CAP IV Piaţa de schimb

IV.1. Piaţa de schimb: conţinut şi funcţii IV.2. Organizarea pieţei de schimb IV.3. Categorii de operaţiuni pe piaţa de schimb IV.4. Organizarea şi funcţionarea pieţei de schimb în România IV.1. Piaţa de schimb: conţinut si funcţii Piaţa mondială este globală şi unitară în conţinutul ei. Totuşi, ea cunoaşte particularităţi în ceea ce priveşte obiectul tranzacţiilor, tehnica tranzacţiilor, scopurile urmărite etc. În acest sens deosebim mai multe compartimente ale pieţei mondiale: - piaţa comercială a bunurilor materiale; - piaţa comercială a serviciilor; - piaţa de schimb sau valutară internaţională; - piaţa internaţională de capital; - piaţa creditului internaţional; - piaţa investiţiilor internaţionale. Această compartimentare a pieţei mondiale unice (globale): - are un caracter pur teoretic şi didactic, deoarece în realitatea economică nici o piaţă din cele enunţate nu se dezvoltă autonom şi izolat, ci toate tranzacţiile comerciale sau de investiţii generează tranzacţii valutare, financiare sau de credit. - este foarte necesară în procesul cunoaşterii şi studierii mecanismelor specifice diferitelor pieţe şi tranzacţii. Piaţa de schimb sau piaţa valutară reprezintă un sistem de relaţii ce iau naştere între bănci, precum şi între bănci şi clienţii acestora, prin intermediul cărora se efectuează vânzările şi cumpărările de devize, în scopul reglementării plăţilor şi încasărilor apărute în schimburile economice internaţionale, al obţinerii unui câştig din diferenţele ce pot apare cu această ocazie din mişcarea cursurilor de schimb şi din diferenţele procentuale de dobândă.

Piaţa de schimb nu se limitează doar la tranzacţionarea (transformarea sau conversia) valutelor convertibile (a devizelor în sens restrâns), ci şi a unor titluri de valoare exprimate într-o monedă străină (devize în sens larg). Asistăm la o tendinţă de transfer parţial al tranzacţiilor unor titluri de valoare de pe piaţa de capital pe piaţa de schimb, atunci când se urmăreşte nu atât convertirea acestor titluri în monedă, cât evitarea unor riscuri de curs valutar sau riscuri de dobânda (se numesc operaţiuni derivate). Totuşi, ponderea principală pe piaţa valutară o deţin tranzacţiile de convertire a unei monede naţionale într-o altă monedă naţională convertibilă (în special operaţiunile cu valute în cont). Asadar, scopul principal al operatiunilor de pe piata de schimb consta în: - realizarea de operatiuni de preschimbare a unei valute sau devize în alta valuta sau devize pentru utilizarea lor ca mijloace de plata în vederea derularii schimburilor economice externe; - operatiuni de preschimbare de valute sau devize pentru obtinerea unui câstig sau evitarea unei pierderi rezultate din modificarea cursului de schimb sau a ratei dobânzii.
Ancheta întreprinsa de Banca Reglementelor Internationale în 1990 a ajuns la concluzia ca volumul anual al tranzactiilor reprezinta, în medie, de 3 ori volumul comertului international, ceea ce se explica prin faptul ca o singura operatiune comerciala necesita, adeseori, mai multe operatiuni de schimb derivate. Totodata, se confirma faptul ca miscarile de capital, arbitrajele si tehnicile moderne de gestiune a riscului de schimb reprezinta o mare parte a acestei activitati.

Printre cele mai importante funcţii ale pietei de schimb se numără: 1. conversia unei monede naţionale convertibilă în alte monede naţionale convertibile în scopul efectuarii de plati rezultate din contractele comerciale; 2. asigurarea de resurse financiare adecvate, necesare acordarii sau rambursarii de credite externe; 3. crearea de disponibilitati banesti în valutele convertibile necesare platii dobânzilor la obligatiuni sau credite, comisioanelor sau spezelor bancare; 4. transformarea în moneda locala a fondurilor banesti utilizate pentru efectuarea de investitii externe (directe sau de portofoliu),
1

reconversia acestor fonduri în monede străine convertibile pentru repatrierea investitiilor, profiturilor si dividendelor; 5. mutarea unor fonduri banesti dintr-o moneda straina în alta moneda straina în scopul obtinerii unui câstig sau al evitarii unor pierderi ca urmare a evolutiei cursului de schimb sau al ratei dobânzii; 6. transformarea monedei din conturile bancare în valute efective (cecuri, bancnote, monezi), pentru a asigura C si O turismului international, transporturilor, deplasarii internationale în diverse scopuri, precum si reconversia valutelor efective în valute în conturi bancare. Toate aceste transformari monetare, conversie si reconversie a unor fonduri banesti dintr-o monedă străină convertibilă în altă monedă convertibilă, se realizează prin acte de vânzare-cumpărare de monedă ce au loc pe piaţa de schimb la un preţ numit curs de schimb. Volumul tranzacţiilor pe piaţa de schimb este într-o continua creştere şi diversificare. Între cauzele sau factorii dezvoltării atât de rapide a pieţei valutare putem menţiona: a) ritmul şi volumul ridicat şi în creştere ale comertului international cu marfuri (fiecare importator având nevoie de mijloace de plata
conform cerintelor contractuale, va apela la piata de schimb pentru a converti valutele de care dispune în valutele necesare efectuarii platilor);

h) Dezechilibrul generalizat al balantelor de plati stimuleaza convertirea soldurilor active sau pasive în diverse valute în vederea efectuarii diverselor operatiuni financiare, de credit si de capital; i) Aparitia unor tehnici noi de operare pe pietele valutare (alaturi de operatiunile clasice se dezvolta operatiunile derivate de schimb de devize: swap, futures, optiuni); j) Un rol decisiv în dezvoltarea pieţelor valutare îl au afirmarea şi utilizarea pe scară largă a tehnicilor moderne de telecomunicaţii (reţele de transmitere a informaţiilor financiare - Swift, Reuters, Telerate, Bloomberg), care permit efectuarea sigură şi rapidă de operaţiuni valutare în timp real, 24h din 24. IV.2. Organizarea pieţei de schimb Crearea şi dezvoltarea pieţei de schimb presupun existenţa unor condiţii prealabile şi decisive pentru funcţionarea pieţei şi efectuarea de tranzacţii valutare: a) Convertibilitatea monedelor şi eliminarea restricţiilor din calea mişcării internaţionale libere a valutelor. Fără un anumit grad de convertibilitate nu poate exista o piaţă valutară. - Desigur ca cea mai intensa piata de schimb este în tarile în care moneda cunoaste o convertibilitate deplina (atât pentru opreratiunile de cont curent, cât si pentru cele de capital, atât pentru rezidenti, cât si pentru nerezidenti). - În acelasi timp, pietele functioneaza si în tarile cu moneda cu convertibilitate limitata (cazul României, ROL are doar convertibilitate de cont curent). b) Dezvoltarea si diversificarea sistemului bancar si de burse al unei piete valutare.
Sistemul bancar riguros organizat, credibil, cu personal specializat, la care se adauga, în unele cazuri, bursele valutare si bursele de valori conditioneaza buna evolutie a pietei valutare.

