You are on page 1of 2

Romanul Invitaţia la vals este un fenomen unic în literatura română, fiind un titlu atât de

îndrăgit de cititori, încât, de-a lungul unui singur deceniu, treizeci şi patru de ediţii au fost
epuizate. Cartea îşi seduce încă de la primele pagini cititorul, care rămâne cu sufletul la gură,
conectat la acordurile poveştii de dragoste dintre cei doi studenţi, Tudor şi Micaela.
Candoarea emoţiilor şi a frământărilor sfâşietoare provocate de iubire, înregistrate de scriitor
cu sinceritate şi sensibilitate, are darul de a aduce revelaţia bucuriei de a trăi alături de cei
dragi, făcând din Invitaţia la vals o lectură necesară maturităţii.

„Invitaţia la vals are acordurile ei fine, sensibile, muzicalitate interioară şi rezonanţă intimă cu
eternul omenesc, cu frământările subconştientului şi poate de aceea, mărturisită sau nu,
trecerea ei în conştiinţa cititorului prin atingerea delicată a emoţionalului este adevăratul
succes al acestei poveşti de iubire cu valoare cinematografică."
Florea Firan - See more at: http://www.editura-art.ro/carte/invitatia-la-vals-
hardcover#sthash.5qJkFEE9.dpuf
Marele dramaturg român, Mihail Drumeş, a fost unul dintre cei mai apreciați
romancieri români din perioada interbelică. A lăsat în urma s-a numeroase volume de nuvele,
piese de teatru, scenarii de filme, proză, printre care şi romanul de dragoste “Invitaţie la vals”
despre care voi vorbi astăzi.
“Invitaţie la vals” nu este doar un roman piperat de dragoste, dar şi un amalgan de
sentimente, durere, răzbunare şi sacrificiu. Orgoliul şi mândria sunt două calităţi care te
sugrumă în interior, te determină să trăieşti intens, te fac să valsezi pe scena teatrală a vieţii ca
un adevărat erou. Da, este frumos, incitant, dar extrem de periculos. Cele două personaje
principale, Mihaela şi Petrican nu doar dispun de aceste calităţi, dar jonglează cu ele până cad
în vâltoarea prostiei omeneşti. Orgoliul este cel care îţi aruncă o altă ideie despre dragoste,
acea dragoste pătimaşă plină de inexistenţă pământească:

“E de neînchipuit cum nu-şi dă seama femeia că dragostea nu-i decit drumul care duce
la cucerire, după cum filozofia nu-i decît drumul pînă la aflarea adevărului. De aici încolo, se
sfîrşeşte lupta şi urmează supunerea. S-a dus farmecul necunoscutului, necunoscutul devine
pe zi ce trece tot mai cunoscut şi dragostea sucombă roasă de repetiţie, obişnuinţă, saturaţie”.
“Dragostea e foamea de femeie unică, şi dacă această femeie se pricepe să nu dea prea
mult bărbatului ca să-l sature, ci dimpotrivă îl lasă mereu flămînd, iată secretul lui
Polichinelle care ţine iubirea proaspătă. Şi Mihaela cunoştea acest secret, de care multe din
semenele ei vîrstnice şi cu experienţă n-aveau habar”.
Omul care caută iubirea în inexistenţă şi adevărul dincolo de sentimente neapărat se
loveşte de umbra întunecată a dragostei. “Paradisul n-are numai un şarpe, ci mai mulţi. Vrei
să te muşte şarpele geloziei, al infidelităţii sau al abandonării? Veninul lor e rău, cîteodată
chiar mortal. Du-te şi caută altă femeie, mereu ia-o de la început. Nu sorbi prea însetat din
fericire, căci fericirea e insaţiabilă ca apa sărată a naufragiatului: cu cît bei, cu atît îţi creşte
setea. O fericire egală e plictisitoare sau mai bine zis nu e fericire”.

În orice meserie daca mai eşti şi psiholog ajungi spre un mare succes. Mihail Drumeş
nu este doar un scriitor romantic şi sobru dar cunoaşte adevărata natură umană. El descrie
perfect acea stare a sufletului întunecat de mândrie. “Marile dureri nu dor la început. Sînt mari
pentru că deschid o rană care nu se mai vindecă”.
Invitaţie la vals este cartea pe care aş mai reciti-o, iar Mihail Drumeş autorul pe care
l-aş mai citi. Dar pe cât de mult mi-a plăcut cartea pe atât de mult eram gata să bag mâna în
carte şi să schimb istoria de dragoste a celor doi îndrăgostiţi. Mie îmi plac autorii care te fac
să îţi pui întrebări şi să reflectezi până oboseşti. Mihail Drumeş a avut un dar pe care rar îl
întâlneşti. Ţi se bagă în sânge cu fiecare cuvânt.