You are on page 1of 1

Aproape neglijat sau foarte puin explicat n trecut, ns din zi n zi tot mai adus n

lumina evoluiei vieii bisericeti, n ultimii zeci de ani, este principiul ecumenicitii.
Acest principiu, aflat ntr-un mod att de fericit n legtur cu lucrarea n desfurare n
snul rtodoxiei, ca i cu interesul dominant n ntreaga lume cretin, n frunte cu !icarea
"cumenic, este un principiu strvec#i i constant al rtodoxiei, i att de firesc, nct nici
mcar nu se simte nevoia vreunei sublinieri speciale sau a vreunei dezvoltri a lui.
$oncretizarea acestui principiu se face prin ntrunirea de %inoade "cumenice, ca, de
asemenea, i prin nelegerea constant i prin cooperarea ntregii rtodoxii, n spiritul
ecumenicitii de pretutindeni, prin aa-numita &nelegere a 'isericii dispersate( )&$onsensus
"cclesiae(*.
+rincipiul ecumenicitii este opusul exclusivismului, este principiul prin excelen al
unitii universale a 'isericii, nfptuit nu prin solitudine, ci prin unitatea pluridimensional
a ntregului trup bisericesc.
Acest principiu a legat ntotdeauna, i leag i astzi, organismele bisericeti mai mari
sau mai mici, care formeaz marele trup al 'isericii, reflectnd n mod fidel, prin organizarea
i lucrarea acestora, universalitatea 'isericii. +e de alt parte, acesta a impus i impune
organisme superioare generale reprezentative, care exprim plintatea universalitii 'isericii,
reflectndu-se n lucrarea acestora modul de convieuire i conlucrare a ntregului trup
bisericesc.
!anifestarea permanent n viaa bisericeasc a tuturor unitilor locale ale 'isericii
impune ca nicio 'iseric local s nu depeasc acest cadru al ecumenicitii i, respectiv,
organismele superioare de conducere ale 'isericii ecumenice s evalueze specificitatea local
)teritorial, geografic, naional i de alt fel* a caracterului vieii i lucrrii comunitilor
locale, ca elemente fireti i de nenlturat, a cror prezen nu poate s nu contribuie la
dezvoltarea coerenei i a prestigiului unitii n diversitate a 'isericii, n care i const cu
adevrat, n modul cel mai cuprinztor, universalitatea 'isericii.
$a i concluzie, din viaa i lucrarea rtodoxiei, ca i din nvtura dogmatic a acesteia,
rezult c principiul canonic al ecumenicitii desvrete cupola ntregului trup al 'isericii,
pe care au proiectat-o celelalte dou principii amintite, mai ales principiul eclesiologic-
instituional i cel organic sau constituional-bisericesc.

You might also like