Baltagul este un basm?

Romanul „Baltagul” incepe cu o cosmogonie populara ce pune in relatie destinul

individual al lui Nechifor Lipan:
„Domnul Dumnezeu dupa ce a alcatuit lumea, a pus randuiala si semn fiecarui neam”
In cadrul textului, „randuiala” si „semn” sunt unitati lexicale cu cea mai mare frecventa
,fiind cuvinte cheie.
Prin disparitia lui Nechifor Lipan „randuiala” adica ordinea cosmica, a fost distrusa, deci
conflictul pe plan mitic este ontologic,existential.
Energia Vitoriei, este canalizata in numele dreptatii. Mandatul ei este etic. Ucigasul
trebuie eliminat pentru ca a produs dezordinea cosmica, „randuiala” lui Dumnezeu.
Prin ceremonialul funebru, femeia isi indeplineste datoria, face tot ce datina ii cere fata de
cel mort.
„Avea de cautat , de gasit si de randuit”. Echilibrul existential trebuie restabilit, cel
disparut trebuie repus in drepturile sale prin incadrarea in ordinea cosmica. Ii fac toate
slujbele randuite ca sa i se linisteasca sufletul”.
Prin inmaormantare,Nechifor se reantoarce la locul ce i se cuvine in acest univers arhaic.
O batrana ii intinde sulurile de panza pentru datina podurilor-puntea intre cele 2 lumi.
Puntile muntelui Stanisoara reprezinta simboluri ale „podului” dintre viata si eternitate ,
vegheate de Crucea Talienilor-axa a lumii si poarta spre univers.
Viata lui Nechifor se frange sub Crucea Talienilor , de aici , calatoria pamanteana se
transforma intr-o „mare calatorie” cosmica. El „s-a inaltat in soare” ,devine Omul
universal si personaj-suma al lumii. Rupt din univers prin nastere, omul se reintegreaza
in acesta prin moarte, cunoscand o alta forma de existenta.
In scena in care Vitoria il gaseste in rapa, il striga pe numele sau adevarat,Gheorghita.
Nechifor simbolizeaza sacrul camuflat in profan ; ceea ce moare este ipostaza lui
profrana.
Cu multa prezenta de spirit ,Vitoria si-a indeplinit randuielile sacre, aprinzand faclia
langa oasele risipite. Lumina ii va calauzi sufletul sotului in „marea calatorie” gasindu-
si linistea. Prapastia era infernul ,iar prin ritualul sacru a fost salvat.
Lungul drum al Vitoriei in cautarea osemintelor lui Nechifor fiind o replica pamanteana
la „marea calatorie” in care a plecat „ dalbul de pribeag”. Pentru ca sufletul lui sa-si
gaseasca odihna, femeia si feciorul strabat labirintul spre a implinii datina, sa-l aduca
„intre crestini”.
Prin pedepsirea ugigasului; a fost restabilita ordinea cosmica. Baltagul a devenit
„creanga de aur”” pentru a prelua ceea ce ucigasul luase de la Nechifor, folosind un alt
baltag cu aceeasi functie. Lovindu-l pe Bogza in frunte ,cu baltagul,Gheorghita isi va
recupera locul pe care tatal sau il avusese in lume.
In termenii mitului, acest sfarsit incepe in noaptea in care feciorul mortului coboara in
rapa, act care echivaleaza cu o descindere in Infern,pentru a se „naste” a doua oara, dupa
ce primise,in sufletul lui, fiinta celui dus: „Sangele si carnea lui Nechifor Lipan se
intorceau asupra lui,in pasi,in zboruri;in chemari”
Impreuna cu Vitoria , el va realiza un act de purificare a lumii pedepsindu-i pe cei care
incalcasera legea nescrisa a vietii.
„Baltagul ramane in ultima analiza, romanul unui suflet de munteanca, vaduva Vitoria
Lipan,pentru care indatoririle mortuare pentru sotul ei sunt comandamente exprese, ce
nu-i dau ragaz pana cand nu-si afla inmormantarea”,dandu-i odihna mormantului si drum
luminat sufletului in „marea calatorie” cosmica.
„Povestea Vitoriei Lipan in cautarea ramasitelor lui Nechifor risipite intr-o vagauna, este
povestea lui Iris in cautarea trupului dezmembrat al lui Osiris”( Alexandru Paleologu).
Dante prezinta calatoria sufletului in trei stadii: Infernul,Purgatoriul si Paradisul.
El a avut experiente mistice personale, vise profetice, poate si extaze desi cand le asterne
in carte sunt scrise cu „constiinta treaza”.
In „Misticii din Carpati” Vasile Andru prezinta scoaterea sufletului lui Traian din Iad prin
rugamintile Sf.Grigorie Dialogul..
In Purgatoriu , sufletele beau din apa. Sete pentru a uita spatiul profan, altfel sufletul ar
bantui, nu si-ar gasi linistea.
Charon
Charon ,luntrasul trece sufletele moartilor peste apa Styxului. El trebuie platit altfel iti
creaza obstacole.
De aceea mortului i se pune pe piept un ban de argint, iar la fiecare bifurcare se arunca
bani pentru a plati drumul spre alta lume.
Paradisul este ultimul stadiu al calatoriei,o alta forma de existenta unde sufletul isi
gaseste linistea deplina,armonia;se reintegreaza marii familii cosmice, opera lui
Dumnezeu in totalitatea sa.
Subzista faptul ca romanii ii confera mortului o semnificatie in acord cu conceptia
crestina a existentei care, se bazeaza pe credinta intr-o ordine cosmica stabilita de
Dumnezeu si in increderea ca la sfarsitul vremurilor Binele va invinge Raul.
Moartea este un act de proportii cosmice care trebuie acceptat cu seninatate si chiar cu
oarecare bucurie pentru ca ,datorita lui, individul se elibereaza de limitele sale.
Cercetarile din domeniul medical incearca sa aduca o lumina asupra calatoriei sufletului.
Multi oameni care au intrat in moarte clinica vorbesc de un tunel la capatul caruia
intalnesc lumina sau intunericul.
Un mare profesor din America, un om cu o inteligenta distructiva, a intrat in moarte
clinica.
Sufletul lui a intrat intr-un tunel unde a intalnit INTUNERICUL, dar pe care il refuza. El
a marturisit ca a aparut o lumina,iar Iisus i-a amintit tot raul facut semenilor. I-a cerut sa
revina in trup pentru a invinge Raul.
Sotia profesorului se pregatise pentru ceremonialul funebru, dar minune.....Sotul ei si-a
revenit, uimind medicii.
A parasit catedra de la Universitate si a devenit preot.
Acest caz a fost prezentat la o emisiune „Miracole”..
Foarte multi care se pregatesc sa treaca pragul acestei lumi vorbesc de acel tunel.
In „Elegiile Luineze”, Reiner Maria Rilke arata ca „Moartea este fata vietii care nu se afla
intoarsa catre noi si pe care noi nu ne-o lamurim. Existenta noastra se cuprinde in cele 2
domenii limitate si se hraneste neistovit din amandoua”.
Nietzsche avertizeaza: ‚sa ne ferim sa afirmam ca moartea ar fi opusa vietii. Viul nu este
decat un gen din ceea ce este mort,dar un gen foarte rar”.
Moartea ramane un mister pentru oameni, dar ordinea cosmica este o certitudine. Conteaza
modul de a parasi altarul lumii pentru cel al pamantului. Totul este sa privesti moartea ca
pe un fenomen simplu in natura, ca pe o eliberare a sufletului dintr-un loc nepotrivit,limitat.
Moartea este ingrozitoare, dar si mai groaznic ar fi gandul ca vei trai vesnic.
Moartea e un terminus. Nu unul absolut, ci unul relativ la un ciclu de viata, la un destin al
omului; e un repaos al vietii.
„Omul are datoria sa obtina o victorie nu numai asupra foamei si nedreptatilor, ci si asupra
haosului”.
Haosului e cauza crimelor ei,mai degraba delimitarea, prea insistenta delimitare”.
Inaintea mortii,Euripide a tinut sa ne avertizeze: „Nu socotiti pe nimeni fericit!Mai inainte
de a sti cum moare”.
Totul e ca omul sa moara frumos, caci moartea e un dat existential. Doar moartea
provocata de „monstrul” Labirintului produce dezordinea cosmica.