniu, a #ost )acitus.
Opera lui +liniu, din care o parte s%a pierdut, conţine mai întâi acel 'anegiric ba*at pe discursul pe care el îl
rostise cu prile"ul inaugurării mandatului său de consul la l septembrie :;;. În cuprinsul acestuia, el remarcă în
legătură cu împăratul )raian calităţi ca modestia, bravura, moderaţia şi prudenţa, calităţi de bun administrator, precum şi
spiritul său de dreptate.
(ea mai importantă operă pliniană o constituie colecţia de $crisori 5/pistulae:0 conţinând corespondenţa purtată
de autor cu prieteni ai săi, între H8 şi anul morţii sale. +rimele nouă căiţi cuprind '78 scrisori adresate unor prieteni şi
au #ost publicate de autorul însuşi. (artea a *ecea, conţinând corespondenţa sa cu )raian, a apărut postum. >ceasta
conţine scrisorile din perioada :8 septembrie ::: şi ianuarie ::3, în număr de :':, deci din perioada când +liniu îndeplinea
#uncţia de legat imperial în Bit5inia cu titlul special de legatus pro praetore consulari potestate. >ceastă numire a #ăcut
parte din pregătirile iniţiate de împărat pentru campania sa împotriva părţilor. )raian a numit la conducerea
provinciilor asiatice din apropierea #rontului oameni de încredere şi cu mare prestigiu, a&ici şi comites. >st#el, 2adrian,
cel care îi va urma lui )raian pe tronul omei, a #ost numit legat în /iria, )acitus a devenit în ::' proconsul al
provinciei senatoriale >sia. în vecinătatea Bit5iniei, în #runtea căreia se a#la prietenul său +liniu.
Din ansamblul corespondenţei lui +liniu cu împăratul )raian, două scrisori se re#eră la creştini ,=, H@ şi H8-,
proconsulul Bit5iniei #iind Fprimul autor pă#!n care atestă pro#resele nre#istrate de credinţa creştină%V
+e la anul :;;, în timpul domniei lui )raian, (reştinismul se distingea limpede, ca religie aparte, în conte&tul
cultural general al iudaismului elenistic. Fonele sale de preponderenţă erau localităţile de pe ţărmul răsăritean al
!editeranei, dar şi unele localităţi mai îndepărtate de mare, ai căror episcopi păstrau legături unii cu alţii.
Dida5ia, o scriere post%apostolică datând din această vreme, vorbeşte ,în cap. =I- despre dascăli itineranţi, pe
care îi numeşte apostoli şi pro#eţi, o dovadă a continuării misiunii de propovăduire a 6vang5eliei.
.u este greu de conturat con#iguraţia (reştinismului în vremea lui )raian. În primul an al domniei acestui împărat,
murea la 6#es, la o vârstă înaintată. >postolul Ioan, sau cum a#irmă unii, +re*biterul Ioan, autorul celei de a patra
6vang5elii, al celor trei epistole purtând numele său şi al >pocalipsei. )ot în această vreme, Biserica din capitala
imperiului era condusă de către (lement, al treilea episcop al omei, autorul unei epistole către comunitatea din (orint,
încercată de tulburări interne. (on#orm unei legende mai târ*ii, pentru că a convertit pe unii membri ai aristocraţiei
romane, (lement ar #i #ost e&ilat din porunca împăratului )raian în (5ersonul )auric unde, din ordinul aceluiaşi împărat, ar
#i #ost după aceea martiri*at. /e presupune e&istenţa în acea vreme a câtorva comunităţi creştine în oraşul oma, cea
condusă de (lement #iind alcătuită cu precădere din oameni provenind din aristocraţia romană. (reştini e&istau pe
atunci şi în alte părţi ale Italiei.
Dacă ştirea despre e&ilul şi martiriul lui (lement al omei este legendară, nu e&istă, în sc5imb, îndoieli în legătură
cu s#ârşitul martiric al unui alt mare episcop din epocă, /#. Ignatie )eo#orul. >cesta a #ost al treilea episcop al >ntio5iei.
>ntio5ia a #ost de la început un centru important al (reştinătăţii, locul unde creştinii au #ost mai întâi numiţi creştini ,4.>.
::,'@-. Din acest centru (reştinismul s%a răspândit în di#erite direcţii.
De la acest marc +ărinte al Bisericii de la începutul secolului al II%lea au rămas şapte scrisori, şase adresate unor
Biserici şi una /#ântului +olicarp, episcopul /mirnei. /e ştie că dintre cele mai timpurii documente creştine, cele mai multe
sunt sub #ormă de scrisori, combinând #amiliaritatea epistolelor personale, autoritatea celor o#iciale, precum şi #uncţiile
e&po*itorii şi didactice ale celor #iloso#ice. /crisorile lui Ignatie au #ost alcătuite în timpul călătoriei acestuia spre oma, unde
urma să #ie martiri*at. O altă scrisoare, cea a lui +olicarp al /mirnei către 4ilipeni, aruncă lumină asupra circulaţiei scrisorilor
lui Ignatie şi în alte comunităţi decât cele cărora le erau adresate. /crisorile lui Ignatie au #ost cerute şi de alte comunităţi şi
deci circulate ca şi cele ale /#. >postol +avel. (orespondenţa /#ântului Ignatie, cât şi cererea venită din alte părţi pentru
scrisorile lui, sunt indicii clare ale legăturilor strânse care e&istau între Bisericile respective şi probabil şi cu alte Biserici,
urmându%se calea desc5isă de >postolul .eamurilor. (onţinutul acestor scrisori arată câteva dintre problemele cu care se
con#runtau comunităţile creştine cărora le%a scris episcopul >ntio5iei0 în primul rând doc5etismul, ere*ia care nega realitatea
HH
întrupării şi +atimilor lui 2ristos, precum şi tendinţa iudai*antă a celor care vorbeau despre autosu#icienţa $ec5iului
)estament. /oluţia indicată de către autor era aceea a unităţii Bisericii în "urul ierar5iei alcătuite din episcopi. preoţi şi
diaconi. .u este de mirare că Ignatie, cel dintâi autor creştin care #oloseşte termenul de Biserică universală, a #ăcut aşa de
mult pentru mani#estarea acesteia prin legăturile sale cu alţi episcopi ca +olicarp al /mirnei, Onisim al 6#esului, Damas al
!agne*iei şi +olibius din )ralles. (omunităţile cărora li s%a adresat /#. Ignatie în scris întregesc imaginea noastră privitoare
la *onele geogra#ice în care (reştinismul a prins rădăcini.
Întrucât relatarea călătoriei /#. Ignatie spre oma se opreşte la 4ilipi, s%a încercat suplinirea acestei lipse printr%un
act martiric tară valoare istorică, datând probabil din ultima parte a secolului al I$%lea . >cesta înc5ipuie aducerea
episcopului antio5ian în #aţa lui )raian care, după victoriile sale împotriva dacilor, se a#la la >ntio5ia în pregătirea campaniei
sale împotriva armenilor şi părţilor. +otrivit acestui act martiric. vă*ând statornicia lui Ignatie în credinţă, împăratul a dispus
ca acesta să #ie dus la oma şi dat #iarelor. /e ştie că în întreaga istorie a persecuţiilor nici un ca* nu a #ost socotit atât de
important încât să #ie adus în #aţa împăratului sau a senatului. ?a oma aceste procese se "udecau în #aţa pre#ectului oraşului
sau a pre#ectului pretoriului.
Indi#erent de gradul de credibilitate al actului martiric al /#. Ignatie )eo#orul, e&istenţa persecuţiilor împotriva
creştinilor din partea autorităţilor romane rămâne un #apt incontestabil. Despre cea dintâi persecuţie, cea pornită de către
.ero, după ce acesta dăduse #oc omei, suntem in#ormaţi de către )acitus, în cartea a =$%a a lucrării sale >nnales.
+ornindu%se de la acest te&t, în care se vorbeşte de Bo uriaşă mulţimeV a celor martiri*aţi, o tradiţie mai târ*ie, înregistrată
într%un document din secolul al $%lea numit !artNrologium 2ieronNmianum, socoteşte numărul celor martiri*aţi atunci a #i
#ost de H89.
În legătură cu încercarea istoricilor de a desluşi cau*ele persecuţiilor, s%a pus mai întâi întrebarea0 Bcare au #ost
acu*ele aduse creştinilorTV >pologiile, precum şi actele martirice care s%au păstrat, arată că acu*a pro#erată la adresa
creştinilor a #ost aceeaşi pe care o întâlnim şi în scrisoarea lui +liniu către )raian din anul ::'. Din scrisoarea respectivă
a#lăm că guvernatorul Bit5iniei ştia de e&istenţa unor anc5ete împotriva creştinilor dar, pentru că nu luase parte la nici una
dintre acestea, nu cunoştea #aptele care le erau imputate creştinilor. >ceasta e&plică 5otărârea sa de a%l consulta pe împărat.
De #apt, guvernatorul a recurs la autoritatea imperială şi atunci când era conştient de e&istenţa unor reglementări sau
dispo*iţii imperiale privitoare la o anumită problemă, dar care nu i se păreau a #i prea relevante. Într%o scrisoare anterioară
,=, @<- el s%a adresat lui )raian în c5estiunea copiilor găsiţi deşi, aşa cum el însuşi mărturiseşte, i%au #ost citate documente de
autoritate provenind de la Octavian >ugustus, scrisori ale lui $espasian, )itus şi Domiţian. +recedentul nu îl mulţumeşte, iar
autoritatea unora dintre ele i se pare îndoielnică.
>cu*a la adresa creştinilor , pe care +liniu o pomeneşte, este simplul #apt de a #i creştini, întrebându%: pe )raian
Bdacă trebuie pedepsit numai numele de creştin, c5iar dacă n%a #ăcut vreo crimă, sau crimele legate de numele de creştinV
+ersistenţa acestei motivaţii o dovedesc apologeţi ca Iustin !artirul ,>poi. :.70 >poi. ::,'-, >t5enagora ,/olie în #avoarea
creştinilor, :%'-. )ertulian ,>pologeticum, :%3-. >ceastă practică "uridică romană îşi avea rădăcinile cu aproape un secol în
urmă într%un senatus%consultum, emis în legătură cu astrologii, şi care prevedea pedepse pentru aceştia, #ară să #ie nevoie ca
ei să #i săvârşit acte reprobabile ,pro#essio-. ?a #el, epicureii erau e&pul*aţi din unele cetăţi pentru #apt că erau epicurei.
