CAPITOLUL V

POLITICI ŞI STRATEGII PRIVIND DEZVOLTAREA SPAŢIULUI

MONTAN ROMÂNESC

5.1.Caracterizare generală a spaţiului montan

Zona montană a României, reprezintă circa o treime din teritoriul naţional

având o suprafaţă de 79.919 km2 din care 53,3% păduri cu 74,4% grad de
împădurire şi 41,1% terenuri agricole, constituind 46% din teritoriul a 28 judeţe, în
cadrul a 729 comune, cu 3.900 sate şi a 92 oraşe montane.
Astfel din suprafaţa agricolă a ţării, de 14.791.333 ha (62% din total fond
funciar), suprafaţa agricolă din zona de munte reprezintă circa 22,5%, respectiv
arabil 9,2%, păşuni 41% şi fâneţe 67,4%.
În structură, din suprafaţa agricolă montană, fâneţele şi păşunile naturale
reprezintă 71,7%, arabilul 25,6%, pomii şi viile 2,7%.
Din totalul suprafeţelor din zona montană, cele agricole reprezintă circa 42%
iar cele neagricole 58%, din care 52% sunt păduri şi alte terenuri cu vegetaţie
forestieră.1
Terenurile agricole şi pădurile în mod special, reprezintă o mare bogăţie
economică şi de mediu natural, ca valori naţionale, dar şi continentale.
Zonele de munte se disting de alte regiuni prin existenţa unor dezavantaje
naturale: altitudine, climă, pante, fertilitate scazută a solului, izolare faţă de căile de
comunicaţie şi faţă de pieţele de desfacere şi prin îmbătrânirea populaţiei active,
tendinţele de exod, infrastructuri insuficiente etc., ceea ce face din zona montană o
zonă defavorizată, extrem de vulnerabilă economic, social şi ecologic.

1
Radu Rey şi colaboratori, “Carpaţii României – Summit-ul pentru Mediu şi Dezvoltare Durabilă în
Regiunea Carpaţilor şi a Dunării”, Ed. Agris-Redacţia Revistelor Agricole, pag.14

240
 Populatia (mediul urban si rural) este de circa 3,6 milioane locuitori – 47
locuitori/km2 – din care agricultori peste 2.000.000 cu circa 1.000.000 exploatatii
taranesti private, in majoritate cu caracter de subzistenta si 2,4 mil. ha pajisti
naturale, in care se practica o agricultura traditionala, de tip extensiv, axata pe
cresterea animalelor*.
In mediul rural si preorasenesc, veniturile populatiei provin din agricultura
(circa 40%), dar si din alte activitati: forestiere, miniere, industrie prelucratoare,
servicii, artizanat etc..
Veniturile populatiei montane sunt in general mai reduse datorita caracterului
special al acestor zone determinate de pozitia geografica mai greu accesibila (pante
abrupte), clima, gradul de izolare, etc., avand ca sursa, agricultura, cresterea
animalelor, valorificarea lemnului si alte activitati.
Cu toata bogatia naturala de care dispun aceste zone se remarca existenta unor
fenomene negative privind forta de munca agricola imbatranita dar si a
fenomenului de migratie naturala al populatiei montane (exodul demografic), si
anume:
• zonele montane se caracteriza printr-un fenomen de depopulare grava, prin
existenta unei populatii imbatranite si a unui spor demografic negativ;
• accentuarea tot mai mult a gradului de saracie si lipsa perspectivelor
pentru populatia tanara datorita lipsei ofertei de locuri de munca pe plan
local;
• fenomenul de crestere a populatiei tinere in zona montana ca efect al
regresului industrial si al reducerii posibilitatilor de angajare a fortei de
munca.

*Conform lucrarii de delimitare a Zonei Montane realizata de Ministerul Agriculturii si Alimentatiei,

(MAAP, in prezent) – Comisia Zonei Montane din Romania-1995, Radu Rey si colaboratori, “Carpatii Romaniei –
Summit-ul pentru Mediu si Dezvoltare Durabila in Regiunea Carpatilor si a Dunarii”, Ed. Agris-Redactia Revistelor
Agricole, pag.14

241
 Agricultura montana reprezinta o activitate traditionala, pentru peste
1000.000 de exploatatii taranesti, cu caracter majoritar de “subzistenta”, cu o
dimensiune medie de circa 3 ha/exploatatie, existand si un procent de circa 3%
dintre acestea cu caracter comercial, cu 5-30 ha teren agricol in proprietate privata.
Agricultura montana se bazeaza pe ingrasamintele naturale, exceptie fac
stropirile pentru cartof si pomi fructiferi, dar si la acestea chimizarea se realizeaza in
limite rationale. In aceste conditii, produsele agroalimentare sunt nepoluate, de tip
ecologic, de inalta calitate biologica.
In ceea ce priveste productia vegetala, culturile agricole in zona montana se
limiteaza la: cartof, porumb, secara, ovaz, grau de primavara, legume si zarzavaturi,
exceptie facand legumele termofile (rosii, ardei, vinete).
Cu exceptia cartofului, celelalte plante de cultura se folosesc pentru autoconsum uman si in
hrana animalelor. Productiile medii sunt de 10-15 tone/ha la cartof, 2,5 tone la garu si secara si 3-4
tone la porumb, 2,5 tone la orz si 1,5 tone la ovaz. Cerealele se cultiva pe zone mici si limitate la
microzonele cu temperaturi medii anuale mai ridicate.
Gradinile de legume si zarzavaturi sunt prezente pe langa fiecare exploatatie,
exceptie facand legumele termofile (rosii, ardei, vinete s.a.). Arbustii fructiferi si
plantele medicinale sunt o prezenta frecventa, mai ales in flora spontana, dar nu au
luat inca forma unor culturi sistematice desi reprezinta resurse cu mari posibilitati de
extindere.
Nivelul tehnologic al dotarii exploatatiilor agricole este scazut, mecanizarea
slaba, viteza de recoltare, uscare si depozitare a fanului fiind redusa cu efect negativ
important asupra valorii nutritive si cu pierderi prin deprecieri, mai ales in anii
ploiosi.
Zona de munte are un important potential de productie marfa, mai ales la
produsele animaliere: lapte, carne, piei, lana (cresterea animalelor este reprezentata
in special prin bovine si ovine). Intreaga agricultura montana se bazeaza pe
ingrasamintele naturale furnizate de ovine si bovine pe fanetele si pasunile naturale,
iarba fiind foarte bogata in flora spontana si numeroase specii de plante medicinale.

242
 Bovinele, in jur de 934 mii capete, din care vaci si juninci 523 mii capete,
sunt de mai multe rase, si anume: Bruna, Baltata Romaneasca (varianta de
Simenthal) si Pinzgau, precum si un procent de metisi. Bovinele din zona montana
reprezinta 27% din totalul bovinelor pe tara. Ovinele, in jur de 2.700 mii capete, din
care 1.980 mii capete oi si mioare. Ovinele sunt in marea majoritate de rasa
“Turcana”, iar in zonele cu clima blanda se gaseste si rasa “Tigaie”. Sunt rase cu
lana groasa si semi-fina, exploatate mai ales pentru productia de lapte, fiind deosebit
de rezistente la conditiile vitrege de clima si deplasari lungi. Sistemul general de
crestere a animalelor in zona montana se face cu iernarea pe baza de fanuri naturale
si cu folosirea pe timpul verii a pasunilor etajelor montane mai inalte, prin vacarii si
stane de oi sau mixte.
Se mai creste un numar destul de important de cabaline, porcine, pasari de
curte, mai putin caprine si bubaline (bivoli), animale de blana, precum si caini
ciobanesti masivi, din rasele “mioritica” si “ciobanescul carpatin”.
Productiile medii de lapte la vaci se situeaza intre 2.850-3250 l/cap/an, iar la
oi, productiile medii de lapte sunt de 40-50l/cap/an. Animalele sunt crescute in
sistem extensiv, cu multa miscare, in mediul natural prea putin poluat. Acest sistem
de crestere a animalelor determina o calitate foarte buna a laptelui, carnii,
branzeturilor, desi productiile sunt mici fata de cele din alte tari. In ultimul timp
efectivele de ovine exploatate pentru productia de lapte s-au redus foarte mult, ceea
ce ar putea pune in pericol productia de branzeturi atat de apreciate intrucat
Romania este una dintre putinele tari care si-a conservat tehnologiile de fabricare a
branzeturilor de oaie.
Suprafata fondului forestier national este de circa 27% din totalul fondului
funciar, adica circa 6.360.000 ha, din care 67% se in zona de munte. Din totalul
fondului funciar neagricol din zona montana, care reprezinta circa 58%, fondul
forestier este de peste 52%.

243
 Zona de munte romaneasca este destul de bine impadurita, Romania ocupand
locul al 11-lea in clasamentul european (0,29 ha de padure/locuitor fata de 0,30 ha
media europeana).
Padurile zonei de munte sunt accesibile pentru exploatare. La o crestere
medie anuala de 3,6 m3/ha/an, posibilitatea de exploatare este de 22 milioane m3/an.
Masa lemnoasa destinata aprovizionarii populatiei din mediul rural, in cea mai mare
parte in zona montana, este de circa 4 milioane m3/an.
Padurea romaneasca este remarcabila si sub aspectul produselor secundare,
respectiv fructe mici, ciuperci, plante medicinale, etc., iar fauna cinegetica poate fi
apreciata ca fiind bogata (cervide, ursi, mistreti, vulpi, rasi, cocosi de munte, lupi,
capra neagra etc.).
De asemenea, in zona montana exista o retea deasa de rauri si paraie,
populata natural cu diverse specii de peste( pastrav, lipan, lostrita, clean, mreana,
scobar etc.). Periodic dar limitat, se intervine cu actiuni de populare cu puiet de
peste a unor rauri, mai frecvent cu pastravi.
Veniturile populatiei rurale din zona montana depind in mare masura de
posibilitatile de exploatare si valorificare a lemnului. Padurea romaneasca este
remarcabila si sub aspectul produselor secundare: fructe de padure mici, ciuperci,
plante medicinale; de asemenea, fauna cinegetica este apreciata ca fiind deosebita si
bogata, iar reteaua densa de rauri si paraie montane este populata natural cu specii
diverse de peste.
In zona montana industriile in proportie insemnata sunt cele ce exploateaza
resursele locale: fabrici de cherestea si de mobila, industriile prelucratoare pentru:
lapte, carne, panificatie, industria pielariei, fabrici de ciment, industrii miniere,
fabrici de covoare, incaltaminte, textile, industria apelor minerale, micile industrii
artizanale (olarit, tricotaje si covoare, impletituri si mobilier, obiecte din lemn,
fierarie-potcovarie etc.). In ruralul montan industriile sunt putin dezvoltate,
exceptand industria lemnului, fabrici de produse lactate, abatoare si carmangerii.

244
 Majoritatea acestor industrii si-au restrans activitatea generand o rata inalta a
somajului in zona montana. O situatie particulara o prezinta industria miniera, unde
s-a inregistrat o ampla restrangere cu disponibilizari de forta de munca.
In ceea ce priveste comertul, in zonele montane acesta a fost primul sector
care s-a dezvoltat prin aparitia a numeroase societati comerciale acoperind o gama
larga de necesitati. Serviciile publice sunt destul de bine reprezentate in zona
montana; in ceea ce priveste invatamantul, acesta inca mai are probleme de rezolvat
in ceea ce priveste dezvoltarea bazei materiale si adaptarea programelor de
invatamant realitatii muntelui.
Slaba dezvoltare a industriilor in zona montana rurala a mentinut un grad
scazut de poluare a apelor si a mediului montan, cu toate acestea, in unele zone
montane au aparut factori poluanti si anume: fabrici de ciment, unitati de debitare a
lemnului ce produce rumegusul de lemn, cu efecte negative asupra mediului natural
si agriculturii.
Ecologia zonei montane romanesti se prezinta satisfacator fiind determinata
de o serie de factori:
• Nivelul de impadurire (67 % din padurile Romaniei) remarcabil cu mari
suprafete de paduri tinere si o proportie echilibrata intre conifere si
foioase;
• Sistemul extensiv, dominant, de exploatare a animalelor, cu conservarea
florei spontane furajere, a fanetelor si pasunilor naturale, deosebit de
bogata in specii, inclusiv plante medicinale;
• Realizarea productiilor furajere exclusiv pe baza ingrasamintelor naturale,
chimizarea agriculturii finnd minora;
• O suprafata arabila reprezentand circa 25% din totalul suprafetei agricole
montane, respectiv numai 9% din arabilul national, cu araturile efectuate
cu respectarea curbelor de nivel, prin traditie si cu un grad de mecanizare
foarte scazut, aspecte ce au limitat procesul erozional.

245
 Zona montana romaneasca dispune de importante infrastructuri, drumuri
principale care traverseaza orasele si marea majoritate a comunelor montane;
traversarea lantului muntos in toate directiile se realizeaza prin defilee echipate cu
drumuri nationale si judetene, drumuri secundare, retea de cai ferate, poduri.
Reteaua de cai ferate este in cea mai mare parte electrificata, transportul feroviar de
marfuri si calatori efectuandu-se curent. Electrificarea in zona de munte este
realizata in cea mai mare parte, exusta exceptii privind mici catune izolate in Muntii
Apuseni.
In zona de munte se produce o mare cantitate din energia electrica a
Romaniei. Exista un numar important de hidrocentrale de nivel mare si mijlociu,
precum si microhidrocentrale, a caror energie elecrica obtinuta este absorbita de
sistemul energetic national de unde se distribuie dupa nevoi.
Muntele furnizeaza cea mai mare cantitate de apa potabila, de buna calitate,
cu gradul cel mai redus de poluare. In ceea ce priveste aductiunile de apa si
canalizarile, in comunele montane acestea sunt slab dezvoltate, marea majoritate a
satelor nedispunand de sisteme de colectare si distributie a apei si de canalizari;
aceasta situatie insa se intalneste din pacate si in unele orase montane, de exemplu,
orasul Busteni nu dispune inca de un sistem de canalizare. In general
telecomunicatiile (centralele telefonice, posta, televiziunea) sunt realizate in zona
montana.
Turismul montan este destul de bine reprezentat, avand caracter national si
international. In zona montana exista numeroase statiuni balneo-climaterice unde se
gasesc ape termale de mare valoare sau ape minerale carbogazoase: Herculane,
Felix, Vatra Dornei, Borsec, Olanesti, Calimanesti, Caciulata, Covasna, Sovata (care
dispun de o baza materiala buna cu capacitati de cazare in hoteluri, cu personal
calificat, cu drumuri de acces si de agrement: Predeal, Sinaia, Pioana Brasov, etc.
(amenajate pentru trasee montane, schi si alte sporturi de iarna, ce dispun de
intreaga gama de instalatii moderne: teleferice, telescaune, baby-schi).

246
 In ultimul timp, in mod special dupa 1990, a inceput o miscare tenace pentru
dezvoltarea turismului rural si a agroturismului montan, care se bucura de o larga
apreciere din partea turistilor romani si straini. In ultima perioada, ca urmare a
sprijinului financiar acordat prin Programul SAPARD, se prevede o crestere a
numarului pensiunilor agroturistice din mediul rural montan.
Principalele bogatii ale zonei montane trebuie sa ramana: padurile - care
reprezinta o sursa de materie prima si energie, suprafetele agricole – pentru cresterea
animalelor si productia de marfuri alimentare de calitate, apa – pentru energie si apa
potabila, populatia – care trebuie sa fie sanatoasa si energica si care trebuie sa
asigure continuitatea satului romanesc.
In vederea dezvoltarii rurale a zonei montane, se impune o abordare
pluridisciplinara a problematicii muntelui, pentru a se putea mentine echilibrul om-
natura. Pentru aceasta, zonele de munte trebuie sa beneficieze de o politica
specifica, definita conform dezvoltarii durabile.
Integrarea europeana a zonei montane a Romaniei, presupune dezvoltarea in
ecosisteme echilibrate pe baza gospodariilor familiale si proprietatii private, in
continuitate traditionala, pluriactivitate, si in limite ecologice.

5.2.Strategii si obiective ale dezvoltarii zonei montane

Agricultura este elementul determinant al dezvoltarii rurale in majoritatea

spatiilor rurale, dar aceasta nu inseamna ca dezvoltarea rurala se rezuma doar la
dezvoltarea agriculturii. Trebuie imbunatatite conditiile de viata ale intregii
populatii care traieste in spatiul rural, cu conditii defavorabile, dar nu numai al celor
care lucreaza in agricultura.
Dezvoltarea durabila montana rurala presupune ca omul trebuie sa fie
partener al naturii, pentru ca fiecare sa aiba sansa unei vieti mai bune, armonizarea
relatiilor intercomunitare, integrarea strategiilor de dezvoltare cu cerintele
Comunitatii Europene, avand urmatoarele obiective:

247
 • protejarea, conservarea si ameliorarea mediului;
• cresterea calitatii vietii;
• gestiunea responsabila si valorificarea adecvata a resurselor naturale;
• gospodarirea familiala montana;
• dezvoltarea infrastructurii, a serviciilor si dotarilor adecvate;
• procesul de educatie, invatamant, informare, instruire;
• valorificarea patrimoniului natural, conservarea biodiversitatii, protejarea
speciilor rare si a celor amenintate cu disparitia din zonele protejate;
• conservarea si valorificarea culturii locale, a traditiilor etnografice,
protejarea monumentelor istorice.

In tara noastra, regiunile montane reprezinta o zona foarte importanta din

punct de vedere economic, si in acelasi timp este o regiune care trebuie protejata.
Aceste regiuni au o economie rurala mixta, formata din agricultura,
exploatarea padurilor si prelucrarea lemnului, culesul si prelucrarea fructelor de
padure, precum si diferite intreprinderi mici si mijlocii de tip industrial sau
mestesuguri diferite. In multe zone montane un loc important in economia rurala il
ocupa agroturismul montan.
In Romania nu s-a practicat niciodata o politica montana distincta si se
manifesta tendintele de continuare a marginalizarii muntelui.
Eforturile pentru practicarea in Romania a unei politici montane reprezinta un
proces continuu, la care pe langa efortul national si in perspectiva aderarii la
Uniunea Europeana, este necesar si un sprijin comunitar adecvat obiectivelor
dezvoltarii rurale, protectiei populatiei si mediului montan.
Zonele de munte trebuie sa beneficieze de o politica specifica, definita
conform dezvoltarii durabile, care asigura necesitatile prezentului, fara a
compromite sansele generatiilor viitoare. Se urmareste stabilirea unor conditii de

248
viata paritare intre populatiile regiunilor mai favorizate si cele montane, vizand
ansamblul problemelor economice, sociale, culturale si de mediu.
In Romania, nivelul de dezvoltare economica si sociala este diferentiat de la o
zona la alta, iar in cadrul acestora, de la o comunitate la alta. In prezent, unele zone
sunt declarate, din punct de vedere social, ca zone defavorizate, intrucat nu au fost
pregatite pentru alternative sau reconversii economice. In aceasta categorie de zone
sunt considerate: regiunile montane, regiuni ramase in urma din punct de vedere al
dezvoltarii rurale (zone subdezvoltate), zone rurale in dificultate.
Politicile locale de dezvoltare a zonei montane intaresc eficacitatea diferitelor politici
sectoriale, vizand sprijinirea si coordonarea acestora pentru integrarea in politica globala. In acest
context:
Pentru dezvoltarea durabila a zonei montane, dupa modelul european, este
necesara o evaluare adecvata a politicii agricole si a dezvoltarii durabile cu referire
la urmatoarele principii de baza:
• omul - partener al naturii;
• o sansa pentru fiecare (conditiile de viata paritare cu locuitorii altor
regiuni);
• armonizarea relatiilor intercomunitare;
• integrarea strategiei cu cerintele Comunitatii Europene;
• pastrarea sanatatii si a sigurantei umane din zona montana, pastrarea
sanatatii animalelor;
• asigurarea pentru agricultorii montani de venituri care sa le garanteze
stabilitatea gospodariilor;
• asigurarea specificitatii si viabilitatii comunitatilor rural-montane, cu
asigurarea de servicii corespunzatoare si crearea unei societati rurale
atractive;
• conservarea resurselor naturale, a solului, a apei, a aerului, a diversitatii
biologice si productivitatii acestor resurse naturale;

249
 • implementare de programe pentru sprijinirea zonelor ramase in urma ca
dezvoltare, eliminarea decalajelor intre urban si rural;
• masuri pentru consolidarea economiei rural montane, cresterea veniturilor
populatiei si combaterea saraciei.
Declararea acestor “zone defavorizate” este o masura politica care vizeaza
crearea de facilitati care sa stimulze investitorii sau sa antreneze programe de
dezvoltare economico-sociala, pentru stoparea declinului social si stimularea
cresterii economice, prin realizarea unor programe integrate, care sa imprime
zonelor un ritm de dezvoltare durabila. Dezvoltare durabila rurala trebuie inteleasa
ca un mecanism care actioneaza in directia orientarii evolutiei fenomenelor
economico-sociale a spatiului rural, spre o dezvoltare individuala si comunitara
avand ca efect ameliorarea nivelului de bunastare rurala si a mentinerii echilibrelor
de mediu.
Zonele de munte se disting de alte regiuni prin dezavantajeie naturale, ce nu
pot fi schimbate - altitudine, clima, pante, fertilitate scazuta a solului, izolare fata de
caile de comunicatie si pietele de desfacere si prin dezavantajele structurale -
imbatranirea populatiei active si tendintele de exod, ocupatii restrictive, distantele
mari fata de centrele decizionale, infrastructuri insuficiente, structuri administrative
defavorabile.
In acest sens, zonele de munte trebuie sa beneficieze de o politica specifica,
definita conform dezvoltarii durabile, care sa asigure necesitatile prezentului, fara a
copromite sansele generatiilor viitoare. Se urmareste stabilirea unor conditii de viata
pantare intre populatiile regiunilor mai favorizate si cele montane, vizand ansamblul
problematicii economice, sociale, culturale si de mediu inconjurator. Politicile reale
de dezvoltare a zonei montane a zonei montane intaresc eficacitatea diferitelor
politici sectoriale, vizand sprijinirea si coordonarea acestora pentru integrarea in
politica globala.

250
 In toata Europa, regiunile de munte constituie o mostenire naturala si culturala
unica. Experienta tarilor cu munte ne arata pericolul pe care il pot avea pentru
viitorul tarii, pentru echilibru ecologic, economic si social:
• actiunea necontrolata a celor care exploateaza si a locuitorilor asupra
padurilor cu mare pericol ca in cel mult doua secole sa transformam
teritoriul tarii intr-un desert;
• depopularea zonelor montane, in special al tinerilor, catre alte zone.
Uniunea Europeana considera ca zonele montane merita o atentie speciala in
comparatie cu alte zone mai putin defavorizate din punct de vedere pedoclimatic, ca
aceste zone au nevoie de o strategie specifica, mai vizibila, mai consistenta si mai
eficienta pentru a sprijini dezvoltarea durabila a acestor zone la un nivel calitativ
superior.
Situatia economica diferita a celei mai mari parti din micile exploatatii din
zona montana, obliga pe majoritatea agricultorilor din aceste regiuni sa-si
completeze veniturile obtinute din activitatea agricola, prin alte activitati ca:
agroturism, mestesuguri, servicii, activitati pentru care sunt necesare programe,
proiecte precum si anumite facilitati in vederea derularii acestora in mod eficient in
zona montana si care sa duca la eficientizarea gospodariilor taranesti, la cresterea
calitatii vietii locuitorilor.
Dezvoltarea acestor activitati in zona montana nu poate fi conceputa decat
intr-un raport complementar cu agricultura si silvicultura, intrucat obiectivul lor nu
este sa substituie cele doua activitati, ci sa creeze conditii pentru mentinerea
populatiei in zona, tocmai in ratiunea valorificarii superioare a resurselor naturale
prin agricultura si silvicultura. Prezenta acestor activitati complementare este cu atat
mai necesara cu cat creste altitudinea unde se gasesc stabilite gospodariile montane.
Pentru compensarea efortului suplimentar prestat de agricultorii montani in
scopul valorificarii unor resurse marginale in folosul societatii, pentru diminuarea
handicapurilor naturale, pentru oprirea si diminuarea exodului de populatie catre alte
regiuni mai fertile este necesar elaborarea unei politici montane precum si a unor

251
acte normative specifice zonei montane – “Legea Muntelui”*, dar si crearea unor
structuri profesionale specifice capabile sa primeasca, sa utilizeze si sa monitorizeze
fonduri interne sau externe destinate protectiei si dezvoltarii zonei montane.
Obiectivele politicii montane sunt:
• valorificarea optima a resurselor proprii, agricole, forestiere, pastorale,
industriale si energetice, in mod echilibrat;
• diversificarea activitatilor economice si sociale, dezvoltarea turismului si
agroturismului;
• adaptarea si imbunatatirea echipamentelor si serviciilor;
• realizarea sau modernizarea infrastructurii;
• infaptuirea de politici locale montane, recunoasterea dreptului la o
dezvoltare specifica si luarea in considerare a diferentierilor;
• dezvoltarea activitatilor agricole, pastrarea activitatilor artizanale etc..
Scopul politicii de dezvoltare montana este de a permite populatiei montane
sa atinga un nivel de viata decent, corespunzator cu cel din regiunile ne-montane.
Pentru aceasta principalele directii de dezvoltare pentru zona montana din
Romania, trebuie sa fie legate de resursele naturale si de o forta de munca energica,
si privesc:
• ameliorarea si diversificarea productiilor vegetale, cu mentinerea selectiva
a tehnologiilor traditionale si modernizarea la limita ecologicului si
durabilitatii, cu evitarea exceselor chimizarii;
• cresterea de bovine, ovine si alte animale din rase ameliorate si
directionate spre productiile de lapte-carne, in sisteme extensive de
exploatare cu harnire pe baza de iarba, obtinuta in baza ingrasamintelor
naturale si a florei spontane;

*Inspirata de legile muntelui din Franta si Italia si care urmeaza recomandari ale Consiliului Europei,
cuprinse in Carta Europeana a Regiunilor de Munte, ale ONU si FAO si utilizeaza experienta unor tari cu zone
montane dezvoltate, ca Austria, Elvetia, Franta, Italia, etc., experienta “EUROMONTANA” si a institutiilor romanesti

252
 • ameliorarea treptata a tehnologiilor agricole si zootehnice, in concordanta
cu experienta europeana;
• dezvoltarea si adaptarea sistemului de invatamant agricol destinat ruralului
montan, mai ales a invatamantului profesional si a formarii continue a
adultilor, la specificul economic si ecologic al muntelui;
• dezvoltarea si protejarea padurii impotriva defrisarii;
• dezvoltarea micilor industrii si a industriilor medii nepoluante in mediul
rural si urban montan;
• dezvoltarea serviciilor si infrastructurii, crearea de noi locuri de munca;
• realizarea de oraganizatii profesionale de agricultori de munte;
• promovarea unei polici de granturi pentru dezvoltarea zonei montane;
• mentinerea identitatii culturale si evolutia spre participarea la sistemul
european de valori, contribuind la pregatirea integrarii Romaniei in
Uniunea Europeana.
Zonele montane sunt descoperite ca fiind o sansa pentru viiitorul Europei.
Oricum, pentru ca potentialul muntilor Europei sa fie pe deplin exploatat este nevoie
sa imbunatatim cadrul politic actual al uniunii Europene.
Un obiectiv de o importanta majora este atingerea unei strategii mai vizibile,
mai consistente si mai eficiente pentru a sprijini dezvoltarea durabila a zonelor in
Uniunea Europeana.
Avand in vedere mandatele U.E. propunerile sunt dezvoltate in cadrul oferit
de actualele politici si de posibilele dezvoltari de dinaintea largirii, pentru o mai
buna adaptare la nevoile si sansele zonelor montane in beneficiul Europei ca un
intreg.
In afara obiectivului coeziunii ecologice, exista mai multe motive pentru o
apropiere integrata a U.E. de zonele montane.
Motivele care justifica, la nivelul Uniunii Europene, cadrul unei apropieri
integrate sunt urmatoarele:

253
• exista probleme de dimensiuni europene care merita actiuni concrete intre
statele membre (mostenirea culturala, fluxul de schimb pentru transporturi
si turism, dar de asemenea poluarea, infrastructurile si proiectele ce au
nevoie de colaborare, migrarea dinspre zonele montane mai putin
favorizate spre regiunile si orasele U.E. mai dezvoltate);
• problema migrarii si depopularii ramane nerezolvata ba chiar se agraveaza
in anumite regiuni sau tari din sudul si nordul Europei si va deveni si mai
mare o data cu accesul noilor State Membre din Europa Centrala si de Est,
daca nu se dezolta o strategie adecvata in aceste tari, in cooperare cu U.E.,
devenind o mare amenintare la adresa coeziunii europene;
• politicile europene au deja un impact asupra evolutiei zonelor montane
(politica agricola, politica ecologica, fondurile structurale dar de asemenea
fondul de coeziune, transporturile) dar se cere o mai buna integrare si
consistenta si o mai buna adaptare la contextele specifice, nevoile si
sansele zonelor montane;
• ele asigura pentru toata Europa o mostenire specifica a resurselor vitale
(ape, paduri de protectie, radacini culturale unice, habitaturi si spacii rare,
agremnt si refacerea sanatatii fizice si psihice). Dar serviciile ecologice
care asigura societatii protejarea si conducerea acestor resurse nu sunt,
oricum, pe deplin rasplatite;
• mai exista probleme de rezolvat, chiar in activitati traditionale cum ar fi
agricultura si padurea si tocmai de aceea au fost luate in calcul pentru
masurii compensatorii la nivelul U.E;
• au nevoie de o infrastructura de baza pentru a mentine suficienta populatie
pentru o dezvoltare sustinuta si pentru a putea sa intampine concentrarea
sezonala de vizitatori din intreaga Europa;
• tocmai de aceea adeseori raman in urma cu dezvoltarea, in comparatie cu
zonele rurale inconjuratoare, chiar in tarile, uniunile si regiunile mai putin

254
 dezvoltate si in special sunt supuse unei depopulari continue, in ciuda
masurilor luate pana acum;
• exista mai ales riscul ca depopularea sa fie ireversibila si sa se piarda
resursele umane si a know-how-ului traditional in management si protectia
mediului, adata ce satele de munte sunt abandonate, sa nu mai fie cu
usurinta repopulate.
Acest ultim aspect este o diferenta importanta in comparatie cu situatia altor
zone rurale. Este de asemenea important sa observam dificultatea tinerei generatii de
a trai in regiunile montane indepartate, datorita diferentei fata de regiunile ce
concentreaza facilitatile de servicii si comunicatii, in ciuda recentei dezvoltari a noii
tehnologii ce nu au raspuns sperantei acestor regiuni. Este un subiect dominant si
ingrijorator pentru zonele montane si o mare provocare pentru U.E..
Principalele obiective ale unei strategii a U.E. pentru zonele montane ar
fi:
• asigurarea unei compensatii echitabile pentru serviciile ecologice oferite
societatii;
• dezvoltarea, nu a unei continue asistente, ci a capacitatii populatiilor
montane pentru o auto-dezvoltare sustinuta, cu accent pe sansele de viitor
si nu numai pe handicapuri, intr-un context al unei competitivitati si al
unei coeziuni europene in crestere.
Sansele si nevoia de schimb international si interregional de “know-how” si
comunicare, in special la nivelul comunitatilor locale, trebuie sa fie sprijinite pentru
ca sunt cheia unei viitoare dezvoltari montane durabile sustinute in Europa, in
special pentru a mari capacitatea populatiilor montanesa-si creasca competenta pe
piata monndiala.
U.E. a dezvoltat o politica pentru zonele mai putin favorizate si considera
zonele rurale in general ca fiind o prioritate pentru viitoarele initiative. Aceste
orientari sunt foarte importante pentru viitorul regiunilor montane.

255
 Zonele montane merita o atentie speciala si o strategie politica la nivelul U.E.,
din motive sociale, economice si ecologice. Nici nu se pune problema aici sa
opunem zonele montane altor categorii de zone sensibile din punct de vedere
economic, cum ar fi cele mai putin favorizate, sau cele rurale sau zone sensibile din
punct de vedere ecologic cum ar fi terenurile ude (mlastini) sau zonele de coasta
(nisipoase). Toate aceste zone au nevoie de o evaluare atenta a impactelor si a
adaptarilor necesare a politicilor U.E. si raspunsuri adecvate in ceea ce priveste
dezvoltarea potentialului, protejarea mediului si pastrarea coeziunii la nivelul U.E.
De asemenea nu toate zonele montane sunt in aceleasi conditii naturale,
sociale si economice. Unele au conditii fizice mai dificile decat altele, precum unele
sunt mai bogate si altele mai sarace. Orice strategie la nivelul uniunii ar trebui sa fie
indeajuns de flexibila pentru a se adapta la aceasta diversitate, in conformitate cu
principiul subsidiaritatii.
Mai ales nu se pune problema dezvoltarii unei noi politici structurale sau de
coeziune cu aceleasi criterii aplicabile tuturor zonelor montane, dar exista nevoia
unei mai bune adaptari a instrumentelor existente la contextele locale, pentru
coeziunea sociala si economica.
In comparatie cu alte zone mai putin defavorizate din punct de vedere rural
sau ecologic, zonele montane au nevoie de o strategie specifica la nivel european.
Dezvoltarea sustinuta cere eficienta economica, integritate ecologica si echitate
sociala.
Principalele dezavantaje, pe de o parte, si avantaje, pe de alta, cu care se
confrunta zonele montane sunt:
• din punct de vedere social avem pe de-o parte o mare amenintare in ceea
ce priveste depopularea gradata dar ireversibila; distributia inechitabila de
infrastructuri in comparatie cu zonele joase, lipsa compensarii serviciilior
oferite de catre populatia montana intregii societati in ceea ce priveste
conducerea si protejarea resurselor umane, peisajelor si ecosistemelor, dar
pe de alta parte avem capacitatea de a asigura agrementul si confortul

256
 locuitorilor de la oras si iesirea in intampinarea cererii tot mai mari de
dezvoltare a altor stiluri de viata in medii bine pastrate din punct de vedere
natural si ecologic;
• din punct de vedere economic avem pe de o parte o incertitudine din ce in
ce mai mare in ceea ce priveste activitatile traditionale, cum ar fi:
agricultura, padurile si turismul dar pe de alta parte, avem noi conditii de
viata oferite de dezvoltarea noilor tehologii, in special in ceea ce priveste
informarea si comunicarea, pentru a trece peste handicapurile viitoare si sa
avem sansa unei dezvoltari economice si a unor noi tipuri de activitati;
• din punct de vedere ecologic avem o presiune in zonele sensibile datorita
abandonarii terenurilor, conducerea proasta a hidro-resurselor,
concentrarea sezonala masiva de vizitatori, traficul blocat, dar, pe de alta
parte, avem noi perspective create de tehnologiile avansate (in ceea ce
priveste energiile, transporturile si sistemele de informare geografica) si de
o mutare generala catre partenerii dinamioci in locul unei opuneri intre
mediu si dezvoltare;
Posibilele raspunsuri pentru a face fata acestor provocari pot fi gasite:
• din punct de vedere social: in asigurarea unei compensatii echitabile si
infrastructurii pentru serviciile oferite intregii societati de catre populatia
montana in conducerea resurselor naturale si a serviciilor pentru vizitatori;
• din punct de vedere economic: in sprijinirea initiativelor locale pentru o
dezvoltare inzestrata prin diversificarea si crearea activitatilor, cu productii
bazate pe o calitate si o identitate adevarata, pentru a asigura o valoare
adaugata acceptabila de auto-dezvoltare;
• din punct de vedere ecologic: in raspandirea cunostintelor de rigoare,
marirea atentiei si intarirea indemanarii mandatarilor pentru multi-
folosinta sanatoasa a resurselor naturale;

257
 Prioritatea urgenta este mentinerea unei populatii suficiente, in special
populatia tanara. Pentru acest scop asigurarea unei infrastructuri echitabile pentru
educatie si comunicatie este esentiala.
Pentru a ne gandi la posibile raspunsuri pentru o dezvoltare in cadrul
politicilor Uniunii Europene este nevoie sa analizam adaptarile necesare pentru
politicile existente dar si noile perspective deschise de discutiile actuale, mai ales in
Agenda 2000 - “ Pentru o mai mare si mai puternica uniune” .
Pentru o mai buna adaptare a politicilor Uniunii Europene existente este
nevoie sa consideram in special:
• Politica Agricola Comuna este general acceptat ca indemnizatiile
compensatorii au avut un impact pozitiv in mentinerea fermierilor si a
populatiilor in zonele montane. Oricum impactele economice si ecologice
sunt discutabile. Exista un consens pentru a consolida masurile
compensatorii pentru agricultura montana, prin imbunatatirea eficientei
economice si ecologice. In special, ar trebui sa fie mai multe stimulente
pentru management-ul pamanturilor, productiilor de calitate si protectia
mediului. De asemenea ar trebui sa fie mai multe oferte de servicii iar
masurile agro-ecologice ar trebui sa fie extinse pe orizontala, inclusiv catre
managementul resurselor forestiere;
• Politica de coeziune. Actul Unic din 1987 a reunit fondurile structurale in
cadrul obiectivului denumit “Coeziune economica si sociala”, care
directiona interventiile structurale catre regiunile defavorizate): fondurile
structurale (fondurile structurale pentru perioada 2000-2006 sunt: Fondul
European de Dezvoltare Regionala (FEDER), Fondul Social European
(FSE) si FEOGA – orientare) si fondurile de coeziune ar trebui sa fie mai
bine directionate catre zonele mai putin favorizate, printre ele aflandu-se si
zonel montane.

258
 Fondul de coeziune ar trebui sa ia mai bine in considerare nevoile zonelor
montane in ceea ce priveste infrastructurile de baza pentru transporturi si
telecomunicatii, dar respectand mediul;
• Initiativele comisiei si actiunile inovatoare in dezvoltarea rurala,
cooperarea interregionala si internationala peste granita: exista un
numar de initiative relevante pentru zonele montane, in special prin
programele LEADER (Programul LEADER, a reprezentat rima initiativa
pentru dezvoltarea rurala. Pana in 1999 au actionat LEADER I SI
LEADER II, insa la 14 aprilie 2000, Comisia Europeana a aprobat liniile
generale adresate statelor membrepentru o noua initiativa comunitara de
dezvoltare rurala, LEADER + (plus), una dintre initiativele implementate
prin fondurile structurale pentru perioada 2000-2006. LEADER, este o
initiativa ambitioasa menita sa incurajeze si sa sprijine o calitate
superioara si strategii noi de integrare pentru dezvoltarea rurala si care va
pune accent pe cooperarea si colaborarea intre zonele rurale. Toate zonele
rurale ale U.E. vor putea sa beneficieze, in principiu, de LEADER (+))2,
INTERREG etc.. Oricum datorita izolarii geografice si administrative,
lipsei resurselor umane si a accesului la informatie, aceste initiative nu
sunt indeajuns de accesibile celor care ar trebui sa fie beneficiarii directi,
adica comunitatile montane, autoritatile locale, intreprinderile si toata
populatia activa la nivel local, care sunt adevaratele forte si responsabilii
pentru dezvoltarea montana.
Printre sansele oferite de actualele discutii pentru o mai mare si mai puternica
uniune, cateva dintre ele sunt dezvoltari interesante, in special cele ce privesc:

2
“Structuri Agrare” – Alexandru Lapusan, Ed. Banea Press, Bucuresti, 2002, pg. 49

259
• Noile orientari pentru PAC si masurile de acompaniere in Agenda 2000
avand ca obiective: asigurarea unui standard de viata corect pentru
comunitatile agricole, integrarea scopurilor ecologice si recunoasterea
rolului multifunctional al agricultorului si al zonelor montane in general si
cu obiective mai specifice in ceea ce priveste reorganizarea instrumentelor
politicii rurale existente, rolul proeminent consacrat masurilor
agroecologice, masurile de agro-mediu, agricultura organica, mentinerea
habitatelor seminaturale si continuarea cresterii vitelor alpine;
• Noile orientari pentru fondurile structurale in Agenda 2000, avand ca
obiective confirmarea prioritatii acordate coeziunii sociale si economice,
acordarea unei atentii speciale educatiei, formarii si accesului la noile
tehnologii, potentialului de dezvoltare locala si protectiei mediului. In
sfarsit dezvoltarea unei strategii pentru resursele umane, cu prioritati
acordate accesului la slujbe, invatamant pe viata si promovarea
initiativelor de dezvoltare locala, inclusiv pacturile de angajare teritoriala;
• Noile orientari pentru initiativele comunitare avand ca obiective
concentrarea acestora pe trei domenii de prioritate, foarte relevante
provocarile majore si posibilele raspunsuri in ceea ce priveste zonele de
munte, adica:
a. cooperare peste granita: transnationala si interregionala;
b. dezvoltare rurala;
c. resurse umane si sanse reale.
• Extinderea U.E. catre tarile cu zone montane intinse, unde politicile
montane exista sau sunt pe cale sa devina o problema la nivel national,
cum ar fi Cipru, Polonia, Republica Ceha si Slovenia, catre tarile ce sunt
gata sa inceapa negocierile cum ar fi: Bulgaria, Romania si Slovacia si
catre acele tari pregatite pentru noi negocieri. In final trebuie din nou
subliniat ca zonele montane sunt la rascrucea a doua mari probleme pentru
viitorul U.E. de dincolo de anul 2000; mediul si slujbele. Amandoua ar

260
 trebui sa constituie pilonul unei strategii U.E. reinoite catre o dezvoltare
durabila montana.
Zonele montane reprezinta:
• mostenire ecologica pentru intreaga Europa, atat din punct de vedere
natural cat si cultural;
• sigura resursele vitale pentru bunastarea economica si sociala a Uniunii,
bunastare ce trebuie pastrata si crutata.
Pentru protejarea mostenirii unice, mentinerii hidrologice si echilibrului
peisagistic, dar si a rolului protectiv al padurilor, biodiversitatii deschiderii spatiilor
si capacitatii de acomodare a vizitatorilor ce cauta odihna, relaxare si recreere, iar
mentinerea unei populatii permanent viabila este esentiala.
O comunitate se poate spera sa gaseasca o viabilitate economica in
producerea de bunuri si servicii, capabile sa iasa in intimpinarea cererii cat mai mari
de autenticitate, calitate si frumusete. Majoritatea populatiilor montane au apelat
deja la dezvoltzarea turismului si a produselor agricole de calitate. Dar nu va fi
suficient, deoarece, dincolo de veniturile economice, este nevoie sa mentinem
minimum de infrastructuri si servicii pentru o permanenta prezenta umana in acest
mediu particular. Mentinerea infrastructurilor si serviciilor de baza presupune un
cost ce depaseste capacitatea financiara a majoritatii comunitatilor montane de a
redistribui bogatie.
In favoarea agriculturii montane ar trebui sa existe masuri compensatorii, ce
au fost la origine create pentru a lua in considerare handicapurile specifice acestor
zone si care sunt din ce in ce mai justificate de catre recunoasterea rolului esential
jucat de agricultori in managementul peisajelor si ecosistemelor montane.
Mentinerea activitatilor agro-silvice-pastorale este intr-adevar esentiala si
trebuie sa ramana unul din pilonii activitatilor comunitatii, activitati indreptate catre
aceste zone. Politica compensatiei necesare merge dincolo de scopul unei politici de
dezvoltare rurala si agricola. Aceasta implica, in principiu, un parteneriat la nivel

261
regional, national si la nivelul comunitatii, de vreme ce de resursele montane
beneficiaza intreaga Uniune.
Bazele acestei politici de compensatie a comunitatii sunt de natura ecologica,
dincolo de considerentele coeziunii economice si sociale. Este o problema de
coeziune ecologica, un nou obiectiv ce ar trebui sa figureze pe termen mediu si lung,
in viziunea coeziunii comunitatii.
In ceea ce priveste zonele montane ce sunt eligibile pentru fondurile
structurale, ar fi posibil sa gasim raspunsuri pentru fiecare caz, cu o mai buna
identificare a nevoilor specifice zonelor montane in anumite regulamente orizontale
si in cadrul programelor si initiativelor comunitatii.
Dar in fiecare caz este necesar ca Uniunea Europeana sa dezvolte un demers
global integrat si coerent pentru zonele montane, pentru a avea o mai buna
intelegere a marii diversitati a lor, fara amenintare, ci mai degraba prin intarirea
coeziunii comunitatii, in special prin cooperare si solidaritate intre zonele montane
Urmatoarele orientari proioritare sunt sugerate pentru un nou demers al
U.E. in ceea ce priveste zonele montane:
• durabilitatea teritoriului montan; Accentul trebuie pus pe necesitatea
asigurarii infrastructurilor si serviciilor esentiale, serviciilor traditionale,
cum ar fi educatia, sanatatea, transporturile, dar si noile servicii ce vor juca
un rol strategic pentru viitorul acestor regiuni. O mentiune speciala trebuie
facuta serviciilor legate de noile tehnologii de comunicare si informare, a
caror dezvoltare va fi necesara pentru mentinerea populatiei tinere, pentru
dezvoltarea noilor sanse de viata si pentru stabilirea de noi activitati in
cautarea unui mediu sanatos si rezervat, astfel evitandu-se ca muntii sa fie
retezati prin globalizare;
• protejarea si dezvoltarea mostenirii culturale, sub toate aspectele, atat
natural cat si cultural. Aceasta orientare se aliniaza cu obiectul coeziunii
ecologice ce trebuie sa sprijine noul demers al U.E. indreptat catre zonele
montane. Dar de asemenea trebuie sa contribuie la pastrarea diversitatii si

262
 a identitatii locale si sa promoveze o economie bazata pe identitate, ce sunt
simboluri ale unei dezvoltari endogene, mai putin dependenta si mai mult
sustinuta pentru comunitatile montane si mai satisfacatoare pentru
consumatori. Politicile pentru mediu, cultura si calitate vor juca un rol
esential;
• sprijinirea si promovarea bazelor structurale ale dezvoltarii durabile
a comunitatilor montane; Aceste baze include evident sprijinirea
activitatilor traditionale ce cruta pamantul si sunt pilonii dezvoltarii
durabile, pluriactivitatii (indispensabila pentru adaptarea la piata), dar de
asemenea planificarii spatiale si mai ales dezvoltarii integrate a
comunitatilor locale. Integrarea, ce presupune compatibilitate si coerenta,
trebuie sa fie promovata la toate nivelele, in cele trei dimensiuni ale
sustinerii: dimensiunea economica (integrare intre activitati), dimensiunea
ecologica (integrare intre activitati, protectia mediului si resurse ce pot fi
innoite) si dimensiunea sociala (integrare intre parteneri locali, actori
economici, autoritati locale). Promovarea intercomunalitatii este indeosebi
esentiala pentru strucura dezvoltarii locale;
• dezvoltarea schimbului si cooperarii intre comunitatile montane, la
nivel european, ca o prioritate intre statele membre si tarile ce candideaza
pentru intrarea in cadrul U.E.. Aceasta orientare este in special esentiala
dezvoltarii comunitatilor locale ce sunt, prin definitie supuse unor
constrangeri dar si foarte izolate una de alta. De asemenea reprezinta o
contributie eficienta la reintatirea coeziunii comunitatii, in special din
perspectiva largirii acesteia.
Deosebit de tarile montane ale Europei de Vest, Romania nu a avut niciodata
o politica montana distincta.
In ultimii ani, in zonele de munte, s-au inregistrat fenomene economice,
sociale si de mediu, de mare gravitate cum ar fi:
• efectivele de ovine au scazut cu peste 50 % in sectorul privat traditional;

263
 • lana oilor de munte nu mai poate fi valorificata, taxele de pasunat au
crescut constant, se aplica restrictii ecologice exagerate;
• cresterea bovinelor, a animalelor in general, a devenit nerentabila;
• se pierd meserii si traditii seculare (ciobanii, bacii);
• se reduce considerabil cantitatea de ingrasaminte naturale;
• fara ovine se salbaticesc pasunile inalte;
• 1.4 milioane de hectare de fanete sunt periclitate de degradare prin folosiea
rumegusului de lemn ca asternut pentru animale in grajduri, iar prin
aplicarea pe fanete creste aciditatea solului cu schimbari negative majore
in structura florei;
• pierderea locurilor de munte prin restructurarile din minerit cu influente
negative mai ales asupra tinerilor locuitori din zona montana;
• nivelul de inzestrare tehnologica a gospodariilor taranesti continua sa fie
inca foarte scazut;
• invatamantul nu este adaptat inca specificului si realitatilor montane, cel
agromontan fiind aproape inexistent;
• aparitia fenomenelor de suprapopulare I multe localitati din ruralul
montan, fenomen nic in Europa, cu consecinta inevitabila a pauperizarii
populatiei si cu final previzibil de exod in masa;
• agricultorii nu sunt organizati;
• si nu se pot apara fata de monopoluri – preturile pentru materii prime, mai
ales pentru lapte, carne, lana, practicate de societatile comerciale private
sunt foarte joase si au conribit radical la destabilizarea cresterii animalelor.
Infrastructurile sunt subdezvoltate, drumurile insuficiente sau subintretinute,
electrificare neterminata, telecomunicatii putin evoluate, lipsa canalizarilor si
alimentatiei cu apa, situatii deficitare in sistemul de invatamant, sanitar, servicii
pentr populatie.

264
 Institutiile nationale nu detin exercitiul necesar si nici cadre specializate in
problematica montana ceea ce explica retinerile si tendinta de continuare a
marginalizarii. Nivelul dezinformare a populatiei urbane privind realitatile montane
este foarte scazut.
Strategia de dezvoltare a zonei montana din Romania trebuie sa se bazeze pe
un concept clar de dezvoltare, crearea mai intai a competentelor, a cadrului juridic si
organizatoric adaptat specificitatii ruralului montan romanesc si stadiului
dezvoltarii, concomitent cu aplicarea unui program de protectie si dezvoltare
durabila a agriculturii, economiei si mediului montan.
Desi zona montana este o zona extrem de vulnerabila economic, social si
ecologic, ea dispune de cateva atuuri deloc de neglijat, si anume:
• un mediu natural montan generos, inca bine impadurit si cu o bogata
biodiversitate;
• o populatie rurala montana dinamica si sanatoasa cu un procent inca bun
de tineret agricol, adaptat - cheia dezvoltarii; traditiile economice si
culturale sunt partial conservate;
• grad minor de chimizare in agricultura montana si produse agro-alimentare
de calitate, de tip ecologic.
Zonele de munte trebuie sa beneficieze de o politica specifica, definita
conform dezvoltarii durabile care asigura necesitatile prezentului, fara a compromite
sansele generatiei viitoare. Se urmareste stabilirea unor conditii de viata paritare
intre populatiile regiunilor mai favorizate si cele montane, vizand ansamblu
problematicii economice, sociale, culturale si de ediu inconjurator.
Dezvoltarea durabila a zonei montane din Romania, in perspectiva
integrarii europene, presupune dezvoltarea in ecosisteme echilibrate, specifice, a
gospodariilor familiale, pe baza proprietatii private, in continuitatea traditionala a
pluriactivitatii. Locuitorii zonei montane, ca urmare a productiilor agricole scazute,
nu beneficiaza de resurse financiare suficiente, de inputuri, de infrastructuri

265
adecvate in gospodarie, de asistenta tehnica si de pregatire profesionala specifica,
ceea ce limiteaza calitatea vietii locuitorilor din acest areal.
Obiectivul general al dezvoltarii durabile a zonei montane priveste
dezvoltarea unei agriculturi montane competitive, bazata pe initiativa privata,
capabila de o evolutie uniforma pe termen lung, care sa sigure protejarea
patrimoniului natural, cultural si istoric al zonelor rural montane, precum si
cresterea numarului locurilor de munca, a coeziunii economice si sociale conform
standardelor Uniunii Europene la nivel national, regional si local.
Strategia de dezvoltare a zonei montane are la baza urmatoarele principii:
• omul – partener al naturii;
• o sansa pentru fiecare (conditii de viata paritare cu ale locuitorii
altor regiuni);
• armonizarea relatiilor intercomunitare;
• integrarea strategiei cu cerintele Comunitatii Europene.
Obiectivele fundamentale ale strategiei de dezvoltare a zonei montane sunt:
• dezvoltarea durabila echilibrata;
• protectia, conservarea si ameliorarea mediului;
• cresterea calitatii vietii;
• gestiunea responsabila si valorificarea adecvata a resurselor naturale.
Obiectivele generale ale strategiei de dezvoltare a zonei montane sunt:
• cresterea responsabilitatilor societatii, la nivel central si local pentru
destinul si gestiunea speciala a zonei montane, prin infiintarea structurilor
adecvate;
• mentinerea populatiei agricole montane in mediul rural montan si
promovarea, in plan national si regional a unei politici de sustinere a
zonelor montane si armonizarea cu principiile europene de recunoastere si
sprijin compensatoriu a zonelor de munte, defavorizate natural si
structural;

266
• dezvoltarea, consolidarea si asigurarea prosperitatii gospodariei familiale
montane de tip integrat, celula economica sociala de baza a asezarilor
montane;
• asigurarea si modernizarea infrastructurii si echipamentelor tehnico –
edilitare, a cailor de acces in zonele montane, a serviciior si a dotarilor
necesare locuitorilor;
• asigurarea educatiei, invatamantului, informarii si instruirii populatiei
montane;
• valorificarea patrimoniului natural, conservarea biodiversitatii, protectia
speciilor rare si amenintate din zonele protejate;
• conservarea si valorificarea culturilor locale, a traditiilor etnografice,
protectia monumentelor istorice si inroducerea acestora in circuitul public
de valori;
• asigurarea planificarii fizice a dezvoltarii zonelor montane.
Obiectivele specifice sunt:
• Mentinerea patrimoniului si specificului natural:
• Recunoasterea explicita a zonei montane si a specificului ei natural;
crearea responsabilitatii societatii pentru destinul zonei montane;
• Promovarea metodelor agricole de productie menite sa protejeze mediul si
sa mentina peisajul rural;
• Conservarea terenurilor agricole, in special a pajistilor naturale,
mentinerea si modernizarea activitatilor agricole, specifice de baza;
protectia padurii si asigurarea echilibrului agrosilvic;
• Protectia, conservarea si refacerea patrimoniului natural al zonelor de
interes stiintific si a patrimoniului cultural-istoric.
• Punerea in valoare a potentialului zonei montane si ridicarea nivelului de
competitivitate in acest areal:

267
• Sprijinirea investitiilor in exploatatiile agricole montane in scopul
imbunatatirii venitului agricol si a conditiilor de viata, de munca si de
productie;
• Sprijinirea investitiilor de crestere a animalelor la nivelul fermei, in
vederea imbunatatirii constructiilor din ferma si dotarii ei cu utilaje si/sau
animale cu valoare genetica;
• Conservarea resurselor montane si punerea in valoare a produsului montan
agroalimentar si turistic, de calitate.
• Inlaturarea decalajelor si evitarea depopularii zonei montane prin
♦ Asigurarea calitatii vietii populatiei rurale montane prin dezvoltarea si
imbunatatirea infrastructuri;
♦ Stabilizarea populatiei montane si combaterea exodului tineretului.
• Cresterea gradului de informare si instruire a populatiei montane, pe baze
stiintifice.
• Crearea structurilor institutionale specifice pentru zona montana:
• Crearea cadrului institutional, organizatoric si legislativ, guvernamental si
neguvernamental, specializat pentru zona montana.
Obiectivele strategice pentru dezvoltarea zonei montane sunt:
• Recunoasterea explicita a zonei montane si a specificului ei; cresterea
responsabilitatii societati pentru destinul zonei montane;
• Consolidarea, dezvoltarea si prosperitatea gospodariei familiei montane –
prin agricultura si pluriactivitate;
• Adaptarea invatamantului destinat ruralului montan, a formarii
profesionale, la conditii specifice mediului montan;
• Dezvoltarea cercetarii stiintifice aplicative si a inovatiei pentru zona
montana;

268
• Cresterea gradului de informare si instruire a popuatiei montane, pe baze
stiintifice;
• Asigurarea calitatii vietii populatiei rurale montane pri implantarea sau
modernizarea infrastructurilor si a echipamentelor;
• Mentinerea unui contingent optim de populatie rurala montana activa,
limitarea surplusului si/sau exodului tineretului rural prin dezvoltarea de
intreprinderi mici si mijlocii si a agroturismului, cu ameliorarea gradului
de civilizatie in localitatile de munte;
• Conservarea terenurilor agricole, in special a pajistilor naturale,
mentinerea si modernizarea activitatilor agricole, specifice de baza;
• Valorificarea resurselor montane in perspectiva dezvoltarii durabile prin:
♦ conservarea si dezvoltarea gospodariei montane prin selectaea si
conservarea traditiilor, modernizarea activitatilor agricole specifice si
dezvoltarea de activitati creatoare de venituri complementare;
♦ valorificarea superioara a resurselor montane prin cresterea valorii
adaugate, punerea in valoare a produsului agroalimentar si turistic, de
calitate;
♦ asigurarea echilibrului agro-silvic si al protectiei mediului montan, cu
practicarea unei agriculturi durabile.
• Sprijinirea agricultorilor de munte, a tineretului rural prin:
♦ acordarea de credite avantajoase pentr proiecte proprii de dezvoltare;
♦ acordarea de “indemnizatii compensatorii de handicapuri naturale”
(ICHN) dupa sistemul practicat in UE prin plati directe vizand vacile
cu lapte, oile mulgatoare, protectia mediului (fanete si pasuni naturale);
♦ acordarea de sprijin din partea statului pentru realizarea reproductiei si
ameliorarii efectivelor de animale si asistentei sanitar-veterinare,
adaptate conditiilor specifice montane;

269
 ♦ largirea accesului animalelor la resursele furajere di fondul forestier, cu
respectarea unor restrictii silvice strict necesare;
♦ acordarea unor ajutoare nerambursabile (granturi) pentru dezvoltarea
de obiective creatoare de noi locuri de munca in mediul rural montan;
♦ instituirea unui sistem de pensionare timpurie pentru agricultorii care
transmit proprietatea agricola fortei de munca tinere;
♦ acordarea diferentiata a unor facilitati fiscale pentru gospodariile
taranesti si pentru organizatiile profesionale ale agricultorilor de
munte.
• Sustinerea largirii dimensiunii medii a gospodariilor montane si gruparea
terenurilor in loturi compacte prin schimburi liber consimtite intre
agricultori;
• Identificarea zonelor sensibile si a surselor de alterare a mediului montan
si luarea de masuri pentru prevenirea si inlaturarea acestora;
• Protectia, conservarea si refacerea patrimoniului natural al zonelor de
ineres stiintific si a patrimoniului cultural stiintific;
• Crearea cadrului institutional, organizatori si legislativ, guvernamental si
neguvenamental, specializat pentru zona montana;
• Actualizarea periodica a strategiilor si programelor de dezvoltare durabila
locale pe bazine si regiuni montane;
• Sprijinirea infiintarii si functionarii diverselor forme de asociere
(sindicate, asociatii ale alesior muntilor, federatii si confederatii, s.a.) ca
instrumente democratice necesare sustinerii intereselor specifice montane;
• Armonizarea strategiei de dezvoltare a zonei montane din Romania cu
metodologiile practicate in U.E..

270
 Prioritatile si actiunile necesare pentru dezvoltarea zonei montane sunt:
• Dezvoltarea economiei montane prin:
• Crearea unui sector agricol competitiv;
• Reducerea costurilor de productie;
• Accesul la piete noi;
• Imbunatatirea calitatii produselor agricole respectand standardele minime
de calitate practicate in Uniunea Europeana;
• Promovarea diversificarii activitatilor agricole;
• Cresterea numarului tinerilor fermieri stabiliti in mediul rural montan
• Dezvoltarea serviciilor in ruralul montan;
• Dezvoltarea unei retele agroturistice in ruralul montan;
• Valorificarea locala a produselor forestiere;
• Mentinerea si dezvoltarea industriilor traditionale si mestesugaresti;
• Punerea in valoare a diversitatii peisajului montan, a patrimoniului
traditional si cultural.
Protectia mediului si a mentinerii peisajului natural, cere se poate realiza
prin:
• Asigurarea protectiei si gestiunii mediului montan, conservarea florei,
faunei si habitatelor;
• Delimitarea zonelor care necesita limitarea sau interzicerea constructiilor,
instalatiilor, circulatiei etc., care afecteaza mediul; instalatii pentru
protectia mediului (canalizare-epurare apa, alimentare apa);
• Inventarierea zonelor periculoase si luarea de masuri de prevenire a
riscurilor naturale : torenti, alunecari de teren, avalanse, incendii;
• Difuzarea sistemelor de protectie contra eroziunii hidrologice si de
prevenire si lupta impotriva incendiilor forestiere;
• Dezvoltarea retelei montane de arii protejate si protectia biotopurilor
amenintate;

271
 • Stabilirea unei cooperari internationale stiintifice, tehnice si politice pentru
asigurarea gestiunii si protectiei mediului montan, in Europa.
Educatie, instruire, cercetare si publicitate:
• Dezvoltarea invatamantului sectorial cu specific montan;
• Programe de formare pentru specialisti si de instruire pentru agricultorii
tineri;
• Diversificarea cercetarii montanologice, mai ales in domeniile
biotehnologiilor, economiei si sociologiei;
• Cresterea gradului de constientizare privind importanta muntilor,
fragilitatea resurselor, folosirea durabila a acestora, impactul schimbarilor
climatice, conservarea biodiversitatii, managementul zonelor protejate,
economia montana durabila.
Mentinerea bogatiei si diversitatii patrimoniului cultural montan prin:
• Inventarierea patrimoniului istoric si punerea lui in valoare;
• Protejarea traditiilor si formelor de expresie culturala a tuturor regiunilor
montane;
• Consolidarea identitatii culturale a populatiei montane si stimularea vietii
asociative.
In Romania, este imperativ necesara o politica montana care sa sustina
principiile si masurile de dezvoltare durabila a mediului montan, urmand exemplul
tarilor din Uniunea Europeana. Guvernul trebuie sa acorde o atentie deosebita
promovarii unei politici de sustinere a regiunilor de munte si armonizarii cu
principiile europene prin asigurarea unei evolutii echilibrate a zonelor montane.
Rezultatele scontate aplicarii unei strategii de dezvoltare a zonei montare
conform dezvoltarii durabile au in vedere in primul rand valorificarea mai completa
a resurselor naturale, dezvoltarea agroturismului si turismului rural, producerea
bunurilor specifice de marca locala pastrand traditia, cooperarea la nivel bilateral si
international pentru dezvoltarea montana, modernizarea infrastructurilor, atragerea

272
fondurilor PHARE, ISPA, SAPARD, FEOGA, in scopul dezvoltarii economico-
sociale si in mod deosebit protejarea mediului natural al zonei montane.

5.3. Studiu de caz privind dezvoltarea zonei montane în judeţul Prahova

5.3.1. Caracteristicile generale ale zonei montane

Zona montană a judeţului Prahova, este situată în partea de nord a acestuia, de

la altitudinea de peste 600 m şi până la culmile Carpaţilor de curbură, pe linia
imaginară de separaţie între judeţele Dâmboviţa, Braşov, Buzău şi respectiv latura
vestică, nordică şi estică a acestora. Râurile Prahova, Doftana, Teleajen, cu direcţiile
lor nord-sud, fragmentează ţinutul muntos în câteva masive bine individualizate cu
particularităţi evidente. Zona montană este zonă defavorizată natural datorită
condiţiilor naturale (altitudine, climă, soluri cu fertilitate scazută), cât şi ca urmare a
exodului populaţiei tinere şi ramânerii în zonele montane a unei populaţii
îmbatrânite, gradului scăzut de echipare a gospodăriilor, infrastructurii insuficiente
etc.
Până în anul 2002* in delimitarea zonei montane a judetului Prahova, s-a tinut
cont de criteriile stabilite de catre Comisia Zonei Montane din Romania,
cuprinzandu-se in aceasta zona un numar de 37 de localitati, din care 8 orase
(Azuga, Breaza, Busteni, Campina – municipiu, Comarnic, Sinaia, Slanic, Valenii
de Munte) si 29 de comune (Adunati, Alunis, Aricesti Zeletin, Bertea, Brebu,
Carbunesti, Cerasu, Cornu, Cosminele, Drajna, Izvoarele, Maneciu, Poiana
Campina, Posesti, Predeal Sarari, Provita de Jos, Provita de Sus, Secaria,

*Conform “Delimitarea Zonei Montane, 1995” – M.A.A.

273
 Starchiojd, Surani, Soimari, Sotrile, Stefesti, Talea, Teisani, Telega, Valea
Doftanei, Varbilau, Valcanesti).
Zona montana indeplinea ceriteriile de delimitare stabilite si anume: conditii
naturale defavorizate, altitudine cuprinsa intre 370 si 1000 m, soluri cu un potential
de productie scazut, cu pante peste 15%, cu importante suprafete de pasuni si fanete
naturale, care determina ca principala ocupatie a locuitorilor din aceste localitati sa
fie cresterea animalelor. De asemenea, s-a avut in vedere ca aceasta delimitare sa se
faca si in functie de cadrul natural specific judetului, care cuprinde zone distincte cu
functiuni economice diferentiate pe bazine naturale, respectiv, Prahova, Doftana,
Varbilau, Teleajen, Cricov.
Delimitarea actuală a zonei montane a judetului Prahova s-a făcut cu
respectarea prevederilor Hotararii de Guvern nr. 949/2002.
Conform acestei hotarari, zonele montane sunt definite ca fiind acele zone
care se caracterireaza prin limitarea considerabila a posibilitatilor de utilizare a
terenului si prin crestrea apreciabila a costurilor lucrarilor acestuia, datorate:
existentei unor conditii climatice deosebit de dificile, determinate de altitudini de
peste 600 m, al caror efect este scurtarea substantiala a sezonului de vegetatie;
prezentei la o altitudine mai joasa, pe cea mai mare parte a terenului agricol, a unor
pante de peste 20, prea abrupte pentru utilizarea de masini agricole sau care necesita
utilizarea unor echipamente costisitoare, sau prin combinarea acestor doua criterii,
in conditiile in care rezulta un dezavantaj acut.
Teritoriul actual al zonei montane (Tabelul nr. 5.1.), cuprinde un numar de 7
orase (Campina – municipiu, Azuga, Busteni, Sinaia, Comarnic, Breaza, Slanic), si
un numar de 23 comune (Adunati, Bertea, Brebu, Carbunesti, Cerasu, Cornu,
Izvoarele, Maneciu, Posesti, Secaria, Starchiojd, Sotrile, Stefesti, Talea, Telega,
Valea Doftanei, Aricesti Zeletin, Drajna, Poiana Campina, Predeal Sarari, Provita de
Jos, Provita de Sus, Teisani), fiecare cu satele aferente in total 115, dispuse pe cele 3
mari vai si anume: Valea Prahovei, Valea Teleajenului, Valea Doftanei.

274
 Conform noii delimitari au fost excluse din teritoriul zonei montane 6
comune: Alunis, Cosminele, Surani, Soimari, Varbilau si Valcanesti, cu satele
aferente, si orasul Valenii de Munte).
Delimitarea actuala s-a facut avandu-se in vedere si cadrul natural al judetului
care cuprinde zone distincte cu functiuni economice diferentiate pe bazine naturale
respectiv Bazinele Prahova, Doftana, Teleajen, Cricov.
Tinand cont de criteriile stabilite de Guvern, cat şi de realitatile concrete din
teren, în cazul judetului Prahova exista două situatii distincte:
• Un număr de 21 localitati intrunesc in totalitate conditiile impuse si au fost
incluse integral in zona montana;
• Un număr de 9 localitati nu au indeplinit integral noile criterii de
delimitare si in consecinta s-a propus admiterea partiala a acestora in zona
montana.
Introducerea partiala a unui numar de 9 localitati a fost necesara deoarece:
• Combinarea celor două criterii (altitudine si panta) genereaza dezavantaje
economice evidente pentru aceste comunitati incat pentru compensarea acestora prin
eventualele subventii agricole s-a propus a fi incluse partial in zona montana. In
aceasta situatie sunt urmatoarele localitati: orasele Campina si Slanic si comunele:
Aricesti - Zeletin, Drajna, Poiana Campina, Predeal Sarari, Provita de Jos, Provita
de Sus, Teisani. Acestea au sate (catune, cartiere) ale caror terenuri agricole in
majoritatea lor au o pantă de 200 si o altitudine cuprinsa intre 400 si 600 m.
• Terenurile agricole din zona montana:
♦ au in general folosinta de: pasune, faneata, livada si foarte putin arabil;
♦ sunt terenuri foarte sarace in humus, cu soluri grele, scheletice, reci, cu
roca mama la suprafata, foarte framantate si putin fertile;
♦ terenurile in cauza nu pot fi lucrate cu masinile si echipamentele
agricole, ci numai manual cu consumuri mari de forta de munca si
cheltuieli exagerate;

275
 ♦ terenurile de panta sunt soluri cu profil mai scurt, orizonturi mai putin
diferentiate, ceea ce face ca acestea sa aibe o fertilitate redusa;
♦ terenurile in cauza sunt supuse in permanenta proceselor de degradare
(alunecari si eroziune), cu productii agricole la limita existentei pentru
cultivatori.
• Drumurile de acces in si dinspre aceste terenuri sunt total
necorespunzatoare, in marea majoritate a timpului sunt impracticabile,
ingreunand lucrarile agricole.
In cazul celor 9 localitati ce nu au intrunit in totalitate noile criterii de
admitere s-a facut propunerea de a fi incluse in arealul montan numai acele cartiere,
sate, catune care prin imbinarea celor doua criterii de admitere au intrunit conditiile
impuse prin HG nr. 949/2002 (Tabelul nr. 5.2.).
De asemenea, conform Ordinului nr. 173/2004, privind definirea si
caracterizarea notiunii de spatiu rural, avand la baza obiectivele prevazute in
Strategia agricola si rurala pentru aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, -
sectiunea “Constructia institutionala pentru implementarea si impunerea acquis-ului
comunitar” si, in vederea transpunerii in legislatia romaneasca a prevederilor
reglementarilor Consiliului Europei nr. 1296/1996 privind Carta europeana a
spatiului rural, s-a definit spatiul rural prin componenta teritoriala si caracteristici
dominante.
Componenta teritoriala a spatiului rural are in vedere zona geografica
interioara si/sau de coasta, apartinand fondului funciar al Romaniei, cuprinzand
terenuri cu destinatie agricola, forestiera si/sau aflate permanent sub ape, precum si
cele intravilane, asa cum sunt prevazute in Legea fondului funciar nr. 18/1991,
republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.
Astfel, zona geografica conform celor spuse anterior, va corespunde spatiului
rural daca sunt dominante, individual sau cumulativ, urmatoarele caracteristici:

276
 • majoritatea terenurilor sunt utilizate pentru: activitati economice de
productie si valorificare a productiei agricole, silvice, piscicole si de
acvacultura, precum si activitati de protectie si conservare a mediului;
• activitati economice neagricole: mestesugaresti si de mica industrie, pentru
prelucrarea si valorificarea materiilor prime preponderent locale, artizanat,
servicii si alte asemenea;
• activitati economice de agrement si turism;
• populatia locala este sub nivelul de 5.000 de locuitori.
In conformitate cu prevederile H.G. 949/2002 pentru aprobarea criteriilor de
delimitare a zonei montane, s-a aprobat prin Ordinul nr. 328/321/2004 pentru
aprobarea delimitarii municipiilor, oraselor si comunelor din zona montana,
avand ca scop aplicarea Programului SAPARD (Tabelul nr. 5.3.).
Conform acestui ordin fost scoasa din zona montana comuna Poiana Campina
a fost inlocuita cu comuna Cosminele ce indeplineste mai bine criteriile de
delimitare impuse prin lege.
Delimintarea actuala a zonei montane, nu satisface in totalitate comunitatile
rurale prahovene intrucat, au ramas in afara acestui areal acele entitati ale caror
terenuri agricole sunt la limita noilor criterii de admitere. Localiattile in cauza
alcatuiau fosta zona necooperativizata a judetului unde mecanizarea lucrarilor
agricole nu era cu putinta. In aceasta situatie sunt comunitatile din cele 9 localitati
ce au fost incluse partial si alte localitati (Valenii de Munte, Alunis, Cosminele,
Surani, Soimari, Valcanesti, Varbilau) ce sunt situate la baza piemontului, localitati
ce se aflau in piemontul zonei montane la delimitarile efectuate in anii 1992, 1995.

