You are on page 1of 4

Țiganiada

La sfîrșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea lumea era sfîșiată între
prestigiul modelelor clasice și raționalismul înnoitor al Luminilor.Iluminismul s-a orientat spre o
civilizație și cultură,spre o ideologie occidentală și spre institutionalizarea vieții prin Ion Budai-
Deleanu. Din întreaga generație de cărturari ai Școlii Ardelene, Ion Budai-Deleanu este unicul om
de litere a cărui operă pătrunde foarte tîrziu în conștiința publică. Adevăratul poet al latiniștilor
este el,un om cu desăvîrșire occidental,fără a pierde nimic din spiritul țăranului ardelean. Opera
lui este fructul unei perioade de mare efervescență spirituală cînd se configura procesul de
modernizare a culturii românești.Printre opere se numără jucăreaua lui Ion Budai-
Deleanu,capodopera literară a iluminismului românesc,singura epopee realizată în literatura
română – Țiganiada. George Călinescu menționează că Țiganiada este o ―sinteză foarte personală
de înrîuriri din literatura universală,dar rămîne o creație proprie‖,căci așa cum subliniază
I.B.Deleanu,cărturarul care a luptat pentru emanciparea poporului său scriind lucrări monumentale
despre limbă și istorie,nu putea face literatură fără ca ideile sale iluministe să nu fie deghizate în
ficțiune.Amesticătura de cultură livrească,fantezii încîlcite,dispoziții ludice,comice au determinat-
o pe cercetătoarea româncă Ioana Petrescu să definească această operă un ―poem epic burlesc,în
care ficțiunea perfect construită convinge prin sublinierea termenului istoric sau prin preocuparea
de a crea ceva nou‖.
Titlul ―Țiganiada‖ este construit după modelul marilor epopei (―Iliada‖,‖Odiseea‖,‖Eneida‖)ca
dovadă fiind apelul la elementele mitologice, care face trimitere la personajul central al operei și
la etnia țiganilor.Titlul este unul alegoric deoarece sub întruchiparea țiganilor,I.B.Deleanu ascunde
aspirațiile iluministe ale românilor din Ardeal. În centrul poemului este reprezentat destinul
poporului român,dar si o anumită condiție esențială a omului în general.
Din punct de vedere compozițional Tiganiada este alcătuită din 12 cîntece și îmbogățită cu mai
multe însemnări și luări aminte,critici istorice,filologice si filozofice.O astfel de structură își
dovedeste modernitatea datorită multitudinii de voci narative.Personajele caracterologice care
comentează evenimentele în subsolul paginii (Simplițian,Filologos,Musofilos),devin voci narative
de siestătătoare.Ele nu explică ceva ,ci au rolul de a crea o operă în operă. Autorul în operă are simţul
artei ca joc, subiectul şi personajele fiind pretexte pentru o „comedie a literaturii‖ (N. Manolescu). În consens cu
literatura iluministă, subiectul epopeii se dezvoltă în special pe alegorii satirice.Alegoria ,în
concepția lui I.B.Deleanu,acoperă adeseori diverse figuri stilistice,printre care notăm
personificarea,care nu-i vine decît rareori la îndemînă reliefată prin cuvintele ―a obrăzui.a
închipui,a personisi,a personifica ―Dintre formele literare este amintit monologul,iar dintre genuri
sunt amintite ―izvodirile comicești‖.Ele nu sunt altceva decît niște alcătuiri ―de rîs‖. Țiganiada
sugerează un mesaj critic la adresa societății. Povestea țiganilor plecați în lume ca să-și caute o
țară mai bună exprimă un ideal iluminist, anume aspirația spre fericire, asimilată unei lumi scăpate
de sub rigorile sociale. De aceea,locul spre care se îndreapta țiganii se numește simbolic Inimoasa,
cuprinzînd sugestii legate de libertate- trăire fericită și fără reguli. Incursiunea spre locul visat este
alcătuită metodic din aventuri care sintetizează principalele tehnici epice ale literaturii iluministe.
Astfel, tema principala se contureaza prin ornarea actiunii principale cu numeroase „istorii"
simbolice (povestea lui Arghin, de pilda), cu evenimente fabuloase (Curtea amagitoare, ratacirea
prin pădurea blestemată) ori cu structuri simbolice precum utopia (viziunea asupra raiului),
umorul burlesc-grotesc (bătălia țiganilor cu cireada de vite),dar si cu idei care exprima gandirea
iluministă (despre libertate, despre formele de guvernamant, despre patriotism). Tot de factura
iluminista este si satira (iadul), introdusa pentru a sublinia carentele sociale,În această operă
Preludiul este situat de scriitor sub zodia universului comic. Naratiunea despre tigani penduleaza
în permanență între universul real și cel imaginar. Deasupra țiganilor, puși pe ―gîlceavă amara‖
fiindca nu ajungeau la un consens, cum ―să-și aleagă/Un voda-n țara și o stapaie‖, ca și dedesubtul
domnului Vlad Țepes, cel amenințat de turci, se găseau forțele răului, reprezentate de Urgie,
Zavistie și Satana. Acestea întrețin spiritul de dezagregare a unui popor și avertismentul lui
Draghici este un fel de lecție prin care Budai-Deleanu își vizează propriul său popor. Astfel apare
în toată plinătatea o lume care caută valori degradate într-un univers degradat.

Ideea de a compune Țiganiada ,în scopul de ―a forma și a introduce un gust nou de poezie
românească‖,îi vine lui I.B.Deleanu din lectura poemelor eroi-comice,a Batracomiomahiei
omerice,a „vedrei răpite‖(La secchia rapita ) de Tassoni.În Prologul operei,autorul, sub masca
poetului Leonachi Dianeu, începe prin a evoca, cu admirație și respect, măreția apusă a Troiei și
Romei — o măreție transmisă până în zilele noastre grație epopeilor nemuritoare ale literaturii
clasice greco-romane: Iliada, Odiseea, Eneida. Asemenea opere nu au fost scrise în Dacia, deși
istorii înălțătoare au existat și pe aceste meleaguri: Ștefan, „principul Moldavii‖, sau Mihai,
„domnul Ungro–Vlahii‖ nu le lipsea decât un „Omer‖.
Autorul ar fi vrut să umple el însuși această lipsă, dar, arată el cu modestie, i-au lipsit mijloacele
artistice necesare unei asemenea opere. În elanul lui către „sfântariul muzelor‖, el a căzut din cer
și a ajuns într-o baltă. L-a trezit orăcăitul broaștelor.Astfel, autorul a fost inspirat de acestea în
locul armoniei celeste a Parnasului. El supune bunăvoinței cititorului rezultatul muncii lui.
Epistola închinătoare din 18 martie 1812 dată ―la piramidă în Egipt‖,unde Leonachi Dianeu
pretinde că a trepădat apoi prin lume și în Campania din Egipt a rămas fără un picior,amintețte
direct Frusta.
Ca surse de inspirație din scriere se vede că folosea pe Don Quijote al lui Cervantes,Cita și Gli
animali parlanti de Abatele Casti,dar mai putin utilizată.
Subiectul. Cele douăsprezece cânturi urmăresc două fire epice: pe de o parte se narează
aventurile ţiganilor înrolaţi în armata lui Vlad Ţepeş, iar pe de altă parte aventurile lui Parpangel,
în căutarea iubitei sale Romica, furată de diavoli. Ca în orice epopee care se respectă, eroii
pământeni au duşmani şi protectori supranaturali.
Dacă textul este o parodie, metatextul este de asemenea parodic, ficţiunea amestecându-se cu
critica ficţiunii, pentru că autorul „are simţul artei ca joc, intuiţia gratuităţii şi a absurdităţii‖ (N.
Manolescu). Există, deci, două niveluri ale operei:
a) povestirea propriu-zisă, care este „epopeea fricii cronice şi a preocupării pentru stomac‖ (N.
Manolescu), care parodiază motive literare consacrate, ca ubi sunt (eroii vestiţi de altădată), muza
inspiratoare, devenită aici o femeie cârtitoare cu gură mare şi minte puţină, sau lumea pe dos, căci
epopeea începe cu defilarea ordonată à ţiganilor şi sfârşeşte cu încăierarea acestora (întâi ordinea,
apoi haosul);
b) critica povestirii, ale cărei personaje sunt întruchipări ale modalităţilor de receptare a
textului: Onochefalos, care se miră că Romica s-a putut transforma în tufă vorbitoare, reprezintă
lectura literală; Idiotiseanu, care afirmă că nu toate cele ce se scriu sunt adevărate, reprezintă
lectura naivă; Erudiţian, care recunoaşte împrumuturile de la alţi scriitori, este lectura savantă.
Personajele cu nume alegorice (Simplitian, Filologos, Musofilos etc.) alcatuiesc prin discutiile lor
un adevarat tratat de estetica generala, o carte in carte, impunand totodata atitudini teatrale de
spectatori implicati.
Prin aceste caracteristici se reflectă și se pronunțează un fel de atmosfera de basm,
unde totul este posibil.Episodul nuntii din operă este introdus in fluxul epic după o anumită
tehnica a montajului, permițînd reconstituirea trecutului apropiat al eroului trecut prin paradis și
infern, cît și fixarea cadrului prezent, infuzat de un erotism gata să invadeze universul. Scena de
ceremonial a nunții este sincopata, epopeea comică și satirică convertizîndu-se într-un poem epic
cu accente grave. Țiganii, odată ajunși la Spăteni, doresc să pună bazele unui stat, și încep astfel o
interminabilă discuție despre sistemul ideal de guvernare. Cei trei tigani-filozofi, care discută
despre formele de guvernare, par a fi trei gînditori din secolul luminilor. Întregul episod este
alegoric.
Salvatorul lumii este Vlad Țepes, tipul de monarh luminat, care realizează ceea ce și-a propus.
Vlad, eroul central al epopeii, care comunică cu anumite forțe supranaturale, soarta lui ca și a
poporului său este prestabilită.

În Istoria critică a literaturii române, Nicolae Manolescu evidenţiază valoarea Ţiganiadei printr-o comparaţie:
„Ţiganiada este un Don Quijote al nostru, glumă şi satiră, fantasmagorie şi scriere înalt simbolică, ficţiune şi critică a ei”.

Durerea corifeului Școlii Ardelene a născut o operă de rezistență,inovatoare prin tehnica
intertextualității ,așa cum din durerea unei scoici se naște o perlă.