b) comertul cu servicii are un ritm de dezvoltare foarte rapid
(turismul international, transporturile internationale, migratia internationala a fortei de munca, asigurari si reasigurari) generând cerinte de valuta în cont sau efectiva;

c) Investitiile internationale tind sa aiba cea mai ridicata dinamica
(determinând cererea de valuta în momentul efectuarii investitiei, al derularii ei sau în momentul repatrierii sau replasarii fondurilor în alte tari); Amplificarea activitatii societatilor transnationale, care au filiale în întreaga lume si ale caror active sunt exprimate în diverse valute;

d) Trecerea tot mai multor monede la diferite forme de convertibilitate (fie convertibilitate de cont curent, fie eliminarea restrictiilor în calea
convertibilitatii de capital sub forma de credit si investitii);

e) Dezvoltarea pietei eurovalutelor; f) Cresterea instabilitatii cursurilor de schimb (stimuleaza detinatorii
de fonduri în preschimbarea prompta a summelor în acele monede care, într-o anumita perioada se bucura de o oarecare stabilitate sau chiar repreciere);

c) Existenta unui mecanism de formare promptă şi corectă a cursului de schimb.
Pentru aceasta este necesară o bogată şi diversificată C şi O de valută, adică existenţa: 2

g) Instabilitatea politico-economica constituie un alt factor al miscarii internationale a capitalului speculativ;

- unui sistem economic, comecial si financiar care efectueaza tranzactii importante de import-export, dublat de - un sistem modern de comunicatii între cei care creaza C si O valutara.

d) Existenţa unor reglementări scrise şi nescrise ce trebuie respectate de toţi operatorii valutari. Banca centrala are un rol esential în functionarea unei piete valutare prin practicarea unui sistem de verificare si autorizare a bancilor carora le acorda dreptul de a face tranzactii valutare, dreptul de dealeri sau brokeri. Aceste cerinţe nu se creează printr-o hotărâre administrativă, ci ca urmare a unei dezvoltări durabile economice, financiare, instituţionale şi juridice, care poate impune pe plan internaţional o piaţă valutară. Aşadar, există pieţe de schimb naţionale şi o piaţă de schimb internationala. Piata de schimb naţională îşi concentrează activitatea în principalele centre comerciale şi financiare ale unei ţări. Dar aceasta nu înseamnă că toate băncile din oraşul respectiv au drepturi de tranzacţii valutare, ci doar cele care primesc girul băncii centrale (ca urmare a îndeplinirii condiţiilor financiare, logistice şi de personal pentru a fi dealeri valutari).
Sunt ţări mari care, datorită tradiţiei, au concentrata piata de schimb într-un singur oras: Anglia - Londra, Japonia - Tokyo, Franta - Paris, dupa cum sunt tari mai mici, cu piete valutare în mai multe orase: piata valutara belgiana este formata din pietele valutare de la Bruxelles si Anvers, cea canadiana Montreal si Toronto, cea italiana Milano, Roma, Genova, si Napoli.

Între diferitele piete valutare nationale exista multiple deosebiri si particularitati. Totusi, generalizând activitatea diverselor piete valutare, în organizarea acestora distingem mai multe componete comune, care, împreuna constituie mecanismul pietei de schimb: A. Institutii si persoane autorizate a efectua operatiuni cu devize; B. Reglementari privind desfasurarea activitatilor de schimb valutar; C. Proceduri de stabilire, cotare si publicare a cursurilor de schimb; D. Metode si tehnici de interventie a autoritatii monetare cu atributii în domeniul schimbului de devize (banca centrala). Mecanismul pietei de schimb este unitar, complex si interdependent; cele patru elemente actionează concomitent, tratarea lor separată având doar un caracter didactic. A. Pornind de la locul si atributiile fiecarui participant la procesul de schimb, putem grupa participantii la activităţile pieţei de schimb în următoarele segmente: (a) Segmentul primar este acea structura a pietei de schimb care genereaza C si O de moneda straina în care se încadreaza: - firme de export-import sau firme care deservesc direct sau indirect activitatea de export-import (companii de transport, de expeditie, de
asigurari, de tranzit, firme specializate în controlul si expertiza marfurilor de exportimport);

Serviciile de telecomunicatii asigura legaturi sigure si continue cu firmele din tara respectiva, de la care provin C si O primara de valuta, cât si cu bancile comerciale din teritoriu, astfel încât notiunea de piata valutara nationala capata un continut real, chiar daca piata valutara functioneaza în câteva orase sau chiar într-unul singur. Piaţa valutară internaţională este formată din totalitatea pieţelor valutare naţionale, privite nu ca o sumă aritmetică, ci ca un sistem eterogen de legături şi schimburi ce angrenează pieţele naţionale într-o interdependenţă reciprocă, în timpi reali. Piaţa valutară internaţională nu ar putea exista în afara pieţelor valutare naţionale. Ea funcţionează 24h din 24.

- firme, societati sau institutii publice sau private care primesc si acorda credite externe, efectueaza investitii externe si alte operatiuni de capital; - fondurile de investitii care dispun de resurse financiare, pe care le valorifica, uneori si prin investirea lor în cele mai avantajoase valute; - brokerii sau curtierii operează centralizarea ordinelor de cumparare si de vânzare de la diferiţii participanţi şi le transmit băncilor dealeri; în plus furnizează informaţii asupra evoluţiei cursurilor de schimb tuturor celor interesati; - băncile care nu au fost autorizate de banca centrala sa efectueze tranzactii pe piata valutara, având rol de intermediere.

3

C si O de moneda straina pe piata valutara determină tranzacţii de tipul: - moneda locala contra moneda straina: În acest caz, banca dealer solicitata poate apela pentru a face convertirea, daca nu are rezerva valutara proprie, la alte banci dealer de pe piata valutara nationala, carora le face o oferta de vânzare de moneda locala contra monedei straine ceruta de client. Daca moneda locala este liber utilizabila poate apela si la o banca straina de pe piata valutara internationala si schimbul se face mai usor; (daca C de moneda straina este mare ( deprecierea monedei nationale) - moneda straina contra moneda locala: La fel; (daca O de moneda straina este f. mare ( reprecierea monedei nationale) - moneda straina contra moneda straina: daca structurile din segmentul primar detin în conturi bancare moneda straina, dar au nevoie sa plateasca într-o alta moneda straina. Bancile dealer procedeaza la fel... Se observă astfel ca între piaţa de schimb naţională şi piaţa de schimb internaţională nu numai că nu există un zid despărţitor, dar între ele există strânse relaţii, o strânsă interdependenţă. Totul depinde de costul operaţiei, respectiv de nivelul cursului de schimb la cumpărare şi la vânzare. (b) Segmentul principal sau interbancar este cel mai important participant al pieţei valutare. Se constituie din institutii bancare care au primit autorizatie de dealer pentru a face operatiuni de vânzare-cumparare de devize pe piata valutara nationala sau internationala. Toate operatiunile de vânzare-cumparare de devize sunt concentrate în sectorul interbancar, numit si piata interbancara, de aici si aprecierea acestuia ca segment principal. Este format din: - bancile comerciale (principalii operatori pe pietele de schimb valutar) la care se concentreaza majoritatea cererilor si ofertelor de devize si care au servicii specializate pentru efectuarea de operatiuni valutare; - institutiile financiare si bancare internationale (BM, BRI, BERD, FMI, s.a.) care efectueaza operatiuni pentru atingerea propriilor obiective, în contul clientilor (state) sau în contul lor propriu.

- bancile comerciale apartinând sau create de grupuri mari industriale sau filiale bancare si financiare ale unor societati transnationale; - casele de schimb valutar, care efectueaza operatiuni de schimb pentru valori mici, de regula, pentru persoane fizice. Casele de schimb valutar ceaza C si O de valuta în proportia în care disponibilitatile în moneda locala sau în valuta depasesc limitele stabilite de conducere pentru capitalul de rulment. Se constata unele tendinte de diminuare a diferentelor rigide dintre segmentul primar si segmentul bancar, întrucât unele unitati care, în principiu, fac parte din primul, îsi creaza propriile banci, unele primind dreptul de a efectua operatiuni pe pietele valutare. Numerarul reprezinta un procent infim în cadrul tranzactiilor datorita problemelor ridicate de manipulare, depozitare, siguranta. Procesul de dematerializare a monedei a condus la cresterea importantei viramentelor bancare în cadrul platilor sau reglementarilor internationale. În 1973, bancile au creat SWIFT (Society for Worldwide International Interbank Telecommunication) în vederea implementarii unei retele mondiale de telecomunicatii pentru mesaje bancare
Orice banca, operând cu devize, deţine un cont curent într-o banca din tara de emisiune a monedei respective. De exemplu: O banca româneasca, operând în dolari, va avea cont într-o banca americana, denumit NOSTRO, respectiv "contul nostru la ei". Pentru banca americana este LORO, "contul lor la noi". - un sold creditor în USD al contului LORO corespunde unui activ în USD, respectiv o creanta detinuta de banca româneasca asupra bancii americane; - un sold debitor al contului LORO constituie o datorie a bancii românesti fata de banca americana, ca si cum banca româneasca ar împrumuta. Acest împrumut figureaza în pasiv ca sold creditor al contului NOSTRO. Conturile de corespondente bancare constituie pivotul mecanismului de transferuri internationale. De exemplu (la seminar): Plata unei sume de 1 000 000 USD, reprezentând un import de cafea, în favoarea unei societati latino-americane , se va face la initiativa cumparatorului care va da ordin bancii sale sa vireze suma în favoarea furnizorului, întro banca locala, prin intermediul unui corespondent bancar din SUA. Acesta: - va debita contul LORO al bancii importatorului român - pentru a credita contul LORO apartinând bancii latino-americane. 4

Rezulta din aceasta ca transferul international de USD, de la banca româneasca la cea latino-americana nu implica o miscare fizica de fonduri, ci doar transferul unei creante printr-o banca din SUA. Prin executarea viramentului, activul românesc în SUA va fi mutat în Brazilia.

(c) Segmentul de supraveghere a operatiunilor valutare este reprezentat de banca centrala. Aceasta urmareste obiective ce îi revin prin lege si îndeplineste mai multe atributii pe piata valutara nationala: * autorizarea bancilor care au drept de a efectua oparatiuni pe piata valutara în calitate de dealeri si supervizarea activitatii lor; * obligarea bancilor comerciale de a mentine o rezerva minima obligatorie, în moneda nationala si în valuta, în conturile bancii centrale * executarea ordinelor primite de la clientela proprie: guverne, banci centrale straine, organisme internationale; * încercarea de a influenta cursul de schimb, din motive de politica economica interna, pe de o parte, sau din necesitatea respectarii unor angajamente internationale (acordurile cu FMI, de exemplu), pe de alta parte. Aceste interventii, sub forma de vânzari si cumparari de devize, reprezinta doar una dintre armele de atac prezente în arsenalul bancilor centrale. Un alt instrument utilizat este taxa oficiala a scontului, care se reflecta în evolutia nivelului ratei dobânzii, care face moneda nationala mai mult sau mai putin atractiva pentru plasamante sau investitii. * Efectuarea directa de operatiuni de vânzari si cumparari de devize pe piata valutara internationala în scopul gestionarii corecte a rezervelor valutare ale statului, prin mentinerea lor în valute care sa asigure lichiditatea si eficienta optima. B. Reglementari privind desfăşurarea activităţilor de schimb valutar se refera la totalitatea masurilor monetare, valutare si administrative pe care autoritatile dintr-o tara le pot lua în vederea atingerii obiectivelor fundamantale ale politicii lor economice si valutarfinanciare. Gradul, intensitatea si limitele unor asemenea masuri dau caracterul de piata libera sau controlata a tranzactiilor valutare.
Masuri monetare: - regimul de convertibilitate a monedei nationale - modul de constituire a depozitelor bancare si nivelul dobânzilor bonificate - gradul de liberalizare a actelor si faptelor de comert exterior - regimul miscarilor de capital

- politica bancii centrale privind raportul activelor si pasivelor bancilor în moneda nationala si monede straine. Masuri valutare: - sistemul de cursuri valutare practicat - depozitele prealabile la importuri - libertatea de vânzare si cumparare a valutelor Masuri administrative: - sistemul de autorizare prealabila a bancilor pentru efectuarea de operatiuni valutare - obligativitatea prezentarii de informatii suplimentare privind actele de comert exterior care genereaza operatii valutare.

C. Procedurile de stabilire a cursurilor de schimb au în vedere: - gradul de libertate sau restrângere a actiunii factorilor determinanti ai CS (economici, valutar-financiari si psihologici); - plaja si intensitatea interventiei bancii centrale pentru influentarea CS; - tehnicile de stabilire a CS de referinta (fixing, closing) si institutiile responsabile; - sistemul formarii CS: prin relatiile interbancare directe permanente sau prin negocieri la bursa valutara la anumite intervale de timp; - momentul sau ora de stabilire a cursului pietei (de regula ora 1100). D. Metodele si tehnicile de interventie ale bancii centrale sunt specifice fiecarei tari, dar uneori sunt corelate prin întelegeri confidentiale între diferite banci centrale, în vederea evitarii unor fenomene de criza majore. Personalul bancar care are contact direct sau indirect cu piaţa valutară este grupat în servicii sau compartimente la diferite niveluri: Contactul între segmentul primar şi segmentul interbancar se realizează prin servicii sau compartimente ale băncilor care au relaţii directe cu clienţii. 1. Lucrătorii acestor compartimente transmit informaţiile cu privire la C şi O culese de la clienţi unui serviciu (compartiment) specializat în determinarea poziţiei băncii pe valute şi scadenţe.
5

Poziţioniştii sintetizeză şi prelucrează datele valutare pentru fiecare monedă, stabilind scadenţele când trebuie să fie valuta dorită în cont. Poziţia băncii reprezintă situaţia în care se află o bancă în ceea ce priveşte disponibilităţile şi nevoile sale, într-o anumită valută. Astfel, poziţia băncii, într-o anumită zi sau oră, se apreciază ca: - o poziţie lungă (excedentară) a unei anumite valute atunci când raportul dintre disponibilităţile în conturi şi cererea clientelei este pozitiv (adică disponibilităţile > cererea la acea valută); banca va vinde valutele în exces şi va cumpăra valuta deficitară cerută de clienţi; - o poziţie scurtă în cazul în care, la o valută disponibilităţile sunt reduse şi cererea este mai mare; banca va cumpăra valuta cerută, satisfăcând cererea clientelei; - atunci când solduirle disponibilităţilor (creanţelor) şi cererilor (obligaţiilor), într-o anumită valută, sunt egale, poziţia la acea valută şi în acel moment este o poziţie închisă (echilibrată sau soldată); banca face faţă cererii de valută din propriile disponibilităţi, fără să apeleze la operaţiuni pe piaţa valutară. În realitate, în majoritatea cazurilor, băncile au o poziţie scurtă sau una lungă la o valută sau alta, de unde apare nevoia obiectivă de a fectua operaţiuni pe piaţa valutară pentru a satisface cererea clientelei sau propriile necesităţi în respectiva valută. 3. În sălile de arbitraj, operatorii specializaţi (dealerii, arbitrajiştii, cambiştii) primesc doar C şi O netă pe valute şi scadenţe şi îşi concentrează atenţia asupra problematicii schimbului cu alte bănci la cel mai bun curs valutar şi la cea mai avantajoasă dobândă la o valută sau alta. Aceştia sunt persoane cu o pregătire profesională deosebită, în măsură să înţeleagă şi să analizeze teoria şi realitatea economică si financiară. În câteva secunde si fara semnatura, un asemenea specialist poate angaja banca pentru mai multe milioane de USD. Din acest motiv, specialistii de elita sunt protejati, dar si controlati îndeaproape de conducerea bancilor. Acesti specialisti lucreaza la tablourile de schimb monetar, adevarate bijuterii în domeniul informaticii si telecomunicatiilor. Fiecare post de lucru cuprinde:

- unul sau două terminale conectate la marile retele de transmitere a informatiilor financiare ce permit legatura între toate salile de schimb din lume; - mai multe telefoane digitale; - mai multe linii directe, ce permit legaturi instantanee cu filialele din strainatate, banci, curtieri si clienti mai importanti; - un sistem de informare care reda imediat pozitia bancii pentru fiecare deviza; - un computer dotat cu programe de calcul care permit decizii rapide pentru operatiunile de arbitraj, plasament , speculare sau de acoperire. IV.3. Categorii de operaţiuni pe piaţa de schimb Există multiple tehnici şi operaţiuni valutare efectuate pe pieţele de schimb: A. Operaţiunea la vedere (spot) constă în vânzarea/cumpărarea de valute la un curs de schimb negociat de operatori (numit curs la vedere sau spot), cu decontarea (virarea banilor) între bănci, respectiv mişcările în conturi (ieşirea valutei vândute şi intrarea valutei cumpărate) în cel mult 2 zile bancare lucrătoare, faţă de ziua încheierii tranzacţiei. Data când banii (valuta) trebuie să intre în conturi, adică ziua decontării, poartă denumirea, în practica internaţională, de “ziua valutei”. Operatorii negociază ferm sumele, cursul de schimb, precum şi ziua valutei (chiar dacă cursul valutar se schimbă în aceeaşi zi sau în următoarele două zile, până la data valutei). Rezultatul negocierii dintre operatori (sumele,
monedele străine, cursul de schimb, data valutei, caracterul operaţiunii – spot, băncile şi ţara, numerele conturilor curente NOSTRO sau LORO etc.) este trecut într-o fişă de

arbitraj trimisă imediat după avizarea de către dealerul şef la “serviciul cifru”, iar acesta – după codificare –: - la “serviciul corespondenţă”, care transmite datele, în scris, codificate, prin fax sau SWIFT, cu semnătură electronică autorizată băncii corespondente, precum şi - la serviciile operative din interiorul băncii pentru a se comunica clienţilor modul în care a fost executat ordinul de schimb valutar şi comisionul bancar.
6

Din punct de vedere practic, negocierea porneşte de la stabilirea cotatiilor pe piata de schimb de către dealeri şi presupune luarea în considerare: a) a elementelor de teorie mentionate în capitolul anterior: - fie sub forma manifestarii lor directe (ca o reactie imediata la scumpirea unor produse de baza, ridicarea semnificativa a ratei dobânzii într-o tara etc.) - fie indirecte (luând în calcul atitudinea clientilor, mersul pietei vis-à-vis de moneda unei tari etc.). b) precum si alte informatii importante precum: - necesarul sau excedentul de valuta (de exemplu JPY) al bancii; - rezultatele prognozelor; - relatiile între banci; - relatiile interumane (între angajatii diferitelor banci care realizeaza tranzactii monetare) etc. Astfel, având în vedere cazul unei bănci dealer de pe piata de schimb internaţională (de exemplu o banca importanta din Elvetia), stabilirea cursului de schimb în ziua t (1 USD = ?CHF, 1 EUR = ?CHF etc.) se realizeaza initial sub forma cursului de deschidere, încă înainte de ora 800, când încep tranzactiile, ţinându-se seama de urmatoarele surse de informare: 1. cursurile de schimb la închidere la băncile din New-York (dar si din alte centre de pe coasta de est a SUA), ca si pe pietele de schimb asiatice (Tokyo, Singapore etc.). Aceste cursuri apar pe ecranele calculatoarelor conectate la agentiile Reuters, Telerate etc.
• Intereseaza cotatiile din NY stabilite la sfîrsitul zilei precedente întrucât: - ele au fost realizate în ţara care dă tonul pe piaţa valutară internaţională, pe de o parte, - iar pe de altă parte, diferenţa de fus orar face ca băncile din SUA să functioneze suficient de multe ore dupa ce bancile europene "au închis" pentru a putea oferi informatii proaspete privind mersul pietei. • Intereseaza cotatiile de pe pietele asiatice întrucât sunt pietele care preced în timp deschiderea pietei europene.

• Astfel de stiri, precum: - calamitati naturale sau tulburari sociale - compromiterea exporturilor unei tari - schimbari privind politica economica, guvernul, majoritatea parlamentara într-o directie care trezeste neîncredere - cresterea preturilor la produsele de baza - cresterea ratei dobânzii etc. fac ca încrederea în puterea de cumparare a monedei K sa scada (uneori vertiginos) si ca urmare este oferita intens spre vînzare, desi solicitarile scad, ceea ce o va face mai ieftina în raport cu alte valute (are loc o depreciere vizibila a monedei tarii în care evenimente de genul celor enumerate au avut loc). • Invers, daca în tara Z se anunta schimbari în bine: - stabilitate sau expansiune pe plan economic - recolte bune - rata scazuta a inflatiei - excedent al balantei comerciale etc. ele au ca urmare mentinerea pretului monedei Z sau chiar scumpirea unei astfel de monede în raport cu alte valute (apreciere). 3. Rezultatele analizei si prognozei evolutiei cursului de schimb pentru valutele importante asa cum rezulta din citirea diagramelor speciale (chart-systems), realizate de catre specialistii în analiza tehnica. Evolutia cursurilor de schimb la banca respectiva (la care urmeaza a se stabili cursul initial) va fi, de asemenea, obiect de analiza si prognoza pentru specialistii respectivi. 4. Pozitia băncii pentru fiecare valută, în sensul luarii în calcul: - a cursului la închidere în ziua precedenta, - a rezervelor de valuta, - a obligatiilor fata de clienti, - a intentiilor din ziua respectiva. Toate informatiile din sursele mentionate sunt comentate în cadrul echipei care stabileste o cotatie initiala si se ajunge la cursul la deschidere (de exemplu 1 USD = CHF 1,4949 - 1,4956). Rezultatele
7

ştirile comunicate de principalele agenţii de presă privind evenimentele petrecute "peste noapte".
2.