277
 Pantele mari ale terenurilor agricole, altitudinea si efectele negative ale climei
conduc si in cazul acestor localitati la dezavantaje economice majore fata de zonele
de campie.
Neadmiterea acestor localitati cu dezavantaje vizibile in zona montana, zona
ce va beneficia de subventii la produsele agricole, poate genera foarte multe
nemultumiri in randul comunitatii.
Ca o propunere din partea noastra, pentru delimitarea zonei montane a
Romaniei, si implicit a zonei montane din judetul Prahova, se impune necesitatea
includerii tuturor comunitatilor dezavantajate de factorii climatici, de panta de peste
15% si altitudine de peste 370 m a terenurilor in zona montana astfel incat aceste
comunitati sa poata beneficia de viitoarele subventii intr-un mod echitabil.

5.3.2. Dimensiunile spaţiului montan

Zona montana, este definita ca zona “defavorizata natural”, atat prin

handicapurile naturale ale muntelui (clima, altitudine, fertilitate scazuta a a
solurilor), cat si pentru cele structurale (exodul populatiei tinere, active,
imbatranirea populatiei ramase, infrastructurii insuficiente, gradului de echipare
precar al gospodariilor, distantele mari fata de centrele administrative), toate aceste
fenomene, ducand la: involutia satului montan, depopularea acestuia, degradarea
treptata a mediului, pierderea unui imens potential economic.
Muntii din judetul Prahova, ofera avantajul de a fi utilizabili din punt de
vedere economic, asigurand pajisti valoroase pentru cresterea unui important numar
de animale (bovine, ovine, caprine) si prelucrarea produselor animaliere, practicarea
mestesugurilor traditionale, iar in ultimul timp aparitia unui nou tip de turism –
agroturismul montan.
Structura terenurilor agricole si neagricole din zona montana* a
judetului, se prezinta astfel:

278
 • Pentru localitatile propuse s-a estimat o suprafata de: 74815 ha teren
agricol (din care: 32681 ha pasuni si 32077 ha fanete) si 95185 ha teren
neagricol (din care 90798 ha il reprezinta padurile);
• Din totalul de 471587 ha fond funciar al judetului Prahova, zona montana
reprezintă aproximativ 170000 ha, adica un procent de 36%.
Efectivele de animale, din zona montana, * se estimeaza astfel:
• 22000 capete bovine;
• 56000 capete ovine;
• 33000 capete porcine;
• 4500 capete cabaline;
• 371000 capete pasari.
In vederea dezvoltarii rurale a zonei montane, se impune o abordare
pluridisciplinara a problematicii muntelui, pentru a se putea mentine echilibrul om-
natura.
Pentru aceasta, zonele de munte trebuie sa beneficieze de o politica specifica,
definita conform dezvoltarii durabile, avand urmatoarele obiective:
• protejarea, conservarea si ameliorarea mediului;
• cresterea calitatii vietii;
• gestiunea responsabila si valorificarea adecvata a resurselor naturale;
• gospodarirea familiala montana;
• dezvoltarea infrastructurii, a serviciilor si dotarilor adecvate;
• procesul de educatie, invatamant, informare, instruire;
• valorificarea patrimoniului natural, conservarea biodiversitatii, protejarea
speciilor rare si a celor amenintate cu disparitia din zonele protejate;
• conservarea si valorificarea culturii locale, a traditiilor etnografice,
protejarea monumentelor istorice.
*Conform datelor din lucrarea “Delimitarea Zonei Montane” a judetului Prahova – 2003, avizata de
M.A.A.P.

279
 Gospodarirea rationala a zonei montane presupune abordarea acesteia pe linie
silvo-pastorala, de protectie a mediului natural, exploatarea rationala a materialului
lemnos, pietrei, fructelor de padure, folosirea tuturor resurselor energetice
conventionale si neconventionale, a tuturor resurselor agro-alimentare, a plantelor
medicinale, ape minerale, a turismului si agro-turismului montan, toate avand ca
scop dezvoltarea economico-sociala a localitatilor montane.

Direcţiile dezvoltării durabile a zonei montane, în judeţul Prahova,

trebuie să aibă în vedere:
• Dezvoltarea agriculturii montane (dezvoltarea productiei vegetale,
dezvoltarea cresterii animalelor si a productiei animaliere, mecanizarea
lucrarilor agricole in sectorul de productie vegetala);
Unul din obiectivele principale a dezvoltarii rurale a zonei montane, il
reprezinta dezvoltarea productiei agricole vegetale. In raport cu factorii climatici, de
relief, cat si de aspectul fizico-geografic din zona, structura fondului funciar
corespunde specificului pastoral, pomicol si forestier.
Totodata, exploatarea necorespunzatoare a terenului agricol, a creat o serie
intreaga de procese de degradare prin efectuarea defectuasa a unor defrisari,
nepracticarea unor agrotehnici antierozionale, precum si prin pasunatul nerational.
Factorii de relief determina existenta suprafetelor agricole pe terenurile in
panta, zona montana avand cea mai mare parte a suprafetelor agricole situate pe
pante peste 20%.
Solurile existente in zona montana a judetului sunt soluri cu un potential de
productie scazut. Suprafata agricola totala, prezinta diferite forme de degradare si
anume: terenuri cu exces de apa, terenuri cu soluri acide, terenuri nisipoase, terenuri
erodate, terenuri ce prezinta alunecari si prabusiri, terenuri ce sunt ocupate cu pietre
si stancarii, si terenuri ce prezinta degradari complexe. Toate aceste neajunsuri
limiteaza posibilitatea imbunatatirii fondului funciar in folosul agriculturii si
cresterii animalelor si impune in primul rand executarea urgenta a unor lucrari

280
complexe de ameliorare a terenurilor agricole care sa permita folosirea deplina si in
mod rational a fondului funciar. Structura terenurilor degradate existente in zona si
diversitatea fenomenelor de degradare determina un potential amenajabil vast,
impunand executarea unui important volum de lucrari pedoameliorative, intre care
amendarea si fertilizarea terenurilor de la slab acido-neutre la moderat-puternic
acide. In zonele cu exces de umiditate, provenit din izvoarele de coasta, sunt
necesare lucrari de drenaj superficial, santuri si rigole de scurgere, stingerea
formatiunilor de torent.
Se impun totodata lucrari agrotehnice antierozionale si anume pe versantii cu
pante, araturi pe curba de nivel, crearea de benzi, astuparea rigolelor sau ogaselor
prin eroziune. Suprafata arabila din zona se cultiva cu o structura restransa de
plante, respectiv: porumb, cartofi, plante furajere, legume. De asemenea se constata
ca, gospodariile montane nu practica tehnologii specifice zonei, nerespectand
principalele verigi si tehnologii in mod deosebit in ceea ce priveste folosirea de
seminte din soiuri productive zonate pentru teritoriul montan, respectarea densitatii,
asigurarea elementelor fertilizante in functie de starea de aprovizionare a terenurilor
cu elementele respective. Este necesara elaborarea unor tehnologii specifice pentru
zona montana, care sa permita realizarea unor randamente cat mai mari si acordarea
unei atentii sporite folosirii tuturor resurselor, de ingrasaminte naturale existente in
zona si administrarea lor rationala pe baza rezultatelor cartarilor agrochimice ce se
efectueaza periodic in fiecare localiate.
Prin practicarea unor astfel de tehnologii se poate trece la obtinerea in
localitatile montane a unor produse naturale de tip ecologic si crearea unei piete
caracteristice pentru aceasta categorie de produse. In zona montana exista si un
insemnat patrimoniu pomicol, livezile existente sunt de tip clasic si cuprind o gama
larga de specii pomicole (pruni, meri, peri, ciresi, visini, caisi, zarzari, nuci). Starea
de intretinere a livezilor este in general necorespunzatoare, mai ales din punct de
vedere fitosanitar, fapt ce determina realizarea unei productii scazute si slab
calitative.

281
 Pentru valorificarea mai buna a patrimoniului pomicol existent, este necesar
elaborarea unor tehnologii adecvate conditiilor zonei montane ce vor avea in vedere
actiuni de reintinerire a plantatiilor actuale, asigurarea unor densitati optime,
imbunatatirea sortimentului de pomi pe specii si soiuri. De asemenea trebuie sa se
aiba in vedere introducerea in cultura a arbustilor fructiferi care se preteaza
conditiilor de clima si sol din zona, si asigura fructe cu un continut ridicat in
vitamine. Pentru obtinerea unei productii constante si de calitate, este necesara
mentinerea unei stari fitosanitare corespunzatoare, in mod deosebit la speciile
samburoase la care se inregistreaza un atac puternic de boli si daunatori, precum si
executarea lucrarilor de intretinere curente a pomilor.
Pasunile si fanetele naturale, sunt folosite atat pentru pasunat, cat si pentru
producerea fanurilor necesare furajarii animalelor pe perioada de stabulatie. Datorita
configuratiei terenului pe care se afla aceste suprafete, se constata prezenta unor
forme de degradare (soluri acide, terenuri cu exces de umiditate, terenuri cu pietris
etc.), care determina un potential de productie scazut al fanetelor. Pe aceste
suprafete se impune exeutarea unor lucrari de ameliorare care sa conduca la
cresterea potentialului de productie. Pe suprafetele cu o compozitie floristica
reprezentata de specii mai putin valoroase din punct de vedere furajer, se vor efectua
lucrari de suprainsamantare cu seminte din specii valoroase si se vor efectua
fertilizati cu ingrasaminte organice.
Pentru realizarea unor fanuri de calitate, o atentie sporita se va acorda
lucrarilor de recoltare, uscare si depozitare a fanului prin respectarea perioadei
optime de recoltare si depozitare a cantitatilor recoltate in adaposturi de tip fanar,
pentru reducerea pierderilor pe timpul depozitarii.
Se disting doua categorii de pasuni naturale: pasunile deal-munte si pasunile
alpine. Pasunile deal-munte sunt situate de regula in extravilanul localitatilor
montane si constituie asa-zisele izlazuri comunale. Acestea prezinta un grad avansat
de degradare, ca urmare a conditiilor de relief si clima ale zonei, cat si datorita
exploatarii nerationale. Pentru ameliorarea acestor suprafete se impune executarea

282
lucrarilor curente de intretinere prin: curatiri, fertilizari, regenerari, defrisari,
desecari, combaterea aciditatii, combaterea eroziunii, respectarea perioadei de
pasunat si a incarcaturii potime de animale.
Suprafata de pasuni alpine prezinta o deosebita importanta economica pentru
aceasta zona. Cresterea animalelor pe aceste pasuni alpine a reprezentat si reprezinta
o solutie economica de mare importanta in fiecare an, timp de 3-4 luni putand fi
intretinute efective insemnate de animale si in special oi si tineret bovin, cu
cheltuieli minime. Se considera insa, ca marea majoritate a pasunilor alpine sunt
puternic degradate prin eroziuni de suprafata si adancime.
Aceste fenomene au aparut ca urmare a existentei solurilor superficiale, slab
structurate, cu textura usoara, a pasunatului abuziv, peste capacitatea de pasunat fara
a tine cont de unele restrictii conducand la disparitia ierburilor valoroase si la
aparitia golurilor in covorul ierbos. La acestea s-a adaugat actiunea distructiva a
agentilor externi, a vantului si precipitatiilor care au dus la aparitia eroziunilor
incepand de la suprafata, a santurilor de siroire si apoi din ce in ce mai adanca pana
la formarea de ogase si ravene uneori pana la roca mama. Un alt factor care a
condus la aparitia eroziunilor este cel de natura antropica. Interventia omului prin
defrisari repetate in coridoare a vegetatiei specifice, de pe terenurile cu panta mare,
a dus la disparitia totala a covorului erbaceu, la aparitia unor suprafete mari cu
grihotis si piatra la suprafata.
Teritoriile in care se dezvolta pajistile alpine se caracterizeaza printr-un
climat umed si rece. Solurile apartinand catorva tipuri: brune, acide, podzoluri au ca
insusiri comune slabul continut in elemente nutritive, in ceste conditii vegetatia
ierboasa este formata din specii relativ putine la numar, de talie mica, care se
folosesc in totalitate prin pasunat. Intretinerea unor efective din ce in ce mai mari de
animale pe aceste pasuni prezinta avantajul obtinerii unor productii mari, si
mentinerea sanatatii animalului in stare perfecta. Exploatarea pasunilor alpine este
ingreunata datorita starii necorespunzatoare a cailor de acces catre acestea.

283
 Date fiind avantajele economice ale exploatarii animalelor pe pasunile alpine,
si totodata avand in vedere starea avansata de degradare a acestora, se impune:
• executarea unor lucrari care sa conduca la redarea in circuitul pastoral a
suprafetelor improprii pasunatului datorita degradarii;
• imbunatatirii potentialului de productie al cestuia;
• asigurarea in conditii corespunzatoare de exploatare a efectivelor de
animale pe aceste suprafete;
• asigurarea unor conditii civilizate de munca pentru crescatorii de animale.
Pentru suprafetele care prezinta o avansata stare de degradare, in
vederea protectiei si exploatarii rationale a pasunilor, sunt necesare lucrari:
• pentru prevenirea si combaterea eroziunii se impune mentinerea si crearea
unui covor erbaceu incheiat prin fertilizari rationale;
• in cazul ogaselor si ravenelor este necesara fixarea si stingerea lor prin
construirea de garduri impletite, praguri, baraje din piatra uscata,
impaduriri de arin verde, insamantari cu ierburi perene;
• lucrari de distrugere a musuroaielor, nivelare a terenurilor, insamantarea
golurilor cu specii valoroase de nutret, cum sunt: Festuca pratensis, Phleum
alpinus, Trifolium repens, Trifolium pratense etc.;
• combaterea plantelor daunatoare si toxice, prin schimbarea locului de
odihna al animalelor, urmata de taierea plantelor daunatoare in cursul
perioadei de vegetatie, in vederea distrugerii lor; cosirea repetata a
buruienilor;
• aplicarea ingrasamintelor chimice pe intreaga suprafata prin executarea
lucrarilor de fertilizare;
• corectarea aciditatii prin aplicarea de amendamente calcaroase;
• construirea drumurilor pentru transportul materialelor si utilajelor necesare
ameliorarii pasunilor; (construirea drumurilor de acces se poate realiza de
regula prin prelungirea drumurilor forestiere existente);

284
 • asigurarea conditiilor civilizate de locuit pentru crescatorii de animale la
stane sau saivane.

• Optimizarea si modernizarea gospodariilor familiale montane

(optimizarea si modernizarea cresterii animalelor, transformarea
gospodariei agricole montane din cea de subzistenta in gospodarie stabila
montana, consolidarea gospodariilor familiale montane);
Sectorul cresterii animalelor face parte integranta din agricultura montana,
fiind in acelasi timp subramura prioritara in economia montana.
Dezvoltarea sectorului cresterii animalelor in spatiul ecologic montan, are la
baza 2 obiective:
♦ optimizarea ai modernizarea gospodariei familiale montane;
♦ transformarea gospodariei agricultorului montan din agospodarie de
subzistenta, in gospodarie stabila montana.
In vederea cresterii productiilor agricole din zona montana, cat si a reducerii
muncii fizice a agricultorilor, este necesara efectuarea de lucrari agricole mecanizate
pe terenurile ce se preteaza acestui tip de lucrari si in functie de culturile specifice
zonei.
Optimizarea si modernizarea gospodariilor familiale montane depinde de un
numar considerabil de factori socio-economici. Cu prioritate se inscrie sporirea
numarului de animale (taurine, ovine, porcine) din gospodaria montana, astfel incat
fiecare sa detina cel putin o taurina – vaca cu lapte.
Ca sursa de sporire a efectivelor de animale se are in vedere introducerea unor
rase care au rezistenta organica pentru zona montana (rase rezistente: Bruna de
Maramures, Baltata Romaneasca, Pintzgau Transilvania; zonele avute in vedere
sunt: Valea Doftanei, Valea Prahovei) prin doua metode:
• furnizarea de reproducatori (prin mentinerea insamantarilor artificiale
(80%), cu material seminal provenit de la reproducatori cu valoare genetica
superioara si prin introducerea si promovarea montei naturale (20%);

285
 • formarea unui nucleu de vaci ameliorate in ferme specializate care vor
difuza material viu crescatorilor de animale.
Transformarea gospodariei agricole montane din cea de subzistenta in
gospodarie stabila montana se poate realiza prin cresterea productiei animaliere, prin
sporirea nivelelor de prductie. Trebuie sa se aiba in vedere sporirea productiei de
lapte de vaca si oaie prin asigurarea unei furajari echilibrate, extinderea furajelor
concentrate, a furajelor produse in gospodariile proprii bogate in vitamine si energie.
Pentru punerea in valoare a potentialului de comercializare a laptelui si
derivatelor sale, este necesara imbunatatirea sistemului de colectare a laptelui prin
extinderea numarului centrelor de colectare si asigurarea transportului adecvat
(sistem de racire).
De asemenea este necesara organizarea unor forme asociative private, a unor
microferme de vaci (15-25 capete), pentru prelucrarea materiilor prime animaliere
chiar in aceste ferme. Se impune de asemenea crearea spatiilor de agrement prin
extinderea pastravariilor si promovarea pescuitului.
Actualul patrimoniu funciar si zootehnic al gospodariilor montane, dotarea
acestora cu utilaje si baza materiala necesara practicarii agriculturii definesc situatia
existenta a bospodariilor ca fiind gospodarii de subzistenta, ce produc o treime din
capacitatea lor. Activitatea viitoare consta in efectuarea unui ansamblu de actiuni de
dezvoltare economico-sociala, de amenajare a teritoriului si punerea in valoare a
resurselor umane si naturale, astfel incat locuitorii zonei montane sa aiba asigurate
locuri de munca si sa realizeze venituri fara sa paraseasca localitatea.
• Cadrul construit si amenajarea teritoriului presupune:
♦ punerea in valoare a resurselor locale de materii prime;
Punerea in valoare a resurselor locale de materii prime, reprezinta un alt
obiectiv al strategiei de dezvoltare a zonei montane care presupune valorificarea
complexa a resurselor naturale, prin producerea unor bunuri de inalta calitate si
competitivitate in conditiile economiei de piata.

286
 Acest lucru este posibil prin practicarea unei agriculturi biologice si
traditionale: folosirea gunoiului de grajd si a urinei, folosirea cu grija a
ingrasamintelor chimice si pesticidelor, producerea si atestarea produselor “BIO”,
care sa fie stimulate prin pret. Cererea de produse “BIO”, este in continua crestere
pe piata tarilor occidentale dezvoltate, si poate fi si o sursa de crestere a
agroturismului care permite comercializarea pe loc a produselor naturale, nepoluate
chimic.
Fructele de padure, ciupercile, si plantele medicinale reprezinta surse
importante de venituri pentru populatia din zona montana.
♦ revigorarea mestesugurilor traditionale (mestesuguri legate de cresterea
animalelor - produsele animale: casul proaspat, cascavalul,
branzeturile, pastrama de oaie, ghiudemul din carne de oaie;
mestesuguri legate de industria textila: lana, covoare, stofe; activitatea
de tabacarie-cojocarie; activitati legate de exploatarea si prelucrarea
lemnului; activitati legate de industria materialelor de constructii:
cioplirea pietrei, fabricarea varului, prelucrarea lemnului; activitati
legate de prelucrarea fructelor: fabricarea rachiurilor; activitati de
fierarie; activitatea de morarit si panificatie) si artizanatului si
dezvoltarea activitatilor complementare;
♦ dezvoltarea agroturismului montan;
Agroturismul montan este o forma particulara de turism, mai complexa, care
cuprinde pe langa activitatea turistica propriu-zisa (cazare, pensiune, circulatie
turistica, prestarea serviciilor de baza si suplimentare etc.) si activitatea de
prelucrare a produselor agricole in gospodarie si de comercializare de catre turisti,
precum si modul de petrecere a timpului liber. Agroturismul trebuie sa devina o
activitate din ce in ce mai importanta a gospodariilor montane, practicarea acestuia
constutuind o sursa suplimentara de venituri, contribuind astfel la rentabilizarea
microfermei montane.

287
 Peisajul deosebit de atractiv ce-l ofera zona montana din Prahova, bogatia
padurilor si surselor de apa, obiceiurile locale, targurile, cresterea animalelor,
constituie o sursa deosebita de atractie pentru turisti, existand cadrul necesar
practicarii agroturismului.
♦ valorificarea resurselor neconventionale de energie din zona
montana (energie hidrologica, eoliana, solara, biogaz);
♦ protectia mediului - combaterea tuturor factorilor de poluare;
Protectia mediului reprezinta un obiectiv major al strategiei de dezvoltare a
zonei montane. Spatiul montan reprezinta o sansa de revigorare a dezvoltarii
economico-sociale, cu ajutorul unor tehnologii nepoluante, resursele montane ofera
in prezent premisa de sustinere a unei dezvoltari durabile. Acest deziderat poate fi
realizat avandu-se in vedere urmatoarele: regiunile montane trebuie sa-si pastreze
functia lor de spatiu viu; protejarea biotopurilor montane si a ecosistemelor;
practicarea unei politici adecvate conforme cu specificul montan; dezvoltarea
turismului si agroturismului; gospodarirea rationala a resurselor naturale; practicarea
pasunatului sistematizat; pastrarea traditiilor, a valorilor culturale);
♦ prevenirea fenomenului de depopulare prin practicarea unei politici
adecvate;
Materializarea strategiei de dezvoltare a zonei montane se face prin
expansiunea cadrului construit si investitii particulare de modernizare. Gospodariile
existente nu beneficiaza de confort pentru viata si munca locuitorilor si nici pentru
exploatarea eficienta a animalelor. Crearea conditiilor infiintarii catunelor va putea
solutiona actuala “criza de spatiu” si in acelasi timp va permite exploatarea eficienta
atat a pasunilor cat si a animalelor.
♦ planificarea spatiului si imbunatatirea infrastructurii
Dotarea muntelui cu infrastructuri moderne (infaptuirea obiectivelor de
dezvoltare rurala a zonei montane este posibila prin dotare muntelui cu infrastructuri
moderne, respectiv sosele, drumurile si caile de acces, transportul de bunuri si
persoane, captarea si alimentarea cu apa a gospodariilor, canalizarea si epurarea

288
apelor uzate, electrificarea gospodariilor, asistenta medicala, organizarea si
functionarea retelei de invatamant, magazine de aprovizionare, retele de desfacere a
produselor zonei, institutii culturale).

5.3.3. Direcţiile dezvoltării durabile a zonei montane pe exemplul

comunei Valea Doftanei

Zona râului Doftana, face parte din Regiunea de dezvoltare Sud Muntenia*,
alcătuită din judeţele Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Prahova, Teleorman,
Ialomiţa. Regiunea Sud Muntenia, are o suprafaţă de 34,453 kmp, ceea ce
reprezintă, 14,45% din suprafaţa României şi se învecinează la Sud cu Bulgaria,
graniţa fiind situată pe Dunăre.
La 1 ianuarie 1999, populaţia Regiunii Sud era de 3,482 mii locuitori,
reprezentând 15,5% din populaţia totală a ţării. După anul 1990, fenomenele
demografice au avut o evoluţie negativă la scară regională: s-a înregistrat un un spor
negativ al populaţiei datorită evoluţiei ratei natalităţii şi mortalităţii; mortalitatea
infantilă s-a menţinut în toată perioada la cote peste media pe ţară.
Regiunea Sud dispune de o industrie complexă şi diversificată, reprezentată
prin toate ramurile, ponderea majoritară deţinând-o industria prelucrătoare. De
asemenea, industria extractiva (pentru petrol, gaze naturale şi agregate minerale)
este prezentă în toată regiunea. Activitatea industrială din Regiunea Sud este
concentrată în judeţele din Nord, în timp ce in judeţele din Sud, aflate în Campia
Bărăganului, predomină agricultura.

* NUTS - Nomenclature des Unites Territoriales Statistiques, baza de referinţă unitară a statisticii regionale
în Uniunea Europeană, în România au fost create 8 regiuni NUTS2, care reprezintă unităţile de bază ale politicii
regionale descentralizate, din care face parte regiunea Sud Muntenia - Vincze Maria, Dezvoltarea regională şi rurală
– Idei şi practici, Edit. Presa Universitară Clujeană, 2000, pag. 13.

289
 Principalele ramuri industriale reprezentative pentru regiunea Sud: industria
chimică şi petrochimică, industria construcţiilor de maşini şi echipamente, industria
textilă, a confecţiilor şi alimentară.
Au fost restructurate sau lichidate o serie de unităţi industriale importante
pentru economia judeţelor respective, determinând reduceri substanţiale ale
numărului salariaţilor din industrie.
Diminuarea numărului de salariaţi la nivelul Regiunii a fost determinată, în
aspecial, de procesul de privatizare şi restructurare a ramurilor de bază ale
economiei. Numărul mediu al salariaţilor din economia Regiunii a înregistrat o
scădere constantă în ultimii ani.
Regiunea are potenţial de relansare economică, bazat pe următoarele puncte
forte: potenţial agricol; potenţial tehnic; resurse de apă care favorizează dezvoltarea
pisciculturii, a activităţilor comerciale, industriala şi de turism pe fluviul Dunăre şi
râurile din interiorş resurse subterane de petrol, gaze naturale etc.; poziţie geografică
la frontieră şi la intersecţia drumurilor de tranzit între Asia şi Europa de Vestş ieşire
la calea navigabilă.
Pe baza analizei potenţialului regional, s-au identificat pentru domeniile
industrie şi servicii, agricultură şi mediul rural, turism, urmatoarele obiective
specifice: modernizarea şi susţinerea infrastructurii de dezvoltare; stimularea creării
şi dezvoltării de capacităţi productive; asistenţă şi consultanţă; cooperare regională,
interregională şi internaţională.
Zona râului Doftana, are un important potenţial economic ce poate fi
valorificat prin aplicarea unei politici de dezvoltare durabilă prin menţinerea unui
echilibru între om şi natură, între dezvoltarea economică şi socială şi protecţia
mediului înconjurător.
Politicile specifice în cadrul acestor zone, trebuie să conţină ca obiective
principale, următoarele:
• Crearea de întreprinderi mici şi mijlocii cu profil agricol, de mică
industrie, artizanal, comercial şi de prestări servicii;

290
 • Transformarea agriculturii într-o activitate performantă, dezvoltarea
agroturismului, silvoturismului şi ecoturismului montan;
• Îmbunătăţirea prelucrării şi valorificării superioare a materiilor prime
locale;
• Dezvoltarea şi ameliorarea infrastructurilor montane
• Gospodărirrea integrată şi durabilă a cursurilor de apa şi bazinelor;
• Conservarea, reabilitarea şi utilizarea durabilă a resurselor naturale, a
biodiversităţii şi a peisajului montan;
• Promovarea şi dezvoltarea patrimoniului cultural;
• Dezvoltarea potenţialului montan.
Zona râului Doftana cuprinde comunele Valea Doftanei şi Şotrile, fiecare cu
satele aferente.
Comuna Valea Doftanei, întinsă pe circa 8 km lungime, este formată din două
sate: Teşila şi Trăisteni. Situată în nordul judeţului Prahova, la 20 km nord de oraşul
Câmpina, în zona Carpaţilor de Curbură, pe cursul mijlociu al râului cu acelaşi
nume, la intersecţia D.J. 102 I – Câmpina – Braşov cu D.J. 102 A, care prin cele
două componente: D.J.101 S – Comarnic – Secăria – Valea Doftanei şi D.J. 101T –
Valea Doftanei – Bertea – Slănic, comuna Valea Doftanei, face legătura între Valea
Prahovei şi Valea Teleajenului.
Comuna Şotrile este alcătuită din satele: Şotrile, Plaiul-Câmpinei, Lunca-
Mare, Vistieru, Seciuri şi Plaiul-Cornului, şi este situată în partea de nord-vest a
judeţului Prahova, drumul judeţean, DJ 102 I – Câmpina – Paltinu – Valea Doftanei
– pe o distanţă de 15 km, străbate satele Lunca Mare, Plaiu Câmpinei şi Seciuri, iar
drumul judeţean DJ 207, pe o distanţă de 19 km, străbate Câmpina – Şotrile –
Vistieru. Se învecinează la nord cu localităţile Secăria, Comarnic, Valea Doftanei, la
est cu localitatea Brebu, la sud cu oraşul Câmpina şi cornu şi la vest cu oraşul
Breaza.

291
 Dupa ultima delimitare a zonei montane a judeţului Prahova, conformă cu
Hotărârea de Guvern nr. 949/2002, aceaste două comune au rămas în componenţa
zonei montane a judeţului deoarece se încadreză în criteriile prevăzute de lege şi
anume: altitudine de peste 600 m şi cele de pantă mai mari de 20 grade.
Zona râului Doftana, face parte din zonele rurale în care predomină factori
favorizanţi pentru dezvoltarea economico-socială. Aceste zone sunt caracterizate
prin multitudinea resurselor naturale (resurse minerale, vegetaţie forestieră,
suprafeţe agricole, fond cinegetic etc..), care au generat în timp, dezvoltarea atât a
unor activităţi agricole cât şi a unor activităţi neagricole, precum şi la multiplicarea
surselor de venituri.
Vom proceda în cele ce urmează la o analiză de tip punctual pentru
localitatea Valea Doftanei, considerată reprezentativă pentru zona râului
Doftana.
Teritoriul Comunal Valea Doftanei are următoarele vecinătăţi: la nord:
judeţul Braşov, la nord-vest: oraşul Azuga, la sud: comuna Brebu-Şotrile, la sud-
vest: comuna Secăria, la sud-est: comunele Bertea şi Ştefeşti, la vest: oraşul Buşteni,
la est: comunele: Izvoarele şi Măneciu.
Este atestată documentar în prima jumătate a secolului al XVI-lea, cu satele
Teşila şi Trăisteni. Cu siguranţă, vechimea acestor colectivităţi umane este cu mult
mai mare, fapt dovedit de existenţa unor urme de viaţă materială şi spirituală ce pot
fi încadrate în societatea medievală timpurie.
Factorii de mediu au fost hotărâtori în constituirea primelor aşezări umane în
acest spaţiu. La adăpostul pădurilor şi în apropierea apelor, oamenii şi-au înălţat
locuinţe grupate în cătune. Se ocupau cu păstoritul şi munca la pădure, activităţi ce
s-au transmis urmaşilor.
Relieful. Comuna Valea Doftanei este amplasată într-un cadru natural
pitoresc, cu multe valenţe turistice şi lipsit de surse de poluare şi degradare a
mediului.

292
 Forma principală de relief o reprezintă muntele, caracteristica principală
constituind-o relieful puternic accidentat, cu panta predominantă peste 20% şi
densitate de fragmentare puternică. Munţii ocupă cea mai mare parte din suprafaţă,
cuprinzând altitudini cuprinse între 1,000 şi 1,900 m, alcătuiţi dintr-o culme
principală sinuoasă, cu direcţia NV-SE.
Relieful muntos al acestei localităţi este mai accentuat către nord, unde este
limitrofă cu judeţul Braşov. Acolo se înalţă masive muntoase ca: Orjogoaia, Radela,
Cucioaia, Zănoaga, Baiu Mare, Baiu Mic, Unghia Mare, Unghia Mică. Se înşiruie
de asemenea munţii: Pătru, Steiasa, Fundurile şi o serie de “clăbucete” ramificandu-
se spre sud. Pe stânga râului şi ceva mai către sud, sunt masivele Negraşul) cu urme
de izvoare minerale la poalele sale), Ciopârcenii, Vârfu Mare, Secara, Cărăbanu,
Crăiţele iar pe dreapta Prislopu, Lacuri, Rusu şi Floreiu. Altitudinea lor medie este
de 1,600 m.
În continuare, la limita sudică a comunei străjuiesc nişte măguri, local
denumite “gâlme”, împădurite fiind către mijloc, Gâlma Secăriei (1,137 m), Gâlma
Crăiţei, Gâlmeia (1,043 m) fac notă aparte în ansamblul perimetrului montan al
aşezării.
Între cel mai înalt punct vârful “Baiu Mare” (1,896 m) şi cel mai coborât, în
zona de vărsare a Doftanei în lacul de acumulare Paltinu (580 m), este o diferenţă de
nivel de 1,316 m.
O notă caracteristică a munţilor din această zonă o dau ogaşele şi micile văi
torenţiale. Văile, de diferite mărimi, ce fragmentează zona muntoasă cu drecţia NV-
SE, sunt destul de numeroase: Valea Doftanei, Valea lui Manole, Valea Floreiu etc.
in număr de peste 12.
Alături de munte, ca forme de relief mai întâlnim dealurile şi piemonturile
intramontane şi luncile (dealurile şi piemonturile intramontane au altitudini cuprinse
între 500 – 1,000 m). Depresiunile intramontane, au altitudini mai reduse, puţin
accidentat şi clima mai dulce. Lunca, ca formă de refief, reprezintă albia majoră a
cursului de apă curgătoare Doftana şi are o lăţime cuprinsă între 150-250 m.

293
 Hidrografia. Unicul afluent mai de seamă al Prahovei în sectorul
subcarpaţilor Prahovei, râul Doftana izvorăşte de sub pasul Predeluş, pentru ca pe
parcursul său de peste 50 km să traverseze în lung comuna şi să-şi mărească
substanţial volumul de apă, datorită afluenţilor oarecum simetric plasaţi pe ambele
părţi. Concomitent, râul Doftana desparte munţii Gârbova (pe dreapta), de munţii
Grohotişu (pe stânga acestui curs de apă). Râul Doftana este principala axă de
drenaj ale apelor din zonă, aceasta având direcţia nord-sud şi concordă cu panta
generală a reliefului.
Afluenţi pe stânga Doftanei sunt: Negraşul, Cucioaia, Mogoşoaia, Ermeneasa,
Ghimpoasa, Valea lui Vlădişor, Păltinoasa şi Purcaru iar pe dreapta: Muşiţa,
Orjogoaia, Prislopul, Floreiul, Brădeasa şi Secăria.
La confluenţa Doftanei cu Păltinoasa şi Secăria, apele Doftanei sunt zăgăzuite
de un baraj înalt în spatele căruia s-a format un lac de acumulare. Barajul Păltinoasa
(Paltinu) formează în spatele lui un lac cu un volum maxim de 56 milioane m3 şi cu
o lungime de peste 3 km.
Bazinul hidrografic al Doftanei, prezintă o importanţă vitală pentru locuitorii
acestei zone, constituind principala sursă de alimentare a judeţului Prahova.
Afluenţii Doftanei cu bazinele lor, măresc succesiv volumul de apă al Doftanei,
înregistrând un debit mediu multianual de 4,54 m3/s. În timpul ploilor torenţiale, de
vară care au loc uneori în bazinul superior al Doftanei, şuvoaiele sporite brusc
produc local viituri şi apele încărcate cu pietriş, nisip, mâl, şi lemne umplu valea
largă a Doftanei din depresiune, cu atât mai mult cu cât în aval defileul îngust nu
permite scurgerea rapidă a apei. Digurile de protecţie de la Teşila, lacul de
acumulare de la Păltinoasa şi construirea unor baraje mai în aval fac parte din
sistemul de amenajare a bazinului Doftanei. Pentru alimentarea cu apă industrială a
întreprinderilor ca şi pentru uz gospodăresc, se utilizează apa lacului Păltinoasa. Apa
freatică este în general foarte adâncă (peste 25 m). În zonele depresionare şi în
luncă, aceasta se găseşte mai la suprafaţă (3-5 m).

294
 Majoritatea etajului montan de aici este ocupat de subetajul fluviotorenţial, cu
cea mai mare parte a versanţilor împăduriţi, încât, procesele de eroziune şi transport
se petrec de-a lungul canalelor de scurgere. Eroziunea torenţială îmbracă un aspect
aluvionar: blocuri, pietrişuri. Eroziunea de mal, remarcată la râurile Prahova,
Teleajen, se observă şi la Valea râului Doftana. Apar uneori şi alunecări de teren,
deşi nespecifice pe fâşiile de roci marno-argiloase din bazinul Doftana.
Sub raportului mediului ambiant, cu întreaga sa reţea de afluenţi, râul Doftana
beneficiază de o apă de primă calitate, pozitiv apreciată de turişti, climatic protejată
de brâul muntos din jur, larg deschisă şi insorită, cu o moderată temperatură şi
umiditate. Decurg de aici interesante posibilităţi de înscriere a Vaii Doftanei între
traseele turistice prahovene.
Geologia. Din punct de vedere gologic, zona muntoasă corespunde stratelor
de Sinaia, excesiv cutate, aşa cum se remarca în defileul Doftanei de la sud de
Teşila.Munţii sunt alcătuiţi din fliş cretacic predominant grezos. Rocile predominate
în teritoriul studiat sunt reprezentate prin gresii. Având 2-3 km lărgime, depresiunea
s-a format prin eroziune.
Solurile. Datorită reliefului ce determină o variaţie deosebită a condiţiilor de
climă şi vegetaţie, în acest spaţiu solurile sunt foarte diversificate, astfel există
soluri:
• brune-acide (US22…US33), soluri brune podzolice (US35….US37),
soluri negre-acide (US38….US42), regosolurile (US44….US60),
coluvisolurile (US63,US64,US65), solurile brune eumezobazice
(US1…US18), specifice zonei cu relief accidentat, formate în condiţiile
unui climat umed şi răcoros;
• protosolurile aluviale (US61, US62), răspîndite în albia râului Dotana, pe
terenurile inundate frecvent;
• solurile gleice (US43), întâlnite doar în depresiune, în condiţii de relief
jos, formarea şi evoluţia acestor soluri sunt condiţionate de prezenţa apei
freatice aflată aproape de suprafaţă sau chiar la suprafaţă;

295
 • alunecări active (US67), ocupă 1,38% din suprafaţă;
• roca la zi ((US68), stâncărie); se întâlneşte în zonele unde apar stânci pe
mai mult de 90% din suprafaţă.

Cea mai mare parte din suprafaţă este ocupată de soluri brune-acide (33,85%
din suprafaţă), urmate de solurile brune eumezobazice (22,31% din suprafaţă) si
rogosolurile (22,19%).
Tabelul nr.5.4.
Situaţia stării de calitate a terenurilor

Clasa de calitate Specificaţie

Clasa II-a Terenuri cu limitări reduse, de bună calitate, 628, respectiv,
8,33% din suprafaţă.
US 4-16-17-18-26-39-40-49-50-63-64-65.
Clasa III-a Terenuri cu limitări moderate, de calitate mijlocie, 6021,
respectiv, 78,8% din suprafaţă.
US 1-2-3-5…..-15-19….-25-27…-38-41-43-44-45-48-51….-58-
60-62.

Clasa de calitate Specificaţie

Clasa IV-a Terenuri cu limitări severe, de slabă calitate, 476, respectiv
6,31% din suprafaţă.
US 42-46-47-59-61.
Clasa V-a Terenuri cu limitări foarte severe, de calitate foarte slabă, 103,
respectiv 1,38% din suprafaţă.
US 67.
Clasa VI-a Terenuri cu limitări extrem de severe, practic neameliorabile,
316, respectiv 4,19% din suprafaţă.
US 66-68.
Sursa: Studiu Pedologic Complex - Teritoriul Comunal Valea Doftanei - Scara: 1:5000,
Oficiul pentru Studii Pedologice şi Agrochimice Ploiesti, 1992

296
 Din cele prezentate privind starea de calitate a terenurilor, reiese că cea mai
mare parte din suprafaţă se încadrează în clasa III-a de calitate, respectiv 78,8% din
suprafaţă, fiind urmate de terenurile din clasa II-a cu 8,33% din suprafaţă, apoi cele
din clasa IV-a cu 6,31% din suprafaţă şi în final terenurile din clasele V (ce includ
alunecările active de teren) şi VI (cuprind ravenele şi văile ravenate precum şi
terenurile acoperite cu bolovăniş sau stâncărie) cu 5,57% din suprafaţă.
Factorii limitativi mai importanţi, ce condiţionează încadrarea în clase de
calitate sunt: aciditatea solului, panta terenului, eroziunea de suprafaţă, alunecările
de teren, acoperirea terenului cu stînci sau bolovani, eroziunea de adâncime, gradul
de gleizare a solului, gradul de neuniformitate a terenului.
Pentru îmbunătăţirea calităţii solurilor este necesară ameliorarea acestora
prin:
• în cazul solurilor acide se impune, corectarea acidităţii prin aplicarea de
amendamente calcaroase, precum şi îmbunătăţirea compoziţiei botanice
prin supraînsămînţări cu specii de ierburi perene mai valoroase şi mai
puţin pretenţioase faţă de aciditatea solului.Amendarea se face de regulă
toamna, cu amendamente bine mărunţite, împrăştiate uniform şi
încorporate în stratul superficial al solului; se consideră că efectul
amendării nu depăşeşte o perioadă de 4-5 ani;
• lucrări de îmbunătăţiri funciare pentru stabilizarea terenului în cazul
alunecărilor de teren;
• aplicarea măsurilor antierozionale asociate cu lucrări de eliminare a
excesului de umiditate pe pante;
• amenajarea ravenelor şi a torenţilor.
Clima. Acestă zonă se caracterizează prin două tipuri de climă: clima de
munte, ce se desfăşoară în zona reliefului înalt, cu altitudini de peste 1,000 m şi se
caracterizează prin temperaturi medii anuale mai mici de 5-6°C, pe cele mai

297
proeminente înălţimi acestea scăzând până la (-1-2)°C, şi clima de deal, cu relief
având înălţimi de 580-1,000 m, se caracterizează prin temperaturi medii anuale de
6-9 grade C, şi prin precipitaţii de 700-900 mm annual. Depresiunile oferă un climat
de adăpost favorabil aşezărilor omeneşti şi culturii pomilor fructiferi.
Astfel, teritoriul comunei Valea Doftanei face parte din două zone
pedoclimatice distincte:
• zona climatică rece – foarte umedă, în regiuni cu relief puternic
accidentat, la peste 1,000 m altitudine, unde predomină clima de munte;
• zona climatică răcoroasă – umedă, în regiuni cu relief moderat
accidentat, unde predomină clima de deal, la altitudini cuprinse între 580-
1000 m.
Analizând toti aceşti factori, rezultă valenţe deosebite pentru practicarea
turismului în zonă, atât datorită peisajelor naturale deosebite şi calităţii foarte bune a
aerului, cât şi datorită lipsei oricărui factor de poluare.
Temperatura medie a aerului, pe tritoriul comunal variază între mai puţin de
2 grade C în zona muntoasă ce corespunde celor mai înalte culmi (Baiu Mare,
Vârful lui Pătru, etc.) şi peste 6 grade C, în zona de sud a teritoriului cercetat, ce
corespunde cu DepresiuneaTeşila, la intrarea în comună (sat Teşila). Între aceste
extreme, temperatura medie anuală are valori intermediare, în funcţie de altitudinea
reliefului astfel pe văi temperaturile sunt mai ridicate cu 1-2 grade C faţă de cele de
pe culmi; înregistrându-se în general de-a lungul timpului temperaturi minime de –
27 grade C şi maxime de +37 grade C.
Precipitaţiile medii anuale variază între 812,6 mm în zona Teşila şi 827,8
mm în zona Trăisteni, în modul de deplasare a precipitaţiilor anuale se constată o
creştere gradată a acestora dinspre sud spre nord.
Flora şi fauna. Teritoriul comunei Valea Doftanei este foarte bogat în ierburi
şi păduri.

298
 Versanţii din Valea Doftanei fiind acoperiţi pe mari întinderi cu pădure,
aceasta favorizează menţinerea echilibrului ecologic şi constituie o resursă materială
de prim ordin.
Etajul pădurilor de foioase cuprinde zonele montană şi subcarpatină.
Teritoriul comunal cercetat se încadrează în zona de vegetaţie a pădurilor de
foioaase, brad, şi a zonei de pajişti.
În jurul localităţii, principala esenţă lemnoasă este fagul. Pădurea de făget se
întâlneşte până la 1,000 m altitudine, iar pe muntele Orjogoaia şi în amestec cu
bradul până la 1,200 m. Alte esenţe întâlnite sporadic sunt: molidul, pinul, carpenul,
mestecănul, etc..
Pădurile de fag, brad şi alte esenţe ajută foarte mult la echilibrarea regimului
ploilor. Acestea ajută la dezvoltarea şi maturizarea semănăturilor, a ierburilor de pe
păşuni şi asigurarea nutreţului pentru iarnă. Pădurea contribuie de asemenea, la
temeinica fixare a solului, împiedicându-se astfel degradarea terenurilor, de aceea
reîmpăduririle prezintă o mare însemnătate.
Pădurile din zonă au diferite denumiri: Pădurea Ermeneasa, Păltinoasa,
Secuiului, Secara, Păltineţ, Podul Floreiului, Clăbucet, Negarşu, Colţul Cheii, etc..
Masivele forestiere au constituit şi constituie şi astăzi un obiect preţios de exploatare
sistematică, fapt care a atras după sine constituirea de şosele forestiere pe văile
Doftanei şi afluenţii ei.
Valoarea terapeutică a unor plante este unanim cunoscută şi apreciată.
Recoltarea plantelor medicinale şi sortarea lor necesită anumite cunoştinţe pentru
evitarea erorilor şi confuyiilor, de asemenea aceasta lucrare se face la anumite
tremene calendaristice.
Locuitorii din Valea Doftanei cunosc propretăţile curative ale multora din
numeroasele plante medicinale (pe plan local, utilizându-se denumirea lor populară
pentru identificare), folosite sub formă de ceai sau în alte forme, ca de exemplu:
afinul, cătina, chimenul (secărica), cicoarea, cireşul şi vişinul (codiţele fructelor),
ciuboţica cucului, coada mânzului, coada şoricelului, fasolea (tecile uscate), fragul,

299
frasinul (frunza), măceşul (fructele lui), mestecănul, murul, muşeţelul, nucul,
pătlagina, pelinul, pinul (mugurii), plopul, porumbul (mătasea acestuia), salcia
(coaja), salcâmul (florile), socul (florile), trandafirul (petalele), trei faţi pătaţi
(panseluţa de câmp), urzica, zmeurul, etc..
Plantele ierbacee din etajul subalpin, dintr-o mare parte a teritoriului Văii
Doftanei, permit păşunatul animalelor (ovine, etc.).
Pădurea de munte oferă un mediu de trai corespunzător (habitat, biotop),
fauna fiind reprezentată prin: cerbi, căprioare, ursul brun, lupul, mistreţul, vulpea,
veveriţa, rareori castorul şi vidra, păsări sălbatice, reptile, peşti specifici apelor de
munte.
Populaţia şi aşezările umane.
În această aşezare udată de râul Doftana şi afluenţii săi, populaţia beneficiază
de o climă cu temperatura medie anuală de 6-10 grade C, iarna scade până la –4
grade C iar vara se ridică până la aproximativ 20 grade C, iar precipiatţiile sunt mai
abundente în punctele de trecere de la deal la munte. Asemenea date climatice s-au
dovedit favorabile sub raport demografic. În anul 1838, locuiau în Teşila 91 de
familii iar în Trestieni 24. Până acum trei veacuri, pe teritoriul comunei trăiau patru
sate independente: Teşila, Negraş, Trăisteni şi Ciopârceni. Între aceste sate existau
legături bazate pe ocupaţia comună a locuitorilor de creştere a animalelor. Cu
timpul, Teşila a cuprins în hotarele ei şi satul Ciopârţeni, iar Trăistenii satul Negraş.
Aşezările săteşti, Teşila – Trăisteni, se situau geografic între multisecularul punct
vamal Câmpina şi limita nordică a principatului Muntenia, ceea ce într-o oarecare
măsură le izola de alte localităţi muntene. Ca moşie, Teşila a fost însă de timpuriu
înfeudată unor boieri şi apoi mănăstirii Mărgineni din Judeţul Prahova, în acelaşi
mod, satul Trăisteni devine dependent de mănăstirea Sinaia, printr-o hotărâre luată
de stăpânire către finele sec. XVII-lea.
O altă cale de legătură a Teşilei şi Trăistenilor cu exteriorul erau potecile spre
Trnsilvania, de exemplu prin pasul Predeluş. Pe asemenea artere de circulaţie se
deplasau şi crescătorii de animale venind din nordul Carpaţilor, spre a le păşuna în

300
munţii din jurul Văii Doftanei, de unde apoi produsele lactate erau duse spre
desfacere în alte părţi. Datorită aceloraşi poteci şi drumuri, locuitorii satelor Teşila
şi Trăisteni işi desfăceau micul lor surplus de produse la Câmpinasau Braşov. În
sfârşit, se circula pe drumul Bertea – Slănic. Legătura aceasta multiplă mai ales cu
Câmpina şi localităţile transilvane, este atestată documentar. Un hrisov din 1716, pe
care Nicolae Vodă Mavrocordat l-a dat mănăstirii Sinaia, stipulează că locuitorii din
Trăisteni, sunt obligaţi să plătescă vamă pentru “orice bucate ar duce de vânzare în
Ţara Ungurească sau la Câmpina”.
În orânduirea feudală obştea locuitorilor din Teşila – Treisteni n-a fost izolată
ci a întreţinut relaţii cu localităţile vecine, sau şi mai îndepărtate, mai ales cu Ţara
Bârsei.
Populaţia acestor două sate era în 1872 de 1,480 locuitori, până în 1950, ea
crescând de peste patru ori.

Tabelul nr.5.5.
Populaţia satelor Teşila şi Trăisteni în anul 1959

Denumirea Populaţia:
localităţii Totală Din care:
Bărbaţi Femei
Teşila 3,664 1,821 1,843
Trăisteni 2,503 1,270 1,233
Sursa: Ion V.T. Cojocaru, Monografia comunei Valea Doftanei, Ediţia a 2-a, 1989, pag.
38.
Către 1970, numărul de locuitori ai comunei Valea Doftanei se afla în acelaşi
ritm viu de creştere, atingând cifra de aproximativ 7,000 locuitori. În 1974, Valea
Doftanei se afla în plin progres, realizându-se electrificarea şi alimentarea cu apă a
localităţii. Alimentarea cu apă potabilă este favorizată aici de bogăţia surselor
naturale existente.

301
 Din cele mai vechi timpuri, comuna Valea Doftanei, a fost o localitate locuită
şi exploatată, datorită reliefului variat, resurselor bogate şi frumuseţii locurilor.
Cadrul natural prielnic, cu forme naturale de relief, cu climat montan moderat la
care se adaugă varietatea resurselor naturale, au favorizat din plin popularea acestui
spaţiu, aşezările beneficiind de adăpostul natural al munţilor şi pădurilor.
Raportul dintre dezvoltarea economică şi evoluţia numerică a populaţiei a
avut şi are implicaţii demografice din cele mai profunde.
Deşi, în ultimul timp se înregistrează o scădere a populaţiei rurale în
majoritatea aşezărilor, migrarea populaţiei tinere spre zona urbană şi deci
îmbătrânirea populaţiei rurale precum şi reducerea populaţiei care se ocupă de
agricultură, prin strategia de dezvoltare durabilă a zonei montane se urmăreşte
stoparea fenomenului de depopulare prin relansarea economică a zonelor rurale.

Tabelul nr.5.6.

Indicatori demografici

Comuna Total suprafaţă Densitatea populaţiei

kmp (locuitori/kmp)
Valea Doftanei 286,28 24,53
Sursa: D.A.D.R. Prahova, 2004
Tabelul nr.5.7.

Populaţia

Specificaţie Număr de Număr de Număr de

locuitori gospodării familii

Valea Doftanei 7023 2279 2279

Sursa: D.A.D.R. Prahova, 2004

302
 Tabelul nr.5.8.

Structura populaţiei

Specificaţie Total Populaţie Populaţie Populaţie Şomeri Elevi şi

populaţie activă activă activă în plată preşcolari
ocupată neocupată
Valea 7,023 3,156 1,973 1,183 400 1,120
Doftanei
Sursa: D.A.D.R. Prahova, 2004

Coordonata economică
Fiind o comună specifică de deal-munte, are ca activităţi economice
importante următoarele: exploatarea şi prelucrarea lemnului, silvicultura, creşterea
animalelor, comerţ, servicii, agroturism montan.
Comuna dispune de resurse naturale de o deosebită importanţă:
• pădurile de fag şi brad;
• carierele de bazalt şi piatră de var;
• pietriş, nisip;
• apa, care datorită calităţilor sale de apă plată poate deveni o resursă
deosebită;
• cele 7 microhidrocentrale construite pe râul Doftana cu o producţie de cca
30 MW-zi pot asigura autonomia energetică a comunei;
• golurile alpine, care odată cu aprobarea Legii muntelui şi dezvoltarea
agroturismului pot deveni resurse importante pentru comună.
Agricultura.
În comuna analizată, predomină păşunile şi fâneţele, situate atât în vatra
satelor cât şi la înălţimi mai mari. Agricultura se practică pe scară mai redusă

303
datorită terenului accidentat şi a climei reci dar creşterea animalelor a fost şi ramâne
o ocupaţie importantă a zonei.
Tabelul nr.5.9.
Structura fondului funciar (ha)

Comuna Valea Doftanei

Total fond funciar, 28,628
din care:
Total suprafaţă agricolă, 7,881
din care:
Arabil 211
Livezi 58
Păşuni 4950
Fâneţe 2,662
Total suprafaţă neagricolă, 20,747
din care:
Păduri şi terenuri cu vegetaţie forestieră 20,073
Sursa: D.A.D.R. Prahova, 2004
Tabelul nr.5.10.
Structura culturilor (ha)
Comuna Valea Doftanei
Arabil, din care: 209
Porumb 19
Leguminoase 4
Cartofi 105
Plante furajere,
din care:
Lucernă 6
Sfeclă furajeră 33
Sursa: D.A.D.R. Prahova, 2004

304
 Tabelul nr.5.11.

Efectivele de animale
UM=nr. animale
Bovine Ovine Caprine Porcine Cabaline Bubaline
Total Matcă Vaci Total Matcă
Comuna cu
lapte
Valea 3,484 1,784 1,700 4,492 2,840 2 880 277 0
Doftanei
Sursa: D.A.D.R. Prahova, 2004

Tabelul nr.5.12.

Fond funciar – tipuri de proprietate

Comuna Total suprafaţă Exploataţii individuale din care:

agricolă Nr. Exploataţii Total suprafaţă arabil vii livezi păşuni fâneţe
individuale agricolă
Valea 7,881 4,205 3,398 209 - 58 555 2576
Doftanei
Sursa: D.A.D.R. Prahova, 2004

305
 Tabelul nr.5.13.

Potenţialul agricol (ha/exploataţie)

Comuna Total suprafaţă Total Sub 1 1,1-3 3,1-5 5,1-8 8,1-12 12,1-25
agricolă exploataţii ha ha ha ha ha ha
Ha
Total Sectorul
privat
Valea 7,881 3,398 4,205 434,4 2,768 177 18,6 - -
Doftanei
Sursa: D.A.D.R. Prahova, 2004

Tabelul nr.5.14.

Încadrarea terenurilor în clase de calitate

ARABIL
Comuna Suprafaţa Clasa de calitate

I II III IV V
Totală Cartată SUP NP SUP NP SUP NP SUP NP SUP NP
Valea 211 211 0 0 0 0 100 43 111 38 0 0
Doftanei
Sursa: D.A.D.R. Prahova, 2004

306
 Tabelul nr.5.15.

Încadrarea terenurilor în clase de calitate

LIVEZI
Comuna Suprafaţa Clasa de calitate

I II III IV V
Totală Cartată SUP NP SUP NP SUP NP SUP NP SUP NP
Valea 58 58 0 0 0 0 0 0 58 37 0 0
Doftanei
Sursa: D.A.D.R. Prahova, 2004

Tabelul nr.5.16.

Încadrarea terenurilor în clase de calitate

PĂŞUNI
Comuna Suprafaţa Clasa de calitate

I II III IV V
Totală Cartată SUP NP SUP NP SUP NP SUP NP SUP NP
Valea 4,950 4,950 0 0 400 61 3,802 50 348 35 400 20
Doftanei
Sursa: D.A.D.R. Prahova, 2004

307
 Tabelul nr.5.17.

Încadrarea terenurilor în clase de calitate

FÂNEŢE
Comuna Suprafaţa Clasa de calitate

I II III IV V
Totală Cartată SUP NP SUP NP SUP NP SUP NP SUP NP
Valea 2,662 2,662 0 0 228 61 2,014 50 200 35 220 20
Doftanei
Sursa: D.A.D.R. Prahova, 2004

Tabelul nr.5.18.

Indicatori specifici

Numărul de gospodării Numărul de grajduri cu

Comuna instalaţii
Total Cu grajduri
Valea Doftanei 2,279 1,823 1,823

Sursa: D.A.D.R. Prahova, 2004

Industria este reprezentată în localitate prin câteva ramuri, şi anume:

exploatarea şi prelucrarea lemnului; alimentară (există unităţi de prelucrare a
produselor agro-zootehnice şi de prelucrare a laptelui); industria mică şi artizanatul.
Coordonata infrastructurală
Alimentarea cu apă, se face în sistem “cădere liberă”, captările fiind la cota
900-1000 m, iar lungimea reţelei de apă este de 29,5 km.
Comuna este complet electrificată, cu resurse de continuare a electrificării pe
măsură ce ritmul construcţiilor o impune. Încălzirea se face cu lemne şi parţial, prin

308
sistemul butan gas. Comuna are sistem de canalizare pe o distanţă de 650 m cu staţie
de epurare cu treaptă chimică. Drumurile se prezintă destul de bine (din 65 km de
străzi, sunt modernizaţi până în prezent, 15 km).
Pentru viitor este necesară continuarea lucrărilor la reţelele de alimentare cu
apă, canalizare şi gaze (finanţare SAPARD – Măsura 2.1. “Dezvoltarea şi
îmbunătăţirea infrastructurii rurale”), mărirea capacităţii staţiei de epurare a apelor
uzate în funcţie de noile dotări şi extinderea reţelelor, şi de asemenea, se impune
construirea unei rampe ecologice pentru deşeuri menajere (finanţare PHARE).

Tabelul nr.5.19.

Dotări edilitare comunale

Comuna Valea Doftanei

Alimentare cu apă DA
Alimentare cu gaze NU
Canalizare DA
Drum:
Naţional NU
Judeţean DA
Garădiniţă DA, 4 grădiniţe
Scoală elementară NU
Scoală generală DA, 2 şcoli generale
Scoală profesională DA
Liceu DA, 1 liceu
Poştă, telecomunicaţii, televiziune prin DA, 1 oficiu poştal, 1 agenţie poştală
cablu, radio

309
 Comuna Valea Doftanei
Dispensar DA, 2 dispensare umane
Farmacie DA, 1 farmacie
Spital NU
Gară NU
Electrificare DA
Baze sportive, complexe comerciale, DA, 2 baze sportive; 3 restaurante, 2
societăţi comerciale cofetării, 30 magazine; 84 societăţi
comerciale
Cămine culturale DA, 2 cămine culturale
Biblioteci DA, 2 biblioteci
Activitate bancară Cooperativa de credit, Agenţia C.E.C.
Sursa: Primăria Comunei Valea Doftanei, 2005

Obiective turistice.
Comuna Valea Doftanei are un deosebit potenţial turistic atât datorită
peisajelor naturale de o rară frumuseţe, cât şi a valorilor cultural istorice:
• Lacul de acumulare Păltinoasa, pentru apă potabilă, ce se întinde pe o
lungime de 3 km, oferă o privelişte încântătoare. Ambele maluri oferă
condiţii prielnice pentru aşezarea unor campinguri pitoreşti şi a unor case
de vacanţă. Barajul Paltinu, terminat în anul 1971, are o înălţime maximă
de 108 m şi o lungime a coronamentului de 465 m;
• Cheile Doftanei sau ale Brebului, săpate într-un strat de conglomerate
dure, puternic încreţite de mişcările tectonice, sunt situate pe drumul
dinspre Câmpina, la câţiva km de lacul Păltinoasa;
• Vârful Secăriei, oferă un peisaj deosebit, la aproximativ 6 km de satul
Teşila, urmând traseul marcat spre vest;
• Rezervaţia de brad natural “Glodeasa”, de peste 200 de ani;
• Ruinele bisericii vechi din satul Trăisteni ce se află pe traseul spre Braşov;

310
 • Muzeul de etnografie şi folclor deschis în cadrul Căminului cultural
Trăisteni, ce păstrează obiecte, mărturie a meşteşugurilor şi tradiţiilor
populare din zonă;
• Muzeul de arte plastice, deschis în cadrul Căminului Cultural Teşila, ce
reuneşte peste 300 de opere de artă;
• Tabăra internaţională de creaţie plastică Valea Neagră, deschisă tuturor
artiştilor profesionişti din domeniul sculpturii, graficii, picturii; tabăra se
desfăşoară vara la începutul lunii august;
• Ateliere meşteşugăreşti specializate pe activităţi de tâmplărie, articole din
lemn, broderie, goblenuri, tors manual, etc., ce confecţionează obiecte
tradiţionale de o mare frumuseţe artistică;
• Păstrarea tradiţiilor legate de anumite sărbători religioase ca şi cele
folclorice (Ansamblul “Crăiţele”, înfiinţat în anul 1949, şi care de-a lungul
anilor a reprezentat comuna cu bune rezultate în ţară şi străinătate).
Activitatea turistică.
În ultimii ani, se remarcă în mod deosebit dezvoltarea turismului rural, a
ecoturismului, prin apariţia a numeroase pensiuni, marea majoritate a acestora fiind
omologate* (*Prin Ordinul nr. 510/28 iunie 2002 pentru aprobarea normelor
metodologice privind clasificarea structurilor de primire turistice, emis de
Ministerul Turismului, au fost stabilite norme metodologice obligatorii pentru toţi
agenţii economici proprietari sau administratori de structuri de primire turistice.
Astfel, în cazul pensiunilor turistice rurale, ele se clasifică pe flori, în funcţie de
caracteristicile constructive, dotările şi calitatea serviciilor pe care le oferă, avînd
drept scop prioritar, protecţia turiştilor), astfel punându-se în valoare potenţialul
natural, cultural şi uman, şi promovându-se produsele turistice la nivel local.
În comuna Valea Doftanei, turiştii pot fi cazaţi în 9 pensiuni omologate
(clasificare - 2 flori), cu 106 locuri de cazare (22 camere), şi în 11 gospodării
particulare incluse în programul de agroturism care au 78 locuri de cazare (38
camere), ce funcţionează sezonier şi în weekend.

311
 Tabelul nr.5.20.
Situaţia pensiunilor omologate

Pensiuni Clasificare Nr. Nr. Sezonier Weekend Permanent

camere locuri
Paradis ** 10 24 X
Crăiţa ** 6 14 X
Căprioara ** 5 18 X
Cojocărescu ** 4 8 X
Gelu ** 2 4 X
Loussiana ** 7 20 X
Dedu ** 3 6 X
Claudia ** 4 8 X
Rodica ** 2 4 X
Sursa: Primăria Valea Doftanei, 2004

Toate aceste structuri de turism oferă pensiune completă, au spaţii de

agrement (grădini, terase, locuir de joacă pentru copii, locuri de parcare, se poate
practica echitaţie (Crăiţa), închirieri de biciclete şi schi (Crăiţa, Loussiana, Dedu,
Căprioara).
În zonă există de asemenea, cabane de vânătoare (Cabana Valea Neagră cu 16
locuri şi Cabana Florei cu 8 locuri pentru turişti) şi cabane turistice ale Ocolului
Silvic (Cabana Radela cu 12 locuri, Cabana Cungi cu 24 locuri şi Cabana Vadu lui
Zeghe cu 4 locuri pentru turişti), precum şi aproximativ, 300 de case de vacanţă,
multe dintre ele situate la intrarea şi la ieşirea din comună, într-un cadru natural
deosebit de pitoresc.
Prin ecoturism, se încearcă minimalizarea efectelor negative asupra mediului
local şi natural, ca şi asupra populaţiilor locale. De asemenea ecoturismul ar trebui
să contribuie la gestionarea spaţiilor protejate şi să furnizeze avantaje economice şi
sociale locuitorilor comunei, prin lărgirea spectrului de activităţi economice

312
tradiţionale (agricultură, creşterea animalelor, pescuit), şi să ofere oportunităţi
specifice, astfel încât, populaţia locală să fie în măsură să utilizeze spaţiile naturale
într-o manieră durabilă.
Pentru dezvoltarea agroturismului şi ecoturismului, este necesară aplicarea la
nivel local a unei strategii de turism, care să protejeze resursele turistice şi să
realizeze un echilibru între natură şi turism.
Pentru valorificarea în continuare a potenţialului turistic al comunei, se
impune:
• organizarea activităţii de agroturism prin omologarea de noi pensiuni
agroturistice, crearea unui dispecerat de cazare, activităţi de informare şi
publicitate;
• colaborarea cu ROMSILVA, pentru valorificarea fondului de vînătoare
aferent comunei şi stabilirea amplasamentului pentru pârtiile de schi;
• întreţinerea traseelor pentru ciclism montan şi amenajarea unor trasee şi
poteci pentru drumeţii;
• organizarea unor programe de pescuit sportiv pe lacul Păltinoasa;
• dezvoltarea industriei artizanale tradiţionale;
• realizarea unui micro-complex agroindustrial pentru produsele ecologice
(lactate, produse din carne, fructe de pădure, ciuperci);
• construirea unor mici moteluri care prin arhitectură să se încadreze perfect
în peisajul natural;
• amenajarea unui complex sportiv şi de agrement;
• atragerea de fonduri SAPARD şi PHARE, pentru dezvoltarea
infrastructurii rurale;
aplicarea măsurilor de dezvoltare durabilă a zonei montane.

313
 Tabelul nr.5.1.

Lista localităţilor cuprinse în zona montană a judeţului Prahova

1. Municipii
b) Parţial
Nr. Sate aparţinătoare (Cartiere)
crt.
Denumirea municipiului Nr. Nominalizare
0 1 2 3
1. CÂMPINA 1. Cartier Voila
2. Cartier Muscel

2. Oraşe

a) Integral
Nr. Sate aparţinătoare (localităţi)
crt.
Denumirea oraşului Nr. Nominalizare
0 1 2 3
1. AZUGA 1. AZUGA
1. BREAZA DE JOS
2. BREAZA DE SUS
3. FRĂSINET
4. GURA BELIEI
5. IRIMEŞTI
2. BREAZA
6. NISTOREŞTI
7. PODUL CERBULUI
8. PODU VADULUI
9. SURDEŞTI
10. VALEA TÂRSEI
3. BUŞTENI 1. BUŞTENI
2. POIANA ŢAPULUI
1. GHIOŞEŞTI
2. PODU LUNG
4. COMARNIC
3. POIANA
4. POSADA
5. SINAIA 1 SINAIA

314
b) Parţial
Nr. Localităţi aparţinătoare
crt. Denumirea oraşului
Nr. Nominalizare
0 1 2 3
1. SLĂNIC 1. GROŞANI

3. Comune

a) Integral
Nr. Sate componente
crt. Denumirea comunei
Nr. Nominalizare
0 1 2 3
1. 1. ADUNAŢI
ADUNAŢI 2. OCINA DE JOS
3. OCINA DE SUS
1. BERTEA
2. BERTEA
2. LUTU ROŞU
1. BREBU MÂNĂSTIRII
2. BREBU MEGIEŞESC
3. BREBU
3. PIETRICEAUA
4. PODU CHEII
1. CARBUNEŞTI
4. CĂRBUNEŞTI
2. GOGEASCA
1. CERAŞU
2. SLON
3. VALEA BORULUI
5. CERAŞU
4. VALEA BRĂDETULUI
5. VALEA LESPEZI
6. VALEA TOCII
1. CORNU DE JOS
6. CORNU 2. CORNU DE SUS
3. VALEA OPRII
1. IZVOARELE
2. CERNEŞTI
3. CHIRICEŞTI
7. IZVOARELE
4. HOMORÂCIU
5. MALU VÂNĂT
6. SCHIULEŞTI

315
8. MĂNECIU 1. MĂNECIU UNGURENI
2. CHEIA
3. CHICIURENI
4. COSTENI
5. FĂCĂIENI
6. GHEABA
7. MĂNĂSTIREA SUZANA
8. MĂNECIU PĂMÂNTENI
9. PLĂIEŢU
1. POSEŞTII PĂMÂNTENI
2. BODEŞTI
3. MARDEALA
4. NUCŞOARA DE JOS
5. NUCŞOARA DE SUS
9. POSEŞTI
6. POSEŞTI UNGURENI
7. TÂRLEŞTI
8. VALEA PLOPULUI
9. VALEA SCREZII
10. VALEA STUPINII
10. SECĂRIA 1 SECĂRIA
1. STARCHIOJD
2. BĂTRÂNI
3. BRĂDET
4. GRESIA
11. STARCHIOJD
5. POIANA MARE
6. ROTAREA
7. VALEA ANEI
8. ZMEURET
1. ŞOTRILE
2. LUNCA MARE
3. PLAIUL CÂMPINII
12. ŞOTRILE
4. PLAIUL CORNULUI
5. SECIURI
6. VISTIERU
1. ŞTEFEŞTI
13. ŞTEFEŞTI 2. SCURTEŞTI
3. TÂRGŞORENI

316
 TALEA 1. TALEA
14. 2. PLAI

1. TELEGA
2. BOSILCEŞTI
3. BUŞTENARI
15. TELEGA
4. DOFTANA
5. MELICEŞTI
6. ŢONŢEŞTI
1. TEŞILA
16. VALEA DOFTANEI
2. TREISTIENI

b) Parţial
Nr. Localităţi componente
crt. Denumirea comunei
Nr. Nominalizare
0 1 2 3
1. ARICEŞTI ZELETINI 1. ARICEŞTI ZELETINI
1. DRAJNA DE SUS
2. CĂTUNU
3. CIOCRAC
4. FĂGET
2. DRAJNA
5. OGRETIN
6. PLAI
7. PODURILE
8. POIANA MIERLEI
1. PIETRIŞU
3. POIANA CÂMPINA
2. RĂGMAN
1. BOBICEŞTI
2. POIENILE
5. PREDEAL SĂRARI 3. SĂRĂŢEL
4. TULBUREA
5. TULBUREA VĂLENI
6. PROVIŢA DE JOS 1. PIATRA
1. IZVORU
7. PROVIŢA DE SUS 2. PLAIU
3. VALEA BRADULUI
8. TEIŞANI 1. TEIŞANI

317
 Tabelul nr.5.2.

Centralizatorul localităţilor din zona montană a judeţului Prahova

Specificaţie Nr. localitaţi Nr.

1 2 3
Municipii din 1 2
care:
a) integral 0 0
b) parţial 1 2
Oraşe din care: 6 19
a) integral 5 18
b) parţial 1 1
Comune din 23 94
care:
a) integral 16 73
b) parţial 7 21
Total judeţ d.c.: 30 115
a) integral 21 91
b) parţial 9 24

318
 Tabelul nr.5.3.

Repartizarea localităţilor din zona montană a Judeţului Prahova, conform

Ordinului nr. 328/321/2004 - M.A.P.D.R.

Municipiu integral în zona montană 1

1. Câmpina
Oraşe integral în zona montană 5
1. Azuga
2. Breaza
3. Buşteni
4. Comarnic
5. Sinaia
Oraşe parţial în zona montană 1
1. Slănic 1 localitate componentă: Groşani
Comune integral în zona montană 17
1. Adunaţi Bertea 10. Poseşti
2. Bertea 11. Secăria
3. Brebu 12. Şotrile
4. Cărbunesti 13. Starchiojd
5. Ceraşu 14. Ştefesti
6. Cornu 15. Talea
7. Cosminele 16. Telega
8. Izvoarele 17. Valea Doftanei
9. Măneciu

319
 Comune parţial în zona montană 6
1. Ariceştii Zeletin 1 sat component: Ariceştii Zeletin
2. Drajna 9 sate componente:
Drajna de Sus
Cătunu
Ciocrac
Făget
Ogretin
Piţigoi
Plai
Podurile
Poiana Mierlei
3.Predeal Sărari 5 sate componente:
Bobiceşti
Poienile
Sărăţel
Tulburea
Tulburea Văleni
4. Proviţa de Jos 1 sat component:: Piatra
5. Proviţa de Sus 3 sate componente:
Izvoru
Plaiu
Valea Bradului
6. Teişani 1 sat component:: Teişani

320