You are on page 1of 8

CURS VIII

Tema 11 .

Răspunderea statelor pentru consecinţele prejudiciabile
rezultând din activităţi neinterzise de dreptul
internaţional


1. Consideraţii introductive.
Astăzi există numeroase situații în care activităţi desfăşurate pe teritoriul
unui stat pot produce daune pe teritoriul altor state, fără ca aceste activităţi
să aibă caracter ilicit, din punctul de vedere al dreptului internaţional.
Asemenea daune pot rezulta, de exemplu, din ploile acide care provoacă
schimbări atmosferice transfrontiere, evacuarea de deşeuri toxice care
poluează apele râurilor, ale mărilor ca şi atmosfera, accidente în funcţionarea
centralelor nucleare, activităţile ăn spaţiul cosmic.
Nevoia unei reglementări internaţionale, care să acopere multitudinea
activităţilor permise de dreptul internaţional, dar care produc considerabile
prejudicii transfrontiere, a devenit tot mai evidentă ca urmare a progreselor
continue ale ştiinţei şi tehnologiilor şi, pe cale de consecinţă, a apariţiei unor
noi activităţi (cum ar fi, de pildă, ingineria genetică sau alte posibile
manipulări ale unor procese naturale, procese industriale,alte activități care
produc radiaţii dăunătoare pentru mediu,populații, floră și faună), suscep-
tibile de a fi încadrate în categoria celor care prezinta riscul de a produce
daune transfrontiere.Gravitatea pericolului şi întinderea prejudiciilor, pe
care activităţi ca acelea mai sus menţionate sunt susceptibile să le producă,
au condus în dreptul internaţional, ca de altfel şi în dreptul intern, la
admiterea răspunderii pentru risc.
Specificul acestui tip de răspundere, în stadiul actual al jurisprudenţei şi
doctrinei, constă în faptul că principiul riscului nu este recunoscut ca temei
general al răspunderii statelor, dar este luat în considerare în regimuri par-
ticulare de răspundere, stabilite prin convenţii internaţionale privitoare la
anumite categorii de activităţi.
1



2. Abordari internationale cu caracter general.

Comisia de Drept Internaţional a ONU, răspunzând cerinţelor statutare
impuse de Art. 13.1 al Cartei, privind dezvoltarea progresivă şi codificarea
dreptului internaţional, s-a ocupat de problema răspunderii statelor, încă de
la începutul activităţii sale, asa cum s-a mentionat mai sus
2
. După ce au fost
fixate direcţiile în care poate fi angajată răspunderea statelor, răspunderea
pentru acte ilicite şi răspunderea pentru actele care nu sunt interzise de
dreptul internaţional, după 1978, CDI a trecut la o extindere şi aprofundare
a studiilor pe această temă. Până în anul 1994, în baza rapoartelor intocmite,
precum şi a unui studiu intitulat „Examen asupra practicii statelor în
domeniul răspunderii internaţionale pentru consecinţele dăunătoare care
rezultă din acte neinterzise de dreptul internaţional”, întocmit de către
Secretariatul ONU, un Comitet de redactare a pregătit un Proiect de articole,
pe care CDI l-a aprobat provizoriu în cursul sesiunii sale ordinare din acel
an.Proiectul de articole,în forma sa definitivă, purtând titlul „Prevenirea
prejudiciului transfrontier din activităţi periculoase” a fost adoptat de
Comisia de Drept International in noiembrie 2001 și prezentat Adunării
Generale a ONU,din acelaș an.

2. Prevenirea prejudiciului transfrontier din activităţi periculoase.
Întreaga concepție a acestui Proiect de articole se bazează pe ideea
preeminenţei obligației de a preveni faţă de obligaţia de a repara sau
compensa un prejudiciu. Prevenirea trebuie să fie o politică preferabilă
compensării, întrucât aceasta din urma, în cazul producerii prejudiciului nu
poate, cel mai adesea, să restabilească situaţia existentă înaintea producerii
acestuia.
Datoria de a proteja mediul revine, în primul rând, statelor, dar şi opera-
torilor unor activităţi cu risc de poluare, care trebuie să ia toate măsurile
pentru prevenirea producerii de prejudicii. O asemenea conduită este cu atât
mai importantă cu cât, din punct de vedere juridic, legătura de cauzalitate

1
Vezi Tema 12,Curs VIII
2
Vezi Curs 1
dintre natura activităţii (cauză) şi pagubă (efect), în cazul activităţilor la care
ne referim, este uşor de demonstrat.
Proiectul de articole pleacă de la ideea, subliniată de altfel în partea sa
preambulară, că statele sunt libere să formuleze politicile necesare dezvol-
tării resurselor lor naturale şi să înfăptuiască sau să autorizeze activităţi ca
răspuns la nevoile populaţiilor lor. În acelaşi timp însă statele trebuie să se
asigure că astfel de activităţi urmează să se realizeze cu luarea în considerare
și a intereselor altor state. Drept urmare, libertatea pe care ele o au în propria
lor jurisdicţie nu este nelimitată.
Scopul Proiectului de articole este înscrisă în Art. 1, în care se arată că:
„Articolele prezente se aplică activităţilor, neinterzise de dreptul
internaţional, care comportă riscul de a produce prejudicii transfrontiere
semnificative prin urmările lor fizice (s.n).”
O analiză a prevederilor privind scopul Proiectului de articole, cu luarea
în considerare a împrejurărilor în care s-a ajuns la finalizarea acestuia,
îngăduie reţinerea următoarelor patru aspecte:
a.) Proiectul de articole vizează, cu precădere, administrarea riscului şi
importanța cooperării şi consultării dintre state. Statele susceptibile de a fi
afectate, au dreptul să se angajeze, impreuna cu statul de origine al unei
activităţi care prezinta riscul de a produce prejudicii transfrontiere
semnificative, în realizarea unui sistem de administrare a riscului. Un
asemenea drept în favoarea statelor susceptibile de a fi afectate nu le dă
totuşi acestora un drept de veto asupra proiectului în sine.
b.) Pagubele trasnfrontiere semnificative trebuie să fie cauzate de „urmă-
rile fizice” ale activităţilor periculoase. Proiectul de articole acoperă deci nu-
mai activităţile care au urmări fizice transfrontiere, susceptibile sa se ma-
terializeze într-un prejudiciu semnificativ. Nu cad deci sub incidenţa acestei
reglementări prejudiciile care ar putea fi cauzate de politicile statelor în do-
meniile monetar, socio-economic sau alte domenii asociate.
c.) Noţiunea de risc, în termenii Proiectului de articole, trebuie să exprime
o evaluare obiectivă a posibilităţii ca un anumit gen de activitate să producă
un prejudiciu transfrontier. Expresia „risc cauzând prejudiciu transfrontier
semnificativ” impune clarificări suplimentare atât în legătură cu noţiunea de
risc, cât şi de prejudiciu.
În ce priveşte notiunea de risc, se au în vedere două tipuri de activităţi.
În primul caz, se are în vedere probabilitatea mai mică, de a se produce
pagube dezastruoase ca rezultat al activităţilor ultra primejdioase; în cel de al
doilea caz,se are în vedere o probabilitate ridicată de a se produce pagube
transfrontiere care, chiar daca nu sunt dezastruoase, sunt totuşi
semnificative. Ambele tipuri de activităţi cad sub incidenţa Proiectului de
articole. Nu sunt supuse aplicării prevederilor Proiectului, activităţile cu o
probabilitate redusă de a produce prejudicii transfrontiere semnificative.
d.) Prin noţiunea de prejudiciu se înţelege paguba cauzată persoanelor,
proprietăţii şi mediului, iar expresia „prejudiciu transfrontier” se refera la
paguba produsă persoanelor, proprietăţii sau mediului din teritoriul sau a
locurilor aflate sub jurisdicţia ori controlul altui stat. Nu este obligatoriu ca
statul sau statele afectate să aibă graniţă comună cu statul de origine al
activităţii producătoare de daune transfrontiere.
e.) Activităţile cărora măsurile de prevenire le sunt aplicabile sunt cele
planificate sau realizate în teritoriul sau „altfel aflate sub jurisdicţia sau con-
trolul unui stat”. Deşi jurisdicţia teritorială este criteriul dominant pentru ca
statele să îşi asume obligaţiile de prevenire a producerii de prejudicii
transfrontiere, aceleaşi obligaţii le revin şi în cazul în care activitatea este
localizată astfel încât o legătură fizică cu teritoriul unui stat nu se poate face,
dar respectiva activitate este controlată de statul în cauză sau se află sub
jurisdicţia lui. Este cazul, de exemplu, al activităţilor ce au loc în spaţiul
cosmic sau în marea liberă.
4. Principiile Proiectului de articole.
În ansamblul lucrărilor de până acum ale CDI s-a realizat o convergenţă a
poziţiilor în legătură cu anumite principii care să guverneze conduita statelor
în activităţile susceptibile să producă daune transfrontiere, şi anume:

- Libertatea de acţiune exprimă dreptul statului de a întreprinde, în
teritoriul asupra căruia exercită suveranitatea şi în locurile aflate sub juris-
dicţia sau controlul său, activităţi de punere în valoare a resurselor sale
naturale. În acest sens, statul, potrivit voinţei populaţiei, elaborează şi aplică
politici proprii privind folosirea resurselor şi protejarea mediului.
Libertatea de acţiune a statului în această privinţă nu este absolută.
Limitele acestei libertăţi sunt precizate în principiul 21 al Declaraţiei
Naţiunilor Unite de la Stockholm, privind mediul, care arată că:
„Statele au, în conformitate cu Carta Naţiunilor Unite şi principiile
dreptului internaţional, dreptul suveran de a exploata propriile lor
resurse naturale, urmând propriile politici privind mediul şi
responsabilitatea de a asigura ca activităţile sub jurisdicţia sau controlul
lor să nu cauzeze prejudiciu mediului altor state sau unor zone dincolo de
limitele jurisdicţiei lor naţionale” (s.n.).
În lumina principiului libertăţii de acţiune, în formularea Conferinţei de la
Stockholm, ce reflectă de fapt conţinutul expresiei latine sic utere tuo ut
alienum non laedas, statele nu au dreptul de a utiliza sau de a lăsa ca
teritoriul lor să fie utilizat în aşa fel încât să cauzeze daune prin poluarea
atmosferei, a teritoriului său sau a teritoriului unui alt stat ori a bunurilor sau
persoanelor care se găsesc pe acel teritoriu.

- Prevenirea constituie principiul director în baza căruia este conceput
ansamblul Proiectului de articole.
În Art. 3 se arată că statul de origine trebuie să ia toate măsurile potrivite
pentru a preveni producerea de prejudicii transfrontiere semnificative sau, în
orice caz, să reducă la minimum riscul producerii acestora. Şi în cazul
prevenirii producerii prejudiciului şi în cel al reducerii la minimum a riscului
producerii acestora, statul de origine are obligaţia să ia măsuri unilaterale
de precauţie sau grijă (due diligence) printre care se numără, în primul
rând, formularea unor politici exprimate în legi şi reglementări
administrative interne, destinate să prevină producerea de pagube
transfrontiere semnificative ori să reducă la minimum riscul producerii
acestora.
În general, se consideră că, pentru statele de origine, dintre elementele
obligaţiei de due diligence, nu pot lipsi: un sistem legal propriu domeniului
şi resursele necesare menţinerii unui aparat administrativ capabil să
controleze şi să monitorizeze activităţile specifice.
3
Costurile legate de
prevenirea producerii de prejudicii transfrontiere semnificative revin
operatorilor activităţilor respective.

- Cooperarea se referă la necesitatea coordonării activităţilor între statele
de origine (a eventualului prejudiciu) şi statele victime, în vederea prevenirii
sau reducerii la minimum a riscului producerii de pagube transfrontiere sem-
nificative. Potrivit art. 4, statele trebuie să coopereze cu bună credinţă şi, dacă
se dovedeşte necesar, să se adreseze organizaţiilor internaţionale competente
pentru a obţine sprijin în îndeplinirea obligaţiilor lor privind prevenirea.

3
Vezi A.C. Ki ss and St. Dooumbl e-Bi l l e, La Conférance des Nations Unies sur
l’environnement et le dévelopement, în Annuaire français de droit international, vol. 38 (1992), p. 823-
842.
- Consultarea ca principiu este concepută în Proiectul de articole ca o
obligaţie revenind statelor interesate, adică statul de origine şi statul sau sta-
tele care sunt cel mai probabil să fie afectate.
Potrivit Comentariilor CDI la Proiectul de articole părţile trebuie să an-
gajeze consultările cu bună credinţă şi să ia în considerare, fiecare în
parte, interesele celuilalt. În fundamentarea acestei cerinţe se poate evoca
jurisprudenţa CIJ, din care semnalăm hotărârea în cazurile de delimitare a
platoului continental în Marea Nordului (RFG - Danemarca şi RFG -
Olanda), în care se arată că:
„(a) Părţile au obligaţia să intre în negocieri cu scopul de a ajunge
la un acord şi nu într-un proces formal de negociere ca un fel de condiţie
prealabilă unei aplicări automate a unei anumite metode de delimitare, în
absenţa înţelegerii; ele au obligaţia să se comporte în aşa fel, încât
negocierile să aibă sens, ceea ce nu se va întâmpla când fiecare din ele
insistă asupra propriei poziţii, fără a urmări vreo modificare a acesteia”
(ICJ, Reports, 1969, par. 85).
În cazul în care consultările nu se soldează cu un acord, statul de
origine poate merge mai departe în realizarea proiectelor avute în vedere.
Altfel, fără această alternativă, s-ar crea pentru statele probabil să fie
afectate, un drept de veto. Mergând mai departe cu realizarea proiectului,
statul de origine rămâne, în continuare, obligat să ia în considerare interesele
statului sau statelor posibil să fie afectate.

- Echilibrarea intereselor este reglementată prin prevederile Art. 10 al
Proiectului de articole, conform căruia interesele statelor (de origine sau
susceptibile a fi afectate) să fie cântărite de o manieră echitabilă. Unul dintre
elementele determinante în alegerea măsurilor de prevenire este voinţa
statului de origine şi a statului sau statelor probabil a fi afectate de a
contribui şi suporta costul măsurilor de prevenire. Desigur că din punct de
vedere al mărimii contribuţiei statele respective nu pot fi considerate res-
ponsabile în mod egal. În împărţirea costurilor măsurilor de prevenire este
de aşteptat o contribuţie mai mare din partea statului de origine, mai precis
de la operatorul
4
statului de origine.
- Nediscriminarea, aşa cum este concepută de art. 15 al Proiectului de
articole, are în vedere obligaţia statelor de a asigura că orice persoană, indi-
ferent de naţionalitate sau domiciliu, care ar putea suferi pagube transfron-

4
În general, prin operator se înţelege, in acest context,firma, uzina etc. care realizează obiectivul.
tiere semnificative, indiferent de locul unde paguba are loc, să primească
acelaşi tratament cu cel acordat de statul de origine cetăţenilor săi în cazul
unui posibil prejudiciu intern. Obligaţia are caracter subsidiar din moment
ce, potrivit articolului menţionat, statele pot să convină altfel.
4. Căi şi mijloace
Pentru a asigura punerea în aplicare a principiilor prevenirii, sunt
prevazute următoarele:

a) Autorizarea. Orice activitate care poate prezenta riscul producerii unui
prejudiciu transfrontier semnificativ nu poate începe şi nu se poate desfăşura
fără consimţământul prealabil, care îmbracă forma unei autorizaţii a statului
de origine. Acordarea autorizaţiei echivalează cu asumarea de către acesta a
obligaţiilor decurgând din Proiectul de articole. Autorizaţia se dă în urma
evaluării riscului producerii prejudiciului transfrontier, inclusiv a impactului
asupra mediului.
Autorizarea statului de origine se impune şi atunci când au loc schimbări
în activitatea unui obiectiv deja autorizat (folosirea unei noi tehnologii sau
mărirea capacităţii de producţie, de exemplu).

b) Notificarea şi informarea. În conformitate cu stipulaţiile art. 8 al
Proiectului de articole, statul de origine trebuie să notifice statelor probabil a
fi afectate evaluările sale asupra riscului producerii unui prejudiciu
trasnfrontier, împreună cu toate informaţiile relevante pe care se bazează
evaluarea. Statele avizate urmează să răspundă într-un termen de maximum
şase luni.
Prevederile acestui articol, coroborate cu alte stipulaţii ale Proiectului de
articole, urmăresc echilibrarea intereselor statelor interesate (de origine şi
probabil a fi afectate) creându-le oportunitatea de a găsi o cale de a lua
măsuri rezonabile şi satisfăcătoare pentru toţi, destinate prevenirii sau mini-
mizării prejudiciul transfrontier.
c) Implementarea. Statele interesate sunt chemate să ia măsurile necesare
de ordin legislativ, administrativ sau de altă natură, inclusiv stabilirea unor
mecanisme de monitorizare, pentru implementarea prevederilor Proiectului
de articole. Se subliniază astfel caracterul continuu al obligaţiilor care impun
ca, din timp în timp, să se evalueze eficienţa măsurilor deja întreprinse şi,
dacă este cazul, să se adopte şi alte măsuri ce se mai impun.

d) Soluţionarea diferendelor. Ca şi în cazul altor convenţii internaţionale,
Proiectul de articole dispune că orice diferend privind interpretarea sau apli-
carea prevederilor sale să fie reglementat prin mijloace paşnice, inclusiv
negocierea, medierea, concilierea, arbitrajul sau soluţionarea judiciară, la
alegerea părţilor în dispută. În situaţia în care, într-o perioadă de şase luni,
diferendul nu a fost reglementat, la cererea oricărei părţi se recurge la sta-
bilirea unei Comisii imparţiale de anchetă. Comisia are mandatul să investi-
gheze faptele, să clarifice problemele legate de diferend, în care scop audia-
ză părţile, vizitează obiectivele.


Terminologie

Răspundere civilă= ansamblul de reguli care stabilesc obligaţia unui subiect
de drept de a repara prejudiciul material produs printr-o acţiune sau
omisiune ce îi este imputabilă (în engleză, liability)
In dreptul internaţional, răspundere materială a unui stat poate să îi revină
ca urmare a:
 unei conduite ilicite, respectiv a încălcării unei obligatii internaţionale
( vezi supra Tema 5. Urmările stabilirii răspunderii,obligaţia de
reparare a prejudiciului) ;
 desfăşurării unor activităţi, care deşi nu sunt interzise de dreptul
internaţional, prezintă, într-un grad ridicat, riscul de a produce daune
pe teritoriul altui stat (daune transfrontiere, vezi supra Tema 10.
Răspunderea statelor pentru prejudiciile rezultate din activităţi ne
interzise de dreptul internaţional)

Răspundere obiectivă sau ‘răspundere cauzală’a unui stat = intervine în
această a doua ipoteză, întrucât obligaţia de reparare a prejudiciului nu este
urmarea unei conduite ilicite, ci ia naştere prin simpla stabilirie a legăturii de
cauzalitate între o anumită acţiune sau inacţiune a statului şi prejudiciul
produs altui stat
( lb.engleză
=
absolute liability).

Răspunderea solidară şi cumulativă intervine în situaţiile în care
prejudiciul rezultă din acţiuni sau omisiuni ale mai multor subiecte de drept
intern sau de drept internaţional,fără a se putea determina partea din daune
produsă de fiecare din aceeste subiecte
(lb.engleză=joint and several liability)