Astăzi, se vorbeşte tot mai mult despre posibilităţile unei persoane de a întreţine sau nu

relaţii de simpatie, de prietenie, cu lumea din jurul său, cu oamenii care interacţioneză cel mai des,
cu cei care fac parte dintr-un tipar anume de comportamente. Să ştim să ne facem plăcuţi, admiraţi
şi acceptaţi de către ceilalţi este din ce în ce mai mult o artă, o “meserie” care se învaţă, dar care, în
fond, se clădeşte pe un talent înnăscut: acela de a relaţiona.
Am ales să vorbesc despre meseria de relaţionist dintr-un motiv anume. Acela că astăzi, dacă
organizaţiile de pretutindeni nu ar fi simţit lipsa de comunicare dintre ei si publicurile lor, nu ar fi
fost posibilă naşterea acestui tip de activitate de relaţii publice, care a generat, implicit, crearea
meseriei de relaţionist, sau cum mai este denumită şi astăzi meseria de consilier în relaţii publice sau
specialist de relaţii publice. Prin urmare, mai întâi a fost nevoie de relaţii publice, apoi s-au
materializat si meseriile în acest domeniu.
De când a fost folosită pentru prima dată (anul 1923 – Edward Barneys, acesta fiind
considerat părintele relaţiilor publice) şi până în zilele noastre, această sintagmă a evoluat într-atât
încât azi este determinantul unor activităţi de o perfectă complexitate, o înşiruire de stări, de acţiuni,
chiar de sentimente, care, puse cap la cap, reuşesc să confere lumii (împărţită contextual în
organizaţii şi publicuri) un aspect armonios, sculptat cu grijă.
Edward L. Bernays, autorul lucrării Cristalizarea opiniei publice prezintă o nouă profesie
aceea de consilier în relaţii publice. Autorul consideră că această meserie este încă nelămurită,
oamenii nu cunosc adevăratul sens al acestei profesii. Este ceva necunoscut atât din punct de vedere
al desfăşurării ei cât şi al realizărilor. După cum susţine Bernays consilierul în relaţii publice mai este
denumit şi “propagandist”, “agent de presă”, “om de publicitate”.
Pentru Bernays această meserie este foarte importantă datorită opiniei publice. „Mai devreme, sau
mai târziu organizaţiile trebuie să ajungă la acel stadiu de maturitate în care să introducă publicurile
în lista de priorităţi”. Fiecare organizaţie acordă o atenţie importantă opiniei publice, de aceea este
nevoie de un consilier în relaţii publice. Fără susţinerea publicului, spunea Bernays, este extrem de
greu ca o organizaţie să aibă succes: „ Opinia publică a devenit un factor decisiv în viaţa noastră din
multe puncte de vedere. Oamenii şi mişcările ale căror interese vor fi afectate de atitudinea
publicului depun eforturi pentru a fi reprezentaţi în sala de judecată a opiniei publice de către cei mai
competenţi avocaţi pe care ii pot obţine.”
Bernays găseşte o asemănare perfectă a consilierului în relaţii publice cu un avocat: “Meseria
de consilier în relaţii publice se aseamănă cu cea de avocat- ea presupune sfătuirea clientului şi
reprezentarea lui în litigii.”
Autorul mai este de părere că adesea specialistul în relaţii publice este confundat cu omul de
publicitate. Trebuie să se facă diferenţa între cele doua meserii şi cu timpul să dispară din
mentalitatea oamenilor imaginea „individului linguşitor şi insistent care era omul de
publicitate.” Pentru a susţine această diferenţă dintre cele două meserii autorul subliniază faptul că
specialistul în relaţii publice: „În primul rând, ajută la crearea circumstanţelor şi evenimentelor.
Apoi foloseşte diferite instrumente pentru a transmite fapte şi idei publicului: reclame, filme,
broşuri, fluturaşi, articole de ziar şi orice alt mediu prin care atenţia publică poate fi atinsă şi
influenţată.”
Bernays este de părere că acest consilier în relaţii publice foloseşte toate mijloacele practice
de măsurare a gândirii publice care implică „campania de cercetare, conferinţa, studierea unui
anumit grup sau unei anumite stări de spirit ca un ajutor suplimentar”. De asemenea pentru a fi
capabil să-şi sfătuiască clientul în privinţa modificării permanente a politicii sale, consilierul trebuie
să cunoască evenimentele de ultimă oră, nu doar cele tipărite în ziare, trebuie să se afle într-un
continuu proces de investigare pentru a fi la curent cu orice amănunt care priveşte starea organizaţiei
pe care o reprezintă. Astfel, „consilierul în relaţii publice este în mod ideal o forţă constructivă în
comunitate.”
Cum abordează consilierul în relaţii publice o problemă? Bernays spune că el trebuie în
primul rând să analizeze problema clientului său şi obiectivele acestuia. Apoi trebuie să analizeze
publicul la care încearcă să ajungă.
În urma celor spuse până acum înţelegem cu toţii faptul că fără acţiunea de a relaţiona cu
publicurile sale, o organizaţie nu va fi capabilă să îndeplinească cerinţele acestora şi deci, să
supravieţuiască. Iată ce spune Bernard Dagenais despre profesia de relaţionist: “Este o profesie
exigentă. Pe de o parte, necesită stăpânirea unor elemente diverse: cunoaşterea tehnicilor de
comunicare; alegerea celor care permit atingerea obiectivelor; posibilitatea de a schiţa strategiile cele
mai eficiente; recurgerea la instrumente de evaluare.”
Toate aceste cerinţe fac din omul relaţionist veriga care leagă organizaţia de publicul său,
care întreţine strânsa legătură conform căreia se stabilesc relaţii complexe şi necesare între cele două
părţi.
După părerea mea, specialistul în relaţii publice pentru unii este acel individ viclean, bun
mânuitor al cuvântului, care are întotdeauna la dispoziţie minciuna potrivită, capabilă să pună într-o
lumină bună în ochii opiniei publice, instituţia pe care o reprezintă. De aceea în lucrarea de faţă am
încercat să contrazic aceste păreri neadevărate în legătură cu rolul specialistului în relaţii publice, şi
să scot în evidenţă faptul că după cum susţin şi autorii menţionaţi mai sus relaţionistul este acea
persoană care este capabilă să stabilească şi să menţină o relaţie între instituţia (organizaţia,
compania, etc.) pentru care lucrează şi publicul de care depinde succesul acesteia.







Sign up to vote on this title
UsefulNot useful