You are on page 1of 193

I.

UVVG Arad
Catedra de Fiziologie
Prof. dr. Francisc Schneider
REFERAT
Subsemnatul Prof.dr. Francisc Schneider, fiziolog.
Membru titular al Academiei de Ştiinţe Medicale,
prin Ordinul Rectorului Universităţii de Medicină şi
Farmacie din Craiova nr, 8/B din 28.O4.2009 numit
membru referent în comisia pentru susţinerea tezei
de doctorat elaborată de doamna NEAMŢIU N.
DANIELA CAMELIA căsătorită RADA, intitulată
CARACTERISTICI
FIZIOPATOLOGICE
ŞI
PARACLINICE ALE UNOR SINDROAME
AUTOIMUNE ASOCIATE, în urma lecturării
prezint următoarele aprecieri asupra valorii tezei:
1/. Teza are 171 pagini, cu o parte generală
avand 17 tabele şi o parte specială, dominantă, cu 21
tabele, 36 grafice şi 13 figuri. Are o bibliografie cu
266 titluri.
2/. Partea generală debutează cu o introducere
justificatoare a cercetării, subliniind existenţa pe
lângă bolile autoimune sistemice bine conturate, a
sindroamelor de suprapunere (overlap sindrom).
Sunt prezentate apoi noţiunile fundamentale de
1

imunologie, autoimunitate, sindroamele autoimune
bine conturate cât şi sindroamele autoimune
suprapuse. Rezultă clar buna cunoaştere teoretică şi
practică a domeniului, subliniată şi de cele mai noi
cercetări ilustrate bibliografic.
3/. Cercetarea a cuprins 59 bolnavi cu sindroame
autoimune asociate pe fond de lupus eritematos
sistemic asociat cu poliartrita reumatoidă, spondilită
anchilopoietcă respectiv sclerodermie. Se remarcă
prevalenţa femeilor din mediul urban cu vârsta
medie de 44-45 de ani. La examenul clinic au fost
asociate
analizele
hematologice,
biochimice,
imunologice,
histopatologice,
de
explorări
funcţionali şi imagistice dintre cele mai
performante. Rezultatele au fost prelucrate
statistico-matematic adecvat, inclusiv dreapta de
regresie şi curbele de regresie de ordinul al treilea,
coeficientul de corelaţie.
4/. Dintre rezultate menţionăm la parametrii
cantitativi diferenţe asigurate statistic între
Poliartrita reumatoidă şi Spondilita anchilopoietică
pentru leucocite, factor reumatoid, INR şi GPT.
Dintre parametrii calitativi menţionîm prezenţa
celulelor lupice, reacţia latex pozitivă, prezenţa
proteinuriei, prezenţa antigenului hepatitic B şi
sindromul
antifosfolipidic.
La
explorările
paraclinice menţionăm
2

- modificări ECG la majoritatea bolnavilor cu
sclerodermie şi spondilita anchilopoietică,
- tranzit baritat modificat la majoritatea
bolnavilor cu sclerodermie,
- biopsia cutanată semnificativă la toţi bolnavii
cu sclerodermie,
- afectarea coloanei vertebrale la toţi bolnavii cu
spondilita anchilopoietică,
- afectare renală la majoritatea bolnavilor cu
poliartrita
reumatoidă
şi
spondilita
anchilopoietică,
- afectare neurologică la majoritatea bolnavilor
cu poliartrita reumatoidă,
- afectare cardiovasculară la majoritatea
bolnavilor cu poliartrita reumatoidă,
- afectare oftalmologică la majoritatea bolnavilor
cu poliartrita reumatoidă,
- sindrom Raynoud la toţi bolnavii cu
sclerodermie,
- afectarea tubului digestiv la majoritatea
bolnavilor cu sclerodermie,
- afectare articulară la toate dele trei loturi,
- semne generale de tip febră sau subfebrilitate,
cefalee, astenie fizică au fost prezente în toate
cazurile
cu
poliartrita
reumatoidă
şi
sclerodermie.
3

este originală şi actuală. caracteristicile lor comune şi manifestările specifice fiecărei entităţi în parte: Decelarea lor. pe baza datelor proprii corelate cu datele din literarură. Univ. justificând din plin acordarea titlului de DOCTOR ÎN MEDICINĂ. evidenţiază calităţi excepţionale de cercetător.5/. 6/ Concluziile referentului Teza de doctorat intitulată CARACTERISTICI FIZIOPATOLOGICE ŞI PARACLINICE ALE UNOR SINDROAME AUTOIMUNE ASOCIATE elaborate de doamna doctorand DANIELA-CAMELIA RADA sub conducerea domnului Prof. Dr. Concluziile decorandei. FRANCISC SCHNEIDER Arad. evidenţiază importanţa studiului exhaustiv al sindroamelor autoimune asociate. Univ. Dr. pe lângă stabilirea precisă a diagnosticului este important şi pentru un tratament ce să permită ameleorarea manifestărilor obiective şi subiective. VALERIU NEŞTIANU. Prof. 21 septembrie 2009 4 . de mare valoare aplicativă.

Nu lipsesc nici reţetele culinare de primăvară. semnate de Miruna Popovici. Literatura debutează cu poeziile de un lirism meditativ ale Liviei Grama din Germania. ce ne poartă în istoria secolelor din urmă.ui Mircea Bălăşoiu din Italia sau ale familiei Revollo din Belgia. O carte document. Sunt prezentate apoi preocupările literale ale mezzosopranei Claudia Măru-Hanghiuc din Bucureşti şi eminentei specialiste în inteligenţa artificială . este reprezentată de “Convorbiri cu domnul Tips” de Kartl Arthur Ehrmann (domnul Tips fiind Traian I. profesor universitar la Paris.Mariana Beliş. Popescu – Spineni). Ca evenimente muzicale remarcăm prezentarea Marilenei Călăraşu din Germania. Itinerarii turistico-istorice sunt prezentate de Alexandra Mircea (INDIA) şi de Liana SaxoneHorodi (SFÂRŞIT DE AN LA TIBERIA). despre doi 5 .

Actualităţi muzicale româneşti sunt relatate de Silvia Voinea. itinerar cultural românesc. dar şi prin invitaţia canadianului Vlad Iliescu la o expoziţie personală de fotografii. Italia. cu scurte corespondenţe ale cititorilor din Olanda. Din loc în loc apar diverse ştiri.scrise de Ana Buga. caietele IMMER (memoria exilului românesc). iar în final poşta redacţiei. film românesc prezentat în Australia. bune şi rele din ţară şi lume. Nu lipseşte nici rubrica de sănătate şi frumuseţe prin recomandărilwe cosmetice ale esteticianei Sanda Dumitrescu cât şi prin cartea lui Ion-Georgesu-Vîşte „Terminologia medicală populară”. Austria. şi un extins reportaj de Ortansa Sturza despre „Sttatsoper Viena”. Artele vizuale sunt prezente printr-o amănunţită evocare ale Cătălinei Dănilă despre pictorul timişorean Romul Nuţiu.violonişti din România – membri orchestrei de cameră din Clermont Ferrand. iar teatrul muzical de pretutindeni este recomnandat prin cartea cu 200 lucrări în domeniu . Germania şi Franţa. recomandări (DVD despre pictorul Rudolf Schweitzer Cumpăna). Maria Sârbu şi Octavia Galescu. 6 .

Schneider.Francisc Schneider • Francisc A. Liana Moş BIOLOGIA ALIMENTAŢIEI ALIMENTAŢIA FIZIOLOGICĂ 7 . Aurel Ardelean.

- SISTEMUL DIGESTIV -tub digestiv -glandele anexe Asigurarea aportului exogen alimentar Echilibrul metabolic Reglarea homeostaziei ponderale Echilibrul endocrin Stimulator al sistemului imun Eliminare .epurare 8 .

IMUNITATE 9 .Modelarea oro-faciala si dentara .CALE AERO-DIGESTIVA .SISTEM FONATOR .Sistemul senzor .Sistem reflex .MIMICA EXPRESIVA .Mestecare .Sistem reglator .SISTEMUL BUCO-MAXILO-FACIAL Prehensiunea .BARIERA ANTIMICROBIANA .SISTEM DE APARARE – ATAC .MASTICATIA .Masticatie .

dinţii .m.m.m. propulsie. retropulsie. limbii REGLAREA MASTICATIEI -centrul masticator din punte . circumducţie . coborâtori ai mandibulei diducţie.articulaţia temporo-mandibulară Componenta activă .rolul centrului cortical -inervaţia muşchilor implicaţi în masticaţie -rolul salivei -faza bucală a deglutiţiei 10 .SISTEMUL DENTO-MAXILAR Componenta pasivă .maxilarul şi mandibula .m. ridicători ai mandibulei . oro-faciali .

SECRETIA SALIVARA GLANDELE SALIVARE MECANISMUL SECRETIEI SALIVARE COMPOZITIA SI ROLUL SALIVEI REGLAREA SECRETIEI SALIVARE 11 .

asigură fixarea dintelui în alveolă 12 .PULPA DENTARĂ .FACIES şi MIMICĂ agreabilă .CEMENTUL –învelişul rădăcinii.DENTITIA ROL .indicator al dezvoltării SOMATICE .armă de ATAC şi APĂRARE Structura funcţională a dintelui .indicator METABOLICO-NUTRITIV -Asigură o PREHENSIUNE EFICIENTĂ -MASTICATIE OPTIMALĂ .o eficientă fază bucală a DEGLUTIŢIEI .SMALŢUL – 96 % anorganice (hidroxiapatită) . canalicule cu prelungiri odontoplastice – delimitează pulpa .modulează FONAŢIA .OCLUZIE FIZIOLOGICĂ .DENTINA -70 % anorganice. osos.

3 sec -faza faringiana – 0.hormoni DEGLUTITIA -faza bucală – 0. F .2 sec 13 .vitamine .MUCOASA GINGIVALĂ METABOLISMUL DINTELUI -saruri minerale.PARODONŢIUL –stabilitatea dintelui în alveolă ..DESMODONŢIUL – ţesut conjunctiv periodontal . Ca.

stomac alcalin – zona cardială ţi antropilorică glande pilorice .secretă mucus şi gastrină 14 . lipază) şi factor intrinsec celule argentafine – serotonină celule mucoase .-faza esofagiană – 6-7 sec Reglarea deglutiţiei DIGESTIA GASTRICĂ Organizarea funcţională a stomacului . labferment. catepsină.stomac acid – regiunea fundică glanda fundică celule parietale – HCl (NaCl+CO2+ H2O celule principale – enzime (pepsină.

jejun.SUCUL GASTRIC -faza interdigestivă 30-60 ml/h -faza cefalică 50-150 ml/20 min -faza gastrică -225-350 ml/5 h -faza intestinală -200-300 ml/5 h Reglarea DIGESTIA MOTILITATEA Evacuarea stomacului DIGESTIA IN INTESTINUL SUBŢIRE Participă .intestinul subţire (duoden. ileon) .ficatul – bila 15 .pancreasul exocrin .

intestinală SECREŢIA ŞI EXCREŢIA BILIARĂ Hepatocit – canaliculi biliari – canalul hepatic – canal cistic – colecist – coledoc. Bilă hepatică Bilă veziculară Săruri biliare – glicocolat şi taurocolat 16 .- SUCUL PANCREATIC tripsinogen chimotripsinogen nucleaza lipaza amilaza Reglare -simpatic -parasimpatic -colinergic –local -umoral – hormonal Faza cefalică. gastrică.

A 2. Suplimente nutriţionale 17 . Alimente ecologice şi alimente funcţionale 3.Pigmenţi biliari – bilirubină Colesterol Colereza – săruri biliare Colecistochineza ROLUL SARURILOR BILIARE ICTERUL 1.

PENTRU O ALIMENTAŢIE FIZIOLOGICĂ (în loc de concluzii) AU MAI COLABORAT: Cismaş-Pruteanu Petrişor – conferenţiar Universitatea Oradea Motoc Daniela – conferenţiar UVVG Arad Pribac Ciprian – şef de lucrări UVVG Arad 18 .

cuprind şi probleme de garantare a alimentaţiei. cu multitudinea domeniilor sale. alături de apărare şi reproducere. alimentaţia devine şi o problemă socială. preocupărilor şi năzuinţelor. la treapta umană a biologicului. aparent sau făţiş. CUM şi CÂT mănâncă omul se repercută asupra mentalităţii. Dar. de la cele mai inferioare –animalice. Ne mai vorbind că ideologicul şi politicul includ şi motivaţii care. În acest sens este o problemă de biologie. 19 . căci CE. până la cele superioare – de cultură şi civilizaţie.Soveja Georgiana – medic şcolar Arad Szocs Otto – medic nutriţionist Cluj-Napoca Toma Claudia – medic recuperare Bucureşti Uşvat Simona – şef de lucrări UVVG Arad ÎN LOC DE INTRODUCERE Alimentaţia este unul dintre atributele esenţiale ale vieţii. inclusiv de ecologie şi medicină.

metabolismeconomia deşeului caloric. cu diferenţierile social-economice s-a reflectat în mare măsură nutriţional – grupurile favorizate beneficiind de posibilitatea alegerii hranei după criteriul poftei şi plăcerii. pe când păturile inferioare aveau parte de alimentaţie energogenetică care să asigure capacitatea de a munci. asigurarea hranei pe baza autoselecţiei spontane. tabagism. rezerva energetică şi mobilizarea acesteia. cu calităţi organoleptice deosebite permite libera alegere a mâncării pe criteriul poftei şi plăcerii. evoluţia ei în decurs de câteva milenii. În contemporaneitate. asociate cu modificări psihocomportamentale de tip nevrotic. în raport cu ceea ce conferea natura înconjurătoare. Civilizaţia. alcoolism. ceea ce are drept consecinţă excesul ponderal şi dezvoltarea tulburărilor metabolico-nutriţionale. consumul de droguri. în esenţă echilibrul pondero metabolic. diabet. Aceasta a dus la un consum în exces din punct de vedere caloric. Această stare. a dus la creşterea incidenţei bolilor cronice pe fond de obezitate. dar discordant cu trebuinţele nutritive şi a nevoilor metabolice. alături de sedentarism. alimentaţia omului preistoric a fost intim legată de mediul de viaţă care presupunea o intensă activitate fizică şi în acelaş timp. ateroscleroză. dezvoltarea imperioasă a industriei alimentare şi oferta unei largi game de alimente prefabricate sau gata preparate.Fiziologia alimentaţiei abordează problema aportului exogen alimentar pe baza proceselor cuplate foame-saţietate. dar deficitar pentru unele componente esenţiale. În decurs de zeci de milenii. dar şi a relaţiei energetice aport-consum. stresul psihic. a scăzut rezistenţa la infecţii 20 .

Se impune revizuirea stilului de viaţă.şi a crescut incidenţa bolilor imuno-alegice. ALIMENTAŢIA ŞI NUTRIŢIA 21 . modul de funcţionare şi parametrii normali. cât şi perturbările ce pot surveni. incluzând o importantă componentă a acestuia –alimentaţia fiziologică. reglarea şi integrarea acesteia cu diversele sisteme ale organismului. FIZIOLOGIA ALIMENTAŢIEI Fiziologia alimentaţiei este domeniul fiziologiei aplicative – clinice care se ocupă cu organizarea funcţională a sistemului de aport exogen alimentar. a crescut mortalitatea prin cancer şi boli cardio-vasculare.

nutriţia reprezintă totalitatea proceselor care conduc la asimilarea metabolică a nutrimentelor. În unele situaţii se recurge la gavaj sau sondă gastrică. actul direct sau imediat de luare şi introducere a alimentelor în gură. trebuie privite şi legate de componentele esenţiale nesintetizabile. În mod obişnuit. sub aspect cantitativ. În consecinţă. Dar tulburările nutriţionale de cauză alimentară. absorbţia digestivă şi asimilarea metabolică a nutrimentelor. în forma lor extremă caşexie respectiv obezitate. 22 . lipsa chiar uneia dintre acestea duce la stări carenţiale – carenţe alimentare. sau carenţa nutritive – hipovitaminoza Bl în caz de consum excesiv de alcool sau glucide. Prehensiunea reprezintă prima etapă a procesului nutriţional. demararea digestiei. Pe lângă acest tip de carenţă se consemnează carenţe de origine digestivă – spre exemplu carenţe de vitamine liposolubile în lipsa bilei. Nutriţia parenterală ocoleşte faza digestivă şi de absorbţie. Devierea de la optimal. alimentaţia asigură prin prehensiune. care se continuă cu digestia. Asigurarea unei alimentaţii adecvate este o condiţie esenţială a stării de nutriţie. eficienţa nutriţională se asigură pe lângă cantitatea şi calitatea nutrimentelor şi pe baza condiţiilor ce să permită acţiunea digestiv-absorbantă şi asimilatorie. se manifestă prin subalimentaţie sau opusul acesteia excesul alimentar.Alimentaţia sau hrănirea reprezintă actul prin care alimentele sau hrana sunt preluate din mediul extern al organismului şi introduse în organism – pe suprafaţa internă digestivă a acestuia. pe lângă aspectul energetic. Ca atare.

Controlul sângelui portal asigură şi epurarea xenobioticelor şi a substanţelor endogene de deşeu de provenienţă digestivă. Transportul activ este contragradient. Membrana celulară este interfaţa care asigură schimbul cu mediul extracelular prin transport pasiv. sub formă de lipoproteine sunt endocitate receptor 23 . interesează în mod deosebit faptul că este o staţie intermediară între intestin şi sângele circulaţiei sistemice. aminoacizi şi altele. facilitat şi activ. Matricea lipidică a plasmalemei fiind hidrofobă. Componentele energetice şi plastice din sectorul vascular al mediului intern reprezintă fondul metabolic comun sanguin. Canalul este controlat de numeroşi factori dependent de starea funcţională a celulei. Lipidele. transport activ sacundar cuplat cu pompa de sodiu. dar şi receptor-operate fizic sau chimic dependente. la care se adaugă microfagocitoza şi pinocitoza.Ficatul îndeplineşte un rol important în optimizarea asimilării digestive a nutrimentelor: Pe lângă funcţia biligenetică. iar pentru substanţele organice –glucoză. rata difuziunii fiind dependentă de disponibilitatea transportorului şi de anumite substanţe biologic active (spre exemplu difuziunea facilitată a glucozei în prezenţa insulinei). realizat de proteine transportoare cu specificitate de legare. difuzate transcapilar în mediul extracelular. Difuziunea apei şi a substanţelor hidrosolubile constituie un aspect major din punct de vedere cantitativ. Este reprezentat de pompele ionice. numai zonele membranare proteice pot asigura difuziunea în virtutea gradientului. şi în acelaşi timp optimizează prin funcţia metabolică şi de depozit produşii aportului exogen. Difuziunea facilitată utilizează transportori specifici. prin canalele pentru apă – aquaporine şi canale ionice.

câteva grame. Nu se cunosc depozite de proteine ale organismului. dar din cantitatea totală de 2 kg aproximativ o treime poate fi metabolizată parţial fără să afecteze funcţionalitatea. În cadrul funcţiei de depozit imediat. Rezerva hepatică În cadrul funcţiei metabolice a ficatului şi de asigurare a homeostaziei mediului intern se conturează şi funcţia de depozit energetic şi plastic. tub digestiv. estimat la 100 g. transferina pentru Fe etc. Sunt cunoscuţi peste 25 diferiţi receptori ce participă la endocitoza receptor mediată pentru diferite tipuri de molecule transportoare – spre exemplu apolipoproteine pentru lipoproteine. în condiţiile în care aportul exogen alimentar se desfăşoară discontinu. Acest proces este posibil graţie stocării surplusului de aport nutritiv.mediat. prima linie de asigurare a aportului energetic general în 24 . estimat la 350 g. REZERVELE NUTRITIVE Organismul este un consumator continuu de material energetic şi plastic. Lipidele structurale din celule nu reprezintă o rezervă semnificativă. musculatura scheletică dar şi din plasma sanguină cât şi fracţiunea albuminică din plasma interstiţială. Dar rezervele nutritive de bază ale organismului sunt cele hepatice şi adipoase. un rol major revine glicogenului. Este vorba de proteinele din ficat. În restul organelor se găsesc doar cantităţi infime. cu excepţia ţesutului adipos. Materialul glucidic de rezervă este glicogenul din ficat şi muşchi. rinichi.

mitocondriile şi aparatul Golgi sunt slab 25 . Ficatul asigură şi rezerva de vitamine şi de oligoelemente. Reprezintă aproximativ 15-20 % din greutatea corporală la bărbaţi şi 20-25 % la femei. are un diametru de 25-200 um. în proporţie redusă acizi graşi liberi. vitaminele hidrosolubile pentru scurt timp. cu varaiaţii cuprinse între 2 şi peste 50 %. 2-3 % proteine. vitamina A pentru mai multe luni. vitamina D pentru 1-2 luni. Lipidele şi proteinele de aport alimentar servesc ansamblului în caz de inaniţie prelungită. constituind depozitul principal de oligoelemente. mai mult pentru vitaminele cu rol coenzimatic – vitamina B1 ca tiaminpirofosfat şi vitamina B12 pentru 5-6 luni. în special intraabdominal (omental). În caz de starvaţie ficatul asigură menţinerea glicemiei pe seama gluconeogenezei din aminoacizi sub acţiunea glucagonului. fosfolipide. 80 % din compoziţie reprezintă trigliceride. cu citoplasma şi nucleul dispus marginal la periferia picăturii de lipide. în număr de approximativ 60 miliarde (6x10 la a 9-a). colesterol. Reticulul endoplasmatic. 70 % din proteinele hepatice sunt metaloproteine. urme de caroten care-i conferă o culoare gălbuie. dar aportul la acoperirea necesarului este nesemnificativă. Adipocitul alb. Ţesutul adipos alb Ca rezervă interesează ţesutul adipos alb care se găseşte sub formă de panicul adipos subcutan şi în jurul unor organe.perioadele dintre mese.

Distribuţia paniculului adipos are un important rol estetic având un determinism genetic. a capilarelor şi fibrelor nervoase sunt dispuse mastocite. are rol protector cardiovascular. diminuarea apetitului. vârsta şi este inluenţat hormonal. la nivelul cefei şi în partea superioară a spatelui. De asemenea are rol modulator în angiogeneză. sau tratamentul îndelungat cu cortizon determină o depunere abdominală. cu rol modulator metabolic. Este mai bine reprezentat la sexul feminin. Distribuţia caracteristică masculină este în jumătatea superioară a corpului şi abdomen. Adipocitul. modulator al metabolismului glucidic şi al sensibilităţii la insulină. facială. Adiponectina. Hipersecreţia de glucocorticoizi. dar şi în dezvoltarea pubertală. citokine (TNF alfa. adiponectina. 26 . angiotensinogen. leptina. fibrinogeneză. termogeneză. secretă o serie de substanţe biologic active cu rol reglator – factori de creştere. Pe suprafaţa adipocitelor. factori ai complementului. Inervaţia provenită din plexul perivascular este simpatică. Leptina are rol în lipoliză. Tesutul adipos alb are un rol deosebit în menţinerea balanţei energetice.reprezentate. la rândul lui. hematopoeză. rezistina. inflamaţie şi în reglarea tensiunii arteriale. Fiecare adipocit este deservit de un singur capilar. apolipoproteina E. elaborată în proporţie inversă faţă de proporţia ţesutului adipos. cu variaţii în raport cu sexul . IL 6). asigurând forme ce se succed armonios şi o distribuţie evidentă în zona pelvină şi a coapsei. pe când rezistina este implicată în producerea insulinorezistenţei. pe lângă asigurarea protecţiei mecanice şi de izolare termică.

Lipoliza bazală este corelată pozitiv cu volumul adipocitar şi negativ cu vârsta (se reduce pe măsura înaintării în vârstă). catecolaminele prin acţiunea asupra receptorilor beta. modulaţi de factorii natriuretici 27 . prin receptorii membranari. expunere la frig. CCK. hormonii tiroidieni. dar şi STH. Căile metabolice majore din adipocit sunt lipogeneza şi lipoliza. glucagonul. Lipogeneza.La rândul lui. stresul psihic. Adipocitul mai are receptori pentru hormonii steroizi. TNF alfa şi chiar de leptină prin reglarea autocrină a expresiei leptinice. stimulată în special de insulină. gastrină. sinteza de trigliceride. Deosebim o lipoliză bazală şi o lipoliză hormonosensibilă. diverse citokine (IL 6). Lipoliza hormonosensibilă este legată de formarea AMP-ului ciclic. Rol în lipogeneză au insulina şi angiotensina II. PGE. glucocorticoizi. este supus reglării din partea substanţelor biologic active. VLDL. parathormon. citoplasmatici şi nucleari. are ca sursă acizii graşi. sub acţiunea catecolaminelor prin adrenoreceptorii beta. este favorizată de flămânzire. chilomicronii şi glucoza. Lipoliza – hidroliza trigliceridelor cu eliberare de acizi graşi. TSH şi hormonii tiroidieni. adipocitul. Producţia de leptină este stimulată de insulină. NPY. TNF alfa. acţionând în special asupra lipogenezei şi lipolizei. Efect lipolitic are leptina. ACTH. catecolaminele prin acţiune asupra receptorilor alfa. Efect antilipolitic are adenozina.

Lipoliza este inhibată de insulină. O. potenţează formarea TNF alfa şi IL 6. ENERGOGENEZA ŞI BILANŢUL ENERGETIC Funcţia metabolică a organismului reprezintă suma activităţii metabolice a populaţiei celulare. N. cu atât potenţialul lor energetic este mai mare. Energogeneza. Diacilglicerolul. compus macroergic. plus deseul caloric. Energia eliberată în urma oxidării poate fi folosită cu condiţia să fie mai mare decât reacţia consumatoare de energie. Elementele care participă la reacţiile bioenergetice sunt C. favorizează încărcarea grasă al acestuia. H. 28 . prin oxidaţie de substrat şi oxidaţie de transfer. adică producerea de energie în urma metabolizării compuşilor organici se desfăşoară în celulă. În procesele metabolice sunt cuplate reacţiile exotermice (exergonice) cu cele endotermice (endergonice). cât şi sub formă de căldură. adică diferenţa de energie care se degajă (-) sau este necesară (+) pentru a trece de la o legătură covalentă la alta. Cu cât legăturile covalente dintre ele sunt mai stabile. NPY şi sub acţiunea adrenoreceptorilor alfa-2. S şi P. şi are la bază o succcesiune de dehidrogenări şi hidratări. De fapt interesează energia de reacţie. compuşi macroergici. bioxid de carbon. concretizată la nivelul ansamblului prin bilanţ structural şi energetic.şi oxidul nitric. produs intermediar al lipolizei. diferenţa apărând sub formă de compus care înmagazinează energie. Lipoliza în ţesutul adipos omental prin faptul că acizii graşi prin circulaţia portală ajung în ficat. procese redox – finalizate prin formare de: apă.

fosfaţii macroergici de tipul nucleotid fosfaţilor. şi cel de-al doilea 29 . „Coloana vertebrală” a energogenezei este metabolismul glucozei. cu un bilanţ energetic de 2 ATP. acetil – coenzima A. iar oxidarea în continuare prin ciclul citric generează câte 12 ATP. Spre exemplu. concretizate printru-un bilanţ de 38 ATP pentru fiecare moleculă de glucoză în condiţii aerobe. 1. în cea mai mare parte. GTP. căldura pot fi calculate pe baza noţiunilor de termodinamică. mai au un caracter macroergic şi compuşi cu legăturile de sulf bivalent de acil-tioester. Energia rezultată. bilanţul energetic.3 difosfogliceratul. UTP etc. sunt metabolizaţi fie pe calea glucozei (glucoformatori). din oxidarea unei molecule de acid palmitic rezultă 130 ATP. Alţi fosfaţi macroergici sunt creatin – fosfatul. în special. produsul final al metabolismului glucozei este acidul lactic. În condiţii anaerobe.Compuşii macroergici sunt. fosfoenolpiruvatul etc. Aminoacizii. În ceea ce priveşte oxidarea acizilor graşi. fie a acizilor graşi (cetoformatori). BILANŢUL ENERGETIC ŞI TERMODINAMICA In bioenergetică se aplică principiul întâi al termodinamicii : legea conservării energiei. Prin oxidarea glucozei se generează 686 Cal /M. În afară de compuşii fosfatici. energia utilizabilă. ATP. pentru fiecare moleculă de acetil –CoA formată rezultă 5ATP. randamentul.

pierderea de căldură (C). sau aportul exogen este inferior sumei travaliului şi pierderii de căldură. iar organismul va apela la depozitele de energie. A = O. se desfăşoară pe baza unei relaţii cantitative. depozitarea de energie (E) şi aportul exogen (A). care în acest fel se vor micşora: ( L + C) . din punct de vedere termodinamic.E Sau aportul exogen este inferior faţă de consumul energetic. A L + E +C =1 Sau cel puţin: A=L+C Dar sunt şi situaţii când aportul exogen nu are loc. BILANŢUL ENERGETIC AL ORGANISMULUI 30 .principiu: toate formele de energie se transformă relativ ireversibil în căldură. în mod optimal. aportul exogen este egal cu suma celorlalte: A=L+E+C. asistăm la reducerea energiei depozitate. în acest caz . În acest sens. în care sunt implicate patru variabile: travaliul (L). Metabolismul. când organimul apelează la depozitul de energie A (L + C) − E ‹1 Deci cu ajutorul ecuaţiei de mai sus se poate studia bilanţul energetic dacă trei din cele patru variabile pot fi măsurate.

prin măsurarea consumului de oxigen şi al eliberării bioxidului de carbon.Bilanţul energetic al organismului se poate determina pe baza valorii energetice a nutrimentelor ingerate şi energiei echivalente ale deşeurilor metabolice eliminate. În ceea ce priveşte deşeurile metabolice eliminate interesează echivalentul caloric al apei şi bioxidului de carbon. cât şi echivalentul caloric al apei şi bioxidului de carbon şi cantitatea de azot eliminate pe seama metabolismului protidic. deci neprotidic. încât CO2 ≈1 O2 În cazul lipidelor: =CH2 + 1½ O2 → CO2 + H2O. dar cea mai utilizată este calorimetria indirectă respiratorie. dependent de raportul CO2/O2. Energogeneza se poate determina şi prin calorimetrie directă . Valoarea energetică a nutrimentelor este uşor de determinat. În cazul glucidelor: =CH – OH + O2 → CO2 + H2O. rezultând CO 2 şi H2O. ca apoi pe baza echivalentului caloric calculat să se stabilească consumul energetic al organismului. echivalentul caloric este în funcţie de câtul respirator. cunoscând că 1g de azot reprezintă 6. 31 . rezultate din glucide şi lipide. care în organism în esenţă este glucidică sau lipidică. Oxigenul este comburantul care permite arderea.25 g protide. încât energia rezultată depinde de carburant. Dar prin faptul că CO 2 şi H2O produs este diferit pentru glucide şi lipide.

2 x 2) + 6 ≈ 4.7 4.8 4.3 100 0 CO2/ O2 C Cal/litru d 0.2 Cal.00 Tabelul nr.86 4. prin arderea glucozei.00 4. echivalentul caloric va fi: ( 4.6 33.8 0.7 0.3 66.2 ≈ 5.1 2 Iar prin arderea lipidelor.85 0. 1 – Relaţia dintre substratul metabolizat.0 Cal.7 Se poate în acest fel aproxima relaţia dintre câtul respirator şi echivalentul caloric al unui litru de oxigen consumat 3 Energia derivată Energia glucide(%) derivată lipide( %) 0 100 33. câtul respirator şi echivalentul caloric al oxigenului 32 .9 1.92 5.6 50 50 66.7 O2 Cunoscând că un litru de oxigen consumat în cazul generării de apă produce 6.încât CO2 ≈ 0. echivalentul caloric va fi: 6 + 4. iar în cazul generării de bioxid de carbon 4.

înseamnă că în condiţia de repaus absolut. În condiţii de efort fizic energogenza creşte. în medie 60-80 Cal/ oră. pentru un om de talie mijlocie. cu temperatura corporală menţinută în limite relativ constante. Ţinând cont de căldura specifică a ţesuturilor vii. in ciuda variaţiilor de temperatura ale mediului ambiant. care este de 0. până la zece. Omul este homeoterm. proporţional cu intensitatea efortului.83. în lipsa mecanismelor termoreglatorii de termoliză. Aceasta înseamnă că în repaus absolut energogeneza este de aproximativ 1Cal/kilocorp/oră.7 înseamnă transformarea lipidelor în glucide (exceptând coma diabetică cât şi în cazurile de acidoză respiratorie când hiperventilaţia elimină bioxidul de carbon în exces faţă de necesarul de oxigen). 33 . Energogeneza şi economia deşeului caloric În procesul metabolic 70-75 % din energia de reacţie apare sub formă de căldură. semnifică transformarea glucidelor în lipide (aşa cum întâlnim în îngrăşare). iar un cât respirator mai mic de 0.Câtul respirator mai mare de l. rezultând pentru ansamblul organismului. douăzeci de ori şi chiar mai mult. în decurs de o oră temperatura corpului ar creşte cu aproximativ 1 0 C.

În repaus. majoritatea căldurii metabolice este produsă la nivelul viscerelor. Ţesutul adipos brun este un sistem specializat pentru termogeneză. în jurul pericardului şi a nodului sinoatrial. În efortul fizic producţia de căldură are loc predominant la nivelul musculaturii scheletice. servind atât pentru adaptarea la frig. Se găseşte dispus în regiunea interscapulară. de-a lungul aortei. încât în efortul fizic intens temperatura corpului cresşte în mod normal până la 39 0 C sau chiar 400 C. travaliul muscular voluntar). Termogeneza – căldura produsă de organism. intensificarea termogenezei. şi pe baza activităţii musculaturii scheletice (creşterea tonusului muscular. frisonare. rezultând din metabolismul acestuia este disipată. Adaptarea la frig impune pe lângă reducerea la minimum al termolizei. în jurul glandelor suprarenale şi a 34 . cât şi în mod special pentru echilibrul nutriţional ponderostatic. mai ales în ficat. Aceasta are loc pe baza metabolismului visceral activat prin reacţia simpatoadrenală şi prin intervenţia hormonilor – în special tiroidieni dar. Ţesutul adipos brun şi proteina decuplantă Ţesutul adipos brun reprezintă de obicei mai puţin de 1% din greutatea corporală.Termoreglarea asigură menţinerea temperaturii organismului atât la variaţii termice ale mediului ambiant cât şi la variaţii ale vitezei proceselor metabolice.

implicat în termoreglare cât şi în menţinerea greutăţii corporale. a ţesutului adipos brun reprezintă una din cauzele scăderii metabolismului şi a obezităţii la adult. Ţesutul adipos brun – principalul sistem termogenetic al organismului îşi datorează acţiunea existenţei în mitocondrie a unei molecule decuplante UCP (uncoupling protein). UCP – permite trecerea protonilor rezultaţi din oxidaţia biologic intramitocondrială. prin mediatorul noradrenergic cu acţiune asupra receptorului beta –3 din membrana adipocitară. din punct de vedere al energogenezei constitue metabolismul de repaus. Mai bine reprezentat la noul născut şi sugar. prin membrana mitocondrială internă. În acest fel energia oxidaţiei biologice serveşte generării de căldură. Metabolismul este intens. cu vârsta. activarea lipolizei din ţesutul adipos alb serveşte şi termogenezei din musculatura scheletică în repaus. are celulele cu numeroase mitocondrii. abolind gradientul protonic necesar sintezei de ATP (decuplarea fosforilării oxidative).ganglionilor simpatici toraco-abdominali. regresează cu vârsta. În cadrul 35 . Pe parcursul starvaţiei. În celulele ţesutului adipos brun se găseşte UCP 1. Reducerea. Este bogat vascularizat. ENERGOGENEZA DE REPAUS ŞI ÎN ACTIVITATE Lipsa solicitării fizice şi psihice. Acest proces este activat pe cale simpatică. În fibra musculară scheletică s-a pus în evidenţă UCP –2 şi UCP-3. cu o crescută capacitate termogenă. inervat adrenergic şi colinergic.

Vârsta Cal/ m2.oră (ani) Bărbaţi Femei 5 55 52 10 51.5 50 15 46 43 20 39. repaus fizic şi psihic absolut.5 36 50 37. Metabolismul bazal se exprimă în Cal/m2 suprafaţă corporală pe oră. Condiţiile bazale sunt: stare de veghe.5 36.acestei stări se consemnează metabolismul bazal.adică în condiţii bazale. Acesta este corelat cu vârsta şi sexul: scade cu vârsta.5 40 38. iar femeile au o energogeneză cu 6-10% mai mică decât bărbaţii. în stare de echilibru termic şi pe nemâncate cu absenţa aportului alimentar de 12 ore şi a aportului proteinic de 18 ore.5 35 60 36.5 37 30 39.5 34 70 35.5 33 36 .

20220 C. Termogeneza indusă de alimentaţie. În apă confortul termic este de 36-370 C. (ADS). în repaus. iar la femei de 27-330 C. confortul termic la bărbat este de 28-310 C. Înţelegem starea de echilibru termic. În condiţii bazale metabolismul energetic se realizează în proporţie aproximativ egală pentru glucide şi lipide. care este nesemnificativ. atinge un maxim cam la trei ore şi se menţine deasupra nivelului bazal timp de mai multe ore. nu se referă la valoarea energetică nutritivă ci la cantitatea suplimentară de căldură peste energia generată de metabolizarea lor.Tabelul nr. ci de o activare a 37 .83 Cal. sau acţiunea dinamică specifică.2.83 şi cu echivalentul caloric pentru 1l O2 de 4. Metabolismul bazal în relaţie cu vârsta şi sexul Metabolismul bazal nu reprezintă energogeneza minimă. la îmbrăcăminte sumară. zona de neutralitate termică sau de confort termic. corespunzător unui cât respirator de 0. Astfel că dezbrăcat. Producerea de căldură începe să crească la o oră după ingestia de alimente. Îmbrăcămintea modifică zona de confort termic. Nu este determinată de travaliul secretor şi motor digestiv. în somn energogeneza este mai mică cu 10% faţă de starea de veghe. Aceasta pentru că ambele aspecte de termoreglare sunt consumatoare de energie. când termoreglarea nu este solicitată (echilibru dintre termogeneză şi termoliză). Referitor la condiţiile bazale trebuie să precizăm înţelesul echilibrului termic şi importanţa absenţei aportului alimentar.

. Acţiunea dinamică specifică maximă este exercitată de proteine 30%. corticosteronul şi progesteronul. În termogeneză şi bilanţul energetic intervin o serie de hormoni: noradrenalina. acidul aspartic. Aproximând energogeneza de repaus la 1Cal /kg. ADS glucidic ţine de procesul polimerizării şi depozitării sub formă de glicogen. la o persoană sedentară . histidina şi în cea mai mică măsură leucina. total 1930 – 2030 Cal/zi. ADS lipidic este dependent de generarea formelor de transport sanguin al lipidelor.energogenezei pe fond hormonal si potenţator metabolic direct. ficatul având principalul rol.se mai 38 . hormonii tiroidieni. iar lipide numai 4%. Astfel pentru asigurarea necesităţilor fiziologice. se estimează un plus de 250-350 Cal/24 ore. glucagonul. şi nu în ultimul rând insulina. La aceasta se adaugă un număr de kilocalorii în funcţie de felul activităţii. urmată de acidul glutamic.oră. ADS proteinic nu se consemnează în perioada cu bilanţ azotat pozitiv (creştere şi convalescenţă). alanina. STH. determinat de metabolismul restului acid după dezaminare şi în mai mică măsură de ureogeneză. glucide 6%. la un adult de dezvoltare medie. Energogeneza creşte proporţional cu gradul solicitării musculare.ce se soldează cu un surplus de căldură. ACTH. fără deplasări în afara locuinţei. glicină. Depinde de şapte aminoacizi: în primul rând tirozina. dar nici în cazul stărilor febrile. având 70 de kg. ADS proteinic persistă până la 18 ore de la ingerarea alimentelor.Pentru deplasări cotidiene. rezultă 1680 Cal/zi.

Mersul de 3.5 km/oră. iar deplasarea de schi fond. -Înotul lejer continuu timp de o oră are un surplus de 570 Cal.5 km asigură un surplus de 2464 Cal.adaugă un plus de 300-400 Cal. Pentru activităţi fizice.5 km la o diferenţă de nivel de 300 m. în raport cu vârsta şi sexul. are un surplus energetic consumat de 10 Cal/oră. . În linii mari starea de nutriţie se apreciază după aspect. în cadrul căruia un 39 . de bine. . are un surplus de 159 Cal. -----------.Mersul pe teren plat – 4. surplusul este de 290 Cal. Principalul criteriu este dezvoltarea. -----. în funcţie de intensitatea efortului se adaugă un plus de 75 -400 Cal/oră. surplusul este de 430 Cal. satisfăcător sau nesatisfăcător. l3. stabilirea pe date somatometrice.5 km – 994 Cal. etichetând cu calificative. are un surplus de 280 Cal. total 2230 –2430 Cal.Fuga pe o distanţă de l9. STAREA DE NUTRIŢIE Starea de nutriţie reprezintă oglindirea pe plan somatic şi umoral al calităţii morfo-funcţionale al ansamblului organismic şi ale părţilor sale constitutive cu reflectarea bilanţului metabolic şi al echilibrului neuroendocrin. --.O persoană activă.Deplasarea cu bicicleta l5 km asigură un surplus de 310 Cal.Mersul pe teren plat cu 6 km/oră. ----. după caz. iar dacă diferenţa de nivel este de 500 m. stand în picioare.

La copil. Dar. cu câte 3 cm în următoarele două luni. somatometric şi paraclinic. cu 2 cm în luna a patra. Înălţimea se exprimă prin talie în cm. de 2 cm pe săptămână ca apoi să diminue. o importanţă deosebită în aprecierea stării de nutriţie o are mai ales urmărirea ritmului de creştere. mai preţioasă decât curba ponderală. ce să reflecte şi date privind sănătatea sa. creşterea staturală dând informaţii asupra condiţiilor de fond şi de durată. încât înălţimea la naştere este în medie de 50 cm. La copii creşterea este un indicator esenţial al stării de sănătate. genetic şi endocrin. cea mai rapidă creştere este în jurul săptămânii 20 de gestaţie. Prenatal. La copii. pubertate şi adolescenţă. În acest sens este edificatoare afirmaţia că „sugarul are vârsta taliei. Sugarul creşte cu 4 cm în prima lună. Etapa postnatală este divizată în perioada de sugar. Creşterea a fost divizată în etapele prenatal şi postnatal. aproape de termen să fie de 5 mm / săptămână. orice deviere de la standardele stabilite putând indica starea de boală. apoi până la 40 . 1. măsurarea înălţimii şi a segmentelor componente constituie un mijloc de control al dezvoltării. Somatometria Măsurătorile corpului sunt cel mai frecvent folosite pentru aprecierea stării de nutriţie. al statusului nutriţional.loc primordial îl reprezintă înălţimea şi greutatea. A. Un aport alimentar suficient la adult se reflectă printr-o curbă ponderală staţionară. nu a greutăţii sale”. redată de examenul clinic. în cercetarea stării de nutriţie omul trebuie privit în întreaga sa complexitate. copilărie.

Sugarul în primele patru luni creşte cu 750 g pe lună.5 cm). se termină pentru fete la 18 ani. ca apoi după doi ani. În al doilea an de viaţă creşte cu 10-12 cm. până la pubertate. greutatea se exprimă în kg ). După doi ani şi până la pubertate. 2. încât diferenţa finală a taliei să fie de 12. În prepubertate şi pubertate creşterea staturală este de 6-8 chiar 10 cm pe an. în general.3250 g la fete. deci cu 3 kg (dacă nu este nici o precizare. copilul creşte în medie cu 250 g pe lună. Greutatea corporală medie a copilului născut la termen variază între 3250 şi 3500 g la băieţi şi 2900 . Creşterea însă este stopată mai repede la băieţi decât la fete. ca la băieţii de aceiaşi vârstă să reprezinte doar 99 % din înălţimea definitivă – ca atare creşterea ulterioară este de obicei minimă (1-1. încât la împlinirea vârstei de un an lungimea să sporească cu 50 % faţă de cea înregistrată la naştere (aproximativ 75 cm). care la băieţi survine cu doi ani mai târziu.5 –13 cm. La fetiţe odată cu apariţia pubertăţii asistăm la explozie staturală. încât la aceiaşi vârstă fetele pubere devin mai înalte. Copilul îşi dublează lungimea de la naştere la 4-5 ani şi o triplează la 1214 ani. ca apoi să crească cu 5-7 cm pe an. În anul al doilea de viaţă. în următoarele patru luni cu 500 g pe lună şi apoi până la un an cu 250 g pe lună. Greutatea ideală între 2 -12 ani = 9 + (2 x vârsta) 41 . băieţii să aibă un plus statural.un an cu 1 cm pe lună. plusul statural să fie în favoarea băieţilor cu 15 cm. ajungând să-şi tripleze greutatea de la naştere. creşte în medie cu 2 kg pe an. Creşterea. şi în final.

89 80 1.64 1.77 42 talia0725 x kg 70 1.50 1.Odată cu începerea maturizării sexuale.91 2.62 170 1.10 2. talia −150 4 } 3.93 2. Greutatea ideală la adult se poate calcula după formula: Gr (kg) = (talia – 100) – { Cu variaţii de –10 .42 1.20 . ca apoi până la 1819 ani la băieţi şi 16-17 ani la fete.57 1. timp de 2-3 ani.54 160 1.11 2. Suprafaţa corporală Energogeneza în condiţii bazale este proporţională cu suprafaţa corpului mai curând decât cu greutatea lui.75 1.69 180 1.007184 Înălţimea Greutatea în în cm 50 60 150 1. evoluţia ulterioară fiind redusă. cu tendinţa la staţionare. +15 %.00 90 100 1. Se calculează după formula lui Du Bois: Suprafaţă corporală (m2) = greutatea0425 x 0. creşterea ponderală este de 3-4 kg pe an.73 1.65 1.83 1. sporul de greutate să fie de 2-3 kg pe an.81 1.01 2.

al unor parametrii respiratori.96 2. Valori normale: 18.29.28 2. Examenele paraclinice Pe lângă examenul clinic şi somatometric se impun examene paraclinice. Quetelet (BMI) Greutatea IMC = Talia 2 Este cel mai utilizat criteriu pentru evaluarea stării de nutriţie la adult. Indicele masei corporale (IMC).08 2.190 200 1. 4. Evaluarea suprafetei corporale Serveşte pentru calcularea metabolismului bazal. la naştere 43 . Grăsimea corporală. 1.36 Tabel nr. gradul III – 40 şi peste).9 Se consideră supraponderal valoare de 25 .91 1. 3.84 1.26 2.5 – 24. B.9. circulatori şi renali.9 şi obezitate valori egale sau peste 30 (obezitate de gradul I – peste 30. Masa de ţesut adipos a organismului este desemnată de termenul de grăsime corporală.In mod normal.15 2. gradul II 35-39.03 2.7 1.18 2.

În practică se utilizează măsurarea pliului cutanat. Măsurarea circumferinţei abdominale indică grosimea stratului adipos intraabdominal. de 18 % la bărbaţi şi 23 % la femei.16 % din greutate. ca la pubertate să scadă la băieţi la 18 % în schimb la fete creşte la 27 %. Impedanţa electrică se măsoară de obicei în partea superioară a corpului. Măsurarea grosimii pliului cutanat se face cu ajutorul caliperului în şapte zone ale corpului . Determinările cele mai fidele se obţin în cercetare prin RMN. şolduri şi fese. La adultul tânăr este de 10-12 mm la bărbaţi şi 16-18 mm la femei. mai ales la sâni. scade apoi cu dezvoltarea motrice încât la un an să fie numai de 23 %. Examene biochimice sanguine 44 . densitometrie şi diluţie izotopică. Raport talie/şold – WHR (waist to hip ratio).85 la femei.reprezintă 11. 2. este în mod normal sub 1 la bărbaţi şi sub 0. unde se găseşte o mare parte a ţesutului adipos. Adultul tânăr are masa grasă. impedanţa electrică şi ultrasonografia. Ultrasonografia permite şi măsurarea stratului adipos intraabdominal (între muşchii abdominali şi aortă). În mod curent se face la nivelul bicepsului. În mod normal nu trebuie să depăşească 80 cm la femei şi 94 cm la bărbaţi. la cinci ani 15 –16 %. ca de la 88 cm în sus la femei şi 102 la bărbaţi riscul să fie sigur. în urma depunerilor. tomografie computerizată. Peste aceste valori se consemnează un risc cardiovascular probabil. creşte rapid încât la patru luni să reprezinte 26 %. la doi ani – 20 %. tricepsului şi subscapular. în medie.

3.5.5-1.6 – 6. Examene hematologice Reflectă starea nutriţională bună la valori consemnate mai jos: Eritrocite: Bărbaţi: 4.000 /mm3 (0.8-9 nanograme/ml Iod seric: 3.2 milioane / mm 3 Femei: 4.5 mg / dl Caroten seric: 40-200 µg / dl Folat seric: 1.175 µg /dl Fosfataza alcalină serică: 20-90 miliunităţi / ml precum şi alte determinări: Insulinemie Glicemie Lipide totale Trigliceride Colesterol total HDL LDL etc.2 .4-1.000 – 75.5 % din eritrocite) 45 .5-8 µg/ dl Fier seric: 75.4 milioane / mm3 Reticulocite: 25.Reflectă starea nutriţională bună la valori consemnate mai jos: Proteine: 6-8 g / dl Ceruloplasmina serică: 23-44 mg / dl Feritină serică: 20-200 nanograme / dl Acid ascorbic: 0.

parametrii metabolicofuncţionali şi ai homeostaziei mediului intern. care nuanţează multiplele faţete particulare ilustrate prin ceea ce numim conştiinţă . inteligenţă si raţiune.Hemoglobina: Bărbaţi: 14 – 18 g /dl Femei: 12 . În cadrul unui stil de viaţă adecvat se impune şi un comportament alimentar conştientizat. Timp de coagulare (Lee-White): 5 – 15 min. Starea de nutriţie şi menţinerea unei greutăţi corporale optimale reprezintă una din problemele actuale ale medicinei. COMPORTAMENTUL DE ALIMENTAŢIE Alimentaţia este un comportament fundamental în jurul căruia sunt dispuse totalitatea conduitelor şi proceselor biologice ale ansamblului organismic. factor hotărâtor în prevenirea şi combaterea unor stări care au repercursiuni asupra sănătăţii. îmbrăcând la om aspecte deosebite psiho-social-afective. Stilul de viaţă şi comportamentul alimentar sunt reflectate de starea de nutriţie. 46 . de care depinde starea de sănătate şi o capacitate funcţională adecvată solicitărilor cotidiene. Timp de protrombină: 12 – 14 sec.16 g / dl Hematocrit: Bărbaţi: 40 – 54 ml/ dl Femei: 37 – 47 ml /dl Timp de sângerare (Duke): 1-5 min.

optimizată continuu prin conduite particulare însoţite de expresii emoţionale şi trăiri subiective. Este de fapt un comportament motivaţional alimentar care are la bază mobiluri interne înnăscute şi dobândite. nevoia de a se alimenta. reprezintă 65 % din populaţia adultă. În aceste condiţii conştientizarea unui comportament alimentar adecvat este esenţialmente necesar pentru prezent şi în special pentru viitor. Foamea poate fi suprimată sau omisă în cazul în care se impune imperios un comportament de apărare sau survine o stare de aversiune. ateroscleroză. în USA. dislipidemii. cardiopatie ischemică şi multe alte boli. căutare. ţinta fiind alimentul. din care 31 % au BMI de peste 30. conştiente şi neconştiente. După datele din 1999. fiind înlocuit cu starea de saţietate. necesare din punct de vedere biologic dar şi cu evocare psiho-afectivă. statisticile nu sunt mai optimiste. La noi. obţinere şi 47 . obţinută şi ingerată hrana. în condiţiile în care sedentarismul şi supraalimentaţia predispun la obezitate. care odată ingerat în cantitate suficientă. ce se manifestă prin creştera excitabilităţii în realizarea unui program stereotip de căutare. Comportamentul alimentar reprezintă ansamblul acţiunilor prin care este căutată. urmat de impulsul de a satisface nevoia prin acţiuni de orientare. Debutează cu foamea. hipertensiune. se reduce până la dispariţie. Comportamentul de alimentaţie are la origine instinctul de foame înăscut. supraponderalii cu BMI mai mare de 25.2000. expresia unui dezechilibru homeostazic. diabet.şi nu numai.

ospitalitate. ca fapte de voinţă care anticipează mintal şi declanşează acţiuni îndreptate conştient pentru realizarea alimentaţiei. Totodată sunt strâns legate de funcţiile emoţionale şi comportamentale. constituind un simbol de intimitate. La acestea se adaugă posibilitatea disocierii alimentaţiei de senzaţia de foame – a mânca ceva de plăcere în absenţa foamei sau refuzul alimentării în condiţii de foame dacă tipul alimentaţiei. fiecărei civilizaţie îi corespunde un amumit tip şi mod de alimentaţie.sociale şi de nivelul cultural. reflectat în conştiinţă. Rolul Sensibilităţii Chimice în Alimentaţie Proprietăţile organoleptice ale alimentelor sunt decelate de gust şi miros. se grefează comportamentul voluntar învăţat . influenţat de condiţiile economico. în sens primitiv servesc pentru evitarea alimentelor indezirabile faţă de cele care pot fi consumate. manifestare socială sau festivitate. amiciţie. putându-se realiza cu un oarecare ritual în familie sau colectivitate. Pe acest fond. Astfel că. La aceasta se adaugă conduita dependentă de mediul social. putând influenţa decisiv acceptarea sau refuzul hranei. sensibilităţi chimice care. Sensibilitatea gustativă 48 . prezentarea ei sau ambianţa este necorespunzătoare.ingerare a hranei.

acizi sulfonici.. margini şi la baza ei. care fac posibilă perceperea a sute de gusturi diferte.ACRU este datorat ionilor de H. unele oligopeptide. pe stâlpii amigdalieni. cetone. sărat. precum şi de alcaloizi (chinina. Zona electivă este vârful limbii. . intim legat de contactul cu gura şi limba a alimentului lichid sau solubilizat în salivă. cafeina. epiglotă. glicocol. . Au fost identificate 13 tipuri de receptori chimici ai gustului – 2 pentru Na. 1 pentru Cl. acizi halogenaţi. Senzaţia gustativă are la bază excitarea mugurilor gustativi distribuiţi pe suprafaţa dorsală a limbii. 2 receptori pentru amar.Gustul este o formă specială a sensibilităţii chimice. alcooli.SĂRAT este evocat de săruri ionizabile. . Modificarea structurii chimice prin adaosul unui radical poate vira senzaţia de la dulce la amar. esteri. Criteriile practice consemnează doar 5 categorii de senzaţii primare gustative – acru. 1 receptor adenozinic. 2 pentru K. 2 receptori pentru dulce.AMAR este determinat de o serie de substanţe organice. nicotină etc. stricnică. pe vârf. Zonele cele mai sensibile sunt aceleaşi ca pentru acru.dar şi pe zonele gustative accesorii de la nivelul palatului. dulce. aldehide.). 1 receptor inozinic. faringe şi partea superioară a laringelui. săruri organice de Pb şi Be. intensitatea senzaţiei este proporţională cu logaritmul concentraţiei. amide. unii aminoacizi. Unele 49 . . l receptor pentru glutamat şi l pentru ionii de H. în special de concentraţia ionilor de Na. în special cu lanţ lung care conţin N. Zonele cele mai sensibile sunt marginile suprafeţei dorsale ale limbii.DULCE este dat de zahăr. dar nuanţat şi de alţi cationi cît şi de ionul de Cl. amar şi UMAMI.

Din ariile gustative accesorii impulsurile sunt conduse pe calea nervuluii vag (ganglionul jugular).substanţe care au gust dulce pot vira spre amar (zaharina). Proiecţia corticală este în partea inferioară a parietalei ascendente . iar din 1/3 posterioară urmează calea nervului glosofaringian (ganglionul Andersch şi Ehrennriter). dar în special legat de factori homeostazici ce induc preferinţe – pentru sărat în insuficienţa suprarenală. ceea ce desemnează senzaţia de gust plăcut.aria 43. dar creşte pentru amar şi acru. La nuanţarea gustului mai participă şi sensibilitatea tactilă şi termică a gurii. cum este cazul piperului şi ardeiului iute.UMAMI este un cuvânt japonez însemnând delicios. preferinţă pentru dulce în diabet. cât şi sensibilitatea proprioceptivă a muşchilor linguali şi masticatori. în deficit de parathormon.De asemenea se constată modificări în caz de graviditate. Gustul reprezintă o modalitate senzorială rapid adaptabilă. în caz de acţiune 50 . Pragul gustativ este influenţat de starea organismului. . Este un gust dominant pentru alimentele conţinând L-glutamat (cum se întâlnesc în extractele de carne şi brânzeturi fermentate). pentru ape cu duritate mare –conţinând mult calciu. Al doilea neuron al căii gustative se găseşte în nucleul gustativ al tractului solitar din bulb. Cea mai sensibilă este baza limbii. Dacă senzaţia de amar este puternică poate induce greaţă şi refuzul ingerării. dar şi cea dureroasă. talamusul. Foamea scade pragul pentru dulce şi sărat. cât şi oboseală. Impulsurile din cele 2/3 anterioare ale limbii iau calea nervului coarda timpanului din facial (ganglionul geniculat). De la tractul solitar calea gustativă trece de partea opusă şi urmează prin lemniscul medial calea spre cel de al treilea neuron.

Centrii olfactivi primari sunt conectaţi cu centrii reflecşi din trunchiul cerebral şi cu sistemul limbic. reprezentând şi primul neuron al căii olfactive – nervul olfactiv. 51 . Percepţii gustative eronate – disgeuzii şi parageuzii se întâlnesc în psihoze şi unele intoxicaţii. repulsie. Receptorii olfactivi sunt neuroni bipolari situaţi în mucoasa cornetului nazal superior. putrid. solubile în secreţiile de la suprafaţa epiteliului olfactiv. mentă. ce se conectează cu cel de al doilea neuron în glomerulii olfactivi din bulbul olfactiv.mosc. Diminuarea senzaţiilor gustative – hipogeuzia sau lipsa gustului – ageuzia se întâlnesc în unele boli genetice sau neurologice. în special pentru sărat şi dulce. în caz de îndepărtarea alimentului. 7. eteric. 5. Sensibilitatea olfactivă Simţul olfactiv – mirosul. sensibilitatea scade. 6. înţepător.prelungită. 3. cu revenire după 40-60 sec. camfor. floral. De aici tractul olfactiv. cortexul prepiriform şi piriform cât şi în porţiunea corticală a nucleilor amigdalieni. Olfacţia are la bază şapte senzaţii: 1. 4. asigură telerecepţia chimică pentru componentele volatile. prezintă şi conexiuni cu scoarţa temporală şi prefrontală. iar bandeleta olfactorie internă ce se conectează cu hipotalamusul şi cu zonele inferioare ale sistemului limbic. dar de fapt se consemnează cel puţin o sută de senzaţii olfactive primare. cât şi în unele intoxicaţii. Centrii implicaţi în gustaţie sunt conectaţi cu zonele reflexogene digestive şi ale proceselor comportamentale – plăcere. 2. la extremitatea sa posterioară se bifurcă – bandeleta olfactivă externă ce se termină în uncusul hipocampic.

afecţiuni ale mucoasei nazale. 2. până la dispariţie a perceperii acestuia (adaptare). afectarea căilor olfactive induce hiposmie până la anosmie. ergotrop52 . În tumorile de uncus hipocampic sau de lob temporal. Intercalarea în circuitul mezencefalo. cât şi în psihoze se consemnează anosmie. Foamea stimulează în timp ce saţietatea o diminuează. Dintre particularităţile structural – funcţionale ale hipotalamusului implicate în alimentaţie menţionăm: 1. Centrii nervoşi ai alimentaţiei Centrii primari implicaţi în alimentaţie se găsesc în hipotalamus. dar cu persistenţa sensibilităţii pentru alte mirosuri. 3. Acţiunea timp îndelungat al unui miros produce reducerea progresivă. Legătura directă.În general senzaţiile sunt apreciate prin tonalitatea lor afectivemoţională – plăcut sau neplăcut.limbic şi legătura cu scoarţa fronto-orbitală cu rol în organizarea comportamentului. cu răsunet afectivo – emoţional. metabolică şi a comportamentului motivaţional alimentar. Participare în integraţia autonom – vegetativă. endocrină. în cadrul sistemului limbic cu olfacţia şi conectarea indirectă cu toate căile senzoriale. Olfacţia este mai pronunţată la femei şi se exacerbează în perioada ovulaţiei şi a gravidităţii. ca centru simpatic în hipotalamusul postero-lateral. apoi scade treptat. o zonă de integraţie complexă. Sensibilitatea olfactivă creşte în intensitate de la 6 la 25 ani. Blocarea căilor aeriene nazale. vegetativă.

cu care realizează o unitate funcţională realizând sistemul hipotalamo-antehipofizar.dinamogen. alimentaţie şi sexual. 4. nu pot fi suportate mai mult de câteva 53 . Existenţa în aceiaşi arie a centrilor metabolici. Setea Setea primează faţă de senzaţia de foame prin faptul că reflectă deshidratarea sau/şi hiperosmolariatea mediului intern. În alimentaţie sunt implicaţi centrii foamei. în hipotalamusul antero-median. parvocelular al ariei hipofiziotrope din hipotalamusul anterior şi sistemul hipotalamo-neurohipofizar. de intensificarea metabolismului şi ca centru parasimpatic. cu limitarea adaptabilităţii la solicitări. 5. cât şi deshidratarea celulară. a tensiunii arteriale şi a debitului cardiac. Organizarea pe principiul unui sistem reacţional elementar al comportamentelor majore. Stoparea aportului hidric. cu interesarea masei sanguine. conectat cu starea şi capacitatea funcţională a organismului de-a lungul ontogenezei şi în variate stări adaptive. magnocelular –supraoptic şi paraventricular. termoreglatori şi a sistemului bioritmurilor centrale. 6. multiplele procese de care se leagă în asigurarea optimizată a aportului exogen. trofotrop. cu implicarea ierarhizată a acestora în ordinea: apărare. în condiţiile în care pierderile minime la adult sunt de câteva sute de mililitri pe zi. Toate acestea explică complexitatea proceselor în care este implicată alimentaţia. cu implicaţii în schimburile transcapilare şi tisulare. Legătura directă cu hipofiza. saţietăţii şi ai setei.

graţie rezervelor tisulare metabolizabile. presupune implicit participarea funcţiilor corticale implicate în comportamentul motivaţional şi psiho54 . prin osmoreceptorii hipotalamici (probabil prin deshidratare neuronală). dar şi prin implicarea sistemului reninăangiotensină. în schimb lipsa aportului alimentar. având o labilitate hidrică deosebită. dar şi prin cei hepatici şi vasculari transmişi de la interoceptorii pe cale nervoasă. de acesta depinzând ingestia de apă sau de alte lichide. Hiperosmolaritatea stimulează pe de o parte direct. are mari perturbări metabolicocirculatorii. autonom-vegetativă. Hipovolemia stimulează centrul setei având punct de plecare baroreceptorii (volumoreceptorii) din cord. dacă pierde 10% din conţinutul său de apă. pot fi tolerate săptămâni întregi. Sugarul. Setea manifestată prin dorinţa conştientă de a ingera apă sau alte lichide. în special atriul stâng şi vase. De altfel în dezechilibrul hidro-mineral pe lângă sete sunt antrenate mecanismele hormonale de economisire a apei şi sodiului mediate de hormonul antidiuretic şi aldosteron (sistemul renină-angiotensină-aldosteron). Hipertonia extracelulară producând deshidratare celulară se manifestă sub formă de uscăciune a gurii care activează centrul setei prin aferenţe gloso-faringiană şi vagală. laterocaudal faţă de nucleul supraoptic. Centrul setei se află în hipotalamusul anterior. iar o pierdere de 20 % devine fatală. cu implicarea în special a funcţiei renale.zile. Centrul setei este stimulat în special de hiperosmolaritate şi de hipovolemie. suprapus parţial cu zona care elaborează hormonul antidiuretic.

se realizează cu participarea stimulilor nervoşi şi de hidratare epitelială a zonei buco-faringo. comportament agresiv. Depresia.afectiv. hipertensiune. hipotensiune. În condiţia de privare de lichide. dar intervine şi o componentă comportamentală căci în condiţiile actuale. scăderea volemiei. asociată cu factorii psihogeni. teamă. Apetitul pentru sare Strâns legat de controlul ingestiei de apă este apetitul pentru sare. aportul de sodiu depăşeşte necesarul homeostazic. setea devenind intensă se însoţeşte de nelinişte. Apetitul pentru sare creşte în 55 . Pe de altă parte. Alimentele procesate aduc un aport de 100-200 mEq/zi. Senzaţia de sete scade până la dispariţie în hipoosmolaritate. Stoparea spontană a ingestiei de lichide la limita necesităţii. care este de creşterea natremiei cu 2 mEq/l. este legat de pragul de declanşare a ingestiei de apă. creşterea nivelului sanguin al angiotensinei cât şi în boli ale cavităţii bucale. alterarea conştienţei cât şi leziunile diencefalice determină abolirea senzaţiei de sete. Controlul ingestiei de apă presupune activarea senzaţiei de sete sau descreşterea ei. mecanismul de activare a setei. în timp ce funcţionalitatea normală a organismului poate fi asigurată de un aport de 10-20 mEq/zi. de regulă. delir ( în special în dipsomania alcoolică). Acesta este legat de pierderea continuă de sare cu tendinţa la deficitul de sare. Măsura ingestiei lichidiene este importantă şi pentru prevenirea hiperhidratării.esofagiene cât şi de destindere gastrică. scăderea nivelului sanguin al angiotensinei II cât şi în distensia gastrică. creşterea volemiei. Activarea senzaţiei de sete are loc în caz de creştere a osmolarităţii mediului intern.

inhibitor. Centrul foamei este situat în hipotalamusul lateral. Distrugerea centrului saţietăţii determină bulimie şi obezitate. centrul saţietăţii. Astfel sistemul limbic generează aspecte discriminative în reglarea alimentaţiei în raport cu homeostazia mediului intern şi de anumite stări metabolice celulare cât şi legat de echilibrul pondero-metabolic (relaţia energetică aport-consum. la mici cantităţi de hrană. centri superiori intervenind în aportul alimentar preferenţial. pe când centrul saţietăţii se găseşte în hipotalamusul medial. Foamea şi saţietatea Centrii foamei şi saţietăţii din hipotalamus sunt conectaţi cu centri ritmogeni circadieni. Lezarea centrului foamei induce stoparea alimentării. Rolul hipotalamusului este limitat la reglarea cantităţii de alimente ingerate . asupra căruia acţionează intermitent. apetitul pentru sare creşte în hiponatremie.foame brută hipotalamică. În general apetitul pentru sare este asociat cu setea.hiponatremie. cât şi cu ceilalţi centri hipotalamici. Rolul primordial îl are centrul foamei. iar starea de excitaţie în acest centru induce hipofagie. hipotensiune asociat cu insuficienţă circulatorie. slăbire şi moarte prin inaniţie. din cauza instalării rapide. a senzaţiei de saţietate. rezerva energetică şi mobilizarea ei). hipovolemie. iar stimularea acestuia determină hiperfagie şi îngrăşare. care in forma extremă se întâlneşte în boala Addison. în nucleul ventro-median. metabolism – economia deşeului caloric. 56 . În general.

Sistemul limbic este organizat într-o ierarhie structuralfuncţională. nucleii talamici superiori. aria preoptică – în termoreglare. obiceiuri alimentare. lobul insulei. Sistemul limbic subcortical prin nucleul amigdalian. iar prin nucleiii septali. Enumerând sumar hipotalamusul posterolateral este ergotrop – simpatic. cu unităţi de integrare elementare şi sistem reacţional elementar. girus hipocampi) şi paleocortexul (bulbul olfactiv şi tuberculul olfactiv. realizează circuite optimizatoare pentru comportament. girus cinguli. temporal şi occipital) este implicat în stilul de viaţă. aria piriformă. cel anteromedian – trofotrop – parasimpatic. lobul orbital. dintre care este de menţionat circuitul limbic al emoţiei (Papez) –hipocamp – fornix. hipotalamus. hipocampul) sunt implicaţi în patternuri comportamentale fundamentale şi decizii comportamentale selective în raport cu necesităţile homeostazice. nucleul perifornicat în foame şi furie. Hipotalamusul este cartierul general al sistemului limbic. nucleul ventromedian în 57 . aria paraolfactorie. Mezocortexul (girusul fornicat. partea medială a lobului frontal. cu paternuri comportamentale de tip plăcere – suferinţă. aria preoptică. apetit. iar prin epitalamus conferă un program ritmogen. de la formaţiunea reticulată. optimizează mişcările asociate cu olfacţia şi alimentaţia. nucleul paraventricular este implicat în echilibrul hidric. până la lobul limbic şi neocortex. selecţia alimentelor (self selecţia).corpii mamilari – nucleii talamici anteriori – cortexul cingulat – hipocamp. Între aceste formaţiuni există multiple conexiuni. Neocortexul limbic (polul anterior al lobului temporal. formaţiunea reticulată mezencefalică. parietal.

Melanocortin receptori se găsesc în special în neuronii nucleilor paraventriculari. ventromedian şi din structurile retrochiasmatice implicate în secreţia adenohipofizei. Endorfine cât şi de Galanina. CART (Cocaine and Amphetamine Regulated Peptide). MCH (Melanocortin hormon). Leptină. primeşte impulsuri tonigene de la neuronii NPY şi AGRP din nucleul arcuat. CRH. Orexine. AGRP (Agouti Related Protein) şi POMC (Proopiomelanocortina) – conectaţi cu centrii orexogeni şi anorexogeni. Neuronii orexogeni se întâlnesc predominant în hipotalamusul dorsomedian şi aria perifornicată. GABA. din hipotalamusul lateral. o parte a nucleului supaoptic. Cortisol şi Ghrelin. Centrul orexogen. GLP (Glucagon Like Peptide). Noradrenalină. PYY.saţietate. Rezultă procesul de Stop Feeding şi pierdere de energie. Serotonină. Pierderea de energie are loc în special în urma stimulării simpatice induse de alfa-MSH. corpii mamilari în reflexe alimentare. Nucleul arcuat este un optimizator al aportului alimentar şi al echilibrului energetic prin neuronii NPY. AGRP. Mai menţionăm neuronii magnocelulari ai nucleului supraoptic şi paraventricular cuplaţi cu neurohipofiza cât şi neuronii parvocelulari din aria hipofiziotropă a nucleului arcuat. GLU (Glutamat). Rezultă procesul de Start Feeding şi de reducere a cheltuielilor de energie. al foamei. care la rândul lor sunt stimulaţi de alfa-MSH. periventricular. Centrul anorexogen din nucleul ventromedian hipotalamic primeşte impulsuri tonigene de la neuronii POMC din nucleul arcuat. Insulină cât şi de CCK. care la rândul lor sunt stimulaţi de NPY. 58 .

consecinţă a experienţei individuale. Leziuni ale lobilor temporali. Leziuni ale sistemului limbic fac să dispară preferinţele sau repulsia pentru unele alimente. respectiv ai nucleilor amigdalieni.Blocarea lor induce obezitate. apetitul – pofta de mâncare este dorinţa de a ingera un anumit aliment. În apetit 59 . Dominanta psihică îi imprimă un caracter selectiv. apoi treptat diminuă în intesitate. diabet zaharat. ceea ce determină ca o persoană să dorească un aliment plăcut în condiţii de saţietate şi să refuze un aliment neplăcut când este înfometat. frig. duc la pierderea capacităţii de alegere şi diferenţiere a alimentelor. care reprezintă necesitatea de a mânca. în general. Ulcerul duodenal se manifestă printr-o foame dureroasă. Foamea este un semnal subiectiv ce incită necesitatea ingerării de alimente. adaptând-o la starea generală a organismului şi la condiţiile mediului. Obiceiurile alimentare. convalescenţă. determinând ceea ce mâncăm în condiţii de liberă alegere. Exacerbarea senzaţiei de foame se întâlneşte în efortul fizic. Este o senzaţie agreabilă dobândită. care dintre alimentele sărate ?) sunt integrate neocortical. Spre deosebire de foame. iar în gastrite şi cancerul gastric foamea poate lipsi. preferinţele alimentare de fineţe ( spre exemplu. hipertiroidie. Diminuarea senzaţiei de foame se întâlneşte în repaus îndelungat. hipotiroidism. Neocortexul modelează cel mai fin şi mai rapid ingestia alimentară. predominant psihică. ce se elaborează şi se selectează treptat. comportamentul la masă. este mai intensă în primele zile. . graviditate.

starea metabolico nutriţională. TRH – e un factor de saţietate. Bulimia de stres şi obezitatea consecutivă este asociată cu niveluri înalte de peptide opioide. Inhibarea ingestiei este influenţată de colecistokinina şi 60 . ca dorinţă de alimentare selectivă. mulţumire. de repulsie în faţa mâncării. grijile diminuează apetitul. ce apare după consumarea de alimente într-o anumită cantitate şi compoziţie.reflexele condiţionate şi ambianţa agreabilă joacă un rol important. Anorexia (lipsa poftei de mâncare) poate fi generată de o depresie nervoasă. căci pofta este mărită după ce primele îmbucături au ajuns în stomac. precede şi însoţeşte ingestia de alimente. Preferinţe pentru anumite tipuri de hrană sunt determinate de factori genetici (carnivore. care este o senzaţie dezagreabilă. În acest proces intervin multiple verigi reglatoare nervoase în care sunt implicaţi mediatori chimici şi neuromodulatori. Astfel sistemul dopaminic nigrostriat este un potenţator al incitării la alimentare. Se manifestă şi prin renunţarea de a mai mânca. Apetitul. Peptidele opioide hipotalamice intervin în iniţierea ingestiei de alimente. influenţate de constelaţia endocrină. Se deosebeşte de inapetenţă. Comportamentul selectiv este prezent numai dacă sensibilitatea gustativă este prezentă. ierbivore). reacţii adaptative şi condiţiile psiho-sociale. Saţietatea este o stare agreabilă de linişte. Alimentele grase şi carnea dau mai repede senzaţia de saţietate decât vegetalele. calm. În reglarea aportului alimentar un rol deosebit revine trecerii de la senzaţia de foame la saţietate cât şi dispariţia senzaţiei de saţietate. însoţită de senzaţia de „plin” gastric. Teama.

reducerea posibilităţilor de utilizare a glucozei din partea centrului saţietăţii face să dispară tonusul inhibitor al acestuia asupra centrilor foamei . Nivelul glicemic cât şi cel insulinic acţionează asupra ponderostatului hipotalamic prin intermediul centrilor saţietăţii – din hipotalamusul medial. În trecerea de la senzaţia de saţietate la foame şi invers.noradrenalina eliberată în nucleul paraventricular cât şi de serotonina din hipotalamusul ventro-median. utilizează glucoza numai în prezenţa insulinei din circulaţie. Hipoglicemia reduce tonusul centrului saţietăţii şi deci centrul foamei. Un rol important revine mecanismului glicemic. are efect inhibitor asupra centrului foamei. dar şi de tipul alimentelor (alimentele grase şi carnate conferă o saţietate mai persistentă). lipsit de efect inhibitor îşi exacerbează acţiunea. mai participă o serie de zone în care intervin factori neuroreflecşi şi umorali. Tonusul acestuia. Participarea lor este gustativă şi tactilă. dependent direct proporţional cu nivelul posibilităţilor de utilizare a glucozei.explicând foamea şi polifagia diabeticului. Saţietatea este dependentă. dar potenţată de receptorii olfactivi şi vizuali impresionaţi de proprietăţile alimentelor. Stimularea receptorilor oro-faringieni în timpul alimentaţiei concură la inducerea senzaţiei de saţietate. În caz de diabet. Această stare apare când diferenţa arterio-venoasă de glucoză scade sub 15mg/100 ml sânge. 61 . de gradul de distensie al stomacului. care spre deosebire de restul creierului. dependent de nivelul utilizării glucozei de neuronii centrilor hipotalamici ai saţietăţii. în parte.

În menţinerea saţietăţii intervin şi chemosenzorii gastrici şi intestinali. persoanele expuse frigului mănâncă mai mult decât cei expuşi la căldură. ai venei porte şi ai ficatului. pe când sedentarismul o diminuă. CCK şi PYY. Un rol important revin şi hormonilor gastrointestinali polipeptidici reprezentaţi de Ghrelin. cât şi pentru peptide şi fracţiuni lipidice. iar în condiţiile în care pierderea de căldură devine imperioasă. Ca atare reglatorul comportamental de scurtă durată al alimentaţiei are la bază un sistem neural şi umoral ce acţionează asupra centrilor hipotalamici. Homeostazia ponderală Reglarea pe termen lung al aportului exogen este reflectată de greutatea corporală. Ghrelin este un stimulator al apetitului (hormonul foamei) pe când PYY este un supresor al apetitului (hormonul saţietăţii). pe când obezul poate avea până la peste 100 kg ţesut adipos. respectiv de BMI. Efortul fizic practicat sistematic creşte masa musculară. atât pentru glucoză. cu mari variaţii. Masa musculară striată reprezintă în medie 40-45 % din greutatea corporală. Un rol special revine leptinei şi NPY. Ţesutul adipos reprezintă în mod obişnuit 21% din greutatea corporală. Adultul slab are 8-20 kg.S-a constatat existenţa unei corelaţii negative între temperatura ambiantă şi ingestia de hrană. 62 . nevoia de alimentare este deprimată. Greutatea corporală are ca variabile musculatura striată şi ţesutul adipos. alături de CCK.

iar efortul fizic poate creşte energoneza până de peste douăzeci de ori faţă de condiţiile bazale.oră. cu variaţii în plus sau în minus faţă de optimal. în mod normal. cu păstrarea aportului energetic alimentar. 63 . solicitarea termogenetică intensifică metabolismul calorigen. creşte cu 1 %. faţă de necesar.15 kg de ţesut adipos pe an. cât şi a solicitărilor adaptative la efort. Alimentaţia adecvată. Modificarea constelaţiei endocrine creează condiţii amplificatoare pentru aceasta. în special pe seama ţesutului adipos brun. prin alternanţa ritmică nictemerală a senzaţiei de foame şi saţietate tinde să asigure necesarul. În condiţii de repaus necesarul energetic este de aproximativ 1 Cal/kg. creează condiţii pentru un exces ponderal continuu. Alimentaţia. în condiţiile unor solicitări adaptative obişnuite asigură o greutate optimală corespunzător unui indice de masă corporală de aproximativ 20. Dacă surplusul alimentar din punct de vedere energetic. reducerea progresivă a vitezei proceselor metabolice. la care se adaugă scăderea populaţiei de celule adipoase brune. acesta va determina un spor ponderal de 1. În repaus absolut. o relativă constanţă a masei corporale. se reflectă pe termen lung prin homeostazia ponderală asigurând. din care cauză reprezintă componenta principală în aprecierea stării de nutriţie şi a balanţei energetice. Pe măsura înaintării în vârstă. Dar acest proces care survine de câteva ori de-a lungul unui nictemer.Energia înmagazinată de ţesutul adipos este de aproximativ 8000 Cal /kg.

Vagul stimulează secreţia insulinei. Desigur că. gastrina. În cadrul constelaţiei endocrine. interesează devierile comportamentale imprimate de situaţii ambientale. că în perioada de creştere. în convalescenţă şi în condiţii de efort cu hipertrofie musculară. însă în condiţii amplificate. consumul excesiv de alcool. Dar pe lângă aceste condiţii extreme. Efect hiperglicemiant au adrenalina. situaţii obezogene. sedentarismul cu petrecerea timpului în faţa televizorului sau calculatorului. Insulina –hormonul abundenţei. controlul major este realizat de glucoza sanguină. în special secretina. Rol insulinostimulator au hormonii gastrointestinali. 64 . CCK. iar simpaticul are efect dual –inhibitor pe baza receptorilor alfa adrenergici şi stimulator pe baza celor beta – adrenergici. de creştere a aportului alimentar şi a depozitelor adipoase. exceptând aceste situaţii. intervin aceiaşi factori ca şi în reglarea de scurtă durată. se secretă eminamente postprandial. somatotropul şi hormonii tiroidieni. Condiţiile primare în acest proces sunt reprezentate de stimularea/iritarea centrului foamei. Interesează în mod special. echivalentul energetic depozitat se referă la (sau şi la) sisteme neadipoase. glucorticoizii. psiho-sociale şi familiale. respectiv inhibarea / distrugerea centrului saţietăţii. depozitul se referă practic la ţesutul adipos. în reglarea de lungă durată a aportului exogen. dintre care subliniem obiceiuri culinare.Evident. însoţit de multe ori cu consumul de dulciuri sau sărături. În schimb. insulinei şi hormonilor tiroidieni le revine un loc aparte.

cu efect activator al oxidaţiei biologice. Ca accelerator al oxidaţiei biologice intensifică energogeza cât şi producţia de căldură disipată – având şi un efect decuplant. La nivelul ţesutului adipos insulina creşte transportul intracelular de glucoză şi intensifică metabolizarea ei. aterogenitate crescută (sindromul X metabolic). Hipotiroidia se caracterizează prin metabolism scăzut. insulina activează glucogenogeneza.Principale acţiuni ale insulinei se exercită asupra ficatului. În acest fel concură la asigurarea echilibrului ponderal. Iată de ce perturbări ale insulinoreglării sunt conectate cu tulburări metabolice şi a homeostaziei ponderale. cu formarea de trigliceride. deficit de sinteză al glicogenului muscular. dislipidemie. proteinogeneza şi sinteza de lipide. Anomalii ale transducţiei semnalului dat de insulină se soldează cu reducerea activităţii hormonului şi dezvoltarea rezistenţei la insulină. 65 . Hormonii tiroidieni stimulează creşterea şi diferenţierea cât şi oxidaţia biologică. frilozitate. Asupra muşchilor insulina are acţiune anabolică şi de intensificare a energogenezei glucidice şi lipidice. obezitate viscerală. Sunt şi stimulatori al sistemului autonom simpatic prin creşterea numărului receptorilor beta – adrenergici. Aceasta va determina scăderea toleranţei la glucoză. ţesutului adipos şi ţesutului muscular. tendinţă la îngrăşare. lentoare psihică şi fizică. concomitent cu captarea lipidelor din sânge. Acţiunea este iniţiată prin legarea hormonului la un receptor de la suprafaţa celulelor ţintă a cărui porţiune intracitoplasmatică induce o activitate kinazică (tirozinkinaza) şi o succesiune de fosforilări. La nivelul ficatului. Hipertiroidia se manifestă prin hiperactivitate catabolică şi scădere în greutate.

Cantitatea de leptină este proporţională cu masa grăsoasă. inhibând elaborarea de NPY. având 16 kD. dar şi asupra nucleului arcuat hipotalamic. Este un polipeptid. Secreţia scade în post şi creşte la reluarea alimentaţiei. ca la obezi să depăşească 20 chiar 30 ng /ml. iar la femei au oscilaţii cu fazele hormonale ovariene. se intensifică consumul energetic şi prin potenţare simpatică. produs de ţesutul adipos alb. Leptina este hormon tisular.Cuplul Leptină . format din adipocit în virtutea genei „ob” ce specifică ARNm pe baza căruia se sintetizează. asociată cu scăderea randamentului metabolic prin inducerea expresiei UPC ( a proteinelor decuplante) din ţesutul adipos brun şi muscular. variind în mod normal la normoponderali între 7. implicat de asemenea în scăderea apetitului. cu repercursiuni asupra homeostaziei ponderale.NPY are un rol major în reglarea cantitativă a aportului alimentar de lungă durată. 66 . Acest din urmă proces este amplificat de potenţarea eliberării de alfa – MSH din propiomelanocortină (POMC). având un maxim la şfârşitul perioadei de somn nocturn. dar şi fixarea acestuia de centrii foamei. Producţia este stimulată de glucorticoizi. format din 146 aminoacizi. Pe de altă parte. La acest cuplu se adaugă sistemul endocanabinoid (EC). Secreţia este pulsatilă. Principala acţiune a leptinei este asupra centrilor saţietăţii din hipotalamusul medial pe care-l stimulează. TNF – alfa şi Interleukina 1. De asemenea activează termogeneza şi lipoliza şi inhibă concentrarea melaninei în neuronii scoarţei olfactive şi prefrontale de care depind perceperea calităţilor organoleptice ale alimentelor şi în acest fel scade apetitul.5 şi 15 ng /ml ser.

În reglarea balanţei ponderale leptina şi NPY interacţionează cu orexina – stimulatoare a apetitului. Dar cauza principală a excesului ponderal este sedentarismul şi excesul alimentar. diminuarea proceselor anabolice şi stimularea centrilor saţietăţii. ce acţionează asupra nucleului paraventricular. primii ani de viaţă. menopauza şi andropauza. hidrazida. Neuropeptidul Y (NPY) este factorul de stimulare a apetitului – inductor al foamei. Pe lângă aceastea. pubertatea – în special la fetiţe. intensificarea consumului energetic.Toate aceste efecte induc creşterea aportului alimentar şi a depozitelor adipoase. în special consumul preferenţial de dulciuri şi alimente grase. Efectul este corelat cu intensificarea producţiei de glucocorticoizi şi de insulină implicaţi în lipogeneză. Este un neurotransmiţător polipeptidic format din 36 aminoacizi produs în nucleul arcuat hipotalamic. La acestea se adaugă şi anumite medicamente ce deviază ponderostaza – cum sunt corticosteroizii. De asemenea potenţează diferenţierea căilor hematopoietice şi proinflamatorii. în schimb în perioade de post se intensifică. Acest proces este legat şi de potenţarea captării insulin – mediată a glucozei în adipocit. fenotiazinele. leptina este un potenţator al secreţiei hormonilor somatotropi şi sexuali cu implicaţii în creştere şi dezvoltare. Producţia hipotalamică de NPY scade în urma alimentaţiei şi administrării de insulină. Orexina este un neurotransmiţător hipotalamic ce acţionează asupra 67 . Perioade favorizante excesului ponderal: sezonul rece.Toate aceste acţiuni ale leptinei induc scăderea aportului alimentar. Scade tonusul simpatic şi termogeneza cât şi lansarea de leptină din adipocit.

Eliberarea EC şi cuplarea cu receptorul CB. GENETICA NUTRIŢIONALĂ Homeostazia energetico – nutriţională ponderostatică are un fond genetic. îmbunătăţirea sensibilităţii faţă de insulină şi lipide sanguine. reducerea masei corporale şi a ţesutului adipos. Pe lângă genotipul „familial”. ganglionii bazali. Este vorba de aşa numita genă a obezităţii. cortexul cingulat anterior şi hipocamp. la care se adaugă gena receptorului beta 3 adrenergic.centrului foamei din hipotalamusul lateral. să nu se modifice semnificativ. Sunt în scoarţa cerebrală. la rândul ei modulează efectul leptinei. gena receptorului LDL. ficat. Blocarea receptorului CB produce inapetenţă. reflectat în ansamblul fenotipic. ca masa corporală (BMI). Orexina.EC şi receptorul postsinaptic – CB (cuplat cu proteina G). implicaţi în reglarea cuplului funcţional apetit/saţietate şi a balanţei energetice. genele apolipoproteinelor D şi B. derivaţi fosfolipidici endocanabinoidici . molecular. 68 . în mod normal. gena proteinelor decuplante. slăbire. este format din mediatorul chimic sinaptic reprezentat de o familie de agonişti endogeni. muşchi scheletici. în special frontală. gena lipoproteinlipazei. Sistemul endocanabinoid. Receptorul CB se găseşte şi în sistemul nervos autonom. celular. cerebel. sunt implicate o serie de gene ce influenţează echilibrul ponderal. neuro–endocrinometabolic. potenţat de NPY. care permite la adult. tractul gastro-intestinal şi ţesutul adipos. induce creşterea apetitului şi stimularea lipogenezei.

De asemenea. dislipidemii. diabet zaharat. Astfel. Sunt unele defecte genetice care se asociază cu obezitatea. Acest aspect este de fapt domeniul geneticii nutriţionale. dislipidemia. In acest caz interacţiunea dintre nutrienţi şi gene este mediată prin factori de transcripţie nucleară. necesităţile diferite faţă de un anumit nutriment între indivizii unei populaţii are un substat genetic moştenit ce ţine de variaţii minore în secvenţele de ADN. asociat cu un risc crescut la boli cardiovasculare.gena „ob”. Nutrigenomica se referă la interacţiunea dintre genom şi nutrienţi. Pe lângă genele implicate în diversele aspecte metabolico-nutriţionale normale sau deviate. anumite obiceiuri alimentare putând constitui factori favorizanţi pentru declanşarea şi evoluţia unor boli. interesează rolul nutrimentelor în modularea expresiei genelor codante. cum sunt insulinorezistenţa şi rezistenţa la hormonii tiroidieni. Nutrigenetica abordează acţiunea nutrienţilor asupra reglării expresiei genice. La originea sindromului metabolic stă o predispoziţie familială cu substrat genetic care 69 . obezitate. Exemplificăm prin sindromul metabolic care grupează variaţi factori de risc incluzând obezitatea abdominală. aplicat în stabilirea susceptibilităţii pentru boală. gena receptorului leptinei şi enumerarea ar putea continua. In cadrul geneticii nutriţionale s-au conturat două ramuri: nutrigenetica şi nutrigenomica. se impune cunoaşterea mecanismelor geneticii moleculare prin care anumiţi factori nutriţionali predispun la anumite boli – cancer. hipertensiunea şi hiperglicemia. manifestat prin necesităţi diferite faţă de un anumit aliment în cadrul unei populaţii. boli cardiovasculare.

sedentarism şi stres psihic. a bolilor metabolice primare sau secundare. Formele extreme ale perturbărilor comportamentale de alimentare sunt: anorexia nervoasă şi bulimia nervoasă. Menţionăm că diabetul zaharat de tip 2. E însoţită de 70 . Dar cele mai frecvente alterări sunt pe seama factorilor reglatori psiho. cu aspectele extreme de foame brută – hipotalamică. respectiv caşexia hipotalamo – hipofizară. Perturbări ale comportamentului de alimentaţie Comportamentul de alimentare poate fi perturbat primar prin afectarea centrilor hipotalamici. cu o puternică componentă genetică. endocrinopatiilor. a afecţiunilor neurologice.neuro-endocrino-umorali. precedate sau concomitente uneori cu situaţii stresante – conflictuale. a bolilor digestive şi de nutriţie. Anorexia nervoasă este o privare autoimpusă de a se hrăni însoţită de o importantă pierdere ponderală care în forme extreme este însoţită de tulburări metabolice şi endocrine. intrând în domeniul tulburărilor psiho-comportamentale. Deseori e însoţită de fenomene depresive şi amenoree. a dependenţelor toxico-farmacologice. respectiv inapetenţă. Survine în special la fete şi femei tinere obsedate de o imagine corporală deformată şi de a deveni obeze.se actualizează în condiţiile unei alimentaţii hipercalorice. Poate fi urmată de vărsături autoprovocate sau utilizare de laxative. Bulimia se caracterizează prin episoade de alimentaţie exagerată. poate fi prevenită printr-un regim alimentar adecvat asociat cu activitate fizică.

Acestea au permis cunoaşterea componentelor alimentare. lipidice şi glucidice.sentimentul de ruşine şi vinovăţie. ALIMENTAŢIA FIZIOLOGICĂ Modul de alimentare variază dependent de nivelul civilizaţiei şi condiţiile tehnice de obţinere. procesare şi prezentare a alimentelor. cu componentele protidice. În acest mod conceptul clasic al selfselecţiei. vitaminice şi minerale. II. compoziţia lor chimică. în special al chimiei . biologiei şi medicinei. cât şi modul în care diversele componente se repercută asupra stării morfo-funcţionale a organismului. Odată cu aceasta apare noţiunea de carenţă alimentară. În acest 71 . cu precizarea componentelor ale căror lipsă sau insuficienţă o determină. evoluează de la necesarul prevalent energetic la conceptul alimentaţiei raţionale. Ulterior s-a dovedit importanţa componentelor alimentare non-nutritive pentru sănătatea şi viaţa actvă a omului din zilele noastre. dar şi de progresul ştiinţelor. Poate fi asociată cu alcoolism sau consum de droguri.

Acest din urmă aspect este legat şi de asigurarea cantitativă şi calitativă a alimentelor. Evoluţia şi alimentaţia adecvată sunt strâns legate între ele. Proporţia variată de glucide. Alimentaţia . lipide şi protide este optimizată metabolic prin procese de interconversiune. În acest mod dezvoltarea. sub aspect cantitativ. la care se adaugă alte componente organice cât şi minerale. biochimico-metabolică. pe lângă principiile alimentare se adaugă şi diversele componente non-nutritive – însumarea lor ar reprezenta alimentaţia fiziologică Justificarea conceptului de alimentaţie fiziologică presupune o abordare istorică. reprezintă şi un factor generator al perfecţionării sistemelor adaptative centrate pe sistemul nervos. substratul metabolic al structurii şi funcţionalităţii. cât şi asigurarea hranei. în special al sistemului nervos. de reacţiile adaptative adecvate pentru asigurarea existenţei ca individ şi specie. dar mai ales calitativ sunt aspecte ce se intercondiţionează. Pe baza aportului alimentar se asigură necesarul de componente organice şi anorganice.retrospectivă Alimentaţia ca factor esenţial pentru asigurarea vieţii. nutriţională şi patofiziologică.fel. Reglarea nervoasă se perfecţionează dependent de solicitare. 72 .

de când datează hominoizii. putem surprinde nodurile evolutive reflectate prin multiple aspecte printre care un rol important revine alimentaţiei (antropologie nutriţională). Homo sapiens sapiens de acum 30 000 ani îşi procura hrana predominant ca şi culegător şi consuma tot ce era 73 . cu includerea unor componente de aport "de a gata" . Cam de atunci sunt consemnate cele mai vechi unelte .economisind energia de sinteză pentru acestea. în timp ce genomul uman diferă numai în proporţie de 2-3% faţă de gorile şi cimpanzei. stereotipe. Optimizarea metabolică se bazează pe perfecţionarea liniilor metabolice principale. Din terţiar. a asigurării necesarului alimentar şi optimizarea metabolică asigurat de complexitatea şi varietatea alimentelor. alimentaţia consta din fructe. reprezentate de amino acizi esenţiali. În paleoliticul mijlociu. În aceast mod se perfecţionează heterotrofismul calitativ. prin obligativitatea asigurării unor componente organice nesintetizabile.homo sapiens. De atunci datează şi cele mai vechi urme privind utilizarea focului. acum peste două milioane de ani. la care s-au adăugat rădăcini.Evoluţia hominoidelor până la treapta umană de azi are loc pe baza relaţiei dintre dezvoltarea sistemului nervos. de acum patru sute mii ani. acizi graşi esenţiali şi vitamine. posibil de a fi folosite la apărare şi poate la vânat. care devin esenţiale.aşchii de silex. seminţe. lăstari şi frunze. Urmărind originea şi filiaţiunea omului. filiaţiunea homo erectus . se caracterizează printr-o creştere pronunţată a creierului. Cu 1 500 000 ani în urmă se întâlnesc primele topoare.

dar unelte şi arme de metal (bronz) nu au o vechime mai mare de 10 milenii. Comparând datele antropologice cu anatomia comparată a sistemului digestiv la mamifere se poate preciza felul alimentaţiei la om. rapid digerabile şi asimilabile. Primele suliţe. tuberculi. ierbivorele au tub digestiv lung. fructe. cu multiple variaţii ce ţin de zona geografică. pentru că nutrimentele sunt concentrate. reprezentând etape decisive în desăvârşirea obiceiurilor alimentare. de aceleaşi organe. homo sapiens sapiens îşi completează în bună parte hrana cu vânat. ceea ce favorizează dezvoltarea creierului. Un rol important revine consumului alimentar de peşti şi animale marine .bogate în proteine. Domesticirea animalelor datează de aproximativ 15 milenii. cu organe de depozit bine reprezentate în care digestia este asigurată în bună parte de o abundentă şi variată floră microbiană. de lemn. insecte. acizi graşi esenţiali şi minerale. iar începutul agriculturii de 10 milenii. Concomitent se conturează şi începututrile conservării alimentelor prin uscare la soare şi afumare. Astfel carnivorele au cel mai scurt tub digestiv. influenţat de felul de viaţă şi de alimentaţie. în linii mari. viermi. vieţuitoare mici. 74 . ouă. cu diferenţă de la specie la specie. Între 30 000 şi 10 000 ani în urmă. Utilizarea focului permitea creşterea digerabilităţii cărnurilor şi a rădăcinilor. Pe fondul hoinărerilor pentru căutarea hranei apar şi primele aşezări umane.comestibil: rădăcini. În schimb. gradul de cultură şi tradiţie. Pentru că tubul digestiv este reprezentat. apar acum 100 000 ani.

Omul se situează între cele două extreme. În aceste condiţii apar şi variaţii legate de pregătirea hranei. grupările favorizate beneficiind de varietatea cantitativă şi calitativă a unor prânzuri ce asigurau sănătate fizică şi mentală. care-şi selectau hrana oferită natural cât şi cea obţinută pe baza vânatului. majoritare beneficiau de o alimentaţie ce să le asigure cât de cât puterea de a munci. tradiţie. Concomitent păturile inferioare. prânzul constituind şi o formă deosebită de delectare. dar cu mari variaţii de la 100% carnat la 100% vegetarian. impuse de zona geografică. condiţiile geografice şi climatice asigurau o alimentaţie relativ uniformă grupelor populaţionale. reflectând fondul imprimat al alimentaţiei mixte – de omnivor. Diferenţierile social-economice în cadrul populaţiei s-a reflectat în mare măsură nutriţional. concepte filosofice şi religioase. 75 . stare socială. Pe lângă aceasta bunăstarea socială şi economică se concretiza şi prin marile plăceri oferite de festinurile din ce în ce mai rafinate. Alimentaţia de-a lungul istoriei În colectivităţile preistorice. domesticirii animalelor şi agriculturii.

Într-adevăr. iar pe de altă parte. la navigatori .scorbutul. Apărând observaţiile cu privire la rolul alimentaţiei pentru sănătate şi menţinerea ei se conturează ideea că la baza alimentaţiei optimale stă „self selecţia”. dependent şi de condiţiile de mediu. asigură alimententelor calităţi organoleptice ce pot hotărâ preferinţă în completă discordanţă cu necesarul de fapt. alimentaţia spontană a animalelor în diverse etape ontogenetice normale şi patologice. Preferinţa spontană sau „self selecţia” ca bază a alimentaţiei optimale. pe de o parte. prelucrările culinare şi mai ales industriale. cel care a descoperit relaţia dintre producerea de căldură şi 76 . între anumite limite şi la om. la omul modern. Acest chimiotropism gustativ este valabil.Apar bolile carenţiale. pe francezii Jean Persoz şi Anselme Payen care au descoperit şi purificat amilaza. Spre exemplu. energogenezei şi alimentaţiei din secolul XVIII şi XIX au permis înţelegerea ştiinţifică a alimentaţiei cât şi dezvoltarea industriei alimentare. a reprezentat opinia ştiinţifică până în secolul nouăsprezece. este cunoscută preferinţa pentru alimentele sărate la cei cu suferinţă corticosuprarenală. pe binecunoscutul Antoine Lavoisier (1743-1794). pe chimistul şi farmacistul francez Henry Braconnot (1780– 1858) care a descoperit structura grăsimilor. în orientul îndepărtat – beri-beri. Cercetările integrate ale respiraţiei. În acest sens menţionăm pe chimistul german Andreas Marggraf (1709-1782) – descoperitorul zaharozei. Acest concept s-a clătinat. este legat de chimiotropismul gustativ. prin faptul că la cei cu condiţie economico-socială precară este imposibilă obţinerea alimentelor în cantitate şi calitate corespunzătoare. în zona sudest europeană pelagra.

consumul de oxigen . vegetalele proaspete se consumă în cantităţi reduse. În ţara noastră. lactate 8%. şi lista ar putea continua. În contrast ţările din America de Nord şi din Europa de Vest unde doar o pătrime din energie derivă din cereale. şi (4) utilizarea în alimentaţie a uleiului de măsline. La sfârşitul secolului XIX industrializarea urbană s-a impus pe plan alimentar prin fabricarea pâinii albe şi a zahărului. pe celebrul chimist şi microbiolog Louis Pasteur (1822-1896) – descoperitorul fermentaţiei. industrializarea cărnii graţie refrigeraţiei. ideal. iar 10% din cărnuri. Alimentaţia diferă pe glob după zona geografică şi după nivelul economic: cele mai evidente diferenţe sunt în Africa şi Asia. pentru majoritatea populaţiei. Acest tip de regim are patru caracteristici principale: (1) conţinut crescut în vegetale. (2) energia asigurată în mare parte de cereale.intuind oxidaţia biologică. industrializarea laptelui. hidrogenarea grăsimilor lichide (margarina). producţia de spirtoase etilice. grăsimile 16%. produse carnate 11%. se estimează că aproximativ jumătate din necesarul energetic este asigurat de produse cerealiere. considerat pe bună dreptate. unde majoritatea ţărilor utilizează ca substraturi energogenetice predominant cerealele respectiv produse conţinând amidon. a fiziologiei şi biochimiei a permis în secolul XX aprofundarea problemelor de 77 . pe chimistul german Justus von Liebig (1803-1871) care a descoperit energogeneza dependentă de arderea principiilor nutritive. Este de remarcat regimul alimentar în ţările mediteraneene. (3) alimentaţie bogată în peşte şi fructe de mare. Dezvoltarea biologiei. mai ales în fructe.

conţinutul în vitamine. Alimentaţia contemporană Noul născut şi sugarul mai au o alimentaţie aproximativ identică în toată lumea. Grigore Benetato. cu reţele corespunzătoare mai în toate ţările. sunt de asemenea relativ aceleaşi. cum ar fi cele renale şi hepatice. S-a precizat valoarea biologică a alimentelor după conţinutul în aminoacizi esenţiali. Iancu Gonţea. în oligoelemente etc. bucătăria ungurească. dar şi după concepte personale. Iulian Mincu. Sunt de menţionat cercetările româneşti în domeniul nutriţiei conduse de Victor Babeş. tehnologia alimentară. bucătăria orientală. Se foloseşte la noi în mod uzual denumirea de bucătăria românească. religioase şi filosofice. psihologie şi sociologie. Dar în sens mai larg această mare varietate dependentă de zona geografică şi climă. Recomandările dietetice în unele boli. chimia alimentară.alimentaţie. ceea ce a condus la formarea unor domenii de specialitate cum sunt nutriţia şi dietetica. dar şi 78 . Astăzi problemele alimentaţiei şi nutriţiei sunt urmărite de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (WHO) şi de Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură a Naţiunilor Unite (FAO). după cum putem să clasificăm regimurile alimentare după criterii naţionale şi etnie. de acizi graşi superiori polinesaturaţi. Concomitent au fost studiate consecinţele nutriţionale ale poluanţilor atmosferici şi ale utilizării insectofungicidelor.

înţeleg alimentaţia care exclude 79 . Pe fundalul dominant zonal se remarcă amprenta convenţională. locuitorii din valea Hunza din Pakistan. restaurantul indian. În mod obişnuit cei care se autodefinesc ca vegetarieni sau că practică o dietă vegetariană. Călugării budişti consumă excesiv alimente de origine vegetală. Şerpaşii din Nepal. sau curcanul de Crăciun. Adventiştii de ziua a şaptea sunt în bună parte vegetarieni sau lacto-ovo-vegetarieni. De asemenea şi anumite ordine călugăreşti creştine. Evreii ortodocşi consumă numai în condiţia koser : nu se acceptă servirea concomitentă de carne şi lapte. francez şi câte altele.restaurantul chinezesc. Vegetarismul autoimpus sau din motive religioase trebuie diferenţiat de vegetarismul natural .Vesalius. predominantă sau permanentă. Galileo Galilei. Budiştii şi hinduşii sunt în mare parte vegetarieni. italian. Condiţiile geografice contemporane permit să considerăm globalizarea şi în domeniul alimentaţiei. Islamiştii. Pitagora. Spre exemplu masa tradiţională de post la creştini. Einstein au fost vegetarieni. Leonardo da Vinci.impus de sărăcie. iar dintre animale sunt consumate părţi ale rumegătoarelor. prânzul de vineri cu peşte la mulţi catolici. majoritatea locuitorilor din insula Okinava sunt vegetarieni. păsărilor. Terminologia de vegetarism este destul de heterogenă. În ultimul timp din ce în ce mai mulţi se declară vegetarieni. Socrate. anumiţi peşti. în mare parte au aceleaşi reguli. Edison. Newton. Rădăcinile istorice ale vegetarismului sunt de ordin religios. la toate marile religii ale lumii.

dar marea majoritate sunt omnivori. Se apreciază că aproximativ o cincime din populaţia Terei sunt vegetarieni. De fapt folosirea unor produse de origine animală justifică. Nu este interzisă carnea. nu se supun vaccinărilor şi transfuziilor. lână). oaie). adepţi „Hare Kriskna”. peşte) dar nu şi de carne roşie (porc. tentaţia unei populaţii cu mijloace materiale adecvate dar insuficient pregătită în domeniu a dus la revenirea tendinţei de SELFSELECTIE. ce interzice îmbrăcămintea de sursă animală (piele. Semivegetarismul permite consumul de carne albă(pasăre. macrobiotica „zen”). de preferat obţinute în condiţii de bioagricultură (bioalimentele). lapte. O bună parte dintre vegetarieni se abţin de la băuturi alcoolice. sau pisco-vegetarian. cafea. Regimul macrobiotic este predominant vegetarian de preferat natural. vegetale nepreparate termic. termenul de lacto-vegetarian sau lacto-ovo-vegetarian. O varietate a dietei vegan sunt consumurile de hrană vie – „living food eaters”. vită. Unii practicanţi ai dietei vegan au şi o concepţie filosofică. Unii au o concepţie filosofică de tip oriental (yoga – vegetarieni. peşte. liberă alegere pe 80 . dar se preferă peştele şi fructele de mare.doar carnea. după caz. legume şi zarzavaturi proaspete. Vegetarismul strict este denumit VEGAN şi exclude toate produsele de origine animală. fumat. iar cerealele pentru a fi uşor digerabile le folosesc după o prealabilă încolţire. minimal procesat. pisco-lacto-vegetarian etc. Dezvoltarea impetuoasă a industriei alimentare şi oferta unei largi game de alimente gata preparate cu calităţi organoleptice deosebite. admiţând consumul de ouă.

neglijându-se latura necesarului calitativ. diabet. având drept consecinţă excesul ponderal şi dezvoltarea tulburărilor metabolico-nutriţionale. Alimentaţia raţională si alimentaţia fiziologică În secolul XX dezvoltarea cercetării ştiinţifice şi realizările tehnice au schimbat atât modul de viaţă cât şi felul alimentaţiei. alături de sedentarism constituie una din marile probleme ale civilizaţiei secolului XXI. a scăzut rezistenţa la infecţii şi a crescut incidenţa bolilor 81 . de mare valoare energetică şi plăcute la gust. asociate cu modificări psiho comportamentale de tip nevrotic. Acest fapt. În consecinţă a crescut incidenţa bolilor cronice degenerative pe fond de obezitate. în schimb a crescut ponderea activităţii mintale dar şi a stresului psihic. asociate cu consumul de alcool şi cafea. ateroscleroză.criteriul poftei dar discordant cu trebuinţele nutritive şi nevoile metabolice. Creşterea confortului vieţii cotidiene a generat tendinţa de sedentarism. Acesta a dus la un consum în exces din punct de vedere caloric dar deficitar pentru unele componente esenţiale. Pe plan alimentar a crescut preferinţa pentru produse procesate rafinate. S-a redus considerabil activitatea musculară şi cheltuiala de energie.

elemente minerale şi vitamine necesare pentru 24 ore. Glucidele necesare sunt de minim 100g/zi şi maximum 74-77% din trebuinţele energetice. o ridicată puterea de apărare faţă de acţiunea agenţilor patogeni iar în caz de boală asigurarea proceselor trofodinamice ce să favorizeze vindecarea şi însănătoşirea. Având în vedere că 58% din aminoacizi sunt glucoformatori. a funcţiilor. în funcţie de starea fiziologică şi de solicitările adaptative imprimate de mediu. lipide. Necesarul energetic variază în limite largi de la individ la individ. Toate acestea corelate cu alimentaţia au impus trecerea de la un regim dietetic empiric la o alimentaţie fundamentată ştiinţific. În consecinţă o mai bună dezvoltare fizică şi mintală.imuno-alergice. Adică furnizarea a tot ce este necesar ca material energetic. a crescut mortalitatea prin cancer şi bolile cardio vasculare. Necesarul energetic se asigură pe seama glucidelor lipidelor şi protidelor. 82 . amplificarea posibilităţilor de a se adapta la factorii de mediu. plastic şi catalitic pentru desfăşurarea normală. Acest concept fundamentat la noi de Iancu Gonţea şi dezvoltat de Iulian Mincu s-a concretizat prin definirea necesarului energetic şi a cantităţilor de trofine (protide. glucide). Acesta s-a concretizat prin conceptul de alimentaţie raţională care presupunea realizarea unei echilibrări nutriţionale cantitative şi calitative între ceea ce organismul metabolizează sau pierde în diferte stări fiziologice sau patologice şi ceea ce el primeşte prin alimentaţie. necesarul glucidic poate fi asigurat de proteine.

În primul rând s-a stabilit necesitatea consumului de vegetale mai ales în stare proaspătă care conţin substanţe biologice active necesare organismului deşi nu se încadrează în grupele prescrise de alimentaţia raţională. psihică şi socială. 3 acizi graşi superiori nesaturaţi şi 13 vitamine. aproximativ 1g/kg zi care să asigure şi aportul corespunzător de aminoacizi esenţiali. să prevină . ateroscleroza. Aportul nutritiv prescris de alimentaţia raţională trebuie să ţină cont şi să includă factorii nutriţionali care să stimuleze sistemul imunitar. Necesarul azotat este acoperit numai pe seama proteinelor. caracterizat prin bunăstarea fizică. Alimentaţia raţională este menită să furnizeze în cantitate adecvată şi cele 24 molecule organice indispensabile reprezentate de 8 aminoacizi. necesarul de minerale inclusiv oligoelemente alături de aportul hidric. legat de aportul de vitamine liposolubile şi acizi graşi superiori nesaturaţi esenţiali.Lipidele necesare minim 30g/zi. a impus conceptul alimentaţiei fiziologice menit să realizeze starea de nutriţie optimală a omului. poluare şi sedentarism. stres. Stilul de viaţă modern. 83 . dar şi prin competiţie. Printre primii care a pledat pentru rolul acestora a fost Iancu Gonţea. rezistenţa la stres. Acestea au fost încadrate în categoria substanţelor nonnutritive (non nutritive dietary compounds). osteoporoza. cancerul. să stimulze funcţiile cerebrale şi să promoveze longevitatea. hipertensiunea. considerând că jumătate să fie de origine animală. În a doua jumătate a secolului XX s-a remarcat că asigurarea acestor necesităţi nu conferă optimalul nutritiv.

porcine. laptele şi produsele lactate.5 % şi de raţă -28. prepeliţe. sau sălbatică . Alimentele sunt reprezentate de produsele animale şi vegetale. raţe. Păsări domestice cu carnea mai bogată în proteine sunt cele provenite de la găină -21. lipide. Glucidele.dar lista ar putea fi mult mai lungă.6 % şi curcan 20. în medie 18-20 % proteine. 18 % la ovine şi 16 % la bovine. sub formă nativă sau procesate. în general. porumbei. sub formă de glicogen. Carnea poate proveni de la mamifere domestice (bovine.găini. vitamine. grăsimile şi ouăle. mai ales la animalele tinere . de compoziţie heterogenă. ALIMENTE DE ORIGINE ANIMALĂ ŞI VEGETALĂ Alimentaţia sau aportul exogen alimentar se realizează pe seama alimentelor şi băuturilor. Lipidele din carne reprezintă 31 % la porcine. minerale şi alte componente. gâşte.5 %. polimeri glucidici şi protidici. peştele şi fructele de mare. proaspete sau conservate. Carnea de pasăre domestică . 84 . cabaline) sau sălbatice – vânat (iepuri. Conţin. Alimentele de origine animală Produse animale sunt: carnea şi viscerele. mistreţi). ovine.6 %. reprezintă 0.1 % . căprioare. conţinând.Apare şi categoria alimentelor funcţionale (functional foods) care tind să se axeze pe una sau mai multe percepte ale alimentaţiei fiziologice. iar din carnea păsărilor cele mai grase sunt de gâscă -31. caprine.raţe şi gâşte sălbatice. curcani. potârnichi . dropii.

are conţinut proteic de 15-22% şi lipidic de 0.4. rinichi. Cărnurile reprezintă o sursă importantă de vitamine. şi albe: creier.3-31% (peştele oceanic este bogat în acizi graşi superiori polinesaturaţi). Un litru de lapte de vacă sau 90 g brânză de vaci conţine tot atâtea proteine cât 100 g carne sau două ouă de gaina. lipide. Cel mai bogat în proteine este laptele de oaie (5. Icrele au mare valoare nutritivă prin conţinutul în proteine. midii) – sunt bogate în acizi graşi superiori polinesaturaţi. stomac.5g lipide şi 4. oaie. în general cu valoare nutritivă sub 0. splină. 3. intestin. pancreas. bivoliţă. minerale şi vitamine. Laptele de vacă are 3.5g lactoză la 100ml. glande salivare. inimă. uger. Se şi altele. complexe fosfocalcice şi prin întregul set de vitamine şi minerale necesare. O menţiune specială au preparatele din cărnuri şi viscere supuse procesărilor. Ficatul conţine 3 % glicogen.7 g/100 ml). Fructele de mare (stridii.Viscerele. Zn. plămâni. cremvurşti etc.7g proteine. Peştele poate fi de apă dulce sau oceanic. mai ales B6 şi B12. derivate fermentate) – au valoare biologică ridicată prin conţinutul în proteine. Laptele de vacă. asigurând 66. capră şi produsele lactate (brânzeturi. lipide – mai ales lecitine şi vitamine. pe când laptele de bivoliţă este 85 . ce conţin mult ţesut conjunctiv – parizer. Amfibiile – broasca şi nevertebratele acvatice – crustacei şi moluşte au un conţinut de proteine de 18-20%.2 Cal. în general. dintre care merită de semnalate cele mai comune – mezeluri ieftine. cât şi de Fe. sunt de două categorii: roşii – ficat. Au valoare biologică crescută prin conţinutul în proteine şi lipide.

sodiul şi calciul. de compoziţie optimală.2 pentru cel de oaie.5 g//litru. De menţionat că laptele de capră are. 1-2 g/litru poate constitui un dezavantaj.6 g/l). în schimb asigură din plin necesarul în vitamine liposolubile. uşor asimilabile. cu valoare biologică practic de 1. fosforul. Conţinutul în proteine este de 12-18 % în brânza de vaci şi urdă dar până la 86 .2 g/100 ml.cel mai bogat în lipide (8.. începând cu acidul butiric până la acizii graşi superiori. Produsele lactate acide obţinute prin fermentaţie sub acţiunea bacteriilor lactice sunt uşor de asimilat. linolei şi arahidonic. păstrându-şi aceeaşi valoare nutritivă. vitamina C şi B l. cupru. alături de conţinutul relativ mare de sare de bucătărie (1. cu o valoare biologică riidicată concentrată într-un volum redus şi cu o digerabilitate crescută. Predomină clorul. mangan. Componentele minerale şi organice realizează variate sisteme tampon ce conferă proprietăţi alcalinizante. Valoarea energetică este de 114. Mineralele totalizează 9 -9. potasiul. Brânzeturile reprezintă o sursă importantă de principii nutritive. restul sunt fosfolipide şi steride. Laptele proaspăt conţine 1-2 g/litru acid citric. Bogăţia în colesterol. Raportul Ca/P este aproximativ 2/1 –favorabil pentru asimilare.un conţinut insuficient de cupru. dar consumul excesiv de lapte nu poate asigura necesarul de fier. Conţinutul în oligoelemente este apreciabil.4 pentru laptele de bivoliţă faţă de 104. faţă de cel de oaie care are 6. Lipidele sunt reprezentate 98 % de gliceride. în cantitate de 4-5 g/100 ml. Acizii graşi din structura lor au un spectru larg. dintre care nu lipsesc cei nesaturaţi – linolenic. Laptele conţine toţi aminoacizii esenţiali în proporţii optime.8 g/100 ml. Dintre glucide domină lactoza.

5 %. 270 Cal pentru telemea de oaie. Prin procesul de maturare sau fermentare. Componenta untoasă poate fi dela15 % la 67. cât şi lactoză. din care 3 % acid butiric şi 20 % steride. dar 87 . aroma lui fiind dată de diacili. E. parmezan). Au conţinutul de proteine de 18-26 % şi lipide de 20-40 %. Smântâna rezultă din separarea componentei untoase a laptelui. sunt bogate în calciu (900— 1200 mg/100 g telemea). cu pastă semitare neopărită (şvaiţer.4 g colesterol) şi proteine (16-18 %). Menţionăm cantitatea apreciabilă de colesterol. piridoxină şi acid folic. Deosebim brânzeturi cu pastă moale (telemea.5 % în brânza de vaci slabă şi 2-5 g la 100 g brânză de vaci grasă. B6. Se consumă ouă de galinacee. burduf. acid lactic.20-30 % în telemea. Untul se prepară din smântâna fermentată (maturată). Reprezintă şi o sursă importantă de vitamine – A. 97 Cal pentru brânza slabă de vaci. Este alcătuit din două sisteme coloidale – albuş – ovalbumină în 87 % apă şi gălbenuş – concentrat de lipide (32-36 % din care 0. B1. D. la care se adaugă 0. Componenta lipidică poate reprezenta până la 84 %. în special cazeină. Conţinutul în lipide este de 0. vitamine liposolubile – mai ales vitamina A. sub acţiunea diferitelor microorganisme specifice se obţin circa 300 varietăţi de brânză. penteleu) şi brânzeturi topite sau afumate. B12. substanşe proteice şi lactoză. Valoarea calorică a lactatelor este apreciabilă. sau opărită la 80 grade C (dalia. în special de găină. Ouăle reprezintă un aliment bogat în proteine şi lipide.2-0. cu o valoare biologică practic de 1. camembert). 370 Cal pentru brânza de burduf şi brânza topită şi până la 800 Cal pentru unt. revenind pentru 100 g.54 % proteine.Conţine pe lângă grăsime.

asigurând 9 Cal / g . În general se utilizează grăsimea de porc sau pasăre.7 6.9 Gâscă 180-200 21-28 21-28 Tabel nr. Cu.Valoarea nutritivă a unui ou rezultă şi din tabelul de mai jos: Tipul oului gramajul g protide g lipide Găină 50-60 7-8.5 6-7 Raţă 60-70 7. 88 . Este de menţionat că gălbenuşul conţine mult colesterol iar albuşul crud are avidina. cât şi minerale . la care se adaugă acid linoleic (0. legume.8-9l 9-10.acizii graşi superiori saturaţi.6-9. Mn . utilizate în special prin topirea părţilor grase sau ca atare – în special slănina din ţesutul subcutan de porc.sunt lipsite de vitamina C.8-7 % în untura de porc şi 7-13 % în slănină). Valoarea nutritivă a ouălor Calorii 73-97 112-141 90-137 237-348 Grăsimile animale sunt produse ale ţesutului adipos. Alimentele de origine vegetală Vegetalele ce se consumă pot fi clasificate în cereale. fructe.5 Curcă 60-90 7. Conţinutul lipidic este de peste 99 %.. menţionând Fe.antivitamina biotinei. 4. drojdie de bere şi alge.8-11.mai ales gălbenuşul. reprezentat predominant de trigliceride. Ca. ciuperci.

sfeclă). linte. mei.vărzoase (verze. ridiche. sorg). Legumele boabe uscate sunt bogate în proteine (6-11 %). . castraveţi. hrişcă. secară. . . . fibre. orez. o apreciabilă sursă energetică. Mai amintim: ceapa. Deosebim: . soia. fibre şi alte componente bioactive.frunzoase (spanac. proteine. b) Legumele şi zarzavaturile sunt consumate în cea mai mare proporţie. pepeni). variate oligoelemente şi componente bioactive. asigură prin conţinutul în amidon (20 %). . cantităţi variabile de polizaharide neamidonice. usturoi. sunt cu redusă valoare energetică dar reprezintă o sursă bună pentru vitamine. ovăz. hrean. vitamine şi săruri minerale. porumb. vitamine din complexul B şi vitamina E. pătrunjel. conţin în proporţie de 70 % amidon.tuberculifere – cartoful. minerale. salata. vinete. sparanghel. În germene şi înveliş (tărâţe) se găsesc bine reprezentate lipide. ştevie). conopidă). 89 . andive. mazăre. bob) au conţinut apreciabil de proteine şi amidon. ţelină.rădăcinoase (morcovi.a) Cerealele (grâu.fructoase (roşii. gulie. măcriş. ardei. dovlecei. Varietatea lor permite diversificarea alimentaţiei. loboda. Au valoare energetică mai mică dar sunt bogate în vitamine şi săruri minerale.păstăioase cu boabe (fasole. praz.

B2. în special K dar şi P. fistic. Din această cauză valoarea lor biologică este subunitară. În condiţiile unei alimentaţii echilibrate. dar valoarea energetică în general redusă. vegetalele asigură în mare măsură toate necesităţile de aport exogen. Fe. f) Algele şi drojdia de bere – bogate în proteine şi vitamine. conţinutul absolut în proteine şi cel echivalent în urma corectării după valoarea biologică este următoarea: g proteine/100 g valoarea biologică 90 echivalentul g proteine . Necesarul proteinic poate fi asigurat de vegetale numai dacă se asigură o mare diversitate. C şi D) şi săruri minerale. alune. La 100g vegetale. Ca. Cu.Digerabilitatea proteinelor vegetale nu este de 100 % şi absorbţia aminoacizilor este afectată de spectrul incomplet de aminoacizi. vitamine (Bl. exceptând strugurii şi bananele d) Fructele nucifere oleaginoase (nuci. Mg. săruri minerale. Membrana celulară bogată în celuloză reduce digerabilitatea proteinelor şi valoarea lor biologică. e) Ciupercile comestibile au mare conţinut în apă (92-93 %) dar conţin proteine. arahide)– bogate în lipide (70-90 %) şi proteine (10-25 %). Lipide şi glucide sunt în cantităţi infime. în anumite condiţii chiar în totalitate.c) Fructele sunt bogate în vitamine.

de seminţe de dovleac. cereralele. în special sub formă de amidon din cereale.04 1.2 6. 91 . uleiul de măsline.56-0. orez şi cartofi.73 0. Mai cunoscute sunt: uleiul de germene de porumb.12 11. în schimb soia este cea mai bogată în aminoacizi esenţiali.53 28.56 0. fructoase şi frunzoase. Porumbul este foarte sărac în triptofan.72. Conţinutul în proteine ale unor vegetale şi echivalentul corectat după valoarea biologică Legumele şi zarzavaturile rădăcinoase.49 0. încât diversitatea vegetalelor în alimentaţie conferă o valoare biologică de 0. de soia. Proteinele vegetale se completează reciproc privind conţinutul echilibrat de aminoacizi esenţiali. Valoarea lor creşte dacă nu sunt procesate Necesarul glucidic este asigurat aproape exclusiv de alimente vegetale. au un conţinut foarte redus de proteine şi au o valoare biologică de 0.63 0.40 4. în general sunt foarte sărace în lizină. uleiul de floarea soarelui.89 4. poate asigura necesarul proteinic cu întregul spectru de aminoacizi esenţiali.90 5. pâine. urmat de fasole. 5.7.53 0. Un loc aparte îl au grăsimile vegetale – uleiurile.24 Tabel nr.Soia Fasole uscată Grâu Porumb Orez Cartofi Pâine 38 20 13 10 8 2 8 0. cartofi şi sub formă de zaharuri din fructe.74 0. leguminoase. din multiple sortimente. Aşa se explică faptul că alimentaţia exclusiv vegetală. vărzoase. Asigură un important aport energetic şi sursă de acizi graşi superiori polinesaturaţi esenţiali.

pectinele (polimeri ai acidului galacturonic). piersici 10-11 Mere. pere.Amidon Zaharuri Cereale 70-80 Legume uscate 50 Cartofi 20 Rădăcinoase 7-10 Miere 82 Fructe deshidratate 50 Banane 24 Struguri 16-18 Cireşe. gumele (poliglucide ramificate nefibrilare). îl au fibrele alimentare celuloza (poli-beta-glucozide). dar nedigerabile. hemiceluloza (poliglucid celulozic cu conţinut şi de galactoză. Proporţia de glucide (%) ale unor alimente vegetale Un loc aparte din categoria glucidelor. Celuloza suferă acţiunea digestivă a florei microbiene din 92 .6. prune 14-16 Caise. manoză şi diverse pentoze). vişine 10-11 Portocale 8 Tabel nr.

pătrunjel. pectinele şi gumele sunt descompuse sub acţiunea florei microbiene din ileon. conferind senzaţia de saţietate. dar nu se absoarbe.5 g Vegetalele asigură un important aport de minerale. Vitamina K se găseşte mai ales în vegetale cu frunze verzi. ţelină. portocaliu . spanac. Rolul fibrelor alimentare asigură volumul alimentelor ingerate. nuci. Cr. Zn. Provitamina A se găseşte în fructe şi legume colorate în galben. 93 . diminuând creşterea glicemiei şi insulinemiei. steroizi şi xenobiotice. diminuând asimilarea acestuia. Necesarul zilnic de fibre este de 30-50 g. Legumele şi fructele asigură un important aport de Ca şi P. cancerelor colo-rectale. reţin apa şi leagă cationii. Vitamina E se găseşte mai ales în alune. un măr 2g. Vitamine liposolubile din plante sunt E şi K. varză roşie. iar cerealele nedecorticate sunt bogate în vitamina B1 şi PP. 1 banană 3 g. Vitaminele hidrosolubile sunt în cantităţi apreciabile în fructe şi zarzavaturi proaspete. Au rol deosebit în prevenirea obezităţii. germene de grâu. Alunele.colon. zarzavaturi 5 g. dar şi în mazăre. Cereralele asigură aportul de Cu. încetinesc rata digestiei şi absorbţiei glucidelor. Necesarul de iod este asigurat de legume dacă se găseşte în sol (exceptând zonele guşogene). legumele frunzoase verzi au un conţinut apreciabil de Fe şi Ni. Se şi Ca. diabetului. au efect hipolipemiant. iar 1prună 0.5 g. adsorb hidrocarburi policiclice aromate. roşu. soia. Hemiceluloza. nucile. 1 portocală 1. Este însă de menţionat că acidul fitic din cereale complexează Ca. aterosclerozei. fiind şi parţial absorbabile. Mn. 100 g de legume uscate asigură 10 g de fibre.

Multiple efecte benefice au tomatele. ceea ce variază de la 1450 Cal/zi (6 Mj/zi) pentru o femeie minionă sedentară la 4250 Cal/zi (18 Mj/zi) pentru un bărbat puternic foarte activ. greutăţii. oră în repaus. constelaţia hormonală. în raport cu vârsta. Astfel menţionăm din categoria fitoncidelor –usturoiul. prin conţinutul în licopen. au rol esenţial în optimizarea proceselor fiziologice. minerale. 94 . mai conţin şi substanţe biologic active nonnutritive cu rol protector. amintim constituenţi ai scavengerilor enzimatic – seleniul. proaspete. vitamine. cât şi o serie de factori – în mare parte cotaţi drept constituenţi nonnutritivi – care deşi nu sunt indispensabili. ceapa. Substanţele bioactive au efect benefic.Vegetalele. asigurând un bilanţ echilibrat. al stimulenţilor metabolici – tanine. care în ansamblu asigură şi energogeneza. glucide şi lipide. La acestea se adaugă. masei corporale. solicitări adaptative – în special activitatea fizică. sexul. echilibranţi endocrini.protide. neprocesate. afară de apă. Necesarul variază dependent de viteza proceselor metabolice pe fondul înălţimii.Flavonoizi. imunitari şi ai florei microbiene. necesarul energetic la adult este de aproximativ 1 Cal/kg. carotenoizi. Ansamblul nutrientelor acoperă în primul rând necesarul energetic care trebuie să acopere cheltuielile energetice. hreanul. polifenoli din vegetalele colorate în negru sau produsele lor – vinul roşu. stimulenţi şi echilibranţi metabolici. Constituenţii nutriţionali de bază Esenţa nutriţiei este furnizarea necesarelor prin alimentaţie ai constituenţilor structurali de bază . Pe lângă scavengeri (antioxidanţi) vitaminici . vitamina C. În linii mari.

Teoretic acest necesar energetic poate fi asigurat în egală măsură de protide. pigmenţi. tiroxina. Astfel.Viaţa cotidiană cu o activitate fizică ce asigură doar necesităţile obişnuite presupune în medie 2300 Cal/zi (9. metionina şi cisteina sunt necesare formării coenzimei A şi taurinei. dar pentru fiecare în parte există un necesar minim care trebuie avut în vedere. 95 . Pe lângă aceasta asigură energogeneza echilibrată glucidică şi lipidică prin faptul că în structura de bază a proteinelor sunt aproximativ în proporţie egală aminoacizi glucoformatori – ce se metabolizează pe calea glucidică şi aminoacizi cetoformatori ce se metabolizează pe calea acizilor graşi. acizi nucleici. histamina. Necesarul proteinic Proteinele sunt constituenţi alimentari fundamentali pentru că asigură necesarul de azot organic de aminoacizi convertibili pentru sinteza endogenă de diverşi aminoacizi şi derivaţii acestora cât şi prin faptul că asigură aminoacizi esenţiali nesintetizabili. acetilcolinei şi creatinei. metionina convertită în Sadenosilmetionină formează un agent de metilare cu rol în sinteza adrenalinei. hormoni. glucide şi lipide. catecolaminele. amine şi metaboliţi celulari cu rol reglator. histidina. O serie de aminoacizi sunt precursori ai unor mediatori chimici.6 Mj/zi). serotinina se formează din aminoacizi specifici (tirozina. lizina serveşte la sinteza carnitinei. arginina intră în ciclul ureogenetic. triptofan).

alanina (Ala. izolencina (Ile. K). fenilalanină+tirozină. Y). acidul glutamic (Glu. T). tirozina (Tyr.5 g şi triptofan 0. până la 1. 0-6 luni 2. asparagina (Asn. echivalent cu aproximativ 9 % din necesarul energetic. metionină+cisteină câte 1 g. E). leucina (Leu. fenilalanina (Phe.84 g. D). M).V).6 1-3 ani 1. R). dintre care esenţiali (nesintetizabili) sunt 8 la adult: Valina (Val. C). Necesarul de aminoacizi esenţiali la adult însumează 6 g/zi. triptofan (Trp. treorina (Thr. H).7 g. Necesarul proteinic (g/kg/zi). Q). P).2 4-6 ani 1. iar dacă solicitările sunt 96 .25 g. W). S). lizină 0.1 7-14 ani 1 după 14 ani 0. I). revenind pentru leucină. Necesarul proteinic variază cu vârsta. glutamina (Gln.zi. serina (Ser. lizina (Lys. F) şi metionina (Met.În structura proteinelor umane intră 20 de α – aminoacizi. G). Doi sunt sintetizaţi dar în cantitate insuficientă: histidina şi arginina (Arg. dar acesta creşte în solicitări fizice intense. A) şi prolina (Pro. izoleucina şi valina câte 0. L). glicina (Gly. în unele situaţii se impune şi cisteina (Cys.7-08 g/kg.2 7-12 luni 1. treonina 0. în raport cu vârsta Uzual se recomandă la un adult cu solicitări fizice moderate o raţie minimă de 0. până la 20 sunt: acidul aspartic (Asp.5 g.8 Tabel nr. N). La copii se consideră esenţial şi histidina (His. 7. Restul.

In mod obişnuit. din care cauză valoarea lor biologică este subunitară.8 g/kg/zi . adică cu o mare varietate de vegetale. Pentru femeile gravide se suplimentează cu 10 g/zi iar în lactaţie cu 15 g/zi. care au în proporţie echilibrată toţi aminoacizii. Digerabilitatea proteinelor vegetale nu este de 100% şi absorbţia aminoacizilor este afectată de spectrul incomplet sau/şi de proporţia lor deficitară.5 g/kg/zi. la un adult activ. Se apreciază drept ideal că un adult normoponderal. chiar la 3 g/kg/zi. Vegetarismul pur poate asigura necesarul proteic cu toţi aminoacizii esenţiali dacă este practicată judicios. cu limita superioară de 1. Ca proteine ideale se consideră cele conţinute de ouă şi lapte. cu solicitări fizice moderate se recomandă o raţie minimă de 0. cu alimentaţie obişnuită consumă pe zi 73 g proteine . cea mai mare parte din alimentele consumate trebuie să fie de origine vegetală. şi deci au o valoare biologică de 1. din care 2/3 de origine animală şi 1/3 din vegetale. se digeră şi se absorb practic complet – 100% . În oboseală extremă şi convalescenţă necesităţile sunt de peste 1 g/kg/zi. Se consideră proteină ideală cea care are o digerabilitate completă şi conţine toţi aminoacizii în proporţie echilibrată.însoţite de traumatisme.70. În conceptul actual al alimentaţiei bazat pe criterii ştiinţifice. Cunoscând conţinutul în proteine al unui aliment şi valoarea lui biologică se poate calcula echivalentul biologic: Echivalentul biologic = conţinutul în proteine x valoare biologică 97 .

Diversitatea vegetalelor din alimentaţie asigură un conţinut echilibrat în aminoacizi esenţiali. Absenţa din hrană a glucidelor nu provoacă tulburări. cu condiţia să abunde proteinele. în schimb mezelurile au un conţinut variabil de ţesut conjunctiv ceea ce scade valoarea biologică. acizii graşi sunt metabolizaţi incomplet şi se acumulează corpii cetonici (acidocetoza).Carnea macră de diverse origini are un conţinut proteinic de aproximativ 20 g/100 g.4. Astfel soia are 38 % proteine. glucidele îndeplinesc şi roluri structurale: intră în compunerea acizilor nucleici ( riboza.7. legumele boabe uscate fiind cele mai bogate şi cu o valoare biologică relativ mare. acid hialuronic) – prezent în cartilagii. Aşa se întâmplă în alimentaţia abundentă în grăsimi.74. prin faptul că 58% din aminoacizi sunt glucoformatori. Afară de rolul energetic. Conţinutul în proteină a vegetalelor este variabilă. conferind o valoare biologică de 0. asigurând pe această cale substraturile ciclului citric. În cazul în care substraturile ciclului citric sunt insuficiente. unele lichide din cavităţi cât şi în compunerea antigenelor ce specifică grupele 98 . cu valoare biologică apropiată de 1. dezoxiriboza). Necesarul glucidic Necesarul glucidic legat de aportul energetic la adult este de cel puţin 100g/zi ce asigură substraturile ciclului citric. în inaniţie prelungită cu mobilizarea excesivă a grăsimilor de depozit şi în diabet. cu o valoare biologică de 0. a glicozaminoglicanilor (heparina. în unele cazuri chiar sub 0.

Acestea sunt digerabile sub acţiunea amilazelor rezultând dextrine şi în final maltoză. Pe lângă acestea în vegetale se găsesc fibre alimentare care au structură de bază celuloză – polimeri ai beta-glucozei – componente non-nutritive. Dar glucidele. la care se adaugă zahărul. În vegetalele dulci – fructe cât şi în miere se găsesc şi monozaharide fructoza şi glucoza. al condroitinsulfaţilor din unele structuri conjunctive. Dizaharidul lactoză (format din glucoză şi galactoză) se găseşte în lapte. în bună parte rezistă la acţiunea digestivă din intestinul subţire. dar dobândeşte digerabilitate după procesare la cald. dar mai ales sub formă rafinată – zahăr – utilizat în diverse preparate culinare. sub formă de glicogen – de sursă animală şi amidon în vegetale. Glucidele asigură aproximativ jumătate din necesarul energetic. Glucidele alimentare sunt predominant polizaharide. Sursa principală de glucide este vegetală. al acidului neuraminic din structura glicolipidelor ai membranei celulare. iar dizaharidul zaharoză (format din glucoză şi fructoză) se găseşte în legume. echilibrului nutriţional şi epurării digestive a unor constituenţi nocivi endogeni şi exogeni de aport alimentar.sanguine. predominant pe seama amidonului. care sub acţiunea maltazei se scindează în alfa-glucoză. Amidonul ca atare. zarzavaturi dar în special în fructe. din cereale. legume şi zarzavaturi. al glicoproteinelor din compunerea unor hormoni. 99 . şi în foarte mică măsură alimentele de origine animală. enzime şi unele epitelii mucoase. ca fibre alimentare sunt absolut necesare pentru optimizarea digestiei şi absorbţiei digestive.

în acelaşi timp şi de prevenire pentru o serie de perturbări digestive şi metabolice. mai ales merele şi perele. toxice sau/şi cancerigene. Se consideră că necesarul zilnic optimal în fibre vegetale este de 30-50 g. Eliberarea lentă de glucide absorbabile ponderează eliberarea de insulină. mucilagii etc. dar suferind hidroliza parţială de către bacteriile din colon. tezaurizarea lipidică şi întârziind. hemiceluloză. ceea ce conduce la scăderea valorii globale în calorii. Cea mai mare pondere în aportul de fibre vegetale o au leguminoasele uscate. ceea ce are rol esenţial în evitarea cancerului de colon şi rect. etichetate drept reziduuri ale plantelor rezistente la hidroliza digestivă. instalarea diabetului de tip II. 10 . iar fermentaţia fibrelor în colon împiedică absorbţia sterolilor eliberaţi din compuşii fibrilari. la cei predispuşi. O alimentaţie adecvată cu vegetale se produce concomitent cu diminuarea nutrimentelor rafinate. prevenindu-se sau reducându-se obezitatea. ameliorează tranzitul digestiv şi uşurează defecaţia. reduc sterolii absorbabili digestiv. persistând în ileon.Un rol aparte revine fibrelor vegetale. senzaţia de saţietate şi întârzie reapariţia foamei. şi pe acestă cale. suferă o mai pronunţată diluare. se accelerează pasajul lor prin colon şi diminuă rata absorbţiei acestora. cât şi cele proaspete. apoi fructele. încetinesc digestia şi absorbţia alimentelor. Fibrele adsorb sărurile biliare şi. Fibrele vegetale consumate adecvat. pectine. gumă vegetală. cresc volumul conţinutului colonului şi a bolului fecal. prevenind. declanşează prin masa lor. dar. cerealele nedecorticate etc. Ele reprezintă o mixtură extrem de complexă de celuloză. contribuie la umplerea stomacului. Chimicalele din alimente. în acest fel.

6-0.5 g. sunt formate aproape exclusiv din trigliceride. şi de aşa zisul profil lipidic. cu rezerva aportului crescut de colesterol şi efectului aterogen. un ştiulete de porumb fiert – 5 g. justificat de aportul de acizi graşi esenţiali şi de vitamine liposolubile. La copii necesităţile sunt mai mari – 2 g/kg.9 g/kg/zi. grăsimile neutre. o prună – 0. Consumul ridicat de lipide este justificat în caz de eforturi intense şi prelungite. Consumul în exces de fibre poate determina diaree. o portocală – l. o porţie de salată – 2.Conţinutul aprozimativ în fibre vegetale ale unor nutrimente – o felie de pâine de secară – 3 g. ateroscleroză etc. Acesta impune buna cunoaştere a diverselor componente din sânge şi reflectarea lor în diverse stări – obezitate. se găsesc în compunerea tuturor 10 . la care se adaugă marea heterogenitate a componentelor.5 g. 50 g floricele de porumb – 5 g.zi.zi. iar în perioadele de creştere intensă chiar 5 g/kg. La adult necesarul minim de lipide alimentare este de 0. 100g vegetale gătite – 5 g. un măr – 2 g. 100 g arahide – 10 g. 100 g leguminoase uscate – 10 g. gazele rezultate produc balonări şi se reduce absorbţia mineralelor. diabet.5 g. o banană – 3 g. 100 g soia – 5 g. Necesarul de lipide şi homeostazia constituenţilor lipidici Lipidele în alimentaţie ocupă un rol aparte ţinând cont de valoarea energetică ridicată cât şi de rezerva adipoasă. indicator al metabolismului normal sau deviat. Lipidele. sindrom metabolic.

Rolul energetic al lipidelor. în proporţie de 30-40 % de lipide. celulare (cu rol deosebit în infrastructurile membranare). steride (esteri ai colesterolului) şi fosfolipide. 12. Lipidele alimentare ca şi cele structurale. este legat de adipozitate. necesarul energetic alimentar este asigurat. Intră în structura lipidelor complexe şi potenţează efectul lipotrop şi anticolesterolemiant. fiind mai bogat reprezentate. sau nesaturaţi cu C18 – oleic. linolenic. în urma procesării se transformă în forma trans . linoleic. 12 – octadecadienoic) nu pot fi sintetizaţi la om. Acizii linolenic. fiind cotaţi ca vitamina F. cu C20.. În general. C20 – arahidic. în produse animale şi în vegetalele oleaginoase. Forma lor naturală are configuraţia cis. dar se găsesc şi ca atare (untură. cu valoare biologică mai redusă.alimentelor animale şi vegetale.arahidonic. C16 – palmitic . 15 – octadecatrienoic) şi acidul linoleic (ω-6 – cis – 9. Acizii graşi la rândul lor pot fi saturaţi. linoleic şi arahdonic sunt cotaţi ca acizi graşi superiori polinesaturaţi esenţiali. au ca structură de bază acizi graşi şi se pot clasifica în gliceride (esteri ai acizilor graşi cu glicerina). pe lângă aportul prin alimente. ulei) adăugându-se la prepararea alimentelor. C18-stearic. Acidul linolenic (ω-3 – cis – 9. îmbogăţind în acest fel valoarea calorică (9 Cal/g ). ca C 4 – butiric. Cantitatea de lipide din alimentele uzuale variază în limite foarte largi. 10 .

salată 6% 3% 4% 6% 15 % 9% 0. crap) Icre negre (caviar) Măsline Seminţe de dovleac Soia Cereale Fasole boabe.20-0. 8. mazăre verde Cartofi Ţelină Varză.11 0.5 % 10 – 20 1. In acest sens 10 . Proporţia medie de lipide din alimente Valoarea biologică a grăsimilor alimentare se apreciază după conţinutul în acizi graşi superiori polinesaturaţi.22 Tabel nr.5-3 15 50 47 20 2-5 2 0.Carnea macră de porc şi de ovine Carnea macră de bovine Carnea macră de găină Ficat de porc Ficat de bovine Creier de bovine Peşte slab (şalău) Peşte gras (scrumbie) Icre de peşte comun (ştiucă.33 0.

cefalina şi sfingomielina ce conţin una sau mai multe molecule de acizi graşi. Se găseşte mai ales în ţesutul nervos. echilibrant al funcţiilor hepatice şi întră în structura mediatorului chimic – acetilcolina. Fosfolipidele reprezentative la om au la bază lecitina. de floarea soarelui şi de porumb. Din această cauză se recomandă ca grăsimile din alimentaţie să fie predominant de origine vegetală şi peşte. Are rol important prin faptul că este precursor al unor substanţe biologic active. Astfel sub acţiunea ciclooxigenazei se formează prostaglandine şi tromboxan (inhibat de aspirină şi substanţe aspirin-like). Acidul arahidonic este tot un acid gras superior polinesaturat dar nu este cotat drept esenţial pentru că poate fi sintetizat din acid linolenic şi linoleic. Lecitina are ca bază azotată colina. În ansamblu fosfolipidele intervin în transportul şi echilibrul dinamic al constituenţilor lipidici. dar şi în alte ţesuturi şi sânge. are efect lipotrop. iar sub acţiunea lipoxigenazei se formează leucotriene. uleiul din germene de grâu şi uleiul de peşte (sardinie). întră în structura citomembranelor. dar şi inozitol. Colina este donatoare de metil. Cefalina are ca bază azotată colamina.un radical acid fosforic şi o bază azotată. Intră în structura endomembranelor. intervenind în metilări. Uleiuri bune sunt uleiul de măsline (are gustul cel mai bun)..cel mai bun este uleiul din seminţe de dovleac neprocesat. participă la echilibrul fluido-coagulant sanguin prin cefalina care intră în structura tromboplastinei cât şi prin lizolecitină. Sunt sintetizate de 10 . urmat de uleiul de soia (nu prea gustat). sunt donatoare de grupări fosfatice şi de metil (colina). Sfingomielina se găseşte în structura mielinei şi are ca bază azotată tot colina.

ficat. Sinteza endogenă are ca punct de plecare acetil-CoA şi are loc în special în hepatocite şi enterocite. dominanţa acizilor graşi nesaturaţi scade colesterolemia. Colesterolul de aport alimentar provine din grăsimi animale.toate celulele. din care 250 mg se transformă în acizi biliari. doar 30-50 % din colesterolul alimentar se absoarbe. gonade. În mod normal variaţia zilnică de colesterol este de +-. piele. rinichi. diabetul şi obstrucţiile biliare sunt însoţite de hipercolesterolemie constituind un risc 10 . Colesterolemia depinde de aportul de acizi graşi saturaţi. restul se elimină prin fecale. dar în special de ficat (90 %) şi intestinul subţire.15 %. la ficat ajunge colesterolul din chilomicronii restanţi intestinali de origine alimentară cât şi din sinteza enterocitară.7 %) şi unt. Alimentele bogate în colesterol sunt grăsimea de porc. alături de creier (3 %). În condiţiile unei diete cu un conţinut redus în colesterol. sterolii biliari se elimină parţial tot prin fecale. De asemenea ficatul recepţionează 1300 mg din VLDL şi HDL. prin faptul că un aport exogen în plus scade sinteza endogenă. In plus. dar tot atâtea secretă în sânge ca lipoproteine. artere. dar şi în celulele corticosuprarenalei. Hormonii tiroidieni şi estrogenii scad colesterolemia. 550 mg se elimină în bilă sub formă de steroli neutri şi 100 mg trece în circulaţia sanguină. Hipotiroidia. ţesut adipos. dar şi gălbenuşul de ou (1. ficatul sintetizează 900 mg. Organismul conţine aproximativ 2 g colesterol pe kilocorp. pe de altă parte. proporţional cu cantitatea de grasimi absorbite şi circulante. O cantitate de 1500 mg colesterol fixat de LDL este îndepărtat din sânge.

hiperlipidemie şi fumat. limfocitele. cu densitate de sub 0. Sunt 5 clase majore de lipoproteine: 1. Chilomicronii.adipocitele. iar ajungând în ficat. fibroblaştii. devin solubile în mediul apos al plasmei datorită combinării lor cu proteine specifice – apolipoproteine. D. iarApo-C-II este cofactor pentru LPL .95. 10 . miocitele vasculare. E şi F îndeplinesc rol structura dar unele sunt cofactori enzimatici iar altele sunt mediatori ai fixării lipoproteinelor de receptorii celulari.aterogen alături de sedentarism. Relaţia dintre diverse forme de lipide de aport alimentar şi de origine endogenă influenţat de factorii reglatori dependent de starea organismului şi necesităţi sunt oglindite de lipoproteinele circulante. C-I. Astfel Apo-A-I este cofactor al LCAT . dar 90 % trigliceride. preia dela diverse lipoproteine esteri ai colesterolului.lipoproteinlipaza. hipertensiunea arterialî. obezitate. nefrocitele. Apolipoproteine sunt de 9 tipuri – A-I. au numai 2 % proteine (apolipoproteine A. celulele endoteliale şi celulele steroidogenice au receptori pentru apolipoproteine permiţând fixarea lipoproteinelor. Lipidele insolubile în apă. Chilomicronul restant reintrat în circulaţie. hidroliza şi eliberarea componentelor. Celulele hepatice. C-III. B şi C). Se formează în enterocite. A-II. B.lecitin-colesterol-acil transferazei (cu rol în esterificarea colesterolului). trec în limfă şi apoi în circulaţia generală. C-II. internalizarea lor prin endocitoză. La nivelul capilarelor din ţesutul adipos şi muşchii scheletali aderă de endoteliu şi prin Apo-C-II activează LPL eliberând AGL şi monogliceride din trigliceride.

Ajungând în capilarele din ţesutul adipos şi muşchii scheletali. 2. 10 . Lipoproteinele cu densitate mare – HDL (între 1. Creşterea nivelului plasmatic de HDL are loc sub acţiunea estrogenilor.hepatocitul prin receptorul Apo-E fixează. O mică parte este degradată de celulele sistemului reticulo-endotelial. HDL3 preia colesterolul liber de la ţesuturi extrahepatice şi esterificat sub acţiunea LCAT. sub acţiunea lipoproteinlipazei. Lipoproteinele cu densitate joasă –LDL (între 1. vitaminei PP şi consumului moderat de alcool. 3. Se formează în ficat şi transportă trigliceridele formate la acesta. au în structura lor apolipoproteine B. endocitează şi degradează chilomicronul restant bogat în colesterol.006-1. Este fracţiunea aterogenă a lipoproteinelor. 4. Lipoproteinele cu densitate intermediară –IDL (între 1. Se uneşte apoi cu complexul Apo-E fosfolipide rezultând HDL Apo-E sau HDL1 care este fixat de ficat care preia colesterolul. se formează în intestin şi ficat.063). 5. devenind în acest fel VLDL restant sau IDL.006).063 şi1.019). Au numai Apo A I şi Apo A II.C şi E.95 şi 1. se formează în ficat şi transportă colesterolul la diferite ţesuturi extrahepatice. Lipoproteinele cu densitate foarte joasă –VLDL (între 0.019 şi 1. efortului fizic.Parţial sunt captate de ficat respectiv modificate prin îndepărtarea apolipoproteinelor C şi E cât şi îmbogăţirea în colesterol esterificat. În acest fel HDL are acţiune antiaterogenă şi în plus exercită o inhibiţie competitivă a receptorilor pentru LDL din celulele musculare netede din vase cât şi efect antitrombogen prin stimularea sintezei de prostacicline din endotelii.210). devenind LDL. eliberează trigliceride şi se îmbogăţesc în colesterol.

Acizii graşi liberi provin din hidroliza trigliceridelor tisulare sau din structura lipoproteinelor. În condiţii normale nesolicitante. Corpii cetonici (acidul aceto-acetic. D. Metabolizarea AGL prin beta-oxidare este realizată în special în ficat. iau naştere aproape excusiv în ficat şi o mică parte în rinichi. Necesarul vitaminic Alimentaţia trebuie să asigure aportul a 13 vitamine. creşterea raportului sporeşte. 10 . o mică parte generând corpi cetonici. consum crescut de glucide şi tratament cu progesteron. dintre care 4 liposolubile (A. Au rol energogenetic pentru sistemele celulare cu excepţia ficatului. musculatura scheletală şi cardiacă. pe când scăderea raportului scade riscul aterogen. generând AGL dar şi resinteza de trigliceride. K) şi restul de 9.Scăderea sintezei de HDL se consemnează la fumători. Musculatura scheletală în repaus îşi asugură jumătate din necesarul energetic pe seama AGL iar miocardul consumă 30-50 % din AGL plasmatic. Rinichiul consumă 10 %. rinichi. din care două treimi până la CO2 şi H2O şi o treime generează corpi cetonici. E. în corelaţie cu nivelul glicemiei. ceea ce înseamnă că în fiecare minut o pătrime din cantitate este preluată de ţesuturi. acidul betahidroxibutiric şi acetona). În condiţii de repaus 50 % sunt metabolizaţi în ficat. Raportul LDL/HDL are o importantă semnificaţie în stabilirea riscului aterogen. Tesutul adipos este incontinuu supus lipolizei bazale şi hormonosensibile. timpul de înjumătăţire a AGL plasmatic este de 2-3 minute.

de oxidoreducere. Surplusul se depozitează. Vitaminele liposolubile presupun prezenţa grăsimilor pentru a fi vehiculate. unt cât şi ca provitamină – caroten. varză. triptofanul pentru vitamina PP. În derm sub acţiunea razelor ultraviolete se sintetizează vitamina D. în procesele morfogenetice. în structura coenzimelor. antixeroftalmică) are o structură de bază β-iononică. caise.Rol: în 10 . Vitaminele hidrosolubile intră. ficat.vitamina K şi din grupul vitaminelor B. porumb şi în frunzoase (spanac). Intervin în edificarea unor structuri. prin sterilizarea florei microbiene intestinale induc hipovitaminoză K şi din complexul B. Unele vitamine au ca precursor în organism provitamine – spre exemplu carotenul pentru vitamina A. roşii. Fiind componente nutriţionale indispensabile. Există şi antivitamine în anumite alimente – spre exemplu albuşul de ou crud şi peştele crud conţine avidină care complexează biotina. Se găseşte în alimente de origine animală: uleiul de peşte. intervin în reacţia de oxidoreducere şi în sinteze asimilatorii. în general. catalitice sau sunt precursori ai unor substanţe biologice active endogene. a fermenţilor lipolitici şi sărurilor biliare pentru absorbţie. dicumarolul acţionează ca antivitamină K. Nevoile sunt proporţionale cu intensitatea proceselor metabolice.hidrosolubile. morcov. gălbenuşul de ou. în vegetale colorate – ardei. Unele vitamine sunt sintetizate de flora microbiană din intestin . lapte. Antibioticele cu spectru larg administrate pe cale orală. lipsa lor provoacă carenţe avitaminozice. Vitamina A (retinol .

I.vedere – intră în structura rodopsinei (purpura retineană). osificare. scăderea metabolismului bazal./zi . antioxidant. depresie. Necesarul este de 5-10 mg/zi.I.I.025 μg) Carenţa produce rahitismul la copii şi osteomalacia la adult. eliberând vitamina A. hipercheratoză . metabolismul osului. în graviditate şi alăptare 400 U.3 U. implicat în echilibrul fosfocalcic. sub acţiunea radiaţiei ultraviolete se transformă în calciferol. = 0. Necesar: la sugar 1000 U. metabolismul osului. în troficitatea nervoasă şi în imunitate.I./zi. troficitatea epiteliilor şi mucoaselor. gălbenuş de ou. ficat. scăderea rezistenţei la infecţii. creştere şi are acţiune antioxidantă. care sub acţiunea luminii se descompune. Hipervitaminoza produce: calcificări tisulare. 1 mg la adolescent şi 1. xeroftalmie. în special uleiul de germene de grâu. Surse: alimente cu conţinut crescut de acizi graşi superiori polinesaturaţi – uleiuri vegetale. Vitamina E (tocoferol. antisterilitaţii).. frunzoase 11 . Are structură sterolică având ca provitamină ergosterolul şi 7-dehidrocolesterol. calculoza biliară şi urinară.5 mg la adult (1 μg retinol = 3.(1 U. Provitamina D în piele. Necesarul este de 400 μg retinol la sugar. 700 μg la copil. Carenţa produce hemeralopie.I. antirahitică) este prehormonul calcitriolului.I. are rol în funcţia gonadală şi musculară. vitamina A). Are structura heterociclică-benzopiranică.. Rol: echilibrul fosfocalcic. adult 200 U. Se găsesc în peşte. Vitamina D (calciferol. la copil şi adolescent 400 U. Hipervitaminoza produce hepatomegalie.

lapte. asimilarea fierului. factorul antihemofilic B şi factorul Stuart) şi în metabolismul osului (osteogeneza).în mod deosebit al unor factori ai coagulării (protrombina. la adult 1mg.verzi. lapte 1mg/100g. varza albă – 46 mg. soia. antihemoragică). peşte. Vitamina K (naftochinona. apărarea antiinfecţioasă şi antitoxică. proconvertina. induce suferinţe neuromusculare. în formarea colagenului (mucopolizaharidelor). portocale – 50mg. hemoragii. aneurina. ficat. ouă. lămâia 53 mg. fiind activă ca 11 . Sursa principală este flora microbiană din intestinul gros. Surse: alimentele neprocesate mai ales vegetale: ardeiul are 130 mg vitC/100g. tulburări ale metabolismului osos.este antioxidant.kg/zi – dublat în solicitări intense. peşte. are rol în oxidaţia biologică. Necesarul la copii 40-50 mg/zi. căpşuni 64 mg. în rezistenţa capilară. în special în sfera gonadală. antiscorbutic) este lactona acidului gluconic. mere – 12 mg. uleiul de măsline.ficat 30 mg. Are rol în sistemele redox . Carenţa perturbă echilibrul endocrin. în reacţia de carboxilare pentru sinteza γ carboxiglutamatului cu rol structural în proteine . transferul de electroni. la care se adaugă frunzoasele verzi. Necesarul este de 1 μg/kg zi. antiberiberi) are în structură un nucleu pirimidinic şi tiazolic. acidul hexuronic. Intervine în metabolismul glucidic şi protidic. Carenţa produce perturbări ale permeabilităţii capilare. perturbări ale osteogenezei. metabolismul osului. ou. Vitamina C (acidul ascorbic. Carenţa produce hemorargie. scade rezistenţa la infecţii. lactate. Vitamina B1 (tiamina.

dependent de sursa energetică nelipidică 0. activitatea nervoasă şi musculară. are structură izoaloxazinică. conjunctivită). Carenţa produce suferinţe cutanate şi mucoase (dermatită.30 . Are efect 11 . Surse: vegetalele verzi.cheiloză. Procesarea şi conservarea reduce conţinutul în vitamină a alimentelor. Necesarul este de 1 mg/zi la copii şi 2 mg/zi la adult. antipelagroasă.0.46 mg. Vitamina PP (vitamina B3. mere – 0. la nutriţia ţesuturilor avasculare (corneea). viscere. metabolismul glucidic şi lipidic.04 mg.11 mg. Vitamina B2 ( riboflavina). glosită. lapte. în vedere (alături de vitamina A). În cazuri grave – vascularizarea coneei.04 mg/100g. formarea compuşilor macroergici.11 mg. coenzime ale dehidrogenazelor implicate în oxidaţia biologică.tiaminpirofosfat din structura unor enzime(dehidrogenaze. în sinteze asimilatorii. Surse: vegetale – tărâţe de grâu 0. tulburări nervoase (neuropatii). suferinţe cardiace. fructe. Necesarul este de 1-2 mg/zi. în sinteza acidului clorhidric.40 mg. spanac – 0. ficat 0. ouă. decarboxilaze).6 mg pentru 1000 Cal (derivate din glucide şi alcool etilic). cu rol în formarea enzimelor flavinice în care flavinadenindinucleotidul (FAD) şi flavinmononucleotid (FMN) sunt coenzime ale dehidrogenazelor cu rol în oxidaţia biologică. energogeneză. cartofi – 0. pelagropreventivă. nicotinamidă) este acid piridin carboxilic care intră în structura nicotinamidadenindinucleotid (NAD) cât şi a formei fosfat (NADP). Intervine în troficitatea epiteliilor. fasole verde – 0. lapte 0. Carenţa produce iritabilitate.50 mg/100g.

principalul donator şi acceptor de grupări acetil cu rol în metabolismul intermediar. Participă astfel în sinteza purinelor şi pirimidinelor. în alimente vegetale şi animale. diaree. microbism intestinal. Necesarul este de 10-20 mg/zi. fasole. Fiind larg răspândit în natură. sintetizat şi de flora microbiană din intestin carenţa nu se cunoaşte. de metil . participă în sisteme enzimatice ce catalizează formarea şi transferarea de grupări monocarbonice (grupări C 1 – activate). Are acţiune antitoxică şi antistres. formil. creatinei. factor citrovorum). hipocolesterolemirant. Necesarul este de 100-200 μg/zi. 11 . Acidul pantotenic (vitamina B5) – este constituent al coenzimei A (CoA-SH). cât şi cereale integrale şi derivatele lor (pâinea integrală). al acetilcolinei. Acidul folic sau pteroilglutamic are ca formă activă acidul tetrahidrofolic (acidul folinic. a hormonilor steroizi. fiind indispensabil pentru hematopoeză şi creştere. Surse: zarzavaturile verzi. viscere.. sinteza sterolilor. oximetil. în special viscere. demenţă ( sindromul celor 3D). Carenţa determină pelagra ce în forma gravă se manifestă prin dermatită. hipolipemiant. al unor aminoacizi. cartofi. fibrinolitic. porfirinelor. Medicamentul antituberculos hidrazida acidului izonicotinic acţionează ca antivitamină. mazăre. la care se adaugă alimente animale. Necesarul este de 10-20 mg/zi fiind asigurat de flora microbiană intestinală din triptofan.vasodilatator. Carenţa produce o anemie macrocitară iar în perioada de creştere şi deficit statural.

Carenţa produce anemie hipocromă. ouă. fasole. viscere. Biotina (Vitamina H.Vitamina B6 (piridoxina. antipernicioasă). este un compus macrociclic. flora microbiană. în formarea aminelor (serotonina. Vitamina B7 ). Avidina din albuşul de ou crud inactivează botina. de la 10 la 100 μg/zi. sinteza timidinei şi dezoxiribonucleotizilor. soia. în fosforilări. biosinteza purinelor şi pirimidinelor. Surse: microbismul intestinal. cereale. iritabilitate. a porfirinelor (sinteza hemoglobinei). creştere. astenie. Carenţa producând dermatită. sub formă de piridoxal – 5 – fosfat reprezintă coenzimă pentru circa 100 de enzime intervenind în metabolismul aminoacizilor (în decarboxilare. Necesarul este de 1-2 μg/zi asigurat de alimente de origine animală (viscere) şi de flora microbiană intestinală. gălbenuşul de ou. antianemică. dar şi în dezaminarea unor aminoacizi. sfingozinei. viscere. GABA). participă drept coenzimă în procesul de carboxilare – decarboxilare. adermina) are la bază o structură piridinică. hematopoeză (dezvoltare normoblastică). protecţie hepatică (lipotop). histamina. în acţiunea hormonilor steroizi. Necesarul este în funcţie de vârstă. are rol în formarea şi transferul grupărilor monocarbonice. Necesarul este de 1-2 mg/zi asigurat de legume. dar asimilarea vitaminei este condiţionată de prezenţa unei mucoproteine – este factorul intrinsec al lui Castle format în 11 . Vitamina B12 (ciancobalamina. în sinteza cisteinei. lapte. a fosfatidelor. Coenzima B 12 este riboadenozilcobalamină. peşte. La sugarul alimentat exclusiv cu lapte autoclavat se consemnează convulsii. transaminare). mielinizare.

Vitamina B13 acidul orotic (dihidropiridincarboxilic). În această categorie întră vitamina P. alimente vegetale. citrin). viscere. cât şi în transportul fierului la organele hematopoetice. având alăturate un nucleu benzenic şi benzopirenic. în transportul magneziului şi este un oprtimizator metabolic. 11 . având rol adjuvant în optimizarea unor procese metabolice şi stimulant în remedierea unor procese perturbate. neesenţiale. este implicat în metabolismul tirozinei – în pigmentogeneză. Vitamina H’ acidul para-aminobenzoic (PABA). ouă. Vitamina H’. componente nutritive esenţiale. Sursa alimentară – vegetale proaspete. în special citrice. demielinizări. Vitamina B15 şi altele. având şi efecte antihialuronidazice şi antihistaminice. pernicioasă Substanţe biologic active etichetate drept vitamine Pe lângă cele 13 vitamine. are rol în biosinteza acizilor nucleici. face parte din clasa flavonoidelor. tulburări nervoase. Are o structură biciclică. Vitamina B13. Vitamina P (rutin. dar cu acţiune bine definită. Este antagonist cu sulfonamidele. Este optimizator al permebilităţii capilare (vitamina permebilităţii). Surse – microbismul intestinal. Carenţa produce anemia (Biermer). mai sunt incluse şi unele substanţe biologic active.mucoasa gastrică. Este un stimulator metabolic asociat cu acidul pantotenic şi biotina. Se găseşte în special în lapte.

iar împreună cu primele şase – 99. Na – 0. al nounăscutului 75%. Cantitatea de apă din ţesuturi variază proporţional cu intensitatea metabolismului lor. Zn.25% din masa totală a organismului şi anume: O . N – 3%.35%. N.Vitamina B15.65%. P – 1%. 11 . substanţa albă a creierului 65% apă. .05% şi Cl – 0. Astfel substanţa cenuşie a creierului are 85% apă. Astfel conţinutul în apă este la embrion de peste 80%. Mg – 0. I. Si.20%. are proprietăţi redox şi este donator de metil.15%. Şase dintre ele –O. Co. H. Restul de 0. C – 18%. însumând 2. Mn. Se. la copilul de 5 ani – 65%. variind proporţional cu intensitatea proceselor vitale. acidul pangamic (dimetil glicilgluconic). Necesarul hidromineral În structura vie sunt prezente cele mai multe elemente chimice în cantităţi extrem de variate. la adult – 60%. C. Lor li se adaugă Ca -1. apa este componentul principal al organismului. constituie aşa zisele oligoelemente sau microbioelemente (trace elements). Br. Aceste elemente fac parte din primele trei perioade ale tabelului chimic.55% reprezentate de Cu. Fe cât şi Li. K – 0. muşchiul 76%. Apa. care formează cu uşurinţă legături multiple (cu excepţia H – numai una). Al.15%.10%.5%. P şi S –– reprezintă 97. Se găseşte în vegetale proaspete. F. etc. S – 0. Sub aspect cantitativ. H .25%. pentru ca apoi să scadă sub 60%.45% din masa totală a organismului reprezentând componentele plastice.

contracţie. aduce 3-4g. tensiunea arterială. dentina 10%. scheletul 22%. sugarul reţine 3g proteine. ionic şi acido-bazic) cât şi influenţând decisiv volumul mediului extracelular. Reducerea aportului până la 20 ml/kg zi nu produce în mod obişnuit modificări deosebite ale echilibrului hidric. Necesarul hidric al unui adult este de 2000-2500 ml/zi din care 1700-2200 este asigurată de alimentaţie. asigurând în cea mai mare parte izostructura mediului intern (osmotic. acesta scade apoi cu vârsta. urme de glucide. 1g minerale şi 18 ml apă. smalţul dentar 0. Pentru un organism în creştere. predominant extracelular. În echilibrul hidric.6g/zi )conţinut în 1l lapte de mamă). de temperatura mediului. în excitabilitate. un rol important permisiv revine sării de bucătărie. Pentru a creşte cu 25g într-o zi. minimul fiziologic la sugar se estimează a fi de 0.2%. Intracelular participă la realizarea potenţialului electric transmembranar. precum şi de eventualele pierderi hidrice generate de transpiraţie. în care elementul principal este sodiul. Aportul de sodiu se exprimă în grame de sare (NaCl). Dar acest necesar variază în funcţie de solicitări fizice.ţesutul adipos 30%. excitaţie şi conducere nervoasă. datorită mecanismelor reglatoare de economisire. În mod obişnuit aportul fiziologic este situat în jurul a 5g sare/zi în condiţiile în care o alimentaţie mixtă naturală. necesarul hidric este net superior. de cantitatea de solviţi care trebuie eliminată prin urină. fără adaos de sare. ca la adult să fie în medie 35 ml/kg zi. Sodiul (Na) se găseşte în organism în cantitate de aproximativ 90g/70kg. 11 . 3g lipide. diaree. transport transmembranar. Dacă la sugar necesarul hidric este de 150 ml/kg zi.

Necesarul este exprimat în sare alături de Na. echilibrul ionic şi 11 . în echilibrul hormonal. excitaţie şi contracţie. respectiv a ratei eliminării renale – controlat hormonal (economisire-epurare). în activarea amilazei salivare. Clorul (Cl) se găseşte în organism în cantitate de aproximativ 100g/70kg. alături de Na. la care se adaugă vegetalele procesate. în schimburile transcelulare. Vegetarianismul absolut asigură aportul minimal de sare. când se adaugă sare fără a gusta mâncarea. în automatismul cardiac. aportul şi eliminarea în mod obişnuit este dependent de aceasta. în excitabilitate. 15 g/zi. izostructura şi volumul mediului intern iar intracelular participă la evoluţia potenţialului electric transmembranar al celulelor excitabile. consumul mediu 10g/zi. Se consideră consum mic de sare 5g/zi când nu se foloseşte niciodată sarea la masă. Aportul de sare este reglat pe baza sensibilităţii la sare şi a senzaţiei de sete. predominant extracelular asigurând.Pierderile cutanate (transpiraţie) sau digestive necesită adaos. mai ales procesate. Are rol în asigurarea secreţiei gastrice de HCl. Aportul de sare se asigură predominant de alimente de origine animală. 98% intracelular având rol structural şi participând în procesele metabolice celulare. când sarea se adaugă după gustarea mâncării şi consum mare. Se defineşte drept consum crescut de sare cel peste 10g/zi. iar cel scăzut sub 4g/zi. Potasiul (K) se găseşte în organism în cantitate de aproximativ 180g/70kg. funcţie renală. Hipertensiunea arterială se corelează în bună parte cu cantitatea de sare consumată.

excitabilitate. Are rol structural în oase din care sub formă ionică participă în toate procesele vitale: metabolism. 1200 mg în pubertate şi în continuare. în pubertate 1200 mg.8% din greutatea corporală – 1. coagulare. cereale şi legume. lapte. Organic are rol structural în fosfolipide. Perturbarea 11 . fagocitoză.3kg/70kg din care aproape 1. carne. Surse mai bogate: viscere. Calciul(Ca) reprezintă 1. Este un mesager intracelular iar extracelular influenţează excitabilitatea neuromusculară. La adult necesarul este de 1000 mg/zi. Aportul este asigurat de lactate. Echilibrul calcic depinde de constelaţia hormonală şi aportul de vitamine – în special D. dar la bătrâni în graviditate şi lactaţie necesarul creşte cu 200-250 mg/zi. Necesarul la sugar este de 400 mg/zi la nou născut 600 mg la sugar. Fosforul (P) reprezintă 1. secreţie. Necesarul este de 300mg/zi la nou născut.acido-bazic.2 kg se găsesc în oase. peşte. Necesarul este de 2-4g/zi. Fosforilarea / defosforilarea implică activarea/inactivarea de compuşi şi participarea în metabolism ale unor substanţe glucidice şi protidice.8kg/70kg. cereale şi leguminoase uscate. în compuşi macroergici. predominant sub formă anorganică în structura scheletului alături de Ca. ouă. activitatea nervoasă şi musculară. asigurat de alimentaţia obişnuită atât de origine animală cât şi vegetală. acoperit în mod obişnuit prin alimentaţie. Laptele de vacă conţine 125 mg de calciu pe decilitru. peşte. acizi nucleici. 500 mg la 1 an. 800mg la preşcolari. la copil 800-1000 mg.1% din greutatea corporală – 0.

Necesarul este de 40-60 mg/zi la sugar şi 400 mg la adult. Sulful (S) se găseşte în cantitate de 150-160 g/70 kg. iar a treia categorie sunt componentele care dacă depăşesc o anumită limită provoacă tulburări. în structura dinamică a organismului se întâlnesc majoritatea elementelor chimice. în contracţia musculară. carne. Necesarul este asigurat de proteine 100g proteine asigură 0.7-1. cu rol predominant celular în procesele enzimatice. în cantitate infimă. hormoni. Oligoelementele Pe lângă componentele structurale elementare de bază. îm procesele de oxido-reducere. cu rol structural. în protide (aminoacizii cu S).6 g S. în funcţionarea sistemului nervos . prezent în toate celulele organismului. constituind elemente de contaminare. legume. Magneziu (Mg) se găseşte la adult în cantitate de 20-25 g.metabolismului osos în care efectul este deficitul structural calcic se manifestă prin rahitismul infantil. 12 . lipide. antioxidant antitoxic. Deficitul produce hiperexcitabilitate neuro-musculară. activitatea cardiacă. glucide (mucopolizaharide). iar scăderea calciului sanguin determină hiperexcitabilitate neuromusculară. Altele au roluri încă nedovedite. Participă în metabolism. Surse: lactatele. Unele dintre ele îndeplinesc un rol esenţial în procesele vitale. deficitul determinând carenţe cu consecinţe perturbatoare ale metabolismului. aritmii. enzime. osteomalacie şi osteoporoza.

Surse: viscere. Surse: carne. Surse alimentare: carne. peşte. hemoglobinogeneza. 1. Carenţa alături de deficitul nutriţional de proteine 12 . citocromi). ficat. peşte. în special în ficat. cea mai mare parte (2/3) intrând în structura hemoglobinei (1ml de masă eritrocitară conţine 1 mg de Fe). prostată. în special în ficat. fructe. Necesarul este de 10mg/zi la copii. muşchi. în componente implicate în respiraţia celulară (mitocondrii. viscere. anhidraza carbonică). Intră în structura unor enzime implicate în procese oxido-reducătoare. cereale. insulina. Deficitul produce anemii. ouă. în unele sisteme enzimatice.Fierul (Fe) se găseşte în organism în cantitate de 4-5 g/70kg. 6-10 mg la adult. cereale. Are legături funcţionale cu vitamina B1. Intră în structura unor enzime (fosfataza alcalină. suprarenală.5 la adolescent şi 2-3 mg la adult. animale marine. lapte. muşchi şi măduva osoasă. Zinc (Zn) se găseşte la adult în cantitate de 1-2g sub formă de zincoproteine. leguminoase verzi. 0. fructe (în special caise). Se mai găseşte în ficat şi măduva roşie. Necesarul zilnic este de 5mg la sugar. nuci-alune. 5-7 mg pentru 1000 Cal. capacitatea fecundantă a bărbatului. Deficitul de Fe se manifestă prin anemie.7 mg la sugar.4-0. legume. melanogeneză. Cuprul (Cu) se află la adult în cantităţi de 100mg.7-1 mg la copii. cât şi ca feroproteine. Necesarul zilnic este de 0. 12-18 mg la adolescenţi. dehidrogenaze. gălbenuş de ou. 10 mg la copil şi 15 mg la adult.5-2.

măduva osoasă. Mangan (Mn) se găseşte la adult în cantitate de 12-20 mg în toate sistemele celulare drept constituent al unor enzime implicate în ciclul citric. Cobalt (Co) – se găseşte la adult în cantiate de 1. Surse: carne. legat de vitamina B 12 – având rolurile acestuia (creştere. vegetale. Molibden (Mo) se găseşte în cantitate de 20 mg/70kg mai ales în ţesuturile şi organele cu metabolism intens cu rol în procesele redox. fosforilării. protecţie hepatică). Surse: carne. hematopoeză.7 – 1 mg/zi. viscere. optimizează asimilarea cuprului. sinteza din cartilaje şi oase. Surse: alimente vegetale. Cromul (Cr) se găseşte în cantitate de 6mg/70kg. Are implicaţii în hematopoeză. legume. alterări ale gustului şi mirosului. mai ales în ficat. mielinizare. Deficitul scade eficienţa oxidaţiei biologice. nuci. lapte.1 mg.determină întârzierea creşterii cu hipogonadism. viscere.. Surse: cereale. Participă în metabolismul purinelor. cereale. Necesarul este de 50-100 mg/zi. Necesarul este de 0. 12 . Nichelul (Ni) a fost evidenţiat în compoziţia unor dehidrogenaze şi activatoare a ARN-polimerazei. predominând în ţesuturi şi organe cu metabolism intens facilitând acţiunea insulinei.

cancerpreventiv. Necesarul este de 10-15 μg/zi la sugar. alge marine. fructe de mare. acţiunea nocivă a metalelor grele. Surse majore sunt peştii maritimi. viscere.4-1.8 mg/zi. cereale. lipsite de iod în apă şi alimente şi se manifestă prin hipotiroidie. Carenţa se manifestă prin diminuarea creşterii. în special în tiroidă legat de tironină. 4-60 μg la adolescent şi 30-40 μg la adult. Este hepatoprotectiv şi antihemolitic. Necesarul este de 1. pot fi întâlnite în aer. Surse: carne. Sursa obişnuită este apa potabilă. Litiu (Li) este implicat în echilibrul psihic. Necesarul este de 100-200 μg/zi. în general ca efect al 12 . fructe. cât şi complexarea unor metale. Iodul (I) se găseşte în organismul adultului în cantitate de 30-40 mg. Are rol protectiv faţă de stresul oxidativ. Surse: unele ape minerale . Elemente poluante cu potenţial toxicogen. apă şi alimente. peşte. cu afectarea dinţilor şi oaselor. legume. precursor al hormonilor tiroidieni. Seleniul(Se) se găseşte la adult în cantitate de 13-20 mg. Excesul provoacă floroză. ouă. îmbătrânire.Vanadiul (V) este reglator al activităţii ATP-azice. lactate. 2030 μg la copil. Fluorul (F) intră în structura oaselor şi dinţilor asigurând şi un metabolism optimal. Carenţa predspune la carii şi perturbarea osificării. în mare parte în structura unor enzime antioxidante. Carenţa se manifestă în zone zise guşogene.

Gătitul termic este cea mai uzuală metodă de procesare casnică şi de alimentaţie publică. dar şi realizarea unor produse complexe destinate consumului. Mercurul din unităţi industriale. Noţiunea de procesare mai include şi aspecte ce ţin de conservarea şi păstrarea alimentelor cât şi de prelucrarea industrială – măcinarea cerealelor. Sub acţiunea acizilor organici din sucul de fructe sau oţet este antrenat. utilizat în unele aliaje din care se fac ustensile. beriliu (Be). Acesta are ca sursă importantă gazele de eşapament din autovehicole ce utilizează drept combustibil benzină cu aditiv de tetraetil de plumb. cerealelor. şi în al doilea rând asigurarea calităţii organoleptice ce să confere plăcere. dar şi al cărnurilor. Prin alimente şi băuturi pot ajunge în organism şi compuşi organici toxici – insecticide şi ierbicide (organofosforice. organocompuşi clorinaţi). Din aer acesta ajunge în apă şi sol. ajungând să fie ingerat. Cadmiul (Cd). rafinarea zaharurilor. arsen(As). În general tratarea la temperaturi de până la 100 grade C îmbunătăţeşte coeficientul 12 . precum şi în alimente. prin apele reziduale. poate ajunge în ape curgătoare şi stătătoare şi de acolo în animalele acvatice care consumate produc intoxicaţii. uleiurilor.industrializării. jucării. Mai pot ajunge accidental în condiţi de a fi ingeraţi mercurul (Hg). tuberculilor. în primul rând asigurarea sau favorizarea digerabilităţii. cum este cazul rădăcinoaselor. în primul rând plumbul (Pb). PROCESAREA ALIMENTELOR Procesarea alimentelor este un aspect caracteristic al civilizaţiei ce permite. precum şi alcool metilic. Interesează.

legume. Dintre vitamine cele mai sensibile sunt vitamina C şi B1. Astfel. conservă în general calităţile nutritive. asigură păstrarea cu menţinerea. dar şi prin procese de oxipolimerizare şi de ciclizare ale acizilor graşi. peşti. slănină. in general. fructe. unele brânzeturi. Congelarea permite păstrarea timp îndelungat a diverselor alimente dar cu scăderea valorii nutritive proporţional cu timpul de îngheţare. peşti. murarea pentru varză. folosită în special pentru cărnuri. zarzavaturile prin curăţire cât şi peştele curăţat pierd din 12 . metionină. implică fixarea de hidrocarburi ciclice cu efect carcinogen. peşti. legume. mai mari în prezenţa lipidelor oxidate sau a glucidelor reducătoare. brânzeturi. slănină dar şi pentru unele brânzeturi şi fructe.de utilizare a componentelor nutriţionale. utilizat mai ales pentru cărnuri Fermentarea. Simpla manevrare. al valorii lor nutritive si a conţinutului in vitamine hidrosolubile. păstrarea şi curăţirea unor produse alimentare pot reduce valoarea lor nutritivă. utilizată pentru toate tipurile de alimente. Sărarea asociată cu uscarea şi afumarea se utilizează pentru cărnuri. în schimb tratamentul termic excesiv reduce valoarea nutritivă. Desicarea este cea mai veche metodă de păstrare şi conservare. Păstrarea la rece. Lipidele suferă modificări în special în cursul prăjirii prin scăderea concentraţiei în acizi graşi nesaturaţi. arginină. Proteinele sunt afectate structural cu pierderi în special pentru lizină.. Desicarea asociată cu afumarea se foloseşte în special pentru cărnuri. pentru perioade limitate. Sărarea se utilizează pentru cărnuri. Băiţuirea utilizează soluţii saline la care se adaugă conservanţi şi mirodenii.

deci fără adaosuri nenaturale şi pentru posibilul efect nociv. Exemplificăm aditivi pe categorii: 1/ Coloranţi: E 100 N (curcumina – galben). Cu toate acestea se preferă alimente fără Euri. Uleiurile procesate la cald pierd din conţinutul lor în acizi graşi superiori nesaturaţi şi transformă izomerul cis. în general procesate industrial. E 221 (sulfit de sodiu). Pasteurizarea laptelui produce pierderea a 1/3-2/3 din vitamina C şi vitaminele din complexul B. Desicarea cărnii se soldează cu pierderea a 90 % din vitamina B 1. Aditivi alimentari Înţelegem prin aditivi alimentari substanţe componente ale produselor alimentare. 2/ Conservanţi: E 211 (benzoat de sodiu). în vederea obţinerii unor caracteristici organoleptice şi de conservare. codul lor standard fiind iniţiala „ E ”.conţinutul în vitamine hidrosolubile. E 132 S (indigo carmin –albastru). Aditivii alimentari sunt acceptaţi pe baza unor studii care atestă că nu sunt nocivi şi se precizează AZA (Aportul Zilnic Acceptabil) – în mg/kilocorp. Măcinarea cerealelor cu cernerea lor reduce conţinutul vitaminic cu atât mai mult cu cât făina este mai albă. Adaosul lor este obligator e a fi consemnat. E 160cN (capsorubina – roşu carmin). Pulpa de măr dacă primeşte o tentă maronie semnifică oxidare cu o pierdere totală a conţinutului în vitamine hidrosolubile. Peştele congelat pierde 1/3 din vitamina B6 şi acid pantotenic. 12 . dar fără să aibă acţiune nutritivă şi fără să constituie un ingredient. E 236 (acid formic). adăugate.în –trans. E 120 N (acid carminic – roşu).

E 353 (acid metatartric). au un adaos de ierburi.3/ Edulcoranţi: E 951 (aspartam). mirodenii 12 . E 461 (metilceluloză).şi digliceride ale acizilor graşi). În categoria aditivilor mai figurează substanţe de balast. Accesorii alimentare Diverse alimente ca atare sau preparate ca mâncăruri realizate casnic. 10/Stabilizanţi: E 422 (glicerol). E 440i (pectină). E 474 (sucrogliceride). 11/ Sechestranţi: E 334 (acid tartric). E 630 (acid inozinic). deliciu. agenţi de înrobare. 7/ Substanţe de îngroşare: E 406 (agar-agar). în alimentaţia publică sau de industria alimentară. conferind un plus de apetit. sosuri. salate şi terminând cu deserturi şi băuturi. E 509 (clorură de calciu). condimente. E 554 (silicat de sodiu şi aluminiu). 6/ Acidifianţi: E 296 (acid malic). 8/Antiaglomeranţi: E 504 (carbonat de magneziu). supe şi ciorbe. 5/ Emulsifianţi: E 471 (mono. 4/ Antioxidanţi: E 360 (tocoferoli). 9/ Potenţiatori de aromă: E 620 (acidul glutamic). E 452 (polifosfaţi de calciu). E 311 (galat de octil). E 954 (zaharina). continuând cu diverse preparate animale şi vegetale. substanţe de afânare şi altele care nu intră în compoziţia alimentelor. plăcere. începând cu aperitive. glazurare. în vederea asigurării unui gust cât mai plăcut .

leuşteanul. BĂUTURI Băuturile. Acestea reprezintă băuturile naturale sănătoase. ardeiul conţin antioxidanţi. Piperul şi muştarul alb conţin activatori ai enzimelor detoxifiante. Ca formă deosebită menţionăm sucurile sau siropurile. cuişoarele. În acest sens ne interesează băuturile în forma lor primitivă sau ideală. reduc mutagenitatea poluanţilor. în forma ideală casnică limonada de lămâie sau sucurile de fructe proaspete preparate care asigură şi vitamine. minerale şi alte substanţe biologic active naturale. anasonul. busuiocul. Ceapa. chimenul. utilizate în stare proaspătă amintim mărarul. antibiotice şi antiinflamatoare. activatori ai enzimelor detoxifiante. usturoiul. cu sau fără adaos de zahăr sau miere. dafinul. cimbrul. apa carbogazoasă sau minerală. în general. pătrunjelul. apa de izvor . hidrocarburi terpenice şi componente antioxidante. oligoelemente. apa de fântână. 12 . rosmarinul. scorţişoara. asigură necesarul hidric. tarhonul. conţin uleiuri eterice. respectiv potolirea setei. Dintre ierburi. hreanul conţin substanţe antiooxidante şi activatoare ale enzimelor detooxifiante.Conţin substanţe biologic active ce fac ca multe să fie utilizate cu scop terapeutic. Menta. cât şi sub formă comercială – apa plată.

menţionându-se ca scadenţă adaosurile conservante. lapte. antioxidant. miere. Cacao conţine flavonoizi. Acestea sunt deseori preferate fiind plăcute la gust. în special când sunt consumate în cantităţi mari. salsolinol. teobromină. are efect amplificat al băuturii cacao).O altă sursă de lichide nealcoolice utilizate pentru potolirea setei sunt răcoritoarele industriale. 12 . cu îndulcitoare şi eventual cu adaos de cofeină sau alte stimulente. Uzual prin ceai se înţelege ceaiul negru sau verde obţinut din frunzele tufelor de ceai asiatic. taninuri. flavonoizi şi fenoli. Conţin variate componente bioactive incluzând metilxantine ca şi cafeina. Se poate bea ca atare sau cu adaos de zahăr. Ceaiurile ocupă un loc aparte. Salsolinolul are efecte psihoactive – stimulant al conduitei pozitive. cu un conţinut crescut de cacao – peste 35 %. cu efect reconfortant şi antioxidant. lămâie sau condimente. cofeină. cu efect antioxidant şi reconfortant. reconfortant. cu variate efecte (uneori terapeutice). teobromină. Sucurile naturale din fructe şi legume (tomate) sunt mai favorabile. teofilina şi teobromina. Alte tipuri de ceaiuri sunt cele obţinute din ierburi. flori sau fructe indigene. dar componentele nenaturale pot aduce prejudicii. Cafeaua (naturală) conţine cafeină. Se prepară prin infuzie cu apă fierbinte. Este antitrombogen. îndulcitoarele şi aromatizantele nenaturale. în funcţie de planta utilizată. generator de NO. teofilină. cu adaosuri aromatizante şi conservante. optimiste (ciocolata neagră – amăruie.

Băuturile cu conţinut redus de alcool pot fi folosite, în
cantităţi limitate pentru potolirea setei.
Băuturile alcoolice sunt lichide comestibile, toxice peste
o anumită limită, care conţin în concentraţii diferite alcool
etilic, dar pot conţine şi o serie de alte substanţe, unele dintre
ele nocive (alcool metilic, conservanţi, arome artificiale etc).
Pot fi naturale sau artificiale, cele naturale sunt fie băuturi
fermentate sau băuturi distilate, iar cele artificiale au la bază o
băutură nealcoolică la care s-a adăugat alcool etilic.
Consumul de alcool etilic în cantităţi moderate are un
efect psihic pozitiv care se adaugă la acţiunea de stimulent
digestiv şi metabolic, dar constituie şi o sursă energogenetică,
7 Cal/g. Metabolizarea debutează în ficat sub acţiunea alcool
dehidrogenazei, rezultând acetaldehidă, apoi acetat care
convertit în acetil CoA întră în ciclul citric. În cantităţi mari
perturbă metabolismul şi provoacă leziuni tisulare; efecte
variabile dependente de toleranţa individuală, regimul
alimentar, constelaţia endocrino-metabolică etc. Fiind
hidrosolubil se absoarbe repede, 20 % în stomac şi 80% în
intestin. În decurs de 5 minute este detectabil în sânge,
atingând o concentraţie maximă în decurs de 30 de minute
până la 2 ore. Absorbţia este întârziată de consumul de
alimente grase.
Consumul în cantităţi mari şi timp îndelungat produce
suferinţe gastro-intestinale şi pancreatice, perturbă digestia şi
absorbţia inducând un sindrom carenţial proteic şi vitaminic,
tulburări hepatice şi metabolice, culminând cu deteriorări
neuro-psihice. Perturbarea metabolismului glucidic generează
acetocetoză iar alterarea metabolismului lipidic se soldează cu
13

ficat gras care în 10 % din cazurile de alcoolism cronic
evoluează în ciroză hepatică.
Alcoolul etilic se obţine din fermentaţia glucidelor, în
special din cereale şi fructe. Din cereale, în urma distilării se
obţin concentrate de alcool etilic relativ pur. Spre deosebire
de cereale, majoritatea fructelor (prune, pere, piersici, struguri
din soiuri hibride etc), conţin pectine care în cursul
fermentaţiei se transformă în alcool metilic, neurotoxic,
determinând ca primă manifestare orbire.
Băuturile alcoolice distilate conţin alcool etilic peste 1820 g/100 ml sunt obţinute din fructe - ţuica, pălinca, horinca
(prune, dude, piersici, pere etc), tescovina (struguri) sau din
cereale – votka, wisky etc.
Băuturile alcoolice fermentate sunt reprezentate în
special de bere şi vin. O menţiune specială braga, obţinută din
fiertură de cereale (mei, porumb, secară) fermentată, uşor
acidulată şi cu conţinut foarte redus de alcool.
Berea se obţine din secară, hamei şi malţ cu un conţinut de
alcool în medie de 5 g/100 ml.
Sub denumirea de vin se înţelege , în sens larg, sucul
de fructe fermentat, dar în mod generic vinul reprezintă
mustul de struguri fermentat. Băuturile fermentate conţin şi o
serie de substanţe biologic active, vitamine hidrosolubile şi
oligoelemente.
Vinul, poate fi alb sau roşu, nu este doar un suc de
struguri cu conţinut de etanol căci procesul fermentaţiei
induce modificări în structura variaţilor compuşior În linii
mari vinul conţine următoarele componente, în grame la 100
ml:
13

Apă
Zaharuri
Alcooli
Glicerol
Aldehide
Acizi organici
Compuşi azotaţi
Minerale

80-90
0,2-0,45
8,0-15,3
0,30-1,40
0,01-0,05
0,30-1,10
0,01-0,09
0,15-040

Tabelul nr. 9. Principalele componente ale vinului
In linii mari, vinurile se clasifică în vinuri roşii şi vinuri
albe, iar dependent de conţinutul în zaharuri, în sec, demisec
şi dulce.
Sunt mari diferenţe de compoziţie şi proprietăţi între
vinul roşu şi vinul alb.

COMPOZIŢIE

Vinul roşu

NONFLAVONOIDE: 240-500
Acizi
hidroxobenzoici,
Acizi
hidroxicinamici,
Stilbene
FLAVONOIDE:
750-1060
Flavonoizi, Flavonoli
13

Vinul alb
160-260

25-30

10. Legat de efectul antioxidant este şi cel cancerprotectiv. acţionează ca antioxidant al lipoproteinelor. Compuşii polifenolici se găsesc în mare cantitate în vinul roşu. scade agregabilitatea trombocitară. generează NO producând vasodilataţie. sau 5 mere. efect estrogenic/antiestrogenic. Activitatea antioxidantă al unui pahar (150 ml) de vin roşu este echivalentă cu efectul antioxidant a 12 pahare de vin alb. Efect benefic apare la consumul zilnic de 1-2 pahare de vin roşu. diminuă evoluţia adenomului de prostată Se consemnează activităţi inhibitorii asupra enzimelor COX. 20 pahare de suc de mere. a două ceşti de ceai. asupra citocromului P 450. Acţionează asupra NO-sintetazei endoteliale. 13 . acţiune de apoptoză pe celulele modificate. 100 g ceapă. Resveratrolul creşte cantitatea de HDL. antiinflamator şi protector cardiovascular. sau a 500 ml bere. are efect antiaging. inductor al fazei II a enzimelor detoxifiante. antiinflamator. Principalele componente biologic active din vin (mg/l).Antociani TOTAL acizi fenolici şi polifenoli 900-2500 190-290 Tabelul nr. cu proprietăţi antioxidante: resveratrol. previne depunerea de grăsime. dând gustul amărui-astringent acestuia. flavonoizi. 7 pahare de suc de portocale. pigmenţi antocianinici.

Un interes deosebit se acordă pesticidelor. Prototipul organocloruratelor este D. ecologia se suprapune cu poluarea. Pe lângă intoxicaţia acută. În acest fel. Interesează în special poluanţi chimici şi regăsirea acestora în alimente. interesează mai ales efectul de disruptor endocrin de tip estrogenic.D. de cancer mamar şi genital la femei. fungicide. Contaminarea alimentelor se poate face direct cât şi indirect când poluanţii din sol. cu pronunţate tulburări metabolice. care după tipul de dăunător combătut pot fi insecticide. legată de cataclisme – cutremure. iar după structura chimică interesează mai ales organoclorurate şi organofosforice. deosebit de eficient cu degradabilitate redusă şi cu un potenţial de bioconcentrare foarte ridicat. ierbicide etc.-ul (diclordifenil tricloretan). dar interesează în mod generic poluarea artificială exercitată de om – poluare antropogenă şi în primul rând industrială şi agricolă. în atitudinea curentă. emisiuni vulcanice. în ultimele două secole.T.ALIMENTE ECOLOGICE ŞI ALIMENTE FUNCŢIONALE Ecologia ca ştiinţă a relaţiilor dintre viaţă şi mediul ambiant. odată cu industrializarea impetuoasă s-a polarizat în legătură cu poluarea. apă şi aer ajung în final în alimente de origine vegetală sau animală.. 13 . Sigur că poluarea poate fi şi naturală. inductor de hipotiroidie. inundaţii.

Ni. deci produc mâncare sănătoasă (healthy eating). cât şi în apa fântânilor din zone agricole. cu efect cancerigen. Compuşii steroizi sunt utilizaţi pentru efectul anabolizant la animale în vedera creşterii producţiei de carne. Au efect cancerigen. Cercetările au demonstrat. Sn. proveniţi din activităţi industriale. As. dar au o intensă toxicitate acută prin inhibarea activităţii colinesterazei. a fermelor ecologice. Compuşi minerali cu potenţial toxicogen sunt Pb. Al. prototip parationul. au biodegradare rapidă. cum se întâlnesc în materiile prime culinare destinate procesării. cocsochimică dar şi în gazele de combustie. Există şi o legislaţie a alimentelor ecologice care prevede ca să nu conţină substanţe chimice sintetice. Nitrozoderivaţii provin din alimente cu conţinut ridicat de nitraţi şi nitriţi. Sunt implicaţi în methemoglobinizare la copii cât şi în carcinogeneză. pune din ce în ce mai acut problema bioagriculturii. să nu conţină componente modificate genetic şi toate acestea garantate pentru o perioadă de cel puţin trei ani. Există de acum alimente ecologice. 13 . se întâlnesc hidrocarburi policiclice aromate. minerale. unităţi agricole care nu utilizează ierbicide şi îngrăşăminte chimice. Existenţa poluanţilor şi întâlnirea lor în alimente vegetale şi animale provenite din zonele industriale şi cu agricultură intensivă. etichetate ca atare sau comercializate în unităţi speciale de comerţ alimentar.Pesticidele organofosforice. În industria petrochimică . Sb etc. Cd. Hg. să nu fie expuse la iradieri. în cazul mărului ecologic un conţinut cu aproximativ 50% mai multe vitamine.

. Pot fi alimente naturale sau alimente la care s-au adăugat componente supliment sau din care au fost înlăturate componente nefavorabile (prin mijloace tehnologice sau biotehnologice). . De exemplu.produse de brutărie cu componente nutraceutice bazate pe drojdie îmbogăţite cu microelemente.şrot de soia în iaurt slab. Acestea pot fi alimente complexe sau suplimente unice sau multiple.oţet balsamic de mere cu miere.enzime şi fitoelemente faţă de mărul neecologic care însă conţine vreo 30 de substanţe artificiale.creşterea aportului să nu fie dăunător. .să înlocuiască macronutrimentele care în exces au efect defavorabil. în vitamine C. Sunt alimente care conferă un beneficiu pentru sănătate. Poate fi denumit aliment funcţional dacă îndeplineşte următoarele condiţii: . . Scopul alimentelor funcţionale este de a asigura un efect benefic. E.suc de struguri îmbogăţit cu taninuri extrase din sâmburi şi coaja boabelor.biscuiţi Crackers cu ulei de măsline şi rozmarin. promovând sănătatea sau reducând riscul îmbolnăvirii.lapte de soia cu banane sau căpşuni. 13 . .să nu determine reacţii adverse (alergii). . carotenoizi şi polifenoli: .să crească biodisponibilitatea componentelor cu efect benefic. Totodată a apărut şi conceptul alimentelor funcţionale (functional foods). . din partea uneia sau a mai multor componente. . produse alimentare cu conţinut îmbogăţit în antioxidanţi.

acizi graşi esenţiali. zahăr din trestie. 13 . la persoane care consumă în exces cereale (cu un mare conţinut de acid fitic). Prematurului trebuie să i se asigure un supliment de cisteină. bifidus. taurină. vitamine cu acţiune antioxidantă (A. sirop de arţar. Astfel la strict vegetarieni se va asigura un adaos de carnitină şi de vitamină B12. acid linolenic şi linoleic precum şi carnitină.prebiotice. . În unele cazuri se impune suplimentarea cu componente ce să asigure un echilibru metabolico-nutriţional adecvat unor situaţii speciale. SUPLIMENTE NUTRIŢIONALE În mod obişnuit o alimentaţie echilibrată asigură toate componentele necesare. La persoane în vârstă se va asigura un supliment de aminoacizi esenţiali.- lapte vegetal cu banane. se va suplimenta calciu şi oligoelemente cationice – în special Zn. nerafinat. la cei care consumă în exces glucide se suplimentează aportul de vitamină B1. ce favorizează dezvoltarea microorganismelor saprofite. tirozină. kefir caucazian etc. produse probiotice întîlnite în lactate fermentate de tip iaurt preparat cu lactobacillus acidophilus. La femeile gravide şi la cele care alăptează se va asigura un surplus de vitamine şi calciu. cu componente nedigerabile – fibre. calciu şi magneziu. E şi C).

în general. Incidenţa reacţiilor adverse prin supradozare este extrem de rară şi de intensitate redusă. afecţiuni cardiace. stilul de viaţă modern şi sănătos presupune şi autocontrolul în dirijarea alimentaţiei. Dealtfel. dar şi la sedentari. cataractă etc). Sunt la îndemână sub formă de combinaţii de vitamine şi antioxidanţi.La alcoolici se va asigura un surplus de vitamina B 1. Acesta presupune şi utilizarea ocazională sau regulată a suplimentelor alimentare – adaos de vitamine. preparate cu conţinut de minerale şi oligoelemente. presupune şi o gamă largă de suplimente nutritive. Se folosesc în cantităţi moderate ce nu depăşesc toleranţa normală. inapetenţi. minerale. Iată de ce pe lângă alimente s-au impus şi o serie de produse comercializate. la fumători vitamina C şi antioxidanţi. persoane cu pregătire. nutrimente sau nonnutritive. la cei supuşi curei de slăbire prin regim hipocaloric. conferind un plus de siguranţă pentru sănătate cât şi protecţie pentru unele boli cronice (osteoporoză. Cei ce le utilizează fără prescripţie medicală sunt. rezonabili. care se vând în magazine alimentare. Menţinerea formei sportive. substanţe biologic active preparate din plante şi produse animale. posibil şi fără intervenţia directă a medicului. cancer. stări post-traumatice. drogherii. farmacii sau prin reţele proprii. alături de antrenament şi regim alimentar adecvat. PENTRU O ALIMENTAŢIE FIZIOLOGICĂ 13 . denumite suplimente nutritive.

presupune asigurarea necesarelor în componente nutritive şi nonnutritive. jocuri sportive. din punct de vedere calitativ şi cantitativ. posibil şi fără intervenţia directă a medicului. tutun.Variatele solicitări ale vieţii cotidiene presupun participarea la toate evenimentele. În acest sens. inclusiv autoselecţia alimentară (self selection). Viaţă activă presupune evitarea sedentarismului cât şi un program zilnic de solicitări fizice relaxante (plimbări. conform normelor nutriţionale actuale. în vederea păstrării (sau aducerii) masei corporale (BMI) în limite normale.(în loc de concluzii). Selfselecţia conştientă este cu atât mai actuală cu cât oferta de alimente gata preparate cu calităţi organoleptice deosebite incită la libera alegere pe criteriul poftei şi plăcerii 13 . al consumului limitat de băuturi alcoolice. cafea. pentru o persoană aptă de o viaţă activă. gimnastică. Autocontrolul eficient pentru starea de bine presupune selectarea programului zilnic în limitele aproximative ale eustresului cât şi al expunerii la noxe. în condiţiile variatelor solicitări ale vieţii cotidiene. ce sunt inerente pe parcursul zilei în cadrul societăţii. agreabile sau mai puţin agreabile. Stilul de viaţă modern presupune şi autocontrolul în dirijarea alimentaţiei. Regimul alimentar ideal. pe baza cunoştinţelor de cultură generală şi educaţie sanitară curentă. la care se adaugă selfselecţia conştientă a programului şi componentelor alimentare. alergări. asigurând autocontrolul eficient pentru starea de bine (well being). alimentaţia fiziologică reprezintă regimul alimentar ideal din punct de vedere calitativ şi cantitativ. dans etc).

în principiu. hipertensiunii arteriale şi cardiopatiei ischemice. nucialune.creşterea rezistenţei la stres. paste făinoase. antioxidanţi.prevenirea aterosclerozei.dar deseori discordant cu trebuinţele nutritive şi a nevoilor metabolice.acoperirea necesarelor nutritive. . Selfselecţia conştientă trebuie să aibă un suport fiziologic. .. trebuie să fie predominant vegetal.conferirea longevităţii Modul de realizare a alimentaţiei fiziologice este variat dar. acizi graşi superiori nesaturaţi. vitamine. cu un conţinut crescut în fibroase nedigerabile şi mai sărac în glucide rafinate. dar şi a compuşilor nonnutritiivi bioactivi (fibre alimentare.stimularea sistemului imun. În acest sens alimentaţia fiziologică este o premiză pentru asigurarea sănătăţii prin: . .stimularea funcţiilor cerebrale. grăsimile să fie reprezentate de uleiuri vegetale. produse probiotice. în cantitate redusă. fitoestrogeni. Exprimat procentual.prevenirea dislipidemiilor şi cancerului. . adică acoperirea necesităţilor energetice în raport ci BMI asociat cu un aport adecvat a tuturor componentelor esenţiale (aminoacizi.stimularea proceselor chemoprotective. oligoelemente). Sigur că este posibil şi un regim pur vegetarian 14 . în mare parte alcătuite din componente proaspete şi crude. 10-15 % fructe şi salate neprocesate iar restul alimente carnate. . un model posibil poate fi: 15-20 % legume şi zarzavaturi. . pâine. flavonoide etc). 30-45 % cereale. . carnea să fie macră. de preferat peşte şi fructe de mare.

dietă cu conţinut redus de grăsimi.completarea dietei cu suplimente nutriţionale . . nu există. . .consum de alimente native (neprocesate). sucuri de fructe. BIBLIOGRAFIE 14 . băuturi alcoolice slabe. în cantităţi limitate. cu respectarea premizelor ce să asigure starea de sănătate prezentă şi în perspectivă. . zahăr şi sare.consum de alimente conţinând fibre vegetale.evitarea consumului de alimente conservate.consum de alimente conţinând substanţe nonnutritive. suc de tomate. .alimentaţie echilibrată şi variată.consum limitat de băuturi alcoolice. .(vegan). ca prototip. de preferat vin roşu. eventual şi. pentru că acest tip de regim presupune o gamă cât mai variată de alimente. Se poate elabora şi un cod al alimentaţiei fiziologice: . Regimul alimentar fiziologic. . Desigur alimentaţia presupune şi consum de lichide – de preferat apă.

... Papari A. Bucureşti – 1968. ’’ Andrei Şaguna ’’Constanţa 2001 5. Schneider F. Baran D.Y.Iaşi 1998 6. Papari A. nr.4. Budapest-1999 Cefalu W.: Neuroendocrinologie clinică. VIII. Ardelean A. 9. Badiu G.. VIII. Soveja : Bazele biomedicale ale alimentaţiei vegetale..(2005) 4. Allen N. Buro G. 2.. : Materia Vie – Ed. Simerly R. 5667: 108-110(2004). G. Editura Stiinţifică şi Enciclopedică. Coculescu M.G.T.. Schneider F. Ed. 14 . : Trophic Action of Leptin on Hypothalamic Neurons that Regulate Feeding.B. : Tapanyag tāblazat. Ed..C. 7. vol 304... Informa N.. Key T. 1.: Psihoneurofiziologia comportamentului uman.. Appleby P. Cismaş-Pruteanu P.: Atlas of Cardiometabolic risc. Science. Ştiinţifică. Bucureşti 1986. : Dimensiunea cronobiologică în medicină. Jurnal Medical Arădean. vol. Pribac C. Jurnal Medical Arădean. Draper S. : Comparative fracture risk in vegetarians and nonvegetarians in EPICOxford. 2007. Roddam A. European Journal of Clinical Nutrition 61.: Modelul sensibilităţii la sare a presiunii arteriale – Biblioteca Revistei Familia. Cotăescu I.. 8. vol. Medicina. Oradea (2000). Ardelean A. Bouret S. No. 1-4(2005) 3.. 10. nr. Apollonia . (2007) 2. 14001406. Pribac C.J. Lindner K.1. : Consideraţii biomedicale cu privire la alimentaţia cu produse animale.

4. 3-12.. Zdrenghea D. Geriatr. Casa Cărţii de Stiinţă. Friedman J.J.Gerontology Today’’ p. Salvador : Relation between leptin and the regulation of glucose metabolism. vol. Kage A. Socaciu C. Dullov A. Dumitrescu C. Maastricht-2001. 1. 304. Mdicală. 12.: The Fat-Brain Axis Enters a New Dimension. Gerontol. Segal R. Not the Obese... vol. Bucureşti (1991). Elmquist J. 299. Ed. 5608: 856-858 (2003) 19.K. Arch.M. Fimmel S.. (1999) 15. 43.. no.: Citoprotecţie şi alimentaţie.. In . (2000) 14 . (1994) 18.S. Unigraphic/ Univ. Frǔhbeck G.. et all: Effects of functional foods on oxidative stress in breast cancer : study design and preliminary results. Science.M. Science. Köttgen E. 2..: UCP2 and UCP3: genes for thermogenesis or lipid handling? Obesity. 16.237-246 (2007) 14.. 67-74. Cluj-Napoca – 2004 13. Flier J. : Actualităţi în patologia biochimică a bolilor cardiovasculare. Crăciun A. Diabetology. No.11. Morchelt M. Segal B. 5-8. 5667:63-64 (2004). suppl. Cucuianu M..: Trace elements and carrier proteins in the aged.G. Drăgan S. vol.. : Potential effects of Vitamin K supplementation on bone metabolism. 17. : A War on Obesity.

Editura Medicală. nutriţia şi bolile metabolice.Chang L.: Alimentaţia raţională a omului. European Journal of Clinical Nutrition. Wyatt H. Barnet V..C... Gayton A.. vol. (2002). 1. no.. 420.et all.. 30. Tuncman G. Hill J.: Nutriţia umană. Haulica I.O. 16-19. ..E. Obesity.C. 8. vol. no. 61. Diabetul zaharat.. Gârban Z.Vasile Goldiş’’ University Press. (2001) 29. 333-336 (2002) 14 . (2002). Eaton J. Gârban Z.. Koroland I. Free radical biology and Medicine.W.Elsevier Saunders (2006). Arad. : Adipose tissue as an endocrine organ. Editura Didactică şi Pedagogică – Bucureşti (1970). : Obesity and the environment : Where Do We Go from Here? Science. et all: A central rol for JNK in obesity and insulin resistance. Haidar S.: Biochimie. 61-69 (1990). Frŭhbeck G. Bucureşti(2007). 22. 23.D.. 1011-1022. (2001) 21. (2003). 4.(2007). 299. R.: Textbook of Medical Physiology . Editura Didactică şi Pedagogică – Bucureşti. vol.R.. Graf E. Hall J. 1. 26. Editura Didactică şi Pedagogică – Bucureşti. Peters J. vol II/1. Hâncu N. Reed G. Influence of habitual diet on antioxidant status: a study in a population of vegetarians and omnivors. 27. 25. 5608:853-855.: Antioxidant function of phytic acid. 24.. Gonţea J. 28. Hirosumi J. No. Nature vol.A.20.W. Fiziologie umană.

31. Taft C. 38. 13-14. J. Measuring health-related quality of life Obesity .: Humoral Thermogenesis and its Role in Maintaining Energy Balance. 11-14 (2001) 37. of Clinical Nutrition 61.. N. 1. Salgo L. Ed. Ionescu C. no.. C. 1145-1161. vol. – a Growing Med. No 2. (1999) 35. vol. (1995) 33. Food Res..4. Târgovişte: Substanţe minerale în alimentaţie. (2004) 39.: Regulation of Body Weight in Humans. 30-34. Aging.M. Rydén A. and Peterson D. Physiological Reviews. Karlson J. No. 451480. 2. Lopez Mironda I. Lairon D. Ji L. 1982 32. vol.. Jansky L. (2004) Sullivan M.. no.Y. A. 36.: Food Allergy Problem? Centr. 2 no. 7-9... (2007) 14 . Environ..: The pig caecum model: a suitable tool to study the intestinal metabolism of flavonoids. 75. Ann. Richling E. Krisch J. Wickert T. Kraus M. Methodology for studying postprandial lipid metabolism.. Sport-Turism.. vol. Labib S.1. Europ. Jequier E. Mol.. Erb. Physiological Reviews. Nutr. Tappy L. Jequier E. Eur. vol..(1999) 34..1. Williams.L.: Is NEAT The answer to differential weight gain? Obesity. Academy Science 1019:453-461 (2004). 48. no. Occup. J. 10. vol 4. 326-332. Exercise and Phytochemicals Promises and Pitfalls. 237 -259.: in the obese.

1. Ho C. Cluj. Pahike G. vol.E.: Tratat de Medicină a adolescentului.Gerontology Today’’. : Antioxidant activity of plant extracts on the inhibition of citral off-oder formation. Muti E.Y. Viaţa Românească.. Malatesta M. R. N.: Is ascorbic acid an antioxidant for the plasma membrane ? FASEB J.. Marko D. 1019: 127-134(2004).T.: The Metabolic Syndrome: definition. Puppel N. (2004) 42. et all: Aging and Vitamin E Deficiency are Responsible for Altered RNA Patways. Schneider F. Jakobs S..P. et all : Zinc. Tjaden Z. 995-1006 (1999) 45. Levesque J. Nutr.. 100-108 (2008).. Ann. Mol.: The substitution pattern of anthocyanidens affects different cellular signaling cascades regulating cell proliferation. 1019.: Is Wine medicine? In . Food Res.. Acad. prevalence and management... 41. Moş Liana.Y. Wong M. M. p. Aging and Successful Aging. Liang C. No 3. (2004) 43. Immune Plasticity.. 48. Casa Cărţii de Stiinţă. Fattoretti P. no. Miu N. (1999) 46.. vol. Journal of Nutrigenetics and Nutrigenomics. N. Acad. no. 13. Ann. Simon J. 4. May J. 318325(2004) 44.40.. Bertoni-Freddan C. 48. Ed. Lamarche B. Sci. 379382.. Sci. 47. Nutr. Food Res. Mocchegeani E. Giocconi. Mol.257265(2007) 14 . 4 308-317.. Vol.

Clin. et all: Rapid Rewiring of Arcuate Nucleus Feeding Circuits by Leptin. 8. 847-879. Ed..2... Physiological Reviews. Falsini S. Timişoara. et all: Obezitatea copilului şi ţesutul adipos.. Müller E. 51. 49. 304. Brega D. 25. No.48. Pinto S. Pinkney J. No. Mirton. : Spintrappers and Vitamin E prolong endurance to muscle fatigue in mice.. (1996) 57.G. J.. Pellet P. obese hypothyroid and hyperthyroid subjects. Science. Clin. .: Neuroendocrine Control of Growth Hormon Secretion. no..H. Schneider F.. 5667:110-115(2004). vol.. Maior C. Endocrinol. Puia I. 299. Popa I. Locatelli V. Bucureşti .. Science. (2002) 14 . no. Ramsey T. Liu H. Drăgan M. Free Radical Biology and Medicine. 1 55. Pi-Sunyer : A Clinical View of the Obesity Problem. Goodrick S. vol.1.S.G.: Introducere in fiziologia clinică. 2001 56. Bracciotti G. Novelli G.P. Nutr. Vasile Goldiş University Press. Ed. vol.. 53. 5608: 859-860 (2003).L. Soran V. Clim. .. et all. Katz I. 9-13 (1990) 50. Viaţa Medicală Românească. 583-588(1998) 52.: Ecologie umană. 511-607 (1999). Ardelean A. Endocrinol. Cocchi D. Roseberry A. North Am. 723-737(1990) 51. 54.79. vol.: Leptin and the pituitary –thyroid axis. a comparative study in lean.E. 49. Metab.: Protein requirements in humans. vol. Am...: Fat cells.

Mogulkoc R. Unal D. 65.K. 239-241 (2004) 61. Shike M.: Human roles and evolutionary medicine. VIII.58. Brumar..: Actualităţi în Diabetul Zaharat. (2005) 60.. Schneider F.. 48 No. Swynghedauw B. Segal B. Obson J. Uşvat S. Shills M..U. criterii în profilaxia osteoporozei. Şerban V. Ed. Jurnal Medical Arădean. vol 11 no. Wiliam-Wilkins(1999) 63... Humpf H. 4. Junimea. vol. Ross A. 173-179(2005) 14 . : Food and Nutrition: Focus on the molecular level. Toma C. Ardelean A. Unal M. Ardelean A. Jurnal Medical Arădean.. Schreier P.: Factori de protecţie în probleme alimentare. 1.A. European Review. vol VIII. Lepincot.. Baltoci A. Mol. 3. stilul de viaţă şi alimentaţia. Acta Physiologica Hungarica.E. Cotrău M.: Fondul genetic.: Comportamentul alimentar şi homeostazia ponderală. Ed. Schneider F.. Timişoara. Food Res. Nutr..C. 1-4(2005) 59. Segal R.. Iaşi (1986) 62.. nr 3.: Modern nutrition in health and disease. 437-447 (2003) 64. nr. vol. 92(2).. 2002. Vol.: Investigation of Serum leptin levels and VO2 max value in trainedyoung male athletes and healthy males.O. 1-2.

Espoo 1998 67. World Cancer Research Fund.66. Functional Food for EU Health in 2000: Technical Research Centre of Finland. Functional Food Research in Europe: Technical Research Centre of Finland. Espoo 2000 68. Washington 1997. 69.. Nutrition and the Prevention of Cancer : a global perspective. Espoo 1997 Francisc Schneider CU BUNĂ ŞTIINŢĂ (eseuri) 14 . Novel Methods for Probiotic Research: Technical Research of Finland. Food.

Despre cercetarea ştiinţifică la 5 ani de la acel decembrie 1989 5. Structura şi funcţia în medicina actuală II. Medicina. Ştiinţă şi Artă 2.Cum poate deveni un neavenit “om de ştiinţă” 6. Medicina de la tămăduire la ştiinţa sănătăţii 3. Persoane şi personalităţi 15 . Locul ştiinţei şi învăţământului românesc în lume 7. Retrospectivă şi perspectivă 4. Ratarea în ştiinţă III.CUPRINS In loc de introducere I. Definiţii 1.

Adevărul se construieşte. -Scrisoare către departe IV. în ciuda defectelor şi greşelilor. cu toţi 15 . Petru Drăgan. greşeala e fără margini. Medicina universitară arădeană şi tradiţia. eroarea e discontinuă. Adevărul este coerent.8. o mare personalitate contemporană (in memoriam). Adevărul este infinit.Personalitatea omului de ştiinţă şi şcoala din care face parte 9.Medicina timişoreană la începuturi şi revăzute după decenii 12.Marin Popescu şi Ion cotăescu . Istorie şi tradiţie 11. V. Mari personalităţi medicale cunoscute de mine . OAMENII DE ŞTIINŢĂ au mai mult sau mai puţin acelaşi suflet.Oscar Sager -Aurel Păunescu-Podeanu . eroarea e multipla. greşeala se distruge prin ea însăşi. Karl Jaspers Şi apoi.Pius Brânzeu 10. Fiziologice 13. Fiziologia şi fiziologii ca familie IN LOC DE INTRODUCERE Dicţionar de noţiuni şi vorbe înţelepte ce au stat la baza acestei culegei de eseuri ADEVĂRUL este simplu.

Richet PROFESORUL e orice om de la care poţi să înveţi ceva. Alexis Carel 15 . nu din pricina ascuţimii vederii sau din aceea a mărimii corpului nostru. nici s-o ascundă dacă e stânjenitoare. P. Nicolae Iorga MAESTRULeste cel ce ne arată ce este posibil în ordinea imposibilului. ci pentru că sunetem susţinuţi şi ridicaţi de EI ca de nişte uriaşi. Valery Suntem ca nişte pitici săltaţi pe umerii unor giganţi. Ch. pentru ei ştiinţa este o religie. Jean de Salisbury CERCETAREA înseamnă să pierzi de o stă de ori. putem vedea mult mai departe decât cei vechi. P. să te spetezi de o mie de ori şi doar odată să găseşti. Ei urmăresc realitatea în orice loc i-ar conduce. Keller MARII SAVANŢI sunt întotdeauna însufleţiţi de o adâncă cinste intelectuală. şi nu caută niciodată s-o înlocuiască cu propriile lor dorinţe.profesează cultul adevărului prin el însuşi.

.Chiar dacă în prea multe cazuri OBRAZNICULcâştigă în confruntarea cu cel cu bun simţ.DEMOCRAŢIA e viabilă doar în societăţile cu oameni de calitate. într-o societate normală obraznicul nu trebuie să fie model de urmat pentru nimeni.OMUL GENIAL trebuie să-şi predice ideile noi ca un misionar. Hipocrate Fie ca spiritul meu să fie ascultător şi recunoscătror faţă de toţi cei care vor să mă instruiască. o zeiţă care nu judecă drept decât cu timpul.fiziologul Alexandru Stupariu: . 15 . superiori. pe acela care m-a învăţat ARTA MEDICINII. nu să încerce să-şi le impună ca un războinic Max Nordau Jur să socotesc. Voltaire PUTEREA este ibovnica fugară a omului politic. Victor Eftimiu In final să prezint câteva cugetări ale prietenului meu. ca pe egalul părinţilor mei. CÂMPUL MEDICINEI este doar atât de întins ! Maimonide REPUTAŢIA e un vis.

- DEMAGOGII au disponibilitatea verbală pentru a face
reclamă la o marfă de proastă calitate.
- Cei care nu sunt în stare să facă lucruri ca lumea, sunt
deosebit de METICULOŞI LA NIMICURI.
- A fi dur e una, a fi TICĂLOS e altceva.
- E iluzoriu a crede că PROSTIA e vindecabilă.

Locul Ştiinţei şi Învăţământului Românesc în Lume
(comentarii pe marginea volumului 3 al cărţii
Mediocritate şi Excelenţă de Petre T. Frangopol)
Apărută în 2008 la Casa Cărţii de Ştiinţă din Cluj-Napoca
culegerea de eseuri ce însumează 364 pagini reprezintă, după
cum afirmă autorul, o radiografie a ştiinţei şi învăţământului
din România.
Reputatul profesor universitar şi cercetător de vârf în
domeniul chimiei fundamentale, cu peste 200 lucrări
publicate, din care 97 articole ISI, bun cunoscător al
realităţilor din vest, pe lângă cele de la noi (a funcţionat şi la
15

UVVG-Arad), s-a orientat în anii din urmă spre un domeniu
demn de un sisif, de a aduce ştiinţa şi învăţământul din ţara
noastră pe un făgaş corespunzător secolului XXI. Autoritatea
lui este atestată şi de funcţiile pe care le are, de consilier la
CNCSIS şi de membru în Comisia Prezidenţială pentru
analizarea şi elaborarea politicilor din domeniile educaţiei şi
cercetării.
Incă din primele pagini este abordat esenţialul,
Universitatea şi Cercetarea Ştiinţifică. Se impune reforma
pentru a înlătura evaluarea socialistă cu una bazată pe
scientometrie. Pornind de la o realitate tristă că cercetarea
ştiinţifică şi învăţământul românesc se situează în prezent pe
ultimele locuri în clasamentele europene şi internaţionale,
impune ca în viitor educaţia universitară să promoveze
valoarea şi performanţa, începând cu exemplul personal al
profesorului şi promovarea lui după criterii de performanţă.
La rândul lui, cercetarea performantă presupune resursă
financiară, resurse umane şi echipamente performante.
A doua parte a cărţii se ocupă, nu întâmplător de chimia
românească care, în prima jumătate a secolului XX s-a
remarcat atât prin realizările de cercetare fundamentală cât şi
în producţia industrială. La finele secolului XX a început
declinul. Acesta în condiţiile în care ştiinţele vieţii (biochimia,
biofizica, biologia, genetica, imunologia, fiziologia, medicina)
vorbesc limbajul chimiei. In secolul XXI chimia şi biologia
conlucrează pentru înţelegerea genezei vieţii şi a fiinţei umane
în mod special, dar şi funcţionarea creierului, a conştiinţei
umane, cât şi mecanismul unor boli neuro-degenerative.
Personalităţi deschizători de drum sunt descrişi Negoiţă
Dănăilă în chimia industrială, Brad Segal în chimia alimentară
15

şi nutriţie, Radu Vâlceanu în chimia compuşilor organici ai
fosforului şi clorului, Emil Chifu în domeniul suprafeţelor şi
fenomenelor membranare.
Un capitol aparte, intitulat Poli de Excelenţă Ştiinţifică în
România, îl prezintă pe Zeno Simon – părintele chimiei
computaţionale la Timişoara, pe Gheorghe Benga –
fondatorul Biologiei Celulare şi Moleculare la Cluj-Napoca,
descoperitor al primei proteine canal pentru apă, exclus de la
premiul Nobel 2003 pentru chimie, pe Dorin N. Poenaru –
teoreticianul care a prezis din calcul radioactivitatea prin
emisie de ioni grei (de la IFIN-HH, Măgurele), pe Gheorghe
Mărmureanu – creatorul noului Institut pentru Fizica
Pământului de la Măgurele, pe Nicolae Victor Zamfir –
eminent specialist în domeniul fizicii nucleare, director
general al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare
pentru Fizica şi Ingineria Nucleară Horia Hulubei, Adrian
Alexandru Caraculacu – specialist în chimia macromoleculară
şi în mod special al poliuretanilor, de la Facultatea de Chimie
Industrială din Iaşi.
Scientometria în viaţa ştiinţifică încununează această
culegere de realităţi , pentru că acest domeniu, la noi, încă nu
prea este aplicat drept criteriu de departajare, dar introducerea
acesteia drept modalitate unică de evaluare şi clasificare este
esenţială pentru progresul învăţământului şi cercetării.
Domeniul scientometriei este indisolubil legat de numele
celui care l-a fundamentat obiectivabil, măsurabil – Tibor
Braun. Eminentul chimist şi scientometrist, născut la Lugoj,
cu studii la Cluj şi debut profesional la IFA Măgurele,
profesor la Universitatea Lorand Eotvos din Budapesta, a fost
în 2008 oaspete al UVVG-Arad. Prelegerea ţinută cu acest
15

prilej, evident despre scientometrie, a fost un bun prilej pentru
cadrele didactice de a se convinge despre utilitatea măsurării
performanţelor în cercetare. Decernarea, cu acest prilej, al
înaltului titlu de Doctor Honoris Causa, a marcat şi cooptarea
domniei sale în comunitatea academică a universităţii noastre.
Autorul, sentimental, nu putea să omită citadela ştiinţei
româneşti, Institutul de Fizică Atomică –Măgurele. După o
scurtă incursiune istorică, accentul se pune pe Institutul
Naţional pentru Fizica Pământului care dispune de un sistem
performant de monitorizare a cutremurelor, devenind un
centru regional de monitorizare seismică pe zona dintre
Ankara şi Roma. Se discută despre cauzele şi efectele
cutremurelor, predicţia seismică şi evaluarea hazardului
seismic. România se situiază în prima linie europeană privind
seismologia şi graţie cercetărilor conduse cu competenţă de
profesorul Gheorghe Mărmureanu. Urmează o incursiune
istorică cu privire la prima şarjă de Iod-131 preparată în
România, cu contribuţia deosebită a autorului cărţii
(radioizotopul , cu operioadă de înjumătăţire de 8 zile este cel
mai potrivit pentru cercetări şi aplicaţii medicale, în special
privind glanda tiroidă).
Nu întâmplător, pentru creativitatea ştiinţifică românească,
este evocat californianul, cu părinţi originari din Banat,
George J. Rotariu, laureat al Societăţii Nucleare a SUA, unul
dintre cei mai mari specialişti în ingineria nucleară - urmat de
conferinţa ştiinţifică internaţională de excepţie Exotic Nuclei
and Nuclear Particle Astrophysics (Bucureşti 20-31 agust
2007), având ca obiectiv principal descifrarea tainelor
universului.
15

Ultima relatare, un semnal de alarmă, prezintă un regretabil
caz de amnezie în evocarea unor contribuţii româneşti la
patrimoniul ştiinţific internaţional. Din păcate, asemenea
practici reprobabile nu sunt rare în unele instituţii ştiinţifice
româneşti.
Cartea reprezintă o valoroasă relatare istorică a unor ştiinţe
fundamentale româneşti în context internaţional, cu
prospectarea optimistă a viitorului. Se adresează
universitarilor, cercetătorilor, dar şi managerilor interesaţi în
domeniu.

DESPRE CERCETAREA STIINTIFICĂ
la 5 ani de la acel decembrie 1989
Astăzi, la două decenii de la începutul unei noi ere şi pentru
cercetarea ştiinţifică românească, ne dăm seama că paşii
făcuţi pentru recuperarea celor 50 de ani de restrişte, sunt
mult prea mici. Sigur că multe s-au schimbat, contactul cu
vestul nu este îngrădit, accesibilitatea în domeniile de vârf
este asigurată, şi totuşi.........
Semnalele alarmante din partea unor mari personalităţi ale
ştiinţei româneşti cu privire la rămânerea în urmă, sunt
15

îngrijorătoare, progresele sunt mici, parcă am bate pasul pe
loc în aceste două decenii.
Deschiderea dobândită în acel decembrie 1989 a fost
entuziasmantă, am simţit-o şi eu şi colectivul condus de mine.
In primii ani am fost la congrese şi în schimb de experienţă în
multe ţări, am trimis tineri colaboratori şi studenţi să lucreze
în marile unităţi de cercetare din vest, am organizat reuniuni
ştiinţifice cu prezenţa unor mari personalităţi ale fiziologiei
mondiale, am reorganizat cercetarea ştiinţifică de fiziologie la
Timişoara, bucurându-ne de apreciere şi sprijin din partea
multor cercetători din Vest, şi totuşi.... condiţiile materiale ale
unităţilor de cercetare şi ale cercetătorilor, cu tot entuziasmul
acelor vremuri, nu a diminuat decalajul faţă de alte ţări.
Semnale de alarmă şi luări de poziţie au apărut din ce în ce
mai des, dar cu un răsunet minor din partea celor care aveau
pâinea şi cuţitul.
O voce puternică şi autorizată se afirma în timpurile acelea,
aceea a Vicepreşedintelui Academiei Române – Academician
Nicolae
Simionescu,
propunând
Măsuri
Pentru
Imbunătăţirea Cercetării Ştiinţifice în Academia Română
apărută şi în revista ACADEMICA nr. 8 (44) din iunie 1994.
Am discutat cele expuse în articol în colectivul catedrei (Ana
Petroiu, Georgeta Mihalaş, Carmen Bunu, Ioana Şişka, Gabi
Tănasie, Virgil Păunescu), al colaboratorilor mei de la
Institutul de Igienă (Afilon Jompan, Brighita Vlaicu,
Alexandru Nica, Gabriela Daranyi, Dana Cioflec, Mihaela
Nodiţi), cu tinerii colaboratori care lucrau în mari unităţi de
cercetare din Vest (Adrian Bot, Flavius Martin, Tudor Oprea),
considerând oportună luarea măsurilor propuse. Pe baza lor
15

16 . care au înlăturat din calea lor pe cei ce prin realizările lor ştiinţifice le ar fi putut submina personalitatea. De la cele relatate a mai trecut un deceniu şi jumătate. In articol se propune ca accesul studenţilor interesaţi în laboratoarele de cercetare să fie prevăzut de regulamentul unităţii. decalajul se menţine. cât şi menţinerea în funcţii de decizie a unor persoane agresive cu voce puternică. Se insistă şi asupra aspectelor de finanţare ce să asigure atât mijloace de cercetare cât şi salarii corespunzător realizărilor. în primul rând financiare. Cauzele sunt multiple. apărută în ACADEMICA nr. cu enunţarea criteriilor minimale ce trebuiesc îndeplinite. timp în care. De asemenea.3 (51) din ianuarie 1995. menţionând şi posibilitatea remunerării lor după merit. se menţionează impunerea meritocraţiei pentru ocuparea posturilor de cercetare şi conducere pe baza unor evaluări obiective. cu toate realizările. dar să nu trecem cu vederea ca şi criteriu de promovare meritul politic.am redactat articolul Comentarii şi Propuneri.

Iaşi şi Cluj. formate în cea mai mare parte la universităţi tradiţionale româneşti din Bucureşti. eminent specialist în 16 .MEDICINA TIMIŞOREANA LA INCEPUTURI ŞI REVĂZUTE DUPĂ DECENII Invăţământul medical timişorean a debutat la 18 iulie 1945. elev al lui Francisc Rainer. Anatomia a fost condusă de Zalman Iagnov. medicale şi ştiinţifice anterioare de o comisie de profesori din cele trei universităţi sub preşedinţia lui C. având drept maieştri personalităţi de vârf de talie internaţională.I. Numirea lor s-a făcut pe baza activităţii lor didactice. cu o pleiadă de tinere cadre didactice. elevul lui Ion Niţescu. Parhon. fiziologia de Ilie Georgescu. histologia de Şerban Brătianu.

Benedict Menkes. la ortopedie Dan Berceanu. Ion Mureşan. a condus anatomia patologică. la oftalmologie Nicolae Blatt. Aurel Păunescu-Podeanu. a condus microbiologia. După un an Ilie Georgescu a trecut la conducerea farmacologiei iar fiziologia a fost preluată de Marin Popescu elevul lui Ioan Athanasiu. la psihiatrie Eduard Pamfil. la urologie Iosif Bulbuca. la ORL Ştefan Gârbea. iar Gheorghe Lupaşcu. punte între generaţii. Este interesant să urmărim succesorii acestor mari personalităţi.sistemul mezenchimal. Ioan Danicico. Elevul lui Iuliu Moldovan. iar Gheorghe Badenski. Mai menţionăm igiena condusă de Petre Râmneanţu. Constantin Zosin la medicină internă. cu studii la Oxford. 16 . la pediatrie Emil Hurmuzache. la chirurgie – Ion Făgărăşan. Ion Mesrobeanu. cu imaginea locaţiilor din vremea aceea. Henry Aubert. până la şase decenii de la debut. tot de la scoala lui Cantacuzino a condus inframicrobiologia. la neurologie Oscar Sager. Mihai Vanghelovici. elevul lui Ion Cantacuzino. prin ochii fostului student al primului deceniu. a condus parazitologia. La disciplinele clinice menţionăm nume de mare rezonanţă – Ana Aslan. având contribuţii în biosinteza colesterolului a condus chimia biologică. ANATOMIA – ZALMAN IAGNOV – ION ALBUGheorghe Corondan – Victor Dimulescu – Nicolae Diaconescu şi Nicolae Rottenberg – Virgiliu Niculescu. eminent malariolog. elevul lui Francisc Rainer. la chirurgia infantilă Titus Rusu. Alexandru Pop. la obstetrică-ginecologie Dumitru Popescu. dar cu viziunea prezentului.

MICROBIOLOGIA – IOAN MESROBEANU şi GHEORGHE BADENSKY – Iancu Ivan – Maria Zalman – Vladimir Topciu – Anuţa Elias – Nicolae Csaki – Iuliana Drăgan – Zoe Lazăr – Roxana Liana Moldovan. PARAZITOLOGIE – GHEORGHE LUPAŞCU – Mihai Elias . FARMACOLOGIE – ILIE GEORGESCU – Ioan Cotăescu –NICOLAE DRAGOMIR şi Maria Mihăilescu – Glad Mihai Plauchitiu – Virginia Gligor – Rodica Cincă. 16 . ANATOMIA PATOLOGICĂ – BENEDIKT MENKESAugustin Mureşan –LEONIDA GEORGESCU– Nicolae Tudose şi Elena Potencz – Elena Lazăr.FIZIOLOGIE– ILIE GEORGESCU –MARIN POPESCU– Andrei Mârza –FRANCISC SCHNEIDER– Ana Petroiu şi Georgeta Mihalaş –VIRGIL PĂUNESCU şi Carmen Bunu. FIZICA MEDICALĂ – Ernest Schorscher – Radu Silveanu – ZENO SIMON – GHEORGHE MIHALAŞ – Iosif Nagy – Adrian Neagu.Ioan Iacobiciu.Sorina Doroftei – Brigitha Vlaicu. BIOCHIMIA – MIHAI VANGHELOVICI – Gheorghe Tănăsescu –GHEZA DEUTSCH– Vasile Rusu – Andrei Anghel. IGIENA – PETRU RÂMNEANŢU –GHEORGHE CĂDARIU – Eugen Andriescu –CONSTANTIN URSONIU– Lucreţia Pavkov. HISTOLOGIA – ŞERBAN BRĂTIANU –CONSTANŢA RÂMNICEANU – Crustalo Miclea –MARIA DRĂGAN– Eugenia Dema –MARIUS RAICA. FIZIOPATOLOGIE – IOAN COTĂESCU – Adrian Creţu – Alexandru Cristescu – DANINA MUNTEAN.

Gheorghe Dancău –Constantin Vâlculescu.ENDOCRINOLOGIE – Aurel Popescu – Grigore Lungu – Ioana Zosin. CLINICA MEDICALĂ SEMIOLOGICĂ. 16 .Vladimir Fluture. . CLINICA CHIRURGICALĂ II – IOAN MUREŞAN – EUGEN ADAM– Nicolae Bucşa – Constantin Caloghera – Gruia Crişan – Constantin Nica – Doru Bordoş CLINICA DE SEMIOLOGIE CHIRURGICALĂIOAN FĂGĂRĂŞANU – ALEXANDRU POP – Ioan Danicico – Petru Rădulescu – Iosif Szucsik .. CLINICA MEDICALĂ II – CONSTANTIN ZOSIN – a reprezentat iniţial trunchiul comun pentru mai multe domenii .GASTRO-ENTEROLOGIE şi HEPATOLOGIE – Nicolae Barbu – Radu Străin – IOAN SPOREA. . CLINICA CHIRURGICALĂ I – PIUS BRÂNZEU – Petru Ignat – Marius Teodorescu – Jecu Avram. DIABET.Leon Berinde – Paula Zosin. NUTRIŢIE şi BOLI METABOLICE – GHEORGHE BĂCANU–Lucia Anghelescu– VIOREL ŞERBAN.AUREL PĂUNESCU-PODEANU – OCTAVIAN FODOR .CLINICA MEDICALĂ I – ANA ASLAN – HENRY AUBERT –ŞTEFAN GAVRILESCU şi Luca Stanciu – Caius Streian şi RADU CRISTODORESCU– CONSTANTIN LUCA. domeniul de bază.NEFROLOGIA. în care Constantin Zosin a fost secondat de Nicolae Mănescu şi succedat de Gheorghe Gluhovschi.

Ioan Nubert – Mircea Teodorescu – Cornel Proşteanu – Ştefan Chiovschi – Ioan Lidhezan .R. CLINICA DE PEDIATRIE – Paul Corcan –EMIL HURMUZACHE– Iuliana Ţârlea – Valeria Săbăduş –Letiţia Ciobanu-Maşca . CLINICA DE ORTOPEDIE ŞI TRAUMATOLOGIE – DAN BERCEANU–TEODOR ŞORA– Pompiliu Petrescu – Dan Poenaru – Horia Vermeşan. O. 16 .Virgil Feier. CONTAGIOASE – VLADIMIR BUŞILĂ – MIHAI DRAGOMIRESCU– Iulian Vasilescu – Doina Stănescu – Lucian Negruţiu.L.Oliver Pop – Eufemia Anghelescu. CHIRURGIA INFANTILĂ – TITUS RUSU. FTIZIOLOGIA . EPIDEMIOLOGIE – Petru David .Ferdinand Rona – CONSTANTIN ANASTASATU – Ştefan Dumitru – Dorin Cioflec – VOICU TUDORACHE. DERMATO-VENERICE – SCARLAT LONGHIN – Petre Ţârlea – Mişu Anghelescu – Achim Gaja .NICOLAE BLATT – Nicolae Zolog – Florian Atanasescu – Gheorghe Chercotă.CLINCA DE UROLOGIE – IOSIF BULBUCA – Branco Ştefanovici – PETRU DRĂGAN – Florin Miclea.ION MUNTEANU. – ŞTEFAN GÂRBEA – Ioan Bodea – Ion Marin – Mărioara Poenaru – Stan Cotulbea.MARGIT ŞERBAN. OFTALMOLOGIA .Ioan Roşianu – Ştefan Ciobanu – Vasile Fufezan – Pavel Ţepeneu. OBSTETRICĂ-GINECOLOGIE – DUMITRU POPESCU – Alexandru Lambescu .LOUIS ŢURCANU –EUGEN ALEXANDRU– Traian Budiu – Ecaterina Vasilescu – IONEL POPA.Ioan Sabău .

Gheorghe Mihalaş la biofizică şi informatică medicală. Acest tabel nu reprezintă o înşiruire de nume ci cadre didactice. RADIOLOGIA – Nicolae Mărgineanu – Liviu Jicman – Grigore Nubert – Maria Mogoşeanu. ORGANIZARE SANITARĂ – Mircea Ancuşa – Gheorghe Moise . Aurel Jecu Avram.. fără doar şi poate. Voicu Tudorache (pneumoftiziologie)..NEUROLOGIA – OSCAR SAGER – ELIZA IONESCU – ALEXANDRU ŞOFLETEA – Enciu Minciu – Harry Marcovici – Liviu Matcău – Alexandru Zolog. PSIHIATRIA . 16 . Călin Tatu la biologie. Danina Muntean la fiziopatologie. In preclinic Virgil Păunescu şi Carmen Bunu la fiziologie.EDUARD PAMFIL – Ştefan Stossel – Mircea Lăzărescu – Mircea Dehelean – Pompilia Dehelean. reprezentând trei generaţii şi tot atâtea regimuri politice. MEDICINA LEGALĂ – Rozalia Şaitiş-Niccolici – Mircea Vasiloschi – Traian Crişan – Milan Leonard Dressler. Marius Raica la histologie. La disciplinele clinice. Viorel Şerban (nutriţie şi boli metabolice). capabil de realizări deosebite care. Marian Gaşpar. Andrei Anghel la biochimie. vor alinia Medicina Timişoreană la un nivel de frunte. Vine din urmă un puternic şi numeros val.Ferdinand Nistor. Margit Şerban (pediatrie) iar în domeniu chirurgical Iosif Szucsik. Adrian Neagu la biofizică. în domeniu medical Ioan Sporea (gastroenterologie). Nu putem să încheiem fără să vorbim de perspectiva deosebită a noului val ce prefigurează revigorarea vieţii ştiinţifice la Medicina Timişorerană. în mare parte personalităţi ştiinţifice. Mihai Ionak.

PERSONALITATEA OMULUI DE ŞTIINŢĂ ŞCOALA DIN CARE FACE PARTE 16 ŞI .

de durată. putând fi asimilat cu un VIP. persoane care prin realizările sau performanţele lor perene ies în evidenţă atât în cadrul colectivităţii din care fac parte cât şi în afara acesteia. căci este realizatorul unei acţiuni muncite. căci VIP-ul presupune o afirmare din partea unui colectiv larg. personalitatea ştiinţifică presupune o pregătire de lungă durată. Personalitatea este însă altceva. cu afirmare progresivă. o flacără ce arde pentru un scurt timp cât electrizează colectivul impresionat de o acţiune fulminantă a unui individ sau grup. care printr-o muncă asiduă. tehnică. cunoscători ai domeniului şi numai rareori cuprinde o societate mai largă. Nu se poate pune semnul egalităţii între personalitate şi VIP. cu personalităţi de elită în domeniul ştiinţei. incluzând şi laici. sport sau în domeniu social. descendenţi ai unor şcoli recunoscute. validate de colectivul de personalitîăţi în domeniu. O personalitate ştiinţifică are recunoaşterea unui colectiv de specialişti. artă. în ştiinţă. Astfel un grup de profesori fac parte din şcoala reprezentată de Institutul Cantacuzino. Să nu uităm că există performanţe de moment – bravuri.Societatea se afirmă prin personalităţile sale.Acest adevăr se confirmă trecând în revistă personalităţile medicinei timişorene. condus de profesorul 16 .până la obţinerea perfecţiunii. obţine rezultate deosebite originale. Ca atare. a unei persoane cu calităţi intelectuale deosebite. alături de un maestru.

Badenski. şcoala Mureşan. nu după 16 . Pius Brânzeu a fos elevul lui Renee Leriche şi enumerarea ar putea continua. şcoala Brânzeu. dornici de bine pentru toţi. CUM POATE DEVENI UN NEAVENIT „OM DE ŞTIINŢĂ” Revoluţiile sunt locomotivele istoriei ni s-a spus la învăţământul politic. Marin Popescu a fost elevul lui Athanasiu. un alt grup reprezentat de Iagnov. Cotăescu. şcoala Buşilă etc. sunt elevi ai lui Francisc Rainer. Lupaşcu. declanşat de oameni cinstiţi. curajoşi. Menkes. Evenimentele din decembrie 1989. Sager a fost elevul lui Marinescu. dar consecinţele ?!. a permis. dar victimele revoluţiei din octombrie ?. şcoala Aubert-Gavrilescu. La rândul lor la Timişoara se poate vorbi de şcoala Iagnov. dar victimele revoluţiei române din 1989 ?. grupul de chirurgi – Mureşan. – Dar victimele revoluţiei franceze ?. Zosin a fost elevul lui Enescu. Rusu sunt elevi ai lui Iacobovici. Râmneanţu şi Cădariu au fost elevii lui Iuliu Moldovan. Danicico. Fodor şi Berinde au fost elevii lui Haţieganu.al cărui nume poartă – Mesorbeanu.

mult timp.susţinut pentru o funcţie de decizie. promovează pe cei pe care-i poate domina cât şi pe cei care nu-i pun în pericol afirmarea ştiinţifică. lăsat conjunctural în umbră. înlătură persoanele potrivnice şi pe cele cu merite ştiinţifice. . . dar şi prin denigrări ai celor ce nu-i 17 . agresiv. .arborarea unor aere de nemulţumit. delicvenţi care se converteau în oponenţi ai vechiului regim. dar şi cu persoane în devenire. dintre care unii năzuiau pentru o rapidă avansare în ierarhia didactică ce deschidea şi calea pentru gradaţia ştiinţifică. Iată un posibil algoritm de urmat pentru devenirea unui neavenit: . cu personalităţi ştiinţifice. şi ridicarea unor neaveniţi. foşti slugi ai demnitarilor apuşi care-şi confecţionau pedigree politice valabile pentru noua situaţie. Am trăit aceste evenimente într-un mediu elevat.angajamente-promisiuni de a executa toate indicaţiile seniorilor credibili din colectivitatea ştiinţifică şi determinarea lor pentru a fi propus .odată ajuns în vârful piramidei se înconjoară de persoane de teapa lui. consolidarea poziţiei sale prin decizii abuzive. Au apărut oameni dubioşi ce se băteau în piept că au fost oprimaţi şi persecutaţi pe nedrept. dar şi un grad de rudenie cu o personalitate politică în vogă. dar diluat de promisiunile măgulitoare a răzbit.fabricarea unui pedigreu din care rezultă antecedente eredo-colaterale de persecutat. încât năzuinţele progresului au fost subţiate. Glasul lor puternic. de preferat „democratice”.

sesizări... chiar a organelor de cercetare..acapararea a cât mai multe funcţii în diverse organisme profesionale...tăinuirea unor adevăruri şi lansarea unor acţiuni din care să reiasă că istoria.şi mai mult ! PÂNĂ CÂND ? ! 17 . începe cu el.. . ştiinţifice... pentru a se menţine la vârf pentru totdeauna.. administrative.de fapt.. .. acuze de pericol public pe baza unor zvonuri...... cu menţinerea acuzelor chiar dacă au fost infirmate. negarea realizărilor.sunt pe plac. nemulţumiri chiar dacă nu sunt justificate............... . cu sprijinul şi al presei....timp de două decenii ... financiare şi mai ales politice..... ŞI AŞA MAI DEPARTE..adaptarea crezului politic în raport cu partidul la putere..

MEDICINA DE LA TĂMĂDUIRE LA ŞTIINŢA
SĂNĂTĂŢII
Primatele ca şi omul preistoric îşi lingeau rănile, ca şi
câinele iar când avea o stare de rău îşi alina suferinţa mâncând
iarbă, ca şi pisica. Erau cele mai elementare mijloace de
tămăduire.
Cu timpul mijloacele de tămăduire devin mai variate ,
adecvate situaţiei, apare şi se dezvoltă medicina laică, asociat
apoi cu ritualuri dansante şi incantaţii. Concomitent cu
medicina laică, populară, tămăduirea se concentrează în mâna
vrăjitorilor, şamanilor – care alungau duhurile rele, apoi a
preoţilor – medicina sacerdotală, practicată organizat la
umbra templelor. Pe acest fond se conturează în orientul antic
particularităţi regionale, încât putem vorbi de medicina
egipteană, mesopotamiană, iudaică, indiană, persană, chineză,
greco-romană, geto-dacică etc., iar dincolo de ocean al
indienilor americani.
In antichitate apar medicii filozofi – în Grecia, Hipocrate
din Cos, cu patru secole înaintea erei noastre, concomitent cu
utilizarea benefică a unor plante.Continuator al lui Hipocrate
se remarcă Galen din Pergam, în al doilea secol din era
noastră, reprezentant de frunte al şcolii dogmatice.
In evul mediu obscur apar clerici vindecători şi abia
renaşterea a impus medicul erudit având ca prototip
Paracelsus (1493-1541) care a introdus şi chimia în
terapeutică.
Până în evul mediu chirurgul care era şi dentist, a fost
practicat ca meşteşug.Cotitura spre medicină se datorează lui
17

Ambroise Pare(1510-1590). In secolul XVI disecţiile pe
cadavre şi predarea anatomiei a făcut posibilă practicarea
chirurgiei de către medici.
Renaşterea a impus învăţarea medicinei în facultăţi,
remarcându-se cele din ţările latine, mai ales Italia, şi în
special Padova. Treptat medicina dogmatică al lui Galen este
înlocuită de medicina bazată pe fapte, concomitent cu
afirmarea farmaciilor.
Secolul XVII se remarcă prin persoana lui William
Harvey (1578-1657), care demonstrează cu argumente
anatomice, fizico-matematice, clinice şi experimentale,
mişcarea într-un singur sens al sângelui în vase propulsat de
inimă, punând bazele fiziologiei ştiinţifice. Apar academiile şi
societăţile savante cât şi primele periodice ştiinţifice.
Secolul XVIII, denumit secolul luminilor, pentru critica
concepţiilor şi instituţiilor feudale. Iluminismul a influenţat şi
medicina. Lavoisier a demonstrat esenţa respiraţiei,
Spallanzani modificările chimice ale alimentelor pe parcursul
digestiei, Galvani a descoperit electricitatea musculară, Jenner
a pus bazele ştiinţifice ale vaccinării
Prima jumătate a secolului XIX evidenţiază elaborarea
teoriei celulare ( Purkynje, Schwann şi Schleyden), Laennec a
introdus auscultaţia mediată în practica clinică. Dintre marile
personalităţi ale ştiinţelor medico-biologice menţionăm pe
Claude Bernard, Helmholtz, Virchow, Addison, Hodgkin,
Parkinson, iar dintre români pe Pavel Vasici-Ungureanu.
A doua jumătate a secolului XIX a fost dominată de
microbiologie, în primul rând de Louis Pasteur, dar şi de
Robert Koch, Emile Roux, Mecinikov, Yersin şi Kitasato,
Calmette, Widal, Neisser, Schaudinn, Victor Babeş. In
17

perioada Originii Speciilor ale lui Ch. Darwin, Gregor Mendel
a descoperit proporţia aritmetică în transmiterea caracterelor
ereditare. Fiziologia modernă iniţiată de Claude Bernard a
continuat cu Ludwig şi Marey (iniţiatorii metodei grafice),
Brown-Sequard, Charcot şi Muller (neurofiziologi).
Clinicieni remarcabili au fost Trousseau, Potain, Traube,
Kussmaul, Botkin, Nicolae Kalinderu. In neurologie sunt de
menţionat Broca, Duchenne de Boulogne, Babinski, Charcot,
Wernicke. Chirurgia beneficiind de descoprirea hemostazei,
anesteziei şi antisepsiei-asepsiei (Semmelweis, Lister) s-a
făcut remarcată de personalitatea lui Nelaton, Pirogov, Wells.
Nu în ultimul rând este de menţionat naşterea radiologiei
(Roentgen), igienei ştiinţifice şi a ingineriei sanitare.
Prima jumătate a secolului XX, în domeniul biologiei
fundamentale se remarcă prin descoperirea acizilor nucleici, a
culturii de celule şi ţesuturi (Alexis Carrel), a legilor
compatibilităţii sanguine (Landsteiner), a fost pus la punct
microscopul electronic, s-a dezvoltat imunologia (Ch. Richet,
Portier, Widal, Ion Cantacuzino). In fiziologie se remarcă
Pavlov, Einthoven, Adrian,Banting şi Best, Nicolae Paulescu,
Ioan Athanasiu, Daniel Danielopolu. A început era
bacteriostaticelor (Ehrlich, Levaditi, Domagk) şi
antibioticelor (Fleming).Tehnicile paraclinice, de laborator
clinic, biochimice şi hematologice, electrofiziologice,
mecanografice, endoscopice şi imagistice au permis precizări
deosebite în domeniul clinic. Alături de numeroşi clinicieni
remarcabili menţionăm pe Iuliu Haţieganu şi Nicolae Lupu.
In chirurgie se remarcă Leriche şi Cushing, alături de Thoma
Ionescu, Amza Jianu, Iacob Iacobovici, în domeniul neuropsihic se remarcă Sigmund Freud, Gheorghe Marinescu, în
17

descifrarea codului genetic (Watson. tratamentul bolilor infecţioase. homeopate.. uneori de domeniul fantasticului... meloterapia.endocrinologie Constantin Parhon. cât şi coexistenţa. are încă foarte multe aspecte insufucuent abordate.. surclasând evenimentele nedorite. secvenţele aminoacizilor din insulină (Sanger). în păstrarea şi îmbunătăţirea stării de sănătate sunt din ce în ce mai remarcabile. diagnosticul şi tratamentul imunologic. infrastructurile celulare (George Emil Palade). . sacroterapia etc. a cancerului etc. a medicinei osteopate. pe lângă medicina alopată. cu rezultate.. conflagraţiile.. De menţionat performanţele privind transplantul de organ. Ilustrativ în acest sens este existenţa.. alteori a efectului placebo sau a transcedentalului. comportamentele imorale. endocrine. necunoscute.... magnetoterapia. 17 .mizeria socială. realizările în terapeutică şi profilaxie. formula cromozomială a omului (Tjio şi Levan).. mecanismele genetice ale sintezei proteinelor (Jacob şi Monod).şi cuceririle ştiinţei şi tehnicii medicale. pe lângă medicina ştiinţifică a medicinei alternative.. aromoterapia. Sunt de menţionat morfologii Francisc Rainer şi Grigore Popa şi igienistul Iuliu Moldovan.. metaloterapia. epidemiileEste interesant că această evoluţie ştiinţifică a medicinei care din arta primitivă a tămăduirii este din ce în ce mai ştiinţifică..Exemplificăm dintre terapii alternative şi neconvenţionale: fototerapia. obscure. fitoterapia. poluarea. tradiţionale etc. cristaloterapia. Asta se remarcă şi prin coexistenţa mijloacelor arhaice de tămăduire cu cele mai ştiinţifice mijloace sanogenetice. După cel de-al doilea război mondial menţionăm cuceririle biologiei moleculare. Wilkins şi Crick)..

dar şi în conturarea comportamentului meu în 17 . în direcţionarea activităţii mele profesionalştiinţifice.MARI PERSONALITĂŢI MEDICALE CUNOSCUTE DE MINE Am avut ocazia fericită de a cunoaşte îndeaproape multe personalităţi medicale de excepţie care au avut un rol deosebit în formarea mea.

care au direcţionar cariera mea. relaţia dintre contractilitatea miocardului şi circulaţia coronariană. caracter. mentalitate.societate. MARIN POPESCU ŞI ION COTĂESCU Doi dintre profesorii mei au avut un rol decisiv în direcţionarea domeniului în care am petrecut cea mai mare parte din existenţa mea – fiziologia. concepţii filosofice. modele. geneza pauzei postextrasistolice. elevul lui Ioan Athanasiu (1868-1926) . a fost tipul pragmaticului. ideile sale bine fundamentate teoretic erau orientate spre realizarea unor modele experimentale şi dispozitive care să-i verifice supoziţiile şi săl conducă la obţinerea unor noi rezultate. Şi legat de acestea dispozitivele concepute – dispozitiv pentru înregistrarea diferenţiată a celor două straturi ale musculaturii intestinale. model experimental şi dispozitiv pentru studiul concomitent al contractilităţii miocardului şi circulaţia coronariană. dispozitiv pentru înregistrarea debitului de perfuzie al organelor de mamifer. Marin Popescu. Cei doi se diferenţiau net atât după aspect.dar şi prin modul de abordare a ştiinţei pe care o practicau. comportament. automatismul venei porte. Menţionăm în acest sens cercetările cu privire la automatismul cardiac. model experimental pentru studiul concomitent al răspunsului cardio-vascular. dar voi prezenta doar o mică parte dintre ei. reflexele interoceptive. acţiunile divergente asupra celor două straturi musculare intestinale ale unor substanţe biologic active. Sunt mulţi. respirator şi digestiv al reflexelor interoceptive şi nu în ultimul rând Metodă de studiu 17 .

o ideaţie ce mergea până în profunzimea domeniului. Seringă cu piston supapă. elevul lui Francisc Rainer. Ilustrativ pentru aceste teorii este discuţia avută cu ocazia întâlnirii cu George Emil Palade la Timişoara în 1972 când prezentându-i aceste teorii. Marin Popescu a fost Membru Corespondent al Academiei de Ştiinţe din România (1939) şi Membru Corespondent al Academiei de Medicină din România. pretenţios. şoc – dereglare acută cortico-subcorticală. Fostul asistent al lui Rainer a răspuns „Nu. Ca profesor a fost sobru. clasificarea medicamentelor după efectul lor asupra metabolismului rezultant. la care şeful de lucrări de odinioară a lui Rainer a răspuns 17 . repetabile. Aparat pentru transfuzii de sânge. Menţionăm şi invenţiile brevetate cu aplicaţii în practica medicală . laureatul premiului Nobel l-a întrebat dacă are dovezi experimentale. potenţial redox – metabolism.(1945). atât în domeniu fundamental cât şi clinic.Aparat pentru siguranţa în puncţiile cavităţilor seroase. dar aşa trebuie să fie. avea o cultură medicală vastă. A fost distins cu Crucea Comemorativă a Războiului 19161918 cu Baretele Mărăşeşti şi Medalia Victoria a Marelui Război 1916-1918. nu concluziona decât pe baza unor rezultate certe.experimental al fiziologiei şi farmacodinamiei vaselor cerebrale (împreună cu Daniel Danielopolu). emitea teorii pe care le explica amănunţit chiar dacă nu erau fundamentate faptic. riguros. In acest sens menţionăm relaţia excitaţieinhibiţie. In cercetare era minuţios. Este de remarcat dr. de o corectitudine şi exigenţă proverbială.dezasimilaţie-asimilaţie. Ion Cotăescu.

P. l-am admirat şi m-a fascinat. Au colaborat la cercetări de neurofiziologie în anii 50. A ţinut cursuri captivante. care a ţinut şi cursuri de embriologie. OSCAR SAGER A fost elevul lui George Marinescu şi deşi nu mi-a fost profesor. Prezenţa lui evoca respect atât pentru notorietatea ştiinţifică. chiar dacă în multe situaţii nu a fost fost înţeles de unii studenţi. cu care se cunoştea din perioada studenţiei. când se ducea să-l întâlnească pe Marin Popescu. Mă refer la stresul oxidativ şi unele forme de distres. L-am văzut prima dată sudent fiind în anul întâi. Merită să fie pomenite . subliniind conţinutul elevat cu gesturi teatrale. fascinând auditoriul. legendară cât şi pentru exigenţa lui proverbială. fiziologie. L-am întâlnit de repetate ori pe culoarul catedrei de fiziologie. păşind calm dar hotărât. 17 .Influenţa scoarţei cerebrale asupra unor mecanisme de reglare a aparatului cardio-vascular (Acad. în caz contrar. Studenţii aflaţi prin preajmă se opreau din discuţii. biofizică. unele viziuni ale profesorului de fiziopatologie. dar pretindea răspuns complet la subiect.. Vorbea frumos cu studenţii. o prezenţă impunătoare.R. îmbrăcat sobru.R. l-am întâlnit de mai multe ori. traversa bulevardul de la Clinica de Neurologie spre rectorat. cu o faţă senină radiind inteligenţă. farmacologie şi filosofie au fost validate. cu o faţă înţelegătoare.„Atunci nu are nici o valoare”. Totuşi. se dădeau cu un pas în spate şi inclinau capul în semn de salut. invita pe cel ghinionist la o intrevedere viitoare. avea cuvinte de laudă privitor la ce ştiau.

Buletin ştiinţific. 1955.87-96). nr. Reflex interoceptiv splenic. 1952. iar la finalul reuniunii a concluzionat pe larg. AUREL PĂUNESCU-PODEANU 18 .149-158). nr. centrul de reflexiune. R. 1. calea centripetă a acestui reflex. influenţarea lui de scoarţa cerebrală (Acad. dintre care menţionez cum deplasa cilii mustaţei sau vocea blândă prin care pronunţa pis-pis. p. T. sectorul de electrofiziologie. aflat în centrul atenţiei a participat activ la dezbateri. captivând auditoriul prin prezentarea propriilor cercetări alături de ultimele rezultate din literatura de specialitate. .1-2. ..R.Buletin ştiinţific. nr. De repetate ori l-am urmărit la Institul de Fiziologie de la Filantropia. La şcoala lui s-a format şi Valeriu Neştianu unul dintre cei mai reprezentativi electofiziologi şi neurofiziologi al ultimelor decenii.P. supuşi diverşilor stimuli. în cercetări pe pisici curarizate cu electrozi implantaţi stereotaxic în creier. urmărind în acest timp modificările electroencefalice.Cercetări asupra reflexelor interoceptive necondiţionate. p. Ştiinţe medicale.3). la o conferinţă organizată de Liviu Popoviciu la Târgu Mureş. academicianul Sager. In anii 70.IV.Cercetări asupra interoceptorilor rinichiului şi splinei (Studii şi cercetări de fiziologie şi neurologie. consacrată stării alterne somn-veghe. Ştiinţe medicale. 1953.

PIUS BRÂNZEU Elevul lui Rene Leriche (Strasburg) a fost unul dintre cei mai străluciţi chirurgi timişoreni. punând accent pe fiecare mic amănunt cu semnificaţii diagnostice şi de conduită.Prototipul clinicianului desăvârşit. Comentariile lui. cu peste o mie de lucrări publicate în reviste (la patru am fost şi eu coautor). reflecta uriaşa putere de sinteză rezultat dintr-o vastă cultură medicală adusă la zi. prezentate pe puncte. Din anul III de facultate am respirat împreună până a trecut în eternitate. profesorul Podeanu a constituit nu numai un model pentru promoţia noastră ci şi un părinte hipocratic în adevăratul înţeles. A fost cel mai prolific autor de articole ştiinţifice din câte am cunoscut. cu lecţii teoretice deosebit de sistematizate şi demonstraţii clinice la patul bolnavului. remarcându-se cele din reviste vestice recenzate de sovietici. Stagiul începea cu şedinţa de referate unde se prezentau ultimele noutăţi din reviste de specialitate. şi nu numai. A fost un didact de excepţie. care au menţiunea pe prima pagină „Dedic această carte studenţilor mei de la Institutul de Medicină din Timişoara şi cu deosebire seriei 1951-1957” ( promoţia din care am făcut parte). cu zeci de cărţi dintre care menţionez „Baze Clinice Pentru Practica Medicala”. în cinci volume. Pe lângă vaste 18 .

Perioada în care a fost rector (1964-1976). A înfinţat şi condus primele cercuri ştiinţifice studenţeşti. 18 . Am auzit pentru prima dată de doctorul Pius Brânzeu. am participat în echipa de cercetare pe care l-a condus. chirurg la Spitalul Apărarea Patriei. publicate în Presse Medicale. scriitor şi dintre scrieri de menţionat poveşti pentru copii.cunoştinţe medicale şi tehnică chirurgicală desăvârşită. dovada memoriei sale ieşite din comun. printre altele şi o impresionantă colecţie de pictură religioasă străveche pe sticlă. Ca fiziolog. A fost apropiat de studenţi care căutau prilejul să-l provoace la discuţii cu cele mai variate teme. era un om de mare cultură. în domeniul flebologiei. a fost cu cele mai mari realizări din istoria medicinei timişorene. la începutul anului 1945. fiind coautor la două din lucrările academicianului. a organizat prima conferinţă a cercurilor ştiinţifice şi a condus studenţii la prima conferinţă naţională de la Cluj. cunoscător şi colecţionar de artă. A fost un polisportiv şi în acelaş timp un şahist de excepţie care a practicat şi şahul orb. A fost iniţiatorul dezbaterilor civice şi de cultură medicală. l-am cunoscut student fiind în anul III la cursul de Mică chirurgie impresionând printr-o eleganţă de exprimare şi o prezentare practică de precizie.

A elaborat peste 200 articole de specialitate apărută în reviste de mare prestigiu. Cu o memorie excepţională şi o vastă cultură generală. dintre care se remarcă 18 .UN OM DE STIINTA SI MEDIC DE EXCEPTIE PETRU DRĂGAN Afost unul dintre cei mai străluciţi reprezentanţi al celui de al doilea val de profesori formaţi la medicina timişoreană. elevul lui Iosif Bulbuca s-a remarcat atât ca clinician cât şi ca cercetător.

Dar timp de 18 . A fost membru al Academiei de Ştiinţe Medicale. In 1975-1976 a fost profesor la Universitatea din Monrovia – Liberia. Kaufman (UCLA). efectuată în laboratorul de radioizotopi condus de Geza Deutsch. cu o evoluţie paralelă spre profunzime. fondator de şcoală.G. suprapunându-se şi confundându-se azi cu biologia celulară şi moleculară. STRUCTURA ŞI FUNCŢIA IN MEDICINA ACTUALĂ Fiziologia alături de anatomie reprezintă discipline fundamentale tradiţionale ale medicinii. Termenul de fiziologie (de la grecescul physis). A introdus 15 operaţii noi. a fost primul în România care a efectuat transplant de rinichi de la cadavru (1981). pentru a ilustra explicativ practica medicală.Modificările circulaţiei intrarenale în şoc. a fost utilizat pentru prima dată în 1542 de Jean Francois Fernel. a fost unul dintre cele mai apreciate şi populare personalităţi bănăţene. după care în scurt timp este recunoscut ca unul dintre cei mai tehnici chirurgi urologi europeni. citată de specialişti din toată lumea. Fire optimistă şi veselă.Goodwin şi J. dialoga uşor cu o voce plăcută cu oricine. a fost unul dintre iniţiatorii endourologiei româneşti.E. în mai multe societăţi ştiinţifice şi a participat la numeroase reuniuni de urologie din lume. Un rol important în formarea lui ca şi chirurg urolog l-a avut bursa Fullbright (1969-1970) la clinica lui W.

secole ştiinţa funcţiilor a fost inseparabil legată de „anatomia animata” şi încă la începutul secolului XIX. In mod deosebit domeniile clinice au beneficiat de fiziologie prin asigurarea explorărilor funcţionale. embriologie şi antropologie. laureatul premiului Nobel. biofizica. că fiziologia este o ştiinţă fundamentală de sinteză. Din fiziologie au derivat biochimia. farmacologia şi domenii ale biologiei moleculare. specificitatea lor pentru fiecare domeniu clinic face să se renunţe la această părere. întemeietorul orientării funcţionale în anatomie. ca după jumătate de secol. George Emil Palade. să enunţe: „ Funcţiile trebuie să fie înţelese prin prisma structurilor. a definit anatomia ca ştiinţa formei vii. graţie lui Albrecht von Haller. ceea ce a făcut ca explorările funcţionale să fie asimilate cu fiziologia clinica. încă la mijlocul secolului XVIII. Cu toate acestea.De-a lungul secolelor. Mulţi ani s-a pledat pentru specialitatea de explorări funcţionale ca parte integrantă din fiziologie. iar structurile în termeni chimici”. Azi se consideră. fiziologia a progresat graţie descoperirilor ştiinţifice şi tehnice alături de celelalte domenii medicale. La noi. Diversitatea explorărilor funcţionale. justificând aforismul „Medicina este ştiinţele toate în slujba omului”. la confluenţa dintre biologie şi medicină. Francisc Rainer (1874-1944). şi putem afirma că toate ştiinţele medicale se bazeaza şi pe fiziologie care se poate considera anticamera patologiei. elevul acestuia. în general. considerând că specialistul clinic are menirea şi trebuie să posede cunoştinţele şi mijloacele tehnice de a efectua 18 . fiziologia a fost definită ca anatomie în mişcare. în multe ţări se mai întâlneau reunite sub denumirea de antropologie.

în 1997. cu sisteme. metabolic etc. inclusiv genomice şi farmaceutice. In acest sens putem vorbi de „genomica funcţională”. proteom etc.In acest sens conceptul de physiom permite reunirea datelor rezultate din cercetare cât şi a faptelor clinice pe domenii – cardiac. Putem ilustra acest concept integrativ exemplificând prin cardiom. la rândul lui specializat într-un domeniu poate efectua investigaţiile în cadrul cadrul clinicii respective sau la o unitate de diagnostic. metabolom. neuro-psihic. pornind de la gena şi funcţia. tehnica mutagenezei dirijate face posibilă „fiziologia inversă”. Ca un posibil concept integrator. propune termenul de PHYSIOM pentru a cuprinde într-un tot unitar înţelegerea complexelor efecte. Azi. In ceea ce priveşte domeniul experimental. subsisteme dar şi cu referire la sistemul complex al ansamblului organismic.explorările funcţionale şi imagistice inerente domeniului. genotip şi exprimarea lui fenotipică.In acelaş timp subtilitatea cercetărilor analitice a impus o viziune sintetică pentru multitudinea sistemelor strucural-funcţionale. 18 . respirator. Fiziologul. acesta în stilul clasic. în mare parte. se adresează unor anumite funcţii prin excizii sau stimulări. înlocuirea unor cercetări pe animale sau structuri celulare. digestiv. James B. Modelarea şi simularea fac posibilă. Bassingthwaighte de la Universitatea Washigton. Utilizarea unor operaţiui matematice de analiză nonlineară face posibilă integrarea diferitelor sisteme în funcţie de timp. adică studiul genelor reflectat fenotipic pe baza informaţiilor furnizate de genomica structurală.

in toamna lui 2008. vizează sănătatea şi menţinerea respectiv restabilirea ei în condiţii de deviere. 18 . Şi nu în ultimul rând fiziologia eminamente integrativă reunind multitudinea domeniilor din care este alcătuită. Acest concept are în vedere echilibrul armonios structural-funcţional în condiţii de continuă solicitare adaptativă şi optimizată permanent prin mecanisme homeostatice. la catedră mă aştepta o invitaţie ce m-a emoţionat.Pentru actualitatea şi viabilitatea acestui concept pledează şi organizarea marilor congrese medicale care reunesc cercetători şi practicieni care abordează prin mijloace diverse acelaş domeniu. MEDICINA UNIVERSITARĂ ARĂDEANA ŞI TRADITIA In pragul noului an universitar. Absolvenţii seriei din 1998 a Facultăţii de Medicină mă invită la festivităţile prilejuite de implinirea unui deceniu de la absolvire.

. O mare parte funcţionează în diverse specialităţi medicale în Arad. Olimpia Tudose la genetică. Cadre didactice universitare sunt Bondari Dan şi Toma Simona la Craiova. Gheorghe Dancău şi Constantin Vâlculescu la medicină internă. în lumea largă. Spicuind din lunga listă. Popa Mihai Horaţiu director la un spital din Bucureşti. Aurel Ardelean la biologie. Corpul profesoral al începutului a fost reprezentat de Virgiliu Niculescu la Anatomie. doi în Franţa. Niţă Mirela Liliana şi Niţescu Dragoş de la Agenţia Naţională Antidrog din Bucureşti respectiv Braşov. Israel. Gheorghe Mihalaş la biofizică. faima şi mândria şcolii absolvite. Eugenia Dema la histologie. au sporit atmosfera entuziasmantă. doi în Canada şi câte unu în Ungaria. Doina Marcus la fiziopatologie. remarcăm managerii Mureşan Daniela – director la Casa de Asigurări din Zalău. atmosfera sărbătorească. Foştii sudenţi de la MEDICINA din ARAD au dus cu ei. Totir Claudiu şi Stoica Laura la Bucureşti. Nemeş Ioan la Târgu Mureş. Francisc Schneider la fiziologie. Nicolae Tudose la morfopatologie. bucuria revederilor au prilejuit momente de neuitat atât pentru foştii studenţi cât şi pentru cadrele didactice ale primei promoţii de la Facultatea de Medicină Generală din Universitatea de Vest Vasile Goldiş Arad. U. prezenţa şi relatările fiecăruia. şi Noua Zelanda. Catalogul strigat de decanul de atunci Profesorul Dorin Lazăr.A. Alexandru Pop la 18 . Marinca Loredana şi Cionca Arghir Angela la Arad. Avram Cecilia la Arad. Italia. In străinătate doi practică medicina în Germania. Costea Daniel la Timişoara. Ioan Crâsnic la biochimie. exclamaţiile admirative.Amfiteatrul ticsit.S.

In acel an ce a urmat lui decembrie 89. de ginecologii Andrei Haber şi 18 . Domeniul medicinei umane are o veche tradiţie în Arad.ortopedie. Bunicii actualilor arădeni îşi mai aduc aminte de internistii Ernest Thau . universitatea a funcţionat cu două facultăţi umaniste.. Ioan Ioiart la urologie. având alături pe Alexandru Roz. ca în anul următor să se adauge Facultatea de Stomatologie şi peste doi ani Facultatea de Medicină. bucurandu-se de susţinerea academicianului Nicolae Cajal şi obţinând aprobarea premierului Petre Roman. Ca oraş universitar menţionăm la Arad Academia Teologică Ortodoxă datând de la începutul secolului XIX. politic şi sportiv. concomitent cu dezvoltarea economică şi comercială impunându-se în acelaş timp cu afirmarea ca centru cultural. Eufemia Anghelescu la epidemiologie. Nu este întâmplător că Aradul a devenit centru universitar medical. din iniţiativa şi stăruinţele rectorului Aurel Ardelean. Să nu uităm insă că Universitatea de Vest Vasile Goldiş din Arad a luat fiinţă în 1990. cât şi Facultatea de Medicină Veterinară după cel de-al doilea război mondial. Dinu Hereţiu la contagioase. Dorin Lazăr şi pe reprezentanţii administraţiilor locale. Aurel Mogoşan la anesteyie+terapie intensivă. a bisericii şi alţi intelectuali de frunte al aradului. Dorin Lazăr la pediatrie. Ioan Crâsnic. Alexandru Acel şi Adalbert Widholz. Incă înainte de primul război mondial în Arad funcţiona un Spital Orăşenesc şi un Spital Evreiesc: Medici formaţi mai ales la Viena şi Budapesta au atras bolnavi de la mari depărtări. artistic. pentru împlinirea testamentului ideologului Marii Uniri.

Gheorghe Simu. Mircea Ududec la chirurgie. Farmacie şi Medicină Dentară. cu o bază modernă de învăţământ şi cercetare... In urma acreditării din 2005..000. universitatea organizează toate cele trei cicluri de învăţământ superior – licenţă. evocaţi deseori de cei de azi sunt predecesorii profesorilor medicinei arădene – Ştefan Ardevan la radiologie. cu clinici universitare de prestigiu este acreditată şi pentru învăţământ postuniversitar medical. alături de masterat şi doctorat.. geologie medicală. biologie şi clinică. gerontologie. urologul Iosif Ujhelyi şi ORL-istul Eugen Waldman.000 studenţi..şi enumerarea ar putea continua.. chirurgul Adalbert Reich. Centrul de Cercetări de Fiziologie Aplicativă şi de Biologie moleculară de pe lângă Academia de Ştiinţe Medicale organizează periodic reuniuni ştiinţifice internaţionale.Kupfer Rafi Adam sau de pediatrul Emeric Dohany. Colaborează cu 38 de universităţi şi 18 Institute de cercetare ştiinţifică din ţară şi peste hotare. dintre care menţionăm de fiziologie. Medici renumiţi. Ion Georgescu la ortopodie.Constantin Frimu. Azi. Cornel Radu la pediatrie. Nicolae Marin. Vasile Caracioni la urologie. 19 . Facultatea de Medicină.. ecologie medicală transfrontalieră (în cadrul euroregiunii DKMT cât şi al Academiei Europene de Ştiinţă şi Artă). Medici şefi ai unor secţii sunt antemergătorii şefilor de clinici universitare care le poartă numele – Salvator Vuia la ginecologie. funcţionează cu nouă facultăţi şi cu peste 20...... masterat şi doctorat. numărul absolvenţilor depăşind 30. Paraschiv Chiriţă şi Sonia Olaru la cardiologie..

Alexandru Pop. Alexandru Dumnici. Virginia Gligor). Teodora Olariu. Eftimie Miuţescu Liana Moş. putem sâ sistematizăm prin următoarele: 1) păstrarea şi restabilirea sănătăţii. Corina Zorilă. Delia Podea. Dorin Lazăr. Gheorghr Ciobanu. Medicina. Păiuşan Lucian justifică perspectiva afirmării în continuare a şcolii medicale arădene. Afilon Jompan. noua generaţie de profesori şi conferenţiari Maria Puşchiţă. ştiinţa şi arta Dacă este sâ definim medicina omului. Dinu Hereţiu. Ioan Ioiart. domeniile pe care le abordează şi mijloacele utilizate. 19 .Pe lângă cadre didactice de mare prestigiu (Aurel Ardelean. Ioan Crâsnic. chimice şi biologice de care depinde structura şi funcţiile organismului. Anca Hermenean. 2) procesele fizice. Daniela Motoc. Coralia Cotoraci. Gheorghe Furău.

în cadrul fiziologiei. artă. preoţi etc. efectul placebo participă. în bună parte ca suport influenţele psihoafective. ci şi o artă. Victor Sâhleanu. de parapsihologic. „Medicina nu este numai o ştiinţă. asigurat de medici şi alţi oameni de ştiinţă tinde să atragă în sfera ştiinţificului aspecte de tip placebo. Dar. dar nici ştiinţă. Astăzi. în care fiziologului îi revine un rol central prin aplicarea teoriei sistemelor. individuale sau extraordinare . la începuturile ei. în asigurarea a ceea ce numim echilibru homeostatic şi stare de sănătate.. a informaticii. dar aceasta nu presupune excluderea experienţelor neobişnuite." Ca ulterior. a afirmat câ ştiinţa se ocupă de ceea ce este ordinar. dar putem sâ rezumăm medicina ca „ştiinţă a vieţii omului". medicina. Ştiinţa medicală are originea în observaţiile selectate de-a lungul mileniilor prin aplicarea unor resurse naturale şi proceduri cu efect terapeutic de către şamani. ea este o profesiune"." Ştiinţa şi tehnica aplicate în medicină se referă la suportul ei structural-funcţional. Claude Bernard sâ precizeze: „Medicina nu este nici artă şi nici ştiinţă. în apogeul carierei sale ştiinţifice.acceptând supranaturalul şi extraraţionalul. în proporţie de aproximativ 30 % Ja reuşita efectului terapeutic." înainte de Paul Valery. teoriei haosului. Paul Valery scrie câ „Medicina este. fractalilor.€â. arta vindecării are. în ultimul timp. eminent om de ştiinţă care s-a ocupat de toate aspectele a ceea ce numim viu şi medicină. indiferent de gradul de pregătire şi de mijloacele pe care le utilizează. a inclus în obiectivul său de preocupări şi domenii de crez. în cazul medicului. precum si prevenirea acestora.. 4) cauzele şi mecanismele devierilor pe care le numim proces patologic şi boală. preciza: „Aplicarea matematicilor la fenomenele naturii reprezintă scopul oricărei ştiinţe. Şi s-ar mai putea continua. Efectul sugestiei şi al hipnozei. 19 . de ambianţă şi nu în ultimul rând de carisma celui care acţionează. dependent de modul de aplicare a procedurii terapeutice. Putem sâ afirmăm cu siguranţă . Dar verdictul îl dă Immanuel Kant: „Eu afirm câ în orice disciplină se găseşte numai atâta ştiinţă câtă matematică se cuprinde în ea". de tratament şi de remediere a stării individului şi a capacităţii sale adaptative. fenomene de spiritism şi transcendenţă. şi în acest fel medicina devine. ulterior. Arta medicala. \ Dacă fiziologul Claude Bernard afirma la începutul carierei sale ştiinţifice că medicina este doar o profesiune. teoriei catastrofelor etc. din ce în ce mai mult se discută. Iată că efectul placebo prin artă şi crez se include în medicină şi ca atare în ceeace numim ştiinţă medicală. ceea ce are ca expresie efectul placebo. nici ăită. fiindcă expresia legii fenomenelor trebuie sa fie totdeauna matematică.3) procesele socio-psiho-afective în legătură cu ceea ce numim „Well being" şi devierile de la acesta. . Paracelsus spunea că. sau mai bine zis. sau ceea ce practica tămăduitorul era exclusiv empirică. miracole şi unele elemente de magie şi mistică. ştiinţa. ciberneticii. ordonat şi repetabil. ştiinţele toate în slujba omului. pe lângă artă. al psihoterapiei şi sacroterapiei. rolul optimizator al scoarţei cerebrale şi în special al sistemului limbic. magi. sau dacă vreţi. 5) mijloacele de diagnostic. La acestea s-au adăugat cuceririle tehnice şi ale ştiinţei. Oswaldo Louis afirmă categoric: „Experienţa de veacuri a medicinei nu parvine la categoria ştiinţă decât în momentul în care poate căpăta o expresie numerică".

Dacă nu demult. Astfel.fractal temporal. arborizaţii (bronşicâ. fractalul nu se caracterizează printr-o singură scală de mărime. cu aplicaţii şi implicaţii în funcţionarea reţelelor neuronale. vasculară etc). gradul de dezordine. în evoluţia proceselor umane. dar cu forme similare . exemple ale interdisciplinaritâţii cercetării ştiinţifice contemporane." Medicina secolului XXI nu se concepe fără matematica aplicată. Ary Goldberger de la Harvard Medical School afirma: „în 1986 nu aţi găsit cuvântul fractal într-o carte de fiziologie. adaptive etc. ce tratează evoluţia neregulată şi imprevizibilă în timp.de reţea. astăzi acestea servesc explicării unor procese biologice normale şi patologice. aşa cum a definit Schroedinger: „Viaţa este o insulă de ordine în imensul ocean al dezordinii. Referindu-se la fractal. doamne-am apărut. La rândul lui. reglarea frecvenţei cardiace poate fi considerată ca un proces fractal. Şi m-aş întoarce în chaos" se referă la entropie. Procesul repetându-se. model matematic al dinamicii neliniare. care tinde să crească până la un echilibru termodinamic al nonviului. Termenul poate fi extins şi la elemente temporale . cred că în 1996 nu veţi găsi o carte de fiziologie fără acesta. a unui sistem. mai sus amintite. fractalul reprezintă un sistem de fragmente geometrice de mărime şi orientare variabilă." Haosul este un concept matematic. Ceea ce spune Eminescu în poezia Luceafărul: „Din chaos. acum două decenii. iar cercetarea ştiinţifică medicală se exprimă în limbaj matematic. erau privite drept abstracţiuni interesante. capitole întregi ale matematicii moderne. care sunt procese antientropice. iar procesele asigurate de sistemul viu conferă acestuia. căci. în diversitatea genetică şi comportamentală. ci prin mai multe. ordine şi organizare.' 19 .