You are on page 1of 3

Familia

Familia – ca grup social- poate fi studiată de etnografi, sociologi, istorici, jurişti etc.
Ea poate fi abordată ca instituţie socială (abordare macrosociologică) sau ca şi grup mic
(abordare microsociologică). Din punct de vedere sociologic ne interesează viaţa de familie ca
domeniu al vieţii private, dar si al relaţiilor cu celelalte instituţii sociale (şcoala, biserica,
statul) .
Familia este un grup social realizat prin căsătorie, alcătuit din personae care trăiesc
împreună, au gospodărie comună, sunt legaţi prin anumite relaţii natural biologice,
psihologice, morale şi juridice şi care răspund una pentru alta în faţa societăţii.
Aceasta se prezintă ca o entitate socială de forme şi conţinuturi variabile în timp şi
spaţiu. De obicei, familia este alcătuită din doi membri adulţi, o femeie şi un bărbat, care au
încheiat un consimţământ în faţa ofiţerului stării civile, deci recunoscut social prin document
official (certificatul de căsătorie).
Relațiile din cadrul familiei pot fi reduse la cateva categorii principale:
 Relații dintre soți (parteneri), reglementate prin căsătorie sau prin consen;
 Relații dintre părinți și copii (dintre ascendenți și descendenți);
 Relații dintre descendenți (dintre copiii aceluiași cuplu);
 Relații de rudenie dintre membrii cuplului familial și alte persoane (parintii din familia
de origine, socri, cumnati etc.);
Există o diversitate de situaţii şi configuraţii în care acest grup se regăseşte în viaţa socială:
 Familia nucleară (simplă) alcătuită dintr-o pereche maritală (soţ/soţie)
şi copii (descendenţii ei);
 Familia extinsă, care cuprinde, pe lângă nucleul familial, şi alte rude
din mai multe generaţii (soţ/soţie, părinţii acestora, copii, fraţii şi
surorile părinţilor)
 Familia monoparentală – copiii cu un singur părinte.
Această structură este influenţată de o serie de factori, dintre care amintim:
 Factorii biologici, naturali;
 Factorii economico-sociali (venituri, satisfacerea nevoilor, creşterea
copiilor)
 Factorii culturali (tradiţii, obiceiuri, prejudecăţi)
Sunt trei funcţii sociale elementare a familiei:
 Funcţia de socializare, ca şi acea de educare, prin formarea capacităţii de adaptare şi
motivare în convieţuirea socială.
 Funcţia economică, o funcţie importantă pentru multe familii, prin care se realizează
asigurarea materială şi protejarea copiilor faţă de lipsuri şi boli.
 Funcţia politică, care asigură copiilor o poziţie legitimă în societatea existentă, această
funcţie a familiei poate duce la fetişism.

Din aceste trei funcţii se poate distinge şi:
 funcţia religioasă a familiei, care de fapt joacă un rol în funcţia de socializare a famliei,
prin transmiterea la genaţia următoare a tradiţiilor religioase.
 funcţia juridică a familiei, care este cuprinsă în constituţie, şi care are scopul protejării
familiei în societate (plătirea alocaţiilor, întreţinerii copiilor, stabilirea legilor de adoptare
sau moştenire etc.)
 funcţia economică a familiei este întregită de funcţia de timp liber şi recreere a familiei (ca
sport)
O formă de familie care a apărut în istorie a fost familia matriarhală sau mai târziu
patriarhală (capul familiei fiind tatăl).
In cultura occidentală se subînţelege sub termenul de familie o pereche căsătorită compusă
din tată, mamă, copii, o familie cu copii fiind modelul ideal al unei familii în societate. Forme
moderne de familie au apărut ca perechi necăsătorite care sunt consideraţi parteneri cu sau
fără copii proprii sau adoptaţi.
In decursul istoriei s-a diferenţiat în Europa termenul de „familie mare” unde pot trăi
împreună mai multe generaţii, sau de „familie mică” cu un număr de membri de familie mai
restrâns.
Evoluţia formelor de viaţă familială evidenţiază influenţele sociale şi culturale
multiple. În plan structural, familia a trecut de la o formă mai largă cu descendenţă mare, cu
cel puţin trei generaţii, cu o strict diviziune a rolurilor şi autorităţilor familial, la o formă
restrânsă de tip nuclear, alcătuită din două generaţii şi cu o descendenţă redusă.
Fiecare societate are un sistem familial propriu, adică un sistem de reglementare a
relaţiilor dintre bărbaţii şi femeile de vârstă matură şi dintre aceştia şi copii. Sistemele
familiale pot fi foarte diferite de la o societate la alta, dar ele au existat şi există dintotdeauna
şi oriunde în lume. Sistemele familiale se diferenţiază între ele după gradul de cuprindere a
grupului familiar, forma de transmitere a moştenirii, modul de stabilizare a rezidenţei noilor
cupluri, modul de exercitare a autorităţii în cadrul familiei.
Căsătoria – moment al intemeierii familiei.
-poate fi legala(civila) sau religioasa. Casatoria civila este de natura recenta, in trecut singura
metosa de oficializare a casatoriei era casatoria religioasa. In prezent, casatoria religioasa nu
se mai poate oficia daca nu este precedata de cea civila.
1. Căsătoria ca aranjament familial – în care părinţii erau cei care căutau
pentru fiul (fiica) lor o persoană care să răspundă unor criterii, indeosebi de
vârstă, avere, apartenenţă şi să dispună de calităţi necesare într-o gospodărie.
2. Căsătoria ca strategie patrimonială, strategie de gestiune a averii. Aceasta
explică rolul notarului ca intermediar privilegiat în formarea căsătoriei,
deoarece, prin intermediul acestuia, o familie cunoştea cu precizie averea
celeilalte. Această atenţie acordată averii poate fi extinsă asupra intregii
societăţi tradiţionale. Aşa se explică şi anumite comportamente legate de
numărul copiilor în familie (al moştenitorilor), care în unele zone ale tării se
mai menţin şi astăzi. Naşterea unui singur copil este motivată şi de dorinţa de a
nu risipi averea prin împărţirea la mai mulţi.
3. Căsătoria este legătura izvorâtă din dragostea împărtăşită a partenerilor.
4. Noua alianţă – intrarea în viaţa conjugală coincide mai puţin, sau precede
căsătoria.

Ca instituţie socială, familia are relaţii cu şcoala, biserica şi statul, care la rândul lor
îşi aduc contribuţia la socializarea şi învăţarea socială. Este vorba de educaţia morală primită
prin practicile de cult religios, de cea intelectuală şi profesională prin educaţia prin şcoală.
Statul îşi afirmă autoritatea asupra instituţiei familiei prin reglementările juridice cu privire la
căsătorie şi politicile sociale promovate (alocaţii, sprijin material, burse, concedii, maternitate
ş.a)