Crizele Razboiului Rece

- referat -

Notiunea de “razboi rece” apartine omului de afaceri si consilierul lui Roosevelt, Bernard Baruch.Aceasta a fost folosita pentru prima oara intr-un discurs sustinut in Carolina de Sud la data de 16 aprilie 1947, in sensul de stare de ostilitate care s-a creat intre SUA si URSS. La sfarsitul celui de-al doilea Razboi mondial lumea a intrat intr-o noua faza a relatiilor internationale, marcata de rivalitatea sovieto-americana. Europa a incetat sa fie centrul in jurul caruia se organizeaza comertul si relatiile internationale, ea devine miza luptei dintre cele doua puteri: SUA si URSS. Dupa 1945 Stalin doreste sa extinda influienta sovietica in tot estul Europei.Pentru acesta “cine ocupa un teritoriu, isi impune, deopotriva, propriul sau sistem social.Fiecare isi impune sistemul pe cat de departe inainteaza armata sa.”1 Pentru pastrarea unui control total, statele comuniste s-au izolat de restul lumii, si termenul de ,,Cortina de fier” a fost popularizat de Winston Churchill intr-un discurs, pentru a desemna frontierele acestora. SUA a fost de acord sa sprijine tarile europene si a venit in ajutorul Europei devastate de razboi, cu un program de ajutorare (Planul Marshall, 1948-1952) care grabea procesul de refacere postbelica si facea mai putin posibila exploatarea comunista a celor nemultumiti. Pe data de 5 iunie 1947 generalul american Marshall, intr-un discurs la Harvard, se arata ingrijorat de situatia economica a Europei.Acesta preconizeaza un ajutor important pentru Europa, pentru facilitarea crearii unei piete europene.Acest plan se adresa tuturor tarilor europene, insa este refuzat de URSS pentru toate tarile pe care le controleaza. Odata cu acest refuz se realizeaza impartirea Europei: in Vest tarile care beneficiaza de ajutorul american, in Est statele-satelit ale Moscovei. Ca reactie a sovieticilor la doctrina Truman si la planul Marshall s-a construit Cominformul, o organizatie comunista conceputa pentru a coordona actiunile partidelor comuniste aflate de ambele parti ale Cortinei de Fier, la 22 septembrie 1947.In anul 1949, pe 4 aprilie,s-a semnat Alianta Nord-Altantica.Astfel s-a fondat Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) care reunea SUA, Canada si puterile vest-europene intr-o alianta militara. Conform articolului 5 din Tratat, in caz de agresiune asupra unei tari membre, toate celelalte state membre intreprind actiunile necesare, inclusiv forta armata, pentru restabilirea securitatii. Admiterea Germaniei de Vest in NATO,in 1955, a determinat crearea unei aliante similare in est - Pactul de la Varsovia. Acesta a fost prezentat ca o riposta la adresa adeziunii germane.Tratatul a fost initiat de Nikita Hrusciov si a fost semnat la Varsovia pe 14 mai 1955.

1

Pascal Boniface-“Relatiile Est-Vest 1945-1991” pp. 9

Crizele Razboiului Rece Momentele de varf ale Razboiului Rece au fost cele in care confruntarea dintre cele doua puteri a parut inevitabila: blocada Berlinului (iunie 1948 – mai 1949), Razboiul din Coreea (19501953), Crizal Suezului (1956) si Criza rachetelor din Cuba (octombrie 1962). Blocada Berlinului Ruptura dintre blocul Sovietic si Occident a fost completa odata cu blocada Berlinului, din 1948-1949. Aceasta a avut loc ca urmare a divizarii Germaniei ocupate intre SUA, Marea Britanie, Franta si URSS. Berlinul de Vest era o sursa de tensiuni si dispute. Nemultumirile au fost atat de mari incat sovieticii au decis sa izoleze capitala. La 31 martie 1948 maresalul Vladimir Sokolovski, comandantul sef al fortelor sovietice in Germania, a hotarat sa controleze din punct de vedere militar toate relatiile intre zona occidentala si cea orientala. Raspunsul occidentului a fost un transport aerian de proportii uriase, care aprovizionau Belinul de Vest cu bunuri si alimente, pana la ridicarea blocadei de catre sovietici. Sovieticii au pus capat blocadei pe 12 mai 1949, Berlinul de Vest a fost alipit Germaniei occidentale prin sosea si cale ferata.Berlinul devine emblema luptei pentru libertate in fata URSS, permite reabilitarea politica si reinegrarea in tabara occidentala. Epilogul acestei crize este reprezentat de formarea, in 1949, a doua state germane: Republica Federala Germana (RFG-8 mai) cu capitala la Bonn si Republica Democrata Germana (RDG-7 octombrie) avand capitala in Berlinul de est. Razboiul din Coreea Acest razboi este considerat cel mai devastator al perioadei. La momentul diviziunii Coreei, secretarul de stat american, Byrnes a inclinat catre ideea impingerii granitei cat mai spre nord posibil. SUA a sugerat Paralela 38 ca linie de demarcatie si propunerea a fost acceptata de Stalin, deoarece chiar daca lasa doua treimi din populatie in sud, plasa sub influenta sovietica zona nordica care era mult mai industrializata. Ca urmare URSS a instalat la guvernare un Partid Comunist, care sa serveasca intereselor sovietice, suprimand in acelasi timp si revoltele anticomuniste. SUA, considerand Coreea ca fiind de o importanta strategica redusa, a decis sa instaleze un guvern autohton si sa se retraga cu un minim de efecte negative. A urmat organizarea alegerilor libere din mai 1948, sub tutela ONU, urmate la scurt timp de adoptarea Constitutiei Republicii Coreea. In acest timp in nord Rusia a contra-atacat prin institutionalizarea Republicii Democrate Populare Coreene si si-a retras trupele in luna decembrie; iar SUA au urmat exemplul sovieticilor retragandu-si deasemenea trupele. Deoarece SUA nu dorea sa asiste la o prabusire a Coreei de Sud, a furnizat guvernului de la Seul suficient suport economic si militar pentru a putea face fata

provocarilor interne si atacurilor de guerila.Pana in 1950 Coreea de Sud si-a consolidat securitatea interna. Liderul nord-coreean, Kim II Sung, a fost cel care i-a propus lui Stalin o invazie a Coreei de Sud motivand ca celulele Partidului Muncitoresc sunt extrem de active in Sud, iar populatia va declansa o revolta atunci cand Partidul va da semnalul. Astfel la 25 iunie 1950 doua corpuri de armata nord-coreene au invadat sudul, trecand paralela 38. Decizia Statelor Unite de a se implica in conflict nu a fost luata in virtutea unor sentimente de simpatie fata de natiunea coreeana sau datorita importantei sale strategice, ci in dorinta amortizarii tensiunilor generate in sistemului international. Initial, ajutorul Statelor Unite si al Marii Britanii s-a materializat in suport aerian si naval. Insa in curand (pana la sfarsitul lunii iunie) s-a conturat nevoia unei implicari concrete, astfel incat presedintele Truman a autorizat trimiterea de trupe terestre.Astfel, pe 7 octombrie 1950, o rezolutie britanica, aprobata cu o majoritate covarsitoare de Adunarea Generala, a imputernicit fortele ONU sa traverseze Paralela 38, sa restabileasca ordinea in Peninsula si sa organizeze alegeri. La sfarsitul lunii noiembrie MacArthur lanseaza ofensiva finala in dorinta de a atinge malurile Fluviului Yalu, dar actiunea sa a coincis cu contra-ofensiva chineza.La data de 6 decembrie, fortele comuniste au ocupat P’yongyang, iar a doua zi frontul a fost impins la doar 32 km deasupra Paralelei 38. La aproape 3 saptamani de la debutul contra-ofensivei sud-coreene, Coreea de Nord a fost eliberata de trupele inamice. In Ajunul Anului Nou fortele chineze si nord-coreene au lansat o alta ofensiva majora, capturand si evacuand Seulul, capitala Sudului. In iulie 1951 Rusia s-a aratat dispusa la negocieri, insa acestea au fost deosebit de dure intinzandu-se pe o perioada de doi ani. Un prim progres s-a inregistrat in noiembrie 1951, cand s-a convenit asupra unei linii de armistitiu de-a lungul frontului (conferind o pozitie usor avansata Coreei de Sud fata de Paralela 38). In octombrie 1952 Comandamentul ONU a facut o oferta finala de pace si o data cu respingerea ei de catre comunisti s-a retras de la masa negocierilor pentru o perioada nedefinita. Un factor decisiv in reluarea negocierilor de pace a fost, dupa toate probabilitatile, decesul lui Stalin din 5 martie 1953. Prezent la Moscova pentru funeralii, Zhou En-lai a sugerat reasezarea la masa tratativelor si constatandu-se acordul tuturor partilor implicate, negocierile au fost reluate. Din nou acestea au fost deosebit de dificile, fiind ingreunate si mai mult de rezistenta liderului sud-coreean, Syngman Rhee, la orice armistitiu ce ar fi lasat Coreea divizata. De asemenea, negocierile au fost impovarate de intensitatea bombardamentelor americane, precum si de puternica ofensiva finala a armatei chineze. Armistitiul s-a semnat la Pan Mun Jon pe 27 iulie 1953, la 5 luni dupa moartea lui Stalin. Bilantul razboiului este infiorator: 900.000 de chinezi, 1, 5 milioane de nord-coreeni si 1, 3 milioane de sudcoreeni (in mare majoritate civili) au cazut victime conflictului. De asemenea, 34.000 de americani au murit in lupta si peste 100.000 au fost raniti.

Criza Suezului Criza Suezului este un episod al Razboiului Rece constand in atacarea Egiptului de catre Franta si Marea Britanie pentru redobandirea controlului asupra Canalului Suez si Israel.Criza politico-militara a izbucnit ca urmare directa a hotararii lui Gamal Abdul Naser din 26 iulie 1956 de a nationaliza Canalul Suez, respectiv respingerea ofertei americano-britanica de a construi barajul de la Assuan, lucrare care urma sa permita irigarea unui milion de hectare in Egipt si sa rezolve o parte din problemele de aprovizionare ale tarii. Hotararea luata are repercursiuni negative asupra Marii Britanii care era principala beneficiara a canalului si pentru Franta. Negocierile nu au dus la nici un acord si astfel Franta si Marea Britanie se pun de acord cu Israelul, stabilesc in secret un plan la 22 octombrie 1956.Acest plan presupunea ca Israelul sa atace Egiptul pe 29 octombrie, apoi Franta si Marea Britanie, sub pretextul securitarii canalului, ar adresa un ultimatum Egiptului si Israelului, cerand retragerea trupelor lor la 15km de canal.Daca nu, vor ocupa canalul pentru asigurarea libertatii navigatiei. Aceasta operatiune a fost vazuta ca o operatiune coloniala de lumea a treia, iar URSS profita de aceasta pentru a incearca sa inconjure tarile NATO prin intermediul lumii a treia. Americanii au fost nemultumiti de decizia luata de Franta si Marea Britanie fara consimtamantul lor, astfel le-a refuzat garantarea securitatii fata de URSS, care a dat un ultimatum cu privire la a se pune capat operatiunii si a declarat ca este gata sa ulitizeze arme moderme distructive. Razboiul din Suez are doi invingatori URSS si Egiptul. Criza rachetelor din Cuba Criza din Cuba marcheaza un moment crucial in desfasurarea relatiilor internationale, fiind apreciata drept cea mai grava dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial.Aceasta a adus omenirea in pragul unui razboi nuclear. In secolul al XVI-lea populatiile originale amerindiene (Taino, Siboney si Guanajatabey) au cazut sub dominatia Spaniei, iar in mai putin de 200 de ani, populatia indigena a fost practic exterminata total. Lupta coloniei pentru independenta a inceput in 1868 si a continuat de-a lungul secolului al XIX-lea pana la Razboiul spaniolo-american din 1898. Statele Unite au ocupat insula pana cand i s-a recunoscut independenta in 1902, limitata totusi de Amendamentul Platt (revocat in 1934), SUA continuand sa aiba o influenta majora in politica cubaneza. Che Guevara, Fidel Castro Ruz, Camilo Cienfuegos, Raúl Castro Ruz si armata lor de rebeli a fost unul dintre grupurile numeroase de gherila care se opuneau dictatorului Cubei, Fulgencio Batista. 'Miscarea 26 iulie' a lui Castro a absorbit rapid toate aceste miscari si a cucerit puterea, formand in 1959 Guvernul, dupa victoria impotriva fortelor militare loiale lui Batista. In momentul in care Batista a fost inlaturat de la putere, 75% din terenul cultivabil era proprietatea cetatenilor straini si a companiilor straine (in special nord-americane). Noul guvern revolutionar a

adoptat reforma agrara si a confiscat cea mai mare parte a proprietatilor agricole ale companiilor straine. In scurta vreme, relatiile cu SUA s-au deteriorat. Castro s-a declarat comunist, explicand ca incearca sa construiasca socialismul In Cuba. Astfel au fost stabilite relatii deplomatice cu Uniunea Sovietica. Guvernul a fost condus de Partidul Comunist Cubanez, iar in 1976 s-a adoptat Constitutia dupa modelul sovietic. In urmatoarele decenii Cuba a primit ajutor de la URSS ; in schimbul zaharului cubanez, sovieticii livrand petrol. O parte din cantitatea aceasta de petrol era consumata de Cuba, iar restul era vandut pe piata mondiala pentru un profit de cateva miliarde de dolari. In schimbul acestui ajutor sovietice, Cuba sprijinea miscarile comuniste din toata America Latina (printre altele: Nicaragua, El Salvador, Guatemala, Columbia si Chile) si din Africa (Angola, Mozambic si Etiopia). La inceputul anului 1962 relatiile dintre cubanezi si sovietici s-au deteriorat.Ajutorul acordat de sovietici nu mai compensa decat intr-o foarte mica masura. Castro a cerut Uniunii Sovietice includerea in Pactul de Varsovia, insa cererea i-a fost refuzata sub pretextul necesitatii continuitatii geografice a pactului si aratandu-i caracterul regional. Presedintele american John F. Kennedy a anuntat intr-un discurs televizat, ca avioanele americane de spionaj au descoperit baze rusesti de lansare a rachetelor SS-4 Sandal in Cuba, in Cristóbal, San Candelaria, Guanajay, Sagua la Grande si Remedios. Aceste rachete, purtand focoase termonucleare, constituiau un pericol iminent deoarece, avand raza de actiune medie (2000 km), erau capabile sa loveasca un numar mare de orase americane foarte importante, precum Washington. Kennedy a anuntat ca va ordona o "carantina" navala a Cubei, pentru a impiedica navele sovietice sa mai transporte pe insula armament, si a explicat faptul ca SUA nu va mai tolera existenta amplasamentelor de lansare a rachetelor. Pe 14 octombrie 1962, personalul tehnic al spionajului american care analiza datele avionului-spion U-2 a descoperit ca sovieticii construiau baze de lansat proiectile de raza mijlocie in Cuba. In ziua urmatoare, presedintele Kennedy a convocat o intrunire de urgenta cu consilierii sai experimentati din domeniile militar, politic si diplomatic pentru a discuta aceste gesturi amenintatoare. Acest grup a devenit cunoscut sub numele de ExCom, prescurtarea de la Comitetul Executiv. Dupa respingerea propunerii unui atac aerian pentru a extermina bazele proiectilelor, ExCom s-a decis pentru o carantina navala si s-a cerut ca respectivele baze sa fie dezmembrate si proiectilele sa fie indepartate. In noaptea zilei de 22 octombrie, Kennedy a anuntat decizia sa pe postul national de televiziune. In timpul urmatoarelor 6 zile, criza a crescut pana la punctul in care era gata sa izbucneasca un razboi nuclear intre cele doua super-puteri. Pe 23 octombrie a inceput carantina Cubei, dar Kennedy a decis sa dea mai mult timp de gandire conducatorului sovietic Nikita Hrusciov in ceea ce privea actiunile SUA, impingand linia limitrofa a carantinei inapoi cu 500 de mile. Pana pe 24 octombrie, vasele sovietice pe ruta spre Cuba, capabile de a transporta incarcaturi militare, si-au incetinit sau modificat cursul, sau chiar s-au intors atunci cand s-au

apropiat de linia de carantina (blocada navala). La cererea a peste 40 de tari necombatante, Secretarul-General al SUA, generalul U. Thant a trimis apeluri private lui Kennedy si omologului sau rus Nikita Hrusciov, insistand ca guvernele lor sa se abtina de la orice actiune care ar putea agrava situatia si care ar putea aduce riscul unui razboi. La ordinul sefilor Statului-Major, fortele militare americane au intrat in DEFCON 2, gradul cel mai inalt de alerta atins vreodata in epoca postbelica, deoarece comandantii militari se pregateau pentru un razboi pe toate planurile cu Uniunea Sovietica. Pe 26 octombrie, Kennedy a aflat ca lucrarile la bazele de proiectile din Cuba continua fara intreruperi, iar ExCom dezbatea autorizarea unei invazii americane in Cuba. In aceeasi zi, sovieticii au transmis o propunere de a incheia criza: bazele de proiectile vor fi demontate in schimbul promisiunii Statelor Unite de a nu invada Cuba. Pe 27 octombrie, totusi, Hrusciov s-a contrazis, cerand in public demontarea bazelor americane de rachete din Turcia, presat fiind de comandantii militari sovietici. In timp ce Kennedy si sfatuitorii sai din timpul crizei dezbateau aceasta intorsatura periculoasa a negocierilor, un avion de spionaj U-2 a fost doborat in Cuba, iar pilotul ce-l conducea, maiorul Rudolf Anderson, a fost ucis. Kennedy a interzis o replica militara, exceptand cazul in care mai multe avioane de supraveghere ar fi tintite deasupra Cubei. Pentru a detensiona criza, Kennedy si sfatuitorii sai au fost de acord sa dezarmeze in secret bazele de rachete din Turcia, dar doar la o data ulterioara, pentru a preintampina protestele Turciei, un membru-cheie al NATO. Pe 28 octombrie, Hrusciov a anuntat intentia guvernului sau de a demonta si indeparta toate armele ofensive sovietice din Cuba. Criza proiectilelor cubaneze s-a incheiat. In noiembrie, Kennedy a retras blocada navala, si pana la sfarsitul anului toate rachetele ofensive au fost luate din Cuba. Curand dupa acestea, SUA si-a retras proiectilele din Turcia.

Bibliografie Andrei Miroiu- “Manual de Relatii Internationale”, Ed. Polirom, Bucuresti, 2006 Pascal Boniface- “Relatiile Est-Vest 1945-1991”, Ed. Institutul European , Colectia Memo, 1999 Wilfried Loth- “Impartirea Lumii.Istoria Razboiului Rece 1941-1955”, Bucuresti , 1997 Claude Delmas- “Crizele din Cuba (1961-1962)” , Ed. Corint , Hans Morgenthau- “Politica intre natiuni.Lupta pentru putere si lupta pentru pace”, Ed. Polirom , Bucuresti , 2007 John J. Mearsheimer- “Falsa promisiune a institutiilor internationale” Kenneth Waltz- “Teoria politicii internationale” Discursul lui Churchill din 5 martie 1946 in Fulton, SUA Discursul presedintelui american Truman in fata Congresului SUA din 12 martie 1947 Tratatul Nord-Atlantic Washington DC, 4 aprilie 1949

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful