You are on page 1of 5

Micoplasmele

Definitie. Etiologie. Epidemiologie .
Micoplasmele sunt cele mai mici microorganisme , lipsite de perete cellular . In locul peretelui
cellular au o membrane pliabila ce acopera citoplasma , AND si ARN , precum si alte componente
metabolice , ce permit deplasarea in mediu . Alte caracteristici ce contribuie la deosebirea de
bacterii , chlamidii , si virusi sunt : dimensiunile foarte mici , diametru de 0,3 microm sunt cele mai
mici microorganisme capabile sa se deplase!e in mediu " , au ADN si ARN , se multiplica in mediu
acelular , nu necesita pentru multiplicare pre!enta aci!ilor nucleici ai ga!dei , dar necesita sterol si
proteine native pentru propagare , au metabolism energetic intrinsic , iar cresterea lor este inhibata
numai de Anticorpi specifici . #unt re!istente la antibioticele ce distrug peretele cellular cum ar fi
penicilinele " , cit si la cele ce inhiba metabolismele tetracicline " .
Dintre cele 3 familii ta$onomic descrise M%coplasmata , #piroplasmataceae ,
Acholeplasmataceae " , patogene pentru om sunt numai cele din prima familie , care contin genul
M%coplasma , ce nu hidroli!ea!a urea , si &reaplasma , ce hidroli!ea!a urea . In patologia umana
obstetricala si ginecologica se discuta ' micoplasme : M . hominis si &reaplasma ureal%ticum.
M%coplasmele au fost suspectate a fi implicate in bolile tractului genital de cind (.Dienes si ). *dsall
, in +,3- , le.au i!olat din abcesele glandei /artholin . In +,01 Mc2orma3 4.M. si 5a%lor Robinson
D. au reva!ut epidemiologia m%coplasmelor . 2oloni!area tractului genital feminine cu m%coplasme
apare de la nastere la o treime din nou.nascute , mai frecvent cu M.&real%ticum decit cu M.6ominis ,
sub aspect subclinic , si dispare cu cresterea in virsta . Apro$imativ '' 7 din fetele prepubertare au
coloni!are cu m%coplasme , iar in postpubertate coloni!area se accentuea!a odata cu inceperea vietii
se$uale . #tudii la gravidele din Ne8.9rleans au i!olat m%coplasmele la :0 7 din ca!uri si
ureaplasme la 00 7 , desi , din punctual de vedere al patogenitatii , &reaplasma este mai putin
implicate in /5# .
PATOGENEZA
Numeroase studii ale multor investigatori au sugerat ca in unele conditii m%coplasmele pot fi cau!a
unor boli ale tractului genital , mai ales M.6ominis , dar culturile tisulare au aratat ca m%coplasmele
pot creste in interiorul celulelor epiteliale fara a determina distructia pe care o induc gonococii sau
chlamidiile . In ba!a acestor date , sunt necesare noi studii pentru a clarifica rolul real al
m%coplasmelor in patologia tractului genital feminin . Dovada patogenitatii se ba!ea!a pe cresterea
titrurilor de anticorpi , desi unii autori au folosit culturile , mai ales hemoculturile . Toate micoplasmele
sunt parazite la om, animale si plante. Desi unele micoplasme fac parte din flora normala, unele sunt patogene,
determinand boli cu evolutie cronica, daca patrund in fluxul sanguin si colonizeaza diferite zone. Majoritatea micoplasmelor
sunt paraziti de suprafata ai epiteliilor tractului respirator si urogenital, ca Mycoplasma hominis, Ureaplasma Urealyticum.
Atasarea pe celula gazda se realizeaza la nivelul receptorilor sialoglicoproteici sau sialoglicolipidici, prin varfurile aplatizate
ale micoplasmelor, unde se gasesc organitele de atasare care contin proteine de adeziune adezina majora !"#. Aderenta
este destul de mare, impiedicand eliminarea lor prin secretiile mucoaselor sau urina, producand chiar staza ciliara, cu
alterarea metabolismului celulei$gazda. Asocierea stransa a micoplasmelor cu celula$gazda realizeaza un mediu, in care
concentratia metabolitilor toxici elaborati de parazit initiaza si intretine leziunea tisulara. %n plus, deoarece micoplasmele nu
au perete celular, s$a demonstrat ca membrana parazitului ar fuziona cu cea a gazdei. &uziunea membranelor ar altera
permeabilitatea si compozitia membranelor celulei$gazda, permitand intrarea in celula a enzimelor hidrolitice, cu
producerea de leziuni grave.
'atura factorilor toxici, care afecteaza suprafetele mucoaselor infectate de micoplasme este neclara. Toxinele sunt rar
depistate in micoplasme. (ercetatorii considera ca produsul finit al metabolismului micoplasmelor este responsabil de
leziunea tisulara. !eroxidul de hidrogen, produsul finit al respiratiei micoplasmelor, a fost implicat ca factor patogen major.
Micoplasmele activeaza macrofagele, induc productia de cito)ine si proliferarea limfocitelor. !roprietatile de superantigen
ale unor componente ale celulei micoplasmale pot fi considerate, de asemenea, factori de patogenitate. Micoplasmele pot
evita recunoasterea imuna, datorita variatiei antigenelor de suprafata. *ariabilitatea antigenica, capacitatea de a suprima
raspunsul imun al gazdei, rata mica de proliferare si localizarea intracelulara ar putea explica natura cronica a infectiilor
micoplasmatice si incapacitatea frecventa a gazdei de a suprima infectia prin raspunsuri imune si neimune.
Adaptarea rapida a micoplasmelor la conditiile oferite de gazda este adesea insotita de modificari rapide ale receptorilor de
adeziune de pe suprafata celulei, pentru o legare si penetrare mai eficenta, si de modificari rapide ale proteinelor
structurale, pentru a mima structurile antigenice ale gazdei mimetism antigenic#.
Unele specii de Micoplasma, de ex. M. fermentans, M.penetrans, M.pirum au fost implicate drept cofactori infectiosi in
infectia cu +%*, fiind detectate in procent de cca ,- .. /pecii patogene de Mycoplasma pot influenta patogeneza infectiei
cu +%*, prin activarea sau supresia specifica si directa a sistemului imun, productia de superantigene, cu alterari ulterioare
ale raspunsurilor imune, sau prin contributia la stressul oxidativ. De asemenea, infectia cu +%* ar putea creste
susceptibilitatea altor pacienti la infectii cu diferite specii de micoplasme, de ex. M. fermentans. Aceste specii sunt capabile
sa lege glicoproteina gp ",- din capsida +%* permitand aderarea virionilor +%*, la suprafata micoplasmei. Acestia ar putea
fi transportati direct la celula care exprima receptori (D0. Dupa legarea de celula$tinta, micoplasmele stimuleaza activarea
celulei gazda prin %1$" si T'&$a, efectori cunoscuti ai reproducerii virale. %n plus, oligozaharidele micoplasmei pot proteja
virionii +%*$" legati de raspunsul imun la gazdei.
TABLOUL CLINIC
Daca in ginecologie m%coplasmele pot fi implicate in inducerea uretritelor non.gonococice si
eventual , a uretritei postgonococice la fel cu 2hlamidia 5rachomatis " , discutabil in boala
inflamatorie pelvina , in obstetrica pot fi incriminate in febrele post.abortum si post.partum ,
corioamnionita . (a pacientele febrile post.abortum s.a i!olat M.6ominis si pacientele s.au
recuperate cu sau fara antibiotice . A fost i!olata din sange la pacientele cu corioamnionita febrile ,
dar si la cele afebrile . &.ureal%ticum s.a descoperit de asemenea la pacientele cu corioamnionita , dar
in alte conditii , si anume dupa ruptura premature de membrane produsa cu multe ore ante.partum .
Deseori micoplasmele se gasesc ca paraziti la nivelul organelor genitale, astfel incat motivele de infectie sunt greu de
stabilit. %nfectiile provocate de micoplasme sunt asimptomatice in 2-$3- . cazuri.
Micoplasmele incriminate in etiologia infectiilor urogenitale sunt4 Mycoplasma hominis, M. genitalium, M. fermentans, M.
pirum, M. penetrans.
Un alt agent etiologic este si Ureaplasma, cu cele , specii4 Ur. urealyticum si Ur. parvum.
Mycoplasma hominis si Ureaplasma urealyticum au fost implicate intr$o gama variata de afectiuni urogenitale, cum ar fi4
boala inflamatorie pelvina, sterilitate, avort septic, uretrite non$gonococice, infectii puerperale acute subacute si cronice#,
pielonefrite, peritonite si sindromul 5eiter. Anumite serotipuri sunt implicate in etiopatogenia infertilitatii.
1a om, Mycoplasma si Ureaplasma se pot transmite si prin contact direct intre gazde, vertical de la mama la fat, prin
infectii nozocomiale si prin transplant.
Uretritele reprezinta ,-$,6 . din totalul uretritelor non$gonococice, fiind provocate de4 M. hominis, Ur. urealyticum si M.
genitalium. Acesti agenti colonizeaza vaginul femeilor, care au contact cu mai multi parteneri. (linic, se manifesta ca4
vaginite, cervicite, bartholinite, febra postpartum si chiar sterilitate.
Ureaplasmele pot cauza inflamatii placentare, pot invada sacul amniotic, provocand infectii persistente si complicatii la
nastere. Mycoplasma hominis si Ureaplasma s$au izolat in procent de "-. din sangele femeilor cu febra postpartum sau
avort dar nu la femeile afebrile, care au avut avorturi, sau la gravide sanatoase.
1a persoanele cu sistemul imun intact, Mycoplasma hominis si Ureaplasma sunt, de obicei, germeni comensali ai
mucoasei tractului genital inferior, prezenta lor nefiind asociata cu manifestari clinice. *irulenta lor este scazuta,
comportandu$se ca oportunisti. !rezenta lor in aceasta zona in procente diferite este explicata prin modul de
comportament, care se refera la4 statutul economic, comportamentul sexual si numarul partenerilor sexuali.
Cealaltă categorie de infecţii genitale, care constituie subiectul acestui articol, este produsă de
micoplasme (Mycoplasma hominis si Ureaplasma urealyticum), – microorganisme relativ frecvent
întlnite la multe persoane în cadrul florei normale din uretră si vagin! "n anumite circumstanţe aceste
microorganisme se pot multiplica e#cesiv $i pot determina infecţii (prin răspunsul inflamator din partea
organismului)! %nfecţia poate fi din punct de vedere clinic asimptomatică sau cu diverse manifestări $i
forme clinice de boală!
&a barbaţi, Ureaplasma urealyticum determină în special uretrita (a doua cau'a de uretrita non(
gonococică) $i oca'ional prostatita $i epididimita!
&a gravide Ureaplasma urealyticum poate duce la corioamniotita $i la ruperea prematura a membranelor,
cu risc de infecţie neonatală!
Mycoplasma hominis a fost implicată în producerea endometritelor $i salpingitelor (infecţii ale mucoasei
uterine $i a trompelor uterine) $i este asociată cu vagino'a bacteriană!
%ncidenţa coloni'arii $i a infecţiei cu Mycoplasma hominis, respectiv i'olarea acesteia sunt legate de) o
activitate se#uala crescută, igiena deficitară, promiscuitate se#uală, coloni'area sau infecţia
concomitenta cu alţi agenti infectio$i (gonococ, trichomonas, candida, treponeme), modificari ale ph(ului
local în special la nivelul vaginului (prin înlocuirea florei normale cu o alta floră, dar $i prin întrebuinţarea
frecventă a unor săpunuri alcaline*)!
%nfecţia cu micoplasme (asemanator infectiei cu alti agenţi) a fost asociată cu sterilitatea persoanei sau
cuplului respectiv! +stfel, de la bărbaţii cu sterilitate s(a i'olat frecvent Ureaplasma urealyticum din
sperma! &a femei, infecţia cu Ureaplasma urealyticum a fost asociată att cu sterilitatea ct $i cu
insuficienţa reproductivă, adică incapacitatea de a da na$tere unor copii normali, la termen (avorturi
habituale, na$teri premature, subponderabilitate a copiilor la na$tere)!
Diagnostic
Diagnosticul de certitudine se face prin e$amene de laborator ,ele cultivindu.se pe diferite medii cu
mai mare usurinta decit virusii sau unele bacterii anaerobe .
+" *$amene bacteriologice de i!olare a m%coplasmelor pe ba!a proprietatilor lor metabolice . #.
au i!olat din secretiile lor cervicale si uretrale , mai putin di urina , dint trompele inflamate ,
abcesele tubo.ovariene sau ale Douglas.ului . Multi /acterilogi arata ca atunci cind nu se
i!olea!a speciile u!uale aerobe sau anaerobe de la o pacienta cu un sindromce poate fi generat
de m%coplasme de e$emplu : uroculturi negative la ca!uri cu disurie si piurie " , clinicianul
trebuie alertat asupra posibilei pre!ente a acestora .
'" Metode serologice pentru evidentiere de anticorpi specifici fi$atori de complement , cu
identificare fie prin metoda *(I#A , fie prin procedee de imunofluorescenta . Acesti anticorpi
s.au evidentiat la ;umatate din ca!urile cu salpingite fata de +0 7 din femeile sanatoase . #.a
discutat cresterea sau scaderea titruluio de anticorpi in timpul bolii la mai mult de ;umatate
din bolnavele cu M.hominis in tractul genital inferior .
"n laborator pentru diagnosticarea infecţiilor cu micoplasmele genitale se utili'ea'ă truse speciale care
asigură cultivarea, identificarea $i titrarea diferenţiată (adică aprecierea cantitativă a microorganismului
din probă) a celor doua specii de micoplasme! ,e prelevea'ă produse patologice din uretra, col uterin si
vagin- este foarte important ca tampoanele recoltate să conţină celule epiteliale deoarece micoplasmele
adera la aceste celule! ,e mai pot recolta la barbaţi urina primul .et $i sperma! Citirea probelor se face de
la ca' la ca' la /0h sau 01h!
2eoarece aceste microorganisme pot fi pre'ente att în flora normală, ct $i ca organisme patogene în
cadrul infecţiilor urogenitale, trebuiesc folosite criterii cantitative pentru interpretarea culturilor obtinuţe!
3e'ultatul poate fi e#primat astfel) negativ, slab po'itiv sau po'itiv în functie de cantitatea de
microorganism i'olat, conduita terapeutică fiind stabilită de medicul clinician care ia în considerare $i
simptomatologia clinică!
5RA5AM*N5
#e recomanda lincomicina pentru M.hominis si eritromicina pentru &.urealiticum , la care
M.hominis este re!istenta .
<rognosticul sarcinii .#e discuta despre un prognostic mai prost la gravidele cu m%coplasme ,
e$istind un risc de avort septic , intir!ierea cresterii fetale in utero .

BOALA M.Hominis U.Urel!ti"#m
Comentrii s#pr
reltiilor si proportiei
de $oli tri$#ite
m!"oplsmelor
<ielonefrita Da === Nu >orme acute si
e$acerbare
Abcese de glanda
/artholin
#lab Nu
?aginite si cervicite Nu Nu
/oala inflamatorie
pelvina
Da === #lab = M.hominis poate
determina unele
ca!uri , fara a se
cunoaste procentul
>ebra post.abortum Da === Nu M.hominis poate
determina unele
ca!uri , fara a se
cunoaste procentul
%e$r post&prt#m D ''' N# M!"oplsmele pot fi
"#( m)or
Bol $orti*e si N# N#
de"es in #tero
Coriomnionit N# Unele E+ist so"ieri fr
se do*edi legt#r
Hipotrofie fetl N# Unele E+ist so"ieri in
#nele st#dii , fr se
do*edi legt#r
Infertilitte N# N# Ureplsm s"de
motilitte
spermto(oi(ilor