PIATRA PIŢIGOIULUI

Ne-am căznit, doi copii, o mamă şi un om, să vă facem o povestire. Dacă o fi bună nu-i vina
noastră, iar dacă o fi proastă o să ne silim altă dată mai mult. Basmul a ieşit din colaborarea tuturora :
mama punea fire de bumbacuri în găurile ciorapilor copiilor, băiatul clădea un castel din pietre
dreptunghiulare, iar fetia împletea pe un schelet de sîrmă fire de
papură văpsite, ca să iasă di n degetele-i cumini şi mici un coş, în care
să puie la vară patru cireşi. !i cum lucrau mîinile, mergea şi gura şi se
croia povestirea...
Basmul începe, ca toate basmele, cu vorbele : ,," fost
odată#, pentru că tot ce se întîmplă din lumea basmelor s-a petrecut
odată, adică pe vremuri, şi nu se mai poate petrece încă o dată.
" fost odată o toamnă dulce şi lungă, cum $ nu e vorba $
au mai fost şi altele, însă nu la fel întotul şi întocmai ca toamna aceea.
%asările călătoare, berze cu aripile mari. r&ndunele mici şi alte soiuri de
săgei zburătoare, cu ciocul cît chibritul sau cît creionul sau cît nuiaua,
a'unseseră cu bine în ara caldă, unde aveau să trăiască pînă ce trecea
gerul şi se topea zăpada de la noi. %asările de la (iurgiu aşteptaseră
păsările din "rgeş, de la Bacău şi )everin. şi după ce se adunară toate,
au trecut în nori de stoluri către miazăzi, peste Dunăre, peste )f&ntul
*unte şi peste *are, în +gipt şi mai 'os, în nisipurile frăm&ntate de vînturi, prin care umblă de mii de ani
stafiile de piatră.
,ăzind că încep să îmbătrînească şi că unele din ele nu o să mai aibă puterea să se întoarcă de
două ori înapoi, pasările au inut sfat laolaltă şi s-au hotărît să zidească un palat.
-n timpul cuvenit, toate pasările aduseră cîte ceva şi răspîndindu-se de trei ori pe întinsul
lumii, ele grămădiră, dumicat cu dumicat, purtat în cioc, cea mai mare cetate din lume, cu boli si încăperi
şi cu o turlă la mi'loc. -n turlă au pus paznic un vultur negru, cu o sută de a'utoare, o sută de ciori.
,ulturul sta în fereastră sau pe vîrf.ul turlei, iar pe creştetele învelitorilor mai 'oase, în colurile palatului
depărtate, vegheau ochii de oel ai corbilor, armai cu ciocuri gata de luptă şi cu gheare din acelaşi metal.
/îteva rîndunici bătrîne, ca nişte maici cu comanacul turtit pe frunte, rămăseseră în palat $ şi
cîteva becae. !i, la intrare, în cîte un picior, stră'uiau şase cocori dobrogeni, trei de-a dreapta şi de-a
stînga trei, cu gîndul la nuferii albi de la /ernavodă.
)tră'erii n-aveau de păzit numai însuşi palatul, ci mai ales marile averi adunate prin vîrfuri şi
firizi. 0 pasăre, cît un fluture de mică, o pasăre galbenă, ciocănise în geamul unei împărătese de prin
raiurile fierbini ale pămîntului şi împărăteasa, uimită de frumuseea pigoiului de aur cu ciocul de os, l-a
lăsat să intre. Dar după trei zile tîlharul a plecat, fur&nd în cioc un ac de diamant fermecat, cu vîrful tare şi
epos ca #pintenul de glădia. "cul, păzit în ziduri de marmură trandafirie, de către toi cei o sută de
împărai, care s-au strecurat printre timpuri la tron, avea însuşirea de-a lumina cu o sc&nteiere de lună
pînă în depărtări, şi el fu pus cu piatra lui de 'ar alb întoarsă încoace, în locul cel mai înalt al palatului
păsăresc, strălucind ca un luceafăr mai mare.
1sprava izbutindu-i bine, a îmbărbătat inima piigoiului de aur. +l zise măicuelor r&ndunele :
2)tai că o să mai aduc şi alte averi, căci acum am îneles cum trebuie să lucrez şi nu mă las pînă nu
umplu cu străluciri scumpe candela fără untdelemn din turla cioroiului Dumitru#. -ntr-adevăr, cioroii
fuseseră toi botezai, ca să ie de călindarul rom&nesc şi ca să se simtă 'urai şi legai sufleteşte de cetele
sfinilor. 0 sută de ciori primiseră o sută de nume, ca oamenii şi în fiecare dimineaă şi seară, cînd se
vărsau laolaltă, amestec&ndu-se, apele luminii cu apele întunericului, vulturul îi striga pe nume, ca să vadă
de nu cumva, vreunul, apucat de dorul pribegiei, ar fi părăsit creasta coperişului de pază şi ar fi plecat.
-nsă cioroii nu s-au mişcat din locul lor niciodată şi totdeauna ei au răspuns de cîte două ori pe
zi chemărilor vulturilor, zicînd ,./rau. /rau# $ ceea ce in limba ciorilor însemnează : 3)înt aici, fii fără
gri'ă. Nu plec4. /u isteimea lui, piigoiul de aur se duse la balconul altei împărătese din tăr&murile
calde, care tocmai citea o scrisoare de la t&nărul ei împărat dus departe, în cuprinsurile mării de
mărgean, că să cumpere şi să aducă pe spinări de cămile şi elefani, gr&u şi secară pentru supuşii l ui .
/ăci pe vremea aceea şi în ările acelea unde nu creşteau bucate cu spicul gros şi cu ştiuletele mare, ca la
noi, împăraii făceau treburile astea, plătind cu m&na lor şi cumpărînd pe văzute şi pe gustate, toată hrana
oamenilor din împărăii. /orăbiile aduceau în strîmtorile *ării de *ărgean butoaie cu brînză grasă,
burduşe cu unt, saci cu porumb şi grîu şi sare. !i dădeau asemenea marfă, care în ara de unde venea se
făcea de la sine, pe alte mărfuri, de alte soiuri, care şi ele în partea locului se făceau de la sine : curmale,
portocale, rodii, scorişoare, dini de elefant, os de broască, şi mărgăritare $ şi schimbul trecea prin
mîinile împărailor şi lumea era mulumită.
-mpărăteasa era bucuroasă foarte, de cele ce-i aducea la cunoştină, împăratul şi întrerupse
citirea scrisorii, în clipa cînd cu coada ochiului zărise piigoiul galben, răsfăîndu-se în fereastră. +a
deschise cu băgare de seamă uşa cerdacului, tem&ndu-se să nu-5 sperie şi neştiind cu ce fel de poamă de
prefăcut şi de ho avea de-a face. "furisitul de piigoi trăgea, cu ochiul şi eu urechea şi sărea 'ucînd
împre'ur, sprinten şi drăgălaş. "bia se întorcea cu ciocul într-o parte, că se şi muta în partea cealaltă, îşi
întorcea capul pieziş, ca să i se vadă pata cărămizie ce-i sta frumos pe guşă, ca o floare de muşcată 6 îi
sc&nteia cînd ochiul drept c&nd ochiul stîng $ şi, vră'ită de atîtea tertipuri, împărăteasa cu greu îşi mai
potolea neastîmpărul de a prinde piigoiul, pe care vroia să-5 ie în palmă, să-l ducă la ureche, să-l mîngîie
cu obrazul şi să-5 sărute.
" 7 ce şarpe de piigoi. /înd împărăteasa îi zise încet, strecurîndu-şi vorbele prin crăpătura uşii
cerdacului : 2Nu vrei să fii al meu 8# el răspunse : 2/irip4. /&nd ii zise : 2"propie-te şi vino înăuntru#,
piigoiul răspunse de două ori : 2/irip, cirip#. !i cînd împărăteasa deschise uşa de tot el nu fugi ci se pitp
în penele lui de aur, ca o pitulice, şi împărăteasa îl luă cu gingăşie în mînă, ca o minge. %iigoiul nu se
zbătu defel şi se lăsă dus în bogatele încăperi ale împărătesei.
%iigoiul nu mai văzuse niciodată o împărăteasă de culoarea ei. -mpărăteasa dint&i, de la care
furase acul cu luceferi, fusese roşcovană la păr şi albă ca sm&nt&na. -mpărăteasa de acuşi era negricioasă
şi cu toate astea neînchipuit de frumoasă. %ielea ei era ca dulceaa şi în albul ochilor se rotun'ea o lumina
ca prunele brumate6 genele groase se încurcau ca fulgii6 guria avea surîsul ca miezul s&mburilor de caise6
degetele erau lungi şi moi, şoldurile înalte şi croiala fiinei întregi a împărătesei ieşea din nişte tipare, pe
care Dumnezeu le gîndise mult şi le iubise.
%iigoiul intrase în obiceiurile împărătesei: el dormea pe căpăt&iul înalt al patului, cu ciocul
întors spre ochii ei, pe care îl gătea cu 'uvaeruri. %e trupul mic al păsăruicii încăpuseră toate podoabele,
cu at&t mai scumpe eu cît erau mai mărunte, ale domniei, care a gătit-o cu mîinile ei, inînd-o in poală şi
pe genunchi. De 'ur împre'urul gîtului. împărăteasa îi aninase un şirag de opt mărgăritare, cele mai
strălucite din toată lumea, 9a piciorul st&ng îi petrecuse inelul cu briliante cel mai mare din toate
împărăiile, i ar la piciorul drept ii pusese o pietricică, singura din toată lumea şi a cărei licărire albastră
era ca un fum. %iatra, luată din timpurile foarte vechi, din degetul unui împărat, care supusese voinei sale
toate păm&nturile şi toate apele şi biruit numai în ziua cind i se putuse ghici taina şi c&nd a putut să-i fie
smulsă piatra di n podoabele lui $ avea puterea să vindece, să învieze morii, să întinerească bătr&neea
şi să prefacă toate gîndurile în bucurii şi fapte.
/u această piatră la inel, omul putea să umble pe talaze şi pe nori 6 putea să zboare, putea să
afle, să ştie şi să învee 6 putea să vorbească în limbi străine : putea să facă flori şi fructe în mi'locul iernii
6 putea să scoboare fulgerul la poruncă 6 putea să facă din apă vin 6 putea să scoată apă din pietre 6 putea
să schimbe pietrele în oameni şi oamenii în pietre 6 putea să vorbească în orice timp cu Dumnezeu.
/ind se văzu piigoiul de aur stăp&n pe firimitura de piatră de la piciorul drept, nu-i mai lipsea
nimic. %e fereastra deschisă şi-a luat zborul către palatul pasărilor, pe care avea să-l înzestreze cu nişte
puteri neînchipuite. -nsă, ca să nu zică împărăteasa că a prădat-o :destul că o lăsa cu inima frîntă;, ci zise
pietrii să se mai facă o piatră la fel cu ea, ca să lase şi împărătesei una. /um s-a zis, aşa s-a şi făcut $ şi
se mai făcu o piatră la fel, însă cu cîteva puteri mai puine dec&t piatra piigoiului. Noua pietricică putea
cît şi mama ei, foarte multe minuni să facă : nu putea să dea însă tineree decît împărătesii, împăratului şi
copiilor lor, pe alii neştiind să-i întinerească. Din această pricină. împărăteasa cea negricioasă şi
frumoasă şi împăratul, dimpreună cu copii lor mai trăiesc şi azi, frumoşi, tineri şi voinici ca şi pe vremuri,
mutai departe, tocmai în ara de Numaidec&t-de-desubtul-răsăritului-soarelui, unde, ca să te duci, trebuie
să umbli pe apă o sută şi cinci luni, şi dacă nu oboseşti a'ungi.
-ntre timpuri însă, un băiat de sătean din pările pustietăii. care păştea caprele prin prea'ma
palatului păsăresc, văzînd licăririle stelei din vîrful turnului marelui vultur, s-a apucat să o bată cu pietre,
socotind să o doboare. <adarnic l-au croncănit cioroii şi l-au ocărit maicile r&ndunici : el da cu pietre.
%ietrele dimpre'urul palatului nu erau nici ele ca orice bolovani. fără chip. Dimpotrivă. =ie că acolo era
locul unde Dumnezeu făcuse lumea, fie că pe-aco7o fuseseră biserici multe şi se ciocniseră împărăiile şi
palatele, unele cu altele 6 adevărul este că fiecare piatră era un înger, o floare, un dobitoc sau un peşte, şi
băiatul cu caprele arunca în turn numai cu fiine împietrite.
/e-a păit însă băiatul cu caprele, ştie numai pielea lui 7 ,ăzîndu-se luat mereu la ochi cu
aruncături, acul cu luceferii. acul din vîrful turlei, care lumina palatul, s-a necă'it şi, sco-bor&nd ca o
viespe, s-a năpustit asupra păzitorului de capre şi s-a pus să-5 înepe. ,îrful lui intra şi ieşea mereu, în
mădulare. De înepături, spinarea făcu o cocoaşă 6 capul crescu cît bania 6 mîinile se arătară ca nişte
broaşte estoase 6 pleoapele se umflară ca pepenii galbeni în'unghiai. Despre picioare şi despre ce mai
rămînea din om, nu mai vorbesc. /u toate umflăturile lui, din tălpi şi p&nă în creştetul capului, băiatul
crescu în sus şi pe laturi c&t o claie de f&n şi nemaiput&ndu-se ine pe picioare, umbla ca o băşică umflată,
purtată de v&nt $ şi r&deau de el ciorile şi însuşi vulturul, care nu ştie de obicei să r&dă. Numai glasul se
mai putea mişca slobod al băiatului şi glasul băiatului se ruga să fie iertat că nu mai face, zicînd că abia
acum a îneles că pasările sunt sfinte şi că palatul păsăresc este al lui Dumnezeu.
>ocmai atunci venea şi piigoiul cu pietricica lui şi, strîng&nd sfatul pasărilor bătrîne, începu
prin a le întineri pe toate şi toate bătură lumina cu aripi noi, de pui. /înd veni şi el, vulturul se rugă să fie
miluit, trăgîndu-i-se şapte sute de ani din o mie şi trei sute, cîi avea.
$Ba te facem de un an şi 'umătate, zise piigoiul, pentru că totuna e.
$Dacă zici dumneata 7... răspunse vulturul. însă atunci să-mi faci şi o vulturiă, căci mi s-a
urît singur aci, numai cu cioroii.
,ulturul s-a ridicat pînă în fundul cerurilor întinerit şi însoit de o vulturoaică mîndră, cu care
a făcut mii de rotocoale în văzduh.
$ "cum, pe băiatul cu caprele, adaose piigoiul, să-l iertăm şi să-l facem paznicul nostru, că
s-a pocăit. "veam nevoie de un om, ca să ne păstreze pietricica în palat.
/înd auzi, băiatul cu caprele s-a dezumflat tot şi s-a făcut frumos ca un rege, 'urîndu-se să
păzească palatul straşnic, cu toate puterile strînse în pietricica piigoiului.
Numaidecît, un părete de plumb gros se aşternu pe uşi, pe ziduri, pe turle, ca o zidărie nouă
peste zidăria veche, ca şi cum palatul întreg ar fi intrat într-un glon de puşcă. /ioroii fură trimişi la treaba
lor, luai pe sus de un nor adînc de corbi, care trecea din )ahara către 0ceanul îngheat. !i băiatul cu
caprele, pe care îl chema Niă, şi-a luat în primire cheile şi comorile. !i ca să-şi fudulească şi el caprele
lui, le-a făcut coarne de sticlă, cu fee de curcubeie şi copite de agată lustruită şi schimbîndu-le ăcăliile în
barbişoane de ibrişim şi făcîndu-le pielea de catifea, le-a pus şi cîte un dăsag de aur în spinare şi le-a
trimis acasă cu apul, la părini, care erau nişte săteni harnici şi săraci, ca să-şi cumpere pămînt !i de
atunci, palatul e gol aproape tot anul, căci nici o pasăre nemaiputînd să-mbătr&nească, ele nu mai rămîn
neputincioase în mînăstirea lor, ci se întorc întinerite în fiecare primăvară, din ările calde, la (iurgiu, în
"rgeş, la Bacău, la )everin şi în Bucureşti...
"cum, dacă povestea noastră nu v-a plăcut, să ne iertai

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful