You are on page 1of 4

Lectia manualelor alternative

Reforma invatamintului a generat rezistenta la nou si impotrivire la schimbare, contradictii in
fond si in forme, confuzii, iluzii, deziluzii, frustrari si scandaluri, toate firesti in orice proces de
tranzitie. Trecind peste acestea, ei, pe care ii depersonalizam numindu-i „forurile competente“,
au dat elementele noului sistem: o noua structura a ciclului de invatamint, programe cu o
conceptie moderna, manuale alternative, materiale parascolare, forme noi de evaluare, cursuri de
pregatire si informare, programe de studiu in strainatate. Acum noi, personalitati distincte
(profesori, elevi, parinti, inspectori de specialitate) trebuie sa armonizam si sa perfectionam
aceste elemente pentru a le face sa functioneze in spiritul Reformei, fara a le mutila sau obliga sa
intre in sabloanele vechi, la care, din inertie, ne e mult mai comod sa ne raportam.

Cu totii am fost de acord ca sistemul de invatamint trebuie sa se schimbe, sa se ralieze la ceea ce
exista in alte parti ale lumii. Dar numai in principiu si gindindu-ne doar la beneficiile pe care
schimbarea le poate aduce; cind am dispus de elementele necesare si a trebuit sa actionam
efectiv, am inceput sa vedem costurile: necesitatea de a ne schimba obisnuintele si tabieturile, de
a invata lucruri noi, de a avea o noua atitudine. Si de la opinia cvasi-colectiva ca e nevoie de
schimbare, unii au ajuns la convingerea ca Reforma e un lucru prost, care a dat peste cap tradtia
invatamintului romanesc; meritele din trecut, de altfel incontestabile, au fost generalizate,
idealizate, si tot ce e nou a fost considerat, in mod uniform, „mai rau ca inainte“. Acest tip de
gindire este macinat de confuzii si contradictii. Sa luam, de pilda, cazul manualelor alternative.

Manualele alternative sint o forma de gindire libera, creativa a individului, de implicare a
profesorilor si elevilor intr-o alegere democratica. Ele formeaza in spiritul libertatii de expresie.
Unic este Curriculum-ul scolar: prezinta o conceptie didactica si o lista a cunostintelor si
capacitatilor pe care elevii trebuie sa le aiba la sfirsitul unui ciclu de invatamint. Alternative sint
metodele prin care autorii de manuale transmit aceste cunostinte, ordinea in care le prezinta,
exemplele pe care isi bazeaza demersul didactic (textele literare din manualele de literatura sint
astfel de exemple), formele concrete de evaluare, raportul dintre text si grafica. Alternativ
inseamna in acest caz mai multe unghiuri de observare a aceluiasi fenomen, creativitate in
relationarea partilor intr-un intreg, originalitate, eficienta in predarea notiunilor. Global, orice
manual in care aceste principii sint respectate este bun. Particularizind, pentru fiecare profesor si
pentru fiecare clasa este bun acel manual care ii permite profesorului sa isi puna in valoare
personalitatatea didactica adaptindu-se la nivelul clasei. Din pacate, in lipsa unor criterii ferme,
stiintifice, unii au ales manualul dupa motivatii exterioare, nerelevante („il cunosc pe autor“, „asa
a zis doamna directoare“, „are cam aceleasi texte ca vechile manuale, deci nu trebuie sa muncesc
prea mult pentru a-mi pregati lectia“, „daca distribui acest manual primesc comision“ etc.).

Unii s-au multumit cu ceea ce li s-a impus, altii au invatat repede sa aleaga. Refuzati libertatea de
a alege? Inainte, profesorii criticau manualele unice: sint proaste pentru ca au texte invechite si
plicticoase, exercitii putine, creeaza o gindire stereotipa, nu ofera suficiente informatii, nu sint
sistematice, nu atrag, „ne-am plictisit repetind an dupa an aceleasi lucruri“. Tot ei, unii, spun
acum, despre manualele alternative: sint mai proaste decit cele dinainte pentru ca au texte noi si
grele, pe care nu le-am mai predat niciodata, sint incarcate, cu prea multe exercitii, intrebarile
sint prea grele pentru elevi, „ei sint mici si nu sint in stare sa gindeasca“, prea e totul
schematizat, paginile sint prea colorate si distrag atentia, „trebuie sa invat eu doua zile ca sa
predau o lectie“... Preferati monotonia, stereotipia, superficialitatea, simplismul, confuzia,
anacronismul, limitarea si automultumirea? Dupa ce am blamat ani in sir examenele pentru ca nu
insemnau decit memorare si reproducere de informatie, acum, cind sint pe punctul de a se
transforma in testare a capacitatilor, sint voci care dau verdicte, dar nu argumenteaza: „de unde
sa stie copiii asa ceva? A fost prea greu pentru ei! Daca textul asta nu era in manual!!! Ce nevoie
avem de bareme atit de amanuntite, asta e politie, nu notare... stiu eu mai bine, am experienta...“
Ati uitat sa fiti profesori si ati coborit la gindirea elevului nepregatit care se simte persecutat?

Forma prin care ne impotrivim schimbarii este aplicarea vechilor grile pe un material
fundamental nou. Citim noile manuale asa cum le citeam si pe cele dinainte; ne refugiem intr-un
orizont de lectura vechi, pentru ca nu ne-am format inca altul: cautam vechile texte, iar pe cele
noi le respingem pentru simplul motiv ca sint acolo, fara a incerca sa ne explicam de ce au fost
introduse, ce scop servesc si care va fi reactia elevilor la ele; cautam vechile definitii, iar cind
gasim altele noi, aduse la zi, stigmatizam cu nonsalanta autorii; cind gasim concepte moderne,
spunem ca sint inutile si repede ne scuzam lipsa de cunostinte prin faptul ca elevii nu vor
intelege; cind, in locul exercitiilor plicticoase gasim probleme de logica, de creativitate – o iesire
din conventia clasei spre lumea reala in care traim –, trecem peste ele, considerindu-le atentat la
valorile scolii, la moralitate sau pierdere de vreme...

Mai avem onestitatea de a ne vedea propriile limite, de a ni le intelege si depasi? Sclavi ai unei
mentalitati vechi, de care nu scapam usor, atribuim autorilor intentii pe care ei nu le-au avut:
consideram ca Eminescu a fost scos dintr-un manual pentru a impune ca valoare nationala nu stiu
ce poet contemporan, mai mult sau mai putin obscur, nestiind ca selectia s-a facut tematic,
subordonind-o unor scopuri formative sau de armonizare a partilor cu intregul si nu pentru a
reconstitui o istorie a literaturii romane (ce va aparea intr-un alt an de studiu); consideram o
impietate compararea istoriei nationale cu un film, fara a sti ca astfel de analogii sint banale in
didactica si se practica pentru a crea motivatii interne; prezenta in manual a unei formatii
moderne de muzica este considerata o dovada a decadentei, cind, in fapt, scoala nu este un scop
in sine, ci prilejul de a-i invata pe elevi sa se integreze in societate, adica in lumea cu multiple
fatete, inegalitati si contradictii. De ce ideologizam? Mai credem in omul multilateral dezvoltat,
care stie totul despre toate si detine adevarul unic? Ar fi mai sigur sa promovam specializarea, nu
diletantismul si sa ne spunem parerea despre un alt domeniu dupa o minima informare, fara a
uita sa il ascultam, sa il intelegem pe celalalt.
Lipsa de comunicare a condus la receptarea inadecvata a manualelor alternative. Persoane care ar
fi trebuit sa formeze o echipa de lucru cu acelasi scop – modernizarea invatamintului – au lucrat
independent, intrind intr-o opozitie implicita. Cei care au elaborat programele au meritul
incontestabil de a fi pus bazele acestui proces de schimbare. Programele de limba romana, cel
putin, sint remarcabile prin continut si conceptie, numai ca ideile sint sumar enuntate, insuficient
detaliate si elaborate, astfel incit pentru o intelegere adecvata de catre autorii de manuale si de
catre profesori sint necesare lecturi la zi, de o anumite orientare, in metodica, teorie lingvistica si
literara.

Interpretarile decontextualizate au dus la distorsiuni si exagerari din partea autorilor de manuale;
au fost reconstituite in mod diferit lacunele si ideile implicite, ceea ce a condus la deosebiri intre
manuale, unele de fond, altele de forma, pe care profesorii, in loc sa le corecteze cu abilitate, le-
au transformat in obsesia: „cum e corect?“. Comisiile de evaluare a manualelor s-au comportat
cu vadita deformatie profesionala: erau constituite sa evalueze, adica sa gaseasca greseli si sa
depuncteze, deci s-au plasat pe pozitia de superioritate a magistrului care vrea sa isi recunoasca
gindirea in lucrarea elevului pentru a-i pune o nota mare; argumentatia stiintifica s-a blocat,
pentru ca Programa, lasind prea multe concepte nedefinite, nu putea fi invocata pentru a
solutiona neintelegerile. Din acelasi motiv, unor profesori le este neclar cum sa raporteze
manualul la Curriculum. Citite prin prisma vechilor metode de predare, multe pagini din manuale
au nascut intrebarea: „cum sa predau eu in clasa lectia asta?“. Straini de toate mecanismele
schimbarii, elevii au aflat numai ca vecinul invata dupa alt manual sau, si mai rau, au aflat de la
profesor ca „manualul lor e prost, exista altul mai bun, dar, asta e, noi dupa asta lucram“, iar de
la un alt vecin au aflat ca manualul cutare, al treilea, „e cel mai bun, singurul bun...ca i-a spus lui
la meditatii“... Atunci este fireasca intrebarea turmentata: „eu dupa ce manual invat pentru
examen ?“. Parintilor nu le-a mai ramas decit panica, ei nu inteleg ce se intimpla, iar cind copilul
ia o nota mica, dau vina pe Reforma cu manualele ei cu tot... Nemultumiti unii de altii si
neintelegindu-ne unii cu altii, acordam mai multa importanta micilor bilbe si desincronizari,
zvonuri, invidii, rautati si interese meschine, uitind de avantajele pe care ni le poate aduce un
invatamint modern.

Invatand sa comunicam, vom ajunge sa avem o alta atitudine fata de schimbare, fata de nou, vom
gandi mai clar si vom gasi impreuna solutii pentru contradictiile din noi si din jurul nostru.
Manualele alternative ne invata, printre altele, si aceste lucruri, de care avem nevoie cu totii: si
cei cu mintea deschisa, care vor sa inteleaga lumea din jur pentru a progresa o data cu ea, si cei
ramasi in trecut, cu iluzia ca pot lua drept vii obiecte deja asezate intr-un muzeu.