1

Guvernele României în perioada 1989-2014

Luna decembrie a anului 1989 a însemnat sfârșitul comunismului românesc și moartea
dictatorului Nicolae Ceaușescu și a soției sale Elena. Ultimul prim-ministru al epocii
comuniste, Constantin Dăscălescu demisionase la 22 decembrie, astfel că la data de 26
decembrie 1989, la o zi după executare soților Ceaușescu, prim-ministru al României a fost
desemnat Petre Roman; acesta a condus până la data de 28 iunie guvernul provizoriu. În urma
alegerilor din luna mai a anului 1990, Roman este desemnat prim-ministru al României de
către Ion Iliescu și votat de Parlamentul României.
În luna aprilie a anului 1990, protestatari anticomuniști au manifestat în Piața
Universității din București. Însă după două luni, aceștia au fost potoliți în mod brutal de
minerii veniți din Valea Jiului la solicitarea lui Ion Iliescu, cu acceptul primului-ministru. Un
alt moment controversat al guvernării Roman a fost sosirea regelui Mihai în țară. În
decembrie 1990 guvernul Roman organizează o ambuscadă în urma căreia regele, abia sosit
pe pământ românesc, este silit să părăsească țara. Au existat însă și părți pozitive ale
guvernării. A fost adoptat un pachet de legi ce viza stabilirea mecanismelor economiei de
piață dar și bazele instituțiilor democratice din România. La data de 1 noiembrie 1990 a fost
aplicată decizia privind liberalizarea prețurilor pentru un important număr de bunuri de
consum. Cea de-a doua etapă a liberalizării prețurilor a fost efectuată la data de 1 aprilie 1991.
1 februarie 1990 a fost ziua în care Biroul Lărgit al Adunării Parlamentare a
Consiliului Europei a decis acordarea statutului de invitat special României. În martie 1991 se
stabilește cu Fondul Monetar Internațional acordul stand-by, care însemna punerea bazei
politicii macroeconomice pentru România. După discuții aprinse în Parlament, în iulie 1991
guvernul condus de Petre Roman obține adoptarea Legii Privatizării. Premierul Roman are un
rol decisiv în blocarea Tratatului dintre Uniunea Sovietică și România, tratat cu prevederi
anbigue în ceea ce privea angajamentele țării noastre. Sfârșitul guvernului Roman a fost
determinat de sosirea minerilor din Valea Jiului în capitală, în septembrie 1991. Violența
minerilor l-a silit pe Roman să demisioneze.
Succesorul lui Roman avea să fie Theodor Stolojan. Situația economică a țării era
delicată, cele trei bănci de stat aflându-se în pragul falimentului. Ca răspuns la această
situație, guvernul Stolojan decide recapitalizarea băncilor. În timpul mandatului lui Stolojan s-
a realizat liberalizarea prețurilor, însă fără liberalizarea cursului de schimb, fapt ce a dus la
confiscarea valutei societăților comerciale, întreprinderilor și a populației; era necesar ca
valuta să fie schimbată în lei la curs fixat arbitrar. Pe parcursul mandatului său, primul
2

ministru Stolojan a fost nevoit să înfrunte inflația care creștea vertiginos dar și o serie de
proteste sindicale. Investiții străine au întârziat să apară din pricina instabilității financiare și
economice. În ciuda acestor aspecte, guvernul Stolojan s-a bucurat de o relativă popularitate.
Victoria FDSN la alegerile legislative din 1992 a dus la desemnarea pentru funcția de
prim-ministru a lui Nicolae Văcăroiu. Datorită reformelor din domeniul economic, pe
parcursul anului 1993 a fost posibilă reluarea creșterii economice. PIB-ul a crescut între anii
1993-1996 cu 17,5 %. Deși producția industrială scăzuse între anii 1990-1992, între 1993-
1996 s-a realizat o creștere de 22 %. În perioada guvernului Văcăroiu s-au elaborat 86 de
strategii de dezvoltare (din care 55 vizau sectoarele industriei) care aveau drept orizont anul
2005. Strategiile au fost însă abandonate de guvernul care a urmat. Rezerva valutară a statului
a sporit în 1996 la 750 milioane de dolari. Reatingul de țară a crescut la BB+ la nivelul
Poloniei și Ungariei drept urmare a performanțelor economice obținute între anii 1993-1996.
Privitor la domeniul economiei reale, s-a încercat păstrarea proprietății statului în sectoare
strategice ( energie electrică, gaze, petrol, aluminiu, ciment).
În ceea ce privește politica externă, guvernul Văcăroiu a intensificat relațiile cu UE,
Alianța Nord Atlantică și Consiliul Europei dar și relațiile cu alte țări prin semnarea de
acorduri comerciale și tratate politice. Este semnat Acordul European de Asociere la
Comunitatea Europeană (1 februarie 1993). La data de 7 octombrie 1993 România devine
membru cu drepturi depline în consiliul Europei. România devine în mai 1994 membru
asociat al Uniunii Europei Occidentale și ia parte la embargoul ONU asupra livrărilor de arme
în spațiul iugoslav. Tot în 1994 este formulată cererea privind aderarea la NATO. Guvernul
Văcăroiu aprobă la 21 iunie 1995 Declarația Politică de la Snagov precum și Strategia
Națională de Pregătire a aderării României la Uniunea Europeană. Guvernul trimite la 22
iunie 1995 președinției franceze a Consiliului Uniunii o cere oficială de aderare la UE.
Guvernul crează un Comitet Interministerial pentru Integrarea Europeană care a răspuns
Chestionarului Comisiei Europene privind evaluarea stadiului în care se afla pregătirea pentru
aderare și a adoptat un Plan Național pentru amortizarea legislației din România cu cea
comunitară, în domeniul Pieței Unice. În timpul guvernării Văcăroiu, România participă la
negocierea și finalizarea Pactului de Stabilitate în Europa adoptat în cadrul conferinței de la
Paris. România participă, în Kuweit, Somalia și Angola, la acțiuni de menținere a păcii sub
mandat ONU.
Alegerile parlamentare din luna noiembrie a anului 1996 a însemnat victoria CDR,
care a obținut 30.7 % din voturi. Dintre partidele componente, cele mai multe locuri reveneau
țărăniștilor. La 7 noiembrie a fost semnat acordul dintre Uniunea Social-Democrată (formată
3

din PD și PSDR) și CDR care a pus bazele unei noi majorități parlamentare. Semnarea
acordului a însemnat susținerea candidatului CDR, Emil Constantinescu, în turul doi al
alegerilor prezidențiale. Constantinescu a devenit noul președinte al României iar la 6
decembrie s-a semnat acordul de solidaritate guvernamentală cu UDMR. Pentru funcția de
prim-ministru a fost desemnat țărănistul Victor Ciorbea care se bucura de o mare popularitate
în calitate de primar al capitalei. Cu toate că existau multe așteptări de la noul guvern, acesta a
întârziat programul de reforme atât de necesare economiei în care statul era încă principalul
actor. Unul din argumentele aduse a fost necesitatea asigurării păcii sociale în vederea
susținerii candidaturii țării la Nato, candidatură care a fost însă respinsă la summitul din iulie
1997 de la Madrid. Început în urma unui interviu acordat de Traian Băsescu, pe atunci
ministru al transporturilor, conflictul cu PD a dus la prăbușirea guvernului Ciorbea la 30
martie 1998.
În funcția de prim-ministru a fost numit tot un țărănist, Radu Vasile, care avea legături
cu diverse forțe politice. Nici noul guvern nu avea să fie pe măsura așteptărilor iar acțiunile
inițiate, cum au fost cele privitoare la disponibilizarea personalului din minerit, au dus la crize
sociale grave, spre exemplu tentativa minerilor de a se deplasa la București, în 1999, pentru a
da jos guvernul. O altă chestiune care a creat numeroase dificultăți guvernului a fost criza din
Kosovo. România a susținut poziția NATO și bombardarea Serbiei, lucru criticat în presă și
dezaprobat de populație. Pe lângă numeroasele dificultăți întâmpinate, guvernul Vasile a
consemnat și o realizare importantă: Consiliul European de la Helsinki a invitat România, în
decembrie 1999, să înceapă negocierile privind aderarea la Uniunea Europeană. Guvernul
Vasile nu și-a terminat mandatul, întrucât PNȚCD i-a retras primului ministru sprijinul
politic, acesta fiind silit să demisioneze iar ulterior a părăsit partidul.
La sfârșitul anului 1999 era limpede că CDR nu mai era capabil să câștige alegerile
din 2000 și deci i-a fost dificil să numească un nou premier. În cele din urmă a fost sprijinit
guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, în preluarea funcției de prim-
ministru. Guvernul Isărescu a fost executivul care a elaborat strategia economică privind
aderarea la UE. Conflictele din cadrul coaliției de guvernământ și dificultățile economice în
care se afla România au șubrezit credibilitatea CDR.
La alegerile legislative din 2000 PDSR a ieșit învingător iar Ion Iliescu a fost reales
președinte. Drept urmare, Adrian Năstase a fost desemnat prim-ministru. Noul guvern a fost
votat în Parlament la data de 28 decembrie 2000. Adrian Năstase a fost simultan premier și
președinte al PSD (denumire adoptată după fuziunea dintre PDSR și PSDR). Mandatul de 4
ani al lui Năstase a însemnat o stabilitate politică fără precedent în România post-comunistă.
4

Creșterea economică din această perioadă a fost cea mai mare de după revoluție. România
devine membră NATO și concomitent trimite trupe în sprijinul eforturilor internaționale din
Balcani, Afganistan, respectiv Irak. În timpul guvernului Năstase au fost finalizate negocierile
de aderare la Uniunea Europeană. Deasemenea, s-au emis pachete de legi privind îndeplinirea
reformelor sociale și legislative necesare în vederea aderării la UE.
Negocierile privind ridicarea vizelor pentru cetățenii români care doreau să
călătorească în spațiul Schengen au fost finalizate cu succes Au fost continuate privatizările
marilor companii de stat. Astfel, a fost finalizată vânzarea companiei Sidex Galați către
compania Ispat din India și cea a companiei Petrom către compania austriacă OMV. Au
apărut critici care au sugerat că vânzarea companiei Petrom ar fi fost realizată la un preț mult
mai mic decât valoarea reală. Inflația a scăzut, iar leu s-a întărit. Cu toate acestea, criticii au
sugerat că aceasta s-ar fi realizat din pricina influxului puternic de valută în România de la
cetățenii români care munceau în străinătate. Produsul intern brut a crescut substanțial an de
an. În 2004 acesta crescuse cu 8.3 %, cel mai mare din regiune. A crescut deasemenea și
media salariilor, cu toate că nu a atins niciodată nivelul creșterii economice.
Criticii au sugerat că guvernul condus de Năstase nu ar fi realizat modificări
consistente în multe aspecte ale societății românești, cum ar fi spre exemplu politica agricolă.
Aproximativ 42 % din români continuau să lucreze în agricultură, un procent foarte ridicat
comparat cu cel al altor state europene. Aceiași critici au arătat că creșterea economică
înregistrată în timpul guvernului Năstase nu ar fi fost distribuită între clasele sociale,
procentul românilor ce trăiau în sărăcie fiind în continuare înalt, în special în mediul rural.
Deși au fost demarate măsuri de reformare a sistemului juridic, guvernul Năstase, fusese
criticat de multe ori, chiar și de Uniunea Europeană, pentru că nu ar fi reușit să combată
corupția care afecta chiar și nivelurile superioare ale conducerii țării.
Alegerile din 2004 au adus la formarea unei noi coaliții, de această dată în jurul
Alianței Dreptate și Adevăr condusă de democratul Traian Băsescu, care a devenit președinte
în același an. Noul președinte l-a desemnat pe liberalul Călin Popescu Tăriceanu drept prim-
ministru. Astfel, la data de 28 decembrie 2004, Parlamentul a oferit votul de încredere
guvernului Tăriceanu.Un prim moment tensionat a avut loc în iulie 2005, când guvernul a
anunțat că intenționează șă-și dea demisia pentru a provoca alegeri anticipate. Acest fapt ar fi
fost cauzat de respingerea unui pachet de legi privind reforma justiției de către Curtea
Constituțională. Traian Băsescu și-a dorit și el alegeri anticipate, încă de la victoria Alianței
D.A. în alegeri. Însă întâlnirea cu comisarii europeni la Bruxelles l-a determinat pe premier să
se răzgândească. Acesta a mai argumentat că inundațiile cu care se confrunta țara la momentul
5

respectiv nu constituiau un moment prielnic pentru organizarea de alegeri anticipate. Decizia
a stârnit furia președintelui, care a refuzat să se mai întâlnească cu premierul în zilele
următoare. Băsescu afirma în 5 aprilie 2006 că regretă numirea lui Tăriceanu în funcția de
prim-ministru și l-a acuzat de parteneriat cu diverse grupuri economice. Conflictul nu s-a oprit
aici, astfel că o nouă dispută a fost provocată de afirmația lui Tăriceanu din 29 iunie 2006
cum că partidul său susține retragerea trupelor române din zonele de conflict. Președintele și-a
anunțat opoziția față de retragerea trupelor române din Irak.
Probleme aveau să apară și la Ministerul Afacerilor Externe din pricina refuzului
președintelui de al numi în funcția de ministru de externe pe Adrian Cioroianu. La data de 21
martie 2007, primul-ministru declara că va prelua cu titlu interimar responsabilitățile
ministrului de externe, până la soluționarea crizei. A fost nevoie de intervenția Curții
Constituționale care a stabilit că președintele nu are drept de veto în ceea ce privește numirea
membrilor guvernului și poate doar să ceară primului ministru să-și retragă propunerea. În
aceeași zi, Adrian Cioroianu a devenit noul ministru de externe. Punctul culminant al
conflictului PNL-PD a avut loc la data de 1 aprilie 2007, când Tăriceanu a demis toți miniștrii
PD și a format un guvern minoritar alături de UDMR. Guvernu a fost aprobat la 3 aprilie de
către Parlament, fiind susținut de Partidul Social Democrat. Guvernul minoritar a reușit să-și
ducă mandatul până la capăt.
La alegerile legislative din 2008 cele mai multe voturi au fost obținute de PDL partid
format din fuziunea dintre PD și gruparea desprinsă din PNL, PLD. Președintele Băsescu l-a
nominalizat pe Theodor Stolojan în funcția de prim-ministru desemnat, acesta având sarcina
formării unui nou guvern. Spre surprinderea tuturor, noul guvern nu a fost format cu PNL ci
cu alianța PSD+PC. Acordul încheiat între cele două părți a fost intitulat „Parteneriat pentru
România”. La doar o zi după semnarea acordului, a anunțat că renunță la funcţie.
În aceste condiţii, Emil Boc devine prim+ministru desemnat, pe baza acordului deja
semnat între Partidul Democrat Liberal și alianţa PSD+PC. Componența noului guvern este
anunțată șa data de 18 decembrie 2008. Votul de investitură al Parlamentului este primit la
data de 22 decembrie 2008. Guvernul Boc a funcționat defectuos încă de la început, tensiunile
din interiorul guvernului accentuându-se odată cu apropierea alegerilor prezidențiale din
2009. Încă din primele luni de mandat au apărut probleme la Ministerul Administrației și
Internelor. Numirea chestorului Virgil Ardelean de către ministrul social-democrat Gabriel
Oprea în funcția de director al Direcției Generale de Informații și Protecție Internă, PSD a
retras ministrului sprijinul politic. Gabriel Oprea și-a depus demisia la data de 14 ianuarie
2009
6

Înlocuitorul lui Oprea a fost Liviu Dragnea, dar acesta a demisionat după 13 de la
investitură, motivând că Ministerul nu primise-se suficiente fonduri pentru realizarea
proiectelor asumate. După demisia lui Liviu Dragnea, vicepremierul Dan Nica a devenit
ministru al internelor. Totuși, șirul conflictelor din cadrul Ministerului Administrației și
Internelor nu s-a oprit aici. Ministrul Nica declara în septembrie 2009 că alegerile
prezidențiale ar putea fi fraudate. Presa a infirmat afirmațiile ministrului iar premierul Boc l-a
considerat pe ministrul Nica răspunzător pentru creșterea infracționalității în România și a
propus revocarea acestuia. Însă PSD a continuat să îl susțină pe Nica și a refuzat să numească
un înlocuitor. După ce președintele a semnat decretul de revocare a ministrului, PSD+PC s-a
retras de la guvernare la 1 octombrie 2009, miniștrii alianței fiind înlocuiți de interimari de la
PDL. În aceeași zi PDL anunță că își va suma susținerea unui guvern minoritar.
Guvernul minoritar PDL a funcționat până la data de 13 octombrie 2009 când a fost
demis printr-o moțiune de cenzură depusă de opoziție. Demiterea guvernului Boc a fost un
moment istoric, fiind prima dată în istoria postdecembristă a României când un guvern este
demis printr-o moțiune de cenzură de către Parlament. Începând cu acea dată, guvernul a
funcționat ca guvern interimat, în perioada alegerilor pentru prezidențiale, până la data de 23
decembrie 2009 când este validat un nou cabinet. Candidatul PSD la prezidențiale, Mircea
Geoană, a propus un guvern format din PSD, PNL și UDMR, cu un prim-ministru
independent, Klaus Johannis. Însă Băsescu a fost reales în funcția de președinte. Un prim
candidat propus de Băsescu pentru funcția de prim-ministru a fost Lucian Croitoru, care a fost
respins însă, iar candidatura lui Liviu Neghoiță era la acel moment blocată de Parlament. În
urma refuzului PNL de a intra la guvernare alături de democrat-liberali, președintele a mediat
o coaliție formată din PDL, UDMR, minoritățile naționale și un grup de parlamentari
independenți. Liviu Negoiță și-a depus mandatul iar premier a devenit, din nou, Emil Boc.
Guvernul Boc 2 prelua deci puterea după o lungă criza politică, la care s-au adăugat și
efectele crizei economice. Guvernul român avea nevoie pentru reechilibrarea bugetului de o
tranșă a unui împrumut de la Fondul Monetar Internațional. În vedera echilibrării bugetului,
guvernul României avea nevoie de o tranșă a unui împrumut de la FMI. Însă Fondul Monetar
Internațional a decis blocarea acestei tranșe până avea să fie adoptat bugetul pentru anul 2010.
Bugetul avea să intre în dezbate în Parlament la scurt timp după învestirea noului guvern.
Deși guvernul Boc avea ca scop menținerea cotei unice de impozitare, Sebastian Vlădescu,
ministrul finanțelor s-a opus oricăror tentative privind reducerea contribuțiilor la Asigurările
Sociale precum și a altor obligații fiscale.
7

Bugetul pentru anul 2010 a fost principala grijă pentru executiv, întrucât adoptarea sa
era deja în întârziere. În cele din urmă a fost adoptat la data de 15 ianuarie 2010, fiind un
buget de austeritate, în condițiile crizei economice. La data de 27 aprilie 2010 România este
vizitată de o delegație FMI care avea ca scop evaluarea acordului stand-by încheiat de
România și fondul monetar și pentru a decide dacă se poate elibera a cincea tranșă a
împrumutului. Șederea delegației a fost prelungită, timp în care au avut loc întâlniri cu
guvernul dar și cu opoziția. Reprezentanții FMI au constatat că deficitul bugetar al țării era
mai mare decât cel asumat în acordul stad-by și a cerut executivului o echilibrare a bugetului.
Primul ministru a anunțat un pachet de măsuri de austeritate.
Cu toate că a fost nevoit să înfrunte protestele pensionarilor și ale angajaților din
sectorul bugetat și a făcut concesii, executivul și-a asumat răspunderea pentru implementarea
unui pachet de măsuri ce vizau reducerea cheltuielilor bugetare. Drept urmare, opoziția a
depus o moțiune de cenzură împotriva guvernului, însă nu a trecut de parlament. Dar curtea
constituțională avea să precizeze că articolele ce modificau cuantumul pensiilor nu erau
constituționale. În aceste condiții, legea avea să fie modificată în Parlament, eliminându-se
pasajele considerate neconstituționale. Ulterior, guvernul a mărit TVA-ul, de la 19 % la 24 %.
În ceea ce privește politica externă, Teodor Baconschi, ministrul de externe, a susținut
necesitatea unor relații mai bune cu Rusia. Un obiectiv major al politicii externe a fost și
aderarea în 2011 la spațiul Schengen. Deasemenea, România de demarat acțiuni de sprijinire a
integrării europene a Moldovei. În cadrul conferinței de la Londra pe tema Afganistanului, s-a
decis suplimentarea soldaților trimiși în această țară. Deasemenea, România a semnat un
acord privind un proiect militar defensiv care avea ca scop protejarea unei părți a Europei de
eventuale rachete balistice trimise din Iran.
Guvernul Boc nu a reușit să ducă la capăt mandatul. Ca urmare a protestelor din
ianuarie 2012, primul ministru prezintă demisia guvernului în februarie 2012. Noul prim-
ministru devine Mihai Răzvan Ungureanu. Însă Guvernul Ungureanu a rezistat doar 78 de
zile, fiind demis printr-o moțiune de cenzură depusă de Uniunea Social Liberală, formată din
PSD și Alianță de Centru-Drepta alcătuită din PNL și PC..
Ca urmare a demiterii guvernului Ungureanu, s-a format o nouă majoritate, social-
democratul Victor Ponta fiind noul prim-ministru. Încă din primele zile de activitate, noul
guvern a luat măsuri ce vizau returnarea eșalonată a contribuțiilor de sănătate, creșterea
salariilor bugetarilor până la nivelul din anul 2010 și suspendarea deciziei care privea
înființarea secției de limbă maghiară în cadrul Universității de Medicină și Farmacie din
Târgu Mureș. Încă din primele săptămâni de mandat, premierul Ponta a fost implicat în dosare
8

controversate. Institutul Cultural Român (ICR) fusese transferat de la Parlament de la
Președinție, argumentând că acest fapt ar aduce mai multă transparență. Multă lume a privit
transferul drept o încercare de politizare a institutului. Controverse a stârnit și încercarea
guvernului de a schimba conducerea TVR, guvernul fiind acuzat de angajați de distrugerea
televiziunii. Victor Ponta a depus, în calitate de deputat, o nouă lege electorală care a fost însă
respinsă de Curtea Constituțională.
Printre numeroasele dispute cu președintele Băsescu se numără și cel legat de
reprezentarea României la Consiliul European. În vreme ce Ponta avea susținerea
Parlamentului, Băsescu avea de partea sa Curtea Constituțională. Acest conflict avea să
degenereze întro- criză politică și constituțională care a dus la a doua suspendare a
președintelui Băsescu.
Tentativa guvernului Ponta de a privatiza combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea a eșuat
în octombrie 2012. Compania de stat fusese cumpărată de Dan Diaconescu. Însă din pricina
neachitării sumei, premierul a dispus anularea contractului de vânzare.
Alegerile din 9 decembrie 2012 au dus la victoria USL, astfel că președintele l-a
nominalizat pe Victor Ponta, singura persoană propusă de partidele din Parlament, să formeze
un guvern. Guvernul Ponta II avea să primească votul de încredere la data de 21 decembrie
2012. Guvernul Ponta II a rezistat până în februarie 2014, când PNL și-a anunțat ieșirea de la
guvernare și implicit destrămarea USL. Liberalii au fost înlocuiți la guvernare de UDMR. A
luat astfel naștere guvernul Ponta 3, format din PSD, PC, UNPR și UDMR.
În concluzie, putem spune că evoluția guvernelor României după 1989 a oglindit
evoluția societății românești postdecembriste, aflată în plină tranziție. Dacă prima schimbare
de guvern a fost una violentă, pe parcurs lucrurile au început să se așeze, astfel că au apărut și
prim-miniștri care au reușit să-și ducă mandatul până la capăt (Văcăroiu, Năstase, Tăriceanu).
Crizele politice nu au lipsit nici în ultimii ani (criza iscată de demitarea guvernului Boc 1),
însă este firesc ca acestea să apară uneori într-un sistem democratic. Rămâne de văzut cum
vor evolua lucrurile după alegerile prezidențiale din acesta an.







9

Bibliografie

Lucrări generale:
Gallagher, Tom, Furtul unei naţiuni - România de la comunism încoace, Ed. Humanitas,
2005.
Carey, Henry F., Romania Since 1989: Politics, Economics, and Society, Lexigon Books,
2004.
Lucrări speciale:
Vasile, Radu, Amintirile unui Prim-Ministru, Ed. Humanitas, București 2002.
Surse de Internet:
2004 - 2008 - Guvernarea DA pe jumătate, în „Adevărul”, 20 iunie 2010, la adresa de internet
http://adevarul.ro/news/eveniment/2004-2008-guvernarea--jumatate-
1_50bd42e67c42d5a663c95b3c/index.html (accesat la data de 14 mai 2014).
2008 - ? – Domnul cu coasa, în „Adevărul”, 20 iunie 2010, la la adresa de internet
http://adevarul.ro/news/eveniment/2008--domnul-coasa-
1_50bd3fe67c42d5a663c919b3/index.html (accesat la data de 14 mai 2014).
Grigore, Alexandra, Bilantul Guvernului Ponta - Masurile economice luate si promisiunile
neonorate, în „Business24”, 7 mai 2013, la adresa de internet
http://www.business24.ro/macroeconomie/analiza-economica/bilantul-guvernului-ponta-
masurile-economice-luate-si-promisiunile-neonorate-1528444 (accesat la data de 14 mai
2014).
'Realizarile' guvernului Tariceanu, în „9AM News”, 18 septembrie 2008, la adresa de internet
http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/Politica/103801/Realizarile-guvernului-Tariceanu.html
(accesat la data de 14 mai 2014).
Scurtă istorie a Guvernelor conduse de Emil Boc, în „Amosnews”, 27 octombrie 2010, la
adresa de internet http://www.amosnews.ro/arhiva/scurta-istorie-guvernelor-conduse-emil-
boc-27-10-2010 (accesat la data de 14 mai 2014).