privind cursurile la care s-a ajuns, trebuie finalizate asa încât, la ora de deschidere a activitatii bancii cu clientii, acestea sa fie afisate. Cotatiile au doua valori: - Un curs de cumparare = cel la care banca cumpara devize - Un curs de vânzare = cel la care banca vinde devize. De exemplu: 1 USD = CHF1,4949 - 1,4956 ceea ce înseamna ca: - banca cumpara dolari cu 1,4949 CHF si îi vinde cu 1,4956 CHF, adica - cei ce ofera spre vânzare USD vor primi 1,4949 CHF pentru 1 USD, iar - solicitantii de USD vor putea cumpara 1 USD la pretul de 1,4956 CHF. Diferenţa între cursul de cumparare si cel de vânzare se numeste SPREAD si reprezinta marja bancii, care de regula variaza usor de la o banca la alta, în functie de pozitia bancii în deviza respectiva si de motivatii de ordin concurential. Ecartul între cele doua cursuri este, în general, redus; cresteri sensibile se înregistreaza numai când pietele devin "nervoase". (Pe piata de numerar, ecartul între cursurile de cumparare si cele de
vânzare, aplicate persoanelor fizice este mai mare, comparativ cu cel de pe piata interbancara si, totodata diferit de la o banca la alta.)

la schimb. Ca urmare cursurile de schimb se pot modifica frecvent si aceasta pâna la ora de închidere a activitatii bancii, când se trage linie si se stabileste profitul sau pierderea, precum şi cursul de închidere. B. Operaţiuni valutare la termen (forward) Deşi operaţiunile valutare la vedere sunt preponderente în ansamblul tranzacţiilor valutare de pe piaţa de schimb, o altă operaţiune importantă o reprezintă operaţiunile la un termen viitor. Într-o operaţiune la termen, operatorii contractează angajamente de vânzare şi cumpărare de valută, la un curs fixat în momentul tranzacţiei, dar livrarea şi plata se vor efectua la o dată ulterioară (“data valutei”), ce depăşeşte 2 zile bancare lucrătoare, fixată în momentul efectuării angajamentului. Data valutei este de regulă la termene de 1, 3, 6 sau 12 luni, dar poate fi orice termen intermediar de preferat exprimat în luni şi nu în fracţiuni de luni. Cursul de schimb, suma şi data valutei sunt ferme până la virarea banilor în conturi (deşi cursul de schimb se poate modifica în această perioadă). Caracteristicile contractului forward: - se încheie în afara bursei, prin negociere directă între părţi; - nu este standardizat; - are o valoare fixă, fixarea valorii contractului se face în prezent; - nu are piaţă secundară; - poate fi lichidat numai la scadenţă. La stabilirea cursului de schimb la termen se ţine seama de următoarele aspecte: - cursul de schimb spot din ziua negocierii; - nivelurile procentului de dobândă la depozitele şi împrumuturile bancare la termen pe o perioadă egală cu data valutei (1, 3, 6 etc. luni); ratele de dobândă interbancară sunt publicate zilnic pentru valutele liber utilizabile la ora 1100 în centrele financiare (LIBOR, PIBOR, FIBOR etc.); - de mărimea intervalului până la termenul contractual de efectuare a încasării/plăţii.
8

Din momentul deschiderii, pe parcursul zilei valutare, cotaţiile se vor modifica sub impactul C şi O provenite de la ceilalţi dealeri, în urma negocierii. O negociere între operatorul elveţian şi un operator new yorkez, vânzător de USD, poate decurge după următorul scenariu: “Cum lucraţi USD contra CHF spot? - 1,4949 / 56 - Vă rog apropiaţi. - 1,4950 / 56 (sau sorry) - Vând 1 milion USD - OK” În cazul modificarilor de curs, retelele de comunicatii rapide (Reuters, Swift, Telerate etc.) preiau informatia, ca si alte informatii de acest fel si le comunica bancilor interesate. Mesajele se succed, banca elvetiana poate deveni si ea interesata sa solicite altor banci diverse valute

Având în vedere cei trei factori, la echilibrul pieţei valutare (situaţie optimă), au loc următoarele relaţii: 1+ rdobt R intrare CC fwd
t R/K

Aşadar, face primă moneda care se apreciază şi face discount moneda care se depreciază. Dacă, la termen, cursul este egal cu cel la vedere, se spune ca moneda este la paritate (au pair). Tranzacţiile la termen reprezinta cel mai raspândit instrument de protejare împotriva surprizelor neplăcute datorate modificării cursurilor de schimb în decursul timpului, dar sunt utilizate şi de speculatori care doresc să profite de pe urma fluctuaţiilor. În perioadele de stabilitate, operaţiunile la termen devin mai puţin interesante. Băncile centrale nu intervin, de regulă, pe piaţa la termen, întrucât ar facilita jocul de piaţă al unor operatori, permiţându-le să opereze la cursuri favorabile. C. Operatiuni de schimb de tip SWAP Acest tip de operaţiuni se realiza la început între băncile centrale, întrucât SMI creat la BW le obliga să intervină pe piaţa valutară, prin V-C de monede străine pentru a influenţa CS. Ca să nu apeleze des la rezervele valutare proprii, Bc3C cu valute liber convertibile făceau schimb (swap) de monedă proprie între ele. În acest scop cele două Bc3C îşi deschideau reciproc conturi în propria valută în favoarea băncii partenere. Aceste sume nu se numeau împrumuturi căci nu erau purtătoare de dobândă, ci simplu “schimb” (“swap”). În paralel se dezvoltă operaţiuni de swap valutar şi între băncile comerciale, la cererea clientelei sau din necesităţi proprii. Swap-ul poate fi definit ca îmbinarea a două operaţiuni valutare, simultane şi opuse, una de vânzare şi alta de cumpărare, una la vedere şi alta la termen. Este vorba, deci, de o dublă operaţiune de schimb. Scopul operaţiunilor de schimb ("swap") este legat de dorinţa de protejare a deţinătorilor de valută în faţa modificărilor de CS păgubitoare sau a modificărilor de rată a dobânzii. De aceea, în practică există variante de swap de devize şi swap de dobânzi. Între situaţiile tipice care presupun operaţiuni swap putem aminti: a) Satisfacerea de către bancă a unor încasări şi plăţi, între care unele efectuate în prezent şi altele în viitor.
9

= CC spot R/K * 1+ rdobt K ieşire 1+ rdobt R ieşire

CV fwd t R/K = CV spot R/K * 1+ rdobt K intrare unde: CC fwd t R/K (CV fwd t R/K) – este cursul de schimb de cumpărare (vânzare) forward pentru termenul t al monedei K, exprimat în unităţi de monedă R pe o unitate de monedă K; CC spot R/K (CV spot R/K) - este cursul de schimb de cumpărare (vânzare) la vedere al monedei K, exprimat în unităţi de monedă R pe o unitate de monedă K; rdobt R intrare (ieşire) – rata dobânzii pentru depozitele (împrumuturile) în moneda R calculată pentru termenul t [rdob R intrare (ieşire)* t/12, unde t este exprimat în luni]; rdobt K intrare (ieşire) – rata dobânzii pentru depozitele (împrumuturile) în moneda K calculată pentru termenul t [rdob K intrare (ieşire)* t/12, unde t este exprimat în luni]. Cotaţia forward este afişată pe terminalele bancare sub forma “pip-urilor”, care se adună sau se scad din cursul spot pentru a se obţine cursul forward. Pentru simplificarea calculului şi citirii cotaţiilor forward au fost stabilite o serie de reguli uniforme de cotare (valabile în cazul exprimării monedei K în unităţi de monedă R): - dacă pip-ul de la cumpărare este mai mic decât pip-ul de la vânzare, se adună la cursul spot pentru a obţine cursul forward; se spune că valuta K face primă şi moneda R discount; - dacă pip-ul de la cumpărare este mai mare decât pip-ul de la vânzare, se scad din cursul spot pentru a obţine cursul forward; se spune că valuta K face discount şi moneda R primă.

De exemplu, o bancă care dispune la vedere (în spot) de 1 mil USD, disponibili timp 3 luni şi are nevoie la vedere de CHF pentru 3 luni poate proceda astfel: - vinde la vedere de USD, la CS spot (cumparare de CHF); - cumpără USD la CS fwd la 3 luni, calculat în funcţie de diferenţa de dobândă la 3 luni (vânzare la termen de CHF). Ambele operaţiuni se fac în paralel. b) Prudenţa în ceea ce priveşte păstrarea unor sume mari în valută care prezintă riscul deprecierii, atunci când deţinerea acestor sume este absolut necesară pentru asigurarea unor plăţi. Banca va prefera să le vândă la vedere ţi să le cumpere imediat la termen. c) Schimbarea de datorii între două părţi reprezintă tot o operaţiune de swap, care permite partenerilor să-şi modifice gradul de expunere la riscuri: • Swap de devize - Agentul A deţine o datorie în USD, iar firma B este îndatorata în GBP; sumele sunt echivalate. A crede ca USD se va aprecia în raport cu GBP, dorind astfel să-şi ramburseze în viitor, datoria în GBP. Daca B apreciaza invers situatia, prin operaţiunea de swap, A se va îndatora în GBP si B în USD. În final doar unul dintre parteneri va avea de câstigat (cel care a anticipat corect). • Swap de dobânzi - Să presupunem că A şi B împrumută aceeaşi sumă, pentru aceeaşi durată; firma A la o dobândă fixă, iar firma B la o dobândă variabilă. A anticipează o scădere a dobânzilor şi ar dori să profite de o dobândă variabilă. B ar prefera o rată fixă care îi conferă siguranţa cu privire la cuantumul datoriei sale. O operaţiune de swap (= de schimbare de datorii) îi va satisface pe cei doi parteneri. Perioadele de instabilitate pe piaţa valutară sau în "zona" dobânzilor sunt cele mai propice unor astfel de tranzacţii. D. Operaţiunile de arbitraj valutar Noţiunea de arbitraj pe piaţa de schimb se referă la operaţiunile de V-C de valută sau hârtii de valoare cu scopul de a profita de pe urma diferenţelor de valoare.

Arbitrajorii dau pieţei echilibru. Pe lângă urmărirea oportunităţilor în scopul obţinerii de profituri, arbitrajul mai are rolul de a menţine preţurile aliniate. Când apar diferenţe, arbitrajorii acţionează, vânzând şi cumpărând: - acolo unde preţul (cursul) este mai mare, apare presiunea arbitrajorilor vânzători, care îl diminuează; - unde preţul este scăzut, apare presiunea la cumpărare, ceea ce conduce la creşterea cursului. În realitate, deosebirile de preţ sunt temporare, durează doar câteva minute sau secunde. Arbitrajorii trebuie să acţioneze foarte rapid pentru a profita de aceste diferenţe. Astfel, ei contribuie, într-o măsură foarte mare, la lichiditatea pieţei. Diversitatea de situaţii de pe piaţa de schimb (cursuri de schimb diferite, dobânzi sau tipuri de operaţiuni diferite) conduce la existenţa unor diverse tipuri de arbitraje: • spaţiale (pe pieţe diferite): arbitrajul simplu, bilateral constă în cumpărarea unei sume pe piaţa unde valuta cotează mai slab şi vânzarea pe piaţa unde cotează mai bine (exemple: piaţa A şi piaţa B; piaţa forward şi piaţa futures) arbitrajul multiplu apare ca urmare a existenţei simultane de cursuri de schimb diferite pentru mai multe valute, pe mai multe pieţe şi presupune căutarea transformării valutei pe care o deţinem prin acţiuni succesive de vânzare cumpărare astfel încât să obţinem în final un câştig. • temporale (au în vedere diferenţe între valorile indicatorilor la momente diferite). De exemplu, operaţiunile de arbitraj valutar bazate pe anticipări privind evoluţia cursului de schimb: - arbitraj valutar “a la hausse”: are la bază anticiparea conform căreia valuta pe care o cumpărăm acum la cursul de schimb spot se va vinde după o perioadă previzibilă la un preţ mai mare (se va aprecia); - arbitraj valutar “a la baisse”: anticiparea deprecierii unei valute determină vânzarea acesteia.
10

Informaţiile privind evoluţia cursului de schimb sunt coroborate cu informaţiile privind ratele dobânzii existente pe diferite pieţe, pentru valute diferite. Trebuie să ţinem seama că: - de regulă, valuta care este în curs de apreciere are o rată a dobânzii mai mică, în comparaţie cu valuta care este în curs de depreciere care are o rată a dobânzii mai mare; - modificarea cursului de schimb poate diminua sau anula câştigul (dacă moneda cumpărată şi depusă pentru dobânda mai mare suferă în timp o depreciere mai mare dacât anticipăm) sau îl poate amplifica (dacă moneda pe care am mizat înregistrează o creştere de valoare). Nivelul de indiferenţă privind viitorul curs de schimb al monedei cu rata dobânzii mai mare (în curs de depreciere) poate fi calculat astfel: 1 + r dob mare NI = spot * 1 + r dob mică O depreciere mai mică decât acest nivel de indiferenţă permite obţinerea unui câştig prin depunerea la bancă a monedei cu dobânda mai mare, dar o depăşire a acestui prag de depreciere, erodează câştigul conducând la pierdere. E. Operaţiunile derivate au apărut relativ recent, respectiv în anii ’70 şi s-au dezvoltat în anii ’80 – ’90. Se numesc ”derivate” deoarece combină tehnici şi folosesc ca suport instrumente şi produse care au apărut şi s-au dezvoltat la bursele de mărfuri, pieţele valutare interbancare, pieţele de credit, pieţele de capital. Operaţiunile derivate poartă pecetea acestor pieţe din care “derivă”, dând naştere pieţei produselor derivate. Deşi distinctă, această piaţă uneşte şi totodată şterge deosebirile clasice dintre bursa valutară, bursa de mărfuri şi bursa de valori.
Faptul că piaţa produselor derivate este strâns legată de piaţa valutară clasică şi totodată se extinde mult dincolo de aceasta este un argument în plus pentru a vorbi despre piaţa de schimb (şi nu despre piaţa valutară). Ea îşi lărgeşte aria de activitate şi asupra unor activităţi financiare şi bursiere.

Principalele categorii de produse tranzacţionate pe pieţele derivate sunt: 1. Contractul FUTURES este un angajament standardizat între doi parteneri: un vânzător şi un cumpărător, de a vinde, respectiv de a cumpăra un anumit activ (devize, acţiuni, alte titluri financiare sau mărfuri şi titluri pe mărfuri), la un preţ stabilit în momentul încheierii tranzacţiei şi cu executarea contractului la o dată viitoare numită scadenţă. Printr-un astfel de contract, vânzătorul se obligă să vândă, iar cumpărătorul să cumpere activul de la baza contractului la o dată viitoare (scadenţă), dar la un preţ stabilit în momentul încheierii tranzacţiei. Elementul care face din aceste contracte nişte produse foarte flexibile şi atractive este standardizarea clauzelor sale principale: -cantitatea -scadenţa -modalitatea de executare la scadenţă. Singura clauza nestandardizata este preţul care se stabileşte prin confruntarea cererii cu oferta. Valoarea contractului futures tranzacţionat la BMFMS este egală cu unitatea de tranzacţionare * preţul futures al valutei. Bursa Monetar Financiara si de Marfuri Sibiu pune la dispozitia investitorilor contracte futures valutare RON/EURO, RON/USD, EUR/USD. Fiecare contract futures este echivalentul a 1000 unitati monetare (EUR sau USD). Scadenţele contractelor futures sunt trimestriale: Martie, Iunie, Septembrie, Decembrie. Pentru a-si lichida poziţiile deţinute, operatorul fie va iniţia, înainte de scadenţa contractului, o poziţie inversă ca sens (dacă a acţionat în calitate de cumpărător va vinde şi invers), dar de aceeaşi cantitate ca în tranzacţia iniţială, fie va aştepta scadenţa. La scadenţă, Casa Română de Compensaţie va lichida automat toate poziţiile deschise. CRC este contraparte la fiecare cumpărare sau vânzare de contracte la termen, garantând integritatea tranzacţiilor. Standardizarea contractelor şi crearea funcţiei de compensare au mărit eficienţa pieţei, permiţând o piaţă mult mai lichidă, oricine putând

11

să intre şi să iasă rapid din piaţă. Cu cât preţul este mai rapid determinat/stabilit şi piaţa este mai lichidă, cu atât ea devine mai eficientă. Avantajele tranzacţionării contractelor futures: - dematerializarea acestui tip de contract permite investitorului să pătrundă pe piaţă doar în funcţie de interesele sale, nemaifiind legat de acţiunile anterioare; cu alte cuvinte poate chiar să înceapă printr-o operaţiune de vânzare, nemaifiind condiţionat de o eventuală cumpărare anterioară (deţinere a activului). - existenţa unei pieţe secundare pentru acest tip de contracte. Spre deosebire de contractele forward, contractele futures pot fi lichidate oricind pina la data scadentei, eliminindu-se astfel riscul aparitiei de pierderi in cazul unei evolutii defavorabile a preturilor pe piata. Pina la data scadentei, pretul contractului variaza zilnic, in functie de raportul dintre cerere si oferta. - contractele futures pot fi tranzactionate blocând sume mult mai mici (numite marje) decât pe piaţa la disponibil. Concret, pentru vânzarea sau cumpărarea unui contract futures, la iniţierea operaţiei este necesar ca în contul deschis să fie imobilizată o anumită sumă cu titlul de garanţie. - Levierul ofera posibilitatea de a obtine un castig mare dintr-o investitie initiala mai mica decat in cazul investitiilor clasice 2. Opţiunile sunt cele mai noi contracte bursiere şi dau cumpărătorului dreptul, dar nu şi obligaţia de a vinde (opţiunile PUT) sau de a cumpăra (opţiunile CALL) un anumit activ - marfă, titlu financiar sau instrument monetar la o dată viitoare, la un pret stabilit in momentul incheierii contractului. În schimbul acestui drept, cumpărătorul opţiunii va plăti o sumă, numită primă, vânzătorului acesteia În tabelul de mai jos sunt prezentate schematic drepturile şi obligaţiile participanţilor la tranzacţiile cu opţiuni: opţiuniiVânzătorul opţiuniiCumpărătorul

Opţiune call

Opţiune put

Obţine dreptul de a cumpăra activul suport al opţiunii la preţul de exercitare prestabilit.

Obţine dreptul de a vinde activul suport al opţiunii la preţul de exercitare prestabilit.

Se obligă ca în momentul în care cumpărătorul îşi exercită dreptul de a cumpăra, să se constituie ca vânzător al activului suport la preţul de exercitare.

Se obligă ca în momentul în care cumpărătorul îşi exercită dreptul de a vinde, să devină cumpărător al activului suport la preţul de exercitare.

Scopul operaţiunilor derivate poate fi de acoperire a riscurilor generate de fluctuaţiile preţurilor activelor suport (hedging) sau simplu scop speculativ. IV.4. Organizarea şi funcţionarea pieţei de schimb în România În perioada 1990-1994 s-au creat o serie de instituţii şi mecanisme favorabile creării unei pieţe valutare în România: a) Crearea instituţiilor necesare funcţionării pieţei valutare. În acest sens un rol decisiv a avut transformarea BNR dintr-o bancă de încasări şi plăţi pentru agenţii economici într-o bancă centrală. Între atribuţii atribuţiile în domeniul valutar ale BNR se numără: - preia gestionarea rezervelor valutare ale statului de la BRCE, - controlul şi supravegherea funcţionării pieţei valutare, - autorizarea băncilor care pot efectua operaţiuni valutare (brokeri, dealeri sau case de schimb valutar), - supravegherea CS,
12

emiterea de regulamente, norme şi decizii privitoare la piaţa valutară, - intervenţii prin instrumente specifice economiei de piaţă pentru derularea normală a operaţiunilor valutare. De asemenea, au fost create şi reglementate activităţile băncilor comerciale autorizate de BNR să efectueze operaţiuni valutare. În prezent sunt autorizate peste 40 de bănci româneşti sau sucursale ale unor bănci străine care au statutul de persoane juridice româneşti. S-a format o largă reţea de case de schimb valutar care fac operaţiuni de V-C de valute şi îndeplinesc anumite condiţii formulate de BNR înainte de a primi autorizaţia de funcţionare. b) Introducerea dreptului de proprietate asupra valutelor pentru rezidenţi (persoane fizice şi juridice). În prima etapă, agenţii economici puteau să reţină 30% din valuta încasată din exporturi, pe care o puteau utiliza pentru plata importurilor sau putea fi convertită în lei pe piaţa valutară internă sau putea fi transformată într-o altă valută de care aveau nevoie în tranzacţiile de cont curent. Ulterior cota a crescut la 50%, apoi la 100% (“full rettention”). Persoanele fizice au căpătat dreptul de a cumpăra valută de la casele de schimb valutar la început în valoare de 300 de USD, apoi de 500 de USD, cu condiţia să facă dovada că au paşaport. Trecerea treptată la convertibilitatea internă a leului în valută din partea rezidenţilor pentru importuri de mărfuri şi câteve alte plăţi externe care fac parte din contul curent, ulterior ea fiind extinsă la toate categoriile de operaţiuni de cont curent atât pentru rezidenţi cât şi pentru nerezidenţi. c) Piaţa valutară este elementul care a apărut ca o consecinţă logică a celor menţionate anterior. La început, această piaţă a fost restrânsă la o oră de activitate la BNR, unde se întruneau băncile autorizate să facă tranzacţii valutare, doar în calitate de brokeri, prezentând C şi O clienţilor. Formarea cursului valutar se făcea prin sistemul licitaţiilor valutare desfăşurate sub egida BNR. Firmele importatoare aşteptau “la rând” mult timp pînă li se vindea valuta necesară. În aprilie 1994 se crează piaţa valutară interbancară, prin care băncile acţionează ca dealeri (în numele şi în contul lor), iar prin negosieri -

libere, directe şi în interdependenţă de raportul dinter C şi O, se formează CS interbancar. Alături de piaţa interbancară se dezvoltă şi piaţa caselor de schimb valutar, al doilea segment al pieţei valutare naţionale româneşti. Totuşi, în anii 1993-1996 funcţionează şi al treilea segment al pieţei valutare – numit “piaţa gri”, prin care se ocoleşte sistemul licitaţiilor şi piaţa interbancară. Firmele exportatoare alegeau să schimbe valuta în
lei direct la alte întreprinderi româneşti (acelea care nu reuşeau să obţină imediat valuta în sistemul licitaţiilor). Cu timpul, însă, volumul ofertei de valută a crescut simţitor pe piaţa interbancară (cursul nu a mai fost supraevaluat, ca urmare a C care depăşea anterior O), astfel că toată C de valută a fost satisfăcută, iar piaţa gri s-a autodizolvat.

Al patrulea segment al pieţei valutare în acea perioadă era “piaţa neagră”, care funcţiona pentru persoane fizice întrucât casele de schimb valutar fie nu aveau suficientă valută, fie CS nu era atrăgător. Şi acest segment a fost neutralizat, întrucât casele de schimb au au primit dreptul să majoreze plafonul maxim de vănzare a valutelor, iar CS a devenit foarte apropiat de cursul interbancar (diferenţele fiind de 1%-3%). În prezent, piaţa valutară în România funcţionează în condiţii bune, realizând zilnic tranzacţii de valori foarte mari, satisfăcând C şi O de valută, obţinându-se un CS de echilibru. Piaţa valutară interbancară se defineşte ca o piaţă continuă, în care se efectuează vânzări şi cumpărări de valute la vedere (spot) şi la termen (forward) contra monedei naţionale la cursuri de schimb determinate liber de intermediari autorizaţi de BNR să participe în nume şi în cont propriu (dealeri) sau în nume propriu şi în contul clienţilor (brokeri). Prin statutul său, BNR are obligaţia să supravegheze şi să reglementeze funcţionarea în bune condiţii a pieţei valutare. Actul normativ în vigoare emis de BNR privind piaţa valutară este “Regulamentul privind regimul valutar” nr. 4 din 2005, modificat şi completat ulterior de Normele nr. 6-2005; 5-2006 şi 6-2006 prin Circulara nr. 7 din 25 mai 1998. Conform acestui act plăţile şi încasările între rezidenţi se fac numai în moneda naţională (lei). Fac excepţie: - băncile autorizate pentru operaţiuni valutare, - persoanele juridice care efectuează operaţiuni ce decurg: - din contracte de comerţ exterior,
13

- din acte de comerţ derulate în zone libere, porturi, aeroporturi, puncte de trecere a frontierei, trenuri internaţionale etc. sau - din organizarea şi prestarea de lucrări sau servicii externe (transport, turism internaţional etc.), - persoanele fizice pentru operaţiuni cu caracter incidental. Agenţii economici exportatori trebuie să repatrieze valuta în conturile băncilor româneşti şi o pot vinde pe piaţa valutară contra lei sau pot constitui depozite în conturi curente în valută. Agenţii economici importatori cumpără valută de la bănci contra lei sau alte valute pe care le au în cont curent, operaţiuni care, de asemenea, se fac prin intermediul pieţei valutare. Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o bancă dealer pentru a fi autorizată de BNR să opereze pe piaţa valutară sunt următoarele: - existenţa unui capital social adecvat; - existenţa unei structuri organizatorice distincte (cu departament sau serviciu de arbitraj); - elaborarea unor norme proprii privind procedurile de schimb valutar în relaţiile cu clienţii; - respectarea reglementărilor privind relaţiile cu celelalte bănci; - stabilirea de competenţe şi limite valorice până la care se poate angaja fiecare arbitrajist; - desemnarea personalului implicat în activitatea de schimb valutar care trebuie să primească avizarea BNR; - existenţa unor relaţii de corespondent bancar cu alte bănci la care să aibă deschise conturi în străinătate pentru cel puţin în: USD, EUR; - existenţa unui sistem operaţional specific: echipament operaţional tip Reuters sau Dow Jones, echipamente specifice pentru comunicaţii şi plăţi (linii telefonice interne şi internaţionale, sisteme de înregistrare a convorbirilor telefonice, telex, Swift, fax etc.).

Schimbul valutar se realizează în principal pe piaţa valutară interbancară. Cerinţe ale dezvoltării pieţei valutare interbancare Întărirea monedei naţionale şi trecerea la convertibilitatea deplină depind de dezvoltarea şi perfecţionarea pieţei valutare. În acest sens, o cerinţă esenţială rămâne abandonarea controlului pieţei prin mijloace extraeconomice şi prezervarea condiţiilor de formare a cursului real de schimb. Desigur, banca centrală poate influenţa cursul prin intervenţii pe piaţă (vânzare de valută pentru stoparea deprecierii acesteia), prin rata dobânzii la activele denominate în lei (majorarea ratei dobânzii pentru întărirea monedei naţionale, respectiv relaxarea dobânzii pentru limitarea creşterii cursului), prin masa monetară pe care o pune în circulaţie (reducerea masei monetare pentru combaterea inflaţiei şi a deprecierii cursului). Însă în condiţiile unui grad înalt de concentrare a activelor monetare în bănci de stat sau în bănci în care statul deţine o pondere importantă din capital, se creează premise pentru control indirect al cursului, ceea ce duce la deformarea realităţilor pieţei. În general acest gen de intervenţie menţine cursul la cote supraevaluate, cu întreg lanţul de consecinţe ce decurg de aici: • Ieftinirea relativă a importurilor şi contracararea măsurilor de protejare a producţiei interne; • Scumpirea relativă a exporturilor şi limitarea orientării către export a industriei naţionale; • Deteriorarea progresivă a balanţei comerciale şi creşterea dependenţei de sursele externe de finanţare; • Posibilitatea apariţiei de pieţe valutare paralele, care subminează eforturile de stabilizare economică. Dezvoltarea pieţei interbancare depinde şi de forţa competitivă a agenţilor pieţei – băncile comerciale. Atenuarea poziţiei dominante a unui număr redus de mari bănci de stat, accelerarea procesului de privatizare în acest domeniu, stimularea formării şi afirmării noilor bănci private, inclusiv a celor cu capital străin, modernizarea infrastructurii bancare, a sistemelor de plăţi şi decontări sunt cerinţe importante pentru consolidarea sistemului bancar în ansamblu.
14

Piaţa valutară din România este caracterizată de utilizarea unui număr restrâns de instrumente (cumpărare şi vânzare de valute, depozite şi credite în valută). Operaţiile la termen şi swapul valutar au încă o pondere redusă. Totodată, rezultatele pozitive obţinute în stabilizarea cursului monedei naţionale – expresie, înainte de toate, a unor măsuri de politică monetară şi financiară – trebuie întemeiate în continuare pe un progres real în planul economiei reale, a producţiei. În ultimă instanţă, cursul de schimb reflectă gradul de competivitate al economiei naţionale, nivelul productivităţii muncii. Leul va fi puternic şi stabil în mod durabil numai atunci când – prin privatizare şi restructurare – economia naţională va ajunge la performanţe validate în competiţia internaţională.

15

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful