COD DEONTOLOGIC din 2007

Codul deontologic al profesiei de arhitect
EMITENT: ORDINUL ARHITECŢILOR DIN ROMÂNIA
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 447 din 2 iulie 2007

Creaţia arhitecturală, expresie a culturii, este o activitate aflată în serviciul
dezvoltării umane, cu implicaţii sociale, economice şi culturale asupra mediului
natural şi construit şi asupra calităţii vieţii.
Prezentul cod deontologic este întocmit în temeiul prevederilor art. 20 lit. b), art.
28 alin. (1) lit. a) şi art. 46 alin. (2) din Legea nr. 184/2001 privind organizarea şi
exercitarea profesiei de arhitect, republicată.

CAP. 1
Principii generale

ART. 1
Codul deontologic al profesiei de arhitect cuprinde normele de conduită
obligatorii în legătură cu exerciţiul drepturilor şi îndatoririlor arhitectului ca
profesionist.
ART. 2
Respectarea întru totul a prevederilor prezentului cod constituie obligaţie
profesională şi morală fermă pentru fiecare arhitect membru al Ordinului
Arhitecţilor din România.
ART. 3
Arhitectul practician are obligaţia de a-şi exercita profesia conform tuturor
prevederilor legale în vigoare, precum şi regulilor artei şi ştiinţei arhitecturale. În
acest scop, în decursul activităţii sale profesionale:
1. arhitectul este obligat să promoveze şi să menţină standarde profesionale cât
mai ridicate, care să asigure realizarea de construcţii şi amenajări urbane
funcţionale, estetice şi conforme exigenţelor de siguranţă şi calitate prescrise de
legislaţia în construcţii şi de normele tehnice în domeniu;
2. arhitectul este dator să îşi îmbogăţească cunoştinţele profesionale şi să caute în
mod consecvent să ridice standardele artistice, ale educaţiei, cercetării şi practicii
arhitecturale;
3. arhitectul trebuie să fie receptiv la îmbogăţirea limbajului arhitectural prin
promovarea şi integrarea în proiectele lui a artelor complementare creaţiei de
arhitectură şi a noilor tehnologii;
4. arhitectul nu va promova în lucrările sale decât acele materiale şi tehnologii
care corespund standardelor de excelenţă pentru lucrarea şi bugetul avizat şi despre
care are deplină cunoştinţă sau care nu sunt folosite cu acordul beneficiarilor.
ART. 4
Onestitatea, obiectivitatea şi bunele intenţii ale arhitectului trebuie să fie
deasupra oricărei suspiciuni.

CAP. 2
Obligaţii generale

PARTEA I
Independenţa profesională şi responsabilitatea arhitectului

ART. 5
Libertatea şi independenţa profesiei de arhitect sunt atribute exclusive ale
persoanei care exercită această profesie, în temeiul legii şi al prezentului cod.
ART. 6
(1) Arhitectul are libertate absolută în folosirea limbajelor arhitecturale şi
estetice pe care le crede adecvate, cu respectarea legilor şi obligaţiilor faţă de
societate, precum şi a interesului public.
(2) În exercitarea profesiei, arhitectul nu poate fi supus niciunei presiuni din
partea autorităţilor publice sau a altor persoane fizice ori juridice.
(3) Independenţa arhitectului nu poate prejudicia interesele clientului său.
(4) Arhitectul este dator să dea clientului său sfaturi corespunzătoare
prevederilor legale şi crezului său profesional.
ART. 7
Orice arhitect este răspunzător pentru fiecare dintre actele sale profesionale.
ART. 8
Arhitectul poartă întreaga răspundere artistică şi tehnică a lucrărilor proiectate şi
care îi intră în competenţă conform legii şi în care are angajată întreaga sa reputaţie.
Clientul trebuie deci să îi lase completă libertate, atât pentru compoziţia tehnico-
artistică, cât şi pentru detalii, culori, materiale etc., în limita preţurilor ce se fixează
de comun acord. Orice intervenţie a clientului în domeniul artistic şi tehnic al
arhitectului este de natură să îl exonereze pe acesta de responsabilitate.
ART. 9
Arhitectul are îndatorirea de a trata cu maximă responsabilitate obligaţiile
asumate prin contracte.
ART. 10
În activitatea arhitecturală ce se desfăşoară în echipă, răspunderea aparţine
şefului echipei şi arhitectului care efectuează direct actul, în limitele competenţei
care i-a fost atribuită de şeful echipei.
ART. 11
(1) Arhitectul are obligaţia ca pe proiectele pe care le-a realizat să îşi menţioneze
explicit titlul, numele şi calitatea în care le-a întocmit.
(2) Sunt interzise:
- atribuirea de calităţi nereale;
- semnătura de complezenţă, înţelegând prin aceasta semnătura arhitectului cu
drept de semnătură în cartuşul planşelor de arhitectură atunci când la rubrica
"proiectat" semnează o altă categorie profesională decât arhitect sau conductor
arhitect;
- uzurparea drepturilor de autor;
- plagiatul.
(3) Arhitectul are aceleaşi obligaţii şi interdicţii şi în cazul unei lucrări teoretice.
ART. 12
Un arhitect nu poate refuza dreptul unui confrate de a-şi menţiona explicit
numele şi calitatea pe proiectele şi lucrările pe care acesta le-a realizat sau la care a
colaborat.

PARTEA a II-a
Secretul profesional

ART. 13
Arhitectul este obligat să păstreze confidenţialitatea privind intenţiile şi
interesele clientului său în legătură cu lucrările proiectate sau în curs de execuţie,
dacă nu există aprobarea expresă a clientului, cu excepţia celor care sunt de interes
public.
ART. 14
Obiectul secretului îl constituie tot ceea ce arhitectul, în calitatea lui de
profesionist, a aflat direct sau indirect în legătură cu viaţa intimă a beneficiarului, a
familiei, a aparţinătorilor şi a celor privind o societate sau o instituţie, cu excepţia
informaţiilor care constituie infracţiuni.
ART. 15
Păstrarea secretului profesional de către colaboratorii ori angajaţii arhitectului
este o obligaţie a acestora şi a arhitectului. Aceeaşi obligaţie revine organelor
profesiei de arhitect şi angajaţilor acestora cu privire la informaţiile cunoscute de
aceştia în funcţiile pe care le deţin.
ART. 16
Nu constituie o abatere situaţia în care legea sau o curte judecătorească obligă
arhitectul să dezvăluie aspecte cuprinse în secretul profesional. Poliţia sau
procuratura nu poate înlocui decizia judecătorească.
ART. 17
Arhitectul răspunde disciplinar pentru destăinuirea secretului profesional.
ART. 18
Secretul profesional persistă şi după încetarea contractului.

PARTEA a III-a
Reguli de comportament în activitatea arhitecturală

ART. 19
Pentru aceeaşi lucrare arhitectul nu poate îndeplini activitatea de concepţie sau
coordonare şi pe cea de verificare sau avizare.
ART. 20
Arhitectul se va pronunţa cu maximă obiectivitate asupra documentelor ce îi sunt
supuse spre analiză, indiferent de interesele sau divergenţele sale personale faţă de
autorii documentelor în cauză.
ART. 21
Arhitectul nu are dreptul să accepte avantaje materiale oferite cu scopul de a se
lăsa influenţat în decizia sa şi nici nu va oferi astfel de avantaje pentru a influenţa
deciziile altora.
ART. 22
Arhitectul nu va folosi relaţiile personale sau de rudenie pentru a influenţa
deciziile organismelor abilitate în folosul personal şi în detrimentul interesului
public.
ART. 23
Arhitectul va accepta să participe ca judecător la o competiţie profesională numai
dacă nu este implicat, în acea perioadă sau în una anterioară, în elaborarea vreuneia
dintre lucrările supuse jurizării.
ART. 24
Arhitectul va angaja o lucrare profesională numai atunci când posedă
cunoştinţele şi abilităţile adecvate pentru îndeplinirea angajamentelor asumate cu
deplin respect faţă de clienţii lui. În caz de necesitate, arhitectul are obligaţia de a
apela la persoanele competente care îi pot asigura respectarea la timp şi la un nivel
calitativ optim a contractului pe care l-a semnat.
ART. 25
Arhitectul are obligaţia să se asigure de competenţa angajaţilor şi colaboratorilor
săi, să le solicite şi să urmărească realizarea de către aceştia a unor prestaţii la nivel
cât mai ridicat de profesionalism, să le asigure participarea directă şi accesul deplin
la datele necesare îndeplinirii misiunii lor.

PARTEA a IV-a
Reguli speciale pentru anumite moduri de exercitare a profesiei sau situaţii
speciale

ART. 26
Arhitectul care este legat în exerciţiul său profesional printr-un contract cu o
administraţie, o colectivitate sau orice alt organism public sau privat îşi asumă toate
obligaţiile profesionale şi morale, în mod particular secretul profesional şi
independenţa deciziilor sale. În nicio ocazie şi sub niciun motiv arhitectul nu
trebuie să accepte limitarea independenţei sale profesionale.
ART. 27
Orice prestaţie remunerată a arhitectului, indiferent de modul de exercitare a
profesiei, se va realiza pe baza unui contract.
ART. 28
Arhitectul angajat cu dreptul său de semnătură are obligaţia de a se asigura că în
contractul său individual de muncă sau în convenţia civilă, încheiate cu angajatorul,
sunt prevăzute clauze specifice privind drepturile sale de autor, morale şi
patrimoniale şi compatibilitatea prestaţiilor solicitate cu prevederile prezentului cod
deontologic.
ART. 29
Arhitectul care părăseşte locul unde a activat va putea prelua în copii
documentaţii sau părţi de documentaţii întocmite pe baza unor contracte numai cu
acordul conducerii, dacă acestea au fost întocmite de el însuşi.
ART. 30
Arhitectul patron sau cel care deţine puterea de decizie nu va putea refuza
neîntemeiat cererea unui confrate angajat de a prelua, la părăsirea locului unde a
activat, copii după documente sau părţi de documente întocmite de acesta şi care nu
afectează interesele contractantului sau responsabilitatea asupra urmăririi în timp a
construcţiei respective. În caz de litigiu, se va putea apela la Consiliul de conducere
al Ordinului Arhitecţilor din România, care va organiza medierea, în condiţiile
prevăzute de Regulamentul Ordinului Arhitecţilor din România.
ART. 31
Arhitectul asociat sau angajat care părăseşte o firmă este obligat să reglementeze
în scris transferul de obligaţii şi probleme între el şi firmă cu privire la:
- continuitatea lucrărilor neterminate;
- urmărirea lucrărilor pe şantiere;
- responsabilitatea comportării în timp a construcţiei;
- drepturile băneşti care îi revin;
- preluarea unor proiecte sau părţi de proiecte întocmite de el în cadrul firmei;
- drepturile de autor şi drepturile conexe ce îi revin.

PARTEA a V-a
Integritatea şi imaginea arhitectului

ART. 32
Orice arhitect trebuie să se abţină, chiar în afara vieţii profesionale, de la acte de
natură să ducă la desconsiderarea sa. Condamnarea penală survenită este de natură
să ducă la evaluarea situaţiei în cadrul Ordinului, în conformitate cu prevederile
Legii nr. 184/2001, republicată, cu posibilitatea unor repercusiuni disciplinare
împotriva acestuia.
ART. 33
Arhitectul are obligaţia de a nu implica numele şi activitatea sa profesională în
acţiuni de publicitate comercială în beneficiul terţilor, dacă nu posedă date
suficiente asupra lucrării de materiale şi furnituri pentru construcţii ori despre firma
de construcţii şi/sau instalaţii în cauză ori dacă asupra lor planează îndoieli legate
de calitate, prezentate deja public.
ART. 34
(1) Arhitectul îşi poate face publicitate profesională numai pe baza propriilor
realizări, evitând promovarea unui palmares profesional într-o manieră falsă,
înşelătoare sau exagerată.
(2) Nu sunt considerate acţiuni de publicitate făcute de arhitect în folosul său
acele manifestări în care numele său şi aspecte ale activităţii sale profesionale sunt
menţionate în scrieri literare sau de specialitate, în mass-media, realizate de către
terţi în scopul informării publicului, şi nici acele intervenţii publice ale arhitectului
cu referire la activitatea sau creaţia sa, dacă acestea sunt motivate şi nu sunt plătite
de arhitect.

PARTEA a VI-a
Onorarii

ART. 35
Arhitectul poate să beneficieze, pentru serviciile prestate în relaţiile contractuale
ce se stabilesc cu clientul, de un onorariu negociat în mod liber cu acesta, onorariu
al cărui nivel minim se stabileşte de Ordinul Arhitecţilor din România, cu avizul
Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor şi al Ministerului
Culturii şi Cultelor, practicarea unor onorarii sub nivelul minim stabilit fiind
interzisă.
ART. 36
Este interzisă scăderea onorariului în scopul concurenţei neloiale.

CAP. 3
Obligaţii faţă de societate; respectarea interesului public

ART. 37
Arhitectul are obligaţia să respecte legile în vigoare în locul unde îşi desfăşoară
activitatea.
ART. 38
Arhitectul va acorda maximă atenţie impactului social, precum şi impactului
asupra mediului, pe care activitatea lui le poate avea. Toate prestaţiile profesionale
ale arhitecţilor vor lua în considerare scările de valori şi cultura fiecărei/fiecărui
ţări/loc pentru care creează lucrări de arhitectură şi urbanism. În acest sens,
obiceiurile specifice ale unei societăţi şi comunităţi nu vor fi impuse altora, iar
spiritul locului va fi protejat.
ART. 39
Arhitectul va respecta moştenirea culturală şi naturală a comunităţii în care îşi
exercită profesiunea, contribuind la conservarea şi îmbogăţirea acesteia.
ART. 40
Arhitectul va sprijini organele competente pentru respectarea şi restabilirea
legalităţii în domeniul exercitării profesiei.
ART. 41
Arhitectul va respecta responsabilitatea legală şi drepturile unei alte persoane în
legătură cu profesia.
ART. 42
Arhitectul se va implica în mod corespunzător în activităţi civice conexe
profesiei, în scopul promovării creaţiei de arhitectură şi urbanism.

CAP. 4
Obligaţii faţă de clienţi

ART. 43
Alegerea arhitectului, pentru orice activitate depusă de acesta în condiţiile legii,
este liberă. Nimeni nu poate impune un arhitect unei persoane.
ART. 44
În îndeplinirea atribuţiilor sale arhitectul este obligat să apere interesele
clientului său ca pe cele proprii.
ART. 45
Relaţiile dintre arhitect şi clienţii săi se bazează pe onestitate, probitate,
corectitudine, sinceritate şi confidenţialitate.
ART. 46
Înainte de a angaja o lucrare, arhitectul are obligaţia să informeze clientul asupra
cheltuielilor probabile pe care aceasta le implică.
ART. 47
Arhitectul nu poate acţiona decât în limitele contractului încheiat cu clientul său,
cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.
ART. 48
Arhitectul nu îşi va asuma angajamente care implică situaţii sau atitudini
incompatibile cu îndatoririle sale de ordin profesional ori care sunt susceptibile să
creeze îndoială asupra probităţii sale profesionale.
ART. 49
Arhitectul va refuza misiuni profesionale care conduc la nerespectarea legilor
sau care contravin prevederilor prezentului cod. El va lua măsurile de precauţie
contractuale care să-i permită întreruperea, la nevoie, a relaţiilor contractuale cu
acei clienţi sau cu acei angajatori care, prin cerinţele sau atitudinea lor pe parcursul
desfăşurării misiunilor contractate, generează situaţii ca cele enunţate la art. 48.
ART. 50
Arhitectul nu poate oferi consultanţă în situaţii în care are el însuşi interese
personale.
ART. 51
În relaţiile cu terţii arhitectul va acţiona întotdeauna numai în interesul legitim al
clientului şi în concordanţă cu interesul public.
ART. 52
În scopul evitării conflictelor de interese, arhitectul cu drept de semnătură nu va
putea presta, pentru acelaşi client, simultan cu misiunea de proiectare sau
consulting şi servicii de execuţie şi de comerţ cu materiale de construcţii.
ART. 53
Arhitectul va păstra confidenţialitatea afacerilor clienţilor săi, relaţia cu aceştia
având la bază respectarea secretului profesional.
ART. 54
Angajarea unui nou client nu poate fi făcută dacă prin aceasta sunt dezvăluite
secretele aflate de la un alt client, cu efecte prejudiciabile pentru acesta.
ART. 55
(1) Pe durata angajamentului arhitectul trebuie să îi dea clientului tot concursul,
bazat pe cunoştinţele sale profesionale şi pe întreaga sa experienţă.
(2) În situaţia în care arhitectul are convingerea că resursele clientului sunt
insuficiente pentru realizarea lucrărilor care decurg din misiunea angajată, el este
dator să aducă acest lucru la cunoştinţa clientului în scris.
ART. 56
Arhitectul are obligaţia de a-şi informa clientul, în timp util, privitor la orice
modificare intervenită în legătură cu prestaţia sa şi care ar putea influenţa calitatea
sau costurile investiţiei.
ART. 57
Arhitectul nu poate subcontracta integral o lucrare angajată de el cu scopul de a
avea foloase materiale din intermediere. Arhitectul poate subcontracta părţi dintr-o
lucrare angajată, cu condiţia ca interesele clientului să nu fie afectate. Încredinţarea
acestor părţi se va realiza de către arhitect pe bază de contract.
ART. 58
Arhitectul are dreptul şi obligaţia de a urmări executarea întocmai a lucrărilor
proiectate. Neconformitatea acestora cu documentaţia elaborată va fi semnalată
clientului şi, după caz, organismelor de control abilitate.
ART. 59
Arhitectul are dreptul şi obligaţia să participe la recepţia lucrărilor sale şi să
semneze procesul-verbal de recepţie doar după constatarea îndeplinirii în totalitate
a condiţiilor pentru aceasta.
ART. 60
Arhitectul are obligaţia să păstreze şi să arhiveze originalele documentaţiilor
elaborate şi să predea clientului copii după acestea, conform contractului.

CAP. 5
Obligaţii faţă de profesie

ART. 61
Arhitectul trebuie să acorde din timpul său şi să contribuie cu talentul şi
priceperea sa la promovarea arhitecturii şi la întreţinerea spiritului de breaslă.
ART. 62
În exercitarea profesiei arhitectul nu va face niciun fel de discriminări.
ART. 63
În spiritul promovării demnităţii profesiei, arhitectul se va îngriji ca partenerii,
asociaţii şi angajaţii săi să se comporte în aşa fel încât să nu lezeze drepturile
persoanelor cu care sau pentru care lucrează şi să nu diminueze încrederea publică
în onestitatea şi responsabilitatea cu care membrii Ordinului Arhitecţilor din
România s-au angajat să îşi exercite profesia.

CAP. 6
Obligaţii faţă de colegi

ART. 64
Relaţiile dintre arhitecţi se bazează pe respect, întrajutorare şi asistenţă morală
reciprocă şi, mai ales, pe respectarea dreptului de autor.
ART. 65
Arhitectul îşi va construi reputaţia profesională pe baza meritelor, performanţelor
şi efortului propriu, fără a pune în cauză activitatea altui confrate.
ART. 66
Concurenţa dintre arhitecţi se bazează pe competenţa şi calitatea serviciilor
profesionale oferite clienţilor. Sunt interzise şi se consideră concurenţă neloială
următoarele acţiuni:
a) tentativa sau acţiunea de atragere ori deturnare de clientelă prin denigrarea sau
discreditarea altui arhitect;
b) practicarea unor subevaluări intenţionate ale investiţiilor sau onorariilor în
discuţie, făcute cu intenţie sau având cunoştinţă de oferta anterioară a altui arhitect;
c) folosirea unei funcţii publice pe care o deţine, în scopul atragerii de comenzi
în interes personal, ocolindu-se circuitul lor legal;
d) utilizarea unor informaţii de specialitate nepublicate, la care arhitectul a avut
acces pe căi nelegale, în scopul avantajării sale în competiţia cu alţi colegi;
e) preluarea unui contract pe care un coleg arhitect l-a denunţat.
ART. 67
Arhitectul nu va încerca să înlocuiască un alt arhitect din calitatea şi atribuţiile
deţinute de acesta decât pe calea participării la o selecţie legal organizată sau cu
acordul scris al celui înlocuit.
ART. 68
Arhitectul nevoit să înlocuiască un confrate în misiunile sale trebuie să o facă cu
respectarea dreptului de autor şi a drepturilor conexe acestuia.
ART. 69
În cazul unui confrate decedat, arhitectul care are misiunea de a continua sau
interveni asupra operei dispărutului este obligat să ocrotească drepturile de autor
ale moştenitorilor legali şi să nu aducă atingeri creaţiei predecesorului său. În acest
caz, arhitectul în cauză va respecta, în ordine, prevederile legale în materie,
eventuale clauze testamentare sau dorinţe exprimate de autor, precum şi regulile
instituite de breaslă pentru asemenea situaţii. În toate împrejurările, arhitectul va
interveni cu respect deplin faţă de valoarea reală a creaţiei antecesorului său.
ART. 70
Arhitectul nu îşi va însuşi proprietatea intelectuală şi nici nu va încerca să obţină
avantaje pe nedrept din munca altui arhitect sau colaborator. În acest sens, el va
preciza în mod explicit aportul fiecărui arhitect la îndeplinirea misiunii
profesionale.
ART. 71
(1) Arhitectul are dreptul să facă publică prestaţia sa prin descrieri şi imagini
interioare şi exterioare, care constituie proprietatea sa intelectuală.
(2) Arhitectul îşi poate face publicitate, cu condiţia să nu pună în cauză
activitatea unui confrate sau a unui terţ.
ART. 72
Arhitectul care este solicitat să îşi exprime părerea asupra lucrării altui arhitect îl
va anunţa pe acesta. În cazul unor lucrări scrise publicate sau al unor disertaţii
publice cu caracter de critică de arhitectură, referirea la creaţia unui arhitect nu
impune neapărat anunţarea prealabilă a acestuia.
ART. 73
Arhitectul nu va participa în niciun fel la o competiţie de arhitectură, consultare
publică sau licitaţie pe care Ordinul Arhitecţilor din România, Uniunea
Internaţională a Arhitecţilor sau secţiunile lor membre le-au declarat inacceptabile.
ART. 74
Arhitectul va aduce la cunoştinţa Ordinului Arhitecţilor din România şi a
autorului lucrării abuzurile pe care le constată sau despre care a fost înştiinţat cu
privire la lucrarea vreunui confrate.
ART. 75
Calomnierea unui confrate sau răspândirea de comentarii ce ar putea să îi
prejudicieze reputaţia profesională este condamnabilă. Este de dorit ca arhitecţii să
ia apărarea unui confrate atacat pe nedrept.
ART. 76
Orice litigiu între arhitecţi referitor la exercitarea profesiunii trebuie supus
imediat spre conciliere, împreună cu toate documentele necesare cercetării,
Consiliului de conducere al Ordinului Arhitecţilor din România, înainte de
sesizarea altor instanţe.

CAP. 7
Obligaţii faţă de Ordinul Arhitecţilor din România

ART. 77
Obligaţiile arhitectului faţă de Ordinul Arhitecţilor din România sunt stabilite de
Regulamentul de organizare şi funcţionare a Ordinului Arhitecţilor din România.

CAP. 8
Obligaţii în cadrul şi în relaţiile cu instituţiile publice

ART. 78
Arhitectul membru al unor comisii sau organisme tehnice nu va divulga şi nu va
folosi, în scopul obţinerii de avantaje materiale personale, informaţii de specialitate
care nu au fost făcute publice.
ART. 79
Arhitectul membru al unor comisii sau organisme publice sau tehnice de analiză
ori decizie nu se poate pronunţa asupra unei documentaţii în a cărei întocmire este
implicat personal.
ART. 80
Arhitectul nu va oferi avantaje materiale unui funcţionar public, cu intenţia de a
influenţa o decizie de care este interesat.
ART. 81
Arhitectul care îşi desfăşoară activitatea în cadrul administraţiei publice, în
învăţământ sau care participă în diverse foruri decizionale şi de jurizare nu va
accepta avantaje materiale oferite pentru a i se influenţa decizia.

CAP. 9
Dispoziţii finale

ART. 82
Nerespectarea prevederilor prezentului cod deontologic va fi sancţionată
conform art. 38 din Legea nr. 184/2001, republicată.
ART. 83
Orice interpretări ale prezentului cod deontologic sunt exclusiv de competenţa
Consiliului de conducere al Ordinului Arhitecţilor din România, care are obligaţia
de a informa membrii Ordinului Arhitecţilor din România, în cel mai scurt timp,
asupra interpretărilor adoptate.
ART. 84
Reglementările prezentului cod deontologic se aplică şi conductorilor arhitecţi.
ART. 85
Orice arhitect autor titular are dreptul să deţină copii ale proiectelor realizate
pentru portofoliul personal şi în scopul protejării dreptului de autor.

Preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România,
Şerban Sturdza
. PREAMBUL

1.1. Misiunea avocatului
Într-o societate întemeiată pe respect faţă de justiţie, avocatul îndeplineşte un rol
eminent. Misiunea sa nu se limitează doar la executarea fidelă a unui mandat în
cadrul legii. Într-un stat de drept, avocatul este indispensabil justiţiei şi
justiţiabililor şi are sarcina de a apăra drepturile şi libertăţile acestora: el este
deopotrivă sfătuitorul şi apărătorul clientului său.
Misiunea lui îi impune îndatoriri şi obligaţii multiple, uneori aparent
contradictorii, faţă de:
- Client,
- Tribunale şi celelalte autorităţi în faţa cărora avocatul îşi asistă sau îşi
reprezintă clientul,
- Profesia sa în general şi fiecare confrate în particular,
- Public, pentru care o profesie liberală şi independentă, supusă respectării
normelor pe care ea şi le-a impus, este un mijloc esenţial de apărare a drepturilor
omului în faţa statului şi a altor puteri.

1.2. Natura normelor deontologice
1.2.1. Normele deontologice sunt destinate să garanteze, prin acceptarea lor liber
consimţită, buna îndeplinire de către avocat a misiunii sale, recunoscută ca fiind
indispensabilă pentru buna funcţionare a oricărei societăţi omeneşti. Nerespectarea
acestor norme de către avocaţi va duce, în ultimă instanţă la o sancţiune
disciplinară.
1.2.2. Fiecare barou are normele sale specifice, care derivă din propriile sale
tradiţii.
Ele sunt adaptate organizării şi domeniului de activitate al profesiei în
respectivul stat-membru, precum şi procedurilor juridice, procedurilor
administrative şi legislaţiei naţionale. Nu este nici posibil şi nici nu este de dorit ca
acestea să fie dezrădăcinate sau să se încerce generalizarea unor norme care nu sunt
susceptibile de a fi generalizate.
Normele specifice fiecărui barou se referă totuşi la aceleaşi valori şi relevă, de
cele mai multe ori, o bază comună.

1.3. Obiectivele Codului
1.3.1. Funcţionarea progresivă a Uniunii Europene şi a Spaţiului economic
european şi intensificarea activităţii avocatului dincolo de frontiere, în interiorul
Spaţiului economic european, au făcut necesară, pentru binele public, definirea
unor norme uniforme, aplicabile oricărui avocat din Spaţiul economic european,
pentru activitatea desfăşurată dincolo de frontiere, indiferent care ar fi baroul căruia
îi aparţine respectivul avocat. Scopul definirii unor astfel de norme este îndeosebi
acela de a atenua dificultăţile care derivă din aplicarea unei duble deontologii, aşa
cum se prevede în art. 4 al Directivei 77/249, din 22 martie 1977.
1.3.2. Organizaţiile reprezentative ale profesiei de avocat reunite în cadrul CCBE
doresc ca normele Codului, enunţate mai jos,
- să fie recunoscute, din acest moment, ca fiind expresia convingerii împărtăşite
de toate Barourile din Uniunea Europeană şi din Spaţiul economic european,
- să fie făcute aplicabile, în termenul cel mai scurt, în funcţie de procedurile
naţionale şi/sau ale Spaţiului economic european cu privire la activitatea de dincolo
de frontiere a avocatului din Uniunea Europeană şi din Spaţiul economic european,
- să fie luate în considerare la efectuarea oricărei revizuiri a normelor
deontologice interne, în vederea armonizării progresive a acestora din urmă.
Ele doresc, printre altele, ca, în măsura posibilului, normele deontologice interne
să fie interpretate şi aplicate într-o manieră conformă acelora din prezentul Cod.
Atunci când normele din prezentul Cod vor fi fost făcute aplicabile în activitatea
de dincolo de frontiere, avocatul va rămâne supus normelor baroului de care
aparţine, în măsura în care acestea din urmă concordă cu cele ale prezentului Cod.

1.4. Domeniul de aplicare "ratione personae"
Normele de mai jos vor fi aplicate avocaţilor din Uniunea Europeană, aşa cum
sunt ele definite în Directiva 77/249 din 22 martie 1977.

1.5. Domeniul de aplicare "ratione materiae"
Fără a contraveni încercării de a realiza o armonizare progresivă a normelor
deontologice aplicabile într-un cadru unic, naţional, normele expuse mai jos vor fi
aplicate activităţii desfăşurate de avocat dincolo de frontiere, în interiorul Uniunii
Europene şi în Spaţiul economic european. Prin activitatea de dincolo de frontiere
se înţelege:
(a) orice raport profesional cu un avocat dintr-un alt stat-membru;
(b) activităţile avocatului într-un alt stat-membru, chiar dacă avocatul nu se
deplasează efectiv acolo.

1.6. Definiţii
În normele prezentului Cod, expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie:
Prin "stat-membru de provenienţă" se înţelege statul-membru din care face parte
Baroul căruia îi aparţine avocatul.
Prin "stat-membru gazdă" se înţelege oricare alt stat-membru în care avocatul
desfăşoară o activitate dincolo de graniţele statului său.
Prin "autoritate competentă" se înţelege organizaţia profesională sau autorităţile
respectivului stat-membru care au competenţa de a stabili normele profesionale
şi/sau deontologice şi de a exercita controlul disciplinar asupra avocaţilor.

2. PRINCIPII GENERALE

2.1. Independenţa
2.1.1. Multitudinea îndatoririlor care îi revin avocatului impune din partea
acestuia o independenţă absolută, liberă de orice presiune, îndeosebi de presiunea
derivată din propriile sale interese sau datorată influenţelor din afară. Această
independenţă este, de asemenea, necesară atât pentru încrederea în justiţie, cât şi
pentru încrederea în imparţialitatea judecătorului. Prin urmare, avocatul trebuie să
evite orice prejudiciere a independenţei sale şi să vegheze la a nu neglija etica sa
profesională pentru a-i mulţumi pe clienţii săi, pe judecător sau pe unii terţi.
2.1.2. Această independenţă este necesară atât în activitatea juridică, cât şi în alte
probleme de natură juridică, iar sfatul dat de avocat clientului său nu are nici o
valoare reală atunci când el a fost făcut doar de complezenţă sau din interes
personal ori sub efectul unei presiuni din afară.

2.2. Încrederea şi integritatea morală
Nu pot exista relaţii bazate pe încredere, atunci când cinstea, probitatea, spiritul
de dreptate şi sinceritatea avocatului sunt puse sub semnul îndoielii. Pentru avocat,
aceste virtuţi tradiţionale sunt obligaţii profesionale.

2.3. Secretul profesional
2.3.1. Prin însăşi natura misiunii sale, avocatul este depozitarul secretelor
clientului său şi destinatarul comunicărilor de natură confidenţială. Acolo unde nu
există o garanţie a încrederii, încrederea nu poate exista. Prin urmare, secretul
profesional este recunoscut ca fiind deopotrivă un drept şi o îndatorire
fundamentală şi primordială a avocatului.
Obligaţia avocatului cu privire la secretul profesional serveşte atât intereselor
administraţiei judiciare, cât şi intereselor clientului. În consecinţă, ea trebuie să
beneficieze de o protecţie din partea statului.
2.3.2. Avocatul trebuie să respecte secretul oricărei informaţii confidenţiale de
care ia cunoştinţă în cadrul activităţii sale profesionale.
2.3.3. Această obligaţie nu este limitată în timp.
2.3.4. Avocatul impune angajaţilor săi şi oricărei persoane care colaborează cu el
în activitatea sa profesională să respecte secretul profesional.

2.4. Respectarea deontologiei altor barouri
În aplicarea normelor de drept ale Uniunii Europene şi ale Spaţiului economic
european, avocatul dintr-un stat-membru poate fi obligat să respecte deontologia
unui barou dintr-un stat-membru gazdă. Avocatul are datoria de a se informa asupra
normelor deontologice pe care trebuie să le respecte în exercitarea unei activităţi
specifice.
Organizaţiile membre ale CCBE sunt obligate să depună codurile lor
deontologice la Secretariatul CCBE, pentru ca orice avocat să-şi poată procura o
copie de la respectivul secretariat.

2.5. Incompatibilităţi
2.5.1. Pentru a-i permite avocatului să-şi exercite funcţiile cu independenţa
necesară şi de o manieră corespunzătoare îndatoririi sale de a participa la
administrarea justiţiei, exercitarea anumitor profesii sau a anumitor funcţii este
incompatibilă cu profesia de avocat.
2.5.2. Avocatul care asigură reprezentarea sau apărarea unui client în faţa
justiţiei sau în faţa autorităţilor publice ale unui stat-membru gazdă va respecta
normele de incompatibilitate aplicabile avocaţilor din respectivul stat-membru.
2.5.3. Avocatul stabilit într-un stat-membru gazdă, în care se angajează în mod
direct într-o activitate comercială sau într-o activitate diferită de profesia sa de
avocat, este obligat să respecte normele de incompatibilitate aplicabile avocaţilor
din respectivul stat-membru.

2.6. Publicitatea personală
2.6.1. Avocatul nu face şi nici nu solicită să i se facă publicitate personală, de
nici un fel, acolo unde aceasta este interzisă.
De altfel, avocatul face sau solicită să i se facă publicitate personală numai în
cazul în care normele baroului de care aparţine îi permit acest lucru.
2.6.2. Publicitatea personală, cu precădere cea din mass-media, poate fi efectuată
acolo unde este autorizată, atunci când avocatul în cauză demonstrează că ea a fost
făcută pentru a fi adusă la cunoştinţă clienţilor existenţi sau potenţiali care sunt
stabiliţi pe un teritoriu unde această publicitate este permisă, iar difuzarea sa într-un
alt loc este ocazională.

2.7. Interesul clientului
Sub rezerva normelor legale şi deontologice, avocatul are obligaţia de a apăra
întotdeauna cât mai bine interesele clientului său, chiar în raport cu propriile sale
interese, cu interesele vreunui confrate sau cu cele ale profesiei în general.

2.8. Limitarea răspunderii avocatului faţă de client
În măsura în care legislaţia statului-membru de provenienţă şi legislaţia statului-
membru gazdă autorizează acest lucru, avocatul poate să limiteze răspunderea sa
faţă de client, în conformitate cu normele Codului deontologic pe care s-a obligat
să îl respecte.

3. RELAŢIILE CU CLIENŢII

3.1. Iniţierea şi încetarea relaţiilor cu clientul
3.1.1. Avocatul nu acţionează decât atunci când este împuternicit de clientul său,
exceptând cazul în care el a primit o însărcinare în acest sens din partea unui alt
avocat care îl reprezintă pe client sau din partea unei instanţe competente.
Avocatul trebuie să se străduiască, în mod rezonabil, să cunoască identitatea,
competenţa şi posibilităţile persoanei sau ale autorităţii prin intermediul căreia a
fost împuternicit, atunci când circumstanţe specifice relevă că această identitate,
această competenţă sau aceste posibilităţi sunt îndoielnice.
3.1.2. Avocatul îşi sfătuieşte şi îşi apără clientul cu promptitudine, în mod
conştiincios şi cu diligenţă. El îşi asumă personal răspunderea pentru misiunea care
i-a fost încredinţată. Avocatul îşi informează clientul cu privire la evoluţia cauzei
care i-a fost încredinţată.
3.1.3. Avocatul nu acceptă să-i fie încredinţată o cauză atunci când ştie sau când
ar trebui să ştie că el nu are compentenţa necesară pentru a se ocupa de această
cauză, exceptând cazul în care cooperează cu un avocat care are competenţa
necesară.
Avocatul nu poate accepta o cauză atunci când, datorită altor obligaţii, se află în
imposibilitatea de a se ocupa de ea cu promptitudine.
3.1.4. Avocatul care îşi exercită dreptul de a nu se mai ocupa de o cauză trebuie
să se asigure că respectivul client poate găsi, în timp util, un alt confrate care să-i
ofere asistenţă juridică, pentru a se evita prejudicierea clientului.

3.2. Conflictul de interese
3.2.1. Avocatul nu trebuie să fie sfătuitorul şi nici reprezentantul sau apărătorul a
mai mult de un client într-una şi aceeaşi cauză, atunci când interesele clienţilor sunt
conflictuale sau când există realmente riscul de a apărea un astfel de conflict de
interese.
3.2.2. Avocatul trebuie să se abţină să se mai ocupe de cauzele tuturor clienţilor
implicaţi, atunci când intervine un conflict între interesele acestora, când secretul
profesional riscă să fie violat sau când independenţa sa riscă să fie ştirbită.
3.2.3. Avocatul nu poate accepta o cauză a unui nou client, dacă secretul
informaţiilor încredinţate de un vechi client riscă să fie violat sau atunci când
cunoaşterea de către avocat a cauzelor vechiului său client îl favorizează pe noul
client în mod nejustificat.
3.2.4. În cazul în care avocaţii practică meseria într-o asociaţie în grup,
paragrafele 3.2.1., 3.2.2. şi 3.2.3. sunt aplicabile asociaţiei în ansamblu şi tuturor
membrilor săi.

3.3. Pactul "de quota litis"
3.3.1. Avocatul nu poate să-şi fixeze onorariile pe baza unui pact "de quota litis".
3.3.2. Pactul "de quota litis" este o convenţie încheiată între avocat şi clientul
său, înainte de încheierea definitivă a unei cauze în care este implicat respectivul
client, convenţie prin care clientul se angajează să îi verse avocatului o parte din
ceea ce rezultă de pe urma cauzei, fie că aceasta constă într-o sumă de bani, fie în
orice alt bun sau valoare.
3.3.3. Nu constituie un astfel de pact convenţia care prevede stabilirea
onorariului în funcţie de valoarea litigiului de care se ocupă avocatul, atunci când
această valoare este corespunzătoare unui tarif oficial sau dacă ea este admisă de
autoritatea competentă de care depinde avocatul.

3.4. Stabilirea onorariilor
3.4.1. Avocatul trebuie să-şi informeze clientul cu privire la tot ceea ce cere cu
titlu de onorariu, iar valoarea însumată a onorariilor sale trebuie să fie echitabilă şi
justificată.
3.4.2. Sub rezerva unei convenţii contrare, încheiată legal între avocat şi clientul
său, modalitatea de calculare a onorariilor trebuie să fie în conformitate cu normele
baroului de care avocatul depinde. Dacă avocatul este membru al mai multor
barouri, normele aplicabile vor fi cele ale baroului cu care avocatul şi clientul său
au cele mai strânse relaţii.

3.5. Aconturi asupra onorariilor şi cheltuielilor
Când avocatul solicită vărsarea unui acont cu titlu de avans asupra cheltuielilor
şi/sau a onorariilor, acesta nu trebuie să depăşească o estimare rezonabilă a
onorariilor şi a cheltuielilor probabile pe care cauza le implică.
În caz de neplată a avansului solicitat, avocatul poate să renunţe să se mai ocupe
de cauză sau se poate retrage, cu condiţia respectării dispoziţiilor articolului 3.1.4.

3.6. Împărţirea onorariilor cu o persoană care nu este avocat
3.6.1. Exceptând dispoziţia de mai jos, avocatului îi este interzis să îşi împartă
onorariile cu o persoană care nu este avocat, în afara cazului în care asocierea
dintre avocat şi o altă persoană este autorizată de legislaţia statului-membru căruia
îi aparţine avocatul.
3.6.2. Norma din articolul 3.6.1. nu se aplică sumelor sau compensaţiilor vărsate
de către avocat moştenitorilor unui confrate decedat sau unui confrate care şi-a dat
demisia pentru a se prezenta ca succesor al clientelei respectivului confrate.

3.7. Soluţionarea corespunzătoare costului şi beneficiului ajutorului legal
3.7.1. Avocatul trebuie să încerce, în orice moment, să găsească o soluţionare a
litigiului clientului său care să fie corespunzătoare costului cauzei, şi va trebui ca,
în momentele oportune, să îşi consilieze clientul cu privire la oportunitatea de a
căuta să ajungă la o înţelegere sau de a face apel la soluţii alternative pentru a
încheia litigiul.
3.7.2. În cazul în care clientul este susceptibil să beneficieze de ajutor legal,
avocatul are obligaţia să-l informeze despre aceasta.

3.8. Fondurile clienţilor
3.8.1. Dacă, la un moment dat, avocatul deţine fonduri în numele clienţilor săi
sau în numele unor terţi (denumite în continuare "Fonduri-Clienţi"), el este obligat
să respecte următoarele norme:
3.8.1.1. Fondurile-Clienţi vor fi întotdeauna păstrate într-un cont deschis la o
bancă sau la o instituţie similară, agreată de autoritatea publică. Toate Fondurile-
Clienţi primite de un avocat trebuie să fie vărsate într-un astfel de cont, cu excepţia
cazului în care există o autorizaţie expresă sau implicită din partea clientului
specificând o altă destinaţie a acestora.
3.8.1.2. Orice cont deschis în numele avocatului şi în care sunt depuse Fonduri-
Clienţi este însoţit de specificaţia că fondurile depuse în acel cont sunt deţinute în
numele clientului (clienţilor) avocatului.
3.8.1.3. Conturile avocaţilor în care sunt vărsate Fondurile-Clienţi trebuie să fie
acoperite, în mod constant, cel puţin la nivelul valorii totale a Fondurilor-Clienţi
deţinută de avocat.
3.8.1.4. Fondurile-Clienţi trebuie să fie imediat vărsate clienţilor sau în condiţiile
autorizate de către client.
3.8.1.5. Cu excepţia cazurilor în care există norme de drept contrare sau o
hotărâre judecătorească şi un acord expres şi implicit al clientului în numele căruia
se face plata, sunt interzise orice plăţi efectuate, prin intermediul Fondurilor-
Clienţi, în numele clientului pentru o terţă persoană, inclusiv:
(a) plăţile făcute unui client sau pentru un client din fondurile aparţinând unui alt
client;
(b) extragerea din cont a onorariilor avocatului.
3.8.1.6. Avocatul ţine evidenţe complete şi precise ale tuturor operaţiunilor
efectuate cu Fondurile-Clienţi, diferenţiind Fondurile-Clienţi de celelalte sume
deţinute de avocat, evidenţe pe care le remite clientului, la cerere.
3.8.1.7. Autorităţile competente ale statelor-membre sunt autorizate să verifice şi
să examineze, păstrând secretul profesional, documentele legate de Fondurile-
Clienţi, pentru a se asigura că normele pe care le-au fixat sunt bine respectate,
precum şi pentru a sancţiona abaterile de la aceste norme.
3.8.2. Sub rezerva a ceea ce urmează şi fără a încălca normele prevăzute în
articolul 3.8.1. de mai sus, avocatul care deţine Fonduri-Clienţi în cadrul unei
activităţi profesionale exercitată într-un alt stat-membru trebuie să respecte normele
cu privire la depozitul şi contabilitatea Fondurilor-Clienţi aplicate de baroul de care
depinde avocatul în statul-membru de origine.
3.8.3. Avocatul care îşi exercită activitatea într-un stat-membru gazdă poate, cu
acordul autorităţilor competente din statul-membru din care provine şi ale statului-
membru care îl găzduieşte, să se conformeze exclusiv normelor acestuia din urmă
fără a fi obligat să respecte normele statului-membru din care provine. În acest caz,
avocatul este obligat să ia măsurile necesare pentru a-şi informa clienţii că el
respectă normele aplicabile în statul-membru gazdă.

3.9. Asigurarea pentru răspunderea profesională
3.9.1. Avocatul trebuie să aibă o asigurare permanentă pentru răspunderea sa
profesională, în limite rezonabile, ţinând cont de natura şi de amploarea riscurilor
pe care şi le asumă prin exercitarea activităţii sale.
3.9.2. Un avocat prestator de servicii într-un stat-membru gazdă, în care îşi
exercită activitatea profesională, este supus următoarelor dispoziţii:
3.9.2.1. Avocatul trebuie să se conformeze dispoziţiilor referitoare la obligaţia de
a se asigura pentru răspunderea sa profesională, care sunt aplicabile în statul-
membru din care provine.
3.9.2.2. Când avocatul, care este obligat să subscrie o astfel de asigurare în
statul-membru de provenienţă, exercită o activitate profesională într-un stat-
membru gazdă, el trebuie să se străduiască să obţină o extindere a acestei asigurări
şi asupra activităţii profesionale pe care o exercită în statul-membru gazdă.
3.9.2.3. Atunci când normele din statul-membru din care provine avocatul nu-l
obligă pe avocat să subscrie o astfel de asigurare, sau când extinderea asigurării
vizate la art. 3.9.2.2., sus-menţionat, se dovedeşte imposibilă, avocatul trebuie să
facă totuşi o asigurare pentru activitatea profesională pe care o îndeplineşte într-un
stat-membru gazdă, respectiv pentru serviciile prestate clienţilor din acest stat-
membru, asigurare care să fie cel puţin egală cu asigurarea care se aplică avocaţilor
din statul-membru gazdă, cu excepţia situaţiei în care îi este imposibil să obţină o
astfel de asigurare.
3.9.2.4. În cazul în care avocatul nu poate obţine o asigurare în conformitate cu
normele sus-menţionate, el trebuie să-i informeze pe aceia dintre clienţii săi care
riscă să fie prejudiciaţi prin lipsa asigurării.
3.9.2.5. Avocatul care îşi exercită activitatea într-un stat-membru gazdă poate, cu
acordul autorităţilor competente din statul-membru de provenienţă şi al celor din
statul-membru gazdă, să se conformeze în exclusivitate normelor aplicabile
asigurării pentru răspunderea profesională în statul-membru gazdă. În acest caz,
avocatul are obligaţia de a lua măsurile necesare pentru a-şi informa clienţii că
asigurarea sa este în conformitate cu normele aplicabile în statul-membru gazdă.

4. RELAŢIILE CU MAGISTRAŢII

4.1. Deontologia aplicabilă în activitatea judiciară
Avocatul care se prezintă în faţa unei jurisdicţii dintr-un stat-membru sau
participă la o procedură în faţa unei astfel de jurisdicţii trebuie să respecte normele
deontologice aplicabile în respectiva jurisdicţie.

4.2. Caracterul contradictoriu al dezbaterilor
Avocatul trebuie să respecte, în orice circumstanţă, caracterul contradictoriu al
dezbaterilor. El nu poate, de exemplu, să contacteze un judecător, cu privire la o
cauză, fără a-l informa în prealabil pe avocatul părţii adverse.
El nu poate transmite unui judecător acte, note sau alte documente, fără ca
acestea să fi fost comunicate, în timp util, avocatului părţii adverse, cu excepţia
cazurilor în care respectivele demersuri sunt autorizate prin normele de procedură
aplicabile. În măsura în care normele de drept nu interzic acest lucru, avocatul nu
poate să divulge sau să supună instanţelor o propunere de soluţionare a cauzei,
făcută de partea adversă sau de către avocatul acesteia, fără o autorizare expresă din
partea avocatului părţii adverse.

4.3. Respectul faţă de judecător
Avocatul va da dovadă de respect şi de loialitate faţă de oficiile judecătorului,
dar, în acelaşi timp, îşi va apăra clientul în mod conştiincios şi fără teamă, fără a
ţine cont de propriile sale interese şi nici de vreo consecinţă de orice fel ce l-ar
putea privi pe el sau pe oricare altă persoană.

4.4. Informaţii false sau susceptibile de a induce în eroare
Avocatul nu trebuie, în nici un moment, să furnizeze judecătorului, cu bună
ştiinţă, o informaţie falsă ori vreo informaţie de natură să îl inducă pe acesta în
eroare.

4.5. Aplicarea în cazul arbitrilor şi al persoanelor exercitând funcţii similare
Normele aplicabile în cazul relaţiilor dintre un avocat şi un judecător se aplică, în
egală măsură, şi în cadrul relaţiilor avocatului cu un arbitru, cu un expert sau cu
orice altă persoană însărcinată, în mod ocazional, să îl asiste pe judecător sau pe
arbitru.

5. RELAŢIILE DINTRE AVOCAŢI

5.1. Confraternitatea
5.1.1. Confraternitatea impune ca relaţiile dintre avocaţi să fie bazate pe
încredere, spre interesul clientului şi pentru a evita atât procesele inutile cât şi orice
comportament susceptibil să impieteze reputaţia profesiei. Totuşi, ea nu trebuie să
pună niciodată în opoziţie interesele avocaţilor şi interesele clientului.
5.1.2. Avocatul recunoaşte drept confrate pe orice avocat dintr-un alt stat-
membru; el manifestă faţă de acesta un comportament colegial şi loial.

5.2. Cooperarea dintre avocaţii din state-membre diferite
5.2.1. Este de datoria oricărui avocat ca, la solicitarea unui confrate dintr-un alt
stat-membru, să se abţină să accepte o cauză pentru care nu are competenţa
necesară; într-o astfel de situaţie, el trebuie să îşi ajute confratele să intre în contact
cu un alt avocat care să fie în măsură să-i ofere serviciul cerut.
5.2.2. Atunci când avocaţii din două state-membre diferite lucrează împreună,
amândoi au datoria de a ţine cont de diferenţele care pot exista între sistemele lor
legislative, barourile lor, competenţele şi obligaţiile lor profesionale.

5.3. Corespondenţa transmisă între avocaţi
5.3.1. Avocatul, care adresează unui confrate dintr-un alt stat-membru o
comunicare căreia doreşte să i se confere un caracter "confidenţial" sau "without
prejudice", va trebui să precizeze în clar acest lucru încă din momentul expedierii
respectivei comunicări.
5.3.2. În cazul în care destinatarul comunicării nu este în măsură să îi confere
acesteia un caracter "confidenţial" sau "without prejudice", el va trebui să o
returneze expeditorului fără a cunoaşte conţinutul acesteia.

5.4. Onorariile pentru recomandare
5.4.1. Avocatul nu poate nici să pretindă şi nici să accepte din partea unui alt
avocat sau din partea vreunui terţ un onorariu, un comision sau vreo altă
compensaţie pentru faptul că a recomandat un avocat unui client sau că a trimis un
client la un avocat.
5.4.2. Avocatul nu poate vărsa nimănui un onorariu, un comision şi nici vreo altă
compensaţie în contrapartidă pentru că i-a fost prezentat un client.

5.5. Comunicarea cu partea adversă
Avocatul nu poate intra în relaţie directă cu o persoană, cu privire la o anume
cauză, atunci când ştie că respectiva persoană este reprezentată sau asistată de un
alt avocat, exceptând cazul în care el are acordul confratelui său şi se angajează să-l
ţină pe acesta la curent.

5.6. Schimbarea avocatului
5.6.1. Un avocat nu poate succeda altui avocat în apărarea intereselor unui client,
într-o cauza determinată, decât cu condiţia ca, în prealabil, să-şi fi avertizat
confratele şi să se fi asigurat că au fost luate măsurile necesare în vederea achitării
cheltuielilor şi a onorariilor datorate acestuia, sub rezerva celor expuse mai jos, în
art. 5.6.2. Totuşi, această îndatorire nu-l face pe avocat personal răspunzător de
plata cheltuielilor şi a onorariilor datorate predecesorului său.
5.6.2. În cazul în care, spre interesul clientului, se impune luarea unor măsuri
urgente, înainte de a putea fi îndeplinite condiţiile stabilite prin art. 5.6.1. de mai
sus, avocatul poate lua aceste măsuri cu condiţia de a-l informa neîntârziat pe
predecesorul său.

5.7. Răspunderea pecuniară
În relaţiile profesionale dintre avocaţii unor barouri din state-membre diferite,
avocatul, care nu se limitează doar la a recomanda un confrate unui client sau la a i-
l prezenta ci încredinţează o cauză unui omolog al său ori îl consultă într-o cauză,
are obligaţia personală de a plăti confratelui din străinătate, pentru consiliere,
onorariile, cheltuielile şi sumele avansate de către acesta din urmă din propriul
buget, obligaţie de care trebuie să se achite chiar şi în caz de neprezentare a
clientului. Totuşi, respectivii avocaţi pot conveni, încă din momentul demarării
acestor relaţii, stabilirea unor dispoziţii speciale cu privire la acest subiect. În plus,
avocatul poate, în orice moment, să limiteze obligaţia sa personală la nivelul valorii
totale a onorariilor, cheltuielilor şi sumelor avansate de confratele străin, înainte de
a-i notifica acestuia din urma decizia sa de a-şi declina răspunderea pe viitor.

5.8. Pregătirea tinerilor avocaţi
Pentru a întări încrederea şi cooperarea dintre avocaţii barourilor din state-
membre diferite şi spre interesul bine înţeles al clienţilor, este necesar să fie
încurajată dobândirea unei mai bune cunoaşteri a legilor şi a normelor procedurale
aplicabile în diferitele state-membre. În acest scop, în cadrul obligaţiei sale
profesionale de a asigura pregătirea tinerilor, avocatul va lua în considerare
necesitatea pregătirii unor tineri confraţi din alte state-membre.

5.9. Litigiile dintre avocaţi din mai multe state-membre
5.9.1. Atunci când un avocat este de părere că un confrate dintr-un alt stat-
membru a încălcat o normă deontologică, el trebuie să-şi atenţioneze confratele
asupra acestui lucru.
5.9.2. Atunci când între avocaţii din mai multe state-membre apare un diferend
personal, de natură profesională, aceştia trebuie să încerce mai întâi să-l soluţioneze
pe cale amiabilă.
5.9.3. Înainte de a angaja o procedură împotriva unui coleg dintr-un alt stat-
membru, pe tema unui diferend de tipul celui menţionat la paragrafele 5.9.1. şi
5.9.2., avocatul trebuie să informeze barourile de care depind cei doi avocaţi,
pentru a permite respectivelor barouri să-şi dea concursul în vederea soluţionării
diferendului pe cale amiabilă.

ANEXA 1

DECLARAŢIA DE PRINCIPIU A CCBE CU PRIVIRE LA SECRETUL
PROFESIONAL AL AVOCAŢILOR ŞI LA LEGISLAŢIA REFERITOARE LA
SPĂLAREA BANILOR

CCBE înţelege să favorizeze o atitudine armonioasă în cadrul organizaţiilor
membre. Din acest motiv, CCBE recomandă barourilor şi law societies membre să
facă tot ce le stă în putinţă pentru a include în Codurile lor deontologice, dacă nu au
făcut-o deja, următoarele obligaţii:
1. de fiecare dată când le este încredinţat un caz, avocaţii au obligaţia de a
verifica identitatea exactă a clientului sau a intermediarului pentru care acţionează;
2. când avocaţii sunt autorizaţi să manevreze fonduri, le este interzis să
primească sau să manevreze fonduri care nu corespund în mod riguros dosarului
identificat nominal;
3. când participă la o operaţie juridică, avocaţii au obligaţia de a se retrage din
cauză de îndată ce suspectează în mod serios că respectiva operaţie ar avea drept
rezultat o spălare de bani şi când clientul nu înţelege să renunţe la operaţia în sine.
CCBE va încerca să includă aceste norme în propriul său Cod deontologic care
se aplică la serviciile juridice transnaţionale.


---------------

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful