CURS – MANAGEMENTUL PRODUCTIEI 1. Intreprinderea industriala - Definire. Trasaturi de baza. Conceptii teoretice.

- Functiunea de productie a intreprinderii si obiectivele principale ale conducatorului intreprinderii 2. Clasificarea intreprinderii industriale. Criterii de clasificare - Clasificarea in raport cu formele juridice - Clasificarea in functie de gradul de marime - Clasificarea in raport cu caracterul ramurii - Clasificarea in raport cu gradul de continuitate al activitatii Mediul inconjurator - Definirea si conceptual de mediu inconjurator al intreprinderii si caracteristicile principale ale acestuia - Formele principale ale mediului inconjurator - Influenta activitatii intreprinderii asupra mediului Organizarea productiei Conceptul general de organizare Scurt istoric al stiintei organizarii Studiul sistemelor de productie industriala Notiuni de baza referitoare la studiul sistemelor Sisteme de productie cibernetico – industriale Metodologia proiectarii sistemelor de productie 5. Procese de productie si conceptie a unei intreprinderi industriale Factorii care influenteaza procesul de productie Structura de productie. Definire. Verigi structurale Cerinte ale proiectarii structurii generale si organizatorice ale intreprinderii Tipuri de structuri de productie si conceptie si factorii care le influenteaza Proiectarea unei structuri de productie Indicatorii care reflecta eficienta economica a unei structuri de productie 6. Elemente de organizare tehnica a unei intreprinderi Proiectarea intreprinderii. Metode si tehnici Principalele componente ale elaborarii planului general de organizare a intreprinderii - Zonarea terenului intreprinderii industriale Metode de studiu si analiza a procesului de productie - Graficul general al fluxului de productie - Graficul de analiza generala, analiza detaliata si circulatie - Metoda interogativa Metode de stabilire optima a amplasarii utilajelor - Metoda verigilor - Metoda gamelor fictive - Metoda Cameron - Metoda planurilor generale suprapuse Managementul organizatiei in unitatile de productie - Tipurile de productie. Definire. Clasificare. Importanta - Tipul de productie in masa - Tipul de productie in serie - Tipul de productie individual Metode de organizare a productiei de baza - Principiile organizarii procesului de productie - Organizarea productiei in flux

3.

4.

7. 8.

9.

10.

11.

1

12.

-

Organizarea spatiala a liniilor de productie in flux Organizarea fabricarii produselor dupa metoda productiei industriale, individuale si de serie mica Ciclul de productie Definitie. Importanta. Structura Calculul duratei ciclului de productie Tipurile de imbinare a executarii in timp a operatiilor tehnologice

Intreprinderea industriala Definirea conceptului Intreprinderea industriala reprezinta o unitate economica de baza in cadrul economiei nationale privita in ansamblul ei ca o unitate organizatorica constituita pentru realizarea unei activitati industriale specifica ramurii sau subramurii din care face parte. Intreprinderea industriala este atat utilizatoare de resurse cat si sursa de bogatie si detinatoare de putere economica. Ca organizatie economica, intreprinderea utilizeaza resurse materiale si umane, impune stabilirea unei ierarhii cu precizarea diferitelor nivele de responsabilitate; impune o anumita repartitie a sarcinilor, existenta unor raporturi formale si neformale intre diferiti participanti la activitatile efectuate si impune existenta unei anumite structuri organizationale a carei complexitate variaza in functie de o multitudine de factori: - particularitatile ramurii din care intreprinderea face parte; - gradul de marime al intreprinderii; - personalitatea fondatorilor intreprinderii; - reglementarile existente,etc. Finalitatea economica reprezinta acea caracteristica a intreprinderii care defineste ca obiectiv principal, satisfacerea cerintelor pietelor carora se adreseaza intreprinderea respective in conditiile crearii unei anumite bogatii sociale, destinate vanzarii. Existenta unei anumite autonomii de decizie reprezinta acea caracteristica a intreprinderii, care defineste modul in care intreprinderea dispune de un centru de decizie care asigura coordonarea si conducerea tuturor activitatilor, existand si posibilitatea unei anumite descentralizari la nivelul deciziilor care trebuiesc insa luate respectand reglementarile si limitele stabilite de nivelurile ierarhice superioare. Gradul de autonomie in luarea deciziilor depinde de sistemul economic al tarii in care intreprinderea isi desfasoara activitatea, de cadrul juridic existent ca si de o serie de factori ce pot frana libertatea de actiune a intreprinderii. Enumeram: - influenta diferitelor grupe de presiune; - dificultatea de a dispune de anumite influente,etc. Scopul principal al intreprinderii este acela de a fabrica bunuri sau de a furniza servicii pentru a satisface cerintele pietei, existand un context relational economic client – furnizor, in care intreprinderea joaca alternativ unul dintre aceste roluri. produs → produs→ Furnizor Intreprindere Client ←finante ←finante Inteprinderea industriala, ca forma specifica de intreprindere, reprezinta o unitate economica in care se desfasoara, in mod nemijlocit, procesul de productie industriala. Intreprinderea industriala poate fi definite ca o unitate de baza a economiei nationale, care dispune de resurse fizice, umane si financiare, pe care un colectiv de oameni le foloseste pentru realizarea procesului de productie, pe baza principiilor de eficienta si rentabilitate in vederea obtinerii de bunuri a executarii de lucrari si servicii cu character industrial, destinate satisfacerii cerintei pietei interne si externe. Din obiectul activitatii ei, o intreprindere industriala are rolul de a administra, cu eficienta maxima, mijloacele de care dispune pentru a asigura indeplinirea ritmica si integrala a productiei prevazute, folosirea completa a capacitatii de productie, modernizarea proceselor tehnologice,

2

cresterea productivitatii muncii, reducerea continua a cheltuielilor de productie si sporirea pe aceasta baza a profitului. O intreprindere industriala poate fi caracterizata prin existenta a trei trasaturi de baza: unitatea tehnico – productiva; unitatea organizatorico – administrativa; 3. unitatea economico – sociala. Unitatea tehnico – productiva este determinata de faptul ca intreprinderea industriala dispune de un complex de mijloace de productie (cladiri, masini, utilaje, instalatii, materii prime, etc), in anumite rapoarte cantitative si calitative, astfel determinate, incat sa asigure o activitate ritmica conform obiectului de activitate stabilit in conditiile unei folosiri complete a potentialului productiei de care dispune intreprinderea si in raport cu cerintele pietei interne si externe. Unitatea tehnico – productiva a intreprinderi se poate prezenta sub doua aspecte: a. omogenitatea procesului tehnologic in toate unitatile de productie de baza specializate in executia anumitor tipuri de produse sau parti ale acestora. La intreprinderile care se caracterizeaza prin acest aspect, procesul tehnologic este asemanator in toate unitatile de baza ale productiei, folosindu-se utilaje cu aceeasi destinatie tehnologica, aceeasi forta de munca, aceleasi profesii si grad de calificare, existand o organizare asemanatoare a procesului de productie. b. unitatea productiei fabricate de intreprindere, cu reuniunea in acest scop a unor unitati de productie, unde se desfasoara procese neomogene din punct de vedere netehnologic. Sub raportul reunirii proceselor tehnologice neomogene in cadrul unitatii de productie ale intreprinderii pot exista diferite variante: - in mod frecvent, este aceea in care se constituie unitati de productie cu executarea unui anumit stadiu/faze a procesului tehnologic pentru toate produsele sau piesele prevazute in planul intreprinderii; - se organizeaza unitati de productie pentru organizarea unui anumit tip de produs, numindu-se in cadrul fiecarei unitati toate stadiile/fazele necesitate de executarea lui; - se organizeaza sectii de productie pentru executarea anumitor stadii ale procesului de productie, de regula stadii pregatitoare pentru toate produsele intreprinderii, urmand a se constitui sectii de productie pentru executarea celorlalte stadii ale procesului tehnologic. Unitatea organizatorico – administrativa este o alta trasatura ce se concretizeaza in faptul ca intreprinderii, inca de la infiintare i se stabileste un obiect de activitate, i se da un sediu, o denumire, dispunand de un complex de mijloace de productie, de o conducere proprie, in cadrul ei lucrand un colectiv organizat de oameni. Unitatea economico – sociala este a treia trasatura prin care fiecare intreprindere este inzestrata inca de la infiintare cu mijloace fixe si prevazuta cu mijloace circulante proprii. Ea are un plan propriu, cont in banca, beneficiaza de credite bancare avand relatii economice, financiare si juridice cu alte unitati. Intreprinderea industriala are autonomie in gospodarirea fondurilor si in folosirea potentialului productiv de care dispune. O intreprindere industriala, ca unitate economico – sociala, poate fi desfiintata, reorganizata prin fuziune, absorbtie, divizare totala/partiala sau poate sa-si modifice obiectul activitatii, denumirea si sediul. In vederea exercitarii unui rol activ in procesul de dezvoltare al economiei nationale, o intreprindere industriala realizeaza atributii in domeniul stabilirii indicatorilor economici ai executarii si indeplinirii acestora in domeniul cercetarii si dezvoltarii, in domeniul productiei, comercial, financiar – contabil si in cel al activitatii de personal. Aceste atributii sunt reglementate in mod precis prin regulamente de ordine interna care sunt proprii fiecarei intreprinderi. 1. Atributiile in domeniul stabilirii indicatorilor economici ai exercitarii si controlului executarilor se impart in doua grupe: a. grupa privind elaborarea si fundamentarea indicatorilor economici, care cuprinde atributii privind dimensionarea indicatorilor economici, tinand seama de misiunea intreprinderii si de obiectivele strategice stabilite; pentru buna functionare a acestor indicatori economici, intreprinderea asigura studierea si cunoasterea pietei interne si externe si contracteaza intreaga productie, valorificand la maxim potentialul productiv

1. 2.

3

b. 2.

a. b. c.

3.
a. b.

4. a.

b.

c.

a. b.

a.
b.

prin utilizarea integrala a capacitatii de productie si prin folosirea rationala a fortei de munca si largirea profilului de fabricare. executia acestora – intreprinderea trebuie sa urmareasca indeplinirea ritmica si integrala a indicatorilor, sa tina evidenta statistica a realizarii productiei, a folosirii capacitatii de productie si a celorlalti indicatori. In domeniul cercetarii si dezvoltarii: cercetarea stiintifica; ingineria tehnologica si introducerea progresului tehnic; investitii si constructii. In domeniul productiei: intreprinderea organizeaza si asigura indeplinirea programului de productie in conditii de eficienta ridicata; asigura incadrarea in consumuri normate de materiale si valorificarea superioara a materialelor. In domeniul comercial: aprovizionarea tehnico – materiala – intreprinderea are ca atributii, elaborarea si fundamentarea programelor de aprovizionare tehnico – materiala corespunzatoare productiei prevazute, incheierea contractelor economice si realizarea aprovizionarii la termenele necesare; activitatea de marketing si desfacere – intreprinderea incheie contracte economice si urmareste executarea acestora. Intreprinderea trebuie sa participe la prospectarea pietei interne sau externe, in scopul cunoasterii cerintelor consumatorilor, asigura reclama, participa la expozitii si targuri si ia masuri pentru introducerea in fabricatie numai a produselor care au asigurata desfacerea prin contracte sau comenzi ferme. atributii pentru activitatea de comert extern si cooperare internationala. Intreprinderea incheie contracte cu beneficiari externi, asigurand fundamentarea indicatorilor economici pentru export, pe baza de contracte cadru, comenzi sau conventii. In domeniul financiar – contabil: intocmirea si executia bugetului de venituri si cheltuieli – intreprinderea elaboreaza bugetul, urmarind sa-si acopere din veniturile obtinute, cheltuielile si sa obtina si beneficii; alte atributii – intreprinderea organizeaza controlul financiar preventiv si controlul gestionar de fond asupra gospodaririi mijloacelor materiale si banesti; organizeaza si conduce contabilitatea, intocmind bilantul contabil; intreprinderea stabileste preturi si tarife la produsele si serviciile pe care le executa, urmareste situatia valorilor materiale, face inventarierea bunurilor din patrimonial intreprinderii. In domeniul activitatii de personal: intreprinderea organizeaza orientarea profesionala, selectionarea, incadrarea in munca si promovarea personalului; asigura evidenta cadrelor si aplicarea unor criterii obiective de apreciere anual.

Functiunea de productie a intreprinderii O intreprindere industriala, in cadrul unei economii de piata, are 5 functiuni de baza: productie; marketing; distributie; personal; financiar. Din punct de vedere organizatoric, directia generala a intreprinderii indeplineste aceste functiuni printr-o directie comerciala pentru functiunea de marketing si distributie, o directie tehnica pentru functiunea de productie si o directie financiara si administrativa pentru functiunea financiara si de personal. Functiunea de productie ocupa un rol important in cadrul intreprinderii industriale si trebuie sa asigure producerea bunurilor, executarea de lucrari sau servicii la termenele prevazute, in cantitatile cerute, la un cost de productie bine determinat, sa asigure productie de calitate in conditiile optimizarii resurselor, a dezvoltarii intreprinderilor si a competitivitatii. Pornind de la continutul functiunii de productie, directorul general al intreprinderii, prin strategia adoptata, trebuie sa urmareasca minimizarea riscurilor intreprinderii, optimizarea stocurilor, reducerea

4

stocurilor de productie ale intreprinderii si diminuarea termenelor de livrare; conducerea intreprinderii va trebui sa urmareasca reconceperea produselor fabricate, optimizarea cheltuielilor pentru diferite achizitii si cresterea productivitatii.

Clasificarea intreprinderilor industriale 1. Clasificarea intreprinderilor industriale in raport cu formele judiciare: A. Intreprinderi care fac parte din sectorul privat; B. Intreprinderi care fac parte din sectorul public. Intreprinderile care fac parte din sectorul privat se clasifica in: a. intreprinderi private individuale; b. intreprinderi unipersonale cu raspundere limitata; c. intreprinderi private societare. Intreprinderile private individuale sunt intreprinderile la care proprietatea apartine unei singure persoane fizice, care desfasoara activitati economice (familie, unul sau mai multi salariati). Din randul acestor intreprinderi fac parte si intreprinderi artizanale, care pot cuprinde un numar mai mic de 10 salariati si la care munca desfasurata poate fi de fabricatie sau reparatie. Personalul poseda o anumita calificare profesionala si participa efectiv la munca desfasurata. Intreprinderile unipersonale cu personalitate limitata se caracterizeaza prin faptul ca patrimoniul intreprinderii este separat de patrimoniul personal al antreprenorului, iar acesta are o raspundere limitata vis-a-vis de patrimoniul intreprinderii. Intreprinderile private sociatare functioneaza sub forma de societati, in general sub forma societatilor sub nume colectiv, S.R.L., societati anonime, societati anonime, societati in comandita si societati civile. Caracteristica acestor societati o constituie faptul ca, in cadrul societatii, capitalul este impartit pe mai multe persone, cel putin doua, sub forma de parti sociale sau actiuni. Potrivit statutului de functionare, asociatii au drept sa participe la conducere si sa primeasca o parte din beneficii sub forma de dividende. Sub raportul juridic, aceste societati beneficiaza de personalitate juridica, putand efectua in numele lor, toate operatiile necesare unei bune functionari. Societatea in nume colectiv nu are limita egala a numarului de asociati, fiind de regula un numar redus (minim 2). Responsabilitatea asociatilor este totala; conducerea este asigurata de una sau doua persoane, titlurile emise fiind denumite parti sociale. Societatea anonima cu responsabilitate limitata face parte din randul societatilor de capitaluri, putand avea un numar minim de 2 asociati unul maxim de 50. Responsabilitatea asociatilor este limitata; pot fi conduse de o persoana, titlurile emise fiind sub forma partilor sociale. Societatile anonime sunt de tipul societatilor de capitaluri: numar minim de asociati=7, maxim=nelimitat, raspunderea asociatilor este limitata, conducerea este asigurata de un Consiliu de Administratori, titlurile emise=actiuni. Societatile in comandita sunt apropiate de cele in nume colectiv; cele in comandita pe actiuni sunt apropiate de cele anonime. Societatile civile au ca obiect realizarea de operatiuni, considerate ca necomerciale. B. Intreprinderile care fac parte din sectorul public – au menirea, in principal, sa asigure statului posibilitatea de a avea o anumita influenta in ramuri ale economiei de interes national. Prin intermediul acestor intreprinderi, statul asigura anumite servicii publice, cum sunt cele din domeniul invatamantului si educatiei, din domeniul postei, etc. si concentreaza anumite sectoare, strict necesare punerii in aplicare a unor decizii de politica economica sau de aparare nationala. Din aceasta categorie pot fi mentionate: a. intreprinderile semi – publice; b. intreprinderile publice; c. intreprinderile ce pot fi clasificate ca privat – publice.

5

Interprinderile semi – publice grupeaza societatile economice, mixte, concesiunile si regiile. Ca intreprinderi semi – publice, finantarea si gestiunea sunt asigurate partial de catre stat, prin reprezentanti numiti si, partial, de persoane private. Concesiunile reprezinta acele intreprinderi private carora, o colectivitate publica, le-a incrediintat exploatarea unui serviciu public, in anumite conditii prevazute. Regiile pot fi grupate in regii interesate, acestea fiind intreprinderi publice care sunt conduse de o persoana privata, cu salariu fix si o cota de participare in raport cu beneficiul obtinut sau cu cifra de afaceri realizata. Intreprinderile publice cuprind regiile denumite directe, publice, comerciale, nationalizate, etc. Aceste intreprinderi detin in totalitate capitalul de stat. Regiile directe sunt intreprinderi publice care sunt subordonate statului, judetului, municipiului, etc., functionand pe baza respectarii regulilor contabilitatii publice; veniturile si cheltuielile sunt inscrise in bugetele organismelor carora se subordoneaza. Institutiile publice comerciale si industriale functioneaza pe baza unei largi autonomii economico-financiare, trebuind sa-si acopere cheltuielile din veniturile realizate. Intreprinderile nationalizate pot exista in state cu o economie de piata, fiind create prin transferul si gestiunea de la intreprinderile private la stat. Ele functioneaza ca societati anonime, fiind supuse regulilor societatilor private, conduse de un Consiliu de Administratie, din care face parte reprezentantul statului si altii. 2. Clasificarea intreprinderilor industriale in functie de gradul de marime Pentru a putea diferentia intreprinderile sub raportul gradului de marime, vom folosi mai multe criterii, cele mai des folosite fiind: capitalul tehnic de care dispun intreprinderile; cifra de afaceri; marimea beneficiului obtinut; volumul valorii adaugate; numarul salariatilor, etc. In functie de astfel de criterii se deosebesc: A. intreprinderi mici si mijlocii; B. intreprinderi mari. Intreprinderile mici si mijlocii se caracterizeaza, in general, prin faptul ca proprietatea asupra bunurilor intreprinderii si conducerea activitatii acesteia sunt concretizate in cadrul unui grup relativ mic de persoane. Intreprinderile mici si mijlocii se caracterizeaza printr-un puternic dinamism, ele inregistrand de regula cea mai inalta rata de dezvoltare si fiind creatoare de cele mai multe locuri de munca. Intreprinderile mici si mijlocii au si unele puncte slabe: un grad de specializare mare care, intr-o conjunctura nefavorabila, poate creea dificultati prin faptul ca se afla intr-un grad mare de dependenta fata de un singur client sau existand slabiciuni sub raportul gestiunii intreprinderii, avand costuri supradimensionate sau costuri de productie relative ridicate. Intreprinderile mari ocupa o pondere mare in cadrul economiei nationale si in special in cadrul industriei. Aceasta categorie cunoaste un grad mare de diversificare, are o mare putere financiara, valorificand resursele financiare pe diferite piete si puternicul potential de care dispune. Sub raport organizatoric, aceste intreprinderi se caracterizeaza printr-o ierarhie bine pusa la punct, cu functiuni separate si cadre specializate in cazul fiecaruia, prin existenta unei tehnologii capabile sa adopte decizii judicioase pe baza unor procese complexe de studii si analize. In general, aceste intreprinderi mari au vulnerabilitate mica, aflandu-se de regula in fruntea unei retele de intreprinderi asigurand crearea de filiale pe care le controleaza in diferite grade. 3. Clasificarea intreprinderilor industriale in raport cu caracterul ramurii In raport cu felul materiilor prime folosite, intreprinderile se impart in doua mari grupe: A. din grupa industriei extractive: intreprinderi din industria carbonifera, feroase, neferoase, etc; B. din grupa ramurii industriei prelucratoare: industria constructoare de masini, chimica, alimentara, etc In raport cu felul produsului fabricat si destinatia economica: A. intreprinderi producatoare de mijloace de productie; B. intreprinderi producatoare de bunuri de consum. In raport cu caracteristicile comune de ordin tehnic si tehnologic ale procesului de productie:

6

A. intreprinderi la care predomina procesele de productie mecanice; B. intreprinderi la care predomina procesele chimice. Dupa gradul de continuitate a proceselor: A. intreprinderi cu procese continue; B. intreprinderi cu procese discontinue. Dupa gradul de continuitate: A. cu functionare continua: B. cu functionare sezoniera. Intreprinderile cu functionare sezoniera ridica probleme speciale de conducere si organizare: cele referitoare la folosirea capacitatii de productie, permanentizarea personalului, aprovizionarea cu materii prime pentru o perioada cat mai mare. In raport cu gradul de specializare: A. intreprinderi specializate; B. intreprinderi universale; C. intreprinderi mixte. Intreprinderile specializate sunt acele intreprinderi, care au aparut ca urmare a procesului de separare sau divizare a unor ramuri industriale dotate cu utilaje specializate si personal de calificare corespunzatoare, avand procese tehnologice omogene, in cadrul carora se obtin produse finite sau se efectueaza anumite procese asemanatoare din punct de vedere tehnologic. Intreprinderile industriale pot fi specializate pe obiect: uzinele de tractoare, autocamioane sau specializate tehnologic: turnatorii, tesatorii, filaturi. Intreprinderile universale executa o nomenclatura variata de produse, fiecare dintre acestea executandu-se in cantitati mici sau unicate. Caracteristica acestor intreprinderi este ca folosesc utilaje universale, ce permit prelucrarea unei mari varietati de produse si o forta de munca cu o asemenea calificare, care sa poata efectua anumite operatii tehnice la orice produs sau piesa. Intreprinderile mixte sunt intreprinderile care executa o nomenclatura relativ larga de produse, unele din acestea fiind executate in serii relative mari, altele in serii mici sau unicate. In raport cu nomenclatura si volumul fabricatelor: A. intreprinderi cu productie in masa; B. intreprinderi cu productie in serie; C. intreprinderi cu productie individuala. Dupa modul de organizare a procesului de productiei: A. intreprinderi cu productie organizata in flux; B. intreprinderi cu productie organizata dupa modelele productiei individuale, pe grupe omogene de masini, utilaje sau locuri de munca. In cadrul intreprinderilor cu productie organizata in flux, lansarea si executarea produselor se face in mod continuu, datorita caracterului de masa sau de serie mare al fabricatiei. La productia organizata cu fabricatia pe grupe omogene de masini si utilaje, lansarea si executarea productiei se face pe comenzi, in loturi de produse. In raport cu gradul de mecanizare si automatizare: A. intreprinderi cu productia semi – mecanizata; B. intreprinderi cu productia mecanizata; C. intreprinderi cu productia automatizata. Mediul inconjurator al intreprinderii industriale Prin mediu inconjurator se intelege ansamblul de elemente externe, constituite din indivizi, intreprinderi, institutii, organisme, reglementari sau fenomene care pot influenta in mod direct sau indirect activitatile intreprinderii. Acest mediu inconjurator al intreprinderii prezinta o serie de caracteristici: - este foarte diversificat; - se afla intr-o schimbare continua; - are un caracter de relativitate in raport cu intreprinderea si reprezinta o sursa de constrangeri si riscuri. Caracterul diversificat al mediului rezulta din faptul ca acesta este format dintr-un ansamblu de domenii, cum sunt cele de ordin economic, social, tehnologic, politic si cultural.

7

Caracterul de schimbare continua este determinat intr-o mare masura de progresul tehnologic; schimbarile in mediul inconjurator pot fi determinate de schimbarile care intervin in legislatie, politica sau de alte elemente care nu pot fi prevazute. Caracterul de relativitate este determinat de faptul ca fiecare intreprindere are mediul sau inconjurator specific Ca sursa de constrangeri si riscuri, mediul inconjurator exercita o puternica influenta asupra intreprinderii. Sursele de constrangeri pot veni din interior: consumatori, stat, actionari sau fenomene globale: inflatia, crizele economice, fenomene politice, sociale, etc. Intreprinderea isi desfasoara activitatea si in conditiile unui mediu inconjurator de risc, specific economiei de piata. Existenta riscului este determinata de modificarile ce pot aparea datorita concurentei, modificarilor in politica de credite, etc. Formele principale ale mediului inconjurator care-si exercita influenta asupra activitatii intreprinderii Din cadrul componenetelor importante putem aminti: mediul inconjurator geografic, demografic, socio – cultural, tehnologic, politic si social, economic. Mediul inconjurator geografic influenteaza activitatea intreprinderii si modul de organizare a acesteia prin mijloacele de comunicare existente: autostrazi, porturi, etc., prin existenta unor zone sau platforme industriale, a surselor de energie si conditiilor climatice. Mediul demografic are o influenta asupra activitatii intreprinderii prin aceea ca, in functie de cresterea/descresterea populatiei existente in zona, varsta populatiei, sex, se adopta strategiile economice adecvate. Mediul socio – cultural influenteaza economia unei intreprinderi sub diferite aspecte: nivelul cultural al salariatilor, valorile morale si sociale ale acestora, stilul de viata, gradul de calificare, existenta unei infrastructuri adecvate sub raportul existentei scolilor, spitalelor, institutiilor culturale. Sunt factori ce trebuie valorificati pentru bunul mers al activitatii intreprinderii. Mediul tehnologic prin componentele sale referitoare la noile tehnologii de fabricare, la aparitia de noi produse, metode de conducere si organizare, felul regimului economic, trebuie luate in considerare la adoptarea unor politici si strategii adecvate cu caracter economic si implicatii directe asupra procesului de modernizare a organizarii productiei. In cadrul diferitelor componente a mediului inconjurator o influenta puternica asupra organizarii productiei o are mediul inconjurator economic care determina particularitati in functie de sistemul economic existent, caracterul legislatiei economice, pietele de desfacere, relatiile dintre intreprinderi, etc. Prin prevederile referitoare la asigurarea concurentei, a calitatii produselor privind protectia mediului inconjurator, conditii de munca, fiscalitate, etc., intreprinderea fixeaza un cadru legal, obligatoriu in care-si desfasoara activitatea. In functie de pozitia pe care o ocupa in cadrul unei anumite filiere, in functie de ciclul de dezvoltare al filierei, intreprinderea poate sa-si desfasoare o strategie eficienta de executare a tuturor etapelor, de executare numai a anumitor etape, de orientare in cadrul filierei, de relatii de concurenta, de complementaritate, executie de produse, substituite sau de creare a unor filiere comune cu alte intreprinderi, evitand partial sau total raportul de concurenta. La randul ei, intreprinderea, prin activitatea pe care o desfasoara si prin modul de organizare, influenteaza mediul inconjurator, aceasta reprezentand ansamblul de activitati legate de activitatea prezenta sau viitoare privind productia, repartizarea veniturilor, activitatea de cercetare, marketing. In conditiile unor influente reciproce intre mediul inconjurator si intreprindere, se poate spune ca mediul inconjurator influenteaza intr-o masura mai mare, atat la nivelul activitatii desfasurate sub raportul tehnologiilor, sistemelor de organizare, motivatiilor personalului cat si la nivelul pietelor, concurentilor, consumatorilor si a celorlalti factori care apartin de mediul extern al intreprinderii.

8

REZERVE ENERGIE SI M.PRIME PIATA DE ENERGIE SI M.PRIME PIATA DE CAP CCCAP PIATA DE INOVATII

REZERVORUL POPULATIE PROD. DESTINATE VANZ. PIATA MUNCII BUNURI SI SERVICII

REZERVE CAPITAL REZERVA DE A STI SA SE FACA

INTREPRINDERE PIATA BUN. DE PRODUCTIE ALTE INTREPRINDERI

PIATA BUNURILOR SI SERVICIILOR CONSUM

Organizarea productiei Organizarea stiintifica a productiei si muncii se poate defeni ca reprezentand totalitatea activitatilor, masurilor, metodelor, tehnicilor sau a mijloacelor adoptate de o anumita colectivitate, stabilita pe baza de studii si calcule tehnico – economice care sa tina seama de dezvoltarea tehnologica in scopul combinarii optime a mijloacelor de munca, a obiectului muncii si a fortei de munca, asigurand pe aceasta baza o eficienta maxima a folosirii lor. Cuprinde: a. organizarea productiei de baza a intreprinderii cu metode de organizare; b. programarea si urmarirea operativa a productiei cu metode de programare; c. organizarea pregatirilor tehnice a productiei; d. capacitatea de productie si folosirea optima a acesteia; e. organizarea miscarii si manipularii materiilor prime, a materialelor, semifabricatelor si produselor in cadrul intreprinderii; f. organizarea activitatii de intretinere si reparare a utilajelor; g. gospodarirea energetica; h. aprovizionarea procesului de productie; i. organizarea controlului tehnic de calitate; j. organizarea muncii. Studiul sistemelor de productie industriala Prin sistem se intelege un grup de elemente,care formeaza un intreg,ce interactioneaza si functioneaza in scopul realizarii unui obiectiv comun. Conceptul de sistem si de abordare sistemica au o larga aplicabilitate in diferite domenii ale tehnicii, economiei, biologiei, fiecare dintre acestea putand fi considerate ca sisteme de un anumit tip. O caracteristica esentiala a abordarii sistemice a problemelor o constituie faptul ca ceea ce poate fi considerat ca pe un sistem intr-un context dat, poate fi doar o componenta a unui sistem intr-un alt context dat. Ca regula generala, pentru orice proces sau fapt identificabil se poate asocial un sistem. Subsistemele se denumesc ca fiind parti componente sau procese elementare, care sunt necesare pentru formarea unui sistem. La randul lui, fiecare subsistem poate fi descompus in mai multe subsisteme, cu un grad mai mare de detaliere. In raport cu complexitatea unui sistem global se determina o anumita ierarhie a sistemelor si un anumit numar de subsisteme. Sistemele pot fi grupate dupa anumite criterii: a. in raport cu domeniul la care se refera:

9

materiale – au un corespondent concret in realitatea inconjuratoare: masini, echipamente, constructii, etc; abstracte – pot avea o existenta numai in gandirea analistului: notiunile, ipotezele, ideile, etc. b. in raport cu originea lor: stabile – naturale care raman constante, nemodificate in decursul unor perioade lungi; adaptabile – se pot schimba structural sau functional, in raport de anumiti factori cu mediul in care se desfasoara. c. in raport cu legile care se stabilesc intre mediu si acestea: inchise – functioneaza fara modificari; - deschise – functioneaza cu modificari continue ale componentelor lor sub influenta factorilor mediului. Putem defini sistemul prin prisma acestei clasificari ca pe un ansamblu de obiecte si un ansamblu de relatii intre acestea si atributele lor. Prin obiect intelegem parametrii sistemului referitor la procese, rezultate, control iar prin atribute intelegem proprietatile prin care se manifesta in exterior obiectul respectiv. In cadrul unui sistem, in functie de starea lor, parametrii pot lua diferite valori. Prin intermediul atributelor pot fi cuantificati parametrii sistemului. Prin ansamblu de relatii se intelege ansamblul legaturilor interne ale sistemului care leaga obiectele si atributele acestora, sistemul de subsisteme sau diferite subsisteme componente.

-

Metodologia proiectarii sistemelor de productie Proiectarea unui sistem de productie este o activitate complexa care se realizeaza in mai multe etape, fiecare dintre acestea avand la randul lor o serie de subetape. Elaborarea proiectarii unui sistem de productie necesita parcurgerea urmatoarelor etape: 1. formularea obiectivului proiectului – porneste de la o necesitate impusa de perfectionarea prezenta sau viitoare a diferitelor unitati economice. Elaborarea unui sistem de organizare la nivel macro – economic care sa asigure folosirea optima a capitalului de productie, conditiile satisfacerii complete a cerintelor privind fabricarea produselor pentru piata interna si externa poate constitui formularea obiectivului unui studiu pentru proiectarea unui astfel de sistem de productie care sa satisfaca integral tema propusa. 2. studiul posibilitatilor de realizare – are rolul de a preciza, pe baza analizei conducerii existente, daca tema proiectului este posibil de realizat atat sub aspect tehnic cat si sub raport economic. O data cu aceasta, studiul preliminar al posibilitatilor de realizare trebuie sa arate eficienta economica a sistemului de productie ce urmeza a se proiecta. 3. elaborarea proiectului - are ca subetape: definirea problemei; elaborarea modelului economico – matematic al sistemului; stabilirea solutiilor; aprobarea si omologarea sistemului. La elaborarea modelului se tine seama de componentele sistemului si de modul de interactiune al acestor componente avandu-se in vedere anumite criterii de optimizare. In cadrul aprobarii si omologarii se analizeaza comportamentul sistemului de productie proiectat cu performantele precedente, prin comparatia performantelor sistemului in conditiile formei anterioare de organizare. Prevederea performantelor sistemului se face in mai multe variante. Pentru analiza si punerea la punct a sistemului de productie se poate utiliza simularea functionarii sistemului prin folosirea metodei “monte carlo”. 4. realizarea sistemului – se face in doua faze: faza preliminara, de experimentare; faza integrala, ajungandu-se in final la functionarea efectiva, potrivit sistemului de productie proiectat. 5. intretinerea sistemului – presupune supravegherea relizarii continue a performantelor prevazute pentru sistem, iar pe de alta parte, aducerea, ori de cate ori este posibila, a unor ameliorari in functionare

10

In cazul sistemelor de productie mari, etapa 3 comporta urmatorii pasi: a. definirea cerintelor de intrare – iesire a sistemului; b. fixarea subsistemelor ce vor constitui obiectul modelarii; c. definirea subsistemelor; d. elaborarea diagramelor de flux, functionale ale sistemului si subsistemelor; e. scrierea specificatiilor de interconditionare a subsistemelor; f. stabilirea performantelor sistemului general si compararea cu cerintele operationale. Procesul de productie si conceptie a unei intreprinderi industriale Unitatea industriala are ca functiune de baza productia bunurilor materiale care se realizeaza prin desfasurarea procesului de productie industriala. Prin fabricatie se intelege acea parte a activitatii de productie care consta in folosirea mijloacelor de munca existente, astfel incat, pornind de la anumite materii prime, sa se obtina produsele finite la o calitate superioara cu un cost scazut si la termenele de executie prevazute. In cadrul unitatii industriale, activitatea de productie cuprinde atat fabricatia propriu-zisa cat si o serie de alte activitati, legate in mod direct de acestea, cum sunt cele privind lucrarile de laborator, cercetare si asimilare in fabricatie a noilor produse. Activitatea de productie se realizeaza prin intermediul procesului de productie care trebuie caracterizat atat sub raport socioeconomic cat si sub raport tehnico – material. Procesul de productie sub raport tehnico – material poate fi definit ca un proces de unire sau modificare a muncii vii cu mijloacele de productie. Prin procesul de productie a unei intreprinderi industriale se intelege totalitatea actiunilor constiente ale oamenilor, indreptate cu ajutorul mijloacelor de munca asupra obiectului muncii, in scopul transformarilor in bunuri materiale destinate pietei. In cadrul procesului de productie, continutul principal il formeaza procesele de munca din care intelegem actiunea muncitorului cu ajutorul uneltelor de munca, asupra obiectului muncii, in vederea transformarii in bunuri materiale. Procesul de productie reprezinta o componenta de baza a unui sistem de productie. Daca definim productia ca un proces destinat sa transforme un set de elemente considerate intrari, intr-un set de elemente considerate iesiri, un sistem de productie poate fi definit prin acele elemente care-l compun: - intrari; - iesiri; - proces de productie.
FORTA DE MUNCA ENERGIE MATERIALE

EFECTUAREA PROCESULUI DE PRODUCTIE PRIN FOLOSIREA MIJLOACELOR DE MUNCA

PRODUSE SAU LUCRARI

Intrarile sunt formate din forta de munca, din diferite materiale, energie, etc. Iesirile sunt reprezentate de produsele sau lucrarile care constituie obiectul activitatii sistemului de productie. Procesul de productie este concretizat in totalitatea actiunilor constiente ale oamenilor, bazate pe folosirea cladirilor, instalatiilor, echipamentelor industriale si a tuturor celorlalte mijloace de munca, destinate transformarii elementelor materiale ale intrarii in elemente de iesiri, in produse sau servicii. Criterii de clasificare a procesului de munca: in raport cu modul in care acesta participa la obtinerea produsului finit:

11

a. procese de baza; b. procese auxiliare; c. procese de servire. Prin procese de baza intelegem acele procese care au ca scop transformarea diferitelor materii prime, materiale in produse finite, care constituie obiectul activitatii de baza al intreprinderii. Aceste procese pot fi grupate: - procese de baza pregatitoare – din aceasta categorie fac parte cele care executa o serie de operatii ce au drept scop pregatirea materialelor sau asigurarea de piese sau semifabricate, necesare in vederea prelucrarii propriu-zise; - procese de baza prelucratoare – in aceasta categorie sunt incluse procesele care asigura efectuarea operatiilor de prelucrare propriu-zisa a materiilor prime si materialelor, in vederea obtinerii produselor finite; - procese de baza de finisare sau montaj – in aceasta categorie se includ toate procesele care asigura obtinerea in forma finala a produselor. Procesele auxiliare sunt acele procese care, prin desfasurarea lor, asigura obtinerea unor produse sau lucrari, care nu constituie obiectul activitatii de baza al intreprinderii, dar care asigura si conditioneaza buna desfasurare a proceselor de baza. Procesele de servire reprezinta acea categorie de procese de munca, care au ca scop executarea unor servicii, ce nu constituie obiectul activitatii de baza al intreprinderii dar care contribuie, prin efectul lor, la buna desfasurare a proceselor de baza cat si a celor auxiliare. in raport cu modul in care se executa procesele de executie: a. procese manuale; b. procese manual – mecanice; c. procese mecanice; d. procese automate; e. procese de aparatura. Procesele manuale sunt acelea la care muncitorul actioneaza direct sau cu ajutorul sculelor asupra obiectului muncii, in vederea transformarii lor in produse finite. Procesele manual – mecanice reprezinta acea categorie de procese de productie, caracterizate prin faptul ca o parte din procese se executa manual iar alta parte mecanizat. Procesele mecanice constituie acea categorie de procese de productie, caracterizate prin faptul ca operatiile prin care se concretizeaza procesele se efectueaza mecanizat, muncitorul fiind acela care conduce in mod direct diferite masini si utilaje. Procesele automate reprezinta acea categorie de procese de productie care se efectueaza cu ajutorul unor masini, utilaje, instalatii automatizate, muncitorii avand rolul de a urmari si supraveghea buna functionare a acestora. Procesele de aparatura cuprind acele procese de productie care se efectueaza in vase, recipiente si alte instalatii industriale, capsulate, prevazute cu mecanisme care formeaza aparatura de masura si control. Dupa gradul de continuitate al desfasurarii, procesele de aparatura se impart in procese continue: - ciclice – in aceasta categorie intra procesele ce se caracterizeaza prin faptul ca, in cadrul instalatiilor capsulate are loc o transformare continua a materiilor prime in produse finite, odata cu deplasarea materiilor prime si materialelor pe circuitul instalatiei, avand loc si reactii chimice. In acest caz exista o stabilitate a parametrilor de functionare pe orice sectiune a aparaturii si in orice punct al masei prelucrate in cursul desfasurarii proceselor. - periodice – caracterizate prin faptul ca procesul de productie se efectueaza pe faze, productia obtinandu-se sub forma de sarje, existand intreruperi determinate de timpul necesar pentru scoaterea productiei finite din aparat, incarcarea acestora cu materii prime, etc. 3. in raport cu modul de obtinere a produselor finite din materii prime: procese directe; procese sintetice; procese analitice.

12

In categoria proceselor directe intra procesele de productie caracterizate prin faptul produsul finit se obtine ca urmare a efectuarii unor operatii succesive asupra acestor materii prime. Procesele sintetice se caracterizeaza prin faptul ca produsul finit se obtine ca urmare a efectuarii unor operatii succesive a folosirii mai multor tipuri de materii prime, care dupa diferite lucrari, necesita operatii de asamblare sau montaj. Procesele analitice sunt caracterizate prin faptul ca dintr-un singur fel de materie prima se obtine o gama variata de produse. 4. in raport cu gradul de periodicitate al desfasurarii proceselor in timp: a. ciclice; b. neciclice; In grupa proceselor ciclice intra procesele care au un caracter repetitiv ciclic, dupa anumite intervale de timp regulate, egale cu durata ciclului de fabricatie a lotului sau cu durata de elaborare a sarjei. Acest tip de procese se poate intalni in cadrul productiei de serie mare sau de masa. Procesele neciclice sunt acele procese de productie care se efectueaza o singura data, repetarea lor putandu-se efectua numai cu character intamplator. Astfel de procese pot fi intalnite in productia de unicate sau in procesul de reparatii accidentale. 5. in raport cu natura tehnologica a operatiilor efectuate: a. procese chimice; b. procese de schimbare a configuratiei (formei); c. procese de asamblare; d. procese de transport. Procesele chimice sunt acele procese care se efectueaza in instalatii capsulate, procesul de transformare din materii prime in produse finite avand loc prin efectuarea unor reactii fizice, chimice, termo – chimice sau electro – chimice. Aceste procese pot fi continue sau ciclice. Procesele de schimbare a configuratiei pot fi intalnite cel mai frecvent in industria constructoare de masini, de prelucrare a lemnului, maselor plastice, iar caracteristica lor esentiala se bazeaza pe folosirea unor masini sau aggregate pentru schimbarea configuratiei sau a formei. Procesele de asamblare asigura, prin continutul sau, reuniunea diferitelor materiale, piese sau subansamble. Procesele de transport asigura deplasarea diferitelor materiale sau produse, de la un loc la altul, in interiorul intreprinderii. In cadrul proceselor de productie, pe langa procesele de munca mai avem si procese naturale. Prin continutul, aceste procese naturale pot contribui la obtinerea anumitor modificari de proprietati, de natura fizica, chimica sau biologica. In timpul efectuarii proceselor naturale, procesul de munca inceteaza partial sau complet. In conditiile actuale, pentru reducerea duratei proceselor naturale, in durata ciclului de productie se urmareste ori de cate ori este posibil, inlocuirea acestora cu procese industriale. Factorii care influenteaza procesul de productie si organizare Acesti factori sunt: 1. felul materiilor prime; 2. caracterul produsului finit fabricat; 3. felul procesului tehnologic; 4. volumul productiei fabricate; 5. gradul de concentrare, combinare, specializare si cooperare a productiei. Sub raportul materiilor prime folosite, procesele de productie pot fi: a. procese extractive; b. procese prelucratoare. Procesele de productie extractive se caracterizeaza prin aceea ca nu au materii prime ci numai obiecte ale muncii, datorita faptului ca diferite bunuri extrase (carbuni, titei, minereuri, etc) costituie un dar nemijlocit al naturii. Ele nu au valoare pentru ca, in starea in care se gasesc in natura, nu s-a cheltuit munca omeneasca pentru producerea lor si nu au nici valoare de intrebuintare intrucat, in forma in care se afla in natura, nu pot fi folosite de catre om. Dupa efectuarea procesului de extractie, ele capata atat valoare cat si valoare de intrebuintare, devenind astfel materii prime. Procesele prelucratoare au ca obiect prelucrarea materiilor prime provenite din industria extractiva ca si prelucrarea industriala a produselor agricole.

13

In raport cu felul concret al materiilor prime folosite, exista diferentieri foarte mari in ceea ce priveste organizarea procesului de productie din intreprinderile extractive si prelucratoare, determinate de problemele pe care le ridica buna organizare si desfasurare a procesului de munca, de baza, auxiliare si de deservire. Felul materiilor prime folosite impune proiectarea unei retele dezvoltate de transporturi rutiere, feroviare, a unei retele de depozite si magazii, folosirea unor mijloace de transport si instalatii de incarcare – descarcare mecanizate sau automatizate, cu mers continuu: benzile transportoare, funicularele. In intreprinderile unde, din procesul de prelucrare a materiilor prime rezulta mari cantitati de deseuri, o problema importanta este aceea de a asigura colectarea si valorificarea acestora in cadrul intreprinderii sau de a le pune la dispozitie altor intreprinderi pentru valorificare. Felul materiilor prime folosite impune adoptarea unor masuri speciale de organizare si, anume, in ramurile unde, prin prelucrarea materiilor prime, rezulta degajari de praf, fum sau substante nocive, se pune problema prevederii unor instalatii de captare a acestora, de inlaturare a lor si de conditionare continua a aerului. In ramurile in care se folosesc materii prime corozive, se impune proiectarea unor instalatii rezistente la coroziune. In ramurile in care se folosesc materii prime perisabile, se impune asigurarea unor conditii speciale de depozitare, conditii de temperatura si umiditate. In functie de felul produsului finit fabricat avem: a. produse omogene; b. produse eterogene. In timp ce produsele omogene au drept caracteristica faptul ca au proprietati identice in toate partile lor, produsele eterogene au un caracter mult mai complex, proprietatile lor fiind diferite in raport cu partile lor componente, ceea ce va necesita aparitia si rezolvarea unor probleme mai complexe. Produsele omogene pot fi fluide sau solide. Ele se pot regala continuu sau discontinuu. Produsele omogene solide difera intre ele, atat sub raportul continutului cat si sub raportul dimensiunii de livrare. Produsele eterogene pot fi: de uz curent; de uz exceptional. Gradul de folosinta determina marimea seriilor de fabricatie a produselor. In functie de acesta, se impune adoptarea unui anumit tip de productie, iar acesta determina o anumita organizare a productiei. Fabricarea unor produse complexe si de mari dimensiuni necesita suprafete de productie intinse, hale spatioase, instalatii de transport, instalatii de ridicare – coborare puternice, utilaje de inalta tehnicitate si o forta de munca de inalta calificare si numeroasa, toate acestea putand fi solutionate intr-o organizare superioara a productiei si a muncii. Structura de productie a unei intreprinderi industriale In cadrul intreprinderilor industriale, in raport cu volumul de productie, de complexitatea procesului tehnologic, de importanta si specificul activitatii, structura organizatorica este formata din doua componente: 1. Structura de productie si conceptie; 2. Structura functionala. Structura de productie si conceptie reflecta pe plan organizatoric locul de desfasurare a activitatii de productie, de control tehnic, de calitate si cercetare pentru anumite verigi structurale. Aceasta se poate defini in felul urmator: reprezinta numarul si componenta unitatilor de productie, de control si cercetare, marimea si amplasarea lor pe teritoriul intreprinderii, modul de organizare interna a acestora, pe subunitati si locuri de munca, precum si legaturile functionale care se stabilesc intre ele, pe linia realizarii procesului de productie. Structura de productie si conceptie a unei intreprinderi industriale poate cuprinde urmatoarele verigi de productie: a. sectii de productie, montaj, service si pentru alte activitati productive; b. ateliere de productie, montaj, service, proiectare si alte activitati proiective; c. laboratoare de control si cercetare; d. uzine, fabrici, exploatari.

14

Prin structura functionala a unei intreprinderi industriale se intelege numarul, componenta si marimea unitatilor functionale, modul de organizare interna a acestora, precum si legaturile functionale care se stabilesc intre ele pe linia conducerii activitatii intreprinderii. Structura functionala este formata din birouri si servicii, constituite pentru efectuarea unor activitati functionale concrete. Se poate spune ca prin structura organizationala a unei intreprinderi industriale se intelege modul de organizare a procesului de productie, precum si controlul, cercetarea si activitatea de conducere pe unitati functionale, in vederea asigurarii unei functionari optime sub raport tehnic si economic.
Intreprindere

Sectii de baza

Organizare dupa principiul tehnic

Organizare dupa principiul pe obiective

Organizare dupa principiul mixt

Sectii auxiliare

Sectii de servire

Sectii anexe

Atelier de proiectare

Atelier de servire

Laborator de intreprinde re

Sectii pregati toare Sectii prelucra toare Sectii de montaj sau finisare

Sectia pt fabricare produs A Sectia pt fabricare produs B Sectia pt fabricare produs C

Sectii pregatitoa re Sectia pt prelucrare, finisare sau montaj produs A Sectia pt prelucrare, finisare sau montaj produs B

Sectia de scularie Sectia energeti ca

Gospo daria transpor tului Reteua energeti ca Gospo daria depozi telor

Sectia de valorifi care a deseuri lor

Produse

De control

Tehnolo gii

De cerceta re

Sectia de reparatii

In afara de verigile functionale, intreprinderea industriala dispune de o serie de unitati de servire social – culturala: cantine, camine, puncte sanitare, etc. Prin structura generala a unei intreprinderi se intelege ansamblul format din structura de productie si conceptie, structura functionala si unitatile de servire social – culturale. Prin sectie se intelege o veriga de productie, distincta din punct de vedere administrativ, in cadrul careia se executa un produs sau se desfasoara un anumit stadiu al procesului de productie. Sectiile se pot constitui pentru desfasurarea activitatii de productie, montaj, service si alte activitati productive, dar in toate cazurile, volumul activitatii necesita cel putin trei ateliere de productie sau constituirea a sase formatii de lucru, in general conduse de un maistru sau tehnician. Prin constituirea sectiilor se urmareste organizarea si conducerea unitara a activitatilor legate intre ele din punct de vedere tehnologic. O sectie de productie isi desfasoara activitatea pe schimburi si este condusa de un sef de sectie coordonator, care indeplineste si functia de sef de sectie de schimb. O sectie de productie poate avea procese de productie de patru feluri: procese de productie care se desfasoara in sectiile de baza; procese de productie care se desfasoara in sectiile auxiliare; procese de productie care se desfasoara in sectiile de servire; procese de productie care se desfasoara in sectiile anexe. Sectiile de baza sunt acele unitati de productie in care se desfasoara procese de productie ce au ca obiect transformarea obiectelor muncii, cu ajutorul mijloacelor de munca, in produse ce reprezinta obiectivul de baza al intreprinderii. Organizarea acestor sectii de baza se poate face dupa trei principii: a. principiul tehnologic;

. . . .

15

b. principiul pe obiect; c. principiul mixt. Organizarea sectiilor de productie dupa principiul tehnologic consta in aceea ca proiectarea amplasarii utilajelor si a locurilor de munca este astfel facuta incat sa asigure executarea unui stadiu sau a unei faze a procesului tehnologic. In raport cu felul procesului de productie care se executa exista: - sectii de baza pregatitoare – in aceasta grupa se incadreaza sectiile in care se executa stadii sau faze pregatitoare ale procesului tehnologic; - sectii prelucratoare – in aceasta grupa se includ sectiile in care au loc operatii de transformare a materiilor prime in vederea montajului sau a finisarii (exemplu: sectii mecanice); - sectii de montaj sau finisaj – in aceasta grupa se includ sectiile in care se face asamblarea diferitelor piese sau subansamble, in produse finite (exemplu: sectiile de montaj, sectiile de vopsire, etc). Organizarea sectiilor de productie dupa principiul pe obiect consta in aceea ca sectiile sunt astfel organizate incat sa se asigure, in cadrul lor, executarea completa a unui produs sau a unor parti ale produsului, prin executarea tuturor operatiilor necesitate de aceasta. Acest mod de organizare se mai numeste si organizare pe baza principiului ciclului inchis de fabricatie. Organizarea sectiilor de productie pe baza principiului mixt consta in aceea ca anumite sectii, prin structura de productie si conceptie, de regula cele pregatitoare, se organizeaza dupa principiul tehnologic, iar alte sectii se organizeaza dupa principiul obiectului de fabricatie. Sectiile auxiliare reprezinta acele verigi de productie, in cadrul carora se desfasoara procese auxiliare ce asigura, prin efectuarea lor, executarea unor anumite produse sau lucrari, care nu constituie obiectul activitatii de baza a intreprinderii, dar care sunt absolut necesare bunei desfasurari a procesului de munca de baza. Sectiile de servire sunt acele verigi structurale unde se executa procese de servire, procese ce au ca obiect efectuarea anumitor activitati ce conditioneaza, in mod direct, buna desfasurare a procesului de productie, de baza si auxiliare. Sectiile anexe sunt verigi structurale care se constituie in cadrul intreprinderilor, la care rezulta cantitati mari de deseuri sau resturi materiale si sunt destinate prelucrarii si valorificarii acestora. In structura de productie si conceptie pot fi create ca verigi structurale, independente sau ca subunitati ale sectiilor, ateliere de productie. Prin atelier de productie, ca subunitate a sectiei, se intelege acea veriga structurala, delimitata si separata din punct de vedere teritorial, in cadrul careia se executa fie in aceeasi activitate din punct de vedere tehnologic, fie anumite operatii necesitate de fabricarea unor produse, a unor subansamble sau piese identice sau de acelasi tip. Daca atelierul de productie este constituit ca o veriga structurala independenta, el poate fi definit la fel ca sectia de productie, dar difera de aceasta prin conditiile de constituire. Atelierul de productie se poate constitui pentru a desfasura activitatile de productie, montaj, service si alte activitati similare. Pentru a se constitui un atelier de productie, conditia este ca volumul de activitati sa necesite cel putin patru formatii de munca, conduse de catre un maistru. Atelierul de productie se poate constitui si cu un numar mai mic de maistri, sau fara maistri, seful de sectie conducand nemijlocit activitatea muncitorilor. Atelierele de productie isi desfasoara activitatea pe schimburi, fiecare schimb fiind condus de catre un sef de atelier de schimb. In cazurile in care procesele de productie sunt de complexitate deosebita, formatiile de munca pot fi conduse de catre ingineri. Atelierul de proiectare se constituie ca veriga structurala a intreprinderii, atunci cand volumul de munca necesita de regula cel putin 25 de persoane. Pentru un volum de munca mai redus, in locul atelierului se constituie un colectiv de proiectare; alaturi de sectii si ateliere, in structura avem si laboratoare de control si cercetare, ori de cate ori volumul de munca necesita cel putin 5 persoane. In cazul laboratoarelor se executa analize, probe, masuratori pentru determinarea calitatii materiilor prime, materialelor, subansamblelor, produselor sau diferitelor lucrari cu caracter de studiu si cercetare.

16

In cadrul structurii de productie si conceptie ale unitatilor industriale foarte mari, intalnim ca verigi structurale de productie: fabricile si uzinele, care au in subordine mai multe sectii de productie, acestea la randul lor avand in subordine atelierele de productie. In cadrul organizarii unitatilor de productie, veriga structurala de baza o constituie locul de munca. Prin loc de munca se intelege acea parte a suprafetei de productie a unui atelier, sau a unei sectii dotata cu utilaje si echipamente corespunzatoare, destinate executarii anumitor operatii, in vederea obtinerii productiei sau a servirii procesului de productie. Un loc de munca poate fi universal atunci cand, in cadrul lui, se executa un tip de operatie la o mare varietate de produse, sau specializat, atunci cand se executa o operatie la un fel de produs sau piesa, in mod repetat. La un loc de munca poate lucra un singur muncitor sau mai multi muncitori, sub forma de echipa, sau un singur muncitor poate lucra la mai multe masini. Tipuri de structuri de productie si conceptie Exista trei tipuri principale: 1. Structura de productie de tip tehnologic; 2. Structura de productie pe produse; 3. Structura de productie mixta. Structura de productie tehnologica se bazeaza pe modul organizarii sectiilor de productie de baza dupa principiul tehnologic. Acest tip de structura la care unitatile de productie sunt specializate pentru executarea unui anumit stadiu sau a unei anumite faze a procesului tehnologic pentru toate produsele intreprinderii care necesita acest lucru, se adopta la intreprinderile cu productie individuala sau de seri mica. Avantaje: a. asigura fabricarea unei nomenclaturi variate de produse; b. permite o folosire rationala a utilajelor printr-o incarcare completa; c. creeaza conditii pentru folosirea optima a muncitorilor din intreprindere, care au o astfel de participare incat sa poata executa un tip de operatie la o diversitate de produse. Dezavantaje: a. necesita un volum sporit de transporturi interne, ca urmare a amplasarii utilajelor pe grupe omogene de masini; b. cresc intreruperile in functionare a utilajelor, datorita timpilor de reglare necesitati de trecerea de la fabricarea unui produs la altul; c. se micsoreaza raspunderea colectivitatii sectiilor pentru calitatea produsului final, ca urmare a trecerii produselor pentru prelucrare la mai multe sectii; d. nu permite folosirea organizarii productiei in flux, cu avantajele pe care prezinta aceasta.
INTREPRINDEREA SECTII DE BAZA
PREGATITOARE FILATURA TESATORIE FINISAJ (MACERIZARE, IMPRIMARE, APRETARE)

SECTII AUXILIARE

SECTII DESERVIRE

SECTII ANEXE
VALORIFICARE DESEURI

REPARATII ENERGETICA PRODUCTIA DE FUSE SI SUVEICI AMBALAJE

TRANSPORTURI DEPOZITE LABORATOR

Structura de productie pe produse se caracterizeaza prin faptul ca organizarea sectiilor de productie este facuta dupa principiul obiectului de fabricatie, fiecare sectie fiind astfel organizata

17

incat sa asigure fabricarea unui produs sau a unei parti a acestuia. Acest tip de structura este recomandata la intreprinderile organizate pe productia in masa sau in serie mare. Avantaje: a. asigura organizarea productiei in flux in cazul sectiilor de productie; b. permite o specializare continua a productiei cu toate avantajele ce decurg din aceasta; c. creeaza conditii necesare pentru introducerea de tehnologii noi; d. permite specializarea cadrelor si cresterea calificarii lor; e. asigura cresterea productivitatii muncii, reducerea ciclului de productie si a costului de productie; f. reduce volumul de transport ca urmare a asigurarii continuitatii productiei in cadrul organizarii productiei in flux. Dezavantaje: a. are o flexibilitate redusa, schimbarea sortimentului sau structurii acestuia necesitand reorganizarea sectiilor de productie, ceea ce determina in prelucrarea folosirii utilajelor, a fortei de munca si aparitia unor costuri suplimentare; b. schimbarea structurii sortimentelor poate duce la folosirea incompleta a unor utilaje. Acest tip de structura poate fi folosit in conditiile productiei de serie mare sau de masa.
INTREPRINDEREA

SECTII DE BAZA

SECTII AUXILIARE

SECTII DESERVIRE

CARAMELAJ CIOCOLATA JELEURI DRAJEURI BOMBOANE

CENTRALA DE FORTA REPARATII CARTONAJ

TRANSPORTURI GOSPODARIA DEPOZITELOR

CUTII
TAMPLARIE

Structura de productie mixta se caracterizeaza prin faptul ca organizarea sectiilor de productie se face dupa principiul mixt (o parte dupa principiul tehnologic si o parte dupa principiul pe produse). Avantaje: a. permite fabricarea unei nomenclaturi variate de produse, in conditiile folosirii organizarii productiei in flux, la unitatile de productie cu productia organizata dupa principiul pe obiecte; b. asigura o flexibilitate sporita a intreprinderii, atunci cand se trece la fabricarea unor noi produse; c. creeaza conditii pentru specializarea unor sectii in anumite produse, asigurand prin aceasta, cresterea productivitatii muncii si reducerea costurilor de productie; d. permite introducerea de tehnologii noi; Dezavantaje: a. datorita organizarii sectiilor de productie dupa principiul tehnologic, volumul transporturilor in aceste sectii este ridicat, avand loc intreruperi in fabricatia produselor, marind astfel durata ciclului de fabricatie. Proiectarea unei structuri de productie si conceptie. Indicatori de studiu si analiza. Proiectarea unei structuri de productie si conceptie necesita cunoasterea tipurilor de structuri posibile de folosit, cu avantajele si dezavantajele lor. O structura de productie reprezinta o expresie concreta, pe plan organizatoric, a modului de desfasurare a procesului de productie in intreprinderile industriale si impune, ca prin proiectarea sa, sa se adopte solutii corespunzatoare referitoare la urmatoarele probleme: a. stabilirea gradului de integrare a intreprinderii si a tipului de structura ce se va adopta;

18

b. precizarea gradului de marime a intreprinderii si a unitatilor de productie, precum si a numarului de unitati de productie si felul lor; c. asigurarea unei proportii intre capacitatile de productie; d. asigurarea unui raport rational intre marimea unitatilor de productie de baza, a celor auxiliare si a celor de deservire. Se pot prevede unitati de productie pentru toate stadiile procesului de productie = integrare completa, sau numai pentru anumite stadii = integrare partiala. Odata stabilite gradele de integrare, cunoscandu-se nomenclatura produsului fabricat si cantitatea de executat, din fiecare fel de produs se va adopta tipul de structura cel mai potrivit pentru conditiile date de fabricatie. In cazul unei productii in masa, se va adopta o structura de conceptie si productie de tipul pe obiect. Pentru o productie individuala sau de serie mica, se va adopta o structura de tip tehnologic, iar pentru productia de serie mijlocie se va adopta o structura de tip mixt. Dupa aceste doua etape, proiectarea unei structuri de productie necesita precizarea gradului de marime a intreprinderii, care reprezinta un factor important in proiectare, luandu-se in considerare avantajele si dezavantajele inteprinderilor mari, mijlocii si mici, pentru o ramura industriala data. Construirea intreprinderilor mari cu o productie concentrata, permite folosirea unor utilaje si agregate de inalta tehnicitate si de mare randament. Pentru ramurile industriale ce folosesc utilaje scumpe din punct de vedere economic, se impune adoptarea tipului de intreprinderi mari. La determinarea gradului de marime a intreprinderii, trebuie tinut seama de principiul unanim acceptat al imbinarii construirii intreprinderilor mari cu cel al construirii intreprinderilor mici si mijlocii. In raport cu gradul de marime al intreprinderii se determina gradul de marime al unitatilor de productie. In cazul folosirii unor masini, utilaje si agregate de mare capacitate, se impune, de la sine, adoptarea solutiilor de construire a unor unitati de productie mari. In celelalte cazuri, dimensionarea unitatilor de productie se face pe baza criteriilor tehnico – economice, in functie de capacitatea de productie a verigii conducatoare. Se urmareste asigurarea unui flux tehnologic rational, o folosire completa a suprafetei de productie, o buna organizare a productiei si a muncii, si o reducere sistematica a costurilor de productie. Odata dimensionate, unitatile de productie urmeaza determinarea necesarului de personal pentru fiecare unitate in parte, iar dupa aceea, se apreciaza sectiile, atelierele, sectoarele, liniile de productie in flux si celelalte elemente structurale de baza. In cadrul desfasurarii procesului de productie tehnologica intre diferite unitati de productie, exista anumite legaturi functionale de productie. Asigurarea continuitatii si ritmicitatii in desfasurarea productiei necesita o astfel de dimensionare a capacitatii de productie a diferitelor unitati, incat sa se asigure continuitatea produsului pe baza proportionalitatii necesare intre diferitele capacitati, cu eliminarea excedentelor sau deficitelor de capacitati de productie. Asigurarea unei structuri de productie necesita analiza periodica a acestei proportionalitati, pe baza intocmirii balantelor de capacitate, pe baza identificarii excedentelor sau a locurilor inguste si adoptarea de masuri operative pentru lichidarea acestora sau pentru folosirea excedentelor create. Proiectarea unei structuri de productie trebuie sa asigure un raport intre unitatile de productie de baza, cele auxiliare si cele de deservire. Pentru a stabili necesarul unitatilor auxiliare si de deservire trebuie sa pornim de la stabilirea necesarului activitatilor cu caracter auxiliar si de deservire, trebuie sa stabilim volumul de lucrari si asigurarea de SDV-uri, necesarul de energie, asigurarea transportului extern, etc. Trebuie asigurate volumele care vor fi precizate prin unitati proprii si volumele aduse din afara, de la diferite intreprinderi specializate. Indicatorii de studiu si analiza a unei structuri de productie: 1. greutatea specifica unitatilor de productie organizate dupa principiul pe obiect si dupa principiul tehnologic fata de totalul unitatilor de productie de baza; 2. ponderea unitatilor de productie de baza si auxiliare si ponderea unitatilor de deservire in totalul unitatilor de productie ale intreprinderii; 3. proportia existenta intre sectiile de baza, auxiliare si de deservire, determinata in functie de numarul de utilaje, marimea suprafetei de lucru si numarul de muncitori; 4. proportia dintre capacitatea de productie a unitatilor de productie de baza, precum si marimea excedentelor sau deficitelor de capacitate existente;

19

5. marimea unitatilor de productie sub raportul capacitatii de productie a utilajelor, a volumului productiei fabricate, a volumului mijloacelor fixe si a numarului de muncitori. Putem considera ca o structura de productie este rationala atunci cand, pentru conditiile existente de fabricare, ponderea unitatilor de organizare dupa principiul pe obiect este preponderenta, tinzand catre 100%, iar ponderea unitatilor de productie auxiliare si de deservire si gradul de marime al acestora reflecta in mod obiectiv procesul de cooperare cu alte intreprinderi, vizand energia electrica, SDV-urile, reparatiile sau transporturile si atunci cand nu exista deficite sau excedente de capacitate de productie. Caile de perfectionare a structurii de productie Asigurarea unei structuri de productie si conceptie rationala se realizeaza in primul rand prin proiectarea corecta a intreprinderii, iar dupa realizarea proiectarii si a intreprinderii, in decursul functionarii acestora, prin luarea unor masuri operative care sa duca la perfectionarea stocurilor in raport cu modificarile care survin in intreprindere pe linia nomenclaturii produsului de fabricat, a tehnologiilor de fabricatie sau a organizarii productiei si muncii. 1. O cale de perfectionare a structurii de productie o constituie cresterea ponderii unitatilor de productie specializate, organizate dupa principiu obiectului de fabricat, in totalul unitatilor de productie ale intreprinderii. Prin aceasta se creeaza conditii optime pentru generalizarea introducerii in intreprindere a metodelor superioare de organizare a productiei in flux. 2. Asigurarea adancirii, specializarii productiei si a extinderii relatiilor de cooperare, care duc la reprofilarea unitatilor de productie pe o productie specializata, creand astfel conditii pentru cresterea eficientei intreprinderii. 3. O alta cale de perfectionare este cresterea volumului de productie sau de lucrari executate pentru activitatea de baza, de catre intreprinderi specializate pentru executarea reparatiilor, producerea de scule, energie si reducerea la minimum necesar a unitatilor de productie auxiliare si de deservire proprii. Acest lucru este foarte important, datorita faptului ca in cazul acestor unitati de productie lucreaza un numar mare de muncitori, ce dispun de un potential productiv care ar putea fi folosit pentru dezvoltarea productiei de baza a intreprinderii. 4. Optimizarea gradului de marime al unitatilor de productie si asigurarea proportionalitatii intre capacitatile de productie ale acestora, ce asigura o crestere puternica a productivitatii muncii, deducerea costurilor de productie si o folosire rationala a capacitatii de productie. 5. Sistematizarea intreprinderii, care trebuie sa duca la imbunatatirea planului general de organizare al intreprinderii, ori de cate ori survin abateri. Indicatori ce reflecta eficienta economica a unei structuri rationale 1. Volumul, continutul si locul de amplasare al depozitelor intreprinderii, numarul acestora, numarul de personal care lucreaza in cadrul gospodariei depozitelor si fondul de salarii aferent acestora; 2. Continutul si directia transporturilor interne, fondul de salarii afectat personalului ce lucreaza in transporturile interne si volumul costurilor transportului intern; 3. Numarul de personal ocupat in aparatul administrativ si fondul de salarii aferent acestuia; 4. Durata medie a ciclului de productie pe intreprindere, volumul productiei neterminate si normativul de mijloace circulante pentru productia neterminata; 5. Gradul de continuitate al fluxului tehnologic, al fluxului de materiale si al fluxului de oameni; 6. Gradul de folosire a teritoriului intreprinderii. Acesti indicatori trebuie sa fie mereu in crestere, in sensul reducerii volumului de lucrari, a numarului scriptic si a fondului de salarii aferent activitatii de transport si depozitare, a numarului scriptic de angajati si a fondului de salarii aferent activitatii administrative, a reducerii duratei ciclului de productie si al normativului de mijloace circulante, al maririi gradului de folosire a suprafetelor de care dispune intreprinderea, al maririi gradului de continuitate a fluxului si a reducerii lungimii lor.

20

Modelul de organizare al productiei elaborat de Institutul National de Standarde si Tehnologie din SUA (NIST)

1. 2.

GPAO

0 UZIN A CFAO 1 ATELIER

FUNCTIUNE COMERCIALA

ORDONANTARE

MENTENANTA

2 CELULA (post de lucru)

SUPERVIZARE PILOTAJ PILOTAJ

PILOTAJ

3 LOC DE MUNCA API MOCN API MAGAZIE API MASINA DE TESTARE

FABRICATIE

4 DEPOZITARE MASINI FIZICE

CONTROL

Cele 5 nivele ierarhice ale unui sistem de productie proiectat de Institutul National de Standarde si Tehnologie din SUA Este un model standard, fiind utilizat indeosebi in conditiile unui sistem automatizat cu interferente standard, cu legaturi informationale intre diferite nivele ale intreprinderii, cu transmitere de dispozitii si comenzi si cu fluxuri informationale ascendente si descendente. Potrivit acestui model, fiecare nivel tehnic trebuie sa aiba un limbaj unic de control, dezvoltat pentru nevoile specifice ale fiecaruia, procesul de schimb de informatii realizandu-se dupa cicluri sincronizate globale: dispozitii; reintoarcerea dispozitiei; urmarirea. 2. Un model standard de decriere a unui sistem de productie potrivit prevederilor NIST GPAO = gestiunea de productie asistata de calculator; CFAO = conceptia de fabricatie asistata de calculator; MOCN = masini, unelte cu comanda numerica; API = atelier de productie informatizat.

1.

21

Succesiunea etapelor in proiectarea sistematica
SCHITE PRELIMINARE (P,Q,R,S,T) FLUXUL MATERIALELOR INTERDEPENDENTA ACTIVITATILOR

SCHEMA INTERDEPENDENTEI SPATIILE NECESARE SCHEMA INTERDEPENDENTELOR SPATIILOR SPATIUL DISPONIBIL

CONSIDERENTE CORECTIVE

RESTRICTII PRACTICE

Proiect x

Proiect y

Proiect z

EVALUARE

Proiectul ales Proiectarea intreprinderii Proiectarea are ca obiect aranjarea fizica a sectiilor, uzinelor, depozitelor si a tuturor spatiilor afectate birourilor sau laboratoarelor. Proiectarea fabricilor se face dupa urmatoarele metode: a. proiectarea sistematica; b. preluarea unui proiect existent; c. proiectarea dupa fluxul de materiale; d. proiectarea pe baza unor metodologii elaborate sistematic, fie proiectarea dupa metoda participarii totale. Proiectarea sistematica reprezinta acea metoda, care ofera un sistem organizat si universal aplicabil, format dintr-o serie de etape care se numesc etape cadru, o succesiune de proceduri sau metode si un grup de reguli. Potrivit proiectarii sistematice, proiectarea intreprinderii concentreaza activitatea in patru etape cadru: 1. amplasamentul; 2. proiectul de ansamblu; 3. proiectul de executie; 4. executia. Pentru proiectarea sistematica, in cadrul etapelor referitoare la proiectul de ansamblu si proiectul de executie, se folosesc o serie de proceduri prin care se urmareste definirea in solutii cat mai economice a urmatoarelor elemente: - stabilirea interdependentelor – se realizeaza prin concentrarea necesara a diverselor activitati sau spatii functionale;

22

stabilirea spatiilor necesare, sub raportul dimensiunii, tipului si a formei pentru fiecare activitate sau zona functionala; - ajustarea suprafetelor aferente diverselor activitati. In proiectarea sistematica, figura de mai sus reprezinta succesiunea fazelor sau etapelor ce concretizeaza si procedurile specifice ale proiectarii sistematice prin care se solutioneaza cele trei probleme enuntate: interdependentele, spatiul si ajustarea. Sintetizarea, intr-o varianta optima a acestor probleme, necesita efectuarea unor activitati ce pot fi concentrate la randul lor intr-o serie de faze. Stabilirea interdependentelor implica trei faze: - precizarea fluxurilor de materiale – se stabilesc precis, interdependentele dintre zonele de activitati, tinand seama de fluxul de materiale in procesul de productie; - precizarea interdependentei activitatilor – se stabileste concentrarea necesara pentru activitatile de baza, asamblarea si integrarea lor in fluxul de materiale; - elaborarea schemei interdependentelor – impune elaborarea unei diagrame de flux si a schemei interdependentei activitatilor, care reprezinta de fapt, schema procesului tehnologic. Preluarea unui proiect existent presupune gasirea unui astfel de proiect, care sa raspunda intocmai cerintelor impuse pentru viitoarea constructie si, de asemenea, aducerea unor eventuale corecturi. O alta metoda, cea a participarii totale, presupune elaborarea proiectului de constructie a unei intreprinderi, prin antrenarea unui colectiv larg de specialisti, prin solicitarea parerilor acestora si luarea lor in consideratie, prin prezentarea vizuala a variantelor, prin dezbaterea proiectelor in colectiv, introducerea schimbarilor si aprobarea finala in cadrul acelui colectiv. Aceasta metoda presupune mult timp pana la adoptarea deciziilor finale. Proiectarea dupa metoda fluxului de materiale este folosita cu rezultate bune in intreprinderile cu ciclu continuu de fabricatie (rafinarii, etc). Aceasta metoda consta in analiza deplasarilor de materiale conform fluxului tehnologic, elaborarea proiectului plecand de la acest punct. Planul general de organizare a intreprinderii industriale Asigurarea unei organizari eficiente a productiei si functionarea intreprinderii in conditiile de eficienta maxima se realizeaza din faza de proiectare prin elaborarea planului general. Proiectarea unei noi intreprinderi trebuie sa asigure o organizare si amenajare tehnica, optima, adoptand solutii adecvate pentru problemele de ordin constructiv, tehnologic, hidrologic, probleme electrice, energetice, de alimentare cu apa, aburi sau cele referitoare la circulatia rutiera, feroviera, etc. Prin planul general de organizare a unei intreprinderi se intelege lucrarea de proiectare prin care se stabileste amplasarea corespunzatoare a procesului tehnologic, a tuturor cladirilor si constructiilor in stransa coordonare cu relieful, necesitatea de amenajare a terenului cu mijloace de transport care, la un loc, trebuie sa asigure functionarea rationala, tehnica si economica a intreprinderii. Planul general de organizare a intreprinderii este format din planuri pe probleme: a. incadrarea in zona sau platforma industriala; b. zonarea teritoriului intreprinderii; c. reteaua cailor ferate normale si inguste; d. caile rutiere carosabile si de pietono; e. alte retele de transport; f. lucrarile de terasament necesitate de intreprindere; g. instalatiile sanitare de alimentare cu apa, canalizare, etc; h. instalatiile energetice; i. instalatiile electrice; j. instalatiile si amenajarile speciale: furnizori de aer comprimat, acetilena, transport pneumatic, etc; k. amenajarile spatiilor verzi, de plantatii, a zonelor de odihna si protectie; l. organizarea lucrarilor de executie, pregatirea terenurilor de constructie si de depozitare;

-

23

m. amenajarile privind protectia si tehnica securitatii muncii in interiorul intreprinderii. Pentru o coordonare unitara in conditiile amplasarii intreprinderilor pe o platforma sau zona industriala, se recomanda executarea lucrarilor de constructii – montaj de catre o singura organizatie de constructii – montaj, cu un antreprenor general, care sa lucreze pe baza unui proiect de organizare coordonator. Cerintele de baza ale elaborarii planului general de organizare a intreprinderii Pentru organizarea si amenajarea optima a unei intreprinderi trebuie avut in vedere o serie de cerinte de baza, care, in raport cu continutul lor, pot fi incadrate in urmatoarele grupe principale: a. grupa cerintelor privind procesul tehnologic; b. grupa cerintelor privind circulatia materialelor si a oamenilor; c. grupa cerintelor privind alimentarea cu energie electrica; d. grupa cerintelor impuse de conditii naturale, climatice, geologice si topografice; e. grupa cerintelor de ordin arhitectonic, urbanistic, constructiv; f. grupa cerintelor privind protectia contraincendiilor; g. grupa cerintelor privind conditiile tehnico – sanitare.

a. Potrivit cerintelor acestei grupe, procesul tehnologic trebuie astfel proiectat incat sa se
prevada folosirea tehnicilor avansate, asigurarea unui inalt grad de automatizare complexa si de automatizare; ca mod de desfasurare partiala, procesul tehnologic trebuie sa aiba un caracter continuu, sa fie cat mai scurt posibil, sa se evite directiile contrare sau incrucisarile fluxurilor principale, precum si diferitele intoarceri, intretaieri si anulari ale procesului tehnologic. b. Desfasurarea rationala a procesului de productie impune ca fluxul de materiale sa aibe un caracter progresiv prin evitarea intoarcerilor si totodata sa fie cat mai scurt posibil; pentru deplasarea materialelor trebuie prevazuta o astfel de retea de transport care sa permita miscarea materialelor pe traseele cele mai scurte, cu incrucisarile cele mai putine, in conditiile unui inalt nivel de mecanizare a executarii lucrarilor de incarcare – descarcare sau transport. Fluxurile de oameni de pe teritoriul intreprinderii trebuie sa fie cat mai scurte, urmarindu-se evitarea, pe cat posibil, a incrucisarilor cu fluxuri de materiale. c. In planul general de organizare trebuie sa se prevada instalatiile si retelele energetice atat pentru aducerea diferitelor feluri de energii din afara, cat si pentru producerea acestor feluri de energie in intreprindere. Aceasta presupune prevederea diferitelor unitati pentru producerea felurilor de energie necesara, precum si a retelelor energetice corespunzatoare. d. Luarea in consideratie a cerintelor acestei grupe impune o anumita amplasare a constructiilor si cladirilor pe teritoriul intreprinderii, astfel ca la amplasarea spatiala a unitatilor de productie trebuie tinut seama de directia si frecventa vanturilor dominante din regiunea respectiva, pentru a se evita imprastierea fumului, a gazelor sau a scanteilor de la o unitate la alta. O iluminare naturala, optima impune amplasarea unitatilor intr-o anumita pozitie in raport cu punctele cardinale, dupa cum stabilirea adancimii de pozare a diferitelor retele trebuie sa tina seama de valorile minime si maxime de temperatura. Pentru a se asigura constructia intreprinderii cu deplasari minime pe teren, cu volum redus de sapaturi, ca si pentru prevederea unor retele de canalizare si scurgere cat mai reduse si simple, se impune studierea si cunoasterea exacta a conditiilor geologice, hidrologice si topografice a terenului pe care se va amplasa viitoarea intreprindere. e. Enumeram: zonarea teritoriului intreprinderii, gruparea in blocuri constructive a diferitelor unitati de productie, asigurarea posibilitatilor viitoare de extindere. Construirea unei noi intreprinderi necesita luarea in considerare a unor cerinte de ordin arhitectonic si urbanistic, prin adoptarea unor solutii de proiectare, care sa asigure incadrarea in masa a intreprinderii in stilul arhitectonic al orasului si asigurarea unei legaturi cat mai bune intre intreprindere si cartierele de locuit ale muncitorilor din oras. f. Prin planul general de organizare a intreprinderii se prevad amenajari necesare pentru protectia impotriva incendiilor, cum sunt: - asigurarea unor intervale minime intre cladiri, in functie de gradul de pericol la incendiu al procesului tehnologic;

24

amplasarea in zone izolate a unitatilor care prezinta pericol cel mai mare la incendiu; - asigurarea unui acces operativ si rapid pentru autovehiculele pompierilor in toate punctele din intreprindere, precum si prevederea gurilor de alimentare cu apa pe teritoriul intreprinderii. g. In raport cu specificul procesului tehnologic se prevad solutii de amplasare, care tin seama de cerintele de ordin tehnico – sanitar. In cadrul intreprinderii care degaja mari cantitati de noxe, amplasarea intreprinderii se face in afara oraselor, luand in considerare directia si frecventa vanturilor, pentru evitarea imprastierii noxelor in oras. In cazul degajarilor de gaze, in afara amplasarii in afara orasului a intreprinderii, se recomanda prevederea unor zone sanitare de protectie (spatii verzi). Pentru asigurarea unei iluminari bune, naturale si a unei aerisiri naturale, trebuie executata o proiectare, care sa fie in concordanta cu aceasta si, de asemenea, este necesara prevederea unor spatii verzi si locuri de recreere fizica si psihica pentru toti lucratorii din intreprindere. Datele de baza necesare elaborarii planului general: A. Profilul de fabricare a intreprinderii; B. Procesul tehnologic; C. Fluxurile tehnologice; D. Structura constructiilor intreprinderii; E. Nivelul de specializare si cooperare; F. Perspectivele de dezvoltare a intreprinderii. Cunoasterea profilului de fabricare a intreprinderii este punctul de plecare a analizei pentru elaborarea planului general. Pentru aceasta, e necesar sa se cunoasca exact nomenclatorul produselor ce urmeaza a fi executate, cantitatea de executat din fiecare produs, precum si calitatea produselor. Pe baza datelor referitoare la programul de productie al intreprinderii se elaboreaza procesul tehnologic si se apreciaza fluxurile de materiale si de oameni. Prin planul general de organizare, pe langa procesul tehnologic general, se vor elibera si procese tehnologice partiale sau de detaliu. Procesul tehnologic general poate fi definit ca reprezentand totalitatea operatiilor necesare de prelucrare a materiilor prime, din momentul iesirii din depozit si intrarii in procesul de prelucrare si pana in momentul iesirii din fabricatie sub forma de produs finit. Procesul tehnologic partial sau de detaliu reprezinta totalitatea operatiilor care se efectueaza in interiorul unei sectii sau al unui atelier, deci pe o anumita faza a procesului tehnologic. Prin planul general de organizare, procesul tehnologic este reprezentat grafic printr-o schema a procesului tehnologic sau schema a fabricatiei, care va arata drumul pe care il parcurg materiile prime, semifabricatele si produsele finite in procesul de fabricatie, precum si legaturile functionale care se stabilesc intre diferitele unitati de productie ale intreprinderii. Caracteristica esentiala a unei astfel de scheme de fabricatie o constituie faptul ca ea reprezinta grafic numai procesul tehnologic pe faze, fara a implica si desfasurarea spatiala, concreta pe teritoriul intreprinderii, sau a reprezenta la o anumita scara, unitatile de productie. Elaborarea planului general necesita, de asemenea, cunoasterea si precizarea fluxurilor tehnologice si de oameni. Fluxul tehnologic este drumul parcurs de diferite materiale in decursul prelucrarilor. In raport cu specificul procesului tehnologic pot fi adoptate trei tipuri de fluxuri tehnologice: a. flux tehnologic orizontal; b. flux tehnologic vertical; c. flux tehnologic mixt. a. b.

-

25

x o

c.

Zonarea terenului intreprinderii Proiectarea intreprinderii industriale necesita zonarea teritoriului acestora pe baza unor criterii unitare: a. asemanarea operatiilor cerute de procesul tehnologic; b. asemanarea mijloacelor de transport folosite; c. asemanarea instalatiilor sau retelelor de instalatii energetice; d. identitatea conditiilor de paza contra incendiilor; e. identitatea conditiilor sanitare si de tehnica securitatii muncii. Se pot deosebi: 1. Zona de productie; 2. Zona de intretinere; 3. Zona energetica; 4. Zona depozitelor; 5. Zona social – administrativa. 1. Zona de productie cuprinde acele cladiri sau constructii, unde se desfasoara procesele de productie de baza. In raport cu specificul acestor procese, aceasta zona se imparte la randul ei in zona de prelucrare la cald si zona de prelucrare la rece. In cadrul zonei de prelucrare la cald, sunt amplasate acele unitati de productie, sectii, ateliere, sectoare, care dau nastere la mari degajari de fum, scantei, gaze, pericol mare de incendiu, motiv pentru care se recomanda a se amplasa cat mai izolat de celelalte unitati de productie. Zona de prelucrare la rece grupeaza cladiri sau constructii, in cadrul carora se desfasoara restul activitatii de baza: procese de prelucrare, montaj, finisare, confectii, etc. Aceasta zona se recomanda a se amplasa in apropierea intrarilor in intreprindere, deoarece aici lucreaza majoritatea personalului. 2. Zona de intretinere grupeaza cladirile sau constructiile unde se desfasoara activitati de reparatii, confectionarea sculelor, etc. Aceasta zona se recomanda a fi amplasata in apropierea zonei de fabricare. 3. Zona energetica cuprinde cladirile sau constructiile unde sunt grupate unitatile pentru producerea energiei electrice, aburului, aerului comprimat sau statiile de transformare si depozitele de combustibil. Aceasta zona fiind o zona cu pericol de incendiu si o zona de mare trafic, trebuie amplasata tinand cont de directia vanturilor, pentru a se evita deplasarea degajarilor spre cladirile proprii sau spre cartierele de locuit. Pentru reducerea lungimii retelelor energetice sau de transport, se recomanda ca aceasta zona sa fie situata in apropierea principalilor consumatori, a depozitelor de combustibili si a cailor principale de transport. 4. Zona depozitelor cuprinde constructii si amenajari folosite pentru depozitarea materiilor prime, materialelor, produselor finite, etc. Se amplaseaza de-a lungul cailor de transport rutiere sau de cale ferata, necesitand un mare trafic si, de asemenea, se amplaseaza cat mai aproape de unitatile de productie pe care le deservesc.

26

destinate activitatilor social – culturale. Pentru a asigura reducerea deplasarii personalului ocupat in aceasta activitate, pe teritoriul intreprinderii, se recomanda amplasarea acestei zone in imediata apropiere a intrarii principale a intreprinderii, iar pentru diferite blocuri de locuinte sau cladiri ce adapostesc (cantina, club, gradinita), se recomanda amplasarea lor in afara incintei, dar foarte aproape de aceasta. Pentru a asigura o functionalitate optima si, de asemenea, pentru a reduce cheltuielile de investitii pentru cladiri sau investitii, este necesara ori de cate ori este posibil, gruparea diferitelor unitati in blocuri constructive, pe baza unor criterii: - asemanarea proceselor tehnologice; - asigurarea conditiilor de paza contra incendiilor; - reducerea fluxului tehnologic, de transport, etc. Pentru determinarea locului de amplasare a unitatilor de productie si a locurilor de munca in cadrul cladirilor de productie, se folosesc o serie de tehnici de calcul pe calculator. Dintre acestea, cea mai des folosita este tehnica Craft, care poate asigura o amplasare optima pentru circa 40 centre de activitate. Pentru solutionarea problemelor, programul Craft necesita ca date de intrare, fluxul intre sectoare si cheltuielile de manipulare a materialelor, impreuna cu o reprezentare schematica pentru planul existent la o anumita data, sau pentru o anumita amplasare. Alegerea felului cladirilor si constructiilor La proiectarea cladirilor sau constructiilor trebuie sa se asigure ca cerinte de baza, urmatoarele: a. adapostirea in mod economic a activitatii intreprinderii si a bunurilor acesteia, in raport cu intemperiile si evitarea posibilitatilor de distrugere sau sustragere; b. folosirea optima a suprafetelor de productie; c. sustinerea unor utilaje ce trebuie amplasate la inaltime (poduri rulante, rezervoare); d. compartimentarea rationala a suprafetelor destinate activitatii functionale; e. asigurarea unor conditii corespunzatoare de iluminat, de conditionare a aerului, de izolatie fonica, etc. O prima decizie in alegerea tipului de constructie trebuie sa tina seama de faptul ca pot fi adoptate doua tipuri de solutii constructive: 1. Tipul de cladiri fara etaj; 2. Tipul de cladiri cu etaj. 1. Constructiile de tipul fara etaj se adopta, de regula, la intreprinderile ce folosesc utilaje grele si necesita fundatii rezistente (exemplu: intreprinderi siderurgice, constructii de masini grele). Avantaje: au capacitate specifica, portanta, mare a suprafetelor; permite executarea de fundatii solide de utilaje; asigura o amplasare a utilajelor si un flux tehnologic optim pe suprafete; asigura flexibilitate in organizarea productiei, prin reamplasari operative de utilaje si extinderi cu cheltuieli minime; au durata de constructie mica si cost pe m² mai redus fata de cel al constructiilor cu etaj; asigura conditii optime de iluminare si ventilatie naturala; permit o folosire mai buna a suprafetelor prin evitarea suprafetelor ocupate de coloane, pereti laterali, scari, ascensoare. Dezavantaje: - necesita suprafete de teren mari; - prelungesc fluxurile tehnologice; - necesita cresterea retelei tehnico – sanitare pe teritoriul intreprinderii. 2. Cladirile cu etaj Avantaje: - asigura o folosire eficienta a terenurilor disponibile; - duc la reducerea distantelor de transport si a lungimii retelelor tehnico – sanitare; - permit amplasarea suprafetelor de productie pe verticala si proiectarea unor fluxuri tehnologice pe verticala;

5. Zona social – administrativa cuprinde diferite cladiri cu caracter administrativ sau

27

necesita cheltuieli mai mici pentru conditionarea aerului, pentru incalzire, deoarece etajele superioare sunt protejate impotriva frigului, prafului, zgomotului. Dezavantaje: - limiteaza greutatea produselor sau pieselor care se executa la nivelele superioare; - micsoreaza sarcinile admise pe plansee; - propaga vibratiile in unitatile de productie, ceea ce poate fi influenta negativ calitatea produselor. Cladirile de acest tip se pot folosi pentru intreprinderile de mecanica fina, optica, electrotehnica, tricotaje, confectii. Alegerea formei cladirilor si a amplasamentelor trebuie adoptate, de asemenea, la elaborarea planului general de organizare a intreprinderii. Pot fi adoptate solutii constructive pentru cladiri sub forma pavilioanelor izolate, a pavilioanelor reunite sau a constructiilor monobloc. Alegerea formei cladirilor se face tinandu-se seama de fluxul general de materiale, de suprafetele necesare diferitelor unitati de productie, de solutiile de amplasare a utilajelor si de cerintele dezvoltarii viitoare. De regula, se pot alege forme constructive in linie, forme in U, in H, T, L, E, F sau combinatii ale acestora. Cladirile sub forma pavilioanelor izolate prezinta avantajul unei simplitati constructive, creandu-se conditii optime pentru aerisire, inlaturarea noxelor sau localizarea pericolului de incendiu. Dezavantaj principal: aceste constructii duc la o extindere prea mare a intreprinderii, lungesc reteaua de instalatii, reteaua de cale ferata, de drumuri, circuitele materiale si fluxurile tehnologice, toate acestea ducand la cresterea cheltuielilor de intretinere ale intreprinderii. Constructiile in forma pavilioanelor reunite prezinta ca avantaje principale: reducerea dimensiunilor teritoriului necesar intreprinderii, micsorand fluxurile de materiale si de oameni, reducand totodata si lungimea retelelor, toate acestea ducand la reducerea cheltuielilor de investiti si apoi de intretinere. Dezavantaje: - creste marimea complexitatii constructive; - este afectata asigurarea iluminatului si aerisirea naturala; - creste pericolul de incendiu; - pot aparea dificultati de servire a productiei de baza cu alte activitati. Forma constructiva in linie dreapta se poate folosi atunci cand fluxul tehnologic trebuie sa aiba un caracter continuu iar circulatia materialelor sa se efectueze de la un capat la altul cu deplasari rapide, cu posibilitati de extindere viitoare. Forma in U – intrarea si iesirea materialelor se face prin aceeasi extremitate. Avantaje: - alaturarea suprafetelor de intrare si iesire; - economisirea spatiului de incarcare – descarcare; - economisirea spatiului pentru amenajarea drumurilor; - reunirea suprafetelor si totodata a personalului pentru receptia materialelor si pentru expeditie; - alaturarea depozitelor de materii prime si produse finite; - folosirea optima a mijloacelor de ridicare, incarcare si transport. Forma in L se recomanda atunci cand o latura a constructiei trebuie aliniata la o linie feroviara, la locul de incarcare – descarcare. Aceasta forma permite o buna sistematizare a unitatilor de productie sau a fabricarii diferitelor grupe de produse. Sistemul de constructii monobloc – diferitele unitati de productie se concentreaza in cadrul aceleiasi hale de fabricatie. Avantaje: - reducerea fluxului tehnologic; - reducerea lungimii retelelor; - folosirea rationala a mijloacelor de transport; - folosirea rationala a suprafetelor de productie. Intr-un astfel de sistem de constructii pot fi amenajate, in cadrul aceleiasi cladiri, cateva fabrici, economisandu-se astfel investitiile in cladiri. In cadrul proiectarii cladirilor, intreprinderilor, trebuie adoptate solutii cu privire la structura constructiva propriu-zisa, in practica intalnindu-se trei tipuri:

-

28

1. cladiri din beton armat; 2. cladiri din structura din otel; 3. cladiri din caramida si lemn. 1. cladirile din beton armat se executa din parti prefabricate, prin turnare pe santier a betonului armat. Avantaje: asigurarea unei rezistente mari la incendiu; reducerea zgomotului si vibratiilor; cost de intretinere scazut. Dezavantaj: - necesita un cost ridicat pentru eventualele modificari. Avantaje: cheltuieli reduse de intretinere sau pentru eventualele modificari; se reduce la minim vibratiile. 3. Avantaj: - costuri de intretinere relativ mici. Pentru adoptarea unor solutii constructive optime, cladirile, sub raportul gradului de rezistenta la foc, se impart in trei grade. In functie de periculozitatea aparitiei incendiilor se vor adopta solutii constructive cu un grad mai mare sau mai mic de rezistenta la foc. Cladirile de gradul 1 sunt cladiri executate din materiale neinflamabile. Cladirile de gradul 2 sunt executate din materiale partial neinflamabile. Cele de gradul 3 sunt cele executate din materiale inflamabile (lemn). Reteaua liniilor de comunicatii pentru transport Proiectarea liniilor de comunicatii trebuie sa asigure adoptarea unei retele de transport, prin care sa fie asigurata folosirea mijloacelor de transport in raport cu felul materialelor, al cantitatilor si al punctelor de transport, astfel incat transporturile sa fie operative, economice, investitiile necesare sa fie minime iar cheltuielile de intretinere sa fie reduse. In cadrul intreprinderii industriale, in raport cu locul unde se efectueaza, transporturile pot fi de doua feluri: 1. transporturi interioare; 2. transporturi exterioare. Transportrile interioare, in raport cu modul de efectuare, pot fi tranporturi pe sol, feroviare sau rutiere, transporturi aeriene, transporturi subterane sau transporturi pe apa. In intreprindere se pot folosi patru scheme de transport pe cale ferata: a. schema cu linii continue; b. schema cu linii moarte; c. schema cu linii in bucla; d. schema mixta.

a.
CF TRIAJ TRIAJ

b.

CF TRIAJ

c.

CF

TRIAJ

29

d.

CF

TRIAJ

Schema cu linii continue, sau de trecere, se adopta la intreprinderile cu trafic mare de materiale amplasate pe terenuri ce au forma alungita. Caracteristica acestui tip de schema o constituie faptul ca transportul are un caracter continuu, vagoanele fiind introduse de la un capat al retelei, circula de-a lungul liniilor si ies la celalalt capat al retelei. La ambele capete ale retelei exista cate o statie de triaj. Schema cu linii moarte se foloseste la intreprinderile cu trafic redus si la care terenul limitat nu permite folosirea unor linii de cale ferata cu caracter continuu. Caracteristica acestei scheme o constituie faptul ca liniile de cale ferata se termina prin linii moarte in anumite puncte de pe teritoriul intreprinderii. Schema cu linii in bucla, sau inelara, se foloseste la intreprinderile care dispun de un teritoriu mare si necesita deplasarea unor cantitati mari de materiale. Se caracterizeaza prin faptul ca liniile de cale ferata, urmand un traseu continuu de-a lungul unor unitati de productie, se inchid sub forma unor bucle sau inele. Schema mixta contine elemente caracteristice celor trei tipuri de scheme analizate anterior. Se foloseste la intreprinderile cu un volum mare de transport si unde terenul permite asigurarea continuitatii. La acest tip de schema se vor prevedea linii moarte si linii continue cu inchidere in bucla, in raport cu cerintele de transport ale unitatilor de productie. La proiectarea retelelor de transport pe cale ferata trebuie prevazute toate instalatiile necesare bunei functionari a acesteia: statiile de triaj, platformele rotative, macazurile, instalatiile de incarcare-descarcare. Liniile de cale ferata, prin traseul lor, trebuie sa fie paralele sau perpendiculare cu axul longitudinal al cladirilor, pentru a asigura folosirea optima a instalatiilor de incarcare-descarcare, indeosebi a podurilor rulante. Odata cu proiectarea retelelor de transport pe cale ferata, trebuie sa se prevada si retelele de transport rutier. In raport cu importanta si locul pe care il ocupa in cadrul retelei, drumurile se impart in: a. drumuri principale, de clasa I sau magistrale si drumuri principale de clasa II; b. drumuri secundare de clasa III si IV; c. drumuri speciale. Retelele tehnice Din cadrul retelelor tehnice fac parte retelele electrice, telefonice, radio si semnalizare, conductele de apa, canalizare, retelele sanitare, instalatiile de incalzire, retelele de abur, gaze, aer comprimat, petrol. Aceste retele pot fi aeriene sau subterane, iar la proiectarea lor se folosesc normative tehnice si tehnico – sanitare, care prevad modul de amplasare, adancimea sau inaltimea de instalare, distantele dintre ele si conditiile de functionare. Potrivit acestor norme, diferite feluri de retele trebuie amplasate intre cladiri si drumuri, pe cat posibil in afara arterelor principale de transport, pentru asigurarea efectuarii de reparatii operative, fara perturbarea transportului. Diferite retele trebuie proiectate pe trasee drepte, paralele sau perpendiculare fata de axele cladirilor. Exista cazuri cand retelele tehnice trebuie amplasate in tuneluri amenajate. Amplasarea instalatiilor in aer liber Amplasarea instalatiilor in aer liber duce la reducerea fondurilor necesare de investitii si la scurtarea termenului constructiei. Aceste solutii de proiectare pot fi adoptate intr-o serie de ramuri industriale, cum sunt: industria siderurgica, cea de prelucrare a titeiului, industria chimica.

30

Adoptarea acestor solutii de constructii duce la inlocuirea unor cladiri de dimensiuni importante cu instalatii si utilaje amplasate in aer liber, determinand in acest mod schimbari importante in aspectul de ansamblu al complexelor industriale. Metode de dimensionare a suprafetelor necesare Se folosesc urmatoarele metode: A. metoda prin calcul; B. metoda prin transpunere; C. metoda prin elaborarea unui proiect sumar; D. metoda pe baza normativelor de utilizare a spatiilor; E. metoda pe baza tendintei coeficientilor si a extrapolarii. Metoda prin calcul este cea mai exacta metoda de dimensionare a spatiilor si consta in stabilirea necesarului de masini, utilaje si instalatii si a necesarului de suprafata pentru fiecare tip de utilaj in parte. Pe total, pentru toate utilajele, pe baza normativelor de suprafata existente, se determina suprafetele necesare pentru servicii de intretinere, depozitare, circulatie a materialelor, etc. Suprafata totala se obtine adaugand la suprafetele de productie, suprafetele necesare serviciilor auxiliare, suprafetele destinate administratiei, etc. Folosirea metodei de administrare a suprafetei de productie pe baza de calcul, necesita stabilirea, in prealabil, al unui inventar al masinilor si utilajelor, echipamentelor necesare. Necesarul de masini si utilaje se poate calcula prin metode adecvate, sau poate rezulta din gradul de proiectare tehnologica, pentru instalatiile sau agregatele unitare, constituite intr-un flux continuu de fabricatie. Celelalte date referitoare la dimensiuni, performante, etc. se gasesc in fisele tehnice ale acestora sau ale unor utilaje asemanatoare. Determinarea numarului necesar de masini, utilaje sau instalatii se face utilizand relatii de calcul care tin cont de caracteristicile tehnice, de exploatare, normele tehnico – economice, de timpul disponibil de functionare, etc. Metoda prin transpunere consta in aceea ca se pleaca de la marimea suprafetelor afectate diferitelor masini sau sectoare de activitate, de la un proiect similar existent, care se ajusteza tinand cont de cerintele existente si se corecteaza cu anumiti coeficienti de multiplicare, in raport cu cerintele ce se urmaresc pentru obiectivul proiectat. Stabilirea suprafetei dupa un proiect sumar consta in aceea ca se elaboreaza un prim proiect de detaliu cu caracter sumar, care sa ofere o prima orientare asupra spatiilor necesare, in raport cu solutiile adoptate, precum si asupra proportionalitatii spatiului intre zonele de activitate si echipamentele respective. Metoda pe baza normativelor de utilizare a spatiilor se foloseste in mod frecvent in cazul in care anumite tipuri de suprafete se repeta de la un proiect la altul. Pentru aceasta categorie se stabilesc anumite normative sau standarde, care vor fi folosite la fundamentarea suprafetelor necesare. Exemplu: normative pentru tipuri de masini, suprafete auxiliare, spatii administrative. Metoda pe baza tendintei coeficientilor si a extrapolarii – se pot stabili o serie de coeficienti utili pentru proiectare: raporturile dintre suprafetele ocupate de constructii si cea a terenului, raporturile dintre suprafetele ocupate de constructii si suprafata utila sau coeficientul care exprima raporturile dintre spatiu si functiune. Suprafata necesara pentru o anumita activitate se poate calcula pe baza unor astfel de coeficienti si prin extrapolare, tinand seama de tendinta valorii acestuia in viitor. Tipul de productie

Tipul de productie reprezinta o categorie economica cu caracter organizational, reprezentand o stare organizatorica si functionala a intreprinderii, determinata de nomenclatura produselor de fabricat, volumul productiei executate, de gradul de specializare intreprinderii, a sectiilor si locurilor de munca si de modul de deplasare a obiectelor muncii, de la un loc de munca la altul. In industrie, in functie de ansamblul acestor factori, se deosebesc trei tipuri de productie: a. tipul de productie in masa; b. tipul de productie in serie; c. tipul de productie individual. Categoria de tip de productie prezinta o deosebita importanta din punct de vedere economic, deoarece elementele caracteristice care-i definesc continutul, determina, in vederea realizarii unei eficiente economice maxime, metode de organizare a productiei si a muncii, de conducere si de planificare a activitatii intreprinderilor, de pregatire a fabricatiei noilor produse, de evidenta si control a productiei.

31

In raport cu cele trei tipuri de productie existente, au fost elaborate doua grupe de metode de organizare a productiei de baza, care sunt cuprinse si definite in mod sintetic prin organizarea productiei in flux si organizarea productiei pe grupe omogene de masini si instalatii. Grupa de oganizare a productiei in flux corespunde, in principal, elementelor caracteristice tipului de productie in masa. Cealalta grupa corespunde tipului de productie in serie si tipului de productie individual. In cadrul unitatilor industriale exista intreprinderi in care nu pot fi intalnite, intr-o forma pura, cele trei tipuri de productie. In aceste cazuri, intreprinderile vor fi incadrate intr-un tip sau altul, in raport cu tipul de productie predominant, urmand ca organizarea productiei de baza sa se faca in functie de conditiile concrete existente. Tipul de productie in masa Se caracterizeaza prin fabricarea unei nomenclaturi reduse de produse, in mod neintrerupt, in cantitati mari sau foarte mari. Acest tip de productie ocupa o pondere insemnata in cadrul intreprinderilor industriale. Tipului de productie in masa ii este caracteristica o specializare adancita, atat la nivelul intreprinderii cat si la cel al sectiilor de productie, pana la locul de munca. Ca urmare a fabricarii neintrerupte a acestui fel de produs, miscarea produselor sau a pieselor de la un loc de munca la altul se face bucata cu bucata sau in flux continuu. Existenta acestei caracteristici determina pe plan organizatoric, dotarea locurilor de munca cu utilaje specializate, amplasate potrivit succesiunii locurilor de munca, determina folosirea unor mijloace de transport cu mers continuu: benzi rulante, conveioare pe sine, planuri inclinate, determina folosirea unei forte de munca si a unor scule si dispozitive specializate. In cadrul intreprinderilor moderne, tipul de productie in masa creeaza conditii optime pentru automatizarea productiei, constituindu-se pe aceasta baza linii de productie, sectii sau uzine complet automatizate. Tipul de productie in serie Caracterizeaza intreprinderile care fabrica nomenclaturi mai reduse sau o gama mai larga de produse, in mod periodic, in loturi sau serii mijlocii si mici. In raport cu fabricarea unei nomenclaturi reduse, largi sau foarte largi, in loturi mari, mijlocii sau mici, se deosebeste productia de serie mare, de serie mijlocie sau de serie mica. La intreprinderile caracterizate prin productie de serie, gradul de specializare al intreprinderii, al sectiilor si locurilor de munca are un caracter mai redus decat la productia in masa, fiind mai ridicat sau mai scazut, in raport cu marimea seriilor de fabricatie. In cadrul intreprinderilor caracterizate prin tipul de productie in serie, deplasarea produselor sau pieselor de la un loc de munca la altul se face pe loturi, folosindu-se in acest scop, mijloace de transport cu deplasare continua sau discontinua, in raport cu marimea seriei de fabricatie. La tipul de productie in serie, ca urmare a caracteristicilor sale de baza, pe plan organizatoric, se impune dotarea locurilor de munca cu utilaje mai putin specializate, folosirea unei forte de munca cu o astfel de calificare, capabile sa execute o operatie tehnologica pentru diferitele produse care necesita aceasta si o astfel de amplasare a locurilor de munca pe grupe omogene sub raport tehnologic, in functie de marimea seriilor de fabricat. Tipul de productie individual Intreprinderile industriale cu tipul de productie individual se caracterizeaza prin fabricarea unor nomenclaturi foarte largi de produse, in cantitati reduse, uneori unicate. La aceste intreprinderi, fabricarea diferitelor piese sau produse se poate repeta la intervale de timp nedeterminate, putand fi posibil ca fabricarea anumitor produse sa nu se mai repete niciodata. Ca urmare a fabricarii unei varietati foarte largi de produse, atat intreprinderile cat si diferitele sale unitati de productie, sub raportul specializarii, au un caracter universal, dispunand de masini si utilaje cu caracter universal, folosind personal cu o calificare ridicata pentru a face posibila fabricarea unei mari varietati de produse. O caracteristica a tipului de productie individual o constituie faptul ca diferitele produse sau piese fabricate sunt deplasate de la un loc de munca la altul, bucata cu bucata sau in loturi de cateva bucati, miscarea lor efectuandu-se in mod discontinuu. La intreprinderile caracterizate prin tipul de productie industriala, sub raport organizatoric, utilajele sunt amplasate dupa principiul tehnologic, pe grupe omogene, folosindu-se un echipament tehnologic si mijloace de transport cu caracter universal. Metode de organizare a productiei de baza O organizare riguroasa a procesului tehnologic de baza trebuie sa tina seama de:

32

gruparea intreprinderilor dupa gradul de transformare al produsului finit (intreprinderi extractive, producatoare de materii prime de baza); - tipul concret de industrie specific ramurii industriale; - gradul de arborescenta a operatiilor procesului tehnologic; - tipul de productie caracteristic intreprinderii (de masa, series au individual). Deoarece orice intreprindere industriala poate fi incadrata intr-un anumit tip de productie, metodele de organizare a procesului tehnologic de baza si a desfasurarii lui se grupeaza, de regula, in functie de cele trei tipuri, in doua mari categorii: a. metode de organizare a productiei in flux pentru intreprinderile cu productie in masa; b. metode de organizare a productiei pe grupe omogene de masini si utilaje pentru intreprinderile cu productie in serie si pentru intreprinderile cu productie individuala. In mod practic, intre cele doua grupari exista si posibilitati de circulatie. Datorita acestui fapt, o intreprindere cu productie de serie mare poate folosi metode de organizare a productiei in flux. De asemenea, in vederea cresterii eficientei productiei, exista tendinta de elaborare a anumitor metode si tehnici care sa permita organizarea productiei in flux si la intreprinderile care fabrica un larg sortiment, in serii mici sau chiar unicat. Principiile organizarii procesului de productie Organizarea productiei intreprinderilor are la baza respectarea unor principii: a. continuitatea desfasurarii intregului proces de productie; b. defalcarea procesului de productie in partile sale componente: stadii, faze, operatii; c. simultaneitatea lucrului in toate stadiile de productie. Organizarea procesului de productie in intreprinderile industriale, indiferent de tipul de productie existent, trebuie sa asigure respectarea unor principii de organizare de baza: a. principiul proportionalitatii; b. principiul ritmicitatii; c. principiul paralelismului; d. principiul liniei drepte; e. principiul continuitatii. Principiul proportionalitatii subliniaza necesitatea, ca in vederea asigurarii continuitatii in organizarea procesului de productie, sa existe anumite raporturi sau proportii in functie de productivitatea muncitorilor sau randamentului utilajului. De exemplu, ca urmare a aplicarii acestui principiu, numarul de muncitori necesar pentru executarea unei operatii sau faze de productie trebuie sa fie proportional cu volumul de munca necesar prelucrarii. In conditiile unei cooperari largi intre diferitele locuri de munca, sectoare, ateliere, sectii de productie, incalcarea principiului proportionalitatii si nerespectarea proportiei numerice necesare in diferite grupe de muncitori sau sisteme de masini, duce la aparitia locurilor inguste sau la aparitia excedentelor la diferite verigi de productie. In raport cu noile tehnologii, cu modificarile care apar in organizarea productiei ce duc la schimbari in productivitatea grupelor de muncitori sau in randamentul grupelor de utilaje, se impune adoptarea operativa a unor masuri, care sa refaca proportionalitatea necesara dintre acestea. Principiul paralelismului consta in executarea simultana a diferitelor parti ale unui produs sau a produselor, precum si a diferitelor parti ale procesului de productie: faze, operatii, stadii. In conditiile unei organizari superioare a productiei, desfasurarea in paralel a diferitelor faze sau operatii impune, ca o conditie necesara, existenta unei anumite sincronizari in executarea acestora, in vederea obtinerii la termenele fixate a productiei finite. Principiul liniei drepte necesita, ca in proiectarea desfasurarii tehnologice, sa se asigure cel mai scurt drum in trecerea diferitelor materii prime sau auxiliare, de la un loc de munca la altul, de la un atelier sau o sectie la alta. Acesta presupune ca fluxul de materiale sa aiba un caracter continuu, sa fie cat mai scurt posibil, evitandu-se intoarcerile, directiile contrare sau intersectarile. Principiul continuitatii consta in asigurarea desfasurarii procesului de productie fara intreruperi sau cu intreruperi cat mai mici, pe toate fazele sau stadiile procesului de productie, astfel incat intreruperile intre operatii sau intre schimburi sa fie cat mai reduse, ajungandu-se la o lichidare a lor in conditiile automatizarii complexe de ansamblu a procesului de productie.

-

33

Organizarea productiei in flux – trasaturi caracteristice de baza ale productiei in flux Organizarea productiei in flux reprezinta o forma superioara de organizare a procesului de productie, fiind folosita in mod eficient in toate cazurile in care se poate permanentiza executarea unei operatii sau a unui grup de produse pe anumite locuri de munca, asigurandu-se ca o conditie necesara, o incarcare completa a acestora. Conditia se poate exprima prin: Q * nt ≥ Ft, unde Q= volumul de productie ce trebuie executat din produsul considerat nt= norma de timp pe produs pentru operatia data Ft= fondul de timp disponibil al masinii pe care se executa operatia Existenta acestei conditii creeaza posibilitatea fixarii si a executarii in mod permanent a operatiilor necesitate de fabricarea unui produs sau piese, pe anumite locuri de munca, amplasarea acestor locuri de munca in ordinea de executare a operatiilor si asigurarea deplasarii diferitelor materiale, produse sau piese, de la un loc de munca la altul, cu ajutorul unor mijloace de transport adecvate. Pe baza acestor cerinte, se poate trece la sincronizarea executarii in timp a operatiilor si la executarea pe aceeasi baza a unei unitati de produs, la intervale de timp regulate, legale si la folosirea unor mijloace de transport pentru deplasarea produselor, mecanizate sau automatizate, cu o viteza de deplasare reglementata in mod strict. Organizarea productiei in flux se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi de baza: 1. divizarea procesului tehnologic pe operatii egale sau multiple, sub raportul volumului de munca necesar executarii lor. Acest lucru se realizeaza pe de-o parte, prin descompunerea procesului tehnologic in operatii simple, iar pe de alta parte, prin agregarea lor pentru a asigura conditiile egalitatii sau a multiplicitatii duratei lor. 2. repartizarea executarii unei operatii sau unui grup de operatii, obtinute prin agregarea pe un anumit loc de munca. In cadrul operatiei repartizarii, trebuie avut in vedere inzestrarea masinilor, unde acestea se vor executa cu mai multe organe de lucru. 3. amplasarea locurilor de munca, unde se vor executa diferite operatii, in ordinea impusa de succesiunea executarii operatiilor, procesului tehnologic dat, de regula sub forma liniei de productie in flux. Prin aceasta amplasare se asigura trecerea pe traseul cel mai scurt a obiectului muncii, ce trebuie prelucrat de la un loc de munca la altul. 4. trecerea obiectelor muncii de la un loc de munca la altul, in mod continuu sau dicontinuu, cu ritm reglementat sau liber, in raport de gradul de sincronizare a executarii operatiilor in timp. In cadrul nesincronizarii in timp a operatiilor, executarea acestora se face in mod discontinuu, desfasurarea productiei efectuandu-se pe baza unui ritm liber, acestea find elemente caracteristice ale unor forme mai putin avansate de organizare a productiei in flux. 5. executarea, in mod concomitant, a operatiilor pe toate locurile de munca din cadrul liniilor de productie in flux. La formele superioare de organizare a productiei in flux, lansarea produsului in fabricatie, trecerea lor de la un loc de munca la altul si livrarea sub forma finita se poate face la intervale de timp egale, cu marirea tactului de functionare. Desfasurarea procesului de productie pe baza unui tact de functionare este posibila ca urmare a respectarii conditiei ca duratele operatiilor sa fie egale sau intr-un raport multiplu cu marimea tactului. Mentinerea tactului de functionare necesita prevederea unei masini sau mai multora pentru executarea unor operatii, dupa cum durata operatiei este egala cu tactul sau se afla intr-un raport multiplu. 6. deplasarea obiectelor muncii sau a produselor de la un loc de munca la altul se face prin folosirea unor mijloace de transport adecvate. La formele superioare de organizare a productiei in flux, pentru deplasarea obiectelor mici si a produselor se folosesc mijloace automatizate sau mecanizate de transport, numite benzi transportoare sau conveioare, a caror viteza de deplasare este corelata in mod strict cu tactul de functionare a formei de organizare a productiei in flux. 7. executarea in cadrul formei de organizare a productiei in flux (pe linie tehnologica, automata, banda rulanta, etc.) a unui fel de produs sau piesa, sau a mai multor feluri de produse sau piese, apropiate intre ele, sub raport constructiv, sub raportul procesului tehnologic si sub raportul gabaritelor. Pentru toate acestea trebuie sa existe o anumita omogenitate a calitatii si dimensiunii materialelor sau semifabricatelor folosite, potrivit prevederilor standard sau normelor interne. Prin organizarea productiei in flux se intelege acea forma de organizare a productiei caracterizate prin specializarea locurilor de munca in executarea anumitor operatii, necesitate de

34

2. 3.

fabricarea unui produs sau piese sau a unui grup de produse sau piese, prin amplasarea locurilor de munca in ordinea impusa de succesiunea executarii operatiilor si prin deplasarea obiectului muncii sau a produselor de la un loc de munca la altul, cu mijloace adecvate de transport, de regula mecanizate sau automatizate, iar in stadiile superioare de organizare, intregul proces de productie desfasurandu-se in mod sincronizat pe baza unui tact de functionare, dinainte stabilit. Clasificarea variantelor de organizare a productiei in flux Formele de productie in flux se pot clasifica dupa urmatoarele criterii: a. dupa gradul de mecanizare si automatizare a executarii operatiilor; b. dupa gradul de continuitate; c. dupa nomenclatura productiei fabricate; d. dupa gradul de ritmicitate; e. dupa pozitia obiectului de prelucrat; f. dupa modul de trecere al produsului de la un loc de munca la altul; g. dupa configuratia liniei; h. dupa gradul de cuprindere a productiei intreprinderii; i. dupa modul de deplasare a produsului de la o operatie la alta. a. dupa gradul de mecanizare si automatizare a executarii operatiilor: 1. forme de organizare a productiei in flux unde predomina munca manuala; forme de organizare a productiei in flux unde predomina productia semi-mecanizata; forme de organizare a productiei in flux cu productia mecanizata sau automatizata. b. dupa gradul de continuitate: 1. forme de organizare a productiei in flux continuu; 2. forme de organizare a productiei in flux discontinuu sau intermitent. In cadrul liniilor de productie in flux continuu, trecerea obiectului muncii sau a produsului de la o operatie la alta se face in mod continuu, potrivit tactului de functionare stabilit, ca urmare a faptului ca pe fiecare loc de munca, durata operatiilor de executat este egala cu tactul sau multiplu al tactului. Asigurarea continuitatii lucrului se realizeaza ca urmare a sincronizarii executarii in timp a operatiilor de productie. Potrivit acestei sincronizari, produsele trec spre prelucrare la diferite operatii pe locuri de munca, la intervale de timp precise, fara a astepta nici un moment lansarea in fabricatie a produsului pe linie. Forma de organizare a productiei in flux discontinuu sau intermitent se caracterizeaza prin lipsa de sincronizare a executarii in timp a operatiilor, functionarea acestora neavand la baza un tact bine stabilit. Datorita faptului ca durata diferitelor operatii nu este egala sau intr-un raport multiplu, incarcarea utilajelor si a muncitorilor nu se poate face in mod uniform, procesul de productie intrerupandu-se, aparand locuri inguste si stocuri mari de productie neterminate. Sunt necesare masuri organizatorice pentru evitarea acestor fenomene negative, de exemplu la locuri de munca insuficient incarcate, putandu-se repartiza lucrari de la alte sectoare, productia desfasurandu-se pe loturi, sau daca acest lucru nu este posibil, se poate trece la lucrul la mai multe masini deservite de un singur muncitor, pentru folosirea completa a fondului de timp disponibil. c. in raport cu nomenclatura productiei fabricate, formele de organizare a productiei in flux se clasifica in trei categorii: 1. forme de organizare a productiei in flux cu nomenclatura constanta; 2. forme de organizare a productiei in flux cu nomenclatura variabila; 3. forme de organizare a productiei in flux cu nomenclatura in grup. Formele de organizare a productiei in flux cu nomenclatura constanta se caracterizeaza prin aceea ca, in cadrul lor, se fabrica in mod constant un singur fel de produs, in cantitati mari; aceasta categorie se fabrica la productia de masa, putandu-se specializa mai multe locuri de munca din firma respectiva. Formele de organizare a productiei in flux cu nomenclatura variabila se caracterizeaza prin aceea ca se fabrica mai multe feluri de produse de acelasi tip, care au un proces tehnologic asemanator. Aceste forme de productie sunt astfel concepute incat sa poata fi restructurate usor atunci cand se trece de la fabricarea unei categorii de produse la alta. Folosirea lor se face, de regula, la productia de serie, unde se executa o nomenclatura relativ larga de produse, in cantitati relativ mici. Formele de organizare a productiei in flux cu nomenclatura in grup se foloseste la acele intreprinderi ce executa o nomenclatura larga de produse care sunt asemanatoare sub raportul

35

procesului tehnologic si al configuratiei constructive. La aceasta forma, locurile de munca sunt dotate cu astfel de masini si utilaje si cu un astfel de echipament tehnologic incat sa fie posibila prelucrarea diferitelor grupe de produse sau piese asemanatoare, sub raport constructiv sau tehnologic, cu reglari minime. Pentru prelucrare se constituie grupuri de produse sau piese asemanatoare, care cuprind anumite feluri de produse, ce se executa in cantitatile solicitate. Formele de organizare a productiei in flux, unde se executa mai multe feluri de produse, se denumesc si linii polivalente. d. in raport cu ritmul de functionare, formele de organizare a productiei in flux se impart in: 1. linii de productie in flux cu ritm reglementat; 2. linii de productie in flux cu ritm liber. In cadrul organizarii productiei in flux prin ritm se intelege cantitatea de produse executata de catre o linie, pe o unitate de timp. Liniile de productie in flux cu ritm reglementat se caracterizeaza prin aceea ca trebuie sa livreze pe unitate de timp o anumita cantitate de productie, egala cu marimea stabilita a ritmului. La aceasta forma trebuie sa existe o sincronizare a executarii in timp a operatiilor de productie, mijloacele de transport folosite pentru deplasarea obiectului muncii sau a produsului avand o viteza de miscare corelata in mod strict cu ritmul de functionare adoptat. Formele de organizare a productiei in flux cu ritm liber nu necesita sincronizarea executarii operatiilor, iar livrarea produselor se face la intervale de timp neregulate. In cazul in care exista diferente de productivitate la diferite locuri de munca, pentru a se putea asigura continuitatea lucrului se creeaza stocuri tampon intermediare de produse sau piese, ce pot fi folosite de muncitori dupa necesitati. La formele de organizare a productiei in flux cu ritm liber, mijloacele de transport au rolul de asigura doar deplasarea produselor de la un loc de munca la altul, fara ca viteza lor sa fie corelata in mod strict cu durata operatiilor. De regula, la formele de organizare a productiei in flux cu ritm reglementat produsele se afla permanent pe mijloace de transport care pot fi: conveior sau banda, durata de executie a operatiilor fiind corelata in mod direct cu viteza de deplasare. Acest tip de organizare se intalneste la productia de series au de masa. e. in raport cu pozitia obiectului de prelucrat, se deosebesc: 1. linii de productie in flux cu obiect mobil; 2. linii de productie in flux cu obiect fix. Liniile de productie in flux cu obiect mobil reprezinta cea mai raspandita categorie in industrie. In acest caz, produsul sau piesa se deplaseaza cu mijloace de transport de la un loc de munca la altul, dupa executarea operatiei sau grupului de operatii. Liniile de productie in flux cu obiect stationar se folosesc, de regula, in industria de masini grele, la fabricarea diferitelor masini, utilaje sau agregate de dimensiuni mari si cu greutate ridicata, cum sunt vasele maritime si fluviale, turbine, cazane. La aceasta forma de organizare, obiectul este stationar iar muncitorii se deplaseaza intr-o anumita ordine, la anumite intervale de timp, de la un produs la altul, pentru executarea diferitelor operatii. f. in raport cu modul de trecere a produselor sau pieselor de la un loc de munca la altul, se deosebesc: 1. forme de organizare a productiei in flux la care trecerea produselor sau pieselor se face bucata cu bucata; 2. forme de organizare a productiei in flux la care trecerea produselor sau pieselor se face in loturi. In primul caz, aceasta organizare se foloseste cand avem productie in flux continuu cu tact de functionare pentru produsele care necesita prelucrare, montaj sau finisare si, care, prin greutatea si volumul lor, impun o deplasare individuala. Cea de-a doua forma se foloseste la productia in flux discontinuu sau intermitent, de regula pentru produsele de dimensiune si greutate mica si la care, datorita lipsei tactului de functionare, se poate face prelucrarea la un loc de munca a mai multor produse sau piese sub forma de loturi. g. dupa configuratia modului de amplasare a locului de munca pe suprafata de productie, organizarea productiei in flux se poate prezenta sub diferite variante: 1. forme de organizare a productiei in flux in linie dreapta; 2. forme de organizare a productiei in flux in careu; 3. forme de organizare a productiei in flux in zig-zag; 4. forme de organizare a productiei in flux in linie curba; 5. forme de organizare a productiei in flux in cerc, etc.

36

Adoptarea uneia sau alteia dintre variante se face in functie de numarul operatiilor ce trebuie executate la masinile sau utilajele necesare, in functie de suprafata de productie disponibila, de gradul de automatizare a transportului, etc. Forma cea mai des intalnita de amplasare a locurilor de munca, in cadrul productiei in flux este cea in linie, potrivit careia, locurile de munca se pot aseza de-a lungul benzii transportoare pe un rand sau pe doua, cu diferite scheme de deplasare a obiectului sau a produsului, de la un loc de munca la altul. h. dupa gradul de cuprindere a productiei intreprinderii in cadrul organizarii productiei in flux se deosebesc: 1. forme de organizare a productiei in flux pe sectoare; 2. forme de organizare a productiei in flux pe sectii; 3. forme de organizare a productiei in flux pe intreaga activitate. Formele de organizare pe sectoare se organizeaza pentru fabricatia diferitelor piese sau semifabricate din cadrul sectorului de productie. Organizarea pe sectii se intalneste atunci cand intregul proces de productie al sectiilor se desfasoara in flux, cum este cazul organizarii liniilor tehnologice pentru fabricarea diferitelor piese in sectiile de prelucrare mecanice sau in sectiile de montaj. Organizarea productiei in flux pe intreaga intreprindere se intalneste in cazul in care toate operatiile de productie si transport, din momentul lansarii in fabricatie a materiilor prime si pana in momentul iesrii din fabricatie sub forma de produs finit, se desfasoara in mod continuu sincronizat, potrivit tactului de functionare stabilit. i. in raport cu modul de deplasare a produselor intre operatii: 1. forme de organizare a productiei in flux neinzestrate cu mijloace de transport speciale; 2. forme de organizare a productiei in flux inzestrate cu mijloace de transport neactionate mecanic; 3. forme de organizare a productiei in flux inzestrate cu transportoare mecanice. Proiectarea liniilor de productie in flux este legata direct de proiectarea produselor, de particularitatile de ordin constructiv si tehnologic ale produselor ca si de marimea seriilor de fabricat ale acestora. Proiectarea liniilor de productie in flux se realizeaza pentru intreprinderile sau unitatile de productie odata cu proiectarea intreprinderii iar, pentru intreprinderile deja existente, cu ocazia efectuarii studiului de modernizare sau dezvoltare a diferitelor unitati de productie. Proiectarea optima a liniilor de productie in flux necesita crearea unor conditii materiale, prin proiectarea constructiva si tehnologica a produselor. Astfel, la proiectarea constructiva a diferitelor produse sau piese, trebuie sa se tina seama de posibilitatile fabricarii lor in conditiile productiei in flux, asigurand stabilitatea lor constructiva, folosirea constructiilor tip pentru diferite piese sau semifabricate, unificarea si tipizarea pieselor, posibilitatea prelucrarii acestora in conditii superioare. Pe baza acestor conditii se trece la proiectarea tehnologica de fabricatie, prevazanduse prin aceasta, formele concrete de desfasurare a procesului tehnologic, in conditiile organizarii productiei in flux. In cadrul proiectarii tehnologice se va stabili nomenclatura produselor sau pieselor ce se vor executa, se va elabora tehnologia de fabricatie prin precizarea operatiilor de executat, a succesiunii lor, a utilajelor ce vor fi folosite, a echipamentului tehnologic, precum si a normativelor de baza referitoare la normele de munca ale muncitorilor, la normele de folosire a utilajului, a masinilor si instalatiilor, la regimul de lucru, etc. Pe baza acestor date cu caracter tehnologic se va adopta tipul de linie de productie in flux continuu sau discontinuu, configuratia liniei, modul de deplasare a produselor, bucata cu bucata sau in loturi, felul mijloacelor de transport care vor fi folosite pentru deplasarea obiectului muncii sau produsului de la un loc de munca la altul, gradul de sincronizare a executarii in timp a operatiilor si elementele de calcul legate de functionarea liniei. Rezolvarea acestor probleme se face in mod diferentiat, prin luarea in consideratie a particularitatilor produsului de fabricat, a procesului tehnologic, pe baza de analiza economica, urmarindu-se adoptarea unei variante optime. Proiectarea liniei de productie in flux la intreprinderile deja existente necesita rezolvarea acelorasi probleme ca la intreprinderile noi, daca este vorba de introducerea in fabricatie a unor noi produse, caz in care trebuie acordata o atentie deosebita reorganizarii productiei pentru trecerea la organizarea productiei in flux, astfel incat sa se faca cu perturbari minime in activitatea de productie curenta.

37

Introducerea productiei in flux la intreprinderile deja existente necesita o revizuire a constructiei produselor si a procesului de fabricare a acestora, urmarindu-se prin aceasta simplificarea si tipizarea constructiilor si a procesului tehnologic, folosirea unor piese sau subansamble normalizate, adoptarea unor tehnologii tip, folosirea unor mijloace specializate si de mare randament. Organizarea spatiala a liniilor de productie in flux Proiectarea liniilor de productie in flux necesita, ca o conditie esentiala, amplasarea diferitelor masini, utilaje si agregate, potrivit mersului procesului tehnologic si adoptarea unei organizari spatiale a desfasurarii fluxului de fabricatie. Pentru organizarea spatiala pot fi adoptate diferite configuratii de amplasare a utilajelor care sa respecte succesiunea prelucrarii conform mersului procesului tehnologic. Adoptarea configuratiei de amplasare se face prin luarea in considerare a unor factori: 1. numarul si durata operatiilor care trebuie executate pe o linie; 2. numarul de masini sau locurile de munca necesitate de efectuarea operatiilor; 3. lungimea liniei; 4. forma si marimea spatiului disponibil al unitatii de productie pe care urmeaza sa se amplaseze linia; 5. marimea, greutatea pieselor sau produselor ce urmeaza a se executa. Configuratia unei linii de productie in flux nu trebuie sa fie neaparat in linie dreapta ci poate fi si sub forma unor litere: S, U, L, M, N, O, Y, C. O configuratie optima trebuie sa asigure alimentarea in mod automat a unei masini cu produsul sau piesa de prelucrat de la masina anterioara. Masinile sau locurile de munca trebuie astfel amplasate, incat fiecare muncitor sa poata lua produsul sau piesa cat mai usor de la locul unde a fost depus de muncitorul care a efectuat operatia anterioara, sau de pe mijlocul de transport, sau sa poata efectua operatia in conditii optime fara a deplasa obiectul muncii de pe mijlocul de transport. Organizarea spatiala a utilajelor necesita ca o conditie esentiala, stabilirea mijloacelor de transport ce vor fi folosite pentru deplasarea obiectului muncii. Pot fi folosite mijloace de deplasare cum sunt: benzi rulante, transportoare pe role, conveioare, carucioare, etc. Mijloacele de transport folosite pot fi de lucru atunci cand ele asigura atat transportul cat si locul de munca pe care se executa operatia la produsul respectiv, sau pot fi distribuite atunci cand acesta asigura numai transportul produselor de la un loc de munca la altul. Alegerea tipului de mijloc de transport se face in functie de conditiile de fabricare. In cazul liniilor la care piesele se deplaseaza intr-o singura directie se recomanda folosirea transportoarelor pe role, in timp ce la deplasarea alternativa a pieselor se recomanda folosirea carucioarelor manuale. Pentru operatiile de manipulare legate de functionarea liniilor se folosesc macarale manuale electrice iar in cazul unor piese mici, sub 15 kg, incarcarea liniei se face manual. In cadrul unitatilor de productie cu spatii inguste se folosesc pentru transport, monoraiurile, iar in cazul liniilor care necesita efectuarea transportului cu o anumita viteza pentru piese de greutate mica se recomanda folosirea benzilor transportoare de cauciuc, textile, plastice. Forme de organizare a productiei in flux in diferite ramuri industriale Organizarea productiei in flux se prezinta sub forme concrete, specifice, in diferite ramuri industriale determinate de particularitatile procesului tehnologic, felul si cantitatea produselor fabricate, felul materialelor folosite, numarul si caracteristicile utilajelor necesare, etc. In industria constructoare de masini, electrotehnica, electronica, organizarea productiei in flux se prezinta sub forma liniilor tehnologice de prelucrare, a liniilor automate de productie. In cadrul unitatilor industriale din aceste ramuri care au productia in masa, liniile de productie in flux sunt cu caracter continuu, organizandu-se pe sectii de productie, de regula avand caracter sincronizat. La unitatile industriale de productie in serie se folosesc linii de turnare iar in sectiile de tratament, liniile automate de tratare. In sectiile de prelucrare, forma principala de organizare o constituie linia tehnologica de prelucrare, iar in sectiile de montaj, liniile de montaj. Acestea pot fi cu un tact bine stabilit, linii in flux continuu pentru seriile mari sai in flux liber. In aceste ramuri, forma superioara de organizare o constituie liniile automate in flux, la care utilajele tehnologice de baza si auxiliare si instalatiile de transport formeaza un complex unic, prelucrarea si deplasarea obiectului muncii efectuandu-se automatizat pe baza de comanda centralizata, in conditiile sincronizarii operatiilor si a desfasurarii lor pe baza unui tact unic. Aceste linii automate pot fi de doua feluri: a. linii automate cu functionare discontinua; b. linii automate cu rotor.

38

Liniile automate discontinue pot fi de tip sectionat sau complet. Liniile automate de tip sectionat se caracterizeaza prin faptul ca procesul tehnologic, fiind impartit pe sectiuni, si liniile sunt organizate pe sectiuni. Liniile automate complete se caracterizeaza prin aceea ca liniile cuprind intregul proces tehnologic de fabricare. Liniile sectionate prezinta avantajul ca in cazul aparitiei unei defectiuni pe un punct al liniei, nu se opreste intreaga linie ci numai sectiunea unde a aparut defectiunea, celelalte sectiuni functionand pe baza unor stocuri tampon care se creeaza din timp. Caracterul discontinuu al acestor linii este determinat de faptul ca procesul de prelucrare in cazul transportului pieselor de la o masina la alta inceteaza. Liniile automate rotor se caracterizeaza prin faptul ca procesul de prelucrare se efectueaza in mod continuu, in timpul deplasarii piesei dispunand de rotoare de lucru si rotoare de alimentare, piesele si sculele fixandu-se pe rotoarele de lucru. In ramurile industriale cu procese continue: industria chimica, petrochimica, alimentara, a cimentului, se creeaza linii tehnologice automatizate pentru intregul proces de fabricatie al unui produs, proces condus de la o camera de comanda. In industria metalurgica, organizarea productiei in flux se realizeaza prin asigurarea unei prelucrari succesive continue a materiilor prime, in sectii de furnale, otelarie si laminoare. O conditie de baza o constituie asigurarea proportionalitatii necesare intre capacitatile de productie a diferitelor stadii de productie. De exemplu, functionarea continua presupune ca pentru un agregat de mare capacitate intr-un stadiu, sa se prevada mai multe agregate de capacitate mai mica pentru stadiul urmator. Intre acestea va exista un raport cantitativ binedeterminat, impus de cerinta fluxului continuu. In industria metalurgica organizarea productiei in flux se poate face in flux simplu sau in flux combinat. La organizarea productiei in flux simplu se organizeaza o sincronizare intre functionarea agregatului principal si a utilajelor cu caracter auxiliar care impreuna formeaza o unitate. Organizarea fluxului combinat consta in corelarea si functionarea fluxurilor simple, asigurand o folosire completa a capacitatii de productie a agregatelor ce realizeaza productia de baza a utilajelor si instalatiilor cu caracter auxiliar, precum si a suprafetei de depozitare. In conditiile sincronizarii fluxului tehnologic, tactul de functionare este determinat de agregatul conducator. In industria textila organizarea productiei in flux se bazeaza pe crearea sistemului de aparate; acesta se constituie pentru obtinerea unei anumite productii, prin gruparea diferitelor masini si utilaje necesitate de efectuarea operatiilor de baza si conexe, intr-o anumita proportionalitate inclusa de cerinta asigurarii continuitatii. In industria textila se foloseste, de regula, organizarea productiei in flux discontinuu. In industria de confectii se folosesc mai multe forme ale organizarii productiei in flux: - banda rulanta; - sistemul prod-sincron; - sistemul agregat cu transport orizontal mecanizat. Banda rulanta cu functionare continua si ritm reglementat se foloseste pentru fabricarea unui singur produs sau a unui numar redus de produse in serii mari de fabricatie. In cazul in care trebuie sa se treaca la intervale relativ scurte de timp de la fabricarea unui fel de produs la fabricarea altuia, datorita seriilor mici de fabricatie, banda rulanta trebuie restructurata, ceea ce necesita cheltuieli suplimentare de munca si materiale si intreruperi in functionare. Sistemul prod-sincron prezinta avantajul posibilitatii executarii simultane a mai multor feluri de produse cu procese tehnologice asemanatoare. La aceasta forma de organizare nu mai exista o sincronizare a executarii in timp a operatiilor, ceea ce face ca fiecare muncitor sa lucreze cu o productivitate la nivelul posibilitatilor lui, fara a mai depinde direct de productivitatea celorlalti muncitori. La sistemul prod-sincron operatiile se executa pe locuri de munca grupate dupa specificul operatiilor pe zone si grupe de faze intre diferite grupe de locuri de munca, creand magazii intermediare pentru aprovizionare cu semifabricate a locurilor de munca. Lansarea in fabricatie se face pe loturi, trecerea unui lot de la un loc de munca la altul facandu-se dupa executarea operatiei la toate produsele care formeaza loturi. Dupa terminarea executarii operatiei la un lot, muncitorii il predau la magazia intermediara si preiau un nou lot pentru prelucrare de la magazia intremediara. La acest sistem, locurile de munca nu se mai amplaseaza in jurul benzii transportoare ci in diferite forme, in functie de spatiul disponibil. Dezavantaje:

39

cresterea productiei neterminate, ca urmare a lipsei sincronizarii si a benzii transportoare; - necesitatea folosirii unor muncitori auxiliari pentru deplasarea produselor la diferite grupe de operatii; - necesitatea restructurarii modului de organizare si de amplasare a masinilor in cazul trecerii la fabricarea unor produse cu procese tehnologice diferite fata de cele executate anterior.

-

I4 I1 I3 I3 2 I1 I2 I2 3 I7 5 4 I5 6

I1 1

I6

I1

I8

I9
Sistemul de organizare a productiei prod-sincron 1 → 5= magazii intermediare I1 → I9= locuri de munca pe care se executa diferite operatii = muncitor Eficienta economica a organizarii productiei in flux Eficienta economica a organizarii productiei in flux se concretizeaza in primul rand in faptul ca duce la o puternica crestere a productivitatii muncii. Aceasta crestere se realizeaza ca urmare a faptului ca locurile de munca fiind specializate, pentru executarea unei operatii sau a unui numar redus de operatii se pot folosi masini si utilaje de mare randament si un echipament tehnologic perfectionat pentru executarea produselor. Muncitorul, executand in mod repetat anumite operatii, poate sa adopte metodele de lucru cele mai rationale, sa aleaga reguli de lucru optime, sa asigure o rationalizare a executarii operatiei, in conditiile unei organizari superioare a locurilor de munca, ceea ce permite, in final, o reducere sistematica a cheltuielilor de timp, munca. Organizarea productiei in flux duce in mod direct la o crestere a volumului productiei fabricate, ca urmare a cresterii puternice a productivitatii muncii si a faptului ca se asigura o folosire completa a capacitatii de productie pe baza unei mai bune folosiri a timpului de lucru a utilajului. Toate acestea sunt ca urmare a fluxului continuu si a intreruperilor necesitate de aprovizionarea cu materiale. Organizarea productiei in flux asigura o imbunatatire a calitatii produselor si reducerea efectiva a rebuturilor, datorita faptului ca are la baza un proces tehnologic elaborate in detaliu, creand totodata cadrul organizatoric necesar respectarii intocmai de catre muncitori a documentatiei referitoare la modul de executare a operatiei. Calitatea superioara a produselor se realizeaza si pe baza specializarii locurilor de munca in executarea operatiilor, fapt care asigura o mare decizie de executat. Eficienta economica se concretizeaza si prin faptul ca asigura o reducere a duratei ciclului de productie, micsorarea stocului de productie neterminata si accelerarea vitezei de rotatie a mijloacelor circulante. Aceste

40

avantaje au loc ca urmare a faptului ca se reduce timpul necesar efectuarii transportului si a duratei operatiilor, a intreruperilor dintre operatii, accelerandu-se totodata viteza de rotatie a mijloacelor circulante. Alte avantaje ale organizarii productiei in flux: - amplasarea rationala a masinilor si utilajelor pe suprafetele de productie existente prin reducerea suprafetelor ocupate de magaziile intermediare de pastrare a materialelor si semifabricatelor; - intarirea disciplinei muncii si a imbunatatirii conditiilor de munca, prezenta tuturor muncitorilor la locurile de munca intr-un program strict fiind obligatorie, datorita necesitatii asigurarii tactului de functionare a liniei. La organizarea productiei in flux se recomanda pregatirea muncitorilor la un nivel superior, astfel incat sa poata asigura conditiile si functionarea optima a masinilor, reglarea si intretinerea lor, cunoasterea in ansamblu a procesului care se desfasoara in cadrul liniei si nu numai a operatiilor pe care o executa, asigurand totodata conditiile superioare de ordin ergonomic si de respectare a normelor de tehnica securitatii muncii. Folosirea metodei tehnologiei de grup pentru marirea loturilor de productie si organizarea pe aceasta baza a productiei in flux O cerinta de baza o constituie trecerea de la fabricarea unor loturi mici de produse sau piese la loturi mari si folosirea unor metode superioare de organizare a productiei. Fabricarea produselor in serii mici necesita utilaje si echipament universal, amplasarea utilajelor pe grupe omogene determinand o folosire incompleta a utilajelor datorita reglarilor frecvente si a stocurilor mari de productie neterminata, toate acestea nepermitand intreprinderii sa desfasoare activitati in conditii de eficienta economica maxima. Pentru trecerea de la fabricarea unor loturi mici la loturi mari se poate folosi metoda tehnologiei de grup, potrivit careia diferite produse sau piese care trebuie executate in serii mici pot fi incadrate in anumite grupe de fabricatie, dupa asemanari constructive si tehnologice, dupa utilajul tehnologic si echipamentul necesar. Din randul fiecarei astfel de grupe, se alege o piesa sau produs, avand elemente constructive si tehnologii caracteristice tuturor pieselor sau produselor din grupa; in functie de aceasta se elaboreaza procesul tehnologic pentru intreaga grupa, se alege utilajul necesar si se proiecteaza echipamentul tehnologic. In cazul in care nu exista un produs sau piesa cu caracter reprezentativ, aceasta se proiecteaza avand toate caracteristicile constructive sau tehnologice ale celorlalte piese sau produse, in functie de care se elaboreaza tehnologia. Prin folosirea acestei metode, in loc sa se elaboreze procesul tehnologic pentru fiecare fel de produs sau piesa in parte, in loc sa se proiecteze echipamentul tehnologic si sa se foloseasca utilaje universale, se elaboreaza o tehnologie de grup unica, care va asigura succesiunea operatiilor, echipamentul tehnologic si utilajele specializate folosite la fabricarea fiecarui fel de produs sau piesa, care face parte din grupa respectiva. Datorita faptului ca folosirea tehnologiei de grup asigura marirea lotului de productie si repetabilitatea acestora, va permite folosirea unor masini si utilaje de mare randament si trecerea fabricarii produselor sau pieselor din cadrul grupei de baza intr-o metoda superioara de organizare cu toate avantajele ce decurg din aceasta. Aplicarea acestei metode permite proiectarea si folosirea unor dispozitive universale de montaj si dispozitive universale de grup pentru fabricarea produselor sau pieselor din grupa data, in locul unor dispozitive proiectate si utilizate pe produs, reducandu-se in acest mod atat volumul de munca necesar proiectarii cat si costul acestora. Folosirea metodei tehnologiei de grup influenteaza in mod pozitiv cresterea nivelului de organizare si productie a muncii, a nivelului de conducere si organizare, permitand simplificarea activitatii de elaborare a tehnologiei si a normativelor de baza, marirea loturilor, reducerea ciclului de productie, imbunatatirea folosirii capacitatii de productie, fabricarea produselor pe baza unor planuri standard si, in final, reducerea costurilor productiei. Folosirea tehnologiei de grup presupune ca o cerinta de baza, tipizarea, normalizarea si modularizarea pieselor, subansamblelor sau semifabricatelor. Organizarea fabricarii produselor dupa metoda productiei individuale (pe unicate) si de serii mici. Caracteristici principale ale organizarii fabricarii produselor dupa metoda productiei individuale si de serii mici. O caracteristica principala a productiei individuale o constituie faptul ca ea necesita organizarea unitatilor de productie dupa principiul tehnologic. Potrivit acestei metode de

41

organizare, unitatile de productie se constituie pentru efectuarea anumitor faze sau stadii ale procesului tehnologic, amplasarea utilajelor in cadrul unitatilor de productie facandu-se pe grupe omogene de masini, utilaje sau instalatii. In cadrul fabricarii unor produse de mare complexitate, organizarea unitatilor de productie se face dupa principiul denumit “al pozitiei fixe”, produsele avand o pozitie fixa in cadrul unitatii de productie, operatiile executand-se prin deplasarea muncitorilor de la un produs la altul, in ordinea executarii operatiilor la anumite intervale de timp binedeterminate. In cazul organizarii dupa principiul tehnologic, dotarea locurilor de munca se face cu masini si utilaje universale si cu echipament universal, care sa permita executarea unui anumit gen de lucrari la o mare varietate de produse sau piese. O alta caracteristica a organizarii productiei pe unicate o constituie faptul ca produsele trec spre prelucrare de la o operatie la alta, bucata cu bucata, in loturi mici, existand mari intreruperi in procesul de fabricare, ceea ce determina un ciclu de productie mare si stocuri de productie neterminata in cantitati ridicate. Faptul ca produsele se fabrica in serii mici determina caracteristici si asupra modului de pregatire a executarii productiei. Pentru fabricarea acestor produse se elaboreaza o serie de caracteristici, o tehnologie sumara, precizand fazele de executie, felul si succesiunea operatiilor de executat, grupele de utilaje pe care se vor executa aceste operatii, felul sculelor, dispozitivelor si verificatoarelor universale ce urmeaza a fi folosite. Aceasta tehnologie va fi definitivata de catre tehnologi pe fiecare loc de munca. Printre caracteristicile principale ale organizarii productiei pe unicate sunt si cele care se refera la faptul ca, in cadrul proiectarii tehnologiei de fabricatie se folosesc normative grupate, evitandu-se elaborarea unei tehnologii detaliate care ar cere mult timp si care ar necesita costuri ridicate; in acest caz, executarea operatiilor se fectueaza pe baza unor norme de timp grupate, cu o mare pondere a timpului de pregatire, incheiere, existenta unor muncitori cu calificare superioara. Organizarea spatiala a unitatilor de productie in conditiile productiei individuale Aplicarea pe unicate sau loturi mici a produselor impune adoptarea unui astfel de sistem de organizare spatiala a productiei, care sa permita fabricarea unei largi nomenclaturi de produse in conditii de eficienta economica maxima. Potrivit principiului tehnologic de organizare spatiala a productiei, diferite unitati de productie se constituie in vederea executarii unui stadiu sau a unei faze a procesului tehnologic prin gruparea diferitelor masini si utilaje asemanatoare, sau a executarii anumitor operatii de acelasi fel, in cadrul anumitor unitati de productie. Organizarea spatiala dupa principiul tehnologic prezinta o serie de avantaje si dezavantaje. Avantaje: - asigurarea unei mari flexibilitati in folosirea mijloacelor de munca, acestea putand fi folosite la fabricarea unei mari varietati de feluri de produse, la gruparea diverselor produse sau piese, la crearea conditiilor pentru o indeplinire ritmica a programului de productie, eventualele defectiuni ale unor utilaje neproducand perturbari in continuitatea procesului de productie; - asigurarea unei conduceri eficiente a unitatilor de productie, acest lucru fiind permis de gruparea pe utilaje omogene. Dezavantaje: - necesita un volum de transporturi si manipulare ridicat; - necesita muncitori cu grad superior de calificare; - presupune un ciclu de productie ridicat; - necesita un control complex pentru asigurarea unei calitati superioare a productiei. O problema de baza a organizarii unitatilor de productie dupa principiul tehnologic este aceea de a stabili ordinea de amplasare a subunitatilor de productie si a diferitelor masini si utilaje in cadrul subunitatilor de productie. Aceasta se face prin folosirea unui ansamblu de tehnici si metode: metoda verigilor, metoda gamelor fictive, metoda Cameron, metoda diagramei bloc, metoda machetelor bi sau tridimensionale si metoda repartizarii pe suprafetele de productie a subunitatilor cu ajutorul calculelor electronice. Organizarea celulara de fabricare Acest mod de organizare este folosit in tarile cu o industrie dezvoltata, la intreprinderile care fabrica o nomenclatura larga de produse, in serii mici sau unicate: producatoare de masini, unelte, masini textile, etc.

42

Potrivit acestui sistem, in cadrul unitatilor de productie se creeaza celule de fabricatie unde se grupeaza mai multe feluri de masini si utilaje, pe baza cerintelor asigurarii prelucrarii conform unor tehnologii de grup impuse de fabricarea pieselor. Celulele de fabricatie se constituie pentru fabricarea sau prelucrarea diferitelor piese componente ale subansamblelor sau produselor. Aceste piese sau subansamble se grupeaza dupa asemanarea secventei de operatii de prelucrare, in familii sau grupe. Pentru executarea secventelor de operatii pentru fiecare familie sau grupa de piese se constituie celule de fabricatie dotate cu utilaje necesare executarii acestora, in cadrul carora lucreaza echipe sau formatii de muncitori, specializate in executarea operatiilor din familia sau grupa respectiva. In conditiile acestei organizari, in cadrul unei celule se face prelucrarea completa a grupei de piese sau a grupelor de piese repartizate spre prelucrare, spre deosebire de organizarea specifica tehnologiei de grup, care asigura numai prelucrarea specifica acesteia. Avantaje: - reducerea ciclului de prelucrare a pieselor; - scurtarea circuitului de transport a pieselor si reducerea timpului de intreruperi interoperationale; - cresterea calitatii pieselor executate, ca urmare a responsabilitatii unei singure celule de fabricare in executarea lor; - asigurarea unei folosiri mai bune a timpului disponibil al masinilor si a timpului de lucru al muncitorilor in cadrul celulei de fabricare; - asigurarea posibilitatii trecerii la policalificare, lucrul la mai multe masini, cu toate avantajele care decurg din aceasta; - cresterea productivitatii muncii, ca urmare a folosirii unui personal specializat, a unor utilaje si sdv-uri specializate in executarea operatiilor specifice celulei de fabricare; - reducerea stocurilor de productie si accelerarea vitezei de rotatie a mijloacelor circulante. Acest sistem de organizare, folosit indeosebi in intreprinderile din Anglia si Japonia, a determinat reducerea ciclului de fabricatie pe loturi de piese cu circa 50%. Tot in acest sistem de organizare, stocurile de productie neterminata s-au redus cu 30%, iar productivitatea muncii a crescut, avand tendinta de a se dubla. Ciclul de productie Ciclul de productie reprezinta unul din indicatorii de baza ce caracterizeaza nivelul de organizare al intreprinderii industriale. Prin ciclu de productie al unui produs sau loturi de produse se intelege perioada de timp din momentul lansarii in fabricatie sub forma de materii prime si pana in momentul iesirii din fabricatie sub forma de produse finite. Durata ciclului de productie determina marimea stocurilor de productie neterminata in intreprindere, marimea mijloacelor circulante, productia neterminata si viteza de rotatie a mijloacelor circulante. Durata ciclului de productie constituie un normativ de baza al activitatii de pregatire, lansare si urmarire a fabricatiei produselor, determinand momentul de incepere si de incheiere a executarii produselor si ordinea de lansare in fabricatie, incarcarea utilajelor si folosirea utilajelor in timp. Structura ciclului de productie este determinat pentru cunoasterea duratei ciclului de productie. Prin structura ciclului de productie intelegem componenta acestuia sub raportul duratei operatiilor tehnologice a activitatii auxiliare, a intreruperilor precum si raporturile dintre cheltuielile de timp pentru diferite feluri de operatii si intreruperile in procesul de productie. Sub raport structural, durata ciclului de productie este formata din doua mari componente: 1. perioada de lucru; 2. timpul de intrerupere. Perioada de lucru este formata din: a. durata ciclului operativ; b. durata proceselor naturale; c. durata proceselor auxiliare. Durata ciclului operativ constituie o parte a perioadei de munca care exprima durata activitatii principale, legate de executarea produselor sau lotului de produse. Este formata din durata operatiilor tehnologice si durata lucrarilor de pregatire – incheiere.

43

Durata proceselor naturale intra in componenta duratei ciclului de productie, numai in ramurile in care obtinerea productiei finite necesita o perioada de timp pentru actiunea unor factori naturali. Exemplu: industria de vinuri, de prelucrare a lemnului, a berii. Durata proceselor auxiliare este formata din doua subcomponente: - durata operatiilor de control; - durata operatiilor de transport. Timpul de intrerupere este format din: a. timpul de intreruperi interoperationale (in interiorul schimbului); b. timpul de intreruperi intre schimburi. Timpul de intreruperi interoperationale determina modul de organizare a lucrului in cadrul unitatilor de productie si este format din timpul de intreruperi datorat: - executarii lucrului pe loturi – sunt determinate de faptul ca o piesa sau un produs din cadrul lotului trebuie sa astepte pana-i vine randul spre a fi prelucrat, iar dupa aceasta, pana se prelucreaza si celelalte produse din lot; - asteptarii la locurile de munca – sunt determinate de faptul ca piesele sau produsele sosite la locul de munca trebuie sa astepte pana se elibereaza locul de munca ocupat cu executarea unor produse sau piese apartinand unor loturi lansate anterior; - timpul de intreruperi pentru completare – au loc in ramurile unde obtinerea unui produs finit are loc prin montarea sau asamblarea diferitelor piese sau subansamble; sunt determinate de nesincronizarea in timp a acestora, unele din ele trebuind sa astepte pana se completeaza setul de piese sau semifabricate care urmeaza a fi supuse montajului. Timpul de intreruperi intre schimburi este format din trei subcomponente: - timpul de intreruperi datorita zilelor nelucratoare; - timpul de intreruperi datorita regimului de schimburi; - timpul de intreruperi pentru masa, conform organizarii interne a intreprinderii. O caracteristica importanta o prezinta durata ciclului operativ sub raportul continutului economic al celor doua componente, astfel, in timp ce timpul tehnologic format din suma duratelor operatiilor tehnologice necesare obtinerii unui produs sau piese, se efectueaza cate o data pentru fiecare unitate de produs, timpul de pregatire – incheiere se efectueaza o singura data pentru intreg lotul de produse indiferent de marimea lotului acestuia. Cunoasterea structurii duratei tipului de productie si a continutului fiecarei componente prezinta o mare importanta economica. Cai de reducere a duratei ciclului de productie Prin reducerea ciclului de productie se poate mari numarul de cicluri care se pot efectua in aceasta perioada de timp, care poate fi semestru sau an, ceea ce asigura cresterea volumului de productie prin folosirea aceleiasi capacitati de productie si acelasi numar de muncitori. Prin reducerea duratei ciclului de productie se asigura reducerea stocurilor de productie neterminata in cadrul unitatilor de productie ale intreprinderii, influentand prin aceasta, micsorarea normativului de mijloace circulante si accelerand viteza de rotatie a mijloacelor circulante. Reducerea duratei ciclului de productie reprezinta un puternic factor de crestere a productivitatii muncii, de reducere a costurilor de productie si de crestere a rentabilitatii. Cai de reducere a duratei ciclului de productie: a. introducerea tehnicilor noi si perfectionarea tehnicilor de fabricatie, asigurandu-se astfel automatizarea procesului de productie si folosirea unor masini si utilaje cu randament sporit; b. inlocuirea proceselor naturale cu procese artificiale, ori de cate ori este posibil, reducand astfel ponderea acestor procese in durata ciclului de productie; c. mecanizarea si automatizarea procesului de transport si control si executarea lor intrun mod organizat, astfel incat sa se desfasoare in paralel procesul tehnologic de baza; d. ridicarea nivelului de organizare a productiei si a muncii, fiind vorba de organizarea productiei in flux, care contribuie la reducerea intreruperilor procesului de productie, organizarea executarii in timp a operatiilor dupa felul lor (modul de imbinare paralel sau paralel – succesiv), folosirea schimburilor nelucratoare pentru efectuarea operatiilor de control, reglare si reparare a utilajelor;

44

e. imbunatatirea aprovizionarii tehnico – materiale, care contribuie la reducerea intreruperilor datorate lipsei de materii prime, la disparitia intarzierilor datorita absentei ritmului, etc. f. ridicarea calificarii muncitorilor, prin faptul ca un singur muncitor poate lucra la mai multe masini, crescand productivitatea muncii; g. imbunatatirea programarii productiei care sa asigure prin grafice de productie intocmite foarte riguros, reducerea asteptarilor pentru completare sau pentru a intra in lucru pe masini, intreruperi care pot avea o pondere ridicata. Sistemul de indicatori Este format din trei grupe: A. grupa indicatorilor care caracterizeaza nivelul de organizare sub raportul metodelor de organizare folosite; B. grupa indicatorilor ce caracterizeaza nivelul de specializare a productiei; C. grupa indicatorilor ce caracterizeaza gradul de cooperare a productiei. A. : 1. numarul unitatilor de productie organizate pe baza metodei de productie in flux si pe baza metodei de organizare specifice productiei de unicate si serii mici si ponderea acestora fata de totalul unitatilor de productie de baza ale intreprinderii; 2. ponderea volumului productiei, a valorii mijloacelor fizice si a numarului de muncitori corespunzator unitatilor de productie, organizarea pe baza metodelor productiei in flux si pe baza metodelor productiei de unicate si de serii mici fata de totalul indicatorilor similari pe intreprindere; 3. nivelul productivitatii muncii, al gradului de folosire a mijloacelor fixe si nivelul cheltuielilor de productie la 1000 lei productie corespunzatoare unitatilor de productie cu productia in flux si la unitatile organizate pe baza altor metode; 4. numarul liniilor tehnologice de prelucrare, montaj al benzilor rulante, al liniilor automate de productie sau a altor forme de organizare a productiei in flux, existente in intreprindere; 5. nivelul de inzestrare tehnica a productiei cu dispozitive, matrite ce revin pe o piesa sau operatie precum si greutatea specifica a dispozitivelor de grup si a celor universale, folosite fata de totalul echipamentului tehnologic existent; 6. durata ciclului de productie pe fiecare produs sau grupa de produse, precum si volumul productiei neterminate; 7. normativul de mijloace circulante pentru productia neterminata si nivelul vitezei de rotatie a mijloacelor circulante. Pe baza acestor indicatori se pot face aprecieri cantitative si calitative referitoare la nivelul de organizare al productiei si la masura in care metoda de organizare folosita da eficienta economica estimata sau nu si masurile ce trebuie adoptate pentru valorificarea potentialului productiv existent. : 1. ponderea unitatilor de productie specializate si a productiei obtinute in unitatile specializate fata de totalul productiei intreprinderii; 2. ponderea pieselor, semifabricatelor si a subansamblelor normalizate, tipizate sau standardizate in numar total de piese, semifabricate sau subansamble fabricate pe totalul intreprinderii; 3. numarul si ponderea utilajului specializat si universal in totalul utilajului unitatii industriale. Cunoasterea acestor indicatori permite caracterizarea nivelului de specializare existent la un moment dat, totodata putand fi adoptate masuri pentru cresterea numarului de unitati specializate privind scoaterea din productie a pieselor sau produselor care nu intra in profilul optim de fabricatie al unitatii industriale sub raportul omogenitatii tehnologice sau constructive, sau cu privire la intensitatea actiunilor de normalizare, tipizare sau standardizare a produselor sau pieselor. Din analiza numarului si ponderii utilajului specializat, special si universal, corelat cu specializarea unitatilor de productie, se vor putea desprinde concluzii cu privire la extinderea ponderii utilajului specializat in totalul utilajului intreprinderii. C. :

45

valoarea totala a productiei fabricate de unitatile industriale; 2. numarul de intreprinderi cu care unitatea industriala coopereaza pe linia primirii de piese, semifabricate sau a executarii de lucrari, pe linia expedierii sau executarii de piese. Interpretarea acestor indicatori trebuie facuta in corelatie cu nivelul de specializare si cu tendintele viitoare ale specializarii. Analiza corelata a nivelului de organizare a productiei trebuie sa permita desprinderea rezervelor existente in ceea ce priveste perfectionarea organizarii la nivelul unitatilor industriale cu organizare superioara. Metode si tehnici de studiu si analiza a procesului de productie

1. ponderea valorii pieselor, a semifabricatelor si subansamblelor aduse prin cooperare, in

1. graficul general al fluxului de productie; 2. graficul de analiza generala; 3. graficul de analiza detaliata; 4. graficul de circulatie. Graficul general al fluxului de productie are ca scop trasarea in faza de proiectare sau urmarirea in faza de analiza a circuitelor pe care le parcurg diferite piese, subansamble sau produse, aratand grafic diferite etape sau faze de productie in succesiunea lor din momentul iesirii din depozite sub forma de materii prime, pana in momentul iesirii din fabricatie sub forma de produse finite. Fluxul tehnologic se reprezinta pe planul general al intreprinderii pentru piesele, subansamblele sau produsele generale cu adoptarea pentru fiecare in parte a unei culori sau a unei reprezentari caracteristice. In cazul in care fabricatia se desfasoara pe mai multe nivele, reprezentarea grafica poate fi facuta pe mai multe planuri. In proiectare, pe baza cunoasterii procesului tehnologic se poate stabili fluxul general iar in functie de aceasta se elaboreaza proiectul de amplasare a unitatilor de productie pe teritoriul intreprinderii. Schema generala a procesului de productie se intocmeste pentru un produs, subansamblu sau piesa, avand scopul de a da o imagine de ansamblu asupra intregului proces. Elaborarea acestui grafic urmareste numai succesiunea operatiilor de baza si a operatiilor de control, reprezentand punctele in care materialele prelucrate sau in forma bruta intra in proces. Intocmirea acestui grafic nu tine seama de locurile de munca in care sunt realizate operatiile, putandu-se preciza timpul necesar pentru executarea acestor operatii. Pentru reprezentarea grafica se folosesc anumite simboluri si reguli de reprezentare, astfel: operatia de baza = ‫ ,ס‬operatia de control = □. Graficul de analiza detaliata urmareste in afara de operatiile de baza si control si operatii de transport, asteptare si depozitare. Spre deosebire de graficul de analiza generala, care se intocmeste pentru un produs sau piesa, graficul de analiza detaliata se poate intocmi si pentru un muncitor, inregistrandu-se procesul raportat la activitatea muncitorului iar pentru materiale sau produse, procesul raportat la ceea ce se intampla cu acestea sau cu utilaje. Potrivit simbolizarii, operatiile de transport = →, cele de asteptare = ▲, cele de depozitare = ▼. In cazul in care doua operatii se executa in acelasi timp, simbolurile se combina, trecandu-se operatia mai importanta in exteriorul celeilalte. Graficul de analiza generala va arata succesiunea executarii operatiilor si timpul de executare, inscriindu-se in interiorul simbolului cifra de ordine corespunzatoare conform succesiunii existente in cadrul procesului, iar in partea stanga a simbolului, timpul de executie. Graficul de circulatie se intocmeste reprezentand pe un plan de situatii al intreprinderii, intocmit la o scara, circulatia materialelor sau a produselor, prin trasarea traiectoriei sau a circuitului acesteia in procesul de productie, cu indicarea tuturor activitatilor ce au loc: operatii de baza, de control, asteptari, transport, depozitari. Acest grafic trebuie sa arate amplasarea locurilor de munca in spatiul analizat cu indicarea instantelor de deplasare si cu trasarea itinerariului parcurs de produse, materiale sau de executant, pe la diferite locuri de munca, folosindu-se aceleasi simboluri ca si la graficul de analiza detaliata. Pentru trasarea circuitului diferitelor produse sau materiale se pot folosi culori diferite, linii diferite cu indicarea sensului de circulatie prin sageti. Se vor arata in mod exact: directia, distantele, locurile de depozitare si control, precum si locurile de prelucrare, asteptare cu amplasarea exacta pe trasee. In cazul in care procesul proiectat sau analizat se desfasoara pe mai

46

multe nivele se va face o reprezentare izometrica (pe mai multe nivele), potrivit cerintelor de redare exacta a circuitului produselor sau materialelor. Pentru a se imbunatati variantele de prelucrare sau situatiile existente in intreprindere, se impune folosirea metodei interogative. Potrivit acestei metode, procesul se analizeaza operatie cu operatie, urmarindu-se obiectivul sau scopul efectuarii operatiilor, locul unde se efectueaza, momentul executiei, persoana care executa si mijloacele de executie. Se pun o serie de intrebari principale si o serie de intrebari secundare, urmarindu-se in final, pe baza acestor intrebari si a raspunsurilor rezultate, obtinerea unor solutii noi de proiectare care se vor concretiza intr-o noua varianta, intocmindu-se un final monografic. Elemente de calcul ale unei linii de productie in flux Proiectarea unei linii de productie in flux necesita stabilirea elementelor de calcul ale acesteia si dimensionarea ei optima. Elemente de calcul: a. tactul; b. ritmul; c. numarul de masini sau locuri de munca; d. numarul de muncitori; e. lungimea liniei; f. viteza de deplasare a mijloacelor de transport. Tactul reprezinta intervalul de timp la care un produs sau piesa iese sub forma finita de pe linie si se calculeaza ca un raport intre fondul de timp disponibil al liniei pentru perioada considerata si cantitatea de productie prevazuta a se fabrica pe acea perioada. T = td*60 / Pp td = fond de timp disponibil al liniei pe perioada de timp considerata (ore) Pp = productia prevazuta In cazul in care pentru linia de productie in flux sunt prevazute intreruperi planificate in timpul schimbului, timpul de functionare al liniei trebuie diminuat cu marimea acestuia, caz in care se va folosi: T = td*60 – I / Pp i = marimea intreruperilor planificate (min) T = td*60 : k / Pp k = coeficient de utilizare al timpului de munca Ritmul este cantitatea de produse ce se executa in cadrul liniei, pe unitatea de timp. Este inversul tactului. Numarul de masini sau locuri de munca se calculeaza facand raportul dintre suma duratelor operatiilor necesitate de obtinerea unei cantitati de produs pe linie si tactul liniei. Nmt = Dt / T Nmt = numarul total de masini sau locuri de munca Dt = suma duratelor operatiilor de executat pentru un produs sau piesa In cadrul executarii unei operatii, este egala cu marimea tactului; pentru executarea acestei operatii este necesara o masina sau un loc de munca. Numarul de muncitori, ce urmeaza sa lucreze la locurile de munca, se stabileste in functie de numarul de locuri de munca din cadrul liniei de productie in flux si in functie de norma de servire pentru aceleasi locuri de munca. La fiecare loc de munca, durata medie de executie a unei operatiuni este formata din timpul de munca al muncitorului si timpul de lucru al masinii. Cand in aceasta durata medie, ponderea timpului de munca al muncitorului este predominanta, la fiecare loc de munca e necesar sa lucreze un muncitor, numarul muncitorilor va fi egal cu numarul locurilor de munca din cadrul liniei. In cadrul in care aceasta pondere este redusa, pentru o folosire completa a timpului de lucru al muncitorilor se impune organizarea lucrului de catre un muncitor la mai multe locuri de munca. Stabilirea necesarului de muncitori pentru o linie de productie in flux trebuie sa aiba la baza numarul operatiilor de executat, cunoasterea timpului in decursul careia muncitorii sunt ocupati cu executarea operatiilor precum studiul posibilitatii de lucru a unui muncitor la mai multe masini. Lungimea liniei se determina ca un produs intre distanta dintre centrul a doua locuri de munca alaturate si numarul total al locurilor de munca de pe linie care coincide cu numarul masinilor, atunci cand la fiecare loc de munca exista o masina. L = dx*N

47

d = distanta dintre centrele a doua locuri de munca alaturate N = numarul de locuri de munca de pe linie Viteza de deplasare se calculeaza facand raportul intre distanta dintre centrele a doua locuri de munca si tactul liniei de productie in flux. V=d/T Metodele de analiza a amplasarii optime a utilajelor folosite in proiectare si analiza 1. metoda verigilor; 2. metoda gamelor fictive; 3. metoda Cameron; 4. metoda diagramei cu file; 5. metoda planurilor generale suprapuse – se executa pe hartie transparenta, machete cu doua sau trei dimensiuni. Metoda verigilor – se determina schema teoretica de amplasare a locurilor de munca in raport cu frecventa legaturilor dintre locurile de munca si cu volumul materialelor sau produselor care trebuie deplasate intre acestea. Metoda gamelor fictive consta in stabilirea ordinii de amplasare a locurilor de munca in functie de frecventa operatiilor, numerele de ordine ale executarii lor potrivit procesului tehnologic respectiv. Metoda Cameron se foloseste pentru stabilirea amplasamentelor utilajelor si a deplasarii materialelor in cadrul constructiilor existente.

48

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful