You are on page 1of 14

LUCRARE DE LICENTA

- BOTANICA -

PROCESELE DINAMICE DIRECTIONALE

Faza: LICENTA
Predare: 27 martie

Student: DIANA CULESCU

conf. dr.
Indrumator: MIHAELA GEORGESCU

- 2006 -
CUPRINS

PROCESELE DINAMICE DIRECTIONALE …………………………… 3

CATEGORII DE TRANSFORMARI DINAMICE ……………………… 4

FITOCENOGENEZA ……………………………………………………… 5

STADIILE SI FAZELE GENERALE ALE UNEI FITOCENOGENEZE 6

EXEMPLU DE FITOCENOGENEZA PENTRU
NISIPURILE MARINE DIN N-E SI S-E DOBROGEI ….……………… 9

FORTE CARE GUVERNEAZA SUCCESIUNEA ...…………………… 9

ASPECTE DIN FLORA LITORALULUI MARII NEGRE
- RELEVEU PENTRU STATIUNILE AGIGEA,
EFORIE NORD, EFORIE SUD - ………………………………………… 10

BIBLIOGRAFIE …………………………………………………… 14

LUCRARE DE LICENTA - BOTANICA - 2 ,
PROCESELE DINAMICE DIRECTIONALE

Procesele dinamice directionale, sau
succesiunile, sunt acele transformari calitative
majore si ireversibile care determina aparitia
treptata pe un teritoriu definit a unui complex
populational de specii, diferit de cel precedent.

Gruparile vegetale se afla intr-o stare
constanta de fluctuatie datorita schimbarilor care
au loc in mediul in care traiesc. Succesiunea are
loc deoarece conditiile de mediu intr-un spatiu
definit se schimba in timp. Fiecare specie este
adaptata sa prospere si sa concureze cu alte
specii intr-un set foarte specific de conditii de
mediu. Daca aceste conditii se modifica, speciile
existente vor fi inlocuite de noi specii, care sunt
mai bine adaptate noilor conditii.

Succesiunea cuprinde toate transformarile
care genereaza un anumit tip de fitocenoza,
pornind de la un teren nud (succesiune primara) si continuand cu evolutia
complexului primar spre ansambluri mai mult sau mai putin perfectionate
(succesiune secundara), precum si
schimbarile generale, la scara
timpului ecologic (istoria vegetatiei).

Succesiunea este guvernata in
aceeasi masura de factori interni si
externi. Factorii alogeni (externi)
includ activitatile umane, animale,
incendiile, vanturile, inundatiile,
cutremurele, alunecarile de teren,
schimbarile climatice, agentii
patogeni si daunatorii. Factorii
autogeni (interni) sunt competitia si
compatibilitatea intre plante. Acesti
factori aduc schimbari legate de
abundenta speciilor, fac posibila
inlocuirea unei specii de catre alta,
determina schimbari in structura
populatiei (procentul relativ al unei
specii in totalul populatiei) si duc la
modificari ale resurselor diponibile
(lumina, sol, umiditate etc.).

LUCRARE DE LICENTA - BOTANICA - 3 ,
CATEGORII DE TRANSFORMARI DINAMICE

In functie de amploarea lor se disting urmatoarele categorii de transformari
dinamice:

Fazele corespund dinamicii interne a gruparii vegetale, iar modificarile de
tip progresiv sau regresiv nu modifica structura de ansamblu a tipului de
firocenoza dat.

Stadiile sunt generate de cauze interne si/sau externe si reprezinta
totalitatea modificarilor in structura covorului vegetal ce se manifesta printr-o
schimbare evidenta in compozitia floristica, uneori chiar prin afirmarea pregnanta a
anumitor specii in defavoarea celor anterior edificatoare.

Seriile succesionale - stadiile de evolutie prin care trece invelisul vegetal
de pe o suprafata, de la colonizare pana la climax, formeaza o serie succesionala.
Seriile pot fi de mai multe feluri, dupa caracterul ecotopului pe care se
desfasoara:
ƒ hidroserii - se formeaza de la un ecotop acoperit cu apa;
ƒ xeroserii - se desfasoara in ecotopuri lipsite de apa;
ƒ psamoserii - se formeaza pe nisipuri marine sau continentale;
ƒ litoserii - se desfasoara pe grohotisuri si stancarii.
Evolutia comunitatii de plante are o serie de efecte, cum ar fi:
o cresterea gradului de acoperire, a densitatii si inaltimii comunitatii de
plante;
o complicarea stratificarii supraterane si subterane;
o sporirea pana la un moment a numarului de specii si a biomasei,
apoi o oarecare reducere a acestora;
o micsorarea variatiilor de efectiv si biomasa atat a fiecarei populatii in
parte, cat mai ales a fitocenozei in intregime;
o modificarea tot mai puternica a biotopului prin absorbtia luminii,
atenuarea temperaturii, interceptia precipitatiilor, reducerea
evaporarii, activizarea circuitului apei prin transpiratie, furnizarea
unui volum tot mai mare de material organic mort etc.;
o folosirea din ce in ce mai completa a biotopului;
o dezvoltarea procesului de formare a solului etc.
Toate aceste efecte duc la sporirea treptata a stabilitatii fitocenozei. O
succesiune care duce la asemenea efecte poarta denumirea de succesiune
progresiva. In opozitie cu aceasta se vorbeste si de o succesiune regresiva atunci
cand:
o se reduce gradul de acoperire a densitatii si inaltimea comunitatii de
plante;
o se simplifica stratificarea;
o se reduce numarul de specii;
o cresc variatiile de efectiv si biomasa a populatiilor;
o se constata o influentare mai slaba a biotopului.

Complexul reprezinta un ansamblu de diferite serii succesionale care pot
exista intr-un teritoriu cu climat omogen.

LUCRARE DE LICENTA - BOTANICA - 4 ,
FITOCENOGENEZA

Procesul de formare si evolutie a invelisului vegetal pe un teren lipsit de
vegetatie, pana la realizarea unei fitocenoze stabile, reprezinta fitocenogeneza.

In fitocenologie, acest proces poarta numele de singeneza. Daca se tine
seama de faptul ca formarea si evolutia fitocenozei nu este decat un proces
integrat in procesul general de formare si evolutie a biocenozei, este mai corect sa
se foloseasca termenul de singeneza pentru acest proces general, iar in cazul
fitocenozei sa se vorbeasca de fitocenogeneza.

Suprafetele de uscat lipsite de invelis viu, adica de fitocenoze, pot avea
doua origini:
¾ suprafete nou formate prin depunerea de fragmente de roci, prin alunecari
sau prabusiri s.a;
¾ suprafete denudate de vegetatie prin catastrofe naturale sau activitatea
omului.
Succesiunile ce se produc pe suprafetele nou formate, lipsite de sol, sunt
denumite succesiuni primare, iar cele ce se desfasoara pe suprafete de pe care
vegetatia a disparut dintr-o cauza oarecare, pastrandu-se cel putin in parte solul,
se numesc succesiuni secundare.

LUCRARE DE LICENTA - BOTANICA - 5 ,
STADIILE SI FAZELE GENERALE ALE UNEI FITOCENOGENEZE

Stadiul de colonizare

Intr-un prim stadiu, suprafata lipsita de invelis viu, este „colonizata” de
diverse organisme sau germeni. Plantele ajung obisnuit sub forma de samanta,
spori sau chiar fragmente de tulpina, capabile de a da noi indivizi. Germenii de
colonizare provin din fitocenozele vecine, dar uneori pot ajunge si din fitocenoze
destul de indepartate (cazul semintelor si sporilor usori, transportati de vant, ape,
animale). Componenta germenilor de
plante care populeaza terenul depinde
de mai multe cauze, printre care:
prolificitatea speciilor, prezenta surselor
de germeni in apropierea suprafetei
denudate sau in locuri unde germenii
pot fi usor transportati de vant, apa spre
aceasta suprafata etc.
Intr-o suprafata neocupata pot
ajunge germeni de la plante foarte
diferite prin adaptarile lor. Deoarece pe
suprafetele neocupate conditiile de
mediu sunt, de regula, mai putin favorabile (insolatie puternica, variatii termice
accentuate, lipsa, iar uneori excesul de apa si de substante minerale etc), multi
dintre acesti germeni se dovedesc neviabili si dispar. Rezista si dau o prima
generatie de plante germenii speciilor pioniere, toleranti la insolatie, ger si inghet,
seceta, exces de apa sau saruri minerale etc. Exemple de asemenea specii sunt
podbalul (Tussilago farfara), zburatoarea (Epilobium angustifolium), salcia
capreasca (Salix caprea), mesteacanul (Betula pendula) s.a. Numarul speciilor
pioniere ce constituie primii ocupanti ai suprafetelor libere nu este prea mare. De
plida, din aproape 60 specii de arbori din
padurile noastre, doar cateva pot fi considerate
pioniere (salcia capreasca, aninul alb, salcia
comuna, plopul alb, plopul tremurator, ulmul).
Multe terofite, printre care o serie de buruieni
din culturi, au caracterul de specii pioniere.
Distributia plantelor pe suprafata, in
acest prim stadiu, este cu totul intamplatoare.
Densitatea lor este in general redusa, dar
poate varia puternic: de la palcuri dese, la
portiuni de teren complet neocupate. Nu se
poate distinge o stratificare si o alcatuire stabila. Raporturile intre plante, intre
populatiile de plante, intre acestea si restul populatiilor de organisme sunt inca
intamplatoare.
In stadiul de colonizare nu exista inca o biocenoza si nici o fitocenoza in
intelesul strict al cuvantului, ci numai niste aglomerari de organisme si populatii
care au rezistat unei prime selectari prin mediu si intre care abia incep sa se
infiripeze raporturi incipiente. Nu exista inca nici solul, acea parte superioara a
scoartei terestre transformata sub actiunea biocenozei. Incep insa procesele de
acumulare si descompunere a materialului organic mort, care declanseaza
procesul de formare a solului.

LUCRARE DE LICENTA - BOTANICA - 6 ,
Stadiul de agregare

Dupa instalarea primilor „colonizatori” incepe inmultirea lor pe cale
vegetativa si sexuata, formandu-se palcuri dese monospecifice, dar in unele
situatii si aglomerari alcatuite din diverse populatii.
Acesta este stadiul de agregare, de formare a aglomerarilor inca
neorganizate de plante, care au insa un rol important in accelerarea procesului de
formare a noului biotop.

Stadiul de competitie

Inmultirea speciilor colonizatoare duce la o marire treptata a densitatii lor si,
in final, la acoperirea intregii suprafete. Se schimba treptat ecotopul: amplitudinile
termice scad, creste interceptia precipitatiilor si drenajul substratului, in straturile
de suprafata ale rocii se acumuleaza tot mai mult material organic mort
transformat in humus, sub a carui actiune se intensifica modificarile chimice si
fizice ale rocii, formandu-se treptat solul.
Modificarea ecotopului creeaza conditii pentru colonizarea unor noi specii
de plante, animale si microorganisme. Acestea, desi mai putin adaptate la variatia
puternica a factorilor abiotici, au in schimb o
competitivitate mai mare, adica posibilitatea
de a folosi mai intens resursele mediului
(lumina, apa, substantele minerale),
sustragandu-le celorlalte specii. Intervin si
efecte de inhibitie datorita influentelor
alelopatice. Treptat speciile pioniere dispar,
iar dintre celelalte specii raman numai cele
adaptate sau care se pot adapta la conditiile
de mediu modificate, adica la ecotopul
transformat in biotop si la specificul
raporturilor biocenotice tot mai numeroase
ce iau nastere intre populatii.
Este un stadiu ce se caracterizeaza
prin fluctuatii mari de la an la an a
efectivului populatiilor si uneori chiar a
compozitiei specifice. Rolul ecotopului,
transformat din ce in ce mai mult in biotop,
in selectarea speciilor ce populeaza
suprafata trece pe planul al doilea fata de
rolul mereu crescand pe care-l capata
raporturile biocenotice.
Stadiul de competitie se recunoaste
prin invelisul vegetal incheiat, dar foarte
neuniform din punctul de vedere al
compozitiei si asezarii pe orizontala si pe verticala a populatiilor de plante. Se
poate recunoaste un inceput de stratificare, care insa nu este uniform pe intreaga
suprafata.
Nici in acest stadiu biocenoza si fitocenoza nu isi capata trasaturile
definitorii, desi unele dintre acestea incep sa se contureze.

LUCRARE DE LICENTA - BOTANICA - 7 ,
Stadiul de stabilizare

Diversificarea tot mai mare a
relatiilor biocenotice, formarea unor
lanturi trofice din ce in ce mai
complexe si ramificate, si o data cu
aceasta a unor reglaje biocenotice mai
perfectionate, conduc la o
„omogenizare” a compozitiei si la o asezare mai stabila in spatiu. Modificarile in
timp nu mai sunt atat de rapide, petrecandu-se la intervale mai mari. Productia
fitocenozei devine din ce in ce mai putin variabila de la an la an. Solul isi capata
trasaturile specifice imprimate de climat, biocenoza si roca.
Prin selectarea tot mai stricta a speciilor care, datorita caracteristicilor lor,
sunt capabile de convietuire si de folosire optima a tuturor niselor existente pe o
anumita suprafata, se ajunge la un stadiu de stabilizare a compozitiei si structurii.
In acest stadiu numarul de specii este, de regula, ceva mai mic decat in stadiile de
competitie si consolidare, dar variatia efectivelor in timp si in spatiu devine minima,
avand caracterul de oscilatie in jurul unei valori medii. In schimb, numarul de
plante poliploide, mai stabile din punct de vedere, genetic, creste, ceea ce confera
fitocenozei un plus de informatie genetica, si deci o stabilitate mai mare. Distributia
organismelor pe orizontala si pe verticala capata trasaturi de omogenitate
pronuntata, astfel ca structura tipica a biocenozei si fitocenozei se evidentiaza pe
o suprafata mult mai mica decat in stadiile anterioare. Aspectul fitocenozei se
uniformizeaza pe intreaga suprafata.
Nu este insa vorba de o stagnare a evolutiei fitocenozei. Dar aceasta este
foarte lenta, si pentru unele fitocenoze, nici nu poate fi sesizata intr-un rastimp
scurt. In acest stadiu biocenoza, prin crearea unui mediu abiotic intern, cu rol
tampon, capata o anumita independenta fata de mediul exterior (de pilda, sub
raportul substantelor minerale care sunt refolosite intr-un circuit aproape inchis). In
cazul cand nu mai intervin schimbari apreciabile in regimul factorilor ecologici ca
urmare a evolutiei climei, reliefului, daca nu se produce o evolutie a speciilor,
biocenoza isi poate pastra infatisarea si functiile pe intervale mari de timp.

Stadiul de climax

Stadiul in care se ajunge la o stabilitate relativa a compozitiei si structurii
fitocenozei se numeste climax sau stadiu de climax. Notiunea de climax se
foloseste pentru a desemna fitocenozele stabile, aflate in echilibru dinamic cu
biotopul lor, in care evolutia continua, dar intr-un ritm mai lent. In functie de diversi
factori se pot distinge:
¾ stadiul de subclimax - in cazul gruparilor azonale, adaptate unor staiuni
particulare (de ex. vegetatia de saratura);
¾ stadiul de paraclimax - in cazul gruparilor zonale instalate in ecotopurile ce
nu le sunt specifice (de ex. stejarete, gorunete instalate pe nisipuri);
¾ stadiul de preclimax - atunci cand comunitatile se afla in seria succesiunii in
aproiere de climax, dar inca nu au atins acest stadiu;
¾ stadiul de post-climax - in cazul comunitatilor vegetale degradate, cu
evolutie regresiva (comunitatea vegetala se afla in dezacord cu conditiile
actuale).

LUCRARE DE LICENTA - BOTANICA - 8 ,
EXEMPLU DE FITOCENOGENEZA PENTRU
NISIPURILE MARINE DIN N-E SI S-E DOBROGEI

Pe nisipurile marine din N-E si S-E Dobrogei pot fi deosebite fitocenoze
care apartin asociatiei Salsolo-Euphorbietum paralias, al caror proces de
fitocenogeneza s-a derulat pe parcursul a circa 17-20 ani, urmand patru etape:
Etapa 1:
ocuparea nisipului litoral de populatii pure de alior (Euphorbia paralis)
provenite prin migratie, probabil din Crimeea si Bulgaria;
Etapa 2:
adaptarea acestor populatii la noul habitat cucerit si actiunea lor
mediogena;
Etapa 3:
penetrarea unui numar de 20 de specii psamofile in aceasta ambianta,
moment in care se instaleaza relatii biocenotice, cu rol major in orientarea
directiei evolutive viitoare. Astfel, specia Scolymus hispanicus (un
asteraceu mediteranean) poate deveni „invadant” si directioneaza
succesiunea spre asociatia Scolymetum hispanici. Cel mai adesea se
realizeaza o structura mai diversificata, prin coabitarea mai multor specii,
cum ar fi: Euphorbia peplis, Cakile maritima, Eryngium maritimum, Salsola
kali ssp. ruthenica si altele, complexul eco-cenotic evoluand spre comunitati
cu o compozitie asemanatoare celor din Sicilia si Liban;
Etapa 4:
consolidarea asociatiei, constituirea subasociatiei Salsolo-Euphorbietum
paralias Salsobetosum ruthenical, ca o grupare tipica tarmurilor pontice,
deoarece fitocenozele sale prezinta sase specii diferentiale fata de cele ale
tarmurilor Mediteranei.

FORTE CARE GUVERNEAZA SUCCESIUNEA
Pentru a explica evolutia stadiilor care apar in cadrul succesiunii trebuie sa
se aiba in vedere trei modele:

∗Modelul inlesnirii succesiunii arata ca o specie sau un grup de specii face
modificari asupra conditiilor de mediu, care favorizeaza instalarea unor noi specii.
Acest proces apare, in general, in succesiunea primara. Plantele pioniere schimba
mediul, imbogatindu-l, astfel incat alte organisme gasesc conditii favorabile de
dezvoltare.

∗Modelul inhibitiei succesiunii denumeste procesul prin care o planta
colonizatoare inhiba dezvoltarea altor specii. Anumite specii sunt cunoscute pentru
capacitatea lor de a produce substante chimice care inhiba dezvoltarea altor
plante, care ar conduce succesiunea spre stadiul final de climax.

∗Modelul tolerantei succesiunii stabileste ca plantele pioniere inhiba
dezvoltarea altor specii, datorita cresterii si dezvoltarii lor rapide, sufocandu-le.
Astfel de plante au insa o eficienta scazuta pe alte planuri si in final cedeaza in
fata unor specii mai puternice si mai stabile.
LUCRARE DE LICENTA - BOTANICA - 9 ,
ASPECTE DIN FLORA LITORALULUI MARII NEGRE
- RELEVEU PENTRU STATIUNILE AGIGEA, EFORIE NORD, EFORIE SUD -
(dupa Prof. Iuliu Morariu)

Nisipurile maritime de pe litoralul romanesc al Marii Negre s-au dezvoltat in
fata vechilor lagune inchise de cordoane de nisip. Favorizate de faleza joasa sau
de absenta ei in aceste locuri, nisipurile depuse de valuri au fost impinse de
vanturile dominante, cu directia generala NNR-SSV si deasupra pe platoul
continental, dar numai pe intinderi relativ mici.
Aceste nisipuri, in functie de gradul lor de evolutie si de stabilitate, sunt
populate de o flora variata si eterogena, formata din specii incepand de la cele
tipic de nisipuri marine pana la cele provenite din stepa vecina.
Plecand de la linia de tarm a apelor, nisipurile pot fi impartite in trei zone:
a) zona nisipurilor nude, batuta de valurile marii si lipsita de plante superioare;
b) zona de colonizare cu plante psamofile;
c) zona de intelenire prin infiltrare de elemente stepice.
In lungul litoralului romanesc cele trei zone sunt foarte inegale ca extindere,
uneori ultimele doua trecand progresiv una intr-alta. Acolo unde nisipul a fost
impins pe continet si nisipurile sunt inca mobile, apar numai ultimele doua zone si
cu treceri puternic estompate intre ele.
La Agigea, Eforie Nord si Eforie Sud, se intalnesc toate cele trei zone.
Langa Statiunea de zoologie maritima „Prof. Ioan Borcea” suprafetele
caracteristice cu vegetatie si flora de nisipuri au fost declarate rezervatie stiintifica
si luate sub protectia legilor de ocrotire a naturii.
In zona de colonizare existenta, in cele trei localitati mentionate, prima faza
de cucerire a nisipurilor incepe cu plantele:
Agropyron elongatum (Host) Beauv. Euphorbia peplis L.
Agropyron bessarabicum Sav. et Euphorbia squeriana Neck.
Agropyron rays. Gypsophylla scorzonerifolia Ser.
Artemisia maritima L. Medicago marina L.
Artemisia arenaria DC. Melilotus albus Medik.
Astrodaucus bessarabicus DC. Mulgedium tataricum DC.
Astragalus virgatus Pall. Polygonum arenarium W. et K.
Cakile maritima Scop. Polygonum maritimum L.
Centaurea arenaria MB. Polygonum rayi Bab.
Crambe marritima L. Silene pontica Brandza
Elymus sobulosus L. Stachys maritima L.
Eryngium maritimum L. Tournefolia sibirica L.

Pe nisipurile mai fine, mai umede sau cu continut variabil de saruri, mai
apar plantele:
Agrostis alba L. Juncus gerardi Lois.
Acorellus pannonicus (Jacq.) Pall Juncus lamprocarpus Ehrh.
Atriplex hastata L. Juncus tomasinii Parl.
Centaurium spicatum (L.) Fritsch Medicago falcata L.
Chenipodium glaucum L. Plantago cornuti Gouman
Holoschoenus vulgaris Link. Plantago arenaria W. et K.
Juncus maritimus Lam. Plantago maritima L.
Juncus bufonius L. Piccinelia distans (L.) Parl.

LUCRARE DE LICENTA - BOTANICA - 10 ,
Salsola ruthenica Iljin. Spergularia marginata (DC) Kitt
Salsola soda L. Triglochin maritimum L.
Suaeda maritima (L.) Dumort Polypogon monspeliensis (L.) Desf.

Prin vegetatia rara, firava, constituita de pantele psamofile pe masura ce
este calcata de om si animale, proportional cu intensitatea procesului de
ruderalizare, se instaleaza elemente floristice sinantrope:
Amaranthus albus L. Euphorbia helioscopia L.
Amaranthus blitoides S. Wats. Eryngium campestre L.
et var. reverchoni Geranium pusillum L.
(Uline et Bray) Thell. Glaucium corniculatum (L.) Curt.
Amaranthus retroflexus L. et vat. phoeniceum (Crantz) DC.
Atriplex nitens Schkuhr Marrubium praecox Janka
Atriplex tataricum Schkuhr Marrubium vulgare L.
Agropyron cristatum (L.) R. et Sch. Lamium amplexicaule L.
Agropyron repens (L.) Beauv. Onopordon acanthium L.
Bromus tectorum L. Onopordon tauricum Willd.
Carduus leiophyllus Petrovici Papaver dubium L.
Camelina microcarpa Andrv. Papaver hybridum L.
Camelina rumelica Vel. Papaver rhoeas
Carthamus lanatus L. Poa bulbosa L.
Cerastium semidecandrum L. et f. vivipara L.
Cynodon dactylon (L.) Pers. Poa pratensis L.
Crepis rhoeadifolia MB. Senecio vernalis W. et K.
Delphinium consolida Scolumus hispanicus L.
Draba verna L. Rapistrum perenne (L.) All.
Erigeron canadensis L. Thlaspi perfoliatum L.
Eragrostis minor Host s.a.

Pe nisipurile mai vechi, evoluate si partial stabilizate, mai apar pe langa
plantele mentionate si alte specii psamofile, impreuna cu elemente din stepa
vecina, evoluand spre intelenire. Printre acestea se numara:
Alyssum borzeanum Nyar. Erysimum diffusum Ehrh.
Alyssum hirsutum MB. Hypericum elegans Steph.
Anchusa procera Bess. Linaria dalmatica (L.) Mill.
Anchusa italica Retz. Potentilla hirta L.
Asparagus pseudoscaber Grecescu et var. pedata (Willd.) Koch.
Asperula cynanchica L. Protonostoc vulgaris
Artemisia austriaca Jacq. Rumex tuberosus L.
Berteroa incana DC Salvia aethiopis L.
Carex ligerica Gay. Scabiosa ucrainica L.
Convolvulus persicus L. Seseli tortuosum L.
Cynanchum scutum L. Seseli campestre Bess.
Echium altissimum Jacq. Syntrichia ruralis (L.) Brid.
Ephedra distachya L. Verbascum banaticum Schrd.

La Agigea, langa Statiunea zoologica nisipurile au fost fixate prin plantatii
de Robinia pseudoacacia, Colutea arborescens, Acer pseudoplatanus, Acer
tataricum, Prunus cerasifera, Crataegus monogyna, Paliurus spina-christi (unele
spontane). La adapostul creat de aceasta vegetatie lemnoasa sub influente

LUCRARE DE LICENTA - BOTANICA - 11 ,
zooantropice, prin infiltratii din imprejurimi s-a dezvoltat o vegetatie complexa cu
pronuntat caracter stepic formata din:
Achillea collina Becker Inula germanica L.
Achillea pannonica Scheele Lepidium draba L.
Achillea setacea W. et. K. Lithospermum arvense L.
Adonis flammeus Jacq. Matricaria chamomilla L.
Agrostemma githago L. Nonnea atra Gris.
Ajuga chamaepitys (L.) Schreb. Poa bulbosa L.
Anchusa procera Bess. et. f. vivipara L.
Achusa orientalis (L.) Roch. Poa pratenisis L.
Anthemis tincturia L. et. f. angustifolia L.
Anthriscus scandicina (Weh.) Mansf. Potentilla argentea L.
Arenaria serpyllifolia l. var. dissecta Wallr.
Asparagus pseudoscaber Grecescu Potentilla recta L.
Asparagus verticillatus L. var. semilaciosa Borb.
Asperugo procumbens L. Ranunculus oxyspermum Willd.
Brassica rapa L. f. campestris Reseda lutea L.
(L.) Bogeh. Rumex crispus L.
Bromus sterilis L. Salvia austiaca Jacq.
Bromus tectorium L. Salvia aethiopis L.
Bromus japonicus Thunbg. Salvia villicaulis Borb.
Calepina irregularis (Asso) Thell. Scandix australis L. (non pecten-
Capsella bursa-pastoris (L.) Medik. veneris!)
Centaurea stereophylla Bess. Sclerochlea dura (L.) Beauv.
Chrysanthemum millefoliatum Willd. Sesseli tortuosum L.
Dactylis glomerata l. Sinaps arvensis L.
Echium altissimum Jacq. Sisymbricum orientale Torner
Erodium ciconium (L.) Ait. Sisymbricum sophia L.
Erodium cicutarium (L.) L’Herit. Teucrium chamaedrys L.
Eryngium campestre L. Trigonella monspeliaca L.
Erysimum diffusum Ehrh. Veronica arvensis L.
Euohorbia virgata W. et K. Vicia angustifolia L
Fumaria schleicheri Soy Willm. Vicia villosa Roth.
Geranium molle L. Vicia peregrina L.
Geranium pusillum L. Vicia narbonensis L.
Hesperis tristis L. Vicia striata M.B.
Hordeum leporiunum Link Viola kitaibeliana Roem. et Schult.
Hordeum murinum L. var. stepposa Beck.
Hyoscyamus niger L.

Pe faleza s-a inaltat Ecbalium elaterium si Atriplex nitens. Desupra falezei,
in palcuri de pajisti cu Festuca valesiaca, apare toamna in floare Crocus pallasii.
La Eforie Sud, la marginea nordica a statiunii exista o plantatie mai veche
de Pinus nigra, prin care se amesteca putine exemplare de Pinus sylvestris,
Robinia pseudoacacia, Gleditsia triacanthos, Ailanthus maxima, in parte cuprinsa
in gradina sanatoriului TBC. Pe acest teren, la adapostul plantatiei, s-au instalat in
mod natural, tufisuri de Prunus spinosa var. dasyphylla, Crataegus monogyna,
Rosa dumetorum, Robinia pseudoacacia, Ailantus maxima. Terenul se intinde si la
vest de sosea, cu plantatie tanara de specii lemnoase. La linia ferata, inspre lac,
terenul prezinta plantatii mai vechi de Eleagnus angustifolia si spatii intelenite. Pe

LUCRARE DE LICENTA - BOTANICA - 12 ,
terenul intelenit de langa lac si pe cel de langa plantatia de pini s-a dezvoltat o
vegetatie cu formatiuni de stepa foarte bogate in specii ca:
Achillea pannonica Scheele Bromus sterislis L.
Achillea setacea W. et. K. Bromus squarosus L.
Aegilops cylindrica Host Stachys sideritioides K. Koch.
Ajuga chamaepytis (L.) Schreb. Stipa capillata L.
Allium sphaerocephalum L. Teucrium chamaedrys L.
Alyssum desertorum Stapf. Thalictrum minus L. var. flexuosum
Alyssum hirsutum M.B. (Bernh.) Schiz et Kell.
Althea hirsuta L. Tragus recemosus (L.) All.
Anchusa italica retz. Thymelaea passerina
Anchusa procera Bess. (L.) Coss. et. G.
Anchusa orientalis (L.) Rchb. Thymus marschalliamus Willd.
Anthemis tinctoria L. ssp. marschalliamus
Anthriscus scandicina (Web.) Mansf. ssp. tosevii (Velen.) Gus.
Arenaria leptoclados Guss. var. Torilis nodosa (L.) Gaertn.
viscidula Rouy et Fouc. Tragopogon dubius Scop.
Arenaria serphyllifolia L. Trigonella monspeliaca L.
var. viscida (Lois.) Valerianella membranacea Lois.
Artemisa maritima L. Valerianella olitoria Pollich.
Asparagus officinalis L. Veronica prostrata L.
Asparagus pseudoscaber Grecescu Verbascum banaticum Schrd.
Asparagus verticillatus L. Vicia peregrina L.
Asperugo procumbens L. Vicia striata MB.
Aster canus W. et. K. Vinca herbacea W. et K.
Astragalus hamosus L. var. latifolia Wierzb.
Astragalus virgatus Pall. Viola kitaibeliana Roem. et Schult.
Bromus mollis L. var. stepposa Beck.
Bromus tectorum L. Xeranthemum annuum L.
et f. nudus Klett et Richter

In partea sudica a statiunii, la sud de Capul Turcului, sunt prezente
Opopanax bulgaricum si Senecio velenovskyi.
Asociatille de plante semnalate in aceste terenuri nisipoase, succedandu-se
de la primele colonizari cu plante spre vegetatia cu formatiuni complexe de stepa
intelenita, sunt urmatoarele:

1. Ass. de Crambe maritima – Eryngium maritimum Morariu 1957.
2. Centaureo-Elymetum sabulosus, syn. Elymetum gigantei Morariu 1957.
3. Ass. Alyssum borzeanum – Secale silvestre (Borza 1931) Morariu 1959
4. Ass. Agropyron bessarabicum – Convolvulus persicus Morariu 1959 n. nud.
5. Ephedro-Caricetum ligericae syn. Ass Ephedra distacya Carex ligerica (Prodan
1939) Morariu 1959; Ephedretum Nyar 1959 p. p. Caricetum ligericae 1959 p. p.
Nyar.
6. Atripliceto – Polypogonetum monspeliensis Morariu 1957 syn.
– Polypogonetum monspeliensis Morariu 1957 syn.
7. Suaedeto Kochiaetum – hirsutae Topa 1939.
8. Ass. Scabiosa ucranica – Marrubium peregrinum Borza 1931.
9. Formatiuni complexe de stepa.

LUCRARE DE LICENTA - BOTANICA - 13 ,
BIBLIOGRAFIE:

Anghel Gh., Ravarut M., Turcu Gh.
GEOBOTANICA, Editura CERES, Bucuresti 1971
Paris, 2001

Cristea Vasile, Gafta Dan, Pedrotti Franco
FITOSOCIOLOGIE, Editura Presa Universitara Clujeana, 2004

Georgescu Mihaela
BOTANICA - note de curs

∗∗∗
krupp.wcc.hawaii.edu

∗∗∗
wlcnt2.wlc.edu

∗∗∗
www.countrysideinfo.co.uk

∗∗∗
www.habitat.org.uk

∗∗∗
www.rspb.org.uk

∗∗∗
http://en.wikipedia.org

∗∗∗
http://www.mrothery.co.uk

LUCRARE DE LICENTA - BOTANICA - 14 ,