>plicarea acestei practici creştinilor va #i c5estionată de către )ertulian, apologetul creştin de la (artagina, care avea o
temeinică pregătire "uridică, în >pologeticum ,III, 8%9- el notea*ă0 BDesigur, dacă cineva dovedeşte că o religie este rea şi
întemeietorul ei la #el, va putea dovedi că şi numele este rău, vrednic de ură din pricina vinovăţiei religiei şi a întemeietorului
ei1 de aceea, înainte de ura numelui trebuie să cunoaşteţi religia după întemeietorul ei, sau întemeietorul după religie. Dar
acum, #ără nici o cercetare sau lămurire cu privire la religie şi întemeietorul ei, se are în vedere numai numele, se poartă
ră*boi numelui si se condamnă mai dinainte #ără o cunoaştere prealabilă a religiei şi a autorului, datorită numelui, #iindcă se
numesc ast#el nu pentru că poartă vreo vină.
(reştinii denunţaţi lui +liniu, prin intermediul unei scrisori anonime, care, potrivit mărturiei acestuia, conţinea
Bnumele multor persoaneWW, erau întrebaţi doar dacă sunt într%adevăr creştini, întrebare pusă de trei ori şi urmată de
ameninţarea cu moartea. (ei care au rămas statornici în mărturisirea identităţii lor creştine erau e&ecutaţi #ără a se căuta vreun
alt motiv pentru aceasta, cu "usti#icarea, surprin*ătoare când venea din pârlea unui "urist de talia lui +liniu, că Boricare ar #i
#ost mărturisirea lor, nu m%am îndoit o clipă că trebuia pedepsită măcar încăpăţânarea şi îndărătnicia lor neclintităV.
$ârsta celor denunţaţi a constituit primul motiv pentru care +liniu a început să şovăie, întrebându%: pe împărat dacă
trebuie tăcută vreo deosebire după vârstă între cei #oarte tineri şi cei în puterea vârstei, dacă, dintre cei aduşi în #aţa lui sub
acu*a că sunt creştini se căiesc sau tăgăduiesc că mai sunt creştini, trebuiesc iertaţi. >utorul scrisorii recunoaşte că măsurile
severe luate împotriva creştinilor, în loc să ducă la împuţinarea numărului acestora, ,,a dus la înmulţirea crimelor şi au apărut
ca*uri di#erite.C
>şadar, cau*a persecuţiei o constituia calitatea de creştin, nomen (5ristianum, iar re#u*ul creştinilor de a practica
cultul împăratului nu avea valoare în sine în oc5ii autorităţilor, independentă de calitatea de creştin atunci când era vorba de
urmărirea şi pedepsirea creştinilor.
+entru a se înţelege uşurinţa cu care, în sistemul de drept roman, se decideau sentinţele capitale împotriva creştinilor,
trebuie spus că în cele mai multe procese penale procedura #olosită era cognitio e&tra ordinem ,sau e&traordinaria-. Dacă la
oma "udecarea creştinilor se #ăcea în #aţa pre#ectului cetăţii sau a pre#ectului pretoriului, în provincii autoritatea care "udeca
ast#el de ca*uri era guvernatorul.
(ognitio e&tra ordinem era la dispo*iţia tuturor guvernatorilor de provincii, cărora ea le acorda largi puteri
discreţionare, ce vor începe să #ie limitate de constituţii imperiale din vremea lui 2adrian, deci dincolo de epoca de care ne
ocupăm. 6ste adevărat că aceste puteri discreţionare ale guvernatorilor de provincii au #ost #olosite, aşa cum a#lăm din surse
:;;
creştine, împotriva creştinilor, cel mai adesea ducând la martiri*area acestora. .u este e&clus ca ele să #i #ost #olosite uneori
c5iar şi în spri"inul creştinilor.
>şa cum se recunoaşte în general, până la Deciu ,'7H%'<:- persecuţiile au constituit în primul rând o acţiune a
guvernatorilor, ca în ca*ul lui +liniu. Dar şi în ceea ce îi priveşte pe guvernatori, #oarte puţini dintre ei au avut iniţiativa
urmăririi, arestării şi "udecării creştinilor. (eea ce îi preocupa pe ei, în virtutea unor instrucţiuni imperiale care îi îndemnau să
cureţe provinciile lor de Boameni răiV ,mali 5oraines- era să menţină Bpacea şi buna orânduialăV. +oate că această preocupare
stă la originea multor martiri*ări ale creştinilor. 4oarte elocvent este e&emplul lui +onţiu +ilat, care doar în urma insistenţelor
gălăgioase ale mulţimii, şi%a dat acordul pentru răstignirea !ântuitorului.
În raportul său către împărat, +liniu vorbeşte despre #olosirea Btestului sacri#iciuluiWW. >cesta consta din invocarea
*eilor după o #ormulă rostită de către guvernator, aducerea de o#rande cu vin şi tămâie statuii împăratului, adusă în acest scop
împreună cu statuile divinităţilor, precum şi obligaţia de a%? 5uli pe 2ristos. +rocedura nu era #olosită de repre*entantul
autorităţii romane pentru a%i determina pe creştini să aposta*ie*e % aşa cum cred unii % ci pentru ca cei care negau în #ata
guvernatorului că sunt creştini, să poată dovedi prin intermediul acestor acte concrete că sunt sau nu mai sunt creştini.
(entrul acestei practici îl constituia 5ulirea lui 2ristos, despre care +liniu recunoaşte că nu pot #i siliţi în nici un c5ip să o #acă
cei care sunt cu adevărat creştini. )estul sacri#iciului nu a repre*entat o procedură creată în legătură cu creştinii. 6l #usese mai
întâi #olosit la >ntio5ia în anul @8 pentru a distinge evreii de neevrei.
Duvernatorul Bit5iniei îi relatea*ă suveranului său şi #aptul că a #olosit tortura în anc5etarea a două sclave bănuite a
#i Bslu"itoare ale cultuluiWW. (u e&cepţia unor împre"urări speciale, tortura a #ost #olosită, până în secolul al II%lea, doar asupra
sclavilor. In ca*ul creştinilor menirea ei era de a produce apostaţi şi nu martiri.
Între creştinii care au a"uns să #ie anc5etaţi de către +liniu s%au a#lat şi cetăţeni romani. >ceştia se bucurau de dreptul
de apel la împărat şi în consecinţă au #ost trimişi la oma. /%a presupus că doi creştini pomeniţi de către /#. +olicarp al
/mirnei în scrisoarea sa către 4ilipeni ,cap. H-, Fosim şi u#us, ar #i #ost creştini din Bit5inia, trimişi de +liniu la oma,
întrucât erau cetăţeni romani şi aceştia s%ar #i alăturat pe cale /#ântului Ignatie al >ntio5iei. >ceastă identi#icare este #oarte
puţin probabilă, întrucât /#ântul Ignatie a #ost martiri*at Ia oma în :;8O:;9 sau cel mai târ*iu în ::;, în timp ce +liniu şi%a
început activitatea de guvernator ai Bit5iniei doar în :::.
+ornindu%se de la te&tul scrisorii guvernatorului Bit5iniei. nu este greu de apreciat vec5imea creştinismului în acea
provincie, stabilindu%i începuturile nu mai târ*iu de anii 9; ai primului veac, pentru că unii dintre cei care mărturisiseră că au
aposta*iat #ăcuseră aceasta Bde mai bine de două*eci de ani.V
O in#ormaţie importantă este şi cea privitoare la cult. /%a observat că este vorba pe de o parte despre pre*entarea
actului religios, prin care celor care a#irmau că nu sunt sau nu mai sunt creştini li s%a cerut să dovedească acest lucru. >ceştia
trebuiau să invoce *eii după #ormula rostită de +liniu şi să aducă o#rande cu vin şi tămâie statuii împăratului împreună cu
statuile *eilor, şi apoi să 5ulească pe 2ristos. +e de altă parte, e&istă re#erirea la cuitul creştin, re#erire interpretată în c5ip
di#erit de către cercetători. (ei denunţaţi lui +liniu că sunt creştini Ba#irmau însă că singura lor vină sau greşeală era că
obişnuiau să se adune într%o *i anumită în *ori, să înalţe pe rând cântare lui 2ristos ca unui *eu, că se legau prin "urământ nu
pentru vreo nelegiuire, ci să nu #ăptuiască vreun #urt tâl5ărie sau adulter, să nu%şi calce cuvântul dat, să nu tăgăduiască în #aţa
"ustiţiei dacă au primit ceva în păstrare. După toate acestea obiceiul era să se despartă şi să se adune din nou pentru a lua
masa în comun, o 5rană nevinovată.V >şadar, in#ormaţia a #ost obţinută de la cei anc5etaţi. (eea ce re*ultă, în primul rând,
este obiceiul creştinilor de a se întâlni Bîntr%o anumită *iV ,stato die-. !a"oritatea cercetătorilor presupun că este vorba despre
*iua Duminicii, *iua învierii. >cest lucru este con#irmat de Dida5ie, scriere descoperită în ultima parte a secolului al =I=%lea,
şi despre care se presupune că a #ost scrisă în ultimele decenii ale primului secol sau în prima parte a celui următor, unii
considerând că a #ost alcătuită în vremea împăratului )raian. Dida5ia vorbeşte, în capitolul al =I$%lea, despre adunarea
eu5aristică Bîn duminica DomnuluiV. >ceastă scriere provenea de la o comunitate creştină din /iria. Un alt i*vor creştin, este
vorba de >pocalipsa /#. Ioan, provenind dintr%o regiune nu prea îndepărtată de provincia lui +liniu, relatea*ă tot despre
Duminică ,:,:;-. (u patru*eci de ani mai târ*iu, pe la :<', /#. Iustin !artirul descria în prima sa >pologie ,@8- tot o
liturg5ie duminicală la oma. ?.(. !o5lberg atrage atenţia asupra unei tradiţii străvec5i con#orm căreia +arusia se va
produce tot într%o *i de Duminică.
(uvintele următoare din scrisoarea lui +liniu, ante iucem în te&tul original, traduse prin în *ori în versiunea
românească, amintesc mai întâi de #rângerea pâinii săvârşită de /#. >postol +avel tot în *iua întâia a săptămânii, în timpul
nopţii, iar în camera de sus Berau multe lumini aprinseWW. !ai târ*iu, în acelaşi secol, !inuciu 4eli& va vorbi despre adunările
eu5aristice ca nocturnae convocationes ,adunări nocturne-, iar )ertulian. va numi 6u5aristia coetus antelucani ,întâlnire de
dinaintea *orilor-. >cest obicei le amintea creştinilor din vremea aceea de mana că*ută în pustie în timpul nopţii şi adunată în
*ori.
(onclu*ia este că adunările creştinilor din Bit5inia, despre care vorbeşte +liniu, erau adunări eu5aristice.
În acelaşi te&t cu re#erire la viaţa liturgică a creştinilor, probleme ridică interpretarea propo*iţiei carmen (5risto
Muasi Deo dicere secum invicem ,să înalţe pe rând cântare lui 2ristos ca unui *eu-. (e sens avea cuvântul carmen pentru
+liniu şi pentru păgâni în generalT +entru guvernatorul Bit5iniei termenul putea să semni#ice malum carmen, adică magia,
întrucât Bsubstantivul carmen în accepţiunea curentă atât la scriitorii clasici cât şi în întrebuinţarea comună a antic5ităţii
păgâne putea să dobândească sensul de #ormulă magică, atât ca #ormă cât şi în ce priveşte conţinutul.V
ecurgerea la magie putea constitui un delict, şi literatura antică o#eră e&emple de ast#el de ca*uri, mai cunoscut
#iind cel al lui /oranus, proconsulul >siei, şi al #iicei lui, /ervilia. >ceastă atitudine #aţă de magie decurgea din #aptul că
practicanţii ei se adresau umbrelor morţilor, şi mai ales ale celor care su#eriseră moarte violentă, întrucât se credea că acestea
erau mai dispuse spre ră*bunare. Iar timpul cel mai potrivit pentru invocarea acestora era socotită noaptea. /ă nu se uite, în
acest conte&t, acu*ele aduse !ântuitorului că s%ar #i a#lat în legătură cu demonii ,!t. H,3<1 :','71 !c. 3,''1 ?e. ::,:<-, iar
:;:
despre creştini se spunea că venerea*ă pe un om răstignit, care a su#erit deci, moarte violentă. eacţionând la o ast#el de
imagine #alsă despre ei, creştinii din Bit5inia i%au spus lui +liniu că ei Bcarmen (5risto Muasi Deo dicereC că ei aduc cântare
lui 2ristos ca unui Dumne*eu, adică săvârşesc un cult prin care recunosc calitatea ?ui de Dumne*eu. Ei aceasta o #ac prin
invocarea numelui lui 2ristos. U. Bousset a#irmă, pe bună dreptate, că B(reştinismul este, în primul rând, o societate cultică,
care îşi dobândeşte de#iniţia prin intermediul numelui ,Domnului Iisus-.V )ermenul de SNrios ,Domnul- ca desemnând
divinitatea îşi avea o lungă istorie mai ales în ăsărit. Dar şi la oma, lui Domiţian îi plăcea să i se spună RNrios Rai t5eos
,dominus ac deus- ca o recunoaştere a caracterului său divin. 6&presia Bcarmen (5risto Muasi Deo dicereV putea #i şi un
indiciu în legătură cu conţinutul cultului creştin, re#erindu%se probabil şi la invocarea SNrie eleison ,Doamne miruieşte-,
invocare rostită în mod repetat. Dacă şi pre*enţa acestei invocări în cultul creştin :%a putut #ace pe +liniu să înţeleagă
termenul de carmen în sens de incantaţie magică, pentru creştini el desemna rugăciunea liturgică a#lată în u* în adunările
eu5aristice. Interpretarea lui Bcarmen dicereV ca şi cântare este spri"inită de cercetători din vremea noastră, ca /tep5en D.
Uilson pe te&te din 2oraţiu ,(armen saeculare-, /eneca ,6pistulae- sau )ertulian ,>pologeticum, ',@-. >cesta din urmă,
re#erindu%se la scrisoarea lui +liniu, #oloseşte termenul Bcanendum (5ristoV.
)e&tul lui +liniu continuă cu in#ormaţia că creştinii Bse legau prin "urământ nu pentru vreo nelegiuire, ci ca să nu
#ăptuiască vreun #urt, tâl5ărie sau adulter, să nu%şi calce cuvântul dat, să nu tăgăduiască în #aţa "ustiţiei dacă au primit ceva în
păstrare.WW 6ste uşor de observat că este vorba despre porunci ale Decalogului. Ultima parte a te&tului repre*intă respingerea
de către creştinii din Bit5inia a acu*ei aduse creştinilor în general că sunt, aşa cum notea*ă )ertulian, in#ructuosi negotiis
,ne#olositori societăţii-.
/pre s#ârşitul scrisorii sale către )raian, +liniu dă mărturie despre răspândirea credinţei creştine, a BsuperstiţieiC cum
o numeşte el care a cuprins Boameni mulţi, de toate vârstele, de toate categoriile, bărbaţi şi #emei şi care a pătruns Bnu numai
în oraşe, dar şi în sate şi pe ogoare,V deci practic peste tot.
În #inal, guvernatorul îi relatea*ă împăratului #aptul că, în urma măsurilor luate de el s%a produs o revigorare a
religiei tradiţionale, care se mani#estă prin următoarele #apte0 Btemplele care erau aproape părăsite încep să #ie căutate,
ceremoniile solemne multă vreme întrerupte, sunt reluate1 peste tot se vinde carnea provenind de la "ert#e, care până acum
găsea cu greu cumpărători.V >ceastă a#irmaţie a avut, #ără îndoială, menirea să dovedească lui )raian succesul măsurilor luate
de trimisul său în Bit5inia în ceea ce%i priveşte pe creştini. Dar ea arată şi #aptul că >spectul religios nu i%a #ost nici pe
departe indi#erent lui +liniu în +ersecutarea creştinilor. 6l era preocupat şi de declinul religiei tradiţionale, iar măsurile luate
împotriva creştinilor le considera ca ducând la renaşterea vec5ii religio*ităţi păgâne. .%a lipsit desigur, nici aspectul
economic, pentru că revigorarea ceremoniilor solemne de la temple a dus şi Ia o creştere a veniturilor acestora, cui e#ectele
corespun*ătoare asupra tre*oreriei imperiale.
ăspunsul lui )raian la scrisoarea guvernatorului Bit5iniei este unul #oarte concis şi selectiv, împăratul recunoaşte
mai întâi că Bnu se poate stabili un principiu care să #ie oarecum general valabilV. >poi el #i&ea*ă o linie de conduită #aţă de
creştini0 aceştia nu trebuie căutaţi cu tot dinadinsul. Dacă sunt denunţaţi, ei trebuie să #ie pedepsiţi, însă doar dacă sunt
dovediţi vinovaţi. (el care tăgăduieşte că este creştin trebuie iertat, c5iar dacă în trecut a #ost bănuit de această apartenenţă.
/crisoarea împăratului )raian se înc5eie cu o recomandare de o e&traordinară valoare morală, aproape de necre*ut pentru
epoca aceea, dar care luminea*ă şi mai mult c5ipul acestui împărat0 BDar denunţurile anonime nu trebuie luate în seamă în
nici o acu*aţie, căci ar constitui un e&emplu reprobabil şi nepotrivit cu vremurile noastre.V
Daniel % ops identi#ică în acest răspuns al lui )raian câteva puncte #undamentale. !ai întâi, el remarcă #aptul că
BdelictulC (reştinismului era unul special % e&cepţional, pentru că era de a"uns ca cineva să se lepede pentru a #i absolvit, ceea
ce nu se întâmpla în alte ca*uri, cum sunt #urtul sau omuciderea. >ceasta indică o recunoaştere implicită a nevinovăţiei
creştinilor vis%a%vis de acu*ele care li se aduceau. Iniţiativa căutării creştinilor nu trebuie să aparţină autorităţilor, iar atunci
când e&istă împotriva lor un denunţ, el trebuie să corespundă normelor "uridice ale vremii Iar pentru încetarea urmăririi
penale era su#icientă aposta*ia, c5iar şi atunci când ea se tăcea doar în #aţa autorităţilor, în momentul anc5etei.
Dacă în te&tul său )raian recunoaşte ine&istenţa unor reglementări anterioare privitoare la creştini, conţinutul
acestuia mai arată că împăratul nici n%a dorit să suplinească el această lipsă, poate de teama unor urmări neprevă*ute, sau mai
degrabă datorită înţelepciunii şi bunătăţii sale proverbiale.
Deşi )raian n%a dorit ca cele scrise de el să devină o reglementare a #elului în care statul roman să se raporte*e la
creştini, se poate spune că pe parcursul secolului al II%lea, autorităţile provinciale, ma"oritatea guvernatorilor s%au con#ormat
prevederilor rescriptului, mai puţin în ce priveşte interdicţia de a%i caută pe creştini cu tot dinadinsul.
Importanţa corespondenţei discutate aici decurge mai ales din #aptul că in#ormaţiile pe care le o#eră provin din surse
necreştine, de la autorităţi romane persecutoare, con#irmând în mare măsură datele din i*voare creştine.
$aloarea ecumenică a /imbolului niceo%constantinopolitan
Originea ecumenică, în cadrul a două sinoade ecumenice, a simbolului niceo%constantinopolitan constituie cea dintâi
temelie a ecumenicitaţii sale, a valorii sale ecumenice. (aracterul ecumenic al sinodului de la .iceea din anul 3'< a #ost
recunoscut de la început, iar al celui întrunit la (onstantinopol în anul 39: a #ost a#irmat c5iar la un an de la ţinerea lui, în
scrisoarea sinodului din 39' către papa Damasus, şi recunoscut şi de către Biserica din >pus la sinodul de la (alcedon ,7<:-.
>vând girul primelor sinoade ecumenice, simbolul de credinţă niceo%constantinopolitan a #ost con#irmat în
continuare de către celelalte sinoade ecumenice, #iind inclus în de#iniţiile lor doctrinare.
Începutul acestui proces de con#irmare a originii şi caracterului simbolului niceo%constantinopolitan l%au #ăcut
părinţii sinodului al I$%lea ecumenic de Ia (alcedon în cadrul a două şedinţe ale sinodului0 Bcredinţa celor 3:9 +ărinţi
rămâne neatinsă,V glăsuiesc actele sinodului. ,.Iar #aţă de cei ce se luptă cu Du5ul /#ânt, con#irmă învăţătura despre #iinţa
/#ântului Du5, predată mai târ*iu de cei :<; de /#inţi +ărinţi adunaţi în capitală, învăţătură pe care aceia au #ăcut%o cunoscută
:;'
tuturor, mi ca şi când ar #i introdus ceva ce lipsea ci arătând cu mărturii scripturistice ideea lor despre /#ântul Du5, contra
celor ce au încercat să%i nege stăpânireaV
)e&tul simbolului a #ost apoi încorporat în de#iniţia dogmatică adoptată la sinodul de la (alcedon, de#iniţie care a
#ost semnată de participanţi, între care s%au a#lat şi legaţii papali.
$aloarea ecumenică a simbolului niceo%constantinopolitan decurge în mod esenţial din conţinutul acestuia, care este
o Bscurtă e&punere a întregii plenitudini a credinţei creştineV Iar această scurtă e&punere serveşte ca ba*ă autentică şi
nede*minţită a întregii lumi creştine, pentru că Btoţi creştinii cred în Dumne*eu )atăl >totţiitorul, e&act la #el ei cred şi în 4iul
lui unul născut, Dumne*eu adevărat, născut nu #ăcut, (el ce este de o #iinţă cu )atăl născut din )atăl înainte de toţi vecii. )oţi
creştinii mărturisesc la #el pe 4iul lui Dumne*eu ca #iind aşa cum îl cunosc din cuvintele /#intei 6vang5elii % născut din
Du5ul /#ânt şi 4ecioara !ăria, adică Dumne*eu adevărat şi om adevărat, care pentru noi s%a pogorât din cer, care a pătimit şi
a înviat şi este aşteptat, împărăţia viitoare a căruia nu va avea s#ârşit. )oţi cred şi în Du5ul /#ânt, înc5inat şi mărit cu )atăl şi
cu 4iul. +e toţi creştinii îi uneşte credinţa într%una, s#ântă, sobornicească şi apostolică Biserică, toţi recunosc unitatea
Bote*ului şi toţi la #el cred în învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să vină.C
/imbolul, în întregul său, repre*intă sinte*a şi norma permanentă a credinţei Bisericii, pre*entate într%o înlănţuire
organică. 6l conţine, în primul rând, într%o manieră completă şi minunat de ec5ilibrată, învăţătura despre /#ânta )reime,
învăţătura #undamentală a (reştinismului. 6&punerea acestei doctrine este per#ect logică şi în acelaşi timp reuşeşte să
păstre*e întregul ei mister, accentuându%se în legătură cu /#ânta )reime atât unitatea #iinţei, cât şi diversitatea persoanelor.
)rebuie remarcată, în acest conte&t. contribuţia simbolului în #orma sa niceo%constantmopolitană la teologia trinitară. În
#orma alcătuită la .iceea se a#irma despre cea de a treia persoană a /#intei )reimi doar BEi întru Du5ul /#ântV. >cceptarea şi
a#irmarea deplinei dumne*eiri a Du5ului /#ânt era o condiţie indispensabilă pentru o abordare autentică şi dinamică a
misterului treimic şi acest lucru a #ost reali*at cu multă iscusinţă de către +ărinţii sinodului al II%lea ecumenic prin articolul
despre Du5ul /#ânt.
)erminologia însăşi a simbolului niceo%constantinopolitan este prin e&celenţă ecumenică în sensul că ea se
con#ormea*ă cât mai deplin /#intei /cripturi, redând literal sau după înţeles a#irmaţiile /cripturii, în continuare redăm
identi#icarea locurilor scripturi şti ce ale e&presiilor din simbol0 BatotţiitorulC ,în întreg $ec5iul )estament, apoi în II.(or.
@,:91 >poc. :,91 7,91 ::,:81 :<.31 :@.71 :H,30':,'3, etc.- B#ăcătorul cerului şi al pământuluiV ,Den.l,3-, Bvă*utelor şi
nevă*utelorV ,(ol. :, :@-, BDomnul Iisus 2ristosV ,I. (or. l,31 l,H-, B4iul lui Dumne*euV ,?c. l, 3@1 In. :, 37-, Bunul născutV
,In. l, :7-, Bmai nainte de toţi veciiV ,implicit în 6vrei :,'1 In. :8,9 şi :8, '7-, Blumină din luminăV ,implicit în In. 9, :' şi I.
)im. @, :@-. BDumne*eu adevărat din Dumne*eu adevăratV ,In. @, 3'1 I. )es. :,H-, Bprin care toate s%au #ăcutV ,In. :, 3-,
Bpentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuireV ,I. )im. ', :7-, Bs%a pogorât din cerV ,In. @, <9-, Bsade de%a dreapta )atăluiV
,4.>. 8. <@1 ?e. '', @H-, Bşi iarăşi va să vie să "udece viii şi morţiiV ,!t. '<, 3:-. BDu5ul /#ânt Domnul de viaţă #ăcătorulV ,In.
@,@3, II. (or. 3, @-, Bcare de la )atăl purcedeV ,In. :@, '@-, Bcare împreună cu )atăl este înc5inat şi măritV ,!t. '9,:H după
înţeles-, Bşi într%una s#ântă, universală şi apostolească BisericăV ,concentrea*ă 6#es. <, '@%'8 şi 6#es. :, '; şi ''-, Baştept
învierea morţilorV ,I. (or. :<.:3 şi urm.-. Bşi viaţa veacului ce va să vieV ,!t. '<. 37-. +entru un singur termen din simbol, şi
anume pentru cuvântul 5omousios nu se poate revendica origine scripturistică directă.
/imbolul de credinţă în #orma pe care i%a dat%o sinodul al II%lea ecumenic ne #amiliari*ea*ă cu metodologia
ecumenică a întocmirii #ormulărilor de credinţă în sinoade. In scrisoarea sinodului întrunit la (onstantinopol în anul 39'
citim #ra*e ca acestea0 Bnoi am rămas la credinţa evang5elică 5otărâtă de cei 3:9 +ărinţi de Ia .iceeaV, sau Biar învăţătura
despre întrupare o păstrăm nevătămată.V 6&presii ca Bnesc5imbatV, sau Ba nu adăuga nimicV se repetă în actele sinoadelor
următoare. >ceste e&presii se re#eră la sensul, la conţinutul 5otărârilor pe care respectivul sinod le lua, sens care nu poate #i
sc5imbat sau #alsi#icat. +e de altă parte, #idelitatea #aţă de adevărul originar, în ca*ul nostru #aţă de te&tul cre*ului adoptat la
.iceea, presupune ceva mai mult decât o simplă repetare a acestuia. Unitatea credinţei nu constă în simpla acceptare a unui
ansamblu de e&presii care sunt păstrate nesc5imbate sub aspectul lor e&tern. epetarea învăţăturii unui sinod de către un alt
sinod nu se #ăcea mecanic ci în lumina adevărului descoperit de Du5ul /#ânt aşa cum era cre*ut şi trăit de Biserica
ecumenică.
În acest spirit au operat +ărinţii sinodului al II%lea ecumenic sc5imbările #ormulate în te&tul stabilit la .iceea. În
articolul l au introdus e&presia, B#ăcătorul cerului şi al pământuluiV în legătură cu )atăl, pentru a e&clude posibilitatea oricărei
interpretări mani5eiste a 4iului numai ca demiurg. Din articolul ' a #ost mai întâi omisă e&presia niceiană Bdin #iinţa )atăluiV,
e&presie care a părut de prisos de vreme ce în acelaşi articol se a#lă cuvintele B de o #iinţă cu )atăl.C )ot aici au #ost adăugate
cuvintele Bmai înainte de toţi veciiV pentru a înlătura posibilitatea introducerii vreunei deosebiri cronologice între )atăl şi
4iul.
Împotriva apolinarismului, sinodul a completat articolul 3 te&tul niceian în care se spunea despre a doua persoană a
/#intei )reimi că Bs%a pogorât, s%a întrupat şi s%a #ăcut omV cuvintele Bdin cerV ,după Bs%a pogorâtV- şi Bde la Du5ul /#ânt şi
din 4ecioara !ariaV ,după Bs%a întrupatV-, şi articolul 7 prin cuvintele Bs%a răstignit pentru noi în timpul lui +onţiu +ilat şi a
pătimit şi s%a îngropatC accentuând în #elul acesta natura umană a lui Iisus 2ristos.
?a s#ârşitul articolului < au #ost adăugate cuvintele Bdupă /cripturiV, la articolul @ cuvintele Bşade de%a dreapta
)atăluiV, iar la articolul 8 cuvintele Ba cărui împărăţie nu va avea s#ârşitC această din urmă e&presie #iind îndreptată împotriva
ere*iei lui 4otin din /irmium, care nega e&istenţa eternă a lui Iisus 2ristos.
>ceeaşi metodologie ecumenică se observă la +ărinţii sinodului de la (onstantinopol ,39:- în redactarea articolelor
#inale ale simbolului de credinţă, care sunt creaţia în întregime a acestui sinod. Datorită opo*iţiei pe care o întâmpinase
termenul 5omousios din partea unor participanţi la sinodul de Ia .iceea, cât şi în perioada care a urmat. +ărinţii de la sinodul
al II%lea ecumenic au pre#erat să e&prime realitatea dumne*eirii şi deo#inţimii Du5ului cu )atăl şi cu 4iul în mod #erm, dar
prin intermediul unor cuvinte temperate. )oţi termenii din te&tul simbolului asociaţi Du5ului /#ânt indică cu #ermitate
:;3
divinitatea acestuia. >d"ectivul Bde viaţă #ăcătorulC a constituit un argument #amiliar în polemica anti%pnevmatoma5ă încă
din vremea /#ântului >tanasie cel !are. >cest termen e&prima limpede divinitatea Du5ului /#ânt întrucât, în con#ormitate cu
gândirea patristică, viaţa nu putea proveni decât de la Dumne*eu, care este creatorul prin e&celenţă. +urcederea din )atăl
arată atât dumne*eirea Du5ului /#ânt, cât şi misterul modului de e&istenţă proprie a acestuia, în timp ce clau*a pro#etică a
#ost #olosită de sinodalii de la (onstantinopol ca un antidot e&celent împotriva subordinaţianismului pnevmatoma5. >#irmaţia
despre omotimia ,împreună cinstirea- Du5ul cu )atăl şi cu 4iul stă mărturie despre importanţa teologică a lui le& orandi, a
cinstirii care i se acordă Du5ului /#ânt în cadrul ?iturg5iei, aceeaşi ca şi )atălui şi 4iului, ca argument doveditor al
dumne*eirii Du5ului /#ânt. >ceastă idee a #ost mai întâi #ormulată de către /#. $asile cel !are.
>ceastă întrepătrundere între viaţa liturgică a Bisericii şi procesul #ormulărilor doctrinare, care este valabilă nu
numai cu privire la articolul despre Du5ul /#ânt, ci şi cu privire la întreg conţinutul simbolului, constituie ea însăşi o
dimensiune ecumenică prin e&celenţă.
Întreaga istorie a de*voltării simboalelor de credinţă este strâns legată de viaţa liturgică a Bisericii. In ce priveşte
simbolul niceo%constantinopolitan, acest lucru este indicat şi de stilul curgător, precum şi de conţinutul teologic ec5ilibrat al
acestuia.
(onstantinopolul a trebuit să #ie, în mod #iresc, cel dintâi loc unde acest simbol a #ost introdus în cult. cu timpul
devenind singurul simbol baptismal al Bisericilor din ăsărit, iar în perioada dintre secolele $)%I= şi al Bisericii omei,
precum şi al altor Biserici din >pus, înlocuind celelalte simboluri locale.
De la #olosirea sa la bote*, simbolul niceo%constantinopolitan a dobândit cu timpul o #uncţie şi mai intim legată de
viaţa de #iecare *i a credincioşilor prin introducerea sa în ?iturg5ia eu5aristică. >tunci când circumstanţele au determinat
introducerea unui simbol de credinţă în ?iturg5ie, simbolul niceo%constantinopolitan Bcu #ra*ele sale maiestoase şi cu ritmul
său impunător a părut aproape predestinat pentru acest rolV , devenind cre*ul prin e&celentă al cultului creştin.
Introducerea simbolului niceo%constantinopolitan în ?iturg5ie s%a #ăcut mai întâi la >ntio5ia de către patriar5ul
mono#i*it +etru Dna#evs, probabil în anul 78:. ?a începutul secolului al $I%lea, acelaşi lucru s%a petrecut şi la (onstantinopol
prin patriar5ul )imotei ,<:'%<:9-, obicei deplin instituţionali*at printr%un edict al împăratului Iustin II în anul <@8.
În >pus. introducerea simbolului niceo%constantinopolitan în ?iturg5ie s%a produs treptat, începând cu sinodul de la
)oledo din anul <9H. )ot acurn, însă, a #ost tăcută o modi#icare în te&tul simbolului sub #orma adaosului 4ilioMue, modi#icare
care va constitui unul din punctele dogmatice deosebitoare dintre >pus şi ăsărit şi va umbri ast#el caracterul ecumenic al
simbolului,
(u această modi#icare, simbolul niceo%constantinopolitan şi%a păstrat po*iţia de autoritate şi în >pus. e#orma
protestantă i%a rea#irmat acest caracter, dându%i o circulaţie şi mai mare în >pus, prin traducerea lui în limbile naţionale.
!artin ?ut5er însuşi :%a preţuit şi :%a #olosit pentru a asigura participarea întregii comunităţi la rostirea cre*ului în cadrul
serviciului divin. 6ste adevărat că tot el a propus ca o alternativă la acest simbol propriul său te&t ,Dlatibenslied- în trei
stro#e.
>stă*i, simbolul niceo%constantinopolitan este singurul simbol de credinţă întrebuinţat în ?iturg5ia Bisericii
Ortodo&e, precum şi în ?iturg5iile celor mai multe din Bisericile vec5i orientale, la unele din acestea cu mici modi#icări.
În Biserica omano%(atolică, precum şi în Bisericile +rotestante s%a păstrat u*ul liturgic al simbolului niceo%
constantinopolitan alături de cel al simbolului numit apostolic.
>"unşi aici, trebuie să recunoaştem că, în timp ce simbolul niceo%constantinopolitan este acceptat şi pre*ent în
te&tele dogmatice şi în viaţa liturgică a aproape tuturor con#esiunilor creştine, mărturisirea lui de către Biserici nu se mai #ace
în unitatea de la început.
)e&tul simbolului % cu e&cepţia adaosului amintit % a rămas acelaşi, dar înţelegerea simbolului de către di#eritele
con#esiuni nu mai este unitară, ci s%a sc5imbat, aşa cum o dovedesc di#eritele cărţi simbolice care au apărut tocmai din nevoia
de a e&plica simbolul de credinţă, care nu mai era înţeles la #el.
)ot din această pricină, în literatura ecumenistă din vremea noastră se #ac insistent propuneri pentru alcătuirea unei
noi mărturisiri de credinţă, a unei mărturisiri de credinţă ecumenice. B.oi trebuie % scrie un teolog catolic canadian % să găsim
o mărturisire de credinţa potrivită pentru a #ace posibil ca, în ciuda a tot ceea ce continuă să situe*e tradiţiile noastre eclesiale
în opo*iţie una #aţă de alta, să%? proclamăm şi să%? mărturisim pe 2ristos împreună, într%un c5ip inec5ivoc, care să nu
suprime nimic din ceea ce trebuie să #ie spus pentru a #i în stare să ne numim creştini ... >cesta este primul pas. +ornind de
aici va trebui să creştem împreună către plenitudinea credinţei.V
În înţelegerea teologiei ortodo&e, o mărturisire de credinţă nouă, ecumenică nu repre*intă punctul de plecare, primul
pas în dialogul ecumenic, ci mai degrabă ţelul acesteia. BO mărturisire de credinţă ecumenică ar avea un sens numai dacă ar
e&prima unitatea de credinţă, adică unitatea Bisericii, care este scopul însuşi al ecumenismului.C
În stadiul actual al dialogului ecumenic, în ciuda progresului considerabil reali*at în multe direcţii, prime"dia unor
interpretări di#erite ale noii mărturisiri de credinţă ar continua să e&iste şi aceste di#erenţe Bnu vor #i mai mici decât cele
e&istente astă*i, când citim aceleaşi documente scripturistice şi nescripturistice, dar le interpretăm în mod di#erit. V
.umai receptarea #ormală a simbolului de credinţă, #ie c5iar a unui nou simbol de credinţă, nu va duce la mult
doritul ţel al unităţii credinţei şi deci al unităţii Bisericii.
+ornind de la simbolul niceo%constantinopolitan, care rămâne un bun comun al tuturor creştinilor din toate timpurile.
Bisericile trebuie să descopere împreună întregul conţinut al credinţei, care se găseşte cuprinsă implicit în articolele acestuia.
/imbolul niceo%constantinopolitan repre*intă doar un sc5elet al /cripturii şi al tradiţiei apostolice, care%şi dobândeşte
valoarea autentică ecumenică în ambianţa întregii tradiţii apostolice, într%o continuitate şi o întrepătrundere cu întreaga
/criptură, cu toate 5otărârile sinoadelor ecumenice şi cu întreaga viaţă a Bisericii. /eparat de această ambianţă, orice simbol
de credinţă, c5iar şi cel mai ortodo&, rămâne un te&t rece, rămâne o doctrină abstractă.V
:;7
>ceasta este perspectiva din care valenţele ecumenice e&traordinare ale simbolului niceo%constantinopoliîan vor da
roade în e#ortul ecumenist din vremea noastră către reali*area unităţii Bisericilor, întrucât problema unirii Bisericilor este tot
una cu problema regăsirii integrităţii şi continuităţii )radiţiei şi a restabilirii ei ca principiu al unităţii de credinţă şi de trăire.
/imbolul de credinţă trebuie înţeles şi în conte&tul problemelor lumii contemporane şi ale omului de astă*i, pentru
că de #apt toate articolele de credinţă se leagă de om şi de lume nu numai prin necesitatea comunităţii care mărturiseşte
credinţa cuprinsă în simbol, ci şi prin conţinutul articolelor, #iecare dintre ele mărturisind legătura lui Dumne*eu (el Unul în
#iinţă şi întreit în persoane cu omul şi cu lumea.
/imbolul de credinţă este un adevărat re*umat al istoriei lumii şi omului de la creaţie şi până la reali*area împărăţiei
lui Dumne*eu, al istoriei pre*enţei lui Dumne*eu în viaţa lumii.
În spiritul şi ţinuta sa do&ologică, simbolul niceo%constantinopolitan ne învaţă că slu"irea lui Dumne*eu nu trebuie
despărţită de slu"irea omului, că dragostea #aţă de Dumne*eu ne va îndrepta spre #raţi, după cum dragostea #aţă de #raţi ne
călău*eşte către Dumne*eu.
În #elul acesta, creştinilor le va #i mai uşor să găsească drumul către mărturisirea în unitate a credinţei lor, strădania
lor către reali*area unităţii Bisericilor contribuind la reali*area unităţii întregii umanităţi.
:;<
!e"initivarea teologiei icoanelor la $inodul @%% /cu&enic
>şa cum s%a întâmplat şi în ca*ul /inoadelor 6cumenice precedente, şi cel de al şaptelea sinod ecumenic ,898- a #ost
convocat pentru a se înlătura o cri*ă pro#undă din viaţa Bisericii, determinată de apariţia unei noi ere*ii, şi anume
iconoclasmul, începuturile acestei ere*ii sunt legate de numele împăratului bi*antin ?eon al III%lea Isaurul ,8:8%87:-, care în
anul 8'@ a luat cele dintâi măsuri împotriva icoanelor şi a cinstitorilor acestora.
>părătorii icoanelor au vă*ut de la început în aceste măsuri nu o problemă de artă religioasă, ci una de natură
teologică, şi anume 5ristologică. Dimensiunea 5ristologică a problemei a #ost sesi*ată încă înainte de i*bucnirea cri*ei
iconoclaste propriu%*ise, prin vestitul canon 9' al sinodului Muinise&t ,@H'-1 F5n anumite reproduceri ale cinstitelor icoane
5naintemer#ătorul este n(ăţişat arăt!nd cu de#etul spre Miel% +ceastă reprezentare a (ost adoptată ca sim2ol al harului, dar
el 8mielulC era (i#ura ascunsă a adevăratului Miel care este "ristos .umnezeul nostru, 8(i#urăC care ne era arătată nouă
potrivit /e#ii &rimind aceste străvechi (i#uri şi um2re ca sim2oluri ale adevărului transmis Bisericii, noi pre(erăm astăzi
nsuşi harul şi adevărul ca o mplinire a acestei /e#i, n consecinţă, şi pentru a expune vederii tuturor, chiar cu aGutorul
picturii, ceea ce este desăv!rşit, hotăr!m ca de acum nainte "ristos .umnezeul nostru să (ie reprezentat n (orma sa
omenească n loc de cea a străvechiului miel%H
>titudinea negativă a sinodului Muinise&t #aţă de simbolism şi accentul pus pe realitatea concretă şi istorică a
întrupării ca temelie autentică a *ugrăvirii icoanelor au #ăcut în mod inevitabil ca discuţiile stârnite de decretul lui ?eon al III%
lea Isaurul să devină imediat discuţii 5ristologice. Decretul din 8'@ poruncea îndepărtarea icoanelor din biserici. În această
atitudine, împăratul se bucura c5iar de spri"inul unor episcopi din >sia !ică, dar nu dar nu şi de cel al poporului, care a
recurs la adevărate mani#estaţii menite să împiedice înlăturarea icoanelor, mani#estaţii care au îmbrăcat uneori #orme
violente. >şa de pildă, atunci când o#iţerul Kovinus s%a dus într%una din suburbiile (onstantinopolului pentru a da "os icoana
!ântuitorului, un grup de #emei, pentru a%l împiedica să #acă acest lucru, i%au smuls scara de sub picioare şi acesta că*ând, a
murit.
>şa cum observa un istoric al artei bi*antine ,,.. partidul iconoclaştilor... era un partid restrâns, de curte, doctrinar şi
îmbibat de intelectualism. .u era cu putinţa ca poporul, obişnuit de mai bine de două secole să cinstească icoanele sa #ie
#ăcut acum să creadă într%un Dumne*eu pe care nimeni nu putea să%l repre*inte. /ă adore un asemenea Dumne*eu şi să
creadă în el puteau să #acă numai păturile superioare, înclinate spre speculaţii abstracte, şi nu masele largi populare. V
Observaţia de mai sus în legătură cu vec5imea cinstirii icoanelor trebuie completată cu perspectiva pe care o o#eră
studiul dens al +r. +ro#. Ioan ămureanu, care aduce bogate in#ormaţii despre e&istenţa icoanelor în primele trei secole, mai
întâi într%o #ormă simbolică şi apoi într%una portretistică.
În ce priveşte cau*ele care au stârnit şi menţinut cri*a iconoclastă, e&istă păreri di#erite la istoricii care au cercetat
acest #enomen. 4actorii teologici se amestecă cu cei neteologici în politica împăraţilor iconoclaşti.
6vlavia creştină a *onelor de limbă greacă din imperiul bi*antin era înrădăcinată într%o tradiţie în care icoanele aveau
locul lor bine de#init în cultul Bisericii, în timp ce comunităţile creştine siriene şi armene, #ără a #i întotdeauna ostile #aţă de
icoane, nu aveau înclinaţia de a #ace din ele obiecte de cult şi le considerau mai degrabă în aspectul lor pur didactic, ca
ilustrări ale te&tului biblic, împăraţii iconoclaşti au provenit tocmai din regiunile în care nu era cunoscută tradiţia unei evlavii
#ată de icoane.
?a aceasta se adaugă con#runtarea cu arabii musulmani. (5iar în anul urcării sale pe tronul Bi*anţului, ?eon al III%
lea Isaurul a avut de #ăcut #aţă unui atac al acestora împotriva capitalei imperiului. >rabii mai duceau împotriva bi*antinilor
şi un ră*boi psi5ologic, a#irmând că islamismul ar #i cea mai recentă şi deci cea mai înaltă şi mai curată religie şi îi acu*au pe
bi*antini de politeism şi idolatrie datorită credinţei lor în /#ânta )reime şi datorită cultului /#intelor Icoane.
+retenţiile ce*aro%papiste radicale ale împăraţilor iconoclaşti, pretenţii care :%au #ăcut pe ?eon al III%lea Isaurul să%şi
asume titlul de Bîmpărat şi preotC ,cum s%a numit pe sine într%o scrisoare adresată papei Drigorie al II%lea-, iar pe #iul său
(onstantin al $%lea ,87:%88<- să lupte împotriva mona5ismului, sunt motive care au avut ponderea lor în declanşarea cri*ei.
6ste adevărat că au e&istat şi unele e&agerări din partea unor credincioşi care au luat prea literal înc5inarea adresată
icoanei în sine, şi nu prototipului ei.
(are a #ost atitudinea Bisericii #aţă de iconoclasmT
?a data când ?eon al III%lea Isaurul urca pe tronul de la (onstantinopol, patriar5 al capitalei bi*antine era D5erman
,8:<%83;- care încă înainte de i*bucnirea cri*ei iconoclaste a#irma că icoanele repre*intă o mărturisire de credinţă împotriva
doc5etismului. Opo*iţia lui D5erman #ată de politica iconoclastă, mani#estată în întrunirea din 83; ,la care au participat peste
3;; de episcopi- ?a determinat pe împărat să%: înlăture şi să%I înlocuiască cu ucenicul şi sing5elul său >nastasie.
După 83; s%a început o campanie pe scară mare împotriva icoanelor, creştinii #iind somaţi să Ie predea pentru a #i
distruse. În această vreme, în care repre*entanţii Bisericii din imperiu n%au îndră*nit să ia atitudine #aţă de acţiunile
împăratului iconoclast, acest lucru :%a #ăcut cu multă pricepere un călugăr de la mănăstirea /#. /ava de lângă Ierusalim. 6ste
vorba despre /#ântul Ioan Damasc5inul, cel mai de seamă apărător al cultului icoanelor, de la care ne%au rămas, alături de alte
scrieri teologice, şi cele trei tratate contra iconoclaştilor.
/#ântul Ioan Damasc5inul îşi începe primul său tratat contra iconoclaştilor cu un argument 5ristologic pe care%:
consideră argumentul său principal şi decisiv0 F&entru această pricină, plin de ncredere, zu#răvesc pe .umnezeu nevăzut,
nu ca nevăzut, ci ca pe unul care s$a (ăcut văzut pentru noi prin participarea la corp şi s!n#e% Nu zu#răvesc .umnezeirea
nevăzută, ci zu#răvesc corpul văzut al lui .umnezeu%%%)vident nsă că atunci c!nd vezi că cel (ără corp s$a (ăcut pentru tine
om, atunci vei (ace icoana chipului lui omenesc% C!nd cel nevăzut s$a (ăcut văzut n trup, atunci vei n(ăţişa n icoană
asemănarea celui care s$a (ăcut văzut7
Unul dintre argumentele pe care le%a adus în spri"inul cinstirii icoanelor a #ost şi acela al vec5imii acestei tradiţii.
:;@
O nouă etapă a cunoscut lupta împăraţilor isaurieni împotriva icoanelor după urcarea pe tron a lui (onstantin al $%
lea ,87:%88<-, #iul lui ?eon al III%lea. prin convocarea unui sinod menit să cons#inţească politica religioasă a împăratului şi să
#ormule*e o teologie iconoclastă, precum şi prin violenţa sistematică cu care se ducea lupta împotriva apărătorilor icoanelor.
(onstantin al $%lea, care a scris el însuşi tratate teologice împotriva venerării icoanelor, a convocat în anul 8<7
sinodul iconoclast de la 2iena, palatul imperial de pe ţărmul asiatic al Bos#orului. ?a sinodul condus de către ar5iepiscopul
)eodosie al 6#esului, întrucât la acea dată scaunul patriar5al de la (onstantinopol era vacant, au participat 33@ de episcopi.
>ctele sinodului de la 8<7 s%au păstrat în cuprinsul actelor /inodului al $II%lea ecumenic, al cărui scop a #ost tocmai
respingerea 5otărârilor sinodului iconoclast şi restabilirea ortodo&iei.
+entru a%şi "usti#ica legitimitatea, sinodul de la 2ieria s%a socotit continuatorul #iresc ai sinoadelor ecumenice de
până atunci participanţii declarând că iconoclasmul nu este o învăţătură nouă, ci re*ultatul de*baterilor 5ristologice din
veacurile anterioare, în încercarea lor de a #ormula o teologie iconoclastă, participanţii la întrunirea de la 2ieria a#irmau că
pictarea de icoane ar repre*enta o ere*ie, întrucât atunci când #ace icoana lui 2ristos, pictorul poate în#ăţişa doar umanitatea
!ântuitorului, separând%o ast#el de divinitatea ?ui, sau că pictorul, prin *ugrăvirea icoanei, ar amesteca umanitatea cu
divinitatea. In primul caz pictorul s%ar #ace vinovat de nestorianism, iar în al doilea de mono#i*iţism.
)rebuie recunoscut #aptul că aceste argumente nu erau lipsite de oarecare subtilitate şi că vor #i avut oarecare e#ect.
>utorii lor au ignorat, însă, un element esenţial al doctrinei calcedoniene, şi anume acela al uniunii ipostatice între cele două
naturi ale !ântuitorului, şi re*ultatele acesteia.
?a 2ieria s%a mai propus o interpretare #oarte originală despre icoana (uvântului întrupat, şi anume aceea a
6u5aristiei concepută ca icoană. >ceasta era singura icoană pe care ei erau dispuşi să o accepte. Ideea 6u5aristiei ca icoană,
ca simbol al lui 2ristos au luat%o aceştia de la Dionisie +seudo % >reopagitul.
Dar ortodocşilor nu le%a #ost greu să respingă această interpretare dată 6u5aristiei, întrucât ea nu este icoană, ci
adevărul însuşi. 6u5aristia nu este o icoană a lui 2ristos, ci 2ristos însuşi pre*ent în mod real.
)ot sinodul de la 2ieria a mai dispus ca în locul icoanelor din biserici să #ie puse tablouri ale împăratului, scene de
vânătoare sau picturi inspirate din natură. Din biserici să #ie înlăturate toate icoanele, indi#erent de materia din care sunt
#ăcute sau de cel pe care îl repre*intă0 !ântuitorul. !aica Domnului sau s#inţii. +articipanţii la acest sinod au admis, însă,
rugăciunile adresate nu numai !ântuitorului, ci şi cele prin care se cerea mi"locirea !aicii Domnului şi cea a s#inţilor.
!işcarea iconoclastă n%a repre*entat un corp unitar, ci a cuprins şi unele e&treme. >şa de e&emplu, e&istau unii iconoclaşti
care erau dispuşi să accepte icoana !ântuitorului şi pe cea a /#intei /ale !aici, dar nu aveau aceeaşi atitudine #aţă de
icoanele s#inţilor. >ceastă po*iţie decurgea dintr%o concepţie opusă cinstirii s#inţilor. Un repre*entant al acestei e&treme
iconoclaste a #ost însuşi împăratul (onstantin al $%lea, deşi la scurtă vreme după sinodul de la 8<7 a dispus să se ia unele
măsuri c5iar şi împotriva cultului !aicii Domnului, negându%i calitatea de .ăscătoare de Dumne*eu şi poruncind să #ie
scoase din slu"bele Bisericii rugăciunile adresate ei.
/inodul a mai con#erit împăratului puteri mari pentru a duce lupta împotriva cinstitorilor icoanelor, însă el n%a #ăcut
u* de aceste puteri îndată după 2ieria, pentru că în #aţa prime"diilor care ameninţau imperiul din a#ară, el dorea să menţină
pacea lăuntrică. +erioada imediat următoare sinodului a #ost deci caracteri*ată de o libertate relativă pentru mona5i, care după
aceea vor constitui ţinta principală a #uriei lui (onstantin al $%lea, a"ungând până la a inter*ice c5iar pronunţarea cuvântului
mona5, alături de cel de s#ânt.
+rimele e&ecuţii s%au înregistrat în anul 8@:, victimele având vina de a #i numit pe împărat Fun nou 'alens V şi Fun
nou Iulian7% +ersecuţia generali*ată a început după victoriile repurtate de armata bi*antină împotriva bulgarilor. 4uria
îndreptată împotriva călugărilor a îmbrăcat di#erite #orme0 arderea bărbilor, smulgerea părului, i*birea în cap cu icoane,
scoaterea oc5ilor, tăierea mâinilor, toate e&ecutate cu un ra#inament al cru*imii, care îl vor #ace pe /#ântul .ic5i#or,
repre*entant de seamă al Ortodo&iei în a doua perioadă a cri*ei iconoclaste, să vadă în acestea o revenire la păgânism.
/e pare că persecuţiile au început după publicarea unui decret prin care se cerea depunerea unui "urământ de
neînc5inare la icoane. +atriar5ul (onstantin a #ost cel dintâi care a #ăcut acest lucru din amvonul catedralei.
Între cei care au re#u*at acest "urământ, pre#erând martiriul, amintim pe +etru de la $la5erne, Ete#an cel .ou, >ndrei
din (reta, Ioan din !onagria, +avel din (reta, +avel cel .ou şi mulţi alţii.
În 5ipodromul capitalei, împăratul a pus la cale o înscenare odioasă, silind un număr de călugări arestaţi să de#ile*e
prin #aţa mulţimii. (âteva *ile mai târ*iu, în acelaşi 5ipodrom a #ost organi*ată parada unor condamnaţi la moarte, unii dintre
ei pentru vina de a%: #i cinstit pe /#. Ete#an cel .ou, care #usese e&ecutat cu un an înainte, în anul 8@7. >celaşi tratament a
#ost aplicat şi patriar5ului (onstantin, care a trebuit să îndure insultele mulţimii din 5ipodrom înainte de a #i decapitat, cu
toate că el a #ost cel dintâi care a depus "urământul de neînc5inare la icoane.
(ălugării #iind cei mai statornici apărători ai cultului s#intelor icoane au #ost cei mai aprig loviţi de asprimea
măsurilor iconoclaste. ?a un moment dat, în înc5isoarea pretoriului din (onstantinopol se a#lau un număr de 37' de călugări.
4uria s%a mani#estat şi prin distrugerea unor mănăstiri ale căror proprietăţi au #ost con#iscate, prin arderea de cărţi religioase,
risipirea moaştelor de s#inţi. >ceastă de*lănţuire nu s%a limitat doar la (onstantinopol, ci a #ost cunoscută şi în alte părţi ale
imperiului.
)eribilul persecutor a murit în anul 88<, pe când se întorcea la (onstantinopol dintr%o campanie împotriva
bulgarilor. ?a moartea lui, victoria împotriva icoanelor şi a cinstitorilor acestora părea de#initivă.
?ui (onstantin al $%lea i%a urmat la tron #iul său. ?eon al I$%lea 2a*arul ,88<%89;-, căsătorit cu ateniana Irina, cea
care #usese crescută în mare evlavie, cu mare respect #aţă de călugări şi cinstitoare, ca şi aceştia, a icoanelor.
(a urmare a in#luenţei pe care Irina o avea asupra soţului ei, de îndată ce acesta a urcat pe tron s%a înregistrat o
sc5imbare a politicii religioase a curţii imperiale. Deşi nu au lipsit arestări ale unor înc5inători la icoane, s%a observat de
:;8
acum şi o atitudine de toleranţă #aţă de aceştia, precum şi promovarea în ierar5ie a unor candidaţi provenind dintre mona5i,
lucru de neînc5ipuit în vremea domniei lui (onstantin al $%lea.
?eon al I$%lea a repurtat şi o serie de victorii împotriva arabilor în 889%88H. însă domnia sa a #ost scurtă pentru că a
murii în anul 89;. +uterea a #ost îndată preluată de împărăteasa Irina în numele #iului ei, (onstantin ai $I%lea, în vârstă de
numai :; ani. Deşi împărăteasa Irina era spri"initoare a cultului icoanelor, în 89; climatul nu era #avorabil cinstitorilor
icoanelor. >rmata purta încă amintirea *ilelor glorioase din vremea lui (onstantin al $%lea, iar dintre ierar5ii în #uncţie mulţi
erau sincer ataşaţi spiritului sinodului de la !ieria ,8<7-.
În anul 897 împărăteasa Irina era deplin stăpână pe po*iţie şi armata a început să uite din gloriile trecutului sub
in#luenţa victoriilor repurtate acum în 6lada.
+atriar5ul +avel al I$%lea, bătrân şi torturat de conştiinţa #aptului că n%a #ăcut nimic pentru apărarea ortodo&iei, s%a
retras la mănăstire şi a sugerat împărătesei nevoia convocării unui sinod ecumenic. ?a scurtă vreme, patriar5ul +avel a şi
murit şi, în locul său, a #ost ales )arasie ,897%9;7-, care #usese înainte secretar imperial. >cesta a acceptat înalta demnitate
bisericească, cu condiţia ca stările de lucruri de la (onstantinopol să #ie îndreptate printr%un sinod, #apt care a #ost acceptat de
către ceilalţi ierar5i, nu însă #ară oarecare opo*iţie.
+atriar5ii de la oma, >le&andria, >ntio5ia şi Ierusalim au #ost înştiinţaţi în acelaşi timp despre alegerea noului
patriar5 al (onstantinopolului şi despre intenţia acestuia de a întruni în capitala imperiului un sinod, care a şi #ost convocat
printr%un ordin imperial la începutul verii anului 89@.
/inodul a #ost desc5is în capitală în pre*enţa împărătesei Irina şi a #iului ei, împăratul (onstantin al $I%lea, însă în
timpul şedinţei de desc5idere, în biserica /#. >postoli au pătruns soldaţi, mai ales din garda imperială, care au întrerupt
lucrările. $oci#erările soldaţilor se amestecau cu strigătele de victorie ale unor episcopi iconoclaşti şi, datorită acestui #apt,
sinodul a trebuit să #ie amânat Fsine die7%
Incidentul a determinat pe împărăteasă să înlăture unităţile rămase credincioase lui (onstantin al $%lea şi să aducă în
capitală trupe din )racia, lucru pe care :%a reali*at eunucul /tavraRios, omul de încredere al împărătesei. )rupele din capitală,
trimise în >sia !ică pentru a respinge un pretins atac musulman, au #ost de*armate şi trimise în ţinuturile lor de origine.
+entru a evita repetarea celor petrecute în biserica /#. >postoli, împărăteasa a convocat din nou pe episcopi în sinod,
de data aceasta la .iceea, unde lucrările lui au început la '7 septembrie 898.
/inodul a #ost pre*idat de patriar5ul )arasie şi c5estiunea principală pe ordinea de *i a #ost aceea a demonstrării pe
ba*e scripturi şti ce şi patristice a legitimităţii cultului s#intelor icoane. /inodul a discutat punct cu punct şi a respins
5otărârile luate la 2ieria în 8<7.
În şedinţa a şaptea s%a citit horosul sinodului, în această 5otărâre sinodalii au declarat că nu vor să înlăture nimic şi
nici să adauge ceva la credinţa Bisericii, ci să o păstre*e intactă, aşa cum au primit%o. Ei%au e&primat apoi #idelitatea #ată de
5otărârile tuturor sinoadelor ecumenice de până atunci, #ală de întreaga tradiţie de până la ei, #ără a e&cepta cinstirea datorată
s#intelor icoane. 2otărârea sinodului al $II%lea ecumenic se înc5eie ast#el0
F4eprezentările Crucii, ale *(intelor Icoane, (ie că sunt pictate, sculptate, sau din orice material ar (i (ăcute,
tre2uiesc aşezate pe vase, pe m2răcăminte, pe pereţi, pe case şi pe drumuri%
+rin aceste icoane noi înţelegem pe acelea ale lui Iisus 2ristos, ale !aicii /ale +reacurate, ale s#inţilor îngeri. (u cât
mai mult vor #i privite aceste icoane şi cu cât mai mult privitorul îşi va aminti de cel repre*entat el se va strădui să%l imite, se
va simţi îndemnat să%i arate respect şi venerare #ără a%i arăta totuşi o adorare propriu%*isă, care se cuvine numai lui
Dumne*eu. Însă va o#eri icoanelor, ca semn al venerării sale, tămâie si lumânări, aşa cum se #ace cu /#ânta (ruce, cu /#ânta
6vang5elie şi cu s#intele vase.
>cesta era obiceiul pios al celor vec5i, căci cinstea acordată unei icoane revine celui pe care ea îl repre*intă. Oricine
venerea*ă o icoană, venerea*ă persoana repre*entată pe ea. Dacă cineva învaţă alt#el, sau condamnă ceea ce Biserica
s#inţeşte, #ie cartea /#intei 6vang5elii, #ie (rucea sau o icoană oarecare, sau moaştele unui martir, sau dacă cineva se
străduieşte să distrugă tradiţiile Bisericii Universale, sau #oloseşte în scopuri pro#ane mănăstirile pe care trebuie să le
respecte, acela va #i depus dacă este episcop sau cleric şi e&comunicat dacă este călugăr sau mirean.V
>u #ost anatemati*aţi, apoi, o serie de episcopi iconoclaşti0 )eodosie al 6#esului, /isiniu şi $asile, precum şi #oştii
patriar5i ai (onstantinopolului0 >nastasie, (onstantin şi .iceta.
În acelaşi timp, au #ost cinstiţi eroii credinţei0 patriar5ul D5erman, Ioan Damasc5inul şi D5eorg5e din (ipru.
-orosul sinodal a #ost citit în cadrul celei de%a opta sesiuni a sinodului, întrunită la '3 octombrie în palatul
!agnaura din (onstantinopol în pre*enţa suveranilor, şi a #ost acceptat de participanţi. 2orosul a #ost semnat şi de către
împărăteasa Irina şi de #iul ei, (onstantin al $I%lea.
)ot în cadrul ultimei sesiuni au #ost promulgate şi cele '' de canoane ale sinodului al $II%lea ecumenic. /copul
acestor canoane a #ost de a restabili ordinea în Biserica ăsăritului, tulburată de cri*a iconoclastă. >tenţie deosebită este
acordată în aceste canoane drepturilor şi datoriilor episcopilor, ţinutei preoţilor şi mona5ilor, condamnându%se încercarea de
obţinere a unor demnităţi bisericeşti prin mită. O importantă 5otărâre înscrisă în aceste canoane este aceea ca toate bisericile
să aibă s#inte moaşte.
2otărârile sinodului $II ecumenic au #ost acceptate în ăsărit. În >pus ele au a"uns la (arol cel !are în traducerea
de#ectuoasă trimisă de papa >drian I. egele #rancilor a cerut unor teologi de la curtea sa să cercete*e aceste 5otărâri şi să
alcătuiască un răspuns, din acesta re*ultând vestitele 3ibri Carolini0 care în mod curios condamnă atât sinodul iconoclast de
la !ieria, cât şi sinodul al $II%lea ecumenic, şi declară că icoanele nu trebuie nici des#iinţate, dar nici venerate, venerare
cuvenindu%se doar (rucii, 6vang5eliei, moaştelor şi vaselor liturgice, în ciuda încercărilor papei >drian I de a îndrepta
lucrurile, trimiţându%i lui (arol cel !are o nouă traducere, de data aceasta corectă, a 5otărârilor /inodului al $II%lea
:;9
ecumenic, atitudinea regelui #ranc a rămas aceeaşi şi ea a #ost cons#inţită de către sinodul ţinut la 4ranR#urt 8H7. >dversitatea
politică a lui (arol #aţă de Bi*anţ a cântărit greu în adoptarea unei ast#el de atitudini.
Împărăteasa Irina a domnit până în anul 9;', când a #ost detronată ca urmare a unei răscoale conduse de către
.ice#or ministrul ei de #inanţe, care era de origine arabă. (u Irina s%a înc5eiat domnia împăraţilor din dinastia isauriană.
.ice#or a domnit până în anul 9::, când a că*ut într%o luptă cu bulgarii, #iind urmat la tron de către ginerele său,
!i5ai I angabe ,9::%9:3-, tatăl viitorului patriar5 Ignatie. !i5ail a #ost depus de o răscoală condusă de generalul de origine
armeană ?eon Bardas, care ca împărat va #i cunoscut sub numele de ?eon al $%lea ,9:3%9';-.
/entimentele pro%iconoclaste, încă vii în provinciile răsăritene ale imperiului au rei*bucnit odată cu urcarea pe tron a
lui ?eon al $%lea, când a început cea de%a doua #a*ă a cri*ei iconoclaste ,9:3%973-,
+atriar5ul .ice#or a #ost depus, şi în locul lui a a"uns pe scaunul patriar5al )eodot, cel care a convocat în 9:< un
sinod iconoclast, în cadrul căruia au #ost anulate 5otărârile sinodului al $II%lea ecumenic şi au #ost restabilite 5otărârile
sinodului de la 2ieria.
>părători ai Ortodo&iei au #ost în această perioadă patriar5ul .ice#or şi /#ântul )eodor /tuditul, stareţul mănăstirii
/tudion din capitală, în scrierile lor îndreptate împotriva iconoclasmului, ambii au insistat asupra caracterului descriptibil al
lui Iisus 2ristos. +entru /#ântul )eodor /tuditul, un 2ristos care nu ar putea #i descris nu înseamnă altceva decât un 2ristos
netrupesc. ealitatea întrupării ?ogosului constituie şi pentru ci argumentul principal, în ceea ce priveşte icoana
!ântuitorului, el arată că aceasta nu este a unei naturi, a omului Iisus, ci a ipostasului divino%uman, a ?ogosului întrupat.
B/emni#icaţia 6vang5eliei creştine constă tocmai în aceea că ?ogosul şi%a asumat toate caracteristicile omului, inclusiv
descriptibilitatea, şi icoana /a este o dovadă permanentă a acestui #aptC /#ântul )eodor declară iconogra#ia a #i o acţiune
divină, întrucât pictorul în icoană % *ugrăveşte un c5ip al lui Dumne*eu, aşa cum Dumne*eu creându%: pe om a aşe*at în
acesta c5ipul său.
(ontribuţia speci#ică a /#ântului .ice#or !ărturisitorul a constat în accentuarea de către el a deplinătăţii naturii
umane asumate de ?ogosul, deplinătate care include şi descriptibilitatea acestei naturi în Iisus 2ristos, deci posibilitatea de a
o în#ăţişa în icoană.
+ersecuţia lui ?eon al $%lea a #ăcut multe victime şi atunci când acesta a #ost asasinat în noaptea de (răciun a anului
9';, iconodulii au sperat că vor urma vremuri mai bune. Însă, politica iconoclastă a #ost continuată de către împăraţii
următori0 !i5ail al II%lea ,9';%9'H- şi )eo#il ,9'H%97'-. !ănăstirile au constituit şi acum ţinta principală a atacurilor, întrucât
ele erau centrele re*istenţei ortodo&e.
Dar cinstitori ai icoanelor se a#lau c5iar şi în #amilia imperială. După moartea lui )eo#il ,97'-, soţia sa, împărăteasa
)eodora, a rec5emat pe ortodocşi din e&il. În locul patriar5ului iconoclast Ioan al $II%lea a #ost ales !etodic, care #usese
mărturisitor, su#erind pentru ortodo&ie.
+atriar5ul !etodie a convocat un sinod la (onstantinopol, care la :: martie 973 a declarat valabile toate 5otărârile
celor şapte sinoade ecumenice, a restabilit cultul icoanelor şi a anatemati*at pe iconoclaşti. 6piscopii iconoclaşti au #ost
înlocuiţi cu episcopi ortodocşi.
?a s#ârşit au #ost anatemati*aţi toţi ereticii, te&tul acestei 5otărâri urmând să #ie citit în toate bisericile, în #lecare an
în prima Duminică din +ostul /#intelor +aşti. (um măsura a #ost luată în a"unul primei Duminici din +ostul !are, Duminica
aceea a #ost numită Duminica Ortodo&iei.
>"unşi aici, ne dăm seama că întreaga problematică ridicată de cri*a iconoclastă nu a #ost una de artă religioasă, ci
de teologie. Dacă re*ultatul nu ar #i #ost cel pe care îl ştim, astă*i nu am #i avut numai o Biserică Ortodo&ă #ără icoane, #ără
moaşte, #ără !ona5ism, ci întreaga teologie a Bisericii ar #i #ost modi#icată. pentru că am vă*ut legătura dintre iconoclasm şi
5ristologie. În discuţie, în primul rând, era icoana !ântuitorului. Intr%un studiu de acum mai bine de @; de ani regretatul +r.
+ro#. Dr. !ilan Eesan

a arătat #aptul că atât nestorienii, cât şi mono#i*iţii erau iconoclaşti în atitudine.
O altă prime"die pre*entă în iconoclasm vi*ea*ă raportul dintre spirit şi materie, cu implicaţii serioase pentru
întreaga teologie sacramentală a Bisericii Ortodo&e, deci şi pentru învăţătura ei despre mântuire. /piritualismul iconoclaştilor
îi aşea*ă pe aceştia în aceeaşi categorie cu mani5eii şi cu gnosticii. Ideile mani5eice despre incompatibilitatea dintre lumea
creată, materiala şi Dumne*eu au #ost combătute de la început de către Biserică, pentru că ele pun în prime"die întreaga
învăţătură şi practică a Bisericii noastre, potrivit căreia elementele materiale sunt purtătoare şi transmiţătoare de 5ar în cadrul
/#intelor )aine.
+rin victoria Ortodo&iei împotriva ere*iei iconoclaste a #ost evidenţiat din nou şi adevărul ca în procesul de mântuire
este cuprins omul întreg în totalitatea sa psi5o%somatică. >părătorii Ortodo&iei au subliniat rolul trupului în procesul de
mântuire, în primul rând al trupului lui 2ristos. prin care se dobândeşte mântuirea, dar şi al trupului omului ca participant în
aceasta împreună cu su#letul.
>nga"area Bisericii în e#orturile pentru re*olvarea problemelor lumii contemporane, preocupare atât de importantă în
viaţa Bisericilor (reştine, se întemeia*ă şi pe ceea ce s%a câştigat la /inodul al $II%lea 6cumenic, cel care a investit cu
autoritate ecumenică învăţătura despre compatibilitatea dintre spiritual şi material, dintre Biserică şi lumea în care aceasta îşi
des#ăşoară activitatea.
:;H
)ibliogra"ie selectivă>
:. >ctele !artirice, Bucureşti, :HH8.
'. +r. 6manoil Băbuş, Introducere în Istoria Bisericească Universală, Bucureşti, ';;3.
3. +r. .icolae (5i#ăr, Istoria (reştinismului, III vol., Iaşi, ';;;.
7. +r. 6ugen Drăgoi, Istoria Bisericească Universală, Bucureşti, ';;:.
<. +r. >urel Kivi, /tudii de Istorie Bisericească, /ibiu, ';;:.
@. Ko5n !eNendor##, )eologia Bi*antină, Bucureşti, :HH@.
8. 6rnst (5ristop5 /uttner, Bisericile ăsăritului şi >pusului de%a lungul istoriei bisericeşti, Iaşi, :HH9.
9. Dan Fam#irescu, Ortodo&ie şi omano%(atolicism în speci#icul e&istenţei lor istorice, Bucureşti, :HH'.
H. ]. ^_`abcde, fghidjk ldjghj_mgnio pcdnqj, rignq_, ';;;.
:;. sdihitdcgqjhcd u`cng_mvd wxcx_m, fghidjycgnjo tzha td_qig`_qjk, {jcq, ';;3.
::. fghidjk sd_qig`_qmio pcdnqj q =I= qcnc, rignq_, :HH9.
::;

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful