You are on page 1of 2

LEONARDO DA VINCI

Intreaga arta a secolului al XV-lea florentin, cu izbanzile
si problemele sale, a fost rezumata si dusa pana la cea mai
inalta expresie a sa de mostenitorul genial care a fost
Leonardo da Vinci. Expresia si proportia, perspectiva si
anatomia ;compozitia geometrica stricta si
« redarea »detaliului, relieful figurilor si integrarea lor in
peisaj, toate aceste exigente contrarii deveneau pentru
Leonardo compatibile gratie clarobscurului :la el, lumina si
umbra creeaza spatiul, invaluie formele, estompeaza
departarile, armonizeaza culorile si sunt uneori parca
variabila materia a tablourilor sale. Dar e greu sa-l
consideram pe Leonardo numai ca pictor ; a jucat doar un
rol de aceeasi importanta in arhitectura si in sculptura-rol
pe care-l, ghicim din schitele sale si din cateva imitatii
nesigure ; si numai scrierile lui literare, stiintifice si teoretice
ne dau cheia picturii si a intregii sale activitati.
Fiu de notar, nascut in satul Vinci, dat de tatal sau la 17
ani, in 1469, ca ucenic pe langa Verocchino, devenit maestru
independent in 1475, Leonardo a parasit Florenta in 1481,
inrand in slujba lui Ludovico Moro, ducele Milanului. Din
aceasta perioada florentina dateaza « Bunavestire » de la
Uffizi, subtila si fermecatoare, dar a carei executie stricta si
bogatie ornamentala tin evident de atelierul lui
Verrocchino ; mai personal, de pe atunci fascinat, e
portretul Ginevrei Benci, scaldat in clarobscur. « Inchinarea
Magilor », neterminata, anunta toate preocuparile viitoare:
piramida de figuri , peisaj vast, efecte de lumina, miscari ale
multimii si mimica expresiva-totul tratat, ca mai tarziu in
« Cina cea de taina » de la Milano, in sensul unei subite
revelatii spirituale.
Anii milanezi (1481-1499) vad nascandu-se printre mii de
lucrari si de proiecte, « Fecioara intre stanci », adevarat
manifest al luminismului si al principiilor de compozitie, si
« Cina cea de taina »(1499), opera monumentala pe linia
Masaccio, dar de-o infinita bogatie de miscari si emotii,
cuprinsa intr-o compozitie stricta si simetrica. O noua
sedere la Florenta(1500-1506)e un prilej pentru crearea
lucrarii « Sfanta Ana » (terminata mai tarziu), care rezolva
magistral problema unitatii peisaj-figura si introduce intre
personaje o lume de relatii subtile-gingasie omeneasca,
intelepciune indulgenta-,ce nu exclude subtextul teologic. In
aceeasi epoca, fresca « Batalia de la Anghinari », parasita si
ruinata in urma unei erori tehnice, analiza cu o rece
participare aspectul pictural al aceste « prea bestiale
nebunii » care e razboiul, cu grimasele violentei si ale
efortului, cu armuri ciudate, efecte de lumina in fum.
Portretul « Giocondei », pe care specialistii de azi tind sa-l
dateze din anii romani (1513-1515), reia, dupa experientele
diferite ale portretelor milaneze(Doamna cu hermina,
Muzicianul), formula din « Ginevra Benci », incomparabil
adancita insa. Stapanirea clarobscurului delicat, calitatile
tactile, compozitia armonioasa si-au exercitat fascinatia cu
mult inainte ca strainul peisaj si zambetul absent sa-i dea
acestei capodopere o celebritate prea facila. Ioan botezatorul
de la Luvru, desfigurat de repictari, reprezinta formula
extrema a artei lui Leonardo, redusa la un joc de lumina si
umbre pe un corp delicat si sugeran o semnificatie spirituala
insensibila.
Opere neterminate, distruse sau piedute jaloneaza
biografia lui Leonardo. Nici nu se putea altfel la acest artist
pentru care pictura nu era nimic mai putin decat rezultatul
si sinteza concreta a orcarei stiinte si care credea ca e
neaparat necesar sa refaca el insusi intreaga stiinta, ca sa
surprinda viata si lupta elementelor, curgerea apei,
pretutindeni prezente, si lumina universala.

Powered by http://www.referat.ro/
cel mai tare site cu referate