You are on page 1of 29

Mediul

de
viață
Clasa a XI-a B
Medii biotice si abiotice
Grosu Andreea
Iacobeanu Ana
 Mediul de viaţă este un mediu natural format din totalitatea
factorilor cu viaţă (biotici) şi totalitatea factorilor fără viaţă
(abiotici),necesare unui organism viu.
 Biotopul reprezintă un mediu de viață cu caracteristici ecologice
relativ omogene pe care se dezvoltă o biocenoză.
 Biocenoza - totalitate a organismelor vii, care populează un anumit
mediu, formând cu el un tot unitar (ecosistem).
 Mediul acvatic - Apele mărilor acoperă două treimi din suprafața Pământului.
-Viata a început în mare cu miliarde de ani în urmă. Apoi, cu circa
700 milioane de ani în urmă, au apărut meduzele și bureții de mare.
-Cu circa 500 milioane de ani în urmă au apărut animalele cu
cochilie, viața în mediul acvatic diversificându-se apoi, ajungându-se ca în prezent, în
mare să existe aproximativ 14000 de specii de pești și 160000 de specii de nevertebrate.
 Mediul aerian • Mediul aerian este unul dintre factorii vitali, absolut
indispensabili, ei asigurând respiraţia oamenilor, animaleleor, plantelor. Fără aer
viaţa ar fi imposibilă. Aerul asigură organismele vii cu oxigen, prin aer se inlătură
produsele catabolice, se produc procesele de termoreglare a organismului.
• De mediul aerian al pământului sunt strâns legate diverse procese
geologice, hidrolitice şi energetice. Mediul aerian are o mare importanţă în activitatea
profesională a oamenilor, el fiind o sursă de poluanţi chimici, germeni patogeni, pulberi,
care prezintă un anumit pericol pentru sanatare,
• Funcţiile vitale,capacitatea de lucru a omului depind în măsura de
mediul aerian, de particularităţile fizice şi compoziţia chimică a lui.
 Mediul terestru -cuprinde mediile naturale: câmpia, dealul, muntele, pădurea,
precum si mediile artificiale: grădina, livada, via şi parcul.



 Mediul abiotic cuprinde :
 solul,
 apa,
 aerul,
 factorii climatici
 toate elementele necesare apariţiei şi dezvoltării organismelor;
 ABIÓTIC, -Ă adj. Lipsit de viață. [< fr. abiotique, cf. gr. a – fără, bios – viață].
 De exemplu:
* solul-poate fi diferit de la un loc la altul(sarurile minerale,apa,oxigenu l pot fi diferita ca proportie
de la un loc la altul)De asemenea,poate sa difere temperatura solului de la o regiune la alta.
* apa-poate fi statatoare sau curgatoare,dulce sau sarata,cu valuri si curenti;limpede sau tulbure,calda
sau rece,cu cantitati diferite de oxigen sau dioxid de carbon dizolvate in ea.
* aerul-poate avea o anumita temperatura,umiditat e,lumina,curenti de aer ce formeaza vanturile.

Habitate si nise
Hemeziu Dan


Tipuri majore de biomi de pe Terra
Braga Vlad
Gheorghian Andreea
 Biomul este o comunitate biotică caracterizată prin existenţa unor populaţii dominante de plante şi
animale, trăiesc într-un anumit climat specific de regulă unor zone geografice mai extinse. Biomul
poate fi privit ca o asociaţie de biocenoze adiacente din punct de vedere geografic ceea ce le conferă
particularităţi distincte. Deoarece, iniţial definirea biomului a fost aceea de „formaţiuni (asociaţii)
vegetale”, majoritatea biomilor sunt denumiţi după tipul vegetaţiei dominante.
 Influenţaţi de latitudinea şi altitudinea geografice, de temperatură şi regimul precipitaţiilor, biomii
tereştri sunt diferiţi şi includ variate tipuri de păduri, întinderi ierboase (savana, stepă, tundră etc.) şi
zone deşertice. Aceşti biomi includ de asemenea comunităţile specifice bazinelor acvatice incluse
(lacuri, bălţi, mlaştini, zone umede).
 Deşi aceste asociaţii de ecosisteme s-au format în zone geografice distincte, există unele similarităţi
ca urmare a selecţiei naturale.
 Diversitatea speciilor de animale, precum şi a speciilor vegetale subdominante, care sunt de regulă
caracteristice fiecărui biom, este controlată de condiţiile de mediu şi de productivitatea vegetaţiei
dominante. În general, diversitatea speciilor este mai mare dacă producţia primară netă este suficient
de mare şi există condiţii favorabile de umiditate şi temperatură.
 Adaptarea speciilor şi specializarea nişelor trofice pot fi observate foarte bine la nivelul biomilor.
Organismele care ocupă nişe trofice asemănătoare, în ecosisteme similare dar separate geografic,
aparţin unor specii diferite care au dezvoltat însă adaptări similare, ca răspuns la modificarea similară
a factorilor de mediu.

Legenda hartii si relatia intre biomi si grupele functionale de taxoni.
Harti cu principalii biomi actuali in Europa
Tundra

Tundra se întâlnește în zonele subpolare, dincolo de limita zăpezilor veșnice. Ea este mai bine
reprezentată în emisfera nordică, ocupând zonele de coastă din nordul Eurasiei pe o lățime variabilă
(doar o porțiune îngustă în Peninsula Scandinavă, însă cu o extindere mult mai mare de exemplu
între Munții Urali și Lena, în Sibeira) și parte din insulele limitrofe, în principal Islanda. În America de
Nord tundra are o extindere mai mare, mai ales pe coasta estică, unde coboară până spre centrul
peninsulei Labrador și în insula Terra Nova. În emisfera sudică tundra ocupă suprafețe restrânse din
Antarctica (peninsula antarctică), insulele din jurul acesteia (Shetland de Sud, Orkney de Sud,
Sandwich de Sud, Falkland, Kerguelen), precum și extremutatea sudică a Americii de Sud (în special
Țara de Foc).
Padurea de foioase


Padurile cuprind formatii vegetale extrem de complexe si de diverse, asezate in mai multe straturi, ca
si fauna si flora pe care o gazduiesc. Putem descoperii mai multe biomuri forestiere si anume: paduri
din zona temperata cu foi caduce, paduri taiga, padurile cu frunze persistente de tip mediteranean si
paduri dense ecuatoriale care sunt cel mai bine reprezentate in bazinul amazonian, in Africa tropicala,
in Indonezia si in Malaezia. Vegetatia este foarte bogata: peste 2000 specii de arbori si 4-5 etaje de
vegetatie. Fauna este extrem de bogata si specializata.
Padurile de foioase (cu frunze cazatoare) se gasesc in zona climei temperate umede (in partea
centrala si vestica a Europei, in estul Americii de Nord, in Asia de Est), unde cad in toate anotimpurile
precipitatii suficient de bogate pentru ca arborii sa creasca.Arborii padurilor de foioase sunt: stejarul,
fagul, mesteacanul, ulmul, artarul, frasinul etc. Toamna, cand arborilor le cad frunzele, functia lor de
fotosinteza.
Stepa

Stepele sunt formaţiuni ierboase lipsite de arbori, dominate de graminee xerofile, care se
dezvoltă în condiţiile unui climat temperat continental cu vară secetoasă şi cu iarnă friguroasă. Ele
ocupă suprafețe extinse în centrul Eurasiei, limita vestică fiind situată în Câmpia Panoniei, iar cea
estică în Mongolia și nordul Chinei. În America de Nord ele se întind în centrul continentului, având
loc o scădere a înălțimii vegetației dispre est spre vest, astfel încât se poate distinge o stepă (prerie)
cu ierburi înalte (în est), o stepă cu ierburi mijlocii (în centru) și una cu ierburi scunde (spre vest), care
face trecerea spre zonele semideșertice. În America de Sud stepele se găsesc în partea sudică a
continentului (spre nord până în dreptul cursului inferior al fluviului Parana), pe coasta estică și
central. Suprafețe restrânse sunt ocupate de stepe în sudul Africii. Stepele din America de Nord
poartă denumirea de prerie iar cele din America de Sud pampas. În Europa este utilizat termenul de
pustă.
Taigaua

Taigaua este unul dintre cele mai extinse biomuri, ocupând zona cu climat temperat-rece din
emisfera nordică. În Eurasia limita sudică a pădurilor boreale este mai situată mai la nord (60° lat. N)
în Peninsula Scandinavă comparativ cu Siberia, unde atinge extinderea maximă, coborând până la
50° lat. N în bazinul fluviului Amur. În America de Nord pădurile de conifere ocupă suprafețe mari în
peninsula Labrador, întinzându-se până în zona Marilor Lacuri, iar în vestul continentului până în
partea centrală și sudică a Alaskăi, ajungând adesea până pe țărmul Oceanului Pacific. În emisfera
sudică taigaua lipsește.
Padurea de conifere


Pădurile de conifere (numite uneori păduri boreale) sunt zone de vegetație în care predomină
vegetația arboricolă (arbori și arbuști) și gimnospermică (brazi, pini). Ele sunt răspândite în zonele
subarctice, temperate si subtropicale. Sunt specifice zonelor de mai sus de latitudinea de 55° în
emisfera nordică și unilor munți din emisfera sudică. Se întalnește in zonele reci precum nordul
Asiei,din Scandinavia pană în Rusia, in nordul Chinei, pe lanțul muntos Himalayan, in Georgia, pe
munții Alpi si Pirinei.
Deșertul

Se găsesc în cele mai aride părți ale zonei tropicale. Cel mai mare deșert tropical, Sahara, se găsește
în nordul Africii. În sudul Africii se găsesc deșerturile Namib (pe coasta de vest) și Kalahari.
Deșerturile tropicale ocupă de asemenea cea mai mare parte din Peninsula Arabiei. În India se află
deșertul Thar, în America de Nord deșerturile Sonoran, Mohave și Chihuahua, iar în Australia Marele
Deșert Australian care acoperă mare parte din centrul continentului
Diversitatea lumii vii
Antaluta Monica
Badulescu Elena
 Prima clasificare a fost facuta inca de acum 2000 de ani de catre filozoful
grec Aristotel, care grupa organismele cunoscute in plante si animale.
 Specia genul familia ordinul clasa  încrengatura regnul
 Regnul estea cea mai mare categorie sistematica si le curpinde pe toate
celelalte.
 In lumea vie exista 5 regnuri:
 PROTISTA
 MONERA
 FUNGI
 PLANTAE
 ANIMALIA



1 . REGNUL MONERA
---bacterii -arhebacterii
---bacterii propriu -zise
Cuprinde cele mai miciorganisme procariote cu o organizare celulara , cu dimensiuni cuprinse in
general intre 0,1 si 10 cm, motiv pentru care sunt incluse in grupa microorganismelor.
Mediul de viata al procariotelor - in sol, apa, aer, in corpul plantelor si animalelor.
Bacteriile se hranesc autotrof si heterotrof.
Unele bacterii saprofite, produc fermentatia lactica si sunt folosite in industria laptelui.
Respiratia bacteriilor este aeroba cât si anaeroba.
Se inmultesc asexuat prin diviziune directa.
2. REGNUL PROTISTA
Este un grup extrem de divers care cuprinde cele mai simple eucariote. Desi populeaza in mod special
mediul acvatic, unele protiste traiesc in mediul umed sau in corpul plantelor si animalelor.
Locomotia se realizeaza cu ajutorul flagelilor, psedopodelor sau a cililor.
Au nutritie autotrofa sau heterotrofa (exceptie fiind Euglena Verde, care este mixotrofa).
Inmultirea este asexuata sau sexuata.
Unele protiste sunt agenti patogeni la animale sau plante. De exemplu, Plasmodium falciparum ce
provoaca malaria la oameni si Phytophtora infestans ce provoaca stricarea cartofilor. O cunoastere in
detaliu a protistelor ar putea ajuta la tratarea (mai rapida) unor boli. ex: Euglena verde, Amiba, Mana
cartofului.
3.REGNUL FUNGI
Este alcatuit din organisme eucariote.
Organismul fungilor este format din miceliu constituit din hife.
Regnul Fungi se imparte in 3 increngaturi :
- Increngatura Myxomyceta
- Increngatura Eumyceta
- Increngatura Lichemyceta
Utilizare in economie: se folosesc pentru fabricarea medicamentelor.
4.REGNUL PLANTAE
Oamenii de stiinta au cuprins în aceasta categorie sistematica organismele pluricelulare
fotosintetizante, adaptate primar la viata terestra.
Acest regn se imparte in:
-briofite(muschii),
-pteridofite(ferigi)
-spermatofite(gimnosperme si angiosperme)
Plantele sunt organisme în marea majoritate a cazurilor autotrofe, care îsi pregatesc singure hrana
din substante minerale, apa si dioxid decarbon înprocesul de fotosinteza folosind drept sursa de
energie, lumina solara.
5. REGNUL ANIMALE
Un animal dupa definitia clasica este o vietuitoare (fiinta vie) care nu poate produce energia
necesara prin fotosinteza fiind nevoit sa se hraneasca cu plante sau animale, necesitând oxigen
pentru respiratie.

Poluarea
Acrismaritei Alexandru
 Poluarea reprezintă contaminarea mediului înconjurător cu materiale care interferează cu sănătatea umană, calitatea vieții
sau funcția naturală a ecosistemelor (organismele vii și mediul în care trăiesc). Chiar dacă uneori poluarea mediului
înconjurător este un rezultat al cauzelor naturale cum ar fi erupțiile vulcanice, cea mai mare parte a substanțelor poluante
provine din activitățile umane.
 Sunt două categorii de materiale poluante (poluanți):
Poluanții biodegradabili sunt substanțe, cum ar fi apa menajeră, care se descompun rapid în proces natural. Acești poluanți
devin o problemă când se acumulează mai rapid decât pot să se descompună. Poluanții nondegradabili sunt materiale care nu
se descompun sau se descompun foarte lent în mediul natural. Odată ce apare contaminarea, este dificil sau chiar imposibil să
se îndepărteze acești poluanți din mediu.
Compușii nondegradabili cum ar fi diclor-difenil-tricloretan (DDT), dioxine, bifenili policlorurați (PCB) și
materiale radioactive pot să ajungă la nivele periculoase de acumulare și pot să urce în lanțul trofic prin intermediul
animalelor. De exemplu, moleculele compușilor toxici pot să se depună pe suprafața plantelor acvatice fără să distrugă acele
plante. Un pește mic care se hrănește cu aceste plante acumulează o cantitate mare din aceste toxine. Un pește mai mare sau
alte animale carnivore care se hrănesc cu pești mici pot să acumuleze o cantitate mai mare de toxine. Acest proces se numește
„bioacumulare”.
 Poluarea solului
 Solul este un amestec de materie din plante, minerale și animale care se formează într-un proces foarte lung, poate dura
mii de ani. Solul este necesar pentru creșterea majorității plantelor și esențial pentru toată producția agricolă. Poluarea
solului este acumularea de compuși chimici toxici, săruri, patogeni (organisme care provoacă boli), sau materiale
radioactive, metale grele care pot afecta viața plantelor și animalelor.
 Metodele iraționale de administrare a solului au degradat serios calitatea lui, au cauzat poluarea lui și au accelerat
eroziunea. Tratarea solului cu îngrășăminte chimice, pesticide și fungicide omoară organisme utile cum ar fi
unele bacterii, fungi și alte microorganisme. De exemplu, fermierii care cultivau căpșuni în Californiaau dezinfectat solul
cu bromură de metil pentru a ucide organismele care ar fi putut afecta căpșunii. Acest proces omoară fără discriminare
chiar și organismele benefice și lasă solul steril și dependent de îngrășăminte pentru a suporta creșterea plantelor. În
consecință, se folosesc tot mai multe îngrășăminte, ceea ce duce la poluarea râurilor și lacurilor în perioadele cu inundații.
 Irigația necorespunzătoare în zonele în care solul nu este drenat bine poate avea ca rezultat depozite de sare care inhibă
creșterea plantelor și pot duce la lipsa recoltei. În anul 2000 î.e.n., orașele antice sumeriene de la sud de
Valea Tigrului și Eufratului, în Mesopotamia, depindeau de bogăția recoltelor. Până în anul 1500 î.e.n., aceste orașe au
intrat în colaps din cauza lipsei recoltei datorate salinității ridicate a solului. Aceeași problemă există azi în
Valea Indusului din Pakistan, ValeaNilului în Egipt și Valea Imperială din California.


 Poluarea aerului
 Contaminarea umană a atmosferei Pământului poate lua multe forme și a existat de când oamenii au început să utilizeze focul pentru
agricultură, încălzire și gătitul alimentelor. În timpul Revoluției Industriale (sec.XVIII si XIX), poluarea aerului a devenit o problemă
majoră.
 Poluarea urbană a aerului este cunoscută sub denumirea de „smog”. Smogul este în general un amestec de monoxid de carbon și compuși
organici din combustia incompletă a combustibililor fosili cum ar fi cărbunii și de dioxid de sulf de la impuritățile din combustibili. În timp
ce smogul reacționeaza cu oxigenul, acizii organici și sulfurici se condensează sub formă de picături, întețind ceața. Până în secolul XX
smogul devenise deja un pericol major pentru sănătate.
 Un alt tip de smog, cel fotochimic, a început să reducă calitatea aerului deasupra orașelor mari cum ar fi Los Angeles în anii '30. Acest smog
este cauzat de combustia în motoarele autovehiculelor și ale avioanelor a combustibilului care produce oxizi de azot și eliberează
hidrocarburi din combustibilii "nearși". Razele solare fac ca oxizii de azot și hidrocarburile să se combine și să transforme oxigenul în ozon,
un agent chimic care atacă cauciucul, rănește plantele și irită plămânii. Hidrocarburile sunt oxidate în substanțe care se condensează și
formează o ceață vizibilă și pătrunzătoare.
 Poluarea apelor
 Îngrășămintele chimice cum ar fi fosfații și nitrații folosiți în agricultură sunt vărsate în lacuri și râuri. Acestea se combină cu
fosfații și nitrații din apa menajeră și măresc viteza de dezvoltare a algelor. Apa poate sa ajungă "sufocantă" din cauza algelor
care sunt în descompunere și care epuizează oxigenul din ea. Acest proces, numit eutrofizare, poate cauza moartea peștilor și a
altor forme de viață acvatice. La sfârșitul anilor '90 în apele dintre Golful Delaware și Golful Mexic au murit mii de pești din
cauza dezvoltării unei forme toxice de alge numită Pfisteria piscicida. Se crede că motivul pentru dezvoltarea acestei specii
toxice de alge a fost saturarea cu apă a terenului agricol, excesul de apă ajungând în răuri și apoi în mare, fosfații și nitrații
ajutând dezvoltarea algelor. Inundațiile duc pesticidele toxice și deșeurile urbane și industriale în lacuri și râuri.
 Eroziunea contribuie și ea la poluarea apelor. Pământul și nămolul duse de apă de pe dealurile defrișate, pământurile arate sau
de pe terenurile de construcție pot să blocheze cursul apelor și să omoare vegetația acvatică. Chiar și cantități mici de nămol pot
să elimine unele specii de pești. De exemplu, când defrișările îndepărtează învelișul de plante al versanților dealurilor, ploaia
poate să ducă pământ și nămol în râuri, acoperind pietrișul din albia unui râu unde păstrăvii sau somonii își depun icrele.
 Pescăriile marine naturale suportate de ecosistemul oceanului sunt o sursă esențială de proteine, mai ales pentru oamenii din
țările în curs de dezvoltare. Totuși, poluarea din golfuri și estuare amenință rezervele de pește care și asa sunt aproape epuizate
din cauza pescuitului excesiv. În 1989, 260.000 barili de petrol s-au vărsat din petrolierul Exxon Valdez în Strâmtoarea "Prince
William" din Alaska, un vechi și bogat loc de pescuit. În 1999 s-au raportat 8.539 accidente petroliere în apele și în jurul apelor
Statelor Unite, vărsându-se 4,4 miliarde de litri de petrol.

Efectul de sera
Ivan Monica
 Efectul de seră este procesul de încălzire a unei planete din cauza radiației reflectate
de aceasta, care, în condițiile prezenței unor gaze cu efect de seră în atmosferă, o
parte semnificativă a radiației va fi reflectată înapoi spre suprafață.
 Acest fenomen a fost descoperit de Joseph Fourier în 1824.
 Termenul de „efect de seră” este folosit cel mai adesea în vorbirea curentă pentru a
evidenția contribuția unor anumite gaze emise natural sau artificial la încălzirea
atmosferei terestre prin modificarea permeabilității atmosferei la radiațiile solare
reflectate de suprafața terestră.
 În cazul atmosferei Pământului, efectul de seră a fost responsabil de încălzirea
suficientă a acesteia pentru a permite dezvoltarea plantelor așa cum le cunoaștem
noi azi.

Problemele ecologice globale
și regionale
 Una dintre cele mai importante probleme ecologice globale este efectul de seră. Cauza principală a
acestui efect constă în aceea că cantitățile enorme de dioxid de carbon și altor substanțe cu efect de
seră se acumulează în stratul aerian formând o „plapumă”. Substanțele care acționează: freonii,
metanul, etanul, oxizii de azot, hidrogenul, apa. Proprietățile acestor substanțe sunt în așa fel că ele
prin sine dau posibilitate razelor ultraviolete să treacă foarte ușor ,ajungând la suprafața solului ,aceste
raze se transformă în energie termică, iar energia termică de la suprafața solului prin acest strat trece
mult mai greu în așa fel se creează situația – cu cât plapuma este mai groasă cu atât sub ea este mai
cald. Acest efect, numit efect de seră, determină schimbări climatice globale. Efectul de seră are și
proprietăți pozitive, în absența acestor substanțe ce provoacă efectul temperatura medie pe globul
pământesc va fi -15 °C. Actualmente cantitatea bioxidului de carbon este egal cu 0,03 %. Dacă se
presupune că această cantitate va fi dublată, în această situație temperatura globului pământesc poate
să se schimbe cu 1,3 °C– 3 °C. Această majorare a temperaturii poate provoca topirea ghețarilor,
astfel că nivelul oceanelor poate crește până la 6 m.
Dezvoltarea durabila
Dadal Gabriela
 Conceptul de Dezvoltare durabilă desemnează totalitatea formelor și metodelor de
dezvoltare socio-economică care se axează în primul rând pe asigurarea unui echilibru
între aspectele sociale, economice și ecologice și elementele capitalului natural.
 Cea mai cunoscută definiție a dezvoltării durabile este cu siguranță cea dată de Comisia
Mondială pentru Mediu și Dezvoltare (WCED) în raportul "Viitorul nostru
comun",cunoscut și sub numele de Raportul Brundtland[1]: "dezvoltarea durabilă este
dezvoltarea care urmărește satisfacerea nevoile prezentului, fără a compromite
posibilitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi". Dezvoltarea durabilă
urmărește și încearcă să găsească un cadru teoretic stabil pentru luarea deciziilor în
orice situație în care se regăsește un raport de tipul om - mediu, fie ca e vorba de
mediul înconjurător, mediul economic sau mediul social. Deși inițial dezvoltarea
durabilă s-a vrut a fi o soluție la criza ecologică determinată de intensa exploatare
industrială a resurselor și degradarea continuă a mediului și căuta deci în primul rând
prezervarea calității mediului înconjurător, în prezent conceptul s-a extins asupra
calității vieții în complexitatea sa, și sub aspect economic și social. Obiect al
dezvoltării durabile este acum și preocuparea pentru dreptate și echitate între state, nu
numai între generații
 Lester R. Brown atrage atenția, în lucrarea „Planul B 2.0” asupra conflictului dintre civilizația
industrială și mediul ambiant și menționează corelat aspecte ca: - tendința de epuizare a resurselor
naturale de energie, de materii prime și de hrană - consumarea resurselor regenerabile într-un ritm
superior capacității lor de regenerare - deteriorarea fizică și poluarea unor factori vitali de mediu: apă,
aer, sol. În acest context, Brown punctează importanța reciclării deșeurilor. O societate durabilă este,
o societate care își modelează sistemul economic și social astfel încât resursele naturale globale și
sistemele de suport ale vieții să fie menținute.
Teorii asupra evolutiei si aparitiei mediului si
omului
Cernat Adrian
Cernat Andrei
Teorii clasice
Biologia generala actuala se confrunta cu multe probleme dificile si controversate cum ar
fi:originea vietii relatiile organismelor cu mediul,problemele ereditatii si variabilitatii, problema relatiilor
dintre ontogenie si filogenie etc.
Teoria generatiei spontane
Cea mai veche conceptie despre aparitia vietii pe Pamant, aparuta inca inca din Antichitate,
este Teoria generatiei spontane, sustinuta si exprimata in doctrina lui Democrit.Potrivit acesteia, viata
este rezultatul actiunii fortelor mecanice ale naturii.Aparitia initiala a fiintelor vii sau nasterea lor spontana
din apa si namol s-ar datora unei combinatii intamplatoare mai precis este rezultatul intalnirii si unirii celor
mai mici particule de pamant umed cu atomii focului.Aristotel, cel mai mare naturalist al Antichitatii,
considera ca larvele, viermii si alte insecte se formeaza din roua, din lemn uscat,din par,din sudoare si
din carne.
Savantul francez Louis Pasteur combate ceasta teorie, el dovedind experimental ca micro-organismele
nu pot lua nastere din infuzii si solutii organice, ci din germenii lor.
Teoria panspermiei
Aceasta conceptie parea ca intr-un fel ar raspunde rolului pe care Pasteur il atribuie lumii
omniprezente a microorganismelor in geneza proceselor cu care se justifica dezvoltarea spontana a vietii
in anumite medii.
Aceasta teorie s-a impus in lumea stiintifica prin doua ipoteze:a cosmozoizilor sau a litopanspermiei si a
radiopanspermiei.
Ipoteza cosmozoizilor sau a litopanspermiei
Aceasta ipoteza sustine ca germenii au fost transportati cu ajutorul meteoritilor.Principalul
argument al ei l-a constituit faptul ca intr-o serie de meteoriti petrosi au fost descoperiti compusi ai
carbonulu isi chiar "particule organizate" asemanatoare algelor numite Clausiphera fissa sau Coelestites
sexangulatus.
Ipoteza radiopanspermiei
Creatorul acestei ipoteze a fost savantul suedez Svante Arrhenius, laureat al premiului Nobel in anul
1904, care era adeptul conceptiei ca viata este raspandita ptretutindeni in spatiul cosmic.El sustinea
ca presiunea razelor de lumina care strabat spatiul cosmic ar putea transporta germenii vietii din corpurile
ceresti dotate cu viata spre alte, inca lipsite de viata, in acest fel "fecundandu-le".
Teorii moderne
Ipoteza panspemiei dirijate
Aceasta ipoteza, elaborata de Crick si Orgel (1973, 1983), considera ca viata ar fi aparut pe o alta
planeta "mai veche" , care a beneficiat de conditii asemanatoare sau chiar mai bune pentru aparitia. Pamantul si
probabil alte planete sterile au fost "insamantate" cu forme vii elementare, de tipul
microorganismelor actuale, in mod deliberat de catre unele fiinte inteligente apartinand unor civilizatii
avansate care traiesc in sisteme solare cu originea acum cateva miliarde de ani.
Teoria Oparin-Haldane
O teorie care corespunde premisei care a fost elaborata de renumitul bio-chimist rus Oparin la Congresul Societatii
botanice ruse din anul 1922 si, ulterior de un alt biochimist,englezul Haldane, care a formulat in 1928 o ipoteza
similara.Autorii acestei teorii au impartit drumul de dezvoltare pana la material vie in trei etape:
1.Etapa neorganica - este etapa aparitiei hidrocarburilor primare.Ea trebuie considerata ca
tinand de treapta cosmica a dezvoltarii.Este probabil ca aceasta combinatie, carbon-hidrogen, aparuta
fara participarea vietii sa fi existat si pe Pamant fiind un material initial pentru formarea vietii.
2.Etapa organica - a preistoriei vietii este reprezentata de aparitia aminoacizilor si s-a realizat in
conditii specifice.Lipsa de oxigen liber a dat posibilitatea razelor ultraviolete solare sa atinga suprafata
pamantului. Compozitia actuala a atmosferei nu mai permite acest lucru.
3.Etapa biologica - a reprezentat pasul decisiv in procesul aparitiei vietii prin care substantele
proteice gata alcatuite au dat nastere unor sisteme capabile de metabolism.
Ipoteza proteinoidelor
In perioada anilor 1965-1969 S.V Fox si colaboratorii sai de la Institutul de Evolutie Moleculara a
Universitatii din Miami (Florida-SUA), experimentand cu diferiti aminoacizi au obtinut numeroase
polimerizari utilizand ca sursa de energie caldura.Rezultatul cel mai interesant a fost obtinerea, pornind de la acizii
aspartic glutamic, a unor polimeri pe care i-au numit proteinoide sau proteionil - din cauza
numeroaselor insusiri ce le apropie de proteine.
Teoria ribotipului
Denumirea genetica generica de ribotip trebuie atribuita, dupa Barbieri, sistemului ribonucleoproteic al fiecarei celule
si are ca principal reprezentant ribozomii.
Aceasta teorie a fost formulata de M.Barbieri 1981, care considera ca viata a aparut pe Terra o data cu stramosii
ribotipurilor actuale si propune o ipoteza privind originea si evolutia vietii, in special prin natura etapelor de evolutie
precelulara si protocelulara.Conform teoriei sale evolutia formelor de viata a urmat trei etape succesive:evolutia
precelulara, evolutia protocelulara si evolutia celulara.
1.Evolutia precelulara - a fost initiata de aparitia unor structuri chimice, denumite ribozoizi,
alcatuite din ARN sau ribonucleoproteine formate in perioada premergatoare evolutiei chimice intr-o gama
mare de varietati, datorita numarului mare de posibilitati in care se pot asocia monomerii din structura
polipeptidelor si a polinucleotidelor.
Activitatea ribozoizilor a avut un rol important in faza evolutiei precelulare, in primul rand pentru
transformarea "supei" primitive dintr-un sistem diluat de substante organice intr-unul bogat, continand o
gama larga de polipeptide diferite.
2.Evolutia protocelulara.Din agregatele ribonucleoproteice supramoleculare, capabile sa dea nastere la
descendenta prin cvasireplicare, au luat nastere primele forme precelulare de viata.Ele aveau forma unor mici saci,
cu dimensiunea unor nucleici, si contineau o zona centrala nucleo proteica, similara nucleoliilor.
Se considera ca aceste protocelule sau microcariote au fost precursorii eucariotelor actuale, desi nu intruneau toate
caracteristicele acestora, dar pe parcurs ele si-au imbunatatit prin mutatii performantele
si s-au inmultit.
In final, unele dintre ele au devenit procariote si altele microeucariote.
3.Evolutia celulara - a urmat doua cai importante si anume: procariotele au dat nastere celor
doua grupuri de baza:Archaebacteria si Eubacteria, in timp ce microeucariotele,in urma procesului de
endocitoza, si-a diferentiat mitocondriile si cloroplastele, dand nastere eucariotelor .
Religia si aparitia lumii
Andries Bianca
 În mitologia grecească, primul om a fost înfăptuit ca o creatură a lui Prometeu, care a iniţiat
valoric şi practic oamenii, atât în spiritualitate, cât şi în meserii şi îndeletniciri. Prometeu era
considerat şi un binefăcător al oamenilor pentru că le-a dăruit acestora focul, după ce i-a creat
din humă, spre furia lui Zeus. În mitologia akkadienilor, vecini ai evreilor, omul a fost creat
din lut de anumiţi lucrători divini, apoi zeiţele Nammu şi Aruru i-au modelat inima şi zeitatea
En-Ki i-a dat viaţă. Acest fapt originar arată că nu există o distanţă de nestrăbătut dintre natura
omului şi a zeilor. Oamenii trebuiau să respecte poruncile date de divinitate, să nu încalce
perceptele ordinii sacre, care asigura atât bunul mers al lumii universale, cât şi al societăţii
umane. În cel mai vechi sistem religios din Egipt, cel Memfitic, se vorbeşte de creaţie ca efect
al unei puteri creatoare, al gândirii, al cuvântului unui singur zeu: Ptah. Acesta a născut iniţial
un gând, după care l-a pronunţat, acesta fiind întâiul act de creaţie. În mitologia chineză găsim
un cuplu de frate-sora Fu Xi şi Nii Wa, două fiinţe cu cozi de dragon, care au modelat oamenii
din lut şi noroi. Tot în mitologia chineză se află şi Pan-Ku, care a creat omul şi lumea din
trupul său. În acest caz, se poate sesiza un aspect corelant cu mitologia creştină, care
presupune existenţa unui singur Dumnezeu atotputernic, care l-a creat pe om după “chipul şi
asemănarea sa”. În mitologia creştină, lumea a fost adusă de la nefiinţă de Dumnezeu. Şi acest
act de creaţie se face doar prin puterea cuvântului. Lumea a luat fiinţă ca urmare a cuvântului
lui Dumnezeu astfel încât tot ceea ce există, există datorită lui şi este creat în timp.
 Big Bang-ul (engl. Big Bang, marea explozie) este modelul
cosmologic care explică condițiile inițiale și dezvoltarea ulterioară a
Universului. Acest model este susținut de explicațiile cele mai
complete și corecte din punct de vedere științific. Termenul de Big
Bang, în general, se referă la ideea că Universul s-a extins de la o
singularitate primordială fierbinte și densă acum aproximativ 13
miliarde de ani. „Teoria Big Bang” este modelul care explică
apariția materiei, energiei, spațiului și timpului, altfel spus a
existenței Universului. Această teorie încearcă să explice de ce
universul se extinde permanent încă de la apariția sa, și de ce pare a
fi uniform în toate direcțiile.
Cicluri naturale
Chealfa George


 “ Apa! N-ai nici gust, nici miros, nici culoare,nici aroma, nu poti fi definita, te gustam
farasa te cunoastem. Tu nu numai ca esti necesara vietii: tu esti insasi viata. Esti cea
mai valoroasa bogatie din lume si esti cea mai gingasa,tu, atat de pura in adancul
pamantului.”(A.de Sain-Exupery)
 Globul terestru contine cantitati enorme de apa in invelisurile lui externe. Atmosfera
constituie unul dintre invelisurile planetei noastre, in care apa segaseste in cantitati
apreciabile. In rocile de pe glob apase gasesete panala aceaadancime la care, din cauza
temperaturii, trece sub forma de vapori. In litosferaapa se poate gasi sub forma lichida
sau gazoasa, atat libera cat si legata deanumite structuri cristaline.
 Circuitul apei in natura este influentat de o serie de factori care conditioneaza anumite
procese fizice si chimice din atmosfera, determinand umiditatea atmosferica si chiar
climatul regiunii respective. Acesti factori care alcatuiesc baza circuitului apei in natura
ar fi evaporatia, condensarea si precipitatiile.
 Evaporatia este procesul natural prin care apa din hidrosfera, litosfera si biosfera, in
contact direct cu aerul atmosferic, se transforma in vapori, trecand in invelisul gazos al
Pamantului. Se restituie, astfel, atmosferei, un insemnat procentaj al apelor pe care
aceasta le-a pierdut pe calea precipitatiilor. Cand fenomenul se produce:
 direct de la suprafata apei = evaporabilitate sau evaporatie potentiala,
 de la suprafata solului si a invelisului vegetal, sub forma de evaporatie totala=evapo-
transpiratie,
 de la suprafata stratului de zapada sau gheata = sublimare,
 Prin transpiratia plantelor si animalelor = evaporatie fiziologica.

stare gazoasa, sub forma de
vapori,conditionand umiditatea aerului si
fiindprezenta, chiar si in aerul foarte uscat;

stare lichida, sub forma de picaturifoarte
fine ( in cazul cetei si al norilor)sau mai
mari ( in cazul burnitei siploilor );
stare solida, sub forma de ace fine
degheata si fulgi de zapada, in norii de
lamarile inaltimi sau in straturile reci deaer
, ca si sub forma de grindina, dediferite
dimensiuni
Sfarsit!
Material realizat de Ciobanu
Simina