“Toate acțiunile sunt conduse de către minte

,
Mintea este stăpânul lor,
Mintea este creatorul lor,
Dacă făptuiești sau vorbești cu o minte impură,
atunci suferința te va urmări așa cum roata carului urmărește piciorul boului.
În aceleași fel, dacă făptuiești sau vorbești cu o minte pură,
atunci fericirea te va urmări așa cum umbra te urmărește fără încetare. „
Astfel a rostit Buddha.

Venerabile Yogavacara Rahula, mulțumesc pentru prezența dvs. aici. Sunt recunoscător pentru
această oportunitate și dați-mi voie să adresez multe mulțumiri Asociației Alethea, lui George
Petre și Asociației Buddhiste Theravada din România. Ați început cu cuvintele lui Buddha.
Sunteți un călugăr buddhist în Tradiția Theravada. Care este semnificația termenului Theravada?
De ce Theravada?
Traducerea termenului Theravada este “cuvântul bătrânilor” și astfel se referă la învățăturile
originale ale lui Buddha așa cum sunt ele prezentate în sutrele (textele canonice) Pali. Se spune că,
învățăturile din textele Theravada sunt efectiv învățăturile pe care Buddha le-a dat în India mai bine
de acum 2500 de ani.
Deci „calea celor bătrâni” este originea, rădăcina Buddhismului. Venerabile, ați scris de asemenea
și câteva cărți despre învățăturile lui Buddha cât și despre minte. Permiteți-mi să vă ofer din partea
editurii Herald o carte recent publicată. Cred că sunteți în cea mai bună poziție pentru a ne spune
câteva cuvinte despre această carte și despre autorul ei, Venerabilul Gunaratana Henepola. Titlul
cărții este „Mindfulness pe înțelesul tuturor”. Aveți într-un anumit fel o legătură cu această carte.
De fapt titlul acestei cărți în limba engleză este, “Mindfulness în limba engleză obișnuită.”
Aceasta a fost scrisă de către bine cunoscutul călugăr Buddhist din Sri Lanka (Bhante Gunaratana
Henepola) care trăiește în America de peste 40 de ani. Am avut privilegiul de a trăi împreuna în
mănăstirea din West Virginia, fondată de el și numită așa cum e posibil să știți, “Bhavana Society”.
Am trăit cu el în jur de 24 de ani, din 1986 până în 2010.
În anul 1986 v-ați întors înapoi în America?
Da, m-am întors în America dupa pregătirea mea inițială în cadrul monastic în Sri Lanka.
Iar înainte de a ajunge în Sri Lanka ați fost soldat American și ați servit armata americană?
Am fost în armată americană, staționat în Vietnam pentru aproximativ un an.
Cum de ați ales să trăiți calea monastică a unui călugăr? V-ați fi putut continua cariera în cadrul
armatei. Ce s-a întâmplat în viața dvs., la acel moment?
De obicei îmi place să încep cu începutul deoarece foarte mulți oameni se întreabă de ce cineva
născut în California, în America, crescut în religia creștină, ar vrea să devină un călugăr Buddhist?
Intradevar, fiind in armata americană în timpul războiului din Vietnam, am putut vedea foarte multe
lucruri, însă nu doar acolo ci și în societate .
Multă suferință?
Da, însă și mai concret, multă lăcomie, ură și ignoranță.
Am călătorit în jurul lumii iar în acea perioadă- am mers din Europa până în India pe așa
numita “cale a hipioților” care era în plină desfășurare. În acele vremuri erau mulți europeni însă și
câțiva americani care căutau o cale spirituală (religie) sau doar aventură .
Astfel, după armată am deprins stilul de viață “hippie” iar în 1972 am plecat în Europa iar apoi am
traversat Turcia, Iranul și Afganistanul.
Aveați vârsta de 24 de ani?
Da, aveam 24 de ani. În cea mai mare parte a timpului eram sub influența canabisului care
îmi întuneca judecata. Am făcut câteva lucruri prostești. Am fost chiar în închisoare pentru două
săptămâni în Afganistan. Am fost norocos să pot ieși de acolo.
În drumul meu către India știam că vreau să renunț la droguri și să încep să îmi cultiv mintea
astfel că atunci când am ajuns în India iar apoi în Nepal, am descoperit meditația. Citisem înainte
puțin despre învățăturile buddhiste însă nu le întâlnisem niciodată în mod direct (de la un învățător).
Astfel am decis să merg la cursul de meditație din Kathmandu, Nepal, care era predat de
învățători Buddhiști tibetani . La mijlocul acestui curs unde în fiecare zi ascultam învățăturile
elementare ale lui Buddha despre minte și suferință, ceva s-a petrecut în interiorul meu, un fel de
deschidere. Am realizat că vreau să învăț mai multe despre meditație. Acea experiență care am avut-
o în timpul cursului de meditație mi-a schimbat modul de a vedea lucrurile.
La scurt timp după, am decis că vreau cu adevărat să stărui în practica meditației, practica
cultivării mentale. Am putut să văd în propria mea minte lăcomia, ura și confuzia, pornirile
egocentrice descrise în învățăturile lui Buddha, am realizat că meditația era “cheia” pentru a
“descuia” mecanismele minții și pentru a permite unei persoane să își schimbe gândirea și
obiceiurile.
De la o atitudine dăunătoare sau distructivă, propriul mod de a vedea lucrurile a devenit
gradual mult mai benefic, constructiv, ajungând chiar până la o deschidere către dimensiunile
spirituale ale minții. Această realizare a fost cea care m-a condus către Sri Lanka, unde în cele din
urmă am devenit călugăr un an mai târziu.
Inițial am început cu învățăturile din tradiția Buddhistă tibetană care într-un anumit fel m-au
deschis către Dhamma, însă mai târziu am descoperit învățăturile tradiției Theravada, mai specific
practicile de cultivare mentală care se focalizează pe dezvoltarea specifică a facultăților mentale
precum atenția conștientă, concentrarea și înțelegerea (înțelepciunea) care ajută la îndepărtarea
opacității mentale și la deschiderea către dimensiunile profunde ale minții și ale conștiinței.
Asta m-a interesat cu adevărat și astfel am continuat să trăiesc în Sri Lanka până în 1976 când
am auzit de Venerabilul Gunaratana care deschisese centrul de meditație „Bhavana Society“ în
America. Acela a fost momentul când m-am întors înapoi și m-am alăturat lui pentru a începe să
dezvoltăm acest centru de meditație din West Virginia.
Ați fost împreună cu Venerabilul Gunaratana, învățătorul dvs. pentru 24 de ani. Iar din anul 2010
călătoriți în jurul lumii.
Da, într-un fel m-am retras de acolo și am început să călătoresc în Europa, Canada, Brazilia,
India vizitând diferite grupuri buddhiste și predând practica meditației. În ultimii patru ani am vizitat
centre de meditație buddhiste din jurul lumii, conducând retrageri de meditație și oferind învățături
cu privire la Dhamma.
Învățăturile buddhiste și meditația devin foarte cunoscute în jurul lumii și astfel există o mare
solicitare de a avea cursuri de meditație și învățături cu privire la Dhamma. Chiar până și aici în
România. De fapt am venit aici la invitația Asociației Alethea și a Asociației Buddhiste Theravada din
România pentru a oferi câteva învățături.
Ați avut și o conferință la Universitatea Spiru Haret despre relația dintre psihologia Buddhistă și
lumea contemporană.
Da, acesta este un subiect foarte interesant în zilele noastre deoarece popularitatea practicii
atenției conștiente (mindfulness) și a meditației Vipassana devin foarte răspândite în toată lumea --
în mod special practica atenției conștiente. Acum chiar și comunitățile științifice devin interesate de
acest subiect. Se fac multe cercetări cu privire la beneficiile meditației pentru îmbunătățirea sănătății
mentale și în unele cazuri chiar îmbunătățirea sănătății fizice.
Cu atât mai mult în societatea de astăzi în care trăim într-un ritm alert și unde există mult
stres care se tot acumulează, meditația ajută la ușurarea și depășirea lui. Astfel, practica atenției
conștiente a fost predată în clinici de reducere a stresului în spitalele din America și Europa și se
răspândește în alte părți ale lumii de asemenea. Meditația a fost de asemenea predată pentru
controlarea furiei și este de asemenea predată în diferite clinici pentru că s-au văzut beneficiile
practicii atenției conștiente, ea fiind una dintre calitățile mentale primare dezvoltate de-a lungul
practicii meditației buddhiste.
Venerabile, dacă un copil vă întreabă acum, ce este atenția conștientă? Arătați-mi care sunt
aspectele de bază pentru a înțelege ce este cu adevărat.
Din acest motiv Venerabilul Gunaratana a scris “Mindfulness pe înțelesul tuturor”. Există
foarte multe cărți și oamenii discută mult despre atenția conștientă iar uneori poți vedea puțină
confuzie în modul în care acești termeni sunt folosiți. În principiu, atenția conștientă este o cale de a-
ți observa în mod direct propriile activități, activitățile corpului însă în mod special activitățile minții.
Este un mod de a autoreflecta sau un mod de a te observa fără atașament știind în orice moment ce
se petrece în corpul și mintea ta, clipă de clipă.
Scopul este de a putea recunoaște ceea ce facem. Dacă acțiunea este răufăcătoare atunci ne
putem corecta, putem întrerupe acea acțiune. Spre exemplu, când apare în noi furia, putem observa
acest lucru și putem să ne relaxăm în jurul furiei astfel fiind posibil chiar să o încetăm, nedevenind
efectiv furioși. Putem să prevenim acțiunile răufăcătoare (negative) pe care le vom regreta mai
târziu.
Cum putem spori capacitatea de observare?
Meditația este practica specifică care trebuie învățată , la fel cum învățăm orice altceva,
învățăm să ne antrenăm mintea, capacitatea de a observa.
Meditația este acel antrenament mental în care cultivăm atenția conștientă, concentrarea și
eventual înțelepciunea.
Buddha a predat practici foarte specifice pentru a cultiva atenția conștientă. Cea mai
cunoscută formă este practica ‘atenției conștiente cu respirația’ (mindfulness of breathing). În
această practică, vă așezați și puteți eventual închide ochii constientizând respirația, simțind in mod
distinct inspirul și expirul.
Este posibil să simțiți aerul cum intră și iese prin nări sau puteți simți mișcarea abdomenului,
contracția și decontracția diafragmei sau a pieptului - oricare dintre acestea poate fi folosit ca obiect
inițial de concentrare.
Asta este ceea ce se poate numi a fi conștient.
Știți că inspirați și știți că expirați. Atenția conștientă este contrastată cu neatenția. Să
spunem că aș dori să apuc un pahar cu apă. Dacă sunt foarte agitat sau neatent este posibil să
răstorn paharul deoarece nu am fost cu adevărat atent și conștient.
În unele forme de antrenare a atenției conștiente facem mișcările mult mai încet pentru a
putea știi clar, “acum mut mâna în acest fel”, “acum apuc paharul”, “acum îl ridic”, “acum beau o
gură de apă” sau pur și simplu când stăm, ne acordăm la procesul respirației și conștient inspirăm și
expirăm. Este de asemenea un mod de a liniști și de a concentra mintea.
Atenția conștientă are două calități, calitatea de a observa ce se întâmplă în corp și în minte.
Practica atenției conștiente începe de obicei având ca obiect corpul deoarece este mult mai
ușor de observat decât mintea. Atunci când corpul devine liniștit mintea de asemenea are tendința
de a deveni calmă, focalizată și centrată în momentul prezent astfel încât gândurile, impulsurile și
senzațiile devin mult mai ușor de observat. Putem deveni conștienți de tendințele noastre mentale
înainte de a acționa din condiționarea lor.
Atenția conștientă este de asemenea un mod de a conserva energia. Irosim foarte multă energie
reacționând într-un mod nevrotic față de lucrurile care ni se întâmplă. Acționând fără atenție
conștientă ne creăm foarte multe probleme fără rost permițând emoțiilor să ne dicteze acțiunile.
O bună parte din reacțiile noastre emoționale nu sunt sub controlul nostru și astfel facem
foarte multe lucruri deloc necesare. Atenția conștientă este un mod clar de a ne observa și de a
vedea clar dacă acțiunile noastre sunt cu adevărat benefice. În acest fel putem să ne eliberăm de
orice emoții ce apar și putem rămâne centrați în momentul prezent.
O întrebare mi-a trecut prin minte: daca doriți să împărtășiți cu noi, cum se vede lumea prin ochii
dvs. ? Vă urmăream la începutul interviului și erați foarte calm, aveați o liniște lăuntrică profundă.
Aceasta este întrebarea, cum vă simțiți în acest moment când vă adresez această întrebare?
În antrenamentul nostru, atunci când nu există nimic specific către care să ne îndreptăm
atenția, ne lăsăm mintea sa se odihnească în momentul prezent. Este ca și cum am schimba viteza
unei mașini în poziția neutră, deși motorul funcționează, mașina nu se mișcă. Lăsăm mintea să
“staționeze” într-o stare neutră care este într-un fel, un mod de a fi receptiv. Astfel, suntem doar în
momentul prezent, auzim orice sunet și observăm orice se întâmplă sa apară prin cele cinci simțuri.
Nu judecăm sau reacționăm la ce se întâmplă cu atașament sau aversiune, suntem mai degrabă
deschiși și astfel sistemul nervos este într-un fel de repaus.
Dacă ceva se întâmplă, mintea nu devine agitată.
Putem chiar fi foarte fericiți doar stând fără să facem actualmente ceva. Majoritatea
oamenilor dacă stau jos au mii de gânduri, însă după ce te-ai antrenat pentru o perioadă în practica
atenției conștiente, poți într-adevăr odihni mintea în momentul prezent fără să gândești. Gânduri pot
trece prin mintea, însă nu te duci după ele și nici nu elaborezi asupra lor dacă nu dorești.
Atenția se poate odihni în percepția senzațiilor corpului, spre exemplu. În mod normal, când
mintea este într-o stare de odihnă, ea este mult mai acordată la corp. Poți simți senzațiile și pulsațiile
subtile peste tot în corp deoarece celulele și moleculele întotdeauna vibrează și sunt într-o continua
schimbare, și la fel sistemul nervos. Ascultând această muzică interioară a corpului este ca și cum ai
cânta la pian fiind în aceleași timp conștient de ceea ce cânți. Poți asculta această muzică minunată
care este chiar dansul celulelor și moleculelor din corpul tău-- astfel poți asculta multe lucruri pe care
în mod normal nu le-ai auzi.
Așadar în practica atenției conștiente, devii foarte sensibil și treaz la vibrațiile subtile
deoarece mintea nu este ocupată cu dialogul interior sau copleșită de emoții sau de judecăți și așa
mai departe. Putem fi cu o altă persoană sau putem fi doar în liniște. Ne antrenăm să ascultăm mai
mult decât să vorbim.
Există o zicală care spune:
A fost cândva o bufniță bătrână care stătea pe un stejar,
Cu cât mai mult stătea, cu atât mai puțin vorbea,
Cu cât mai puțin vorbea, cu atât mai mult ea asculta,
De ce nu putem fi ca și acea pasăre înțeleaptă?
Foarte frumos!
Deci, aceasta e o maximă frumoasă și este una dintre ideile din spatele atenției conștiente.
Ne antrenăm pentru a nu reacționa impulsiv și a nu fi atât de “zgomotoși”, ci a fi într-un fel de
prezență mai lucidă și mai calmă. Astfel, acțiunile noastre tind să-și piardă și ele acel caracter grăbit,
agitat.
De exemplu, mergem mai încet.
Acțiunile noastre se desfășoară mai încet, fiindcă astfel putem simți mai multe detalii ale
experienței noastre, iar acesta este și punctul de început pentru o meditație mai profundă.
Atunci când ne așezăm în postura de meditație și dezvoltăm niveluri mai adânci de
concentrare, calitatea atenției conștiente ne ajută să nu fim distrași.
Nivelurile mai adânci de atenție și concentrare implică abilitatea de a ne dezvolta înțelepciunea și a
realiza dimensiunile spirituale mai profunde ale ființei noastre.
Mă întrebam cum ar fi dacă discuția noastră ar fi tăcută, fiindcă prezența este esența învățăturii
dvs., iar cuvintele ne agită mintea, uneori. Putem fi constienți și de vorbire, nu-i așa?
Oh, da, există o întreagă disciplină a atenției conștiente în contextul vorbirii și al impulsurilor
care o motivează, fiindcă o mare parte din ceea ce spunem este condus de ego: ne lăudăm, îi
judecăm pe ceilalți sau discutăm lucruri de nimic.
Deci atenția la vorbire ne ajută să reducem și debitul verbal, fiindcă observăm că probabil
75% din ceea ce spunem e practic fără rost, inutil.
Iar atunci când ascultăm mai mult, dezvoltăm niveluri de conștiență mai profunde și putem
înțelege mai bine celelalte persoane
Știți, când două persoane conversează, ele nu ascultă cu adevărat ce spune celălalt.
În general, ele își impun propriile idei sau vor să judece cealaltă persoană. De aceea, atenția la
vorbire este o parte foarte importantă ale cultivării noastre.
Ce sunt dragostea și compasiunea? Cred că se leagă de această capacitate de a asculta, nu-i așa?
Păi, compasiunea se bazează pe ideea de a face altora ceea ce vrei să ți se facă ție, nu?
Asta este creștinesc, într-un fel.
Da, așa este. Deci compasiunea este capacitatea de a simți suferința și fericirea celorlalți și
lipsa dorinței de a cauza suferințe celorlalți în vreun fel. Iar dacă există suferință și putem fi de ajutor
cumva, compasiunea înseamnă a oferi orice fel de ajutor sau sprijin.
Noțiunea de compasiune reiese din înțelepciunea lui Buddha cu privire la suferință, din
înțelegerea faptului că toate ființele suferă într-un mod sau altul, fizic și mental, conștient și
inconștient.
Buddha știa că nu poate alina durerile fizice ale lumii, fiindcă durerea fizică face parte din
procesul schimbării, al impermanenței. Tot ceea ce se naște este supus bătrâneții, bolii și morții și nu
putem evita aceste lucruri.
Cu toate acestea, suferința mentală este ceva cu care putem lucra. Esența iluminării lui
Buddha are legătură cu natura suferinței, cauza suferinței și faptul că suferința poate fi curmată.
Desigur, Buddha a descris și modul de a trăi, de a medita și de a dezvolta înțelepciunea necesară prin
care putem înlătura suferința.
Este interesant că în cadrul învățăturilor buddhiste (Dhamma), până la urmă chiar și ceea ce
numim durere fizică își are originea în conștiință. De aceea se pune așa de mult accent pe purificarea
minții. Cele două versete pe care le-am recitat la început rezumă esența învățăturilor lui Buddha
despre minte: toate acțiunile noastre sunt conduse de către minte și, dacă acționăm sau vorbim cu o
minte impură, întinată de lăcomie, ură și gânduri egoiste, atunci vor urma conflicte și suferință.
Putem observa această dinamică în lume, în viețile oamenilor.
Prin urmare, o astfel de înțelegere ne poate ajuta să ne purificăm mintea. Aceasta este adevărata
cale către fericire. Meditația și atenția conștientă sunt instrumentele mentale pe care le folosim
pentru a ne vindeca mintea.

Atunci când cineva încearcă să înțeleagă conceptul de purificare a minții, poate să asocieze acest
lucru cu reprimarea și știu că nu aceasta-i calea, deci ce înseamnă să ne purificiăm de ură sau
mânie?
Înseamnă să înțelegi cum apar lăcomia, ura și mânia, să înțelegi suferința și durerea pe care
le cauzează celorlalți și ție însuți și apoi să aplici antidoturile corespunzătoare.
Învățăturile buddhiste descriu acele antidoturi în termenii cultivării Nobilei Căi Octuple, a
practicii comportamentului iscusit, atenției conștiente, concentrării și înțelepciunii.
Învățăm să accesăm regiunile mai profunde ale minții noastre și chiar schimbăm
infrastructura proceselor noastre mentale, mai întâi prin simplul fapt că devenim mai conștienți de
confuzia și nevroza care stau la baza multora dintre reacțiile noastre.
Această conștiență creează posibilitatea detașării față de aceste tipare distructive, astfel încât
devenim mai calmi, mai blânzi și, desigur, mai liberi.
Doar printr-o practică pe termen lung. Fiindcă mă gândeam la o persoană furioasă care încearcă să
observe acele momente, acele mișcări interioare, dar ele sunt așa puternice încât persoana se
simte copleșită.
Da, de aceea este necesar să învățăm meditația într-un mediu potrivit și să o cultivăm o
perioadă de timp îndelungată. Nu există scurtături. Obiceiurile mâniei și urii, chiar dorință senzuală
sau alte obiceiuri distructive, ne-au însoțit aproape toată viața. Timp de mulți, mulți ani, le-am lăsat
să ne libere si astfel ele s-au întărit foarte mult, deci s-ar putea să avem nevoie de o perioadă de timp
egală pentru a le purifica pas cu pas.
Trebuie să spunem clar că practica meditației nu este o reprimare a gândurilor și emoțiilor, în
special când vine vorba de practica atenției conștiente.
Devii atent la gândurile și emoțiile tale.
Să spunem că, dacă mă înfurii, pot simți cum furia începe să se manifeste în corp. De
exemplu, pot simți tensiune sau încordare în anumite părți ale corpului.
Apoi mă previn, “bun, acum începe să apară furia”. Ești conștient că ești furios, nu te reprimi,
zicând “nu, nu sunt furios”. Reprimarea este atunci când începi să negi furia, când o suprimi. Dar în
atenția conștientă permiți emoției să apară, o observi în totalitate, dar nu o hrănești, nu reacționezi
impulsiv la ea. Doar o lași să se manifeste și rămâi atent la ea, la senzațiile și gândurile pe care le
produce, fără să reacționezi. La un moment dat, ea se sparge ca o bulă de aer care iese la suprafața
lacului. Nu e nevoie să o împingi în străfundurile minții. Înțelegerea e cheia, fiindcă înțelegi că furia e
doar un gând condiționat și înveți să fii relaxat în preajma ei și să îi permiți să se descarce.
Desigur, ea va reveni iar și iar, dar odată cu practica pe termen lung - și aici vorbim de ani de
zile, poate chiar de vieți - ea poate fi redusă treptat, slăbită și până la urmă complet eliberată.
Este important să încetezi a mai hrăni procesul. Emoțiile și gândurile negative rămân
puternice fiindcă noi continuăm să le hrănim într-un mod sau altul.
Astfel, să știți că în cadrul învățăturilor buddhiste sunt multe aspecte ale acestui proces de purificare.
Care este rădăcina mâniei?
Atașamentul și dorinta obsesivă sunt rădăcina mâniei, fiindcă atunci când ești atașat de ceva,
iar eu te provoc, te vei înfuria. Chiar și atașamentul față de religie este periculos. Sunt atâtea
conflicte care apar pe seama religiei.
Răspunsul lui Buddha în fața unei provocări sau a unei insulte este, bineînțeles, compasiunea.
Compasiunea și înțelepciunea apar din înțelegerea situației, din înțelegerea naturii condiționate a
minții.
În cadrul învățăturilor buddhiste, spunem că “dorinta obsesivă este sursa suferinței”. Vedem
că dorinta obsesivă este și sursa mâniei, și că mânia este și ea strans legata de suferință.
Mânia poate fi urmărită până la sursa ei, atașamentul. Dacă nu ar exista atașament, nu ar
exista nimic pentru care să fii furios.
Cultura europeană ne învață să fim atașați și să ne gândim, într-un fel, că totul este permanent.
Mă întrebam ce posesiuni materiale aveți dvs. acum?
Păi, poate că am câteva lucruri, dar nu posed nimic. Poate că am câteva haine de purtat și pot primi
hrană.
Vedeți, eu sunt obișnuit cu noțiunea de proprietar. Noi nu suntem proprietari, așa-i? Vă mulțumesc
pentru asta.
Noi nici măcar nu deținem acest corp, fiindcă poate fi luat de la noi în orice moment.
Proprietatea implică faptul că se poate controla ceva, dar nu putem controla nimic cu adevărat.
Trupul nostru poate fi luat, posesiunile noastre materiale pot fi luate. Avem lucruri, dar nu deținem
nimic, fiindcă în final, atunci când mori, nu putem lua cu noi nici măcar un fir de păr. De aceea,
călugării buddhiști practică renunțarea. Învățăm să trăim cu posesiuni minime, știind că suferința
cauzată de pierdere este cu atât mai mare cu cât ai mai multe lucruri de pierdut, în funcție și de
atașamentul nostru față de ele, bineînțeles.
Putem avea lucruri fără să fim atașați de ele?
Acest lucru este dificil de înțeles pentru oameni. Știm că tot ceea ce primim poate să ne fie
luat. Deci putem avea lucruri, dar dacă ne sunt luate, putem fi fericiți în continuare. Pentru cei mai
mulți oameni, însă, fericirea depinde de ceea ce au - mulți prieteni, destui bani să-și cumpere ceea ce
doresc, sănătate -, dar toate acestea se pot schimba, iar atunci majoritatea oamenilor se întristează.
Dar dacă un călugăr buddhist pierde tot, el are adevărul înăuntrul său, are eternul prezent înăuntrul
său, propria ființă, cu care pot fi prezenți.
Deci poți renunța la tot ca și călugăr, pentru a avea totul.
Cu cât dai mai mult, cu atât ai mai mult, era o zicală. Căci dacă nu dorești nimic, atunci, într-
un fel, obții totul. De aceea călugării buddhiști Theravada nu folosesc bani, ei nu au posesiuni, însă
călătoresc în lume. Posesiunile sunt puține, iar ei se hrănesc doar cu minimul necesar, dar toate
lucrurile de care avem nevoie vin la noi.
Pot să vă întreb dacă mâncați ceva special sau sunteți vegetarian?
A fi vegetarian este o opțiune, dar nu este o regulă obligatorie pentru călugări Theravada.
Însă eu am ales să fiu vegetarian cu mulți ani în urmă. Ca și călugări, însă, trebuie să mâncăm ceea ce
ni se oferă.
Este cel mai simplu mod de viață și este frumos și simt multă libertate în el. Dvs. nu depindeți de
nimic exterior.
Da, suntem ușor de susținut, acela este unul dintre criteriile date în binecuvântări. Viața ta nu
trebuie să fie o povară pentru ceilalți și trebuie să fii ușor de sprijinit.
Noi mâncăm doar o dată pe zi și nu trebuie să cerem ceva în mod direct. Suntem mulțumiți
doar să stăm întreaga zi, fiind prezenți, fără să căutăm distracții. Deci, viața e simplă.
Atunci când vizităm oameni, de exemplu, nu e un mare deranj pentru ei. Lucrurile de care
avem nevoie sunt, de obicei, asigurate. Desigur, noi împărtășim Dhamma cu oamenii.
Mănăstirile buddhiste sunt și ele sprijinite de către oamenii care vin acolo să învețe, să
primească îndrumare și consiliete. Astfel, ei sprijină de la sine mănăstirile, la fel cum și bisericile sunt
sprijinite.
Eu asociez ceea ce numiți dvs. “non-sine” sau “vacuitate” cu faptul de a nu cere nimic, doar a fi. A
nu fi atașat, a nu avea un ego, de fapt. Aceasta se leagă de non-sine și vacuitate?
Da. Vacuitatea este un concept folosit destul de des în multe tradiții. Poate exista puțină
confuzie în jurul termenului, însă în tradiția Theravada termenul anatta sau non-sine este folosit mai
des. Acesta se referă la faptul că nimic nu există prin sine însuși și că totul este cauzat și condiționat
de alte lucruri.
Atunci când spunem sine, oamenii de obicei înțeleg prin asta senzația de eu, sentimentul că
eu sunt cineva diferit față de ceilalți și de lume. Și mai este și acest eu-sine înăuntrul corpului și
senzația că lumea este afară și că această lume este câmpul de joacă al sinelui sau inamicul sinelui.
Realizarea non-sinelui este o realizare experiențială prin care cunoaștem în mod direct faptul
că eul este o imagine creată de către minte. Identificarea cu această imagine este neștiința primară,
cauza rădăcină a suferinței.
Această senzație de eu a fost creată în minte. Atunci când un bebeluș se naște, el nu are
această senzație de eu. Însă primește un nume, primește multă atenție, iar după aproximativ 6 luni
sau un an se dezvoltă acest nucleu de conștiință egotică înăuntrul bebelușului, care începe apoi să se
identifice cu acest sine. De obicei, oamenii iau această imagine de sine ca fiind reală sau eternă.
Învățăturile buddhiste explică faptul că această senzație de sine este dobândită. Este creată
în minte. Este o iluzie.
Totuși, ea asigură un loc pentru identificare și, astfel, pentru dezvoltarea atașamentelor și
aversiunilor. În felul acesta, suntem prinși într-o întreagă plasă a karmei - în mare parte o activitate
inconștientă, reieșind direct din atașament și aversiune, generând mai mult atașament și aversiune
și, implicit, mai multă suferință.
O parte din procesul de purificare constă în purificarea lipsei de înțelegere în privința naturii
sinelui. Este vorba despre o renunțare la atașamentul de această viziune solidă a sinelui.
Atunci când are loc renunțarea, o altfel de experiență poate avea loc - experiența non-
egotică a unei lipsei de sine substantial. O puteți numi și vacuitate. Deci atunci când oamenii vorbesc
despre vacuitate în cadrul tradiției Theravada, de obicei se referă la vacuitatea sinelui în conștiință.
Se referă la faptul că putem experimenta o stare de conștiință non-egotică sau conștiență
pură, golită de această senzație de eu. Prin urmare, există o senzație de unitate cu toată existența.
Acesta este motivul pentru care dragostea universală poate să apară doar în cel care depășit
sentimentul de sine. Cu toții intuim faptul că senzația de ‘eu’ și atașamentul nostru față de el ne
mențin separați față de ceilalți.
Putem deveni conștienți de mecanismul sinelui. Mai întâi, observăm atașamentele și
aversiunile legate de ‘eu’ și putem lucra la eliberarea noastră față de ele. Printr-o meditație din ce în
ce mai profundă, observăm cum apare senzația de sine, chiar și în cele mai simple activități, precum
meditația. Prin acest lucru slăbim și dizolvăm sinele.
Această senzație de eu este ca un cub de gheață plutind într-un bol de apă. Cubul de gheață
este și el apă, dar crede că este diferit și că plutește într-un bol de apă care este diferită de el. Dar ce
se întâmplă atunci când se topește cubul? Oare dispare? Apa nu dispare, cubul dispare și devine una
cu apa. Asemănător, putem spune că aceea este experiența atunci când permiți senzației de sine
separat să se dizolve în stările de meditație mai profunde. Aceasta este senzația de unitate, doar
energia pură a universului.
Venerabile, mai avem doar 2-3 minute conform programului și vreau să vă mulțumesc. A fost o
onoare. Am învățat mult din prezența dvs. aici. Dacă sunteți de acord, ne puteți spune câteva
cuvinte de final și să ne rugăm.
Aș dori să mai recit două versuri ale lui Buddha.
Vă mulțumim.
“Toate elementele condiționate ale acestui trup și minți in lume sunt impermanente.
Când cineva percepe cu ochiul ințelepciunii, devine eliberat de vraja suferinței.
Aceasta este calea către puritate.
Nu există meditație fără înțelepciune. Nu există înțelepciune fără meditație.
Cel care atât meditează cât și este înțelept, este aproape de pace și înțelepciune.”
Astfel a rostit Buddha.