You are on page 1of 3

De la basmul popular la cel cult

Basmul desemneaza o specie fundamentala a epicii populare si culte, de obicei n


proza, n care personajele nzestrate cu puteri supranaturale, traseaza nt mplari
fantastice, fortele binelui nving ndu-le pe cele ale raului pentru afirmarea adevarului
si a dreptatii.

Basmul cult se defineste prin prelucrarea structurilor populare ale speciei n cadrul
unor opere originale, n care elementele folclorice caracteristice speciei se asociaza
celor proprii operei unui scriitor. n plus, n basmul cult se pune mai mult accentul pe
atmosfera sau pe dimensiunea interioara a personajelor.

Deoarece la baza basmului cult sta basmul popular, acestea prezinta puncte comune,
dar si caracteristici particulare care sunt specifice fiecarui autor. Asadar prima
deosebire este ca basmul cult are un autor cunoscut. Autorul basmului cult "Povestea
lui Harap – Alb " este Ion Creanga. Acesta respecta anumite trasaturi ale basmului
popular, nsa si pe acestea le particularizeaza prin elemente de originalitate si stil.

Intrarea si iesirea din spatiul fabulos se face prin formula initiala si prin cea finala
prezente si n basmul popular. Formula initiala la Creanga este mult mai ampla dec t
n basmele populare, ofera mai multe informatii si de asemenea avertizeaza
conventia dintre narator si cititor, aceea de a se accepta orice fara a cere explicatii :
" Amu cica era odata ". n formula incipienta se ofera si o explicatie a faptelor
ulterioare si se prefigureaza obstacolele pe care le va trece mezinul, dar si rolul
acestuia : " si apoi pe vremile acele, mai toate tarile erau b ntuite de razboaie
grozave, drumurile pe apa si pe uscat erau putin cunoscute si foarte ncurcate, si de
aceea nu se putea calatori asa de usor si fara primejdii ca in ziua de astazi". Aici se
ofera imaginea unei lumi primitive care asteapta un erou care sa o coordoneze,
acesta fiind rolul eroului. Tot n incipit naratorul intervine direct, autodefinindu-se si
schit ndu-si statutul de autor al operei : " Dar ia sa nu ne depanam cu vorba si sa
ncep a depana firul povestirii".

De asemenea si formula finala este mai ampla dec t n basmele populare si


subliniaza mai multe aspecte. Sunt prezentate personajele care participa la nunta:
Soarele si luna , care reprezinta simbolurile prin care a fost binecuv ntat Harap – Alb,
mpreuna cu tot restul universului, dar si " un pacat de povestariu, fara bani n
buzunariu", care este un personaj al spatiului real. n acest final se eternizeaza
momentul : " si-a tinut veselia ani ntregi, si acum mai tine nca", la fel ca n basmele
populare, dar spre deosebire de acestea se contureaza bogatia de natura morala a
acestui basm printr-o reflectie asupra realitatii sociale: " Iar pe la noi, cine are bani,
bea si man nca, iar cine nu, se uita si rabda."

Desi n esenta basmul cult este diferit de cel popular, acesta respecta structura, fiind
prezente majoritatea functiilor, care corespund momentelor subiectului. Expozitiunea
sau situatia initiala este reprezentata de formula initiala, intriga corespunde
dezechilibrarii situatiei care n basm este constituita de sosirea scrisorii.
Desfasurarea actiunii fiind mai ampla corespunde mai multor functii precum :
plecarea eroului, formularea unei interdictii, nt lnirea cu raufacatorului si probele
curajului ; este structurata pe mai multe episoade. Punctul culminant este
corespunzator pedepsirii raufacatorului iar deznodam ntul rasplatirii eroului si nuntii.

Basmul cult este mult mai complex dec t cel popular datorita faptului ca autorul
intervine asupra structurii basmului cu o proiectie personala. Acesta intervine la
nivelul spatiului cu toposuri, locuri care apartin spatiului real (tara, padure, ostrov,
pod) d nd un aer realist basmului, dar imprima si o doza de generalitate prin repere
spatio-temporale nedeterminate : " Era odata ", " ntr-o tara ".

Spre deosebire de basmul popular, unde predomina naratiunea, basmul cult


presupune mbinarea naratiunii cu dialogul : "Creanga nu da naratiunii sale simpla
forma a expunerii epice, ci topeste povestirea prin dialog, reface evenimentele din
convorbiri sau introduce n povestirea faptelor dialogul personajelor" (Tudor Vianu).
Naratiunea este dramatizata prin dialog care i da un ritm alert. Dialogul are o dubla
functie, de a aduce actiunile n fata cititorului (ca n teatru) si de a caracteriza
personajele indirect.
Fantasticul este prezent si n basmul lui Creanga. Acesta se concretizeaza la nivelul
personajelor : Sp nul care are capacitatea de a-si schimba nfatisarea, Sf nta
Duminica care se transforma n aburi, dar si al faptelor : Calul care zboara si
vorbeste, fiica mparatului Ros care se preface n pasare. Creanga particularizeaza
basmul prin umanizare si localizare. El porneste de la modelul popular si
reactualizeaza teme de circulatie universala. Nepotrivirea de mentalitate dintre
parinti si copii este reprezentat de conflictul dintre crai si fiii sai, iar tensiunea si
invidia tacita dintre frati de relatiile dintre fiii craiului.

Introducerea realismului n acest basm se face prin prezentarea istoriei lui Harap –
Alb. Acest aspect este prefigurat nca din titlu, acesta fiind diferit de celelalte titluri
de basme ,care subliniaza caracterul fantastic, fac nd legatura cu povestirea,
istorisirea si avans nd nota puternic realista. Astfel basmul devine mai complex, eroul
parcurg nd un drum initiatic si trec nd mai multe obstacole dec t eroii din basmele
populare. Eroul respecta un aspect al basmelor populare, el este cel mai mic dintre
frati, dar spre deosebire de eroii acestora el nu are nici o putere supranaturala si nici
o calitate specifica unui erou de basm, la nceput el av nd un statut de antierou.

Ca n orice basm, si n acest basm eroul are ajutoare, nsa aici toate personajele
adjuvante au un rol important n initierea lui Harap – Alb, el neput nd trece nici o
proba fara ajutorul lor: fiinte cu puteri supranaturale( Sf nta Duminica, cei cinci
monstrii), animale fabuloase(calul nazdravan, craiasa albinelor si a furnicilor), obiecte
miraculoase( aripile craieselor, apa vie, apa moarta, smicelele de mar).

" Fiintele din basm sunt simple masti pentru felurite tipuri de indivizi " (G. Calinescu).
Astfel si personajele acestui basm reprezinta tipologii umane : Sp nul este tipul
impostorului, Sf nta Duminica reprezinta ntelepciunea sateasca data de v rsta.

Localizarea se face si prin monstre de filozofie taraneasca : "ai sa scapi de toate cu


capul teafar ca norocul te ajuta", credinta n destin(noroc) si n Dumnezeu: "nu e
dupa cum g ndeste omul, ci dupa cum vrea Domnul". Limbajul folosit plaseaza
actiunea ntr-un spatiu geografic, prezent n majoritatea operelor lui Creanga prin
regionalisme si expresii specifice, si anume teritoriul Moldovei.

O alta particularitate si un element de originalitate al lui Creanga este introducerea


comicului n basm." De la un capat la altul, cu foarte mici exceptii, opera lui Creanga
este un hohot de r s(...)este r sul tonic al taranului cu conceptie optimista de
viata."(Zoe Dumitescu Busulenga). Comicul este prezent sub mai multe forme:
comicul de nume( numele celor cinci monstrii sunt realizate prin adaugarea sufixului
augmentativ "-ila") , comicul de situatie:"si cum ajung odata intra buluc n ograda,
tussese, Harap – Alb nainte si ceilalti n urma, care de care mai chipos si mai
mbracat , de sa t r iau atele si curgeau oghelele dupa d nsii, parca erau oastea lui
Papuc Hogea Hogegaru."

"R sul de lectura al operei lui Creanga izvoraste din doua surse. Una consta in
comicul personajelor(...) ngros ndu-le anumite trasaturi specifice.": folosirea
diminutivelor cu valoare augmentativa( " buzisoare "," bauturica "), prin expresii,
proverbe si locutiuni form nd o adevarata cultura paremiologica a proverbului: "lac sa
fie ca broaste sunt destule", "Da-i cu cinstea sa piara rusinea". "Cealalta sursa consta
n specificul talent de povestitor al lui Creanga, care nareaza ntr-un anumit fel, plin
de umor, particip nd la desfasurarea actiunii, mim nd, coment nd, fac nd aluzii la
lucruri si traditii": "Dar vorba ceea : La unul fara suflet, trebuie unul fara de lege. si g
ndesc eu ca din cinci nespalati ,(...) i-a veni unul de hac.(...) Dar iar ma ntorc si zic:
mai stii cum vine vremea?".(Zoe Dumitrescu Busulenga)

Un alt comic caracteristic operelor lui Creanga este comicul de limbaj: regionalisme:"
pocitanie ", " debalazat", " cr mpotit ", "a gabui", locutiuni si expresii idiomatice:
"Frica pazeste bostanaria", oralitatea . "Exprimarea unor propozitii subordonate se
mbina cu alte procedee ale oralitatii, cum este repetitia: "La calic slujesti, la calic ram
i", termenii repetati poarta, de fiecare data accentele fraze, fiind puternic scosi n
evidenta fata de restul enuntului."(G.I. Tohaneanu)Interjectiile sunt si ele o alta forma
a oralitatii, fiind " ntotdeauna urmate de o pauza care contribuie la delimitarea lor.":
"poate sa-ti iasa n cale vreun iepure, ceva...si pop c! M-oi trezi cu tine acasa", "sp
nul face tranc! capacul pe gura f nt nii."

"Repetitia interjectiilor e un procedeu familiar lui Creanga, suger nd uneori miscari


ritmice.": "si odata pornesc ei teleap, teleap, teleap!". Oralitatea se mai
concretizeaza si prin: vocative: "nu ma faceti din cal magar", exclamatii: "Ma rog, foc
de ger era, ce sa va spun mai mult!", interogatii retorice: "Ca alta ce pot sa zic?",
invective eufemistice: "al dracului onanie de om".
"Amestecul de realism si de fabulos este mai batator la ochi si mai neasteptat in
"Povestea lui Harap – Alb", n care ar trebui sa predomine miraculosul si
irealitatea."(G Calinescu)