P. 1
Finante Publice Manual

Finante Publice Manual

|Views: 3,338|Likes:
Published by a_l_l_y_na

More info:

Published by: a_l_l_y_na on Nov 18, 2009
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

03/16/2015

pdf

text

original

Obiectivul principal al cursului

Modul de stabilire a notei finale Titularul cursului/

no iuni generale privind impozitul; con inutul şi rolul impozitului; clasificarea impozitelor; elementele impozitului; principiile impunerii; sistemul fiscal; aspecte generale privind sistemul fiscal conceptul, semnifica ia şi limitele presiunii fiscale; modalită i de exprimare a presiunii fiscale; factori de influen ă şi efecte provocate de creşterea ratei presiunii fiscale Con inutul şi trăsăturile creditului public;
C @ (  $ ' & % !  1 2 5 ! D C ( )  $ @ $ ' ! & ( % 3  9 ! # $ & 5 &   B 3 # # 1 1 A

1

)

#

( 

$

'

&

)

%

#

(

# 

1

$

!

' 

&

(

%

!

1 

2

9

$ 

1

$

)

)

)

2

#

1

1

$

# 

!

#

!

(

&

5

3

5 

5

#

$

#

1

$

4

#

'

4

&

&

8

&

3

&

(

#

'

%

'

1

#

$

$

$

$

$

&

&

&

&

#

3

"

#

7

7

7

(

#

#

#

!

5

5

5

2

3

3

3

1    

6

6

6 

Con inutul tematic al cursului

concept, con inut, func ii metode privind dimensionarea indicatorilor bugetari; principii bugetare; procesul bugetar aspecte generale privind bugetul public; rolul bugetului de stat; componentele bugetului public na ional şi ale bugetului general consolidat con inutul cheltuielilor publice; criterii de clasificare a cheltuielilor pulice; indicatori de analiză a cheltuielilor publice; factorii care influenează creşterea cheltuielilor publice 

¥

©

£ 

s

¡ 

¡

¡  

¥ 

¡ 

¥ 

¡

©

¨

§

¦

¥

¤

¢

£

¢

¡

0

0

 

1. Precizări şi recomandări….. Codul cursului Denumirea cursului Tip curs Durata cursului/nr credite Perioada de accesare a cursului Manualul recomandat

F1B2301 FINANTE PUBLICE Obligatoriu 42ore (28 curs+14seminar)\6 în curs de apari ie la Editura Funda iei “România de Mâine” Cunoaşterea aspectelor esen iale privitoare la: necesitatea, caracteristicile, modul de formare şi repartizare a fondurilor financiare publice; principii bugetare; cheltuirea banului public în condi ii de eficien ă, eficacitate şi economicitate; con inutul şi implica iile apelului la credit public; presiunea fiscală. Rezultă din punctajul afişat, în urma sus inerii examenului pe calculator Conf. Univ. Dr. MARIANA-CRISTINA CIOPONEA cristina _cioponea @yahoo.com 3169785/103

destina ia şi rolul creditului public; tehnica derulării creditului public; elementele tehnice ale creditului public; opera iuni legate de acordarea creditului public; Deficitul bugetar: concept, cauze, efecte; indicatori de comensurare a gradului de îndatorare a statului concept, con inut; necesitatea înfiin ării Trezoreriei în ara noastră; modul de organizare şi func ionare a Trezoreriei finan elor publice; func iileTrezoreriei finan elor publice
) @ (  $ ' & % !  1 # 1 2

2

¡

#

1

 

Ed. Funda iei , Bucureşti, 2004 Nicolae -Grigorie Lăcri a, Mariana-Cristina Ed. Cioponea, Funda iei , Bucureşti, 2004
¨ ¥  £  ¡ © £ ¥  ¢ s ¡ ¡ ¢  ¡ ¨  ¤ ¥ ¨ ¥  § ¡ £ © ¢ ¨ £ ¥ £ ¡ § ¥ ¢ ¡ ¢ ¦ ¦ ¢ ¢  ¥  ¤ ¡ ¤ § ¢  ¥ £ ©   £ ¢ ¡ £ £   ¡ ¥ ¢ ¢ ¢ § ¡ ¡ ¢    

FINAN E PUBLICE - sinteza cursului ! # 2 % 2  A !  5 3  1 A  ! !  1 !  C 1 B C   & C 9 2 A

1.1. Conceptul de finan e publice 1.2. Evolu ia conceptului de finan e publice
3

£

¢

¢

¡

¡

¦

¤

£

§

(

©

¡

¥

¡

     

£

%

§ 

©

Bibliografie facultativă

¥

¤

¢

£ 

¢

¥

¡   

¥

  

"

§

¥

¢

¨

¥

¡

¥

©

¢ 

¨

£

'

¡

§  

©

¢

©

A 

s

§

¡

¡

¡

(

©  

¤ 

¥  

#

¡

¡

¥

£ 

¡ 

§

¥   

¢

"

©

£ 

¦ 

¥

¥

%

¡   

£ 

$ 

¡

¡

¥

¥

¢

'

¡

¡ 

¢

¢

¢ 

¦ 

¡

) 

¥

¡

¢

¥  

#  

¡

¨ 

(

©

¤

©

£

 

¥

¨

¡

¡

 

¥  

§

¢ 

£

0

§

¢

¢

¦ 

¦

¡

£

#

¡

¡

¥

¢

¥

A

¢ 

¤

¥ 

¢

¢

¡ 

 

©

£

¡

¨

'

¢ 

¡

§

A

    ¦ ) # A  $ & % 0 #

Bibliografie minimă obligatorie

– MarianaCristina Cioponea – în curs de apari ie la Ed. Funda iei “ , Bucureşti 2007 Lumini a Ristea, Adina Trandafir, Ed. Funda iei , Bucureşti, 2005 Legea privind finan ele publice nr. 500/2002, publicată în MO nr. 597/2002 Mariana-Cristina Cioponea,

$ 

# 

"

"

A

!

%   

C 

1 ! 7 #

 

1.3. Func iile finan elor publice Studen ii vor cunoaşte: - necesitatea şi caracteristicile bunurilor sociale/ colective; - con inutul, func iile şi rolul finan elor publice; - modul cum au evoluat finan ele publice, odată cu evolu ia rolului statului rela ii financiare sau finan e; utilită i (bunuri/servicii) publice (colective); nevoi publice şi cvasipublice; func ia de reparti ie; constiruirea fondurilor financiare publice; repartizarea fndurilor financiare publice; func ia de control. Satisfacerea nevoilor cu caracter colectiv reclamă existen a şi functionarea unor institu ii publice care să furnizeze bunurile sociale respective, acestea neputând fi dobândite prin intermediul pie ei. Bunurile publice aduc foloase tuturor membrilor societă ii, indiferent dacă aceştia au participat sau nu la efortul de finan are a lor. Consumul utilită ilor publice este indivizibil şi neconcuren ial; acestea se folosesc în comun, de ele beneficiind mai multe persoane în acelaşi timp. Totodată, accesul unui individ la utilită ile publice nu este condi ionat de plata vreunei contribu ii din partea sa şi nici nu are loc în detrimentul altora. În ceea ce priveşte oferta de utilită i publice, sunt situa ii în care unii membrii ai societă ii nu o sesizează, întrucât nevoile sociale pe care le acoperă nu sunt percepute ca nevoi personale. Satisfacerea nevoilor publice antrenează efectuarea unor cheltuieli din partea institu iilor publice, cheltuieli care se acoperă din venituri de aceeaşi mărime. Cum însă, doar o mică parte a serviciilor publice sunt prestate contra plată, finan area cheltuielolor publice se asigură pe seama resurselor colectate prin impozite, taxe sau contribu ii, la nivelul autorită ilor publice centrale sau locale. Prin intermediul finan elor publice, statul pune la dispozi ia membrilor societă ii o gamă largă de utilită i, în condi ii specifice. Această activitate presupune realizarea unui amplu proces de redistribuire a veniturilor şi averilor persoanelor fizice şi juridice, după criterii stabilite de institu iile de decizie politică.
# (  $ ' & % # " !  9 # B $ & 5 % # ( 2 A C  C  ) #  # 8 ( # 5   & A  & $ & $ 2 5  % ! ( # $ #   5 ( #  ' '

Finan ele publice reprezintă o importantă componentă a vie ii social-economice a fiecărei ări, iar impactul lor asupra economiei na ionale este determinat, atât de propor iile redistribuirii produsului intern brut, cât şi de modul concret de realizare a acestui proces. Din punct de vedere tehnic, finan ele reprezintă totalitatea fluxurilor băneşti dintr-o economie având ca scop încasarea veniturilor şi efectuarea cheltuielilor la diverse niveluri; individ, organiza ie, stat. Între conceptul de finan e publice şi cel de finan e există o rela ie de la parte la întreg. Termenul de finan e publice vizează mai ales plă ile băneşti de interes public necesare în rela iile cu statul şi alte colectivită i publice. Apari ia şi func ionarea finan elor publice sunt indisolubil legate de existen a statului şi de utilizarea banilor şi a formelor valorice în repartizarea produsului intern brut. Pe parcursul tuturor orânduirilor social-economice, finan ele s-au manifestat ca rela ii sociale de natură economică, apărute în procesul reparti iei produsului intern brut şi a venitului na ional, în stânsă legătură cu îndeplinirea func iilor statului. În tot acest timp, finan ele au îmbrăcat, fără excep ie, forma bănească şi au îndeplinit un anumit rol, mai mult sau mai pu in important, în func ie de condi iile economice, politice şi sociale.
4
C (  1 2 5 3  1 # 5 ( ! 1 ! ( B
¡ 

!

@

( 

7

2

2

(

#

# 

1

2

4

#

5

!

(

 

#

$

#

"

!  

Corespunzător demarca iei dintre sectoarele public şi particular din economia de pia ă, se impune şi distinc ia dintre finan ele publice şi finan ele private. Fondurile care se constituie la dispozi ia autorită ilor publice pentru satisfacerea nevoilor generale ale societă ii, se formează pe seama transferului de putere de cumpărare de la diverse persoane fizice sau juridice către organele administra iei de stat centrale sau locale. Rela iile financiare publice apar ca urmare a transferului de valoare la fondurile ce se constituie în economie sau de la acestea către diverşi beneficiari; transferul se efectuează , fără echivalent, în cea mai mare parte cu titlu nerambursabil, în scopul satisfacerii nevoilor sociale. Finan ele publice reprezintă o disciplină de grani ă, interferându-se pregnant cu: economia politică, economiile de ramură, alte discipline cu profil monetar şi financiar, dreptul administrativ şi cel constitu ional, managementul, precum şi cu alte discipline cu profil social şi politic. Caracterul politic al ştiin ei finan elor publice este dat de faptul că obiectivele colective ce trebuie satisfăcute şi cheltuielile publice pentru atingerea acestor obiective (activitatea financiară) nu ar exista în afara organizării politice.
# (  $ ' & % # " ! C  # 9 (  # $ B '  & & % $ C & @ 1 5 " 2 % $ #  #  ( " 5
¡

Rolul şi importan a finan elor publice s-au manifestat şi au evoluat în strânsă legătură cu rolul statului în economie. Astfel, teoreticienii delimitează trei mari perioade; epoca statului-jandarm, a statului-providen ă şi cea în care statul devine actor economic. În conceptul despre finan e avea un pronun at caracter juridic. Doctrina perioadei era cea a liberalismului economic, conform căreia preocupările specialiştilor erau orientate îndeosebi spre problemele procurării resurselor necesare statului, utilizării lor cu spirit de economie, repartizării sarcinilor fiscale pe categorii de plătitori, întocmirii şi executării bugetului în condi ii de echilibru. Conform principiului “laissez faire, laissez passer”, statul trebuia să lase liber jocul concuren ei, al ini iativei particulare şi al legilor obiective ale pie ei. Astfel, statul se situa în afara vie ii economice, iar ac iunea sa trebuia să fie, pe cât posibil, cât mai neutră. a condus la o concep ie total diferită despre finan ele publice. Spre sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul sec. al XX-lea (mai pregnant după criza economică din anii 1929-1933) s-a afirmat tot mai mult concep ia interven ionistă, datorită fluctua iilor pe care le-a cunoscut via a economică din primele decenii). Sub presiunea evenimentelor vremii, concep ia cu privire la rolul statului a evoluat, în sensul că acesta poate şi trebuie să să-şi extindă aria misiunilor sale tradi ionale, pentru a corecta deficien ele cauzate de jocul liber al economiei de pia ă. În planul finan elor publice doctrina interven ionistă încurajează înfiin area de întreprinderi publice şi societă i mixte, acordarea de subven ii şi alte facilită i întreprinderilor particulare, adoptarea de către autorită ile publice a unor măsuri de combatere a şomajului şi de redresare a economiei stagnante. Finan ele publice în perioada în care se manifestă ca . Statul realizează cadrul juridic de reglemenrare în toate domeniile, dar în acela şi timp desfăşoară el însuşi o serie de activită i în domeniul public sau economic.
(  7 2 2 ( # 1 2 5 ( ! $ & 5 ! 5 3 ( 7 1 @ ! " B # ! B
¤

5 

! 

 

#

1

1

2 

#

4

&

5

#

&

'

5 

1 ! 1 @ ( 5 3 %  # ! 3 B 1 @ # B (   
¡

B

7

7

2 #  1 1

2 5 % (
¢

#

 

#

(

( 

@ 

&

1 & $ $ & & 5 & 5 ! 5 ! ! 5 5 3 3 # $ # B & 1  ! B # 3 # $ # ! ( 7  # ( 1 #

2 5 3 1  2   $ " # ! 3  $ 1 1 # & %

1 3 ( # 5 @ 1 & 5 1    ' 1

¡

@

#

¡

1 1  5 % # 1 # 5  

1 !    2 & % $ # # 1 $ & 1 ( & %   5  3 $ !  2  ! 
¡

©

&

(

' 5 & ¡ ! 3  $

& B  ¢ 9 ! (  & 2

% £  ! 1 5 $ 1 " ¨ @ B ! & &

%

# # 1 5 ! 5 © $

$ $ 3 & & 2 2 §

# # ¡  (

" "   ! 1 £  2 B ( # " # ¥ 1

! ! C 2 %  ¡ % 2 "
£

% 

  C 1 $ ¥ A 

# 

 C @ &  # 3 ¢ % $ ¡ # ! (   ¢ # 2 ( ¡ 1  2 & 3 % ¦

În cursul – Mariana-Cristina Cioponea – în curs de apari ie la Ed. Funda iei “ , sunt prezentate unele concep ii de factură neoliberală privind rolul şi implica iile în via a economico-socială a finan elor publice.
¥ © ¥ £  ¥ s ¢ ¡ ¡  ¢ ¡ ¡ ¤  #  ¥ ( ¥  £  $ ¡ ' £  ¡ & ¢ ¥  % ¢  1 ¡ © ¡ 2 ¨ $  # §   " ¦ ¥ ! ¤ ¢  9 £ ¢ # ¡ $     " ( &  C
 

Misiunea socială a finan elor publice se îndeplineşte prin func iile pe care le exercită şi anume: func ia de reparti ie şi func ia de control. Func ia de reparti ie se compune din , foarte strâns legate între ele: constituirea fondurilor şi repartizarea acestora. Constituirea fondurilor se referă la formarea fondurilor publice de resurse băneşti, care se pot alimenta pe mai multe căi; impozite, taxe, contribu ii pentru asigurările sociale de stat, amenzi, penalită i, vărsăminte din profitul regiilor autonome, vărsăminte din veniturile institu iilor publice, chirii din concesiuni şi închirieri ale unor bunuri apar inând statului, venituri din valorificarea bunurilor apar inând statului etc. Distribuirea fondurilor financiare pe beneficiari (persoane fizice sau juridice) este precedată de inventarierea şi evaluarea în expresie bănească a nevoilor sociale din perioada de referin ă. Datorită faptului că cererea de resurse financiare este mai mare decât oferta lor, este necesar ca autorită ile publice să trieze şi să ierarhizeze cererile beneficiarilor de fonduri publice solicitate de realizarea diverselor obiective şi să stabilească unele priorită i în func ie de condi iile concrete ale fiecărei etape. Constituirea şi dirijarea fondurilor publice reprezintă un proces unitar şi neîntrerupt, având un rol important în func ionarea economiei. Necesitatea constituirii unor fonduri financiare la dispozi ia statului, în vederea înfăptuirii func iilor şi sarcinilor sale, se resimte în toate ările, indiferent de gradul de dezvoltate, ceea ce conferă func iei de reparti ie un caracter obiectiv. :n schimb, procesul propriu-zis de redistribuire a acestor resurse are un caracter subiectiv, depinzând de; capacitatea factorilor de răspundere de a percepe şi răspunde nevoii sociale la un moment dat; gradul de dezvoltare economico-socială ării; orientarea for elor politice aflate la putere. Func ia de control a finan elor publice este strâns legată de func ia de reparti ie, având însă o sferă de cuprindere mult mai mare, deoarece vizează atât constituirea şi repartizarea fondurilor publice, cât şi modul de utilizare a acestora. Controlul statului are o sferă vastă de manifestare, cuprinzând toate domeniile vie ii sociale care in de sectorul public şi anume; activitatea economică, educativă, culturală, ocrotirea sănătă ii, protec ia socială, asigurări sociale de stat, men inerea ordinii publice, apărarea ării, promovarea rela iilor cu alte state etc. Ca urmare, controlul ;mbracă forme diferite, este exercitat de organe diferite şi foloseşte instrumente diferite. În cursul - autor conf. univ. dr. Mariana-Cristina Cioponea – în curs de apari ie la Ed. Funda iei “ , este prezentat contextul intern şi interna ional în care se manifestă finan elepublice în perioada actuală.
¥ ¥ ¢ ¡ ¢ ¤ ¥ ¥
¡

1. Prin ce se caracterizează bunurile publice? a) Consum indivizibil şi concuren ial în detrimentul altor indivizi. b) Consum indivizibil şi concuren ial, presupunând o plată. c) Accesul este condi ionat de plata unui tarif sau taxă. d) Consum indivizibil, neconcuren ial, fără să presupună o plată. e) Toate enun urile de mai sus caracterizează bunurile publice. Răspuns:d 2. Care dintre următoarele afirma ii cu privire la rela iile financiare publice nu este falsă:
6

£

£

£ 

¡

¢

§

¢

§ 

¡

©

£ 

£ 

 

s

¡ 

¡

¡  

¥ 

¡ 

¥

#

1

¡

©

!

¨

&

§

$

!

¦ 

#

¥

¤

2

¢

5

£

&

¢

!

¡

#

 

B 

1

@

'

#

1

5

C 

¢

a) condi ionează rela iile băneşti b) reprezintă un transfer de valoare în dublu sens c) se suprapun prefect cu rela iile băneşti d) au ca scop satisfacerea nevoilor individuale e) reprezintă doar un transfer de valoare de la persoanele fizice şi juridice către stat Răspuns: b 3. Constituirea şi dirijarea fondurilor financiare publice: a) se realizează prin intermediul statului b) se realizează prin intermediul sistemului bancar c) se realizează prin intermediul agen ilor economici d) se realizează prin intermediul societă ilor de asigurări e) au ca scop corectarea integrală a inegalită ilor dintre diverse categorii şi grupuri sociale Răspuns: a 4. Constituirea şi dirijarea fondurilor financiare publice: a) se realizează prin intermediul agen ilor economici b) se realizează prin intermediul băncilor c) au ca scop corectarea par ială a inegalită ilor dintre diverse categorii şi grupuri sociale, provenite din reparti ia primară a veniturilor şi averilor d) au ca scop repartizarea veniturilor între agen ii economici din mediul rural şi cei din mediul urban e) toate afirma iile de mai sus cu privire la constituirea fondurilor financiare publice sunt adevărate Răapuns: c

2.1. Metode privind dimensionarea indicatorilor bugetari 2.2. Principii bugetare 2.3. Procesul bugetar Studen ii vor cunoaşte: - avantajele şi dezavantajele ptezentate de metodele clasice şi moderne de cuantificare a indicatorilor bugetari; - principiile bugetare şi abaterile în practică de la acestea; - trăsăturile şi etapele procesului bugetar. sistem de gestiune; sistem de exerci iu; echilibru bugetar; unitatea bugetară; universalitatea; neafectarea veniturilor bugetare; anualitatea bugetară; specializarea bugetară. Bugetul de stat reprezintă principalul plan financiar centralizat al statului pe termen scurt. Acesta face parte dintr-un sistem unitar de bugete, iar elaborarea, aprobarea, execu ia şi controlul său formeazâ un complex de activită i care alcătuiesc procesul bugetar. 
1 ! 5 # 4 & ' 1 2 $  1 2 5 ! (  B  ! # 1 ! 2  3 # 7  B B    1 % # B 2 5 #  C  C
£

În vederea cuprinşi în buget, se utilizează numeroase metode, grupate în două mari categorii: clasice şi moderne. Dintre acestea, men ionăm; metoda automată sau a penultimei, metoda majorării sau diminuării, metoda evaluării directe.
7 
$ #  & 5 $ # 8 ( 
¡ 

1

 
& 5  !

 
#  # # B

¡
1

% 2 $ 

& 1 2 5 $ ! ( 

% B  #   1 @ ( C  9 #  (

6

A

'

 
) 5   3

0 & ! ! $ $ & & ( C ( $ 2
£

#

5

C

B 

1 2 % ) 5 ! # # (  ! # #  8 7 $ C ( # # 

 
# !  5 5 (  #   & ' ' A

Metoda automată sau a penultimei constă în întocmirea proiectului de buget, luând ca bază execu ia bugetară a penultimului an bugetar (ultimul an bugetar nefiind încheiat, nu poate oferi decât informa ii preliminare). Metoda are avantajul simplită ii, dar dezavantajul că datele oferite drept bază sunt deja perimate, mai ales în condi iile unei economii în plin proces de transformare. Metoda majorării sau diminuării presupune stabilirea unui ritm mediu de varia ie a indicatorilor bugetari pe o perioadă 5-10 ani. Pentru aceasta, se iau în calcul indicatorii rezulta i în exerci iile bugetare ale perioadei anterioare anului pentru care se proiectează noul buget. Valoarea ritmului mediu astfel rezultată, se aplică asupra indicatorilor aferen i anului bugetar în curs, determinând nivelul veniturilor şi al cheltuielilor pentru anul următor. Această metodă este aproximativă, deoarece se bazează pe extrapolarea tendin elor manifestate în evolu ia indicatorilor din anii preceden i, neavând în vedere influen ele unor factori diverşi care pot ac iona în realitatea economică viitoare, mai mult sau mai pu in intens. :n general, practica bugetară modernă a renun at la aceste metode din necesitatea evaluării cât mai reale a valorilor înscrise în proiectele de buget. Metoda evaluării directe are în vedere calcule pentru fiecare sursă de venit sau categorie de cheltuieli, bazate pe execu ia preliminară a bugetului pe anul în curs, precum şi pe previziunile în domeniul economico-social ale perioadei pentru care se previzionează bugetul. În general, metodele clasice sunt depăşite, având anumite limite din următoarele considerente; - volumul insuficient de informa ii utilizat la construirea bugetului; - imposibilitatea previzionării şi cuantificării efectelor unor factori ce pot interveni pe parcurs în economia reală şi finan ele ării; - nu vizează urmărirea eficien ei ac iunilor ce se finan ează din resursele publice; - nu-şi propun să coreleze cheltuielile la nivelul tuturor institu iilor publice participante la implementarea unui anumit obiectiv. Dintre men ionăm: metoda de planificare, programare, bugetizare; bugetele bazate pe programe; metoda denumită “baza bugetară zero”; managementul prin obiective; ra ionalizarea op iunilor bugetare. Metoda de planificare, programare şi bugetizare reprezintă o metodă de utilizare optimă a cheltuielilor bugetare în contextul aplicării deciziilor într-un mod cât mai eficient. Aceasta constă într-un sistem de contabilizare prin care se corelează costurile input-urilor cu output-urile sau cu activită ile realizate în sectorul public. Cheltuielile publice sunt eviden iate, în mod tradi ional, în func ie de domeniul unde se efectuează (ministerul care le administrează), precum şi în func ie de modul cum se efectuează (cheltuieli de personal, cheltuieli materiale şi servicii, cheltuieli de capital etc.). Bugetele bazate pe programe utilizează informa iile de care dispun autorită ile publice pentru clarificarea unor probleme cum sunt; - stabilirea obiectivelor în cadrul fiecărui program; - selectarea informa iilor referitoare la modul în care sunt folosite resursele financiare; - aprecierea eficien ei programelor prin prisma obiectivelor prevăzute; - evaluarea mijloacelor alternative pentru realizarea obiectivelor propuse; - revederea periodică a programelor, corespunzător schimbărilor intervenite. Metoda este precisă, dar laborioasă şi necesită existen a unei baze de date referitoare la fiecare obiectiv în parte, ceea ce este relativ dificil de determinat sau prognozat. De asemenea, întocmirea unui buget pe baza metodei de planificare, programare şi bugetizare nu
# 1 # B 2 7 # $ # B 2 5 # 7 C &

8

înlocuieşte bugetul de stat, între cele două planuri financiare existând numeroase deosebiri legate de con inut, sferă de cuprindere, orizont de timp, for ă juridică. Metoda denumită “baza bugetară zero” constă în examinarea critică a fiecărui tip de cheltuială bugetară şi aprecierea utilită ii şi eficien ei sale. Pentru aceasta este necesară existen a unei multitudini de programe alternative, urmând a se opta pentru unul dintre ele, în func ie de efectele posibil de ob inut la un anumit nivel al cheltuielii. Baza bugatară zero presupune reluarea în permanen ă a analizei tuturor cheltuielilor bugetare, ca şi cum s-ar porni de la zero pentru toate cheltuielile publice. Nivelul angajamentelor bugetare (sumele ce urmează a se aloca din buget ) se încadrează într-una din următoarele posibilită I; nivelul zero, care înseamnă anularea resurselor bugetare pentru o ac iune apreciată ca nefiind prioritară; nivelul redus, care presupune continuarea ac iunii cu resurse scăzute; nivelul normal corespunde situa iei în care ac iunea se desfăşoară la acelaşi nivel comparativ cu perioada anterioară; nivelul crescut permite suplimentarea resurselor financiare pentru ac iunile considerate prioritare. Aplicarea bugetului cu bază zero pe perioade mai îndelungate permite ca la anumite intervale de timp, fiecare dintre beneficiarii de fonduri publice (de exemplu fiecare minister) să fie supus examinării tuturor cheltuielilor publice pe care le-a ocazionat, identificând acele cheltuieli care s-au dovedit ineficiente de-a lungul perioadei de timp analizate. Managementul prin obiective reprezintă o metodă de cuantificare a veniturilor şi cheltuielilor bugetare care pune accentul pe identificarea finalită ilor pentru fiecare domeniu de activitate. Astfel, fiecare administrator al banului public stabileşte propriile sale obiective, care vor contribui la construirea finalită ilor propuse. :n cadrul fiecărui minister, are loc rediscutarea finalită ilor, precum şi coordonarea obiectivelor şi resurselor. Această metodă a fost concepută în contextul unei planificări globale pe termen mediu, astfel încât să permită coordonarea între ministere a obiectivelor. Ea permite identificarea op iunilor orizontale privind diferen ierea mărimii creditelor bugetare distribuite între ministere. Decidentul care procedează la selectarea obiectivelor este diferit de utilizator. Bugetul bazat pe program (bugetul de program) reprezintă o modalitate de pregătire şi prezentare a bugetelor, pornind de la obiectivele urmărite şi nu de la organizarea administra iei. Se pune accentul pe obiectivele de realizat şi pe determinarea ansamblului de mijloace utilizate pentru atingerea lor. Astfel, bugetul de program devine un instrument util şi original pentru programarea bugetară şi corelarea ei cu un anumit plan. :n acest sens, metoda permite; - stabilirea de către fiecare minister a priorită ilor relative; - alegerea ac iunilor prioritare, într-un cadru bugetar dat; - afectarea aloca iilor bugetare şi compararea cu rezulatatele; - analiza obiectivită ii şi eficacită ii pe baza compara iei dintre costurile implicate şi rezultatele obinute; - evitarea acoperirii prin finan are bugetară a unor ac iuni neoportune ale administra iei (în special cele care nu fac obiectul acestei finan ări). Metoda ra ionalizării op iunilor bugetare este concepută ca un sistem cibernetic închis, între componentele căruia sunt rela ii de interdependen ă, astfel că nerealizările dintr-o fază se repercutează asupra celorlalte. Analiza sistemică are drept scop, ca în urma unor itera ii succesive, să se reformuleze obiectivele şi mijloacele utilizate pentru atingerea lor. Originalitatea şi un mare avantaj al metodei constau în capacitatea ridicată de adaptabilitate şi de reformulare a op iunilor. :n aplicarea metodei se remarcă patru faze; studiul, decizia, execu ia şi controlul. Prin această metodă se urmăresc obiective pe termen mijlociu şi are avantajul că oferă posibilitatea reexaminării periodice a op iunilor, în func ie de eventualele modificări apărute. Totodată, utilizând modele matematice, se ajunge la o estimare a veniturilor şi cheltuielilor
9

mai apropiată de cuantumul nevoilor reale ale fiecărei perioade. Astfel, metoda permite determinarea costului global al opera iunilor, indiferent de sursa de finan are. De asemenea, metoda oferă informa ii cu privire la costul unui anumit capitol de cheltuieli în varianta clasifica iei func ionale.
# 1 # 1 ! 5 ! # 5 # 4 4 & & ' '   %  # ( $    1 %  0 ( C 
£

Bugetul public trebuie să reflecte în mod real venitul statului posibil de realizat şi cheltuielile aferente perioadei la care se referă. El este construit inând seama de unele , a căror importan ă diferă de la o ară la alta, în func ie de gradul de dezvoltare a economiei, de implicarea statului în plan economico-social, de stadiul de democratizare, de tradi iile social-culturale etc. De-a lungul timpului, unele dintre aceste principii şi-au pierdut în bună măsură semnifica ia ini ială, iar altele au fost adaptate cerin elor epocii contemporane. sunt: universalitatea, unitatea, anualitatea, echilibrul, specializarea, publicitatea bugetului, neafectarea veniturilor bugetare. Universalitatea presupune ca veniturile şi cheltuielile publice să fie înscrise în bugetul de stat în sumele lor totale, astfel încât Parlamentul să dispună de informa iile privind veniturile totale pe care statul urmează să le încaseze în perioada considerată, precum şi destina ia acestora În perioada actuală, în România, bugetul de stat este un buget mixt, adică veniturile extrabugetare sunt lăsate la dispozi ia institu iilor care le ob in, urmând a le folosi direct, pentru acoperirea nevoilor proprii. Unitatea bugetară necesită existen a unui document unic în care se înscriu veniturile şi cheltuielile publice exprimate în sumele lor totale. În acest mod se creează posibilitatea stabilirii raportului dintre veniturile şi cheltuielile bugetare, adică să se cunoască dacă bugetul este echilibrat, excedentar sau deficitar, luându-se, pe acestă bază, măsurile adecvate cu privire la oportunitatea unor cheltuieli. Abaterile de la principiul unită ii bugetare sunt, în prezent, acceptate de practica financiară interna ională şi constau în elaborarea, pe lângă bugetul de stat a unor tipuri de bugete diverse: bugete autonome; bugete extraordinare; bugete anexă; conturi speciale de trezorerie. O categorie aparte de bugete autonome o constituie bugetele colectivită ilor locale care se întocmesc de fiecare unitate administrativ teritorială (jude , oraş, comună). Aceste colectivită i au personalitate juridică, dispun de patrimoniu propriu, ;şi gestionează singure afacerile şi ;şi eviden iază veniturile şi cheltuielile separat de cele ale administra iei centrale a statului. Bugetele locale sunt votate de reprezentan ii aleşi ai fiecărei unită i administrativteritoriale şi se supun regulamentelor în vigoare privind controlul bugetar. Anualitatea reprezintă prima regulă bugetară aplicată în practică. Acest principiu se referă pe de o parte, la perioada de timp pentru care se întocmeşte şi se aprobă bugetul şi, pe de altă parte, la perioada de timp în care se încasează veniturile şi se efectuează cheltuielile. Datorită faptului că execu ia prevederilor din buget, atât la venituri cât şi la cheltuieli, nu se încheie întotdeauna la data expirării anului bugetar, practica financiară oferă două posibilită i pentru solu ionarea acestei situa ii; sistemul de gestiune şi sistemul de exerci iu. Sistemul de gestiune constă în închiderea automată a bugetului la data expirării; veniturile şi cheltuielile neefectuate urmează să fie înscrise în contul anului bugetar următor. Sistemul de exerci iu prevede o perioadă de 3 - 6 luni după expirarea anului bugetar, timp în care este permisă înregistrarea veniturilor şi cheltuielilor aferente anului bugetar încheiat. Aceasta conduce la prelungirea perioadei de exerci iu bugetar de la 12 la 15 – 18 luni, ceea ce permite reflectarea tuturor opera iunilor de încasare a veniturilor şi efectuare a cheltuielilor în contul
1   0 %  (  1

C

£

%

10

de încheiere a execu iei bugetului din anul în care au fost prevăzute şi autorizate. Astfel, sistemul de exerci iu are avantajul că permite reflectarea exactă, în buget, a tuturor veniturilor şi cheltuielilor proiectate, chiar dacă ele nu se încadrează pe deplin în anul bugetar. Dezavantajul metodei constă în faptul că, pe perioada de prelungire a exerci iului bugetar func ionează, în paralel, două bugete; cel al anului expirat (pentru care se mai permite înregistrarea veniturilor şi cheltuielilor care îi apar in) şi bugetul anului în curs, ceea ce îngreunează opera iunile de eviden ă şI control. În ara noastră, anul bugetar coincide cu cel calendaristic, iar sistemul aplicat este cel de gestiune. Echilibrul bugetar a fost considarat vreme îndelungată ca fiind “principiul de aur al gestiunii bugetare” şi constă în asigurarea egalită ii dintre venituri şi cheltuieli, atât în faza de întocmire a bugetului, cât şi în perioada de execu ie a acestuia. Accep iunea modernă a echilibrului bugetar scoate în eviden ă rolul de instrument al bugetului de stat prin intermediul indicatorilor de venituri, de cheltuieli şi mai ales prin soldul bugetar. În ceea ce priveşte deficitul bugetar, este necesară urmărirea sistematică a nivelului său, corelat cu evolu ia indicatorilor macroeconomici. Potrivit specializării veniturile înscrise în buget sunt aprobate de Parlament pe surse de provenien ă, iar cheltuielile pe categorii. Pentru a oferi puterii legislative o imagine cât mai clară asupra bugetului de stat, înscrierea veniturilor şi cheltuielilor trebuie să urmeze o schemă unitară, care se regăseşte în clasifica ia bugetară. Schema clasifica iei bugetare trebuie să fie simplă, concisă şi clară şi să grupeze veniturile după provenien ă iar cheltuielile conform destina iei. Legea privind finan ele publice prevede în mod expres necesitatea înscrierii în buget a veniturilor şI cheltuielilor conform clasifica iei concepută de Ministerul Finan elor Publice şi agreată de Fondul Monetar Interna ional. Publicitatea (transparen a) bugetului presupune ca, în urma dezbaterii şi aprobării de către Parlament, bugetul de stat să fie adus la cunoştin a opiniei publice, fapt realizat prin publicarea în Monitorul Oficial şi culegeri de legi. Informarea trebuie să se extindă şi asupra execu iei acestor prevederi. Astfel, legea privind adoptarea bugetului de stat şi contul de încheiere a exerci iului bugetar pe anul precedent celui în curs, trebuie date publicită ii. Principiul neafectării veniturilor bugetare se referă la faptul că, odată vărsate la buget, veniturile se depersonalizează. Altfel spus, veniturile, în ansamblul lor finan ează cheltuielile în totalitatea lor. Conform acestui principiu, se interzice ca un anumit venit să fie destinat unei anumite cheltuieli, deoarece, în general, nu se poate realiza o concordan ă deplină între nivelul unei cheltuieli şi nivelul unui anumit venit care ar urma să o acopere. În cazul veniturilor cu afecta ie specială, care reprezintă o abatere de la acest principiu, veniturile fie sunt insuficiente, ceea ce ridică probleme în privin a realizării din fonduri bugetare a obiectivului respectiv, fie sunt mai mari decât necesarul, ceea ce generează o risipă de fonduri. În România, fondurile speciale aprobate annual prin legile bugetare, cuprind venituri cu afecta ie specială, ceea ce reprezintă o abatere şi de la principiul neafectării veniturilor bugetare.
( 1 ! ¡ 5 § # © 4 § ¡ & ¦ ¡ '  $ ¢ & ¡ 3  # ¦ ( 2 1 ! 5 # 4 & ' $ & 3 1 # 0 ( C 2
 

poate fi definit ca ansamblul opera iunilor succesive pe parcursul unui an şi care privesc elaborarea şi aprobarea proiectului legii bugetare anuale, execu ia curentă a bugetului, încheierea şi aprobarea contului de execu ie bugetară, precum şi controlul bugetar.
1 0

C

£

11

În func ie de practica financiară şi de experien a acumulată în domeniul democra iei, procesul bugetar poate să se desfăşoare în mod diferit de la o ară la alta. Separat de particularită ile care se pot manifesta, procesul bugetar are unele trăsături specifice şi anume: caracter decizional, ciclic, politic, democratic şi cu impact public. Caracterul decizional decurge din însuşi con inutul procesului bugetar, de alocare a resurselor financiare limitate comparativ cu nevoile de servicii publice ale societă ii. Continuitatea ciclică este strâns legată de principiul anualită ii bugetare, care prevede reluarea anuală a fazelor care compun procesul bugetar, conform prevederilor cuprinse în legile anuale specifice, în care sunt prevăzute, printre altele şi termenele concrete de realizare. :n ara noastră, din practica ultimilor ani, rezultă şi periodicitatea revizuirii solicitărilor bugetare (legile bugetare rectificative) dar momentul şi intensitatea cu care se manifestă aceste revederi sunt variabile. Caracterul preponderent politic derivă din faptul că op iunea pentru un anumit tip de politică financiară, monetară, de credit, de pre uri reflectă, în general, orientarea şi interesele for elor politice din care este alcătuit Parlamentul. Procesul bugetar are caracter democratic datorită faptului că, pe parcursul etapelor sale componente, se manifestă atât atributele statului de drept (separa ia puterilor în stat), cât şi posibilitatea diverselor grupuri de cetă eni, detinători ai majorită ii politice decizionale, de a-şi impune interesele economico-sociale. Impactul public al procesului bugetar are implica ii în plan economico-social, atât la nivel micro cât şi macroeconomic. Op iunile de politică financiară cuprinse în con inutul bugetului – ce impozite să fie aplicate, care să fie materia supusă impozitării, cine să fie plătitorii impozitelor, cuantumul impozitelor şi taxelor, mărimea presiunii fiscale, cine să beneficieze şi în ce propor ii de aloca iile bugetare etc. - influen ează în mod hotărâtor comportamentul actorilor economici. Procesul bugetar cuprinde (etape) cum sunt: - elaborarea proiectului de buget; - aprobarea proiectului de buget; - execu ia bugetului; - încheierea şi aprobarea contului de execu ie bugetară. Fiecare dintre aceste etape implică un volum mare de activită i (subetape) foarte laborioase, cu termene precise, a căror derulare este reglementată prin Legea finan elor publice nr. 500/2002. În cursul – autor conf univ. Dr. Mariana-Cristina Cioponea - în curs de apari ie la Ed. Funda iei “ , aspectele tratate în acest capitol sunt prezentate mai detaliat. 1. Întocmirea bugetelor autonome reprezintă o abatere de la principiul: a) universalită ii b) specializării c) unită ii d) anualită ii e) neafectării veniturilor bugetare Răspuns: c 2. Potrivit cărui principiu bugetar, veniturile se înscriu în buget după provenien ă, iar cheltuielile după destina ie? a) unitatea bugetară b) specializarea c) universalitatea d) neafectarea veniturilor bugetare
12
¥ ¥ ¢ ¡ ¢ ¤ ¥ £ £ ¡ ¢ ¢ ¡    ¥ © £  s ¡  ¡ ¡  "  @  5 ¥     ¡ 5  ( ! ¥  ¡ © ¨ § ¦ # ¥ 1 ¤ ! ¢ & £ $ ¢ ! ¡    # 2 5 & ! # B  1 @ ' # 1 5
¢

e) anualitatea Răspuns: b 3. Potrivit cărui principiu bugetar, veniturile în ansamblul lor finan ează cheltuielile bugetare în ansamblu? a) unitatea bugetară b) specializarea c) universalitatea d) neafectarea veniturilor bugetare e) anualitatea Răspuns: d 4. Care dintre principiile bugetare impune ca veniturile şi cheltuielile publice să fie înscrise în buget în sumele lor totale? a) unitatea bugetară b) neafectarea veniturilor bugetare c) specializarea bugetară d) echilibrul bugetar e) universalitatea Răspuns: e
 
!

3.1. Aspecte generale privind bugetul public 3.2. Rolul bugetului de stat 3.3. Componentele bugetului public na ional şi ale bugetului general consolidat Studen ii vor cunoaşte: - conceptul de buget al statului; - rolul bugetului; - verigile bugetare (structura bugetului general consolidat). buget de stat; buget general consolidat; bugete locale; bugetul asigurărilor sociale de stat ; descentralizare; fonduri speciale
(  $ ' & % $ & 5 # 4 & ' B    1 % # $ ! 1 # # 4 # 5 ( # ) % # 3  # ! C 8  ( C #
 

La nivelul fiecărui stat se elaborează mai multe categorii de bugete, corelate între ele, alcătuind sistemul bugetar. Componen a sistemului bugetar se află în strânsă interdependen ă cu structura organizatorică a statului (de tip unitar sau federal) şi diferă de la o ară la alta. Repartizarea veniturilor şi cheltuielilor între bugetul central şi cele locale, se realizează corespunzător atribu iilor ce revin aparatului de stat central şi celui local. În mod obişnuit, veniturile cele mai importante şi principalele categorii de cheltuieli intră în atribu iile bugetului central (sau federal), iar în bugetele statelor şi în cele locale sunt înscrise venituri şi cheltuieli de importan ă mai redusă. Structura veniturilor şi cheltuielilor aferente verigilor sistemului bugetar diferă şi de la o perioadă la alta, fiind influen ată de importan a şi diversitatea obiectivelor ce revin organelor centrale şi locale. În România, necesarul de resurse la nivelul societă ii şi posibilită ile de acoperire a acestor nevoi sunt reflectate în bugetul general consolidat, care cumulează la nivel na ional toate veniturile şi cheltuielile publice. Caracterul de buget consolidat decurge din tehnica întocmirii lui, adică eliminarea transferurilor dintre diferitele categorii de bugete. Astfel, dacă bugetele locale sau cel al
13

 
#

¡

%

& $

%  #

  
)  & $ & C $
 

6

6 2 5 C  1 % ! ( ! # 7 $ # # 

  
5 5 (  #   & ' ' A

asigurărilor sociale nu se întocmesc şi execută în echilibru, acestea vor primi transferuri de echilibrare de la bugetul central. Sumele respective reprezintă cheltuieli pentru bugetul central şi venituri pentru bugetele locale sau al asigurărilor sociale, dar ele nu se regăsesc în totalul veniturilor şi cheltuielilor publice ale bugetului consolidat. Bugetul general consolidat reflectă dimensiunea efortului financiar public, precum şi starea de echilibru sau dezechilibru bugetar pe parcursul unui an. În forma sa tradi ională, este un cuprinzând detalierea mijloacelor financiare alocate diverselor servicii publice. Un asemenea buget este înlocuit în func ie de mijloacele ce pot fi utilizate într-un an bugetar (şi nu corespunzător obiectivelor care trebuie îndeplinite). Având în vedere caracterul limitat al resurselor financiare, este necesară selectarea cheltuielilor care urmează a fi efectuate într-o anumită perioadă, pe criterii cum sunt; costul şi randamentul serviciilor publice în cauză. Bugetul de stat poate fi conceput şi ca un orientat spre scopurile şi obiectivele de atins în anul bugetar vizat. Necesitatea respectării unui nivel maxim al fiscalită ii (ratei prelevărilor obligatorii) precum şi tendin a actuală de creştere mai accentuată a cheltuierilor publice comparativ cu produsul intern brut, pledează pentru modificarea structurii bugetului, în sensul trecerii la finan area obiectivelor şi renun area la bugetul prin care se repartizau mijloace financiare. De asemenea, realizarea echilibrului anual (pe termen scurt) este înlocuită cu atingerea echilibrului pe perioade mai mari de timp, corespunzător programării plurianuale a “bugetelor-program”. Bugetul este un instrument aflat în mâna conducerii pentru a previziona resursele şi alocarea lor, cu scopul îndeplinirii unor obiective urmărite în cadrul politicii sale. În acelaşi timp, bugetul este un instrument contabil şi financiar, un act juridic şi unul politic. Bugetul este un cont al statului, care arată cât de mult cheltuieşte guvernul şi cum sunt finan ate cheltuielile sale publice. Este un act juridic, deoarece este un act de autorizare de către Parlament sau guvern. Fiind un document ce necesită autorizarea prealabilă a puterii legislative, bugetul are caracter obligatoriu. Este un act politic, pentru că transpune în plan financiar o viziune politică. Din punct de vedere economic, bugetul reflectă corela iile macroeconomice, în special legătura cu produsul intern brut. Teoria economică modernă consideră bugetul ca o variabilă esen ială în determinarea produsului intern brut şi a nivelului folosirii resurselor. În economia modernă, bugetul nu constituie doar un document în care se înscriu veniturile şi cheltuielile statului pe parcursul unui an bugetar, ci reprezintă un plan financiar la nivel macroeconomic pe termen scurt.
¥ ¥  £  ©
¡

Rolul bugetului de stat este eviden iat şi strâns legat de func iile finan elor publice. Bugetul nu reprezintă doar un tablou sintetic în care se înscriu şi se compară veniturile şi cheltuielile publice; rolul său este mult mai complex şi vizează: alocarea şi redistribuirea resurselor, precum şi reglarea vie ii economice. Rolul alocativ al bugetului decurge din faptul că, în mod tradi ional, statul îşi asumă sarcina finan ării serviciilor publice. La partea de cheltuieli, bugetul reflectă modul de alocare a resurselor în fiecare an bugetar. Rolul redistributiv al bugetului se manifestă pe de o parte prin intermediul impozitelor şi taxelor şi pe de altă parte prin intermediul cheltuielilor. Rolul de reglare se referă la posibilitatea autorită ilor publice de a ac iona asupra economiei, stimulând sau frânând anumite activită i, cu ajutorul veniturilor, cheltuielilor şi soldului bugetar.
14

¡

¡

¥

£

¥ 

©

¥

£ 

¢

§ 

¡

¨

¤

  

¢

§  

¥ 

§

¨

  

&

$

&

5

!

5

3

$

&

5

#

4

&

5

!

'

5

3

#

B 

&

$

¨

&

5

#

4

&

'

$

&

$

2

 
C
£

C

 

Bugetul public na ional este alcătuit din următoarele verigi: bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele locale. este o componentă importantă a bugetului public na ional, care reflectă constituirea, repartizarea şi utilizarea fondurilor băneşti necesare ocrotirii pensionarilor, salaria ilor şi membrilor lor de familie. Unul dintre principalii factori ai creşterii bunăstării este securitatea socială, fapt pentru care statul intervine în mod direct, fie pentru finan area cheltuielilor sociale, fie pentru a lua în sarcina sa activită i care ameliorează nivelul de trai al persoanelor. Prin sistemul de asigurări sociale are loc un proces pronun at de redistribuire a veniturilor. Persoanele active plătesc pentru cele aflate la pensie, cei sănătoşi pentru cei bolnavi, cei care au un loc de muncă pentru cei care nu au, cei care nu au persoane în între inere pentru cei care au. Sistemul de securitate socială este, în primul rând, un sistem de asigurări. În ara noastră, începând din anul 1992, s-au pus bazele realizării unui sistem public na ional unificat de asigurări sociale, prin integrarea în asigurările sociale de stat a sistemelor, până atunci independente, de asigurări sociale (asigurările sociale pentru agricultori, ale coopera iei meşteşugăreşti, ale Bisericii Ortodoxe Române, ale artiştilor plastici, ale muzicienilor, compozitorilor şi scriitorilor). Prin instituirea acestui sistem, s-a creat un cadru unitar de aplicare a legisla iei în domeniu, ceea ce contribuie la ; - economisirea resurselor materiale şi umane; - asigurarea flexibilită ii în redistribuirea resurselor disponibile, corespunzător cerin elor pentru anumite presta ii; - întărirea controlului privind constituirea, utilizarea resurselor, precum şi calitatea presta iilor . Finan ele publice locale ocupă în prezent un loc esen ial în procesul transformării societă ilor moderne care sunt angajate în realizarea descentralizării colectivită ilor teritoriale. Parte integrantă a finan elor publice, finan elor locale li s-a acordat un rol secundar, pentru ca relativ recent să li se recunoască locul real pe care ;l ocupă în cadrul finan elor publice şi influen a pe care o exercită asupra economiei na ionale. :n majoritatea ărilor dezvoltate, finan ele publice locale au luat o amploare deosebită, corespunzător ini iativelor din ce în ce mai largi acordate colectivită ilor locale. Descentralizarea poate să fie mijlocul prin care toate unită ile administrativ-teritoriale îşi pot controla mai bine evolu ia şi îi pot mobiliza mai eficient pe cei implica i: persoane fizice şi juridice. Descentralizarea deciziilor şi responsabilită ilor este de natură să producă transferuri de competen e şi sarcini de la nivelul administra iei centrale spre cele locale. În ara noastră, autonomia locală este consfin ită prin Constitu ie. De asemenea, în perioada de tranzi ie, s-au luat unele măsuri pentru accentuarea descentralizării şi autonomiei locale, prin adoptarea următoarelor legi: Legea nr. 68/1991 privind administra ia publică locală, în prezent în vigoare Legea nr. 215/2001 privind administra ia publică locală; Legea nr.10/1991 privind finan ele publice, înlocuită succesiv cu Legea nr. 72/1996 privind finan ele publice şi cu Legea nr. 500/2002 privind finan ele publice – cea din urmă fiind în vigoare în prezent; Legea nr. 189/1998 privind finan ele publice locale, în prezent în vigoare OUG nr. 45/2003 privind finan ele publice locale. Ca o excep ie de la principiul clasic al unită ii bugetare, începând din anul 1990, anual sunt aprobate veniturile şi cheltuielile fondurilor speciale, care se constituie în afara bugetului de stat şi care au destina ii clar precizate prin legi speciale. Fondurile speciale func ionează pe principiul bugetelor anexă şi diferă de la un an la altul ca număr şi dimensiune, în raport cu scopurile pentru care se constituie. Conform Legii
5 ! 5 3 # B # $ !  ( 2 3 1 C 2 $ #  $ 1 ! @  # ( 1 $ # & ! % 4 ( 3  2 3 $ # ! $ #  $ $ 1 & # & 5 5 # # B 4 4 & & 2 & & 

15

5

!

B 

$

2 3

2 ( $ !

1 # # 4  & $ & 5 # 4 & ' # $ ! 
¡

$

!

2  " ! (  $ ' & %  & $ & 5 # 4 & ' # $ # 5 #

2 % 7

2 C
 

A C
 

finan elor publice 500/2002, fondurile speciale sunt integrate în sistemul unitar de bugete care se constituie şi gestionează anual, în condi iile asigurării echilibrului financiar. Astfel, fondurile speciale împreună cu bugetul public na ional formează bugetul general consolidat. În cursul – autor conf univ. Dr. Mariana-Cristina Cioponea - în curs de apari ie la Ed. Funda iei “ , aspectele tratate în acest capitol sunt prezentate mai detaliat.
¥ ¥ ¢ ¡ ¢ ¤ ¥ £ £ ¡ ¢ ¢ ¥ ¡ ©  £    s ¡  ¡ ¡   ¥  ¡  ¥  ¡ © ¨ § ¦ # ¥ 1 ¤ ! ¢ & £ $ ¢ ! ¡    # 2 5 & ! # B  1 @ ' # 1 5
¢

1. Dintre următoarele enun uri care nu coincide cu ceea ce reprezintă bugetul statului? a) plan financiar la nivel macroeconomic, pe termen scurt b) instrument contabil şi financiar c) un act juridic d) un act politic e) instrument la îndemâna agen ilor economici Răspuns: e 2. Dintre următoarele enun uri care coincid(e) cu rolul finan elor publice? a) alocativ b) redistributiv c) de reglare d) de echitate orizontală şi verticală e) de neutralitate Răspuns: a,b,c 3. Dintre următoarele enun uri care nu reprezintă o verigă a bugetului general consolidat? a) bugetul asigurărilor sociale de stat b) bugetul de stat c) bugetul societă ilor de asigurări şi reasigurări d) bugetele locale e) bugetele fondurilor speciale Răspuns: c 4. Caracterul de buget consolidat decurge din: a) tehnica întocmirii lui, adică eliminarea transferurilor dintre diferitele categorii de bugete b) func ia de redistribuire a bugetului c) faptul că însumează veniturile şi cheltuielile bugetelor componente d) posibilitatea de a oferi informa ii reale asupra venituilor şi cheltuielilor publice dintr-o anumită perioadă e) nici unul dintre răspunsurile de mai sus nu este adevărat Răspuns: a
# A  $ & % 0

4.1. Con inutul cheltuielilor publice 4.2. Criterii de clasificare a cheltuielilor publice 4.3. Indicatori de analiză a cheltuielilor publice 4.4. Factorii care influen ează creşterea cheltuielilor publice Studen ii vor cunoaşte: - definirea conceptului de cheltuieli publice; - clasificarea cheltuielilor publice;
16 
& $ & $ 2 5  % ! ( # $ #   5 ( #  ' '

 
$  $ # 

' %

 
$ # $

¡

A %  #

  
C
 

6

6 C 1 ! 7 #

 

8 ( # 5   & A

indicatori privind volumul, structura şi dinamica utiliua i în analiza cheltuielilor publice Factorii de influen ă şi tendin ele privind cheltuielile publice
) #  #

cheltuieli publice; cheltuieli bugetare; factori de influen ă a cheltuielilor publice; clasifica ia cheltuielilor publice; clasifica ia economică; clasifica ia func ională. Pentru realizarea practică a deciziilor publice, statul, colectivită ile locale şi alte entită i publice ocazionează costuri financiare, cunoscute ca fiind cheltuieli publice. Ele reflectă op iunile politice ale statului (guvernului). Cheltuielile publice sunt ocazionate de realizarea rolului statului ca autoritate publică şi ca actor economic, fiind suportate de către to i cetă enii acestuia, în propor ii diferite. Deoarece rolul statului este atins prin intermediul politicilor publice pe care autorită ile publice le transpun în via ă, cheltuielile publice pot fi considerate ca reprezentând costul realizării politicilor publice. Toate aceste componente sau politici sunt semnificative în privin a ocazionării de cheltuieli care sunt menite să acopere nevoi de interes general (educa ie, sănătate, apărare na ională, ordine publică, siguran ă na ională, protec ie socială etc.). Prin cheltuielile publice se concretizează cea de a doua fază a func iei de reparti ie a finan elor publice şi anume, aceea de repartizare a resurselor financiare publice pe diverse destina ii. Utilizarea propiu-zisă a acestor resurse pentru înfăptuirea obiectivelor cuprinse în programele guvernamentale privind activitatea economică, socială, culturală sau de altă natură, desfăşurată de aceasta, se reflectă în cheltuielile publice. Prin cheltuielile publice, statul acoperă necesită ile publice de bunuri şi servicii considerate prioritare în diverse perioade.
# (  $ ' & % 1 2 $  $ #  & 5 $ # ¥ 8  ¡ ( © $ ¨ & § 5 ¦ & ¥ ©  ¡ " © ¥ ¡ 2 §  © C ¥ A   C
 

Cheltuielile publice exprimă rela ii economico-sociale în formă bănească, manifestate între stat, pe de o parte şi persoane fizice şi juridice, pe de altă parte, cu ocazia repartizării şi utilizării resurselor financiare ale statului, în scopul îndeplinirii func iilor acestuia. : - urmăresc satisfacerea unor preferin e colective, stabilite pe baza op iunilor colective (se consideră că există un anumit grad de omogenitate a preferin elor); - privesc finan area de bunuri şi servicii publice, dar şi transferuri în scopul redistribuirii veniturilor în societate; - mărimea lor depinde de numeroşi factori, cum sunt: înclina ia popula iei spre consumul de bunuri şi servicii publice; poten ialul economic al ării respective; ideologia partidelor aflate la putere; gradul de consim ire la plata impozitelor etc.; - sunt efectuate de un intermediar – statul – beneficiarii bunurilor şi serviciilor publice neputând să facă o legătură directă între contribu ia lor la aceste cheltuieli (impozitele plătite) şi beneficiile ob inute din consumuarea bunurilor şi serviciilor publice; altfel spus, beneficiarii bunurilor şi serviciilor publice nu cunosc pre ul plătit pentru accesul la consumul unui anumit bun sau serviciu public. Con inutul economic al cheltuielilor publice este stâns legat de destina ia acestora. Astfel, unele cheltuieli exprimă un consum definitiv de produs intern brut (cheltuieli cu administra ia generală, plata dobânzilor la împrumuturi ş.a.) iar altele reprezintă doar o avansare de produs intern brut reflectând participarea statului la finan area formării brute de
 

17

capital, atât în sfera produc iei materiale, cât şi în sfera nematerială (echipamente de investi ii, construc ia de drumuri, poduri, aeroporturi etc.). Complexitatea func iilor statului contemporan, precum şi creşterea rolului interven ionist al acestuia influen ează legătura tot mai strânsă dintre cheltuielile publice şi via a economico-socială a fiecărei ări.
# (  $ ' & % 1 2 $  $ #  & 5 $ # 8 ( ! # 1 ! (  9  3 ! $ ( # B
¡

Structura cheltuielilor publice poate fi abordată corespunzător mai multor criterii de clasificare şi anume; administrativă; economică; func ională; financiară; după rolul lor în procesul reproduc iei sociale; gruparea folosită de organismele ONU. a) Clasifica ia administrativă se bazează pe criteriul institu iilor prin intermediul cărora se efectuează cheltuielile publice: ministere, unită i administrativ-teritoriale, institu ii publice autonome etc. Utilitatea acestei grupări este legată de faptul că aloca iile bugetare sunt stabilite pe beneficiari, dar prezintă şi unele neajunsuri, ca: - fiecare beneficiar (minister, departament, agen ie guvernamentală, jude , municipiu etc.) reuneşte cheltuieli cu destina ii diverse; - în cazul schimbării structurii sau subordonării acestor entită i, datele privind structura cheltuielilor publice devin incomparabile de la o perioadă la alta. b) Clasifica ia economică grupează cheltuielile publice în cheltuieli curente şi cheltuieli de capital. Cheltuielile curente asigură buna func ionare şi între inerea institu iilor publice, finan area satisfacerii ac iunilor publice, transferarea unor sume de bani anumitor categorii de persoane, sau pentru onorarea angajamentelor speciale ale statului. Ele reprezintă un consum definitiv de produs intern brut şi trebuie să se reînnoiască anual. Cheltuielile de se concretizează în achizi ionarea de bunuri de folosin ă îndelungată, capital destinate sferei produc iei materiale sau sferei nemateriale (şcoli, spitale, şosele ş.a.). Ele reprezintă doar o avansare de produs intern brut, contribuind la dezvoltarea şi modernizarea patrimoniului public. c) Clasifica ia financiară scoate în eviden ă momentul în care cheltuielile publice afectează resursele financiare ale statului. Corespunzător acestui criteriu, cheltuielile publice pot fi: - cheltuieli definitive – cuprind cheltuieli de func ionare sau de investi ii şi formează ponderea cea mai mare a cheltuielilor publice; - cheltuieli temporare – care sunt eviden iate în conturile speciale de trezorerie (avansuri, ;mprumuturi); - cheltuieli virtuale (sau posibile) – cele pe care statul se angajează să le efectuaze în anumite condi ii. :n cazul în care statul intervine ca girant pentru un ;mprumut care, din diverse motive, nu mai poate fi rambursat de către debitori, sumele respective sunt achitate de stat, devenind o cheltuială a acestuia. d) În func ie de rolul lor în via a economică, cheltuielile publice se împart în: cheltuieli reale (sau negative) care reprezintă un consum definitiv de produs intern brut (cheltuielile militare, cele cu între inerea aparatului administrativ etc.); cheltuieli economice (sau pozitive) care contribuie la creşterea avu iei na ionale (construc ia de drumuri, poduri, aeroporturi, sus inerea unor proiecte economice din fonduri publice etc.). e) Clasifica ia func ională foloseşte drept criteriu domeniile, ramurile, sectoarele de activitate sau alte destina ii spre care sunt dirijate resursele financiare publice. Ele reflectă obiectivele financiare a statului. Institu iile care func ionează în diferite domenii de activitate
¡ ¡ ¤ ¡  s ¥  ¢ ¡ ¥ £
   

1 # 5 

1 C
£

A C  
 

18

constituie consumatorii de resurse financiare publice, iar conducătorii lor sunt ordonatori de credite bugetare. Importan a acestui criteriu derivă din faptul că arată care este repartizarea resurselor financiare publice pe domenii de activitate care definesc nevoile publice, fiind principalul obiectiv urmărit la examinarea şi aprobarea prevederilor bugetare de către Parlament. Această grupare reflectă compozi ia cheltuielilor publice, conform principalelor func ii prevăzute în bugetul de stat: educa ie şi cultură, sectorul social, sănătate, apărare na ională etc. f) Clasifica ia folosită de institu iile specializate ale ONU are la bază două criterii principale: clasifica ia func ională şi cea economică. Clasifica ia func ională a cheltuielilor publice cuprinde cheltuielile pentru; servicii publice generale; apărare; educa ie; sănătate; securitate socială; locuin e şi servicii comunale; cultură, religie, sport; ac iuni economice; alte scopuri. Clasifica ia economică ONU urmăreşte gruparea cheltuielilor publice în: cheltuieli care reprezintă consum final; dobânzi aferente datoriei publice, subven ii de exploatare şi alte transferuri curente; formarea brută de capital (investi ii brute şi creşterea stocurilor materiale); achizi ii de terenuri şi active necorporale; transferuri de capital. 

Analiza cheltuielilor publice serveşte la caracterizarea politicii bugetare a unui stat în diverse perioade de timp. Pentru a aprecia efectele interven iei statului în via a economicosocială, este necesară cunoaşterea volumului şi structurii cheltuielilor publice efectuate de organele centrale şi locale ale statului din fondurile publice de resurse financiare. Analiza cheltuielilor publice se realizează cu ajutorul indicatorilor privind (volumul sau mărimea acestora), (care reflectă destina ia resurselor financiare publice) şi acestora (care reflectă evolu ia în timp a cheltuielilor publice). Analiza din puctul de vedere al nivelului se bazează pe următorii indicatori: volumul cheltuielilor publice, ponderea cheltuielilor publice în produsul intern brut şi volumul cheltuielilor publice care revine în medie pe un locuitor. a) Volumul cheltuielilor publice poate fi exprimat în mărimi nominale sau reale. Exprimarea în mărime nominală (Cnp) are dezavantajul denaturării indicatorului în perioadele caracterizate prin infla ie accentuată (dacă se urmăreşte evolu ia în timp), fiind tributară pre urilor curente ale perioadei. Exprimarea în mărime reală (Crp) elimină acest dezavantaj, cheltuielile publice fiind cuantificate în pre uri constante (pre urile unui anumit an luat ca bază). Dacă eviden ele privind nivelul cheltuielilor publice nu sunt efectuate în pre uri constante, se poate proceda la transformarea acestora din pre uri curente în pre uri constante corectând valoarea cu indicele pre urilor, astfel: C rp = Cnp : Ip , în care: (1)
1 2 $  $ #  & 5 $ # 8 ( $ & $ #   1 2 $  $ #  & C 5 # $ ( #  $ 8 ( ' & ! % 1 1 & 5 2 ( $  & $ # 1  5 3 & ! 5 $ ( #  8 7 ( !  &  $ B & $ #   !

Crp - cheltuielile publice ale perioadei curente exprimate în mărime reală (în pre uri constante); Cnp - cheltuielile publice ale perioadei curente exprimate în mărime nominală (în pre uri curente); Ip - indicele pre urilor în perioada curentă fa ă de perioada de bază. Indicatorul cheltuieli publice (în mărime nominală sau reală) este util pentru a reflecta volumul acestora în monedă na ională şi serveşte la efectuarea de analize doar pe plan na ional. El nu are putere de compara ie interna ională.
19

¡

 

#

( 

$

'

&

%

1

2 $  $ #  & 5 $ # 8 ( ! @

¡ 

$

!

!

#

B 

1

2 5 ! (

¡  

$

B ! 

C ! C

 

C

!

 

b) Ponderea cheltuielilor publice în produsul intern brut (G) este un alt indicator care poate caracteriza nivelul cheltuielilor publice şi dinamica acestora într-o anumită perioadă. Se calculează pe baza rela iei: G = Cp / PIB x 100 , în care: (2)

G - ponderea cheltuielilor publice în produsul intern brut; Cp - cheltuielile publice totale; PIB - produsul intern brut. Acest indicator permite analiza cheltuielilor publice în raport cu nivelul de dezvoltare economico-socială şi este utilizat frecvent în compara iile interna ionale. c) Cheltuielile publice medii pe un locuitor reprezintă un indicator de nivel foarte sugestiv, care arată cât din cheltuielile publice ale statului revin pe un locuitor. Se calculează astfel: = Cp / N , în care: (3)
  ¡

- cheltuieli publice medii pe locuitor (lei pe un locuitor); Cp - cheltuielile publice exprimate în pre uri curente ale anului; N - numărul de locuitori corespunzător anului bugetar. Pentru a permite compara iile interna ionale, cheltuielile publice anuale pot fi exprimate într-o monedă de circula ie interna ională: dolari, Euro. vizează calculul propor iei (ponderii) pe care o are fiecare dintre grupele de cheltuieli publice în total. Formula de calcul este: gs = cpi / Cp x100 , în care:
# (  $ ' & % 1 2 $  $ #  & 5 $ # 8 (   1 & 5 ( & 1 5 3 !

gs - greutatea specifică (ponderea) cheltuielilor publice din grupa “i” în totalul cheltuielilor publice. cpi - nivelul cheltuielilor publice din grupa “i”; Cp - cheltuieli publice totale. Din analiza structurii cheltuielilor publice, reiese modul în care sunt direc ionate resursele financiare publice în cursul unui an bugetar. Pe această bază, se pot desprinde concluzii cu privire la orientarea politicii bugetare spre anumite obiective (sociale, economice, militare ş.a.) considerate ca fiind prioritare într-o anumită perioadă. relevă modificările care intervin în cuantumul şi structura cheltuielilor publice în decursul unei perioade de timp. Indicatorii de analiză ai dinamicii cheltuielilor publice sunt: modificarea absolută şi relativă (nominală sau reală) a cheltuielilor publice; modificarea ponderii cheltuielilor publice în produsul intern brut; modificarea volumului mediu al cheltuielilor publice ce revin pe un locuitor; modificarea structurii cheltuielilor publice; coeficientul de devansare a creşterii produsului intern brut de către creşterea cheltuiellilor publice; elasticitatea cheltuielilor publice fa ă de produsul intern brut. Coeficientul de devansare a creşterii produsului intern brut de către creşterea cheltuielilor publice este un indicator care reflectă coresponden a dintre evolu ia celor doi indicatori. Se calculează pe baza rela iei: k = ICp1/0 / IPIB1/0 , în care:
20
# (  $ ' & % 1 2 $  $ #  & 5 $ # 8 (   (  7 !  B !

¡ 

¡

$ 

$

!

!

!

!

C

C

A

&

 

¡

(4)

(5)

k coeficientul de devansare a creşterii produsului intern brut de către creşterea cheltuielilor publice; I Cp1/0 - indicele creşterii cheltuielilor publice, calculat ca raport între cheltuielile publice din perioada curentă şi cheltuielile publice din perioada de bază; I PIB1/0 - indicele creşterii produsului intern brut. În func ie de ritmul de creştere a cheltuielilor publice şi a produsului intern brut, coeficintul poate lua următoarele valori: k > 1 semnifică o creştere mai accentuată a cheltuielilor publice comparativ cu produsul intern brut; k = 1, când ambele mărimi au ritmuri de creştere identice; k < 1, reflectă o creştere mai lentă a cheltuielilor publice comparativ cu sporirea produsului intern brut. Elasticitatea cheltuielilor publice fa ă de produsul intern brut măsoară amploarea reac iei cheltuielilor publice la modificarea produsului intern brut. Calculul se efectuează astfel: ecp = Cp (1-0) / Cp0 : PIB(1-0) / PIB0 , în care: (6)

e cp - elasticitatea cheltuielilor publice fa ă de produsul intern brut; Cp (1-0) - modificarea cheltuielilor publice în perioada curentă (1) fa ă de perioada de bază (0); Cp0 - cheltuielile publice din perioada de bază; PIB(1-0) - modificarea produsului intern brut în perioada de referin ă; PIB0 - produsul intern brut din perioada de bază. Acest indicator exprimă tendin a de modificare a cheltuielilor publice la modificarea produsului intern brut şi poate lua următoarele valori: ecp > 1 cheltuielile publice sunt foarte elastice în raport cu produsul intern brut; ecp = 1 cheltuielile publice sunt elastice în raport cu produsul intern brut; ecp < 1, reflectă inelasticitatea cheltuielilor publice la creşterea produsului intern brut.
# (  $ ' & % 1 ¨ ¥ ¥ ¢ ¡ ¢ 2 ¤ $  ¥ $ # £  £ & ¡ 5 $ ¢ # ¢ 8 ¥ ¡ ( ©  £ !    # s 1 ¡ #  5 ¡
¡

Volumul cheltuielilor publice este într-o continuă creştere de la o perioadă la alta. Dintre factorii care au ifluen ă asupra cheltuielilor publice, majoritatea ac ionează în sensul creşterii acestora: - cererea de bunuri şi servicii publice; - ansamblul activită ilor de produc ie utilizate pentru realizarea bunurilor şi serviciilor; - numărul şi structura popula iei; - calitatea bunurilor şi serviciilor publice; - pre urile intrărilor; - regionalizarea şi globalizarea economiei; - capacitatea de a plăti impozite; - factori politici şi sociali. În cursul – autor conf univ. Dr. Mariana-Cristina Cioponea - în curs de apari ie la Ed. Funda iei “ aspectele tratate în acest capitol sunt prezentate mai detaliat.
¡   ¥  ¡  ¥  ¡ © ¨ § ¦ # ¥ 1 ¤ ! ¢ & £ $ ¢ ! ¡    # 2 5 & ! # B  1 @ ' # 1 5
¢

1. Clasificarea economică împarte cheltuielile bugetare în următoarele grupe: a) cheltuieli curente şi cheltuieli de capital b) cheltuieli materiale şi servicii, cheltuieli de personal şi subven ii
21

#

1 ( @

¡

!

#

"

#

&

$

9  #

1 ! (  

1

2 5 ( !  C
 

C

 

c) cheltuieli virtuale, cheltuieli temporare şi cheltuieli definitive d) cheltuieli ale administra iei centrale şi cheltuieli ale administra iei locale e) cheltuieli ale bugetului public na ional şi cheltuieli ale fondurilor speciale Răspuns: a 2. Clasificarea func ională a cheltuielilor publice: a) scoate în eviden ă momentul în care cheltuielile publice afectează resursele financiare ale statului b) foloseşte drept criteriu de grupare a cheltuielilor, domeniile, ramurile, sectoarele de activitate sau alte destina ii spre care sunt îndreptate resursele financiare publice c) grupează cheltuielile publice în cheltuieli de investi ii şi cheltuieli func ionale, acestea din urmă având ponderea cea mai mare în total d) grupează cheltuielile în func ie de rolul lor în via a economică şi socială e) cuprinde cheltuieli reale (negative) şi cheltuieli economice (pozitive) Răspuns: b 3. Dintre următoarele enun uri, selecta i cheltuielile publice grupate conform criteriului financiar: a) cheltuieli curente, de capital şi virtuale b) cheltuieli economice (pozitive), cheltuieli reale (negative) şi cheltuieli temporare c) cheltuieli de capital, cheltuieli curente şi cheltuieli definitive d) cheltuieli reprezentând consum definitiv de PIB şi cheltuieli reprezentând o avansare de PIB e) cheltuieli temporare, virtuale şi definitive Răspuns: e 4. Care dintre următoarele afirma ii cu privire la cheltuielile publice este adevărată: a) acoperă satisfacerea unor preferin e individuale, având la bază op iunea individuală b) concretizează prima fază a func iei de reparti ie a finan elor publice şi anume, cea de mobilizare a fondurilor financiare publice c) se efectuează direct de către beneficiarul bunurilor şi serviciilor publice, cunoscând pre ul acestora d) privesc finan area de bunuri şi servicii publice, precum şi efectuarea de transferuri în scopuri sociale e) nici una dintre afirma iile de mai sus nu este adevărată cu privire la cheltuielile publice Răspuns: d 5. Pe baza următoarelor date: - cheltuielile bugetului central……………………………………..895 350 mld um - cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat………………...245 700 mld um - cheltuielile fondurilor speciale………………………………….…85 270 mld um - cheltuielile bugetelor locale………………………………………175 450 mld um - transferuri între bugetul central şi bugetele locale…………………22 900 mld um - transferuri între bugetul central şi fondurile speciale………………..5 800 mld um - PIB în anul curent……….………………………………………2 205 500 mld um - PIB în anul anterior……………………………………………..2 193 660 mld um - cheltuielile bugetului public na ional în anul anterior…………. 1 169 600 mld um - număr locuitori în anul curent…..……………………………………….38 mil loc - număr locuitori în anul anterior………………………………………..37,2 mil loc să se calculeze: a) ponderea cheltuielilor bugetului general consolidat în PIB, pentru anul curent. (Se foloseşte formula (2) şi cunoştin ele legate de structura bugetului general consolidat.)
22

b) modificarea absolută a cheltuielilor bugetului public na ional ce revin în medie pe un locuitor, în anul curent fa ă de anul anterior. (Se aplică formula (3) precum şi cele privind dinamica indicatorului.) c) coeficientul de devansare a cheltuielilor bugetului public na ional fa ă de PIB. (Se aplică formula (5).) Men iona i modul de calcul şi/sau semnifica ia indicatorilor/indicilor de la a-c. 6. Pe baza următoarelor date: - cheltuieli de personal………………………………….35 870 mld um - cheltuieli materiale şi servicii…………………………41 690 mld um - cheltuieli de capital……………………………………18 750 mld um - subven ii………………………………………………19 875 mld um - transferuri……………………………………………..31 650 mld um - dobânzi aferente datoriei publice………………………9 550 mld um - PIB…………………………………………………..239 680 mld um - cheltuieli bugetare totale în perioada anterioară…….146 890 mld um - PIB în perioada anterioară…………………………..238 640 mld um să se calculeze: a) ponderea cheltuielilor de personal în grupa de cheltuieli bugetare din care fac parte b) modificarea absolută a cheltuielilor bugetare totale în perioada curentă fa ă de perioada anterioară c) coeficientul de devansare a creşterii cheltuielilor bugetare fa ă de creşterea PIB Men iona i modul de calcul şi/sau semnifica ia indicatorilor/indicilor de la a-c. 7. Pe baza următoarelor date: - cheltuieli pentru ordine publică şi siguran ă na ională………39 550 mld um - cheltuieli pentru învă ământ………………………………….43 690 mld um - cheltuieli pentru sănătate…………………………………….38 480 mld um - cheltuieli pentru transport şi comunica ii……………………36 420 mld um - cheltuieli pentru protec ie socială…………………………..128 360 mld um - cheltuieli pentru apărare……………………………………..55 670 mld um - cheltuieli pentru agricultură………………………………….25 990 mld um - cheltuieli pentru industrie……………………………………..9 590 mld um - cheltuieli pentru dobânzi la datoria publică………………….15 880 mld um - alte cheltuieli bugetare……………………………………….41 500 mld um - PIB în perioada curentă…………………………………...1 081 470 mld um - cheltuieli bugetare totale din anul anterior……..…………...429 810 mld um - PIB în perioada anterioară…………………………………..995 830 mld um - cheltuieli economice în perioada anterioară………………….87 130 mld um să se calculeze: a) ponderea cheltuielilor cu protec ia socială în cadrul cheltuielilor social-culturale. (Se aplică formula (4).) b) modificarea relativă a cheltuielilor economice în perioada curentă fa ă de perioada anterioară (men iona i la indicatorii dinamicii) c) elasticitatea cheltuielilor bugetare totale în raport cu PIB. (Se aplică formula (6).) Men iona i modul de calcul şi/sau semnifica ia indicatorilor/indicilor de la a-c. 8. Pe baza următoarelor date: - cheltuielile bugetului de stat……………………………………...895 350 mld um - cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat………………...245 700 mld um - cheltuielile fondurilor speciale………………………………….…85 270 mld um - cheltuielile bugetelor locale………………………………………175 450 mld um - transferuri între bugetul central şi bugetele locale…………………22 900 mld um
23

- transferuri între bugetul central şi fondurile speciale………………..5 800 mld um - PIB în anul curent……….………………………………………2 205 500 mld um - PIB în anul anterior……………………………………………..2 193 660 mld um - cheltuielile bugetului public na ional în anul anterior…………. 1 169 600 mld um - cheltuielile bugetelor locale în anul anterior……………………...158 117 mld um să se calculeze: a) ponderea fondurilor speciale în bugetul general consolidat b) modificarea relativă a bugetelor locale în anul curent fa ă de perioada anterioară c) elasticitatea cheltuielilor bugetului public na ional fa ă de PIB Men iona i modul de calcul şi/sau semnifica ia indicatorilor/indicilor de la a-c.

5.1. No iuni generale privind impozitul 5.1.1. Con inutul şi rolul impozitului 5.1.2. Clasificarea impozitelor 5.1.3. Elementele impozitului 5.2. Principiile impunerii 5.3. Sistemul fiscal 5.3.1. Aspecte generale privind sistemul fiscal 5.3.2. Arhitectura şi participan ii sistemului fiscal 5.4. Codul fiscal Studen ii vor cunoaşte: - con inutul, clasificarea şi rolul impozitelor; - principiile impunerii; - sistemul fiscal: concept, componen ă, participan i. impozit; prelevări obligatorii; principii ale fiscalită ii; rolul impozitelor; cod fiscal; sistem fiscal; echitate fiscală; randament fiscal. Resursele financiare reprezintă totalitatea mijloacelor băneşti necesare realizării obiectivelor economice şi sociale într-un interval de timp determinat. Între resursele financiare ale societă ii şi resursele financiare publice există un raport ca de la parte la întreg, având în vedere coexisten a finan elor publice alături de cele particulare, precum şi distinc ia dintre acestea. este foarte diversă, iar clasificarea acestora poate fi realizată din mai multe puncte de vedere: con inutul economic, ritmicitatea încasării, provenien ă, structura administrativă a statului în cauză sau prin prisma bugetului consolidat. Din punctul de vedere al resursele financiare se împart în: prelevări cu caracter obligatoriu (impozite, taxe, contribu ii); resurse de trezorerie; împrumuturi publice; emisiune monetară fără acoperire. În cadrul prelevărilor obligatorii, ca de altfel şi în cadrul resurselor financiare publice, ponderea cea mai mare revine impozitelor.
(  ¡ ¡  ¢   ¥ ¡ § © §  § ¢ ¡ ¤ ¢  # $ (   & $ 5  ' ) #  # 8 ( # 5   & A  & $ & $ 2 5  % ! ( # $ #   5 ( #  ' '

Impozitul reprezintă punctul nodal al fiscalită ii, fiind un produs al istoriei care a înso it permanent statul în prefacerile la care acesta a fost supus de evolu ia evenimentelor, sau la cele la care statul a contribuit de-a lungul istoriei.
24

#

A  $ & % 0 #

 
!  !  

A

 
$ #

'

6

¡

 
& 2 %

% % # 7 1 #  ! 

6

 
B (  !  $  1 

% 9 % 1  # 2 $ # $ ! #

 
1 3 # 1  & # 3 4 # C 1 

6

6
 

!

C

&

1

1  & " 5 2 ( ! & C 1 7 5  # C 6

 
 

Defini iile atribuite impozitelor se circumscriu teoriilor despre impozit care au fost emise de-a lungul timpului. Modul în care a fost definit impozitul diferă corespunzător modului în care a fost perceput şi s-a impus de la o etapă sau alta în decursul vremii. Dintre defini iile contemporane date impozitului, vom enumera doar câteva şi anume; - “presta ie pecuniară, pretinsă pe cale de autoritate, cu titlu definitiv şi fără contrapresta ie, în vederea acoperirii cheltuielilor publice” (Gaston Jèze, Traité de la science de finance, Paris, Editure Francais, 1909); - “prelevare pecuniară pretinsă persoanelor fizice şi juridice, pe cale de autoritate, cu titlu definitiv şi fără contrapresta ie directă, în vederea acoperirii cheltuielilor publice şi interven iei economice şI sociale a puterilor publice” (Alain Euzéby, Les prélévements obligatoires, PUF; Paris, 1992); - “obliga ii pecuniare pretinse, în temeiul legii, de către autoritatea publică, de la persoane fizice şi juridice, în raport cu capacitatea contributivă a acestora, preluate la bugetul statului în mod silit şi fără contrapresta ie imediată şi folosite de către acesta ca resurse pentru acoperirea cheltuielilor publice şi ca instrument de armonizare a interesului public cu interesele individuale ale oamenilor” (C. Tulai, Finan ele şi controlul financiar în actualitate, Târgu Mureş, 1998); - “o formă de prelevare a unei păr i din veniturile şi/sau averea persoanelor fizice şi juridice la dispozi ia statului, în vederea acoperirii cheltuielilor publice. Această prelevare se face în mod obligatoriu, cu titlu nerambursabil şi fără contrapresta ie directă din partea statului.” (Iulian Văcărel, Finan e publice, Editura didactică şi pedagogică R.A., Bucureşti, 1999); - “obliga ii de plată ale contribuabililor (persoane fizice şi juridice) stabilite prin lege de către stat, pentru sus inerea cheltuielilor publice necesare furnizării de către acesta a unor bunuri şi servicii publice, inclusiv a unor transferuri, de care se bucură în mod diferen iat şi nedeterminat to i cetă enii unui stat ( foşti, actuali şi viitori contribuabili), precum şi pentru influen area conjuncturii economice” (Nicolae Hoan ă, Economie şi finan e publice, Editura POLIROM, Iaşi, 2000). : Din defini iile de mai sus, se desprind unele - for a puterii publice (elementul de autoritate); - caracter general; - transferul de avu ie; - caracterul pecuniar; - faptul că nu presupune o contrapresta ie directă şi imediată; - caracterul definitiv; - func ia extinsă (rolul) impozitelor. În lumea contemporană, func ia extinsă a impozitului este asigurată de politica fiscală a statelor, care la func ia tradi ională financiară a acestuia (acoperirea cheltuielilor publice), au adăugat treptat şi func ia redistributivă a avu iei în societate, precum şi pe cea interven ionistă în alocarea resurselor în economie. Aşadar, rolul impozitelor se manifestă pe plan financiar, economic şi social. În plan financiar, impozitele reprezintă principalul mijloc de procurare a resurselor financiare publice necesare acoperirii nevoilor colective ale societă ii. O caracteristică importantă în evolu ia impozitelor, este tendin a de creştere continuă a acestora – atât în valori absolute, cât şi ca pondere în produsul intern brut - dar nu în acelaşi ritm cu sporirea cheltuielilor publice, fapt ce favorizează apari ia deficitelor bugetare.
25
¡ § © §  ¡
¡ 

¦

¡

¡

¥

©

£

¥

©

£ 

¢

¥

¡

£

£

¢

§ 

¡ 

¡ 

s

¡ 

¥  

£ 

£  

&

$

&

5 

¡

2 % 7  $ & $

2

1 
¡

$

&

5

& 

"

2 C

A  C  C
 

În plan economic, rolul impozitelor se manifestă în măsura în care autorită ile le folosesc în calitate de instrument (pârghii) de interven ie în activitatea economică. În func ie de necesită ile concrete ale perioadei, impozitele pot fi utilizate ca instrumente de încurajare sau frânare a unei anumite activită i, pentru creşterea sau reducerea produc iei, a comer ului exterior, sau consumului anumitor produse. Rolul în plan social constă în redistribuirea, prin intermediul impozitelor, a unei importante păr i din produsul intern brut între persoane fizice şi juridice, precum şi între diverse grupuri sociale.
1 2 # § © $ B # § ¡   5 ¡ §  1 ©
¡

Impozitele întâlnite în practica financiară sunt foarte diverse, deosebindu-se între ele prin con inut şi prin formă. Gruparea acestora se realizează pe seama unor criterii ştiin ifice diverse, cum sunt: - trăsăturile de formă şi fond; - obiectul impunerii; - scopul urmărit de autoritatea publică prin introducerea şi perceperea lor; - frecven a realizării; - cota aplicată; - destina ia impozitelor pe verigi administrative. Clasificarea după împarte impozitele în două mari grupe: directe şi indirecte. Conform acestei clasificări sunt înscrise veniturile fiscale în buget. Distinc ia între aceste mari grupe se bazează pe criteriile: – pe care se bezează no iunea de rol nominativ; – care se referă la distribu ia ultimă a poverii unui impozit; – care constă în aşezarea acestuia în func ie de capacitatea contributivă a plătitorului; - varia ia randamentului impozitelor în func ie de evolu ia condi iilor economice. Din punctul de vedere al rela iilor dintre autoritatea fiscală şi contribuabil, se remarcă o mare deosebire între impozitele directe şi cele indirecte. Astfel, în cazul impozitelor directe, autoritatea de impunere stabileşte (aşează) obliga ia în mod direct pe fiecare contribuabil, persoană fizică sau juridică, în func ie de situa ia lor specifică. Aceştia plătesc impozitul direct către autorită i. În cadrul impozitelor indirecte, obliga ia fiscală este determinată de contribuabilii înşişi, deoarece ea depinde de structura şi volumul mărfurilor şi serviciilor procurate. O caracteristică importantă a impozitelor directe, care le deosebeşte de cele indirecte, este faptul că aşezarea lor permite să se ină seama de situa ia particulară a contribuabilului. În schimb, impozitele indirecte, fiind incluse în pre urile mărfurilor şi serviciilor, sunt considerate ca având caracter regresiv. Impozitele directe se stabilesc nominal în sarcina contribuabililor, persoane fizice şi juridice, în func ie de veniturile sau averea acestora, prin aplicarea unor cote de impozit. La rândul lor, impozitele directe se subîmpart, corespunzător modului de aşezare, în impozite reale şi impozite personale. Impozitele reale se stabilesc în legătură cu anumite obiecte materiale aflate în posesia contribuabilului; pământ, clădiri, mijloace de transport etc., făcându-se abstrac ie de situa ia personală a acetuia. Din această categorie de impozite fac parte; impozitul pe clădiri; impozitul pe activită i industriale, comerciale şi profesii libere; impozitul pe capitalul imobiliar sau bănesc, impozitul funciar etc. În elese impozitele personale vizează persoana fără a ine cont de capacitatea sa contributivă. Totuşi, în prezent, prin impozit personal se în elege un impozit care ine seama de situa ia personală şi familială a contribuabilului. La rândul lor, impozitele
26
( B 2 9 
¡

@

7

1

2

9

¡

¡

&

¡

§ 

2 5  § ¡ @ ¦ © % 3
¡

§

§

¡

7  

¡

@

s

¡ 

1

¢

¦

¡

5

!

¥

£ 

¡

#

¡

s

¥

¦

1  £ ¡ !  £ ¡ ¥  (
¡ 

¡  

£

©

£

9 ¡  ¤   £ ¡ 3  ¢ ¢   s ! ¥ ¡ ¡  $  £ £ s ¡ ¡ s    £ C ¥ © § ¢ ¥ ¡
£

A ¦ C
¡ 

C
 

 

!

personale pot fi: impozite pe venit şi impozite pe avere Impozitul pe venit atinge atât venitul persoanelor fizice (impozit pe salariu, impozit pe venitul global) cât şi pe cel al agen ilor economici (impozit pe profit, impozit pe cifra de afaceri). Impozitul pe avere (pe patrimoniu) afectează bunurile mobiliare sau imobiliare ale contribuabilului. Impozitele indirecte, (impozitele pe cheltuieli) se percep cu prilejul vânzării unor bunuri, prestării de servicii sau activită ilor de export-import. După formă, impozitele indirecte se subîmpart în; taxe de consuma ie; taxe vamale; taxe de timbru şi înregistrare; venituri de la monopoluri fiscale. În func ie de , impozitele se clasifică în: impozite pe venit, impozite pe avere şi impozite pe consum (cheltuială). Impozitul pe consum afectează cheltuielile contribuabililor (taxa pe valoarea adăugată, accizele), astfel că încasările la buget din aceste surse depind de volumul vânzărilor de mărfuri şi servicii. urmărit la introducerea lor, impozitele sunt: financiare şi de Corespunzător ordine Impozitele financiare sunt instituite în scopul realizării de venituri din care să se finan eze cheltuielile publice. Printre cele mai importante impozite financiare sunt: impozitele pe venit şi taxele de consuma ie, acestea procurând ponderea cea mai mare a veniturilor fiscale. Impozitele de ordine au ca scop principal limitarea unei anumite ac iuni sau atingerea unui anumit obiectiv care nu are caracter fiscal. Exemplul cel mai comun privind aceste impozite îl reprezintă impozitele şi taxele asupra igărilor şi băuturilor alcoolice, al căror nivel ridicat urmăreşte limitarea consumului, dat fiind caracterul lor nociv. lor, impozitele se grupează în: permanente şi În func ie de incidentale. Impozitele permanente se încasează periodic la bugetul central sau local, după caz. În această categorie se cuprinde partea cea mai mare a impozitelor, taxelor şi contribu iilor. Impozitele incidentale se introduc şi se încasează doar în cazuri deosebite, neavând o periodicitate în plata către buget. De exemplu, impozitarea, o singură dată, a profiturilor sau averilor excep ionale ob inute în perioadele de război, taxa de ieşire din ară aplicată pe perioade scurte după anul 1990 în România ş.a. , impozitele sunt specifice şi ad valorem Impozitele Corespunzător specifice sunt calculate prin aplicarea unei sume fixe pe unitatea de produs. Impozitele de acest tip sunt destul de rare (de exemplu taxa de afişaj). Impozitele ad valorem se calculează prin aplicarea unei cote (tarif sau rată) asupra bazei impozabile. Acesta este procedeul utilizat cel mai frecvent. În prezent, la numeroase produse, accizele sunt calculate prin aplicarea combinată a unor sume fixe şi cote procentuale pe unitatea de măsură. In func ie de raportul dintre rata de impozitare aplicată şi baza impozabilă, impozitele sunt în cote propor ionale sau progresive Impozitul propor ional constă în aplicarea asupra bazei impozabile a unei singure cote de impozitare, indiferent de mărimea acestei baze. Impozitul progresiv constă în aplicarea unor cote (rate) de impozitare, a caror mărime creşte odată cu sporirea materiei impozabile. În literatura de specialitate, se mai întâlnesc şi impozite în cote regresive, care constau în aplicarea unor cote în descreştere, pe măsură ce baza de impozitare creşte. În practică, acest ultim impozit nu se mai practică. În func ie de sunt: impozite ale administra iei de stat centrale şi impozite locale – în statele de tip unitar; iar în statele federale, în afara impozitelor federale şi locale se mai percep şi impozite la nivelul statelor, provinciilor, landurilor sau regiunilor membre ale federa iei. Astfel, în ara noastră, accizele, impozitul pe profit, taxele vamale alimentează în exclusivitate bugetul central (bugetul de stat), iar impozitul pe clădiri, impozitul pe teren, impozitul pe spectacole, taxele de afişaj etc. alimentează bugetele locale. În ceea ce priveşte impozitul pe venitul global şi
27
(
 

@  

5

C

!

1

5

3  

7

B

!

!

#

1

!

( 

9 

3

!

$

(

¡

 

@

¡

!

#

1

5

3  

7  

B

C  

!

1

1

@

#

#

¡

$ 

$

&

#

!

#

%

5

#

1

!

1

!

7

(

(  

$

! 

$

"

!

%

& 

&

!

"

$

5

#

&

(

&  

5

#

#

%

(  

5

5

2

#

2

3

'

(

1

(

2

9

3 

 

'

C

TVA, acestea alimentează bugetul de stat, dar o cotă (al cărei cuantum este stabilit prin legea bugetară anuală) este destinată bugetelor locale, pentru suplimentarea veniturilor lor (aşanumitele cote defalcate din impozitele centrale). 
& $ & 5 

Elementele constitutive ale impozitului sunt definitorii pentru stabilirea legalită ii perceperii şi a cuantumului obliga iei fiscale din partea contribuabilului. este persoana fizică sau juridică obligată prin lege la plata acestuia, denumită şi contribuabil. Astfel, în cazul impozitului pe salariu, subiectul este angajatul căruia i se re ine impozitul, iar în cazul impozitului pe profit subiectul este agentul economic. Uneori, impozitul datorat de un contribuabil este vărsat la buget de către o altă persoană; este cazul impozitului pe salarii, impozitul vizând dreptul de autor, impozitul pe dobânzi ş.a. este persoana care suportă efectiv impozitul. În unele cazuri, subiectul este şi suportatorul impozitului; impozitul pe salarii, impozitul pe venitul global etc. În practică, sunt foarte numeroase cazurile în care suportatorul şi subiectul sunt persoane diferite. Acest lucru este posibil deoarece sunt numeroase cazurile de a transpune (transla) într-o măsură mai mare sau mai mică impozitele plătite de unii contribuabili asupra altora. constă în materia supusă impunerii. Astfel, la impozitele directe, obiectul poate fi averea sau venitul (salariul, profitul etc.). În cazul impozitelor indirecte, materia supusă impunerii (obiectul) poate fi: bunul care este supus vânzării, serviciul prestat, bunul importat (mai rar cel exportat) etc. Pentru a exprima mărimea obiectului impozabil, se foloseşte o anumită unitate de , care poate fi: unitatea monetară (impozitul pe venit), măsură, denumită mp de suprafa ă utilă (impozitul pe clădiri), hectarul de teren (la impozitul funciar), bucata, litrul, kg etc. (la taxele de consuma ie). arată din ce anume se plăteşte impozitul: din venit sau din avere. În cazul impozitelor pe venit, obiectul impunerii coincide cu sursa. În cazul impozitelor pe avere, această suprapunere nu se realizează întotdeauna, deoarece, de obicei, impozitul se plăteşte din venitul ob inut de pe urma averii respective şi numai arareori acesta diminuează averea propriu-zisă. (cota de impunere) reprezintă impozitul aferent unei unită i de impunere. Impozitul poate fi stabilit în sumă fixă sau în cote procentuale, care pot fi: propor ionale, progresive sau regresive. indică data până la care impozitul trebuie achitat statului. În cazul neachitării impozitului până la termenul legal, contribuabilul este obligat să plătească în plus majorări de întârziere, iar în situa iile în care se constată reaua credin ă a contribuabilului, se prevăd şi sanc iuni ;mpotriva acestuia (popriri, sechestrarea unor bunuri până la concuren a valorii impozitului neachitat).
# 1 # &   % 1 # 7   & # & $  B @ &  % 5  5 1 #   ! & 7 # 5 & $

Impunerea, privită ca ansamblul măsurilor şi opera iunilor pe baza cărora se stabilesc obliga iile fiscale ale persoanelor fizice şi juridice, prezintă o latură tehnică şi una politică. Sub aspect tehnic, impunerea vizează următoarele aspecte: alegerea materiei impozabile, evaluarea bazei de impozitare, determinarea (lichidarea) impozitului (altfel spus, calcului sumei datorate de contribuabil) şi perceperea impozitului. Din punct de vedere politic, se urmăreşte ca impozitele să răspundă anumitor cerin e corespunzător necesită ii de respectare a unor principii în stabilirea impozitelor.
28

¡

2 % 7  #

¡

$

$ 

!

$

#

2

&

%

#

5

&

5

&

5 

$

%

5 

$

#  

% 

¡

#

&

7

B

¡

&

2

% 

1

7

2 

7

$ 

2

%

(

$

%

#

&

5

$

&

$

7

!

&

7

5  

5

5

# 

#

(

1

1

(

C

!

#

0

2

#

7 

!

3

  

C

C

5

1

1

'

% 

2 ' #
£

&

&

&

C

C

'

A

 

6

6

6

   

Cel care a formulat pentru prima dată principiile în acest domeniu este Adam Smith (reprezentant al economiei politice clasice); în opinia sa, constau în: juste ea impunerii (sau echitatea fiscală care se referă la stabilirea impozitelor în conformitate cu capacitatea de plată a fiecărui contribuabil; certitudinea impunerii constă în faptul că, pe de o parte, orice contribuabil trebuie să ştie dinainte obliga ia sa privind plata (cuamtumul) impozitelor, iar pe de altă parte, autoritatea fiscală trebuie să ştie cu anticipa ie acestuia) se referă veniturile fiscale pe care contrează; randamentul impozitului (sau la faptul că o bună impozitare trebuie să fie administrată în mod economic, iar costurile de administrare trebuie să fie cât mai mici în compara ie cu veniturile din impozite; comoditatea perceperii impozitelor constă în necesitatea colectării impozitelor la intervalele de timp şi la locul convenabil contribuabilului (cu alte cuvinte, mijloacele de plată şi termenele de plată trebuie să îi convină contribuabilului). Corespunzător realită ilor dintr-o economie modernă, expuse de A.Smith rămân de actualitate, dar pot fi extinse şi grupate astfel:
( @ $ ! ( 3  9 # 5 !  5   1 8 @ ( 5 #  C

Acest principiu urmăreşte înfăptuirea dreptă ii sociale în materie de impozite. Pentru respectarea echită ii fiscale, este necesară îndeplinirea cumulativă a mai multor condi ii, cum sunt: - stabilirea minimului neimpozabil – constă în scutirea de impozit a unui venit minim care să asigure satisfacerea nevoilor de trai strict necesare. Această măsură vizează doar aplicarea impozitelor pe venit, sau în general a celor directe, neavând aplicabilitate asupra impozitelor indirecte; - stabilirea sarcinii fiscale în func ie de puterea contributivă a fiecărui plătitor – presupune luarea în considera ie a atât a veniturilor sau averii, cât şi a situa iei familiale a contribuabilului (să se ină seama de aspecte cum sunt: persoană singură sau căsătorită; numărul copiilor sau al altor membrii de familie afla i în între inere ş.a.); - prevederea unei echivalen e între mărimea veniturilor supuse impozitării sau capacitatea contributivă a plătitorilor, pe de o parte şi sarcina fiscală datorată, pe de altă parte; - impunerea să fie generală, adică să cuprindă toate categoriile sociale care realizează venituri sau care posedă un anumit gen de avere (cu excep ia celor care ob in venituri sub minimul neimpozabil). În asigurarea echită ii sociale, un rol deosebit de important revine modului de dimensionare a impozitului: în sumă fixă sau cote procentuale. Impozitul în sumă fixă, denumit şi capita ie, practicat pe scară largă în orânduirea feudală şi în stadiile de început ale orânduirii capitaliste, nu avea în vedere respectarea acestui principiu, deoarece la stabilirea lui nu se inea seama de mărimea venitului, averii sau situa iei personale a plătitorilor. Acestea vizează aspecte cum sunt: ob inerea unui randament fiscal ridicat, stabilitate şi elasticitate a impozitelor. Randamentul fiscal ridicat se ob ine prin îndeplinirea următoarelor condi ii: - impozitul să aibă caracter universal, adică să fie plătit de toate persoanele fizice şi juridice care ob in venituri din aceeaşi sursă, de in acelaşi gen de averi sau procură aceleaşi grupe de produse; - să nu existe posibilită i de sustragere a materiei impozabile de la impozitare; - cheltuielile administra iei fiscale în legătură cu stabilirea materiei impozabile, calcularea şi perceperea impozitelor să fie cât mai reduse. Stabilitatea impozitului implică men inerea unui randament fiscal constant de-a lungul întregului ciclu economic. În acest sens, este de dorit ca un impozit să nu înregistreze
29
@ 1 !  ( !  9 @ (  5  $ 2 % # B   %  (  1 0
 

¡

@

#

2

£

$

B

¤

!

%

#

¢ 

$

( 

7

¥  

¡  

2 

%

3

%

¡

#  

$

( 

(  

¥

¡   

%

@

1

1 

(

( 

%

%

7 

1

2

%

2

(

#

@

( 

5 

$

2

%

¨

#

¡

B  

% 

@

(

$

! 

(

1 3  % 9

( # @ 5

1 ! ! 5   ( 8 ( ! # # 

9 B @   (  %  5  ( $

2  % 1 # 0 B
   

!

'

% 

( 

1 %

fluctua ii importante odată cu sporirea sau reducerea volumului activită ii sau al veniturilor din perioadele de avânt sau criză economică. Elasticitatea impozitului presupune ca acesta să poată fi adaptat în permanen ă la necesitatea de procurare a veniturilor statului. Astfel, dacă se înregistrează o creştere a cheltuielilor bugetare, este necesar ca impozitele să poată fi majorate corespunzător. În general, elasticitatea impozitelor ac ionează mai ales în sensul majorării impozitelor. c) Impozitele pot fi folosite ca instrumente pentru: - redresarea situa iei economice ; - stimularea investi iilor particulare; - creşterea/reducerea consumului anumitor mărfuri; - stimularea exportului şi/sau descurajarea importurilor etc. Obiectivele cu caracter politic şi social vizează aspecte cum sunt: - promovarea intereselor grupurilor sociale pe care le reprezintă forma iunea aflată la putere, prin măsuri fiscale adecvate; - spijinirea contribuabililor cu venituri reduse şi un număr mare de membrii de familie prin acordarea unor facilită i fiscale; - limitarea consumului anumitor produse considerate nocive pentru sănătatea popula iei, prin aplicarea unor impozite mari care sporesc pre ul acestora; - creşterea natalită ii prin practicarea unor impozite pe venit sporite pentru persoanele celibatare sau căsătorite fără copii, etc.
$ ! ( 3  9 $ & 7 # 5 3  6 C
 

Sistemul fiscal este expresia voin ei politice a unei comunită i umane organizate, fixată pe un teritoriu determinat şi dispunând de o autonomie suficientă pentru a putea, prin intermediul organelor pe care le reprezintă să se doteze cu o întreagă serie de reguli juridice şi, în special, fiscale. Sistemul fiscal, alături de alte sisteme (monetar sau bănesc, de credit şi financiar), urmăreşte realizarea obiectivelor politicii economice şi a celei sociale a statului. Luarea în discu ie a sistemului fiacal este importantă şi necesară întrucât din modul în care acesta este construit şi func ionează se pot desprinde concluzii referitoare la presiunea fiscală, politica fiscală şi eficien a implicării puterii publice în via a economică şi socială a unei societă i.
$ ! ( 3  9 $ & 7 # 5 3  3 B    1 % # $ ! 1 # # 4 # 5 ( # % 3 ! C  C
 

Sistemul fiscal reprezintă un sistem complex, alcătuit dintr-o diversitate de elemente, care interac ionează între ele si care influen ează structura şi comportamentul sistemului, contribuind la realizarea obiectivelor sale. Există cel pu in două abordări ale conceptului de sistem fiscal. În cadrul primei abordări, sistemul fiscal este văzut ca totalitatea impozitelor dintr-un stat. Cea de a doua abordare îl defineşte prin prisma elementelor componente şi a rela iilor dintre elementele care formează acest sistem. Înscriindu-se pe linia celei de a doua abordări, se defineşte ca ansamblul de concepte, principii, metode, procese cu privire la o multitudine de elemente (materie impozabilă, cote, subiec i fiscali) între care se manifestă rela ii care apar ca urmare a proiectării, legiferării, aşezării şi perceperii impozitelor şi care sunt gestionate conform legisla iei fiscale în scopul realizării obiectivelor sistemului.
$ ! ( 3  9 $ & 7 # 5 3  3

@

( 

7

2

2

#

(

(

# 

5 

@

$

(

2 

5

%  

$

$

2

! 

%

(

#

2

B

3    

%

%  

(

(  

1

1

0 0

C

C

 

B
   

30

Indiferent de natura lor (economică, socială, tehnică) toate elementele sistemului fiscal sunt reglementate juridic, asigurând preluarea reglementată a unor păr i din produsul intern brut, de către stat, în procesul redistribuirii şi consumului. Sistemul fiscal este un sistem deschis, deoarece, pe de o parte, mediul economicosocial ac ionează asupra sa modificându-l sau orientându-l, iar pe de altă parte, sistemul fiscal ac ionează asupra mediului, în mod direct sau indirect. Fiecare stat şi-a adoptat propiul său sistem fiscal, mai mult sau mai pu in perfec ionat, în strânsă legătură cu gradul de dezvoltare economică, socială şI militară. :n măsura în care statul suveran din punct de vedere politic îşi poate exercita o putere fiscală absolută pe teritoriul său, se poate vorbi de Pentru ca un sistem fiscal să dispună de (suveranitate fiscală), este necesar ca acesta să întrunească următoarele cerin e; exclusivitatea aplicării, care presupune faptul că se aplică într-un teritoriu geografic determinat, fiind unicul colector al resurselor fiscale pentru un buget sau sistem unitar de bugete; autonomia tehnică se referă la necesitatea ca sistemul fiscal să fie complet, adică să con ină toate regulile de aşezare, lichidare şi încasare a impozitelor astfel încât să fie posibilă punerea sa în aplicare. Astfel, suveranitatea fiscală înseamnă ca fiecare stat suveran să aibă libertatea deplină în alegerea sistemului fiscal pe care să-l promoveze, în definirea impozitelor pe care îl compun, în stabilirea contribuabililor, în stabilirea ariei masei impozabile, în dimensionarea cotei de impunere, în fixarea termenelor de plată, în acordarea de facilită i fiscale, în sanc ionarea abaterilor de la prevederile legilor fiscale, în solu ionarea litigiilor dintre administra ia fiscală şi contribuabili etc. Totodată, suveranitatea fiscală implică faptul că nici un alt stat, organiza ie sau organism interna ional nu are dreptul de a emite reglementări fiscale sau de a institui impozite în interiorul statului în cauză, sau la scară interna ională.
$ ! ( 3  9  C & @ $ $ & ! ( 7 3 #  5 9 3  # 3 5 !  5   " ! ! 1 % #  (   & 5 3 1 ! % @ 5  #
¡

Arhitectura sistemului fiscal eviden iază func ionalitatea acestuia, caracterizată prin structură, comportament şi reglare. reflectă ordinea, relativ stabilă, a rela iilor dintre elementele sistemului fiscal, func ionarea sistemului depinzând de calitatea acestor structuri. Decidentul fiscal rela ionează diferite componente specifice sistemului fiscal, construind un impozite şi taxe, a căror aplicare respectă anumite principii şi reguli. Func ionarea impozitului presupune existen a unor structuri adecvate ale sistemului fiscal, caracterizate printr-un ansamblu de instrumente fiscale şi printr-un ansamblu de institu ii centrale şi teritoriale, cu competen e generale şi speciale, prin care se aplică politica fiscală şi se gestionează rela iile fiscale. Comportamentul sistemului fiscal reprezintă modul de ac ionare a sistemului fiscal asupra economiei şi de adaptare a acestuia la evolu ia economiei, fiind rezultatul deciziilor de conducere a sistemului. Comportamentul sistemului fiscal, stabilitatea şi evolu ia sa se asigură prin intermediul politicii fiscale, care oferă baza financiară pentru exercitarea autorită ii decizionale a statului şi totodată concretizează şi activează mecanismele de reglare ale sistemului fiscal. Mecanismele de reglare a sistemului fiscal se realizează prin două forme: acomodarea nivelului fluxurilor fiscale reale la valorile prestabilite, utilizându-se instrumente de reglare, precum şi informa ii adecvate; asigurarea parametrilor structurali şi func ionali ai sistemului fiscal astfel încât acesta să corespundă strategiei de politică fiscală pe termen lung, ceea ce necesită decizii de natură legislativă, institu ională, organizatorică şi instrumentală.
£  §   §  
 

$

!

%

1

7

&

2

5

(

(

#

5

@ 

$

8

!

1

(

3

! 

9

C

£

C

# 

 

C

 

7  

2

2

5

&

!

31

În cadrul structurilor sistemului fiscal ac ionează, în mod activ sau pasiv, mai mul i participan i. Corespunzător func iilor pe care le îndeplinesc, se pot delimita trei categorii de actori ai sistemului fiscal: , . . Conform Constitu iei României, deciziile pe probleme de drept fiscal revin Parlamentului şi se concretizează în dispozi ii (reglementări) care sunt înscrise fie în legea finan elor publice şi legea anuală a bugetului de stat, fie în legi fiscale generale – Legea privind Codul fiscal Deşi măsurile fiscale sunt votate de Parlament, ini iativa proiectelor de legi fiscale şi deci a deciziei fiscale revine Guvernului, datorită tehnicită ii impozitului şi faptului că reprezintă un subiect destul de sensibil. În consecin ă, guvernul are de cele mai multe ori rolul esen ial în luarea deciziei fiscale, acesta fiind, în majoritatea cazurilor, la originea textelor de legi fiscale înaintate spre aprobare Parlamentului. În ceea ce priveşte bugetele locale, proiectele acestora se întocmesc de către primar sau preşedintele consiliului jude ean, care îl supune spre aprobare consiliului local, după cum se prevede în Legea administra iei publice locale. Metodologia de elaborare a bugetelor locale, ca şi a bugetelor institu iilor publice, se stabileşte de către Ministerul Finan elor. În mod tradi ional, responsabilitatea gestiunii fondurilor publice revine Ministerului Finan elor, ceea ce conferă acestuia un rol dominant în via a politică şi administrativă. Prerogativele care apar in acestui minister se referă, în principal, la pozi ia sa privilegiată în procesul deciziei fiscale şi bugetare, precum şi la competen a cvasi-exclusivă asupra gestiunii financiare de ansamblu a statului. Deşi Guvernul este însărcinat cu elaborarea bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor fondurilor speciale, precum şi a conturilor speciale de execu ie a acestora, potrivit prevederilor Legii Finan elor publice (nr. 500/2002), Ministerul Finan elor este cel care ia măsurile necesare pentru asigurarea echilibrului bugetar şi aplicarea politicii financiare a statului, cheltuirea cu eficien ă a resurselor financiare. De asemenea, îi revine sarcina de a întocmi bugetele men ionate anterior, pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite. formează un ansamblu foarte heterogen de participan i, în cadrul căruia unele categorii dovedesc un bun civism fiscal, iar altele sunt înclinate spre un comportament antifiscal (întrucât se sustrag de la plata unor impozite). Gradul de civism fiscal depinde în mare măsură de sensibilitatea contribuabilului la impozite. Întrucât impozitele indirecte sunt incluse în pre ul sau tariful mărfurilor şi serviciilor, contribuabilii nu conştientizează plata acestora. În schimb, la impozitele directe, fiind caracterizate printr-o transparen ă ridicată, plata lor este pe deplin conştientizată de către contribuabili. 
 $ $  ! ( ' 3 !  9 & $ '  & 1 B 5 2 2 A C A
 

De la 1.01.2004 a intrat în vigoare Codul fiscal1) care preia în cuprinsul său, prin actualizare şi corelare, o seamă de impozite şi taxe 2) - reglementate până la acea dată prin legi separate - tratate ca titluri distincte. Scopul şi sfera de cuprindere a Codului fiscal sunt:

Legea privind Codul fiscal nr. 571/2003, publicată în Monitorul Oficial nr.927/23.12.2003 Articolul 2 din Lege prevede aceste impozite şi anume: impozitul pe profit (Titlul II), impozitul pe venit (Titlul III), Impozitul pe venitul microîntreprinderilor (Titlul IV), impozitul pentru veniturile ob inute din România de nereziden i (Titlul V), impozitul pe reprezentan ele firmelor străine înfiin ate în România (inclus laTitlul V pentru persoane juridice şi la Titlul II pentru persoane fizice), taxa pe valoarea adăugată (Titlul VI), accizele (Titlul VII), impozitele şi taxele locale (Titlul IX). 32
2)

1)

#

!

B

#

1

#

!

"

5

#

#

5

#

7

%

#

#

$

7

$

4

#

2

#

5

( 

1

¡

&

#

2

!

B

% 

#

7

¡ 

1

!

@

$

(

B 

!  

(

$  

#

3 

( 

'

9 

!

1

#

&

(

% 

#

'

"  

!

1

¡

@

1 

5

(

5

( 

3

#

5 

2 

B

$

( 

2

#

%

7

1

B

B

2

#

$

!

#  

1 

¡

#

#

4  

B

5

(

5

&

# 

#

$

B

%

"

!

&

#

#

#

(

5

1

B

#

! 

%

"

5

#

!

7

5

1

#

2

2

#

(

5

7

B

&

#

& 

$

%

#

!

4

(

#

#

1

&

1

(

#

!

B

(    

¡

" 

"

@

!

$

!

!

% 

%

( 

(

3

(  

5

9 

5

1

#

1

! 

!

"

0

!

0

1

C

C

 

 

 

5

1

3

!

 

(

' 

2

$   

4

7 

B

5 

!

$

- stabilirea cadrului legal pentru principalele impozite şi taxe care constituie surse de venit pentru bugetul central şi cele locale; - precizarea contribuabililor care trebuie să plătească impozitele şi taxele, precum şi modul de calcul şi de plată a acestora; - prevederea procedurii de modificare a impozitelor şi taxelor reglementate; - autorizarea Ministerului Finan elor Publice de a elabora norme metodologice, instruc iuni şi ordine de aplicare a Codului şi a conven iilor de evitare a dublei impuneri. care stau la baza Codului fiscal sunt: - neutralitatea măsurilor fiscale în raport cu diferite categorii de investitori şi capitaluri, cu forma de proprietate, urmărind asigurarea unor condi ii egale pentru investitorii şi capitalurile autohtone şi străine; - echitatea fiscală, prin impunerea diferită a veniturilor, în func ie de mărimea acestora. Cadrul legal de administrare a impozitelor şi taxelor reglementate de Codul fiscal, este întregit prin Codul de procedură fiscală3) , a cărui sferă de aplicare cuprinde: - drepturile şi obliga iile păr ilor în raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor şi taxelor bugetului de stat şi bugetelor locale, - drepturile şi obliga iile vamale; - administrarea crean elor provenite din contribu ii, amenzi şi alte sume ce constituie venituri ale bugetului general consolidat. în Conform Codului de procedură fiscală, administrarea impozitelor şi taxelor sunt: - aplicarea unitară a legisla iei pe teritoriul României; - exercitarea dreptului de apreciere a organului fiscal; - rolul activ al organului fiscal în raporturile cu contribuabilul; - limba oficială în administra ia fiscală este limba română; - dreptul de a fi ascultat de organul fiscal; - obliga ia contribuabilului de a coopera cu organul fiscal; - secretul fiscal asupra informa iilor de inute de organul fiscal referitoare la impozite, taxe şi obliga ii fiscale; - buna credin ă fundamentează rela iile dintre contribuabil şi organul fiscal. – autor conf. univ. dr. Mariana-Cristina În cursul Cioponea - în curs de apari ie la Ed. Funda iei “ aspectele tratate în acest capitol sunt prezentate mai detaliat.
@ 5  & B 2 ( # B # $ ! 1 # ¨ # ¥ 4 ¥ ¢ ¡ # ¢ $   ¤ %  ¥ ( £  £ ¡ 1 ¢ % ¢ ¥ ¡ ©  £    s ¡  ¡ ¡   ¥  ¡  ¥  ¡ © ¨ § ¦ # ¥ 1 ¤ ! ¢ & £ $ ¢ ! ¡    # # 2 $ 5   & % !  ( # B  1  1 0 @ ' # 1 5
¢

1. Defini ia impozitului precizează că: A) este rambursabil B) plata sa este obligatorie pentru toate persoanele fizice şi juridice C) are caracter definitiv D) nu presupune o contrapresta ie directă şi imediată E) este datorat de stat persoanelor fizice şi juridice F) presupune o contrapresta ie directă şi imediată Răspunsul corect este: a) A;B;C b) A;C;F c) A; D;E
3) Codul de procedură fiscală a fost aprobat prin Ordonan a de Guvern nr. 92/2003 publicată în Monitorul Oficial nr. 941/29.12.2003 33

d) B;C;D e) C;D;F 2. Impozitul nu este: a) o prelevare obligatorie b) datorat de către stat persoanelor fizice şi juridice c) o prelevare definitivă d) o prelevare fără contrapresta ie directă şi imediată e) datorat şi plătit în bani de către contribuabili Răspuns: b 3. Resursele financiare publice sunt alimentate în cea mai mare propor ie de: a) împrumuturile interne b) veniturile din capital c) vărsămintele de la întreprinderile de stat d) împrumuturile externe e) veniturile fiscale Răspuns: e 4. Resursele financiare publice nu includ: a) emisiunea monetară fără acoperire în mărfuri şi servicii b) împrumuturile de trezorerie c) veniturile fiscale d) veniturile bugetare nefiscale e) salariile personalului angajat în administra ia publică Răspuns: e 5. Pe baza următoarelor date: - impozit pe profit……………………………..…..327 880 mld um - accize………………………………………….....198 640 mld um - impozit pe venitul global……………………..….578 380 mld um - TVA…………………………………………..….452 890 mld um - venituri din capital……………………………..….68 830 mld um - taxe vamale……………………………………....168 490 mld um - venituri nefiscale………………………………..…93 470 mld um - alte impozite directe…………………………….....86 990 mld um - alte impozite indirecte…………………………....111 450 mld um - PIB în perioada curenta………………………...5 128 750 mld um - venituri din capital în perioada anterioara……..…..35 500 mld um - venituri publice totale în perioada anterioara…..1 428 840 mld um - PIB în perioada anterioara…………………….4 870 500 mld um - impozite indirecte în perioada anterioara……….775 340 mld um să se calculeze: a) ponderea impozitelor directe în cadrul veniturilor fiscale b) modificarea absolută a ponderii veniturilor din capital în total venituri, în perioada curentă fa ă de perioada anterioară c) elasticitatea impozitelor indirecte fa ă de PIB (Se aplică formulele de la paragraful referitor la analiza cheltuielilor publice şi cunoştin ele despre resursele financiare publice.) Men iona i modul de calcul şi/sau semnifica ia indicatorilor/indicilor de la a-c. 6. Pe baza următoarelor date: - impozite directe……………………………………….665 370 mld um - impozite indirecte……………………………………..820 500 mld um - venituri din privatizare………………………………..185 730 mld um
34

- venituri din chirii……………………………………...117 850 mld um - vărsăminte de la întreprinderi…………………………. 55 860 mld um - PIB în perioada curentă……………………….…….4 974 880 mld um - venituri fiscale în perioada anterioară………………1 310 490 mld um - PIB în perioada anterioară…………………………..4 417 500 mld um să se calculeze: a) ponderea veniturilor din chirii în veniturile curente b) modificarea absolută a ratei presiunii fiscale în perioada curentă fa ă de perioada anterioară c) elasticitatea veniturilor fiscale în raport cu PIB Men iona i modul de calcul şi/sau semnifica ia indicatorilor/indicilor de la a-c.

6.1. Conceptul, semnifica ia şi limitele presiunii fiscale 6.2. Modalită i de exprimare a presiunii fiscale 6.3. Factori de influen ă şi efecte provocate de creşterea ratei presiunii fiscale Studen ii vor cunoaşte: - conceotul de presiune fiscală; - limitele presiunii fiscale; curba Laffer; - factori de influen ă a nivelului presiunii fiscale - efecte provocate de creşterea ratei presiunii fiscale presiune fiscală; rata presiunii fiscale; efectele creşterii presiunii fiscale; evaziunea fiscală; curba Laffer. Urmarea firească a instituirii impozitelor este resim irea presiunii fiscale de către contribuabili – persoane fizice şi juridice. În literatura de specialitate se delimitează presiunea fiscală la nivel na ional, la nivelul agentului economic, precum şi la nivel individual. Presiunea fiscală la nivelul economiei na ionale se exprimă prin rata presiunii fiscale (rata prelevărilor obligatorii) care se măsoară ca raport procentual între veniturile fiscale ale statului şi produsul intern brut.
# $ ! ( 3  9   &  3 # 1 % # $ # 5  7  $ 
¡

Rata presiunii fiscale este un indicator de comensurare a acelei păr i din veniturile provenite din produc ie, care trece printr-un proces de distribuire obligatorie şi publică, în loc de a fi lăsată la libera dispozi ie a ini iativei particulare. Semnifica ia ratei presiunii fiscale se remarcă pe două planuri: -sub aspect contabil - rata presiunii fiscale nu ine seama de faptul că prelevările obligatorii finan ează alte prelevări obligatorii. Într-adevăr, valoarea numărătorului nu este consolidată, adică nu elimină prelevările obligatorii vărsate de administra ia publică; -sub aspectul analizei economice rata presiunii fiscale eviden iază doar aspectul confiscatoriu al prelevărilor obligatorii, neglijând faptul că acestea sunt reinjectate în circuitul economic sub forma cheltuielilor publice. Numeroşi teoreticieni au încercat de-a lungul timpului să stabilească limita maximă a ratei presiunii fiscale, considerând că presiuni fiscale prea ridicate pot periclita bunul mers al economiei.
35

! 

"

!

( 

9 

7

#

3

(

$

&

5

%

#

(

2

A

.

¡

$

!

A

6   ! # % 

6 #  &

 
$

0 & C $
 

2

5

C 

1 ) % # !  ( ! # # 8 7 $ (  # # C 

 
 

# 

5

5

( 

#  

&

'

' A

reprezintă un demers întrucât mărimea sa diferă de la o ară la alta şi de la o perioadă la alta, în func ie de contextul economic, politic şi social. În ultimele două secole a avut loc o creştere a presiunii fiscale având la bază, în principal, extinderea rolului economic şi social al statului, fapt care s-a reflectat în sporirea cvasicontinuă a cheltuielilor publice. Tendin a majorită ii guvernelor este de a spori resursele financiare publice, în scopul îndeplinirii promisiunilor din perioadele preelectorale. Problema de solutionat rămâne: cât de mult pot fi sporite impozitele, în anumite condi ii, încât acest lucru să nu conducă la o diminuare a încasărilor fiscale la nivelul statului. Economiştii liberali apreciază că o presiune fiscală prea accentuată descurajază contribuabilii (persoane fizice si juridice) să investească, să economisească, să producă şi să muncească. Arthur Laffer (reprezentant de seamă al aşa-numitei ”politici de ofertă”) transpune grafic (“Curba Laffer”) rela ia dintre nivelul ratei presiunii fiscale şi mărimea veniturilor fiscale ale statului. Curba Laffer reprezintă veniturile fiscale ca fiind o func ie crescătoare a ratei presiunii fiscale, doar până la un punct de maxim al ratei, după care devine o func ie descrescătoare a acesteia. Curba Laffer are semnifica ie doar în plan teoretic. Valoarea optimă a ratei presiunii fiscale - căreia îi corespunde mărimea maximă a o prelevărilor obligatorii - nu poate fi calculată.
¥ ¦ £   ¦ £ ¥ © £  s ¡ #  $ ¡ ! ¡ ( ¢ 3 §  ¡ 9 s  ¥   ¦ & ¡  3 ¥  # £ 1  % © ! £ # 1 ¡ ¡ !  £ 7  ¡ 1 % ¢
¢

La nivelul economiei na ionale, presiunea fiscală se măsoară prin rata fiscalită ii, calculată ca raport între suma totală a încasărilor fiscale (la nivel central, local, inclusiv cotiza ii sociale) percepute pe o anumită perioadă şi mărimea produsului intern brut realizat în aceeaşi perioadă, de obicei un an. R = Vf : PIB x 100, unde: (7)

R - rata presiunii fiscale la nivel na ional; Vf - veniturile fiscale totale (alcătuite din impozite, taxe şi contribu ii sociale); PIB - produs intern brut. Această expresie este considerată în literatura de specialitate ca fiind rata presiunii fiscale în sens larg. Prin eliminarea de la numărător a contribu iilor pentru asigurările sociale, rela ia devine rata presiunii fiscale în sens restrâns. Întrucât contribu iile vărsate la fondurile pentru asigurări sociale reprezintă valori importante (uneori chiar apăsătoare pentru platitori persoane fizice şi juridice) eliminarea acestora de la numărător nu înseamnă a nu ine cont de valoarea acestora la cuantificarea ratei presiunii fiscale, ci doar delimitarea componentelor ratei presiunii fiscale. Astfel, se poate calcula rata presiunii fiscale în scopuri sociale, ca raport procentual între contribu iile la asigurările sociale (plătite de angaja i şi angajatori) şi PIB. Rs = C : PIB x 100 , în care: (8)

Rs - rata presiunii fiscale în scopuri sociale; C - contribu iile la asigurările sociale. Pentru contribuabilii agen i economici, impozitele pe care le datoreză statului sunt percepute ca elemente de presiune fiscală, cu atât mai accentuată cu cât ponderea lor în valoarea adaugată realizată de firmă este mai mare. La nivelul întreprinderii, rata presiunii fiscale poate fi măsurată astfel:
36 

# 

£

#

©

B

¦ 

¡

"

§

¨

@ 

¢

5

£ 

§

$

¡

¡

!

©

£

B

£

¥

2

¥ 

¡ 

©

¡ 

¥

¨

C

£

£

£

C 

©

¡

 

 

¨

¡

s 

¦

¡

¡

Rf = If : Vaf x 100 , în care:

(9)

Rf - rata presiunii fiscale la nivelul firmei; If - totalul impozitelor plătite de firmă; Vaf - valoarea adaugată la nivelul firmei. Această valoare a ratei presiunii fiscale este aproximativă, întrucât la numărător se cuantifică doar impozitele directe; or, în pre ul produselor şi serviciilor procurate de firmă, intră şi numeroase impozite indirecte, a căror valoare este foarte dificil de delimitat şi comensurat. Pe lângă presiunea fiscală măsurată la nivel na ional şi la nivelul agentului economic, se remarcă şi presiunea fiscală individuală, care poate fi calculată ca raport între totalul prelevărilor fiscale suportate de contribuabil (persoană fizică) şi suma veniturilor brute ob inute de acesta (veniturile înainte de impozitare). Şi această valoare a ratei presiunii fiscale este dificil de cuantificat cu exactitate, fiind tributară unor elemente aleatorii, cum sunt: diversitatea prelevărilor fiscale, caracterul netransparent al încorporării impozitelor în pre uri, progresivitatea impozitelor, volumul mărfuriilor şi serviciilor procurate, volumul serviciilor publice de care beneficiează contribuabilul etc. Totodată, dincolo de aceste estimări matematice, presiunea fiscală trebuie apreciată şi analizată în raport cu puterea de cumpărare a veniturilor nete, pentru a se vedea în ce măsură veniturile rămase după impozitare reuşesc să satisfacă nevoile de subzisten ă, de economisire şi petrecere a timpului liber.
# $ ! ( 3  9   &  3 # 1 %  # 5 ! 1 ! # 1 # 5
¡

Mărimea ratei presiunii fiscale este influen ată de numeroşi factori, afla i în legătură unii cu al ii, dintre care men ionăm: - performan ele economiei; - structura şi formele proprietă ii; - necesită ile publice stabilite de politica guvernamentală prin structura şi nivelul cheltuielilor publice; - eficien a cu care se utilizează cheltuielile publice finan ate prin impozite; - gradul de adeziune a popula iei la politica guvernului şi, în consecin ă gradul de consim ire la plata impozitelor; - mărimea datoriei publice; - stadiul democra iei etc. În situa iile de depăşire a nivelului optim al ratei presiunii fiscale, în func ie de condi iile social-economice ale perioadei, pot apărea o seamă de efecte negative, dintre care men ionăm: - scăderea efortului productiv, întrucât rate înalte ale impozitării au efecte descurajante asupra muncii, economisirii şi asumării riscurilor (investirii); - reducerea competitivită ii pe plan interna ional, întrucât prelevările obligatorii suportate de agen ii economici se regăsesc în nivelul pre urilor practicate la produsele lor, ceea ce se reflectă negativ asupra competitivită ii firmei în rela iile cu exteriorul; - riscul de infla ie prin fiscalitate provine din faptul că orice creştere a impozitelor şi cotiza iilor sociale are tendin a de a se repercuta asupra procesului de cuantificare a pre urilor, inclusiv a salariilor, alimentând astfel infla ia; - apari ia/creşterea evaziunii şi fraudei fiscale. Evaziunea fiscală reprezintă totalitatea procedeelor, licite sau ilicite, prin care contribuabilii se sustrag, total sau par ial, de la plata impozitelor care le revin. Ea poate fi de două feluri: evaziune fiscală tolerată (“legală”) –
37

#

1 ( # B # 5 ! (

2 

2

1 % # 5 ( #

9 # 
¡

@

"

#

&

$

9  # B 

1

2 5 ( !  C
 

C

 

sustragerea de la plata impozitelor uzând de unele puncte slabe ale legisla iei în vigoare şi evaziune fiscală frauduloasă – care constă în încălcarea voită a prevederilor legale cu scopul de a nu plăti impozitul datorat. Economia subterană, considerată o formă aparte a evaziunii fiscale este un fenomen prin care diverse forme de activitate au drept caracteristică sustragerea de la plata impozitelor. În cursul – autor conf. univ. dr. Mariana-Cristina este prezentată curba Cioponea – în curs de apari ie la Ed. Funda iei “ Laffer, care realizează o corela ie grafică între nivelul veniturilor fiscale ale statului şi mărimea ratei presiunii fiscale.
¨ ¥ ¥ ¢ ¡ ¢ ¤ ¥ £ £ ¡ ¢ ¢ ¡  ¥ ©   £  s ¡  ¡ ¡   ¥  ¡  ¥  ¡ © ¨ § ¦ # ¥ 1 ¤ ! ¢ & £ $ ¢ ! ¡    # 2 5 & ! # B  1 @ ' # 1 5
¢

1. Care este indicatorul de comensurare a presiunii fiscale din economie? a) ponderea veniturilor fiscale în PIB b) ponderea cheltuielilor publice în PIB c) ponderea veniturilor fiscale în totalul veniturilor publice ale bugetului general consolidat d) ponderea datoriei publice în PIB e) ponderea deficitului bugetar în PIB Răspuns: a 2. Curba Laffer este: a) o modalitate de comensurare a ratei presiunii fiscale din economie b) o modalitate de cuantificare a evaziunii fiscale din economie c) o reprezentare grafică a corela iei dintre presiunea fiscală din economie şi nivelul veniturilor fiscale ale statului d) o modalitate de cuantificare a infla iei din economie e)o modalitate de cuantificare a nivelului optim al cheltuielilor publice ale bugetului de stat Răspuns: c 3. Nivelul optim al ratei presiunii fiscale în economie: a) se stabileşte prin legea bugetară anuală b) se stabileşte prin legea finan elor publice c) este o valoare prestabilită pentru fiecare an bugetar de către Ministerul Finan elor Publice d) nu poate fi supus unor modificări ulterioare legii bugetare ini iale prin legile bugetare rectificative e) reprezintă acea mărime a ratei, căreia îi corespunde valoarea maximă a veniturilor fiscale reprezentate pe Curba Laffer Răspuns: e 4. Care dintre următoarele enun uri nu coincide cu efectele provocate de creşterea peste nivelul optim a ratei presiunii fiscale? a) scăderea efortului productiv b) creşterea veniturilor popula iei c) reducerea competitivită ii pe plan interna ional d) apari ia/creşterea evaziunii şi fraudei fiscale e) riscul de infla ie prin fiscalitate Răspuns: b

A  $ & % 0 $ %

  
D #

 
C
 

A C 1 ! 7 #

 

38

7.1. Con inutul şi trăsăturile creditului public 7.2. Destina ia şi rolul creditului public 7. 3.Tehnica derulării creditului public 7.3.1. Elementele tehnice ale creditului public 7.3.2.Opera iuni legate de acordarea creditului public Studen ii vor cunoaşte: - conceptul, rolul şi trăsăturile creditului public; - destina ia creditului public; - elementele tehnice ale creditului public - opera iuni legate de acordarea creditului public credit public; efect de evic iune; credit particular; plasarea creditului public pe pia ă; amortizarea creditului public; repudierea obliga iunilor; rambursarea creditului public. Pe pia a liberă, capitalul aflat temporar disponibil la persoane fizice sau juridice (economiile popula iei, capitalul liber posibil de a fi plasat al societă ilor comerciale, capitalurile temporar libere din sistemul bancar, al institu iilor financiare, de asigurări şi reasigurări etc.) este oferit sub formă de credit solicitan ilor din sectorul public sau particular.
(  $ ' & %  & $ & 5  B # 1 ( # $  1 & 5 @ 3 @ 1 5 
¡

Este necesar să se facă diferen a între creditul public şi cel comercial (la care apelează societă ile comerciale pentru sus inerea activită ii curente sau pentru efectuarea de investi ii). reprezintă resursele împrumutate pe pia a internă sau externă de capital, în vederea acoperirii deficitului bugetar sau a golurilor temporare de trezorerie. Având aceleaşi surse de formare, creditul public intră în competi ie cu cel comercial. Oferta de capital de împrumut fiind limitată, satisfacerea cererii de credite din partea agen ilor economici limitează accesul la credite al autorită ilor publice şi invers. Creditul public reprezintă o în elegere intervenită între stat, pe de o parte şi o persoană fizică sau juridică, pe de altă parte, prin care, cea din urmă consimte să pună la dispozi ia statului o sumă de bani, sub formă de împrumut, pe o perioadă determinată, iar statul se angajează să restituie această sumă la un anumit termen, plătind şi dobânda cuvenită. Creditul public se caracterizează prin următoarele trăsături: a) Are caracter contractual, exprimând acordul de voin ă al păr ilor. Condi iile de emisiune, rambursare, mărimea dobânzii sau forma câştigurilor etc. sunt stabilite de organele competente ale statului, fără consultarea prealabilă a subscriitorilor poten iali. Nu se fac diferen ieri între subscriitori (prin acordarea unor tratamente preteren iale) iar persoanele interesate acceptă sau refuză în bloc toate condi iile stabilite de stat. b) Creditul public are caracter rambursabil urmând a fi restituit la termenul fixat persoanelor care l-au acordat. Există şi unele excep ii: aşa-numitul “împrumut perpetuu”, când statul se limitează la plata unei dobânzi creditorilor săi, pe o perioadă nedeterminată de timp. c) Creditul public presupune o contrapresta ie şi anume, sau ambele forme. Acesta reprezintă “pre ul” pe care statul se angajează să-1 plătească în calitate de debitor pentru su-mele avansate sub formă de împrumut.
© §  ¡   ¢  ¨ £ £ ¢ ¢ ¨  £ ¨ (  $ ' & %  & $ & 5  B # 1 ( $ & $ 2 1 
¡

Împrumutul public poate fi contractat fie pentru acoperirea necesită ilor de trezorerie, fie pentru echilibrarea bugetului de stat.
39 

&

$

(

$

& 

!

&

$

$ 

5

2 " ' & 5 ! &  % %  )  " ! # $ 5 ( 3  & # 2 # 5 #  8 $ A D B # ( C C #  #  1 
£

C

C

5

5

A

 

 

( 

#  

&

'

' A

Necesită ile de trezorerie Chiar dacă bugetul de stat a fost întocmit şi aprobat în echilibru, pot exista situa ii în care încasările perioadei să fie insuficiente fa ă de ritmul şi cuantumul efectuării cheltuielilor. Ca urmare, în unele perioade, plă ile devansează încasările (mai ales în primele luni ale anului), ceea ce provoacă o insuficien ă temporară de resurse (gol de casă). Imprumuturile la care apelează Trezoreria, pentru acoperirea golurilor temporare, sunt împrumuturi pe termen scurt. Acestea nu măresc masa monetară aflată în circula ie, ci reprezintă doar o redistribuire a celei existente. Echilibrarea bugetului de stat. În situa ia în care veniturile ordinare (curente şi de capital) ale bugetului de stat nu sunt suficiente pentru acoperirea integrală a cheltuielilor bugetare la nivelul întregului an, statul lansează un împrumut pe pia a internă sau externă. Aceste credite se încheie, în general, pe termene medii şi lungi. Achitarea ratelor scadente, a dobânzilor aferente, a eventualelor comisioane etc. (respectiv serviciul datoriei publice) se realizează din veniturile curente ale bugetului de stat. Contractarea de împrumuturi aduce unele avantaje imediate (procurarea rapidă de fonduri pentru stat; posibilită i de plasament sigur pentru de inătorii de capital) dar şi dezavantaje: - antrenează cheltuieli bugetare suplimentare (dobânzi, comisioane, prime de rambursare etc.); - împovărează sarcina fiscală a genera iilor viitoare (cu cheltuieli privind rambursarea ratelor scadente şi plata dobânzilor). De aceea, în literatura de specialitate, creditul public este considerat a fi un “impozit amânat.” Datorită faptului că utilizarea împrumutului public are consecin e multiple, rolul acestuia se manifestă pe mai multe planuri: - folosirea lor ca instrument de politică economică pentru impulsionarea activită ii economice şi restabilirea echilibrului macroeconomic. Astfel, dacă împrumutul public este direc ionat spre investi ii, restructurarea activită ii productive etc., efectul său va fi pozitiv, contribuind la sporirea valorii nou create în societate (ceea ce dă posibilitatea rambursării creditului şi a celorlalte cheltuieli publice generate). Teoria keynesiană (denumirea provine de la ini iatorul său - John M. Keynes) a fost evun ată şi aplicată cu rezultate pozitive în perioada interven ionistă din prima jumătate a secolului al XX-lea, când succesul său a fost posibil datorită manifestării unor condi ii specifice acelei perioade în unele state: lipsa infla iei, existen a pie ei de capital şi a unor capitaluri mari posibil de a fi plasate pe pia ă, precum şi capacitate şi viteză redusă de informare; - redistribuirea prin intermediul creditului public a produsului intern brut, deoarece sumele temporar disponibile (inclusiv în sectorul productiv) sunt plasate în hârtii de valoare emise de stat şi folosite, în general, în scopuri neproductive (finan area cheltuielilor publice, în loc să contribuie la creşterea produc iei şi comertului, prin intermediul creditului comercial); - modalitate de procurare rapidă a fondurilor dar mai decât impozitele. După părerea economiştilor din perioada capitalismului clasic, genera ia care contractează împrumutul beneficiază de avantajele fondurile respective, iar genera iile următoare suportă plata lor.
¥  £   ¡ s ¡  s   ¨ (  $ ' & %  & $ & 5  B # 1
 

În legătură cu lansarea unui credit public, autorită ile competente trebuie să stabilească detaliile privind elementele tehnice ale acestuia, care, pe de o parte, definesc împrumutul (din punct de vedere juridic), iar pe de altă parte, oferă informa ii poten ialilor subscriitori, care, pe această bază, iau decizii privind achizi ionarea unuia sau altuia dintre titlurile emise, în ce propor ii etc.
40

(  

1 @ $ &

1 # B ! (  8 #

 
C
 

C

 

Din punct de vedere juridic, împrumutul de stat este definit prin următoarele componente (elemente) tehnice: denumirea împrumutului, valoarea nominală, valoareu reală, termenul de rambursare, forma sub care se contractează creditul public şi „costul" acestuia. Denumirea împrumutului este, în general, legată de scopul şi importan a împrumutului. Valoarea nominală este cea înscrisă pe obliga iunea unui împrumut de stat şi . Dacă de inătorul o încasează la termenul stabilit, va primi valoarea nominală. Dacă, însă, din diverse motive, acesta doreşte să încaseze contravaloarea înainte de termenul prevăzut, de inătorul poate să ofere obliga iunea spre vânzare la bursă, unde va primi o altă valoare (decât cea nominală) şi anume valoarea reală. Valoarea reală şi poate fi: mai mare, mai mică sau egală cu cea nominală. Cuantumul valorii reale depinde de cursul la care sunt cotate la bursă înscrisurile în cauză. “Cursul” exprimă „pre ul” cu care se vând 100 unită i monetare valoare nominală. Cursul titlurilor de valoare emise de stat depinde de raportul dintre cererea şi oferta de capital de împrumut, de nivelul dobânzii la împrumutul respectiv, precum şi de alte avantaje oferite de inătorilor de înscrisuri din acel credit public. Termenul de rambursare. Creditul public poate fi lansat cu specificarea termenului de rambursare (scurt, mediu sau lung) sau fară termen de rambursare (împrumut perpetuu). Forma sub care se contractează creditul public poate fi: – atunci când creditul public se înregistrează în eviden ele datoriei publice, fară eliberarea de înscrisuri. Se practică atunci când împrumutul se adresează unui număr limitat de creditori; - când statul se împrumută la un număr mai mare de creditori. În func ie de termenul de rambursare, înscrisurile pot fi: - pentru împrumuturile fară termen de rambursare se emit titluri de rentă perpetuă; - pentru împrumuturile pe termen mediu sau lung se emit înscrisuri denumite obliga iuni sau titluri de rentă; - pentru credite publice pe termen scurt se emit: bonuri de tezaur, certificate de datorie, certificate (bonuri) de impozite, poli e de tezaur etc. „Costul" plătit de stat pentru împrumutul contractat reprezintă un alt element tehnic şi constă în: dobândă, câştiguri sau alte avantaje acordate. Rata de emisiune a dobânzii la împrumuturile de stat este determinată de cererea şi oferta de capital de pe pia ă, de rata dobânzii practicată la creditele comerciale (de către bănci), de situa ia economică, precum şi de nivelul infla iei din perioada considerată. Limita minimă a ratei dobânzii este zero, iar cea maximă este egală cu rata medie a profitului. sau rata nominală a dobânzii se calculează la valoarea nominală a înscrisurilor emise. No iunea de rată reală a dobânzii semnifică mărimea venitului net ce revine creditorului la 100 unită i monetare date cu împrumut pe termen de un an şi se determină prin corectarea dobânzii nominale cu influen a (creşterii sau descreşterii) pre urilor pe pia ă. Rata reală a dobânzii se calculează: (l 00 + rdn ) x 100
# &  3  7 # # B ! 5 ! ¢ § £ © § s  § ¨ £ © §  £    ¡    ¥ ¥  ¦ s s ¥ ¥  £  ¥ ¡ © ¢ ¨ § ¡ § ¤ £ ¦ ¡  ¡ § © © ¨ §    ¥ ¥   ¥ £  © §  £ © £ ¡  £ ¡ ¥   ¥ £ ¢  ¥ ¡ ©  ¨ £ §  ¥ s ¡ £  ¥   §  s s ¤ ¢ ¥ ¢ £ ¦    ¡ ¥ § £ © ¢ ¦ § ¥  ¥ ¢ £  ¤ § ¢ s ¡ £ s ¡ £ ¥ ¡  ¡   ¥   ¢ £ ¢ ¡ ¡  £   £ § ¦ ¦ £
         

41

( 

$

'

&

% 

&

$

&

5 

B

#

1 ( # $ ! # (  8 # 5 # $ # 5 # 7 # $ # C 

C
 

C 
 

B

 

! ( # 9

 

' 

¢

¡

¢

¡

¥

¥ 

¡ 

¦

¥

¡ 

rdr = ——————— - 100 , Ip 

unde:

(10)

rdr - este rata reală a dobânzii; rdn este rata nominală a dobânzii; Ip - este indicele de pre fa ă de anul precedent (în ara creditorului, în cazul unui credit extern). Când are loc o creştere a pre urilor în decurs de un an, această evolu ie antrenează o diminuare a venitului realizat de creditor sub formă de dobândă; dacă, dimpotrivă, pre urile scad de la un an la altul, va avea loc o majorare a venitului real ce revine creditorului sub forma dobânzii. Acelaşi fenomen se produce şi în cazul împrumuturilor contractate în străinătate, în cazul în care , prin contract nu se prevăd clauze de contracarare a acestuia. Dacă pre urile produselor ării debitoare (care solicită creditul) înregistrează o scădere pe pia a externă, atunci dobânda reală a acestui împrumut va fi mai mare decât cea nominală. La împrumuturile publice cu câştiguri (sau premii) acestea se plătesc doar de inătorilor obliga iunilor declarate câştigătoare. Suma totală a câştigurilor se stabileşte inând seama de rata dobânzii. În acest caz, suma pe care statul ar achita-o sub formă de dobândă, se repartizează sub formă de câştiguri. În afara dobânzii şi a câştigurilor, se mai pot practica şi alte forme de avantaje pentru de inătorii de înscrisuri ale creditelor publice: - lansarea împrumutului public sub-pari (adică valoarea de emisiune este mai mare decât cursul de schimb la Bursă (pe pia a de ac iuni); - scutirea de impozite şi taxe a veniturilor de inătorilor de înscrisuri publice, provenind din anumite tranzac ii cu acestea; - acceptarea de către stat, ca plată a unor impozite, a înscrisurilor reprezentând împrumuturi publice ş.a.
(  $ ' & %  & $ & 5  B # 1 ( ! # 1 ! B 1  2 ( 2 ( ! # B # 5 ! 4 # $  &  " ! 1 # % C
£

Creditul public ocazionează opera iuni în legătură cu: plasarea pe pia ă, modificarea ratei dobânzii sau a termenului de rambursare şi amortizarea sa. A. Plasarea creditului se realizează prin mai multe modalită i şi anume: - subscriere publică; - prin intermediul unor consor ii bancare; - vânzare la Bursa de Valori. B. Modificarea nivelului dobânzii. Mărimea dobânzii nu rămâne la acelaşi nivel vreme îndelungată, ci se modifică, în primul rând, în func ie de raportul dintre cererea şi oferta de capital de împrumut şi de al i factori. Pentru reducerea efortului financiar determinat de contractarea unor împrumuturi publice în perioade mai pu in avantajoase, când rata dobânzii înregistrează scăderi considerabile, statul poate proceda la preschimbarea înscrisurilor pentru un împrumut vechi, în înscrisuri ale unui nou credit, cu o dobândă mai redusă. Această opera iune se numeşte iar perioadele cele mai favorabile în care se poate recurge la ea, sunt cea de depresiune şi cea de înviorare a economiei. Conversiunea poate fi de trei feluri: - conversiunea fortată - când statul oferă o singură alternativă: preschimbarea titlurilor vechi în titluri ale noului împrumut, într-un anumit interval de timp, după care vechile înscrisuri îşi pierd valabilitatea;
( # &  3 1 #

' C
 

C

 

42

- conversiunea facultativă - când de inătorilor de titluri de valoare li se oferă la alegere posibilitatea de preschimbare a înscrisurilor vechi cu cele noi sau păstrarea celor vechi; - conversiunea anticipată - (denumită şi rambursare anticipată) - când alternativele între care au de ales de inătorii sunt: (1) preschimbarea înscrisurilor vechi cu cele noi (ceea ce presupune acceptarea de către creditor a noilor condi ii); (2) solicitarea rambursării anticipate a înscrisurilor vechi. C. Modificarea termenului de rambursare. În cazul în care, recurgând în mod repetat la împrumuturi pentru acoperirea unor deficite temporare, statul acumulează datorii de valori mai mari decât resursele de acoperire din anul respectiv, pentru depăşirea situa iei, se recurge la consolidarea datoriei ajunsă la scaden ă. Consolidarea datoriei reprezintă preschimbarea înscrisurilor corespunzătoare împrumuturilor exigibile imediat, sau pe termen scurt, cu înscrisuri ale unor credite pe termen mijlociu sau lung, sau fără termen de rambursare. Pentru acoperirea riscului creditorului, statul trebuie să ofere o dobândă mai mare. Această opera iune oferă statului avantajul imediat constând în reducerea cheltuielilor publice cu rambursarea împrumutului ajuns la scaden ă, dar şi dezavantajul privind creşterea efortului financiar în viitor, legat de plata dobânzilor aferente până la rambursarea creditului. D. Amortizarea creditului public. Creditele publice contractate se pot amortiza (stinge) prin rambursare (situa ia normală) sau în cazuri excep ionale, cum sunt: incapacitate de plată, depreciere monetară şi repudierea obliga iunilor. împrumutului reprezintă răscumpărarea înscrisurilor de la de inătorii lor sau, altfel spus, restituirea sumelor împrumutate de către stat. Rambursarea poate fi obligatorie sau facultativă. In general. statul îşi asumă obliga ia de a restitui doar creditele cu termen, dar poate restitui şi împrumuturile perpetue, pentru care nu îşi asumase ini ial această obliga ie. a unui stat ( război, criză economică, administrarea defectuoasă a datoriei publice ş.a.).În cazul în care insolvabilitatea unui stat este consecin a unui război, creditorii acestuia primesc, de obicei, promisiunea achitării într-un interval de timp, a unei anumite păr i din datoria restantă cu titlu de arierate financiare. Dacă împrumutul public este exprimat într-o monedă aflată într-un proces de depreciere, iar în clauzele acestuia nu sunt prevăzute indexări sau alte măsuri de protec ie, obliga iile statului debitor se sting treptat, ca urmare a infla iei (deoarece statul respectiv are obliga ia de a rambursa împrumutul la valoarea nominală, indiferent de gradul de depreciere monetară, manifestat între momentul emisiunii şi scaden ă). este favorabilă efortului financiar al statului debitor, iar aprecierea monetară (consolidarea monedei) are efectul de a îngreuna efortul financiar al acestuia. În practica financiară, pot exista şi cazuri în care, deşi nu se află în situa ie de insolvabilitate, guvernul unei ări să refuze, din motive politice, onorarea obliga iilor ce decurg dintr-un credit public. Statul nu mai recunoaşte (sau refuză să plătească) obliga iile financiare asumate de guvernarea anterioară. În cursul – autor conf univ. Dr. Mariana-Cristina Cioponea - în curs de apari ie la Ed. Funda iei “ aspectele referitoare la creditul public, datoria publică şi datoria externă, sunt prezentate într-un singur capitol, datorită strânsei legături dintre aceste no iuni.
§  £  ¥ @ ¢ 1 ¥ !  5 ¡ #  ¥ 2  £ 7  ! ¦ # 1
¡

1. Care dintre următoarele afirma ii cu privire la creditul public este adevărată:
43

#

£

¡ 

(

§ 

#

s

1

¨

¥

¥

% 

#

¥

£

¢

D

¡

!

¢

#

5

¤

!

5

¥ 

$

£ 

£

'

 

¡

!

(

¢  

$

¢

$

'

2

¡

3

&

¥ 

©

%

£ 

  

5

§ 

s

¡

£

B 

#

s

 

¡

1

¡

(   

¥

& 

¡

& 

1

¥

¥

2  

$

¡

¡ 

©

@

¨

¡

5

&

§ 

! 

¢

$

¦

"

# 

!

%

¥

1 

4

¤

#

¥

! 

¢

$

B

&

£

'

$

§

¢

!

2

!

!

£

¡

#

# 

s

1

!

 

5

#

!

#

!

2

¥

3

5

1

5  

1

#

¡

&

(  

&

¡

!

!

B

©

'

%

# 

&

!

7

B

%

¦

(

!

# 

¥

1

    

¡

@

§

'

£

# 

1

5

¥

£

¢

a) reprezintă o modalitate de completare a creditului particular insuficient într-o economie de pia ă func ională b) reprezintă o posibilitate de a reduce nivelul infla iei din economie c) prin apelul la credit public are loc o reducere a presiunii fiscale prea ridicate din economie d) reprezintă o modalitate de completare a veniturilor publice ordinare insuficiente pentru a acoperi nivelul cheltuielilor publice ale unui an bugetar e) apelul la credit public nu are nici un fel de repercusiuni asupra genera iilor următoare Răspuns: d 2. Care dintre următoarele afirma ii cu privire la modalită ile de amortizare a creditului public este falsă? a) rambursarea are loc prin vânzarea la Bursă a înscrisurilor corespunzătoare unui credit public b) amortizarea are loc prin incapacitate de plată a statului debitor c) rambursarea împrumutului public are loc prin anuită i, tragere la sor i sau răscumpărare la Bursă d) amortizarea are loc prin repudierea obliga iilor financiare asumate de guvernele anterioare ale statului în cauză e) amortizarea poate avea loc prin rambursare, incapacitate de plată sau repudierea ac iunilor Răspuns: a 3. Repudierea ac iunilor unui credit public reprezintă: a) preschimbarea înscrisurilor unui împrumut public mai vechi, cu înscrisuri ale unui nou împrumut cu o dobândă mai redusă b) o modalitate uzuală de plasare a creditului public pe pia a de capital c) preschimbarea înscrisurilor corespunzătoare împrumuturilor exigibile imediat, cu înscrisuri ale unor împrumuturi pe termene mijlocii, lungi sau fără termen de rambursare d) refuzul de restituire a unui credit public, chiar dacă statul în cauză nu a intrat în incapacitate de plată e) nici una dintre afirma iile de mai sus nu este adevărată Răspuns: d 4. Consolidarea reprezintă: a) o modalitate rapidă de procurare a creditului public b) o modalitate de repudiere a creditului public, chiar dacă statul în cauză nu a intrat în incapacitate de plată c) preschimbarea înscrisurilor corespunzătoare împrumuturilor exigibile imediat, cu înscrisuri ale unor împrumuturi pe termene mijlocii, lungi sau fără termen de rambursare d) o modalitate de repudiere a unui credit public, atunci când statul intră în incapacitate de plată e) preschimbarea înscrisurilor unui împrumut public mai vechi, cu înscrisuri ale unui nou împrumut cu o dobândă mai redusă Răspuns: c
¡

8.1. Echilibrul / dezechilibrul financiar public 8.2. Deficitul bugetar: concept, cauze, efecte 8.3. Finan area deficitului bugetar 8.4. Datoria publică. Indicatori de comensurare a gradului de îndatorare a statului
44

A  $ & % 0 ! 

 

'

 
! D 

¡

 
!

 
#

¡

%

& $

%

  
  # D C
 

A C 1 ! 7 #

 

Studen ii vor cunoaşte: - situa ia de apari ie a echilibrului sau dezechilibrului financiar public; - concept, cauze, efecte ale deficitului bugetar: - modalită i de finan are a deficitului bugetar; - indicatori de comensurare a gradului de îndatorare a statului. echilibru financiar; echilibru bugetar; deficit bugetar; finan area deficitului bugetar; gradul de îndatorare a statului.
(  $ ' & % 1 !  ( !  9 $ & 1 '  $  8 ( #

Echilibrul / dezechilibrul financiar public la nivel macroeconomic este puternic influen at de rezultatele activită ii desfăşurate de întreprinderile producătoare de bunuri şi servicii pentru pia ă, reflectând starea economiei reale. Abordarea problemei echilibrului / dezechilibrului la nivel macroeconomic şi sectorial este strâns legată de starea de echilibru / dezechilibru la nivel microeconomic. Starea de echilibru / dezechilibru financiar public pe ansamblul economiei se hotărăşte în activitatea de produc ie a bunurilor şi serviciilor, în procesul de creare a valorii adăugate brute. Echilibrul financiar la nivel macroeconomic reprezintă expresia generalizată a echilibrelor individuale ale agen ilor economici.
# 5 ( # 9 # ( #

Între principiile gestiunii bugetare în accep iunea clasică, echilibrul anual al bugetului era considerat drept “principiul de aur”, anualitatea şi echilibrul fiind legate indisolubil. Echilibrul bugetar se referă la păstrarea egalită ii dintre veniturile şi cheltuielile bugetare, atât la întocmirea planului financiar centralizat anual, cât şi pe perioada de execu ie a acestuia. Ca urmare a creşterii mai rapide a cheltuielilor comparativ cu sporirea veniturilor publice, bugetele se întocmesc şi se încheie tot mai frecvent cu deficit, care este opusul excedentului bugetar - când suma veniturilor publice depăşeşte valoarea cheltuielilor publice. În situa iile în care, încă din faza de elaborare a bugetului se constată că soldul acestuia este negativ, este vorba despre un Deficitul care provine din diferen a dintre suma cheltuielilor publice ocazionate de plă ile prin transferuri şi cele pentru cumpărare de bunuri şi servicii publice, pe de o parte şi suma veniturilor publice, pe de altă parte, este considerat Dacă se întregesc cheltuielile publice cu plă ile de dobânzi aferente împrumutului public, se ob ine Deficitul bugetar poate să apară atât în ări cu economie dezvoltată cât şi în ări cu economie în curs de dezvoltare sau în tranzi ie, iar cauzele pot fi generate de propria economie sau de conjunctura interna ională. Concret, printre se numără: - nivelul şi fluctua iile produsului intern brut reprezintă una din cauzele interne care duc la apari ia sau creşterea deficitului bugetar, prin încetinirea ritmului de creştere a veniturilor publice. În schimb, într-o economie dezvoltată, cu agen i economici puternici, cu o pondere ridicată a popula iei ocupate şi cu o popula ie cu venituri şi averi ridicate, în care disciplina financiară este respectată, veniturile publice care alimentează bugetul na ional se vor încasa în cuantum ridicat şi la termenele prevăzute, ceea ce crează premisele acoperirii cheltuielilor publice: - gradul de redistribuire a produsului intern brut poate conduce la dezechilibre între veniturile şi cheltuielile publice, în condi iile în care cresc componentele privind ajutorul de
45
¥ © £ ¥  £   £  ¥ ¢ ¥  ¥ © ¥
¡

©

§ 

¡ 

¡ 

¥

£

  

£

§

¡

¡

£  

¦ 

¡ 

¡ 

 

¥

¥

£ 

£ 

¥ 

§

¨

¥

£ 

¡ 

¡

¡ 

¥

&

£

!

(

(

5

%

#

(

2

(

)

1

!

5

¡

#

#

4

B

&

  

'

&

$

$

&

$

&

1

&

$

5

¨

'

2    5 ( $ £     9 ) % 8 ¥ # ! # (   ( D § # # C # ¨ C 8 $
£

¡

( 

C

#

C

§

  

 

©

# 

5

§

5 

(

¡

  

#

©  

¡ 

£ 

&

' 

¥ 

' A £ 

şomaj şi asisten a socială. Pe de o parte gradul redus de ocupare a for ei de muncă implică încasări bugetare mai scăzute din impozitul pe venit, contribu ii la asigurări sociale ş.a., iar pe de altă parte necesită eforturi suplimentare din partea autorită ilor publice pentru protec ie socială: - creşterea cheltuielilor publice pentru înarmare a fost adesea una dintre cauzele care au dus la depăşirea veniturilor publice de către cheltuielile publice: - fenomenele conjuncturale interna ionale îşi transmit influen a prin intermediul cursului de schimb şi al ratei dobânzii. Astfel, în anii ‘70 - ’80, numeroase ări (dezvoltate şi în curs de dezvoltare) s-au confruntat cu deficite bugetare puternice în urma crizei petrolului şi accentuării cursei înarmărilor. În func ie de gradul de dezvoltare economică, diferite state au depăşit situa ia mai uşor sau mai greu, în unele situa ii influen ele negative fiind propagate (transferate) de la ări bogate spre ări sărace. în plan economic şi social ale sunt multiple: - creşterea datoriei publice şi implicit a serviciului acesteia, respectiv cheltuielile publice privind rambursările, dobânzile şi comisioanele exigibile în fiecare an pentru stingerea datoriei publice. În paralel cu sporirea cheltuielilor publice pe această cale, are loc o realocare a fondurilor publice în detrimentul furnizării bunurilor şi serviciilor publice către popula ie: - deficitul bugetar contribuie la creşterea ratei dobânzii pe pia ă, prin sporirea cererii de credite publice necesare acoperirii deficitului. În plus, creditul public, intrând în competi ie cu creditul particular (fenomenul de evic iune) se opune investi iilor private, încetinind ritmul creşterii economice: - în condi iile în care împrumutul public este contractat de o genera ie şi este achitat de o alta, apare o distribuire între genera ii a beneficiilor şi costurilor acestuia, care poate fi considerată ca fiind inechitabilă, în func ie de scopul ini ial al creditului public. 
£  ¥  § ¨ ¡ § © §  ¡  ¡  ¥ £ 1 ! 5 # 4 & '  & $ & 5  (  9 # B ! # 1 ! " ! ¥ ©  ¥    C ¥
 

Problema finan ării deficitului bugetar are două moduri de rezolvare: emisiunea monetară şi împrumutul de stat. a) Emisiunea monetară (monetizarea deficitului bugetar) constă în vânzarea de active lichide băncilor comerciale şi are un pronun at caracter infla ionist. În cadrul acestui proces Ministerul Finan elor vinde titluri de stat Băncii Na ionale, care, pe această cale, acordă statului un împrumut. Pe măsură ce Banca Na ională achizi ionează titluri de stat, ea oferă băncilor comerciale rezerve suplimentare de active lichide şi astfel sporeşte masa monetară din economie. Banca Na ională poate cumpăra titluri de stat de pe pia a secundară, ceea ce constituie un echivalent modern al emisiunii monetare. împrumutul b) Finan area deficitului bugetar prin credit public În general, generează starea de echilibru între nevoia crescută de resurse a debitorului şi nevoia de fructificare a resurselor excedentare aflate la creditori. Din cauza efectelor negative ale creşterii infla iei în situa ia monetizării deficitului bugetar, solu ia rămasă pentru acoperirea acestuia este recurgerea la împrumuturi publice de pe pia a internă sau externă. Ca şi în cazul agen ilor economici, este necesar ca “profitul” pe termen mediu şi lung al împrumutului public contractat pentru finan area cheltuielilor publice să fie acoperitor pentru serviciul datoriei publice. Cu alte cuvinte, statul trebuie să utilizeze împrumutul pentru finan area de bunuri publice solicitate de pia ă în ansamblul ei, astfel încât, pe cât posibil, să nu se producă o pierdere de utilitate din cauza alocării resurselor prin intermediul deficitului bugetar. În cadrul economiei, în condi iile unui anumit volum al resurselor financiare libere, contractarea de credite publice poate să conducă la reducerea investi iilor particulare. Pentru ca pe ansamblu procesul investi ional să nu aibă de suferit, ar trebui ca statul să utilizeze
46
 

C 

 

©

cheltuielile publice într-o propor ie mai accentuată pentru investi ii productive (şosele, autostrăzi, construirea de spitale, investi ii în capital uman, etc.). Atâta timp cât investi iile publice sunt la fel de productive ca şi cele particulare, în viitor nu se va reduce nici stocul de capital şi nici venitul na ional. Altfel spus, este necesar ca împrumuturile publice să fie direc ionate către acele cheltuieli publice care finan ează bunuri de capital productive. În acest fel, finan area unui deficit bugetar ridicat (politică bugetară expansionistă), deşi va tempera investi iile particulare, va conduce totuşi la o creştere economică, întrucât investi iile totale nu sunt afectate. Pentru finan area deficitului bugetar Ministerul Finan elor emite titluri de stat pe care le vinde către public, obligându-se să plătească annual de inătorilor acestor înscrisuri (creditorilor) o anumită sumă reprezentând dobânda şi apoi să ramburseze sumele împrumutate la scaden ă. Împrumutul public conduce la reducerea rezervelor şi ofertei de monedă din economie. Prin împrumutul public se acoperă deficitul bugetar pe termen scurt fără să aibă loc o creştere a fiscalită ii, dar costurile legate de rambursarea împrumutului implică o creştere în viitor a cheltuielilor publice (nemaifiind în totalitate dedicate finan ării şi serviciilor publice viitoare). În timp ce excedentul bugetar este o formă a economisirii publice, deficitul bugetar reprezintă dezeconomisire publică (reducerea ratei de economisire la nivel guvernamental). Deficitul bugetar este echivalent cu scăderea economisirii (economisirea na ională se situează sub nivelul celei particulare) iar efectele ei pot fi pozitive sau negative.
! # 1 ¥ ¡ £ ¥ ¡ ¢ ¦ ¥ ¢ ¡ !  1 ¥ 2 5 ! B
 

Datoria publică include totalitatea sumelor împrumutate de administra ia de stat centrală, locală şi de alte institu ii publice, de la persoane fizice sau juridice, de pe pia a internă sau externă, rămase de rambursat, la un moment dat. la un moment dat, se calculează ca raport între volumul datoriei publice şi produsul intern brut, astfel: Dpt Gî = —— x 100 , în care: (11) PIB Gî - gradul de îndatorare al ării; Dpt - datoria publică totală; PIB - produsul intem brut. Acest indicator arată în ce măsură valoarea nou creată într-un an este grevată de datoria publică. Sau, altfel spus, indicatorul arată cât din PIB ar trebui alocat pentru rambursarea integrală a datoriei în anul respectiv, ceea ce denotă că indicatorul are o valoare pur teoretică. Pentru a permite compara ii la nivel interna ional, datoria publică trebuie exprimată în USD, Euro etc. La aceeaşi valoare a gradului de îndatorare, o ară cu o economie dezvoltată suportă mai uşor povara datoriei publice de o anumită valoare, comparativ cu o ară având o economie cu un grad mai redus de dezvoltare economică. Un alt indicator de analiză în acest domeniu este care se calculează prin raportarea volumului datoriei publice la numărul de locuitori, pe o anumită perioadă de timp. Astfel: _ dp Dpt = ——— , 
¥  §  ¡ © ¨ § ¦ £ ¡    £ £ ¨    ¡ §   © ¥ (   1 @ " ! # 1 ! 1 2 5 ! B
 

în care:
47

(12)

#

B 

&

$

&

B

!

1 4 ! #

1 !

1 & 3 # 7

2 ( # B 

1

2 5 ! (  B  C @ (  $ ' & %  !  & #

1 $

&

B

2 5 5 $ ! ! & 5 3 B D C ! 1
 

C

 

¡

¦

N _ dp - datoria publică medie pe locuitor; Dpt - datoria publică totală a ării; N - numărul locuitorilor. Pentru măsurarea efortului financiar anual reclamat de datoria publică, se cuantifică care cuprinde: cheltuielile cu rambursarea împrumutului, dobanda, comisioanele şi spezele aferente acestuia, etectuate în decurs de un an. Al i indicatori care reliefează povara datoriei publice sunt: ; ; ; ; Prin Tratatul de la Maastricht, printre alte reglementări, s-a stabilit nivelul maxim al ponderii deficitului bugetar în PIB – de 3%. Încadrarea în această limită reprezintă una dintre condi iile pentru aderarea la Uniunea Europeană.
# 1 ! & $ !  # 2 5 & ! # B  1 @ ' # 1 5
¢

1. Deficitul bugetar poate apărea în: a) tări cu economie de pia ă dezvoltată b) ări în curs de dezvoltare c) în ări cu economie de tranzi ie d) în toate categoriile de ări enumerate mai sus e) în nici una dintre categoriile de ări enumerate Răspuns: d 2. Printre cauzele care conduc la apari ia deficitului bugetar, nu se numără: a) nivelul şi fluctua iile produsului intern brut b) gradul de redistribuire a produsului intern brut (în condi iile în care cresc componentele privind ajutorul de şomaj şi asisten a socială) c) creşterea cheltuielilor publice pentru înarmare d) creşterea veniturilor fiscale la nivelul bugetului e) fenomenele conjuncturale interna ionale Răspuns: d 3. Care dintre enun urile următoare nu se numără printre efectele în plan economic şi social ale deficitului bugetar? a) creşterea datoriei publice şi implicit a serviciului acesteia, b) de creşterea ratei dobânzii pe pia ă, prin sporirea cererii de credite publice necesare acoperirii deficitului c) intră în competi ie cu creditul particular (fenomenul de evic iune) şi se opune investi iilor private, încetinind ritmul creşterii economice d) distribuirea între genera ii a beneficiilor şi costurilor acestuia e) repudierea creditului public. 4. Gradul de îndatorare a statului se calculează ca raport procentual între: a) Veniturile şi cheltuielile publice ale statului comensurate pe o perioadă de un an bugetar b) Veniturile fiscale ale bugetului general consolidat şi PIB c) Veniturile totale ale bugetului general consolidat şi PIB d) Datoria publică totală şi PIB e) Datoria publică totală şi numărul de locuitori ai ării
48

© 

¥

£

§

©   

©

¡ 

¡

© 

© 

¨ 

¥

©

§

¡

¦

¡

£

§

¦

¡  

©

¡

¢

¥

¥

¢

¡ 

¨

¢  

¡   

 

£

©

£

¡

§

£ 

£

¡

¥

©

¥

§ 

§

© 

¥

¡

¡ 

© 

£

¡ 

¨

¢ 

§  

¢

¥

¦

¦

¦

¡

s

¥

§

¥

¡   

¡

¡

© 

© 

¨

¨

£

§

§

£

¦

¦

©

§

£ 

¡

¡   

©

¡

¡ 

©   

¥

£

¡

¥

£

§

s 

©

¥

£

¥

©   

¢  

¡ 

©

£

©

¡

§

©

¡

§

¢

¡ 

¢

§ 

©

¨    

¦

£

£ 

¡

£ 

¥ 

¥    

¥

¡

¡

£

©

§

¢

¨  

§ 

©

¦

¦

¨

¥

¥

¡ 

¥

¦

¢

¡

¡

¡

©

¨ 

¥

¨

  

¡ 

§

£

£

¢

¦

¥

¦

£

¡

¡

¥

©

§

¡

§ 

¢ 

¡

¦

¡ 

©  

¡

¨

¨

£

¥ 

§

£ 

¢

¡

¦

¥

© 

 

s

§

¥

¥

£

¡

¡   

¥ 

¡

¡ 

©

¥   

¨   

¢

§

£

¡

£

¥

£

£ 

s ¦

Răspuns: d 5. Pe baza următoarelor date: - PIB (an curent) ……………………………..…2 557 785 mil lei - număr de locuitori (an curent) ………………………..21 mil loc - datoria publică totală a ării (an curent) ………….37 450 mil lei - PIB (an anterior) ………………………………2 153 480 mil lei - datoria publică totală a ării (an anterior) ………….45 750 mil lei Să se calculeze: a) datoria publică medie pe locuitor în anul curent; (se aplică formula (12)) b) gradul de îndatorare a ării în anul curent; (se aplică formula (11)) c) modificarea absolută a gradului de îndatorare a ării în anul curent fa ă de anul anterior. (se aplică formula (11) şi cele de la Tema nr.4)
¡

9.1. Concept. Indicatori de cuantificare a datoriei publice externe 9.2. Clasificarea şi trăsăturile creditelor externe 9.3. Factori de influen ă şi măsuri de solu ionare a crizei datoriei externe Studen ii vor cunoaşte: - conceptul şi indicatori de cuantificare a datoriei publice externe; - criterii de clasificare şi trăsăturile creditelor externe; - factori de influen ă a datoriei publice externe perioada de gra ie a creditului; datorie externă; datoria publică externă; serviciul datoriei externe; criza datoriei externe. Datorită faptului că, pe lângă persoanele de drept public, pot contracta credite în străinătate şi alte persoane fizice şi juridice, no iunea de datorie externă nu se suprapune perfect aceleia de datorie publică externă, aceasta din urmă având o arie mai restrânsă.
# 1 # 5
¢

Datoria pubică externă reprezintă o obliga ie necondi ionată şi irevocabilă a statului, de rambursare a împrumuturilor contractate în valută, de plată a dobânzilor şi a altor costuri aferente. Datoria publică externă contractată de Ministerul Finan elor se rambursează prin Banca Na ională a României. Fondurile ob inute ca urmare a contractării creditelor publice externe de către Ministerul Finan elor pentru finan area deficitului bugetului de stat sunt convertite în moneda na ională prin Banca Na ională a României sau pe pia a valutară din România. Rambursarea împrumuturilor publice externe revine Ministerului Finan elor care disponibilizează sumele în lei necesare efectuării plă ilor. Corespunzător metodologiei F.M.I,
¨ ¥ ¥  ¢ ¢ £   £ ¥ s   s  ¥  ¥  ¥  ¥ § ¦ ©  ¥ ¥   © ¡ ¥ £ £ £ ¥ §   £   s ¥ ¥ ¡  ¡ £  ¡ £ ¢ ¡ ¡  ¥   ¦ ¢ £ §      § £ ¥  ¢  ¡  ¤ ¢ ¥ ¢   ¥    ¥ £ ¨ § ¢ ¥  £  ¡  © ¢ § ¨  § § ¥ ¦ ¥ £ £ £ ¡ ¡   ¥    ¡ £ £ § £ ¡  ¥ ¡  £ ¦ ¡ ¨ ¥  § ¡  © ¡ ¨  § ¢ § ¦ © ¥ ¥  ¡ ¦ s ¡ ¢ § £ £ s    § © ¡ £  ¡ ¤ ¡ ¡ ¡ ¤ ¢ ¡ §  ¡ £  ¤ s ¢ ¢ ¡ ¥ £ ¨ ¢ £   ¥ s  § §  

Pentru analiza datoriei externe şi a gradului de îndatorare a ării fa ă de străinătate, se folosesc diverşi indicatori, cum sunt: , care poate fi exprimată, fie în moneda na ională a ării considerate, fie într-o monedă de largă circula ie interna ională (prin transformarea
¥ ¢  ¥   ¥ ¡ ¥ ¡    £ £ £ §  § ©  s ¨ £ £ ¥ ¡ ¡  § ¡ 

49

  

¡

©

¨

§

¦

¡

s

¡

¢

£   

#

¢ 

§

# 

¥

1

£

2

5

§

  

!

#

£

B 

 

¢

!

£

¡

# 

1

#

£

! 

(

¡ 

¥

9 

A  s 5  ¥ $ ! £ & ¥ &  ( % £ # 0 s  B §  ! ¨ 1  2 ¡ 5

 
£ !  ( 

'

 
£ B ¢  ! ¢ &   $ D C & ¨ 5 C $ ¥
 

%

2 

#

5

C

£ 

(

©

1 ) % § # !  2  ( ¡ ! #  A  # 8 7 C $ ( £ # #  C ¦ 

 
#
  

¥

5

5 

(

¡ 

#

£  

¡ 

&

'

§

' A
¡

diverselor valute în care a fost contractată datoria externă într-o sungură monedă), ceea ce permite compara ii cu alte state; , care se calculează:
e

_
e - datoria externă medie pe locuitor; De - datoria externă; N - numărul de locuitori. - arată cât din produsul intern brut aferent unui an s-ar consuma pentru acoperirea datoriei externe. Se calculează astfel: 
 ¤

gDe =

x 100 ,

în care:

gDe - ponderea datoriei externe în PIB;
- datoria externă: - produsul intern brut. 
 ¨  § ¨ £  §    s  ¤ ¦ ¨ ¥ §  £ § ¨ £   £  £  ¨ ¦  © ¤      "  ! ¨ £ s © £ ¨ £ ¤ § ¦ ¥ £  ¢ 

- este raportul dintre serviciul datoriei externe şi PIB şi arată cât din valoarea nou creată în economie este afectat de contractarea şi rambursarea datoriei exteme. Se calculează: SDe G = ——— x 100 , în care: (15) PIB G - ponderea serviciului datoriei externe în PIB; SDe - serviciul datoriei externe (rate scadente, dobânzi aferente, comisioane sau speze legate de rambursarea împrumuturilor externe, corespunzătoare unei perioade de un an). Indicatorii care stabilesc un raport între datoria publică externă sau serviciul datoriei publice externe şi produsul intern brut, dau imaginea asupra gradului de îndatorare a ării fa ă de exterior. externă se calculează ca raport între serviciul datoriei externe şi încasările din exportul de mărfuri şi servicii: SDe efv = ——— x 100 , în care: (16) ef v - efortul valutar implicat de datoria externă; SDe - serviciul datoriei externe; E - exportul (în valută) de produse şi servicii. Acest indicator arată cât din încasările în valută provenind din exportul de bunuri şi servicii corespunzătoare unui an, s-ar consuma în situa ia (ipotetică) a achitării integrale a serviciului datoriei publice externe din aceste sume.
# 1 # 5
¢

50  

%

¨

"    

§

¨ 

£

# 

¥

§

1

©  

2

¨ 

$

#

¦  

5

s 

© 

B

¤

¤

#

¦

%

1

¨

(

" 

¥ 

#

$

§

¥  

1

$ 

£

& 

§

5 

¨

@

3

£

£ 

¨

@ 

1

©

£

5

"  

£

¡

£ 

¡

=

,

în care:   

¡

§  

©

¥

¦

¥

¡

£

£

¥

¥

¢

¨

!

¡

¨

¦

# 

©

1

§ 

©

!

¢ 

¤ 

(  

©

¥

9

© 

 

! 

£

3  

¨

&

¥

£

!

£ 

$ 

£
¤

¢

¨

¡

A

§ 

¦

C

¦ 

#

£

£ 

C

¥

£

 

£ 

(13)

(14)

Clasificarea creditelor externe se realizează după mai multe criterii, cum sunt: destina ia creditului, durata acordării, creditorul. a) se deosebesc: - credite pentru mărfuri - care se acordă pentru cumpărarea de mărfuri; - credite financiare - acordate în valută convertibilă de către organisme financiare interna ionale, autorită i publice şi persoane fizice sau juridice străine. pot fi: b) - credite pe termen scurt (1-2 ani); - credite pe termen mediu (până la 5 ani); - credite pe termen lung (peste 5 ani). c) împrumuturile externe pot fi acordate de diverse persoane fizice sau juridice, cum sunt: - întreprinderi furnizoare (credite comerciale sau de firmă); - bănci sau alte institu ii financiare (credite bancare): - guverne (credite guvemamentale); - rentieri şi alte persoane fizice; - organisme financiare intema ionale (credite financiare). Principalele organisme intema ionale care acordă asisten ă publică multilaterală sunt: Banca Interna ională pentru Reconstruc ie şi Dezvoltare (BIRD); Asocia ia pentru Dezvoltare Interna ională (ADI): Corporatia Financiară Interna ională (CFI): Banca Europeană de Reconstruc ie şi Dezvoltare (BERD); Fondul European de Dezvoltare (FED); Banca Europeană de Investi ii (BEl) (ultimele două sunt organisme financiare ale Comunită ii Economice Europene). Prin contractul de împrumut se stabilesc diverse clauze privind: perioada de utilizare, durata şi modul de rambursare, garan ii, eventuale condi ii de acordare a creditului ş.a. Astfel, în contractul de împrumut se stabilesc perioade distincte pentru: - utilizarea creditului; - eventuale perioade de gra ie, în care nu se fac plă i cu rambursarea creditului, ci doar cu dobânzile aferente; - perioada de rambursare efectivă a creditului. Valoarea împrumutului poate fi acordată într-o singură tranşă rambursându-se tot întro tranşă, la scaden ă, sau poate fi acordată în mod eşalonat. Rambursarea eşalonată se poate efectua: - în sume egale; - în sume inegale, progresive sau regresive. La acordarea creditului, creditorul poate pretinde garan ii materiale sau morale. Garan ia materială constă în mărfuri, documente de dispozi ie asupra unor mărfuri, ac iuni şi obliga iuni, depozite ale unor firme sau institu ii guvernamentale, bunuri imobiliare, venituri ale statului etc. Garan ia morală presupune ca împrumutul contractat de o ară să fie garantat de două sau mai multe ări, sau de organisme interna ionale. Beneficiari ai creditelor externe pot fi: guvernul, unităti administrativ - teritoriale, întreprinderi sau institu ii publice, bănci, întreprinderi particulare. Pentru acordarea unor împrumuturi pe baze bilaterale, creditorul poate solicita îndeplinirea unor condi ii economice, politice sau militare, ca de exemplu: - realizarea unor proiecte de investi ii într-un anumit domeniu, agreat de ara creditoare; - achizi ionarea anumitor utilaje sau instala ii provenind din ara creditoare şi/sau transportul lor cu mijloace de transport apar inând ării creditoare;
51 
  
¡

¨

%

¦

C 

¤

# 

¨

¤

¦

£

1

"

¨

#

©

"

5

£

¢ 

#

s

©

£

1

¨

£

2

¨

©

$

#

£

"

5

¤  

£

B

¨

! 

#

§

1

¡

£

£

£

( 

¤

 

¥

#

© 

$

©  

§ 

(  

©  

"

¨

5

s

§

3 

£  

¤

¤

1

¥

#

%

%

5

§

(

¥

¥   

!

1

¢

¢

¢

!

A

- orientarea ac iunilor şi ini iativelor debitorului pe plan interna ional corespunzător intereselor ării creditoare, respectarea drepturilor omului, instaurarea democra iei etc.; - aderarea ării debitoare la anumite alian e militare sau participarea la anumite ac iuni militare etc.
# 1 # 5
¢

Apari ia şi extinderea datoriei externe depind de ac iunea conjugată a unor factori interni şi externi. In cadrul , men ionăm: - dezechilibrul dintre resursele interne, pe de o parte, şi consumul intern productiv şi neproductiv, pe de altă parte; - politica economică neadecvată, de direc ionare a creditelor pentru consum neproductiv sau pentru investi ii neprofitabile etc. Dintre , enumerăm: - modificările conjuncturale pe plan intema ional (criza energetică, cea economică mondială, fluctua iile pre urilor externe, instabilitatea sistemului monetar interna ional); - nivelul real al dobânzilor percepute la creditele externe (mai ales dobânzile solicitate pentru creditele renegociate) etc. Din cauza ac iunii acestor factori, în anii '80 s-a ajuns la o criză a datoriei externe a ărilor în curs de dezvoltare, care s-a concretizat în imposibilitatea debitorilor de a-şi respecta obliga iile asumate fa ă de creditori, pe de o parte şi lipsa mijloacelor adecvate de recuperare a crean elor şi de încasare a dobânzilor de către ările creditoare, pe de altă parte. În declanşarea crizei, un rol hotărâtor 1-au avut factorii externi, iar contextul interna ional a oferit un cadru prielnic ac iunii factorilor endogeni, ceea ce a imprimat problemei datoriei externe un pronun at caracter politic. Generalizarea crizei datoriei externe reprezintă o problemă politică, atât datorită faptului că are la bază sistemul actual al rela iilor economice interna ionale, cât şi din cauză că efectele sale afectează grav stabilitatea ărilor debitoare, dereglează economia mondială şi amenin ă pacea şi securitatea intema ională. În paralel cu relansarea condi iilor de restructurare a datoriei externe, ările debitoare au încheiat acorduri cu băncile creditoare, în urma cărora, în perioada 1990-1996, s-au ob inut rezultate pozitive pentru unele dintre ările cu economie slab dezvoltată. Având în vedere că numeroase ări în curs de dezvoltare sau în tranzi ie se confruntă cu grave probleme generate de datoria externă, se impun, în continuare, măsuri de solu ionare globală a situa iei şi de preîntâmpinare a unor cazuri noi de acest gen. 
§ ¨ £  §  ¨  ¦ §  ¨  £ ¨  ¦   £ "  ©  # ¨ ¦  " ©

B  1 @ ' # 1 5
¢

perioade de gra ie a creditului datorie externă datoria publică externă serviciul datoriei externe crizei datoriei externe
) # 1 ! & $ !  # 2 5 & ! #

1. 2. 3.

Men iona i care sunt principalele organisme intema ionale care acordă asisten ă publică multilaterală. Cum se calculează ponderea datoriei externe în produsul intern brut ? Ponderea serviciului datoriei externe în produsul intern brut se calculează: a) ca raport între volumul cheltuielilor publice şi PIB ; b) ca raport între veniturile fiscale şi PIB c) ca raport între serviciul datoriei externe şi PIB
52

# 

# 

1

2 5 ! B  #

¡ 

1 ( ! #

1 !

2  " & $

2 3 # B 

1 & 3 @ 7 
¡

@

"

#

&

$

9  # B 

1 )

2
#

#

5 

( #

! 8 

(

C #

 

C 5

   

&

A

4.

d) ca diferen ă între veniturile şi cheltuielile publice la nivelul unui an bugetar ; e) nici unul dintre enun urile de mai sus nu este adevărat. Men iona i câte doi dintre factorii interni şi externi de influen ă a datoriei esterne.
# A
 

10.1. Trezoreria finan elor publice: concept, con inut. Necesitatea înfiin ării Trezoreriei în ara noastră 10.2. Modul de organizare şi func ionare a Trezoreriei finan elor publice 10.3. Func iile Trezoreriei finan elor publice Studen ii vor cunoaşte: - concepulul de Trezorerie a finan elor publice; - necesitatea înfiin ării Trezoreriei finan elor publice; - organizarea şi func ionarea Trezoreriei finan elor publice; - organizarea şi func ionarea Trezoreriei finan elor publice. Trezoreria publică; administrator al banului public; intermediar financiar; mandatar al puterii publice; agent al interven iei financiare publice în economie; “gardian” al marilor echilibre.
) #  # 8 ( # 5   & A  & $ & $ 2 5  % ! ( # $ #   5 ( #  ' '

Conceptul de trezorerie a apărut ca rezultat al unei lungi evolu ii istorice, care a condus mai întîi la identificarea no iunii de “ban public”, apoi la ideia de centralizare a acestuia sub o autoritate unică având scopul de a veghea la respectarea unui amsamblu de reguli speciale.
# (  $ ' & %  #  1 # 1 2

În România, derularea opera iunilor privind finan ele publice prin Trezoreria statului s-a introdus din anul 1992. Această importantă măsură a condus la completarea cadrului institu ional prin care s-a creat posibilitatea ca statul să stabilească şi să aplice politica de venituri şi cheltuieli, organizându-şi activitatea financiară atât la nivel central, cât şi în teritoriu. Trezoreria publică a preluat atribu iile execu iei de casă a bugetului public, la care s-au adăugat noile atribu ii rezultate din reorganizarea finan elor publice, în sensul creării unui sistem propriu pentru urmărirea şi execu ia procesului bugetar. Astfel, Ministerul Finan elor Publice e autorizat să înfiin eze Trezorerii în cadrul organelor financiare subordonate şi anume: direc ii generale ale finan elor publice şi controlului financiar de stat jude ene şi al municipiului Bucureşti; administra ii financiare; circumscrip ii fiscale şi percep ii rurale. Trezoreria este concepută ca un sistem opera ional în cadrul Ministerului Finan elor Publice, prin care se efectuează, în principal: opera iunile financiare şi băneşti, bugetare şi extrabugetare ale sectorului public şi contabilitatea acestora: controlul fiscal asupra încasării la termen a veniturilor publice: controlul asupra finan ării cheltuielilor institu iilor publice: refinan area deficitului bugetar: lansarea împrumuturilor de stat: plasarea disponibilită ilor sectorului public. În cadrul sistemului finan elor publice, Trezoreria are un rol foarte important care se manifestă pe multiple planuri: asigurarea execu iei bugetului public na ional privind încasarea
53

¡

#

1

   

1 

@

"

$

&   9

%

0
 

!

 
# 5 ! 5 $  3 # # " ( # ! C 5  &   " ! 2  ( (

'

 
5 # % #

 
(
¡

' 2 @ ( # 1 ) 5

 
! 3 

 
! 1 2 # C 1

 

2 

!

¡

C

#

1

1 1 ! "

 

!

C 

7

C

#

 

  

veniturilor şi efectuarea plă ilor dispuse de ordonatori în limita creditelor acordate: casier al sectorului public prin care se asigură încasarea veniturilor, efectuarea plă ilor şi păstrarea disponibilită ilor: asigurarea eviden ei contabile privind execu ia de casă pentru toate opera iunile de încasări şi plă I: asigurarea controlului fiscal asupra încasării veniturilor publice şi a controlului financiar preventiv asupra efectuării plă ilor.
# (  $ ' & % 1 2 $ # " !  9  #  1 # 1 1 2 2

Trezoreria este organizată şi func ionează ca un sistem unitar, atât la nivel central, în cadrul Ministerului Finan elor Publice, cât şi la nivelul unită ilor teritoriale ale acestuia, în cadrul direc iilor generale ale finan elor publice, în cadrul administra iilor, circumscrip iilor şi percep iilor financiare. La , în cadrul , func ionează Direc ia Generală a Trezoreriei Statului, care desfăşoară următoarele opera iuni specifice: - elaborarea instruc iunilor privind organizarea şi func ionarea trezoreriilor teritoriale; - asigurarea eviden ei contabile, privind constituirea şi utilizarea tuturor fondurilor statului; - deschiderea creditelor bugetare la trezoreriile teritoriale (trazoreria centrală având contul de corespondent la Centrala Băncii Na ionale); - efectuarea opera iunilor de decontare între trezoreriile jude ene; - gestionarea fondurilor cu destina ie specială constituite la nivelul economiei na ionale; - administrarea conturilor de clearing, barter şi cooperare economică în conformitate cu acordurile guvernamentale; - contractarea, gestionarea şi eviden a împrumuturilor pentru acoperirea deficitului bugetar; - gestionarea datoriei publice interne şi externe; - elaborarea lucrărilor de execu ie bugetară şi a contului trezoreriei în structurile şi termenele stabilite; - elaborarea raportului public şi a contului general al execu iei bugetului de stat, a fondurilor speciale şi extrabugetare. (ca institu ie autonomă fa ă de Guvern) împreună cu Trezoreria, are un rol important în conceperea şi conducerea politicii financiare şi monetare, precum şi în coordonarea organismelor circumscrise activită ii de trezorerie. Banca Na ională ac ionează ca reprezentant al statului, indiferent de natura activită ii, fie că exercită o misiune legată nemijlocit de serviciul public, sau din domeniul activită ilor financiar-bancare. În legătură cu activitatea de trezorerie, banca centrală efectuează anumite servicii cum sunt: - ine nemijlocit sau supraveghează inerea contului curent al trezoreriei; - acceptă împrumuturi acordate statului şi aprobate de Parlament; - se constituie ca un intermediar util între Trezoreria publică şi pie ele monetare, financiare şi valutare pe care statul doreşte să le influen eze, dar fără a deveni el însuşi un agent nemijlocit. Pentru decontarea opera iunilor prin contul curent general al Trezoreriei, Banca Na ională nu percepe comisioane, dar plăteşte dobânzi la disponibilită ile din acest cont. La , Trezoreriile sunt organizate pe două niveluri: jude e şi municipiul Bucureşti; municipii, oraşe, comune.
$ # " # ( !  $  '  &  % & 1 $ 2 & $ 1 # # " 5 3  !   9   #  1 # 1 2

54

¡

#

1

 
! #

1 !

2  " ( &

9 
¡

#

1 !

¡ 

!

¡

4

#

$

1 1 ! @

2  $

 

$

1

!

#

!

#

2

1

B

$

5

5 

2 

$  

1

"

&

"

#

#

(

!

B

(

5

2 $ $ & # # !       C C (
£

 

C

C

!

    

 &

În prezent, func iile Trezoreriei publice sunt influen ate de complexitatea şi diversificarea rolului statului modern, ceea ce a impus regândirea şi redimensionarea fluxurilor monetare prin această institu ie. Rezultat al unei evolu ii complexe, func iile actuale ale Trezoreriei se pot grupa în cinci func ii principale, strâns legate între ele: administrator al banului public, intermediar financiar, mandatar al puterii publice, agent al interven iei financiare publice în economie, “gardian” al marilor echilibre. Inseparabilă de activitatea statului, aceasta este func ia tradi ională a Trezoreriei şi constă în ajustarea resurselor la sarcinile publice. Aceasta înseamnă că pe ansamblul circuitului trezoreriei, intrările şi ieşirile de fonduri să se echilibreze pentru fiecare din posturile contabile, în orice moment, ceea ce presupune existen a unei marje de securitate a resurselor disponibile pe termen scurt, care să permită confruntarea cu nevoile imprevizibile. Această func ie a Trezoreriei statului se completează cu rolul de , de care sunt legate sarcinile eviden ei şi controlului banului public. În această optică, Trezoreria trebuie privită ca entitate care se împrumută pentru acoperirea deficitului sau golurilor temporare de trezorerie, dar şi pentru a acorda, la rândul său credite, facilitând fluxuri de fonduri între creditori şi debitori. În acest mod, Trezoreria este unul dintre intermediarii financiari, precum sistemul bancar şi institu iile financiare, contribuind în numele statului, la finan area sectoarelor prioritare. În tabloul opera iunilor financiare din contabilitatea na ională, Trezoreria este, de fapt, numele sub care figurează statul, în activită ile sale monetare şi financiare. Trezoreria exercită numeroase misiuni de autoritate, specifice statului, în sectoarele financiar şi economic, de inând şi participa ii în anumite sectoare de activitate. Astfel: - Trezoreria este “tutore” al unor institu ii financiare care depind de ea, fiind ori simple dezmembrări din autoritatea publică, ori veritabile institu ii autonome, asupra cărora îşi exercită influen a; - Trezoreria “veghează” împreună cu banca centrală, la buna func ionare a institu iilor credit, la orientarea şi deontologia acestora; - Trezorerie este ac ionar şi gestionar al participa iilor publice de orice natură, utilizând mijloacele de ac iune de care dispune statul, în calitate de proprietar, fără însă a limita autonomia de gestiune a managerilor acestor întreprinderi; - Trezoreria este asociată la conducerea institu iilor financiare şi economice interna ionale, precum: Fondul Monetar Interna ional, Banca Mondială ş.a. În acopul stimulării creşterii economice, Trezoreria utilizează mijloacele de interven ie de care dispune, ac ionând în majoritatea cazurilor spre reducerea costului resursei financiare furnizată agen ilor economici sau spre facilitarea accesului acestora pe pie ele financiare. Aceste interven ii sunt foarte diversificate, putându-se concretiza în: - eliberarea de autorizări pentru realizarea unor activită i de interes na ional, oferind accesul la finan ări privilegiate; - subven ionarea, totală sau par ială, a unor activită i economice, în vederea diminuării costurilor acestora: sau acordarea unor bonifica ii la dobânzi, prin preluarea unei păr i din ecartul dintre costul resursei pe pia ă şi rata favorabilă acceptată de către institu ia de credit; - acordarea de garan ii anumitor solicitatori de împrumuturi. Garan ia creează un dublu avantaj: pe de o parte oferă siguran a accesului la resursele financiare unor întreprinderi sau organisme care trebuie să ia credite pentru finan area activită ii lor şi pe de altă parte, creează adesea posibilitatea ob inerii unor resurse cu o rată mai redusă decât în cazul solicitării împrumutului doar în numele propriu al debitorului în cauză;
55
1 #  3 ! ( C #  7 2 2 ( #
 

#

( 

$

'

&

%

#

C

1

(

!  

$

(

C

'

#

&

(

! 

%

$  

'

9

&

&

$

C 

%

&

#

1  

!

" 

! 

1

(

'

#

#

5

$ 

!

&

!

1

#

% 

1

5

9

2

$

1

5 

!

!

!

1 

$

1

5

B

!

!

3

#

5 

5

!

7 

B

1

#

#

7

4

5

!

B

! 

! 

 

 

 

 

B

! (

'

- acordarea, în anumite situa ii, a unor împrumuturi rambursabile pentru realizarea de activită i de cercetare sau produc ii prioritare, urmând ca în cazul finalizării cu succes a acestora, să se poată anula caracterul rambursabil al creditului. Marile echilibre se pot defini ca raporturi de egalitate între nevoile şi capacită ile de finan are, ele exprimând chiar obiectul politicii financiare. Aceste echilibre îmbracă următoarele forme: - echilibrul Trezoreriei publice, care constă în a se asigura că bugetul dispune de suficiente posibilită i şi resurse de împrumut pentru a face fa ă cheltuielilor; - echilibrul pie elor de capital, care presupune ca economisirea să fie suficientă pentru a finan a investi iile. Rolul Trezoreriei este de a contribui la acest circuit prin organismele sale, acoperind cu împrumuturi investi iile publice; - echilibrul circuitelor monetare se referă la supravegherea monedei emise, sub aspect cantitativ şi al circula iei acesteia, conform nevoilor economiei; - echilibrul plă ilor externe presupune că, prin intermediul împrumuturilor externe, a investi iilor, a reglării şi controlului cursului de schimb, se poate finan a deficitul sau se poate utiliza eficient excedentul balan ei de plă i; - echilibrul pie ei valutare constă în supravegherea valorii externe a monedei şi existen a de devize suficiente pentru a echilibra nevoile şi investi iile. Pe baza explicitării func iilor Trezoreriei publice, se poate formula şi o altă defini ie a acesteia. Trezoreria este un serviciu al statului care asigură marile echilibre monetare şi financiare ale statului, efectuând opera iuni de casierie , bancare şi contabilitate necesare gestiunii finan elor publice şi exercitând activitatea de “tutelă”, de finan are şi impulsionare în domeniul economic şi financiar.
C # 1 '  $  8 ( # 1 2 $  1 ! ) 7 # 1 $ ! ! & $
¡

1. Când a fost înfiin ată Trezoreria în ara noastră? 2. Organizarea şi func ionarea la nivel central, în cadrul Ministerului Finan elor Publice presupune: a) existen a Direc iei Generale de Administrare a Impozitelor Directe b) existen a Direc iei Generale de Administrare a Impozitelor Directe c) existen a Direc iei Generale a Trezoreriei Statului d) nu este necesară nici una dintre aceste direc ii e) toate aceste direc ii au atribu ii clare legate de activitatea de Trezorerie 3. Care sunt func iile Trezoreriei publice? 4. Preciza i dacă pentru decontarea opera iunilor prin contul curent general al Trezoreriei, Banca Na ională percepe comisioane, sau plăteşte dobânzi la disponibilită ile din acest cont.

! 

#

! 

2

5

B

&

1

!

!

#

¡

B

  

 

1

#

@

'

#

1

5

¢

56

BIBLIOGRAFIE
£ § 
¡

Ed. Funda iei , Bucureşti, 2004 3. Nicolae -Grigorie Lăcri a, Mariana-Cristina Cioponea, Ed. Funda iei , Bucureşti, 2004 4. Tatiana Moşteanu (coordonator), Ed. Universitară, Bucureşti, 2004 5. Iulian Văcărel (coordonator) , Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2002 6. Legea privind finan ele publice nr. 500/2002, publicată în MO nr. 597/2002 7. Legea privind Codul fiscal nr. 571/2003, publicată în Monitorul Oficial nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările ulterioare
¡

57

©

© 

 £ § § 
¢

¢

©  

$ $  ¦ ¦ © "
¡ ¡

£

s

§ 

§  

#

¢ 

¤

 

£

£

£

¨

£

"

© 

¤  

£ 

© 

¥  

§

¥ 

¢

£

¨

 

$

§

¦

¡

¦ 

% © 
¡ 

§

©  £ 

"
§   



# £

£
¤ 

"

¨  ¦
¡

 

£ £ 

¨ " 

 ¦ £  

  

" 

¡

¨ 

£  
¡ 

"   % 

¥   § £ §  ©
 

¥

£

£

§

!

£

©

¥

 

¥

¦

©

§

§

£   ¨ ©

 

  

§

§

§   

© & ¦
§

§

©

! 

£

# &

1. Mariana-Cristina Cioponea, , Bucureşti, 2007 2. Mariana-Cristina Cioponea,
§   §
¦

Ed. Funda iei

¤ 

s  

£

§ 

¢

£

§

£ 

¤  

©

¨ 

%

§

¨

¢

¥

$

£ 

¦

§ 

¡   

£ 

£

§  

§

¢

¦

"

£

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->