CAPITOLUL II

CONDIŢII HIDRO-METOROLOGICE ALE
OCEANULUI INDIAN ÎN LUNILE
FEBRUARIE-MARTIE
25
CONDIŢII HIDRO-METOROLOGICE ALE
OCEANULUI INDIAN ÎN LUNILE
FEBRUARIE-MARTIE
2.1. OCEANUL INDIAN-DESCRIERE GENERALĂ
Oceanul Indian este al treilea ocean ca mărime. Sub raport geologic, acesta este un
ocean relativ tânăr, deşi trebuie remarcat de asemenea, ca şi pentru alte oceane, că multe
aspecte alte istoriei lui geologice timpurii şi ale genezei lui nu sunt studiate încă.
În concordană cu cele stabilite de către !iroul "idrogra#ic Internaional, limitele
Oceanului Indian sunt următoarele$ limita vestică mai la sud de %#rica, după meridianul &apul
%celor '%u(al)as*, 2+, longitudine - pînă la %nctartida '.ământul /egelui 0aud*1 limita
estică mai la sud de %ustralia, pe limita de vest a strâmtorii !ass de la promontoriul Ot2a3
până la insula 4ing, apoi până la &apul 5reen '6asmania de 78* şi de la S- e9tremităii
insulei 6asmania de:a lungul meridianului ;<=, longitudine - până la %nctartida '5ol#ul
>isc)er, 6eritoriul regelui 5eorge ?*.
Sub raportul limitei răsăritene, la sudul %ustraliei au #ost multe discuii provocate de
#aptul că o parte a savanilor se re#eră la 0area %ra#ura, iar unii dintre ei c)iar 0area 6imor o
raportează la Oceanul .aci#ic, deşi acest lucru nu este logic, deoarece marea 6imor, după
caracterul regimului )idrologic se a#lă într:o legătură indisolubilă cu Oceanul Indian, iar
plat#orma continentală Sa)ul, sub raport geologic reprezintă clar o parte a scutului %ustralian
de 78, care uneşte regiunea e9istentă cântva a 5ond2anei cu Oceanul Indian.
Insă marea ma@oritatea geologilor plasează această limită pe cea mai îngustă parte
'vestică* a strâmtorii 6orres1 după precizarea !iroului "idrogra#ic Internaional, limita de vest
a strâmtorii trece de la &apul AorB ';;,+5Clatitudine sudică , ;<2,+DC longitudine estică* până
la estuarul râului !ensbec '7oua 5uinee*';<;,+;E longitudine estică*, ceea ce coincide şi cu
limita răsăriteană a 0ării %ra#ura. Fimita de 7- a Oceanului Indian trece 'de la insulă la
insulă* prin Insulele Sondele 0ici la Insulele Ga2a, Sumatra şi apoi la Insula Singapore.
0ările peri#erice Oceanului Indian, care sunt amplasate de:a lungul limitei lui nordice,
sunt următoarele$ 0area /oşie, 5ol#ul .ersic, 0area %rabiei, 5ol#ul !engal, 0area
%ndaman.
/egiunea de la sud de linia &apul %celor: promontoriul Feeu2in '%ustralia de ?est*
se e9aminează, uneori, ca un sector sudic al Oceanului Indian, ceea ce a şi #ost recomandat de
!iroul "idrogra#ic Internaional în anul ;H2I, deşi s:a revocat prin ultimele decizii ale
2J
acestuia. Oceanul de sud se poate e9amina ca o totalitate de sectoare sudice ale #iecăruia
dintre cele trei oceane.
Supra#aa Oceanului Indian, in acceptia !iroului "idrogra#ic Internaional, adică
e9cluzând 0area %ra#ura este de =<.H;= Bm 2, iar cu marea %ra#ura este de =5.H<+ Bm2.
%dâncimea medie este de D.IH=m 1adâncimea ma9imă înregistrată este de =.<D=m.
?olumul apelor oceanului Indian este de 2H;.H<5 milioane metri cubi.
0a@oritatea #urtunilor tropicale care bântuie această regiune se #ormează între +5°
latitudine sudică şi ;5° latitudine sudică, îndeosebi în perioada noiembrie:mai.&icloanele
ating #recvena ma9imă în perioada decembrie:martie, luna cu cele mai numeroase cicloane
#iind ianuarie.
&icloanele din această regiune descriu traiectorii având caracteristicile parabolei, cu
concavitatea orientată spre est. Iniial, aceste #urtuni tropicale se deplasează în direcia 8 sau
S8, apoi iau direcia S, descriu o curbă, după care se deplasează spre S-. 6otodată, un număr
însemnat de cicloane tropicale descriu traiectorii rectilinii, altele sunt caracterizate de
traiectorii cu bucle ciclonale, iar altele de traiectorii neregulate.
Studii relativ recente au pus în evidenă #aptul că traiectoriile lor caracteristice sunt
legate de temperaturile ridicate ale apei de la supra#aa mării, deoarece aceasta le procură
uriaşa energie necesară pentru întreinerea proceselor dinamice dintr:o #urtună tropicală. 6ot
aceste studii e9plică de ce cicloanele tropicale din această zonă se produc aproape în
e9clusivitate în decursul verii australe.
.articularităile regionale ale apelor oceanice din @urul %ustraliei determină pe
specialişti să identi#ice trei tipuri de depresiuni care se mani#estă în această regiune$
:depresiunile tropicale, care a#ectează #lancul de nord al sistemelor de anticicloni şi
care, în genere, au o intensitate redusă sau moderată1
:depresiunile tropicale denumite K2ill3:2illiesK, care generează unele dintre cele mai
violente #urtuni tropicale, dar care, de regulă, a#ectează zone de întindere reduse1
:depresiunile tropicale sudice, care a#ectează #lancul de sud al centurii semipermanente
anticiclonice.
&ea mai mare parte a depresiunilor tropicale din primele două categorii se deplasează
de la - spre 8, în apropierea coastelor de nord ale %ustraliei, după care traiectoriile lor îşi
sc)imbă direcia spre S8 sau S, iar în cele din urmă, spre S-.
Lepresiunile tropicale sudice, care constituie cea de:a treia categorie, se deplasează în
general de la 8 la -, în partea sudică a sistemului anticiclonic. În timpul verii, ele pot a#ecta
zone ale oceanului situate c)iar la S de lat. D5,S, iar în timpul iernii, traiectoriile lor înaintează
până la apro9imativ 25,S.
2=
.entru navigatori prezintă interes depresiunile tropicale cunoscute sub denumirea de
8ill3:8illies, care generează unele dintre cele mai violente #urtuni tropicale, dar care, de
regulă, a#ectează zone de întinderi reduse. &ele mai caracteristice dintre acestea sunt cele
traversează mările %ra#ura şi 6imor, deplasându:se spre S8 şi care, după ce descriu curba
tipică traiectoriei unor asemenea #urtuni, lovesc coastele %ustraliei, îndeosebi în regiunea
cuprinsă între 5ol#ul -9mout) şi meridianul de ;2+°-.
&ând a@ung deasupra uscatului, ele trec peste vestul continentului australian ca simple
depresiuni, pentru a se KspargeM apoi în 0area de Sud a %ustraliei.
%lte 8ill3:8illies se propagă de:a lungul coastelor nord:vestice ale continentului, la o
distană de apro9imativ 2++ 0m şi descriu o curbă spre S- în regiunea &apului Feevin..
0ai putem semnala o grupă de #urtuni tropicale cu originea în 0area %ra#ura şi care
se deplasează mai întâi spre S8 şi lovesc coastele Kinutului de nordM după care descriu o
curbă spre S-.
&ele mai #recvente şi mai violente 8ill3:8illies sunt cele care se #ormează la 78 de
coastele %ustraliei de vest.
În centrele acestor #urtuni tropicale presiunea poate scădea până la apro9imativ HJ+
mbari, iar vântul asociat sistemului depresionar atinge viteze cuprinse între I57d şi 557d, în
#uncie de distana #aă de oc)iul #urtunii'de la 2+ la ;5+ 0m.*.
Hula
Lupă încetarea aciunii vântului care le:a generat, valurile mării trec într:o #ază de
stabilizare, #orma lor devine regulată, iar dimensiunile lor nu se modi#ică timp îndelungat.
Ondulaiile regulate ale mării care prezintă caracteristicile menionate mai sus sunt denumite
)ulă sau valuri de )ulă.
Leoarece valurile de )ulă pot apărea înaintea înregistrării oricărei variaii alarmante a
curbei barometrice, dacă viteza lor de propagare este mai mare decât viteza de deplasare pe
traiectorie a unei #ormaiuni depresionare, )ula este considerată semnul precursor al apropierii
unei #urtuni.
%st#el, când )ula este #oarte puternică şi apare într:o regiune maritimă în care bântuie
#urtuni tropicale, propagându:se dintr:o direcie di#erită de cea dinspre care bate vântul, este
aproape sigur că #urtuna tropicală se apropie de navă.
Fa latitudini medii şi înalte mani#estarea )ulei în aceleaşi condiii constituie un
puternic indiciu că de pe navă se apropie o depresiune e9tratropicală.
Lupă cum s:a mai arătat, direcia din care vine )ula indică cu apro9imaie relevmentul la
centrul perturbaiei barice care a generat:o.
2I
Sunt însă #recvente situaiile în care )ula este generată de aciunea unor vânturi
regionale locale sau periodice.
În Oceanul Indian de Sud )ula, adeseori con#uză, este prezentă aproape tot timpul
anului, #iind generată de depresiunile care se deplasează de la 8 la -, apro9imativ de:a lungul
paralelei de 5+,S. În cele mai multe cazuri ea este moderată sau puternică, iar sub raportul
lungimii ea acoperă complet scara )ulei, întâlnindu:se atât valuri scurte, cât şi valuri #oarte
lungi. %st#el, în sudul Insulei 0adagascar s:au întâlnit valuri cu lungimi de undă de peste D++
m.
În zonele cuprinse între ecuator şi 2+,S şi între longitudinile 25,- şi =+,-, predomină
)ula din direcia S-, care este în general slabă sau moderată.
Lin timp în timp însă între ;+, lat. S şi 2+, lat. S ea poate deveni puternică.
Între meridianele =+,- şi ;;+,- )ula este mai totdeauna moderată şi se propagă de regulă
dintr:o direcie cuprinsă între S şi S-.
Între D+, lat. S şi 5+, lat. S )ula se propagă mai tot timpul din direcia 78, iar uneori
din 8 şi S8.
Între =+, long. - şi ;;+, long.- )ula care vine dinspre 78 şi îndeosebi de la 8, este #oarte
puternică, având valuri care depăşesc mai totdeauna înălimea de J m1 navele care străbat
această zonă îndreptându:se spre 8 pierd apro9imativ ;+N şi c)iar mai mult din viteza lor de
croazieră.

2.2. CIRCULATIA CURENTILOR OCEANICI
%spectul climei unor intinse regiuni ale 6errei este determinat in mare parte de
consecintele miscarii de revolutie si miscarii de rotatie.Ona din consecintele miscarii de
revolutie a .amantului in @urul Soarelui este e9istenta celor 5 zone climaterice$zona
calda'P2DQ2=C :2DQ2=C*,doua zone temperate'intre tropice si cercurile polareP2DQ2=C JJQDDC
7 si S*si doua zone polareHdincolo de cercurile polare*.
%st#el, supra#ata oceanului din regiunile intertropicale se incalzeste mai mult,#acand sa
se mareasca volumul apelor,ceea ce duce la cresterea nivelului cu cativa centimetri.In sc)imb
in zonele polare si subpolare ,care bene#iciaza de un alt regim al radiatiilor solare,apa este mai
rece si isiva micsora volumul,nivelul apelor coborand cu alti cativa centimetri.6ocmai aceasta
in#ima di#erenta ce se ceeaza intre zonele amintite constituie mecanismul initial al #ormarii
curentilor oceanici.
2H
%pele mai calde din zona ecuatoriala pornesc coborand spre poli,in timp ce dinspre
poli inainteaza in adancime apele mai reci spre ecuator.%ceasta ar #i o e9plicatie simpli#icata
#enomenul #iind mai comple9.
Sc)imbul permanent dintre apele ecuatoriale si polare este ampli#icat si mai alec
complicat de miscarea de rotatie a .amantului,care #ace ca un punct de pe ecuator sa se miste
in spatiu cu o viteza de ;J++ BmR) ,viteza ce scade treptat spre latitudinile mari,pentru ca la
polii planetei sa #ie egala cu zero.Inertia #ace ca apele oceanice sa aiba tendinta,tocmai
datorita naturii lor lic)ide,sa ramana in urma si sa seingramadeasca de:a lungul tarmurilor
vestice ale continentelor.
In plus rotatia 6errei in @urul a9ei sale imprima un e#ect special asupra deplasarii
tuturor #luidelor,precum si a oricarui mobil in miscare,inclusiv asupra vanturilor,e#ect ce
se e9prima printr:o slaba deviere spre dreapta in emis#era 7 si spre stanga in emis#era S,lucru
valabil si pentru curentii oceanici. %ceasta abatere de la directia initiala reprezinta e#ectul
&oriolis'#orta &oriolis*,dupa numele matematicianului #rancez 5ustve 5aspar &oriolis';=H2:
;I<D*,care a e9plicat stiinti#ic aceasta deviere acurentilor de aer.
Latorita e#ectului &oriolis, cele mai constante vanturi de pe glob:alizeele:nu su#la
perpendicular intre tropice si ecuator, ci in diagonala de la 7elaS8in emis#era 7 si de la S-
spre 78 in emis#era S.0iscarea lor continua si constanta impinge spre 8 masele de apa
oceanica, ingramadite pe tarmurile vestice ale continentelor, dand nastere la doi curenti
ecuatoriali paraleli, cate unul in #iecare emis#era. In partea vestica abazinelor oceanice,
intalnind #ie tarmurile continentelor, #ie unele insule mai intinse ca supra#ata, curenti
ecuatoriali se impart in doua ramuri$ una dintre ele ,cea mai importanta,se vadeplasa catre 7
in emis#era 7 si catre S in emis#eraS. Sub e#ectul #ortei &oriolis aceasta ramura principala
desprinsa din curentul ecuatorial se abate mai intai catre 7- in emis#era 7 si catreS- in
emis#era S ,pentru ca apoi sub in#luenta vanturilor de vest:din zona latitudinulor mi@locii:sa
inainteze de la vest la est in ambele emis#ere.
&ircuitul apelor oceanice este inc)is pe latura vestiac de curentii reci ,#ormati de apele
ce se deplaseaza dinspre zonele polare in adancul oceanelor si care, a@ungand treptat la
supra#ata,scalda tarmurile vestice ale continentelor.
În a#ara acestor circuite grandioase ale apelor Oc. .lanetar, mai e9ista in interiorul
zonei ecuatoriale un circuit mai restrans, &urentul -cuatorial &ontrar, pe care:l #ormeaza
ramura secundara ce se desprinde din suvoiulcurentului ecuatorial in dreptul tarmurilor
rasaritene ale continentelor si care se deplaseaza de la 8 la-. -ste un curent de compensatie
ce vine sa restabileasca nivelul apelor oceanice pe tarmurile vestice ale continentelor.
D+
%spectul climei unor întinse regiuni ale 6errei este determinat in mare parte de
consecinele mişcării de revoluie şi mişcării de rotaie. Ona din consecinele mişcării de
revoluie a .ământului în @urul Soarelui este e9istena celor cinci zone climaterice$ zona caldă,
cele două zone temperate şi două zone polare.
%st#el, supra#aa oceanului din regiunile intertropicale se încălzeşte mai mult, #ăcând
să se mărească volumul apelor, ceea ce duce la creşterea nivelului cu câiva centimetrii. În
sc)imb, in zonele polare şi subpolare, care bene#iciază de un alt regim al radiaiilor solare, apa
este mai rece şi îşi va micşora volumul, nivelul apelor coborând cu ali câiva centimetrii.
6ocmai această in#inită di#erenă ce se creează intre zonele amintite constituie
mecanismul iniial al #ormării curenilor oceanici. %pele mai calde din zona ecuatorială
pornesc coborând spre poli, în timp ce dinspre poli înaintează în adâncime apele mai reci spre
ecuator. %ceasta ar #i ecuaia simpli#icată, #enomenul #iind mai comple9.
Sc)imbul permanent dintre apele ecuatoriale şi polare este simpli#icat şi mai ales
complicat de mişcarea de rotaie a .ământului, care #ace ca un punct de la ecuator să se mişte
în spaiu cu o viteză de ;J++ Bm Roră, viteză ce scade treptat spre latitudini mari, pentru ca la
polii planetei să #ie egală cu zero. Ineria #ace ca apele oceanice să aibă tendina tocmai
datorită naturii lori lic)ide să rămână în urmă şi să se îngrămădească de:a lungul ărmurilor
vestice ale continentelor.
În plus, rotaia 6errei în @urul a9ei sale imprimă un e#ect special asupra deplasării
tuturor #luidelor, precum şi a oricărui mobil în mişcare, inclusiv asupra vânturilor, e#ect ce se
e9primă printr:o slabă deviere spre dreapta în emis#era nordică şi spre stânga in emis#era
sudică, lucru valabil şi pentru curenii oceanici.
%ceastă abatere spre dreapta reprezintă e#ectul &oriolis '#ora &oriolis*, după numele
matematicianului #rancez 5ustav 5aspar &oriolis ';=H2 S ;I<D*, care a e9plicat ştiini#ic
această teorie a curenilor de aer.
În Oceanul Indian circulaia curenilor oceanici este comple9ă. %st#el in partea nordică
a oceanului nu e9istă de #apt un inel al circulaiei oceanice, deoarece atât 0area %rabiei cât şi
5ol#ul !engal separate net de .eninsula India nu o#eră spaii largi de des#ăşurare dezvoltării
curenilor oceanici.
În plus, intervine şi in#luena circulaiei musonice, care sezonal îşi sc)imbă sensul de
deplasare al curenilor de apă din această parte a oceanului.
În semestrul cald al anului musonul care su#lă dinspre sud şi sudSest imprimă
curenilor oceanici o direcie în sensul acelor de ceasornic, în timp ce in sezonul rece,
musonul de iarnă care su#lă din sectorul nordic, modi#ică direcia de deplasare a curenilor
ce vor circula în sens direct.
D;
În Oceanul Indian de Sud evoluia curenilor oceanici este mai puin comple9ă cu
meniunea că se remarcă o deplasare spre sud până în dreptul paralelei de 2+, latitudine
sudică a &urentului -cuatorial de Sud, datorită in#luenei circulaiei musonice. %cest curent
puternic de ape ce ia naştere pe ărmurile nord:vestice ale %ustraliei, înaintează de la est la
vest, de:a lungul oceanului, până în dreptul insulei 0adagascar, de unde îşi împarte apele în
două ramuri principale$
: &urentul 0adagascarului, ce se deplasează de la nord spre sud, prin estul insulei
0adagascar şi
: &urentul 0ozambicului, ce pătrunde prin strâmtoarea 0ozambic. %cesta din urmă
se continuă pe tărmurile %#ricii %ustrale cu &urentul %celor ce se întâlneste în zona
insulelor .rinul -duard şi &rozet, cu &urentul 0adagascarului dând naştere
&urentului Oceanului Indian de Sud.
Sub impulsul vânturilor de vest, acest curent, ale cărui ape sunt in#luenate treptat de
aportul apelor reci ale &urentului %ntartic, a@unge până pe ărmurile sud:vestice ale
%ustraliei având în această zonă valori termice mai coborâte';5,:;=,&*.
Le aici, &urentul %ustaliei de ?est care este o continuare spre nord a &urentului
Oceanului Indian de Sud este un curent rece, 'şi din cauza &urentului %ntartic*, ce întreine
aceleaşi condiii de uscăciune de pe coastele vestice ale %ustraliei, ca şi ceilali cureni reci
ce scaldă ărmurile %#ricii şi %mericii de Sud. &urentul %ustraliei de ?est înaintează spre
nord până în zona insulelor &ocos unde îşi uneşte apele cu &urentul -cuatorial de Sud,
înc)izând ast#el circuitul curenilor oceanici din bazinul sudic al Oceanului Indian.
In#luena climatică generală a mării este puternic nuanată de curenii marini. Latorită
temperaturii lor di#erite, curenii marini e9ercită o in#luenă directă asupra regimului termic al
aerului din di#erite sectoare ale mărilor şi oceanelor, precum şi a zonelor litorale ale
continentelor.
In#luena termică a curenilor marini are drept consecină apariia unor #enomene şi
procese, mai ales de dinamică a maselor de aer, de care se leagă apoi modi#icarea regimului şi
a altor elemente climatice importante, cum sunt nebulozitatea şi precipitaiile.
&ei mai importani cureni marini apar sub aciunea principalelor vânturi dominante
ale circulaiei generale, cum sunt$ alizeele, vânturile de vest şi vânturile de est din regiunile
polare. %ceste vânturi cu caracter permanent determină prin #recare, deplasarea continuă a
maselor de apă marină, pe grosimi de 5+:;5+m.
În a#ara circulaiei oceanice generale e9istă la nivel local o bogată circulaie
determinată de curenii caracteristici, de o mare valabilitate în viteză şi direcie, strâns legată
de sistemul marilor vânturi şi de asemenea de condiiile speci#ice locului.
D2
Regiune !"#$e%"& 'e N( )i ( %e Au#$&%iei
&urenii acestei regiuni mani#estă în aciunea lor o variabilitate considerabilă în special
datorită condiiilor variabile de vânt care predomină în cea mai mare parte a regiunii, aproape
tot timpul anului.
Lincolo de coastele de vest şi nord:vest ale %ustraliei, curentul îşi sc)imbă sensul în
#uncie de sc)imbările musonice din această zonă.
&urenii de la est de ;++°, datorită apropierii de centura de înaltă presiune
subtropicală, vânturile şi deci curenii din regiune sunt de slabă intensitate şi variabili. În toate
pările acestei zone media curentului este mică ';7d.*, iar în unele locuri este şi mai mică ';R2
7d.*, dar în câteva locuri mai apar şi cureni individuali ce depăşesc 2 7d.
Fa distane mai mari de coastă, de apro9imativ J+ 0m, direcia predominantă a
curenilor este de 7-:- în timpul iernii şi 7 în timpul verii.
Fângă ărm, nu e9istă nici un contracurent continuu, curentul în sensul acelor de
ceasornic se rami#ică dinspre 7- spre - sau înspre S de:a lungul coastei. ?alorile medii ai
acestor cureni sunt de la - de ;;+°- este cea mai mică, de ;R27d, iar a curentului de coastă
care merge spre sud până la ;7d.
In*%uen+ !u&en+i%"& "!eni!i #u,& !%i-$u%ui &egi"n%
În ceea ce priveşte Oceanul Indian, curenii marini îşi aduc şi ei aportul într:o măsură
destul de mare în ceea ce priveşte in#luena asupra climatului regional.
%st#el curenii din Oceanul Indian au la baza #ormării lor regimul musonic cu aspectul
său sezonier 'vara:S8, iarna:7-*, ei e9ercită în zonele pe care le străbat, o in#luenă
considerabilă asupra temperaturii aerului de deasupra mării, determinând prin aceasta
con#iguraia izotermelor.
2... CICLOANELE DIN OCEANUL INDIAN
0a@oritatea #urtunilor tropicale care bântuie această regiune se #ormează între +5°
latitudine sudică şi ;5° latitudine sudică, îndeosebi în perioada noiembrie:mai.
&icloanele ating #recvena ma9imă în perioada decembrie:martie, luna cu cele mai numeroase
cicloane #iind ianuarie.
&icloanele din această regiune descriu traiectorii având caracteristicile parabolei, cu
concavitatea orientată spre est. Iniial, aceste #urtuni tropicale se deplasează în direcia 8 sau
S8, apoi iau direcia S, descriu o curbă, după care se deplasează spre S-. 6otodată, un număr
DD
însemnat de cicloane tropicale descriu traiectorii rectilinii, altele sunt caracterizate de
traiectorii cu bucle ciclonale, iar altele de traiectorii neregulate.
%propierea cicloanelor din Oceanul Indian de Sud este însoită de o serie de
mani#estări ale vremii dintre care unele sunt caracteristice cicloanelor, în genere, iar altele
speci#ice acestei regiuni.
%st#el$
:înaintea declanşării unui ciclon în regiune, cerul este în întregime senin, iar deasupra
mării su#lă un vânt de intensitate redusă, în timp ce presiunea atmos#erică scade continuu1
:apar valuri de )ulă caracterizate prin înălimi şi perioade neobişnuit de mari, care se
sparg cu o violenă neobişnuită pe coastele insulelor 0adagascar, la sud de !aia dC%ntongil,
pe coastele insulelor /odriguez, 0auritius.
Ci!%"ne%e $&",i!%e 'in ,e%e Au#$&%iei
Se pare că multe dintre #urtunile tropicale care bântuie în această zonă se #ormează în
regiunile cuprinse între latitudinile ;+°S şi ;5°S, dar e9istă şi dovezi că unele dintre ele iau
naştere datorită perturbaiilor barice care se #ormează mai la nord de aceste latitudini, de pildă
în @urul latitudinii de =°S, deasupra apelor ar)ipelagului Solomon, la e9tremitatea estică a
regiunii.
În timpul iernii australe această zonă este caracterizată de e9istena a două puternice
centre de înaltă presiune 'anticicloni* care se e9tind de la - la 8, având ca a9ă centrală
latitudinea de 2I,S, deasupra continentului australian, şi latitudinea de D+,S, deasupra
oceanului.
În timpul verii australe întregul sistem de anticicloni se deplasează. %nticiclonul de
deasupra oceanului se deplasează spre latitudinea de D2,S şi longitudinea de H2,-, în timp ce
cel a#lat deasupra continentului australian se deplasează mult la S de coastele meridionale ale
%ustraliei, #iind caracterizat printr:o presiune ma9imă redusă$ ;+;D mbar.
%semenea deplasări successive ale unor uriaşe mase de aer de la iarnă la vară şi invers
sunt consecina directă a modi#icărilor survenite în bilanul termic din regiune, care
antrenează ample sc)imburi de căldură, modi#icări de sens ale circulaiei aeriene şi, odată cu
aceasta, şi trans#erări massive de vapori de apă dintr:o zonă în alta.
%st#el, în timpul verii australe, retragerea spre S8 şi S a centrelor de înaltă presiune
mai sus amintite înlesneşte pătrunderea şi instalarea unor uriaşe mase de aer cald şi umed
deasupra regiunilor oceanice din nordul %ustraliei. În acest sezon, în toată partea de 78 de 7
şi 7- a %ustraliei apa mării atinge temperaturi de 2J,&, 2=,& şi c)iar 2I,&, condiii care
#avorizează #ormarea unor depresiuni ciclonice tropicale.
D<
Studii relativ recente au pus în evidenă #aptul că traiectoriile lor caracteristice sunt
legate de temperaturile ridicate ale apei de la supra#aa mării, deoarece aceasta le procură
uriaşa energie necesară pentru întreinerea proceselor dinamice dintr:o #urtună tropicală. 6ot
aceste studii e9plică de ce cicloanele tropicale din această zonă se produc aproape în
e9clusivitate în decursul verii australe.
.articularităile regionale ale apelor oceanice din @urul %ustraliei determină pe
specialişti să identi#ice trei tipuri de depresiuni care se mani#estă în această regiune$
:depresiunile tropicale, care a#ecteazT #lancul de nord al sistemelor de anticicloni şi
care, în genere, au o intensitate redusă sau moderată1
:depresiunile tropicale denumite K2ill3:2illiesK, care generează unele dintre cele mai
violente #urtuni tropicale, dar care, de regulă, a#ectează zone de întindere reduse1
:depresiunile tropicale sudice, care a#ectează #lancul de sud al centurii semipermanente
anticiclonice.
&ea mai mare parte a depresiunilor tropicale din primele două categorii se deplasează
de la - spre 8, în apropierea coastelor de nord ale %ustraliei, după care traiectoriile lor îşi
sc)imbă direcia spre S8 sau S, iar în cele din urmă, spre S-.
Lepresiunile tropicale sudice, care constituie cea de:a treia categorie, se deplasează în
general de la 8 la -, în partea sudică a sistemului anticiclonic. În timpul verii, ele pot a#ecta
zone ale oceanului situate c)iar la S de lat. D5,S, iar în timpul iernii, traiectoriile lor înaintează
până la apro9imativ 25,S.
.entru navigatori prezintă interes depresiunile tropicale cunoscute sub denumirea de
8ill3:8illies, care generează unele dintre cele mai violente #urtuni tropicale, dar care, de
regulă, a#ectează zone de întinderi reduse. &ele mai caracteristice dintre acestea sunt cele
traversează mările %ra#ura şi 6imor, deplasându:se spre S8 şi care, după ce descriu curba
tipică traiectoriei unor asemenea #urtuni, lovesc coastele %ustraliei, îndeosebi în regiunea
cuprinsă între 5ol#ul -9mout) şi meridianul de ;2+°-.
&ând a@ung deasupra uscatului, ele trec peste vestul continentului australian ca simple
depresiuni, pentru a se KspargeM apoi în 0area de Sud a %ustraliei.
%lte 8ill3:8illies se propagă de:a lungul coastelor nord:vestice ale continentului, la o
distană de apro9imativ 2++ 0m şi descriu o curbă spre S- în regiunea &apului Feevin..
0ai putem semnala o grupă de #urtuni tropicale cu originea în 0area %ra#ura şi care
se deplasează mai întâi spre S8 şi lovesc coastele Kinutului de nordM după care descriu o
curbă spre S-.&ele mai #recvente şi mai violente 8ill3:8illies sunt cele care se #ormează la
78 de coastele %ustraliei de vest.
D5
În centrele acestor #urtuni tropicale presiunea poate scădea până la apro9imativ HJ+
mbari, iar vântul asociat sistemului depresionar atinge viteze cuprinse între I57d şi 557d, în
#uncie de distana #aă de oc)iul #urtunii'de la 2+ la ;5+ 0m.*.
2./. 0ALURILE 1I MAREELE OCEANICE
0areele sunt oscilatii ale nivelului marii cu perioade de ordinul orelor ' 2<
)
S <I
)
1 ;2
)
S 2<
)
*, produse sub actiunea #ortelor producatoare de maree, in principal de actiunea
combinata a #ortelor de atractie .amant S Funa S Soare, cu e#ect de #lu9 S re#lu9 si
de#ormarea oscilatorie a )idros#erei marine .
0areea teoretica se e9plica prin legea atractiei universale '7e2ton* si legile lui
4epler, in raport de masa celor trei astrii, distantele si pozitiile lor relative. In mod concret pot
di#erentia$ maree lunare, mareee solare si maree luni:solare .
In mareea luni:solara se deosebesc urmatoarele #aza$
: Sizigii ' maree vie * ' Sp *
: cuadratura ' maree moarta * ' 7p * ,
/ealitatile )idrogra#ice ' marimea bazinului oceanic , relie#ul submarin , orientarea
coastelor #ata de programarea #lu9ului mareic * determina in di#erite zone portuare tipuri de
maree e#ective , di#erentiate prin ora de producere ' #ata de momentul astronomic * si prin
perioada si amplitudine 1 ast#el , se deosebesc $
: maree semi:diurne ' cele mai #recvent intalnite *
: maree diurne 1
: maree mi9te, si in cazuri particulare maree #luviale ' aceasta din urma
prin propagarea #lu9ului mareic in amonte pe anumite estuare.
In calculele de determinare a maeelor se opereaza cu $ maree de sizigii ' Sp * 1 maree
de cuadratura ' 7p * 1 apa inalta ' "8 * 1 apa @oasa ' F8 * 1 amplitudine a mareei ' range * 1
nivel de re#erinta $ nivelul M O U )arta ' c)art datum * 1 inaltimea apei deasupra nivelului M O
U ' )ig)t o# t)e tide * 1 mentionam , de asemenea , abreviat , urmatoarele noutati privind
nivelul apei in cadrul #enomenului de maree $ 0"8 , 0"8S , 0F8S , 0"87 , 0F87 .
In s#arsit , se mai urmeresc $ amplitudinile medii la sizigii si la cuadratura amplitudinile la
cele 2 #aze mentionate , varsta mareei , stabilimentului portului , liniile cotidale , punctele
am#idromice .
In Oceanul %tlantic sau observat cele mai mari valori ale amplitudinii de maree. In
gol#ul >und3 '7oua Scotie* la sizigii valoarea #lu9ului poate atinge ;I m , cea mai importanta
din oceanul planetar.
DJ
In Oceanul Indian cele mai mari amplitudini se intalnesc pe coastele nordice ale
%ustraliei S gura #luviului >itzro3 ;+.< m.
&ele mai numeroase valuri întâlnite sunt valurile de vânt, denumite ast#el deoarece ele
se #ormează prin aciunea intermitenta a vântului asupra stratului de apa de la supra#aa marii
a#lata in stare de repaus, care trans#era ast#el direct apei energia maselor de aer in mişcare pe
supra#aa marii.
-lementele ce caracterizează un val de vânt sunt$
a* lungimea valului, care este de#inita prin distanta orizontala măsurata pe întreaga
UcreastaM a valului1
b* lungimea de unda a valului, care reprezintă distanta orizontala dintre doua creste
sau doua U#unduriM succesive de pe pro#ilul valului, distanta măsurata paralel cu direcia de
deplasare a acestuia1
c* perioada valului, care e9prima intervalul de timp măsurat in secunde in care
doua creste succesive trec prin acelaşi punct #i91
d* inaltimea valului, care reprezintă distanta, măsurata pe verticala, intre creasta si
U#undulM valului1
e* viteza de propagare, sau viteza pe care o are creasta valului.
>actorii care in#luenează inaltimea si perioada valurilor generate de vânt sunt$
a* #ora vântului1
b* durata de timp a aciunii vântului1
c* supra#aa de priza'#etc)* sau întinderea zonei marine asupra căreia
acionează masele de aer in mişcare pe o durata data1
d* adâncimea apei.
"ula S după încetarea aciunii vântului care le:a generat, valurile marii trec intr:o #aza
de stabilizare, #orma lor devine regulata, iar dimensiunile lor nu se modi#ica timp îndelungat.
%ceste ondulaii regulate ale marii poarta numele de )ula sau valuri de )ula. Laca viteza
valurilor de )ula este mai mare decât viteza de deplasare pe traiectorie a unei #ormaiuni
depresionare, )ula este semnul precursor al apropierii unei #urtuni.
?alurile seismice sau U6sunamiM S aceste valuri iau naştere in urma deplasărilor
zonale intervenite pe #unduri oceanice ca urmare a cutremurelor provocate de activitatea
vulcanilor submarini. &ea mai cunoscuta sursa de UtsunamiM se a#la situata in Oceanul .aci#ic.
Fungimea valurilor seismice depaseste adeseori ;++0m, iar viteza de propagare este in
general cuprinsa intre D5+ si 5++7d. -le se pot propaga pe distante de mai multe mile marine,
iar după unii cercetători valurile seismice generate de cutremure puternice pot #ace încon@urul
oceanului planetar de câteva ori.
D=
-#ectul distructiv al valurilor seismice se mani#esta in întreaga lui amploare când ele
lovesc coastele @oase in apropierea cărora topogra#ia #undului marii este caracterizata de
adâncimi mici sau #oarte mici. In asemenea condiii, obstacolele pe care le prezintă #undurile
cu adâncimi reduse determina ca masele de apa împinse spre coaste sa se înalte , #ormând o
succesiune de Uziduri lic)ideM uriaşe care se apropie de linia armului ci viteza apropiate de
cele ale unui avion de pasageri cu reacie. ?iteza unui val seismic poate #i apro9imata cu
a@utorul #ormulei vPDV<Wd in care vPviteza in 7d, d Padâncimea apei in picioare. &ând
#undurile sunt #oarte mici, valurile seismice pot atinge si inaltimea de 2+m.
?alurile longitudinale: cutremurele submarine de origine vulcanica mai produc si
valurile longitudinale , care se propaga către supra#aa oceanului cu viteza sunetului. &ând
nava este lovita de un ast#el de val, se produce un soc de o asemenea violenta incat se creează
impresia ca nava a lovit o stanca submarina sau un banc de nisip.
?alurile produse de alunecări de teren survenite pe coaste : deplasarea spre ocean a
unor uriaşe mase de roci ori desprinderea unor poriuni mari de g)eata si căderea acestora in
mare in urma producerii unor cutremure sau prin simpla alunecare, pot genera valuri uriaşe,
uneori mai mari decât tsunami.
?alurile de UnisipM: pe #undurile mici 'sub <+m*, in timpul #urtunilor puternice, in
sudul 0arii 7ordului, in strâmtoarea 0allaca si Singapore se #ormează valuri de UnisipM cu o
inaltimea apro9imativa de 5m si o lungime apro9imativa de ;5+m, care se propaga intre
supra#aa marii si #undul acesteia. -le pot modi#ica in câteva ore topogra#ia #undurilor puin
adânci, creând bancuri de nisip acolo unde mai înainte marea prezenta adâncimi navigabile.
?alurile de nisip pot #i #oarte uşor descoperite cu a@utorul sondei ultrason care le înregistrează
#oarte clar pe diagrama. Fa descoperirea lor este indicat sa se paraseasca imediat zona cu ape
puin adânci pentru a evita o eventuala eşuare.
DI